Inteligenţa emoțională

de Daniel Goleman
Cartea lui Daniel Goleman “Inteligenţa emoţională”, (Bucureşti, Editura Curtea Vechea,
2008) a marcat o revoluţie uluitoare în psihologie prin analiza importanţei covârşitoare a
emoţiilor în dezvoltarea personalităţii umane. Studiul său ne explică cum, atunci când ne
înţelegem sentimentele, situaţia în care ne aflãm devine mai limpede. Descoperim chiar un nou
mod de a privi cauzele bolilor care ne frământa familia şi societatea.
Preluând rezultatele cercetãrilor asupra creierului şi comportamentului, autorul propune
extinderea conceptului de inteligenţã. Este binecunoscut termenul de IQ – coeficientul care
mãsoarã inteligenţa umană înnăscută şi care nu prea poate fi ameliorat pe parcursul vieţii. O
asemenea înţelegere nu explicã, de pildã, situaţiile în care persoane cu un IQ mediu sau relativ
scăzut au cunoscut un mare succes.
De aceea, autorul a deschis calea unei psihologii care acordă un interes egal şi inteligenţei
sentimentelor. Inteligenţa emoţională (EQ) presupune în primul rând conştientizare de sine,
autodisciplinã şi empatie. Ea dă seamă de felul în care ne controlãm impulsurile şi sentimentele.
Vestea bună este faptul cã inteligenţa emoţională poate fi îmbunătăţită. Deşi copilăria este
extrem de importantă în punerea unor baze solide pentru dezvoltarea inteligenţei emoţionale, ea
poate fi îmbunătăţită şi cultivată inclusiv la vârsta adultă.
Cartea este structurată pe cinci capitole. In prima parte, Daniel Goleman ne prezintă structura
creierului emoţional, de ce există sentimente, ce se întamplă când pasiunile copleşesc raţiunea,
locul acestora în creier şi cum sunt administrate de reţeaua neuronală. În acest sens, Daniel
Goleman afirmă “ am mers mult prea departe cu sublinierea importanţei raţionalităţii pure –
adică a ceea ce măsoara IQ-ul în viaţa omului. La bine sau la rău, inteligenţa poate să nu mai
aibă nicio importanţa atunci când sentimentele îi iau locul” (pag. 18). Dihotomia
emoţional/raţional aproximează distincţia populară intre “inimă” şi “minte” atunci când ştii “în
mintea ta” că un lucru este bun ai o astfel de convingere – un tip mai profund de convingere –
decât atunci cand ştii că un lucru este bun din punct de vedere al minţii raţionale. Există o
variaţie stabilă a raportului raţiune-emoţie în controlul asupra minţii; cu cât un sentiment este
mai intens, cu atât mintea devine mai dominant emoţională – şi mai ineficientă din punct de
vedere raţional.
Partea a doua a cărţii prezintă natura inteligenţei emoţionale. Inteligenţa interpersonală
este capacitatea de a-i înţelege pe ceilalţi: ce anume îi motivează, cum lucrează, cum se poate
coopera cu ei. Agenţii de vânzări, politicienii, profesorii, medicii de clinică şi liderii religioşi cu
o influenţă clară cel mai adesea sunt indivizi cu un grad ridicat de inteligenţă interpersonală.
Inteligenţa interpersonală este o capacitate corelată, orientată spre interior. Este acea capacitate
de a forma un model plin de acurateţe şi de o veridicitate a sinelui şi de a fi în stare să foloseşti
acest model pentru a acţiona eficient în viaţa. Până la un anumit punct orice om are o inteligenţă
cognitivă şi una emoţională, prin urmare, aceste portrete se contopesc. Şi totuşi, dintre cele două,
inteligenţa emoţională adaugă mult mai multe calităţi care ne determină să fim cu adevărat
oameni.
O veche poveste japoneză vorbeşte despre un războinic samurai care l-a provocat pe un
maestro Zen să îi explice ce înseamnă rai şi iad. Călugărul însă i-a răspuns cu dispreţ: ”Eşti un
mocofan – n-are rost să-mi pierd vremea cu unul ca tine!”.
Simţindu-se ofensat, samuraiul s-a înfuriat cumplit, a scos sabia din teacă şi a zbierat: “Te-aş
putea omorâ pentru obrăznicia asta”.
“Acesta este iadul”, a răspuns calm călugărul. Uluit să constate realitatea în spusele maestrului
care îşi îndreptase atenţia asupra mâniei ce-l cuprinsese, samuraiul s-a liniştit, şi-a băgat sabia în
teacă, a făcut o plecăciune şi i-a mulţumit călugărului că l-a luminat.
“Iar acesta este raiul”, a răspuns călugărul. Conştientizarea bruscă de către samurai a
stării agitate în care se afla ilustreaza diferenţa covârşitoare între a fi cuprins de un sentiment şi a
deveini conştient că poţi fi inghiţit de el. Îndemnul lui Socrate: “Cunoaşte-te pe tine însuţi” face
referire tocmai la ce este esenţial în inteligenţa emotională: conştientizarea propriilor sentimente
în momentul în care ele apar.
Inteligenţa socială, organizarea grupurilor, negocierea soluţiilor, relaţiile personale,
analiza socială constituie ingredientele necesare relatţilor interpersonale, ele aducând farmec,
reuşita şi chiar carisma. Cei care dau dovadă de inteligenţa socială pot stabili mai uşor legături cu
ceilalţi, fiind mai perspicace în interpretarea reacţiilor şi a sentimentelor semenilor în conducere
şi organizare şi în rezolvarea disputelor care pot izbucni oricând în societate. Cei care pot
exprima acel sentiment colectiv neexprimat şi-l pot folosi în aşa fel încât să îndrepte grupuri
întregi spre scopurile lor, sunt conducători înnăscuţi. Aceştia sunt oameni a căror companie îi
lasă pe ceilalţi bine dispuşi şi trezesc comentarii de genul: “Ce plăcut este să te afli în preajma
unei asemenea persoane”. Aceste capacităţi interpersonale se construiesc pe inteligenţele
emoţionale.
Partea a treia a cărţiii dezvoltă inteligenţa emoţională aplicată.
Este o chestiune de feedback, de fapt, şi anume oamenii trebuie să deţină informaţiile
necesare şi esenţiale pentru a-şi duce efortul mai departe. În sensul iniţial al teoriei sistemelor,
feedback înseamna schimbul de date a sistemului despre cum funcţionează o parte sau alta a
sistemului, înţelegându-se că această parte le afectează pe toate celelalte din sistem, astfel încât
orice parte ce are tendinţa să iasă din matca să poată fi modificată în bine. Fără feedback,
oamenii sunt în plină beznă: habar nu au care este poziţia lor în faţa şefului, în faţa colegilor sau
ce se aşteaptă de la el ori dacă anumite probleme se vor înrăutăţi pe măsură ce timpul trece.
Daniel Goleman ne spune: “Reţelele informale sunt extrem de importante pentru rezolvarea
problemelor neprevăzute. Organizaţiile formale există pentru a rezolva problemele uşor de
anticipat, cel puţin aşa arată un studiu referitor la aceste reţele. Dar atunci când apar probleme
neaşteptate, organizaţiile informale intră în acţiune. Această reţea extrem de complexă de
legături sociale formează o echipă de colegi gata oricând de acţiune şi care se întăreşte în mod
surprinzător, transformându-se în reţele stabile. Reţelele informale se adaptează mai repede şi se
mişcă rapid pe diagonală, eliptic, depăşind birocraţia pentru a rezolva propriu-zis treaba” (p.
202).
Partea a patra ne prezintă importanţa famililiei ca entitate de formare a caracterelor. Cele
mai inadecvate tipare emoţionale pe care familia trebuie să le evite în formarea copiilor:
ignorarea tuturor sentimentelor, indulgent exagerată, manifestarea dispreţului şi lipsa faţa de
sentimentele copilului. Inteligenţa emoţională se cultivă prin: încredere, curiozitate, intenţie,
control de sine, raportare, capacitatea de a comunica, cooperare, empatia.
Partea a cincea descrie tipurile care trebuie evitate în educaţia şi învăţarea alfabetului emoţional:
izolarea sau problemele sociale, anxietatea sau depresia, probleme de atenţie şi gândire,
delicvenţa sau agresiunea.
Capacităţile emoţionale presupun şi conştientizarea de sine, identificarea, exprimarea şi
stăpânirea sentimentelor, controlul asupra impulsurilor şi amânarea recompenselor, stăpânirea
stresului şi anxietatii. O capacitate cheie în controlarea impulsului ar fi cunoaşterea diferenţei
dintre sentimente şi acţiuni şi învăţarea de a lua hotărâri emoţionale mai bune, mai întâi prin
controlarea impulsurilor şi apoi prin identificarea reacţiilor alternative şi a consecinţelor înainte
de a reacţiona. Multe competenţe sunt interpersonale: interceptarea indiciilor sociale şi
emoţionale, ascultarea atentă, capacitatea de a rezista la influenţele negative, abordarea lucrurilor
din perspectiva altora şi înţelegerea comportamentului acceptabil într-o anumită situaţie.
Există un cuvânt de moda veche care defineşte toate calitaţile pe care le reprezintă
inteligenţa emoţională, şi anume caracter. Caracterul, scrie Amitai Etzioni, teoretician în
problemele sociale la Universitatea George Washington, este “muşchiul psihologic de care este
nevoie pentru o conduită morală”. Filozoful John Dewey a constatat că educaţia morală este mai
puternică, atunci când lecţiile le sunt ţinute copiilor în cadrul unor evenimente reale şi nu doar la
nivel abstract – respectiv, alfabetizarea emoţională.
Având în vedere că dezvoltarea caracterului este baza societăţilor democratice, trebuie să
luăm în considerare felul în care inteligenţa emoţională poate deveni acest fundament. Leagănul
caracterului este autodisciplina; o viaţă plină de virtuţi aşa cum au constatat filozofii de la
Aristotel încoace, se bazează pe autocontrol. Piatra de temelie a caracterului constă în capacitatea
de automotivare şi de a ne călăuzi singuri, fie că este vorba de temele de acasă, de a găsi o slujbă
sau de trezitul de dimineaţă. “Trebuie să ne controlăm – apetitul, patimile – pentru a face ceea ce
se cuvine şi a fi drepţi faţă de ceilalţi”, nota Thomas Lickona atunci când scria despre educarea
caracterului. “Este nevoie de voinţă pentru ca emoţia să fie controlată de raţiune”.
Concluzie: Lucrarea “Inteligenţa emotională” de Daniel Goleman, ne învată să ne analizăm, să
ne evaluăm, să ne corectăm, să învăţăm să fim puternici, să ne comportăm isteţ să deschidem
ochii către viitor.