Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
şi în căile urinare, în urma precipitărilor substanţelor care, în mod normal, se găseau dizolvate în urină.
Litiaza renală reprezintă, o afecţiune frecventă care se poate întâlni la orice vârstă, chiar în prima
copilărie. Este mai frecventă la bărbaţi decât la femei.
Organele aparatului urinar se dezvoltă din mezodermul intermediar şi endodermul sinusului
urogenital.
Rinichiul este un organ pereche situat în partea superioară a spaţiului introperitoneal al cavităţii
abdominale, lateral de coloana vertebrală în regiunea lombară. Forma rinichiului poate fi comparată cu
cea a unei boabe de fasole.
La făt, şi la copil, până la 3-4 ani, rinichiul are aspect lobat. El prezintă o faţă anterioară convexă,
orientată antero-lateral, o faţă posterioară plană, care priveşte postero-medial, o margine laterală
convexă, o margine medială concavă, o extremitate superioară şi alta inferioară. Marginea laterală este
convexă şi întretăiată de şanţul longitudinal. Marginea medială este concavă şi prezintă spre partea
superioară, hilul renal.Hilul se continuă în interiorul rinichiului cu o cavitate numită sinusul renal. În
interiorul sinusului se văd 8-10 ridicături conice numite papile renale. Dimensiunile rinichiului variază în
funcţie de vârstă. La adult el are greutatea de 130- 140 g. Rinichiul nou-născutului, raportat la greutatea
corporală, este mai greu decât al adultului, greutatea lui fiind de 10-12 g. Lungimea la adult este de 10-
12 cm, lăţimea de 5-6 cm, grosimea de 2,5-3 cm. Structura rinichiului Rinichiul este învelit la suprafaţă
de o capsulă fibroasă formată din fibre colagene şi elastice. Pe secţiunea realizată în lungul margini
laterale, se observă la periferie o zonă brună numită corticala renală, iar în centru spre sinusul renal o
zonă de culoarea roşie-gălbuie, numită medulara renală. Zona medulară este formată din 8-14
formaţiuni triunghiulare pe secţiune, numite piramidele renale Malpighi. Ele sunt orientate cu baza spre
corticală şi vârful spre sinusul renal.
Căile urinare
Ureterul sau Ureterele sunt conducte care continuă bazinetele celor doi rinichi, coborând
retroperitoneal de o parte şi de alta a coloanei vertebrale. Are o lungime de aproximativ 25 cm. Ajung în
pelvis de unde se varsă în vezica urinară. Sunt formate din fibre longitudinale, la exterior şi circulare la
interior, graţie cărora execută mişcări ondulatorii caracteristice (peristaltice) care fac ca urina să se
întoarcă în vezică. Pe faţa inferioară uretrele au o mucoasă, şi pe cea externă un înveliş conjuctiv.
Vezica urinară -este un rezervor care colectează urina. Are o capacitate de 300-400 ml cu mari
posibilităţi de destindere (1-3 l) datorită musculaturii sale bogate formată dintr-un strat longitudinal
extern şi actul longitudinal intern.
Uretra- este un canal musculo- membranos care diferă în raport cu sexul. La bărbat există un
canal comun, urinar şi genital, de la vezică la meantul urinar. Are patru porţiuni intraparietală, prostatică
(3 cm), membranoasă (prin diafragma urogenitală) şi spongioasă sau pelviană.
Litiaza renală – consecinţa acţiunii a numeroşi factori de risc. Rinichiul asigură pe de o parte
conservarea apei în organism, iar pe de altă parte execută o serie de produşi cu solubilizare redusă. Când
urina devine suprasaturată cu materiale insolubile în anumite condiţii apar calculii de diferite mărimi.
Principalii factori sunt reprezentanţi de:
deshidratare
creşterea concentraţiei sărurilor urinare (hipercalcemie, cistinurie)
variaţiile pH-ului urinar în ambele sensuri
factori metabolici: guta, avitaminoze;
factori anatomici: congenitale sau câştigaţi care alterează drenajul urinei;
factori bacteriologici: există unii germeni care secretă urează generatoare de amoniac,
favorizând apariţia calculilor amoniaco-magnezieni.
Clasificare
În funcţie de compoziţia chimică a calculilor, litiaza renală poate fi clasificată în:
litiaza calcică;
litiaza urică;
litiaza cistinică;
litiaza xantinică.
Tratamentul conservator al litiazei renale implică:
Tratamentul general curativ comun tuturor formelor de liziază, oricare ar fi natura lor chimică.
Tratamentul profilactic propriu fiecărui varietăţi de litiaza/