Evenimente ce au marcat relațiile dintre SUA și China:

Între 1950 – 1973:

 În 1949, după un îndelungat război civil chinez, liderul partidului comunist, Mao Zedong, sprijinit de Stalin și
Uniunea Sovietică, pune fundațiile Republicii Populare Chineze, învingând guvernul naționalist al lui Chiang
Kai-shek, sprijinit de americani. Guvernul naționalist s-a refugiat cu trupele sale în inusla Taiwan formând
Republica Chineză. Relațiile dintre SUA și China s-au răcit atunci pentru următoarele decenii. Timp de 22 de
ani, din 1949 până în 1971, relațiile chino-americane au fost ostile.
 În 1950, sovieticii și chinezii au sprijinit armata populară nord-coreeană să invadeze Coreea de Sud pe 25
iunie 1950. Națiunile Unite și Statele Unite au susținut apărarea Coreei de Sud. Trupele americane și sud-
coreene n-au putut elibera pe deplin peninsula coreeană de sub comunism din cauza venirii trupelor chineze la
granița coreeană pentru a sprijini armata nord-coreeană. Granița a revenit la paralela 38, zona fiind
demilitarizată și fiind încheiat un armistițiu în 1953. În ciuda propunerilor generalului Douglas MacArthur
pentru utilizarea armelor nucleare la granița dintre Coreea și China, președintele american Harry S. Truman i-
a respins ideea, nevrând un război direct cu China.
 În august 1954, președintele Dwight David Eisenhower ridică blocada navală americană asupra Taiwanului,
permițându-i lui Chiang Kai-shek să amplaseze mii de trupe la Guemoy și insulele Matsu din strâmtoarea
Taiwan. Armata Republicii Populare Chineze a răspuns prin a bombarda și dinamita insulele. În primăvară
1955, după încheierea unui acord mutual de apărare cu Taiwan, SUA au amenințat China cu atacuri nucleare,
ceea ce a dus în final la negocieri, permițându-le naționaliștilor să se retragă din Insula Dachen. În 1959, la 9
ani după ocuparea Tibetului, o revoltă a încins spiritele în Lhasa și mii de tibeteni au fost uciși de trupele
RPC, Dalai Lama fugind în India. SUA au condamnat încălcarea drepturilor omului și abuzurile din Tibet
comise de China, în timp ce CIAsprijinea rezistența tibetană.
 Mao Zedong continuă să susțină că America este cea mai amenințătoare putere imperialistă, fiind zilnic lovită
de propaganda chineză comunistă. În vreme ce președintele conservator Eisenhower se purta extrem de dur în
relațiile cu China, Kennedy încerca să găsească o soluție diplomatică de împăcare în al doilea mandat. Dar în
urma asasinării sale, ostilitățile au continuat, orice tentativă de normalizare a relațiilor încetând odată cu
intervenția militară a președintelui Lyndon B. Johnson în Războiul din Vietnam pentru a combate forțele
nord-vietnameze comuniste sprijinite direct de chinezi, respectiv revoluția culturală declanșată de Mao în
China ce o izola de sub orice formă de liberalizare occidentală, respectiv de revizionismul sovietic.
 În 1964, China a testat prima bombă nucleară, ceea ce a escaladat tensiunile dintre SUA și China într-un
adevărat Război Rece. Din 1964 până în 1971, americanii, sprijinind trupele sud-vietnameze împotriva
trupelor nord-vietnameze sprijinite de sovietici și chinezi, au menținut un război proxy cu China.
 În cele din urmă, conflictul de la granița chino-sovietică din 1969 a dus la răcirea relațiilor dintre China și
Uniunea Sovietică, nemaiformând astfel un front comun al comunismului. Mao Zedong chiar condamnă
revizionismul sovietic și destalinizarea din URSS.

Destindere şi Reapropiere (1971-1989)

 Primul semn în temperarea relaţiilor dintre Washington şi Beijing a fost atunci când echipa de Ping-Pong a
Chinei a invitat membri din echipa de ping-pong al Statelor Unite în China pe 6 aprilie 1971. De atunci,
abordarea americană faţă de relaţiile cu China aveau să poarte denumirea de Diplomaţie Ping-Pong. Jurnaliştii
americani i-au acompaniat pe jucători americani, având pentru prima oară acces în China din 1949. În iulie
1971, secretarul de stat Henry Kissinger a făcut o escală secretă în China. Naţiunile Unite au recunoscut
oficial statutul de stat suveran al Republicii Populare Chineze ce a devenit ulterior membru permanent în
Consiliul de Securitate. În februarie 1972, preşedintele american Richard Nixon a vizitat China, iar în cele 8
zile petrecute, s-a întâlnit cu Mao Zedong şi a semnat Comunicatul de la Shanghai cu premierul Zhou Enlai.
Relaţiile s-au normalizat, în 1973 prin Acordurile de la Paris, Războiul din Vietnam era oficial încheiat,
trupele americane retrase şi Vietnamul era pe deplin ocupat de comunişti doi ani mai târziu.
 Relaţiile sino-americane s-au îmbunătăţit considerabil după moartea lui Mao Zedong în 1976, venind la
conducerea Chinei vice-premierul Deng Xiaoping ce dorea că China să fie o ţară deschisă liberalizării şi pieţei
mondiale. Preşedintele Jimmy Carter i-a garantat recunoaştere diplomatică totală Chinei şi principiului " O
 singură China" , în timp ce relaţiile cu Taiwanul erau deteriorate. Vice premierul Deng Xiaoping a
implementat reforme economice majore şi a vizitat SUA. În aprilie 1979, Congresul a aprobat legea Relaţiilor
cu Taiwanul, permiţând continuarea relaţiilor comerciale şi culturale dintre SUA şi Taiwan şi înarmarea celui
din urmă fără a viola politică " O singură China" . Preşedintele Ronald Reagan a emis cele Şase Asigurări
Taiwanului, promiţând că va onora relaţiile şi că nu va media între Taiwan şi China. În august 1982, un al
treila comunicat comun dintre China şi SUA îmbunătăţea relaţiile, reafirmând recunoaşterea Americii al
politicii " O singură China", cu toate că Reagan promitea în campania electorală că va oferi suport întărit
Taiwanului. Reagan a vizitat China în aprilie 1984 şi a permis Beijingului să cumpere armament militar din
SUA. Relaţiile comerciale sino-americane au sporit din anii 1972-1985. Americanii au făcut investiţii directe
în China, mai ales în sectorul fabricilor, în industria hotelieră şi al restaurantelor, dar şi în domeniul petrolier.
 Companiile americane şi-au mutat producţia din SUA în China. 20 000 de societăţi mixte şi întreprinderi au
fost create în China de către investitori. Mai mult de 100 de companii multinaţionale din SUA şi-au mutat
proiectele în China continentală, unele cu investiţii multiple. Investiţiile cumulate din SUA în China
continentală sunt evaluate la 48 de miliarde de dolari.

Cooperare şi Rivalitate Comercialǎ (1989-2008)

În primăvară anului 1989, mii de studenţi au declanşat demonstraţii la Beijing, în piaţă Tiananmen, cerând reforme
democratice şi eliminarea corupţiei. Dar pe 3 iunie, regimul guvernamental popular chinez a trimis trupe militare
pentru a curată piaţă, fiind ucişi sute de protestatari. Că răspuns, preşedintele american de atunci, George Bush a
suspendat vânzările către China şi a îngheţat relaţiile cu această.
Se părea că SUA şi China intrau într-o nouă perioada de ostilităţi. Tiananmen a distrus relaţiile dintre cele două ţări,
iar investitorii americani începeau să se retragă din China, chiar să o evite. Turismul din China a intrat în declin.
Administraţia Bush a denunţat represiunea regimului chinez şi a suspendat rutele comerciale, programele de investiţii
şi împrumuturile pentru dezvoltare, aprovizionarea şi exportul cu echipament de apărare, cât şi importul de arme din
China. Activităţile Agenţiei Comerciale şi de Dezvoltare al Statelor Unite din China au fost suspendate din iunie 1989
până în ianuarie 2001, când preşedintele de atunci, Bill Clinton, a abolit suspendarea.
În vara 1990, la summitul G7 din Houston, Occidentul a acuzat regimul popular din China pentru încălcarea
drepturilor omului . Relaţiile distruse sino-americane nu şi-au revenit nici în ziua de azi din cauza incidentelui. Totuşi,
în 1993, China l-a eliberat pe prizonierul politic opozant ţinut în captivitate din 1979, Wei Jingsheng, iar patru ani mai
târziu, prin negocierile cu SUA, şi protestatarul Wang Dan de la Tiananmen a fost eliberat. Preşedintele Bill Clinton a
lansat un angajament constructiv cu China. În 1995, China şi-a chemat ambasadorul din SUA după ce preşedintele Bill
Clinton a autorizat vizită în SUA a lui Lee Teng-hui, un candidat naţionalist independent din Taiwan, nefavorizat de
China.
În martie 1996, în Taiwan, nationalistul Lee Teng-hui câştigă primele alegeri prezidenţiale libere cu o majoritate de
voturi în martie 1996 în ciuda ameninţărilor şi bombardamentelor cu rachete ale Chinei asupra alegătorilor taiwanezi
ce încercau să-l voteze pe candidatul independent. În mai 1999, un alt incident catastrofal a dus la deteriorarea
permanentă a relaţiilor dintre SUA şi China. În războiul din Kosovo, forţă aeriană NATO a bombardat accidental
ambasada Chinei de la Belgrad, ceea ce ar fi putut însemna o declaraţie de război deschisă Chinei. SUA şi NATO au
oferit scuze Chinei, dar au urmat demonstraţii anti-americane în masă. Tot în acelaşi an, un savant chinez-american
din laboratorul naţional Los Alamos a ditribuit secrete despre armele nucleare ale SUA către Beijing. Relaţiile s-au
mai normalizat din 2000 când Bill Clinton a semnat Actul Relaţiilor China-SUA, garantând Chinei relaţii comerciale
normale, permiţându-i să adere la Organizaţia Comerţului Mondial. Între anii 1980 şi 2004, valoarea relaţiilor
comerciale sino-americane au crescut de la 5 miliarde la 231 de miliarde de dolari, dar şi după atacurile de la 11
septembrie 2001, China devenind solidară cu SUA în combaterea terorismului.
În aprilie 2001, un alt incident a fost catalizatorul deteriorării relaţiilor: pe teritoriul Chinei, un avion american aflat în
recunoaştere s-a ciocnit cu un avion de vânătoare chinez. Autorităţile din China i-au arestat pe toţi cei 24 de membri ai
echipajului de pilotaj american din Insula Hainan. După 12 zile de tensiuni, autorităţile chineze au eliberat echipajul şi
Preşedintele George W. Bush jr. şi-a oferit în mod expres regretul pentru moartea tragică al pilotului chinez.
Din 2003, aflată sub conducerea presedntelui Huo Jintao, China a devenit un important manipulator al monedelor. A
cumpărat mai mult de 300 miliarde de dolari anual pentru a rezistă ascensiunii monedei sale prin menţinerea artificială
a cursului de schimb al dolarului şi poziţia competitivă a Chinei fiind astfel consolidată de la la 30 până la 40% la
vârful intervenţiei. Manipularea monedelor ar explică majoritatea excedentelor comerciale mari ale Chinei, care au
atins un procent de zece procente din PIB-ul total în 2007 . În septembrie 2005, secretarul de stat american Robert
Zoellick a iniţiat un dialog strategic cu China, recunoscând-o că putere în dezvoltare şi i-a cerut să-şi folosească
influenţă asupra Iranului, Coreeii de Nord şi Sudan pentru a le integra în sistemul internaţional. În octombrie 2006
însă, regimul din Coreea de Nord condus de dictatorul Kim Jong Il a efectuat primul test nuclear. China a servit ca
mediator în relaţiile dintre Coreea de Nord şi SUA la masă negocierilor, dar a continuat insa sa ofere suport si
echipament militar regimului de la Phenian.
Tot în acelaşi an, China a depăşit Mexico, devenind cel de-al doilea mare partener comercial al Americii după Canada.
China şi SUA au ajuns la un acord reciproc pentru a organiza discuţii regulate privind chesitunile economice prin a
clădi Dialogul Economic Strategic, precum şi Dialogul la nivel înalt privind chestiunile politice internaţionale şi
rezoluţiile. În martie 2007, China a anunţat că va investi 18% din buget în cheltuieli de apărare, însumând 45 de
miliarde de dolari. China a mărit şi salariile soldaţilor şi le-a asigurat medii de antrenament mai bune pentru a proteja
securitatea naţională şi integritatea teritorială.
După încheierea jocurilor olimpice de la Beijing, în septembrie 2008, China a devenit cel mai mare creditor străîn al
Statelor Unite, depăşind Japonia. SUA devenise îndatorată Chinei cu 600 miliarde de dolari după criză din toamna
anului 2008. Poziţia supremă al Statelor Unite în economia mondială era ameninţată de ascensiunea Chinei. În august
2010, China a depăşit Japonia, devenind cea de-a două mare putere economică la nivel mondial după SUA. Această a
încheiat cel de-al patrulea trimestrul fiscal cu o economie în valoare de 1,33 trilioane de dolari, depăşind Japonia care
avea 1,28 de trilioane de dolari. De atunci s-au făcut estimări că China va depăşi SUA ca putere mondială din 2027. În
2011, China a raportat în 2011 că a avut în anul anterior un PIB de 5,88 trilioane de dolari faţă de Japonia care a avut
un PIB de 5,47 de trilioane de dolari.
În 2011, secretarul de stat american Hillary Clinton, declara că SUA reprezintă un pivot pentru regiunea Asia-Pacific
privind dezvoltarea şi combaterea ascensiunii Chinei. La Summitul de Cooperare Economică Asia-Pacific,
preşedintele american Barrack Obama a anunţat că SUA şi alte 11 naţiuni (Australia, Brunei, Canada, Chile, Japonia,
Malaezia, Mexic, Nouă Zeelandă, Peru, Singapore şi Vietnam) vor semna un acord privind formarea unui comerţ liber
în cadrul Parteneriatului Trans-Pacific. Tot atunci Obama a furnizat 2500 de soldaţi marini în Australia, toate acestea
atrăgând critici din partea Beijingului.
Deficitul comercial al Americii cu China a crescut la 273,1 miliarde de dolari în 2010 la 295,5 miliarde în 2011. SUA,
UE şi Japonia au cerut să se consulte cu China privind restricţiile asupra exportului de metale rare. SUA şi naţiunile
aliate au acuzat China de violarea normelor comerciale internaţionale, forţând amplasarea firmelor multinaţionale ce
foloseau metalele rare să fie relocate în China. În martie 2012, China a început să cumpere petrol din Iran şi a început
să facă acorduri de securitate cu Siria şi Coreea de Nord. Un nou lider venea la conducerea Chinei, Xi Jinping ce l-a
înlocuit pe preşedintele Huo Jintao. Acesta a promis că China va deveni o superputere.

În martie 2013, în urmă testelor nucleare efectuate de regimul lui Kim Jong Un din Coreea de Nord, China şi SUA au
ajuns la un acord comun privind sancţiunile.. O reapropiere dintre Obama şi Xi Jinping, liderul Chinei, a avut loc prin
intalrnirile dese că cea de la summitul din Sunnyslands, dar şi prin suportul oferit de Obama pentru politică "O singură
China" , recunoscând Tibetul că parte al Republicii Populare Chineze. În octombrie 2014 China a depăşit Statele Unite
şi a devenit cea mai mare putere economică din lume, în termeni de putere de cumpărare.

Alte incidente aveau să distrugă reapropierea. În 2014, cinci hackeri chinezi au fost arestaţi pentru furtul tehnologiei
din companiile americane, dar şi pentru breşă online creată în Biroul Managementului Personal, furând datele a 22
milioane de angajaţi federali actuali şi foşti. China a suspendat imediat cooperarea cu SUA privind cooperarea
cibernetică. În 2015, China îşi reclamă controlul asupra teritoriilor din Marea Chinei de Sud în disputele cu vecinii
asiatici că Brunei, Malaezia, Filipine, Taiwan şi Vietnam, fiind acuzată de oficialii de la Washington pentru că aducea
echipament militar pe insulele artificiale şi ar intenţiona să declanşeze acţiuni militare. Cu toate astea, la Summitul de
Cooperare Asia-Pacific, şi SUA şi China au ajuns la un acord comun privind combaterea schimbărilor climatice prin
reducerea emisiilor de carbon. În 2016, China a devenit cea mai mare putere economică, devansând SUA.

Mandatul lui Obama se sfarsea cu poziţia Americii aflate în declin în economia globală şi cu o China în ascensiune că
prima putere economică, precum şi cu o datorie de 1.18 trilioane de dolari faţă de China în urmă împrumuturilor
făcute pentru că SUA să combată criză economică . Analistii americani păreau îngrijoraţi de scenariul ipotetic in care
secolul XXI va aparţine Chinei cu America in pozitia de putere secundara.

Donald Trump si combaterea puterii chineze

Secretarul american pentru securitatea internă, Kirstjen Nielsen, procurorul general, Matthew Whitaker, secretarul
comerţului, Wilbur Ross, şi directorul FBI, Christopher Wray, în 2019, anunţă 23 de acuzaţii penale împotriva Huawei
şi Wanzhou Meng din China.

Fiind invitat la talk-show-ul Piers Morgan Tonight din februarie 2011, Trump a fost intrebat ce ar face ca preşedinte
pentru a revigora prosperitatea Americii", răspunzând la întrebările lui Piers Morgan despre cum să se ocupe de
chinezi şi dacă sunt prieteni cu americanii. Donald Trump a declarat "Nu cred că ne sunt prieteni. Cred că sunt
duşmani. ... Înţeleg chinezii şi mă ocup de ei tot timpul. Ei ne consideră liderii drept niste oameni extrem de proşti. Nu
ne vor trata niciodată cu respect dacă nu facem ceva tare. Avem comerţ foarte, foarte nedrept. Eu il numesc un comerţ
neloial. I-aş impozita 25 la sută. Ei vor veni imediat la masă. "

In august 2011, el a spus că va" trimite [Chinei] un proiect de lege privind valoarea secretelor pe care le-au furat ",
referindu-se la furtul chinezesc al tehnologiei stealth americane.

În noiembrie 2015, Trump a promis să desemneze Republica Populară Chineză drept un manipulator de valută în
prima zi a mandatului său . El a promis acţiunea "rapidă, robustă şi fără echivoc" împotriva pirateriei chinezeşti, a
mărfurilor americane contrafăcute şi a furtului de secrete comerciale şi de proprietate intelectuală din SUA; şi a
condamnat "subvenţiile ilegale de export ale Chinei şi normele muncii şi standardelor de mediu".

În ianuarie 2016, Trump a propus un tarif de 45% pentru exporturile chineze în Statele Unite pentru a oferi
muncitorilor americani condiţii egale . Întrebat despre revoltarea potenţială a Chinei faţă de punerea în aplicare a
tarifelor, cum ar fi vânzările Statele Unite ale Americii, Trump au considerat un astfel de scenariu improbabil: "Ei nu
vor zdrobi moneda noastră, li se va prăbuşi economia, asta vor pati ei dacă încep să joace asa". Într-un discurs din mai
2016, Trump a răspuns legat de un potenţial război comercial cu China: "Pierdem 500 de miliarde de dolari în
comerţul cu China. Cui dracului îi pasă dacă există un război comercial?"

A promis crearea de noi locuri de munca pentru somerii americani din statele sudiste republicane, ramasi fara loc de
munca dupa ce companiile americane industriale si-au mutat productia in China unde costurile sunt mai mici privind
plata muncitorilor chinezi, iar fiscalitatea mai diminuata fata de cea din SUA.

După ce a câştigat alegerile prezidenţiale, Trump a conversat telefonic cu preşedintele taiwanez Tsai Ing-wen
întrebându-l de angajamentul SUA faţă de politica sa privind China.Pe 9 februarie 2017 Trump reafirmă politica O
singura China . Politica de la Washington de patru decenii a recunoscut că există doar o singură China. În cadrul
acestei politici, Statele Unite au menţinut legături oficiale cu Republica Populară Chineză, dar menţin legături
neoficiale şi cu Taiwanul, inclusiv furnizarea de ajutor pentru apărare. Secretarul de stat Rex Tillerson, care a vizitat
Beijingul în martie, a descris relaţia SUA-China ca fiind una "cladită pe non-confruntare, fără conflicte, respect
reciproc şi mereu în căutarea unor soluţii profitabile".

Pe 6 - 7 aprilie 2017, Trump il găzduieşte pe liderul chinez Xi Jinping la Mar-a-Lago.Trump face un " progres imens "
în relaţia SUA-China, iar Xi citează o înţelegere aprofundată si încredere. La jumătatea lunii mai, secretarul american
al comerţului, Wilbur Ross, dezvăluie un acord de zece părţi între Beijing şi Washington pentru a extinde comerţul cu
produse şi servicii precum carnea de vită, păsări şi plăţile electronice, deşi ţările nu abordează probleme comerciale
mai controversat privind comertul cu aluminiu, piese de maşini şi oţel.

Anunţarea tarifelor

Preşedintele Trump a plasat la 23 ianuarie 2018 un tarif de 30% pentru panouri solare străine care urmează să fie
reduse la 15% după patru ani. China, liderul mondial în fabricarea panourilor solare, a denaturat tarifele. În aceeaşi zi,
tarifele de 20% au fost plasate pe maşinile de spălat pentru primele 1,2 milioane de unităţi importate în cursul anului.
În 2016, China a exportat şaibe în valoare de 425 milioane dolari în Statele Unite.[9][10][11][12]

Preşedintele Trump a prezentat la 22 martie reprezentantului american al comerţului (USTR) tarife cu mărfuri
chinezeşti în valoare de 50 de miliarde de dolari. El s-a bazat pe articolul 301 al Legii comerţului din 1974, afirmând
că tarifele propuse erau "un răspuns la practicile comerciale neloiale ale Chinei de-a lungul anilor ", inclusiv furtul
proprietăţii intelectuale din SUA. Peste 1300 de categorii de importuri chinezeşti au fost enumerate pentru tarife,
inclusiv piese de aeronavă, baterii, televizoare cu ecran plat, dispozitive medicale, sateliţi şi diverse arme.[13][14]
China a răspuns la 2 aprilie prin impunerea de taxe pe 128 de produse importate din America, inclusiv aluminiu,
avioane, maşini, carne de porc şi soia (care au un tarif de 25%), precum şi fructe, nuci şi oţeluri (15%) .

La 20 mai s-au raportat că oficialii chinezi au fost de acord să "reducă substanţial" deficitul comercial al Americii cu
China, angajându-se să "majoreze semnificativ" achiziţiile de bunuri americane. Drept urmare, secretarul Trezoreriei,
Steven Mnuchin, a anunţat că "punem războiul comercial în aşteptare". Directorul Consiliului Naţional pentru Comerţ,
Peter Navarro, a spus că nu există niciun "război comercial", ci că a fost o "dispută comercială, echitabilă şi simplă.
Am pierdut războiul comercial de mult timp".[5][6][15][16]

Casa Albă a anunţat pe 29 mai că va impune un tarif de 25% la 50 de miliarde de mărfuri chinezeşti cu "tehnologia
industrială semnificativă"; lista completă a produselor afectate va fi anunţată până la data de 15 iunie. De asemenea, a
fost planificată impunerea restricţiilor privind investiţiile şi controalele sporite ale exporturilor anumitor persoane
fizice şi organizaţii chineze pentru a le împiedica să achiziţioneze tehnologia din S.U.A. China a declarat că va
întrerupe negocierile comerciale cu Washingtonul dacă va impune sancţiuni comerciale ".[17] Pe 15 iunie, Trump a
declarat într-o scurtă declaraţie a Casei Albe că Statele Unite ar impune un tarif de 25% la 50 de miliarde de dolari
exporturilor chinezeşti- 34 de miliarde de dolari la 6 iulie, cu încă 16 miliarde de dolari pentru la o dată ulterioară.
Ministerul de Comerţ al Chinei a acuzat Statele Unite de lansarea unui război comercial şi a declarat că China va
răspunde în natură cu tarife similare pentru importurile din SUA, începând cu 6 iulie. Trei zile mai târziu, Casa Albă a
declarat că Statele Unite vor impune taxe suplimentare de 10% pe alte importuri chinezeşti în valoare de 200 de
miliarde de dolari, dacă China ar fi retaliat împotriva tarifelor din S.U.A. Lista produselor incluse în această rundă de
tarife a fost lansată pe 11 iulie şi a fost pusă în aplicare în 60 de zile.[18][19]

China a retaliat aproape imediat cu propriile sale tarife pe 50 de miliarde de dolari din mărfuri din S.U.A. şi a afirmat
că Statele Unite "au lansat un război comercial". Pieţele de import şi export într-un număr de ţări se temeau că tarifele
ar perturba lanţurile de aprovizionare care ar putea "să se învârtă în întreaga lume".[20]

Tarife americane pe bunuri de 34 miliarde dolari din China au intrat în vigoare la 6 iulie 2018. China a impus tarife de
răzbunare pentru aceeaşi sumă. Tarifele au reprezentat 0,1% din produsul intern brut global.[21]

Tarifele SUA

Comisia pentru comerţul internaţional din Statele Unite publică toate tarifele în documentul "Calendarul tarifar
armonizat al Statelor Unite" unde sunt descrise nouăzeci şi şapte de clase principale de produse, iar tarifele sunt
specificate pentru subclasele din aceste clase.[22]

În general, tarifele depind de ţările exportatoare care sunt tratate în unul din trei grupuri diferite:

Ţări privilegiate, cum ar fi cele mai multe ţări în curs de dezvoltare şi ţări cu acorduri comerciale precum NAFTA.
Tarifele sunt zero pentru majoritatea produselor.

Coloana 2 a taxelor vamale - tarifele sporite pentru comerţul legal cu Cuba şi Coreea de Nord

Toate celelalte ţări.

Tarifele sunt în mod obişnuit date ca procent din valoare, dar pot fi, de asemenea, date pe kilogram sau pe unitate.

Motivarea impunerii tarifelor

În timpul unui discurs de campanie din iunie 2016, preşedintele Trump a promis să anuleze tranzacţiile comerciale
internaţionale şi să ducă o operatiune de ofensivă împotriva practicilor economice chineze, descriind promisiunea sa
ca o reacţie împotriva "unei clase de conducere care se închină globalismului". În aprilie 2018, Trump a negat că
disputa era de fapt un război comercial, spunând că "războiul a fost pierdut acum mulţi ani de oamenii nebuni sau
incompetenţi care au reprezentat S.U.A." El a adăugat: "Acum avem un deficit comercial de 500 de miliarde de dolari
pe an, cu furtul de proprietate intelectuală (IP) de încă 300 de miliarde de dolari. Nu putem lăsa asta să continue". În
ianuarie 2018, Trump a spus că doreşte ca Statele Unite să aibă o relaţie bună cu China, dar a insistat să trateze în mod
corect Statele Unite. În Discursul de Starea Uniunii, după câteva săptămâni, a declarat:[23][24]

„De asemenea, America a intors pagina dupa decenii de tranzacţii comerciale neloiale care ne-au sacrificat
prosperitatea şi ne-au transferat companiile, locurile de muncă şi averea noastră. Era predării economice s-a încheiat.
De acum înainte, ne aşteptăm ca relaţiile comerciale să fie corecte şi reciproce. Vom lucra pentru a rezolva tranzacţiile
comerciale proaste şi pentru a negocia noile oferte comerciale. Şi vom proteja muncitorii americani şi proprietatea
intelectuală americană, prin aplicarea puternică a regulilor noastre comerciale.”[25][26]}}

Un număr de experţi guvernamentali şi din industrie au oferit raţionamente proprii despre motivul pentru care tarifele
sunt sau nu adecvate.

John Ferriola, CEO şi preşedinte al companiei Nucor, cel mai mare producător de oţel din America şi cel mai mare
reciclator de metal, a susţinut că tarifele nu erau nedrepte, dar au fost doar "nivelarea terenului de joc". El a explicat
omului de televiziune Jim Cramer, că nu numai "Uniunea Europeană, dar majoritatea ţărilor din lume, au o taxă pe
valoarea adăugată de 25% sau mai mult, pe produse care intră în ţările lor din Statele Unite. „Impune un tarif de 25%,
tot ceea ce facem este tratarea lor exact aşa cum ne tratează.” TVA (taxa pe valoarea adăugată) este o taxă pe vânzări
care se taxează indiferent de origine.

Analistul Zachary Karabell a afirmat că dorinţa administraţiei de a respinge consensul comercial de lungă durată în
favoarea unei abordări mai naţionaliste nu va reuşi: "Un set de tarife foarte publice şi punitive nu va inversa ceea ce a
fost deja transferat şi nu va face prea mult pentru a aborda provocarea Chinei de astăzi, care nu mai este un neofit de
fabricaţie ".[27]

Peter Navarro, directorul Biroului Politic al Comerţului şi Industriei prelucrătoare al Casei Albe, a dat o serie de
explicaţii ale administraţiei privind tarifele, printre acestea fiind faptul că acestea sunt "măsuri pur defensive". El
afirmă că trilioanele de americani acumulate si transferate în străinătate ca urmare a deficitelor anuale sunt apoi
folosite de aceste ţări pentru a cumpăra activele americane, spre deosebire de investirea acelor bani în SUA. "Dacă
facem aşa cum facem noi ... acele trilioane de dolari sunt în mâinile străinilor pe care apoi le pot folosi pentru a
cumpăra America ".[28]

Richard Trumka, preşedintele AFL-CIO, care reprezintă peste 12 milioane de lucrători activi şi pensionari, a declarat
că China a furat proprietatea intelectuală din S.U.A. şi a "agresat-o în obţinerea progreselor critice ale SUA în
domeniul tehnologiei". El a declarat în martie 2018 că "Tarifele nu sunt un scop final, ci un instrument important
pentru a pune capăt practicilor comerciale care ucid locuri de muncă americane şi scad plăţile americane".[29]

Un număr de experţi s-au concentrat asupra furtului de proprietate intelectuală din China şi că forţează firmele din
S.U.A. care doresc să facă afaceri acolo pentru a-şi transfera tehnologia confidenţială şi secretele comerciale înainte de
a avea acces la piaţa lor. Deşi acest tip de transfer nu este acceptat de OMC, negocierile se desfăşoară, în mod
obişnuit, în secret pentru a evita sancţiunile. În 2018, Camera de Comerţ Americană din China a aflat că peste
jumătate dintre membrii săi au crezut că "scurgerea proprietăţii intelectuale" a reprezentat o preocupare importantă
atunci când a făcut afaceri acolo. În mod similar, Camera de Comerţ a UE s-a plâns şi de faptul că companiile
europene care doresc să aibă acces pe piaţa chineză au fost adesea de acord să transfere tehnologii vitale.[30][31]

Reprezentantul comercial al SUA, Robert Lighthizer, după o investigaţie de şapte luni în China şi proprietate
intelectuală, a explicat că valoarea tarifelor impuse a fost bazată pe estimările americane privind daunele economice
reale cauzate de furtul de IP presupus al Chinei şi transferul forţat al tehnologiei către chinezi companii. Ca răspuns,
premierul chinez Li Keqiang a promis în martie 2018 să protejeze de acum încolo drepturile străinilor care investesc în
economia sa, urmată în aprilie de un anunţ al Chinei că va elimina legile care impun companiilor mondiale şi
constructorilor de nave să lucreze prin intermediul partenerilor de stat.

Reacţii Internaţionale
Secretarul de comerţ al Statelor Unite, Wilbur Ross, a declarat că tarifele chineze planificate reflectă doar 0,3% din
produsul intern brut al SUA, iar secretarul de presă Sarah Huckabee Sanders a declarat că mişcările vor provoca "o
durere pe termen scurt", dar vor aduce "succes pe termen lung". John Ferriola de la Nucor a spus că, chiar şi în cazul
tarifelor la oţel, costul unei maşini de 36.000 de dolari ar creşte cu aproximativ 160 $, mai puţin de 1/2 din 1%, în timp
ce o cutie de bere ar costa mai mult.

După ce preşedintele Trump a impus tarife împotriva unui număr de aliaţi, inclusiv Mexicului, Canadei şi ţărilor din
UE, liderii financiari ai G7 au condamnat cu fermitate tarifele şi au planificat să se răzbune cu tarifele proprii.

Până la începutul lunii iulie 2018, s-au înregistrat deja rezultate negative şi pozitive în economie ca urmare a tarifelor,
cu o serie de industrii care au înregistrat o creştere a numărului de locuri de muncă, în timp ce altele planificaseră
concedieri.[32][24][33][23] [34][35]

Pieţele

În anticiparea intrării în vigoare a tarifelor, preţurile acţiunilor din S.U.A. şi China au suferit pierderi semnificative cu
4-6 săptămâni înainte. Comportamentele de război din comerţ au dus la declinul pieţei în China, unde până la sfârşitul
lunii iunie valoarea totală a pieţelor bursiere a ţării a fost cu 20% mai mică decât cea de la începutul anului 2018, când
a atins niveluri record. Nikkei japonez a suferit, de asemenea, o "retragere de trei săptămâni". La 6 iulie, când tarifele
au intrat în vigoare, pieţele au revenit şi s-au realiat datorită raportului pozitiv privind locurile de muncă din S.U.A.
Pieţele asiatice au revenit similar, terminând ziua într-o notă ridicată. Potrivit Associated Press, reacţia pozitivă la
tarifele pe pieţele americane şi asiatice a fost datorată încetării nesiguranţei şi, potrivit Investor's Business Daily,
pentru că "pieţele au avut preţuri mari în impact".[36]

Asociaţii industriale

În urma anunţurilor privind majorarea tarifelor de către SUA şi China, reprezentanţi ai mai multor industrii din S.U.A.
au exprimat temerile legate de efectele asupra afacerilor lor. Organizaţiile critice împotriva războiului comercial
intensificator au inclus Consiliul Naţional al Producătorilor de Porcine, Asociaţia Americană de Soia şi Asociaţia
Liderilor din Industria de Retail. Mai mulţi primari care reprezintă oraşe care se bazează în mare măsură pe sectorul de
producţie şi-au exprimat de asemenea preocupările.[37]

Sustinatorii tarilor americane l-au inclus si pe Scott Paul, presedintele Aliantei Americane de Productie.

Riposta Chinei, Canadei, Mexicului si Uniunii Europene impotriva tarifelor americane

China a impus tarife vamale pentru importurile americane.

Comisia Europeană a avizat impunerea unor tarife suplimentare la o serie de produse americane precum whisky La
Bourbon, motociclete Harley Davidson şi blugi Levi’s.

Mexicul a impus taxe vamale de 20% la importurile de carne de porc, mere si cartofi din Statele Unite.

Canada a impus taxe suplimentare în valoare de 12.7 miliarde de dolari asupra produselor americane precum bere,
sârmă, sirop de arţar şi suc de portocale.

Statele respective se aşteaptă că impunând tarife pe produse americane fabricate în state sudiste şi central-nord-
americane ce reprezintă fiefuri republicane electorale de unde Trump a căpătat un număr masiv de voturi să-i
compromită şansele de câştigare al alegerilor prezidenţiale din 2020.

Aşa cum a declarat consultantul comercial Adam Taylor, tarifele vor fi similare “unor gloanţe care ricoşează atunci
când lovesc un tanc.” Vor putea provoace daune politice, căci canadienii au urmărit să lovească în baza electorală a
liderilor republicani.
Astfel, riposta UE sl al Canadei impotriva tarifelor americane vor afecta productia de castraveti si motocicletele
Harley Davidson din Wisconsin (statul de unde provine Paul Ryan, speaker-ul Camarei Reprezentanţilor), burbonul
din Kentucky (statul liderului senatorilor republicani, Mitch McConnell), productia de porumb, tutun si petrol din
Texas, Alabama, Nebraska, Iowa, productia de carne Tyson Foods din Arkansas, productia de whisky Bourbon din
Tennesse si Kentucky, şi sucul de portocale din Florida (state care au votat masiv cu Trump la alegerile din 2016).
Impunand tarife si pe blugii Levi Strauss & Co. (a caror sediu este totusi in California, stat predominant democratic ce
a votat masiv cu Hillary Clinton in 2016), automat este suprataxat bumbacul produs in statele sudiste predominant
republicane ca Texas, Arizona, Mississippi, Arkansas si Louisiana.

Speranţa canadienilor, mexicanilor, chinezilor si europenilor este că legiutorii americani din statele republicane vizate
vor presa, la rândul lor, Administraţia de la Washington pentru a rezolva disputele comerciale.De asemenea, Canada a
depus plângeri la Organizaţia Mondială a Comerţului. [38] [39]

Mai ales ca in respectivele state sudiste, Donald Trump a promis crearea de noi locuri de munca, state unde sectorul
industrial, cat si cel agrar au fost extrem de devastate de somajul ridicat dupa ce numeroase companii si-au mutat
productia in China.