 CHIRITA IN PROVINTIE- tipuri de comic

introducere pag 36

În ceea ce privește comicul de situație, piesa abundă de situații comice. De exemplu,

vindereacurcanului ca peșcheș de 57 de ori, deghizarea lui Leonaș în ofițer și actriță
(tehnica qui-pro-quo) ori (continuare pag 38)
Comicul de caracter este, de asemenea, sugestiv reprezentat. Chirița și Bârzoi
întruchipează, într-o manieră caricaturală, două tendințe contrare, anume cea
inovatoare și cea conservatoare. (continuare pag 36+pag38)
comic de limbaj-pag 38

În operă este prezent și comicul de nume; la Bârzoi, numele este antitetic față de
comportamentul personajului, aflat sub papucul soției. Guliță sugerează, prin sufixul
diminutival, retardul, iar Șarlă,varianta neaoșă a lui Charles, duce cu gândul la
șarlatanie, pe care o practică atunci când pretinde că îl învață franceza pe băiat.

Comicul de intenție se realizează prin contrastul esență-aparență, întrucât intenția

dramaturgului nueste numai aceea de a prezenta întâmplări comice, ci și de a moraliza
și satiriza anumite defecte umane precum incultura sau snobismul. Aceasta se
realizează și prin comicul de moravuri,dramaturgulironizând aceste defecte prin
intermediul cuplului Leonaș-Luluța, cuplu care susține ideile progresiste si nationaliste
(casatoria bazata pe dragoste, nu pe motive financiare, onestitatea).
incheiere- pag 39

 CHIRITA IN PROVINTIE- rezumat

Comedia are in centru personajul feminin, Chirita, sotia unui boier de tara,
(continuare pag 37)

Ea este însă îndrăgostită de Leonaş, un prieten din copilărie, tânăr inteligent şi cinstit,
cu un acut simţ al umorului, care ştie să îmbine judecata sănătoasă cu gluma bufonă.
Leonaş soseşte la Bârzoieni tocmai în iureşul provocat de Guliţă, care încălecase fără
voia „nineacăi” şi tot satul, în frunte cu ea, alerga să-l prindă. Băiatul suferă o teribilă
„trântition” şi, după ce-şi revine din spaimă, Chiriţa îl alungă pe Leonaş, care însă o
previne: „de azi înainte te aşteaptă la toate şotiile din partea mea”.

Finalul actului I înfăţişează plecarea triumfală spre isprăvnicie a Chiriţei, care ţine în
braţe curcanul cel bătrân, fiind însoţită de Guliţă, Luluţa şi „monsiu Şarlă”, cu toţii urmaţi
de jandarmii „cu săbiile scoase”.

In actul al 2-lea, Chirita pregateste toate cele necesare pentru petrecerea data in
cinstea logdonei fiului sau cu Luluta. Reapare Leonaş care, ca să se răzbune pentru că
fusese alungat şi ca să fie aproape de Luluţa, se deghizează în ofiţer, purtând nişte
„musteţi mincinoase”.

El îi face curte Chintei şi-i cere portretul ca dovadă a iubirii ce i-o poartă, ameninţând-o
că se împuşcă dacă-l refuză, dar pistolul cu care o sperie este de ciocolată. Guliţă îl
surprinde pe Leonaş sărutând-o pe Luluţa şi-l provoacă la duel, spre disperarea Chiriţei
care-l recunoaşte pe „curtezan” şi-l alungă din nou. Pentru a scăpa de logodna cu
Gulită, Luluţa se preface nebună, tremură şi dă continuu din cap, vorbeşte incoerent şi
devine agresivă cu Guliţă.

Leonaş apare travestit în „bricicar” (brişcar, vizitiu) şi vine în audienţă la ispravnic însă
fără plocon, de aceea argatul Ion îi „vinde” curcanul cel bătrân, pe care tânărul să-l lase
la isprăvnicie. Recomandându-se Piciu bricicariul, Leonaş este recunoscut de Chiriţa,
dar curajos şi cinstit, tânărul ameninţă cu demascarea faptelor de corupţie, lovindu-i
peste picioare cu biciuşca.

Musafirii sosiţi cu prilejul logodnei dintre Guliţă şi Luluţa sărbătoresc totodată şi

paşaportul Chiriţei, care-i fusese adus de „monsiu Şarlă” de la Iaşi şi în care ea
declarase titlul de „baroană”, justificându-şi minciuna prin acelaşi slogan: „De ce nu?...
dacă-i moda?”. Deghizat pentru a treia oară, Leonaş se dă drept actriţă şi sora acestuia.
Luluţa se preface nebună şi, în criză fiind, doreşte să se mărite cu actriţa.

Şarl îi sfătuieşte să n-o contrazică şi s-o logodească pe Luluţa cu „madama”, apoi fac
schimb de inele. Leonaş îşi dezvăluie identitatea, îl anunţă pe Bârzoi că a fost numit
ispravnic în locul său şi-i prezintă acestuia demiterea din funcţie. Chiriţa se întristează
că pierde „bunătate de zăstre”, dar şantajată de Leonaş că arată portretul lui Bârzoi,
este de acord cu căsătoria celor doi tineri, ba, mai mult acceptă să fie nuni mari la
nuntă.

incheiere- pag 36

 CHIRITA IN PROVINTIE- Teoria formelor fara fond

 Cel care oferă o analiză a formelor fără fond ca o teorie a procesului de
modernizare românească este Titu Maiorescu, continuată și dezvoltată de M.
Eminescu. Titu Maiorescu vorbește de formă fără fond: ,,Al doilea adevăr, și cel mai
însemnat, de care trebuie să ne pătrundem, este acesta: forma fără fond nu numai că
nu aduce nici un folos, dar este de-a dreptul stricăcioasă, fiindcă nimicește un mijloc
puternic de cultură.” Maiorescu susține că orice formă fără fond trebuie înlăturată,
întrucât numai astfel se reconstruiește cultura română incepind cu fundamentul ei.

In comedia “Chirita in provintie” este evidentiata teoria formelor fara fond, in

special prin personajul principal al acestei opere, Chirita, un personaj ridicol prin
contrastul intre ceea ce este si ceea ce vrea sa apara. (continuare pag 37, 38, 39, 36)

 TIGANIADA- rezumat
Relaţiile temporale şi spaţiale sunt reale, derularea acţiunii fiind plasată în Ţara
Românească, secolul al XV-lea, în timpul domniei lui Vlad Ţepeş. Voievodul
plănuieşte mişcarea de rezistenţă împotriva Imperiului Otoman în cadrul căreia
se înscrie şi prevenirea trădării. Ca să nu poată fi folosiţi ca iscoade de către
turci, ţiganii sunt adunaţi de Vodă într-o tabără, cu intenţia de a-i organiza într-o
oaste care să lupte de partea românilor, împotriva inamicilor otomani.

Fiecare gloată ţigănească are câte un steag propriu şi se manifestă gălăgios:

argintarii (zlătarii), conduşi de Parpangel, au ca steag o cioară de argint cu aripile
întinse şi cântă la drâmbe şi clopoţei; căldărarii, cârmuiţi de Bălăban, arborează o tipsie
de aramă şi-şi fac simţită trecerea bătând strident în căldări; în fruntea fierarilor este
Drăghici şi poartă cu mândrie o tigaie de plăcinte, fac larmă mare cu clopote şi chimvale
(talgere); aurarii sunt conduşi de Tandaler şi ridică spre cer o suliţă de aur sunând din
alăute şi dible, iar lăieţii, în frunte cu Corcodel, au ca steag o cârpă şi fanfară proprie:
„Marşul suna în cornuri mugătoare, / Toţi lolăindu-se în gura mare”.

Ţiganii fac popas între Alba şi Flămânda şi, după ce defilează zgomotos prin faţa
domnitorului, îşi continuă drumul până la locul în care-şi aşază tabăra la Spăteni, între
Bărbăteşti şi Inimoasa. Călătoria ţiganilor este anevoioasă, plină de dificultăţi şi
neînţelegeri, dar la sfârşitul ei toţi îi jură credinţă lui Vlad Ţepeş. Li se dau ţiganilor
provizii de hrană din belşug şi arme cu care să lupte şi tocmai când domnitorul este
convins că nu se vor da bătuţi, unul dintre bulibaşi îi cere şi „vreo pază de oşteni, ce n-
au frică de moarte” ca să-i păzească de duşmani.

În alt plan narativ, Satana o fură pe Romica, logodnica lui Parpangel, care pleacă în
căutarea ei. O găseşte, în cele din urmă, în pădurea fermecată, închisă într-un palat. La
un semn al Sfântului Spiridon, protectorul fecioarelor, Romica dispare odată cu palatul
vrăjit. Înnebunit de durere, Parpangel rătăceşte prin pădure şi ajunge la două izvoare:
unul cu apă vie şi altul cu apă moartă. Voinicul român Argineanu bea din apa moartă şi
îşi pierde minţile, iar Parpangel bea din izvorul cu apă vie, capătă puteri neobişnuite şi
îmbracă armura românului.

Ca să încerce loialitatea ţiganilor, Vlad Ţepeş, împreună cu o ceată de oşteni îmbrăcaţi

turceşte, atacă tabăra.Ţiganii se predau imediat turcului şi sunt gata să-i vândă pe
români, se roagă să fie iertaţi, imploră mila otomanilor susţinând că ei nu sunt vinovaţi
cu nimic. Când îşi dau seama că este Ţepeş deghizat, ţiganii îşi cer din nou iertare şi
făgăduiesc să se bată cu turcii. Parpangel se întoarce în tabără tocmai când turcii îi
atacau pe ţigani, dar aceştia, crezând că sunt tot românii îmbrăcaţi în haine turceşti, se
luptă cu dârzenie, iar Parpangel, făcând minuni de vitejie, bagă groaza în oastea
turcească, însă cade de pe cal şi-şi frânge oasele. Este îngrijit de mama lui, Brânduşa
şi de Romica. La bătălie iau parte sfinţii, care sunt de partea românilor şi dracii, care-i
sprijină pe turci. În cele din urmă, oastea lui Vlad Ţepeş îi alungă pe turci.

Acţiunea continuă cu tot felul de peripeţii şi evenimente în jurul personajelor Parpangel,

Tandaler, Corcodel. Ţiganii hotărăsc să lupte şi ei contra turcilor, dar pentru că le este
frică, Tandaler îi sfătuieşte să se bată „cu ochii închişi”, ca să nu se înspăimânte la
vederea turcilor şi s-o ia la fugă. În calea lor iese o turmă de boi şi ţiganii, văicărindu-se
şi urlând, încep să lovească orbeşte în stânga şi-n dreapta „cireada de boi îndrăcită”,
până când „vitele înspăimântate fugiră, iar faraonii începură a clipi câte-o ţâră”.
Parpangel se însoară cu iubita lui, Romica, şi le povesteşte nuntaşilor despre călătoria
pe care o făcuse în iad şi în rai.

Zvonindu-se că Vlad Ţepeş ar fi fost biruit de turci şi Ţara Românească rămăsese fără
domnitor, ţiganii se hotărăsc să-şi facă o ţară a lor şi discută despre formele de
guvernământ. Dezbaterile au loc în chip organizat, opiniile ţiganilor sunt exprimate prin
delegaţi ai cetelor şi se formează chiar o comisie alcătuită din învăţaţi care „cetisă şi pe
Platon cel mare”. Părerile divergente iscă certuri înverşunate, nu reuşesc să cadă de
acord dacă statul lor să fie republică sau monarhie.

Nici asupra conducătorului nu se înţeleg, aşa că, după ce se încaieră îngrozitor şi mor
mai mulţi ţigani şi căpetenii, se împrăştie care încotro şi pornesc din nou în pribegie.
Astfel, ei ratează şansa de a-şi dobândi conştiinţa fiinţei naţionale. Vlad Ţepeş, deşi
iese învingător în lupta cu turcii, este alungat de la tron de către boierii trădători şi este
nevoit să ia calea exilului. Oastea românilor, condusă de Romândor, continuă lupta
antiotomană, deşi boierii se opun bătăliilor deoarece se tem de răzbunarea ulterioară a
turcilor.

 TIGANIADA- idei iluministe

 La prima lectură se observă libertatea gîndirii, care începe să devină o trăsătură
pentru „curentul luminilor”. Aceasta se manifestă prin concepţia autorului care
satirizează pe cale alegorică, orînduirea feudală şi instituţiile acesteia. Ţiganii,
personajul colectiv al poemului, manifestă un caracter patriotic accentuat, solicitînd de
la monarhul iluminat – Vlad Ţepeş egalitate în drepturi şi îşi formulează dialectal
,,idealul”de naţie liberă:

,, Noi ţiganii să avem ţărişoară,

Unde să him numai noi dă noi ! ..

Să avem sate, căşi, grădini ş-ogoare,

Şi dă toate, ca ş-alţii mai apoi,

Zău, privind la lucruri aşa rare,

Ca şi când treaz fiind, aş visa îmi pare.”

Ţiganii se hotărăsc să-şi întemeieze un stat al lor şi încearcă să analizeze asupra

formei de guvernămînt feudale iluminate: monarhie, republică, anarhia sau guvernare
mixtă. Anarhia, ca formă de guvernare, este criticată din punct de vedere al
caracteristicilor, care nu sunt bine delimitate şi reliefează lacunele evidente în sistemul
de control şi menţinerea ordinii în stat.