Sprijin material.

Cîteodată, sprijinul material poate ajuta familiile în situaţii de

criză, dar acest ar trebui folosit doar ca o măsură tempotară, ca parte a unui pachet
de măsuri. Sprijinul material pe termen lung tinde să creeze şi nu ajută în totdeauna
familia în rezolvarea problemelor de durată.
Serviciile de consiliere şi grup de sprijin pentru părinţi. De foarte multe ori,
familiile s-au părinţii suferă de stres sever ca rezultat al îngrijirii copiilor cu nevoi
speciale, sau pentru că sunt familii monoparentale. De multe ori au sentimentul că
nu mai pot face faţă şi că un plasament instituţional ar fi cea mai bună soluţie
pentru copil. În astfel de circumstanţe, un consilier experimentat îi poate ajuta pe
părinţi să facă faţă stresului şi să găsească soluţii care nu necesită plasamentul
copiilor în îngrijire.
Grupurile de sprijin pot avea un efect similar şi conduc la reducerea
sentimentului de izolare care îl au mulţi părinţi în situaţi de dificultate.
Pentru intervenţia în cazurile de abuz şi neglijare a copiilor vin în ajutor
următoarele servicii sociale:
Servicii de primire în regim de urgenţă. Cîteodată, este un lucru potrivit ca
un copil să fie luat temporal din familie, de exemplu dacă copilul se află în risc de
a fi lezat s-au dacă părinţii se află într-o criză majoră. Pentru astfel de situaţii,
serviciile de primire în regim de urgenţă sunt necesare, iar acestea sunt oferite de
centrele de plasament temporal pentru o perioadă scurtă de timp. Serviciile de
primire în regim de urgenţă vor fi sprijinite de asistenţii sociali, care au
responsabilitatea de a facilita reintegrarea copilului în familie, acolo unde este
sigur şi potrivit sau de ai găsi un plasament familial pe termen lung pentru copil.
Plasamentul copilului.Dacă un copil nu poate fi crescut de pătinţii săi naturali,
membrii familiei extinse ar putea să preia această sarcină şi să aibă grijă de copil.
Astfel, copilul menţine relaţii puternice şi trauma separării de familia naturală se
reduce. Atunci cînd această variantă va fi imposibilă, se va examina, împreună cu
organul de tutelă şi curatelă, alte variante de protecţie a copilului, oferindu-se
prioritate formelor de plasament de tip familial.
Servicii de terapie/reabilitare psihologică a copiilor. Copiii victime ale
abuzului, neglijării, exploatării manifestă un şir de consecinţe pe plan psihologic.
Mulţi au dezvoltat sindromul stresului posttraumatic. Prin urmare, autorităţile
locale ar trebui să pună la dispoziţie echipe de psihologi/terapeuţi special instruiţi
să poată ajuta copiii care au trecut prin experienţe abuzive.
Servicii de reabilitare medicală. Asistenţii medicali comunitari şi medicii de
familie pot fi de mare ajutor în recuperarea sănătăţii copiilor ce au suferit de abuz.
Aceştia de cele mai multe ori, în urma relelor tratamente, vor manifesta sechele pe
plan somatic. O abordare specială au nevoie copiii cu traumatisme severe şi abuz
sexual cu contact.
Servicii de resocializare.Reprezintă un sistem de acţiuni orientate la
socializarea copilului, prevenirea victimizării copilului, precum şi minimalizarea
riscurilor care pot duce la periclitarea dezvoltării psihice şi fizice a acestuia. Poate
fi atins printr-un sistem programat de educaţie (în şcoli, în centre comunitare,
cercuri, cluburi) prin care trec copiii în situaţii de risc în vederea transformării
acestora în competenţi şi ordonaţi din punct de vedere personal si social.
Servicii juridice. Cazul de abuz deseori devine obiectul unui proces civil sau
penal. În acest sens e nevoie de asistenţă juridică, care va fi orientată la respectarea
interesului superior al copilului. De asemenea, copilul va avea nevoie de o
pregătire specială pentru a oferi mărturii în faţa reprezentanţilor organelor de drept.
Rolul asistentului social
Asistentul social este persoana responsabilă ce coordonează activitatea
persoanei în jurul cazului şi supraveghează corecta înregistrare a datelor. Se mai
ocupă de organizarea şi desfăşurarea unor întîlniri ale echipei în vederea discutării
cazului.
 Abilităţile sociale de această poziţie sînt cele ale unui asistent social capabil să
facă managimentul cazului, fiind persoana de legătură între caz şi echipa de
intervenţie care presupune anumite servicii comunitare, dar şi între care şi familia
lărgită, organizaţii umanitare, vecini, cluburi etc.
În acelaşi timp el face educaţie şi dacă dispune de abilităţi necesare, poate face
consilierea cazului. El răspunde de implicarea de implicarea în caz, precum şi de
supervizarea, organizarea şi formarea voluntarilor.
Conducînd cazul cu profesionalism şi flexibilitate persoana responsabilă de
caz (asistentul social) va putea sesiza nevoia unor servicii comunitare care sînt încă
verigi absente în reţeaua serviciilor comunitare destinate abuzului copilului.
Persoana responsabilă de caz, în cadrul echipei, va trebui să cunoască
modalităţile de intervenţie cele mai adecvate cazului într-un moment dat şi de
asemenea specialiştii s-au serviciile unde copilul poate beneficia de aceste tipuri de
intervenţie. Rolul asistentului social este de a explora toate serviciile necesare unui
anumit caz.
În serviciile de prevenţie rolul asistentului social este de a organiza membrii
echipei multidisciplinare pentru informarea populaţiei, este solicitată şi intervenţia
lui activă în acest domeniu.
În serviciile de reabilitare, asistentul social are funcţia de a orienta şi ajuta
(abuzatorul, copilul) către domeniile expuse mai sus: terapie, educaţie, consiliere,
sfătuire, participări la grupul de sprijin.
Aceste tipuri de intervenţie vor fi selectate şi combinate în funcţie de
momentul prin care trece copilul abuzat în procesul de reabilitare. Specialiştii
echipei chemaţi să intervina vor juca, în funcţie de moment, rolul de:
■ Expert
■ Ghid
■ Partener pentru rezolvarea de moment a problemei prioritare.
 Rolul de partener înseamnă o implicare a terapeutului şi beneficiarului în
egală măsură, din care cauză apare epuizarea nervoasă a specialistului. Cei doi
,,parteneri,, lucrează foarte apropiat şi stabilind scopuri comine, între cei doi există
un respect mutual, fiecare respectîndu-i celuilalt expertiza. Procesul de comunicare
în care se angajează cei doi presupune o negociere onestă şi flexibilă a strategiei, la
fiecare pas. (Davis 1993)
Rolul de expert implică ideea că doar profesionistul este un expert şi că el are
responsabilitatea soluţionării problemei beneficiarului. Beneficiarul nu are nici o
responsabilitate decît aceea de a se conforma prescripţiilor expertului. Este o
relaţie care ,,infantilează,, beneficiarul şi nu ajută construirea autonomiei lui. Dacă
serviciile sînt create înainte de informarea specialiştilor riscul creării tiparelor de
intervenţie de tip ,,expert,, este inevitabil. Totuşi acest tip de relaţie este important
în unele momente în special în momentul de criză, cînd amalgamul de sentimente
reactive poate împiedica copilul abuzat să înţeleagă clar informaţiile ce i se dau ,
cînd instabilitatea emoţională face ca să fie o persoană dificilă pentru grupul de
sprijin. Acest rol însă nu poate fi utilizat în intervenţiile de durată. Sfătuirea prin
asumarea deciziilor de către expert prezintă şi riscul desconsiderării capacităţii de
decizie şi asumare a responsabilităţii de către victimă, a infantilităţii ei. Expertul
joacă pentru moment rolul ,,atotputernicului,, şi ,,atotştiutorului,,. Este un rol ce nu
poate fi jucat de durată, responsabilitatea fiind covîrşitoare.
Aceste roluri nu sînt stricte pentru terapie, dar pot fi folosite şi în alte tehnici.
Sfătuirea este o metodă eficienta în cazul crizelor acute şi de confuzie a victimei,
dar nu este o tehnică de intervenţie specifică profesionistului. Deosebirea între
specialistul care sfătuieşte victima şi un alt membru al familiei care o face este că
specialistul deţine mai multe informaţii ceea ce este asimilată cu consilierea
puternică. între planul conştiinţei şi cel al subconştientului şi cel al inconştientului.
Psioterapia se adresează unor probleme ce ţin de formarea de mai apoi a
personalităţii copilului abuzat şi îi crează acestuia dificultăţi de adaptare şi
acomodare la condiţiile de mediu noi pentru el.
Încheerea procesului psihoterapeutic trebuie marcat şi de încheierea relaţiei
de transfer a beneficiaruli faţă de specialist, cît şi acelei de contratransfer a
psihoterapeutului faţă de client.
Consilierea se referă la interacşiunea a două persoane dintre care una este în
căutare de ajutor. Este o modalitate de sprijin a victimei pentru a-şi identifica
propriile probleme şi a găsi resurse cu care să răspundă acestora.
Atitudinile necesare în intervenţiile de consiliere sînt cele de respect faţă de
beneficiarul intervenţiei, umilinţa profesionostului pentru suferinţa victimei,
spontanietate, empatie şi un entuziasm liniştit ( Davis 1993 ). Abilităţile practice
necesare sînt capacitatea de a arăta beneficiarului că eşti disponibil pentru a-l
întîlni, abilităţi de a comunica interesul posedat prin modul de privire, expresia
facială, expresia corporală rezultată din postura şi orientarea corpului, mişcările
făcute, abilităţi de ascultare activă, capacitatea de demonstrare a impatiei pentru
beneficiar, venirea în sprijin în momentele grele respectîndu-i durerea.
Consilierea nu poate fi aplicată în momente de criză ale victimei, cînd panica
şi dezorientarea o împiedică pe aceasta să-şi imagineze şi să inventeze corect
aspectele problemelor, soluţiilor.
Asistentul social ocupă un rol important în cadrul acordării de servicii sociale
copiilor victime ale abuzului, influenţînd şi acordînd sprijin în identificarea şi
rezolvarea cazurilor de abuz asupra copiilor.
II.3 Legislaţia privind protecţia copilului.
Ocrotirea de către stat a copilului,constituie în Republica Moldova o
preocupare politică, socială şi economică de prim ordin. Prezenta lege stabileşte
statutul juridic al copilului ca subiect independent, prevede asigurarea sănătăţii
fizice şi spirituale a copilului, formarea conştiinţei lui fizice pe baza valorilor
naţionale şi general umane, acordarea unei griji deosebite şi protecţii sociale
copiilor lipsiţi permanent de anturajul familial care se află în alte condiţii
nefavorabile sau extreme.
1)Drepturile şi obligaţiunile copilului sunt reglementate de prezenta lege şi de
alte acte legislative.
2)În conformitate cu prezenta lege, o persoană este considerată copil din
momentul naşterii pînă la vîrsta de 18 ani.

2. Organele de ocrotire a drepturilor şi intereselor copilului:

1)Statul garantează fiecărui copil dreptul la un nivel de viaţă adecvat dezvoltării
sale fizice,intelectuale,spirituale şi sociale.Statul întreprinde acţiuni în vederea
acordării de ajutor părinţilor precum şi altor persoane responsabile de educaţia şi
dezvoltarea copiilor.
2)Protecţia drepturilor copiilor este asigurată de organele competente respective şi
de organele de drept,,Art.2 modificat prin legea nr.1001-xv din 2002”
Articolul 3.Egalitatea în drepturi a copiilor,toţi copiii sunt egali în drepturi fără
deosebire de rasă,naţionalitate,origine,etnie,sex,limbă,religie.
În cazul în care există abuz asupra copilului în cadrul familiei atunci statul ea toate
măsurile posibile pentru a rezolva problema,însă în cazul în care acest lucru nu e
posibil atunci aceştia sînt instituţionalizaţi li se creează toate condiţiile pentru
dezvoltarea fizică, intelectuală şi spirituală, pentru păstrarea limbii materne,
culturii, tradiţiilor şi obiceiurilor naţionale,cultivîndu-le totodată, deprinderi pentru
o viaţă independentă.

Concluzie
Întradevăr este foarte dureros cînd cineva face abuz de tine, dar făcînd acest
lucru chiar părinţii proprii este şi mai dureros deoarece ei sunt exemplu pentru noi,
sunt cele mai apropiate persoane în care ar trebui să avem încredere, sînt sprijinul
nostru pe care am putea să ne bazăm în mod normal, însă cînd acest lucru nu se
întîmpla ne pierdem orce speranţă şi încredere în noi, viitor şi în oricare alt lucru
frumos. Examinînd această temă am înţeles cît de nefericiţi sînt majoritatea
copiilor care suferă de abuz în familie, pentru că sînt neputiincioşi şi singuri în faţa
acestor acte violente care îşi lasă amprenta pe toată viaţa. Abuzul asupra copiilor
este foarte des întîlnit în Republica Moldova, însă din nefericire nu se întreprind
suficiente măsuri pentru a se rezolva problema dată.
Bibliografie:
1.Copilul maltratat:evaluare, prevenire, intervenţie/Sub red.lui Ş.Ionescu.-
Bucureşti, 2001.
2.Fischer G.Riedesser P.Tratat de psihotraumatologie.Bucureşti.2001.
3.Ghid de bune practicipentru prevenirea abuzului asupra copilului/Organizaţia
Salvaţi copii. Timişoara, 2005-
4.Killen K.Copilul maltratat.Bucureşti, 1997.
5.Maria Routh-Szamoskozi.Copii şi femei victime a violenţei .Cluj Napoca, 2005.
6.Mitrofan N.Zdrenghea V.Butoi T.Psihologie judiciară.Bucureşti, 1992.
7.Muntean A.Manual de la Seminarul Violenţa în familie şi maltratarea copilului-
Bucureşti, 2000.
8.Muntean A.Violenţa în familie:tratat de asistenţă socială/coord.G.Neamţu-
Iaşi,2003.
9.Popescu D.,Negură I.profil psihologic al părintelui maltratat//Probleme ale
ştiinţelor socioumanistice şi modernizarea învăţămîntului:Conferinţa ştiinţifică
anuală a UPS,,Ion Creangă”,17-18 martie 2004.Vol.I.Chişinău ,2004.
10.Sîmboteanu D.Probleme generale privind tipologia părinţilor abuzivi:Rezumate
ale comunicărilor la Conferinţa ştiinţifică anuală a profesorilor UPS,,I.Creangă”.-
Ch
11.Sîmboteanu D.Personalitatea părintelui maltratat ca factor al abuzului copilului
în familie.În culegerea de articole ştiinţifice Elevul contemporan:schiţe de portret
psihologic.Chişinău 1999.
12.Violenţa .Aspecte psihosociale/volum coordonat de Gilles Ferreol şi Adrian
Neculau-Iaşi 2003.
13.жестокое обрашение с детьмиюЧасти 1-Тарту 1998.
14.Малкина-Пых И.Г Псиxологиа поведениа жертвъ:справочник
практичестго псиxолога.Москва 2006.
15.Рут Соонетс и др.недастоиное обращение с детьми 1998.
16.Рут соонетс и др.недастоиное обращение с детьми 2007.
17.Тарабарина Н.Б практикум по псиxолог
Pe lîngă celelalte forme de educaţie ( lectura, participarea la diverse activităţi
cu alţi copii, acţiuni educative de timp liber, etc) sfătuire are în plus aspectul
interacţiunii unu la unu care presupune o maximă responsabilizare a copilului.
Educaţia urmăreşte înarmarea individului cu norme, valori, deprinderi,
atitudini, cunoştinţe care îi pot facilita adaptarea la realitate şi antrena capacitatea
de rezolvare a problemelor.
Terapia în cadrul abuzului asupra copilului, este fregvent utilizată. Ea ţine
restabilirea sănătăţii fizice şi psihice a copiilor afectaţi de abuz. Intervenţiile
psihoterapeutice se fac prin tehnici speciale care au scop restabilirea unui echilibru
între planul conştiinţei şi cel al subconştientului şi cel al inconştientului.
Psioterapia se adresează unor probleme ce ţin de formarea de mai apoi a
personalităţii copilului abuzat şi îi crează acestuia dificultăţi de adaptare şi
acomodare la condiţiile de mediu noi pentru el.
Încheerea procesului psihoterapeutic trebuie marcat şi de încheierea relaţiei
de transfer a beneficiaruli faţă de specialist, cît şi acelei de contratransfer a
psihoterapeutului faţă de client.