 1.

Iritabilitatea simplă-proprietatea biologică generală a organizmelor vii de a răspunde prin procese active
interne la acțiunile din afară. Este o formă de interacțiune dintre organism și mediu esențială pentru
asigurarea vieții.

Cum se caracterizează: Atunci, când un stimul din exterior acționează asupra oricărei porțiuni a organismului, în
interiorul acestuia au loc modificări biochimice, biofizice, din aproape în aproape, în tot organismul. Se numeste
reacție generalizată.

 2. Sensibilitatea- proprietate psihică de reacție a organismului la acțiunea mediului extern, care stimulează
și dirijează activitatea organismului.

Cum se caracterizează: O reacție diferențiată, realizată prin intermediul organelor de simț, specializate p-u
recepționarea anumitor modalități de energie externă, îndeplinește funcții de semnalizare în raport cu schimbul de
substanțe.

 3. Relația sensibilitate vs motricitate

Motricitatea servește sensibilității, jucănd rolul unui servo-mecanism al orientării senzoriale. Mișcarea facilitează
recepționarea semnalelor atât din mediul extern,cât și din cel intern.

 4. Concepția lui A.N. Leontiev privind apariția senzației

În explicarea originii senzației trebuie luate în considerație 2 momente:

a. iritabilitatea simplă nu coincide cu sensibilitatea;

b. iritabilitatea simplă se poate transforma în sensibilitate.

 5. Stadiile senzatiei

I-ma: stadiul presenzorial- stadiul de excitare sau de reflex, caracterizat printr-o reacție localizată.

A II-a: stadiul senzației propriu-zise- este reflectare a unor însușiri ale obiectelor.

 6. Senzațiile- sunt procese psihice cognitive de reflectare în creerul omului a unor însușiri separare ale
obiectelor și fenomenelor lumii reale în timpul acțiunii directe a acestora asupra organelor de simț. Este
prima treaptă de cunoaștere a lumii înconjurătoare.

Cum se caracterizează:

- sunt elemente fundamentale ale oricărui proces de cunoaștere;

- se produc pri intermediul organelor de simț;
- la origine stau procesele de excitație senzorială,care se produc în celulele specializate,în neuronii și ganglionii
spinali.
Funcționarea normală a senzațiilor presupune:
o codarea primară- are loc la nivelul receptorilor și transformă semnalul exterior în flux nervos;
o recodarea- se realizează în veriga intermediară de transmisie a analizatorului, la nivelul
neuronilor subcorticali, având drept scop reorganizarea informației, astfel cele considerate
relevante se transmit la segmentul cortical, iar celelalte rămân la nivel subcortical.
o decodarea- se realizează la nivel cortical, în cadrul zonelor de proiecție topică, respectiv fiecărui
organ de simț îi este rezervat o anumită zonă în creer, iar reflectarea se finalizează într-un act-
imagine.
  7. Criteriile de slasificare ale senzațiilor
I. Criteriul morfologic- după organele de simț: (până în sec.XIX)
(vizuale, auditive, olfactive, gustative, cutanate)
II. Criteriul funcțional- clasificarea după funcția senzorială. Potrivit acestui criteriu mai întâi se
delimitează funcția senzorială, apoi se încearcă identificarea organului receptor care o
îndeplinește.
III. Criteriul condițiilor și direcțiilor recepției: clasificarea senz. după locul plasării receptorilor.

IV. Criteriul însușirilor detectate senzorial- clasificarea senzațiilor după natura stimulilor receptați.

V. Criteriul specializării și corelării senzațiilor- intramodale( în interiorul sensației) și

intermodale ( între diferite tipuri de senzație)

 8. Clasificarea sz.după Ch.S.Sherrington
Propune 2 clasificări ale sz.:
I-ma clasificare distinge2 categorii de receptori:
- r.de contact,care produc sz. de contact(cutanate,gustative,olfactive),
-r.de distanță,produc senzații de distanță(vizuale,auditive)
A II-a clasificare se referă la locul plasării receptorilor:
- exteroceptori (suprafața corpului), produc sz.vizuale,auditive,gustative,olfactive,cutanate;
- interoceptori (viscere), produc sz. organice: foame,sete,sexuale;
- proprioceptive (tondoane,mușchi,articulații) produc sz.kinestezice.

Această clasificare nu era clară. Receptorii sunt destul de importanți în producerea senzațiilor,însă senzațiile
presupun mecanisme care antrenează intrarea în funcțiune a altor segmente ale organelor de simț fără de care
senzația nu ar avea loc, ceia ce a dus la căutarea altui criteriu.

 9. Cum clasifică sz. A.A.Uhtomski

Criteriul însușirilor detectate senzorial- clasificarea senzațiilor după natura stimulilor receptați.

Delimitează 4 categorii de senzații:

-stimulii mecanici produc sz. cutanate;

- stimulii fizici produc sz. vizuale și auditive;

- stimulii chimici produc sz. gustative și olfactive;

- stimulii fiziologici produc sz. proprioceptive și interoceptive.

 10. Mecanismele psihofiziologice ale senzației. ( 4 mecanisme)

I. Receptia stimulilor

Este unul dintre primele mecanisme puse în functiune de analizator. La realizarea ei participa atât o serie de
structuri accesorii, cât si structurile receptoare propriu-zise.

II. Conducerea influxului nervos la creier

Reprezinta un al doilea mecanism implicat in producerea senzatiilor. Transmiterea la creier a influxului nervos se
face prin intermediul fibrelor aferente, mai putin numeroase decât receptorii.
 III. Interpretarea informatiilor nervoase de către creier.

Acesta este mecanismul cel mai important al senzatiei. Ea se produce in zonele de proiectie corticala ale
analizatorului care se compun dintr-o portiune centrala sau primara, numita nucleul analizatorului, si alta periferica.

IV. Sanctionarea activitatii verigilor periferice (receptoare si efectoare)

Aceasta reprezinta mecanismul final al senzatiei. Ea se produce prin intermediul conexiunii inverse, care
constituie un mecanism reglator.

 11. Rolul receptorilor în producerea senzațiilor

Receptorul transformă energia excitanţilor exteriori în flux nervos . Sunt specializaţi pentru recepţionarea
diverselor forme de energie.

 12. Rolul fibrelor nervoase în producerea senzațiilor

Fibrele nervoase transferă influxul codat la sistemul nervos central.

 13. Rolul segmentelor corticale în producerea senzațiilor

În zonele de proiecţie corticală ale analizatorului se produce Interpretarea informaţiilor.

 14. Rolul conexiunii inverse în producerea senzațiilor

Conexiunile inverse constituie un mecanism reglator. Instanţele superioare ale creierului controlează activitatea
receptorilor, obligându-i la modificarea stărilor funcţionale, în sensul amplificării sau eliminării excitabilităţii,
selectivităţii etc., în funcţie de necesităţile momentane ale organismului.

 15. Principalele proprietăți ale senzațiilor:

 1; 16 Calitatea senzațiilor, se referă la calitatea lor de a fi vizuale,auditive,gustative,olfactive,cutanate etc.

Are mare importanta în identificarea corecta a obiectelor si persoanelor, dar mai ales în ghidarea
comportamentului. Savoarea unui aliment, vocea unui prieten, mirosul unui animal influenteaza reactiile noastre de
cautare sau de evitare a alimentelor, prietenilor, animalelor.

 2;17 Intensitatea sz., se referă la puretea/forța senzației trăită de subiect.

Intensitatea senzatiei nu depinde exclusiv de intensitatea stimulului, ci de o multitudine de alte variabile care
actioneaza independent sau corelat cu intensitatea fizica a stimulului.

 3;18 Durata sz., se referă la întinderea în timp a senzației. De obicei, senzatia persista atâta vreme cât
actioneaza si stimulul.

 4;19 Tonul afectiv al senzațiilor. Este proprietatea generala a senzatiilor de a produce stari afective placute
sau neplacute, de apropiere sau de respingere a realitatii pe care o reflectam.

5. Conținutul reflectoriu al sz.

6. Referențialitatea sz.
7. Instrumentalitatea sz.
8. Diversitatea intramodală a sz.
9. Culturalitatea sz.
  20. Legile senzațiilor:

1;21 Legea intensității. A fost una dintre primele legi descoperite în psihologie. În laborator, s-a constatat că un
excitant produce o senzaţie numai dacă atinge o anumită intensitate care depăşeşte un anumit prag, denumit prag
minimal absolut. Stimulii care nu ating valorile minime de intensitate produc doar efecte fiziologice.

2;22 Legea adaptării senzoriale. Legea adaptării se referă la modificarea sensibilităţii analizatorului sub
acţiunea repetată a stimulului. Astfel, dacă un stimul slab acţionează mai multă vreme, adaptarea se realizează în
sensul creşterii sensibilităţii. Adaptarea are loc gradat, este un fenomen relațional, deoarece ia în considerare nivelul
inițial al sensibilității, depinde de particularitățilemorfofuncționale ale organelor de simț, de locul și rolul acestora.

3;23 Legea sensibilizării senzoriale. Constă în creşterea sau scăderea sensibilităţii unui analizator datorită
intervenției unor fenomene de interacțiune. De ex.,dacă se spală faţa cu apă rece, creşte acuitatea vizuală.

-la nivel de receptori, când interactiunea are locîntre diferite elemente structural diferențiate,

-la nivel de analizatori, ex.: analizatorii și receptorii perechi,de ex.: excitarea unui ochi duce la sensibilizarea celuilalt.

-între analizatori diferiți, ex.: auzim mai bine la lumină decât la întuneric.

4;24 Legea depresiei. Constă în scăderea sensibilității ca urmare alegăturilor funcționale intra analizatori sau inter
analizatori.Funcționează după aceleași mecanisme și niveluri ca la legea sensibilizării.

-la nivel de receptori(stimularea îndelungată a ochiului la lumină roșie duce la scăderea sensibilizării p-u alte culori.

-la nivel de analizatori(funcția localizării spațiale a sunetelor nu poate fi explicată fără considerarea interacțiunii între
cele două verigi perechi ale analizatorului auditiv. De ex.:surzii de o ureche întâmpină dificultăți în localizarea
spațială a sunetelor)

-între analizatori diferiți. De ex.: sensibilitatea dureroasă reduce orice alt tip de sensibilitate.

5;25 Legea semnificaţiei. Se referă la faptul că dacă un stimul este foarte important pentru o persoană, atunci el
este repede şi bine recepţionat chiar dacă intensitatea lui este mai mică. La animale, semnificaţia rezultă din
valoarea biologică a stimulilor. La om se adaugă şi o semnificaţie socio-culturală şi profesională. De exemplu, un
mecanic auto cu experienţă, sesizează cu uşurinţă modificări ale zgomotelor motorului.

6;26 Legea sinesteziei. Constă în faptul că stimularea unui analizator produce efecte senzoriale specifice într-un
alt analizator, deşi aceasta nu a fost stimulat. Sinestezia pare a fi o premisă a dotaţiei artistice în pictură, muzică,
coregrafie. De exemplu: o stimulare sonoră muzicală poate produce şi efecte de vedere cromatică şi invers. În limbaj
curent se spune că unele sunete sunt catifelate, unele culori sunt dulci.

7;27 Legea compensării. Constă în faptul că insuficienta dezvoltare a unei modalităţi senzoriale sau chiar lipsa ei
duce la perfecţionarea alteia care preia funcţiile celei dintâi. De exemplu, persoanele lipsite de văz îşi dezvoltă
mult sensibilitatea tactilă şi olfactivă. De ex.: Betoven, care era surd, dar interpreta perfect simfoniile sale.

8;28 Legea condiționării social-istorice și culturale. Deși senzațiile sunt comune p-u om și animal,ele sunt
superioare la om tocmai p-u că suportă condiționarea din partea factorilor social-istorici, etnici și mai ales culturali.
De ex.: pacienții evrei ezită în a lia analgetice până după stabilirea diagnosticului și a viitoarelor prognoze, în timp ce
pacienții italieni,pretend imediat să li se administreze leacuri p-u durere.

 29.Importanța senzațiilor.

Senzațiile sunt un element fundamental al oricărui proces de cunoaștere.Sistemul

senzorial este mijlocul prin care datele externe sunt transformate în experiente
subiective, asigura adaptarea organismului la variatiile mediului înconjurator.
Clasificarea senzaţiilor. Criterii de clasificare

Senzaţiile au mai multe însuşiri, sunt de mai multe feluri, deci necesită o clasificare.

Delimităm anumite criterii:

I. În funcţie de modul de excitare a organelor de simţ:

- tangoreceptive – senzaţii, ce presupun un contact direct al obiectului cu organele de simţ (tactile, organice,
gustative, chinestezice);

- teleceptive – senzaţii, ce presupun acţiunea obiectului de la distanţă (vizuale, auditive, olfactive).

II. În funcţie de prezenţa sau absenţa scopului şi a efortului volitiv:

- voluntare;

- involuntare.

III. În funcţie de situarea receptorilor pe suprafaţa corpului:

- exteroreceptive – senzaţii, ce furnizează informaţii cu privire la obiectele din exterior(tactile, olfactive,

auditive, vizuale, gustative)

- interoreceptive – senzaţii, ce transmit informaţia despre modificările stării interne a corpului (senzaţia de
frig, foame, sete, căldură);

- proprioreceptive – senzaţii referitoare la poziţia şi mişcarea corpului nostru în spaţiu (senzaţia de mişcare,
de echilibru)