Sunteți pe pagina 1din 2

Cînd din sat am plecat

Aveam părul moale şi cîrlionţat;


Palmele îmi erau cupă şi cleşte,
Ştiam să înjur şi să rîd nebuneşte
Şi dacă beam la un han
De ochii satului doar o făceam.

Mă speria larma tramvaielor, vaerul,


înaltele blocuri şi aerul.
Mă gîndeam oare cum
Poţi trăi într -atîta pucioasă şi fum ?
Dar inima mea
Ca un clopot, şăgalnic în piept hohotea.

Mă mîngîiau fetele fără sfială


Aruncîndu-mi mere-aruncate în poală;
Fete cu care cînd azi mă -ntîlnesc
îşi şoptesc — şi nici ele nu ştiu ce -şi şoptesc.
Ori cu tîlc îşi apleacă privirile -n lut
De-mi dau seama, mirat, c -am crescut.

Mi s-au scuturat din păr firele de otavă,


Tramvaiele mă-ncîntă c-o muzică gravă,
Coşurile-şi cern spuza-n puzderie —
Vor să mă sperie — nu mă mai sperie,
De fum mi-i tot una — din zori pînă seara
Mi-afumă mustaţa, ţigara.

Doamne, cît m-am schimbat!


Parcă altfel plecasem din sat,
Pe-atunci parcă inima mea
Ca un clopot, şăgalnic în piept hohotea...

Nedesluşit acum îmi sună


Cînd a linişte, cînd a furtună,
Ori se preface -n duioasă lăută.
Ori fără pricină se strînge durută.

Şi totuşi în suflet rămîn


Acelaşi copil din căpiţa de fîn,
Căruia-i place să cînte, să -njure
Triluri şi vorbe acum mai mature.

Prietenă, haide, oraşu -şi aprinde


Stelele-albastre ca în colinde,
Zboară-avioane prin noapte cu stelele
Oraşul îşi suie trufaşe castelele,
M uzica sună acum mai amar
Decît stropul de vin nebăut din pahar.

Să dansăm amîndoi, să dansăm


Dansul copiilor care -au crescut
Flori plămădite din glii şi din ploi.
Să dansăm amîndoi, să dansăm
Valsul ciudat învăţat de curînd,
Cu inima-n piept speriată vibrînd
Să dansăm tremurînd, să dansăm
Ca şi cum i-am greşi cuiva să dansăm.

S-ar putea să vă placă și