Masacrul de la Treznea

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Jump to navigationJump to search

Masacrul din Treznea (Trăznea) a avut loc pe 9 septembrie 1940, în ziua în care trupele ungare
horthyste, ca urmare a Dictatului de la Viena, au intrat în comuna Treznea, județul Sălaj.

Cuprins

 1Desfășurare

 2Memoria supraviețuitorilor

 3Aprecieri ale publiciștilor străini

 4Imagini

 5Bibliografie

 6Vezi și

 7Legături externe

Desfășurare[modificare | modificare sursă]

Trupele maghiare mărșăluiesc în Zalău in ajunul masacrului

După crimele din 8 septembrie 1940, când trupele armatei ungare au ucis 11 persoane în
comuna Ciumărna, trupe maghiare aparținând batalionul 22 Grăniceri Debrețin aflat sub comanda
locotenentului Akosi au intrat în comuna Treznea la data de 9 septembrie. După ocuparea satului,
unitățile maghiare au dezlănțuit măcelul rămas în istorie sub denumirea de "Masacrul de la
Trăznea". Primele victime au fost copii aflați cu vitele la păscut. Cadavrele lor au fost descoperite pe
izlazul comunal. Români și evrei au fost masacrați cu focuri de mitraliere, străpunși cu săbiile și
baionetele, iar casele atacate cu grenade și incendiate. În urma acestor incidente au murit 93 de
persoane, dintre care 87 de români și 6 evrei.
Cotidianul "România nouă" din data de 1 ianuarie 1941, relata cazul lui Nicolae Brumar, român
ridicat din propria sa casă de trupele ungare și împușcat lângă o capită de fân, împreună cu soția și
cele două fiice ale sale. Cadavrele au fost descoperite ciopărțite cu baioneta. Un alt caz foarte
cunoscut în epocă a fost cel al lui Vasile Mărgăruș. Acesta a fost străpuns cu baioneta în mai multe
părți ale corpului și apoi împușcat în cap cu gloanțe model "dum-dum". Preotul ortodox a căzut de
asemenea victimă trupelor horthyste. A ars in casa parohiala care a fost incendiată. În Trăznea se
aflau și 9 soldați români reîntorși acasă și demobilizați. Aceștia au fost împușcați cu efectele militare
pe ei. Învățătorul și soția au încercat să se refugieze în comuna Pusta. Au fost prinși și aduși la
sediul jandarmilor maghiari de la Agrij, de unde au fost duși pe un câmp și împușcati.

Memoria supraviețuitorilor[modificare | modificare sursă]

Printre victimele masacrului de la Treznea se numără și familia muzicologului român Octavian Lazăr
Cosma, președinte al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România (au fost uciși părinții săi,
învățătorii Lazăr si Aurelia Cosma). În memoriile sale, profesorul Cosma evocă evenimentele
sângeroase din 1940:
„Și vara anului 1940 avea să aducă reflexele militarismului regimurilor totalitare, fascist și comunist,
o parte a teritoriului fiind pusă pe tavă horthystilor, Treznea intrând sub acest funest Diktat ce avea
să schimbe cursurile multor vieți. Consecințele pentru sătenii Treznei au fost dezastruoase, la 9
septembrie 1940 trupele ungare au mărșăluit pe ulița principală, venind dinspre Zalău și
îndreptându-se spre Buciumi și mai departe. La primărie, notabilitățile – primarul român, notarul,
directorul școlii – le-au întâmpinat fără prejudecăți. Către orele amiezii, subțiindu-se rândurile
trupelor, se părea că preluarea autorității se făcuse si pe raza comunei noastre, lumea își vedea de
treburi, căci era o zi însorită de toamnă, culesul recoltei neputând aștepta, mai ales otava… Și,
deodată, au răsunat împușcături, ce deveneau persistente, se auzeau strigăte de groază, neliniștea
și neputința își dăduseră mâna, soldați înarmați se războiau cu femei casnice, cu pruncii, cu
moșnegii; încep să ardă case, primăria este cuprinsă de flăcări, se aude o puternică detunătură din
centrul comunei, care a băgat și mai mult oamenii în sperieți. Grupe de cătane răscoleau
gospodăriile și, sub amenințarea baionetelor, se făceau coloane de nevinovați, care erau împușcați,
găuriți cu baionete, conduși spre locuri unde urmau să fie executați. Motivul? Erau români. Localnicii
unguri au reacționat cu bucurie, dar au existat și cazuri de reținere, căci nu se așteptau la un măcel.
Groful Francisc Bay dispăruse, nimeni nu intervenea salvator… Bubuitura din sediul primăriei are o
explicație simplă: la subsol era depozitată o cantitate mare de dinamită folosită pentru spargerea
răzoarelor de piatră, necesară pavării drumului. Temperatura generată de flăcările ce cuprinseseră
primăria a declansat explozia, care a alertat trupele ocupante, derutându-le. Aceste trupe de
închidere se aflau, după unii martori, sub influența alcoolului. Pe Meses, se zice, groful Bay cu
oamenii săi au organizat o acțiune, cerând execuții în anume puncte. Erau vizați și intelectualii
satului, preotul Traian Costea, care a fost împușcat și lăsat pradă vîlvătăilor care cuprinseseră casa
parohială. Măcelul s-a derulat cu cruzime, nemenajînd, în prima fază, pe cei care cădeau în calea
armatei însetată de sânge. Nu numai români, deoarece printre victime au fost și evrei, inclusiv copii.”

Aprecieri ale publiciștilor străini[modificare | modificare sursă]

Lord Edmond Fitzmaurice, Foreign Office, Londra, spune: "Atitudinea provocativă a minorității
maghiare față de români poate, de la un moment la altul, să dea naștere la revolte sângeroase, ale
căror consecințe sunt incalculabile. Ungurii urmăresc o politică violentă și oarbă împotriva
naționalităților supuse Coroanei, în mod deosebit împotriva românilor."
În lucrarea "Les assassinats", publicistul american Milton G. Lehrer relata : "Comuna Trăznea a fost
ocupată de trupele ungurești la 9 septembrie 1940. Ca și când armata de ocupație ar fi executat un
ordin primit, îndată ce satul a fost invadat de soldați, un veritabil potop de foc și sânge s-a abătut
asupra lui. Toate armele moderne au fost utilizate pentru a satisface instictele brutale: puști,
mitraliere, tunuri, grenade. După ce au fost trase primele salve, soldații au pătruns în case și au
asasinat pe oricine găseau în calea lor, incendiind locuințele. Cazul preotului român Traian Costea,
care, dupa ce a primit un glonte în cap, a fost tras pe galeria de lemn a presbiteriului - căruia i s-a
dat foc și a ars în întregime odată cu cadavrul preotului - este tipic. După încetarea focului de arme,
ungurii au pus mâna pe copiii de români și îi aruncau de vii în foc, făcându-i să moară în chinuri
groaznice. Jale mare răsuna în tot locul de plânsetele lor"