Uitarea este un fenomen normal, necesar in anumite limite.

Formele uitarii: totala,

partiala, lapsusul.
De ce uitam?
Stresul, oboseala, imbolnavirea creierului, absenta intelegerii (memorarea mecanica),
atitudinea pasiva fata de material (doar citirea), materiale nestructurate (neorganizate logic),
absenta scopului si a motivatiei, ambianta nefavorabila, subinvatarea (numar mai mic de
repetitii decat este necesar), suprainvatarea (numar mai mare de repetari decat este necesar).
Intervalul prea mare dintre invatarea initiala si repetarile ulterioare. Nerecunoasterea si
nerespectarea factorilor si legilor memoriei.
Optimizarea memoriei
Erori: dezinteres, indiferenta. Gandire negativa, absenta intelegerii unor informatii.
Oboseala, amanarea pregatirii (criza de timp). Pauze insuficiente.
Metode de a retine si reactualiza mai multa informatie: stabilirea unor scopuri clare,
precise; consolidarea motivatiei si atitudinea pozitiva fata de material. A gasi ceva util in
fiecare material. Atitudinea activa fata de material, prelucrarea materialului si nu doar citirea
acestuia (fragmentari, scoaterea ideilor principale, scheme, rezumate).
Apelul la diferite materiale, la diferiti mediatori care usureaza retinerea, stocarea si
reactualizarea informatiei (planse, atlase, dictionare, machete, colaje).
Memorarea logica si nu mecanica. Implicarea a cat mai multor procese cognitive.
Cercetarile au aratat ca retinem 10 % din ceea ce citim, 20 % din ce auzim, 30 % din ce
vedem, 50 % din ce vedem si auzim in acelasi timp.
 Definitie: reprezinta procese psihice elementare prin care se semnalizeaza separat in
imagini simple si primare insusirile concrete ale obiectelor si fenomenelor in conditiile
stimularii de catre acestea a analizatorului.
Senzatiile se produc rareori de sine statator fiind integrate de regula in procesul
complex numit perceptie. Senzatiile pure sunt obtinute in conditii de laborator.
Se caracterizeaza prin:
a. Calitatea – diferentierea senzatiilor (senzatii vizuale, auditive, olfactive, gustative,
cutanate etc.)
b. Intensitate – depinde de intensitatea stimulului si de starea persoanei.

c. Durata – dureaza atat timp cat exista stimulare. Perioada de latenta si efectul
postactiune.
d. Tonalitatea afectiva – este insotita de trairi afective: placere, neplacere.
e Senzatiile au valoare informationala. Primim informatii despre realitatea interioara si
exterioara.
Senzatii: extraceptive; proprioceptive; interoceptive.
Analizatorul: este un ansamblu morfofunctional care face posibila producerea
senzatiilor. Este alcatuit din: A. Receptor – transforma energia stimulilor externi in impulsuri
nervoase.
B. calea de conducere – aferentia directa – transmiterea informatiei sub forma de influx
nervos la scoarta cerebrala.
C. veriga centrala – zone specializate – aici se decodifica influxul si se produce faptul
psihic (imagine specifica).
D. conexiunea inversa – aferentia inversa – comenzi de la scoarta cerebrala catre
receptori.
Frica
Frica este o emotie adesea inconstienta, de cele mai multe ori ne dam seama cat de
frica ne este dupa ce a trecut evenimentul cu pricina.
Frica are o expresie faciala specifica, la fel ca toate emotiile fundamentale – ochii si
gura se deschid larg, iar sprancenele se inalta.
- Frica este emotia specifica primejdiei sau a perceptiei primejdiei;
- Frica este o emotie cu un mare impact psihologic: se accelereaza bataile inimii si
ritmul respiratiei, muschii se contracta si mainile tremura si sunt reci, pielea se face ca de
gaina.
Toate aceste manifestari sunt legate de activitatea sistemului nervos simpatic si de doi
neurotransmitatori, adrenalina si nonadrenalina, care actioneaza asupra intregului organism in
prezenta fricii. Aceste reactii subliniaza functia spaimei – ne ajuta sa evitam sau sa limitam
pagubele;
- Frica ne pregateste pentru o actiune fizica - fuga. Comportamentele pe care ni le
inspira frica pot fi diferite, uneori iti poate da curaj, alteori te poate impietri.
Diferentele intre frica si anxietateSus
Frica este o reactie la o primejdie reala pe cand anxietatea reprezinta anticiparea unei
primejdii iminente sau presupuse.
Frica are o manifestare de scurta durata, pe cand anxietatea poate deveni cronica. Frica
are la baza un motiv real, stiu de ce anume mi-e frica, dar anxietatatea nu are un motiv precis.
Frica are manifestari fizice predominante, pe cand anxietatea are manifestari de natura
psihologica – griji, neliniste.
Frica poate sa conduca la fobie – frica incontrolabila in diverse situatii, iar anxietatea
poate sa conduca la anxietatea generalizata – griji incontrolabile in viata de zi cu zi.
Exista categorii de temeri care pot fi catalogate drept universale, ele regasindu-se in
toate epocile si la toate culturile, la majoritatea indivizilor.
Principalele temeri la adulti sunt, in ordinea prezentata:
- frica de animale (insecte, soareci, serpi);
- frica de inaltimi (balcoane, parapete, schele, drum in panta);
- frica de sange (infectii, recoltari, vederea sangelui);
- frica de spatii inchise (lift, camere mici incuiate cu cheie, camere fara ferestre);
- frica de apa (scufundarea capului sub apa, inotat in apa adanca);
- frica de furtuni (tunete, fulgere).
Frica este, fara indoiala, una dintre emotiile foarte studiata de catre oamenii de stiinta.
 Neuro-biologii au demonstrat ca lobul temporal este centrul de coordonare
fundamental pentru reactiile de teama.
Astfel, facand experimente si inlaturand lobii temporali la maimute, se observa, alaturi
de alte simptome, o disparitie aproape completa a reactiilor de frica. Acesta lipsa de reactie de
frica se observa si la oamenii care au lobii temporali afectati din cauza unor boli.
Explorand mai profund, cercetatorii au localizat zona implicata in aceste tulburari:
nucleul amigdalian, care se gaseste in interiorul lobului temporal.
Extirparea acestei zone la animale face sa dispara reactiile de frica normale, iar
excitarea acestei regiuni la animale provoaca reactii de teama exagerata. De aici, cercetatorii
au tras concluzia ca persoanele extrem de vulnerabile la teama au un nucleu amigdalian mult
mai usor de excitat.
Si totusi: “De unde ne vin temerile?”
Unele temeri pot fi invatate, ca urmare a unor traumatisme sau stangacii care tin de
procesul educativ, dar nu este general valabil pentru toate temerile, iar unele temeri pot fi mai
usor de dobandit decat altele.
Este adevarat, se pare, ca exista temperamente predispuse la a simti frica.
Temperamentele mai vulnerabile in fata fricii sunt corelate cu o hiperactivitate a
nucleului amigdalian cerebral si cu diverse manifestari biologice – un ritm cardiac ridicat in
stare de repaus si prea putin variabil in functie de circumstante.

Copiii hipersensibli in primii trei ani de viata devin mai adesea adulti anxiosi.
Frica poate fi invatata prin experienta directa in trei feluri:
- experienta traumatizanta unica (accidentul de masina);
- micile experiente stresante repetate (mai multe zboruri cu avionul ceva mai agitate
fara sa se fi petrecut o catastrofa);
- efectul retroactiv (dupa consumarea unui eveniment oarecare ati scapat, desi nu ati
avut impresia ca va paste un pericol).
Copiii invata frica de la adult, mai ales daca acesta este apropiat lui si il vede ca se
sperie in mod sistematic de ceva anume.
O parte din temeri sunt innascute, iar psihologii evolutionisti au emis ipoteza unei
influente a selectiei naturale asupra existentei si persistentei temerilor.
Este adevarat ca cele mai multe temeri au ca obiect lucrurile sau situatiile care
reprezentau un pericol pentru stramosii nostri: animalele, intunericul, inaltimea, apa.
Cum sa ne controlam temerileSus
 1. Acceptati-va teama
Nu va fie rusine ca resimtiti teama, pana la urma teama in limite normale este un
semnal de alarma fata de existenta unui pericol.
Nu incercati sa o suprimati total, ci mai degraba incercati sa o modulati, sa-i reduceti
intensitatea pana devine compatibila cu o viata normala si autonoma.
2. Dezvoltati-va mijloacele de a controla frica
Sentimentul de teama este deseori asociat cu un sentiment de lipsa de control a
situatiei. De aceea, pentru a creste controlul pe care-l exercitam asupra a ceea ce ne produce
teama, un mijloc excelent este de a va informa.
Un alt mijloc de a va controla frica este sa invatati o metoda de relaxare pe care sa o
folositi atunci cand simtiti ca va este teama.
Binenteles, nu trebuie sa uitam de faptul ca puteti adopta o atitudine activa fata de
frica, acesta fiind unul dintre cele mai eficiente remedii.
3. Infruntati-va frica
Modalitatea de a infrunta trebuie sa tina seama de patru reguli:
1. Confruntarea trebuie sa se faca sub controul dvs. - confruntarea este indicata numai
daca doriti acest lucru sau daca trebuie sa va depasiti teama;
2. Infruntati-va progresiv temerile, incepand cu aspectele mai putin importante - daca
va este frica de animale, veti privi mai intai doar fotografii, apoi filme, apoi veti face vizite la
crescatorii etc.
3. Confruntarea trebuie sa fie de durata: trebuie sa acceptati situatia angoasanta
suficient de mult ca spaima dvs. sa se reduca la jumatate;
4. Confruntati-va regulat cu situatiile care va provoaca teama.
4. Priviti frica in fata
Multe lucrari au demonstrat ca avem tendinta sa intoarcem spatele tuturor acelor
ganduri nelinistitoare.
Cel mai bine este sa reflectati atent si sa va intrebati daca ati ajuns cu adevarat la
capatul spaimelor daca ati derulat intregul scenariul. Intrebati-va care sunt riscurile reale.
 Sa te gandesti la posibilitatea de a ramane blocat intr-un ascensor in timpul unui
cutremur este un fapt normal. Daca insa acest gand te face sa nu mai urci niciodata intr-un lift
si sa refuzi sa-ti mai vizitezi prietenii care locuiesc in cladiri cu mai mult de un etaj, atunci ai
o problema. Ea se numeste claustrofobie - teama incontrolabila de spatii inchise - si este una
dintre manifestarile agorafobiei, care afecteaza 4% din populatia planetei.
Agorafobia (teama excesiva de locurile publice, prea mari, prea mici sau prea
aglomerate) este de obicei insotita de atacuri de panica - stari de frica intensa, un fel de frica
de frica declansarii unei astfel de crize, care te-ar putea lovi brusc in lift, pe scara rulanta, in
avion, la supermarket sau chiar in timp ce esti "captiv" intr-un scaun din sala de cinematograf,
situat la mijloc de rand. Atunci cand nu mai poate fi controlata, frica devine patologica, iar
impactul psihologic este atat de mare, incat genereaza reactii somatice: iti accelereaza ritmul
cardiac si pe acela al respiratiei, te face sa transpiri, muschii ti se contracta, iar mainile iti
tremura - toate acestea fiind provocate de activarea sistemului nervos simpatic si de doi
neurotransmitatori, adrenalina si noradrenalina, care actioneaza asupra intregului organism, la
aparitia starii de panica.
In creier, frica activeaza o serie de circuite neurologice care ne permit sa reactionam la
evenimente neasteptate si sa ne ferim de pericole; in cazul fobiilor, aceleasi mecanisme se
activeaza in lipsa vreunui pericol real, ca o alarma declansata din greseala. "Familia" fobiilor
este extrem de numeroasa. De fapt, orice obiect, fiinta sau situatie pe care ne-o putem imagina
ne poate provoca o fobie. Asta insa numai daca - spun specialistii - suntem "predestinati"
genetic.
O fobie poate fi si "invatata", iar acest lucru se petrece in trei feluri:
ca urmare a unei experiente traumatice unice;
prin mici experiente stresante repetate; sau
prin efectul retroactiv al unui eveniment "dramatizat" dupa producerea lui.
Asadar, fobia este ereditara, insa totodata, cand boala se declanseaza, inseamna ca
vulnerabilitatea genetico-constitutionala a individului a fost "incurajata" si de factorii de
mediu.
Conform psihologilor evolutionisti, selectia naturala a influentat atat existenta, cat si
persistenta temerilor omului, astfel incat majoritatea au ca obiect lucrurile ori situatiile care au
reprezentat pericole pentru stramosii nostri indepartati: animalele, intunericul, inaltimile, apa.
Fobiile cele mai frecvente se pot incadra in trei mari familii:

fobiile specifice - fata de animale si fata de fenomene naturale -,

 fobiile sociale
si agorafobiile.
Ca versiune "adaugita" a timiditatii (varianta sa patologica), fobia sociala se dezlantuie
chiar si in cea mai banala interactiune a omului cu semenii sai. Aspectul central al acestei
tulburari este frica obsedanta de privirea si de parerea altor persoane, teama de a fi ridicol sau
de a afisa un comportament neadecvat; in acest tip de fobie, orice situatie sociala este
potential amenintatoare: persoana afectata crede ca toata lumea o priveste si o judeca, fiindu-i
frica de faptul ca oamenii isi vor bate joc de ea si o vor agresa verbal. Fobia sociala, care
afecteaza de la 2 la 4% din populatia lumii, ii expune pe subiecti unor complicatii grave:
depresie, alcoolism, suicid.
In ceea ce priveste stresul posttraumatic, acesta intruchipeaza un fel de fobie
experimentala: anumite evenimente traumatice antreneaza fixarea la nivelul circuitelor
corticale si subcorticale a unor temeri irationale. In aceste conditii, persoana nu mai poate face
fata situatiilor care ii amintesc de circumstantele socului psihologic suferit.
Forta imaginatiei - realitatea virtuala vindeca fobiile
Ideea de a recurge la imersiunea in realitatea virtuala pentru a trata fobiile le-a venit
comportamentalistilor americani pe la mijlocul anilor '90. Realitatea virtuala utilizeaza de
obicei informatii vizuale si sonore (cercetatorii americani au reusit sa produca virtual chiar si
senzatii tactile) si - cu toate ca scenariile virtuale contin mult mai putini stimuli senzoriali
decat cei existenti in realitate - reusesc sa le induca pacientilor iluzia prezentei lor in realitatea
construita. De ce? Pentru ca fiinta umana nu poate procesa simultan decat un numar limitat de
informatii, dar poate umple "gaurile" de perceptie prin puterea imaginatiei.
Pana la urma, tehnica realizeaza prin mijloace specifice aceeasi desensibilizare prin
expunere pe care o practica si terapiile comportamentale si cognitive, insa pare a fi mult mai
eficienta. Totusi, in unele cazuri, la schizofrenici de exemplu, iesirea din real furnizata de
virtual poate avea consecinte negative. Primul studiu terapeutic realizat pe baza realitatii
virtuale - incercarea de a trata fobiile de inaltime a 20 de pacienti - a fost publicat in 1995 de
catre Barbara Rothbaum, de la Universitatea de Medicina din Emory, Statele Unite. 12 dintre
pacienti (ceilalti 8 au fost pusi pe o lista de asteptare) au urmat timp de 8 saptamani,
individual, sedinte de imersiune in situatii virtuale, pe balcoane, poduri suspendate si in
ascensoare transparente. 70% dintre cei astfel tratati au confirmat intrarea in regresie a fobiei
lor in viata de zi cu zi.
 In 2002, A. Garcia-Palacios, de la Universitatea Jaume-I din Castellon, Spania, a
realizat un studiu asupra arahnofobiei (frica de paianjeni). Dupa o serie de sedinte in cadrul
carora pacientii trebuiau sa se "imprieteneasca" atat de bine cu un paianjen virtual, incat sa
aiba chiar curajul de a-l "atinge", 83% dintre subiecti au inceput sa-si controleze aceasta fobie
si in lumea reala. Cea mai explorata, in testele realizate prin intermediul realitatii virtuale,
ramane totusi fobia de avion, considerata o tulburare complexa care asociaza fricii de
prabusire si celei de altitudine o componenta claustrofobica. De fobia de avion sufera cel
putin 10% din intreaga populatie a globului si, potrivit estimarilor facute de companiile
aeriene, cel putin 20% dintre pasageri recurg la calmante inainte de decolare.