TEMA 2: ACTIVITATEA DE ÎNTREPRINZĂTOR.

REGLEMENTAREA
JURIDICĂ A ACTIVITĂŢII DE ÎNTRERINZĂTOR
1. NOŢIUNEA ŞI ELEMENTELE ACTIVITĂŢII DE ÎNTREPRINZĂTOR.
Doctrinarii au determinat prin activitatea de întreprinzător mijlocul legal de obţinere a
veniturilor necesare asigurării existenţei indivizilor, desfăşurată în anumite condiţii prevăzute de
lege. În legislaţia RM putem găsi mai multe denumiri ale activităţii de întreprinzător, ca de
exemplu –activitate de antreprenoriat, activitate comercială, afacere, bussines, activitate
economică. Între aceste noţiuni pot fi găsite atât puncte de tangenţă cât şi deosebiri ceea ce face
să presupunem că aceste definiţii nu au în esenţă acelaşi sens, respectiv urmează să deosebim
aceste activităţi. Astfel activitatea economică înglobează în sine nu doar activitatea comercială,
adică activitatea aducătoare de beneficii cât şi pe cea necomercială, ca de exemplu activitatea
instituţiilor de învăţământ, activitatea notarilor şi avocaţilor, persoanelor ce comercializează
automobile la piaţă, uneori fiind dificil de a delimita care activitate este comercială şi care este
necomercială.
Pentru a clarifica aceste noţiuni este necesar să cunoaştem definiţia dată de legiuitor activităţii de
întreprinzător. Legea cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi, unicul act normativ care
defineşte noţiunea de activitate de întreprinzător ne spune că: „Prin activitatea de întreprinzător
se subînţelege activitatea de fabricare a producţiei, de executare a lucrărilor şi de prestare a
serviciilor, desfăşurată de cetăţeni şi de asociaţiile acestora în mod independent, din propria
iniţiativă, în numele şi cu riscul propriu, sub răspunderea lor patrimonială, în scopul asigurării
unei surse de venituri permanente”.
Din definiţia dată putem determina elementele activităţii de întreprinzător, cu ajutorul cărora
vom putea delimita activităţile de întreprinzător de celelalte activităţi similare care nu se
raportează la activităţile de întreprinzător.

I. Primul element este „activitate practicată de cetăţeni şi asociaţiile acestora” .

În Republica Moldova activitatea de întreprinzător poate fi practicată numai în formele
organizatorico – juridice prevăzute de lege. În caz contrar o astfel de activitate se consideră ca
practicare ilegală a activităţii de întreprinzător şi se pedepseşte pe cale administrativă sau penală,
iar tot beneficiul realizat pe cale ilegală fiind făcut venit la stat.
Activitatea de întreprinzător se poate desfăşura de persoane fizice sau de asociaţiile acestora,
adică de persoane juridice. Conform art. 26 a Codului Civil persoana fizică are dreptul să
practice activitate de întreprinzător, fără a constitui o persoană juridică, din momentul
înregistrării de stat în calitate de întreprinzător individual sau în alt mod prevăzut de lege.
La momentul de faţă în Republica Moldova persoanele fizice pot desfăşura activitate de
întreprinzător în următoarele forme:
A) titular al patentei de întreprinzător (se obţin de la inspectoratele fiscale);
B) s-a înregistrat în calitate de întreprinzător individual (la CÎS);
C) a înregistrat o gospodărie ţărănească (primăriile unităţilor administrativ teritoriale).
Persoanele juridice pot efectua activitate de întreprinzător doar după efectuarea înregistrării de
stat, iar în unele cazuri expres prevăzute de lege doar după obţinerea licenţei.
Persoanele juridice pot fi clasificate în:
Convenţional persoanele juridice cu scop lucrativ pot fi divizate în:
A) societăţi comerciale:
B) societăţile cooperatiste:
D) Întreprinderi, care la rândul lor pot fi:
După cum se poate de observat şi într-un caz şi în altul este strict necesară înregistrarea de stat
a întreprinzătorilor, fapt prin care statul urmăreşte mai multe scopuri: evidenţa agenţilor
economici, efectuarea unui control eficient, impozitarea, ş.a.

Al II element – „activitate independentă şi din propria iniţiativă”.

Întreprinzătorul acţionează în mod independent în relaţiile cu terţii nefiind obligat de a cere
acordul unor terţi. Întreprinzătorul are dreptul al alegerea domeniului de activitate, a formei de
organizare juridică a activităţii, poate stabili singur preţurile, cu excepţiile stabilite de lege, îşi
alege independent contragenţii, are dreptul la suspendarea sau încetarea activităţiisale, este
protejat de amestecul ilegal al organelor statului sau a unor terţe persoane.
Independenţa întreprinzătorului nu trebuie însă interpretată ca una totală, deoarece este limitată
de actele normative şi de drepturile altor persoane.
Propria iniţiativă se manifestă prin faptul că întreprinzătorul îşi manifestă liber iniţiativa de a
practica o anumită activitate, de a investi anumite surse şi bunuri în afacere pentru a obţine
ulterior venituri. Iniţiativa trebuie să fie raţională, reală, legală.

Al III element – „activitate în nume propriu”.

Fiecare întreprinzător activează în relaţiile cu terţii şi organele statului în nume propiu, adică cu
numele agentului care a solicitat înregistrarea de stat. Astfel, titularii de patentă activează în
mune propriu, fără a putea atrage la muncă alte persoane. Acelaşi lucru este valabil şi pentru
Întreprinzătorii Individuali. În denumirea Gospodăriei Ţărăneşti se indică numele fondatorului
sau a fondatorilor. Din momentul constituirii persoanele juridice acţionează în nume propriu,
deoarece dispune de personalitate juridică, drepturi şi obligaţii, răspunde pentru obligaţiile sale
cu tot patrimoniul său, iar voinţa sa este exteriorizată prin intermediul administratorului.
Conform prevederilor legale pe toate actele va figura denumirea persoanei juridice, sediul şi
rechizitele bancare.

Al IV element – „activitate pe riscul propriu şi sub răspundere patrimonială proprie”.

Activitatea de întreprinzător se bazează pe risc, deoarece nu poate fi activitate fără risc mai ales
că întreprinzătorul fondând o afacere pune în circulaţie bani, bunuri pentru a majora veniturile
sale. Nu întotdeauna însă activitatea economică conform regulilor economiei de piaţă este
eficientă şi întreprinzătorul riscă fie din motive obiective (independente de voinţa
întreprinzătorului – greve, calamităţi naturale) fie din motive subiective (incompetenţă,
neonorarea obligaţiilor contractuale) să suporte riscul activităţii sale, inclusiv pierderea totală a
mijloacelor materiale investite.

Al V element – „activitate permanentă aducătoare de venituri”.

În cadrul prevederilor legii nu găsim noţiunea de „activitate permanentă” astfel că apelăm la
interpretarea gramaticală a normei legale ”sursă de venit permanentă”, ceea ce semnifică o
activitate permanentă, continuă în timp şi nu o activitate ocazională.
Abordările doctrinale ne recomandă să determinăm ce venituri a obţinut persoana din activitatea
de întreprinzător în raport cu toate veniturile pe care le obţine persoana în decursul anului şi să
determinăm dacă aceste venituri sunt de ajuns pentru întreţinerea persoanei.
Veniturile. Orice activitate de întreprinzător trebuie să aducă întreprinzătorului venit. Venitul
este diferenţa între sumele investite de întreprinzător şi cele obţinute după onorarea obligaţiilor
asumate.

2.GENURILE ACTIVITĂŢII DE ÎNTREPRINZĂTOR.

Din punct de vedere legal genurile activităţii de întreprinzător sunt enumerate în art. 1 a Legii cu
privire la Antreprenoriat şi Întreprinderi:
A. Fabricarea producţiei;
B. Executarea lucrărilor;
C. Prestarea serviciilor.
În noţiunea prezentată de către legea enumerată s-a omis cel mai des practicat gen de activitate
de întreprinzător şi anume – comercializarea mărfurilor şi serviciilor.
A) Fabricarea producţiei ca gen de activitate economică constă în transformarea materiilor
prime sau a semifabricatelor în produse noi cu o valoare economică mai mare. În cadrul acestui
proces întreprinzătorul este obligat să respecte tehnologiile, drepturile consumatorului, să nu
polueze mediul înconjurător.
B) Executarea lucrărilor – gen de activitate economică prin care întreprinzătorul se obligă să
efectueze o anumită lucrare fie din propriul material, fie din cel al beneficiarului contra unei
remuneraţii;
C) Prestarea serviciilor - gen de activitate economică prin care întreprinzătorul se obligă să
satisfacă anumite necesităţi ale persoanelor fizice sau juridice sau a statului (consultanţă,
transport, publicitate, asigurări). Deosebirea esenţială dintre executarea de lucrări şi prestarea de
servicii este că serviciile sunt de regulă imateriale;
D) Comercializarea mărfurilor şi produselor – gen de activitate economică prin care
vânzătorul se obligă să transfere dreptul de proprietate asupra bunurilor cumpărătorului iar
ultimul se obligă să recepţioneze bunul şi să achite preţul bunului.
Deosebim veriga simplă a relaţiilor contractuale şi veriga compusă a relaţiilor contractuale în
cadrul activităţii de comercializare a bunurilor.
Întreprinzătorii nu pot însă practica orice gen de activitate în acest sens existând anumite
restricţii. Astfel deosebim activităţi:
a. Interzise. În legislaţie nu se conţine o listă exhaustivă a activităţilor interzise. De aici
deducem că sunt interzise acele activităţi care deşi pot aduce beneficii sunt interzise de normele
imperative ale legii, iar pentru practicarea acestora se prevede o pedeapsă penală sau
administrativă (întreţinerea caselor de toleranţă, proxenetismul, traficul de fiinţe umane).
b. Activităţi monopol de stat- adică activităţi ce pot fi desfăşurate exclusiv de către
organele statului sau de agenţii economici constituiţi de stat pentru aceste scopuri. Lista
genurilor de activitate permise exclusiv întreprinderilor de stat este stabilit la art. 10, al. 3 a Legii
cu privire la Antreprenoriat şi Întreprinderi.
c. Activităţi monopol natural. Este situaţia în care fabricarea producţiei, executarea
anumitor lucrări, prestarea anumitor servicii în virtutea unor factori de ordin natural, economic,
tehnologic, geografic se află sub controlul direct al unui sau câţiva agenţi economici.
Activităţile desemnate ca monopol natural sunt exercitate doar de unii agenţi economic datorită
importanţei acestor activităţi sau a imposibilităţii desfăşurării genului dat de activitate de către
mai mulţi agenţi economici.
Activităţile ce sunt categorisite drept monopol natural sunt stabilite expres în Hotărîrea
Guvernului nr. 582 din 17.08.1995 cu privire la reglementarea monopolurilor;
IV practicate în baza licenţei. Unele genuri de activitate expres stabilite de către Legea cu
privire la reglementarea prin licenţiere a activităţii de întreprinzător pot fi practicate doar după
obţinerea unei autorizaţii speciale denumite licenţă.
Celelalte genuri de activitate pot fi practicate liber, din momentul înregistrării în calitate de
întreprinzător.
Activităţile economice practicate în economia Republicii Moldova sunt stabilite şi în
Clasificatorul Activităţilor din Economia Moldovei, aprobat prin ordinul Moldova
standard nr. 694 –ST din 09.02.2000.

3. OBLIGAŢIILE PROFESIONALE ALE ÎNTREPRINZĂTORULUI:

A. Obligaţia de a obţine licenţa;
B. Obligaţia de a exercita activitatea în limitele concurenţei licite;
C. Obligaţia de a ţine evidenţa contabilă;
Obligaţia de a obţine licenţa.
În conformitate cu prevederile art. 60, al. 5 al Cod Civil persoana juridică poate practica anumite
tipuri de activitate a căror listă este stabilită de lege, doar în baza unui permis special (licenţă).
Dreptul persoanei juridice de a practica activitatea pentru care este necesară licenţa apare în
momentul obţinerii ei sau în momentul indicat în ea şi încetează o dată cu expirarea licenţei dacă
legea nu prevede altfel.
Pentru unele genuri de activitate legiuitorul a stabilit condiţii suplimentare de activitate,
exercitând astfel funcţia de control, protecţie a drepturilor şi intereselor cetăţenilor, apărarea
securităţii statului.
Activităţile supuse licenţierii, modul de obţinere a licenţei, organele abilitate cu eliberarea
licenţelor, condiţiile de retragere suspendare ş.a. sunt stabilite de Legea RM privind
reglementarea prin licenţiere a activităţii de întreprinzător. Conform art. 2 din Lege prin licenţă
se înţelege “licenţă – act administrativ cu caracter permisiv, eliberat de autoritatea de licenţiere
în procesul de reglementare a activităţii de întreprinzător, ce atestă dreptul titularului de licenţă
de a desfăşura, pentru o perioadă stabilită, genul de activitate indicat în aceasta, integral sau
parţial, cu respectarea obligatorie a condiţiilor de licenţiere”
Titularii de licenţă - Licenţa poate fi obţinută de către persoanele fizice sau juridice înregistrate
în modul stabilit în Republica Moldova în calitate de întreprindere sau de organizaţie, indiferent
de tipul de proprietate şi forma juridică de organizare, precum şi persoană fizică ce poate
practica unele genuri de activitate supuse licenţierii în temeiul unor alte acte legislative, care
depune la autoritatea de licenţiere declaraţie şi documentele necesare eliberării licenţei;
Autorităţile de licenţiere sânt:
a) Camera de licenţiere a Republicii Moldova. Majoritatea licenţelor se eliberează de către acest
organ. Alte organe abilitate cu funcţia eliberării licenţelor sunt:
b) Banca Naţională a Moldovei;
c) Comisia Naţională a Pieţei Financiare;
d) Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică;
e) Agenţia Naţională pentru Reglementare în Comunicaţii Electronice şi Tehnologia Informaţiei;
f) Consiliul Coordonator al Audiovizualului.
Genurile de activitate supuse licenţierii sunt stabilite de art. 8 a Legii:
Actele necesare pentru obţinerea licenţei
Pentru obţinerea licenţei, conducătorul întreprinderii sau organizaţiei ori persoana împuternicită
de acesta sau persoana fizică depune la autoritatea de licenţiere respectivă personal, prin
scrisoare recomandată sau prin poştă electronică (sub formă de document electronic cu
semnătură digitală) o declaraţie de modelul stabilit de această autoritate, semnată de persoana
care depune declaraţia, ce conţine:
a) denumirea, forma juridică de organizare, sediul, IDNO al întreprinderii sau al organizaţiei ori
numele, prenumele, adresa şi IDNP al persoanei fizice;
b) genul de activitate, integral sau parţial, pentru a cărui desfăşurare solicitantul de licenţă
intenţionează să obţină licenţă;
c) asumarea pe propria răspundere de către solicitantul de licenţă a responsabilităţii pentru
respectarea condiţiilor de licenţiere la desfăşurarea genului de activitate pentru care se solicită
licenţă şi pentru veridicitatea documentelor prezentate.
La declaraţia pentru eliberarea licenţei se anexează:
a) copia de pe certificatul de înregistrare de stat a întreprinderii sau organizaţiei ori de pe
buletinul de identitate al persoanei fizice;
b) documentele suplimentare în conformitate cu prevederile actelor legislative ce reglementează
activitatea licenţiată pentru care se solicită licenţa. Documentele pot fi însoţite şi de copii pe
suport electronic.
Solicitarea altor documente decât cele prevăzute de Lege se interzice.
Documentele se depun în original sau în copie. Datele din documentele şi informaţiile depuse se
verifică prin procedura ghişeului unic.
Declaraţia pentru eliberarea licenţei şi documentele anexate la ea se înregistrează conform
borderoului, a cărui copie se expediază (se înmânează) solicitantului de licenţă, cu menţiunea
privind data înregistrării declaraţiei, autentificată prin semnătura persoanei responsabile a
autorităţii de licenţiere.
Declaraţia pentru eliberarea licenţei nu se înregistrează în cazul în care:
a) aceasta a fost depusă (semnată) de o persoană care nu are atribuţiile respective;
b) documentele au fost perfectate cu încălcarea cerinţelor prezentului articol.
Despre refuzul înregistrării declaraţiei pentru eliberarea licenţei, solicitantul de licenţă este
informat în scris în cel mult 3 zile lucrătoare din ziua adresării, indicându-se temeiurile refuzului.
După înlăturarea cauzelor ce au servit temei pentru refuzul înregistrării declaraţiei pentru
eliberarea licenţei, solicitantul de licenţă poate depune o nouă declaraţie, care se examinează în
modul stabilit.
Decizia de eliberare a licenţei
Autoritatea de licenţiere, în baza declaraţiei pentru eliberarea licenţei şi documentelor anexate,
adoptă decizia privind eliberarea licenţei sau privind respingerea declaraţiei în cel mult 5 zile
lucrătoare de la data înregistrării acesteia.
Prin derogare de la cele expuse, în cazurile expres stabilite de legile care reglementează
activitatea licenţiată respectivă, poate fi stabilit un termen mai mare pentru adoptarea de către
autoritatea de licenţiere a deciziei privind eliberarea licenţei sau privind respingerea declaraţiei
pentru eliberarea licenţei. (de exemplu licenţele eliberate pentru activitatea bancară).
Informaţia despre adoptarea deciziei privind eliberarea licenţei se comunică solicitantului cel
târziu în ziua lucrătoare imediat următoare adoptării deciziei.
Temei pentru respingerea declaraţiei pentru eliberarea licenţei este depistarea de către
autoritatea de licenţiere a datelor neveridice în documentele prezentate de către solicitantul de
licenţă.
În caz de respingere a declaraţiei pentru eliberarea licenţei, solicitantul poate depune o nouă
declaraţie după înlăturarea cauzelor care au servit drept temei pentru respingerea declaraţiei
precedente.
Licenţa se consideră eliberată dacă autoritatea de licenţiere nu răspunde solicitantului de licenţă
în termenele prevăzute de lege. După expirarea termenului cumulativ stabilit pentru înştiinţarea
despre refuzul înregistrării declaraţiei pentru eliberarea licenţei, despre respingerea acesteia sau
despre adoptarea deciziei privind eliberarea licenţei, cu condiţia lipsei unei comunicări scrise
despre temeiurile refuzului înregistrării şi/sau respingerii declaraţiei pentru eliberarea licenţei,
solicitantul de licenţă poate desfăşura activitatea pentru care a solicitat licenţa.
Procedura aprobării tacite, se aplică tuturor licenţelor, cu excepţia celor emise de autorităţile de
reglementare din sectorul financiar (bancar şi nebancar), în domeniul activităţilor care vizează
regimul armelor de foc, muniţiilor şi explozibililor.
Răspunsul negativ, dat în termenele prevăzute de lege, nu echivalează cu aprobarea tacită.
Sfera de acţiune a licenţei
Licenţele eliberate de autorităţile de licenţiere indicate în prezenta lege sânt valabile pe întreg
teritoriul Republicii Moldova dacă legile care reglementează activitatea licenţiată respectivă nu
prevăd limitări teritoriale.
Licenţele obţinute în Republica Moldova sânt valabile şi peste hotarele ei în conformitate cu
acordurile internaţionale la care Republica Moldova este parte.
Licenţele eliberate de autorităţile de licenţiere din străinătate sânt valabile şi pe teritoriul
Republicii Moldova în conformitate cu acordurile internaţionale la care Republica Moldova este
parte.
Termenul de valabilitate a licenţei este reglementat de art. 13 a Legii, care menţionează că:
Pentru genurile de activitate specificate la art.8 Lege, alin.(1) pct.1)–4), 9)–32) şi 43), licenţa se
eliberează pe un termen de 5 ani.
Pentru genurile de activitate indicate la art.8 Lege, alin.(1) pct.5), 6) şi 8), licenţa se eliberează
pe un termen de un an.
Pentru genul de activitate indicat la art.8 Lege, alin.(1) pct.7), licenţa se eliberează pe un termen
de 3 ani, cu indicarea anuală în conţinutul acesteia a termenului pentru care s-a achitat taxa de
licenţă.
Pentru genurile de activitate indicate la art.8 Lege, alin.(1) pct.33)–42) şi 44), termenul de
valabilitate a licenţei se stabileşte prin legile care reglementează activitatea licenţiată respectivă.
Eliberarea licenţei. Licenţa se perfectează în termen de 3 zile lucrătoare, începînd cu ziua
primirii documentului care confirmă achitarea taxei pentru eliberarea licenţei. Menţiunea despre
data primirii documentului, care confirmă achitarea taxei pentru eliberarea licenţei, se face pe
borderoul documentelor primite de la solicitantul de licenţă.
Dacă solicitantul, în termen de 30 de zile de la data la care i s-a expediat (înmânat) înştiinţarea
despre adoptarea deciziei privind eliberarea licenţei, nu a prezentat nemotivat documentul ce
confirmă achitarea taxei pentru eliberarea acesteia sau nu s-a prezentat pentru a i se elibera
licenţa perfectată, autoritatea de licenţiere este în drept să anuleze decizia privind eliberarea
licenţei sau să adopte decizia privind recunoaşterea licenţei ca fiind nevalabilă.
Titularul de licenţă nu este în drept să transmită licenţa sau copia de pe aceasta altei persoane.
Reperfectarea licenţei. Conform prevederilor art. 15 a Legii - Temeiurile pentru
reperfectarea licenţei sînt schimbarea denumirii titularului de licenţă şi modificarea altor date ce
se conţin în licenţă. La apariţia temeiurilor pentru reperfectarea licenţei titularul acesteia este
obligat, în termen de 10 zile lucrătoare, să depună la autoritatea de licenţiere o cerere de
reperfectare a licenţei împreună cu licenţa care necesită reperfectare şi documentele (sau copiile
de pe acestea, cu prezentarea originalelor pentru verificare), ce confirmă modificările în cauză.
Autoritatea de licenţiere, în termen de 10 zile lucrătoare de la data depunerii cererii de
reperfectare a licenţei şi a documentelor anexate la ea, adoptă decizia privind reperfectarea
licenţei şi o comunică solicitantului. Licenţa reperfectată se eliberează pe acelaşi formular
sau, după caz, pe un formular nou, ţinîndu-se cont de modificările indicate în cerere; totodată se
eliberează copiile necesare de pe această licenţă. După expirarea termenului de adoptare a
deciziei privind reperfectarea licenţei şi în lipsa unei comunicări în scris privind respingerea
cererii de reperfectare a licenţei, se consideră că licenţa a fost reperfectată. Termenul de
valabilitate a licenţei reperfectate nu poate depăşi termenul de valabilitate indicat în
licenţa precedentă. La reperfectarea licenţei, în cazul în care licenţa reperfectată se eliberează pe
un formular nou, autoritatea de licenţiere adoptă decizia despre recunoaşterea nevalabilităţii
licenţei precedente, introducînd modificările respective în registrul de licenţiere, nu mai tîrziu de
ziua lucrătoare imediat următoare adoptării deciziei.
În perioada examinării cererii privind reperfectarea licenţei titularul acesteia îşi poate continua
activitatea în baza unui certificat eliberat de autoritatea de licenţiere.
Licenţa care nu a fost reperfectată în termenul stabilit nu este valabilă.
Eliberarea duplicatului licenţei. Drept temei pentru eliberarea duplicatului licenţei serveşte
pierderea sau deteriorarea acesteia. În caz de pierdere a licenţei, titularul acesteia este obligat, în
decurs de 15 zile lucrătoare, să depună la autoritatea de licenţiere, în persoană, prin scrisoare
recomandată sau prin poştă electronică, o cerere de eliberare a duplicatului licenţei. În cazul în
care licenţa este deteriorată şi nu poate fi folosită, titularul acesteia depune la autoritatea de
licenţiere, împreună cu licenţa deteriorată, o cerere de eliberare a duplicatului acesteia.
Autoritatea de licenţiere este obligată să elibereze duplicatul licenţei în termen de 3 zile
lucrătoare de la data depunerii cererii de eliberare a duplicatului licenţei.
Termenul de valabilitate a duplicatului licenţei nu poate depăşi termenul indicat în licenţa
pierdută sau deteriorată.
În caz de eliberare a duplicatului licenţei, autoritatea de licenţiere adoptă decizia de anulare a
licenţei pierdute sau deteriorate, cu introducerea modificărilor respective în registrul licenţelor
nu mai tîrziu de ziua lucrătoare imediat următoare adoptării deciziei. În perioada de examinare a
cererii de eliberare a duplicatului licenţei, titularul acesteia îşi poate desfăşura activitatea pe baza
unui certificat eliberat de autoritatea de licenţiere.
Taxa pentru licenţă e prevăzută de art. 18 a Legii. Taxa pentru eliberarea licenţei pentru
genurile de activitate indicate la art.8 Lege, alin.(1) pct.1)-3), pct.9)–29), 31), 32), 40), 41) şi 43)
este de 3250 lei. Taxa pentru eliberarea licenţei pentru unităţile farmaceutice, cu excepţia
unităţilor farmaceutice veterinare, din localităţile rurale este de 2340 lei. Taxa pentru eliberarea
licenţei pentru activitatea farmaceutică veterinară în localităţile rurale este de 390 de lei. Taxa
pentru eliberarea licenţei pentru asistenţă veterinară în localităţile rurale nu se percepe. Pentru
solicitanţii de licenţă înregistraţi cu cel mult un an înainte de data depunerii declaraţiei pentru
eliberarea licenţei, taxa pentru eliberarea licenţei constituie 50 la sută din taxa stabilită. Această
prevedere nu se extinde asupra solicitanţilor de licenţă pentru activitatea în domeniul jocurilor de
noroc, producţiei alcoolice, tutunului şi al produselor petroliere.
Taxa pentru eliberarea licenţei pentru genurile de activitate indicate la art.8, Lege, alin.(1) pct.5),
6), 8) şi 39) se achită anual conform anexei nr.1 la Lege. Taxa de eliberare a licenţei pentru
activitatea în domeniul jocurilor de noroc se achită în termenele prevăzute la pct.3 din nota
anexei nr.1 la Lege.
Taxa pentru eliberarea licenţei pentru genurile de activitate indicate la art.8 alin.(1) pct.7) se
achită separat pentru fiecare an de valabilitate a licenţei: la eliberarea licenţei şi la expirarea
fiecărui an din data eliberării licenţei – conform taxei anuale stabilite în anexa nr.1 la prezenta
lege. În acelaşi mod se achită şi taxa pentru copia de pe licenţă ce confirmă dreptul filialei sau al
altei subdiviziuni separate a titularului de licenţă de a desfăşura activitatea în baza licenţei
obţinute.
Taxa pentru reperfectarea licenţei şi/sau eliberarea copiei de pe aceasta se stabileşte în proporţie
de 10 la sută din taxa pentru eliberarea acesteia, dar nu mai mult de 585 de lei, iar a duplicatului
licenţei
– de 585 de lei. În cazul reperfectării licenţei, taxa pentru eliberarea copiei autorizate de pe
aceasta nu se percepe, cu excepţia extinderii activităţii licenţiate pe o adresă nouă (filială,
subdiviziune).
Suspendarea temporară şi reluarea valabilităţii licenţei este reglementată de art. 20 a Legii.
Astfel, licenţa poate fi suspendată temporar în următoarele cazuri:
a) cererea titularului de licenţă privind suspendarea acesteia;
b) neachitarea anuală, în termenul stabilit, a taxei pentru licenţă;
c) nerespectarea de către titularul de licenţă a termenului de depunere a cererii de eliberare a
duplicatului licenţei pierdute sau deteriorate;
d) desfăşurarea de către filială şi/sau altă subdiviziune separată a titularului de licenţă a activităţii
licenţiate fără copia autorizată de pe licenţă, în cazurile cînd obligativitatea obţinerii copiilor
autorizate de pe licenţă este stabilită prin lege.
Decizia privind reluarea valabilităţii licenţei se adoptă de autoritatea de licenţiere în temeiul
hotărîrii instanţei de judecată care a emis hotărîrea de suspendare a acesteia, în termen de 3 zile
lucrătoare de la data primirii înştiinţării. Decizia se aduce la cunoştinţă titularului de licenţă în
termen de 3 zile lucrătoare de la data adoptării acesteia.
Termenul de valabilitate a licenţei nu se prelungeşte pe perioada de suspendare temporară a
acesteia.
Retragerea licenţei este reglementată de Articolul 21 a Legii. Licenţa poate fi retrasă în
conformitate în următoarele cazuri:
a) cererea titularului de licenţă privind retragerea acesteia;
b) decizia cu privire la anularea înregistrării de stat a titularului de licenţă;
c) depistarea unor date neautentice în documentele prezentate autorităţii de licenţiere;
d) stabilirea faptului de transmitere a licenţei sau a copiei de pe aceasta altei persoane în scopul
desfăşurării genului de activitate licenţiat;
e) neînlăturarea, în termenul stabilit, a circumstanţelor care au dus la suspendarea temporară a
licenţei;
f) nerespectarea a doua oară a prescripţiilor privind lichidarea încălcărilor ce ţin de condiţiile de
licenţiere;
g) neachitarea lunară şi trimestrială, în termenul stabilit, a taxei pentru licenţă.
Licenţa se retrage şi în alte cazuri prevăzute expres de legile ce reglementează genul de
activitate licenţiat. În cazul retragerii licenţei, taxa pentru licenţă nu se restituie.
Controlul în domeniul licenţierii. Autoritatea de licenţiere are obligaţia de a controla
respectarea condiţiilor de licenţiere a activităţilor pentru care eliberează licenţe. Controalele pot
fi planificate sau inopinate.
B) Obligaţia de a ţine evidenţa contabilă
În conformitate cu prevederile Legii contabilităţii şi anume art. 2 al legii se spune că legea
contabilităţii se aplică tuturor persoanelor juridice şi fizice care desfăşoară activitate de
întreprinzător, organizaţiilor necomerciale, inclusiv instituţiilor publice, notarilor, avocaţilor şi
birourilor înfiinţate de aceştia, precum şi reprezentanţelor şi filialelor întreprinderilor
(organizaţiilor) nerezidente, înregistrate în Republica Moldova (denumite în cele ce urmează
entităţi), indiferent de domeniul de activitate, tipul de proprietate şi forma juridică de
organizare.
În aceiaşi ordine de idei în conformitate cu prevederile art. 7 a Legii - Entitatea este obligată
să ţină contabilitatea şi să întocmească rapoartele financiare în modul prevăzut de prezenta
lege, de standardele de contabilitate, de planul de conturi contabile şi de alte acte normative
aprobate în conformitate cu art.11 alin.(2) lit.a).
Contabilitatea este un sistem de evidenţă a operaţiunilor efectuate de către întreprindere de
determinare a datelor necesare pentru întocmirea rapoartelor financiare, calcularea şi
achitarea impozitelor. Contabilitatea trebuie să reflecte toate bunurile persoanei, în expresie
naturală şi bănească, drepturile şi obligaţiile veniturile şi cheltuielile persoanei.
Funcţiile contabilităţii:
1. Înregistrarea cronologică şi sistematică a operaţiunilor efectuate, prelucrarea şi păstrarea
informaţiei cu privire la patrimonial persoanei, cheltuielile suportate şi veniturile realizate.
2. Controlul operaţiunilor patrimoniale efectuate;
3. posibilitatea determinării patrimoniului naţional.
Potrivit art. 15 a legii contabilitatea se ţine în partida simplă, dublă simplificată şi partida
dublă.
Entităţile cu răspundere limitată şi entităţile cu răspundere nelimitată organizează şi ţin
contabilitatea în baza sistemului contabil:
a) în partidă simplă, fără prezentarea rapoartelor financiare - sau
b) simplificat în partidă dublă, sau
c) complet în partidă dublă,
Organizarea evidenţei contabile.
Organizarea evidenţei contabile este pusă în sarcina conducătorului întreprinderii., care
este responsabil de întocmirea corectă a rapoartelor, ţinerea evidenţei contabile
Documentele de casă, bancare şi de decontare, datoriile financiare, comerciale şi calculate pot fi
semnate unipersonal de conducătorul entităţii ori de două persoane cu drept de semnătură: prima
semnătură aparţine conducătorului sau altei persoane împuternicite, a doua - contabilului-şef sau
altei persoane împuternicite. Semnăturile pe documentele menţionate, după caz, se confirmă prin
aplicarea ştampilei entităţii respective. În lipsa funcţiei de contabil-şef, ambele semnături pe
documentele menţionate se aplică de conducătorul entităţii respective sau de alte persoane
împuternicite.

C) Obligaţia de a desfăşura activitatea în limitele concurenţei licite

În cazul în care pe o anumită piaţă există un singur agent economic care desfăşoară
anumite genuri de activitate suntem în prezenţa situaţiei denumite monopol, şi invers în cazul în
care pe piaţă există mai mulţi agenţi economic care desfăşoară genuri de activitate similare
suntem în prezenţa situaţiei denumite concurenţă.
Concurenţa e favorabilă consumatorului (poate alege mărfuri sau produse mai calitative, la
preţul convenabil);
Monopolul este favorabil producătorului, deoarece în cazul dat el de sine stătător poate
stabili criteriile de formare a condiţiilor pieţii (preţ, calitate ş.a.).
Conform art. 4 din Legea concurenţei - concurenţa – este o rivalitate economică,
existentă sau potenţială, între două sau mai multe întreprinderi independente pe o piaţă relevantă,
cînd acţiunile lor limitează efectiv posibilităţile fiecăreia dintre ele de a influenţa unilateral
condiţiile generale de circulaţie a produselor de pe piaţa respectivă, stimulează progresul
tehnico-ştiinţific şi creşterea bunăstării consumatorilor;
Conform definiţiei doctrinare – concurenţa - este o liberă competiţie între mai mulţi agenţi
economici care oferă produse şi servicii similare.
Condiţiile necesare pentru existenţa concurenţei.
Pentru ca într-un stat cu o economie de piaţă să existe concurenţă este necesară
respectarea anumitor condiţii:
1. Liberalizarea comerţului. Conform art. 126, al. 2 Constituţie – statul trebuie să asigure
libertatea comerţului şi a activităţii de întreprinzător, protecţia concurenţei loiale. Acest fapt
semnifică că agenţii economici pot practica orice gen de activitate care nu este interzis de lege,
determină independent genul de activitate practicat şi preţurile mărfurilor comercializate.
2. Existenţa unui număr suficient de agenţi economici privaţi, deoarece numai în cazul dat
poate fi vorba de o concurenţă sănătoasă, în caz contrar fiind în preajma situaţiei denumite
monopol sau a situaţiei agentului economic dominant pe piaţă. Astfel atât codul civil al RM cât
şi Legea cu privire la înregistrarea de stat a persoanelor juridice şi a întreprinzătorilor individuali
interzic refuzul de înregistrare a agenţilor economici pe motiv de inoportunitate.
3. Liberalizarea preţurilor şi a tarifelor. În RM preţurile sunt libere iar autorităţilor publice li se
interzice să dea dispoziţii privind majorarea, reducerea sau menţinerea preţurilor şi a tarifelor, cu
excepţia acelora stabilite de Hotărârea Guvernului nr. 547/95 cu privire la măsurile de
coordonare şi reglementare de către stat a preţurilor (tarifelor). Se referă în special la preţurile
medicamentelor produse în RM, transport feroviar şi cel de pasageri (cu excepţia taximetrelor),
gaze naturale, energia electrică şi termică şi a mărfurilor cu adaos comercial limitat (produse de
panificaţie, lactate, făină şi paste făinoase);
4. Asigurarea cadrului legal. Concurenţa este eficientă doar atunci când este asigurat cadrul
legal de existenţă al acesteia adică existenţa unui număr suficient de reglementări juridice care să
asigure existenţa şi dezvoltarea concurenţei licite şi să combată concurenţa ilicită.
Funcţiile concurenţei.
1. Reglator al cererii şi ofertei;
2. Determină preţul real al mărfurilor şi serviciilor.
Formele concurenţei:
1. Concurenţa licită;
2. Concurenţa ilicită.
Concurenţa ilicită sau acţiunile care dăunează concurenţei se realizează prin:
A) Practici anticoncurenţiale ce se pot manifesta prin:
1. Acorduri anticoncurenţiale
2. Abuzul de poziţie dominanta;
3. Acţiuni sau inacţiuni ale autorităţilor şi instituţiilor administraţiei publice centrale
sau locale de restrângere, împiedicare sau denaturare a concurenţei.
B) CONCURENTA NELOIALA ce se poate manifesta prin:
1. Discreditarea concurenţilor
2. Instigarea la rezilierea contractului cu concurentul;
3. Obţinerea şi/sau folosirea ilegală a secretului comercial al concurentului;
4. Deturnarea clientelei concurentului;