Sunteți pe pagina 1din 8

CC1107/2002*

Versiunea originala
ID intern unic: 379344
Fişa actului juridic
Версия на русском

Republica Moldova

PARLAMENTUL

CODUL Nr. 1107


din 06.06.2002

Codul civil al Republicii Moldova*

Publicat : 01.03.2019 în Monitorul Oficial Nr. 66-75 art Nr : 132 Data intrarii in
vigoare : 01.03.2019

tabel concordanță

________________________________________________
* Republicat în temeiul Legii nr.133 din 15.11.2018 – Monitorul Oficial al Republicii
Moldova, 2018, nr. 467-479, art.784
Modificat şi completat prin legile Republicii Moldova:
LP133 din 15.11.18, MO467-479/14.12.18 art. 784; în vigoare 01.03.19
LP272 din 29.11.18, MO462-466/12.12.18 art. 776; în vigoare 12.01.19
LP304 din 21.12.17, MO7-17/12.01.18 art.64; în vigoare 12.01.18
LP225 din 15.12.17, MO464-470/29.12.17 art.790; în vigoare 29.12.17
LP178 din 21.07.17, MO301-315/18.08.17 art.537
LP58 din 06.04.17, MO119-126/14.04.17 art.197; în vigoare 31.07.18
LP66 din 13.04.17, MO171-180/02.06.17 art.297
LP80 din 05.05.17, MO162-170/26.05.17 art.284
LP211 din 29.07.16, MO338-341/30.09.16 art.698
LP200 din 28.07.16, MO338-341/30.09.16 art.696; în vigoare 30.03.17
LP185 din 22.07.16, MO306-313/16.09.16 art.655; în vigoare 16.03.17
LP160 din 07.07.16, MO306-313/16.09.16 art.647
LP201 din 28.07.16, MO293-305/09.09.16 art.630; în vigoare 09.09.16
LP6 din 26.02.16, MO79-89/01.04.16 art.144; în vigoare 01.10.16
LP90 din 29.05.14, MO169-173/27.06.14 art.379
LP53 din 03.04.14, MO99-102/25.04.14 art.253
LP43 din 27.03.14, MO99-102/25.04.14 art.247
LP203 din 12.07.13, MO191-197/06.09.13 art.621; în vigoare 06.03.14
LP155 din 28.06.13, MO173-176/09.08.13 art.582
LP116 din 23.05.13, MO146-151/12.07.13 art.456
LP31 din 07.03.13, MO69-74/05.04.13 art.223
LP184 din 11.07.12, MO166-169a/16.08.12 art.571; în vigoare 16.11.12
LP33 din 06.03.12, MO99-102/25.05.12 art.330
LP23 din 01.03.12, MO54-59/23.03.12 art.172; în vigoare 23.06.12
LP88 din 21.04.11, MO107-109/01.07.11 art.284
LP113-XVIII din 18.12.09, MO197-200/31.12.09 art.656
LP163-XVI din 09.07.08, MO140-142/01.08.08 art.574
LP280-XVI din 14.12.07, MO94-96/30.05.08 art. 349
LP250-XVI din 22.11.07, MO37-39/22.02.08 art.102; în vigoare 01.08.08
LP130-XVI din 07.06.07, MO94-97/06.07.07 art.418
LP262-XVI din 28.07.06, MO126-130/11.08.06 art.641
LP60-XVI din 28.04.05, MO92-94/08.07.05 art.431
LP206-XV din 29.05.03, MO149/18.07.03 art.598

Parlamentul adoptă prezentul cod.


Cartea întîi
DISPOZIŢII GENERALE
TitlulI
DISPOZIŢII COMUNE
Capitolul I
LEGISLAŢIA CIVILĂ
Articolul 1. Principiile legislaţiei civile
(1) Legislaţia civilă este întemeiată pe recunoaşterea egalităţii participanţilor la
raporturile reglementate de ea, protecția vieții intime, private și de familie, recunoașterea
inviolabilităţii proprietăţii, a libertăţii contractuale, protecția bunei-credințe, protecția
consumatorului, recunoașterea inadmisibilităţii imixtiunii în afacerile private, necesităţii
de realizare liberă a drepturilor civile, de garantare a restabilirii persoanei în drepturile
în care a fost lezată şi de apărare a lor de către organele de jurisdicție competente.
(2) Drepturile civile pot fi limitate prin lege organică doar în temeiurile prevăzute de
Constituţia Republicii Moldova.
Articolul 2. Raporturile reglementate de legislaţia civilă
(1) Legislaţia civilă determină statutul juridic al participanţilor la circuitul civil,
temeiurile apariţiei dreptului de proprietate şi modul de exercitare a acestuia,
reglementează obligaţiile contractuale şi de altă natură, alte raporturi patrimoniale şi
personale nepatrimoniale dintre subiectele raporturilor juridice civile.
(2) Raporturile familiale, locative, raporturile de muncă, de exploatare a resurselor
naturale şi de protecţie a mediului înconjurător, ce corespund prevederilor alin.(1), sînt
reglementate de prezentul cod şi de alte legi.
(3) Raporturile privind realizarea și apărarea drepturilor omului și a libertăților
fundamentale, a altor valori nepatrimoniale sînt reglementate de prezentul cod și de alte
legi în lumina dispozițiilor și principiilor stabilite de tratatele internaționale în materie
de drepturi ale omului și libertăți fundamentale.
(4) Subiecte ale raporturilor juridice civile sînt persoanele fizice și juridice, cele care
au calitate de profesionist, precum și cele care nu au această calitate.
Articolul 3. Consumatorul şi profesionistul
(1) Are calitatea de consumator orice persoană fizică care, în cadrul unui raport juridic
civil, acţionează predominant în scopuri ce nu țin de activitatea de întreprinzător sau
profesională. Persoana fizică nu are calitatea de consumator dacă cealaltă parte a
raportului juridic civil nu are calitatea de profesionist.
(2) Are calitatea de profesionist orice persoană fizică sau juridică de drept public sau
de drept privat care, în cadrul unui raport juridic civil, acţionează în scopuri ce ţin de
activitatea de întreprinzător sau profesională, chiar dacă persoana nu are scopul de a
obţine un profit din această activitate.
(3) Persoana care, într-un raport juridic civil, corespunde atît dispoziţiilor alin. (1), cît
şi dispoziţiilor alin. (2) se consideră consumator dacă recunoaşterea acestei calităţi îi
oferă o anumită protecţie juridică, iar în celelalte cazuri persoana se consideră
profesionist.
Articolul 4. Legislaţia civilă
(1) Legislaţia civilă constă în prezentul cod, în alte legi, în ordonanţe ale Guvernului
şi în acte normative subordonate legii, care reglementează raporturile prevăzute la art.2
şi care trebuie să fie în concordanţă cu Constituţia Republicii Moldova.
(2) Actele normative subordonate legii se aplică la reglementarea raporturilor civile
doar în cazurile în care sînt emise în temeiul legii şi nu contravin ei.
(3) Legislația civilă se interpretează și se aplică în concordanță cu Constituția
Republicii Moldova, Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a
libertăților fundamentale, precum și cu celelalte tratate la care Republica Moldova este
parte.
(4) La interpretarea și aplicarea legislației civile se ține cont de nevoia de a promova
aplicarea uniformă a dispozițiilor legale, buna-credință, precum și certitudinea juridică.
Articolul 5. Uzanţa
(1) Uzanța este o regulă de conduită care, deși neprevăzută de legislație, este larg
recunoscută și respectată în mod regulat într-un anumit domeniu al raporturilor civile.
(2) Uzanţa se aplică numai dacă nu contravine legii, ordinii publice şi bunelor
moravuri, precum și actului juridic.
Articolul 6. Analogia legii şi analogia dreptului
(1) În cazul nereglementării prin lege ori prin acord al părţilor şi lipsei de uzanţe,
raporturilor prevăzute la art.2 li se aplică, dacă aceasta nu contravine esenţei lor, norma
legislaţiei civile care reglementează raporturi similare (analogia legii).
(2) Dacă aplicarea analogiei legii este imposibilă, drepturile și obligațiile părților se
determină în funcție de principiile legislației civile și de echitate (analogia dreptului).
(3) Nu se admite aplicarea prin analogie a normelor care limitează drepturile civile
sau care stabilesc răspundere civilă.
(4) Instanţa de judecată nu este în drept să refuze înfăptuirea justiţiei în cauzele civile
pe motivul că norma juridică lipseşte sau că este neclară.
Articolul 7. Acţiunea în timp a legii civile
(1) Legea civilă nu are caracter retroactiv. Ea nu modifică şi nici nu suprimă condiţiile
de constituire a unei situaţii juridice constituite anterior, nici condiţiile de stingere a unei
situaţii juridice stinse anterior. De asemenea, legea nouă nu modifică şi nu desfiinţează
efectele deja produse ale unei situaţii juridice stinse sau în curs de realizare.
(2) Legea nouă este aplicabilă situaţiilor juridice în curs de realizare la data intrării
sale în vigoare.
(3) De la data intrării în vigoare a legii noi, efectele legii vechi încetează, cu excepţia
cazurilor în care legea nouă prevede altfel.
(4) În cazul situaţiilor juridice contractuale în curs de realizare la data intrării în
vigoare a legii noi, legea veche va continua să guverneze natura şi întinderea drepturilor
şi obligaţiilor părţilor, precum şi orice alte efecte contractuale, dacă legea nouă nu
prevede altfel.
(5) În situaţiile prevăzute la alin.(4), dispoziţiile legii noi se aplică modalităţilor de
exercitare a drepturilor sau de executare a obligaţiilor, precum şi de înstrăinare, preluare,
transformare sau de stingere a acestora. De asemenea, dacă legea nouă nu prevede altfel,
clauzele unui act juridic încheiat anterior intrării în vigoare a legii noi contrare
dispoziţiilor ei imperative sînt, de la această dată, lipsite de orice efect juridic.
(6) Dispozițiile legii noi privitoare la termenele de prescripție atît extinctivă, cît și
achizitivă (uzucapiune) se aplică termenului de prescripție care a început să curgă înainte
de data intrării ei în vigoare și nu a expirat înainte de acea dată. În acest caz, termenul
curs anterior se ia în cont. Începutul, suspendarea și întreruperea termenului de
prescripție se determină, pentru perioada anterioară intrării în vigoare a legii noi, de legea
veche.
(7) Dacă termenul de prescripție prevăzut de legea nouă este mai scurt decît cel
prevăzut de legea veche, atunci, începînd cu data intrării în vigoare a legii noi, începe să
curgă un nou termen de prescripție în condițiile legii noi. În acest caz, termenul curs
anterior nu se ia în cont. Dispozițiile prezentului alineat se aplică și în cazul în care legea
nouă declară prescriptibil extinctiv dreptul la acțiune care conform legii vechi era
imprescriptibil extinctiv.
(8) În cazul menționat la alin. (7), dacă termenul de prescripție prevăzut de legea veche
expiră înainte de termenul de prescripție prevăzut de legea nouă, prescripția se împlinește
la expirarea termenului stabilit de legea veche.
Articolul 8. Legislaţia civilă şi tratatele internaţionale
Dacă prin tratatul internaţional la care Republica Moldova este parte sînt stabilite alte
dispoziţii decît cele prevăzute de legislaţia civilă, se vor aplica dispoziţiile tratatului
internaţional.
Capitolul II
APARIŢIA DREPTURILOR ŞI OBLIGAŢIILOR CIVILE.
EXERCITAREA ŞI APĂRAREA DREPTURILOR CIVILE
Articolul 9. Temeiurile apariţiei drepturilor şi obligaţiilor civile
(1) Drepturile şi obligaţiile civile apar în temeiul legii, precum şi în baza actelor
persoanelor fizice şi juridice care, deşi nu sînt prevăzute de lege, dau naştere la drepturi
şi obligaţii civile, pornind de la principiile legislaţiei civile.
(2) Drepturile şi obligaţiile civile apar:
a) din contracte şi din alte acte juridice;
b) din acte emise de o autoritate publică, prevăzute de lege drept temei al apariţiei
drepturilor şi obligaţiilor civile;
c) din hotărîre judecătorească în care sînt stabilite drepturi şi obligaţii;
d) în urma creării şi dobîndirii de bunuri în temeiuri neinterzise de lege;
e) în urma elaborării obiectelor de proprietate intelectuală;
f) în urma cauzării de prejudicii unei alte persoane;
g) în urma îmbogăţirii fără justă cauză;
h) în urma altor fapte ale persoanelor fizice şi juridice şi a unor evenimente de care
legea leagă apariţia unor efecte juridice în materie civilă.
Articolul 10. Exercitarea drepturilor şi executarea obligaţiilor
(1) Persoanele fizice şi juridice participante la raporturile juridice civile trebuie să îşi
exercite drepturile şi să îşi execute obligaţiile cu bună-credinţă, în acord cu legea, cu
contractul, cu ordinea publică şi cu bunele moravuri. Buna-credinţă se prezumă pînă la
proba contrară.
(2) Neexercitarea de către persoanele fizice şi juridice a drepturilor civile ce le revin
nu duce la stingerea acestora, cu excepţia cazurilor prevăzute de lege.
Articolul 11. Buna-credință
(1) Buna-credință este un standard de conduită a unei părți, caracterizată prin
corectitudine, onestitate, deschidere și luarea în cont a intereselor celeilalte părți la
raportul juridic.
(2) În special, este contrar bunei-credințe ca o parte să acționeze în contradicție cu
declarațiile pe care le-a făcut anterior sau cu comportamentul pe care l-a avut anterior în
cazul în care cealaltă parte, în detrimentul său, s-a bazat în mod rezonabil pe acele
declarații sau acel comportament.
Articolul 12. Caracterul rezonabil
Caracterul rezonabil, prevăzut într-o dispoziție legală sau într-un act juridic, se
apreciază în mod obiectiv, luînd în considerare natura și scopul elementului supus
aprecierii, circumstanțele cazului, precum și uzanțele și practicile pertinente.
Articolul 13.Abuzul de drept
(1) Niciun drept subiectiv nu poate fi exercitat predominant în scopul de a cauza altei
persoane un prejudiciu sau a-i dăuna în alt mod (abuzul de drept).
(2) În cazul abuzului de drept, instanța de judecată, ținînd cont de natura și consecințele
acestuia, refuză titularului în apărarea dreptului subiectiv exercitat abuziv sau, după caz,
îl obligă la încetarea exercitării abuzive.
(3) Dacă abuzul de drept a dus la încălcarea dreptului subiectiv al unei alte persoane,
aceasta poate cere repararea prejudiciului cauzat.
Articolul 14. Interdicția invocării comportamentului propriu ilicit sau de rea-credință
(1) Nicio persoană nu poate invoca, la întemeierea pretenției sale, fapta ilicită sau de
rea-credință pe care tot ea a săvîrșit-o sau la care a participat.
(2) Nicio persoană nu poate obține un avantaj din comportamentul său ilicit sau de
rea-credință.
Articolul 15. Apărarea judiciară a drepturilor civile
(1) Apărarea drepturilor civile încălcate se face pe cale judiciară.
(2) Modul de soluționare a litigiului dintre părţi pînă la adresare în instanţă de judecată
poate fi prevăzut prin lege sau contract.
(3) Apărarea drepturilor civile pe cale administrativă se face doar în cazurile prevăzute
de lege. Hotărîrea emisă pe cale administrativă poate fi atacată în instanţă de judecată.
(4) Referințele din prezentul cod la un judecător sau la o instanță de judecată sînt
referințe și la alte organe de jurisdicție competente în condițiile legii, iar referințele la
dispozițiile legale de procedură civilă sînt referințe și la regulile de procedură ale
respectivelor organe de jurisdicție competente.
Articolul 16. Metodele de apărare a drepturilor civile
(1) Apărarea dreptului civil se face, în condițiile legii, prin:
a) recunoașterea dreptului;
b) restabilirea situației anterioare încălcării dreptului și suprimarea acțiunilor prin care
se încalcă dreptul sau se creează pericolul încălcării lui;
c) constatarea sau, după caz, declararea nulității actului juridic;
d) declararea nulității actului emis de o autoritate publică;
e) impunerea la executarea obligației în natură;
f) autoapărare;
g) repararea prejudiciului patrimonial și, în cazurile prevăzute de lege, a celui
nepatrimonial;
h) încasarea dobînzii de întîrziere sau, după caz, a penalității;
i) rezoluțiunea sau modificarea contractului;
j) neaplicarea de către instanța de judecată a actului ce contravine legii emis de o
autoritate publică;
k) alte căi prevăzute de lege.
(2) Metodele de apărare prevăzute la alin. (1) pot fi invocate dacă sînt întrunite
condițiile stabilite de lege și, după caz, de actul juridic pentru aplicarea acestora.
Articolul 17. Declararea nulităţii actului ce contravine legii emis de o autoritate
publică
(1) Actul, emis de o autoritate publică, ce încalcă drepturile şi interesele civile ocrotite
de lege ale unei persoane fizice sau juridice va fi declarat de către instanţa de judecată
nul din momentul adoptării lui.
(2) În cazurile recunoaşterii de către instanţa de judecată a actului, prevăzut la alin.(1),
ca fiind nul, dreptul încălcat este pasibil de restabilire sau apărare prin alte metode
prevăzute de prezentul cod şi de alte legi.
Articolul 18. Autoapărarea
(1) Nu sînt ilicite acţiunile persoanei care, în scopul autoapărării, ia, sustrage, distruge
sau deteriorează un bun sau, în acelaşi scop, reţine persoana obligată care ar putea să se
ascundă, sau înlătură rezistenţa celui obligat să tolereze acţiunea dacă nu se poate obţine
asistenţa organelor competente şi dacă, fără o intervenţie imediată, există pericolul ca
realizarea dreptului să devină imposibilă sau substanţial îngreuiată.
(2) Autoapărarea nu trebuie să depăşească limitele necesare înlăturării pericolului.
(3) În cazul deposedării de bunuri, trebuie să se solicite imediat sechestrarea acestora
dacă nu este obţinută executarea silită.
(4) Dacă este reţinută, persoana obligată trebuie să fie adusă imediat în faţa autorităţii
competente.
(5) Persoana care a săvîrşit una dintre acţiunile prevăzute la alin.(1), presupunînd în
mod eronat că are dreptul la autoapărare, este obligată să repare prejudiciul cauzat
celeilalte părţi, chiar dacă eroarea nu se datorează culpei sale.
Articolul 19. Repararea prejudiciului
(1) În condițiile legii, persoana lezată într-un drept al ei sau într-un interes recunoscut
de lege poate cere repararea integrală a prejudiciului patrimonial și nepatrimonial cauzat
astfel.
(2) Se consideră prejudiciu patrimonial cheltuielile pe care persoana lezată le-a
suportat sau urmează să le suporte la restabilirea dreptului sau interesului recunoscut de
lege încălcat, distrugerea sau deteriorarea bunurilor sale (daună reală), precum și profitul
ratat ca urmare a încălcării dreptului sau interesului recunoscut de lege (profit ratat).
(3) Se consideră prejudiciu nepatrimonial (prejudiciu moral) suferințele fizice și
psihice, precum și diminuarea calității vieții. În cazul vătămării sănătății, prejudiciul
nepatrimonial cuprinde, de asemenea, pierderea sau diminuarea unei capacități a
corpului uman (prejudiciu biologic).
(4) Pierderea șansei se repară doar dacă ea constă în dispariția actuală și certă a unei
eventualități favorabile. Mărimea acestui prejudiciu corespunde șansei pierdute și nu
poate fi egală cu avantajul care ar fi rezultat din șansă dacă ea se materializa.
(5) Repararea prejudiciului presupune repunerea persoanei lezate în situația în care s-
ar fi aflat dacă prejudiciul nu se producea.
(6) În locul reparării prejudiciului patrimonial conform alin. (2) și (5), persoana lezată
poate cere de la cel care răspunde de prejudiciu recuperarea întregului profit pe care
acesta l-a obținut în legătură cu cauzarea prejudiciului. Această regulă se aplică doar
dacă legea ori contractul prevede o asemenea formă de determinare a prejudiciului
patrimonial sau dacă aplicarea unei asemenea forme de determinare a prejudiciului
patrimonial este rezonabilă în împrejurările cazului.
Articolul 20. Vinovăția
(1) Dacă prin lege nu se prevede altfel, persoana răspunde numai pentru prejudiciul
cauzat prin fapta sa săvîrșită cu vinovăție sub forma intenției sau imprudenței.
(2) Fapta este săvîrșită cu intenție dacă persoana care a săvîrșit-o își dădea seama de
caracterul prejudiciabil al acțiunii sau inacțiunii sale, a prevăzut urmările ei
prejudiciabile, le-a dorit sau a admis, în mod conștient, survenirea acestor urmări.
(3) Fapta este săvîrșită din imprudență (din culpă) dacă persoana care a săvîrșit-o fie
își dădea seama de caracterul prejudiciabil al acțiunii sau inacțiunii sale, a prevăzut
urmările ei prejudiciabile, dar a considerat în mod ușuratic că ele pot fi evitate, fie nu își
dădea seama de caracterul prejudiciabil al acțiunii sau inacțiunii sale, nu a prevăzut
posibilitatea survenirii urmărilor ei prejudiciabile, deși trebuia și putea să le prevadă.
(4) Fapta este săvîrșită din culpă gravă dacă persoana a săvîrșit-o cu o profundă lipsă
de prudență de care, în împrejurările cazului, era evident că trebuia să dea dovadă.
(5) Atunci cînd legea condiționează efectele juridice ale unei fapte de săvîrșirea ei din
culpă, condiția este îndeplinită și dacă fapta a fost săvîrșită cu intenție.
Articolul 21. Apărarea drepturilor personale nepatrimoniale
Drepturile personale nepatrimoniale şi alte valori nemateriale sînt apărate în cazurile
şi în modul prevăzut de prezentul cod şi de alte legi, în limita în care folosirea
modalităţilor de apărare a drepturilor civile reiese din esenţa dreptului încălcat şi din
caracterul consecinţelor acestei încălcări.
Articolul 22. Notificările
(1) Se consideră notificare comunicarea unui act juridic sau a unei informații într-un
scop juridic.
(2) Notificarea poate fi făcută prin orice mijloace adecvate circumstanțelor dacă legea
sau actul juridic nu impune o anumită cerință de formă.
(3) Notificarea produce efecte din momentul cînd ajunge la destinatar, cu excepția
cazului în care aceasta prevede un efect întîrziat.
(4) Notificarea se consideră ajunsă la destinatar:
a) cînd este predată destinatarului;
b) cînd este predată la adresa poștală indicată de destinatar în acest scop ori, în lipsa
acesteia, la sediul destinatarului persoană juridică sau la domiciliul destinatarului
persoană fizică;
c) în cazul unei notificări transmise prin poștă electronică sau prin alt mijloc de
comunicare individuală, cînd poate fi accesată de către destinatar; sau
d) cînd este pusă în orice alt fel la dispoziția destinatarului într-un loc și într-un mod
care fac posibil în mod rezonabil accesul destinatarului, fără întîrziere.
(5) Notificarea se consideră că a ajuns la destinatar după îndeplinirea uneia dintre
cerințele prevăzute la alin. (4), oricare dintre acestea este îndeplinită mai întîi.
(6) Notificarea nu produce efecte dacă revocarea acesteia ajunge la destinatar înaintea
notificării sau în același timp cu aceasta.
(7) Notificarea transmisă de către un reprezentant sau ajunsă la el se consideră făcută
sau, după caz, ajunsă la persoana reprezentată dacă reprezentantul era împuternicit să
transmită sau, după caz, să primească notificările de acest fel.