Sunteți pe pagina 1din 4

3.3.

Appendix: Colaboratori şi epigoni ai lui Iuliu


Moldovan
3.3.1. Ovidiu Comşia
Leon Daniello propunea, din raţiuni de propagandă, ca
biopolitica „să fie venerată in aceeaşi măsură ca religia”186.
Ovidiu Comşia poate fi privit ca un fel de mic teolog pentru
această „religie cetăţenească”187. Limbajul său plastic şi abilitatea
de a se juca cu metafore din diverse domenii dau un plus
de violenţă limbajului său extremist, cu toate că per ansamblu
activitatea sa ştiinţifico-publicistică (uneori fantastico-publicistică)
nu iese foarte mult din cadrele definite de preşedintele
Astrei, Iuliu Moldovan.
Nu se poate stabili cu certitudine ce l-a determinat pe
Comşia să traducă discursul raţionalist eugenist in termeni
religioşi. Fie din raţiuni de propagandă, pentru a facilita inţelegerea
eugeniei de către un public presupus tradiţionalist
şi religios, fie din sensibilităţi personale – astfel, prin jocul de
metafore transpare background-ul cultural şi opţiunile autorului.
Deci, fie foloseşte tradiţia pentru a legitima eugenia, fie invers.
In cazul lui Comşia, adevărul probabil că se află la mijloc,
autorul exprimandu-şi adeziunea faţă de „reacţiune” folosind
uzanţele limbajului extremist romanesc, dar fără a cita (şi legitima)
vreo autoritate in domeniu. Miza, care transpare de-a
lungul tuturor articolelor sale (atat in cele temperate cat şi in
cele radicale), consta in restaurarea „valorilor (biologice ale)
satului romanesc” ameninţate de modernism şi democraţie,
deoarece modernismul distrugea „nota biologică pe care familia
trecutului o cultiva instinctiv”188. Aşadar, ca bun sălbatic,
186 Daniello, „Combaterea bolilor sociale in mediul rural. II…”, p. 78.
187 Ovidiu Comşia, „Biologia familiei I”, B.E.B., vol. V, Cluj, 1934, p.
198.
188 Ibidem, p. 198.
241
cu frică de dumnezeu şi inzestrat cu inţelepciune biologică,
ţăranul roman era in contact atat cu cerul, cat şi cu pămantul.
Iar această dublă experienţă, plină de invăţăminte, era pusă
in pericol de noile valori, care bantuiau minţile eugeniştilor
aflaţi in căutare de antidot. Eugenistul nu făcea altceva decat
să lupte cu mijloace moderne impotriva modernităţii. Iar dacă
printre instrumentele de lucru moderne se mai strecurau şi
nişte elemente din recuzita discursului tradiţional sau religios,
rezultatul nu putea fi decat un plus de vigoare pentru noua
doctrină.
„Epidemia modernistă” se transmitea „prin persoane contaminate
in patria de origine, prin ziare, cinematografe, etc.”189.
Această epidemie cu viruşi „modernişti” şi „democratişti”
afecta inclusiv sistemul imunitar al satului şi putea produce
„compromiterea plasmei ancestrale, prin diminuarea numerică
a aristocraţiei biologice, singura creatoare de cultură”190.
Cum anume? Prin faptul că inclusiv pe aceste meleaguri binecuvantate
de natură şi dumnezeu, „sterilitatea a devenit modă,
iar avortul una din marile preocupări ale familiei”191. Atenţia
autorului s-a indreptat spre instituţia familiei (mai ales spre
rolul femeii), cea mai afectată de valorile moderne şi cea mai
„biologică” instituţie tradiţională, deoarece avea ca principală
funcţie reproducerea biologică a neamului.
Renegocierea modernă a rolului femeii trebuia plasată „in
opoziţie cu dezideratele familiei şi cu necesităţile biologice ale
neamului, ale rasei şi speciei”192. Dacă in paginile buletinului
se pot regăsi voci feministe temperate (Izabela Sadoveanu) şi
„femeniste” tradiţionaliste (Veturia Manuilă) sau incercări de
a impăca şi capra /ţapul şi varza (Gheorghe Preda), Ovidiu
Comşia se regăseşte printre aceia care doreau o reinstaurare a
189 Ibidem, p. 192.
190 Ibidem, p. 192.
191 Ibidem, p. 192.
192 Idem, „Biologia familiei IV. Biologia sexelor”, B.E.B., vol. VI, Cluj,
1935, p. 135.
242
prerogativelor bărbatului – vorba colegului său, Ramneanţu,
femeia trebuia „readusă in casă”193. Pentru Comşia, femeia trebuia
să fie subordonată interesului speciei. „Pusă de destin in
serviciul vieţii, dorinţele şi năzuinţele ei se epuizează in jurul
atributelor de soţie şi mamă”194. Şi, pentru că „procreaţiunea şi
grijile materne reţin femeia in cadrul ingust al concretului”195,
adică acolo unde specia are interesul să o plaseze, genialitatea
urma a fi rezervată exclusiv bărbatului şi celor „in flagrantă
opoziţie cu maternitatea”196. Iar aceasta intr-un cadru in care
nu era permis ca sterilitatea să devină modă. Acelaşi purtător
de cuvant al speciei constata cu satisfacţie că „orgasmul femeii
e un corolar, apreciat desigur, dar facultativ şi, in acelaşi
timp, inutil interesului speciei”197. Aşadar, individualismul,
democraţia și plăcerile nu puteau decat să dăuneze poporului
creand, printre altele, iluzia că şi femeia este om, asemeni
bărbatului.
Ca „depozitară a plasmei ancestrale”198, familia nu trebuia
să fie ceva care priveşte doi indivizi, ci trebuia tratată precum
o chestiune cat se poate de serioasă, o chestiune naţională.199
Aşadar, nu doar familia trebuia să-şi bage nasul şi să binecuvanteze
alegerea partenerului/partenerei, ci intreg poporul,
deoarece fiecare nouă familie producătoare de copii putea
afecta „aspiraţiunile noastre la perfecţiune biologică şi confort
social”200 iar „inferioritatea odată creiată devine ereditară”201.
Această asumpție era dovedită folosind genealogiile „clien-
193 Ramneanţu, „Măsuri de politică demografică şi politică
demografică totalitară”, B.E.B., vol. XI, Cluj, 1940, p. 49.
194 Idem, „Biologia familiei VI. Din biotipologia femeii”, B.E.B., vol.
VI, Cluj, 1936, p. 33.
195 Comşia, „Biologia familiei IV”, p. 135.
196 Ibidem, p. 134.
197 Ibidem, p. 133.
198 Idem, „Biologia familiei III. Biologie şi ereditate”, B.E.B., vol. VI,
Cluj, 1935, p. 28.
199 Ibidem, p. 29.
200 Ibidem, p. 28.
201 Ibidem, p. 35.
243
ţilor parchetului”202. Cu alte cuvinte, cititorii lui Comşia nu
trebuiau să se mire de „faptul că tocmai familia e instituţia
asupra căreia se concentrează toate atenţiile programului
biopolitic”203.
Deci, in ce consta această religie cetăţenească, eugenică şi
familistă? Pe un prim nivel, de suprafaţă, avem de a face doar
cu un joc de metafore, mai mult sau mai puţin reuşit. Autorul
aborda cu stangăcie teme precum „taina biologică”204 sau „sacramentul
biologic”205. Pană aici, este de găsit doar un discurs
care nu produce absolut nimic, cu excepţia unor formulări şi
conexiuni bizare care captează atenţia şi ajută la memorarea
unor idei din discursul eugenic. Insă, acest experiment ludic
capătă sens abia in momentul in care, pătrunzand pe domeniul
sexualităţii, autorul a prins intr-un mănunchi cognitiv
atat biologicul cat şi socialul, trecand prin religie.
Introducand conceptul „dotă biologică”206, autorul a produs
explicaţii extrem de plauzibile (pentru epocă) privind
eliminarea conceptului „libertate de alegere” in cazul parteneriatului
matrimonial. In acest cadru ideologic, devenea cat se
putea de clar de ce o astfel de uniune nu trebuia să privească
doar doi indivizi, ci intreaga familie, plus poporul. Dacă fiecare
individ avea de oferit o dotă biologică, toată chestiunea
mariajului trebuia să fie un fel de economie a viitorului, de
gestiune a genelor, „un contract biologic incheiat intre două
linii de descendenţi”207. In acest caz, indivizii erau doar ambalajul,
purtători de gene, responsabili sau care trebuiau responsabilizaţi
prin sancţiuni sociale (sau de altă natură). Subiectul
indreptăţit să decidă era gena – foarte vag reprezentată de
individ, mai bine reprezentată de familie şi mult mai bine