Panțiru Gabriel

H 113
Facultatea de istorie

Forme de expresie religioasă în pre. și protoistorie. Cultele teutoniene și

uraniene în pre. și protoistorie în neolitic

Trecerea la noile moduri de viaţă, neolitice şi eneolitice, cu întreg ansamblul de

transformări, a determinat şi o profundă modificare a spiritualităţii producătorilor,
materializată într-o “revoluţie” spirituală neolitică şi eneolitică1. Trebuie remarcat, pe de o
parte, că în Orient, acolo unde noul mod de viaţă s-a impus printr-o evoluţie firească, poate fi
sesizată o anumită continuitate spirituală între paleoliticul superior, epipaleolitic şi neolitic, în
cadrul reprezentărilor plastice, vorbind despre modul în care cultul fecundităţii şi fertilităţii
din epoca pietrei evoluează spre noi forme ale cultului fecundităţii şi fertilităţii din neolitic.
Astfel stau dovadă statuetele feminine de piatră sau cuplurile, redate uneori în poziţii
explicite de acuplare, descoperite în unele aşezări natufiene sau aparţinând perioadei
preceramice (PPNA). Pe de altă parte, mai ales în neoliticul central şi nord-vest european, se
observă o împletire între vechile tradiţii spirituale epipaleolitice și mezolitice şi cele neolitice
vehiculate prin migraţie sau aculturaţie, conferind o anumită originalitate spiritualităţii
neolitice şi eneolitice2.
În spiritualitatea neolitică, a existat o legătură directă, între fertilitatea femeii (mamă) şi
fertilitatea pământului-mamă, exprimată printr-o mare varietate de manifestări ale
agricultorilor şi crescătorilor de animale, în principal: sanctuare şi locuinţe de cult, complexe
de cult, plastică antropomorfă şi zoomorfă aflată în diferite asocieri etc.. Aşa cum a arătat
Jacques Cauvin, de la începuturile neoliticului s-a configurat, în Orient, cuplul fundamental
femeie–taur, implicând cele două componente telurică şi solară (uraniană) ale cultului
fecundităţii şi fertilităţii3, vorbind de o revoluţie mentală și a simbolurilor. Asemenea
elemente ale spiritualităţii neolitice se observă în cadrul sanctuarelor de la Çatal Hüyük, unde
erau reprezentate bucranii aflate în asociere cu imagini feminine, redate în poziţie de naștere
şi cu scene de vânătoare cultică a taurului, sau la Hacilar, cu o plastică antropomorfă deosebit
de expresivă . Din zona orientală, aceste manifestări spirituale s-au răspândit spre zona
europeană, urmând direcţia de deplasare a comunităţilor neolitice care au neolitizat Europa de
sud-est şi balcano-carpatică. Din punct de vedere spiritual, lumea neolitică carpato-balcanică,
care făcea parte din Vechea Europă , concepută ca o extensie a Lumii Vechi, reprezintă un fel
de Orient după Orient, multe forme ale spiritualităţii transmiţându-se direct sau indirect. În
acest context se înscriu sanctuarele, locuinţele şi complexele de cult, plastica antropomorfă şi
zoomorfă, feminină şi masculină, din lumea cicladică, egeeană şi balcano-carpatică, care
prezintă, uneori, mari asemănări cu manifestările şi realităţile din zona orientală. Cu cât se

1
Catherine Perlès, The early neolithic in Greece,The first farming communities in Europe,
Cambridge University Press, 2001, p. 255-256.
2
Ibidem, p 258-260.
3
Vasile Chirica, Dumitru Boghian, Arheologia preistorică a lumii, Neolitic și eneolitic,
Editura Helios Iași, 2003, p 21-22 .

1
avansează spre Europa Centrală, vechile tradiţii spirituale orientale se estompează şi, deşi se
menţin, arată o îmbinare originală, în cadrul complexului cultural liniar-ceramic, între
gândirea comunităţilor neolitice colonizatoare şi vechiul fond epipaleolitic/mezolitic, care a
fost asimilat. De aceea, reprezentările plastice antropomorfe şi zoomorfe, feminine şi
masculine, sunt mult mai rare, fiind realizate, mai ales, pe ceramică, cultul fecundităţii şi
fertilităţii având alte forme de expresie, mai puţin evidente din punct de vedere arheologic.
Este foarte posibil ca, de la începuturile neoliticului încă, să se fi configurat panteonurile cu
paleodivinităţi, care s-au individualizat în perioadele ulterioare, şi sunt cunoscute din epoca
bronzului, între care divinităţile vegetaţiei, naturii şi/sau dragostei aveau un loc bine definit
(Iştar sau Aştarte şi Dumunzi sau Tamuz, Isis şi Osiris, Cybele, Gea, Demeter etc.), chiar
dacă nu mai aveau locul central4.
În ceea ce priveşte ritul funerar, se crede că şi acesta era legat de cultul fecundităţii şi
fertilităţii. Diversitatea riturilor funerare de înhumaţie exprimă variante ale unor concepţii
închegate, parţial moştenite din paleoliticul superior şi epipaleolitic și mezolitic. În anumite
zone, mai ales europene, şi-au făcut loc, de la începuturile neoliticului, la început rar, riturile
funerare ale incineraţiei, care denotă o anumită modificare spirituală, legată de afirmarea
cultului şi divinităţilor solare şi de credinţele potrivit cărora numai corpul era trecător iar
sufletul sau spiritul era nemuritor5, practici care se vor afirma în epoca bronzului.
În domeniul spiritual, este vizibilă a anumită continuitate din perioada anterioară,
materializată prin prezenţa statuetelor feminine, de piatră şi argilă arsă (El-Khiam din
Iordania, Mureybet dinSiria), care denotă o configurarea a unui nou cult al fecundităţii şi
fertilităţii şi de naşterea unei mitologii proprii comunităţilor neolitice de cultivatori de plante
şi crescători de animale. La acestea se adaugă statuetele antropomorfe şi zoomorfe de lut,
descoperite la Ganj Dareh. De asemenea, cuprinderea coarnelor de taur în pereţii unor
locuinţe şi a bucraniilor de taur, îngropate în banchete de lut , sunt legate, probabil, de
dezvoltarea unui cult al taurului, considerat, poate, ca acolit masculin al Zeiţei-Mamă şi a
unei hierogamii incipiente6. Ca rit funerar, a continuat să se practice inhumaţia, defuncţii
fiind depuşi, în poziţie chircită, într-o groapă din locuinţă. Există şi cazuri în care craniile
desprinse de corp erau păstrate într-un loc aparte.
În ceea ce priveşte viaţa spirituală, se observă o înmulţire şi diversificare a statuetelor
antropomorfe şi zoomorfe, legate de cultele agricole, construirea unor sanctuare (Çayönü) şi
o îmbogăţire a practicilor funerare. Au fost descoperite cranii modelate cu lut şi var, având
ochii modelaţi cu scoici (Jerichon), cranii depuse pe postamente de argilă, independent de
morminte (Mureybet IV), sau aranjate în sanctuare (Çayönü), demonstrând, probabil,
existenţa unui cult al strămoşilor.
În cadrul culturii Çatal Hüyük foarte bine reprezentate sunt construcţiile sanctuar. Aceste
construcţii sacre aveau altare dispuse pe platforme, obiecte rituale (rânduri de glezne de tauri,
zeiţe-mamă sculptate în relief unde erau bucranii aflate în asociere cu reprezentări feminine,
redate în poziţii anatomice şi scene de vânătoare cultică a taurului. În decorarea sanctuarelor
era mai complicat, realizându-se frize pictate în care sunt redaţi vulturi urmărind oameni

4
Vasile Chirica, Dumitru Boghian, op. cit., p. 24.
5
Catherine Perlès, op. cit., p 263-265.
6
Ibidem, p 269-271.

2
acefali. De asemenea, în pereţii sanctuarelor erau încastrate maxilare de mistreţ şi cranii de
vultur cu ciocurile vizibile. În cadrul mobilierului casnic de cult, se încadrează statuete ale
“zeiţelor-mamă”, “stăpânei animalelor” 7, reprezentări de leoparzi, bouri, mistreţi şi amulete.
Legate probabil de cultul funerar sunt oasele descărnate în prealabil, depuse în saci de piele
sau bucăţi de pânză, împreună cu diferite obiecte(în cutii de lemn): bucăţi de carne, migdale,
mărgele (pentru femei) şi arme (pentru bărbaţi), în gropi săpate sub podeaua locuinţelor. Sunt
menţionate morminte secundare, defuncţii neavând, uneori, cranii, în timp ce cranii izolate
erau depuse în sanctuare. Toate aceste elemente de cult, vorbesc de o spiritualitate deosebit
de elaborată, care s-a transmis, în lumea europeană.
În Europa, în cadrul complexului cultural Protosesklo-Sesklo domeniul spiritual este
reprezentat printr-o construcţie sanctuar, împărţită în trei nave, prin şiruri de stâlpi (Nea
Nikomedia), cu un bogat inventar cultic, compus din statuete ale Zeiţei-Mame şi piese depuse
votiv (topoare şlefuite, lame, rondele de lut, vase etc)8. De asemenea, legate de cultul
fecundităţii şi fertilităţii, sunt numeroasele statuete antropomorfe feminine, redând un tip
uman asianic, cu ochii bridaţi, în formă de boabe de cafea, reprezentările zoomorfe şi bogata
simbolistică geometrică. În cadrul ritului funerar se cunosc înhumări individuale sau
familiale, unii defuncţi fiind depuşi pe o parte sau pe abdomen, precum şi incineraţii de copii,
ambele tipuri de morminte fiind înzestrate cu un inventar particular (vase, ofrande etc). Mai
târziu, în cadrul culturii Sesklo, de cultul fecundităţii şi fertilităţii, exprimat în diferite rituri şi
practici, sunt legate statuetele antropomorfe pictate, imagini ale Zeiţei-Mamă, altarele,
sigiliile cu simboluri geometrice şi spiralo-meandrice. Ritul funerar este cunoscut foarte
puţin, fiind vorba de morminte individuale sau colective, în poziţie chircită, însoţite de un
inventar specific.
În concluzie, spiritualitatea neolitică cunoaște o dezvoltare și diversificare față de perioada
paleolitică și epipaleolitică, cultele principale din neolitic, fiind cultul fecundităţii şi
fertilităţii, femeia având rolul de zeitate supremă în societățile neolitice, ritul funerar principal
este înhumația, iar spre sfâșitul neoliticul începe să apară și incinerația.

7
Vasile Chirica, Dumitru Boghian, op. cit., p 30-31.
8
Ibidem, p 85-86.

3
Bibliografie:
Perlès, Catherine, The early neolithic in Greece,The first farming communities in Europe,
Cambridge University Press, 2001.
Vasile Chirica, Dumitru Boghian, Arheologia preistorică a lumii, Neolitic și eneolitic,
Editura Helios Iași, 2003 .