Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane interzice avortul, chiar daca sarcina survine violului.

In cazul in care investigatia genetica descopera monstri, recomandarea este de a naste copilul, dar
decizia finala o va avea familia.

Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane (BOR) interzice cu fermitate avortul, chiar daca
sarcina a aparut in urma unui viol, dar si orice metoda contraceptiva, fie medicamente sau sterilet,
apreciind ca oprirea in evolutie a sarcinii in orice faza reprezinta pruncucidere.

Avortul si toate practicile avortive sunt pacate grele pentru ca: "prin ele se ucide o fiinta umana si
se impiedica procesul firesc al procrearii fiintelor omenesti. In plus, este afectata demnitatea
femeii si prezinta riscul mutilarii trupului femeii, al imbolnavirii si mortii premature a mamei si a
femeii tinere care nu trebuie redusa la nivelul de obiect al placerii barbatului, nu trebuie
batjocorita si umilita in ceea ce ii este specific, anume feminitatea si calitatea de mama, se
precizeaza intr-un comunicat de presa al Patriarhiei transmis la sfarsitul lucrarilor Sfantului Sinod
al BOR reunit in 5 si 6 iulie, la Resedinta Patriarhala.

O data cu dezvoltarea tehnologiei medicale de la mijlocul sec. XX, etica si deontologia medicala
cunosc o noua etapa. In lucrarea "Two Centuries of American Medicine" (Ed. Saunders,
Philadelphia, 1976), Mc Gehee Harvey si James Bordley descriu cele 3 decenii cuprinse intre anii
1946-1976 drept "o perioada de dezvoltare exploziva a medicinei si a stiintelor biologice".

In anii '60, mai exact de la 3 decembrie 1967, cand Dr. Cristian Barnard a realizat primul
transplant de inima in Cape Town (Africa de Sud), oamenii de stiinta si tehnologii erau plini de
optimism pentru viitor. In acelasi timp, ei au constatat ca posibilitatile care au aparut in domeniul
medical, in stiinta si tehnologia biologica au impus formularea unor noi reguli de etica si
deontologie medicala.

Termenul de "bioetica" a fost inventat in 1970 de catre Van Rensselaer Potter si Audre
Hellegers ("Bioethics, the Science of Surival").
Potter spera sa introduca bioetica ca mod universal de viata. Hellegers a transferat bioetica in
invatamantul universitar, destinand-o sa functioneze ca o "teologie" seculara si ca o cultura a
aparitiei inaltei tehnologii de atunci (H. Tristram Engelhardt Jr. "The Foundations of Christian
Bioethics", Ed. Swets & Zeitlinger, 2000).

Dezvoltarea tehnologiei medicale s-a produs mai intii, si in mod special, in tarile din Occident.
La inceput a existat o receptivitate capitala si chestiunile etice proveneau pe linie filozofica din
thomism, marxism si antropologia kantiana. Din punct de vedere religios, primele opinii au fost
formulate de catre Biserica romano-catolica precum si de catre unele religii protestante. Pana azi,
aceste perceptii au fost si sunt influentate de oportunitate, (in timp ce cele mai multe cercetari
sunt finantate de importante societati multinationale), dar si de interesele statului care participa la
strategia noilor intreprinderi, fie ca ele sunt de stat sau particulare ("New Directions in Ethics", by
P. De Marco and Richard M. Fox, Ed. Routledge and Kegan Paul, New York and London, 1986).
Dezvoltarea sistematica a Bioeticii avand ca baza doctrina Bisericii Ortodoxe a debutat la
inceputul anului 1990. A existat si mai inainte o editare de texte clerice si teologice cu caracter
informativ a unor autori, printre care se include si "mediocritatea" mea.

Lucrari importante apartin lui Stanley Harakas ("Health and Medicine in the Eastern Orthodox
Tradition", 1990), lui Vigen Guroian ("Incarnate Love", 1989; "Life's Living Toward Dying",
1996) si lui Jean Breck, ("The Sacred Gift of Life: Orthodox Christianity and Bioethics", 1998).
In 1998, sub patronajul Sfintului Sinod, a fost infiintata Comisia Speciala Sinodica de Bioetica
care a infaptuit o lucrare importanta. Biserica Greciei isi exprimase deja parerile in comunicatul
oficial al acesteia si in lucrarile referitoare la agenda de Actualitati a bioeticii, precum, printre
altele: transplanturi, euthanasia, fecundarea artificiala, clonarea, identificarea genelor umane.

Bioetica, avand la baza Invatatura si Simtamintele Bisericii Ortodoxe, este foarte importanta
pentru umanitate. La inceputurile secolului XXI realitatea in care traim este confruntarea dintre
Bioetica universala si Bioetica religioasa. Argumentul Bioeticii universale este ca ea singura
poate sa primeasca o acceptare universala deoarece se afla deasupra religiilor sau a obiceiurilor
diferitelor popoare. Nu este chiar asa. Bioetica universala are propria ideologie bazata pe
materialism, utilitarism si relativismele puterilor si, asa cum scrie profesorul Engelhardt, toti cei
care exclud Biserica din zona de cercetare a Bioeticii sustin ca ei consacra puterile de stat ca
valori; dar atunci apare urmatoarea intrebare: cine consacra aceste puteri si pe ce baza morala?
(op. cit., p.3). Mai exista o intrebare fundamentala, a lui Alasdair MacIntyre: "care Morala, a
carei Bioetici?" si tot el precizeaza: hotararea provine din alegerea temelor si oricine poate sa ia o
hotarare dar, de regula, fundamentata diferit, in functie de instructie sau ca opinie (Alasdair
Macintyre, "Whose Justice, Which Nationality?", Univ. Notre Dame Press, 1988).

Dimpotriva, noi credem in Bioetica cu un caracter ecumenic pe care o promoveaza Biserica

noastra. Si aceasta, deoarece se sprijina pe Dragoste crestina si respect fata de aproapele tau, ca
imagine a lui Dumnezeu. Dragostea crestina il priveste pe om din clipa conceperii pana la
moartea lui. Sfintul Silouanos scrie: "Din dragostea pentru frate provine harul si este ocrotita din
dragoste pentru frate". Daca oamenii ar asculta poruncile lui Hristos, Paradisul ar cobori pe
Pamant si toti ar avea indestulare pentru totdeauna?" (Arhimandritul Sophronios Sacharoph,
"Sfintul Silouanos Atonitul", Sfinta Manastire a Cinstitului Prodrom, Essex, Anglia, 1995, p.
470). De curand, Mitropolitul Souroz Antonios subliniaza: "Trebuie sa demonstram in mod
absolut experienta dragostei crestine ca sa descoperim si sa ne bucuram de frumusetea pe care o
ascund lucrurile si oamenii din jurul nostru. Cand vom fi descoperit astfel dimensiunea care
transcede dincolo de logica, atunci ne vom apropia mult mai aproape de calea care duce la
Dumnezeu". (Antonios Souroz, "Poreia ke Synantisi", Editura Akritas, p. 43).

Avand la baza Dragostea crestina fata de Dumnezeu si fata de aproapele nostru, Biserica
intampina / saluta succesele tehnologiei medicale, ale ingineriei genetice, ale biotehnologiei si ale
tehnicilor de reproducere. Se atrage insa atentia slujitorilor medicinei si personalului medical
auxiliar asupra responsabilitatilor fata de bolnavi.

Toate problemele din viata omului la inceputul secolului XXI provin din faptul ca societatea
tinde sa inlocuiasca omul cu aparate. Deja din 1974 se atrage atentia asupra faptului ca
umanitatea se indreapta spre o societate dura, inumana, fara compasiune (din Conferinta
Arhiepiscopului Atenei si al Intregii Elade, Christodoulos, "Biserica si problema eutanasiei",
Thessaloniki, mai 2002, p. 10).
Consecinta fireasca a egoismului uman, a crearii de sperante ireale si a ispitei insolite, este
incercare de a te substitui lui Dumnezeu, de a actiona nu numai asupra mediului si lucrurilor
neinsufletite, dar si asupra celulei vii, embrionului viu, a genei, a batranului invalid sau a
copilului handicapat.

Omul tinde sa se dezvolte in sine fara dragoste, fara aspiratie, fara perspectiva, fara independenta,
fara libertate. Cei puternici din lume tind sa normeze mersul vietii, adica sa reglementeze cum ne
vom naste, cum vom evolua in societate si cum vom muri. Succesele declarate ale laboratoarelor
stiintifice, dezbaterile care au loc intr-un anumit stat privind acceptarea eutanasiei - in Belgia si
Olanda este deja acceptata -, presiunile fata de guverne de a se accepta "clonarea terapeutica",
inovatiile in domeniul fecundarii artificiale de pe urma carora copilul care se naste nu isi va
cunoaste adevaratii parinti sau frati (cel mult va sti care este mama, fara a-si cunoaste tatal),
sacrificarea miilor de organisme vii pe altarul stiintei sau al industriei rentabile, toate acestea
alcatuiesc realitatea ingrozitoare in care traim, o realitate a unui om unidimensional, a unui om
fara Dumnezeu.

Biserica trebuie sa faca fata amenintarilor evidente la adresa umanitatii si a folosirii gresite a
succeselor stiintifice in societatile atee. Biserica nu doar iubeste, dar mai ales traieste si cauta sa-l
cunoasca pe Dumnezeu. Traieste in Imparatia lui Dumnezeu. Dupa cum afirma Arhimandritul
Nikolaos Chatzinikoloas, Proedru al Consiliului Sinodic al Bioeticii, "stiinta schimba viata, dar
nu o transforma". De aceea, in esenta este schimbarea expresiei mortii. Ceea ce avem nevoie este
schimbarea Vietii si a Mortii. Aceasta este vocatia Bisericii (Sinedrul Ştiintific, "Ştiinte, tehnici
de varf si ortodoxie", 4-8 octombrie 2002, p. 396).
Pana la sfarsitul secolului, Biserica considera ca omul, fiecare Om, valoreaza mult mai mult decat
toate bogatiile Pamantului si deci are dreptul la un respect absolut din partea noastra si orice
eugenie sau interventie in binele vietii sfarseste de fapt intr-o defaimare a lui Dumnezeu si a
individului in parte.

Recent, un periodic francez saptamanal avea urmatorul titlu impresionant pe prima pagina:
"Exclusiv! Cunoastem de la inceput unde este Dumnezeu" (Marianne, 18-24 august 2003). Era
vorba despre nenumaratele inexactitati stiintifice privind creierul, considerat drept organul care
programeaza religiozitatea omului, speculand daca aceasta se gaseste in emisfera cerebrala
dreapta, si altele? Omul occidental materialist incearca sa demitizeze viata, idealurile, metafizica
si castiga cateva senzatii fara continut, pierzand insa din esenta si practica Vietii. Acesta
reprezinta cosmarul secolului XXI. Biserica este cea care spune azi ca omul trebuie sa ramana
inchis in trupul lui, in celulele lui, in neputintele si in durerile lui, dar sa se schimbe ca
personalitate careia I-a fost destinat.

Dupa cum subliniaza Prea Inaltul Ioannes (Zizioulas), "personalitatea are ultimul cuvant in ce
priveste natura, si nu natura sau semenii lui" (articol al Mitropolitului Charkidonos Melitonos).
Biserica se roaga si se straduieste spiritual sa nu mai existe niciodata o societate a "sclavilor
fericiti". Umanitatea a cunoscut o experienta amara a regimurilor atee care au promis un Paradis
pamantesc, dar care in fapt era un Infern.
Dumnezeu sa nu ne fie dat sa cunoastem astfel de noi situatii.