UNIVERSITATEA PETROL-GAZE DIN PLOIEŞTI

FACULTATEA DE ŞTIINŢE ECONOMICE

SPECIALIZAREA
MANAGEMENT

ISTORIA ECONOMIEI

Profesor, Student,

UNGUREANU ADRIAN MANOLE DAVID

2018
 UNIVERSITATEA PETROL-GAZE DIN PLOIEŞTI
FACULTATEA DE ŞTIINŢE ECONOMICE
SPECIALIZAREA
MANAGEMENT

IMPORTANTA ECONOMICA A MARII UNIRI

Profesor, Student,
UNGUREANU ADRIAN MANOLE DAVID

2018

2
 CUPRINS

Introducere.......................................................................................................................4

Capitolul 1 Romania inainte de Marea Unire ( 1918 ).....................................................5

1.1 Industria..................................................................................................................5
1.2 Agricultura.............................................................................................................5
1.3 Comertul.................................................................................................................6

Capitolul 2 Romania dupa Marea Unire ( 1918 )...........................................................7

2.1 Evolutia industriei.................................................................................................7

2.2 Agricultura.............................................................................................................7
2.3 Comertul................................................................................................................8

Concluzii.........................................................................................................................9

Bibliografie....................................................................................................................10

3
Introducere

Anul 1918 a marcat încheierea procesului de formare a statului naţional unitar român, ca
urmare a Unirii Basarabiei, Bucovinei si Transilvaniei cu patria-mamă. Conferinţa Păcii de la
Paris a confirmat, prin tratate internaţionale, destrămarea imperiilor multinaţionale din Europa
si apariţia de noi state sau întregirea teritorială a altora, între care si România.
Evoluţia ţării noastre în perioada interbelică a demonstrat că actele de Unire au avut
consecinţe pozitive asupra întregii societăţi, pe multiple planuri: economic, cultural, politic
etc
Ca urmare a Unirii, România si-a modificat locul în Europa, transformându-se dintr-o tară
mică în una de mărime medie. Suprafaţa sa a crescut de la 138.000 km" în 1915 la 295.049
km~ în 1918, ocupând locul 10 în Europa.
România era, după Polonia, cel mai mare stat în spaţiul cuprins între Marea Baltică si Marea
Egee.
Potrivit datelor vremii, Polonia avea 389.000 km", Cehoslovacia -140.000 km2, Ungaria -
93.000 km2, Iugoslavia - 248.000 km2, Bulgaria - 103.000 km2, Albania - 28.000 km2,
Grecia - 130.000 km2.
Din punctul de vedere al numărului de locuitori, România se afla pe locul 8 în Europa, avea
7,9 milioane locuitori în 1915; populaţia sa a crescut la 14,7 milioane în 1919, ajungând la 18
milioane în 1930 si 20 milioane în 1939.
Viaţa politică din România a fost puternic marcată de introducerea votului universal.
Constituţia a fost modificată în iulie 1917, iar decretul-lege pentru reforma electorală a apărut
în noiembrie 1918. Se prevedea ca Adunarea Deputaţilor să fie aleasă prin vot universal,
democratic pe toate terenurile vieţii publice.egal, direct, secret si obligatoriu de toţi bărbaţii
majori (peste 21 ani). Pentru Senat se cerea vârsta minimă de 40 de ani.
Se cuvine precizat faptul că si actele de Unire conţineau dezideratul votului universal.
Astfel, Declaraţia privind unirea Basarabiei cu România, din 27 martie 1918, prevedea că
alegerile parlamentare „se vor face pe baza votului universal, direct si secret". Rezoluţia
Adunării Naţionale de la Alba lulia din l decembrie 1918 cerea: „înfăptuirea desăvârsită a
unui regim curat.
Unirea din 1918 a dus la întărirea potenţialului economic al României, a creat condiţiile
necesare fructificării la scară naţională a bogăţiilor solului si subsolului, a accentuat ponderea
industriei în ansamblul economiei naţionale. Legăturile economice tradiţionale au căpătat un
cadru geografic-statal adecvat, au fost lichidate barierele vamale ridicate de fostele imperii pe
teritoriul românesc, ceea ce a asigurat pieţei interne o deplină unitate.
Comparativ cu anul 1914, suprafaţa arabilă a României a crescut de la 6,6 milioane la 14,6
milioane ha, cea acoperită cu păduri de la 2,5 milioane la 7,3 milioane ha, reţeaua căilor ferate
de la 4.300 km la circa 11.000 km, forţa motrice a industriei s-a mărit cu 235%, cele mai
importante progrese înregistrându-se în industria electrică (429,4%) si chimică (320%).
în perioada imediat următoare Unirii, în faţa economiei românesti se puneau două probleme
esenţiale: aceea a refacerii, a vindecării rănilor pricinuite de război si de ocupaţia străină, si
aceea a integrării la scară naţională a tuturor ramurilor economice, a valorificării noului cadru
politico-statal făurit în 1918.
Nivelul de la care se pleca era foarte scăzut: în 1919 se realiza doar 20-25% din producţia
anului 1913, ceea ce însemna - după aprecierea economistilor - o involuţie de 10-15 ani.
Practic, întreaga economie era dezorganizată: România, care înainte de război era unul dintre
cei mai mari exportatori de cereale din Europa, a fost nevoită să importe în anul 1919 grâu
pentru hrana populaţiei.
Politica guvernamentală s-a caracterizat prin aplicarea doctrinei „prin noi însine", care viza
asigurarea independenţei economice a României, modernizarea structurilor economiei

4
naţionale, prin cresterea intervenţiei statului în viaţa economică, fapt reflectat si în sporirea
ponderii ministerelor economice în structura guvernamentală.

1. Romania inainte de Marea Unire ( 1918)

1.1 Industria

In conditiile aplicarii Legii rurale din 1864, industria mare a avut conditii mai bune de
dezvoltare, intrucat cel putin o parte din sumele primite pentru despagubirea servitutiilor
feudale putea fi investita in noi activitati, inclusiv in cele cu caracter industrial. Multi dintre
taranii care si-au pierdut pamantul din cauza legilor economiei din acea vreme decid sa plece
la orase si sa lucreze ca lucratori salariati.
Incepand cu 1886, este inaugurata politica economica protectionista romaneasca, debuteaza
un nou regim, sub care se va dezvolta industria romaneasca. Promovarea industrie a cunoscut,
in principal, doua directii: protejarea vamala si incurajarea industriei. Este adoptat Tariful
vamal general, pe baza acestuia se incheie mai tarziu conventii comerciale cu Elvetia, Anglia,
Rusia, s.a.
Incurajarea industriei a reprezentat a doua directie de promovarea si s-a aplicat concomitet
cu protectia vamala. Legea mentionata consacra trei conditii de incurajare a intreprinderilor
industriale, care se refera la dimensiunea intreprinderii, tehnica si personalul utilizat, precum
si la promovarea lucratorilor romani. Astfel, pentru a putea beneficia de avantaje oferite de
lege, intreprinderilor trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii: a) capitalul minim de
50000 lei sau 25 de lucratori pe zi, timp de cel putin 5 luni pe an; b)folosirea de masini si
unelte noi si de personal calificat; c) la cinci ani de la infiintarea intreprinderii,
intreprinzatorul trebuie sa faca dovada ca cel putin doua treimi din personalul folosit in
productie este autohton.
O alta lege „sare” in ajutorul industriei romanesti, cea din 1912. Aceasta stipula o serie de
elemente noi. Astfel, avantajele acordate industriei mari nu mai sunt conditionate de o
anumita suma a capitalului inital, ci de folosirea a cel putin 20 de lucratori permanenti si de o
forta motrice de cel putin 5 CP. Intreprinzatorii care se incadrau in conditiile mentionate
beneficiau de importante avantaje. In cele din urma aceasta lege a starnit numeroase
animozitati, intrucat ea stipula doar incurajarea numai intreprinderilor industriale
prelucratoare si le excepta pe cele ale industriei extractive.
De remarcat ca industria mare era inegal dezvoltata in teritoriul transilvanean si activitatea
unor intreprinderi ale ei era strans legata de industrii din alte zone ale Imperiului Austro-
Ungar. Ca urmare, crizele economice din 1873 si 1900-1903 se resimt puternic in comitatele
Timisoara si Arad, unde provoaca o serie de falimente. Industria mica si mijlocie este afectata
de razboiul vamal din 1886-1891.

1.2 Agricultura

Cresterea economica generala si modificarile structurale inregistrare de economia

romaneasca in a doua jumatate a secolului al XIX-lea sunt dominate,in sensul larg al
cuvantului,de agricultura. In decurs de o jumataate de secol, 1864-1914,cu unele accente
deosebite ce s-au manifestat in intervalul 1900-1914, problema agrara, respectiv agricultura si
relatiile agrare,ocupa un loc fundamental in viata economica, sociala si politica a tarii. De-a
lungul perioadei mentionate,cu toate progresele marcate de celelalte ramuri ale organismului
economiei nationale,agricultura isi mentine pozitia dominanta in economie prin faptul ca in
cadrul ei este ocupata cea mai mare parte de populatia activa si ea aasigura cea mai mare parte
din productia metariala si din exportul tarii.

5
 In lucrarea Statistica Agricolă a României din 1907, pe baza datelor culese ca ocazia
populatiei de la 1 ianuarie evidentiaza faptul ca in acest an locuitorii, care din munca
reprezintă 90% din populatia rurală din intreaga populatie tării. Potrivit acestor date, forta de
munca din sectorul majoritar al economiei are un grad ridicat de subocupare, fenomen
deosebit de negativ pentru rezultatele procesului de productie, precum si veniturile, si,
implicit, nivelul de trai al populatiei. Astfel, pe o persoana ocupata in agricultura revin 91 de
zile de munca pe an.
Ulterior izbucneste o criza agricola care afecteaza centrul si apusul Europei dar si Romania,
tara preponderent agricola.

1.3 Comertul

A doua jumatate a secolului XIX-lea constituie perioada cristalizarii si consolidarii

caracterului modern al economiei romanesti, etapa in care s-a dezvoltat si consolidat si piata
interna. Aceste procese au fost stimulate de numeroase acte si fapte politice si economice.
In lumea rurala, predominanta in aceasta perioada, continua sa existe forme vechi de
comert: balciuri, iarmaroace, oboare, targuri.
Acestea constituie forme istorice de comert, incepand cu deceniul noua, urmare a dezvoltarii
cailor de transport, o parte din aceste forme isi pierd din importanta, datorita accesului mult
usurat al taranilor la comertul orasanesc.
In lumea urbana, incepand din deceniile 7-8 ale secolului al XIX-lea se multiplica si se
diversifica formele de manifestare a comertului. Alaturi de magazinele mixte, traditionale,
sunt prezente,intr-o masura tot mai mare, magazinele specializate sau magazinele universale
cu raioane specializate.
Modernizarea comertului interior, cu deosebire in ultimele decenii ale perioadei la care ne
referim, a contribuit la diversificarea formelor si cailor de manifestare a concurentei, a
metodelor de atragere a clientelei.
Se adopta Legea monetara in 1867 si baterea, cativa ani mai tarziu, a monedelor de aur si
argint cu efigia lui Carol I.
Aparitia excedentului s-a datorat, in principal, cresterii exportului de cereale, de grau
indeosebi, pana la 1900, iar dupa aceasta data exportului de petrol si lemn.
Pe de alta parte deficitul s-a datorat mai multor cauze, ca de exemplu Conventia cu Austro-
Ungaria, dar si cu alte tari, care au contribuit la stimularea importului; efectele crizei agricole
care au dus la scaderea preturilor produselor agricole, implicit, a incasarilor din activitatea
comerciala.
Trecerea la sistemul monometalist aur, în esentă o măsură de consolidare a sistemului
monetar, a înlăturat din circulatie argintul si a eliminat agio-ul. Pentru a înfăptui această
trecere, statul a luat asupra sa preschimbarea în aur a argintului din rezerva Băncii Nationale,
precum si a unei părți însemnate din monedele de argint aflate in circulatie, acoperind astfel
din bugetul său diferentele pe care, la timpul respectiv, si le insusiseră actionarii, care
vărsaseră capitalul băncii în argint sau împărtiseră beneficiile rezultate din completarea
rezervei metalice a Băncii Nationale cu argint, care era mai ieftin, în loc de aur. Cresterea
economică se reflectă, în conditiile societății moderne, si prin cresterea cantitătii de bani aflati
în circulatie. Activitatea Băncii Nationale a României, privită din unghiul emisiunii monetare,
s-a concretizat, după adoptarea sistemului aur, în terea de peste 3,5 ori a biletelor în circulatie.
In Transilvania, Bucovina si Basarabia, care, în perioada la care ne referim nu au avut
monede proprii, au circulat, in principal, monedele austriece, unguresti si rusesti.
In ceea ce priveste executia bugetului de stat, datele statistice arată la 1900, cu exceptia
bugetari 1882/1883, 1885/1886, 1888/1889, 1894/1895, 1895/1896 si 1899/1900, bugetele s-
au soldat cu deficite, iar după 1900 si până la primul război mondial, cu excedente. Finantele
publice, politica fiscală din perioada la care ne referim au reflectat mersul vietii economice în

6
general si si-au adus contributia la înaintarea economiei noastre în concordanță cu exigentele
economiei moderne.

2. Romania dupa Marea Unire (1918)

2.1 Evolutia industriei

Incheierea formării statului national unitar a prilejuit unele modificări ale potentialului
industrial românesc si a capacitătii lui de productie, legate de nmănunchierea laolaltă a
resurselor naturale, a aparatului fortei de muncă industriale, precum si de statornicirea pietei
interne, fară insă a modifica principial structura de ansamblu a industriei.
Ancheta industrială din anul 1920 consemnează, pentru anul 1919, un număr de 2.610
intreprinderi ale industriei mari, apreciate după criteriile Legii de incurajare a industriei
nationale din 1912. Intreprinderile mentionate apartin industriei mari prelucrătoare, cele ale
industriei extractive, precum si cele ale industriei mici si mijlocii nu sunt înregistrate, desi, asa
cum se apreciază în literatura de specialitate, având în vedere că ponderea lor în capacitatea
de productie si in piata interna era insemnată, investigarea lor ar fi oferit o imagine mai
cuprinzătoare asupra potentialului industrial al tării si, in acela timp, o bază pentru politica
industrială ce se cerea a fi promovată.
Intreprinderile industriei mari dispuneau de o fortă motrice de 343.550 CP personal de
154.391 si aveau o productie de 11.465 milioane lei
Din cele 2.610 intreprinderi ale industriei mari, 977 apartineau industriei alimentare,
respectiv 37,4%, 490 industriei de prelucrare a lemnului, respectiv 7,2% 305, respectiv 11,7%
industriei de prelucrare a metalelor, 189, respecti industriei materialelor de constructii si restul
altor ramuri, respe industriei chimice, hârtiei, pielăriei s. a. Mai exista, de asemenea, un număr
insemnat intreprinderi mici si mijlocii, a căror inregistrare ar fi oferit da privind locul lor in
capacitatea de productie si in piata internă, care, potrivit unor aprecieri din literatura de
specialitate, ajunge la peste jumatate din al celui al intreprinderilor industreiei mari.
In ceea ce priveste potentialul industrial al tării de după Marea Unire, mentionăm ca
numarul intreprinderilor valoarea productiei, iar cel al Transilvaniei numarul ERtreprinderilor
diferenta constituind-o Bucovinei si al Basarabiei.
Procesul refacerii industriei nationale se desfasoară lent, inegal de la o ramura si apreciat
literatura perioada la cumpăna anilor 1923/1924. O dezvoltare importantă în această perioada
o cunoaste industria materialelor de constructii, având în vedere trebuintele privind pentru
ciment, geamuri, cărămizi, tigle s.a

2.2 Agricultura

Agricultura a rămas principala ramură a economiei naţionale, în structura proprietăţii agrare

s-au produs mutaţii substanţiale.
Din cele 9.242.930 ha cât reprezentau mosiile de peste 100 ha, s-au expropriat 6.123.789
ha., adică 66,1%. Prin aplicarea reformei agrare, 1,4 milioane familii au primit 3,7 milioane
ha de teren arabil, la care se adăugau 2,7 milioane ha, reprezentând izlazuri comunale. Lotul
mediu al unei gospodării ţărănesti era de 3,8 ha, în timp ce o gospodărie independentă din
punct de vedere economic trebuia să aibă minimum 5 ha. Proprietatea mică (sub 10 ha)
deţinea 73,7% din totalul suprafeţei agricole a ţării. O puternică frână în calea modernizării
agriculturii a fost suprapopulaţia agricolă, adica acea forţa de muncă disponibilă din lumea
satului, care nu-si găsea plasament în alte ramuri economice.
S-au depus eforturi, pe linie guvernamentală, pentru sprijinirea micilor proprietari, dar
rezultatele au fost modeste. O anumită contribuţie au adus la dezvoltarea agriculturii Institutul
de Cercetări Agronomice, Camerele de Agricultură, Consiliul Superior al Agriculturii,

7
Institutul Naţional de Zootehnie. A început producţia internă de batoze, semănători si alte
masini agricole, care în 1938 satisfăcea 80% din necesităţile României.
Producţia la hectar a cunoscut o crestere sensibilă în perioada 1921-1938 (de la 8,56
chintale la 12,5 chintale la grâu, si de la 8,1 chintale la 13,6 chintale la porumb), dar ea a
rămas în continuare cu mult sub media europeană. Producţia globală a sporit de la 7,1
milioane tone la 13,6 milioane tone în 1929 (nivelul maxim din perioada interbelică).
România se afla pe primul loc în Europa si pe locul al cincilea pe glob la producţia totală de
porumb, pe locul al patrulea din Europa si pe locul al zecelea din lume la producţia de grâu,
pe locul întâi din lume la producţia de floarea soarelui.

2.3 Comertul

Desfasurarea schimburilor de bunuri si de servicii, deci a comertului cu acestea, precum si

a comertului cu valori mobiliare in deceniul al treilea reflectă schimbările, cantitative si
structurale, ce au loc în productia de bunuri materiale de servicii, o tendință de accelerare a
acesteia, cu fluctuatii inerente, si de accentuare a procesului de valorificare a produselor
serviciilor.
Desigur evolutia comertului, atât a celui interior, cât si a celui exterior, a fost marcată de
urmările războiului de refacerea si avantul activitatii economice deceniului, de depresiunea
economică.
In cadrul procesului de crestere a numarului intreprinderilor comerciale, un loc aparte, tot
mai important, in deceniul la care ne referim, dar mai ales in cel urmator, fata de periodele
anterioare, l-au ocupat Societatile Anonime ce aveau ca obiect activitati comerciale. Este
consemnat statistic că din cele 857 Societăți Anonime profilate pe activităti comerciale,
functionau în 1938, numărul celor constituite între 1919-1930 a fost de 216 fată de 37
infiintate inainte de 1914 si de 11 înființate între 1914-1918. Ca urmare, ponderea Societatilor
Comerciale în totalul Societăților Anonime din România a crescut de la 12,6% în 1921la
15,7% in 1929, iar ponderea capitalului lor în capitalul social total al Societătilor Anonime a
înregistrat, în perioada respectivă, scadere, de la 5,8% la 5,3%.
Târgurile, săptămânale si periodice, se mentin ca o permanenta a schimburilor comerciale
traditionale. Mai mult chiar, noile realități ale lumii rurale, apărute după reforma din 1921, au
determinat, cum se apreciază în specialitate, o revigorare a acestei forme de comert, bazată cu
deosebire pe cutume si mai putin pe reglementări juridice.
Mai trebuie mentionat că puterea de cumpărare a afectat politica preturilor la produsele
agricole. In deceniul trei, guvernele care s-au rotit la carma au tarii au dus o politică
consecventă de mentinere la un nivel scăzut a preturilor interne la produsele agricole, politică
prin care se urmărea ca industria autohtona să beneficieze de materii prime agricole si de
mână de lucru relativ ieftine să se limiteze deprecierea leului.
Bursele de mărfuri si de valori cunosc extinderi deosebite, mai ales dupa anul 1929, când
activitatea acestora se organizează pe baza unei noi legi a burselor, adoptată în acel an. In
temeiul acestei legi, au fost reorganizate bursele de mărfuri existente, de aproape un secol, în
porturile Galati si Brăila si au luat ființă alte burse de mărfuri în cele mai importante orase ale
tării: Arad, Bucuresti, Bălti, Botosani, Călărasi, Cernăuti, Chisinău, Cluj, Constanța, Craiova,
Focsani, lasi, Ismail, Oradea, Pitesti si Timisoara.

Concluzii

8
 In 1918 s-a realizat ceea ce nimeni nu visa la declansarea primului razboi mondial. Marea
Unire a insemnat un eveniment de importanta nationala pentru destinele natiunii, a marcat
sfarsitul unei etape si intrarea societatii romanesti intr-onoua etapa a evolutiei sale istorice.
Unirea Basarabiei, Bucovinei, Banatului si Transilvaniei cu Romania a dus si la marire
asemnificativa a potentialului economic. Natiunea romana aparea astfel, fata de sine si pe
harta geopolitica a lumii, ca o comunitate etnica, teritoriala, economico-sociala, lingvistica si
cultural-spirituala unificata si definitiv constituita in statul sau national unitar.
Integrarea economica a insemnat totodata reasezarea si reorientarea economiei teritoriilor
unite la necesitatile si posibilitatile pietei nationale marite de peste doua ori, articularea si
conjugarea activitaii intreprinderilor si ramurilor noilor provincii cu Vechiul Regat,
restructurarea transporturilor si comunicatiilor, a legaturii lor si a circulatiei bunurilor
economic in conformitatecu noile structuri si noile dimensiuni ale resurselor naturale ale tarii,
ale productiei industriale si agricole,ale comertului, ale fortei de munca etc.
Integrarea patrimonului economic national cu toate resursele materiale si umane, cu
capacitaile tehnice productive ale teritoriilor romanesti foste sub stapanirea straina a marit si
diversificat potentialul de productie al noii Romanii, a asigurat in multe domenii de activitate
economica posibilitati sporite de satisfacere a productiei si reproductiei sociale cu resurse
energetice si de materii prime autohtone, precum si o piata nationala mai larga pentru
vanzarea si cumpararea produselor. Ca urmare a acestui proces complex de integrare
economica la sfarsitul deceniului al doilea, Romania se prezenta cu un patrimoniu de resurse
umane si materiale, de forte de productie, transport si schimb, marit de 2,2-2,5 ori.
Potentialul industrial a suferit modificari calitative si cantitative structurale: in Vechiul
Regat industria extractiva era reprezentata, in principal prin industria petrolului, a sarii, a
carbunelui, in timp ce in Transilvania si Banat lipsea petrolul, dar ele aveau importante
zacamintede carbuni, minereuri feroase si neferoase complexe si surse de gaz metan. Pe
aceste resurse s-au intemeiat si aici ramuri de industrie extractiva, siderurgica, metalurgica.
Transformari majore cunoaste de asemenea si sistemul monetar si cel bancar.Se infaptuieste
in anul 1920 retragerea din circulatie a monedelor straine, provenite din teritoriile unite la
Romania, inlocuindu-se cu moneda nationala care era leul. Banca Nationala isi va extinde
prerogativele la emisiunea si circulatia monetara asupra intregului teritoriu national.
Dupa parerea mea, Romania din perioada imediata de la formarea statului roman modern
prezinta o infloritoare economie din istoria romanilor.

9
Bibliografie

1. Academia Romana.Istoria Romanilor,volumul VIII, Editura Enciclopedia, Bucuresti,

1997-2003;
2. Axenciuc Victor-Evolutia economica a Romaniei.Cercetari statistico-istorice,1859-
1947,Vol I-Industria, Vol II-A gricultura, Vol III-Comertul, Editura Academiei, Bucuresti
1992;
3. Muresan Maria-Istoria economiei, Editura Economica, Bucuresti 1995;
4. Scurtu Margareta, Istoria românilor între anii 1918-1940, Documente si materiale,
Editura Universităţii din Bucuresti, Bucuresti, 2001;
5. Scurtu loan, România si Marile Puteri (1918-1933). Documente, Editura Fundaţiei
România de Mâine, Bucuresti, 1999;

10