Sunteți pe pagina 1din 2

Împăratul Galben

Între istorie și legendă

A creat și schimbat multe lucruri. Numeroase invenții și descoperiri i-au fost atribuite, printre
care scrierea, armele, roata, bărcile, busola, remediile medicinale, banii. A construit palate și
case. Se spune că este întemeietorul civilizației chineze. Până la începutul secolului al XX-lea,
a fost considerat un personaj istoric real ce a primit cu timpul o mulțime de atribute legendare,
prin faptele lui extraordinare. Azi, mulți istorici susțin că a fost o figură mitologică căreia i s-
au dat însușiri umane.

Împăratul Galben este unul dintre împărații chinezi legendari și un erou cultural, inclus în
grupul celor Trei Auguști și Cinci Împărați. Tradițional, se spune despre guvernarea lui că a
fost o perioadă de aur, fiind numit un “împărat binevoitor și înțelept – împăratul ideal”.

Legenda spune:

Avea patru chipuri cu care privea în patru direcții, permițându-i să vadă tot ce se petrece în
lume. Putea să comunice direct cu zeii prin rugăciunile și sacrificiile lui. Când călătorea prin
împărăția lui, mergea cu un car de culoarea fildeșului tras de dragoni și un elefant, iar suita
era acompaniată de tigri, lupi, șerpi și ireale păsări Phoenix.

Cum spunea un istoric, multe din aceste povești despre Împăratul Galben dezvăluie mai
multe despre perioada când au fost născocite decât despre timpul pe care ar fi trebuit să-l
descrie.

Despre el, cel umanizat, se povestește că se numea Xuan Yuan și a trăit undeva în provincia
Henan. A fost un nomad, conducător al unui mare trib din care făcea parte, până când a
transformat viața tribală într-o civilizație a lumii. În mitologia chineză, el i-a ajutat și învățat
pe vânătorii din tribul lui să își construiască adăposturi, să domesticească animale și să cultive
porumb.

Era extrem de inteligent și a putut să vorbească la scurt timp după ce s-a născut. La 15 ani,
știa totul. Ca adolescent, era abil, ca adult era amabil și capabil, ca bătrân era înțelept și
persistent.

O legendă spune că era șchiop și oamenii nu l-au dorit să le fie conducător. El a inventat însă
un cărucior, pentru a merge mai bine, care a fost apoi transformat în car de război și astfel a
reușit să câștige o mulțime de bătălii cu alte triburi pe care în cele din urmă le-a unificat.
Atunci, oamenii l-au acceptat ca lider și l-au numit Huangdi – în chineză, Huang este un
simbol pentru pământul galben, iar ca semn de apreciere au adăugat di care înseamnă împărat.

În ‘Însemnările istorice”, Shiji, Sima Qian(145-86 î.d.C.) scria: “acţiona conform principiilor
naturii (Cerului şi Pământului), ale artei divinaţiei, ale vieţii şi ale morţii, şi cultiva grâne şi
plante sezoniere.”

Se spune că într-una din călătoriile lui a ajuns într-o livadă de duzi unde o fată se ocupa de
creșterea viermilor de mătase. A aflat atunci că oamenii de acolo poartă haine de mătase, în timp de
poporul lui purta frunze și lână. Impresionat, a învățat de la fată cum se produce mătasea și, mai
mult, s-a și îndrăgostit de ea și a luat-o de soție.

Povestea spune că, după mulți ani de domnie, obosit și slăbit s-a retras într-o colibă simplă din
curtea palatului. Postul, rugăciunea și meditația l-au ajutat să descopere calea – Tao, care a
devenit una din principalele filosofii și credințe în China.

A trăit peste o sută de ani după care a plecat din această viață și a devenit nemuritor. Într-o
zi, un dragon galben a coborât din paradis pentru a-l lua pe Împăratul Galben cu el.
Împăratul știa că nu se poate opune destinului și a plecat cu dragonul. În drumul lor spre
paradis, când au zburat peste muntele Qiao, Împăratul Galben i-a cerut voie dragonului să-l
lase să meargă să-și mângâie poporul care îi plângea moartea. Oamenii strigau și puneau
haine pe el, pentru a încerca să-l țină pe pământ. Totul a fost în zadar, Împăratul Galben a
plecat pentru a-și împlini destinul și a lăsat pe pământ doar hainele. Oamenii i-au îngropat
hainele în Muntele Qiao și au înălțat apoi un mausoleu în cinstea bunului Împărat Galben.

În muntele Qiao, la aproximativ 200 de kilometi nord de orașul Yan’an, provincia Shaanxi, se
află mausoleul legendarului Împărat Galben. Mausoleul este cel mai important monument al
Chinei antice, numit primul mausoleu al Chinei. În timpul festivalului Qing Ming,
Sărbătoarea Morților, care de obicei are loc în 5 aprilie, locuitori din diferite părți ale țării vin
aici pentru a comemora amintirea Împăratului Galben. Muntele este acoperit cu o pădure
imensă de chiparoși, de sute de ani, iar unul dintre aceștia are 19 metri înălțime și un trunchi
de aproape 10 metri. Legenda spune că a fost plantat de însuși Împăratul Galben, cu peste
patru milenii în urmă.

În mijlocul pădurii se înalță templul și mausoleul pentru un împărat pe care orice popor și l-ar
fi dorit, dacă ar fi existat.

S-ar putea să vă placă și