Biserica, organ de păstrare și fructificare a Revelației

- Biserica este subiectul Tradiţiei, subiectul care pune Revelaţia în aplicare. Biserica începe
cu Tradiţia, Tradiţia începe cu ea.

- Fără Biserică drept subiect al ei, Tradiţia n-ar fi început să existe şi ar înceta să mai fie
practicată şi transmisă, ar înceta să mai existe. Dar, la rândul său, Biserica n-ar fi început
să existe şi n-ar exista fără Tradiţie.Tradiţia, ca aplicare continuă a conţinutului Scripturii
sau, mai bine zis, al Revelaţiei, este un atribut al Bisericii. Tradiţia ca şi conţinut
reprezintă modul în care se menţine deplinătatea Revelaţiei lui Hristos sau Hristos ca
plenitudine a Revelaţiei concrete; Iar Tradiţia ca transmitere asigură prelungirea acestui
conţinut prin credinţă. Dar ambele aceste laturi ale Tradiţiei sunt asigurate prin Biserică.

- Dar, fără practicarea cu credinţă a Tradiţiei, nici conţinutul Scripturii n-ar mai fi viu şi
eficient, şi înţeles duhovniceşte. Scriptura se menţine vie şi eficientă prin Tradiţie, iar
Tradiţia există prin practicarea ei de către Biserică. Biserica e mediul în care se imprimă
conţinutul Scripturii sau al Revelaţiei, prin Tradiţie. Scriptura sau Revelaţia au nevoie de
Tradiţie, ca mijloc de activare a conţinutului lor, şi de Biserică drept subiect practicant al
Tradiţiei şi mediu în care se imprimă conţinutul Scripturii sau al Revelaţiei. Dar şi
Biseica are nevoie de Scriptură, pentru a se înviora prin ea, pentru a spori în cunoaşterea
şi în trăirea lui Hristos, pentru a face tot mai bogată aplicarea ei în viaţa sa, prin Tradiţie.
Biserica, Scriptura şi Tradiţia sunt indisolubil unite. Scriptura e absorbită în viaţa
Bisericii prin Tradiţie. Scriptura se finalizează şi ia forma trăirii concrete în Biserică, prin
Tradiţie.

- Scriptura există şi e aplicată prin Biserică. Fără Biserică, n-ar fi fost Scriptura. Canonul
Scripturii se datoreşte Bisericii, mărturiei ei. Scriptura s-a scris în Biserică şi Biserica a
dat mărturie despre autenticitatea ei apostolică. Biserica îşi are originea directă în
lucrarea Apostolilor, călăuzită şi însufleţită de Duhul Sfânt, în prima aplicare a Revelaţiei
şi Tradiţiei apostolice. Ea nu a luat fiinţă prin mijlocirea Scripturii. Scriptura a luat
naştere în sânul Bisericii şi spre folosul ei, ca fixare în scris a unei părţi a Tradiţiei
apostolice, a unei părţi a Revelaţiei, pentru a o hrăni din şi a o menţine în Hristos Cel
autentic, transmis prin Tradiţia întreagă.

- Tradiţia apostolică apare odată cu Biserica şi Biserica, odată cu ea, ca aplicare practică a
Revelaţiei. De aceea, nu se poate spune care pe care o ţine şi numai teoretic se poate
distinge între ele. Dar Scriptura nu se naşte odată cu Biserica, ci ulterior, în Biserică.
Biserica dă garanţie de la început despre Scriptură ca parte autentică a tradiţiei. Ca atare,
 o ocroteşte, precum ocroteşte Tradiţia, dând garanţie despre ea. Dar apoi se hrăneşte din
Scriptură, cum se hrăneşte din toată Tradiţia ei.

- Biserica se mişcă în interiorul Revelaţiei sau al Scripturii şi Tradiţiei; Scriptura ăşi

descoperă conţinutul în interiorul Bisericii şi Tradiţiei; Tradiţia e vie în interiorul
Bisericii. Revelaţia însăşi e eficientă în interiorul Bisericii şi Biserica e vie în interiorul
Revelaţiei. Dar această împletire depinde de lucrarea Aceluiaşi Duh Sfânt al lui Hristos,
Care a însoţit pe Hristos în cursul Revelaţiei sau al operei Lui mântuitoare, a finalizat-o în
aducerea la existenţă a Bisericii, a inspirat fixarea în scris a unei părţi a Revelaţiei şi
continuă să efectueze unirea lui Hristos cu cei ce cred, creşterea în El a acestora, şi
continuă să menţină Biserica în calitate de trup al lui Hristos, s-o învioreze în practicarea
conţinutului nealterat al Revelaţiei ca Tradiţie şi să o ajute să aprofundeze, prin
cunoaştere şi trăire, conţinutul Revelaţiei şi al Scripturii.