Blestemul părintesc – părinţii care

dau pe copiii lor „necuratului”, îi

făgăduiesc diavolului
Paisie aghioritul

Să ştiţi că blestemul părinţilor se prinde foarte uşor. Încă şi supărarea lor. Chiar dacă
nu l-ar blestema părinţii pe copil, ci numai s-ar înverşuna împotriva lui, copilul nu va
vedea zile senine, ci viaţa lui va fi numai un chin. Se va chinui mult în viaţa aceasta.
Fireşte, se va uşura în cealaltă viaţă, pentru că achită aici ceva. Se împlineşte cuvântul
pe care-l spune Avva Isaac: „Mănâncă din iad”, adică împuţinează din chinul iadului
prin chinurile de aici, din această viaţă. Pentru că şi chinul din viaţa aceasta mănâncă
din iad. Adică atunci când lucrează legile duhovniceşti, se micşorează puţin din iad,
din chinuri.

Părinţii care dau pe copiii lor „necuratului”, îi făgăduiesc diavolului, iar apoi diavolul
are drepturi asupra lor. „Mi l-ai făgăduit”, îţi spune.

În Farasa era o familie. Aceasta avea un copil care plângea, iar tatăl lui îl dădea
necuratului. Şi iată ce s-a întâmplat. Odată, când tatăl său l-a trimis pe copil
necuratului, a îngăduit Dumnezeu ca să dispară copilul din leagăn. Atunci nenorocita
mamă se duce la Hagi-efendi spunându-i:

‒ Hagi-efendi, binecuvântează-mă, mi-au luat diavolii copilul!

S-a dus Hagi-efendi, a citit rugăciuni deasupra leagănului şi s-a întors copilul.

Aceasta, însă, se petrecea mereu. Sărmana mamă spunea:

‒ Hagi-efendi, să am binecuvântarea ta, cât o să se mai întâmple aceasta?

‒ Eu nu obosesc să vin, iar ţie îţi vine greu să vii să mă chemi? Va obosi diavolul şi îl
va lăsa.

1
De atunci nu mai dispărea copilul. După ce s-a făcut mare îi spuneau: „chipul
diavolului”. Tulbura tot satul; îi zăpăcea pe toţi. Ce a mai tras şi tatăl meu cu el!
Mergea la unul şi-i spunea: „Cutare a spus aşa despre tine”. Mergea apoi la altul şi
spunea la fel. După aceea, se certau unul cu altul şi se băteau. Când acei oameni
pricepeau aceasta, mergeau la el ca să-l prindă şi să-l pedepsească. Dar acesta îi sucea
şi îi făcea ca aceia să-şi ceară iertare de la el. Atât de îndrăcit era! Chipul diavolului!
Dumnezeu a iconomisit ca şi ceilalţi să vadă urmările, ca să le vină mintea la cap, să
se înfrâneze pe ei înşişi şi să fie foarte atenţi. Acum, cum îl va judeca Dumnezeu pe
acesta, este alt subiect. Fireşte că are şi circumstanţe atenuante.

Cea mai mare avere pentru om este binecuvântarea părinţilor. Aşa cum în viaţa
monahicească cea mai mare binecuvântare este să primeşti binecuvântarea stareţului
tău. De aceea se spune: „Să iei binecuvântarea părinţilor!”

O mamă, îmi aduc aminte, avea patru copii şi se plângea, sărmana.

‒ Voi muri de supărare, îmi spunea. Nu s-a căsătorit nici un copil. Fă rugăciune pentru
ei!

Văzând că este o femeie văduvă, cu copii orfani, mi-a fost milă de ei. Fac rugăciune,
fac rugăciune, dar nimic. Atunci îmi spun în sinea mea: Se întâmplă ceva aici.

‒ Ni s-au făcut vrăji, spuneau copiii.

‒ Nu sunt vrăji aici; se vede când este din vrăji. Nu cumva v-a blestemat mama
voastră?, îi întreb.

‒ Da, Părinte, îmi răspund ei. Când eram mici, fiindcă eram foarte zburdalnici, mama
ne spunea mereu de dimineaţa până seara: „Ca lemnele să rămâneţi! Ca lemnele să
rămâneţi!”.

‒ Mergeţi şi scuturaţi-o pe mama voastră, le-am spus eu, şi să-i spuneţi să se

pocăiască şi să se spovedească, iar de acum înainte să vă dea mereu binecuvântări!

Într-un an şi jumătate s-au căsătorit toţi patru. Aceea, sărmana, era o femeie văduvă şi
se pare că era şi fără răbdare, iar copiii, zburdalnici fiind, o scoteau din sărite. De
aceea îi blestemase și iată la ce se ajunsese.

2
Demonii au putere să ne biruiască doar în
acest caz

Fiecare dintre noi trebuie să ia aminte: demonii nu au putere să ne biruiască, decât dacă
noi singuri ne predăm lor. Ei pot doar să ne ispitească și nimic mai mult! Chiar și atunci
când ne ispitesc, ne sunt folositori, deoarece devin pricină a slăvitei noastre încununări,
dacă ne împotrivim lor până la capăt. Căci atâta timp cât nu ne împotrivim, noi vom fi
biruiți.

Putem fi răniți, căci aceasta este greu de evitat de orice luptător. Se poate chiar ca,
pentru puțină vreme, să cădem. Însă dacă ne ridicăm îndată, Dumnezeu nu va socoti
căderea noastră ca un păcat de neiertat. Asemenea sunt „căderile” celui drept, despre
care s-a spus: „Căci dacă cel drept cade de șapte ori și tot se scoală…” (Pilde 24, 16).
Dacă însă cădem în îngrijorarea de multe, dacă ne pierdem bărbăția, această stare va
deveni foarte primejdioasă. Demonii așteaptă tocmai o astfel de atitudine – să arătăm
slăbiciune și să pierim cu sufletul –, ca să ne lovească. Ei devin puternici prin
slăbiciunea noastră.

Arhimandrit Serafim Alexiev,

Cât de mic ni se pare, unora, păcatul

lucrului în ziua de Duminică

Un țăran lucra într-o zi de Duminică la câmp, în timp ce consăteanul lui credincios se

ducea la sfânta biserică.

Primul începu a-și bate joc de vecinul lui, considerându-l habotnic.

3
Însă credinciosul îi spuse:

– Prietene, ce ai spune dacă eu aș avea 7 galbeni și aș da 6 galbeni unui cerșetor, pe care

l-aș întâlni în drumul meu?
– Aș spune că ești foarte darnic, răspunse țăranul necredincios, puțin ironic.

– Dar ce-ai spune dacă acest cerșetor, în loc să-mi mulțumească, mi-ar cere și pe al
șaptelea?

– Aș spune că e un om de nimic, un netrebnic, și că își merită spânzurătoarea.

Acum, cel ce mergea spre biserică, îi zise zâmbind:

– Ei bine, ți-ai rostit propria ta osândă, căci din șapte zile câte sunt într-o săptămână,
Dumnezeu ți-a dat șase pentru lucru și a șaptea o vrea să o sfințești pentru El. Dar tu o
vrei și pe a șaptea pentru tine. Faci întocmai ca acel cerșetor.

Necinstirea Duminicii ca zi a Domnului și Creatorului Universului o practică foarte

mulți dintre creștinii botezați în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh.

Ne dorim din tot sufletul împlinirea multor dorințe, ne dorim sănătate, spor în toate, dar
fără de Dumnezeul Cel Adevărat.

Ne-am făurit dumnezeul propriu, acel dumnezeu care ascultă de noi, căruia îi facem noi
legile și regulile. Prin aceasta ne facem vinovați de ruperea armoniei lui Dumnezeu,
pentru că în toate facem voia noastră și nu cea dumnezeiască, adevărată.

Cât de superficial tratăm această necinstire a Duminicii și cât de mic ni se pare acest
păcat. Cât de neînsemnat ni se pare a face cu totul altceva atunci când întreaga
creștinătate se roagă în Biserici.

Să cugetăm cu atenție și să vedem cum și noi de multe ori ne rostim singuri sentința
asemenea batjocoritorului din pilda de mai sus.

4
Să nu fie o lună de miere şi o
viaţă de amar

Femeia trebuie să se mântuiască prin bărbat şi bărbatul prin femeie. Ăsta e scopul
căsătoriei, ai mers în faţa sfântului altar, acolo nu te-ai dus numai să-ţi spui pirostiile
pe cap, apoi întorci spatele, faci o masă mare şi bogată şi de acolo începe viaţă
nouă…! Apoi, dacă începem viaţa nouă aşa, nu ştim cât poate să ţină. Că nunta
creştină se face cu toată sfiala şi cu frica lui Dumnezeu şi pentru coborârea Duhului
Sfânt peste cei doi tineri.

Nunta din zilele noastre nu mai are scopul ăsta, al unei petreceri duhovniceşti, ci e mai
mult o întrecere după câştig de bani. Nunta trebuie să fie aşa: după biserică se merge
la casa mirelui sau a miresei şi acolo cu toate rudele ne bucurăm împreună, mai
cântăm ceva şi chiar cum se cânta altădată cu vioara şi cobza… Îmi amintesc de pe
vremea mea, de la ţară, cum se cânta, erau aduşi muzicanţii de pe la Iaşi, ba mai era şi
câte un fluier, o trişcă şi câte un ţambal şi se crea o armonie aşa de plăcută, parcă te
odihnea, dragul meu… Ei, bine, acum să te ferească Dumnezeu să intri la o petrecere
din asta de la nuntă, o săptămână întreagă nu-ţi mai iese din creier. De gălăgie şi de
hărmălaie se sperie şi harul lui Dumnezeu. O asemenea nuntă, numai cu gândul la
plăceri, nu are un temei creştin.

Iată că şi părintele Papacioc spune exact în aceiaşi termeni: „Mai este şi altceva, o
problemă mai intimă: sunt convins că cei mai mulţi tineri se gândesc la o căsătorie
pentru plăceri, mai întâi, ceea ce este o mare greşeală. Aceste lucruri ţi le-a dat
Dumnezeu gratuit, nu trebuie să te mai preocupe. Nu naşterea de copii e un scop
suprem al căsătoriei, ci stimularea reciprocă pentru mântuire. Naşterea de copii e o
consecinţă. Sigur că ai să te bucuri şi de aceste lucruri, dar să nu fie o lună de miere şi
o viaţă de amar. O căsnicie trebuie să fie dintru început solidă. Cum se zice, dacă
trăieşti prezentul, repari trecutul şi câştigi şi viitorul. Aşadar, este o greşeală să
construieşti o relaţie pe nişte motive imediate. Trebuie gândit dacă ea rezistă la toate
greutăţile binecuvântate ale căsniciei“…

5
Cine se ia pentru plăceri, trebuie să ştie că acestea se banalizează, oamenii încep să se
vadă aşa cum sunt, fără dragoste, critic, să se urască chiar. Aşa se destramă o viaţă, o
nuntă. De ce? Păi, trebuie să vezi oleacă când s-au cununat oamenii aceştia? Poate în
perioade nepermise, poate în post chiar. Oare de ce s-o fi născut copilul acesta cu
piciorul strâmb? Oare de ce s-o fi născut cu capul deformat…? Pentru că omul nu mai
ţine un post, o rugăciune, omul nu mai ţine o sărbătoare, o duminică, o Înviere, o
Bobotează şi merge în lumea asta alcoolică, care e altă pacoste în societatea noastră, a
creştinătăţii noastre, de aceea şi tineretul care trăieşte la ora actuală majoritatea suferă
de boala aceasta mentală numită modern handicap. Păi, handicapul acesta modern al
nostru nu-l vindecăm în niciun caz în lumea medicală. Nu se poate, sunt atâtea şcoli şi
internate în care se muncesc bieţii învăţători şi profesori şi pedagogi să scoată ceva
din capetele astea care au apucat pe căi greşite. Ce să mai scoţi, dragul meu, ce să mai
faci…?

Extras din Interviu cu părintele Justin Pârvu de Adrian Alui Gheorghe

Cum îl bucură femeia pe diavol

Ca părinte duhovnicesc, am îndatorirea şi responsabilitatea să-i povăţuiesc pe fiii mei.

Te povăţuiesc deci ca de aici încolo să încetezi a-ţi mai vopsi buzele, unghiile şi faţa
şi să rămâi cum te-a zidit Dumnezeu. Nu-ţi dori să devii mai presus de Dumnezeu;
fiindcă, atunci când te vopseşti cu culori roşii, îl huleşti pe Dumnezeu.

E ca şi cum ai spune: „Dumnezeu n-a ştiut sau n-a putut să mă facă cu buze sau unghii
roşii; şi ceea ce n-a putut să facă Dumnezeu, o voi face eu, ca să par mai frumoasă şi
să mă admire şi preţuiască bărbaţii şi femeile fără minte şi să-mi spună că simt
«femeie fermecătoare», modernă, nu înapoiată”. Însă în felul acesta îl întristezi pe
Dumnezeu şi pe mine, părintele tău duhovnicesc, şi pe toţi oamenii cuminţi şi cu frică
de Dumnezeu, şi-l bucuri pe diavol şi pe oamenii neînţelepţi, bărbaţi şi femei.

6
Aşadar, dacă îl iubeşti pe Dumnezeu şi ţi-e frică de Dânsul, dacă mă respecţi şi pe
mine, părintele tău duhovnicesc, din clipa aceasta în care primeşti scrisoarea mea, să
încetezi a te mai vopsi.

Şi să-ţi împodobeşti de-aici încolo sufletul cu smerenie, cuvioşenie şi virtuţi. Atunci

se va bucura şi Dumnezeu, şi îngerii, şi Maica Domnului, şi Sfinţii, şi te vor ocroti şi
învrednici să intri în împărăţia cerurilor. Însă dacă vei urma moda şi te vei lua după
femeile moderne, ca acuma, când le imiţi vopsindu-te, le vei imita şi la fumat, şi la
jucat cărţi şi la altele, care sunt scârboase chiar şi când le aminteşte cineva.

Părintele Filothei Zervakos

Cum călătoresc SUFLETELE la CER – vedenia

Sfântului Nifon
Sfântul Nifon, Episcopul Constanțianei a avut parte de multe descoperiri dumnezeiești, pe care le-a
dezvăluit oamenilor spre folosul și mântuirea lor.

O astfel de vedenie, despre călătoria anevoioasă a sufletelor spre cer a avut-o cuviosul pe când se
ruga. Un înger al Domnului a deschis porțile cerurile, și el a văzut cum se suiau și se coborau mulțime de
îngeri, ducând sus sufletele oamenilor care mureau.

7
Cum Călătoresc Sufletele La Cer

În văzduhuri se aflau și cete multe de demoni, care se sileau să facă oprire sufletelor care înaintau,
trăgându-le în jos. Dar îngerii se luptau cu ei cu multă putere.

A văzut atunci un suflet care se înălța la cer, dar pe când se apropia de vama necurăției, mai-marele
vămii a început a striga cu furie:

– Cu ce drept luați voi acest suflet care este al meu?

Dar îngerii i-au zis:

– Dovedește-ne ce putere ai asupra acestui om.

Atunci diavolul a zis că sufletul acela a petrecut în necurății până la moarte. Iar pe lângă faptele lui cele
rele, mai și judeca pe ceilalți.

Îngerii însă au răspuns:

– Da, era robit de aceste păcate, dar s-a lepădat de ele înainte de moarte.

– Nu, nu-i așa cum ziceți voi, a mormăit diavolul, ci a murit nepocăit. Până la ultima suflare a făcut
fărădelegi, fără să-și spovedească vreodată păcatele. A fost și este al meu în toate.

La aceasta, unul din îngeri a zis că se cuvine să cheme pe îngerul lui păzitor, pentru a-l întreba pe
dânsul. Iar când a venit îngerul, le-a zis:

8
– Eu nu sunt om, nici duh rău ca să spun minciuni, dar vă încredințez înaintea lui Dumnezeu că din clipa
când s-a îmbolnăvit și chiar mai înainte, s-a gândit la moarte. Aînceput să-și plângă și să-și
mărturisească păcatele sale preotului, înaintea lui Dumnezeu. Dacă Dumnezeu vrea, îl va ierta. Dacă
nu, slavă Judecății Sale celei drepte!

Atunci îngerii au râs de diavoli, iar sufletul acela smerit a scăpat de cursa lor. Iată cât de mare
este lucrarea îngerului păzitor în viața noastră, și cât de mare este puterea pocăinței pentru
mântuirea sufletului.

∗∗∗∗∗∗

Apoi Sfântul Nifon a văzut un alt suflet, care a fost oprit de diavolii care îl învinuiau de rostirea de cuvinte
rele și înjurături. Dar îngerii îl apărau zicând că are nădejde de mântuire, căci atunci când omul acela
vroia să facă ceva rău, îndată se căia și plângea, și mai avea și câteva fapte de milosteniefăcute către
săraci.

– Acesta în tinerețea sa a făcut fapte necuvenite unui creștin; s-a întinat cu tot felul de păcate, chiar
și sodomicești, unde mai pui mânia și ura lui? Și lucru mai grav, a făcut și ucidere. Deci, dacă și
acesta se poate mântui, atunci luați din toată lumea pe toți păcătoșii pământului și mântuiți-i de-a valma,
că noi degeaba ne mai ostenim și ne tulburăm, au zis diavolii.

– Necuraților, pe toate aceste păcate ale tinereții le-a părăsit, și Dumnezeu l-a iertat. Iar când a mai
făcut vreun păcat, l-a curățit prin pocăință. Păcatele spovedite de oameni cu lacrimi și smerenie și
pe care nu le-au mai făcut, Dumnezeu le iartă. „Tot păcatul descoperit se șterge”. Numai păcatele
nespovedite, pe care le iau cu ei, le pedepsește Dreptul Judecător, au zis îngerii.

Se vede că diavolii se chinuie și se supără mult pentru aceia care păcătuiesc dar mai apoi se pocăiesc
și se întorc la Dumnezeu, pentru că nu este întru ei puțină de pocăință și smerenie, și nu pot înțelege
mila și iubirea lui Dumnezeu.

Cunoscând deci acestea, să ne silim să lucrăm cele bune, cât încă mai este lumina cu noi, după
cuvântul Mântuitorului. Căci vine ziua aceea amară a morții în care nu mai putem face nimic pentru
mântuirea noastră, iar faptele noastre vor răspunde pentru noi.

Din minunile copilariei lui Iisus

Se povestește într-o carte veche a bisericii, cum că Sfânta Fecioară Maria a făcut
Fiului său Iisus, o cămașă foarte frumoasă, cum era obiceiul să poarte oamenii la
nuntă.
Și Pruncul Iisus fiind îmbrăcat cu acea cămașă, Îi ședea foarte bine, căci nu era nici
largă, nici strâmtă, nici nu se învechea, nici nu se rupea și lucru de mirare era că pe

9
măsură ce creștea Pruncul Iisus, creștea și cămașa împreună, până a ajuns la timpul
Răstignirii. În acea vreme, când L-au răstignit pe Cruce, soldații au aruncat sorți ca să
câștige cămașa Lui, și au câștigat tocmai această cămașă făcută de Sfânta Fecioară
Maria de când era El Prunc. Fecioara Maria a povestit sfintelor femei multe minuni pe
care le-a făcut Iisus pe când era copil. Ea a spus cum Pruncul a mers în picioare de
prima dată, neținându-se de nimic, și a început a vorbi fără vreo împiedicare de prima
dată.

Odată, sfătuindu-L Fecioara să Se joace cu alți copii, Iisus a ascultat-o și S-a dus și El
între copii, arătându-le niște jocuri minunate, căci toți Îl iubeau și L-au ales de Împărat.
Așternând o haină lungă sub un pom, L-au pus pe Iisus să șadă pe dânsa și mergeau
copiii pe rând de i se închinau și ziceau: „Acesta este Împăratul nostru și Sfântul
nostru!” Într-o zi, jucându-Se cu mai mulți copii, unul a căzut și și-a rupt piciorul. Iisus
văzându-l a alergat la el, i S-a făcut milă, l-a luat de mână și i-a zis: „Scoală-te și fii
sănătos și hai să ne jucăm cu toții!” Iar copilul s-a sculat îndată sănătos. Oamenii care
au văzut, s-au mirat și au zis: „Cu adevărat Acesta este Fiul lui Dumnezeu!”

Era în Nazaret un profesor, și întâlnindu-se într-o zi cu Iosif îi zise să-L lase pe Iisus la
școală ca să învețe a scrie și a citi și El. „Am auzit că Pruncul este foarte deștept, dar
trebuie să învețe și legea noastră.” Iosif a răspuns: „Da, să întreb și eu pe Maria, Maica
Sa, să vedem ce zice și ea.” Întrebând Iosif pe Sfânta Fecioară Maria, Fecioara a rugat
pe Iisus să meargă la școală, și Iisus S-a dus. Profesorul i-a dat o carte în mână și poftea
să-L învețe, dar Iisus știa mai bine decât profesorul. Atunci profesorul arătându-i litera
A, L-a întrebat dacă cunoaște această literă. Copilul Iisus i-a răspuns: „Vă rog, de
iertare, să-mi spuneți dvs. mai întâi ce semnifică această literă A?” Profesorul a stat
mult pe gânduri, nedumerit, tăcând… și s-a tot uitat la Iisus. Deci Iisus văzându-l tăcând
fără răspuns îi zise: „Această slovă A este începutul a tot binele, adică Acela care este
în vecii vecilor, Acesta este Sfântul din ceruri care Mă adeverește pe Mine Profesor,
Dascăl Adevărat.” Și L-a întrebat pe Iisus: „Dar cine ești Tu, ești oare înger, ești cumva
Iisus, Fiul lui Dumnezeu? Tu ești un profesor mai bun decât mine, mai învățat. Du-Te
acasă și fii liniștit, copilule bun, căci eu nu știu ce să Te mai întreb.” Și așa a venit Iisus
acasă, povestind cu bucurie Maicii Sale cele întâmplate. Așa ne spune și Sfânta
Evanghelie, că dacă ar fi fost scrise toate minunile pe care le-a făcut Iisus, nu ar fi
încăput în toate cărțile din lumea întreagă.

10
Șapte reguli pentru o ceartă corectă şi
cinstită

Pentru doi oameni care se iubesc şi care nu încetează să se preocupe cu iubirea lor, casnicia
este un drum nesfârşit de frumuseţe.

A sosit acum timpul să-ţi spun „cele şapte reguli valabile pentru o ceartă corectă şi cinstită”,
pe care ţi le-am promis.

Aceasta reprezintă o convenţie nescrisă, de suflet, între mine şi soția mea, pe care ţi-o încredinţăm
cu nădejdea că se va dovedi la fel de folositoare pe cât ne-a fost şi nouă, în ultimii 25 de ani.

1. Înainte să răbufnească o ceartă, asiguraţi-vă amândoi că momentul este cel mai potrivit.

2. Nu uitaţi că fiecare ceartă are ca scop final înţelegerea mai profundă a celuilalt.

3. Controlați-vă adesea armele, pentru a vă asigura că nu sunt periculoase.

4. Străduiţi-vă să coborâţi, nu să ridicaţi tonul vocii voastre.

5. Nu vă certaţi niciodată în public şi nu faceţi cunoscute celorlalţi problemele voastre personale.

6. Să fim pregătiţi pentru reconciliere, atunci când unul va spune „stop”.

7. Când mergeţi la culcare, lăsaţi deoparte tema conflictului, până când veţi cădea de acord că
este nevoie să o dezbateți mai pe larg.

Pentru doi oameni care se iubesc şi care nu încetează să se preocupe cu iubirea lor, căsnicia este
un drum nesfârşit de frumuseţe.

11
Părinţii mei sunt divorţaţi. Mama m-a adus
la credinţă, tata e împotriva lui Dumnezeu.
De cine să ascult?

– Părinte, părinţii mei sunt divorţaţi; mama m-a adus la credinţă, tata e împotriva lui
Dumnezeu. De cine să ascult?

– Apoi, bine… nu este treaba ta dacă părinţii trăiesc în bună înţelegere sau nu, dacă se
ceartă, dacă sunt buni sau nu sunt buni – pentru tine ei trebuie să fie ceva sfânt, ca să ai
parte de binecuvântarea lui Dumnezeu, ca să îţi fie ţie bine. Da! Nu trebuie să ne
supărăm părinţii nici cu gândul. Şi cum se poartă ei cu noi este treaba lor. Sunt unii
părinţi care au fost atât de aspri, care şi-au chinuit copiii…

Doi fraţi au avut o mamă aşa bună – ea le-a zis să-l cinstească pe tatăl lor, deşi acesta
nu se purta cu ei aşa cum ar fi trebuit, pentru ca să dobândească binecuvântarea lui
Dumnezeu. Acum cei doi lucrează la Pojaveraţ, şi nu îngăduie nimănui să spună ceva
despre tatăl lor. Nimeni nu îndrăzneşte să-l jignească. Cei doi fraţi zic: Tata este sfânt
pentru noi! Au avut o viaţă grea, tatăl lor nu a avut milă faţă de ei, dar vezi cum i-a
binecuvântat Dumnezeu şi au viaţa împlinită? Sunt recunoscători şi mulţumitori faţă de
Dumnezeu.

Căci Domnul a binevoit ca prin părinţii noştri să venim în lume. Vor da socoteală
înaintea lui Dumnezeu de cum sunt ei, vor răspunde şi pentru noi. Nu noi vom da
socoteală pentru ei. Noi vom da socoteală de cum şi dacă i-am cinstit. Starea
duhovnicească pe pământ este din cale afară de rea şi deoarece copiii mici, de până la
cinci ani, se împotrivesc părinţilor. De aceea lucrurile merg în felul acesta, pentru că nu
îşi cinstesc părinţii. Pe întreaga planetă starea este aceeaşi…

Stareţul Tadei de la Mănăstirea Vitovniţa

12
Impărtăşeşte-te cu pregătirea cuvenită! Domnul nu
primeşte daruri străine: căutaţi-le în voi înşivă…
străduindu-vă mai ales să fugiţi de nepăsare, de răceală şi
de împlinirea pur mecanică a rânduielii din afară – Sfântul
Teofan Zăvorâtul

13
“Pocăiţi-vă, că s-a apropiat împărăţia lui Dumnezeu!“ Aşa a grăit Domnul despre
arătarea Sa pe pământ, despre faptul că El – împăratul împărăţiei celei de mântuire
– deja a venit şi petrece printre oameni. Invăţând cu privire la acelaşi lucru pe cei
iscoditori, El a spus cu un alt prilej: Iată, împărăţia lui Dumnezeu înăuntrul vostru
este (Lc. 17, 21). – Atunci însă El era între oameni în afara lor, doar înfăţişând şi
rânduind mijloacele de sălăşluire a Sa înăuntrul lor; iar acum intră în cei ce
datorită credinţei vii primesc prin Sfintele Taine intrarea în împărtăşire cu El –
intră în inimile lor şi împărăteşte acolo ca împărat dorit şi mântuitor. Căci
spune: Cel ce mănâncă Trupul Meu şi bea Sângele Meu întru Mine rămâne, şi Eu
întru el (In 6, 56). Şi cei ce s-au învrednicit de acest bine mărturisesc: De acum
trăiesc nu eu, ci trăieşte întru mine Hristos (Gal. 2, 20).
Tocmai această dorită împărăţire a lui Hristos Mântuitorul înăuntrul nostru s-a
apropiat de voi, fraţilor! Iată, a mai rămas doar jumătate de zi până la clipa când
veţi primi în voi pe Domnul: pregătiţi-vă, deci, să-L întâmpinaţi, să îl primiţi si să îl
odihniţi în voi asa cum se cuvine.
In chip nevăzut, Domnul intră înăuntrul nostru. Intraţi, deci, în voi înşivă şi puneţi
acolo totul în rânduială: ştergeţi prin suspine tot praful gândurilor deşarte şi
nelucrătoare care s-a adunat, păziţi-vă prin cugetarea la cele dumnezeieşti; spălaţi
cu lacrimi toată necurăţia gândurilor şi aşezărilor sufleteşti păcătoase, puneţi să
stea de strajă sfânta trezvie; îndreptaţi şi refaceri prin pocăinţă nefăţarnică tot ce a
fost stricat şi zdrobit prin căderile în păcat, îngrădiţi-vă cu sfânta râvnă spre
împlinirea poruncilor. Lăsaţi să intre mai multă lumină prin ferestrele credinţei
sincere şi lipsite de îndoieli, spre contemplarea tainelor iconomiei
mântuirii noastre.Bineînmiresmaţi casa inimii cu miresmele rugăciunilor şi
fierbinţii tinderi a simţurilor către Dumnezeu, şi mai ales pregătiţi-I sălaşul de

14
odihnă cel drag şi plăcut Lui în dragostea nefăţarnică, ce s-a dăruit Lui pe deplin şi
în întregime.
După ce aţi făcut în voi înşivă această rânduială, adunaţi-vă încă şi mai adânc
înăuntrul vostru – şi aşteptaţi-L pe Domnul în linişte evlavioasă, cu dorire şi
cutremur, cu osârdie arzătoare şi luare-aminte priveghetoare. Nu vă agitaţi în
deşert şi nu vă risipiţi cu nimic din cele dinafară. In tot chipul să păziţi această
caldă petrecere înăuntrul vostru pe care aţi dobândit-o prin postire şi rugăciuni şi
care în chip deosebit v-a adumbrit sau vă va adumbri după spovedania sinceră şi
deplină. Ingrijiţi-vă pentru un singur lucru: să pregătiţi daruri Domnului şi să le
puneţi în locurile cuvenite.
Domnul nu primeşte daruri străine: căutaţi-le în voi înşivă; şi precum El Se dă pe
Sine însuşi vouă, şi voi pregătiţi-vă din toate puterile firii voastre să vă aduceţi Lui
ca jertfa. Bine orânduiţi-vă ca să-I aduceţi, mai înainte de toate, persoana voastră –
conştiinţa şi libertatea voastră -, pentru a vă topi în El şi a vă supune întru toate
doar voii Lui. Şi acest dar – cel mai înalt – puneţi-l pe primul loc după cele sfinte.
După aceea, de-a dreapta puneţi pregătirea de a-I închina Domnului toate puterile
sufletului: raţiunea, cu făgăduinţa de-a o avea ca păzitor credincios al adevărurilor
aduse de Domnul pe pământ; voinţa, cu toate dorinţele şi aplecările, făgăduind să
nu îi daţi libertatea de a ieşi dintre hotarele trase de poruncile Domnului; inima, cu
toate simţămintele şi consimţămintele ei, făgăduind să înăbuşiţi în ea orice gust de
cele trupeşti, necurate, pătimaşe şi să educaţi în ea numai gustul de ceea ce e curat,
sfânt şi ceresc. De-a stânga puneţi pregătirea de a-I închina
Domnului toate puterile trupului, făgăduind înfrânare deplină de la plăcerile
simţurilor, păzirea simţurilor văzului şi auzului, înfrânarea limbii, legarea
mişcărilor slobode, măsura în hrană, somn şi îmbrăcăminte, nelenevirea la

15
osteneală, depărtarea de distracţiile deşarte şi seriozitatea atotcuprinzătoare a
purtării.
După ce aţi pregătit înăuntrul vostru toate acestea şi aţi dobândit aşezare lăuntrică
bineplăcută lui Dumnezeu, ţineţi-vă într-o luare-aminte încordată, aprinzând în
inimă năzuinţa caldă şi plină de dor către Domnul, închipuindu-vă încă un singur
lucru: cum să-L primiţi pe Domnul prima dată când Se va apropia şi va intra la
voi. Să ştiţi că aceasta se săvârşeşte prin închinarea Lui ca unui Dumnezeu, Care
trebuie să umple toată fiinţa omului; şi ştiind-o, să vă pregătiţi de asta, făcând
experienţe şi exerciţii pregătitoare.
Iată toată pregătirea pentru întâmpinarea Domnului! Verificaţi-vă acum după
îndreptarul acesta, care nu este o înşiruire de afirmaţii născocite după bunul meu
plac; şi dacă se va arăta în voi vreun neajuns, împliniţi-l: încă mai este
vreme. Arătaţi faţă de acest lucru toată osârdia şi toată grija, străduindu-vă mai
ales să fugiţi de nepăsare, de răceală şi de împlinirea pur mecanică a rânduielii
dinafară a acestor lucrări. Dacă veţi avea osârdie şi grijă de a primi în chip cât se
poate de vrednic pe Domnul, atunci El nu va cere socoteală dacă va afla ceva
nepregătit aşa cum trebuie, ci va primi osârdia în locul a ceea ce nu este de-ajuns;
iar dacă nu va fi osârdie din partea voastră, toate pregătirile nu vor însemna
nimic: aşa cum se întâmplă şi între oameni că o primire fastuoasă cu răceală şi
formalism nu-l satisface pe oaspete şi nu-i face plăcere.
Dacă sufletul din oarecare pricină se încăpăţânează în oarecare privinţă, puneţi-l la
strâmtoarea în care ne-a pus pe noi faţă de Sfânta Impărtăşanie buna Pronie a lui
Dumnezeu. Lămuriţi-l: „Vrei să nu pieri? Mergi de te împărtăşeşte: fiindcă
Domnul a zis, întărindu-şi cuvintele: Amin, amin zic vouă că dacă nu veţi mânca
Trupul Fiului Omului şi nu veţi bea Sângele Lui nu veţi avea viaţă în voi (In 6,
53). Insă împărtăşeşte-te cu pregătirea cuvenită: căci dacă nu vei face asta,

16
împărtăşirea ta nu va fi spre mântuire, ci spre pierzare, precum învaţă apostolul
grăind: Cel ce mănâncă şi bea cu nevrednicie osândă îşi mănâncă şi îşi bea,
nesocotind Trupul Domnului (I Cor. 11, 29). Aşadar suntem strâmtoraţi din
amândouă părţile: nu te vei împărtăşi, nu vei avea viaţă; te vei împărtăşi cu
nevrednicie, te împărtăşeşti spre osânda ta. Deci ce rămâne de făcut? Pregăteşte-te
cum se cade. Zici c-o să-ţi fie greu? Doar nu trebuie să muţi din loc munţii, ci să-ţi
schimbi gândurile, simţămintele, dispoziţiile, cuvintele şi faptele, care sunt toate în
mâna noastră. De noi depindea strecurarea râului în ele: cum să nu depindă de noi
îndepărtarea acestui rău? Ai făcut rău: hotărăşte-te să încetezi şi să începi a face
binele. Ai gândit rău: hotărăşte-te sâ încetezi şi să începi a gândi bine. Ai avut
dispoziţii rele: hotărăşte-te să le schimbi şi să te încordezi spre dobândirea unor
dispoziţii bune. Ce osteneală e în asta? Numai să ai dorinţă, şi totul se va săvârşi!
Dacă s-ar cere o mulţime de fapte deja săvârşite şi o grămadă de bine în minte şi în
inimă, ai putea să te mai dai în lături – dar nu: Domnul Se mulţumeşte numai cu
buna hotărâre ca de acum înainte să te abaţi de la rău si să faci binele. Chiar de ai
fi cu totul în păcate, îndată ce te vei pocăi de toate şi vei lua hotărârea nestrămutată
de a plăcea Domnului întru toate, eşti pregătit. Apropie-te, aducând prinos
Domnului numai această hotărâre – de a te închina doar Lui pe tine însuţi, de a-I
închina doar Lui toate puterile tale şi tot restul vieţii tale.
Iar după ce am împlinit toate acestea, cu îndrăznire să ne apropiem de tronul
harului, fără a ne tulbura cu frici mincinoase şi fără a ne da pierzării printr-o
obrăznicie nechibzuită. Domnul vine cu milele Sale: să îl dorim. Vine nu ca să
judece, ci ca să ierte; nu ca să pedepsească, ci ca să miluiască; nu ca să bată, ci ca
să vindece şi să refacă. Unindu-Se cu sufletul, El îl umple de bunătăţile Sale.
Milostivul nostru Domn să vă înţelepţească să-L căutaţi şi să-L primiţi în aşa chip
încât El, intrând, să cineze cu voi şi voi să cinaţi cu El! Amin!”

17
Sursa: Sfantul Teofan Zavoratul

18