Tradus și revizuit de IER (www.ier.

ro)

CURTEA EUROPEANĂ A DREPTURILOR OMULUI

SECȚIA A TREIA

HOTĂRÂREA
din 27 ianuarie 2015
În cauza Ciorcan și alții împotriva României
(Cererile nr. 29414/09 și 44841/09)
Strasbourg

DEFINITIVĂ

27/04/2015

Hotărârea a rămas definitivă în condițiile prevăzute la art. 44 § 2 din Convenție. Aceasta

poate suferi modificări de formă.

În cauza Ciorcan și alții împotriva României,

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secția a treia), reunită într-o cameră compusă
din Josep Casadevall, Președinte, Luis López Guerra, Ján Šikuta, Dragoljub Popovič,
Kristina Pardalos, Johannes Silvis, Iulia Antoanella Motoc, judecători, și Marialena Tsirli,
grefier adjunct de secție,
după ce a deliberat în camera de consiliu la 6 ianuarie 2015,
pronunță prezenta hotărâre, adoptată la aceeași dată:

PROCEDURA

1. La originea cauzei se află două cereri (nr. 29414/09 și 44841/09) îndreptate împotriva

României, prin care treizeci și șapte de resortisanți ai acestui stat („reclamanții”) au sesizat
Curtea la 18 mai 2009 și, respectiv, 11 august 2009, în temeiul art. 34 din Convenția pentru
apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”). Informațiile detaliate
referitoare la reclamanți sunt prezentate în tabelul anexat la prezenta hotărâre. Reclamanții
au fost reprezentați de domnul O.L. Podaru, avocat în Cluj-Napoca.
2. Guvernul român („Guvernul”) a fost reprezentat de agentul guvernamental, doamna I.
Cambrea, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.
3. Reclamanții, invocând art. 2 și 3 din Convenție, au susținut că intervenția brutală și
disproporționată a agenților statului le-a pus viața în pericol și i-a supus la rele tratamente și
că autoritățile nu au desfășurat o anchetă efectivă în ceea ce privește evenimentele în
cauză. Aceștia au susținut, în plus, că evenimentele care fac obiectul plângerii au fost
rezultatul unor atitudini discriminatorii față de persoane de etnie romă și au determinat
încălcarea art. 14 din Convenție.
4. La 29 noiembrie 2011, cererile au fost comunicate Guvernului.

ÎN FAPT
 I. Circumstanțele cauzei

5. Reclamanții sunt treizeci și șapte de resortisanți români de etnie romă. Toți locuiesc în
cartierul Apalina din orașul Reghin, România.

A. Contextul cauzei

6. La 7 septembrie 2006, în jurul orelor 2.30 p.m., reclamantul Augustin Biga și prietenul
acestuia, C.A., au avut o dispută, într-un bar, cu R.O., un agent de poliție care lucra pentru
Inspectoratul de Poliție Județean Mureș. În consecință, R.O. a depus o plângere penală
împotriva celor doi bărbați, acuzându-i pe aceștia de ultraj
7. În contextul cercetării privind plângerea menționată anterior, în jurul orelor 16, în
aceeași zi, șeful Inspectoratului de Poliție Județean Mureș a dispus prin telefon ca mai mulți
ofițeri de poliție să meargă în Apalina, cartierul unde locuiau Augustin Biga și C.A., pentru
a-i cita în fața procurorului. Acesta i-a sfătuit să fie deosebit de precauți, menționând la
telefon faptul că va fi dificil să ajungă acolo, din cauza faptului că un număr mare de
oameni (câteva sute) blocau calea de acces, înarmați cu bâte, furci, topoare și coase, și că
autoritățile de aplicare a legii nu au putut să securizeze zona. De asemenea, acesta a
solicitat asistență din partea ofițerilor de poliție din cadrul Detașamentului de Intervenție și
Acțiuni Speciale Mureș – DIAS). Conform ordinului privind desfășurarea operațiunii,
elaborat de șeful detașamentului de intervenție și acțiuni speciale la 7 septembrie 2006,
motivul solicitării a fost „asigurarea protecției agenților de poliție care efectuau o anchetă
privind infracțiunea de ultraj săvârșită împotriva polițistului R.O.”
8. Imediat după aceea, șapte ofițeri din cadrul trupelor speciale (P.Ș., C.I., V.M., M.F.,
H.D.M., S.P. și G.P.J.), care purtau uniforme speciale și măști care le acopereau fețele,
împreună cu doi ofițeri de poliție locali de la Poliția Municipiului Reghin (B.M. și M.V.) și
patru ofițeri îmbrăcați în civil din Serviciul de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului
de Poliție Județean Mureș (A.M., M.M., C.R.R. și S.C.L.), au plecat spre cartierul Apalina,
cu o dubă și două autoturisme.

B. Faptele în versiunea reclamanților

9. La 7 septembrie 2006, în jurul orelor 5 p.m., atunci când au văzut vehiculele poliției,
reclamanții și alți locuitori ai cartierului, majoritatea femei și copii, au început să se adune în
stradă, din curiozitate.
10. Pentru a dispersa mulțimea, ofițerii trupelor speciale au aruncat mai multe grenade
cu gaze lacrimogene, din cauza cărora toți au intrat în panică și au început să se împingă și
să alerge în toate direcțiile. În acel moment, ofițerii de poliție au început să tragă în
mulțimea care alerga, în timp ce conduceau vehiculele cu spatele, părăsind cartierul.

C. Faptele în versiunea Guvernului

11. Conform rezoluției procurorului din 16 iulie 2007 (a se vedea infra, pct. 51), la scurt
timp după ce ofițerii de poliție au ajuns în cartier, locuitorii acestuia au început să se adune
și a izbucnit o încăierare între aceștia și ofițerii trupelor speciale, care au fost nevoiți să
utilizeze armele din dotare. Procurorul a menționat detalii cu privire la incident, observând
că, la scurt timp după ce toți agenții statului (cu excepția celui care conducea duba) au ieșit
din vehicule, aceștia au fost înconjurați de optzeci-o sută de persoane, care au început să îi
îmbrâncească și să tragă de echipamentul acestora. Între timp, ofițerii de poliție au
recunoscut-o pe mama lui Augustin Biga și i-au spus că urmau să îl citeze pe fiul acesteia
pentru o audiere în fața procurorului. În timpul acestei discuții, câțiva agenți de poliție au
auzit țipete și au observat că aproximativ o sută de persoane de etnie romă atacau ofițerii
trupelor speciale cu bâte, furci, sticle goale și pietre.
12. Potrivit declarațiilor date în fața procurorului de către ofițerii trupelor speciale, aceștia
au folosit inițial trei sprayuri lacrimogene pentru autoapărare. Acest lucru nu a reușit decât
să înfurie mulțimea de oameni, care au devenit și mai agresivi și au început să arunce cu
pietre și cărămizi. Atunci, doi dintre ofițeri au tras focuri de armă în aer. V.M. a declarat că,
având în vedere că romii nu au vrut să se oprească, acesta a tras două focuri în aer cu
arma sa de vânătoare. Apoi, acesta a fost atacat de zece persoane, care l-au tras de haine
și l-au lovit cu obiecte ascuțite până a căzut în genunchi, moment în care acesta a tras cu
gloanțe de cauciuc în mulțime. Atunci, mulțimea s-a retras parțial.
13. Incidentul, astfel cum a fost prezentat în rezoluția procurorului, a continuat cu
încercarea agenților statului de a se retrage, în timp ce romii, ascunți în spatele caselor, au
continuat să arunce în ei cu pietre, sticle din sticlă și alte obiecte.
14. Ca urmare a ciocnirilor, șase agenți ai statului au suferit vătămări care au necesitat
îngrijiri medicale cu o durată între cinci și paisprezece zile (a se vedea infra, pct. 53).

D. Consecințele incidentului

15. Se pare că peste douăzeci și cinci de romi au fost răniți și/sau împușcați. Unora
dintre ei li s-au eliberat certificate medicale care au confirmat vătămările suferite,
considerându-se că acestea necesitau între opt și patruzeci și cinci de zile de îngrijiri
medicale.
16. Doamna Susana Ciorcan, precum și următorii doisprezece reclamanți, au suferit
vătămări confirmate de certificate medicale:

1. Susana Ciorcan
Potrivit foii de observație clinică generală a doamnei Ciorcan, aceasta a fost împușcată
în stomac și a fost diagnosticată cu următoarele afecțiuni: șoc hemoragic, peritonită, ruptură
la nivelul arterei iliace, ruptură uterină, patru leziuni traumatice ale intestinului subțire și o
leziune a ileonului terminal și a colonului. În urma incidentului, aceasta a suferit o intervenție
chirurgicală și a rămas în spital timp de opt zile. Certificatul medico-legal eliberat acesteia la
11 octombrie 2006 declara că focul de armă tras i-a pus viața în pericol, că aceasta
necesita îngrijiri medicale de patruzeci până la patruzeci și cinci de zile și că aceasta și
agresorul ei s-au aflat față în față. Niciunul din documentele medicale nu conținea informații
referitoare la tipul de glonț care ar fi putut să îi cauzeze leziunile.

2. Costel Ciorcan
Potrivit certificatului său medico-legal, eliberat la 11 septembrie 2006, acesta avea mai
multe plăgi prin împușcare la nivelul brațului drept, genunchiului stâng și coapsei stângi,
șase gloanțe rămânându-i în corp. La 8 septembrie 2006, acesta a suferit o intervenție
chirurgicală și i s-au extras șase gloanțe din plăgile respective. Acesta a rămas internat timp
de trei zile. S-a apreciat că leziunile acestuia au fost cauzate de gloanțe de cauciuc și că
necesitau între doisprezece și paisprezece zile de îngrijiri medicale.

3. Carol Ciorcan
Potrivit certificatului său medico-legal, eliberat la 19 septembrie 2006, acesta avea o
excoriație la nivelul obrazului drept și o plagă împușcată la nivelul cotului drept, glonțul
respectiv rămânându-i în corp. S-a apreciat că leziunile acestuia au fost cauzate de un
glonț de cauciuc și că necesitau între opt și nouă zile de îngrijiri medicale.
4. Ana Maria Paula Bidi (Beica)
Potrivit certificatului său medico-legal, eliberat la 19 septembrie 2006, aceasta a fost
împușcată în partea stângă a toracelui și, în plus, avea o plagă împușcată la nivelul
spatelui, în partea stângă a toracelui. S-a apreciat că leziunile acesteia au fost cauzate de
gloanțe de cauciuc și că necesitau între opt și nouă zile de îngrijiri medicale.

5. Denes Biga
 Potrivit certificatului său medico-legal, eliberat la 5 octombrie 2006, acesta a fost
împușcat în brațul drept și partea din spate a pieptului, mai multe gloanțe rămânându-i în
corp. S-a apreciat că leziunile sale necesitau între douăzeci și două și douăzeci și patru de
zile de îngrijiri medicale. Potrivit foii de observație clinică generală, acesta a suferit o
intervenție chirurgicală la 22 septembrie 2006, dar medicii au reușit să scoată numai cinci
gloanțe de cauciuc din pieptul acestuia.

6. Erika Biga
Potrivit certificatului său medico-legal, eliberat la 8 septembrie 2006, și foii de observație
clinică generală, aceasta avea multiple plăgi împușcate la nivelul piciorului drept, un glonț
rămânându-i în corp. S-a apreciat că leziunile sale necesitau între șaisprezece și
optsprezece zile de îngrijiri medicale. La 7 septembrie 2006, aceasta a suferit o intervenție
chirurgicală pentru extragerea glonțului. Niciunul din documentele medicale nu conținea
informații referitoare la tipul de glonț care ar fi putut să îi cauzeze leziunile.

7. Ladislau Biga
Potrivit certificatului său medical, eliberat de spital la 14 septembrie 2006, acesta avea
plăgi împușcate în partea stângă a pieptului și pe partea din spate a coapsei, gloanțele
respective rămânându-i în corp, și excoriații pe partea dreaptă a pieptului și pe brațul drept.
La 13 septembrie 2006, acesta a suferit o intervenție chirurgicală și i s-au extras mai multe
gloanțe. Dosarul său medical nu conținea nicio informație referitoare la tipul de glonț care ar
fi putut să îi cauzeze leziunile.

8. Rozalia Bucunea
Potrivit certificatului său medico-legal, eliberat la 11 septembrie 2006, aceasta avea o
plăgă împușcată în partea stângă a pieptului și trei plăgi împușcate în coapsa stângă, două
gloanțe de cauciuc rămânându-i în corp, și două contuzii în regiunea ombilicală. S-a
apreciat că aceasta avea nevoie de unsprezece până la doisprezece zile de îngrijiri
medicale. La 8 septembrie 2006, aceasta a suferit o intervenție chirurgicală pentru
extragerea glonțelor.

9. Petru Kalanyos Jr
Potrivit certificatului său medico-legal, eliberat la 11 septembrie 2006, acesta avea o
rană sub ochiul stâng, care ar fi putut fi cauzată de o lovitură cu un obiect greu. S-a apreciat
că acesta avea nevoie de trei până la patru zile de îngrijiri medicale.

10. Traian Kovac

Potrivit certificatului său medico-legal, eliberat la 19 septembrie 2006, acesta avea o
excoriație în regiunea zigomatică stânga și mai multe plăgi și echimoze în partea dreaptă a
toracelui și pe abdomen, care ar fi putut fi cauzate prin împușcarea cu gloanțe de cauciuc.
S-a apreciat că acesta avea nevoie de opt până la nouă zile de îngrijiri medicale.

11. Mihai-Alexandru Moldovan

Potrivit certificatului său medico-legal, eliberat la 19 septembrie 2006, acesta avea o
plagă împușcată în partea dreaptă a toracelui, un glonț de cauciuc rămânându-i în corp. S-
a apreciat că acesta avea nevoie de opt până la nouă zile de îngrijiri medicale.

12. Lela Potra

Potrivit certificatului său medico-legal, eliberat la 19 septembrie 2006, aceasta avea o
plagă împușcată și o excoriație în zona interioară a părții inferioare a piciorului drept, care
ar fi putut fi cauzate de un glonț de cauciuc. S-a apreciat că aceasta avea nevoie de opt
până la nouă zile de îngrijiri medicale.

13. Lajos Panta

 Potrivit certificatului eliberat de spital la 9 septembrie 2006, acesta avea o contuzie la
nivelul umărului stâng.
17. Următorii douăzeci și doi de reclamanți: Ștefan Bidi, Margareta Biga, Iosif Biga Snr,
Iosif Biga Jr, Liviu Bucunea Jr, Etelka Capo, Agneta Csiki, Edith Csiki (Biga), Lia Gabor,
Ana-Narcisa Gorcs, Ladislau Horvath, Ildiko Kalanyos (Biga), Susana Kalanyos, Petru
Kalanyos Snr, Ana Lingurar, Ancuța Maria Moldovan, Violeta Pusuc, Edith Racz (Biga),
Cornelia Simion (Biga), Ianos Ștefan, Ana Tina Snr și Ana Tina Jr au declarat în fața
procurorului național că au suferit mai multe leziuni, dar nu au prezentat certificate medicale
pentru a-și susține acuzațiile. Ceilalți trei reclamanți, Sonia Biga, Augustin Biga și Sorin
Ciorcan, s-au plâns doar de leziunile suferite de mama lor, Susana Ciorcan.

E. Acțiunea penală

1. Urmărirea penală privind infracțiunea de tentativă de omor calificat

18. La 7 septembrie 2006, Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureș („Parchetul Mureș”) a
dispus începerea urmăririi penale împotriva ofițerilor trupelor speciale, pentru săvârșirea
tentativei de omor calificat asupra Susanei Ciorcan, în temeiul art. 20, coroborat cu art. 174
și art. 175 lit. (i) C. pen.
19. Ancheta a început cu examinarea locului faptelor în ziua următoare. În raportul
procurorului s-au consemnat următoarele:

„Locul faptelor a suferit numeroase modificări, și anume ridicarea vehiculelor avariate,

îndepărtarea gloanțelor și a cartușelor utilizate de agenții statului, precum și a altor
arme ale acestora, transportarea tuturor victimelor la spital […], constatându-se că
zona a fost curățată într-o anumită măsură, comparativ cu restul străzii.”
În continuare, în raport se menționa că au fost identificate mai multe urme de sânge și
găuri pe podeaua, pe ușile și pereții caselor din jurul locului faptelor. Găurile identificate la
nivelul caselor erau la o distanță cuprinsă între 28 și 60 de cm de la sol. Mai multe haine și
alte obiecte pătate de sânge sau care prezentau găuri ce ar fi putut fi provocate de gloanțe
au fost confiscate ca probe. Potrivit aceluiași raport, următoarele materiale au fost predate
anchetatorilor de către victime: trei sprayuri lacrimogene, unsprezece tuburi de cartușe
STAR-70mm-RB-15 și nouăsprezece tuburi de cartușe 9x19-86-325. Au fost, de asemenea,
strânse alte tuburi de cartușe neidentificate și două gloanțe de metal. Obiectele care ar fi
fost utilizate de mulțime pentru atacarea agenților de poliție nu au putut fi găsite. În plus, o
furcă și o armă de vânătoare de 12 mm au fost confiscate de la sediul Poliției Municipiului
Reghin. De asemenea, au fost luate amprente de pe vehiculele folosite de ofițerii de poliție.
20. La 11 și 19 septembrie 2006, procurorul a dispus efectuarea unei expertize a armelor
folosite de agenții statului în timpul incidentului, a tuburilor de cartușe și a gloanțelor
acestora, precum și a hainelor și a altor obiecte strânse de la locul faptelor. Un prim raport
de expertiză, emis la 14 septembrie 2006, a constatat că unsprezece tuburi de cartușe
STAR-70mm-RB-15 au fost trase cu arma de vânătoare. Raportul nu preciza dacă cele
unsprezece tuburi de cartușe proveneau de la gloanțe de cauciuc, dar indica faptul că au
fost folosite gloanțe de vânătoare pentru realizarea testelor. Un al doilea raport de
expertiză, emis la 10 octombrie 2006, a constatat că celelalte douăzeci și trei de tuburi de
cartușe au fost trase cu trei dintre pistoalele din dotarea ofițerilor trupelor speciale. Cu toate
acestea, în ceea ce privește cele două gloanțe de metal găsite la locul incidentului, s-a
observat că nu existau resurse disponibile pentru a stabili cu ce armă au fost trase.
21. De asemenea, documente medicale referitoare la unele din victimele de etnie romă
și la toți ofițerii de poliție implicați au fost colectate de la spitalul local și solicitate de la
Institutul de Medicină Legală.
22. La 3 octombrie 2006, douăzeci și șapte de victime ale incidentului au depus o
plângere penală împotriva ofițerilor trupelor speciale pentru purtare abuzivă și vătămare
corporală, o plângere care a fost conexată la ancheta preexistentă. Aceștia erau
reclamanții Liviu Bucunea Jr, Ancuța Maria Moldovan, Mihai Moldovan Jr, Ana Tina Snr, Ana
Tina Jr, Agneta Csiki, Lia Gabor, Ana-Narcisa Gorcs, Traian Kovacs, Costel Ciorcan, Lajos
Panta, Ștefan Bidi, Etelka Capo, Violeta Pusuc, Ildiko Kalanyos (Biga), Susana Kalanyos,
Edith Csiki (Biga), Cornelia Simion (Biga), Margareta Biga și alte opt victime.
23. Un raport întocmit la 6 octombrie 2006 de către un ofițer de la Inspectoratul de Poliție
Județean Mureș conținea o listă cu măsurile adoptate în cadrul anchetei până la acea dată,
precum și o listă cu „întrebări de adresat romilor”. Părțile relevante ale acestuia sunt
redactate după cum urmează:
„Țiganii știau că ofițerii de poliție și trupele DIAS urmau să ajungă în Apalina și de ce?
Țiganii se adunaseră în apropierea caselor celor doi infractori căutați de poliție înainte
de sosirea ofițerilor de poliție?
Câți țigani erau acolo?”
De asemenea, raportul menționa că, în urma unui control al datelor obținute la
recensământ a fost posibilă identificarea locuitorilor cartierului care fuseseră implicați în
incident, unii dintre aceștia având dosar penal.
24. La o dată nespecificată, au fost verificate dosarele penale ale romilor care făcuseră
declarații în fața procurorului (a se vedea infra, pct. 25) și informațiile au fost depuse la
dosarul anchetei. Unul dintre ei avea două condamnări anterioare pentru furt și altul avea
două condamnări pentru jaf.
25. La 17 octombrie 2006, optsprezece dintre reclamanți, Susana Ciorcan și alte trei
victime au făcut declarații în fața procurorului. Declarațiile acestora erau consecvente, în
măsura în care aceștia au afirmat că, atunci când au văzut vehiculele poliției, au ieșit afară
din casele lor împreună cu soțiile și copiii lor, din curiozitate. În timp ce agentul de poliție și
Susana Ciorcan purtau o discuție normală, ofițerii trupelor speciale au început să atace
oamenii din mulțime cu sprayuri lacrimogene și să arunce în ele cu grenade cu gaze
lacrimogene și, în timp ce toți fugeau în toate direcțiile, încercând să își apere copiii și să
intre înapoi în casele lor, aceiași ofițeri au început să tragă asupra lor.
26. În declarația sa, Susana Ciorcan a afirmat că, în timp ce se afla în curtea ei, oferind
ofițerilor în haine civile informații cu privire la locul în care se afla fiul ei, „a izbucnit o
încăierare între bărbații mascați și romi” și o grenadă cu gaze lacrimogene a căzut lângă
picioarele sale. Cei cinci ofițeri cu care vorbea au fugit și unul din ei a strigat „Nu trageți!” și
ea s-a întors pentru a fugi și a se ascunde în interiorul casei sale. În acel moment, a fost
împușcată în spate și și-a pierdut cunoștința.
27. În declarațiile lor, reclamanții Ana Maria-Paula Bidi, Denes Biga, Erika Biga, Iosif Biga
Snr, Iosif Biga Jr, Ladislau Biga, Rozalia Bucunea, Carol Ciorcan, Edith Csiki (Biga),
Ladislau Horvath, Petru Kalanyos Snr, Petru Kalanyos Jr, Ana Lingurar și Lela Potra au
afirmat că, prin aceste declarații, depuneau plângeri împotriva ofițerilor trupelor speciale
care i-au supus unor rele tratamente și solicitau despăgubiri din partea acestora.
28. La 23 octombrie 2008, cei patru ofițeri de la Serviciul de Investigații Criminale din
cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Mureș au fost audiați de procuror în calitate de
martori. Declrațiile lor au fost practic identice, aceștia afirmând că, în timp ce discutau cu
Susana Ciorcan, au auzit zgomote din zona în care își lăsaseră vehiculele și, când s-au
întors, au văzut: „[...] mai multe persoane înarmate (în jur de 100-150 de persoane de etnie
romă), atacând luptătorii DIAS cu bâte, furci, sticle, pietre și alte obiecte”.
A.M., M.M. și C.R.R. au declarat că, atunci când au plecat spre cartierul Apalina, nu erau
conștienți că „romii din acest cartier ar putea săvârși acte de violență”.
M.M., C.R.R. și S.C.L. au mai declarat că nici nu au agresat „persoanele de etnie romă”
și nici nu au fost agresați fizic de acestea.
29. La 10 ianuarie 2007, ofițerii trupelor speciale au dat declarații în fața procurorului. Toți
au declarat că au fost obligați să utilizeze armele din dotare pentru a se apăra pe ei înșiși și
pe colegii lor.
30. Ofițerul P.Ș., șeful Detașamentului de intervenție și acțiuni speciale, a declarat:
„Imediat după sosirea noastră în cartier, un număr mare de persoane de etnie romă
au început să se adune în curțile lor, pe marginea drumului și în spatele nostru; după
 ce ne-am parcat vehiculele, aceștia s-au îndreptat înspre noi […] Inițial, aceste
persoane ne-au atacat doar verbal […] La scurt timp, [aceștia] au început să îi împingă
pe colegii noștri de la [serviciul de investigații criminale], care erau în haine civile și nu
purtau arme. În acel moment, văzând că [ofițerii] nu își puteau îndeplini scopul
operațiunii […] am considerat că trebuie să le asigurăm imediat protecția și apoi să
plecăm din cartier […] Din cauza faptului că folosirea de sprayuri și bastoane nu a avut
niciun efect asupra oamenilor din zonă, care, dimpotrivă, au devenit mai agresivi și au
continuat să ne atace, aruncând cu pietre și cărămizi, eu și doi colegi am tras în aer
focuri de avertisment cu pistoalele noastre […] V.M., care avea o pușcă cu gloanțe de
cauciuc, a început să o folosească. Nu am văzut când a început să tragă, doar am
auzit primele focuri de armă.”
31. Ofițerul V.M. a declarat în mărturia sa următoarele:
„Imediat după sosirea noastră, un număr mare de țigani au început să se adune în
jurul nostru; […] Atunci când colegii noștri de la [serviciul de investigații criminale] au
fost înconjurați și când am văzut că erau atacați de țigani, [care îi] trăgeau de haine,
comandantul nostru ne-a ordonat să ieșim din vehicule și să îi ajutăm să iasă din
mulțime […] Când am coborât din vehicule, fiecare din noi a fost înconjurat de câțiva
țigani furioși, care au început să ne atace […] Echipamentul meu din dotare era
următorul: un spray cu gaze lacrimogene, o pușcă de vânătoare cu două țevi, care
avea gloanțe de cauciuc, și un pistol Glock de calibrul 9 mm, cu nouăsprezece
elemente de muniție letală, pe care nu le-am folosit […] Mi-am încărcat pușca de
vânătoare cu două gloanțe și am strigat «Nu mișcați! Poliția! Vom folosi arme de foc!»
Strigătele nu au avut niciun efect, așa că am tras două focuri în aer. Nici acestea nu au
avut niciun efect asupra mulțimii furioase. Și colegii mei au tras focuri de armă în aer cu
pistoalele lor cu muniție letală […] La un moment dat, auzind țipete dinspre partea de
sus a străzii și văzând că din acea direcție erau aruncate pietre, m-am dus la intersecție
și am văzut o mulțime numeroasă de țigani care veneau spre noi. Am reîncărcat arma,
cu intenția de a trage un alt foc în aer. În acel moment, am fost atacat de un grup de
aproximativ zece persoane, care veneau înspre mine. Acestea au început să mă
lovească […] Apoi, am fost lovit în cap de o piatră aruncată de grupul de oameni care
coborau pe stradă […] După ce am fost lovit, am căzut în genunchi și am apăsat
trăgaciul armei, trăgând în direcția mulțimii.”

32. Ofițerul C.I. a declarat în mărturia sa următoarele:

„... l-am văzut pe colegul meu, P.J., care părea să fi fost rănit, zăcând pe un gard.
Pentru că i-am auzit pe colegii mei avertizându-i pe atacatori să se retragă sau vor fi
utilizate arme de foc împotriva lor, am scos pistolul și, pentru a mă asigura că aveam
destul loc și timp pentru a-l ajuta pe colegul meu rănit, am tras patru focuri în aer […]
Personal, l-am văzut numai pe comandantul nostru, domnul P.Ș., trăgând mai multe
focuri de armă în aer [...] Din câte am observat, toate focurile de armă au fost trase în
aer.”
33. S.P. a declarat că nu a tras cu arma sa, afirmând următoarele:
„Imediat după sosirea noastră, un număr mare de țigani au început să se adune în
jurul nostru; […] Atunci când colegii noștri de la [serviciul de investigații criminale] au
fost înconjurați și când am văzut că erau atacați de țigani, [care îi] trăgeau de haine,
comandantul nostru ne-a ordonat să ieșim din vehicule și să îi ajutăm să iasă din
mulțime […] Când am coborât din vehicule, fiecare din noi a fost înconjurat de câțiva
țigani furioși, care au început să ne atace […] Țiganii deveneau din ce în ce mai nervoși
[…] Am început să ne apărăm, întâi folosind sprayuri cu gaze lacrimogene […] Apoi,
am aruncat una sau două grenade, tot cu gaze lacrimogene […] Am folosit bastoanele
din dotare […] Aveam asupra mea și un pistol Makarov cu muniție letală, dar nu am
reușit să îl scot […] Din câte am înțeles, șeful nostru și alți doi colegi și-au scos armele
 și au tras câteva focuri de armă în aer, pentru a-i descuraja pe agresori […] Unul din
colegii noștri, V.M., avea o pușcă de „vânătoare” cu gloanțe de cauciuc. Această armă
a fost folosită pentru a trage mai multe focuri de armă în mulțime […] După aproximativ
trei minute, am reușit să mă alătur colegilor mei în formație și să îmi fac loc pentru a
ajunge la cele două [mașini] Logan, care au reușit să se retragă de pe stradă ... M-am
așezat la volanul vehiculului nostru și am întors pentru a părăsi zona.”
34. Ofițerul H.D.M. a declarat, de asemenea, că nu a folosit arma sa, afirmând
următoarele:
„Imediat după sosirea noastră, un număr mare de țigani au început să se adune în
jurul nostru; […] Atunci când colegii noștri de la [serviciul de investigații criminale] au
fost înconjurați și când am văzut că erau atacați de țigani, [care îi] trăgeau de haine,
comandantul nostru ne-a ordonat să ieșim din vehicule și să îi ajutăm să iasă din
mulțime […] Când am coborât din vehicule, fiecare din noi a fost înconjurat de câțiva
țigani furioși, care au început să ne atace […] Țiganii deveneau din ce în ce mai nervoși
[…] Am început să ne apărăm, întâi folosind sprayuri cu gaze lacrimogene […] Apoi,
am aruncat una sau două grenade, tot cu gaze lacrimogene […] Am folosit bastoanele
din dotare […] Eu am avut asupra mea și un pistol Glock cu muniție letală, dar nu am
reușit să îl scot […] Din câte am înțeles, șeful nostru și alți doi colegi și-au scos armele
și au tras câteva focuri de armă în aer, pentru a-i descuraja pe agresori […] Unul din
colegii noștri, V.M., avea o pușcă de „vânătoare” cu gloanțe de cauciuc. Această armă
a fost folosită pentru a trage mai multe focuri de armă în mulțime. După aproximativ
patru minute, am reușit să mă alătur colegilor mei în formație și să îmi fac loc pentru a
ajunge la cele două [mașini] Logan, care au reușit să se retragă de pe stradă [...] ”
35. Din mărturia ofițerului G.P.J. reieșea că nici el nu a folosit arma sa de foc:
„Imediat după sosirea noastră, un număr mare de țigani au început să se adune în
jurul nostru; […] Atunci când colegii noștri de la [serviciul de investigații criminale] au
fost înconjurați și când am văzut că erau atacați de țigani, [care îi] trăgeau de haine,
comandantul nostru ne-a ordonat să ieșim din vehicule și să îi ajutăm să iasă din
mulțime […] Când am coborât din vehicule, fiecare din noi a fost înconjurat de câțiva
țigani furioși, care au început să ne atace […] Imediat am fost lovit cu o bâtă în picioare
și, apoi, cu o piatră sau cărămidă în cap […] Am căzut la pământ […] Câteva momente
mai târziu, mi-am pierdut efectiv cunoștința și nu pot spune ce s-a întâmplat cu colegii
mei în continuare […]”
36. Ofițerul M.F. a declarat, în mod similar, că nu a folosit arma sa În continuare, acesta
a afirmat următoarele:
„Din cauză că avertismentele noastre nu au avut niciun efect și am fost atacați în
continuare, am auzit mai multe focuri de armă și l-am văzut pe colegul meu C.I., care
se afla lângă mine, trăgând câteva focuri de armă în aer cu pistolul său […] L-am văzut
pe celălalt coleg, V.M., singurul dintre noi care avea o pușcă, trăgând, de asemenea,
focuri de armă în aer […] Din câte am observat, toate focurile de armă au fost trase în
aer.”
37. La 16 ianuarie 2007, procurorul a dispus încheierea anchetei privind infracțiunea de
tentativă de omor calificat, pronunțând o rezoluție de neîncepere a urmăririi penale
împotriva agenților statului. Acesta a reținut că, la sosirea ofițerilor de poliție în cartier,
oamenii au început să se adune în stradă și „[…] a izbucnit o încăierare între aceștia și
trupele DIAS”. În rezoluție se menționa că, potrivit declarațiilor date de agenți, la 7
septembrie 2006, aceștia au folosit „sprayuri paralizante și grenade, bâte și arme de foc, cu
care s-au tras focuri în aer pentru a descuraja mulțimea”; V.M. a folosit o armă de vânătoare
cu gloanțe de cauciuc, trăgând atât în aer, cât și în mulțime. Au fost rănite mai multe
persoane, atât agenți, cât și locuitori ai cartierului, dar leziunile nu au fost foarte grave, cu
excepția celor suferite de Susana Ciorcan. Comparând constatările din certificatul medico-
legal al Susanei Ciorcan cu declarațiile persoanelor implicate în incident, procurorul a
concluzionat că ofițerii cercetați nu au intenționat să ucidă victima, declarând că „intenția
agenților a fost, în mod evident, să descurajeze numărul mare de persoane adunate acolo,
nu să le ucidă”. De asemenea, rezoluția procurorului afirma că:
„Această lipsă [a intenției] poate fi dedusă și din abordarea adoptată – persoana în
cauză nu a fost țintită, avem de a face cu focuri de armă trase la întâmplare […] Actele
[persoanelor] menționate anterior ar putea constitui infracțiunea de vătămare corporală
gravă în ceea ce o privește pe Susana Ciorcan.”
38. Nu au fost identificate persoana care a tras în Susana Ciorcan sau tipul de glonț care
i-a provocat leziunile și nu a fost oferită nicio explicație în această privință. Nici ofițerii care
și-au folosit armele nu au fost identificați în mod clar în rezoluție.
39. Procurorul Parchetului Mureș a recunoscut, de asemenea, că douăzeci și șapte de
victime au depus plângeri penale, solicitând cercetarea ofițerilor trupelor speciale pentru
infracțiunile de purtare abuzivă și vătămare corporală gravă. Prin urmare, acesta a decis, în
cele din urmă, că ancheta privind infracțiunile de purtare abuzivă și vătămare corporală
gravă, prevăzute la art. 180 și art. 182 C. pen., ar trebui să fie continuată de Parchetul de
pe lângă Judecătoria Reghin („Parchetul Reghin”).
40. Reprezentantul Susanei Ciorcan a formulat plângere în fața procurorului ierarhic
superior împotriva rezoluției procurorului Parchetului Mureș din 16 ianuarie 2007. Principalul
aspect care a făcut obiectul plângerii sale era faptul că nu fusese identificat autorul
infracțiunii și că nu s-a ținut deloc seama de probele (expertizele) depuse la dosar, care
dovedeau că, în acea zi, la locul faptelor au fost folosite arme nu numai cu gloanțe de
cauciuc, ci și cu muniție letală. Agenții statului ar fi trebuit să fie conștienți că folosirea
acestui tip de muniție ar fi putut provoca decesul sau leziuni fatale persoanelor asupra
cărora au tras. În plus, nu numai că nu a fost identificat făptașul, dar nu a fost luată nicio
măsură pentru a stabili dacă Susana Ciorcan a fost împușcată cu un glonț de cauciuc sau
cu unul normal.
41. La 29 iunie 2007, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureș a respins
plângerea ca nefondată. S-a considerat că ancheta se desfășurase în mod corespunzător.
42. Reprezentatul Susanei Ciorcan a depus, de asemenea, o plângere la Tribunalul
Mureș, declarând că procurorul nu a ținut seama de toate probele de la dosar și că s-a
întemeiat în principal pe versiunea asupra evenimentelor prezentată de agenții statului. În
continuare, acesta a reiterat argumentul potrivit căruia folosirea de muniție letală în mod
aleatoriu ar fi trebuit să impună în mod necesar identificarea persoanelor care au tras. În
această privință, a fost solicitat și un raport de expertiză balistică. S-a atras atenția asupra a
două din declarațiile agenților, una din ele făcute de ofițerul de poliție din cadrul
Inspectoratului de Poliție Județean Mureș, S.C.L., care a afirmat că „nici eu și nici colegii din
vehiculul nostru nu i-am agresat pe romi și nici nu am fost agresați de ei”. Acest lucru a fost
confirmat de M.M., care a recunoscut că nu a fost rănit deloc. În alt mijloc de probă se
menționa că niciunul din obiectele contondente, care ar fi fost folosite pentru avarierea
vehiculelor agenților statului, nu a fost găsit la locul incidentului. În aceste circumstanțe,
concluziile trase de procuror păreau nefondate.
43. Plângerea susținea, de asemenea, că în spatele relelor tratamente la care au fost
supuse doamna Ciorcan și celelalte victime se aflau motive rasiste, solicitând clarificarea
acestei acuzații. În această privință, invocând jurisprudența Curții din Nachova și alții
împotriva Bulgariei [(MC), nr. 43577/98 și 43579/98, CEDO 2005-VII], reprezentantul
doamnei Ciorcan s-a plâns că reacția disproporționată a agenților statului față de doamna
Ciorcan și celelalte victime constituia discriminare și, împreună cu ancheta ineficientă
desfășurată ulterior, încălcau art. 2 și art. 14 din Convenție.
44. La 3 iulie 2008, Tribunalul Mureș, întemeindu-și decizia pe documentele din dosarul
de anchetă al procurorului, a respins plângerea, hotărând că rezoluția procurorului din 16
ianuarie 2007 a fost corectă. Existența unor posibile motive rasiste în spatele relelor
tratamente aplicate victimelor nu a fost analizată de instanță.
45. Reprezentantul reclamanților a declarat recurs împotriva acestei decizii, reiterând
toate plângerile depuse în fața instanței de prim grad și solicitând efectuarea unei anchete
suplimentare privind infracțiunea de omor deosebit de grav, în temeiul art. 176 C. pen.
46. La 26 iulie 2008, Susana Ciorcan a decedat la vârsta de cincizeci și șase de ani, la
doi ani după incident. Procedura a fost continuată de fiii și fiicele sale: Costel Ciorcan, Sorin
Ciorcan, Carol Ciorcan, Sonia Biga, Ildiko Kalanyos (Biga), Augustin Biga și Edith Csiki
(Biga).
47. Curtea de Apel Târgu Mureș a respins recursul prin hotărârea definitivă din 19
noiembrie 2008, hotărând că instanța de prim grad a analizat dosarul cu meticulozitate și a
concluzionat în mod corect că nu existase intenția de săvârșire a infracțiunilor cercetate,
agenții acționând în conformitate cu principiile generale care reglementează acest tip de
intervenție.

2. Ancheta privind purtarea abuzivă

48. Ca urmare a deciziei procurorului Parchetului Mureș de a se desesiza, Parchetul
Reghin a inițiat o anchetă pentru purtare abuzivă, în temeiul art. 250 C. pen.
49. Procurorul a interogat agenții statului, care au reiterat declarațiile anterioare.
Unsprezece dintre reclamanți din rândul celor douăzeci și șapte de victime care au depus
plângere la 3 octombrie 2006 au făcut, de asemenea, declarații. Doi dintre ei au depus
mărturie și în fața procurorului Parchetului Mureș. Reclamanții Ancuța-Maria Moldovan și
Liviu Bucunea Jr au pretins că ofițerii trupelor speciale au strigat: „intrați în casă sau vă
omor” și, respectiv, „intrați în casă sau vă zbor creierii”.
50. Procurorul a mai interogat alte opt victime de etnie romă, care nu făcuseră declarații
în fața Parchetului Mureș. Acestea și-au exprimat dorința ca persoanele care le-au atacat
să fie trase la răspundere pentru acțiunile lor și au declarat că vor solicita despăgubiri în
această privință.
51. La 16 iulie 2007, confirmând aceleași fapte stabilite în rezoluția Parchetului Mureș,
procurorul Parchetului Reghin a pronunțat o rezoluție de neîncepere a urmăririi penale
împotriva celor șapte ofițeri cercetați, concluzionând că aceștia acționaseră în legitimă
apărare, ceea ce, în temeiul art. 10. alin. 1 lit. e) C. proc. pen., înlătură caracterul penal al
faptei săvârșite. Referitor la cursul evenimentelor, rezoluția afirma, reiterând constatările
Parchetului Mureș:
„[...]ofițerii superiori de la Inspectoratul de Poliție Județean Mureș […] au subliniat că
nu se putea ajunge la locul faptelor, din cauza faptului că acolo se aflau un număr mare
de oameni (câteva sute) înarmați cu bâte, furci, topoare și coase, și că autoritățile de
aplicare a legii nu au putut să securizeze zona […]
Aproape imediat după sosirea la locul faptelor, au început să se adune mai mulți
locuitori ai cartierului și a izbucnit o încăierare între aceștia și membrii DIAS.”
52. Tot referitor la fapte, rezoluția menționa că ofițerii trupelor speciale au declarat că
erau grupați împreună în timpul incidentului, citând în susținerea acestei constatări
declarația făcută de H.D.M., care a afirmat că, inițial, au fost grupați împreună, dar s-au
separat atunci când fiecare din ei a fost atacat de cincisprezece până la douăzeci de romi.
53. Pentru a justifica rezoluția, procurorul a enumerat, în primul rând, leziunile suferite de
agenții statului, după cum urmează:
„H.D.M. a fost lovit în picioare și în față și, conform certificatului medical […] a suferit
leziuni care necesitau opt până la nouă zile de îngrijiri medicale;
M.F. a fost lovit în umărul drept, în ambii obraji, deasupra tâmplei stângi, în piciorul
drept, deasupra genunchiului, și la toate degetele și, conform certificatului său medical
[…] a suferit leziuni care necesitau opt până la nouă zile de îngrijiri medicale;
G.P.J. a fost lovit cu un băț în picioare și, imediat după aceea, cu o piatră sau o
cărămidă în cap și, conform certificatului său medical […] a suferit leziuni care
necesitau șapte până la opt zile de îngrijiri medicale;
V.M. a fost lovit cu o piatră în cap și, conform certificatului medical […] a suferit leziuni
care necesitau cinci până la șase zile de îngrijiri medicale;
C.I. a fost lovit în coaste, glezna dreaptă, tibia și gamba piciorului drept și în zona
umărului stâng și, conform certificatului său medical […] a suferit leziuni care necesitau
între doisprezece și paisprezece zile de îngrijiri medicale;
 S.P. a fost lovit în picioare, în cap, în spate și la nivelul mâinilor și, conform
certificatului medical […] a suferit leziuni care necesitau opt până la nouă zile de îngrijiri
medicale.”
54. În continuare, procurorul a prezentat detalii privind leziunile suferite de treisprezece
victime de etnie romă, inclusiv Susana Ciorcan, cu privire la care s-a stabilit că fusese
împușcată în spate.
55. În continuare, procurorul a enumerat avariile suferite de vehiculele folosite de ofițerii
de poliție pentru a ajunge în cartierul Apalina în ziua incidentului, și anume crăpături în
parbriz sau geamurile laterale, zgârieturi și semne de lovituri.
56. Ținând seama de elementele menționate anterior și citând fragmente din declarațiile
făcute de ofițerii trupelor speciale, procurorul a concluzionat că agenții statului nu puteau fi
trași la răspundere pentru purtare abuzivă, deoarece aceștia acționaseră în legitimă
apărare.
57. Nu au fost identificați nici ofițerii care au tras cu arma și nici persoana care a
împușcat-o pe Susana Ciorcan și nici nu a fost oferită vreo explicație în această privință.
58. Reprezentantul reclamanților a depus o plângere împotriva rezoluției din 16 iulie
2007, în numele acelorași douăzeci și șapte de victime a căror plângere a fost conexată la
acțiunea penală în data de 3 octombrie 2006 (a se vedea supra, pct. 22). Acesta a susținut
că incidentul a fost cauzat de lipsa unei pregătiri adecvate a autorităților pentru operațiunea
lor, al cărei scop era citarea a două persoane să se prezinte în fața procurorului pentru
cercetarea unei pretinse infracțiuni săvârșite fără violență. În continuare, acesta s-a plâns
că rezoluția procurorului s-a întemeiat doar pe declarațiile presupușilor făptași și că a făcut
referire în mod disproporționat la probe care erau favorabile acestora, fără să facă nici cel
mai mic efort pentru a încerca să identifice persoanele care au tras cu arma și ce tip de
muniție a fost folosită. În plus, acesta s-a plâns că rezoluția procurorului nu a menționat
deloc anumite elemente cruciale, în special gravitatea leziunilor provocate victimelor de
către agenții statului. De asemenea, numărul zilelor de îngrijiri medicale recomandate în
rapoartele medicale nu putea fi luat în considerare pentru a stabili gravitatea leziunilor
suferite de victime. De exemplu, în cazul mai multor reclamanți care au fost împușcați s-a
considerat că necesită același număr de zile de îngrijri medicale ca și agenții statului ale
căror leziuni erau în mod evident mai puțin grave.
59. La 31 august 2007, plângerea a fost respinsă și rezoluția de neîncepere a urmăririi
penale a fost confirmată de prim-procuror.
60. Reprezentantul reclamanților a contestat rezoluția procurorului în fața judecătoriei
Reghin, în numele acelorași douăzeci și șapte de victime a căror plângere a fost conexată
la acțiunea penală din 3 octombrie 2006 (a se vedea supra, pct. 22). Acesta a solicitat
instanței să dipună redeschiderea anchetei penale pentru a identifica în mod eficient autorii
faptelor și pentru a-i aduce în fața justiției. Acesta a atras atenția Curții asupra desfășurării
extraordinare și urgente a forțelor de poliție (două ore de la săvârșirea pretinsei infracțiuni),
cu scopul de a comunica două citații, care, în mod normal, sunt trimise prin poștă, o situație
care nu ar exista niciodată în cazurile care implică persoane non-rome.
61. La 16 iulie 2008, Judecătoria Reghin, întemeindu-și decizia pe documentele din
dosarul de anchetă al procurorului, a respins plângerea, hotărând că rezoluția procurorului
din 16 iulie 2007 a fost corectă. În motivarea respingerii plângerii, instanța a declarat pe
scurt că, deși fusese stabilită vinovăția, aplicarea art. 44 din Codul penal (privind legitima
apărare) impunea procurorului adoptarea unei rezoluții de neîncepere a urmăririi penale.
62. Reclamanții au formulat recurs în fața Tribunalului Mureș, dar acesta a fost respins la
12 februarie 2009.
63. Între timp, la 3 noiembrie 2008, reprezentantul reclamanților Ana Maria-Paula Bidi
(Beica), Denes Biga, Erika Biga, Iosif Biga Snr, Iosif Biga Jr, Ladislau Biga, Rozalia
Bucunea, Carol Ciorcan, Edith Csiki (Biga), Ladislau Horvath, Petru Kalanyos Snr, Petru
Kalanyos Jr, Ana Lingurar și Lela Potra, ale căror nume nu au fost menționate de procuror
în rezoluția din 16 ianuarie 2007, au depus o cerere la Parchetul Mureș, solicitând informații
referitoare la evoluția plângerilor acestora împotriva ofițerilor trupelor speciale. La 10
decembrie 2008, aceștia au fost informați că ancheta în dosarul privind decesul Susanei
Ciorcan se finalizase cu o rezoluție de neîncepere a urmăririi penale și că ancheta privind
pretinsa purtare abuzivă cu ocazia incidentului din 7 septembrie 2006 se afla în desfășurare
la Parchetul Reghin. Au fost informați că declarațiile făcute de aceștia în fața procurorului
Parchetului Mureș au fost, de asemenea, transmise Parchetului Reghin. În urma acestui
răspuns, cei paisprezece reclamanți au depus o cerere la Parchetul Reghin, în care au
prezentat în detaliu situația lor și au solicitat informații cu privire la situația actuală a
plângerilor lor. La 31 iulie 2009, aceștia au primit un răspuns, în care erau informați că nu
indicaseră numărul corect al cauzei. Li s-a solicitat să furnizeze această informație pentru a
primi un răspuns.

3. Procedura disciplinară împotriva lui A.M.

64. La 21 decembrie 2006, Comisia de disciplină s-a întrunit pentru a stabili dacă A.M.,
ofițerul care a condus operațiunea în numele Inspectoratului de Poliție Județean Mureș, a
încălcat normele disciplinare ale poliției atunci când a executat ordinul din 7 septembrie
2006, dat de șeful acestuia.
65. Conform procesului-verbal al reuniunii, Comisia l-a audiat pe A.M., precum și un
martor în apărarea sa, A.A., procurorul responsabil cu anchetarea plângerii pentru ultraj
depusă de R.O.
66. În declarația sa, A.M. a descris, în primul rând, circumstanțele care au condus la
incident. Acesta a declarat următoarele:
„După o discuție cu ofițerul R.O., în care acesta mi-a spus despre incidentul care a
avut loc pe terasa barului „Ceres” din Reghin, i-am cerut să întocmească un raport
scris. Deoarece nu era clar dacă fusese săvârșită o infracțiune, am decis că o echipă
de ofițeri ar trebui să meargă la bar să găsească martori și să ia declarații de la ei, iar
eu, împreună cu o altă echipă, ar trebui să mergem în cartierul Apalina, pentru a lua
declarații de la doi suspecți [...]”
În continuare, acesta a descris modul în care agenții trupelor speciale au fost atacați de
„romi”, în vreme ce A.A. a afirmat în fața Comisiei:
„Consider că reacția ciudată pe care au avut-o persoanele de etnie romă atunci când
au văzut mașinile poliției sau polițiștii este cea care a cauzat ciocnirile din acea zi.”
67. Comisia de Disciplină a decis în unanimitate că polițistul cercetat era nevinovat.

F. Rezultatul anchetei privind infracțiunea de ultraj

68. Plângerea pentru ultraj, depusă de R.O. la 7 septembrie 2006, a fost respinsă de
procuror la o dată ulterioară, având în vedere că, la momentul incidentului, R.O. nu era de
serviciu și nu acționase în calitate oficială și că nu au existat acte de violență fizică între
părți.
69. Cele două citații care au justificat operațiunea poliției din acea zi nu au fost
comunicate niciodată celor doi suspecți, care nu au fost interogați niciodată de procuror în
legătură cu plângerea depusă de R.O.

II. Dreptul și practica interne relevante

70. O prezentare detaliată a dispozițiilor legale relevante, referitoare la folosirea armelor

de foc, poate fi găsită în cauza Soare și alții împotriva României (nr. 24329/02, pct. 94, 22
februarie 2011).
71. Organizarea și funcționarea unităților forțelor speciale de intervenție erau
reglementate, la momentul faptelor, de Ordinul nr. 227031/2000 emis de Inspectoratul
General al Poliției Române, care este un document clasificat.
72. La 5 septembrie 2003, Inspectoratul General al Poliției Române a emis Ordinul nr.
290 cu privire la principiile generale de acțiune ale formațiunilor speciale de intervenție, care
a fost pus la dispoziția procurorului în scopul anchetei interne. În conformitate cu Ordinul,
răspunderea trupelor speciale ale poliției este de a-i sprijini pe ofițerii de poliție obișnuiți în
situații de luare de ostatici și răpire sau în acțiunile de percheziție și capturare a unor
infractori deosebit de periculoși sau înarmați cu arme de foc. Prevederile relevante ale
Ordinul menționat anterior sunt redactate după cum urmează:

Art. 2
Începând cu data prezentei dispoziții, activitățile din competența Poliției Române
constând în eliberarea ostatecilor, a persoanelor răpite sau sechestrate, pe întreg
teritoriul țării, revine în competența exclusivă a Serviciului Independent pentru
Intervenții și Acțiuni Speciale.

Art. 3
În cazul în care efectuează, independent, activități polițienești pe raza de competență,
formațiunile de intervenție trebuie:
[...]
c) să-și decline identitatea și calitatea de polițist, precum și scopul interpelării [...]
f) folosirea forței și a mijloacelor din dotare se va face gradual, de la cele mai simple
până la cele care presupun folosirea armamentului din dotare.
g) să acționeze fără să discrimineze persoanele în funcție de rasă, cetățenie, sex,
religie, apartenență politică, statut social, precum și sub orice altă formă.

Art. 4
În cazul efectuării de activități polițienești în cooperare cu alte formațiuni de poliție, în
special percheziții sau acțiuni de capturare a unor infractori deosebit de periculoși, se
impun următoarele reguli:
[...]
d) înainte de începerea acțiunii, toate forțele participante se vor întruni pentru a fi
instruite cu privire la scopul, locul, durata acțiunii, măsurile de protecție, de
recunoaștere a persoanelor implicate, stabilirea modalităților de asigurare a
perimetrului, echipele de cercetare, intervenție și de rezervă și orice altceva ce ar putea
contribui la buna desfășurare a activității.
73. Dispozițiile legale aplicabile din Codul penal al României sunt formulate după cum
urmează:

Art. 44 – Legitima apărare

Nu constituie infracțiune fapta prevăzută de legea penală, săvârșită în stare de
legitimă apărare.
Este în stare de legitimă apărare acela care săvârșește fapta pentru a înlătura un atac
material, direct, imediat și injust, îndreptat împotriva sa, a altuia sau împotriva unui
interes obștesc, și care pune în pericol grav persoana sau drepturile celui atacat ori
interesul obștesc […]
Este de asemenea în legitimă apărare și acela care din cauza tulburării sau temerii a
depășit limitele unei apărări proporționale cu gravitatea pericolului și cu împrejurările în
care s-a produs atacul.

Art. 174 – Omuciderea
 Uciderea unei persoane se pedepsește cu închisoare de la 10 la 20 de ani și
interzicerea unor drepturi.
Tentativa se pedepsește.

Art. 175 – Omorul calificat

Omorul săvârșit în vreuna din următoarele împrejurări:
[...] i) în public
se pedepsește cu închisoare de la 15 la 25 de ani și interzicerea unor drepturi.
Tentativa se pedepsește.

Art. 176 – Omorul deosebit de grav

Omorul săvârșit în vreuna din următoarele împrejurări:
[...]
g) de către un judecător sau procuror, polițist, jandarm sau militar, în timpul sau în
legătură cu îndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau publice ale acestora,
se pedepsește cu detențiune pe viață sau cu închisoare de la 15 la 25 de ani și
interzicerea unor drepturi.
Tentativa se pedepsește.

Art. 180 – Lovirea sau alte violențe

Lovirea sau orice acte de violență cauzatoare de suferințe fizice se pedepsesc cu
închisoare de la o lună la 3 luni sau cu amendă […]

Art. 181 – Vătămarea corporală

Fapta prin care s-a pricinuit integrității corporale sau sănătății o vătămare care
necesită pentru vindecare îngrijiri medicale de cel mult 60 de zile se pedepsește cu
închisoare de la 6 luni la 5 ani […]

Art. 182 – Vătămarea corporală gravă

Fapta prin care s-a pricinuit integrității corporale sau sănătății o vătămare care
necesită pentru vindecare îngrijiri medicale mai mult de 60 de zile, se pedepsește cu
închisoare de la 2 la 7 ani.
Dacă fapta a produs vreuna din următoarele consecințe: pierderea unui simț sau
organ, încetarea funcționării acestora, o infirmitate permanentă fizică ori psihică,
sluțirea, avortul, ori punerea în primejdie a vieții persoanei, pedeapsa este închisoarea
de la 2 la 10 ani.

Art. 239 – Ultrajul
Amenințarea săvârșită nemijlocit sau prin mijloace de comunicare directă contra unui
funcționar public care îndeplinește o funcție ce implică exercițiul autorității de stat, aflat
în exercițiul funcțiunii ori pentru fapte îndeplinite în exercițiul funcțiunii, se pedepsește
cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă.
Lovirea sau orice acte de violență, săvârșite împotriva unui funcționar public care
îndeplinește o funcție ce implică exercițiul autorității de stat, aflat în exercițiul funcțiunii
ori pentru fapte îndeplinite în exercițiul funcțiunii, se pedepsește cu închisoare de la 6
luni la 3 ani.

Art. 250 – Purtarea abuzivă

Întrebuințarea de expresii jignitoare față de o persoană, de către un funcționar public
 în exercițiul atribuțiilor de serviciu, se pedepsește cu închisoare de la o lună la un an
sau cu amendă.
Amenințarea săvârșită de către un funcționar public, în condițiile alin. 1, se
pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă.
Lovirea sau alte acte de violență săvârșite de către un funcționar public, în condițiile
alin. 1, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
Vătămarea corporală gravă săvârșită de către un funcționar public, în condițiile alin. 1,
se pedepsește cu închisoare de la 3 la 12 ani.
74. Extrase din dispozițiile relevante ale Codului român de procedură penală, referitoare
la plângerea împotriva actelor procurorului, sunt expuse în cauza în Stoica împotriva
României, nr. 42722/02, pct. 43 și 45, 4 martie 2008.

III. Instrumente internaționale relevante și alte rapoarte

A. Surse ale Organizației Națiunilor Unite

75. Extrase din părțile relevante ale Principiilor de Bază ale Organizației Națiunilor Unite
privind recurgerea la forță și utilizarea armelor de foc de către responsabilii privind aplicarea
legii pot fi găsite în cauza Soare și alții (citată anterior, pct. 102).
76. În Raportul Anual pentru 2010 al Comitetului ONU pentru eliminarea discriminării
rasiale, acesta a reținut următoarele în ceea ce privește situația persoanelor de etnie romă
din România:
(15) Comitetul observă cu îngrijorare folosirea excesivă a forței, aplicarea de rele
tratamente și
abuzul de autoritate de către ofițerii de poliție și agenții responsabili cu aplicarea legii
împotriva persoanelor care aparțin grupurilor minoritare, în special cele de etnie romă.
Este preocupat, de asemenea, de utilizarea unor profiluri rasiale de către ofițerii de
poliție și funcționarii din sistemul judiciar.”

B. Surse ale Consiliului Europei

77. Comitetul Consultativ al Consiliului Europei privind Convenția-cadru pentru protecția

minorităților naționale a publicat la 23 februarie 2006 un aviz referitor la respectarea
convenției respective de către România. Părțile relevante ale avizului, referitoare la
respectarea art. 6 din această convenție, privind toleranța și dialogul intercultural, sunt
redactate după cum urmează:
101. Deși au existat îmbunătățiri semnificative în urma eforturilor depuse de autorități,
există în continuare rapoarte privind o conduită necorespunzătoare din partea unor
membri ai poliției față de persoane care aparțin comunității rome, în unele cazuri
implicând acte de violență, deși astfel de rapoarte sunt mult mai puțin frecvente în
prezent. Surse neguvernamentale indică, de asemenea, că există deficiențe în
desfășurarea anchetelor judiciare și urmărirea penală în cazul unor astfel de incidente.
102. În pofida faptului că Ministerul de Interne are proceduri de cercetare speciale și
un organism special de soluționare a plângerilor privind abuzurile săvârșite de membri
ai poliției și, după caz, de aplicare a unor sancțiuni, Comitetul Consultativ observă că
există preocupări legate de imparțialitatea acestor anchete …
104. Autoritățile ar trebui să identifice soluțiile cele mai adecvate pentru a asigura
cercetarea eficientă și imparțială a plângerilor împotriva membrilor forțelor de poliție.
Este necesară adoptarea unor măsuri suplimentare pentru instruirea și informarea
 specialiștilor din domeniul justiției, cu scopul de a garanta aplicarea deplină a legislației
privind discriminarea și a prevederilor Codului penal referitoare la lupta împotriva
rasismului și a intoleranței.”
78. În cadrul Reuniunii la nivel înalt a țărilor membre ale Consiliului Europei privind
situația romilor din octombrie 2010 a fost adoptată „Declarația de la Strasbourg cu privire la
romi”. La subtitlul „Accesul la justiție”, Declarația recomandă statelor membre următoarele:
„(27) Să asigure efectuarea unor anchete prompte și efective și a unui proces
corespunzător în cazurile privind pretinse acte de violență rasială sau alte infracțiuni
săvârșite împotriva romilor.
(28) Să furnizeze o formare adecvată și specifică serviciilor judiciare și de poliție.”
79. Într-o scrisoare adresată Prim-ministrului României la 17 decembrie 2010, Comisarul
pentru Drepturile Omului al Consiliului Europei și-a exprimat îngrijorarea cu privire la faptul
că romii continuă să se confrunte cu o discriminare generalizată în România. Comisarul a
declarat, între altele, că „retorica împotriva romilor este prezentă în discursul politic intern.
Unii politicieni au făcut declarații stigmatizante, care, printre altele, asociază persoanele de
etnie romă cu infracționalitatea, învinovățind această populație pentru faptul că nu încearcă
să se integreze și făcând referire la stereotipuri binecunoscute.”
80. La 1 februarie 2012, Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei a adoptat Declarația
privind intensificarea rasismului împotriva persoanelor de etnie romă și a violenței rasiale
împotriva romilor din Europa, în care este exprimată profunda îngrijorare cu privire la faptul
că: Uneori, aceste atacuri au avut ca urmare vătămări grave și decese. Această violență nu
reprezintă un fenomen nou și predomină în Europa de secole. Cu toate acestea, s-a
înregistrat o creștere semnificativă a incidentelor grave într-o serie de state membre,
inclusiv cazuri grave de violență rasială, retorică de stigmatizare a romilor și generalizări cu
privire la comportamentul infracțional”.

C. Documente internaționale privind situația romilor din România

81. În raportul de țară pe anul 2007 privind România, Amnesty International a prezentat
în detaliu incidentul din Apalina, ocazie cu are a făcut comentarii cu privire la atitudinea
membrilor poliției față de romi:
„în luna septembrie au avut loc ciocniri violente între membrii poliției și membrii
comunității rome din Reghin, cartierul Apalina, care s-ar fi soldat cu vătămarea a doi
ofițeri de poliție și a 36 de femei, bărbați și copii de etnie romă. Se pare că incidentul a
început atunci când un ofițer de poliție a pretins că fusese agresat de doi bărbați de
etnie romă. La scurt timp, a izbucnit o altercație violentă, după sosirea în cartierul
Apalina a unor ofițeri de poliție îmbrăcați în haine civile și a unor ofițeri de poliție din
cadrul trupelor speciale, care se pare că intenționau să comunice două citații. Ofițerii de
poliție au susținut că au fost atacați de mai mulți romi, aceștia folosind pietre, răngi și
furci. Romii au pretins că ofițerii trupelor speciale au provocat actele de violență prin
folosirea excesivă a forței, inclusiv trăgând cu gloanțe de cauciuc și gaze lacrimogene.
Ancheta inițială a poliției i-a achitat pe ofițeri de orice infracțiune. În noiembrie, ca
urmare a unei vizite a doi membrii ai Parlamentului European, Inspectoratul General al
Poliției Române a deschis o anchetă preliminară privind incidentul. La sfârșitul anului,
ancheta era încă în curs.”
Raportul menționa, de asemenea, alt incident similar, concluzionând totodată că
persoanele de etnie romă se confruntau în continuare cu o atitudine de intoleranță și
discriminare și că acuzațiile de rele tratamente din partea agenților responsabili cu aplicarea
legii continuau să fie răspândite pe scară largă în România.

D. Relatări din mass-media privind incidentul

82. Mass-media din România prezintă constant relatări privind raiduri efectuate în
cartiere de romi, cu numeroase incidente care implică utilizarea armelor de foc de către
polițiști mascați din cadrul trupelor speciale.
 Imediat după incident, mai multe ziare naționale și agenții de presă au relatat ciocnirile
dintre polițiști și locuitorii cartierului Apalina.
83. Ziare precum Adevărul și Evenimentul Zilei au publicat, în edițiile on-line ale
acestora, articolele „Război între romi și polițiști la Reghin” și „Orașul viorilor răsună de
împușcături”, în care au fost citate surse ale poliției și au prezentat statistici privind numărul
infracțiunilor care ar fi fost săvârșite de romii din cartierul Apalina de-a lungul anilor. Mai
multe ziare și agenții de presă au citat surse ale poliției, declarând că s-au folosit arme de
foc din cauza faptului că romii au încercat să dezarmeze ofițerii de poliție (Evenimentul Zilei
și agenția de presă 9AM.ro). Unele din ele chiar au făcut referire la „incidentul violent” ca
fiind un „nou Hădeni” (amosnews.ro)
84. Într-un articol publicat pe site-ul său de internet la 19 septembrie 2006, agenția
Hotnews a menționat că doi membrii maghiari ai Parlamentul European, Victoria Mohacsi și
Katalin Levai, și-au exprimat îngrijorarea cu privire la incidente și au anunțat o vizită în
cartierul Apalina.
85. Într-un articol publicat pe site-ul său de internet la 14 septembrie 2006, intitulat „Un
nou conflict între romi și poliție”, agenția de presă Divers a relatat că folosirea excesivă a
forței de către membrii poliției în comunitățile de romi era o problemă recurentă în România.
ÎN DREPT

I. Cu privire la conexarea cererilor

86. Având în vedere obiectul similar al cererilor, Curtea consideră că este adecvată
conexarea acestora într-o singură hotărâre, în temeiul art. 42 § 1 din Regulamentul Curții.

II. Cu privire la pretinsa încălcare a art. 2 din Convenție

87. Reclamanții Sonia Biga, Augustin Biga, Carol Ciorcan, Sorin Ciorcan, Costel Ciorcan,
Edith Csiki (Biga) și Ildiko Kalanyos (Biga), adică fiii și fiicele defunctei Susana Ciorcan, s-
au plâns că agenții statului au folosit în mod excesiv forța împotriva mamei lor, ceea ce i-a
pus viața în pericol, și că, ulterior, autoritățile naționale nu au efectuat o anchetă efectivă și
adecvată. Aceștia au invocat art. 2 din Convenție, redactat după cum urmează:
„1. Dreptul la viață al oricărei persoane este protejat prin lege. Moartea nu poate fi
cauzată cuiva în mod intenționat, decât în executarea unei sentințe capitale pronunțate
de un tribunal în cazul în care infracțiunea este sancționată cu această pedeapsă prin
lege.
2. Moartea nu este considerată ca fiind cauzată prin încălcarea acestui articol în
cazurile în care aceasta ar rezulta dintr-o recurgere absolut necesară la forță:
a. pentru a asigura apărarea oricărei persoane împotriva violenței ilegale;
b. pentru a efectua o arestare legală sau a împiedica evadarea unei persoane legal
deținute;
c. pentru a reprima, conform legii, tulburări violente sau o insurecție.”

A. Argumentele părților

1. Reclamanții
88. Reclamanții au susținut în primul rând că, deși forța utilizată împotriva doamnei
Ciorcan nu a fost letală, aceasta nu exclude aplicabilitatea art. 2 din Convenție în prezenta
cauză. În acest sens, au făcut referire la cauza Makaratzis împotriva Greciei (nr. 50385/99,
CEDO 2004-XI).
89. În al doilea rând, au susținut că, în circumstanțele specifice ale cauzei, folosirea
armelor de foc nu a fost „absolut necesară” pentru îndeplinirea scopurilor prevăzute la art. 2
§ 2 din Convenție. Aceștia au subliniat că prezența ofițerilor trupelor speciale în Apalina nu
a fost legală, deoarece nu au existat factori prealabili care să fi condus la prezumția că
locuitorii cartierului vor deveni agresivi față de angajații poliției locale și, potrivit declarațiilor
făcute de ofițerii de poliție implicați, oamenii au început să se adune în jurul vehiculelor lor
abia după sosirea acestora în cartier. Reclamanții au subliniat că oamenii s-au adunat în
stradă la momentul incidentului, inclusiv aceștia, că nu aveau nicio armă și nu i-au atacat
pe agenții de poliție și, prin urmare, reacția agenților statului a fost disproporționată,
deoarece, în afară de sprayurile și grenade cu gaze lacrimogene, aceștia au folosit, de
asemenea, arme cu gloanțe de cauciuc și arme de vânătoare cu gloanțe de metal.
90. Reclamanții au evidențiat că mama lor, care nu era un infractor căutat de poliție și nu
atacase ofițerii de poliție, a fost împușcată în spate în timp ce fugea spre casa ei și că,
potrivit certificatului medical al acesteia, viața sa a fost pusă în pericol de leziunile suferite.
91. În cele din urmă, reclamanții au susținut că autoritățile nu și-au îndeplinit obligația
procedurală, care le revine în temeiul art. 2, de a desfășura o anchetă efectivă privind
recurgerea la o forță potențial letală.
În acest sens, reclamanții au identificat o serie de deficiențe ale anchetei. Aceștia au
pretins că ancheta nu a fost imparțială, deoarece persoanele care au efectuat măsurile de
cercetare, sub supravegherea procurorului responsabil cu examinarea cauzei, au fost colegi
de-ai ofițerilor cercetați, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Mureș. Aceștia au
argumentat, de asemenea, că autoritățile nu au identificat nici ofițerul de poliție care a tras
în doamna Ciorcan, nici tipul de glonț care i-a cauzat leziunile. Ținând seama de concluzia
raportului medical al acesteia, care a declarat că viața sa fusese pusă în pericol de plăgile
împușcate, reclamanții au afirmat că mama lor fusese împușcată cu o armă de foc purtată
de ofițeri care erau echipați cu muniție letală, dar că această posibilitate nu a fost analizată
de anchetatori.
Reclamanții au mai susținut că ancheta nu a fost adecvată, deoarece nu a reușit să
clarifice faptele și a acordat o importanță necorespunzătoare declarațiilor făcute de pretinșii
făptași.

2. Guvernul
92. Guvernul a susținut că folosirea forței a fost absolut necesară în sensul art. 2 § 2
lit. a) din Convenție. Acesta a subliniat că folosirea forței a fost justificată de agresivitatea
mulțimii. Agenții statului nu au intenționat să ucidă pe nimeni, având în vedere că aceștia
au folosit doar arme defensive, precum sprayuri paralizante și grenade, bâte și arme de
vânătoare cu gloanțe de cauciuc. Acesta a argumentat că, în cadrul analizei actelor
agenților statului, ar trebui să se ia în considerare și contextul operațiunii, și anume că două
persoane au fost acuzate că bătuseră un ofițer de poliție și era necesară citarea acestora în
scopul anchetei. Chiar și așa, agenții statului și-au îndeplinit obligațiile, reducând totodată,
pe cât posibil, riscurile la adresa vieții, folosind avertismente verbale și trăgând focuri de
avertisment în aer, înainte de a trage asupra mulțimii. Acesta a subliniat, de asemenea, că
ofițerii trupelor speciale au fost, la rândul lor, răniți grav în incident.
93. În plus, Guvernul a susținut că acțiunile întreprinse au fost legale în temeiul dreptului
român, care este formulat suficient de precis pentru a fi previzibil pentru cetățenii români.
94. În continuare, Guvernul a susținut că nu au existat deficiențe în anchetă internă, care
a fost promptă și temeinică. Acesta a evidențiat că procurorul a inițiat o anchetă la scurt
timp după incident. Numeroase declarații au fost luate de la persoanele care au depus
plângeri împotriva agenților statului, au fost efectuate o percheziție temeinică a locului
faptelor și expertize complete pentru a evalua probele medico-legale de pe hainele predate
de victime și armele folosite în timpul ciocnirilor.
95. Guvernul a concluzionat că, spre deosebire de cauza Stoica (citată anterior), în
prezenta cauză, autoritățile interne nu au negat că respectivele acte de violență au fost
îndreptate asupra reclamanților, dar s-a constatat că leziunile acestora au fost cauzate de
către agenții statului în legitimă apărare și, prin urmare, nu au constituit purtare abuzivă.

B. Cu privire la admisibilitate
 96. Curtea observă că aplicabilitatea art. 2 din Convenție nu este contestată de părți. Cu
toate acestea, trebuie să examineze din oficiu sfera competenței sale ratione materiae.
97. În speță, forța folosită împotriva doamnei Ciorcan nu a fost letală, în acest caz.
Totuși, acest lucru nu exclude, în principiu, o examinare a plângerilor formulate de
reclamanți în temeiul art. 2, al cărui text, citit în ansamblu, demonstrează că această
dispoziție se aplică nu numai în cazul omorului intenționat, ci și situațiilor în care este
permisă utilizarea forței, care poate avea ca rezultat neintenționat moartea. În fapt, Curtea a
examinat deja plângeri formulate în temeiul acestei dispoziții, în cazul cărora victima nu a
decedat ca urmare a comportamentului imputat [a se vedea Ilhan împotriva Turciei (MC),
nr. 22277/93, pct. 75, CEDO 2000-VII; Makaratzis, citată anterior, pct. 49; și Soare și alții,
citată anterior, pct. 108].
98. Cu toate acestea, jurisprudența stabilește că relele tratamente aplicate de agenții
statului, care nu au ca rezultat decesul, pot indica o încălcare a art. 2 din Convenție doar în
circumstanțe excepționale. În acest sens, gradul și tipul de forță folosită și intenția sau
scopul din spatele folosirii forței pot fi, pe lângă alți factori, aspecte relevante pentru a stabili
dacă o anumită cauză intră sub incidența garanției acordate la acest articol (a se vedea
Makaratzis, citată anterior, pct. 51).
99. În speță, nu este contestat faptul că doamna Ciorcan a fost împușcată de agenții
statului în timpul unei operațiuni de poliție și că un certificat medical a atestat faptul că
leziunile i-au pus viața în pericol și au necesitat o intervenție chirurgicală, precum și între
patruzeci și patruzeci și cinci de zile de îngrijiri medicale ulterioare (a se vedea supra, pct.
16).
100. Curtea acceptă, de asemenea, argumentul Guvernului potrivit căruia agenții statului
nu au intenționat să o ucidă pe doamna Ciorcan. Totuși, Curtea observă că a fost o
întâmplare faptul că aceasta nu a fost ucisă, ținând seama de constatările examenului
medico-legal, care au enumerat, între alte afecțiuni, șocul hemoragic, peritonită și ruptură la
nivelul arterei iliace. Gravitatea acestor leziuni nu este contestată de către părți.
101. În lumina circumstanțelor menționate anterior și în special a gradului și tipului de
forță folosită, Curtea concluzionează că, indiferent dacă agenții de poliție au intenționat sau
nu să o ucidă pe doamna Ciorcan, aceasta a fost victima unui comportament care, prin
însăși natura acestuia, i-a pus viața în pericol, chiar dacă, în acest caz, a supraviețuit (a se
vedea Soare și alții, citată anterior, pct. 109).
102. Astfel, art. 2 este aplicabil în speța de față.
103. Curtea constată că acest capăt de cerere nu este în mod vădit nefondat în sensul
art. 35 § 3 lit. a) din Convenție. De asemenea, constată că acesta nu prezintă niciun alt
motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, trebuie să fie declarat admisibil.

C. Cu privire la fond

1. Cu privire la pretinsa neîndeplinire de către autorități a obligației de a proteja dreptul

la viață

a) Principii generale
104. Art. 2, care protejează dreptul la viață și stabilește circumstanțele în care moartea
poate fi justificată, este considerat una dintre dispozițiile fundamentale ale Convenției, de la
care nu se permite nicio derogare. Împreună cu art. 3, acesta consacră una dintre valorile
de bază ale societăților democratice care alcătuiesc Consiliul Europei. Circumstanțele în
care moartea poate fi justificată necesită, așadar, o interpretare strictă (a se vedea
Makaratzis, citată anterior, pct. 56). Obiectul și scopul Convenției, ca instrument de protecție
a persoanelor, impune, de asemenea, ca dispozițiile art. 2 să fie interpretate și aplicate
astfel încât garanțiile pe care acesta le prevede să fie practice și eficiente (a se vedea
McCann împotriva Regatului Unit, nr. 19009/04, pct. 146-47, CEDO 2008).
105. Prima teză a art. 2 § 1 obligă statul nu numai să se abțină de la luarea unei vieți în
mod intenționat și ilegal, ci și să ia măsurile necesare, în ordinea sa juridică internă, pentru
a proteja viețile celor aflați sub jurisdicția sa (a se vedea Soare și alții, citată anterior,
pct. 127). Această obligație implică o datorie fundamentală din partea statului de a asigura
dreptul la viață, prin instituirea unui cadru juridic și administrativ adecvat, pentru a descuraja
săvârșirea de infracțiuni împotriva persoanei, susținută de un mecanism de aplicare a legii
pentru prevenirea, eliminarea și sancționarea încălcărilor unor astfel de dispoziții.
106. Astfel cum arată însuși textul art. 2, folosirea forței letale de către ofițerii de poliție
poate fi justificată în anumite circumstanțe. Cu toate acestea, art. 2 nu acordă libertate
deplină de acțiune. Acțiunile nereglementate și arbitrare ale agenților statului sunt
incompatibile cu respectarea efectivă a drepturilor omului. Drept urmare, în afara faptului că
operațiunile poliției trebuie să fie autorizate în temeiul legislației naționale, acestea trebuie
să fie reglementate suficient de legislație, în cadrul unui sistem de garanții adecvate și
efective împotriva arbitrarului și folosirii abuzive a forței (a se vedea, Makaratzis, citată
anterior, pct. 58), și chiar împotriva accidentelor care pot fi evitate.
107. Având în vedere aspectele menționate anterior și în conformitate cu importanța art.
2 într-o societate democratică, Curtea trebuie să supună acuzațiile privind încălcarea
acestei dispoziții unei examinări cât mai atente, luând în considerare nu numai acțiunile
agenților statului care au utilizat efectiv forța, ci și toate circumstanțele relevante, inclusiv
aspecte precum planificarea și controlul acțiunilor examinate (a se vedea McCann și alții,
citată anterior, pct. 150). În ceea ce privește acest ultim aspect, este necesară acoperirea
vidului juridic referitor la atribuțiile exercitate de ofițerii de poliție, indiferent dacă este vorba
despre o operațiune pregătită sau de o urmărire spontană a unei persoane percepute ca
fiind periculoasă: este necesară instituirea unui cadru juridic și administrativ care să
definească circumstanțele limitate în care agenții responsabili cu aplicarea legii pot să
recurgă la forță și să folosească arme de foc (a se vedea Hamiet Kaplan și alții împotriva
Turciei, nr. 36749/97, pct. 49, 13 septembrie 2005).

b) Aplicarea acestor principii în prezenta cauză

108. În acest context, Curtea trebuie să examineze în speță nu numai dacă recurgerea
la o forță potențial letală împotriva mamei reclamanților a fost sau nu legitimă, ci și dacă
operațiunea a fost legală și a fost organizată astfel încât să reducă pe cât posibil orice risc
la adresa vieții.
109. Curtea reamintește că Susana Ciorcan a fost împușcată la 7 septembrie 2006 în
curtea ei, de către un agent al statului, în timpul unei operațiuni polițienești de cercetare a
două persoane suspecte de infracțiunea de ultraj, săvârșită într-un bar împotriva unui ofițer
de poliție, care nu era de serviciu. Certificatul medico-legal din 11octombrie 2006 a
concluzionat că aceasta suferise multiple leziune și că viața ei fusese pusă în pericol prin
împușcare. Atunci când s-a tras asupra ei, aceasta nu era nici înarmată și nici nu a atacat
în niciun fel niciunul din ofițerii de poliție sau ofițerii trupelor speciale prezenți la fața locului.
Curtea subliniază că aceste fapte nu sunt contestate de părți.
110. Pentru a hotărî dacă operațiunea a fost legală și organizată astfel încât să reducă
pe cât posibil orice risc la adresa vieții, Curtea va lua în considerare operațiunea în
ansamblu și va analiza, în primul rând, dacă prezența trupelor speciale era necesară și
justificată la locul incidentului.
111. În acest sens, Curtea observă că, în conformitate cu dispozițiile legale disponibile la
momentul faptelor, unitățile speciale de intervenție aveau răspunderea de a-i sprijini pe
ofițerii de poliție obișnuiți în situații de luare de ostatici și răpire sau în acele situații care
implică infractori deosebit de periculoși sau înarmați cu arme de foc. Totuși, revenind la
faptele cauzei, în ordinul privind desfășurarea operațiunii, executat de șeful detașamentului
de intervenție și acțiuni speciale (a se vedea supra, pct. 7), nu era menționată nicio
justificare privind existența unui pericol iminent. Părțile nu contestă faptul că șeful
Inspectoratului de Poliție Județean Mureș este cel care a solicitat asistența acestui
detașament, susținând că un număr mare de oameni, înarmați cu bâte, furci, topoare și
coase, blocau calea de acces și că autoritățile nu au putut să securizeze zona. Cu toate
acestea, conform declarațiilor date de toți agenții statului implicați, locuitorii cartierului au
început să se adune în stradă abia la sosirea vehiculelor poliției. În plus, ofițerii de la
Inspectoratul de Poliție Județean Mureș au declarat că nu știau că romii din Apalina ar
putea săvârși acte de violență (a se vedea supra, pct. 28). În plus, Guvernul nu a prezentat
nicio informație referitoare la existența unui motiv pentru care poliția suspecta că oamenii
din Apalina ar putea fi înarmați cu arme de foc sau dacă cei doi suspecți erau considerați
infractori extrem de periculoși. În această privință, trebuie subliniat faptul că, în cursul
anchetei care a urmat, au fost verificate dosarele penale ale unora din victimele de etnie
romă și s-a constatat că niciuna dintre ele nu fusese condamnată anterior pentru infracțiuni
grave (a se vedea supra, pct. 24).
112. În aceste circumstanțe, afirmația Guvernului, potrivit căreia operațiunea a fost
efectuată în contextul citării în fața autorităților a două persoane acuzate că ar fi bătut un
ofițer de poliție, trebuie să fie analizată în relație cu declarația lui A.M., ofițerul de poliție
care a desfășurat ancheta preliminară ulterior depunerii de către R.O. a plângerii pentru
ultraj. A.M. a afirmat în fața Comisia de Disciplină că, atunci când a fost luată decizia de a
merge în Apalina, nu era clar dacă fusese săvârșită o infracțiune împotriva lui R.O. (a se
vedea supra, pct. 66).
113. În lumina considerentelor anterioare, Curtea apreciază că nu a fost prezentată nicio
explicație plauzibilă pentru a justifica solicitarea sprijinului membrilor detașamentului de
intervenție și acțiuni speciale și intervenția lor din 7 septembrie 2006. În aceste
circumstanțe, Curtea consideră că nu este necesar să continue analiza dispozițiilor legale
care reglementează operațiunea.
114. În plus, în ceea ce privește organizarea operațiunii, Curtea observă că trebuie
exclusă posibilitatea ca agenții statului să fi fost luați prin surprindere de faptul că un număr
mare de persoane se adunaseră în stradă, având în vedere că din dosar reiese că
autoritățile erau la curent cu faptul că, în cartierele de romi, oamenii obișnuiau să iasă în
stradă din curiozitate. Această concluzie rezultă din declarația dată de procurorul A.A. în
cadrul procedurii disciplinare îndreptate împotriva lui A.M. (a se vedea supra, pct. 66). În
acest context, Curtea subliniază că Guvernul nu a prezentat nicio informație referitoare la
vreo reuniune sau vreun plan de pregătire în vederea asigurării succesului operațiunii din 7
septembrie 2006 și a desfășurării acesteia în condiții de siguranță. În plus, nu au fost
prezentate argumente care să sugereze că operațiunea era urgentă, ceea ce ar fi putut
justifica absența unei pregătiri, din cauza lipsei de timp. În consecință, Curtea consideră că
autoritățile ar fi trebuit să prevadă că, atunci când vor vedea mai multe vehicule de poliție și
ofițeri mascați ai trupelor speciale, locuitorii cartierului se vor aduna în stradă, având în
vedere că acesta ar fi fost un lucru neobișnuit pentru un orășel.
115. În plus, Curtea observă că agenții statului care au fost prezenți în cursul incidentului
au făcut declarații contradictorii în ceea ce privește motivele care au justificat folosirea
armelor de foc. Toți cei șapte ofițeri ai trupelor speciale au declarat că au fost obligați să
intervină, deoarece colegii lor de la Poliția Municipiului Reghin și Inspectoratul de Poliție
Județean Mureș erau atacați de mulțime. Ofițerii de la Poliția Municipiului Reghin și de la
Inspectoratul de Poliție Județean Mureș au afirmat că nu au fost atacați și au declarat, așa
cum se menționează și în rezoluția procurorului din 16 ianuarie 2007, că izbucnise o
încăierare între ofițerii trupelor speciale și persoanele adunate în stradă (a se vedea supra,
pct. 28-37).
116. În aceste circumstanțe, Curtea apreciază că, chiar dacă cei șapte ofițeri de poliție,
care purtau costume speciale și erau echipați cu scuturi, sprayuri cu gaze lacrimogene și
pistoale, s-ar fi confruntat cu o situație periculoasă, cauzată de un atac din partea mulțimii,
nu s-a stabilit suficient faptul că atacul a fost atât de violent încât să justifice tragerea la
întâmplare cu gloanțe letale și punerea în pericol a vieții doamnei Ciorcan.
117. Considerațiile precedente sunt suficiente pentru a-i permite Curții să concluzioneze
că a fost încălcat art. 2 din Convenție sub aspect material. Având în vedere această
constatare, nu este necesară examinarea comportamentului agenților statului, care a pus în
pericol viețile oamenilor, din perspectiva art. 2 § 2.

2. Pretinsa lipsă a unei anchete efective

 a) Principii generale
118. Curtea reiterează faptul că obligația de a proteja dreptul la viață, prevăzută la art. 2
din Convenție, coroborat cu obligația generală a statului, prevăzută la art. 1 din Convenție,
de a „recunoaște oricărei persoane aflate sub jurisdicția [sa] drepturile și libertățile definite
în […] Convenți[e]”, impune, implicit, efectuarea unei anchete oficiale efective în cazul
persoanelor ucise ca urmare a folosirii forței (a se vedea McCann și alții, citată anterior, pct.
161).
119. Principalul scop al unei astfel de anchete este de a asigura punerea eficientă în
aplicare a legislației interne care protejează dreptul la viață și, în acele cazuri care implică
agenți sau organisme ale statului, de a asigura angajarea răspunderii lor pentru decesele
care intră sub jurisdicția lor [a se vedea Mastromatteo împotriva Italiei (MC), nr. 37703/97,
pct. 89, CEDO 2002-VIII]. Același raționament se aplică și în cauza aflată în discuție, în
care Curtea a constatat că forța folosită de agenții de poliție împotriva doamnei Ciorcan i-a
pus viața în pericol (a se vedea supra, pct. 99-102).
120. Ancheta trebuie să fie în măsură, în primul rând, să stabilească împrejurările în care
a avut loc incidentul și, în al doilea rând, să conducă la stabilirea faptului dacă folosirea
forței în astfel de cazuri a fost sau nu justificată în circumstanțele respective și la
identificarea și pedepsirea celor responsabili. Aceasta nu este o obligație de rezultat, ci una
de mijloace. Autoritățile ar fi trebuit să ia măsurile rezonabile de care dispuneau pentru a
obține probele referitoare la incident, inclusiv, inter alia, declarații ale martorilor oculari și
probe medico-legale. Orice nereguli în desfășurarea anchetei, care subminează
posibilitatea de a stabili circumstanțele cauzei sau identitatea persoanei sau a persoanelor
responsabile, riscă să contravină normei impuse privind eficiența [a se vedea Giuliani și
Gaggio împotriva Italiei (MC), nr. 23458/02, pct. 301, CEDO 2011 (extrase)].

b) Aplicarea acestor principii în prezenta cauză

121. Curtea subliniază că, pentru a aprecia eficacitatea anchetei privind leziunile suferite
de doamna Ciorcan, aceasta trebuie să examineze ancheta privind incidentul din 7
septembrie 2006 în ansamblu.
122. Este adevărat că, ulterior incidentului, procurorul a inițiat prompt o anchetă penală.
Au fost audiați toți ofițerii de poliție prezenți în cursul incidentului, precum și treizeci și nouă
de victime. Au fost efectuate teste de laborator și a fost solicitată întocmirea unor rapoarte
medicale cu scopul de a strânge probe privind leziunile suferite de ambele părți.
123. Cu toate acestea, Curtea observă că au existat omisiuni evidente în desfășurarea
anchetei. Aceasta acordă o importanță deosebită faptului că autoritățile interne nu au
stabilit identitatea ofițerilor de poliție care au tras cu arma, în special a ofițerului care a tras
în doamna Ciorcan. În acest sens, Curtea observă că procurorul nu a analizat contradicția
flagrantă dintre declarațiile ofițerilor trupelor speciale privind numărul agenților statului care
au folosit armele din dotare. Astfel, ofițerul P.Ș., șeful Detașamentului de intervenție și
acțiuni speciale, a menționat, în declarația pe care a făcut-o în fața procurorului de la
Parchetul Mureș, că, în afară de V.M., doi dintre colegii săi au tras cu arma (a se vedea
supra, pct. 30). Cu toate acestea, ofițerul C.I. a fost singurul care a recunoscut că a tras cu
arma (a se vedea supra, pct. 32-36).
124. În plus, este uluitor faptul că nu s-a stabilit, printr-o expertiză, dacă doamna Ciorcan
a fost împușcată cu un glonț de cauciuc sau unul de metal. Această omisiune este și mai
problematică în contextul în care nu a fost stabilită identitatea persoanei care a tras cu cele
două gloanțe de metal găsite la locul incidentului. În plus, conform certificatului medico-
legal, doamna Ciorcan a fost împușcată din față, în vreme ce reclamanții au susținut, de
asemenea potrivit declarației sale, că aceasta a fost împușcată în spate, în timp ce fugea
spre casa ei. În rezoluția din 16 iulie 2007, procurorul a declarat, de asemenea, că aceasta
fusese împușcată în spate (a se vedea supra, pct. 55). Guvernul nu a oferit nicio explicație
referitoare la aceste versiuni contradictorii.
125. În continuare, Curtea observă că ancheta privind doamna Ciorcan s-a încheiat pe
motiv că aceasta fusese rănită ca urmare a unori focuri de armă trase la întâmplare și că
ofițerii de poliție, care utilizaseră arme neletale, nu au intenționat să o ucidă. Cu toate
acestea, concluzia potrivit căreia au fost utilizate doar arme neletale este contestată de
gravitatea leziunilor suferite de doamna Ciorcan și de concluzia raportului medico-legal în
privința sa. Curtea subliniază, de asemenea, că, deși procurorul a concluzionat că actele
săvârșite de presupușii făptași ar fi putut constitui vătămare corporală gravă împotriva
doamnei Ciorcan, ancheta efectuată ulterior privind această infracțiune nu a abordat sau
analizat deloc situația acesteia, concentrându-se pe situația de legitimă apărare în care s-a
considerat că s-au aflat ofițerii, în comparație cu celelalte victime (a se vedea supra, pct.
49-57). Guvernul nu a oferit niciodată nicio explicație plauzibilă pentru omisiunile
menționate anterior.
126. În cele din urmă, Curtea nu poate ignora faptul că organele de urmărire penală nu
au abordat problema planificării și controlului operațiunii. În special, acestea nu au
cercetat dacă prezența trupelor special la locul incidentului era necesară și prevăzută
de lege sau dacă au fost planificate în prealabil măsuri speciale pentru a face față
atitudinii binecunoscute de aceștia, specifică persoanelor pe care urmau să le
întâlnească (a se vedea supra, pct. 66, și, mutatis mutandis, Shchiborshch și Kuzma
împotriva Rusiei, nr. 5269/08, pct. 258, 16 ianuarie 2014).
127. Având în vedere considerentele anterioare și faptul că ancheta nu a abordat
astfel de aspecte cruciale, Curtea concluzionează că aceasta nu a îndeplinit obligația
de a fi „temeinică”, prevăzută la art. 2.
Prin urmare, a fost încălcat art. 2 din Convenție în această privință.

III. Cu privire la pretinsa încălcare a art. 3 din Convenție

128. Toți reclamanții, în afară de Sonia Biga, Augustin Biga și Sorin Ciorcan, s-au plâns
că au fost victime ale unei vătămări corporale grave, care le-a pus viețile în pericol și care
le-a fost aplicată de agenți ai statului, cu încălcarea art. 2 și art. 3 din Convenție. În plus,
aceștia s-au plâns că autoritățile nu au desfășurat o anchetă efectivă și nu le-au oferit
posibilitatea de a beneficia de un proces echitabil privind acuzațiile formulate de aceștia,
menționate anterior, încălcând astfel art. 2, art. 3 și art. 6 § 1 din Convenție.
129. Curtea subliniază că a acceptat deja argumentul Guvernului potrivit căruia agenții
de poliție nu au intenționat să îi ucidă pe reclamanți. În plus, spre deosebire de cazul
Susanei Ciorcan, reclamanții nu au prezentat Curții certificate medicale care să ateste că
este posibil ca viața lor să fi fost pusă în pericol de leziunile pe care le-au suferit. Prin
urmare, în lumina circumstanțelor menționate anterior și ținând seama de gradul și de tipul
forței utilizate împotriva reclamanților, Curtea consideră că este necesară examinarea
capetelor de cerere formulate de reclamanți exclusiv din perspectiva dispozițiilor art. 3 din
Convenție (a se vedea, mutatis mutandis, Acar și alții împotriva Turciei, nr. 36088/97 și
38417/97, pct. 77-79, 24 mai 2005, și Șandru ți alții împotriva României, nr. 22465/03, pct.
51-54, 8 decembrie 2009).
Art. 3 din Convenție prevede următoarele:
„Nimeni nu poate fi supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane ori
degradante.”
A. Cu privire la admisibilitate

130. Guvernul a susținut că capătul de cerere formulat în temeiul art. 3 din Convenție ar
trebui să fie declarat inadmisibil pentru neepuizarea căilor de atac interne în ceea ce
privește paisprezece dintre reclamanți, și anume Ana Maria-Paula Bidi, Denes Biga, Erika
Biga, Iosif Biga Snr, Iosif Biga Jr, Ladislau Biga, Rozalia Bucunea, Carol Ciorcan, Edith
Csiki (Biga), Ladislau Horvath, Petru Kalanyos Snr, Petru Kalanyos Jr, Ana Lingurar și Lela
Potra. Guvernul a afirmat că acești reclamanți nu s-au alăturat celorlalți reclamanți atunci
când aceștia au contestat rezoluția din 16 iulie 2007 a procurorului de la Parchetul Reghin,
în fața procurorului ierarhic superior și, ulterior, în fața Tribunalului Mureș.
131. Reclamanții menționați anterior au răspuns că, nefiind reprezentați de un avocat,
aceștia au afirmat, în declarațiile date inițial în fața Parchetului Mureș, că, prin intermediul
declarației respective, depuneau plângere împotriva ofițerilor trupelor speciale, care îi
supuseseră unor rele tratamente, și solicitau despăgubiri în această privință. Cu toate
acestea, plângerile acestora nu au fost înregistrate și doar cele douăzeci și șapte de victime
care depuseseră plângeri prin intermediul reprezentantului lor legal au fost menționate în
rezoluția procurorului din 16 ianuarie 2007. Prin urmare, capetele de cerere ale acestora nu
au fost examinate de autorități.
132. Curtea observă că reclamanții menționați anterior au fost informați că declarațiile lor
au fost transmise Parchetului Reghin și că, după un schimb de scrisori, aceștia nu au
încercat să solicite, din nou, informații cu privire la situația plângerilor acestora (a se vedea
supra, pct. 63). De asemenea, aceștia nu s-au alăturat celorlalți reclamanți la formularea
apelului împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale, pronunțată de Parchetul
Reghin la16 iulie 2007, apel în cadrul căruia ar fi putut să formuleze capetele de cerere în
cauză.
133. Având în vedere cele menționate anterior, Curtea consideră că trebuie să fie
respins capătul de cerere formulat în temeiul art. 3, în ceea ce îi privește pe cei paisprezece
reclamanți menționați anterior, pentru neepuizarea căilor de atac interne, în conformitate cu
art. 35 § 1 și art. 35 § 4 din Convenție.
134. În cele din urmă, Curtea apreciază că respectivul capăt de cerere întemeiat pe art.
3, astfel cum a fost formulat de reclamanții Stefan Bidi, Margareta Biga, Liviu Bucunea Jr,
Etelka Capo, Costel Ciorcan, Agneta Csiki, Lia Gabor, Ana-Narcisa Gorcs, Ildiko Kalanyos
(Biga), Susana Kalanyos, Traian Kovacs, Ancuța Maria Moldovan, Mihai Moldovan Jr, Lajos
Panta, Violeta Pusuc, Edith Racz, Cornelia Simion, Ianos Ștefan, Ana Tina Snr și Ana Tina
Jr, nu este în mod vădit nefondat, în sensul art. 35 § 3 lit. a) din Convenție. De asemenea,
constată că acesta nu prezintă niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, trebuie să
fie declarat admisibil.

B. Cu privire la fond

1. Argumentele părților
135. Reclamanții s-au plâns că au fost supuși unor tratamente inumane și degradante,
suficient de grave pentru a atinge pragul prevăzut la art. 3, având în vedere că acestea le-
ar fi putut pune în pericol viețile. Aceștia au evidențiat că nu au atacat ofițerii de poliție și că,
dimpotrivă, aceștia au fost atacați și s-au aflat într-o situație de legitimă apărare.
136. Guvernul nu a contestat faptul că leziunile reclamanților au fost suficient de grave
pentru a constitui rele tratamente în sensul art. 3 din Convenție. Cu toate acestea, Guvernul
consideră că răspunderea statului nu poate fi angajată în prezenta speță, având în vedere
că ancheta internă a concluzionat că folosirea forței fusese justificată și că agenții statului
acționaseră în legitimă apărare.
137. În ceea ce privește capătul de cerere legat de lipsa unei anchete efective, atât
reclamanții, cât și Guvernul, au reiterat acuzațiile formulate în cadrul capătului de cerere
întemeiat pe art. 2 din Convenție (a se vedea supra, pct. 91-95).
138. În plus, reclamanții au evidențiat faptul că ancheta nu a condus la stabilirea
identității ofițerului de poliție care a tras cu arma și a motivului pentru care mai mulți locuitori
ai cartierului au fost împușcați în spate, element care, în opinia lor, excludea posibilitatea
legitimei apărări din partea agenților statului. Reclamanții au declarat, de asemenea, că
organele de urmărire penală nu au luat declarații și nu au solicitat certificate medico-legale
de la toate victimele care au depus plângerea penală.

2. Motivarea Curții
139. Astfel cum a declarat Curtea în numeroase ocazii, art. 3 din Convenție consacră
una din valorile fundamentale ale unei societăți democratice. Acesta interzice în mod
absolut tortura și tratamentele sau pedepsele inumane ori degradante, indiferent de
circumstanțe sau de comportamentul victimei [a se vedea, printre altele, Al-Skeini și alții
împotriva Regatului Unit (MC), nr. 55721/07, pct. 162, CEDO 2011].
140. Curtea este sensibilă la natura subsidiară a rolului său și recunoaște că trebuie să
fie prudentă în asumarea rolului de instanță de prim grad de jurisdicție de facto, atunci când
acest lucru nu devine inevitabil având în vedere circumstanțele unei anumite cauze [a se
vedea, de exemplu, McKerr împotriva Regatului Unit (dec.), nr. 28883/95, CEDO 2001-III].
Cu toate acestea, în cazul în care se fac acuzații în temeiul art. 3 din Convenție, Curtea
trebuie să realizeze o examinare deosebit de riguroasă – chiar și atunci când, pe plan
intern, au avut deja loc unele proceduri și cercetări [a se vedea, mutatis mutandis, Ribitsch
împotriva Austriei, 4 decembrie 1995, pct. 32, seria A nr. 336; și Avșar împotriva Turciei,
nr. 25657/94, pct. 283, CEDO 2001-VII (extrase)].
141. În continuare, Curtea reiterează faptul că, la evaluarea probelor, a aplicat în general
principiul probei „dincolo de orice îndoială rezonabilă”. Astfel de probe pot rezulta din
coexistența unor deducții suficient de puternice, clare și concordante sau a unor prezumții
faptice similare, care sunt irefutabile. În plus, Curtea trebuie să adopte o decizie pe baza
probelor disponibile, prezentate de părți. Astfel, Curtea va examina problemele ridicate din
perspectiva probelor cu înscrisuri furnizate în speță, în special documentele depuse de
Guvern, referitoare la ancheta desfășurată în speță, precum și observațiile scrise ale părților
(a se vedea, de exemplu, Menteșe și alții împotriva Turciei, nr. 36217/97, pct. 46, 18
ianuarie 2005).
142. În speță, Curtea observă că nu este contestat faptul că reclamanții au fost
împușcați de ofițeri de poliție și că tratamentele descrise de reclamanți au fost confirmate
de majoritatea dintre ei prin rapoartele medicale întocmite și au atins pragul de gravitate
necesar pentru ca evenimentele în cauză să intre sub incidența art. 3 din Convenție.
Așadar, rămâne de stabilit dacă autoritățile statului ar trebui sau nu să fie trase la
răspundere în temeiul art. 3 din Convenție.
143. Curtea observă că reclamanții au afirmat în fața organelor interne de urmărire
penală că au fost atacați de ofițerii trupelor speciale fără să fie provocați. Cu toate acestea,
autoritățile au decis să acorde mai multă importanță declarațiilor făcute de ofițerii de poliție,
care au afirmat că acționaseră în legitimă apărare, nereușind să clarifice declarațiile
contradictorii, să identifice ofițerii de poliție care au folosit armele din dotare sau să strângă
suficiente probe cu înscrisuri.
144. Prin urmare, în aceste circumstanțe, Curtea nu poate concluziona „dincolo de orice
îndoială rezonabilă” că ofițerii de poliție i-au împușcat pe reclamanți în mod intenționat, fără
să fie provocați, și această dificultate se datorează faptului că autoritățile nu au clarificat
faptele cauzei. Această constatare împiedică Curtea să facă orice apreciere în ceea ce
privește posibilitatea ca autoritățile statului să fie trase la răspundere pentru leziunile
suferite de reclamanți.
145. Prin urmare, Curtea constată că nu a fost încălcat art. 3 din Convenție sub aspect
material.
146. Astfel, Curtea observă totuși că absența probelor care să justifice acuzațiile de rele
tratamente formulate de reclamanți rezultă, într-o mare măsură, din nerespectarea de către
Guvernul pârât a obligațiilor procedurale care îi revin în temeiul art. 3 (a se vedea Döndü
Erdoðan împotriva Turciei, nr. 32505/02, pct. 50, 23 martie 2010).
147. În această privință, Curtea reiterează că art. 3 din Convenție impune autorităților, de
asemenea, obligația de a cerceta acuzațiile de rele tratamente atunci când acestea sunt
„întemeiate” și „există o suspiciune rezonabilă”. Normele minime aplicabile, astfel cum sunt
definite de jurisprudența Curții, includ cerința ca ancheta să fie independentă și imparțială.
În plus, pentru ca o anchetă să fie considerată efectivă, autoritățile trebuie să ia toate
măsurile posibile pentru a asigura obținerea probelor referitoare la incident, inclusiv, între
altele, o declarație detaliată privind acuzațiile formulate de pretinsa victimă, mărturii ale
martorilor oculari, expertize medico-legale și, după caz, rapoarte medicale suplimentare [a
se vedea în special Batý și alții împotriva Turciei, nr. 33097/96 și 57834/00, pct. 134, CEDO
2004-IV (extrase)].
148. Curtea observă că, în speță, ancheta privind acuzațiile de rele tratamente formulate
de reclamanți a fost încheiată în faza preliminară, fără să fie clarificate cursul evenimentului
sau declarațiile contradictorii ale participanților. Autoritățile nu au reușit nici să identifice care
dintre cei șapte ofițeri de poliție au folosit armele din dotare, motivul pentru care unele din
victime au fost împușcate în spate și ce tip de glonț i-a rănit pe reclamanții Erika și Ladislau
Biga (a se vedea supra, pct. 16).
149. În cursul anchetei, autoritățile au susținut că un grup de aproximativ o sută de
persoane i-au atacat pe cei șapte ofițeri ai trupelor speciale cu bâte și pietre. În acest sens,
trebuie subliniat faptul că numai douăzeci și nouă de victime au fost audiate de procuror și
că niciun alt participant din cele o sută de persoane care ar fi fost prezente la locul
incidentului nu a fost identificat sau audiat în cursul anchetei. În plus, nu a fost identificat și
audiat niciun martor în cursul anchetei. Prin urmare, numărul de persoane care i-ar fi atacat
pe ofițerii de poliție nu a fost stabilit cu certitudine de organele de urmărire penală De
asemenea, în timpul percheziției efectuate de organele de urmărire penală, niciunul din
obiectele care ar fi fost utilizate ca arme de către locuitorii cartierului Apalina nu a putut fi
găsit la locul incidentului.
150. Autoritățile nici nu au solicitat documente medicale și nu au luat declarații pentru a
strânge probe privind toate plângerile de rele tratamente cu care au fost sesizate. În acest
sens și în ceea ce îi privește pe reclamanții care nu au putut furniza probe privind leziunile
lor prin intermediul unor rapoarte medicale, Curtea reiterează că a constatat anterior
existența unor încălcări ale aspectului procedural al art. 3 din Convenție în cauze în care
reclamanții au fost supuși unor rele tratamente de către agenți ai statului, dar nu au
prezentat ei înșiși probe medicale (a se vedea Ghiga Chiujdea împotriva României, nr.
4390/03, pct. 45-49, 5 octombrie 2010). Curtea reiterează că o descriere suficient de
detaliată a relelor tratamente despre care se pretinde că au fost aplicate de agenții statului
justifică efectuarea unei anchete de către autoritățile interne, care ar trebuie să includă un
set de rapoarte medicale ale victimei și să respecte dispozițiile art. 3 din Convenție (ibid.,
pct. 39 și 45).
151. Așadar, având în vedere elementele menționate anterior și în lumina
raționamentului care a condus la constatările acesteia în temeiul aspectului procedural al
art. 3 (a se vedea supra, pct. 121-127), Curtea concluzionează că a existat o încălcare a
aspectului procedural al art. 3 din Convenție.

IV. Cu privire la pretinsa încălcare a art. 14 din Convenție

152. În cele din urmă, reclamanții s-au plâns, în temeiul art. 14 din Convenție, coroborat
cu art. 2 și art. 3, că percepția ofițerilor de poliție și a organelor de urmărire penală asupra
lor, în calitate de persoane de etnie romă, a constituit un factor decisiv al atitudinii și
acțiunilor acestora.
Art. 14 din Convenție prevede:
„Exercitarea drepturilor și libertăților recunoscute de [prezenta] Convenție trebuie să
fie asigurată fără nicio deosebire bazată, în special, pe sex, rasă, culoare, limbă, religie,
opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenență la o
minoritate națională, avere, naștere sau orice altă situație.”

A. Cu privire la admisibilitate

153. În ceea ce îi privește pe reclamanții care au formulat capete de cerere în temeiul

art. 2 și 3, care au fost considerate admisibile, Curtea apreciază că respectivul capăt de
cerere formulat în temeiul art. 14, coroborat cu art. 2 și 3 din Convenție, nu este în mod
vădit nefondat în sensul art. 35 § 3 lit. a) din Convenție. De asemenea, constată că acesta
nu prezintă niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, trebuie să fie declarat admisibil.

B. Cu privire la fond

1. Argumentele părților

154. Reclamanții au susținut că prejudecățile și atitudinea ostilă împotriva persoanelor de

etnie romă au jucat un rol decisiv în evenimentele din 17 septembrie 2006. Aceștia au
pretins că operațiunea poliției, care a implicat intervenția unor ofițeri ai trupelor speciale,
precum și folosirea lor ulterioară a unor arme de foc, fără să fie necesar și în mod excesiv,
s-a datorat faptului că aceștia sunt de etnie romă. Aceștia au susținut că autoritățile nu au
demonstrat că aveau vreun motiv pentru a suspecta că locuitorii cartierului Apalina erau
violenți sau purtau arme, așadar intervenția ofițerilor trupelor speciale a avut loc doar din
cauza originii lor rome. În plus, recurgerea la șapte ofițeri ai trupelor speciale și la alți șase
agenți de poliție doar pentru a înmâna o citație, care ar fi putut fi trimisă prin poștă, era o
măsură excesivă, caracteristică atitudinii rasiste a poliției din România față de persoanele
rome. Aceștia au subliniat că Guvernul nu a demonstrat că astfel de operațiuni sunt
planificate, de regulă, în situații similare care implică persoane non-rome. În continuare,
aceștia au argumentat că, deși au formulat acuzații potrivit cărora au existat motive rasiste
în spatele relelor tratamente la care au fost supuși, autoritățile interne nu au cercetat aceste
acuzații.
155. Făcând referire la constatările Curții din cauza Nachova și alții (citată anterior),
Guvernul a considerat că respectivele capete de cerere ale reclamanților privind
discriminarea sunt neîntemeiate și nefondate. Acesta a susținut că exprimarea îngrijorării
chiar de către Comitetul Consultativ al Consiliului Europei privind Convenția-cadru pentru
protecția minorităților naționale, în ceea ce privește acuzațiile de acte de violență săvârșite
împotriva persoanelor rome de către agenții români responsabili cu aplicarea legii și
incapacitatea repetată a autorităților naționale de a remedia situația și de a oferi reparații
pentru discriminare până în prezent nu este suficientă pentru a se considera că s-a stabilit
faptul că atitudinea rasistă a jucat un rol în prezenta speță.

2. Motivarea Curții

a) Principii generale
156. Jurisprudența Curții privind art. 14 stabilește că discriminarea înseamnă a trata
diferit, fără o justificare obiectivă și rezonabilă, persoane aflate în situații relevante similare
(a se vedea Willis împotriva Regatului Unit, nr. 36042/97, pct. 48, CEDO 2002-IV). Violența
rasială constituie un afront deosebit la adresa demnității umane și, având în vedere
consecințele sale periculoase, impune o vigilență specială și o reacție fermă din partea
autorităților. Din acest motiv, autoritățile trebuie să folosească toate mijloacele de care
dispun pentru a combate rasismul și violența rasială, consolidând astfel viziunea
democratică a unei societăți în care diversitatea nu este percepută ca fiind o amenințare, ci
o sursă de îmbogățire a acesteia (a se vedea Nachova și alții, citată anterior, pct. 145).
157. Curtea reiterează că, pentru aprecierea probelor în această privință, a adoptat
principiul probei „dincolo de orice îndoială rezonabilă”. Cu toate acestea, scopul său nu a
fost niciodată acela de a prelua abordarea sistemelor juridice naționale care folosesc acest
principiu. Rolul său nu este de a se pronunța asupra vinovăției în materie penală sau
asupra răspunderii civile, ci asupra răspunderii statelor contractante în temeiul Convenției.
În procedura în fața Curții, nu sunt impuse bariere procedurale în calea încuviințării probelor
sau formule prestabilite pentru evaluarea acestora. Curtea adoptă concluziile care, în opinia
sa, sunt susținute de evaluarea independentă a tuturor probelor, inclusiv deducțiile care pot
decurge din faptele și argumentele părților. Conform jurisprudenței sale consacrate, pot
rezulta probe din coexistența unor deducții suficient de solide, clare și concordante sau a
unor prezumții de fapt similare, care sunt irefutabile. Mai mult, nivelul de convingere
necesar pentru a ajunge la o anumită concluzie și, în acest context, distribuirea sarcinii
probei sunt legate inerent de specificitatea faptelor, de natura acuzației formulate și de
dreptul prevăzut de Convenție care a fost invocat. Curtea acordă atenție, de asemenea,
importanței aferente unei hotărâri de constatare a încălcării unor drepturi fundamentale de
către un stat contractant (ibid, pct. 147)
158. În continuare, Curtea reiterează că, în cazul unei anchete privind incidente violente,
autoritățile statului au obligația suplimentară de a lua toate măsurile rezonabile pentru a
demasca orice motive rasiste și pentru a stabili dacă este posibil ca ura etnică sau
prejudecățile etnice să fi avut vreun rol în desfășurarea evenimentor. Examinarea cazurilor
de violență și brutalitate care au o motivație rasială de pe o poziție de egalitate cu cauzele
care nu au conotații rasiste ar însemna să fie ignorată natura specifică a unor acte cu
efecte deosebit de distructive pentru drepturile fundamentale. A nu face diferența între
modul în care sunt abordate situații fundamental diferite poate constitui un tratament
nejustificat, care contravine art. 14 din Convenție (ibid, pct. 160).
159. Este adevărat că demonstrarea unei motivații rasiale este adesea extrem de dificilă
în practică. Obligația statului pârât de a efectua o anchetă privind existența unor posibile
implicații rasiale ale unui act de violență reprezintă obligația de a depune toate eforturile și
nu este absolută; autoritățile trebuie să facă ceea ce este rezonabil în circumstanțele
respective pentru a strânge și asigura probele, pentru a explora toate metodele practice de
descoperire a adevărului și pentru a pronunța decizii temeinic motivate, imparțiale și
obiective, fără omiterea unor fapte suspecte, care pot indica acte de violență care au
motivație rasială (ibid.).

(b) Aplicarea principiilor menționate anterior în prezenta cauză

160. Confruntată cu plângerea formulată de reclamanți în temeiul art. 14, Curtea are
sarcina de a stabili dacă prejudecățile rasiale au fost sau nu un factor determinant pentru
focurile de armă trase, care au cauzat leziunile doamnei Ciorcan și care i-au pus viața
acesteia în pericol, precum și pentru relele tratamente aplicate reclamanților și ancheta
ulterioară, într-o asemenea măsură încât să determine o încălcare a art. 14 din Convenție,
coroborat cu art. 2 și art. 3.
161. Curtea observă, în primul rând, că reclamanții nu au făcut referire la fapte specifice
pentru a-și susține capătul de cerere privind motivația rasială a actelor de violență suferite
de aceștia, referindu-se doar la forța excesivă și inutilă folosită de autorități împotriva lor (a
se vedea Cobzaru împotriva României, nr. 48254/99, pct. 94, 26 iulie 2007).
162. Astfel, din declarația procurorului A.A. (a se vedea supra, pct. 66), coroborată cu
ordinul dat la 7 septembrie 2006 de șeful Inspectoratului de Poliție Județean Mureș (a se
vedea supra, pct. 7), se poate deduce că motivul pentru intervenția trupelor speciale a fost
etnia romă a celor două persoane căutate și a locuitorilor cartierului. În această privință,
Curtea observă că, atunci când s-a decis desfășurarea trupelor speciale, autoritățile nu erau
sigure că într-adevăr fusese săvârșită o infracțiune și nu aveau niciun motiv să creadă că
cei doi suspecți – sau orice alt locuitor al cartierului – erau înarmați sau periculoși, astfel
încât să fie necesară intervenția unor trupe ale poliției antrenate special pentru
interacțiunea cu teroriști și infractori extrem de periculoși și înarmați. Astfel, autoritățile au
recurs la o forță evident excesivă pentru a înmâna citații unor persoane despre care nu se
știa că ar fi periculoase sau înarmate, pentru cercetarea unei infracțiuni minore, o
operațiune care ar fi putut fi efectuată și prin poștă.
163. Deși planificarea operațiunii și comportamentul agenților statului necesită critici
severe, Curtea consideră totuși că aceste elemente sunt în sine un temei insuficient pentru
a concluziona că tratamentul aplicat doamnei Ciorcan și reclamanților a avut o motivație
rasială. Astfel, nu s-a stabilit dincolo de orice îndoială rezonabilă că atitudinile rasiste au
jucat un rol în tratamentul aplicat doamnei Ciorcan și reclamanților de către agenții statului.
164. Pe de altă parte, toate elementele menționate anterior, considerate în contextul
publicării unui număr mare de relatări privind existența în România a unor prejudecăți și a
unei atitudini ostile generalizate față de persoanele de etnie romă și privind continuarea
incidentelor constând în abuzuri ale poliției împotriva membrilor acestei comunități (a se
vedea supra, pct. 76-81) impuneau o verificare. Într-adevăr, autoritățile aveau obligația de a
investiga existența unei posibile legături de cauzalitate între pretinsele atitudini rasiale și
abuzurile suferite de doamna Ciorcan și de reclamanți din partea agenților de poliție (se
vedea B.S. împotriva Spaniei, nr. 47159/08, pct. 60, 24 iulie 2012).
165. În această privință, Curtea observă că autoritățile care au cercetat incidentul din 7
septembrie 2006 cunoșteau faptul că agenții statului au tras cu armele din dotare, atât cu
gloanțe de cauciuc, cât și cu muniție letală, într-o zonă populată – cartierul de romi din oraș
– fără să țină seama de siguranța publică, fapt care a condus la rănirea mai multor
persoane, inclusiv a doamnei Ciorcan. Cu toate acestea, ancheta nu a acordat deloc
atenție acestui lucru și procurorii nu au interogat în legătură cu acest aspect martori sau
agenții statului implicați.
166. În plus, șefului Inspectoratului de Poliție Județean Mureș nu i s-a cerut să explice
motivul pentru care a considerat necesar să solicite intervenția trupelor speciale și nici nu a
fost confruntat cu declarațiile contradictorii făcute de subordonații acestuia (a se compara
cu Antayev și alții împotriva Rusiei, nr. 37966/07, pct. 127, 3 iulie 2014, în care Curtea a
hotărât că, în lipsa oricărei alte explicații, etnia reclamanților era singurul motiv sau, cel
puțin, motivul decisiv pentru implicarea unei unități de poliție speciale într-o percheziție
desfășurată în cadrul anchetării unei infracțiuni minore). În plus, nu s-a făcut niciun demers
pentru a verifica, de exemplu, dacă șeful poliției sau ofițerii trupelor speciale fuseseră
implicați anterior în incidente similare sau dacă fuseseră acuzați în trecut de manifestarea
unor resentimente față de persoanele rome (a se vedea Nachova și alții, citată anterior, pct.
167). Aceste deficiențe au fost agravate de comportamentul procurorilor, care, astfel cum a
constatat Curtea mai sus, nu au luat în considerare fapte relevante și au încheiat ancheta
cu grave carențe.
167. Astfel, Curtea constată că autoritățile nu și-au îndeplinit obligația prevăzută la art.
14 din Convenție, de a lua toate măsurile necesare pentru a cerceta dacă este posibil ca
discriminarea să fi avut un rol în cadrul evenimentelor.
Rezultă că a existat o încălcare a art. 14 din Convenție, coroborat cu art. 2 și art. 3 din
Convenție, sub aspect material.

V. Cu privire la aplicarea art. 41 din Convenție

168. Art. 41 din Convenție prevede:

„Dacă Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale
și dacă dreptul intern al înaltei părți contractante nu permite decât o înlăturare
incompletă a consecințelor acestei încălcări, Curtea acorda părții lezate, dacă este
cazul, o reparație echitabilă.”

A. Prejudiciu

1. Cererea nr. 29414/09

169. Reclamanții Sonia Biga, Augustin Biga, Carol Ciorcan, Sorin Ciorcan, Costel
Ciorcan, Edith Csiki (Biga) și Ildiko Kalanyos (Biga) au solicitat împreună suma totală de 2
000 000 000 euro (EUR) cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul material și moral, inclusiv
rambursarea cheltuielilor de judecată, pentru durerea și suferința cauzate de folosirea
excesivă a forței împotriva mamei lor și lipsa unei anchete efective ulterioare.
170. Guvernul a solicitat Curții să respingă pretențiile reclamanților, având în vedere că
acestea erau exagerate și nejustificate.
171. Curtea observă că viața mamei reclamanților a fost pusă în pericol de numeroasele
leziuni interne pe care le-a suferit din cauza tratamentului aplicat de agenții statului, în
cadrul unei operațiuni care nu a fost planificată și organizată în mod corespunzător. De
asemenea, trebuie subliniat faptul că reclamanții au furnizat Curții documente medicale
care atestă faptul că viața doamnei Ciorcan a fost pusă în pericol.
172. Curtea a constatat că autoritățile statului pârât au încălcat art. 2, considerat separat
și coroborat cu art. 14, din cauza tratamentului menționat anterior și ca urmare a
incapacității ulterioare a autorităților de a desfășura o anchetă efectivă cu privire la incident.
În aceste circumstanțe, ținând seama de jurisprudența sa anterioară (a se vedea
Makaratzis, citată anterior; și Nachova și alții, citată anterior) și de legăturile de familie
existente între reclamanți și victimă, Curtea consideră că sentimentele de suferință și
frustrare ale reclamanților nu pot fi compensate prin simpla constatare a unei încălcări.
173. Prin urmare, pe baza considerațiilor anterioare și pronunțându-se în echitate,
Curtea acordă reclamanților menționați anterior, în solidar, suma de 42 000 EUR cu titlu de
despăgubiri pentru prejudiciul moral.

2. Cererea nr. 44841/09

174. Pentru relele tratamente suferite din partea agenților statului și incapacitatea
ulterioară a autorităților de a realiza o anchetă efectivă privind capetele de cerere formulate
de reclamanți, aceștia au solicitat următoarele sume, cu titlu de despăgubire pentru
prejudiciul material și moral, inclusiv rambursarea cheltuielilor de judecată: Costel Ciorcan a
solicitat 100 000 EUR; Margareta Biga și Mihai Moldovan Jr au solicitat 30 000 EUR; Liviu
Bucunea Jr a solicitat 25 000 EUR; Etelka Capo, Edith Racz și Cornelia Simion au solicitat
20 000 EUR; Ștefan Bidi, Lia Gabor, Ildiko Kalanyos (Biga), Susana Kalanyos, Lajos Panta,
Violeta Pusuc, Ianos Ștefan, Ana Tina Snr și Ana Tina Jr au solicitat 15 000 EUR; și Agneta
Csiki, Ana-Narcisa Gorcs, Traian Kovacs și Ancuța Maria Moldovan au solicitat 10 000
EUR.
175. Guvernul a solicitat Curții să respingă pretențiile reclamanților ca fiind exagerate și
nejustificate.
176. Curtea subliniază că încălcările grave constatate în prezenta cauză le-au provocat
cu siguranță reclamanților sentimente de suferință și frustrare, care nu pot fi compensate
prin simpla constatare a unei încălcări. Prin urmare, ținând seama de jurisprudența sa
consacrată și pronunțându-se în echitate, Curtea acordă fiecăruia din reclamanții menționați
anterior suma de 7 500 EUR, cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral.

B. Cheltuieli de judecată

177. Reclamanții au solicitat în solidar o sumă pentru cheltuielile de judecată efectuate în

privința capetelor de cerere privind prejudiciul material și moral, fără să furnizeze detalii (a
se vedea supra, pct. 169 și 174).
178. Guvernul a solicitat Curții să respingă pretențiile reclamanților ca fiind nejustificate.
179. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant are dreptul la rambursarea cheltuielilor de
judecată numai în măsura în care s-a stabilit caracterul real, necesar și rezonabil al
acestora [a se vedea Iatridis împotriva Greciei (reparație echitabilă) (MC), nr. 31107/96,
pct. 54, CEDO 2000-XI]. În prezenta cauză, având în vedere documentele pe care le deține
și criteriile menționate anterior, Curtea respinge cererea de rambursare a cheltuielilor de
judecată.

C. Dobânzi moratorii

180. Curtea consideră necesar ca rata dobânzilor moratorii să se întemeieze pe rata

dobânzii facilității de împrumut marginal, practicată de Banca Centrală Europeană, majorată
cu trei puncte procentuale.
Pentru aceste motive,
CURTEA,
în unanimitate,
1. decide să conexeze cererile;

2. declară cererea admisibilă în ceea ce privește capătul de cerere formulat în temeiul art. 2
din Convenție de către reclamanții Sonia Biga, Augustin Biga, Carol Ciorcan, Sorin
Ciorcan, Costel Ciorcan, Edith Csiki (Biga) și Ildiko Kalanyos (Biga);

3. declară cererea admisibilă în ceea ce privește capătul de cerere întemeiat pe art. 3 din
Convenție, în privința reclamanților Ștefan Bidi, Margareta Biga, Liviu Bucunea Jr, Etelka
Capo, Costel Ciorcan, Agneta Csiki, Lia Gabor, Ana-Narcisa Gorcs, Ildiko Kalanyos
(Biga), Susana Kalanyos, Traian Kovacs, Ancuța Maria Moldovan, Mihai Moldovan Jr,
Lajos Panta, Violeta Pusuc, Edith Racz, Cornelia Simion, Ianos Ștefan, Ana Tina Snr și
 Ana Tina Jr;

4. declară cererea inadmisibilă în ceea ce privește capătul de cerere formulat în temeiul art.
3 din Convenție, în privința reclamanților Ana Maria-Paula Bidi, Denes Biga, Erika Biga,
Iosif Biga Snr, Iosif Biga Jr, Ladislau Biga, Rozalia Bucunea, Carol Ciorcan, Edith Csiki
(Biga), Ladislau Horvath, Petru Kalanyos Snr, Petru Kalanyos Jr, Ana Lingurar și Lela
Potra;

5. declară cererea admisibilă în ceea ce privește capătul de cerere întemeiat pe art. 14 din
Convenție, coroborat cu art. 2 și art. 3 din Convenție, în privința reclamanților Sonia
Biga, Augustin Biga, Carol Ciorcan, Sorin Ciorcan, Costel Ciorcan, Edith Csiki (Biga),
Ildiko Kalanyos (Biga), Ștefan Bidi, Margareta Biga, Liviu Bucunea Jr, Etelka Capo,
Agneta Csiki, Lia Gabor, Ana-Narcisa Gorcs, Susana Kalanyos, Traian Kovacs, Ancuța
Maria Moldovan, Mihai Moldovan Jr, Lajos Panta, Violeta Pusuc, Edith Racz, Cornelia
Simion, Ianos Ștefan, Ana Tina Snr and Ana Tina Jr, și inadmisiblă în ceea ce privește
celelalte capete de cerere;

6. hotărăște că a fost încălcat art. 2 din Convenție, atât sub aspect material, cât și
procedural, în privința reclamanților Sonia Biga, Augustin Biga, Carol Ciorcan, Sorin
Ciorcan, Costel Ciorcan, Edith Csiki (Biga) și Ildiko Kalanyos (Biga);

7. hotărăște că nu a fost încălcat art. 3 din Convenție sub aspect material;

8. hotărăște că a fost încălcat aspectul procedural al art. 3 din Convenție în ceea ce îi

privește pe reclamanții Ștefan Bidi, Margareta Biga, Liviu Bucunea Jr, Etelka Capo,
Costel Ciorcan, Agneta Csiki, Lia Gabor, Ana-Narcisa Gorcs, Ildiko Kalanyos (Biga),
Susana Kalanyos, Traian Kovacs, Ancuța Maria Moldovan, Mihai Moldovan Jr, Lajos
Panta, Violeta Pusuc, Edith Racz, Cornelia Simion, Ianos Ștefan, Ana Tina Snr și Ana
Tina Jr;

9. hotărăște că a fost încălcat art. 14 din Convenție, coroborat cu art. 2 și art. 3 din
Convenție, sub aspectul lor procedural, în privința reclamanților Sonia Biga, Augustin
Biga, Carol Ciorcan, Sorin Ciorcan, Costel Ciorcan, Edith Csiki (Biga), Ildiko Kalanyos
(Biga), Ștefan Bidi, Margareta Biga, Liviu Bucunea Jr, Etelka Capo, Agneta Csiki, Lia
Gabor, Ana-Narcisa Gorcs, Susana Kalanyos, Traian Kovacs, Ancuța Maria Moldovan,
Mihai Moldovan Jr, Lajos Panta, Violeta Pusuc, Edith Racz, Cornelia Simion, Ianos
Ștefan, Ana Tina Snr și Ana Tina Jr;

10. hotărăște
a) că statul pârât trebuie să plătească reclamanților, cu titlu de despăgubire pentru
prejudiciul moral, în termen de trei luni de la data rămânerii definitive a hotărârii în
conformitate cu art. 44 § 2 din Convenție, următoarele sume, care trebuie convertite în
moneda statului pârât la rata de schimb aplicabilă la data plății, plus orice sumă ce
poate fi datorată cu titlu de impozit:
(i) 42 000 EUR (patruzeci și două de mii de euro), în solidar, reclamanților Sonia
Biga, Augustin Biga, Carol Ciorcan, Costel Ciorcan, Sorin Ciorcan, Edith Csiki
(Biga) și Ildiko Kalanyos (Biga);
(ii) 7 500 EUR (șapte mii cinci sute de euro), fiecăruia din reclamanții Ștefan Bidi,
Margareta Biga, Liviu Bucunea Jr, Etelka Capo, Costel Ciorcan, Agneta Csiki, Lia
Gabor, Ana-Narcisa Gorcs, Ildiko Kalanyos (Biga), Susana Kalanyos, Traian
Kovacs, Ancuța Maria Moldovan, Mihai Moldovan Jr, Lajos Panta, Violeta Pusuc,
Edith Racz, Cornelia Simion, Ianos Ștefan, Ana Tina Snr și Ana Tina Jr;
(b) că, de la expirarea termenului menționat și până la efectuarea plății, aceste sume
trebuie majorate cu o dobândă simplă, la o rată egală cu rata dobânzii facilității de
 împrumut marginal practicată de Banca Centrală Europeană, aplicabilă pe parcursul
acestei perioade și majorată cu trei puncte procentuale;

11. respinge cererea de acordare a unei reparații echitabile pentru celelalte capete de
cerere.

Redactată în limba engleză, apoi comunicată în scris, la 27 ianuarie 2015, în temeiul

art. 77 § 2 și art. 77 § 3 din Regulamentul Curții.

Marialena Tsirli Josep Casadevall

Grefier adjunct, Președinte
 Numele reclamantului,
Nr. data nașterii și Cererea nr.
domiciliul
Costel CIORCAN 29414/09
1.
2/02/1978, Reghin 44841/09
Sorin CIORCAN
2. 29414/09
21/09/1979, Reghin

Carol CIORCAN 29414/09

3.
2/07/1981, Reghin 44841/09

Sonia BIGA
4. 29414/09
22/12/1974, Reghin

Augustin BIGA
5. 29414/09
14/03/1973, Reghin
Ildiko KALANYOS (BIGA) 29414/09
6.
16/05/1971, Reghin 44841/09
Edith CSIKI (BIGA) 29414/09
7.
16/05/1971, Reghin 44841/09
Ana Maria-Paula BIDI (BEICA)
8. 44841/09
26/05/1987, Reghin
Ştefan BIDI
9. 44841/09
19/05/1981, Reghin
Deneş BIGA
10. 44841/09
15/06/1956, Reghin
Erika BIGA
11. 44841/09
25/02/1975, Reghin

Iosif BIGA (Jr)

12. 44841/09
16/11/1973, Reghin
Iosif BIGA (Snr)
13. 44841/09
10/04/1950, Reghin

Ladislau BIGA
14. 44841/09
30/01/1989, Reghin
Margareta BIGA
15. 44841/09
30/09/1951, Reghin
Liviu BUCUNEA (Jr)
16. 44841/09
8/06/1985, Reghin

Rozalia BUCUNEA
17. 44841/09
28/12/1964, Reghin
Etelka CAPO
18. 44841/09
25/07/1980, Reghin
 Agneta CSIKI
19. 44841/09
29/11/1972, Reghin

Lia GABOR
20. 44841/09
14/01/1974, Reghin
Ana-Narcisa GORCS
21. 44841/09
15/09/1978, Orăştie
Ladislau HORVATH
22. 44841/09
25/03/1960, Reghin

Petru KALANYOS (Snr)

23. 44841/09
16/11/1965, Reghin

Petru KALANYOS (Jr)

24. 44841/09
19/02/1990, Reghin
Susana KALANYOS
25. 44841/09
28/04/1937, Reghin
Traian KOVACI
26. 44841/09
20/02/1974, Reghin
Ana LINGURAR
27. 44841/09
18/03/1957, Reghin

Ancuţa Maria MOLDOVAN

28. 44841/09
1/06/1984, Reghin
Mihai-Alexandru MOLDOVAN
29. 44841/09
28/09/1988, Reghin

Lajos PANTA
30. 44841/09
24/04/1976, Reghin

Lela POTRA
31. 44841/09
24/12/1975, Reghin
Violeta PUSUC
32. 44841/09
17/02/1967, Reghin

Edith RACZ (BIGA)

33. 44841/09
24/10/1984, Reghin

Cornelia SIMION (BIGA)

34. 44841/09
4/01/1981, Reghin
Janos STEFAN
35. 44841/09
30/12/1961, Reghin
Ana ȚINA (Snr)
36. 44841/09
21/11/1944, Reghin

Ana ȚINA
37. 44841/09
10/08/1970, Reghin