Sunteți pe pagina 1din 3

NORME DE PROTECTIA MUNCII

Proces-verbal incheiat si semnat astazi, ……….……intre prof.


URSU IONUT si elevii clasei a ………….
1. Conf. Ordinului 3462 din 06.03.2012, M.O. nr. 174 / 19.03.2012, Art. 9 participarea
elevilor la activităţile de educaţie fizică şi sport este condiţionată de prezentarea avizului
medical "apt pentru efort fizic” sau "clinic sănătos".
2. Scutirile medicale de la orele sau lecţiile de educaţie fizică si sport nu pot fi eliberate
retroactiv, ele fiind valabile din ziua acordării lor, cu excepţia situaţiei în care elevul, din
cauză de boală, a absentat Ia toate disciplinele de învăţământ.
3. Elevii inapţi total, scutiţi medical de la orele sau lecţiile de educaţie fizică şi sport, au
obligaţia de a fi prezenţi la acestea în ţinuta vestimentară pe care o doresc, având încălţăminte
adecvată lecţiilor desfăşurate în sală; absenţele lor de la aceste ore se consemnează în catalog
şi generează efectele prevăzute de legislaţia în vigoare;elevii fiind scutiţi de efort, nu si de
frecventa.
4. In timpul orei sau lecţiei de educaţie fizică şi sport, cadrul didactic poate atribui elevilor
scutiţi medical sarcini organizatorice, pentru o firească integrare în colectiv: arbitraj,
cronometrare. măsurare, supraveghere, înregistrarea unor elemente tehnice, ţinerea scorului,
distribuirea şi recuperarea de material didactic, montarea şi demontarea
instalaţiilor sportive uşoare etc.;
5. La fiecare lecţie sau activitate de educaţie fizică şi sport, cadrul didactic se va informa,în
etapa de organizare a colectivului, asupra stării momentane de sănătate a elevi lor, luând
măsurile care se impun, în acest caz elevii respectivi vor fi reţinuţi de la efort, trimişi la
cabinetul medical etc
6. Elevii care simt deteriorări ale stării de sănătate pe parcursul lecţiei, de tipul: ameţeli, senzaţii
de vomă, dureri acute,
sufocări etc., trebuie să anunţe imediat profesorul şi nu vor executa exerciţiile care le-ar putea
provoca accidente sau agrava starea de sănătate.
7. Elevii sunt obligaţi să desfăşoare activitatea în aşa fel încât să nu expună la pericol de
accidentare sau îmbolnăvire profesională atât propria persoană cât şi pe celelalte persoane
participante la procesul de muncă.
8. Să aducă la cunoştinţa profesorului accidentele suferite de propria persoană şi de alte
persoane participante la activitate.
9. Să oprească orice activitate sportiva la apariţia unui pericol iminent de producere a unui
accident şi să îl informeze de îndată pe profesor.
10. Elevii vor manifesta respect faţă de condiţiile materiale avute la dispoziţie, faţă de
profesori, colegi şi faţă de sine şi Interes în procesul instructiv prin prezenţă, activitate şi
disciplină; vor respecta colegii, adversarul şi rezultatul întrecerii.
11. Prezenţa elevilor la lecţii numai în echipament corespunzător şi curat, adecvat lecţiei de
educaţie fizică (şort, maiou, tricou, trening şi încălţăminte adecvată, fără bijuterii,
ceasuri,ochelari(excepţie doar când copilul este nevoit sa-i
poarte, dar având singur grija de securitatea lor) lănţişoare, inele, cercei mari, cu unghiile de
lungime normală şi îngrijite).
12.Nu se permite mestecatul de gumă şi fumatul în incinta bazelor sportive.
13. Vor începe activitatea de educaţie fizică în mod organizat, numai în prezenţa şi sub
supravegherea profesorului.
14. Este strict interzisă intrarea pe baza sportivă sau la sala de sport în absenţa profesorului.
15. Elevii au obligaţia ca, în timpul orelor, să execute numai exerciţiile indicate
de profesor, să folosească materialele sportive(în special mingiile) numai pentru
jocul respectiv, să nu se agate de instalaţiile sportive, să respecte regulile
stabilite în desfăşurarea jocurilor, să primească şi să accepte responsabilităţi.
16. Elevii au obligaţia să anunţe profesorul dacă, în timpul desfăşurării orelor, apar defecţiuni
în corecta funcţionare a instalaţiilor şi aparatelor folosite sau orice altă neregulă.
17. Este interzisă participarea la orele de educaţie fizică sau alte activităţi sportive, a elevilor
aflaţi sub influenţa alcoolului sau drogurilor.
18. Elevii sunt obligaţi să păstreze ordinea şi curăţenia pe baza sportiva, sala de sport, în
vestiare şi folosirea civilizată a grupurilor sanitare, să respecte personalul de întreţinere al
şcolii.
19. Este interzisă intervenţia elevilor la comutatoare, prize, tablouri electrice,calorifere şi instalaţii
Nr. Numele si prenumele Semnătura
crt.
1.

2.

3.

4.

5.

6.

7.

8.

9.
10.

11.

12.

13.

14.

15.

16.

17.

18.

19.

20.

21.

22.

23.

24.

25.

26.

27.

28.

29.

30.

S-ar putea să vă placă și