Sunteți pe pagina 1din 13

Epafra, omul pe care Dumnezeu l-a folosit

Lectii din exemplul de conducător spiritual al lui Epafra

Calităţile de lider spiritual ale lui Epafra

Epafra este omul lui Dumnezeu pentru care Duhul Sfânt l-a mânat pe Pavel să-l includă în mărturia
Scripturilor, deşi nu într-o formă prea extinsă. Cu toate acestea, o serie de calităţi necesare unui adevărat
lider spiritual sunt evidenţiate de cuvintele apostolului Pavel care-l descriu pe acesta şi se presupun să se
găsească în viaţa fiecărui lider creştin.

Când spui "mare conducător creştin" sau, "ilustru lider religios" toată lumea se gândeşte la un Augustin,
la un Martin Luther, la un Tyndale, Wesley, sau Spurgeon, ş.a.m.d. Când întrebi care personaje biblice se
potrivesc acestei descrieri, toţi se gândesc la un Moise, la Avraam, la un Iosua, la Pavel, Petru, sau Ioan.

Totuşi Epafra este un ilustru "erou necunoscut", al Scripturilor, al lui Dumnezeu şi nu al oamenilor. Despre
el se poate spune că, "Dumnezeu nu l-a salvat ca să fie o senzaţie ci un slujitor!". El nu era piesa
principală a unei lucrări dar influenţa şi calitatea lui de conducător a schimbat definitiv destinul etern al
colosenilor, de exemplu.

Un faimos dirijor a spus odată: "Cel mai dificil instrument la care să cânţi este vioara a doua.
Să găseşti un violonist care să cânte la vioara a doua cu entuziasm, este o problemă. Dar dacă nu
ar fi vioara a doua, nu am avea armonie într-o orchestră!"

De câte ori aţi auzit pe cineva care a fost întrebat ce face cum răspunde cu o incredibilă modestie şi în
acelaşi timp, cu o mare stângăcie, că, "El doar repară maşini", sau "Eu doar strâng gunoiul",
"Eu doar lucrez cu cărbunele"? Răspund cu un ton al vocii care pare să spună că ei sunt "un nimenea"
pentru că nu fac nimic important. Întotdeauna mă simt stânjenită când cineva răspunde aşa pentru că
mi se pare evident că aceştia nu înţeleg cât de importanţi îi sunt lui Dumnezeu ca indivizi.

Nu auziţi, atunci când deveniţi creştini, de toate modalităţile minunate prin care puteţi să slujiţi
Bisericii? Cum aflaţi că Dumnezeu îi dăruieşte pe unii din copiii Săi cu darurile propovăduirii,
învăţăturii sau ale păstoririi? Nu se întâmplă ca atunci să vină cineva la biserica voastră ca să cânte
despre Isus şi să lase pe toată lumea cu gura căscată datorită incredibilei performanţe? În tot acest
timp, tu stai în scaunul tău şi-ţi spui, "de-aş avea măcar unul dintre aceste daruri, aş sluji şi eu
Domnului !?"

Astfel mulţi creştini suferă de teribile sentimente de nepotrivire (inadecvenţă) şi inferioritate pentru că
nu se văd dăruiţi şi puşi în aceste poziţii de proeminenţă publică. Această atitudine nu duce decât la
stagnarea lucrării lui Dumnezeu, datorită reticenţei lor de a-şi sufleca mânecile şi a se implica crezând
în inferioritate darurilor sau poziţiilor lor. Majoritatea înţeleg foarte greşit ce înseamnă să-i slujeşti
Domnului!

(Melody Green, "The Unsung Heroes")

Vă amintesc de pilda "cioarei lui Esop"! Nu există slujbă neînsemnată în Trupul lui Hristos!

Ce este un "erou necunoscut"? Definiţie

Un "erou necunoscut" al lui Dumnezeu îl reprezintă pe cel ce îndeplineşte eficient o (sarcină)


responsabilitate esenţială a unei lucrări recunoscute, dar el însuşi şi numele lui, nu beneficiază de aceeaşi
recunoaştere şi nu sunt asociate acelei lucrări. În cazul lui Epafra, aceasta a fost isprăvnicia lui Pavel de
propovăduire a Evangheliei şi învăţare a Neamurilor. Când se vorbeşte despre această lucrare nimeni nu se
gândeşte la "colegul de slujbă" al lui Pavel, responsabil pentru evanghelizarea celor din Colose. Şi totuşi
chiar Pavel îl numeşte aşa - tovarăşul lui în această importantă slujbă. Mai departe vom învăţa de ce el s-a
dovedit vrednic de participarea lui la ea!

Epafra, un "câştigător" de suflete

"Necunoscutul" Epafra a fost omul ce a jucat un rol esenţial în evanghelizarea şi convertirea locuitorilor
creştini ai Colose-ului. El a fost folosit cu eficienţă de Dumnezeu în aducerea compatrioţilor săi la
cunoştinţa adevăratului Dumnezeu, aşa cum s-a revelat El în Hristos.

Epistola către coloseni este cartea pe care Pavel a scris-o din Roma, în timpul uneia dintre întemniţările sale.
A fost scrisă cam în acelaşi timp cu Filimon, Efeseni şi Filipeni.

Din descrierea lui Pavel, odată, reiese că Epafra era un "câştigător de suflete". Ce este un "câştigător de
suflete"? Un iubitor de oameni! (vezi, Samuel Brengle, "The Soul Winner") Despre Epafra se poate spune
că şi-a iubit concitadinii! Se poate spune acelaşi lucru despre noi?

Câteva dintre principalele calităţi pe care trebuie să le aibe liderii spirituali pot fi găsite înschiţa de
caracter pe care i-o face Pavel lui Epafra. Deşi apariţiile sale în Scriptură sunt foarte puţine, multe calităţi se
pot vedea la el privind la următoarele pasaje: Coloseni 1:3-8; 4:12,13, Filimon 23. O altă referinţă ce-l
poate privi pe Epafra se găseşte în Fapte 20:28. Să studiem care sunt aceste calităţi care l-au făcut să
fie "omul folosit de Dumnezeu" în Colose şi să-l stimuleze pe Pavel să-l includă în relatarea scrisă a
Scripturilor!

Coloseni 1:3-8 "Mulţămim lui Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, căci ne rugăm
neîncetat pentru voi, şi am auzit despre credinţa voastră în Hristos Isus, şi despre dragostea, pe care o
aveţi faţă de toţi sfinţii, din pricina nădejdii care vă aşteaptă în ceruri şi despre care aţi auzit mai
înainte în cuvântul adevărului Evangheliei, care a ajuns până la voi şi este în toată lumea, unde dă
roade şi merge crescând, ca şi între voi. Şi aceasta, din ziua în care aţi auzit şi aţi cunoscut harul lui
Dumnezeu, în adevăr, cum aţi învăţat de la Epafras, prea iubitul nostru tovarăş de slujbă. El este un
credincios slujitor al lui Hristos pentru voi, şi ne-a vorbit despre dragostea voastră în Duhul".

Indiciile sunt clare:

- Epafra le-a predicat colosenilor, Evanghelia. Este probabil ca el să fi întemeiat Biserica Colosenilor,
dar nu putem spune în mod sigur. Cert este că le-a "adus" acestora evanghelia! Prin aceasta el a fost un
tovarăş de slujbă al lui Pavel: "prea iubitul nostru tovarăş de slujbă" (v.7)

Unii cred că el l-a auzit pe Pavel predicând Evanghelia în Efes - Fapte 19:10

Nu doar că el a fost un "evanghelist", ci a fost şi un "învăţător" - unul care a făcut ucenici:

- Epafras este cel ce i-a învăţat în realitate despre harul lui Dumnezeu şi cum se trăieşte în el. Nu s-a
limitat doar la o predicare a Evangheliei şi apoi să-i lase pe ucenici "în plata Domnului", cum se face
astăzi! Dragostea lui faţă de sufletele oamenilor l-a motivat să se implice în ucenicia lor şi în învăţarea
lor să păzească tot ceea ce Isus a poruncit (vezi, Mat.28). Este ceea ce un bun lider trebuie să facă!

Evanghelizarea "prescurtată"

Aceasta este Partea mai grea a evangheliei, la care prea puţini se prind s-o îndeplinească! (Ilustraţie: Ouăle
de măgar - "Cred că ne-am pierdut măgarul!" "Nu-i nimic, nu cred că aş fi vrut să ar aşa de repede!")

Ce se întâmplă cu cei ce au primit Evanghelia dar nu au fost zidiţi în învăţătura apostolică este lesne de
imaginat. Multe din eforturile evanghelistice ale zilelor noastre sunt schilodite şi prescurtate în felul acesta.
Îi conduc pe mulţi la Hristos, dar nu se deranjează deloc să-i înveţe întreg sfatul lui Dumnezeu şi "ucenicii"
lor ajung să trăiască vieţi duble, să cadă în capcanele sistemelor religioase abuzive ce mimează o falsă
autoritate şi condiţionează creşterea lor spirituală de îndeplinirea regulilor lor scrise sau nescrise. Aceasta
este "evanghelizarea prescurtată".

Exemplul local: Ce s-a întâmplat la un moment dat cu evanghelizările pe care le făceau Joe şi Craig este că
roada lor era aruncată exact în gura lupilor! Dar, slavă Domnului că s-au angajat în cele din urmă nu doar în
evanghelizare ci şi în învăţare! Multe vieţi îşi continuă deriva dacă nu sunt ancorate în învăţătura sănătoasă a
Scripturilor iar Epafra a demonstrat din plin această preocupare arătându-le celor din cetatea lui atât o
aplicaţie vie a harului lui Dumnezeu, fiind unul care l-a cunoscut şi care a trăit în el, dar şi învăţându-i
despre el pe aceşti noi credincioşi coloseni. Epafra i-a ancorat bine pe coloseni în învăţătura biblică despre
harul lui Dumnezeu.

Epafra nu doar i-a adus la Hristos, dar i-a şi învăţat cum să trăiască în harul Lui! Acesta trebuie să fie
un aspect nelipsit din evanghelizarea cuiva şi Epafra l-a îndeplinit cu credincioşie. El le-a adus mesajul şi le-
a lăsat în urmă un exemplu practic inconfundabil. Este ceea ce un adevărat lider face!

Un slujitor credincios al Lui Hristos

În versetul 7 Epafra mai este numit de Pavel şi "un credincios slujitor al lui Hristos pentru voi", nu pentru
el! Nu doar că a acordat întâietate celor din adunare - "pentru voi" - dar le-a fost timpul accesibil creştinilor
din ea (nu Isus ne învaţă aceasta?) şi disponibil lor. El le-a slujit pentru că îi era întâi supus şi disponibil lui
Hristos.

Generalul William Booth, fondatorul Armatei Salvării a fost odată întrebat care este secretul
uimitoarei lui vieţi creştine. Booth a răspuns: "I-am spus Domnului că poate avea cât vrea din
William Booth" ("că-l poate avea pe întregul William Booth")!

Definiţie

El era, "un slujitor al lui Hristos" - "slujitor al lui Isus Hristos este cel ce a fost cumpărat de către Acesta cu
un preţ si ca prin urmare este al stăpânului său, de care depinde si căruia îi datorează supunere
necondiţionată, căruia îi slujeşte cu bucurie, bucurându-se în acelaşi timp de o libertate perfectă, aşteptându-
şi şi primindu-şi răsplata de la El" (William Hendricksen, "Exposition of Colossians and Philemon"; Grand
Rapids: Baker Book House, 1964, pag.191)

Epafra, liderul slujitor

Acest om a fost Prototipul de "lider slujitor" al Lui Hristos. Pavel le spune colosenilor că, el a fost
slujitorul lui Hristos "pentru voi". Că, el nu intrase în lucrare pentru a-şi sluji lui şi pentru a avea nevoile lui
împlinite, ci a venit pentru a dărui altora şi a sluji nevoilor celorlalţi. El slujea lui Hristos, spre folosul lor!
Acest fel de conducător este rar. Mulţi se oferă să conducă ca şi slujitori pentru ceea ce pot fi sau deveni.
Pentru folosul lor. Oricare ar fi acesta. Mulţi pretind că-i slujesc lui Hristos, şi poate o fac. Dar pentru ce?
Sau, pentru cine? Pentru ei înşişi sau pentru semeni? Aceasta este diferenţa pe care Pavel o remarcă la
Epafra (avea un ochi bun!) şi care a fost vizibilă şi la Timotei:

Filipeni 2:20-21 "Căci n-am pe nimeni, care să-mi împărtăşească simţirile ca el, şi să se îngrijească
într-adevăr de starea voastră. Ce-i drept, toţi umblă după foloasele lor, şi nu după ale lui Isus Hristos."

Toţi?

Nu vă şochează un pic afirmaţia lui Pavel, de aici? Nu, "majoritatea" umblă după foloasele lor, ci "toţi"!!!
Cel puţin, am spune fiecare în sine, "eu unul, nu umblu după foloasele mele!". Dar, Pavel spune, "toţi", până
în clipa când dovedesc contrariul. Şi aceia care au făcut-o au fost recunoscuţi de el: Timotei, nu a umblat
după folosul (interesul) lui. Epafra, la fel. El a slujit lui Hristos, pentru alţii, nu pentru el!
Când o să putem noi fi confirmaţi de ceilalţi lideri şi de ceilalţi buni creştini că, slujim lui
Hristos, nu pentru noi, ci pentru ceilalţi? Când vor vedea toţi oamenii cărora spunem că le
suntem slujitori că într-adevăr le slujim lor, şi nu nouă? Ce trebuie să facem pentru asta?
Atunci, când o vom face se va putea spune acelaşi lucru şi despre noi.

"Pentru alţii", nu pentru noi!

Din acelaşi motiv şi noi trebuie să intrăm în lucrarea de slujire. De curând am fost martor din nou la abuzul
unor slujitori ai lui Dumnezeu veniţi să slujească altora, de către unii care de mult trebuiau să slujească la
rândul lor, altora!

4 Calităţi ale lui Epafra

Iată, deja am dedus patru calităţi esenţiale ale exemplului de lider spiritual pe care ni le oferă
Epafra: 1) câştigător de suflete 2) ziditor şi învăţător de suflete (pastor?) 3) slujitor credincios al lui
Hristos 4) slujitor al celorlalţi.

Pentru Epafra a sluji altora în interesul altora a căpătat întâietate în viaţa lui şi văzând aceasta, colosenii l-
au urmat. În momentul când slujim pentru noi, în interesul nostru, s-ar putea să-i ademenim pe unii să ne
urmeze, dar asta până se vor trezi înşelaţi.

Care este diferenţa între aceste calităţi şi criteriile conducerii din 1Timotei 3 şi Tit 1? În timp ce
criteriile îl califică pe un om pentru a ocupa o asemenea poziţie într-o biserică, calităţile pe care le are îl fac
potrivit pentru a o ocupa. Criteriile privesc condiţiile care trebuiesc îndeplinite. Calităţile privesc motivaţiile
ce trebuiesc avute.

Un om poate fi calificat dar nu şi potrivit. Mulţi dintre noi am cunoscut tragedia aceasta când am terminat
liceul. Am fost calificaţi să lucrăm pe strung, să operăm un calculator, dar nu eram în stare să o
facem! Concluzie: criteriile califică în exterior, iar calităţile îl califică pe un om în interior.

Ilustraţie

Modelul "Lăstunului" (sau, al Trabantului!) îndeplinea criteriile unei maşini şi totuşi era greu să spui că
acesta era o maşină. Avea roţi, motor, faruri, scaune, volan, caroserie, etc. Deci se încadra (califica) drept
"maşină". Însă, calitatea lui ca şi maşină era foarte îndoielnică. De aceea, un om poate absolvi o facultate, un
seminar şi să îndeplinească criteriile dar să nu posede calitatea interioară care să-l califice pentru conducere
spirituală. De aceea, mulţi indivizi care posedă toate recomandările sunt incompetenţi, deoarece le
lipseşte caracterul necesar.

Multor oameni educaţi le lipseşte "facultatea bunului simţ"

Lumeşte vorbind, nu cunosc mulţi oameni care să aibe atât pregătirea cât şi caracterul care să-i facă
competenţi şi eficienţi, cât şi plăcuţi şi buni! Cunosc totuşi un om care are, cred, două facultăţi, este
doctorand şi care repară maşini de spălat la orfelinate! Aceşti oameni sunt rari şi sunt preţioşi! Totuşi, aceştia
ar trebui să conducă atât în Biserică cât şi în lume.

Mulţi oameni ies pregătiţi şi educaţi de pe băncile şcolilor, dar nu şi calificaţi şi competenţi şi având caracter.
Exemplele abundă:

- tata cu funicularul!

- Inginerii de la mine la muncă!

- doctorii au nevoie de rezidenţiat exact din acest motiv!


- exemplul lui Derickson cu electroniştii foarte bine pregătiţi cu note mari la şcoală, dar, ...a căror
calitate a muncii prestate era extrem de inferioară. Au stricat toate sistemele electronice ale navei pe
care servea în asemenea hal încât au trebuit să stea în docuri pentru reparaţii mai multe luni de zile.
Erau tinerii ingineri electronişti calificaţi, pregătiţi? Da! Dar, erau capabili, pricepuţi? NU!! decât după
mult timp.

"Îndeplinirea de către cineva a criteriilor necesare conducerii spirituale nu înseamnă neapărat şi


posesiunea calităţilor indispensabile ei!"

"Odată cu poziţia un om nu primeşte autoritatea şi calitatea caracterului de care are nevoie".

Dacă s-au rânduit nişte criterii ce trebuiesc îndeplinite pentru conducerea Bisericii sunt acestea suficiente
pentru ca cineva să conducă în Biserică? Cu toate că standardul stabilit de Dumnezeu pentru conducerea
spirituală nu este respectat în zilele noastre, aplicarea lui cu stricteţe nu va duce la înlăturarea problemelor
din conducerea spirituală? Nu, dacă omul respectiv nu are şi caracterul şi calităţile de caracter necesare
pentru a putea conduce! Cred că este ceea ce Pavel ne învaţă prin exemplul lui Epafra! Epafra avea
calităţile.

Calităţile "eroului necunoscut" al Lui Dumnezeu

Aşa numiţii "eroi necunoscuţi" nu sunt mai perfecţi decât cei cunoscuţi, dar pentru că şi-au dăruit în
întregime inimile, cresc repede, chiar în obscuritatea slujbei lor, se maturizează repede în harul lui
Dumnezeu iar frumuseţea caracterului lor creştin este evidentă. Următoarele calităţi se întâlnesc la această
categorie de oameni:

Credinţă - pentru că el ("eroul necunoscut") este convins că Dumnezeu vede tot ce face el şi crede cu
neînfricare că El îl va răsplăti pe măsură.

Viziune - iată că nu poţi fi nici măcar un obscur lucrător fără a avea viziune! Pentru că acesta are capacitatea
de a vedea întreg "scenariul", chiar dacă el joacă un rol mărunt în el. Chiar dacă ocupă puţin din întreaga
imagine de ansamblu a lucrării.

Smerenie - deoarece se bucură să lucreze în echipă şi să fie doar un membru oarecare al echipei, ce are
totuşi un singur ţel comun. Poate să slujească alături, sub, alţii, fără să primească atenţie şi fără să i se
atribuie vreo glorie personală. Slujeşte fără să aibe vreo promisiune de răsplată materială, sau una aflată în
orizontul pământesc al lumii acesteia!

Credincioşie - fiindcă el se poate depinde de el pentru împlinirea nevoilor ce apar. Este, de încredere. Că se
va devota la satisfacerea lor cât mai bine cu putinţă şi cât mai creativ posibil.

Înţelepciune - pentru că realizează că lucrurile pe care el le face cel mai bine îi va stimula şi încuraja pe alţii
să se apuce de lucrurile pe care ei le fac cel mai bine, care vor duce la progresul spiritual al Bisericii şi la
înaintare Împărăţiei lui Dumnezeu în lume.

Curaj - pentru că este dispus să se pună în situaţia în care este nevoit să se încreadă complet în Isus.
Lucrează într-o situaţie în care este lipsit de "cârjele" laudelor oamenilor şi a celebrităţii. Nu-i este teamă de
obscuritate!

(Adaptare după, Melody Green, "The Unsung Heroes")

Eu văd toate aceste calităţi la Epafra!

Epafra a fost un optimist în lucrarea Lui Dumnezeu - O foarte, foarte importantă calitate.

Epafra şi-a apreciat biserica lui. A vorbit-o de bine!


De la el Pavel şi Timotei au auzit "despre credinţa lor (a colosenilor) în Hristos Isus, şi despre dragostea pe
care o au faţă de toţi sfinţii" (v.4). Şi tot el le-a vorbit despre, "dragostea lor în Duhul" (v.8). Epafra le-a
vorbit acestora de aspectele pozitive ale bisericii lui. Nu a avut probleme biserica lui? Citiţi restul cărţii!
Gnosticismul, legalismul, erau doar câteva din problemele pe care le aveau colosenii. Însă, mintea lui Epafra
era preocupată de aspectele pozitive pentru că putea să vadă lucrarea lui Dumnezeu din semenii lui (fraţii şi
surorile lui de credinţă) şi avea încredere în El că va duce la bun sfârşit lucrarea începută în ei. Epafra a
fost entuziasmat de ceea ce Dumnezeu făcea în mijlocul lor, nu de ceea ce diavolul instiga. La fel trebuie
şi noi să fim!

Cum îi priviţi voi pe ceilalţi creştini? Îi criticaţi tot timpul sau le recunoaşteţi şi părţile bune? Când unul din
noi are probleme ca şi lideri spirituali îi ridicaţi cu speranţă sau îi doborâţi de tot?

Mintea lui Epafra a fost ocupată de ceea ce Dumnezeu făcea în mijlocul fraţilor săi, deşi el nu se afla acolo.
El era întemniţat împreună cu Pavel în Roma (vezi, Filimon 23). Fiindcă a văzut că Pavel le scria o scrisoare
el a cerut să-i salute pe coloseni şi din partea lui, ceea ce ne arată că avea sentimente dragi faţă de ei. Îi
iubea şi a dorit să-i salute. Dumnezeu este interesat de oamenii care sunt interesaţi de oamenii lor! Şi îi
foloseşte!

Cine a fost Epafra?

"Epafra, care este dintr-ai voştri, vă trimete sănătate" (Col.4:12). "Unul din numărul vostru". Un
compatriot de-al vostru. Ca să purificăm o formulă uzată, "un concetăţean de-al vostru". Când este nevoie de
lucrători pentru a îndeplini diferitele slujbe necesare potenţiali lideri se află printre noi. În numărul nostru.
Ca şi trup, Hristos ne-a făcut compleţi. De aceea, este sigur că se găsesc oamenii de care e nevoie chiar
printre noi pentru slujbele ce rămân nefăcute şi pentru nevoile neîmplinite încă.

Întrebarea care se pune este de ce Epafra s-a ridicat la aceea proeminenţă a slujitorului pe care Pavel s-a
grăbit să i-o recunoască? care au fost calităţile sale?

Col.4:12 "Epafra, care este dintr-ai voştri, vă trimete sănătate. El, rob al lui Hristos, totdeauna se
luptă pentru voi în rugăciunile sale, pentru ca, desăvârşiţi şi deplin încredinţaţi, să stăruiţi în voia lui
Dumnezeu."

Încă odată Pavel remarcă spunând că Epafra este "robul lui Hristos". El s-a pus la dispoziţia Stăpânului şi
Mântuitorului pentru lucrul Lui. Era devotat Lui.

Pavel este impresionat de el!

Îl vedem pe Pavel foarte impresionat de acest personaj. Întâi, îi spune "prea iubitul nostru tovarăş de
slujbă", apoi "credincios slujitor al lui Hristos" (pentru voi) (1:7), apoi, "robul lui Hristos" (4:12) şi în
Filimon îl numeşte "tovarăşul meu de temniţă" (23) şi declară că el este motivat în tot ceea ce a făcut pentru
"ai săi", "de o mare râvnă"! Într-adevăr, Pavel a fost impresionat de acest om!

"Dă-mi o sută de oameni care să nu se teamă de nimic altceva decât de păcat şi să nu vrea nimic decât pe
Dumnezeu, şi voi zgudui lumea. Nu-mi pasă nici un pic dacă aceştia vor fi clerici sau laici, pentru că
doar astfel de oameni vor răsturna împărăţia Satanei de pe pământ şi o vor ridica pe cea a lui
Dumnezeu!"

"În slujirea lui Dumnezeu este mai bine să te uzezi decât să rugineşti" Episcopul Cumberland

"O, învaţă-ne Doamne, să-ţi slujim aşa cum meriţi. Să ne dăruim fără să ne socotim. Să ne luptăm fără
să luăm în seamă rănile, să trudim fără să dorim să ne odihnim, să lucrăm şi să nu cerem altă răsplată
decât aceea de a ştii că facem voia Ta" Ignatius of Loyola
Devotamentul şi credincioşia sunt calităţi fără de care cineva nu poate fi un conducător spiritual. Dacă ar fi
să contrastăm toate aceste calităţi enumerate de Pavel la acest om cu cele obişnuite la liderul natural am
avea, "imposibilul nostru coleg", "neseriosul nostru angajat din personalul bisericii", "liderul egoist",
"interesat personal", "robul pasiunilor lui", "indiferentul nostru conducător". Vi se potrivesc vreuna dintre
aceste descrieri?

Viaţa de rugăciune a lui Epafra

"El, rob al lui Hristos, totdeauna se luptă pentru voi în rugăciunile sale, pentru ca, desăvârşiţi şi deplin
încredinţaţi, să stăruiţi în voia lui Dumnezeu." (Col.4:12)

Totuşi cea mai importantă explicaţie a ridicării lui Epafra, unul de-al lor, la rangul de lider spiritual al
colosenilor se găseşte privind la viaţa lui de rugăciune. El a fost un om ce se ruga!

O menţiune unică în scrierile lui Pavel!

De obicei noi îl vedem pe Pavel încurajând bisericile spunându-le că se roagă pentru ei, dar în acest caz
Pavel menţionează rugăciunile pe care altcineva le făcea pentru ei. Şi nu orice fel de rugăciuni! Este de fapt
o ipostază unică în epistolele lui Pavel: să-i încurajeze pe creştinii dintr-un anume loc cu rugăciunile altuia,
ale unuia care provenea din mijlocul lor. El a fost impresionat de viaţa de rugăciune a lui Epafra.

Nu este o încurajare să ştii că unii se roagă pentru tine şi pentru lucrarea ta? Eu cunosc astfel de încurajări!

Epafra ştia să se roage: "totdeauna se luptă pentru voi în rugăciunile sale". Rugăciunile lui Epafra nu erau
superficiale, ci ele constituiau o muncă spirituală.

Următoarele aspecte sunt demne de menţionat cu privire la viaţa de rugăciune a lui Epafra:

I. Se ruga "întotdeauna". Viaţa lui de rugăciune era ordonată şi consecventă. Luca 18:1 ne spune
că, "Isus le-a spus o pildă, ca să le arate că trebuie să se roage necurmat, şi să nu se lase". Cât de mulţi
dintre noi ne oprim din rugăciune pentru ceva sau pentru cineva pentru simplul fapt că ce-am cerut nu s-a
făcut încă? Cât de mulţi dintre noi ne lăsăm repede fiindcă nu ni se răspunde imediat? Nu aşa se roagă nişte
lideri spirituali şi nu aşa îl vedem pe Epafra că s-a rugat!

II. Rugăciunile sale erau pentru alţii - de mijlocire. Se ruga cu o ţintă: "pentru voi". Liderii spirituali ai
oamenilor sunt doar cei ce roagă pentru aceştia. Aş îndrăzni să spun că nu-i conduci mai departe decât o fac
rugăciunile tale. Cei ce conduc într-adevăr sunt cei ce-i aduc pe oamenii lor înaintea tronului lui Dumnezeu,
în rugăciune.

"Oamenii pe care-i conduci nu vor avansa mai mult spiritual decât îi duc rugăciunile tale"

C.H.Spurgeon are ceva de spus despre a conduce prin rugăciune:

"Slujitorul care nu roagă pentru lucrarea lui este fără îndoială un om îngâmfat si încrezut pentru că se poartă
ca si cum s-ar descurca singur (în slujba lui) si nu are nevoie de ajutorul lui Dumnezeu. Totuşi ce mândrie
deşartă să ne închipuim că predicile noastre pot fi singure atât de puternice încât să-i aducă pe oameni la
Dumnezeu, fără lucrarea Duhului Sfânt".

Vezi, "O viaţă eficientă de rugăciune", de Chuck Smith. 3 citate!! Temă: de citit ce se spune despre
rugăciunile lui Epafra.

De astfel de oameni este nevoie în conducerea bisericii, şi cu siguranţă că aceasta va prospera şi va fi


condusă bine.
"Epafra, care este dintr-ai voştri, vă trimete sănătate. El, rob al lui Hristos, totdeauna se luptă pentru voi în
rugăciunile sale, pentru ca, desăvârşiţi şi deplin încredinţaţi, să stăruiţi în voia lui Dumnezeu. Căci vă
mărturisesc că are o mare râvnă pentru voi, pentru cei din Laodicea şi pentru cei din Ierapole".

III. Epafra se ruga inteligent. Se ruga pentru nişte lucruri exacte care erau conforme voii lui
Dumnezeu pentru coloseni!

Ce se ruga pentru ei?

- să fie desăvârşiţi
- să fie deplin încredinţaţi
- să stăruiască în voia lui Dumnezeu

Cu un asemenea om Biserica se zideşte şi se consolidează. Creştinii vor umbla în voia lui Dumnezeu. Epafra
este prototipul de om pe care Dumnezeu îl foloseşte!!!

Râvna mare a lui Epafra, pentru alţii!

Şi iată, că Pavel îşi ia asupra lui să le "mărturisească" că Epafra are "o mare râvnă" pentru ei. Despre care
dintre voi, liderii voştri, ar putea să spună un asemenea lucru? Le slujiţi celorlalţi cu un asemenea zel, vă
rugaţi atât de insistent încât ei să mărturisească bisericii întregi că aveţi o mare râvnă pentru ei? Prin ce se
arăta râvna aceasta a lui Epafra? Prin permanente corectări, sfaturi şi îndemnuri neîncetate să trăiască vieţi
demne de Dumnezeu? Nu, ci prin rugăciunile lui insistente şi fierbinţi! Liderii nu conduc doar prin studii,
sfaturi, îndemnuri şi îndreptări ale membrilor bisericii, ci şi prin rugăciune. Ea ocupă un loc important
în conducerea lor spirituală. De fapt, fără rugăciune, aceasta este mai puţin decât spirituală!!

Vezi, E.M.Bounds! (Temă pentru acasă: Predicatorul şi rugăciunea)

Epafra avea o viziune pentru misiune!

Dar, observaţi şi acest lucru la Epafra! Râvna lui mare nu era doar pentru cei din Colose, ci şi pentru cei
din Laodicea şi Ierapole! (4:13) Mintea lui era preocupată de răspândirea Evangheliei şi de edificarea
sfinţilor de pretutindeni, nu doar din satul lui. El se pusese în avangarda misiunii Bisericii! Îi era tovarăş de
slujbă lui Pavel şi evident că se implicase alături de el în întemeierea de biserici şi în întărirea lor în credinţă.

Epafra avea compasiune pentru cei pierduţi şi este calitatea ce-l pune pe un om în conducerea spirituală.
Nu un simţ al responsabilităţii te aduce în lucrare, ci o dorinţă puternică a inimii de a-i vedea pe oameni
mântuiţi şi zidiţi în Hristos. Nu indiferenţa, ci mila pe care mulţimile rătăcite, confuze şi lipsite de dragostea
unui păstor spiritual, ţi-o stârnesc este ceea ce te va atrage în lucrare şi te va ridica ca şi lider spiritual!! Atâta
vreme cât ai o viziune îngustă, mărginită care nu-ţi permite să vezi starea spirituală deplorabilă a mulţimilor
nu vei putea să conduci şi să iniţiezi nimic pe plan spiritual. Epafra a văzut nevoia dincolo de Colose şi a
avut o râvna atât pentru ei cât şi pentru mulţi alţii.

Propulsarea unui om în misiunea Bisericii, în ducerea mai departe a Evanghelie este ceea ce-l ridică
şi-l învredniceşte să conducă spiritual. Compasiunea pentru mulţimi constituie o parte vitală a
capacităţii lui de lider. El va conduce atâta vreme cât va avea milă pentru cei pierduţi! Epafra a
avut compasiune pentru coloseni şi a fost astfel omul pe care Dumnezeu l-a folosit în cetatea lui.

Te întrebi dacă eşti chemat să devi un lider spiritual? Mai bine întreabă-te dacă-ţi pasă de starea
sufletelor oamenilor! Dacă-ţi pasă că mulţimii întregi se îndreaptă ameţitor către un destin etern de suferinţă
şi separare de Dumnezeu. Întreabă-te dacă măcar clipeşti atunci când vezi oamenii suferind în mâna liderilor
corupţi ai societăţii şi ai Bisericii? Dacă eşti dispus să suferi ocară pentru binele altora?

Iată de ce Epafra a fost "Omul pe care Dumnezeu l-a folosit" în oraşul lui. Să recapitulăm calităţile pe care
le-am observat la el: devotat, viaţă de rugăciune, râvnă mare pentru alţii, o viziune pentru misiune,
compasiune, slujitor, iubitor de suflete, ...iată câteva dintre principalele ingrediente care formează caracterul
unui lider spiritual.

Două dintre ele ies îndeosebi în evidenţă. Avea o preocupare pentru semenii lui în rugăciune şi slujirea lor.

Exemplu: Îmi amintesc de răspunsul cuiva la întrebarea "Ce te preocupă pe tine cel mai mult?"
"Faptul că părinţii nu-l cunoşteau pe Hristos!" Aceasta este o adevărată preocupare de lider creştin!

Era preocupat atât de condiţia spirituală a celor din biserica lui, cât şi a celor din bisericile din
Laodicea şi Ierapole (Epafra, nu avea o viziune îngustă!), situate la aprox. 12 km una de cealaltă. Poate
că i-a întâlnit şi pe locuitorii acestor oraşe, le-a predicat Evanghelia, împreună cu Pavel şi i-a învăţat. În
Col.1:7 pe Epafra este folosit termenul de "diacon" (slujitor). Evident că era un lider al acelei biserici - un
lider slujitor! Istoria şi tradiţia ne indică că mai târziu a devenit un prezbiter al bisericii din Colose şi apoi a
fost martirizat tot acolo. Numele său, care este prescurtarea lui Epafroditus, înseamnă "frumos şi atrăgător"!
Însă nu fireşte, ci era un lider ce atrăgea prin spiritualitate! Un nume potrivit pentru un lider spiritual.

Atât de mulţi lideri ai biserici sunt pregătiţi astăzi şi totuşi rămân lipsiţi de multe din calităţile văzute la
Epafra. Nu se găsesc oameni ai rugăciunii în amvoanele bisericilor de astăzi, nu se găsesc slujitori ai
adunărilor (în schimb, dictatori!), nu se găsesc oameni preocupaţi de bunăstarea spirituală a creştinilor!

Un bun pastor mărturiseşte cum atunci când i-a spus tatălui său că va deveni un slujitor al Bisericii el i-a
răspuns, "Bine, astăzi se câştigă bine acolo!" Mă tem că slujirea poate deveni o ocupaţie sau o carieră pentru
mulţi, cum de altfel şi este privită în majoritatea cercurilor religioase ale vremii noastre, şi nu o vocaţie. Că
ea va fi un serviciu, un loc de muncă ca oricare altul, şi nu o dăruire a noastră altora ca şi robi ai lor pentru
Hristos şi slujitori ai nevoilor lor! Adevăratul lider spiritual este omul care întruneşte calităţile studiate astăzi
la Epafra: om al rugăciunii, slujitor credincios al lui Hristos, nu pentru el ci pentru alţii, un om preocupat de
starea spirituală a celorlalţi, şi un vizionar.

"Cine este omul pe care Dumnezeu îl foloseşte?"

de, Samuel Logan Brengle (adjunctul Generalului William Booth, fondatorul Armatei Salvării)

Cu ceva timp în urmă stăteam de vorbă cu un patron creştin care spunea: "Oamenii vor ca Dumnezeu să-i
folosească, dar El nu poate! Aceştia nu-i sunt dăruiţi, nu sunt smeriţi, nu vor să înveţe de la El şi nu sunt
sfinţiţi. O mulţime de oameni vin ca să lucreze în magazinul meu, dar nu-i pot folosi pentru că nu sunt
pregătiţi pentru lucrarea mea. Când am nevoie de cineva, dau anunţ şi caut omul care-mi trebuie, timp de
mai multe zile. Dacă-l găsesc îl pun la încercare să văd dacă-mi este de folos sau nu".

Adevărul este că Dumnezeu foloseşte pe oricine poate şi-i foloseşte pe oameni în funcţie de cât de bine sunt
pregătiţi pentru lucrarea Lui. De aceea, în loc de a se ruga Lui atât de mult pentru a fi folosiţi de El, mulţi ar
trebui să se analizeze singuri dacă sunt utilizabili (dacă pot fi folosiţi) lui Dumnezeu. Dumnezeu nu poate
folosi chiar pe oricine vrea, pe orice candidat, pretendent, după cum nu putea nici patronul de magazin. Ci
doar pe aceia care sunt, "sfinţiţi şi folositori Stăpânului" şi "destoinici (pregătiţi) pentru orice lucrare bună"
(2Tim.2:21; 3:17), şi doar pe cei care sunt nişte "Onisimi" (folositori) spirituali (Filimon 11), Dumnezeu îi
binecuvântează cu utilitate în Împărăţia Lui. Dumnezeu este pornit vijelios în căutarea bărbaţilor şi femeilor
pe care să-i folosească, dar trebuie să treacă peste sute şi mii înainte să găsească un singur om care să-i fie
folositor!

Cine a fost Samuel Logan Brengle?

Samuel Logan Brengle a slujit în Armata Salvării peste 40 de ani. Pe când era tânăr şi lucra ca şi evanghelist
a refuzat oferta tentantă de a păstori o foarte influentă şi afluentă biserică şi în schimb a ales să înscrie ca
slujitor în Armata Salvării. Atunci William Booth, fondatorul Armatei Salvării l-a abordat pe Brengle
admonestându-l: "Brengle, tu aparţii acelei categorii periculoase de oameni! Tu ai fost propriul tău şef prea
mult timp încât nu cred că ai vrea să te supui disciplinei Armatei Salvării! Noi suntem o armată şi pretindem
ascultare!" Neînfricat, în 1887 Brengle s-a alăturat Armatei şi a fost de îndată trimis să lucreze la lustruitul
bocancilor într-o pivniţă întunecată. După puţin timp a început să se mire de aparenta lui pierdere de timp şi
talent. Ispitit în inima lui să caute o promovare rapidă, el s-a rugat: "Îmi îngrop eu, Doamne, talentele? Asta-
i tot ce au să-mi ofere mai bun în Armata Salvării? Sunt eu neînţelept (un fraier)?" Imediat ce s-a rugat a şi
primit răspunsul văzându-l în minte pe Isus îngenunchiind şi spălând picioarele ucenicilor. L-a putut vedea
pe Domnul lui săvârşind o muncă atât de "neimportantă"!

Cu ani mai târziu, Brengle a scris despre perioada în care a lustruit bocanci spunând: "A fost cea mai bună
pregătire de care puteam avea parte. Atunci am practicat umilinţa. Aceea experienţă mi-a oferit cheia cu care
să descui inimile tuturor oamenilor umili din întreaga lume pentru următorii 40 de ani!"

Astfel Brengle a descoperit la faţa locului adevăratele cerinţe pe care trebuie să le îndeplinească omul care
vrea să fie folosit de Dumnezeu. Trăind în acest fel el a fost ţinut minte de aceia care l-au cunoscut ca un
evanghelist eficace ce l-a iubit şi slujit pe omul de rând. Acest articol a fost preluat din una din cărţile sale
"Helps to Holiness", publicată prima dată în 1896.

Atitudinea, nu aptitudinea!

Biblia spune că, "Domnul Îşi întinde privirile peste tot pământul, ca să sprijinească pe aceia a căror inimă
este întreagă a Lui" (2Cronici 16:9). O, cât de mult Dumnezeu doreşte să te folosească! Însă mai înainte ca
tu să-i ceri să te folosească, fă ca inima ta să-i aparţină toată Lui şi atunci te poţi aştepta ca Dumnezeu să
facă lucruri mari prin tine!

Când Dumnezeu caută pe cineva care să lucreze în via Lui, El nu întreabă întâi, "Este respectivul talentat?
Este bine educat? Are o voce puternică? Este elocvent în rugăciune? Vorbeşte bine?" ci mai degrabă
întreabă, "Este inima lui întreagă a Mea? Este el/ea sfânt (ă)? Are dragoste de oameni? Vrea să umble prin
credinţă şi nu prin sentimente? Mă iubeşte atât de mult şi are o încredere atât de mare în dragostea Mea
pentru el, încât să ştie că este folosit chiar şi atunci când nu o vede? Va obosi şi va renunţa când va fi greu şi
va înfrunta corectarea Mea încercând să-l pregătesc pentru a fi folosit şi mai mult? Sau, va putea spune ca şi
Iov, "Chiar dacă Mă va ucide, eu încă voi nădăjdui în El"? (Iov 13:15, engleză)

Studiază el Cuvântul Meu şi meditează asupra lui, zi şi noapte, pentru ca să fie atent să trăiască după tot ce
este scris în el? (Iosua 1:8) Se bizuie el pe sfaturile Mele şi va căuta întotdeauna să fie călăuzit de Duhul
Meu Sfânt? Sau va fi încăpăţânat şi independent ca şi un catâr şi un cal care trebuiesc struniţi cu frâul?
(Psalmul 32:9) Va căuta să le facă pe plac oamenilor şi va trăi pentru plăcerea lui, sau va fi dispus să-şi
aştepte răsplata de la Mine căutând doar slava care se cuvine şi este a Singurului Dumnezeu? (Ioan 5:44)
Predică el Cuvântul şi este pregătit în timp şi ne la timp? (2Tim.4:2) Este blând şi smerit cu inima?
(Mat.11:29)

Când Dumnezeu găseşte un asemenea om, îl va folosi. Dumnezeu va avea o asemenea prietenie cu omul
acela, între ei se va găsi o asemenea simpatie reciprocă, dragoste şi încredere, încât în scurt timp ei vor
deveni "lucrători împreună"!

Complet dăruit, complet util

Pavel a fost un astfel de om: cu cât îl băteau mai mult, îl biciuiau şi încercau să scape de el, cu atât mai mult
Dumnezeu l-a folosit. În cele din urmă l-au aruncat în închisoare însă cu o credinţă nezdruncinată Pavel a
declarat: "sufăr până acolo că sunt legat ca un făcător de rele (infractor!). Dar Cuvântul lui Dumnezeu nu
este legat" (2Tim.2:9). El a declarat Cuvântul lui Dumnezeu şi nici demonii nici oamenii nu au putut să-l
încătuşeze. A penetrat zidurile închisorii în care Pavel s-a aflat şi s-a împrăştiat în toate continentele
traversând toate mările. De-a lungul veacurilor a mărturisit veştile glorioase ale binecuvântatei Evanghelii,
răsturnând împărăţii, domnii ale răului şi aducând peste tot mângâiere, lumină şi mântuire inimilor
îngreunate de păcat.
Cuvintele şi faptele măreţe ale lui Pavel mai rodesc şi astăzi, după aproape două mii de ani, după ce
duşmanii lui au crezut că l-au redus la tăcere. De când i-au tăiat capul şi au crezut că au scăpat de el,
utilitatea lui Pavel a sporit şi mai mult iar cuvintele sale continuă să influenţeze şi astăzi. "Ferice de acum
încolo de morţii, cari mor în Domnul!" -,,Da", zice Duhul; ,,ei se vor odihni de ostenelile lor, căci faptele lor
îi urmează!" (Apoc.14:13). Cât de surprins va fi Pavel în ziua judecăţii când va primi toată comoara pe care
şi-a strâns-o în ceruri şi moştenirea veşnică care-l aştepta!

Bine, rob bun! Înainte de a deveni util trebuie să fi făcut "utilizabil"!

Pavel a trăit zile negre. I-a scris lui Timotei şi i-a spus: "Ştii că cei ce sunt în Asia toţi m-au părăsit..."
(2Tim.1:15). Studiaţi viaţa lui Pavel din Faptele Apostolilor şi din epistole şi veţi vedea ce conflicte şi
descurajări Pavel a trebuit să înfrunte. Aveţi curaj! Credeţi că sunteţi nefolositori, dar nu sunteţi. Încredeţi-vă
în Dumnezeu!

Isus doreşte şi aşteaptă să te folosească, dar întâi cere-i să te facă utilizabil. Dacă tu te asiguri să fi drept
înaintea lui Dumnezeu şi să fi umplut de Duhul Lui Sfânt, Isus se va asigura să facă râurile de apă vie să
ţâşnească din inima ta şi să binecuvânteze toată lumea! Atunci şi tu vei fi surprins în Ziua Judecăţii să vezi
ce mare îţi va fi răsplata în comparaţie cu cantitatea mică de muncă şi sacrificiu.

"The soul winner"

de Samuel L.Brengle (o adaptare)

Câştigătorul de suflete trebuie să aibe puterea conducerii spirituale, iar conducerea spirituală rezultă din
Duhul, nu din naştere, din rang sau titlu, din educaţie sau din circumstanţele vieţii. Acesta este secretul
puterii neînsemnaţilor ofiţeri ai Armatei Salvării ce provin din păturile umile ale societăţii.

Iosif a fost un tânăr prizonier atunci când a fost aruncat într-o temniţă egipteană, însă el a umblat cu
Dumnezeu şi "Domnul îi dădea izbândă în tot ce făcea" (Gen.39:29), fiindcă era cu el şi astfel şi-a căpătat
poziţia meritată la dreapta Faraonului.

Pavel era un deţinut al romanilor de pe o navă de sclavi, fiind dus în grabă la curtea de judecată a Cezarului.
Însă în ziua când Dumnezeu a făcut să fiarbă apa mării iar vântul şi valurile au sfărâmat corabia pe care se
aflau, oamenii pierzându-se de tot cu inima, datorită adevăratei lui autorităţi spirituale Pavel a devenit
îndreptăţitul stăpân al tuturor sufletelor celor de pe vas (vezi, Fapte 27).

Conducerea spirituală nu se dobândeşte sau se obţine prin promovare, ci în urma multor rugăciuni,
lacrimi şi mărturisiri ale păcatului, se capătă după multe cercetări de sine şi smeriri înaintea lui
Dumnezeu, în urma lepădării de sine, a lepădării curajoase a oricărui idol al inimii şi se primeşte doar
după o îndrăzneaţă, definitivă şi necompromiţătoare îmbrăţişare a crucii cât şi pentru o privire
neabătută, fixată pe veci asupra lui Isus răstignit. Nu se ajunge la ea căutând lucruri mari pentru sine
(Ieremia 45:5), ci mai degrabă pentru că asemenea lui Pavel am socotit acele lucruri care erau
câştiguri, pierdute pentru Hristos şi având drept valoarea gunoiului (Filip.3:7,8).

Acesta este un preţ mare, însă trebuie plătit fără preget de toţi cei vor să fie mai mult decât nişte lideri
cu numele, ci adevăraţi lideri spirituali ai oamenilor - lideri a căror putere să fie recunoscută şi
resimţită de către cele trei lumi: în cer, pe pământ şi în iad!

Moise şi-a format calităţile de lider spiritual refuzând să fie numit "fiul fiicei lui Faraon" şi preferând să
înveţe ascultarea şi disciplina în singurătatea Madianului, păstorind şi păzind oile socrului său. Plecând din
palatele faraonului s-a ales cu ocara lui Hristos pe care a considerat-o "o mai mare bogăţie decât comorile
Egiptului" (Evrei 11:26).

De aceea, liderii spirituali nu sunt făcuţi sau aleşi de oameni, sau de către vreun efort al acestora. Nici
conferinţele, nici sinoadele, şi nici comitetele nu-i pot face lideri, ci numai Dumnezeu.
Puterea spirituală care este rezultatul unei vieţi sfinte, cât şi a oricărei vieţi, de la a licheenilor de pe pomi, la
cea a arhanghelului de la tron, vine de la Dumnezeu. De aceea, cei ce aspiră la această conducere spirituală
să-i plătească preţul şi s-o primească de la Dumnezeu!

Cine i-a făcut pe Ilie şi pe Ioan Botezătorul, nişte oameni ai sălbăticiei, profeţii care au înspăimântat regi şi
au făcut să tremure naţiuni? Dumnezeu.

Cine l-a dus pe semeţul Moise din universităţile Egiptului şi din palatele Faraonului în spatele pustiei unde l-
a ţinut 40 de ani, pregătindu-l printre oi şi străini, aducând înapoi pe blândul lider dar neclintitul Eliberator al
câtorva milioane de sclavi? Cine l-a făcut dătătorul legii şi izvorul divin al jurisprudenţei mondiale?
Dumnezeu.

Cine l-a luat pe pruncul Samuel şi i-a pus în gură cuvinte profetice pe care le-a rostit vârstnicului preot Eli,
fiind ridicat ca lider spiritual al Israelului? Dumnezeu.

Cine l-a luat pe băiatul David, învăţat să grijească nişte oi nevinovate şi răbdătoare, i-a pus curajul în inimă
şi i-a întărit braţul pentru a se lupta cu leul şi ursul şi a doborî gigantul? Cine i-a dat priceperea de a conduce
armatele Israelului încât femeile să cânte că Saul a omorât cu miile iar David cu zecile de mii? Dumnezeu.
Ce i-a făcut pe bătrânii lui Israel să vină la el după moartea lui Saul şi să-i spună, "...Aşa vorbeşte Domnul
oştirilor: ,Te-am luat de la păşune, de la oi, ca să fii căpetenie peste poporul Meu, peste Israel" (2Sa
7:8)? Nu calitatea unui lider investit de Dumnezeu?

De ce i-a scos Dumnezeu în evidenţă pe aceştia şi le-a dat puterea ce n-a avut-o nici un om? Fiindcă pentru
aceştia Dumnezeu era autoritatea finală. El era pentru ei Realitatea supremă. L-au crezut pe Dumnezeu, l-au
căutat. S-au temut şi înfricoşat doar de El. De El au ascultat. Puterea lor de conducători s-a bazat pe relaţia
lor spirituală cu El, pe profunzimea părtăşiei şi apropierii lor de Dumnezeu.

Ei erau plini de Dumnezeu. Reţineţi acest lucru. Dacă vă temeţi că va veni vremea când serviciile voastre nu
vor mai fi apreciate sau dorite, că veţi aruncaţi într-un colţ şi uitaţi, atunci să ştiţi că un om plin de
Dumnezeu nu poate fi dat la o parte. Dacă este aruncat în deşert, cum au făcut cu Isus şi cu Ioan Botezătorul,
oamenii vor ieşi din cetăţi şi vor veni cu miile la ei. Dacă vor fi aruncaţi într-un beci sub pământ, cum au
făcut cu John Bunyan în închisoarea Bedford-ului, oamenii vor trece pe acolo şi-şi vor pleca urechea să
asculte. L-au izolat pe Pavel într-o închisoare, dar focul Duhului Sfânt din inima lui a împrăştiat cuvintele lui
care astăzi încă influenţează şi direcţionează mentalitatea miilor de oameni, care aprind şi inflamează
sentimentelor altora mai mult decât au făcut-o atunci. Iudeii şi Romanii au crezut că au scăpat de el
decapitându-l ca pe un câine, dar după două milenii influenţa lui este în creştere şi va fi pe deplin
demonstrată la sfârşitul veacurilor!

Pot oamenii anihila puterea unei vieţi aflată în mâna lui Dumnezeu? Când Dumnezeu alege să
folosească un om, nimic şi nimeni nu poate zădărnici intenţia Lui. Închisorile în care aceştia zac devin
"staţiile de transmisie ale Universului (releele lui!)", se transformă în adevărate "centrale telefonice" ale lui
Dumnezeu pe care El le foloseşte pentru a răspândi pretutindeni mireasma vieţii Fiului Său.

Dar deşi această putere şi capacitate de conducere spirituală poate fi menţinută, ea este totuşi un lucru subtil
ce se poate pierde pentru totdeauna.

Când Saul era mic înaintea ochilor săi, a fost făcut rege. Dar atunci când s-a înălţat s-a nesupus, împărăţia a
fost luată de la el şi dată altuia. Nu de asta suntem avertizaţi "Păstrează ce ai, ca nimeni să nu-ţi ia
cununa" (Apoc.3:11)? Isprăvnicia lui Iuda, pe care a pierdut-o, a fost dată altuia. Talantul dat ispravnicului
rău şi leneş i-a fost luat şi dat celui ce avea zece. ...La fel cum trebuiesc izolate firele de electricitate ce
conduc nevăzuta putere, tot aşa trebuiesc şi oamenii ce conduc spiritual să fie izolaţi de influenţele lumeşti
şi fireşti pentru a putea transmite semenilor lor putere şi viaţă.

"Four discourses on the duties of a minister of the gospel"


de Thomas Coke, L.L.D., de la Universitatea Oxford.

"Lucrarea de slujire a Bisericii trebuie recunoscută de către toţi cei ce acceptă adevărurile revelaţiei şi cred
în speranţa dincolo de mormânt, ca fiind cea mai importantă muncă în care se pot implica nişte muritorii de
rând. Prin consecinţele şi efectul ei, ea se extinde dincolo de graniţele timpului, şi priveşte viitoarea fericire
sau necazul etern al milioanelor de suflete, aducându-le binecuvântări sau nenorociri care depăşesc
închipuirile noastre.

Deciziile politice ale senatelor pot provoca naţiunilor calamităţi sau pot să le scape de nenorociri, dar binele
sau răul pe care-l administrează să se curme odată cu această viaţă. Dar nu se poate spune la fel şi despre
lucrarea Evangheliei. Efectele rezultate din eforturile pioase sau nevrednice ale celor ce acţionează ca
ambasadori ai lui Dumnezeu pot într-adevăr fi percepute ca vrednice în timpul acestei vieţi, dar se vor
dezvălui tot mai mult aşa cum sunt în realitate aproape de sfârşitul ei. Ele nu vor dispărea la moarte, şi în
eternitate vor lua o formă definitiv vizibilă şi permanentă. Omul ce se angajează în această activitate
solemnă nu-i va fi răspunzător lui Dumnezeu doar pentru propriul suflet, dar şi pentru sufletele ce i-au fost
încredinţate în grijă. Scrierile sacre (Scripturile) au păzit această slujbă prin cele mai înalte cerinţe. Atât
făgăduinţele cât şi ameninţările acestei slujbe îi păstrează vii lucrătorului, speranţele sau frica, oferindu-i în
limbajul cel mai limpede pedepsele sau recompensele ce-l aşteaptă pe lumea cealaltă. Pe de-o parte suntem
asiguraţi că cei ce-i vor învăţa pe mulţi să trăiască în neprihănire, "vor străluci ca stelele, în veac şi în veci de
veci" (Daniel 12:3), dar asta în timp ce ne este amintit cu greutate că, "acelor străjeri care văd venind
primejdia şi neglijează să avertizeze poporul, li se va cere sângele celor pieriţi, din mâinile lor".

Cine nu este trezit la realitate de astfel de perspective cutremurătoare, nu are nici parte nici chemare
la slujba de conducere spirituală şi nu are ce să-i ceară lui Dumnezeu să-i dea să facă pentru El! Cine
nu cade în genunchi şi cere îndurare pentru o atât de înfricoşătoare chemare nu poate deveni omul
care Dumnezeu vrea să fie. Cel ce se aruncă inconştient înainte angajându-se într-o astfel de lucrare
fără să fie convins că-l are pe Dumnezeu de partea lui, va fi repede adus la capătul puterilor lui şi îşi
va reveni curând în simţiri. Dar Dumnezeu atunci când cheamă pe un om să fie ispravnicul unei atât
de importante slujbe îi oferă o perspectivă a ei, o viziune a ei şi îi arată ce înseamnă.

Temă pentru acasă: Să citim 2 Timotei 2!

Încheiere: Epafra a fost "eroul necunoscut" al lui Dumnezeu! El a fost "omul pe care Dumnezeu l-a
folosit"! Atât în Colose cât şi în celelalte cetăţi învecinate. Nu aţi vrea şi voi să fiţi folosiţi de
Dumnezeu? Priviţi la Epafra şi la calităţile evidenţiate de Pavel în caracterizarea ce i-a făcut-o şi
urmaţi-i exemplul. Aşa să vă ajute Dumnezeu!!