Prima proiecție cinematografică publică a unui film, cu aparatul Fraților Lumière, are loc la 28

decembrie 1895, la Paris, în salonul Indian al restaurantului „Grand Cafe”, Boulevard des Capucines.
Filmul proiectat e intitulat „La Sortie de l'Usine Lumière à Lyon” ("Ieșirea din Uzinele Lumière din Lyon").
Un alt film foarte important a fost „L'Arrivée d'un Train en Gare de La Ciotat” ("Sosirea unui Tren în Gara
La Ciotat"), care a rulat, imediat după premiera franceză, și la București.

Astfel, data de 28 decembrie 1895 marchează nu numai prima proiecție cinematografică ci și nașterea
unei noi arte, „arta cinematografică”, „cea de-a șaptea artă” cum mai este cunoscută, și a unei noi
industrii, „industria cinematografică”.

Filmul a fost multă vreme socotit ca un amuzament de bâlci, tratat cu dispreț de oamenii serioși. Mulți
din cei care au contribuit la temelia acestei noi forme de exprimare, și-au început activitate exploatând
câte un „nickel odeon” (în traducere liberă „templu al artei de doi bani"), cinematograful de mai târziu.

Primul promotor al noii arte și industrii, se poate spune că a fost Louis Lumière. El realizează primele
filme alegându-și diferite subiecte hazlii din însăși fabrica lor de aparate de fotografiat. Astfel au fost
realizate pelicule ca „Tâmplarul”, „Fierarul”, „Dărâmarea unui Zid”. Alte subiecte tot hazlii sunt alese din
viața de familie: „Dejunul unui Bebeluș”, „Borcanul cu Peștișori roșii”, „Ceartă între Copii”, „Baia de
Mare”, „Partida de Carți”, „Partide de Table”, „Pescuitul Crevetelor”. Fratele său Auguste Lumière,
filmează câteva pelicule inspirate din activitatea fermierilor la proprietatea tatălui lor, una dintre ele
numindu-se „Femei care ard Ierburi”.

Louis Loumière a fost primul operator de „actualități”. În iunie 1895, când proiecția cinematografică se
făcea numai sub titlu de experiență, el filmează cu ocazia „Congresului de fotografie”, sosirea
participanților coborând din vapor la Neuville-sur-Saône. Succesul obținut de frații Lumière cu prima
proiecție cinematografică, îi determină pe aceștia să angajeze operatori care să înregistreze
pe peliculă aspecte din viața cotidiană. Aceștia sunt cei care au făcut posibilă apariția „jurnalului de
actualități”, „documentarului”, „reportajului”, precum și primele „montaje de film”. Primul „montaj de
film” îl realizează Louis Lumière prin unirea a patru filme cu durata de un minut despre „activitatea
pompierilor” (ieșirea cu pompa, punerea în baterie, atacul focului și salvarea).

Frații Lumière, pun la punct pentru prima dată un sistem de film color, unde colorarea fotogramelor alb
negru se făcea manual, cadru cu cadru. Aceste filme erau mai degrabă „filme colorate” decât filme color.

Primul regizor de film a fost Georges Méliès. Era un om bogat, conducea teatrul „Robert Houdin”, un
teatru care prezenta printre altele și numere de prestidigitație. Văzând proiecțiile cinematografice
„Lumière”, își dă seama ce înseamnă noua descoperire pentru industria divertismentului. Cumpără și el
un aparat din Anglia, cumpără peliculă și începe să filmeze. Primele filme nu se deosebesc ca idee de
cele „Lumière”.

Dar întâmplarea, este descoperitorul trucajului cinematografic. Filmând un omnibuz trecând pe stradă,
aparatul se blochează. Repornind-l pentru a continua filmarea, acum prin acel loc trece un dric.
Developând apoi filmul și proiectându-l efectul este spectaculos, „un omnibus se transformă brusc într-
un dric”. Acesta este primul trucaj cinematografic. Trebuie remarcat faptul că mișcarea aparatului în
spațiu la acea dată nu era folosită, imaginea obținută fiind un fel de „plan general”, mai bine zis o scenă
a unui teatru unde personajele intră spun ceva și ies.
Primul film pe care-l realizează Méliès folosind „trucajul”, a fost „Dispariția unei Doamne” în
octombrie 1896. Aceste „dispariții”, combinate ulterior cu „apariții”, devin un laitmotiv în filmele Méliès.
El dezvoltă sistemul „lanterna magică”, aplicându-l în producția „Voiajul în Lună” (1902), prin crearea de
„iluzii optice” deosebite.

Georges Méliès, este și primul creator de „film politic” prin creația sa, „Afacerea Dreyfus” (1899).
Filmările se făceau afară la lumina soarelui, cu decoruri pictate pe pânză. Fiind tributar teatrului
realizările lui se fac fără mișcarea aparatului și nefolosind montajul pentru schimbarea planurilor.

Între anii 1896-1912 Méliès realizează circa 500 de filme. Se remarcă în afară de „Afacerea Dryfus”,
„Voiajul în Lună” (1902) de care am vorbit mai sus, „Le Sacre d'Edouard (1902)” și „Cendrillon”
("Cenușăreasa") (1899)”.

"Filmul Méliès”, este un film ordonat pe tablouri, nu secvențe, ci așa cum se prezintă acțiunea unei piese
de teatru. Méliès în filmele sale pentru o mai mare atracție folosește procedeul de „film colorat”
al fraților Lumière, atunci când această nouă industrie intră în impas numărul spectatorilor scăzând.
Acest lucru îl determină pe Méliès să crească producția de filme artistice mai lungi ca metraj (200–300
m), pe unele chiar colorându-le, îndepărtând-se de miniaturile hazlii de bâlci.

Méliès nu a mai putut face față marilor companii de producție apărute după 1910, fapt ce a dus la
dispariția lui de pe piața noii industrii, „industria filmului”. Însă în anul 1931 guvernul francez își aduce
aminte de contribuția lui în cotextul cultural al republicii și-i acordă „Legiunea de Onoare”. Henry
Langois, cel care creează arhiva de filme și „Cinemateca Franceză”, îi salvează marea majoritate a
filmelor.

Nu putem vorbi despre începuturile cinematografului fără a aminti și de un alt francez contemporan
cu Frații Lumiére și Méliès, un pasionat al noii arte și industrii, Leon Goumont, producător de aparate de
filmat și proiecție, cercetător în domeniul adaptării sunetului și culorii filmului și nu în ultimul rând
producător de filme. În compania sa de producție s-a realizat primul desen animat de către Emil Cohl[1] și
a activat unul din cei mai buni regizori francezi ai epocii Louis Feuillade. Goumont a realizat în timp o
colaborare cu Metro Goldwyn dând naștere la compania Goumont Metro Goldwyn. Se cunosc două filme
realizate împreună : „Ben Hur” (versiunea film mut) și „Napoleon”.

Mărirea duratei de proiecție și apariția subiectelor bine determinate cu un mesaj clar face ca numărul
spectatorilor interesați de noua artă să crească, apărând o rețea de săli, numite cinematografe.

În ceea ce privește aceste locații, amintim că Leon Goumont a cumpărat Hipodromul

din Paris construind o sală de 3400 de locuri.

Dar filmul nu a rămas în vechiul continent. Devenind o afacere bănoasă, încet, încet, începe să
treacă oceanul. Face o escală în Marea Britanie, unde George Albert Smith, regizor de film,
îl „îmbogățește” cu prim planul și John Willianson cu decupajul regizoral. Ajunge pe noul continent unde
găsește cele mai propice condiții pentru dezvoltare.

Un proiecționist, Edwin S. Poter, preia compania de producție a filmelor proprietate a lui Edison în
anul 1901. Trece la realizarea de filme de ficțiune. Nou este că acestea sunt cadre legate narativ.
Reprezentativ este producția „The Great Train Robbery” (1903) care transformă filmul într-un spectacol
comercial. Acesta se remarcă prin schimbari rapide de locații, acțiuni cu tren în mișcare. Pleacă de la
compania lui Edison la compania „Famous Players” (apoi „Paramount”), unde metoda sa regizorală este
depășită și se va întoarce la vechea sa meserie, proiecționist (1916).