CURS 5

DESPRE CREDINȚE ȘI JUDECĂȚI DE VALOARE. DESPRE AȘTEPTĂRI,

COMPORTAMENTE ȘI ATITUDINI

PERCEPEREA LUMII SOCIALE

Preconcepțiile noastre influențează puternic modul în care interpretăm și ne amintim
evenimentele. Prejudecățile oamenilor au efecte izbitoare asupra modului în care percep și
interpretează informațiile.
Primele noastre impresii unul despre celălalt sunt de cele mai multe ori corecte decât
eronate. Mai mult, cu cât cunoaștem mai bine oamenii, cu atât mai precis le putem citi mințile
și sentimentele. S-a constatat că atunci când se impune evaluarea valorii fie a noastră înşine
fie a altora, impresiile dintâi au cea mai mare semnificaţie, persistând chiar şi atunci când
ulterior apar informaţii opuse (Asch, 1946; Kelley, 1950; Lord, Ross, Lepper,
1979).
Spre exemplu, manifestările clinice de rezistenţă reprezintă acelaşi fenomen, văzut
într-un alt context: conflictele infantile inconştiente rezistă încercărilor de aplanare.
Întotdeauna caracterul şi atitudinile iniţiale ale persoanelor persistă.Credinţele iniţiale sunt
impenetrabile faţă de schimbare. Este ceea ce francezii spun: ideile fixe nu pot fi schimbate.
Într-un experiment, elevilor de liceu li se dădeau false feed-backuri cu privire la abilităţile
lor. Ei au crezut aceste false evaluări şi credinţele au persistat chiar după ce ele au fost
infirmate (Lepper, Ross, Lau, 1986).
”Odată ce ai o credință,asta influențează modul în care percepi toate celelalte
informații relevante.Odată ce considerați o țară ca fiind ostilă, este posibil să interpretați
acțiuni ambigue din partea lor ca reprezentând ostilitate” (Robert Jervis, 1985)
Cu toții ”vedem” lumile noastre sociale prin prisma credințelor, atitudinilor și
valorilor noastre. Acesta este unul din motivele pentru care convingerile noastre sunt atât de
importante; ele modelează interpretarea noastră cu privire la tot ceea ce ne înconjoară.
Totodată, cercetările demonstrează că este surprinzător de dificil să se demoleze o
minciună, odată ce persoana și-a construit o întreagă explicație rațională pentru ea. Chiar
dacă se încearcă discreditarea acelei informații considerate eronate, persoanele au tendința să
își păstreze explicațiile inventate pentru a o considera rațională (fenomen numit persistența
credinței).
Experimentele derulate pe această temă au demonstrat faptul că cu cât
analizăm mai mult teoriile la care aderăm și încercăm să explicăm cum ar putea fi adevărate,
cu atât mai mult vom deveni opaci, închiși la informațiile care încearcă să demonteze acele
teorii și credințe. Odată ce ne-am format părerea despre o persoană acuzată că ar fi
vinovată, sau motivul pentru care cineva se comportă într-un anumit fel cu noi sau cei din jur,
explicațiile noastre pot să supraviețuiască multor provocări, pe care ne este foarte greu să le
acceptăm.
Credințele și așteptările noastre influențează puternic modul în care construim mental
evenimente. De obicei, beneficiem de preconcepțiile noastre, la fel cum oamenii de știință
beneficiază de crearea de teorii care îi ghidează în observarea și interpretarea evenimentelor.
Dar beneficiile uneori implică un cost: devenim prizonieri ai propriilor noastre modele de
gândire.
Construirea de amintiri despre noi înșine și despre lumea noastră
”Memoria poate fi asemănătoare cu un cufăr de depozitare din creier în care
depozităm materialul și din care îl putem retrage mai târziu, când avem nevoie. Ocazional,
ceva se pierde din acest „cufăr", și atunci spunem că am uitat.” 85% din elevii de liceu au
răspuns că sunt de acord cu această afirmație.
 Cu toate că știința a demonstrat că experiența acumulată pe parcursul unei vieți este
păstrată perfect în mintea noastră, psihologii sociali au demonstrat opusul. Departe de a fi un
depozit pentru fapte despre trecut, amintirile noastre se formează de fapt atunci când ne
reamintim aceste fapte, sub influența puternică a atitudinilor și sentimentelor pe care le avem
în momentul recuperării. Ne reconstruim trecutul nostru îndepărtat, folosind sentimentele și
așteptările noastre actuale de a combina fragmente de informații.
În concepţia lui Halbwacks, memoria nu reprezintă „conservarea imaginilor“, ci
„reconstrucţia lor“. Memoria este o funcţie simbolică :„Fiecare cuvânt este acompaniat de
amintiri şi nu există amintiri cărora să nu le corespundă cuvinte“. În acest fel avem de-a face
cu o memorie a societăţii, dat fiind că societatea oferă indivizilor limba şi categoriile
gândirii.
În cercetările realizate cu scopul explorării tendințelor minții umane de a crea
amintiri, s-a constatat existența așa numitului fenomen al dezinformării. Într-un astfel de
experiment, un număr de studenți a petrecut 15 minute stând de vorbă cu cineva. Cei cărora li
s-a spus că acea persoană i-a plăcut, și-au amintit de ea ca fiind relaxată, plăcută și veselă.
Cei cărora li s-a spus că, dimpotrivă, persoana respectivă nu i-a plăcut, și-au amintit despre ea
ca fiind nervoasă, neplăcută și nefericită.

Reconstruirea atitudinilor trecute

Intr-un studiu efectuat pe 373 de cupluri nou constituite, dintre care majoritatea a
declarat că sunt foarte fericite, s-a constatat că, atunci când au fost reintervievate doi ani mai
târziu, cele care aveau probleme curente au considerat că lucrurile întotdeauna au stat rău.
Rezultatele acestui studiu demonstrează că, cu cât imaginea despre partenerul curent
este mai gravă cu atît și amintirile despre el vor fi mai rele, ceea ce va confirma și explica
atitudinile negative ulterioare. Asta se întâmplă nu pentru că nu ne-am mai aminti cum ne-am
simțit atunci, ci pentru că atunci când amintirile sunt neclare, sentimentele curente ne
ghidează amintirea.
Reconstruirea comportamentelor trecute
Psihosociologul Anthony Greenwald (1980) a demonstrat că oamenii simt nevoia să
își amintească evenimentele în maniera dorită de ei. El este de părere că noi toți avem "ego-
uri totalitare" care revizuiesc trecutul pentru a se potrivi cu viziunile noastre actuale. Astfel,
avem tendința să subestimăm un comportament rău și să supraestimăm un comportament
bun.
Spre exemplu, cei care participă la programe de psihoterapie și de dezvoltare
personală pentru controlul greutății, al consumului de tutun etc arată, în medie, doar o
îmbunătățire modestă. Cu toate acestea, susțin adesea că au avut beneficii considerabile
(Myers, 2010). Explicația ar fi că,după ce au petrecut atât de mult timp, efort și bani pe auto-
îmbunătățire, oamenii se pot gândi: "S-ar putea să nu fiu perfect acum, dar eram mai
rău înainte; acest lucru mi-a făcut foarte bine. "

EMITEREA DE JUDECĂȚI
CU PRIVIRE LA LUMEA SOCIALĂ
Conform rezultatelor cercetărilor psihologice, avem o capacitate enormă de gândire
automată, eficientă și intuitivă. Eficiența noastră cognitivă, deși, în general, adaptivă, vine la
pachet și cu erori ocazionale. Deoarece în general nu suntem conștienți de aceste erori care se
inoculează în gândirea noastră, este util să identificăm căile în care formăm și susținem
credințele false.
În primul rând, supraestimăm adesea judecățile noastre. Acest fenomen de
supraestimare provine parțial din ușurința mult mai mare cu care ne putem imagina de ce am
putea avea dreptate decât de ce am putea greși. În plus, oamenii sunt mult mai predispuși să
caute informații care să le confirme credințele decât informații care le pot infirma.
În al doilea rând, atunci când ne sunt furnizate anecdote convingătoare sau chiar
informații inutile, ignorăm adesea informații utile de bază. Acest lucru se datorează parțial
ușurinței cu care ne reamintim informațiile proaspete în memorie (disponibilitatea euristică).
În al treilea rând, suntem deseori influențați de iluziile oferite de corelațiile pe care le
facem și ale controlului personal. Suntem tentați să percepem corelații acolo unde nu există
(corelație iluzorie) și să credem că putem prezice sau controla evenimentele întâmplătoare
(iluzia controlului).
În cele din urmă, dispozițiile de moment ne influențează judecățile. Stările bune și
rele provoacă amintiri ale experiențelor asociate cu acele dispoziții. Dispoziția de moment
influențează modul în care interpretăm experiențele curente. Și prin distragerea atenției
noastre, dispozițiile pot influența de asemenea cât de profund sau superficial gândim când
facem judecăți.
EXPLICAREA LUMII SOCIALE
Judecățile noastre asupra oamenilor depind de modul în care le explicăm
comportamentul. Analizăm și dezbatem la nesfârșit de ce lucrurile se întâmplă așa cum se
întâmplă, mai ales când experimentăm ceva negativ sau neașteptat.
Teoria atribuirilor analizează modul în care explicăm comportamentul oamenilor.
Atribuirea reprezintă o abordare ce are ca scop înţelegerea modului în care oamenii percep şi
gândesc despre cauzele a ceea ce li se întâmplă lor şi altora. Ea se referă la regulile pe care le
folosesc de obicei indivizii în încercarea lor de a descoperi cauzele comportamentelor pe care
ei le observă (Chelcea, 2001).
De exemplu, una dintre tendinţele noastre este aceea de a atribui cauza celor ce se
întâmplă trăsăturilor sau caracteristicilor persoanelor mai mult decât determinanţilor ce
rezultă din situaţii.
Supraveghetorul începe să creadă că muncitorul va produce numai dacă va fi verificat
permanent şi chiar muncitorul însuşi va tinde să atribuie o motivaţie externă propriului
comportament în măsura în care supraveghetorul va fi mereu în preajma sa.Acest fapt este
explicat de teoria autopercepţiei a lui Bem (1972), care postulează că muncitorii ajung să
creadă că ei au nevoie de supraveghere dacă asta li se asigură mereu.
De asemenea, tindem să atribuim propriile succese unor cauze interne (am trecut
pentru că sunt foarte inteligent, am studiat din greu şi mă simt, în general, un tip grozav) în
timp ce tindem să atribuim eşecurile noastre cauzelor externe (n-am reuşit deoarece testul nu
acoperea nimic din ce am învăţat din curs).
Mai suntem înclinaţi să facem şi altă greşeală de atribuire. Generalizăm de la un
singur lucru pe care îl ştim şi ignorăm unele informaţii nespecifice. În felul acesta se
manifestă părtinirea. Spre exemplu, zeci de mii de mile aeriene sunt străbătute în fiecare an
fără ghinion. Şi imediat ce unul din avioane cade fiecare se grăbeşte să-şi anuleze rezervarea
pentru zbor.
Teoria prezice însă că, dacă atribuim eşecul efortului mai degrabă decât abilităţii, este
mult mai probabil că vom fi capabili să ne intensificăm efortul şi să facem ceva mai bine data
următoare (Weiner, 1980). Aceasta deoarece, dacă eşecul este atribuit unei cauze interne care
este specifică, controlabilă şi modificabilă - ca efortul - persistenţa în sarcinile viitoare va fi
modificată (schimbată).
AȘTEPTĂRI CU PRIVIRE LA LUMEA SOCIALĂ
De obicei, convingerile noastre despre ceilalți au o bază reală. Dar studiile privind
erorile experimentatorului și așteptările profesorului arată că o convingere eronată că anumiți
oameni sunt neobișnuit de capabili (sau incapabili) pot conduce profesorii și cercetătorii să le
ofere acestor persoane un tratament special. Acest fapt poate provoca performanțe superioare
(sau inferioare) și, prin urmare, pare să confirme o ipoteză care este de fapt falsă.
În mod similar, în viața de zi cu zi primim adesea confirmarea comportamentală a
ceea ce ne așteptăm. Dacă cineva ne spune că persoana cu care ne vom întâlni este inteligentă
și atractivă, am putea deveni foarte impresionați de cât de inteligentă și atractivă acea
persoană este.
Un alt aspect relevans este oferit de teoria rolului ,care susține că noi tindem să ne
comportăm conform aşteptărilor legate de rolurile noastre. Mai multe experimente efectuate
de Mark Snyder (1984) de la Universitatea din Minnesota arată că, odată formate, credințele
eronate despre lumea socială pot determina pe alții să confirme acele credințe, un fenomen
numit confirmare comportamentală.
Mark Snyder , Elizabeth Tanke şi Ellen Berscheid realizează o serie de experimente
care arată că o credinţă eronată despre o persoană sau alta conduce la autorealizarea
profeţiei (self-Fulfilling prophecies) sau la ceea ce autorii au numit confirmare
comportamentală (Behavioral confirmation).
Unor studenţi de la Universitatea Minesota le-a fost arătată fotografia unei tinere
femei foarte atractivă (grupul experimental) şi fotografia unei femei lipsită de atractivitate
(grupul de control). Studenţii au fost puşi să vorbească la telefon cu persoanele din fotografie
(în realitate, cu una şi aceeaşi persoană). Studenţii din grupul experimental au apreciat într-o
măsură mult mai mare decât cei din grupul de control căldura vocii persoanei cu care au
conversat (Social Perception and Interpersonal Behavior: On the Self-Fulfilling Nature of
Social Stereotypes, în „Journal of Personality and Social Psychology“, 1977, nr. 35 pp. 656 -
666).
Confirmarea comportamentală reprezintă un tip de profeție care se autoîmplinește,prin
care așteptările sociale ale oamenilor îi determină să se comporte în feluri care îi determină
pe ceilalți să le confirme așteptările.Confirmarea comportamentală apare și pe măsură ce
oamenii interacționează cu partenerii care dețin credințele greșite.
Oamenii care sunt considerați solitari se comportă mai puțin sociabil (Rotenberg &
alții, 2002). Persoanele intervievate, despre care se crede că sunt calde, se comportă mai
călduros. Cercetările au demonstrat că așteptările profesorilor pot deveni profeții auto-
împlinite. Dar, în cea mai mare parte, așteptările reflectă cu exactitate realitatea (Jussim &
Harber, 2005).
Spre exemplu, într-un experiment de învățare, elevii care se așteptau să fie învățați de
un profesor excelent, și-au perceput profesorul (care nu cunoștea așteptările lor) ca fiind mai
competent și mai interesant decât elevii cu așteptări scăzute. În plus, elevii au învățat mai
mult.Totodată, rezultatele unor cercetări par să sugereze că problemele școlare ale elevilor
”dezavantajați” ar putea reflecta așteptările scăzute ale profesorilor lor.
Așteptările înalte, totuși, par să stimuleze persoanele cu un nivel scăzut de
performanță, pentru care atitudinea pozitivă a unui profesor ar putea fi o respirație de aer
proaspăt (Madon & others, 1997).
Cum se transmit astfel de așteptări?
Rosenthal și alți cercetători declară că profesorii arată, zâmbesc și dau din cap mai
mult la "elevii cu potențial ridicat". Profesorii pot, de asemenea, să predea mai mult elevilor
lor "talentați", să le stabilească obiective mai înalte, și să le lase mai mult timp pentru
răspunde (Cooper, 1983; Harris & Rosenthal, 1985, 1986; Jussim, 1986).
COMPORTAMENTE ȘI ATITUDINI
Care este relația dintre ceea ce suntem (în interior) și ce facem (în exterior)?
Credințele și sentimentele noastre private determină comportamentul nostru public, prin
urmare, dacă dorim să schimbăm comportamentul, trebuie să schimbăm mai întâi inimile și
mințile.
 Psihologii sociali sunt de părere că a cunoaște atitudinile oamenilor este foarte necesar
pentru a anticipa acțiunile lor. Cunoaștem deja faptul că atitudinile extreme pot conduce la
comportamente extreme (ex criminalii, atentatorii cu bombe sinucigași etc).
Dar, în 1964, Leon Festinger a concluzionat că dovezile au arătat că schimbarea
atitudinilor oamenilor nu le afectează prea mult comportamentul. De asemenea, Robert
Abelson (1972) susținea că suntem "foarte bine instruiți și foarte buni la găsirea de motive
pentru ceea cefacem, dar nu foarte buni la a face ceea ce trebuie să facem”.
Când psihologii sociali vorbesc despre atitudinea cuiva, se referă la o reacție
evaluativă favorabilă sau nefavorabilă față de ceva sau cineva, adesea înrădăcinată în
convingerile acelei persoane și manifestată în sentimentele și comportamentul intenționat al
acesteia.
De exemplu, o persoană care crede că un anumit grup etnic este leneș și agresiv poate
să se simtă că astfel de oameni nu îi plac și, prin urmare, intenționează să acționeze într-o
manieră discriminatorie.
Atitudinile au o dimensiune comportamentală, una cognitivă şi una evaluativă.
Adeseori aceste dimensiuni sunt contradictorii şi în conflict. De exemplu, anumite persoane
pot să simtă într-un fel - să spunem că fumatul este rău - sau pot să ştie anumite lucruri ca
acela că există o relaţie directă între fumat şi cancerul pulmonar şi totuşi aceste persoane
continuă să fumeze.
Deși înțelepciunea populară subliniază impactul atitudinilor asupra comportamentului,
de fapt, în realitate, atitudinile sunt adesea predictor slabi ai comportamentelor. Mai mult,
schimbarea atitudinilor oamenilor nu reușește să producă schimbări prea mari în
comportamentul lor. Aceste constatări au determinat psihologii sociali să identifice de ce nu
reușim de multe ori să jucăm jocul despre care vorbim.
Manifestarea atitudinilor și comportamentelor noastre sunt supuse la multe influențe.
Atitudinile noastre vor prezice comportamentul nostru
(1) dacă aceste "alte influențe" sunt reduse la minimum,
(2) dacă atitudinea corespunde foarte mult comportamentului prezis (ca și în studiile de vot)
și
(3) dacă atitudinea este puternică (pentru că ceva ne amintește de ea sau pentru că am
dobândit-o prin experiență directă).
În aceste condiții, ceea ce gândim și simțim prezice ceea ce facem.

Când ne afectează comportamentul nostru atitudinea?

Relația atitudine-acțiune funcționează și în direcția inversă: este posibil să nu ne

gândim doar la acțiuni, ci și să acționăm într-un mod gândire. Când acționăm, amplificăm
ideea care stă la baza a ceea ce am făcut, mai ales când ne simțim responsabili pentru aceasta.
Acțiunile prescrise de rolurile sociale modelează atitudinile jucătorilor de rol.
În mod similar, ceea ce spunem sau scriem poate influența puternic atitudinile pe care
le deținem ulterior. Cercetările asupra fenomenului "picior în ușă" arată cum comiterea unui
mic act îi determină pe oameni să fie mai dispuși să comită unul mai mare ulterior.
W. De Jong explică fenomenul piciorul în uşă prin tendinţa persoanelor de a fi
constante: o dată ce au adoptat o atitudine, continuă să accepte atitudini sau comportamente
similare din ce în ce mai puternice. Acțiunile afectează și ele atitudinile noastre morale: ceea
ce am făcut, chiar dacă este rău, este justificat ca fiind drept.
În mod similar, comportamentele noastre rasiale și politice contribuie la conturarea
conștiinței noastre sociale: nu numai că luptăm pentru credințele noastre, dar, totodată,
credem și în cele pentru care am luptat.Mișcările politice și sociale pot legifera
comportamentul menit să conducă la schimbarea atitudinii la scară în masă.

De ce comportamentul nostru ne afectează atitudinile?

Există trei teorii concurente care explică de ce acțiunile noastre ne afectează
atitudinile:
- Teoria autoprezentării: presupune că oamenii, în special cei care își automonitorizează
comportamentul sperând să creeze impresii bune, își vor adapta atitudinea astfel încât să fie
în concordanță cu acțiunile lor. Dovezile existente confirmă faptul că oamenii își ajustează
atitudinea din preocuparea pentru ceea ce cred ceilalți oameni despre ei. Cu toate acestea,
se produce totuși o anumită schimbare de atitudine.
- Teoria disonanței explică această schimbare de atitudine presupunând că simțim tensiune
după ce ne acționăm în contradicție cu atitudinile noastre sau luăm decizii dificile. Pentru a
reduce această tensiune, justificăm în mod intern comportamentul nostru. (Spre exemplu:
fumez pentru că îmi place, deși nu imi face bine la sănătate).
Teoria disonanței demonstrează că cu cât justificarea externă pentru acțiunile noastre
indezirabile este mai slabă, cu atât mai mult ne simțim responsabili pentru acestea, și astfel,
cu cât se produce mai multă disonanță cu atât se schimbă mai multe atitudini.
-Teoria propriei percepții presupune că atunci când atitudinile noastre sunt slabe, pur și
simplu ne observăm comportamentul și circumstanțele, apoi ne manifestăm atitudinile
noastre.
O parte interesantă a acestei teorii este "efectul de supra-justificare": recompensarea
oamenilor de a face ceea ce le place oricum să facă, poate transforma plăcerea lor în
vânătoare (dacă recompensa îi determină să-și atribuie comportamentul recompensei în sine).

Bibliografie curs 4:
1. Popoviciu, Salomeea (2013), Psihologie socială: o abordare contextuală a individului ca
actor social , Emanuel University Press: Oradea.
2. Myers, G. David, (2010), Social Psychology, ed a 10a, New York - McGRaw-Hill;
3. Hogg, M.A și Vaughan, G.M. (2010), Essentials of Social Psychology , London: Prentice
Hall.