Nume: Vîță Paula-Teodora

Facultatea: Medicină generală

An:V, seria E, grupa 55

Infertilitatea de cuplu

Infertilitatea de cuplu se definește ca inabilitatea de procreare la un an de raporturi

sexuale regulate,neprotejate. Șansa unei sarcini spontane la un cuplu tânăr și sănătos de a
concepe este de 20-25% pe fiecare ciclu.
Infertilitatea poate fi primară, când în antecedentele subiectului nu exista nici o
concepție,sau secundara, când survine după ce fertilitatea a fost probată.
Se admite că 10-15% dintre cupluri sunt infertile. Responsabilitatea pentru infertilitate
revine femeii in 40% dintre cazuri, bărbatului in 40% dintre cazuri, iar în 20% dintre cazuri
ambii membri ai cuplului sunt implicați.
Factorii responsabili de infertilitatea de cuplu sunt: disfuncții ovulatorii (25-45%),
afectarea spermatogenezei (20-33%), obstrucții tubare (15-30%), endometrioza pelvină (10-
50%), anomalii ale interacțiunii dintre spermatozoizi si mucusul cervical (5-15%), infertilitatea
masculină de cauză imunologică (5-15%), idiopatică (5-10%).
Cel mai important factor de predictibilitate a obținerii unei sarcini este vârsta maternă. Cu
cât o femeie este mai tânără, obține mai ușor sarcina. Femeile peste 40 de ani obțin sarcina mult
mai greu, datorită faptului că ovocitele sunt din ce în ce mai puține și calitatea lor este din ce în
ce mai slabă. Au foarte multe mutații, fiind, practic, ultimele ovocite.
Cea mai importantă cauză a infertilității moderne este vîrsta maternă avansată, adică
peste 35 de ani.
Explorarea unui cuplu infertil trebuie să precizeze motivația pentru procreare,
antecedentele personale ale membrilor cuplurilor, pubertate, fertilitatea anterioară (eventual din
alte căsătorii), afecțiuni ale aparatului reproductiv și generale, activitatea sexuală
(frecvență,tehnici). Examenul clinic trebuie să cuprindă: starea de nutriție, gradul de dezvoltare a
caracterelor sexuale secundare, starea organelor genitale și să precizeze existența unor afecțiuni
generale. Ulterior se efectuează spermograma care, daca este normală, exclude responsabilitatea
masculină și permite focalizarea atenției asupra celei feminine sau asupra interacțiunii dintre
spermatozoizi și mucus.În cazul în care spermograma este anormală, se investighează bărbatul.
În cazul in care partenerul refuză examinarea din diferite rațiuni, se efectuează testul
postcoital.
Testul postcoital constă în examinarea mucusului cervical recoltat din profunzimea
colului uterin în ziua ovulației probabile, la 6-8 ore după un contact sexual. În mod normal
trebuie să se găsească între 5 și 20 de spermatozoizi, animați de mișcări viguroase și permanente,
pe fiecare câmp microscopic. Următoarele rezultate sunt posibile:
1. Absența spermatozoizilor în mucusul cervical. Se repetă testul, dându-se femeii mai
multe detalii asupra acestuia, pentru a se evita erorile de tehnică. În cazul în care testul se
dovedește negativ sau echivoc, se trece la efectuarea spermogramei, care permite
investigarea directă a spermatogenezei.
2. Există spermatozoizi imobili pe câmp. În acest caz se investighează posibilitatea
existenței la femeie a anticorpilor antispermatici sau a unor cauze de imobilitate a
spermatozoizilor la bărbat.
3. Testul este pozitiv. Se investighează o eventuală anovulație cronică sau obstrucție tubară.

Tratamentul infertilității masculine:

Infertilitatea determinată de deficitul de Gn-RH, gonadotrofine sau excesul de prolactină
este singura formă perfect tratabilă. Se aplică tratament cu Gn-RH în administrare pulsatilă sau
tratament cu gonadotrofină corionică, urmată de administrarea de gonadotrofină menopauzală
sau FSH recombinat. Terapia cu gonadotropi are durată variabilă, între 6 și 18 luni, în funcție de
calitatea spermatogenezei obținute.
Tulburările date de excesul de prolactină se tratează cu bromocriptină sau carbegolină.
Unele oligospermii cu FSH la limită se pot trata prin administrare de clomifen sau
tamoxifen.
Cura varicocelului, prin ligatură chirurgicală sau embolizare, poate ameliora
spermograma în caz de depistare a unui varicocel. Tratamentul specific al infecțiilor genitale
poate ameliora de asemenea parametrii spermatici și crește șansa unei sarcini.
 Obstrucțiile vaselor deferente sunt tratabile prin anastomoză termino-terminală sau prin
crearea unui „spermatocel”. În ultimul timp se preferă recoltarea direct din epididim și folosirea
fecundării in vitro.
Procrearea asistată medical cuprinde însămânțarea artificială și fecundarea in vitro cu
transferal ulterior al oului fecundat în uter. Tehnicile cele mai folosite sunt: inseminarea
intrauterina, fecundarea in vitro și transferul embrionilor, fecundarea in vitro prin injecția
intracitoplasmatică a spermatozoizilor, MESA-ICSI și PESA,TESE-ICSI.

Tratamentul infertilității feminine:

Tratamentul infertilității feminine de cauză endocrină este dominat de inductorii de
ovulație. Inductorii de ovulație, cu excepția bromocriptinei, pot fi responsabili de o complicație
redutabilă: „sindromul de hiperstimulare ovariană”, care poate evolua de la dezvoltarea de
chisturi foliculare multiple, care prezintă pericolul ruperii și inundației peritoneale, până la
excesul sever de estrogeni cu coagulare intravasculară diseminată și insuficiență renală. Din
acest motiv, tratamentul trebuie strict monitorizat prin examinare ecografică și determinare de
estrogeni urinari și plasmatici.
Înainte de administrarea inductorilor de ovulație, este necesară testarea permeabilității
tubare pentru evitarea unei obstrucții ce ar favoriza o sarcină ectopică, care ar compromite mult
șansele fertilității ulterioare.
Indicațiile administrării gonadotrofinelor menopauzale cu acțiune FSH/LH-like se extind
și in domeniul reproducerii asistate medical, respectiv al fertilizării in vitro cu transfer intrauterin
sau intratubar al ovulului fecundat.

Bibliografie:
1. Zbranca, E., Mogoș, V., Găleșanu, C., Vulpoi, C., Endocrinologie clinică, Editura Cutia
Pandorei, Vaslui, 1997.
2. Zbranca, E., Explorări paraclinice în endocrinologie, Editura Junimea, Iași, 1981.
3. Zosin, I., Botterman, P., Compendiu de endocrinologie clinică (Compendium der
klinischen endocrinologie), Editura Excelsior, Timișoara, 1996.
4. Mogoș, V., Mogoș, S., Disfuncții sexuale masculine, Editura “ Gr. T. Popa” UMF, Iași,
2007.