Herodot afirmă că geţii trimiteau o dată la cinci ani un mesager lui

Zamolxis. Herodot descrie amănunţit acest ritual (Herodot, Istorii, IV,

94). Solul era tras la sorţi şi urmează a fi aruncaţi în suliţele ţinute cu
vârful în sus de către alţi războinci geţi. Dacă solul murea, însemna că
zeul era binevoitor şi dorea să asculte cerinţele acestora. Dacă solul
scăpa cu viaţă era un semn de rău augur şi solul era învinuit pentru că
era necinstit şi de aceea nu i se permite să intre în împărăţia zeilor. În
această situaţie, procesul se repetă şi geţii trag la sorţi un alt sol care
are aceleaşi însărcinări ca şi predecesorul.

Bendis (bhend= a uni, a lega) – zeiţa lunii şi a sorţii. Identificată cu

Artemis-Diana şi uneori cu Hekate, enigmatica zeiţă greacă, Bendis
avea valenţe complexe: zeiţă lunii atunci când era “localizată” în cer,
zeiţă a pădurilor când era imaginată pe pămant şi zeiţă
subpămanteană, atunci cand era identificată cu Hekate.

Ares – zeul al războiului. După mărturia lui Iordanes geţii ii jertfeau

prizonierii prinşi în război, “socotind că zeul razboaielor trebuie
împăcat prin vărsare de sănge omenesc”. De asemenea acestui zeu i
se jertfeau primele prăzi de război: “lui i se atârnau pe trunchiurile
arborilor prăzile de război cele dintâi”.

Gebeleizis – zeul furtunii şi al fulgerului. De cultul lui era legat şi ritul

tragerii cu arcul în nori, în timpul furtunii pentru a speria puterile
demonice. În timp, acesta a ajuns să fie confundat cu Zamolxis.
Potrivit unor autori , “Gebeleizis îi dispută domnia asupra împarăţiei
umbrelor. În virtutea anumitor schimbări survenite în religia lor, o
parte din geto-daci începusera să creadă că la Gebeleizis şi nu la
Zamolxis merg cei care părăsesc lumea pământească”( H. Daicoviciu).
Alţi autori admit că “ cele doua divinităţi , iniţial distincte, să se fi
contopit; dar nimic nu ne îndreptăţeşte (...) să-l transformăm pe
Zamolxis, zeu suprem, într-o divinitate urano-solară” (I.H.Crisan).