Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Psihologie Master
Psihologie Master
Considerată ca o activitate procesuală complexă, apărarea impune ca la eforturile persoanei ce luptă pentru
apărarea drepturilor şi intereselor sale să se alăture şi participarea unui apărător, care poate fi o persoană aleasă sau
numită în proces, în scopul de a ajuta părţile să-şi apere interesele ocrotite de lege.
Constituţia României rezervă un loc deosebit dreptului la apărare, în art. 24 alin. 1, subliniind că dreptul la
apărare este garantat. În alin. 2 al aceluiaşi articol se arată că în tot cursul procesului, părţile au dreptul să fie asistate
de un avocat, ales sau numit din oficiu.
Organizarea şi exercitarea avocaturii în România au fost reglementate prin
Ce trebuie să urmărească avocatul în expunerea sa? Să găsească mai multe idei decât un mare jurist,
dar să expună în mai puţine cuvinte decât cel mai sumbru dintre scriitori. Numai în felul acesta vorbirea
avocatului în faţa instanţei se va numi pledoarie. Învăţând arta literară, arta de a găsi cuvintele cele mai
potrivite, avocatul se va ridica de la situaţia de simplu artizan al dreptului, devenind un artist în profesia
lui.
B. PSIHOLOGIA APĂRĂRII – METODE PSIHOLOGICE
UTILIZATE DE AVOCAT307 292
Decretul nr. 281/21 iulie 1954 care a fost modificat esenţial prin Decretul-Lege nr. 90/1990.
În prezent, organizarea şi exercitarea profesiei de avocat este reglementată prin Legea nr. 51/1995.
Aceste acte normative, având menirea de a defini statutul avocatului în sistemul procesului judiciar, au ca
punct de plecare reglementările privind dreptul de apărare şi drepturile apărătorului cuprinse în legile de modificare
a Codului de procedură penală (art. 171-174, 513-522), în Constituţia României (art. 24), în Legea de organizare
judecătorească nr. 92/1992 (art. 7 şi art. 8), în Codul de procedură civilă (art. 74-81), precum şi în art. 6 din
Convenţia Europeană a Drepturilor Omului ratificată de România prin Legea nr. 30/1994.
Dreptul la apărare poate fi exercitat de:
• persoana în cauză, iar în anumite situaţii de rudele acesteia;
• persoana respectivă, după consultarea avocatului;
• avocatul delegat;
• procuror;
• Avocatul Poporului.
Apărarea drepturilor se realizează şi din oficiu de către organele statului abilitate în acest scop (poliţie,
procuratură, Garda Financiară etc.).
Potrivit dispoziţiilor art. 1 alin. 2 din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat,
apărător poate fi numai un avocat, membru al unui barou de avocaţi, din care face parte şi care îşi desfăşoară
activitatea într-una din formele prevăzute de lege: cabinete individuale, cabinete asociate sau societăţi civile
profesionale.
Pentru ca o persoană să dobândească calitatea de avocat, trebuie să îndeplinească, cumulativ, următoarele
condiţii:
1. să fie membru al unui barou din România. Pentru a fi membru al unui barou, trebuie urmată procedura înscrierii în
barou, precum şi cea privind primirea în profesie (art. 27 şi următoarele din Statutul profesiei de avocat);
2. să nu fie incompatibil potrivit legii.
Cazurile generale de incompatibilitate sunt următoarele: activitatea salarială în cadrul altor profesii; activităţi
care lezează demnitatea şi independenţa profesiei de avocat sau bunele moravuri; exercitarea nemijlocită de fapte de
comerţ. Art. 44 din Statutul profesiei de avocat mai prevede că sunt incompatibile cu exercitarea profesiei de avocat
faptele personale de comerţ cu sau fără autorizaţie, calitatea de asociat într-o societate comercială în nume colectiv,
de comanditat într-o societate comercială cu răspundere limitată sau într-o societate comercială în comandită pe
acţiuni şi calitatea de preşedinte al consiliului de administraţie sau membru în 293
comitetul de direcţiune al unei societăţi comerciale pe acţiuni.
În afară de aceste cazuri generale de incompatibilitate, legea (art. 39 din Legea nr. 51/1995) prevede şi unele
cazuri speciale de incompatibilitate. Astfel, avocatul este incompatibil de a asista sau reprezenta părţi cu interese
contrare în aceeaşi cauză sau în cauze conexe, precum şi de a pleda împotriva părţii ce l-a consultat mai înainte în
legătură cu aspectele litigioase concrete ale pricinii. De asemenea, este incompatibil de a desfăşura o activitate
profesională într-o cauză concretă avocatul care a fost ascultat anterior ca martor în aceeaşi cauză. Aceasta,
deoarece, pe de o parte, calităţile de martor şi de apărător sunt incompatibile, iar pe de altă parte, calitatea de martor
are întâietate faţă de aceea de apărător sau reprezentant al vreunei părţi în cauză. Este incompatibil şi avocatul care a
îndeplinit în cauza în care este angajat ca apărător funcţia de expert sau traducător.
Profesia de avocat nu poate fi exercitată la instanţa sau la parchetul unde soţul avocatului ori ruda sau afinul
său până la gradul al treilea inclusiv îndeplineşte funcţia de magistrat.
Pentru ca avocatul să devină apărător este necesar să fie ales de parte sau să fie desemnat din oficiu, în
cazurile prevăzute de lege, după procedura instituită de art. 63 şi următoarele din Legea nr. 51/1995 şi art. 141 din
Statutul profesiei de avocat.
Deşi nu este parte în procesul penal, apărătorul se situează pe poziţia procesuală a părţii ale cărei interese le
susţine şi le apără.
Asistenţa juridică pe care o acordă avocaţii constă în sprijinul dat de acesta părţilor în cadrul procesului
judiciar prin lămuririle, sfaturile şi intervenţiile lor ca specialişti în domeniul dreptului. Asistenţa juridică este
facultativă atunci când părţile decid singure în alegerea avocatului, dar asistenţa juridică poate fi şi obligatorie (art.
63 din legea nr. 51/1995). În acest sens, în art. 171 alin. 2, se arată că asistenţa juridică este obligatorie când
învinuitul sau inculpatul este minor, militar în termen redus, rezervist concentrat, elev al unui institut medical-
educativ ori când este arestat, chiar în altă cauză.
Anumite categorii de persoane beneficiază de asistenţă juridică gratuită, aşa cum prevede art. 63 alin. 2 din
Legea nr. 51/1995: „În cazuri de excepţie, dacă drepturile persoanei lipsite de mijloace materiale ar fi prejudiciate
prin întârziere, decanul baroului poate aproba acordarea de asistenţă gratuită”. Acestor categorii de persoane li se
adaugă, prin Legea nr. 25/1990, şi persoanele care formulează acţiuni sau cereri de orice fel, ori solicită consultaţii
relative la drepturile sau interesele lor, vătămate în timpul evenimentelor revoluţionare din decembrie 1989.
Avocatul îşi desfăşoară activitatea în temeiul unui contract încheiat în formă scrisă, în cazul în care este ales
sau în urma desemnării sale de către barou, atunci 294
când este numit din oficiu.
În ambele cazuri, proba calităţii de apărător se face prin împuternicire avocaţială.
În ipoteza în care avocatul cumulează şi calitatea de reprezentant al clientului său, pentru exercitarea anumitor
drepturi are nevoie, pe lângă delegaţia de apărător şi de un mandat special.
Apărătorul învinuitului sau inculpatului are dreptul de a asista la efectuarea oricărui act de urmărire penală
(art. 172 alin. 1 Cod de procedură penală). Tot în faza urmăririi penale, apărătorul are dreptul de a lua contact cu
învinuitul (art. 172 alin. 5 din Codul de procedură penală).
Potrivit art. 172 alin. 7 din Codul de procedură penală, în cursul judecăţii, apărătorul are dreptul să asiste pe
inculpat şi să exercite drepturile procesuale ale acestuia, în care se includ posibilitatea de a lua cunoştinţă cu dosarul
cauzei, dreptul de a formula cereri, dreptul de a ridica excepţii şi de a pune concluzii asupra tuturor actelor cauzei
etc.
Pentru activitatea desfăşurată, apărătorul este remunerat, sumele ce i se cuvin fiind incluse în cheltuielile
judiciare. Criteriul esenţial pentru munca acestuia este: calitatea, cantitatea şi eficienţa muncii.
Legiuitorul nostru prin Legea nr. 35/1997 a creat instituţia Avocatului Poporului, ca o instituţie garant, pentru
evitarea oricărui arbitrar în relaţiile administraţie-administraţie, stat-individ. Art. 1 din această lege prevede:
„Instituţia Avocatului Poporului are drept scop apărarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor în raporturile acestora
cu autorităţile publice.
Această instituţie vine să completeze golurile în apărarea drepturilor şi libertăţilor indivizilor.
Astfel, Avocatul Poporului contribuie la protejarea individului faţă de autorităţile publice şi administrative şi a
drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti prin:
• intervenţia directă la autoritatea respectivă sau cea ierarhic superioară acesteia;
• folosirea unei proceduri mult mai simple decât cea judecătorească sau cea a contenciosului administrativ;
• prin sesizarea Guvernului cu privire la orice act sau fapt administrativ ilegal al administraţiei publice centrale şi al
prefecţilor, cu implicaţii deosebite asupra drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti.
Instituţia Avocatul Poporului vine să completeze dreptul de apărare la care indivizii apelează atunci când le
sunt încălcate drepturile şi libertăţile.
7.2.7. Persuasiune – Sugestie – Transparenţă 295
Pledoaria avocatului este constructul formal sub care substanţa psihologică a apărării este indusă în
conştiinţa completului de judecată, a juraţilor, a publicului şi a reprezentanţilor mass-media.
Vehiculând materialul probator, avocatul va căuta să dea dizertaţiei sale notele convingerii şi
certitudinii cu privire la o anumită stare de fapt şi de drept, canalizând astfel soluţia juridică într-un sens
care are drept scop salvarea intereselor clientului său.
Din punct de vedere tactic, apărătorul nu face altceva decât să-şi transmită ideile, gândurile şi
convingerile, prin mecanismul psihologic extrem de subtil al sugestiei, unui adresant strict determinat:
completul de judecată. Arta şi profesionalismul său vor fi valorificate eficient în momentul în care
gândurile şi ideile sale vor constitui gândurile şi ideile completului de judecată. Altfel spus, ideile sale vor
deveni convingerile membrilor completului.
Psihologia apărării se bazează, pe de o parte, pe arta de a vorbi, retorica, iar pe de altă parte, pe arta
de a convinge, persuasiunea. Persuasiunea este esenţială, în sensul realizării scopului apărării. Ea
presupune capacitatea limbajului avocatului de a exercita o acţiune, o influenţă asupra voinţei şi
personalităţii fiecăruia dintre membrii completului în timpul comunicării cu aceştia, determinându-i să
gândească cauza în sensul şi spiritul juridic al apărării.
Sunt importante, în această etapă, tehnica şi cultura înaltă a limbajului, dar mai ales mimica şi
gestica avocatului.
În ceea ce priveşte latura imperativ strictă, dacă avocatul nu-şi poate exprima în faţa completului de
judecată ordinul, comanda etc., poate însă să uzeze cu abilitate de: invitaţie, prevenire, cerere fermă, apel,
sfat, propunere, rugăminte etc., care pot acţiona cu efecte notabile asupra voinţei completului de judecată.
Avocatul trebuie să ştie că în actul comunicării cuvântul devine unitatea de bază a dizertaţiei, cu putere
de a trezi imaginaţia şi de a emoţiona, de a convinge. Prin forţa sa expresivă cuvântul dă valoare
mesajului amplificând muzicalitatea rostirii. Atunci când rostirea dizertaţiei este corectă, exactă,
armonioasă, ritmată, acompaniată firesc de pauze, tăceri, gesturi, mimică şi atitudini, aceasta capătă
valoare de interpretare personală individualizând avocatul, întărind încrederea clientului faţă de
ROLUL COEFICIENTULUI DE FIDELITATE ŞI EROAREA
STANDARD DE MĂSURĂ
cele individuale.
6.2. ROLUL COEFICIENTULUI DE FIDELITATE ŞI EROAREA
STANDARD DE MĂSURĂ
fidelitate.
atât limitele erorii sunt mai mici. Cu cât valoarea rtt este mai mică, cu atât
5 × 3DS =15
real.
92
93
timp şi conţinut;
acestuia;
evaluatorilor.
TESTELOR
coeficientului de fidelitate:
94
ele.
Se procedează astfel:
între cele două administrări ale sale, scorurile reale ale persoanelor nu
s-au schimbat.
coeficient de stabilitate. Metoda test – retest este utilă atunci când scorurile
emoţiile, temperatura şi lumina din sala de testare etc.) pot ajuta unei
erorile de măsură.
încât subiecţii să nu îşi poată aminti cum au răspuns la test, întrucât multe
intervalul de timp dintre test şi retest subiecţii îşi modifică scorul real,
95
datorită maturizării, experienţei sau cunoştinţelor dobândite.
persoane pot căuta în cărţi răspunsurile corecte la itemi, mai ales acolo
Hotz, 1989).
atunci când testul este utilizat pentru a se lua decizii, prin plasarea
subiecţilor în una din categoriile „admis” (cei cu scor mai mare decât un
prag fixat) sau „respins” (cei cu scor mai mic decât acest prag). Testul
96
apărea de mai multe ori cu scorul zero. Intercorelaţiile lor vor avea, din
celălalt.
total al testului.
()
()(12)
12
1n1ry,y
rny,y
+−
lungit (sau scurtat), prin itemi paraleli, un test dat, astfel încât fidelitatea
lungi consumă mult timp şi sunt mai scumpe decât cele scurte. Deci, nu
itemi paraleli.
teste.
test – retest: cele două forme fiind diferite, rezultatele la cel de-al doilea
amintim următoarele:
97
98
costisitoare.
un alt test.
administrate testele.
răspunsul la celălalt. Astfel că, din fiecare pereche, un item va intra într-o
plasarea celor două părţi una după cealaltă, întrucât intervine oboseala
persoanelor examinate, care va influenţa scorurile la cea de-a doua
jumătate, iar dacă testul este administrat cu limită de timp, este foarte
probabil ca mulţi itemi din cea de-a doua parte să nu fie rezolvaţi
la aceştia şi, deci, scorurile la itemii pari şi la cei impari vor apărea mai
100
101
erorile ele măsură este mai mare în metoda test – retest şi în metoda
COEFICIENŢILOR DE FIDELITATE
102
eşantionului.
două forme paralele ale testului să fie identică şi, în acelaşi timp, să fie
caracteristici egale, este de preferat testul care are cea mai mare fidelitate.
Dar, pe de o parte, testul cel mai fidel poate fi cel mai scump sau mai
egale.
103
Hammond, 1995).
coeficientul său de fidelitate poate fi mai mic, chiar cuprins între 0.6
tinde să fie mai mică decât cea a testelor cognitive (de cunoştinţe, de
decât 0.8.
spre moderată.
104
test care este administrat de două ori unui lot de persoane (de exemplu,
105
7. CARACTERISTICI METROLOGICE:
VALIDITATEA
106
1) validitatea conceptuală;
2) validitatea de conţinut;
3) validitatea predictivă;
4) validitatea concurentă.
107
testul.
scorurilor sale”.
le are) cu constructul măsurat de test. În cel de-al doilea caz, criteriul este
inferenţelor care pot fi făcute pe baza unei mulţimi de scoruri de test (l986).
108
procese la test şi structurile de-a lungul timpului sau şedinţelor, acest lucru
şi sau condiţiilor.
poate evalua măsura în care orice consecinţe contrare ale testării derivă
din surse de invalidare a scorurilor precum varianţa testului prin
irelevanţa constructului.
Hammond, 1995:
109
folosit ca predictor se corelează liniar semnificativ, la un prag de
trebuie revalidat.
pentru un singur test, compus din exerciţii de aritmetică, dacă acesta este
(Anastasi, 1976):
În ce scop
Întrebarea pe care
şi-o pune
utilizatorul
să interpreteze
scorul subiectului
Ce tip de validitate
este verificată
Verificarea cunoştinţelor
de aritmetică în şcoala
primară
Cât de mult a
învăţat elevul în
trecut?
Validitatea de
conţinut
Testarea aptitudinii
matematice pentru
predicţia performanţelor
în gimnaziu
Cât de bine va
învăţa elevul în
viitor?
Validitatea de
conţinut
Diagnosticarea lipsei
deprinderii de a face
calcule
Performanţa
elevului indică
lipsa deprinderii
de a face calcule?
Validitatea relativă
criteriu (validitatea
concurentă)
Măsurarea
raţionamentului logic
Cum poate fi
descris modul de
a raţiona al
elevului?
Validitatea
conceptuală
110
Concluzii:
numai pentru bărbaţi, nu şi pentru femei. Sau numai pentru persoane care
RELATIVĂ LA CRITERIU
măsurării lor.
111
se validează atât testul, cât şi ipotezele aflate la baza sa, scrie: „Validitatea
validitatea să fie nesatisfăcătoare este mai mare pentru test decât pentru
la criteriu.
măsurat de test.
aceste constructe. Pentru fiecare din ele, pe baza relaţiilor dintre constructe,
112
Construct Comportament
domină în jocuri
acest comportament
domină în jocuri
onestitate
domină în jocuri