Înțelegerea modului în care testele poligraf funcționează și cum

sunt acestea utilizate

WILLIAM G. IACONO

Acuratetea testelor a fost dezbatuta timp de zeci de ani, iar cea mai detaliata analiza a fost
publicata sub forma unei carti scrisa de Consiliul National de Cercetare (NRC).
Practicanii sunt convinsi ca erorile in testare sunt atat de mici incat pot afirma ca nu exista.
Desi sunt deacord cu faptul ca uneori apar greseli, acestia le atribuie examinatorilor.
Practicienii, pusi in fata cu faptul ca un test de acest gen nu are o baza teoretica convingatoare,
spun ca absenta teoriei este irelevanta deoarece, in practica, testul funcioneaza.
Antrenamentul lor consta in experienta practica si completarea unui curs despre tehnici de
poligraf derulat de-a lungul unui semestru. Asadar, acestia colaboreaza cu institutii precum
Asociatia Americana a Poligrafului sau cu psihologi care si-au obtinut doctoratul. Ambele surse
sugereaza faptul ca testul are o acuratete extrem de mare. Doi dintre cei mai celebri oameni de
stiinta care practica poligrafia, Davin Raskin si Charles Honts, au conclus ca atunci cand sunt
utilizate ca probe medico-legale in instanta de judecata, testele au o rata de acuratete de
97,5%.
Exista, insa, si studii bazate pe mii de cazuri care apreciaza in mod gresit acuratetea testelor. Un
exemplu in acest sens este un studiu recent apartinind a trei examinatori (Mangan, Armitage,
& Adams, 2008), care pretinde o acuratete de 100% in identificarea suspectilor vinovati si
nevinovati. Acest test s-a bazat pe confesiune si pe deceptie ca si criterii ale evaluare a
vinovatiei, unde se astepta ca vinovatii sa fie inselatori, iar nevinovatii sa fie sinceri. Problema
acestui studiu este eliminarea raspunsurilor inconcludente, ceea ce a dus la acuratete maxima.
Ceea ce este surprinzator este ca studii ca acesta continua sa fie publicate.
Charles Honts si colegii lui au adus dovezi convingatoare pentru ca indivizii vinovati pot invinge
cu usurinta un test atunci cand sunt instruiti. Acest lucru se poate face prin intensificarea
raspunsului la intrebarile de control (prin concentrarea pe calcule matematice sau muscandu-si
limba), aceste metode fiind indetectabile. Desi testele sunt aplicate in asa fel incat intrebarile
de control sa fie greu de identificat, oricine poate afla cum se face prin consultarea unui articol
ca acesta sau prin accesarea unor pagini de internet. Totusi aceasta metoda nu este tocmai
eficienta. Acest lucru s-a demonstrat prin testarea unor elevi care au fost pusi sa fure bilete de
cinematograf. Unui numar de 10 vinovati le-a fost cerut sa citeasca o carte despre cum sa
invinga acest test si daca reuseau, primeau bilete ca si recompensa. 7 dintre ei au recunoscut ca
au folosit contramasuri si doar 2 au reusit sa treaca de test. Unii oameni de stiinta sunt in
continuare sceptici in legatura cu acuratetea acestor teste si sustin ca indivizii pot folosi
contramasuri pentru a parea nevinovati.
Concluziile Consiliului National de Cercetare sustin ca: cea mai mare parte a cercetarii asupra
poligrafului nu are o baza teoretica; pe parcursul anilor nu s-au acumulat destule conostinte; nu
s-au descoperit experimente concepute special pentru a evalua validitatea poligrafului;
practicantii au sustinut intotdeauna nivelul extrem de ridicat de precizie, iar acest lucru a fost
rareori reflectat în cercetarea empirica. Cei de la APA estimeaza acuratetea testelor la 61,5%,
mult mai mica decat cea detectata de comunitatea poligrafului. In final trebuie mentionat ca
acuratetea este „cu mult peste sansa, desi cu mult sub perfectiune”.