PRIMA PAGINĂ AUDIO DESPRE NOI ÎNTÂLNIRILE MATRICEI REVISTA MATRICEA ROMÂNEASCĂ CONTACT

    

Tastați cuvintele cheie CAUTĂ

Identitate

Adrian Majuru: de ce au construit comuniștii apartamentele față-n

față și cum ne-a schimbat asta viața
05 Mar 2019

PDF   
  

De ce au au proiectat comuniştii blocurile din cartierele muncitoreşti în aşa fel încât să se audă totul prin pereţi?
Şi de ce sunt uşile faţă-n faţă, spre deosebire de modelul blocurilor interbelice?  Răspunsurile vin de la Adrian
Majuru, care este istoric şi antropograf, managerul Muzeului Municipiului Bucureşti şi profesor la Facultatea de
Arhitectură din Bucureşti.

De ce multora dintre bucureşteni li se pare foarte greu să găsească în Bucureşti locuri şi lucruri de
admirat? De ce pentru unii Bucureştiul e un oraş greu de suportat?

Dacă spuneţi că se întâmplă aşa, atunci e posibil ca în propria lor viaţă să existe stastiseală şi nimic
admirabil. Bun, trăim trepidant, într-un oraş mare, cu profesii care se modi că de mai multe ori într-o
singură generaţie, iar asta te pune în competiţie sincron cu mai multe generaţii, ceea ce-i un fapt nou
pentru mediul urban românesc.

Cum e Bucureştiul, aşa e toată România probabil. Nu?

Nu neapărat. Sunt viteze diferite, în funcţie de dinamica demogra ilor care trăiesc într-un oraş. În oraşele
cu o dinamică mai mare, competiţia este mai pronunţată şi este ca o lecţie darwinistă de viaţă. Bucureştiul
rămâne singurul studiu de caz pentru România din acest punct de vedere, ind în Balcani, după Istanbul,
oraşul cu cea mai mare dinamică a numărului de locuitori şi a profesiilor şi a circuitelor de informaţii şi
investiţii.

Dacă ne-am cunoaşte mai bine oraşul, el probabil ne-ar plăcea mai mult. Cum şi ce să facem ca să ne
placă să locuim în Bucureşti? Cum să-l privim?

A trăi frumos sau urât în Bucureşti ţine, în fond, de cum trăieşti tu. Eu am avut şansa, de exemplu, să ajung
să văd cum e să ajungi într-o casă uşor dezafectată şi să o faci optimistă. Însă am observat ceva care, până
la urmă, ţine de alegerea noastră atunci când avem această opţiune de a face alegerile despre care vreau
să vă povestesc. În perioada regimului comunist, ca şi în regimurile totalitare de cealaltă factură, a existat la
nivel ideologic întrebarea cum se poate modela prin locuire comportamentul unor mase cât mai largi, în
ideea de a rămâne supuşi sau de a vota cum dorea puterea. Primele informaţii interesante apar în timpul
lui Stalin în Rusia şi a fost preluat şi la noi prin sistemul de locuinţe ieftine. Făcute nu în timpul lui Dej, ci mai
ales după explozia noilor cartiere, după 1970: blocul ca stup de albine. Ideea în aceste construcţii este de a
elimina intimitatea. Şi din ecare cub locuit să se audă aproape tot.

Faptul că se aude prin pereţi este o intenţie a constructorului? Nu este un defect de fabricaţie?

Este ceva programat pentru o locuinţă ieftină. Nu acelaşi lucru se întâmplă în blocul interbelic. Bineînţeles,
este importantă şi suprafaţa utilă pentru ecare locuitor. Generaţia mea era norocoasă dacă avea ecare
copil camera lui, se întâmpla rar. Intimitatea ecăruia este relevantă: ecare să aibă camera lui, chiar dacă,
să zicem, baia este comună. Să poţi asculta muzică fără să deranjezi.

Spaţiul rezidenţial de intimitate elimină spaţiul afectiv rezidual cu

care te întorci acasă
Apoi, vecinătatea: uşile sunt una în faţa celeilalte, astfel încât vecinul să vadă cine vine la cel de vizavi. În
regimul de autoritate au existat oameni care au fost arestaţi pentru că veneau acasă cu foarte multe
alimente: de unde vine ăsta cu atâta zahăr, ulei, căci cartela spune altceva! Şi-l denunţa. Într-un bloc
interbelic veţi vedea că apartamentele nu sunt faţă-n faţă. Sunt mai puţine pe un palier şi nu sunt sincron,
astfel încât să e respectată măcar intimitatea calendarului vecinului tău. Apoi, apropierea dintre blocuri. În
Berceni, în Colentina, în Militari, sunt foarte apropiate, de la o fereastră vezi ce face celălalt. Spaţiile aerisite
le întâlnim în interbelic, dar şi în comunism, în Drumul Taberei  de pildă, care erau destinate altor categorii
profesionale, militari, dar şi din zona juridică, profesorală. A fost deci o anumită proiecţie a locuirii în
interbelic, pentru a elimina cartierele insalubre, încă de prin 1938-40, care erau la marginea Bucureştiului.
Militari, Balta Albă erau prelungiri insalubre ale oraşului şi conţineau adesea şi părţi din comunele
suburbane. Se doreau a cartiere de locuinţe muncitoreşti, pentru familii obişnuite care trăiau dintr-un
singur salariu – femeile erau în general casnice până la Al Doilea Război Mondial. Şi însemnau o casă cu o
grădină. Ce diferenţă între un om care locuieşte într-un bloc şi iese pe un palier întunecat la etajul 5, într-un
cartier muncitoresc, şi altul care iese dintr-o altă periferie, Prelungirea Ghencea de pildă – cam greu cu
tra cul, e-adevărat – dar are un spaţiu tranzitiv între stresul din afara spaţiului privat şi casă. Şi este
grădina. Unde te mai opreşti, mai faci nişte planuri e când pleci, e când te întorci. Iar spaţiul ăsta
rezidenţial de intimitate elimină spaţiul afectiv rezidual cu care te întorci acasă.

Comuniştilor nu le-a plăcut spaţiul ăsta de libertate, grădina…

Locuinţele construite pentru ei erau foarte frumoase, bulevardele Mircea Eliade şi Primăverii ne stau drept
mărturie. Pe decidenţi să nu-i plângem.

Dar standardul acesta nu era pentru poporul proletar.

În statul muncitorilor şi ţăranilor să nu existe pentru ei măcar o solidaritate ideologică, este destul de trist.
Că de aia exista şi statul, din solidaritate ideologică: dă-le un pic de libertate. Or, când le iei şi hrana zilnică
şi şansa de a trăi măcar un pic din libertatea ta… atunci s-ar putea s-o păţeşti. La scară istorică, întotdeauna
tirania a sfârşit rău.

Faptul că acum românii trăiesc în continuare în cartiere supraaglomerate, gen Titan, Berceni, ce
efect are asupra mentalităţii lor şi asupra felului în care-şi văd viaţa?

Anxietate. O continuă anxietate despre care iniţial îţi spui ”am avut o zi proastă”, dar ea continuă. Şi poate
aluneca în depresie dacă ai slăbiciuni. Şi se manifestă prin certuri din nimic cu partenerul sau lucruri care
nu-ţi ies la birou sau în viaţa pe care ţi-o construieşti.

Dar sunt milioane de români care s-au născut la bloc şi sunt perfect adaptaţi acestui ecosistem al
cartierului. Aparent, ei nu s-ar adapta la curte, nu s-ar descurca.

Nu ştiu dacă există cu adevărat astfel de oameni, eu am drept reper blocul în care am locuit până la 40 de
ani. Acolo mi-au rămas mulţi dintre colegii de şcoală primară. Între timp, m-am mutat la curte în afara
oraşului, e adevărat, ceva chiar mai mic decât apartamentul din care am plecat: e bine să ai ceea ce-ţi
permiţi, că după aceea cheltuielile cresc. Dar asta s-a întâmplat pentru că, spre deosebire de colegii mei
care au rămas, am trecut o treaptă peste ceea ce în general se poate face în acel mediu social. Dacă ai mulţi
prieteni în mediul acela şi anturajul te modelează, s-ar putea să rămâni acolo. Anturajul ar trebui să-ţi e
divers, din cartiere diferite. De obicei liceul mixează anturajul, dar depinde unde-l faci. Iar în timpul studiilor
universitare, deşi sunt precare astăzi cu durata de doar trei ani, întâlneşti tineri din aproape toată ţara,
ceea ce e un mare avantaj, pentru că pe culoarele acestor călătorii ai ocazia să cunoşti, să călătoreşti. Să
rămâi în zona blocului şi a cartierului nu este bine nici pentru plămânii sociali, prin care respiră ţara.

Sunteţi directorul general al Muzeului Municipiului Bucureşti. Celor care nu ştiu multe despre acest
muzeu vă rog să le descrieţi instituţia pe care o conduceţi şi importanţa ei pentru bucureşteni.

Este un muzeu pavilionar: sunt 10 muzee deschise, iar două sunt în curs de reabilitare. În 2014, când am
preluat această funcţie, mi-am dat seama că, dacă i-ai dat întâlnire unei fete la Muzeul Municipiului
Bucureşti, te-ar aşteptat la Muzeul de Istorie. Şi ratai întâlnirea! Drept urmare, pentru a elimina confuziile
şi a exista un brand identi cabil, MMB are din 2014 un manual de identitate vizuală distinct. Fiecare
entitate a noastră este vizibil decupată cotidian cu multe elemente, avizier, steaguri, logo-ul speci c alături
de logo-ul nostru. Palatul Suţu este central, este sediul social al Muzeului, şi de asta este prezent mai mult
decât celelalte, dar încercăm să adunăm acest buchet în mintea celor care doresc să ne descopere.

Ne faceţi câteva recomandări de weekend din muzeele reunite sub egida MMB?

Vă recomand pe Calea Victoriei 151 să începeţi cu Muzeul Vârstelor, care se a ă la Casa Filipescu-Cesianu,
este primul muzeu cu pro l de antropologie urbană din România, unde în mansardă mai avem seara
spectacole de teatru, concerte de muzică clasică. Apoi să coborâţi pe Calea Victoriei şi pe stânga veţi întâlni,
pe strada Henri Coandă, Muzeul George Severeanu, singurul muzeu din Bucureşti unde putem vedea o
colecţie de antichităţi din Egiptul antic până în perioada postbizantină, colecţionate de George Severeanu în
anii 1930 şi apoi donate. El a fost primul director al Muzeului nostru. În preajmă este Observatorul
Astronomic, de preferinţă de vizitat seara. El are şi o expoziţie permanentă, Fabrica de Stele, mai ales că
este însoţită şi de realitate augmentată. Coborând spre Universitate, în spatele Bibliotecii Centrale veţi
întâlni Muzeul Theodor Aman, una dintre puţinele reşedinţe de artist deschise. Casa este proiectată de
Aman, mobilierul e făcut de el, evident şi tablourile. Iar când ajungeţi la Universitate, acolo este Palatul
Suţu, unde veţi vedea că întreaga clădire este deschisă pentru public, inclusiv parterul, în care până în urmă
cu un an şi jumătate erau birourile administrative. Un adevărat vehicul cultural.

Victor Damian
Contributor la Matricea Românească

Ţi-a plăcut ce ai citit? Aşteptăm mai jos comentariile tale!

3 Comments Sort by Top

Add a comment...

Mihaela Jorascu
fiind nascut in 1931 am trait cu totul altfel in Tiisoara in casa cu 1 etaj, ajuns in Bucuresti in 1952 a inceput blocul tip 1930-40 apoi blocul tip comunist
si in final prin sansa iar la parter dar asta a fost soarta unei parti doar a generatiei care am 'gustat' abisurile comuniste, refacerea in constructie si mai
aes in mentalitate este un vis, sperand ca ese definitiv al trecutului ar trebui vazut ce a fost bun si ar trebui salvat gerneratiei IT fast-forward, si mai
ales a necesitatii absolute a ceeace se cheama -nu stiu daca asa se scrie in engleza: change our imnds (dar in toate!) mult noroc!
Like · Reply · 30w

Casian Sarbu
Interesant.
Like · Reply · 30w

Grosu Maria-Ancuta
DA, MI-A PLACUT FOARTE MULT CEEA CE AM CITIT !!
Like · Reply · 31w

Facebook Comments Plugin

PDF   
  

Constituţia României, Articolul 33

Proiect cultural naţional al
(1) Accesul la cultură este garantat, în condiţiile legii.

(2) Libertatea persoanei de a-şi dezvolta spiritualitatea şi de a accede la

valorile culturii naţionale şi universale nu poate îngrădită.

(3) Statul trebuie să asigure păstrarea identităţii spirituale, sprijinirea

culturii naţionale, stimularea artelor, protejarea şi conservarea
moştenirii culturale, dezvoltarea creativităţii contemporane,
promovarea valorilor culturale şi artistice ale României în lume.

Articolele postate pe matricea.ro nu reprezintă în mod necesar opinia Matricei Românești sau a Bulboacă și Asociații SCA. Întreaga responsabilitate asupra opiniilor exprimate revine autorilor

Copyright 2016 - 2019 Asociaţia Culturală Matricea Românească. Termeni şi condiţii | Politica de confidenţialitate