Sunteți pe pagina 1din 4

MOTIVATIE ŞI PERFORMANŢĂ

SAU CALEA SPRE SUCCESUL ACTULUI DE MANAGEMENT


Literatura de specialitate consemnează că termenul de motivaţie provine de
la italienescul movere, ce îşi are originea în limba latină şi care înseamnă mişcare.
Procesul de motivare în muncă presupune un răspuns la nevoile specifice
ale angajaţilor şi o adaptare la context, prin care acestora le creşte satisfacţia în muncă
şi, implicit, productivitatea muncii, deci performanţa. Motivaţia este rezultatul,
consecinţa interacţiunii dintre individ, sarcina de îndeplinit şi mediul exterior.
Motivaţia poate sta la baza obţinerii performanţelor în muncă. Acest lucru nu
depinde doar de capacitatea intelectuală a omului, ci şi de dorinţa sa de a se
autodepăşi. Reuşita activităţii se obţine numai datorită unei stări interne care
dinamizează individul pentru a-şi realiza obiectivele propuse.
Conform unei clasificări, motovaţia se împarte în două mari categorii:
extrinsecă şi intrinsecă.

Motivaţia extrinsecă este determinată de factorii externi individului, cum ar


fi climatul interpersonal din colectivul de muncă, apropierea de casă a locului de muncă,
condiţiile fizice la locul de muncă, retribuţia, facilităţi oferite la locul de muncă, prestigiul
social al activitatii desfasurate, prestigiul social al organizatiei, relaţiile cu superiorii,
relaţiile informale directe, etc.

Motivaţia intrinsecă este determinată de factori interni ai individului, cum ar


fi: utilizarea şi dezvoltarea capacităţilor creatoare în muncă, pasiunea pentru profesie,
corespondenţa dintre aptitudini şi cerinţele muncii, conţinutul muncii, autonomia şi
responsabilitatea în muncă, posibilităţile de perfecţionare profesională, de îmbogăţire a
cunoştinţelor şi deprinderilor profesionale de muncă, oportunităţi de promovare
profesională, recunoaşterea socială, aprecierea muncii depuse.

Mergând mai departe, motivaţia extrinsecă poate fi pozitivă sau negativă.

Motivaţia pozitivă se referă la factori care depind de organizaţie, de


feeback-ul primit, de modul de recompensare, de lauda şi admiraţia managerilor.
Motivaţia negativă creionează caracterul sancţiunilor şi al pedepselor care
se aplică în unele companii şi transmit o stare de frică, de frustare şi de teamă.

Practica a relevat că că motivaţia pozitivă este mai benefică pentru


organizaţie, aceasta ridică moralul angajatului şi îl determină să obţină performanţe în
climatul de muncă în care îşi desfăşoară activitatea.
Există nenumăraţi factori motivatori cu valenţă pozitivă. În primul rând,
trebuie menţionată recompensa financiară.
Recompensa financiară nu este însă principalul factor motivator. Banii, în
viziunea angajaţilor, sunt o modalitate prin care îşi asigură nevoile materiale, deoarece
este răsplata pentru munca depusă, este un factor al împlinirii lui profesionale, precum
şi o dovadă a aprecierii angajatorului pentru munca pe care o depune în organizaţie.
Cu cât satisfacţia faţă de salariu este mai mare, cu atât creşte gradul de
satisfacţie faţă de organizaţie în general, dar şi încrederea în conducerea companiei şi
sentimentul că forţa de muncă este considerată o parte importantă a companiei

Pe lângă aspectele pecuniare există şi alte modalităţi economice de a


recompensa angajatul, cum ar fi bonusurile oferite în urma profitului firmei, bonusuri
individuale obţinute de un angajat, bonusuri în urma obţinerii unor profituri de către
grupul de lucru, bonusuri cu ocazia sărbătorilor, de ziua de naştere, prime speciale
pentru angajaţii care sunt mai importanţi pentru ca aceştia să nu părăsească compania.
Cu toate astea, angajatul este motivat de siguranţa locului de muncă, o
caracteristică din ce in ce mai rar întâlnită în companiile de astăzi. Modul cum managerii
tratează această problemă transmite un mesaj important angajatului. Dacă în cazul unei
perioade de crize economice aceştia decid întâi să renunţe la personal, să înceapă
concedierile, angajaţii se pot considera mai degrabă costuri, nu resurse.
De asemenea, respectul oferit angajatului la locul de muncă are o influenţă
majoră asupra lui. Egalitatea este nucleul respectului. Oamenii se aşteaptă să fie
remuneraţi în mod corect, la fel ca cei din grupul lor.
.
Relaţia dintre motivaţie şi performanţă
Motivarea personalului reprezintă o sarcină dificilă pentru manageri. Fiecare
individ este diferit şi, de aceea, nu există o regulă generală care să satisfacă nevoile
fiecărui angajat.
Oamenii reprezintă o resursă inepuizabilă pentru organizaţii. Resursele
umane fac diferenţa între o companie competentă sau nu. De aceea, managerii au
responsabilitatea de a angaja persoane potrivite pentru postul respectiv. Ei trebuie să
analizeze angajatul atât din punct de vedere al capacităţilor intelectuale şi
competiţionale, cât şi din caracteristicile emoţionale ale acestuia.
Factorii care influenţează optimul motivaţional al angajatului depind de tipul
sarcinii, care poate fi complexă sau simplistă, precum şi de personalitatea individului şi
de modul cum percepe activitatea de muncă.
Orice aspect al motivaţiei este în strânsă legătură cu performanţa. Echilibrul
celor două noţiuni este oferit de factorii încrederea în sine, legitimitatea şi identificarea,
care formează “Triunghiul de aur al motivaţiei” Dacă unul dintre aceste elemente
lipseşte, atunci se formează dezechilibre şi astfel comportamentul angajatului devine
neproductiv.