Sunteți pe pagina 1din 10

1

SCENETA TÂLHARUL PEDEPSIT

POVESTITORUL:IONUȚ
Într-o zi, ca orişicare,
S-a trezit de dimineaţă
Albina cercetătoare.
Albina: ELIAS
-Se arată primii zori.
Deşteptarea, dragi surori!
Vremea e prielnică
Pentru-albina vrednică.

Pe cer nu e niciun nor,


Vântul adie usor,
Hai, suratelor degrabă,
Să ne apucăm de treabă!
Spor la lucru, şi-ascultaţi:
Nu cumva să vă certaţi!
Regina albinelor: ADELINA
Prin suspinul vântului,
Prin cântul pământului.
De cum roua s-a uscat,
Să porniți la colindat.
Prin parcuri și pe răzoare
Tot mișcând din aripioare.
Florile viu colorate
Vă așteaptă-nfiorate.

Vă dă mierea și nectarul
Ca să ne umpleți paharul.
Ca să crească măricei.
Puișorii mititei.

Albina: PATRICIA
- Sunt Albina -Gospodina
Iată, roiul a plecat.
Vremea e sa fac curat (mătură, șterge praful)
Şi cu drag să gătesc cina. (gătește)
Mai întâi să primenesc,
Copilașii să-i hrănesc. (dă mâncare copiiilor- albine)

POVESTITOR: IONUȚ
Numai trântorul comod
el n-aduce nici un rod.
Strică mierea ziua toată
2

şi n-o strânge niciodată.


Nimenea nu o să-i ceară
S-aleargă din zori în seară
S-adune nectar şi miere
Însă este în putere.
Ca să dea cu mătura,
Și gunoiul a căra,
Poate repara ceva!
Şi proverbele ne-nvaţă:
“Munca e aur în viaţă!”
“Omul harnic, muncitor,
De pâine nu duce dor!”
“Prin muncă şi stăruinţă
Vei ajunge la dorinţă!”
“Iar cine lucrează şi tace,
Mai multă treabă face!”

Trântorul se odihneşte
Iar roiul din greu munceşte.
Chiar de astăzi, dumnealui
O să-şi pună pofta-n cui!
Albina: PATRICIA
-Ia te uită, ce văd oare,
Trântorul şade la soare,
Doarme, nicio treabă n-are!
Păi, aşa nu se mai poate!
Ia veniţi, veniţi, surate
Să-l vedeţi pe dumnealui!

Trântorul: RODRIGO
-Ah, ce bine am dormit!
Soarele m-a încălzit,
Vântul lin m-a legănat
Şi floarea m-a mângâiat.
După atâta lenevit,
Este vremea de prânzit.
Bună dimineața Albină,
Încotro mergi acum trează,
Când a soarelui lumină
Pe câmpuri nu scânteiază?
Albina: PATRICIA
Uite acum merg la regină
C-o ceaşcă de miere plină.
Trântorul (indignat): RODRIGO
-Mie nu mi-aduci nimic?
3

Albina: PATRICIA
-Să-ţi aduc? Păi, ai muncit!?
Toată ziua leneveşti.
Azi nimica nu primeşti!

Trântorul: RODRIGO
-Să muncesc? Auzi la ea!
Asta nu e treaba mea!
Treaba mea, dragă albină,
E să stau lângă regină!

Albina: PATRICIA
-Poți să stai, dacă doreşti,
Dar mâncare nu primeşti.
Te învăţ prieteneşte:
Lasă lenea şi munceşte!

Trântorul: RODRIGO
-Am dormit, da, am dormit,
Dar aşa face eu mereu!
Niciodată n-am muncit,
Nu-i acesta rostul meu!
Cine a mai auzit,
Cine a mai pomenit
Ca un trântor în putere
Să aducă-n casă miere?
Aţi înnebunit, cumva?
Altfel nu-mi pot explica!

Chiar acum plec la regină


Să vedem ce o să spună!
O să vă reclam pe toate,
Căci altfel nu se mai poate!
Albina:
Nici o gâză, cât de mică,
Nu trăieşte fără muncă.
Hrana, dragă Trântorel,
Nu cade deloc din cer.
Fă-te, trântore, de treabă,
Ce e de făcut întreabă
Şi-o să fi primit iar bine
În familia de-albine!
Nimenea nu o să-ţi ceară
Să alergi din zori în seară
Să aduni nectar şi miere,
Dar văd că eşti în putere.
4

Poţi să dai cu mătura,


Poţi gunoiul a căra,
Poţi ca să repari ceva!...
De nu-ţi place, frăţioare,
Stai de pază la intrare,
Căci sunt mulţi care ar vrea
Să ne ia din stup mierea!
De aceea noi plecăm
Mierea să o recoltăm!

Albina- trece de trântor și o servește pe regină, aflată pe tron. (ADELINA)


POVESTITOR:
Albinuțele zum, zum
S-au pornit vesel la drum
Și-au zburat din floare-n floare
Ca s-adune de mâncare.
Albina:
M-am trezit că e lumină,
În grădina de flori plină.
Zbor frumos din floare-n floare,
Mă atrage-a lor culoare.
Florile râd în lumină,
Cântă întreaga grădină!
Din flori culeg migălos
Polenul cel preţios.

Albina: GABRIEL
Sunt albină cărătoare
Şi alerg din floare-n floare.
Peste tot călătoresc
Miere să vă dăruiesc:
Prin pădurile cu tei,
Pe câmpii cu brebenei,
În grădini cu floricele,
Să culeg nectar din ele.

Zâna Florilor: MARIA


-Eu sunt Zâna Florilor,
Ne-arătăm devreme faţa.
Tuturor albinelor
Noi le dăruim dulceaţa.
Ale mele surioare
Vin cu razele de soare.
Florilor, să vă treziți
Și frumos să vă gătiți!
5

Eu vin cu primăvara
De unde locuiesc
M-arăt în toată țara
La cei ce mă cinstesc,
Ținutul mi-e câmpia,
Peste livezi domnesc,
Dau lumii bucuria
Și pomii înfloresc!

Albina: GABRIEL
Ce te legeni, floricea?

Zâna Florilor: MARIA


Te leagăn pe dumneata.
Că eşti foarte harnică
Şi eşti tare darnică.
Dacă n-am miere, nectar,
Hai să te leagăn măcar!

Albina: SEBI
Florile sunt frumuşele
Îmi place să stau cu ele.
Numai pe noi ne răsfaţă,
Cu culoare şi dulceaţă.

Prin câmpii și prin răzoare


Alergăm din floare-n floare
Căutăm prin floricele
Și-adunăm miere din ele.

-Uite-o gălbioară floare


Mă aşteaptă zâmbitoare.

Albina:
-Am zărit-o prima eu!
Albina: SEBI
-Fugi de-aici, e locul meu! (o împinge)

Albina: ELIAS
-Aţi venit să vă certaţi? (le desparte)
Hei, suratelor, lucraţi!
Vremea nu stă-n loc, ea zboară
Şi găleata este goală!
Albinele culeg polen
6

POVESTITOR: MATIAS
-Ronţăilă-i supărat
Că de mult n-a mai mâncat.
Şi-ar dori un strop de miere
Să-şi mai vină în putere.
Urmăreşte –albinele.
Culegând grădinile,
Şi gândeşte că-i uşor
Să guste din mierea lor.

Şoricelul Ronţăilă (către o albină): ANDREI


-Unde zbori, albină dragă?
Albina- ELIAS
-Mă grăbesc, am multă treabă!
Şoricelul Ronţăilă: ANDREI
-Ce aduni din floricele?
Albina: ELIAS
-Ia, polen, ca să fac miere.
Şoricelul Ronţăilă (pofticios): ANDREI
-Buuuună-i mierea de albine! N-ai un strop şi pentru mine?
Albina: ELIAS
-Pentru tine-am altceva:
-Gustă din dulceaţa mea! (îl înţeapă)

Şoricelul Ronţăilă (văicărindu-se): ANDREI


-Au, au, au m-ai înţepat
Şi boticul s-a umflat!
Albinuță, stai puţin,
Nu e miere, e venin!
Asta nu rămâne-aşa.
Jur că mă voi răzbuna!

POVESTITOR: MATIAS
-Se gândeşte şi-ntr-o seară,
Urmăreşte o albină,
Cu o găletuşă plină,
Ca să vadă unde-o cară.
Iată stupul l-a zărit,
Dar nu ştie că-i păzit.
BENI:
Hărnicuța zburătoare
Caută din floare-n floare.
Fagurii la încărcat
Cu nectarul parfumat.
7

O respect, n-am ce să fac


Dac-o superi… are ac!

POVESTITOR:
Soarele zâmbea-n grădini
printre maci şi printre crini,
iar albina cea voioasă,
se-ntorcea din nou acasă.
De cum dă natura-n floare,
Iat-o, că şi ea apare,
Îşi tot zumzăie refrenul,
Colectând cu sârg polenul.
Când panerele-i sunt pline
Ea la stup îndată vine,
Şi în fagurii de ceară
Mierea dulce o prepară;

Uite stupii cu albine,


Veselele gospodine,
Muncesc mult cu hărnicie,
Şi scot mierea aurie.

Intră-n stup grăbite, apoi,


Miere fac şi pentru noi,
Miere dulce, parfumată,
Să-ndulcească lumea toată.

Albina: FILIP
Cât este ziua de mare
Eu alerg din floare-n floare.
La o margine de sat
Pe-o floare m-am așezat.
Ziua-întreagă am lucrat,
Multă miere-am adunat.
Strâng polenul cel gustos
Și mă-ntorc la stup frumos,
Numai cu găleata plină
Căci sunt harnică albină.

Albina: IOANA
Eu sunt vesela albină
În grădina de flori plină.
Zbor frumos din floare-n floare,
Mă atrage-a lor culoare.
Florile râd în lumină,
8

Cântă întreaga grădină!


Din flori culeg migălos
Polenul cel preţios.

Toată ziua cu răbdare


Noi zburăm din floare-n floare
Prin câmpii și prin răzoare
Cu găleata fiecare
Căutăm prin floricele
Și-adunăm miere din ele

Albina: CARLA
Zum-zum-zum, cu mare zor,
Unde vreau acolo zbor.
Nu mă-ntreabă nici un om
Ce caut la el în pom.

Prin câmpii și prin răzoare


Alergăm din floare-n floare Căutăm prin floricele
Și-adunăm miere din ele
Ne-am întors cu toate acasă
Și-am adus mâncare-aleasă

Albina: ELIAS
La o margine de sat
Pe-o floare m-am așezat.
Ziua-întreagă am lucrat,
Multă miere-am adunat.

Albina: GABRIEL
Găletușele sunt pline,
Suntem harnice albine!
Ne-am întors cu toți acasă
Și-am adus mâncare-aleasă.

Regina (vine în întâmpinarea lor): ADELINA


-Ia să văd, cât aţi adus?
Multă miere-aţi adunat!
Sunteţi vrednice nespus,
Hai, e vremea de cinat!

Toate albinele servesc masa


9

POVESTITOR: MATIAS
-Iată că spre asfinţit,
Ronţăilă, supărat,
S-a gândit şi-a socotit
Că e timpul de furat.
Albină: SEBI
-Spune, cum s-a întâmplat?
Mierea toată a furat?
Chiar aicea a venit?
Cum de stupul a găsit?
POVESTITOR: MATIAS
El intrase pe furiş,
Strecurat pe urdiniş,
Se gândea că o albină-i
Slabă, mică şi puţină,
Pe când el, hoţ şi borfaş,
Lângă ea-i un uriaş.

Nu ştiuse că nerodul
Va da ochii cu norodul
Şi-şi pusese-n cap minciuna
Că dă-n stup de câte una.

Se strecoară binişor
Şi intră în stupul lor:
Roiul, cum de l-a zărit
C-a intrat, l-a copleşit.
Socoteală să-i mai ceară
Nu! L-au îmbrăcat cu ceară.
De la bot până la coadă
Tăbărate mii, grămadă,
Şi l-au strâns cu meşteşug,
Încuiat ca-ntr-un coşciug.
Ce-a păţit, vedeţi şi voi…
A fost mare tărăboi!

Nu ajunge, vreau să zic,


Să fii mare cu cel mic,
10

Că puterea se adună
Din toţi micii împreună.

S-ar putea să vă placă și