11

1.stenoze esofagiene post caustic: copii 1-3ani, etiologie:acid acetic, alcool pur. Clasificare
endoscopica: 1-afectare superficiala, edem, hiperemie;2-afectarea mucoasa şi parţial submucoasa,
edem pronunţat, sunt depuneri de fibrină; 3-afectarea tuturor straturilor anatomice, necroza lor, edem
al ţesuturilor paraesofagale; formare de aderenţe şi stenoza lumenului esofagului. Clinica: disfagie,
febră, dureri pronunţate retrosternale, nelinişte, eliminări abundente de saliva. Complicatii:
mediastinita, pericardita, pleurezii, pneumonii prin aspiratie, fistule, erozia vaselor. Diagnostic:
FGDS. Tratament: măsuri antişoc (analgetice, cardiace, perfuzii intravenoase cu plasmă, blocadă
vagosimpatică cu sol. De novocaină), terapie de dezintoxicare. Se efectuează spălarea stomacului prin
sondă. Bujarea esofagului: «cu ochii închişi»; prin esofagoscop rigid; «cu fir» anti- sau retrograd; pe
fir; pe fir metalic. dilatarea vibromecanică, folosirea magneţilor, endorezecţii compresive a stricturilor
scurte ale esofagului, rezecţii de cicatricii, laseroterapia. în cazurile de obturare totală a lumenului
esofagului se recurge la intervenţie chirurgicală de plastie a esofagului cu tub gastric, intestin subţire
sau cu intestin gros.
2.apendicita la sugari, copii mici: etiologia- infectii, verminoze, constipatie,gripa,angina.
Clasificarea :forme distructiv-supurative: flegmonoasa, gangrenoasa, gangrenoasa perforativa; forme
nedistructve: catarala, cronica. Clinica : la sugar- agitatie, perturbarea somnului, refuzul alimentatiei,
varsaturi, diaree, distensia abdominala; la copil mic: durere, varsaturi, febra. Diagnostic : durere la
palpare, semnele: Blumberg, Mendel, Rouesing, Zanz; tuseul rectal, laparoscopie. Diagnostic
diferential: gastroduodenita, enterocolita, invaginatia, limfadenita mezenterica, colica renala.
Tratament: fara peritonita- anestezie generala, incizie prin punctul mc burney; cu peritonita- anestezie
genrala+intubare, incizie- transrectala inferioara; apendicectomie cu infundarea bontului in bursa
cecala.
3.fracturi la nou-nascut: Clavicula - este osul care se fracturează cel mai frecvent cu ocazia naşterii.
Această fractură reprezintă aproape 90% din toate fracturile obstetricale. Ca formă este adeseori o
fractură în lemn verde, situată la unirea treimii medii cu cea externă. descoperă după câteva zile sau
săptămâni, când s-a format deja calusul. Radiologic apare un calus exuberant ce se remaniază treptat
în săptămânile următoare. Copilul este mai neliniştii şi ţipă când se exercită mişcări ale membrului de
partea leziunii. Tratament, este suficientă imobilizarea într-o faşă moale pentru 7-10 zile, timp în care
se formează un calus exuberant. Humerusul în urma tracţiunii poate suferi o decolare la nivelul
epifizei proximale. Leziunea apare clinic ca o luxaţie scapulohumerală. Ea trebuie redusă deoarece
lipsa de corectare duce la scurtarea membrului şi deformare în sensul rotaţiei. Reducerea se face
relativ simplu prin tracţiune uşoară, rotaţie externă şi abducţie cu flexiune de 90˚. Braţul se fixează
apoi pe torace cu un bandaj tip Velpeau. La nou-născut fracturile diafizei humerale survin după
manevre obstetricale intempresive, în naşterile laborioase şi deseori pot trece neobservate, fiind
subperiostale sau „în lemn verde”. Femurul la nivelul epifizei proximale poate suferi uneori o fractură
situată la limita cartilajului cu osul, urmată de deplasare. Clinic şi radiologic leziunea se confundă cu
luxaţia congenitală sau traumatică a şoldului. Membrul afectat este mai scurt, rotat extern, iar zona
este edemaţiată. Manevra constă în tracţiunea coapsei, abducţie şi rotaţie internă, urmare de
imobilizarea ghipsată, ca şi luxaţia de şold. Fracturile diafizei femurale mai frecvente rezultă în urma
manevrelor de versiune internă. Obstetricianul aude şi anume momentul producerii fracturii. Imediat
apar şi alte semne, ca: devierea axului coapsei, edem local, scurtarea membrului, rotaţie externă şi
impotenţă funcţională. Tratamentul constă în reducerea ortopedică şi imobilizarea gipsată cu
genunchiul flectat.
4.tumori la copii: Cancerul infantil este o boala rara – reprezinta doar 2% din toate formele de cancer
si tot 2% din patologia pediatrica – insa depistarea este dificila, mai ales din cauza ca simptomele
specifice sunt similare simptomelor altor boli mai putin grave. Etiologie: determinate genetic, virusul
Ebstein barr, hpv. Particularitati: simptome nespecifice, focare simultane de boală, mai multe organe
afectate în acelaşi timp sau o perioadă de răspândire a maladiei mult mai redusă. Clinica: pierdere in
greutate continua, inexplicabiladureri de cap, deseori cu voma, noaptea sau dimineata devreme;care
cresc sau dureri persistente de oase, incheieturi, spate, picioare;tumori sau excrescente in abdomen,
gat, torace, pelvis sau sub axile;
vanatai, sangerari sau eruptii cutanate frecvente;infectii repetate;pata alba pe pupila;
greata persistenta sau voma fara greata;oboseala constanta sau paloare vizibila;
modificari ale ochiului sau ale acuitatii vizuale care se produc brusc si persista;
febra recurenta de origine necunoscuta. diagnostic: imagistic. Tratament: extirparea tumorii,
chimioterapie, radioterapie.

12

1. Atrezia esofagului- dereglarea continuitatii organului in care segmental superior in majoritatea

cazurilor se termina orb.Clasificare: – tipul I este reprezentat prin două segmente separate,fără
comunicare cu traheea.– tipul II Între segmentul superior şi trahee există o fistulă laterală de mici
dimensiuni. – tipul III Segmentul superior hipertrofiat setermină orb în deget de mănuşă. Segmentul
distal hipoplazic sedeschide sub formă de fistulă pe faţa posterioară a traheeideasupra bifurcaţiei. În
funcţie de distanţa ce separă segmentele :forma ,,A” (peste2 cm) şi forma ,,B” (sub 2 cm) -tipul IV se
caracterizează prin faptul că ambele segmente comunică prin fistule cu traheea .Cauze:tulburari in
vacuolizarea epiteliului intraluminal esofagian;existent unui substrat genetic.clinica: imposibilitatea
deglutiţiei şi de tulburări respiratorii. Hipersalivaţie şi o stagnare bucofaringiană a secreţiilor. La
nivelul buzelor şi orificiilor nazale se observă o scurgere permanentă de salivă spumoasă, aerată.
Frecvent se repetă crize de tuse şi cianoză.Respiraţia devine zgomotoasă şi dispneea se accentuează cu
timpul. În formele cu fistulă esotraheală inspecţia evidenţiază distensia abdomenului. Examenul
aparatului respirator este dominat de existenţa unor raluri bronşice generalizate care pentru amploarea
lor, au fost comparate cu ,,vântul care bate într-un lan de porumb”. diagnosticul este simplude stabilit
cu ajutorul cateterismului, Sonda introdusă pe gură sau prin nas se opreşte în cazul atreziei la 10-12
cm de arcada dentara. Cu această ocazie se face şi aspiraţia secreţiilor stagnante.Utilizarea
aerului.Examenul radiologic , cu folosirea uneisonde cu fir radioopac. Radiografia simplă toraco-
abdominalăarată prezenţa fistulei esotraheale, dacă abdomenul este aerat.Abdomenul opac neaerat
indică absenţa fistulei .Tratamentul. Se va suspenda orice încercare de alimentare,se aspiră secreţiile
salivare din segmentul superior esofagian la interval de 15 min. Tratamentul chirurgical are indicaţie
absolută. Abordul se face prin toracotomie dreaptă în spaţiul III intercostal. Calea poate fi
extrapleurală sau transpleurală. Se urmareşte secţionarea şi închiderea fistulei esotraheale. Segmentul
superior si cel inferior se eliberează din aderenţe, se deschide capătul orb al acestora şi se
anastomozează termino-terminal. Fistulizarea-reprezintă o complicaţie gravă. Daca distanţa dintre
capetele esofagiene este peste 1,5-2 cm este indicat-gastroanastomoza,apoi plastia esofagului.Pot
apare complicaţii ca: dezunirea anastomozei, recidiva fistulei, strictura anastomozei.

2. peritonita meconiala: apare ca consecinta obstructiilor congenitale ale intestinului cauzate de:
atrezie intestinala, volvulus, invaginatie, bride, ileus meconial, hernie interna. Daca perforatia a avut
loc cu mult timp inainte de nastere, prin vindecare se pot produce atrezii sau stenoze intestinale. Daca
vindecarea intestinului nu mai are timp sa se faca, dupa nastere se ajunge la infectia peritoneului prin
revarsat septic intestinal. Astfel peritonita meconiala aseptica prenatal se transforma intr-o peritonita
bacteriana purulenta foarte grava. In urma perforatiei intestinale in cavitatea peritoneala se revarsa
meconiu. Desi este steril el determina o iritatie locala chimica. Apare un proces inflamator si in jur se
formeaza aderente masive intestinale. Meconiul in cantitate mica este resorbit, ramanand aderente
cauzatoare de ocluzii sau atrezii. Daca revarsatul este mai consistent, in urma procesului de resorbtie
partiala raman formatiuni izolate cu depozite calcare. Simptome. Distensia abdominala importanta, cu
edem hipogastric si circulatie colaterala sunt semne caracteristice peritonitei. Varsaturile bilioase
precoce si repetate si lipsa tranzitului meconial dovedesc prezenta obstacolului mecanic, stare
alterata.diagnostic: Radiografia abdominala simpla in ortostatism arata pneumoperitoneu, nivel de
lichid deplasabil in perforatiile recente si cateva imagini gazoase intestinale pe fondul unei opacitati
abdominale. In cazul perforatiilor vechi ca semn patognomonic apare aspectul de ,,vitraliu” al insulelor
de meconiu impregnate cu saruri calcare.Tratament. Pregatirea preoperatorie de dezintoxicare.Prin
laparotomie se exploreaza intestinul si se efectueaza toaleta peritoneului mai ales in perforatiile recente.
Dupa eliberarea intestinului se recurge la sutura in cazul unei perforatii. Rezectia intestinului urmata de
anastomoza terminoterminala poate fi efectuata in peritonitele vechi incapsulate si limitate. Se poatea
aplica Enterostomia temporara dubla Mickulicz (in teava de pusca de vanatoare) sau in Y
(terminolaterala Bishop-Koop sau lateroterminala Santulli) ofera sanse mai mari de vindecare.
Mortalitatea in peritonita meconiala se mentine insa ridicata.

3.traumatism abdominal: cauze-caderile, loviturile si accidentele de circulatie. Rupturile splinei-

starea de soc, semne de hemoragie interna (paloare, scaderea TA, puls frecvent, slab batut si senzatia
de sete), ca si un sindrom de iritatie peritoneala. Echimoze si escoriatii tegumentare, situate in
regiunea splinei, Tratamentul clasic, splenectomia. Rupturile rinichiului. La copii rinichiul se rupe
mai usor din cauza unor particularitati de structura. Parenchimul si capsula renala sint mai putin
rezistente, fasciile renale mai subtiri, iar grasimea perirenala, redusa proportional.diagnostic: USG,
urografia. Tratament: suturarea leziunii in U sau X, Nefrectomia partiala este necesara in caz de
fragment renal avascular. Nefrectomia totala nu are justificare decit dupa explorarea rinichiului
celalalt si numai caz de ruptura a pediculului si explozie cu fragmentare completa a rinichiului.
Traumatismele hepatice. Se situeaza pe locul 2 in privinta frecventei rupturilor organelor
parenchimatoase la copil (dupa splina). Clinic: Durerea in hipocondrul drept, uneori iradianta in
umarul homolateral, distensie abdominala moderata si semne de ileus paralitic si iritatie peritoneala:
greturi, varsaturi, .constipatie, hipomobilitate a peretelui abdominal., soc hypovolemic.diagnostic:
Radiografia toraco-abdominala nativa, in ortostatism, poate evidentia marimea neregulata a umbrei
hepatice, USG. Tratamnet: laparotomie, evacuarea hematoamelor subcapsulare, hepatorafie.

4. Hemangioamele reprezintă formaţiuni tumorale congenitale formate din vase sanguine cu structura
anarhică. Sunt localizate în regiunea frontală, la pleoape, buze, pe obraz,în zona auriculară, în zona
păroasă a capului.Clasificare : – hemangiom plan, superficial, dermoepidermic ce se prezintă ca o
pata roşie-violacee. Dispare atâta timp cât asupra sa se exercită o presiune digitală. – hemangiom
tumoral (tuberos), proeminent care deobicei nu se extinde în profunzime. Dimensiunile sale variază.
Nu se modifică la presiune. – hemangiomul cavernos este situat profund la nivelul hipodermului şi a
ţesuturilor subiacente acestuia.Are aspectul unui burete, fiind format din numeroase cavităţi care
comunică între ele.Evoluţia lor poate fi spre resorbţie şi dispariţie spontană îndeosebi la cele plane,
dar de obicei cresc în dimensiuni, se exulcerează, sângerează şi se pot suprainfecta.
Tratamentul hemangioamelor diferă după forma anatomo-clinică. Astfel, în cele plane se
administrează prednison în cure de 2-3 săptămâni, se efectuează injecţii sclerozante, crioterapie,
roentgenterapie, laserterapie. Acestea nu au indicaţiechirurgicală.Hemangioamele tumorale şi
cavernoase se extirpă cu ligatura vaselor sanguine care le alimentează. În cazul hemangioamelor mari
extirpate rezultă o lipsă de tegument care se rezolvă prin plastie cu lambouri de vecinătate sau prin
grefă cutanată.
Limfangioame- Reprezintă formaţiuni tumorale congenitale formate din vase limfatice cu structura
histologică modificată, apărute înurma sechestrării sacilor limfatici cervicali. Formaţiunea tumorală
nu arecapsulă, este iniţial subaponevrotică apoi se extinde printreorganele vecine. Simptome:
Formaţiunea are reliefuri rotunde ca unciorchine de strugure, de culoare alb-roză-albăstruie, în
generalfluctuentă. Tegumentul care o acoperă este normal sau subţiat,cu arborizaţii vasculare vizibile.
La palpare are consistenţă eterogenă, spongioasă, fluctuentă, slab delimitată. Uneoriajunge la
dimensiuni impresionante,
Fenomenele compresive asupra traheii determină acuzerespiratorii: dispnee, tuse, cianoză.
Compresiunea exercitatăasupra frenicului, faringelui sau esofagului pot cauza vărsăturişi disfagie
Compresiunea asupra cordului si vaselor mediastinale pot provoca tulburări cardiace şi chiar sincope.
Tratamentul este chirurgical, constând în extirpareatumorii. Se extirpă formaţiunea tumorală în
urgenţă atunci cândsunt fenomene compresive. Această extirpare este minuţioasă, presupunând
menajarea elementelor anatomice (trahee, glande,vase, nervi) iar atunci când limfangiomul este mare,
intervenţiadevine laborioasă şi nu rareori se efectuează în etape.