Sunteți pe pagina 1din 1

20.

Botezul
TEXTE
Text de memorizat: Romani 6,4.
I. Botezul în Scripturi
1. În serviciul sanctuarului, care a fost semnificaţia simbolică a ligheanului?
a. Exod 30,17-21- Domnul a vorbit lui Moise şi a zis: 18. „Să faci un lighean de aramă, cu piciorul lui de aramă, pentru spălat; să-l
aşezi între Cortul întâlnirii şi altar şi să torni apă în el, 19. ca să-şi spele în el Aaron şi fiii lui mâinile şi picioarele. 20. Când vor
intra în Cortul întâlnirii, se vor spăla cu apa aceasta ca să nu moară; şi se vor spăla şi când se vor apropia de altar ca să facă slujba
şi ca să aducă Domnului jertfe arse de foc. 21. Îşi vor spăla mâinile şi picioarele ca să nu moară. Aceasta va fi o lege necurmată
pentru Aaron, pentru fiii lui şi pentru urmaşii lor.”
b. Evrei 9,10 - Ele sunt doar nişte porunci pământeşti date, ca toate cele privitoare la mâncări, băuturi şi felurite spălături, până la o
vreme de îndreptare.
2. Cine a practicat prima dată botezul noutestamental şi de unde a primit însărcinarea aceasta?
a. Marcu 1,4 - a venit Ioan care boteza în pustiu, propovăduind botezul pocăinţei spre iertarea păcatelor.
b. Ioan 1,33 - Eu nu-L cunoşteam; dar Cel ce m-a trimis să botez cu apă mi-a zis: „Acela peste care vei vedea Duhul coborându-Se
şi oprindu-Se este Cel ce botează cu Duhul Sfânt.”
3. Cine a orânduit botezul în biserica creştină?
a. Matei 28,19 - Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh.
4. Cu toate că Isus a fost fără păcat, ce exemplu ne-a lăsat în care să-L urmăm?
a. Matei 3,13-15 - Atunci a venit Isus din Galileea la Iordan, la Ioan, ca să fie botezat de el. 14. Dar Ioan căuta să-L oprească. „Eu”,
zicea el, „am trebuinţă să fiu botezat de Tine, şi Tu vii la mine?” 15. Drept răspuns, Isus i-a zis: „Lasă-Mă acum, căci aşa se cade
să împlinim tot ce trebuie împlinit.” Atunci Ioan L-a lăsat.
b. Ioan 13,15 - Pentru că Eu v-am dat o pildă, ca şi voi să faceţi cum am făcut Eu.
II. Semnificaţia botezului
1. Botezul înseamnă curăţire, spălare de păcat în virtutea sângelui lui Isus Hristos:
a. Fapte 22,16 - Şi acum, ce zăboveşti? Scoală-te, primeşte botezul şi fii spălat de păcatele tale, chemând Numele Domnului.”
b. Apoc. 1,5 u.p. - şi din partea lui Isus Hristos, Martorul credincios, Cel întâi născut din morţi, Domnul împăraţilor pământului! A
Lui, care ne iubeşte, care ne-a spălat de păcatele noastre cu sângele Său
2. Botezul înseamnă moartea, îngroparea şi învierea împreună cu Hristos:
a. Romani 6,3-4 - Nu ştiţi că toţi câţi am fost botezaţi în Isus Hristos, am fost botezaţi în moartea Lui? 4. Noi deci, prin botezul în
moartea Lui, am fost îngropaţi împreună cu El, pentru ca, după cum Hristos a înviat din morţi, prin slava Tatălui, tot aşa şi noi să
trăim o viaţă nouă.
b. Coloseni 2,12 - fiind îngropaţi împreună cu El, prin botez, şi înviaţi în El şi împreună cu El, prin credinţa în puterea lui Dumnezeu
care L-a înviat din morţi.
3. Botezul este introducerea în Împărăţia harului şi în familia lui Dumnezeu:
a. Ioan 1,12 - Dar tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu;
b. 1 Corinteni 12,13 - Noi toţi, în adevăr, am fost botezaţi de un singur Duh, ca să alcătuim un singur trup, fie iudei, fie greci, fie robi,
fie slobozi; şi toţi am fost adăpaţi dintr-un singur Duh.
c. Luca 10,20 - Totuşi să nu vă bucuraţi de faptul că duhurile vă sunt supuse; ci bucuraţi-vă că numele voastre sunt scrise în ceruri.”
4. Botezul este acceptarea în legământul harului:
a. Matei 28,19 – (vezi I, 3, a)
b. Efeseni 2,12.13 - aduceţi-vă aminte că în vremea aceea eraţi fără Hristos, fără drept de cetăţenie în Israel, străini de legămintele
făgăduinţei, fără nădejde şi fără Dumnezeu în lume. 13. Dar acum, în Hristos Isus, voi, care odinioară eraţi depărtaţi, aţi fost
apropiaţi prin sângele lui Hristos.
III. Condiţiile în care se poate efectua botezul
1. Care este condiţia principală ca cineva să poată fi admis la botez?
a. Marcu 16,16 - Cine va crede şi se va boteza va fi mântuit; dar cine nu va crede va fi osândit.
b. Fapte 16,31 - Pavel şi Sila i-au răspuns: „Crede în Domnul Isus, şi vei fi mântuit tu şi casa ta.”
2. Ce fel de pregătire trebuie să facă cei care vor să se boteze?
a. Matei 28,20 - Şi învăţaţi-i să păzească tot ce v-am poruncit. Şi iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului.”
Amin.
3. Care este dovada ce demonstrează că mărturisirea credinţei este adevărată?
a. Luca 3,8 p.p - Faceţi, dar, roade vrednice de pocăinţa voastră şi nu vă apucaţi să ziceţi în voi înşivă: „Avem pe Avraam ca tată!”
Căci vă spun că Dumnezeu din pietrele acestea poate să ridice fii lui Avraam.
b. Iacov 2,17 - Tot aşa şi credinţa: dacă n-are fapte, este moartă în ea însăşi.
4. Care este modul biblic în care trebuie efectuat botezul?
a. Rom. 6,4 – (vezi text de mem sau II, 2, a)
b. Ioan 3,23 - Ioan boteza şi el în Enon, aproape de Salim, pentru că acolo erau multe ape; şi oamenii veneau ca să fie botezaţi.
c. Fapte 8,36.38.39 - Pe când îşi urmau ei drumul, au dat peste o apă. Şi famenul a zis: „Uite apă; ce mă împiedică să fiu botezat?”…
38. A poruncit să stea carul, s-au coborât amândoi în apă, şi Filip a botezat pe famen. 39. Când au ieşit afară din apă, Duhul
Domnului a răpit pe Filip, şi famenul nu l-a mai văzut. În timp ce famenul îşi vedea de drum, plin de bucurie,
5. De unde cunoaştem modul în care se efectua botezul în biserica apostolică?
a. Fapte 8,26-40 - Un înger al Domnului a vorbit lui Filip şi i-a zis: „Scoală-te şi du-te spre miazăzi, pe drumul care coboară spre Ierusalim la Gaza şi care
este pustiu.” 27. Filip s-a sculat şi a plecat. Şi iată că un etiopian, un famen cu mare putere la împărăteasa Candace a etiopienilor şi îngrijitorul tuturor
vistieriilor ei, venit la Ierusalim ca să se închine 28. se întorcea de acolo şi şedea în carul lui şi citea pe prorocul Isaia. 29. Duhul a zis lui Filip: „Du-te şi
ajunge carul acesta!” 30. Filip a alergat şi a auzit pe etiopian citind pe prorocul Isaia. El i-a zis: „Înţelegi tu ce citeşti?” 31. Famenul a răspuns: „Cum aş putea
să înţeleg, dacă nu mă va călăuzi cineva?” Şi a rugat pe Filip să se suie în car şi să şadă împreună cu el. 32. Locul din Scriptură pe care-l citea era acesta: „El
a fost dus ca o oaie la tăiere; şi, ca un miel fără glas înaintea celui ce-l tunde, aşa nu Şi-a deschis gura; 33. în smerenia Lui, judecata I-a fost luată. Şi cine va
zugrăvi pe cei din timpul Lui? Căci viaţa I-a fost luată de pe pământ.” 34. Famenul a zis lui Filip: „Rogu-te, despre cine vorbeşte prorocul astfel? Despre sine
sau despre vreun altul?” 35. Atunci Filip a luat cuvântul, a început de la Scriptura aceasta şi i-a propovăduit pe Isus. 36. Pe când îşi urmau ei drumul, au dat
peste o apă. Şi famenul a zis: „Uite apă; ce mă împiedică să fiu botezat?” 37. Filip a zis: „Dacă crezi din toată inima, se poate.” Famenul a răspuns: „Cred că
Isus Hristos este Fiul lui Dumnezeu.” 38. A poruncit să stea carul, s-au coborât amândoi în apă, şi Filip a botezat pe famen. 39. Când au ieşit afară din apă,
Duhul Domnului a răpit pe Filip, şi famenul nu l-a mai văzut. În timp ce famenul îşi vedea de drum, plin de bucurie, 40. Filip se afla la Azot, de unde s-a dus
până la Cezareea. Şi propovăduia Evanghelia în toate cetăţile prin care trecea.

S-ar putea să vă placă și