AGRESIVITATEA ŞI VIOLENŢA LA COPII

(Suport educaţional pentru părinţi)

REFERAT

Toţi copiii se manifestă uneori agresiv şi, fiecare copil trece prin perioade când
comportamentul negativ tinde să domine. Comportamentul agresiv este o etapă în copilărie şi
face parte din dezvoltarea copiilor. Acesta se află sub acţiunea impulsului, iar pe măsură ce copiii
cresc au nevoie ca motivele care stau la baza acestor comportamente să fie înţelese pentru a putea
fi ajutaţi, iar aceste comportamente impulsive să dispară. Trebuie făcută însă o distincţie între
sentimentele de tip negativ şi manifestările de tip negativ, acestea din urmă având nevoie de
impunerea limitelor.
Primii ani din viaţă ai copilului sunt importanţi pentru dezvoltarea lor emoţională.
Comportamentul agresiv apare în prima copilărie (1-3 ani) şi reprezintă încercarea copilului de a
se impune, a testa limitele sau de a atrage atenţia. De regulă, copiii nu vorbesc despre emoţiile lor,
însă acţiunile acestora exprimă mai mult decât cuvintele. Este ştiut că fiecare dintre noi avem astfel
de sentimente şi că a le ignora sau reprima nu înseamnă că nu există. De aceea este sănătos să
vorbim despre ceea ce simţim deoarece acest lucru permite eliberarea de ostilitate.
Reprimarea acestor sentimente nu face decât să frustreze şi să mărească tensiunea
interioară cu repercursiuni asupra echilibrului emoţional. Din această cauză este bine să
vorbim cu copiii noştri despre ceea ce simt, astfel dându-le posibilitatea să vorbească despre ce
simt şi, în acelasi timp, să îşi elibereze tensiunea emoţională negativă.
Reprimarea acestor sentimente (una din modalităţi ar fi prin a spune copilului că simte exact
contrariul a ceea ce simte în momentul respectiv) va avea consecinţă nu numai faptul că ei vor
învăţa să reprime acest tip de sentimente, dar şi pe cele frumoase, sănătoase, cu rol benefic în
sănătatea emoţională.
Copiii sunt oglinzi ale mediului în care se dezvoltă. Ei învaţă prin imitare şi identificare.
Şi în domeniul emoţional, copilul învaţă privind la părinţi sau la alţi adulţi importanţi pentru el,
chiar şi la copiii mai mari. Atunci când văd că persoanele din mediul familial sau persoanele
importante pentru ei îşi exteriorizează emoţiile de nemulţumire sau manie într-un mod dur,
impulsiv, prin comportamente agresive asociate, învaţă că o astfel de manifestare este cea normală,
că acesta este singurul mod valid de a se manifesta şi rezolva conflictele.
Violenţa, însă, este din start un mijloc prost de a rezolva conflictele între oameni.
Atunci când un copil devine nemulţumit, indiferent de motivul care a dus la acest lucru , ca părinţi,
trebuie să fim pregătiţi să îl ajutăm să îşi trateze mania într-un mod constructiv şi nu unul
distructiv.
Cauzele agresivităţii pot fi multiple, plecând de la factori fizici de tip oboseală, foame,
până la dorinţa de a atrage atenţia sau a demonstra superioritatea. Dacă un copil se simte
neînţeles, respins şi manipulat, poate cu uşurinţă să dezvolte trăsături negative şi, deseori,
rezultatul va fi acela de tristeţe, conflict şi răzvrătire. Astfel că cel mai bine este să ne uităm cu
înţelegere şi atenţie la el, la ce încearcă să ne spună prin mijloacele pe care le are la îndemână în
acel moment şi să putem veni în întâmpinarea nevoilor lui. Impunerea unor limite de la primele
manifestări de violenţă fizică ajutăcopilul să interiorizeze aceste limite şi să îşi controleze
impulsurile.
Este vital pentru un copil să interiorizeze limite definite împotriva violenţei fizice.
Limitele şi impunerea lor nu înseamnă nicidecum administrarea unei bătăi, deoarece nu facem
decât să întărim şi mai mult comportamentul. Dar un mod autoritar în care să îi precizăm că este
normal să se simtă furios, însă nu trebuie să lovească, este binevenit astfel că, el va învăţa să nu îşi
reprime sentimentele, se va mai detensiona şi va interioriza şi limita faptului că violenţa nu este
niciodată un mijloc de rezolvare. Impunerea acestora într-un mod neagresiv, comunicarea faptului
că nu trebuie să îşi facă rău, lui sau altora şi nici să strice lucrurile din jur, sunt elemente esenţiale
în ceea ce priveşte controlul impulsurilor. Importantă în acest proces este şi comunicarea şi, de
aceea, este bine să comunicaţi cu micuţul pentru a descoperi care este sursa reacţiilor sale agresive.
Bineînţeles că impunerea acestor limite se completează cu exemplul familial sau al mediului în
care se dezvoltă, adică un mediu în care există un climat relaţional-afectiv pozitiv, lipsit de acte
de violenţă, asigură o dezvoltare armonioasă a copilui.
Climatul relaţional afectiv pozitiv din familie reduce mult impactul asupra copilului
a unor alte surse de violenţă din afara mediului familial.

CUM RĂSPUNDEM MANIFESTĂRILOR VIOLENTE ALE

COPILULUI?
Toţi copiii se comportă agresiv în anumite momente, unii mai rar, alţii mai des, unii mai
intens, alţii mai discret. Agresivitatea lor se datorează furiei şi frustrării, dar poate fi folosită în
mod constructiv, dacă ştim cum să răspundem acestor tipuri de manifestări ale copilului: unii
lovesc, muşcă, trag, împing şi aruncă diverse lucruri – deoarece sunt frustraţi de lipsa controlului,
a puterii sau a abilităţii de a spune ce doresc. Ce este de făcut oare când copilul începe să urle că
vrea un anumit lucru? Copilul trebuie ajutat să înveţe cum să se confrunte cu propriile emoţii.
Cui i se datorează manifestările violente ale copilului? Există o serie de factori(sociali, de
mediu, sănătate, educaţionali, culturali, familiali) care concurează la acest rezultat, violenţa.
Violenţa în familie.
Părinţilor li se reproşează că sunt prea toleranţi, că-şi răsfaţă prea mult copiii, că nu le-au
interzis adesea ceea ce trebuia interzis....Neştiind ce-i acel "nu este voie, nu trebuie etc. adică
marele "NU", copiii cresc cu impresia că toată lumea e a lor şi orice se poate, numai să zică "vreau".
Nerefuzându-le nimic unii părinţi nu realizează ce impact va avea primul refuz din afară asupra
unui copil care nu ştie ce înseamnă un banal "NU". Aceşti copii vor avea dificultăţi de integrare în
societate, începând cu prima intrare în colectivitate şi continuând cu viaţa zilnică. A permite sau a
disciplina este ceva absolut normal şi poate da unui copil stabilitatea de care are atâta nevoie. El
va şti la ce să se aştepte de la societate şi de la părinţii săi. A permite sau nu ceva, nu înseamnă a-
ţi stresa copilul, ci doar înseamnă că el va învăţa că există şi lucruri care nu se pot obţine şi că
societatea are reguli după care se conduce, că există limite în toate. La fel de importantă este o
atitudine liniară în comportamentul părinţilor, inconsecvenţa nefăcând decât să deruteze copilul şi
să-l facă să-şi piardă încrederea în părinţi. De exemplu, dacă un copil face o criză în plină stradă,
nu este bine să fie certat şi mai tare sau să se ţipe la el. Mai bine este să-i distragem atenţia sau să-
i promitem o răsplată în cazul în care este cuminte, iar când ajungem acasă să stăm de vorbă cu el
şi să-i explicăm de ce am procedat aşa. El nu-şi dă oricum seama ce senzaţie stârneşte în jur prin
comportamentul lui, emoţiile pe care le încearcă sunt înfricoşătoare pentru el şi mai ales nu înţelege
ce se întâmplă cu el...de aceea este foarte important să-i explicăm întotdeauna cum stau
lucrurile...şi cel mai important lucru este să nu i se răspundă cu agresivitate, să ne stăpânim, chiar
dacă nu este un lucru uşor.
Modalităţi de a reacţiona faţă de agresivitatea copilului:
 În primul rând trebuie să ne păstrăm calmul. Un copil agresiv nu este un lucru prea plăcut
de văzut. În afară de faptul că dă din picioare, ţipă sau se aruncă pe jos, copilul poate avea în
repertoriu următoarele manifestări: să arunce obiecte, să lovească şi chiar să-şi ţină respiraţia până
devine albastru. Când copilul este în toiul crizei de isterie, este puţin probabil să asculte argumente
raţionale, deşi va răspunde – în mod negativ – la ţipetele sau ameninţările noastre.
 Răspunsul prompt. Imediat ce vedem (sau simţim) că micuţul muşcă sau se poartă
agresiv, putem spune, „Nu e voie să muşti. Doare.“ Nu este recomandat să răspundem cu
agresivitate copilului, pentru că asta nu va duce decât la accentuarea comportamentului său
agresiv.
 Exprimarea regretului din partea copilului. După pedeapsă, copilul trebuie obişnuit să
ceară iertare persoanei pe care a rănit-o. La început, va spune numai cuvintele, dar cu cât o face
mai des, cu atât va înţelege mai bine ce înseamnă să-i pară rău şi de ce merită să ceară iertare.
  Oferirea unei căi mai bune de a se exprima. După ce s-a calmat, îi putem explica faptul
că-l înţelegem şi să-l ajutăm să-şi exprime frustrarea pentru a se descărca. Am putea spune „Erai
furios, de asta l-ai lovit pe colegul tău. Dar altă dată nu-l mai lovi! Data viitoare spune-i că te
înfurie dacă îţi ia cartea.“ Este bine să învăţăm copilul să spună ce doreşte, de exemplu să zică „Te
rog dă-mi cartea înapoi acum!“ sau „Poţi să te joci cu jocul meu după ce termin eu“.
 Înţelegera propriilor sentimente. Dacă are cel puţin 4 ani, poate fi întrebat cum se simte
când este furios – îi bate inima mai repede, respiră mai des? Îl putem învăţa să respire adânc, să
numere până la zece sau să cânte încet un cântecel astfel că atunci când se înfurie din nou să poată
aplica aceleaşi tehnici.
 Feedback-ul constructiv. După ce copilul s-a calmat, îl putem determina să se gândească
la ce anume a mers rău, în loc să-i ţinem predici: „De ce am plecat din magazin? Cum ne uităm la
lucrurile din magazin, cu mâinile sau cu ochii?“ Nu este bine să-l criticăm, ci să-i dăm copilului o
mică lecţie – până la momentul pedepsei (ca variantă de ultim moment).
 Pedeapsa. Dacă are peste 2 ani, poate înţelege consecinţele comportamentului său – deci
o scurtă perioadă de izolare în camera lui îl poate ajuta să-şi recapete controlul. Putem încerca şi
să-i interzicem temporar un privilegiu, cum ar fi desenele animate de la TV, bine-n ţeles
explicându-i pentru ce este pedepsit.
Modalităţi de prevenire a comportamentului agresiv:
 Urmărirea semnelor prevestitoare. Mulţi copii devin frustraţi când sunt obosiţi,
suprastimulaţi sau când se află într-un mediu nou. De exemplu, în cazul în care copilul are tendinţa
de a-şi pierde controlul la sfârşitul unei vizite la alţi copii, putem scurta durata unor astfel de vizite.
 Temperarea acţiunilor cu semnificaţii negative. Prezentându-i comportamente
alternative îl vom ajuta să înţeleagă că poate alege un alt comportament decât cel agresiv.
 Planificarea unui timp numai pentru copil. Unii copii simt nevoia să se poarte agresiv
pentru a atrage atenţia. Deci le putem acorda atenţia după care tânjesc, jucându-ne cu ei şi
lăudându-i pentru buna purtare, cât mai des posibil.
 Menţinerea unui nivel realist al aşteptărilor. A-i cere unui copil mic să mestece numai cu
gura închisă sau unui copil mai mare să-şi facă toată tema odată este prea mult. Iar când copilul
pur şi simplu nu poate face ceea ce îi cerem, ar putea recurge tot la furie pentru a-şi exprima
frustrarea.
 Controlul propriului comportament. Dacă ţipăm şi înjurăm în preajma copilului, cum
vom putea convinge copilul să nu se poarte la fel când este supărat?
 Încrederea în sine şi oferirea posibilităţii de a alege. Îi putem da copilului puţin control
(aparent) asupra situaţiei. În cazul în care copilul are o anumită doză de putere (sau cel puţin aşa
crede), acest lucru îl va ajuta să urmeze regulile care contează cel mai mult. Este indicat să rezistăm
impulsurilor de a „zbiera“ ordine ca: „Spală-te pe dinţi! Pune-ţi pijamaua! Treci în pat! Acum!“
Putem ajunge la acelaşi rezultat (culcarea, punerea pijamalei, spălatul pe dinţi) într-un mod în care
copilul are de ales. Îi putem oferi variante ca „Vrei să-ţi pui mai întâi pijamaua sau să te speli pe
dinţi?“, ceea ce-l va ghida în rutina sa de dinainte de culcare şi îi va permite să înceapă să devină
mai responsabil.
Părinţii şi cadrele didactice trebuie din ce în ce mai mult să dezvolte o atitudine proactivă
în evitarea manifestărilor de violenţă ale copiilor. Este mai eficient a preveni decât a “trata”, aşadar
este de preferat o atitudine proactivă faţă de actul violent, decât una reactivă, când de multe ori
poate fi prea târziu a se mai face ceva constructiv în sensul evitării manifestărilor agresive ale
copilului.

Întocmit,
Prof. înv. primar Traianovici Alexandru