2 februarie 1365

“Ludovic, din îndurarea lui Dumnezeu, regele Ungariei, Dalmației, Croației,

Ramei, Serbiei, Galiției. Lodomeriei, Cumaniei și Bulgariei, principe de
Salerno domn al Ținutului <și> Muntelui San’Angelo, tuturor credincioșilor
întru Christos, prezenți și viitori, care vor avea cunoștiință de prezenta
<scrisoare>, mântuire întru acela care dă regilor mântuire și ocărmuire
fericită.

Înălțimea regilor pretinde și consideră mei presus pentru demnitatea <lor> să

răsplătească dovezile de credință ale credincioșilor lor cu recunoștiința
bogăției, încât ceilalți, luând pilda din acest fapt, să se facă din credincioși
mai credincioși și să devină din supuși mai supuși. De aceea, noi vrem să
ajungă la cunoștiința tuturor, prin cuprinsul acestei <scrisori> că întorcându-
ne noi ascuțisul privirii noastre către viteazul bărbat Balc, fiul lui Sas,
voievodul nostru maramureșean, iubit nouă și credincios, și readucând în
amintirea înălțimii noastre nenumăratele lui slujbe, prin care el, făcându-se
plăcut maiestății noastre, din tot acel timp, în care cu atât de mare <și>
fierbinte iubire s-a alăturat maiestății noastre, încât a venit din țara noastră a
Moldovei , lăsând în urma în acea ţară, pe părinţii lui dragi şi o mulţime de
rude, precum şi bunurile sale toate, în ţara noastră a Ungariei, în sânul iubirii
noastre şi a observat, din înăscuta sa iscusință, cât de folositoare sunt slujbele
în care avea de gând să se angajeze pentru sporirea slavei şi puterii noastre,
încât noi, retrecând prin minte aceste <slujbe> şi alte vrednicii preavestite ale
slujbelor sale, despre care am știut că le-a săvârșit în același fel ca mai sus,
cu grijă și pricepere, cu cea mai mare râvnă a iscusinței sale, petutindeni și cu
osebire în zisa ţară a noastră moldoveană, nu fără vărsarea propriului
sânge şi fără îndurarea unor răni mortale şi cu cruda moarte a fraţilor <şi>
apropriaţilor săi, precum şi a foarte multor servitori, și pe care știm că le
îndeplinește și acum și credem cu tărie că le ca împlini și în viitor, ca atare
socotind că este un lucru demn ca un om vrednic trebuie să i se dea răsplăţi
vrednice, iar celor mari să li se dea răsplăţi mari şi că o răsplată bogată
trebuie să întremeze şi să refacă sudorile <şi> truzile, ca un semn al iubirii şi
dragostei noastre osebite, am dat, am dăruit şi am hărăzit o moşie a noastră
numită Kuhnya (Cuhea), avută în ţara noastră a Maramureşului, împreună cu
alte sate numite Jood (Ieud), Backow (Bocicoel), Kethuyssou (Două Vişee),
Moyse (Moisei), Bors (Borşa) şi Keethzeleste (Două Sălişte), aflătoare în
aceaşi ţară a Maramureşului şi care ţin de aceaşi moşie Kuhnya (Cuhea),
laolaltă cu toate folosințele sale, adică cu apele, pădurile și munții și orice
apartenențe ale lor, cu ori ce nume ar fi chemate, trecute în mâinile noastre
regeşti de la voievodul Bogdan şi fiii săi, adică de la necredincioşii noştrii
învederaţi, datorită blestematei lor vină de necredinţă–pentru că fulgerându-i
diavolul, duşmanul neamului omenesc, care rănindu-le grav inima cu săgeţile
sale otrăvite ale ticăloşiei şi înşelăciunii, i-a convins că, abătându-se de mai
multe ori de la calea adevărului şi de la statornicia cuvenitei credinţe <şi>
plecând pe ascuns din zisul nostru regat al Ungariei în pomenita noastră ţară
moldoveană, uneltesc să o păstreze pentru ei, spre paguba maiestăţii noastre,
sub aceleași hotare ale lor adevărate si vechi, cu care aceleași moșii au fost
avute și posedate până acum, prin buna învoiere și încuviințare a
prealuminatei principese, doamna Elisabeta, regina Ungariei, preascumpa
noastră mamă și la sfatul preachibzuit al prelaților și baronilor regatului
nostru, după ce aceaşi Bogdan şi fiii lui au fost privaţi şi deposedaţi cu totul
de pomenitele moşii (din Maramureş), ca unii care nu le meritau, pentru ca
nu cumva răutatea să treacă drept pildă în ochii altora care ar încerca
asemenea lucruri, şi după ce toate înscrisurile emise pentru aceaşi Bogdan şi
fiii săi pentru pomenitele moşii au fost nimicite, stricate şi socotite deşarte,
zisului Balc voievodul şi prin el lui Drag, Dragomir şi Ştefan fraţii lui buni și
tuturor moștenitorilor și descendenților lor ca să le stăpânească, să le țină și
totodată să le aibă pe veci și nestrămutat, fără a fi vătămate drepturile
altora....1

1
Diplome Maramureşene din secolele XIV si XV, adnotate și comentate prin
IOAN MIHALYI DE APŞA , editia a IV – a, ediţie coordonată si completată
de Vasile Iuga de Sălişte, Ed.Dragoş Vodă Cluj – Napoca, 2009, pag.72-75