Sunteți pe pagina 1din 1

21.

Acte de cult comemorative


TEXTE

Text de memorizat: Matei 26,26-28.


I. Instituirea Cinei Domnului3)
1. Cine şi când a rânduit Cina Domnului?
a. Marcu 14,12.22-25 - În ziua dintâi a praznicului Azimelor, când jertfeau paştile, ucenicii lui Isus I-au
zis: „Unde voieşti să ne ducem să-Ţi pregătim ca să mănânci paştile?”... 22. Pe când mâncau, Isus a luat
o pâine; şi, după ce a binecuvântat, a frânt-o şi le-a dat, zicând: „Luaţi, mâncaţi, acesta este trupul
Meu.” 23. Apoi a luat un pahar şi, după ce a mulţumit lui Dumnezeu, li l-a dat, şi au băut toţi din el. 24.
Şi le-a zis: „Acesta este sângele Meu, sângele legământului celui nou, care se varsă pentru mulţi. 25.
Adevărat vă spun că, de acum încolo, nu voi mai bea din rodul viţei, până în ziua când îl voi bea nou în
Împărăţia lui Dumnezeu.”
b. 1Cor. 11,23 - Căci am primit de la Domnul ce v-am învăţat; şi anume, că Domnul Isus, în noaptea în
care a fost vândut, a luat o pâine.
2. Care a fost dubla semnificaţie a ambelor orânduiri?
a. Exod 12,26-27 - Şi când vă vor întreba copiii voştri: „Ce înseamnă obiceiul acesta?”, 27. să răspundeţi:
„Este jertfa de Paşti în cinstea Domnului, care a trecut pe lângă casele copiilor lui Israel în Egipt, când a
lovit Egiptul, şi ne-a scăpat casele noastre.” Poporul s-a plecat şi s-a închinat până la pământ.
b. 1 Cor. 11,26 - Pentru că, ori de câte ori mâncaţi din pâinea aceasta şi beţi din paharul acesta, vestiţi
moartea Domnului, până va veni El.
II. Semnificaţia Cinei Domnului
1. Care sunt elementele ce compun Cina Domnului şi ce exprimă ele?
a. 1 Cor. 11,23-25 - Căci am primit de la Domnul ce v-am învăţat; şi anume, că Domnul Isus, în noaptea în
care a fost vândut, a luat o pâine. 24. Şi, după ce a mulţumit lui Dumnezeu, a frânt-o şi a zis: „Luaţi,
mâncaţi; acesta este trupul Meu care se frânge pentru voi; să faceţi lucrul acesta spre pomenirea Mea.” 25.
Tot astfel, după Cină, a luat paharul şi a zis: „Acest pahar este legământul cel nou în sângele Meu; să
faceţi lucrul acesta spre pomenirea Mea, ori de câte ori veţi bea din el.”
2. În Cina Domnului ni se oferă trupul adevărat, cel material al lui Hristos?
a. Ioan 6,53-55 - Isus le-a zis: „Adevărat, adevărat vă spun că, dacă nu mâncaţi trupul Fiului omului şi dacă
nu beţi sângele Lui, n-aveţi viaţa în voi înşivă. 54. Cine mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu are viaţa
veşnică; şi Eu îl voi învia în ziua de apoi. 55. Căci trupul Meu este cu adevărat o hrană, şi sângele Meu
este cu adevărat o băutură.
3. Cina Domnului reânvie legământul harului în care am fost acceptaţi:
a. Luca 22,20 - Tot astfel, după ce au mâncat, a luat paharul şi li l-a dat, zicând: „Acest pahar este
legământul cel nou, făcut în sângele Meu care se varsă pentru voi.
4. Cina Domnului reânvie speranţa apropiatei reveniri a lui Isus Hristos:
a. 1 Cor. 11,26 – (vezi I, 2, b)
III. Pregătirea pentru Cina Domnului
1. Ca act pregătitor pentru comuniune, Isus a rânduit actul umilinţei:
a. Ioan 13,3-5, 12-17 - Isus, fiindcă ştia că Tatăl Îi dăduse toate lucrurile în mâini, că de la Dumnezeu a
venit şi la Dumnezeu Se duce, 4. S-a sculat de la masă, S-a dezbrăcat de hainele Lui, a luat un ştergar şi
S-a încins cu el. 5. Apoi a turnat apă într-un lighean şi a început să spele picioarele ucenicilor şi să le
şteargă cu ştergarul cu care era încins… 12. După ce le-a spălat picioarele, Şi-a luat hainele, S-a aşezat
iarăşi la masă şi le-a zis: „Înţelegeţi voi ce v-am făcut Eu? 13. Voi Mă numiţi „Învăţătorul şi Domnul” şi
bine ziceţi, căci sunt. 14. Deci dacă Eu, Domnul şi Învăţătorul vostru, v-am spălat picioarele, şi voi sunteţi
datori să vă spălaţi picioarele unii altora. 15. Pentru că Eu v-am dat o pildă, ca şi voi să faceţi cum am
făcut Eu. 16. Adevărat, adevărat vă spun că robul nu este mai mare decât domnul său, nici apostolul mai
mare decât cel ce l-a trimis. 17. Dacă ştiţi aceste lucruri, ferice de voi dacă le faceţi.
2. Ce fel de pregătire sufletească trebuie făcută înainte de Cina Domnului?
a. 1 Cor. 11,28-29 - Fiecare să se cerceteze, dar, pe sine însuşi, şi aşa să mănânce din pâinea aceasta şi să
bea din paharul acesta. 29. Căci cine mănâncă şi bea îşi mănâncă şi bea osânda lui însuşi, dacă nu
deosebeşte trupul Domnului.
3. Pregătirea cea mai cu folos este judecarea propriei noastre stări:
a. 1 Cor. 11,31 - Dacă ne-am judeca singuri, n-am fi judecaţi.

S-ar putea să vă placă și