Atitudinea fata de SIDA

SIDA sau sindromul de imunodeficienta dobandita este o boala infectioasa sau transmisibila,
produsa de virusul HIV (Human Immuno-deficiency Virus). Acesta are un tropism special
pentru limfocitele T4, celule albe din sange, care au rolul principal in apararea organismului
impotriva infectiilor si a aparitiei cancerului, ducand la prabusirea capacitatii de aparare a
organismului. ( Dr. G. Bucur, Sida si prevenirea ei, Bucuresti, 1991, pag. 3, 10).

Cand s-au semnalat in anul 1981 in SUA primele cazuri de SIDA, boala necunoscuta pana
atunci, nimeni nu banuia nici amploarea pe care o va capata si nici extinderea ei rapida pe tot
globul, incat, in cativa ani, a devenit "boala secolului".

Pentru raspandirea bolii sunt necesare trei elemente, ca in cazul oricarei boli transmisibile si
anume:

1. Sursa de infectie;

2. Calea de transmitere;

3. Organismul respectiv.

1. Sursa de infectie este fie omul bolnav de SIDA, fie purtatorul sanatos infectat de HIV.

Principala sursa de infectie o constituie purtatorii sanatosi infectati cu HIV Acestia, oameni in
aparenta sanatosi, care nu se stiu bolnavi si despre care nici medicii nu stiu ca sunt bolnavi,
pot dona sange si astfel pot transmite boala celui care a primit transfuzia, pot duce o viata
sexuala normala si astfel isi pot infecta partenerul, iar femeile, ramanand insarcinate, pot
transmite boala copiilor pe care ii nasc. Cum in 1996 existau pe glob 22 de milioane de
persoane infectate cu HIV, dintre care 1, 2 milioane bolnavi de SIDA, cum zilnic sunt
infectate cateva mii de noi persoane, riscul transmiterii infectiei este imens, atat timp cat
acestea nu sunt depistate, pentru a fi constientizate atat asupra faptului ca pot transmite boala,
cat si asupra faptului ca sunt obligate sa ia masuri pentru a preveni infectarea altor persoane.

Cat priveste bolnavii de SIDA, acestia reprezinta o sursa de infectie pentru un numar mic de
cazuri, deoarece ei sunt exclusi din randul donatorilor de sange si nu mai au o viata sexuala.
De la ei, boala se poate transmite, de obicei, numai prin seringi sau instrumentar medical
incorect sterilizat.
2. Caile de transmitere ale virusului de la persoana infectata la cea sanatoasa sunt multiple.
Dar inainte de a vorbi despre aceste cai, trebuie sa precizam ca, pentru ca infectia sa se
transmita de la persoana infectata la cea sanatoasa, trebuie ca virusul HIV, continut in sangele,
sperma, secretiile colului uterin sau laptele mamei infectate, sa gaseasca o poarta de intrare, o
rana microscopica, prin care sa patrunda in circulatia sanguina a persoanei sanatoase.

a) Cea mai des intalnita cale de transmitere a virusului este cea a raporturilor sexuale.

Homosexualitatea reprezinta in SUA principala cale de transmitere a bolii (73% din cazuri).

In timpul raporturilor sexuale, la nivelul mucoasei anale apar microhemoragii, pe unde virusul
HIV, eliminat o data cu sperma, trece in sangele persoanei sanatoase. Dar virusul poate trece
si invers, de la persoana pasiva la persoana activa, daca persoana activa prezinta mici leziuni
la nivelul organului genital.

Infectia cu virusul HIV o putem intalni si in cazul raporturilor sexuale normale

(heterosexualitate), cand unul dintre parteneri este infectat.

De multe ori, purtatorii de virus HIV sunt bisexuali -unii chiar casatoriti - si astfel isi
imbolnavesc sotiile, concubinele sau prostituatele cu care au raporturi sexuale.

Traind intr-o societate secularizata, nu este de mirare ca numarul infectiilor cu virus HIV,
aparute in cazul raporturilor sexuale normale, este tot mai mare, deoarece asistam la cresterea
prostitutiei clandestine, la inmultirea raporturilor sexuale extraconjugale si a obiceiului de a
avea multipli parteneri sexuali.

Astfel, daca pana in anul 1986, in SUA numai 1,08% din cazurile de SIDA erau transmise pe
calea raporturilor sexuale normale, dupa aceea transmiterea bolii pe aceasta cale a devenit cu
fiecare an tot mai des intalnita, deoarece intr-o societate secularizata se vorbeste despre
dreptul persoanei de a dispune de corpul sau, dar se uita invatatura sfintei noastre Biserici care
ne spune: "Fugiti de desfranare ! Orice pacat pe care-1 va savarsi omul este in afara de trup.
Cine se deda insa desfranarii pacatuieste in insusi trupul sau. Sau nu stiti ca trupul vostru este
templu al Duhului Sfant care este in voi, pe care-L aveti de la Dumnezeu si ca voi nu sunteti
ai vostri ? Caci ati fost cumparati cu pret ! Slaviti, dar, pe Dumnezeu in trupul vostru si in
duhul vostru, care sunt ale lui Dumnezeu" (I Corinteni 6,18-20.)
Iar Mantuitorul condamna chiar si numai intentia de a desfrana, zicand: "Oricine se uita la
femeie, poftind-o, a si savarsit adulter cu ea in inima lui" (Matei 5,28).

b) Transmiterea prin ace de seringa sau instrumentar medical nesterilizat, asa cum se intampla
si in cazul hepatitei B. Acest mod de transmitere a bolii il intalnim la toxicomani, de exemplu,
deoarece mai multe persoane folosesc aceeasi seringa. inainte, cand nu se foloseau seringile
de unica folosinta, se putea transmite SIDA in spitale sau dispensare, cand acele si seringile
nu erau corect sterilizate. O alta cale de transmitere o poate reprezenta folosirea in comun a
instrumentelor de manechiura si pedichiura, a lamelor de ras sau a periutelor de dinti.

c) Transmiterea bolii se poate face si prin transfuzii sau preparate din sange. Testarea pentru
infectia cu HIV a donatorilor de sange a redus brusc transmiterea bolii pe aceasta cale.

d) Boala se poate transmite si copiilor nascuti din mame infectate cu HIV. Intre 33 si 65%
dintre copiii nascuti din mame infectate fac si ei boala. O parte dintre copiii care nu au
contractat boala in timpul vietii intrauterine se pot infecta de la mama, daca sunt hraniti la san.

e) La un numar de 6% din cazuri nu s-a putut stabili modul in care s-a contractat boala.

3. Organismul receptiv la boala poate fi orice persoana careia i-a patruns in sange virusul HIV
prin una din caile de transmitere despre care am vorbit.

O data virusul patruns in organismul unui om sanatos, acesta ramane in aparenta sanatos, desi,
din acel moment, el poate, la randul lui, sa transmita boala altei persoane, pe una dintre caile
descrise mai sus.

In general, dupa aproximativ 3-9 luni de la data infectarii cu HIV, testul ELISA, utilizat
pentru a pune in evidenta anticorpi anti-HIV in sange, devine pozitiv. Aceste persoane, desi
infectate si capabile la randul lor sa transmita infectia, au o stare generala buna, din care cauza
isi desfasoara activitatea in mod normal si nu se adreseaza medicului pentru ca nu au nici un
motiv sa faca acest lucru. Din aceasta cauza nu vom sti niciodata numarul bolnavilor infectati
cu HIV. De aceea, infectia cu virusul HIV este comparata cu un ghetar, al carui varf, care se
vede plutind deasupra apei, reprezinta cazurile ajunse in stadiul de boala (SIDA), in timp ce
partea nevazuta, ramasa sub apa, reprezinta cazurile purtatorilor asimptomatici ai infectiei cu
HIV. Un numar de aproximativ 10% dintre purtatorii sanatosi fac SIDA dupa un interval de 2-
5 ani de la data infectarii. SIDA reprezinta faza finala a evolutiei infectiei cu HIV si pana in
prezent nu exista tratamente care vindeca boala, dar acestea pot prelungi supravietuirea si
imbunatati calitatea vietii celor afectati. Bolnavii de SIDA trebuie ingrijiti medical aproape tot
restul zilelor pe care le mai au de trait, iar costul acestor ingrijiri este in SUA de 20-30 de mii
de dolari pentru o persoana. Prin urmare, cu cat numarul de bolnavi este mai mare, cu atat
societatea trebuie sa cheltuiasca sume mai mari pentru acesti nefericiti semeni ai nostri.

Pandemia HIV/SIDA saraceste oamenii, le zdrobeste inima, le aduce suferinta si multora le

curma viata. Boala are urmari profunde asupra vietii familiilor si comunitatilor, deoarece ca
provoaca imbolnavirea si moartea unor persoane care apartin grupurilor de varsta cele mai
productive, obligand bunicii sa aiba grija de copiii bolnavi sau de nepotii ramasi orfani, in
timp ce copiii si adolescentii sunt nevoiti sa munceasca pentru a-si intretine familia.

Cum putem preveni raspandirea acestei teribile boli, stiut fiind faptul ca pana in prezent nu
exista tratament sau vaccin care sa previna aceasta boala ?

In primul rand, trebuie sa cunoastem asa-zisele "grupuri cu risc crescut", adica grupurile
sociale unde aceasta infectie este mult mai frecventa decat la populatia obisnuita. Aceste
grupuri cu risc crescut pentru infectia cu HIV sunt:

a) homosexualii. In SUA, de exemplu, in anul 1986, 75% dintre homosexuali aveau probele
pentru infectia cu HIV pozitive.

b) prostituatele care, avand numerosi parteneri sexuali, sunt mai frecvent infectate, deoarece
SIDA se transmite si pe calea raporturilor sexuale normale, ca orice boala venerica. In unele
tari europene, 25-30% dintre prostituate prezinta testul ELISA pozitiv si se pare ca in viitor
aceasta categorie de persoane va reprezenta principala cale de transmitere a bolii.

c) toxicomanii care isi administreaza drogurile pe cale injectabila sunt frecvent afectati,
deoarece mai multe persoane folosesc aceeasi seringa, nesterilizata.

d) cei care au multipli parteneri sexuali sau cei care au raporturi sexuale extraconjugale.

In al doilea rand, trebuie sa stim ca virusul HIV nu este rezistent in mediul ambiant, el
neputand trai decat in celulele pe care le-a atacat si se transmite o data cu ele. Acest virus este
sensibil la antisepticele si dezinfectantele utilizate in spitale. Masurile preventive luate pentru
celelalte boli infectioase sunt eficiente si pentru HIV Transmiterea si profilaxia acestei boli
este asemanatoare cu a hepatitei B. De aceea, purtatorii de HIV sau bolnavii de SIDA pot
ramane in mijlocul familiei sau pot fi internati in spitalele obisnuite cand este cazul, fara
pericol pentru ceilalti, cu obligatia de a se respecta cateva reguli: obiecte personale, camera
separata, utilizarea halatului si a manusilor de catre personalul medical, dezinfectia
materialelor care ies de la bolnavi etc.

Aceasta boala a starnit un interes deosebit atat in randul populatiei, cat si in lumea medicala.
Interesul imens al populatiei fata de SIDA este datorat urmatoarelor motive: extinderea rapida
a bolii, care a capatat caracterul de pandemie, existenta unei lungi perioade de sanatate intre
data contaminarii si aparitia primelor semne de boala, perioada in care aceste milioane de
oameni, aparent sanatosi, pot transmite boala si altor semeni fara sa stie, caile multiple de
transmitere a bolii, rezistenta ei la intregul arsenal terapeutic de care dispunem, faptul ca
persoanele infectate nu se mai vindeca niciodata, precum si decesul tuturor celor la care au
aparut semnele bolii (au facut SIDA).

Interesul in lumea medicala este, de asemenea, imens, de ea ocupandu-se virusologii - pentru

ca boala este data de un virus, dermato-venerologii - deoarece boala se transmite si pe calea
raporturilor sexuale, iar la cei bolnavi apar in 50% din cazuri si leziuni cutanate, oncologii -
pentru ca boala favorizeaza aparitia mai multor forme de cancer, internistii - pentru ca in
cursul bolii apar infectii neobisnuite la nivelul diverselor organe interne, neurologii - pentru
ca apar infectii la nivelul sistemului nervos si obstetricienii si pediatrii -pentru ca boala poate
aparea la gravide si copii.

Societatea umana nu este inactiva si lupta pentru combaterea acestei afectiuni. Zilnic apar in
presa medicala articole cu privire la aceasta boala; anual se tin congrese nationale si
internationale cu acest subiect; se infiinteaza peste tot centre de diagnostic al acestei afectiuni,
servicii de cercetare pentru aceasta boala etc.

In intreaga lume se duce o ampla activitate de educatie sanitara, pentru ca populatia sa stie sa
previna contaminarea cu virusul care provoaca SIDA. In acest scop sunt utilizate presa,
radioul, televiziunea, se tiparesc brosuri si carti, se tin conferinte.

Daca astfel este privita problema in societatea contemporana, sa vedem care este atitudinea
noastra fata de SIDA, in lumina invataturii de credinta crestina ortodoxa.
Din cele expuse mai sus, rezulta faptul ca SIDA trebuie privita ca oricare alta boala care
provoaca suferint omului.

In fata suferintei si a bolilor care macina sanatatea omului, Biserica ne invata ca asa cum
avem datorii fata de suflet, tot asa avem datorii si fata de trup, de a carui sanatate trebuie sa ne
ingrijim, pentru folosirea lui in slujba lui Dumnezeu si a aproapelui. (Invatatura de credinta
crestina ortodoxa, Bucuresti, 1992, p. 383)

Si Sfintii Parinti recomanda sa ne ingrijim de sanatatea trupului. Sfantul Vasile cel Mare
spune ca trupul bolnav trebuie ingrijit cu "mijloace pe care insusi Dumnezeu le-a destinat
acestui scop: medicamente si arta medicala." (Pr. Prof. Ioan G. Coman, Frumusetile iubirii de
oameni in spiritualitatea patristica, Timisoara, 1988, p. 44). Totodata, pentru insanatosire, se
recomanda si mijloace supranaturale, ca rugaciunea si Sfanta Liturghie. Prin rugaciune
sufletul se deschide catre Dumnezeu, asa cum ochii se deschid catre lumina, pentru ca energia
lui Dumnezeu sa patrunda in fiinta omului, ca sa-l vindece de suferinta, in Hristos.

Si tot Sfantul Vasile cel Mare spune ca "viata, care este cel mai pretios dintre toate lucrurile,
devine o povara daca nu poate fi traita in sanatate."

Sfintii Parinti au acordat trupului importanta cuvenita, deoarece el "este insotitorul nedespartit
al sufletului si organul de realizare a hotararilor sau atitudinilor luate impreuna. Sufletul se
mantuieste sau se osandeste impreuna cu trupul."

"Trupul a fost creat, ca si sufletul, de Dumnezeu si, deci, merita aceeasi atentie si ingrijire ca
si sufletul", intrucat el este "slujitor al sufletului". Aceasta ingrijire nu trebuie insa sa devina
exagerata, caci zice Sfantul Apostol Pavel: "nu purtati atata grija de trupul vostru, incat sa-i
desteptati dorintele" (Romani 13,14).

Si manastirile noastre s-au ingrijit de alinarea suferintelor si tamaduirea celor bolnavi in

bolnitele din incinta lor.

Iar Prea Fericitul Parinte Patriarh Teoctist, pornind de la gandirea patristica, spune asa de
elocvent: "Iisus Hristos nu s-a multumit sa mantuiasca numai sufletele, sa ierte numai
pacatele..., ci El a hranit pe cei flamanzi, a tamaduit bolile trupesti, a inviat mortii, redandu-i
sanatosi vietii de familie... Viata aceasta de pe pamant I-a fost tot atat de scumpa ca si viata
viitoare din imparatia Sa." (Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane, Slujind altarul
strabun, Bucuresti, 1992, vol. I, p. 421). Hristos este nu numai Doctorul sufletelor, dar si al
trupurilor noastre.

Si tot Prea Fericirea Sa se adreseaza cu atata bunatate si caldura sufleteasca fiilor si fiicelor
Bisericii noastre strabune, cu cuvintele: "Aplecati-va inima, fiecare dupa puterile sale, la cei
ce se zbat in grea suferinta: copii parasiti si de parinti si de societate, tineri primejduiti de tot
mai multe capcane ale lumii de azi, familii cu multi copii, bolnavi, deznadajduiti, batrani
carora nu Ie mai poarta nimeni de grija."

Iata deci mesajul Bisericii noastre, exprimat de Prea Fericitul Parinte Patriarh Teoctist, mesaj
in care nu este specificata o boala sau alta, ci boala in sine, indiferent care ar fi ea. Cand
semenul nostru este bolnav; noi avem datoria sa fim langa el si sa-l ajutam in incercarea prin
care trece, cu tot ceea ce putem, deoarece atunci are el nevoie, mai mult ca oricand, de
ajutorul si dragostea noastra. imi vine in minte pilda Sfantului Vasile cel Mare, care saruta
ranile leprosilor, acestor dezmosteniti ai sortii, care-si traiau suferinta in izolare si margi-
nalizare. Ce alt gest de iubire fata de aproapele ar putea egala pilda Sfantului Vasile ?

Biserica trebuie sa desfasoare o activitate intensa pentru ca bolnavii de SIDA sau purtatorii
sanatosi de HIV sa nu fie tratati precum odinioara leprosii, pentru a nu se simti izolati si
parasiti, asa cum s-a intamplat la inceputul aparitiei bolii, cand nu se cunosteau nici agentul
cauzal, nici caile de transmitere si nici purtatorii de HIV. Atunci s-a asistat la o serie de
atitudini reprobabile, ca: bolnavi abandonati de familie, bolnavi refuzati de personalul de
ingrijire din spitale, bolnavi refuzati de camine sau colectivitati. S-a propus atunci chiar
infiintarea unor servicii medicale speciale, izolate, asemanatoare leprozeriilor, numite
"sidatorii".

S-au gasit atunci medici si cadre medicale cu dragoste fata de aproapele, care nu si-au parasit
bolnavii, pe care i-au ingrijit, fara ca nici unul dintre ei sa se imbolnaveasca. in aceste fel s-a
ajuns la concluzia ca boala nu se transmite prin vorbire, tuse, stranut, lacrimi, urina sau prin
simpla intrare in camera bolnavului ori printr-o strangere de mana a acestuia. De asemenea, s-
a ajuns la concluzia ca boala este mai putin contagioasa decat hepatita virala B, iar masurile
de prevenire a ei sunt asemanatoare cu cele care se iau in hepatita.
Trebuie sa ne straduim ca purtatorii de SIDA sa ramana in mijlocul familiei si al colectivitatii,
unde trebuie sa-si continue activitatea profesionala, pentru a trai in comuniune cu semenii lor
si pentru a nu se simti marginalizati.

De-a lungul existentei sale bimilenare, Biserica a cultivat in randul credinciosilor sai un
respect deosebit fata de familie, deoarece ea a fost instituita de Dumnezeu la creare si ridicata
de Domnul nostru Iisus Hristos la rangul de taina. Sfantul Apostol Pavel spune: "Cinstita sa
fie nunta intru toate si patul nespurcat, iar pe desfranati ii va judeca Dumnezeu" (Evrei 13, 4).
Insa, in zilele noastre, intr-o societate secularizata, "valorile moral-crestine traditionale si
vesnice ale Evangheliei lui Hristos sunt confruntate si adesea inlocuite de alte desertaciuni
otravitoare de suflet. In aceasta situatie, cea mai afectata este familia, institutia sfanta,
intemeiata de Dumnezeu, prin intermediul careia El isi continua, prin si cu ajutorul omului,
opera creatiei Sale in lume. Pacatele impotriva firii sunt legalizate si acceptate ca normale si
firesti. Numarul crimelor comise asupra propriilor copii, prin avort, cunoaste o crestere
ingrijoratoare. Familiile se dezbina, divorturile se inmultesc, iar copiii, cele mai sfinte si mai
fragede vlastare umane, sunt parasiti si lasati pe strazi in voia sortii."

Desigur, in lupta impotriva SIDA si a consecintelor nefaste ale acestei boli, societatea adopta
masuri proprii, pe care nu le comentam, in timp ce Biserica are metodele ei specifice, folosite
de-a lungul veacurilor, prin care calauzeste poporul catre imparatia lui Dumnezeu.

Astfel, sub inalta pastorire a Prea Fericitului Parinte Patriarh Teoctist, Biserica a inceput sa fie
reintegrata in societate, s-a intensificat latura pastoral-misionara a preotilor, s-a reintrodus
predarea religiei in scoala, s-au amenajat capele si biserici in spitale, in unitati militare si in
penitenciare, unde au fost incadrati preoti destoinici.

Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane a adresat si un apel pentru apararea dreptului
sfant al vietii si condamnarea practicarii avortului, apel adresat nu numai familiilor crestine, ci
si personalului medical, educatorilor si tuturor celor care pregatesc pentru viata tinerele
vlastare.

Biserica face neincetat educatie moral-religioasa tineretului si tuturor credinciosilor, amintind

mereu ca trupul nostru este templu al Duhului Sfant, care transfigureaza intreaga fiinta a
omului si ne ajuta sa convertim energia care alimenteaza patimile in energie pusa in slujba
virtutii.
Dar problema trebuie privita si din alt punct de vedere. Caci "Hristos, Cel ce a biruit pacatul si
cu rana Lui ne-a vindecat, voieste acum si totdeauna, ca prin grija, fapta si rugaciunea noastra,
a slujitorilor si credinciosilor Bisericii, sa vindece ranile cele greu de purtat ale celor lipsiti in
viata de carma invataturilor Sale, ale sarmanelor mame ucigatoare de prunci..., ca si cea a
consumului de droguri, a pacatului contra firii sau a desfranarii cuprinzand, din nefericire, si
pe unii tineri." De aceea, Biserica noastra a intervenit in repetate randuri pe langa forurile
legiuitoare ale tarii pentru a nu legifera anormalitatea. Daca Biserica noastra a iertat si va ierta
intotdeauna pe pacatosul care vine cu inima smerita la taina spovedaniei, dupa porunca
Mantuitorului (Matei 18,21-22), nu a ingaduit si nu va ingadui niciodata pacatul ca atare. Iar
homosexualitatea este un pacat strigator la cer, condamnata de Sfanta Scriptura, deoarece
duce la dezintegrarea fiintei umane, a familiei si a societatii.

In Vechiul Testament se spune: "Sa nu te culci cu barbat ca si cu femeie; aceasta este

spurcaciune" (Levitic18, 22).

Iar in Noul Testament, Sfantul Apostol Pavel spune despre pacatul impotriva firii: "Pentru
aceea Dumnezeu i-a dat unor patimi de ocara, caci si femeile lor au schimbat fireasca
randuiala cu cea impotriva firii. Asemenea si barbatii, lasand randuiala cea dupa fire a partii
femeiesti, s-au aprins in pofta lor unii pentru altii, savarsind rusinea si luand cu ei rasplata
cuvenita ratacirii lor" (Romani 1, 26-27).

Homosexualitatea nu trebuie privita ca o boala care ar avea cauze genetice, endocrine sau
psihiatrice, ci ca un viciu, ca o patima care influenteaza negativ individul, familia si
societatea. Iar cauza patimilor fiind uitarea de Dumnezeu, "tamaduirea de ele trebuie sa
inceapa de la credinta, care va pune stavila egoismului, ce va duce la infranareiA puflelox
Imperii si a mandriei, prin smerenie."

In privinta prostitutiei, care este o dorinta neinfranata dupa desfatari trupesti, trebuie sa
spunem ca si acest pacat loveste in familie si societate. Sfantul Apostol Pavel ne spune:
"Trupul nu e pentru desfranare, ci pentru Domnul... Au nu stiti ca trupurile voastre sunt
madularele lui Hristos? Luand, deci, madularele lui Hristos, le veti face madularele unei
desfranate ? Nu stiti ca trupul vostru este templu al Duhului Sfant care este in voi ?" (Evrei
6,13-19).
Desfranarea duce la istovirea puterilor fizice si intelectuale, la contractarea de boli grave, la
divorturi, la tulburarea relatiilor dintre oameni, dand nastere la adultere, violuri, la parasirea
copiilor de catre parinti, fiind o adevarata plaga sociala.

Si in acest caz Biserica iarta pe orice pacatos care vine cu inima smerita la taina spovedaniei,
caindu-se amarnic ca, prin pacate, L-a batjocorit pe Domnul Hristos si L-a rastignit "a doua
oara" (Evrei 6, 6).

Crestinismul "nu dispretuieste trebuinta unirii trupesti intre barbat si femeie. Dar socoteste ca
numai in casatorie ea devine un mijloc de unire sufleteasca completa, sau o adanceste tot mai
mult pe aceasta."

De aceea crestinismul "nu cunoaste decat doua atitudini drepte fata de pofta trupeasca: sau
infranare totala de la ea in afara casatoriei, sau o folosire a satisfacerii ei ca mijloc de unire
sufleteasca si de inaintare in ea. Satisfacuta in afara casatoriei, pofta trupeasca il robeste pe
barbat in asa masura, ca nu mai vede in femeie decat un instrument al satisfacerii ei, si
viceversa." (Pr. Prof. Dumitru Staniloae, Teologia Dogmatica Ortodoxa, 1997, p.127)

Aceeasi atitudine de condamnare are Biserica si pentru folosirea drogurilor, care fac din
semenii nostri robi ai acestei patimi, iar "patima reprezinta cel mai coborat nivel la care poate
cadea fiinta omeneasca."

In urma celor expuse mai sus, putem desprinde urmatoarele concluzii:

1. SIDA trebuie privita ca oricare alta boala, iar fata de omul bolnav, crestinul are datoria sa il
ajute cu tot ceea ce poate, pentru ca atunci el are nevoie, mai mult decat oricand, de ajutorul si
dragostea noastra. Daca Dumnezeu iubeste pe om atat de mult incat "pe Fiul Sau Cel Unul
Nascut L-a dat, ca oricine crede in El, sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica" (Ioan 3, 16), tot cu
iubire trebuie sa privim si noi pe semenul nostru aflat in suferinta.

2. Bolnavii de HIV/SIDA nu trebuie sa fie parasiti si marginalizati, stiut fiind ca Biserica s-a
ingrijit, de la inceputurile ei, de bolnavi, dupa cuvantul Mantuitorului care spune: "Bolnav am
fost si M-ati cercetat" (Matei 25, 36), deoarece noi suntem "trupul lui Hristos si madulare
(fiecare) in parte. Si daca un madular sufera, toate madularele sufera impreuna" (I Corinteni
12,26-27).
3. Intre preot si medic trebuie sa existe o stransa conlucrare in beneficiul bolnavului. Preotul
trebuie sa fie prezent in familie, in scoala, in spitale, in unitati militare si penitenciare. El
trebuie sa acorde asistenta religioasa celor bolnavi si sa faca neincetat educatie moral-
religioasa tineretului si tuturor credinciosilor, pentru ca acestia sa cunoasca si sa traiasca dupa
principiile invataturii crestine ortodoxe.

4. Copiii ramasi orfani in urma decesului parintilor bolnavi de SIDA trebuie ajutati material,
deoarece, de foarte multe ori, ei raman in ingrijirea bunicilor.

5. Biserica va cultiva neincetat, in randul credinciosilor, respectul fata de familie, deoarece ea

a fost instituita de Dumnezeu la creare si ridicata de Domnul nostru Iisus Hristos la rangul de
taina.

Tinerii trebuie sa-si pastreze castitatea inainte de casatorie, iar sotii, fidelitatea in casnicie,
deoarece prin Taina Nuntii, legatura naturala a casatoriei a fost inaltata "la demnitatea
reprezentarii unirii duhovnicesti dintre Hristos si Biserica."

Cand familia va fi privita si respectata din aceasta perspectiva, cand pacatul contra firii va fi
stigmatizat de intreaga societate, cand prostitutia nu-si va mai gasi locul printre crestinii care
respecta invatatura de credinta crestina ortodoxa, atunci si numarul cazurilor de SIDA va
scadea pana la disparitie.

6. Nu suntem de acord cu recomandarea ca femeilor purtatoare de virus HIV sa li se intrerupa

sarcina pe motivul riscului transmiterii bolii la nou-nascut, deoarece avortul inseamna
omucidere.

De asemenea, nu suntem de acord cu cei care recomanda folosirea unei lingurite pentru
fiecare persoana care se impartaseste, motivand acest lucru prin faptul ca, daca am folosi
aceeasi lingurita pentru toti credinciosii, le-am putea transmite SIDA. In doua mii de ani de
existenta a Bisericii, nicaieri nu s-a comunicat vreun caz de transmitere a vreunei boli pe
aceasta cale.

Cei care gandesc astfel sunt necredinciosi, deoarece crestinul se apropie de Sfantul Potir cu
constiinta ca "impartasirea cu Sfintele Tale Taine, Doamne... sa-mi fie mie spre tamaduirea
(vindecarea) sufletului si a trupului... spre iertarea pacatelor si spre viata de veci."
Deci Sfanta impartasanie nu numai ca nu ne poate imbolnavi, dar ea ne vindeca nu numai
sufletul, ci si trupul, intrucat Domnul nostru Iisus Hristos este Doctorul nu numai al sufletelor,
dar si al trupurilor noastre.

7. Atitudinea Bisericii fata de pacat este de condamnare a lui, fie ca este vorba despre avort,
desfranare, homosexualitate etc, si de iertare a omului pacatos care se caieste sincer si isi
marturiseste pacatele duhovnicului.

"Spiritualitatea crestina, adica spiritualitatea biblica, nu lupta impotriva trupului ca atare,

deoarece il considera opera a lui Dumnezeu, ci impotriva patimilor din trup, ca miscari
irationale" indreptate impotriva firii, pe care tinde sa le transforme in miscari rationale
conform firii, care inalta pe om spre asemanarea cu Dumnezeu, in Hristos si Biserica, prin
lucrarea Duhului Sfant si prin viata de rugaciune, asceza sau savarsirea binelui. Intr-o astfel
de viziune, morala nu inseamna inhibarea sau reprimarea instinctelor, ci convertirea sau
transfigurarea energiei pusa in slujba patimilor si pacatului, in energie care sustine procesul de
desavarsire a fiintei umane in Hristos.

Scopul spiritualitatii crestine nu consta in reprimarea trupului si a partii pasionale din om, ci
in mutarea sau conversiunea ei de la rau spre bine, prin Duhul Sfant.

Caracterul dinamic al spiritualitatii se descopera in acest proces de conversiune si de

transfigurare a energiei, care ii da omului posibilitatea sa propaseasca pe calea desavarsirii si
asemanarii cu Dumnezeu.

In aceasta perspectiva, morala crestina nu se impune din afara ca ceva strain fiintei umane, ci
isi gaseste suportul in acest proces de conversiune si transfigurare launtrica a omului.

Dr. George Stan