IONA

De Marin Sorescu

Parabola dramatica ¨Iona¨ de Marin Sorescu face parte alaturi de ¨Paraclisierul¨ si ¨Matca¨
dinvolumul ¨Setea muntelui de sare¨. Titlul trilogiei ¨Setea muntelui de sare¨ este o metafora
care sugereazaideea ca setea de adevar, de cunoastere si de comunicare sunt caile de care are
nevoie omul pentru a iesii dinabsurdul vietii,din automatismul existentei.
¨Iona¨ de Marin Sorescu apartine teatrului modern unde nu se mai pastreaza distinctiile dintre
speciiletraditionale ale dramaturgiei: tragedia, drama si comedia. Subintitulata ¨tragedie in
patru tablouri¨, piesa iesedin clasificarile clasice fiind o parabola dramatica alcatuita sub forma
unui monolog care cultiva alegoria simetafora. Avand ca punct de plecare povestea biblica a lui
Iona, Marin Sorescu creeaza o drama modernadespre singuratate si tragica absenta a sensului
in lume.
Piesa este construita sub forma unui monolog, monologul in sine constituie viziunea despre
lume aomului modern. Lipsa precizarii perioadei istorice, situarea in atemporal sunt aspecte ale
tragicului modern.Omul se cauta pe sine fara folos. Interogatiile lui Iona raman suspendate intr-
un spatiu inchis, fara iesire.Tema piesei este singuratatea fiintei umane, framantarea omului in
efortul de aflare a sinelui. Iona intruchipeaza figura sperantei eterne pana la ultimul sau gest
care il savarseste in acest sens.Niste secvente definitorii pentru ilustrarea solitudinii
personajului sunt pe de-o parte scena in care Iona isipierde ecoul iar pe de alta parte scena in
care protagonistu scrie un bilet cu propriul sange taindu-si o bucatade piele din padul palmei
stangi. El incearaca astfel sa gaseasca salvare si trimite scrisoarea punand-o intr-obasica de
peste. Faptul ca tot el gaseste biletul ii accentueaza sentimentul acut al singuratatii.
Titlul piesei trimite la mitul biblic al proorocului Iona din Vechiul Testament. Marin Sorescu
pastreaza din mitul biblic doar numele eroului, Iona. Spre deosebire de proorocul biblic,
personajul dintragedia lui Marin Sorescu se afla de la inceput captiv in gura unui peste fara
posibilitatea de a se elibera sifara a fi savarsit vreun pacat. Tragicul situatiei consta in faptul ca
procesul cunoasterii se deruleaza intr-olume inchisa, abdomenul pestelui. Din tragedia lui
Sorescu lipseste confruntarea dintre personaje specificateatrului clasic. Confruntarea este
defapt drama existentiala a protagonistului. Imagine a omului modern, Ionatraieste plenar un
conflict interior intr-o intriga nascuta din discrepanta dintre ideea de libertate si decunoastere
absoluta .
Piesa este alcatuita din patru tablouri.
In tabloul I scena este construita simbolic intre cercurile concentrice de creta, intre ¨razele
timpului¨.Spatiul desemneaza de la inceput ambitia tragica a omului modern condamnat sa-si
duca existenta intr-olume inchisa. Aflat in asteptarea pestelui fabulos care intarzie sa apara,
Iona incearca prin joc sa pacaleascasoarta potrivnica si isi aduce de acasa un acvariu din care
vaneaza pestii deja captivi pe care ii arunca innavod.
Tabloul II se deruleaza in interiorul Pestelui I, printre ¨bureti, oscioare, alge, mizerie
acvatica¨, Ionafiind surprins in semiobscuritatea noului spatiu capcana. Inceputul tabloului
surprinde personajul in staremeditativa. Meditatia asupra timpului anuleaza orice speranta,
orice proiectie a unui viitor. De asemena,personajul mediteaza si asupra limitelor pe care omul
ar trebuii sa si le stabileasca in viata.
In tabloul III ¨mica moara de vant¨ aflata in burta pestelui II si de care Iona se simtise atras
constituiesi ea un avertisment simbolic. Captiv in pantecele pestelui, el incearca sa comunice
cu semenii sai carecunosc un traseu initiatic asemanator. Ilustrativa in acest sens apartine celor
doi pescari cu cate o bata-nspinare. La intrebarile lui Iona, pescarii raman muti semn ca isi
poarta crucea, isi duc povoara existentei farasa protesteze.Iona reuseste cu ajutorul unghilor sa
taie o fereastra prin care sa evadeze din burta pestelui II,dar constata ca n-a reusit sa patrunda
decat in alt peste. Se gandeste sa-i scrie mamei sale, un bilet in care oroaga sa-l nasca inca o
data. Trimite scrisoarea intr-o basina de peste dar apoi tot el o gaseste. Acest lucru iiaccentueaza
sentimentul de singuratate.
Tabloul IV il surprinde pe Iona intr-o ¨gura de grota, spartura ultimului peste spintecat¨. In
fata lui seafla un spatiu nedefinit ceva nisipos, ceva ca o plaja. Surprinderea lui ia nastere in
momentul in care isi daseama ca orizontul pe care il vede din fata grotei nu este decat o seri de
burti de peste.Gestul final, al spintecarii burtii poate fi interpretat atat in maniera existentiala,
sinuciderea fiindsingura modalitatede a evada din limitele existentei.
Modalitatile de caracterizare utilizate in textul dramatic sunt directe si indirecte.
Caracterizareadirecta este realizata de autor prin intermediul indicatiilor scenice. In text regasim
si procedee moderne decaracterizare precum introspectia si monologul interior.
Piesa ¨Iona¨ de Marin Sorescu aduce o innoire radicala in teatrul romanesc. Lipsa precizarii
pecizariiperioadei istorice, situarea in atemporal, demitizarea sunt aspecte ale teatrului modern.

IONA
-particularitati de constructie a unui personaj-

Întro epocã plinã de clişee ideologice, Marin Sorescu aduce o înnoire radicalã în
teatrulromânesc. Creaţia sa dramaticã, alãturi de cea a lui Eugen Ionescu, reprezintã un efort de sincronizare
adramaturgiei româneşti cu problematica dramaturgiei europene.Teatrul sãu de de facturã
parabolicã şi metaforicã pune în discuţie drama destinului uman,existenţa absurdã a
omului modern, marcatã de regimul totalitar.
Piesa „Iona” de Marin Sorescu este subintitulatã „Tragedie în patru tablouri”;
cu toate acesteaeste o parabolă dramatică despre condiţia umană absurdă, încadrându-se în convenţiile teatrului
absurd.
Parabola este specia genului epic sau dramatic, ce transmite încifrat o învăţătură morală
saureligioasă.
Piesa a fost publicată în 1968 şi face parte dintr-o trilogie, alături de alte două piese „Matca”
şi „Paracliserul” ; trilogia numindu-se „Setea muntelui de sare” . Toate piesele au un mesaj existenţialist
– omul e menit să aspire spre libertate.
Eroul lui Marin Sorescu are la origine cunoscutul personaj biblic Iona, fiul lui Amitai, care fuseseînsãrcinat
în tainã sã propovãduiascã cuvântul Domnului în cetatea Ninive, întrucât pãcatele
omeniriiajunseserã pânã la cer. Dupã ce acceptã misiunea, Iona se rãzgândeşte şi se ascunde pe o corabie cu
carefuge la Tarsis. Dumnezeu îl pedepseşte pentru nesupunere, trimiţând un vânt ceresc care
provoacã ofurtunã mare. Corãbierii, bãnuind cã Iona este cel care a atras mânia cereascã, îl
aruncã în valuri. Din poruncã divinã, Iona este înghiţit de un monstru marin şi, dupã trei zile şi
trei nopţi petrecute în burta peştelui de pocãinţã, „Domnul a poruncit peştelui şi peştele a vãrsat pe Iona
pe uscat”.
Iona din piesã se deosebeşte de personajul biblic prin aceea cã acesta din urmã este înghţit
dincauzã cã voia sa fugã de o misiune, pe când eroul lui Sorescu, deşi nu sãvârşise niciun pãcat, se aflã încãde la
început „în gura peştelui” şi nici nu are posibilitatea eliberãrii în fapt.Din punct de vedere tematic
parabola „Iona” dezbate problemele existenţialiste ale condiţieiumane şi omul care tinde să aspire spre
libertate prin cultivarea absurdului, din care se desprinde şiîncadrarea în teatrul absurd.
Interpretarea piesei „Iona” de Marin Sorescu cunoaşte o varietate de planuri. În plan
Anecdotic ,sunt prezentate evenimentele tragediei , puţine la număr. Compus din patru tablouri,
textul foloseşteconvenţiile cinematografiei moderne, scenele fiind scurte ca nişte flash-uri. Acţiunea constă
din repetareaaceleaşi scene ce funcţionează ca o situaţie-limită.
Primul tablou îl prezintă pe Iona pescuind într-un acvariu şi aruncând năvodul peste cercurile decretă. În
acel moment Iona se află în gura peştelui şi vorbeşte singur repetând aceleaşi idei.

Tabloul al doilea îl prezintă pe Iona intrând năuc în scenă, realizând că este înghiţit de
viu.Încercând să scape, se loveşte de pereţii tari şi îşi aduce aminte de Iona din biblie, întrebându-se dacă şicum
a reuşit acel pescar să scape. Plânge, apoi râde, iar în final scoate cuţitul şi spintecă burta Peştelui II.
În tabloul al treilea, Iona se fereşte de moara de vânt, iar când se vede înghiţit din nou crede că enenăscut, dar
spune că totuşi are doi fraţi, moment în care apar cei doi pescari purtând în mână o bârnă.El se crede în mormânt
sau în infern, şi îşi face o fereastră, mai întâi cu unghia, apoi cu un cuţit şi ajungeîn Peştele III. Are nostalgia
mamei şi îşi scrie în palmă cu un cuţit deoarece crede că burta peştelui estelumea cealaltă
sau „Zidul Babilonului” . În cele din urmă e ameninţat de mai multe guri cu înghiţirea,lucru care
se şi întâmplă.
Tabloul al patrulea oferă imaginea lui Iona care are acum barbă albă şi foarte lungă şi vrea
să prindă soarele cu năvodul. El e convins că a ieşit din hoit fiindcă vede o plajă şi îşi caută casa
, apoi se întreabă cine e, dar totodato vede orizontul ca nişte cercuri infinite, ca un şir nesfârşit de burţi de peşte.
Îivine apoi în minte ideea supravieţuirii şi a resemnării, dar îşi aminteşte că îl cheamă Iona. Când cercurile de la
orizont se închid peste cercurile de cretă îşi spintecă burta strigând: „Am pornit-o bine.
Dar drumul, el a greşit-o. E invers, totul e invers.”
Modalitãţiile de caracterizare a personajului din textul dramatic modern sunt
decorul,limbajul, gesturile şi atitudinile, indicaţiile scenice. Din aceastã
perspectivã, Iona este prezentat printr-odedublare a douã voci existenţiale, piesa fiind
construitã ca un solilocviu, o comunicare a lui Iona cualter-ego.
Decorul este simbolic pentru a exprima situaţiile-limită prin care trece eroul. Deşi se reduce
lacâteva elemente repetate, este plin de semnificaţii: cercurile de cretă
simbolizează destinul, cursul vieţiiredat stilizat; acvariul simbolizează lumea, libertatea pierdută, iluzia libertăţii;
peştişorii sunt oamenii; peştele care mistuie simbolizează trecerea timpului; decorul
asemănător d i n t a b l o u l a l t r e i l e a simbolizează monotonia vieţii; moara de vânt semnifică
pericolul iminent, sentimentul sfârşitului, dar şitrecerea timpului ori lupta cu iluziile;
g u r a d e g r o t ă e un decor paradoxal exprimând de o parteeliberarea şi pe de altă parte
situaţia fără ieşire
La nivelul limbajului metaforic se remarcă o ambiguizare a expresiei prin utilizarea
sintagmeimetaforice în meditaţiile personajului despre viaţă, moarte, oameni şi lucruri.
Treptat, „apreciază lucid situaţia” , conştientizând că e predestinat să se elibereze: „În loc de păr, în cap
am unghii! În loc demine, sunt tot o unghie”.
Exprimarea personajului este expresia viziunii dramaturgului asupra rostuluiexistenţial al lumii, surprinse prin
interogaţiile retorice care închid în ele sensul existenţei umane:
„Cum se numea clădirea aceea în care am învăţat eu?(...) Cum se numea drăcia
aceea frumoasă şi minunată şi nenorocită şi caraghioasă pe care am trăit-o eu? Cum mă
numeam eu?”.Importante sunt şi asocierile inedite „drumul, el a greşit-o” sau „câţi peşti
unul în altul”. O caracteristică alimbajului este ironia permanentă şi plăcerea de a construi sintagme
inedite, cu este metafora vieţii dinfinal: „Drăcia aceea frumoasă şi minunată şi nenorocită şi caraghioasă” .
Ineditul textului constă şi în gestica personajului Iona, care stă într-o burtă de peşte
„cu mânastreşină la ochi, când nu este nimic de văzut”.
Realizând că datoria lui nu e să supravieţuiascăînăuntru, ci „să încerce” , îşi taie o bucată de piele din
podul palmei stângi, gest interpretat ca o soluţie devalorificare a propriilor resurse şi ca imagine tragică
a sacrificiului mântuitor. Gestul sinuciderii şisimbolul luminii din final sunt o încercare de împãcare între
omul singur şi omenirea întreagã, o salvare prin cunoaşterea de sine, ca forţã purificatoare a spiritului, ca o
primenire sufleteascã.
Indicaţiile scenice prezente pe întreg parcursul textului dramatic, dar şi la începutul
fiecãruitablou, au rolul de a argumenta încadrarea personajului în tipologia omului modern „ca orice om
foartesingur” care acţioneazã în consecinţã „îşi pune întrebãri şi îşi rãspunde” într-o continuã
dedublare.Reacţiile personajului aflat în situaţii limitã, menţionate de autor între paranteze,
surprind prinmodul fizic în care se comportã, fãra urmã de panicã: „uitându-se în apã”,
„încercãnd navodul”, „priveşte în zare”, „întrocându-se calm”, stã cu mãinile streaşinã la ochi”.
Alãturi de precizarea gesticii personajului, indicaţiile scenice prezintã în formã lapidarã
trãsãturi ale personajului:„înţelept”, „concesiv”, „nehotãrât”, „melancolic”, „chibzuit ”
conturând profilul meditativ al gânditorului confruntat cu marile probleme existenţiale.
Iona este singurul personaj al piesei, iar „teatrul cu un singur personaj” este invenţia lui Marin Sorescu
(Nicolae Manolescu). El are o identitate incertă ca şi omul contemporan pe care îl simbolizează.Este un individ
izolat surprins într-o situaţie limită, fapt care îi determină psihologia şi comportamentul.Criza personajului
este una existenţialistă, după declaraţiile autorului: „Personajul are de înfruntat experienţe
fundamentale de cunoaştere, autocunoaştere şi năzuinţă spre perfecţiune.Interpretarea
construcţiei metaforice a personajului se poate realiza pornind de la afirmaţia lui Marin Sorescu: „Îmi vine pe
limbã sã spun cã Iona sunt eu... (...), omenirea întreagã este Iona, dacã-mi permite. Ionaeste
omul în condiţia lui umanã, în faţa vieţii şi în faţa morţii.”
Iona apare în trei ipostaze în piesă, care sunt tot atâtea feţe ale personalităţii sale:pescar,om
comun şi poet, filozof.
Ipostaza de pescar este prima dintre ipostazele eroului în care apare nepăsător, pescuind
pestecercurile de cretă din acvariu cu aerul că „fiecare om trebuie sa-şi vadă de trebuşoara
lui” şi „să privească în cercul său” – om resemnat. Conştientizează destul de târziu că este un
pescar fără noroccare ar trebui să-şi schimbe marea, echivalentă cu viaţa; e înstrăinat şi însingurat, îşi vede
existenţa ca unautomatism lipsit de sens, apoi se compară cu vasiliscul, instrument al morţii: „Am o privire
otrăvită. Pece pun ochii moare.” El se identifică în finalul tabloului întâi cu un peşte ce visează
să înghită toatecapcanele, prin acest gând exprimându-şi aspiraţia spre libertate. Ar vrea să fie
pescar de nori, apoi ar vrea să prindă soarele, dorinţă care îl apropie de ipostaza omului revoltat care
îşi doreşte ceva superior. Înfinal îşi dă seama că nu e decât „primul pescar pescuit”, adică un om deturnat de la
condiţia sa.Ipostaza
omului comun se conturează în tabloul al doilea, care evocă una dintre existenţele
saleanterioare prin exprimări ca:
„ î m i a m i n t e s c s a l c â m u l d i n f a ţ a c a s e i ” , „ p a p u c i i d e l â n g ă p a t ” , „cuierul
, tablourile”. Spune că are fraţi, mama şi bunică; această existenţă îi apare ca o amintire
dedemult şi nu îl ajută să se elibereze.
Ultima ipostază, de poet şi filozof , se conturează în întregul text prin limbajul
metaforizat,clişeizat şi absurd al personajului. Eroul se află în căutarea unui sens al lumii ca un filozof, ajungând
să-şiînţeleagă statutul de om liber în gândire şi în gesturi. Este prezentat în evoluţie de la starea de nepăsare
lainconştienţă, la situaţia limită absurdă, revoltă şi eliberare, manifestate într-un conflict interior. Impresiacă se
află în Babilon, în infern sau în burta mamei, reprezintă o sugestie a spaţiului originar în
caretrăieşte omul lipsit de conştiinţă, prizonier al lui însuşi: „mie nu mi-a spus nimeni nici să stau, nici
să plec” . Treptat „apreciază lucid situaţia” , conştientizând că e predestinat să se elibereze:
„În loc de păr, în cap am unghii! În loc de mine, sunt tot o unghie”.
Realizând că datoria lui nu e să supravieţuiască înăuntru, ci „să încerce” , îşi taie o bucată
de piele din podul palmei stângi, gest interpretat ca o soluţie de valorificare a propriilor resurse şi ca
imaginetragică a sacrificiului mântuitor.
Tãsãtura definitorie a personalitãţii lui Iona este reflexivitatea. În ipostaza de filozof, el mediteazãasupra vieţii,
a condiţiei omului în lume sau a ciclitãţii existenţei.
Monologul dialogat continuã cu puternice accente filozofice, exprimând cele mai variate
ideiexistenţiale care pun stãpânire pe gândurile eroului –„de ce trebuie sã se culce toţi oamenii
la sfârşitul vieţii” – ori cugetãri cu nuanţã sentenţioasã „de ce oamenii îşi pierd timpul cu lucruri ce nu le
folosescdupã moarte?”
Iona simbolizeazã omul ce aspirã spre libertate, speranţã şi iluzie, idealuri simbolizate
demarea care-l fascineazã. El încearcã sã-şi controleze destinul, sã-l refacã. Fiindcã nu-şi poate
împliniidealul, prinderea peştelui celui mare, el este înghiţit de un chit, intrând astfel într-un spaţiu închis,
careeste şi unica raţiune de a lupta pentru existenţã, unde mereu peştele cel mare îl înghite pe cel mic. Lumeaeste
simbolizatã de acest univers piscicol, în care peştii se înghit unii pe alţii, Iona
însuşi fiind unabdomen de peşte. Încercând sã se elibereze, el spintecã pereţii pântecelor mistuitori ai şirului
nesfârşit de peşti, într-o succesiune concentricã, sugerând cã eliberarea dintr-un cerc al existenţei este posibilã
numai prin închiderea în altul, ieşirea din limitele vechi înseamnã intrarea în limite noi („toate lucrurile
sunt peşti”).
Îmbãtrânit, Iona iese la luminã dupã ce spintecã ultimul peşte, pe o plajã pustie, dar orizontul careîi se aratã îl
înspãimântã, pentru cã şi aceasta este alcãtuit dintr-un alt şir nesfârşit de burţi de peşte, deşicrezuse cã e liber.
Înţelege cã vinovat este „drumul, el a greşit-o”
şi gândeşte o cale inversã pentru a„ieşi la luminã” . Îşi strigã numele şi, în loc de a mai tãia burţi de peşte,
în speranţa unei libertãţi iluzorii,îşi spintecã propriul abdomen, cu sentimentul de a fi gãsit, nu în
afarã, ci în sine, deplina libertate: „Rãzbim noi cumva la luminã” .
Gestul sinuciderii şi simbolul luminii din final sunt o încercare de împãcare între omul singur şiomenirea
întreagã, o salvare prin cunoaşterea de sine, ca forţã purificatoare a spiritului, ca o
primeniresufleteascã.

Piesa reinterpreteazã mitul biblic prin prisma ideilor existenţialiste şi adoptã convenţiile teatruluiabsurdului, astfel
„Iona” de Marin Sorescu este o operã deschisã, în care este ilustratã tema şi viziuneadespre lume, unde unicul
personaj prezintã o luptã interioarã asupra existenţei lui.
În concluzie, Iona este un personaj ilustrativ pentru problemele existenţialiste ale
condiţieiumane, având o personalitate schimbãtoare deoarece mediul înconjurãtor este principalul factor,
astfelacesta suferã o dramã a omului modern, savârşind prin taina morţii.