Balada populară”Mioriţa”(argumentare)

Balada populară este specie a genului epic fără a exclude elementele lirice sau dramatice .Are o
mai mare întindere şi prezintă întâmplări deosebite,fantastice sau istorice, ale unor eroi populari.
Versurile sunt recitate sau cântate,motiv pentru care în tradiţia folclorică este cunoscut ca şi
cântec bătrânesc.
Titlul este dat de personajul fabulos,înzestrat cu puteri supranaturale,oiţa
năzdrăvană,”mioriţa”,pentru a evidenţia legătura om-animal. Mioriţa e un simbol.
Titlul demonstrează că întregul conţinut ,sentimente şi atitudini este generat de actul oiţei
năzdrăvane.
Omul simplu din popor a folosit un cuvânt,un substantiv tipic limbajului păstoresc,”mioară”,ca
diminutiv,articulat. Reprezintă expresia dragostei ciobanului pentru animalul drag şi credincios.
Sentimentul este reciproc pentru că animalul i se adresează ciobanului cu”drăguţule bace”.
Tema baladei este dată de prezenţa celor şase motive fundamentale ale textului. Motivele
populare sunt:
Motivul transhumanţei(expoziţiunea),motivul complotului(intriga),motivul mioarei
năzdrăvane(realizând trecerea de structura epică la cea dramatică,dialogul fiind
predominant),motivul testamentului(monologul liric al ciobanului;punctul culminant),motivul
alegoriei moarte-nuntă(conform mentalităţii populare morţilor tineri necăsătoriţi li se organizează
înmormântarea sub forma unui ceremonial nupţial)şi motivul măicuţei bătrâne.
Balada este structurată în funcţie de tipul discursului:unul epic,planul naraţiunii propriu-zise,şi
celălalt lirico-epic determinat de atitudinea ciobanului în faţa morţii.
Conform unei vechi concepţii ,moartea reprezintă un final firesc al vieţii,o lege a firii, acceptată de
fiinţa umană,contopindu-se cu formele eterne ale cosmosului.
Fiind o creaţie epică ,autorul îşi exprimă gândurile şi sentimentele prin intermediul
acţiunii(structurată în momentele subiectului).Expoziţiunea prezintă locul şi timpul întâmplărilor,un
cadru natural feeric,un tărâm al perfecţiunii:”pe-un picior de plai/pe-o gură de rai”.Intriga baladei o
constituie complotul pus la cale de ciobanul ungurean şi cu cel vrâncean împotriva ciobanului
moldovean,generat de invidie:”are oi mai multe/mândre şi cornute,/şi cai învăţaţi/şi câini mai
bărbaţi!”Desfăşurarea acţiunii începe prin descoperirea complotului de către oiţa „bârsană”care îşi
avertizează stăpânul de pericol:”că l-apus de soare/vor să mi te-omoare”.Punctul culminant ocupă
întinderea cea mai mare şi este reprezentat de atitudinea ciobanului în faţa morţii.
Deznodământul lipseşte,balada având un final deschis.
În eventualitatea morţii, ciobanul doreşte să fie îngropat alături de elementele specifice ocupaţiei
pe care a practicat-o:”în dosul stânii/să-mi aud câinii”.
Ritualul înmormântării cuprinde aspecte din ceremonialul tradiţional. Unul dintre obiceiuri e de a
aşeza la capul celui dispărut un obiect la care a ţinut cel mai mult în timpul vieţii. Ciobanul cere
mioarei să-i aşeze trei fluiere,semn al legăturii profunde cu cântecul popular. Ideea nunţii este
sugerată tot de un ritual al înmormântării,şi anume organizarea înmormântării cu elementele
ritualului de nuntă. Moartea e văzută ca o nuntă de proporţii cosmice:”Soarele şi luna/Mi-au ţinut
cununa/Brazi şi păltinaşi/I-am avut nuntaşi/Preoţi,munţii mari/Păsări lăutari/Păsărele mii/Şi stele
făclii”.
Personajele(cei trei ciobani,mioara şi măicuţa bătrână)reale sau fabuloase,au atitudini specifice
baladei.
Registrul stilistic al acestei opere este bogat(epitete metaforice -„lacrimi de
sânge”,comparaţii,repetiţii,personificări,alegoria).
Limbajul artistic ilustrează profunda sensibilitate a autorului popular.
Versificaţia e simplă (ritm trohaic,rimă împerecheată,măsura de 7-8 silabe)şi conferă poeziei o
tonalitate melancolică,gravă.
Prin toate aceste trăsături amintite,putem afirma că opera „Mioriţa”este o baladă populară. A fost
culeasă de Alecu Russo în munţii Vrancei şi publicată de V.Alecsandri în culegerea”Poezii
populare ale românilor” în 1852.Fiind o creaţie populară ea circulă în mai multe variante.

Profesor Varga Marinela

Şc.Gen.”Enea Grapini”
Loc.Şanţ,jud.Bistriţa-Năsăud
Argumentare că un text este baladă populară

Pentru a argumenta că un text este baladă populară, urmărește planul:

1. definiția baladei;
2. tipul de baladă (haiducească, istorică, legendară, pastorală);
3. primul argument: rezumatul;
4. al doilea argument: caracterizarea personajelor;
5. tipul de narator și implicarea afectivă a acestuia;
6. figuri de stil (metafore, comparații, antiteză, dar și repetiții, inversiuni, paralelism sintactic,
acestea din urmă asigurând muzicalitate);
7. concluzia.

Se dă textul:

http://www.romanianvoice.com/poezii/balade/toma_alimos.php

Într-o compunere de 200-150 de cuvinte, argumentează că textul dat reprezintă o baladă

populară.

Balada populară este o operă epică în versuri, în care sunt relatate întâmplări cu caracter
istoric, legendar, fabulos, eroic, familiar, fantastic, textul fiind interpretat de un rapsod care se
acompaniază de un instrument. Toma Alimoș este o baladă haiducească.
Un prim argument în sprijinul acestei afirmații îl reprezintă acțiunea simplă care urmărește
un singur fir narativ. Expozițiunea îl prezintă pe Toma Alimoș ca un haiduc curajos, bucuros de a
se afla în mijlocul naturii cu care se simte în comuniune: (Ulmi și brazi/ Se cletina/ Fagi și
paltini/ Se pleca/ Fruntea/ De i-o răcorea,/ Mâna/ De i-o săruta). În intrigă, își face apariția Manea,
cel care îl acuză pe Toma de distrugerea câmpurilor sale. Haiducul îi oferă plosca, iar Manea îl
înjunghie și fuge. Cu ajutorul calului care capătă puteri miraculoase, Toma îl ajunge pe Manea. În
punctul culminant, calul îl lovește pe Manea cu cruzime. Deznodământul este reprezentat de
testamentul haiducului și moartea sa.
În al doilea rând, cele două personaje sunt prezentate prin procedeul antitezei. Încă din
descrierea naratorului obiectiv, se observă simpatia acestuia pentru Manea, prezentat ca un
haiduc curajos, puternic, onest și deschis, fiind aproape jovial în dialogul cu Manea: Șade Toma
Alimoș,/ Haiduc din Țara-de-Jos,/ Nalt la stat,/ Mare la sfat/ Și viteaz cum n-a mai stat.
Antagonistul, însă, acționează cu lașitate și dovedește un caracter slab, meschin, căci este violent
și agresiv cu haiducul. Față de acesta din urmă naratorul își exprimă antipatia și dezaprobarea
pentru faptele sale (Manea,slutul și urâtul/ Marea grosul și-arțăgosul).
De asemenea, se observă prezența elementului supranatural, a calului care nu este
numai umanizat în text, ci dobândește și puteri fabuloase căci Murgul, mare, si zbura;/ Si zbura
tocmai ca vintul,/ Fara s-atinga pamintul. Tot calul, sprijinul haiducului este acela care ascultă
testamentul emoționant al voinicului și respectă dorințele acestuia: Și cu freamăt îl
plângea./ Murgul jalnic râncheza,/ Cu copita că-mi săpa,/ Groapa mică că-i făcea,/ Fânișor îi
așternea,/ Floricele că-i sădea,/ Cu trei lacrimi le stropea.
De remarcat este fragmentul emoționant care încheie balada, caracterizat de un lirism
profund: Tu să-l porți și pe el bine,/ Cum m-ai purtat și pe mine!/ Bine vorba nu sfârșea,/ Suflețelul
că-și dedea:/ Codrul se cutremura,/ Ulmi și brazi/ Se cletina/ Fagi și paltini. Astfel, în baladă se
regăsesc elemente aparținând celor trei genuri literare - dramatice fiind atât dialogurile dintre
Toma și Manea sau Toma și calul, dar și monologul haiducului din ultima parte a textului.
În concluzie, prin toate argumentele ilustrate mai sus, se poate afirma căToma
Alimoș reprezintă o baladă populară.

Argumentare că un text este dramatic

Pentru a argumenta că un text aparține genului dramatic, trebuie să ai în vedere trăsăturile genului
dramatic și să dezvolți următorul plan de argumentare:
 definiția operei dramatice;
 dialogul dramatic ca mod de expunere;
 prezentarea conținutului;
 prezentarea relațiilor dintre personaje; caracterizarea personajelor;
 indicații de regie;
 concluzia.

Opera dramatică
http://cristina.isteaching.com/opera-dramatica.html

Textul dramatic este o creație scrisă cu scopul de a fi reprezentată pe scena unui teatru....

Se dă textul:
ZIȚA: Și tu ce i-ai spus?
SPIRIDON: "Pentru puțin."
ZIȚA: Nu i-ai spus cum ți-am zis eu?
SPIRIDON: Ba da, l-am luat să-i arăt casa.
ZIȚA: Nu mai trebuia să-i arăți nimic, că-i scrisesem eu în bilet unde să vie.
SPIRIDON: Așa mi-a zis, să-i arăt casa, ca să meargă la sigur... Dar când să ies de pă maidan cu
dumnealui, tocmai trecea jupânul de la vale; am lăsat pe persoana în chestiune să m-aștepte pe
maidan și eu am sărit peste uluci prin fundul curții, că mi-era frică să nu dea jupânul cu ochii de
mine, ori să vie acasă și să nu mă găsească.
ZIȚA: Prostule! Nu știi că nenea e de rond la noapte? Nu mai dă pe-acasă până la ziuă.
SPIRIDON: Dar dacă mă găsea pe uliță, plăteai dumneata pielea mea?
ZIȚA: Ei! Și zi persoana în chestiune așteaptă pe maidan?
SPIRIDON: Da, și mi-a dat și biletul ăsta ca să ți-l aduc.
ZIȚA (luând biletul): Și nu mi-l dai mai curând! Adu să văz. (merge la o parte și citește.) "Angel
radios! De când te-am văzut întâiași dată pentru prima oară, mi-am pierdut uzul rațiunii... (își
comprimă palpitațiile.) Te iubesc la nemurire, Je vous aime et vous adore: que prétendez-vous
encore? Inima-mi palpită de amoare. Sunt într-o pozițiune pitorească și mizericordioasă și sufăr
peste poate. O da! Tu ești aurora sublimă, care deschide bolta azurie într-o adorațiune poetică
infinită de suspine misterioase, pline de reverie și inspirațiune.
(I. L. Caragiale, O noapte furtunoasă)

Opera dramatică este textul în care autorul își exprimă gândurile, ideile, viziunea în mod
indirect, prin intermediul unor personaje angajate într-o acțiune ce se derulează rapid în fața
spectatorilor, fiind generată de conflicte puternice. Fragmentul citat din creația caragialiană
aparține unei opere dramatice.
În primul rând, dialogul dramatic este principalul mod de expunere. Zița îl întreabă pe
Spiridon dacă este așteptată pe maidan așa cum a cerut. Bărbatul relatează întâmplarea prin care
a trecut, povestea lui având nuanțe comice. El a îndrumat pe tânărul în cauză la locul de întâlnire,
pe maidan, dar, la întoarcere l-a văzut pe jupân și, speriindu-se de întâlnirea cu el, a sărit gardurile
și a fugit acasă. Spiridon îi aduce Ziței și o scrisoare de dragoste scrisă de cel care o așteaptă pe
maidan. Rândurile acesteia sunt transpuse prin monolog interior.
În al doilea rând, se observă interesul pentru construcția personajelor, acestea
reprezentând tipuri umane. Astfel, Zița este femeia infidelă, Spiridon este omul slugarnic, supus.
Fără îndoială, și autorul scrisorii de amor, poate fi încadrat într-o tipologie, cea a amorezului.
Aceste personaje sunt specifice comediei.
Umorul reiese așadar, atât din situațiile neprevăzute, cât și din acțiunile și limbajul
personajelor. Scrisoarea adresată Ziței - pe care ea o găsește, uimitor, emoționantă - este ridicolă.
Greșelile gramaticale sau asocierile caraghioase de cuvinte menite să o încânte pe femeie
stârnesc râsul: Inima-mi palpită de amoare. Sunt într-o pozițiune pitorească și mizericordioasă și
sufăr peste poate. Excesul de patetism este o altă notă caracteristică scrisorii, așa cum observăm
în secvența finală:Tu ești aurora sublimă, care deschide bolta azurie într-o adorațiune poetică
infinită de suspine misterioase, pline de reverie și inspirațiune.
În concluzie, prin argumentele ilustrate mai sus, am arătat că fragmentul citat aparține
unei opere dramatice.