Hipotiroidia

Hipotiroidia este definita ca o secretie insuficienta de hormoni tiroidieni. Este afectiunea

tiroidiana cea mai frecventa,probabil mult subestimata, dat fiind caracterul său frust sau
asimptomatic. Doua studii ample furnizeaza date sugestive privind frecvența acestei
patologii: Wickham Study, în care incidența este de 3,5 cazuri/1000/an la femei și de 0,6
cazuri/1000/an la bărbați,precum și studiul Framingham, în care prevalența hipotiroidiei
variază între 0,5 și 2,4%. Prevalența hipotiroidiei este mai mare la sexul feminin, iar vârsta
medie de apariție este de 60 de ani.
Cauze ale hipotiroidiei:
-de la naștere: Agenezia tiroidiană
Ectopia tiroidiana
Tulburări de hormonosinteză
Carență severa de iod
-dobândite post-natal: Tiroidita autoimuna
Tiroidectomia chirurgicală
Blocarea medicamentoasă
-Hipotiroidii secundare: Afecțiuni hipofizare cu deficit primar de TSH
-Hipotiroidii terțiare: Afecțiuni hipotalamice cu deficit primar de TRH
Tabloul clinic cuprinde manifestări secundare carenței de hormoni tiroidieni,care determină
reducerea consumului bazal de oxigen, cu încetinirea tuturor funcțiilor organismului.
Creșterea ponderală modestă se insoțește de anorexie si este datorată retenției hidrice și
depunerilor tisulare de mucopolizaharide. Tratamentul este substituție de hormoni tiroidieni
induce o scadere ponderala inițială, însă acest efect pare a fi tranzitoriu.
Constipația este un semn cardinal în hipotiroidie. Reducerea concentrației plasmatice de
tiroxina duce la diminuarea peristaltismului cu hipotonie intestinală. Aceasta,alături de
reducerea aportului alimentar, secundară anorexiei, determină constipația. Tot hipotonia
intestinală se află la originea meteorismului abdominal, care, în forme extreme, poate lua
înfățișarea unui ileus paralitic, cu dureri abdominale colicative si vărsături.
Ocazional pacienții cu această patologie prezintă disfagie si simptome de disfuncție
esofagiană.
Mai pot apărea atonie gastrică, megacolon,prin același mecanism de hipotonie
intestinală.Hipotonia veziculei biliare este la originea litiazei biliare și poate explica frecvența
crescută a manifestărilor dispeptice.
Efectele hipotiroidiei asupra absorbției intestinale sunt complexe: pe de o parte, rata de
absorbție a nutrienților este scăzut datorită reducerii nivelului tiroxinei serice, pe de altă
parte, reducerea motilității intestinale determină staza îndelungată a alimentelor în
intestine, cu prelungirea timpului de absorbție și creșterea cantității totale de nutrienți ce
trec în circulație. Menționăm și posibilitatea apariției unei diaree paradoxale datorată
proliferării bacteriene secundare acestei staze prelungite.
În hipotiroidia centrală prin insuficiența tireotropă manifestările clinice sunt discrete,
datorită persistenței unei secreții tiroidiene reziduale chiar în absența stimulării de către
TSH. Constipația este prezentă și are la origine același mecanism ca în hipotiroidia periferică.
În hipotiroidia neonatală, constipația constituie unul dintre semnele de alertă. Ipoteza unei
hipotiroidii trebuie evocată sistematic în fața unui nou-născut care doarme mult, manifestă
apetit redus. Constipația este persistentă, chiar in condițiile unei alimentații naturale. Acest
diagnostic trebuie avut în vedere, date fiind gravitatea maladiei, consecințele sale severe în
planul dezvoltării somatice și psiho-intelectuale, precum și facilitarea corecției carenței în
hormoni tiroidieni. Constipația reprezintă ulterior un semn de apel al subdozării tiroxinei în
cursul tratamentului de subtituție.
Examenul radiologic baritat evidențiază încetinirea tranzitului prin intestinul subțire și colon.
Ocazional se evidențiază ileus paralitic sau megacolon. Activitatea eletrică intestinală este
semnificativ alterată, cu scăderea frecvenței ritmului de bază.
Tratamentul este simplu,ieftin si eficace, constând in substituția cu tiroxină în doza de 1,6-
1,7 micrograme/kg/zi la adult, 2,5 micrograme/kg/zi la copil si 5-7 micrograme/kg/zi la nou-
născut. Introducerea tratamentului se va face cu multă prudență la vârstnici și la purtătorii
de patologie cardio-vasculare, debutând cu 6,5-12,5 micrograme/zi și crescând în paliere
progresive de 12,5 micrograme la 2-3 saptămâni.

Bibliografie