Tudor Arghezi

poet, nuvelist, jurnalist român

Pagina „Arghezi” trimite aici. Pentru alte

sensuri vedeți Arghezi (dezambiguizare).
Tudor Arghezi

Date personale
Nume la Ion Nicolae Theodorescu
naștere
21 mai 1880
Născut
București, România
14 iulie 1967 (87 de ani)
Decedat București, Republica
Socialistă România
Nae Theodorescu și
Părinți
Maria
Căsătorit cu Constanța Zissu
 Paraschiva Burda
Eli Lotar (cu Constanța
Zissu)
Mitzura (cu Paraschiva
Copii
Burda)
Barutu (cu Paraschiva
Burda)
Naționalitate  România
Cetățenie România
Religie creștinism ortodox[*]
Ocupație poet, prozator, jurnalist
Pseudonim Tudor Arghezi
Limbi limba română[1] 
Colegiul Național
Studii „Sfântul Sava” din
București 
Activitatea literară
 Activ ca
1896 – 1967
scriitor
Mișcare/curent Modernism, Simbolism
literar Poporanism
poezie lirică, ficțiune,
Specie literară satiră, pamflet, literatură
pentru copii
1896[2] în ziarul "Liga
ortodoxă":
* 25 iulie - proza „Din ziua
Operă de debut
de azi”
* 30 iulie - poezia „Tatal
meu”
„Flori de mucigai”, ”Ochii
Opere Maicii Domnului”,
semnificative „Cuvinte potrivite”, „Bilete
de papagal”
Influențe
Charles Baudelaire, Edgar Allan Poe,
Alexandru Macedonski, Anton Pann
A influențat pe
Eugen Barbu, Benjamin Fondane, Gala
Galaction, Tudor Vianu, Mircea
Cărtărescu
Note
Premiul Național pentru
Premii Literatură
Ordinul Meritul Cultural

Membru titular al Academiei Române

Semnătură

Prezență online
 Internet Movie Database
Modifică date / text  

Tudor Arghezi (pseudonimul lui Ion Nae

Theodorescu, n. 21 mai 1880, București
– d. 14 iulie 1967) a fost un scriitor
român, cunoscut pentru contribuția sa la
dezvoltarea liricii românești sub influența
baudelairianismului. Opera sa poetică, de
o originalitate exemplară, reprezintă o
altă vârstă marcantă a literaturii române.
A scris, între altele, teatru, proză (notabile
fiind romanele Cimitirul Buna Vestire și
Ochii Maicii Domnului), pamflete, precum
și literatură pentru copii. A fost printre
autorii cei mai contestați din întreaga
literatură română. Pseudonimul Arghezi
provine, explică însuși scriitorul, din
Argesis - vechiul nume al Argeșului. Ovid
S. Crohmălniceanu propunea în studiul
consacrat operei poetului din Istoria
literaturii române între cele două războaie
mondiale o altă explicație, pseudonimul
ar proveni din unirea numelor a doi
celebri eretici, Arie și Geza. Arghezi este
unul dintre autorii canonici din literatura
română. După o altă ipoteză, numele
poate veni de la numele bonei (Ergézi
Rozália) care de fapt ar fi adevărata
mamă.[3]

Biografie
Primii ani
S-a născut pe data de 21 mai 1880 la
București, în strada Țărani nr. 46[4],
numele său fiind Ion Nae Theodorescu.
Este fiul lui Nae Theodorescu și al Mariei
Theodorescu. Între 1887 și 1891 a fost
elev al Școlii primare „Petrache Poenaru”,
sub îndrumarea primului său dascăl,
Nicolae Abramescu. Între 1891 și 1896
urmează cursurile gimnaziului „Dimitrie
Cantemir” și apoi pe cele ale liceului
„Sfântul Sava” din București. De la vârsta
de 11 ani, din cauza situației familiale,
este nevoit să se întrețină singur, dând
meditații.

Anul 1896 este anul debutului său literar.

La 30 iunie publică în ziarul „Liga
Ortodoxă”, condus de Alexandru
Macedonski, poezia „Tatăl meu”,
semnată I.N. Theodorescu. La cenaclul
lui Macedonski îl va cunoaște pe Grigore
Pisculescu (Gala Galaction), cu care va
rămâne prieten apropiat. Între 1897 și
1899 publică versuri și poeme în proză la
„Revista Modernă” și „Viața nouă” pe care
le semnează pentru prima oară cu
pseudonimul Ion Th. Arghezi. Întrerupe
studiile și se angajează, în urma unui
examen de chimie, ca laborant la fabrica
de zahăr Chitila.

Tudor Arghezi a debutat în anul 1896,

publicând versuri în revista Liga Ortodoxă,
condusă de Alexandru Macedonski cu
pseudonimul „Ion Theo”. La scurt timp de
la debut, Macedonski afirma despre
tânărul poet:

"Acest tânăr, la o vârstă când

eu gângăveam versul, rupe cu
o cutezanță fără margini, dar
până astăzi coronată de cel
mai strălucit succes, cu toată
tehnica versificării, cu toate
banalitățile de imagini și idei,
ce multă vreme au fost
socotite, la noi și in străinătate,
ca o culme a poeticii și a
artei."[5]
A fost un admirator al simbolismului și a
altor curente aparținătoare (cum ar fi
Secesiunea vieneză) polemizând în
articolele vremii cu George Panu de la
Junimea' asupra atitudinii critice a celui
din urmă privind Literatura modernistă.[6]
La 19 ani a intrat la mănăstirea Cernica,
unde a stat patru ani, până în anul 1904.
În 1904, a publicat împreună cu Vasile
Demetrius o revistă proprie, Linia Dreaptă,
care a încetat să mai apară după doar
cinci numere.[7] Arghezi, Gala Galaction și
Demetrius au fost legați printr-o strânsă
prietenie, cum reiese din mărturisirea
fiicei lui Demetrius, artista și nuvelista
Lucia Demetrius.[8]
În romanele sale, poetul a mărturisit că
nu era foarte atras de cariera de călugar,
căci autorul ciclului Psalmilor era un
eretic și nu un spirit mistic. A recurs la
acest refugiu mai mult din comoditate,
unul din unchii săi fiind un înalt ierarh al
Bisericii Ortodoxe Române. În romanul
Cimitirul Buna Vestire a parodiat cu
sarcasm lumea monahală.

În 1905 a început un șir de călătorii în

străinătate, deoarece la 30 ianuarie 1905
Constanța Zissu a dat naștere lui Eli
Lotar, primul copil al lui Tudor Arghezi.
Mama copilului, profesoară, a fost
nevoită să-și ascundă maternitatea și să-
și lase fiul la Paris, în grija unei doici.
Îngrijorat, Arghezi s-a hotărât să plece la
Paris unde a stat puțin timp, apoi s-a
mutat la Fribourg, unde a scris poezii și a
participat la cursurile Universității
Fribourg, dar nu a fost mulțumit de
puternicul accent catolic al acesteia. S-a
mutat la Geneva, unde a scris poezii, a
asistat la cursurile Universității și, ca să-
și câștige existența, a lucrat în atelierul
unui bijutier.[9]

În acel timp, datorită criticismului său

referitor la represiunea mișcării țărănești,
a fost ținut sub supraveghere de
autoritățile elvețiene.

În 1909 a vizitat Italia.

 Perioada anilor 1910

Timbru din 1980 reprezentându-l pe Tudor Arghezi

S-a reîntors în România în 1910, și a

publicat lucrări în Viața Românească,
Teatru, Rampa, și în revistele lui N. D.
Cocea Facla și Viața Socială, dar și în
revista Cronica în colaborare cu Gala
Galaction; s-a aflat într-o perioadă în care
a avut o activitate literară prolifică,
scriind versuri, pamflete politice și
articole polemice cu care și-a câștigat
notorietatea în cercurile teatrale, politice
și literare ale vremii.[10] Cocea a
contribuit la succesul lui Arghezi,
publicând unul din primele poeme ale
poetului, Rugă de seară.[11]

În această perioadă, Arghezi a devenit un

critic de artă valoros și a luat apărarea
pictorului Ștefan Luchian care suferea de
scleroză multiplă și era acuzat de fraudă
(din cauza suspiciunii că nu ar mai putea
picta, dar ar permite ca lucrările altora să
fie semnate cu numele său)[12]

Era prezent cu regularitate la Kübler Café

din București unde s-a format un cerc de
artiști și intelectuali boemi care îi
includea pe scriitorii Ion Minulescu, Liviu
Rebreanu, Eugen Lovinescu, Victor
Eftimiu, Mihail Sorbul și Corneliu
Moldovanu, dar și pe pictorii Iosif Iser,
Alexandru Satmari, Jean Alexandru
Steriadi, compozitorul Alfons Castaldi, și
pe colecționarul de artă Krikor
Zambaccian.[13] Conform lui
Zambaccian, Arghezi a putut fi văzut mai
rar la celălalt loc de întâlnire, Casa
Capșa.[13] În acea perioadă era și un
asociat al omului politic și colecționarului
de artă Alexandru Bogdan-Pitești, și lua
parte în mod regulat, împreună cu
Galaction, Cocea, Minulescu, Adrian
Maniu și alți artiști plastici, la cercul creat
de Maniu de la Știrbei-Vodă, lângă Parcul
Cișmigiu.[14] A scris și un poem dedicat
lui Bogdan-Pitești.[14]

Interbelicul

Tudor Arghezi la aniversarea vârstei de 85 de ani

După izbucnirea primului război mondial,

Arghezi a scris articole împotriva taberei
politice conduse de partidul național
liberal și de grupul de susținători ai lui
Take Ionescu, care doreau ca România
să intre în război alături de puterile
Antantei (ca o încercare de a cuceri
Transilvania de la Austro-Ungaria); a fost
un susținător al unirii Basarabiei Vechiul
Regat și detesta alianța implicită cu
Rusia Imperială.[15]

În timpul realizării României Mari mai

exact în perioada 1918 - 1919 e închis un
an, împreună cu 11 ziariști și scriitori
(între care și Ioan Slavici), la
penitenciarul Văcărești, acuzat de
trădare, deoarece colaborase cu
autoritățile germane de ocupație. In 1927
apare cu mare întârziere prima sa carte
de poezii "Cuvinte potrivite", iar un an mai
târziu tot sub direcția sa, apare ziarul
"Bilete de papagal". După această dată,
Tudor Arghezi va publica mai multe
volume de versuri, romane, nenumărate
articole. Va impune în literatura română
ca specie literară tableta. În 1929 publică
prima sa carte de proza, "Icoane de
lemn". În 1931 va publica placheta de
versuri "Flori de mucigai" legată, ca și
"Poarta neagră", de anii de detenție. Tot
acum, pentru copii, publică volumul în
proza "Cartea cu jucării", inaugurând o
direcție secundară în creația scriitorului,
ce va continua, mai apoi, cu poemele
știute de școlari: "Cântec de adormit
Mitzura", "Buruieni", "Mărțișoare",
"Prisaca", "Zdreanță" s.a. Manualele
școlare cuprind multe creații ale sale
destinate copiilor din toată lumea. În
1934 publică romanul "Ochii Maicii
Domnului" , tema principală fiind
dragostea materna și devotamentul filial.
Continuă să scrie poeme și în 1935
publică volumul "Versuri de seară". În
1936 apare "Cimitirul Buna-Vestire",
roman, dar care poartă subtitlul "poem".
În 1942 vede lumina tiparului romanul
"Lina", de fapt un lung poem în proză. În
1943, sub genericul "Bilete de papagal"
(ziarul "Informația zilei") publică
îndeosebi pamflete usturătoare, pentru
care e cercetat de poliție. La 30
septembrie, apare pamfletul "Baroane", în
care îl atacă pe ambasadorul german
Manfred von Killinger[16]. Ziarul e imediat
confiscat, scriitorul e închis la București
și în lagărul de la Tg. Jiu. Va fi eliberat un
an mai târziu.

Interdicții și reabilitări
În 1948 apare în ziarul PCR Scânteia, în
patru episoade consecutive, celebrul
articol al lui Sorin Toma, fiul poetului
proletcultist A. Toma, intitulat "Poezia
putrefacției sau putrefacția poeziei", în
care, printre altele, acuzând pestilențialul
poetic al lui Tudor Arghezi, autorul
sancționează un "urât mirositor
vocabular". Articolul se încheie cu o
veritabilă amenințare cu moartea.
Scriitorul va fi interzis imediat după
publicarea acestuia și se retrage din viața
publică în căsuța lui de la Mărțișor unde
ar fi supraviețuit, după cum afirma, din
vânzarea cireșelor.

În perioada 1952 - 1967 poetul a fost

„reabilitat” treptat, la sugestia lui
Gheorghe Gheorghiu Dej. Tudor Arghezi
este distins cu premii și titluri, ales
membru al Academiei Române,
sărbătorit ca poet național la 80 și 85 de
ani și deputat în Mare Adunare
Națională.[17] S-a bucurat de mari
avantaje în regimul comunist, ca și Mihail
Sadoveanu, colaborând cu autoritățile și
scriind poezii sociale pe placul acestora.
Publică poemul "1907 - peizaje", "Cântare
omului", "Stihuri pestrițe", "Poeme noi",
"Cu bastonul prin București". În 1967,
poetul moare, fiind înmormântat, alături
de Paraschiva, soția sa, în grădina casei
din Str. Mărțișor, cu funeralii naționale.
Casa a rămas până astăzi muzeu, fiind
menținută de fiica sa, Mitzura Arghezi.

Publicistul
La vârsta de 16 ani debutează în "Liga
ortodoxă" a lui Alexandru Macedonski,
sub semănătura Ion Theo. Până în 1910 -
când a început să conducă sau să
editeze el însuși reviste și ziare cum sunt:
"Cronica", "Cuget românesc", "Națiunea",
"Bilete de papagal" - publică la mai multe
periodice ale vremii: "Revista modernă",
"Viața nouă", "Facla", "Viața românească"
și altele.

Desenatorul
La vârsta de 16 ani, Tudor Arghezi a fost
custodele unei săli de expoziții a
societății „Ileana” (Societatea pentru
dezvoltarea artelor în România, inițiată
de câțiva pictori, printre care Constantin
Artachino, Nicolae Vermont și Ștefan
Luchian, în iulie 1897). Aflându-se în
mediul pictorilor și pasionat de desen,
Arghezi a schițat în peniță peisaje și
portrete de o calitate care i-ar fi prevestit
un destin de artist în toată regula. Poetul
a mărturisit că opțiunea pentru scris a
fost dictată doar de lipsa mijloacelor
pentru a-și procura un atelier, șevalete,
pânze, vopseluri. La Editura Universității
de Vest „Vasile Goldiș” din Arad a apărut
un elegant album cuprinzând 80 de
desene și fragmente de manuscrise din
tinerețea lui Arghezi. Multe din desene
datează din perioada 1905- 1910, când
Arghezi a stat în Elveția.[18]

Premii și distincții
Pentru activitatea sa remarcabilă în
literatură primește prima oară în 1936, la
egalitate cu George Bacovia și a doua
oară în anul 1946, Premiul Național de
Poezie. În anul 1955 este ales membru al
Academiei Române, este distins cu
numeroase titluri și premii, iar în anul
1965 primește Premiul Internațional
Johann Gottfried von Herder.

A fost sărbătorit cu prilejul zilelor de

naștere la 80 și, respectiv 85 de ani, ca
„poet național”.

În 1965 a fost nominalizat [19] la Premiul

Nobel pentru Literatură. Nominalizarea a
venit din partea filologului italian Angelo
Monteverdi.
 Literatura română

Pe categorii

Istoria literaturii române

Evul mediu
Secolul 16 - Secolul 17
Secolul 18 - Secolul 19
Secolul 20 - Contemporană

Curente în literatura română

Umanism - Clasicism
Romantism - Realism
Parnasianism - Simbolism
Naturalism - Modernism
Tradiționalism - Sămănătorism -
Avangardism
Suprarealism - Proletcultism
Neomodernism - Postmodernism
 Scriitori români

Listă de autori de limbă română

Scriitori după genuri abordate
Romancieri - Dramaturgi (piese de teatru)
Poeți - Eseiști
Nuveliști - Proză scurtă
Literatură pentru copii

Portal România
Portal Literatură
Proiectul literatură
  

Opere
Cuvinte potrivite, poezii, 1927
Icoana de lemn, tablete, 1929
Poarta neagră, tablete, 1930
Flori de mucigai, poezii, 1931
Cartea cu jucării, poezii, 1931
Tablete din Țara de Kuty, povestiri
swiftiene, 1933
Ochii Maicii Domnului, 1934
Cărticica de seară, poezii, 1935
Cimitirul Buna-Vestire, roman parabolic,
1934
Versuri, 1936
Ce-ai cu mine vântule?, 1937
Lina, roman, 1942
Eminescu, studiu critic, 1943
Versuri alese, 1946
Bilete de papagal, 1946
Una sută una poeme, 1947
Prisaca, 1948, poeme pentru copii
1907-Peizaje, 1955
Pagini din trecut, publicistică, 1955
Cântare omului, 1955
Frunze, 1961
Poeme noi, 1963
Cadențe, 1964
Silabe, 1965
Răzlețe, 1965
Versuri lungi, 1965
Ritmuri, 1966
Litanii, 1967
Noaptea, 1967
O Furnică
Testament

Fragmente audio

Note
1. ^ Autoritatea BnF , accesat în 10
octombrie 2015
2. ^ Tudor Arghezi - Zdreanta,
Testament, Rug de seara, Cantec de
adormit Mitura, Talharul, Flori de
mucigai
3. ^ Descoperire uimitoare a lumii
literare: Tudor Arghezi, copilul din
flori al bonei unguroaice, Ergézi
Rozália. Rezultatul unei cercetări
extrem de controversate - Adevărul,
4 august 2015.
4. ^ Vasile Filip: Comunitatea
academică din cadrul Universității de
Vest „Vasile Goldiș” a sărbătorit, în
data de 21 mai, nașterea marelui
scriitor român Tudor Arghezi, 21 mai
2012
5. ^ Macedonski, 1896, în Vianu, p.477
6. ^ Arghezi, Vers și poezie, 1904, în Din
presă... (1900-1918), p.125-139
7. ^ Vianu, p.478; Zalis, p.VII
 8. ^ Zalis, p.VII
9. ^ Willhardt et al., p.15
10. ^ Vianu, p.479-482
11. ^ Vianu, p.479-480
12. ^ Arghezi, Din zilele lui Luchian, în
Scrieri, p.617, 620-621
13. ^ a b Zambaccian, Capitolul VII
14. ^ a b Zambaccian, Capitolul VIII
15. ^ Zbuchea
16. ^ IPOSTAZELE PAMFLETULUI, Doina
Bogdan-Dascălu
17. ^ http://www.ioanscurtu.ro/1948-
1961-de-la-poezia-putrefactiei-la-
steaua-republicii-populare-romane/
18. ^ Arghezi desenator
19. ^ Lista cu nominalizații la Premiul
Nobel pentru Literatură din anul
1965

Bibliografie
Tudor Arghezi, Scrieri. Proze, Editura
Minerva, București, 1986
en Lucian Boia, History and Myth in

Romanian Consciousness, Central

European University Press, 2001
George Călinescu, Istoria literaturii
române. Compendiu, Editura Minerva,
București, 1983
en Dennis Deletant, Communist Terror

in Romania, C. Hurst & Co., London,

1999 ISBN 1-85065-386-0
Victor Frunză, Istoria stalinismului în
România, Editura Humanitas, București,
1990
Dumitru Hâncu, "Tudor Arghezi.
Scrisori din închisoare (II)" , în Ziarul
Financiar, 30 octombrie, 2002
en Kathleen Kuiper, Merriam-Webster's

Encyclopedia of Literature, Merriam-

Webster, Springfield, Massachusetts,
1995 ISBN 0-87779-042-6
Eugen Marinescu (ed.), Din presa
literară românească (1918-1944),
Editura Albatros, București, 1986
D. Murărașu, Din presa literară
românească (1900-1918), Editura
Albatros, București, 1970
Alexandra Olivotto, "Cele mai nocive
cărți din cultura românească" , în
Cotidianul, 18 octombrie, 2005
Z. Ornea, Anii treizeci. Extrema dreaptă
românească, Editura Fundației
Culturale Române, București, 1995
Grigore Traian Pop, "Cînd disidența se
pedepsește cu moartea. Un asasinat
ritual: Mihail Stelescu" , în Dosarele
Istoriei, 6/IV (1999)
Ion Simuț, "Putea fi Arghezi legionar?",
în România Literară, nr. 5, 9 februarie
2007; disponibil prin România Culturală,
"Polemici"
en Vladimir Tismăneanu, Stalinism for

All Seasons: A Political History of

Romanian Communism, University of
California Press, Berkely, 2003 ISBN 0-
520-23747-1
Constantin Țoiu, "Amintiri cu poeți" , la
Memoria.ro; din 16 iulie, 2007
Tudor Vianu, Scriitori români, Vol. III,
Ed. Minerva, București, 1971
en Mark Willhardt, Alan Michael

Parker (ed.), Who's Who in 20th Century

World Poetry. Routledge, London, 2000
ISBN 0-415-16355-2
Gheorghe Zbuchea, Despre problema
basarabeană în politica externă a
României în anii 1912-1916 , la
Universitatea din București; din 16 iulie,
2007
 Henri Zalis, prefața la Lucia Demetrius,
Album de familie. Nuvele alese (1935-
1965), Editura pentru literatură,
București, 1967, p. V-XXXI
Krikor Zambaccian, Însemnările unui
amator de artă , publicată și găzduită
de LiterNet; din 16 iulie, 2007
C. D. Zeletin, "Cu George Emil Palade,
la San Diego, despre boala lui Tudor
Arghezi" , la Memoria.ro; din 16 iulie,
2007

Selecție din bibliografia critică

Pompiliu Constantinescu, Tudor

Arghezi, 1940
Șerban Cioculescu, Introducere în
poezia lui Tudor Arghezi, 1946
Tudor Vianu, Tudor Arghezi, poet al
omului, 1961
Dumitru Micu, Opera lui Tudor Arghezi,
1965
Nicolae Balotă, Opera lui Tudor Arghezi,
1979
Tudor Arghezi interpretat de…, antologie
de Alex Ștefănescu
Matei Călinescu, Conceptul modern de
poezie, 1972
Alexandru George, Marele Alfa, 1970
Petre Anghel, "Tudor Arghezi", 100 cei
mai mari scriitori români, 2003
Dumitru Micu, Arghezi, 2005

Legături externe
Membrii Academiei Române din 1866
până în prezent – A
Arghezi, poezie între agonie și extaz
40 de ani de la moartea lui Tudor
Arghezi
Arghezi, trimis în lagăr de naziști, apoi
elogiat de comuniști , 16 ianuarie
2011, Adevărul
Cealaltă față a lui Arghezi , 30
noiembrie 2011, Andreea Lupșor,
Adevărul - Articol Historia
Tudor Arghezi a pupat mâna
Moscovei , 18 iunie 2010, Cotidianul
MEMORIA CARTII POSTALE / Arghezi
si nu numai , 7 ianuarie 2009, Calin
Hentea, Ziarul de Duminică
 Valori ale culturii naționale: 46 de ani
de la moartea lui Tudor Arghezi , 14
iulie 2009, Amos News
Cîndva: Tudor Arghezi... , 31 august
2008, Serban Cionoff, Jurnalul Național
„Omul dispune de resorturi mari ca să
facă din viața sa o bucurie“ , 24
februarie 2009, Adrian Agachi, Ziarul
Lumina

Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?
title=Tudor_Arghezi&oldid=13054578

Ultima modificare efectuată acum …

Conținutul este disponibil sub CC BY-SA 3.0 ,

exceptând cazurile în care se specifică altfel.