ABAKTAL

pefloxacinum
Substanţa activă: pefloxacină.
Compoziţie: O tabletă conţine 400 de mg de pefloxacină  sub formă de dihidrat de
mesilat. O fiolă (5 ml) conţine 400 de mg de pefloxacină, sub formă  de mesilat.
Acţiune farmaceutică: Pefloxacina este un preparat antimicrobian semisintetic
aparţinând grupei chinolonelor. Are o acţiune bactericidă de inhibare a reproducerii
bacteriene a ADN, influenţând, totodată, ARN-ul şi sinteza albuminelor bacteriene.
Administrat oral, se resoarbe repede, atingând concentraţia maximă după 90 de minute.
Timpul de înjumătăţire biologică al pefloxacinei este de aproximativ 8 ore. Graţie volumului
de distribuire mare, pătrunde uşor în ţesuturi, organe şi în fluidele corporale. De aceea,
concentraţia sa la nivelul valvei aortei şi al celei mitrale, al muşchiului inimii, al oaselor, al
peritoneului şi al lichidului peritoneal, al vezicii urinare, prostatei, al salivei şi al sputei o
depăşeşte pe cea din ser. Circa 60 % din pefloxacină este eliminată prin urină aproximativ
30 % prin vezica biliară (în general nemodificată), parţial şi sub formă de substanţe
derivate, cum ar fi dimetilpefloxacina, oxidul inactiv de pefloxacină şi glucuronidul de
pefloxacină.
Pefloxacina are un spectru larg de acţiune. Actionează asupra unui mare număr de
microorganisme rezistente la alte antibiotice. Germenii sensibili la pefloxacină sunt:
Escherichia coli, Klebsiella spp., Enterobacter spp., Serratia spp. Proteus mirabilis,
speciile indol-pozitive de Proteus, Citrobacter spp. Salmonella spp., Shigella spp.,
Haemophilus spp., Staphylococcus spp. şi Neisseria gonorrhoeae. O sensibilitate medie a
fost semnalată la Streptococcus spp., Pseudomonas spp., Acinetobacter spp., Clostridium
perfringens, Micoplasma spp. şi Chlamydia spp. Rezistente s-au dovedit a fi
microorganismele anaerobe Gram-negative de tipul Spirochaeta spp. şi Mycobacterium
tuberculosis.
Indicaţii: Infecţii cauzate de bacterii sensibile la pefloxacină: ale aparatului urinar; ale
căilor respiratorii; ale nasului, gâtului şi urechilor; ale aparatului genital; ale stomacului şi
căilor hepatobiliare; ale oaselor şi articulaţiilor; ale pielii; septicemii şi endocardite; ale
meningelor.
Abaktal monodoză are următoarele indicaţii: infecţii urinare inferioare necomplicate la
femei; infecţii gonococice necomplicate; “diareea călătorului”.
Contraindicaţii: Pefloxacina este contraindicată în cazul pacienţilor hipersensibili la
chinolone, al copiilor sub 15 ani, al gravidelor şi al mamelor care alăptează, precum şi în
acela al celor care prezintă carenţe de glucoză-6-fosfat-dehidrogenază.
Măsuri de precauţie: Întrucât există riscul producerii unei reacţii fotosensibile, este de
dorit ca în timpul terapiei cu Abaktal să fie total evitată expunerea la ultraviolete. În cazul
bolnavilor care prezintă tulburări grave ale funcţiei hepatice trebuie adaptată doza.
Reacţii adverse: Pot apărea tulburări digestive, mialgii sau artralgii, hipersensibilitate la
lumină, tulburări neurologice (dureri de cap, ameţeală), trombocitopenie (la doze mai mari
de 1600 de mg pe zi).
Dozare şi mod de administrare: Doza medie de pefloxacină pentru adulţi şi copii peste
15 ani este de 800 de mg pe zi, indiferent dacă medicamentul se administrează oral sau
parenteral. În cazul administrării orale se vor lua câte 2 tablete pe zi: una dimineaţa, după
micul dejun şi a doua seara, după cină. Administrararea parenterală a Abaktalului se va
face intravenos, sub formă de perfuzie sau intraperitoneal, într-un interval de o oră, şi
anume de două ori pe zi, dimineaţa şi seara.
Conţinutul unei ampule (400 de mg) se va dilua în 250 de ml de soluţie conţinând 5 %
glucoză. Nu este permis  diluarea Abaktalului într-o soluţie de clorură de sodiu sau în orice
alt tip de soluţie care conţine ioni de clor.
În cazul infecţiilor grave se poate începe cu doze de 800 de mg de Abaktal. Pacienţilor
prezentând boli ale ficatului li se vor administra, într-un interval de o oră, 8 mg/kg/corp sub
formă de perfuzie, după cum urmează:
- o dată pe zi (icter galben);
- la 36 de ore (ascită);
- la 48 de ore (icter galben şi ascită).
Eliberarea medicamentului: Medicamentul se va elibera numai pe baza de reţetă 
medicală.
Formă de prezentare: Cutii de 10 tablete; cutii cu 2 tablete - monodoză; cutii cu 10 fiole.

Producător: Lek
ACC, capsule
acetylcisteinum
Substanţa activă: Acetilcisteină.
Compoziţie: O capsulă conţine 200 mg acetilcisteină, manitol, acid stearic, colorant E
171.
Indicaţii terapeutice: Afecţiuni ale căilor respiratorii. În pneumologie: Forme acute şi
cronice ale afecţiunilor respiratorii, în mod deosebit în bronşitele acute şii cronice,
bronşiectazii (lărgirea ramurilor bronhiale), bronşita astmatiformă, bronşiolita (inflamaţia
căilor bronşice mici), mucoviscidoza (afecţiune metabolică genetică). În ORL: Laringite,
sinuzite acute şi cronice, otită medie cu supuraţii.
Contraindicaţii: Contraindicaţiile reprezintă afecţiuni sau situaţii în care anumite
medicamente nu pot fi utilizate sau se utilizează numai după o prealabilă analiză medicală
complexă, deoarece în acest caz, efectul benefic nu este într-o relaţie favorabilă faţă de
efectul negativ al acestora.
În aceste condiţii, medicul trebuie să fie corect şi complet informat despre îmbolnăvirile
anterioare, boli asociate cu tratament concomitent cât şi condiţiile ce individualizează
cazul. Uneori contraindicaţiile pot apărea sau pot fi cunoscute după începerea
tratamentului. Şi în acest caz trebuie informat medicul. ACC 200 nu se utilizează la copii
sub 2 ani din cauza conţinutului ridicat de acetilcisteină. ACC 200 să nu fie utilizat în cazuri
de hipersensibilitate faţă de acetilcisteină.
Sarcină şi alăptare: Întrucât nu există experienţe de utilizare în timpul sarcinii şi în timpul
alăptării, se recomandă a nu fi utilizat în aceste perioade.
Reacţii adverse: Medicamentele pot avea pe lângă acţiunile principale dorite şi efecte
nedorite, aşa-numitele efecte adverse. Efectele adverse care sunt legate de utilizarea
temporară a acetilcisteinei, dar care nu trebuie să apară la fiecare pacient, sunt enumerate
mai jos: Rareori pot apărea inflamaţii ale mucoasei bucale (stomatite), cefalee şi zgomote
în urechi (tinitus). În rapoarte izolate se semnalează după administrarea de acetilcisteină
reacţii alergice ca de ex.; mâncărime, urticarii, exanteme, sufocare (spasm bronşic),
tahicardie şi scăderea tensiunii. Cazurile izolate de spasm bronşic se referă în special la
pacienţi cu sistem bronşic hiperactiv la astm bronşic, acele numite "hiper-responder"
(hipersensibilitate faţă de diferiţi agenţi). În afară de acestea s-au semnalat cazuri de
sângerări în legătură cu administrarea de acetilcisteină în special în cadrul reacţiilor de
hipersensibilitate. De asemenea s-a semnalat o diminuare a agregării plachetare în
prezenţa acetilcisteinei, cu toate că nu se poate demonstra clinic.
Interacţiuni cu alte medicamente: Acţiunea unor medicamente poate fi influenţată prin
utilizarea concomitentă a altora. De aceea întrebaţi medicul dvs. în cazul în care folosiţi
permanent alte medicamente sau le-aţi folosit de curând, sau dacă doriţi să le folosiţi
concomitent cu acest preparat. Medicul dvs. vă poate spune dacă în aceste condiţii pot
apărea efecte secundare sau trebuie luate anumite măsuri ca de ex.: dacă este necesară
stabilirea unei alte doze în administrarea pentru acest medicament. Următoarele
interacţiuni între preparatul prezentat şi altele trebuie luate în considerare: La utilizarea
concomitentă a acetilcisteinei cu antitusive se poate ajunge la o oprire a secreţiei datorită
unui reflex de tuse redus, încât indicaţia pentru această combinaţie este deosebit de
prudentă. Administrarea de clorhidrat de tetraciclină (nu numai doxicilina) trebuie făcută
separat sau cel puţin la distanţă de două ore de la administrare. Efectul vasodilatator şi de
influenţă asupra agregării plachetare la administrare concomitentă cu nitroglicerina a fost
de asemenea semnalat, dar neelucidat clinic.
Mod de utilizare: Dacă nu există altă indicaţie se recomandă următoarea administrare a
acetilcisteinei de 200 mg: Adulţi şi tineri peste 14 ani: de trei ori pe zi câte o capsulă de
ACC 200. Copii între 6-14 ani: de două ori pe zi câte o capsulă de ACC 200. Copii între 2-
5 ani: o dată pe zi o capsulă de ACC 200, mai ales seara. La pacienţi cu mucoviscidoză,
cu predispoziţie pentru bronşite şi cu greutate peste 30 kg se poate mări doza până la 800
mg. Modul şi durata tratamentului: Capsulele se administrează ca atare cu lichide după
mese. Durata tratamentului se va stabili individual. În bronşitele cronice şi mucoviscidoză
se va face un tratament de lungă durată pentru a realiza o profilaxie a infecţiilor. Atenţie
Efectul secretolitic al acetilcisteinei se potenţează cu lichide. Medicamentul să nu fie
utilizat după termenul de expirare inscripţionat pe ambalaj. Medicamentul se păstrează
ferit de copii.
Formă de prezentare: Ambalaje originale cu 20, 50 şi 100 capsule.

Producător: Hexal Pharma

ACC 200, comprimate efervescente
acetylcisteinum
Substanţa activă: Acetilcisteină.
Compoziţie: Un comprimat efervescent conţine 200 mg acetilcisteină, acid ascorbic
(vitamina C); lactoză, manitol; zaharină sodică, arome. Un comprimat efervescent conţine
hidraţi de carbon digerabili sub valoarea de 0,1 BE.
Indicaţii: În toate afecţiunile respiratorii însoţite de secreţii abundente ale mucoaselor. În
pneumologie: În forme acute şi cronice ale afecţiunilor respiratorii, mai ales în bronşite
acute şi cronice, bronşiectazii, bronşite astmatiforme, astm bronşic, bronşiolită,
mucoviscidoză. În ORL: În laringite, sinuzite acute şi cronice, otită medie purulentă.

Contraindicaţii: Contraindicaţiile reprezintă afecţiuni sau situaţii în care anumite

medicamente nu pot fi utilizate sau se utilizează numai după o prealabilă analiză medicală
complexă, deoarece în acest caz, efectul benefic nu este într-o relaţie favorabilă faţă de
efectul negativ al acestora. În aceste condiţii, medicul trebuie să fie corect şi complet
informat despre îmbolnăvirile anterioare, boli asociate cu tratament concomitent cât şi
condiţiile şi obiceiurile ce individualizează cazul. Uneori contraindicaţiile pot apărea sau
pot fi cunoscute după începerea tratamentului. În acest caz trebuie informat medicul dvs.
ACC 200 nu trebuie utilizat la pacienţi care prezintă o sensibilitate faţă de acetilcisteină. La
nou-născuţi se va utiliza acetilcisteina numai în cazul unei indicaţii de forţă majoră şi în
acest caz numai sub control medical strict. (max. 10 mg/kg corp). Cu toate că nu se
cunosc efecte mutagene, nu se recomandă utilizarea acetilcisteinei în timpul sarcinii şi
alăptării, decât în cazul necesităţii absolute. Persoanele care prezintă intoleranţă faţă de
lactoză nu vor utiliza ACC 200.
Reacţii adverse: Medicamentele pot avea pe lângă acţiunile principale dorite şi efecte
nedorite, aşa-numitele efecte adverse. Efectele adverse care sunt legate de utilizarea
temporară a acetilcisteinei, dar care nu trebuie să apară la fiecare pacient, sunt
enumerate] mai jos: Foarte rar pot să apară pirozis, greaţă, vărsături sau diaree. În cazuri
izolate s-au semnalat reacţii alergice (prurit, urticarie, exantem). La pacienţi foarte sensibili
acetilcisteina poate provoca stomatită şi rinită.
Interacţiuni cu alte medicamente: Acţiunea unor medicamente poate fi influenţată prin
utilizarea concomitentă a altora. De aceea întrebaţi medicul dvs. în cazul în care folosiţi
permanent alte medicamente sau le-aţi folosit de curând, sau dacă doriţi să le folosiţi
concomitent cu acest medicament. Medicul dvs. vă poate spune dacă în aceste condiţii
pot să apară efecte adverse sau trebuie luate anumite măsuri ca de ex.: dacă este
necesară stabilirea unei alte doze, folosind acest medicament. Următoarele interacţiuni
între medicamentul de faţă şi alte medicamente sunt de luat în considerare: Administrarea
de tetraciclină (nu este valabil pentru doxicilină) se va face separat şi cel puţin la distanţă
de 2 ore.
Mod de utilizare: Dacă nu există altă indicaţie, se va administra după cum urmează: În
boli acute: la copii între 6-14 ani de 2 ori pe zi câte un comprimat efervescent de ACC 200
(coresp. la de 2x200 mg); la adulţi de 3 ori pe zi un comprimat efervescent de ACC 200
(coresp. la de 3 x 200 mg). În boli cronice: la adulţi de 2 ori zilnic un comprimat
efervescent de ACC 200 (coresp. la de 2x 200 mg). În mucoviscidoză: la copii peste 6 ani
de 3 ori pe zi un comprimat efervescent de ACC 200 (coresp. la de 3 x 200 mg). Modul şi
durata tratamentului: Comprimatele efervescente se administrează dizolvate în 1/2 pahar
de apă. Durata tratamentului se va stabili în funcţie de tabloul clinic. În afecţiuni acute
durata de tratament este în general între 5-7 zile. În mucoviscidoză se va face un
tratament mai îndelungat, pentru a se obţine cel mai bun efect. În afecţiuni cronice medicul
stabileşte durata tratamentului.
Precauţii: Soluţia obţinută după dizolvarea comprimatului trebuie consumată cât mai
aproape de momentul preparării. În cazuri excepţionale datorită stabilizatorului acid
ascorbic (vitamina C) poate fi păstrată timp de 2 ore sau menţinută la cald. Efectul
mucolitic al acetilcisteinei se potenţează prin administrare de lichide. Un comprimat
efervescent conţine hidraţi de carbon digerabili sub 1 BE. Medicamentul nu trebuie să fie
utilizat după expirarea termenului de valabilitate. Medicamentul va fi păstrat ferit de copii.
Formă de prezentare: Ambalaje originale cu 25, 50 şi 100 comprimate efervescente.

Producător: Hexal Pharma

ACECOR
acebutololum
Prezentare farmaceutică: Comprimate a 200 mg (cutie cu 20 buc.).
Acţiune terapeutică: Blocant beta-adrenergic cardioselectiv. Produsul acţionează ca
stabilizant de membrană, antiaritmic şi are activitate simpatomimetică intrinsecă moderată.
Indicaţii: Hipertensiune arterială esenţială moderată sau severă, hipertensiune renală,
profilaxia anginei pectorale.
Mod de administrare: În general se administrează 1-2 comprimate/zi dimineaţa sau 1-2
comprimate dimineaţa şi unul seara.
Contraindicaţii: Bloc atrio-ventricular, bradicardie marcată (50 pulsaţii/ min), insuficienţă
cardiacă.

Producător: SPA
ACEMIZ
astemizolum
Prezentare farmaceutică: Comprimate conţinând 10 mg astemizol (cutii cu 100 buc.).
Acţiune terapeutică: Antihistaminic puternic şi de lungă durată, acţionând ca antagonist
la nivelul receptorilor H1, fără efecte centrale, sedative şi anticolinergice. Produsul este
rapid absorbit din tubul digestiv, concentraţiile sanguine maxime realizându-se la 30-60
minute după administrare. După metabolizare astemizolul este eliminat prin bilă. Doza
terapeutică asigură blocarea receptorilor H1, pentru aproximativ 24 ore. Produsul nu
traversează membrana hemato-encefalică. Administrarea unei doze de 6 ori mai mari
decât cea terapeutică nu alterează activitatea mentală.
Indicaţii: Rinita alergică sezonieră şi nesezonieră, conjunctivita alergică, urticaria cronică
şi alte afecţiuni alergice.
Mod de administrare: Adulţi şi copii mai mari de 12 ani: 1 comprimat/zi, copii între 6-12
an: -5 mg (1/2 comprimat) pe zi. Copii mai mici de 6 ani: 2 mg/kg corp pe zi.
Reacţii adverse: În cursul tratamentului prelungit, poate determina o creştere ponderală.
Contraindicaţii: Se recomandă evitarea administrării în timpul sarcinii.
Producător: LUPIN
ACID ACETILSALICILIC, comprimate a 0,100 g şi 0,500 g
acidum acetylsalycilicum
Compoziţie: Comprimate conţinând acid acetilsalicilic 0,100 g şi respectiv 0,500 g.
Acţiune terapeutică: Analgezic, antiinflamator, antipiretic, antiagregant plachetar.
Indicaţii: Curativ în dureri moderate (cefalee, nevralgii, mialgii, artralgii, algii
postoperatorii), febră, afecţiuni inflamatorii. Profilactic pentru prevenirea trombozelor
arteriale şi venoase.
Contraindicaţii: Hipersensibilitate la produs, afecţiuni gastrointestinale active (gastrită,
ulcer gastric sau duodenal), afecţiuni grave hepatice şi renale, deficit de G-6-PD, diateză
hemoragică (hemofilie hipoprotrombinemie), copii mai mici de un an.
Prudenţă: În administrare: La persoanele cu afecţiuni gastrointestinale în antecedente, în
cursul ultimului trimestru de sarcină (în special ultimele 2 săptămâni), la femeile care
alăptează (produsul trece în laptele matern), pre şi postoperator, la copiii cu varicelă sau
gripă (risc de apariţie a sindromului Reye).
Reacţii adverse: Pot apărea tulburări: gastrointestinale (pirozis, epigastralgii),
hipersensibilizare la produs (erupţii cutanate, bronhospasm), favorizează tendinţa la
hemoragii, sindrom Reye la copii cu varicelă sau gripă.
Mod de administrare: Per os, de preferat după mese sau cu un antiacid. Se recomandă
sfărâmarea comprimatelor înainte de administrare. Adulţi: Ca analgezic şi antipiretic: 10-
15 mg/kgc (300-900 mg) la 4-6 ore. Ca antiinflamator: 20-40 mg/kgc la 12 ore. Ca
antiagregant plachetar: 0,5 g la 2 zile. Copii: Ca analgezic şi antipiretic: 50-65 mg/kg corp /
24 ore repartizate în 4-6 reprize. Ca antiinflamator: 120-140 mg/kg corp/zi 2-3 zile apoi
100 mg/kg corp/zi următoarele 4-7 zile.
Formă de prezentare: Flacoane cu 30 comprimate a 0,100 g. Benzi de hârtie caşerate cu
20 comprimate a 0,500 g.

Producător: Sicomed
ACID FOLIC
acidum folicum
Compoziţie: Drajeuri conţinând 5 mg acid folic.
Acţiune terapeutică: Vitamina din complexul B, indispensabilă pentru eritropoieza
normală; corectează anemiile megaloblastice prin deficit de acid folic.
Indicaţii terapeutice: Anemie macrocitară nutriţională, anemie macrocitară de sarcină,
sprue, sindrom megaloblastic al copiilor mici.
Contraindicaţii şi reacţii adverse: Folosit singur în anemia pernicioasă, provoacă
răspuns hematopoietic, dar nu împiedică fenomenele degenerative spinale (este
obligatorie asocierea cu ciancobalamina); utilizarea inadecvată poate întârzia stabilirea
diagnosticului şi instituirea tratamentului corect în anemiile megaloblastice. Administrarea
per os poate fi rareori urmată de manifestări alergice care cedează la întreruprea
tratamentului. Nu se administrează la persoanele peste 60 de ani, la care ar putea stimula
evoluţia unui eventual proces neoplazic latent.
Interacţiuni medicamentoase: Nu se asociază cu sulfamide.
Mod de administrare: 5-30 mg/zi.
Formă de prezentare: 30 drajeuri.
Condiţii de păstrare: A se feri de căldură, lumină şi umiditate.

Producător: Sicomed
ACID IOPANOIC
acidum iopanoicum
Prezentare farmaceutică: Comprimate conţinând acid iopanoic 500 mg (cutie cu 18 buc.).
Acţiune terapeutică şi indicaţii: Produs organoiodat de contrast, indicat pentru
colecistografie şi colangiografie.
Mod de administrare: Oral, la adulţi obişnuit 6 comprimate (3 g), înghiţite împreună cu un
pahar cu apă, 10-14 ore înaintea colecistografiei; la nevoie, se poate repeta aceeaşi doză
(fără a depăşi 6 g în 24 de ore); se va face pregătirea recomandată de medicul radiolog.
Reacţii adverse: Uneori greaţă, vomă, diaree, dureri abdominale (de obicei minore şi
trecătoare), ocazional senzaţie de usturime la micţiune, rareori prurit, congestia pielii,
urticarie; sunt posibile reacţii severe de intoleranţă la iod, cu dispnee şi şoc. Creşte iodul
proteic sanguin (pentru câteva luni).
Contraindicaţii: Intoleranţă sau alergie la iod (investigare anamnestică), boli hepato-
renale grave, insuficienţă renală avansată, afecţiuni gastrointestinale care împiedică
absorbţia adecvată a produsului de contrast; prudenţă în caz de colangită, hipertiroidism
sever, boli renale (nu se repetă doza), insuficienţă cardiacă, scleroză miocardică, boală
coronariană (se atropinizează în prealabil pentru a evita reflexele vagale), astm bronşic,
alergii diverse, tuberculoză; în timpul sarcinii nu este recomandabil examenul radiologic
abdominal.

Producător: Terapia
ACID NALIDIXIC
acidum nalidixicum
Compoziţie: O capsulă conţine 0,500 g acid nalidixic.
Acţiune terapeutică: Chimioterapic de sinteză, foarte activ împotriva unor germeni
gramnegativi (Proteus mirabilis, Proteus morgani, Proteus vulgaris, Escherichia coli,
Aerobacter, Klebsiella şi unele tulpini de Pseudomonas). După administrare per os,
preparatul se resoarbe rapid din tractul digestiv, este metabolizat parţial în ficat şi se
elimină rapid în urină (numai 4% prin fecale) împreună cu un metabolit al său - acidul
hidroxinalidixic - dotat cu activitate antibacteriană similară. Valorile maxime ale
concentraţiei serice sunt atinse la aproximativ 2 ore după administrarea a 1 g de preparat.
Acidul nalidixic îşi menţine activitatea bactericidă indiferent de pH-ul urinar. Administrarea
preparatului nu este urmată de cristalurie, nici de micoze. Nu s-a constatat rezistenţa
încrucişată cu alte preparate antibacteriene.
Indicaţii: Infecţii urinare (cistită, uretrite, pielonefrite acute şi cronice, litiază şi tuberculoză
renală suprainfectată cu germeni gramnegativi, sensibili la acid nalidixic). Profilactic,
înainte şi după intervenţii în sfera urogenitală (adenomectomii de prostată, uretero- şi
uretroplastii, nefrectomii, cistectomii).
Contraindicaţii: Infecţii cu germeni rezistenţi la acid nalidixic. Nu se recomandă
administrarea în primul trimestru al sarcinii şi în prima lună de viaţă.
Precauţii: La bolnavii cu hepatopatii, nefropatii grave, epilepsie şi ateroscleroză cerebrală.
Reacţii adverse: Tulburări gastrointestinale (dureri abdominale, greaţă, vărsături, diaree),
fenomene alergice (raşuri cutanate, prurit, urticarii, eozinofilie, redoare articulară), reacţii
cutanate de fotosensibilizare. Mai rar se observă somnolenţă, cefalee, ameţeli, colestază,
parestezii, trombopenie sau anemie hemolitică. Uneori se înregistrează tulburări de vedere
(modificări în percepţia coloraţiei obiectelor, diplopie, scăderea acuităţii vizuale),
reversibile la diminuarea posologiei. Psihoze toxice sau convulsive pot apărea la doze
mari la persoane predispuse (cu epilepsie ş.a.). La sugari şi la copii se observă (rar)
semne de hipertensiune intracraniană (bombarea fontanelei, edem pailar, cefalee) care
dispar rapid, fără sechele, după întreruperea tratamentului.
Mod de administrare: Adulţi: 4 g/zi în primele 1-2 săptămâni (de 4 ori pe zi câte 2
capsule), apoi dacă este nevoie să se continue tratamentul câte 2 g/zi (de 4 ori pe zi câte
o capsulă). Copii: 0,055 g/kg corp/zi în 4 prize egale. În caz de terapie prelungită se
impune scăderea dozei la 0,033 g/kg corp/zi. Se va evita asocierea cu nitrofurantoina care
îi reduce activitatea. Dacă tratamentul se continuă peste 14 zile, se impune efectuarea
periodică a examenului hematologic şi a probelor funcţionale hepatice şi renale. În cursul
tratamentului bolnavii vor evita expunerea la soare (la apariţia fotosensibilităţii se întrerupe
tratamentul). Se impune, de asemenea, testarea periodică a sensibilităţii germenilor la
acid nalidixic (rezistenţa se instalează relativ rapid). Metaboliţii preparatului pot determina
o reacţie pentru glucoză fals-pozitivă dacă se utilizează reactiv Benedict sau Fehling; de
asemenea, se pot obţine valori incorecte ale 17-cetosteroizilor urinari din cauza
interacţiunii dintre acidul nalidixic şi m-dinitrobenzenul folosit obişnuit (se recomandă testul
Porter-Silber pentru 1-7-hidroxicorticoizi).
Formă de prezentare: Cutii cu 56 capsule.

Producător: Sicomed
ACID NICOTINIC
acidum nicotinicum
Compoziţie: Comprimate a 100 mg acid nicotinic.
Acţiune farmacoterapeutică: Acidul nicotinic produce vasodilataţie predominant
arteriolo-capilară, slabă şi de scurtă durată (cca. 30 min după ingestie), la nivelul
diencefalului şi în membre. Acţionează direct pe muşchii netezi vasculari. Dilată vasele
profunde mai mult decât pe cele cutanate, acţionând şi asupra capilarelor. În afara acţiunii
vasodilatatoare, acidul nicotinic grăbeşte coagularea, favorizând formarea trombochinazei;
la doze mari, favorizează fibrinoliza. Este coleretic şi slab colecistochinetic; la doze mari,
diminuă colesterolul seric (15-20%), crescând trecerea colesterolului în acizi biliari, scade
sinteza hepatică a beta-lipoproteinelor, diminuă lipidele totale şi trigliceridele (25%). Scade
mobilizarea acizilor graşi liberi din ţesutul gras şi activează lipoproteinlipaza, având, în
mod indirect, acţiune chilolitică. Absorbţia orală a acidului nicotinic este rapidă;
biotransformare în derivaţi N-metil şi N-oxi, în acid nicotinuric şi amida nicotinică. Se
elimină pe cale renală netransformat şi ca metaboliţi.
Indicaţii: Pentru acţiunea vasodilatatoare se prescrie, cu eficienţă modestă, în tulburări
circulatorii cerebrale, ateroscleroza cerebrală, ramolisment, tulburări circulatorii la
hipertensivi, tulburări circulatorii retiniene (spasme, embolie, tromboză a venei centrale a
retinei, retinite angiospastice), tulburări circulatorii sfera ORL (ameţeli, sindrom Méničre,
migrene), tulburări circulatorii periferice (arterite, sindromul Raynaud, degerături).
Hiperlipoproteinemii de tip II a şi b, III, IV, V. Deoarece este greu tolerat, se recomandă
numai în cazurile în care celelalte hipolipemiante sunt inactive sau produc efecte adverse.
Contraindicaţii: Hemoragii recente, insuficienţă cardiacă, infarct miocardic, ulcer
gastroduodenal. Se administrează cu prudenţă sau se evită în primul trimestru de sarcină.
Precauţii: Atenţie la asocierea cu vasodilatatoare şi hipotensive (risc de scădere
tensională marcată).
Reacţii adverse: Uneori congestia feţei, senzaţie de căldură, tahicardie, tremor, ocazional
urticarie, prurit, nervozitate, anorexie, greaţă şi vomă, epigastralgii, diaree, colici
abdominale, activarea ulcerului; dozele mari pot provoca hipotensiune arterială, creşterea
transaminazelor şi fosfatazei alcaline, hiperuricemie, micşorarea toleranţei la glucoză
(îndeosebi pentru tratamentul prelungit).
Posologie şi mod de administrare: Pe cale orală, doza de 50-500 mg de 2-3 ori pe zi la
mese, dizolvate în apă, pentru acţiune vasodilatatoare. Pentru a reduce la minimum
efectele adverse, se începe cu doze mici şi se cresc gradat. 3 g/zi, la mese, în 3-4 prize,
pentru acţiune hipolipemiantă.
Interacţiuni medicamentoase: Poate inhiba efectul uricozuric al probenecidului şi
sulfinpirazonei.
Formă de prezentare: Flacoane cu 40 comprimate.
Condiţii de păstrare: A se feri de lumină, căldură şi umiditate. Valabilitate: 3 ani de la
data fabricaţiei.

Producător: Sicomed
ACTH
corticotrophinum
Prezentare farmaceutică: Flacoane conţinând corticotrofină pulbere liofilizată 50 u.i. (50
mg), pentru prepararea de soluţie injectabilă.
Acţiune terapeutică: Stimulează corticosuprarenala, crescând secreţia de glucocorticoizi
şi androcorticoizi; are acţiuni asemănătoare hidrocortizonului; efectul depinde de
capacitatea secretorie a suprarenalei (este ineficace dacă glanda nu poate secreta
hidrocortizon).
Indicaţii: Determinarea capacităţii funcţionale a corticosuprarenalei; ca mijloc terapeutic în
sindromul nefrotic, colita ulceroasă, boala Crohn, colagenoze, anumite boli reumatice
(poliartrită reumatoidă), unele afecţiuni neurologice (scleroză în plăci, polinevrită, pareză
facială etc.), unele boli de piele (psoriazis, anumite eczeme).
Mod de administrare: Intramuscular 25-50 u.i./zi; în perfuzie intravenoasă 2,5-25 u. în 8-
24 ore.
Reacţii adverse: Fenomene de hipersuprarenalism (faţă în lună plină, adipozitate),
retenţie hidrosalină şi pierdere de potasiu (dietă hiposodată şi suplimentarea potasiului
pentru dozele mari şi tratamentul îndelungat), hiperglicemie, osteoporoză, peteşii,
echimoze cutanate, acnee, melanodermie, pirozis, epigastralgii, activarea ulcerului,
tulburări psihice, risc crescut de infecţii, întârzierea vindecării plăgilor, glaucom, cataractă,
risc crescut de tromboză; rareori reacţii alergice, chiar şoc anafilactic.
Contraindicaţii: Alergie la corticotrofină, boli alergice (risc crescut de reacţii anafilactice),
sindrom suprareno-genital, ulcer gastroduodenal, hipertensiune arterială, insuficienţă
cardiacă, cetoacidoză diabetică, osteoporoză gravă, psihoză şi antecedente psihotice,
glaucom, sarcină (în primul trimestru); infecţii virotice (herpes simplex, herpes zoster,
varicelă, poliomielită - cu excepţia formei encefalitice), micoze sistemice, amebiază; în alte
infecţii se asociază obligatoriu cu chimio-antibioterapia specifică. Atenţie în cazul asocierii
cu antidiabetice orale, anticoagulante cumarinice (glucosalicilaţi, fenilbutazonă,
indometacină; risc ulcerigen crescut), rifampicină (scade eficacitatea corticotrofinei).
Corticotrofina figurează pe lista substanţelor dopante (interzise la sportivi).

Producător: Biofarm
ACTILYSE
alteplase
Formă de prezentare: Flacon cu substanţă liofilizată a 20 mg alteplase. Flacon substanţă
liofilizată a 50 mg alteplase. Flacoane solvent a 20, respectiv 50 ml apă distilată.
Acţiune terapeutică: Tratamentul fibrinolitic al infarctului de miocard, la pacienţii la care
tratamentul poate fi început în termen de 6-12 ore de la manifestarea primelor simptome.
Tratamentul trombolitic în embolia pulmonară masivă acută, cu instabilitate
hemodinamică. Se recomandă ca diagnosticul să fie confirmat, atunci când este posibil,
prin intermediul unor teste obiective ca, de exemplu angiografia pulmonară sau proceduri
neinvazive, de exemplu explorarea ecografică pulmonară. Nu există date referitoare la
efectele pozitive asupra mortalităţii şi a prognosticului pe termen mai lung, în ceea ce
priveşte embolismul la pacienţii cu o hemodinamică instabilă.
Dozare, mod de administrare: Se recomandă ca Actilyse să fie administrat cât mai
curând posibil după manifestarea primelor simptome. În condiţii aseptice, conţinutul
flaconului de Actilyse (20 sau 50 mg substanţă activă) se dizolvă cu apă distilată (20 sau
50 ml, în funcţie de cantitatea de substanţă activă conţinută), pentru a obţine concentraţia
necesară de Actilyse 1 mg/1 ml care se administrează intravenos. Soluţia reconstituită
poate fi în continuare diluată cu ser fiziologic (0,9%) până la obţinerea unei concentraţii de
minimum 0,2 mg/ml. Infarctul de miocard: În primele 6 ore, la pacienţii peste 65 kg: 15 mg
în injecţie intravenoasă în bolus, apoi 50 mg în perfuzie, în cursul primelor 30 de minute,
urmată de 35 mg în perfuzie timp de 60 de minute, până la atingerea dozei maxime de
mg. La pacienţii sub 65 kg: 15 mg prin injectare intravenoasă în bolus, apoi 0,75 mg/kg
corp, timp de 30 min (maximum 50 mg), urmată de 0,5 mg/kg corp, timp de 60 minute,
până la atingerea dozei maxime de 35 mg. Peste 6 ore, dar până la 12 ore: 10 mg prin
injecţie intravenoasă în bolus, 50 mg perfuzie în cursul primei ore, perfuzia a 10 mg, în 30
de minute, până la atingerea dozei maxime de 100 mg, în cursul următoarelor 3 ore. La
pacienţii sub 65 kg doza totală nu va depăşi 1,5 mg/kg corp. Tratament adjuvant:
Heparină, timp de cel puţin 24 de ore. Se recomandă să se înceapă tratamentul prin
injectarea în bolus a 5 000 unităţi de heparină şi să se continue cu perfuzarea a 1 000
unităţi pe oră. Perfuzia se va adapta în funcţie de valorile timpului de protrombină, care
trebuie să scadă de 1,5 până la de 2,5 ori din valoarea iniţială. Acid acetilsalicilic
administrat imediat ce acest lucru este posibil după începerea trombozei şi se va continua
în primele luni după producerea infarctului de miocard. Embolie pulmonară: 10 mg, prin
injectare intravenoasă în bolus, timp de 1-2 min, 90 mg prin perfuzare intravenoasă, timp
de 2 ore. Doză totală de 100 mg Actilyse în cursul a două ore. La pacienţii sub 65 kg doza
totală nu va depăşi 1,5 mg/kg corp. Tratament adjuvant: După tratamentul cu Actilyse, se
va începe (sau relua) administrarea heparinei, atunci când valorile timpului de protrombină
se situează sub nivelul unei valori care reprezintă de două ori limita normală. Doza ce
urmează a fi perfuzată se adaptează în funcţie de valorile timpului de protrombină, care
vor fi de 1,5 până la 2,5 ori din valoarea iniţială.
Contraindicaţii: Actilyse nu se va utiliza la pacienţii la care este cunoscut un risc crescut
de hemoragie prin: diateza hemoragică, tratamentul cu anticoagulante orale, sângerare
periculoasă sau gravă, recentă sau manifestă, antecedente de hemoragie cerebrală, cu 2
luni înaintea unei intervenţii intracerebrale sau intraspinale, retinopatie hemoragică, de
exemplu în diabet, traumatism grav recent (mai puţin de 10 zile), masaj cardiac extern
traumatizant, manevre obstetricale, intervenţii majore, puncţii recente ale unor vase de
sânge necompresibile (de exemplu puncţie în vena jugulară sau subclaviculară),
hipertensiune arterială gravă necontrolată, pericardită/endocardită de origine bacteriană,
pancreatită, ulcer gastrointestinal depistat în cursul ultimelor trei luni, varice esofagiene,
anevrism arterial, malformaţii arteriale/venoase, accident vascular în cursul ultimelor 6 luni
(cefaleea acută poate indica o hemoragie intracraniană), neoplasm intracranian, neoplasm
cu risc pronunţat de hemoragie, afecţiuni hepatice grave, inclusiv insuficienţă hepatică,
ciroză, hipertensiune portală (varice esofagiene) şi hepatită activă.
Precauţii: Riscul de hemoragie cerebrală este mai mare la pacienţii vârstnici, dar şi
eficacitatea tratamentului este mai mare la această categorie de pacienţi şi de aceea se
recomandă analiza atentă a raportului dintre risc şi beneficiu. Ca şi în cazul altor produse
trombolitice, beneficiul terapeutic scontat va trebui să fie analizat cu foarte multă atenţie în
raport cu riscul potenţial, mai ales la pacienţii cu: traumatisme recente de mică importanţă,
ca de exemplu, biopsii, puncţii ale vaselor mari, injecţii intramusculare, masaj cardiac
pentru resuscitare; afecţiuni caracterizate printr-un risc hemoragic accentuat. Doza
maximă de Actilyse este de 100 mg - depăşirea acesteia creşte riscul de hemoragie
cerebrală indiferent de vârstă sau greutatea pacientului. Nu există date referitoare la
readministrarea produsului Actilyse. Se pare că Actilyse nu produce reacţii anafilactice.
Dacă se manifestă o reacţie anafilactică, perfuzarea va fi întreruptă şi se va aplica
tratamentul adecvat pentru astfel de situaţii. În momentul de faţă, experienţa în ceea ce
priveşte utilizarea produsului în tratamentul copiilor este limitată.
Interacţiuni: Riscul de hemoragie poate fi mărit atunci când se utilizează derivate
cumarinice, inhibitori ai agregării plachetare, heparină sau alte substanţe active care
afectează procesul de coagulare.
Sarcină şi alăptare: Experienţa în ceea ce priveşte administrarea Actilyse în cursul
sarcinii şi alăptării este limitată. În cazul unei afecţiuni acute care prezintă un risc pentru
pacientă, se va evalua beneficiul aplicării tratamentului în raport cu riscul potenţial. Nu s-
au constatat efecte teratogene la animalele gestante, după perfuzarea i.v. a unor doze
eficiente din punct de vedere farmacologic. La şoareci, embriotoxicitatea (embrioletalitate,
întârzierea creşterii) a fost indusă prin administrarea unei doze mai mari de 3 mg/kg
corp/zi. Nu s-au constatat efecte asupra dezvoltării peri- şi post-natale sau asupra
parametrilor de fertilitate la şobolanii cărora li s-au administrat doze de până la 10 mg/kg
corp/zi.
Reacţii adverse: Cea mai frecventă reacţie adversă asociată cu administrarea produsului
Actilyse este sângerarea, care are ca rezultat o scădere a valorilor hematocritului şi/sau
ale hemoglobinei. Hemoragiile asociate tratamentului trombolitic se pot împărţi în două
categorii: superficiale, datorate în general unor înţepături sau afecţiuni ale vaselor
sanguine sau echimoze, epistaxis şi gingivoragii, dar, în general, acestea nu au necesitat
aplicarea unui tratament specific şi interne, la nivelul tractului gastrointestinal, urogenital;
retroperitoneale, SNC sau la nivelul organelor parenchimatoase. În cursul unor studii în
care pacienţii au fost trataţi conform rutinei clinice, adică fără cateterizarea inimii stângi,
transfuzia de sânge a fost necesară numai în cazuri rare. Hemoragia intracraniană a fost
constatată în cazuri rare (mai puţin de 1%). Dacă apare o hemoragie cu potenţial grav,
terapia fibrinolitică va trebui să fie întreruptă. În general, totuşi, nu este necesar să se
înlocuiască factorii de coagulare, datorită timpului scurt de injumătăţire al Actilyse şi a
efectului redus asupra factorilor de coagulare sistemici. Totuşi, dacă este necesar, se
recomandă administrarea de plasmă proaspătă congelată sau de sânge proaspăt. Se pot
utiliza de asemenea, agenţi antifibrinolitici sintetici. (Efectul heparinei administrate anterior
poate fi antagonizat prin administrarea de sulfat de protamină.) Tratamentul cu Actilyse
poate induce, în cazuri rare, embolie cu cristale de colesterol sau embolie trombotică. La
nivelul organelor interesate, acest lucru poate produce consecinţele corespunzatoare (de
exemplu afectare renală, în cazul interesării rinichilor). La pacienţii trataţi cu Actilyse
pentru infarctul de miocard, reperfuzarea, cu rezultate bune, este adesea însoţită de
aritmii. În acest caz, se poate impune administrarea terapiei antiaritmice convenţionale. În
cazuri rare, s-au constatat: greaţă, vomă, scădere a tensiunii arteriale şi creştere a
temperaturii. Aceste reacţii pot apărea şi ca simptome concomitente în infarctul de
miocard. S-au constatat de asemenea, în cazuri rare, reacţii anafilactoide (urticarie,
bronhospasm, hipotensiune). Nu s-a putut stabili o relaţie cauzală în această situaţie. Nu
s-a observat formarea de anticorpi după administrarea de alteplase. Nu s-au raportat
reacţii alergice clare în cazul administrării de Actilyse.
Supradozare: Relativa specificitate a fibrinei poate induce în cazul supradozarii, o
reducere semnificativă clinic a nivelului fibrinogenului şi a altor factori de coagulare a
sângelui. În majoritatea cazurilor, este suficient să se aştepte regenerarea fiziologică a
acestor factori după încheierea tratamentului cu Actilyse. Dacă apare totuşi o hemoragie
gravă, se recomandă perfuzarea de plasmă proaspăt congelată sau de sânge proaspăt, şi,
dacă este necesar, se pot administra şi antifibrinolitice sintetice.
Proprietăţi: Substanţa activă a Actilyse (alteplase) este o glicoproteină care activează
transformarea plasminogenului direct în plasmină. Atunci când este administrat intravenos,
Actilyse rămâne relativ inactiv în sistemul circulator. Odată legat de fibrină, este activat,
inducând conversia plasminogenului, ceea ce duce la dizolvarea cheagurilor de fibrină.
Administrarea a 100 mg de Actilyse timp de 90 minute, conform schemei de mai sus, unor
pacienţi cu infarct de miocard, în primele 6 ore de la apariţia simptomelor, duce la o rată
mare de manifestare evidentă a efectelor pozitive după 60 şi 90 minute (rată superioară
altor tratamente trombolitice intravenoase). Prin aplicarea acestui tratament, rata
mortalităţii este mai redusă decât în cazul pacienţilor care au beneficiat de tratamente cu
alţi agenţi trombolitici folosiţi în mod curent, aşa cum reiese dintr-un studiu în care au fost
testaţi peste 40 000 de pacienţi (GUSTO). Dintr-un studiu efectuat în cazul unor pacienţi
care au beneficiat de tratament cu 100 mg Actilyse timp de 3 ore, în termen de 6 până la
24 de ore de la manifestarea simptomelor, s-a evidenţiat o rată de manifestare evidentă a
efectelor, de 65%, la 24 ore după începerea tratamentului. În anumite cazuri, în care sunt
prezente semne evidente de infarct de miocard, tratamentul început în termen de până la
24 ore poate fi încă benefic. Mortalitatea este mai redusă în acest caz decât în situaţia în
care pacienţii nu beneficiază de tratament trombolitic. La pacienţii cu embolie pulmonară
masivă acută, cu instabilitate hemodinamică, tratamentul cu Actilyse produce o scădere a
dimensiunii trombusului, o reducere a tensiunii la nivelul arterei pulmonare şi, ca rezultat,
la păstrarea funcţiei ventriculului stâng. Actilyse nu este considerat a fi antigenic.
Farmacocinetică: Actilyse este eliminat rapid din circuitul sanguin şi este metabolizat mai
ales la nivelul ficatului (clearance-ul plasmatic se situează în limitele a 550 - 680 ml/min).
Timpul de eliminare plasmatic prin înjumătăţire T1/2 alpha este de 4-5 minute. Rezultă că
după 20 de minute, mai puţin de 10% din valoarea iniţială evidenţiabilă în plasmă. Pentru
cantitatea reziduală rămasă într-un compartiment adânc, s-a constatat o eliminare prin
înjumătăţire beta de aproximativ 40 minute.
Condiţii de păstrare: Substanţa liofilizată va fi păstrată la adăpost de lumină. Soluţia
preparată poate fi păstrată la frigider timp de până la 24 de ore şi până la 8 ore, la o
temperatură care nu va depăşi 25 grade Celsius. Conţinutul ambalajelor de Actilyse nu va
fi utilizat după data de expirare marcată pe ambalaj. Nu se va lăsa produsul la îndemâna
copiilor.
Alte informaţii: Pentru o dozare exactă, se recomandă administrarea Actilyse cu ajutorul
unei pompe de perfuzie, totuşi, poate fi folosit şi setul de perfuzare cu picătura. Întrucât
flaconul care conţine Actilyse are o presiune negativă, se va introduce mai întâi un capăt
al canulei de transfer în flaconul care conţine apă pentru injectare. Numai după efectuarea
acestei operaţii se va puncţiona flaconul de Actilyse cu celălat capăt al canulei. Actilyse nu
se va amesteca cu alte medicamente în aceeaşi pungă de perfuzare şi nici nu se va
administra concomitent cu alte medicamente prin aceeaşi venă. Acest lucru nu înseamnă
că Actilyse nu poate fi administrat prin aceeaşi venă care a fost folosită anterior pentru
administrarea altor medicamente. Pentru ca pacientul să beneficieze la maximum de
tratamentul cu Actilyse, volumul rezidual din dispozitivul de perfuzare va trebui să fie
minim.

Producător: Boehringer Ingelheim

ACTOVEGIN, drajeuri 200 mg
combinaţii
Compoziţie: Fiecare drajeu conţine 200 mg hemoderivat deproteinizat din sânge de viţel.
Proprietăţi şi eficienţă: Actovegin este un extract deproteinizat din sânge de viţel.
Îmbunătăţeşte utilizarea oxigenului şi favorizează aportul nutritiv la nivel celular. Astfel
sunt favorizate procesele care necesită aport crescut de oxigen, cum ar fi vindecarea
plăgilor. De asemenea creşte aportul sanguin la nivelul zonelor tisulare ischemice.
Indicaţii: În tratamentul afecţiunilor metabolice şi circulatorii cerebrale. Continuarea
tratamentului injectabil şi a perfuziilor din afecţiunile metabolice şi circulatorii cerebrale.
Dozare şi mod de administrare: În lipsa prescripţiilor medicale, urmaţi cu stricteţe
următoarele doze: 1-2 drajeuri se iau cu puţin lichid înainte de masă. De trei ori câte 2
drajeuri pe zi. Drajeurile vor fi administrate pe o perioadă de 4-6 săptămâni.
Contraindicaţii: Produsul nu trebuie utilizat dacă pacientul se cunoaşte alergic la
Actovegin sau medicamente similare.
Sarcină şi alăptare: În timpul sarcinii Actovegin drajeuri de 200 mg vor fi administrate
numai la prescripţia medicului. În timpul alăptării nu există contraindicaţii de utilizare.
Reacţii adverse: În cazuri rare, pacienţii cu hipersensibilitate, pot dezvolta alergii. Dozele
mari pot produce tulburări gastrice.
Interacţiuni, toleranţă: Nu s-au observat până în prezent.
Precauţii speciale: Dacă există contraindicaţii sau apar efecte adverse, informaţi medicul.
Informaţi-vă medicul dacă rămâneţi însărcinată în timpul tratamentului cu Actovegin.
Verificaţi data expirării. Nu lăsaţi medicamentul la îndemâna copiilor
Formă de prezentare: 30 drajeuri.
Condiţii de păstrare: Nu ţineţi medicamentul la temperaturi mai mari de 25 grade Celsius.
A se ţine la întuneric, în ambalajul exterior Dacă aveţi întrebări, consultaţi personalul
medical

Producător: Nycomed Amersham

ACTOVEGIN 5% cremă
produs natural
Compoziţie: 1 g conţine: hemoderivat deproteinizat din sânge de viţel corespunzând unei
mase uscate de 2 mg, clorură de benzalkonium 0,2 mg într-o bază neiritantă.
Acţiune terapeutică: Actovegin este un extract deproteinizat din sânge de viţel. Acesta
îmbunătăţeşte utilizarea oxigenului şi creşte aportul de substanţe nutritive în celulă. Astfel,
procesele însoţite de cerinţele energetice mari, ca de exemplu vindecarea plăgilor, sunt
intensificate.
Indicaţii: Ulcer varicos şi alte ulceraţii cu suprafaţă infectată, pentru profilaxia şi
tratamentul escarelor de decubit, pentru profilaxia şi tratamentul reacţiilor provocate prin
iradiere, în general în tratamentul proceselor supurative.
Mod de administrare şi posologie: În ulceraţii: după începerea tratamentului cu
Actovegin gel 20%, se întinde în strat subţire Actovegin cremă 5%. Pentru prevenirea
escarelor de decubit: crema se aplică şi se masează pe zonele cutanate cu risc. Pentru
prevenirea reacţiilor după iradieri: crema se aplică în strat subţire după radioterapie şi în
intervalul dintre iradieri.
Contraindicaţii: Preparatul nu trebuie folosit în caz de alergie cunoscută la componentele
lui.
Efecte secundare: În cazuri rare pacienţii cu predispoziţii alergice pot dezvolta reacţii
cutanate.
Interacţiuni: Până în prezent nu se cunosc interacţiuni.
Efecte de dependenţă: Până în prezent nu se cunosc.
Precauţii speciale: În cazul în care după folosire nu se atinge rezultatul scontat, se va
apela imediat la sfatul medicului. A se verifica data expirării A se păstra medicamentul
departe de accesul copiilor.
Formă de prezentare: Tuburi conţinând 20, 30, 50 g.
Condiţii de păstrare: A nu se păstra la temperaturi mai mari decât temperatura camerei
(25 grade Celsius).

Producător: Nycomed Amersham

ACTOVEGIN 20% gel
combinaţii
Compoziţie: 1 g conţine: hemoderivat deproteinizat din sânge de viţel, corespunzând unei
mase uscate de 8 mg, propil-para hidroxibenzoat 0,25 mg, metil - para hidroxibenzoat 1,75
mg într-o bază neiritantă.
Acţiune terapeutică: Actovegin este un extract deproteinizat din sânge de viţel. Acesta
îmbunătăţeşte utilizarea oxigenului şi creşte aportul de substanţe nutritive în celulă. Astfel,
procesele însoţite de cerinţele energetice mari, ca de exemplu vindecarea plăgilor, sunt
intensificate.
Indicaţii: Arsuri prin agenţi termici, reacţii la iradieri ale pielii şi mucoaselor. Pentru
tratamentul iniţial al ulceraţiilor supurate. Premedicaţia plăgilor înaintea grefelor cutanate.
Posologie şi mod de administrare: Pentru tratamentul arsurilor termice şi al reacţiilor
datorate iradierii gelul se aplică în strat subţire. Pentru tratamentul ulceraţiilor gelul se
aplică în strat gros. Stratul de gel poate fi protejat cu o compresă acoperită de un strat
subţire de unguent de Actovegin 5% sau cu un tifon neadeziv pentru a evita lipirea de
plagă. Pansamentul trebuie schimbat zilnic, iar în cazul plăgilor supurate de câteva ori pe
zi. Tratamentul se va continua cu Actovegin cremă 5%, iar în final se va folosi Actovegin
unguent 5%.
Contraindicaţii: Preparatul nu trebuie folosit în caz de alergie cunoscută la componentele
lui.
Efecte secundare: În cazuri rare pacienţii cu predispoziţii alergice pot dezvolta reacţii
cutanate. La începutul tratamentului cu Actovegin gel 20% pot apărea ocazional dureri
locale datorită secreţiei crescute. Aceasta nu este o indicaţie de intoleranţă.
Interacţiuni: Până în prezent nu se cunosc.
Efecte de dependenţă: Până în prezent nu se cunosc.
Precauţii speciale: În cazul în care după folosire nu se atinge rezultatul scontat, se va
apela imediat la sfatul medicului. A se verifica data expirării A se păstra medicamentul
departe de accesul copiilor
Formă de prezentare: Tuburi conţinând 20, 30, 50 g.
Condiţii de păstrare: A nu se păstra la temperaturi mai mari decât temperatura camerei
(25 grade Celsius)

Producător: Nycomed Amersham

ACTOVEGIN 5% unguent
combinaţii
Compoziţie: 1 g conţine: hemoderivat deproteinizat din sânge de viţel corespunzând unei
mase uscate de 2 mg, propil para-hiroxibenzoat 0,2 mg, metil para-hidroxibenzoat 1,6 mg
într-o bază neiritantă.
Acţiune terapeutică: Actovegin este un extract deproteinizat din sânge de viţel. Acesta
îmbunătăţeşte utilizarea oxigenului şi creşte aportul de substanţe nutritive în celulă. Astfel,
procesele însoţite de cerinţele energetice mari, ca de exemplu vindecarea plăgilor, sunt
intensificate.
Indicaţii: Ulcer varicos şi alte ulceraţii cu suprafaţă infectată. Pentru profilaxia şi
tratamentul escarelor de decubit. Pentru profilaxia şi tratamentul reacţiilor provocate prin
iradiere. În general în tratamentul proceselor nesupurative.
Posologie şi mod de administrare: În ulceraţii: Actovegin unguent 5% se aplică în strat
subţire în finalul "tratamentului în trei etape", după Actovegin gel 20% şi cremă 5%. Pentru
tratamentul şi prevenirea escarelor de decubit: unguentul se masează pe zonele cutanate
expuse riscului. Pentru prevenirea reacţiilor după iradieri: unguentul este aplicat în strat
subţire după radioterapie şi în intervalul dintre iradieri.
Contraindicaţii: Preparatul nu trebuie folosit în caz de alergie cunoscută la componentele
lui.
Efecte secundare: În cazuri rare pacienţii cu predispoziţii alergice pot dezvolta reacţii
cutanate.
Interacţiuni: Până în prezent nu se cunosc.
Efecte de dependenţă: Până în prezent nu se cunosc.
Precauţii speciale: În cazul în care după folosire nu se atinge rezultatul scontat, se va
apela imediat la sfatul medicului. A se verifica data expirării A se păstra medicamentul
departe de accesul copiilor
Formă de prezentare: Tuburi conţinând 20, 30, 50 g.
Condiţii de păstrare: A nu se păstra la temperaturi mai mari decât temparatura camerei
(25 grade Celsius) Atenţie Acesta este un medicament: Medicamentul este un produs care
dăunează sănătăţii, dacă nu este utilizat conform indicaţiilor din prospect. Urmaţi strict
prescripţiile medicului şi indicaţiile de utilizare date de farmacist. Medicul şi farmacistul
sunt persoane competente medical care cunosc beneficiile şi efectele secundare ale
produsului. Urmaţi tratamentul pe întreaga perioadă prescrisă de medic. Nu repetaţi
tratamentul fără să vă consultaţi medicul.

Producător: Nycomed Amersham

ACTOVEGIN 800 gel ocular
combinaţii
Substanţă activă: Hemoderivat deproteinizat din sânge de viţel.
Forma farmaceutică: Gel.
Compoziţie: 5 g de gel conţin componente farmaceutice active: 40 mg hemoderivat
deproteinizat din sânge de viţel (masă uscată); alte componente active: 0,25 mg 2-(ethyl
mercurithio) acid benzoic-sare sodică (tiomersal) ca substanţă conservantă; alte
componente (substanţe auxiliare) celuloză carboximetil sodică, sorbito, acid lactic
Formă de prezentare: Pachete originale cu 5 mg de gel (N1). Ambalaje pentru spital cu
10 tuburi a 5 g gel. Actovegin 800 gel ocular asigură procesul de însănătoşire în afecţiunile
oculare.
Indicaţii: În arsuri chimice corneene produse de soluţii acide sau alcaline. Ulcere
corneene de etiologii variate. Inflamaţii corneene de etiologii variate (keratită buloasă şi
neuroparalitică). Premedicaţie şi postmedicaţie în transplantele corneene. Tratamentul
profilactic şi al reacţiilor provocate prin radiaţii (raze ultraviolete, raze X şi alte raze cu
lungime de undă scurtă). Arsuri termice. Defecte epiteliale corneene datorate lentilelor de
contact şi în tratamentul profilactic pe perioada de testare a lentilelor de contact. Tulburări
trofice (distrofii şi atrofii) ale ţesuturilor conjunctive, ca de exemplu atrofia ţesutului
conjunctiv la vârstnici.
Contraindicaţii: Nu se cunosc.
Precauţii: Nu are. Produsul este valabil 4 săptămâni după data desigilării. Nu lăsaţi
produsul la îndemâna copiilor
Interacţiuni: Nu se cunosc.
Posologie şi mod de administrare: În absenţa unei prescrieri speciale de către medic
aplicaţi zilnic câte o picătură de unguent în sacul conjunctival al ochiului afectat. Actovegin
800 gel ocular se aplică direct din tub în sacul conjunctival. Durata tratamentului depinde
de evoluţia bolii şi va fi stabilită de către medic. Greşeli de aplicare şi supradozare: Dacă
odată aţi aplicat prea puţin sau prea mult Actovegin, data viitoare aplicaţi exact cantitatea
prescrisă. Dacă odată uitaţi aplicarea gelului, continuaţi tratamentul prescris aplicând data
următoare cantitatea de gel recomandată. Pentru orice nelămurire consultaţi personalul
medical.
Efecte secundare: În cazuri extrem de rare, la persoanele cu predispoziţie, au apărut
reacţii alergice. Dacă apare orice reacţie secundară, informaţi medicul sau farmacistul.
Informaţii speciale: Cantitatea de aer din tub datorată procesului de producţie nu reduce
cantitatea de gel ocular înscrisă pe ambalajul original. Nu folosiţi produsul după data
expirării înscrisă pe ambalaj.

Producător: Nycomed Amersham

ACTRAPID HM
insuline

Insulina biosintetică umană este fabricată prin tehnologie ADN recombinant folosind ca
organism de producere celulele de drojdie. Această insulină este identică cu insulina
umană şi este de puritate monocomponent. Cartuşele Penfill cu suspensie de insulină sunt
prevăzute cu o bilă de sticlă care uşurează omogenizarea particulelor albe de insulină.
După agitare, aspectul lichidului este de un alb-lăptos omogen. Novo Nordisk nu este
răspunzător pentru proasta funcţionare apărută ca o consecinţă a folosirii cartuşelor Penfill
în combinaţie cu produse care nu corespund specificaţiilor sau standardelor de calitate ale
NovoPen, NovoPen II, NovoPen 1,5, NovoPen 3 şi ale acelor NovoFine. NovoLet este o
seringă de unică folosinţă încărcată cu insulină ce permite administrarea de 2-78 de unităţi
cu un increment de 2 unităţi. Seringile cu insulină de tip NovoLet sunt special proiectate
pentru utilizare împreună cu acele NovoFine.
Prezentare farmaceutică: Se prezintă sub formă de: flacoane de 10 ml, de 40 şi respectiv
100UI/ml, Penfill-uri de 1,5 şi 3 ml de 100 UI/ml şi Actrapid NovoLet 3 ml, 100 UI/ml.
Actrapid HM este o soluţie neutră de insulină biosintetică umană. Cartuşele de insulină
HM Penfill 1,5 şi respectiv 3 ml sunt fabricate special pentru a fi utilizate cu sistemele de
injectare NovoPen, NovoPen II, NovoPen 1,5 şi respectiv 3, împreună cu acele NovoFine.
Profil de acţiune: După injectarea subcutanată (valori aproximative): debut la o oră, efect
maxim: între 1-3 ore, durata acţiunii 8 ore.
Indicaţii: Diabet Zaharat.
Dozaj şi administrare: Urmaţi instrucţiunile primite de la medicul dumneavoastră privind
tipul de insulină, doza şi momentul injectării şi asiguraţi-vă că aveţi tipul şi concentraţia de
insulină prescrise. Nu schimbaţi doza sau preparatul de insulină decât la indicaţia
medicului.
Pentru a evita transmiterea unor boli, cartuşele Penfill şi NovoLet-urile se utilizează
individual. Urmaţi cu atenţie instrucţiunile de folosire ale dispozitivelor de injectare tip
NovoPen şi instrucţiunile de utilizare a NovoLet-ului.
Pompele de insulină: Datorită riscului precipitării în unele catetere de pompă, Actrapid şi
suspensiile de insulină nu se recomandă a se folosi în pompele de insulină.
Precauţii: Dacă luaţi prea multă insulină, pierdeţi o masă, sau faceţi efort fizic mai mult
decât de obicei, poate apare o reacţie la insulină (hipoglicemie). Primele simptome ale
unei reacţii la insulină pot apărea brusc şi includ: transpiraţie rece, bătăi rapide ale inimii,
nervozitate sau tremurături. Aceste simptome pot fi înlăturate dacă luaţi imediat zahăr sau
un produs îndulcit cu zahăr. Deci, purtaţi întotdeauna la dumneavoastră câteva bucăţele
de zahăr sau dulciuri. Rudele şi colegii dumneavoastră de muncă apropiaţi trebuie să ştie
că sunteţi diabetic şi cum vă pot ajuta dacă aveţi o reacţie severă la insulină. Ei trebuie să
ştie că unei persoane inconştiente nu trebuie să i se dea nimic de mâncat sau de băut
(deoarece este posibilă înnecarea), ci trebuie întoarsă pe o parte şi solicitat imediat ajutor
medical. Revenirea din starea de inconştienţă poate fi grăbită prin injectarea de glucagon
care poate fi administrat de către o rudă sau un prieten care a fost instruit(ă) să-l
folosească. Dacă vi se injectează glucagon, trebuie deasemenea să vi se dea zahăr sau
glucoză pe gură de îndată ce v-aţi recăpătat conştienţa. În cazul unei supradoze de
insulină, pe lângă glucagon vi se poate administra glucoză intravenos de către medicul
dumneavoastră. Consultaţi-vă medicul dacă aţi avut reacţii repetate la insulină, sau o
reacţie care a dus la inconştienţă, deoarece poate fi necesară o modificare a dozei de
insulină. Dacă hipoglicemia severă nu este tratată, poate cauza afecţiune cerebrală
temporară sau permanentă şi moarte. Cetoacidoza diabetică este o stare în care zahărul
din sânge este de obicei foarte crescut. Aceasta este o afecţiune foarte serioasă care
poate apare dacă luaţi mai puţină insulină decât aveţi nevoie. Aceasta se poate întâmpla
datorită unui necesar de insulină crescut în timpul unei boli sau infecţii, neglijării dietei,
omiterii dozelor de insulină sau injectării unei doze mai mici de insulină decât cea
prescrisă de medicul dumneavoastră. O cetoacidoză în curs de dezvoltare va fi evidenţiată
de testele de urină care arată mari cantităţi de zahăr şi cetone. Simptomele ca sete,
cantităţi mari de urină, pierderea apetitului, oboseală, piele uscată, şi respiraţie adâncă şi
rapidă apar în mod gradat, de obicei de-a lungul unei perioade de câteva ore sau zile.
Dacă recunoaşteţi aceste simptome, consultaţi-vă imediat medicul. Dacă aceste simptome
nu sunt tratate, ele pot duce la comă diabetică şi moarte.
Interacţiuni: Unele medicamente influenţează necesarul de insulină. De aceea, dacă luaţi
orice altă medicaţie, vă rugăm să vă consultaţi medicul.
Condiţii de păstrare: Flacoanele de insulină, cartuşele Penfill şi NovoLet-urile trebuie
depozitate în ambalajul lor de carton la o temperatură cuprinsă între 2 - 8 grade Celsius,
de preferat în frigider (nu lângă compartimentul de congelare). Nu trebuie expuse la
lumina soarelui sau la temperaturi extreme. Flaconul în curs de folosire poate fi ţinut la
temperatura camerei (max 25 grade Celsius), timp de 6 săptămâni. Cartuşele Penfill pot fi
ţinute în NovoPen sau pot fi purtate la dumneavoastră ca rezervă, maxim o lună, iar
NovoLet-urile pot fi transportate sau folosite după deschidere de asemenea timp de o
lună. Cartuşele Penfill şi NovoLet-urile în uz nu se păstrează în frigider. Nu lăsaţi insulina
la îndemâna copiilor. Notă: Soluţiile de insulină nu trebuie folosite dacă nu sunt limpezi ca
apa şi incolore. Nu folosiţi niciodată insulina după data expirării tipărită pe ambalaj.

Producător: Novo Nordisk

ACTRAPID MC
insuline
Prezentare farmaceutică: Flacon de 10 ml, de 40 şi respectiv 100 UI/ml; soluţie neutră de
insulină porcină monocomponentă (MC).
Profil de acţiune: După injectarea subcutanată (valori aproximative): debut la o oră, efect
maxim: între prima şi a treia oră, durata acţiunii 8 ore.
Indicaţii: Diabet Zaharat.
Dozaj şi administrare: Urmaţi instrucţiunile primite de la medicul dumneavoastră privind
tipul de insulină, doza şi momentul injectării şi asiguraţi-vă că aveţi tipul şi concentraţia de
insulină prescrise. Nu schimbaţi doza sau preparatul de insulină decât la indicaţia
medicului.
Pompele de insulină: Datorită riscului precipitării în unele catetere de pompă, Actrapid şi
suspensiile de insulină nu se recomandă a se folosi în pompele de insulină.
Precauţii: Dacă luaţi prea multă insulină, pierdeţi o masă, sau faceţi efort fizic mai mult
decât de obicei, poate apare o reacţie la insulină (hipoglicemie). Primele simptome ale
unei reacţii la insulină pot apărea brusc şi includ: transpiraţie rece, bătăi rapide ale inimii,
nervozitate sau tremurături. Aceste simptome pot fi înlăturate dacă luaţi imediat zahăr sau
un produs îndulcit cu zahăr. Deci, purtaţi întotdeauna la dumneavoastră câteva bucăţele
de zahăr sau dulciuri. Rudele şi colegii dumneavoastră de muncă apropiaţi trebuie să ştie
că sunteţi diabetic şi cum vă pot ajuta dacă aveţi o reacţie severă la insulină. Ei trebuie să
ştie că unei persoane inconştiente nu trebuie să i se dea nimic de mâncat sau de băut
(deoarece este posibilă înnecarea), ci trebuie întoarsă pe o parte şi solicitat imediat ajutor
medical. Revenirea din starea de inconştienţă poate fi grăbită prin injectarea de glucagon
care poate fi administrat de către o rudă sau un prieten care a fost instruit(ă) să-l
folosească. Dacă vi se injectează glucagon, trebuie deasemenea să vi se dea zahăr sau
glucoză pe gură de îndată ce v-aţi recăpătat conştienţa. În cazul unei supradoze de
insulină, pe lângă glucagon vi se poate administra glucoză intravenos de către medicul
dumneavoastră. Consultaţi-vă medicul dacă aţi avut reacţii repetate la insulină, sau o
reacţie care a dus la inconştienţă, deoarece poate fi necesară o modificare a dozei de
insulină. Dacă hipoglicemia severă nu este tratată, poate cauza afecţiune cerebrală
temporară sau permanentă şi moarte. Cetoacidoza diabetică este o stare în care zahărul
din sânge este de obicei foarte crescut. Aceasta este o afecţiune foarte serioasă care
poate apare dacă luaţi mai puţină insulină decât aveţi nevoie. Aceasta se poate întâmpla
datorită unui necesar de insulină crescut în timpul unei boli sau infecţii, neglijării dietei,
omiterii dozelor de insulină sau injectării unei doze mai mici de insulină decât cea
prescrisă de medicul dumneavoastră. O cetoacidoză în curs de dezvoltare va fi evidenţiată
de testele de urină care arată mari cantităţi de zahăr şi cetone. Simptomele ca sete,
cantităţi mari de urină, pierderea apetitului, oboseală, piele uscată, şi respiraţie adâncă şi
rapidă apar în mod gradat, de obicei de-a lungul unei perioade de câteva ore sau zile.
Dacă recunoaşteţi aceste simptome, consultaţi-vă imediat medicul. Dacă aceste simptome
nu sunt tratate, ele pot duce la comă diabetică şi moarte.
Interacţiuni: Unele medicamente influenţează necesarul de insulină. De aceea, dacă luaţi
orice altă medicaţie, vă rugăm să vă consultaţi medicul.
Condiţii de păstrare: Flacoanele de insulină trebuie depozitate în ambalajul lor de carton
la o temperatură cuprinsă între 2 - 8 grade Celsius, de preferat în frigider (nu lângă
compartimentul de congelare). Nu trebuie expuse la lumina soarelui sau la temperaturi
extreme. Flaconul în curs de folosire poate fi ţinut la temperatura camerei (max 25 grade
Celsius), timp de 6 săptămâni. Nu lăsaţi insulina la îndemâna copiilor. Notă: Soluţiile de
insulină nu trebuie folosite dacă nu sunt limpezi ca apa şi incolore. Nu folosiţi niciodată
insulina după data expirării tipărită pe ambalaj.

Producător: Novo Nordisk

ADALAT
nifedipinum
Compoziţie: 1 capsulă Adalat conţine 10 mg nifedipină. Excipienţi: gelatină, glicerol,
polietilenglicol 400, ulei de mentă, apă distilată, zaharină sodică, galben orange FCF (E
110/C.I. 15985), dioxid de titan (E171/C.I.77891).
Proprietăţi: Nifedipina este un antagonist de calciu de tip 1,4 - dihidropiridinic. Antagoniştii
de calciu reduc influxul transmembranar al ionilor de calciu prin canalele lente de calciu în
celulă. Nifedipina acţionează în special asupra musculaturii netede din peretele
coronarelor şi arterelor periferice. La nivelul cordului, nifedipina dilată coronarele, în
special vasele de largă conductanţă chiar şi la nivelul segmentelor din zonele parţial
stenozate. Nifedipina reduce tonusul musculaturii netede vasculare la nivelul coronarelor
şi previne vasospasmul. Rezultatul este creşterea fluxului sanguin poststenotic şi un aport
crescut de oxigen. În paralel, nifedipina reduce necesarul de oxigen, scăzând rezistenţa
periferică (postsarcina). În tratamentul de lungă durată, nifedipina poate preveni
dezvoltarea unor noi leziuni aterosclerotice la nivelul coronarelor. Nifedipina reduce
tonusul musculaturii netede la nivelul arteriolelor, scăzând rezistenţa periferică şi, în
consecinţă, tensiunea arterială. La începutul tratamentului poate exista o creştere reflexă,
tranzitorie a ritmului cardiac şi astfel a volumului cardiac pe minut. Totuşi, această creştere
nu compensează vasodilataţia. Nifedipina creşte excreţia sodiului şi apei atât în
tratamentul pe termen scurt cât şi pe termen lung. Scăderea tensiunii este pronunţată în
special în cazul pacienţilor hipertensivi. În sindromul Raynaud, nifedipina poate preveni
sau reduce vasospasmul la nivelul degetelor.
Indicaţii: Tratamentul afecţiunilor coronare: angina cronică stabilă (angină de efort);
angină vasospastică (angină Prinzmetal, angină instabilă). Tratamentul hipertensiunii.
Tratamentul crizei hipertensive. Tratamentul sindromului Raynaud (primar şi secundar).
Contraindicaţii: Hipersensibilitate cunoscută la nifedipină; şoc cardiogen; combinaţia cu
rifampicina (deoarece, datorită inducţiei enzimatice se pot obţine niveluri plasmatice
necorespunzătoare de nifedipină; în infarctul miocardic acut inclusiv în primele 8 zile după
infarctul miocardic.
Sarcină şi alăptare: Nifedipina este contraindicată pe tot parcursul sarcinii. Administrarea
concomitentă a sulfatului de magneziu i.v. gravidelor a demonstrat apariţia blocajului
neuromuscular. Nifedipina trece în laptele matern şi, datorită faptului că nu se cunosc
posibilele efecte asupra sugarilor, alăptarea trebuie întreruptă dacă tratamentul cu
nifedipină devine necesar. Fertilitate: În cazuri izolate, în tehnica de fertilizare in vitro,
antagoniştii de calciu ca nifedipina au fost asociaţi cu transformări biochimice reversibile la
nivelul secţiunii spermatozoidale centrale care pot conduce la reducerea funcţiei
spermatice. Antagoniştii de calciu de tipul nifedipinei pot fi consideraţi ca o posibilă
explicaţie a eşecurilor tehnicilor de fertilizare in vitro în cazul bărbaţilor trataţi cu nifedipină
care nu reuşesc să procreeze prin aceste tehnici.
Precauţii speciale: În cazul pacienţilor cu hipotensiune marcată (presiune sistolică mai
mică de 90 mm Hg), în cazul unor tulburări cardiace manifeste şi în cazul unor stenoze
aortice grave; ca şi în cazul altor substanţe vasoactive, crizele de angină pot apare foarte
rar la începutul tratamentului cu nifedipină. Apariţia infarctului a fost descrisă în cazuri
izolate, nefiind posibilă distingerea de cursul natural al maladiei. În cazul pacienţilor cu
funcţie hepatică diminuată, este necesară o monitorizare atentă şi în cazurile grave este
necesară o reducere a dozei.
Reacţii adverse: Observate la mai mult de 1% din pacienţi: cefalee, eritem facial sau
cutanat cu senzaţie de căldură (eritromelalgie) pot apare, în special la începutul
tratamentului; palpitaţii şi edem gambier datorită vasodilataţiei; vertij, astenie; disconfort
gastrointestinal (greaţă, senzaţie de saturaţie, diaree, constipaţie). Observate la mai puţin
de 1% din pacienţi: tahicardie, dispnee, mialgii, tremor, nervozitate, scăderea tensiunii
arteriale; reacţii cutanate: prurit, urticarie, exantem. Observate la mai puţin de 0,1% dintre
pacienţi: ginecomastie la bărbaţii vârstnici după tratament de lungă durată (dispare
complet la încetarea administrării nifedipinei). Poate apare şi hiperplazie gingivală, numai
după terapie îndelungată (dispare după întreruperea tratamentului). În cazuri izolate:
hiperglicemie iniţială şi o modificare uşoară, tranzitorie a percepţiei optice; o creştere a
diurezei, care poate fi de dorit la hipertensivi; tulburări ale funcţiei hepatice (creşteri ale
transaminazelor, colestază intrahepatică); dermatită exfoliativă, dermatită fotosensibilă,
reacţii sistemice alergice, purpură, agranulocitoză (se remite după întreruperea
tratamentului); episoade sincopale, datorită scăderii tensiunii; în timpul tratamentului cu
nifedipină al anginei pectorale stabile, pot apare dureri în regiunea precordială (în anumite
circumstanţe simptome de tip angină pectorală) la 30 min după administrare. La pacienţii
dializaţi, cu hipertensiune gravă şi hipovolemie, poate apărea o scădere drastică a
tensiunii datorită vasodilataţiei. Notă pentru şoferi: Reacţiile la tratament, variază în
intensitate la fiecare persoană şi pot modifica clar capacitatea de a conduce sau de a
utiliza maşini, în special la începutul tratamentului, la schimbarea medicaţiei şi în
combinaţie cu alcoolul.
Interacţiuni: Efectul hipotensiv al nifedipinei poate fi potenţat de alte antihipertensive; la
administrarea simultană a nifedipinei cu beta-blocante, pacientul trebuie monitorizat,
datorită posibilităţii apariţiei unei hipotensiuni drastice; administrarea simultană a
nifedipinei şi a digoxinei poate duce la un clearance scăzut al digoxinei determinând
creşterea nivelului plasmatic al acesteia, de aceea doza de glicozid va fi adaptată în
funcţie de concentraţia plasmatică; la administrarea simultană a nifedipinei şi chinidinei, au
fost observate niveluri scăzute ale chinidinei, care necesită reajustarea dozei; cimetidina
creşte nivelul nifedipinei plasmatice şi îi poate potenţa efectul antihipertensiv; rifampicina
accentuează eficacitatea nifedipinei, de aceea este contraindicată administrarea
concomitentă a acestora; diltiazemul scade clearance-ul nifedipinei. O ajustare simultană
a celor două produse trebuie făcută cu precauţie şi va fi luată în considerare o reducere a
dozei de nifedipină; sucul de grapefruit administrat concomitent inhibă metabolismul
nifedipinei determinând concentraţii crescute care pot provoca accentuarea efectului
hipotensiv al produsului; nifedipina poate creşte în mod fals valorile spectrofotometrice ale
acidului vanil-mandelic urinar. Totuşi, măsurătorile cu cromatografia lichidă de înaltă
presiune nu sunt afectate.
Mod de administrare: Doza obişnuită trebuie introdusă progresiv. Adaptarea dozei este
recomandată pentru hipertensivii cu afecţiuni grave cerebrovasculare. Pacienţii cu funcţie
hepatică afectată necesită monitorizare şi, în cazurile grave, este necesară reducerea
dozei.
Următoarele doze sunt recomandate la adulţi:
Afecţiuni coronariene:
Angină pectorală cronică stabilă (angina de efort) 1 capsulă x 3 ori pe zi (3x10 mg/zi)
Angină pectorală vasospastică (angina Prinzmetal, angină 1 capsulă x 3 ori pe zi(3 x 10 mg/zi)
instabilă)

Dacă sunt necesare doze mai mari, doza zilnică trebuie crescută treptat la 6 x 20 mg/zi.
Hipertensiune: 1 capsulă x 3 ori pe zi (3 x 10 mg/zi)
Crize hipertensive 1 capsulă (10 mg) ca doză unică

În funcţie de valorile TA, se poate administra o doză adiţională de 10 mg (1 capsulă de

Adalat după 30 min)
 Sindromul Raynaud 1 capsulă x 3 pe zi (3 x 10 mg/zi)

Administrare: Capsulele sunt în general înghiţite cu puţin lichid, independent de mese.

Ingerarea de hrană simultan poate determina întârzierea absorbţiei. În caz de crize
hipertensive, capsulele se mestecă şi se înghit imediat. La doze de 20 mg de Adalat,
trebuie să existe cel puţin 2 h interval între doze. Medicul va stabili durata tratamentului.
Datorită acţiunii pronunţate antiischemice şi antihipertensive, doza de Adalat trebuie
scăzută treptat, în special când se folosesc doze mari. Adalat nu trebuie folosit după
expirarea datei de valabilitate. Nifedipina este extrem de fotosensibilă. Sub formă de
capsule, nifedipina este protejată. Totuşi, capsulele nu trebuie scoase din folie decât la
folosirea imediată.
Prezentare: Cutii cu 30 şi 50 capsule.

Producător: Bayer AG
ADALAT retard
nifedipinum
Compoziţie: 1 comprimat Adalat retard conţine 20 mg nifedipină. Alte componente:
hidroxipropilmetilceluloză, lactoză, polietilenglicol 4000, stearat de magneziu, amidon,
celuloză microcristalină, polisorbat 80, oxid de fier roşu (E172/C.I.77491), dioxid de titan
(E171/C.I.77891).
Proprietăţi: Nifedipina este un antagonist de calciu de tip 1,4 - dihidropiridinic. Antagoniştii
de calciu reduc influxul transmembranar al ionilor de calciu prin canalele lente în celulele
musculare ale coroanelor şi arterelor periferice. La nivelul cordului, nifedipina dilată
coronarele, în special vasele de largă conductanţă chiar şi la nivelul segmentelor din
zonele parţial stenozate. Nifedipina reduce tonusul musculaturii netede vasculare la nivelul
coronarelor şi previne vasospasmul. Rezultatul final este un flux sanguin poststenotic
crescut şi o aprovizionare crescută cu oxigen. În paralel, nifedipina reduce necesarul de
oxigen, prin scăderea rezistenţei periferice. În tratamentul de lungă durată, nifedipina
poate preveni dezvoltarea unor leziuni aterosclerotice la nivelul coronarelor. Nifedipina
reduce tonusul musculaturii netede la nivelul arteriolelor, scăzând rezistenţa periferică şi,
în consecinţă, tensiunea arterială. La începutul tratamentului poate exista o creştere
reflexă, tranzitorie a ritmului cardiac. Totuşi, această creştere nu este suficientă pentru a
compensa vasodilataţia. Nifedipina creşte excreţia sodiului şi apei atât în tratamentul pe
termen scurt cât şi pe termen lung. Scăderea tensiunii este pronunţată îndeosebi în cazul
pacienţilor hipertensivi. În sindromul Raynaud, nifedipina poate preveni sau reduce
vasospasmul la nivelul degetelor.
Indicaţii: Tratamentul afecţiunilor coronariene: angina cronică stabilă (angina de efort).
Tratamentul hipertensiunii.
Contraindicaţii: Hipersensibilitate cunoscută la nifedipină; şoc cardiogen; în combinaţie
cu rifampicina deoarece datorită inducţiei enzimatice se pot obţine niveluri plasmatice
necorespunzătoare de nifedipină. În infarctul miocardic acut inclusiv în primele 8 zile după
infarctul miocardic.
Sarcină şi alăptare: Nifedipina este contraindicată pe tot parcursul sarcinii. Administrarea
concomitentă a sulfatului de magneziu i.v. gravidelor a demonstrat apariţia blocajului
neuromuscular. Nifedipina trece în laptele matern şi datorită faptului că nu se cunosc
posibilele efecte asupra sugarilor, alăptarea trebuie întreruptă dacă tratamentul cu
nifedipină devine necesar. Fertilitate: În cazuri izolate, în tehnica de fertilizare in vitro,
antagoniştii de calciu ca nifedipina au fost asociaţi cu transformări biochimice reversibile la
nivelul secţiunii spermatozoidale centrale care pot provoca reducerea funcţiei spermatice.
Antagoniştii de calciu de tipul nifedipinei pot fi consideraţi ca o posibilă explicaţie a
eşecurilor tehnicilor de fertilizare in vitro în cazul bărbaţilor trataţi cu nifedipină care nu
reuşesc să procreeze prin aceste tehnici.
Precauţii speciale: În cazul pacienţilor cu hipotensiune marcată (presiune sistolică mai
mică de 90 mm Hg), în cazul unor tulburări cardiace manifeste şi în cazul unor stenoze
aortice grave; ca şi în cazul altor substanţe vasoactive, pot apare atacuri de angină foarte
rar la începutul tratamentului cu nifedipină. Apariţia infarctului a fost descrisă în cazuri
izolate, nefiind posibilă distingerea de cursul natural al maladiei. În cazul pacienţilor cu
funcţie hepatică diminuată, este necesară o monitorizare atentă şi în cazurile grave este
necesară o reducere a dozei.
Reacţii adverse: Observate la mai mult de 1% din pacienţi: cefalee, eritem facial sau
cutanat cu senzaţie de căldură (eritromelalgie) pot apare, în special la începutul
tratamentului; palpitaţii şi edem gambier datorită vasodilataţiei; vertij, astenie; disconfort
gastrointestinal (greaţă, senzaţie de saturaţie, diaree, constipaţie). Observate la mai puţin
de 1% din pacienţi: tahicardie, dispnee, mialgie, tremor, nervozitate, parestezie, scăderea
tensiunii arteriale; reacţii cutanate: prurit, urticarie, exantem. Observate la mai puţin de
0,1% din pacienţi: ginecomastie la barbaţii vârstnici după tratament de lungă durată, dar
care se remite complet la încetarea administrării nifedipinei. Poate apare şi hiperplazie
gingivală, numai după terapie îndelungată, care se remite complet după întreruperea
tratamentului. În cazuri izolate: hiperglicemie iniţială şi o schimbare uşoară, tranzitorie în
percepţia optică; o creştere a diurezei, care poate fi de dorit la hipertensivi; tulburări ale
funcţiei hepatice (creşteri ale transaminazelor, colestază intrahepatică); dermatită
exfoliativă, dermatită fotosensibilă, reacţii sistemice alergice, purpură, agranulocitoză
(dispare după întreruperea tratamentului); episoade sincopale, datorită scăderii tensiunii;
în timpul tratamentului anginei pectorale stabile cu nifedipină, pot apare dureri în regiunea
precordială (în anumite circumstanţe simptome de tip angină pectorală) la 30 min după
administrare; la pacienţii dializaţi, cu hipertensiune gravă şi hipovolemie, poate apărea o
scădere drastică a tensiunii datorită vasodilataţiei. Notă pentru şoferi: Reacţiile la
tratament, care variază în intensitate la fiecare persoană pot modifica clar capacitatea de a
conduce sau de a utiliza maşini, în special la începutul tratamentului, la schimbarea
medicaţiei şi în combinaţie cu alcoolul.
Interacţiuni: Efectul hipotensiv al nifedipinei poate fi potenţat de alte antihipertensive; la
administrarea simultană a nifedipinei cu beta-blocante, pacientul trebuie monitorizat,
datorită posibilităţii apariţiei unei hipotensiuni drastice; administrarea simultană a
nifedipinei şi a digoxinei poate conduce la un clearance scăzut al digoxinei şi o creştere a
nivelului plasmatic al digoxinei. Pacientul trebuie să facă periodic analize pentru a detecta
supradozarea digoxinei, iar dacă este necesar, doza de glicozid trebuie redusă ţinând cont
de concentraţia plasmatică a digoxinei. La administrarea simultană a nifedipinei şi
chinidinei, au fost observate niveluri scăzute ale chinidinei şi a fost necesară reajustarea
dozei; cimetidina creşte nivelul nifedipinei plasmatice şi poate potenţa efectul
antihipertensiv; rifampicina accentuează eficacitatea nifedipinei. Este contraindicată
administrarea nifedipinei în combinaţie cu rifampicina; diltiazemul scade clearance-ul
nifedipinei. O administrare concomitentă a celor două produse trebuie făcută cu precauţie
şi trebuie luată în considerare o reducere a dozei de nifedipină; sucul de grapefruit
administrat concomitent, inhibă metabolismul nifedipinei, rezultând concentraţii crescute
plasmatice, care pot provoca accentuarea reducerii tensiunii; nifedipina poate creşte în
mod fals valorile spectrofotometrice ale acidului urinar, vanilil-mandelic. Totuşi,
măsurătorile cu cromatografia lichidă de înaltă presiune nu sunt afectate.
Mod de administrare: Doza obişnuită trebuie introdusă gradat. Adaptarea dozei este
recomandată la hipertensivii cu afecţiuni grave cerebrovasculare. Pacienţii cu funcţie
hepatică afectată necesită monitorizare, şi în cazurile grave este necesară reducerea
dozei.
Următoarele doze sunt recomandate la adulţi:
Afecţiuni coronariene:
Angină pectorală cronică stabilă (angina de 1 comprimat retard x 2 ori pe zi (2x20 mg/zi)
efort)
Hipertensiune: 1 comprimat retard x 2 ori pe zi (2x20 mg/zi)
Crize hipertensive 1 capsulă (10 mg) ca doză unică
Doza zilnică poate fi crescută la 2x40 mg/zi
Administrare: Comprimatele sunt in general înghiţite cu puţin lichid, independent de
mese. Ingerarea simultană de hrană poate determina întârzierea absorbţiei. În caz de
crize hipertensive, comprimatele se mestecă şi se înghit imediat. La doze de 20 mg de
Adalat retard, trebuie să existe un interval de aproximativ 12 h între doze dar nu mai mic
de 4 h. Medicul va stabili durata tratamentului. Datorită acţiunii pronunţate antiischemice şi
antihipertensive, doza de Adalat retard trebuie scăzută treptat, în special când se folosesc
doze mari. Adalat retard nu trebuie folosit după expirarea datei de valabilitate. Nifedipina
este extrem de fotosensibilă. Sub formă de comprimate, nifedipina este protejată de
lumină. Totuşi, comprimatele nu trebuie scoase din folie decât în momentul folosirii
imediate.
Prezentare: Cutii cu 20 şi 50 comprimate.

Producător: Bayer AG
ADDAMEL N, soluţie aditivă
combinaţii
Compoziţie: 1 ml conţine: clorură de crom 5,33 mcg, clorură de cupru 0,34 mg, clorură
de fier 0,54 mg, clorură de mangan 99,0 mcg, molibdat de sodiu 4,85 mcg, selenit de
sodiu 10,5 mcg, clorură de zinc 1,36 mg, iodură de potasiu 16,6 mcg, fluorură de sodiu
0,21 mg, sorbitol 300 mg, acid clorhidric până la pH 2,2, apă pentru injecţii până la 1 ml.
Se adaugă în soluţiile perfuzabile.
Proprietăţi: Addamel N este o soluţie aproape incoloră conţinând substanţe minerale ce
se adaugă în soluţiile perfuzabile. La o fiolă de 10 ml au fost adăugate următoarele
cantităţi: Cr3+ 0,2 micromoli, Cu2+ 20 micromoli, Fe3+ 20 micromoli, Mn2+ 5 micromoli,
MoO42- 0,2 micromoli, SeO32- 0,4 micromoli, Zn2+ 100 micromoli, F- 50 micromoli, I- 1
micromol. Conţinutul unei fiole suplineşte necesarul pentru o zi de Cr, Cu, Fe, Mn, Mo, Se,
Zn, F şi I la adulţi cu cereri bazale până la moderat crescute. Osmolalitatea este în jur de
1900 mOsm/kg apă, pH 2,2.
Indicaţii: Addamel N este indicat ca supliment în nutriţia intravenoasă la adulţi pentru a
satisface cererile de electroliţi.
Contraindicaţii: Intoleranţă la fructoză.
Precauţii: Addamel N trebuie folosit cu precauţie la pacienţii cu afectarea funcţiei renale
sau/şi biliare când excreţia electroliţilor poate fi semnificativ scăzută.
Sarcină şi alăptare: În timpul administrării Addamel N nu s-au făcut studii pe reproducere
animală sau investigaţii clinice la pacientele însărcinate. Oricum necesarul de electroliţi al
unei femei gravide este acelaşi sau uşor crescut comparativ cu cel al femeilor
neînsărcinate. Nu se prevăd reacţii adverse în timpul administrării Addamel N la femeile
însărcinate.
Dozare şi mod de administrare: Nu se administrează nediluat. Doza zilnică recomandată
de Addamel N la pacienţii cu un necesar fiziologic sau uşor crescut este de 10 ml (o fiolă).
Compatibilitate: La o soluţie de 1000 ml Vamin Glucoza, Vamin 14, Vamin 14 fără
electroliţi, Vamin 18 fără electroliţi, glucoză soluţie 55 mg/ml-600 mg/ml în flacoane de
sticlă şi glucoză soluţie 55 mg/ml-500 mg/ml în pungi de plastic se pot adăuga până la 20
ml Addamel N. Adăugarea Addamel N trebuie făcută aseptic. Datorită riscului de
contaminare soluţia finală trebuie folosită în 24 de ore. Adăugarea altor medicamente
trebuie evitată datorită riscului incompatibilităţii.
Condiţii de păstrare: A se ţine la temperaturi sub 25 grade Celsius. Ambalaj: Fiole de 10
ml, câte 10 într-o cutie.

Producător: Pharmacia & Upjohn

ADENOCOR
adenosinum
Descriere: Adenocor este o soluţie sterilă pentru administrare intravenoasă condiţionată
în flacoane de sticlă transparentă. Fiecare flacon conţine 6 mg Adenosină în 2 ml soluţie
clorură de sodiu 0,9% m/v în apă distilată pentru preparate injectabile Ph. Eur.
Utilizare în scop terapeutic: Conversia rapidă la ritm sinusal a tahicardiilor paroxistice
supraventriculare, inclusiv a celor asociate cu fascicule accesorii (sindrom Wolff-
Parkinson-White).
Utilizare în scop diagnostic: Ajută la diagnosticul diferenţial al tahicardiilor cu complexe
largi sau înguste. Cu toate că Adenocor nu are eficacitate în conversia flutter-ului atrial,
fibrilaţiei atriale sau a tahicardiei ventriculare la ritm sinusal, întârzierea conducerii AV
ajută la diagnosticul activităţii atriale. Sensibilizarea investigaţiilor electrofiziologice
intracavitare.
Mod de acţiune: Adenocor administrat intravenos rapid întârzie conducerea prin nodul
AV. Această acţiune poate întrerupe circuitele de reintrare care implică nodul AV şi
restabili ritmul sinusal normal la pacienţii cu tahicardie supraventriculară paroxistică. Odată
circuitul întrerupt, tahicardia încetează şi ritmul sinusal normal este restabilit. Prin
întârzierea conducerii AV, activitatea atrială este mai uşor de evaluat pe înregistrările ECG
şi prin aceasta Adenocor poate ajuta la diagnosticul diferenţial al tahicardiilor cu complexe
largi sau înguste. Adenocor poate fi utilizat în studiile electrofiziologice pentru a determina
situsul blocului AV, sau pentru a determina, în unele cazuri de preexcitaţie, dacă
conducerea are loc pe o cale accesorie sau via nodul AV.
Doze şi administrare: Adenocor este destinat utilizării în spital, numai sub monitorizare şi
cu echipament de resuscitare cardiorespiratorie disponibil pentru utilizare imediată.
Trebuie administrat prin injectare i.v. rapidă, în bolus, conform schemei de dozare
crescătoare de mai jos. Pentru a fi sigur că soluţia pătrunde în circulaţia sistemică,
administraţi direct într-o venă sau într-o linie venoasă. Dacă se administrează într-o linie
venoasă, trebuie injectat cât mai proximal posibil, şi urmat de un jet salin rapid. Adenocor
trebuie folosit numai dacă există facilităţi pentru monitorizare cardiacă. La pacienţii care
dezvoltă bloc AV de grad înalt la o anumită doză, nu se vor mai administra doze
superioare.
Doze terapeutice: Adulţi: Doza iniţială: 3 mg în bolus intravenos (în 2 sec). A doua doză:
Dacă prima doză nu a condus la suprimarea tahicardiei supraventriculare în primele 1
până la 2 minute, 6 mg trebuie administrate, de asemenea, în bolus intravenos. A treia
doză: Dacă a doua doză nu a condus la suprimarea tahicardiei supraventriculare în
primele 1 până la 2 minute, 12 mg trebuie administrate, de asemenea, în bolus intravenos.
Nu sunt recomandate doze adiţionale sau mai înalte. Copii: Nu s-au întreprins studii
pediatrice controlate. Studiile necontrolate publicate arată că Adenozina are efecte
similare la adulţi şi copii; dozele eficace pentru copii au fost cuprinse între 0,0375 mg/kg
corp şi 0,25 mg/kg corp. Vârstnici: Vezi recomandările de dozare şi administrare pentru
adulţi. Doze pentru utilizarea în scop diagnostic: Schema de dozare ascendentă de mai
sus trebuie utilizată până când se obţin suficiente informaţii pentru diagnostic.
Contraindicaţii: Adenocor este contraindicat la pacienţii care suferă de: bloc AV de grad
doi sau trei (cu excepţia pacienţilor cu un pace-maker artificial în funcţiune); boala nodului
sinusal-sick sinus syndrome - (cu excepţia pacienţilor cu un pace-maker artificial în
funcţiune); astm. Avertizări: Pacienţii cu fibrilaţie sau flutter atrial şi un fascicul accesoriu
pot dezvolta conducere crescută pe traiectul by-pass. Insuficienţa renală sau hepatică nu
modifică eficacitatea Adenocor-ului, întrucât nici rinichiul şi nici ficatul nu sunt implicate în
degradarea adenozinei exogene.
Efecte adverse: Flush-ul facial, dispnea, bronhospasmul, senzaţia de constricţie toracică
şi greaţa, apar în mod obişnuit. Mai rar observate sunt: senzaţie de disconfort; transpiraţii;
palpitaţii; hiperventilaţie; presiune cefalică; teamă; înceţoşarea vederii; senzaţii de arsură;
bradicardie; asistolie; dureri toracice; cefalee; vertij; greutate în braţe; dureri de braţe,
spate şi gât; gust metalic. Aceste efecte adverse au fost uşoare, de scurtă durată (de
obicei mai puţin de 1 minut) şi în general bine tolerate de pacienţi. A fost raportată
bradicardie severă şi unii pacienţi au necesitat pacing temporar. Efectele Adenocor-ului nu
sunt blocate de atropină. La momentul conversiei la ritmul sinusal normal, ECG poate
înregistra contracţii ventriculare premature, contracţii atriale premature, bradicardie
sinusală, tahicardie sinusală, pauze sinusale şi/sau bloc atrioventricular. Bradicardia
indusă predispune la tulburări ale excitabilităţii ventriculare, inclusiv fibrilaţie ventriculară,
ce justifică recomandările date la “Doze şi administrare”.
Interacţiuni medicamentoase: Dipiridamolul, un cunoscut inhibitor al recaptării
Adenozinei, poate potenţa acţiunea Adenocor-ului. Au fost raportate asistolii consecutive
administrării concomitente. Se sugerează că Adenocor nu trebuie administrat pacienţilor
care primesc Dipiridamol; dacă utilizarea Adenocor-ului este esenţială, dozele trebuie
reduse de 4 ori (e.g. doza iniţială este 0,5 până la 1,0 mg). Teofilina şi alte xantine de tip
cafeină sunt cunoscute ca inhibitori puternici ai adenozinei. Adenocor poate interacţiona
cu alte medicamente care afectează conducerea cardiacă.
Sarcină: Adenozina este o substanţă prezentă în mod natural în toate celulele
organismului, în diferite forme, deci nici un efect asupra fetusului nu este de aşteptat. În
absenţa dovezilor că nu are efecte dăunătoare asupra fetusului, Adenocor trebuie folosit în
timpul sarcinii numai dacă este absolut necesar.
Supradozare: Nu a fost raportat nici un caz de supradozare. Întrucât semiviaţa adenozinei
în sânge este foarte scurtă, durata oricărui efect advers datorat supradozării este, cu mare
probabilitate, limitată.
Precauţii farmaceutice: Nu se păstrează la frigider. Orice cantitate neutilizată imediat
după deschiderea fiolei, trebuie aruncată.
Formă de prezentare: Cutii din carton cu 6 flacoane. Valabilitate: Nu folosiţi după data
limită inscripţionată pe ambalaj.

Producător: Sanofi Winthrop

ADENOSTOP
plante
Prezentare farmaceutică: Soluţie pentru uz intern conţinând extract fluid de herba Xanthii
şi herba Xanthii spinosi (flacon cu 100 ml).
Acţiune terapeutică: Au fost descrise acţiuni anticongestivă-antiinflamatorie, cicatrizantă,
antiseptică; poate favoriza involuţia adenomului de prostată şi poate atenua infecţiile
urinare.
Indicaţii: Adenom de prostată, infecţii urinare cronice (ca medicaţie adjuvantă).
Mod de administrare: Intern, câte 40-45 picături de 2 ori/zi, timp de 6 luni, se continuă
eventual cu 40-45 picături o dată/zi, încă 3-4 luni; se administrează cu 1/2 oră înainte de
masă, picăturile se pun în puţină apă, apoi se ingeră încă un pahar cu apă.
Contraindicaţii: Insuficienţă corticosuprarenală (poate favoriza reţinerea de potasiu);
prudenţă sub tratament digitalic (eventual se ajustează doza de tonicardiac).

Producător: Biofarm
ADIPAT DE K + Mg
combinaţii
Prezentare farmaceutică: Comprimate conţinând adipat de magneziu 180 mg şi adipat
de potasiu 111 mg (cutie cu 30 buc.).
Acţiune terapeutică: Aport de magneziu şi potasiu - la un comprimat 0,75 mmol Mg2+ şi
1 mmol K+; ameliorează metabolismul miocardic, scade excitabilitatea crescută a inimii şi
micşorează riscul aritmiilor ectopice.
Indicaţii: Ca medicaţie adjuvantă în boala coronariană, aritmii ectopice şi în intoxicaţia
digitalică.
Mod de administrare: Oral, câte 1-2 comprimate (dizolvat în puţină apă, după mese) de 3
ori/zi.
Reacţii adverse şi Contraindicaţii: Aceleaşi ca pentru Aspacardin.

Producător: Apogepha
ADIURETIN
desmopresinum
Prezentare farmaceutică: Flacon picător conţinând 5 ml soluţie apoasă de desmopresină
acetat 0,1% (0,1 mg/ml).
Acţiune terapeutică: Analog sintetic al hormonului antidiuretic natural, creşte reabsorbţia
apei libere din tubii renali distali, scăzând clearance-ul apei libere şi crescând
osmolaritatea urinei; acţiunea antidiuretică este puternică, activitatea presorie este slabă,
efectul este de lungă durată.
Indicaţii: Diabet insipid neurogen - ca medicaţie de substituţie; pentru combaterea
poliuriei şi polidipsiei temporare, după traumatisme craniene şi intervenţii chirurgicale în
regiunea hipofizară.
Mod de administrare: Instilaţie nazală, câte 1-4 picături de 1-2 ori/zi în funcţie de gradul
de poliurie şi sete.
Reacţii adverse: Rareori iritaţia mucoasei nazale, cefalee, conjunctivită.
Contraindicaţii: Alergie specifică; cardiopatia ischemică şi epilepsia sunt contraindicaţii
relative; prudenţă în timpul sarcinii, în eclampsie şi alte situaţii în care trebuie evitată
creşterea presiunii arteriale; prudenţă la copii (restricţie lichidiană). Nu se administrează
înainte şi în timpul anesteziei cu ciclopropan; efectul antidiuretic poate fi potenţat de
clorpropamidă, clofibrat, carbamazepină.

Producător: Leciva
ADRENALINĂ
epinephrinum
Prezentare farmaceutică: Fiole a 1 ml soluţie apoasă injectabilă conţinând epinefrină hcl.
1 mg (cutie cu 100 buc.); soluţie pentru uz intern conţinând epinefrină hcl. 1 mg/ml sau 20
picături (flac. cu 20 ml).
Acţiune terapeutică: Dozele terapeutice diminuează congestia şi edemul mucoaselor
(prin vasoconstricţie şi micşorarea permeabilităţii capilare), stimulează inima şi cresc uşor
presiunea sistolică, au acţiune bronhodilatatoare; local provoacă vasoconstricţie şi poate
opri hemoragiile capilare. Efectele se datoresc acţiunii simpatomimetice directe (stimulare
alfa- şi beta-adrenergică).
Indicaţii: Urgenţe alergice - şoc anafilactic, angioedem laringian; stop cardiac (prin
asistolie ventriculară); accesul de astm bronşic; hemoragii capilare la suprafaţă (în
aplicaţie locală); se asociază anestezicelor locale vasodilatatoare (procaină, lidocaină)
pentru a le prelungi acţiunea şi a le diminua toxicitatea generală.
Mod de administrare: În şocul anafilactic, intravenos lent şi cu multă prudenţă 0,1-0,5 mg
(0,1-0,5 ml din fiolă), diluate cu 10 ml soluţie salină izotonă; dacă nu este posibil, se
injectează intramuscular 0,5-1 mg (1/2-1 fiolă) sau se administrează perlingual 1 mg (20
picături din soluţia pentru uz intern sau o fiolă). În sincopa cardiacă, intravenos lent 0,5-1
mg (1/2-1 fiolă), eventual repetat după 1-15 minute; dacă nu este posibil, se injectează în
cavitatea inimii aceeaşi doză. În astmul bronşic, subcutanat 0,3 mg (0,3 ml din fiolă),
eventual repetat la 20 de minute (cel mult 2-3 doze). În aplicaţii locale, ca hemostatic,
soluţie 1/100 000-1/2 000; asociat anestezicelor locale, în soluţie 1/200.000-1/20.000.
Reacţii adverse: Palpitaţii, tahicardie, aritmii ectopice, dureri anginoase, anxietate,
nelinişte, slăbiciune, ameţeli, cefalee, parestezii în extremităţi, creşterea glicemiei. Injecţiile
intravenoase sunt periculoase (prudenţă multă).
Contraindicaţii: Hipertensiune arterială, boli miocardice, cardiopatie ischemică, tahicardie
şi aritmii ectopice, ateroscleroză, cord pulmonar, hipertiroidism, feocromocitom, glaucom
cu unghi îngust, adenom de prostată cu retenţie de urină, insuficienţă renală severă;
prudenţă la diabetici, în stările de hipercalcemie şi hipokaliemie. Nu se administrează în
timpul anesteziei cu ciclopropan şi halotan (aritmii grave); prudenţă când se asociază cu
atropina, în anestezie; antidepresivele triciclice şi guanetidina cresc acţiunile
simpatomimetice (prudenţă în dozarea adrenalinei sau se evită). Epinefrina are un indice
terapeutic mic, de aceea trebuie folosită numai la indicaţia medicului şi sub control
medical; contraindicaţiile sunt relative în condiţii de urgenţă, care pun viaţa în pericol.
Simpatomimeticele sunt considerate substanţe dopante (interzise la sportivi).

Producător: Terapia
ADRENOSTAZIN
carbazochromi salicylas
Prezentare farmaceutică: Fiole a 5 ml soluţie apoasă injectabilă conţinând carbazocromă
1,5 mg (cutie cu 5 buc.).
Acţiune terapeutică: Hemostatic prin creşterea rezistenţei capilare.
Indicaţii: Profilaxia şi tratamentul stărilor hemoragice prin fragilitate capilară: purpură
idiopatică, hemoragii retiniene, telangiectazie familială, epistaxis, hemoptizii; pre- şi
postoperator în chirurgia otorinolaringologică, în intervenţiile pe prostată şi în alte
intervenţii chirurgicale.
Mod de administrare: Intramuscular, 1-3 fiole.
Reacţii adverse: Injecţia este dureroasă.
Contraindicaţii: Nu se foloseşte (este ineficace) în hemoragiile masive prin ruptură de
vase mari; nu se injectează în aceeaşi seringă cu vitamina C (incompatibilitate).

Producător: Terapia
ADRIBLASTINA dizolvare rapidă
doxorubicinum
Acţiune terapeutică: Adriblastina (doxorubicin hidroclorid sau adriamycin hidroclorid) este
un antibiotic din grupa antraciclinelor antiblastice, izolat de laboratoarele de cercetare
Farmitalia, pe culturile de Streptomyces peucetius var. caesius. Adriblastina dizolvare
rapidă conţine doxorubicin hidroclorid sub formă de pulbere liofilizată (excipient: lactoză şi
hidroxibenzoat de metil), solubilă în apă sau în soluţie fiziologică.
Activitate biologică: Mecanismul de acţiune al Adriblastina este legat de capacitatea
antibioticului de a se lega cu ADN şi de a inhiba sinteza acizilor nucleici. Din studiile
efectuate pe culturi celulare, s-a demonstrat penetrarea rapidă a antibioticului în interiorul
celulei şi localizarea sa preferenţială la nivelul cromatinei perinucleare. De asemenea, a
fost pusă în evidenţă o inhibiţie rapidă a sintezei acizilor nucleici şi a activităţii mitotice cu
apariţia de aberaţii cromozomiale. Studiile efectuate pe animale au pus în evidenţă faptul
că Adriblastina este activă pe un mare număr de tumori experimentale, că exercită o
acţiune imunosupresivă şi că induce o serie de efecte toxice cum ar fi: cardiotoxicitate la
iepuri şi şoareci, atrofie testiculară la şoareci şi câini, mielosupresie la toate speciile de
animale tratate.
Farmacologie clinică: Studiile farmacocinetice efectuate pe Adriblastina marcată, după
administrarea pe cale venoasă, au evidenţiat o reducere rapidă a nivelelor plasmatice ale
antibioticului, însoţită de o excreţie urinară lentă şi biliară. Acest fenomen este atribuit
probabil fixării medicamentului la nivelul ţesuturilor. Eliminarea urinară, urmărită prin
metode de detecţie fluorimetrică, atinge după 5 zile aproximativ 5% din doza administrată;
excreţia biliară reprezentând calea majoră de eliminare, atinge după 7 zile 40-50% din
doza administrată. O diminuare a funcţiilor hepatice antrenează o excreţie mai lentă a
medicamentului şi, în consecinţă, o acumulare a acestuia în plasmă şi ţesuturi.
Adriblastina nu trece bariera hemato-encefalică.
Indicaţii: Adriblastina a permis o regresie a diverselor maladii neoplazice, cum ar fi:
carcinoamele de sân, de plămân, de vezică, de tiroidă, de ovar; osteosarcoame şi
sarcoame ale ţesuturilor moi, limfoame Hodgkin şi non-Hodgkin, neuroblastoame, tumoare
Wilms, leucemii acute limfoblastice, leucemii acute mieloblastice. Adriblastina administrată
pe cale intravezicală a dat rezultate pozitive pentru tumorile superficiale de vezică, fie
după rezecţia transuretrală (tratament adjuvant), fie ca tratament propriu-zis. Rezultatele
pozitive au fost obţinute astfel şi în alte forme de tumori solide, dar studiul este încă limitat
pentru a justifica indicaţiile specifice.
Contraindicaţii: Chimioterapia cu Adriblastina este contraindicată la pacienţii prezentând
mielosupresie indusă de tratament chimioterapic anterior sau radioterapie, precum şi la
pacienţii trataţi deja cu doze cumulative complete de Adriblastina sau de Daunoblastina (a
se vedea "Precauţii"). Adriblastina nu este recomandată la pacienţii cu cardiopatie, cu
cardiopatii grave recente sau dobândite, în ciuda faptului că nu sunt încă disponibile date
asupra importanţei factorului de risc, referitor la cardiotoxicitatea indusă de Adriblastina.
Terapia intravezicală topică este contraindicată la pacienţii cu tumori vezicale şi restricţii
uretrale, obstruând cateterismul uretral sau infecţii ale căilor urinare, rezistente la
tratamente uzuale. Hipersensibilitatea la parahidroxi-benzoat de metil este una din
contraindicaţii.
Administrare: Calea intravenoasă: Ca agent unic antineoplazic doza de Adriblastina
recomandată la adult este de 60-75 mg/m2 de suprafaţă corporală şi va fi administrată prin
injecţie intravenoasă la intervale de 21 zile în condiţiile în care parametrii hematomedulari
o permit. Doza inferioară (60 mg/m2) este recomandată la pacienţii care din cauza vârstei
avansate, a terapiilor precedente sau a infiltraţiilor neoplazice au o rezervă medulară
redusă. Doza de 60-75 mg/m2 poate fi administrată fie într-o singură injecţie, fie fracţionat
în 2-3 zile consecutive. În pediatrie, în mod special este recomandată o posologie
alternativă de 30 mg/m2/zi, i.v., timp de 3 zile consecutive, acest ciclu repetându-se la 4
săptămâni. Doza totală de Adriblastina administrată pe cale intravenoasă, independent de
schema de administrare nu trebuie să depăşească 550 mg/m2 de suprafaţă corporală (a
se vedea "Precauţii"). Adriblastina este de asemenea folosită extensiv în polichimioterapie
la doze uzuale de 25-50 mg/m2, la intervale de 3-4 săptămâni, în asociere cu alţi agenţi
dotaţi cu acţiune mielodepresivă, iar la doze de 60-75 mg/m2 în cazul în care este
asociată cu alte medicamente lipsite de toxicitate medulară. În caz de insuficienţă hepatică
se reduce doza de Adriblastina în scopul evitării creşterii toxicităţii globale. Ca regulă
generală, dacă concentraţiile de bilirubină se ridică la aproximativ 1,2-3 mg% şi retenţia de
bromsulfonftaleină (BSP) la 9-15%, se recomandă administrarea a jumătate din doza
normală de Adriblastina. Dacă nivelele de bilirubinemie şi retenţia de BSP sunt şi mai
crescute, atunci se va administra un sfert din doza normală. Ţinând cont de excreţia
urinară scăzută a Adriblastina, o insuficienţă moderată a funcţiei renale nu necesită
modificarea dozei unice. Calea intravezicală: Doza recomandată pentru tratamentul topic
intravezical: 30-50 mg pe instilaţie ce vor fi administrate în cicluri variabile de la 1
săptămână până la 1 lună. Medicul va adapta fiecărui caz ritmul de administrare şi durata
terapiei în funcţie de scopul tratamentului, adjuvant sau terapeutic. Restricţiile referitoare
la administrarea Adriblastina pe cale intravenoasă nu se aplică în cazul administrării pe
cale intravezicală, absorbţia şi trecerea medicamentului în circulaţia generală fiind forte
limitate.
Precauţii: În timpul primului ciclu de tratament se impune o supraveghere atentă şi
frecventă a pacientului. Dat fiind faptul că s-a observat o incidenţă crescută a depresiei
medulare, o urmărire atentă a leucocitelor, eritrocitelor şi trombocitelor este indispensabilă.
Urmărind schema uzuală de dozare, leucopenia este în general tranzitorie, atingând
valoarea sa minimă în zilele a 10-a şi a 14-a de la începerea tratamentului şi se regăsesc
în general valori normale către ziua a 21-a. Înainte de începerea tratamentului şi eventual
în timpul acestuia este recomandat să se efectueze examene de laborator de rutină (GOT,
GPT, fosfataza alcalină, bilirubina, BSP), pentru a controla funcţia hepatică. O atenţie
particulară se va acorda cardiotoxicităţii Adriblastina. Extrem de scăzut (mai mic de 1%),
sub dozele cumulative de 550 g/m2 de suprafaţă corporală, riscul apariţiei insuficienţei
cardiace creşte considerabil dacă se depăşeşte doza limită recomandată. Această limită
pare să fie atinsă pentru o doză inferioară la subiecţii supuşi iradierii la nivelul zonei
mediastinale (400 mg/m2). În consecinţă doza totală de Adriblastina va fi definită pentru
fiecare pacient, ţinând cont de eventualele tratamente concomitente cu potenţial
cardiotoxic (tratamentul cu Ciclofosfamidă şi Daunoblastină, de exemplu). Insuficienţa
cardiacă poate să apară câteva săptămâni după sfârşitul tratamentului cu Adriblastina şi
nu răspunde la tratamentele medicamentoase sau fizice tradiţionale. A se efectua ECG
înainte şi după fiecare ciclu de tratament. Apariţia alterărilor de traseu ECG (aplatizarea
sau inversinea undei T, depresia traiectului ST, manifestare de aritmii) nu duc în mod
necesar la suspendarea tratamentului. În schimb reducerea voltajului la nivelul
complexului QRS semnalează în mod specific riscul de cardiotoxicitate. Continuarea
tratamentului trebuie reconsiderat atent ţinând cont de riscurile leziunilor cardiace
ireversibile. Pe de altă parte, se va lua în considerare că insuficienţa cardiacă poate
surveni ca urmare a unei doze cumulative ridicate, fără a fi semnală prin alterări ECG. În
acest moment nu există informaţii suficiente relative efectului acestui medicament asupra
fertilităţii feminine şi masculine, asupra acţiunii teratogene sau nocive la foetus. Totuşi,
date experimentale ce evidenţiază că Adriblastina poate reduce vitalitatea foetusului, fac
ca acest produs să fie evitat în timpul sarcinii. La fel ca majoritatea medicamentelor
anticanceroase şi imunodepresive, Adriblastina are un efect cancerigen la animalele
plasate în condiţii experimentale speciale. Adriblastina poate să provoace o colorare în
roşu a urinei până la 1-2 zile de la administrare. În scopul evitării contactului soluţiei de
Adriblastina cu pielea, se recomandă personalului predispus manipulării medicamentului
de a utiliza mănuşi de protecţie. În caz de contact accidental, se va proceda imediat la o
spălare atentă cu apă şi săpun. Acordaţi o atenţie specială administrărilor de Adriblastina
pe cale intravezicală. Se recomandă spălarea atentă a regiunilor periuretrale fie în cursul
administrării, fie după evacuarea soluţiei terapeutice din vezică.
Reacţii adverse: Calea intravenoasă: Cele două reacţii adverse mai importante sunt:
mielosupresia şi cardiotoxicitatea (a se vedea "Precauţii"). Alopecia reprezintă simptomul
colateral cel mai frecvent care se manifestă în aproximativ 85% din cazurile tratate. În
acelaşi timp, s-a observat o stagnare a creşterii bărbii la bărbaţi, reversibilă la sfârşitul
tratamentului. Stomatita se poate manifesta la aproximativ 5-10 zile de la începerea
tratamentului, şi se caracterizează prin zone de eroziune dureroasă, localizate preferenţial
la nivelul mucoasei sublinguale sau pe marginile laterale ale limbii. Riscul este mult mai
ridicat dacă schema posologică prevede administrarea de Adriblastina timp de 3 zile
consecutive. Pot apărea tulburări ale aparatului gastrointestinal, cum ar fi greaţă, vomă şi
diaree. Leziuni tisulare severe, inclusiv necroza, pot surveni dacă are loc o extravazare a
Adriblastina în timpul administrării; au fost semnalate scleroze venoase mai ales în cazul
venelor mici sau atunci când aceeaşi venă este folosită pentru administrări repetate.
Calea intravezicală: Pot surveni următoarele reacţii adverse: hematurie, arsuri vezicale şi
uretrale, disurie, stangurie, polakiurie. Aceste simptome sunt în general limitate şi de
scurtă durată.
Mod de administrare: Adriblastina dizolvare rapidă nu este activă pe cale orală şi nu va fi
administrată pe cale intramusculară sau intratecală. Administrarea se efectuează prin
injectare intravenoasă şi, în cazul tratamentului locoregional al tumorilor, prin perfuzii
lente, intra-arteriale, sau pe cale topică intravezicală cu ajutorul unui cateter. Este de
preferat să se facă injecţia intravenoasă în tubulatura unei perfuzii de soluţie fiziologică în
curs, asigurându-se ca acul să fie bine introdus în venă. Această tehnică reduce pericolul
de extravazare a medicamentului şi permite spălarea venei la sfârşitul administrării.
Adriblastina dizolvare rapidă nu trebuie combinată cu heparina deoarece aceste două
medicamente prezintă o incompatibilitate chimică şi în anumite proporţii ele formează
precipitat. Adriblastina dizolvare rapidă poate fi utilizată de asemenea în asociere cu alte
chimioterapice antitumorale; este absolut neindicat să se combine mai multe medicamente
în aceeaşi seringă. Pentru tratamentul intravezical, Adriblastina dizolvare rapidă trebuie
dizolvată în apă pentru preparate injectabile la temperatura ambiantă. Concentraţia
indicată este de 1 mg/ml.
Formă de prezentare: Flacon conţinând 10 mg de doxorubicin clorhidrat sub formă de
pulbere liofilizată (ce va fi dizolvat în 5 ml ser fiziologic pentru preparatele injectabile).
Flacon conţinând 50 mg de doxorubicin clorhidrat sub formă de pudră liofilizată (ce va fi
dizolvat în 25 ml ser fiziologic). Soluţiile se pot conserva, ferite de lumină, timp de 24 de
ore la temperatura ambiantă, sau timp de 48 de ore la o temperatură cuprinsă între +4 şi
+10 grade Celsius.

Producător: Sindan în colaborare cu Pharmacia &

Upjohn Producător: Sindan

ADRIBLASTINĂ RD
doxorubicinum
Descriere: Adriblastina (Doxorubicin hidroclorid sau adriamycin Upjohn hidroclorid) este
un antibiotic din grupa antraciclinelor antiblastice izolat de laboratoarele de cercetare
Pharmacia & Upjohn, izolat din culturile de Streptomyces peucetius var. caesius.
Adriblastina RD conţine doxorubicin hidroclorid sub formă de pulbere liofilizată (excipient
lactoză şi metilhidroxibenzoat) solubilă în apă sau în soluţie fiziologică.
Activitate biologică: Mecanismul de acţiune al Adriblastina este legat de capacitatea
antibioticului de a se lega cu ADN şi de a inhiba sinteza acizilor nucleici. Din studiile
efectuate pe culturi celulare s-a demonstrat penetrarea rapidă a antibioticului în interiorul
celulei şi localizarea sa preferenţială la nivelul cromatinei perinucleare. De asemeni, a fost
pusă în evidenţă o inhibiţie rapidă a sintezei acizilor nucleici şi a activităţii mitotice cu
apariţia de aberaţii cromozomiale. Studiile efectuate pe animale au pus în evidenţă faptul
că Adriblastina este activă pe un mare număr de tumori experimentale şi are o acţiune
imunosupresivă. De asemenea induce o serie de efecte toxice cum ar fi cardiotoxicitate la
iepuri şi şobolani, atrofie testiculară la şobolani şi câini, mielosupresie la toate speciile de
animale testate.
Farmacologie clinică: Studiile farmacocinetice au arătat că administrarea intravenoasă
de Adriblastină marcată este urmată de o reducere rapidă a nivelului plasmatic, însoţită de
o excreţie lentă urinară şi biliară. Acest fenomen este atribuit probabil fixării
medicamentului la nivelul ţesuturilor. Eliminarea urinară, determinată prin metode
fluorimetrice, reprezintă 5% din doza administrată 5 zile; excreţia biliară, reprezentând
calea principală de eliminare, este de 40-50% din doza administrată 7 zile. Afectarea
funcţiilor hepatice determină o excreţie mai lentă a medicamentului şi, în consecinţă, o
acumulare a acestuia în plasmă şi ţesuturi. Adriblastina nu trece bariera hemato-
encefalică.
Indicaţii: Adriblastina a fost folosită cu succes pentru regresia diverselor maladii
neoplazice cum ar fi: carcinoamele de sân, de plămân, de vezică, de tiroidă, de ovar;
osteosarcoame şi sarcoame ale ţesuturilor moi, limfoame Hodgkin şi non-Hodgkin,
neuroblastoame, tumoare Wilms, leucemii acute limfoblastice, leucemii acute
mieloblastice. Adriblastina administrată pe cale intravezicală a dat rezultate pozitive în
tumorile superficiale de vezică, fie după rezecţia transuretrală (ca profilaxie), fie ca
tratament propriu-zis. Rezultatele pozitive au fost obţinute astfel şi în alte forme de tumori
solide, dar studiul acestora este în prezent prea limitat pentru a justifica indicaţiile
specifice.
Contraindicaţii: Tratamentul cu Adriblastină este contraindicat la pacienţii prezentând
mielosupresie indusă de chimioterapie sau radioterapie anterioară, precum şi la pacienţii
deja trataţi cu dozele cumulative recomandate de Adriblastina sau de Daunoblastină (a se
vedea “Recomandări”). Adriblastina nu este recomandată la pacienţii cu cardiopatii
prezente sau în antecedente, în ciuda faptului că nu sunt încă disponibile date asupra
importanţei factorului de risc referitor la cardiotoxicitatea indusă de Adriblastină. Terapia
intravezicală locală este contraindicată la pacienţii cu tumori vezicale complicate cu
stricturi uretrale care împiedică cateterismul uretral sau cu infecţii ale căilor urinare
rezistente la tratamentele uzuale. Hipersensibilitatea la hidroxibenzoat este una din
contraindicaţii.
Administrare: Cale intravenoasă: Ca agent unic antineoplazic doza de Adriblastină
recomandată la adult este de 60-75 mg/m2 de suprafaţă corporală şi va fi administrată prin
injecţie intravenoasă la intervale de trei săptămâni în funcţie de rezervele măduvei osoase.
Doza inferioară (60 mg/m2) este recomandată la pacienţii care din cauza vârstei avansate,
a terapiilor precedente sau a infiltraţiilor neoplazice medulare au o rezervă medulară
inadecvată. Doza de 60-75 mg/m2 poate fi administrată fie într-o singură injecţie, fie
fracţionat în 2-3 zile consecutive. În pediatrie, în mod specific este recomandată o doză de
30 mg/m2 pe zi i.v. timp de 3 zile consecutive, acest ciclu repetându-se la 4 săptămâni.
Doza cumulativă de Adriblastină administrată pe cale intravenoasă, independent de
schema de administrare nu trebuie să depăşească 550 mg/m2 de suprafaţă corporală (a
se vedea “Recomandări”). Adriblastina este de asemeni folosită extensiv în cure de
polichimioterapie la doze uzuale de 25-50 mg/m2 la intervale de 3-4 săptămâni, în
asociere cu alţi agenţi cu acţiune mielosupresivă, iar la doze de 60-75 mg/m2 în cazul în
care este asociată cu medicamente lipsite de toxicitate medulară. În caz de alterare
hepatică se reduce doza de Adriblastină pentru a evita creşterea toxicităţii globale. Ca
regulă generală, atunci când concentraţiile de bilirubină se ridică la aproximativ 1,2-3 mg%
şi retenţia BSP este 9-15%, se recomandă jumătate din doza normală de Adriblastină.
Dacă nivelele de bilirubinemie şi retenţia de BSP sunt şi mai crescute, atunci se va
administra un sfert din doza normală. inând cont de excreţia urinară scăzută a
Adriblastina, afectarea moderată a funcţiei renale nu necesită modificarea dozei
administrate. Cale intravezicală: Doza recomandată pentru tratamentul local intravezical:
30-50 mg pe instilaţie ce vor fi administrate în cicluri variabile de la 1 săptămână până la 1
lună. Medicul va adapta fiecărui caz ritmul de administrare şi durata terapiei în funcţie de
scopul tratamentului, profilactic sau terapeutic. Problemele ce pot apărea la administrarea
de Adriblastină pe cale intravenoasă nu se aplică în cazul administrării pe cale
intravezicală, absorbţia şi trecerea medicamentului în circulaţia generală fiind foarte
limitate.
Recomandări: În timpul primului ciclu de tratament se impune o supraveghere atentă şi
frecventă a pacientului. Deoarece depresia medulară apare cu o incidenţă crescută, este
necesară o monitorizare atentă a leucocitelor, eritrocitelor şi trombocitelor. Urmărind
schema normală de dozare, leucopenia este în general tranzitorie, atingând valoarea sa
minimă în zilele a 10-a şi a 14-a de la începerea tratamentului cu o restabilire la valori
normale către ziua a 21-a. Înainte de începerea tratamentului şi posibil în timpul acestuia
se recomandă efectuarea unor examene de laborator de rutină (GOT, GPT, fosfataza
alcalină, bilirubina, BSP), pentru a controla funcţia hepatică. O atenţie particulară se va
acorda cardiotoxicităţii Adriblastina. Deşi riscul de insuficienţă cardiacă este foarte scăzut
(<1%), când doza cumulativă este sub 550 mg/m2, acest risc creşte considerabil dacă se
depăşeşte doza limită recomandată. Această limită este mai mică (400 mg/m2) la pacienţii
cu radioterapie la nivelul zonei mediastinale. În consecinţă, doza totală de Adriblastină
administrată fiecărui pacient trebuie să ţină cont de tratamentele anterioare sau
concomitente cu medicamente cu potenţial cardiotoxic cum sunt ciclofosfamidă şi
daunoblastină. Insuficienţa cardiacă poate apărea câteva săptămâni după sfârşitul
tratamentului cu Adriblastină şi nu răspunde la tratamentul de suport cardiac convenţional.
Se recomandă efectuarea EKG înainte şi după fiecare ciclu de tratament. Modificări EKG
cum sunt aplatizarea sau inversiunea undei T, depresia intervalului ST sau aritmii nu
înseamnă că tratamentul cu Adriblastină trebuie întrerupt. În schimb reducerea voltajului
complexului QRS semnalează în mod specific riscul de cardiotoxicitate. Continuarea
tratamentului trebuie reconsiderată atent ţinând cont de riscurile leziunilor cardiace
ireversibile. Insuficienţa cardiacă poate surveni ca urmare a unei doze cumulative ridicate,
fără a fi semnalată prin modificări EKG. Posibilele efecte adverse ale Adriblastina asupra
fertilităţii masculine şi feminine, teratogenitatea sa precum şi eventualele efecte nocive
asupra fătului nu au fost încă evaluate adecvat. Totuşi, date experimentale sugerează că
Adriblastina reduce vitalitatea fetală şi de aceea acest produs trebuie evitat în timpul
sarcinii. La fel ca majoritatea medicamentelor anticanceroase şi imunosupresive,
Adriblastina are un efect cancerigen la animale în condiţii experimentale speciale.
Adriblastina poate să provoace o colorare în roşu a urinei 1-2 zile de la administrare.
Pentru a evita contactul soluţiei de Adriblastină cu pielea, se recomandă personalului care
utilizează medicamentul să poarte mănuşi de protecţie. În caz de contact accidental, se va
proceda imediat la o spălare atentă cu apă şi săpun. Se va acorda o atenţie specială în
cazul administrării Adriblastinei intravezical: regiunea periuretrală se spală atent atât în
timpul instilaţiei cât şi după eliminarea soluţiei din vezică.
Reacţii adverse: Cale intravenoasă: Cele două reacţii adverse mai importante sunt:
mielosupresia şi cardiotoxicitatea (a se vedea “Precauţii”). Alopecia reprezintă reacţia
adversă cea mai frecventă şi apare în aproximativ 85% din cazurile tratate. La bărbaţi este
acompaniată de oprirea creşterii bărbii, reversibilă la sfârşitul tratamentului. Stomatita
poate apărea la aproximativ 5-10 zile de la începerea tratamentului, şi se caracterizează
prin zone de eroziune dureroasă, localizate preferenţial la nivelul mucoasei sublinguale
sau pe marginile laterale ale limbii. Schema de tratament care prevede administrarea de
Adriblastină timp de 3 zile consecutive determină o mai mare incidenţă şi severitate a
stomatitei. Pot apărea tulburări ale aparatului gastro-intestinal cum ar fi greaţa, voma şi
diareea. Leziuni tisulare severe, inclusiv necroza, pot surveni dacă are loc o extravazare a
Adriblastina în timpul administrării; au fost semnalate scleroze venoase mai ales în cazul
venelor mici sau atunci când aceeaşi venă este folosită pentru administrări repetate (vezi
“Precauţii”). Cale intravezicală: Pot apărea următoarele reacţii adverse: hematurie, arsuri
vezicale şi uretrale, disurie, tenesme, polakiurie. Aceste simptome sunt în general limitate
şi de scurtă durată. În cazuri foarte rare la pacienţii trataţi cu epirubicină în combinaţie cu
alţi agenţi antitumorali inhibitori ai AND s-a raportat apariţia unei leucemii acute cu sau
fără faza preleucemică. Aceste leucemii pot avea perioade scurte de latenţă.
Mod de administrare: Adriblastina RD nu este activă pe cale orală şi nu se administrează
pe cale intramusculară sau intratecală. Administrarea se face numai prin injectare
intravenoasă şi, în cazul tratamentului loco-regional al tumorilor, prin perfuzii lente
intraarteriale, sau pe cale intravezicală cu ajutorul unui cateter. Se recomandă ca
administrarea intravenoasă să fie făcută prin intermediul unei perfuzii de soluţie fiziologică
în curs, asigurându-se ca acul să fie bine introdus în venă. Această tehnică reduce
pericolul de extravazare a medicamentului şi permite spălarea venei la sfârşitul
administrării. Adriblastina RD nu trebuie combinată cu heparina deoarece pot precipita.
Adriblastina RD poate fi utilizată de asemeni în asociere cu alte chimioterapice
antitumorale, dar nu se vor combina mai multe medicamente în aceeaşi seringă. Pentru
tratamentul intravezical, Adriblastina RD trebuie dizolvată în apa pentru preparate
injectabile la temperatura camerei. Concentraţia indicată este de 1 mg/ml.
Formă de prezentare: Fiecare flacon conţine 10 mg de doxorubicin clorhidrat sub formă
de pudră liofilizată şi este însoţit de o fiolă conţinând 5 ml apă pentru preparate injectabile.
Fiecare flacon conţine 50 mg doxorubicin clorhidrat sub formă de pudră liofilizată ce se va
dizolva în 25 ml de soluţie fiziologică. Soluţiile se pot conserva, protejate de lumină, timp
de 24 ore la temperatura camerei, sau timp de 48 ore la o temperatură cuprinsă între +4 şi
+10 grade Celsius.

Producător: Pharmacia & Upjohn

ADVANCED FORMULA multiple vitamins + minerals
vitamine
Multivitamine şi multiminerale formulă complexă
Compoziţie:
Vitamina A (acetat) 4000 IU
Beta caroten (pro-vitamina A) 1000 IU
Vitamina C (acid ascorbic) 75 mg
Vitamina D3 (colecalciferol) 400 IU
Vitamina E(dl-alfa tocoferol acetat) 30 IU
Vitamina K1 (fitonadiona) 50 mcg
Vitamina B1 (thiamina) 2 mg
Vitamina B2 (riboflavina) 2 mg
Vitamina B3 (niacinamida) 20 mg
Vitamina B5 (acid pantotenic) 10 mg
Vitamina B6 (pyridoxina) 2 mg
Vitamina B12 (cianocobalamina) 6 mcg
Inozitol 25 mg
Acid folic 400 mcg
Biotină 60 mcg
Complex bioflavnoid citric 50 mg
Hesperidin complex 25 mg
Extract de Ginseng coreean 25 mg
Selenium (selenat de sodiu) 50 mcg
Magneziu (oxid) 50 mg
Cupru (sulfat) 1 mg
Mangan (sulfat) 1 mg
Fier (fumarat) 9 mg
Calciu (carbonat şi fosfat de calciu dibazic) 100 mg
Fosfor (fosfat de calciu dibazic) 20 mg
Iodură de potasiu 150 mcg
Zinc (oxid) 15 mg
Potasiu (clorură) 25 mcg
Crom (picolinat) 50 mcg
Molibden (molibdat de sodiu) 50 mcg
Vanadium (metavanadat de sodiu) 50 mcg
Bor (calciu borgluconat) 100 mcg
Colină bitartrat 25 mg
Acid para-aminobenzoic 5 mg
Rutin 25 mg
Ghimbir uscat 25 mg

Acţiune: Formula complexă cu 36 componente (16 vitamine, 15 minerale, Ginseng

coreean, bioelemente bioflavonoide, Ghimbir), în doze bine echilibrate, ce asigură 100%
din necesarul zilnic atât în condiţii normale cât şi în stări carenţiale sau de consum
excesiv. Intervine în metabolismul intermediar al hidraţilor de carbon, lipidelor şi
proteinelor. Stimulează sinteza colagenului, regenerarea şi menţinerea integrităţii şi
funcţionalităţii epiteliilor, neuronilor, fibrelor musculare şi ţesutului osos. Creşte imunitatea
organismului. Are acţiune antioxidantă, neutralizând radicalii liberi nocivi organismului.
Previne apariţia tulburărilor coronariene, a cancerului şi a cataractei. Ghimbirul- stomahic,
carminativ, favorizează absorbţia vitaminelor şi mineralelor. Ginsengul este un fitogeriatric
cu acţiune tonic generală şi stimulent centrală (psihotonic), energizant şi adaptogen.
Indicaţii: Oboseală, epuizare fizică sau nervoasă, stres, convalescenţă, boli infecţioase,
boli hepatice, osteoporoză, distrofii ale ţesuturilor cutanate, neoplasme, anemii, carenţe
nutritive, regimuri alimentare dezechilibrate sau restrictive; consum exagerat de alcool,
celor care lucrează în medii poluate sau cu radiaţii, fumătorilor; pentru ameliorarea stării
generale la persoane de vârsta a treia şi menţinerea unui tonus ridicat; pentru susţinerea
biologică a efortului fizic (sportivi), a efortului intelectual (elevi, studenţi).
Mod de administrare: Adulţi: o tabletă pe zi după masă ca supliment alimentar. n
tratamente după sfatul medicului.
Contraindicaţii: Copii şi diabetici/ hipoglicemici.
Precauţii: A nu se depăşi doza stabilită În timpul sarcinii şi alăptării, cereţi sfatul medicului
înainte de administrare. A se feri de accesul copiilor
Efecte adverse: Nu există pentru dozele prescrise.
Condiţii de păstrare: Se păstrează bine închis, la loc răcoros, ferit de lumină şi umiditate.
Formă de prezentare: Flacon cu 30 de tablete.

Producător:Cosmo Pharm Inc

ADVANTAN
methylprednisolonum
Acţiune terapeutică: Corticoid pentru uz dermatologic extern.
Indicaţii: Eczemă endogenă (dermatita atopică, neurodermatita), eczemă de contact,
degenerativă, dishidrotică, eczemă vulgară, eczemă la copii.
Compoziţie: 1 g cremă, unguent sau unguent gras conţine 1 mg (0,1%) metilprednisolon
aceponat.
Contraindicaţii: Procese cutanate specifice tuberculoase sau sifilitice, boli virale. În
situaţia unei femei gravide sau în alăptare, indicaţiile clinice pentru tratamentul cu
Advantan trebuie bine apreciate, iar avantajul bine cântărit în raport cu riscul. În special
trebuie evitată folosirea produsului pe suprafeţe întinse şi timp îndelungat.
Efecte secundare: În cazuri izolate, sub tratament pot apărea simptome locale ca: prurit,
arsură, eritem sau vezicule. Ca şi după alţi corticoizi aplicaţi local, în unele cazuri rare pot
apărea efecte secundare ca: foliculită, hipertricoză, dermatită periorală, reacţii alergice
tegumentare la unul din componenţii produsului.
Interacţiuni cu alte produse: Nu sunt cunoscute.
Precauţii: Advantan nu trebuie să vină în contact cu ochii, în cazul aplicării sale pe faţă. În
caz de rozacea sau de dermatită periorală, Advantan nu se va aplica pe faţă.
Mod de administrare: Advantan se aplică o dată pe zi, în strat subţire pe suprafaţa
bolnavă a pielii. În general durata tratamentului nu va depăşi 12 săptămâni la adulţi şi 4
săptămâni la copii.
Formă de prezentare: Tuburi cu 15 g.

Producător: Schering AG
ADVERSUTEN
prazosinum
Prezentare farmaceutică: Comprimate conţinând prazosin 1 mg sau 5 mg, sub formă de
clorhidrat (flacon cu 20, 50 sau 100 buc).
Acţiune terapeutică: Antihipertensiv prin blocare alfa1-adrenergică selectivă; provoacă
dilataţie arterială şi venoasă cu scăderea moderată a presiunii arteriale şi tahicardie
moderată, nu modifică practic circulaţia renală; în insuficienţa cardiacă scade pre- şi
postsarcina, uşurând munca inimii; efectul antihipertensiv începe după 2-3 ore de la
administrarea unei doze orale şi se menţine 6-10 ore.
Indicaţii: Hipertensiunea arterială esenţială sau secundară, în toate stadiile - ca prim
medicament sau în asociaţie cu un diuretic, eventual cu alte antihipertensive; insuficienţa
cardiacă congestivă care nu răspunde la diuretice şi digitalice (se asociază); boală şi
sindrom Raynaud.
Mod de administrare: Oral, în hipertensiunea arterială se începe cu o doză de 0,5 mg
(1/2 comprimat a 1 mg) seara la culcare, apoi 0,5 mg de 2-3 ori/zi, crescând la intervale de
3-7 zile, în funcţie de răspuns, până la doza utilă, care este de 4-15 mg/zi (fracţionat), fără
a depăşi 20 mg/zi. În insuficienţa cardiacă congestivă se începe cu 0,5 mg de 2-4 ori/zi,
crescând la 2-3 zile, până la doza utilă 4-20 mg/zi (fracţionat); doza se stabileşte în funcţie
de simptomele cardio-vasculare, urmărind eventual şi diferiţi parametri hemodinamici. În
sindromul sau boala Raynaud se începe cu 0,5 mg de 2 ori/zi, crescând săptămânal, după
nevoie - doza utilă obişnuită este de 1-2 mg de 2 ori/zi.
Reacţii adverse: Uneori hipotensiune ortostatică, mai ales la începutul tratamentului -
prima doză poate provoca ameţeli, palpitaţii, leşin (se începe cu o doză mică, administrată
la culcare); rareori somnolenţă, cefalee, ameţeli, tulburări de vedere, congestie nazală,
edem, uscăciunea gurii, greaţă, diaree, depresie, impotenţă sexuală, erupţii cutanate;
poate înrăutăţi starea bolnavilor cu angină pectorală (se asociază obligatoriu cu
propranolol sau nifedipină).
Contraindicaţii: Alergie la prazosin; nu se recomandă în insuficienţa cardiacă de cauză
mecanică (stenoză mitrală, stenoză aortică, embolie pulmonară, pericardită constrictivă);
prudenţă în timpul sarcinii şi alăptării, nu se administrează la copiii sub 12 ani; prudenţă şi
doze mici la bătrâni şi în prezenţa insuficienţei renale avansate. Prazosinul are efect aditiv
cu diureticele şi alte antihipertensive (atenţie la doze); prudenţă în asocierea cu blocante
beta-adrenergice şi blocante ale canalelor calciului (risc de hipotensiune ortostatică acută);
prazosinul poate determina rezultate fals-pozitive în screening-ul biochimic al
feocromocitomului (VMA şi MHPT în urină).

Producător: Asta Medica - AWD

AERODIN
imunomodulatori
Prezentare: Aerodinul este o suspensie bacteriană parţial lizată, în soluţie cloruro-sodică
izotonică, cuprinzând 10 dintre speciile bacteriene mai frecvent întâlnite în infecţiile căilor
respiratorii (Streptococcus pyogenes, Streptococcus faecalis, Streptococcus pneumoniae,
Staphylococcus aureus, Klebsiella pneumoniae, Pseudomonas aeruginosa, Neisseria
catarrhalis, Haemophilus influenzae, Escherichia coli, Proteus vulgaris). Densitatea finală
este de 177 U.O.I. Este livrat în cutii a 5 fiole de 5 ml pentru aerosoli; cutii a 12 fiole de 1
ml pentru instilaţii. Prezervant: Mertiolat de sodiu 0,0025%.
Mod de acţiune: Stimulator nespecific al rezistenţei antiinfecţioase.
Indicaţii: Este indicat pentru prevenirea infecţiilor nespecifice ale căilor respiratorii (rinite,
sinuzite, amigdalite, faringite, laringite, bronşite) şi pregătirea preoperatorie în intervenţiile
chirurgicale O.R.L.
Mod de administrare: Se administrează zilnic, prin pulverizări sau instilaţii nazale (3
picături în fiecare narină, de 3-4 ori/zi, timp de 12 zile). În perioada de incidenţă crescută a
infecţiilor respiratorii, administrarea se poate repeta, după o pauză de 7-10 zile. Fiolele se
agită înainte de întrebuinţare.
Contraindicaţii: Bolile infecţioase acute şi convalescenţa acestora, TBC evolutiv,
reumatism poliarticular acut, cardiopatii decompensate, insuficienţă hepatică, nefropatii,
sarcină, diabet.
Condiţii de păstrare: Se păstrează la temperaturi cuprinse între +4 - +14 grade Celsius.
Termen de valabilitate: 3 ani.

Producător: Institutul Cantacuzino

AEROSEPT
combinaţii
Prezentare farmaceutică: Spray presurizat cu freoni, conţine mentol, camfor, timol,
eucaliptol, salicilat de metil, propilenglicol, trietilenglicol, clorbutol, aldehidă cinamică şi
alcool izopropilic (flacon a 150 ml).
Acţiune terapeutică şi Indicaţii: Se pulverizează pentru dezinfecţia aerului din încăperi.
Reacţii adverse: Poate provoca iritaţia căilor respiratorii.

Producător: Biofarm
AETHER PRO NARCOSI
aetherum ethylicum
Prezentare farmaceutică: Eter dietilic pur (flacoane a 125 ml, brune, ermetic închise).
Acţiune terapeutică: Inhalat în doze terapeutice provoacă anestezie generală, cu
relaxare musculară, menţinerea circulaţiei şi a respiraţiei; are acţiune simpatomimetică
(eliberează catecolamine); potenţează efectul curarizantelor antidepolarizante; este iritant
local.
Indicaţii şi Mod de administrare: Pentru anestezie chirurgicală, prin inhalare (se
administrează numai de anestezişti).
Reacţii adverse: Inducţia prelungită este însoţită de fenomene de hiperexcitaţie, stimulare
simpatoadrenergică şi suprasolicitarea inimii; revenirea din anestezie se face lent şi este
neplăcută; acţiunea iritantă locală provoacă hipersecreţie bronşică (eventual atelectazie,
favorizarea infecţiilor pulmonare) şi vărsături, poate fi cauză de reflexe nocive (se
administrează atropină în preanestezie); la copii şi tineri poate provoca convulsii. Eterul
este inflamabil şi explozibil în amestec cu aerul, oxigenul şi protoxidul de azot.
Contraindicaţii: Afecţiuni respiratorii acute şi cronice; prudenţă la bolnavii sub tratament
reserpinic (pericol de colaps), în insuficienţa renală, la hepatici, la diabetici (poate creşte
glicemia) şi dacă se asociază curarizante antidepolarizante (doze mici din acestea); se va
evita la copiii şi tinerii cu predispoziţie la convulsii sau febrili.

Producător: Chimopar
AFACORT, colir
combinaţii (natrii dexamethasonophosphas + neomycini sulphas)
Compoziţie: 1 ml colir conţine: Dexametazonă (=1,09 mg dexametazonă fosfat disodic)
0,83 mg; Neomicină (=5,8 mg neomicină sulfat) 3,50 mg
Acţiune terapeutică: Produsul Afacort combină acţiunea antimicrobiană a unui antibiotic
cu spectru larg, neomicina, cu acţiunea antiinflamatoare a unui nou corticoid,
dexametazona şi poate să combată cu succes anumite afecţiuni paraoculare. Sulfatul de
Neomicină este un antibiotic cu spectru larg, activ faţă de diverşi agenţi microbieni
grampozitivi şi gramnegativi ca: Staphylococcus aureus, Corynebacterium diphteriae,
Klebsiella pneumoniae, Proteus vulgaris, Pseudomonas aeruginosa. Acţiunea Neomicinei
faţă de microorganismele sensibile la aceasta este bacteriostatică şi bactericidă.
Dezvoltarea unei rezistenţe microbiene in vitro s-a dovedit neinsemnată. Dexametazona,
cel mai activ derivat al unei întregi serii de corticoizi sintetici, are cea mai mare eficacitate
cunoscută până astăzi. Acţiunea sa antiinflamatoare şi penetraţia ei într-un grad înalt prin
cornee fac ideală combinarea acesteia cu neomicină pentru controlul fazelor avansate ale
afecţiunilor inflamatoare şi microbiene oculare.
Indicaţii: Produsul este eficient prin aplicare directă în sacul conjunctival având
permeabilitate foarte bună în camera anterioară, absorbţie rapidă în keratoid şi în lichidul
intraocular. Este indicat în următoarele afecţiuni: infecţii microbiene oculare: conjunctivite
inflamatorii alergice şi nealergice; keratite; inflamaţii ale uveei, sclerei şi episclerei;
inflamaţii cauzate de arsuri (chimice, solare), corpi străini; postoperator - după interventii
intrabulbare sau keratoplastii.
Reacţii adverse: Un tratament prelungit peste 15-20 zile poate determina următoarele
efecte secundare: creşterea presiunii intraoculare, mai ales la persoanele cu glaucom sau
cu predispoziţie la hipertensiune intraoculară; activarea sau predispunerea la forme
inflamatorii ca: herpes, micoze sau infecţii bacteriene (mai ales cu Pseudomonas).
Contraindicaţii: keratite herpetice; micoze oculare; în cursul şi după perioada de
vaccinare; inflamaţii oculare; purulente, neacoperite de tratament chimioterapic; ulcere şi
abcese ale ţesutului kerato - conjunctival; Trachoma; hipersensibilitate la neomicină;
sindrom Cushing la copii.
Mod de administrare: Produsul Afacort se administrează local, prin instilarea în sacul
conjunctival a 1-2 picături de 3-6 ori/zi. După 3-4 zile, dacă se obţine ameliorarea
afecţiunii, se reduce frecvenţa administrării la 2-3 aplicaţii/zi.
Formă de prezentare: Colir în flacon de 5ml.

Producător: Anfarm Hellas

AFONILUM RETARD
theophillinum
Substanţă activă: Teofilină.
Compoziţie: O capsulă de Afonilum retard conţine 250 mg teofilină. Alte componente:
galben chinolin (E 104) celuloză etilică, gelatină, bioxid de siliciu cu dispersie înaltă,
indigotin (E132), diocusat de sodiu, polividon (constanta K=30), talc, bioxid de titan (E
171).
Indicaţii: Prevenirea şi tratamentul dispneei datorate bronhospasmului din
bronhopneumopatii cronice obstructive (astm bronşic, bronşită cronică, emfizem
pulmonar).
Contraindicaţii: Teofilina nu se va utiliza la: infarct miocardic recent, tahiaritmii acute.
Teofilina se va utiliza doar dacă există indicaţii stricte şi atunci cu precauţie în caz de:
angină instabilă, predispoziţie la tahiaritmii, hipertensiune arterială severă, cardiomiopatie
hipertrofică obstructivă severă, hipertireoză, crize epileptice, ulcer gastroduodenal, porfirie.
Se va mai administra cu prudenţă (vezi posologia) în caz de: disfuncţii hepatice sau renale
ca şi la vârste inaintate (peste 60 ani). Pentru copiii şi tinerii există - în funcţie de
necesităţile lor individuale - forma de Afonilum cu dozare mai redusă: Afonilum retard mite
(125 mg teofilină/ comprimate retard). Copiii sub 6 ani nu trebuie trataţi cu Afonilum
datorită dozei mari. În cursul sarcinii, îndeosebi în cursul primelor 3 luni ca şi în perioada
de alăptare, teofilina nu se va administra decât la indicaţii absolut necesare. Teofilina
poate determina o diminuare a travaliului prin scăderea contractilităţii uterine. Datorită
transmiterii transplacentare a teofilinei ca şi datorită trecerii ei în laptele matern, se impune
supravegherea atentă a nou-născuţilor sau a sugarilor de la mame tratate cu teofilină
(teofilina putând atinge la aceşti copii concentraţii plasmatice terapeutice). Alăptarea să se
producă pe cât posibil, îinainte de administrarea medicamentului.
Reacţii adverse: Cefalee, agitaţie, tremurături ale membrelor, nelinişte, insomnii,
frecvenţă cardiacă crescută, ritm cardiac neregulat, palpitaţii, hipotensiune arterială,
tulburări gastrointestinale, senzaţie de greaţă, vomă, diaree, creşterea diurezei, modificări
ale nivelului seric al electroliţilor (în special hipopotasemie, creşterea calciului seric şi al
creatininei serice, hiperglicemie şi hiperuricemie), reflux gastroesofagian (prin relaxarea
cardiei) şi posibilă provocare a unei dispnei nocturne prin aspirarea conţinutului gastric.
Agravarea unei mastoze fibro-chistice. Reacţiile adverse se pot agrava ca urmare a unei
supradozări relative (hipersensibilitate individuală) sau ca urmare a unei supradozări
absolute (teofilină plasmatică > 20 mcg/ml). În special în cazul unor concentraţii
plasmatice de peste 20µg/ml pot apărea reacţii adverse toxice ca: spasme, hipotensiune
brutală, aritmii ventriculare ca şi tulburări gastrointestinale grave (printre altele: hemoragii
digestive).
Interacţiuni cu alte medicamente: Acţionează sinergic cu alte medicamente pe bază de
xantină (ex. cofeina) ca şi cu beta2-simpatomimetice. Poate apărea o metabolizare mai
rapidă şi/ sau o biodisponibilitate ca şi o acţiune mai scăzută la fumători sau în asociere
cu: barbiturice (mai ales feno- şi pentobarbital), carbamazepină, fenitoină, rifampicină,
primidon, sulfinpirazon, isoproterenol şi hidroxid de magneziu. Se recomandă o eventuală
creştere a dozei de teofilină. Poate apărea o metabolizare mai lentă şi/sau o creştere a
nivelului seric al teofilinei cu o creştere corespunzătoare a riscurilor de supradozare şi de
reacţii adverse în cazul asocierii cu: contraceptive orale, antibiotice macrolide (de ex.:
eritromicină, josamicină şi lincomicină) antagonişti de calciu (verapamil, diltiazem),
cimetidină, hidrazină, alopurinol, propranolol, propafenonă (caz singular) şi interferon. Aici
poate fi indicată o eventuală reducere a dozei de teofilină.
Sarcină şi alăptare: Deşi cercetările de până acum nu au evidenţiat o interacţiune cu
ranitidina, s-au raportat totuşi cazuri singulare de supradozare a teofilinei la asocierea cu
ranitidina. Deoarece la ora actuală nu se poate exclude cu certitudine o interacţiune cu
ranitidina, la asocierea cu aceasta, doza de teofilină necesară se va calcula individual cu
atenţie. La asocierea cu ciprofloxacilină se va reduce doza de teofilină la maximum 60%
iar la asocierea cu enoxacină doza se va reduce la maxim 30% din doza indicată.
Concomitent se va controla neapărat la intervale scurte nivelul seric al teofilinei. Teofilina
duce la scăderea acţiunii carbonatului de litiu ca şi a acţiunii beta-blocanţilor. Teofilina
potenţează acţiunea diureticelor. Administrarea de halotan la pacienţii trataţi cu teofilină
poate declanşa grave aritmii cardiace.
Dozare, modul şi durata de întrebuinţare: Indicaţii generale de dozare: Teofilina se va
doza individual. Optim, dozarea se va face în funcţie de concentraţia plasmatică a teofilinei
(valoarea ideală: 8-20 mcg/ml). Pentru stabilirea dozei se va considera ca greutate
corporală greutatea ideală deoarece teofilina nu se distribuie în ţesutul adipos. Pentru
adulţi, doza zilnică de intreţinere este de 11-13 mg/kg corp teofilină. Copiii de peste 6 luni
ca şi fumătorii necesită doze mai mari pe kg corp decât adulţii nefumători datorită ratei mai
mari de eliminare. La sugarii sub 6 luni ca şi la vârstnici, eliminarea teofilinei este,
dimpotrivă, scăzută. La fumătorii care s-au lăsat de fumat se va doza cu precauţie, datorită
creşterii nivelului seric al teofilinei. Excreţia de teofilină este încetinită la pacienţii cu:
insuficienţă hepatică, congestie pulmonară, infecţii virale (în special virusul influenza),
vârsta înaintată, ca şi în caz de tratament asociat cu alte medicamente (vezi "Interacţiuni
medicamentoase"). În insuficienţa renală avansată se poate produce o acumulare de
metaboliţi ai teofilinei. Aceşti pacienţi necesită doze mai mici iar creşterile de doză se vor
face cu deosebită prudenţă. S-au raportat eliminări mai scăzute de teofilină în urma
vaccinării BCG, astfel încât, în aceste condiţii se impune de asemenea o dozare mai mică.
Tratamentul se va începe seara, pe cât posibil, cu puţîn înainte de culcare, şi - în funcţie
de necesităţi şi toleranţă, respectiv în funcţie de titrul teofilinei sanguine - poate fi crescută
doza progresiv pe parcursul a 2-3 zile. Atât creşterile cât şi scăderile dozei se vor face
doar cu avizul medicului. La trecerea de la teofilina non-retard la teofilina retard se va avea
în vedere o eventuală reducere a dozei zilnice. Doza de intreţinere recomandată: Dacă nu
există alte recomandări, se va administra: Copii: 8-12 ani (25-40 kg) cu un necesar de
maximum 20 mg/kg corp/zi: 2-3 capsule retard de Afonilum retard/zi. Tineri: 12-16 ani (40-
60 kg ) cu un necesar de maximum 18 mg/kg corp/zi: 2-3 capsule retard de Afonilum
retard/zi. Adulţi (greutate corporală: 60-70 kg), cu un necesar de aproximativ 11-13 mg/kg
corp/zi: 2-3 capsule retard de Afonilum retard. Pacienţii cu un necesar zilnic mai redus
(aprox. 8 mg/kg corp) sau mai crescut (aprox. 18 mg/kg corp la adulţi) vor primi doze
corespunzător crescute sau diminuate. La greutăţi corporale ce se situează sub sau peste
valorile indicate se va adapta corespunzător doza. Pentru aceste cazuri există preparate
dozate diferit cum ar fi: Afonilum retard mite (125 mg teofilină/capsulă retard), Afonilum Bio
- R (250 mg şi 375 mg teofilină/capsulă retard) şi Afonilum retard forte (375 mg Teofilină/
capsulă retard). Capsulele retard de Afonilum retard se vor lua după mese, nemestecate,
cu lichid din abundenţă. Dozele unice vor fi repartizate uniform în cursul a 24 de ore. În
caz de nevoie (de exemplu în caz de tulburări de deglutiţie) capsulele se pot deschide iar
conţinutul va fi inghiţit nemestecat. Acţiunea retard se păstrează. Durata terapiei se
stabileşte în funcţie de tipul, gravitatea şi evoluţia bolii şi este hotărâtă de medicul curant.
Atenţie A nu se folosi medicamentul după expirarea termenului de valabilitate înscris pe
ambalaj.
Formă de prezentare: 20 capsule retard; 50 capsule retard; 100 capsule retard. Pe lângă
Afonilum retard mai există: Afonilum retard mite (125 mg teofilină/capsulă retard). Afonilum
retard forte (375 mg teofilină/capsulă retard); Afonilum Bio-R (capsule retard verzi pentru
zi cu 250 mg teofilină şi capsule retard albastre pentru noapte cu 375 mg); Afonilum novo -
soluţie injectabilă, 10 ml/ fiolă (435,73 mg sodiu glicinat de teofilină, corespunzând la 200
mg teofilină).

Producător: Knoll A.G.

AFONILUM RETARD FORTE
theophillinum
Substanţă activă: Teofilină anhidră.
Compoziţie: O capsulă de Afonilum retard forte conţine 375 mg teofilină. Alte
componente: celuloză etilică, gelatină, bioxid de siliciu cu dispersie înaltă, indigotin (E132),
diocusat de sodiu, polividon (constanta K=30), talc, bioxid de titan), (E 171).
Indicaţii: Prevenirea şi tratamentul dispneei datorate bronhospasmului din
bronhopneumopatii cronice obstructive (astm bronşic, bronşită cronică, emfizem
pulmonar).
Contraindicaţii: Teofilina nu se va utiliza la: infarct miocardic recent, tahiaritmii acute.
Teofilina se va utiliza doar dacă există indicaţii stricte şi atunci cu precauţie în caz de:
angină instabilă, predispoziţie la tahiaritmii, hipertensiune arterială severă, cardiomiopatie
obstructivă severă, hipertireoză, epilepsie, ulcer gastroduodenal, porfirie. Se va mai
administra cu prudenţă (vezi posologia) în caz de: disfuncţii hepatice sau renale ca şi la
vârste înaintate (peste 60 ani). Datorită dozărilor de obicei prea mari, copiii şi tinerii nu vor
fi trataţi cu Afonilum retard forte. Pentru aceste categorii există - în funcţie de necesităţile
lor individuale - formele de Afonilum cu dozări mai reduse: Afonilum retard mite (125 mg
teofilină/comprimate retard) şi Afonilum retard (250 mg teofilină/ comprimate retard).
Sarcină şi alăptare: În cursul sarcinii, îndeosebi în cursul primelor 3 luni ca şi în perioada
de alăptare, teofilina nu se va administra decât la indicaţii absolut necesare. Teofilina
poate determina o diminuare a travaliului prin scăderea contractilităţii uterine. Datorită
transmiterii transplacentare a teofilinei ca şi datorită trecerii ei în laptele matern, se impune
supravegherea atentă a nou-născuţilor sau a sugarilor de la mame tratate cu teofilină
(teofilina putând atinge la aceşti copii concentraţii plasmatice terapeutice). Alăptarea să se
producă pe cât posibil, inainte de administrarea medicamentului.
Reacţii adverse: Cefalee, agitaţie, tremurături ale membrelor, nelinişte, insomnii,
frecvenţă cardiacă crescută, ritm cardiac neregulat, palpitaţii, hipotensiune arterială,
tulburări gastrointestinale, senzaţie de greaţă, vomă, diaree, creşterea diurezei, modificări
ale nivelului seric al electroliţilor (în special hipopotasemie, creşterea calciului seric şi al
creatininei serice, hiperglicemie şi hiperuricemie), reflux gastroesofagian (prin relaxarea
cardiei) şi posibila provocare a unei dispnei nocturne prin aspirarea conţinutului gastric.
Agravarea unei mastoze fibro-chistice. Reacţiile adverse se pot agrava ca urmare a unei
supradozări relative (hipersensibilitate individuală) sau ca urmare a unei supradozări
absolute (teofilină plasmatică > 20 mcg/ml). În special în cazul unor concentraţii
plasmatice de peste 20 mcg/ml pot apărea reacţii adverse toxice ca: spasme, hipotensiune
brutală, aritmii ventriculare ca şi tulburări gastrointestinale grave (printre altele: hemoragii
digestive).
Interacţiuni cu alte medicamente: Acţionează sinergic cu alte medicamente pe bază de
xantină (ex. cofeină) ca şi cu beta2- simpatomimetice.
Sarcină şi alăptare: Poate apărea o metabolizare mai rapidă şi/ sau o biodisponibilitate
ca şi o acţiune mai scăzută la fumători sau în asociere cu: barbiturice (mai ales feno- şi
pentobarbital), carbamazepină, fenitoină, rifampicin, primidon, sulfinpirazon, isoproterenol
şi hidroxid de magneziu. Se recomandă o eventuală creştere a dozei de teofilină. Poate
apărea o metabolizare mai lentă şi/sau o creştere a nivelului seric al teofilinei cu o creştere
corespunzătoare a riscurilor de supradozare şi de reacţii adverse în cazul asocierii cu:
contraceptive orale, antibiotice macrolide (de ex.: eritromicină, josamicină şi lincomicină)
antagonişti de calciu (verapamil, diltiazem), cimetidină, hidrazină, alopurinol, propranolol,
propafenonă (caz singular) şi interferon. Aici poate fi indicată o eventuală reducere a dozei
de teofilină. Deşi cercetările de până acum nu au evidenţiat o interacţiune cu ranitidină, s-
au raportat totuşi cazuri singulare de supradozare a teofilinei la asocierea cu ranitidină.
Deoarece la ora actuală nu se poate exclude cu certitudine o interacţiune cu ranitidina, la
asocierea cu aceasta, doza de teofilină necesară se va calcula individual cu atenţie. La
asocierea cu ciprofloxacilină se va reduce doza de teofilină la maximum 60% iar la
asocierea cu enoxacină doza se va reduce la maxim 30% din doza indicată. Concomitent
se va controla neapărat la intervale scurte nivelul seric al teofilinei. Teofilina duce la
scăderea acţiunii carbonatului de litiu ca şi a acţiunii beta-blocanţilor. Teofilina potenţează
acţiunea diureticelor. Administrarea de halotan la pacienţii trataţi cu teofilină poate
declanşa grave aritmii cardiace.
Dozare, modul şi durata de intrebuinţare: Indicaţii generale de dozare: Teofilina se va
doza individual. Optim, dozarea se va face în funcţie de concentraţia plasmatică a teofilinei
(valoarea ideală: 8-20 mcg/ml). Pentru stabilirea dozei se va considera ca greutate
corporală greutatea ideală deoarece teofilina nu se distribuie în ţesutul adipos. Pentru
adulţi, doza zilnică de intreţinere este de 11-13 mg/kg corp teofilină. Copiii de peste 6 luni
ca şi fumătorii necesită doze mai mari pe kg corp decât adulţii nefumători datorită ratei mai
mari de eliminare. La sugarii sub 6 luni ca şi la vârstnici, eliminarea teofilinei este,
dimpotrivă, scăzută. La fumătorii care s-au lăsat de fumat se va doza cu precauţie.
Excreţia de teofilină este incetinită la pacienţii cu: insuficienţă hepatică, congestie
pulmonară, infecţii virale (în special virusul influenzal), vârsta înaintată, ca şi în caz de
tratament asociat cu alte medicamente (vezi "Interacţiuni medicamentoase"). În
insuficienţă renală avansată se poate produce o acumulare de metaboliţi ai teofilinei.
Aceşti pacienţi necesită doze mai mici iar creşterile de doză se vor face cu deosebită
prudenţă. S-au raportat eliminări mai scăzute de teofilină în urma vaccinării BCG, astfel
încât, în aceste condiţii se impune de asemenea o dozare mai mică. Tratamentul se va
incepe seara, pe cât posibil, cu puţn înainte de culcare, şi - în funcţie de necesităţi şi
toleranţă, respectiv în funcţie de titrul teofilinei sanguine - poate fi crescută doza progresiv
pe parcursul a 2-3 zile. Atât creşterile cât şi scăderile dozei se vor face doar cu avizul
medicului. La trecerea de la teofilina non-retard la teofilina retard se va avea în vedere o
eventuală reducere a dozei zilnice. Doza de intreţinere recomandată: Afonilum retard forte
este recomandat ca terapie de intreţinere la pacienţii cu un necesar de aproximativ 750
mg teofilină pe zi. Dacă nu există alte recomandări, se va administra: Tineri: 12-16 ani (40-
60 kg greutate corporală) cu un necesar de maximum 18 mg/kg corp/zi: 2 capsule retard
de Afonilum retard forte/ zi. Adulţi (greutate corporală: 60-70 kg), cu un necesar de
aproximativ 11-13 mg/kg corp/zi: 2 capsule retard de Afonilum retard forte. Pacienţii cu un
necesar zilnic mai redus (aprox. 8 mg/kg corp) sau mai crescut (aprox. 18 mg/kg corp la
adulţi) vor primi doze corespunzător crescute sau diminuate. La greutăţi corporale ce se
situează sub sau peste valorile indicate se va adapta corespunzător doza. Pentru aceste
cazuri există preparate dozate diferit cum ar fi: Afonilum retard mite (125 mg
teofilină/capsulă retard) şi Afonilum retard (250 mg teofilină/capsula retard) şi Afonilum Bio
- R (250 mg şi 375 mg teofilină/capsulă retard). Capsulele retard de Afonilum retard forte
se vor lua după mese, nemestecate, cu lichid din abundenţă. Dozele unice vor fi
repartizate uniform în cursul a 24 de ore. În caz de nevoie (de exemplu în caz de tulburări
de deglutiţie) capsulele se pot deschide iar conţinutul va fi înghiţit nemestecat. Acţiunea
retard se păstrează. Durata terapiei se stabileşte în funcţie de tipul, gravitatea şi evoluţia
bolii şi este hotărâtă de medicul curant. Atenţie A nu se folosi medicamentul după
expirarea termenului de valabilitate înscris pe ambalaj.
Formă de prezentare: 20 capsule retard; 50 capsule retard; 100 capsule retard. Pe lângă
Afonilum retard forte mai există: Afonilum retard mite (125 mg teofilină/capsulă retard).
Afonilum retard (250 mg teofilină/ capsulă retard); Afonilum Bio-R (capsule retard verzi
pentru zi cu 250 mg teofilină şi capsule retard albastre pentru noapte cu 375 mg); Afonilum
novo - soluţie injectabilă, 10 ml/fiolă (435,73 mg sodiu glicinat de teofilină, corespunzând
la 200 mg teofilină).

Producător: Knoll A.G.

AFOS
fosfomicinum
Prezentare farmaceutică: Cutie cu 12 comprimate de 1 g.
Acţiune terapeutică: Fosfomicina este un antibiotic bactericid, cu spectru larg de acţiune,
activ pe germenii grampozitivi şi gramnegativi: E. Coli, Proteus, Pseudomonas, Serratia,
stafilococi, streptococi, pneumococi, Salmonella, Shigella, Haemophilus influenzae.
Datorită greutăţii moleculare relativ reduse şi a legării minime de proteinele serice, posedă
o difuzibilitate ridicată în ţesuturi, inclusiv în ţesutul osos şi în mucoasele inflamate.
Eliminarea se face pe cale renală.
Indicaţii: Infecţii cu germeni grampozitivi şi gramnegativi sensibili la antibiotic, în special:
Odontologice: abcese apicale, periapicale, gingivite, abcese parodontale, parodontite
apicale, profilaxie perioperatorie; ORL: amigdalită, sinuzită, otită, mastoidită, profilaxie
perioperatorie. Afos are o acţiune promptă asupra durerii în cazul infecţiilor acute ale
cavităţii bucale, fără a necesita asocierea cu alte medicamente antiinflamatorii şi
analgezice. În plus, spre deosebire de tetraciclină, nu produce colorarea şi hipoplazia
smalţului dinţilor în creştere; ca atare, poate fi administrată şi copiilor şi adolescenţilor.
Incidenţa scăzută a fenomenelor secundare şi toxicitatea redusă recomandă Afos ca
antibioticul de elecţie în terapia stomatologică antiinfecţioasă.
Contraindicaţii: Hipersensibilitate dovedită faţă de produs.
Precauţii: La femei însărcinate şi în prima copilărie, produsul va fi administrat doar în
cazuri de strictă necesitate şi sub controlul direct al medicului.
Reacţii adverse: Se pot semnala tulburări intestinale, scaune moi şi diaree. În special la
pacienţii hipersensibili la antibiotice sau alte medicamente poate apărea un rash cutanat,
care dispare prin administrarea de antihistaminice, fără a necesita întreruperea
tratamentului.
Mod de administrare: Copii: 2 g/zi; Adulţi: 3-4 g/zi, în 3-4 prize zilnic. Se dizolvă lent în
gură Durata tratamentului: 5-7 zile.

Producător: Salus Researches SpA

AFRIN
oximetazolinum
Acţiune: Afrin este un spray nazal cu formulă de lungă durată. Acţiunea sa efectivă
constă în ameliorarea promptă a congestiei nazale din răceli, sinuzite, polinoză şi alte
alergii respiratorii. Folosirea în mod obişnuit de două ori pe zi a sprayului nazal Afrin este
suficientă pentru a îmbunătăţi respiraţia de-a lungul unui interval de 24 ore.
Compoziţie: 1 ml de spray nazal Afrin conţine 0,5 mg de hidroclorură de oximetazolină,
0,02 mg acetat fenilmercuric şi 0,2 mg clorură de benzalconiu ca substanţe conservante.
Indicaţii: Se foloseşte în ameliorarea rapidă a congestiei nazale, asociată cu răceli,
sinuzite, polinoză şi alte alergii de căi superioare.
Precauţii/Efecte secundare: A nu se depăşi doza recomandată pentru că pot apărea
simptome ca arsuri, înţepături, strănut sau creşterea secreţiei nazale. Dacă simptomele
persistă mai mult de 3 zile, adresaţi-vă medicului. Folosirea acestui pulverizator de către
mai multe persoane poate duce la diseminarea infecţiei. În caz de ingestie accidentală,
solicitaţi imediat asistenţă medicală.
Dozare: Adulţi şi copii de la 6 ani în sus: 2 sau 3 pufuri în fiecare nară, dimineaţa şi seara.
Nu depăşiţi doza recomandată, nu folosiţi Afrin mai mult de 3 zile.
Mod de folosire: Cu capul în poziţie verticală, plasaţi orificiul sprayului în nară, fără să
obturaţi însă în totalitate. Presaţi sticla ferm şi rapid, administrând numărul de pufuri
recomandat, în fiecare nară. Curăţaţi orificiul dispozitivului după fiecare folosire.
Formă de prezentare: Sticle de 20 ml. A se păstra la temperaturi cuprinse între 2 şi 30
grade Celsius.

Producător: Schering-Plough
AGOZOL
prenylaminum
Compoziţie: Drajeuri ce conţin 60 mg lactat de prenilamină.
Acţiune farmacoterapeutică: Antianginos prin deprimarea miocardului şi vasodilataţie
coronariană (antagonist nespecific al calciului, scade cantitatea de catecolamine la nivelul
miocardului); provoacă vasodilataţie cerebrală; este slab sedativ.
Indicaţii: Tratamentul de fond al cardiopatiilor ischemice nedureroase, angina de piept,
infarct miocardic (după perioada acută); angina pectorală la hipertiroidieni, tahicardie,
sindrom cardiac hiperkinetic, tulburări de irigaţie cerebrală.
Contraindicaţii: Tulburări de conducere atrio-ventriculară şi intraventriculară, bradicardie
(sub 60/minut), alungirea intervalului QT, insuficienţa cardiacă (se digitalizează în
prealabil), hipotensiune arterială marcată, hipokaliemie, boli hepatice şi renale severe; se
va administra cu prudenţă la bătrâni (în doze mici); se va evita tratamentul ambulator la
şoferi şi la cei cu alte profesiuni ce presupun concentrarea intensă şi prelungită a funcţiilor
psihice. Atenţie la sportivi deoarece poate pozitiva unele reacţii folosite la controlul
antidoping.
Interacţiuni medicamentoase: Asociere contraindicată datorită antagonismului cu
alcaloizi xantinici (cafea, ceai chinezesc, cacao, ciocolată, preparate medicamentoase ce
conţin cafeină, teofilină, aminofilină, teobromină); se va evita asocierea cu medicamente
chinidinice, beta-blocante, amiodaronă, perhexilină, fenotiazine, vincamine injectabile (risc
de bradicardie, tulburări de conducere, aritmii ventriculare grave), cu amfetamine,
guanetidină, disulfiram; se va evita tratamentul diuretic intensiv (hipokaliemie); se
recomandă prudenţă la asocierea cu hipotensive (doze mici, deoarece creşte riscul
accidentelor hipotensive).
Posologie şi mod de administrare: Oral 60-240 mg/zi (1-4 drajeuri).
Formă de prezentare: Flacoane cu 30 drajeuri.
Condiţii de păstrare: La adăpost de umiditate, lumină şi căldură. Valabilitate: 3 ani de la
data fabricaţiei.

Producător: Sicomed
AHYPNON
bemegridum
Prezentare farmaceutică: Fiole a 10 ml soluţIe conţinând bemegridă 50 mg (cutie cu 5
buc.).
Acţiune terapeutică: Analeptic bulbar, stimulează centrul respirator, antagonizează
acţiunea deprimantă centrală a anestezicelor generale şi barbituricelor; efectul este de
scurtă durată (10-20 minute).
Indicaţii: Pentru trezirea din anestezia generală cu barbiturice; cazuri selecţionate de
comă barbiturică (forme grave).
Mod de administrare: Intravenos lent, iniţial 50 mg, apoi câte 25 mg la fiecare minut,
după nevoie, până la o doză totală de 200 mg (sau mai mult în coma barbiturică).
Reacţii adverse: Ocazional vomă, tendinţă la hipotensiune, tresăriri musculare, chiar
convulsii (în caz de supradozare).
Contraindicaţii: Folosirea bemegridei pentru creşterea performanţelor sportive este
interzisă (stimulent central dopant).
AKINETON 2 mg
biperidenum
Compoziţie: O tabletă de Akineton conţine 2 mg de clorhidrat de biperidină.
Indicaţii: Medicamentul este indicat în tratamentul simptomelor extrapiramidale
(dischinezia precoce, akatizia, parkinsonismul secundar) provocate de neuroleptice şi alte
medicamente cu acţiune similară, cât şi a tulburărilor similare parkinsonului (parkinsonoid);
alte tulburări de motilitate extrapiramidale, generalizate sau localizate (distonii), sindromul
Meige, blefarospasm sau torticolis spasmodicus, intoxicaţii cu nicotină sau cu derivaţi
organo - fosforici.
Posologie: Tratamentul cu Akineton trebuie început cu doze mici ce se cresc treptat pâna
la obţinerea efectului terapeutic dorit. Dozarea depinde de efectul terapeutic şi de efectele
secundare ale Akinetonului. Tabletele se iau în timpul sau după mese cu lichid. Experienţa
la copii este limitată şi se bazează pe o utilizare de scurtă durată, în special în tulburările
de motilitate declanşate medicamentos (de ex. prin neuroleptice sau metoclopramid şi
substanţe analoge).
Boala Parkinson. Pentru început se administreaza adulţilor 2x1/2 comprimat Akineton pe
zi. Doza se poate creşte zilnic până la 1 comprimat. La pacienţi vârstnici, mai ales la cei cu
afecţiuni organice cerebrale, este necesară o dozare atentă, de ex. după următoarea
schemă:
dimineaţa prânz seara
ziua 1 şi 2 2x1/2 cp./zi 1/2 1/2
ziua 3 şi 4 3x1/2 cp./zi 1/2 1/2 1/2
ziua 5 şi 6 2 cp./zi 1 1/2 1/2
zilele 7 - 10 3x1 cp./zi 1 1 1
ziua 11 şi 12 4 cp./zi 1 1/2 1 1/2 1
ziua 13 şi 14 3x2 cp./zi 2 2 2
Doza maximă pe zi este de 8 comprimate. Doza zilnică se va distribui uniform pe toată
ziua. După obţinerea dozei celei mai eficace şi tolerată bine, se poate trece pe Akineton
retard.
Tulburări de motilitate şi alte tulburări extrapiramidale determinate medicamentos: Adulţii
iau în funcţie de gravitatea afecţiunii, în completarea medicaţiei neuroleptice, de 1-4 ori pe
zi căte 1/2-2 comprimate, copii în vârsta de 3-15 ani 1-3 ori pe zi câte 1/2-1 comprimat.
Stabilirea unui tratament al tulburărilor de motilitate extrapiramidale se efectuează încet,
prin creşterea săptămânală a dozei de început de la 1 comprimat pe zi până la doza
maximă suportată, care poate depăşi dozele maxime obişnuite de mai multe ori.
Efecte secundare: Efectele secundare apar în principal la începutul tratamentului şi la
cresterea rapidă a dozei. Întreruperea bruscă trebuie evitată, în afara cazurilor de apariţie
a unor complicaţii grave. Pacienţii vârstnici, mai ales cei cu tulburări organice cerebrale:
pot avea o sensibilitate ridicata chiar la doze terapeutice. Efectele secundare la nivelul
sistemului nervos central: pot îmbrăca aspectul de oboseală, ameţeli şi uscăciunea gurii;
în cazul dozelor mai mari pot apărea nelinişte, vertij, frică, delir, iritare, din când în când
slăbire a memoriei şi în cazuri rare, halucinaţii. Efectele secundare periferice includ:
uscăciunea gurii, tulburări de acomodare vizuală, hipohidroză, constipaţie, simptome
gastrice, creşterea frecvenţei cardiace şi foarte rar, scăderea acesteia. Administrarea
parenterală poate fi urmată de o cădere tensională. Experienţele cu animale: au
demonstrat ca anticolinergicele cu acţiune centrală, cum este şi Akinetonul, pot determina
o accentuare a tendinţei la spasmofilie. Alte efecte secundare ce au fost observate ca
urmare a administrării de Akineton sunt dischineziile şi erupţiile cutanate alergice, ca şi
tulburări ale coordonării mişcărilor, spasme musculare şi tulburari ale vorbirii. În unele
cazuri, mai ales la pacienţi cu adenom de prostată, Akineton şi Akineton retard pot
provoca tulburări ale micţiunii (disurie, polachiurie) - se recomandă o reducere a dozei - şi
mult mai rar, retenţie de urină (antidot: carbachol). Efectele secundare centrale şi
periferice: pot duce la o micşorare a capacitaţii de a conduce automobilul sau de a utiliza
maşini, mai ales în combinaţie cu alte medicamente care acţionează central,
anticolinergice sau alcool.
Interacţiuni medicamentoase: Administrarea de Akineton în combinaţie cu alte
medicamente psihotrope, anticolinergice, antihistaminice, antiparkinsoniene şi
spasmolitice precipită apariţia efectelor secundare centrale şi periferice. Administrarea de
Akineton concomitent cu chinidina poate potenţa efectul anticolinergic al celor două
medicamente (mai ales la nivelul nodului AV). Administrarea concomitentă de Akineton şi
levodopa poate potenţa tulburările motorii (dischinezia). Dischinezia tardivă indusă de
neuroleptice poate fi accentuată de Akineton. Simptomatologia parkinsoniană din
dischinezia tardivă poate fi atat de severă încât să impună o terapie anticolinergică
continuă. Anticolinergicele pot potenţa reacţiile adverse nervos centrale ale petidinei. Ca
medicament cu acţiune la nivelul SNC Akineton poate potenţa efectul alcoolului. Efectul
metoclopramidului este diminuat de asocierea cu Akineton.
Contraindicaţii: Absolute: Administrarea de Akineton este absolut contraindicată în cazul
glaucomului cu unghi închis, stenozelor mecanice ale tractului digestiv şi în megacolon.
Relative: Administrarea de Akineton în cazul adenomului de prostată şi în cazul bolilor
cardiace însoţite de tahicardie se va face cu atenţie. Nu există dovezi că administrarea de
Akineton se asociază cu un risc teratogen crescut.
Sarcină şi alăptare: Sarcina: Trebuie să se ţină seama de lipsa de experienţă în
administrarea de Akineton în timpul sarcinii şi de aceea trebuie administrat cu precauţie în
timpul acesteia, în special în primele trei luni. Alăptarea: Medicamentele anticolinergice pot
inhiba lactaţia. Trebuie menţionat ca nu există date asupra acestui subiect dar se ştie că
Akineton trece în laptele matern şi atinge concentraţii egale cu cele din plasmă. Întrucât nu
se cunoaşte farmacocinetica şi farmacodinamica medicamentului la nou-născut efectele
sale toxice nu pot fi excluse şi se recomandă, în general, întreruperea lactaţiei.
Formă de prezentare: 20 comprimate (N1); 50 comprimate (N2); 100 comprimate (N3).
Atenţie A nu se mai utiliza dupa expirarea termenului de valabilitate A se păstra în locuri
inaccesibile copiilor

Producător: Knoll A.G.

AKINETON, soluţie injectabilă
biperidenum
Compoziţie: 1 ml de Akineton soluţie injectabilă conţine 5 mg de lactat de biperidină.
Indicaţii: Medicamentul este indicat în tratamentul simptomelor extrapiramidale
(dischinezia precoce, akatizia, parkinsonismul secundar) provocate de neuroleptice şi alte
medicamente cu acţiune similară, cât şi a tulburărilor similare parkinsonului (parkinsonoid);
alte tulburări de motilitate extrapiramidale, generalizate sau localizate (distonii), sindromul
Meige, blefarospasm sau torticolis spasmodicus, intoxicaţii nicotinice sau cu derivaţi
organo fosforici.
Posologie: Tratamentul cu Akineton trebuie început cu doze mici ce se cresc treptat până
la obţinerea efectului terapeutic dorit. Dozarea depinde de efectul terapeutic şi de efectele
secundare ale Akinetonului. Experienţa cu Akineton la copii este limitată şi se referă în
special la o utilizare de scurtă durată, în special în tulburări de motilitate determinate
medicamentos (de ex. prin neuroleptice sau metoclopramid şi substanţe analoge). La
pacienţi vârstnici, mai ales cei cu tulburări cerebrale organice, este necesară o dozare
atentă. Dacă nu este altfel prescris, sunt valabile următoarele indicaţii de dozare: Sindrom
Parkinson: În cazurile grave, pentru iniţierea terapiei, se începe cu 10-20 mg (=2-4 ml)
Akineton repartizat pe doze unice, parenteral, i.m. sau i.v. lent. Pentru medicaţia de durată
se recomandă Akineton comprimate respectiv Akineton drajee retard. Tulburări de
motilitate determinate medicamentos şi alte simptome extrapiramidale: Pentru a obţine un
rezultat terapeutic rapid, la adulţi se pot injecta i.m. sau i.v. lent 2,5-5 mg (= 0,5-1 ml) în
doză unică. La nevoie se poate injecta încă o dată aceeaşi doză după 30 minute. Doza
zilnică maximă de Akineton pentru un adult este de 10-20 mg (= 2-4 ml). Copiilor până la 1
an li se pot injecta până la 1 mg (=0,2 ml), la vârsta de sub 6 ani până la 2 mg (=0,4 ml) şi
celor de până la 10 ani - până la 3 mg (=0,6 ml) de Akineton. Aceste doze se pot repeta, la
nevoie, după 30 de minute. Intoxicaţia nicotinică: Pe lângă măsurile specifice necesare, se
injectează i.m. 5-10 mg (=1 -2 ml), iar în cazurile ameninţătoare i. v. 5 mg (=1 ml).
Intoxicaţia cu fosfaţi organici: Se dozează Akinetonul individual; în funcţie de tabloul
intoxicaţiei, de mai multe ori câte o fiolă administrată i.v. până la dispariţia semnelor de
intoxicaţie.
Efecte secundare: Efectele secundare apar în principal la începutul tratamentului şi la
creşterea rapidă a dozei. Întreruperea bruscă trebuie evitată, în afara cazurilor de apariţie
a unor complicaţii grave. Pacienţii vârstnici, mai ales cei cu tulburări organice cerebrale:
pot avea o sensibilitate ridicată chiar la doze terapeutice. Efectele secundare la nivelul
sistemului nervos central: pot îmbrăca aspectul de oboseală, ameţeli şi uscăciunea gurii;
în cazul dozelor mai mari poate apărea neliniste, vertij, frică, delir, iritare, din când în când
slăbire a memoriei şi în cazuri rare, halucinaţii. Efectele secundare periferice includ:
uscăciunea gurii, tulburări de acomodare vizuală, hipohidroză, constipaţie, simptome
gastrice, creşterea frecvenţei cardiace şi foarte rar, scăderea acesteia. Administrarea
parenterală poate fi urmată de o cădere tensională. Experienţele pe animale: au
demonstrat că anticolinergicele cu acţiune centrală cum este şi Akinetonul, pot determina
o accentuare a tendinţei la spasmofilie. Alte efecte secundare: ce au fost observate ca
urmare a administrării cu Akineton sunt dischineziile şi erupţiile cutanate alergice, ca şi
tulburări ale coordonării miscărilor, spasme musculare şi tulburări ale vorbirii. În unele
cazuri, mai ales la pacienţi cu adenom de prostată, Akineton şi Akineton retard pot
provoca tulburări ale micţiunii (disurie, polachiurie) - se recomandă o reducere a dozei - şi
mult mai rar, retenţie de urină (antidot: carbachol). Efectele secundare centrale şi
periferice: pot duce la o micşorare a capacităţii de a conduce automobilul sau de a utiliza
maşini, mai ales în combinaţie cu alte medicamente care acţionează central,
anticolinergice sau alcool.
Interacţiuni medicamentoase: Administrarea de Akineton în combinaţie cu alte
medicamente psihotrope, anticolinergice, antihistaminice, antiparkinsoniene şi
spasmolitice precipită apariţia efectelor secundare centrale şi periferice. Administrarea de
Akineton concomitent cu chinidina poate potenţa efectul anticolinergic al celor două
medicamente (mai ales la nivelul nodului AV). Administrarea concomitentă de Akineton şi
levodopa poate potenţa tulburările motorii (dischinezia). Dischinezia tardivă indusă de
neuroleptice poate fi accentuată de Akineton. Simptomatologia parkinsoniană din
dischinezia tardivă poate fi atât de severă incât să impună o terapie anticolinergică
continuă. Anticolinergicele pot potenţa reacţiile adverse nervos centrale ale petidinei. Ca
medicament cu acţiune la nivelul SNC Akineton poate potenţa efectul alcoolului. Efectul
metoclopramidului este diminuat de asocierea cu Akineton.
Contraindicaţii: Absolute: Administrarea de Akineton este absolut contraindicată în cazul
glaucomului cu unghi inchis, stenozelor mecanice ale tractului digestiv şi în megacolon.
Relative: Administrarea de Akineton în cazul adenomului de prostata şi în cazul bolilor
cardiace insoţite de tahicardie se va face cu atenţie. Nu există dovezi că administrarea de
Akineton se asociază cu un risc teratogen crescut.
Sarcină şi alăptare: Sarcina: Trebuie să se ţină seama de lipsa de experienţă în
administrarea de Akineton în timpul sarcinii şi de aceea trebuie administrat cu precauţie în
timpul acesteia, în special în primele trei luni. Alăptare: Medicamentele anticolinergice pot
inhiba lactaţia. Trebuie menţionat că nu există date asupra acestui subiect dar se ştie că
Akineton trece în laptele matern şi atinge concentraţii egale cu cele din plasmă. Întrucât nu
se cunoaşte farmacocinetica şi farmacodinamia medicamentului la nou născut efectele
sale toxice nu pot fi excluse şi se recomandă, în general, întreruperea lactaţiei.
Formă de prezentare: 5 fiole de 1 ml.

Producător: Knoll A.G.

ALBUMINĂ UMANĂ
albumină umană
Prezentare farmaceutică: Flacoane conţinând 100 ml soluţie injectabilă de albumină
umană 5%.
Acţiune terapeutică: Soluţie aproximativ izoosmotică cu plasma, contribuie la refacerea
volemiei; aport de albumină.
Indicaţii: Tratament de urgenţă al şocului şi în alte situaţii care impun refacerea rapidă a
volumului sanguin; stări de hipoproteinemie cu sau fără edeme; în arsurile grave pentru a
preveni hemoconcentraţia.
Mod de administrare: în perfuzie intravenoasă, iniţial 500 ml, se repetă la nevoie; se
foloseşte numai soluţia clară, încălzită la temperatura corpului.
Reacţii adverse: Rareori greaţă, vomă, salivaţie, febră; dacă dozele sunt excesive sau în
caz de deficit de pompă cardiacă poate provoca supraîncărcare circulatorie, chiar edem
pulmonar.
Contraindicaţii: Anemie gravă, insuficienţă cardiacă, alergie specifică; prudenţă la
bolnavii cu rezervă cardiacă mică sau hipertensivi (viteza perfuziei nu trebuie să
depăşească 100 ml/oră) şi în caz de traumatisme (atenţie la sângerare).

Producător: Centrul de Hematologie

ALDECIN, aerosol
beclometasonum
Compoziţie: Aldecin este un flacon presurizat dozat care conţine o suspensie de
microcristale de dipropionat de beclometazonă într-un gaz inert propulsator ce conţine
acid oleic ca agent dispersant. Fiecare pulverizare eliberează o cantitate fixă de 50 mcg
de dipropionat de beclometazonă pentru fiecare inhalaţie.
Indicaţii: Administrarea orală: Aldecin este indicat în tratamentul astmului bronşic, în mod
special în tratamentul pacienţilor care devin dependenţi în urma administrării de
corticosteroizi sistemici sau de ACTH, dar şi în cazul pacienţilor a căror afecţiune nu mai
poate fi controlată de către alte medicamente. Administrarea orală de Aldecin este indicată
în special în următoarele situaţii: La pacienţii astmatici care necesită un tratament de
întreţinere de lungă durată. La pacienţii astmatici dependenţi de administrarea sistemică
de corticosteroizi sau ACTH. La pacienţii astmatici care urmează un tratament intermitent
cu corticosteroizi sistemici. La pacienţii astmatici ale căror simptome cedează din ce în ce
mai greu la administrarea de bronhodilatatoare şi care necesită deci creşterea progresivă
a dozelor în vederea ameliorării simptomatologiei. La pacienţii astmatici cărora le este
contraindicat tratamentul bronhodilatator (cum ar fi de exemplu cei suferinzi de afecţiuni
cardiace). La pacienţii astmatici ale căror simptome sunt insuficient controlate de
tratamentul combinat cu bronhodilatatoare şI cromoglicat de sodiu. La copiii care suferă de
astm bronşic sever. S-a obţinut astfel un control eficient al simptomelor fără apariţia
întârzierii de creştere care este asociată administrării sistemice de corticosteroizi.
Administrarea nazală: Aldecin este indicat în tratamentul rinitei alergice sezoniere sau
perene sau al rinitei vasomotorii precum şi ca terapie adjuvantă în cadrul tratamentului
medical al polipilor nazali.
Dozare şi mod de administrare: A nu se depăşi doza recomandată, agitaţi bine flaconul
înainte de fiecare utilizare Administrarea orală: Posologia orală este următoarea: Adulţi: 2
inhalaţii (100 mcg) de 3-4 ori pe zi; în cazurile severe doza poate fi dublată (600-800
mcg/zi), pentru ca ulterior, pe măsura ameliorării simptomatologiei să fie ajustată în funcţie
de răspunsul terapeutic. Copii între 6 şi 12 ani: 1-2 inhalaţii (50-100 mcg) de 2,3 sau 4 ori
pe zi, în funcţie de vârstă şi de răspunsul terapeutic. Administrarea nazală: Doza uzuală
pentru adulţi şi copii de peste 6 ani este de un puf în fiecare nară de 2 până la 4 ori pe zi.
Spre deosebire de decongestionantele nazale, efectele terapeutice ale administrării
intranazale de Aldecin nu sunt imediate: ameliorarea simptomelor apare la câteva zile de
la începerea tratamentului. Doza zilnică totală nu va depăşi 20 de inhalaţii (1mg) la adulţi,
respectiv 10 inhalaţii (0,5 mg) la copiii între 6 şi 12 ani.
Utilizarea regulată şi manipularea corectă a flaconului presurizat au o importanţă
deosebită.
Reacţii adverse: Administrare orală: Au fost menţionate cazuri de deces prin insuficienţă
corticosuprarenaliană la pacienţii astmatici în cursul şi după trecerea de la tratamentul
corticosteroid sistemic la cel cu aerosoli cu dipropionat de beclometazonă. De asemenea,
au fost menţionate scăderi ale nivelului plasmatic matinal de cortizol la pacienţii adulţi care
au primit doze de 1600 mcg de Aldecin pe zi, timp de o lună. În schimb au fost destul de
rare cazurile la care s-au observat efecte sistemice de tip corticosteroid în cazul
administrării de Aldecin. Dacă dozele recomandate sunt depăşite sau dacă pacienţii
prezintă o sensibilitate deosebită sau o predispoziţie în urma unui tratament sistemic cu
corticosteroizi pot apărea semne de hipercorticism. În astfel de situaţii, trebuie întrerupt
progresiv tratamentul cu Aldecin, în conformitate cu schemele cunoscute de întrerupere a
tratamentului oral cu corticosteroizi. În cazul unui număr redus de pacienţi au fost
menţionate apariţia răguşelii şi a senzaţiei de uscăciune la nivelul gurii. Reacţiile de
hipersensibilitate imediată şi întârziată includ bronhospasmul, rash-ul cutanat, urticaria,
edemul angioneurotic Quinke, cu Candida albicans şi Aspergillus niger localizate la nivelul
cavităţii bucale, a faringelui, laringelui, bronhiilor şi esofagului. Administrarea nazală:
Efectele secundare menţionate au fost senzaţia de iritaţie şi de arsură de la nivelul
mucoasei nazale, tusea, episoadele pasagere de strănuturi, epistaxisul tranzitor sau
apariţia de scurtă durată a unor secreţii nazale cu striaţii sanguinolente. Foarte rar au fost
menţionate şi infecţiile locale ale foselor nazale şi ale faringelui cu Candida albicans,
ulceraţii ale mucoasei nazale, perforaţii ale septului nazal, creşterea presiunii intraoculare,
precum şi reacţii de hipersensibilitate cum ar fi urticaria, rash-ul cutanat, edemul
angioneurotic Quincke şi bronhospasmul.
Contraindicaţii: Aldecin este contraindicat în tratamentul primar al stărilor de rău astmatic
sau în cursul altor episoade acute de astm, când se impun alte mijloace de tratament.
Hipersensibilitatea la unul dintre componentele sale contraindică de asemenea utilizarea
sa.
Precauţii: Cu toate că frecvenţa de apariţie a infecţiilor clinice aparente localizate cu
Candida albicans sau Aspergillus niger este rară, aceste infecţii necesită totuşi un
tratament corespunzător antifungic sau întreruperea tratamentului oral cu Aldecin. Aldecin
nu trebuie privit ca un bronhodilatator puternic şi nu este indicat în vederea ameliorării
rapide a bronhospasmului. Pacienţii trebuie instruiţi să contacteze medicul imediat dacă
pe parcursul tratamentului cu Aldecin crizele astmatice nu răspund la administrarea de
bronhodilatatoare. Utilizarea de Aldecin, fie ea orală sau nazală, trebuie făcută cu multă
precauţie în cazul pacienţilor care suferă de tuberculoză activă sau nemanifestă a tractului
respirator, precum şi de alte infecţii sistemice netratate bacteriene, fungice sau virale sau
în cazul existenţei unei infecţii oculare cu virusul herpes simplex. Având în vedere faptul
că unul dintre efectele secundare ale corticosteroizilor este întârzierea în vindecarea
rănilor, nu se vor administra corticosteroizi topici până nu are loc vindecarea completă la
pacienţii care au avut un ulcer septal nazal recent, au suferit o intervenţie chirurgicală la
nivelul nasului sau un traumatism nazal. Nu au fost încă stabilite siguranţa şi eficacitatea
utilizării medicamentului la copii mai mici de 6 ani.
Sarcină şi alăptare: Dipropionatul de beclometazonă va fi utilizat în sarcină, pe parcursul
alăptării sau la femei în perioada de fertilitate numai dacă beneficiile potenţiale justifică
posibile riscuri materne, fetale sau care ar putea interesa copilul alăptat. Copiii născuţi din
mame care au urmat un tratament corticosteroid în timpul sarcinii trebuie urmăriţi, ţinându-
se cont de insuficienţa adrenergică care poate apărea. Dacă se ia hotărârea utilizării de
Aldecin la femeile care alăptează, trebuie luate obligatoriu măsuri deosebite de precauţie.
Condiţii de păstrare: Flacoanele sunt sub presiune. Evitaţi expunerea lor directă la soare,
căldură sau foc. Expunerea la temperaturi de peste 49 grade Celsius poate determina
explozia recipientului. Flaconul nu va fi găurit, spart sau ars, chiar dacă pare gol. A nu fi
lăsat la îndemâna copiilor. A se păstra la temperaturi cuprinse între 2 şi 30 grade Celsius.
Formă de prezentare: Aldecin este un flacon presurizat care a fost special conceput cu
două piese adaptabile - una bucală şi una nazală. Fiecare flacon (recipient) permite
eliberarea a 200 doze aerosoli.

Producător: Schering-Plough
ALERGIM A
produse antialergice
Prezentare: Alergim A este un produs biologic cu activitate antialergică în sindroamele
determinate de alergenele conţinute în structura acarianului Dermatophagoides
pteronyssinus; el este preparat din gamaglobuline umane specifice, obţinute din plasmă
umană individual controlată din punct de vedere al AgHBs, Ac anti HCV, Ac anti HIV 1-2 şi
un extract total de Dermatophagoides pteronyssinus. Aspect: Lichid limpede, incolor sau
uşor gălbui. Se livrează în cutii cu 5 fiole de 1 ml, marcate prin ştanţare. Prezervant:
Tiomersalat de sodiu 1/10 000.
Indicaţii: Fiind un produs biologic cu rol în supresarea anticorpilor de tip IgE, Alergim A
este recomandat în terapia sindroamelor alergice cauzate de acarianul Dermatophagoides
pteronyssinus. Se poate administra şi în continuarea unui tratament de hipersensibilizare,
în caz de insucces al acestuia.
Mod de administrare: Produsul se administrează în injecţii subcutanate; administrarea pe
cale intravenoasă este interzisă. Se administrează de 4 ori câte o fiolă la interval de 10 zile
şi se continuă cu câte o fiolă la interval de o lună, timp de 12-18 luni. Se recomandă ca
administrarea produsului să se facă numai în unităţi sanitare.
Contraindicaţii: Nu se recomandă administrarea Alergim A femeilor în timpul sarcinii şi în
perioada de alăptare.
Reacţii adverse: Uneori poate apărea o uşoară reacţie la locul inoculării, fapt ce nu va
împiedica continuarea tratamentului.
Condiţii de păstrare: Se păstrează la temperatura de +5 ± 3 grade Celsius. Termen de
valabilitate: 2 ani.

Producător: Institutul Cantacuzino

ALERGIM PG
produse antialergice
Prezentare: Alergim PG este un produs preparat din alergenele prezente în extractul
purificat de polen de graminee şi un exces de anticorpi umani corespunzători, obţinuţi din
gamaglobulină umană plasmatică individual controlată din punct de vedere al hepatitei C,
AgHBs, Ac anti HIV 1-2. Este o soluţie limpede, incoloră sau uşor gălbuie. Este livrat în
cutii cu 5 fiole de 1 ml, marcate prin ştanţare. Prezervant: Tiomersalat de sodiu 1/10 000.
Indicaţii: Alergim PG este recomandat în terapia afecţiunilor alergice cauzate de polenul
de graminee, fiind un produs biologic cu rol în supresarea anticorpilor de tip IgE specifici
polenului de graminee. Produsul poate fi administrat şi în continuarea unui tratament de
hiposensibilizare administrat presezonier, în caz de insucces al acestuia.
Mod de administrare: Produsul se administrează în injecţii subcutanate; administrarea pe
cale intravenoasă este interzisă. Administrarea produsului se începe presezonier (în cursul
lunii aprilie, conform caracteristicilor anului în curs) şi continuă la intervale de 14 zile, pe
toată durata sezonului polenic (sfârşitul lunii august). Indiferent de forma clinică, se
recomandă un număr de 10 inoculări a câte o fiolă subcutanat. Deşi momentul optim al
începerii tratamentului se situează presezonier, produsul este eficace chiar dacă
tratamentul începe în plin sezon polenic. Se recomandă ca tratamentul să fie efectuat
minimum 2 ani consecutiv. Se recomandă ca administrarea produsului să se facă numai în
unităţi sanitare.
Contraindicaţii: Nu se recomandă administrarea Alergim PG femeilor în timpul sarcinii şi
în perioada de alăptare.
Reacţii adverse: Uneori poate apărea o uşoară reacţie la locul inoculării, fapt ce nu va
împiedica continuarea tratamentului.
Condiţii de păstrare: Se păstrează la +5 ± 3 grade Celsius. Termen de valabilitate: 2 ani.

Producător: Institutul Cantacuzino

ALEXAN
cytarabinum
Prezentare farmaceutică: Fiole şi flacoane a 2 ml sau 5 ml soluţie injectabilă, conţinând
citarabină 40 mg, respectiv 100 mg (cutie cu 10 buc.).
Acţiune terapeutică: Citostatic, acţionează ca analog al citidinei, împiedicând sinteza
ADN.
Indicaţii: Pentru inducerea remisiunii în leucemia acută mieloidă şi unele cazuri de
leucemie acută limfoblastică.
Mod de administrare: Pentru inducerea remisiunii se injectează intravenos, în bolus, 2
mg/kg corp şi zi, 10 zile (urmărind zilnic hemograma) apoi, dacă nu a apărut efectul
antileucemic, se creşte la 4 mg/kg corp şi zi, continuând până la răspunsul terapeutic sau
până la apariţia de fenomene toxice; se poate introduce şi în perfuzie intravenoasă, 10 zile
câte 0,5-1 mg/kg corp şi zi apoi, dacă nu a apărut efectul, se creşte la 2 mg/kg corp şi zi,
continuând până la răspunsul terapeutic sau apariţia de fenomene toxice; o altă schemă
constă în injectarea intravenoasă a 3-5 mg/kg corp şi zi 5 zile, apoi pauză 2-9 zile, după
care se reia, continuând ciclul până la răspunsul terapeutic sau apariţia de fenomene
toxice; primele semne de eficacitate apar în medie după 28 de zile (7-64) de la începutul
tratamentului. Pentru întreţinerea efectului se poate injecta intravenos 1 mg/kg corp o dată
sau de 2 ori/săptămână.
Reacţii adverse: Deprimarea hematopoiezei cu leucopenie, trombocitopenie, anemie,
megaloblastoză; frecvent greaţă, vomă, diaree, uneori stomatită, disfuncţie hepatică;
ocazional disfuncţie renală, anorexie, infecţii, hemoragii gastro-intestinale, nevrită sau
fenomene neurotoxice centrale, erupţii cutanate, esofagită, sângerări la nivelul pielii sau
mucoaselor, dureri toracice, dureri articulare, hiperuricemie. Un sindrom, câteodată grav,
poate surveni la 6-12 ore de la administrare şi constă în febră, mialgii, dureri osoase,
uneori dureri toracice, erupţii maculo-papulare, conjunctivită, stare de rău (se pot
administra glucocorticoizi profilactic sau curativ, eventual se întrerupe medicaţia).
Citarabina are o toxicitate mare, de aceea tratamentul se face de către specialist, sub
supraveghere strictă clinică şi de laborator (măduvă hematopoietică, sânge, probe
funcţionale hepatice, renale).
Contraindicaţii: Sarcină şi perioada de alăptare (incompatibilitate), deprimare
hematopoietică medicamentoasă preexistentă; prudenţă la hepatici.

Producător: Mack
ALFACHIMOTRIPSINĂ
chymotrypsinum
Prezentare farmaceutică: Flacoane conţinând chimotripsină pulbere liofilizată 0,20 unităţi
TEE.
Acţiune terapeutică: Enzimă proteolitică cu proprietăţi antiinflamatorii şi antiedematoase,
sistemice şi locale; curăţă ţesutul necrozat; favorizează lichefierea secreţiilor tractului
respirator.
Indicaţii: Pe cale generală: în edeme posttraumatice, postoperatorii, varicoase, în
sinuzite, catar tubar, bronşite cronice (ca tratament adjuvant). Peri-intraarticular: în
periartrita scapulo-humerală, fibrozite, artroze sau bride periarticulare, contractură
Dupuytren. In situ: în chirurgia plastică sau operatorie, după unele intervenţii sau în edeme
vechi circumscrise. Aerosoli: în supuraţii pulmonare, atelectazie. Instilaţii: în obstrucţia
căilor lacrimale, catar tubar, otite adezive, traheite, traheobronşite, rinite. Intragastric:
pentru diagnosticul etiologic al cancerului gastric.
Mod de administrare: Intramuscular 1/2-1 flacon zilnic sau la 2 zile; injecţii peri sau
intraarticulare, aplicaţii locale, în aceleaşi doze. Soluţia se prepară extemporaneu prin
dizolvare în soluţie salină izotonă sterilă; contactul cu mâinile trebuie evitat (se injectează
cu seringă de sticlă).
Reacţii adverse: Reacţii alergice, chiar şoc anafilactic (foarte rar); poate favoriza
diseminarea infecţiei (se asociază cu antibiotice când inflamaţia e de natură infecţioasă).
Produce uneori dureri la locul injectării; inhalarea repetată de aerosoli poate fi cauză de
răguşeală şi bronhospasm.
Contraindicaţii: Alergie specifică (este necesară investigarea sensibilităţii mai ales la
repetarea tratamentului), teren alergic, infecţii grave locale sau generale, septicemie;
prudenţă în caz de tulburări de coagulare, la bolnavii sub tratament cu anticoagulante sau
în boli hepatice grave. Nu se amestecă cu alte medicamente (în aceeaşi seringă).

Producător: Biofarm
ALGOCALMIN
metamizolum
Compoziţie: Comprimate a 0,50 g natrium phenyl dimethyl pyrazolonum methyl
aminomethansulfonicum. Soluţie injectabilă 50%, natrium phenyl dimethyl pyrazolonum
methyl aminomethansulfonicum. Supozitoare pentru adulţi: 1 g natrium phenyl dimethyl
pyrazolonum methyl aminomethansulfonicum, 1,53 g excipient. Supozitoare pentru copii:
0,30 g natrium phenyl dimethyl pyrazolonum methyl aminome-thansulfonicum, 0,82 g
excipient.
Acţiune farmacoterapeutică: Algocalminul este un analgezic puternic, înlocuind într-o
largă măsură opiaceele, fără a determina efectele secundare obişnuite după administrarea
acestora. Fiind un derivat pirazolonic, algocalminul are şi o acţiune antipiretică.
Indicaţii: Stări dureroase de diverse etiologii: colică renală, dureri post-operatorii. Mialgii,
nevralgii, lumbago, sciatică, cefalee, gripă, stări febrile.
Mod de administrare: Pentru adulţi: 1-2 comprimate de 1-2 ori pe zi sau 2-5 ml de 1-2 ori
pe zi, în injecţii intramusculare profunde sau 1-3 supozitoare pentru adulţi pe zi. Pentru
copii: 1/4-1 1/2 comprimat, după vârstă sau 1-3 supozitoare pentru copii pe zi. Pentru
comprimate, se recomandă desfacerea acestora în puţină apă înainte de administrare.
Efecte secundare: Ca toţi derivaţii pirazolonici, Algocalminul poate determina în cazuri
foarte rare şi la tratament prelungit reacţii alergice şi modificări ale formulei leucocitare:
dacă în cursul unui tratament prelungit cu algocalmin apare leucocitopenie sau granulo-
citopenie se va întrerupe tratamentul.
Prezentare farmaceutică: Tub cu 10 comprimate. Cutii cu 5 fiole a 2 ml şi 5 ml. Cutii cu 6
supozitoare pentru adulţi. Cutii cu 6 supozitoare pentru copii.

Producător: Antibiotice-Iaşi
ALGOCALMIN, comprimate, fiole
metamizolum
Compoziţie: Comprimate conţinând 0,500 g metamizol sodic; fiole de 2 ml conţinând
metamizol sodic 1 g (50%).
Acţiune terapeutică: Analgezic de 2 ori mai intens decât aminofenazona şi antipiretic cu
acţiune intensă la administrare intravenoasă. Slab antiinflamator. Antispastic, puternic
miotrop.
Indicaţii: Algii de diverse cauze: nevralgii, dureri dentare şi de sfera O.R.L., dureri
artrozice, artritice, din poliartrita cronică evolutivă, mialgii. Sindrom febril.
Contraindicaţii: Alergie la derivaţi pirazolonici, leucopenie, granulocitopenie, afecţiuni
hepatice, afecţiuni renale, porfirie, deficit de glucoză-6 fosfat dehidrogenază.
Precauţii: Produsul poate determina granulocitoză indiferent de doza administrată.
Intoleranţa poate să apară fie după prima administrare, fie după mai multe administrări şi
poate fi de tip reacţie încrucişată cu aspirina.
Reacţii adverse: Hematologice-agranulocitoză, anemie sau trombopenie, reacţii alergice
cutanate de diferite intensităţi, rar insuficienţă renală sau nefropatie interstiţială; crize de
astm la pacienţii cu alergie încrucişată cu aspirină, uneori colorarea în roşu a urinii.
Sarcină şi alăptare: Se va administra în timpul sarcinii numai după aprecierea corectă a
riscului şi beneficiului terapeutic. Este de preferat să nu se administreze mamelor care
alăptează.
Posologie şi mod de administrare: Adulţi: Până la 1-2 comprimate de 2-3 ori/zi sau 1-2
fiole în injecţie i.m. profundă sau per os; 1 comprimat sau 1 fiolă la nevoie. Copii peste 15
ani: 1 comprimat de 2-3 ori/zi sau la nevoie. Comprimatele se administrează cu un pahar
mare de apă. În caz de febră mare, în mediul spitalicesc se poate administra 1 fiolă i.v., în
cazul în care nu există antecedente de alergie la Algocalmin.
Formă de prezentare: Folii de hârtie a 20 comprimate. Cutii cu 100 fiole de 2 ml. Cutii cu
10 fiole de 2 ml.
Condiţii de păstrare: La adăpost de umiditate, căldură şi lumină.

Producător: Sicomed
ALILESTRENOL
allylestrenolum
Prezentare farmaceutică: Comprimate conţinând alilestrenol 5 mg (cutie cu 20 buc.).
Acţiune terapeutică: Progestogen derivat de 19-nortestosteron, activ pe cale orală,
favorizează menţinerea sarcinii (în caz de deficit de progesteron).
Indicaţii şi mod de administrare: Iminenţă de avort: 1 comprimat (5 mg) de 3 ori/zi 5-7
zile sau mai mult, până la dispariţia simptomelor, apoi doza se reduce treptat (dacă
simptomele nu reapar); avort habitual (când sarcina este în curs); 1-2 comprimate/zi, mai
multe luni (de la începutul sarcinii până la cel puţin o lună după perioada critică);
ameninţare de naştere prematură; posologie variabilă, până la 8 comprimate/zi (câteva
zile).
Reacţii adverse: Rareori greaţă, vomă, dureri pelvine, creşterea libidoului; este în general
mai bine suportat decât alte progestogene (nu are efecte androgenice sau estrogenice, nu
modifică funcţia corticosuprarenală, nu tulbură echilibrul electrolitic).
Contraindicaţii: Afecţiuni tromboembolice manifeste sau în antecedente, cancer mamar
sau genital, sângerări vaginale neregulate nediagnosticate, insuficienţă hepatică, icter
familial, antecedente de sarcină cu icter idiopatic, cu prurit marcat sau cu herpes; prudenţă
la diabetici (poate scădea toleranţa la glucoză).

Producător: Terapia
ALKA-SELTZER
acidum acetylsalycilicum
Prezentare farmaceutică: Cutii cu 10 şi 20 comprimate efervescente. 1 comprimat
efervescent conţine: 324 mg acid acetilsalicilic, 965 mg acid citric, 1625 mg bicarbonat de
sodiu. Alte componente: poli(1-vinil-1-pirolidon)MG 25000, dimetilpolisiloxan, silicat de
calciu, dioctilsulfosuccinat de sodiu, benzoat de sodiu, zaharină sodică, substanţe
aromatizante.
Acţiune terapeutică: Alka-Seltzer este un medicament care se bucură de o recunoaştere
internaţională încă de acum 60 de ani. Efectul său se bazează pe inhibarea
prostaglandinelor, mesagere ale durerii şi pe scăderea pragului sensibilităţii dureroase a
receptorilor nervoşi. Comprimatele efervescente Alka-Seltzer se dizolvă în apă înainte de
administrare. Astfel se formează o soluţie carbogazoasă care se absoarbe rapid, scade
aciditatea şi ameliorează durerile; soluţia este bine tolerată de stomac.
Indicaţii: Cefalee însoţită de hiperaciditate gastrică, indispoziţii gastrice, cefalee. A nu se
administra Alka-Seltzer timp îndelungat sau în doze ridicate fără avizul medicului.
Contraindicaţii: Se interzice administrarea medicamentului Alka-Seltzer când există un
risc crescut de hemoragii. Alka-Seltzer se administrează numai la recomandarea
medicului în cazul terapiei simultane cu medicamente anticoagulante (de exemplu derivaţi
ai cumarinei, heparina), în insuficienţa glucozo-6-fosfat-dehidrogenazei, în astm sau
alergie la salicilaţi, alte medicamente antiinflamatoare respectiv antireumatice şi alte
substanţe alergene, la pacienţi cu tulburări gastro-duodenale cronice, ulcere gastro-
duodenale, insuficienţă renală, în timpul sarcinii, în special în ultimele trei luni.
Precauţii: Pacienţii care suferă de astm, alergie la polen, vegetaţii adenoidiene sau infecţii
cronice ale aparatului respirator însoţite de tulburări asemănătoare cu alergia la polen, cât
şi pacienţii hipersensibili la analgezice şi antireumatice riscă la administrarea produsului
Alka-Seltzer apariţia unor crize de astm (astm de intoleranţă la analgezice). Aceşti bolnavi
trebuie să consulte medicul înainte de administrarea medicamentului. Acelaşi lucru este
valabil şi pentru bolnavii hipersensibili faţă de alte substanţe ce le provoacă reacţii
alergice, cum ar fi erupţiile cutanate, pruritul sau urticaria febrilă. Dacă în timpul sarcinii
este necesar un tratament îndelungat cu Alka-Seltzer trebuie consultat medicul. La
administrarea regulată în timpul alăptării trebuie luată în consideraţie întreruperea alăptării.
La copii şi tineri cu boli febrile, Alka-Seltzer se administrează numai la sfatul medicului şi
numai atunci când alte metode nu au avut efectul scontat. Dacă aceste îmbolnăviri sunt
însoţite de vome prelungite, acestea pot fi simptome ale sindromului Reye, un sindrom
extrem de rar, dar care ameninţă adeseori viaţa, necesitând de urgenţă o îngrijire
medicală.
Reacţii adverse: Rar: reacţii alergice diverse (bronhospasm, erupţii cutanate); foarte rar:
tulburări gastrice, hemoragii gastro-intestinale, scăderea trombocitelor (trombocitopenie).
Atenţie Ca urmare a supradozării la copii şi vârstnici pot apărea ameţeli şi tinitus. În aceste
cazuri se va solicita consult medical.
Interacţiuni cu alte medicamente: Creşte efectul medicamentelor anticoagulante (de
exemplu derivaţi ai cumarinei, heparina), creşte riscul hemoragiilor gastro-intestinale la
administrarea simultană a cortizonului, cresc acţiunea şi efectele adverse ale tuturor
medicamentelor antireumatice nesteroidiene, potenţează efectul medicamentelor
hipoglicemiante (sulfonilureice) şi al metotrexatului. Scade efectul spironolactonei, al
furosemidului, medicamente care favorizează eliminarea acidului uric în cazul gutei. Nu se
recomandă asocierea medicamentului Alka-Seltzer cu medicamentele de mai sus fără
sfatului medicului.
Mod de administrare: Dacă nu există alte indicaţii medicale, se administrează la adulţi 1-
2 comprimate efervescente. Într-un interval de 24 ore nu se administrează mai mult de 8
comprimate efervescente. Doze la copii: de la 3 ani în sus 1/2-1 1/2 comprimate
efervescente. Într-un interval de 24 ore nu se administrează mai mult de 1-4 comprimate
efervescente. Comprimatele efervescente se dizolvă complet în apa care se bea.
Condiţii de păstrare: A nu se depozita la temperaturi mai mari de 25 grade Celsius.

Producător: Bayer AG
ALKERAN, tablete
melphalanum
Formă de prezentare: Tablete: tablete albe, rotunde, biconvexe, având imprimat
WELLCOME şi A2A, fiecare conţine 2 mg Melphalan; tablete albe, rotunde, biconvexe,
având imprimat WELLCOME şi B2A, fiecare conţine 5 mg Melphalan.
Indicaţii: Alkeran tablete este indicat în tratamentul mielomului multiplu şi al
adenocarcinomului ovarian avansat. Alkeran singur sau în combinaţie cu alte
medicamente are un efect terapeutic semnificativ la o parte din pacienţii cu carcinom de
sân avansat. Alkeran este eficient în tratamentul pacienţilor cu policitemia vera. Alkeran a
fost utilizat ca adjuvant în tratamentul chirurgical al carcinomului de sân.
Mod de acţiune: Melphalan este un agent alchilant bifuncţional.
Doze şi mod de administrare: Deoarece Alkeran este mielosupresiv, monitorizarea
frecventă a numărului elementelor figurate sanguine este esenţială în timpul terapiei şi
dozajul poate fi ajustat dacă este necesar (vezi "Precauţii").
Administrarea orală: Adulţi: Absorbţia Alkeranului după administrare orală este variabilă.
Dozele trebuie crescute cu grijă până apar primele semne de mielosupresie, pentru a se
asigura atingerea unui nivel terapeutic eficient. Mielom multiplu: Numeroase scheme
terapeutice au fost utilizate, dar este recomandabil să se consulte literatura de specialitate
pentru detalii. Administrarea de Alkeran şi Prednison este mai eficientă decât
administrarea de Alkeran în monoterapie. Cele două medicamente în asociere se
administrează de obicei intermitent, cu toate că nu a fost stabilită superioritatea acestei
metode faţă de administrarea continuă. Schema tipică de dozaj este de 0,15 mg/kg corp/zi
în doze divizate, pentru 4 zile, repetată la intervale de 6 săptămâni. Prelungirea
tratamentului peste 1 an la pacienţii care au răspuns la tratament nu pare să
îmbunătăţească rezultatul obţinut anterior. Adenocarcinom ovarian: Regimul tipic de dozaj
este de 0,2 mg/kg corp/zi timp de 5 zile. Acesta se repetă la intervale de 4-8 săptămâni,
sau imediat ce măduva osoasă s-a refăcut. Carcinom de sân avansat: Alkeran a fost
administrat oral în doze de 0,15 mg/kg corp, sau de 6mg/m2 suprafaţă corporală/zi timp de
5 zile şi repetat la intervale de 6 săptămâni. Dozele au fost scăzute dacă au apărut semne
de toxicitate medulară. Policitemia vera: Pentru inducţia remisiunii doza obişnuită este de
6-10 mg/zi timp de 5-7 zile, urmată de administrarea a 2-4 mg/zi, până se obţine un control
satisfăcător al bolii. Tratamentul de întreţinere se face cu doze de 2-6 mg pe săptămână.
În timpul terapiei de întreţinere controlul hematologic atent este esenţial pentru ajustarea
dozelor în funcţie de rezultatele hemoleucogramei. Copii: Alkeran este foarte rar indicat la
copii, neputându-se recomanda anumite scheme terapeutice. Utilizarea la pacienţii în
vîrstă: Nu sunt disponibile informaţii specifice despre utilizarea Alkeran la pacienţii în
vârstă. Dozajul în afectarea funcţiei renale: Datele farmacocinetice disponibile în mod
curent nu justifică o recomandare absolută de reducere a dozajului când se administrează
Alkeran tablete la aceşti pacienţi, dar ar fi prudent să utilizaţi iniţial o doză mai redusă (vezi
"Precauţii").
Farmacocinetică: Absorbţia melphalanului a fost variabilă la 13 pacienţi care au primit
oral 0,6 mg/kg corp, prima apariţie a medicamentului în plasmă (limite 0-336 minute) şi
nivelul maxim al concentraţiei plasmatice (limite 70-630 ng/ml). Timpul de înjumătăţire
plasmatică este de 90 +/- 57 minute, iar recuperarea în urină este de 11% timp de 24 ore.
Administrarea Alkeran tablete imediat după masă duce la prelungirea timpului în care se
atinge nivelul plasmatic maxim şi la reducerea ariei determinate de curba concentraţie
plasmatică: timp la valori cuprinse între 39 şi 45%. Datele farmacocinetice referitoare la
rolul rinichiului în eliminarea Melphalanului sunt echivoce.
Contraindicaţii: Alkeran nu se va administra la pacienţii care au avut anterior reacţii de
hipersensibilitate la Melphalan.
Precauţii: Alkeran este un agent citotoxic activ care trebuie folosit numai sub controlul
direct al medicilor cu experienţă în administrarea unor astfel de tratamente.
Siguranţa în utilizarea Alkeran: Utilizarea în siguranţă a Alkeran tablete se va face după
regulile generale de precauţie în cazul medicamentelor citotoxice. Dacă învelişul tabletelor
de Alkeran este intact nu există riscuri în mânuirea lor. Tabletele de Alkeran nu trebuie
divizate.
Monitorizare: Deoarece Alkeran este un agent mielosupresiv puternic, este esenţial să se
acorde o atenţie deosebită monitorizării hemoleucogramei pentru a preveni apariţia unei
mielosupresii excesive şi riscul aplaziei medulare ireversibile. Numărul celulelor sanguine
poate continua să scadă şi după întreruperea tratamentului, de aceea la primul semn de
scădere importantă a numărului de leucocite sau trombocite, tratamentul trebuie întrerupt
temporar. Alkeran trebuie administrat cu precauţie la pacienţii care au făcut recent
radioterapie sau chimioterapie, datorită toxicităţii crescute asupra măduvei osoase.
Afecţiuni renale: Pacienţii cu afectare renală trebuie monitorizaţi îndeaproape deoarece
pot avea supresie medulară uremică. O creştere temporară semnificativă a ureei sanguine
a fost observată în stadiile iniţiale ale terapiei cu Melphalan la pacienţii cu mielom multiplu
şi afectare renală. Mutageneză: Alkeran are efecte mutagene la animale, iar la pacienţii
trataţi s-au observat aberaţii cromozomiale. Carcinogeneză: Melphalanul, ca şi ceilalţi
agenţi alchilanţi, poate fi leucemogen la om. S-au raportat cazuri de leucemie acută după
tratamentul prelungit cu Melphalan, pentru afecţiuni cum ar fi amiloidoza, melanomul
malign, macroglobulinemia, sindromul de aglutinare la rece şi cancerul ovarian. Un studiu
comparativ la pacientele cu cancer ovarian, care au primit agenţi alchilanţi faţă de cele
care nu au primit, a demonstrat că folosirea agenţilor alchilanţi, inclusiv a Melphalanului,
creşte semnificativ incidenţa leucemiei acute. Riscul leucemogen trebuie raportat faţă de
beneficiile potenţiale ale tratamentului cu Melphalan. Teratogenicitate: Potenţialul
teratogenic al Alkeran nu a fost studiat. Având în vedere proprietăţile mutagenice şi
similitudinea structurală a compuşilor teratogenici, este posibil ca Melphalan să poată
cauza defecte congenitale la produsul de concepţie al pacienţilor trataţi. Efecte asupra
fertilităţii: Alkeran determină supresia funcţiei ovariene la femeile în premenopauză,
determinând amenoree la un număr important de paciente. Sarcina: La fel ca în
chemoterapia citotoxică, precauţiile contraceptive adecvate trebuie avute în vedere când
unul dintre pacienţi face tratament cu Alkeran. Utilizarea Melphalanului trebuie evitată pe
cât posibil în cursul sarcinii, în mod particular în timpul primului trimestru de sarcină. În
orice caz potenţialul risc pentru făt trebuie evaluat în raport cu beneficiul pentru mamă.
Lactaţie: Mamele care fac tratament cu Alkeran nu trebuie să alăpteze.
Reacţii adverse: Cel mai frecvent efect secundar este depresia măduvei osose, asociată
cu leucopenie şi trombocitopenie. Reacţii gastrointestinale (greaţă şi vărsături) au apărut
până la 30% din pacienţii care au primit Alkeran. Stomatita apare rar după tratamentul cu
Alkeran. Ciclofosfamida în pretratament a arătat că reduce severitatea reacţiilor
gastrointestinale induse de Alkeran. Rare cazuri de reacţii alergice ca urticaria, edemul,
rashul cutanat şi reacţii anafilactice au fost raportate la pacienţii trataţi cu Alkeran timp de
câteva luni. Două cazuri de stop cardiac au fost raportate la aceşti pacienţi, cu toate că o
legătură cu tratamentul nu a fost demonstrată. Rashul maculopapular şi pruritul au fost
ocazional observate. Foarte rar au fost rapoarte de fibroză pulmonară fatală şi anemie
hemolitică apărute după tratamentul cu Melphalan. Alopecia a fost raportată, dar este rară.
Interacţiuni medicamentoase: Administrarea simultană de acid nalidixic şi Melphalan în
doze mari i.v. a provocat la copii decese prin enterocolită hemoragică. S-a descris
afectarea funcţiei renale la pacienţii cu transplant de măduvă osoasă, care au primit
anterior doze mari i.v. de Melphalan şi au fost trataţi ulterior cu ciclosporină, pentru
prevenirea fenomenului de rejet de grefă.
Supradozare. Semne şi simptome: Efectele gastrointestinale, inclusiv greţurile, vărsăturile
şi diareea sunt semnele cele mai probabile ale unui supradozaj acut. Principalul efect toxic
este aplazia măduvei osoase, ce conduce la neutropenie şi trombocitopenie. Tratament:
Nu există un antidot specific. Tabloul sanguin va fi monitorizat îndeaproape, cel puţin patru
săptămâni după supradozare, până când apar rezultate ale normalizării acestuia. Măsurile
generale suportive, în asociere cu transfuzii corespunzătoare, trebuie folosite dacă este
necesar.
Precauţii farmaceutice şi recomandări: Tabletele se vor păstra la 2 - 8 grade Celsius.
Depozitaţi în locuri uscate.

Producător: Glaxo Wellcome

ALLERGODIL, spray nazal
azelastinum
Substanţă activă: Clorhidrat de azelastină.
Acţiune terapeutică: Spray nazal cu acţiune antialergică
Compoziţie: Un puf (0,14 ml soluţie) conţine: 0,14 mg clorhidrat de azelastină. Excipienţi:
Clorură de benzalconiu; sarea disodică a acidului etidiaminotetraacetic 2H2O,
metilhidroxipropilceluloză, natrium monohidrogenfosfat - dodecahidrat.
Indicaţii: Ca tratament simptomatic în rinite alergice sezoniere (guturaiul de fân) şi în rinite
alergice permanente.
Contraindicaţii: Nu se administrează în caz de hipersensibilitate cunoscută la substanţa
activă, la clorura de benzalconiu, la acidul edetic şi la copii sub 6 ani.
Sarcină şi alăptare: Deşi experimentele pe animale nu au evidenţiat o acţiune
embriotoxică, nu este indicată administrarea de Allergodil spray nazal în primul trimestru
de sarcină. De asemenea Allergodil spray nazal nu se va administra în perioada de
alăptare deoarece nu există suficientă experienţă.
Reacţii adverse: Ca urmare a pulverizării, în cazuri rare se poate ajunge la iritarea
mucoasei nazale deja inflamate şi modificate. Aceasta se poate manifesta de exemplu ca
arsură, prurit şi strănut. În cazuri izolate se poate observa epistaxis. În cazul utilizării
neadecvate (capul dat pe spate, vezi indicaţiile de dozare) poate apărea un gust amar,
care uneori provoacă greaţă.
Interacţiuni cu alte medicamente: Nu sunt cunoscute până în prezent.
Indicaţii de dozare, mod şi durată de administrare: Dacă nu se prescrie altfel se aplică
în fiecare nară de două ori pe zi câte un puf Allergodil spray nazal (corespunzător la 0,56
mg clorhidrat de azelastină/zi). Administrarea se face ţinând capul în poziţie verticală (vezi
instrucţiunile). Allergodil spray nazal poate fi administrat până la dispariţia simptomelor,
dar să nu fie administrat mai mult de 6 luni. După deschiderea flaconului soluţia nu se
utilizează mai mult de 6 luni.
Condiţii de păstrare: Nu se depoziteză sub +8 grade Celsius Allergodil spray nazal nu se
mai utilizează după expirarea termenului de valabilitate inscripţionat pe ambalaj.
Medicamentul nu se păstreză la îndemâna copiilor
Formă de prezentare: Flacon cu 10 ml soluţie. Ambalaj clinic.
Instrucţiuni de utilizare: După îndepărtarea dopului protector. La prima utilizare se
pompează de mai multe ori, până la obţinerea unei pulverizări uniforme. Se administrează
un puf în fiecare nară, ţinând capul în poziţie verticală. Se aplică dopul protector.

Producător: ASTA Medica

ALMAGEL, ALMAGEL A
combinaţii
Prezentare farmaceutică: Almagel: gel îndulcit şi aromatizat, pentru uz intern, conţinând
la 5 ml (o linguriţă mensură): şi hidroxid de aluminiu gel 0,3 g hidroxid de magneziu gel 0,1
g (flacon cu 170 ml); Almagel A: gel îndulcit şi aromatizat, pentru uz intern, conţinând la 5
ml (o linguriţă mensură): hidroxid de aluminiu gel 0,3 g, hidroxid de magneziu gel 0,1 g şi
benzocaină (anestezină) 0,1 g (flacon cu 170 ml).
Acţiune terapeutică: Antiacid gastric neutralizat prin hidroxidul de aluminiu şi hidroxidul
de magneziu; Almagel A conţine şi benzocaină, care are acţiune anestezică locală.
Indicaţii: Ulcer duodenal şi ulcer gastric, gastrită hiperacidă, esofagită de reflux.
Mod de administrare: Oral, câte 1-2 linguriţe la 1 şi 3 ore după mese, apoi se reia ciclul
masă-antiacid.
Reacţii adverse: Rareori reacţii alergice cutanate (la benzocaină); tratamentul îndelungat,
abuziv, poate fi cauză de carenţă fosfatică (în intestin se formează fosfat de aluminiu
insolubil, care se elimină), cu osteoporoză, hipercalciurie şi nefrolitiază secundară.
Contraindicaţii: Abdomen acut, gastrită hipoacidă, alergie la benzocaină, stări de
hiperfosfatemie; prudenţă în insuficienţa renală avansată (risc de acumulare a magneziului
şi aluminiului). Antiacidele pe bază de aluminiu şi magneziu micşorează absorbţia
intestinală a tetraciclinelor, dioxinei şi altor medicamente; administrarea acestora trebuie
facută cu cel puţin o oră înainte sau 3 ore după Almagel; benzocaina poate antagoniza
acţiunea sulfonamidelor antibacteriene (prin acidul p-aminobenzoic, pe care îl eliberează
prin hidroliză).

Producător: Pharmacia
ALMIRAL
diclophenacum
Formă de prezentare: Tablete conţinând diclofenac sodic 25mg şi 50 mg; supozitoare
conţinând diclofenac sodic 100 mg.
Indicaţii: Afecţiunile reumatice inflamatorii (artrita reumatoidă, osteoartrita, spondilita
ankilopoetică); afecţiunile inflamatorii nereumatice (bursită, tendinită, miozită); orice
afecţiuni inflamatorii din sfera genito-urinară, ORL etc. Studiile clinice relevă faptul că
efectul Almiral-ului în ameliorarea durerilor articulare în repaus şi în mişcare este net
superior celui produs de fenilbutazonă, ibuprofen, indometacin, acid acetilsalicilic.
Precauţii: Se administrează cu prudenţă în următoarele cazuri: tulburări biliare sau renale;
ulcer gastric în antecedente; primul trimestru de sarcină.
Dozare: 75-150 mg în total pe zi, divizate în două sau trei prize.
Acţiune terapeutică: Almiral este un antiinflamator nesteroidian puternic şi eficient, cu
efect antireumatic superior în afecţiunile acute şi cronice. Înlătură durerea şi redă mai
rapid mobilitatea în artrita reumatoidă a adultului. Scade redoarea matinală.Prezintă
rezultate superioare faţă de alte antiinflamatoare nesteroidiene. Are tolerabilitate
gastrointestinală foarte bună şi este în mod distinct preferat de către pacienţi. Doza
terapeutică poate fi extinsă în condiţii de siguranţă, fără apariţia reacţiilor adverse. Almiral
are toată forţa în combaterea durerii şi inflamaţiei.

Producător: Medochemie
ALOMIDE
lodoxamidum
Soluţie sterilă oftalmică.
Prezentare farmaceutică: Soluţia oftalmică Alomide (Lodoxamidă 0,1%) este o soluţie
sterilă, izotonă, tamponată, conservată, pentru administrarea locală oculară, în doze
multiple. Fiecare ml conţine: Substanţe active: Lodoxamidă trometamină 1,78 mg
(echivalentul a 1 mg lodoxamidă). Conservant: clorură de benzalconiu 0,07 mg. Substanţe
inactive: manitol, hidroxipropilmetilceluloză, citrat de sodiu, acid citric, edetat disodic,
tiloxapol şi apă purificată.
Farmacologie clinică: Lodoxamida, stabilizator al mastocitelor, inhibă in vivo reacţia de
hipersensibilitate imediată tip I la animale şi om. La maimuţe, bronhospasmul indus de
alergeni şi reducerea funcţiei pulmonare pot fi prevenite prin tratamentul cu lodoxamidă.
La şobolani, maimuţe şi om, creşterea permeabilităţii vasculare cutanate asociată cu
reagine Ig E şi reacţiile imediate de antigeni sunt inhibate de terapia cu lodoxamidă.
Reacţii vasculare similare, la nivelul conjunctivei palpebrale de la şoareci au fost inhibate
de administrarea locală de lodoxamidă. Aşadar, se poate presupune că lodoxamida este
eficientă în tratamentul bolilor oculare în care intervine reacţia de hipersensibilitate
imediată de tip I. Studiile in vitro au demonstrat capacitatea lodoxamidei de a stabiliza
mastocitele şi de a preveni eliberarea de histamină indusă specific de antigen. În plus,
lodoxamida previne eliberarea altor mediatori mastocitari ai inflamaţiei (SRSA, substanţe
lent reactive, cunoscute şi sub denumirea de peptido-leucotriene). Soluţia oftalmică de
Alomide a fost mai eficientă decât opticrom 2% în ceea ce priveşte tratamentul
conjunctivitelor de natură alergică (sezonieră, giganto-papilară, tipurile atopic/alergic).
Semnele şi simptomele au fost în general controlate în 14 până la 21 zile de tratament, iar
la continuarea tratamentului au avut loc ameliorări. După mărturiile medicilor cât şi ale
bolnavilor, efectele terapeutice s-au semnalat la 7 zile de la începerea tratamentului.
Lodoxamida nu are acţiune intrinsecă vasococonstrictoare, antihistaminică, de inhibare a
ciclooxigenazei sau altă acţiune antiinflamatorie.
Indicaţii: Soluţia oftalmică de Alomide este indicată în tratamentul semnelor şi
simptomelor oculare însoţite de tulburări oculare alergice cum ar fi keratoconjunctivitele
sezoniere, conjunctivitele giganto-papilare, keratitele sezoniere şi keratoconjunctivitele
atopice sau alergice. Cei mai des implicaţi sunt alergenii din aer şi lentilele de contact, dar
şi factorii etiologici necunoscuţi. Lodoxamida poate fi eficientă şi în alte afecţiuni oculare în
care intervine reacţia de hipersensibilitate imediată de tip I.
Contraindicaţii: Soluţia oftalmică Alomide este contraindicată persoanelor cu
hipersensibilitate cunoscută la lodoxamidă sau la oricare component al acestui produs.
Atenţie: Numai pentru uz local. Nu se injectează. Nu se atinge capacul, pentru a nu
contamina produsul.
Întrebuinţarea la femeile gravide şi la cele care alăptează: Studiile asupra şobolanilor
şi iepurilor cărora li s-a administrat oral lodoxamidă trometamină, au arătat că produsul nu
a determinat alterarea fertilităţii sau reproducerii şi nu a produs embriotoxicitate sau
toxicitate pre- sau postnatală. Nu se deţin date foarte amănunţite şi bine verificate în ceea
ce priveşte administrarea produsului la femeile gravide. Cum rezultatele studiilor asupra
reproducerii la animale nu pot fi extrapolate şi la om, soluţia oftalmică Alomide se va folosi
în timpul gravidităţii numai când nu există altă alternativă. Nu se cunoaşte dacă
lodoxamida trece în laptele uman. Se va administra cu prudenţă la femeile care alăptează.
Precauţii: La fel ca şi celelalte preparate conţinând clorură de benzalconiu, nu se indică
purtarea lentilelor de contact moi (hidrofilice) în timpul tratamentului cu soluţia oftalmică
Alomide. Lentilele pot fi din nou aplicate, la câteva ore după terminarea tratamentului.
Frecvenţa de administrare recomandată nu va fi depăşită. Este puţin probabil ca
tratamentul cu Alomide să afecteze abilitatea de a conduce automobilul sau diverse
instalaţii.
Reacţii adverse: Soluţia oftalmică Alomide este în general bine tolerată. Cel mai frecvent
efect secundar acuzat a fost disconfortul uşor şi tranzitoriu din momentul instilării (8,7%
dintre pacienţi) - senzaţie de arsură, înţepătură, prurit sau lăcrimare.
Supradozajul: În cazul unui supradozaj local, se va îndepărta prin spălare cu apă. Nu se
cunoaşte simptomatologia în cazul ingerării accidentale. Cel mai probabil, medicul va
indica eliminarea produsului prin provocarea vomei.
Mod de administrare: Dozele pentru adulţi şi copii sunt de 1-2 picături în fiecare ochi de 4
ori pe zi, la intervale regulate. Bolnavii trebuie să cunoască faptul că efectul administrării
de Alomide este dependent de administrarea lui la intervale regulate de timp, după
indicaţia medicului. Ameliorarea simptomatologiei după terapia cu Alomide este evidentă
în câteve zile (scăderea disconfortului, pruritului, senzaţiei de corp străin, fotofobiei, durerii
oculare, lăcrimării, secreţiilor, eritemului/edemului conjunctivei bulbare şi a limbului, a
ptozei) dar uneori este necesar un tratament mai îndelungat, de până la 4 săptămâni.
Odată simptomatologia ameliorată, ea trebuie susţinută cât este necesar. Nu s-au stabilit
siguranţa şi eficacitatea soluţiei oftalmice Alomide la copiii sub vârsta de 4 ani. Dacă se
consideră necesar se pot asocia corticosteroizii.
Formă de prezentare: Soluţia oftalmică Alomide se prezintă în flacoane de polietilenă de
densitate mică, de 15 ml.
Condiţii de păstrare: Se va păstra vertical, la temperatura camerei. Nu se ţine la
îndemâna copiilor. Nu se va folosi după data expirării. Conţinutul flaconului se va
întrebuinţa nu mai mult de o lună de la desigilare.

Producător: Alcon
ALOPURINOL
allopurinolum
Prezentare farmaceutică: Comprimate conţinând alopurinol 100 mg (flacon cu 50 buc.).
Acţiune terapeutică: Antigutos - inhibă formarea acidului uric, diminuând consecutiv
hiperuricemia şi uricozuria.
Indicaţii: Gută cronică, mai ales forme severe (acid uric peste 700 mg în urina de 24 de
ore), forme cu nefropatie sau calculi uratici; hiperuricemie la bolnavi cu leucemie, limfoame
sau alte boli canceroase sub tratament cu citostatice sau iradiaţii, hiperuricemii iatrogene,
sindrom Lesch-Nyhan; profilaxia şi tratamentul calculozei uratice.
Mod de administrare: Oral, după mese, începând cu 1 comprimat (100 mg)/zi şi
crescând progresiv (cu câte 1 comprimat săptămânal), în funcţie de valorile uricemiei -
dozele obişnuite în cazurile moderate de gută sunt 2-3 comprimate/zi, iar în cazurile
severe de 4 - 6 comprimate/zi (în două prize, după mese); la bolnavii canceroşi cu valori
foarte mari ale uricemiei, se pot administra 6-8 comprimate/zi, 2-3 zile. La copii 10-20
mg/kg corp şi zi.
Reacţii adverse: Favorizarea crizelor gutoase la începutul tratamentului gutei (în primele
3-4 luni se asociază doze mici de colchicină, tratamentul nu trebuie început cu ocazia unei
crize de gută); posibilitatea formării de calculi xantinici (se ingeră lichide pentru a menţine
volumul urinei la 2-3 l/zi). Uneori erupţii cutanate (maculo-papulare, foarte rar dermatite
grave), febră alergică, adenopatii, artralgii, eozinofilie; ocazional epigastralgii, greaţă,
vomă, diaree, dureri abdominale (se administrează după mese), cefalee, ameţeli,
somnolenţă; rareori alopecie, leucopenie sau leucocitoză, fenomene hepatotoxice,
cefalee, vertije, ginecomastie, nevrite. În timpul tratamentului se controlează funcţia
hepatică, funcţia renală şi formula sanguină.
Contraindicaţii: Intoleranţă la alopurinol, criza de gută, hemocromatoza idiopatică sub
tratament cu fier reprezintă contraindicaţii. Prudenţă sau se evită în timpul sarcinii şi
alăptării; nu se administrează la copii (cu excepţia celor cu boală canceroasă şi
hiperuricemie secundară sau cu sindrom Lesch-Nyhan); prudenţă la hepatici şi la
hipotiroidieni. Se va evita consumul de băuturi alcoolice. Prudenţă în asocierea cu
medicamente cărora le inhibă metabolizarea, favorizând reacţii toxice: mercaptopurină (se
reduce doza de antileucemic la 1/3-1/4), azatioprină, anticoagulante orale (se reduce doza
de anticoagulant sub controlul protrombinemiei); asociat clorpropamidei poate favoriza
reacţii hipoglicemice prelungite (mai ales la bolnavii cu insuficienţă renală); nu se asociază
probenecid sau alte uricozurice (cresc eliminarea alopurinolului); nu se asociază cu
ampicilina (risc crescut de reacţii cutanate).

Producător: Belupo
ALTIAZEM RR
diltiazemum resinatum
Compoziţie: Fiecare capsulă conţine rezinat de diltiazem corespunzător la 180 mg
clorhidrat de diltiazem.
Acţiune terapeutică: Diltiazem este un antagonist de calciu care ameliorează circulaţia
coronariană, reduce rezistenţa periferică şi, prin aceasta, consumul de oxigen al
miocardului. În felul acesta, creşte rezistenţa la efort a inimii, previne spasmul coronarian
şi reduce frecvenţa crizelor de angor. Medicamentul este foarte eficient în scăderea
tensiunii arteriale sistemice la pacienţii cu hipertensiune arterială. Forma farmaceutică a
acestui produs permite o cedare lentă a substanţei active, asigurând astfel o concentraţie
plasmatică eficientă pentru cel puţin 12 ore. De aceea, este recomandat ca tratament de
elecţie în cardiopatia ischemică şi în hipertensiunea arterială.
Indicaţii: Profilaxia şi tratamentul cardiopatiei ischemice: angina de efort, angina
spontană, angina mixtă, sechele postinfarct miocardic. Hipertensiune arterială esenţială
severă sau moderată.
Contraindicaţii: Hipersensibilitatea individuală la medicament. Hipotensiune arterială
(tensiune sistolică mai mică de 90 mm Hg), insuficienţa cardiacă congestivă, sindrom de
nodul sinusal, tulburări de conducere cardiacă (bloc sinoatrial sau atrioventricular de
gradul II sau III) bradicardie (frecvenţa cardiacă mai scăzută de 55 bătăi/minut). Altiazem
RR nu se va administra în timpul sarcinii sau alăptării. La femei în perioada fertilă, o
eventuală sarcină va fi exclusă înaintea începerii tratamentului şi în perioada administrării
acestui produs, se vor asigura măsuri contraceptive eficiente. Nu se vor administra
concomitent diuretice sau alte antihipertensive. Atenţie La pacienţii cu afecţiuni hepatice
şi/sau renale se recomandă consult de specialitate în perioada administrării de Altiazem
RR.
Interacţiuni medicamentoase: Administrarea concomitentă de Altiazem RR şi
antihipertensive poate determina potenţarea efectului hipotensor (vezi "Contraindicaţii").
Altiazem RR inhibă sistemul de conducere a stimulului, în special la nivel atrioventricular;
de aceea, administrarea simultană de Altiazem RR şi medicamente care deprimă funcţiile
inimii şi/sau conducerea stimulului (beta-blocante, antiaritmice sau digitalice) poate
intensifica această acţiune. Din acest motiv se va acorda o atenţie deosebită în cazul
tratamentului concomitent cu aceste medicamente, avându-se în vedere efectul de adiţie.
Tratamentul concomitent cu nitraţi cu acţiune lentă nu este contraindicat (se poate obţine o
potenţare a efectului terapeutic). Nu s-au raportat incompatibilităţi la administrarea
concomitentă de Altiazem RR şi anticoagulante, diuretice şi antidiabetice orale. Utilizarea
acestui medicament va fi evaluată cu grijă la pacienţii care necesită o strictă
individualizare a posologiei (exemplu: la vârstnici, pacienţi cu bradicardie).
Precauţii: Se va administra cu prudenţă la pacienţii cu bloc atrioventricular de gradul I.
Doza iniţială va fi stabilită cu grijă la pacienţii vârstnici cu bradicardie. Dacă pacientul este
supus unei intervenţii chirurgicale cu anestezie generală, medicul anestezist va fi informat
despre terapia în curs cu Altiazem RR.
Efecte adverse: Cele mai frecvente reacţii adverse sunt: astenie, somnolenţă, cefalee,
edeme ale membrelor inferioare, ameţeli, insomnie, tulburări digestive (greaţă, dispepsie,
epigastralgie, uscăciunea gurii, constipaţie sau diaree). Unele reacţii adverse sunt
reversibile şi necesită întreruperea tratamentului: bradicardie sinusală, bloc sinoatrial,
prurit sau rash fără prurit. Au fost raportate rare cazuri de creşteri nesemnificative de
enzime hepatice (GOT, GPT etc.).
Mod de administrare: În insuficienţă cardiacă şi hipertensiune arterială: o capsulă la 12
ore.
Supradozare: Supradozarea poate conduce la bradicardie şi hipotensiune arterială. În
acest caz, se recomandă administrarea de: atropină, adrenalină, dopamină sau gluconat
de calciu şi introducerea unui tratament simptomatic corespunzător. În cazuri severe de
bradicardie se va aplica electrostimulare.
Formă de prezentare: Blister cu 20 capsule, conţinând rezinat de diltiazem corespunzător
la 180 mg clorhidrat de diltiazem.

Producător: Berlin-Chemie Menarini Group

ALUPENT, aerosol presurizat dozat (MDI)
orciprenalinum
Formă de prezentare: Flacon de 15 ml cu 300 pufuri a 0,75 mg orciprenalină sulfat/puf.
Comprimate a 20 mg orciprenalină sulfat.
Acţiune terapeutică: Alupent este un produs simpatomimetic beta-adrenergic neselectiv,
cu efect predominant asupra receptorilor beta2-adrenergici, deci bronhodilatator.
Acţionând însă şi pe receptorii beta1-adrenergici, stimulează toate funcţiile cardiace.
Alupent este un bronhodilatator care reduce bronhospasmul reversibil sau numai parţial
reversibil, asociat unor afecţiuni respiratorii obstructive cronice: astm bronşic, BPOC,
bronşită obstructivă cronică, ameliorând simptomatologia respiratorie asociată
bronhospasmului. În cazul administrării pe cale inhalatorie, efectul se instalează aproape
imediat după inhalare, se menţine la nivel maxim timp de 60-90 min şi durează 3-6 ore. În
cazul administrării pe cale orală, efectul se instalează după 30 min.
Indicaţii: Alupent se recomandă în tratamentul bronhospasmului din astmul bronşic,
BPOC, bronşita obstructivă cronică. Administrat pe cale inhalatorie, poate fi folosit în
tratamentul crizei de astm bronşic. Prin efectul său bronhodilatator, Alupent favorizează
pătrunderea în căile aerifere a aerosolilor cu antibiotice, mucolitice, cromoglicat disodic,
corticosteroizi, ser fiziologic etc. Se poate administra în cadrul testului de bronhodilataţie în
explorarea funcţională pulmonară.
Contraindicaţii: Hipertiroidism, stenoza subaortică hipertrofică idiopatică, tahiaritmii.
Precauţii: Administrarea Alupent pe cale orală, în special în doze care depăşesc dozele
recomandate, la pacienţii cu infarct miocardic recent şi/sau tulburări cardiovasculare
severe, se va face sub strictă supraveghere medicală. La fel ca alte medicamente
simpatomimetice, Alupent trebuie folosit cu prudenţă la pacienţii cu hipertensiune arterială,
boli coronariene, insuficienţă cardiacă şi diabet zaharat; se recomandă deosebită
precauţie la pacienţii cu diabet zaharat insuficient controlat. Asocierea cu alte
bronhodilatatoare simpatomimetice se va face sub strictă supraveghere medicală. Se
poate asocia cu bronhodilatatoare anticolinergice. Se recomandă o deosebită precauţie la
pacienţii trataţi concomitent sau recent cu IMAO.
Sarcină şi alăptare: În primele 3 luni de sarcină, Alupent se va administra numai sub
supraveghere medicală. În timpul travaliului se va avea în vedere efectul tocolitic al
substanţei active.
Reacţii adverse: Alupent este bine tolerat când se administrează conform instrucţiunilor şi
în dozele recomandate. Pot apărea palpitaţii, agitaţie şi tremor al degetelor; în cazuri
izolate, înroşirea feţei, cefalee, opresiune toracică, tulburări ale somnului, greaţă, aritmii
ventriculare sau angină pectorală şi reacţii alergice tegumentare.
Interacţiuni cu alte medicamente: Blocanţii receptorilor beta contracarează acţiunea
Alupent.
Posologie: Se adaptează nevoilor individuale. Dozele recomandate adulţilor sunt
următoarele: Terapia pe cale inhalatorie (MDI): profilaxia simptomelor datorate
bronhospasmului: 1-2 pufuri de Alupent de 3 ori pe zi; tratamentul crizei de dispnee: 1-2
pufuri de Alupent; în cazurile cu simptomatologie severă, dacă respiraţia nu s-a
îmbunătăţit, după 5 min se pot administra încă 1-2 pufuri; la nevoie, doza se poate repeta
după următoarele 5 minute. Următoarea administrare de Alupent (1-3 pufuri) nu se va
face mai devreme de 2 ore. La copiii peste 3 ani se recomandă un puf de Alupent.
Aerosolii presurizaţi dozaţi (MDI) se administrează copiilor numai sub supravegherea unui
adult. Dacă tratamentul cu dozele recomandate nu are rezultatul dorit, atunci va fi
consultat medicul. Terapia pe cale orală: tratamentul de lungă durată, pentru profilaxia
simptomelor datorate bronhospasmului. Adulţi: 1 comprimat de 4 ori pe zi. Copii între 3 şi
10 ani: 1/2 comprimat de 4 ori pe zi.
Supradozare: Datorită supradozării pot apărea: înroşirea feţei, tremorul degetelor, greaţă,
puls accelerat, creşterea tensiunii arteriale sistolice, scăderea tensiunii arteriale diastolice,
opresiune toracică, extrasistole. Se recomandă lavajul gastric dacă s-au administrat
comprimate. Se recomandă sedative, tranchilizante sau terapie intensivă în cazurile
severe. Tratamentul specific al supradozajului este reprezentat de beta-blocanţi care se
vor administra cu atenţie, mai ales la pacienţii cu astm bronşic la care există pericolul
accentuării bronhospasmului.
Mod de administrare: Folosirea corectă a flaconului inhalator dozator este foarte
importantă pentru reuşita tratamentului. Înaintea primei utilizări se scoate capacul de
protecţie, se agită bine flaconul şi se testează funcţionalitatea prin eliberarea unei doze în
aer. La fiecare utilizare se vor respecta următoarele indicaţii: 1 - se scoate capacul de
protecţie şi se agită bine flaconul; 2 - se prinde flaconul între două degete: indexul la bază
şi policele în dreptul piesei bucale; flaconul se ţine vertical cu baza în sus; 3 - se expiră
profund; 4 - buzele se strâng ferm în jurul piesei bucale; 5 - se inspiră lent şi profund pe
gură; la începutul inspirului se apasă baza flaconului pentru eliberarea unei doze de
aerosol; după inhalarea dozei de aerosol, se scoate din gură piesa bucală şi se menţine
apnee voluntară postinspir aproximativ 10 sec, după care se expiră lent pe nas; 6 - pentru
administrarea unui al doilea puf, după un interval de 1-2 minute, se repetă indicaţiile de la
punctele 2, 3, 4, 5. După întrebuinţare se pune la loc capacul de protecţie al piesei bucale.
Piesa bucală va fi spălată cu apă caldă. Dacă se foloseşte săpun sau detergent, se va
clăti bine cu apă curată. Flaconul aflat sub presiune nu trebuie expus la temperaturi mai
mari de 50C şi nu trebuie deschis forţat.
Condiţii de păstrare: Se va păstra într-un loc uscat, la o temperatură care să nu
depăşească 25 grade Celsius. Nu se va lăsa la îndemâna copiilor.

Producător: Boehringer Ingelheim

ALU-PHAR
aluminum hidroxidatum
Prezentare farmaceutică: Flacon a 500 ml suspensie pentru uz intern, conţinând hidroxid
de aluminiu 320 mg/5 ml.
Acţiune terapeutică: Antiulceros, antiacid, pansament al mucoasei gastrice.
Indicaţii: Boală ulceroasă, gastrită hiperacidă, adjuvant în terapia cortizonică.
Mod de administrare: De 3 ori/zi câte o măsură (linguriţă) înaintea meselor principale.
Reacţii adverse: Rareori greaţă, vărsături şi constipaţie (datorită acţiunii astringente a
hidroxidului de aluminiu).
Contraindicaţii: Achilie gastrică, gastrită hipoacidă, stază gastrică, glaucom.

Producător: Pharma-Plus
 AMBOLAR
ambroxolum
Ambolar conţine ambroxol, un agent mucolitic. Expectorarea mucusului este facilitată, iar
respiraţia pacientului considerabil îmbunătăţită. Ambolar normalizează secreţia mucusului.
Reduce frecvenţa tusei şi scade volumul sputei. Astfel este restabilită funcţia protectoare a
secreţiei normale la suprafaţa mucoasei respiratorii.
Indicaţii: Ambolar este folosit în tratamentul afecţiunilor acute şi cronice ale tractului
respirator asociate cu mucus vâscos. Este indicat şi în cazul bronşitelor cronice grave,
bronşitelor astmatiforme şi astmului bronic. De asemenea în tratamentul pre- şi
postoperator pentru eliminarea secreţiilor mucoase excesive.
Dozare: Se recomandă administrarea în timpul mesei: adulţi şi copii peste 12 ani, doza
iniţială 2 linguri de 3 ori/zi timp de 2-3 zile, apoi o lingură de 3 ori/zi; copii între 5-12 ani o
linguriţă de 2-3 ori/zi; copii între 2-5 ani 1/2 linguriţă de 3 ori/zi; copii sub 2 ani 1/2 linguriţă
de 2 ori/zi. Regimul de mai sus este recomandat pentru tratarea afecţiunilor acute şi
tratament iniţial până la 14 zile; pentru afecţiunile cronice se recomandă continuarea
tratamentului cu doze reduse la jumătate. Ambolar poate fi administrat o lungă perioadă
de timp.
Contraindicaţii: Până acum nu se cunoaşte nici o contraindicaţie, dar siguranţa în
perioada de graviditate şi alăptare nu a fost stabilită încă.
Efecte secundare: Ambolar este bine tolerat. Rareori apar reacţii alergice şi tulburări
uşoare gastrointestinale.
Precauţii: Produsul conţine aspartam. Nu se recomandă la pacienţii care suferă de
fenilcetonurie.
Formă de prezentare: Siropul Ambolar se prezintă ca flacon de 100 ml. Fiecare 5 ml (o
linguriţă) conţine 15 mg ambroxol HCl.
Condiţii de păstrare: Bine închis i protejat de lumină. Se păstrează la rece, la temperaturi
sub 25 grade Celsius.

Producător: Dar Al Dawa Pharma

AMBROXOL
ambroxolum
Prezentare farmaceutică: Soluţie internă conţinând la 100 ml 750 mg ambroxol
hidroclorid (sticlă a 15 ml cu picurător).
Acţiune terapeutică: Ambroxolul este absorbit bine şi rapid, în urma administrării orale.
Acţionează sistemic ca agent mucolitic, cu instalare rapidă a acţiunii şi efect maxim într-o
perioadă scurtă de timp. Ambroxol prezintă două avantaje clinice importante care conduc
la ameliorarea simptomatologiei şi îmbunătăţirea funcţiei ventilatorii: lichefiază mucusul
bronşic vâscos, crescându-i volumul, favorizând astfel expectoraţia, care conduce la
uşurarea respiraţiei; favorizează penetraţia anumitor antibiotice în secreţiile bronşice,
permiţând un control eficient al infecţiei de bază. Contrar altor mucolitice, Ambroxolul nu
determină tulburări ale barierei gastrice; astfel, practic, nu are efecte adverse şi este bine
tolerat.
Indicaţii: În tratamentul tuturor afecţiunilor respiratorii asociate cu o spută vâscoasă:
bronşită; traheobronşită; bronşiectazie; emfizem; sinuzită; otită medie; sindrom de detresă
respiratorie; afecţiuni pulmonare inflamatorii cronice.
Mod de administrare: Copii sub 2 ani: 5 până la 10 picături de trei ori pe zi; între 2 şi 5
ani: 10 până la 20 picături de trei ori pe zi; peste 5 ani: 20 până la 30 picături de trei ori pe
zi (doza poate fi dublată). N.B. Ambroxolul picături poate fi adăugat în suc de fructe, lapte,
apă etc.

Producător: Apic
AMICEL
econazolum
Prezentare farmaceutică: Cremă 1%, tub de 30 g; ovule vaginale, 150 mg/ovul, cutie cu
6 ovule; spumă 1%, cutie cu 6 pliculeţe a câte 10 g.
Acţiune terapeutică: Econazolul este un antimicotic apt pentru aplicaţie locală, cu spectru
larg de acţiune, activ pe numeroase micete ca: dermatofiţi, aspergili, drojdii şi chiar asupra
unor germeni grampozitivi, faţă de care prezintă o activitate bactericidă optimă. Valoarea
econazolului in vitro a fost confirmată in vivo pe infecţii micotice induse experimental cu
dermatofiţi, Candida albicans, Microsporum canis. Pe baza datelor farmacologice şi
bacteriologice, econazolul s-a dovedit eficient în tratamentul diverselor forme micotice,
cum ar fi dermatomicoze (tinea şi candidoze), Pityriasis versicolor şi în terapia dermato-
venerologică. În special în micozele vulvo-vaginale au fost obţinute vindecări în prima
săptămână de tratament. Studii de toxicitate şi teratogeneza au demonstrat buna
tolerabilitate a medicamentului.
Indicaţii: Cremă: antimicotic pe dermatofiţi, drojdii, ciuperci şi bactericid pe bacili şi coci
grampozitivi, în infecţii cutanate primare şi secundare, sensibile. Ovule: antimicotic
(dermatofiţi, drojdii, ciuperci, în special Candida albicans), bactericid (bacili şi coci
grampozitivi), infecţii şi suprainfecţii vaginale primare şi secundare, sensibile la
chimioterapie. Spumă: în special în tratamentul Pityriasis versicolor, boală care se
manifestă prin descuamare de tip furfuric a pielii, datorită lui Pithyrosporum orbiculare.
Tratamentul întregii suprafeţe a corpului face posibilă eliminarea agentului patogen, nu
doar acolo unde sunt evidenţiabile modificări morfologice cutanate, ci şi acolo unde pielea
este aparent sănătoasă.
Contraindicaţii: Hipersensibilitate dovedită faţă de produs.
Reacţii adverse: Este în general bine tolerat. Pot totuşi să apară iritaţii care dispar în
cursul terapiei. În tratamentul cu ovule pot apărea iritaţii vaginale, crampe pelviene.
Precauţii speciale: Utilizarea produselor cu acţiune topică, mai ales prelungită, poate
duce la fenomene de sensibilizare; în acest caz se impune întreruperea tratamentului şi
instituirea unei terapii corespunzătoare. În timpul sarcinii şi la nou-născut, medicamentul
trebuie utilizat numai în caz de necesitate efectivă şi sub controlul direct al medicului.
Interacţiuni medicamentoase: Nu se semnalează interacţiuni farmacologice; nici un risc
de obisnuinţă sau dependenţă.
Mod de administrare: Cremă: 1-2 aplicaţii pe zi. Ovule: 1 ovul pe zi, timp de trei zile; se
umezeşte ovulul şi se aplică local, în poziţie declivă. În caz de recidivă, se reia o a doua
cură de 3 zile. Se instituie şi tratamentul partenerului cu cremă, timp de 15 zile. Spumă:
timp de 3 seri consecutiv, se unge întreg corpul umed, cu ajutorul unui burete; nu se spală.
Medicamentul acţionează în cursul nopţii şi va fi îndepărtat prin spălare în dimineaţa
următoare. Pentru evitarea recăderilor se recomandă reluarea tratamentului după 1-3 luni.

Producător: Salus Researches SpA

AMIKIN
amikacinum
Descriere: Flacon cu soluţie injectabilă i.m./i.v. conţinând amikacin sulfat 50 mg/ml, 125
mg/ml, 250 mg/ml, 500 mg/ml.
Acţiune terapeutică: Amikacin este un agent antibacterian, activ împotriva bacteriilor
grampozitive şi în special împotriva bacteriilor gramnegative.
Farmacocinetică: Amikin este absorbit rapid după administrare intramusculară şi
difuzează rapid în spaţiul extracelular. Concentraţia sanguină cu acţiune bactericidă se
menţine timp de 10-12 ore. Folosind administrarea intravenoasă pentru Amikin,
concentraţia sanguină eficientă terapeutic a medicamentului apare după 30-60 min.
Concentraţia in lichidul cefalorahidian la sugarii normali este de 10-20% din concentraţia
din ser, crescând până la 50% în meningite. Aproximativ 20% din medicamentul aflat în
circulaţie este legat de proteinele serice. Amikin este excretat nemodificat prin urină, în
special prin filtrare glomerulară. Amikin îşi exercită acţiunea bactericidă prin blocarea
sintezei proteice în microorganisme. Amikin este eficient, în special, faţă de multe
microorganisme gramnegative şi mai puţin faţă de grampozitive. Organismele
gramnegative sensibile la Amikin includ: Pseudomonas, E. coli, Proteus (indol-pozitiv şi
negativ), Klebsiella, Enterobacter-Seratia, Salmonella, Shigella, Mima+Herellea,
Citrobacter freundii, Providencia. Multe dintre tulpinile acestor organisme sunt rezistente la
gentamicină, tobramicină şi kanamicină (care sunt tot aminoglicozide), dar sunt sensibile
la Amikin. Microorganismele grampozitive cele mai sensibile la Amikin sunt speciile de
stafilococi atât penicilinazo-secretori cât şi nesecretori, incluzând şi tulpinile rezistente la
meticilină.
Indicaţii: Infecţii cauzate de tulpini microbiene sensibile la Amikin. Acestea includ unele
tulpini ale căror teste de sensibilitate au arătat că sunt rezistente la alte aminoglicozide.
Amikin este eficace în bacteriemie şi septicemie (inclusiv infecţia neonatală); în infecţii
grave ale tractului respirator, ale oaselor şi articulaţiilor, ale sistemului nervos central
(incluzând meningitele), ale pielii şi ale ţesuturilor moi; infecţiile intraabdominale (incluzând
peritonita); în infecţiile la arşi şi post-operatorii (incluzând chirurgia vasculară). Amikin mai
este indicat şi în infecţii grave, complicate şi repetate ale tractului urinar. În episoadele
iniţiale ale infecţiilor tractului urinar, când încă nu există complicaţii, Amikin se indică în
cazul în care nu există răspuns terapeutic la alte antibiotice cu potenţial toxic mai mic.
Dozaj şi mod de administrare: Amikin poate fi administrat atât pe cale intramusculară
(i.m.), cât şi pe cale intravenoasă (i.v.). Este necesară evaluarea funcţiei renale prin
testarea concentraţiei serice a creatininei şi prin clearance-ul creatininei. Periodic, pe
durata tratamentului, trebuie reevaluată funcţia renală. Pacienţi cu funcţie renală normală:
Doza uzuală i. m. sau i. v. pentru adulţi, copii şi sugarii mari, cu funcţia renală normală
este de 15 mg/kg corp/zi, divizată în două sau trei doze egale administrate la 8-12 ore.
Tratamentul pacienţilor cu o greutate corporală mai mare, nu trebuie să depăşească 1,5
g/zi. La pacienţii cu funcţie renală normală (clearance la creatinină > 50ml/min), poate fi
administrată o singură doză zilnic, intravenos, 15 mg/kg corp la adulţi sau 20 mg/kg corp la
copii de 4 săptămâni sau mai mari, în caz de bacteriemie, septicemie, infecţii ale tractului
respirator, infecţii complicate ale tractului urinar, infecţii intraabdominale sau tratamente
empirice în neutropenia febrilă. Când Amikin este indicat în infecţii necomplicate ale
tractului urinar poate fi administrată o doză totală zilnică de 500 mg, într-o singură priză
sau divizată în două (250 mgx2). Nou-născuţii ar trebui să primească 10 mg/kg corp ca
doză de atac şi 7,5 mg/kg corp la 12 ore interval. La prematuri doza recomandată este de
7,5 mg/kg corp la 12 ore. Cu mare atenţie trebuie calculate dozele corespunzătoare.
Soluţia de 50 mg/ml trebuie diluată mai mult pentru a permite administrarea corectă a
dozelor la sugarii prematuri. Doza totală zilnică nu trebuie să depăşească 15-20 mg/kg
corp în infecţiile dificil de tratat sau complicate, unde tratamentul durează peste 10 zile,
utilizarea Amikinului trebuie reevaluată şi, dacă se continuă, trebuie monitorizate funcţiile
renală, auditivă şi vestibulară. Dacă nu apare răspuns clinic în 3-5 zile, tratamentul trebuie
oprit şi se verifică din nou sensibilitatea la antibiotice a microorganismelor invadante.
Pacienţii cu funcţie renală afectată: La pacienţii cu afectare renală (clearance la creatinină
< 50 ml/min) nu se recomandă administrarea Amikinului într-o doză unică zilnică. Dozele
trebuie să fie ajustate fie prin administrarea de doze normale la intervale de timp
prelungite, fie prin administrarea unor doze reduse la intervalele fixate anterior, în felul
următor: Doze normale la intervale prelungite: dacă starea pacientului este stabilă şi
clearance-ul la creatinină nu este cunoscut, intervalul de administrare a unor doze poate fi
calculat multiplicând valoarea creatininei serice a pacientului cu 9; de exemplu, dacă în ser
concentraţia creatininei este de 2 mg/100 ml, doza unică recomandată (7,5 mg/kg corp)
trebuie să fie administrată la interval de 18 ore. Doze reduse la intervale de timp fixate:
Dacă starea pacientului este stabilă, creatinina serică sau clearance-ul la creatinină pot fi
utilizate ca indicatori în stabilirea dozei. Tratamentul trebuie început cu doza normală, 7,5
mg/kg corp, ca doză de atac. Pentru a stabili doza de întreţinere care să fie administrată la
12 ore interval, trebuie să fie redusă doza de atac, proporţional cu rata de reducere a
clearance-ului la creatinină a bolnavului.
Cl.cr. observat (ml/min) x doza de atac calculată (mg)
Doza de întreţinere administrată la 12 ore =
Cr. normal (ml/min)

O altă alternativă de stabilire a dozei reduse, administrată la interval de 12 ore (pentru

pacienţii care au o valoare crescută a creatininei serice) este aceea prin care se împarte
doza normală recomandată, la valoarea creatininei serice a pacientului. Schema de
tratament de mai sus nu reprezintă nişte recomandări rigide, sunt orientative, dar pot fi
utilizate atunci când valoarea nivelului seric al amikacinei nu poate fi determinată.
Administrarea intravenoasă: prepararea soluţiei: Soluţia pentru administrare intravenoasă
la adulţi se prepară adăugând doza dorită la 100 ml sau 200 ml diluant steril. Soluţia se
administrează timp de 30-60 min. La pacienţii din pediatrie, cantitatea de soluţie utilizată
va fi dependentă de volumul tolerat de fiecare pacient. Ar trebui să fie o cantitate suficientă
de amikacin pentru a fi administrată intravenos timp de 30-60 min. Sugarii pot primi
perfuzie timp de 1-2 ore. Amikin nu trebuie să fie amestecat cu alte medicamente înainte
de administrare; trebuie introdus separat, respectându-se doza recomandată şi calea
intravenoasă. Stabilitatea în soluţii i.v.: Amikin la o concentraţie de 2,5-5,0 mg/ml este
stabil în timp de 24 de ore la temperatura camerei, în următoarele soluţii: Dextroză 5%;
Dextroză 5% şi Clorură de sodiu 0,2%; Dextroză 5% şi Clorură de sodiu 0,45%; Clorură de
sodiu 0,9%; Sol. Ringer lactat.
Contraindicaţii: Hipersensibilitate la amikacin în antecedente. Atenţie/Precauţii: Pacienţii
trataţi cu aminoglicozide pe cale parenterală trebuie să fie sub observaţie clinică foarte
atentă datorită potenţialului de ototoxicitate şi nefrotoxicitate asociat administrării lor.
Poate apărea ototoxicitate uni- sau bilaterală, riscul fiind mai mare la pacienţii cu funcţie
renală afectată şi la cei care primesc doze mari, sau când tratamentul este prelungit.
Prezenţa surdităţii care poate fi detectată numai prin teste audiometrice, este de obicei
primul indiciu de ototoxicitate. De asemenea, pot să apară zgomote în urechi, surditate
bilaterală, vertij şi leziuni vestibulare. Pacienţii cu zona cohleară sau vestibulară afectată,
pot să nu acuze nici un simptom specific în timpul tratamentului care să atragă atenţia
asupra lezării toxice a nervului acustico-vestibular (aVIII-a pereche de nervi cranieni).
Ototoxicitatea indusă de aminoglicozide este de obicei ireversibilă. Riscul de
nefrotoxicitate este mai mare la pacienţii cu funcţia renală afectată, la cei care primesc
doze mari de antibiotice sau la cei la care durata tratamentului este prelungită. Riscul
nefrotoxicităţii poate fi mai mare la pacienţii vârstnici, care au funcţia renală redusă dar
care nu se poate evidenţia în urma testelor de rutină. Perechea a VIII-a de nervi cranieni şi
funcţia renală trebuie în mod particular monitorizate îndeaproape la pacienţii cu afecţiuni
renale cunoscute sau doar suspectate la debutul tratamentului şi, bineînţeles, la cei care
dezvoltă semne de disfuncţie renală pe parcursul tratamentului. Deoarece funcţia
rinichiului se poate modifica semnificativ în timpul curei terapeutice, trebuie urmărit nivelul
creatininei serice. Evidenţierea ototoxicităţii şi nefrotoxicităţii necesită reducerea dozelor
sau întreruperea temporară a tratamentului. Amikin trebuie întrerupt temporar la orice
pacient care acuză zgomote în urechi sau hipoacuzie, sau dacă următoarele audiograme
indică o diminuare a audiopercepţiei pentru frecvenţe înalte. Deoarece Amikinul se
concentrează la nivelul tubilor renali, pacienţii trebuie să fie bine hidrataţi. Dacă apar
semne de iritaţie renală (vărsături, leucocite, hematii sau albumină în urină), hidratarea
trebuie crescută; se mai recomandă şi o reducere a dozei. Astfel de simptome, până la
sfârşitul tratamentului sunt rezolvate. Totuşi, dacă apare hiperazotemia sau oliguria,
tratamentul trebuie să fie imediat întrerupt. În timpul administrării parenterale a Amikinului
împreună cu anestezice sau cu relaxante musculare, poate apărea blocaj neuromuscular
cu paralizie a muşchilor respiratori. Amikin, ca şi alte aminoglicozide trebuie să fie
administrat cu atenţie la pacienţii cu Miastenia gravis sau cu boala Parkinson. Produsul
conţine bisulfat de sodiu. Această substanţă poate provoca, la pacienţii sensibili, reacţii
alergice şi crize de astm bronşic. Asocierea cu alte medicamente ototoxice şi/sau
nefrotoxice (de exemplu streptomicina, polimixina B, polimixina E-colistin-, neomicina,
gentamicina, viomicina) trebuie evitată datorită potenţialului de toxicitate cumulativă. În
acelaşi mod, administrarea concomitentă cu diuretice cu acţiune rapidă (derivaţi ai acidului
etacrinic, furosemid, amilorid, mercaptomerin sodic şi manitol), reprezintă un risc major de
surditate ireversibilă şi de aceea trebuie evitată această combinaţie.
Reacţii adverse: Ototoxicitate, nefrotoxicitate şi blocaj neuromuscular (vezi
"Atenţie/Precauţii"). Alte reacţii adverse care au fost raportate în cazuri rare: erupţie
cutanată, febră, parestezii, eozinofilie, anemie, artralgii, hipomagnezemie, greaţă, vărsături
şi hipotensiune.
Sarcină şi alăptare: Nu a fost stabilită încă cu certitudine siguranţa administrării de
Amikin în timpul sarcinii. Aminoglicozidele pot traversa placenta şi astfel există
posibilitatea apariţiei surdităţii congenitale la acest tip de antibiotice. Totuşi, la femeia
gravidă (ca şi la nou-născut), acest produs trebuie să fie utilizat numai când este absolut
necesar şi sub directă supraveghere medicală.
Formă de prezentare: Amikin este prezentat în flacoane cu soluţii gata pregătite pentru
administrare, care sunt stabile la temperatura camerei timp de 36 luni. Amikin este
prezentat în următoarele doze: 100 mg/ fiolă, 250 mg/fiolă, 500 mg/fiolă, 1 g/fiolă.

Producător: Bristol-Myers Squibb

AMIKOZIT
amikacinum
Prezentare farmaceutică: Flacoane injectabile de 2 ml care conţin: amikacină sulfat
echivalentă cu 500 mg amikacină bază, antioxidant - bisulfit de sodiu.
Acţiune terapeutică: Amikozit este un antibiotic aminoglicozidic semisintetic. Este activ
împotriva unui spectru larg de microorganisme gramnegative: Pseudomonas spp, Proteus
spp (indol-pozitiv şi indol-negativ), Providencia spp, Klebsiella-Enterobacter-Serratia spp,
Acinetobacter spp, Escherichia coli, Citrobacter freundii şi grampozitive: Staphylococcus
aureus, producătoare de penicilinază, neproducătoare de penicilinază şi rezistente la
meticilină, Streptococcus pyogenes, Streptococcus (Diplococcus) pneumoniae. Când
tulpini de microorganisme din cele menţionate mai sus se dovedesc a fi rezistente la
aminoglicozide ca: gentamicina, tobramicina şi kanamicina, multe dintre ele sunt sensibile
la amikacină "in vitro". Studii "in vitro" au arătat că Amikozit asociat cu un antibiotic beta-
lactamic acţionează sinergic şi clinic semnificativ împotriva microorganismelor
gramnegative.
Indicaţii: Amikozit este indicat în tratamentul de scurtă durată al infecţiilor severe cauzate
de tulpini sensibile ale bacteriilor gramnegative, ca: Pseudomonas spp, Escherichia coli,
Proteus spp (indol-pozitiv şi indol-negativ) Providencia spp, Klebsiella-Enterobacter-
Serratia spp şi Acinetobacter spp. Studiile clinice au arătat că Amikozit este eficace în:
septicemii bacteriene (inclusiv septicemia neonatală); infecţii severe ale tractului
respirator; infecţii severe ale oaselor şi arti culaţiilor; infecţii severe ale pielii şi ţesuturilor
moi; infecţii intraabdominale (inclusiv peritonita); arsuri; infecţii postoperatorii; infecţii
severe şi complicate ale tractului urinar. Studii bacteriologice trebuie efectuate pentru
identificarea microorganismelor cauzale şi a sensibilităţii acestora la amikacină. Amikozit
poate fi considerat ca terapie iniţială în infecţiile suspecte a fi gramnegative, iar tratamentul
trebuie instituit înaintea obţinerii rezultatelor testului de sensibilitate. Studiile clinice au
arătat că Amikozit este eficace în infecţiile cauzate de tulpini de microorganisme
gramnegative rezistente la gentamicină şi/sau tobramicină, mai ales Proteus rettgeri,
Providencia stuartii, Serratia marcescens şi Pseudomonas aeruginosa. Decizia de
continuare a tratamentului trebuie să fie bazată pe rezultatele testelor de sensibilitate,
severitatea infecţiei şi răspunsul la tratament al pacientului. Amikozit s-a demonstrat a fi
eficace în infecţiile stafilococice şi poate fi considerat ca terapie iniţială, în anumite condiţii,
în tratamentul infecţiilor stafilococice cunoscute sau suspecte, cum ar fi: infecţii severe
cauzate de o bacterie gramnegativă sau de un stafilococ, infecţii cauzate de tulpini
sensibile de stafilococi la pacienţi alergici la alte antibiotice, infecţii mixte
stafilococice/gramnegative. În anumite infecţii severe, cum ar fi: septicemia neonatală,
tratamentul simultan cu un antibiotic de tip penicilină poate fi indicat datorită posibilităţii
existenţei infecţiilor cu microorganisme grampozitive: streptococi sau pneumococi.
Mod de administrare: Înainte de începerea tratamentului trebuie stabilită greutatea
corporală a pacientului pentru o dozare corectă a antibioticului. Acelaşi regim de dozare
este recomandat atât pentru administrarea intramusculară, cât şi pentru administrarea
intravenoasă. Administrarea i.m. şi i.v. pentru adulţi şi copii: - 15 mg/kg corp/zi în două
doze egal divizate (echivalent cu 500 mg de 2 ori/zi la adulţi). În infecţii extrem de grave
şi/sau cauzate de Pseudomonas: regimul de dozare poate fi crescut la 500 mg la fiecare 8
ore, dar nu trebuie să depăşească 1,5 g/zi şi tratamentul să nu fie mai lung de 10 zile.
Doza maximă totală pentru adult nu trebuie să depăşească 1,5 g zilnic. În infecţii ale
tractului urinar (altele decât infecţiile cu Pseudomonas): - infecţii moderate necomplicate:
7,5 mg/kg corp/zi a 2 doze egal divizate (echivalent cu 250 mg de 2 ori/zi la adulţi).
Deoarece activitatea Amikozit este intensificată de un pH crescut, un agent alcalinizant
poate fi administrat concomitent. La acest regim de dozare infecţiile necomplicate cauzate
de microorganisme sensibile trebuie să răspundă la tratament în 24-48 de ore. La pacienţii
cu insuficienţă renală se reduce doza zilnică sau se creşte intervalul dintre administrări
pentru a evita acumularea medicamentului. O metodă utilizată pentru stabilirea regimului
de dozare la pacienţii cu funcţie renală diminuată - cunoscută sau bănuită - este de a
înmulţi valoarea concentraţiei creatininei serice cu 9 şi de a utiliza cifra obţinută ca interval
(în ore) între administrări (doza 7,5 mg/kg corp). Pentru majoritatea infecţiilor calea i.m.
este de preferat, dar în infecţiile care pun în pericol viaţa sau la pacienţii la care
administrarea i.m. nu este posibilă poate fi folosită calea i.v. Soluţia 5% de glucoză în apă
este solventul corespunzător pentru calea i.v. Un alt medicament nu poate fi adăugat în
soluţia astfel obţinută.
Reacţii adverse: Toate aminoglicozidele prezintă un potenţial de toxicitate auditivă,
vestibulară, renală şi blocare neuromusculară. Aceste efecte apar mai frecvent la: pacienţi
cu insuficienţă renală trecută sau prezentă, tratament cu alte medicamente ototoxice şi
nefrotoxice, pacienţi trataţi pentru perioade mai lungi de timp şi/sau cu doze mai înalte
decât cele recomandate. Neurotoxicitate-ototoxicitate: efectele toxice pe nervul cranian opt
conduc la pierderea auzului şi/sau echilibrului. Amikozit afectează în principal funcţia
auditivă. Tulburările cohleare includ şi surditatea de înaltă frecvenţă şi apar de obicei
înainte ca pierderea auzului să poată fi detectată clinic. Neurotoxicitate-blocare
neuromusculară: paralizia musculară acută şi apneea pot apărea după un tratament cu
aminoglicozide. Nefrotoxicitate: au fost raportate creşteri ale creatininei serice, coloraţii,
albuminurie, prezenţa eritrocitelor şi leucocitelor, azotemie şi oligurie. Funcţia renală
revine de obicei la normal la întreruperea tratamentului.
Precauţii: Amikozit nu prezintă efecte toxice la administrarea în dozele recomandate.
Trebuie evitată utilizarea concomitentă şi/sau secvenţială sistemică, orală şi topică a
următoarelor medicamente neurotoxice sau nefrotoxice: bacitracină, cisplatin, amfotericină
B, cefaloridină, paromomicină, viomicină, polimixină B, colistin, vancomicină sau alte
aminoglicozide. Vârsta avansată şi deshidratarea sunt alţi factori care pot creşte riscul de
toxicitate. Utilizarea concomitentă de Amikozit şi diuretice active poate intensifica
toxicitatea amikacinei prin modificarea concentraţiei sale serice şi tisulare. Utilizarea
concomitentă de aminoglicozide, agenţi curarizanţi şi anestezice poate potenţa efectele
acestora din urmă. Neurotoxicitatea manifestată prin ototoxicitate vestibulară şi auditivă
bilaterală permanentă poate apărea la pacienţi cu funcţie renală normală trataţi cu doze
mai înalte şi/sau pe perioade mai lungi decât cele recomandate. Siguranţa administrării
Amikozit în sarcină n-a fost stabilită. Ori de câte ori Amikozit este administrat concomitent
cu un alt antibiotic, cele două medicamente nu se introduc în aceeaşi soluţie şi trebuie să
fie administrate separat.
Supradozare: În cazuri de supradozaj sau reacţie toxică dializa peritoneală sau
hemodializa sunt utilizate pentru îndepărtarea amikacinei din sânge.
Interacţiuni: Medicamente neurotoxice, ototoxice şi nefrotoxice: Trebuie evitată
administrarea concomitentă sau secvenţială sistemică, orală sau topică de medicamente
ca: bacitracină, cisplatin, amfotericină B, cefaloridină, paromomicină, viomicină, polimixină
B, colistin, vancomicină, streptomicină, kanamicină, neomicină, gentamicină, tobramicină,
netilmicină şi diuretice active (acid etacrinic, furosemid, uree, manitol). Suplimentar,
diureticele administrate pot intensifica toxicitatea amikacinei prin modificarea
concentraţiilor sale serice şi tisulare. Agenţi curarizanţi şi anestezice: blocarea
neuromusculară şi paralizia respiratorie pot apărea la utilizarea concomitentă de
aminoglicozide şi agenţi curarizanţi (succinilcolină, tubocurarină, decametoniu) şi
anestezice sau la pacienţi care au efectuat transfuzii masive de sânge cu anticoagulanţi
din grupa citraţilor. În cazul apariţiei blocării neuromusculare, sărurile de calciu
îndepărtează aceste fenomene dar poate fi necesară asistarea respiratorie. Alte
antibiotice: amestecarea "in vitro" de aminoglicozide şi antibiotice beta-lactamice
(peniciline, cefalosporine) poate conduce la inactivare reciprocă semnificativă. Reducerea
T1/2 sau a nivelului seric poate apărea când antibioticul aminoglicozidic şi antibioticul tip
penicilină sunt administrate pe căi diferite. Studiile "in vitro" au demonstrat că utilizarea
concomitentă de Amikozit, antibiotice beta-lactamice (peniciline şi cefalosporina) şi
vancomicină poate conduce la efecte de adiţie sau potenţare mai ales împotriva lui
Pseudomonas aeruginosa şi a enterococilor. Utilizarea concomitentă "in vitro" de
aminoglicozide şi peniciline cu spectru larg a condus la un efect sinergic, bactericid
împotriva unor specii de Enterobacter. În unele cazuri, mai ales la pacienţi cu insuficienţă
renală, utilizarea concomitentă de amikacină şi peniciline cu spectru larg poate cauza
scăderea concentraţiei serice şi a T1/2 al aminoglicozidului. Nivelele serice ale
aminoglicozidelor trebuie monitorizate la pacienţii cu insuficienţă renală atunci când
penicilinele cu spectru larg sunt administrate în doze înalte.
Stabilitatea soluţiilor perfuzabile: Amikozit este stabil 24 ore la temperatura camerei la
concentraţii de 0,25-5 mg/ml în următoarele soluţii: soluţie perfuzabilă de glucoză 5%;
soluţie perfuzabilă de glucoză 5% şi NaCl 0,2%; soluţie perfuzabilă de glucoză 5% şi NaCl
0,45%; soluţie perfuzabilă de NaCl; soluţie perfuzabilă Ringer lactată; soluţie Isolyte.
Soluţia perfuzabilă este administrată la adulţi şi copii într-un interval de 30-60 minute. La
sugari soluţia perfuzabilă se administrează într-un interval de 1-2 ore.
Contraindicaţii: Hipersensibilitate la amikacină sau alte aminoglicozide. În cazul apariţiei
unor efecte neaşteptate se consultă medicul.

Producător: Eczacibasi Ilac

AMINOFENAZONĂ L, supozitoare
combinaţii
Compoziţie:
Aminofenazonă 0,10 g
Luminal 0,01 g
Excipient 0,89 g

Acţiune farmacoterapeutică: Aminofenazona are un puternic efect antipiretic: în plus

deţine o acţiune analgezică moderată şi o acţiune antireumatică similară cu a salicilaţilor.
Luminalul suprimă iritabilitatea şi starea de agitaţie pe care le prezintă, de obicei, copiii
febrili şi, totodată, potenţează acţiunea analgezică a aminofenazonei.
Indicaţii: Supozitoare de aminofenazonă L sunt indicate în stările febrile ale copilului, în
care administrarea perorală a aminofenazonei este imposibilă (de exemplu din cauza
vărsăturilor).
Contraindicaţii: Diaree, intoleranţă la aminofenazonă, granulocito-penie, leucopenie.
Posologie: Copii de 1 an: 1 supozitor în 24 ore. 2-3 ani: 1-2 supozitoare în 24 ore. 4-5
ani: 2-3 supozitoare în 24 ore. 6-12 ani: 3-4 supozitoare în 24 ore.
Prezentare farmaceutică: Cutii cu 6 supozitoare.
Conservare: La adăpost de căldură şi umiditate.

Producător: Antibiotice-Iaşi
AMINOGLUTETIMID, comprimate
aminoglutethimidum
Compoziţie: 1 comprimat conţine aminoglutetimida 3-(4-aminofenil)-3 etil-2, 6-
piperidindiona 250ş mg şi excipienţi q.s.
Acţiune terapeutică: Datorită capacităţii sale de a bloca o serie de reacţii de hidroxilare
din lanţul sintezei hormonilor steroizi, prin legarea competitivă cu citocromul P-450,
aminoglutetimida blochează steroidogeneza din corticosuprarenale şi estrogeneza din
ţesuturile extraglandulare. De asemenea, aminoglutetimida produce multiple acţiuni
metabolice: inhibiţia sintezei de tiroxină, accelerarea metabolismului glucocorticoizilor de
sinteză şi modificarea metabolismului degradativ al steroizilor.
Indicaţii: Cancerul de sân metastazat inoperabil, la femei post-menopauză sau
ovariectomizate. Hipercorticism: sindromul Cushing, datorat tumorilor corticosuprarenalei,
producerii ectopice de ACTH; unele cazuri de hiperaldosteronism.
Contraindicaţii: În pre-menopauză, întrucât blochează producţia de estrogeni a ovarului;
porfirie; hipersensibilitate la aminoglutetimidă.
Efecte secundare: Tolerabilitatea aminoglutetimidei variază mult de la un individ la altul.
Prin afectarea preponderentă a sistemului nervos central, pot să apară: obnubilare,
letargie şi, la doze mari, ataxie. În primele două săptămâni, indiferent de doza administrată
apare un exantem însoţit uneori de febră, care poate să dispară după 7-10 zile;
persistenţa acestuia impune întreruperea tratamentului. În unele cazuri, izolate, apar
diminuări ale funcţiei tiroidiene şi modificări ale formulei sanguine. Fără a fi dependente de
doza administrată, pot să apară unele tulburări gastrointestinale (greaţă, diaree).
Mod de administrare: Este recomandată spitalizarea pacienţilor câteva zile pentru a se
fixa posologia corectă. Produsul se administrează progresiv, la început în doze mici (250
mg/zi), favorizând astfel toleranţa produsului. Ultima priză trebuie administrată seara,
înainte de culcare. În carcinomul de sân metastazat, se administrează 250 mg de 4 ori pe
zi asociat cu 20 mg cortizon sau 25 mg acetat de cortizon. În caz de intoleranţă, doza se
reduce temporar. În adenomul corticosuprarenalei (sindrom Cushing), se administrează
câte 250 mg de 2-4 ori pe zi. Această doză este suficientă pentru a normaliza cortizonul
plasmatic. În carcinomul sau hiperplazia suprarenalei (sindrom Cushing) sunt necesare
doze mai mari (până la 500 mg, de 4 ori pe zi). Doza standard în hiperaldosteronism este
de 250 mg în 3-6 prize pe zi.
Formă de prezentare: Flacon a 40 comprimate.
Condiţii de păstrare: Ferit de căldură, lumină şi umiditate.

Producător: Sindan
AMINOPLASMAL L-10
combinaţii
Prezentare farmaceutică: Flacon cu soluţie perfuzabilă conţinând, la 1 000 ml:
aminoacizi 104 g, xilină 100 g, Na 48 mmol, K 25 mmol, Mg 5 mmol, acetat 53 mmol, Cl
90 mmol, riboflavină fosfat de sodiu 20 mg, nicotinamidă 20 mg, piridoxină hcl. 30 mg, acid
ascorbic 40 mg (flacon cu 500 ml).
Acţiune terapeutică: Aport echilibrat de aminoacizi, xilină (sursă de energie), electroliţi şi
vitamine; conţine, la 1 litru, 16,06 g azot total şi 800 kcal. Pentru utilizarea metabolică
optimală a aminoacizilor sunt necesare 35 kcal/g; se asociază acid folic pentru a evita
deficitul acut de folat.
Indicaţii: Pentru nutriţia parenterală în scopul profilaxiei şi tratamentul deficitului proteic;
pre- şi postoperator sau posttraumatic şi după rezecţii de stomac şi intestine; în sindroame
de malabsorbţie, boli inflamatorii ale tractului gastro-intestinal, diaree şi vomă persistente;
insuficienţă renală cu valori uşor crescute ale azotului rezidual după analiză.
Mod de administrare: În perfuzie intravenoasă lentă, 40-60 picături pe minut (120-180
ml/oră); doza obişnuită este de 30 ml/kg corp şi zi, cantitatea de aminoacizi necesară
variază între 0,4 şi 3 g/kg corp şi zi.
Contraindicaţii: Tulburări ale metabolismului aminoacizilor, insufi-cienţă hepatică
avansată, insuficienţă cardiacă necompensată, insuficienţă renală cu azot rezidual
crescut, hiperkaliemie, acidoză, hiperhidratare (se controlează echilibrul acido-bazic,
ionograma serică, echilibrul apei şi glicemia).

Producător: Braun
AMINOPLASMAL LX -10
combinaţii
Prezentare farmaceutică: Soluţie sterilă pentru perfuzii, conţinând la 1 000 ml: L-
izoleucină 5,10 g, L-leucină 8,90 g, L-lizină HCl 7,00 g, L-metionină 3,80 g, L-fenilalanină
5,10 g, L-treonină 4,10 g, L-triptofan 1,80 g, L-valină 4,80 g, L-arginină 9,20 g, L-histidină
HCl 7,00 g, glicocol 7,90 g, L-alanină 13,70 g, L-prolină 8,90 g, L-acid asparginic 1,30 g, L-
aspargină 3,30 g, L-cistină 0,50 g, L-acid glutamic 4,60 g, L-ornitină HCl 3,20 g, L-serină
2,40 g, L-tirozină 1,30 g, acetat de sodiu 3,13 g, acetat de potasiu 2,45 g, acetat de
magneziu 0,56 g, hidroxid de sodiu 1,00 g, xilită 100,00 g; electroliţi în mmol (Mval/1): Na+
(48), K+ (25), Mg++ (5), acetat- (53), Cl- (90); azot total (g/1) 16,06; azot aminic total (g/l)
11,56; kcal/l = 800 (flacon cu 500 sau 1 000 ml soluţie).
Acţiune terapeutică: Soluţie perfuzabilă conţinând toţi amino-acizii esenţiali şi neesenţiali
necesari sintezei proteinelor în scopul de a realiza o corectare eficientă a balanţei azotului.
Indicaţii: Profilaxia şi terapia stărilor de carenţă a proteinelor: pre- şi postoperator,
posttraumatic, arsuri, osteomielită, malabsorbţie, intoxi-caţii, nefroze etc.
Mod de administrare: Perfuzie intravenoasă în doze de 1-2 g aminoacizi/kg corp/zi, cu o
viteză de 40-60 de picături pe minut (120-180 ml/oră).
Reacţii adverse: Nu sunt cunoscute.
Contraindicaţii: Leziuni hepatice grave, tulburări în metabolismul aminoacizilor,
insuficienţă cardiacă manifestă, insuficienţă renală, acidoză, hiperhidraţie.

Producător: Braun
AMINOSTERIL KE 800
combinaţii
Prezentare farmaceutică: Flacon cu soluţie perfuzabilă conţinând, la 1 000 ml:
aminoacizi echilibraţi 50 g, sorbită 75 g, Na+ 30 mmol, K+ 20 mmol, Mg+ 5 mmol, Cl- 60
mmol, malat 17,5 mmol (flacon cu 500 ml şi l 000 ml).
Acţiune terapeutică: Aport echilibrat de aminoacizi, sorbită (sursă de energie) şi
electroliţi; conţine, la 1 litru 8,2 g azot total şi 800 kcal.
Indicaţii: Aceleaşi ca pentru Aminoplasmal L-10.
Mod de administrare: În perfuzia intravenoasă lentă, cel mult 20-30 picături/minut sau 1,3
ml/kg corp şi oră; doza maximă este de 2 800 ml/zi pentru un adult de 70 kg, respectiv
până la 3 g sorbită sau xilină/kg corp şi zi.
Contraindicaţii: Aceleaşi ca pentru Aminoplasmal L-10, este contraindicat şi în caz de
intoleranţă la sorbită.

Producător: Fresenius
AMINOSTERIL L-400
combinaţii
Prezentare farmaceutică: Flacon cu soluţie perfuzabilă conţinând, la 1 000 ml:
aminoacizi 50 g, Na 30 mmol, K+ 25 mmol, Cl- 55 mmol, acid malic 3,5 g, riboflavină fosfat
de sodiu 2 mg, nicotinamidă 15 mg, pantotenol 10 mg, piridoxină hcl. 2 mg,
morfolinoetilrutin 240 mg (flacon cu 500 ml).
Acţiune terapeutică: Aport echilibrat de aminoacizi, sorbită (sursă de energie), electroliţi,
vitamine din complexul B; conţine la 1 litru, 8,46 g azot total şi 400 kcal.
Indicaţii: Aceleaşi ca pentru Aminoplasmal L-10.
Mod de administrare: în perfuzie intravenoasă lentă, 2,5 ml/kg corp şi oră; doza obişnuită
este de 20-40 ml/kg corp şi zi (în funcţie de necesarul de aminoacizi).
Contraindicaţii: Aceleaşi ca pentru Aminoplasmal L-10; este contraindicat şi în caz de
intoleranţă la sorbită.

Producător: Fresenius
AMITRIPTILINĂ
amitriptylinum
Prezentare farmaceutică: Drajeuri conţinând amitriptilină clorhidrică 25 mg (flac. cu 50
buc.); fiole a 5 ml soluţie apoasă injectabilă conţinând amitriptilină clorhidr. 50 mg (cutie cu
100 buc.).
Acţiune terapeutică: Antidepresiv triciclic cu proprietăţi sedative şi antianxioase (efectul
antidepresiv se instalează după 1-3 săptămâni de tratament); analgezic, anticolinergic
central şi periferic.
Indicaţii: Sindroame depresive cu componentă anxioasă, în psihoze sau nevroze de
natură endogenă sau reactivă; enurezis nocturn; algii rebele; migrenă, nevralgii, dureri în
cancer.
Mod de administrare: În stările depresive, oral 3-6 drajeuri sau 75, 150 mg/zi (în 2-3
prize, seara o doză mai mare), mai mult la bolnavii spitalizaţi (100-300 mg/zi); mai puţin la
tineri şi bătrâni (50 mg/zi); doza de întreţinere obişnuită la adulţi este de 50-100 mg/zi; la
nevoie se injectează intramuscular 20-50 mg de 3-4 ori/zi, continuând tratamentul pe cale
orală. În enurezisul nocturn, la copii sub 6 ani, 10 mg la culcare; la copii de 6-10 ani, 10-20
mg/zi; la copii de 11-16 ani, 25-50 mg/zi. În migrene şi alte algii rebele, oral 12,5-25 mg de
3 ori/zi, la nevoie injecţii intramusculare a 25-50 mg, de 2 ori/zi.
Reacţii adverse: Uneori sedare, uscăciunea gurii, constipaţie, micţiune dificilă, tahicardie,
tulburări de acomodare, tremor, rareori hipotensiune arterială, sudoraţie, foarte rar
tulburări extrapiramidale, discrazii sanguine, convulsii. În stările depresive poate creşte
riscul suicidar, prin dezinhibiţie (este necesară supravegherea bolnavului); uneori se
produce o inversare rapidă a dispoziţiei, cu fenomene maniacale, la psihotici (schizofrenie,
paranoia) favorizează uneori apariţia delirului.
Contraindicaţii: Alergia la amitriptilină, infarctul miocardic (în perioada de refacere),
aritmiile, blocul cardiac de diferite grade, insuficienţa hepatică gravă, glaucomul cu unghi
îngust, adenomul de prostată, psihoza maniacală reprezintă contraindicaţii; se va evita în
primul trimestru de sarcină, în timpul alăptării şi la copiii sub 6 ani; prudenţă la epileptici
(favorizează crizele convulsive), hepatici, cardiaci, coronarieni, hipertiroidieni. Prudenţă în
tratamentul ambulator la şoferi, muncitori care lucrează cu aparate de precizie etc.
(diminuează performanţele psihomotorii); asocierea cu electroşocul poate fi periculoasă;
se recomandă ca tratamentul să fie întrerupt cu câteva zile înaintea intervenţiilor
chirurgicale. Folosirea băuturilor alcoolice trebuie evitată; prudenţă în asocierea cu
hipnotice, tranchilizante şi alte deprimante centrale (potenţare); nu se asociază cu IMAO
(reacţii toxice grave), asocierea cu alte antidepresive impune multă prudenţă; atenţie la
asocierea cu anticolinergice, simpatomimetice directe (adrenalină, noradrenalină,
izoprenalină), hormoni tiroidieni (doze mai mici din acestea, supraveghere medicală);
efectul antihipertensiv al guanetidinei şi clonidinei este antagonizat. Amitriptilina se
foloseşte numai sub control medical.

Producător: Terapia
AMOFILIN
aminophyllinum
Compoziţie: Capsule cu 100 mg aminofilină.
Acţiune farmacoterapeutică: Bronhodilatator musculotrop. Stimulează centrul respirator,
creşte amplitudinea şi frecvenţa mişcărilor respiratorii. Stimulează motilitatea ciliară,
favorizând eliminarea secreţiilor bronhice. Relaxează muşchii netezi vasculari
(coronarodilatator).
Indicaţii: Antiastmatic, antianginos.
Contraindicaţii: Hemoragie cerebrală, infarct miocardic, epilepsie.
Efecte adverse: Greţuri, epigastralgii, vome, hiperexcitabilitate, cefalee, insomnie,
hipotensiune, aritmii.
Mod de administrare: Tratament de fond cu 1-5 comprimate odată, la adulţi, repetat la 6-
8-12 ore. La copii 3-7 mg/kg corp, repetat la 6 - 8 - 12 ore.
Formă de prezentare: Flacoane polistiren cu capac de polietilenă, cu capsule de 100 mg.

Producător: Laboratoarele Magistra

AMOXICILINĂ - EPHAMOX, capsule
amoxicilinum
Formă de prezentare: Blistere a câte 12 capsule. Cutie pliantă de carton cu 1 blister.
Compoziţie: Amoxicilina: Capsule conţinând amoxicilină trihidrat echivalent cu 250 mg
amoxicilină anhidră. Ephamox: Capsule conţinând amoxicilină trihidrat echivalent cu 500
mg amoxicilină anhidră.
Proprietăţi: Amoxicilina este un antibiotic cu spectru larg din grupa aminopenicilinelor.
Acţiune antibacteriană: Acţionează bactericid asupra a numeroase bacterii grampozitive şi
gramnegative, prin inhibarea sintezei peptidoglicanului la nivelul membranei
citoplasmatice. Activitatea antibacteriană este legată de difuzia prin peretele celular
(caracterul hidrofil), de absenţa inducţiei cromozomiale a sintezei beta-lactamazei şi de
fixarea pe ţinte specifice. La bacteriile grampozitive, beta-lactaminele difuzează liber prin
peretele celular. La cele gramnegative, difuzia este limitată de către membrana externă
lipopolizaharidică. Prezenţa unor porine (outer membrane proteins: OMP), care formează
o adevărată reţea de canale, facilitează difuzia parţială a unor molecule mici (beta-
lactamine, aminozide, tetracicline). Numărul şi diametrul acestor porine variază dupa
specie.
Următoarele microorganisme sunt sensibile la amoxicilină:
Activitate CMI
in vitro 0,01-0,1mg/l 0,1-1 mg/l 1-10 mg/l
grampozitivi Streptococcus pneumoniae Staphylococcus aureus Streptococcus faecalis
Streptococ alfa şi beta hemolitic Listeria monocytogenes
gramnegativi Helicobacter pylori Haemophilus influenzae Salmonella spp
Neisseria gonorrhoeae Pasteurella multocida Shigella sonnei
Neisseria meningitidis Borrelia burgdorfei Proteus mirabilis
Escherichia coli
Tulpini neproducătoare de beta-lactamază.
Amoxicilina este inactivată de penicilinază. Streptococii de grup A beta-hemolitici sunt mai
puţin sensibili in vitro la aminopeniciline decât la penicilinele G si V: CMI fiind de 0,02
pentru amoxicilină, respectiv 0,005 (penicilină G) şi 0,01 (penicilină V). Nu sunt sensibile la
amoxicilină: Acinetobacter, Citrobacter, Enterobacter, Proteus indol-pozitiv, Providentia,
Pseudomonas, Serratia, Klebsiella, Chlamydia, Mycoplasma, Rickettsia.
Farmacocinetică: Absorbţie: Se absorbe 80 % din doza administrată oral. La o doză de
500 mg concentraţia serică atinsă după 2 ore variază între 7-10 mcg/ml. Concentraţia este
direct proporţională cu doza administrată. Concentraţii active din punct de vedere
terapeutic au fost decelate la 8 h de la administrare. Absorbţia nu este influenţată
semnificativ de prezenţa alimentelor. Timpul de injumătăţire biologică este de aproimativ 1
oră. Distribuţie: Legarea de proteinele plasmatice este slabă: aproximativ 17 %. Au fost
măsurate nivele terapeutice în majoritatea ţesuturilor şi lichidelor biologice: secreţii
bronşice, sinusuri, lichid amniotic, salivă, umoare apoasă, lichid cefalorahidian (dacă
meningele este inflamat), seroase, ureche medie. Traversează bariera placentară şi se
excretă în laptele matern în cantităţi mici. Datorită ciclului enterohepatic, amoxicilina atinge
concentraţii ridicate în bilă. Metabolizare şi excreţie: Este parţial biodegradată în acid
penicilinoic, 20 % din doză regăsindu-se în urină sub această formă (degradare in situ),
70-80 % se regăsesc sub formă activă în urină, 5-10 % se excretă prin bilă. Excreţia
renală se realizează prin filtrare glomerulară şi secreţie tubulară. Aceasta poate fi
încetinită în insuficienţa renală.
Indicaţii: Tratamentul infecţiilor cauzate de microorganisme sensibile: infecţii ale tractului
respirator superior: sinuzite, otite, faringite bacteriene (durata tratamentului minimum 10
zile; antibioticul de elecţie este penicilina G); infecţii ale tractului respirator inferior: bronşită
acută şi exacerbările acute ale bronşitei cronice; infecţii ale căilor genitourinare: cistite,
pielonefrite, gonoree; infecţii digestive: enterite cu bacteriemie; profilaxia endocarditei
infecţioase în cazul unor intervenţii chirurgicale (ORL, tract respirator) la pacienţii cu risc.
La clinica de Obstetrică şi Ginecologie-Iaşi, Amoxicilina 250 mg a fost utilizată cu succes
postoperator în chirurgia ginecologică (grupa a II-a Altemeier, după riscul de contaminare
şi infecţie postoperatorie), pentru afecţiuni concomitente cu boala de bază pentru care
pacientele au suferit intervenţia chirurgicală.
Contraindicaţii: Hipersensibilitate la beta-lactamine, leucemie limfoidă acută,
mononucleoză infecţioasă.
Reacţii adverse: Eritemul numit “din a 5-a zi” se întâlneşte la 2% din pacienţii trataţi cu
aminopeniciline. Incidenţa ei este mai ridicată la cei ce suferă de mononucleoză
infecţioasă sau leucemie limfoidă. Reacţiile imunoalergice adevărate manifestate prin rash
cutanat şi urticarie apar mai puţin frecvent, dar necesită oprirea imediată a tratamentului şi
evitarea oricărei administrări ulterioare a beta-lactaminelor. În mod excepţional, pot apărea
reacţii alergice acute de tipul şocului anafilactic. Ca şi în cazul celorlalte peniciline, sunt
posibile următoarele manifestări: greţuri, vărsături, diaree, dispepsii, dureri abdominale,
apariţia unei glosite sau a unei stomatite. Acestea nu necesită întreruperea tratamentului.
Dacă se administrează în timpul mesei se reduce incidenţa tulburărilor digestive. Pot
surveni suprainfecţii cu germeni rezistenţi; s-a semnalat şi creşterea tranzitorie şi
moderată a transaminazelor. Au fost semnalate şi câteva cazuri de colită
pseudomembranoasă.
Mod de administrare: Oral, la adulţi: infecţii ale tractului respirator superior: 1-2 g/zi, în 3
prize; infecţii ale tractului respirator inferior, infecţii digestive: 2-3 g/zi, divizate în 3-4 prize;
infecţii ale căilor urinare: 1-3 g/zi. Copii peste 15 ani: se foloseşte doza pentru adult; până
la 12 -15 ani: 20-35 mg/kg corp, în 3-4 prize. Tratamentul cu amoxicilină se continuă 2-3
zile de la dispariţia simptomelor clinice. Posologie particulară: episoadele acute ale
bronşitei cronice: 3 g de 2x/zi, timp de 3 zile; infecţii urinare necomplicate la femei, uretrite
gonococice la bărbaţi: o doză unică de 3 g. Se poate administra 1 g probenecid cu 1 h
înainte de doza de amoxicilină; profilaxia endocarditei infecţioase: 3 g cu o oră înainte de
intervenţia chirurgicală.
Posologie în caz de insuficienţă renală:
Clearance creatininic Doză/administrare Interval între prize
(ml/min)
10-30 500 mg-1 g 12 h
10 250 mg-500 mg 12 h

În caz de hemodializă, se administrează o doză suplimentară de 500 mg. Capsulele de

Amoxicilină şi Ephamox se administrează în timpul mesei sau cu o cantitate mică de
alimente.
Precauţii la administrare: Alergia la beta-lactamine trebuie depistată printr-o anamneză
prealabilă. Alergia încrucişată cu cefalosporinele este frecventă: 10-15 % din cazuri.
Prudenţa se impune pe durata perioadei neonatale şi, în general, când se administrează la
copii. Se recomandă controlul funcţiei hepatice, renale şi hematologice pe întreaga durată
a tratamentului cu amoxicilină. În caz de gonoree sau uretrite provocate de gonococi, dacă
se constată existenţa unor leziuni suspectate de a fi provocate de Treponema pallidum,
examenul ultramicroscopic este obligatoriu înainte de începerea tratamentului. În
continuare se vor efectua lunar testele serologice specifice pentru sifilis timp de cel puţin 4
luni.
Sarcină şi alăptare: După cunoştinţele actuale, administrarea amoxicilinei pe timpul
sarcinii nu duce la efecte teratogene sau embriopate. Totuşi administrarea în această
perioadă a oricărui medicament, ca atare şi a amoxicilinei, se va face cu cea mai mare
prudenţă. Aceasta se impune şi pe durata alăptării. Se va lua în considerare şi
posibilitatea apariţiei unei reacţii alergice la sugarii hipersensibili la peniciline.
Interacţiuni: Medicamentoase: Nu se va asocia amoxicilina cu chimioterapice
bacteriostatice. Probenecidul inhibă excreţia renală a amoxicilinei, crescând valoarea
timpului de înjumătăţire. S-a semnalat şi o posibilă diminuare a eficacităţii contraceptivelor
orale în cazul administrării lor simultane cu antibiotice cu spectru larg. Aminopenicilinele
pot să reducă concentraţia plasmatică a sulfasalazinei. Examene de laborator: La doze
mari ampicilina poate influenţa rezultatele unor examene de laborator: dozarea glicemiei,
dozarea proteinelor totale din ser prin reacţii de culoare (ninhidrina, reacţia Ehrlich),
determinarea glicozuriei prin metoda semicantitativă colorimetrică, dozarea estriolului la
femeia insărcinată.
Supradozare: În caz de supradozare pe cale orală pot apărea vărsături, diaree. Se
administrează cărbune activ cu un aport important de lichide. La doze masive se produc
concentraţii urinare ridicate, putându-se ajunge la cristalurie chiar dacă se intervine cu o
hidratare adecvată pentru menţinerea unui volum urinar suficient. La pacienţii cu
insuficienţă renală severă, amoxicilina poate fi eliminată prin hemodializă.
Condiţii de păstrare: La temperatura ambiantă, ferit de lumină şi umezeală.

Producător: Europharm
AMOXICILINĂ ŞI CLAVULANAT DE POTASIU
amoxicillinum
Compoziţie: 5 ml suspensie preparată conţin 125 mg amoxicilină ca trihidrat şi 31,25 mg
acid clavulanic sub formă de sare de potasiu.
Acţiune farmacoterapeutică: Produsul reprezintă un amestec de amoxicilină - o
penicilină cu spectru bactericid larg şi clavulanat de potasiu - un inhibitor progresiv şi
ireversibil al enzimelor beta-lactamice. Prezenţa clavulanatului de potasiu protejează
amoxicilina de distrugere şi de pierderea activităţii antibacteriene produsă de enzimele
beta-lactamice produse de către bacteriile gramnegative şi grampozitive. Spectrul
amoxicilinei se lărgeşte astfel, incluzând organisme care în mod normal sunt rezistente
datorită capacităţii lor de a produce beta-lactamază. Produsul este un bactericid pentru o
gamă largă de bacterii grampozitive şi gramnegative inclusiv organisme rezistente la
penicilină, producătoare de beta-lactamază, aflate atât în mediul spitalelor cât şi cel de
practică generală. Grampozitivi: Aerobi: Staphylococcus aureus, Staphylococcus
epidermidis, Streptococcus pyogenes, Streptococcus pneumoniae, Streptococcus viridans
etc. Anaerobi: Clostridium species, Peptococus species. Gramnegativi: Aerobi:
Escherichia coli, Proteus mirabilis, Proteus vulgaris, Klebsiella species, Neisseria
gonorrhoeae, Haemophilus influenzae etc.; speciile bacteriene anaerobe, inclusiv
Bacteroides fragilis, tulpinile producătoare de beta-lactamază rezistente la ampicilină şi
amoxicilină.
Indicaţii: Amoxicilina şi clavulanatul de potasiu este indicat în tratamentul infecţiilor
bacteriene comune la care se indică terapia cu antibiotice, inclusiv: infecţii ale tractului
respirator superior (sinuzite, tonsilite, otită medie); infecţii ale tractului respirator inferior
(bronşite acute şi cronice, bronhopneumonii, empiene, abcese ale plămânilor); infecţii ale
pielii şi ţesuturilor moi (arsuri, abcese, celulite, răni infectate); infecţii ale tractului genito-
urinar (cistite, uretrite, pielonefrite, avort septic, febră puerperală, infecţii pelviene, şancre,
gonoree).
Interferenţa produsului cu testele de laborator: Administrarea orală a amoxicilinei şi
clavulanatului de potasiu va avea drept rezultat concentraţii ridicate de amoxicilină în
urină. Aceste concentraţii ridicate pot da reacţii fals pozitive la testul de glucoză în urină
folosind Clinitest soluţiile Benedict sau Fehling. Deoarece acest efect nedorit poate să
apară în cazul amoxicilinei (deci a amestecului amoxicilină şi clavulanat de potasiu), se
recomandă testul enzimatic pentru glucoză (cu glucozoxidază) - clinistix sau bandă - test.
La gravide, în urma administrării ampicilinei s-a observat o scădere a nivelelor în plasmă a
estriolului conjugat, estriol-glucoronidei, estronei conjugate şi a estradiolului. Acest efect
poate apărea, de asemenea, la administrarea amoxicilinei (deci şi a amestecului de
amoxicilină şi clavulanat de potasiu).
Contraindicaţii: Reacţie alergică faţă de orice tip de penicilină semnalate în anamneza
pacientului.
Precauţii: Deşi produsul are o toxicitate scăzută, caracteristică pentru antibioticele din
grupul penicilinei, se recomandă, totuşi, o investigare periodică a funcţiilor de sistem
(printre care funcţia renală, hepatică şi hematopoietică) în cazul tratamentului de lungă
durată. Pe durata gravidităţii, mai ales pe durata primului trimestru, se recomandă evitarea
terapiei cu „Amoxicilină şi clavulanat de potasiu”.
Efecte secundare: Efectele secundare legate de amoxicilină sunt netipice şi mai ales de
natură tranzitorie (diaree, colite pseudomembra-noase, indigestie, greaţă, vomă şi
candidoză). Dacă apar efecte secundare gastrointestinale în cazul terapiei orale ele pot fi
reduse prin administrarea produsului la începutul mesei. Apariţia unei urticarii arată
hipersensibilitate la penicilină şi tratamentul trebuie întrerupt. Raşurile eritematoase sunt
adesea uşoare şi trecătoare, dar pot fi severe când se asociază cu mononucleoza
infecţioasă, în care caz tratamentul trebuie întrerupt. S-au raportat cazuri rare de sindrom
Stevens-Johnson şi dermatită exfoliativă. Deşi şocul anafilactic este mai frecvent în cazul
terapiei parenterale, el a apărut şi la pacienţii cu administrare orală. Aceste reacţii apar
mai probabil la indivizi cu un trecut de hipersensibilitate la penicilină şi/sau sensibilitate la
multipli alergeni. S-au raportat cazuri de icter hepatic şi de colecist.
Posologie: Copii: 7-12 ani: 10 ml suspensie de 3 ori pe zi. Copii: 2- 7 ani: 5 ml suspensie
de 3 ori pe zi, 2,5 ml suspensie de 3 ori pe zi. Copii: 9 luni-2 ani: 2,5 ml suspensie de 3 ori
pe zi. 0-9 luni: nu există formă orală disponibilă actualmente. În cazul infecţiilor severe,
dozele pot fi dublate. Tratamentul nu se va extinde peste 14 zile fără reexaminare.
Prepararea suspensiei orale: Amoxicilina şi clavulanat de potasiu este bine absorbit fie
ingerat în timpul meselor, sau înainte de mese. Înainte de prepararea suspensiei se agită
flaconul pentru a desprinde pulberea de pe pereţi. Apoi se adaugă apă până la 2/3 din
nivelul de umplere de pe sticlă, se agită bine şi se completează până la linie. La prima
reconstituire, se lasă să stea timp de 5 minute, pentru a se asigura dispersarea totală.
Suspensia se păstrează în frigider şi se utilizează în maxim 7 zile. Se va agita bine înainte
de luarea fiecărei doze.
Prezentare farmaceutică: Flacoane cu pulbere pentru 100 ml sirop.
Condiţii de păstrare: Ferit de căldură şi umezeală.

Producător: Antibiotice-Iaşi
AMOXICILINĂ trihidrat şi clavulanat de potasiu
amoxicilinum
Compoziţie: 156 mg/5 ml - pulbere suspendabilă pentru prepararea a 100 ml suspensie
orală; 5 ml suspensie preparată conţin amoxicilină trihidrat echivalent cu 125 mg
amoxicilină anhidră şi clavulanat de potasiu echivalent cu 31,25 mg acid clavulanic.
Acţiune farmacoterapeutică: Produsul reprezintă un amestec de amoxicilină - o
penicilină cu spectru bactericid larg şi clavulanat de potasiu - un inhibitor progresiv şi
ireversibil al enzimelor beta-lactamice. Prezenţa clavulanatului de potasiu protejează
amoxicilina de distrugere şi de pierdere a activităţii antibacteriene produsă de enzimele
beta-lactamice produse de către bacteriile gramnegative şi grampozitive. Spectrul
amoxicilinei se lărgeşte astfel incluzând organisme care în mod normal sunt rezistente
datorită capacităţii lor de a produce beta-lactamaza. Produsul este un bactericid pentru o
gamă largă de bacterii grampozitive şi gramnegative inclusiv organisme rezistente la
penicilină, producătoare de beta-lactamază, aflate atât în mediul spitalelor cât şi în mediul
de practică generală. Grampozitivi: Aerobi: Staphylococcus aureus, Staphylococcus
epidermidis, Streptococcus pyogenes, Streptococcus pneumoniae, Streptococcus viridans
etc; Anaerobi: Clostridium species, Peptococcus species. Gramnegativi: Aerobi:
Escherichia coli, Proteus mirabilis, Proteus vulgaris, Klebsiella species, Neisseria
gonorhoeae, Haemophilus influenzae etc; speciile bacteriene; anaerobe, inclusiv
Bacteroides fragilis, inclusiv tulpinile producătoare de beta-lactamază rezistente la
ampicilină şi amoxicilină.
Indicaţii: Produsul Amoxicilină trihidrat şi clavulanat de potasiu este indicat în tratamentul
infecţiilor bacteriene comune la care se indică terapia cu antibiotice, inclusiv: infecţii ale
tractului respirator superior (sinuzite, tonsilite, otite medii); infecţii ale tractului respirator
inferior (bronşite acute şi cronice, bronhopneumonii, empiene, abcese ale plămânilor;
infecţii ale pielii şi ţesuturilor moi. Ex.: arsuri, abcese, celulite, răni infectate; infecţii ale
tractului genito-urinar: cistite, artrite, pielonefrite, avort septic, febră puerperală, infecţii
pelviene, şancre, gonoree).
Interferenţa produsului cu testele de laborator: Administrarea orală a amoxicilinei
trihidrat şi clavulanat de potasiu va avea drept rezultat concentraţii ridicate de amoxicilină
în urină. Aceste concentraţii ridicate pot da reacţii fals pozitive la testul de glucoză în urină
folosind Clinitest soluţiile Benedict sau Fehling. Deoarece acest efect nedorit poate să
apară în cazul amoxicilinei (deci a amestecului amoxicilină trihidrat şi clavulanat de
potasiu), se recomandă testul enzimatic pentru glucoză (cu glucozidază)-clinistix sau
banda-test. La gravide, în urma administrării ampicilinei s-a observat o scădere a nivelelor
în plasmă, a estriolului conjugat, estriol-glucoronidei şi a estradiolului. Acest efect poate
apărea, de asemenea la administrarea amoxicilinei (deci şi a amestecului de amoxicilină
trihidrat şi clavulanat de potasiu).
Contraindicaţii: Reacţie alergică faţă de orice tip de penicilină semnalate, anamneza
pacientului.
Precauţii: Deşi produsul are o toxicitate scăzută caracteristică pentru antibioticele din
grupul penicilinei, se recomandă, totuşi, o investigare periodică a funcţiilor de sistem
(printre care funcţia renală, hepatică şi hematopoietică) în cazul tratamentului de lungă
durată. Pe durata gravidităţii mai ales pe durata primului trimestru se recomandă evitarea
terapiei cu Amoxicilină trihidrat şi clavulanat de potasiu.
Efecte secundare: Efectele secundare legate de amoxicilină sunt netipice şi mai ales de
natură tranzitorie (diaree, colite pseudomem-branoase, indigestie, greaţă, vomă şi
candidoză). Dacă apar efecte secundare gastrointestinale în cazul terapiei orale ele pot fi
reduse prin administrarea produsului la începutul mesei. Apariţia unei urticarii arată
hipersensibilitatea la penicilină şi tratamentul trebuie întrerupt. Rash-urile eritematoase
sunt adesea uşoare şi trecătoare, dar pot fi severe când se asociază cu mononucleoza
infecţioasă, în care caz tratamentul trebuie întrerupt. S-au raportat cazuri rare de sindrom
Stevens-Johnson şi dermatita exfoliativă. Deşi şocul anafilactic este mai frecvent în cazul
terapiei parenterale, el a apărut şi la pacienţii cu administrare orală. Aceste reacţii apar
mai probabil la indivizi cu un trecut de hipersensibilitate la penicilină şi/sau sensibilitate la
multipli alergeni. S-au raportat cazuri de icter hepatic şi de colecist.
Posologie: Copii între 7-12 ani: 10 ml suspensie de 3 ori pe zi; copii între 2-7 ani: 5 ml
suspensie de 3 ori pe zi; copii între 9 luni-2 ani: 2,5 ml suspensie de 3 ori pe zi; copii între
0-9 luni: nu există formă orală disponibilă actualmente. În cazul infecţiilor severe, dozele
pot fi duble. Tratamentul nu se va extinde peste 14 zile fără reexaminare.
Prepararea suspensiei orale: Amoxicilina trihidrat şi clavulanat de potasiu este bine
absorbit fie ingerat în timpul meselor sau înainte de mese. Înainte de prepararea
suspensiei se agită sticla pentru a desprinde pulberea de pe pereţii vasului, apoi se
adaugă apa proaspăt fiartă şi răcită până la 2/3 din nivelul de umplere de pe sticlă; se
agită bine şi se completează până la linie. La prima reconstituire se lasă să stea timp de 5
minute, pentru a se asigura dispersarea totală. Suspensia se păstrează în frigider şi se
utilizează în maxim 7 zile. Se va agita bine înainte de luarea fiecărei doze.
Prezentare farmaceutică: Flacoane de culoare brună cu 25 g pulbere, însoţite de
menzură.

Producător: Antibiotice-Iaşi
AMOXICILINĂ, pulbere suspendabilă de uz oral
amoxicillinum
Compoziţie: Pulbere suspendabilă conţinând amoxicilină 1,5 g şi excipienţi
(Carboximetilceluloză, Oranjen Kapsaroma, zaharină sodică, nipagin, citrat de sodiu p.a.,
acid citric p.a., clorură de sodiu, zahăr farmaceutic) ad. 20 g.
Acţiune farmacoterapeutică: Antibiotic bactericid cu spectru cuprinzând germeni
grampozitivi (cu excepţia celor producători de penicilinază) şi gramnegativi (E. coli, Pr.
mirabilis, Salmonella etc.). După administrare orală produsul este rapid absorbit (70-80%)
fără a fi influenţat de alimentaţie (poate fi administrat înainte, în timpul sau după mese) şi
realizează o concentraţie maximă plasmatică după aproximativ 2 ore. Produsul are o
foarte bună penetraţie tisulară şi în lichidele biologice (secreţie bronşică, sinusuri, salivă,
LCR, seroase, urechea medie, lichidul amniotic); nu este metabolizat în organism
eliminându-se sub formă activă prin urină (în 6 ore - 70-80% din doza absorbită) şi prin
bilă (5-10%).
Indicaţii: Infecţii cu germeni sensibili la amoxicilină la nivelul tractului respirator
(rinofaringite, sinuzite, traheite, bronşite etc.), tractului geni-to-urinar, ale tubului digestiv şi
căilor biliare; ale tegumentelor precum şi în cazuri de endocardită şi meningite.
Contraindicaţii: Alergie la peniciline, infecţii cu virus herpetic şi în mononucleoză
infecţioasă (risc de accidente cutanate).
Reacţii adverse: Manifestări alergice în special la pacienţii cu hipersensibilitate la
peniciline sau cefalosporine (hipersensibilitate încrucişată), tulburări digestive (greaţă,
vărsături, diaree), uşoară creştere tranzitorie a transaminazei serice, anemie, leucopenie,
trombopenie reversibilă.
Mod de administrare: Se adaugă în flacon apă proaspăt fiartă şi răcită, până la semnul
de pe etichetă. Se agită pentru omogenizare (1-2 min) şi se completează din nou cu apă
până la semnul de pe etichetă realizându-se 60 ml suspensie, conţinând 1,5 g amoxicilină
(125 mg substanţă în 5 ml suspensie), se administrează: -la copii 0-2 ani: 1/2 linguriţă -
menzură (65 mg) la 8 ore; -la copii 2-10 ani: 1 linguriţă - menzură (125 mg) la 8 ore. În caz
de insuficienţă renală posologia va fi adaptată afecţiunii (la un clearance al creatininei mai
mic de 10 ml, doza va fi micşorată la 6-15 mg/kg corp/zi).
Prezentare farmaceutică: Flacoane a 100 ml conţinând 20 g pulbere.

Producător: Antibiotice-Iaşi
AMOXIL
amoxicillinum
Descriere: Amoxil este o penicilină cu spectru larg, care îmbină efectul bactericid cu lipsa
nocivităţii asupra organismului. Este activ împotriva unui număr mare de bacterii
gramnegative şi grampozitive, incluzând: Streptococcus spp.; Staphylococcus (penicilino-
sensibil); Haemophilus influenzae; Escherichia coli; Proteus mirabilis; Salmonella spp.;
Neisseria spp. Absorbţie şi excreţie: Amoxil este bine absorbit şi realizează un nivel seric
ridicat, indiferent de prezenţa sau absenţa alimentelor. Administrarea unei doze crescute
duce la o creştere proporţională a concentraţiei serice. La pacienţii cu o funcţie renală
normală, un nivel plasmatic mai ridicat şi mai prelungit poate fi obţinut prin administrarea
concomitentă de probenecid. Amoxil este excretat nemodificat în urină, peste 60% fiind
eliminat în decurs de şase ore.
Indicaţii: Infecţii ale tractului respirator; infecţii ORL; infecţii ale tractului urinar; infecţii
gastrointestinale; febră enterică; infecţii ale pielii şi părţilor moi; infecţii ale căilor biliare;
infecţii ortopedice; infecţii pelviene; gonoree (tulpini neproducătoare de penicilinază); sifilis;
septicemie; endocardită; meningită; peritonită; abcese dentare (în manevrele chirurgicale).
Profilaxia endocarditei: Amoxil poate fi utilizat pentru prevenirea bacteriemiei asociate
extracţiilor dentare, la pacienţii cu risc de dezvoltare a endocarditelor bacteriene.
Posologie şi mod de administrare: Amoxil este eficace într-un număr mare de variante
de dozaj. Recomandările prezentate sunt cele uzuale. Detalii suplimentare se furnizează
la cerere.
Recomandări generale: Adulţi: Cale de administrare. Oral/injectare i.m.: Doze 250-500
mg la fiecare 8 ore sau mai frecvent dacă este necesar. Injectare i.v./perfuzie: doze 500
mg-1 g la fiecare 4-6 ore. Copii: Oral/injectare i.m.: doze 125 mg de trei ori pe zi, crescând
la 250 mg de trei ori pe zi în cazul infecţiilor mai severe. Amoxil soluţie de uz pediatric se
recomandă copiilor cu vârsta sub 6 luni. În funcţie de greutatea corporală, 35-100 mg/kg
corp/zi. Injectare i.v./perfuzie: doze până la 100 mg/kg corp/zi în doze fracţionate la fiecare
6 ore prin perfuzie timp de cel puţin 30 de minute.
Mod de administrare: Pentru administrare i.m. se dizolvă 250-500 mg în 1,5-2,5 ml apă
distilată Pentru administrare i.v. se dizolvă 500 mg în 20 ml apă distilată injectabilă BP*.
Se administrează lent intravenos (3-4 min) sau se perfuzează în 50 ml în minimum 20-30
de minute. Soluţiile trebuie administrate imediat după reconstituire. În timpul dizolvării
pulberea poate căpăta o coloraţie roz sau o slabă opalescenţă. Dacă administrarea
intramusculară este dureroasă, în locul apei distilate injectabile poate fi utilizată o soluţie
de procain hidroclorid 0,5%. Doza totală zilnică la adulţi nu trebuie să depăşească 6 g pe
zi sau 100 mg/kg corp/zi. A se vedea recomandări speciale de dozaj în cazul infecţiilor
specifice. Insuficienţă renală: La pacienţii cu insuficienţă renală trebuie urmărite nivelele
plasmatice şi urinare. Se recomandă următoarele doze: Insuficienţă renală moderată
(clearance creatinină 10-30 ml/min) - 1 g urmat de 500 mg la fiecare 12 ore. Insuficienţă
renală severă (clearance creatinină sub 10 ml/min)1 g urmat de 500 mg la fiecare 24 de
ore.
Recomandări speciale de dozaj: Febră tifoidă şi paratifoidă: Adulţi: 4 g pe zi în doze
fracţionate, timp de 14-21 zile. Copii: 100 mg/kgcorp/zi în doze fracţionate, timp de 14-21
zile. Purtători de bacili tifici: 3-4 g pe zi în doze fracţionate, timp de minimum o lună.
Gonoree: O doză unică de 3 g plus 1 g probenecid, în cazul în care germenul implicat în
producerea infecţiei este sensibil la penicilină. Infecţii necomplicate ale tractului urinar: O
doză unică de 3 g. Meningite: Adulţi: 150 mg/kgcorp/zi divizate în doze egale. Copii: 100-
150 mg/kgcorp/zi divizate în doze egale. Sifilis: În toate stadiile de sifilis se utilizează o
doză de 250 mg la fiecare 6 ore. Durata tratamentului variază între 4 săptămâni şi 5 luni,
în funcţie de stadiul bolii şi de răspunsul serologic. Infecţii severe sau recurente ale căilor
respiratorii inferioare: În cazurile severe sau recurente de infecţii purulente ale tractului
respirator se recomandă o doză de 3 g de două ori pe zi. Abcese dentare: Două doze a
câte 3 g, la 8 ore interval. Otite medii: În otitele medii severe sau recurente, la copii între 3-
10 ani, mai ales în cazurile în care colaborarea poate fi o problemă, se recomandă 750 mg
de 2 ori pe zi, timp de 2 zile. Profilaxia endocarditelor: vezi tabelul.
Stabilitate şi compatibilitate: Amoxil este stabil în soluţiile utilizate pentru administrare
intravenoasă la 23C, maximum şase ore de la preparare. Soluţiile trebuie înlocuite după o
oră dacă Amoxil este administrat în soluţii de dextroză sau alţi carbohidraţi sau după trei
ore dacă este administrat în soluţii conţinând lactat de sodiu. Amoxil nu trebuie amestecat
cu derivaţi de sânge sau soluţii proteice, cum sunt hidrolizatele proteice, nici cu emulsiile
lipidice.
Precauţii: În timpul tratamentului cu doze mari de Amoxil, în particular în bolus, trebuie
menţinut un echilibru între lichidul introdus şi eliminarea urinară. Cateterele urinare trebuie
verificate regulat, deoarece la temperatura camerei, unele medicamente în concentraţii
urinare, printre care şi Amoxil, precipită.
Contraindicaţii: Amoxil nu trebuie administrat pacienţilor cu hipersensibilitate la
penicilină.
Reacţii adverse: Reacţiile adverse, ca şi în cazul altor peniciline, sunt de obicei de
intensitate mică şi tranzitorii: ele sunt reprezentate de diaree, indigestie sau rash ocazional
sau urticarie ce sugerează hipersensibilitate la penicilină, sau de tip eritematos. Rash-ul
eritematos se poate produce la pacienţii cu mononucleoză infecţioasă, caz în care se
recomandă întreruperea tratamentului.
Supradozare: Amoxil fiind o penicilină, problemele de supradozaj sunt neobişnuite.
Supradozajul exagerat duce la o foarte mare concentraţie urinară, mai ales după
administrarea parenterală. Acest fapt nu ridică probleme dacă se menţine un echilibru
între aportul de lichide şi eliminarea urinară; totuşi, se poate produce cristalurie. Măsuri
mai speciale sunt necesare la pacienţii cu alterarea funcţiei renale: antibioticul este
eliminat prin hemodializă.
Sarcină şi alăptare: Studiile efectuate cu Amoxil pe animale nu au arătat efecte
teratogene. Produsul a fost larg utilizat în clinică din 1972, iar oportunitatea administrării
sale în cursul sarcinii umane a fost mult studiată din punct de vedere clinic. Când
antibioterapia este necesară în cursul sarcinii, Amoxil poate fi utilizat. În timpul alăptării,
urme de Amoxil pot fi detectate în laptele matern.
Formă de prezentare: Forma injectabilă: Fiole conţinând 250 mg, 500 mg sau 1 g
amoxicilină sub formă de sare de sodiu. Capsule: Capsule gelatinoase de culoare
maron/aurie conţinând 250 mg sau 500 mg amoxicilină**. Sirop: Pulbere pentru preparare
de sirop cu aromă de fructe. După dizolvare, fiecare 5 ml conţin 125 mg amoxicilină**.
Sirop Forte: Pulbere pentru preparare de sirop cu aromă de fructe. După dizolvare, fiecare
5 ml conţin 250 mg amoxicilină**. Picături pentru uz pediatric: Pulbere pentru preparare de
suspensie într-un flacon cu pipetă. După dizolvare, fiecare 1,25 ml conţin 125 mg
amoxicilină**. Nu toate aceste forme de prezentare sunt disponibile în toate ţările.
Condiţii de păstrare: Amoxil trebuie păstrat la loc uscat şi la o temperatură sub 25C.
Odată preparate, siropurile trebuie utilizate în decurs de 14 zile.
Dozele de Amoxil recomandate în profilaxia endocarditelor:
I. Manevre stomatologice:
1. Profilaxia în cazul pacienţilor care necesită extracţii dentare, detartrare dentară sau
intervenţii chirurgicale care implică ţesutul gingival şi care nu au primit preparate
 penicilinice în ultima lună. (N.B.Pacienţii cu proteză valvulară cardiacă trebuie îndrumaţi la
spital - vezi mai jos.)
Nota 1. Dacă profilaxia cu Amoxil se face de două ori într-o lună, nu se pune problema
apariţiei de tulpini de streptococi rezistente. Se recomandă antibioterapie alternativă dacă
profilaxia este necesară mai frecvent sau dacă pacientul a fost tratat cu o penicilină în
ultima lună.
Nota 2. Pentru a diminua durerea la injectare, Amoxil trebuie dizolvat într-o soluţie sterilă
1% de lignocaină.
Situaţia Dozajul pentru adulţi Dozajul pentru copii
(inclusiv vârstnici)
Pacienţi care nu primesc anestezie generală. 3 g Amoxil oral, cu 1 oră înaintea intervenţiei. O a Sub 10 ani: jumătate din doza
doua doză poate fi administrată după 6 ore, dacă adultului.
este necesar. Sub 5 ani: un sfert din doza adultului
Pacienţi cărora li s-a recomandat anestezie Iniţial: 3 g Amoxil oral, cu 4 ore înaintea anesteziei. Sub 10 ani: jumătate din doza
generală; dacă antibioterapia orală este Urmat de: 3 g oral (sau 1 g i.m. dacă administrarea adultului.
considerată oportună. orală nu este tolerată), la 6 ore după doza iniţială. Sub 5 ani: un sfert din doza adultului.

Pacienţi cărora li s-a recomandat anestezie Iniţial: 1 g Amoxil i.m. imediat înaintea inducerii Sub 10 ani: jumătate din doza
generală;dacă antibioterapia orală este anesteziei. Urmat de: 500 mg oral, 6 ore mai târziu. adultului.
considerată inoportună.

2. Pacienţi care au fost îndrumaţi la spital:

Situaţia Dozajul pentru adulţi Dozajul pentru copii
(inclusiv vârstnici)
a. pacienţi cărora li s-a recomandat anestezie generală Iniţial: 1 g Amoxil i.m. cu 120 mg gentamicină Sub 10 ani: doza de Amoxil
şi nu au primit penicilină în ultima lună (vezi Nota 1) i.m., imediat înaintea iniţierii anesteziei (dacă trebuie să fie jumătate din doza
b. pacienţi cărora li s-a recomandat anestezie generală aceasta se administrează) sau cu 15 minute adultului; doza de gentamicină
şi sunt purtători de proteză valvulară cardiacă. înaintea manevrei stomatologice. trebuie să fie de 2 mg/kgcorp
c. pacienţi care avut unul sau mai multe pusee de Urmate de: 500 mg Amoxil oral, 6 ore mai târziu
endocardită
Vezi Nota 2.
Nota 3. Amoxil şi gentamicina nu trebuie amestecate în aceeaşi seringă.
Nota 4. Pentru informaţii complete asupra prescrierii gentamicinei, vă rugăm să consultaţi
literatura de specialitate a producătorului.
II. Intervenţii chirurgicale sau manevre instrumentale la nivelul tractului genito-urinar:
Profilaxia în cazul pacienţilor care nu prezintă infecţii urinare şi care necesită intervenţii
chirurgicale sau manevre instrumentare genito-urinare sub anestezie generală.
Situaţia Dozajul pentru adulţi Dozajul pentru copii
(inclusiv vârstnici)
Manevre obstetricale şi ginecologice Profilaxia Iniţial: 1 g Amoxil i.m. cu 120 mg gentamicină Sub 10 ani: dozele de Amoxil trebuie să
de rutină este recomandată doar pacienţilor i.m., imediat înaintea inducerii anesteziei. fie jumătate din doza adultului;
cu proteze valvulare cardiace Urmate de: 500 mg Amoxil oral sau i.m., în doza de gentamicină trebuie să fie de 2
Manevre gastrointestinale funcţie de starea clinică, 6 ore mai târziu. mg/kgcorp.
Vezi Notele 2, 3 şi 4.

III. Intervenţii chirurgicale sau manevre instrumentare la nivelul tractului respirator superior
Situaţia
Pacienţi fără proteze valvulare cardiace.
Pacienţi cu proteză valvulară cardiacă.
Vezi Notele 2, 3.
Dozajul pentru adulţi
(inclusiv vârstnici)
Iniţial: 1 g Amoxil i.m. imediat înaintea inducerii
anesteziei.
Urmat de: 500 mg Amoxil i.m., 6 ore mai târziu.
Iniţial: 1 g Amoxil i.m. cu 120 mg gentamicină
i.m., imediat înaintea inducerii anesteziei.
Urmate de: 500 mg Amoxil i.m., 6 ore mai târziu.
Dozajul pentru copii
Sub 10 ani: jumătate din doza adultului.
Sub 10 ani: doza de Amoxil trebuie să fie
jumătate din doza adultului;
doza de gentamicină trebuie să fie de 2
mg/kilocorp.
 British Pharmacopoea
Sub formă de trihidrat de amoxicilină B.P.

Producător: Smithkline Beecham

AMPICILINĂ
ampicillinum
Formă de prezentare: Flacoane conţinând pulbere solubilă pentru soluţii injectabile.
Compoziţie: Un flacon conţine ampicilină sodică 250 mg şi respectiv 500 mg.
Proprietăţi: Ampicilina este un antibiotic din familia beta-lactaminelor, din grupul
penicilinelor de tip A. Spectrul antibacterian natural cuprinde: specii sensibile: streptococi,
pneumococi, gonococi, meningococi, leptospire, Corynebacterium diphteriae, Listeria
monocytogenes, Clostridium, Fusobacterium, Escherichia coli, Proteus mirabilis,
Salmonella, Shigella, Haemophilus influenzae, Bordetella pertussis, Brucella, Vibrio
cholerae, Staphilococcus aureus (tulpini neproducătoare de penicilinază); specii rezistente
(CMI >= 16 mcg/ml): stafilococi producători de penicilinază, Klebsiella, Enterobacter,
Serratia, Proteus rettgeri, Providentia, Pseudomonas, Mycoplasma, Chlamydia, Ricketsia,
Acinetobacter.
Farmacocinetică: După injectare i.m. a 1 g, picul seric este în jur de 15-18 mcg/ml şi este
atins după aproximativ o oră. După administrare i.v., picul seric este în jur de 50 mcg/ml.
La persoane cu funcţia renală normală, timpul de înjumătăţire este în medie de o oră.
Difuzează în cea mai mare parte a ţesuturilor şi mediilor biologice; la doze terapeutice s-a
constatat prezenţa ampicilinei în secreţiile bronşice, în sinusuri, în lichidul amniotic, în
salivă, în umorile apoase, în LCR, seroase şi în urechea medie. Trece în laptele matern.
Legarea de proteinele plasmatice este de ordinul a 20%. Practic nu este metabolizată în
organism. Eliminarea se face în principal prin urină (75%), sub formă activă (70-80%) şi
prin bilă (aprox. 20%).
Indicaţii terapeutice: Infecţii cu germeni sensibili, manifestate la nivelul aparatului
respirator, infecţii ORL şi stomatologice, infecţii digestive şi biliare, renale şi urogenitale,
ginecologice, infecţii ale meningelui, septicemii şi endocardite.
Contraindicaţii: Alergie la peniciline; infecţii cu virusuri din grupul herpetic, în special în
mononucleoza infecţioasă (risc crescut de accidente cutanate).
Reacţii adverse: Manifestări alergice: urticarie, eozinofilie, edem Quincke, dispnee, în
mod excepţional şoc anafilactic. Manifestări cutanate: erupţii maculopapuloase. Tulburări
digestive: greţuri, vărsături, diaree, candidoze. Manifestări hematologice: anemie,
leucopenie, trombocitopenie reversibile. Tulburări renale: nefrite interstiţiale acute. Alte
manifestări: rare cazuri de enterocolită pseudomembranoasă, creşterea tranzitorie a
transaminazelor serice.
Mod de administrare: Adulţi: în infecţii grave, 6-12 g/zi i.m. sau i.v., în prize la 4-6 ore.
Copii: i.m. 50 mg/kg corp/zi; i.v. 100-300 mg/kg corp/zi; în funcţie de gravitatea infecţiei.
Nou-născut: i.v. 100-300 mg/kg corp/zi.
În insuficienţa renală se adaptează dozele în funcţie de clearance-ul creatininei:
Clearance creatinină Doză de atac Doză de întreţinere
(ml/min)
30-10 Doza normală (după indicaţii) 1/2 din doza normală (în 2 prize)
10 Doza normală (după indicaţii) 1/4 din doza normală (în 2 prize)

În caz de hemodializă, trebuie administrată o doză de 500 mg la sfârşitul acesteia.

Precauţii la administrare: Apariţia oricărei manifestări alergice impune întreruperea
tratamentului; risc de reacţii alergice încrucişate la asociere cu cefalosporinele. Sarcină şi
alăptare.
Interacţiuni medicamentoase: Nu este recomandată asocierea cu alopurinol; pot surveni
fenomene cutanate grave.
Condiţii de păstrare: Se păstrează ferit de căldură, lumină şi umiditate.

Producător: Europharm
AMPICILINĂ
ampicilinum
Compoziţie: Capsule operculate conţinând ampicilină trihidrat echivalent la 250 mg
ampicilină anhidră. Plicuri a 1 g şi 2 g pulbere granulată efervescentă conţinând ampicilină
trihidrat echivalent la 125 mg şi, respectiv, 250 mg ampicilină anhidră. Flacoane conţinând
ampicilină sodică corespunzător la 250 mg, 500 mg, 1 g şi 2 g ampicilină anhidră sub
formă de pulbere pentru prepararea de soluţii injectabile.
Acţiuni farmacoterapeutice: Penicilină semisintetică cu spectru larg de acţiune,
cuprinzând în afara germenilor sensibili la penicilină G şi enterococi, listerii, Haemophilus
influenzae, Salmonellae, Shigellae şi pentru concentraţii mari, E. coli şi unele specii de
Proteus. Amplicilina fiind distrusă de penicilinază este inactivă faţă de germenii
penicilinazo-secretori. Faţă de germenii grampozitivi ampicilina este mai puţin activă decât
penicilina G. Rezistenţa diferitelor tulpini se poate instala frecvent în cursul terapiei. Uneori
prezintă rezistenţă încrucişată cu penicilina G, carbenicilina, cefalosporine. Ampicilina este
activă pe cale orală, se elimină sub formă activă prin urină şi prin bilă.
Indicaţii: Infecţii urinare, biliare, digestive provocate de germeni gramnegativi,
Salmonellae, Shigellae, E. coli, Proteus, meningite, endocardite, septicemii, infecţii
respiratorii în special în cele cu H-influenzae; gonoree; piodermite, abcese, furuncule,
infecţii chirurgicale.
Mod de administrare: Adulţi: oral 2-4-6 g/zi fracţionat la interval de 6 ore, cu 1/2-1 oră
înainte de mese. În infecţii severe se injectează i.m. sau i.v. 4-8 g/zi, fracţionat la 4-6 ore.
Copii: oral 50-200 mg/kg corp/zi în 4 prize. În meningite 200-400 mg/kg corp/zi în 3-4
prize. Intrarahidian în completarea tratamentului se administrează o singură dată pe zi 5
mg la sugar, 10 mg la copilul mic şi 15-25 mg la copilul mare sau adult, folosind o soluţie
cu concentraţia de 5 mg/ml.
Prepararea soluţiilor: Pentru administrarea i.m. conţinutul unui flacon se dizolvă în 1,5 ml
apă distilată sterilă şi se injectează profund. Pentru injectarea i.v. conţinutul unui flacon se
dizolvă în 10-20 ml apă distilată sau soluţie fiziologică sterilă. Se agită energic pentru
dizolvarea întregii cantităţi de substanţă. Soluţiile se inactivează rapid prin păstrare, chiar
la frigider, de aceea se vor prepara imediat înainte de întrebuinţare. Conţinutul unui plic se
dizolvă în 40-50 ml de lichid; soluţia se bea imediat.
Reacţii adverse: Relativ frecvent reacţii alergice: prurit, erupţii cutanate, urticarie, edem
angio-neurotic, febră, tulburări gastro-intestinale (inapetenţă, greaţă, vărsături, diaree,
dureri abdominale), creşterea tranzitorie a GOT; foarte rar anemie, trombocitopenie,
purpură trombocitopenică şi agranulocitoză de natură alergică, de obicei reversibile la
oprirea tratamentului; suprainfecţiile intestinale cu Candida, Klebsiella sau Pseudomonas.
Contraindicaţii şi precauţii: Alergie la penicilină; mononucleoză infecţioasă. Prudenţă la
bolnavii cu insuficienţă renală (posologie redusă).
Prezentare farmaceutică: Flacoane cu 20 capsule sau blistere a 10 capsule. Plicuri
termosudate cu 1 g şi 2 g pulbere. Cutii cu 25, 50 sau 100 flacoane a 0,250 g, 0,500 g, 1 g
şi 2 g pulbere injectabilă.

Producător: Antibiotice-Iaşi
AMPICILINĂ
ampicillinum
Compoziţie: O capsulă conţine 290 mg Ampicilina trihidrat corespunzător la 250 mg
ampicilina anhidră.
Acţiune terapeutică: Penicilina semisintetică cu spectru de acţiune larg, activă în afara
germenilor sensibili la penicilina G şi enterococi, Listerii, Hemofilus influenzae, Salmonelle,
Shigele şi pentru concentraţii mari, E.coli şi unele specii de Proteus. Ampicilina fiind
distrusă de penicilinază este inactivă faţă de germenii penicilinazo-secretori. Faţă de
germenii grampozitivi ampicilina este mai puţin activă decât penicilina G. Rezistenţa
diferitelor tulpini se poate instala frecvent în cursul terapiei. Uneori prezintă rezistenţa
încrucişată cu Penicilina G, carbepenicilina, cefalosporine. Ampicilina este activă pe cale
orală, se elimină în concentraţii mari şi sub forma activă şi prin bilă.
Indicaţii: Infecţii genito-urinare, biliare, digestive provocate de germeni sensibili la produs
incluzând Salmonelle, Shigele, E.coli, Proteus, meningite, endocardite, septicemii, infecţii
respiratorii în special în cele cu H-influenzae; gonoree; infecţii ale pielii şi ţesuturilor moi;
piodermite, abcese, furuncule, infecţii chirurgicale.
Mod de administrare: Adulţi: oral 2-4-6 g/zi fracţionat la interval de 6 ore cu 1/2-1 oră
înainte de mese. Copii: oral 50-200 mg/kg corp/ zi în patru prize. În meningite 200-400
mg/kg corp/zi în 3-4 prize.
Reacţii adverse: Relativ frecvent reacţii alergice, prurit, erupţii cutanate, urticarie, edem
angio-neurotic, febră, tulburări gastrointestinale (inapetenţă, greaţă, vărsături, diaree,
dureri abdominale), creşterea tranzitorie a GOT; foarte rar anemie, trombocitopenie,
purpură trombocitopenică şi agranulocitoză de natură alergică, de obicei, reversibile la
oprirea tratamentului; suprainfecţiilor intestinale cu tulpini de microorganisme rezistente la
ampicilină cum ar fi: Candida, Klebsiella sau Pseudomonas.
Contraindicaţii şi precauţii: Alergie la peniciline mononucleoză infecţioasă. Prudenţă la
bolnavii cu insuficienţă renală (posologie mai redusă).
Formă de prezentare: Cutie cu 2 plachete cu 10 capsule a 250 mg ampicilina anhidră.

Producător: Sicomed
AMPICILINĂ 500 mg
ampicillinum
Compoziţie: O capsulă conţine 0,500 g ampicilină anhidră sub formă de ampicilină
trihidrat.
Acţiune farmacoterapeutică: Penicilină semisintetică cu acţiune bactericidă activă atât
pe cale orală cât şi în injecţii; spectrul antibacterian, relativ larg, cuprinde pe lângă
streptococi, şi alţi germeni sensibili la benzilpenicilină (faţă de care acţiunea este ceva mai
slabă), o serie de germeni gramnegativi - multe tulpini de Haemophilus influenzae, unele
tulpini de E.coli, Salmonella, Shigella şi Proteus mirabilis, Lysteria monocytogenes este
foarte sensibilă, cocii grampozitivi Moraxella (Branhamella) catarrhalis, Neisseria
gonorhoeae şi Neisseria meningitidis sunt de asemenea sensibile. Ampicilina are de
asemenea activitate similară benzilpenicilinei împotriva altor organisme, inclusiv numeroşi
anaerobi şi Actinomyces spp. Nu este activă faţă de Pseudomonas, multe tulpini de
Klebsiella-Enterobacter, Serratia şi Proteus vulgaris, ca şi faţă de stafilococi secretori de
penicilinază. Ampicilina este relativ stabilă în mediul gastric acid şi se resoarbe relativ bine
din tractul gastrointestinal. Deoarece prezenţa alimentelor în stomac poate interfera cu
absorbţia ampicilinei, este de preferat ca ampicilina să se administreze cu cel puţin 30
minute înainte de mese. Concentraţiile plasmatice maxime se obţin în 1-2 ore după
administrarea unei doze pe cale orală de 500 mg, la valori cuprinse între 2-6 mcg/ml.
Distribuţia ampicilinei în organism este largă, concentraţii terapeutice se pot obţine în
lichidul pleural, articular sau ascitic. Ampicilina traversează bariera placentară şi mici
concentraţii se obţin în laptele matern. Difuziunea în lichidul cefalorahidian este scăzută,
dacă meningele nu este inflamat. Aproximativ 20% se leagă de proteinele plasmatice, iar
timpul de înjumătăţire în plasmă este de 1-1,5 ore, aceste valori pot creşte la nou-născuţi
şi vârstnici. În insuficienţa renală s-au obţinut valori de 7-10 ore pentru timpul de
înjumătăţire. Ampicilina este metabolizată parţial în acid peniciloic care este excretat prin
urină. Clearance-ul renal este întârziat de probenecid. Concentraţii crescute de ampicilină
se obţin în bilă, intră în circuitul enterohepatic şi este excretată parţial prin fecale.
Indicaţii: Ampicilina este utilizată în tratamentul infecţiilor cu germeni sensibili: infecţii ale
tractului biliar, bronşită, endocardită, epiglotită, gastroenterită (inclusiv enterită cu E.coli,
Salmonella şi shigelloza), gonoree, listerioză, meningită, otită medie, peritonită,
pneumonie, septicemie, febră tifoidă şi paratifoidă, infecţii ale tractului urinar.
Contraindicaţii: Alergie la peniciline (se investighează sensibilitatea); mononucleoza
infecţioasă se administrează cu prudenţă la alergici şi la insuficienţă renală (doze mici); nu
se asociază cu alupurinol (risc crescut de reacţii cutanate). Administrată la mame care
alăptează se elimină prin secreţia lactată şi poate favoriza candidoză şi diaree la sugari.
Reacţii adverse: Relativ frecvent reacţii alergice: prurit, erupţii cutanate (caracteristice
fiind erupţiile eritematoase maculopapuloase ce apar la mai mult de 7 zile după debutul
tratamentului), urticarie, edem angioneurotic, febră, foarte rar şoc anafilactic, la bolnavii cu
insuficienţă renală, hiperuricemie sau mononucleoză infecţioasă, ampicilina provoacă
frecvent (60%) erupţii cutanate (posibil de natură toxică), uneori diaree, vome, dureri
abdominale, creşterea trecătoare a transaminazei glutamicoxalacetică, foarte rar
agranulocitoză cu monocitoză periferică şi histiocitoză medulară, ocazional, poate produce
suprainfecţii intestinale cu Klebsiella, Pseudomonas şi Candida, foarte rar, colită
pseudomembranoasă cu Cl.difficile.
Asocieri cu alţi agenţi antimicrobieni: Efect sinergic: cu antibiotice stabile la penicilază
(de exemplu cloxacilin sau flucloxacilin); cu aminoglicozide împotriva unor germeni,
inclusiv enterococi. Sinergie, antagonism sau indiferenţă: cu alte antibiotice beta-
lactaminice, cloramfenicol sau rifampicină. Rezistenţă: Incidenţa rezistenţei este variabilă,
dar majoritatea stafilococilor, precum şi multe tulpini de E.coli, H.influenzae, M.catarrhallis,
H.gonorrhoeae, Salmonella şi Shigella sunt acum rezistente la ampicilină.
Interacţiuni medicamentoase: Cu allopurinol: incidenţa crescută a erupţiilor cutanate; cu
clorochin: absorbţia ampicilinei este scăzută la subiecţii sănătoşi la care se administrează
ampicilina concomitent cu clorochin.
Posologie şi mod de administrare: Dozarea ampicilinei va depinde de severitatea bolii,
vârsta pacientului şi integritatea funcţiei renale (doza se va reduce în cazul insuficienţei
renale). Doza uzuală este de 0,25-1 g oral la fiecare 6 ore. Se recomandă ca ampicilina să
fie administrată cu 30 minute înainte sau la 2 ore după mese. La copii, se poate administra
jumătate din doza pentru adulţi. Ampicilina administrată în doze de 2 sau 3,5 g (doza orală
unică) în asociere cu 1 g probenecid se utilizează în tratamentul gonoreei necomplicate în
cazurile în care gonococii sunt sensibili la antibiotic.
Formă de prezentare: Cutii pliante cu flacoane a 16 capsule.

Producător: Sicomed
AMPICLOX, capsule
ampicillinum trihydratum + cloxacillinum
Formă de prezentare: Cutie pliantă cu 2 blistere a câte 10 capsule.
Compoziţie: Ampicilină trihidrat echivalentă cu 250 mg ampicilină anhidră/capsulă.
Cloxacilină sodică echivalentă cu 250 mg cloxacilină/capsulă.
Proprietăţi: Ampiclox-ul asociază două antibiotice din clasa penicilinelor - ampicilina şi
cloxacilina - în vederea extinderii activităţii antibacteriene. Ampicilina este o penicilină
semisintetică, derivată din acidul 6-aminopenicilanic, eficace faţă de bacteriile
grampozitive şi gramnegative, dar inactivă faţă de stafilococii penicilinazo-secretori. Cocii
grampozitivi prezintă o sensibilitate ceva mai mică decât la penicilina G. Este activă faţă
de o parte din bacilii gramnegativi, dar multe din tulpinile sensibile iniţial au devenit, cu
timpul, rezistente. Cloxacilina este o penicilină semisintetică din grupa
izoxazolilpenicilinelor, acid-o şi penicilinazo-rezistentă, eficace în infecţiile provocate de
majoritatea stafilococilor. Fiind o penicilină antistafilococică, este rezistentă la acţiunea
hidrolitică a penicilinazei, beta-lactamaza secretată de stafilococii rezistenţi la penicilina G.
CMI (mcg/ml) pentru cloxacilină
Staphylococcus aureus 0,1-0,25
Staphylococcus aureus (beta-lactamazo-pozitiv) 0,25-0,5
Staphylococcus pneumoniae 0,25
Streptococcus pyogenes (penicilinazo-negativ) 0,1-0,25
Staphylococcus pyogenes (penicilinazo-secretor) 0,25-0,5
Streptococcus pyogenes grup A 0,05-0,1
Streptococcus pneumoniae 0,25-0,5
Streptococcus faecalis (Enterococcus grup D) > 25

Datorită prezenţei cloxacilinei alături de ampicilină în această asociere, spectrul de acţiune

s-a extins cuprinzând atât spectrul antibacterian al ampicilinei: stafilococi (tulpinile
nesecretoare de penicilinază), streptococi (S. pneumoniae, viridans, mitis, sanguis),
enterococi, Listeria monocytogenes, Clostridium, Peptococcus, Escherichia coli,
Haemophilus influenzae, Proteus mirabilis, Salmonella, Shigella, Bordetella pertussis,
Brucella, Actinomycetes, gonococi, meningococi, precum şi spectrul antibacterian al
cloxacilinei, care este activă faţă de stafilococii penicilinazo-secretori. De asemenea, este
de remarcat existenţa unei acţiuni sinergice în asocierea ampicilină - cloxacilină faţă de
tulpinile care au devenit cu timpul rezistente la ampicilină.
Farmacocinetică: Absorbţie: Ampicilina prezintă o absorbţie digestivă bună, fiind
rezistentă la sucul gastric acid. Este degradată de penicilinaze. După o doză de 250 mg,
concentraţia serică variază între 1 şi 3 mcg/ml. Administrarea pe stomacul plin determină o
scădere a absorbţiei cu 30 %. Cloxacilina este stabilă în mediu acid şi se absoarbe bine.
Se foloseşte sub formă de sare sodică administrată oral sau parenteral, în doze de 250-
500 mg, la fiecare 6 ore. Disponibilitatea după administrarea orală este de 50%. Doza de
500 mg administrată oral realizează o concentraţie plasmatică de 6 mcg/ml la o oră şi 5
mcg/ml la 2 ore; după 6 ore nu mai este detectabilă. Difuziune: După administrare orală
ampicilina realizează concentraţii mari în bilă (200 mcg/ml). Legarea de proteinele serice
este de 18 %. Difuziunea este slabă în lichidul cefalorahidian, dar la bolnavii cu meningită
realizează concentraţii de 40-70% din cele plasmatice. Se distribuie larg în lichidele
organismului, realizând concentraţii de peste 60% din cele plasmatice în lichidul pleural,
peritoneal şi sinovial. Distribuirea este similară celorlalte peniciline antistafilococice.
Cloxacilina circulă legată de proteinele plasmatice în proporţie de 75-95%.
Biotransformare şi eliminare: Ampicilina se elimină predominant prin urină, circa 82% sub
formă neschimbată. Concentraţiile urinare sunt foarte mari, depăşind 1 mg/ml. Timpul
mediu de înjumătăţire biologică este de 1,3 ore. Insuficienţa renală şi insuficienţa hepatică
favorizează acumularea antibioticului. Eliminarea este întârziată de probenecid.
Cloxacilina are timpul de înjumătăţire biologică de 0,6-0,8 ore. Concentraţiile serice active
se menţin 4-6 ore. Eliminarea este predominant renală, secundar hepatică. Metabolizarea
hepatică a cloxacilinei interesează 20% din doza administrată.
Indicaţii: Produsul este indicat într-o sferă largă de afecţiuni: infecţii respiratorii, biliare,
urinare şi digestive; gonoree, meningită cu Haemophilus influenzae, pneumococ sau
meningococ, sinuzită, otită medie; infecţii cu stafilococi penicilinazo-secretori: infecţii
cutanate şi ale ţesuturilor moi (dermatite, furunculoze, antrax, flegmoane, limfadenite,
mastite, plăgi şi arsuri infectate); infecţii mixte produse de streptococi şi stafilococi
penicilinazo-secretori; infecţii ORL: abcese dentare, otite externe; alte infecţii: osteomielite,
artrite purulente.
Mod de administrare: Adulţi: 2-4 g/zi (4-8 capsule), în 4-6 prize. În cazurile severe,
dozele pot fi mărite. Copii până la 20 kg: 50 mg/kg corp/zi. Capsulele se administrează cu
o oră înainte de masă sau la 2 ore după masă.
Contraindicaţii: Alergii la peniciline şi cefalosporine. Insuficienţă hepatică şi renală.
Administrarea la mame care alăptează (se elimină prin secreţia lactată şi poate favoriza
candidoza, diaree la sugari).
Reacţii adverse: Reacţiile alergice la peniciline apar la 0,7-10 % din bolnavi.
Sensibilizarea rezultă de obicei printr-un tratament anterior, dar anumiţi pacienţi prezintă
fenomene alergice la primul contact cu o penicilină. Au fost observate două tipuri de reacţii
alergice: imediate şi întârziate. Reacţiile imediate survin de obicei la 20 de minute de la
administrare şi se manifestă, în funcţie de severitate, prin urticarie şi prurit, până la edem
angioneurotic, laringospasm, bronhospasm, hipotensiune, colaps vascular şi exitus.
Asemenea reacţii anafilactice sunt foarte rare. Un alt tip de reacţie imediată poate să
apară în intervalul 20 de minute - 48 de ore de la administrare şi se manifestă prin
urticarie, prurit, febră; mai rar pot să apară: edem, spasm laringian şi hipotensiune.
Reacţiile întârziate la peniciline apar după 48 de ore de la ingestie, uneori chiar după 2-4
săptămâni de la debutul tratamentului. Simptomele sunt cele caracteristice unui sindrom
de tip boala serului, urticarie, mialgii, febră, artralgii, dureri abdominale, erupţii cutanate.
Pot să apară şi semnele unei tulburări gastrointestinale: greaţă, vărsături, diaree,
stomatită. La nivel gastrointestinal: anorexie, greaţă, vărsături, diaree, dureri abdominale,
colită pseudo-membranoasă. Pot să apară suprainfecţii intestinale cu Candida, Klebsiella
sau Pseudomonas. Modificări ale funcţiei hepatice: creşterea tranzitorie a GOT. Modificări
ale parametrilor hematologici: foarte rar anemie, trombocitopenie, agranulocitoză de
natură alergică, de obicei reversibile la întreruperea tratamentului.
Interacţiuni: Asocierea cu alopurinolul creşte incidenţa erupţiilor cutanate produse de
ampicilină (se avertizează bolnavul). beta-blocantele potenţează posibilele reacţii alergice
la ampicilină. Ampiclox-ul poate să scadă efectul contraceptivelor orale. Antibioticele
bacteriostatice pot antagoniza efectul bactericid al penicilinelor, de aceea, folosirea lor
concomitentă trebuie evitată.
Precauţii la administrare: Se impune prudenţă în caz de antecedente de astm sau
diateză alergică. În cazul tulburărilor renale sau hepatice se impune adaptarea dozei în
funcţie de gravitatea acestora. Se evită calea orală de administrare în cazul infecţiilor
severe sau al tulburărilor gastrointestinale. Se recomandă supravegherea funcţiei renale,
hepatice şi hematopoietice în decursul unui tratament îndelungat cu Ampiclox.
Sarcină şi alăptare: În sarcină, până în prezent nu se cunosc efecte teratogene pentru
nici unul din cele două antibiotice asociate; vor fi însă evaluate avantajele şi riscurile
terapeutice atât pentru pacientă, cât şi pentru făt. Penicilinele fiind excretate în laptele
matern, există riscul sensibilizării sugarului la aceste antibiotice.
Condiţii de păstrare: La temperatura ambiantă, ferit de lumină şi umezeală.

Producător: Europharm
AMPIDAR
ampicilinum
Ampidar conţine ampicilin B.P., antibiotic semisintetic beta-lactamic cu spectru larg. Este
eficient în majoritatea infecţiilor cu bacterii grampozitive (Streptococcus: viridans,
pyogenes, faecalis, pneumoniae; Staphylococcus penicilinazo-negativ; Clostridium;
Listeria; Bacillus anthracis) şi multe infecţii cu bacterii gramnegative (gonococ,
meningococ, Haemophylus influenzae, şi multe tulpini de Proteus mirabilis, Escherichia
coli, Salmonella, Shigella).
Farmacologie: Ampidar este foarte stabil la HCl, se absoarbe foarte bine din tractul
gastrointestinal şi atinge concentraţia maximă în plasmă după 1-2 ore de la administrarea
orală. Cea mai mare parte a Ampidar este eliminată prin urină, restul prin bilă şi fecale.
Indicaţii: Toate infecţiile cu microorganisme sensibile la ampicilină: infecţii ORL (otite
medii, rinite bacteriene, sinuzite, amigdalite, faringite); infecţii ale tractului respirator
(bronşite, bronhopneumonii, pneumonii, abcese pulmonare); infecţii ale tractului
gastrointestinal (enterite, dizenterie, febră tifoidă şi paratifoidă, infecţii biliare); infecţii ale
tractului genito-urinar (cistite, pielonefrite, uretrite, prostatite, gonoree); infecţii
ginecologice; infecţii ale pielii şi ţesuturilor moi (piodermite, plăgi infectate, celulită,
limfangită); alte infecţii (peritonite, endocardite, meningite).
Dozare: Dozele variază funcţie de tipul şi severitatea infecţiei, integritatea funcţiei renale şi
vârstă. Dozele uzuale recomandate sunt: Copii: până la 2 ani - 62,5 mg la 6 ore; între 2-5
ani - 125 mg la 6 ore; între 5-10 ani - 125-250 mg la 6 ore. Funcţie de greutatea corporală
25-50 mg/kg corp/zi divizat în patru prize. Adulţi: 1-4 g/zi n doze divizate. Dozele se pot
creşte în funcţie de severitatea cazului. În general tratamentul trebuie continuat minim 48-
72 ore după dispariţia simptomelor sau după eradicarea infecţiei. Administrarea orală se
face cu 30 minute - o oră înainte de masă.
Contraindicaţii: Ampicilina nu trebuie administrată la pacienţii cu hipersensibilitate la
peniciline în antecedente, sarcină, la sugarii ale căror mame sunt hipersensibile la
peniciline.
Reacţii adverse: Ampidar este în general bine tolerat. Ca şi în cazul altor peniciline
reacţiile secundare importante sunt legate de hipersensibilitate. Alte efecte secundare
sunt, de obicei, uşoare şi tranzitorii (greţuri, vărsături, diaree, suprainfecţii micotice).
Precauţii: Înainte de terapia cu Ampidar trebuie efectuate investigaţii privitoare la
existenţa hipersensibilităţii la peniciline, cefalosporine sau alţi alergeni. La apariţia unei
reacţii alergice medicamentul se sistează şi se instituie terapia adecvată.
Formă de prezentare: Ampidar 250 mg: cutie cu 20, 500 capsule; fiecare capsulă conţine
ampicilină trihidrat B.P., echivalent cu 250 mg ampicilină.

Producător: Dar Al Dawa Pharma

ANAFRANIL
clomipaminum
Compoziţie: Substanţă activă: 3-cloro-5-3-(dimetilamino)-propil-10,11-dihidro-5H-
dibenzoîb,fş, azepină clorhidrat (clorhidrat de clomipramină).
Acţiune terapeutică: Antidepresiv triciclic
Formă de prezentare: Cutie cu 30 drajeuri conţinând 10 mg clomipramină (Anafranil 10).
Cutie cu 30 drajeuri conţinând 25 mg clomipramină (Anafranil 25). Cutie cu 10 fiole
conţinând 25 mg clomipramină în 2 ml apă.
Farmacodinamică: Probabil principala acţiune pe care o are Anafranil-ul este inhibiţia
recaptării noradrenalinei (NA) şi în special - acesta fiind efectul dominant - a serotoninei
(5-HT) la nivelul sinapsei neuronale. Caracteristic Anafranil-ului este spectrul larg de
acţiune, incluzând proprietăţi alfa1-adrenolitice, anticolinergice, antihistaminice şi
antiserotoninice (blocarea receptorilor 5-HT).
Farmacocinetică: Absorbţie: Substanţa activă se absoarbe complet prin administrare
orală sau intramusculară. Concentraţie plasmatică: Prin administrarea orală zilnică a unei
cantităţi constante de Anafranil, concentraţiile plasmatice ale clomipraminei (CP) diferă
mult de la un pacient la altul. Doza standard recomandată în tratamentul depresiei, 75 mg
sub formă de Anafranil 25 de 3 ori pe zi ori Anafranil SR 75 o singură dată, produce
concentraţii plasmatice ale clomipraminei care variază între 20 şi 175 ng/ml, care
sugerează diferenţele de volum de distribuţie şi clearance în funcţie de pacient.
Variabilitatea clomipraminemiei la acelaşi bolnav este neglijabilă comparativ cu cea care
apare la pacienţi diferiţi. Metabolitul activ, desmetil-clomipramina (DMC), are aceeaşi
variabilitate a nivelelor plasmatice, care sunt cu 40-85% superioare celor ale CP la doza
zilnică standard de 75 mg Anafranil. În cazul administrării intravenoase sau intramusculare
a unor doze repetate de Anafranil (50-150 mg zilnic), concentraţiile plasmatice optime se
obţin în cea de a doua săptămână de tratament (creşterea nivelului CP de la sub 15 la 447
ng/ml şi a nivelului DMC de la sub 15 la 669 ng/ml). Dozele necesare tratamentului
pacienţilor vârstnici trebuie ajustate proporţional clearance-ului scăzut al acestora.
Legarea de proteinele plasmatice: 97,6%. Concentraţia în LCR: este echivalentă
aproximativ unui procent de 2% din concentraţia plasmatică. Timpul de înjumătăţire a fazei
beta a eliminării: aproximativ 21 ore. Excreţia: 2/3 sub forma conjugaţilor hidrosolubili prin
urină şi 1/3 prin fecale. Cantităţile de CP şi DMC excretate prin urină nu depăşesc 1% din
doza administrată.
Indicaţii: Stări depresive cu etiologie şi simptomatologie variate: depresii endogene,
reactive, nevrotice, organice, mascate şi involutive; depresii asociate cu schizofrenie şi
tulburări de personalitate; sindroame depresive datorate senilităţii sau pre-senilităţii, bolilor
dureroase cronice şi bolilor somatice; stări depresive de natură reactivă, nevrotică ori
psihotică, împreună cu echivalentele lor somatice, inclusiv la copii. Sindroame obsesiv-
compulsive. Alte indicaţii: Fobii şi atacuri de panică; catalepsie acompaniind narcolepsia;
stări dureroase cronice; enurezis nocturn (peste vârsta de 5 ani şi excluzând cauzele
organice).
Contraindicaţii: Hipersensibilitate cunoscută la antidepresivele triciclice din grupul
dibenzazepinelor. Tratament concomitent cu inhibitori de monoaminoxidază (IMAO).
Anafranil-ul nu trebuie administrat în stadiul acut al infarctului miocardic.
Precauţii: Insuficienţă circulatorie, bloc atrioventricular (gradele I-III), aritmii.
Antidepresivele triciclice trebuie administrate cu precauţie la pacienţii cu tulburări
cardiovasculare, în special tulburări de conducere, precum şi la cei vârstnici. Monitorizarea
şi ECG se indică în astfel de cazuri. Glaucom cu unghi îngust. Tulburări de micţiune
datorită unui obstacol (ex., boli ale prostatei). Prag scăzut de convulsie (ex., tulburare
cerebrală de etiologii variate, epilepsie, alcoolism). Testele clinice ale Anafranil-ului au
evidenţiat o relaţie clară între doza administrată şi frecvenţa crizelor. Boli severe hepatice
şi renale. Pacienţi cu tumori ale medulosuprarenalei (ex., feocromocitom, neuroblastom),
cărora Anafranil-ul le poate provoca crize hipertensive. Tratamentul cu antidepresive
triciclice la bolnavii sub terapie anticonvulsivantă trebuie supus unei supravegheri atente.
Mulţi pacienţi cu antecedente de atacuri de panică au remarcat accentuarea anxietăţii la
începutul tratamentului cu Anafranil, situaţie paradoxală care persistă circa 2 săptămâni.
Au fost raportate şi cazuri izolate de şoc anafilactic. Înaintea începerii tratamentului cu
Anafranil, se recomandă investigarea tensiunii arteriale, întrucât se poate accentua
hipotensiunea la cei cu circulaţie labilă sau hipotensiune. Datorită acţiunii anticolinergice a
Anafranil-ului, pot apărea agravări ale statusului cardiac al pacienţilor hipertiroidieni sau al
celor care sunt sub tratament cu preparate tiroidiene. Monitorizarea cardiacă este
necesară şi în cazul în care apar febră, dureri în gât sau alte simptome care sugerează o
infecţie virală în cursul tratamentului cu Anafranil, întrucât au fost semnalate câteva cazuri
de agranulocitoză asociate terapiei cu antidepresive triciclice. Monitorizarea funcţiilor
hepatică şi renală se impune de asemenea în cursul tratamentului de lungă durată cu
antidepresive triciclice. De asemenea, tratamentul de lungă durată cu Anafranil determină
creşterea incidenţei cariei dentare. Prin efectul lor activator, antidepresivele triciclice pot
determina anxietate, nelinişte şi hiperexcitaţie la pacienţii agitaţi şi la cei cu simptome
schizofrenice asociate. La pacienţii predispuşi şi la cei vârstnici, antidepresivele triciclice
pot produce, în special în timpul nopţii, psihoze (deliruri) farmacogenice, care dispar la
câteva zile de la întreruperea tratamentului. O deplasare a depresiei spre hipomanie sau
manie este posibilă la pacienţii cu tulburări afective bipolare, caz în care tratamentul se
comută de la Anafranil la medicamentele care controlează mania. Ulterior, după
îndepărtarea unor astfel de episoade, se poate relua terapia cu Anafranil în doze mici.
Dacă există risc suicidar, pacientul trebuie strict supravegheat în cursul tratamentului cu
Anafranil, care, asociat cu agenţi neuroleptici sedativi şi/sau benzodiazepine, înscrie
rezultate favorabile în evoluţia bolii. Înaintea intervenţiilor chirurgicale, anestezistul trebuie
să ţină cont de faptul că pacientul este sub terapie cu Anafranil, întrucât se cunosc prea
puţine despre posibilele interacţiuni dintre antidepresivele triciclice şi anestezice. Potenţial
mutagen, carcinogen şi toxic asupra fătului: Conform datelor experimentale disponibile
până în prezent, Anafranil-ul nu are nici un efect mutagen, carcinogen sau toxic. A nu se
lăsa la îndemâna copiilor
Sarcină şi alăptare: Întrucât au fost raportate cazuri izolate de posibil efect al
antidepresivelor triciclice asupra dezvoltării fetale, tratamentul cu Anafranil ar trebui evitat
în timpul gravidităţii şi administrat doar în cazul în care beneficiile terapeutice sunt
considerate a depăşi posibilele riscuri pentru făt. Nou-născuţii ale căror mame au fost sub
tratament cu Anafranil prezintă în primele ore sau zile după naştere o serie de simptome,
precum dispnee, letargie, colici, iritabilitate, hipo- sau hipertensiune, tremor sau spasme.
Pentru evitarea unor astfel de manifestări, tratamentul cu Anafranil ar trebui întrerupt cu
cel puţin 7 săptămâni înaintea datei calculate pentru naştere. Datorită trecerii substanţei
active în laptele mamei, nou-născuţii trebuie hrăniţi artificial sau tratamentul cu Anafranil
întrerupt.
Efecte asupra abilităţii de a conduce autovehicule sau de a supraveghea maşini:
Ocazional, Anafranil-ul determină somnolenţă şi, în rare cazuri, simptome ale SNC (vezi
„Reacţii adverse“), care pot afecta reactivitatea pacientului. În aceste cazuri, bolnavul
trebuie avertizat să evite activităţi ce necesită reacţii rapide, precum condusul sau
utilizarea maşinilor de lucru.
Reacţii adverse: Efecte anticolinergice: Frecvent uscăciunea gurii, transpiraţii,
constipaţie, tulburări ale acomodării vizuale şi vedere înceţoşată, tulburări de micţiune.
Ocazional înroşirea feţei, midriază. Cazuri izolate: glaucom. Sistem nervos central: Efecte
psihice: Frecvent somnolenţă, oboseală tranzitorie, bulimie. Ocazional confuzie
acompaniată de dezorientare şi halucinaţii (în special la pacienţii vârstnici şi la cei
parkinsonieni), stări anxioase, agitaţie, tulburări de somn, manii, hipomanii, agresivitate,
tulburări de memorare, căscat, depersonalizare, insomnie, coşmaruri, agravarea depresiei,
incapacitate de concentrare. Cazuri izolate: activarea simptomelor psihotice. Efecte
neurologice: Frecvent ameţeală, tremor, cefalee, mioclonii. Ocazional delir, tulburări de
vorbire, parestezii, slăbiciune sau hipertonie musculară. Rar convulsii, ataxie. Cazuri
izolate modificări de EEG, hiperpirexie. Aparat cardiovascular: Ocazional hipotensiune
posturală, tahicardie sinusală şi modificări ECG, fără corespondenţă clinică la pacienţii cu
status cardiac normal (ex., modificări de undă T şi segment ST), palpitaţii. Rar aritmii,
creşterea tensiunii arteriale. Cazuri izolate: tulburări de conducere, precum lărgirea
complexului QRS, modificări PQ, blocuri de ramură. Tract gastrointestinal: Frecvent
greaţă. Ocazional vomă, tulburări abdominale, diaree, anorexie, pica. Rar creşterea
transaminazelor. Cazuri izolate de hepatită cu sau fără icter. Cutanat: Ocazional reacţii
alergice (rash cutanat, urticarie), fotosensibilitate, prurit. Cazuri izolate de reacţie locală
post-injectare intravenoasă (tromboflebită, limfangită, senzaţie de arsură, reacţii alergice
cutanate), edem (local sau generalizat). Sistem endocrin şi metabolism: Frecvent creştere
ponderală, tulburări de libidou şi potenţă. Ocazional galactoree, mărirea sânilor. Cazuri
izolate de SIADH (sindromul secreţiei inadecvate de hormon antidiuretic). Sânge: Cazuri
izolate de leucopenie, agranulocitoză, trombocitopenie, eozinofilie, purpură. A fost raportat
un singur caz de pancitopenie. Alte reacţii adverse: Ocazional tinitus. Deşi nu se consideră
a da dependenţă, întreruperea bruscă a tratamentului cu Anafranil determină uneori
greaţă, vărsături, dureri abdominale, diaree, insomnie, cefalee, nervozitate şi anxietate.
Interacţiuni: Dacă tratamentul cu Anafranil postced terapia cu inhibitori de
monoaminoxidază, este necesară întreruperea IMAO cu cel puţin 14 zile înaintea începerii
administrării Anafranil-ului, pentru că altfel pot apărea interacţiuni severe (ex.,
hiperactivitate, crize hipertensive, hiperpirexie, spasticitate, convulsii, comă). Aceleaşi
precauţii trebuie luate şi în cazul în care tratamentul cu IMAO urmează după cel cu
Anafranil (vezi „Contraindicaţii“). În ambele situaţii, terapia cu Anafranil sau cu IMAO
trebuie începută cu grijă, iar dozele crescute progresiv pentru evitarea reacţiilor adverse.
Datorită efectului antidepresivelor triciclice de a diminua sau cupa activitatea
antihipertensivă a clonidinei, guanetidinei, betadinei, rezerpinei şi metil-dopa, se impune
înlocuirea acestora cu antihipertensive cu mod diferit de acţiune (ex., diuretice, beta-
blocante). Efectele cardiovasculare ale simpatomimeticelor, precum adrenalina,
noradrenalina şi amfetamina (chiar şi cantităţile mici existente în picăturile nazale sau
anestezicele locale), pot fi potenţate de antidepresivele triciclice. Antidepresivele triciclice
cresc efectul alcoolului şi al altor substanţe deprimante centrale (barbiturice,
benzodiazepine sau anestezice generale), precum şi al agenţilor anticolinergici (atropină,
biperidină, levodopa), asociere care poate determina hiperexcitaţie sau delir, precum şi
atacuri de glaucom. Anafranil-ul nu trebuie administrat concomitent agenţilor antiaritmici
de tipul chinidinei. Substanţele care activează sitemul enzimatic al monooxigenazei
hepatice (barbiturice, fenitoină, nicotină) determină scăderea concentraţiilor plasmatice ale
antidepresivelor triciclice şi astfel diminuează efectul lor antidepresiv. În plus,
administrarea concomitentă a antidepresivelor triciclice şi a fenitoinei determină
concentraţii serice crescute de fenitoină, situaţie care impune administrarea unor cantităţi
ajustate corespunzător din cele două medicamente. Agenţii neuroleptici (ex., fenotiazine),
precum şi cimetidina şi metilfenidatul pot creşte concentraţia plasmatică a agenţilor
triciclici. Astfel de efecte nu apar la combinarea cu diazepam, însă pentru alprazolam,
disulfiram, cimetidină şi metilfenidat este necesară micşorarea dozei de Anafranil.
Administrarea concomitentă a estrogenilor impune micşorarea dozei de antidepresiv
triciclic, întrucât hormonii steroizi inhibă metabolizarea acestuia. Incompatibilitate
cunoscută până în prezent: Anafranil injectabil asociat Voltaren-ului (diclofenac) injectabil.
Dozare: Dozarea şi administrarea trebuie adaptate individual la condiţiile pacientului. În
principiu, fiecare efort trebuie condus spre realizarea unui efect optim, paralel cu
menţinerea dozei la cel mai scăzut nivel posibil şi creşterea acesteia cu grijă, în special în
cazul vârstnicilor şi adolescenţilor, care au un răspuns mai puternic la Anafranil decât
celelalte grupe de vârstă. În timpul tratamentului cu Anafranil, pacientul trebuie ţinut sub
observaţie, pentru a putea fi studiate eficacitatea medicamentului şi tolerabilitatea
bolnavului. Depresii, sindroame obsesiv-compulsive şi fobii: Oral: Iniţializarea
tratamentului se face cu 1 tabletă de 25 mg Anafranil de 2-3/zi, ori 1 tabletă retard de 75
mg o dată (preferabil seara). Doza se creşte progresiv, ex. cu 25 mg la fiecare câteva zile
(intervalul depinde de toleranţa pacientului) până la 4-6 tablete de 25 mg, sau 2 tablete
retard de 75 mg în timpul primei săptămâni de tratament. În cazuri severe, doza se poate
creşte până la un maximum de 250 mg/zi. Odată ce se înregistrează o îmbunătăţire
evidentă, doza se menţine la un nivel mediu de 2-4 tablete de 25 mg. Intramuscular: se
începe cu 1-2 fiole de 25 mg zilnic, apoi se creşte cu 1 fiolă pe zi, până ce pacientului i se
administrează 4-6 fiole/zi. După ameliorarea simptomatologiei, numărul de injecţii se
reduce concomitent cu comutarea pe tratament oral (dozele de întreţinere). Perfuzie
intravenoasă: iniţial 2-3 fiole (50-75 mg) zilnic, diluate în 250-500 ml soluţie salină izotonă
sau soluţie glucozată, timp de 1 1/2-3 ore. În cazul depresiilor severe, rezistente la
tratament, se recomandă asocierea în perfuzie a 1-3 fiole Ludiomil. După terminarea
perfuziei, trebuie continuată supravegherea pacienţilor. După înregistrarea unei ameliorări
semnificative, perfuzia se mai menţine încă 3-5 zile, timp în care se face comutarea direct
pe tratament oral (2 tablete de 25 mg sunt echivalente unei fiole de 25 mg), sau indirect,
printr-o perioadă de injecţii intramusculare. Atacuri de panică, agorafobie: Iniţial o tabletă
de 10 mg zilnic, se poate combina cu benzodiazepinele (vezi „Precauţii“). În funcţie de
toleranţă, doza se poate creşte până la obţinerea unui răspuns adecvat, concomitent cu
scăderea dozei de benzodiazepină. Doza zilnică variază între 25-100 mg şi poate fi
crescută până la 150 mg, în funcţie de pacient. Se recomandă ca tratamentul să nu fie
întrerupt şi să se menţină cel puţin 6 luni după ameliorarea simptomatologiei, cu scăderea
treptată a dozei. Catalepsie în asociere cu narcolepsia: Doza de Anafranil este între 25-75
mg zilnic. Boli cronice dureroase: Doza trebuie individualizată (10-150 mg zilnic) şi trebuie
să se ţină seama de asocierea medicaţiei analgezice şi posibilitatea de a renunţa la
aceasta. Vârstnici: Tratamentul de atac este de 1 tabletă de 10 mg zilnic, ulterior doza se
creşte până la nivelul optim de 30-50 mg zilnic, doză care trebuie atinsă în 10 zile de la
începutul tratamentului şi menţinută astfel pe toată durata acestuia. Copii: Tratamentul de
atac este de 1 tabletă de 10 mg zilnic. În decursul a 10 zile, doza se creşte la 20 mg zilnic
pentru copiii între 5-7 ani, la 20-50 mg zilnic pentru cei de 8-14 ani şi peste 50 mg zilnic la
cei peste 14 ani. Enurezis nocturn (doar la copiii peste 5 ani). Doza iniţială pentru copiii
între 5-8 ani: 2-3 tablete de 10 mg; pentru cei între 9-12 ani: 1-2 tablete de 25 mg; pentru
copiii peste 12 ani: 1-3 tablete de 25 mg. Se aplică dozele maxime celor care nu au
răspuns tratamentului după o săptămână. Doza este unică, după masa de seară, însă la
copiii care au enurezis în primele ore ale nopţii, doza se dă înainte, în jurul orei 16. Dacă
se obţine răspunsul dorit, tratamentul continuă circa 1-3 luni, cu scăderea progresivă a
dozei. Nu există date despre tratamentul copiilor sub 5 ani.
Supradozare: Datorită efectelor adverse grave pe care supradozarea le produce, în
special la copii, care sunt mult mai sensibili decât adulţii la tramentul cu antidepresive
triciclice, trebuie luate toate măsurile de precauţie pentru a o împiedica. Semne şi
simptome: Primele simptome ale intoxicaţiei cu antidepresive triciclice iau aspectul
reacţiilor colinergice severe, care se instalează la circa 1/2-2 ore de la administrare.
Severitatea intoxicaţiei depinde de variaţi factori, precum procentul de medicament
absorbit, vârsta pacientului şi timpul scurs între ingestie şi începutul recuperării. Se
întâlnesc următoarele simptome: Sistemul nervos central: somnolenţă, stupor, comă,
ataxie, nelinişte, agitaţie, hiperreflexivitate, rigiditate musculară, mişcări atetozice şi
coreoatetozice, convulsii. Cardiac: aritmii, tahicardie, tulburări de conducere, insuficienţă
cardiacă; în foarte rare cazuri, oprirea inimii. În plus, pot apărea detresă respiratorie,
cianoză, hipotensiune, şoc, vărsături, midriază, transpiraţii şi oligurie sau anurie.
Tratament: Nu există un antidot specific. Folosirea fizostigminei este controversată,
datorită creşterii riscului de apariţie a atacurilor epileptice. Dacă medicamentul a fost
ingerat, se încearcă producerea vărsăturilor, se fac spălături gastrice şi se administrează
cărbune activ. Intoxicaţiile severe cu antidepresive triciclice necesită spitalizare imediată şi
monitorizare cardiovasculară pe o perioadă de cel puţin 48 ore. La pacienţii cu modificări
ECG, chiar după normalizarea acesteia, funcţia cardiacă trebuie supravegheată pentru
încă 72 ore, întrucât pot apărea recăderile. Se iau următoarele măsuri în cazul
supradozării: În insuficienţă respiratorie: intubaţie şi respiraţie artificială. În hipotensiune
severă: pacientul trebuie plasat într-o poziţie optimă şi trebuie să i se administreze
înlocuitori de plasmă, dopamină sau dobutamină în perfuzie intravenoasă. Aritmiile
cardiace trebuie tratate în funcţie de cerinţele cazului. Se poate lua în considerare
implantarea unui pace-maker cardiac. Trebuie corectate hipopotasemia şi acidoza. În
convulsii: diazepam i.v. sau alt anticonvulsivant, precum fenobarbital sau paraldehidă
(aceste substanţe pot accentua detresa respiratorie, hipotensiunea sau coma). Dializa şi
hemodializa nu au nici un efect.

Producător: Novartis
ANALGIN, comprimate
metamizolum
Formă de prezentare: Blistere a câte 10 comprimate. Cutie pliantă de carton conţinând 2
blistere.
Compoziţie: Comprimate conţinând 500 mg metamizol sodic (Noraminofenazonă).
Proprietăţi: Metamizolul este o pirazolonă cu proprietăţi analgezice şi antipiretice. Are şi
efecte antispastice şi antiinflamatoare. Mecanismul de acţiune nu este pe deplin elucidat,
dar se pare că se bazează pe inhibarea sintezei prostaglandinelor prin blocarea
ciclooxigenazei. După absorbţie, metamizolul se leagă de proteinele plasmatice în
proporţie de 50-60%. Metamizolul este transformat la nivelul ficatului în 4-N-
metilaminofenazonă,4-N-aminofenazonă,4-N-acetilaminofenazonă şi 4-N-
formilaminofenazonă. Aceşti metaboliţi se elimină pe cale renală. Timpul de înjumătăţire
biologică variază între 1,8 şi 4,6 ore.
Indicaţii: Tratamentul simptomatic al durerii de etiologii diverse, mai ales cele de origine
spastică, al febrei ce nu răspunde la alte antipiretice.
Mod de administrare: Adulţi: Doza obişnuită variază între 7,7 mg/kg corp şi 15,4 mg/kg
corp, ceea ce corespunde pentru un adult de 65 kg la o doză de 500 respectiv 1000
mg.Aceasta se poate repeta până la 4 ori pe zi. Nu se recomandă utilizarea Analgin-ului
pentru o analgezie de lungă durată.Tratamentul va avea o durată pe cât posibil de scurtă,
până la dispariţia simptomelor. Nu se va depăşi doza maximă de 4 g/zi.
Copii: mg/priză mg/zi
13-15 ani 385-770 385-3085
9-12 ani 250-500 250-2000
6-8 ani 185-370 185-1480
4-5 ani 130-300 130-1200
3 ani 100-200 100-800
Nu se va administra Analgin la copiii sub 3 ani.
Contraindicaţii: Absolute: Antecedente alergice la pirazolone, antecedente de
agranulocitoză (la derivaţii de pirazolidină sau de orice altă cauză). Hipersensibilitate la
AINS, porfirie hepatică, deficienţă congenitală în glucozo 6-fosfat-dehidrogenază.
Contraindicaţii relative: Bolnavii ce suferă de astm bronsic şi de infecţii frecvente ale căilor
respiratorii superioare, asociate eventual cu o urticarie cronică; bolnavii suferind de rinite şi
rinosinuzite frecvente, pacienţii cu intoleranţă la alte analgezice, fiind posibilă o alergie
încrucişată; bolnavii cu hipersensibilitate la substanţe de natură nemedicamentoasă.
Reacţii adverse: Principala reacţie adversă se datorează unei idiosincrazii. Ea se
manifestă sub forma unei leucopenii, trombocitopenii, granulocitopenii sau a unei
agranulocitoze cu apariţie imprevizibilă. Simptomele clinice ale agranulocitozei sunt: o
creştere semnificativă a temperaturii, evocând o septicemie, frisoane, angină
ulceronecrotică, creşterea vitezei de sedimentare a hematiilor, dispariţia aproape totală a
polinuclearelor în hemogramă, valori normale pentru hemoglobină şi hematii. După oprirea
tratamentului, leucocitele se regenerează în 2-3 săptămâni. Între timp, se impune
instaurarea unei antibioterapii cu spectru larg. Granulocitopenia netratată poate avea o
evoluţie fatală. Trombocitopenia se manifestă printr-o tendinţă crescută de hemoragie la
nivelul pielii şi mucoaselor. Pot să apară şi alte reacţii de hipersensibilitate şi intoleranţă la
analgezice, mai puţin grave. Acestea se manifestă prin eritem, urticarie, prurit, exantem.
Au fost semnalate cazuri izolate de tulburări ale funcţiei renale, manifestate prin oligurie,
anurie, proteinurie şi nefrită interstiţială. Nu s-a semnalat până în momentul de faţă
apariţia unei nefropatii cronice la utilizarea îndelungată a metamizolului. Se va lua însă în
considerare riscul unei astfel de afecţiuni.
Precauţii: Dacă febra persistă sau apare după administrarea Analgin-ului sau dacă apar
leziuni ulceroase la nivelul cavităţii bucale, se întrerupe imediat tratamentul. Un control al
formulei sanguine va indica dacă simptomele clinice se datorează unei granulocitopenii
sau unei agranulocitoze, caz în care se va sista administrarea oricărei substanţe
medicamentoase - exceptând pe cele indispensabile - până la normalizarea numărului de
granulocite.
Sarcină şi alăptare: În lipsa unor date concrete privind efectul metamizolului asupra
fătului, se va evita administrarea Analgin-ului pe timpul sarcinii, în mod special pe durata
primelor trei luni şi a ultimelor 6 săptămâni. Metamizolul se poate administra la mamele
care alăptează, deoarece se excretă în lapte doar într-o proporţie neînsemnată.
Interacţiuni: Metamizolul poate diminua nivelul plasmatic pentru ciclosporina administrată
concomitent. S-a observat o potenţare reciprocă a efectelor când se consumă alcool pe
durata terapiei cu metamizol.
Supradozare: Există puţine cazuri de intoxicaţie cu metamizol. Acestea s-au manifestat
prin vărsături, hipotensiune, somnolenţă, tulburări pasagere ale funcţiei renale. Nu se
cunoaşte cu precizie doza letală, aceasta fiind foarte ridicată. Ca semn de supradozare cu
pirazolone se poate menţiona colorarea urinei în roşu. Tratament: Spălături gastrice,
susţinerea funcţiilor vitale ale organismului. Eliminarea metaboliţilor poate fi accelerată prin
diureză forţată sau dializă.
Condiţii de păstrare: La temperatura camerei, ferit de lumină şi umezeală.

Producător: Europharm
ANATOXINĂ STAFILOCOCICĂ purificată şi concentrată
vaccinuri terapeutice
Prezentare: Anatoxina stafilococică purificată şi concentrată este un produs biologic
rezultat din purificarea şi concentrarea anatoxinei stafilococice, obţinută în urma detoxifierii
toxinei stafilococice prin acţiunea căldurii şi formolului şi care îşi menţine valoarea
imunizantă intactă. Este livrat în fiole a 0,75 ml, din care 3 fiole cu anatoxină diluată 1/5 şi
7 fiole cu anatoxină concentrată. Prezervant: Mertiolat de sodiu 1/10 000.
Mod de acţiune: Imunizarea faţă de toxinele şi enzimele eliberate în mediul extracelular
de tulpini de Staphylococcus aureus Wood 46.
Indicaţii: În tratamentul infecţiilor stafilococice, de preferinţă asociată cu vaccinul
stafilococic.
Mod de administrare: Tratamentul se face cu doze crescânde, începând cu anatoxina
diluată (0,1-0,2-0,3 ml) şi continuând cu anatoxina concentrată (0,1-0,2-0,3 ml etc. până la
0,7 ml). Intervalul dintre injecţii este de 3-4 zile. Doza de 0,7 ml se poate repeta de 5-7 ori.
Calea de administrare este subcutanată. Este utilă asocierea cu vaccinul stafilococic.
Contraindicaţii: Stări febrile, boli infecţioase acute şi convalescenţa lor (altele decât
infecţia stafilococică), tuberculoză activă, stări alergice, insuficienţă renală, insuficienţă
cardiacă decompensată, insuficienţă hepatică.
Efecte secundare: Pot apărea reacţii locale (durere, roşeaţă, edem) şi generale (febră,
curbatură).
Condiţii de păstrare: La întuneric, la o temperatură de +4 - +5 grade Celsius. Termen de
valabilitate: 2 ani.

Producător: Institutul Cantacuzino

ANATOXINĂ STREPTOCOCICĂ
vaccinuri terapeutice
Prezentare: Anatoxina streptococică este o toxină preparată din tulpini toxigene de
streptococi hemolitici aparţinând tipurilor serologice izolate din stări patologice variate,
detoxifiată sub acţiunea formolului şi a căldurii. Se livrează în fiole de 1 ml. Prezervant: Nu
conţine.
Mod de acţiune: Creşterea rezistenţei organismului faţă de infecţiile streptococice.
Indicaţii: În infecţii cutanate streptococice şi în stările de sensibilizare a organismului faţă
de streptococul hemolitic şi produsele lui.
Mod de administrare: Subcutanat: în streptodermie se administrează doze vaccinante de
0,1-0,5 ml la interval de 2 zile. Pentru desensibilizare se administrează 0,1 ml anatoxină
diluată 1/10,urmată de două inoculări de 0,1 ml anatoxină nediluată. La copii sub 7 ani se
recomandă 1/2-1/4 din doza adultului.
Contraindicaţii: Insuficienţa cardiacă decompensată, insuficienţa hepatică, insuficienţa
renală, tuberculoza pulmonară activă, sindroame hemoragipare.
Efecte secundare: Pot să apară: roşeaţă, edem inflamator discret, durere, la locul
injectării.
Condiţii de păstrare: +2 - +7 grade Celsius. Termen de valabilitate: 3 ani.

Producător: Institutul Cantacuzino

ANAVENOL
diverse
Prezentare farmaceutică: Drajeuri conţinând dihidroergocristină (mesilat) 0,5 mg,
esculină (hidrat) 1,5 mg şi rutosid (hidrat) 30 mg (flacon cu 30 buc.); soluţie pentru uz
intern conţinând, la 1 ml sau 25 picături, dihidroergocristină mesilat 0,5 mg, esculină 1,5
mg şi rutosid 30 mg (flacon cu 25 ml).
Acţiune terapeutică: Venotonic, arteriolodilatator, măreşte rezistenţa şi diminuează
permeabilitatea capilară.
Indicaţii: Sindrom varicos, hemoroizi, insuficienţă venoasă cronică şi sindrom
posttrombotic, dermatoze de stază, ulcere varicoase ale gambei, capilaropatii diverse.
Mod de administrare: Oral, la început câte 2 drajeuri sau 50 picături de 3 ori/zi, timp de o
săptămână, apoi 1 drajeu sau 25 picături de 2-3 ori/zi, timp de 2-3 luni.
Reacţii adverse: Uneori reacţii alergice cutanate, mai ales urticarie; ocazional cefalee,
ameţeli, somnolenţă, greaţă, vomă, diaree, rareori menometroragii.
Contraindicaţii: Stări hemoragice - trombopatii hemoragice, coagulopatii; se va evita în
timpul sarcinii.

Producător: Spofa, Leciva, Galena Opava

ANDROCUR
ciproteronum
Prezentare farmaceutică: Comprimate conţinând 50 mg cyproteron acetat (cutii cu 20
sau 50 buc.).
Acţiune terapeutică: Antiandrogen şi antigonadotrop, cu rol în reducerea efectelor
hormonilor androgeni.
Indicaţii: Carcinom de prostată inoperabil, devieri de comportament datorate excesului de
androgeni, tendinţă de androgenizare la femei, pubertate precoce.
Mod de administrare: Conform indicaţiilor medicului. În general, astfel: pentru
combaterea efectului androgen adrenocortical după orhiectomie - 2 comprimate de 1-2
ori/zi (100-200 mg); fără orhiectomie - 2 comprimate de 2-3 ori/zi, fără întrerupere, până la
realizarea efectului terapeutic dorit; pentru combaterea creşterii testosteronului în
tratamentul cu antagonişti LH-RH - iniţial 2 comprimate de 2 ori pe zi, 5-7 zile, apoi 2
comprimate de 2 ori/zi, 3-4 săptămâni, asociat cu un antagonist LH-RH. În tratamentul
excitabilităţii sexuale masculine exacerbate, în care se va utiliza în funcţie de situaţie doza
zilnică este de 21 tablete sau 22 tablete sau pe perioade scurte chiar 32 tablete. Pentru
întreţinerea efectului se va utiliza doza minimă eficace.
Efecte secundare: Tulburări de spermatogeneză şi dinamică sexuală, ginecomastie,
reducere a cortizolului circulant, modificări ale funcţiei hepatice.
Contraindicaţii: Afecţiuni hepatice (maligne, icter de diferite etiologii), la femei în cursul
sarcinii sau care alăptează, depresii cronice severe, tulburări tromboembolice, modificări
vasculare grave în cadrul diabetului zaharat.

Producător: Schering AG
ANEXATE
flumazinilum
Prezentare farmaceutică: Soluţie injectabilă conţinând 1 mg flumazinil/ml (cutie cu 5
fiole).
Acţiune terapeutică: Antidot benzodiazepinic, cu structură de imidazobenzodiazepină.
Substanţa blochează competitiv receptorii benzodiazepinici, antagonizând efectele
centrale ale benzodiazepinelor. Efectul hipnotic - sedativ al benzodiazepinelor este rapid
antagonizat după administrarea i.v. a produsului (30-60 s) şi poate reapărea gradat în
următoarele ore, în funcţie de timpul de înjumătăţire şi proporţia de doză agonist-
antagonist. Flumazinil circulă legat de proteinele plasmatice în proporţie de 50%. Timpul
de înjumătăţire este de 53 de minute. Flumazinil este rapid eliminat prin biotransformare.
Principalul metabolit este inactiv şi este eliminat pe cale renală.
Indicaţii: Combaterea efectelor sedative centrale ale benzodiazepinelor în anestezie şi
terapie intensivă, după cum urmează. În anestezie: - după terminarea anesteziei induse şi
menţinute cu benzodiazepine la pacienţii internaţi; combaterea sedării benzodiazepinice
induse la pacienţi pentru proceduri de diagnostic şi terapeutic. În terapia intensivă - ca
tratament în intoxicaţii cu benzodiazepine şi/sau pentru diagnosticul unor prezumtive
intoxicaţii cu benzodiazepine.
Mod de administrare: Intravenos. Conform indicaţiilor medicului. Anexate se diluează în
clorură de sodiu 0,9%, clorură de sodiu 0,45% + dextroză 2,5% sau dextroză 5%. În
anestezie - doza iniţială este de 0,2 mg, administrată i.v. în 15 secunde. Dacă efectul
scontat nu se instalează în 60 de secunde, se poate administra 0,1 mg şi la nevoie se
repetă această doză la interval de 60 de secunde, până la doza totală de 1 mg.
Administrarea rapidă a produsului poate determina la pacienţii care au folosit timp
îndelungat benzodiazepine un simptom de abstinenţă, a cărui simptomatologie poate fi
diminuată prin administrare i.v. de 5 mg diazepam sau 5 mg midazolam.
Reacţii adverse: În general, produsul este bine tolerat până la doza de 100 mg, fără a
afecta funcţiile hepatice sau renale. Rar, după anestezie pot apărea: greaţă, vărsături;
uneori, după administrare rapidă pot apărea: anxietate, palpitaţii.
Contraindicaţii: Hipersensibilitate cunoscută la produs.
Precauţii: Se impun în recomandarea tratamentului la femei în cursul sarcinii; se va evita
prima perioadă a sarcinii. Persoanele care efectuează manopere ce solicită o bună
coordonare neuro-psihomotorie trebuie atenţionate că efectul benzodiazepinei poate
reveni.

Producător: F. Hoffmann-La Roche

ANGHIROL
plante
Prezentare farmaceutică: Drajeuri conţinând extract din frunze de Cynara scolimus
(anghinare) 250 mg (flac. cu 40 buc.), soluţie pentru uz intern conţinând extract apos
deproteinizat din frunze de Cynara (flac. cu 50 ml).
Acţiune terapeutică: Coleretic; diuretic slab.
Indicaţii: Tulburări dispeptice diverse - balonare epigastrică, flatulenţă, eructaţii, greţuri,
digestie dificilă.
Mod de administrare: Câte 2-3 drajeuri sau 10-30 picături de 3 ori/zi, înaintea meselor.
Contraindicaţii: Obstrucţie biliară, insuficienţă hepatocelulară gravă.

Producător: Biofarm
ANTACID, comprimate
calcii carbonas
Formă de prezentare: Comprimate. Flacon cu 20 comprimate.
Compoziţie: Carbonat de calciu 500 mg/comprimat. Comprimatele sunt aromatizate cu
diverse arome de fructe, fiind diferit colorate.
Acţiune terapeutică: Carbonatul de calciu aparţine clasei antiacidelor sistemice. La
nivelul stomacului reacţionează cu acidul clorhidric, în urma reacţiei rezultând clorura de
calciu. Are loc astfel neutralizarea excesului de aciditate gastrică. La nivelul duodenului,
80-90 % din clorura de calciu se transformă în carbonat insolubil, iar restul de 10-20% se
absoarbe. Capacitatea de neutralizare a carbonatului de calciu este ridicată: 4,5 g
neutralizează 50 mEq de acid clorhidric. Fiind puţin solubil staţionează la nivelul
stomacului mai mult timp decât bicarbonatul de sodiu, de unde rezultă acţiunea de durată
mai lungă. La nivelul intestinului are un efect absorbant, favorizând constipaţia.
Administrarea carbonatului de calciu poate fi urmată de o uşoară creştere a acidităţii (efect
rebound).
Indicaţii terapeutice: Este indicat în tratamentul unor simptome, cum ar fi pirozisul sau
dispepsiile datorate unei gastroduodenite sau refluxului gastroesofagian.
Contraindicaţii: Nu se administrează persoanelor cu debilitate fizică, la cei cu funcţia
renală alterată sau în caz de hipercalcemie.
Reacţii adverse: Poate să apară constipaţie. Administrarea îndelungată a unor doze mari
poate duce la hipercalcemie şi alcaloză metabolică, care se manifestă prin simptome
digestive (greţuri, vărsături) şi oboseală. Aceste efecte pot să apară şi în cazul unei
insuficienţe renale. Priza prelungită de Antacid în doze mari şi consumul simultan de lapte
pot provoca apariţia sindromului Burnett.
Precauţii: La vârstnici şi la cei cu insuficienţă renală, ca şi în cazul unui tratament
îndelungat cu doze mari, se va supraveghea calcemia (şi eventual funcţia renală).
Interacţiuni: Poate diminua absorbţia unor medicamente: tetracicline, cimetidină şi alţi
antagonişti ai receptorilor H2, preparate pe bază de fier, clorpromazină. Se va evita
administrarea simultană a acestora cu Antacid. Administrarea concomitentă a diureticelor
tiazidice poate creşte riscul hipercalcemiei. Alcoolul şi tutunul scad efectul antiacid.
Mod de administrare: Oral, 1-2 comprimate la nevoie. Doza se poate repeta dacă reapar
simptomele. A nu se administra mai mult de 16 comprimate în 24 h şi, la acest dozaj
maxim, tratamentul să nu depăşească două săptămâni. Comprimatele se sfarmă sau se
lasă să se topească în gură.

Producător: Europharm
ANTALCOL
disulfiramum
Prezentare: Comprimate conţinând disulfiram 500 mg.
Acţiune farmacoterapeutică: Opreşte metabolizarea alcoolului etilic la stadiul de
acetaldehidă, care se acumulează; ca urmare, ingestia de băuturi alcoolice după antalcol
provoacă fenomene neplăcute - terapie de aversiune.
Indicaţii: În alcoolismul cronic, ca tratament adjuvant.
Contraindicaţii: Afecţiuni miocardice şi coronariene, insuficienţă hepatică, diabet,
epilepsie, psihoze, sarcină, dependenţă medicamentoasă; prudenţă în boli ale tiroidei,
leziuni cerebrale, nefrită, hepatită. Nu se administrează după ingestia recentă de alcool (în
ultimele 24 ore); nu se asociază cu anticoagulante cumarinice, fenitoină, paraldehidă,
metronidazol, izoniazidă (potenţare periculoasă a efectului disulfiramului); barbituricele,
fenotiazinele, haloperidolul, clorprotixenul, antihistaminicele şi ACTH-ul diminuează efectul
disulfiramului. Tratamentul cu disulfiram se începe obligatoriu în spital, se face sub control
medical şi cu cooperarea bolnavului.
Reacţii adverse: Gust neplăcut, tulburări digestive, halenă fetidă, cefalee, astenie,
tulburări de memorie, somnolenţă, impotenţă, erupţii alergice; la doze mari, polinevrite,
nevrită optică, fenomene psihotice.
După ingestia de alcool sunt posibile reacţii grave: deprimare respiratorie, colaps, aritmii
cardiace, comă, convulsii, moarte.
Mod de administrare: Prima zi 1-3 comprimate, zilele 2-10 câte 1-2 comprimate /zi, apoi
întreţinere cu 1 comprimat la 2-3 zile.

Producător: Sintofarm S.A.

ANTEOVIN, tablete
combinaţii
Compoziţie: Fiecare tabletă albă conţine 0,05 mg levonorgestrel şi 0,05 mg etinilestradiol.
Fiecare tabletă roz conţine 0,125 mg levonorgestrel şi 0,05 mg etinilestradiol.
Acţiune terapeutică: Acest produs combinat, bifazic, este un contraceptiv oral care
acţionează prin inhibarea ovulaţiei. Întreruperea tratamentului nu va influenţa o viitoare
sarcină dorită.
Indicaţii: Acest produs este un contraceptiv oral. Are efect terapeutic în tulburările
funcţionale de sângerare, în durerile moderate din timpul ciclului şi în dismenoree. În
conformitate cu principiul recomandării diferenţiate, pe tipuri de pacienţi, el este
recomandat în primul rând femeilor de tip predominant gestagenic. În timpul tratamentului,
se produc modificări la nivelul mucoasei uterine. Se recomandă, de asemenea,
adolescentelor şi femeilor nulipare.
Contraindicaţii: Sarcină, stări post-hepatită, tulburări ale funcţiei hepatice, icter idiopatic
sever de sarcină, colelitiază şi colecistită, colită cronică, prurit sever de sarcină în
antecedente, tulburări ale metabolismului lipidic; afecţiuni cardiace severe de natură
organică, hipertensiune severă, diabet zaharat sever, alte boli endocrine, predispoziţie
crescută la tromboze, tulburări cerebro-vasculare în antecedente; tumori maligne, în
special ale sânului şi ale organelor genitale; în siclemie, anemie hemolitică cronică,
tetanie, sindroamele Dubin-Johnson şi Rotor; alăptare şi intoleranţă.
Mod de administrare: Administrarea se va începe în cea de-a 5-a zi a ciclului menstrual
(prima zi a menstrei este ziua nr.1) şi se va continua timp de 21 de zile. Se va administra o
tabletă pe zi, dacă este posibil la aceeaşi oră a zilei, de preferinţă seara, înainte de
culcare. Apoi, administrarea se întrerupe timp de 7 zile, în această perioadă instalându-se
sângerarea menstruală. Independent de apariţia şi durata ciclului menstrual, următorul
ciclu de administrare, de 21 de zile, se va începe după pauza de 7 zile. Această schemă
trebuie urmată pe toată perioada în care se doreşte prevenirea sarcinii. În cazul
administrării regulate a produsului, efectul lui contraceptiv se manifestă şi în săptămâna în
care se face pauza de administrare. Compoziţia tabletelor este diferită şi este marcată de
culori diferite. Tabletele albe se vor administra primele, urmate de cele roz. Dacă, dintr-un
motiv sau altul, se omite administrarea unei tablete, se va lua suplimentar o tabletă în
timpul cel mai scurt cu putinţă. Intervalul dintre două administrări nu trebuie să
depăşească 36 ore, altfel inhibarea ovulaţiei nu va mai fi continuă. Pentru scopuri
terapeutice se va urma o altă schemă de tratament.
Efecte secundare: La începutul administrării, pot apărea tulburări gastrointestinale,
greaţă şi tensiune în sâni - simptome care se diminuează sau dispar pe parcursul
tratamentului. Poate apărea o creştere sau o scădere în greutate. Se poate modifica
toleranţa la glucoză. Mai pot apărea cefalee, instabilitate emoţională, oboseală, exanteme,
crampe musculare surale şi modificarea libidoului. O sângerare uşoară nu necesită
întreruperea tratamentului. Dacă se produce o sângerare severă, este necesară o
examinare ginecologică. În funcţie de rezultatul acestei examinări, se poate reîncepe
tratamentul, din cea de-a 5-a zi a ciclului menstrual. Incidenţa sângerărilor slabe din timpul
administrării tabletelor va descreşte sau va fi nulă, în cazul unui tratament de durată.
Administrarea se va întrerupe: pe perioada sarcinii; dacă apar semne de: tromboză,
embolism sau tromboflebită; în tulburări cerebrovasculare; în infarctul miocardic; în
tromboza retinei; dacă apar: tulburări de vedere, exoftalmie şi diplopie; în cazul cefaleelor
de lungă durată şi recurente; în cazul altor boli cronice severe.
Interacţiuni medicamentoase: Medicamentele inductoare enzimatice (ex. rifampicina,
derivaţii de fenobarbital, fenitoina, antibioticele cu spectru larg, sulfonamidele, derivaţii de
pirazolonă) pot perturba sângerarea menstruală, cu reducerea sau chiar anularea efectului
contraceptiv.
Precauţii: Produsul se va administra cu prudenţă în caz de varice, epilepsie,
hipertensiune, afecţiuni psihiatrice asociate cu depresie, formă uşoară de diabet zaharat,
miom uterin, mastopatie şi după vârsta de 40 ani. Fumatul poate contribui la creşterea
incidenţei sau severităţii efectelor secundare. Se recomandă efectuarea examenului
citologic anual. În cazul apariţiei diareii sau/şi a vomei, efectul contraceptiv poate fi redus
sau anulat din cauza unei absorbţii insuficiente. La prescrierea produsului, trebuie avute în
vedere bolile intercurente însoţite de diaree şi/sau vomă. În cazul diareei cronice şi a
vomei, administrarea pilulei trebuie întreruptă şi se va folosi o altă metodă contraceptivă
non-hormonală. Pentru protecţia fătului, tratamentul se va întrerupe cu 3 luni înainte de a
avea o sarcină planificată şi se va recurge la o metodă de contracepţie non-hormonală.
Tratamentul se va întrerupe şi în cazul unor afecţiuni cronice sau cu 6 săptămâni înainte
de o intervenţie chirurgicală majoră planificată (care presupune o imobilizăre pe perioadă
mai lungă).
Ambalaj: 3 blistere a câte 21 tablete.

Producător: Richter Gedeon

ANTIDEPRIN
imipraminum
Compoziţie: Drajeuri conţinând 25 mg de Clorhidrat de imipramin.
Acţiune farmacoterapeutică: Antideprinul este un timoanaleptic antidepresor cu acţiune
centrală de creştere a nivelului activităţii neuropsihice. Electroencefalograma relevă
creşterea undelor, hipersincronism şi tendinţa la trasee de tip iritativ. În afara acţiunii
centrale, Antideprinul posedă şi efecte antihistaminice periferice.
Indicaţii: Melancolie, depresiuni de climacterium, stări depresive, bază organică în
arterioscleroză cerebrală şi senilitate cu simptome depresive, surmenaj, nevroze astenice
cu elemente depresive, depresiuni evoluând pe fond psihopatic, stări disforice de tip
ipohondric în schizofrenie.
Contraindicaţii: Glaucom; epilepsie; hipertrofie de prostată; insuficienţă renală. Se va
administra cu multă prudenţă la bolnavii cu tulburări coronariene sau hipertensiune
arterială, precum şi în nevrozele cu predominanţa tulburărilor neuro-vegetative.
Administrarea produsului este interzisă femeilor gravide.
Mod de administrare: Tratamentul se face prin asociaţie de fiole cu drajeuri, fie numai cu
drajeuri. Administrarea parenterală este rezervată de obicei bolnavilor spitalizaţi. Modul de
administrare, doza zilnică şi durata tratamentului se stabilesc de către medicul specialist
pentru fiecare caz în parte. Tratamentul cu drajeuri: Se începe cu doze zilnice de 75-100
mg (3-4 drajeuri) pe zi. După gravitatea şi evoluţia bolii, doza poate fi mărită progresiv
până la 200-300 mg pe zi (8-12 drajeuri), în mai multe prize. Se revine apoi progresiv la
doza de întreţinere de 50-150 mg pe zi. De asemenea se pot da doze mari de la început
(150-200 mg) pe zi care se reduc treptat, timp de 10-15 zile, la 50-10 mg pe zi. În cazuri
de hipersensibilitate la medicament, sau labilitate neurovegetativă, se poate începe
tratamentul cu doze reduse (1-3 drajeuri pe zi) ajungându-se în mod treptat la dozele
eficace. Tratamentul combinat - drajeuri cu fiole: a) faza iniţială (numai fiole): se începe cu
75 mg (3 fiole) mărind doza zilnică cu 25 mg (1 fiolă) până în ziua a 6-a; b) faza
intermediară (fiole şi drajeuri): se continuă mărirea dozei cu 25 mg pe zi până la 300-350
mg, înlocuind din ziua a 7-a, 1 fiolă prin drajeuri; c) faza de întreţinere (numai drajeuri): se
reduce progresiv doza cu 25 mg pe zi, până se ajunge la doza de întreţinere de 100-150
mg care va fi menţinută până la terminarea tratamentului. Doza zilnică se va administra în
3-4 prize a 25 mg sau 50 mg. Injecţiile se vor administra intramuscular de preferinţă în
fesă. Efectul tratamentului cu Antideprin nu se poate observa înainte de 1-2 săptămâni. În
caz de insomnie şi anxietate se poate asocia levomepromazină. În depresiuni deosebit de
grave, asocierea cu electroşocuri poate fi necesară.
Efecte secundare: Deşi produsul este foarte puţin toxic s-au semnalat rar intoleranţe,
uneori pot apărea tulburări generale ca: cefalee şi uscăciunea gurii, ameţeli, stări de
astenie, insomnii, transpiraţii, tremurături, stări de nelinişte, parestezii, tahicardie. Aceste
fenomene sunt mai frecvente la începutul tratamentului şi de obicei dispar de la sine.
Controlul medical al tratamentului trebuie extins şi asupra fenomenelor secundare mai
ales dacă intensitatea şi caracterul lor sunt neobişnuite.
Formă de prezentare: Flacoane cu 50 drajeuri.

Producător: Sicomed
ANTIDIAREICE
produse naturale
Formă de prezentare: Produs natural obţinut dintr-un amestec de plante medicinale,
condiţionat sub formă de comprimate. Flacon cu 40 comprimate.
Compoziţie: Agrimonia eupatoria, Vaccinium myrtillus, Matricaria chamomilla,
Chelidonium majus, Quercus robur.
Acţiune terapeutică: Asocierea de plante medicinale a produsului aduce în organism un
complex de principii active vegetale cu acţiune antidiareică, anticolitică, antispastică şi
antiseptică digestivă. Produsul stopează dezechilibrul hidric din boala diareică şi
stimulează refacerea florei microbiene intestinale.
Indicaţii terapeutice: Enterocolită estivală acută, enterocolită cronică, dispepsii de
fermentaţie şi putrefacţie, colici gastrointestinale, meteorism de origine spastică, colon
iritabil.
Contraindicaţii: Nu se cunosc.
Mod de administrare intern: Adulţi: 2 comprimate de 3 ori pe zi, timp de 3 până la 10
zile. Bolnavii cu colon iritabil pot prelungi cura până la 4-5 săptămâni. Copii: 1 comprimat
de 2-3 ori pe zi.

Producător: Plantavorel
ANTIFUNGOL, soluţie sub formă de spray
clotrimazolum
Substanţa activă: Clotrimazol.
Compoziţie: 1 ml soluţie conţine 10 mg
clotrimazol; polietilenglicol; 2-propanolol.
Indicaţii terapeutice: Domeniul de utilizare al
soluţiei de Antifungol cuprinde infecţii cu
ciuperci (micoze) ale pielii cauzate de
dermatofite, hife (de ex. diverse specii de
Candida), mucegaiuri şi altele precum
Malassezia furfur, de ex. micoze la picioare,
micoze ale pielii, ale cutelor pielii, Pityriasis
versicolor, candidoze superficiale.
Contraindicaţii: Contraindicaţiile reprezintă
afecţiuni sau situaţii în care anumite
medicamente nu pot fi utilizate sau se
utilizează numai după o prealabilă analiză
medicală complexă, deoarece în acest caz,
efectul benefic nu este într-o relaţie favorabilă
faţă de efectul negativ al acestora.
În aceste condiţii, medicul trebuie să fie corect şi complet informat despre îmbolnăvirile
anterioare, boli asociate cu tratament concomitent cât şi condiţiile care individualizează
cazul. Uneori contraindicaţiile pot apărea sau pot fi cunoscute după începerea
tratamentului. În acest caz trebuie informat medicul dvs. Sensibilitatea faţă de clotrimazol.
În cazul unei sensibilităţi cunoscute faţă de propilenglicol, macrogol (polietilenglicol),
respectiv sensibilitate faţă de 2-propanol(isoopropanol) se recomandă să se folosească în
loc de soluţie, o formă galenică lipsită de aceste substanţe (de ex. cremă).
Reacţii adverse: Medicamentele pot avea pe lângă acţiunile principale dorite şi efecte
nedorite, aşa-numitele efecte adverse. Efectele adverse observate la utilizarea temporară
a clotrimazolului, dar care nu trebuie să apară la fiecare pacient sunt enumerate mai jos:
Ocazional pot apărea iritaţii ale pielii (de ex. înroşire pasageră, usturime sau înţepături). În
caz de hipersensibilitate faţă de propilenglicol, macrogol (polietilenglicol) sunt posibile
apariţii de reacţii alergice.
Interacţiuni cu alte medicamente: Acţiunea unor medicamente poate fi influenţată prin
utilizarea concomitentă a altora. De aceea întrebaţi medicul dv-stră, în cazul în care folosiţi
permanent alte medicamente sau le-aţi utilizat până de curând sau dacă doriţi să le folosiţi
concomitent cu acest preparat. Medicul dvs. vă poate spune dacă în aceste condiţii pot
apărea efecte adverse sau trebuie luate anumite măsuri, ca de ex. dacă este necesară
stabilirea unei alte doze din acest medicament. Clotrimazolul micşorează acţiunea
amfotericinei şi a altor antibiotice (nistatin, natamicin).
Mod de administrare: Dacă nu există altă indicaţie, se pulverizează în strat subţire de 2-3
ori pe zi cu Antifungol, părţile infestate şi se masează uşor pentru pătrundere în piele.
Înaintea primei utilizări se pompează de mai multe ori până la apariţia unui nor de
pulverizare. La următoarele întrebuinţări preparatul este utilizabil. Distanţa de pulverizare
să fie de 10-30 cm. La fiecare utilizare se apasă 1-2 ori pe capul de pulverizare; acest
lucru este suficient pentru a asigura acţiunea eficientă chiar pe suprafeţe mari de micoze.
Durata tratamentului: Important pentru succesul tratamentului este aplicarea regulată şi
suficientă a Antifungolului. Durata tratamentului depinde de suprafaţa şi localizarea bolii.
Pentru a obţine o vindecare completă, nu trebuie să se întrerupă tratamentul cu Antifungol
după încetarea simptomelor inflamatorii acute sau a tulburărilor subiective, ci să se
continue tratamentul cel puţin încă 4 săptămâni. Pityriasis versicolor se vindecă în general
în 1-3 săptămâni. În caz de micoze la picioare, care prezintă o ameliorare rapidă, pentru a
evita recidiva, se recomandă continuarea tratamentului încă 2 săptămâni după dispariţia
tuturor simptomelor bolii. După fiecare spălare picioarele trebuie să fie bine şterse (uscate
interdigital). Medicamentul să nu fie utilizat după data de expirare prevăzută pe ambalaj. A
se păstra medicamentul ferit de copii.
Formă de prezentare: Ambalaje originale a 30 ml Antifungol soluţie sub formă de spray.
Informaţii importante pentru sănătatea dvs. Medicul a descoperit la dvs. o micoză foarte
răspândită. Din fericire cei mai mulţi agenţi provocatori de micoze nu sunt periculoşi, dar
pot deveni nu numai supărători ci şi transmisibili şi dăunători pentru sănătate, dacă nu se
tratează. Chiar dacă la început apar numai mâncărimi, mai târziu pielea se înroşeşte şi
apar inflamaţii, descuamări şi chiar edeme. Practic ciupercile pot ataca orice parte a
corpului, pielea sau mucoasele. Medicamentul Antifungol: Dacă folosiţi în mod regulat şi
timp suficient de îndelungat Antifungol soluţie, vă ajută practic să trataţi micozele. Numai
prin obişnuita igienă a pielii şi măsuri igienice acestea nu se pot vindeca. În acest caz vă
poate ajuta Antifungol soluţie care pătrunde adânc în piele şi atacă ciupercile. Ciuperca
moare sau cel puţin se opreşte dezvoltarea ei. Pielea dvs. ajută la îndepărtarea ciupercii:
Prin creşterea permanentă a pielii şi prin descuamări se elimină ciupercile moarte.
Respectaţi recomandările medicului dvs. privind utilizarea produsului, deoarece micozele
pot reveni repede, dacă rămân ciuperci după încetarea tratamentului. Manifestările
neplăcute ale micozelor, mai ales mâncărimile dispar de obicei după câteva zile.
Continuaţi totuşi tratamentul. Măsuri ajutătoare pentru a vă simţi din nou bine: Înaintea
fiecărei utilizări de Antifungol soluţie spălaţi locurile cu micoze. Apoi se usucă bine, în
special locurile mai greu accesibile, de ex. între degete, deoarece umezeala favorizează
creşterea ciupercilor. Schimbaţi zilnic prosoapele şi îmbrăcămintea, care vine în contact cu
locurile în cauză, spălaţi-vă bine după utilizarea obiectivelor comune (ca bazin de înot,
saună etc.). Dacă respectaţi indicaţiile medicului dvs., pielea dvs. se va vindeca şi va arăta
din nou îngrijită.

Producător: Hexal Pharma

ANTIGEN DE TRICHINELLA SPIRALIS pentru intradermoreacţie în trichineloză
produse de diagnostic imunobiologic
Prezentare: Antigenul de Trichinella spiralis este un extract total din larve de Trichinella, în
soluţie salină fiziologică, lichid sau liofilizat, utilizat în scop diagnostic. Antigenul de
Trichinella spiralis se livrează sub formă de trusă ce conţine: 3 fiole a 1 ml antigen, 3 fiole
a 1 ml martor (în cazul antigenului lichid) sau 3 fiole antigen liofilizat (câte 1 ml
produs/fiolă), 3 fiole a 1 ml martor, 3 fiole a 1 ml solvent. Prezervant: Antigenul lichid
conţine mertiolat de sodiu 1/10 000.
Mod de acţiune: Antigenul determină o reacţie inflamatorie edematoasă la locul injecţiei,
ca urmare a sensibilizării la componentele larvare de Trichinella.
Indicaţii: Antigenul de Trichinella spiralis se utilizează în diagnosticul bolnavilor suspecţi
de trichineloză.
Mod de administrare: Antigenul de Trichinella spiralis se inoculează în antebraţul drept,
iar martorul (soluţie salină fiziologică) în antebraţul stâng. În cazul antigenului de
Trichinella spiralis liofilizat, se dizolvă conţinutul fiolei cu antigen în 1 ml solvent (soluţie
salină fiziologică). Inoculările se fac strict intradermic, cu câte 0,1 ml, după o prealabilă
dezinfectare a regiunii. În cazurile pozitive, după 10-15 minute sau 24 h, apare la locul de
inoculare a antigenului o papulă înconjurată de o zonă eritematoasă, iar la martor o reacţie
negativă.
Condiţii de păstrare: +4 - +8 grade Celsius. Termen de valabilitate: Durata este indicată
pe eticheta fiolei şi cutiei: lichid: 1 an şi 6 luni; liofilizat: 2 ani.

Producător: Institutul Cantacuzino

ANTIGEN HIDATIC LIOFILIZAT pentru I.D.R. CASONI
produse de diagnostic imunobiologic
Prezentare: Antigenul hidatic liofilizat pentru I.D.R. Casoni este preparat din lichid hidatic
prelevat din chisturi hidatice pulmonare sau/şi hepatice de la bovine, filtrat şi liofilizat. Se
livrează sub formă de trusă conţinând 3 fiole a 1 ml antigen, 3 fiole solvent şi 3 fiole martor
(soluţie clorurată izotonică). Prezervant: Nu are.
Mod de acţiune: Antigenul determină o reacţie inflamatorie, uneori papulă, înconjurată de
un halou eritematos la locul inoculării, ca urmare a fenomenelor de hipersensibilizare
celulară la componentele sale, la un bolnav purtător de chist hidatic (forma larvară a
Taeniei echinococcus).
Indicaţii: Antigenul hidatic liofilizat este utilizat în diagnosticul hidatidozei umane sau în
diagnosticul diferenţial al unor tumori în raport cu hidatidoza.
Mod de administrare: Înainte de utilizare, conţinutul fiolei de antigen hidatic se dizolvă în
1 ml solvent (soluţie clorurată izotonică). Regiunea de elecţie este faţa anterioară a
antebraţului. Antigenul hidatic se inoculează în antebraţul drept, iar martorul (soluţie
clorurată izotonică) în antebraţul stâng. Inoculările se fac strict intradermic, cu câte 0,1-
0,15 ml după o prealabilă dezinfectare a regiunii. Prima citire se face la 30 minute de la
injectare, comparându-se reacţia produsă la locul de inoculare a antigenului cu reacţia
produsă de martor.
Condiţii de păstrare: Produsul se păstrează la întuneric, la temperatura de +4 - +10
grade Celsius. Termen de valabilitate: 2 ani de la data preparării şi este menţionat pe fiolă.

Producător: Institutul Cantacuzino

ANTIGEN STREPTOCOCIC CORPUSCULAR pentru intradermoreacţii
produse de diagnostic imunobiologic
Prezentare: Antigenul streptococic corpuscular este o suspensie în soluţie clorurată
izotonică de streptococi grup A aparţinând tipurilor mai frecvent întâlnite şi grup C,
inactivată prin căldură (conţine 100.000 germeni în 0,1 ml). Se livrează în flacoane a 10
ml. Prezervant: Fenol 0,003‰.
Mod de acţiune: Reacţia locală la nivelul injectării antigenului streptococic corpuscular
arată starea de sensibilitate a organismului uman faţă de antigenele streptococice.
Indicaţii: Antigenul streptococic corpuscular este utilizat în testarea intradermică pentru
decelarea stării de hipersensibilitate la infecţia streptococică.
Mod de administrare: Se recomandă ca injectarea intradermică să fie făcută cu o seringă
de tuberculină, cu ace foarte subţiri şi cu bizoul scurt. Regiunea de elecţie este faţa
anterioară a antebraţului. Se injectează 0,1 ml strict intradermic, după o prealabilă
dezinfectare cu alcool. Citirea şi interpretarea reacţiei: Citirea reacţiei se face la 24 şi la 48
h şi se bazează pe aprecierea tuturor modificărilor prezente la locul de inoculare: eritem,
infiltraţie. În funcţie de modificările locale apărute şi de diametrul acestor modificări, reacţia
se notează şi se interpretează astfel: reacţie foarte intens pozitivă: edem, infiltraţie, eritem
cu diametrul mai mare de 40 mm (++++); reacţie intens pozitivă: infiltraţie, eritem,
diametrul cuprins între 30-40 mm (+++); reacţie moderat pozitivă: eritem, uneori infiltraţie,
cu diametrul cuprins între 20-30 mm (++); reacţie slab pozitivă: eritem, diametrul cuprins
între 10-20 mm (+); reacţie negativă: uşor eritem, cu diametrul mai mic de 10 mm sau
absenţa completă a oricărei modificări (-).
Condiţii de păstrare: Antigenul streptococic corpuscular pentru intradermoreacţii se
păstrează la întuneric, între +4 şi +10 grade Celsius. Termen de valabilitate: 6 luni şi este
indicat pe eticheta flaconului şi a cutiei, în condiţiile de păstrare menţionate mai sus.

Producător: Institutul Cantacuzino

ANTIHERPIN
imunomodulatori
Prezentare: Antiherpinul este o suspensie de antigene solubile Vaccinia, de natură
proteică, liofilizat, utilizat pentru tratamentul herpesului recidivant şi al zonei zoster.
Conţinutul fiolei are aspectul unei pastile de culoare albă, alb-gălbuie. Se livrează în fiole a
2 ml, conţinând 1 ml produs liofilizat.
Indicaţii: Antiherpinul este utilizat în tratamentul herpesului recidivant, la bolnavi cu
repetate episoade eruptive în antecedente şi în cazuri de zona zoster.
Mod de administrare: Înainte de aplicare, Antiherpinul va fi reconstituit cu solventul care
însoţeşte fiecare fiolă de produs, după cum urmează: se taie gâtul fiolei care conţine
produsul liofilizat şi, cu ajutorul unei seringi de unică întrebuinţare, se introduce în fiolă
conţinutul fiolei de solvent, după care amestecul este bine omogenizat. Amestecul se
păstrează în seringă cu acul şi teaca acului ataşate, la +4 grade Celsius (frigider), pe toată
durata tratamentului. Tehnică de administrare: Antiherpinul se aplică pe faţa supero-
laterală a ambelor braţe, fără dezinfecţie prealabilă a pielii, dacă aceasta este curată; în
caz contrar, se recomandă curăţirea pielii cu apă şi săpun sau alcool, aşteptând să se
evapore înainte de a aplica vacinul. Apoi se aplică o picătură de vaccin (din seringa în
care s-a făcut amestecul) şi, cu ajutorul unui ac steril (nu cel care este ataşat de seringă),
se întinde picătura, efectuând zgârieturi uşoare, în aşa fel încât să irite pielea fără a
produce sângerare. Ritm de administrare: Administrarea Antiherpinului se face ţinând
seama de aspectul clinic al bolii, şi anume: în caz că erupţiile herpetice se succedă la
intervale mari (5-6 luni sau 1-2 ani) sau la intervale neregulate, produsul se aplică
săptămânal (timp de 6-8 săptămâni). În caz că aspectul erupţiilor este mai grav - recidive
la intervale scurte, de la câteva zile, până la o lună - sau în erupţii cu evoluţie fără tendinţă
la vindecare, administrarea Antiherpinului se va face în felul următor: primele 3 inoculări se
fac la interval de 3 zile, cu câte 2 inserţii la fiecare braţ; următoarele 3 sau 6 inoculări
(după caz) se vor efectua la intervale de 6-7 zile, efectuându-se câte o singură inserţie la
fiecare braţ. O serie de vaccinare constă din administrarea a 2 fiole de Antiherpin. Se
recomandă efectuarea de rapeluri, al căror număr şi intervale de pauză vor fi hotărâte de
medicul specialist, în funcţie de evoluţia recidivelor. Administrarea Antiherpinului este fără
risc, nefiind însoţită de nici un fel de reacţie adversă.
Recomandări: Evitarea consumului de băuturi alcoolice pe toată durata tratamentului.
Contraindicaţii: Este absolut contraindicată administrarea de derivaţi cortizonici
(prednison, cortizon, ACTH, Fluocinolon, Ultralan, Locacorten, Flumetazon etc.) indiferent
de calea de administrare.
Condiţii de păstrare: La +4 grade Celsius şi ferit de lumină. Termen de valabilitate: 1 an
în condiţiile de conservare de mai sus; 3 ani la -20 grade Celsius. După reconstituirea cu
solvent, Antiherpinul poate fi utilizat timp de 30 zile păstrat la +4 grade Celsius şi cu
respectarea precauţiilor de sterilitate.

Producător: Institutul Cantacuzino

ANTINAL
nifuroxazidum
Prezentare farmaceutică: Capsule conţinând 200 mg nifuroxazid (cutie cu 12 buc.).
Acţiune terapeutică: Antinal prezintă o activitate antibacteriană largă, cuprinzând
microorganismele enteropatogene pentru om, ca de ex. Campylobacter jejuni, Shigella,
Salmonella şi E.coli. Antinal este neresorbabil. Efectul său este strict la nivelul lumenului
intestinal. Ca urmare, preparatul nu are efecte secundare.
Indicaţii: Diareele acute şi cronice. Colitele acute şi cronice. Diareele reziduale după
dizenterie.
Mod de administrare: Doza şi durata tratamentului depind de starea clinică şi indicaţia
medicului. În mod obişnuit se recomandă 1-4 capsule/zi.

Producător: Apic
ANTINEVRALGIC P
combinaţii
Compoziţie: 1 comprimat conţine acid acetilsalicilic 250 mg, cafeină 20 mg şi paracetamol
150 mg.
Acţiune terapeutică: Analgezic şi antiseptic prin acidul acetilsalicilic şi paracetamol;
stimulent psihomotor slab şi antimigrenos prin cafeină.
Indicaţii: Cefalee, nevralgii, mialgii, febră, gripă, dureri postoperatorii.
Mod de administrare: Câte 1 comprimat la nevoie, repetat de 3-4 ori/zi.
Contraindicaţii: Alergie sau intoleranţă la salicilaţi şi antiinflamatorii nesteroidiene
(inhibitoare ale sintezei prostaglandinelor); alergie specifică la paracetamol; ulcer
gastroduodenal în evoluţie, boli hemoragice şi risc de hemoragii. Prudenţă în boala
ulceroasă neevolutivă, astm bronşic, la renali (în administrarea îndelungată) şi în timpul
sarcinii (se va evita primul trimestru şi în ultima lună). Se administrează cu prudenţă sau
se evită (după caz) asocierea cu anticoagulante cumarinice (risc crescut de hemoragii),
glucocorticoizi (risc de ulcer şi hemoragii), metotrexat (creşte toxicitatea acestuia),
sulfamide antidiabetice (risc de hipoglicemie), probenecid şi sulfinpirazonă (efect
uricozuric scăzut), spironolactona (efect diuretic scăzut).
Reacţii adverse: Epigastralgii, greaţă, vomă; reacţii alergice diverse, erupţii cutanate,
bronhospasm; rar: reacţii anafilactoide diverse, cu asfixie sau colaps (intoleranţă
încrucişată pentru toate inhibitoarele sintezei prostaglandinelor); tulburări de ritm şi creşteri
ale valorilor tensiunii arteriale.
Formă de prezentare: Cutii cu 2 benzi de hârtie caşerată a 10 comprimate.
Condiţii de păstrare: La adăpost de lumină, căldură şi umiditate.

Producător: Sicomed
ANTIOXIDANT SOFTGELS (complex de antioxidanţi)
vitamine
Compoziţie:
Beta caroten (pro-vitamina A) 5000 IU
Vitamina E 100 IU
Vitamina C (acid ascorbic) 250 mg
Seleniu (sodium selenat) 50 mcg
Mangan (sulfat) 2 mg
Cupru (gluconat) 0.5 mg
într-o bază conţînând extract de Gingko Biloba, lecitină, glicerină, calciu dibazic, pudră de
morcovi, roşii, căpşuni, varză, spanac, broccoli, usturoi.
Acţiune: Neutralizează compuşii chimici instabili din corp, denumiţi radicali liberi, care
produc distrugeri oxidative în celulele şi tesuturile umane. Stimulează imunitatea
organismului şi respiraţia celulară. Intervine în sinteza nucleoproteinelor, împiedică
formarea plăcilor de aterom, reduce riscul bolilor coronariene, creşte durata de viaţă şi
întârzie procesele degenerative ale îmbătrânirii.
Indicaţii: Preventiv şi curativ în boli cronice cardio-vasculare, cerebrale şi degenerative,
tulburări coronariene, arteroscleroze, cataracte, ciroze, neoplasme. Intervine în
ameliorarea simptomelor legate de vârstă şi întârzie procesul natural de îmbătrânire. Se
recomandă persoanelor active, surmenate fizic sau intelectual, celor care lucrează în
medii poluate sau cu radiaţii, fumătorilor.
Mod de administare: Adulţi: o capsulă pe zi, preferabil după masă.
Contraindicaţii: Nu există.
Precauţii: A nu se depăşi doza stabilită În timpul sarcinii şi alăptarii, precum şi pentru
minori, cereţi sfatul medicului înainte de administrare. A se feri de accesul copiilor
Efecte adverse: Nu există.
Condiţii de păstrare: Se păstreaza bine închis, la loc răcoros, ferit de lumină şi umiditate.
Formă de prezentare: Flacon cu 30 capsule de gelatină moale.

Producător:Cosmo Pharm Inc

ANTISTRESS
combinaţii
Formă de prezentare: Comprimate filmate. Flacoane cu 30 comprimate.
Compoziţie:
Vitamina C 60 mg Biotină (H) 10 mcg
Vitamina E 15 UI Acid pantotenic (B5) 5 mg
Acid folic 400 mcg Cupru 2 mg
Vitamina B1 3 mg Zinc 10 mg
Vitamina B2 3,4 mg Calciu 100 mg
Vitamina B3 40 mg Magneziu 25 mg
Vitamina B6 3 mg Extract de valeriană off. 75 mg
Vitamina B12 10 mcg

Proprietăţi: Complex de vitamine, minerale şi extract de Valeriana officinalis, având

acţiune sinergică în combaterea stresului. Acest medicament acţionează antistres prin
cumularea a două direcţii de acţiune: 1) Întărirea şi creşterea troficităţii sistemului nervos,
datorată vitaminelor şi bioelementelor. 2)Reducerea excitabilităţii sistemului nervos central
faţă de factorul stres, printr-o inhibiţie la nivel cortical datorită extractului de valeriană.
Vitaminele aparţinând grupului B (B1, B2, B3, B5, B6 şi B12), acidul folic şi biotina sunt
indispensabile pentru sistemul nervos, ele intervenind în funcţionarea normală a acestuia
prin participarea la sinteza acetilcolinei şi transmiterea influxului nervos (B1 şi acidul
pantotenic), ca trofic al sistemului nervos (B12), ca sedativ slab al sistemului nervos (B6).
Prin prezenţa sa, calciul intervine în transmiterea influxului nervos iar alături de vitamina
B1, în reglarea activităţii aparatului cardiovascular, primul aparat din organism după
sistemul nervos ce resimte stresul. Bioelementele prezente (Ca, Mg, Zn, Cu) intervin în
numeroase procese enzimatice la nivel celular, fapt ce favorizează menţinerea întregului
ansamblu celular în condiţii optime de funcţionare. Paralel cu acţiunea de protecţie şi
troficizare a sistemului nervos datorată vitaminelor şi mineralelor, acest medicament
prezintă o componentă sedativă asupra SNC prin prezenţa extractului de valeriană.
Indicaţii terapeutice: Tulburări de asimilare a vitaminelor consecutive afecţiunilor
gastrointestinale, hepatice şi biliare, alergii alimentare, boli infecţioase, convalescenţă, în
carenţe de minerale, tetanii latente, astenii psihofizice şi hiperexcitabilitate nervoasă.
Contraindicaţii: Alergii la una sau mai multe componente, hipercalcemie, insuficienţă
renală şi hepatică gravă.
Mod de administrare: La adulţi: oral, 1 comprimat/zi.

Producător: Europharm
ANTREX
calcii folinas
Prezentare farmaceutică: Comprimate conţinând folinat de calciu echivalent a 15 mg
acid folinic (cutii cu 10 şi 100 buc.); fiole a 2 ml, 5 ml şi 10 ml; soluţie injectabilă conţinând
folinat de calciu echivalent a 3 mg/ml acid folinic 3 mg/ml şi excipienţi (cutie cu 10 buc.).
Acţiune terapeutică: Factor antianemic, metabolit activ al acidului folic, cu rol în sinteza
ADN, important pentru metabolismul ţesuturilor cu turnover rapid. Oferă protecţie în cursul
tratamentului cu antifolaţi.
Indicaţii: Anemia megaloblastică datorată deficitului de acid folic. Tratamentul efectelor
adverse şi al intoxicaţiilor produse de antagonişti ai acidului folic. Protecţia faţă de efectele
citotoxice ale dozelor mari de metotrexat.
Mod de administrare: În anemia megaloblastică se recomandă iniţial doza de 9-12 mg
i.m. sau 15 mg per os zilnic, 10-15 zile. Dacă răspunsul la tratament este bun, se poate
continua cu doze mai mici adaptate răspunsului clinic, până când tabloul sanguin se
normalizează şi simptomele clinice dispar. Doza obişnuită este de 3-6 mg de 1-2 ori/zi i.m.
până la normalizarea tabloului sanguin.
Reacţii adverse: Nu s-au raportat la dozele terapeutice.

Producător: Orion
APĂ DISTILATĂ
aqua destillada
Compoziţie: Apă distilată, apirogenă.
Indicaţii: Apa distilată este folosită ca solvent pentru medicamentele sub formă de
pulbere, administrate pe cale parenterală.
Mod de administrare: Se injectează parenteral i.m sau i.v împreună cu medicamentul
care trebuie dizolvat.
Formă de prezentare: Cutii cu 100 de fiole a 10 ml.
Valabilitate: 5 ani.

Producător: Sicomed
APILARNIL POTENT
combinaţii
Compoziţie: Drajeuri conţinând apilarnil liofilizat 0,05 g, ţelină pulvis liofilizată 0,09 g,
glicerofosfat de calciu 0,09 g, acid folic 0,0005g, metiltestosteron 0,01 g, excipienţi ad
0,650 g.
Acţiune terapeutică: Biostimulator cu efect în special asupra funcţiei sexuale masculine.
Produsul este trofic şi psihoton prin apilarnil (complex de substanţe naturale conţinând
aminoacizi, precursori hormonali de tip androgen cu rol de stimulare endocrinogenitală pe
axul hipofizo-corticosuprarenalo-gunodic, vitamine - A, B2, PP, săruri minerale - fosfor,
sodiu, calciu, mangan, fier, magneziu, cupru, potasiu), tonic general şi al glandelor sexuale
prin extractul de ţelină, ameliorează metabolismul prin glicerofosfatul de calciu şi acidul
folic, şi stimulează celulele testiculare prin conţinutul său în metiltestosteron.
Indicaţii: Tulburări de dinamică sexuală în special erecto-ejaculatorii, primare sau
secundare unor tulburări psihice, asociate sau nu cu alterarea spermatogenezei.
Contraindicaţii: Hiperfuncţiune corticosuprarenală, afecţiuni cardiovasculare
(hipertensiune arterială, insuficienţă cardiacă), insuficienţă hepatică, insuficienţă renală,
anemie feriprivă, bărbaţi în vârstă (în general peste 60 de ani) cu hipertrofie de prostată
(adenom, carcinom etc.), asocierea cu sulfamidă.
Reacţii adverse: Pot apărea reacţii alergice, uneori insomnii (în special după administrări
nocturne), hiperexcitabilitate, hiperspermatogeneză la unii pacienţi după utilizare pe
perioade îndelungate.
Mod de administrare: Tratamentul va fi strict individualizat fiind modulat de medicul
curant în concordanţă cu evoluţia patologiei. În general se administrează un drajeu de 3
ori pe zi 7-10 zile, cura repetându-se după 5-6 zile de pauză; la nevoie se poate
administra câte un drajeu de 4 ori pe zi timp de 7 zile, continuându-se cu o doză de
întreţinere de 1-3 drajeuri pe zi 10-15 zile şi apoi o perioadă de consolidare cu 1-2 drajeuri
pe zi timp de 20-30 de zile. Instituirea unui tratament în două etape prevede administrarea
de apilarnil potent 4 drajeuri pe zi (la orele 12, 16, 18 şi 20) apoi după o săptămână pauză.
Apilarnil potent 4 drajeuri pe zi (la orele 12, 16, 18 şi 20) timp de două săptămâni. Atenţie
La pacienţii cu tulburări psihonevrotice se va aplica şi terapia psihotropă necesară. Efectul
tratamentului este mult îmbunătăţit prin asocierea psihoterapiei individuale sau de cuplu.
La mulţi pacienţi există tendinţa de a supradoza inutil cantităţile de produs.
Formă de prezentare: Flacoane a 40 drajeuri.

Producător: Biofarm
APILARNIL POTENT Y
combinaţii
Prezentare farmaceutică: Drajeuri conţinând apilarnil liofilizat 30 mg, extract de ţelină
deshidratat 90 mg, metiltestosteron 7 mg, acid folic 5 mg, iohimbină clorhidr. 4 mg,
papaverină clohidr. 60 mg, glicerofosfat de calciu 80 mg (flac. cu 40 buc.).
Acţiune terapeutică: Biostimulator al funcţiilor sexuale la bărbat, vasodilatator în sfera
pelvină.
Indicaţii: Disfuncţii sexuale la bărbat: impotenţă, scăderea libidoului, insuficienţa ejaculării
(se recomandă asocierea psihoterapiei).
Mod de administrare: Oral, obişnuit 1 drajeu de 3 ori/zi, în cure de 7-10 zile separate prin
pauze de 5-6 zile; la nevoie 1 drajeu de 4 ori/zi, 7 zile, apoi 1-2 drajeuri/zi, timp de o lună;
tratamentul trebuie individualizat.
Reacţii adverse: Rareori reacţii alergice, bufeuri de căldură, insomnie (dacă se
administrează înainte de culcare); metiltestosteronul conţinut poate favoriza retenţia
hidrosalină, poate creşte calcemia, produce uneori pozitivarea probelor hepatice şi icter
colestatic; dozele mari de iohimbină pot provoca hipotensiune arterială, tremor, excitaţie
centrală.
Contraindicaţii: Carcinom de prostată, adenom de prostată, carcinom de sân la bărbaţi,
boli hepatice grave; prudenţă în toate afecţiunile în care reţinerea de sare şi apă poate fi
dăunătoare (insuficienţă cardiacă, hipertensiune arterială, stări migrenoase, epilepsie etc.);
prudenţă la bărbaţii în vârstă, folosirea dozelor mari la adolescenţi este contraindicată; se
va evita la femei, este contraindicată în timpul sarcinii, se va evita la bolnavii cu anemii
megaloblastice (prin conţinutul în acid folic poate întârzia stabilirea diagnosticului şi
instituirea tratamentului corect). Metiltestosteronul conţinut figurează pe lista substanţelor
dopante (interzise la sportivi).

Producător: Biofarm
APILARNIL PROP
combinaţii
Compoziţie: Drajeuri conţinând apilarnil liofilizat: 10 mg, propolis: 7 mg.
Acţiune farmacoterapeutică: Apilarnil este un complex de substanţe naturale obţinut
dintr-un extract total liofilizat de larve de trântori, cu proprietăţi biostimulante şi energetice
asupra metabolismului general, care acţionează sinergic cu componentele din propolis
(flavone, enzime, uleiuri volatile, esteri ai acizilor aromatici etc.) cu proprietăţi
antibacteriene, antimicotice, decongestive, cicatrizante, anestezice locale şi trofice.
Factorii biostimulanţi naturali conţinuţi în apilarnil sunt bogaţi în precursori ai hormonilor
sexuali. Asociaţi cu factorii şi substanţele active din propolis, ei acţionează terapeutic şi
contribuie la stimularea factorilor naturali de apărare a organismului.
Indicaţii: Ca energostimulant general şi ca activator biologic are următoarele indicaţii: în
debilitate fizică generală, în astenii, în stări de denutriţie, în convalescenţă, post-operator,
osteoporoză, pubertate întârziată, astenie sexuală, climacteriu, surmenaj fizic şi
intelectual, în îmbătrânirea prematură şi exagerată, precum şi în stările care necesită
tonice şi trofice generale. Datorită principiilor active din propolis Apilarnilprop acţionează în
diferite afecţiuni bucale ca: antiseptic şi decongestiv, antimicrobian, cicatrizant, anestezic
local. Drajeurile Apilarnilprop sunt bine tolerate şi eficiente în tratamentul inflamaţiilor
acute, subacute şi cronice laringo-traheo-bronşice. Contactul prelungit cu mucoasa bucală
şi faringiană, resorbţia lentă a conţinutului asigură efectele terapeutice, locale şi generale.
În glosodinie reduce fenomenele inflamatorii locale. Substanţele cicatrizante şi antiseptice
din propolis acţionează favorabil în boala ulceroasă, gastrite, colite şi enterocolite, formând
o peliculă protectoare.
Mod de administrare: Adulţi: 3-8 drajeuri pe zi după mesele principale, după
recomandarea medicului. Copii: 1-3 drajeuri pe zi, în funcţie de vârstă şi recomandarea
medicului, dat fiind conţinutul în substanţe hormonale ale apilarnilului. Drajeurile se sug în
afecţiunile bucale şi în cele laringo-traheo-bronşice şi se înghit în cazul celorlalte afecţiuni
(ulcer, colite etc.). Durata tratamentului: După indicaţia medicului, tratamentul de
întreţinere se poate prelungi mai multe luni, după care se face o pauză de 30 zile.
Formă de prezentare: Cutii pliante cu câte 4 folii ambutizate cu 10 drajeuri.
Condiţii de păstrare: Ferit de umiditate, lumină şi căldură.

Producător: Sicomed
APIREVEN
combinaţii
Prezentare farmaceutică: Unguent conţinând venin de albine 0,015 g, nicotinat de metil 1
g, camfor 3 g, extract fluid de Capsici 3 g, extract pro oleum Hyposciami decemplex 2 g,
bază de unguent ad 100 g (tub cu 25 g); liniment conţinând venin de albine 0,0015,
nicotinat de metil 0,5 g, camfor 3 g, extract fluid de Capsici 3 g, extract pro Balsam
Tranguillee decemplex 3 g, bază de emulsie ad 100 g (flacon cu 40 g).
Acţiune terapeutică: Aplicat pe piele are acţiune iritantă slabă, cu consecinţe revulsive şi
antalgice.
Indicaţii: Dureri articulare, mialgii, nevralgii de natură reumatică şi traumatică.
Mod de administrare: Aplicaţii şi fricţii locale, de 1-2 ori/zi, câte 4 zile, urmate de 1 zi
pauză (se recomandă ca după aplicaţii locul bolnav să fie acoperit).
Reacţii adverse: Folosirea abuzivă sau aplicarea pe pielea lezată şi pe mucoase poate fi
cauză de iritaţie intensă (după aplicare mâinile vor fi spălate).
Contraindicaţii: Leziuni inflamatorii ale pielii; nu se foloseşte la copii sub 3 ani.

Producător: ICPP Apicultura

APROVEL
irbesartanum
Comprimate 75 mg sau 150 mg sau 300 mg.
Compoziţie: Substanţa activă din Aprovel comprimate este Irbesartan. Un comprimat
conţine 75 mg, sau 150 mg, sau 300 mg Irbesartan. Comprimatele conţin următorii
excipienţi: celuloză microcristalină, croscarmeloză sodică, lactoză monohidrat, stearat de
magneziu, dioxid de siliciu hidratat coloidal, amidon de porumb pregelatinizat şi poloxamer
188.
Formă de prezentare: Aprovel comprimate 75 mg, sau 150 mg, sau 300 mg este
condiţionat în blistere, în cutii cu 28, sau 56, sau 98 comprimate.
Date farmacologice: Aprovel aparţine grupei de medicamente denumite antagonişti ai
receptorilor Angiotensinei II. Angiotensina II este o substanţă produsă în organism, care se
leagă pe receptorii din vasele sanguine, determinându-le să se îngusteze. Aceasta are ca
rezultat o creştere a tensiunii arteriale. Aprovel împiedică legarea Angiotensinei II la aceşti
receptori şi determină relaxarea vaselor sanguine şi scăderea tensiunii arteriale.
Indicaţii terapeutice: Aprovel se foloseşte pentru tratamentul tensiunii arteriale crescute
(hipertensiune arterială). Medicul v-a măsurat tensiunea arterială şi a găsit că este peste
limitele normale pentru vârsta dvs. Tensiunea arterială crescută, dacă nu este tratată,
poate distruge vasele sanguine din câteva organe, cum sunt inima, rinichiul, creierul şi
ochii. În unele situaţii, aceasta poate duce la infarct, insuficienţă cardiacă sau renală,
accidente vasculare cerebrale sau orbire. De obicei, nu există simptome ale tensiunii
arteriale crescute înainte ca distrugerile să apară. De aceea, măsurarea tensiunii arteriale
este necesară, pentru a verifica dacă ea se situează în limitele normale, sau nu.
Tensiunea arterială crescută poate fi tratată şi controlată cu medicamente ca Aprovel.
Poate că medicul v-a recomandat, de asemenea, să vă schimbaţi stilul de viaţă pentru a
ajuta la reducerea tensiunii arteriale crescute (scăderea în greutate, evitarea fumatului,
reducerea consumului de alcool şi restricţia cantităţii de sare din alimentaţie). Poate că v-a
încurajat, totodată, să practicaţi regulat exerciţiul fizic uşor (nu extenuant), cum ar fi mersul
pe jos şi înotul.
Contraindicaţii: Nu luaţi Aprovel dacă: sunteţi sau credeţi că sunteţi însărcinată;
planificaţi să rămâneţi însărcinată; alăptaţi, sau dacă sunteţi alergic la unul dintre
componentele sale (vezi “Compoziţie”). Aprovel nu trebuie dat copiilor. Dacă vă aflaţi în
una din situaţiile de mai sus, informaţi mai întâi medicul sau farmacistul şi cereţi sfatul lor.
Precauţii: Există anumite stări, în care vă puteţi afla, sau în care v-aţi aflat, ce necesită
atenţie specială înainte de, sau în timp ce luaţi Aprovel. De aceea, înainte de a lua acest
medicament, trebuie să îi fi spus medicului dvs. dacă suferiţi de: vărsături sau diaree
excesive; probleme renale; probleme cardiace. Dacă urmează să suferiţi o intervenţie
chirurgicală sau să primiţi anestezice, trebuie să vă asiguraţi că medicul anestezist sau
chirurg ştie că dvs. luaţi Aprovel comprimate.
Asocieri medicamentoase: Trebuie să informaţi medicul despre orice medicament pe
care îl luaţi în prezent, inclusiv medicamentele obţinute fără prescripţie. Aprovel nu
interacţionează în mod obişnuit cu alte medicamente. Măsuri de precauţie speciale (de
exemplu, teste sanguine) pot fi indicate dacă luaţi suplimenţi de potasiu, înlocuitori de sare
conţinând potasiu, medicamente care economisesc potasiul (cum sunt anumite diuretice)
sau medicamente conţinând litiu. Aprovel nu trebuie folosit în timpul sarcinii sau alăptării.
Este puţin probabil ca Aprovel să afecteze capacitatea dvs. de a şofa sau de a lucra cu
utilaje în mişcare. Totuşi, uneori pot să apară ameţeală sau slăbiciune în cursul
tratamentului tensiunii arteriale crescute. Dacă se ivesc aceste simptome, consultaţi
medicul înainte de a încerca asemenea activităţi.
Mod de administrare: Comprimatele trebuie luate regulat, aşa cum a prescris medicul.
Tratamentul începe, de obicei, cu 150 mg, o dată pe zi. Doza poate fi crescută mai târziu
până la 300 mg, o dată pe zi, în funcţie de valorile tensiunii arteriale. Efectul maxim de
reducere a tensiunii arteriale poate fi atins la 4-6 săptămâni de la începerea tratamentului.
Medicul poate prescrie o doză mai mică, mai ales când se începe un tratament la anumiţi
pacienţi, cum sunt cei aflaţi în hemodializă sau cei peste vârsta de 75 de ani. Aprovel
poate fi luat cu, sau fără, mâncare. Comprimatele trebuie înghiţite cu puţină apă. Trebuie
să încercaţi să luaţi doza dvs. zilnică la aproximativ aceeaşi oră în fiecare zi. Este
important să continuaţi să luaţi Aprovel, cu excepţia cazului în care medicul decide
întreruperea tratamentului. Dacă accidental aţi sărit o doză zilnică, nu trebuie decât să
luaţi următoarea doză normal. Nu luaţi o doză dublă ca să refaceţi doza sărită.
Supradozare: Dacă aţi luat accidental prea multe comprimate, sau un copil a înghiţit
accidental Aprovel, informaţi imediat medicul.
Efecte adverse: Toate medicamentele pot avea unele efecte adverse. Efectele adverse la
Aprovel sunt în genere rare şi trecătoare. Ele sunt în general uşoare şi nu necesită, în mod
normal, întreruperea tratamentului. Dacă observaţi orice alt efect advers, trebuie să
informaţi medicul sau farmacistul dvs. şi să cereţi sfatul lor. În studiile clinice doar suferinţe
minore, foarte probabil legate de activitatea fizică (înţepături musculare sau articulare), şi
numai în cazuri rare flushing, au fost raportate mai des de către pacienţii trataţi cu Aprovel
decât de cei care au luat placebo (zahăr comprimat). Nu este sigur că aceste efecte
adverse erau datorate medicamentului. Simptomele sau impresiile cel mai des raportate
de pacienţii care au luat Aprovel sau placebo includ: infecţii respiratorii (răceli sau guturai),
dureri (dureri de cap şi dureri musculare) şi ameţeală. Nici unul dintre aceste simptome nu
a fost raportat mai frecvent de pacienţii trataţi cu Aprovel, comparativ cu pacienţii care au
luat placebo.
Condiţii de păstrare: Nu lăsaţi nici un medicament la îndemâna copiilor. Comprimatele
de Aprovel trebuie păstrate într-un loc uscat, sub 30 grade Celsius. Nu le lăsaţi lângă un
radiator, pe un pervaz la fereastră, sau într-un loc umed. Puteţi vedea “Data expirării” pe
cutia de carton şi pe blister. Nu folosiţi comprimatele după această dată. Nu scoateţi
comprimatele din blister până când nu sunteţi gata să luaţi medicamentul.

Producător: Sanofi Pharma - Bristol - Myers Squibb

APROVEL 75, 150 şi 300 mg
irbesartanum
Compoziţie calitativă şi cantitativă: Fiecare comprimat conţine 75, 150 sau 300 mg
irbesartan.
Formă farmaceutică: Comprimate albe, biconvexe şi ovale având desenată o inimă pe o
parte şi numărul 2771, 2772 sau 2773 gravat pe cealaltă parte.
Indicaţii terapeutice: Tratamentul hipertensiunii esenţiale.
Posologie şi mod de administrare: Doza iniţială recomandată şi doza de întreţinere este
150 mg zilnic cu sau fără hrană. La o doză de 150 mg zilnic, Aprovel asigură în general un
control mai bun al presiunii sanguine decât la 75 mg. Totuşi, poate fi luată în considerare
iniţierea terapiei cu 75 mg, în special pentru pacienţii sub hemodializă şi cei cu vârsta
peste 75 ani. La pacienţii cu evoluţie nesatisfăcătoare la doza zilnică de 150 mg, poate fi
crescută doza de Aprovel la 300 mg/zi sau se pot asocia şi alte antihipertensive. S-a
demonstrat că, în special, asocierea unui diuretic cum ar fi hidroclorotiazida creşte efectul
antihipertensiv al tratamentului. Insuficienţă renală: nu este necesară nici o modificare a
dozajului pentru pacienţii cu insuficienţa funcţiei renale. Pentru pacienţii sub hemodializă
trebuie luată în considerare o doză iniţială mică (75 mg). Depleţie intravasculară de volum:
Depleţia de volum şi/sau de sodiu trebuie corectată înaintea administrării de Aprovel.
Insuficienţă hepatică: nu este necesară nici o modificare a dozajului pentru pacienţii cu
insuficienţă hepatică uşoară până la moderată. Nu există experienţă clinică la pacienţi cu
insuficienţă hepatică severă. Pacienţi în vârstă: deşi se consideră ca terapie iniţială 75 mg,
la pacienţii peste 75 ani nu este necesară de obicei adaptarea dozajului pentru pacienţii
vârstnici. Copii: Nu a fost stabilită siguranţa şi eficienţa Aprovel pentru copii.
Contraindicaţii: Hipersensibilitate la orice component al produsului. În perioada sarcinii şi
a alăptării.
Precauţii speciale: Depleţia intravasculară de volum: Poate apărea o hipotensiune
simptomatică, în special după prima doză la pacienţii cu depleţie de sodiu şi/sau de volum
prin terapie viguroasă cu diuretice, dietă cu restricţie de sare, diaree sau vărsături. Aceste
condiţii trebuie corectate înaintea administrării Aprovel. Hipertensiune renovasculară:
există un risc crescut de hipotensiune severă şi insuficienţă renală când pacienţii cu
stenoză bilaterală a arterei renale sau stenoză a arterei la unicul rinichi în funcţie sunt
trataţi cu medicamente ce afectează sistemul renină-angiotensină-aldosteron. Deşi acesta
nu este evident la Aprovel, un efect similar ar putea fi anticipat datorită cunoaşterii
efectelor antagoniştilor receptorilor pentru angiotensina II. Insuficienţă renală şi transplant
de rinichi: dacă se admininistrează Aprovel la pacienţii cu insuficienţă renală este
recomandabilă monitorizarea periodică a potasiului şi a creatininei serice. Nu există nici o
experienţă referitoare la administrarea de Aprovel la pacienţii cu transplant renal recent.
Hipopotasemie: pe durata tratamentului cu alte medicamente ce afectează sistemul
renină-angiotensină-aldosteron se poate produce hiperpotasemie în special în prezenţa
insuficienţei renale şi/sau a infarctului miocardic. Deoarece acest efect nu este suficient
cunoscut pentru Aprovel, se recomandă o monitorizare adecvată a potasiului seric la
pacienţii cu risc. Stenoză aortică şi mitrală, cardiopatie hipertrofică obstructivă: ca şi pentru
alte vasodilatatoare este recomandată o grijă deosebită la pacienţii care suferă de stenoză
aortică sau mitrală sau cardiomiopatie hipertrofică obstructivă. Aldosteronism primar: în
general pacienţii cu aldosteronism primar nu vor răspunde la medicamente
antihipertensive care acţionează prin inhibarea sistemului renină - angiotensină. De aceea
nu se recomandă folosirea Aprovel. General: la pacienţii al căror tonus vascular şi funcţie
renală depind predominant de activitatea sistemului renină-angiotensină-aldosteron (de
ex. pacienţii cu infarct miocardic congestiv sau boală renală accentuată, inclusiv stenoză
arterială renală), tratamentul cu alte medicamente care afectează acest sistem a fost
însoţit de hipotensiune acută, azotemie, oligurie, sau blocaj renal acut. Deşi posibilitatea
unor efecte similare nu poate fi exclusă cu antagoniştii receptorilor angiotensin II, aceste
efecte nu sunt evidenţiate pentru Aprovel. Ca şi orice antihipertensiv, presiunea sanguină
scade la pacienţii cu cardiopatie ischemică sau se poate produce boala ischemică
cardiovasculară în cazul infactului miocardic sau a accidentului cerebral.
Interacţiuni cu alte produse medicamentoase: Diuretice şi alte antihipertensive: alte
antihipertensive pot creşte efectele hipotensive ale irbesartanului şi totuşi Aprovel a fost
administrat în siguranţă cu alte antihipertensive ca de exemplu beta-blocanţi, blocanţi ai
canalelor de calciu pe termen lung şi diuretice tiazidice. În cursul tratamentului cu doze
mari de diuretice se poate produce retenţie şi există riscul hipotensiunii când se iniţiază
terapia cu Aprovel. Surse suplimentare de potesiu şi diuretice potasice: pe baza
experienţei de folosire a altor medicamente care afectează sistemul renină-angiotensină,
folosirea concomitentă a diureticelor ce conţin potasiul, sursele suplimentare de potasiu,
săruri substituente conţinând potasiu sau alte medicamente care pot creşte concentraţia
serică de potasiu (de ex. heparina) pot duce la creşterea potasiului seric. Informaţii
suplimentare asupra interacţiunilor medicamentului: farmacocinetica digoxin-ului nu a fost
alterată prin coadministrarea a 150 mg de irbesartan la voluntari bărbaţi sănătoşi.
Farmacocinetica irbesartan-ului nu a fost afectată de coadministrarea hidroclorotiazidei.
Irbesartan-ul este metabolizat în principal de către CYP2C9 şi în măsură mai mică prin
glucuronidare. Inhibarea căii glucoronil-transferazei se pare că generează interacţiuni
semnificative clinice. Au fost observate in vitro interacţiunile între irbesartan şi warfarină,
tolbutamidă (pe substraturi cu CYP2C9) şi nifedipină (inhibitor CYP2C9). Totuşi, nu s-a
observat nici o interacţiune farmacocinetică sau farmacodinamică în cazurile în care
irbesartan-ul a fost coadministrat cu warfarină la bărbaţi voluntari sănătoşi.
Farmacocinetica iresartan-ului nu este afectată de coadministrarea nifedipinei. Nu au fost
evaluate efectele iniţiatorilor CYP2C9 cum este rifampicina asupra farmacocineticii
irbesartanului. Pe baza datelor in vitro, nu se poate prevede nici o interacţiune între
medicamente al căror metabolism este dependent de citocromul P450 a izoenzimelor
CYP1A1, CYP1A2, CYP2A6, CYP2B6, CYP2D6, CYP2E1 sau CYP3A4.
Sarcină şi alăptare: În timpul sarcinii: Aprovel este contraindicat în timpul sarcinii. Ca
orice alt medicament care acţionează direct pe sistemul renină-angiotensină-aldosteron,
Aprovel nu trebuie folosit în timpul sarcinii. Dacă sarcina este detectată pe durata terapiei,
trebuie întreruptă administrarea de Aprovel imediat ce este posibil. Alăptarea: Aprovel este
contraindicat femeilor care alăptează. Nu se cunoaşte dacă Aprovel-ul se excretă prin
laptele uman. Irbesartan este excretat prin laptele şobolancelor care alăptează.
Efecte asupra abilităţii de a conduce vehicule şi de a utiliza aparate: Efectul
irbesartan-ului asupra abilităţii de a conduce vehicule şi de a utiliza aparate nu a fost
studiat, dar ţinând cont de proprietăţile sale farmacodinamice, este improbabil ca
irbesartan-ul să afecteze aceste abilităţi. Trebuie ţinut cont că în cazul conducerii
vehiculelor şi de manevrare a utilajelor se produc ocazional dezechilibre sau oboseală în
cursul tratamentului hipertensiunii.
Efecte adverse: Efectele adverse la pacienţii care primesc Aprovel sunt în general uşoare
şi trecătoare. În studiile controlate cu placebo la pacienţii cu hipertensiune, incidenţa totală
a evenimentelor adverse nu diferă între irbesartan şi grupurile placebo. Întreruperea
datorată oricărui eveniment advers clinic sau de laborator a fost mai puţin frecventă pentru
pacienţii trataţi cu irbesartan decât la cei cu placebo. Incidenţa evenimentelor adverse nu
a fost corelată cu doza administrată (pentru intervalul de doze recomandat), sex, vârstă,
rasă sau durată a tratamentului. Evenimentele adverse s-au produs cu frecvenţă similară
atât la pacienţii trataţi cu placebo cât şi la cei trataţi cu irbesartan, cu excepţia cefaleei,
trauma musculoscheletică şi vasodilataţia bruscă. Cefaleea s-a produs semnificativ mai
frecvent la grupul cu placebo. Trauma musculoscheletică de diferite tipuri şi cauze s-a
produs cu frecvenţă semnificativ mai mare la grupul tratat cu irbesartan; toate rezultatele
raportate privind trauma musculoscheletică au fost considerate de către investigatori ca
nefiind în relaţie cu irbesartan-ul. Vasodilataţia bruscă s-a produs în proporţie de 0,6% la
pacienţii trataţi cu irbesartan şi deloc la cei cu placebo. Producerea congestiei nu s-a
corelat cu doza, nu a fost însoţită de alte evenimente clinice şi nu este cunoscută relaţia
cu terapia cu irbesartan. Pentru cei 5500 de subiecţi care au fost incluşi în studiile clinice
cu irbesartan, nici unul nu a prezentat angioedem.
Supradozare: Experienţa pe adulţii expuşi la doze de până la 900 mg/zi pentru 8
săptămâni nu a evidenţiat nici o toxicitate. Se prevede că majoritatea manifestărilor de
supradozaj ar fi sub formă de hipotensiune şi tahicardie; de asemenea poate să se
producă brahicardia datorită supradozajului. Nu există nici o informaţie specifică privind
tratamentul supradozajului cu Aprovel. Pacientul trebuie să fie atent monitorizat şi
tratamentul trebuie să fie simptomatic şi de susţinere. Măsurile sugerate includ inducerea
de vărsături şi/sau spălături gastrice. Cărbunele activ poate fi folosit în tratamentul
supradozajului. Irbesartan-ul nu este eliminat prin hemodializă.
Proprietăţi farmacodinamice: Grupul farmacoterapeutic: antagonişti Angiotensină II,
ATC cod CO9C A. Irbesartan-ul este un puternic antagonist selectiv al receptorilor de
angiotensină II (tip AT1) pentru administrare orală. Este de aşteptat să blocheze toate
acţiunile angiotensinei II mediate prin intermediul receptorului AT1, indiferent de sursa sau
calea de sinteză a angiotensinei II. Prin blocarea selectivă a receptorilor angiotensinei II
(AT1) se obţine creşterea concentraţiilor reninei pasmatice şi ale angiotensinei II şi
descreşterea concentraţiei plasmatice de aldosteron. Concentraţiile serice de potasiu nu
sunt afectate semnificativ de irbesartan ca atare la dozele recomandate. Irbesartan nu
inhibă ACE (kinaza II), enzimă care generează angiotensina II şi degradează bradichinina
în metaboliţi inactivi. Irbesartan nu necesită activare metabolică. Irbesartan scade
presiunea sanguină cu modificări minime ale ritmului cardiac. Această descreştere a
presiunii sanguine este corelată cu doza pentru doze zilnice unice cu tendinţă spre platou
la doze peste 300 mg. Dozele cuprinse între 150-300 mg zilnic coboară valorile presiunii
sanguine în clino- sau ortostatism (după 24 ore de la administrare) cu o medie de 8-13/5-8
mm Hg (sistolic/diastolic) peste valorile obţinute sub tratamentul cu placebo. Scăderea
maximă a valorii presiunii sanguine se atinge la 3-6 ore de la administrare şi acest efect se
menţine cel puţin 24 ore. Reducerea presiunii maxime diastolice şi sistolice după 24 ore a
fost de 60-70% la dozele recomandate. Administrarea zilnică a dozei unice de 150 mg, a
produs în cursul a 24 ore un răspuns similar cu administrarea aceleiaşi doze zilnice
divizate în două prize. Efectul produsului Aprovel de scădere a presiunii sanguine este
evident în intervalul de 1-2 săptămâni şi este maxim la 4-6 săptămâni după începerea
terapiei. Efectele antihipertensive se menţin pe durata terapiei de lungă durată. După
întreruperea terapiei, presiunea sanguină revine treptat la valoarea de bază. Nu s-a
observat un efect de rebound. Efectele de scădere a presiunii sanguine ale irbesartan-ului
şi ale diureticelor tiazidice sunt aditive. Pacienţii care nu evoluează satisfăcător numai cu
irbesartan, pot primi suplimentar o doză mică unică zilnică de hidroclorotiazidă (12,5 mg)
la irbesartan în doză zilnică unică produce o reducere a presiunii sanguine ulterioare la 7-
10/3-6 mm Hg (sistolic/diastolic). Eficacitatea Aprovel-ului nu este afectată de vârstă sau
sex. Ca şi în cazul altor medicamente ce afectează sistemul renino-angiotensină, pacienţii
negri au un răspuns semnificativ mai mic la monoterapia cu irbesartan. Dacă se
administrează irbesartan concomitent cu o doză mică de hidroclorotiazidă (de ex. 12,5
mg/zi), răspunsul antihipertensiv al pacienţilor negri se apropie de cel al pacienţilor albi.
Nu există nici un efect clinic important asupra uricemiei sau excreţia urinară de acid uric.
Proprietăţi farmacocinetice: După administrare orală, irbesartan-ul este uşor absorbit:
studiile de biodisponibilitate absolută dau valori de aproximativ 60-80%. Ingerarea
concomitentă a hranei nu afectează semnificativ biodisponibilitatea irbesartan-ului.
Cuplarea cu proteinele plasmatice este de aproximativ 90% cu o cuplare neglijabilă la
componentele celulelor sanguine. Irbesartan-ul şi metaboliţii săi sunt eliminaţi atât pe cale
biliară, cât şi renală. Insuficienţă renală: parametrii farmacocinetici ai irbesartan-ului nu
sunt semnificativ alteraţi pentru pacienţii cu insuficienţă renală sau cei care fac
hemodializă. Insuficienţă hepatică: parametrii farmacocinetici ai irbesartan-ului nu sunt
semnificativ modificaţi pentru pacienţii cu ciroză uşoară sau moderată.

Producător: Bristol-Myers Squibb

AQUAPHOR
xipamidum
Denumirea produsului: Aquaphor 10, Aquaphor 20, Aquaphor 40.
Substanţă activă: Xipamidă. Eliberarea produsului se face numai pe baza reţetei
medicale.
Compoziţia medicamentului: Clasificarea terapeutică: Diuretic cu acţiune medie sau
prelungită, din clasa clorofenilsulfonamide.
Compoziţia chimică: Aquaphor 10: 1 tabletă conţine 10 mg xipamidă, Aquaphor 20: 1
tabletă conţine 20 mg xipamidă, Aquaphor 40: 1 tabletă conţine 40 mg xipamidă. Alte
ingrediente: lactoză, amidon extras din porumb, polividon, microcristale celulozice, silicat
coloidal anhidru, acid stearic, indigocarmin (E132), oxid de fier (E172). Aquaphor 40
conţine în plus cetil alcool.
Indicaţii: Aquaphor 10/20: Hipertensiune arterială, edeme asociate unor afecţiuni
cardiace, hepatice şi renale. Aquaphor 40: Tratamentul iniţial al edemelor asociate
afecţiunilor cardiace, hepatice şi renale.
Contraindicaţii: Este contraindicată administrarea Aquaphor în cazurile cu: afecţiuni
hepatice grave (comă hepatică); hipersensibilitate la sulfonamide (atenţie la sensibilitatea
încrucişată); hipopotasemie rebelă la tratament; gută; sarcină sau lactaţie. Administrarea
Aquaphor la pacienţii cu hiperuricemie se va face cu prudenţă. Se indică întreruperea
tratamentului cu Aquaphor la pacienţii cu dezechilibre hidroelectrolitice şi care nu răspund
la acest tratament.
Reacţii adverse: Hipopotasemia şi simptomele de însoţire: greţuri, vărsături, alterări ale
traseelor ECG, aritmii, scăderea tonusului muscular sunt destul de frecvent întâlnite. Pot
să apară şi alte dezechilibre hidroelectrolitice ca: hiponatremie, hipomagneziemie,
alcaloză, hipocloremică. Ocazional, pot să apară şi alte manifestări ca: cefalee, ameţeli,
uscăciunea gurii, somnolenţă, hipotensiune ortostatică, astenie, letargie, crampe şi
spasme musculare, palpitaţii, anxietate şi agitaţie. Mai rar întâlnite sunt: durerile
abdominale, epigastrice, diareea şi constipaţiile. Xipamida poate determina creşteri ale
uricemiei, grăbind astfel declanşarea accesului gutos la persoanele predispuse. În cursul
tratamentului cu Aquaphor se pot produce creşteri ale nivelului glicemic atât la pacienţii cu
diabet zaharat diagnosticat cât şi la pacienţii sănătoşi, dar care au un diabet în fază
latentă. Ocazional poate să apară o creştere a excreţiei urinare de substanţe azotate
(uree, creatinină) mai ales la începutul tratamentului. Este posibilă şi o creştere a
lipidemiei. La doze mari, şi mai ales la pacienţii cu afecţiuni vasculare, există riscul
apariţiei trombozelor şi emboliilor vasculare. Mai rar întâlnite sunt alergiile cutanate
caracterizate prin: prurit, eritem, urticarie, fotosensibilitate cronică şi manifestări oculare de
tipul xantopsiei sau agravarea unei miopii deja existente. Unele reacţii adverse ca:
pancreatita hemoragică sau colecistita apărută pe fondul unei litiaze biliare, deşi rare, nu
pot fi neglijate. În câteva cazuri au fost semnalate discrazii sanguine (anemie aplastică,
leucopenie, trombocitopenie, agranulocitoză), nefrită interstiţială acută, icter sau vasculite.
Notă: Pacienţii care urmează un tratament de lungă durată necesită o monitorizare
frecventă a potasemiei, chiar de la începutul tratamentului. O creştere a pierderilor de
potasiu va necesita administrarea unor cantităţi suplimentare de potasiu sau a unor
diuretice care economisesc potasiu. De asemenea, substanţele urinare azotate
(creatinina, acidul uric), glucoza şi lipidele vor fi determinate cu regularitate. Pacienţii care
urmează în paralel un tratament cu glicozide cardiace, glucocorticoizi sau laxative, vor
necesita determinări frecvente ale: potasemiei, creatininei serice şi glicemiei. Pacienţii cu
diabet zaharat sau hiperuricemie, precum şi cei cu afecţiuni hepatice sau renale, vor fi
supravegheaţi cu atenţie.
Interacţiuni medicamentoase şi alte tipuri de interacţiuni: Efectul Aquaphor-ului este
potenţat de către alte diuretice, antihipertensive, beta-blocante, nitraţi, vasodilatatoare,
barbiturice, fenotiazine, antidepresive triciclice şi alcool. Dacă în cursul tratamentului cu
Aquaphor se administrează şi inhibitori ai enzimei de conversie este posibilă declanşarea
bruscă a unei hipotensiuni arteriale severe cu afectare renală. De aceea este necesară
reajustarea dozei de inhibitor al enzimei de conversie. Efectul antihipertensiv şi diuretic
poate fi afectat de administrarea concomitentă a Aquaphor-ului şi a salicilaţilor sau a altor
antiinflamatoare nesteroidiene (ex: indometacin). Administrarea salicilaţilor în doze mari
poate accentua efectul toxic al acestora asupra SNC. Aquaphor-ul reduce efectul unor
preparate ca: antidiabeticele orale, medicamente care scad nivelul uricemiei şi a unor
mediatori chimici ca: noradrenalina şi adrenalina. Existenţa unui deficit de potasiu şi/sau
magneziu poate accentua efectele secundare descrise mai sus, precum şi efectele
secundare ale terapiei cu glicozide digitalice, mai ales în cazul în care Aquaphor-ul este
utilizat concomitent cu alte preparate ce determină pierderi de potasiu, magneziu, ca de
exemplu: kaliureticele, corticosteroizii, laxativele în administrare cronică, amfotericina B,
carbenoxolon, penicilina G şi salicilaţi. Administrarea concomitentă de litiu şi Aquaphor
accentuează efectele cardio- şi neurotoxice ale celui dintâi. Utilizarea concomitentă de
Aquaphor şi blocante ale repolarizării neuromusculare poate potenţa efectul acestora.
Aquaphor-ul poate reduce eliminarea chinidinei.
Precauţii: Nu necesită nici o precauţie.
Incompatibilităţi majore: Nu au fost descrise până în prezent.
Posologie: Aquaphor 10: Doza uzuală atât pentru tratamentul hipertensiunii arteriale cât
şi al edemelor este de 1-2 tablete/zi, într-o singură priză. Dacă pentru tratarea edemelor
este necesară o doză mai mare, vă recomandăm înlocuirea lui cu Aquaphor 40. Aquaphor
20: Doza uzuală atât pentru tratamentul hipertensiunii arteriale cât şi al edemelor este de 1
tabletă/zi. Dacă edemele nu cedează vă recomandăm înlocuirea lui cu Aquaphor 40.
Aquaphor 40: Doza uzuală este de 1 tabletă/zi. În cazul pacienţilor cu disfuncţii renale
severe, doza va trebui mărită până la 2 tablete/zi, în două prize (dimineaţa şi seara). Dacă
în urma tratamentului cu Aquaphor 40 edemele se resorb, se recomandă continuarea
tratamantului cu Aquaphor 10, pentru a preveni recăderile. Absorbţia xipamidei la pacienţii
cu insuficienţă cardiacă congestivă este vizibil redusă.
Mod de administrare: Dimineaţa după micul dejun, tableta se va înghiţi întreagă, cu o
mică cantitate de lichid. În cursul tratamentului cu Aquaphor este necesar un aport
corespunzător de lichide, precum şi un consum de alimente bogate în potasiu (banane,
legume, nuci).
Simptomatologie şi măsuri de urgenţă: Simptomatologia intoxicaţiei: Intoxicaţiile acute
se manifestă printr-o scădere bruscă a tensiunii arteriale, iar cele cronice prin
hipopotasemie cu hipersensibilitate la digitalice şi ameţeli. Tratamentul intoxicaţiilor:
Întreţinerea circulaţiei, reechilibrare electrolitică. Atenţie: lichidele administrate per os nu
vor conţine electroliţi.
Proprietăţi farmacologice: Xipamida este un diuretic al cărui principal efect este
creşterea eliminării urinare de electroliţi şi, în consecinţă, creşterea densităţii urinare.
Informaţiile de care dispunem la ora actuală arată că Xipamida inhibă reabsorbţia sodiului
la nivelul tubului contort distal, ceea ce înseamnă că diureticul îşi exercită acţiunea prin
concentrarea sa în sângele din spaţiul peritubular. Eliminarea clorului corespunde într-o
oarecare măsură cu eliminarea sodiului. Eliminarea potasiului creşte sub acţiunea
Xipamidei, mai ales prin stimularea secreţiei acestuia la nivelul tubului contort distal şi a
tubului colector (stimulează schimburile ionice de sodiu şi potasiu). O creştere a dozei de
Xipamidă determină o creştere a eliminării de bicarbonaţi prin inhibarea carbonanhidrazei,
având drept rezultat alcalinizarea urinii. Xipamida nu afectează în mod semnificativ rata
filtrării glomerulare. Xipamida este activă şi în cazurile cu insuficienţă renală avansată.
Xipamida are ca efect scăderea tensiunii arteriale la pacienţii hipertensivi. Mecanismul de
acţiune nu este încă pe deplin elucidat. Printre altele, se presupune că reducerea
tonusului vascular este determinată de scăderea concentraţiei sodiului din pereţii vasculari
şi, în consecinţă, a răspunsului acestora la noradrenalină.
Proprietăţi toxicologice: Intoxicaţia acută: Dozele minime toxice, precum şi dozele letale
(LD50), după o singură administrare de Xipamidă la diferite specii de animale, sunt trecute
în tabelul de mai jos:
Specia Calea de Doza toxică LD50 (mg/kg)
administrare (mg/kg)
şoarece p.o. 800 1 810
i. p. 300 520
s.c. 800 1 480
şobolan p.o. 1 000 1 640
i.m. 250 520
câine p.o. 1 250 >1 500
beagle A fost tolerată o singură doză de 50 mg xipamid/kg în administrare i.v., fără reacţii secundare

Intoxicaţia produsă la şobolani şi şoareci a debutat printr-o creştere masivă a diurezei. Au

urmat apoi: sedarea, ataxia, apatia, iar mai târziu animalul a adoptat o poziţie laterală cu
hipopnee şi cianoză. Animalul a intrat în comă şi a decedat după aproximativ 24 h.
Intoxicaţia subacută şi cronică: A fost studiată pe câini beagle (de 12 luni, la care s-au
administrat 100 mg/kg corp) şi şobolani (de 24 luni, la care s-au administrat 180 mg/kg
corp). Chiar şi la doze mari, simptomatologia a fost săracă, având alura unui spectru toxic,
identic la ambele specii. A fost observată o scădere în greutate şi o reducere a aportului
alimentar. Tabloul sanguin nu a relevat nici o modificare a numărului elementelor figurate.
Din punct de vedere anatomopatologic atât macroscopia cât şi microscopia nu au relevat
nici o modificare legată de acţiunea acestei substanţe la nivel celular. Nu s-au identificat
distrucţii ale ţesutului renal - organul ţintă al acţiunii xipamidei. Teratogenicitate:
Experimentele efectuate pe femelele gestante de şoareci şi şobolani, în perioada de
organogeneză, nu au relevat efecte teratogene. Au fost însă observate scăderi ale
numărului feţilor şi/sau a greutăţii fetale la şobolani.
Farmacocinetică: După aproximativ o oră de la administrare se înregistrează valoarea
plasmatică maximă a xipamidei. Timpul de înjumătăţire la o singură administrare, în cazul
unui rinichi sănătos, este de 7 până la 12 ore. În cazul unui rinichi sănătos 1/3 din
xipamidă se elimină renal, iar celelalte 2/3 extrarenal. Singurul metabolit cunoscut este
glucuronidul, aflat în proporţie de aproximativ 1/3 în preparatul administrat. Poate fi pus în
evidenţă numai în urină. Efectul diuretic se instalează la o oră după administrare şi atinge
nivelul maxim la 3-6 ore după administrare, menţinându-se aproape 24 h. În cazul
pacienţilor cu disfuncţii renale sau ciroză hepatică decompensată, farmacocinetica
xipamidei se modifică uşor, dar nesemnificativ d.p.d.v. clinic.
Biodisponibilitatea preparatului: Biodisponibilitatea absolută a xipamidei este de 73%.
Rata de preluare a xipamidei nu diferă semnificativ, la administrarea orală faţă de cea
parenterală, ceea ce înseamnă că absorbţia intestinală a xipamidei este completă.
Indicaţii particulare: Nu există.
Condiţii de păstrare: Nu are. Valabilitate: Până la 5 ani.

Producător: Eli Lilly and Company

ARDUAN, pulbere liofilizată pentru injecţii
pipecuronii bromidum
Compoziţie: Fiecare flacon conţine 4 mg bromură de pipecuroniu uscată prin îngheţare.
Fiecare fiolă de solvent (2ml) conţine soluţie de clorură de sodiu 0,9%.
Acţiune terapeutică: Arduan este un agent blocant neuromuscular nedepolarizant. El
acţionează prin blocarea receptorilor colinergici, la nivelul plăcii neuromotorii. Este un
miorelaxant cu durată medie de acţiune. Dacă este administrat după intubaţia cu
succinilcolină, după terminarea blocajului produs prin depolarizare, efectul său apare în 2-
3 min. Dacă se administrază singur pentru intubaţie, efectul apare în 4-5 min. Durata de
acţiune clinică depinde de doza administrată şi de sensibilitatea individuală.
Indicaţii: Arduan este utilizat ca miorelaxant în anestezia generală, în diferite intervenţii
chirurgicale unde efectul miorelaxant trebuie să dureze mai mult de 30 min.
Contraindicaţii: Myastenia gravis.
Mod de administrare: La adulţi, se administrează i.v., în intervenţiile chirurgicale de
durată medie sau lungă: doza uzuală pentru intubaţie şi miorelaxare este de 0,06-0,08
mg/kg corp; în cazul intubaţiei cu succinilcolină, se pot administra 0,04-0,06 mg/kg corp; la
pacienţii cu insuficienţă renală, se recomandă să nu se depăşească, în nici un caz, doza
de 0,04 mg/kg corp. Dacă sunt necesare doze repetate, acestea pot fi un sfert sau o
treime din doza iniţială. Dozele mai mari pot produce un efect prelungit.
Antagonizarea efectului: La un blocaj neuromuscular în proporţie de 80-85% - măsurat
prin stimularea nervului periferic - sau, în cazul unui blocaj parţial (determinat pe baza
simptomelor clinice), efectul poate fi antagonizat prin administrarea a 1-3 mg neostigmină
sau de 10-30 mg galantamină în combinaţie cu atropină. Antagonizarea completă a
efectului miorelaxant trebuie verificată prin stimularea nervului periferic sau prin
observarea simptomelor clinice.
Efecte secundare: Nu s-au observat efecte secundare atribuite administrării de Arduan
asupra sistemului circulator, dar, în unele cazuri, s-a constatat bradicardie, mai ales la
pacienţii care au primit şi halothan sau fentanyl, concomitent sau în timpul inducerii
anesteziei. Nu a fost observat nici un efect de eliberare de histamină. Până în prezent, nu
a fost semnalat nici un alt efect secundar.
Interacţiuni medicamentoase: Un blocaj anterior, produs de acţiunea depolarizantă a
succinilcolinei, poate intensifica efectul bromurii de pipecuroniu. Anestezicele de inhalare
(halotan, metoxifluran, dietileter şi barbiturice) pot intensifica şi prelungi efectul bromurii de
pipecuroniu. Dintre antibiotice, au fost studiate cele care sunt utilizate, în doze uzuale, în
chirurgie (gentamicina, clindamicina, ampicilina şi tetraciclinele). Aceste antibiotice nu au
influenţat efectul bromurii de pipecuroniu, pus în evidenţă prin epuizarea tetanică.
Deoarece absenţa extenuării tetanice nu exclude posibilitatea interacţiunilor - la fel ca şi la
alţi miorelaxanţi nedepolarizanţi - în stadiul imediat post-chirurgical, pot apărea, uneori,
influenţe abia perceptibile. Se recomandă precauţie şi monitorizare strictă la administrarea
bromurii de pipecuroniu împreună cu antibioticele (în principal, aminoglicozide).
Precauţii: Din cauza efectelor sale asupra muşchilor implicaţi în respiraţie, Arduan poate fi
administrat numai în unităţile de terapie intensivă bine echipate. Pot fi folosite numai
soluţiile proaspăt preparate.
Formă de prezentare: 25 flacoane + 25 fiole.

Producător: Richter Gedeon

AREDIA
disodium pamidronatum
Compoziţie: Substanţă activă: disodium 3-amino-1-hidroxipropiliden-1, 1-bifosfonat
pentahidrat (pamidronat disodic). Excipienţi: fiole: manitol, acid fosforic şi apă pentru
injecţii; flacoane: manitol, acid fosforic.
Formă de prezentare: Cutie cu 5 fiole soluţie concentrată ce conţine 15 mg pamidronat
disodic în 5 ml apă distilată. Cutie cu 3 flacoane conţinând 30 mg substanţă activă uscată;
pentru diluare se utilizează fiole de 10 ml apă distilată.
Acţiune terapeutică: Inhibitor al resorbţiei osoase, agent antiosteolitic.
Farmacodinamică: Pamidronatul disodic, substanţa activă a Aredia, este un inhibitor
puternic al resorbţiei osoase la nivelul osteoclastelor. In vitro, pamidronatul disodic se
leagă puternic de cristalele de hidroxiapatită, împiedicând formarea sau distrugerea
acestora. Pamidronatul disodic inhibă precursorii osteoclastelor, împiedicând maturarea
acestora care au rol major în procesul de resorbţie osoasă. Aredia are efect inhibitor în
tumorile care induc hipercalcemie, efect evidenţiat biochimic în primul rând prin scăderea
calcemiei şi fosfatemiei şi secundar prin diminuarea calciuriei, fosfaturiei şi
hidroxiprolinuriei. Hipercalcemia poate determina diminuarea volumului extracelular şi ratei
filtrării glomerulare, care au ca efect creşterea creatininemiei. Prin controlul realizat de
Aredia se realizează o îmbunătăţire a ratei filtrării glomerulare şi, implicit, o scădere a
valorilor crescute ale creatininei serice la majoritatea pacienţilor. Tratamentul cu Aredia al
pacienţilor cu metastaze osoase determină diminuarea evidentă a durerilor osoase şi,
astfel, suprimarea analgeticelor.
Farmacocinetică: Absorbţie: La sfârşitul perfuziei cu Aredia, absorbţia pamidronatului
disodic este completă. Distribuţie: Concentraţia plasmatică a pamidronatului disodic creşte
rapid la începutul administrării perfuziei şi descreşte brutal în momentul stopării acesteia.
Timpul plasmatic de înjumătăţire este de 0,8 ore. Concentraţia maximă plasmatică a
pamidronatului, de 10 nmol/ml, se atinge după administrarea în perfuzie intravenoasă a 60
mg în decursul unei ore, iar clearance-ul plasmatic este de 180 ml/minut. Procentul de
pamidronat disodic circulant legat de proteinele plasmatice este relativ scăzut (54%) şi
poate creşte când concentraţia calciului este mărită patologic. Eliminare: Pamidronatul se
presupune că nu se elimină prin biotransformare. După o perfuzie intravenoasă, 20-25%
din doză se regăseşte în urină în următoarele 72 de ore ca pamidronat disodic
nemodificat. Procentul de pamidronat rămas în organism depinde de doză (15-180 mg) şi
de rata perfuziei (1,25-60 mg/oră). Afectarea hepatică nu influenţează farmacocinetica
Arediei.
Indicaţii: Metastaze osoase, predominant osteolitice, mielom multiplu, tumori care induc
hipercalcemie, boala Paget osoasă.
Contraindicaţii: Hipersensibilitate la Aredia sau alţi bifosfonaţi.
Precauţii: Aredia nu trebuie administrată în bolus (poate determina tulburări locale
importante), ci diluată şi perfuzată lent intravenos. Aredia nu trebuie asociată altui
bifosfonat, întrucât nu există studii clinice asupra compatibilităţii acesteia. Se impune
monitorizarea electroliţilor serici (Ca, PO4) înaintea începerii tratamentului cu Aredia.
Pacienţilor cu hipocalcemie cărora li se administrează Aredia în perfuzie i.v. trebuie să li
se evalueze periodic funcţia renală (prin teste de laborator şi parametri clinici). În studiile
clinice, Aredia a fost utilizată fără a se demonstra efecte adverse la pacienţii cu
insuficienţă renală moderată (nivelul creatininei serice de două ori mai mare decât
valoarea normală), dar nu şi la pacienţii cu insuficienţă renală severă. În cazul acestora,
clinicianul trebuie să evalueze beneficiile administrării comparativ cu riscurile. Pacienţilor
cu boală Paget osoasă aflaţi sub tratament cu Aredia trebuie să li se administreze calciu
oral sau vitamină D pentru diminuarea riscului hipocalcemiei. Nu există date clinice privind
administrarea pamidronatului disodic la copii. A nu se lăsa la îndemâna copiilor
Sarcină şi alăptare: Nu există studii clinice în legătură cu riscurile administrării
pamidronatului disodic la femeile gravide sau în perioada de alăptare (nu se cunoaşte
dacă substanţa activă trece în laptele matern). Pe de altă parte, conţinutul ridicat de calciu
din lapte face imposibilă absorbţia pamidronatului la nivelul tractului gastrointestinal.
Totuşi, din raţiuni de securitate, se recomandă ca pacientele tratate cu Aredia să evite
alăptarea sugarilor.
Efecte asupra abilităţii de a conduce autovehicule şi de a supraveghea maşini:
Existând posibilitatea apariţiei somnolenţei şi/sau ameţelii la pacienţii trataţi cu Aredia,
aceştia trebuie preveniţi în privinţa conducerii autovehiculelor sau angrenării în activităţi
care necesită o atenţie crescută.
Reacţii adverse: Sunt de obicei blânde şi tranzitorii. Frecvent hipocalcemie
asimptomatică, febră (o creştere cu 1-2şC), întâlnite în primele 48 de ore de la
administrare. Febra dispare spontan şi nu necesită tratament, iar hipocalcemia
simptomatică este foarte rară. Reacţii locale: Ocazional durere, indurare, flebită,
tromboflebită, la locul de administrare. Sistem musculoscheletal: Ocazional durere osoasă
tranzitorie, artralgii, mialgii, durere generalizată. Rar crampe musculare. Tract
gastrointestinal: Ocazional greaţă, vărsături. Rar anorexie, durere abdominală, diaree,
constipaţie, dispepsie. Cazuri izolate de gastrită. Sistem nervos central: Ocazional cefalee.
Rar agitaţie, confuzie, ameţeală, insomnie, somnolenţă, letargie. Cazuri izolate de
hipocalcemie simptomatică (parestezii, tetanie), halucinaţii vizuale (un singur caz citat).
Circulator: Ocazional limfocitopenie. Rar leucopenie. Cazuri izolate de trombocitopenie.
Cardiovascular: Rar hipotensiune, hipertensiune. Cazuri izolate de insuficienţă ventriculară
stângă (dispnee, edem pulmonar), insuficienţă cardiacă congestivă (edem). Renal: Cazuri
izolate de insuficienţă renală acută, agravarea unei maladii renale preexistente. Piele: Rar
urticarie, prurit. Organe de simţ: Cazuri izolate de conjunctivite, uveite, sclerită, episclerită,
xantopsie. Modificări biochimice: Frecvent hipocalcemie, hipofosfatemie. Ocazional
hipomagneziemie. Rar hiperkaliemie, hipokaliemie, hipernatremie. Cazuri izolate de teste
hepatice anormale.
Interacţiuni: Nu s-au constatat interacţiuni medicamentoase în cazul asocierii terapiei
Aredia cu agenţi anticanceroşi uzuali. Administrarea concomitentă a calcitoninei cu Aredia
pacienţilor cu hipercalcemie severă determină o scădere rapidă a nivelului calciului seric
(datorită efectului sinergic). Pamidronatul disodic formează complexe cu cationii bivalenţi
şi nu va fi administrat niciodată concomitent soluţiilor perfuzabile care conţin calciu.
Dozare: Soluţia concentrată din fiole sau substanţa activă din flacoane trebuie diluată cu
soluţii de clorură de sodiu 0,9% sau glucoză 5% şi apoi perfuzată lent. Tumori care induc
hipercalcemie: Se recomandă ca pacienţii să fie rehidrataţi cu soluţie salină normală
înaintea sau în timpul tratamentului. Doza totală de Aredia care trebuie utilizată în cursul
unei cure de tratament depinde de nivelul calciului seric iniţial al pacienţilor. Doza totală
poate fi administrată fie într-o singură perfuzie sau în perfuzii multiple de-a lungul a 2-4 zile
consecutive. Doza maximă adminsă pentru o cură de tratament (la adulţi şi persoane
vârstnice) este de 90 mg.
Calciu seric iniţial Doza totală recomandată
mmol/l mg (%) (mg)
sub 3,0 sub 12 15-30
3,0-3,5 12-14 30-60
3,5-4,0 14-16 60-90
peste 4,0 90
În cazul tumorilor care induc hipercalcemie, se recomandă o rată a perfuziei între 15-30
mg/2 ore. Concentraţia pamidronatului disodic în soluţia pentru perfuzie nu trebuie să
depăşească 15 mg/125 ml. O scădere semnificativă a nivelului calciului seric se observă
în general în primele 24-48 de ore după administrarea pamidronatului, iar normalizarea se
realizează în 3-7 zile. Dacă nu s-a obţinut normocalcemia în această perioadă, se
administrează o nouă doză. Din studiile clinice efectuate s-a constatat că pamidronatul
disodic îşi pierde din eficacitate proporţional cu numărul de doze administrate. În cazul
tumorilor osteolitice fără hipercalcemie, doza totală recomandată este de 30 mg o dată pe
săptămână timp de 4 săptămâni consecutiv, după care o dată la 2 săptămâni. Durata
tratamentului trebuie să fie de 6 luni, doza va fi diluată în cel puţin 250 ml soluţie salină
sau glucoză, iar rata perfuziei de 2 ore. În boala Paget osoasă, doza totală recomandată
este de 180-210 mg care poate fi administrată astfel: fie 30 mg o dată pe săptămână, timp
de 6 săptămâni (doza totală de 180 mg), fie 60 mg o dată pe săptămână, timp de 3
săptămâni, la care se adaugă o doză iniţială de 30 mg (doza totală de 210 mg). Doza de
30 mg se va dilua în 250 ml soluţie salină, iar cea de 60 mg în 500 ml. Se recomandă o
rată a perfuziei de 15 mg/oră.
Supradozare: Pacienţii trataţi cu o doză superioară celei recomandate vor fi monitorizaţi.
Simptomatologia clinică a hipocalcemiei, care constă în parestezii, tetanie, hipotensiune,
dispare în momentul administrării în perfuzie a calciului gluconic.
Condiţii de păstrare: Fiolele de Aredia se păstrează la frigider la 2 - 8 grade Celsius, iar
soluţia pentru perfuzie se utilizează imediat după diluţie. Flacoanele trebuie protejate de
căldură (se păstrează între 15 - 30 grade Celsius). Soluţia reconstituită pentru perfuzia
intravenoasă se utilizează în primele 24 de ore de la pregătirea ei.

Producător: Novartis
ARGININĂ - SORBITOL, soluţie perfuzabilă
argininum
Compoziţie: Un flacon de 250 ml conţine 12,5 g de clorhidrat de arginină (50 mg/ml) şi 25
g sorbitol (100 mg/ml), un flacon de 500 ml conţine 25 g clorhidrat de arginină (50 mg/ml)
şi 50 g (100 mg/ml) sorbitol.
Acţiune farmacoterapeutică: Arginina este un aminoacid alifatic din ciclul de ureogeneză
hepatică. În tulburări ale ciclului ureogenetic, se acumulează amoniac şi sinteza acestui
aminoacid se face deficitar. Sorbitol este un alcool polihidroxilic care se metabolizează în
principal în ficat până la fructoză sau glucoză (în mai mică măsură), furnizând substrat
energetic celulelor hepatice.
Indicaţii: Stări grave de hiperamoniemie asociate cu suferinţă hepatică, asigurând o cale
alternativă de epurare a amoniacului; acidifiant în stările de alcaloză metabolică. Come
hepatice sau encefalopatii hepatice. Se mai poate administra ca supliment în nutriţia
parenterală a copiilor cu deficit de creştere precum şi în alte stări de denutriţie.
Contraindicaţii: Nu se utilizează la bolnavii cu insuficienţă renală şi anurie, în stările de
acidoză metabolică, în diselectrolitemii, în special hipercloremie. Nu se administrează la
pacienţi cu intoleranţă la fructoză.
Reacţii adverse: Greaţă, vomă, eritem, cefalee, parestezii, iritaţie venoasă locală,
creşterea concentraţiei plasmatice de potasiu, acidoza lactică, hiperuricemie.
Mod de administrare: 200-800 mg arginină/kg corp în cazuri de hiperamoniemie, ca doză
de încărcare în aprox. 4 ore, după care se administrează 200-800 mg arginină/kg corp/zi.
Formă de prezentare: Cutii cu 12 flacoane a 250 ml; cutii cu 6 flacoane a 500 ml.
Condiţii de păstrare: La adăpost de lumină şi căldură.
Valabilitate: 2 ani de la data fabricaţiei.

Producător: Sicomed
ARICEPT
donepezilum
Compoziţia calitativă şi cantitativă: Tabletele de donepezil clorhidrat 5 mg conţin 4,56
mg substanţă pură donepezil; tabletele de donepezil clorhidrat 10 mg conţin 9,12 mg
substanţă pură donepezil.
Forma farmaceutică: Tablete filmate.
Indicaţii terapeutice: Aricept este indicat în tratamentul bolii Alzheimer forma usoară şi
medie.
Posologie şi mod de administrare: Adulţi/vârstnici: Tratamentul se iniţiază cu o doză
unică zilnică de 5 mg. Aricept se administrează oral, seara, înainte de culcare. Doza de 5
mg/zi trebuie menţinută cel puţin o lună pentru a se permite atingerea concetraţiilor de
prag şi evaluarea efectului terapeutic. După o lună de tratament cu doze de 5 mg/zi doza
de Aricept poate fi crescută la 10 mg/zi doză unică zilnică. Doza maximă recomandată pe
zi este de 10 mg. Doze mai mari de 10 mg/zi nu au fost studiate. Durata tratamentului nu a
fost studiată peste 6 luni, în studii clinice controlate placebo. La întreruperea tratamentului
se observă o scădere treptată a acţiunii terapeutice. După întreruperea bruscă a
tratamentului nu există efect rebound. Insuficienţă hepatică şi renală: Se foloseşte aceeaşi
schemă de dozaj pentru pacienţii cu insuficienţă renală sau disfuncţie hepatică uşoară sau
moderată deoarece clearance-ul donepezilului clorhidrat nu este afectat de aceste condiţii.
Copii: Aricept nu este recomandat la copii.
Contraindicaţii: Aricept este contraindicat la pacienţi cu hipersensibilitate cunoscută la
donepezil clorhidrat, derivaţi de piperidină sau oricare din excipienţii utilizaţi în formulă.
Aricept este contraindicat în sarcină.
Avertismente şi precauţii speciale: Tratamentul trebuie iniţiat şi supravegheat de un
medic specialist experimentat în diagnosticul şi tratamentul bolii Alzheimer. Diagnosticul
trebuie stabilit în concordanţă cu criteriile de diagnostic acceptate (de exemplu DSM IV,
ICD 10). Tratamentul cu donepezil va fi iniţiat doar dacă există un supraveghetor care va
monitoriza regulat administrarea medicamentului. Tratamentul este continuat atât timp cât
există un beneficiu terapeutic pentru pacient. De aceea, beneficiul clinic al donepezilului
trebuie reevaluat periodic. Întruperea tratamentului trebuie avută în vedere atunci când
efectul terapeutic nu mai este evident. Răspunsul individual la donepezil nu poate fi
prevăzut. Utilizarea produsului Aricept la pacienţi cu boală Alzheimer severă, alte tipuri de
demenţă sau alte tipuri de afectări ale memoriei (de exemplu declinul cognitiv legat de
vârstă) nu a fost studiată. Anestezie: Aricept fiind un inhibitor de colinesterază este posibil
să accentueze relaxarea musculară tip succinilcolină în timpul anesteziei. Sistem cardio-
vascular: Datorită acţiunii lor farmacologice, inhibitorii de colinesterază pot avea efecte
vagotonice pe alura ventriculară (de exemplu bradicardie). Acestea pot fi importante în
mod particular la pacienţii cu “sick sinus sindrome” (SSS) sau alte tulburări de conducere
supraventriculară, cum ar fi blocul sinoatrial sau atrioventricular. Tract gastro-intestinal: Cu
toate că studiile clinice cu Aricept comparativ cu placebo nu au arătat creşterea incidenţei
ulcerului peptic sau hemoragiilor gastro-intestinale, pacienţii cu risc de ulcer, de exemplu
cei cu ulcer în antecendente, sau care urmează terapie cu antiinflamatorii nesteroidiene
trebuie monitorizaţi pentru simptomatogie activă sau ocultă de hemoragie gastro-
intestinală. Tract genito-urinar: Cu toate că nu s-a semnalat în timpul studiilor clinice cu
Aricept, colinomimeticele pot produce retenţie urinară. Sistem nervos, convulsii:
Colinomimeticele se pare ca prezintă un anumit potenţial de producere a convulsiilor
generalizate. Convulsiile pot fi şi o manifestare a bolii Alzheimer. Aparat respirator:
Datorită acţiunii lor colinomimetice, inhibitorii de colinesterază trebuie administraţi cu
precauţie la pacienţii cu astm sau afecţiuni pulmonare obstructive. Trebuie evitată admi-
nistrarea de Aricept concomitent cu alţi inhibitori de acetilcolinesterază, agonişti sau
antagonişti de sistem colinergic.
Interacţiuni medicamentoase şi alte forme de interacţiune: Experienţa clinică cu
donepezil în prezent este limitată. De aceea, nu toate interacţiunile posibile sunt
înregistrate. Medicul trebuie avertizat despre posibilitatea unor interacţiuni noi şi încă
necunoscute. Donpezilul clorhidrat şi/sau unul din metaboliţii săi nu inhibă metabolizarea
teofilinei, warfarinei, cimetidinei sau digoxinului la subiecţii umani. Metabolizarea
donepezilului clorhidrat nu este afectată de administrarea concomitentă de digoxin sau
cimetidină. Studii în vitro au aratat ca citocromul P 450 izoenzimele 3A4 şi 2D6 sunt
implicate în metabolizarea donepezilului. Studii de interacţiune medicamentoasă
desfaşurate in vitro au arătat ca ketoconazolul şi chinidinele, inhibitori ai CYP3A4 şi
respectiv 2D6, inhibă metabolizarea donepezilului. De aceea acestea şi alţi inhibitori
CYP3A4 cum ar fi itraconazolul şi eritromicina, şi inhibitori CYP2D6 cum ar fi fluoxetinul
inhibă metabolismul donepezilului. În studii făcute pe voluntari sanătoşi, ketaconazolul
creşte concentraţiile medii de donepezil cu aproximativ 30%. Inductorii enzimatici, cum ar
fi rifampicina, fenitoina, carbamazepina şi alcoolul pot reduce nivelele de donepezil. Până
când amploarea efectelor de inhibare sau inducere este necunoscută aceste asocieri
medicamentoase trebuie folosite cu precauţie. Donepezilul clorhidrat are potenţial de
interferare cu medicaţia anticolinergică. De asemenea are potenţial de activitate sinergică
cu succinilcolina, alţi agenţi blocanţi neuromusculari sau agonişti colinergici sau beta-
blocanţi cu efect pe conducerea cardiacă.
Sarcină şi lactaţie: Studii de teratogeneză la femele gestante de şobolani cu doze de
aproximativ 80 de ori doza umană şi la femele gestante de iepuri cu doze de aproximativ
50 de ori doza umană nu au aratat potenţial teratogen. În studii în care femelelor gestante
de şobolani li s-au administrat doze de 50 de ori mai mari decât doza umană, din ziua 17
de gestaţie până în ziua 20 post-partum, s-a observat o creştere uşoară a deceselor nou-
născuţilor şi o scădere uşoară a supravieţurii puilor din ziua a 4 post-partum. Nu a fost
observat nici un efect la următoarea doză testată, care a fost de aproximativ 15 ori mai
mare decât doza umană. Aricept nu trebuie administrat în timpul sarcinii. Nu s-au efectuat
studii la mamele care alaptează şi nu se cunoaşte dacă donepezilul clorhidrat este
excretat în laptele matern. De aceea, femeile care urmează tratament cu donepezil nu
trebuie să alapteze.
Efecte asupra abilitatii de conducere auto şi mânuirii utilajelor: Boala Alzheimer
poate afecta performanţele de conducere auto sau poate compromite abilitatea de
mânuire a utilajelor. În plus donepezil poate induce oboseală, ameţeală, şi crampe
musculare mai ales la iniţierea terapiei sau în caz de creştere a dozei.
Reacţii adverse: Cele mai comune (incidenţă 5% şi de două ori mai mare decât la
placebo) sunt diaree, crampe musculare, oboseală, greaţă, vărsături şi insomnie. Alte
efecte secundare (incidenţa 5%) sunt cefalee, dureri, raceală, tulburări abdominale şi
ameţeală. Au fost observate rare cazuri de sincopă, bradicardie, bloc sinoatrial şi
atrioventricular. Nu au fost semnalate modificări semnificative ale constantelor de
laborator, cu excepţia unor creşteri minore ale concentraţiilor serice de creatinkinază
musculară.
Supradozare: Doza medie letală estimată de donepezil clorhidrat după administrarea unei
doze orale zilnice la şoareci şi şobolani este de 45 şi respectiv 32 mg/kg corp sau
aproximativ 225 şi 160 de ori mai mare decât doza umană de 10 mg pe zi. Semne de
stimulare colinergică legate de doză au fost observate la animale şi au inclus reducerea
mişcărilor spontane, poziţie inclinată, mers nesigur, lăcrimare, convulsii clonice, depresie
respiratorie, salivaţie, mioză, fasciculaţii şi temperatură corporală superficială scazută.
Supradozajul inhibitorilor de colinesterază poate produce criza colinergică caracterizată
prin greaţă severă, vărsături, salivaţie, transpiraţie, bradicardie, hipotensiune, deprimare a
respiraţiei, colaps şi convulsii. Există posibilitatea scăderii marcate a tonusului muscular
care poate avea ca rezultat decesul dacă sunt implicaţi şi muşchii respiratori. Ca în orice
caz de supradozaj, trebuie utilizate măsurile generale de resuscitare. Anticolinergice
terţiare cum ar fi atropina pot fi folosite ca antidot în caz de supradozaj cu Aricept. Se
recomandă administrarea intravenoasă de sulfat de atropină: doza de iniţială 1-2 mg i.v.
urmănd ca dozele următoare să fie ajustate în funcţie de răspunsul clinic.Răspunsuri
atipice în ceea ce priveşte tensiunea arterială şi alura ventriculară s-au semnalat şi la alte
colinomimetice când au fost asociate cu anticolinergice cuaternare de tip glicopirolat. Nu
se cunoaşte dacă donepezilul clorhidrat şi/sau metaboliţii săi dializează (hemodializă,
dializă peritoneală sau hemofiltrare).
Proprietăţi farmacologice. Proprietăţi farmacodinamice. Donepezilul clorhidrat este un
inhibitor specific şi reversibil de acetilcolinesterază, colinesteraza predominentă din creier.
Donepezil clorhidrat este un inhibitor al acestei enzime de peste 1000 de ori mai puternic
decât al butirilcolinesterazei, o enzimă care este prezentă mai ales în afara sistemului
nervos central. La pacienţii cu boală Alzheimer cuprinşi în studii clinice, administrarea unei
doze unice zilnice de 5 mg sau 10 mg Aricept a produs o inhibiţie constantă a activităţii
acetilcolinesterazei (măsurată la nivelul membranei eritrocitului) la 63,6% şi respectiv
77,3% măsurată post doză. S-a demonstrat că inhibarea acetilcolinesterazei din hematii
de către donepezil clorhidrat corespunde efectelor de la nivelul cortexului. În plus a fost
demonstrată o corelaţie semnificativă între nivelurile plasmatice de donepezil clorhidrat,
inhibarea colinesterazei şi modificările în ADAS-cog, o scală senzitivă care evaluează
cunoaşterea. Potenţialul donepezilului clorhidrat de modificare a progresiei neuropatologiei
fundamentale nu a fost studiat. Astfel Aricept nu se poate considera a avea un efect aupra
progresiei bolii. În studii clinice, s-a făcut o analiză după 6 luni de tratament cu donepezil
folosind o combinaţie de 3 criterii de eficacitate: ADAS -Cog (o măsurare a performanţelor
cognitive), interviul clinicianului bazat pe părerile aparţinătorului despre modificările
survenite - CIBIC- the Clinician Interview Based Impression of Change with Caregiver
Input -( o măsurare a funcţiilor globale) şi o subscală a ativităţilor zilnice a scalei de rată
clinică a bolii Alzheimer - the Activities of Daily Living Subscale of the Clinical Dementia
Rating Scale. Paci-enţii care îndeplinesc criteriile de mai jos se consideră că răspund la
tratament. Răspuns = Îmbunătăţire a ADAS-Cog cu cel puţin 4 puncte. Nici o agravare a
CIBIC. Nici o agravare a subscalei activităţilor zilnice (Deterioration of Activities of Daily
Living Subscale of the Clinical Dementia Rating Scale)
Răspuns %
Numărul iniţial de Numărul de pacienţi
pacienţi evaluabili
n=365 n=352
Grupul placebo 10% 10%
Grupul Aricept 5 mg 18%* 18%*
Grupul Aricept 10 mg 21%* 22%**
* p< 0, 05; ** p< 0, 01
Proprietăţi farmacocinetice. Absorbţie: Nivelurile plasmatice maxime se ating după
aproximativ 3-4 ore după administrarea orală. Concentraţiile plasmatice şi aria de sub
curbă cresc proporţional cu doza. Timpul de înjumătăţire este de aproximativ 70 de ore,
astfel încât administrarea mai multor doze unice zilnice determină atingerea treptată a
dozei de prag terapeutic. Doza de prag terapeutic se atinge după 3 săptămâni de la
iniţierea terapiei. După atingerea concentraţiilor de prag terapeutic, concentraţiile
plasmatice de donepezil clorhidrat şi activitatea sa farmacodinamică prezintă variaţii foarte
mici în timpul a 24 ore. Absorbţia de donepezil clorhidrat nu este afectată de alimentaţie.
Distribuţie: Donepezil clorhidrat este legat aproximativ 95% de proteinele plasmatice.
Legarea de proteinele plasmatice a metabolitului activ 6-O-desmetildonepezil nu este
cunoscută. Distribuţia donepezilului clorhidrat în diferitele ţesuturi nu a fost bine studiată.
Într-un studiu pe voluntari sănătoşi de sex masculin, la 240 de ore după administrarea unei
doze unice zilnice de 5 mg donepezil clorhidrat marcat carbon 14, aproximativ 28% a fost
regăsit. Aceasta demonstrează ca donepezil clorhidrat şi/sau metaboliţii săi rămân în
organism mai mult de 10 zile. Metabolizare/excreţie: Donepezil clorhidrat este excretat în
urină intact şi metabolizat de sistemul citocrom P450 în mai multi metaboliţi, nu toţi
identificaţi. După administrarea unei doze unice de 5mg donepezil clorhidrat marcat cu
carbon 14, radioactivitatea plasmatică, exprimată procentual din doza administrată, a fost
regăsită astfel: donepezil clorhidrat intact (30%), donepezil 6-0-desmetil (11%-numai
metabolit care are activitate similară cu donepezilul clorhidrat), donepezil-cis-N-oxid (9%),
donepezil 5-0-desmetil (7%) şi glucuronid conjugat de donepezil 5-0-desmetil (3%).
Aproximativ 57% din totalul radioactivităţii a fost regăsit în urină (17% ca donepezil
nemodificat) şi 14, 5% în fecale sugerând biotransformarea şi excreţia urinară ca prime căi
de eliminare. Nu există dovezi care să sugereze recircularea hepatică a donepezilului
clorhidrat şi/sau a unuia din metabolitii săi. Concentraţiile plasmatice de donepezil se
micşorează cu un timp de înjumătăţire de aproximativ 70 de ore. Sexul, rasa şi fumatul nu
au influenţat clinic semnificativ asupra concentraţiilor plasmatice ale donepezilului
clorhidrat. Farmacocinetica donepezilului nu a fost studiată la subiecţii vârstnici sănătoşi
sau la bolnavii cu Alzheimer. Nivelurile medii plasmatice la aceşti pacienţi sunt
asemanătoare cu acelea ale voluntarilor sănătoşi tineri.
Date preclinice de siguranţă. Studii extinse pe animale de laborator au demonstrat că
acest compus are puţine alte efecte adverse decât cele de stimulant colinergic. Au fost
observate in vitro unele efecte clastogenice, dar numai la concentraţii mai mari decât cele
de toxicitate celulară şi de 3.000 ori mai mari decât concentraţiile plasmatice de prag
obsevate. In vivo nu au fost observate efecte clastogenice sau alte efecte genotoxice pe
modele micronucleare de şoareci. Date despre potenţialul carcinogenic nu sunt încă
disponibile. Donepezilul clorhidrat nu are efecte asupra fertilităţii şobolanilor, şi nu a fost
teratogenic la şobolani sau iepuri, dar are un oarecare efect asupra mortalităţii perinatale
când este administrat la femele gestante de şobolan în doze de 50 de ori mai mari decât
doza umană.
Particularităţi farmaceutice: Lista excipienţilor. Ingredienţii inactivi: lactoză monohidrat,
amidon de porumb, celuloză microcristalină, hidroxipropil celuloză, stearat de magneziu.
Invelişul conţine: talc, polietilen glicol, hidroxipropil metilceluloză şi dioxid de titaniu.
Tabletele de 10mg conţin în plus oxid galben de fier (sintetic) ca agent colorant.
Incompatibilităţi: Nu sunt.
Condiţii de păstrare: A se păstra sub 30 grade Celsius.Termen de valabilitate. 36 luni.
Natura şi conţinutul ambalajului: Tabletele de 5 mg: sticle (HDPE) cu 28, 30 şi 100
tablete; blister din PVC de 7, 14 şi 15 tablete. Tabletele de 10 mg: sticle (HDPE) cu 28, 30
şi 100 tablete; blister din PVC de 7,14 şi 15 tablete.

Producător: Pfizer International Corporation

ARISTIN-C
ciprofloxacini hydrochloridum/lactas
Antibacterian-fluorochinolonă generaţia a II-a.
Compoziţie: 1 comprimat conţine: Ciprofloxacina (clorhidrat) 500 mg. Excipienţi q.s. 1
fiolă de 10 ml conţine: Ciprofloxacina (lactat) 100 mg.
Acţiune terapeutică: Ciprofloxacina, substanţă activă a produsului Aristin-C, este un
agent antimicrobian sintetic aparţinând familiei fluorochinolonelor. Activitatea crescută a
Aristin-C injectabil este dată de partea ciclopropilică a lanţului ciproflaxacinelor. Acţiunea
bactericidă intensă se datorează proprietăţii ciprofloxacinei de a inhiba ADN-giraza,
enzima indispensabilă formei spirale a ADN-ului cromozomial bacterian. Aristin-C injectabil
are un spectru antimicrobian larg şi prezintă o activitate mai puternică in vitro decât alţi
agenţi antimicrobieni folosiţi contra microorganismelor importante.
Indicaţii: Infecţii ale tractului respirator inferior, infecţii cutanate, infecţii osoase şi
articulare, infecţii ale tractului urinar, infecţii genitale, infecţii ale tractului gastrointestinal,
septicemie, endocardită.
Contraindicaţii: Intoleranţă la substanţa activă.
Reacţii adverse: Rar semnalate: inflamaţie locală la locul injectării, greaţă, diaree,
vărsături, disconfort abdominal, cefalee, prurit. Nu s-au raportat cazuri de reacţii
încrucişate ale ciprofloxacinei cu penicilinele. Nu s-au raportat tulburări importante ale
florei intestinale anaerobe.
Interacţiuni medicamentoase: Fără importanţă.
Mod de administrare: Adulţi: 250-500 mg/12 ore. Infecţii ale tractului urinar inferior şi
superior: 250-500 mg/12 ore în funcţie de severitatea infecţiei. Infecţii ale tractului
respirator: 250 mg/12 ore. Pentru majoritatea celorlalte infecţii: 250 mg/12 ore. Fibroza
chistică a adultului cu infecţii ale tractului urinar inferior cu pseudomonas: 250-500 mg/12
ore.
Formă de prezentare: Cutie cu 10 comprimate a 500 mg ciprofloxacină (clorhidrat). Cutie
cu 5 fiole a 10 ml/100 mg ciprofloxacină (lactat).

Producător: Anfarm Hellas

ASCOLECITIN
combinaţii
Compoziţie: Lecitină pulv. 0,250 g; Vitamina C 100 g; Excipient aromat pentru o tabletă
până la 5,3 g.
Mod de administrare: 1-2 tablete de 3 ori pe zi sau după sfatul medicului. A se păstra
ferit de lumină şi umiditate, la loc răcoros.
Acţiune farmacoterapeutică: Preparatul conţine fosfolipide totale din soia, constituenţii
principali fiind fosfatidilcolina (lecitina), fosfatidilniozitolul şi fosfatidilcolamina. Lecitinele
vegetale ameliorează coeficientul de utilizare a alimentelor, favorizând creşterea şi
dezvoltarea organismului, măresc capacitatea la efort fizic şi intelectual, grăbesc refacerea
organismului după solicitări intense. Vitamina C asociată, deţinătoare a unor multiple roluri
metabolice, acţionează sinergic cu fosfolipidele la realizarea efectului reconstituant.
Indicaţii: Scăderea randamentului intelectual (elevi, studenţi etc.) şi fizic (sportivi de
performanţă, muncitori care efectuează munci grele); convalescenţă după boli
comsomptive, stări astenonevrotice; întârzieri în dezvoltarea intelectului la copii.
Contraindicaţii: Diabetul zaharat (o tabletă cu ciocolată conţine 2,295 g zahăr).

Producător: Biofarm
ASCOLECITIN FORTE
combinaţii
Prezentare farmaceutică: Tablete turnate conţinând lecitină pulv. 0,5 g şi acid ascorbic
0,2 g (2 folii ambutizate cu 10 buc.).
Acţiune terapeutică: Aport de fosfolipide şi acid ascorbic, acţionează ca sursă de energie
şi intervine în procese metabolice multiple.
Indicaţii: Surmenaj, astenie, efort fizic prelungit, stare de convalescenţă, dezvoltare
întârziată la copii (ca medicaţie adjuvantă).
Mod de administrare: Câte 1/2-1 tabletă (se mestecă) de 3 ori/zi.

Producător: Biofarm
ASCOVIT, comprimate
acidum ascobicum
Formă de prezentare: Flacoane cu 20 comprimate. Blistere a câte 10 comprimate,
introduse câte 2 în cutii pliante de carton.
Compoziţie: Acid ascorbic (Vitamina C) 60 mg, 100 mg sau 200 mg.
Proprietăţi: Vitamină hidrosolubilă ce intervine în procesele metabolice, în reacţiile de
oxidoreducere, în biogeneza substanţei celulare şi a colagenului, a carnitinei şi a
catecolaminelor. Prin proprietăţile reducătoare şi capacitatea sa de a forma chelaţi,
vitamina C intervine în metabolismul mineral, având o deosebită importanţă în procesul
absorbţiei, circulaţiei şi distribuţiei ionilor metalici la nivel tisular (ex.favorizează absorbţia,
distribuţia şi stocarea fierului). Acidul ascorbic joacă un rol important în metabolismul
histaminei şi are rol de modulator în biosinteza prostaglandinelor.Vitamina C este implicată
în funcţiile imunologice şi antibacteriene ale leucocitelor, prin creşterea mobilităţii lor şi
protejarea membranei leucocitare faţă de agenţi antioxidanţi. Vitamina C intervine în
metabolismul glucidelor, lipidelor şi proteinelor, favorizează depunerea calciului în oase şi
vindecarea fracturilor, creşte rezistenţa capilarelor şi grăbeşte vindecarea plăgilor. Măreşte
rezistenţa la infecţii a organismului şi corectează deficitul de acid ascorbic în stări
carenţiale specifice. Simptomele carenţei în vitamina C sunt: peteşia, echimozele,
sângerarea gingiilor, hiperkeratoza acompaniată de obturarea foliculilor piloşi, manifestări
ale sindromului Sjögren (xerostomie, keratoconjunctivită, inflamarea glandelor salivare).
Farmacocinetică: Acidul ascorbic face parte din clasa vitaminelor hidrosolubile. Se
absoarbe bine din tubul digestiv la persoane sănătoase. Absorbţia este diminuată la cei cu
hipoaciditate sau cu tranzit intestinal accelerat. Absorbţia la nivel intestinal a vitaminei C
se realizează împotriva gradientului concentraţiei sale prin intermediul unui sistem de
transport specific (transport activ). În cazul administrării unor doze mari de vitamina C,
absorbţia intestinală se realizează prin transport pasiv (difuzie). Capacitatea de absorbţie
intestinală este de 1200 mg/24 h, la o doză de 3 g/zi. Concentraţia sanguină fiziologică
este de 0,7-1 mg/100 ml; legarea de proteinele plasmatice este de 25 %. Nu este
depozitată în organism, fiind necesar un aport exogen continuu. Acidul ascorbic se
întâlneşte în majoritatea ţesuturilor şi organelor dar mai ales în leucocite, în glandele
endocrine şi în hepatocite. S-a demonstrat că vitamina C traversează bariera placentară.
Principalii metaboliţi ai vitaminei C se elimină din organismul uman pe cale renală. Prin
urină se elimină atât acidul ascorbic nemodificat, cât şi acidul L-dehidroascorbic, acidul
2,3-dioxo-L-gulonic şi acidul oxalic în proporţii variabile. La un aport zilnic fiziologic normal
de vitamină C (60-100 mg), principalul metabolit ce se regăseşte în urina adultului sănătos
este acidul oxalic (30-50 mg). Prin administrare de doze mari, creşte concentraţia
sanguină până la pragul renal (1,4-2 mg %), cantităţile suplimentare eliminându-se prin
urină sub formă netransformată.
Indicaţii: Profilaxia şi tratamentul scorbutului şi al altor forme de avitaminoză sau de
hipovitaminoză C (maladia Barlow); boli grave, stări febrile prelungite, infecţii, intervenţii
chirurgicale, plăgi atone, parodontoză, gingivite, stomatite, osteoporoză, fracturi, hemoragii
prin fragilitate capilară, anumite forme de anemie (în asociaţie cu fierul sau acidul folic),
methemoglobinemie, surmenaj, efort fizic prelungit, astenie de primăvară, profilaxia răcelii
comune şi a gripei. OMS recomandă un aport zilnic de 50-60 mg acid ascorbic la femeile
însărcinate sau în timpul alăptării.
Reacţii adverse: Rareori diaree, precipitarea oxalaţilor şi uraţilor în urina acidă.
Contraindicaţii: Litiaza renală (tratament îndelungat cu doze mari); stări de
supraîncărcare cu fier - la bolnavii cu hemocromatoză, talasemie, deficit de acid folic sau
la cei care primesc frecvent transfuzii de sânge. Acidul ascorbic poate favoriza
precipitarea sulfamidelor în urină.
Mod de administrare: Necesarul cotidian de vitamină C a fost estimat de către OMS la 30
mg. În carenţa vitaminică sau în stări cu necesităţi crescute de acid ascorbic, o posologie
de 60-200 mg pe zi s-a dovedit a fi suficientă. În tulburări de absorbţie se recomandă 500-
1000 mg/zi. Comprimatele se sfarmă sau se lasă să se topească în gură.
Interacţiuni: Doze mari pot diminua excreţia urinară a medicamentelor slab acide
(barbiturice, sulfamide, salicilaţi). Poate interfera dozările colorimetrice bazate pe o reacţie
redox: dozarea glucozei, a acidului uric şi a creatininei din urină.
Condiţii de păstrare: Se păstrează în ambalajul original, la temperatura ambiantă, ferit de
lumină şi umezeală.

Producător: Europharm
ASLAVITAL
combinaţii
Compoziţie: Drajeuri conţinând clorhidrat de procaină 100 mg, acid benzoic 6 mg,
clorhidrat de piridoxină 30 mg. Fiole 5 ml conţinând clorhidrat de procaină 100 mg, acid
benzoic 6 mg, acid glutamic 64 mg.
Acţiune terapeutică: Factor eutrofic regenerator, cu acţiune biocatalitică celulară. Are
acţiune antiaterogenă (lipotropă), reglează anumite faze în metabolismul grăsimilor şi al
colesterolului. Ameliorează circulaţia cerebrală şi metabolismul celulei nervoase. Este
energizant, enzimopoetic, antidepresiv. Vasodilatator coronarian şi periferic. Spasmolitic.
Indicaţii: Tratamentul profilactic şi curativ al formelor de îmbătrânire predominant
cerebrală şi cardiovasculară. Se aplică, de asemenea, în astenia psihică şi fizică,
surmenajul intelectual, tulburări de memorie şi de concentrare a atenţiei, în stări depresive
şi de hiperemotivitate. Este indicat în ateroscleroza generalizată sau cu predominenţă
cerebrală, coronariană, periferică (arterite), în prevenirea şi combaterea accidentelor
tromboembolice şi a sechelelor posthemoragice.
Contraindicaţii: Sensibilitate la procaină. Se va testa toleranţa: 1 ml subcutanat în prima
zi şi 2 ml intramuscular a doua zi. Dacă e bine suportat tratamentul poate fi aplicat
conform indicaţiilor.
Posologie şi mod de administrare: În scop profilactic se recomandă asocierea căii
parenterale cu cea orală după următoarea schemă de tratament: serii de 12 injecţii i.m. şi
12 drajeuri în decurs de 4 săptămâni, în ritmul de 1 injecţie la 2 zile (3 pe săptămână) şi 1
drajeu pe zi, după micul dejun, în zilele fără injecţii (3 zile pe săptămână). Pauză de 2-3
săptămâni între serii. Se repetă seriile de injecţii şi drajeuri de 4-5 ori pe an. În scop
curativ: În afecţiunile cerebrale şi vasculare se vor face 8 serii pe an a câte 12 injecţii i.m.
(3 pe săptămână) şi 24 drajeuri (2 pe zi, câte unul după micul dejun şi masa de prânz, în
zilele fără injecţii), cu pauze de 1-2 săptămâni între serii. Preparatul se poate administra
pe cale intravenoasă în insuficienţa cerebro-vasculară acută. În arterite este de preferat
tratamentul intraarterial. În asteniile psihice sau în afecţiuni ale sistemului nervos central la
vârste tinere se va folosi schema de tratament curativ timp de 3 luni, urmată de schema de
tratament profilactic. Tratamentul poate fi individualizat după indicaţia medicului.
Reacţii adverse: Nu are. În cazul persoanelor sensibile la procaină pot apărea cefalee,
tremurături, bradicardie sau tahicardie, agitaţie motorie şi psihică, reacţii alergice.
Incompatibilităţi terapeutice: Nu se va administra concomitent cu sulfamidele
(antagonişti competitivi), ezerină sau prostigmină.
Condiţii de păstrare: La temperatura camerei, la adăpost de lumină şi umiditate.
Formă de prezentare: Cutii cu 6 fiole de 5 ml. Flacoane cu 24 drajeuri.

Producător: Sicomed
ASMOFUG
combinaţii
Prezentare farmaceutică: Soluţie pentru uz intern conţinând miofilină 500 mg, cafeină
930 mg, iodură de potasiu 1,80 g, salicilat de sodiu 500 mg, apă de mentă la 100 g (flac.
cu 125 ml).
Acţiune terapeutică: Bronhodilatator, stimulant respirator şi cardiac prin miofilină şi
cafeină; expectorant prin iodura de potasiu.
Indicaţii: Astm bronşic şi bronşită astmatiformă, bronşită cronică, astm cardiac (ca
medicaţie adjuvantă).
Mod de administrare: Adulţi: 3-4 linguriţe/zi; copii (peste 4 ani): 1-3 linguriţe/zi.
Reacţii adverse: Nelinişte şi insomnie, palpitaţii, iritaţia mucoasei gastrice cu
hipersecreţie, reacţii de intoleranţă la iod.
Contraindicaţii: Intoleranţă sau alergie la iod şi salicilaţi, hipertiroidism, tuberculoză
evolutivă, stări de excitaţie, insomnie, ulcer gastroduodenal, tahicardie, aritmii ectopice
cardiace, alergie la salicilaţi.

Producător: Biofarm
ASORIAN
combinaţii
Prezentare farmaceutică: Soluţie pentru uz extern conţinând fluocinolonă acetonid 0,04
g, alantoină 0,25 g, dimetilsulfoxid 10 g şi propilenglicol ad 100 g (flac. cu 100 ml).
Acţiune terapeutică: Preparat topic cu acţiune intensă antiinflamatorie, antialergică şi
antipruriginoasă prin fluocinolon acetonid; alantoina favorizează procesul de vindecare;
dimetilsulfoxidul uşurează pătrunderea substanţelor active în piele.
Indicaţii: Dermatoze inflamatorii şi pruriginoase; eczeme atopice şi dobândite, psoriazis,
lichen plan, neurodermită etc.
Mod de administrare: în aplicaţii locale pe piele, la început de 2 ori/zi, apoi o dată/zi.
Reacţii adverse: Favorizarea infecţiilor locale, foliculite, pustulaţii, erupţii acneiforme,
dermatită perioral, hipertricoză; tratamentul prelungit poate provoca vergeturi,
telangiectazii, purpură; uneori fenomene de iritaţie locală, cu prurit şi senzaţie de arsură
trecătoare. Aplicarea repetată pe suprafeţe întinse poate fi cauză de fenomene cortizonice
sistematice.
Contraindicaţii: Dermatoze bacteriene şi fungice, afecţiuni tuberculoase şi sifilitice ale
pielii, zona, herpes, varicelă, vaccină, dermatită periorală, rozacee; în timpul sarcinii nu se
foloseşte sau prudenţă (indicaţii stricte, doze mici, tratament de scurtă durată), se va evita
aplicarea pe suprafeţe întinse de piele denudată şi tratamentul îndelungat; se vor feri ochii.

Producător: Biofarm
ASPACARDIN
acidum asparticum
Compoziţie: Comprimate conţinând:
D.L aspartat de potasiu 1/2 0,180g (-39 mg K)
H2O
Aspartat de magneziu 4 H2O 0,180g (-12 mg Mg)
Excipienţi până la 0,450g

Acţiune terapeutică: Prin aportul de aspartat de potasiu şi magneziu, produsul tinde să

normalizeze echilibrul ionic şi enzimatic la nivelul fibrei miocardice, creşterea capacităţii de
utilizare a oxigenului şi favorizarea sintezei intracelulare a fosfaţilor donatori de energie.
Indicaţii: Adjuvant în tratamentul anginei pectorale, infarctului miocardic, insuficienţei
cardiace precum şi al aritmiilor din cursul infarctului miocardic, stărilor de postinfarct sau
celor datorate intoleranţei sau supradozării cu digitalice.
Contraindicaţii: Insuficienţa renală acută şi cronică.
Mod de administrare: Curativ 2 comprimate de 3 ori pe zi; profilactic 1 comprimat de 3 ori
pe zi. În cazul administrării prelungite şi în special la bătrâni se recomandă monitorizarea
tratamentului prin control periodic al potasemiei.
Prezentare: Cutii cu 50 comprimate.
Condiţii de păstrare: Se păstrează în locuri foarte uscate, ferit de lumină. Termen de
valabilitate: 3 ani.

Producător: Terapia
ASPACARDIN
acidum asparticum
Prezentare farmaceutică: Comprimate conţinând aspartat de potasiu 1/2 H2O 180 mg şi
aspartat de magneziu 4 H2O 180 mg (flac. cu 50 buc.).
Acţiune terapeutică: Ameliorează metabolismul miocardic, scade excitabilitatea crescută
a inimii, micşorează riscul aritmiilor ectopice; poate atenua senzaţia de oboseală fizică;
acţionează atât prin acidul aspartic cât şi prin ionii de potasiu şi magneziu conţinuţi.
Indicaţii: Ca medicaţie adjuvantă în boala coronariană, aritmii ectopice şi pentru profilaxia
aritmiilor digitalice; stări de oboseală fizică.
Mod de administrare: Oral, câte 1-2 comprimate de 2-3 ori/zi.
Reacţii adverse: Greaţă, disconfort abdominal, diaree (rareori, la dozele mari).
Contraindicaţii: Insuficienţă renală, leziuni parenchimatoase renale severe, comă
hepatică, tulburări ale metabolismului aminoacizilor (îndeosebi prin defecte enzimatice
genetice).

Producător: Terapia
ASPATOFORT
Combinaţii
Prezentare farmaceutică: Fiole a 10 ml soluţie apoasă injectabilă conţinând l-aspartat de
sodiu 250 mg şi piridoxină hcl. 125 mg (cutie cu 10 şi 50 fiole).
Acţiune terapeutică: Trofic hepatic, detoxifiant al amoniacului.
Indicaţii: Hepatită cronică, hepatită acută, encefalopatie portală, precomă şi comă
hepatică.
Mod de administrare: În perfuzie intravenoasă, 2 fiole în 300 ml soluţie glucozată
izotonă, introduse într-o oră (se poate repeta de 2-4 ori/zi).

Producător: Terapia
ASPIDOL
combinaţii
Compoziţie: Capsule cu acid acetilsalicilic 0,270 g; paracetamol 0,180 g; cafeină 0,03 g.
Acţiune farmacoterapeutică: Acidul acetilsalicilic şi paracetamolul au acţiune analgezică
şi antipiretică. Acidul acetilsalicilic este şi antiinflamator. Cafeina potenţează efectele
celorlalte componente. Efectele produsului apar după 10-20 minute de la administrare şi
durează 4-6 ore.
Indicaţii: Cefalee, nevralgii diverse, migrenă, dureri dentare, reumatice, musculare,
postoperatorii, dismenoree, viroze respiratorii.
Efecte adverse: Dureri epigastrice, greţuri, microhemoragii digestive, erupţii alergice.
Contraindicaţii: Gastrită, ulcer gastro-duodenal, intoleranţă la salicilaţi, deficit de G-6-PD,
insuficienţă hepatică sau renală avansată.
Mod de administrare: O capsulă la nevoie sau 1-4 ori pe zi.
Formă de prezentare: Flacoane polistiren cu capac de polietilenă, cu 20 capsule.

Producător: Laboratoarele Magistra

ASPIRIN 100
acidum acetylsalycilicum
Prezentare farmaceutică: Cutii cu 20 şi 100 tablete. Compoziţie: 1 tabletă conţine:
substanţa activă: 100 mg acid acetilsalicilic. Excipienţi: celuloză pulbere, amidon de
porumb.
Acţiune terapeutică: Aspirin 100 acţionează ca antiinflamator nesteroidian, antipiretic,
analgezic, antiagregant plachetar.
Indicaţii: Dureri uşoare sau medii (cefalee, dureri de dinţi, dureri menstruale); mialgii,
artralgii; febră.
Mod de administrare: Adulţi: 300-1000 mg odată, la intervale de 4-8 ore. A nu se depăşi
o doză maximă zilnică de 4 g Copii: 2-3 ani: 100 mg odată; 4-6 ani: 200 mg odată; 7-9 ani:
300 mg odată; peste 9 ani: 400 mg odată. Dacă este necesar, se repetă aceste doze de
până la 3 ori pe zi, la intervale de 4-8 ore. Tabletele se administrează după masă, cu mult
lichid. A nu se administra după expirarea datei de valabilitate
Contraindicaţii: A nu se administra Aspirin 100 în următoarele situaţii: alergie cunoscută
la acid acetilsalicilic sau salicilaţi; în cazul diatezei hemoragice; în cazul existenţei
ulcerelor gastrice sau duodenale; în ultimul trimestru al sarcinii.
Precauţii speciale în administrare: Aspirin 100 poate fi administrat numai după o
evaluare strictă a raportului risc-beneficii, în următoarele situaţii: primul şi al doilea
trimestru de sarcină; în timpul alăptării; în cazul unui tratament concomitent cu
anticoagulanţi (derivaţi ai cumarinei sau heparina - cu excepţia tratamentului cu doze mici
de heparină); în cazul unor afecţiuni hepatice sau renale grave; în cazul pacienţilor cu
afecţiuni gastro-intestinale ca ulcerul, colita ulceroasă sau maladia Crohn. Produsele
farmaceutice conţinând acid acetilsalicilic trebuie administrate copiilor şi adolescenţilor
prezentând afecţiuni febrile numai după o evaluare strictă a raportului risc-beneficii datorită
posibilităţii apariţiei sindromului Reye. În cazul pacienţilor prezentând reacţii alergice
antiinflamatoare sau antireumatice (atacuri astmatice, reacţii cutanate, rinită acută),
Aspirin 100 nu trebuie administrat decât dacă se iau măsuri de precauţie. Pacienţii având
astm bronşic, afecţiuni bronhoconstrictoare cronice (obstructive), guturaiul fânului, polipi
nazali reacţionează la antireumaticele nesteroidiene prin atacuri astmatice, inflamaţii
localizate cutanat sau la nivelul mucoaselor (edem Quincke) sau urticarie mai frecvent
decât alţi pacienţi.
Interacţiuni cu alte medicamente: Aspirin 100 creşte: efectul anticoagulantelor; riscul
microhemoragiilor gastro-intestinale în timpul tratamentului cu corticosteroizi; efectul
antiinflamatoarelor nesteroidiene; efectul sulfonilureei, al metotrexatului; concentraţiile
plasmatice ale digoxinului, barbituricelor şi litiului; efectele sulfonamidelor şi combinaţiilor
acestora; acţiunea triiodotiroxinei. Scade: efectul antagoniştilor aldosteronici şi diureticelor
de ansă; efectul antihipertensivelor; efectul uricozuricelor. Chiar şi în doze mici, acidul
acetilsalicilic reduce excreţia acidului uric, putându-se declanşa guta în cazul pacienţilor
care au deja o excreţie scăzută de acid uric.
Sarcină şi alăptare: Acidul salicilic traversează placenta şi trece în laptele matern.
Administrarea salicilaţilor în primele 3 luni de sarcină, a fost asociată cu un risc crescut de
malformaţii fetale. În cazul dozelor terapeutice normale, acest risc este scăzut, aşa cum
demonstrează expertizele clinice în cazul a 32.000 de mame şi nou-născuţi, în aceste
situaţii neapărând malformaţii la nou-născuţi. Salicilaţii trebuie administraţi în timpul
sarcinii numai după o evaluare strictă a raportului risc-beneficii. În ultimele 3 luni de
sarcină, administrarea salicilaţilor în doze mari (>300 mg/d), alăptarea trebuie întreruptă
mai devreme.
Reacţii adverse: Rar: tulburări gastro-intestinale (greaţă, diaree, vomă, uşoare
microhemoragii gastro-intestinale); în rare cazuri pot apărea ulcere gastro-intestinale, în
anumite situaţii chiar hemoragii şi perforare; reacţii alergice (atacuri dispneice, erupţii
cutanate); cazuri izolate de tulburări hepatice, renale şi hipoglicemie; reacţii cutanate
severe (eritem exsudativ multiform); ameţeli şi tinitus (ca simptome ale supradozării) în
special la copii şi bătrâni.
Incompatibilităţi: Nu se cunosc.
Condiţii de păstrare: A nu se depozita la temperaturi de peste 25°C Produsul este valabil
timp de 3 ani de la data producţiei. Atenţie A nu se lăsa la îndemâna copiilor

Producător: Bayer AG
ASPIRIN
acidum acetylsalycilicum
Prezentare farmaceutică: Cutii cu 20 şi 100 comprimate, 1 comprimat conţinând
componentă activă: acid acetilsalicilic 500 mg.
Acţiune terapeutică: Aspirin acţionează ca un antiinflamator nesteroidian, antipiretic,
analgezic, antiagregant plachetar.
Indicaţii: În dureri uşoare sau medii, de exemplu în cefalee, în dureri dentare, în
dismenoree, inflamaţii, febră şi răceli. Atenţie Aspirin nu trebuie administrată timp
îndelungat sau în doze ridicate fără recomandarea medicului. Aspirin se administrează
copiilor şi tinerilor cu afecţiuni însoţite de febră numai la indicaţia medicului, din cauza
posibilei apariţii a sindromului Reye şi numai atunci când alte măsuri nu au avut o acţiune
binefăcătoare.
Contraindicaţii: Se interzice administrarea Aspirin când există un risc crescut de
hemoragii. Aspirin se administrează numai la recomandarea medicului: în cazul terapiei
simultane cu medicamente anticoagulante (de exemplu derivaţi ai cumarinei, heparina), în
insuficienţa glucozo-6-fosfat-dehidrogenazei, în astm sau alergie la antireumatice şi alte
substanţe alergene, la pacienţi cu tulburări gastro-duodenale cronice, insuficienţă renală,
în timpul sarcinii, în special în ultimele trei luni.
Precauţii: Pacienţii care suferă de astm, alergie la polen, vegetaţii adenoidiene sau infecţii
cronice ale aparatului respirator (în special atunci când sunt însoţite de tulburări
asemănătoare cu alergia la polen), cât şi pacienţii hipersensibili la analgezice şi
antireumatice riscă la administrarea produsului Aspirin apariţia unor crize de astm (astm
de intoleranţă la analgezice). Acestor bolnavi li se administrează Aspirin numai la sfatul
medicului. Acelaşi lucru este valabil şi pentru bolnavii hipersensibili faţă de alte substanţe
ce le provoacă reacţii alergice, cum ar fi erupţiile cutanate, pruritul sau urticaria febrilă.
Aspirin se administrează la copii şi tineri cu maladii febrile numai la sfatul medicului şi
numai atunci când alte metode nu au avut efectul scontat. Dacă aceste îmbolnăviri sunt
însoţite de vome prelungite, acestea pot fi simptome ale sindromului Reye, un sindrom
extrem de rar, dar care ameninţă uneori viaţa, necesitând de urgenţă o îngrijire medicală.
Tratamentul în timpul sarcinii se face numai cu avizul medicului. La administrarea regulată
în doze ridicate în timpul alăptării trebuie luată în consideraţie întreruperea alăptării.
Reacţii adverse: Tulburări gastrice, hemoragii gastro-intestinale; rar reacţii alergice
diverse (bronhospasm, erupţii cutanate); foarte rar o scădere a trombocitelor
(trombocitopenie). Atenţie La administrarea frecventă şi prelungită, în cazuri rare, poate
apărea o hemoragie gastrică gravă. La apariţia scaunelor negre trebuie consultat imediat
medicul. În cazuri excepţionale, la o administrare îndelungată, se poate instala o anemie
prin microhemoragii digestive. Supradozarea poate cauza la copii şi vârstnici ameţeli şi
tinitus. În aceste cazuri pacienţii se pot adresa medicului. La depăşirea dozelor poate
creşte valoarea transaminazelor.
Interacţiuni cu alte medicamente: Se potenţează: efectul medicamentelor
anticoagulante (de exemplu derivaţi ai cumarinei, heparina); riscul hemoragiilor
gastrointestinale la administrarea simultană a cortizonului; acţiunea efectelor adverse a
tuturor medicametelor antireumatice nesteroidiene; efectul medicamentelor
hipoglicemiante (sulfonilureice); acţiunea nedorită a metotrexatului. Scade efectul
spironolactonei, al furosemidului, medicamente care favorizează eliminarea acidului uric în
cazul gutei. Nu se recomandă asocierea Aspirin cu medicamentele de mai sus fără sfatul
medicului.
Mod de administrare: Dacă nu există alte indicaţii medicale:
 Adulţi Copii între 5-9 ani
doză unică: 1-2 comprimate 1/2 comprimat
doză zilnică: max. 6 comprimate max. 1 1/2 comprimat

Comprimatele se administrează cu apă, pe cât posibil după masă. Este bine să se bea 1/2
sau 1 pahar cu apă după administrare.
Valabilitate: Aspirin nu trebuie administrată după expirarea perioadei de valabilitate.
Atenţie A nu se lăsa medicamentele la îndemâna copiilor.

Producător: Bayer AG
ASPIRIN Direkt, tablete masticabile
acidum acetylsalycilicum
Prezentare farmaceutică: Cutii cu 10 şi 20 tablete masticabile.
Compoziţie: 1 tabletă conţine: 500 mg acid acetilsalicilic. Excipienţi: carbonat de calciu,
manitol, hidroxipropilmetilceluloza, zaharină, stearat de magneziu, aromatizanţi.
Indicaţii: Dureri uşoare sau medii (cefalee, dureri de dinţi, dureri menstruale), febră
(asociată răcelilor, guturaiului, gripelor).
Mod de administrare: Adulţi: 500-1000 mg o dată (corespunzând la 1-2 tablete
masticabile); la nevoie la intervale de 4-8 ore. A nu se depăşi o doză maximă de 4 g
Tabletele se mestecă. Copii peste 12 ani: 500 mg odată corespunzând unei tablete
masticabile. Dacă este necesar, se repetă această doză de trei ori pe zi, la intervale de 4-
8 ore. Tabletele se mestecă.
Contraindicaţii: A nu se administra după expirarea perioadei de valabilitate A nu se lăsa
la îndemâna copiilor A nu se administra Aspirin Direkt tablete masticabile în următoarele
situaţii: în cazul unei hipersensibilităţi la salicilaţi; când există un risc crescut de apariţie a
microhemoragiilor (sau în cazul diatezei hemoragice); în cazul existenţei ulcerelor gastrice
sau duodenale; în ultimul trimestru de sarcină.
Precauţii speciale în administrare: Aspirin Direkt tablete masticabile poate fi administrat
numai după o stabilire strictă a raportului risc-beneficii, în următoarele situaţii: primul şi
ultimul semestru de sarcină; în timpul alăptării; în cazul unui tratament concomitent cu
anticoagulanţi (derivaţi ai cumarinei sau heparinei, - cu excepţia tratamentului cu doze mici
de heparină); în cazul unor afecţiuni hepatice sau renale; în cazul pacienţilor cu afecţiuni
gastrointestinale ca ulcerul, colita ulceroasă sau maladia Crohn. Produsele conţinând
salicilaţi sau acid salicilic trebuie administrate copiilor şi adolescenţilor prezentând
afecţiuni febrile numai după o evaluare strictă a raportului risc-beneficii datorită posibilităţii
apariţiei sindromului Reye. În cazul pacienţilor prezentând reacţii alergice la preparatele
antiinflamatorii sau antireumatice (atacuri astmatice, reacţii cutanate sau rinită acută),
Aspirin Direkt tablete masticabile nu trebuie administrat decât dacă se iau măsuri de
precauţie. Pacienţii având astm bronşic, afecţiuni cronice bronhoconstrictoare
(obstructive), guturaiul fânului, polipi nazali reacţionează la antireumaticele nesteroidiene
prin atacuri astmatice, inflamaţii localizate cutanate sau la nivelul mucoaselor (edem
Quincke) sau urticarie mai frecvent decât ceilalţi pacienţi.
Interacţiuni cu alte medicamente: Creşte: efectul anticoagulantelor; riscul
microhemoragiilor gastro-intestinale în timpul tratamentului cu corticosteroizi; efectul
antiinflamatoarelor nesteroidiene; efectul sulfonilureei, al metotrexatului; concentraţiile
plasmatice ale digoxinului, barbituricelor, litiului, efectul sulfonamidelor şi combinaţiilor
acestora, acţiunea triiodotiroxinei. Scade: efectul antagoniştilor aldosteronici şi diureticelor
de ansă; efectul antihipertensivelor; efectul uricozuricelor. Chiar şi în doze mici, acidul
acetilsalicilic scade excreţia acidului uric, acesta putând declanşa guta în cazul pacienţilor
care au deja o excreţie scăzută de acid uric.
Sarcină şi alăptare: Acidul salicilic traversează placenta şi trece în laptele matern.
Administrarea salicilaţilor, în primele trei luni de sarcină, a fost asociată cu un risc crescut
de malformaţii fetale. În cazul dozelor terapeutice normale, acest risc este scăzut, cum
demonstrează expertizele clinice în cazul a 32.000 de mame şi nou-născuţi, în aceste
situaţii neapărând malformaţii la nou-născuţi. Salicilaţii trebuie administraţi în timpul
sarcinii numai după o evaluare strictă a raportului risc-beneficii. În ultimele 3 luni de
sarcină, administrarea salicilaţilor în doze mari (>300 mg/d), poate conduce la o prelungire
a sarcinii, închiderea prematură a ductului arterial şi o inhibare a contracţiilor uterine. O
tendinţă hemoragică a fost observată la mamă şi făt. Administrarea acidului salicilic în
doze mari (>300 mg/d) imediat înaintea naşterii poate conduce la apariţia hemoragiilor
intracraniale, în special la prematuri. Salicilaţii trec în laptele matern în cantităţi mici. În
cazul unei administrări ocazionale, nesemnalându-se reacţii adverse asupra nou-
născuţilor, întreruperea alăptării nu este de regulă necesară. Totuşi în cazul administrării
regulate a unor doze mari, alăptarea trebuie întreruptă mai devreme.
Reacţii adverse: Rar: tulburări gastrointestinale (greaţă, diaree, vomă, microhemoragii
gastrointestinale, în anumite situaţii cu hemoragii şi perforare); reacţii alergice (atacuri
dispneice, erupţii cutanate); cazuri izolate de tulburări hepatice şi renale, hipoglicemie;
reacţii cutanate severe (eritem exsudativ multiform); ameţeli şi tinitus ca simptome ale
supradozării, în special la copii şi bătrâni.
Incompatibilităţi: Nu se cunosc.
Condiţii de păstrare: A nu se depozita la temperaturi de peste 25 grade Celsius
Valabilitate: Produsul este valabil timp de 3 ani de la data producţiei. Atenţie A nu se lăsa
la îndemâna copiilor

Producător: Bayer AG
ASPIRIN Instant 500 mg, comprimate efervescente
acidum acetylsalycilicum
Prezentare farmaceutică: Cutii de 10 şi 40 comprimate efervescente.
Compoziţie: 1 comprimat efervescent conţine: componente active: acid acetilsalicilic 500
mg; excipienţi: citrat de sodiu 1068 mg, hidrogen carbonat de sodiu 1166 mg, acid citric
anhidru 212 mg, carbonat de sodiu anhidru 254 mg.
Indicaţii: Dureri uşoare sau medii (cefalee, dureri de dinţi, dureri în timpul ciclului), febră
(asociată răcelilor, guturaiului, gripelor). Sugestie: Aspirin Instant 500 mg nu trebuie
administrată pe timp lung în doze mari, fără consultarea medicului. Aspirin Instant 500 mg
trebuie administrată copiilor şi tinerilor cu afecţiuni febrile numai la recomandarea
medicului, datorită riscului apariţiei sindromului Reye, şi numai atunci când alte măsuri nu
au avut efecte binefăcătoare.
Contraindicaţii: În cazul unei hipersensibilităţi cunoscute la salicilaţi; în cazul ulcerelor
gastrice sau duodenale; când există un risc crescut de apariţie a unei hemoragii; se
interzic dozele mari în ultimele 3 luni de sarcină şi după cea de-a 36-a săptămână de
sarcină; se interzic dozele mari în timpul alăptării. Aspirin Instant 500 mg comprimate
efervescente nu trebuie administrată sau nu poate fi administrată decât sub supraveghere
medicală în următoarele cazuri: în cazul hipersensibilităţii la antiinflamatoare/antireumatice
sau alte substanţe alergizante; în cazul terapiei simultane cu anticoagulante (derivaţi ai
cumarinei, heparina); în astmul bronşic; afecţiuni gastro-duodenale cronice şi recurente;
afecţiuni renale; funcţie hepatică; în primele 6 luni de sarcină; în doze mici în timpul
alăptării. Este necesară monitorizarea atentă a tratamentului în cazul pacienţilor care au
suferit în trecut de ulcer gastric şi duodenal, pacienţii cu afecţiuni gastrointestinale,
pacienţilor cu funcţie hepatică diminuată sau cu afecţiuni cardiace. Sugestii: Pacienţii care
suferă de astm, alergie la polen, polipi nazali sau infecţii cronice ale aparatului respirator,
atunci când sunt însoţite de tulburări asemănătoare cu alergia la polen, cât şi pacienţii
care au o hipersensibilitate la analgezice şi antireumatice pot reacţiona la administrarea
Aspirin Instant 500 mg comprimate efervescente prin crize de astm. Acestor bolnavi li se
administrează Aspirin Instant 500 mg numai cu precauţii şi numai la indicaţiile medicului.
Pacienţii cu astm, polipi sau care sunt alergici reacţionează mult mai frecvent decât ceilalţi
pacienţi la antireumaticele nesteroidiene, prin manifestări de tipul atacurilor astmatice şi
inflamaţiilor locale cutanate sau ale mucoasei nazale. Medicamentele conţinând acid
acetilsalicilic se administrează la copii şi adolescenţi cu afecţiuni febrile numai la sfatul
medicului şi numai atunci când alte măsuri nu au avut efectul scontat. Dacă la
simptomatologia iniţială se adaugă ulterior vomă prelungită, aceasta ar putea fi unul din
semnele sindromului Reye, un sindrom extrem de rar, care periclitează viaţa, necesitând
de urgenţă o îngrijire medicală.
Sarcină şi alăptare: Tratamentul în timpul sarcinii cu Aspirin Instant 500 mg se face
numai la indicaţia medicului. Cantităţi mici de acid acetilsalicilic şi metaboliţi ai acestuia
trec în laptele matern. Pentru că până acum n-au fost descoperite efecte adverse asupra
sugarilor, întreruperea alăptării nu este de obicei necesară. În cazul administrării de către
mamă a unor doze mari, trebuie să se ia în consideraţie întreruperea alăptării.
Reacţii adverse: Rar: reacţii de hipersensibilitate (bronhospasm, erupţii cutanate), în
special la astmatici. Foarte rar: tulburări gastrice, microhemoragii gastro-intestinale, o
scădere a numărului trombocitelor (trombocitopenie), hipoglicemie. Sugestii: în foarte rare
cazuri, poate apărea anemie după un tratament prelungit cu medicamente conţinând acid
acetilsalicilic, datorită microhemoragiilor gastro-intestinale acute. Vertijul şi tinitusul pot fi,
mai ales la copii şi vârstnici, simptome ale supradozării. Chiar şi dozele mici de acid
acetilsalicilic reduc excreţia acidului uric şi în anumite circumstanţe acest fapt poate
contribui la instalarea gutei la pacienţii care au deja o excreţie scăzută a acidului uric. În
general, administrarea pe termen lung a analgezicelor (în special, combinaţii) poate cauza
risc de nefropatie de tip analgezic.
Interacţiuni cu alte medicamente: Creşte: efectul anticoagulantelor (de ex. derivaţi ai
cumarinei, heparina), riscul microhemoragiilor gastro-intestinale la administrarea simultană
a cortizonului, acţiunea efectelor secundare a tuturor medicamentelor antireumatice
nesteroidiene, efectul medicamentelor care scad glicemia (sulfonilureice), reacţiile adverse
ale metotrexatului, concentraţiile plasmatice ale digoxinului, barbituricelor, litiului, efectelor
sulfonamidelor chemoterapeutice, inclusiv co-trimoxazolul, acţiunea triiodotironinei. Scade:
efectul antagoniştilor aldosteronici (spironolactona şi canrenoatul), al furosemidului şi a
altor diuretice de ansă, a antihipertensivelor, a medicamentelor care favorizează
eliminarea acidului uric în gută (uricozurice, de ex. probenecid, sulfinpirazonă). Nu se
recomandă asocierea Aspirin Instant 500 mg comprimate efervescente cu medicamentele
de mai sus, fără sfatul medicului.
Mod de administrare: Dacă nu există alte indicaţii medicale:
Adulţi Copii între 5-9 ani
doză unică: 1-2 comprimate efervescente 1/2 comprimat efervescent
doză zilnică: max. 6 compr.efervescente max. 1 1/2 compr.efervescent
Doza unică poate fi administrată, dacă este necesar, de 3 ori pe zi, la intervale de 4-8 ore.
Atenţie Înainte de administrare, comprimatele efervescente se dizolvă complet într-un
pahar cu apă. A nu se lua pe stomacul gol
Valabilitate: A nu se administra Aspirin Instant 500 mg comprimate efervescente pe timp
îndelungat sau în doze mari, fără a consulta în prealabil medicul A nu se administra după
expirarea perioadei de valabilitate
Condiţii de păstrare: A nu se depozita la temperaturi de peste 25 grade Celsius A nu se
lăsa la îndemâna copiilor

Producător: Bayer AG
ASPIRIN PLUS C
acidum acetylsalycilicum
Prezentare farmaceutică: Cutii cu 10 şi 20 comprimate efervescente, 1 comprimat
efervescent conţinând: acid acetilsalicilic 400 mg; acid ascorbic 240 mg. Componente
neactive esenţiale: hidrogenocitrat de sodiu.
Acţiune terapeutică: Aspirin Plus C acţionează ca un antiinflamator nesteroidian,
antipiretic, analgezic, antiagregant plachetar.
Indicaţii: În cefalee uşoară sau medie, febră, răceli. Atenţie Aspirin Plus C nu trebuie
administrat timp îndelungat sau în doze ridicate fără avizul medicului. La copii şi tineri care
prezintă afecţiuni însoţite de febră, Aspirin Plus C se administrează numai la
recomandarea medicului din cauza posibilei apariţii a sindromului Reye şi numai atunci
când alte metode nu au avut efecte binefăcătoare.
Contraindicaţii: Se interzice administrarea medicamentului Aspirin Plus C când există un
risc crescut la hemoragii.
Aspirin Plus C se administrează numai la recomandarea medicului: în cazul terapiei
simultane cu medicamente anticoagulante (de exemplu derivaţi ai cumarinei, heparina), în
insuficienţa glucozo-6-fosfatdehidrogenazei, în astm sau alergie la salicilaţi, cu alte
medicamente antiinflamatoare respectiv antireumatice şi alte substanţe alergizante, la
pacienţi cu tulburări gastro-duodenale cronice, insuficienţă renală, în timpul sarcinii, în
special în ultimele trei luni.
Precauţii: Pacienţii care suferă de astm, alergie la polen, vegetaţii adenoidiene sau infecţii
cronice ale aparatului respirator însoţite de tulburări asemănătoare cu alergia la polen, cât
şi pacienţii hipersensibili la analgezice şi antireumatice riscă în cazul administrării de
Aspirin Plus C declanşarea unor crize de astm (astm de intoleranţă la analgezice). Acestor
bolnavi li se administrează Aspirin Plus C numai la sfatul medicului. Acelaşi lucru este
valabil şi pentru bolnavii hipersensibili faţă de alte substanţe ce le provoacă reacţii alergice
cum ar fi erupţiile cutanate, pruritul sau urticaria febrilă. Tratamentul în timpul sarcinii se
face numai cu avizul medicului. La administrarea regulată în timpul alăptării trebuie luată
în consideraţie întreruperea alăptării. La copii şi tineri cu boli febrile, Aspirin Plus C se
administrează numai la sfatul medicului şi numai atunci când alte metode nu au avut
efectul scontat. Dacă aceste îmbolnăviri sunt însoţite de vome prelungite, acestea pot fi
simptome ale sindromului Reye, un sindrom extrem de rar, dar care ameninţă adeseori
viaţa, necesitând de urgenţă o îngrijire medicală.
Reacţii adverse: Rar: reacţii de hipersensibilitate (bronhospasm, erupţii cutanate); foarte
rar: tulburări gastrice, hemoragii gastro-intestinale, scăderea trombocitelor
(trombocitopenie). Atenţie La administrarea frecventă şi prelungită, în cazuri rare, poate
apărea o hemoragie gastrică gravă. La apariţia scaunelor negre trebuie consultat imediat
medicul. În cazuri excepţionale, la o administrare îndelungată, se poate instala o anemie
prin microhemoragii digestive. Supradozarea poate cauza la copii şi vârstnici ameţeli şi
tinitus. În aceste cazuri pacienţii se pot adresa medicului. La depăşirea dozelor poate
creşte valoarea transaminazelor.
Interacţiuni cu alte medicamente: Se potenţează: efectul medicamentelor
anticoagulante (de exemplu derivaţi ai cumarinei, heparina); riscul hemoragiilor
gastrointestinale la administrarea simultană a cortizonului; acţiunea efectelor adverse a
tuturor medicamentelor antireumatice nesteroidiene; efectul medicamentelor
hipoglicemiante (sulfonilureice); acţiunea nedorită a metotrexatului. Scade efectul
spironolactonei, al furosemidului, medicamente care favorizează eliminarea acidului uric în
cazul gutei.
Mod de administrare: Dacă nu există alte indicaţii medicale:
Adulţi Copii între 5 - 9 ani
doză unică: 1-2 comprimate 1/2-1 1/2 comprimate
doză zilnică: max. 8 comprimate max. 1- 4 comprimat e

Comprimatele efervescente se dizolvă complet în apă.

Valabilitate: Aspirin Plus C nu se va administra după expirarea perioadei de valabilitate.
Condiţii de depozitare: A se depozita la temperaturi ce nu depăşesc 25 grade Celsius. A
nu se lăsa medicamentele la îndemâna copiilor.
Informaţii suplimentare despre Aspirin Plus C: Durerile de cap pot fi ameliorate şi fără
medicamente, prin mişcarea în aer curat, gimnastică de destindere sau alte metode.
Examinaţi posibilităţile sus menţionate înainte de a recurge la administrarea unui
analgezic. Aspirin Plus C este un medicament recunoscut în întreaga lume ca fiind uşor de
suportat. Aspirin Plus C conţine numai o singură substanţă activă analgezică - acid
acetilsalicilic, având în plus multă vitamină C.
Principalele substanţe care declanşează şi amplifică în organism starea de durere sunt
prostaglandinele. Acidul acetilsalicilic inhibă formarea excesivă de prostaglandine,
scăzând astfel sensibilitatea la durere. Vitamina C nu poate fi sintetizată în organism, deci
trebuie administrată odată cu hrana. În multe situaţii necesarul de vitamina C este crescut,
precum în cazul infecţiilor, al fumatului, într-o alimentaţie unilaterală (regim), în timpul unui
efort fizic sau psihic, la vârste înaintate. Prin adăugarea substanţelor alcaline
efervescente, se obţine o dizolvare instantanee şi completă a Aspirin Plus C în apă,
precum şi o bună toleranţă gastrică. Substanţele active se absorb uşor, ajungând rapid în
circuitul sanguin. Capacitatea de reacţie - importantă pentru conducătorii auto - nu este
influenţată de administrarea medicamentului Aspirin Plus C.

Producător: Bayer AG
ASTMOPENT, aerosol spray
orciprenalinum
Compoziţie: Orciprenalinum, 1-(3,5-dihidrofenil)-2 izopropil-aminoetanol sulfat 0,30 g,
excipienţi până la 20 ml.
Acţiune farmacoterapeutică: Bronhodilatator cu efecte predominante beta2-adrenergice.
Acţionează şi pe receptorii beta1-adrenergici, stimulează toate funcţiile cardiace.
Indicaţii: Crize de astm bronşic sau afecţiuni respiratorii cu componenţă spastică
(bronşite, emfizem, neoplasm, bronşiectazie). Înaintea bronhoscopiilor şi a brohografiilor;
pentru a favoriza pătrunderea aerosolilor cu antibiotice, mucolitice, cromoglicat disodic etc.
Contraindicaţii: Cardiopatie ischemică, tahiaritmii. De evitat în insuficienţa cardiacă,
hipertiroidism, diabet, sarcină. Starea de rău astmatic. Acidoză. Copii sub 7 ani.
Precauţii: Diabet zaharat, vâstnici, ateroscleroză, hipertensiune arterială, şoc
hipovolemic.
Administrarea repetată poate fi urmată de apariţia toleranţei.
Reacţii adverse: Tahicardie, tahiaritmii, palpitaţii, creşterea tensiunii arteriale, tremurături,
greaţă, vărsături, hiperexcitabilitate, anxietate, insomnie, cefalee.
Mod de administrare: Tratamentul va fi stabilit strict şi individualizat de către medic. Doza
unică de aerosol care conţine 0,75 mg. Substanţă activă este suficientă pentru a stăpâni
criza de astm la adult. La nevoie se poate administra a doua doză după 5 min.-15 min.
Următoarea administrare nu trebuie să se efectueze mai repede de 4 ore. Maximum 6-10
doze în 24 de ore. La copii peste 3 ani se va administra o singură doză. Cel mult un flacon
la trei luni.
Formă de prezentare: Flacon spray cu 20 ml.

Producător: Glaxo Wellcome - Poznan

ASTONIN-H
fludrocortisonum
Prezentare farmaceutică: Comprimate conţinând 0,1 mg fludrocortison (cutie cu 30 buc.).
Acţiune terapeutică: Hormon glucocorticoid sintetic, cu efect puternic de
mineralocorticoid. Produsul asigură un aport de hormon mineralocorticoid, cu administrare
per os, care poate substitui deficienţa de mineralocorticoizi şi care exercită o acţiune
intensă de retenţie de sodiu şi apă.
Indicaţii: Insuficienţă adreno-corticosuprarenală, sindrom adreno-genital (după
echilibrarea balanţei hidroelectrolitice), hipotensiune arterială posturală marcată, în special
la pacienţii cu diabet zaharat sau la cei sub tratament cu levodopa.
Mod de administrare: Per os. Tratamentul este individualizat în funcţie de starea şi
reactivitatea pacientului. În insuficienţa adreno-corticosuprarenală: în general 0,1 mg/zi,
sau alte variante: 0,1 mg de 3 ori pe săptămână sau 0,2 mg zilnic. În caz de H.T.A., doza
va fi de 0,05 mg fludrocortizon/zi. Concomitent se administrează cortizon (10-37,5 mg/zi)
sau hidrocortizon (10-30 mg/zi). În sindromul adreno-genital cu pierdere de sare, doza
uzuală este de 0,1-0,2 mg/zi. Alte afecţiuni: pentru creşterea tensiunii la pacienţii cu
hipotensiune posturală se administrează 0,1-0,4 mg/zi la diabetici şi 0,05-0,2 mg la cei sub
tratament cu levodopa.
Reacţii adverse: Edeme, hipertensiune arterială, favorizează procesele inflamatorii.
Contraindicaţii: Insuficienţă cardiacă, insuficienţă renală, hipertensiune arterială,
ateroscleroză cerebrală, hipopotasemie.

Producător: Merck KGaA

ATENIL, ATENIL MITE
atenololum
Compoziţie: Substanţă activă: Atenolol. Un comprimat Atenil conţine 100 mg atenolol şi
un comprimat Atenil mite conţine 50 mg atenolol.
Indicaţii terapeutice: Atenil conţine ca substanţă activă atenolol. Această substanţă
aparţine unei generaţii de beta-blocanţi, care acţionează selectiv pe cord. Activitatea
muşchiului cardiac se reduce şi scade reacţia inimii faţă de eforturile fizice şi psihice.
Atenil previne crizele de anghină pectorală (senzaţia dureroasă de presiune cardiacă cu
reflectare în braţul stâng) reducând frecvenţa şi intensitatea acesteia. Un ritm cardiac
neregulat sau un puls ridicat datorat bolii sau a stresului se poate normaliza cu Atenil.
Produsul Atenil reduce hipertensiunea. Atenuarea activităţii cardiace cât şi scăderea
tensiunii arteriale se realizează fără influenţarea musculaturii respiratorii. De aceea, pot fi
trataţi cu Atenil şi pacienţii care suferă de afecţiuni pulmonare însoţite de spasm bronşic
(astm, deficit respirator), bineînţeles cu prudenţa corespunzătoare. Domenii de utilizare: În
tratamentul hipertensiunii arteriale pentru protecţia miocardului de eforturi deosebite
(angină pectorală); pentru tratamentul aritmiei cardiace, după un infarct, pentru prevenirea
unui nou infarct.
Contraindicaţii: Dacă suferiţi de o boală cardiacă cu un puls redus (sub 50 bătăi pe
minut) nu trebuie utilizat Atenil. La pacienţii cu insuficienţă cardiacă este necesar un
tratament special, eventual o combinaţie cu un alt medicament. Dacă suferiţi de o boală
cronică pulmonară, ca obstruarea căilor respiratorii, atunci întrebaţi medicul dacă vă
permite administrarea de Atenil. În timpul sarcinii, nu se recomandă să luaţi nici un
medicament, deci nici Atenil. De asemenea, Atenil nu se va administra copiilor.
Precauţii: Atenil este bine suportat în general. Ocazional pot apărea, în special la
începutul tratamentului, o stare de oboseală rapidă la efort sau senzaţie de frig la
extremităţi. În cazuri rare s-a relatat despre dereglări de somn, erupţii cutanate sau
tulburări de vedere în cursul tratamentului. Informaţi medicul dvs. dacă observaţi unul din
aceste simptome, care este legat de administrarea de Atenil. De asemenea, anunţaţi
medicul dacă scade pulsul în repaus sub 50 bătăi pe minut sau scade tensiunea prea mult
în timpul tratamentului cu Atenil. Semne pentru acestea sunt oboseala şi ameţeala la
ridicare bruscă. Dacă suferiţi de diabet sau luaţi în acelaşi timp şi alte medicamente, în
special cardio-vasculare, vă rugăm să informaţi medicul. De asemenea, trebuie să ştiţi că
în cazul unei intervenţii chirurgicale este necesar ca medicul anestezist să fie informat
despre toate medicamentele administrate pacientului.
Modul de administrare: Doza se stabileşte de către medic, în mod individual, în funcţie
de domeniul de utilizare, vârstă şi gravitatea simptomelor. O modificare de doză sau
întreruperea nu trebuie să se facă fără un prealabil acord al medicului, deoarece o
hipertensiune necontrolată sau un puls excesiv de accelerat sau lent pot avea urmări
grave. Încheierea tratamentului nu se face brusc, ci treptat. Dozele de mai jos sunt
orientative. Doza medie zilnică: 1-2 comprimate Atenil, respectiv Atenil mite. Comprimatele
se înghit nesfărâmate, preferabil la aceeaşi oră, în timpul sau după mese, cu puţin lichid.
Condiţii de păstrare: Se păstrează la temperatura camerei, ferit de lumină şi umiditate.
Nu se păstrează la îndemâna copiilor. Se comercializează prin farmacii, pe bază de reţetă
medicală.
Formă de prezentare: Atenil: 20 sau 100 comprimate. Atenil mite: 20 sau 100
comprimate.

Producător: Hexal Pharma

ATENOCOR 50, 100
atenololum
Prezentare farmaceutică: Comprimate conţinând 50 mg, respectiv 100 mg atenolol,
excipienţi q.s., în cutii a 30 comprimate (3 blisterex10 comprimate sau flacon x 30
comprimate).
Acţiune terapeutică: Beta-blocant cardioselectiv lipsit de proprietăţi simpatomimetice
intrinsece şi de stabilizarea membranei. Ca urmare a betablocării adrenergice şi a altor
mecanisme, determină acţiunile: antihipertensivă, antianginoasă, antiaritmică. Administrat
într-un stadiu precoce consecutiv infarctului miocardic acut reduce mărimea acestuia,
incidenţa aritmiilor ventriculare şi posibilitatea de reinfarct. Datorită cardioselectivităţii este
preferat beta-blocanţilor neselectivi la pacienţii cu astm şi/sau diabet.
Farmacocinetică: Atenololul din comprimate se absoarbe rapid dar incomplet (aprox.
50%) din tractul gastrointestinal, concentraţia plasmatică maximă (Cmax) atingându-se în
2-4 ore după administrare. Este nesemnificativ metabolizat în ficat, peste 90% din doza
absorbită ajungând în circulaţia sistemică, ceea ce permite administrarea la pacienţii cu
disfuncţii hepatice. Este nesemnificativ legat de proteinele plasmatice (<5%); datorită
solubilităţii reduse în lipide penetrează slab în ţesuturi iar concentraţia în creier este
scăzută. T1/2 la pacienţii cu funcţie renală normală este de 6-8 h, fiind prelungit în
insuficienţa renală severă, principala cale de eliminare fiind calea renală.
Biodisponibilitatea este de aproximativ 50%.
Indicaţii: Hipertensiune arterială, angină pectorală, aritmii, prevenirea secundară a
infarctului miocardic.
Mod de administrare: Tratamentul se individualizează. Dacă nu este indicat altfel se
recomandă: Hipertensiune: doza iniţială 50 mg/zi, singur sau asociat cu diuretice tiazidice.
Dacă nu se obţine efectul dorit în 1-2 săptămâni, doza se creşte la 100 mg/zi ca doză
unică sau divizată în 2 prize. Angină pectorală: doza iniţială 50 mg/zi; dacă este necesar
se creşte la 100 mg/zi ca doză unică sau divizată în 2 prize. Aritmii: Administrarea orală a
atenololui în tratamentul aritmiilor se face după ce acestea sunt controlate prin tratament i.
v.; doza de întreţinere 50 mg/zi, ca doză unică. Infarct miocardic: Tratamentul oral cu
atenolol este adiţional celui i. v. specific: se administrează 50 mg la 15 minute după
administrarea i. v., se repetă 50 mg la 12 h şi se continuă cu 100 mg/zi, în doză unică. Nu
se administrează la copii întrucât nu există experienţa pediatrică. La pacienţii vârstnici, în
special cei cu funcţie renală afectată, dozele se reduc în raport cu clearance-ul creatininei
astfel: când clearance-ul creatininei este 15-35 ml/min/1,73m2: 50 mg/zi; când este <15
ml/min/1,73m2: 50 mg la 2 zile. Pacienţilor supuşi dializei li se administrează câte 50 mg
după fiecare tratament de dializă, sub supravegherea medicului în unitate spitalicească.
Reacţii adverse: Cele mai comune sunt de obicei uşoare şi trecătoare: extremităţi reci,
oboseală musculară; tulburări gastrointestinale: diaree; tulburări respiratorii; penetraţia
scăzută în creier scade incidenţa reacţiilor SNC care pot fi: ameţeală, dureri de cap, vise
intense (mai puţin decât în cazul altui beta-blocant). Rar pot să apară; tulburări
cardiovasculare ca bradicardie, hipotensiune, declanşarea sau agravarea insuficienţei
cardiace; foarte rar pot să apară psoriazis, roşeaţa pielii, uscarea ochilor.
Contraindicaţii: Hipersensibilitate la medicament; bloc AV de grad II-III; şoc cardiogen;
bradicardii.
Precauţii: Se administrează cu prudenţă în: insuficienţa cardiacă decompensată - numai
dacă este controlată prin digitalice şi/sau diuretice; afecţiuni cronice obstructive ale căilor
respiratorii se administrează asociat cu un bronhodilatator (salbutamol, izoprenalină);
funcţie renală afectată: doza se ajustează în concordanţă cu severitatea afecţiunii,
raportată la clearance-ul creatininei; diabet şi hipoglicemie, anestezie şi marea chirurgie:
nu se recomandă întreruperea tratamentului anterior intervenţiei chirurgicale; se
informează anestezistul pentru a alege anestezicul cu activitatea inotropă negativă cea
mai joasă; tulburări circulatorii periferice (risc de agravare); pacienţilor vârstnici care pot
prezenta o insuficienţă cardiacă latentă sau bradicardie se administrează doze iniţiale
scăzute, crescute gradat; administrarea la femei însărcinate impune evaluarea atentă a
raportului beneficiu/risc mai ales în primele două trimestre; tratamentul nu se întrerupe
brusc, în special la pacienţii cu afecţiuni artero-coronariene (risc de exacerbare a anginei
şi grăbirea infarctului miocardic); se atrage atenţia sportivilor care urmează tratament cu
atenolol că acesta poate induce o reacţie pozitivă antidoping.
Interacţiuni: Atenololul poate interacţiona cu: medicamente catecholaminice - pot creşte
incidenţa hipotensiunii; anestezice, alcool, anxiolitice, diuretice pot mări efectul hipotensiv;
antiaritmice ca amiodarona - risc crescut de bradicardie şi bloc AV; se evită asocierea;
antihipertensive - cresc efectul hipotensiv. Dacă se administrează asociat cu clonidina,
tratamentul cu atenolol trebuie întrerupt cu mai multe zile înainte de întreruperea
clonidinei; blocanţi ai canalelor lente de calciu ca verapamil sau diltiazem pot duce la o
exagerare a efectelor hipotensive, bradicardie şi insuficienţă cardiacă; se evită asocierea;
glicozidele cardiotonice: risc crescut de bradicardie şi bloc AV.
Supradozare: Se manifestă prin: letargie, tulburări de respiraţie, pauză de sinus,
insuficienţă cardiacă congestivă, hipotensiune, bronhospasm şi/sau hipoglicemie.
Tratament: măsuri de înlăturarea cantităţii de medicament neabsorbit prin administrarea
de emetice, lavaj gastric, cărbune activ. În caz de bradicardie sau scăderea excesivă a
tensiunii se va administra atropină 1-2 mg i. v., glucagon 10 mg sau izoprenalină 25 mcg,
după caz.
Condiţii de păstrare: În ambalajul original, ferit de lumină umiditate şi căldură. Termen de
valabilitate: 3 ani.

Producător: AC Helcor
ATENOLOL 50 mg, 100 mg
atenololum
Compoziţie: Un comprimat conţine 50 mg, respectiv 100 mg atenolol, excipienţi q.s.
pentru un comprimat.
Acţiune terapeutică: Atenololul este un simpatolitic beta1-blocant selectiv, lipsit de
activitate de stabilizare a membranei şi de activitate simpatomimetică intrinsecă (parţial
agonist). Acţiunea selectivă nu este absolută, la doze mari blocând şi receptorii beta2, în
special pe cei localizaţi în musculatura bronhică şi vasculară. Datorită beta-blocării
adrenergice şi a altor mecanisme atenololul are următoarele acţiuni: antihipertensivă: prin
antagonizarea competitivă a catecolaminelor în special la nivelul miocardului având ca
efect diminuarea frecvenţei respectiv debitului cardiac, printr-un mecanism central de
scădere a tonusului muscular periferic, prin scăderea secreţiei de renină; antianginoasă:
datorită efectelor cronotropic şi inotropic negative se reduce necesarul de oxigen al inimii,
având ca efect creşterea toleranţei la efort; antiaritmică: antagonizează aritmiile produse
de catecolamine şi digitalice, restabileşte ritmul sinusal în tahicardia ventriculară
experimentală indusă.
Indicaţii: Hipertensiune arterială (singur sau asociat cu alţi agenţi antihipertensivi, în
special diuretice tiazidice); angină pectorală; prevenirea secundară a infarctului acut de
miocard la pacienţii stabilizaţi hemodinamic; aritmii.
Reacţii adverse: Medicamentul este în general bine tolerat, reacţiile adverse cele mai
comune sunt de obicei uşoare şi trecătoare: extremităţi reci, oboseală musculară; tulburări
gastrointestinale: diaree; tulburări cardiovasculare: bradicardie, hipotensiune, declanşarea
sau agravarea insuficienţei cardiace; tulburări SNC: ameţeală, greaţă, depresie mentală,
dureri de cap, vise intense, tulburări de somn. Foarte rar pot apare: raş psoriaziform sau
exacerbarea psoriazisului, purpură, alopecie reversibilă. O varietate de efecte adverse
raportate la alte beta-blocante pot fi considerate potenţiale efecte adverse ale Atenololului:
efecte hematologice: agranulocitoza; efecte alergice: febră, laringospasm, disfuncţii
respiratorii; efecte SNC: depresie mentală progresivă, halucinaţii, sindrom reversibil acut
de dezorientare în timp şi spaţiu, pierderea pe termen scurt a memoriei; efecte
gastrointestinale: tromboze arteriale mezenterice, colite ischemice; alte efecte: rash
eritematos, fenomen Raynaud.
Contraindicaţii: Hipersensibilitate la medicament sau la oricare alt beta-blocant
adrenergic; bradicardie sinusală; bloc AV gradul II-III; şoc cardiogen; insuficienţă cardiacă
decompensată.
Precauţii: Administrarea Atenololului se face sub control medical. Se administrează cu
prudenţă pacienţilor cu următoarele afecţiuni: insuficienţă cardiacă, boli bronhospastice,
diabet şi hipoglicemie, funcţie renală afectată, bradicardie, tulburări circulatorii periferice.
Atenţionări speciale: în anestezie şi marea chirurgie: nu se recomandă întreruperea
tratamentului înaintea intervenţiei chirurgicale; se informează anestezistul pentru a alege
anestezicul cu activitatea inotropă negativă cea mai joasă. Nu se întrerupe brusc
tratamentul: risc de exacerbare a anginei şi grăbirea infarctului miocardic. Folosirea la
femei însărcinate: impune evaluarea atentă a raportului beneficiu/risc.
Supradozare: Simptomele supradozării sunt: letargie, tulburări respiratorii, pauză
sinusală, bradicardie, insuficienţă cardiacă congestivă, hipotensiune, bronhospasm şi
hipoglicemie. Tratament: înlăturarea medicamentului neabsorbit (administrarea de
emetice, lavaj gastric, cărbune activat), hemodializă, tratament simptomatic. În caz de:
bradicardie: atropină intravenos; bloc AV gradul II-III: isoproterenol; insuficienţă cardiacă:
digitalizarea pacientului şi administrarea de diuretic. Glucagonul poate fi folositor;
hipotensiune: vasopresoare ca dopamina sau norepinefrina. Monitorizarea tensiunii
arteriale; bronhospasm: un beta-stimulant ca: isoproterenol, terbutalină şi/sau aminofilină;
hipoglicemie: glucoză intravenos.
Interacţiuni cu alte medicamente: Atenololul interacţionează cu: medicamentele care
produc depleţia catecolaminelor (ex. rezerpina) – au efect aditiv, putând produce:
hipotensiune şi/sau bradicardie; anestezice, alcool, anxiolitice, diuretice: creşte efectul
hipotensiv; antiaritmice, glicozide cardiotonice: risc crescut de bloc AV şi bradicardie;
blocanţii canalelor de calciu (diltiazem, verapamil): exagerare a efectelor hipotensive,
bradicardie şi insuficienţă cardiacă; antihipertensive: creşte efectul hipotensiv. Atenololul
exacerbează fenomenul rebound ce apare la întreruperea bruscă a tratamentului cu
clonidină. Dacă cele două substanţe se administrează concomitent, administrarea
Atenololului trebuie întreruptă cu căteva zile înaintea întreruperii administrării clonidinei.
Dacă se înlocuieşte clonidina cu Atenololul, administrarea acestuia trebuie întârziată
câteva zile după întreruperea administrării clonidinei; antiinflamatoare nesteroidiene,
corticosteroizi, hormoni sexuali (estrogeni şi contraceptive orale).
Doze, mod de administrare: Tratamentul cu Atenolol trebuie indivi-dualizat.
Hipertensiune: doza iniţială de Atenolol este de 50 mg/zi, fie singur sau asociat cu
diuretice tiazidice. Dacă efectul optim nu se obţin în 1-2 săptămâni se creşte doza la 100
mg/zi în una sau două prize. Angina pectorală: doza iniţială este de 50 mg/zi. Dacă efectul
optim nu se obţine într-o săptămână se creşte doza la 100 mg/zi într-o singură priză. Unii
pacienţi necesită pentru obţinerea efectului optim doze de 200 mg/zi. Infarct miocardic:
tratamentul oral cu Atenolol este tratament adiţional celui i.v.. Se administrează 50 mg la
10 minute după administrarea ultimei doze de Atenolol intravenos, apoi se repetă 50 mg la
12 ore şi se continuă cu 100 mg/zi în doză unică. Copii: nu se administrează pentru că nu
există experienţă în utilizarea pediatrică. Vârstnici: dozele se reduc în special la pacienţii
cu funcţie renală afectată, în funcţie de clearence-ul creatininei. Pacienţilor dializaţi: se
administrează câte 50 mg după fiecare tratament de dializă, sub supraveghere medicală.
Formă de prezentare: Cutii conţinând 2 blistere a câte 10 comprimate de 25 mg. Cutii
conţinând 2 blistere a câte 10 comprimate de 50 mg.
Condiţii de păstrare: În ambalajul original, la temperaturi cuprinse între 15-30°C. Ferit de
lumină şi umiditate. Termen de valabilitate: 2 ani.

Producător: Labormed Pharma

ATINORM
combinaţii (atenololum + indapamidum)
Prezentare farmaceutică: Atenolol 100 mg + Indapamid 2,5 mg/ comprimat, cutie cu 30
comprimate divizibile.
Acţiune terapeutică: Atinorm asociază activitatea antihipertensivă a atenololului, un beta-
blocant cardioselectiv (acţiune specifică pe receptorii beta1), care este lipsit de activitate
simpatico-mimetică intrinsecă şi traversează bariera hemato-encefalică în proporţii extrem
de reduse, cu cea a indapamidului, un derivat sulfamidic nontiazidic, aparţinând familiei
diureticelor, cu acţiune antihipertensivă prelungită, dezvoltându-şi activitatea
farmacologică printr-un mecanism de acţiune dublu: scăderea hiperreactivităţii vasculare
la noradrenalină şi scăderea rezistenţei periferice totale; modul de acţiune periferică
determină o bună tolerabilitate. În terapia de lungă durată, la dozele terapeutice
indapamidul nu prezintă efecte negative nici asupra metabolismului lipidic, nici asupra
celui glucidic. Medicamentul nu modifică funcţia dromotropă, ritmul cardiac şi nu reduce
semnificativ fluxul plasmatic renal şi filtrarea glomerulară.
Indicaţii: Tratamentul HTA.
Contraindicaţii: Hipersensibilitate dovedită faţă de componentele medicamentului,
insuficienţa hepatică şi/sau renală gravă, bradicardie pronunţată, bloc atrio-ventricular mai
mare de gradul I, şoc cardiogen, insuficienţa cardiacă necontrolabilă prin tratament
medicamentos, accidente cerebro-vasculare recente, feocromocitom şi sindrom Conn.
Precauţii: La pacienţii cu insuficienţă cardiacă, tratamentul cu Atinorm poate fi aplicat,
dacă aceasta este controlată prin medicaţia specifică. Reducerea frecvenţei cardiace este
o consecinţă comună medicamentelor de tipul Atinorm-ului: în cazul apariţiei simptomelor
de bradicardie, se reconsideră doza administrată de Atinorm. Cardioselectivitatea
caracteristică Atinorm-ului permite utilizarea acestuia cu precauţie şi la pacienţii cu maladii
obstructive cronice ale căilor aeriene superioare. În caz de bronhospasm se vor administra
bronhodilatatoare. Dozarea Atinorm-ului va fi individualizată în cazul pacienţilor cu
insuficienţă renală. În cazul unei anestezii, anestezistul va fi informat dacă pacientul
primeşte Atinorm, deoarece blocajul beta-adrenergic poate reduce efectul inotrop al
anestezicului. La diabetici, poate masca simptomele premonitorii caracteristice
hipoglicemiei acute. Nu se recomandă utilizarea în timpul sarcinii şi alăptării.
Mod de administrare: Un comprimat pe zi, preferabil dimineaţa. Efectele terapeutice
majore se evidenţiază numai după 1-2 săptămâni de terapie. În tratamentul de întreţinere,
administrarea poate fi redusă la 1/2 comprimat, după recomandarea medicului.

Producător: Bioprogress SpA

ATROPINĂ, fiole
atropini sulfas
Compoziţie: Atropină sulfurică 0,001 g. Apă distilată pentru injecţii până la 1 ml.
Acţiune farmacoterapeutică: Atropina face parte din grupa substanţelor
parasimpaticolitice. Acţiunea caracteristică a atropinei este aceea asupra secreţiilor. Astfel
scade secreţiile excesive ale căilor respiratorii, ale glandelor salivare, scade secreţia
gastrică atât cantitativ, cât şi calitativ, scade aciditatea liberă, diminuează secreţia biliară,
pancreatică şi a glandelor mamare. Atropina reduce hiperperistaltismul tractului digestiv,
având şi acţiunea antispastică. În doze mici reduce frecvenţa bătăilor cardiace prin
excitaţie vagală. În doze mai mari produce accelerarea lor prin acţiunea de paralizare a
fibrelor parasimpatice cardiomoderatoare. Atropina posedă şi o acţiune bronhodilatatoare.
Atropina produce midriază intensivă însoţită de tulburări de acomodare şi creşterea
consecutivă a presiunii intraoculare.
Indicaţii: Bronşite cu hipersecreţie, colici biliare, colici nefretice, hipersecreţie gastrică,
spasm piloric, constipaţie spastică, tenesme vezicale, hiperhidroză. Ca element adjuvant
în amestecurile preanestezice şi analgezice. Traumatisme craniene închise. În tratamentul
crizelor de râs şi plâns din sindroamele pseudobulbare. În unele tulburări de conducere
(bloc atrioventricular complet cu crize Adam-Stockes), sindromul sinusului carotidian cu
crize sincopale. Colită ulceroasă cronică nespecifică. Tratamentul profilactic al greţurilor şi
vărsăturilor din răul de mare şi de avion, în asociere cu antihistaminice şi barbiturice.
Contraindicaţii: Fibrilaţie atrială, glaucom, tuberculoză pulmonară evolutivă.
Mod de administrare: În injecţii subcutanate, la adulţi 0,25-1 ml pe zi din soluţia 1‰.
Formă de prezentare: Cutii cu 100 fiole de 1 ml sol. 1‰. Se eliberează numai cu
prescripţia medicului pe blanchete cu timbrul sec. A se feri de lumină. Atenţie A nu se lăsa
la îndemâna copiilor.

Producător: Biofarm
ATROPINOL, soluţie oftalmică
atropinum
Compoziţie: Substanţă activă: atropină. 1 g soluţie uleioasă conţine 10 mg atropină,
principiu activ, alte substanţe active: 0,002 mg clorură de cetalconiu (conservant);
componente auxiliare: ulei de ricin, acid stearic.
Acţiune terapeutică: Atropinolul realizează o dilatare puternică şi de durată a pupilei şi o
contracţie a muşchiului ciliar ce conduce la o modificare a reacţiei de acomodare.
Preparatul este neiritant şi bine suportat.
Indicaţii terapeutice: Pentru punerea irisului şi a corpilor ciliari în poziţie de repaus în
cursul inflamaţiilor acute şi cronice ale acestora, ale corneei cât şi ale ţesutului
vascularizat (Uvea); în leziuni şi la reducerea unor cicatrice ale irisului (Synechien); pentru
scopuri diagnostice (determinarea refracţiei) şi în tratamentul strabismului.
Contraindicaţii: Sensibilitate faţă de una din componente, glaucom, rinită uscată. Trebuie
utilizat cu multă atenţie la sugari şi copii mici, la persoane cu tulburări de micţiune cu
formare de urină reziduală, tahiaritmie, megacolon, edem pulmonar acut.
Reacţii adverse: Prin afectarea acomodării produce tulburări de vedere; poate declanşa o
criză de glaucom în cazurile cu unghi închis. Trebuie ţinut cont de posibile acţiuni
sistemice (uscăciunea gurii, hiposecreţia glandelor sudoripare, eritem, tahicardie, tulburări
de micţiune, tulburări psihice).
Doze şi mod de administrare: Dacă nu este altfel indicat, se recomandă astfel: În
tratamentul strabismului o dată pe zi 1 picătură în sacul conjunctival. În inflamaţii ale
irisului şi a corpului ciliar 1-2 ori pe zi câte 1 picătură. Pentru combaterea sinechiilor de 3
ori pe zi câte 1 picătură. Înaintea determinării refracţiei, timp de 3 zile se administrează de
3 ori pe zi câte o picătură în sacul conjunctival. Recomandare: Lentilele de contact se scot
înainte de instilare şi se pun la loc după 40 minute. Atenţie Acest medicament influenţează
performanţa vederii chiar şi în cazul utilizării lui conform prescripţiei medicale şi, deci,
posibilitatea de reacţie a conducătorului auto şi a celor care utilizează diverse maşini.
Există pericolul de orbire. Poate fi utilizat cel mult o lună după deschiderea flaconului.
Acest medicament nu trebuie utilizat după expirarea termenului de valabilitate. A se păstra
ferit de copii
Formă de prezentare: Atropinol colir, ambalaj original flacon picător cu 10 ml.

Producător: Hexal Pharma

ATROVENT, aerosol presurizat dozat (MDI)
ipratropium bromidum
Formă de prezentare: Flacon de 15 ml cu 300 pufuri a 0,02 mg bromură de
ipratropium/puf.
Acţiune terapeutică: Atrovent - derivat cuaternar de amoniu al atropinei este primul
bronhodilatator anticolinergic acceptat clinic ca inhibitor al răspunsului parasimpatic. Prin
blocarea receptorilor colinergici şi împiedicarea acetilcolinei de a-şi exercita efectul
bronhoconstrictor, Atrovent are un mecanism de acţiune complet diferit de alte
bronhodilatatoare, dar sinergic. Chiar şi la doze foarte reduse, Atrovent are efect
bronhodilatator asupra căilor aerifere, demonstrând un grad înalt de specificitate. Atrovent
este practic lipsit de efecte secundare sistemice datorită absorbţiei reduse. Prin urmare, se
poate recomanda pacienţilor cu tulburări circulatorii şi cardiace. Efectul bronhodilatator se
instalează după 5-10 minute de la inhalare şi durează 6-8 ore.
Indicaţii: Atrovent este un bronhodilatator indicat în prevenirea şi tratamentul simptomelor
datorate obstrucţiei cronice reversibile sau numai parţial reversibile a căilor aeriene din
BPOC (bronşită cronică + emfizem pulmonar), bronşită obstructivă cronică, astm bronşic
cu manifestări nocturne. În tratamentul simptomatic al astmului bronşic persistent uşor,
moderat, sever se recomandă asocierea produsului cu un bronhodilatator beta2-agonist.
Contraindicaţii: Atrovent este contraindicat pacienţilor cu hipersensibilitate cunoscută la
atropină, derivaţi atropinici sau propulsanţi de aerosoli.
Precauţii: Atrovent nu este indicat în tratamentul crizei de astm bronşic deoarece efectul
său bronhodilatator se instalează mai lent, comparativ cu cel al unui bronhodilatator
simpatomimetic. La contactul substanţei cu ochii, la pacienţii cu glaucom poate apărea o
creştere a tensiunii intraoculare. Prin urmare, se recomandă evitarea pulverizării
produsului în ochi.
Sarcină şi alăptare: Deşi studii pe animale de laborator nu au dovedit efecte embriotoxice
şi teratogene, se vor avea în vedere precauţiile uzuale în primele trei luni de sarcină.
Reacţii adverse: La doze terapeutice, reacţiile adverse sistemice sunt minime şi apar
foarte rar. În cazuri izolate se pot manifesta reacţii locale, de exemplu uscăciunea gurii. La
pulverizarea substanţei în ochi pot apărea tulburări de acomodare reversibile, care pot fi
tratate cu un colir miotic, dar, de regulă dispar spontan.
Interacţiuni cu alte medicamente: beta-adrenergicele şi derivaţii xantinici pot potenţa
efectul bronhodilatator al Atroventului.
Posologie: Se adaptează nevoilor individuale. Dozele recomandate adulţilor şi copiilor de
6 ani şi peste sunt următoarele: pentru tratamentul profilactic al bronhospasmului din
BPOC, bronşită cronică obstructivă, astm bronşic: 1 - 2 pufuri de 3 - 4 ori/zi; în
bronhospasmul sever se pot inhala 2 - 3 pufuri suplimentare zilnic; în astmul indus de efort
se inhalează 1 - 2 pufuri, cu aproximativ 10 minute înaintea efortului.
Mod de administrare: Folosirea corectă a flaconului inhalator dozator este foarte
importantă pentru reuşita tratamentului. Înaintea primei utilizări se scoate capacul de
protecţie, se agită bine flaconul şi se testează funcţionalitatea prin eliberarea unei doze în
aer. La fiecare utilizare se vor respecta următoarele indicaţii: se scoate capacul de
protecţie şi se agită bine flaconul; se prinde flaconul între două degete: indexul la bază şi
policele în dreptul piesei bucale; flaconul se ţine vertical cu baza în sus; se expiră profund;
buzele se strâng ferm în jurul piesei bucale; se inspiră lent şi profund pe gură; la începutul
inspirului se apasă baza flaconului pentru eliberarea unei doze de aerosol; după inhalarea
dozei de aerosol, se scoate din gură piesa bucală şi se menţine apnee voluntară postinspir
aproximativ 10 secunde, după care se expiră lent pe nas; pentru administrarea unui al
doilea puf, după un interval de 1-2 minute, se repetă indicaţiile de la punctele 2, 3, 4, 5.
După întrebuinţare se pune la loc capacul de protecţie al piesei bucale. Piesa bucală va fi
spălată cu apă caldă. Dacă se foloseşte săpun sau detergent, se va clăti bine cu apă
curată. Flaconul aflat sub presiune nu trebuie expus la temperaturi mai mari de 50 grade
Celsius şi nu trebuie deschis forţat.
Supradozare: Nu se descriu simptome specifice datorate supradozării.
Condiţii de păstrare: Se va păstra într-un loc uscat, la o temperatură care să nu
depăşească 25 grade Celsius. Nu se va lăsa la îndemâna copiilor.

Producător: Boehringer Ingelheim

AUGMENTIN, intravenos
combinaţii (amoxicillinum + acidum clavulanicum)
Introducere: Augmentin este un agent antibiotic cu un spectru de activitate deosebit de
larg, împotriva agenţilor bacterieni patogeni întâlniţi de obicei în practica medicală
generală şi în spital. Activitatea inhibitorie a clavulanatului asupra beta-lactamazelor
extinde spectrul amoxicilinei la o gamă largă de microorganisme, inclusiv la multe dintre
cele rezistente la alte antibiotice beta-lactamice.
Indicaţii terapeutice: Augmentin intravenos este indicat în tratamentul de scurtă durată al
infecţiilor bacteriene cu următoarele localizări: infecţii ale tractului respirator superior
(inclusiv nas, gât şi urechi), de exemplu: amigdalite, sinuzite, otite medii; infecţii ale
tractului respirator inferior, de exemplu: bronşite acute şi cronice, pneumonie lobară,
bronhopneumonie; infecţii ale tractului genito-urinar, de exemplu: cistite, uretrite,
pielonefrite, gonoree; infecţii ale pielii şi ţesuturilor moi, de exemplu: furuncule, abcese,
celulite, plăgi suprainfectate; infecţii osteoarticulare, de exemplu: osteomielite; infecţii
dentare, de exemplu: abcese alveolodentare; alte infecţii, de exemplu: avort septic, infecţii
puerperale, infecţii intraabdominale, septicemie, peritonite, infecţii postchirurgicale.
Augmentin intravenos este de asemenea indicat în profilaxia infecţiilor ce pot fi asociate
intervenţiilor chirurgicale majore, cum ar fi chirurgia gastrointestinală, pelviană, la nivelul
capului şi gâtului, cardiacă, renală, biliară, de protezare articulară. Augmentin este
bactericid pentru un număr mare de microorganisme incluzând: Germeni grampozitivi:
Aerobi: Streptococcus faecalis, Streptococcus pneumoniae, Streptococcus pyogenes,
Streptococcus viridans, Staphylococcus aureus, Corynebacterium species, Bacillus
anthracis, Listeria monocytogenes; Anaerobi: Clostridium species, Peptococcus species,
Peptostreptococcus; Germeni gramnegativi: Aerobi: Haemophillus influenzae, Escherichia
coli, Proteus mirabilis, Proteus vulgaris, Klebsiella species, Salmonella species, Shigella
species, Bordetella pertussis, Brucella species, Neisseria gonorrheae, Neisseria
meningitidis, Vibrio cholerae, Pasteurella multocida; Anaerobi: Bacteroides species,
inclusiv Bacteroides fragilis.
Posologie şi mod de administrare: Dozele utilizate în tratamentul infecţiei: Adulţi şi copii
peste 12 ani: Uzual 1,2 g Augmentin la 8 ore. În infecţii mai severe, se va creşte frecvenţa
administrării la 6 ore interval. Copii între 3 luni-12 ani: Uzual 30 mg/kg corp Augmentin la 8
ore interval. În infecţii mai severe, se va creşte frecvenţa administrării la 6 ore interval.
Copii între 0-3 luni: 30 mg/kg corp Augmentin la 12 ore interval pentru prematuri şi nou-
născuţii la termen aflaţi în perioada perinatală, crescând după aceea frecvenţa
administrării la 8 ore interval. Dozajul pentru profilaxia chirurgicală la adulţi: Doza uzuală
este de 1,2 g Augmentin i.v. administrată odată cu inducerea anesteziei. Intervenţiile
chirurgicale cu risc crescut la infecţie, de exemplu chirurgia colorectală, pot necesita 3
până la 4 doze de 1,2 g Augmentin i.v. într-o perioadă de 24 de ore. Aceste doze sunt de
obicei administrate la 0,8, 16 (şi 24) ore. Această schemă poate fi continuată mai multe
zile dacă tehnica chirurgicală implică un risc semnificativ crescut la infecţie. Semne clinice
clare de infecţie necesită o cură normală de Augmentin intravenos sau oral ca terapie
postoperatorie. Dozajul în afecţiuni renale: Adulţi: Afecţiuni uşoare (clearance creatinină
30 ml/min): Nu sunt necesare modificări ale dozajului. Afecţiuni moderate (clearance
creatinină 10-30 ml/min): 1,2 g i.v. iniţial, urmate de 600 mg i.v. la 12 ore. Afecţiuni severe
(clearance creatinină 10 ml/min): 1,2 g i.v. iniţial, urmate de 600 mg i.v. la 24 de ore.
Dializarea scade concentraţia serică a Augmentinului şi o doză suplimentară de 600 mg
i.v. ar putea fi necesară în timpul şi la sfârşitul dializării. Copii: Reduceri similare ale
dozajului trebuie efectuate la copii. Dozajul în afecţiuni hepatice: Se va administra cu
prudenţă: se va monitoriza funcţia hepatică la intervale regulate. Fiecare flacon de 0,6 g
conţine 0,5 mmol de potasiu şi 1,5 mmol de sodiu (aproximativ). Fiecare flacon de 1,2 g
Augmentin conţine 1,0 mmol de potasiu şi 3,1 mmol de sodiu (aproximativ).
Mod de administrare: Augmentin i.v. poate fi administrat atât prin injecţii intravenoase,
cât şi prin perfuzii intermitente. Nu se administrează i.m. Flacon de 600 mg: pentru
reconstituire se dizolvă conţinutul unui flacon în 10 ml apă distilată (volum final: 10,5 ml).
Flacon de 1,2 g: pentru reconstituire se dizolvă conţinutul unui flacon în 20 ml apă distilată
(volum final: 20,9 ml). Augmentin intravenos trebuie administrat prin injectare intravenoasă
lentă timp de 3-4 minute şi utilizat în primele 20 de minute de la reconstituire. Se poate
injecta direct în venă sau prin tubul de perfuzie. La alegere, Augmentin intravenos poate fi
reconstituit în apă distilată sau soluţie de clorură de sodiu (0,9% G/V). Adăugaţi imediat
soluţia reconstituită din 600 mg Augmentin la 50 ml lichid de perfuzie sau soluţia
reconstituită din 1,2 g Augmentin la 100 ml lichid de perfuzie (de exemplu, într-o
minipungă). Se perfuzează timp de 30-40 de minute, până la maximum 4 ore de la
reconstituire. Orice soluţie de antibiotic rămasă după utilizare trebuie aruncată.
Stabilitate şi compatibilitate
Lichide de perfuzie intravenoasă Perioada de stabilitate la 25
grade Celsius
Apă distilată pentru injecţii BP 4 ore
Soluţie de clorură de sodiu BP (0,9% G/V) 4 ore
Soluţie de lactat de sodiu (1/6 M) 4 ore
Soluţie Ringer BPC 1959 3 ore
Soluţie Ringer-lactat BP (soluţie Hartmann) 3 ore
Soluţie de clorură de potasiu şi clorură de sodiu pentru perfuzie intravenoasă 3 ore
BP
Augmentin este mai puţin stabil în perfuziile conţinând glucoză, dextran sau bicarbonat.
De aceea, soluţiile de Augmentin reconstituite nu trebuie adăugate la aceste lichide de
perfuzie, dar pot fi injectate prin tubul de perfuzie într-un interval de 3-4 minute. Pentru
păstrarea la 5 grade Celsius, soluţiile reconstituite din 1,2 g şi 600 mg Augmentin trebuie
adăugate la pungile cu lichide de perfuzie răcite în prealabil, putând fi păstrate până la 8
ore. După aceea, soluţia de perfuzat trebuie administrată imediat ce ajunge la temperatura
camerei.
Lichide de perfuzie intravenoasă Perioada de stabilitate la 5 grade
Celsius
Apă distilată pentru injecţii BP 8 ore
Soluţie de clorură de sodiu BP (0,9% 8 ore
G/V)
Augmentin nu trebuie amestecat cu preparate de sânge, alte soluţii proteice, cum ar fi
hidrolizatele proteice, sau cu emulsiile lipice pentru administrare intravenoasă. Dacă
Augmentin este prescris concomitent cu o aminoglicozidă, antibioticele nu trebuie
amestecate în seringă sau în flaconul cu lichid de perfuzie, din cauză că în aceste condiţii
aminoglicozidul îşi poate pierde activitatea. Tratamentul nu trebuie să depăşească 14 zile
fără revederea cazului.
Contraindicaţii: Hipersensibiliate la penicilină. Trebuie avută în vedere o posibilă
sensibilitate încrucişată cu alte antibiotice beta-lactamice, de exemplu cefalosporinele.
Antecedente de disfuncţii hepatice/icter, asociate cu administrarea de Augmentin sau de
peniciline.
Precauţii: La unii pacienţi care au urmat tratament cu Augmentin s-au observat modificări
ale testelor funcţionale hepatice. Semnificaţia clinică a acestor modificări este nesigură, de
aceea Augmentin trebuie utilizat cu atenţie la pacienţii care prezintă disfuncţii hepatice
evidente. Icterul colestatic a fost rar semnalat, fiind de regulă reversibil, iar uneori sever.
Semnele şi simptomele pot să nu devină evidente o perioadă de până la 6 săptămâni de la
întreruperea tratamentului. La pacienţii cu afecţiuni renale moderate sau severe, dozele de
Augmentin trebuie ajustate conform recomandărilor de la Posologie. La pacienţii cu
penicilino-terapie s-au înregistrat serioase şi ocazional fatale cazuri de reacţii de
hipersensibilitate (anafilaxie). Aceste reacţii apar cu precădere la indivizii care au
prezentat în antecedente hipersensibilitate la penicilină. Dacă apare o reacţie alergică,
tratamentul cu Augmentin trebuie întrerupt şi instituit un tratament alternativ adecvat.
Reacţiile anafilactice serioase necesită un tratament de urgenţă cu adrenalină, de
asemenea, ar putea necesita oxigenoterapie, administrarea intravenoasă de steroizi şi
reanimare respiratorie până la intubaţie. La pacienţii care au primit amoxicilină, rash-ul
eritematos a fost asociat cu mononucleoza infecţioasă. Administrarea prelungită poate
duce, de asemenea, la creşterea microorganismelor rezistente. În timpul administrării
dozelor mari de Augmentin, trebuie menţinut un aport de lichide şi o eliminare urinară
adecvată, pentru a reduce posibilitatea cristaluriei. Când concentraţiile urinare sunt mari,
la temperatura camerei, amoxicilina poate precipita pe cateterul urinar, ceea ce impune o
verificare regulată.
Utilizarea în timpul sarcinii şi alăptării: Studiile de reproducere la animale (şoareci şi
şobolani) cărora li s-a administrat Augmentin oral sau parenteral nu au evidenţiat efecte
teratogene. Există o experienţă limitată în ceea ce priveşte utilizarea de Augmentin în
timpul sarcinii umane. Ca şi în cazul tuturor medicamentelor, terapia cu Augmentin în
timpul sarcinii trebuie evitată, în special în primul trimestru de sarcină, utilizându-se atunci
când medicul consideră administrarea ca fiind necesară. Augmentin poate fi administrat în
perioada alăptării. Cu excepţia riscului de sensibilizare, asociat cu o excreţie în cantitate
mică în laptele matern, nu s-au înregistrat efecte negative asupra copilului.
Interacţiuni medicamentoase: La unii pacienţi trataţi cu Augmentin s-a constatat o
prelungire a timpului de protrombină şi a timpului de sângerare. De aceea, Augmentin
trebuie utilizat cu atenţie la pacienţii care urmează un tratament cu anticoagulante. Nu se
recomandă administrarea concomitentă de probenecid, deoarece acesta scade secreţia
tubulară renală a amoxicilinei. Utilizarea concomitentă cu Augmentin poate duce la
creşterea prelungită a nivelului sanguin al amoxicilinei, dar nu şi a acidului clavulanic.
Administrarea concomitentă a allopurinolului şi ampicilinei creşte semnificativ incidenţa
rash-ului la pacienţii care urmează tratament cu ambele medicamente, comparativ cu
pacienţii care urmează tratament doar cu ampicilină. Este cunoscut, în orice caz, faptul că
posibilitatea apariţiei rash-ului la ampicilină este datorată allopurinolului. Nu sunt date
referitoare la administrarea concomitentă de Augmentin şi allopurinol. Ca şi alte antibiotice
cu spectru larg, Augmentin poate reduce eficienţa contraceptivelor orale şi pacienţii trebuie
avertizaţi asupra acestui fapt.
Efecte adverse: Efectele adverse, ca şi la amoxicilină, sunt rare şi în majoritate tranzitorii
şi de intensitate mică. Rar au fost raportate diaree, indigestie, greaţă, vărsături, colite
pseudomembranoase şi candidoze intestinale, dar mai puţin frecvent întâlnite după
administrarea parenterală. O creştere moderată a GPT şi/sau GOT a fost notată la
pacienţii care au urmat tratament cu peniciline semisintetice, dar semnificaţia acestei
creşteri este necunoscută. Rar, în cursul tratamentului cu Augmentin s-au semnalat
hepatite şi ictere colestatice. Ele pot fi severe şi se pot menţine câteva luni. Au fost
raportate ca apărând predominant la adult sau vârstnici şi uşor mai frecvent la bărbaţi.
Semnele şi simptomele pot apărea în timpul tratamentului, dar sunt mai frecvent întâlnite
timp de 6 săptămâni de la întreruperea tratamentului. Reacţiile hepatice sunt de regulă
reversibile. Totuşi, în câteva cazuri extrem de rare, s-au semnalat decese. Acestea au fost
aproape întotdeauna cazuri asociate cu afecţiuni grave sau cu medicaţii concomitente. Au
fost raportate de asemenea flebite la locul injectării. Uneori poate apărea rash urticarian şi
eritematos. Au fost semnalate cazuri rare de eritem multiform, sindrom Stevens-Johnson,
necroză epidermică toxică şi dermatite exfoliative. Tratamentul trebuie întrerupt la apariţia
oricăruia dintre aceste tipuri de rash. Ca şi pentru alte antibiotice beta-lactamice s-au
semnalat angioedem şi anafilaxii. Rar pot apărea nefrite interstiţiale. În timpul
tratamentului cu peniciline s-au raportat leucopenie tranzitorie, trombocitopenie tranzitorie
şi anemie hemolitică.
Supradozare: Probabilitatea apariţiei unor probleme legate de supradozajul cu Augmentin
este redusă; dacă apare supradozajul, sunt evidente simptome gastrointestinale şi
tulburări ale echilibrului hidroelectrolitic. Ele se tratează simptomatic, cu atenţie la balanţa
hidroelectrolitică. Augmentin poate fi eliminat din circulaţie prin hemodializă.
Precauţii farmaceutice: Flacoanele de Augmentin trebuie păstrate într-un loc uscat şi la o
temperatură mai mică de 25 grade Celsius. Augmentin trebuie administrat în decurs de 20
de minute de la reconstituire. Soluţiile reconstituite nu trebuie congelate. Pentru
Augmentin intravenos, particularităţi despre stabilitate şi compatibilităţi sunt menţionate la
capitolul “Administrare”.
Formă de prezentare: Augmentin i.v. 600 mg: flacoane conţinând pulbere sterilă
echivalentă la 500 mg amoxicilină şi 100 mg acid clavulanic. Cutie cu 10 flacoane.
Augmentin i.v. 1,2 g: flacoane conţinând pulbere sterilă echivalentă la 1 000 mg
amoxicilină şi 200 mg acid clavulanic. Cutie cu 5 flacoane. Pentru reconstituire şi
administrare intravenoasă (injecţie, perfuzie). Amoxicilina este sub formă de amoxicilină
sodică şi acidul clavulanic sub formă de clavulanat de potasiu.
Fiecare 30 mg Augmentin conţin 25 mg amoxicilină şi 5 mg acid clavulanic.
British Pharmacopoeia.

Producător: Smithkline Beecham

AUGMENTIN, oral
amoxicillinum + acidum clavulanicum
Introducere: Augmentin este un agent antibiotic cu un spectru de activitate deosebit de
larg, împotriva agenţilor bacterieni patogeni întâlniţi de obicei în practica medicală
generală şi în spital. Activitatea inhibitorie a clavulanatului de potasiu asupra beta-
lactamazelor extinde spectrul amoxicilinei la o gamă largă de microorganisme, inclusiv la
multe dintre cele rezistente la alte antibiotice beta-lactamice.
Indicaţii terapeutice: Preparatele de Augmentin oral sunt indicate în tratamentul de
scurtă durată al infecţiilor bacteriene cu următoarele localizări: Infecţii ale tractului
respirator superior (inclusiv nas, gât şi urechi): de exemplu, amigdalite, sinuzite, otite
medii; Infecţii ale tractului respirator inferior: de exemplu, bronşite acute şi cronice,
pneumonie lobară, bronhopneumonie; Infecţii ale tractului genito-urinar: de exemplu,
cistite, uretrite, pielonefrite, gonoree; Infecţii ale pielii şi ţesuturilor moi; Infecţii osteo-
articulare; Infecţii dentare: de exemplu, abcese alveolodentare; Alte infecţii: de exemplu,
avort septic, infecţii puerperale, infecţii intraabdominale. Deşi Augmentin este indicat doar
în situaţiile de mai sus, orice infecţie produsă de microorganisme sensibile la amoxicilină
poate fi tratată cu Augmentin. De aceea, infecţii mixte cu microorganisme sensibile la
amoxicilină şi microorganisme producătoare de beta-lactamază şi sensibile la Augmentin
pot să nu necesite adăugarea altui antibiotic. Augmentin este bactericid pentru un număr
mare de microorganisme incluzând: Germeni grampozitivi: Aerobi: Streptococcus faecalis,
Streptococcus pyogenes, Staphylococcus aureus; Stafilococi coagulazo-negativi (inclusiv
Staphylococcus epidermidis), Bacillus anthracis, Streptococcus pneumoniae,
Streptococcus viridans, Corynebacterium spp, Listeria monocytogenes; Anaerobi:
Clostridium spp., Peptococcus spp., Peptostreptococcus; Germeni gramnegativi: Aerobi:
Haemophilus influenzae, Proteus mirabilis, Klebsiella spp., Shigella spp., Neisseria
meningitidis, Brucella spp., Pasteurella multocida, Moraxella catarrhalis, Escherichia coli,
Proteus vulgaris, Salmonella spp., Bordetella pertussis, Neisseria gonorrhoeae, Vibrio
cholerae, Helicobacter pylori, Gardnerella vaginalis; Anaerobi: Bacteroides spp. (inclusiv
Bacteroides fragilis), Fusobacterium spp., Leptospira ictero-haemorrhagiae, Treponema
pallidum; Alţii: Borrelia burgdorferi, Chlamidiae.
Posologie şi mod de administrare: Dozele utilizate în tratamentul infecţiilor: Adulţi şi
copii peste 12 ani: un comprimat de 625 mg de 2 ori pe zi în tratamentul infecţiilor uşoare
şi medii, fără potenţial de evoluţie severă. În infecţiile severe, câte un comprimat de 1 g de
2 ori pe zi. Terapia poate fi începută parenteral şi continuată cu preparate orale. Copii:
doza zilnică recomandată este de 25 mg/kgcorp/zi administrată divizat la fiecare 8 ore. Mai
jos se prezintă indicaţiile de dozare pentru copii. Augmentin suspensie: Copii între 3 luni-1
an: 25 mg/kgcorp/zi; de exemplu, un copil cu o greutate de 7,5 kg va necesita 2 ml de
Augmentin suspensie 156 mg/5 ml de 3 ori pe zi. Copii între 1-6 ani (10-18 kg): 5 ml
Augmentin suspensie 156 mg/5 ml de 3 ori pe zi. Copii peste 6 ani (18-40 kg): 5 ml
Augmentin suspensie 312 mg/5 ml de 3 ori pe zi. În infecţii mai severe, doza poate fi
crescută până la 50 mg/kg corp/zi şi administrată divizat la 8 ore. Comprimatele de
Augmentin de 625 mg sau de 1 g nu sunt recomandate copiilor în vârstă de 12 ani sau mai
mici. Posologia în infecţiile dentare (de exemplu: abcese alveolodentare): Adulţi şi copii de
peste 12 ani: se administrează un comprimat de Augmentin de 625 mg de două ori pe zi,
timp de cinci zile. Posologia în afecţiuni renale: Adulţi: Afecţiuni uşoare (clearance
creatinină 30 ml/min): nu sunt necesare modificări ale dozelor. Afecţiuni moderate
(clearance creatinină 10-30 ml/min): un comprimat de 625 mg la 12 ore. Comprimatele de
1 g nu sunt recomandate. Afecţiuni severe (clearance creatinină 10 ml/min): cel mult 1
comprimat de 625 mg la 24 ore. Comprimatele de 1 g nu sunt recomandate. Copii:
Afecţiuni uşoare (clearance creatinină 30 ml/min): nu sunt necesare modificări ale
dozelor. Afecţiuni moderate (clearance creatinină 10-30 ml/min): amoxicilină maximum 15
mg/kg corp la 12 ore. Afecţiuni severe (clearance creatinină 10 ml/min): amoxicilină
maximum 15 mg/kg corp/zi, într-o doză unică. Posologia în afecţiuni hepatice: Se va
administra cu prudenţă; se va monitoriza funcţia hepatică la intervale regulate. Fiecare
comprimat de 625 mg Augmentin conţine 0,63 mmoli (25 mg) de potasiu.
Mod de administrare: Oral: comprimate sau sirop. Pentru evitarea apariţiei intoleranţei
gastrointestinale, Augmentin se va administra imediat înainte de masă. Absorbţia
Augmentinului este favorizată atunci când acesta se administrează la începutul mesei.
Pentru prepararea siropului, iniţial agitaţi flaconul cu pulbere. Adăugaţi apoi volumul de
apă înscris pe etichetă şi agitaţi bine sau iniţial adăugaţi 2/3 din cantitatea de apă, agitaţi,
apoi completaţi până la linie. Se lasă apoi 5 minute pentru a asigura dizolvarea totală a
pulberii. Odată dizolvat, Augmentin sirop trebuie păstrat în frigider şi utilizat într-un interval
de cel mult 7 zile. Se agită bine flaconul înaintea fiecărei administrări. Tratamentul cu
Augmentin nu trebuie prelungit peste 14 zile fără avizul medicului.
Contraindicaţii: Hipersensibilitate la beta-lactamine, de exemplu peniciline şi
cefalosporine. Antecedente de disfuncţii hepatice/icter asociate cu administrarea de
Augmentin sau de peniciline.
Precauţii: La unii pacienţi care au urmat tratament cu Augmentin s-au observat modificări
ale testelor funcţionale hepatice. Semnificaţia clinică a acestor modificări nu este certă, dar
Augmentin trebuie utilizat cu atenţie la pacienţii care prezintă disfuncţii hepatice evidente
severe. Icterul colestatic a fost rar semnalat, fiind de regulă reversibil, uneori şi sever.
Semnele şi simptomele pot să nu devină evidente o perioadă de până la 6 săptămâni de la
întreruperea tratamentului. La pacienţii cu afecţiuni renale moderate sau severe, dozele de
Augmentin trebuie ajustate conform recomandărilor de la Posologie. La pacienţii cu
penicilino-terapie s-au înregistrat ocazional cazuri severe sau fatale de reacţii de
hipersensibilitate (anafilaxie). Aceste reacţii apar cu precădere la indivizii care au
prezentat în antecedente hipersensibilitate la penicilină. Dacă apare o reacţie alergică,
tratamentul cu Augmentin trebuie întrerupt şi instituit un tratament alternativ adecvat.
Reacţiile anafilactice serioase necesită un tratament de urgenţă cu adrenalină. De
asemenea, ar putea necesita oxigenoterapie, administrare intravenoasă de steroizi şi
reanimare respiratorie până la intubaţie. La pacienţii care au primit amoxicilină rash-ul
eritematos a fost asociat cu mononucleoza infecţioasă. Administrarea prelungită poate
duce, de asemenea, la creşterea microorganismelor rezistente. Suspensia de Augmentin
conţine 12,5 mg de aspartam per doza de 5 ml şi de aceea trebuie administrat cu prudenţă
în fenilcetonurie.
Utilizarea în timpul sarcinii şi alăptării: Studiile de reproducere la animale (şoareci şi
şobolani) cărora li s-a administrat Augmentin nu au evidenţiat efecte teratogene. Există o
experienţă limitată în ceea ce priveşte utilizarea de Augmentin în timpul sarcinii. Ca şi în
cazul tuturor medicamentelor, terapia cu Augmentin în timpul sarcinii trebuie evitată, în
special în primul trimestru de sarcină, utilizându-se numai atunci când medicul consideră
administrarea absolut necesară. Augmentin poate fi administrat în perioada alăptării. Cu
excepţia riscului de sensibilizare, asociat cu o excreţie în cantitate mică în laptele matern,
nu au fost remarcate efecte negative asupra copilului alăptat.
Interacţiuni medicamentoase: La unii pacienţi trataţi cu Augmentin s-a constatat o
prelungire a timpului de protrombină şi a timpului de sângerare. Augmentin trebuie utilizat
cu atenţie la pacienţii care urmează un tratament cu anticoagulante. Nu se recomandă
administrarea concomitentă de probenecid. Probenecidul scade secreţia tubulară renală a
amoxicilinei. Utilizarea concomitentă cu Augmentin poate duce la menţinerea unui nivel
sangvin crescut al amoxicilinei, dar nu şi a acidului clavulanic. Administrarea concomitentă
a alopurinolului şi ampicilinei creşte semnificativ incidenţa rash-ului la pacienţii care
urmează tratament cu ambele medicamente, comparativ cu pacienţii care urmează
tratament doar cu ampicilină. În orice caz, este cunoscut faptul că posibilitatea apariţiei
rash-ului la ampicilină este datorată alopurinolului. Nu există date referitoare la
administrarea concomitentă de Augmentin şi alopurinol. Ca şi în cazul altor antibiotice cu
spectru larg, Augmentin poate reduce eficienţa contraceptivelor orale şi pacienţii trebuie
avertizaţi asupra acestui aspect.
Efecte adverse: Efectele adverse, ca şi la amoxicilină, sunt rare şi în majoritate tranzitorii
şi de intensitate mică. Au fost raportate diaree, indigestie, greţuri, vărsături, colite
pseudomembranoase şi candidoze intestinale. Greaţa, de altfel rară, este mai frecvent
asociată cu dozele orale crescute. Dacă efectele adverse gastrointestinale apar la terapia
orală, ele pot fi reduse prin administrarea de Augmentin la începutul meselor. O creştere
moderată de ASAT şi/sau ALAT a fost remarcată la pacienţii care au urmat tratament cu
antibiotice din clasa ampicilinelor, dar semnificaţia acestei creşteri este necunoscută. Rar
în cursul tratamentului cu Augmentin s-au semnalat hepatite şi ictere colestatice. Ele pot fi
severe şi se pot menţine câteva luni. Au fost raportate ca apărând predominant la adulţi
sau vârstnici şi uşor mai frecvent la bărbaţi. Semnele şi simptomele pot apărea în timpul
tratamentului, dar sunt mai frecvent întâlnite după întreruperea acestuia până la o
perioadă de 6 săptămâni. Reacţiile hepatice sunt de regulă reversibile. Totuşi, în câteva
cazuri extrem de rare, s-a semnalat decesul. Acestea au fost aproape întotdeauna cazuri
asociate cu afecţiuni grave sau cu medicaţii concomitente. Uneori poate apărea rash
urticarian şi eritematos. Au fost semnalate cazuri rare de eritem multiform, sindrom
Stevens-Johnson, necroză epidermică toxică şi dermatite exfoliative. Tratamentul trebuie
întrerupt la apariţia oricăruia dintre aceste tipuri de rash. Ca şi pentru alte antibiotice beta-
lactamice, s-au semnalat angioedem şi anafilaxii. Rar pot apărea nefrite interstiţiale. Ca şi
pentru alte antibiotice, incidenţa reacţiilor adverse gastrointestinale poate fi crescută la
copiii sub 2 ani. Totuşi, în studiile clinice, numai 4% dintre copiii sub 2 ani au necesitat
întreruperea tratamentului. Ca şi în cazul altor beta-lactamine, s-au raportat leucopenie
tranzitorie, trombocitopenie tranzitorie şi rar anemie hemolitică.
Supradozare: Probabilitatea apariţiei unor probleme legate de supradozarea cu
Augmentin este redusă; dacă apare supradozarea, există evidente simptome
gastrointestinale şi tulburări ale echilibrului hidroelectrolitic. Ele se tratează simptomatic,
cu atenţie la balanţa hidroelectrolitică. Augmentin poate fi eliminat din circulaţie prin
hemodializă.
Condiţii de păstrare: Preparatele de Augmentin trebuie păstrate la loc uscat.
Comprimatele de Augmentin de 625 mg şi de 1 g trebuie păstrate la loc uscat şi la o
temperatură mai mică de 25 grade Celsius. Odată preparate, suspensiile de Augmentin de
312 mg/5 ml şi 156 mg/5 ml rămân stabile timp de 7 zile, dacă sunt ţinute la frigider (dar
nu congelate).
Formă de prezentare: Augmentin comprimate de 625 mg: comprimate filmate, ovale,
albe, având inscripţionat “Augmentin” pe una din feţe. Fiecare comprimat conţine 500 mg
amoxicilină şi 125 mg acid clavulanic. Cutie cu blistere, conţinând 14 comprimate.
Augmentin comprimate de 1 g: comprimate filmate, ovale, albe, având inscripţionat
“Augmentin” pe una din feţe şi un şanţ marcator pentru divizare. Fiecare comprimat
conţine 875 mg amoxicilină şi 125 mg acid clavulanic. Cutie cu blistere, conţinând 14
comprimate. Augmentin suspensie 312 mg/5 ml: flacoane de sticlă cu pulbere pentru
prepararea a 100 ml sirop. După reconstituire, fiecare 5 ml suspensie conţine 250 mg
amoxicilină şi 62,5 mg acid clavulanic. Augmentin suspensie 156 mg/5 ml: flacoane de
sticlă cu pulbere pentru prepararea a 100 ml sirop. După reconstituire, fiecare 5 ml
suspensie conţine 125 mg amoxicilină şi 31,25 mg acid clavulanic. Amoxicilina se găseşte
sub formă de trihidrat de amoxicilină, iar acidul clavulanic sub formă de clavulanat de
potasiu.
Germeni producători de beta-lactamază rezistenţi la ampicilină şi amoxicilină.
Fiecare 25 mg Augmentin suspensie conţin 20 mg amoxicilină şi 5 mg acid clavulanic.

Producător: Smithkline Beecham

AVYCLOR
aciclovirum
Prezentare farmaceutică: Cremă 5% (tub de 3 g); comprimate 200 mg (blister cu 25
comprimate); comprimate 400 mg (blister cu 25 comprimate).
Acţiune terapeutică: Este un analog nucleozidic purinic, sintetic, cu activitate inhibitoare
in vivo şi in vitro asupra virusurilor herpetice umane, cuprinzând Herpes simplex tip 1 şi 2
şi Varicella Zoster, lipsit de toxicitate faţă de celula gazdă. Aciclovirul este absorbit doar
parţial la nivel intestinal. Cea mai mare parte a medicamentului este eliminată
nemodificată, pe cale renală.
Indicaţii: În tratamentul infecţiilor pielii şi mucoaselor cu Herpes simplex, inclusiv în
herpesul genital primar şi recurent, Herpes labial; pentru suprimarea recidivelor la pacienţii
imunocompetenţi; în profilaxia infecţiilor cu Herpes simplex la pacienţii imunodeprimaţi;
pentru tratamentul Herpesului Zoster.
Contraindicaţii: Hipersensibilitate la aciclovir. Rezultatele testelor in vitro şi in vivo
demonstrează că aciclovirul nu comportă riscuri genetice pentru om. În sarcină, se
recomandă administrarea doar în caz de strictă necesitate, se evită administrarea în
perioada de alăptare. Crema nu se aplică pe mucoasa oftalmică şi bucală. Utilizarea
prelungită a produsului poate determina fenomene de sensibilizare; se impune
întreruperea tratamentului şi consultarea medicului.
Interacţiuni: Probenecidul creşte concentraţia plasmatică a aciclovirului. Alte
medicamente care interferă cu funcţia renală, ar putea modifica farmacocinetica
aciclovirului. Nu au fost semnalate alte interacţiuni.
Reacţii adverse: După administrare orală, pot apărea o serie de simptome reversibile,
care dispar la întreruperea tratamentului: rash cutanat; tulburări gastrointestinale (greaţă,
vomă, diaree, dureri abdominale); ocazional, la pacienţii cu insuficienţă renală sau alţi
factori predispozanţi-reacţii neurologice reversibile (vertij, stări confuzionale, halucinaţii,
somnolenţă); creştere discretă, reversibilă, a bilirubinei şi enzimelor hepatice.
La administrarea locală pot apărea uneori prurit sau dureri trecătoare şi foarte rar, eritem,
uscăciune moderată şi descuamarea pielii.
Mod de administrare: Comprimate: Tratamentul infecţiilor cu Herpes simplex la adulţi: 1
comprimat de 200 mg de 5 ori pe zi, la fiecare patru ore, omiţând doza nocturnă, timp de 5
zile. La pacienţii grav imunodeprimaţi sau la cei cu absorbţie intestinală scăzută, doza se
poate dubla. Tratamentul se iniţiază imediat dupa apariţia simptomelor, iar în cazul
infecţiilor recurente, preferabil în faza prodromală sau la apariţia primelor leziuni. Terapia
supresivă a recidivelor la pacienţii cu imunitate normală: 200 mg de 4 ori pe zi, la fiecare 6
ore. Pot fi eficace şi doze de 200 mg la 8 ore sau la 12 ore. La unii pacienţi pot apărea
recidive la doza de 800 mg pe zi. Tratamentul trebuie întrerupt periodic la intervale de 6
-12 luni, pentru a putea observa eventuale schimbări în evoluţia bolii. Tratamentul
infecţiilor cu Herpes Zoster: 800 mg de 5 ori pe zi, la 4 ore, omiţând doza nocturnă, timp
de 7 zile. Terapia va fi iniţiată imediat după apariţia infecţiei. Copii peste 2 ani: dozajul este
cel folosit pentru adulţi; sub 2 ani, dozajul este redus la jumătate. În cazul administrării
dozelor mari, se menţine o hidratare corespunzătoare. Cremă: aplicaţii de 5 ori pe zi, la
intervale de circa 4 ore. Tratamentul durează între 5 şi 10 zile.

Producător: Bioprogress SpA

AXID
nizatidinum
Compoziţie: Nizatidina, USP, este un antagonist de receptor histaminic H2. Nizatidina are
formula empirică (C12H21N5O2S2) reprezentând greutatea moleculară de 331,45.
Nizatidina pulvis este o substanţă solidă, cristalină, de culoare alb-gălbui, până la galben
deschis, solubilă în apă. Are un gust amar şi un uşor miros sulfurat. Fiecare capsulă
conţine, pe lângă substanţa activă pentru administrare orală, şi alţi ingredienţi: gelatină,
amidon pregelatinizat, silicon, amidon, bioxid de titan, oxid galben de fier, magneziu
stearat (capsule de 150 mg), carboximetilceluloză sodiu, povidon, oxid roşu de fier şi talc
(capsule de 300 mg). Nizatidina injectabilă este un lichid clar, incolor până la gălbui, cu
uşoară tendinţă spre galben închis. pH-ul soluţiei este de 6,0-8,0. Formula conţine şi 0,5%
fenol ca stabilizator.
Formă de prezentare: Axid 150 mg: capsule conţinând 150 mg (0,45 mmol) nizatidină.
Axid 300 mg: capsule conţinând 300 mg (0,91 mmol) nizatidină. Axid 100 mg: soluţie
injectabilă, fiole a 4 ml, fiecare ml conţine 25 mg de nizatidină.
Indicaţii terapeutice: Axid este indicat pentru tratamentul ulcerului duodenal activ, pentru
o perioadă de până la 8 săptămâni. La majoritatea pacienţilor, ulcerul se vindecă în 4
săptămâni. Axid este indicat în doze reduse, de 150 mg/zi în terapia de întreţinere la
pacienţii cu ulcer duodenal cronic, după vindecarea ulcerului duodenal activ. Nu se cunosc
consecinţele continuării terapiei cu nizatidină mai mult de un an. Axid este indicată pentru
o perioadă de 8 săptămâni şi în tratamentul ulcerului gastric benign activ. Înainte de
administrarea tratamentului trebuie exclusă posibilitatea ulceraţiilor gastrice maligne. Axid
este indicată pentru o perioadă de 12 săptămâni în tratamentul esofagitei diagnosticate
endoscopic, inclusiv a esofagitei erozive şi ulcerative şi asociată cu pirozis datorat
refluxului gastroesofagian. Pirozis-ul prezent la pacienţii cu reflux gastroesofagian a fost
diminuat chiar după prima zi de tratament. Axid injectabil este indicat, ca o alternativă de
scurtă durată, pentru pacienţii spitalizaţi aflaţi în imposibilitate de a primi medicaţie pe cale
orală.
Posologie şi mod de administrare: Pacienţii cu insuficienţă renală moderată şi severă.
Ajustarea dozajului oral: Ulcer duodenal activ şi ulcer gastric benign activ sau reflux
gastro-esofagian:
Clearance la Doza
creatinină
20-50 ml/min 150 mg/zi
< 20 ml/min 150 mg o dată la două zile

Pacienţi cu reflux gastro-esofagian, pentru care sunt necesare doze mai mari:
Ccr Doza
20-50 ml/min 150 mg de 2 ori pe zi
< 20 ml/min 150 mg/zi

Terapie de întreţinere:
Ccr Doza
20-50 ml/min 150 mg o dată la 2 zile
< 20 ml/min 150 mg la 3 zile

Ajustarea dozei intravenoase: Ulcer duodenal activ sau gastric benign activ
Ccr Doza
20-50 ml/min 120-150 mg/zi
< 20 ml/min 75 mg/zi
Contraindicaţii: Hipersensibilitate la nizatidină sau alţi antagonişti de receptori histaminici
H2.
Precauţii speciale în folosire: Răspunsul simptomatic la terapia cu nizatidină nu exclude
existenţa unei formaţiuni gastrice maligne. Cum nizatidina este parţial metabolizată de
ficat şi în cea mai mare parte excretată de rinichi, pacienţii cu insuficienţă renală sau
hepatică trebuie trataţi cu multă grijă. (Vezi "Posologie şi mod de administrare").
Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiuni: Nici o informaţie de
importanţă clinică.
Sarcină şi alăptare: Categoria B1. Nu s-a stabilit siguranţa utilizării acestui produs în
timpul sarcinii la femei. Evaluarea studiilor experimentale realizate pe animale nu indică
nici un efect nociv, fie el direct sau indirect, în ceea ce priveşte dezvoltarea embrionului
sau a fătului, a cursului dezvoltării lui peri- şi postnatale. Nizatidina nu trebuie administrată
femeilor gravide sau celor care vor să rămână gravide decât dacă este absolută nevoie.
Nizatidina este secretată în laptele uman. În cazul puilor de şobolani în lactaţie, cărora li s-
a administrat nizatidină, s-a observat o stopare a procesului de creştere; din această
cauză nizatidina trebuie administrată mamelor în perioada de alăptare numai dacă este
absolut necesar.
Efecte asupra abilităţii de a conduce maşina şi de a utiliza alte maşini : Axid nu
afectează abilităţile de conducere sau de utilizare a unor maşini.
Reacţii adverse: Rar au fost raportate episoade de reacţii de hipersensibilitate sau de şoc
anafilactic. Au fost raportate: cazuri rare de leziuni hepatice colestatice sau atât colestatice
cât şi la nivel hepatocelular, fenomene reversibile odată cu încetarea tratamentului cu
nizatidină. Ocazional au fost raportate anemie, urticarie, dureri de cap, ameţeală şi
transpiraţii.
Supradozare: Animalele test care au primit doze mari de nizatidină au prezentat reacţii de
tip colinergic incluzând: lăcrimare, salivaţie, vomă, mioză şi diaree. Există prea puţine
informaţii clinice în ceea ce priveşte supradoza de nizatidină la oameni. Dacă întâlniţi
totuşi un caz de supradoză, utilizaţi cărbunele medicinal activ, voma provocată sau
spălăturile gastrice, împreună cu terapia generală de întreţinere şi monitorizarea clinică a
pacientului.
Proprietăţi farmacodinamice: Nizatidina este un inhibitor competitiv, reversibil al
histaminei la nivelul receptorilor histaminici H2, în special a celor care se găsesc în
celulele gastrice parietale. Nizatidina inhibă semnificativ secreţia gastrică nocturnă pentru
o perioadă de până la 12 ore când este administrată oral, pentru până la 24 de ore dacă
este administrată sub forma unei perfuzii continue şi pentru 5 ore după o injecţie i.v.
Inhibă, de asemenea, în mod semnificativ secreţia de acid gastric stimulată de alimente,
cafeină, betazol şi pentagastrină.
Proprietăţi farmacocinetice: Administrarea orală: Biodisponibilitatea nizatidinei nu este
în mod semnificativ influenţată de alimente sau antiacide. Absorbţia nizatidinei după
administrarea orală este rapidă şi concentraţii plasmatice de vârf (700-1 800 mg/l după o
doză de 150 mg; 1 400-3 600 mg/l după o doză de 300 mg) sunt obţinute în 3 ore.
Biodisponibilitatea orală depăşeşte 70% şi timpul de înjumătăţire este de 1-2 ore şi
clearance-ul plasmatic este de 40-60 l/oră. Aproximativ 35% din nizatidină se leagă de
proteinele plasmatice. Volumul de distribuţie este de 0,8-1,5 l/kg corp. Se produce şi o
primă trecere la nivel hepatic, dar în procent foarte scăzut (6%), însă nizatidina este în
primul rând excretată pe cale renală, 60% sub formă nemodificată. Principalul metabolit
este demetilnizatidina, cantităţi mici de sulfoxid, n-oxid formându-se de asemenea.
Demetil nizatidina este un metabolit activ, cu eficacitate limitată. Mai mult de 90% dintr-o
doză orală de nizatidină (inclusiv metaboliţii) este excretată prin urină în decursul a 12 ore.
Insuficienţa renală moderată sau severă prelungeşte în mod semnificativ timpul de
înjumătăţire şi scade clearance-ul de nizatidină. Indivizii care sunt anefrici din punct de
vedere funcţional, timpul de înjumătăţire este 3,5 până la 11 ore, iar clearance-ul plasmatic
este 7-14 l/oră. Administrarea intravenoasă: Concentraţii plasmatice de vârf ale nizatidinei
în plasmă sunt de 1 450-3 350 mg/l după administrarea timp de 15 minute a unei perfuzii
de 100 mg. Concentraţii stabile în plasmă variază între 190-330 mg/l dacă se
administrează în perfuzie continuă 10 mg/oră timp de 24 de ore; doze de 20 mg/oră
administrate timp de 24 de ore produc concentraţii plasmatice stabile de 130-740 mg/l. O
concentraţie de 1 000 mg/l este echivalentă cu 3 mmol/l; o doză de 100 mg este
echivalentă cu 302 mmoli. Concentraţiile plasmatice la 8 ore după perfuzarea
intravenoasă a 100 mg de nizatidină timp de 15 minute, au fost mai mici de 60 mg/l la
pacienţii cu funcţie renală normală. Distribuţia nizatidinei administrată intravenos este
similară cu cea a nizatidinei administrată oral. Date preclinice de siguranţă: Nu s-a
descoperit în studiile realizate pe animale potenţialul carcinogenic sau mutagenic al
nizatidinei.
Instrucţiuni de utilizare: Nizatidina injectabilă poate fi adăugată sau diluată cu soluţie
injectabilă de clorură de sodiu 0,9%, soluţie injectabilă de dextroză 5%, soluţie lactată
Ringer sau soluţie injectabilă de bicarbonat 5%.
Condiţii de păstrare: A se păstra la temperatura camerei (15 - 30 grade Celsius).

Producător: Eli Lilly and Company

AZACTAM
aztreonamum
Prezentare farmaceutică: Flacoane conţinând 500 mg aztreonam şi 390 mg L-arginină;
flacoane conţinând 1 g aztreonam şi 780 mg L-arginină (flac. a 1 g şi 0,500 g).
Acţiune terapeutică: Antibiotic monobactam cu acţiune bactericidă faţă de germenii
gramnegativi, chiar în condiţii de anaerobioză. Nu este activ faţă de microorganismele
gram-pozitive sau anaerobe. Este activ faţă de Pseudomonas aeruginosa rezistent la
piperacilin, cefoperazon şi aminoglicozide. În combinaţie cu piperacilin, cefoperazon sau
cefotaxim acţionează sinergic faţă de multe tulpini de Enterobacteriacee. Nu are efect
toxic renal şi nu afectează coagularea sanguină.
Indicaţii: Infecţii severe cauzate de microorganisme sensibile.
Mod de administrare: I.v. sau i.m., doza şi calea de administrare fiind individualizate în
funcţie de sensibilitatea agentului cauzal, severitatea infecţiei şi starea pacientului. Adulţi:
infecţii ale tractului urinar 0,5-1 g la 8-12 ore; infecţii sistemice severe 1-2 g la 8-12 ore;
infecţii severe 2 g la 6-8 ore. Doza maximă recomandată este de 8 g pe zi. Doza trebuie
redusă în caz de insuficienţă renală, dializă, hemodializă sau afectare hepatică gravă.
Doza este redusă la jumătate când clearance-ul la creatinină este între 10-30 ml/min.
Copii: doza uzuală pentru copii mai mari de 1 lună este de 30 mg/kg corp, administrat la
fiecare 6-8 ore. În infecţii severe la copiii mai mari de 2 ani se recomandă 50 mg/kg corp la
fiecare 6-8 ore.
Reacţii adverse: Pot apărea reacţii locale, rash, greaţă, diaree.
Contraindicaţii: Alergie cunoscută la produs.

Producător: KRKA
AZLOCILLINE
azlocillinum
Prezentare farmaceutică: Flacoane a 1 g sau 2 g pulbere pentru soluţie inj. i.v. conţinând
azlocilină sodică. Conţinut în sodiu 50 mg/g.
Acţiune terapeutică: Penicilină de semisinteză din grupa penicilinelor acilureidice cu
spectru larg de acţiune bactericidă asupra bacteriilor gramnegative şi grampozitive (şi
comparativ cu alte antibiotice beta-lactamice) având efect crescut faţă de Pseudomonas
aeruginosa (b. piocianic). Activitatea antibacteriană este de 4-8 ori mai mare decât a
carbenicilinei.
Indicaţii: Medicament de elecţie în toate infecţiile sistemice şi/sau locale provocate de
Pseudomonas aeruginosa: infecţii ale rinichilor şi căilor urinare, endocardite, meningite,
infecţii ginecologice, peritonite, infecţii ale tubului gastrointestinal, infecţii ale căilor
respiratorii, infecţii ale căilor biliare, infecţii osoase.
Mod de administrare: Produsul se administrează i.v. sub formă de injecţie sau perfuzie
din soluţia care conţine cel mult 100 mg azlocilin/ml. Prin perfuzie se administrează 50-100
ml soluţie în aproximativ 30 minute. În infecţii grave (la pacienţii cu funcţii renale normale)
doza este de 5 g azlocilin la 8 ore. În infecţiile urinare doza este de 2 g la 8 ore.
Reacţii adverse: Pot apărea unele efecte secundare specifice antibioticelor beta-
lactamice: urticarie, diaree, meteorism, febră, depresie leucocitară, creşterea trecătoare a
fosfatazei alcaline, eozinofilie. Este contraindicată administrarea produsului la pacienţii
care prezintă hipersensibilitate la peniciline şi cefalosporine.
Contraindicaţii: Alergie la produs.

Producător: Antibiotic CO.

AZMACORT
triamcinolonum acetonidum
Forma de prezentare: Flacon dozator presurizat (a 20 g) pentru inhalaţii orale, conţinând
60 mg triamcinolon acetonid. Este prevăzut cu piesa pentru adaptare orală-inhalator. Un
flacon conţine aproximativ 240 doze (o doză eliberând 200 g triamcinolon acetonid).
Indicaţii: Corticoterapia cronică a astmului bronşic.
Contraindicaţii: Tratamentul primar al status asthmaticus sau al altor episoade astmatice
acute ce impun terapia intensivă; hipersensibilitate la oricare dintre componenţi.
Efecte secundare: Azmacort este un preparat bine tolerat. Rareori, pot să apară unele
efecte secundare tranzitorii şi de intensitate scăzută, cum ar fi: candidoză a mucoasei
cavităţii bucale, disfonie, senzaţie de uscăciune în gât, wheezing, tuse. În mod
excepţional, s-au raportat edeme ale feţei.
Precauţii: Azmacort nu va fi utilizat pentru tratamentul crizei de astm. Se va recomanda
cu mare prudenţă sau se va evita la pacienţii prezentând forme active sau latente de
infecţii TBC sau de alte etiologii (bacteriene, virale, fungice) sau herpes al regiunii
oftalmice.
Sarcina şi alăptarea: Nu se va utiliza în timpul sarcinii şi al alăptării decât dacă beneficiul
scontat justifică riscul fetal (hipoadrenalism).
Abilitatea de a conduce automobile sau de a opera maşini: Azmacort nu afectează
abilitatea de a conduce automobile sau de a opera maşini.
Posologie şi mod de administrare: O inhalaţie conţine 200 g triamcinolon acetonid.
Aduţi: 2 inhalaţii de 3-4 ori pe zi. Copii de 6-12 ani: 1-2 inhalaţii de 3-4 ori pe zi.
Condiţii de păstrare: La temperatura camerei (15 - 30 grade Celsius). Nu expuneţi
containerul la căldură intensă. A nu se arunca în foc (pericol de explozie). Dacă apar
manifestări neplăcute consultaţi medicul sau farmacistul. A nu se lăsa la îndemâna
copiilor.

Producător: Rhône-Poulenc Rorer

ALTRAMET®
cimetidină
Compoziţia: Tableta conţine 200, respectiv 300 mg cimetidină. Fiola conţine 200 mg
cimetidină sub formă de cimetidină clorid. Cimetidina este denumirea generică pentru N
cian-N-metil-N'-2[(5-metil-1 H-imidazol-4-) metil]-tio-etil-guanidin.
Acţiune farmaceutică: Cimetidina este antagonistul receptorilor histaminergici H2. Inhibă
secreţia bazală şi stimulantă a acidului gastric şi diminuează secreţia pepsinelor.
Indicaţii: Ulcer duodenal diagnosticat prin röntgen sau endoscopie; reflux esofagian;
sindrom Zollinger Ellison; hemoragie digestivă superioară.
Contraindicaţii: Medicamentul este contraindicat în timpul sarcinii, alăptării şi la copii
până la 14 ani.
Măsuri de precauţie: Altrametul se dozează cu prudenţă pacienţilor cu funcţiile hepatice
şi renale afectate ca şi bolnavilor vârstnici. La aceşti bolnavi dozele sunt mai reduse în
raport cu afecţiunile hepatice şi renale. Altrametul prelungeşte timpul protrombinei la
bolnavii care folosesc derivate cumarinice. În cazul acesta se recomandă controlul timpului
de protrombină la bolnavii care în acelaşi timp cu cimetidina utilizează peroral
medicamente anticoagulante. Altrametul nu se administrează asociat cu diazepam şi clor-
diazepoxid. Aceasta nu este valabil pentru lorazepam şi oxazepam.
Nu se recomandă administrarea concomitentă a Altrametului cu medicamentele care
provoacă neutropenie (ex. unele citostatice).
Reacţii adverse: Altrametul poate provoca greţuri, vărsături, diaree, constipaţie,
meteorism, oboseală, ameţeli, cefalee, dureri musculare, alergie cutanată. Cimetidina
poate accentua secreţia prolactinei cu o posibilă acţiune antiandrogenă; la o administrare
de lungă durată cimeti dina poate provoca ginecomastie, iar foarte rar impotenţă.
Temporar cimetidina poate provoca creşterea transaminazelor în ser. În unele cazuri
Altrametul poate provoca nefrită interstiţială (în acest caz creşte ureea şi creatinina în
sânge). În cazuri rare Altrametul poate provoca parestezii şi confuzii reversibile sau
depresii din cauza acţiunii asupra sistemului nervos central. Din cauza efectelor secundare
nu trebuie întrerupt imediat tratamentul. Acesta se va întrerupe dacă valorile patologice
rămân neschimbate sau cresc.
Dozarea şi modul de administrare: Doza uzuală este de trei ori pe zi câte 200 mg în
timpul meselor, iar seara înainte de culcare 400 mg sau de trei ori pe zi câte 300 mg şi
seara înainte de culcare 300 mg. Doza obişnuită de întreţinere este de 300 sau 400 mg
seara înainte de culcare. În cazuri deosebit de grave doza de Altramet se poate mări la
2400 mg pe zi.
Tratamentul injectabil: Doza individuală pentru administrarea intravenoasă este de 200
mg. Injecţiile se administrează la intervale de 4-6 ore. Cea mai mare doză zilnică este de
2400 mg.
Perfuzii intravenoase: Doza este de 100 mg pe oră în curs de două ore. Această doză se
poate repeta la intervale de 4-6 ore. Cea mai mare viteză a perfuziei, care nu trebuie
depăşită este de 150 mg la oră sau 2 mg/kg/oră.
Altrametul se poate administra şi în perfuzii continue. Cea mai mare doză zilnică de
Altramet nu poate depăşi 2400 mg. În această doză Altrametul se administrează după
indicaţii timp de 4-6 săptămâni. În cazul recidivelor sau a hemoragiilor temporare apărute
din cauza întreruperii bruşte a tratamentului, se recomandă continuarea tratamentului cu
doza de întreţinere şi anume 300 sau 400 mg Altramet seara înainte de culcare în cursul
următoarelor 6 luni.
Conservare: Medicamentul trebuie păstrat la întuneric la o temperatură de 25°C.
Termen de garanţie: Pentru tablete 5 ani, iar pentru fiole 3 ani.

Producător: Lek
AMINOPHYLLINUM®
aminofilină
Compoziţie: Aminofilina este denumirea generică pentru teofilina etilendiamina.
- fiole de 10 ml pentru injecţii intravenoase conţinând 250 mg de aminofilină;
- fiole de 2 ml pentru injecţii intramusculare conţinând 500 mg de aminofilină;
- tablete a 100 mg aminofilină;
- tablete retard a 350 mg aminofilină;
- supozitoare a 360 mg aminofilină.
Acţiune: Substanţa activă din aminofilină este teofilina. Teofilina inhibă fosfodiesteraza şi
prin aceasta încetineşte degradarea AMP ciclic şi scade tensiunea din muşchii netezi ai
vaselor sanguine, bronhiilor, canalelor biliare şi organelor gastrointestinale. În plus, scade
sinteza şi eliberarea factorilor spasmogeni din mastocite. Teofilina are de asemenea, un
efect diuretic moderat, care rezultă din absorbţia scăzută a sodiului şi fluxul sanguin mărit
la nivel renal. Teofilina stimulează centrul respirator.
Indicaţii: Criza de astm bronşic; astm bronşic cronic şi bronşite obstructive reversibile;
bronchoconstricţie de efort.
Contraindicaţii: Aminofilina este contraindicată în epilepsie. Administrarea parenterală
este contraindicată în infarct miocardic acut. În tratamentul insuficienţei cardiace
congestive trebuie avut în vedere că stimulează centrul respirator şi de aceea trebuie
asociată cu morfina.
Precauţii: Teofilina este eliminată în special prin biotransformare în mod diferit de la
individ la individ. Se va administra cu precauţie; dacă este necesar, dozele vor fi scăzute
la pacienţii cu insuficienţă hepatică în special în cazul cirozei hepatice şi la pacienţii cu
insuficienţă cardiacă acută. Eliminarea teofilinei este de asemenea redusă în cazul
asocierii medicamentului cu antibiotice macrolide. În asemenea cazuri doza de aminofilină
va fi redusă. Injecţiile intravenoase prea rapide pot fi fatale la pacienţii cu infarct miocardic
recent,datorită scăderii bruşte a presiunii sanguine. Se va manifesta precauţie la pacienţii
hipersensibili la teofilină.
Nu este recomandată pe timpul sarcinii. Medicamentul nu va fi administrat împreună cu
alte preparate xantinice (cafea, ceai).
Reacţii adverse: Efectele secundare îşi fac apariţia mai frecvent dacă nivelul teofilinei în
plasmă este mai mare decât concentraţiile terapeutice uzuale (peste 20 µg/ml). Efecte
secundare cardiovasculare, în special o scădere a presiunii sanguine şi dureri precordiale
apar numai dacă administrarea injecţiei intravenoase se face prea rapid. Ele pot fi evitate
prin administrare lentă (timp de 5-10 minute). Durere trecătoare locală poate apare la locul
injecţiei intramusculare. În administrare orală îndelungată pot apare tulburări
gastrointestinale (anorexie greaţă, vomă), şi efecte secundare rezultate din stimularea
sistemului nervos central (cefalee, anxietate). Toate acestea pot fi evitate prin creşterea
gradată a dozei zilnice la un interval de 3 zile, iar în cazul apariţiei este suficient să se
reducă doza. Supozitoarele pot cauza proctite, dacă nu se umezesc cu apă înainte de
introducere.
Dozare şi administrare: Dozarea aminofilinei se va face individualizat. Aminofilina se va
administra prin injecţii intravenoase lente numai în cazurile de urgenţă (10 ml timp de 5
minute). Doza uzuală este de 1-2 fiole (4-6 mg/kg corp) o dată până la 3 ori/zi. Injecţiile
intravenoase se pot administra prin perfuzie. Injectarea intramusculară se va face în doze
de 1-2 fiole (500-1000 mg) pe zi. Injecţia nu se va face dacă în fiolă s-au format cristale
(conform USP). Doza orală uzuală este de 1-2 tablete (100-200 mg) de 3-4 ori/zi. De
regulă tratamentul va începe cu o doză mică, care va fi crescută gradat la un interval de 3
zile. Tabletele retard menţin uniform nivelul teofilinei în plasmă timp de 12 ore.
Tratamentul începe de obicei cu 1/2 tabletă retard la fiecare 12 ore. Doza va creşte la un
interval de 3 zile până la obţinerea efectului terapeutic optim. În majoritatea cazurilor,
pacientului îi este suficientă o tabletă retard (350 mg aminofilină) la fiecare 12 ore. Doza
poate fi crescută gradat la 2 tablete retard (700 mg aminofilină).
Aminofilina se poate administra şi intrarectal, prin supozitoare, în doze de 360-720 mg
zilnic (1-2 supozitoare).
Forma de prezentare: Fiole a 10 ml, 50/cutie; fiole a 2 ml, 50/cutie; tablete a 100 mg,
50/cutie: tablete retard a 350 mg, 20/cutie; supozitoare, 5/cutie.

Producător: Lek
AMOKSIKLAV®
amoxicilină trihidrat + acid clavulanic sub formă de sare de potasiu
Compoziţie: - tablete a 625 mg conţinând 500 mg amoxicilină (sub formă de trihidrat) şi
125 mg acid clavulanic (sub formă de sare de potasiu);
- tablete a 375 mg conţinând 250 mg amoxicilină (sub formă de trihidrat) şi 125 mg acid
clavulanic (sub formă de sare de potasiu);
- suspensie orală forte conţinând la 5 ml (o linguriţă) 250 mg amoxicilină (sub formă de
trihidrat) şi 62,5 mg acid clavulanic (sub form  de sare de potasiu);
- suspensie orală conţinând la 5 ml 125 mg amoxicilină (sub formă de trihidrat) şi 31,2.5
mg acid clavulanic (sub formă de sare de potasiu);
- picături pentru copii conţinând la 1 ml 50 mg amoxicilină (sub formă de trihidrat) şi 12,5
mg acid clavulanic (sub formă de sare de potasiu);
- flacoane injectabile 1,2 g conţinând 1000 mg amoxicilină (sub formă de sare de sodiu) şi
200 mg acid clavulanic (sub formă de sare de potasiu);
- flacoane injectabile 0,6 g conţinând 500 mg amoxicilină (sub formă de sare de sodiu) şi
100 mg acid clavulanic (sub formă de sare depotasiu).
Acţiune: Amoksiklav este o cornbinaţie de amoxicilină  şi acid clavulanic. Acidul clavulanic
este obţinut din Streptomyces clavuligerus. Acidul clavulanic are o activitate antibacteriană
slabă, dar acţionează ca inhibitor ireversibil competitiv al ß-lactamazelor cunoscut sub
denumirea de inhibitor "sinucigaş”(tipurile II, III, IV şi V). Împreună cu acestea produce
complexe stabile, inactive şi protejează amoxicilina contra degradării.
Amoksiklav posedă un spectru larg de activitate, şi anume: germeni gram pozitiv-
staphilococcus aureus, Staphilococcus epidermidis, Staphilococcus saprophiticus,
Streptococcus pyogenes, Streptococcus pneumoniae, Streptococcus faecalis; germeni
Gram negativi - Escherichia colli, Klebsiella spp., Neisseria gonorrheae, Neisseria
meningitidis, Proteus mirabilis, Proteus vulgaris, Proteus indol pozitiv, Salmonella spp.,
Shigella spp., Acinetobacter spp., Haemophilus influenzae, Branhamella catarrhalis;
germeni anaerobi - Bacteroides spp., Clostridium spp., Peptococcus, Peptostreptococcus,
Propionibacterium acnes. De asemena, Amoksiklav este eficient pe Treponema pallidum.
Amoksiklav nu acţionează pe Pseudomonas aeruginosa, Enterobacter spp., Serratia spp.
Ambele cornponente ale Amoksiklavului sunt bine absorbite după administrarea orală, iar
hrana nu influenţează gradul de absorbţie.
Proprietăţile farmacocinetice de bază ale amoxicilinei şi acidului clavulanic sunt similare.
Concentraţia maximă în ser este atinsă la aproximativ o oră după administrare.
Timpul de înjumătăţire al amoxicilinei este de 78 minute, iar al acidului clavulanic de 60
minute.
La pacienţii cu insuficienţă renală eliminarea Amoksiklav-ului din corp este încetinită,
acumularea în sânge fiind proporţională cu gradul insuficienţei renale.
Indicaţii: Infecţii provocate de microorganisme sensibile la Amoksiklav:
- infecţii ale tractului respirator superior şi inferior;
- infecţii ale tractului urinar;
- infecţii ginecologice;
- infecţii ale pielii şi ţesuturilor moi;
- infecţii gastrointestinale;
- profilaxia şi tratamentul infecţiilor chirurgicale.
Contraindicaţii: Hipersensibilitate la penicilină, mononucleoză infecţioasă, leucemie
limfatică.
Precauţii: Amoksiklav se va utiliza cu prudenţă la pacienţii cu antecedente alergice.
Nu s-a stabilit siguranţa utilizării Amoksiklav-ului în timpul sarcinii, totuşi studiile pe
animale nu au relevat efecte teratogene. La pacienţii cu insuficienţă hepatică sau renală 
severă dozarea va fi redusă adecvat sau intervalele dintre prize vor fi prelungite.
Efecte secundare: Reacţiile adverse sunt de obicei moderate. Cele mai frecvente sunt
tulburările digestive (greaţă, vomă, diaree). Aceste reacţii pot fi minimizate dacă
medicamentul este luat în timpul meselor. Pot apare reacţii cutanate. Dacă apar erupţii
(rash), se va întrerupe administrarea Amoksiklav-ului. Rareori poate apare o creştere a
enzimelor hepatice.
Dozare şi administrare: Adulţi şi copii peste 14 ani: doza uzuală este de 1 tabletă a 375
mg de 3 ori/zi; in infecţii severe 1 tabletă a 625 mg de 2 ori/zi. Copii de la 7 la 14 ani: o
linguriţă  (5 ml) de suspensie forte sau 2 linguriţe de suspensie la 8 ore. Copii de la 1 la 7
ani: 1/2 linguriţă  (2,5 ml) de suspensie forte sau o linguriţă (5 ml) de suspensie la 8 ore.
Copii de la 3 luni la 1 an: 1/2 linguriţă  (2,5 ml) de suspensie sau 1,25 ml de picături la
fiecare 8 ore. Copii sub 3 luni: 0,75 ml de picături la fiecare 8 ore. Dozarea exactă la copii
se face după greutatea corporală. în functie de severitatea infecţiei, doza uzuală zilnică
este de 20-40 mg/kgcorp/zi (bazată pe componenta amoxicilină), divizată în 3 prize egale.
În insuficienţa renală severă (un clearance al creatininei de 10--30 ml/min), doza va fi
redusă sau intervalul de administrare se va prelungi la 12 sau la 8 ore, iar în caz de
anurie, la 48 ore sau mai mult. Tratamentul cu Amoksiklav nu trebuie să depăşească  14
zile fără  reexaminare de către medic. Administrarea parenterală se face exclusiv
intravenos:
- adulti şi copii peste 12 ani: 1,2 g la fiecare 8 ore;
- copii 3 luni - 12 ani: 0,6 g la fiecare 8 ore; doza exactă este de 30 mg/kgcorp/zi divizată
în 3 prize. Injecţia intravenoasă se administrează lent, în 3-4 min. Perfuzia se
administrează în 30-40 min. În soluţie de apă distilată, ser fiziologic, soluţie Ringer etc. În
profilaxia chirurgicală, pentru intervenţii de 1-2 ore, adulţilor li se va administra un flacon
de 1,2 g în timpul inducerii anesteziei. Pentru intervenţii mai îndelungate se pot administra
până la 4 doze de 1,2 g în 24 ore. În cazul unor semne clare de infecţie în timpul
operaţiei, Amoksiklav trebuie administrat parenteral sau oral ca tratament postoperator. În
cazul copiilor, doza va fi redusă în mod corespunzător.
Mod de preparare: Suspensie forte: Se adaugă 85 ml de apă în două  prize, agitând
puternic.
Suspensie: Se adugă 85 ml de apă în două  prize agitând puternic.
Picături: Se adaugă 18 ml de apă agitând puternic.
Înainte de fiecare utilizare, agitaţi energic Picăturile şi suspensia preparate se păstrează în
frigider, urmând a fi folosite în termen de maxim 7 zile.
Injecţii: Conţinutul unui flacon injectabil de 600 mg se va dizolva în 10 ml apă distilată.
Conţinutul unui flacon injectabil de 1,2 g se va dizolva în 20 ml apă distilată.
Culoarea iniţială este roz deschis, iar ulterior va fi galben deschis. Injectarea intravenoasă
va fi făcuta în 20 min. de la dizolvare.
Perfuzii: La un flacon injectabil de 600 mg se vor adăuga 50 ml soluţie.
La un flacon injectabil de 1,2 g se vor adăuga 100 ml soluţie.
Soluţia perfuzabilă de Amoksiklav este stabilă la 25°C după cum urmează: 4 ore în apă
distilată, ser fiziologic, 3 ore în soluţie Ringer, soluţie de clorură de potasiu şi sodiu.
Amoksiklav este mai puţin stabil în perfuzii care conţin glucoză, dextran sau
hidrocarbonaţi. Nu este permisă amestecarea sau administrarea Amoksiklav împreună cu
alte medicamente.
Notă: Capsula desicantă din flaconul cu tablete nu este comestibilă.
Formă de prezentare: flacon cu 16 tablete a 625 mg; flacon cu 15, 20 tablete a 375 mg;
flacon cu pudră pentru 100 ml suspensie forte; flacon cu pudră pentru 100 ml suspensie;
flacon cu pudră pentru 20 ml picături pentru copii; cutii cu 5 flacoane injectabile a 1,2 g;
cutii cu 5 flacoane injectabile a 0,6 g.

Producător: Lek
ANSILAN®
medazepam
Compoziţie: O capsulă conţine 10 mg medazepam. O capsulă mite conţine 5 mg
medazepam. Medazepam este nume generic pentru 7-clor-2,3-dihidro-1-metil-5-fenil-1H-
1,4 benzodiazepină.
Acţiune: Ansilanul determină îndepărtarea încordării şi a anxietăţii, astfel încât
influenţează favorabil simptome psihovegetative. S-a dovedit ca fiind foarte eficace în
tratarea unui şir de reacţii psihosomatice.
Indicaţii: Nelinişte psihomotorie, iritabilitate, agitaţie, nevroze, tulburarea concentrării, stări
de încordare psihică, anxietate, tulburări comportamentale. Tulburări cardiovasculare
psihosomatice (tahicardie, tulburări de circulaţie, dificultăţi pseudopectanginoase, tulburări
precordiale). Tulburări respiratorii psihosomatice (sindrom de hiperventilaţie, senzaţie de
presiune şi tulburări toracice). Tulburări gastrointestinale psihosomatice (greaţă, senzaţie
de încărcare a stomacului, spasme, colon iritabil).
Contraindicaţii: Întrebuinţarea medazepamului este contraindicată în caz de miastenia
gravis.
Măsuri de precauţie: Dacă medazepamul se administrează împreună cu neuroleptice,
tranchilizante, antidepresive, hipnotice şi analgezice pe bază de morfină, se poate
produce potenţarea acţiunii sedative centrale, astfel că dozele acestor medicamente
trebuie acomodate cu dozele medazepamului în mod corespunzător. În timpul
tratamentului cu Ansilan este interzis consumul băuturilor alcoolice. Nu se recomandă
administrarea medazepamului în primele luni ale gravidităţii. În caz de administrare de
lungă durată a derivaţilor benzodiazepinici nu este exclus pericolul obişnuinţei.
Avertizare: Medicamentul poate influenţa capacităţile psihofizice, îndeosebi dacă se
administrează cu alcool sau cu depresoarele sistemului nervos central. Medicul şi
farmacistul sunt obligaţi sa avertizeze pacientul ca în timpul conducerii maşinii să nu se
administreze acest medicament.
Reacţii adverse: Numai în cazuri excepţionale uşoară oboseală sau somnolenţă uşoară
îndeosebi la bolnavii în vârstă şi caşectici, uscăciune a gurii, ameţeală sau diaree.
Reacţiile secundare se pot evita prin acomodarea dozei. Rar apare creşterea apetitului
sau excitare.
Dozare şi mod de administrare: Pentru adulţi doza medie este de 2-3 capsule a 10 mg
pe zi , iar în cazuri mai grave, la început se pot administra până la 5 capsule a 10 mg pe
zi. Pentru mulţi bolnavi şi pentru copii , de obicei, sunt suficiente 3-4 capsule mite pe zi.
Conservare: Medicamentul trebuie conservat la temperatura de până la 25°C.
Termen de valabilitate: 5 ani.
Mod de eliberare a medicamentului: Medicamentul se poate elibera numai în baza
reţetei medicale.
Formă de prezentare: Cutie a 30 capsule mite, a 5 mg; cutie a 25 capsule, a 10 mg.

Producător: Lek
 BABY DRINK pentru sugari şi copii
produse naturale
Pentru a îndepărta flatulenţa, colicile, indigestia şi ca fluidifiant al secreţiilor bronşice în
infecţiile respiratorii.
Proprietăţi şi indicaţii: Baby Drink pentru sugari şi copii conţine 4% extract natural de
muşeţel, salvie, cimbru şi mentă într-un sirop de glucoză şi sucroză. Este o formulă
echilibrată care îndepărtează efectiv problemele gastrointestinale ce apar în mod obişnuit
la copii, aşa cum sunt indigestia, colicile, flatulenţa şi constipaţia. În plus, ajută copilul să
doarmă liniştit şi normal. În infecţii respiratorii este utilizat ca fluidifiant al secreţiilor
bronşice. Componentele din Baby Drink nu sunt contaminate de nici un fel de componenţi
chimici, coloranţi artificiali, agenţi aromatizanţi şi conservanţi. Baby Drink reprezintă un
preparat sănătos, sigur şi plăcut cu un gust agreabil pentru sugari şi pentru copii.
Preparare şi mod de utilizare: Conţinutul unui pliculeţ se pune în 50 ml de apă în
prealabil fiartă şi apoi răcită (aproximativ 1/4 dintr-un pahar de apă). Se amestecă până
când se obţine o soluţie clară. Baby Drink nu necesită adaos de zahăr.
Valoare calorică: Fiecare 100 g de Baby Drink conţin aproximativ 372 kcal.
Mod de prezentare: Cutii conţinând 12 pliculeţe, de câte 5 g fiecare.
Depozitare: A se păstra la temperatura camerei.

Producător: Pharco Pharmaceuticals

 BACTERIOFAG ANTI E. COLI
produs cu acţiune antibacteriană specifică
Prezentare: Este un preparat polivalent de bacteriofagi, obţinut prin filtrarea unor culturi de
E. coli, lizaţi sub acţiunea bacteriofagilor specifici fiecărei tulpini care intră în compoziţia
bacteriofagului polivalent. Se livrează în cutii cu câte 10 fiole a 5 ml. Prezervant: Mertiolat
de sodiu 1/25.000.
Mod de acţiune: Bacteriofagul anti E. coli se absoarbe intestinal şi apoi se elimină urinar
în concentraţie activă. Multiplicarea lui suplimentară pe bacterii din tractul urinar face ca
eficienţa sa litică asupra bacteriilor din genul Escherichia să crească considerabil. Cu cât
numărul bacteriilor lizate este mai mare, cu atât eficienţa sa creşte. În consecinţă,
bacteriofagul anti E. coli nu se asociază cu antibiotice.
Indicaţii: Este indicat în tratamentul infecţiilor urinare cu Escherichia coli.
Mod de administrare: Bacteriofagul anti E. coli se administrează pe cale orală. Pentru
succesul tratamentului este necesară în prealabil alcalinizarea urinei. Astfel, timp de două
zile înainte, în patru prize zilnice, se ia câte un vârf de cuţit de bicarbonat de sodiu în
puţină apă. Apoi, zilnic, dimineaţa pe nemâncate, se începe tratamentul: se va lua un vârf
de cuţit de bicarbonat de sodiu şi după aproximativ 20 minute se beau în apă sau ceai
două fiole de bacteriofag anti E. coli. După jumătate de oră se poate mânca. Se
recomandă, în măsura posibilului, un regim alimentar alcalinizat (pe durata tratamentului).
Cura terapeutică este de trei luni consecutiv, câte 20 fiole pe lună în 10 zile, cu câte 20
zile pauză.
Condiţii de păstrare: La temperatura de +4 grade Celsius. Termen de valabilitate: 2 ani şi
este înscris pe fiolă şi ambalaj.

Producător: Institutul Cantacuzino

 BACTRIM®
cotrimoxazolum
Agent chimioterapeutic cu acţiune duală şi proprietăţi bactericide
Compoziţie: Substanţă activă: trimetropin (TM) şi sulfametoxazol (SMZ). Comprimate a
80 mg TM şi a 400 mg SMZ. Comprimate forte a 160 mg TM şi a 800 mg SMZ. Sirop: 40
mg TM şi 200 mg SMZ per mensură (recomandabil în tratamentul diabeticilor). Fiole (3 ml)
pentru injectarea i.m. a 160 mg TM şi a 800 mg SMZ. Fiole (5 ml) pentru perfuzie i.v. a 80
mg TM şi 400 SMZ. Excipienţi: comprimate forte: macrogol în înveliş. Sirop: conservanţi
(metilparaben, E 218; propilparaben, E 216); aromatizanţi; edulcoranţi (sorbitol). Fiole (3
ml): conservant (34,8 mg alcool benzilic per ml); antioxidant (0,33 mg disulfit de sodiu per
ml); ethanolamin glicofurol; apă sterilă pentru injectare. Fiole (5 ml): conservant (10 mg
alcool benzilic per ml); antioxidant (1 mg bisulfit de sodiu per ml); dietanolamin, alcool etilic
(100 mg/ml), propilen glicol (400 mg/ml), apă sterilă pentru injectare.
Proprietăţi şi efecte: Bactrim conţine două substanţe active care acţionează sinergic prin
blocarea a două enzime, care catalizează stadii succesive în biosinteza acidului folinic în
microorganisme. Acest mecanism are, în general, o activitate bactericidă in vitro, la
concentraţii la care substanţele individuale sunt numai bacteriostatice. De asemenea,
Bactrim este adesea eficace împotriva organismelor rezistente la una dintre cele două
componente. În acelaşi timp, riscul de creere a rezistenţei generalizate este redus. Efectul
antibacterian al Bactrim in vitro cuprinde un spectru larg de organisme patogene
grampozitive şi gramnegative. Organisme sensibile în general (mai mult de 75% tulpini
sensibile): Escherichia coli, Proteus mirabilis, Klebsilla pneumoniae, Enterobacter spp.,
Acinetobacter spp., Salmonell typhi, nontyphi salmonellae, Shigella spp., Vibrio cholerae,
Yersinia enterocolitica, Brucella spp., Aeromonas hydrophilia, Yersinia pestis,
Haemophilus influenzae, Neisseria meningitidis, N. gonorrhoeae, Streptococcus
pneumoniae, S. pyogenes, S. agalactiae, S. viridans, Staphylococcus aureus, S.
epidermidis, Listeria monocytogenes, Chlamydia trachomatis, Nocardia spp.,
Pneumocystis carinii. Organisme parţial sensibile: "Proteus spp.", indol-pozitivi, Serratia
marcescens, Pseudomonas spp. (non aeruginosa), Providencia spp., Campylobacter
fetus, Achromobacter spp., Bacteroides spp., S. faecalis, Toxoplasma gondii, Plasmodium
spp., Mycobacterium marinum, Legionella spp. În general, Mycoplasma spp.,
Mycobacterium tuberculosis, Pseudomonas aeruginosa şi Treponema pallidum sunt
rezistente. În cazul unor infecţii cauzate de agenţi patogeni parţial sensibili, se recomandă
efectuarea unui test de stabilire a sensibilităţii, pentru a exclude orice rezistenţă.
Sensibilitatea la Bactrim poate fi stabilită cu ajutorul metodelor obişnuite, ca de exemplu,
testele cu discuri sau testele de diluţie, recomandate de Comisia Naţională pentru
Standardele Laboratorului Clinic (NCCLS). Următoarele criterii pentru stabilirea
sensibilităţii sunt recomandate de către NCCLS:
diametrul zonei TM SMZ
Sensibil >= 16 <=2 <=38
Parţial sensibil 11-15 4 76
Rezistent <= 10 >= 8 >= 152
* Discuri: 1,25 mcg TM şi 23,75 mcg SMZ.
** TM şi SMZ în proporţie de 1 la 20.

Farmacocinetică: Proprietăţile farmacocinetice ale TM şi ale SMZ sunt foarte

asemănătoare. După administrarea unei doze de 160 mg TM + 800 mg SMZ,
concentraţiile plasmatice maxime sunt de 1,5-3 mcg/ml în cazul TM şi de 40-80 mcg/ml,
pentru SMZ. Dacă se administrează doze repetate, la interval de 12 ore, concentraţia se
stabilizează la acest nivel, şi în acest fel nu există pericolul de acumulare. Volumul de
distribuţie al TM este de 9-133 l şi cel al SMZ de 10-16 l. Timpul de înjumătăţire prin
eliminare al celor două componente este de asemenea foarte asemănător (10 ore în
medie pentru TM şi 11 ore pentru SMZ). La concentraţiile menţionate mai sus, 42-46% din
TM şi 66% din SMZ se leagă de proteinele plasmatice. Studiile făcute atât pe animale, cât
şi pe oameni au demonstrat că difuziunea Bactrim în ţesuturi este bună. Cantităţi mari de
TM şi cantităţi mai mici de SMZ trec din circuitul sanguin în lichidul interstiţial şi în alte
lichide extra-vasculare din corp. Totuşi, cu actuala combinaţie din Bactrim, concentraţiile
de TM şi SMZ sunt mai mari decât concentraţiile minime inhibitorii pentru majoritatea
organismelor patogene. Ambele substanţe, cât şi metaboliţii acestora sunt eliminaţi
aproape în întregime prin rinichi, aproximativ 50% din doza de TM şi 20% din doza de
SMZ fiind excretate sub formă nemodificată. Metaboliţii SMZ sunt inactivi din punct de
vedere antibacterian, în timp ce unii dintre metaboliţii TM sunt activi.
Indicaţii şi utilizare: Infecţii ale căilor respiratorii superioare şi inferioare: Bronşită acută şi
cronică, bronşiectazie, pneumonie (inclusiv pneumonia cu Pneumocystis carini), faringită,
amigdalită (în infecţii datorate grupei A de streptococi beta-hemolitici, procentul de
eradicare nu este total satisfăcător), sinuzită, otită medie. Infecţii urinare şi ale tractului
urinar: Cistită acută şi cronică, pielonefrită, uretrită, prostatită. Infecţii genitale la ambele
sexe, inclusiv uretrită gonococică. Infecţii ale tractului gastrointestinal, inclusiv febra tifoidă
şi paratifoidă, şi în tratamentul purtătorilor cronici; dizenterie bacilară; holeră (ca tratament
adjuvant, împreună cu reechilibrarea hidroelectrolică). Infecţii ale pielii şi ale ţesuturilor
moi: piodermită, furuncule, abcese şi plăgi infectate. Alte infecţii bacteriene: Osteomielită
acută şi cronică, bruceloză acută, septicemie datorată organismelor sensibile; nocardioză;
mycetoma (în afara cazului în care este produsă de fungi reali); blastomicoză sud
americană.
Mod de administrare: Doză uzuală: Bactrim este administrat la interval de 12 ore.
Adulţilor şi copiilor de peste 12 ani li se administrează, în general, comprimate sau
comprimate forte, iar copiilor sub 12 ani, sirop. Dacă administrarea pe cale orală a Bactrim
nu este posibilă, sau nu este indicată, conţinutul fiolei poate fi diluat într-o soluţie
corespunzătoare (a se consulta capitolul "Administrare parenterală") şi perfuzat
intravenos. Administrarea pe cale parenterală este foarte indicată în infecţiile pro- şi post-
operatorii, în traumatologie şi ginecologie, în septicemie şi în alte infecţii datorate
organismelor sensibile (febră tifoidă şi paratifoidă). Administrarea pe cale orală: Pentru
adulţi şi copii de peste 12 ani.
Comprimate Comprimate Forte
dimineaţa după-amiaza dimineaţa după-amiaza
Doză uzuală 2 2 1 1
Doză minimă şi doză pentru terapie pe termen lung (durată mai 1 1 0,5 0,5
mare de 14 zile)
Doză forte (pentru cazuri speciale) 3 3 1,5 1,5

Se recomandă ca Bactrim să fie luat după mese, cu o cantitate corespunzătoare de lichid.

Administrare parenterală: Injecţii intramusculare: Adulţi şi copii de peste 12 ani: în general,
o fiolă, de două ori pe zi (de două ori, câte 3 ml), dimineaţa şi seara. Doza maximă 1,5
fiole, de două ori pe zi (de două ori, câte 4,5 ml), dimineaţa şi seara. Copiii de la 6 ani la
12 ani: doza zilnică este de aproximativ 0,6 ml/5 kg corp, în două prize egale, dimineaţa şi
seara. Perfuzii intravenoase: adulţi şi copii peste 12 ani: doza uzuală: două fiole, de două
ori pe zi (de două ori, câte 10 ml), dimineaţa şi seara. Doze mari (pentru cazuri deosebit
de grave); trei fiole, de două ori pe zi (de două ori, câte 15 ml), dimineaţa şi seara.
Posologia pentru copii până la 12 ani: doza zilnică este de aproximativ 2 ml/5 kg corp,
fracţionată în două prize egale, dimineaţa şi seara. Astfel, schema posologică de bază
recomandată este de 6 mg TM + 30 mg SMZ per kg corp, zilnic. Durata tratamentului: În
general, Bactrim se va administra pe cale parenterală numai atunci când pacientul nu
poate lua medicamentul pa cale orală. Doza uzuală nu va fi administrată timp de mai mult
de cinci zile consecutiv, iar doza forte, nu mai mult de trei zile consecutiv. Observaţii
speciale: Perfuzie: Bactrim va fi diluată numai cu următoarele soluţii de perfuzare:
dextroză 5% şi 10%, levoglucoză 10%, xilitol 10%, soluţie Ringer, dextran 6% în dextroză,
clorură de sodiu 0,9%, clorură de sodiu 0,45% + dextroză 2,5%. Se recomandă
respectarea următoarei scheme minime de diluare, care se bazează pe o proporţie de 1
ml soluţie conţinută în fiola de Bactrim, în aproximativ 25-30 ml soluţie perfuzabilă: 1 fiolă
Bactrim (5 ml) 125 ml soluţie perfuzabilă, 2 fiole Bactrim (10 ml) în 250 ml soluţie
perfuzabilă, 3 fiole Bactrim (15 ml) în 500 ml soluţie perfuzabilă. Aceste combinaţii de
soluţii de diluţie cu Bactrim vor fi preparate imediat înainte de utilizare. După introducerea
Bactrim în soluţia de perfuzare, amestecul va fi agitat, pentru a se omogeniza. În cazul în
care soluţia este în mod vizibil tulbure, sau dacă apare fenomenul de cristalizare în cursul
perfuzării, aceasta va fi înlocuită cu o nouă soluţie, proaspăt preparată. Soluţiile de
perfuzare care conţin Bactrim vor fi utilizate în termen de şase ore de la preparare. Pentru
a se realiza un nivel eficient în sânge, durata perfuzării, care va fi în funcţie de cantitatea
de lichid, nu va depăşi o oră şi jumătate. Durata normală este, în general, de 30-60 de
minute. Bactrim se va administra intravenos numai sub formă de soluţii perfuzabile,
conform celor prezentate mai sus, şi nu va fi injectat nediluat, nici intravenos, nici direct în
setul de perfuzie. Indicaţii posologice speciale: Doza pentru gonoree: 5 comprimate, atât
dimineaţa, cât şi seara, sau 2 comprimate forte, de două ori în cursul unei zile. Doza
pentru infecţii urinare acute necomplicate: Femeilor cu infecţii acute necomplicate ale
tractului urinar, li se recomandă 3 comprimate forte, în priză unică. Comprimatele vor fi
luate, dacă este posibil, seara, după cină, sau înainte de culcare. Doza recomandată
pacienţilor cu pneumonie cu Pneumocystis carinii este de 20 mg TM per kg corp şi până la
100 mg SMZ per kg corp, în curs de 24 ore, administrată intravenos, sau pe cale orală, în
prize egale, o dată la 6 ore, timp de 14 zile. Doza pentru copii: Mensuri de sirop:
dimineaţa după-amiaza
de la 6 săptămâni, până la 5 luni 0,5 0,5
de la 6 luni până la 5 ani 1 1
2 2

de la 6 ani până la 12 ani

Doza pentru copii, indicată mai sus, este aproximativ echivalentă cu o doză zilnică de 6
mg de TM şi 30 mg de SMZ per kg corp. În cazul unor infecţii grave, doza pentru copii,
indicată mai sus, poate fi mărită cu 50%. Doza pentru pacienţii cu funcţie renală afectată:
Clearance-ul Schema recomandată de dozaj
creatininei
> 30 ml/min Doza uzuală
15- 30 ml/min Jumătate din doza uzuală
< 15 ml/min Folosirea Bactrim nu este recomandată

Contraindicaţii şi precauţii: Bactrim este contraindicat pacienţilor cu afectări severe ale

parenchimului hepatic. Este de asemenea contraindicat pacienţilor cu insuficienţă renală
gravă, atunci când nu se pot face determinări repetate ale concentraţiilor plasmatice.
Există un risc mărit de apariţie a unor reacţii adverse grave la pacienţii în vârstă, sau
atunci când există condiţii agravante, ca de exemplu, funcţii renale şi/sau hepatice
perturbate, sau când se utilizează concomitent alte medicamente (în care caz, riscul poate
fi în funcţie de posologie şi durata tratamentului). Cazuri fatale, deşi rare, au fost
constatate în conexiune cu reacţii adverse cum ar fi discrazie sanguină, sindromul
Stevens-Johnson, necroliză epidermică toxică (sindromul Lyell) şi necroza fulminantă a
ficatului. Pentru a reduce riscul apariţiei reacţiilor adverse, durata tratamentului cu Bactrim
va fi cât se poate de scurtă, mai ales la pacienţii în vârstă. În cazul funcţiei renale,
posologia va fi adaptată conform capitolului "Indicaţii posologice speciale". Dacă se
administrează Bactrim o perioadă mai lungă, este necesară efectuarea, în mod regulat, a
formulei sanguine. Dacă se observă o reducere a numărului oricăruia dintre elementele
sanguine, se va întrerupe tratamentul cu Bactrim. Bactrim nu va fi administrat, decât în
cazuri excepţionale, pacienţilor cu tulburări hematologice severe. Medicamentul a fost
administrat ocazional unor pacienţi care beneficiau de tratament cu agenţi citotoxici,
pentru tratamentul leucemiei, fără a se observa efectele adverse asupra măduvei osoase,
sau a circulaţiei periferice. Datorită posibilităţii apariţiei hemolizei, Bactrim nu va fi
administrat pacienţilor cu deficienţă G6PD, decât dacă acest lucru este absolut necesar; în
acest caz se vor administra numai doze minime. Tratamentul va fi întrerupt imediat la
prima manifestare de exantem, sau a oricărei reacţii adverse. Bactrim nu va fi administrat
pacienţilor cu antecedente de hipersensibilitate la sulfonamide sau la trimethoprim. Din
motive de siguranţă, Bactrim este contraindicat în timpul sarcinii, dacă posibilitatea
existenţei sarcinii nu poate fi exclusă, se vor analiza riscurile potenţiale, în comparaţie cu
efectul terapeutic scontat. Este interzis a se administra Bactrim prematurilor şi nou-
născuţilor în perioada primelor săptămâni de viaţă. Deşi TM şi SMZ trec în laptele matern,
administrarea medicamentului Bactrim mamelor care alăptează nu prezintă, în principiu,
un factor de risc pentru sugari. La pacienţii în vârstă, sau la cei cu deficienţe de acid folic
preexistente renală, pot apărea modificări hematologice, care indică o deficienţă de acid
folic. Aceste modificări sunt reversibile în urma unei terapii cu acid folic. Pacienţii care
beneficiază de un tratament de lungă durată cu Bactrim (mai ales pacienţii cu insuficienţă
renală) vor fi supuşi în mod regulat unor controale ale urinei şi ale funcţiei renale. În cursul
tratamentului se va asigura un aport lichidian suficient. Bactrim nu va fi administrat
intramuscular copiilor mai mici de 6 ani, datorită masei musculare reduse.
Reacţii adverse: Administrat în doza recomandată, Bactrim este în general bine tolerat. În
cazul în care apar efecte secundare, acestea sunt în general uşoare. S-au constatat
următoarele efecte (în ordinea frecvenţei): Reacţii adverse gastrointestinale: greaţă
(însoţită sau nu de vomă), stomatită, diaree, cazuri rare de hepatită şi cazuri izolate de
enterocolită pseudomembranoasă. Erupţii cutanate de origine medicamentoasă: acestea
sunt în general uşoare, şi pot fi rapid reversibile atunci când se întrerupe medicaţia. Cu
multe alte medicamente, Bactrim a fost, în cazuri rare, asociat cu apariţia eritemului
multiform, a sindromului Stevens-Johnson şi a necrolizei epidemice toxice (sindromul
Lyell). Majoritatea modificărilor hematologice observate, au fost uşoare şi asimptomatice;
s-au dovedit a fi reversibile atunci când s-a întrerupt terapia. Modificările cele mai comune
constatate au fost leucopenia, neutropenia şi trombocitopenia. Foarte rar, pot apărea
agranulocitoza, anemia megaloblastică, pancitopenia sau purpura. Ca şi în cazul oricărui
alt medicament, pot apărea reacţii alergice la pacienţii care sunt hipersensibili la substanţa
activă. În cazuri rare, s-au observat infiltrate pulmonare, de tipul celor care apar în
alveolita eozinofilică sau alergică. Acestea se pot manifesta prin simptome cum ar fi tusea
sau dificultăţi de respiraţie. În cazul în care astfel de simptome apar în mod neaşteptat sau
se înrăutăţesc, pacientul va fi reevaluat, iar oprirea tratamentului cu Bactrim trebuie avută
în vedere. În cazuri rare, s-au observat simptome de meningită aseptică, sau de tip
meningeal. Administrarea intramusculară a Bactrim a produs ocazional efecte secundare
locale, mai ales sub formă de durere, iritaţie şi infiltraţie, dar acestea nu au fost mai
pronunţate faţă de cele produse de alte antiinfecţioase administrate intramuscular.
Perfuzia intravenoasă cu Bactrim a produs ocazional efecte secundare locale, sub formă
de durere venoasă uşoară până la moderată, şi flebită.
Interacţiuni: S-a observat o incidenţă mărită a trombocitopeniei, însoţită de purpură, la
pacienţii în vârstă care beneficiau de tratament asociat cu anumite diuretice, mai ales
tiazidice. S-a observat că Bactrim poate prelungi timpul protrombinei, la pacienţii cărora li
se administrează anticoagulantul warfarină. Acest lucru se va avea în vedere atunci când
se prescrie Bactrim pacienţilor care beneficiază de terapie cu anticoagulante. În astfel de
cazuri, este necesar să se determine din nou timpul de coagulare. Bactrim poate inhiba
metabolismul hepatic al fenitoinei. S-a observat o creştere cu 39% a timpului de
înjumătăţire a fenitoinei şi o scădere cu 27% a clearance-ului metabolic al fenitoinei, după
administrarea Bactrim în doze clinice normale. Dacă cele două medicamente sunt
administrate concomitent, este important să se supravegheze efectul excesiv al fenitoinei.
Sulfonamidele pot de asemenea antrena desfacerea metotrexatului legat de proteinele
plasmatice, mărind astfel concentraţiile de metotrexat liber. Bactrim poate afecta de
asemenea doza necesară de medicamente hipoglimice. S-a observat, ocazional, că
pacienţii cărora li se administrează pyrimetamin ca profilaxie împotriva malariei în doze
care depăşesc 25 mg săptămânal, pot face anemie megaloblastică dacă li se
administrează concomitent Bactrim. S-a observat o deteriorare reversibilă a funcţiei
renale, la pacienţii trataţi cu TM-SMZ şi ciclosporină, după transplant renal. Influenţe
asupra unor teste de laborator: Bactrim, în special componenta TM, poate influenţa testul
de determinare a metotrexatului seric, unde este utilizată tehnica legării competitive de
proteinele plasmatice, proteina de legare fiind dihidrofolat reductoza bacteriană. Prezenţa
TM şi SMZ poate de asemenea influenţa testul Jaffe "alkaline picrate reaction" pentru
creatinină, făcând ca valorile din domeniul normal să fie mărite cu aproximativ 10%.
Observaţii speciale: Acest medicament nu va fi utilizat după termenul de expirare (EXP),
marcat pe ambalaj.
Formă de prezentare: Comprimate: 20 şi 100. Comprimate forte: 10. Sirop: 100 ml. Fiole
(3 ml) pentru injectare i.m.: 10. Fiole (5 ml) pentru perfuzare: 50.

Producător: F. Hoffmann-La Roche

 BACTROBAN
mupirocinum
Compoziţie: Bactroban este un nou antibiotic topic cu spectru larg de acţiune, utilizat în
tratamentul infecţiilor bacteriene cutanate. Formula sa cuprinde mupirocină 2% (G/G)
înglobată într-o bază albă, translucidă, hidrosolubilă, de polietilenglicol.
Introducere: Bactroban este un agent antibacterian topic, activ faţă de microorganismele
responsabile de majoritatea infecţiilor cutanate, ex. Staphylococcus aureus, inclusiv
tulpinile meticilino-rezistente, alţi stafilococi şi streptococi. De asemenea, este activ faţă de
germenii gramnegativi, cum sunt Escherichia coli şi Haemophilus influenzae.
Absorbţie şi excreţie: Bactroban penetrează pielea umană intactă, dar rata absorbţiei
sistemice pare să fie joasă. Absorbit sistemic, Bactroban este rapid metabolizat la
metabolitul său inactiv, acidul monic, şi este rapid excretat pe cale renală.
Indicaţii: Infecţii bacteriene cutanate, de ex. impetigo, foliculite şi furunculoze.
Dozaj şi mod de administrare: Adulţi şi copii: Bactroban se aplică pe zona afectată de
trei ori pe zi, timp de 10 zile. Zona respectivă poate fi acoperită cu un pansament.
Contraindicaţii: Hipersensibilitate la Bactroban sau alte unguente ce conţin
polietilenglicol.
Precauţii: Această formulă de Bactroban nu este indicată pentru uz oftalmic sau
intranazal. Când Bactroban se aplică pe faţă, trebuie evitat contactul cu ochii.
Polietilenglicolul poate fi absorbit la nivelul plăgilor deschise sau al pielii lezate şi este
excretat pe cale renală. Ca şi în cazul altor unguente pe bază de polietilenglicol,
Bactroban trebuie folosit cu prudenţă în afecţiuni renale moderate sau severe.
Folosirea în cursul sarcinii: Studii pe animale de laborator nu au evidenţiat efecte
teratogene. Totuşi, nu există date clare privind siguranţa administrării de Bactroban în
cursul sarcinii.
Reacţii adverse: Studiile clinice au relevat unele reacţii adverse minore limitate la locul
aplicării, cum ar fi: senzaţie de arsură, usturime şi prurit.
Formă de prezentare: Bactroban: tuburi cu 15 g unguent.
Condiţii de păstrare: La loc răcoros (sub 25 grade Celsius). Unguentul rămas la sfârşitul
perioadei de tratament se aruncă.

Producător: Smithkline Beecham

 BACTROBAN, unguent nazal
mupirocinum
Compoziţie: Bactroban unguent nazal: mupirocină 2% G/G în parafină moale, albă,
conţinând un ester de glicerină.
Introducere: Bactroban este un nou antibiotic, atât în ceea ce priveşte structura chimică,
cât şi modul de acţiune, pentru uz topic exclusiv. Bactroban este un agent antibacterian
topic, activ faţă de microorganismele responsabile de majoritatea infecţiilor cutanate, ex.
Staphylococcus aureus, inclusiv tulpinile meticilino-rezistente, alţi stafilococi şi streptococi.
De asemenea, este activ faţă de germenii gramnegativi, cum sunt Escherichia coli şi
Haemophilus influenzae.
Indicaţii: Eliminarea stării de purtător nazal de stafilococi, inclusiv Staphylococcus aureus
meticilino-rezistent (MRSA).
Dozaj şi mod de administrare: Adulţi şi copii: Bactroban unguent nazal trebuie aplicat în
porţiunea anterioară a narinelor, de 2-3 ori pe zi, astfel: o mică cantitate de unguent, de
dimensiunea unui vârf de chibrit, se depune pe pulpa degetului mic unguentul se aplică în
interiorul unei nări; se repetă aplicarea unguentului şi în cealaltă nară; se comprimă
ambele narine concomitent; acest lucru permite difuzarea unguentului în interiorul
narinelor. La copiii mici şi pacienţii aflaţi în stare gravă, pentru aplicarea unguentului se
utilizează un mic tampon. Starea de purtător nazal dispare în mod normal într-un interval
de 5-7 zile de la începutul tratamentului.
Contraindicaţii: Hipersensibilitate la oricare dintre constituenţii Bactrobanului unguent
nazal.
Precauţii: Ca şi în cazul celorlalte preparate topice, trebuie evitat contactul cu ochii.
Folosirea în cursul sarcinii: Studii pe animale de laborator nu au evidenţiat efecte
teratogene. Totuşi, nu există date clare privind siguranţa administrării de Bactroban în
cursul sarcinii.
Reacţii adverse: Studiile clinice au relevat unele reacţii adverse minore limitate la locul
aplicării, cum ar fi o senzaţie tranzitorie de arsură.
Formă de prezentare: Bactroban unguent nazal: tub cu 3 g unguent.
Condiţii de păstrare: La loc răcoros (sub 25 grade Celsius). Unguentul rămas la sfârşitul
perioadei de tratament se aruncă.
Informaţii suplimentare: Pentru a favoriza difuzarea unguentului, preparatul
incorporează un ester de glicerină, ca substituent al lanolinei. Acesta se bazează pe
trigliceride sintetice ce conţin acizi graşi naturali, cu un potenţial de sensibilizare redus.
Pentru tratarea infecţiilor bacteriene cutanate, trebuie utilizat Bactroban uguent. A se
vedea formula şi indicaţiile adiţionale ale unguentului Bactroban sau a se contacta
producătorul pentru detalii.

Producător: Smithkline Beecham

 BALSAM-EXTRA STRENGTH BEN-GAY Sports
combinaţii
Acţiune terapeutică: Balsamul-Extra Strength Ben-Gay Sports este o cremă analgezică
nongrasă, pentru aplicaţii locale. Masaţi cu Balsamul-Extra Strength Ben-Gay Sports şi
veţi simţi căldura produsă de ingredientele sale puternice ajutând la relaxarea musculaturii
încordate şi creşterea circulaţiei.
Înaintea efortului: Pentru a ajuta relaxarea musculaturii încordate folosiţi Balsamul-Extra
Strength Ben-Gay Sports, astfel veţi lucra mai confortabil şi timp mai îndelungat.
Imediat după efort: pentru a reduce durerea musculară aplicaţi Balsamul-Extra Strength
Ben-Gay Sports pe musculatura suprasolicitată şi permiteţi să acţioneze înainte de a face
duş.
Pentru musculatura dureroasă: folosiţi Balsamul-Extra Strength Ben-Gay Sports pentru
o alinare rapidă care va dura câteva ore.
Instrucţiuni: aplicaţi generos şi masaţi uşor până când Balsamul-Extra Strength Ben-Gay
Sports dispare. Repetaţi de 3-4 ori pe zi. Alinarea durează câteva ore.
Ingrediente active: Salicilat de Metil 28%, Menthol 10%.
Ingrediente inerte: acid stearic, monostearat de gliceril, lanolină anhidră, polisorbat 85,
tristearat de sorbitan, gumă xantan, hidroxid de potasiu, apă purificată.
Atenţie A se folosi numai conform instrucţiunilor. A nu se folosi cu perna electrică. A nu se
lăsa la îndemâna copiilor pentru a evita intoxicarea accidentală. A nu se înghiţi. Dacă este
înghiţit se induce voma şi se cheamă medicul. A nu se aplica în jurul ochilor, pe mucoase,
pe tegumente iritate sau cu leziuni. Dacă apare înroşirea sau iritaţia tegumentului, durerea
se prelungeşte 10 zile sau mai mult sau apar simptome asemănătoare artritei la copii sub
12 ani, nu îl mai folosiţi şi consultaţi medicul. Nu se păstrează la îndemâna copiilor. Se
păstrează la temperatura camerei. Stabilitate: 3 ani.

Producător: Pfizer International Corporation

 BANEOCIN
combinaţii (neomycinum + bacitracinum)
Compoziţie: Baneocin pudră/unguent: 1 g
conţine: Bacitracin zinc: 250 UI, Sulfat de
neomicină: 5000 UI (5 mg).
Proprietăţi şi acţiune: Baneocinul este o
combinaţie de antibiotice exclusiv pentru uz
extern care conţine bacitracină şi neomicină,
antibacteriene singerice, cu o puternică
activitate locală. Bacitracina acţionează în
principal asupra germenilor grampozitivi:
Streptococcului haemolitic, stafilococilor,
Clostridiilor, Corynebacterium diphteriae cât şi
asupra Pnemonemiei pallidum şi a câtorva
germeni gramnegativi; Neisserii şi
Haemophilus influenzae. Ea acţionează de
asemenea şi asupra actinomicetelor şi
fusobacteriilor.
O rezistenţă la bacitracină se observă foarte rar. Neomicina acţionează asupra germenilor
grampozitivi şi negativi: Stafilococi, Proteus, Enterobacter aerogenes, Klebsiella
preumoniae, Salmonella, Shigella, Hemophillus influenzae, Pasteurella, Neisseria
meningitidis, Vibrio cholerae, Bordetella pertussis, Bacillus anthracis, Corynebacterium
diphteriae, Streptococcus faecalis, Listeria monocytogenes, Escherichia coli şi
Mycobacterium tuberculosis. Borrelia şi Leptospira interrogans (L. icterohaemoragie) sunt
de asemenea supurate. Asocierea celor două antibiotice permite obţinerea unui spectru
antibacterian larg care nu cuprinde Pseudomonas, Nocardia, ciuperci şi virusuri.
Bacitracina şi neomicina, în mod normal, nu seadministrează sistemic. Aplicaţiile locale cu
Baneocin pudră sau unguent reduc substanţial riscul de sensibilizare la antibiotice
sistemice. Baneocinul este bine tolerat. Toleranţa ţesuturilor este excelentă şi
medicamentul nu este inactivat de secreţii sau componenţi ai sângelui sau ai ţesuturilor.
Dacă medicamentul este aplicat pe leziuni mari, trebuie avută în vedere absorbţia
potenţială a medicamentului cât şi consecinţele sale (vezi "Efecte secundare",
"Contraindicaţii", "Atenţionări speciale").
Indicaţii: Baneocinul este activ în toate infecţiile provocate de germeni patogeni sensibili
la neomicină şi/sau la bacitracină. Acţiunea Baneocinului unguent este intensificată de un
pansament. Baneocin pudră: - Infecţii bacteriene ale pielii de mică extindere, de ex:
Herpes simplex, Herpes zoster/vezicule de varicelă, impetigo contagios supurant, ulcere
infectate ale gambei, eczeme infectate, dermatite fesiere (la nou-născuţi) infectate cu
bacterii. Prevenirea infecţiilor ombilicale la nou-născuţi. După intervenţii chirurgicale
(dermatologice) Baneocin pudră poate fi utilizat ca adjuvant în îngrijirea postoperatorie
(excizii şi cauterizări, tratarea ragadelor, ruptură perineală, episiotomie, răni şi cicatrice
supurante). Baneocin unguent: Infecţii bacteriene focale ale pielii: Furuncule, antrax (după
tratament chirurgical), foliculita bărbiei, foliculita profundă, hidrosadenite supurative,
periporite, perionyxis. Infecţii ale pielii de extindere limitată: Impetigo contagios, ulcere
infectate ale gambei, eczeme secundare infectate, răni şi tăieturi infectate secundar,
opăriri cu apă fierbinte, arsuri, operaţii estetice şi grefe cutane (de asemenea profilactic şi
pansamente cu unguent). După intervenţii chirurgicale: Baneocin unguent poate fi folosit
ca adjuvant în timpul îngrijirii postoperatorii: Baneocin unguent întins pe feşe de tifon este
eficient la pacienţii cu infecţii sau răni (ex. infecţii ale canalului urechii externe, răni sau
escare chirurgicale).
Mod de administrare: Se aplică un strat subţire de pudră sau unguent pe rană, acoperit
eventual cu un pansament.
Posologie: În general 2-4 aplicaţii cu Baneocin-pudră sau 2-3 cu Baneocin-unguent pe zi,
atât la adulţi cât şi la copii. La pacienţii cu arsuri care acoperă mai mult de 20% din
suprafaţa corpului, Baneocinul se va aplica o singură dată pe zi (în particular la pacienţii
cu funcţii renale reduse), deoarece substanţele active pot fi absorbite. În cazul unui
tratament local este recomandabil să nu se depăşească o doză de 1 g de neomicină pe zi
(corespunzătoare la 200 g de pudră sau pomadă de Baneocin) timp de 7 zile. În caz de
repetare se va înjumătăţi doza.
Contraindicaţii: Hipersensibilitate cunoscută la bacitracină sau/şi neomicină sau la alte
antibiotice aminoglicozidice. Baneocinul nu trebuie aplicat în leziuni severe extinse ale
pielii deoarece absorbţia medicamentului poate cauza ototoxicitate până la pierderea
auzului. Dacă există posibilitatea unei absorbţii necontrolate, Baneocinul nu se va
administra pacienţilor cu tulburări excretorii grave de origine cardiacă sau renală cât şi
celor cu leziuni vestibulare sau/şi cohleare. În caz de timpan perforat nu se aplică
Baneocin în conductul auditiv extern. Nu se aplică Baneocin pe mucoasa oculară.
Sarcină şi alăptare: În caz de posibilă resorbţie, Baneocinul se aplică cu multă prudenţă;
neomicina, ca şi toate antibioticele aminoglicozidei, traversează placenta. S-a descris
apariţia de leziuni ale aparatului cohlear la făt, în cazul administrării de doze mari pe cale
parenterală.
Efecte secundare: În aplicaţii externe, pe piele, mucoase şi răni, Baneocinul este în
general bine tolerat. Rar pot apărea descuamări, uscăciunea pielii, congestia tegumentelor
pielii şi prurit. Aplicat în dermatoze cronice (ex. dermatoze congestive) şi otită medie
cronică, Baneocinul favorizează sensibilizarea vis-a-vis de un mare număr de diferite
substanţe, printre care şi neomicina. Aceasta se poate manifesta prin răspunsul slab la
tratament. În anumite situaţii pot apărea reacţii alergice. Alergiile ce se manifestă sub
formă de eczeme de contact sunt extrem de rare. Alergia la neomicină se asociază, în
aproximativ 50% din cazuri, cu o cross-alergie cu celelalte antibiotice din clasa
aminoglicozidelor. La pacienţii cu leziuni extinse ale pielii se vor avea în vedere absorbţia
Baneocinului şi urmările ei (ex. leziuni vestibulare şi cohleare, nefrotoxicitate şi blocaj
neuromuscular).
Interacţiuni (ca urmare a absorbţiei sistemice): În cazul absorbţiei sistemice,
administrarea simultană de cefalosporine sau de alte aminoglicozide poate potenţa
nefrotoxicitatea. Folosirea simultană de diuretice, ca acidul etacrinic sau furosemid, poate
agrava de asemenea oto- şi nefrotoxicitatea. La pacienţii care primesc narcotice,
anestezice sau relaxanţi musculari, absorbţia Baneocinului poate potenţa blocajul
neuromuscular.
Incompatibilităţi: Nu sunt cunoscute incompatibilităţi la bacitracin şi neomicină.
Atenţionări şi precauţii speciale: În cazul aplicării de doze mai mari decât cele prescrise
(în special la pacienţii cu ulcere trofice), se recomandă observarea cu atenţie a semnelor
nefrotoxice sau/şi ototoxice, datorate posibilităţii de absorbţie a Baneocin-ului. La pacienţii
cu funcţii hepatice sau/şi renale reduse, înaintea şi în timpul tratamentului intensiv cu
Baneocin, datorită creşterii riscului efectelor toxice, se vor face atât teste de urină şi
sânge, cât şi audiometrice. Posibilitatea unei ototoxicităţi impune o folosire prudentă în caz
de otită medie cronică mai veche. În caz de timpan perforat nu se aplică în conductul
auditiv extern. La pacienţii cu acidoze, miastenia gravis sau alte boli neuromusculare, în
cazul în care pot avea loc absorbţii necontrolate, atenţia trebuie îndreptată către blocajele
neuromusculare. Calciul şi neostigmina pot împiedica astfel de blocaje. În tratamente
prelungite trebuie avută în vedere posibilitatea apariţiei germenilor rezistenţi, în special a
fungiilor. În astfel de cazuri, se va proceda la tratamentul cel mai adecvat. În caz de
alergie sau suprainfecţii se opreşte tratamentul.
Condiţii de păstrare: Ferit de lumină, sub 25 grade Celsius. Păstraţi pudra în locuri
uscate. Stabilitate: Păstrat corect, Baneocin pudră/unguent rămâne stabil până la data
indicată pe ambalaj.
Formă de prezentare: Baneocin pudră: Cutii pentru pudră de 10 g. Baneocin unguent:
tuburi a 20 g şi ambalaj clinic.

Producător: Biochemie
 BATRAFEN, cremă
ciclopiroxolaminum
Forma de prezentare: Batrafen cremă: tuburi a 20 g, conţinând 10 mg,
Ciclopiroxolamină/g în emulsie hidrouleioasă; Batrafen soluţie: pentru uz extern-flacoane a
20 ml, conţinând 10 mg Ciclopiroxolamină/g în soluţie hidroalcoolică.
Acţiune farmacologică: Antimiotic topic din clasa piridonelor cu acţiune completă,
uniformă, cu spectru foarte larg, împotriva fungilor patogeni ai pielii (peste 200 studii
internaţionale au demonstrat că practic nu există fung patogen uman rezistent la
tratamentul cu Batrafen) şi împotriva germenilor grampozitivi şi negativi de suprainfecţie, a
mycoplasmelor, Chlamydiilor, Trichomonasului vaginal. Ca mecanism de acţiune se
deosebeşte de celelalte antimiotice din grupul azol - şi allilamin - prin acţiunea sa
primordial fungicidă (la celelalte acţiunea primordială este de inhibare a sintezei peretelui
celular). Batrafen inhibă pe de o parte preluarea elementelor vitale pentru creşterea şi
metabolismul celulelor fungice şi pe de altă parte determină modificări ale membranei
celulare, care au drept consecinţă un aflux masiv de astfel de elemente, producîndu-se
astfel rapid liza celulară. Alt avantaj remarcabil al produsului Batrafen îl constituie efectul
său sporicid (se reduce pînă aproape de zero frecvenţa recidivelor). Acţiunea
bacteriostatică a preparatului îl recomandă ca drog de elecţie în infecţiile interdigitale
macerative. Efectul antiinflamator se datorează inhibării sintezei de prostaglandine şi
leukotriene. Penetrabilitatea remarcabilă a preparatului determină eficienţa sa deosebită în
tratamentul onicomicozelor (pătrunde pînă în straturile profunde ale unghiei, eliminînd
necesitatea îndepărtării chirurgicale a acesteia). Acţiunea lui este optimă şi în medii bogat
proteice (micoze macerative).
Indicaţii: Toate infecţiile cutanate provocate de dermatofiţi, infecţii cutanate mixte
fungi+bacterii sau fungi + mycoplasme/chlamydii, erytrasmă, pitiriasis versicolor, tinea
versicolor, tinea pedis, eczeme interdigitale macerative, eczemă seboreică, candidoze etc.
Contraindicaţii: Alergie la Ciclopiroxolamină. Nu se va utiliza la nivel ocular. Se va
administra cu prudenţă în cursul sarcinii şi la nou-născuţi.
Reacţii adverse: Rar prurit, iritaţie dermică, înroşirea pielii.
Posologie şi mod de administrare: Pentru ambele forme: aplicaţii locale de 2 ori/zi pînă
la dispariţia simptomatologiei locale (în medie 2 săptămâni). În cazurile mai severe se
recomandă continuarea tratamentului încă 1-2 săptămâni ulterior dispariţiei
simptomatologiei în scopul prevenirii recidivelor.
Condiţii de păstrare: La temperaturi sub 25 grade Celsius.

Producător: Hoechst Marion Roussel

 BATRAFEN, lac de unghii
ciclopiroxolaminum
Ingredient activ: Ciclopirox
Compoziţie: Fiecare gram de Batrafen lac de unghii conţine, ca ingredient activ, 80 mg
ciclopirox. Excipienţi: copolimer de metilvinil şi acid maleic monobutil ester, atil acetat, 2
propanol.
Proprietăţi: Batrafenul lac de unghii a fost creat în mod special pentru tratamentul
infecţiilor fungice ale unghiei. Ingredientul activ ciclopirox penetrează unghia şi atinge
patogenul fungic în cel mult 48 ore după aplicare. Ciclopirox are o acţiune antifungică
împotriva tuturor patogenilor relevanţi responsabili de infecţiile fungice ale unghiei.
Indicaţii: Infecţii fungice ale unghiei.
Contraindicaţii: Datorită unei insuficiente experienţe clinice, Batrafen lac de unghii nu
este indicat pentru tratamentul copiilor.
Precauţii: Dacă se impune administrarea Batrafenului lac de unghii în timpul sarcinii sau
alăptării, acesta se va folosi numai acolo unde este strict indicat.
Reacţii adverse: Numai în cîteva cazuri excepţionale au fost observate înroşirea şi
descuamarea zonelor cutanate adiacente unghiei, care au venit în contact cu Batrafen lac
de unghii. În cazul în care observaţi reacţii adverse, consultaţi medicul.
Dozaj şi administrare: Înainte de aplicarea Batrafenului lac de unghii pentru prima dată,
se va îndepărta cît mai mult posibil din unghia afectată (de ex. cu foarfeca), iar unghia
rămasă va fi pilită cu o pilă de unghii. Dacă nu se indică altfel, lacul de unghii Batrafen se
aplică pe unghia afectată într-un strat subţire o dată la două zile, în prima lună. Prin
aceasta se asigură saturarea unghiei cu ingredient activ. Aplicarea poate fi redusă pînă la
minim două aplicări pe săptămînă în cea de a doua lună de tratament, şi la o aplicare pe
săptămînă în cea de a treia lună de tratament şi ulterior. Pe toată perioada aplicării,
întregul strat de lac se va îndepărta o dată pe săptămînă cu ajutorul unui dizolvant pentru
lac de unghii din comerţ. În timpul acestui proces, se va îndepărta din nou cît mai mult
posibil din unghia afectată, cu ajutorul unei pile de unghii. Dacă între timp lacul aplicat se
deteriorează (exfoliază), este suficient să se aplice lacul de unghii Batrafen pe zonele
ştirbite. Durata de aplicare depinde de severitatea infecţiei, dar nu este indicată depăşirea
unei perioade de tratament de 6 luni.
Note speciale: Pentru prevenirea uscării soluţiei, se va înşuruba capacul ferm după
fiecare utilizare. Pentru prevenirea lipirii capacului de sticlă, evitaţi stropirea filetului sticlei
cu soluţie.
Condiţii de păstrare: Protejaţi de lumină (de ex. lăsaţi sticla în cutia de carton sau
repuneţi-o în cutie după utilizare). Batrafen lac de unghii poate fi depozitat la temperatura
camerei. Odată sticla desfăcută, Batrafen lac de unghii este stabil cel puţin 6 luni dacă
este depozitat corespunzător. Data expirării: A nu se utiliza după data de expirare. A nu se
ţine la îndemîna copiilor.
Formă de prezentare: Flacon cu 3 g soluţie.

Producător: Hoechst Marion Roussel

 BAYMYCARD
nisoldipinum
Substanţa activă: Nisoldipină. Antagonist de calciu. Comprimate filmate
Compoziţie: Baymycard: 1 comprimat filmat conţine 5 mg nisoldipină. Baymycard 10: 1
comprimat filmat conţine 10 mg nisoldipină. Excipienţi: amidon, celuloză microcristalină,
lactoză, povidone (polivinilpirolidon), sodium lauril sulfat, stearat de magneziu,
metilhidroxipropilceluloză, polietilen glicol 4000 (macrogol 4000), oxid de titan
(E171/C.I.77891), oxid de fier roşu (E172).
Acţiune terapeutică: Nisoldipina este un antagonist de calciu de tip dihidropiridinic. Are
un efect specific blocant aspra canalelor lente de calciu, dependente de voltaj. Activitatea
antianginoasă şi antihipertensivă a nisoldipinei este determinată de selectivitatea
vasculară înaltă, de acţiunea vasodilatatoare şi consecutiv de scăderea postsarcinii şi de
proprietăţile sale natriuretice. Când nisoldipina este folosită pentru tratamentul afecţiunilor
coronare există o reducere a consumului de oxigen şi consecutiv scăderea postsarcinii,
fără apariţia efectului inotrop negativ la doze terapeutice. Nisoldipina dilată arteriolele
periferice şi în felul acesta scade rezistenţa periferică. Ca rezultat, Baymycard scade
tensiunea arterială crescută.
Indicaţii: Tratamentul anginei pectorale cronice stabile. Tratamentul hipertensiunii
arteriale.
Contraindicaţii: Contraindicaţiile sunt boli sau stări în care anumite medicamente nu
trebuie administrate deloc sau numai după o atentă evaluare făcută de medic, deoarece în
aceste cazuri posibilele efecte adverse în general depăşesc efectul benefic. Pentru ca
medicul să fie în stare să facă o evaluare atentă a oricăror contraindicaţii posibile, el
trebuie să fie informat despre toate afecţiunile anterioare, orice boli concomitente şi orice
alt tratament concomitent, precum şi de circumstanţele particulare şi regim de viaţă.
Contraindicaţiile pot să apară sau să survină după ce tratamentul cu acest medicament a
fost început şi în astfel de cazuri medicul trebuie de asemenea informat. Baymycard nu
trebuie folosit în caz de şoc la pacienţii cărora li se administrează rifampin(rifampicină) sau
fenitoină cronic, în timpul sarcinii şi alăptării şi în caz de hipersensibilitate la orice
component al tabletei.
Sarcină şi alăptare: Sarcină: Baymycard este contraindicat pe toată durata sarcinii. Studii
pe animale folosind doze toxice materne de nisoldipină au sos la iveală dovezi de
malformaţii. Alăptare: Baymycard este contraindicat pe durata alăptării, deoarece
nisoldipina probabil trece în laptele matern şi deoarece nu există date disponibile pentru
estimarea efectelor farmacodinamice ale nisoldipinei la copii. Fertilizare in vitro: În cazuri
izolate de fertilizare in vitro, similar altor antagonişti de calciu (nifedipină) au existat
asocieri cu modificări biochimice reversibile în secţiunea capului spermatozoidal care pot
conduce la disfuncţii spermatice. La bărbaţi care în mod repetat nu au reuşit să procreeze
prin fertilizare in vitro şi la care nu s-a găsit nici o altă explicaţie, nisoldipina poate fi
considerată ca o posibilă cauză.
Precauţii şi recomandări în folosire: Ca şi în cazul altor substanţe vasoactive, crizele de
angină pot apărea foarte rar la începutul tratamentului cu nisoldipină. Apariţia infarctului a
fost descrisă în cazuri izolate, nefiind posibilă distingerea de cursul natural al maladiei de
bază. În cazul pacienţilor cu funcţie hepatică diminuată activitatea Baymycard poate fi
potenţată şi prelungită. În aceste cazuri tratamentul trebuie început cu o doză cât mai
mică, iar pacientul trebuie monitorizat cu atenţie pe durata tratamentului. Siguranţa
Baymycard-ului la pacienţii cu insuficienţă cardiacă nu a fost stabilită. De aceea, trebuie
avut grijă la administrarea Baymycard-ului la pacienţii cu insuficienţă cardiacă sau la cei cu
funcţie ventriculară compromisă, în special în combinaţie cu un beta-blocant. Trebuie avut
grijă în cazul pacienţilor cu tensiune arterială foarte scăzută (hipotensiune severă:
presiune sistolică mai mică decât 90 mm Hg) şi la pacienţii cu stenoză aortică severă.
Copiii nu trebuie trataţi cu Baymycard, deoarece nu există date în legătură cu folosirea
produsului la acest grup de vârstă.
Reacţii adverse: Pe lângă acţiunea principală dorită,medicamentele pot avea de
asemenea efecte nedorite, aşa-numitele reacţii adverse. Efectele adverse care au fost
observate în timpul administrării Baymycard-ului, dar care nu apar în mod obligatoriu la toţi
pacienţii, sunt menţionate mai jos. Efectele adverse pot apărea predominant la începutul
tratamentului sau în urma unor doze mari, dar sunt în general uşoare şi tranzitorii.
Specificaţia de mai jos arată efectele adverse raportate la pacienţi prezenţi în studii clinice
(8300 pacienţi): La mai mult de 1% din pacienţi pot apare: cefalee, vasodilataţie, ameţeală,
palpitaţii, astenie, greaţă, tahicardie, edeme periferice. La mai mult de 0,1% din pacienţi
pot apărea: dispnee, hipotensiune, parestezii,rash şi prurit (reacţii alergice cutanate),
dispepsie, diaree, teste ale funcţiilor hepatice modificate, durere toracică, angină
pectorală. La mai puţin de 0,1% din pacienţi pot apărea: frecvenţă urinară crescută
(poliurie), hiperplazie gingivală, ginecomastie (reversibile după întreruperea tratamentului).
În plus faţă de efectele adverse sus-menţionate observate în studii clinice au fost raportate
spontan foarte rar dermatite fotosensibile la pacienţii în tratament cu nisoldipină. Notă
pentru conducătorii auto: Reacţiile la agenţi antihipertensivi – care pot varia de la o
persoană la alta – pot afecta capacitatea de a şofa sau de a opera aparate. Aceasta se
aplică în special la începutul tratamentului, la schimbarea medicaţiei şi în combinaţie cu
alcoolul.
Interacţiuni: Activitatea multor medicamente poate fi influenţată de administrarea
concomitentă a altor medicamente. De aceea trebuie informat medicul dacă luaţi în mod
regulat alte medicamente, dacă aţi luat până de curând alte medicamente, sau dacă doriţi
să luaţi alte medicamente împreună cu medicaţia actuală. Medicul va putea să vă
informeze dacă în aceste condiţii este de aşteptat o incompatibilitate medicamentoasă sau
dacă se impun măsuri speciale, cum ar fi o modificare a dozei. Efectul hipotensiv al
Baymycard poate fi potenţat de alte antihipertensive. La administrarea concomitentă a
beta-blocantelor, pacientul trebuie monitorizat cu grijă, deoarece se poate instala
hipotensiune gravă; în cazuri izolate, pot apărea simptome de insuficienţă cardiacă.
Administrarea simultană de Baymycard şi cimetidină poate potenţa acţiunea
Baymycard.Tratamentul pacienţilor cărora li se administrează simultan cimetidină trebuie
început cu Baymycard comprimate filmate, care conţin 5 mg nisoldipină, iar pacienţii
trebuie atent monitorizaţi. Din experienţă rifampicina accelerează metabolizarea
Baymycard datorită inducţiei enzimatice. Deci eficacitatea Baymycard poate fi redusă,
putând necesita terapie adiţională. Administrarea cronică concomitentă de fenitoină
reduce biodisponibilitatea nisoldipinei ; de aceea nisoldipina nu trebuie administrată
concomitent. Administrarea concomitentă a sucului de grapefruit inhibă metabolismul
oxidativ al Baymycard-ului, rezultând concentraţii plasmatice crescute care pot provoca un
efect hipotensiv adiţional.
Supradozare: Supradozarea cu Baymycard nu a fost raportată până acum. Simptome:
Simptomele de supradozare cu nisoldipină pot include o scădere a tensiunii arteriale, şoc
şi tulburări de ritm cardiac (tahicardie şi bradicardie). Tratamentul supradozării la om:
Trebuie luate măsuri generale în cazul supradozării nisoldipinei care includ lavaj gastric cu
adăugarea de cărbune activat şi suport al funcţiilor vitale (administrarea de oxigen, posibil
ventilaţie mecanică; subsituţie de volum). Tulburările de ritm, în special bradicardia, pot fi
tratate simptomatic cu beta-simpatomimetice; dacă aceste tulburări reprezintă un pericol
pentru pacient poate fi necesar un pacemaker temporar. Hipotensiunea datorată şocului
cardiogen şi vasodilataţia arterială sunt tratate cu calciu 10-20 ml, dintr-o soluţie de calciu
gluconic, administrată lent pe cale intravenoasă şi repetat, dacă este necesar. Aceasta
poate creşte nivelul seric al calciului de la uşor crescut la limita superioară a normalului.
Dacă efectul este insuficient, simpatomimetice vasoconstrictoare ca dopamina sau
noradrenalina trebuie adăugate la tratament. Doza acestor medicamente trebuie
determinată în funcţie de efectul clinic observat. Nisoldipina nu este dializabilă (legarea de
proteinele plasmatice >99%). Detoxifierea extracorporală prin hemoperfuzie sau
plasmafereză este puţin probabil să aibă succes, deoarece volumul de distribuţie la un
adult cântărind 70 kg este de aproximativ 300 litri.
Doze: Pe cât posibil tratamentul trebuie ajustat în funcţie de gravitatea afecţiunii şi de
răspunsul clinic al pacientului. Cu excepţia altui mod de prescriere, se recomandă
următorul dozaj:
Adulţi Doză
Pentru tratamentul anginei cronice stabile 2 x 5-10 mg nisoldipină/zi
Pentru hipertensiune 2 x 5-10 mg nisoldipină/zi
Dacă sunt necesare doze mai mari, este posibilă o creştere treptată a dozei zilnice la 2x20
mg nisoldipină, în funcţie de necesarul individual. Pentru a permite ajustarea dozei
conform cu necesităţile fiecărui pacient, medicamentul este disponibil ca Baymycard
comprimate filmate (5 mg nisoldipină) şi ca Baymycard comprimate filmate (10 mg
nisoldipină). În cazul pacienţilor cu tulburări severe ale funcţiei hepatice, tratamentul
trebuie început cu doza cea mai mică (1x 5-10 mg/zi) şi pacientul trebuie atent monitorizat,
deoarece efectul medicamentului poate fi potenţat şi prelungit.
Administrare: Comprimatele filmate se administrează în general întregi cu puţin lichid în
timpul meselor (preferabil la micul dejun şi la cină). Tabletele nu trebuie înghiţite cu suc de
grapefruit. Durata administrării: Nu este limitată. Pentru întreruperea tratamentului, doza
de Baymycard se reduce treptat, în special când s-a ajuns la doze mari. Notă: Ingredientul
activ fotosensibil din Baymycard şi Baymycard 10 comprimate filmate este protejat de
lumină în interiorul ambalajului; de aceea nu se recomandă scoaterea comprimatelor din
cutie decât în cazul folosirii imediate. Valabilitate: Baymycard nu trebuie folosit după data
expirării. Atenţie A nu se lăsa la îndemâna copiilor

Producător: Bayer Ph
 BAYPRESS 20 mg
nitrendipinum
Compoziţie: 1 comprimat de Baypress conţine 20 mg nitrendipină. Alte componente:
amidon, celuloză microcristalină, lactoză, poli(1-vinil-2-pirolidon) 25, dodecilsulfat de sodiu,
stearat de magneziu, dioxid de fier roşu (EG nr. E 172).
Acţiune terapeutică: Antagonist de calciu, antihipertensiv, în special prin efectul
vasodilatator periferic. Nitrendipina blochează selectiv canalele de calciu din musculatura
vaselor de sânge şi miocard. Produsul ameliorează circulaţia renală, cardiacă şi periferică.
Indicaţii: Hipertensiune arterială.
Contraindicaţii: Sarcina şi alăptarea; insuficienţă hepatică, renală şi cardiacă grave.
Reacţii adverse: Cefalee, eritem facial, senzaţie de căldură. Aceste efecte apar cu o
probabilitate mai mare în timpul primelor săptămâni de tratament, de regulă dispărând pe
parcursul tratamentului. Edemele gambelor apar ocazional şi nu au cauze cardiace sau
renale. În cazuri rare: greaţă, ameţeală, senzaţie de obseală, prurit, tahicardie, palpitaţii. În
cazuri extrem de rare: ca şi alte substanţe vasoactive poate produce dureri de tip anginos,
la 15-30 min după administrare, creşteri izolate ale fosfatazei alcaline serice.
Interacţiuni: Efectul hipotensiv al Baypress poate fi potenţat de alte antihipertensive, de
asemenea şi de administrarea cimetidinei, ranitidinei, rifampicinei. La administrarea
concomitentă de digitalină poate apare o creştere a nivelului plasmatic de glicozid peste
cel obţinut în mod obişnuit.
Precauţii: Datorită variabilităţii reacţiilor individuale, capacitatea de a conduce sau de a
lucra pe maşini poate fi afectată, în special la începutul tratamentului, după o schimbare a
medicaţiei şi în cazul consumului concomitent de alcool.
Mod de administrare: Tratamentul trebuie individualizat in funcţie de gravitatea afecţiunii.
Adulţi: în hipertensiune: 1 comprimat pe zi (20 mg Baypress zilnic). Dacă sunt necesare
doze mai mari, doza zilnică poate fi crescută până la 40 mg (2 comprimate) zilnic. După o
administrare de durată (2-4 luni) se reduce doza la 1 comprimat o dată pe zi (20 mg). În
cazul pacienţilor cu afecţiuni hepatice sau renale cronice, excreţia medicamentului este
întârziată. Este necesară o ajustare individualizată a dozei în funcţie de gravitatea
afecţiunii. Tratamentul trebuie început cu o doză de 5 mg (o jumătate de comprimat de
Baypress(10 mg). Comprimatul este administrat de obicei întreg, cu apă, după mese.
Prezentare farmaceutică: Cutii cu 20, 28 şi 50 comprimate. A nu se lăsa la îndemâna
copiilor

Producător: Bayer Ph
 BAYPRESS 10 mg
nitrendipinum
Compoziţie: 1 comprimat de Baypress conţine 10 mg nitrendipină. Alte componente:
amidon, celuloză microcristalină, lactoză, poli(1-vinil-2-pirolidon) 25, dodecilsulfat de sodiu,
stearat de magneziu, dioxid de fier roşu (EG nr. E 172)
Acţiune terapeutică: Antagonist de calciu, antihipertensiv, în special prin efectul
vasodilatator periferic. Nitrendipina blochează selectiv canalele de calciu din musculatura
vaselor de sânge şi miocard. Produsul ameliorează circulaţia renală, cardiacă şi periferică.
Indicaţii: Hipertensiune arterială.
Contraindicaţii: Sarcina şi alăptarea. Insuficienţă hepatică, renală şi cardiacă grave.
Reacţii adverse: Cefalee, eritem facial, senzaţie de căldură. Aceste efecte apar cu o
probabilitate mai mare în timpul primelor săptămâni de tratament, de regulă dispărând pe
parcursul tratamentului. Edemele gambelor apar ocazional şi nu au cauze cardiace sau
renale. În cazuri rare: greaţă, ameţeală, senzaţie de obseală, prurit, tahicardie, palpitaţii. În
cazuri extrem de rare: ca şi alte substanţe vasoactive poate produce dureri de tip anginos,
la 15-30 minute după administrare, creşteri izolate ale fosfatazei alcaline serice.
Interacţiuni: Efectul hipotensiv al Baypress poate fi potenţat de alte antihipertensive, de
asemenea şi de administrarea cimetidinei, ranitidinei, rifampicinei. La administrarea
concomitentă de digitalină poate apare o creştere a nivelului plasmatic de glicozid peste
cel obţinut în mod obişnuit.
Precauţii: Datorită variabilităţii reacţiilor individuale, abilitatea de a conduce sau de a lucra
pe maşini poate fi afectată, în special la începutul tratamentului, după o schimbare a
medicaţiei şi în cazul consumului concomitent de alcool.
Mod de administrare: Tratamentul trebuie individualizat în funcţie de gravitatea afecţiunii.
Adulţi: în hipertensiune: 2x1 comprimat pe zi (20 mg Baypress zilnic). Dacă sunt necesare
doze mai mari, doza zilnică poate fi crescută până la 40 mg (4 comprimate) zilnic. După o
administrare de durată (2-4 luni) se reduce doza la 1 comprimat o dată pe zi (10 mg). În
cazul pacienţilor cu afecţiuni hepatice sau renale cronice, excreţia medicamentului este
întârziată. Este necesară o ajustare individualizată a dozei în funcţie de gravitatea
afecţiunii. Tratamentul trebuie început cu o doză de 5 mg (o jumătate de comprimat de
Baypress 10 mg). Comprimatul este administrat de obicei întreg, cu apă, după mese.
Prezentare farmaceutică: Cutii cu 20, 28 şi 50 comprimate. Atenţie A nu se lăsa la
îndemâna copiilor

Producător: Bayer AG
 BECLOCORT, aerosol cu dozator
beclometasonum
Compoziţie: Beclocort mite: Beclometazone dipropionate 0,01 g. Excipient până la 10,00
ml. Beclocort forte: Beclometazone dipropionate 0,05 g. Excipient până la 10,00 ml.
Acţiune farmacoterapeutică: Produsul este un cort costeroid cu mecanism de acţiune
complex în astmul bronşic, inhibă procesele exsudative, diminuă permeabilitatea
membranelor şi sinteza histaminei, scade fenomenele inflamatorii, inhibă şi scade
vâscozitatea secreţiei bronhice, creşte numărul receptorilor beta-adrenergici, inhibă
degradarea AMPc şi efectele bronhoconstrictoare ale PGF2.
Indicaţii: Astm bronşic de diferite tipuri, atunci când nu poate fi controlat prin
simpatomimetice, aminofilina sau cromoglicat sodic şi astm bronşic la bolnavi
corticodependenţi. Rinite alergice refractare la alt tratament. Efectele terapeutice apar
după câteva zile de utilizare. Aerosolul cu Beclometazone dipropionate este destinat unei
utilizări de lungă durată.
Contraindicaţii: Nu se va administra pacienţilor cu tuberculoză pulmonară, ulcer
gastroduodenal. în timpul primelor trei luni de sarcină, micoze ale aparatului respirator,
stări de rău astmatic, crize uşoare sau medii de astm care răspund la alt tratament. Infecţii
bronşice. Imunodeprimaţi.
Reacţii adverse: În anumite cazuri pot apărea fenomene de iritare a gâtului şi stimulare a
tusei la începutul tratamentului. După o utilizare îndelungată la unii pacienţi pot apărea
micoze ale cavităţii bucale candidoza orofaringiană.
Mod de administrare: O singură pulverizare eliberează o doză de 50 sau 250 de mcg de
substanţă activă. Beclocort aerosol va fi utilizat numai la prescripţia medicului şi sub stricta
lui supraveghere. Doza medie pentru adulţi este de 400 mcg pe zi, pulverizând în fiecare
nară, de 4 ori pe zi. Copii peste 3 ani: 200-400 mcg pe zi 6-13 mcg/kg corp pe zi. Se
recomandă a nu se depăşi doza de 1 mg pe zi pentru adulţi şi 600 mcg pe zi pentru copii
sub 12 ani.
Formă de prezentare: Flacon spray cu 10 ml 200 doze.

Producător: Glaxo Wellcome - Poznan

 BECLOFORTE, inhaler
beclometasonum
Formă de prezentare: Becloforte inhaler este un aerosol condiţionat în doze care
eliberează câte 250 mcg dipropionat de beclometazonă pe priză, prin administrarea printr-
o piesă bucală, cu ajutorul unui dispozitiv special.
Indicaţii: Dipropionatul de beclometazonă administrat prin inhalare are un puternic efect
antiinflamator de tip glucocorticoid asupra plămânului, fără efectele secundare observate
în corticoterapia sistemică. Becloforte inhaler este recomandat la acei pacienţi astmatici la
care s-a dovedit că necesită doze mari (peste 800-1000 mcg zilnic) de Becotide inhaler
(dipropionat de beclometazonă 50 mcg pe priză) pentru stăpânirea simptomelor. Este de
asemenea indicat la acei pacienţi a căror boală nu mai poate fi controlată prin doze de
întreţinere maxime de bronhodilatatoare şi Becotide inhaler. Unii pacienţi cu astm sever
necesită corticoterapie orală asociată la terapia cu Becotide inhaler, pentru controlul optim
al simptomatologiei. La mulţi dintre aceşti pacienţi, trecerea la terapia cu Becloforte inhaler
s-a dovedit capabilă să reducă semnificativ sau chiar să elimine necesarul de
corticosteroizi adiţionali de uz oral.
Mod de administrare, doze: Adulţi: Două prize (500 mcg) de 2 ori pe zi sau o priză (250
mcg) de 4 ori pe zi constituie dozele de întreţinere recomandate. Dacă este necesar,
dozele pot fi mărite la 2 prize (500 mcg) de 3-4 ori pe zi, în funcţie de răspunsul terapeutic.
Copii: Becloforte inhaler nu este recomandat la copii. Pacienţii trebuie avizaţi asupra
naturii profilactice a terapiei cu dipropionat de beclometazonă şi de faptul că tratamentul
trebuie administrat regulat, chiar şi când sunt asimptomatici.
Contraindicaţii: Becloforte inhaler este contraindicat pacienţilor cu hipersensibilitate la
oricare din componenţii săi.
Precauţii: Prudenţă deosebită este necesară la pacienţii cu tuberculoză activă sau
inactivă. Tehnica de inhalare trebuie verificată pentru a fi siguri că pulverizarea aerosolilor
se sincronizează cu inspiraţia, asigurând astfel dispersarea optimă a medicamentului în
plămâni. În sarcină. Utilizarea la gravide necesită o evaluare atentă a beneficiilor şi
riscurilor. Dovezile pentru utilizarea în condiţii de siguranţă sunt insuficiente. Administrarea
corticoizilor la animale gestante poate produce anomalii de dezvoltare fetală, inclusiv
palatoschizis şi întârzieri în dezvoltarea fetală. S-ar putea deci să existe un foarte mic risc
şi pentru fătul uman. Trebuie însă notat faptul că modificările semnalate la animale apar
după doze relativ mari de corticoizi sistemici. Din cauza faptului că dipropionatul de
beclometazonă are acţiune directă asupra plămânului, prin administrarea inhalatorie se
evită concentraţiile serice mari care apar în corticoterapia sistemică. La majoritatea
pacienţilor nu apar semne de inhibiţie corticosuprarenală semnificativă până nu se
depăşesc dozele de 1500 mcg/zi. La unii dintre bolnavii care primesc 2000 mcg pe zi
poate apărea o uşoară inhibiţie corticosuprarenală, deşi rezerva adrenocorticală pe termen
scurt rămâne nemodificată. La asemenea pacienţi trebuie estimat riscul apariţiei inhibiţiei
corticosuprarenale faţă de avantajele terapiei şi trebuie luate măsuri de precauţie constând
în administrarea unui corticosteroid sistemic în situaţii de stres prelungit. Bolnavii trataţi cu
corticosteroizi pe cale orală trebuie să fie într-o stare stabilizată înainte de introducerea în
terapie a Becloforte inhaler. Scăderea treptată a dozelor de corticoizi sistemici poate fi
încercată după o săptămână sau două. Bolnavii care au fost trataţi cu corticosteroizi
sistemici în doze mari sau pe o perioadă lungă pot avea inhibiţie corticosuprarenală. La
aceşti bolnavi funcţia corticosuprarenală trebuie atent monitorizată, iar reducerea dozelor
de corticosteroizi sistemici trebuie făcută cu prudenţă. Pacienţii trecuţi recent de la terapia
steroid orală la cea inhalatorie cu Becloforte inhaler, precum şi cei care mai primesc încă
steroizi pe cale orală trebuie să poarte un talon de avertizare care să indice
necesitatea suplimentării cu corticosterozi sistemici (în paralel cu terapia inhalatorie) în
perioadele de stres (intervenţii chirurgicale, infecţii respiratorii sau crize astmatice severe).
Asemenea pacienţi trebuie să aibă asupra lor corticosteroizi de uz oral pentru a-i utiliza în
caz de urgenţă. Dozele de dipropionat de beclometazonă trebuie crescute în aceste
perioade şi scăzute apoi la dozele de întreţinere, după ce corticoterapia sistemică a fost
întreruptă. Înlocuirea corticoterapiei sistemice cu Becloforte inhaler poate demasca uneori
alergii, precum rinite alergice sau eczeme, stăpânite în perioada corticoterapiei sistemice
de aceasta. Aceste alergii vor fi tratate simptomatic cu antihistaminice şi/sau preparate
topice. Tratamentul cu Becloforte inhaler nu trebuie întrerupt brusc.
Reacţii adverse: Candidoza bucală şi faringiană apare la unii pacienţi, dar incidenţa lor nu
este mai mare decât după tratamentele cu Becotide inhaler. Pacienţii cu nivele serice
ridicate de Candida precitins, indicând o infecţie anterioară, sunt mai expuşi la această
complicaţie. Acestor pacienţi le poate fi utilă clătirea cu apă a cavităţii bucale după
utilizarea de Becloforte inhaler. Candidoza simptomatică se poate trata cu antifungice
topice, continuând terapia cu Becloforte inhaler. La unii pacienţi inhalarea dipropionatului
de beclometazon poate cauza disfagie şi iritaţii faringiene. Şi în aceste cazuri poate fi utilă
clătirea cavităţii bucale cu apă imediat după inhalarea medicamentului. Ca şi în cazul altor
tratamente inhalatorii, potenţialul de apariţie a unui bronhospasm paradoxal trebuie avut în
vedere. Dacă acesta apare, tratamentul se va întrerupe imediat şi se va trece la o terapie
alternativă.
Supradozare: Toxicitatea acută a dipropionatului de beclometazonă este scăzută.
Singurul efect nociv care apare după inhalarea unor doze mari de medicament este o
inhibiţie de scurtă durată a funcţiei axului hipotalamo-hipofizo-cortico-suprarenal. Nu se va
lua nici o măsură specială de urgenţă. Tratamentul cu Becloforte inhaler trebuie continuat
cu dozele recomandate pentru stăpânirea simptomatologiei astmatice, funcţia axului
hipotalamo-hipofizo-cortico suprarenal se restabileşte în 1-2 zile. În eventualitatea utilizării
unor doze excesive de Becloforte inhaler timp de săptămâni sau luni, poate apărea un
grad de atrofie corticosuprarenală. Pacientul trebuie trecut pe terapie corticosteroidă orală.
De îndată ce situaţia se stabilizează, se reinstituie terapia inhalatorie în dozele
recomandate. Pentru prevenirea apariţiei unei inhibiţii corticosuprarenale neaşteptate, se
vor urmări în mod regulat testele funcţionale ale corticosuprarenalei.
Precauţii farmaceutice: Se va păstra la temperaturi sub 30 grade Celsius. Se vor evita
lumina directă şi temperaturile foarte scăzute. Flaconul nu va fi găurit, spart sau ars, chiar
dacă este aparent gol. Ca şi toate celelalte medicamente condiţionate în aerosoli dozaţi,
efectul acestui medicament poate scădea când flaconul este rece.

Producător: Glaxo Wellcome

 BECLOMET
beclometasonum
Prezentare farmaceutică: Flacon presurizat de 10 ml conţinând 10 mg beclometazon
dipropionat (subst. activă), acid oleic, triclorfluormetan şi diclordifluormetan q.s. ad 10 ml
(echivalent cu 200 de pufuri). 1 Doză conţine 0,05 mg = 50 mg de substanţă activă (0,05 g
beclometazonă/puf).
Acţiune terapeutică: Beclometazon dipropionat este un compus steroidic sintetic cu
acţiune topică marcată, antiinflamatorie, fără efecte sistemice, pentru dozele terapeutice
(absorbţia fiind neglijabilă). Diferă, ca structură, de betametazonă, prin înlocuirea atomului
de fluor din poziţia 9 cu unul de clor. Proprietăţile antiinflamatorii sunt importante (indexul
vasoconstricţiei relative la testările cutanate: 1 pentru hidrocortizon, 3 600 pentru
betametazon, 500 pentru beclometazon). Nu are efecte mineralocorticoide, cele
glucocorticoide sunt inferioare celor ale bexametazonei sau betametazonei.
Indicaţii: Rinite alergice sezoniere sau permanente; rinite vasomotorii corticodependente.
Mod de administrare: Adulţi: 1 puf de 4 ori/zi în fiecare nară (doza zilnică 0,4 mg); copii:
1 puf de 2-4 ori/zi, în fiecare nară, în funcţie de vârstă şi severitatea bolii; doza maximă
zilnică pentru adulţi, 20 aplicaţii (1 mg/zi); pentru copii sub 12 ani, 10 aplicaţii (0,5 mg/zi).
Reacţii adverse: Cea mai obişnuită reacţie adversă pentru administrarea intranazală este
senzaţia de iritare şi strănutul (apare şi la placebo). S-au descris epistaxis, candidoză
nazo-faringiană, susceptibilitate crescută la infecţii intra- şi paranazale, atrofie a mucoasei.
Contraindicaţii: Nu există contraindicaţii absolute. Se evită în primul trimestru de sarcină,
precauţii la pacienţii cu tuberculoză asociată.

Producător: Orion
 BECONASE, spray nazal
beclometasonum
Formă de prezentare: Beconase Nasal Spray este un aerosol dozat care eliberează 50
mg beclometazonă dipropionat la fiecare pulverizare, printr-un aplicator cu design special.
Indicaţii: Profilaxia şi tratamentul rinitelor alergice perene şi sezoniere şi a rinitelor
vasomotorii.
Mod de acţiune: Beclometazona dipropionat BP are un potent efect anti-inflamator la
nivelul tractului respirator, la doze care nu sunt active la nivel sistemic.
Doze şi mod de administrare: Beconase se va administra numai pe cale nazală. Adulţi şi
copii peste 6 ani: Doza recomandată este de două pulverizări în fiecare nară, de două ori
pe zi. Regimul de dozaj care constă dintr-o pulverizare în fiecare nară de trei sau patru ori
pe zi poate fi preferat. În mod normal doza totală administrată nu trebuie să depăşească 8
pulverizări (400 mg). Utilizarea regulată a produsului este esenţială pentru a obţine
beneficiul terapeutic complet. Cooperarea pacientului trebuie căutat să corespundă cu
regimul de dozaj obişnuit şi se va explica că efectul maxim poate să nu fie obţinut chiar de
la primele pulverizări. Copii cu vîrsta mai mică de 6 ani: Nu există date clinice suficiente
pentru a recomanda utilizarea produsului la această grupă de vîrstă.
Contraindicaţii: Beconase Spray Nazal este contraindicat la pacienţii cu istoric de
hipersensibilitate la oricare din componenţii săi.
Precauţii: Infecţiile pasajului nazal şi a sinusurilor paranazale trebuie tratate
corespunzător, dar nu constituie o contraindicaţie specifică pentru tratamentul cu
Beconase. Transferarea pacienţilor de la terapia steroidă sistemică la tratamentul cu
Beconase trebuie să se facă cu grijă, dacă există motive să presupuneţi că funcţia
adrenală este afectată. Dacă dozele recomandate de beclometazonă sunt depăşite sau
dacă indivizii sunt în mod particular sensibili sau predispuşi la o recentă terapie sistemică
cu steroizi, efectele sistemice pot apărea, inclusiv reducerea ratei de creştere. Deşi
Beconase Spray Nazal va controla rinitele alergice sezoniere în marea majoritate a
cazurilor, în situaţia unei cantităţi anormal de mare de alergeni în timpul verii, în anumite
cazuri, terapia adiţională poate fi folosită pentru a controla simptomele oculare.
Sarcină şi lactaţie: Administratrea medicamentelor în timpul sarcinii trebuie avută în
vedere cînd beneficiul aşteptat pentru mamă este mai mare decît orice risc posibil pentru
făt. Nu există date suficiente despre siguranţa administrării de beclometazonă dipropionat
în timpul sarcinii umane. În studiile de reproducere la animale efectele adverse tipice ale
corticosteroizilor potenţi pot fi observate numai în cazul expunerii la doze sistemice mari;
pulverizarea directă intranazală asigură o expunere sistemică minimă. Nu au fost
efectuate studii specifice pe animalele care alăptează pentru a examina transferul de
beclometazonă dipropionat în lapte. Este rezonabil să presupunem că beclometazona
dipropionat este secretată în lapte, dar la dozele utilizate pentru administrarea intranazală
apariţia nivelelor semnificative în lapte are un potenţial scăzut. Utilizarea beclometazonei
dipropionat la mamele care alăptează necesită cîntărirea beneficiilor terapeutice ale
medicamentului faţă de riscurile potenţiale pentru mamă şi copil.
Reacţii adverse: Au fost raportate extrem de rar cazuri de perforaţie a septului nazal după
utilizarea corticosteroizilor cu administrare intranazală. Ocazional, imediat după utilizarea
spray-ului nazal, au apărut crize de strănut. La fel ca în cazul şi altor spray-uri nazale, rar
au fost raportate uscăciunea şi iritaţia nasului şi gîtului, gustul şi mirosul neplăcute,
epistaxisul. S-au raportat rare cazuri de creştere a presiunii intraoculare în cazul
glaucomului, asociate cu utilizarea beclometazonei intranazal. Reacţii de hipersensibilitate
ce includ erupţii cutanate, urticarie, prurit, eritem şi edem al ochilor, feţei, buzelor şi gîtului
au fost raportate.
Supradozare: Unicul efect dăunător care urmează după inhalarea unor cantităţi mari de
medicament, la un interval scurt de timp, este supresia axului hipotalamo-hipofizo-
suprarenalian (HPA). Nu este necesar să se ia măsuri speciale de urgenţă. Tratamentul cu
Beconase Nasal Spray trebuie continuat cu dozele recomandate. Funcţia axului
hipotalamo-hipofizo-suprarenalian se reface în una sau două zile.
Farmacocinetică: Beclometazona 17, 21 - dipropionat administrată intravenos este
eliminată rapid, timpul de înjumătăţire este de aproximativ 30 minute. Beclometazona 17 -
monopropionate (BMP) apare rapid în plasmă după beclometazona dipropionat (BDP)
administrată intravenos şi este ea însăşi eliminată avînd un timp de înjumătăţire de 30
minute. BDP este legată de proteinele plasmatice pînă la 87%. Maxim 14% din doza
intravenoasă de BDP este excretată în urină în 96 ore, în principal ca metabolit polar din
care o parte este fracţia conjugată. Pînă la 64 % din doză este excretată prin fecale, în
primul rînd sub formă liberă şi apoi sub formă conjugată. După administrarea intranazală
de BDP o fracţie nedefinită din doză este absorbită prin mucoasa nazală. Cantitatea
rămasă, după drenaj sau filtrare mucociliară, este înghiţită şi este disponibilă pentru
absorbţie la nivelul tractului gastro-intestinal. O doză intranazală de 200 mg BDP nu
determină concentraţii măsurabile de BDP în plasmă (limita 100 picograme/ ml). În timpul
primului pasaj la nivelul ficatului există o inactivare metabolică rapidă a majorităţii dozei de
BDP absorbită. Nu se cunoaşte dacă mucoasa nazală conţine enzime capabile să
metabolizeze BDP. Ficatul metabolizează BDP la BMP şi mai departe îl converteşte la
metaboliţi polari.
Precauţii farmaceutice: Beconase Nasal Spray trebuie depozitat la temperaturi sub 30
grade Celsius. La fel ca în cazul majorităţii medicaţiei inhalatorii, efectul terapeutic al
acestui medicament poate scădea cînd recipientul este rece. Protejaţi de îngheţ şi de
lumina solară directă. Recipientul nu va fi înţepat, spart sau aruncat în foc, chiar dacă
aparent este gol.

Producător: Glaxo Wellcome

 BECOTIDE , inhaler
beclometasonum
Formă de prezentare: Becotide este condiţionat ca aerosol, care eliberează doze
măsurate de câte 50 mcg dipropionat de beclometazonă per priză, prin administrarea
printr-o piesă bucală, cu ajutorul unui dispozitiv special.
Indicaţii: Dipropionatul de beclometazonă administrat prin inhalare are un puternic efect
antiinflamator de tip glucocorticoid asupra plămânului, fără a produce efectele adverse ale
glucocorticoizilor sistemici. Din această cauză, Becotide inhaler este indicat în tratamentul
unei game largi de bolnavi astmatici. În această grupă sunt incluşi cei al căror astm nu mai
răspunde la bronhodilatatoare, cei a căror boală este insuficient controlată prin
administrare de cromoglicat de sodiu şi bronhodilatatoare obişnuite, cei cu astm sever
dependenţi de corticoterapia sistemică, ACTH sau echivalenţi sintetici. Becotide inhaler
este în mod deosebit important în tratamentul astmului infantil sever, deoarece controlul
bolii se poate face fără a produce tulburări de creştere.
Mod de administrare, doze: Adulţi: Două inhalaţii (100 mcg) de 3-4 ori pe zi constituie
doza de întreţinere uzuală. Alternativ, doza de întreţinere poate fi administrată şi în 2 prize.
În cazurile severe se începe cu 600-800 mcg pe zi, reducându-se doza în funcţie de
răspunsul terapeutic. Copii: Una sau două inhalatii (50-100 mcg) de 2, 3 sau 4 ori pe zi, în
funcţie de răspuns. Pacienţii trebuie avizaţi asupra naturii profilactice a terapiei cu
dipropionat de beclometazonă inhalat; numai administrarea regulată produce efecte
terapeutice optime.
Contraindicaţii: Becotide inhaler este contraindicat pacienţilor cu hipersensibilitate la
oricare din componenţii săi.
Precauţii: Prudenţă deosebită este necesară la pacienţii cu tuberculoză activă sau
inactivă. Pacienţii trebuie instruiţi corespunzător pentru folosirea eficientă a dispozitivului
de inhalat, astfel încât medicamentul să ajungă în plămâni. În timpul sarcinii: Utilizarea la
gravide necesită o evaluare atentă a beneficiului şi riscului. Dovezile pentru utilizarea în
condiţii de siguranţă sunt insuficiente. Administrarea corticoizilor la animale gestante poate
produce anomalii de dezvoltare fetală, incluzând palatoschizis şi întârzieri de dezvoltare
fetală. S-ar putea, deci, să existe un foarte mic risc şi pentru fătul uman. Trebuie însă notat
faptul că modificările semnalate la animale apar după doze relativ mari de corticoizi
sistemici. Din cauza faptului ca dipropionatul de beclometazonă are acţiune directă asupra
plămânului, prin administrarea inhalatorie, se evită concentraţiile serice mari care apar în
corticoterapia sistemică. Pacienţi insuficient controlaţi prin bronhodilatatoare: Se
recomandă utilizarea medicamentului la bolnavii care nu au luat niciodată steroizi sau au
luat doar ocazional; o ameliorare a funcţiei respiratorii este vizibilă într-o săptămână. Puţini
bolnavi nu răspund la tratament în acest interval; la aceştia există, de regulă, o
hipersecreţie de mucus, astfel încât medicamentul nu poate să ajungă la locul său de
acţiune. În asemenea cazuri trebuie iniţiată o corticoterapie sistemică pe termen scurt, cu
doze relativ mari, pentru reducerea secreţiei de mucus şi a altor modificări inflamatorii
pulmonare. În mod obişnuit, continuarea terapiei cu Becotide inhaler menţine ameliorarea
obţinută, doza fiind redusă în mod gradat. Acutizările astmatice cauzate de infecţii sunt în
mod obişnuit stăpânite prin antibioterapie corespunzătoare, prin creşterea dozei de
Becotide inhaler şi, dacă este necesar, prin administrare de corticoid sistemic. Pacienţi
trataţi cu corticoizi orali: Bolnavul trebuie să fie într-o stare stabilă înainte de a se începe
terapia cu Becotide inhaler în paralel cu corticoterapia orală. După aproximativ o
săptămână se începe reducerea gradată a corticoterapiei orale prin reducerea dozei
zilnice de prednisolon (sau echivalente) cu 1mg, la intervale nu mai mici de o săptămână.
Pacienţii trataţi cu corticosteroizi pe perioade lungi, sau cu doze mari pot prezenta inhibiţie
corticosuprarenală (adrenocorticală). La aceşti pacienţi funcţia corticosuprarenală trebuie
atent monitorizată, şi dozele de corticosteroid sistemic trebuie reduse cu prudenţă.
Pacienţii cu inhibiţie corticosuprarenală, care au fost trecuţi pe tratament inhalator cu
Becotide trebuie să poarte un talon de avertizare, care să indice necesitatea suplimentării
cu corticosteroizi sistemici (în paralel cu terapia inhalatorie) în perioadele de stres
(intervenţii chirurgicale, infecţii respiratorii sau crize astmatice severe). Asemenea pacienţi
trebuie să aibă asupra lor corticosteroizi de uz oral pentru a-i utiliza în caz de urgenţă.
Dozele de Becotide inhaler trebuie crescute în aceste perioade şi scăzute apoi la dozele
de întreţinere, după ce corticoterapia sistemică a fost întreruptă. Înlocuirea corticoterapiei
sistemice cu Becotide inhaler poate demasca uneori alergii, precum rinite alergice sau
eczeme, stăpânite în perioada corticoterapiei sistemice de aceasta. Aceste alergii vor fi
tratate simptomatic cu antihistaminice şi/sau preparate topice. Tratamentul cu Becotide
inhaler nu trebuie întrerupt brusc.
Reacţii adverse: Candidoza bucală şi faringiană apare la unii pacienţi, incidenţa
candidozei creşte la doze de dipropionat de beclometazonă de peste 400 mcg pe zi.
Acestor pacienţi le poate fi utilă clătirea cu apă a cavităţii bucale după utilizarea de
Becotide inhaler. Candidoza simptomatică se poate trata cu antifungice topice,
continuându-se terapia cu Becotide inhaler. La unii pacienţi inhalarea dipropionatului de
beclometazonă poate cauza disfagie şi iritaţii faringiene. Şi în aceste cazuri poate fi utilă
clătirea cavităţii bucale cu apă, imediat după inhalarea medicamentului. Ca şi în cazul altor
tratamente inhalatorii, potenţialul de apariţie a unui bronhospasm paradoxal trebuie avut în
vedere. Dacă acesta apare, tratamentul se va întrerupe imediat şi se va trece la o terapie
alternativă.
Supradozare: Toxicitatea acută a dipropionatului de beclometazonă este scăzută.
Singurul efect nociv care apare după inhalarea unor doze mari de medicament este o
inhibiţie de scurtă durată a funcţiei axului hipotalamo-hipofizo-corticosuprarenal. Nu se va
lua nici o măsură specială de urgenţă. Tratamentul cu Becotide inhaler trebuie continuat
cu dozele recomandate pentru stăpânirea simptomatologiei astmatice, funcţia axului
hipotalamo-hipofizo-corticosuprarenal se restabileşte în 1-2 zile. Reducerea cortizolului
plasmatic a fost menţionată la pacienţii care au primit dublul dozei maxime recomandate.
În eventualitatea, puţin probabilă, de utilizare a unor doze excesive de dipropionat de
beclometazonă timp de săptămâni sau luni, poate apărea un grad de atrofie
corticosuprarenală, alături de inhibiţia hipotalamo-hipofizo-cortico-suprarenală. Pacientul
trebuie considerat cortico-dependent şi trebuie trecut pe corticoterapie sistemică cu doze
de întreţinere, prin administrarea unui preparat oral, de exemplu prednisolon. De îndată ce
situaţia se stabilizează, pacientul va fi trecut pe terapie cu Becotide inhaler, prin metoda
recomandată în acest material.
Precauţii farmaceutice: Se va păstra la temperaturi sub 30 grade Celsius. Se vor evita
lumina directă şi temperaturile foarte scăzute. Flaconul nu va fi găurit, spart sau ars, chiar
dacă este aparent gol. Ca şi toate celelalte medicamente condiţionate în aerosoli dozaţi,
efectul acestui medicament poate scădea când flaconul este rece.

Producător: Glaxo Wellcome

 BENTODERM
combinaţii
Prezentare farmaceutică: Unguent conţinând metilceluloză şi bentonită (tub cu 25 g).
Indicaţii, Mod de administrare, Contraindicaţii: Protejează pielea faţă de white-spirt. Se
aplică pe mâini înaintea începerii lucrului. Este contraindicat dacă pielea este lezată sau
infectată.

Producător: Armedica
 BENTOGEL, unguent de protecţie contra negrului de fum
combinaţii
Compoziţie la 100 g:
bentonită 16,81 g
glicerină 13,38 g
acid boric 3,34 g
nipagin 0,1 g
săpun de toaletă 5,0 g
ulei de ricin 5,0 g
alcool etilic 1,67 g
hidroxid de potasiu 1,0 g
stearină 0,8340 g
alcool cetilic 0,334 g
trietanolamină 0,0167 g
carbonat de potasiu 0,0167 g
tween 80 1,0 g
ulei de levănţică 0,334 g
apă distilată 51,1646 g
Unguentul de protecţie contra negrului de fum şi prafurilor industriale, apără pielea de
nocivităţile acestora. Unguentul formează un strat subţire pe tegumentul dermic, care se
comportă ca o barieră contra prafurilor industriale, împiedicându-le să vină în contact cu
pielea.
Modul de utilizare: Unguentul se întinde pe pielea uscată sub forma unui strat subţire şi
se lasă câteva minute spre a se usca. După terminarea muncii, se spală cu apă călduţă
simplă sau cu săpun obţinându-se direct o piele curată şi moale. Unguentul de protecţie se
menţine un timp de cca. 4 ore. După trecerea acestui timp reînnoirea stratului de unguent
este necesară. Unguentul se poate utiliza şi pe piele păroasă. Se recomandă ca cel puţin
o dată pe săptămână, pielea să fie îngrijită cu o cremă dermică grasă, cu conţinut de Vit.
A.
Prezentare farmaceutică: Borcane de sticlă care conţin 100 sau 500 g unguent.
Condiţii de păstrare: Se va depozita în locuri uscate şi răcoroase. A se feri de îngheţ
Fragil

Producător: Antibiotice-Iaşi
 BENZYL BENZOATE APLIC.
benzylum benzoicum
Prezentare farmaceutică: Soluţie pentru uz extern conţinând benzil benzoat 25%o
(flacon a 100 ml).
Acţiune terapeutică: Antiparazitar cu acţiune locală, activ faţă de Sarcoptes Scabiei.
Indicaţii: Scabia.
Mod de administrare: Aplicaţii locale o dată pe zi 3-5 seri consecutive după toaleta
regiunii. După utilizare se foloseşte obligatoriu lenjerie curată, deparazitată.
Reacţii adverse: Uneori reacţii alergice.
Contraindicaţii: Alergie la produs.

Producător: Arab Center for PH

 BEPANTHEN
dexpanthenolum
Prezentare farmaceutică: Unguent 50 mg/g (5%), 30 g, soluţie 50 mg/ml (5%) 50 ml.
Excipienţi. Unguent : Lanolină (E 913). Soluţie: conservanţi (0,1 mg domiphen bromide;
0,8 mg metilparaben, E 218; 0,1 mg propil paraben, E 216).
Acţiune terapeutică: Dexpantenolul, substanţa activă a produsului Bepanthen, are
aceleaşi efecte ca şi acidul pantotenic, întrucât este rapid transformat în această vitamină,
în organism. Totuşi, are avantajul de a fi mai uşor absorbit, atunci când este aplicat local.
Acidul pantotenic este o componentă a esenţialei coenzime A care, sub formă de acetil-
coenzimă A, joacă un rol central în metabolismul tuturor celulelor. Este, prin urmare,
indispensabil pentru dezvoltarea şi regenerarea tegumentelor şi mucoaselor.
Farmacocinetică: Dexpantenolul este absorbit în cantitate mare de la toate nivelele
intestinului subţire, probabil prin difuziune pasivă, şi apoi rapid transformat în acid
pantotenic. În sânge, acidul pantotenic este legat, mai mult sau mai puţin puternic, de
proteinele plasmatice (în principal, de beta-globulină şi albumină). La adulţii sănătoşi,
concentraţia de acid pantotenic este de aproximativ 500-1000 mcg/l, în sânge şi de 100
mcg/l, în ser. Dintr-o doză de 4 mg de acid pantotenic, 1 mg este excretat prin urină, în
timp de 24 de ore. Acidul pantotenic nu este descompus în organism, ci este excretat sub
formă nemodificată. După administrarea orală a medicamentului, 60-70% apare în urină,
iar restul, în fecale. Este excretat prin urină, între 2-7 mg/zi, la adulţi şi 2-3 mg/zi, la copii.
Indicaţii: Favorizează vindecarea şi epitelizarea rănilor puţin grave, a arsurilor şi
escoriaţiilor uşoare, a inflamaţiilor tegumentare, ca de exemplu cele care apar în urma
expunerii la raze ultraviolete, sau a fototerapiei, erupţii, inflamaţii şi iritaţii ale mucoaselor,
ulceraţii cronice, decubitus, fisuri, grefe de piele, eroziuni cervicale, stomatite, tratament
intercalat după terapia cu cortizon. Ca terapie adjuvantă, cu aerosoli, pentru afecţiuni ale
căilor respiratorii (faringită cronică şi acută, laringită, traheită, bronşită).
Mod de administrare: Unguent. Tratamentul tuturor tipurilor de leziuni: Se va aplica o
dată, sau de mai multe ori pe zi, în funcţie de prescripţia medicului curant. Protejarea
sânilor în timpul alăptării. Se vor acoperi cu comprese corespunzătoare, după fiecare
aplicare a unguentului. În tratamentul afecţiunilor mucoasei colului uterin: Se va aplica o
dată sau de mai multe ori pe zi, conform prescripţiei medicului curant. La sugari: Se va
aplica după fiecare schimbare a scutecelor. Unguentul este relativ gras (lanolina) şi se
recomandă în mod special pentru pielea uscată, şi ca protecţie împotriva umezelii (sâni,
sugari). Soluţie. Terapia locală a stomatitelor şi rănilor (comprese umezite, aplicate
repetat), cu soluţia nediluată sau diluată în părţi egale cu apă fiartă. Pentru tratamentul
căilor respiratorii, se va utiliza substanţa nediluată, pentru inhalaţii. Pentru tratamentul
pielii capului, se va utiliza soluţia nediluată, sau diluată în proporţie de 1: 3 cu apă, sau
alcool. Se va masa pielea capului cu această soluţie, de câteva ori pe zi.
Contraindicaţii: Produsul Bepanthen nu se va utiliza în cazul pacienţilor cu
hipersensibilitate cunoscută la substanţa activă, sau la unul sau mai mulţi dintre excipienţi.
Reacţii adverse: În general, Bepanthen este foarte bine tolerat. Pot apărea, foarte rar,
reacţii alergice ale pielii. Valabilitate: Medicamentul trebuie utilizat înainte de data de
expirare (EXP), înscrisă pe ambalaj.

Producător: F. Hoffmann-La Roche

 BERLICORT®
triamcinolonum
Compoziţie: 1 comprimat conţine 4,0 mg triamcinolon
Indicaţii: În terapii sistemice cu corticosteroizi. Boli alergice ca: astm bronşic, bronşită
cronică cu emfizem, rinită alergică sau vasomotorie în cazuri severe şi dacă nu se obţin
rezultate în tratamentul local al acestora; reacţii alergice cutanate însoţite de urticarie
severă dacă nu sunt eficiente alte tratamente, dermatită de contact şi dermatită atopică,
pentru un tratament de scurtă durată; alergii medicamentoase: erupţii sau boala serului, în
combinaţie cu alte măsuri terapeutice; boli reumatice ca: polimialgie reumatoidă;
colagenoze în faza pasivă (lupus eritematos diseminat, periarterită nodoasă şi alte tipuri
de vasculite, polimiozite, colagenoze mixte); poliartrite cronice în faza de maximă activitate
şi în forme speciale (ex. manifestări viscerale); artrita juvenilă (ex. uveita) alte forme ale
poliartritei reumatoide cu tablou clinic sever şi rezistente la agenţi antireumatici
nesteroidieni; dermatite alergice; fibroză pulmonară, sarcoidoză (M. Boeck) sindrom
nefrotic; boli ale sistemului limfatic (leucemie limfatică, limfosarcom, limfogranulomatoză)
şi purpură trombopenică sau anemie hemolitică.
Contraindicaţii: Nu se va administra în caz de ulcer gastric şi duodenal, osteoporoză,
tulburări psihice chiar şi în anamneză, îmbolnăviri cauzate de viruşi, varicelă, amibiază,
micoze sistemice, poliomielită - cu excepţia formei cu atingere bulboencefalică, cu 8
săptămâni înainte şi 2 săptămâni după o vaccinare, cataractă. Utilizarea în cazul unei
infecţii grave se va face numai în combinaţie cu o terapie simptomatică. Se va administra
cu prudenţă în: ulcer gastroduodenal, diverticulită, anastomoze intestinale recente,
miozită, tendinţă la tromboză şi embolie, carcinoame cu metastaze, diabet zaharat, boli
renale, glomerulonefrită acută, nefrită cronică, limfadenită consecutivă vaccinării B.C.G. şi
la copii. Atenţie în caz de tuberculoză în antecedente (pericol de reactivare).
Sarcină şi alăptare: Sarcină: nu se vor administra corticosteroizi, decât în cazul unei
indicaţii vitale. Alăptare: dacă este necesar un tratament cu o doză mai mare şi pe o
perioadă mai lungă de timp, se va întrerupe alimentaţia la sân a copilului.
Efecte adverse: Administrarea sistemică de glucocorticoizi poate duce la: faţă "în lună
plină", adipozitate, efecte la nivelul muşchilor (miopatie, atrofie), osteoporoză, scăderea
toleranţei la glucoză, activarea sau agravarea diabetului, tulburări ale secreţiei hormonilor
sexuali, teleangiectazii, peteşii, echimoze cutanate, acnee, pierderi de potasiu, tulburări
gastrointestinale, ulcer gastroduodenal, creşterea riscului la infecţii, scăderea capacităţii
de apărare a organismului, întârzierea procesului de vindecare a rănilor sau de sudare a
oaselor, tulburări de creştere la copii, necroze osoase aseptice, cefalee, hipertensiune
arterială, transpiraţie excesivă, ameţeli, glaucom, cataractă, tendinţă la tromboză,
pancreatită, inactivarea sau atrofierea corticosuprarenalei, depresie.
Interacţiuni: Glicozide cardiotonice: acţiunea glicozidelor este potenţată prin pierderea de
potasiu. Saluretice: este crescută eliminarea de potasiu. Antidiabetice: diminuarea
efectului hipoglicemiant. Derivaţi cumarinici: diminuarea efectului anticoagulant.
Rifampicina, fenitoina, barbituricele: reduc efectul corticoid. Antiinflamatoare
nesteroidiene/ antireumatice: creşte riscul apariţiei hemoragiilor gastrointestinale.
Mod de administrare: Doza iniţială la adulţi netrataţi anterior este de 24-40 mg
Berlicort /zi, pentru copii sub 27 kg greutate corporală sau pentru copii între 9-10 ani ,
doza este de 4-12 mg /zi. Schemă de tratament: Adulţi:
I şi a II-a zi 24 mg
a III-a zi 16 mg
a IV-a şi aV-a zi 8 mg
Doza de întreţinere este de 2-8 mg triamcinolon /zi. Doza pentru o terapie de lungă durată
este de 4-12 mg la fiecare două zile. Copii: Copiii sub 27 kg greutate corporală având
până la 9-10 ani primesc între 1/3-1/2 din doza unui adult. Întreaga doză zilnică se va
administra pe cât posibil dimineaţa între orele 6,00-8,00, cel mai bine după micul dejun, cu
o cantitate de lichid. Corticoterapia nu se va întrerupe brusc; doza trebuie redusă treptat.
Formă de prezentare: Cutii cu 20, 25, 50, 100 comprimate. Valabilitate: 3 ani.

Producător: Berlin-Chemie Menarini Group

 BERLOCID® 240
cotrimoxazolum
Compoziţie: 5 ml suspensie (1 linguriţă-menzură) conţin: Substanţe active:
sulfametoxazol 200 mg, trimetoprim 40 mg (=240 mg cotrimoxazol). Excipienţi: 4-
hidroxibenzoat de metil 5 mg, zaharoză 2,5 g (=0,2 BU), polisorbat 80, hidroxietilceluloză,
colorant E 124, aromatizanţi.
Indicaţii: În infecţii cauzate de germeni sensibili la Berlocid 240: infecţii ale căilor
respiratorii (incluzând pneumonia cu Pneumocystis carinii), infecţii din sfera ORL
(exceptând tonsilitele produse de streptococi), infecţii ale căilor urinare şi rinichilor
incluzând şi profilaxia infecţiilor recurente; infecţii ale organelor genitale inclusiv
prostatitele şi unele boli venerice (nu este activ în sifilis); uretrită gonoreică, ulcus molle,
granulomatoză veneriană; infecţii ale tractului digestiv: febra tifoidă, paratifoidă A şi B,
purtător cronic de bacil tific, shigeloze, diareea călătorilor, în enterite cu salmonela având
evoluţie septică la nou-născut, sugari şi la cei cu imunitate deficitară; în bruceloze,
nocardioze. Notă: inflamaţia tractului gastrointestinal produsă de enterită cu Salmonella nu
se va trata cu Berlocid 240 (vezi mai sus excepţia).
Contraindicaţii: Hipersensibilitate la sulfamide, trimetoprim şi analogi ai trimetoprim-ului
(ex. tetroxoprim) sau la alte componente ale Berlocid 240; eritem exudativ multiform
(afecţiuni severe ale pielii) chiar şi în anamneză; modificări patologice ale tabloului sanguin
(trombocitopenie, granulocitopenie, anemie megaloblastică), deficit de glucozo-6-fosfat
dehidrogenază, anomalii ale hemoglobinei (Hb Köln şi Hb Zürich), afectare renală sau
insuficienţă renală gravă (clearance creatinină mai mic de 15 ml/min); afectare hepatică
gravă sau insuficienţă hepatică (hepatită acută), porfirie acută, nou-născuţi cu
hiperbilirubinemie sau deficit de glucozo 6-fosfat dehidrogenază în eritrocite, sarcină (în
primul trimestru). În următoarele cazuri se va administra numai după consultarea
medicului: afecţiuni renale şi hepatice uşoare, afecţiuni ale tiroidei, hipersensibilitate
crescută la antidiabetice (derivate de sulfoniluree) şi diuretice derivate de sulfonamide,
deficit de acid folic, cromozom X fragil la copii cu retardare psihică, nou-născuţi până la 5
săptămâni. De asemenea, Berlocid 240 se va administra cu prudenţă în al doilea şi al
treilea trimestru de sarcină şi în perioada de alăptare. În tonsilite cu streptococi, sifilis,
osteomielite, piodermite, furuncule, abcese, Berlocid 240 nu este suficient de activ şi de
aceea nu este recomandat în tratamentul acestor infecţii. La pacienţi cu transplant de
rinichi, la care se administrează ciclosporine nu este indicat tratamentul cu Berlocid 240 în
cazul unei terapii concomitente pentru infecţii ale tractului urinar (creşterea riscului de
afectare renală).
Precauţii: În cazul administrării de Berlocid 240 mai mult de 14 zile este necesară
monitorizarea tabloului sanguin (în special pentru trombocite). La pacienţi cu tulburări
renale sau hepatice, disfuncţii tiroidiene, deficienţă de acid folic şi la pacienţi vârstnici,
Berlocid 240 se va administra numai sub strictă supraveghere medicală. La pacienţi cu
SIDA incidenţa efectelor secundare este mult crescută. Este necesară determinarea
nivelelor sanguine de Berlocid 240 (clearance-ul renal al Berlocid 240 poate fi mult scăzut
datorită cristaluriei în tractul urinar, clearance-ul la creatinină având valori normale). La
începutul tratamentului, se vor urmări frecvent nivelele plasmatice de potasiu, deoarece
există uneori posibilitatea apariţiei hiperpotasemiei. Se va evita expunerea îndelungată la
radiaţii solare şi radiaţii UV existând posibilitatea apariţiei unei reacţii de fotosensibilizare.
În timpul tratamentului cu Berlocid 240 se recomandă administrarea unei cantităţi
suficiente de lichid (la adulţi cantitatea totală de urină excretată pe zi să nu fie mai mică de
1 200 ml). La pacienţi vârstnici sau cu deficienţă de acid folic ca şi la cei la care se
administrează Berlocid 240 în doze mari, se recomandă prudenţă la administrarea de acid
folic. Berlocid 240 poate fi administrat la pacienţi cu fenilcetonurie, dacă aceştia au o dietă
cu conţinut scăzut de fenilalanină.
Interacţiuni cu alte medicamente: Administrarea concomitentă de Berlocid 240 cu alte
medicamente poate duce la potenţarea sau inhibarea acţiunii acestora; de asemenea
creşte posibilitatea apariţiei efectelor adverse. De aceea, vă rugăm informaţi medicul
asupra altui tratament concomitent sau recent administrat.
Mod de administrare: Dacă nu se prescrie altfel, se recomandă următoarele doze:
dozare standard:
Vârstă Doză
6 săpt. - 5 luni de 2 ori pe zi linguriţă-menzură
6 luni - 5 ani de 2 ori pe zi 1 linguriţă-menzură
6 ani - 12 ani de două ori pe zi 2 linguriţă-menzură

Tratamentul profilactic de lungă durată al infecţiilor tractului urinar:

Vârstă Doză
până la 1 an o dată pe zi linguriţă-menzură, seara
1 - 6 ani o dată pe zi 1 linguriţă-menzură, seara
7 - 12 ani o dată pe zi 1 linguriţă-menzură, seara

În pneumonia cu Pneumocystis carinii Berlocid 240 se poate administra în doză de până

la 5 ori doza standard (100 mg sulfametoxazol şi 20 mg trimetoprim pe kg corp/zi). La
începutul tratamentului cel puţin pentru primele 48 ore se recomandă administrarea unui
preparat intravenos.

În tulburări ale funcţiei renale:

Clearance Doza administrată
creatinină
peste 30 ml/min doza standard
15 - 30 ml/min 1/2 doză standard
sub 15 ml/min nu se recomandă administrarea
La pacienţi cu afecţiuni renale se impun determinări ale nivelelor plasmatice de
sulfametoxazol. Eliminarea se face la 12 ore după administrarea ultimei doze la fiecare a
treia zi de tratament. Terapia cu Berlocid 240 se întrerupe când valoarea sulfametoxazol-
ului total din sânge depăşeşte 150 mcg/ml. Terapia poate continua când această valoare
scade din nou sub 150 mcg/ml (de ex. prin hemodializă). Agitaţi flaconul cu suspensie
înainte de fiecare administrare Pentru administrare se va folosi linguriţa-menzură ataşată
fiecărui flacon (1 linguriţă-menzură = 5 ml, cu linie de marcare = 2,5 ml şi = 1,25 ml).
Berlocid 240 se va administra cu mult lichid şi nu înainte de masă. După desigilarea
flaconului suspensia se va administra în cel mult 20 de zile. Durata tratamentului va fi
stabilită de medic funcţie de gravitatea afecţiunii şi de evoluţia bolii. În general se
recomandă următoarele intervale: infecţii acute: cel puţin 5 zile sau încă 2 zile după
dispariţia simptomelor. Pneumonie cu Pneumocystis carini: cel puţin 14 zile. Profilaxia de
lungă durată a recidivei infecţiilor urinare: între 3 şi 12 luni sau atât cât este nevoie.
Reacţii adverse: Ocazional pot apărea: tulburări gastrointestinale, glosită, gingivită şi
stomatită, reacţii de hipersensibilitate cu purpură, fotodermatoză, eritem nodos, cefalee,
artralgii. Rareori: hepatoză colestatică, hipopotasemie, tinitus, reacţii de hipersensibilitate
severe ca sindrom Lyell, sindrom Stevens-Johnson sau dermatită exfoliativă. Foarte rar:
creşterea incidenţei infecţiilor cu Candida albicans, miopie reversibilă. În cazuri izolate s-
au descris: reacţii alergice cu localizare pulmonară (infiltrate pulmonare, pneumonie
interstiţială şi dispnee pe fondul unui plămân insuficient). Aceste manifestări sunt mai
frecvente la pacienţi cu SIDA. În cazuri cu totul izolate pot apărea reacţii alergice cu şoc
anafilactic care au impus măsuri terapeutice de urgenţă. De asemenea, în cazuri foarte
rare sunt posibile: modificări ale tabloului hematologic (trombopenie, leucocitopenie,
anemie aplastică, anemie hemolitică acută anemie megaloblastică acută, agranulocitoză),
hepatoliză focală sau difuză, cristalurie în tractul urinar, nefrită interstiţială acută,
insuficienţă renală acută, hipoglicemie, acidoză metabolică, creşterea valorii unor
constante ale sângelui (transaminaze, bilirubină, creatinină, uree), meningită aseptică,
enterocolită pseudomembranoasă, psihoză acută, pancreatită acută, tulburări motorii
(ataxie, disdiadocokinezie). În legătură cu tulburările hematologice şi reacţiile cutanate sau
cu evoluţie rapidă a hepatolizei s-au citat în cazuri letale cu totul izolat. Atenţie În cazul
apariţiei unor manifestări ca: cefalee, greaţă, vomă, tulburări de reacţie, ameţeli, frisoane
sau febră, diaree persistentă se va întrerupe administrarea şi se va anunţa medicul.
Reacţii adverse mai puternice pot apărea mai frecvent la vârstnici (peste 60 ani). În cazul
unei supradozări pot apărea vomă, diaree, cefalee, ameţeli sau excreţia unei cantităţi
neobişnuit de mici de urină. În acest caz se va informa de urgenţă medicul.
Formă de prezentare: 100 ml suspensie pentru uz oral. Valabilitate: 3 ani.

Producător: Berlin-Chemie Menarini Group

 BEROCCA CALCIUM®
combinaţii
Prezentare farmaceutică: Comprimate efervescente (cutie cu 10 buc.).
Compoziţie:
Substanţe active per tabletă efervescentă
Vitamina B1 (tiamină) 15 mg
Vitamina B2 (riboflavină) 15 mg
Vitamina B6 (piridoxină) 10 mg
Vitamina B12 (cianocobalamină) 10 mg
Vitamina C (acid ascorbic) 1 000 mg
Biotină 150 mg
Calciu (sub formă de carbonat de calciu şi glicerofosfat de calciu) 125 mg
Pantotenat de calciu 25 mg
Nicotinamidă (factor PP) 50 mg

Acţiune terapeutică: Vitaminele hidrosolubile din complexul B şi vitamina C au funcţii

complementare în metabolismul celular. De aceea, este indicată administrarea simultană a
acestora în afecţiunile datorate carenţei de vitamine, care nu sunt definite strict sau
individual, acest tratament fiind mai raţional decât administrarea separată a diverselor
vitamine. Întrucât organismul nu poate practic să constituie rezerve vitaminice
hidrosolubile, în cazul în care aportul alimentar sau absorbţia sunt reduse sau stopate, sau
atunci când necesităţile de vitamine sunt foarte mari, rezerva se situează în scurt timp sub
limita optimă. Calciul este important nu numai pentru formarea oaselor şi a dinţilor, dar şi
în metabolism în general şi pentru integritatea funcţională a nervilor şi muşchilor. Berocca
Calciu compensează un aport insuficient de vitamine, în tulburările de absorbţie a hranei şi
contracarează manifestarea unor carenţe care pot surveni în urma unor eforturi fizice şi
mentale, în asociaţie cu bolile infecţioase.
Indicaţii: Carenţe manifeste şi latente de vitamine din complexul B, cât şi de vitamina C,
mai ales în perioadele de solicitare mai mare - creştere, afecţiuni de lungă durată, în
anumite forme de tratament cu antibiotice sau cu agenţi chimioterapeutici. Ca adjuvant, în
cazul neuropatiei alcoolice.
Mod de administrare: 1-2 comprimate pe zi. Dizolvate într-un pahar cu apă,
comprimatele efervescente dau o băutură cu gust plăcut.
Contraindicaţii şi precauţii: Calculi renali, hipercalcemie, insuficienţă renală gravă,
alergie la unul dintre ingrediente (vezi Compoziţie).
Sarcină şi alăptare: Studiile controlate la femeile gravide nu au demonstrat existenţa unor
riscuri pentru făt, în cursul primului trimestru de sarcină; nu există dovezi referitoare la
existenţa unor riscuri, în cursul trimestrelor ulterioare şi posibilitatea ca fătul să fie afectat
este puţin probabilă. Comprimatele efervescente pot fi luate şi în perioada de alăptare.
Observaţii speciale: Influenţa asupra testelor de laborator: La diabetici, vitamina C poate
modifica rezultatele testelor de determinare a nivelului glucozei în urină, fără a influenţa
însă glicemia. De aceea, administrarea vitaminei C va fi întreruptă câteva zile, înaintea
efectuării acestor teste. Informaţii: Colorarea în galben a urinei după administrarea de
Berocca Calciu este datorată prezenţei vitaminei B2 (riboflavină) în produs.

Producător: F. Hoffmann-La Roche

 BEROCCA® CALCIU ŞI MAGNEZIU
combinaţii
Prezentare farmaceutică: Comprimate efervescente (cutie cu 10 buc.).
Compoziţie:
Substanţe active per tabletă
efervescentă
Vitamina B1 (clorhidrat de tiamină) 15 mg1
Vitamina B2 (riboflavină) 15 mg2
Viamina B6 (clorhidrat de pirodoxină) 10 mg
Vitamina B12 (ciancobalamină) 10 mcg
Vitamina C (acid ascorbic) 1000 mg
Biotină 150 mg
Nicotinamidă 50 mg
Acid pantotenic 23 mg3
Calciu 100 mg
Magneziu 100 mg
1 18,5 mg de clorură a esterului monofosforic de tiamină × 2H2O.
2 20,5 mg de 5'-fosfat sodic de riboflavină × 2H2O.
3 25 mg de D-pantotenat de calciu.
Excipienţi: aromatizanţi; edulcorant (aspartam). 1 comprimat efervescent conţine 86 mg de
glucide (1,4 kJ) şi aproximativ 262 mg de sodiu (corespunzând la aproape 0,7 g NaCl).
Astfel, în cazul unui regim foarte sărac în NaCl, se recomandă a se prescrie Berroca
comprimate, în locul comprimatelor efervescente.
Acţiune terapeutică: Vitaminele hidrosolubile ale complexului B şi vitamina C sunt
complementare în funcţiile pe care le au la nivelul metabolismului celular. Astfel,
administrarea lor simultană este, din punct de vedere teoretic, judicioasă, şi, în absenţa
unor carenţe vitaminice strict definite, mai raţională în comparaţie cu priza izolată de
diverse vitamine. Odată ce organismul nu poate, în mod practic, să constituie rezerve de
vitamine hidrosolubile, orice întrerupere sau restricţie alimentară, orice tulburare de
absorbţie dar şi necesităţile crescute pot antrena rapid un aport suboptimal. Berroca calciu
şi magneziu compensează un aport insuficient de vitamine în tulburările de absorbţie ale
elementelor nutritive şi combate manifestările de carenţă ce pot apărea după eforturi fizice
şi în asociere cu bolile infecţioase. Calciul este important nu numai pentru formarea
oaselor şi a dinţilor, dar şi pentru metabolism în ansamblu şi pentru integritatea funcţională
a nervilor şi a musculaturii. Magneziul este indispensabil pentru activarea mai multor
enzime - şi în asociere cu calciul - în transmiterea influxului nervos, de la nervi la muşchi,
ca şi pentru menţinerea tonusului muscular. O carenţă şi un dezechilibru ale acestor
minerale determină apariţia hiperexcitabilităţii şi a crampelor. Ambele minerale sunt
necesare pentru stocarea şi eliberarea energiei din forma sa biologică de adenozin
trifosfat (ATP). Comprimatele efervescente sunt îndulcite cu aspartam pentru a proteja
dinţii şi pentru a nu afecta metabolismul diabeticilor.
Farmacocinetică: Nu au fost efectuate nici un fel de studii farmacocinetice.
Indicaţii: Carenţă manifestă sau latentă de vitamine ale complexului B şi vitamină C, în
special în cazul situaţiilor cu necesităţi crescute - creştere, boli prelungite, anumite forme
de tratament cu antibiotice sau agenţi chimioterapeutici şi ca adjuvant în tratamentul
nevritei alcoolice.
Mod de administrare: 1 - 2 comprimate efervescente, zilnic. Dizolvate într-un pahar cu
apă, comprimatele dau o băutură cu gust plăcut.
Contraindicaţii: Alergie la unul sau mai multe ingrediente (vezi Compoziţie), sau în
prezenţa hipercalcemiei, calculilor urinari sau insuficienţei renale severe.
Sarcină şi alăptare: Nu există nici un fel de date care să sugereze un risc pentru făt, dacă
produsul este administrat mamei în dozele recomandate. Acest preparat poate fi de
asemenea utilizat şi de mamele care alăptează.
Remarci speciale: Influenţa asupra unor metode de diagnostic: În cazul diabeticilor,
vitamina C poate influenţa punerea în evidenţă a glucozei în urină, fără a influenţa
glicemia. Înainte de a trece la determinarea glicozuriei, trebuie întrerupt aportul de
vitamină C, cu câteva zile înainte. Atenţie Colorarea în galben a urinei, după administrarea
de Berroca calciu şi magneziu, se datorează prezenţei vitaminei B2 (riboflavină) în acest
produs.

Producător: F. Hoffmann-La Roche

 BERODUAL, aerosol presurizat dozat (MDI)
combinaţii
Compoziţie: Flacon de 15 ml cu 300 pufuri a 0,02 mg bromură de ipratropium + 0,05 mg
fenoterol bromhidrat/puf.
Acţiune terapeutică: Berodual este un bronhodilatator cu dublu mecanism de acţiune:
bromura de ipratropium (anticolinergic) blochează receptorii colinergici astfel încât
acetilcolina nu-şi mai poate exercita efectul bronhoconstrictor, iar fenoterolul (beta2-
adrenergic) se cuplează la receptorii adrenergici determinând bronhodilataţie.
Mecanismele de acţiune bronhodilatatoare sunt diferite, dar sinergice, cu acţiune la nivele
diferite ale tractului respirator: bromura de ipratropium acţionează la nivelul căilor aerifere
mari, iar fenoterolul la nivelul căilor aerifere mici. Fenoterolul determină un răspuns rapid
postinhalaţie, iar bromura de ipratropium creşte durata bronhodilataţiei. Prin asocierea
celor două substanţe într-un singur produs - Berodual - se obţine un efect bronhodilatator
mai puternic, în comparaţie cu monopreparatele. Scăderea necesarului de fenoterol/doză
are ca rezultat reducerea efectelor secundare ale fenoterolului, iar bromura de ipratropium
este practic lipsită de efecte secundare sistemice. Berodual este folosit în terapia bolilor
respiratorii obstructive cronice. Instalarea rapidă a efectului bronhodilatator (prin acţiunea
fenoterolului) permite folosirea produsului în tratamentul crizei de astm bronşic şi al
dispneei paroxistice din BPOC.
Indicaţii: Berodual este un bronhodilatator indicat în prevenirea şi tratamentul
simptomelor datorate bronhospasmului din bolile respiratorii obstructive cronice: BPOC,
bronşită obstructivă cronică, astm bronşic persistent uşor, moderat, sever.
Contraindicaţii: Cardiomiopatia obstructivă hipertrofică, tahiaritmii. Hipersensibilitate la
fenoterol bromhidrat, la derivaţii atropinici sau la propulsanţii de aerosoli.
Precauţii: Asocierea cu bronhodilatatoare simpatomimetice se va face sub strictă
supraveghere medicală. Se va evalua raportul risc/beneficiu în cazul administrării
produsului în doze mai mari decât cele uzuale la pacienţi cu diabet zaharat insuficient
controlat, infarct miocardic recent, hipertiroidism. Berodual este un produs recomandat
pentru tratamentul simptomatic, la nevoie, al bolilor pulmonare obstructive cronice. În
special în astmul bronşic persistent, utilizarea zilnică şi/sau creşterea necesarului de
bronhodilatatoare pot sugera scăderea controlului asupra bolii. Diminuarea simptomelor
sub tratament bronhodilatator maschează uneori agravarea astmului, deoarece
bronhodilatatorul reduce bronhospasmul, dar nu tratează inflamaţia. În aceste cazuri
trebuie avut în vedere tratamentul antiinflamator (de exemplu, cu corticosteroizi
administraţi pe cale inhalatorie) care se asociază cu tratamentul bronhodilatator.
Sarcină şi alăptare: În primele trei luni de sarcină, Berodual se va recomanda numai
dacă este absolut necesar. La administrarea produsului cu puţin timp înainte de naştere,
se va avea în vedere faptul că are un efect inhibitor asupra contracţiilor uterine. Berodual
nu este contraindicat in perioada alăptării.
Reacţii adverse: La pacienţii hipersensibili pot apărea: uşor tremor al musculaturii
scheletice şi nervozitate, mai rar tahicardie, ameţeli, palpitaţii sau cefalee. În cazuri izolate
s-a observat, ca reacţie locală, uscăciunea gurii. Prin contactul cu ochii, datorită
pulverizării incorecte, pot apărea tulburări de acomodare reversibile care pot fi tratate cu
un colir miotic, dar de regulă ele dispar spontan. Practic, Berodual are efecte secundare
locale şi sistemice minime.
Interacţiuni cu alte medicamente: beta-adrenergicele, anticolinergicele, derivaţii xantinici
şi corticosteroizii pot accentua efectul bronhodilatator al Berodualului. Administrarea
concomitentă de beta-adrenergice, anticolinergice şi derivaţi xantinici pe cale sistemică
poate duce la intensificarea efectelor secundare. Nu se cunosc interacţiuni cu efecte
adverse în cazul asocierii Berodual cu expectorante sau cromoglicat disodic. Asocierea cu
beta-blocante poate avea ca rezultat o reducere semnificativă a efectului bronhodilatator al
Berodual.
Posologie: Se adaptează nevoilor individuale. Dozele recomandate adulţilor şi copiilor de
6 ani şi peste sunt următoarele: În tratamentul crizei de dispnee: pînă la 4 pufuri o dată. În
majoritatea cazurilor sunt suficiente 2 pufuri de Berodual pentru ameliorarea
simptomatologiei; în cazurile cu simptomatologie severă, dacă respiraţia nu s-a
îmbunătăţit după 5 minute, se vor administra încă 2 pufuri. Dacă criza de dispnee nu s-a
ameliorat semnificativ după 4 pufuri de Berodual, pot fi necesare doze suplimentare. În
aceste cazuri, pacienţii trebuie să se adreseze de urgenţă medicului. În tratamentul de
lungă durată, pentru profilaxia simptomelor datorate obstrucţiei cronice a căilor aerifere, se
recomandă 1-2 pufuri de 3-4 ori pe zi (maximum 8 pufuri pe zi).
Mod de administrare: Folosirea corectă a flaconului inhalator dozator este foarte
importantă pentru reuşita tratamentului. Înaintea primei utilizări se scoate capacul de
protecţie, se agită bine flaconul şi se testează funcţionalitatea prin eliberarea unei doze în
aer. La fiecare utilizare se vor respecta următoarele indicaţii: 1 - se scoate capacul de
protecţie şi se agită bine flaconul; 2 - se prinde flaconul între două degete: indexul la bază
şi policele în dreptul piesei bucale; flaconul se ţine vertical cu baza în sus; 3 - se expiră
profund; 4 - buzele se strâng ferm în jurul piesei bucale; 5 - se inspiră lent şi profund pe
gură; la începutul inspirului se apasă baza flaconului pentru eliberarea unei doze de
aerosol; după inhalarea dozei de aerosol, se scoate din gură piesa bucală şi se menţine
apnee voluntară postinspir aproximativ 10 secunde, după care se expiră lent pe nas; 6 -
pentru administrarea unui al doilea puf, după un interval de 1-2 minute, se repetă
indicaţiile de la punctele 2, 3, 4, 5. După întrebuinţare se pune la loc capacul de protecţie
al piesei bucale. Piesa bucală va fi spălată cu apă caldă. Dacă se foloseşte săpun sau
detergent, se va clăti bine cu apă curată. Flaconul aflat sub presiune nu trebuie expus la
temperaturi mai mari de 50C şi nu trebuie deschis forţat.
Supradozare: Datorită supradozării pot apărea: tremorul degetelor, greaţă, agitaţie,
tahicardie, palpitaţii, ameţeli, cefalee, creşterea tensiunii arteriale sistolice, scăderea
tensiunii arteriale diastolice, senzaţie de opresiune toracică, extrasistole. Se recomandă
sedative, tranchilizante sau terapie intensivă în cazurile severe. Tratamentul specific în
caz de supradozare este reprezentat de beta-blocanţi (de preferat beta1-selectivi) care se
vor administra cu atenţie, mai ales la pacienţii cu astm bronşic la care există pericolul
accentuării bronhospasmului.
Condiţii de păstrare: Se va păstra într-un loc uscat, la o temperatură care să nu
depăşească 25 grade Celsius. Nu se va lăsa la îndemâna copiilor.

Producător: Boehringer Ingelheim

 BEROTEC 100, 200 aerosol presurizat dozat (MDI)
fenoterolum
Compoziţie, formă de prezentare: Flacon de 10 ml cu 200 pufuri a 0,10 mg fenoterol
bromhidrat/puf. Flacon de 10 ml cu 200 pufuri a 0,20 mg fenoterol bromhidrat/puf.
Acţiune terapeutică: Berotec 100/200 este un bronhodilatator beta2-adrenergic cu efect
rapid şi foarte eficient, recomandat pentru prevenirea şi tratamentul simptomelor
respiratorii datorate bronhospasmului reversibil sau numai parţial reversibil în bolile
bronhopulmonare obstructive cronice. Prin cuplarea la receptorii beta2-adrenergici,
Berotec 100/200 are ca efect terapeutic relaxarea musculaturii netede bronşice, deci
bronhodilataţie. La acestea se adaugă scăderea vâscozităţii mucusului, creşterea
clearance-ului mucociliar, scăderea permeabilităţii vasculare bronşice, inhibarea eliberării
mediatorilor din mastocite şi bazofile. Datorită acţiunii sale, Berotec 100/200 poate fi
administrat în scop profilactic la pacienţii cu astm bronşic indus de efort. Efectul terapeutic
se instalează în 3 - 5 minute de la administrare, atinge nivelul maxim după 30 - 60 minute,
se menţine la acest nivel 2 - 3 ore, după care descreşte treptat; durata de acţiune a
produsului este de 6 - 8 ore.
Indicaţii: Tratament simptomatic în criza de astm bronşic; tratament profilactic în astmul
indus de efort, tratament simptomatic în BPOC, bronşită obstructivă cronică: tratamentul
dispneei paroxistice şi/sau dispneei continue cu răspuns incomplet la anticolinergice,
tratamentul simptomatic în astmul bronşic intermitent, astmul bronşic persistent uşor,
moderat, sever; în astmul bronşic persistent trebuie avută în vedere terapia
antiinflamatoare (de exemplu, corticoterapia pe cale inhalatorie) concomitent cu terapia
bronhodilatatoare.
Contraindicaţii: Cardiomiopatia obstructivă hipertrofică, tahiaritmii. Hipersensibilitate la
fenoterol bromhidrat sau la substanţe inactive ale aerosolului presurizat dozat.
Precauţii: Asocierea produsului cu alte bronhodilatatoare simptomatice se va face sub
strictă supraveghere medicală. Bronhodilatatoarele anticolinergice pot fi administrate
concomitent. Berotec 100/200 se va administra după o atentă evaluare a raportului
risc/beneficiu, mai ales atunci când se utilizează în doze mai mari decât cele
recomandate, în următoarele situaţii: diabet zaharat insuficient controlat, infarct miocardic
recent şi/sau maladii severe cardiace sau vasculare, hipertiroidism. Agravarea dispneei
sub tratamentul cu Berotec 100/200 necesită prezentarea la medic. Este de preferat
utilizarea Berotec la nevoie. Utilizarea zilnică şi/sau creşterea necesarului de Berotec
100/200 pentru controlul simptomatologiei respiratorii sugerează scăderea controlului
asupra astmului. Berotec 100/200 este un bronhodilatator eficace, dar nu tratează
inflamaţia căilor aerifere care poate progresa. Diminuarea simptomelor prin administrarea
produsului în doze din ce în ce mai mari, timp îndelungat, neasociat cu antiinflamatoare
(de exemplu, corticoterapie inhalatorie), poate masca agravarea astmului bronşic.
Administrarea Berotec 100/200 în mod regulat va fi însoţită de administrarea unui
tratament antiinflamator (ex.: corticoterapie antiinflamatorie) pentru controlul inflamaţiei
bronşice şi prevenirea agravării ei. Ca urmare a terapiei cu beta2-agonişti este posibilă
apariţia unei hipokaliemii severe. Tratamentul concomitent cu metilxantine, corticosteroizi
şi diuretice, la pacienţii cu obstrucţie severă a căilor aerifere poate duce la agravarea
hipokaliemiei. În plus, hipoxia poate agrava efectele hipokaliemiei asupra ritmului cardiac.
În aceste situaţii se recomandă monitorizarea kaliemiei.
Sarcină şi alăptare: Experienţa îndelungată nu a arătat efecte dăunatoare ale
Berotec100/200 administrat în timpul sarcinii. Se recomandă precauţiile obişnuite privind
administrarea medicamentelor în timpul sarcinii, mai ales în primul trimestru. Trebuie avut
în vedere efectul inhibitor al fenoterolului asupra contracţiei uterine.
Reacţii adverse: Berotec 100/200 poate produce tremor fin al musculaturii scheletice şi
nervozitate; rar, pot apărea tahicardie, ameţeli, palpitaţii sau cefalee; mai ales la pacienţii
hipersensibili, foarte rar, pot apărea iritaţii locale sau reacţii alergice. Ca şi în cazul
administrării altor bronhodilatatoare, uneori poate apărea tuse şi, foarte rar,
bronhoconstricţie paradoxală. Ca urmare a terapiei cu beta2-agonişti, este posibilă apariţia
unei hipokaliemii severe.
Interacţiuni cu alte medicamente: beta-adrenergicele, anticolinergicele, derivaţii xantinici
şi corticosteroizii pot accentua efectul Berotec 100/200. Administrarea concomitentă a
altor beta-mimetice, anticolinergice şi derivaţi xantinici cu absorbţie sistemică pot mări
şansele de manifestare a reacţiilor adverse. Nu se cunosc interreacţii adverse cu
expectorante sau cromoglicat disodic. Se poate constata o reducere marcată a efectului
produsului dacă se administrează concomitent cu beta-blocante.
Posologie: Se recomandă pacienţilor supuşi terapiei regulate, zilnice, pe termen lung cu
beta2-adrenergice, administrarea unor produse care conţin doze mai mici, de exemplu
Berotec 100, Berodual. Tratamentul crizei de astm bronşic: - 1 puf de Berotec 100 sau
Berotec 200 este suficient pentru ameliorarea rapidă a simptomatologiei, în multe cazuri.
În crize mai severe, dacă respiraţia nu s-a îmbunătăţit semnificativ după 5 minute, este
necesară o a doua doză; dacă simptomatologia respiratorie nu s-a ameliorat după
administrarea a 2 pufuri de Berotec 100 sau Berotec 200, ar putea fi necesare mai multe
pufuri; în acest caz, pacientul trebuie să se adreseze de urgenţă medicului sau să se
prezinte la cel mai apropiat spital. Profilaxia astmului indus de efort: 1-2 pufuri de Berotec
100 sau Berotec 200, înaintea efortului, nu mai mult de 8 pufuri pe zi. Tratamentul
simptomatic al astmului bronşic, BPOC, bronşitei obstructive cronice: 1-2 pufuri de Berotec
100 sau Berotec 200, de 3-4 ori pe zi, nu mai mult de 8 pufuri pe zi. Berotec 100/200 va fi
administrat copiilor numai la indicaţia medicului şi sub stricta supraveghere a unui adult.
Mod de administrare: Folosirea corectă a flaconului inhalator dozator este foarte
importantă pentru reuşita tratamentului. Înaintea primei utilizări se scoate capacul de
protecţie, se agită bine flaconul şi se testează funcţionalitatea prin eliberarea unei doze în
aer. La fiecare utilizare se vor respecta următoarele indicaţii: 1 - se scoate capacul de
protecţie şi se agită bine flaconul; 2 - se prinde flaconul între două degete: indexul la bază
şi policele în dreptul piesei bucale; flaconul se ţine vertical cu baza în sus; 3 - se expiră
profund; 4 - buzele se strâng ferm în jurul piesei bucale; 5 - se inspiră lent şi profund pe
gură; la începutul inspirului se apasă baza flaconului pentru eliberarea unei doze de
aerosol; după inhalarea dozei de aerosol, se scoate din gură piesa bucală şi se menţine
apnee voluntară postinspir aproximativ 10 secunde, după care se expiră lent pe nas; 6 -
pentru administrarea unui al doilea puf, după un interval de 1-2 minute, se repetă
indicaţiile de la punctele 2, 3, 4, 5. După întrebuinţare se pune la loc capacul de protecţie
al piesei bucale. Piesa bucală va fi spălată cu apă caldă. Dacă se foloseşte săpun sau
detergent, se va clăti bine cu apă curată. Flaconul aflat sub presiune nu trebuie expus la
temperaturi mai mari de 50C şi nu trebuie deschis forţat.
Supradozare: Simptome: tremor al degetelor, greaţă, agitaţie, tahicardie, palpitaţii,
ameţeli, cefalee, creşterea tensiunii arteriale sistolice, scăderea tensiunii arteriale
diastolice, senzaţie de opresiune toracică, posibil extrasistole. Tratament: sedative,
tranchilizante, terapie intensivă în cazurile severe. beta-blocanţii, de preferat cei selectivi,
constituie terapia specifică a supradozajului. Se recomandă administrarea cu prudenţă a
beta-blocanţilor la pacienţii cu astm bronşic, existând riscul producerii bronhospasmului.
Condiţii de păstrare: Se va păstra într-un loc uscat, la o temperatură care să nu
depăşească 25 grade Celsius. Nu se va lăsa la îndemâna copiilor.
Producător: Boehringer Ingelheim
 BETADERM
betamethazonum
Compozitie: Unguent conţinând betametazon valerat 100 mg/100 g. Crema conţinând
betametazon valerat 100 mg/100 g.
Acţiune terapeutică: Betaderm este un antiinflamator şi antialergic. Betaderm unguent şi
cremă conţine betametazon valerat care este un corticosteroid realizat special pentru
tratamentul dermatologic. Esterul valerat de betametazon s-a demonstrat a fi cel mai activ
produs dintr-o întreagă serie de esteri betametasonici şi mulţi alţi corticosteroizi. Betaderm
cremă şi unguent este foarte eficient în tratamentul dermatozelor inflamatorii care răspund
în mod normal la terapia locală cu corticosteroizi.
Indicaţii: Diferite tipuri de eczeme, inclusiv: eczemă atopică, eczemă infantilă; eczemă
Besnier şi eczemă de stază; neurodermatoze incluzând: lichen plan; dermatite seboreice;
sensibilizare şi alergie de contact; psoriasis.
Contraindicaţii: Acnea Rosacea, Acnea Vulgaris şi dermatite periorale; infecţii virale
cutanate (herpes simplex, varicela); hipersensibilitate la preparat. Betaderm nu este
indicat în tratamentul infecţiilor cutanate cu fungi (Candida, Tinea) sau bacterii (Impetigo),
în caz de prurit perianal şi genital, dermatoze cu suprafaţă mai mare de 15 cm la copiii sub
1 an, inclusiv dermatite şi eritem fesier.
Precauţii şi efecte secundare: Posibilitatea de absorbţie sistemică poate fi luată în
consideraţie când preparatele Betaderm sunt folosite cu pansamente ocluzive pe arii
întinse, ori timp îndelungat. Absorbţia sistemică este foarte probabilă la sugari şi copii şi se
poate produce şi în absenţa pansamentului ocluziv. Betaderm cremă şi unguent este bine
tolerat, dar dacă apar semne de hipersensibilitate, aplicarea va fi oprită imediat.
Mod de administrare: O cantitate mică se va aplica pe zona afectată o dată sau de două
ori pe zi până se va produce ameliorarea. După aceasta este posibilă obţinerea unei
ameliorări progresive printr-o singură aplicare zilnică sau chiar mai rar. Betaderm cremă
este preferat pentru zonele umede, exudative. Betaderm unguent, datorită proprietăţilor
sale emoliente este preferat în cazul leziunilor uscate.
Formă de prezentare: Unguent şi cremă: tub a 20 g

Producător: EIPICO
 BETADINE, ovule vaginale
polyvidonum
Betadina este un agent antimicrobian cu spectru larg (bactericid, virucid, fungicid,
protozoicid).
Compoziţie: Fiecare ovul conţine 200 mg de polivinil-pirolidona (PVP-iodine complex).
Indicaţii: Vaginite acute şi cronice, infecţii mixte, specifice şi nespecifice (Gardnerella,
Trichomonas, Candida). Pregătirea preoperatorie în ginecologie.
Contraindicaţii: Alergie la iod, hipertiroidie, dermatită herpetiforma Duhring, înaintea
tratamentului cu iod radioactiv. Se va evita administrarea după a treia luna de sarcină şi în
perioada alăptării, eventual doar în urma aprecierii individuale şi sub supraveghere
medicală.
Posologie: Un ovul pe zi, timp de 7-14 zile, în patologiile infecţioase. Ovulul se introduce
profund în vagin, seara la culcare.După aprecierea medicului şi în functie de tipul de
infecţie, se pot administra 2 comprimate pe zi şi pentru o perioadă mai lungă. Preoperator,
un ovul pe zi, câteva zile înainte de operaţie.
Efecte secundare: În caz de sensibilitate la iod, uneori iritaţii locale cu caracter tranzitoriu.
Interacţiuni medicamentoase: Nu se va folosi împreună cu dezinfectante pe bază de
mercur.
Precauţii: În patologiile tiroidiene, în special în hiperfuncţiile subclinice, şi la persoanele în
vârstă, Betadine poate fi folosit doar sub supraveghere medicală.

Producător: EGIS
 BETADINE, soluţie, săpun chirurgical, unguent
polyvidonum
Soluţia de Betadine este un antiseptic cu spectru larg antimicrobian (bactericid, fungicid,
virucid, protozoicid), recomandat pentru dezinfecţia pielii şi mucoaselor. Preparatul conţine
iodul activ ca agent antimicrobian. Săpunul chirurgical este recomandat atât în asepsia
preoperatorie a mâinilor, cât şi pentru igiena curentă a personalului medical. Unguentul de
Betadine este un preparat cu larg spectru antimicrobian.
Compoziţie: Soluţia conţine 100 mg PVP-iodine/ml (corespunzator a 10 mg de iod activ
pe ml); săpunul chirurgical conţine 7,5 mg PVP-iodine/ml; unguentul conţine 100 mg PVP-
iodine/mg.
Indicaţii: Soluţia de Betadine: dezinfecţia pielii şi mucoaselor înainte de injecţii, puncţii,
biopsii, transfuzii, perfuzii; dezinfecţia preoperatorie a pielii şi mucoaselor; tratamentul
plăgilor aseptice; tratamentul infecţiilor cutanate bacteriene şi fungice; dezinfecţia
preoperatorie corporală totală sau parţială (băi dezinfectante). Săpunul de Betadine:
dezinfecţia mâinilor înainte şi după actele medicale curente; igiena personalului medical şi
auxiliar din maternităţi, creşe, grădiniţe şi sanatorii; în laboratoare după contactul cu
exudate şi secreţii; asepsia preoperatorie a mâinilor. Unguentul de Betadine: tratamentul
arsurilor, al rănilor septice şi aseptice, al ulcerelor trofice, escarelor şi altor infecţii cutanate
şi dermatoze suprainfectate.
Contraindicaţii: Sensibilitatea la iod; patologia tiroidiană, dermatită herpetiformă, înainte
de tratamente cu iod radioactiv; insuficienţa renală gravă; tratamentul copiilor prematuri şi
al nou născuţilor, gravidelor după a treia lună de sarcină şi în timpul lactaţiei (eventual
numai după o evaluare medicală individuală şi sub control continuu).
Dozaj şi posologie: Soluţia poate fi folosită ca atare, nediluată, sau în diluţie 1/10 în
funcţie de aplicaţie; (în forma nediluată când se urmăreşte o asepsie perfectă, cu o
expunere de 1-2 minute). Pentru tratamentul rănilor, arsurilor, infecţiilor cutanate şi ale
mucoaselor, în diluţie 1/10; pentru băile preoperatorii în diluţie 1/100 (expunere uniformă
timp de cel puţin 2 minute, apoi spălare cu apă calda). Diluţiile de Betadine se prepară
imediat înainte de folosire şi nu se stochează ca atare; Betadine poate fi îndepărtată cu
apă caldă, sau, petele textile cu tiosulfat de sodiu. Săpunul se foloseşte numai în forma
nediluată; pentru practica medicală curentă 5 ml sunt suficienţi, cu o expunere de cel puţin
1 minut; mâinile se clătesc apoi abundent cu apă caldă; preoperator se folosesc 10 ml
timp de 2,5 minute; operaţia se repetă după spălarea abundentă a mâinilor cu apă sterilă
(deci în total 20 ml Betadine timp de 5 minute). Unguentul: se aplică pe tegumente curate
şi uscate ori de câte ori se consideră necesar.
Precauţii: Culoarea brună a Betadinei îi indică eficacitatea; diminuarea sau dispariţia
culorii indică scăderea activităţii antimicrobiene; Betadina se descompune sub influenţa
luminii sau la temperaturi mai mari de 40 de grade; efectul antimicrobian se exercită la un
pH intre 2 şi 7; nu se foloseşte împreună cu preparate topice enzimatice sau pe bază de
mercur; complexul PVP-iodina al Betadinei este incompatibil cu agenţii reducători, sărurile
alcaline şi acizii. În cazul săpunului, datorită anumitor cazuri de sensibilitate, se
recomandă testarea produsului înainte; Betadine nu se foloseşte împreună cu alţi
antiseptici; contactul cu ochii trebuie evitat. În patologiile tiroidiene, în special la bătrâni,
unguentul nu se foloseşte decât sub strict control medical; aceleaşi precauţiunii trebuiesc
luate în cazul nou născuţilor, copiilor mici, gravidelor şi în perioada alăptării.
Interacţiuni medicamentoase: Este contraindicată folosirea concomitentă a
dezinfectantelor pe bază de mercur.
Producător: EGIS
 BETAFERON
interferon beta
Acţiune terapeutică: Interferon beta-1b pentru tratamentul sclerozei multiple recurent
recidivantă.
Indicaţii: Betaferon se foloseşte ambulator la pacienţii cu scleroză multiplă recurent
recidivantă, caracterizată prin cel puţin două atacuri cu disfuncţii neurologice în ultimii doi
ani, urmate de o recuperare parţială sau totală. La aceşti pacienţi, tratamentul cu
Betaferon a determinat o reducere a frecvenţei şi a severităţii recăderilor clinice, a
numărului zilelor de spitalizare, precum şi prelungirea perioadei fără exacerbări. Efectul
este semificativ şi poate fi măsurat prin investigaţii de rezonanţă magnetică pe scala
specială EDSS. Nu s-a dovedit un efect clar în scleroza multiplă progresivă.
Compoziţie: O fiolă conţine 9,6 milioane UI (0,3 mg interferon beta-1b).
Mod de administrare: Tratamentul trebuie iniţiat şi supravegheat de medici specializaţi.
Tratamentul trebuie început imediat după stabilirea formei de boală. Până în prezent nu se
ştie cât durează tratamentul, dar datele de până acum arată că cel puţin doi ani. Soluţia se
prepară înainte de injectare şi se vor administra subcutanat la fiecare două zile câte 8
milioane UI. Este bine pentru reuşita tratamentului ca pacientul să-şi facă singur
injectarea.
Efecte secundare: Locale: apar relativ frecvent şi includ inflamaţia, durerea, necroza şi
alte reacţii nespecifice, care dispar în timp. Generale: simptome asemănătoare virozelor
respiratorii (febră, frison, dureri musculare, transpiraţii); şi acestea dispar pe măsura
trecerii timpului. Sistemul nervos central: au fost observate depresie, anxietate,
instabilitate emoţională, convulsii, confuzii; scăderea numărului celulelor albe şi creşterea
unor enzime hepatice, de aceea este necesară o monitorizare a GOT şi GPT.
Contraindicaţii: Betaferon este contraindicat în sarcină şi la pacienţii cu hipersensibilitate
faţă de interferonul beta sau albumina umană. Note speciale: Pacienţii vor fi informaţi
privind efectele secundare şi vor fi instruiţi să comunice imediat medicilor dacă acestea
apar, ţinând cont de tratamentul extrem de specific. Informaţii suplimentare vor fi la
îndemâna specialiştilor.
Formă de prezentare: O cutie de Betaferon conţine 15 fiole de interferon beta-1b şi 15
fiole de dizolvant.

Producător: Schering AG
 BETAGIN
chlorhexidinum
Prezentare farmaceutică: Spray conţinând clorhexidină gluconat 20% 0,587 g, tego
betain L 30% 2,72 g, miristat de izopropil 2,72 g, azulen 0,00045 g, extract fluid de
Chamomilla 2,72 g, apă dist. 45,652 g, freon 129,6 g (flacon a 80 ml şi aplicator).
Acţiune terapeutică: Are proprietăţi antiseptice, antiinflamatorii şi de curăţire.
Indicaţii: Vulvovaginite acute şi cronice, leucoree; pentru îngrijire înainte şi după
intervenţii ginecologice.
Mod de administrare: Intravaginal (cu ajutorul aplicatorului) o dată/zi timp de 4-5 zile,
apoi de 1-2 ori/săptămână.
Reacţii adverse: Ocazional sensibilizare sau reacţii iritative locale.
Contraindicaţii: Alergie la una din componente; clorhexidina este incompatibilă cu
săpunul (nu se folosesc simultan).

Producător: Biofarm
 BETALOC 1 mg/ ml, soluţie pentru injecţie i.v.
metoprololum
Compoziţie: 1 ml soluţie injectabilă conţine metoprolol tartrat 1 mg. Excipienţi: Clorură de
sodiu pentru injecţii şi apă pentru injecţii.
Prezentare farmaceutică: Injecţie i.v. în fiole de 5 ml.
Indicaţii terapeutice: Perturbări ale ritmului cardiac inclusiv tahicardia supraventriculară.
Infarct miocardic suspectat sau confirmat.
Mod de administrare: Aritmii cardiace: Iniţial 5 mg injectat intravenos cu o rată de 1-2 mg
pe minut. Injecţia poate fi repetată la intervale de 5 minute până când se obţine un
răspuns satisfăcător. În general, doza totală de 10-15 mg s-a dovedit a fi suficientă. Doze
de 20 mg sau mai mari nu vor aduce beneficii terapeutice suplimentare. Infarct miocardic:
Metoprolol va fi administrat intravenos imediat ce simptomele indică un infarct miocardic
acut. Acest tratament va fi iniţiat de preferinţă pe secţia de coronarieni sau pe secţii
similare imediat după stabilizarea stării hemodinamice a pacientului. Se vor administra trei
injecţii a câte 5 mg în bolus, la intervale de 5 minute, în funcţie de starea hemodinamică a
pacientului (A se vedea "Contraindicaţii" şi "Precauţii speciale"). La pacienţii care au
tolerat doza intravenoasă totală (15 mg), se va iniţia tratamentul cu Betaloc 50 mg de
patru ori pe zi sau cu doza corespunzătoare de Betaloc ZOK la 15 minute după ultima
injecţie intravenoasă şi se va continua timp de 48 ore. Doza de întreţinere este de 100 mg
Betaloc de două ori pe zi (dimineaţa şi seara) sau de 200 mg Betaloc ZOK o dată pe zi. La
pacienţii care nu au tolerat întreaga doză intravenoasă de metoprolol (15 mg), tratamentul
oral se va iniţia cu precauţie începând cu doze reduse. Tulburări ale funcţiei renale: La
pacienţii cu funcţia renală afectată nu este necesară ajustarea dozei. Tulburări ale funcţiei
hepatice: În mod normal, la pacienţii cu ciroză hepatică nu este necesară ajustarea dozei
deoarece legarea de proteine a metoprololului este redusă (5-10%). Când există semne
de tulburări grave ale funcţiei hepatice (de ex. pacienţi operaţi) se va lua în considerare o
reducere a dozei. Vârstnici: La pacienţii vârstnici nu este necesară ajustarea dozei. Copii:
Experienţa privind tratamentul cu Betaloc la copii este limitată.
Contraindicaţii: Bloc atrioventricular de grad II şi III, insuficienţă cardiacă decompensată,
bradicardie sinusală relevantă clinic, boala de nod sinusal, şoc cardiogen, tulburări severe
ale circulaţiei arteriale periferice. Nu se va administra metoprolol la pacienţii cu suspiciune
de infarct miocardic acut dacă frecvenţa cardiacă este < 45 bătăi/minut, dacă intervalul PQ
este > 0,24 sec sau dacă presiunea sanguină sistolică este < 100 mm Hg. Injecţiile cu
Betaloc sunt contraindicate la pacienţii care au demonstrat hipersensibilitate la metoprolol
tartrat sau la alte beta-blocante.
Precauţii: Nu se vor administra intravenos antagonişti de calciu de tipul verapamil la
pacienţii trataţi cu beta-blocante. În general, la pacienţii astmatici se va administra
concomitent un beta2-agonist (comprimate şi/sau aerosol). Este posibil ca doza de beta2-
agonist să necesite o modificare (creştere) în momentul începerii tratamentului cu Betaloc.
Pe perioada tratamentului cu Betaloc, riscul de a interfera cu metabolismul glucidic sau de
a masca hipoglicemia este mult mai redus comparativ cu beta-blocantele neselective. Se
recomandă ca la pacienţii cu insuficienţă cardiacă, decompensarea să fie tratată atât
înainte, cât şi în timpul administrării de metoprolol. Foarte rar, tulburările de conducere
atrio-ventriculară preexistente, de grad moderat, se pot agrava (determinând posibil bloc
AV). Dacă pacienţii dezvoltă bradicardie, se vor administra doze mai scăzute de Betaloc
sau se va întrerupe administrarea gradat. Betaloc poate agrava simptomele tulburărilor
circulatorii arteriale periferice, în special prin efectul său hipotensor. La pacienţii cu
diagnostic de feocromocitom se va administra concomitent cu Betaloc şi un alfa-blocant.
Înainte de intervenţia chirurgicală, anestezistul va fi informat dacă pacientul este tratat cu
metoprolol. Nu se recomandă întreruperea administrării de beta-blocant la pacienţii la care
se va interveni chirurgical. Se va evita întreruperea bruscă a tratamentului. Aceasta se va
efectua, pe cât posibil, gradat pe o perioadă de 10-14 zile cu doze scăzânde până la 25
mg pe zi în ultimele 6 zile. În această perioadă, pacienţii cu boală coronariană vor fi ţinuţi
sub strictă supraveghere. În timpul întreruperii beta-blocadei poate creşte riscul producerii
evenimentelor coronariene, inclusiv a morţii subite. Se presupune că la bolnavii trataţi cu
beta-blocante şocul anafilactic îmbracă o formă mult mai severă. În cazurile în care
presiunea sistolică este sub 100 mm Hg, administrarea de Betaloc intravenos se va
efectua cu precauţie, deoarece există riscul scăderii suplimentare a presiunii sanguine (de
ex. la pacienţii cu aritmii cardiace). La pacienţii cu suspiciune de sau cu infarct miocardic
confirmat se va monitoriza cu deosebită grijă starea hemodinamică după fiecare doză de 5
mg administrată intravenos. Nu se va administra a doua sau a treia doză în cazul în care
frecvenţa cardiacă este sub 40 bătăi/minut, presiunea sistolică este < 90 mm Hg şi
intervalul P-Q este > 0,26 secunde, sau dacă există semne ale agravării dispneei sau
transpiraţiei.
Interacţiuni: Pacienţii trataţi concomitent cu blocante ale ganglionilor simpatici, alte beta-
blocante (de ex. colire), sau inhibitori de monoamino-oxidază (IMAO) vor fi supravegheaţi
strict. În cazul în care tratamentul concomitent cu clonidină trebuie întrerupt, se va sista
administrarea de beta-blocant cu câteva zile înaintea clonidinei. În cazul administrării
concomitente de Betaloc şi antagonişti de calciu de tipul verapamil sau diltiazem, şi/sau
agenţi antiaritmici, se va urmări posibila apariţie a efectelor inotrop şi cronotrop negative.
Nu se vor administra intravenos antagonişti de calciu de tip verapamil la pacienţii trataţi cu
beta-blocante. Beta-blocantele pot accentua efectele inotrop şi dromotrop negative ale
agenţilor antiaritmici (de tipul chinidinei şi amiodarona). La pacienţii trataţi cu beta-
blocante, anestezicele inhalatorii vor accentua efectul cardiodepresor. Inductorii enzimatici
şi inhibitorii enzimatici pot influenţa concentraţia plasmatică de metoprolol. Concentraţia
plasmatică de metoprolol este scăzută de rifampicină şi poate fi crescută de cimetidină,
alcool şi hidralazină. Tratamentul concomitent cu indometacin sau alte medicamente
inhibitoare ale prostaglandin-sintetazei poate scădea efectul antihipertensiv al beta-
blocanţilor. În anumite condiţii, când se administrează adrenalină pacienţilor trataţi cu
antagonişti ai receptorilor beta-adrenergici, beta-blocantele cardioselective influenţează
mai puţin controlul presiunii sanguine comparativ cu cele neselective. Doza de
antidiabetice va fi reajustată la pacienţii trataţi cu beta-blocante.
Sarcină şi alăptare: Ca majoritatea medicamentelor, Betaloc va fi administrat în perioada
sarcinii şi a alăptării numai în cazurile în care utilizarea sa este absolut necesară. Ca toţi
agenţii antihipertensivi, beta-blocantele pot determina reacţii adverse, de ex. bradicardie la
făt, nou-născut şi la sugar. Totuşi cantitatea de Betaloc preluată prin laptele matern este
neglijabilă, iar efectele beta-blocadei asupra fătului sunt minime dacă mama este tratată
cu doze de metoprolol aflate în limitele terapeutice normale.
Efecte asupra capacităţii de a conduce şi de a manevra maşini. Înainte de a conduce
şi de a manevra maşini, pacienţii trebuie să-şi cunoască propriile reacţii la Betaloc,
deoarece pot apărea ocazional obnubilare sau oboseală.
Reacţii adverse: Betaloc este bine tolerat, iar reacţiile adverse apărute sunt, în general
moderate şi reversibile. S-au raportat următoarele evenimente în cadrul studiilor clinice
sau a utilizărilor de rutină. În majoritatea cazurilor nu s-a stabilit o conexiune între apariţia
reacţiilor adverse şi tratamentul cu Betaloc. S-au utilizat următoarele definiţii ale frecvenţei
acestora: foarte des (> 10%), des (1-9,9%), izolat (0,1-0,9%), rar (0,01-0,09%) şi foarte rar
(< 0,01%). Sistemul cardiovascular: Des: bradicardie, tulburări posturale (foarte rar cu
sincopă), extremităţi reci, palpitaţii. Izolat: deteriorări pasagere ale simptomelor
insuficienţei cardiace, bloc AV grad I, edem, dureri precordiale. Rar: tulburări de
conducere cardiacă, aritmii cardiace. Foarte rar: gangrenă la pacienţii cu tulburări severe,
preexistente ale circulaţiei periferice. Sistemul nervos central: Foarte des: oboseală. Des:
obnubilare, cefalee. Izolat: parestezii, crampe musculare.
Sistemul gastrointestinal: Des: greţuri, dureri abdominale, diaree, constipaţie. Izolat:
vărsături. Rar: uscăciunea gurii. Sistemul sanguin: Foarte rar: trombocitopenie. Ficat: Rar:
tulburări ale testelor funcţiei hepatice. Metabolism: Izolat: creştere ponderală. Psihic:
Izolat: depresii, tulburări de concentrare, somnolenţă sau insomnie, coşmaruri. Rar:
nervozitate, anxietate, impotenţă/ disfuncţii sexuale. Foarte rar: amnezie/ tulburări de
memorie, confuzie, halucinaţii. Aparatul respirator: Des: dispnee. Izolat: bronhospasm.
Rar: rinită. Organe senzitive: Rar: tulburări de vedere, absenţa secreţiei lacrimale, ochi
iritaţi, conjunctivită. Foarte rar: tinitus, tulburări gustative. Piele: Izolat: rash (sub formă de
urticarie psoriaziformă şi leziuni cutanate distrofice), transpiraţii. Rar: căderea părului.
Foarte rar: reacţii de fotosensibilitate, psoriazis agravat.
Supradozare: Simptome: Supradozarea cu metoprolol poate determina hipotensiune
severă, bradicardie sinuzală, bloc atrioventricular, insuficienţă cardiacă, şoc cardiogen,
stop cardiac, bronhospasm, tulburări ale stării de conştienţă/comă, greţuri, vărsături,
cianoză. Ingestia concomitentă de alcool, alte hipertensive, chinidină sau barbiturice poate
agrava starea pacientului. Tratamentul supradozării: În caz de hipotensiune severă,
bradicardie, decompensare cardiacă iminentă se va administra intravenos un beta1-
agonist (de ex. prenalterol) la intervale de 2- 5 minute sau în perfuzie continuă până se
obţine efectul dorit. Dacă beta1-agonistul selectiv nu este disponibil, se poate folosi
dopamină; sulfatul de atropină i.v. poate fi utilizat pentru blocarea nervului vag. Dacă nu se
obţine un efect satisfăcător, pot fi folosiţi alţi agenţi simpatomimetici cum ar fi dobutamina
sau noradrenalina. Se pot administra şi doze de 1-10 mg de glucagon. Un pacemaker
poate fi necesar. Pentru a combate bronhospasmul se va administra un beta2-agonist i.v.
A se observa că dozele de antidot necesare tratamentului supradozării cu beta-blocante
sunt mult mai mari decât dozele terapeutice recomandate în mod normal. Aceasta rezultă
din faptul că receptorii beta sunt ocupaţi de beta-blocant.
Proprietăţi farmacodinamice: Metoprolol este un beta1-blocant selectiv blocând
receptorii beta1 la doze mult mai mici decât cele necesare blocării receptorilor beta2.
Metoprolol are un efect de stabilizare membranară nesemnificativ şi nu prezintă activitate
parţial agonistă. Metoprolol reduce sau inhibă efectul agonist al catecolaminelor asupra
cordului (eliberate în timpul stresului fizic şi psihic). În consecinţă creşterile uzuale ale
frecvenţei cardiace, debitului cardiac, contractilităţii cardiace şi ale presiunii cardiace
sanguine pe care le produce creşterea acută a nivelului de catecolamine, sunt reduse de
metoprolol. În condiţiile unui nivel ridicat de adrenalină endogenă, metoprolol va interfera
într-un grad mult mai redus cu controlul presiunii sanguine decât beta-blocantele
neselective. La nevoie, metoprolol poate fi administrat în asociere cu un beta2-agonist la
pacienţii cu simptomele unei boli pulmonare obstructive. Administrat concomitent cu un
agonist beta2, Betaloc interferă la dozele terapeutice într-un grad mult mai scăzut cu
bronhodilataţia mediată de agonistul beta2, comparativ cu beta-blocantele neselective.
Interferenţa Betaloc cu eliberarea de insulină şi cu metabolismul glucidic este mult mai
redusă decât cea a beta-blocantelor neselective. Influenţa Betaloc asupra răspunsului
cardiovascular la hipoglicemie este mult mai scăzută decât cea a beta-blocantelor
neselective. Studii pe termen scurt au descris că Betaloc poate determina creşteri uşoare
ale concentraţiei plasmatice de trigliceride şi acizi graşi liberi. În unele cazuri s-a observat
o uşoară scădere a nivelului de lipoproteine HDL, dar într-un grad mult mai redus decât în
cazul beta-blocantelor neselective. În cadrul unui studiu extins pe parcursul câtorva ani s-a
demonstrat o reducere semnificativă a nivelului seric de colesterol total după tratamentul
cu metoprolol. Calitatea vieţii nu va fi compromisă sau va fi îmbunătăţită pe perioada
tratamentului cu Betaloc. S-a observat creşterea calităţii vieţii la pacienţii care au suferit un
infarct miocardic acut şi la cei cu cardiomiopatie dilatativă idiopatică şi care au fost trataţi
cu metoprolol.
Proprietăţi farmacocinetice: Absorbţia şi distribuţia: După o injecţie i.v. metoprolol este
distribuit rapid în decurs de 5-10 minute. Există o legătură lineară între nivelul plasmatic şi
dozele administrate în limite de 5-20 mg. Metoprolol va fi absorbit complet după
administrarea orală. În limitele dozelor terapeutice, concentraţia plasmatică creşte linear în
corelaţie cu mărimea dozei. Concentraţia plasmatică maximă se atinge în aproximativ 1,5-
2 ore. De asemenea, profilul plasmatic prezintă o variabilitate extinsă la diferiţii subiecţi.
Ca urmare a unui efect first-pass extins, biodisponibilitatea sistemică a metoprololului
după o doză orală unică este de aproximativ 50%. După administrări repetate, fracţiunea
sistemică disponibilă creşte la aproximativ 70%. În cazul ingestiei concomitente de
alimente, biodisponibilitatea după o doză orală va fi de aproximativ 30-40%. Metoprolol se
leagă de proteinele plasmatice în proporţie de 5-10%. Metabolism şi eliminare: Metoprolol
este metabolizat la nivel hepatic prin oxidare. S-au identificat trei metaboliţi principali, dar
nici unul nu are efecte beta-blocante cu importanţă clinică. De regulă, în urină se găseşte
95% din doza orală. Circa 5% din doza administrată va fi excretată pe cale urinară sub
formă nemodificată, acest procent putând creşte până la 30% în cazuri izolate. Timpul de
înjumătăţire al metoprolol este de 3,5 ore (limite: 1-9 ore). Clearance-ul total este de
aproximativ 1 litru/minut. La vârstnici nu se produc modificări semnificative ale
farmacocineticii metoprololului. Biodisponibilitatea sistemică şi eliminarea de metoprolol
vor fi nemodificate la pacienţii cu tulburări funcţionale renale. Totuşi, excreţia de metaboliţi
va fi redusă. La pacienţii cu o rată de filtrare glomerulară (RFG) mai mică de 5 ml/min s-a
observat o acumulare semnificativă de metaboliţi. În orice caz, această acumulare de
metaboliţi nu va accentua blocada receptorilor beta. Datorită legării reduse de proteinele
plasmatice, farmacocinetica metoprololului va fi puţin afectată de tulburările funcţiei
hepatice. Totuşi, la pacienţii cu ciroză hepatică severă şi shunt portocav,
biodisponibilitatea metoprololului poate fi crescută, iar clearance-ul total poate scădea.
Pacienţii cu anastomoză portocavă au un clearance total de circa 0,3 ml/min şi valori ale
ariei de sub curba concentraţie-timp (AUC) de 6 ori mai mari decât cele la subiecţii
sănătoşi.
Incompatibilităţi: Nu se va adăuga Betaloc 1 mg/ml injectabil la Macrodex.
Instrucţiuni de folosire: Betaloc 1 mg/ml injectabil, corespunzând la 40 mg metoprolol,
poate fi diluat în 1000 ml din următoarele soluţii perfuzabile: clorură de sodiu 0,9%, manitol
150 mg/ml, dextroză 100 mg/ml, dextroză 50 mg/ml, fructoză 200 mg/ml, zahăr convertibil
100 mg/ml, soluţii Ringer, Ringer-dextroză, Ringer acetat. Soluţia de Betaloc 1mg/ml
injectabil va fi utilizată până în 12 ore.

Producător: Astra
 BETALOC® ZOK
metoprololum
Formă de prezentare: Tablete de 50 mg, 100 mg şi 200 mg. Tablete cu eliberare
controlată
Compoziţie: Fiecare tabletă conţine 47,5 mg, 95 mg şi respectiv 190 mg de metoprolol
succinat, corespunzător la 50 mg, 100 mg şi respectiv 200 mg metoprolol tartrat.
Descriere: Metoprolol este predominant un blocant al receptorilor beta1 (cardioselectiv),
fără activitate beta-stimulatoare şi efect de stabilizare a membranei. Astfel, metoprolol este
un beta-blocant potrivit pentru tratamentul hipertensiunii arteriale, anginei pectorale,
aritmiilor cardiace, infarctului miocardic, afecţiunilor cardiace funcţionale însoţite de
palpitaţii; de asemenea, este indicat pentru tratamentul profilactic al migrenei. Metoprolol
produce o scădere marcată a tensiunii arteriale la pacienţii hipertensivi, în decubit, ca şi în
ortostatism. În cursul tratamentului cu metoprolol nu apar efecte secundare cum ar fi:
hipotensiunea posturală şi dezechilibre electrolitice. La pacienţii cu angină pectorală,
metoprolol reduce frecvenţa atacurilor şi creşte capacitatea de efort fizic. Metoprolol inhibă
efectele cardiace ale creşterii activităţii simpatice, aceasta însemnând în primul rând
scăderea automatismului celulelor pacemaker şi reducerea conducerii supraventriculare.
Astfel, metoprolol controlează ritmul cardiac în tahicardiile supraventriculare. Metoprolol
reduce rata ventriculară la pacienţii cu fibrilaţie atrială sau flutter atrial. De asemenea,
metoprolol reduce frecvenţa bătăilor ectopice ventriculare. S-a dovedit că metoprolol
reduce mortalitatea la pacienţii cu infarct miocardic suspectat sau diagnosticat.
Mecanismele prin care se exercită aceste efecte nu sunt pe deplin cunoscute, dar se pot
datora scăderii incidenţei fibrilaţiei ventriculare, prevenirii dezvoltării infarctului şi limitării
zonei de infarct. Aceste efecte antiischemice ale metoprololului se reflectă şi într-o
reducere a durerii precordiale în timpul fazei acute a infarctului. De asemenea, s-a dovedit
că metoprolol reduce incidenţa infarctului miocardic recurent. La pacienţi cu afecţiuni
cardiace funcţionale însoţite de palpitaţii - ca simptom major - ce pot fi datorate unei
activităţi simpatice crescute, metoprolol este eficace în reducerea palpitaţiilor şi
ameliorarea stării generale a pacienţilor. De asemenea, metoprolol are un efect profilactic
în tratamentul migrenelor. În doze terapeutice, efectul constrictor al metoprololului pe
vasele periferice şi bronhiole este mai puţin pronunţat decât efectul constrictor al beta-
blocanţilor non-selectivi. De aceea, metoprololul poate fi administrat pacienţilor cu afecţiuni
pulmonare obstructive. Gradul de rezistenţă a căilor aeriene poate creşte uneori după
metoprolol. Spre deosebire de tratamentul cu beta-blocante non-selective, orice creştere a
rezistenţei căilor aeriene este reversibilă prin asocierea de beta2-mimetice la tratamentul
cu metoprolol. În plus, metoprololul interferă mai puţin decât agenţii non-selectivi, cu
eliberarea de insulină şi cu metabolismul glucidic. Metoprolol nu modifică semnificativ
răspunsul cardiovascular la hipoglicemie şi nu prelungeşte timpul de recuperare după
evenimentul hipoglicemiant. În consecinţă, metoprololul se poate administra pacienţilor cu
diabet zaharat. Tableta Betaloc ZOK (cu eliberare controlată) este un sistem multiplu
conţinând câteva sute de microparticule de metoprolol succinat. Fiecare particulă
individuală este acoperită de o membrană polimerică care controlează rata de eliberare a
drogului. Tabletele cu eliberare controlată se dezintegrează rapid în mediul apos, iar
particulele se dispersează pe o arie largă în tractul gastrointestinal. Eliberarea de
metoprolol din particule este independentă de factori fiziologici (ex: pH-ul) şi se desfăşoară
cu o rată aproximativ constantă timp de circa 20 ore. Întrucât metoprololul se absoarbe
bine de-a lungul întregului tract gastrointestinal, tabletele cu eliberare controlată produc
concentraţii plasmatice constante timp de 24 ore, evitându-se astfel vârfurile şi scăderile
de concentraţii. S-a demonstrat că Betaloc ZOK oferă un profil mai eficient şi un grad
crescut de selectivitate, în comparaţie cu tabletele convenţionale de blocanţi beta1-
selectivi, cu durată lungă sau scurtă de acţiune.
Indicaţii: Hipertensiune; angină pectorală; aritmii cardiace, inclusiv tahicardii
supraventriculare; tratament de întreţinere în infarctul miocardic; afecţiuni cardiace
funcţionale însoţite de palpitaţii; profilaxia migrenei.
Contraindicaţii: Bloc atrio-ventricular de gradul II sau III, insuficienţă cardiacă
decompensată, bradicardie sinusală clinic manifestă, sindrom de sinus bolnav, şoc
cardiogenic, arteriopatii periferice severe. Datorită lipsei datelor clinice, metoprolol nu este
indicat pacienţilor cu infarct miocardic cu un ritm cardiac < 45 bătăi/minut, cu interval P-Q
> 0,24 sec., o presiune sistolică < 100 mm Hg şi/sau insuficienţă cardiacă severă.
Hipersensibilitatea cunoscută la metoprolol sau derivaţi înrudiţi.
Precauţii: În general, în tratamentul pacienţilor hipertensivi astmatici, trebuie administrată
simultan terapie cu beta2-mimetice (tablete şi/sau aerosoli). Dozajul beta2-mimeticelor
poate necesita ajustări când se începe tratamentul cu Betaloc ZOK. Riscul ca Betaloc
ZOK să interfere cu receptorii beta2 este, oricum, mai mic decât în cazul tabletelor
convenţionale de beta-blocanţi beta1-selectivi. În timpul tratamentului cu Betaloc ZOK,
riscul interferării cu metabolismul glucidelor sau mascării hipoglicemiei pare să fie mai mic
decât în cazul tratamentului cu tablete convenţionale de beta-blocanţi beta1-selectivi şi
mult mai mic decât în cazul beta-blocanţilor non-selectivi. În cazul pacienţilor cu
insuficienţă cardiacă, trebuie să se trateze decompensarea atât înainte de, cât şi în timpul
tratamentului cu Betaloc ZOK. Foarte rar, o afecţiune preexistentă a conducerii A-V de
grad moderat, poate fi agravată (putând duce la bloc A-V). Betaloc ZOK poate agrava
simptomele unor arteriopatii periferice, în principal datorită efectului său hipotensor. Când
se prescrie Betaloc ZOK unui pacient cu feocromocitom cunoscut, trebuie administrat
concomitent un alfa-blocant. Biodisponibilitatea metoprololului poate fi crescută la pacienţii
cu ciroză hepatică. Dacă un pacient aflat în tratament cu Betaloc ZOK urmează să fie
supus unei intervenţii chirurgicale, acesta trebuie să informeze anestezistul despre
tratament. Trebuie să se evite întreruperea bruscă a tratamentului. Dacă este posibil,
metoprolol trebuie retras treptat, pe o perioadă de 10 zile, în doze progresiv scăzătoare.
Pacienţii cu afecţiuni cardiace ischemice trebuie atent supravegheaţi în cursul opririi
tratamentului cu beta-blocanţi. La pacienţii aflaţi în tratament cu beta-blocanţi, şocul
anafilactic presupune forme mai severe.
Sarcină şi alăptare: În cazurile în care este necesar, metoprolol poate fi administrat în
timpul sarcinii şi lactaţiei. La fel ca şi alţi agenţi antihipertensivi, beta-blocanţii pot produce
efecte secundare (ex: bradicardie) pentru făt, nou-născut şi sugar. Dacă mama este
tratată cu metoprolol în doze terapeutice, cantitatea de metoprolol ingerată prin laptele
matern pare să fie neglijabilă din punct de vedere al efectului beta-blocant.
Reacţii adverse: Sistem nervos central: ocazional oboseală, ameţeală, cefalee. Rareori
parestezie, crampe musculare.
Sistem cardiovascular: ocazional bradicardie, tulburări posturale (ocazional cu sincopă).
Rareori insuficienţă cardiacă, palpitaţii, aritmii cardiace, fenomene Raynaud, edem, durere
precordială. În cazuri izolate, tulburări de conducere cardiacă, gangrenă la pacienţii cu
afecţiuni circulatorii periferice severe preexistente. Psihiatrie: rareori depresie, scăderea
atenţiei, somnolenţă sau insomnie, coşmaruri. În cazuri izolate tulburări de personalitate.
Tractul gastrointestinal: ocazional greaţă şi vărsături, dureri abdominale. Rareori diaree
sau constipaţie. În cazuri izolate uscăciunea gurii, alterări ale testelor hepatice. Piele:
rareori rash cutanat (cu aspect de urticarie, psoriaziform sau leziuni cutanate distrofice). În
cazuri izolate fotosensibilitate, transpiraţie abundentă sau căderea părului. Aparat
respirator: ocazional dispnee la efort. Rareori bronhospasm la pacienţii cu istoric de
afecţiuni pulmonare obstructive. În cazuri izolate rinite. Organe senzoriale: în cazuri izolate
tulburări de vedere, uscăciune şi/sau iritaţie a ochilor, conjunctivită, tinnitus. Metabolism: în
cazuri izolate câştig în greutate. Sânge: în cazuri izolate trombocitopenie.
Dozaj şi mod de administrare: Betaloc ZOK se administrează o dată pe zi şi este
preferabil să se administreze odată cu micul dejun. Hipertensiune: uzual, 100 mg/zi
administrat în priză unică. În unele cazuri, poate fi necesară creşterea dozei sau
adăugarea unui alt agent antihipertensiv. Angină pectorală: 100-200 mg zilnic în priză
unică. Doza poate fi crescută în cazurile severe. Aritmii cardiace: 100-200 mg zilnic în
priză unică. Dacă este necesar, doza poate fi crescută.
Infarct miocardic: Tratament de întreţinere: Tratamentul oral de întreţinere este în general
de 200 mg zilnic în priză unică.
Afecţiuni cardiace funcţionale însoţite de palpitaţii: 100 mg zilnic în priză unică. Dacă este
necesar, doza poate fi crescută. Profilaxia migrenei: 100-200 mg zilnic, în priză unică.
Tabletele de Betaloc ZOK şi diviziunile lor (jumătăţi) nu trebuie mestecate sau sfărâmate.
Ele trebuie înghiţite cu lichid.
Incompatibilităţi: Nu se cunosc.
Interacţiuni medicamentoase: Pacienţii care primesc concomitent tratament cu agenţi
blocanţi ai ganglionilor simpatici, alţi beta-blocanţi (ex: picături de ochi) sau inhibitori de
monoaminooxidază, trebuie ţinuţi sub atentă supraveghere. Dacă trebuie întrerupt un
tratament concomitent cu clonidină, medicaţia beta-blocantă trebuie întreruptă cu câteva
zile înainte de clonidină. Dacă metoprolol se administrează împreună cu blocanţi de calciu
şi/sau antiaritmice şi, în special după administrarea intravenoasă de blocanţi de calciu de
tip verapamil, trebuie avute în vedere posibile efecte inotrop- şi cronotrop-negative. Beta-
blocanţii pot ameliora efectele inotropnegative şi dromotropnegative ale agenţilor
antiaritmici (de tipul chinidinei şi amiodaronei). La pacienţii care primesc beta-blocante,
anestezicele inhalatorii ameliorează efectele cardioinhibitoare. Substanţele inductoare
enzimatice sau inhibitoare enzimatice pot influenţa nivelul seric al metoprololului.
Concentraţia plasmatică de metoprolol este scăzută de rifampicină şi poate fi crescută de
cimetidină. Tratamentul concomitent cu indometacin poate scădea efectul antihipertensiv
al beta-blocanţilor. Când se administrează concomitent cu adrenalina, beta-blocanţii
cardioselectivi interferă mai puţin decât beta-blocanţii neselectivi în controlul presiunii
arteriale. La pacienţii diabetici, dozajul antidiabeticelor orale trebuie reajustat când se
administrează beta-blocante. Metoprolol poate reduce clearanceul altor medicamente (ex:
lignocaine).
Supradozare: Semne şi simptome: Toxicitatea prin supradozaj cu metoprolol poate duce
la hipotensiune severă, bradicardie sinusală, bloc atrio-ventricular, insuficienţă cardiacă,
şoc cardiogenic, stop cardiac, bronhospasm, alterarea conştienţei (până la comă), greaţă,
vărsături şi cianoză. Ingestia concomitentă de alcool, antihipertensive, chinidină sau
barbiturice poate agrava semnele şi simptomele. Primele manifestări ale supradozării apar
în 20 minute până la 2 ore de la ingestia medicamentului. Tratament: Lavaj gastric sau
provocarea de vărsături. În prezenţa hipotensiunii severe, bradicardiei şi iminenţei de
insuficienţă cardiacă, se recomandă administrarea de beta1-mimetice (ex: prenalterol)
intravenos la intervale de 2-5 minute, până când se obţine efectul dorit. Dacă nu este
disponibil un beta1-stimulator, se recomandă administrarea de atropină sulfat i.v., pentru
blocarea vagală. Dacă nu se obţine un efect satisfăcător, se pot administra agenţi ca:
dopamină, dobutamină, metaraminol şi noradrenalină. Se mai poate administra glucagon
în doze de 1-10 mg. Poate fi necesar un pacemaker. Pentru combaterea
bronhospasmului, se poate administra un beta2-mimetic i.v. De reţinut că dozele necesare
de antidot sunt mult mai mari decât dozele terapeutice recomandate.
Condiţii de păstrare: A se depozita la temperatura camerei.
Producător: Astra
 BETAPROL 50, 100
metoprololi tartras
Formă de prezentare: Comprimate conţinând 50 mg, respectiv 100 mg tartrat de
metoprolol. Excipienţi q.s., în cutii a 30 comprimate (3 blistere x 10 comprimate sau flacon
x 30 comprimate).
Acţiune terapeutică: Beta-blocant adrenergic cardioselectiv competitiv, lipsit de
proprietăţi simpatomimetice intrinsece şi de stabilizare a membranei celulare. Ca urmare a
beta-blocării şi a altor mecanisme determină următoarele acţiuni: antihipertensivă,
antianginoasă, antiaritmică. Reduce hipertensiunea, ritmul cardiac şi debitul cardiac.
Datorită acestor efecte decongestionează miocardul, reduce frecvenţa, durata şi
severitatea crizelor în angina pectorală, mărind capacitatea fizică la efort. Administrat într-
un stadiu precoce consecutiv infarctului miocardic reduce dimensiunile acestuia şi
posibilitatea de reinfarct. Reduce manifestările clinice ale hipertiroidismului şi previne
migrenele. Datorită cardioselectivităţii, efectul dozelor terapeutice se limitează la nivelul
cordului, dozele mai mari putând avea însă efecte şi asupra tractului respirator, circulaţiei
sanguine periferice, glicemiei. Este preferat beta-blocantelor neselective la pacienţii cu
astm şi diabet. În timpul tratamentului nu apar dezechilibre hidroelectrolitice. Efectul apare
la o oră după administrare iar durata este dependentă de doză.
Farmacocinetică: Tartratul de metospolol se absoarbe rapid şi aproape complet din
tractul gastrointestinal, nivelele plasmatice indicând un metabolism presistemic selectiv
(<5-60%) cu o biodisponibilitate variabilă, de aproximativ 50% după prima doză şi de
aproximativ 70% după doze repetate. Concentraţiile plasmatice maxime (Cmax) sunt
atinse după 2-3 ore de la administrare. Este larg distribuit în organism cu un volum
aparent de distribuţie de 3-6 l/kg corp. Traversează bariera sanguină a creierului şi
placenta. Este nesemnificativ legat de proteinele plasmatice (cca. 12%) şi este
semnificativ metabolizat în ficat. Metabolismul este supus polimorfismului genetic. T1/2
este de aproximativ 4 ore, fiind prelungit în afecţiunile hepatice severe cu creşterea
concentraţiilor plasmatice, ceea ce impune reducerea dozelor. La pacienţii vârstnici şi cei
cu afecţiuni renale proprietăţile farmacocinetice nu sunt modificate şi nu necesită ajustarea
dozelor.
Indicaţii: Hipertensiune; angină pectorală, aritmii cardiace în special tahicardia
supraventriculară, infarct miocardic (manifest sau suspectat), afecţiuni cardiace funcţionale
cu palpitaţii, tratament adjuvant al hipertireozei, profilaxia migrenei.
Mod de administrare: Tratamentul se individualizează. Dacă nu este indicat altfel, se
recomandă: Hipertensiune: doza iniţială: 100 mg/zi ca doză unică în 2 doze divizate
(dimineaţa şi seara); dacă este necesar poate fi crescută după o săptămână sau se poate
combina cu alt agent hipotensiv; doza uzuală: 100-200 mg/zi ca doză unică sau în 2 doze
divizate (dimineaţa şi seara); doza maximă: 400 mg/zi, de obicei în 2 doze divizate
(dimineaţa şi seara). Angina pectorală: doza iniţială: 50 mg/zi în 2 doze divizate, ce poate
fi crescută treptat după 1-2 săptămâni; doza maximă: 300-400 mg/zi în 2-3 doze divizate.
Aritmii cardiace: doza iniţială: 100 mg/zi în 2 doze divizate (dimineaţa şi seara); doza
uzuală: 150-200 mg/zi în 2-3 doze divizate; doza maximă: 300 mg/zi de obicei în 3 doze
divizate. Infarct miocardic: tratament imediat sau consecutiv tratamentului i.v., dacă
condiţiile hemodinamice ale pacientului o permit: va fi instituit cât se poate de repede,
preferabil la mai puţin de 12 ore după infarct, astfel: în primele 48 ore câte 50 mg la 6 ore;
dacă pacientul nu tolerează doza se reduce la jumătate; începând cu ziua a 3-a: câte 100
mg de 2 ori/zi, ca doză de întreţinere. Când nu se recomandă instituirea imediată a
tratamentului se poate începe administrarea în ziua a 3-a - a 10-a, când tabloul clinic
permite. În acest caz se va administra doza de întreţinere: 100 mg de 2 ori/zi, de la
început; tratamentul va dura cel puţin 3 luni; în profilaxia recidivelor se recomandă
tratament de lungă durată cu doza de întreţinere (până la 1 an). Afecţiuni cardiace cu
palpitaţii: 100 mg/zi, în 2 doze divizate (dimineaţa şi seara); dacă este nevoie poate fi
crescută la 400 mg/zi.
Tratament adjuvant al hipertireozei: doza uzuală este de 50 mg de 2-4 ori/zi; va fi redusă
treptat, odată cu normalizarea concentraţiei hormonilor tiroidieni. Profilaxia migrenelor:
doza uzuală: 100-200 mg/zi în două doze divizate (dimineaţa şi seara). Copii: nu se
recomandă administrarea întrucât nu există experienţă pediatrică privind siguranţa şi
eficacitatea tratamentului. Nu sunt necesare ajustări ale dozelor la pacienţii vârstnici sau
cu afecţiuni renale; la pacienţii cu insuficienţă hepatică severă dozele se reduc.
Reacţii adverse: În general este bine tolerat, fiind uşoare şi trecătoare. S-au semnalat:
tulburări gastrointestinale: greaţă, vomă, dureri abdominale; rar: diaree sau constipaţie,
uscarea gurii, teste anormale ale funcţiei hepatice; efecte cardiovasculare: respiraţie grea,
bradicardie, răcirea extremităţilor - rar: insuficienţă cardiacă congestivă, palpitaţii, aritmii
cardiace, fenomen Raynaud, edeme periferice, sincopă, durere precordială; foarte rar -
tulburări de conducţie cardiacă, gangrenă la pacienţii cu tulburări circulatorii periferice
severe, preexistente, hipotensiune; efecte respiratorii, dispnee, rar: bronhospasm, rinite;
efecte de hipersensibilizare a pielii; urticarie psoriaziformă, leziuni distrofice ale pielii; rar -
fotosensibilitate; efecte SNC; oboseală, ameţeli, dureri de cap, somnolenţă, insomnie - rar:
depresie, confuzie mentală şi pierderea memoriei pe termen scurt, crampe musculare,
parestezie; tulburări ale organelor de simţ: forte rar - tulburări de viziune, ochi uscaţi sau
iritaţi, conjunctivite, tinitus; s-au mai raportat: rar - alopecie reversibilă, agranulocitoză,
trombocitopenie, alterări ale concentraţiilor serice de lipide.
Contraindicaţii: Hipersensibilitate la medicament sau compuşi înrudiţi; bloc AV de gradul
II-III; insuficienţă cardiacă necompensată; şoc cardiogen; bradicardie severă; sindrom de
sinus bolnav; hipotensiune; astm bronşic sever; afecţiuni circulatorii arteriale periferice
severe; infarct miocardic manifestat sau suspect pe fond de viteză a inimii <45 bătăi/minut,
interval P-Q >0,25 s, presiunea arterială sistolică <100 mm Hg şi/sau insuficienţă cardiacă
severă.
Precauţii: Se administrează cu prudenţă în următoarele cazuri: pacienţilor cu astm
bronşic: se impune stricta supraveghere şi se recomandă tratament concomitent cu
stimulanţi beta2. La pacienţii care au suferit un infarct miocardic se va evita administrarea
preventivă a stimulanţilor beta2; aceştia vor fi strict monitorizaţi şi dacă apar semne de
obstrucţie a căilor respiratorii se va întrerupe tratamentul şi se vor administra cu atenţie
bronhodilatatoare. Pacienţilor diabetici şi celor cu afecţiuni tiroidiene întrucât ar putea
masca hipoglicemia şi tireotoxicoza; pacienţilor cu insuficienţă cardiacă slabă-moderată,
numai dacă compensarea acesteia prin diuretice şi digitalice este satisfăcătoare;
pacienţilor cu insuficienţă hepatică; se vor administra doze reduse; pacienţilor cu afecţiuni
circulatorii arteriale periferice întrucât poate agrava simptomele acestora; pacienţilor cu o
tulburare de conducţie AV, preexistentă, de grad moderat care ar putea fi, în cazuri foarte
rare, agravată (posibil la bloc AV): se impune monitorizare strictă; pacienţilor cu
antecedente de reacţii anafilactice deoarece acestea pot fi mai severe în caz de recidivă;
uneori se recomandă doze crescute de adrenalină; pacienţilor cu feocromocitom;
administrarea se va face concomitent cu un inhibitor al receptorilor alfa-adrenergici.
Tratamentul va fi urmat cu regularitate conform indicaţiilor; dacă o doză a fost omisă nu se
revine asupra ei ci se trece la doza următoare. Întreruperea tratamentului nu se face
brusc, pentru a evita sindromul de abstinenţă; dispnee, tahicardie, transpiraţii; în caz de
angină pectorală pot fi agravate durerile angioase şi poate surveni un infarct. Întreruperea
tratamentului se face treptat, în timp de 1-2 săptămâni cu doze descrescătoare.
Premergător unei intervenţii chirurgicale, anestezistul trebuie să fie informat că pacientul
urmează tratamentul cu metoprolol; se recomandă întreruperea gradată a tratamentului
înaintea intervenţiei pentru obţinerea unei activităţi cardiace normale în timpul anesteziei;
în unele cazuri administrarea poate fi benefică. Se administrază cu prudenţă în caz de
acidoză metabolică. Se va lua în considerare că metoprolul diminuează reacţia la testele
alergologice. Administrarea la fameile însărcinate şi care alăptează se va face numai în
cazuri strict necesare, cu monitorizarea strictă a fătului, nou-născutului sau sugarului
pentru reacţii adverse (bradicardie, hipotensiune).
Interacţiuni: Poate interacţiona cu: antagonişti ai canalelor de calciu ca Verapamil şi
Diltiazem conducând la reducerea marcată a conductibilităţii atrioventriculare şi poate
provoca hipotensiune, bradicardie şi chiar asistole; astfel de asocieri se evită; antiaritmice,
anestezice generale, medicamente ce tratează angina pectorală, alţi inhibitori ganglionari
şi de monoaminooxidază (IMAO) şi digitalice - se impune monitorizarea strictă; dacă este
necesar dozele acestora se reduc şi/sau ale tartratului cu metroprolol; alcaloizi ai
ergotoxinei: exercită acţiune sinergică asupra circulaţiei periferice impunând precauţii
deosebite în special la pacienţii cu arteriopatie periferică; cimetidină şi alţi inhibitori ai
enzimelor hepatice: cresc concentraţia serică a tartratului de metoprolol; rifampicină,
barbituricele, o scade; antidiabeticele orale; necesită monitorizare - dacă este necesar
dozele sunt reajustate; adrenalină - poate duce la hipotensiune şi bradicardie; indometacin
- poate descreşte efectul antihipertensiv al metoprolului; nitraţi, alţi agenţi antihipertensivi
în special guanetidina, rezerpina, -metildopa, clonidina şi guanfacina; prezintă risc de
hipotensiune şi/sau bradicardie. Dacă metoprololul se administrează în combinaţie cu
clonidină, aceasta trebuie întreruptă cu câteva zile înaintea întreruperii metoprolului
datorită riscului de crize hipotensive; anumite medicamente acţionând asupra SNC ca
tranchilizante, hipnotice, antidepresive tri- şi tetraciclice, neuroleptice şi alcool; pot
prezenta risc de hipotensiune; relaxante musculare de tip curara; pot agrava blocarea
neuromusculară; hrană: poate creşte biodisponibilitatea tartratului de metoprolol; tartratul
de metoprolol poate să reducă clearance-ul altor medicamente (lidocaina).
Supradozare: Se manifestă prin: bradicardie de sinus, bloc AV, insuficienţă cardiacă, şoc
cardiogen, oprirea inimii, bronhospasm, afectarea conoştienţei sau chiar comă, greaţă,
vomă şi cianoză. Acestea pot fi agravate prin ingestia concomitentă de alcool,
antihipertensive, chinidină sau barbiturice. Primele manifestări pot fi observate la 20
minute - 2 ore după ingestia medicamentului. Tratamentul trebuie să includă măsuri de
înlăturarea medicamentului neabsorbit prin: inducerea vomei (dacă pacientul este
conştient), lavaj gastric, administrarea de cărbune activat; terapie intensivă cu
monitorizarea funcţiei respiratorii, cardiovasculare, renale precum şi concentraţiile serice
ale glucozei şi electroliţilor. Dacă este necesar se administrează sulfat de atropină i.v.,
dopamină, dobutamină şi glucagon; în caz de tulburări de conductibilitate se pot monta
temporar electrozi pentru stimulare cardiacă.
Condiţii de păstrare: În ambalajul original, ferit de lumină, umiditate şi căldură.
Valabilitate: 3 ani.

Producător: AC Helcor
 BETASERC
betahistinum
Prezentare farmaceutică: Comprimate
conţinând 8 mg betahistină; cutii cu 30 şi 100
comprimate.
Acţiune terapeutică: Este un analog sintetic al
histaminei, activ pe cale orală. Betaserc are un
efect agonist slab pe receptorii H1 şi un efect
antagonist puternic pe receptorii H3 ,la nivelul
SNC şi al sistemului nervos autonom. Betaserc
are un efect inhibitor asupra descărcării de
impulsuri din neuronii nucleilor vestibulari şi
laterali. Betaserc exercită o acţiune relaxantă
pe sfincterele precapilare de la nivelul
microcirculaţiei urechii interne, mărind
consecutiv aportul sanguin la nivelul striei
vascularis a labirintului.
Indicaţii: Boala Méniére, caracterizată prin următoarea triada simptomatică: vertij (asociat
frecvent cu greaţă şi vărsături), pierderea auzului (parţială sau totală) şi tinitus. Vertijul
vestibular.
Mod de administrare: Doza pentru adulţi este de 1-2 comprimate de 3 ori pe zi (24-48
mg/zi). Doza trebuie adaptată individual, în funcţie de răspuns. Efectul terapeutic poate fi
obiectivat, uneori, după două săptămâni de tratament. În alte cazuri, cele mai bune
rezultate pot fi obţinute după câteva luni de tratament. Administrarea de Betaserc în faza
de debut previne progresia bolii şi/sau pierderea auzului în fazele mai tardive ale bolii.
Reacţii adverse: În unele cazuri s-a observat uşoară neplăcere gastrică, care poate fi
evitată prin administrarea medicamentului în timpul meselor sau prin scăderea dozei.
Contraindicaţii: Nu există contraindicaţii absolute. Sunt necesare precauţii în cazul
pacienţilor care suferă de feocromocitom sau al pacienţilor cu astm bronşic; aceştia
trebuie atent monitorizaţi pe durata tratamentului. De asemenea, trebuie atenţie în cazul
pacienţilor cu istoric de ulcer peptic.

Producător: Solvay Pharmaceuticals

 BETOPTIC
betaxololum
Soluţie sterilă oftalmică.
Prezentare farmaceutică: SoluţIa oftalmică Betoptic (betaxolol) conţine betaxolol
clorhidrat, un agent beta-blocant cardioselectiv, într-o soluţie sterilă, izotonă, cu
conservant. Fiecare ml conţine: Substanţă activă: 0,56% betaxolol clorhidrat (0,5%
betaxolol baza). Conservant: clorură de benzalconiu 0,01%. Substanţe inactive: edetat
disodic, clorură de sodiu, acid clorhidric şi/sau hidroxid de sodiu (pentru corectarea pH-
ului) şi apă purificată.
Farmacologie clinică: Betaxololul clorhidrat, un agent blocant cardioselectiv al
receptorilor beta1-adrenergici, nu are acţiune semnificativă de stabilizare a membranelor
(acţiune anestezică locală) şi este lipsit de acţiune simpatomimetică intrinsecă. Instilată în
ochi, soluţia oftalmică Betoptic reduce presiunea intraoculară, atât cea crescută cât şi cea
normală, însoţită sau nu de glaucom. În studii încrucişate, oarbe, tridirecţionale,
comparând betaxololul oftalmic cu timololul şi placebo, s-a demonstrat că soluţia oftalmică
Betoptic are efecte minimale asupra parametrilor pulmonari şi cardiovasculari. În contrast,
timololul a redus semnificativ funcţia pulmonară şi a produs o scădere a ratei cardiace
medii.
Indicaţii: Soluţia oftalmică Betoptic s-a dovedit a fi eficientă în scăderea presiunii
intraoculare şi este indicată în tratamentul: Pacienţilor cu glaucom cronic cu unghi deschis.
Pacienţilor cu presiune intraoculară crescută (pacienţi cu hipersensibilitate oculară).
Pacienţilor cu glaucom sau hipertensiune oculară care au afecţiuni respiratorii reactive.
Pacienţilor cu glaucom sau hipertensiune oculară care folosesc în mod curent terapie
multiplă antiglaucomatoasă.
Contraindicaţii: Hipersensibilitate faţă de oricare din componentele acestui produs.
Soluţia oftalmică Betoptic este contraindicată pacienţilor cu bradicardie sinusală mai mare
decât un bloc atrioventricular de gradul I, pacienţilor cu şoc cardiogen şi celor cu istoric de
insuficienţă cardiacă manifestă.
Precauţii: Pacienţii care urmează tratament cu un agent blocant beta-adrenergic
administrat oral, concomitent cu soluţia oftalmică Betoptic trebuie urmăriţi pentru
detectarea potenţialului efect aditiv, fie asupra presiunii intraoculare, fie asupra efectelor
sistemice cunoscute ale beta-blocadei. Deşi soluţia oftalmică Betoptic a demonstrat un
potenţial scăzut de producere a efectelor sistemice, trebuie folosită cu prudenţă la pacienţii
cu diabet (în special diabet instabil), sau la pacienţii suspectaţi de a dezvolta tireotoxicoză.
Trebuie acordată atenţie renunţării gradate la agentul blocant beta-adrenergic înaintea
anesteziei generale, din cauza capacităţii reduse a cordului de a răspunde la stimuli
reflecşi simpatici mediaţi beta-adrenergic. Pulmonar: soluţia oftalmică Betoptic un beta-
blocant cardioselectiv, a produs numai efecte minime la pacienţii cu afecţiuni respiratorii
reactive. Totuşi, trebuie manifestată prudenţă în tratamentul pacienţilor cu restricţie
importantă a funcţiei pulmonare.
Interacţiuni medicamentoase: Deşi soluţia oftalmică Betoptic folosită ca medicaţie unică
are efect redus sau nul asupra dimensiunii pupilei, au fost raportate ocazional cazuri de
midriază rezultând din terapia concomitentă cu soluţie oftalmică Betoptic şi epinefrină. Se
recomandă observarea atentă a pacientului atunci când un beta-blocant este administrat
pacienţilor care primesc medicamente a căror acţiune se exercită asupra terminaţiilor
catecolaminergice, cum este rezerpina, din cauza posibilului efect aditiv şi producerii
hipotensiunii şi/sau bradicardiei. Sunt necesare precauţii în cazul pacienţilor care folosesc
concomitent medicamente psihotrope adrenergice. Ocular: La pacienţii cu glaucom cu
unghi închis, obiectivul imediat al tratamentului este redeschiderea unghiului prin
constricţia pupilei cu un agent miotic. Betaxololul nu are efect asupra pupilei; de aceea,
soluţia oftalmică Betoptic se va asocia cu un agent miotic pentru a reduce presiunea
intraoculară crescută în glaucomul cu unghi închis. Ca şi în cazul altor medicamente
antiglaucomatoase, a fost sesizată diminuarea răspunsului după terapia prelungită cu
soluţie oftalmică Betoptic la unii pacienţi. Totuşi, într-un studiu pe termen lung, în care 250
pacienţi au fost urmăriţi timp de trei ani, nu s-a observat nici o diferenţă semnificativă în
privinţa valorilor medii ale presiunii intraoculare, după stabilizarea iniţială.
Sarcină şi alăptare: Ca orice alt medicament, soluţia oftalmică Betoptic va fi folosită de
femei în perioada de graviditate şi alăptare numai atunci când beneficiile anticipate ale
tratamentului depăşesc riscurile.
Uz pediatric: Nu au fost efectuate studii clinice pentru stabilirea siguranţei şi eficacităţii
tratamentului la copii.
Reacţii adverse: Următoarele reacţii adverse au fost raportate în cadrul studiilor clinice
urmărind pacienţi aflaţi sub tratament cu soluţie oftalmică Betoptic pe o perioadă de până
la 4 ani: Ocular: soluţia oftalmică Betoptic a fost bine tolerată. După instilare, ocazional pot
apărea disconfort ocular de scurtă durată sau lăcrimare. Au fost raportate rare cazuri de
scădere a sensibilităţii corneene, eritem, prurit, pătare punctiformă a corneei, keratită,
anizocorie şi fotofobie. Sistemic: După administrarea locală a soluţiei oftalmice Betoptic s-
au semnalat rar efecte sistemice (ex: insomnie, nevroză depresivă).
Mod de administrare: Doza uzuală este de o picătură de soluţie oftalmică Betoptic
instilată în ochiul afectat, de două ori pe zi. La unii pacienţi, efectul de scădere a presiunii
intraoculare după administrarea soluţiei oftalmice Betoptic poate necesita câteva
săptămâni pentru a se stabiliza. Urmărirea clinică trebuie să includă o determinare a
presiunii intraoculare în prima lună de tratament cu soluţie oftalmică Betoptic. Ulterior,
presiunea intraoculară va fi determinată în mod individual, după aprecierea medicului
curant. Atunci când pacientul este transferat de la monoterapie antiglaucomatoasă cu un
alt preparat, se continuă cu preparatul folosit anterior şi se adaugă o picatură de soluţie
oftalmică Betoptic în ochiul afectat, de două ori pe zi. În ziua următoare se întrerupe
complet administrarea agentuluianti glaucomatos folosit anterior şi se continuă cu soluţia
oftalmică Betoptic. Dacă presiunea intraoculară a pacientului nu este controlată adecvat
cu această terapie, se pot asocia, în cadrul tratamentului antiglaucomatos, pilocarpina,
alte miotice, epinefrina sau administrarea sistemică de inhibitori ai anhidrazei carbonice.
Atunci când pacientul este transferat de la terapie antiglaucomatoasă cu mai multe
preparate administrate concomitent, se impune individualizarea tratamentului. Schimbarea
terapiei trebuie să implice un singur agent odată, la intervale nu mai mici de o săptămână.
Formă de prezentare: Flacon de 5 ml din plastic alb opac, cu picurător.
Condiţii de păstrare: A se păstra la temperatura camerei.

Producător: Alcon
 BETOPTIC S®
betaxololum
Suspensie sterilă oftalmică.
Prezentare farmaceutică: Suspensia oftalmică Betoptic S 0,25% conţine betaxolol
clorhidrat, un agent beta-blocant cardioselectiv, într-o suspensie sterilă. Fiecare ml de
suspensie conţine: Substanţă activă: betaxolol clorhidrat 2,8 rng echivalent cu 2,5 mg
betaxolol bază. Conservant: clorura de benzalconiu 0,01%. Substanţe inactive: manitol,
acid poli (stiren-divinil benzen) sulfonic, carbomer 934P, edetat disodic, acid clorhidric sau
hidroxid de sodiu (pentru corectarea pH-ului) şi apă purificată.
Farmacologie clinică: Betaxololul clorhidrat, agent blocant cardioselectiv al receptorilor
beta1-adrenergici, nu are acţiune semnificativă de stabilizare a membranelor (acţiune
anestezică locală) şi este lipsit de acţiune simpatomimetică intrinsecă. Administrarea orală
a agenţilor blocanţi beta-adrenergici reduce debitul cardiac, atât la subiecţii sănătoşi, cât şi
la pacienţii cu afecţiuni cardiace. La cei cu alterare severă a funcţiei miocardice,
antagoniştii receptorilor beta-adrenergici pot inhiba efectul stimulator simpatic necesar
menţinerii unei funcţii cardiace adecvate. Instilată în ochi, suspensia sterilă de Betoptic S
reduce presiunea intraoculară crescută, însoţită sau nu de glaucom. Betaxololul oftalmic
are efect minim asupra parametrilor pulmonari şi cardiovasculari. Presiunea intraoculară
crescută reprezintă un factor de risc major în reducerea câmpului vizual cauzată de
glaucom. Cu cât presiunea intraoculară are valori mai crescute, cu atât este mai mare
posibilitatea lezării nervului optic şi a reducerii câmpului vizual. Betaxololul reduce atât
presiunea intraoculară crescută, cât şi pe cea normală, iar mecanismul acţiunii hipotensive
pare a fi diminuarea producţiei de umoare apoasă, demonstrată prin tonografie şi
fluorofotometrie. Începutul efectului determinat de betaxolol poate fi remarcat după 30
minute, iar efectul maxim poate fi detectat la 2 ore de la administrarea locală. O singură
doză asigură o reducere a presiunii intraoculare timp de 12 ore. În studii controlate dublu-
orb, amplitudinea şi durata efectului hipotensiv ocular al suspensiei oftalmice Betoptic S
0,25% şi al soluţiei oftalmice Betoptic 0.5% au fost clinic echivalente. Suspensia a fost
semnificativ mai bine tolerată (mai confortabilă) decât soluţia Betoptic.
Indicaţii: Suspensia Betoptic S s-a dovedit a fi eficace în scăderea presiunii intraoculare şi
poate fi utilizată în tratamentul pacienţilor cu glaucom cronic cu unghi deschis şi
hipertensiune oculară. Poate fi folosită ca terapie unică sau în combinaţie cu alţi agenţi
hipotensori oculari.
Contraindicaţii: Hipersensibilitate faţă de oricare component al acestui produs.
Suspensia Betoptic S 0,25% este contraindicată pacienţilor cu bradicardie sinusală mai
mare decât un bloc atrioventricular de grad 1, pacienţilor cu şoc cardiogen şi celor cu
insuficienţă cardiacă manifestă. Atenţie: Agenţii blocanţi beta-adrenergici administraţi local
se pot absorbi sistemic şi pot produce aceleaşi reacţii adverse ca beta-blocantele
adrenergice administrate oral. De exemplu, reacţii respiratorii severe şi reacţii cardiace,
incluzând decesul prin bronhospasm la pacienţii astmatici şi, rareori, decesul asociat
insuficienţei cardiace, au fost raportate după administrarea locală de agenţi blocanţi beta-
adrenergici. În studii clinice, suspensia Betoptic S 0,25% s-a dovedit a avea efecte minore
asupra ratei cardiace şi presiunii arteriale. Trebuie manifestată prudenţă în tratarea
pacienţilor cu istoric de insuficienţă cardiacă sau bloc. Tratamentul cu suspensie Betoptic
S 0,25% trebuie întrerupt la primul semn de insuficienţă cardiacă.
Precauţii: Diabet zaharat: Agenţii blocanţi beta-adrenergici trebuie administraţi cu
prudenţă pacienţilor susceptibili a face hipoglicemie spontană şi pacienţilor cu diabet
zaharat (în special celor cu diabet labil), trataţi cu insulină sau hipoglicemiante orale.
Blocantele beta-adrenergice pot masca semnele şi simptomele hipoglicemiei acute.
Tireotoxicoza: Agenţii blocanţi beta-adrenergici pot masca unele semne clinice de
hipertiroidism (ex: tahicardia). Pacienţii suspecţi a dezvolta tireotoxicoză vor fi urmăriţi cu
atenţie, pentru a evita întreruperea bruscă a agentului beta-blocant, situaţie care poate
precipita apariţia crizei tiroidiene. Hipotonie musculară: S-au semnalat cazuri în care
blocada beta-adrenergică a potenţat hipotonia musculară, producând simptome
asemănătoare celor miastenice (ex: diplopie, ptoză palpebrală, slăbiciune generalizată).
Chirurgie majoră: Trebuie acordată atenţie retragerii gradate a agentului blocant beta-
adrenergic înaintea anesteziei generale, din cauza capacităţii reduse a cordului de a
răspunde la stimulii reflecşi simpatici mediaţi beta-adrenergic. Pulmonar: Trebuie
manifestată prudenţă în tratamentul glaucomului la pacienţii cu restricţie excesivă a
funcţiei pulmonare. Au fost raportate cazuri de atacuri astmatice şi suferinţă respiratorie în
timpul tratamentului cu betaxolol. Deşi reintroducerea betaxololului oftalmic la unii dintre
aceşti pacienţi nu a afectat rezultatele testelor ventilatorii, posibilitatea reacţiilor adverse
respiratorii la pacienţii sensibili la beta-blocante nu poate fi ignorată. lnformaţii pentru
pacient: Nu atingeţi capătul picurător de nici o suprafaţă, întrucât aceasta ar putea
contamina conţinutul. Nu folosiţi suspensia Betoptic S 0,25% având lentile de contact pe
ochi. Riscul reacţiiior anafilactice: În timpul tratamentului cu beta-blocante, pacienţii cu
istoric de atopie sau reacţii anafilactice severe faţă de o serie de alergeni, pot avea o
reactivitate crescută la contactul repetat, accidental, diagnostic sau terapeutic, cu aceşti
alergeni. Asemenea pacienţi pot fi insensibili la dozele uzuale de epinefrină folosite în
terapia reacţiiior anafilactice.
lnteracţiuni medicamentoase: Pacienţii care urmează tratament cu un agent blocant
beta-adrenergic administrat oral, concomitent cu suspensia oftalmică Betoptic S 0,25%
trebuie urmăriţi cu atenţie pentru detectarea potenţialului efect aditiv, fie asupra presiunii
intraoculare, fie asupra efectelor sistemice cunoscute ale beta-blocadei. Se recomandă
observarea atentă a pacientului atunci când un beta-blocant este administrat pacienţilor
primind medicamente a căror acţiune se exercită asupra terminaţiilor catecolaminergice
cum este rezerpina, din cauza posibilului efect aditiv şi producerii hipotensiunii şi/sau
bradicardiei. Betaxololul este un agent blocant adrenergic; de aceea, sunt necesare
precauţii în cazul pacienţilor care folosesc concomitent medicamente psihotrope
adrenergice. Ocular: La pacienţii cu glaucom cu unghi închis, obiectivul imediat al
tratamentului este redeschiderea unghiului prin constricţia pupilei cu un agent miotic.
Betaxololul are efect minim sau nul asupra pupilei. Atunci când suspensia Betoptic S
0,25% este folosită pentru a reduce presiunea intraoculară crescută în glaucomul cu unghi
închis, trebuie folosită împreună cu un agent miotic şi nu singură.
Sarcină şi alăptare: Sarcină: Deoarece nu există studii adecvate şi bine controlate asupra
femeilor gravide, Betoptic S se va folosi în timpul sarcinii numai dacă beneficiile potenţiale
ale tratamentului justifică riscurile potenţiale pentru făt. Alăptare: Nu se cunoaşte dacă
betaxololul clorhidrat se excretă în laptele matern. Deoarece multe medicamente se
excretă în laptele matern, trebuie manifestată prudenţă la administrarea suspensiei
oftalmice Betoptic S 0,25% femeilor care alăptează.
Uz pediatric: Nu au fost stabilite siguranţa şi eficacitatea terapiei la copii.
Reacţii adverse: Ocular: În studiile clinice, cel mai trecvent eveniment asociat terapiei cu
suspensie oftalmică Betoptic S 0,25% a fost disconfortul ocular tranzitoriu. La un număr
mic de pacienţi au mai fost raportate urmatoarele efecte: vedere înceţoşată, keratita
punctiformă, senzaţie de corp străin în ochi, fotofobie, lăcrimare, prurit, uscăciune oculară,
eritem, inflamaţie, secreţie oculară, durere oculară, scăderea acuităţii vizuale. Reacţiile
adverse adiţionale raportate la utilizarea acestor preparate cu betaxolol includ reacţii
alergice, scăderea sensibilităţii corneene, edem şi anizocorie. Sistemice: Au fost raportate
rare reacţii sistemice după folosirea suspensiei oftalmice Betoptic S 0,25% sau a soluţiei
oftalmice Betoptic 0,5%. Acestea includ: Cardiovascular: Bradicardie, bloc cardiac,
insuficienţă cardiacă congestivă. Pulmonar: Afectare pulmonară caracterizată prin
dispnee, bronhospasm, secreţii bronşice vâscoase, astm şi insuficienţă respiratorie.
Sistem nervos central: insomnie, ameţeală, vertij, cefalee, depresie, letargie, accentuarea
semnelor şi simptomelor de miastenia gravis. Alte reacţii: erupţie urticariană, necroză
epidermică toxică, glosită, căderea părului.
Supradozare: Nu există informaţii privind efectele supradozării la oameni. DL50 orală a
medicamentului a variat între 350-920 mg/kg corp la şoareci şi între 860-1050 mg/kg corp
la şobolani. Simptomele care sunt de aşteptat la supradozarea unui agent blocant beta1-
adrenergic administrat sistemic sunt: bradicardie, hipotensiunea şi insuficienţă cardiacă
acută. O supradoză de suspensie oftalmică Betoptic S 0,25% administrată local poate fi
îndepartată cu un jet de apă calduţă.
Mod de administrare: A se scutura bine flaconul înainte de întrebuinţare. Doza
recomandată este de 1-2 picături din suspensia oftalmică Betoptic S 0,25% în ochiul
afectat, de două ori pe zi. La unii pacienţi, stabilizarea efectului de reducere a presiunii
intraoculare ca răspuns la administrarea de Betoptic S, poate necesita câteva săptămâni.
Ca în cazul oricărei noi terapii, se recomandă urmărirea atentă a pacientului. Dacă
presiunea intraoculară a pacientului nu este controlată adecvat cu această terapie, se
poate institui o terapie concomitentă cu pilocarpină şi alţi agenţi miotici şi/sau epinefrină
şi/sau inhibitori de anhidrază carbonică.
Formă de prezentare: Flacon de plastic de 5 ml, cu picurător.
Condiţii de păstrare: A se păstra la temperatura camerei.

Producător: Alcon
 BILICHOL, capsule gelatinoase
combinaţii
Pentru boli hepatice şi litiază biliară.
Compoziţie: Fiecare capsulă conţine:
Mentol 32 mg
Mentonă 6 mg
Pinen (alfa+beta) 17 mg
Borneol 5 mg
Cineol 2 mg
Camfen 5 mg

Proprietăţi: Bilichol este un amestec de ingrediente active naturale, înalt purificare, care
restabilesc o balanţă sănătoasă a sistemului biliar. Bilichol creşte secreţia şi debitul biliar,
având în plus o acţiune antispastică care reduce forţa şi frecvenţa spasmului ductelor
biliare. Cu aceste proprietăţi staza biliară este prevenită, iar tendinţa la litiază este
inhibată. De asemenea, Bilichol-ul inhibă 3-Hydroxy-3-Methyl-Glutaryl co-A reductaza,
determinând scăderea producerii endogene de colesterol, cu consecinţa desaturării bilei
de colesterol. Acest efect ajută la dizolvarea calculilor biliari şi previne formarea altor
calculi. Aceste proprietăţi fac ca terapia cu capsule de Bilichol să ofere prompt o
ameliorare simţitoare în multe suferinţe hepatobiliare.
Indicaţii: Pentru tratamentul tulburărilor hepatobiliare incluzând: dischinezia de duct biliar;
staza biliară; inflamaţii biliare; colecistite; colelitiaze.
Precauţii: Trebuie avută grijă în dozarea medicamentului la pacienţii ce primesc
anticoagulante orale. Este recomandabilă o reducere în conţinutul de grăsimi al dietei. De
asemenea, este recomandabil ca medicamentul să nu fie administrat femeilor gravide în
cursul primului trimestru de sarcină.
Efecte adverse: Nu au fost semnalate până acum.
Interacţiuni medicamentoase: Medicamentele metabolizate de ficat pot prezenta uneori
o creştere a metabolizării acestora dacă sunt administrate simultan cu Bilichol.
Dozaj: 1 - 2 capsule de 3 ori pe zi înainte de masă ori în funcţie de prescripţia medicului: o
doză de 1 capsulă de 3 ori pe zi este recomandată pentru câteva zile la începutul
tratamentului.
Formă de prezentare: Cutii conţinând 24 capsule gelatinoase enterosolubile.
Condiţii de păstrare: A se păstra în locurile reci şi uscate. A se păstra în locuri ferite de
copii.

Producător: Pharco Pharmaceuticals

 BIO FRESH - ÎNGRIJIREA BUZELOR
combinaţii
Strugurel cu conţinut de plante medicinale.
Asigură o protecţie şi o întreţinere de calitate, datorită conţinutului în plante medicinale.
Se recomnadă utilizarea lui la buze deosebit de sensibile, aspre şi crăpate.
Structura lui permite o aplicare catifelată şi fină.
Are în compoziţie lanolină, Aloe vera, plante medicinale (Calendula, Echinacae,
Equisettum) şi factor de protecţie solar nr.4.
Este natural şi plăcut.
Dintre toate formele de strugurel constituie alternativa optimă.
Ambalaj cu 18 buc. Se eliberează exclusiv prin farmacii.

Producător: Hexal Pharma

 BIO FRESH - IGIENA CAVITĂŢII BUCALE
combinaţii
Drajeuri.
Îndepărtează mirosul neplăcut al gurii.
Efect îndelungat la îndepărtarea mirosului neplăcut al gurii, în mod special al celui de
tutun, alcool şi alimente condimentate.
Conţine clorofilă, mentol şi extracte din Salviae Myrrhae, Rhatania şi Menthae. Nu conţine
coloranţi sintetici sau înlocuitori de edulcoranţi.
Conţine 50 drajeuri. Se eliberează prin farmacii.
Spray bucal.
Antibacterian verificat.
Îndepărtează mirosul neplăcut al gurii.
Fără freon.
Cu gust plăcut.
Este un spray fără zahăr, cu ulei de mentă japonez, cu gust plăcut ce conferă o respiraţie
proaspătă şi igienică.
Acţionează imediat împotriva mirosului neplăcut.
Este foarte economic.
Ideal în cazul dietelor.

Producător: Hexal Pharma

 BIO FRESH - IGIENA DANTURII
combinaţii
Gumă de mestecat.
Curăţă dinţii.
Previne cariile şi parodontoza.
Cu gust plăcut.
Conţine un amestec de săruri minerale care neutralizează acizii formaţi după consumul de
zahăr şi hidraţi de carbon fiind utilizată în profilaxia cariilor şi a parodontozei.
Este un adjuvant ideal utilizat după fiecare periaj dentar care întreţine igiena danturii şi a
cavităţii bucale. Se recomandă folosirea unui Comprimat-gumă după fiecare masă, sau
după consum de dulciuri.

Producător: Hexal Pharma

 BIODROXIL
cefadroxilum
Compoziţie: Biodroxil 125 mg/5 ml granule pentru suspensie de uz oral: 5 ml (1 linguriţă
de măsură) din suspensia preparată conţin: Cefadroxil, 125 mg; Zaharină, 3,5 mg;
Zaharoză, aprox. 3,5 g. Biodroxil 250 mg/5 ml granule pentru suspensie de uz oral: 5 ml (1
linguriţă de măsură) din suspensia preparată conţin: Cefadroxil, 250 mg; Zaharină, 3,5 mg;
Zaharoză, aprox. 3,4 g. Biodroxil 500 mg/5 ml granule pentru suspensie de uz oral: 5 ml (1
linguriţă de măsură) din suspensia preparată conţin: Cefadroxil, 500 mg; Zaharină, 3,5 mg;
Zaharoză, aprox. 3,1 g. Biodroxil 500 mg capsule: 1 capsulă conţine: Cefadroxil, 500 mg.
Biodroxil 1000 mg comprimate filmate: 1 comprimat conţine: Cefadroxil, 1 000 mg.
Proprietăţi: Cefadroxil, substanţa activă a produsului Biodroxil, are acţiune bactericidă
prin supresia sintezei peretelui celulei bacteriene. Următoarele microorganisme sunt
extrem de sensibile la cefadroxil: streptococii beta-hemolitici (=Streptococcus pyogenes),
pneumococii şi stafilococii (coagulazo-pozitivi şi coagulazo-negativi, precum şi tulpinile
producătoare de penicilinază). Parţial sensibile la cefadroxil sunt Klebsiellae, Escherichia
coli, Proteus mirabilis, Haemophilus influenzae, Salmonella spp. şi Shigella spp.
Cefadroxil-ul nu are nici un efect asupra majorităţii tulpinilor de Enterobacter, Proteus,
Pseudomonas şi Streptococcus faecalis.
Farmacocinetică: După administrarea orală, cefadroxilul este practic complet absorbit la
nivelul segmentului superior al intestinului subţire, iar concentraţiile serice maxime sunt
atinse după 1-2 ore. Ingestia simultană de alimente nu are nici un efect asupra nivelului
absorbţiei. Cefadroxilul este eliminat mult mai lent în comparaţie cu celelalte cefalosporine,
astfel încât intervalul dintre administrări poate fi prelungit la 12-24 ore. Legarea de
proteinele plasmatice este de 15-20%. Concentraţii de cefadroxil relevante din punct de
vedere clinic sunt atinse în mod particular la nivelul amigdalelor, ţesuturilor şi secreţiilor
tractului respirator, secreţiilor urechii medii, la nivel cutanat, ocular, la nivelul ţesuturilor
musculare, a oaselor şi articulaţiilor, a ficatului şi a bilei, precum şi în urină, la nivelul
prostatei şi a organelor genitale feminine. Concentraţiile de cefadroxil atinse în sângele
fetal şi fluidul amniotic reprezintă aproximativ o treime din concentraţiile serice materne.
Este cunoscut faptul că cefadroxil-ul se regăseşte în laptele matern, deşi în concentraţii
scăzute. Aproximativ 90% din substanţă este eliminată sub formă nemodificată pe cale
renală. Eliminarea este întârziată la pacienţii cu insuficienţă renală avansată, astfel încât
trebuie prelungite intervalele dintre administrări (vezi "Posologie").
Indicaţii: Biodroxil este indicat în tratamentul infecţiilor determinate de microorganisme
sensibile la cefadroxil, ca de exemplu: Infecţii ale tractului respirator superior (ca de ex.
otita medie acută şi cronică, sinuzită, faringită, amigdalită, laringită). Infecţii ale tractului
respirator inferior (ca de ex. bronşită acută şi cronică, bronhopneumonie, pneumonie
bacteriană). Infecţii ale tractului urinar (infecţii necomplicate şi complicate ale tractului
urinar ca de exemplu cistită, pielonefrită, anexită, uretrită, prostatită, salpingită). Infecţii ale
pielii şi ţesuturilor moi (abcese, furuncule, impetigo, piodermie, erizipel, limfadenită, infecţii
ale rănilor). Infecţii osteo-articulare (osteomielită). Biodroxil-ul nu trebuie folosit în infecţii
sistemice severe, în care cefalosporinele rezistente la beta-lactamază sunt mult mai
eficiente.
Mod de administrare: Suspensia preparată este administrată cu o cantitate variabilă de
lichid. Capsulele şi tabletele se înghit fără a fi mestecate cu ajutorul unei cantităţi
suficiente de lichid. Ingestia concomitentă de alimente nu influenţează efectul terapeutic.
Posologie: Doza medie pentru copiii cu funcţie renală normală este de 25-50 mg/kg
corp/zi, administrată în doză unică sau fracţionată în două doze egale (administrate la
interval de 12 ore). Doza poate fi crescută până la 100 mg/kg corp/zi în funcţie de
severitatea infecţiei precum şi de susceptibilitatea agentului patogen cauzal. Copiilor între
9 şi 12 ani (30-40 kg greutate corporală) li se administrează 2 capsule de Biodroxil 500 mg
pe zi în doză unică sau divizate în două administrări egale. În caz de infecţii severe doza
poate fi crescută sau chiar dublată. În general în cazul infecţiilor blânde sau moderat
severe, la adulţii şi adolescenţii cu greutate peste 40 kg şi cu o funcţie renală normală se
administrează 1-2 g Biodroxil pe zi în doză unică sau fracţionate în două administrări
egale. În caz de infecţii severe doza poate fi crescută sau chiar dublată.
Vârstă (greutate) Doza zilnică de Biodroxil
Copii cu vârsta până la 2 luni (5 kg): 2 x 1/2 linguriţă de măsură de suspensie 125 mg/5 ml
Copii cu vârsta între 2 şi 12 luni (5-10 kg): 2 x 1 linguriţă de măsură de suspensie 125 mg/5 ml sau
2 x 1/2 linguriţă de măsură de suspensie 250 mg/5 ml
Copii cu vârsta între 1 şi 5 ani (10-20 kg): 1 x 2 sau 2 x 1 linguriţe de măsură de suspensie 250 mg/5 ml sau 1 x1 sau 2 x 1/2 linguriţă
de măsură de suspensie 500 mg/5 ml
Copii cu vârsta între 5 şi 12 ani (20-40 kg): 1 x 2 sau
2 x 1 linguriţe de măsură de suspensie 500 mg/5 ml
Copii cu vârsta între 9 şi 12 ani (30-40 kg): 1 x 2 sau 2 x 1 capsule 500 mg
Adolescnţi şi adulţi (peste 40 kg) 1-2 x 1 comprimate filmate 1 000 mg administrate într-o singură doză zilnică sau fracţionate
în două doze egale

Indicaţii speciale de dozare: Tonsilită/faringită cauzată de streptococi beta-hemolitici

(Streptococcus pyogenes): Copii: 30 mg Biodroxil/kg corp/zi administrate într-o singură
doză zilnică sau fracţionate în două doze egale, timp de cel puţin 10 zile. Adulţi: 1 g
Biodroxil/zi administrat într-o singură doză zilnică sau fracţionat în două doze egale timp
de cel puţin 10 zile. Infecţii complicate ale tractului urinar (ex. pielonefrită): Adulţi: 2x1 g
Biodroxil/zi timp de 7-10 zile. Infecţii osteo-articulare, dacă este indicat tratamentul oral cu
cefadroxil: Copii: Minim 50 mg Biodroxil/kg corp/zi divizate în 2-4 doze administrate la
interval de 6-12 ore, timp de 3-5 săptămâni (în funcţie de răspunsul clinic). Adulţi: 4x1 g
Biodroxil/zi administrat la interval de 6 ore, timp de 3-5 săptămâni (în funcţie de răspunsul
clinic).
Posologia în insuficienţa renală:
Clearance-ul creatininei Creatinină serică Doza Dozele Intervalul de administrare
(ml/min/1,73 m2) (mg/100 ml) iniţială ulterioare
50 - 25 1,4 - 2,5 1 000 mg 500 mg la fiecare 12 ore
10 - 25 2,5 - 5,6 1 000 mg 500 mg la fiecare 24 ore
10 - 0 > 5.6 1 000 mg 500 mg la fiecare 36 ore
Indicaţii speciale de dozare la pacienţii hemodializaţi: Pacientului hemodializat i se va
administra, cu 48 ore înainte de dializă 1 x 500 mg de Biodroxil şi încă 1 x 500 mg din nou
la sfârşitul dializei. Următoarea doză se va administra, în condiţiile în care dializa se
execută de 2-3 ori pe parcursul unei săptămâni, din nou cu 48 ore înainte de următoarea
dializă. Durata tratamentului: Tratamentul trebuie administrat minim 7-10 zile sau încă 2-3
zile după regresia simptomelor acute.
Contraindicaţii: Antecedente şi/sau suspiciune de hipersensibilitate la cefalosporine. La
pacienţii cu hipersensibilitate cunoscută la peniciline se va acorda atenţie posibilei apariţii
a reacţiilor de alergie încrucişată (incidenţă 5-10%). Biodroxil-ul trebuie indicat cu precauţii
deosebite la persoane cu antecedente de alergie severă sau astm. O atenţie deosebită
trebuie acordată pacienţilor cu insuficienţă renală (vezi "Posologie").
Sarcină şi alăptare: Următoarele aspecte trebuie avute în vedere dacă medicamentul
este indicat femeilor în perioada de sarcină şi alăptare: Până în prezent nu sunt disponibile
rezultate ale unor experienţe clinice adecvate privind utilizarea produsului Biodroxil în
cursul perioadei de sarcină şi alăptare, astfel încât să poată fi recomandat un tratament
lipsit de riscuri. În cazul în care este necesar tratamentul cu produsul Biodroxil la mamele
aflate în perioada de alăptare, se recomandă extracţia şi aruncarea laptelui matern pe tot
parcursul tratamentului, până la sfârşitul celor 2 zile de la încheierea tratamentului.
Efecte secundare: În general, produsul Biodroxil, la fel ca şi alte cefalosporine, este bine
tolerat de către pacienţi. Efecte adverse au fost descrise la aproximativ 6% din totalul
pacienţilor trataţi. Cele mai frecvente efecte secundare sunt tulburările gastrointestinale
(greaţă, vărsături, diaree, durere abdominală) şi simptome dermatologice (prurit, exantem
alergic sau eritem, urticarie, febră medicamentoasă, dureri articulare sau, rar, angioedem).
În cazuri foarte rare sunt posibile şi alte reacţii secundare ca glosită, vertij, nervozitate,
somnolenţă, etc., precum şi de o reacţie alergică imediată (şoc anafilactic). În cazuri
izolate se mai pot întâlni şi aspecte clinice datorate dezvoltării unor microorganisme
oportuniste (fungi), precum micozele vaginale, candidoza, etc. Au fost descrise, deşi rar,
apariţia sindromului Stevens Johnson şi a eritemului multiform. În cazul unui tratament
prelungit au fost descrise, deşi în cazuri rare, modificări hematologice cum ar fi de
exemplu eozinofilia, trombocitopenia, leucopenia şi neutropenia, modificări reversibile la
încetarea tratamentului. În cazuri izolate s-a descris o uşoară creştere a transaminazelor
serice (ALAT, ASAT).
Interacţiuni: Biodroxilul nu trebuie combinat cu antibiotice/ chimioterapice bacteriostatice
ca de exemplu tetraciclina, eritromicina, sulfonamide sau cloramfenicol deoarece sunt
posibile efecte antagoniste. Dacă probenecid-ul este administrat concomitent pot apărea
concentraţii serice de Biodroxil ridicate şi de lungă durată. Apariţia diareei poate afecta
absorbţia altor medicamente şi în consecinţă influenţează activitatea acestora. La fel ca şi
în cazul celorlalte peniciline şi cefalosporine este posibilă falsa pozitivare a rezultatelor
testului Coombs. Pacienţii trataţi cu Biodroxil pot avea rezultate fals pozitive la
determinarea glucozuriei dacă sunt folosiţi la această determinare reactivi nonenzimatici.
Tratamentele antibiotice combinate, care includ Biodroxil în asociere cu antibiotice din
clasa aminoglicozidelor, polimixina B, colistin sau doze mari de diuretice de ansă trebuie
evitate, deoarece astfel de combinaţii pot potenţa efectul nefrotoxic. La fel ca şi în cazul
tratamentului cu alte cefalosporine (în doze mari), în cazul tratamentului îndelungat cu
anticoagulante sau cu inhibitori ai agregării plachetare, este necesară monitorizarea
parametrilor coagulării, pentru a evita complicaţiile hemoragice. Similar tuturor
antibioticelor, Biodroxil poate diminua efectul contraceptivelor orale. Interacţiuni cu testele
de laborator: În timpul sau după tratamentul cu cefadroxil este posibilă pozitivarea
tranzitorie a rezultatelor testului Coombs direct. Acest aspect este valabil şi în cazul
testelor Coombs efectuate la nou-născuţii a căror mamă a urmat un tratament cu
cefalosporine înainte de naştere. De asemenea, în cursul tratamentului cu cefadroxil,
determinarea glucozei în urină trebuie realizată prin metode enzimatice (ex. utilizând
benzile reactive), deoarece testele bazate pe reacţii de reducere pot furniza valori fals
ridicate.
Incompatibilităţi: Nu au fost descrise incompatibilităţi în cazul cefalosporinelor orale.
Atenţionări speciale, precauţii la utilizare: Pentru cefadroxil, la fel ca şi în cazul tuturor
celorlalte antibiotice din clasa cefalosporinelor, trebuie luate măsuri de precauţie speciale
în cazul pacienţilor cu antecedente de alergie la peniciline, deoarece există posibilitatea
apariţiei reacţiilor de alergie încrucişată (incidenţă 5-10%). La pacienţii cu insuficienţă
renală gravă intervalul dintre două administrări trebuie prelungit în concordanţă cu datele
din tabelul cuprins în capitolul "Posologie". Similar celorlalte antibiotice (şi mai ales în
cazul unor tratamente de durată) se recomandă verificarea frecventă a valorilor
hemoleucogramei, precum şi efectuarea în mod regulat de teste funcţionale renale şi
hepatice. Tratamentul trebuie întrerupt imediat dacă apar simptome de natură alergică
(urticarie, exantem, prurit, hipotensiune arterială asociată cu tahicardie, tulburări
respiratorii, colaps etc.), iar medicul va trebui să ia măsurile adecvate (simpatico-mimetice,
corticosteroizi şi/sau antihistaminice). În cazul prezenţei de diaree severă şi persistentă
trebuie suspicionată colita pseudo-membranoasă (asociată tratamentului antibiotic) care
are risc vital. În aceste cazuri tratamentul cu cefadroxil este întrerupt şi se va iniţia un
tratament adecvat (ex. vancomicină oral 250 mg de patru ori pe zi). Medicaţia
antiperistaltică este contraindicată. Ca şi în cazul tuturor celorlalte antibiotice,
suprainfecţiile cu fungi (ex. candida), ca şi simptome ale deficitului de vitamina K
(hemoragie) sau ale deficitului de vitamina B (stomatită, glosită, nevrită, anorexie) pot să
apară în cazul tratamentului prelungit cu cefadroxil. Pacienţii cu afectare gastrointestinală
severă nu trebuie trataţi cu cefadroxil. Infecţiile severe cu risc vital trebuie tratate iniţial cu
cefalosporine injectabile. Atenţionări speciale pentru bolnavii diabetici: Datorită zahărului
conţinut granulele pentru suspensie (vezi "Compoziţie") necesită, în cazul administrării,
avizul medicului. Măsuri ce trebuie a fi luate în cazul supradozării de cefalosporine: Nu
există până în prezent date clinice referitoare la cefadroxil în această privinţă. Cu toate
acestea, în baza experienţei acumulate în raport cu alte cefalosporine, următoarele
simptome pot apărea: greaţă, halucinaţii, hiperreflexie, simptome extrapiramidale, tulburări
ale stării de conştienţă mergând până la stadiul de comă, precum şi insuficienţă
funcţională renală. Măsurile de prim ajutor care urmează ingestiei unei doze toxice sunt:
inducerea vărsăturilor ca primă intenţie sau lavaj gastric, iar dacă este necesar,
hemodializă. A se monitoriza şi, la nevoie, a se corecta balanţa hidro-electrolitică, ca şi
funcţia renală. Prepararea şi stabilitatea suspensiei: Se umple flaconul până la jumătate cu
apă, se agită şi apoi se adaugă apă până la semnul de pe flacon. A se agita înainte de
administrare. Suspensia odată preparată se poate păstra timp de 14 zile la temperaturi
sub 25 grade Celsius.
Condiţii de păstrare: A se depozita Biodroxil granule, capsule şi comprimate la o
temperatură sub 25 grade Celsius; a se feri de lumină şi umezeală. Stabilitate: În condiţii
de depozitare corespunzătoare, produsul Biodroxil (granule pentru suspensie orală,
capsule şi comprimate) îşi menţine toate proprietăţile până la data expirării indicată pe
ambalaj.
Formă de prezentare: Biodroxil 125 mg/250 mg/500 mg/5 ml granule: ambalaj individual
pentru suspensia de uz oral 60 ml/100 ml, ambalaj de spital. Biodroxil 500 mg capsule:
ambalaj individual cu 12 şi 20 capsule, ambalaj de spital. Biodroxil 1 000 mg comprimate
filmate: ambalaj individual cu 10, 12 şi 20 comprimate filmate, ambalaj de spital.

Producător: Biochemie
 BIOPAROX spray
fusafunginum
Prezentare: Fusafungina 1,18 g. Excipient q.s.p. 100 g soluţie activă. Generator de
aerosoli 20 ml conţinând 5 ml de soluţie şi 15 ml de diclordiflormetan.
Proprietăţi: Bioparox spray conţine un singur principiu activ cu două proprietăti
complementare: antibiotică şi antiinflamatoare. Prin acţiunea sa antibiotică, Bioparox
combate infecţia, această acţiune este strict locală, şi nu antrenează rezistenţe bacteriene.
Prin acţiunea sa antiinflamatoare, Bioparox spray uşurează congestia şi durerea dar nu
conţine nici corticosteroid nici vasoconstrictor. Bioparox spray este un aerosol micronizat:
particulele sale extrem de fine difuzează în regiunile cele mai îndepărtate şi cele mai
dificile, ca acces, ale căilor respiratorii (sinus, bronhiole). Produsul acoperă mucoasele
bolnave pe toată suprafaţa lor.
Indicaţii: Tratamentul local al inflamaţiilor şi infecţiile limitate ale mucoasei orofaringelui şi
ale căilor aeriene; inspiraţii pe nas; sinuzite; rinite, rinofaringite; inspiraţii pe gură;
amigdalite, faringite; urmările amigdalectomiei; laringite, traheite, bronşite. În infecţiile cu
localizări multiple, cel mai adesea este necesară asocierea inspiraţiilor pe nas cu cele pe
gură, la fiecare şedinţă.
Contraindicaţii: Sensibilizarea prealabilă la produs. Copil mai mic de 30 luni (risc de
laringospasm).
Precauţii de întrebuinţare şi efecte nedorite: Indicaţia nu justifică un tratament prelungit
deoarece ar putea duce la un dezechilibru al florei microbiene normale cu un risc de
difuziune bacteriană. Tratamentul uzual nu va depăşi 10 zile. Au fost semnalate foarte rare
cazuri de iritare bucofaringiană şi crize de strănut, în general trecătoare.
Posologie: Conform prescripţiei medicale. Posologia obişnuită: o şedintă la 4 ore şi la
fiecare şedinţă 4 inspiraţii pe gură şi/sau 4 în fiecare nară. La începutul tratamentului sau
în caz de patologie importantă, posologia poate atinge 6 inspiraţii pe şedinţă. Pentru a
obţine un rezultat terapeutic durabil, este necesară respectarea tratamentului prescris; nu
trebuie întrerupte şedinţele de la primele semne de ameliorare. Nu se utilizează prelungit
fără aviz medical.
Mod de întrebuinţare: Bioparox spray poate fi asociat cu oricare altă terapie. El poate fi
utilizat la copii mai mari de 30 luni, la femeile gravide, la persoanele în vârstă. Pentru a
respecta tratamentul corect în cursul unei zile, flaconul trebuie purtat cu sine şi conservat
în săculeţul său. Este necesar a dezinfecta cele două dispozitive în fiecare zi cu ajutorul
unui tampon de bumbac îmbibat în alcool de 90 grade.

Producător: Lab. Servier

 BIOXITERACOR
combinaţii
Prezentare farmaceutică: Spray conţinând hidrocortizon 85 mg, oxitetraciclină 225 mg,
sorbitan trioleat, miristat de izopropil, freon ad 59,5 g (flacon presurizat cu 59,5 g).
Acţiune terapeutică: Preparat pentru uz dermatologic, cu proprietăţi antiinflamatorii
datorate hidrocortizonului şi cu proprietăţi antibacteriene datorate oxitetraciclinei (antibiotic
cu spectru larg).
Indicaţii: Eczemă alergică, neurodermită, prurit cu lichenificare, dermatită eczematoidă,
eczemă alimentară, eczemă infantilă, dermatite de contact, prurit nespecific (anal, vulvar,
scrotal), ulcere varicoase, arsuri, escare infectate (cu germeni sensibili la tetracicline).
Mod de administrare: Pulverizări locale de 2-4 ori/zi.
Reacţii adverse: Rareori reacţii alergice la oxitetraciclină; aplicarea îndelungată poate
provoca fenomene atrofice ale pielii, telangiectazii, striuri, acnee, dermatită periorală,
hipertricoză (prin hidrocortizon) şi favorizează suprainfecţiile cu germeni rezistenţi.
Contraindicaţii: Leziuni tuberculoase şi sifilitice ale pielii, micoze cutanate, herpes,
vaccină, varicelă, dermatită periorală, rozacee; alergie la tetraciclină; nu este
recomandabil sau prudenţă în timpul sarcinii şi la copii sub vârsta de 8 ani (indicaţii stricte,
doze mici, tratament de scurtă durată); în cazul aplicării pe faţă se vor proteja ochii şi se
va evita administrarea îndelungată (peste 4 săptămâni).

Producător: Colgate Palmolive

 BISEPTOL, comprimate
co-trimoxazolum
Formă farmaceutică şi doza: Comprimate 120, 480. Compoziţia chimică: Trimetoprim 20
mg, 80 mg; Sulfametoxazol 100 mg, 400 mg.
Formă de prezentare: Ambalaje cu 20 comprimate.
Proprietăţi şi mod de acţiune: Medicament cu acţiune bacteriostatică. Este o asociere
de trimetoprim şi sulfametoxazol, ambele componente acţionând sinergic şi prezentând o
inhibare a creşterii bacteriilor atât in vitro cât şi in vivo. Acţiunea lor duce în final la
inhibarea sintezei compuşilor purinici din celulele bacteriilor, prin influenţa asupra
diferitelor faze din formarea şi transformarea acidului folic (sulfametoxazolul împiedică
intercalarea acidului p-aminobenzoic în ciclul metabolic al acidului folic, iar trimetoprimul
inhibă în schimb reductaza acidului dihidrofolic). Astfel ambele componente inhibă sinteza
acidului dezoxiribonucleic al bacteriilor. Pe baza acestui dublu atac, preparatul devine
foarte activ şi numai rareori apar surse de microbi rezistenţi faţă de acesta. Biseptol inhibă
dezvoltarea agenţilor grampozitivi şi gramnegativi. Este ineficace faţă de microbacterii,
virusuri şi fungi. Preparatul se pretează mai ales la tratamentul infecţiilor microbiene ale
rinichilor şi ale căilor urinare, provocate mai ales de Escherichia coli şi Proteus vulgaris.
Este bine resorbit din traiectul gastrointestinal şi atinge concentraţia bacteriostatică după 1
oră de la administrare (concentraţia maximă după 2-4 ore) care se menţine circa 12 ore.
Concentraţiile cele mai mari apar în rinichi şi în plămâni. Se elimină nemodificat prin rinichi
în interval de 24 ore.
Indicaţii: Infecţii ale căilor respiratorii, bronşită cronică, sinuzită, infecţii ale rinichilor şi ale
căilor urinare, pielonefrita cronică, infecţii ale traiectului digestiv provocat de Salmonella,
Shigella şi Escherichia coli. Infecţii genitale, inclusiv uretrita gonococică, alte infecţii
bacteriene sistemice, infecţii cutanate, septicemii.
Contraindicaţii: Hipersensibilitate, faţă de sulfamide sau faţă de trimetoprim, sarcină şi
perioadă de alăptare. La modificări importante ale tabloului sanguin se recomandă
precauţii în caz de insuficienţă hepatică sau renală, precum şi la predispoziţie marcantă la
alergii, la astmul bronşic. Să nu se administreze la nou-născuţi şi la prematuri.
Reacţii adverse: Modificări ale tabloului sanguin: agranulocitoză, anemii, leucopenii.
Infecţii cutanate alergice, Erythema multiforme, urticarii, prurit, dermatita exfoliativă.
Tulburări digestive. Inflamaţii ale parenchimului hepatic, cefalee, tulburări temporare ale
sistemului nervos central
Posologie: Adulţi. Doza iniţială 1-3 comprimate Biseptol 480, de 2 ori pe zi. Doza de
întreţinere: 1 comprimat de 2 ori pe zi. Copii de la 1-3 ani: 1-2 comprimate Biseptol 480, de
2 ori pe zi. Peste 14 ani ca la 1-2 comprimate Biseptol 120, de 2 ori pe zi. De la 12-14 ani:
adulţi.

Producător: Polfa - Pabianice

 BISEPTOL, suspensie
co-trimoxazolum
Compoziţie:
Sulfametoxezol 4,0 g
Trimetroprim 0,8 g
Excipienţi q.s.p. 100 ml

Acţiune terapeutică: Medicamentul exercită o acţiune bactericidă. Biseptol este o

asociere de doi constituenţi, care inhibă în final sinteza compuşilor purinici în celula
bacteriană inhibând sinteza folaţilor activi de către celulele bacteriene (acţionează în 2
etape ale sintezei acidului folic). Etapa din urmă este foarte eficace şi, ca atare, suşele
bacteriene rezistente la acest preparat nu apar decât rareori. Preparatul inhibă dezvoltarea
bacteriilor grampozitive şi gramnegative (specii sensibile: Enterobacteriacee, Salmonella,
Shigele, Vibrion holeric, Neisseria gonorrhoeae şi N. miningitidis, Yersinia pestis.
Pseudomonas aerufimnosa este rezistent. Cocii grampozitiv sunt inconstant sensibili). Nu
exercită nici o acţiune asupra microbacteriilor, virusurilor şi fungi.
Indicaţii: În special în infecţiile căilor respiratorii, bronşită cronică, sinuzită, infecţii acute şi
cronice renale şi ale căilor urinare, pielonefrită cronică. De asemenea, eficace în infecţiile
traiectului gastrointestinal datorate suşelor de tip Salmonella, Shigella, E. Coli. Preparatul
Biseptol-suspensie se administrează în special în pediatrie.
Contraindicaţii: Sensibilizare la sulfamide sau la trimetoprim. A se administra cu prudenţă
în cazuri de insuficienţă hepatică sau renală, de asemenea în cazuri de alergie intensă
sau astm bronşic. Sarcină. Copii sub 2 luni.
Reacţii adverse: Greaţă, vărsături, diaree, stomatite, erupţii alergice, pancitopenie (rar).
Posologie: Dacă medicul nu recomandă o posologie specială, se administrează Biseptol
copiilor astfel: de la 2 la 3 ani, 5 ml de 2 ori pe zi; de la 4 la 7 ani, 5-10 ml de 2 ori pe zi; în
cazuri bine fondate medicamentul poate fi administrat nou- născuţilor de peste 6 luni. 5 ml
de suspensie (1 linguriţă) conţine 0,2 g de sulfametoxazol şi 0,04 g de trimetoprim.
Formă de prezentare: Flacon cu 100 ml suspensie.

Producător: Terpol
 BISEPTRIM, comprimate
co-trimoxazolum
Formă de prezentare: Cutie pliantă de carton conţinând 2 blistere a câte 10 comprimate.
Compozitie: Un comprimat conţine 80 mg trimetoprim şi 400 mg sulfametoxazol.
Proprietăţi: Produsul Biseptrim asociază două chimioterapice - trimetoprimul (TMP) şi
sulfametoxazolul (SMZ) - cu efecte bactericide. Cele două chimioterapice acţionează
sinergic, prin blocarea simultană a două enzime ce catalizează reacţii succesive din lanţul
metabolic al acidului folic, esenţiale pentru supravieţuirea a numeroase microorganisme.
Această asociere exercită in vitro o acţiune bactericidă ce apare la concentraţii la care cele
două componente utilizate separat sunt doar bacteriostatice. Datorită acestui fapt, riscul
apariţiei unei rezistenţe este redus la minimum.
Biseptrimul este activ şi faţă de unii germeni rezistenţi la una din componente.
Microorganisme sensibile la Biseptrim ( > 75 % din tulpini) CMI în mcg/ml
Staphylococcus aureus 0,04-1,6
Streptococcus pneumoniae 0,05-1
Streptococcus pyogenes 0,015-0,4
Streptococcus faecalis 0,015-0,4
Corynebacterium diphtheriae 0,05-0,15
Listeria monocytogenes 0,015-0,15
Escherichia coli 0,005-5
Klebsiella spp 0,05-0,15
Proteus mirabilis 0,05-0,15
Salmonella spp 0,05-0,15
Shigella 0,05-0,15
Vibrio cholerae 0,2
Haemophilus influenzae 0,04-50
Neisseria gonorrhoeae 0,15-3
Neisseria meningitidis 0,01-1,6

Microorganisme inconstant sensibile: Proteus indol-pozitiv, Serratia marcescens,

Pseudomonas spp (non-aeruginosa), Providencia spp, Campylobacter spp, Bacteroides
spp, Toxoplasma gondii, Plasmodium spp, Mycobacterium marinum, Legionella spp.
Microorganisme rezistente: Mycobacterium tuberculosis, Treponema pallidum,
Pseudomonas aeruginosa, Mycoplasma spp, Ureaplasma urealyticum.
Farmacocinetică: După administrare orală, sulfametoxazolul şi trimetoprimul sunt
resorbite în proporţie de 90%. Nu s-a stabilit o eventuală influenţă a alimentelor asupra
absorbţiei. Maximele concentraţiilor plasmatice sunt atinse după 1-4 ore de la
administrare. O doză unică de 800 mg SMZ şi 160 mg TMP realizează concentraţii
plasmatice de 1,5-3 mcg/ml pentru TMP, respectiv 40-60 mcg/ml pentru SMZ total (30-50
mcg/ml SMZ liber). După administrări repetate la intervale de 12 ore, concentraţiile ating
un nivel de echilibru după 2-3 zile, nivelele plasmatice fiind cu aproximativ 50% mai mari
decât după o doză unică. Volumele de distribuţie sunt de 1,2-1,5 l/kg corp pentru TMP şi
de 0,15-0,36 l/kg corp pentru SMZ. Legarea de proteinele plasmatice: 66% pentru SMZ şi
42-46% pentru TMP. Au fost găsite nivele terapeutice pentru TMP şi SMZ în lichidul
cefalorahidian, urechea internă, secreţiile bronşice, plămâni, amigdale, salivă, prostată,
lichidul seminal, secreţiile vaginale şi în ţesutul osos. Cei doi compuşi, ca şi metaboliţii lor
sunt eliminaţi aproape în întregime prin urină. Aproximativ 50% dintr-o doză unică de TMP
sunt excretate în 24 de ore (50 -80% sub forma activă). Pentru SMZ - în 24 de ore se
elimină 47-70% din doză: 20% sub formă activă. Valorile timpului de înjumătăţire biologică
sunt foarte apropiate pentru sulfametoxazol şi trimetoprim: TMP-10 h; SMZ-11 h. Timpul
de înjumătăţire poate să crească în caz de insuficienţă renală.
Indicatii terapeutice: Infecţii cauzate de germeni sensibili la Biseptrim: Infecţii
bronhopulmonare şi ORL: bronşită acută şi cronică, bronşiectazie, pneumonie (inclusiv
pneumonia cu Pneumocystis carini), sinuzite, otită medie. Infecţii urogenitale: cistită acută
şi cronică, pielocistită, pielonefrită, prostatită, uretrită. Infecţii gastrointestinale: enterite cu
Shigella, Yersinia enterocolitica, holeră (asociat cu rehidratare), febre tifoparatifoide şi
purtătorii de Salmonella. Infecţii cutanate: abcese, piodermite, plăgi infectate. Infecţii
osoase: osteomielită acută şi cronică. Alte infecţii: bruceloză, nocardioză. Se recomandă
efectuarea unei antibiograme, mai ales în cazul infecţiilor urinare, înainte de începerea
tratamentului.
Mod de administrare: Comprimatele se administrează de preferinţă după mese, cu o
cantitate suficientă de lichide. În infecţiile acute, Biseptrim-ul se va administra minimum 5
zile; tratamentul se continuă cel puţin 2 zile de la dispariţia simptomelor clinice.
Adulţi şi copii peste 12 ani Nr. de comprimate Biseptrim
Dimineaţa Seara
Doza obişnuită 2 2
Doza minimă şi doza pentru tratament de lungă durată 1 1
Infecţii severe - doza maximă 3 3
Copiii cu greutatea corporală mai mică de 40 kg: doza zilnică este de 30 mg SMZ + 6
mg TMP/kg corp. În infecţii severe, doza zilnică se poate mări cu 50%. Posologie în
cazuri particulare: Gonoree: 10 comprimate Biseptrim în două prize egale (5
dimineaţa şi 5 seara). Infecţii urinare acute, necomplicate la femei: O doză unică de
6 comprimate, de preferinţă după masa de seară. Se recomandă efectuarea
uroculturii după tratament. Pneumonie cu Pneumocystis carini: 3,75-5 mg TMP +
18,75-25 mg SMZ/ kg corp/zi, fracţionat în 4 subdoze (la 6 ore), timp de 2 săptămâni.
Profilaxia pneumoniei cu Pneumocystis carini: 160 mg TMP + 800 mg SMZ la fiecare
12 ore. Prostatită şi bruceloză acută: Tratamentul cu doze obişnuite va dura 4
săptămâni. În insuficienţa renală, dozele vor fi adaptate în funcţie de clearance-ul
creatininic.
Clearance creatininic Mod de administrare
> 30 ml/min Doza obişnuită
15-30 ml/min 1/2 din doza normală
< 15 ml/min Nu se recomandă administrarea Biseptrim-ului*
* În caz de absolută necesitate şi dacă este posibilă efectuarea hemodializei, se va folosi 1/2 din doza obişnuită şi se va verifica la
fiecare 3 zile concentraţia plasmatică a sulfametoxazolului.

Contraindicaţii: Alergie la sulfamide sau la trimetoprim. Nou-născuţii cu o vârstă mai mică

de 6 săptămâni (risc de icter nuclear). Insuficienţa hepatică severă. Insuficienţa renală
severă. Tulburări hematologice grave: deficit de G6-PD.
Reacţii adverse: Tulburări gastrointestinale: greaţă, vărsături, diaree; rareori hepatită,
colită pseudomembranoasă. Reacţiile cutanate sunt minore şi dispar rapid după
întreruperea tratamentului. S-au semnalat şi cazuri de eritem polimorf, sindrom Stevens-
Johnson sau Lyell. Tulburări hematologice, modificări ale formulei sanguine: trombopenie,
leucopenie, neutropenie şi în mod excepţional agranulocitoză, anemie megaloblastică,
anemie hemolitică, pancitopenie. Tulburări neuropsihice: cefalee, depresie sau halucinaţii.
Precauţii: O reacţie cutanată sau orice altă manifestare gravă impune oprirea imediată a
tratamentului. Se recomandă un control hematologic periodic în cazul administrării pe o
perioadă lungă. Se impune prudenţă la bolnavii cu insuficienţă hepatică, renală şi la cei cu
antecedente de tulburări hematologice. Nu se indică în infecţiile cu streptococul de grup A
beta-hemolitic. Se vor consuma lichide în cantitate suficientă, pe întreaga durată a
tratamentului cu Biseptrim.
Sarcină şi alăptare: Sulfametoxazolul şi trimetoprimul trec bariera placentară şi se
excretă în laptele matern. Asocierea SMZ-TMP s-a dovedit a fi teratogenă la animale.
Utilizarea Biseptrim-ului va fi exclusă pe întreaga perioadă a sarcinii. Prin folosirea lui în
ultimul trimestru de sarcină există în plus posibilitatea apariţiei unui icter nuclear la nou-
născut. Concentraţia celor două chimioterapice în laptele matern fiind foarte mică, nu
există nici un risc pentru sugar.
Interacţiuni: Datorate sulfametoxazolului: creşterea nivelelor plasmatice prin deplasare de
pe proteinele plasmatice a sulfamidelor hipoglicemiante (mai ales tolbutamid), cu risc de
hipoglicemie, a fenitoinei, a anticoagulantelor cumarinice, cu risc de hemoragie, şi a
metotrexatului. Prin asocierea metenaminei există riscul cristalizării SMZ în urină.
Datorate trimetoprimului: pirimetamina (metotrexat) poate induce o anemie megaloblastică
prin carenţă de acid folic. Examene paraclinice: trimetoprimul poate interfera dozarea
creatininei din sânge cu acidul picric şi cea a metotrexatului prin metoda
dihidrofolatreductazei (nu interferează metoda radioimunologică).
Supradozare: Simptomele intoxicaţiei acute sunt: tulburările gastrointestinale, vertijul,
cefaleea, somnolenţa, sindromul depresiv şi hipoplazia măduvei osoase. Tratament:
Spălături gastrice, diureză forţată, controlul formulei sanguine. Intoxicaţia cronică apare la
administrarea unor doze mari, timp îndelungat. Ea se manifestă printr-o hipoplazie a
măduvei osoase, cu trombocitopenie, leucopenie şi/sau anemie megaloblastică. Se va
administra acid folinic (3-6 mg/zi), până la dispariţia semnelor caracteristice depresiei
medulare.
Condiţii de păstrare: La temperatura ambiantă, ferit de lumină şi umezeală.

Producător: Europharm
 BISOLVON
bromhexinum
Compoziţie. Formă de prezentare: Comprimate a 8 mg bromhexin clorhidrat. Soluţie
pentru uz intern şi de inhalat, flacon de 40 ml cu 2 mg bromhexin clorhidrat/ml (1 ml=15
picături).
Acţiune terapeutică: Bisolvon este un derivat sintetic de vasicină (substanţă activă
extrasă din plante) cu acţiune mucolitică şi expectorantă. Bisolvon are ca efect scăderea
vâscozităţii mucusului, creşterea clearance-lui mucociliar, creşterea volumului secreţiilor
“seroase” în arborele traheo-bronşic (efect secretolitic), stimularea sistemului surfactant.
Bisolvon facilitează expectoraţia, ameliorează tusea şi reduce degradarea funcţională
pulmonară. Efectele terapeutice se manifestă după 2-3 zile de terapie orală şi după 15
minute de la inhalare.
Indicaţii: Bisolvon este recomandat în afecţiuni respiratorii acute şi cronice cu tuse
productivă: traheobronşită, bronşită acută, bronşită cronică simplă sau obstructivă, astm
bronşic, bronşiectazii, alte afecţiuni pulmonare acute sau cronice, sinuzită.
Contraindicaţii: Bisolvon nu este recomandat pacienţilor cu hipersensibilitate la
bromhexin.
Precauţii: La pacienţii cu ulcer gastroduodenal se va evita administrarea comprimatelor.
Sarcină şi alăptare: Deşi nu s-a dovedit a avea efect teratogen, se recomandă evitarea
administrării Bisolvon în primele 3 luni de sarcină.
Reacţii adverse: Bisolvon este în general bine tolerat. Pot apărea uşoare tulburări
gastrointestinale; foarte rar, reacţii alergice, rash cutanat.
Interacţiuni cu alte medicamente: Administrarea Bisolvon concomitent cu antibiotice
(oxitetraciclina, doxiciclina, amoxicilina, ampicilina, eritromicina, cefuroxim) duce la
creşterea concentraţiei antibioticului în ţesutul pulmonar.
Posologie: Administrare orală: Comprimate a 8 mg bromhexin clorhidrat: Adulţi şi copii
peste 12 ani: 1 comprimat de 3 ori pe zi, copii între 6 şi 12 ani: 1/2 comprimat de 3 ori pe
zi, copii între 2 şi 6 ani: 1/2 comprimat de 2 ori pe zi. Soluţie a 2 mg bromhexin
clorhidrat/ml (1 ml = 15 picături): Adulţi şi copii peste 12 ani: 4 ml de 3 ori pe zi, copii între
6 şi 12 ani: 2 ml de 3 ori pe zi, copii între 2 şi 6 ani: 20 de picături de 3 ori pe zi, copii sub
2 ani: 10 picături de 3 ori pe zi. Administrarea soluţiei prin inhalare se va face cu un
nebulizator. Se recomandă încălzirea soluţiei la temperatura corpului înainte de inhalare.
Pacienţii cu astm bronşic trebuie avertizaţi să inhaleze soluţia după ce şi-au administrat
terapia bronhodilatatoare. Soluţie de inhalat: Adulţi şi copii peste 12 ani: 2 ml de 2 ori pe
zi, copii între 6 şi 12 ani: 1 ml de 2 ori pe zi, copii între 2 şi 6 ani: 10 de picături de 2 ori pe
zi, copii sub 2 ani: 5 picături de 2 ori pe zi. Se va face o diluţie de 1:1 a soluţiei de inhalat
cu ser fiziologic. Pentru a se evita precipitarea, se recomandă inhalarea imediat după
diluţie. Administrarea concomitentă a Bisolvon pe cale orală şi prin inhalare duce la
intensificarea efectelor terapeutice şi se recomandă în cazurile în care efectul maxim
trebuie atins rapid. Pacienţii trataţi cu Bisolvon vor fi avertizaţi asupra creşterii volumului
secreţiilor bronşice.
Supradozare: Nu au fost descrise simptome datorate supradozării.
Condiţii de păstrare: Se va păstra într-un loc uscat, la o temperatură care să nu
depăşească 25 grade Celsius. Nu se va lăsa la îndemâna copiilor.

Producător: Boehringer Ingelheim

 BIXTONIM
combinaţii
Prezentare farmaceutică: Soluţie nazală conţinând efedrină hcl. 500, nafazolină hcl. 100
mg, hidrocortizon 20 mg, tiomersal sodic 1 mg, clorură de sodiu 900 mg, alcool etilic 2,4 g
şi apă dist. ad 100 g (flacon pulverizator cu 15 ml).
Acţiune terapeutică: Decongestiv al mucoasei nazale prin efedrină şi nafazolină
(simpatomimetice vasoconstrictoare), antiinflamator prin hidrocortizon, slab antiseptic prin
tiomersal (compus organomercurial).
Indicaţii: Rinite seroase acute şi subacute, rinopatii alergice, edem postoperator al
mucoasei nazale, sinuzite.
Mod de administrare: Câte 1-2 pulverizări sau 1-2 picături în fiecare nară, de 3-5 ori/zi la
adult (cel mult 14 zile), de 2-3 ori/zi la copii (3-4 zile).
Reacţii adverse: Uneori înţepături trecătoare la aplicaţia pe mucoasa nazală, senzaţie de
uscăciune nazală; rareori cefalee, palpitaţii, insomnie (mai ales la copii şi bătrâni); la nou-
născuţi şi copii mici absorbţia rapidă a nafazolinei poate provoca fenomene de deprimare
centrală; administrarea îndelungată poate fi cauză de congestie de rebound a mucoasei
nazale şi rinită cronică; hidrocortizonul poate favoriza infecţia locală.
Contraindicaţii: Infecţii luetice sau tuberculoase, varicelă, reacţie vaccinală, rinite cu
secreţie purulentă, rinită uscată atrofică, glaucom cu unghi îngust; nu se foloseşte la
sugari şi copiii mici (sub 7 ani); prudenţă la hipertensivi, coronarieni şi hipertiroidieni.
Efedrina conţinută figurează pe lista substanţelor dopante (interzise la sportivi).

Producător: Biofarm
 BLEDURAN
piroxicamum
Antiinflamator nesteroidian.
Compoziţie: 1 capsulă conţine: Piroxicam 20 mg. Excipienţi q.s.
Acţiune terapeutică: Substanţa activă - piroxicam - aparţine unei clase de substanţe
antiinflamatoare nesteroidiene, cu proprietăţi farmacocinetice aparte, cum ar fi: timp de
înjumătăţire lung, absorbţie şi difuzie rapidă în ţesuturile inflamate, activitate mare în doză
scăzută şi, comparativ cu alte antiinflamatoare nesteroidiene, toleranţă mai bună în tractul
gastrointestinal. În afara acţiunii antiinflamatoare, Bleduran are şi proprietăţi analgezice şi
antipiretice.
Indicaţii: Artropatii inflamatoare cronice: artrita reumatoidă, spondilartrita anchilozantă.
Artropatii degenerative ale articulaţiilor periferice sau spinale. Sindrom dureros
extraarticular mioscheletal: periartrită, tendinită, post-traumatic. Dismenoree primară. Gută
acută.
Contraindicaţii: Este contraindicat pecienţilor cu ulcer peptic sau cu antecedente
gastrointestinale, cu astm cronic manifest, sau antecedente astmatice, aflaţi sub tratament
cu alte medicamente antiinflamatoare nesteroidiene. Este contraindicat în sarcină şi
alăptare. La copii sub 14 ani administrarea nu este indicată cu excepţia dismenoreei
primare când vârsta este peste 12 ani.
Reacţii adverse: Majoritatea efectelor secundare dispar odată cu întreruperea
tratamentului. Cele mai frecvente efecte secundare sunt: epigastralgii, greaţă, constipaţie,
diaree, timpanism, dureri abdominale, cefalee, vertij, somnolenţă, tinitus, tulburări
oftalmice, prurit, scade hematocritul, valoarea ureei creşte.
Interacţiuni medicamentoase: Bleduran, ca şi alte antiinflamatoare nesteroidiene, se
combină într-un procent mare cu albuminele serice, existând posibilitatea de interacţiune
cu alte medicamente cu aceleaşi proprietăţi, crescând nivelul acţiunii acestora. Pentru
acest motiv este necesară o atenţie deosebită la administrarea simultană a
anticoagulantelor cumarinice (warfarina). Teoretic, există pericolul interacţiunii cu
substanţe conţinând grupul sulfoniluree, hidantoină, sulfonamide. Studii experimentale pe
animale au arătat că administrarea simultană cu acid salicilic sau cu antiinflamatoare
nesteroidiene determină reducerea activităţii acestora la nivel plasmatic. Din acest motiv,
nu se recomandă această combinaţie terapeutică.
Mod de administrare: Bleduran trebuie administrat în doze reduse la pacienţi cu
insuficienţă renală cronică, pacienţi cu disfuncţii hepatice, pacienţi cu lupus eritematos
sistemic. În cazul unui tratament prelungit, este necesar controlul periodic hematologic şi
biochimic. Nu se recomandă administrarea în timpul sarcinii şi alăptării.
Formă de prezentare: Cutie cu 10 capsule a 20 mg piroxicam.

Producător: Anfarm Hellas

 BLEOMYCINE
bleomycinum sulfas
Prezentare farmaceutică: Fiole conţinând bleomicină sulfat 15 mg, sub formă de pulbere
pentru prepararea de soluţie injectabilă.
Acţiune terapeutică: Antibiotic citostatic, acţionează prin fragmentarea ADN.
Indicaţii: Cancere cu celule scuamoase (ale capului, gâtului, esofagului, tractului genito-
urinar, pielii), boală Hodgkin şi alte limfoame maligne (inclusiv mycosis fungoid), teratom
testicular, revărsări maligne ale cavităţilor seroase.
Mod de administrare: În cancere cu celule scuamoase şi teratom testicular, ca medicaţie
unică, se injectează intramuscular sau intravenos (în bolus sau perfuzie), câte 15 mg de 3
ori pe săptămână sau 30 mg o dată/săptămână, până la doza totală de 500 mg pentru
vârste sub 60 de ani, 200-300 mg între 60 şi 70 de ani, 150-200 mg între 70 şi 80 de ani,
100 mg peste 80 de ani; se poate introduce şi în perfuzie intravenoasă continuă 15 mg/24
ore, timp de până la 10 zile, sau 30 mg/24 ore, timp de până la 5 zile (pentru un efect mai
rapid); apariţia stomatitei semnalează doza terapeutică maximă. În limfoamele maligne, ca
medicaţie unică, se injectează intramuscular câte 15 mg o dată sau de două ori pe
săptămână, până la doza totală de 225 mg pentru vârste sub 60 de ani, mai puţin pentru
vârstele înaintate. În revărsatele maligne se introduc în seroase 60 mg o dată. Alte
modalităţi de administrare sunt perfuzia lentă intraarterială şi injecţiile locale. În cazul
polichimioterapiei se ajustează dozele conform schemei de tratament. Pentru injecţiile
intramusculare, doza necesară se dizolvă în până la 5 ml soluţie salină izotonă (sau
soluţie de lidocaină 1% când injecţia este dureroasă); pentru calea intravenoasă se dizolvă
în 10 ml soluţie salină izotonă, eventual se diluează (pentru perfuzie), pentru introducerea
intracavitară se foloseşte soluţia conţinând 60 mg/100 ml, iar pentru injectarea locală, 1-3
mg/ml.
Reacţii adverse: Ca reacţii adverse imediate s-au semnalat febră (în ziua injecţiei),
oboseală, anorexie, greaţă, rareori hipotensiune, tromboflebită locală, ca reacţii tardive
sunt frecvente stomatita, leziunile cutanate, alopecia trecătoare, mai rar se dezvoltă o
pneumonie interstiţială, care poate evolua către fibroză pulmonară gravă (dispneea sau
apariţia de infiltrate pulmonare care obligă la oprirea medicaţiei şi tratament cortizonic); au
fost semnalate cazuri rare de hipotensiune, hiperpirexie, chiar moarte, după injectarea
intracavitară.
Contraindicaţii: Sarcină şi perioada de alăptare (incompatibilitate), infecţii pulmonare
acute, insuficienţă pulmonară marcată; prudenţă şi doze mici la bolnavii cu insuficienţă
renală. Bleomicina în soluţie este incompatibilă cu aminoacizi, riboflavină, acid ascorbic,
dexametazonă, aminofilină, furosemid.

Producător: Nippon Kayaku Co

 BLEXON
trimethoprimum + sulfamethoxazolum
Compoziţie: 1 comprimat conţine: Trimetoprim 80 mg. Sulfametoxazol 400 mg. Excipienţi
q.s.
Acţiune terapeutică: Blexonul este o combinaţie de doi agenţi antimicrobieni care inhibă
producerea de acid folic în două etape consecutive, inhibând astfel sinteza de acizi
nucleici şi proteine în celulele microbiene. Ele acţionează sinergic, iar microorganismele
dezvoltă rezistenţă cu o rată inferioară în prezenţa combinaţiei celor două medicamente
faţă de cazul administrării lor individuale.
Indicaţii: Infecţii ale tractului urinar cu tulpini sensibile de colibacili, Klebsiella
enterobacter, Proteus mirabilis, P. vulgaris şi P. morgagnii, infecţii ale prostatei; shigelloza
cu tulpini sensibile de Shigella flexnerii şi S. sonnei; în cazuri unde se impune tratamentul
antimicrobian al salmonelozei şi al febrei tifoide; în bronşita cronică; pararinosinuzita
acută; nocardioza; pneumonie cu Pneumocystis carinii.
Contraindicaţii: Hipersensibilitate la trimetoprim sau sulfametoxazol; anemie
megaloblastică datorată carenţei de acid folic, sarcina aflată în al treilea trimestru,
alăptare, copii sub vârsta de 2 luni, deficienţă renală severă.
Reacţii adverse: Poate induce reacţii de hipersensibilitate, cum sunt: erupţie generalizată,
urticarie, prurit, eritem polimorf, sindrom Steven-Johnson, necroza pielii, serozitate,
dermatită exfoliativă, edem palpebral, hiperemia conjunctivei şi a scleroticii,
fotosensibilitate, artralgii, miocardita alergică. Dereglări gastrointestinale: glosită,
stomatită, greaţă, vomă, durere abdominală, diaree, amigdalită pseudomembranoasă,
hepatită, pancreatită. Dereglări hematologice: agranulocitoză, anemie aplastică, anemie
megaloblastică, hipotrombinemie, leucopenie, anemie hemolitică, methemoglobinemie.
Interacţiuni medicamentoase: Ar putea intensifica acţiunea antidiabeticelor din grupa
sulfonureei, a anticoagulantelor cumarinice şi a diureticelor tiazidice, deoarece induce
disocierea lor de albumină. Întăreşte acţiunea metotrexatului datorită creşterii secreţiei de
fenitoină şi pirimetamină a rinichilor. Administrarea trimetoprim - sulfametoxazol măreşte
acţiunea salicilaţilor, a fenilbutazonei şi a probenecidului. Para-aminobenzoatul este un
antagonist al sulfamidelor. Agenţii alcalopoetici din urină intensifică eliminarea
medicamentului. Administrarea concomitentă a mandelaminei poate induce cristalurile.
Mod de administrare: Adulţi per os: Pentru infecţii ale sistemului urinar: 2 comprimate
(960 mg) la fiecare 12 ore, timp de 10-14 zile. Pentru shigelloză: 2 comprimate (960 mg) la
fiecare 12 ore timp de 5 zile. Pentru prostatita cronică: 2 comprimate (960 mg) la fiecare
12 ore, timp de 12 săptămâni. Pentru infecţii cu Pneumocystis carinii: 1/4 comprimat
(trimetoprin 20 mg/kg şi sulfametoxazol 100 mg/kg corp) pe zi, la fiecare 6 ore, timp de 14
zile. Copii per os: Vârsta 2 - 6 luni: 1/4 comprimat 120 mg la fiecare 12 ore. Vârsta 6 luni -
5 ani: 1/2 comprimat 240 mg la fiecare 12 ore. Vârsta 6-12 ani: 1 tabletă (480 mg) la
fiecare 12 ore.
Mod de prezentare: Cutie cu 20 comprimate a 80 mg trimetoprin şi 400 mg
sulfametoxazol.

Producător: Faran
 BOICIL, BOICIL FORTE
plante
Prezentare farmaceutică: Fiole (forte) a 2 ml soluţie injectabilă conţinând extract total
purificat de Helleborus species (cutie cu 5 buc.); unguent conţinând extract selectiv de
Helleborus 2,5 g/100 g (tub cu 70 g).
Acţiune terapeutică: Medicamentul poate avea acţiune antalgică şi de relaxare
musculară.
Indicaţii: Algii diverse, episoade dureroase ale artropatiilor de tip degenerativ (artroze,
spondiloze), cazuri selecţionate de poliartrită reumatoidă şi spondilartrită anchilopoietică,
reumatism extraarticular, cefalee de tip migrenos.
Mod de administrare: Injectabil, infiltraţii în punctele dureroase, strat cu strat (de la
tegumente spre interior), câte 0,1-0,2 ml; într-o şedinţă pot fi infiltrate 15-20 de puncte
dureroase cu conţinutul a 3-5 fiole; se repetă, eventual, după 4-5 zile, în locurile rămase
dureroase. Unguentul se aplică în fricţii locale, pe zona dureroasă.
Reacţii adverse: În cazul injectării, uneori uşoară iritaţie locală imediată sau durere
articulară la câteva ore; rareori cefalee, ameţeli, chiar lipotimie (imediat după injecţie, mai
ales la emotivi şi hipotensivi), stare subfebrilă, mici frisoane (la 5-10 minute de la injectare
sau mai târziu), insomnie sau somnolenţă. Pentru aplicaţiile locale nu au fost semnalate
reacţii adverse.
Contraindicaţii: Forma injectabilă este contraindicată în stări febrile, afecţiuni hepato-
renale şi cardio-vasculare şi coronariene recente, forme severe de diabet, colagenoze
visceralizate, diateze hemoragice; prudenţă în tuberculoza pulmonară activă, în caz de
hipertensiune sau hipotensiune arterială, în stările caşectice. Aplicarea locală va fi evitată
în timpul episoadelor inflamatorii acute şi stărilor febrile.

Producător: Terapia S.A.

 BONEFOS
clodronatum
Acţiune terapeutică: Bifosfonat utilizat în tratamentul hipercalcemiei şi osteolizei din
patologia malignă.
Indicaţii: I.v. - tratamentul hipercalcemiei din patologia malignă (cancer de sân, mielom
multiplu, cancer pulmonar, cancer renal, cancer de prostată). Oral: tratamentul
hipercalcemiei şi osteolizei din patologia malignă.
Compoziţie: 1 capsulă conţine 400 mg clodronat; 1 fiolă de 5 ml conţine 60 mg
clodronat/ml.
Mod de administrare: I.v. - 3-5 mg/kg corp în 300-500 ml soluţie 0,9% NaCl, în perfuzie,
timp de 3-5 ore, 3-5 zile consecutiv. Oral: cu hipercalcemie: 2 400-3 200 mg/zi (6-8 cps/zi)
în 2-3 prize; fără hipercalcemie: 1 600-2 400 mg/zi (4-6 cps/zi) în 2-3 prize.
Contraindicaţii: Hipersensibilitate cunoscută la bifosfonaţi; tratamentul concomitent cu
altă categorie de bifosfonaţi.
Efecte secundare: Gastrointestinale: greaţă, vomă, diaree, de intensitate moderată, apar
în cel mult 10% din cazuri, în special la doze mari; uro-genitale: proteinurie reversibilă,
creşteri ale creatininei serice, disfuncţie renală în cazul administrării i.v. rapide sau în doze
mari. Note speciale: În timpul terapiei i.v. cu Bonefos trebuie asigurată pacienţilor o
hidratare adecvată; funcţia renală şi nivelurile calciului seric trebuie monitorizate înainte şi
în timpul tratamentului. În cazul pacienţilor cu funcţie renală afectată se reduc dozele
administrate i.v. sau oral conform tabelului:
Gradul de afectare renală Clearance la creatinină % cu care se reduce doza iniţială
Uşor 50-80 ml/min 25%
Moderat 12-50 ml/min 25% - 50%
Sever <12 ml/min 50%
Când Bonefos nu are efectul scontat, trebuie să vă asiguraţi că: a fost administrată doza
adecvată indicaţiei: se începe cu doza maximă; se scade doza în funcţie de nivelul
calcemiei; capsulele sunt luate pe stomacul gol, cu apă, cu cel puţin o oră înaintea mesei;
leziunile osoase sunt de tip litic, osteoclastmediate.
Formă de prezentare: Flacoane cu 100 capsule, 400 mg clodronat/cps. Cutii cu 5 fiole de
5 ml-60 mg clodronat/ml.

Producător: Leiras Oy Subsidiar Schering AG

 BORAMID
combinaţii
Prezentare farmaceutică: Soluţie otică conţinând aminofenazonă 500 mg, tetracaină 200
mg, acid boric 200 mg, glicerol 9,1 g (flac. cu 10 ml).
Acţiune terapeutică: Antiinflamator prin aminofenazonă, anestezic local prin tetracaină,
slab antiseptic local prin acidul boric.
Indicaţii: Otită medie congestivă, catar tubar.
Mod de administrare: Instilaţii în conductul auditiv, la adulţi 8-10 picături de 2-3 ori/zi, la
copii 2-3 picături de 2-3 ori/zi (se ţine capul plecat pe o parte 10-20 minute, apoi se pune
vată în ureche).
Contraindicaţii: Alergie sau intoleranţă la una din componente; nu se foloseşte la otita
medie supurată.

Producător: Biofarm
 BOROCARPIN® S 0,5%, soluţie oftalmică
pilocarpini hydrochloridum
Substanţa activă: Clorhidrat de pilocarpină.
Compoziţie: 1 g soluţie conţine componente active: 5 mg clorhidrat de pilocarpină, alte
componente: 0,1 mg clorură de benzalconiu (conservant) excipienţi: clorură de sodiu, apă
pentru soluţii injectabile.
Acţiune terapeutică: Miotic şi hipotonizant, fiind un parasimpatomimetic cu acţiune
colinergică directă. Borocarpin 0,5% reduce presiunea intraoculară prin favorizarea trecerii
umorii apoase prin canalul ciliar şi reducerea secreţiei ciliare. El produce mioză prin
contracţia irisului.
Indicaţii terapeutice: Ca miotic în oftalmologie; pentru tratamentul hipertensiunii oculare
(glaucom cronic, glaucom acut cu unghi închis); pentru scăderea duratei de acţiune a
substanţelor midriatice.
Contraindicaţii: Contraindicaţiile reprezintă afecţiuni sau situaţii în care anumite
medicamente nu pot fi utilizate sau se utilizează numai după o prealabilă apreciere de
către medic, deoarece în acest caz, efectul benefic nu este într-o relaţie favorabilă faţă de
posibilele efecte nedorite. Pentru ca medicul să poată verifica dacă există contraindicaţii,
trebuie să fie informat despre boli anterioare, boli asociate, sau tratamente concomitente
cât şi condiţiile de viaţă şi obiceiuri care individualizează cazul. Contraindicaţii pot apărea
sau să fie aflate după începerea tratamentului cu medicamentul respectiv. Şi în aceste
cazuri trebuie să informaţi medicul dvs. Inflamaţiile acute ale irisului (iridociclite) şi alte
suferinţe oculare, la care nu se doreşte un efect miotic. Hipersensibilitate faţă de una din
componente.
Precauţie: Medicamentul trebuie să fie utilizat cu prudenţă deosebită, ca toate preparatele
pe bază de pilocarpină în: insuficienţă cardiacă, astm bronşic, hipertiroidie, ulcer gastric
sau duodenal, motilitate redusă a tractului digestiv (ileus), tulburări de micţiune prin
obstrucţie a căilor urinare (hipertrofie de prostată).
Sarcină şi alăptare: Nu există experienţe privind siguranţa utilizării în timpul sarcinii.
Deoarece şi la utilizarea locală la nivelul ochiului există o difuzie sistemică, se recomandă
să nu fie utilizat Borocarpin S 0,5% în timpul sarcinii. Deoarece nu se ştie dacă pilocarpina
trece în laptele matern, nu se recomandă alăptarea în timpul tratamentului.
Reacţii adverse: Medicamentele pot avea pe lângă acţiunile principale dorite şi efecte
nedorite, aşa-numitele efecte adverse. Efectele adverse observate la utilizarea temporară
a pilocarpinei, dar care nu apar la fiecare pacient pot fi enumerate mai jos: La ochi,
acuitate redusă la bolnavii cu cataractă, tulburări de acomodare cu miopie pasageră.
Legat de efectul miotic, prin utilizarea pilocarpinei, pot să apară tulburări de acuitate
vesperală şi nocturnă şi reducerea câmpului vizual. Ocazional se măreşte secreţia
lacrimală, apare o uşoară inflamaţie conjunctivală cât şi cefalee în zona fronto-oculară prin
spasm ciliar. Rareori survin reacţii alergice, foarte rar chisturi peripupilare. Foarte rar se
observă reducerea capacităţii camerei anterioare a ochiului, fenomen ce poate duce la
eventuala dezvoltare a unui glaucom acut. Ocazional, la persoane predispuse, se poate
produce o dezlipire a retinei. Simptome generale: În cazuri izolate apar greţuri, vărsături,
tenesme, dureri spastice abdominale, sialoree, hipersudoraţie, bronhospasm, edem
pulmonar, decompensări cardiace, hipertensiune arterială, atrofie musculară, colici.
Interacţiuni cu alte medicamente: Întrebaţi medicul dvs., dacă utilizaţi şi alte
medicamente în acelaşi timp sau le-aţi utilizat recent sau concomitent cu cel de faţă.
Medicul dvs. poate să vă spună, dacă în aceste condiţii pot să apară efecte adverse sau
dacă trebuie luate anumite măsuri ca de ex.: modificarea dozei, în cazul utilizării acestui
medicament. Pilocarpina poate prelungi efectul miorelaxanţilor depolarizanţi, faţă de
miorelaxanţii stabilizanţi cărora le micşorează efectul.
Doze şi mod de administrare: Dacă nu există altă indicaţie, în glaucom, corespunzător
tensiunii intraoculare evaluată de medic, se recomandă de 2-4 ori pe zi câte 1 picătură de
Borocarpin S 0,5% care se instilează în sacul conjunctival, corespunzător schiţei alăturate.
Importantă este administrarea lui în special seara, înainte de culcare. În cazul în care
indicaţia este pentru mai multe picături odată, acestea se vor introduce după câte o pauză
de câteva minute pentru a nu se pierde soluţia administrată şi a se obţine efectul scontat.
Recomandare: Înainte de administrare, se vor scoate lentilele de contact şi se introduc din
nou după 15 minute. Atenţie: Acest medicament, chiar şi la o utilizare conform indicaţiilor,
poate modifica capacitatea de reacţie a organismului în cazul participării la traficul rutier
sau la utilizarea diverselor maşini. Medicamentul nu se va utiliza după expirarea
termenului de valabilitate. După deschiderea flaconului se va utiliza în maximum 6
săptămâni. Medicamentul trebuie ferit de copii
Formă de prezentare: Borocarpin S 0,5% ambalaj original cu 10 ml colir, ambalaj colectiv
cu 3x10 ml colir.

Producător: Hexal Pharma

 BRAIN TONIC SOFTGELS (Neurotonic)
produse naturale
Compoziţie:
Lecitină 500 mg
Fosfatidil colină (derivat de lecitină) 200 mg
L-glutamină 100 mg
Gingko Biloba (extract) 20 mg
Gotu Kola (pudră) 50 mg
Ocatcosanol (ulei de grâu încolţit) 1.000 mcg
într-o bază conţînând ulei de soia şi alte uleiuri vegetale hidrogenate, gelatină, glicerină,
dioxid de titan.
Acţiune: Tonic al sistemului nervos şi vascular. Are efect vasoreglator asupra arterelor.
Creşte rezistenţa vasculară şi scade permeabilitatea capilarelor. Creşte tonusul pereţilor
venoşi. Scade hiperagregabilitatea plachetară şi eritrocitară. Acţiune antioxidantă,
protejând membrana celulară de radicalii liberi. Efect neurotropic, stimulând procesele de
compensare neuronală, feed-back-ul neuromediatorilor şi creşterea densităţii receptorilor
sinaptici. Ameliorează metabolismul energetic bazal, stimulând consumul aerob al
glucozei şi captarea oxigenului.
Indicaţii: Îmbunătăţeşte eficienţa mentală. Se recomandă în stări depresive, surmenaj
psihic, oboseală, deficit de memorie, tulburări de atenţie şi concentrare, în sechele AVC,
traumatisme craniene, vertije, acufene, hipoacuzie. Efecte favorabile în deficienţe retiniene
de cauză ischemică, degenerescenţă maculară, retinopatie diabetică şi arteriopatia
obliterantă a membrelor inferioare.
Mod de administrare: Adulţi: 1 capsulă/zi după masă sau după sfatul medicului.
Contraindicaţii: Nu există.
Precauţii: A nu se depăşi doza stabilită În timpul sarcinii sau alăptării precum şi pentru
minori, cereţi sfatul medicului înainte de administrare. A se feri de accesul copiilor
Efecte adverse: Nu există.
Condiţii de păstrare: Se păstrează bine închis, la loc răcoros, ferit de lumină şi umiditate.
Formă de prezentare: Flacon cu 30 capsule de gelatină moale.

Producător:Cosmo Pharm Inc

 BRICANYL®
terbutalinum
Formă de prezentare: Soluţie injectabilă 0,5 mg/ml. beta2-agonist selectiv.
Compoziţie: 1 ml conţine: 0,5 mg terbutaline sulfat, clorură de sodiu, acid clorhidric până
la un pH de 3,5 şi apă pentru injecţie până la 1 ml.
Descriere: Terbutalina este un agonist adrenergic care stimulează predominant receptorii
beta2, producând astfel relaxarea musculaturii netede bronşice, inhibarea eliberării de
spasmogeni endogeni, inhibarea edemului determinat de mediatori endogeni, creşterea
clearanceului mucociliar şi relaxarea musculaturii uterine. După injectarea subcutanată a
terbutalinei efectul bronhodilatator se instalează în mai puţin de 5 minute. Efectul maxim
este atins în 30 minute. Terbutalina este metabolizată în principal prin conjugare cu acid
sulfuric şi excretată sub formă de conjugat sulfat. Nu se produc metaboliţi activi. Timpul de
înjumătăţire este de aproximativ 16 ore. După administrarea intravenoasă şi subcutanată,
terbutalina va fi excretată în proporţie de 90% pe cale renală în decurs de 48-96 ore. Din
acest procent, 60% reprezintă terbutalină nemetabolizată. Bricanyl soluţia pentru injecţie
este indicată pentru suprimarea rapidă a bronhospasmului din cadrul afecţiunilor acute şi
subacute. Bricanyl soluţia pentru injecţie, fiola de 1 ml, este indicată pentru injecţiile
subcutanate şi intravenoase. Bricanyl soluţia pentru injecţie, fiola de 5 ml, este
recomandată pentru perfuzii după diluarea cu soluţii perfuzabile. Bricanyl soluţia pentru
injecţie nu conţine conservanţi.
Indicaţii: Astm bronşic; bronşită cronică, emfizem sau alte afecţiuni pulmonare în care
bronhospasmul constituie un factor agravant.
Contraindicaţii: Hipersensibilitate la oricare dintre ingrediente.
Reacţii adverse: Intensitatea reacţiilor adverse depinde de doza şi de calea de
administrare. Reacţiile adverse observate, de exemplu tremor, cefalee, crampe musculo-
tonice şi palpitaţii, sunt caracteristice tuturor aminelor simpatomimetice. Dacă totuşi aceste
efecte au apărut, majoritatea au fost spontan reversibile în primele 1-2 săptămâni de
tratament.
Precauţii: Bricanyl va fi utilizat cu atenţie în situaţiile în care susceptibilitatea la aminele
simpatomimetice poate creşte, ca de exemplu la pacienţii cu hipertiroidism neaflaţi încă
sub un control adecvat. La pacienţii astmatici cu diabet concomitent se recomandă teste
suplimentare ale glicemiei la începerea tratamentului cu Bricanyl, datorită riscului de
hiperglicemie prin beta2-agonişti. Beta2-agoniştii au fost utilizaţi cu succes în tratamentul
acut al insuficienţei cardiace ischemice severe. Totuşi, aceste medicamente au un
potenţial aritmogen ceea ce trebuie luat în considerare în cadrul tratamentului individual al
pacientului pulmonar. Datorită efectului inotrop pozitiv al beta2-agoniştilor, aceste
medicamente nu vor fi folosite la pacienţii cu cardiomiopatie hipertrofică.
Sarcină şi alăptare: Nu s-au observat efecte teratogene la oameni sau la animale. Totuşi,
se recomandă administrarea atentă în primul trimestru de sarcină. Terbutalina trece în
laptele matern, însă influenţa asupra copilului este improbabilă în limitele dozelor
terapeutice.
Interacţiuni: Blocantele receptorilor beta, şi în special cele neselective pot inhiba total sau
parţial acţiunea beta-agoniştilor.
Mod de administrare: Dozele se vor stabili individual. Dozele se vor administra
intravenos sau subcutanat. Injecţii intravenoase: Adulţi: se injectează lent 0,25-0,5 mg
(0,5-1 ml) intravenos. Soluţia injectabilă se obţine prin diluare cu ser fiziologic steril până la
10 ml, care se va injecta lent intravenos în 5 minute. Doza poate fi repetată la intervale
scurte (câteva ore). Doza nu va depăşi 2 mg în 24 ore. Perfuzia intravenoasă: Adulţi: se
administrează 1-2 mg (2-4 ml) în perfuzie continuă într-un interval de 24 ore. Poate fi
injectată o doză iniţială de încărcare de 0,10 mg (0,2 ml) într-o perioadă de 10 minute.
Copii: se administrează 25 mcg/kg corp ( 0,05 ml/kg corp ) în perfuzie continuă într-un
interval de 24 de ore. Se poate injecta o doză iniţială de încărcare de 1,5 mcg/kg corp
(0,003 ml/kg corp) într-o perioadă de 10 min. Injecţia subcutanată: Adulţi: se administrează
1-2 mg (2-4 ml) fracţionate în 4 doze pe 24 ore. Copii: se administrează 25 mcg/kg corp
(0,05 ml/kg corp) fracţionate în 4 doze pe 24 de ore. Sugestii pentru diluare. 5 mg (2 fiole a
5 ml) în 1000 ml soluţie de dextroză. Soluţia obţinută conţine 5 mcg/ml şi va fi folosită în
decurs de 12 ore. Bricanyl nu va fi diluat în soluţii alcaline. Se vor evita soluţiile saline
deoarece cresc riscul producerii edemului pulmonar. Dacă totuşi s-a folosit soluţie salină,
pacientul va fi monitorizat cu atenţie. Bricanyl poate fi adăugat soluţiilor perfuzabile atât în
sticle cât şi în pungi de PVC.
Supradozare: Semne şi simptome posibile: cefalee, anxietate, tremor, crampe musculo-
tonice, palpitaţii, aritmii. Uneori se poate produce scăderea presiunii sanguine. Date de
laborator: uneori hiperglicemie şi lact-acidoză. beta2-agoniştii pot determina hipokaliemie
ca rezultat al redistribuirii de potasiu, dar aceasta nu necesită în mod uzual tratament.
Tratament: Cazuri uşoare şi moderate: Reducerea dozei. Apoi se va mări uşor doza dacă
efectul bronhospasmolitic este insuficient. Cazuri severe: Lavaj gastric, cărbune activat.
Se vor determina echilibrul acido-bazic, glicemia şi electroliţii. Se va monitoriza frecvenţa
cardiacă şi presiunea sanguină. Se vor corecta dezechilibrele metabolice. Se recomandă
un beta-blocant cardioselectiv (de ex. metoprolol) pentru tratamentul aritmiilor ce
deteriorează hemodinamica. beta-blocantul va fi folosit cu precauţie datorită posibilităţii
producerii obstrucţiei bronhice. Dacă reducerea rezistenţei vasculare periferice mediată
prin receptorii beta2 duce la scăderea presiunii sanguine, se vor administra expandori de
volum.
Efecte asupra capacităţii de a conduce şi de a manevra maşini. Bricanyl nu afectează
capacitatea de a conduce şi de a manevra maşini.
Incompatibilităţi: Bricanyl soluţia injectabilă nu va fi diluată cu soluţii alcaline, adică soluţii
cu un pH mai mare de 7,0.
Condiţii de păstrare: Se va depozita la temperatura camerei, protejat de lumină.

Producător: Astra
 BRICANYL
terbutalinum
Formă de prezentare: Comprimate de 2,5 mg şi 5 mg. Sirop/Elixir 0,3mg/ml.
Compoziţie: 1 comprimat de 2,5 mg conţine: terbutalină sulfat 2,5 mg, lactoză 105 mg şi
excipienţi. 1 comprimat de 5 mg conţine: terbutalină sulfat 5 mg, lactoză 104 mg şi
excipienţi. 1 ml sirop/elixir 0,3 mg/ml conţine: terbutalină sulfat 0,3 mg, etanol 2 mg,
sorbitol 105 mg, arome, conservanţi ( benzoat de sodiu) şi excipienţi.
Descriere: Terbutalina este un agonist adrenergic care stimulează predominant receptorii
beta2, producând astfel relaxarea musculaturii netede bronşice, inhibarea eliberării de
spasmogeni endogeni, inhibarea edemului determinat de mediatori endogeni, creşterea
clearance-ului mucociliar şi relaxarea musculaturii uterine. Studiile clinice au demonstrat
că efectul bronhodilatator al comprimatelor şi siropului de Bricanyl durează circa 8 ore.
Produsul este supus metabolismului prin first-pass la nivelul peretelui intestinal şi la nivel
hepatic. Biodisponibilitatea este de aproximativ 10% şi va creşte la circa 15% dacă
terbutalina este ingerată pe stomacul gol. Concentraţia plasmatică maximă este atinsă în
circa 3 ore. Terbutalina este metabolizată în principal prin conjugare cu acid sulfuric şi
excretată sub formă de conjugat sufurat. Nu se formează metaboliţi activi. Comprimatele
de Bricanyl nu conţin coloranţi sau conservanţi. Siropul de Bricanyl nu conţine coloranţi
sau edulcoranţi. Siropul are gust de zmeură.
Indicaţii: Astm bronşic. Bronşită cronică, emfizem sau alte afecţiuni pulmonare în care
bronhospasmul constituie un factor agravant.
Contraindicaţii: Hipersensibilitate la oricare dintre ingrediente.
Reacţii adverse: Intensitatea reacţiilor adverse depinde de doza şi de calea de
administrare. Adesea, titrarea iniţială a dozei va reduce reacţiile adverse. Reacţiile
adverse observate, de exemplu: tremor, cefalee, crampe musculo-tonice şi palpitaţii, sunt
caracteristice tuturor aminelor simpatomimetice. Dacă totuşi aceste efecte au apărut,
majoritatea au fost spontan reversibile în primele 1-2 săptămâni de tratament. Pot apărea
urticarie şi exantem. La copii s-au observat tulburări de somn şi tulburări
comportamentale.
Precauţii: Bricanyl va fi utilizat cu atenţie în situaţiile în care susceptibilitatea la aminele
simpatomimetice poate creşte, ca de exemplu la pacienţii cu hipertiroidism neaflaţi încă
sub un control adecvat. La pacienţii astmatici cu diabet concomitent se recomandă teste
suplimentare ale glicemiei la începerea tratamentului cu Bricanyl, datorită riscului de
hiperglicemie prin beta2-agonişti. Beta2-agoniştii au fost utilizaţi cu succes în tratamentul
acut al insuficienţei cardiace ischemice severe. Totuşi, aceste medicamente au un
potenţial aritmogen, ceea ce trebuie luat în considerare în cadrul tratamentului individual al
pacientului pulmonar. Datorită efectului inotrop-pozitiv al beta2-agoniştilor, aceste
medicamente nu vor fi folosite la pacienţii cu cardiomiopatie hipertrofică.
Sarcină şi alăptare: Nu s-au observat efecte teratogene la oameni sau la animale. Totuşi,
se recomandă admi-nistrarea atentă în primul trimestru de sarcină. Terbutalina trece în
laptele matern, însă influenţa asupra copilului este improbabilă în limitele dozelor
terapeutice.
Interacţiuni: Blocantele receptorilor beta, şi în special cele neselective pot inhiba total sau
parţial acţiunea beta-agoniştilor.
Mod de administrare: Dozele se vor stabili individual. Comprimate: Adulţi: În primele 1-2
săptămâni se recomandă 2,5 mg de 3 ori pe durata a 24 ore. Ulterior, dacă este necesar,
doza poate fi crescută la 5 mg de 3 ori în 24 ore. Copii: 0,075 mg/kg corp de 3 ori în 24
ore.
Doze corespunzătoare:
Greutate Doza
corporală
< 20 kg 1/4-1/2 comprimat de 2,5 mg de 3 ori în 24 ore.
20-30 kg 1/2-1 comprimat de 2,5 mg de 3 ori în 24 ore
> 30 kg 1-2 comprimate de 2,5 mg de 3 ori în 24 ore
Sirop/ Elixir: Adulţi: 3-4,5 mg ( 10-15 ml) de 3 ori în 24 ore. Copii: 0,075 mg ( 0,25 ml)/kg
corp de 3 ori în 24 ore.
Doze corespunzătoare:
Greutate corporală Doza
4 1,0 ml x 3
6 1,5 ml x 3
8 2,0 ml x 3
10 2,5 ml x 3
12 3,0 ml x 3
14 3,5 ml x 3
16 4,0 ml x 3
18 4,5 ml x 3
20 5,0 ml x 3
24 6,0 ml x 3
28 7,0 ml x 3
32 8,0 ml x 3
36 9,0 ml x 3
40 10,0 ml x 3
Dacă nu s-a obţinut răspunsul adecvat, doza poate fi dublată, avându-se în vedere
posibilitatea apariţiei reacţiilor adverse.
Supradozare: Semne şi simptome posibile: Cefalee, anxietate, tremor, crampe musculo-
tonice, palpitaţii, aritmii. Uneori se poate produce scăderea presiunii sanguine. Date de
laborator: Uneori hiperglicemie şi lactacidoză. Beta2-agoniştii pot determina hipokaliemie
ca rezultat al redistribuirii de potasiu, dar aceasta nu necesită în mod uzual tratament.
Tratament: Cazuri uşoare şi moderate: reducerea dozei. Apoi se va mări uşor doza, dacă
efectul bronhospasmolitic este insuficient. Cazuri severe: lavaj gastric, cărbune activat. Se
vor determina echilibrul acido-bazic, glicemia şi electroliţii. Se vor monitoriza frecvenţa
cardiacă şi presiunea sanguină. Se vor corecta dezechilibrele metabolice. Se recomandă
un beta-blocant cardioselectiv (ex. metoprolol), pentru tratamentul aritmiilor ce
deteriorează hemodinamica. beta-blocantul va fi folosit cu precauţie, datorită posibilităţii
producerii obstrucţiei bronşice. Dacă reducerea rezistenţei vasculare periferice mediată
prin receptorii beta2 duce la scăderea presiunii sanguine, se vor administra expandori de
volum.
Efecte asupra capacităţii de a conduce şi de a manevra maşini: Bricanyl nu afectează
capacitatea de a conduce şi de a manevra maşini.
Incompatibilităţi: Nu este cazul la aceste forme de dozare.
Condiţii de păstrare: A se depozita la temperatura camerei.

Producător: Astra
 BRICANYL® Turbuhaler®
terbutalinum
Formă de prezentare: Inhalator cu pudră.
Compoziţie: Fiecare doză conţine 0,25 mg, respectiv 0,5 mg sulfat de terbutalină.
Descriere: Terbutalina este un agonist adrenergic, care stimulează predominant receptorii
beta2, producând astfel: relaxarea musculaturii netede bronşice, inhibarea eliberării
spasmogenilor endogeni, inhibarea edemului produs de mediatorii endogeni şi creşterea
clearance-ului mucociliar. Terbutalina inhalată acţionează în câteva minute şi are o durată
de acţiune de până la 6 ore. Aproximativ 20-30% din doză se depozitează în plămân.
Terbutalina este metabolizată în principal prin conjugarea cu acid sulfuric şi este excretată
sub formă de conjugat sulfat. Nu formează metaboliţi activi. Bricanyl Turbuhaler conţine
doar substanţa activă, sulfat de terbutalină pur, şi nu are în compoziţie agenţi de propulsie,
de conservare, uleiuri, substanţe de transport sau alţi aditivi. Administrată prin Bricanyl
Turbuhaler, pulberea de terbutalină este purtată de fluxul inspirator şi nu necesită
coordonarea eliberării dozei cu inhalarea, aşa cum este cazul cu inhalatoarele presurizate.
Când se inhalează, substanţa urmează aerul inspirat în căile aeriene. Tratamentul cu
Bricanyl Turbuhaler este eficace chiar şi la rate scăzute ale fluxului inspirator, cum este
cazul în criza acută de astm.
Indicaţii: Astm bronşic. Bronşită cronică, emfizem şi alte afecţiuni respiratorii în care
apare bronhospasmul ca factor de complicaţie.
Contraindicaţii: Hipersensibilitate la terbutalină.
Reacţii adverse: La dozele recomandate, frecvenţa reacţiilor adverse este mică. Este
puţin probabil ca terbutalina, administrată inhalator la dozele recomandate, să producă
reacţii adverse sistemice semnificative, deoarece în circulaţia sistemică nu este atinsă
concentraţia activă farmacologic. Reacţii adverse cum ar fi: tremorul şi, mai rar, palpitaţiile,
sunt caracteristice aminelor simpatomimetice. De obicei, toleranţa la aceste efecte se
dezvoltă în primele 1-2 săptămâni de tratament. Pot apărea urticarie şi exantem. În rare
cazuri, medica-mentele administrate pe cale inhalatorie pot produce bronhospasm, prin
mecanisme nespecificate.
Precauţii: Bricanyl Turbuhaler trebuie administrat cu prudenţă la pacienţii cu
susceptibilitate crescută la aminele simpatomimetice (ex.: pacienţi hipertiroidieni ce nu se
află încă sub un control terapeutic adecvat). La pacienţii astmatici cu diabet concomitent,
aflaţi la începutul tratamentului cu Bricanyl Turbuhaler, se recomandă teste adiţionale ale
glicemiei, datorită riscului de hiperglicemie prin beta2-agonişti. beta2-agoniştii au fost
folosiţi cu succes în tratamentul acut al insuficienţei cardiace ischemice severe. Totuşi,
aceste medicamente au un potenţial aritmogen de care trebuie să se ţină cont în
tratamentul fiecărui bolnav individual. Datorită efectului inotrop-pozitiv al beta2-agoniştilor,
aceste medicamente nu trebuie folosite la pacienţii cu cardiomiopatie hipertrofică. Poate
apărea hipopotasemie în urma tratamentului cu beta2-agonişti (vezi “Supradozarea”) şi
aceasta poate fi potenţată de tratamentul concomitent cu derivaţi xantinici, steroizi,
diuretice sau de hipoxie. În aceste situaţii, trebuie monitorizate nivelele serice de potasiu.
Sarcină şi alăptare: Nu s-au observat efecte teratogene la pacienţi sau animale. Oricum,
se recomandă prudenţă în primul trimestru de sarcină. Terbutalina se excretă în laptele
matern, dar, la doze terapeutice, nu are efecte asupra sugarului.
Interacţiuni medicamentoase: Agenţii blocanţi ai receptorilor beta, în special cei non-
selectivi, pot inhiba total sau parţial efectele beta-agoniştilor.
Dozaj: Dozajul terbutalinei administrate via Bricanyl Turbuhaler trebuie să fie
individualizat. Bricanyl Turbuhaler trebuie folosit mai degrabă “la nevoie” decât în mod
regulat. Adulţi şi copii peste 12 ani: 0,25-0,5 mg la nevoie. În cazuri severe, se pot
administra 1,5 mg o dată. Doza totală în 24 ore nu trebuie să depăşească 6 mg. Copii
între 3-12 ani: 0,25-0,5 mg la nevoie. În cazuri severe se poate administra 1 mg o dată.
Doza totală în 24 ore nu trebuie să depăşească 4 mg. În studiile clinice, Bricanyl
Turbuhaler s-a dovedit eficace şi sigur la copiii sub 3 ani. Dificultăţile practice privind
manipularea aparatului pot, totuşi, limita folosirea Bricanyl Turbuhaler la aceşti pacienţi.
Notă: Terbutalina este eliberată spre plămâni din Bricanyl Turbuhaler odată cu inhalarea,
de aceea este important ca pacientul să fie instruit să inspire puternic şi adânc prin piesa
bucală. Când se prescrie Bricanyl Turbuhaler la copii, este necesar a se asigura că
aceştia pot urma instrucţiunile de folosire. La administrarea terbutalinei prin Bricanyl
Turbuhaler, pacientul poate să nu simtă nici un gust, deoarece se eliberează o cantitate
mică de medicament.
Supradozare: Posibile semne şi simptome: Cefalee, anxietate, tremor, crampe musculare
tonice, palpitaţii, aritmie. Uneori poate apărea o scădere a tensiunii arteriale. Semne de
laborator: beta2-agoniştii pot produce hipopotasemie, ca rezultat al redistribuirii potasiului,
dar aceasta nu necesită tratament. Tratament: Reducerea dozei. Apoi, doza se creşte lent,
dacă efectul spasmolitic nu este suficient. Precauţii speciale: Dacă o doză anterior eficace
nu mai dă aceeaşi ameliorare simptomatică, pacientul trebuie să se adreseze medicului
cât mai curând posibil deoarece poate fi un semn al agravării astmului, iar inhalarea
repetată de beta2-agonişti nu trebuie să întârzie reevaluarea terapiei antiastmatice.
Efecte asupra capacităţii de a conduce şi a manevra maşini: Bricanyl Turbuhaler nu
are efecte asupra abilităţii de a şofa sau a folosi utilaje.
Incompatibilităţi: Nu sunt aplicabile la această formă de dozare.
Condiţii de păstrare: A se depozita la o temperatură de sub 30oC.
Instrucţiuni de folosire: Turbuhaler este un inhalator multidoză din care medicamentul se
administrează fără folosirea unor aditivi. Când inspiraţi prin Turbuhaler, pudra se
eliberează spre plămâni. De aceea este important să se inhaleze puternic şi adânc prin
piesa bucală. Turbuhaler este foarte uşor de folosit. Urmaţi instrucţiunile de mai jos: 1.
Deşurubaţi şi scoateţi capacul. 2. Ţineţi inhalatorul în sus, cu mânerul în jos. Încărcaţi
inhalatorul cu o doză, prin rotirea mânerului la maxim şi revenirea la poziţia iniţială. 3.
Expiraţi, nu expiraţi prin inhalator. 4. Plasaţi piesa bucală între dinţi, apropiaţi buzele şi
inspiraţi puternic şi adânc pe gură. 5. Înainte de a expira, scoateţi inhalatorul din gură.
Dacă v-a fost prescris mai mult de o doză, repetaţi paşii de la punctele 2-5. 6. Repuneţi
capacul.
Notă Nu expiraţi niciodată în interiorul piesei bucale. Întotdeauna repuneţi capacul după
folosire. Deoarece cantitatea de substanţă pură eliberată este foarte mică, se poate să nu
simţiţi nici un gust după inhalare, dar, dacă aţi respectat instrucţiunile anterioare, puteţi
avea încredere că doza a fost inhalată. Curăţare: Curăţaţi exteriorul piesei bucale regulat
(săptămânal) cu un şervet uscat. Nu folosiţi niciodată apă pentru curăţarea piesei bucale.
Cum ştiţi când s-a golit inhalatorul: Când apare prima dată un semn roşu în fereastra
indicatorului de golire, înseamnă că mai sunt disponibile 20 de doze. Când semnul roşu a
atins nivelul de jos al ferestrei, inhalatorul este gol. Zgomotul ce se aude prin agitarea
inhalatorului nu este produs de medicament, ci de un agent de uscare.

Producător: Astra
 BRICANYL 2,5 mg/ml
terbutalinum
Formă de prezentare: Soluţie pentru nebulizare. beta2-agonist selectiv. Unităţi de plastic
cu doze unice, 2 ml. Nu este de uz injectabil. Se va utiliza numai în nebulizator.
Instrucţiuni de folosire: Ţineţi unitatea cu doza unică în poziţie verticală şi se va
deschide prin răsucirea aripioarei. Se va stoarce conţinutul unităţii în rezervorul
nebulizatorului. Preparatul este stabil timp de 24 ore în rezervorul nebulizatorului. Unităţile
cu doze unice desfăcute vor fi utilizate în decurs de 3 luni.
Compoziţie: 1 ml conţine: 2,5 mg terbutalină sulfat, clorură de sodiu, edetat disodic, acid
clorhidric pentru un pH = 3,5, apă injectabilă până la 1 ml.
Descriere: Terbutalina este un agonist adrenergic care stimulează predominant receptorii
beta2, producând astfel relaxarea musculaturii netede bronşice, inhibarea eliberării de
spasmogeni endogeni, inhibarea edemului determinat de mediatori endogeni, creşterea
clearanceului mucociliar şi relaxarea musculaturii uterine. Efectul terbutalinei inhalate se
va instala în câteva minute şi durează circa 6 ore.Terbutalina este metabolizată în
principal prin conjugare cu acid sulfuric şi excretată sub formă de conjugat sulfurat. Nu se
formează metaboliţi activi. Bricanyl soluţia pentru nebulizare va fi utilizată în nebulizatoare,
cu sau fără respiraţie asistată, în acele cazuri de tulburări acute sau subacute în care
sistemele inhalatorii convenţionale s-au dovedit ineficiente, precum şi în tratamentul de
întreţinere al stărilor bronhoobstructive severe. Bricanyl soluţia pentru nebulizare este
preparată pentru folosirea sa nediluată. Bricanyl soluţia pentru nebulizare este izotonă şi
nu conţine conservanţi.
Indicaţii: Astm bronşic; bronşită cronică, emfizem sau alte afecţiuni pulmonare în care
bronhospasmul constituie un factor agravant.
Contraindicaţii: Hipersensibilitate la oricare dintre ingrediente.
Reacţii adverse: În limitele dozelor recomandate, frecvenţa reacţiilor adverse este
scăzută. Este puţin probabil ca terbutalina administrată pe cale inhalatorie să determine
reacţii adverse sistemice semnificative, deoarece în circulaţia sistemică nu sunt atinse
concentraţii farmacologic active ale medicamentului. Reacţiile adverse observate, de
exemplu tremor şi mai rar palpitaţii, sunt caracteristice tuturor aminelor simpatomimetice.
Dacă totuşi aceste efecte au apărut, majoritatea au fost spontan reversibile în primele 1-2
săptămâni de tratament. Rar s-au produs cazuri de bronhospasm. Pot apărea urticarie şi
exantem. La copii s-au observat tulburări de somn şi tulburări comportamentale.
Precauţii: Bricanyl va fi utilizat cu atenţie în situaţiile în care susceptibilitatea la aminele
simpatomimetice poate creşte, ca de exemplu la pacienţii cu hipertiroidism neaflaţi încă
sub un control adecvat. La pacienţii astmatici cu diabet concomitent se recomandă teste
suplimentare ale glicemiei la începerea tratamentului cu Bricanyl, datorită riscului de
hiperglicemie prin beta2-agonişti. Beta2-agoniştii au fost utilizaţi cu succes în tratamentul
acut al insuficienţei cardiace ischemice severe. Totuşi, aceste medicamente au un
potenţial aritmogen ceea ce trebuie luat în considerare în cadrul tratamentului individual al
pacientului pulmonar. Datorită efectului inotrop pozitiv al beta2-agoniştilor, aceste
medicamente nu vor fi folosite la pacienţii cu cardiomiopatie hipertrofică. În cadrul
tratamentului cu beta2-agonişti poate apărea hipokaliemie (a se vedea "Supradozarea")
care poate fi accentuată de administrarea concomitentă de derivaţi xantinici, steroizi,
diuretice şi de hipoxie. De aceea, în asemenea situaţii se vor monitoriza nivelurile de
potasiu seric.
Sarcină şi alăptare: Nu s-au observat efecte teratogene la oameni sau la animale. Totuşi,
se recomandă administrarea atentă în primul trimestru de sarcină. Terbutalina trece în
laptele matern, însă influenţa asupra copilului este improbabilă în limitele dozelor
terapeutice.
Interacţiuni: Blocantele receptorilor beta, şi în special cele neselective pot inhiba total sau
parţial acţiunea beta-agoniştilor.
Mod de administrare: Iniţial, bronhodilatatoarele inhalatorii vor fi administrate la nevoie.
Dozele se vor stabili individual. Greutatea corporală > 20 kg: se vor inhala 5 mg (1 unitate
cu doză unică, 2 ml) de 4 ori în 24 ore. Greutate corporală < 20 kg: se vor inhala 2,5 mg
(1/2 unitate cu doză unică, 1 ml) de 4 ori în 24 ore. Dacă nu s-a inhalat întreaga doză,
aceasta poate rămâne în nebulizator timp de 24 ore.
Supradozare. Semne şi simptome posibile: cefalee, anxietate, tremor, crampe musculo-
tonice, palpitaţii, aritmii. Uneori se poate produce scăderea presiunii sanguine. Date de
laborator: uneori hiperglicemie şi lact-acidoză. Beta2-agoniştii pot determina hipokaliemie
ca rezultat al redistribuirii de potasiu, dar aceasta nu necesită în mod uzual tratament.
Tratament: Cazuri uşoare şi moderate: Reducerea dozei. Apoi se va mări uşor doza dacă
efectul bronhospasmolitic este insuficient. Cazuri severe: Lavaj gastric, cărbune activat.
Se vor determina echilibrul acido-bazic, glicemia şi electroliţii. Se va monitoriza frecvenţa
cardiacă şi presiunea sanguină. Se vor corecta dezechilibrele metabolice. Se recomandă
un beta-blocant cardioselectiv (de ex. metoprolol) pentru tratamentul aritmiilor ce
deteriorează hemodinamica. beta-blocantul va fi folosit cu precauţie datorită posibilităţii
producerii obstrucţiei bronhice. Dacă reducerea rezistenţei vasculare periferice mediată
prin receptorii beta2, duce la scăderea presiunii sanguine, se vor administra expandori de
volum.
Precauţii speciale: Se va verifica periodic tehnica de inhalare a pacientului, şi se va
ajusta doza optimă de Bricanyl pentru fiecare nebulizator. Dacă dozele recomandate,
eficiente anterior, nu mai realizează aceeaşi ameliorare simptomatică, pacientul se va
adresa medicului cât de curând posibil, deoarece acesta poate fi semnul unei agravări a
astmului. Inhalarea repetată de beta2-agonişti nu trebuie să întârzie reevaluarea
tratamentului astmatic.
Efecte asupra capacităţii de a conduce şi de a manevra maşini: Bricanyl nu afectează
capacitatea de a conduce şi de a manevra maşini.
Incompatibilităţi: Bricanyl soluţia pentru nebulizare nu se va folosi în combinaţie cu soluţii
alcaline, adică soluţii cu un pH mai mare de 7,0.
Condiţii de păstrare: A se depozita la temperatura camerei.

Producător: Astra
 BRIETAL
methohexitalum sodium
Pentru uz intravenos.
Compoziţie: Methohexital de sodiu injectabil este o mixtură liofilizată, sterilă,
nonpirogenică de methohexital de sodiu şi carbonat anhidru de sodiu adăugat ca tampon,
care este preparat dintr-o soluţie apoasă de methohexital, hidroxid de sodiu şi carbonat de
sodiu. Conţine nu mai puţin de 90% şi nu mai mult de 110% din cantitatea de
C14H17N2NaO3 indicată pe etichetă. Această mixtură este în mod normal reconstituită în
aşa fel încât să conţină 1% methohexital de sodiu în apă sterilă pentru injecţii
intravenoase, sau 0,2% methohexital de sodiu reconstituit în dextroză 5% (sau clorură de
sodiu 0,9%), pentru administrarea intravenoasă în flux continuu. pH-ul soluţiei de 1% este
cuprins între 10 şi 11; pH-ul soluţiei de concentraţie 0,2% reconstituită în dextroză 5% este
cuprins între 9,5 şi 10,5. Methohexital-ul de sodiu este un anestezic barbituric rapid, cu
durată de acţiune foarte scurtă. Se prezintă ca o pulbere cristalină albă, uşor solubilă în
apă.
Formă de prezentare: Brietal flacoane injectabile i.v., 500 mg.
Indicaţii şi utilizare: Methohexital-ul de sodiu poate fi utilizat după cum urmează: Pentru
inducerea anesteziei pe cale intravenoasă, înainte de utilizarea altor agenţi anestezianţi.
Pentru inducerea intravenoasă a anesteziei, ca un adjuvant al agenţilor de anesteziere
prin inhalare mai puţin puternici (cum ar fi oxidul de azot în oxigen), în cazul intervenţiilor
chirurgicale de scurtă durată; Methohexital-ul de sodiu poate fi administrat în perfuzie sau
în injecţii intermitente. În cazul utilizării împreună cu alţi agenţi administraţi parenteral, de
obicei analgezicele narcotice, pentru a suplimenta agenţii de natură inhalantă mai puţin
puternici (cum ar fi oxidul de azot în oxigen), în cazul intervenţiilor chirurgicale de mai
lungă durată. Ca agent anesteziant administrat intravenos în cazul procedurilor
chirurgicale de scurtă durată, în scop diagnostic sau terapeutic, asociate cu stimuli
dureroşi de intensitate minimală (vezi “Precauţii”). Ca agent de inducere a unei stări
hipnotice. Ca în cazul tuturor agenţilor anestezianţi puternici şi medicamentelor adjuvante,
acest medicament trebuie administrat numai de persoane specializate în administrarea
anesteziei generale, a menţinerii funcţiei respiratorii şi de ventilare ale pacientului, şi a
tratamentului depresiei cardiovasculare întâlnite în timpul anesteziei şi procesului operator.
Dozare şi administrare: Medicaţia preanestezică este de obicei recomandată.
Methohexital-ul de sodiu poate fi utilizat cu oricare din medicamentele preanestezice
recunoscute, dar în cazul fenotiazinelor rezultatele sunt mai puţin satisfăcătoare decât
combinaţia cu o substanţă de opium şi un derivat de beladonă. Methohexital-ul de sodiu
este administrat intravenos având o concentraţie nu mai mare de 1%. Concentraţii mai
mari duc la creşterea incidenţei contracţiilor musculare, variaţiei tensiunii arteriale şi a
ritmului respirator. În cazul anesteziei pe cale intravenoasă sunt necesare facilităţile pentru
administrarea de oxigen şi suport respirator. Întrucât poate surveni stopul cardiorespirator,
pacienţii trebuie observaţi îndeaproape în timpul administrării de methohexital de sodiu.
Echipamentul de resuscitare trebuie să fie în permanenţă la îndemână (i.e. intubaţie şi
echipament cardioresuscitant, oxigen şi o cale venoasă sigură), precum şi personalul
calificat în utilizarea acestuia. Diluanţi: Nu utilizaţi diluanţi care conţin bacteriostatice. Apa
sterilă pentru injecţii este diluantul preferat. Pot fi utilizate soluţiile de dextroză 5% sau
clorura de sodiu 0,9%. (Methohexital-ul de sodiu nu este compatibil cu soluţia lactată
Ringer.) Instrucţiuni de diluţie: Pentru o soluţie de concentraţie 1% (10 mg/ml), conţinutul
fiolei trebuie diluat după cum urmează: Flaconul No. 660 (500 mg) - adăugaţi 50 ml de
diluant. Flaconul No. 760 (500 mg) - adăugaţi 50 ml de diluant care însoţeşte flaconul.
Flaconul No. Cant. de diluant de adăugat Pentru sol. 1% a se dilua cu
663 ( 2,5 g) 15 ml 250 ml
 659 ( 5 g) 30 ml 500 ml
Când se realizează prima diluţie cu fiolele No. 663 sau No. 659, soluţia din fiolă va deveni
galbenă. Diluţia ulterioară pentru obţinerea unei soluţii de concentraţie 1%, trebuie să fie
incoloră şi limpede, sau, în caz contrar, nu se utilizează. Soluţiile de methohexital de sodiu
trebuie pregătite imediat înainte de utilizare, şi utilizate imediat. Soluţiile reconstituite de
methohexital de sodiu sunt stabile din punct de vedere chimic la temperatura camerei timp
de 24 de ore. Pentru anestezia intravenoasă în flux continuu, se prepară o soluţie de 0,2%
adaugând 500 mg de methohexital de sodiu la 250 ml de diluant. Pentru această diluţie
sunt recomandate soluţia de glucoză 5%, sau soluţia izotonică de clorură de sodiu 0,9% în
loc de apă distilată, pentru a se evita hipotonicitatea. Administrarea: Methohexital-ul de
sodiu se administrează intravenos având o concentraţie nu mai mare de 1%.
Concentraţiile mai mari duc la creşterea marcată a incidenţei contracţiilor musculare,
variaţiilor tensiunii arteriale şi ale ritmului respirator. Dozajul este foarte individualizat;
medicamentul trebuie administrat numai de persoane care sunt bine familiarizate cu
diferenţele cantitative faţă de alte anestezice barbiturice. Methohexitalul de sodiu se
diluează în apă distilată pentru injecţii, dextroză 5% sau de clorură de sodiu pentru injecţii
(ser fiziologic). Pentru a induce anestezia, se administrează o soluţie cu o concentraţie de
1%, cu un ritm de 1 ml/5 secunde. Anestezice gazoase şi/sau relaxanţi pentru musculatura
scheletică pot fi administraţi concomitent. Doza necesară inducerii anesteziei este
cuprinsă între 50 şi 120 mg, însă în general este de aprox. de 70 mg. Doza de inducere a
anesteziei produce un efect anesteziant pentru o perioadă de 5 până la 7 minute. Dozajul
uzual în cazul adulţilor variază între 1 şi 1,5 mg/kg corp. Date cu privire la dozajul necesar
copiilor nu sunt încă la dispoziţie. Efectul anesteziant poate fi menţinut prin injectări
intermitente cu soluţie 1% sau cu o perfuzie intravenoasă cu flux continuu cu o soluţie de
concentraţie 0,2%. Injecţiile intermitente cu 20-40 mg (2-4 ml soluţie de concentraţie 1%)
se pot repeta de câte ori este nevoie, însă de obicei o dată la fiecare 4-7 minute. În cazul
fluxului continuu, ritmul mediu de administrare este de aproximativ 3 ml de soluţie
0,2%/minut (1 picătură pe secundă). Ritmul perfuziei continue trebuie individualizat pentru
fiecare pacient în parte. În cazul procedurilor chirurgicale mai lungi este recomandată o
reducere graduală a ratei de administrare (vezi discuţiile asupra administrării prelungite de
la capitolul "Atenţie"). Alţi agenţi parenterali, de obicei analgezicele narcotice, sunt de
obicei utilizate împreună cu methohexital-ul de sodiu în cazul intervenţiilor de lungă durată.
Medicamentele cu administrare parenterală trebuie inspectate vizual pentru a se descoperi
eventuale decolorări sau apariţia unor particule solide, ori de câte ori recipientul o permite.
Contraindicaţii: Hipersensibilitatea la barbiturice; istoricul existenţei unei porfirii latente
sau manifeste. Nu trebuie administrat methohexital în cazurile în care este contraindicată
anestezia generală. Atenţie: Methohexital-ul de sodiu trebuie administrat numai de
persoane specializate în utilizarea anestezicelor intravenoase. În cazul anesteziei pe cale
intravenoasă sunt necesare facilităţile pentru administrarea de oxigen şi suport respirator.
Întrucât poate surveni stopul cardiorespirator, pacienţii trebuie observaţi îndeaproape în
timpul administrării de methohexital de sodiu. Trebuie să aveţi la dispoziţie în permanenţă
echipamentul de resuscitare şi personal calificat în utilizarea acestuia. Pentru că ficatul
este implicat în demetilarea şi oxidarea methohexital-ului şi pentru că barbituricele pot să
ducă la creşterea unei depresii circulatorii preexistente, disfuncţia hepatică severă,
instabilitatea cardiovasculară gravă, sau condiţiile producerii unui şoc, pot alcătui motive
întemeiate pentru alegerea unui alt agent anesteziant. Convulsii psihomotorii pot apărea în
cazul pacienţilor susceptibili. Administrarea prelungită poate duce la producerea unor
efecte cumulative, efecte care pot include somnolenţa prelungită, depresia
cardiovasculară şi respiratorie şi prelungirea stării de pierdere a conştienţei. Injectarea
intraarterială neintenţionată poate duce la cangrenă şi amputaţie. În cazul pacienţilor
conştienţi, primul semn poate fi senzaţia unei arsuri puternice. Primele semne în cazul
pacienţilor anesteziaţi pot fi cianozarea şi apariţia unor pete de culoare închisă sau a unor
decolorări trecătoare. Dacă se întâmplă să injectaţi methohexital de sodiu intraarterial
opriţi imediat injecţia şi reevaluaţi situaţia.
Precauţii: Precauţiile care se iau în mod obişnuit cu toate anestezicele barbiturice, trebuie
luate în considerare şi în cazul methohexital-ului de sodiu. Methohexital-ul de sodiu trebuie
utilizat cu foarte mare precauţie în cazul pacienţilor în stare de rău astmatic. Produsul
trebuie utilizat cu grijă şi în cazul pacienţilor debili, a celor care prezintă anemie severă
sau obezitate sau în cazul celor cu insuficienţă respiratorie, circulatorie, renală, hepatică
sau a sistemului endocrin.
Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiuni: Barbituricele pot
influenţa absorbţia şi eliminarea altor medicamente administrate concomitent,
medicamente cum ar fi difenilhidantoina, halothan, anticoagulante, corticosteroizi, alcool
etilic şi soluţiile conţinând propilen glycol. BSF şi studiul funcţiilor hepatice pot fi influenţate
de administrarea unei doze unice de barbiturice.
Sarcină şi alăptare: Categoria B1: Nu a fost stabilită siguranţa utilizării acestui produs în
timpul sarcinii la femei. Evaluarea studiilor efectuate pe animale, la doze de 7 ori mai mari
decât cele administrate la oameni, nu indică nici un efect negativ direct sau indirect asupra
dezvoltării embrionului şi fătului, cursului gestaţiei şi dezvoltării peri- şi postnatale. Nu
există însă studii adecvate în ceea ce priveşte femeile gravide. Acest medicament nu
trebuie utilizat în timpul sarcinii decât dacă este absolut necesar. Methohexital-ul de sodiu
a fost utilizat în cazul operaţiilor de cezariană, dar din cauza solubilităţii sale şi a faptului
că nu formează legături la nivelul proteinelor plasmatice, traversează rapid şi uşor
placenta. Methohexital-ul de sodiu trebuie administrat cu deosebită precauţie în cazul
femeilor aflate în perioada de alăptare.
Efecte asupra capacităţii de reacţie: Pacienţii trebuie sfătuiţi asupra efectului de
somnolenţă care poate rămâne după utilizarea de methohexital. Pacienţii trataţi
ambulatoriu trebuie însoţiţi în permanenţă şi nu trebuie să efectueze activităţi care
necesită atenţie şi concentrare cel puţin o perioadă de 8 - 12 ore.
Reacţii adverse: Efectele adverse asociate cu methohexital-ul reprezintă o prelungire a
efectelor farmacologice şi includ deprimarea circulatorie, hipotensiunea, colapsul vascular
periferic, depresia respiratorie (incluzând apneea şi dispneea), stopul cardiorespirator,
spasmul laringian, spasmul bronsic, sughiţul, salivaţia, hiperactivitatea musculaturii
scheletice, convulsii, greaţă, vărsături, dureri abdominale, dureri de cap, tromboflebită,
vătămări ale nervilor din apropierea zonei de injectare şi durere la locul injecţiei. Au fost rar
raportate eritemul, pruritul, urticaria, rinita şi cazuri de şoc anafilactic. Delirul, starea de
nelinişte şi anxietate pot să apară mai ales în prezenţa durerii postoperatorii. Methohexital-
ul de sodiu poate să dea dependenţă.
Supradozare: După expunerea masivă la orice barbituric pot să apară edemul pulmonar,
colapsul circulator cu pierderea tonusului vascular periferic şi stopul cardiac. Tratamentul
constă în terapia de suport uzuală.
Proprietăţi farmacodinamice: Methohexital-ul de sodiu este un anestezic barbituric cu
acţiune de durată foarte scurtă. Se pare că medicamentul acţionează la nivelul suprimării
activităţii sistemului reticular activator din celulele cerebrale. Methohexital-ul de sodiu are o
uşoară activitate musculară relaxantă şi are efect antianalgezic.
Proprietăţi farmacocinetice: După administrarea intravenoasă, methohexital-ul este
rapid preluat la nivel cerebral urmând o inducţie rapidă a somnului. Reanimarea după
anestezie este rapidă datorită metabolizării rapide şi redistribuirii în alte ţesuturi ale
corpului. Methohexital-ul nu se concentrează în ţesutul gras la fel ca alţi agenţi
anestezianţi barbiturici. Methohexital-ul de sodiu este rapid metabolizat în ficat prin
demetilare şi oxidare. Excreţia se face la nivel renal prin filtrare glomerulară. Timpul de
înjumătăţire al medicamentului este de 70 - 125 de minute. Date preclinice de siguranţă:
Studiile efectuate pe animale nu au demonstrat efectul negativ asupra fertilităţii. Studiile de
reproducere au fost făcute pe iepuri şi şobolani pentru doze de 4-7 ori mai mari decât cele
administrate oamenilor şi nu au evidenţiat efecte negative ale methohexital-ului de sodiu
asupra fătului.
Particularităţi farmaceutice: Incompatibilităţi: Nu trebuie utilizate soluţii de diluţie
conţinând bacteriostatice. Methohexital-ul de sodiu nu este compatibil cu soluţiile lactate
Ringer. Datorită diferenţelor pH-ului soluţiilor de methohexital de sodiu acestea nu trebuie
amestecate cu soluţii acide, cum ar fi sulfatul de atropină, tubocurarina şi clorhidratul de
succinilcolină. Soluţiile de methohexital de sodiu sunt incompatibile cu siliconul şi nu
trebuie să intre în contact cu dopurile de cauciuc sau cu părţi din seringile de unică
folosinţă care au fost tratate cu silicon.
Condiţii de păstrare: Se păstrează la temperatura camerei (sub 25 grade Celsius).
Valabilitate: 2 ani de la data fabricaţiei.
Instrucţiuni de utilizare: Instrucţiuni de diluţie: Injecţia intravenoasă: Diluanţii
recomandaţi sunt apa distilată sterilă, soluţia de dextroză 5% sau soluţia de clorură de
sodiu 0,9%. Pentru o soluţie de concentraţie 1% (10 mg/ml) diluaţi după cum urmează:
500 mg în 50 ml; 2,5 g: adăugaţi 15 ml şi diluaţi până la 250 ml; 5 g: adăugaţi 30 ml şi
diluaţi până la 500 ml. pH-ul soluţiei de concentraţie 1% este cuprins între 10 şi 11.
Perfuzie intravenoasă continuă: În cazul anesteziei realizate prin flux continuu intravenos
pregătiţi o soluţie de concentraţie 0,2% adăugând 500 mg de methohexital de sodiu la 250
ml de diluant. Pentru această diluţie sunt recomandate soluţia de dextroză 5% sau soluţia
de clorură de sodiu 0,9% în locul apei distilate sterile, pentru a evita hipotonicitatea
exagerată. pH-ul soluţiei de concentraţie 0,2% este cuprins între 9,5 şi 10,5.

Producător: Eli Lilly and Company

 BRINERDIN
combinaţii
Compoziţie: O combinaţie de substanţe antihipertensive: reserpină, clopamidă,
dihidroergocristină mesilat.
Acţiune terapeutică: Antihipertensiv.
Formă de prezentare: Cutie cu 30 drajeuri conţinând 0,1 mg reserpină, 5,0 mg
clopamidă, 0,5 mg dihdroergocristină mesilat.
Farmacodinamică: Brinerdin-ul este un agent antihipertensiv eficace şi bine tolerat.
Reserpina îşi exercită efectul prin acţiune centrală, clopamida este un diuretic tiazidic care
favorizează excreţia apei şi a sodiului, dihidroergocristina inhibă reacţia hipertensivă la
stres. Studiile clinice controlate au demonstrat superioritatea Brinerdin-ului asupra
componenţilor săi luaţi izolat şi asupra oricărei combinaţii conţinând numai doi dintre ei.
Efectul aditiv al celor trei componenţi în doze relativ mici duce la o scădere uşor de
controlat a presiunii sanguine, cu un minimum de efecte secundare. Brinerdin-ul reduce,
de obicei, presiunea sanguină după 4-7 zile. Efectul optim este atins după 1-4 săptămâni.
Farmacocinetică: Reserpina este absorbită în proporţie de circa 40% după administrarea
orală. Concentraţiile maxime în plasmă sunt atinse la 1-3 ore după ingestie. Timpii de
înjumătăţire pentru eliminare sunt de 4-5 ore (faza alfa) şi, respectiv, de aproximativ 50 de
ore (faza beta). Mai puţin de 1% din doză este eliminată nemodificată în urină, cea mai
mare parte este metabolizată de ficat, iar metaboliţii sunt excretaţi în principal în urină.
Clopamida este absorbită rapid şi aproape complet (peste 90%) din tractul gastrointestinal.
Concentraţiile maxime în plasmă sunt atinse la 1-2 ore după ingestie. Timpul de
înjumătăţire al eliminării este de 6 ore. Excreţia se face în principal prin rinichi, circa 30%
sub formă nemodificată. Proporţia fixării de proteine este de 46% şi volumul de distribuţie
1,5 l/kg corp. Dihidroergocristina este absorbită în proporţie de 25% după administrarea
orală. Concentraţiile plasmatice maxime sunt atinse după 0,6 ore de la administrare.
Timpii de înjumătăţire sunt de 2 ore (faza alfa) şi, respectiv, de 14 ore (faza beta). Fixarea
de proteine este de 68%, iar volumul de distribuţie de 16 l/kg corp. Clearance-ul total este
de 1800 ml/min. Sub 1% se elimină nemodificat în urină, calea principală de excreţie fiind
prin bilă, în materiile fecale.
Indicaţii: Hipertensiune arterială de toate gradele.
Contraindicaţii: Hipersensibilitate la oricare dintre componenţi şi la sulfonamide
(clopamida aparţine acestui grup), hipokaliemie rezistentă la tratament, tulburări hepatice
şi renale grave, insuficienţă coronariană gravă, infarct miocardic recent, ateroscleroză
avansată, depresie psihică, terapie prin electroşocuri în antecedente, ulcer peptic activ,
rectocolită ulcero-hemoragică, graviditate şi lactaţie.
Precauţii: La pacienţii diabetici poate fi necesară adaptarea dozei de agent antidiabetic.
La pacienţii cu gută, Brinerdin-ul trebuie administrat cu precauţie, deoarece poate provoca
o creştere a acidului uric în ser. Dacă se întâmplă acest lucru, trebuie iniţiat un tratament
corespunzător, iar Brinerdin-ul va fi înlocuit cu un antihipertensiv nediuretic. Nivelul
potasiului în ser trebuie verificat regulat în cursul tratamentului cu Brinerdin. La majoritatea
pacienţilor nu este necesară suplimentarea cu potasiu dacă regimul alimentar este
suficient de bogat în alimente cu conţinut ridicat de potasiu (fructe, legume, peşte, brânză
slabă etc.). La pacienţii cu funcţia renală alterată, diureticele tiazidice pot fi mai puţin
eficace în diminuarea presiunii sanguine. Funcţia renală trebuie monitorizată îndeaproape,
deoarece ar putea fi alterată suplimentar prin folosirea antihipertensivelor. A nu se lăsa la
îndemâna copiilor
Efecte asupra abilităţii de a conduce autovehicule sau de a supraveghea maşini:
Senzaţia de oboseală sau hipotensiunea ortostatică în faza iniţială a tratamentului cu
antihipertensive necesită precauţie din partea pacienţilor care conduc automobile sau
acţionează maşini, până când aceştia îşi cunosc reactivitatea individuală la tratament.
Reacţii adverse: Tulburări gastrointestinale (greaţă şi vărsături), tulburări electrolitice (în
special hipokaliemie), hipotensiune ortostatică, oboseală, slăbiciune musculară, congestie
nazală; pot apărea rar depresie psihică sau trombocitopenie.
Interacţiuni: Cu tiazidele: Deoarece diureticele tiazidice reduc clearance-ul renal al litiului,
doza de litiu trebuie redusă când se administrează concomitent cu Brinerdin-ul. De
asemenea, ţinând cont că antiinflamatoarele (steroidice şi nesteroidice) pot reduce
eliminarea sodiului şi a apei, poate fi necesar ca doza de Brinerdin să fie crescută când se
folosesc concomitent aceste medicamente. Efectul anticoagulantelor orale poate fi redus
de către diureticele tiazidice. Cu reserpina: Folosirea concomitentă a reserpinei de către
pacienţii trataţi cu inhibitori de monoaminoxidază (IMAO) poate potenţa efectul sedativ al
acestora asupra sistemului nervos central (SNC); dacă se adaugă un IMAO la un
tratament cu reserpină, pot apărea hipertensiune şi hiperpirexie moderate sau grave.
Administrarea concomitentă a alcoolului sau a deprimantelor SNC poate spori efectul
sedativ al reserpinei asupra SNC. Reserpina poate diminua efectul terapeutic al levodopa,
pot fi necesare ajustări ale dozelor unuia sau ale ambelor medicamente.
Dozare: Tratament iniţial: 1 tabletă pe zi. În cazuri grave, pot fi necesare 2 sau 3 tablete
pe zi. Deoarece efectul se instalează încet, doza nu trebuie crescută mai des decât o dată
pe săptămână. În cazuri grave, este de dorit să se înceapă cu o doză de 2 tablete pe zi.
Tratament de întreţinere: 1 tabletă pe zi sau la 2 zile este suficientă în cele mai multe
cazuri. Se cere precauţie deosebită în cazul persoanelor în vârstă, care pot fi mai sensibile
la efectul medicamentului asupra presiunii sanguine şi a electroliţilor. Brinerdin-ul poate fi
administrat simultan cu alte antihipertensive, cum ar fi beta-blocantele sau
vasodilatatoarele.
Supradozare: Simptome: greaţă, vărsături, diaree, congestia feţei, cefalee, ameţeală,
sete, hipokaliemie, slăbiciune musculară, hipotensiune, bradicardie, aritmii cardiace,
depresie, confuzie şi comă. Tratament: eliminarea medicamentului prin spălătură gastrică,
urmată de administrarea de cărbune vegetal. Dacă este indicat, tratamentul simptomatic
de susţinere, incluzând monitorizarea sistemului cardiovascular, a echilibrului hidric,
refacerea echilibrului electrolitic.

Producător: Novartis
 BROFIMEN, comprimate şi soluţie
bromhexinum
Compoziţie: Soluţie conţinând: clorhidrat de bromhexin 0,200 g, acid tartric 0,100 g,
nipagin 0,07 g, nipasol 0,03 g, apă distilată până la 100 g. Comprimate conţinând: 0,008 g
clorhidrat de bromhexin.
Acţiune farmacoterapeutică: Derivat sintetic al vascinei (principiu activ al plantei
Adhododavasica), bromhexinul diminuează polimerizarea mucopolizaharidelor, scăzând
astfel vâscozitatea secreţiei bronşice. Brofimenul fluidifică secreţia bronşică, favorizând
expectoraţia.
Indicaţii: Bronşite (acute, subacute, cronice), astm bronşic, bronho-pneumopatii
obstructive cronice, supuraţii bronhopulmonare (abcese, bronşiectazie).
Contraindicaţii: Insuficienţă cardiacă, emfizem pulmonar cu hiperinflamaţie importantă,
astmul bronşic sever în crize subintrante.
Reacţii adverse: Rareori tulburări gastrointestinale.
Mod de administrare: Comprimate: La adulţi şi copii peste 10 ani doza uzuală este de 3 x
1-2 comprimate pe zi. Nu se recomandă să se depăşească 6 comprimate pe zi. La copii
sub 10 ani se administrează de 2-4 ori pe zi câte 1/2 comprimat, în funcţie de vârstă.
Soluţie: Adulţi şi copii peste 10 ani: câte o linguriţă de 3 ori pe zi. Copii 5-10 ani: câte o
jumătate de linguriţă de 3 ori pe zi. Copii sub 5 ani: câte 20 picături de 3 ori pe zi. Sugari:
câte 10 picături de 3 ori pe zi. În timpul tratamentului cu Brofimen este necesară o
hidratare suficientă a pacientului pentru a se putea realiza o bună fluidificare a
expectoraţiei.
Prezentare farmaceutică: Flacoane cu 20 comprimate. Blistere cu 10 comprimate.
Flacoane cu 50 g soluţie.

Producător: Antibiotice-Iaşi
 BROMHEXIN
bromhexinum
Prezentare farmaceutică: Comprimate conţinând 8 mg clorhidrat de bromhexin,
excipienţi q.s., în cutii a 20 comprimate (2 blistere x 10 comprimate sau flacon x 20
comprimate)
Acţiune terapeutică: Expectorant mucolitic, fluidifică secreţiile traheo-bronşice vâscoase
prin liza mucoproteinelor, mucopolizaharidelor acide şi acizilor dezoxiribonucleici
responsabili pentru vâscozitatea mărită a acestora, favorizează mişcările cililor, creşte
imunoglobulinele IgA, şi IgG în parenchimul pulmonar; favorizează expectoraţia, uşurează
respiraţia şi calmează tusea.
Farmacocinetică: Absorbţie digestivă bună după administrarea orală a comprimatelor cu
picul plasmatic după o oră. Excreţie predominant renală în principal sub formă de
metaboliţi; unul din metaboliţi, ambroxolul, este activ farmacologic.
Indicaţii: Tratamentul afecţiunilor acute inflamatorii şi cronice ale arbo-relui traheobronşic:
bronşite (acute, subacute, cronice, enfizematoase), traheobronşite, bronhopneumopatii
cronice obstructive, bronşiectazii, sinuzită acută şi cronică, pneumoconioze, laringite;
tratament pre- şi post-operator în cazul intervenţiilor chirurgicale pe aparatul respirator,
pentru prevenirea unor complicaţii (infecţii bacteriene secundare, tulburări funcţionale
pulmonare, insuficienţă respiratorie, emfizem).
Mod de administrare: Adulţi: 8-16 mg (1-2 comprimate) de 3 ori pe zi; copii peste 10 ani:
4-8 mg (1/2-1 comprimat) de trei ori pe zi; copii între 5-10 ani: 4 mg (1-2 comprimate) de
trei ori pe zi; copii între 1-5 ani: 4 mg (1-2 comprimate) de două ori pe zi.
Reacţii adverse: În general bine tolerat. Foarte rar pot apărea tulburări gastrointestinale
minore (greaţă, vomă) şi reacţii de hipersensibilizare (înroşirea pielii şi/sau a mucoaselor).
Contraindicaţii: Hipersensibilitate la bromhexin; pacienţi cu ulcer gastric (factor de risc).
Precauţii: Se administrează cu prudenţă la pacienţii astmatici, când se va asocia cu
bronhodilatatoare; femei însărcinate şi mame care alăptează.
Interacţiuni: Nu au fost semnalate. În asociere cu oxitetraciclina favorizează acţiunea
acesteia prin creşterea concentraţiei în spută şi mucusul nazal; administrarea
concomitentă a unor antitusive este inoportună datorită împiedicării expectoraţiei.
Condiţii de păstrare: În ambalajul original, ferit de lumină. Termen de valabilitate: 2 ani.

Producător: AC Helcor
 BROMHEXIN 10 BC
bromhexinum
Compoziţie: 5 ml soluţie (1 linguriţă-menzură) conţin: clorhidrat de bromhexin 10 mg.
Excipienţi: propilenglicol, sorbitol 2,00 g, concentrat de aromă de caise.
Indicaţii: Ca mucolitic în afecţiuni bronho-pulmonare acute şi cronice însoţite de tulburări
în formarea şi eliminarea secreţiilor bronşice.
Contraindicaţii: Nu se administrează în caz de: hipersensibilitate la bromhexin sau la
unul din excipienţi (ex. intoleranţă la sorbitol/fructoză), în timpul sarcinii şi alăptării, copii
sub 14 ani sau pacienţi cu greutate corporală sub 50 kg. Se recomandă prudenţă în ulcer
gastric. Antitusive (ex. codeina) nu se vor administra concomitent pentru că împiedică
eliminarea prin tuse a secreţiilor traheo-bronşice fluidificate. Această indicaţie se va avea
în vedere în special noaptea. Afecţiuni bronşice cu acumulare masivă de secreţii (ex.
sindrom ciliar malign), afecţiuni hepatice şi renale grave.
Efecte adverse: Foarte rar s-au constatat tulburări gastrointestinale sau reacţii de
hipersensibilitate (alergii) la bromhexin. S-au observat rareori reacţii cutanate sau la nivelul
mucoaselor, edem facial, insuficienţă respiratorie, hipertermie cu frison. Se cunoaşte un
caz unic de şoc anafilactic. Reacţiile de hipersensibilitate impun întreruperea tratamentului
şi informarea medicului. Doza de sorbitol conţinut în soluţie poate produce reacţie de
intoleranţă la sorbitol/fructoză cu: greaţă, vomă, diaree, hipoglicemie (cu frison, palpitaţii,
anxietate), afectare renală şi hepatică.
Interacţiuni: Administrarea concomitentă de bromhexin şi antibiotice (eritromicină,
cefalexină, oxitetraciclină) duce la o eliminare crescută a antibioticelor prin mucoasa
bronşică. În combinaţie cu medicamente iritante gastrice se poate ajunge la accentuarea
iritării mucoasei gastrice. Administrarea concomitentă de antitusive (ex. codeină) poate
duce la împiedicarea eliminării prin tuse a secreţiilor bronşice fluidificate.
Mod de administrare: Dacă medicul nu prescrie altfel, la adulţi şi tineri peste 14 ani se va
administra 1 linguriţă-menzură de 3 ori pe zi. În cazul insuficienţei renale este necesară o
reducere a dozei sau o mărire a intervalului dintre două administrări, existând în caz
contrar riscul acumulării hepatice a metaboliţilor bromhexinului. Pentru o dozare exactă
folosiţi linguriţa-menzură sau capacul-menzură. În funcţie de doza prescrisă se umple
până la marcarea corespunzătoare, cu soluţia gata preparată. Nu folosiţi capacul-menzură
şi ca dop. Durata administrării este stabilită de medic funcţie de evoluţia bolii. În cazurile
uşoare durata administrării este de câteva zile, iar în cazurile cronice (de ex. bronşită
cronică) administrarea se face pe parcursul mai multor săptămâni, neîntrerupt.
Formă de prezentare: Flacon cu 100 ml soluţie. Valabilitate: 3 ani

Producător: Berlin-Chemie Menarini Group

 BROMHEXIN 8 mg
bromhexinum
Compoziţie: 8 mg clorhidrat de bromhexin, excipienţi q.s. pentru un comprimat.
Acţiune terapeutică: Expectorant mucolitic. Bromhexinul fluidifică secreţiile bronhice
vâscoase, favorizând expectoraţia şi atenuând tusea iritativă.
Indicaţii: Tratamentul simptomatic al afecţiunilor căilor respiratorii implicând mărirea
vâscozităţii mucusului: bronşită acută şi cronică, traheobronşită; bronhopneumopatii
cronice obstructive, bronşiectazii; sinuzită acută şi cronică; pneumoconioze; laringite.
Reacţii adverse: Bromhexinul este bine tolerat. Foarte rar pot apărea tulburări
gastrointestinale minore: greaţă, inapetenţă, vomismente.
Contraindicaţii: Administrarea Bromhexinului bolnavilor cu ulcer gastroduodenal poate
constitui un factor de agravare a evoluţiei acestuia.
Precauţii: Dacă este necesară administrarea Bromhexinului la astmatici, acesta se va
asocia cu bronhodilatatoare. Deşi nu există indicaţii privind existenţa unor efecte nocive
asupra sarcinii datorate administrării Bromhexinului, se recomandă totuşi, ca şi în cazul
altor medicamente, administrarea cu prudenţă femeilor însărcinate, mai ales în primele 3
luni de sarcină. Femeile care alăptează pot primi medicamentul la dozele terapeutice
uzuale fără să existe riscul unor efecte nocive.
Interacţiuni cu alte medicamente: Nu au fost semnalate. Administrarea concomitentă a
unor antitusive este inoportună datorită împiedicării expectoraţiei.
Doze, mod de administrare: Adulţi: 8-16 mg (1-2 comprimate) de 3 ori pe zi. Copii peste
10 ani: 4-8 mg (1/2-1 comprimat) de 3 ori pe zi. Copii între 5 şi 10 ani: 4 mg (1/2
comprimat) de 3 ori pe zi. Copii între 1 şi 4 ani: 4 mg (1/2 comprimat) de 2 ori pe zi.
Formă de prezentare: Cutii conţinând 1 blister cu 20 comprimate.
Condiţii de păstrare: În ambalajul original, la temperatura ambiantă 15-25 grade Celsius.
Termen de valabilitate: 2 ani.

Producător: Labormed Pharma

 BROMHEXIN 8®, soluţie
bromhexinum
Compoziţie: 1 ml (=23 picături) conţine: bromhexină hidroclorică 8 mg, ulei de fenicul 0,74
mg, ulei de anason 0,25 mg. Conţine 41 vol.% alcool. Excipienţi: Zaharoză, etanol, fosfat
de potasiu, dinatriummonohidrogenfosfat - dodecahidrat, trietilenglicol, polisorbat 80,
aromatizanţi.
Indicaţii: Fluidifică secreţiile traheobronşice vâscoase în afecţiuni acute şi cronice ale
căilor respiratorii. În tulburări de formare şi transport al secreţiilor.
Contraindicaţii: Sunt boli sau circumstanţe pentru care unele medicamente nu sunt
prescrise sau pot fi prescrise numai după un examen atent al medicului, care va aprecia
global proporţia favorabilă dintre beneficiul terapeutic şi eventualele reacţii nedorite.
Pentru aceasta, medicul trebuie să examineze atent în ce constau contraindicaţiile şi se va
informa despre antecedente, boli însoţitoare, despre circumstanţele speciale de viaţă.
Contraindicaţiile se pot stabili şi după începerea tratamentului cu acest produs. În acest
caz, informaţi medicul. Nu se administrează în caz de hipersensibilitate la bromhexin sau
la una din componentele produsului.
Deoarece până în prezent nu există suficientă experienţă privind utilizarea Bromhexin-ului
în perioada de sarcină, nu este indicată administrarea acestuia. Bromhexin trece în laptele
matern în cantitate mică. Nu trebuie administrat în perioada de lactaţie.
Reacţii adverse: Medicamentele pot avea, pe lângă acţiunile principale, şi acţiuni
nedorite, aşa numitele reacţii adverse, care au fost semnalate în timpul administrării
Bromhexin-ului, dar care nu se manifestă la fiecare pacient. Acestea sunt, după cum
urmează: În cazuri rare: tulburări gastrointestinale precum şi reacţii de hipersensibilitate,
cum ar fi reacţii cutanate sau mucoase, edemul feţei, apnee, hipertermie cu frison. În
cazuri izolate: simptome de şoc prin reacţie de hipersensibilitate de tip imediat.
Interacţiuni cu alte medicamente: Acţiunile unor medicamente pot fi influenţate de
administrarea concomitentă a altor preparate. Dacă folosiţi constant un medicament sau l-
aţi utilizat până de curând, sau doriţi să îl utilizaţi împreună cu medicamentul de faţă, este
bine să consultaţi medicul. Acesta vă poate spune dacă, în condiţiile date, sunt probleme
de toleranţă a produsului sau dacă sunt necesare măsuri speciale, ca, de exemplu,
stabilirea unei doze noi, în cazul utilizării acestui medicament. Nu este indicată
administrarea concomitentă cu inhibitori ai tusei, de exemplu codeina, deoarece este
oprită expectoraţia. Acest aspect este valabil mai ales pentru orele din timpul nopţii.
Administrarea concomitentă de Bromhexin şi antibiotice (eritromicină, cefalexin,
oxitetraciclină) favorizează trecerea antibioticelor în ţesutul pulmonar.
Indicaţii de dozare: Dacă nu se prescrie altfel se administrează Bromhexin 8 - soluţie de
3 ori/zi:
Doza unică Doza zilnică maximă
Adulţi şi tineri peste 14 ani 23-47 picături (corespunzător la 8-16 mg bromhexin-HCI) 141 picături = 48 mg bromhexin-HCI
Copii de 6-14 ani ca şi pacienţii sub 50 23 picături (corespunzător la 8 mg bromhexin-HCI) 69 picături = 24 mg bromhexin-HCI
kg
Copii sub 6 ani 12 picături (corespunzător la 4 mg bromhexin-HCI) 36 picături = 12 mg bromhexin-HCI
În cazul insuficienţei renale severe (capacitatea redusă a rinichilor de epurare a
substanţelor cu eliminare exclusiv renală) se reduce doza de întreţinere sau se măreşte
intervalul dintre doze, în funcţie de gravitatea bolii.
Mod şi durată de administrare: Se administrează cu puţin lichid. Acţiunea Bromhexinului
de fluidificare a secreţiei poate fi susţinută printr-un aport suficient de lichide. Durata
administrării este în funcţie de evoluţia bolii.
Valabilitate: Nu se mai utilizează după expirarea termenului de valabilitate.
Precauţii: Acest medicament conţine 41% vol. alcool. În indicaţiile de dozare trebuie ţinut
cont de faptul că la fiecare administrare se iau în calcul până la 0,66 g alcool. Există un
risc pentru bolnavii hepatici, alcoolici, epileptici, cu leziuni cerebrale, gravide şi copii.
Acţiunea altor medicamente poate fi diminuată sau potenţată. Medicamentul nu se
păstrează la îndemâna copiilor.
Formă de prezentare şi mărimea ambalajelor: Soluţie de uz intern. Ambalaj original de
20 ml.

Producător: Krewel-Meuselbach Pharma

 BROMHEXIN® 12, drajeuri
bromhexinum
Substanţă activă: Bromhexinclorhidrat.
Compoziţie: Un drajeu, conţine 12 mg
bromhexinclorhidrat; gumă arabică, stearat de
calciu, lactoză, natriucarboximetilaminopectină,
parafină, talc.
Indicaţii: Bromhexin 12 conţine o substanţă
activă din grupa bronhosecretoliticelor. El este
recomandat: în tratamentul afecţiunilor acute şi
cronice inflamatorii ale căilor respiratorii, a
bronhiilor şi plămânului, bronşiectazii,
pneumoconioze, în intervenţii chirugicale pre-
şi postoperatorii sau de diagnostic de plămân,
bronhii şi căi respiratorii superioare.
Contraindicaţii: Contraindicaţiile reprezintă
afecţiuni sau situaţii în care anumite
medicamente nu pot fi utilizate sau se
utilizează numai după o prealabilă analiză
medicală complexă, deoarece în acest caz
efectul benefic nu este într-o relaţie favorabilă
faţă de efectul negativ al acestora.
Pentru ca medicul să aprecieze cu grijă dacă există contraindicaţii, trebuie să fie informat
corect şi complet despre îmbolnăvirile anterioare, boli asociate, un tratament concomitent
cât şi despre condiţiile ce individualizează cazul. Contraindicaţiile pot apărea sau pot fi
cunoscute uneori după începerea tratamentului. În aceste cazuri trebuie informat medicul.
Bromhexin 12 nu trebuie utilizat de persoanele cu sensibilitate cunoscută faţă de
bromhexin. Trebuie atenţie la pacienţii cu ulcer gastric în anamneză.
Sarcină şi alăptare: Bromhexinul trece în laptele matern. În timpul sarcinii şi alăptării nu
se va utiliza bromhexin.
Reacţii adverse: Medicamentele pot avea pe lângă efectele principale dorite şi efectele
nedorite, aşa numitele efecte adverse. În cazuri rare pot apărea reacţii alergice atât la
nivelul tegumentelor cât şi al mucoaselor, edem Quinke, insuficienţă respiratorie, cât şi
febră cu frisoane şi în cazuri izolate şoc anafilactic. Rar pot apărea tulburări gastrice şi/sau
duodenale.
Interacţiuni cu alte medicamente: Acţiunile unor medicamente pot fi influenţate prin
folosirea concomitentă a altor produse. De aceea întrebaţi medicul dvs. în cazul în care
folosiţi permanent alte medicamente sau le-aţi utilizat de curând sau doriţi să le folosiţi
concomitent cu acesta. Medicul dvs. vă poate sfătui dacă în aceste condiţii pot apărea
reacţii adverse sau dacă trebuie luate măsuri deosebite, ca de ex. stabilirea de alte doze,
în cazul folosirii acestui medicament. Bromhexin 12 nu trebuie asociat cu preparate care
conţin codeină, deoarece secreţia fluidificată nu poate fi eliminată prin tuse. Bromhexinul
îmbunătăţeşte penetrarea eritromicinei în spaţiul bronşic. Toate expectorantele care irită
stomacul pot amplifica acţiunea iritantă a salicitaţilor asupra mucoasei.
Mod de administrare: Dacă nu sunt alte indicaţii, se recomandă următoarele: adulţi: până
la de 4 ori pe zi un drajeu; copii până la de 2 ori un drajeu pe zi. Felul şi durata
tratamentului: Drajeurile se administrează nesfărâmate. Durata utilizării se orientează
după tabloul clinic şi se va stabili de medic. Medicamentul să nu fie utilizat după termenul
de expirare. Medicamentul să fie păstrat ferit de copii.

Producător: Hexal Pharma

 BROMOCET
bromura de cetilpiridinum
Prezentare farmaceutică: Flacoane cu 100 ml sau 1000 ml soluţie hidroalcoolică 10%
sau 20% de bromură de cetilpiridiniu.
Acţiune terapeutică: Detergent cationic cu acţiune antiseptică şi dezinfectantă.
Indicaţii: Antisepsia pielii din jurul plăgilor, impetigo, otite externe supurate, sterilizarea
mâinilor şi a câmpului operator; ca dezinfectant pentru veselă, băi, instrumente
chirurgicale. Menţiune specială: incompatibil cu săpunul şi alţi detergenţi anionici, de
asemenea fenolul, clorcrezolul şi hidroxizii alcalini.
Mod de administrare: Pentru sterilizarea pielii - soluţie apoasă 0,1-1% (1-10 ml soluţie
hidroalcoolică 10% diluată cu 90 ml apă). În prealabil, se va îndepărta orice urmă de
săpun de pe piele. Pentru dezinfectarea instrumentelor, veselei etc. - soluţie 1-2‰.
Reacţii adverse: Rareori şi după folosire îndelungată, alergie şi eczemă a tegumentului.

Producător: Biofarm
 BROMOVAL, 300 mg
bromizovalum
Compoziţie: Comprimate conţinând bromizoval 300 mg.
Acţiune: Sedativ şi hipnotic cu acţiune blândă, rapidă şi de durată relativ scurtă (3-4 ore).
Indicaţii: Tulburări nevrotice, stări de excitaţie, tulburări funcţionale, neurovegetative,
insomnii.
Administrare: Câte 1/2-1 comprimat (150-300 mg) de 3 ori/zi, ca sedativ, 2 comprimate la
culcare, ca hipnotic.
Reacţii adverse: Ocazional greaţă, cefalee, ameţeli, folosirea îndelungată poate provoca
fenomene de bromism-depresie, iritabilitate, erupţii cutanate şi dezvoltă uneori
dependenţă.
Contraindicaţii: Intoleranţă la bromuri, insuficienţă respiratorie, insuficienţă cardiacă,
insuficienţă renală şi insuficienţă hepatică, prudenţă la astmatici, prudenţă sau se evită în
timpul sarcinii, prudenţă la şoferi, dispeceri etc. (poate diminua performanţele).
Condiţii de păstrare: În locuri ferite de umezeală şi căldură.
Formă de prezentare: Pliant cu folie a 20 comprimate.

Producător: Sicomed
 BRONAL
terfenadinum
Prezentare farmaceutică: Comprimate conţinând 60 mg terfenadină (cutie cu 20 buc.).
Acţiune terapeutică: Antihistaminic, acţionând ca antagonist selectiv al receptorilor
histaminici H1. După administrare per os, Bronal este bine absorbit din tractul gastro-
intestinal şi distribuit în ţesuturile corpului. Produsul pătrunde puţin în S.N.C. şi nu produce
depresia acestuia. Spre deosebire de alţi inhibitori H1, terfenadina nu determină sedarea
sau reducerea performanţelor psihomotorii şi nu are efecte antiserotoninice sau
antiadrenergice. Nu s-au constatat interacţiuni între terfenadine şi agenţi depresanţi ai
S.N.C., nu interacţionează cu alcoolul şi benzodiazepinele. Timpul de înjumătăţire
plasmatică al terfenadinei este de 4-5 ore, dar efectul antihistaminic persistă încă 12 ore
datorită metaboliţilor activi. Produsul este excretat prin fecale (60%) şi urină (40%).
Indicaţii: Rinită alergică, urticarie, edem angioneurotic, înţepături de insecte, dermită
atopică, bronşită alergică, astm bronşic alergic.
Mod de administrare: Adulţi: per os, 60 mg (1 comprimat) de 2 ori pe zi. Copii 6-12 ani:
1/2 comprimat (30 mg) de 2 ori pe zi.
Reacţii adverse: Cefalee, uneori tulburări gastro-intestinale.
Contraindicaţii: Hipersensibilitate cunoscută la produs, în cursul sarcinii.

Producător: Galenika
 BRONCHICUM®
combinaţii
Prezentare farmaceutică: Picături cu substanţe active pur vegetale. Pentru a combate
mai bine efectele infecţiilor căilor respiratorii superioare cu mijloace fitoterapeutice (plante
medicinale), este indicată utilizarea combinaţiilor de mai multe substanţe active. Flacoane
a 30 ml Bronchicum picături.
Compoziţie: 100 ml soluţie conţin ca substanţe terapeutic active: tinctură de cimbru (1:5)
22 ml, tinctură de săpunel (1:5), 19 ml, tinctură de coajă de quebracho (1:5) 14 ml. Alte
componente: sirop special, ulei de eucalipt, mentol, etanol, apă pură. Cimbrul: are acţiune
bronhospasmolitică (calmează contracţiile bronhiilor), expectorantă (favorizează
eliminarea prin tuse a secreţiilor bronşice) şi antibacteriană (distruge flora microbiană ce a
declanşat afecţiunea respiratorie). Rădăcina de săpunel acţionează mai ales ca fluidifiant
al secreţiilor bronşice. Coaja de Quebracho: substanţele din compoziţia acesteia
stimulează funcţia respiratorie. Combinarea proprietăţilor acestor plante reuneşte
armonios efectele lor terapeutice şi permite o acţiune cuprinzătoare asupra inflamaţiei
acute sau cronice a mucoasei bronşice.
Indicaţii: Afecţiunile inflamatorii acute şi cronice ale mucoasei bronşice.
Contraindicaţii: Nu sunt cunoscute.
Efecte secundare: Rareori, iritaţii ale mucoasei gastrice.
Interacţiuni medicamentoase: Nu sunt cunoscute.
Posologie şi mod de administrare: În absenţa altor recomandări medicale, sunt indicate
următoarele doze zilnice, administrate pe zahăr sau cu ceai cald: adulţi şi tineri: câte 20-30
picături de 3-5 ori pe zi; copii între 6 şi 14 ani: 20 picături de 3-5 ori pe zi; copii sub 6 ani:
după vârstă, până la 15 picături de 3-5 ori pe zi.
Avertismente: Conţine alcool 29,5 vol.%. A se agita înaintea utilizării Pentru picurare,
ţineţi flaconul în poziţie verticală Avertizare pentru diabetici: 20 şi respectiv 30 picături
conţin 0,24-respectiv 0,36-grame de glucide. În cazul diabeticilor, nu se va administra pe
zahăr
Informaţii suplimentare: În cele ce urmează, am dori să vă mai oferim câteva informaţii
şi indicaţii, astfel încât suferinţa dvs. să se amelioreze cât mai repede cu putinţă. În primul
rând, dacă afecţiunea dvs nu se ameliorează în câteva zile, consultaţi-vă medicul. El este
singurul care ştie cum puteţi fi ajutat. Ce este de fapt tusea? Tusea ce apare în afecţiunile
respiratorii este un important reflex de apărare a organismului, realizând eliminarea din
căile respiratorii a unor corpi străini şi a secreţiilor. În cazul infecţiilor căilor respiratorii
superioare, se disting două tipuri de tuse: tusea productivă, ce produce expectoraţia, prin
care se elimină factorii iritanţi şi secreţiile bronşice. Aceste secreţii încarcă altfel căile
respiratorii, aderând puternic de pereţii bronhiilor. Tusea seacă iritativă este în schimb mai
dureroasă. Cu acest tip de tuse începe de obicei tusea din timpul "răcelilor". În acest caz,
factorii iritanţi afectează puternic mucoasa arborelui respirator, ducând la distrugerea
straturilor mucoasei. Centrul nervos al tusei este situat la nivelul sistemului nervos central,
în prelungirea măduvei spinării, în dreptul cefei. Ce mai puteţi face dacă se anunţă o
"răceală"? Recomandări generale: mult somn, multă linişte şi mult aer curat (şi în interiorul
încăperilor). Abţineţi-vă de la fumat. În cazul "răcelilor" şi al febrei, copiii trebuie să
primească multe lichide. Dacă sunteţi afebril, puteţi face o baie fierbinte. Prin aburii lor
calzi, inhalaţiile pot, de asemenea, să vă fie utile.

Producător: Rhône-Poulenc Rorer

 BRONCHO-VAXOM®, adulţi/copii
vaccinuri
Acţiune terapeutică: Imunobioterapia polivalentă a sistemului respirator.
Compoziţie: Broncho-Vaxom adulţi conţine 7 mg dintr-un lizat bacterian liofilizat din
Haemophilus influenzae, Diplococcus pneumoniae, Klebsiella pneumoniae şi ozanae,
Staphylococcus aureus, Streptococcus pyogenes şi viridans, Neisseria catarrhalis.
Broncho-Vaxom copii conţine 3,5 mg din acelaşi lizat liofilizat.
Proprietăţi: Broncho-Vaxom stimulează mecanismele de apărare naturală a organismului
şi măreşte rezistenţa faţă de infecţiile căilor respiratorii. Aceste efecte au fost demonstrate
prin teste de protecţie activă de stimulare a macrofagelor şi prin creşterea numărului
limfocitelor T circulante şi al imunoglobulinelor secretate de mucoasele căilor respiratorii.
Indicaţii: Terapie adjuvantă în toate stările infecţioase ale sistemului respirator şi din
sfera ORL. Prevenirea recidivelor şi a cronicizării lor. Broncho-Vaxom este în special
recomandat ca adjuvant în cazurile: bronşite acute şi cronice; angină, amigdalite, faringite
şi laringite; rinite, sinuzite şi otite; infecţii rezistente la antibioterapia curentă; complicaţiile
bacteriene ale infecţiilor virale ale sistemului respirator mai cu seamă la copii şi persoanele
în vârstă.
Toleranţă: Toleranţa este excelentă; nu au fost semnalat contraindicaţii şi nici reacţii
alergice.
Posologie: Pentru tratamentul stărilor acute: 1 capsulă zilnic luată pe nemâncate (cel
puţin 10 zile) până la apariţia simptomelor. În cazurile care necesită un tratament cu
antibiotice, asocierea cu Broncho-Vaxom se recomandă chiar de la începutul
tratamentului. Pentru tratamentul de consolidare: 1 capsulă pe zi timp de 10 zile
consecutive lunar timp de trei luni. Atenţie: Pentru copii indicaţiile şi posologia sunt
identice ca mai sus, capsulele conţinând jumătate din doza adultului, respectiv 3,5 mg
substanţă activă. Pentru a uşura administrarea medicamentului la copiii mici, conţinutul
capsulelor poate fi introdus în lichide ca sucuri de fructe, lapte, ceai etc.
Formă de prezentare: Cutii cu 30 capsule.

Producător: OM Laboratories
 BRONHODILATIN
isoprenalinum
Prezentare farmaceutică: Comprimate sublinguale conţinând izoprenalină 10 mg (flac. cu
20 buc.).
Acţiune terapeutică: Bronhodilatator şi stimulent miocardic prin stimulare beta-
adrenergică; efectul apare repede şi durează 1-2 ore.
Indicaţii: Astm bronşic (tratamentul crizei), bronşită spastică, atelectazii post-operatorii,
pregătirea şi favorizarea aerosoloterapiei cu alte medicamente (antibiotice, secretolitice,
cortizon, cromoglicat), evitarea eventualelor spasme bronşice şi uşurarea respiraţiei în
condiţii de terapie intensivă; realizarea bronhodilataţiei pentru teste funcţionale respiratorii.
Bloc atrio-ventricular parţial sau total, tratamentul şi profilaxia acceselor Adams-Stockes,
sindrom de sinus carotidian, bradicardie.
Mod de administrare: Sublingual 1-2 comprimate; la nevoie se poate repeta după 3-4 ore
(fără a depăşi 6 doze/zi).
Reacţii adverse: Tahicardie, palpitaţii, dureri precordiale, hipotensiune cu ameţeli,
cefalee, slăbiciune, tremor, rareori greaţă şi vomă.
Contraindicaţii: Tahicardie marcată (peste 130/minut), aritmii ectopice (extrasistole
polimorfe şi în salve), angină instabilă, infarct acut de miocard, astm cardiac,
hipertiroidism, stări de acidoză; prudenţă în cardiopatia ischemică, hipertensiunea arterială
şi la diabetici; nu se administrează concomitent cu adrenalina, nu se asociază cu halotan,
IMAO, clorpromazină. Simpatomimeticele figurează pe lista substanţelor dopante
(interzise la sportivi).

Producător: Terapia S.A.

 BRONHODIN
imunomodulatori
Prezentare: Bronhodinul este un amestec, în anumite proporţii, a 9 tulpini bacteriene
(Staphylococcus aureus, Streptococcus pneumoniae, Streptococcus faecalis,
Streptococcus pyogenes, Pseudomonas aeruginosa, Escherichia coli, Neisseria
catarrhalis, Klebsiella pneumoniae, Haemophilus influenzae), suspendate în soluţie
cloruro-sodică izotonică, parţial lizate prin biloliză şi crioliză, inactivate prin căldură, cu o
concentraţie de 35,4 U.O.I. Bronhodinul nediluat apare ca o suspensie lactescentă.
Bronhodinul diluat 1/10 apare ca o suspensie opalescentă, iar restul diluţiilor apar limpezi
şi incolore; suspensiile primelor diluţii depun, dar se resuspendă prin agitare. Este livrat în
cutii cu 5 fiole a 1 ml Bronhodin nediluat; cutii cu 5 fiole a 1 ml Bronhodin diluat 1/10; cutii
cu 5 fiole a 1 ml Bronhodin diluat 1/100; cutii cu 3 fiole a 1 ml Bronhodin diluat 1/1000; cutii
cu 3 fiole a 1 ml Bronhodin diluat 1/10000. Prezervant: Fenol 0,5%.
Mod de acţiune: Bronhodinul stimulează factorii de apărare antiinfecţioasă la nivelul
arborelui respirator inferior, induce sinteza de imunoglobuline, anticorpi precipitanţi şi
blocanţi faţă de germenii cuprinşi în formula sa, activează macrofagul pulmonar şi celulele
NK.
Indicaţii: Infecţii cronice ale aparatului respirator inferior (bronşită cronică asociată sau nu
cu astm, emfizem şi dilatarea bronhiilor, infecţii bronşice pulmonare nespecifice,
complicaţii postgripale); desensibilizarea în bronşite astmatiforme alergo-infecţioase.
Mod de administrare: Tratamentul cu Bronhodin se face pe cale subcutanată, în mod
diferenţiat, în funcţie de vârstă, diagnostic clinic şi de eventualitatea unui răspuns alergic.
Pentru stabilirea diluţiei iniţiale a tratamentului sunt prezentate următoarele criterii
orientative. Stabilirea dozelor, precum şi tipul de tratament (hiposensibilizare sau
imunostimulare) vor fi determinate de medic, de la caz la caz, în funcţie de reactivitatea
pacientului şi de evoluţia clinică. Tratament de imunostimulare: La pacienţi în vârstă de
până la 5 ani, tratamentul se începe cu 0,1 ml din diluţia de 1/10 000,crescând doza cu 0,1
ml la interval de 3 zile, până la 5 inoculări (0,5 ml). Se continuă cu diluţia 1/1 000 după
aceeaşi schemă. De la 5 la 12 ani: tratamentul se începe cu 0,1 ml din diluţia 1/1
000,urmărind schema de mai sus. Se continuă după aceeaşi schemă, începând cu 0,1 ml
din diluţia 1/100,până la 5 inoculări (0,5 ml). De la 12 ani şi la adulţi: tratamentul se începe
cu 0,1 ml din diluţia 1/100,după schema de mai sus. Se continuă cu 0,1 ml din diluţia 1/10.
La adulţi: se poate continua tratamentul cu Bronhodin nediluat, după aceeaşi schemă.
Intervalul recomandat între injecţii este de 3-4 zile, cu repetarea dozei care a produs
reacţii locale sau generale şi cu prelungirea intervalului până la ameliorarea acestor
reacţii. Doza de întreţinere, care nu trebuie să depăşească 0,5 ml Bronhodin nediluat, se
va repeta de 4-5 ori în interval de 7 zile. Numărul total de injecţii se va stabili în funcţie de
diagnostic, reactivitatea pacientului şi evoluţia bolii. Tratament de hiposensibilizare: La
alergici, tratamentul se efectuează cu doze mai mici decât cele folosite la imunostimulare,
iar creşterea dozelor se face mai lent. În general, se foloseşte aceeaşi schemă,
tratamentul începându-se cu diluţia 1/10 000 şi nedepăşind diluţia 1/10. Se recomandă ca
atât tratamentul de imunostimulare, cât şi cel de hiposensibilizare să fie instituite de 2 ori
pe an, în perioadele reci. Fiolele se agită înainte de întrebuinţare.
Contraindicaţii: Sunt cele generale ale vaccinărilor, stabilite prin anamneză şi examenul
clinic al fiecărui caz, cu eliminarea persoanelor cu boli infecţioase acute, convalescenţa
acestora, TBC evolutiv, reumatism articular acut, cardiopatii, hepatopatii şi nefropatii
decompensate.
Efecte secundare: Tratamentul cu Bronhodin induce uneori reacţii locale (eritem,
induraţie, durere la locul de injectare) sau generale (febră până la 38 grade Celsius,
cefalee, fatigabilitate), care nu impun întreruperea tratamentului, dar indică prelungirea
pauzelor dintre administrări până la amendarea totală a fenomenelor.
Condiţii de păstrare: Bronhodinul se păstrează la temperatura camerei. Termen de
valabilitate: 3 ani.

Producător: Institutul Cantacuzino

 BRONILIDE, aerosol presurizat dozat (MDI)
flunisolidum
Compoziţie, formă de prezentare: Flacon de 6 ml cu 120 pufuri a 0,255 mg flunisolide
hemihidrat, echivalentul a 0,250 mg flunisolide/puf.
Acţiune terapeutică: Bronilide este un corticosteroid inhalator cu puternic efect
antiinflamator la nivelul mucoasei bronşice. În astmul bronşic, afecţiune inflamatorie
cronică a căilor aerifere, inflamaţia căilor aerifere se asociază cu hiperreactivitatea
bronşică şi determină limitarea fluxului de aer ce se manifestă prin simptome respiratorii
de severitate variabilă. Bronilide răspunde necesităţii unui tratament eficace şi sigur în
astmul persistent, adresându-se mecanismului patogenic esenţial, şi anume inflamaţia,
precum şi consecinţelor acesteia - hiperreactivitatea bronşică, responsabilă de simptomele
astmatice cronice. Bronilide reduce inflamaţia prin: blocarea creşterii permeabilităţii
vasculare, cu menţinerea integrităţii microcirculaţiei şi reducerea edemului şi congestiei
mucoasei bronşice; stabilizarea membranei lizozomale şi împiedicarea eliberării
enzimelor lizozomale; diminuarea chemotactismului neutrofilelor şi inhibarea migraţiei
neutrofilelor şi monocitelor în zona inflamaţiei. Bronilide determină creşterea AMPciclic în
fibrele musculaturii netede bronşice, având ca rezultat creşterea stimulării beta-
adrenergice cu relaxarea musculaturii netede bronşice şi inhibiţia eliberării mediatorilor
mastocitari. Bronilide determină fluidificarea secreţiilor bronşice, scăderea vâscozităţii
mucusului, creşterea clearance-ului mucociliar, probabil prin creşterea activităţii
adrenergice. Bronilide are o selectivitate bronşică înaltă, o disponibilitate bronşică imediată
şi o toxicitate sistemică joasă, datorită degradării rapide în metaboliţi inactivi. Bronilide
este un produs bine tolerat de adulţi şi copiii peste 6 ani, cu eficacitate clinică importantă
prin ameliorarea semnificativă a simptomatologiei, prin reducerea numărului de crize de
astm, ameliorarea şi/sau normalizarea funcţiei pulmonare, reducerea nevoii de medicaţie
adiţională şi reducerea dependenţei de corticosteroizi sistemici. Bronilide este un
medicament de “primă linie” pentru tratarea inflamaţiei bronşice, în timp ce
bronhodilatatoarele inhalatorii (beta2-adrenergice, anticolinergice) sunt necesare pentru
profilaxia şi tratamentul bronhospasmului. Deoarece Bronilide se adresează componentei
inflamatorii din mecanismul patogenic al astmului bronşic, nu are efect imediat asupra
simptomatologiei. Aşa se explică faptul că, uneori, pacienţii preferă administrarea de
bronhodilatatoare pentru ameliorarea imediată a simptomatologiei şi nu inhalează cu
regularitate corticosteroidul, ceea ce duce la mascarea evoluţiei inflamaţiei bronşice şi un
control inadecvat al astmului. Efectul terapeutic al produsului Bronilide se instalează în
interval de 1-4 săptămâni de la începutul tratamentului. La doze terapeutice, efectul
complet apărea după 4-6 săptămâni de tratament.
Indicaţii: Astmul bronşic persistent uşor, moderat, sever, astmul de efort inadecvat
controlat cu cromoglicat disodic şi beta2-agonişti, astm bronşic cu funcţie ventilatorie
suboptimală, indiferent de prezenţa simptomelor (sindrom obstructiv distal), BPOC. În
astmul bronşic, Bronilide se administrează ca tratament profilactic, zilnic, de lungă durată.
Bronilide se recomandă, de asemenea, pacienţilor astmatici cărora li se administrează
corticoterapie pe cale sistemică, pentru reducerea sau eliminarea necesarului de
corticosteroizi sistemici.
Contraindicaţii: Hipersensibilitate la oricare dintre substanţele care intră în compoziţia
produsului. Bronilide nu va fi administrat pacienţilor cu tuberculoză pulmonară, infecţii
micotice, bacteriene sau virale, în cazul în care aceste maladii nu sunt tratate specific.
Deoarece nu există suficiente date privind administrarea produsului la copiii sub 6 ani,
Bronilide nu este recomandat acestor pacienţi.
Precauţii: Este foarte important să se explice pacienţilor faptul că Bronilide este un
medicament destinat terapiei preventive, cu administrare de lungă durată, la intervale
regulate. Bronilide nu este indicat pentru tratamentul crizei de astm. Introducerea
produsului Bronilide în terapia pacienţilor trataţi cu corticosteroizi pe cale orală necesită
precauţii deosebite şi se va face sub strictă supraveghere medicală. Reducerea dozei de
corticoizi sistemici se va face treptat, cu prudenţă, după 1-2 săptămâni de terapie asociată
(sistemică şi inhalatorie). Înlocuirea corticosteroizilor administraţi pe cale orală cu Bronilide
necesită o atenţie deosebită deoarece există riscul de insuficienţă acută
corticosuprarenaliană. Trebuie avut în vedere faptul că după întreruperea corticoterapiei
sistemice sunt necesare câteva luni pentru refacerea funcţiei axului hipotalamo-hipofizo-
corticosuprarenalian. În caz de intervenţii chirurgicale, infecţii respiratorii sau în criza
severă de astm, se recomandă suplimentarea tratamentului cu corticosteroizi sistemici în
paralel cu terapia inhalatorie, la pacienţii trecuţi recent de la corticoterapia orală la cea
inhalatorie cu Bronilide, precum şi la cei care mai primesc încă corticosteroizi orali.
Pacienţilor astmatici trataţi cu Bronilide li se va atrage atenţia să ia legătura cu medicul
curant imediat ce apar episoade respiratorii acute ce nu răspund la administrarea de
bronhodilatatoare.
Sarcină şi alăptare: Administrarea produsului în timpul sarcinii şi în perioada de lactaţie
necesită o atentă evaluare a raportului risc/beneficiu. În general, Bronilide nu se
recomandă gravidelor sau mamelor care alăptează. Nou-născuţii şi sugarii ale căror mame
au fost tratate cu Bronilide vor fi supravegheaţi pentru a depista eventualele semne de
hipofuncţie a glandelor suprarenale.
Reacţii adverse: La doze terapeutice, Bronilide nu produce supresie
corticosuprarenaliană. La pacienţii cu hipersensibilitate a căilor aerifere pot apărea o
uşoară iritaţie a căilor aerifere superioare şi tuse după inhalarea produsului. Ca şi în cazul
tratamentului cu alte medicamente administrate pe cale inhalatorie, se va avea în vedere
posibilitatea apariţiei unui bronhospasm paradoxal. Dozele terapeutice pot produce
raguşeală şi/sau dezvoltarea excesivă de Candida albicans în gură şi în gât, necesitând
tratament antimicotic. Din experienţa existentă, rezultă că dezvoltarea excesivă de
Candida albicans în gură şi în gât poate fi limitată dacă substanţa este inhalată înainte de
masă şi poate fi prevenită în mare măsură prin clătirea gurii după inhalare. Se recomandă,
de asemenea, inhalarea prin spacer (cameră de expansiune) pentru a reduce depunerile
de substanţă în gură şi în gât.
Interacţiuni cu alte medicamente: Nu se cunosc.
Posologie: Adulţi: 0,5 mg flunisolide (2 pufuri) de 2 ori pe zi, dimineaţa şi seara, în total 1
mg flunisolide pe zi; doza zilnică maximă: 1 mg flunisolide (4 pufuri) de 2 ori pe zi, în total
2 mg flunisolide pe zi. Copii de 6 ani şi peste: 0,5 mg (2 pufuri) de 2 ori pe zi, în total 1 mg
flunisolide pe zi. Nu există date care să justifice folosirea unor doze mai mari decât cele
recomandate.
Mod de administrare: Se recomandă evitarea pulverizării produsului în ochi. Efectul
terapeutic al produsului depinde de utilizarea lui de lungă durată, la intervale regulate şi de
aplicarea unei tehnici corecte de inhalare. Pacienţii vor fi informaţi asupra necesităţii
administrării terapiei cu Bronilide pe termen lung şi nu când simt nevoia, ca în cazul
bronhodilatatoarelor. Ca masură suplimentară, se recomandă inhalarea produsului înainte
de masă şi clătirea gurii după inhalare. Pacienţilor care folosesc şi un bronhodilatator
administrat pe cale inhalatorie li se recomandă utilizarea bronhodilatatorului înainte de
Bronilide, pentru a facilita pătrunderea acestuia din urmă în căile aerifere. După
administrarea bronhodilatatorului pe cale inhalatorie se va face o pauză de câteva minute
înainte de administrarea de Bronilide. Bronilide este singurul corticosteroid inhalator
însoţit, în acelaşi ambalaj, de un spacer (cameră de expansiune). Avantajele folosirii
spacer-ului sunt următoarele: oferă o preluare mai eficientă spre bronhii, deoarece poate fi
inhalată o proporţie mai mare de particule de dimensiuni mici; nu se mai pune problema
coordonării între pulverizare şi inspir; incidenţa infecţiilor cu Candida albicans este
considerabil mai mică; copiii şi adulţii cu dificultăţi în inhalarea standard folosesc spacer-ul
cu uşurinţă; gustul amar al produsului este mai puţin perceput, deoarece particulele cu
dimensiuni mai mari rămân în spacer.
Instrucţiuni de folosire: 1 - Se scoate capacul de protecţie al piesei bucale şi se agită
bine flaconul; 2 - se ataşează orificiul mai larg al spacer-ului la piesa bucală a flaconului; 3
- se închide spacer-ul cu capacul de protecţie al flaconului de aerosol. Capacul de
protecţie al flaconului de aerosol se aplică la spacer pentru a împiedica pierderea de
substanţă; 4 - se apasă cu degetul arătător partea inferioară a flaconului pentru a elibera o
doză de substanţă (un puf) în spacer; 5 - se scoate capacul de protecţie şi se inhalează
încet din spacer substanţa pulverizată, se ţine respiraţia câteva secunde pentru ca
substanţa inhalată să pătrundă în bronhii şi să nu fie expirată imediat. Se scoate spacer-ul
din gură şi se expiră încet. Este foarte important ca aerosolul să fie inhalat din spacer
imediat ce este pulverizat; în caz contrar, particulele libere se depozitează rapid pe pereţii
interiori ai dispozitivului şi nu mai pot fi inhalate. Dacă este necesară administrarea mai
multor doze de aerosol, se va repeta procedura descrisă la punctele 3, 4 şi 5. După
utilizare se pune din nou capacul de protecţie. Gustul de substanţă rămas în gură după
inhalare indică faptul că există încă particule mici de substanţă în gură sau în gât, unde nu
au nici un fel de efect terapeutic. Prin urmare, se recomandă clătirea minuţioasă a gurii
după fiecare inhalare. Flaconul este sub presiune şi, prin urmare, nu va fi deschis cu forţa
sau expus la temperaturi mai mari de 50C. Întrucât flaconul nu este transparent, nu se
poate vedea când s-a terminat conţinutul acestuia, dar scuturându-l, se poate constata
dacă mai conţine substanţă. Chiar dacă flaconul pare să fie gol, mai conţine probabil încă
o cantitate suficientă pentru 10 inhalaţii. Piesa bucală a flaconului şi spacer-ul trebuie
păstrate mereu curate şi pot fi spălate cu apă caldă. Dacă se foloseşte săpun sau
detergent, piesa bucală şi spacer-ul trebuie bine clătite cu apă şi uscate cu grijă, în interior
şi în exterior.
Condiţii de păstrare: Se va păstra într-un loc uscat, la o temperatură de până la 25 grade
Celsius. Nu se va lăsa la îndemâna copiilor.

Producător: Boehringer Ingelheim

 BRUCELINĂ
produse de diagnostic imunobiologic
Prezentare: Este un filtrat obţinut din Brucella în bulion peptonat. Brucelina şi martorul
bulion se livrează în fiole conţinând 1 ml. Prezervant: Nu conţine.
Mod de acţiune: Brucelina determină un edem infiltrativ la locul injecţiei la persoanele
hipersensibilizate (bolnave). Odată cu brucelina se utilizează un martor bulion în vederea
eliminării reacţiilor locale nespecifice ce ar putea apărea la unele persoane (în aprecierea
unui rezultat pozitiv).
Indicaţii: Se utilizează în diagnosticul brucelozei, prin punerea în evidenţă a stării alergice.
Mod de administrare: După prealabila dezinfectare a pielii cu alcool, se injectează strict
intradermic, pe faţa anterioară a braţului stâng, 0,1 ml Brucelină. Martorul bulion se
injectează cu o altă seringă, în acelaşi mod şi în aceeaşi cantitate, pe faţa anterioară a
braţului drept. Rezultatele reacţiei se citesc la 24 şi 48 ore, când reacţia pozitivă are
intensitatea maximă, şi se bazează pe aprecierea tuturor modificărilor prezente la locul de
inoculare: eritem, infiltraţie, edem, durere, adenopatie satelită regională. Edemul este
fenomenul cel mai caracteristic. Toate modificările care se înregistrează înainte de 24 ore
la locul de inoculare, atât al brucelinei cât şi al martorului bulion, şi dispar în acest timp
sunt reacţii nespecifice şi nu au valoare diagnostică.
Condiţii de păstrare: Brucelina se păstrează la întuneric, la o temperatură de +4 - +15
grade Celsius. Termen de valabilitate: 2 ani şi este menţionat pe fiolă.

Producător: Institutul Cantacuzino

 BRULAMYCIN, colir
tobramycinum
Prezentare farmaceutică: Colir conţinând tobramicină (sulfat) 0,3% (flacon cu 5 ml).
Acţiune terapeutică: Antibiotic aminoglicozidic eficace faţă de bacteriile obişnuite în
infecţiile oculare Staph. aureus, Staph. epidermidis, Ps. aeruginosa, Proteus, E. coli.
Indicaţii: Pentru tratamentul local al infecţiilor structurilor externe ale ochiului şi anexelor
sale, provocate de germeni sensibili: blefarite, conjunctivite, keratite bacteriene, infecţii
postoperatorii.
Mod de administrare: Instilaţii în sacul conjunctival, obişnuit câte o picătură de 5 ori/zi, în
cazurile grave la fiecare 1/2 de oră; durata tratamentului este de 5-15 zile.
Reacţii adverse: Uneori prurit, iritaţie şi edem palpebral, eritem conjunctival; rareori reacţii
alergice.
Contraindicaţii: Alergie la tobramicină sau alte antibiotice aminoglicozidice; în caz de
ineficacitate se înlocuieşte în funcţie de sensibilitatea germenilor.

Producător: Biogal
 BSS (Balanced Salt Solution)
combinaţii
Prezentare farmaceutică: Soluţie salină sterilă, echilibrată fiziologic, care conţine, pe ml:
clorură de sodiu (NaCl) 0,64%; clorură de potasiu (KCl) 0,075%; clorură de calciu dihidrat
(CaCl2H2O) 0,048%; clorură de magneziu hexahidrat (MgCl26H2O) 0,03%; acetat de
sodiu trihidrat (CH3 COO Na 3H2O) 0,39%; citrat de sodiu dihidrat (C6H5Na3O72H2O)
0,17%; hidroxid de sodiu şi/sau acid clorhidric (pentru ajustarea pH-ului); apă pentru
injectare (flac. sterile de 15 ml).
Acţiune terapeutică: BSS este o soluţie care conţine ioni esenţiali pentru metabolismul
celular, izotonă faţă de ţesuturile oculare. Este o soluţie fiziologică de irigare.
Indicaţii: Pentru irigare în cursul diverselor intervenţii chirurgicale la nivel ocular, auricular,
nazal şi/sau faringian.
Mod de administrare: Doza adaptoare este concepută pentru a putea fixa un ac irigator.
Ţesuturile pot fi irigate prin ataşarea acului la flaconul drop-tainer, după cum se explică
mai jos. Irigarea externă se poate face şi fără acul irigator. Modul de utilizare a dozei
adaptoare pentru acul irigator oftalmic luer-lok: 1. În condiţii sterile, se scoate flaconul
drop-tainer din învelişul său din hârtie. 2. Se introduce acul irigator steril în doza
adaptoare. Se împinge până când este fixat ferm şi apoi se răsuceşte uşor. 3. Se
montează întreg dispozitivul înainte de utilizare.
Precauţii: Dacă învelişul de hârtie nu mai este intact, sterilitatea flaconului inclus nu mai
poate fi asigurată. A se deschide numai în condiţii de asepsie. Nu se va folosi pentru
injectare sau infuzie intravenoasă. Această soluţie nu conţine conservant şi nu trebuie
folosită decât pentru un pacient. Înainte de folosire, se va verifica dacă vârful este ferm
fixat şi acul irigator se află la locul său. Se picură de câteva ori înainte de inserţia în
camera anterioară. Acul trebuie scos din camera anterioară înainte de irigare pentru a
preveni sucţiunea. Adăugarea oricărui medicament la soluţia BSS poate duce la leziuni ale
ţesuturilor intraoculare. Studiile sugerează că, soluţiile de irigare intraoculară, care sunt
izoosmotice cu umoarea apoasă normală, trebuie folosite cu prudenţă la pacienţii diabetici
supuşi vitrectomiei, deoarece au fost observate modificări intraoperatorii ale cristalinului.
Au fost raportate edeme şi flocoane corneene după intervenţiile chirurgicale oculare în
care a fost folosită soluţie de irigare BSS. Ca în orice intervenţie chirurgicală, se vor lua
măsurile adecvate pentru a reduce traumatizarea corneei şi a altor ţesuturi oculare.
Reacţii adverse: În caz de anomalii ale epiteliului corneean, irigarea sau orice alt
traumatism poate duce la keratopatie buloasă. Au fost raportate reacţii inflamatorii
postoperatorii, precum şi incidente de edem şi decompensare corneană. Nu a fost stabilită
legătura între acestea şi soluţia BSS.

Producător: Alcon
 BUDESONID, aerosol
budesonidum
Compoziţie:
mite forte
Budesonidum 0,01 g 0,04 g
Vehiculum ad 10 ml 10 ml
1 doză conţine budesonidum 0,05 mg 0,2 mg

Proprietăţi şi acţiune: Budesonidul este reprezentantul noii generaţii glucocorticosteroid-

acetylene, în derivat al hidroxyprednisolonului cu puternică acţiune antiinflamatoare. Nu
produce efecte secundare la nivelul cortexului suprarenal cu alţi corticosteroizi care se
administrează sistemic. Reacţiile alergice la nivelul bronhiilor atât cele imediate cât şi cele
întârziate, sunt inhibate. Reducerea sau inhibarea reacţiei alergice se face simţită după o
mai lungă perioadă de administrare, aproximativ 1-2 săptămâni. Inhibarea reacţiei
întârziate apare mai devreme.
Indicaţii: Astm bronşic, bronşite cronice spastice.
Contraindicaţii: Perioada de graviditate sau alăptare trebuie considerate contraindicaţii
relative, deoarece încă nu a fost posibil un studiu adecvat pe o perioadă lungă de timp
pentru astfel de situaţii. Se recomandă prudenţă la administrarea în cazul tuberculozei.
Medicamentul poate fi administrat în tuberculoza complicată cu tulburări respiratorii cu
brohospasm. Este relativ contraindicat în micozele pulmonare şi bronşice. Uneori
medicamentul se poate administra în cazuri de micoze însoţite de manifestări alergice, dar
numai asociat cu medicamente chimioterapeutice adecvate.
Efecte adverse: Uneori pot apărea iritaţii ale faringelui şi ditonie. Foarte rar pot apărea
candidoze ale cavităţii bucale şi ale faringelui.
Mod de administrare: Budesonid mite: 0,05 mg-0,2 mg, de două ori pe zi. Budesonid
forte: 0,2 mg de două ori pe zi, uneori se administrează timp de 7 zile. Doza poate fi
crescută până la 1,2 mg pe zi în unele cazuri.
Condiţii de păstrare: Preparatul trebuie depozitat la temperatura camerei. Recipientul nu
trebuie ţinut lângă o sursă de căldură. Atenţie Preparatul trebuie depozitat în locuri
inaccesibile copiilor. Mod de ambalare: Un flacon de 22 ml conţine 200 doze.

Producător: Glaxo Wellcome - Poznan

 BUPIVACAINA HCl
bupivacainum
Prezentare farmaceutică: Bupivacaina HCI USP este 2-piperidin carboxamidă 1-butil-N-
(2,6-dimetilfenil), monoclorhidrat. Produsul este o pulbere cristalină de culoare albă, uşor
solubilă în etanol 96%, solubilă în apă şi puţin solubilă în cloroform sau acetonă.
Bupivacaina HCI se utilizează în soluţii sterile izotonice pentru infiltraţii locale, blocarea
nervului periferic, precum şi pentru anestezii epidurale şi caudale. Bupivacaina, din punct
de vedere clinic şi farmacologic, este un anestezic local de tip amidic. Este omologul
mepivacainei şi asemănătoare din punct de vedere clinic cu lidocaina. Toate cele trei
anestezice conţin o legătură de tip amidic între nucleul aromatic şi gruparea amino sau
piperidinică. Ele diferă astfel de lidocaină, care prezintă o grupare esterică între nucleul
aromatic şi gruparea aminică. Bupivacaina HCI de uz injectabil conţine bupivacaină HCI în
apă şi are următoarele caracteristici:
Concentraţie Bupivacaină HCI mg/ml Clorură de sodiu
mg/ml
0,25% 2,5 8,6
0,5% 5 8,1
0,75% 7,5 7,6
Soluţia mai conţine hidroxid de sodiu şi/sau acid clorhidric pentru ajustarea pH-ului.
Flacoanele doză multiplă conţin metil paraben (1 mg/ml) folosit ca şi conservant.
Indicaţii şi mod de utilizare: Bupivacaina este indicată pentru inducerea anesteziei
locale sau regionale, sau a analgeziei în intervenţiile chirurgicale, procedurile chirurgicale
orale, procedurile de diagnosticare sau terapeutice şi în intervenţiile obstetrice. Pentru
anestezia obstetrică sunt indicate a fi folosite numai concentraţiile de 0,25% şi 0,5%. Căile
de administrare şi concentraţiile de bupivacaină folosite sunt următoarele:
infiltraţie locală 0,25%
bloc nervos periferic 0,25% şi 0,5%
bloc retrobulbar 0,75%
anestezie epidurală 0,25% 0,75% (0,75% nu este folosită pentru anestezie în cazul
intervenţiilor obstetrice)
anestezie caudală 0,25% şi 0,5%
doză test epidurală vezi “Precauţii”

Contraindicaţii: Bupivacaina este contraindicată anesteziei blocului paracervical

obstetric. Folosirea ei în scopul menţionat are ca rezultat bradicardia fătului şi moartea.
Bupivacaina este contraindicată pacienţilor cu o hipersensibilitate la acest anestezic sau la
orice alt anestezic local de tip amidă.
Precauţii: Generale: doză corespunzătoare; tehnică corectă; echipament resuscitiv;
oxigen; medicamente resuscitive. În general trebuie să se folosească cea mai scăzută
doză de anestezic local pentru a evita nivele ridicate în plasmă. Trebuie evitată injectarea
rapidă a unui volum mare de soluţie de anestezic. Atunci când este posibil se vor folosi
doze fracţionate.
Reacţii adverse: Reacţiile adverse sunt caracteristice tuturor anestezicelor locale de tip
amidă. Cauza majoră a reacţiilor adverse a acestui grup de medicamente, constituie
nivelul excesiv în plasmă care se datorează supradozei, injectare accidentală
intravenoasă sau unei degradări metabolice lente. Reacţii adverse sistemice: Cele mai
comune reacţii adverse întâlnite, care necesită măsuri imediate, sunt cele asupra
sistemului nervos central şi cardiovascular. Aceste reacţii sunt funcţie de doza utilizată şi
se datorează supradozajului, absorbţiei rapide a medicamentului, toleranţei diminuate faţă
de medicament sau injectare accidentală intravasculară. Reacţii adverse la nivelul
sistemului nervos central: Reacţiile se caracterizează prin excitaţia şi/sau depresia
sistemului nervos central. Pot apărea stări de anxietate, tulburări ale vederii, tremurături,
posibil urmate de convulsii. Starea de excitaţie poate fi tranzitorie sau poate lipsi, în
schimb starea de depresie este prima manifestare a unei reacţii adverse. Starea de
depresie poate fi urmată destul de rapid de pierderea cunoştinţei şi stop respirator. Alte
efecte ale sistemului nervos central pot fi starea de vomă şi constricţia. Prezenţa
convulsiilor datorate folosirii anestezicului local variază cu procedura folosită şi doza totală
administrată. Reacţii adverse la nivelul sistemului cardiovascular: Dozele mari sau
injectările accidentale intravasculare pot determina nivele ridicate în plasmă, corelate cu
depresia miocardului, descreşterea debitului cardiac, hipotensiune, bradicardie, aritmii
ventriculare şi stop cardiac (vezi “Precauţii”). Reacţii alergice: Reacţiile de tip alergic sunt
rare şi pot avea loc ca urmare a sensibilităţii faţă de anestezicul local sau faţă de
ingredienţii folosiţi pentru condiţionarea produsului (Ex. metilparaben) - vezi “Precauţii”.
Reacţii neurologice: Reacţiile neurologice depind de doza totală a anestezicului local
administrat, de calea de administrare şi de starea fizică a pacientului. Ca urmare a
reacţiilor adverse pot apărea stări de paralizie a corpului, pierderea cunoştinţei, paralizia
respiraţiei, bradicardie. Dozele de bupivacaină vor fi reduse pentru tineri, bătrâni, pacienţi
debili şi pentru pacienţi cu afecţiuni cardiace şi/sau afecţiuni hepatice. Se evită injectarea
rapidă a unor volume mari de soluţie de anestezic local. De asemenea, dozele
recomandate se vor folosi fracţionat (incrementat). În doze recomandate, bupivacaina
produce o blocare completă a senzorilor, însă efectul asupra funcţiilor motoare este diferit,
funcţie de concentraţie: 0,25% produce o blocare incompletă a funcţiilor motoare când
este folosită pentru anestezia caudală, epidurală sau a nervului periferic; se poate folosi în
intervenţii în care relaxarea musculară nu este importantă; 0,5% produce o blocare a
funcţiilor motoare pentru anestezia caudală, epidurală, însă relaxarea musculară este
inadecvată pentru intervenţii în care este necesară o relaxare completă musculară. 0,75%
produce o blocare completă a funcţiilor motoare. Este utilizată în special pentru anestezia
epidurală care necesită o relaxare musculară totală, precum şi în anestezia retrobulbară.
Nu se foloseşte în anestezia obstetrică. O singură doză este suficientă pentru a asigura
timpul necesar anesteziei cu bupivacaină. Doza limită maximă se individualizează în
fiecare caz în parte, funcţie de starea fizică a pacientului. Doza limită maximă s-a stabilit
de 175 mg, ea putând fi micşorată sau mărită funcţie de fiecare caz în parte. Aceste doze
pot fi repetate o dată la trei ore. Studiile clinice menţionează ca doza totală zilnică să nu
depăşească 400 mg. Datele prezentate în tabel sunt în general satisfăcătoare pentru
scopul propus şi sunt recomandate a fi folosite pentru adult. Ele vor fi reduse pentru tineri,
bătrâni sau pacienţi debili. Bupivacaina nu este recomandată pentru copiii mai mici de 12
ani. Bupivacaina este contraindicată în anesteziile blocului paracervical, în intervenţiile
obstetrice şi nu este recomandată pentru anesteziile intravenoase regionale. Utilizarea
bupivacainei în anestezia epidurală. Pentru anestezia epidurală se utilizează soluţii de
0,5% şi 0,75% în doze incrementate de 3 până la 5 ml lăsând timp suficient între doze
pentru a observa eventualele manifestări toxice. În intervenţiile obstetrice se vor folosi
numai concentraţii de 0,25% şi 0,5%. Dozele incrementate de 3 până la 5 ml ale soluţiei
de 0,5% nu vor depăşi 50-100 mg bupivacaină. Doza test pentru anestezia caudală şi
epidural-lombară - vezi “Precauţii”.
Doze şi concentraţii recomandate pentru utilizarea Bupivacainei HCI
Tip anestezie Concentraţii Doza maximă Blocare funcţii
motoare1
ml mg
Infiltraţie locală 0,25% 1 -
Epidurală 0,75% 2,4 10-20 75-50 completă
0,5% 4 10-20 50-100 moderată până la
completă
0,25% 4 10-20 25-50 parţial până la
completă
Caudală 0,5% 4 10-30 75-150 moderată până la
completă
0,25% 4 15-30 37,5-75 moderată
 Nervi periferici 0,5% 4 max.5 max.25 moderată până la
completă
0,25% 4 max.5 max.12,5 moderată până la
completă
Retrobulbar 3 0,75% 2-4 15-30 completă
Sistem nervos simpatic 0,25% 20-50 50-125 -
Doză test epidural 0,5% g/epi 2-3 10-15 vezi “Precauţii”
1 În procedurile de administrare intermitentă dozele repetate favorizează cresterea gradului de blocare a funcţiilor motoare. Prima doză
repetată pentru concentraţia de 0,5% poate produce blocarea completă a funcţiilor motoare. Anestezia nervului intercostal cu soluţie de
0,25% poate determina blocarea completă a funcţiilor motoare la intervenţii chirurgicale abdominale.
2 Pentru utilizarea unei singure doze.
3 Vezi “Precauţii“.
4 Soluţii cu sau fără epinefrină.

Sterilizare, Blocare. Soluţiile injectabile de bupivacaină HCI USP în fiole de sticlă sau
flacoane pot fi autoclavate o singură dată la o presiune de 15 pds., la 121 grade Celsius
timp de 15 min. Se păstrează la temperaturi controlate cuprinse între 15 grade Celsius şi
30 grade Celsius. Se protejează de frig.
Formă de prezentare: Bupivacaina HCI, soluţie injectabilă, este o soluţie sterilă apiogenă
şi izotonică.

Producător: Abbott Laboratories

 BUREŢI DE COLAGEN CU VIOLET DE GENŢIANĂ
combinaţii
Prezentare farmaceutică: Folii spongioase conţinând cristal violet (violet de genţiană),
lidocaină clorhidrică şi colagen.
Acţiune terapeutică: Antiseptic activ faţă de bacteriile grampozitive şi unele ciuperci (prin
cristal violet), hipoesteziant local (prin lidocaină), protector, epitelizant şi cicatrizant prin
colagen.
Indicaţii: Plăgi, ulcere cronice de gambă, ulceraţii diverse.
Mod de administrare: Aplicat local pe plagă sau pe zona ulcerată (după curăţire), sub
pansament de tifon; se schimbă la 2-3 zile (se umezeşte cu o soluţie antiseptică sau cu
soluţie fiziologică sterilă şi se îndepărtează porţiunile care se desprind cu uşurinţă).

Producător: Cerpi
 BUREŢI DE FIBRINĂ
preparate din sânge
Prezentare farmaceutică: Fibrină umană liofilizată, sub formă de burete (flacoane).
Acţiune terapeutică: Favorizează coagularea sângelui.
Indicaţii: Hemoragii capilare de suprafaţă în cursul unor intervenţii chirurgicale
(histerectomie, lombectomie etc.), după extracţii dentare, în epistaxis.
Mod de administrare: În aplicaţii locale, îmbibat cu o soluţie de trombină; buretele poate
fi lăsat pe loc când se face sutura plăgii, absorbindu-se.

Producător: Centrul de Hematologie

 BUROVIN
combinaţii
Compoziţie: Plicul nr. 1: conţine 4400 mg acetat de calciu. Plicul nr. 2: conţine 6000 mg
sulfat de aluminiu şi amoniu şi 40 mg acid tartric.
Acţiune farmacoterapeutică: Astringent şi slab antiseptic prin acetotartratul de aluminiu
format în soluţie.
Contraindicaţii: Eroziuni ale pielii.
Mod de administrare: Plicurile nr. 1 şi 2 se dizolvă separat în câte 500 ml apă rece. Se
amestecă cele 2 soluţii şi se decantează; supernatantul se aplică pe piele sub formă de
comprese.
Formă de prezentare: Cutii cu câte 50 plicuri nr. 1 şi 50 plicuri nr. 2.
Condiţii de păstrare: A se feri de umiditate şi căldură.

Producător: Sicomed
 BUSCOPAN®
butylscopolamminii bromidum
Formă de prezentare: Drageuri a 10 mg de butilscopolamin bromid/drajeu.
Acţiune terapeutică: Buscopan acţionează la nivelul ganglionilor situaţi în pereţii
viscerelor şi exercită o acţiune specifică antispastică, ce se manifestă asupra musculaturii
netede a tractului gastrointestinal, biliar şi urinar. Efectul farmacologic se produce cu mult
înainte ca reacţiile secundare specifice substanţelor de tipul atropinei să apară. De aceea,
în cazul administării Buscopan în doze terapeutice nu se constată apariţia efectelor
secundare asupra sistemului nervos central sau asupra glandelor salivare. Indicaţii: Ulcer
gastric şi duodenal, spasm şi hipermotilitate gastrointestinală, pilorospasmul copiiilor,
vărsături post-operatorii, constipaţie spastică, dischinezie biliară şi spasm al tractului
urinar, relaxarea prea lentă a segmentului uterin inferior, dismenoree.
Contraindicaţii: Nu se cunosc contraindicaţii ale administării orale ale Buscopan.
Buscopan nu trebuie administrat parenteral în următoarele stări patologice: glaucom,
hipertrofia prostatei cu tendinţă la retenţia urinei, stenoza mecanică a tractului
gastrointestinal, megacolon, tahicardie.
Avertismente, precauţii: Datele disponibile, limitate sub aspect preclinic, nu au evidenţiat
un risc, dar cu toate acestea siguranţa administrării Buscopan în timpul sarcinii încă nu a
fost stabilită. O precauţie obişnuită cu privire la utilizarea medicamentelor în această
perioadă fiziologică, în special în primul trimestru trebuie avută în vedere. Siguranţa în
timpul lactaţiei nu a fost încă stabilită.
Efecte secundare: Dacă Buscopan se administrează în doză obişnuită, nu se constată
apariţia efectelor secundare caracteristice atropinei asupra glandelor salivare şi secreţiei
gastrointestinale. În doze mari, poate cauza ocazional o tulburare trecătoare a
acomodaţiei vizuale, care dispare spontan. Pentru aceste motive, în urma administării
parenterale a Buscopan se va evita conducerea vehiculelor şi manipularea maşinilor şi
utilajelor.
Interacţiuni: Chinidina, antidepresivele triciclice şi amantadina potenţează efectul
anticolinergic al Buscopan.
Dozare, administrare: În cazul când medicul nu prescrie altfel: Adulţii şi copiii peste 6 ani:
1-2 drajeuri a 10 mg de 3-5 ori/zi. Drajeurile trebuie înghiţite cu o cantitate mică de lichid.
Condiţii de păstrare: Se va păstra într-un loc uscat, la o temperatură care să nu
depăşească 25 grade Celsius. Se va păstra într-un loc sigur şi nu se va lăsa la îndemâna
copiilor.

Producător: Boehringer Ingelheim

 BUSPAR®
buspironum
Descriere: Buspar, buspirona hidroclorică, este un nou anxiolitic care nu este corelat
chimic sau farmaceutic cu benzodiazepinele sau alţi agenţi psihotropici cunoscuţi. Buspar
(buspironă hidroclorică) este livrat pentru administrare orală sub formă de tablete marcate
şi albe de 5 mg şi 10 mg.
Acţiune terapeutică: Buspar reprezintă o nouă clasă de agenţi farmacologici cu activitate
psihotropă. Spre deosebire de benzodiazepine şi alţi agenţi anxiolitici, Buspar ameliorează
anxietatea fără a produce efecte sedative, relaxare musculară, sau fără a compromite
acuitatea mentală. În experimentările clinice, pacienţii care sunt trataţi cu Buspar nu diferă
semnificativ de cei trataţi cu placebo din punctul de vedere al sedării (somnolenţă şi/sau
oboseală) sau al anomaliilor funcţionale (o pierdere a capacităţii de a conduce vehicule).
Prin contrast, atât diazepamul cât şi clorazepamul au produs sedări semnificative, iar
diazepamul şi lorazepamul au produs alterări funcţionale semnificative. Mecanismul de
acţiune a Buspar-ului diferă de cel al benzodiazepinelor. Oricum, rămâne să fie elucidat
mecanismul de acţiune anxiolitică. Din studiile pe animale, s-a constatat că Buspar
interacţionează cu serotonina, noradrenalina, acetilcolina şi dopamina ale creierului.
Buspar accentuează activitatea căilor specifice noradrenergice şi dopaminergice, ţinând
seama de faptul că activitatea serotoninei şi acetilcolinei este redusă de Buspar. Buspar-ul
este rapid absorbit atingând concentraţia maximă plasmatică în 60-90 de minute după
ingerare. Pentru doze de 10, 20 şi 40 mg, concentraţiile plasmatice maxime ce se ating
sunt 0,9; 1,7 şi 3,2 ng/ml. Aceste date sugerează existenţa unei relaţii de proporţionalitate
între concentraţiile plasmatice şi doză. Studiile privind administrarea de doze multiple de
până la 28 de zile indică faptul că echilibrul concentraţiilor plasmatice este atins în 2 zile şi
concentraţia este proporţională cu doza. Echilibrul concentraţiei plasmatice odată atins,
concentraţia plasmatică de Buspar nu este modificată accentuat de o administrare cronică.
Activitatea anxiolitică a Buspar-ului nu este alterată de ingerarea de alimente; oricum, rata
absorbţiei este micşorată de prezenţa alimentelor. La bărbaţi, aproximativ 95% din Buspar
este legat de proteinele plasmatice, dar alte medicamente deja legate de proteine cum ar
fi digoxina, propranolol, fenitoina şi warfarin nu sunt deplasate de Buspar de pe proteine,
“in vitro”. Timpul de înjumătăţire a cantităţii de medicament observat la voluntarii sănătoşi
este cuprins între 2 şi 3 ore. Timpul mediu de înjumătăţire a cantităţii de medicament
observat la voluntarii sănătoşi în 14 cazuri a fost cuprins între 2±1 şi 11±3 ore. Femeile
tind să aibă un timp de înjumătăţire uşor crescut faţă de cel al bărbaţilor. După
administrarea unei singure doze de Buspar, aceasta a fost eliminată renal în procent de
29-63% în 24 de ore, în principal ca metabolit; 18-38% din doză este eliminată prin fecale.
Buspar este metabolizat în principal prin oxidare producând câţiva derivaţi hidroxilaţi şi 1-
pirimidinilpiperazina. La modelele animale, care sunt predictive pentru potenţialul anxiolitic
la om, 1-(2-pirimidinil) piperazina are o pătrime din activitatea anxiolitică a Busparului.
Buspar nu are efect asupra activităţii enzimelor microsomale hepatice când este
administrat la şobolani timp de 5 zile.
Indicaţii terapeutice: Buspar-ul (buspironă hidroclorică) este indicat în tratamentul
tulburărilor de anxietate şi a perioadelor scurte cu simptome de anxietate însoţite sau nu
de depresie. Diagnosticul pentru pacienţii experimentaţi clinic corespunde Tulburării de
Anxietate generalizată ce aparţine clasificării WHO şi este descris mai jos. În general
anxietatea persistentă este manifestată prin simptome din următoarele categorii: tensiune
motoare: tremurături, spasme musculare, tensiune, incapacitate de relaxare, oboseală,
contracturi la nivelul pleoapelor şi sprâncenelor, încordarea feţei, stare de agitaţie;
hiperactivitate autonomă: senzaţii alternate de cald şi rece, micţiuni frecvente, diaree, jenă
în zona faringiană, bufeuri, paloare, reducerea frecvenţei pulsului şi a ritmului respirator,
senzaţii de gură uscată, ameţeli, transpiraţie, mâini reci şi umede, parestezii (furnicături la
mâini şi picioare); tulburări psihice: anxietate, îngrijorare, frică, imaginarea şi anticiparea
unor neşanse proprii sau pentru alţii; vigilenţă şi stare de atenţie excesivă: insomnie,
dificultate în concentrare, iritabilitate, nelinişte. Starea de anxietate continuă cel puţin o
lună. Anxietatea şi tensiunea obişnuită au fost asociate cu stresul zilnic şi nu au necesitat
un tratament cu un agent anxiolitic. Studiile clinice cu Buspar au fost de obicei limitate la 6
luni, fiind recomandat acest lucru.
Contraindicaţii: Buspar este contraindicat la pacienţii hipersensibili faţă de acest
medicament. Nu au fost evaluate efectele Buspar-ului la pacienţii cu convulsii în
antecedente. Buspar-ul nu este recomandat la pacienţii epileptici. Administrarea Buspar-
ului la pacienţii care sunt trataţi cu inhibitori ai monoaminoxidazei (IMAO) poate fi
hazardată. S-a constatat apariţia unei presiuni sanguine ridicate când Buspar este
adăugat unui tratament ce include IMAO. De aceea nu se recomandă utilizarea
concomitentă a Buspar-ului şi IMAO. Pentru că Buspar-ul nu are o activitate antipsihotică
stabilită, nu poate înlocui un tratament antipsihotic adecvat.
Precauţii: Interferenţa cu funcţia motoare şi cognitivă. Studiile indică faptul că Buspar este
mai puţin sedativ ca alte anxiolitice şi de aceea nu produce alterări funcţionale
semnificative. Efectele asupra SNC nu pot fi prevăzute. De aceea, pacienţii trebuie
avertizaţi să nu conducă autovehicule sau să nu utilizeze aparatură complexă până când
nu sunt siguri că tratamentul cu Buspar nu are efect negativ asupra lor. Deşi studiile de
interacţiune ale Buspar-ului cu alcoolul au indicat că Buspar-ul nu amplifică efectele
negative induse de alcool în funcţia motoare şi mentală, totuşi este prudent să se evite
utilizarea concomitentă a alcoolului şi a Buspar-ului. Posibile reacţii de sevraj la pacienţii
dependenţi de medicamentele anxiolitice/ hipnotice/ sedative. Pentru că Buspar nu
prezintă toleranţă încrucişată pentru benzodiazepine şi alte medicamente sedative/
hipnotice obişnuite, acesta nu va bloca sindromul de sevraj observat adesea odată cu
oprirea tratamentului cu acest medicament. De aceea, înaintea începerii terapiei cu
Buspar este bine ca recuperarea să se facă gradat, mai ales la pacienţii care au utilizat în
mod cronic medicamente inhibitoare ale SNC. Simptomele de sevraj sau de destindere pot
să apară la perioade variabile de timp în funcţie de tipul de medicament şi viteza de
eliminare. Simptomatologia sevrajului după sedative/ anxiolitice/ hipnotice poate să apară
ca o combinaţie de iritabilitate, anxietate, agitaţie, insomnie, tremor, crampe abdominale,
crampe musculare, stări de vomă, transpiraţie, simptome de gripă fără febră. Legarea
Buspar-ului de receptorii dopaminici: Buspar-ul se poate lega de receptorii centrali
dopaminici, dar diferă din punct de vedere chimic şi farmacologic de agenţii tradiţionali ai
SNC. Deoarece nu se cunoaşte mecanismul său de acţiune, nu poate fi prevăzută
toxicitatea pe termen lung asupra SNC sau altor organe.
Interacţiuni cu alte medicamente: Pentru că nu s-au studiat efectele interacţiunii Buspar-
ului cu multe alte medicamente psihotrope, utilizarea concomitentă a Buspar-ului cu alte
medicamente active asupra SNC trebuie realizată cu precauţie. Există un raport ce
sugerează că utilizarea concomitentă a trazodonei şi a Buspar-ului poate cauza creşteri de
3-6 ori a GPT (ALT) la unii pacienţi şi nu a fost identificat un efect asupra transaminazelor
hepatice. Buspar-ul nu dislocuieşte medicamente cum ar fi: fenitoin, propranolol şi warfarin
legate de proteinele serice. Buspar-ul poate dislocui greu medicamentele cum ar fi
digoxina din legătura lor cu proteinele plasmatice; semnificaţia clinică a acestei
caracteristici nu este cunoscută.
Interacţiunea cu alcoolul: Buspar-ul nu accentuează semnificativ efectele inhibitoare ale
alcoolului. Capacităţile funcţionale ale subiecţilor care au ingerat alcool, nu au diferit
semnificativ de cele ale subiecţilor care au ingerat alcool asociat cu placebo. În combinaţie
cu alcoolul, Buspar-ul a prezentat o alterare mai puţin semnificativă a funcţiilor
psihomotoare şi de procesare a informaţiilor faţă de diazepam sau lorazepam. Este
prudent a se evita utilizarea concomitentă a Buspar-ului cu alcoolul.
Interacţiuni între medicament şi testele de laborator: Buspar-ul nu interferă cu testele
clinice de laborator uzuale.
Sarcină şi alăptare: Nu s-a observat un efect negativ asupra fertilităţii sau asupra fătului
în timpul studiilor de reproductibilitate la şobolani şi iepuri cărora li s-au administrat doze
de Buspar de aproximativ 30 de ori doza umană maximă recomandată. La oameni, nu s-
au realizat studii adecvate şi bine controlate în timpul sarcinii. De aceea, utilizarea Buspar-
ului în timpul sarcinii trebuie iniţiată sau continuată numai dacă, în opinia medicului,
beneficiul depăşeşte potenţialul risc. Travaliul şi naşterea: Efectul Buspar-ului asupra
travaliului şi naşterii nu sunt cunoscute. Nu au fost constatate efecte adverse în timpul
stadiilor reproducerii. Perioada de alăptare: Nu se ştie dacă Buspar-ul sau metaboliţii săi
sunt eliminaţi în laptele uman. De aceea, Buspar-ul nu trebuie administrat la femeile care
alăptează decât numai după ce au fost consultate de un medic ce consideră că beneficiul
adus mamei depăşeşte potenţialul risc asupra sugarului.
Administrare: La copii: Nu au fost determinate siguranţa şi eficacitatea utilizării Buspar-
ului la indivizii sub 18 ani. La pacienţii în vârstă: efectul Buspar-ului a fost evaluat în mod
sistematic la pacienţii în vârstă; câteva sute de pacienţi în vârstă au participat la studiile
clinice cu Buspar şi nu au fost identificate fenomene adverse neobişnuite corelate cu
vârsta. La 87 de pacienţi în vârstă, doza zilnică totală de Buspar a fost de 15 mg/zi. La
pacienţii cu funcţia renală sau hepatică alterată: Datorită metabolizării hepatice şi a
eliminării renale a Buspar-ului, administrarea lui la pacienţii cu alterări severe ale funcţiei
hepatice şi renale nu este recomandată.
Reacţii adverse: Efectele secundare ale Buspar-ului, dacă apar, sunt în general
observate la începutul terapiei cu acest medicament şi ameliorate cu scăderea dozei
sau/şi cu o medicaţie corespunzătoare. La pacienţii ce au primit Buspar comparativ cu
pacienţii ce au fost trataţi cu placebo, cefaleea, ameţelile, starea de nervozitate, stările de
greaţă şi somnolenţa au fost singurele efecte secundare ce au apărut cu o frecvenţă
semnificativ mai mare în grupul tratat cu Buspar faţă de cel tratat cu placebo. Reacţii
adverse datorate discontinuităţii tratamentului: Aproximativ 10% din 2200 de pacienţi
prezentând stare de anxietate şi care au participat la experimente clinice cu Buspar, fiind
supuşi timp de 3 sau 4 săptămâni unui tratament discontinuu, au prezentat reacţii adverse.
Cele mai comune reacţii datorate discontinuităţii tratamentului sunt: tulburări ale SNC
(3,4%), ameţeli, insomnie, nervozitate, somnolenţă; tulburări gastrointestinale (1,2%), stări
de greaţă; perturbări diverse (11%), cefalee şi oboseală. Totodată, 3,4% din pacienţi au
prezentat simptome multiple, nici unul caracterizat ca fiind principal.
Abuzul şi dependenţa de medicament: Din studiile pe animale şi oameni s-a observat
apariţia unei tendinţe de abuz sau dependenţă pentru Buspar. Voluntarii umani care au
antecedente în consumul frecvent de alcool şi medicamente au fost supuşi la două studii
clinice de tip “dublu-orb”. Nici unul dintre subiecţi nu a fost capabil să distingă Buspar-ul
de placebo. Prin contrast, subiecţii au arătat o preferinţă semnificativă pentru diazepam şi
metaqualonă. Studiile pe animale au arătat că Buspar-ul nu creează o tendinţă a
subiecţilor de utilizare în mod frecvent a acestui medicament. Dependenţă: Nu s-au
semnalat reacţii de sevraj după terapia cu Buspar. De asemenea, nu există nici o dovadă
că Buspar-ul determină dependenţă şi este dificil a se prevedea din experimente în ce
măsură un medicament cu acţiune la nivelul SNC va fi întrebuinţat greşit sau abuziv odată
comercializat. În mod consecvent, medicii trebuie să examineze cu atenţie pacienţii,
pentru a nu avea antecedente în abuzul de medicamente şi să urmărească astfel de
pacienţi îndeaproape, observând dacă apar semne de utilizare greşită sau abuzivă a
Buspar-ului (creşterea toleranţei, creşterea dozei).
Supradozare: Simptomatologie: La subiecţii umani sănătoşi, doza terapeutică maximă
tolerată este 375 mg/zi. Simptomele cele mai comune observate datorate unor doze
maxime sunt: stările de ameţeală, de vomă, somnolenţă şi tulburări gastrice. Nu au fost
constatate cazuri de mortalitate în urma unor supradoze deliberate sau accidentale de
Buspar. Studiile toxicologice cu Buspar au prezentat următoarele LD50: la şoricei - 665
mg/kg corp; la şobolani - 196 mg/kg corp; la câini - 586 mg/kg corp; maimuţe - 356 mg/kg
corp. Aceste doze sunt de 500-1 000 de ori doza umană zilnică recomandată.
Tratamentul: Trebuie aplicate măsuri generale simptomatice şi de susţinere odată cu un
lavaj gastric cât mai precoce. Respiraţia, pulsul şi presiunea sanguină trebuie monitorizate
ca în toate cazurile de supradozare de medicamente. Nu se cunoaşte nici un antidot
specific pentru Buspar şi nu a fost determinată dializabilitatea lui.
Dozare şi administrare: Doza iniţială recomandată este de 15 mg/zi (5 mg de 3 ori zilnic).
Pentru a obţine un răspuns terapeutic optim, se poate creşte doza cu 5 mg/zi la fiecare 2-3
zile, dacă este necesar. Doza zilnică maximă nu trebuie să depăşească 60 mg/zi. La cei
mai mulţi pacienţi este obţinut un răspuns terapeutic optim prin administrarea dozei de 20-
30 mg în doze divizate.
Formă de prezentare: Buspar-ul se comercializează sub formă de tablete de 5 mg şi 10
mg, albe şi marcate, în flacoane şi blistere ambalate în cutii de carton.

Producător: Bristol-Myers Squibb

BIVACYN®
neomicină + bacitracină
Compoziţie: Un tub aerosol de 200 g conţine 165 000 u.i. de neomicină sub formă de
sulfat de neomicină şi 12 500 u i. de bacitracină. Un gram de pudră conţine 3500 u.i. de
neomicină sub formă de sulfat de neomicină şi 250 u.i. de bacitracină.
Un gram de unguent conţine 3500 u.i. de neomicinăC sub formă de sulfat de neomicinăC
şi 500 u.i. de bacitracină.
Un gram de unguent oftalmic conţine 3500 u.i. de neomicină sub formă de sulfat de
neomicină şi 250 u.i. de bacitracină.
Un mililitru de soluţie conţine 3500 u.i. de neomicină sub formă de sulfat de neomicină şi
250 u.i. de bacitracină.
Acţiune: Medicamentul are un larg spectru antibacterian, datorat  suprapunerii spectrelor
neomicinei şi bacitracinei. Bivacyn este utilizat pentru tratamentul extern al majorităţii
infecţiilor cauzate de bacterii gram-pozitive şi gram-negative. Administrat în uz extern,
practic nu este absorbit, deci nu are acţiune sistemică.
Indicaţii: În dermatologie: piodermita epidermică (impetigo) şi epidermocutanată
(foliculite), dermatopatii suprainfectate de diferite etiologii (eczema vulgară, pruridermatite
constituţionale cronice alergice, dermatite seboreice cu infecţie bacteriană secundară şi
stasis dermatitis), ulceraţii suprainfectate de diverse etiologii (tumori ulcerate, ulceraţii
datorate insuficienţei circulatorii), eritrasma, dermatopatii bacteriene (Ecthyma
gangrenosum, anthrax), prevenirea infecţiilor piococice în unele dermatopatii frecvent
asociate cu suprainfecţii (Herpes simplex, Herpes zoster, înţepături de insecte).
În oftalmologie: blefarite, dacriocistite, hordeolum, conjunctivite acute, ulcere corneene,
kerato-conjunctivite, blefaroconjunctivite.
Bivacyn este, de asemenea, utilizat in chirurgie şi în otorinolaringologie.
Contraindicaţii: Hipersensibilitate la neomicină şi alte aminoglicozide, bacitracină şi alţi
ingredienţi din această combinaţie. Nu se foloseşte în tratamentul afecţiunilor urechii
externe, dacă  timpanul este perforat.
Precauţii: Poate apare absorbţie sistemică ca urmare a aplicării pe suprafeţe mari (>
20%) pe răni, arsuri sau ulceraţii. Deoarece absorbţia se poate face prin piele, Bivacyn se
va folosi cu prudenţă la pacienţii cu insuficienţă renală, întrucât poate creşte riscul de
nefrotoxicitate şi ototoxicitate. Tratamentul cu Bivacyn va fi întrerupt la apariţia semnelor
de iritaţie a pielii sau hipersensibilitate.
Interacţiuni medicamentoase: Nu s-au semnalat.
Atenţionare specială: Setul de preparare al soluţiei extemporanee include un flacon
conţinând amestecul de antibiotice sub formă de pudră şi un flacon de 10 ml solvent.
Soluţia va fi preparată în condiţii aseptice, chiar înainte de utilizare. Soluţia preparată va fi
folosită în următoarele 3 săptămâni.
Graviditate şi alăptare: Bivacyn nu va fi utilizat în timpul sarcinii şi lactaţiei, exceptând
cazurile în care este strict indicat. Datorită riscului absorbţiei sistemice asociat utilizării
externe, această combinaţie nu se va folosi pe suprafeţe mari pentru o durată îndelungată.
Medicamentul nu va fi lăsat la îndemâna copiilor.
Dozare şi administrare: Pudră aerosol: Înainte de utilizare se va agita puternic şi se va
pulveriza zona afectată o dată sau de mai multe ori pe zi, de la o distanţă de 20-25 cm.
După utilizare, se va curăţa supapa răsturnând tubul cu partea superioară în jos şi
apăsând scurt pe supapă.
Pudră: Se va aplica pe zona afectată în strat subţire o dată sau de mai multe ori pe zi.
Unguent: Se va aplica pe zona afectată de 2-4 ori pe zi.
Unguent oftalmic: Se va aplica unguentul din tub cu vârful aplicatorului pe pleoape într-un
strat subţire de 2-5 ori pe zi.
Soluţia pentru ochi şi urechi: Se instilează 1-2 picături sub pleoapa inferioară sau în
canalul extern al urechii de 4-5 ori pe zi. În infecţii foarte severe se vor instila 2 picături la
fiecare oră. Dacă se constată un efect favorabil se va reduce numărul aplicaţiilor zilnice.
Supradozare: Efecte sistemice toxice (ototoxicitate, nefrotoxicitate) sunt improbabile, dar
pot apare numai după uz îndelungat de doze mari pe suprafeţe întinse ale pielii afectate.
Reacţii adverse: Reacţii de hipersensibilitate la substanţele active. Iritaţii ale pielii, edem,
prurit, urticarie, dermatite de contact, suprainfecţii.
Efecte secundare sistemice asociate utilizării externe sunt improbabile, totuşi sunt posibile
(ototoxicitate, nefrotoxicitate).
Formă de prezentare: Tub aerosol cu 200 g pudră; cutii din material plastic cu 5 g şi 30 g
pudră; cutii din material plastic conţinând 50 g pulbere sterilă; tub cu 30 g unguent; tub cu
3,5 g unguent oftalmic; set conţinând un flacon cu pudră şi un flacon cu solvent (10 ml)
pentru prepararea soluţiei extemporanee.

Producător: Lek
 CALCIJEX 1 mcg sau 2 mcg /ml
calcitriolum
Prezentare farmaceutică: Calcitriol, soluţie injectabilă. Calcijex (calcitriol, soluţie
injectabilă) este calcitriol de sinteză, sub formă de soluţie injectabilă, apoasă condiţionat,
sterilă, izotonă şi transparentă în fiole de 1 ml Calcijex: condiţionat în fiole de 1 ml
conţinând 1 sau 2 mcg.
Compoziţie: 1 fiolă de 1 ml conţine: Calcitriol 1 sau respectiv 2 mcg; Polisorbat 20,4 mg;
Clorură de sodiu 1,5 mg; Ascorbat de sodiu 10 mg; Difosfat de sodiu (anhidru 7,6 mg);
Monofosfat de sodiu (monohidrat) 1,8 mg; Efetat disodic 1 mg (total). Soluţia are pH 7.
Calcitriolul este un produs transparent, cristalin, produs în mod normal de organismul
uman. Este solubil în solvenţi organici şi greu solubil în apă. Alte nume frecvent utilizate
ale Calcitriolului sunt: 1 mcg, 25-dihidroxicolecalciferol; sau 1 mcg, 25-dihidroxi-vitamina
D3; sau 1,25-DHCC; sau 1,25-(OH)2 D3.
Farmacologie: Calcitriolul este forma activă a vitaminei D3 (Cholecalciferolum). Aportul
endogen (natural) de vitamina D la om depinde de expunerea tegumentului la raze UV
necesare conversiei 7-dehidrocolesterolului în vitamina D3, la acest nivel. Vitamina D3,
astfel formată, trebuie transformată în metabolit activ la nivelul ficatului (25-hidroxilare) şi
apoi la nivelul rinichiului/1alfa-hidroxilare), pentru a putea fi activă pe ţesuturi şi celule.
Hidroxilarea hepatică este catalizată de o enzimă, 25-D3-hidroxilază, în urma acestui
proces rezultând 25-(OH) D3-calcifediol. Ulterior, 1 alfa-hidroxilaza se produce în
parenchimul renal, la nivel mitocondrial, sub acţiunea 1 alfa-25(OH) D3-hidroxilazei
rezultând în final 1-25 dihidrocolecalciferol (calcitriol) forma activă a vitaminei D3.
Ţesuturile ţintă ale calcitriolului sunt: intestinul subţire, osul, rinichiul şi glandele
paratiroide. La nivelul intestinului subţire, calcitriolul este singura formă a vitaminei D3 care
produce stimularea absorbţiei de calciu. La nivel renal, calcitriolul acţionează pe tubii
contorţi stimulând reabsorbţia de calciu. Testele in vitro, precum şi testele in vivo, au
demonstrat efectul direct al calcitriolului în inhibarea secreţiei şi sintezei de PTH. În cazul
pacienţilor uremici, poate să apară o stare specială, denumită rezistenţă la vitamina D,
datorită insuficientei capacităţi a rinichiului de a converti precursorii vitaminei D3, în formă
activă (Calcitriol). Administrarea intravenoasă a Calcitriolului este modalitatea cea mai
rapidă şi eficientă de import a vitaminei D3 în forma sa activă. Metaboliţii vitaminei D se
găsesc în sânge sub forma legată de proteinele plasmatice. Efectul farmacologic al unei
doze de calcitriol durează 3-5 zile. Metabolizarea calcitriolului are loc pe două căi, şi
anume: conversia la 1, 24, 25 (OH)3D3 sau la acid calcitrioic.
Indicaţii: Calcitriolul este indicat în tratamentul hipocalcemiei la pacienţii sub dializă
cronică renală, având ca efect o reducere semnificativă a nivelelor de parathormon
circulant. Aceasta atrage după sine oprirea procesului de osteodistrofie renală.
Mod de administrare: Doza optimă de Calcijex trebuie stabilită individual. Eficacitatea
tratamentului cu calcijex porneşte de la prezumţia că fiecare pacient are o ingestie zilnică
adecvată de calciu. Doza zilnică recomandată (R.D.A) pentru adulţi este de 800 mg calciu.
Pentru a avea siguranţa că pacientul are un aport adecvat de calciu, se recomandă fie
prescrierea unui supliment de calciu, fie instituirea unei diete corespunzătoare. Doza
iniţială recomandată de calcijex este de 0,5 mcg (0,01 mcg/kg corp), administrate de trei
ori pe săptămână, preferabil din două în două zile. Calcijexul poate fi administrat în bolus
i.v., pe cateter la sfârşitul şedinţei de hemodializă. Dacă nu se constată o îmbunătăţire a
parametrilor biochimici, şi a manifestărilor clinice, doza poate fi crescută cu 0,25 până la
0,5 mcg la două-patru săptămâni interval. În această perioadă de tatonare a dozei optime
se vor doza calcemia şi fosfatemia. În cazul apariţiei hipercalcemiei se opreşte imediat
tratamentul cu calcijex. Majoritatea pacienţilor hemodializaţi răspund la doze cuprinse între
0,5 şi 3 mcg (0,01-0,05 mcg/kg corp de trei ori pe săptămână).
Contraindicaţii: Calcijex nu se administrează pacienţilor cu hipercalcemie sau celor cu
semne evidente de intoxicaţie cu vitamina D. Atenţie Deoarece calcitriolul este cel mai
activ metabolit al vitaminei D, în cursul tratamentului nu se vor mai administra alte forme
de vitamina D sau derivaţi. Trebuie avută în vedere administrarea unui compus fără
aluminiu, pentru legarea fosfatului, pentru a putea controla nivelul fosfaţilor la un pacient
supus hemodializei îndelungate. Supradozarea oricărei forme de vitamina D este
periculoasă (vezi paragraful “Supradozarea”). Hipercalcemia datorată supradozării
vitaminei D sau a metaboliţilor acesteia, poate fi extrem de severă şi să necesite asistenţă
medicală de urgenţă. Hipercalcemia cronică poate duce la calcificări vasculare
generalizate, nefrocalcinoză şi calcificări în ţesuturile moi. Produsul concentraţiilor serice
ale calciului şi fosfaţilor nu trebuie să depăşească 70. Se impune examinarea radiologică a
regiunilor suspecte pentru a depista precoce apariţia calcificărilor ectopice.
Precauţii: Generale: Administrarea în doze excesive a calcijexului induce hipercalcemia în
unele cazuri asociată cu hipercalciurie; de aceea, la începutul tratamentului pentru
ajustarea dozei este necesară determinarea produsului concentraţiilor plasmatice ale
calciului şi fosfaţilor, cel puţin de două ori săptămânal; în cazul apariţiei hipercalcemiei,
administrarea de calcijex este oprită, urmând a fi reluată cu doze mai mici. Calcijex se
administrează cu prudenţă, la pacienţii digitalizati, deoarece, în aceste cazuri,
hipercalcemia poate precipita o aritmie cardiacă. Informaţii pentru pacient: Pacientul
trebuie informat asupra necesităţii de a urma prescripţiile şi indicaţiile medicamentului
asupra dietei, şi supraalimentării de calciu, pentru a evita utilizarea unor medicamente
inadecvate, şi în primul rând al antiacidelor ce conţin magneziu. De asemenea pacientul
trebuie informat asupra simptomelor de hipercalcemie. Explorări paraclinice esenţiale:
Calcemia serică, fosfatemia serică, magneziemia serică, fosfatazele alcaline, calciuria pe
24 de ore trebuie determinate periodic; în perioada iniţială a tratamentului nivelul seric al
calciului şi fosfaţilor trebuie determinat de două ori pe săptămână. Interacţiuni
medicamentoase: Nu se vor administra concomitent antiacide ce conţin magneziu şi
calcijex, în caz contrar există pericolul instalării hipermagneziemiei. Uz pediatric: Siguranţa
şi eficacitatea calcijexului în uz pediatric nu a fost încă stabilită.
Reacţii adverse: Sunt în general similare celor ce apar în urma administrării excesive de
vitamina D. Simptomele precoce şi tardive ce pot apărea, traduc o intoxicaţie cu vitamina
D asociată cu hipercalcemie. Simptome precoce: slăbiciune, cefalee, somnolenţă, greţuri,
vărsături, uscarea gurii, constipaţie, dureri musculare şi osoase, gust metalic în gură.
Simptome tardive: poliurie, polidipsie, anorexie, pierdere în greutate, nicturie, conjunctivite,
pancreatite, fotofobie, rinoree, prurit, hipertermie, scăderea libidoului, creşterea uremiei,
albuminurie, hipercolesterolemie, creşterea transaminazelor serice (GOT, GPT), apariţia
calcifierilor ectopice, hipertermie, aritmii cardiace. Ocazional, s-a descris apariţia de dureri
osoase la locul injectării.
Supradozare: Administrarea în exces a calcijexului, peste nevoile pacientului poate duce
la instalarea hipercalcemiei şi hiperfosfatemiei. Aportul exogen crescut al acestor
elemente în timpul tratamentului poate duce la apariţia unor dereglări similare.
Tratamentul hipercalcemiei şi supradozajului la bolnavi dializaţi: în general, tratamentul
hipercalcemiei (peste 1 mg/dl) constă în imediata oprire a administrării calcijexului şi
instituirea unei diete fără calciu. Calcemia serică se determină zilnic până la atingerea
valorilor normale. Revenirea la valori normale are loc de obicei în 2-7 zile. După aceasta
se reia tratamentul cu calcijex, scăzând însă doza cu 0,5 mg faţă de doza iniţială. Se vor
verifica în continuare calcemia şi fosfatemia de două ori pe săptămână, după orice
modificare a dozei de calcijex. Persistenţa unor valori crescute ale calciului seric poate fi
corectată prin dializă utilizând un dializat fără calciu. Tratamentul supradozării accidentale
a calcijexului: tratamentul supradozării accidentale a calcijexului constă în măsuri generale
de reechilibrare şi susţinere metabolică a pacientului. Se vor determina nivelul calciului
seric şi calciuria în mod repetat şi, de asemenea, se monitorizează activitatea cardiacă
pentru a detecta orice tulburare electrocardiografică datorată hipercalcemiei. Această
monitorizare este de importanţă vitală la bolnavii dializaţi. Se recomandă prescrierea unei
diete sărace în calciu, respectiv întreruperea administrării produselor ce aduc un supliment
de calciu. Datorită timpului relativ scurt de acţiune al calcitriolului, alte măsuri sunt
improbabil de a fi necesare. Dacă totuşi persistă nivelele crescute ale calcemiei, există o
mulţime de alternative terapeutice care vor fi luate în considerare în funcţie de starea
pacientului. Aceste alternative includ administrarea de fosfaţi sau corticosteroizi sau
inducerea unei diureze forţate. De asemenea, se poate apela la dializa peritoneală cu un
dializat fără calciu.

Producător: Abbott Laboratories

 CALCIPARINE®
heparinum calcicum
Formă farmaceutică: Soluţie injectabilă s.c. 25000 UI/ml. Seringi preumplute de 5000 UI
(0,2 ml). Fiole de 12500 UI (0,5 ml) sau 25000 UI (1 ml), cu sau fără seringi.
Indicaţii: Prevenirea şi tratarea maladiei trombo-embolice şi a stărilor trombogenice.
Contraindicaţii: Manifestări sau tendinţe hemoragipare datorate în special deficienţei
factorilor de coagulare (trombopenie, hipofibrinogenemie, hemofilie) şi/sau tulburărilor de
permeabilitate vasculară (purpură) cu excepţia celor manifestate printr-o coagulopatie de
consum. Alergie la heparină. Orice leziune hemoragică activă (cum ar fi ulcer
gastroduodenal). Endocardite bacteriene acute. Perioada postoperatorie după o
intervenţie chirurgicală pe sistemul nervos central sau periferic. Accidente vasculare
cerebrale hemoragice. Asocieri nepermise cu: acid acetilsalicilic, antiinflamatorii
nesteroide, ticlopidină.
Precauţii: Preveniţi medicul în caz de: sarcină, insuficienţă hepatică, insuficienţă renală,
hipertensiune arterială, ulcere gastroduodenale în antecedente sau în caz de tratamente
în curs cu anticoagulante orale, glucocorticoizi, dextran 40.
Reacţii adverse: Hematom sau mic nodul la locul injectării. Posibilitate de sângerare
(sângerări nazale şi gingivale, urină închisă la culoare sau roz). Scăderea numărului de
plachete sanguine.
Mod de administrare: Numai pe cale subcutanată. A nu se injecta intramuscular. În cazul
accidentelor tromboembolice apărute sau iminente: Ziua I: Prima injecţie: doza test
standard (0,1 ml adică 2500 UI pentru 10 kg corp). După 5-7 ore: se controleaza timpul
Howell sau timpul de cefalină activată pe plasmă citratată pentru a verifica dacă doza test
este adaptată (trebuie să fie dublul sau triplul timpului-martor). A II-a injecţie: la 12 ore
după prima injecţie. Doza test se modifică sau nu în funcţie de rezultatele controlului.
Zilele următoare: O injecţie subcutanată o dată la 12 ore cu o doza egală cu doza de la a
II-a injecţie din prima zi. Se face un nou control la 5-7 ore după injecţie, apoi la fiecare 3-4
zile până la apariţia scăderii trombofiliei. După reajustarea posologiei, tratamentul va fi
urmat ţinând cont de evoluţia clinică. Tehnica injectării: Fiola autocasantă: pentru a o
deschide, apăsaţi uşor la nivelul inelului colorat. Injecţia trebuie să fie realizată în ţesutul
celular subcutanat al centurii abdominale antero-laterale şi postero-laterale, alternativ la
dreapta şi la stânga. Acul trebuie introdus perpendicular într-un pliu cutanat realizat între
police si index. Pliul trebuie menţinut pe toata durata injecţiei. Întrerupeţi injecţia dacă
introducerea acului determină o durere puternică (aceasta înseamnă că s-a atins un vas).
În acest caz, scoateţi acul şi faceţi injecţia în partea opusă.
Valabilitate: A nu se depăşi data limită inscripţionată clar pe ambalaj.

Producător: Sanofi Winthrop

 CALCIU + VITAMINA D
combinaţii
Formă de prezentare: Comprimate filmate. Flacon cu 30 comprimate filmate.
Compoziţie:
Vitamina D 125 UI
Calciu 250 mg

Proprietăţi: Calciul este esenţial pentru menţinerea echilibrului electrolitic, intervenind şi

într-un număr mare de procese enzimatice (coagularea sângelui, precipitarea cazeinei,
activarea tripsinogenului). Joacă un rol esenţial în formarea şi menţinerea scheletului -
care conţine 99% din cantitatea totală de calciu existentă în organism; influenţează
permeabilitatea şi potenţialul membranei celulare, contracţia musculară şi funcţia cardiacă.
Vitamina D intervine în homeostazia calciului: La nivelul intestinului, creşte absorbţia
calciului şi fosforului, prin mărirea permeabilităţii membranei celulare, facilitarea
transformării sărurilor alcaline în săruri acide mai solubile şi prin stimularea sintezei
proteinei purtătoare. La nivelul oaselor: prin mineralizarea ţesutului osteoid al cartilajelor.
Este indispensabilă pentru funcţia reglatoare a parathormonului (echilibrul calciu-fosfor).
La nivelul rinichilor: vitamina D modulează excreţia calciului.
Indicaţii terapeutice: La copii: hipocalcemia nou-născutului, prevenirea rahitismului.
Hipocalcemia datorată corticoterapiei, hipoparatiroidiei idiopate sau anticonvulsivantelor.
Carenţa de calciu în perioda de creştere. La adult: tratamentul osteoporozei şi
osteomalaciei (prin carenţă sau malabsorbţie). Osteodistrofia, hipocalcemia din afecţiunile
hepatice, tratamentul demineralizării osoase după o perioadă de imobilizare, contracturile
musculare tetaniforme acompaniate de hipocalcemie. Carenţa de calciu în perioada de
sarcină şi alăptare.
Mod de administrare: Oral: adulţi, 1-2 comprimate, de 3 ori pe zi, după mese; copiii, 1-2
comprimate pe zi, după vârstă.
Contraindicaţii: Hipercalcemia datorată hiperparatiroidismului, unei tumori decalcifiante
(ex. metastaza osoasă), hipercalcemia idiopatică a sugarului. Hipercalciuria gravă,
insuficienţa renală gravă. Hipersensibilitate la vitamina D: maladia Besnier-Boeck-
Schaumann.
Reacţii adverse: Rareori s-au semnalat tulburări gastrointestinale. Creşte riscul litiazei
renale şi al hipercalciuriei. La doze masive apare o calcifiere patologică a parenchimului
hepatic.
Precauţii: În caz de hipercalciurie uşoară (peste 300 mg=7,5 mmol/24 h), insuficienţă
renală moderată sau în caz de antecedente de calculi renali, se va supraveghea calciuria
pe durata tratamentului.

Producător: Europharm
 CALCIU EFERVESCENT 200
calcii gluconolactas
Compoziţie: Un comprimat efervescent conţine 200 mg calciu, echivalentul a 1,850 g
gluconolactat de calciu.
Acţiune farmacoterapeutică: Calciu este un mineral esenţial necesar pentru menţinerea
echilibrului electrolitic al organismului şi pentru funcţionarea normală a numeroaselor
mecanisme de reglare. Disponibilitatea pentru absorbţia intestinală a calciului ingerat este
de aproximativ 1/3. Absorbţia se face în intestinul proximal şi este favorizată de vitamina D
şi parathormon; este diminuată în aclorhidria gastrică, steatoree, pancreatită acută,
hipovitaminoză D. Concentraţia serică normală a calciului total este de 9-11 mg/100 ml.
Deficienţa de calciu este asociată cu tulburări neuromusculare (excitabilitate crescută -
tetanie, convulsii) şi cu demineralizarea oaselor. Necesarul zilnic la adult - în medie 800
mg. La gravide, în cursul alăptării şi la organismele în creştere necesarul creşte cu 400
mg.
Indicaţii: Necesităţi crescute de calciu: sarcină, alăptare, perioade de creştere rapidă -
copilărie. Stări de carenţă cronică (gastrectomie, steatoree, tratament cu corticoizi,
insuficienţă paratiroidiană - în asociere cu vitamina D sau cu dihidrotahisterol).
Osteoporoză (senilă, menopauză, imobilizare în aparat gipsat). Osteomalacie. Rahitism -
în asociere cu vitamina D. Tetania cronică constituţională normocalcemică (spasmofilie
calciprivă-tratament de fond).
Contraindicaţii: Insuficienţă renală gravă, nefrolitiază. Hiperparatiroidie, hipercalcemie,
hipervitaminoza D. Plasmocitom, metastaze osoase.
Precauţii: Se va evita administrarea calciului cu doze mari de vitamina D. Nu se
administrează doze mari de calciu persoanelor peste 50 ani.
Posologie şi mod de administrare: Adulţi: 4 comprimate/zi. Copii: 2-3 comprimate/zi. Un
comprimat se dizolvă în 50 ml apă şi se administrează imediat după dizolvare.
Formă de prezentare: Tuburi cu 20 comprimate efervescente.
Condiţii de păstrare: La adăpost de căldură şi umiditate.

Producător: Sicomed
 CALCIU FORTE
combinaţii
Formă de prezentare: Flacoane cu 30 comprimate de supt, zoomorfe.
Compoziţie: Carbonat de calciu 200 mg; vitamina C 60 mg; fumarat feros 4,5 mg.
Proprietăţi: Aport de calciu şi fier în asociere cu vitamina C, cu absorbţie digestivă foarte
bună. Combinaţia acestor ingrediente suplineşte carenţa de calciu şi fier din organism.
Vitamina C are rolul de a asigura fixarea celor doi ioni (Ca2+ şi Fe2+) în ţesuturi, fiind
cunoscut aportul său în metabolismul calciului şi al fierului, şi rol antioxidant, prevenind
oxidarea şi, astfel, inactivarea ionului Fe2+. Asocierea ionului Ca2+ cu ionul Fe2+ este
benefică şi din punct de vedere al biodisponibilităţii, elementele bivalente fiind competitive
în asimilare. Este astfel exclusă posibilitatea acumulării unuia din ioni în defavoarea
celuilalt, chiar în cazul unui supradozaj. Este evitat riscul acumulării nocive de fier şi al
depunerilor de calciu. Preparatul asigură necesarul cotidian de vitamina C.
Indicaţii: Tulburări de asimilare a calciului şi fierului. Prevenirea rahitismului, tratamentul
osteoporozei şi osteomalaciei. Anemii feriprive (microcitare) post-hemoragice, nutriţionale,
secundare infecţiilor, hemoragii cronice (menstruale), în profilaxia carenţelor de calciu şi
fier în sarcină, la copii şi adolescenţi, în anorexie, la donatorii de sânge. Profilaxia
hipovitaminozei C.
Reacţii adverse: Rareori şi numai în cazul unui consum exagerat de comprimate, pot
apărea fenomene de greaţă, dureri abdominale, constipaţie sau diaree, scaune colorate în
negru.
Contraindicaţii: Nu se administrează pacienţilor cu hemocromatoză, hemoliză cronică,
anemia din intoxicaţia cu plumb, talasemie, intoleranţă la fier, calculoză renală sau biliară.
Hipercalcemie datorată hiperparatiroidismului, hipercalciurie gravă, insuficienţă hepatică
gravă. Nu se administrează copiilor sub 2 ani.
Interacţiuni: Nu se recomandă utilizarea simultană cu pansamentele gastrice pe bază de
aluminiu şi magneziu, diminuându-se absorbţia fierului. Efectul tetraciclinelor este redus
prin combinarea lor cu calciu şi fier.
Mod de administrare: Adulţi: 2-3 comprimate/zi, după mese. Copii peste 3-4 ani: 1
comprimat pe zi.
Condiţii de păstrare: La temperatura ambiantă, ferit de lumină şi umezeală.

Producător: Europharm
 CALCIU FORTE 500
calcium
Compoziţie: Substanţă activă: calciu lactat-gluconat 2,94 g; calciu carbonic 0,30 g
(echivalentul a 500 mg calciu ionizabil). Excipienţi: bicarbonat de sodiu (1,0 g = 274 mg
sodiu), sodiu zaharinic 0,022 g, zahăr 8,868 g..
Formă de prezentare: Cutie cu 10 tablete efervescente.
Acţiune terapeutică: Pentru tratamentul oral cu calciu.
Farmacodinamică: Calciul este un mineral esenţial, necesar menţinerii echilibrului
electrolitic al corpului, precum şi funcţionării normale a numeroase mecanisme de reglare.
Tabletele efervescente de Calciu forte 500 conţin cantităţi mari de săruri de calciu solubile
şi ionizabile, permiţând un aport adecvat de calciu sub forma unei băuturi cu gust plăcut.
Aproximativ 30% din calciul ionizat este absorbit din tractul gastrointestinal. Aceste forme
sunt indicate pentru prevenirea şi tratamentul stărilor de deficienţă acută şi cronică de
calciu, precum şi pentru tratamentul diferitelor forme de tulburări ale metabolismului osos.
Indicaţii: Osteoporoză de diverse origini (postmenopauză, senilă, indusă de
corticosteroizi, consecutivă gastrectomiei sau imobilizării prelungite), adesea în combinaţie
cu medicaţie complementară. Prevenirea demineralizării osoase în pre- şi
postmenopauză. Rahitism şi osteomalacie, ca tratament adiţional terapiei specifice.
Tetanie latentă. Stări cu nevoi crescute de calciu: femei gravide sau care alăptează, copii
în creştere. Stări alergice (ca tratament de susţinere).
Contraindicaţii: Hipersensibilitate la produs, hipercalcemie (de ex. în hiperparatiroidism,
supradozaj de vitamină D, tumori decalcifiante cum ar fi plasmocitomul sau metastazele
osoase), hipercalciurie severă, insuficienţă renală severă.
Precauţii: La pacienţii cu hipercalciurie (care depăşeşte 300 mg = 7,5 mmol/24 ore), cu
insuficienţă renală uşoară sau moderată sau cu istoric de calculi renali, este necesară
monitorizarea excreţiei de calciu în urină. La nevoie, doza de calciu va fi redusă sau
tratamentul va fi întrerupt. La pacienţii predispuşi la calculi la nivelul tractului urinar, se
recomandă o ingestie crescută de lichide. Se va evita administrarea vitaminei D în doze
mari în timpul tratamentului cu calciu, cu excepţia cazurilor cu indicaţie expresă în acest
sens. A nu se lăsa la îndemâna copiilor
Reacţii adverse: În cazuri rare pot apărea tulburări gastrointestinale uşoare (balonare,
constipaţie sau diaree).
Interacţiuni: Calciul administrat pe cale orală poate reduce absorbţia tetraciclinelor orale
sau a preparatelor cu fluor. Trebuie păstrat un interval de cel puţin 3 ore, în cazul
tratamentului concomitent. Terapia concomitentă cu vitamina D măreşte absorbţia
calciului. Absorbţia calciului din tractul gastrointestinal poate fi diminuată de ingestia
concomitentă a anumitor mâncăruri cum ar fi spanacul, reventul, tărâţele, cerealele,
laptele şi produsele lactate. Administrat în doze mari concomitent cu vitamina D, calciul
poate reduce răspunsul la verapamil şi posibil la alţi blocanţi ai canalelor de calciu. La
pacienţii digitalizaţi, administrarea unor doze mari de calciu oral poate creşte riscul
apariţiei aritmiilor cardiace.
Dozare: Tabletele efervescente se dizolvă într-un pahar cu apă. Doza zilnică obişnuită
este între 500 şi 1000 mg de calciu elemental, acoperind cel puţin 70% din raţia
alimentară recomandată. În cazuri severe, ar putea fi necesare doze de până la 2000 mg
în timpul primelor câteva săptămâni de tratament.
Supradozare: Nu s-au raportat cazuri de supradozare acută. Este posibil să producă
tulburări gastrointestinale, dar nu va avea ca rezultat hipercalcemia, cu excepţia cazurilor
în care pacienţii sunt trataţi cu doze excesive de vitamina D.

Producător: Novartis
 CALCIU GRANULAT
calcii gluconas
Prezentare farmaceutică: Granule conţinând calciu gluconic 50 g, excipient zaharat la
100 g (cutie cu 100 g).
Acţiune terapeutică, Indicaţii, Reacţii adverse şi Contraindicaţii: Aceleaşi ca pentru
Calciu 200.
Mod de administrare: Adulţi: 3-6 linguriţe/zi; copii: 1-3 linguriţe/ zi.

Producător: Meduman
 CALCIU LACTIC, 500 mg
calcii lactas
Compoziţie: Comprimate conţinând lactat de calciu 5H2O 500 mg.
Acţiune farmacoterapeutică: Este una din cele mai asimilabile săruri de calciu. Are toate
proprietăţile ionului calciu: acţiune hemostatică, remineralizantă; acţiune antişoc;
antiinflamatorie, anafilactică, diuretică, hipoglicemiantă. Datorită radicalului lactic, are şi o
acţiune antiseptică intestinală.
Indicaţii: Hipocalcemii; TBC; rahitism; tetanie; stări hemoragice; hemofilie. Afecţiuni
alergice (astm, urticarie); sarcină, alăptare. Hipertiroidii. Diabet.
Mod de întrebuinţare: De 3-4 ori pe zi câte 1-2 comprimate, sfărâmate în prealabil şi
administrate după mesele principale.
Formă de prezentare: Flacoane cu 50 comprimate.

Producător: Sicomed
 CAL-C-VITA®
combinaţii
Prezentare farmaceutică: Comprimate efervescente (tub cu 10 buc.) conţinând:
Substanţe active: 1000 mg vitamina C (acid ascorbic), 250 mg calciu (625 mg CaCO3),
7,5 mg (300 UI) vitamina D3 (colecalciferol), 15 mg vitamina B6 (piridoxină) şi 1500 mg
acid citric per comprimat efervescent. Excipienţi: arome; edulcorant (aspartam). 1
comprimat efervescent conţine 440 mg hidraţi de carbon (echivalentul a 7,6 kJ) şi 227 mg
sodiu (echivalentul a 0,6 g clorură de sodiu).
Acţiune terapeutică: Proteinele, acizii graşi şi hidraţii de carbon necesare pentru
creştere, regenerare şi energie pot fi utilizate numai dacă organismul primeşte atât
vitamine cât şi minerale. Există o strânsă interdependenţă între metabolismul calciului şi
cel al vitaminelor C, B6 şi D3, în mod particular în formarea oaselor: calciul este mineralul
cel mai strâns legat de situaţia vitaminelor din organism. Cal-C-Vita ajută organismul să-şi
întărească rezistenţa la îmbolnăvire.
Proprietăţi farmacocinetice: Deoarece substanţele active din compoziţia Cal-C-Vita sunt
similare celor naturale, din alimente, nu au fost efectuate studii farmacocinetice.
Indicaţii: Pentru acoperirea necesităţilor nutriţionale ale perioadelor de creştere şi
dezvoltare, în timpul bolilor şi convalescenţei, la vârstnici, în perioadele de efort psihic şi
fizic, în perioadele cu probabilitate crescută de a răci. Creşterea rezistenţei la infecţii; în
cazurile de oboseală fizică rapidă. Favorizarea vindecării rănilor şi fracturilor; prevenirea
deficitului de vitamine şi de calciu şi a osteomalaciei (înmuierea oaselor).
Mod de administrare: Un comprimat efervescent zilnic (sau după recomandarea
medicului). Prin dizolvarea într-un pahar cu apă a comprimatului efervescent se obţine o
băutură cu gust plăcut.
Contraindicaţii: Alergie la una sau mai multe componente ale produsului, hipervitaminoză
D, hipercalcemie, litiază renală, litiază urinară sau insuficienţă renală.
Precauţii: Cal-C-Vita nu trebuie luat o perioadă mai lungă de timp în doze mai mari decât
cele recomandate.
Sarcină şi alăptare: Administrarea de Cal-C-Vita în timpul sarcinii poate fi benefică. Până
acum nu există nici un fel de date care să ateste existenţa unor riscuri în timpul sarcinii, şi
pare puţin probabil că ar putea exista vreun pericol pentru făt. Cal-C-Vita poate fi folosit de
mamele care alăptează.
Reacţii adverse: În cazul respectării dozelor recomandate nu este posibilă apariţia unor
efecte secundare, nici chiar în cazul administrării de lungă durată.
Interacţuni cu alte medicamente: În cazul respectării dozelor recomandate nu sunt
posibile interacţiuni specifice. Influenţa asupra testelor de laborator: la diabetici, vitamina C
poate influenţa dozarea glucozei urinare, deşi glicemia sanguină nu este afectată. Ca
urmare, administrarea de vitamină C trebuie întreruptă cu câteva zile înainte de efectuarea
acestor analize.
Condiţii de păstrare: Păstraţi produsul la loc uscat şi nu-l lăsaţi la îndemâna copiilor.
Valabilitate: Medicamentul trebuie utilizat înainte de data de expirare (EXP), înscrisă pe
ambalaj.

Producător: F. Hoffmann-La Roche

 CALMEPAM
bromazepamum
Prezentare farmaceutică: Tablete a 1,5 şi 3 mg bromazepam (cutii cu 10 buc.)
Acţiune terapeutică: Bromazepam este complet absorbit prin tubul digestiv şi atinge
concentraţia plasmatică maximă în una până la patru ore după administrarea orală. Timpul
de înjumătăţire a concentraţiei plasmatice variază între 7,0 până la 10,3 ore. Bromazepam
este metabolizat în metaboliţi inactivi, care sunt eliminaţi sub formă de glucuronoconjugaţi
ai 3-hidroxibromazepam (27%), derivaţi de 3-hidroxibenzoilpiridină (40%), bromazepam
intact (2,3%), benzoilpiridină intactă (0,66%). Bromazepamul este bazic. Se leagă în
proporţie de 70% de proteinele plasmatice. Calmepam este folosit ca sedativ, anxiolitic,
relaxant muscular şi are proprietăţi amnezice.
Indicaţii: Calmepam este folosit: în tratamentul anxietăţii, stărilor de tensiune şi de
agitaţie; în controlul spasmelor musculare ca în tetanos; în tratamentul sindromului de
sevraj; pregătirea în pacienţilor pentru intervenţii chirurgicale minore, endoscopie,
cardioversie; în tulburări funcţionale ale aparatului cardio-vascular, ca de ex.
pseudoangina pectoris, anxietatea precordială, tahicardia, tratamentul hipertensiunii
neurogene; în tulburări funcţionale ale aparatului respirator, ca de ex. dispneea şi
hiperventilaţia; în tulburările funcţionale ale aparatului genito-urinar, ca de ex. vezica
iritabilă şi polakiuria; în tulburările funcţionale ale tractului gastro-intestinal, ca de ex.
durerea epigastrică, sindromul de colon iritabil, colita ulcerohemoragică. Calmepam este
de asemenea util în cefaleea psihogenă şi în tulburările psihosomatice.
Mod de administrare: 1,5 până la 3 mg de trei ori pe zi; se poate administra până la 18
mg pe zi în doze fracţionate, sau după sfatul medicului. Dozele se reduc la vârstnici.
Reacţii adverse: Calmepam este bine tolerat în doze terapeutice. Rar, pot apărea sedare
sau somnolenţă. Ca şi alte benzodiazepine, tratamentul prelungit cu Calmepam poate
crea dependenţă. Nu s-au semnalat depresie respiratorie sau hipotensiune după utilizarea
dozelor terapeutice.
Precauţii: Bromazepam trebuie utilizat cu prudenţă la bolnavii epileptici şi la cei ce
utilizează alte medicamente deprimante ale sistemului nervos central. De asemenea,
utilizarea lui necesită prudenţă la bolnavii cu hepatopatii, cu boli renale şi respiratorii, deşi
un efect toxic al preparatului asupra acestor organe nu a fost evidenţiat. Deoarece
preparatul poate da somnolenţă, pacienţii vor fi sfătuiţi să nu conducă automobilul sau să
lucreze la maşini. Bromazepam trebuie contraindicat la bolnavii psihici sau la cei cu
sindroame depresive sau cu tendinţă la sinucidere, dacă anxietatea nu este o componentă
importantă a tabloului clinic. Important Întrucât Calmepam este metabolizat (conjugat) în
metaboliţi inactivi, este mai puţin influenţat de vârstă, aşa cum se întâmplă cu celelalte
benzodiazepine, şi aceasta îl face mai potrivit ca anxiolitic decât ca hipnotic.

Producător: Apic
 CALMOGASTRIN
combinaţii
Compoziţie: Comprimate conţinând: hidroxid de aluminiu coloidal 750 mg; extract moale
de Beladonă 5 mg.
Acţiune terapeutică: Antiacid neutralizant şi antiseptic protector al mucoasei
gastrointestinale, constipant prin hidroxidul de aluminiu; antisecretor şi antispastic prin
beladonă.
Indicaţii: Hiperaciditate gastrică, boală ulceroasă, diaree cronică.
Mod de administrare: De 3 ori/zi câte 1-2 comprimate înaintea meselor.
Reacţii adverse: Rareori greaţă, vărsături şi constipaţie.
Contraindicaţii: Achilie gastrică, gastrită hipoacidă, stază gastrică; glaucom.
Formă de prezentare: 100 folii cu 20 comprimate.

Producător: Sicomed
 CALMOGEN “Acad. Prof. Dr. Doc. D. Dobrescu”
combinaţii
Formă de prezentare: Cutie pliantă de carton cu trei blistere a câte 10 capsule.
Compoziţie: Alcaloizi totali din Belladonna 0,2 mg; codergocrină 0,3mg; propranolol 10
mg; hidroxizină 10 mg.
Acţiune terapeutică: Alcaloizii din Belladonna au acţiune anticolinergică, prin blocarea
neselectivă a receptorilor muscarinici: M1; M2; M3. Diminuează sau opresc tulburările
rezultate din creşterea tonusului parasimpatic. Efectele sunt mai evidente la nivelul
aparatelor digestiv, respirator şi excretor. Codergocrina acţionează -adrenolitic, relaxează
muşchii netezi arteriolari, creşte fluxul sanguin cerebral, retinian şi în extremităţi, activează
metabolismul neuronal. Propranololul este beta-adrenolitic neselectiv, blocând receptorii
beta1 şi beta2 din aproape toate ţesuturile. Are efect de tip chinidinic de intensitate medie,
slabă acţiune inhibitorie asupra sistemului nervos central şi acţiune anestezică locală.
Diminuează presiunea portală şi ameliorează activitatea metabolică hepatică. Ameliorează
electromiograma la spasmofilici. Hidroxizina este un tranchilizant cu spectru larg de
acţiune, slab analgezic, antiemetic, miorelaxant, anticolinergic, antispastic musculotrop,
adrenolitic, antihistaminic, antiserotoninic, antiaritmic de tip chinidinic şi anestezic local.
Biodisponibilitate: Alcaloizii din Belladonna: Alcaloidul principal în planta uscată este
atropina, constituită din l- si d-hiosciamină în părţi egale. Atropina se absoarbe repede
după administrare şi difuzează în toate organele şi ţesuturile. În ficat se transformă în
metaboliţi inactivi; eliminarea se face prin urină 75-95%, cu o treime nemetabolizată.
Cantităţi mici trec în laptele matern. Timpul biologic de înjumătăţire este între 12 şi 38 de
ore. Codergocrina: Este compusă din metansulfonat de dihidroergocornină,
dihidroergocriptină alfa şi beta şi, respectiv, dihidroergocristină şi face parte din alcaloizii
cornului secarei. Absorbţia pe cale digestivă se face în proporţie de 25%. Se
metabolizează în ficat şi se elimină prin bilă şi scaun. Timpul biologic de înjumătăţire este
13 3 ore. Propranololul: Se absoarbe foarte bine la nivelul tubului digestiv, în proporţie de
90%, având biodisponibilitatea de 30%. Biotransformarea se produce în primul pasaj
hepatic, în 4-hidroxipropranolol. Picul plasmatic se atinge după 1-2 ore. Traversează
placenta şi trece în proporţie mică în laptele matern. Excreţia se face pe cale hepatică şi
renală, în proporţie de 90% netransformat şi 1% ca metaboliţi. Timpul biologic de
înjumătăţire este între 2 şi 6 ore. Hidroxizina: Are o absorbţie digestivă bună, cu latenţă de
15-30 min; este metabolizată în întregime; nivelul plasmatic maxim este obţinut în 2-2,5
ore şi are o durată de acţiune de 6-8 ore.
Indicaţii: Tulburări cardiovasculare: tahicardie, extrasistole, palpitaţii, puls labil, bufeuri,
hipertensiune arterială incipientă. Tulburări digestive: dureri abdominale difuze sau
localizate, meteorism, dureri epigastrice, greţuri, vărsături, tulburări de tranzit digestiv.
Tulburări neuropsihice: ameţeli, parestezii, extremitaţi reci, tulburări emoţionale, nevroză
astenică şi anxioasă. Tulburări premenstruale şi de menopauză. Geriatrie: labilitate
psihică, iritabilitate, agitaţie nocturnă, tulburări de ritm veghe-somn. Pediatrie: hiperkinezie,
tulburări de comportament, dereglări ale tranzitului digestiv. Alte indicaţii: Hipertiroidism şi
pregătirea pacientului pentru explorări funcţionale.
Contraindicaţii: Glaucom, sarcină, astm bronşic, bronşită astmatiformă, bloc atrio-
ventricular. Nu se va administra la copiii sub 10 ani.
Reacţii adverse: Pot fi cele ale substanţelor asociate (anticolinergice, alfa şi beta-
adrenolitice, tranchilizante), dar de intensitate şi incidenţă reduse, datorită dozelor
echilibrate, precum şi efectelor vegetative stabilizatoare şi antagoniste ale componentelor.
Mod de administrare: Adulţi, în general 1 capsulă de 2-4 ori pe zi, cu 30-60 de minute
înainte de mese sau la 2-3 ore după mese. Pentru afecţiunile cronice, tratamentul poate fi
administrat zilnic, în serii de 15-20 de zile pe lună. Pentru stările acute episodice de
hiperactivitate vegetativă şi psihoneurologică, se pot administra 1-2 capsule dimineaţa, cu
efecte favorabile în tot cursul zilei. În cazul tulburărilor cu predominanţă seara sau
noaptea, sunt utile 1-2 capsule la sfârşitul zilei.
Rezultatele studiului clinic comparativ coordonat de Prof. dr. doc. Dumitru Dobrescu şi dr. Liliana Dobrescu. Metodă: S-a
efectuat o cercetare dublu-orb pe 120 bolnavi (40 bărbaţi şi 80 femei), în vârstă de 20-65 ani, cu diferite tulburări ale SNV şi SNC,
indicate în tabel. Cercetarea a fost efectuată în Clinica Medicală 2 de la Spitalul CFR 1 şi Policlinica cu plată Nr. 1 din Bucureşti. Toate
persoanele au primit atât produsul Calmogen, cât şi Distonocalm. Fiecare produs a fost administrat timp de 10 zile, cu o pauză de 10
zile între cele două produse. Jumătate din bolnavi au primit întâi Calmogen şi apoi Distonocalm. La cealaltă jumătate secvenţa
administrării a fost inversă. Bolnavii nu au cunoscut compoziţia şi efectele produselor şi nu au primit alte medicamente în perioada
respectivă. S-a administrat câte un drajeu de 2-3 ori pe zi, cu 1/2 oră înainte sau 1-2 ore după masă. S-a urmărit evoluţia multiplelor şi
variatelor tulburări neurovegetative şi ale SNC: tulburări cardiovasculare (crize de vasodilataţie cu valuri de căldură şi transpiraţii,
tahicardie, extrasistole, palpitaţii, puls labil, extremităţi reci); tulburări digestive (greaţă, vărsături, pirozis, dureri abdominale cu localizări
diferite, meteorism, tulburări de tranzit digestiv); tulburări neuropsihice (ameţeli, cefalee, astenie, anxietate, tulburări emoţionale,
iritabilitate, agitaţie nocturnă, tulburări ale ritmului somn-veghe); tulburări premenstruale şi de menopauză. Efectele au fost apreciate de
medic şi de pacienţi. S-au consemnat ca având efecte foarte bune cazurile la care au dispărut tulburările iniţiale. Efectele bune au
constat în diminuarea evidentă a tulburărilor tratate. Rezultate şi discuţii: Administrarea celor două produse a dus la dispariţia sau
diminuarea tulburărilor menţionate. Efecte bune s-au înregistrat la 95% dintre bolnavii trataţi cu Calmogen şi la 73,3% din cei trataţi cu
Distonocalm. Se remarcă prin răspunsuri cuprinse între 95,5-100% tulburările neuropsihice, cardiovasculare, tulburările premenstruale
şi de menopauză şi tulburările digestive tratate cu Calmogen. Pentru Distonocalm, efecte foarte bune, la peste 80% din bolnavi, s-au
înregistrat pentru tulburările cardiovasculare şi digestive.
Rezultate comparative Calmogen - Distonocalm:
Tulburări Nr. bolnavi Efecte
Calmogen
Foarte bune Bune Slabe Nule
Cardiovasculare Nr. 42 2 - -
% 95,5 4,5 - -
Digestive Nr. 24 1 - -
% 96 4 - -
Neuropsihice Nr. 10 - - -
% 100 - - -
Premenstruale şi de menopauză Nr. 30 1 - -
% 96,8 3,2 - -
Hipertiroidism Nr. 8 2 - -
% 80 20 - -
Total Nr. 114 6 - -
% 95 5 - -

Tulburări Nr. bolnavi Efecte

Distonocalm
Foarte bune Bune Slabe Nule
Cardiovasculare Nr. 36 8 - -
% 81 18,2 - -
Digestive Nr. 20 3 2 -
% 80 12 8 -
Neuropsihice Nr. 2 6 2 -
% 20 60 20 -
Premenstruale şi de menopauză Nr. 24 7 - -
% 77,4 22,6 - -
Hipertiroidism Nr. 6 2 2 -
% 60 20 20 -
Total Nr. 88 26 6 -
% 73,3 21,7 5 -
Din tabel rezultă că toate persoanele tratate cu Calmogen au avut rezultate foarte bune (95%) şi bune (5%). Tratamentul cu
Distonocalm a determinat efecte foarte bune la 73,3 % din bolnavi, bune la 21,7% şi slabe la 5%. Nu s-au înregistrat rezultate nule la
nici unul dintre produse. La 12 dintre bolnavii trataţi au apărut efecte adverse (uscăciunea gurii, somnolenţă) la ambele produse. Nu a
fost necesară întreruperea tratamentului. Rezultatele menţionate, care dovedesc o eficacitate terapeutică superioară a produsului
Calmogen, demonstrează justeţea ipotezei de lucru. Ele pledează pentru o abordare globală a variatelor tulburări funcţionale,
constituind totodată un argument privind intricarea fenomenelor neurovegetative cu cele nervos centrale.
Concluzii: Studiul clinic comparativ al produselor Calmogen şi Distonocalm a demonstrat posibilitatea obţinerii de efecte terapeutice
superioare cu primul produs, îndeosebi asupra tulburărilor neuropsihice, cardiovasculare, digestive şi tulburărilor premenstruale şi de
menopauză. Produsele au fost bine tolerate. Nu s-au inregistrat efecte adverse care să impună întreruperea tratamentului.
Producător: Europharm
 CALMOPYROL
piroxicamum
Antiinflamator nesteroidian.
Compoziţie: 1 capsulă conţine: Piroxicam 20 mg. Excipienţi q.s.
Acţiune terapeutică: Substanţa activă din Calmopyrol - piroxicam - aparţine unei clase de
substanţe antiinflamatoare nesteroidiene, cu proprietăţi farmacocinetice aparte, cum ar fi:
timp de înjumătăţire lung, absorbţie şi difuzie rapidă în ţesuturile inflamate, activitate mare
în doza scăzută şi, comparativ cu alte antiinflamatoare nesteroidiene, toleranţă mai bună
în tractul gastrointestinal; în afara acţiunii antiinflamatoare, Calmopyrol mai are proprietăţi
analgezice şi antipiretice.
Indicaţii: Artropatii inflamatoare cronice (artrita reumatoidă, spondilartrita anchilozantă).
Artropatii degenerative ale încheieturilor periferice şi ale coloanei vertebrale. Artrita urică.
Sindroame mioscheleale extraarticulare dureroase (periartrită, tendinită, leziuni
traumatice). Dismenoree primară.
Contraindicaţii: Pacienţilor cu ulcer peptic sau cu antecedente de ulcer peptic, cu
antecedente de hemoragie recurentă, pacienţilor cu antecedente astmatice la utilizarea
salicilatului sau a altor medicamente antiinflamatoare nesteroidiene, pacienţilor alergici la
medicament.
Reacţii adverse: Majoritatea reacţilor adverse regresează în urma suspendării
medicamentului. Frecvent se observă la nivelultractului gastrointestinal: arsuri sau dureri
epigastrice, anorexie, stomatită, constipaţie, diaree, durere abdominală; sistemul nervos
central: cefalee, ameţeală, somnolenţă; organelor de simţ: acufene, dereglări oftalmice;
piele: erupţie, prurit; sânge: scăderea hematocritului; tractului urogenital: creşterea
nivelului ureei. Au fost raportate mai rar: ulcer peptic, hemoragie gastrică, vomă, melenă,
uscăciune a gurii, leucopenie, eozinofilie, trombopenie, transpiraţie abundentă, edem
polimorf, edem palpebral, hipertensiune, hipoglicemie, depresie, nervozitate, insomnie,
dereglări ale biologiei ficatului, fotosensibilitate.
Interacţiuni medicamentoase: Ca toate antiinflamatoarele nesteroidiene, Calmopyrol
este legat în proporţie mare de proteinele serice şi există posibilitatea ca el să deplaseze
alte medicamente cu proprietăţi asemănătoare din situsurile lor de legare, mărindu-le
astfel activitatea. În consecinţă trebuie avută grijă la administrarea concomitentă, mai ales
în doze mari, cu anticoagulante de tip cumarinic (warfarina). De asemenea, există riscul
potenţial de acţiune cu sulfoniluree, hidantoina sau sulfonamida.
Mod de administrare: Maladii mioscheleale acute: În primele 2 zile se administrează 2
capsule de 20 mg sau 2 supozitoare de 20 mg, zilnic, de două ori pe zi, ulterior, în cursul
terapiei de 15 zile, câte o capsulă sau un supozitor pe zi. Artrita reumatoidă, osteoartrita,
artrita anchilozantă: În general, 1 capsulă sau 1 supozitor pe zi; în rare cazuri, ce necesită
o doză crescută pentru menţinerea sub control a maladiei, 2 capsule sau 2 supozitoare de
20 mg pe zi, în 1-2 administrări.
Mod de prezentare: Cutie cu 10 capsule a 20 mg piroxicam.

Producător: Faran
 CALYPSOL, flacoane, fiole
ketaminum
Compoziţie: Flacoane sau fiole a 2 ml, 5 ml şi 10 ml cu un conţinut de 50 mg/ml clorhidrat
de ketamină. Flacoane sau fiole a 10 ml cu un conţinut de 10 mg/ml clorhidrat de
ketamină.
Acţiune terapeutică: Calypsol este un anestezic general de scurtă durată. El acţionează
asupra cortexului cerebral şi a mezencefalului, în special asupra sistemului limbic.
Indicaţii: În monoterapie, poate fi utilizat în operaţii de scurtă durată (ex. circumcizie) şi în
intervenţii instrumentale sau de diagnosticare dureroase. Este indicat şi în inducerea
anesteziei înaintea administrării anestezicelor intravenoase. Ketamina potenţează efectul
anestezicelor slabe administrate prin inhalare (ex. N2O).
Contraindicaţii: Eclampsie, hipertensiune.
Mod de administrare: Asemănător altor anestezice, administrarea Calypsolului trebuie
individualizată. Calea intravenoasă: Adulţi: doza iniţială intravenoasă variază între 1-4,5
mg/kg corp. Copii: doza iniţială variază între 0,5-4,5 mg/kg corp. Doza medie pentru o
anestezie cu o durată de 5-10 minute este de 2 mg/kg corp. Calea intramusculară: Adulţi:
doza iniţială intramusculară variază între 6,5-13 mg/kg corp. Copii: 2,0-5,0 mg/kg corp. O
doză de 10 mg/kg corp induce o anestezie cu o durată de 12-25 minute. Anestezia poate fi
menţinută prin repetarea dozei iniţiale sau cu jumătate din doza iniţială.
Efecte secundare: În perioada de revenire, poate da hipertensiune, tahicardie, salivaţie,
greaţă, vomă, tulburări respiratorii, halucinaţii, agitaţie psihomotorie şi confuzie mentală.
Interacţiuni medicamentoase: Ketamina potenţează efectul de blocaj neuromuscular al
tubocurarinei, dar nu modifică efectul pancuroniului şi al succinilcolinei.
Precauţii: Soluţia de Calypsol este compatibilă cu alte anestezice şi miorelaxante.
Barbituricele sunt incompatibile chimic cu Ketamina, de aceea ele nu se vor amesteca în
aceeaşi seringă. Starea de agitaţie postanestezică poate fi prevenită, de regulă, cu
Droperidol (0,1 mg/kg corp, i.m.). Avertisment: În caz de supradozare sau administrare
rapidă a ketaminei, poate să apară o depresie respiratorie, situaţie în care se va recurge la
ventilaţie mecanică. Este de preferat respiraţia mecanică susţinută, în locul administrării
de analeptice. Calypsolul se va administra lent - într-un interval de timp mai mare de 60
secunde. Se va utiliza doar de către un anestezist bine instruit şi în unităţi bine echipate.

Producător: Richter Gedeon

 CANESTEN , spray
clotrimazolum
Prezentare farmaceutică: Flacon cu atomizor a 30 ml soluţie. Compoziţie: 100 ml de
soluţie conţin 1,0 g clotrimazol în solvent inert.
Acţiune terapeutică: Antibiotic (spectru larg) cu acţiune fungicidă.
Indicaţii: Canesten are un spectru larg de activitate. Acţionează asupra dermatofiţilor,
levurilor, mucegaiurilor şi ciupercilor. Toate dermatomicozele provocate de: dermatofiţi
(Trichophyton infecţios, tipuri de Microsporum, Epidermophyton floccosum); levuri
(Candida albicans şi alte tipuri de Candida); mucegaiuri şi alte ciuperci (Malassezia furfur).
În afecţiunile cutanate provocate de ciuperci şi suprainfectate: micoze interdigitale (Tinea
pedum, Tinea manuum); micoze ale pielii (Tinea corporis, Pitiriasis versicolor); micoze ale
plicilor cutanate (Tinea inguinalis, Tinea cruris, Eritrasma); paronichii în onicomicoze
(Tinea unguium); micoze ale unghiilor; sicoza bărbii.
Contraindicaţii: Hipersensibilitate la clotrimazol.
Reacţii adverse: Foarte rar: iritaţii ale pielii (eritem tranzitoriu, senzaţie de usturime).
Utilizare: înainte de a folosi pentru prima dată sprayul, trebuie să apăsaţi de 1-2 ori pe
butonul sprayului pentru a permite aerului să intre.
Se aplică 2-3 pufuri zilnic, ţinând sprayul vertical la 10-30 cm de zona afectată (a nu se
pulveriza mai mult de 3 secunde). Durata terapiei: depinde de localizarea afecţiunii şi de
cronicitatea acesteia. În general se indică în: dermatomicoze: 3-4 săptămâni; eritrasma,
pitiriasis: 3 săptămâni.
Precauţii: A nu se pulveriza în zona ochilor sau pe mucoase. A nu se folosi sprayul lângă
sursele de căldură, foc etc. A nu se lăsa la îndemâna copiilor A nu se folosi după
expirarea termenului de valabilitate

Producător: Bayer AG
 CANESTEN HC, cremă
clotrimazolum
Prezentare farmaceutică: Tub de 15 g cremă. Compoziţie: 1 g Canesten HC cremă
conţine: 0,01 g clotrimazol şi 0,01 g hidrocortizon.
Alţi ingredienţi: alcool benzilic, alcool cetilstearilic, apă distilată, trisalchil (C16-C18)-polio
xietilen-4-fosfat, triglicerid.
Indicaţii: Canesten are un spectru larg de activitate. Acţionează asupra dermatofiţilor,
levurilor, mucegaiurilor şi ciupercilor. Toate dermatomicozele provocate de: dermatofiţi
(Trichophyton infecţios, tipuri de Microsporum, Epidermophyton floccosum); levuri
(Candida albicans şi alte tipuri de Candida); mucegaiuri şi alte ciuperci (Malassezia furfur).
În afecţiunile cutanate provocate de ciuperci şi suprainfectate: micoze interdigitale (Tinea
pedum, Tinea manuum); micoze ale pielii (Tinea corporis, Pityriasis versicolor); micoze ale
plicilor cutanate (Tinea inguinalis, Eritrasma); paronichii în onicomicoze (Tinea unguium);
vulvite, balanite; otomicoze.
Contraindicaţii: Posibile hipersensibilităţi la clotrimazol, alcool cetilstearilic şi
hidrocortizon. Dacă există o hipersensibilitate la alcool cetilstearilic, trebuie folosită o altă
formă farmaceutică de Canesten: soluţie, spray sau pudră. Nu este indicată utilizarea în
dermatoze provocate de tuberculoză, sifilis, vărsat de vânt, dermatită periorală, Herpes
simplex, Rosacea.
Reacţii adverse: Foarte rar: iritaţii ale pielii (eritem tranzitoriu, senzaţie de usturime). Din
cauza prezenţei hidrocortizonului, dacă produsul se foloseşte pentru mai mult de 2-4
săptămâni, pot apărea reacţii cutanate precum telangiectazie, striaţii, hipertrichoză.
Utilizare: Cu excepţia altui mod indicat de medic, se aplică, 1 până la 2 ori pe zi
(dimineaţa şi seara) în zona afectată şi se masează uşor. Durata terapiei: de obicei câteva
zile (forme acute). Atenţie: A nu se lăsa la îndemâna copiilor A nu se folosi după expirarea
termenului de valabilitate

Producător: Bayer AG
 CANESTEN , soluţie
clotrimazolum
Prezentare farmaceutică: Flacon cu 20 ml soluţie. Compoziţie: 1 ml soluţie conţine 0,01 g
clotrimazol. Alţi ingredienţi: Macrogol 400, 2-propanol, propilenglicol.
Acţiune terapeutică: Antibiotic (cu spectru larg) cu acţiune fungicidă.
Indicaţii: Toate dermatomicozele provocate de: dermatofiţi (Trichophyton infecţios, tipuri
de Microsporium, Epidermophyton floccosum); levuri (Candida albicans şi alte tipuri de
Candida); mucegaiuri şi alte ciuperci (Malassezia furfur). În afecţiunile cutanate provocate
de ciuperci şi suprainfectate: micoze interdigitale (Tinea pedum, Tinea manuum); micoze
ale pielii (Tinea corporis, Pityriasis versicolor); micoze ale plicilor cutanate (Tinea
inguinalis, Eritrasma); paronichii în onicomicoze (Tinea unguium). În plus în: sicoza bărbii,
Favus.
Contraindicaţii: În afară de o posibilă sensibilitate la Canesten soluţie nu există altă
contraindicaţie.
Reacţii adverse: Iritaţiile pielii (eritem tranzitoriu, senzaţie de usturime) au fost observate
foarte rar. În cazul unei hipersensibilităţi la propilenglicol, reacţie de altfel foarte rară, pot
apărea reacţii alergice.
Utilizare: Canesten soluţie se aplică de 2-3 ori pe zi asupra zonelor infectate şi se
masează uşor regiunea. Sunt suficiente câteva picături odată (1-2 picături). Canesten
pătrunde în tegumente şi păr, permiţând prin spectrul său larg o terapie imediată.
Substanţa activă pătrunde în profunzime până la baza procesului infecţios. Fiziologia
tegumentelor ca şi localizarea infecţiilor necesită pentru obţinerea unui efect de durată o
continuare a tratamentului de circa 14 zile după dispariţia simptomelor. Durata terapiei
este de: 1-3 săptămâni pentru Pityriasis versicolor; 2-4 săptămâni pentru Eritrasma; 2
săptămâni pentru micoze interdigitale; 3-4 săptămâni pentru celelalte dermatomicoze.
Atenţie A nu se folosi Canesten soluţie în regiunea ochilor şi mucoaselor. Măsuri igienice
sunt foarte importante în vindecarea dermatomicozelor interdigitale (în special la picioare).
După spălarea picioarelor spaţiile interdigitale trebuie uscate. Onicomicozele (micozele
unghiilor) datorită amplasării şi factorilor psihologici, în general, nu sunt rezolvabile numai
cu terapie antifungică topică, datorită faptului că unghiile sunt dificil de penetrat pentru
soluţie. Atenţie A nu se lăsa la îndemâna copiilor

Producător: Bayer AG
 CANESTEN pudră
clotrimazolum
Prezentare farmaceutică: Flacon cu 30 g pudră. Compoziţie: 30 g Canesten pudră conţin
0,3 g clotrimazol. Alţi ingredienţi: amidon (orez).
Acţiune terapeutică: Antibiotic (spectru larg) cu acţiune fungicidă.
Indicaţii: Canesten are un spectru larg de activitate. Acţionează asupra dermatofiţilor,
levurilor, mucegaiurilor şi ciupercilor. Toate dermatomicozele provocate de: dermatofiţi
(Trichophyton infecţios, tipuri de Microsporum, Epidermophyton floccosum); levuri
(Candida albicans şi alte tipuri de Candida); mucegaiuri şi alte ciuperci (Malassezia furfur).
În afecţiunile cutanate provocate de ciuperci şi suprainfectate: micoze interdigitale (Tinea
pedum, Tinea manuum); micoze ale pielii (Tinea corporis, Pityriasis versicolor); micoze ale
plicilor cutanate (Tinea inguinalis, Tinea cruris, Eritrasma); paronichii în onicomicoze
(Tinea unguium); micoze ale unghiilor.
Contraindicaţii: În afară de o posibilă sensibilitate la Canesten pudră, nu există o altă
contraindicaţie.
Reacţii adverse: Iritaţii ale pielii (eritem tranzitoriu, senzaţie de usturime), au fost
observate foarte rar.
Utilizare: Canesten pudră se aplică o dată sau de câteva ori pe zi (1-2 ori pe zi) în zona
afectată. Canesten pudră se poate aplica alternativ cu celelalte forme farmaceutice:
Canesten cremă sau Canesten soluţie/spray (de exemplu: pudră dimineaţa, iar seara
cremă, soluţie sau spray). În cazul micozelor interdigitale ("picior de atlet") se recomandă
pudrarea ciorapilor şi a interiorului pantofilor dimineaţa, pentru a nu apărea umiditate din
cauza transpiraţiei şi a se preîntâmpina reinfectarea. Canesten pătrunde în tegumente,
permiţând prin spectrul său larg o terapie imediată. Substanţa sa activă pătrunde în
profunzime până la baza procesului infecţios. Fiziologia tegumentelor ca şi localizarea
infecţiilor necesită pentru obţinerea unui efect de durată o continuare a tratamentului de
circa 14 zile, după dispariţia simptomelor. Durata terapiei este de 4-5 săptămâni. Atenţie A
nu se folosi Canesten pudră în regiunea ochilor. Măsurile igienice sunt foarte importante în
vindecarea dermatomicozelor interdigitale (în special la picioare). După spălarea
picioarelor, spaţiile interdigitale trebuie uscate. Atenţie A nu se lăsa la îndemâna copiilor
Valabilitate: A nu se folosi după expirarea datei de valabilitate

Producător: Bayer AG
 CANTASTIM
imunomodulatori
Prezentare: Cantastim este un extract bacterian purificat din Pseudomonas aeruginosa,
cu proprietăţi imunomodulatoare. Este livrat în cutii cu 5 fiole a 1 ml (0,5 mg substanţă
activă).
Mod de acţiune: Produsul stimulează fagocitoza şi chemotactismul celulelor fagocitare,
activitatea citotoxică a celulelor NK şi K şi a limfocitelor T, exprimarea unor receptori de
membrană, sinteza şi secreţia unor citokine, normalizând cooperările celulare şi
mecanismele de control ale răspunsului imun.
Indicaţii: Produsul este indicat pentru stimularea capacităţii de apărare nespecifică, în
cazuri de deficit imun cu diverse exprimări clinice. Astfel, se recomandă administrarea lui
înainte de intervenţiile chirurgicale cu risc de infecţii postoperatorii, în parodontoze cronice,
în unele infecţii virale sau bacteriene cronice rebele la terapia uzuală (herpes, zona zoster,
stafilococii cutanate etc.), în leucemii, carcinoame şi sarcoame ovariene, mamare, uterine,
pulmonare etc.
Mod de administrare: Tratamentul este diferenţiat, în funcţie de natura bolii şi de vârstă.
La copii până la un an, care prezintă infecţii grave, peritonite, neoplazii sau malformaţii
congenitale care necesită intervenţii chirurgicale laborioase, se administrează pe cale
subcutanată 5 injecţii a 0,5 ml fiecare, la interval de 7 zile. La copiii peste un an şi la adulţi,
se inoculează subcutanat câte 1 ml la interval de 7 zile, schema de administrare fiind
condiţionată de natura bolii astfel: în prevenirea infecţiilor postoperatorii, se administrează
subcutanat 1 fiolă cu 4 zile înainte de operaţie şi 4 fiole după actul chirurgical, câte o fiolă
la 7 zile; la pacienţii cu forme grave de herpes, zona zoster, parodontoze, afecţiuni afrigore
repetate etc., se administrează 10 injecţii subcutanat, la interval de 7 zile fiecare (dacă
este cazul, la 90-120 zile de la terminarea seriei de 10 fiole, se repetă schema de
administrare); în infecţiile stafilococice cronice, se administrează asociat cu vaccinul sau
autovaccinul stafilococic, prin inoculare subcutanată, conform următoarei scheme:
Ziua 0 vaccin (autovaccin) stafilococic 0,1 ml.
Ziua a 3-a vaccin (autovaccin) stafilococic 0,1 ml.
Ziua a 6-a vaccin (autovaccin) stafilococic 0,2 ml.
Ziua a 7-a Cantastim 1 ml.
Ziua a 9-a vaccin (autovaccin) stafilococic 0,3 ml.
Ziua a 12-a vaccin (autovaccin) stafilococic 0,4 ml.
Ziua a 14-a Cantastim 1 ml.
Ziua a 15-a vaccin (autovaccin) stafilococic 0,5 ml.
Ziua a 18-a vaccin (autovaccin) stafilococic 0,6 ml.
Ziua a 21-a Cantastim 1 ml.
Ziua a 22-a vaccin (autovaccin) stafilococic 0,7 ml.
Ziua a 25-a vaccin (autovaccin) stafilococic 0,8 ml.
Ziua a 28-a Cantastim 1 ml.
Ziua a 29-a vaccin (autovaccin) stafilococic 0,9 ml.
Ziua a 32-a vaccin (autovaccin) stafilococic 1 ml.
Ziua a 35-a Cantastim 1 ml.
Ziua a 38-a vaccin (autovaccin) stafilococic 1 ml.
Ziua a 41-a vaccin (autovaccin) stafilococic 1 ml.
Ziua a 42-a Cantastim 1 ml.
Ziua a 44-a vaccin (autovaccin) stafilococic 1 ml.
Ziua a 47-a vaccin (autovaccin) stafilococic 1 ml.
Ziua a 50-a vaccin (autovaccin) stafilococic 1 ml.
Ziua a 53-a vaccin (autovaccin) stafilococic 1 ml.
Dacă este necesar, seria de inoculări se poate repeta după o pauză de 90-120 zile. În
leucemii cronice sau tumori maligne cu diferite localizări, produsul se poate administra în
asociere cu radioterapia şi/sau chimioterapia. Se administrează subcutanat 10 fiole la
interval de 7 zile, cu repetarea seriei de injecţii după 90-120 zile.
Contraindicaţii: Produsul nu este alergizant şi nu are contraindicaţii. Poate fi administrat
concomitent cu alţi agenţi terapeutici.
Reacţii adverse: La unii pacienţi pot apărea după inoculare: congestie şi tumefacţie la
locul inoculării, creşterea temperaturii corporale, frisoane, stare de somnolenţă, dureri de
cap. Aceste reacţii pot fi observabile la 3-24 ore de la inoculare şi pot persista până la 24-
48 ore. Apariţia acestor reacţii secundare tranzitorii nu impune oprirea tratamentului.
Condiţii de păstrare: Produsul se păstrează la temperaturi între +5 - +10 grade Celsius şi
se agită energic înainte de întrebuinţare. Termen de valabilitate: 2 ani.

Producător: Institutul Cantacuzino

 CAPOTEN®
captoprilum
Descriere: Capoten este un inhibitor specific al enzimei de conversie a Angiotensinei I
spre Angiotensina II.
Formă de prezentare: Comprimate conţinând 25 mg captopril
Indicaţii terapeutice: Hipertensiunea arterială: Capoten este indicat pentru tratamentul
HTA. Poate fi utilizat singur, precum şi în combinaţie cu alte antihipertensive, îndeosebi
diureticele tiazidice. În acest caz efectele lor sunt aproximativ aditive. Insuficienţa
cardiacă: Capoten este indicat în tratamentul ICC în asociaţie cu diuretice şi digitalice.
Efectul benefic al captoprilului în IC nu necesită neapărat prezenţa digitalicelor. Disfuncţia
ventriculului stâng după infarctul miocardic: Capoten este indicat la pacienţi stabilizaţi
clinic, cu insuficienţă ventriculară stângă postinfarct, manifestată prin fracţie de ejecţie
<40%. În aceste cazuri, captoprilul a redus incidenţa IVS decom-pensate, prelungind
semnificativ durata supravieţuirii după infarctul miocardic. Nefropatia diabetică: Capoten
este indicat în tratamentul nefropatiei diabetice (proteinurie >500 mg/zi) la pacienţi cu
diabet zaharat insulino-dependent de tip I şi retinopatie. Capoten încetineşte evoluţia
insuficienţei renale către boala renală terminală.
Dozare şi schemă de tratament: Hipertensiunea arterială: tratamentul cu Capoten
trebuie să cuprindă cea mai mică doză eficientă care a fost determinată în funcţie de
nevoile pacientului. Hipertensiunea uşoară şi moderată: doza de început este de 12,5 mg
de 2 ori pe zi. Doza uzuală de întreţinere este de 25 mg de 2 ori pe zi şi poate fi crescută
suplimentar la 2-4 săptămâni interval, până când este obţinut răspunsul satisfăcător, dar
nu mai mult de 50 mg de 2 ori pe zi. Dacă nu se obţine răspunsul terapeutic scontat,
alături de Capoten poate fi asociat un diuretic tiazidic. Doza de diuretic poate fi crescută la
interval de 1-2 săptămâni, până la nivelul optim sau până la doza maximă admisă.
Hipertensiunea severă: în hipertensiunea severă în care terapia standardizată este
ineficientă sau inadecvată din cauza efectelor adverse, doza de început este de 12,5
mg/zi. Dozele pot fi crescute treptat până la doza maximă de 50 mg de 2 ori pe zi. Doza
zilnică de 150 mg de Capoten nu trebuie să fie depăşită în mod normal. Insuficienţa
cardiacă: terapia cu Capoten trebuie să înceapă sub supravegherea atentă a medicului.
Capotenul trebuie să fie introdus când terapia diuretică (de ex. Furosemid 40-80 mg sau
echivalent) se dovedeşte a fi incapabilă să controleze simptomele . Doza de debut de 6,25
mg sau 12,5 mg poate reduce tranzitor efectul hipotensiv al acestora. Posibilitatea apariţiei
acestui efect poate fi scăzută prin întreruperea sau reducerea diureticului dacă este posibil
înainte de începerea tratamentului cu Capoten. Doza de întreţinere uzuală este de 25 mg
de două sau trei ori pe zi şi poate fi crescută treptat la interval de cel puţin două
săptămâni, până la obţinerea răspunsului terapeutic dorit. Doza maximă obişnuită este de
150 mg/zi. Vârstnici: Doza trebuie fixată în funcţie de răspunsul tensiunii arteriale şi
păstrată atât de scăzută cât este posibil să fie ţinută sub control. Deoarece pacienţii în
vârstă au o funcţie renală redusă şi disfuncţii ale altor organe, se indică iniţial o doză
scăzută de Capoten. Copii: Capotenul nu se recomandă în tratamentul hipertensiunii
uşoare şi moderate la copii. Experienţa în neonatologie, în special pentru sugarii
prematuri, este limitată. Deoarece funcţia renală a sugarilor nu este echivalentă cu a
copiilor mai mari şi a adulţilor, ar trebui folosite doze mai scăzute de Capoten şi aplicate
sub supraveghere medicală strictă. Doza de început trebuie să fie de 0,3 mg/kg corp/zi
până la un maxim de 6 mg/kg corp/zi divizată în mai multe doze. Doza trebuie să fie
individualizată în funcţie de răspunsul terapeutic şi poate fi administrată de două sau trei
ori pe zi. Pacienţii cu insuficienţă renală: acolo unde este indicat din punct de vedere clinic
la pacienţii cu hipertensiune severă dar şi cu insuficienţă renală, doza trebuie păstrată la
un nivel atât de scăzut cât să menţină un control al tensiunii arteriale adecvat. Doza poate
fi fixată în funcţie de răspuns şi trebuie stabilite nişte intervale de timp adecvate între
dozele adaptate. La aceşti pacienţi este preferabil un diuretic de ansă decât un tiazidic.
Capotenul este eliminat rapid prin hemodializă.
Contraindicaţii, precauţii şi atenţionări. Contraindicaţii: Hipersensibilitate la produs în
antecedente. În sarcină. Capotenul este contraindicat în sarcină şi nu trebuie administrat
femeilor care sunt suspecte că ar fi însărcinate. Expunerea mamelor la acest medicament
în trimestrele II şi III de sarcină a fost asociată cu oligoamniosul şi hipotensiunea
neonatală şi/sau cu anurie. Precauţii: Monitorizarea tratamentului trebuie să includă
aprecierea funcţiei renale înainte de iniţierea tratamentului şi apoi la intervale
corespunzătoare. Pacienţii cu insuficienţă renală, în mod nornal, nu ar trebui să fie trataţi
cu captopril. Capoten nu ar trebui folosit la pacienţii cu stenoză aortică sau cu obstrucţia
tractului respirator. Există o experienţă limitată în ceea ce priveşte tratamentul crizei acute
hipertensive, de aceea, Capotenul trebuie evitat la aceşti pacienţi. Atenţie Incidenţa
reacţiilor adverse la captopril este asociată în principal cu integritatea funcţiei renale
deoarece medicamentul este excretat în principal prin rinichi. Capotenul nu se recomandă
pacienţilor cu insuficienţă renală. Hipotensiunea: la prima sau a doua doză, unii pacienţi
pot avea simptome de hipotensiune care în multe cazuri dispar uşor dacă pacientul este
culcat. La pacienţii cu hipertensiune severă şi renin-dependentă (hipertensiunea
renovasculară) sau cu insuficienţă cardiacă congestivă severă, care au primit doze mari
de diuretic, poate apărea un răspuns hipotensor exagerat, de obicei, în prima oră după
administrarea dozei iniţiale de Capoten. La aceşti pacienţi, prin întreruperea terapiei
diuretice sau reducerea semnificativă a acesteia cu 4-6 zile înainte de introducerea în
tratament a Capotenului, se reduce considerabil posibilitatea apariţiei hipotensiunii. Prin
iniţierea terapiei cu Capoten în doze mici (6,25 mg sau 12,5 mg), durata oricărui efect
hipotensiv este diminuată. Unii pacienţi pot beneficia chiar de o perfuzie cu ser fiziologic
(soluţie salină). Apariţia hipotensiunii la prima doză de Capoten nu prejudiciază
următoarele doze stabilite. Potasiul seric: deoarece Capotenul scade producţia de
aldosteron, potasiul seric este menţinut la valori normale chiar şi la pacienţii care primesc
tratament cu diuretice. La pacienţii cu insuficienţă renală marcată poate apărea o creştere
semnificativă a potasiului seric. Aparatul renal: la pacienţii cu funcţie renală normală,
proteinuria este foarte rară. Proteinuria poate apărea de obicei la pacienţii cu
hipertensiune severă şi cunoscuţi ca fiind purtători ai unor boli renale. La unii dintre aceşti
pacienţi a fost descris sindromul nefrotic. În primele nouă luni de tratament este
recomandată estimarea lunară a proteinelor urinare atunci se face o nouă determinare din
urina de 24 ore şi dacă aceasta indică o depăşire a cantităţii proteinelor de 1 g/zi, atunci
trebuie să se facă o analiză a beneficiilor şi riscurilor tratamentului cu Capoten. La unii
pacienţi cu boli renale, mai ales la cei cu stenoză arterială renală bilaterală sau unilaterală,
la cei cu un singur rinichi funcţional s-au constatat concentraţii crescute ale ureei sanguine
şi ale creatininei serice. În această situaţie trebuie redusă doza de Capoten şi/sau
întreruperea diureticului. Pentru unii dintre pacienţi nu este posibil să se normalizeze
tensiunea arterială şi astfel să se menţină o perfuzie renală adecvată. Hematologie:
neutropenia/granulocitoza, trombocitopenia şi anemia au fost raportate la pacienţii care au
primit tratament cu Capoten. La pacienţii cu funcţia renală normală şi fără alţi factori de
risc, neutropenia apare foarte rar. Capotenul trebuie folosit de rutină la pacienţii cu
insuficienţă renală preexistentă, cu boli vasculare de colagen, sub tratament
imunosupresiv, cu allopurinol sau procainamidă sau combinaţii ale acestor factori care
determină complicaţii. În timpul tratamentului toţi pacienţii trebuie sfătuiţi să semnaleze
orice semn de infecţie (cum ar fi durerea în gât, febra), pentru a se controla evoluţia
numărului de leucocite. Capotenul şi alte medicamente care pot fi administrate
concomitent trebuie întrerupte dacă este suspectată sau detectată neutropenia accentuată
(neutrofilie <de 1000/mm3). La mulţi pacienţi, numărul de neutrofile se restabileşte rapid,
odată cu întreruperea tratamentului. Alăptarea: Capotenul nu trebuie folosit de mamele
care alăptează, deoarece captoprilul este excretat şi prin laptele de sân.
Reacţii adverse: Idiosincrazie: angioedemul cuprinzând extremităţile, faţa, buzele,
mucoasele, limba, glota sau laringele a fost observat la pacienţii trataţi cu inhibitori ACE,
incluzând captoprilul. În această situaţie, tratamentul cu ACE trebuie întrerupt.
Hematologice: neutropenie, anemie şi trombocitopenie. Foarte rar a fost raportată ANA
pozitivă. Renale: proteinurie, uree şi creatinina crescută în sânge, potasiu seric crescut şi
acidoză. Cardiovasculare: hipotensiune, tahicardie. Tegumente: erupţii cutanate, prurit.
Aceste semne sunt uşoare de obicei, trecătoare şi cu aspect maculopapular, rar urticarian
şi dispar în câteva zile după reducerea dozei, tratament de scurtă durată cu un
antihistaminic şi/sau întreruperea terapiei. În câteva cazuri, la această erupţie s-a asociat
şi febra. Pruritul, hiperemia, erupţia veziculară sau buloasă şi fotosensibilitatea au fost şi
ele raportate. Gastrointestinale: Au fost semnalate alterări ale gustului, autolimitate de
obicei şi reversibile. Alături de pierderea gustului se poate asocia şi pierderea în greutate.
Au mai fost semnalate stomatita şi ulcerele aftoase. Creşterea enzimelor hepatice a fost
notată la câţiva pacienţi. De asemenea au fost raportate rare cazuri de distrugere
hepatocelulară şi icter colestatic. Pot apărea: iritaţia gastrică şi dureri abdominale.
Pancreatita a fost semnalată destul de rar la pacienţii trataţi cu inhibitori ai ACE; în unele
cazuri, aceasta s-a dovedit a fi fatală. Alte efecte: Au mai fost raportate parestezii ale
mâinilor, boala serului, tuse, bronhospasm şi limfadenopatie.
Interacţiuni cu alte medicamente: Diuretice: diureticele potenţează efectul
antihipertensiv al Capotenului. Diureticele care economisesc potasiul (triamteren, amilorid,
spironolactonă) sau suplimentarea de potasiu pe cale orală sau parenterală, pot determina
o creştere semnificativă a potasiului seric. Indometacin: poate apărea o reducere a
efectului antihipertensiv. Acest lucru se întâmplă probabil şi cu alte medicamente
nesteroidiene, antiinflamatoare. Vasodilatatoare: Capotenul are acţiune sinergică cu
vasodilatatoarele periferice, cum ar fi minoxidilul. Prevenirea acestei interacţiuni poate
evita un efect imediat hipotensiv. Allopurinol şi procainamida: au fost raportate cazuri de
neutropenie şi/sau sindrom Stevens-Johnson la pacienţii trataţi cu Capoten şi allopurinol
sau procainamidă. Imunosupresoare: Azatioprina şi ciclofosfamida au fost asociate cu
discrazii sanguine la pacienţii cu insuficienţă renală trataţi cu Capoten. Probenecid:
clearace-ul renal al Capotenului scade în prezenţa probenecidului. Litiu: folosirea
concomitentă a litiului şi a inhibitorilor de ACE poate duce la o creştere a concentraţiei
litiului seric.

Producător: Bristol-Myers Squibb

 CAPTOPRIL
captoprilum
Compoziţie: 25 mg, respectiv 50 mg captopril, excipienţi q.s. pentru un comprimat.
Acţiune terapeutică: Antihipertensiv din grupa inhibitoarelor enzimei de conversie a
angiotensinei I.
Indicaţii: Hipertensiune arterială: terapie iniţială în forme uşoare şi moderate de
hipertensiune arterială, la pacienţi cu funcţie renală normală; recomandat la hipertensivi cu
astm, bronhopatii obstructive, diabet insulinodependent, boli vasculare periferice, la care
beta-adrenoliticele sunt contraindicate; recomandat în hipertensiune malignă,
renovasculară, stadiul final al insuficienţei renale. Insuficienţă cardiacă: tratamentul
insuficienţei cardiace congestive la cazurile care nu răspund corespunzător tratamentului
cu diuretice şi digitalice, asociindu-se acestora.
Reacţii adverse: Renale: Proteinurie. Foarte rar, insuficienţă renală, sindrom nefrotic,
poliurie, oligurie. Hematologice: Neutropenie, agranulocitoză. Pot apărea şi cazuri de
anemie, trombocitopenie, pancitopenie. Dermatologice: Rush, adesea cu prurit şi uneori
cu febră, artralgii, eozinofilie. Angioedem al feţei, eritem sau paloare. Cardiovasculare:
Hipotensiune (în asociere cu diuretice), tahicardie, palpitaţii, precordialgii, angină
pectorală.
Contraindicaţii: Hipersensibilitate la Captopril sau orice alt inhibitor al enzimei de
conversie a angiotensinei I. Stenoza arterei renale bilaterale sau a unei artere renale pe
rinichi unic (mai ales în asociere cu diuretice).
Precauţii: Insuficienţă renală, insuficienţă cardiacă, stenoză valvulară. Intervenţii
chirurgicale majore, anestezie. Sarcină, alăptare. Hiperkaliemie.
Supradozare: În cazul supradozării, corectarea hipotensiunii este prima urgenţă. Se
recomandă asistenţă medicală specializată.
Interacţiuni cu alte medicamente: Efectele Captoprilului sunt crescute de diuretice
(hipotensiune); diuretice care reţin potasiul (hiperkaliemie); vasodilatatoare (ex.
nitroglicerină sau alţi nitraţi); simpatolitice (ex. beta-adrenolitice); cimetidină (neuropatii
severe); anestezice generale (hipotensiune). Inhibitorii sintezei prostaglandinice (ex.
indometacinul, aspirina) scad efectele Captoprilului, în special în cazul hipertensiunii cu
nivel scăzut al reninei.
Doze, mod de administrare: Se administrează cu o oră înainte de mese. Dozele şi modul
de administrare trebuie individualizate. Hipertensiune: Iniţierea tratamentului necesită
evaluarea tratamentului antihipertensiv recent şi a stării clinice a pacientului. Doza iniţială
este de 25 mg de 2-3 ori/zi. Dacă după 1-2 săptămâni de tratament nu se obţine controlul
satisfăcător al tensiunii arteriale, doza poate fi crescută la 50 mg de 2-3 ori/zi, concomitent
cu restricţia sodiului din alimentaţie. De regulă, doza uzuală nu depăşeşte 50 mg de 3
ori/zi. Dacă nici în acest caz tensiunea arterială nu este satisfăcător controlată după 1-2
săptămâni de tratament, se recomandă asocierea unui diuretic tiazidic (ex.
hidroclorotiazidă, 25 mg/zi, în priză unică). Doza de diuretic poate fi crescută la intervale
de 1-2 săptămâni până la nivelul său curent. În cazul în care se doreşte o scădere mai
accentuată a tensiunii, doza de Captopril poate fi crescută la 100 mg de 2-3 ori/zi şi chiar
la 150 mg de 2-3 ori/zi, fără a depăşi însă 450 mg/zi. Se poate asocia în schemele de
tratament antihipertensiv şi cu beta-blocante, efectele asocierii fiind însă mai puţin decât
aditive. Insuficienţă cardiacă: Administrarea Captoprilului necesită evaluarea tratamentului
recent cu diuretice şi posibilitatea unei depleţii severe de sodiu şi volum. La pacienţii cu
tensiune normală sau scăzută, care au primit un tratament sever cu diuretice şi care pot
prezenta hiponatremie şi/sau hipovolemie, se recomandă iniţializarea tratamentului cu
doze de 6,25-12,5 mg de 3 ori/zi, ajungându-se la doza uzuală în câteva zile. De regulă,
doza iniţială uzuală este de 25 mg de 3 ori/zi, crescându-se la nevoie la 50 mg de 3 ori/zi.
Formă de prezentare: Cutii conţinând 2 blistere a câte 10 comprimate de 25 mg. Cutii
conţinând 2 blistere a câte 10 comprimate de 50 mg.
Condiţii de păstrare: În ambalajul original, la temperaturi cuprinse între 15 - 25 grade
Celsius, ferit de umiditate. Termen de valabilitate: 2 ani.

Producător: Labormed Pharma

 CAPTOPRIL, comprimate
captoprilum
Compoziţie: 1 comprimat conţine 25 mg sau 50 mg captopril.
Acţiune terapeutică: Captoprilul este un antihipertensiv ce acţionează prin inhibarea
enzimei de conversie a angiotensinei. Captopril produce vasodilataţie, scade nivelul
angiotensinei II şi al aldosteronului, măreşte fluxul sanguin renal, influenţează puţin funcţia
inimii (creştere uşoară a debitului cardiac, tahicardie slabă) şi nu modifică circulaţia
coronariană şi cerebrală. În insuficienţa cardiacă micşorează sarcina inimii, uşurându-i
funcţia de pompă.
Indicaţii: Hipertensiune arterială - în toate stadiile, insuficienţă cardiacă congestivă.
Dozaj, mod de administrare: Captopril-comprimate se administrează oral, în doză
individualizată, funcţie de starea de sănătate şi reactivitatea pacientului. În hipertensiunea
arterială uşoară şi moderată - iniţial câte 12,5 mg de 2 ori/zi, crescând doza la intervale de
2-4 săptămâni până la 25 mg de 2 ori/zi sau la nevoie, 50 mg de 2 ori/zi. În hipertensiunea
gravă doza poate fi crescută ca mai sus, până la cel mult 50 mg de 3 ori/zi, asociindu-se
cu diuretice, blocante ale canalelor de calciu sau cu alte antihipertensive. În insuficienţa
cardiacă congestivă - cazuri grave, rebele la digitalice şi diuretice - Captoprilul se asociază
cu acestea, iniţial câte 6,25 mg-12,5 mg de 3 ori/zi, crescând doza la intervale de 2-4
săptămâni până la 25 mg de 2 ori/zi sau la nevoie, 50 mg de 2 ori/zi. Produsul Captopril se
recomandă a fi administrat în cură continuă sau intermitentă de lungă durată: 9-30 de luni,
asigurându-se o bună calitate a vieţii pacientului, cu integrare corespunzătoare în viaţa
socială.
Contraindicaţii: Hipersensibilitate faţă de Captopril; afecţiuni renale; stenoză aortică
şi/sau mitrală; cardiopatie hipertrofică; hiperaldosteronism primar; perioada de sarcină sau
alăptare.
Precauţii: Se recomandă prudenţă în stabilirea dozei şi administrarea Captoprilului la
pacienţii cu insuficienţă renală (îndeosebi la vârstnici), insuficienţă cardiacă sau boli de
colagen (vezi Reacţii adverse).
Interacţiuni medicamentoase: Captoprilul nu se asociază cu: diuretice antialdosteronice
(spironolactonă, triamteren, amilorid), heparină, săruri de potasiu sau litiu - risc de
hiperpotasemie, respectiv hiperlitemie; imunodepresive - risc de leucopenie; alopurinol,
procainamidă - risc crescut de neutropenie. Se va avea în vedere că la administrarea
concomitentă de: neuroleptice - există riscul de hipotensiune ortostatică (efect aditiv);
diuretice şi vasodilatatoare, creşte efectul hipotensiv al captoprilului; indometacin şi alte
AINS, scade eficienţa captoprilului; probenecid, eliminarea Captoprilului este încetinită.
Reacţii adverse: Ocazional: prurit, eritem cutanat, urticarie, tulburări ale senzaţiei
gustative, afte bucale, greutate epigastrică. Rareori: edem angioneurotic, limfadenopatie,
fotosensibilizare, tuse, bronhospasm, creşterea enzimelor hepatice, hepatită, icter
colestatic. Relativ rar: reacţii hipotensive (prima doză poate provoca hipotensiune marcată
favorizată de deficit hidrosalin, mai ales în ortostatism: se întrerupe temporar medicaţia
diuretică la începerea tratamentului cu o doză mică de Captopril, administrată sub strictă
supraveghere. La bolnavii renali pot apărea: proteinurie, creşteri ale ureii şi creatininei
serice şi hiperpotasemie, motiv pentru care se controlează periodic funcţia renală. Bolile
renale, colagenozele şi administrarea concomitentă de imunodepresanţi, alopurinol,
procainamidă, pot favoriza (relativ rar) dezvoltarea unor neutropenii, anemii şi
trombocitopenii toxice.
Formă de prezentare: Cutii conţinând 30 comprimate (3 blistere a câte 10 buc.).
Condiţii de păstrare: La loc uscat, 15 - 25 grade Celsius, ferit de lumină, în ambalajul
original.

Producător: Terapia S.A.

 CARBAMAZEPINA 200 mg
carbamazepinum
Compoziţie: 200 mg carbamazepină, excipienţi q.s. pentru un comprimat.
Acţiune terapeutică: Anticonvulsivant.
Indicaţii: Epilepsie: accese parţiale cu simptomatologie complexă (accese psihomotorii),
accese parţiale cu simptomatologie elementară (accese focale); grand mal, în special cu
geneză focală (grand mal din timpul somnului, grand mal difuz), forme mixte de epilepsie.
Profilaxia acceselor din sindromul de abstinenţă alcoolică. Algii la nivelul feţei survenite ca
accese (nevralgie de trigemen); accese algice de etiologie neprecizată pe traiectul
esofagului. Stări algice în cadrul neuropatiei diabetice. Accese neepileptice din scleroza
multiplă, cum ar fi nevralgia de trigemen, crize tonice, crize de tulburări de mişcare şi
vorbire, tulburări de sensibilitate (disartrii paroxistice, ataxii sau parestezii) ca şi accese
dureroase. Psihoze, în special afecţiuni maniaco-depresive, depresii hipocondre şi
anxioase cu agitaţie ca şi stări de excitaţie catatonică.
Reacţii adverse: Incidenţa reacţiilor adverse este dependentă de doza administrată,
frecvenţa lor fiind mai mare la începutul tratamentului şi în cazul tratamentelor asociate.
Respectarea dozelor recomandate şi a instrucţiunilor de folosire asigură în general o bună
toleranţă. Pot apărea sedare, tulburări de conştienţă, ameţeli, somnolenţă, tulburări de
mers şi mişcare. O atenţie deosebită trebuie acordată reacţiilor alergice cutanate (urticarie,
dermatită exfoliativă, sindrom Lyell, fotosensibilitate, eritem cutanat, purpură, etc.),
reacţiilor hematologice (leucocitoză, leucopenie, eozinofilie, trombocitopenie,
agranulocitoză, anemie aplastică, anemie hemolitică, anemie megaloblastică,
splenomegalie) şi hepatotoxice. Pentru a depista aceste reacţii în fază precoce se
recomandă, în special în cazul administrărilor de lungă durată, efectuarea periodică a
examenelor de laborator relevante pentru modificările sanguine şi ale funcţiei hepatice.
Contraindicaţii: Hipersensibilitate cunoscută la carbamazepină sau antidepresive
triciclice (amitriptilină, desipramină, imipramină, protriptilină, nortriptilină etc.); antecedente
de leziuni ale măduvei osoase: afecţiuni ale sistemului de conducere cardiac;
administrarea concomitentă de IMAO (tratamentul cu IMAO trebuie întrerupt cu cel puţin
14 zile sau chiar mai mult, dacă starea clinică a pacientului o permite, înaintea iniţializării
tratamentului cu Carbamazepină).
Precauţii: Iniţializarea tratamentului cu Carbamazepină necesită un istoric al bolii şi
evaluarea clinică a pacientului. Carbamazepina va fi utilizată cu prudenţă în cazul
pacienţilor cu convulsii mixte care includ şi absenţe deoarece poate provoca convulsii
generalizate.
Supradozare: Dozele terapeutice maxime de Carbamazepină sunt: 0,400 g pentru o dată
şi 1,200 g pentru 24 ore. Primele semne şi simptome ale supradozării apar după 1-3 ore.
Cele mai frecvente tulburări sunt cele neuromusculare. Tulburările cardiovasculare sunt de
regulă moderate, complicaţiile cardiace grave manifestându-se numai după ingerarea unor
doze foarte mari (>60 g). Prognoza în cazurile de intoxicaţie gravă depinde în mod critic
de eliminarea promptă a medicamentului. Aceasta poate fi realizată prin inducerea vomei,
irigaţie gastrică şi diminuarea absorbţiei. Dacă aceste măsuri nu pot fi aplicate fără riscuri,
se recurge la asistenţa medicală specializată, în timpul căreia se urmăreşte menţinerea
funcţiilor vitale.
Interacţiuni cu alte medicamente: În cazul administrării concomitente a mai multor
antiepileptice, acestea îşi pot reduce reciproc activitatea (ex. fenitoină, fenobarbital,
primidonă). Timpii de înjumătăţire pentru fenitoină, warfarină, doxiciclină şi teofilină scad
considerabil în cazul administrării concomitente de Carbamazepină. Concentraţia
plasmatică a carbamazepinei poate fi crescută de antibiotice macrolide, izoniazidă,
antagonişti de calciu, dextropropoxifen.
Doze, mod de administrare: În general, eficacitatea şi siguranţa tratamentelor cu
medicamente anticonvulsivante este mai mare atunci când se asigură monitorizarea
nivelelor sanguine ale acestora. Tratamentul cu Carbamazepină trebuie individualizat. În
general, se recomandă iniţierea tratamentului cu o doză mică şi continuarea acestuia cu
doze crescute gradat până la nivelul care asigură răspunsul terapeutic optim. După
stabilizarea stării clinice a pacientului, doza de întreţinere administrată se poate reduce
treptat, până la nivelul minim considerat eficace. Administrarea Carbamazepinei se face în
timpul meselor. Epilepsie: Adulţi şi copii peste 12 ani: Doza iniţială recomandată este de
200 mg de 2 ori/zi (400 mg/zi). Această doză zilnică se creşte apoi treptat, la intervale de o
săptămână, cu până la 200 mg/zi, în 3-4 prize, până la obţinerea efectului terapeutic dorit.
Dozele maxime admise la care se poate ajunge sunt de 1000 mg/zi pentru copii între 12-
15 ani, 1200 mg/zi pentru adulţi şi copii peste 15 ani sau, în cazuri foarte rare, valabile
pentru adulţi, 1600 mg/zi. Doza de întreţinere eficientă este de obicei de 800-1200 mg/zi.
Copii între 6-12 ani: Doza iniţială recomandată este de 100 mg de 2 ori/zi (200 mg/zi).
Doza zilnică se creşte apoi treptat, la intervale de o săptămână, cu până la 100 mg/zi, în
3-4 prize, până la obţinerea răspunsului terapeutic dorit. Doza maximă admisă la care se
poate ajunge este de 1000 mg/zi. Doza de întreţinere eficientă este de obicei 400-800
mg/zi. În tratamentul epilepsiei, Carbamazepina se poate folosi singură sau asociată cu
alţi agenţi anticonvulsivanţi. Când se adaugă în timpul tratamentului cu un alt
anticonvulsivant, Carbama-zepina se administrează în doze crescute gradat, în timp ce
dozele celuilalt anticonvulsivant se menţin sau se scad gradat. Excepţie face fenitoina ale
cărei doze trebuie crescute. Nevralgia de trigemen; nevralgia glosofaringiană: Doza iniţială
este de 100 mg de 2 ori/zi (200 mg/zi). Doza zilnică poate fi crescută până la 200 mg/zi
(100 mg la fiecare 12 ore), până la dispariţia durerii. Doza zilnică maximă admisă este de
1200 mg. Controlul durerii poate fi de regulă obţinut cu o doză de întreţinere de 400-800
mg/zi (uneori 200 mg/zi). Stări algice în cadrul neuropatiei diabetice: Doza medie zilnică
este de 200 mg de 3 ori/zi, în cazuri de excepţie până la 400 mg de 3 ori/zi. Accese
neepileptice în cadrul sclerozei multiple: Doza medie zilnică este de 200 mg de 2-4 ori/zi.
Psihoze: Iniţial se administrează 1200 mg/zi, fracţionat în mai multe prize. Doza de
întreţinere este în general de 200 mg de 3 ori/zi. Se recomandă asocierea carbamazepinei
la medicaţia neuroleptică în cazul schizofreniei acute. De asemenea, după adoptarea
măsurilor de precauţie corespunzătoare, poate fi asociat terapiei cu litiu în cazul
afecţiunilor maniaco-depresive. Sindromul de abstinenţă alcoolică: Doza medie este de
200 mg de 3 ori/zi. În cazurile severe, doza poate fi crescută la 400 mg de 3 ori/zi. Se
administrează în asociere cu medicamentele sedativo-hipnotice (clometiazol,
clordiazepoxid). După depăşirea stadiului acut, Carbamazepina se poate administra ca
monoterapie. Diabet insipid hipofizar: Doza medie pentru adulţi este de 200 mg de 2-3
ori/zi. Acţionează numai dacă există o secreţie fiziologică de ADH. Efectul este potenţat de
clorpropamidă. La copii doza se stabileşte funcţie de vârstă şi greutate corporală.
Formă de prezentare: Cutii conţinând 2 blistere a câte 10 comprimate.
Condiţii de păstrare: În ambalajul original. Ferit de umiditate şi lumină. Termen de
valabilitate: 2 ani.

Producător: Labormed Pharma

 CARBENICILINĂ
carbenicillinum
Prezentare farmaceutică: Flacoane conţinând carbenicilină 1 g sau 5 g, ca sare disodică
sub formă de pulbere pentru prepararea de soluţie injectabilă.
Acţiune terapeutică: Penicilină semisintetică bactericidă cu spectru larg, incluzând
Pseudomonas aeruginosa, E. coli, Enterobacter, tulpini indol-pozitive de Proteus,
Haemophilus influenzae, Bacteroides fragilis şi alţi anaerobi; dezvoltă relativ repede
rezistenţă.
Indicaţii: Infecţii cu Psudomonas aeruginosa - bacteriemii, pneumonie, infecţii respiratorii,
meningite şi abcese cerebrale, ulceraţii de decubit, arsuri infectate, infecţii cutanate,
infecţii urinare, infecţii la bolnavi cu neutropenie, febrili; infecţii cu Enterobacter, E. coli,
Proteus indol-pozitiv - bacteriemii, infecţii urinare; infecţii mixte cu anaerobi,
intraabdominale, din sfera genitală la femei, respiratorii. Uneori, în infecţiile grave, este
avantajoasă asocierea cu aminoglicozide, mai rar cu cefalosporine.
Mod de administrare: Adulţi: injecţii (lent) sau perfuzii intravenoase, 6-40 g/zi (10-150
mg/kg corp) - în infecţiile sistemice grave cu Pseudomonas sau anaerobi 20-40 g/zi,
fracţionat la 4-8 ore, în infecţiile cu Enterobacter sau Proteus 10-15 g/zi, în infecţiile
urinare cu Pseudomonas 3-8 g/zi (în funcţie de greutatea corporală); copii: injecţii
intravenoase, perfuzii intravenoase sau injecţii intramusculare, 100-500 mg/kg corp şi zi
(fracţionat în 3 doze). În caz de insuficienţă renală, prima doză este cea obişnuită, apoi
injecţii cu 1/2 doză, la intervale de 8 ore, 12 ore, respectiv 24 ore, pentru valori ale
clearance-ului creatininei peste 30 ml/minut, 10-30 ml/min, respectiv sub 10 ml/minut;
dacă se asociază insuficienţă hepatică sunt suficiente 2/zi (la adult). Se poate administra
şi pe alte căi (în asociaţie cu tratamentul sistemic); intraarticular (500 mg-1 g o dată/zi),
intrapleural (1 g o dată/zi), în aerosoli (250-500 mg de 4 ori/zi), subconjunctival (25 mg), în
irigaţii locale (soluţie 2%).
Reacţii adverse: Urticarie, erupţii cutanate alergice diverse, rareori şoc anafilactic; uneori,
la dozele mari, supraîncărcare sodică (1 g conţine 4,7 mEq sau 108 mg sodiu),
hipokaliemie şi alcaloză (creşte excreţia urinară a ionilor de potasiu şi hidrogen); sunt
posibile suprainfecţii cu germeni rezistenţi; rareori greaţă (la injectarea intravenoasă de
doze mari), leucopenie, neutropenie, trombocitopenie, eozinofilie, creşterea
transaminazelor serice, hepatită; nefrită insterstiţială; la bolnavii cu insuficienţă renală
severă poate provoca anemie hemolitică, accidente hemoragice (concentraţiile mari au
acţiune antiagregantă plachetară), convulsii; reacţii locale - durere, induraţie,
tromboflebită.
Contraindicaţii: Alergie la peniciline (se investighează hipersensibilitatea); prudenţă la
alergici, la astmatici, în insuficienţa renală şi atunci când aportul de sare poate fi dăunător.
Nu se amestecă în perfuzii cu preparate de sânge, soluţii de proteine sau hidrolizate
proteice, emulsii lipidice; nu se introduce în aceeaşi seringă cu aminoglicozidele (le
inactivează).

Producător: Terapia S.A.

 CARBENICILINĂ, flacoane injectabile
carbenicillinum
Compoziţie: Un flacon conţine carbenicilină disodică echivalent cu 1 g, respectiv 5 g de
carbenicilină (alfa-carboxi-benzilpenicilină).
Acţiune terapeutică: Penicilină de semisinteză cu spectru larg, superpozabil spectrului
Ampicilinei, înglobând în plus, Pseudomonas aeruginosa (Bac. pyocyaneum), speciile
indol-pozitive de Proteus morganii, rettgeri şi vulgaris, rezistente la ampicilină şi la
cefalosporine. Mai sunt sensibile la Carbenicilină aproximativ 10-15% din tulpinile de
Acrobacter/Klebsiella şi unele tulpini de E. coli, rezistente la ampicilină. Flora grampozitivă
rezistentă la Penicilina G, este obligatoriu, rezistentă la carbenicilină; în cazul celei
gramnegative rezistenţa încrucişată fiind parţială (totală la Proteus mirabilis). Dezvoltarea
rezistenţei la carbenicilină este posibilă în special când se administrează doze insuficiente
pentru obţinerea efectului bactericid (de aici necesitatea testării periodice a sensibilităţii
germenilor, în timpul tratamentului). Mecanismul de acţiune al carbenicilinei este acelaşi
cu al celorlalte peniciline. Nefiind acidorezistentă, carbenicilina se resoarbe în cantitate
neînsemnată după administrare per os, fiind indicată practic, exclusiv calea parenterală
(mai ales i.v., deoarece injectarea i.m. este dureroasă). Carbenicilina difuzează în lichidul
peritoneal, exsudatul pleural, bilă, organe parenchimatoase, oase şi LCR, aproximativ 80-
90% din doza injectată se elimină în urină, în formă activă (carbenicilina nu se
metabolizează în organism). Toleranţa generală a carbenicilinei este foarte bună.
Indicaţii: Infecţii urinare (pielite, pielo-nefrite, uretrite, inclusiv cea generată de Neisseria
gonorrhoeae) sistemice grave (meningite, endocardite, peritonite, osteomielită), septicemii,
infecţii respiratorii (în special cele acute) şi ale ţesuturilor moi (arsuri şi plăgi
suprainfectate) provocate de Pseudomonas, Proteus, E. coli, germeni coliformi ş.a.,
sensibili la carbenicilină.
Contraindicaţii: Sensibilizare la peniciline (obligatorie e analizarea riguroasă în acest
sens pentru evitarea unor eventuale reacţii anafilactoide severe).
Precauţii: Întrucât 1 g de carbenicilină conţine 47 mval. (108 mg) de sodiu, se va ţine
seama de aceasta la bolnavii cu restricţii în acest sens. La bolnavii cu leziuni renale se vor
respecta strict dozele prescrise pentru a se preveni eventualele fenomene hemoragice.
Posologie şi mod de administrare: Adulţi: Infecţii cu Pseudomonas - 2 g i.m. la 6 ore
sau 5 g i.v. la 4 ore. Infecţii cu Proteus şi alţi germeni sensibili - 1 g i.m. la 6 ore sau 2-5g
i.v. la 5 ore. Copii: Infecţii cu Pseudomonas - 50-500 mg/kg corp/24 ore, i.m. sau i.v.,
fracţionat în 4-6 reprize. Infecţii cu Proteus şi alţi germeni sensibili - 50-400 mg/kg corp/24
ore i.m. sau i.v., în 4-6 reprize. Nou născuţi: în septicemii cu Pseudomonas, Proteus şi E.
coli 225-300 mg/kg corp/24 ore i.m. sau i.v. (perfuzii de 15 minute) în 3-4 reprize.
Administrarea i.v. se poate face în formă la injecţie lentă (3-4 minute) sau perfuzie rapidă
(30-40 minute). Injectarea i.v. se poate asocia cu administrarea i.m. sau în meningită, cu
cea intrarahidiană (40 mg/24 ore la adulţi şi 10-20 mg/24 ore la copii).
Prepararea soluţiei injectabile: I.M.: Conţinutul unui flacon de 1 g se dizolvă în 2 ml apă
distilată, iar al celui de 5 g în 9,3 ml apă distilată (fiecare 2,5 ml din această soluţie conţin
1 g de carbenicilină) agitându-se energic până la dizolvare completă. În general se
recomandă să se injecteze i.m. maximum 2 g deodată (dozele unice mai mari sunt foarte
dureroase). I.V. în injecţie: 1 g se dizolvă în 10 ml, iar 5 g în minimum 50 ml apă distilată.
I.V. în perfuzie: soluţiile preparate pentru injecţie i.v. se diluează până la volumul dorit, cu
glucoză 5%, ser fiziologic, soluţie Ringer ş.a. Intrarahidian: 1 g se dizolvă în 10 ml apă
distilată, după care se fac diluţii după cum urmează: pentru doza de 10 mg se iau 0,1 ml şi
se diluează până la 0,5 ml, pentru 20 mg-0,2 ml se diluează până la 1 ml, iar pentru 40
mg-0,4 ml se diluează până la 2 ml cu apă distilată, ser fiziologic sau l.c.r. Atenţie Se vor
utiliza numai soluţii preparate ex tempore. Se recomandă ca doza zilnică (la adulţi) să nu
depăşească 40 g, durata medie a tratamentului fiind de 10 zile. Pentru realizarea unui
efect bactericid sporit, se poate asocia carbenicilina cu Gentamicină, fiecare preparat fiind
administrat separat (deoarece, in vitro, gentamicina este parţial inactivată de
carbenicilină).
Reacţii adverse: Pot apărea fenomene de intoleranţă locală (dureri şi induraţii la locul
injectării i.m., tromboflebite după administrarea i.v.) sau generală (reacţii cutanate de tip
alergic, greaţă - leuco şi trombopenie, hiperexcitabilitate neuromusculară), hemoragii, care
necesită întreruperea tratamentului la bolnavii cu leziuni renale ş.a.
Prezentare farmaceutică: Cutii cu 10, 25, 50 sau 100 flacoane cu 1 g. Cutii cu 10, 25, 50
sau 100 flacoane cu 5 g.
Condiţii de păstrare: La +5 grade Celsius.

Producător: Antibiotice-Iaşi
 CARBEPSIL 200, 400
carbamazepinum
Prezentare farmaceutică: Comprimate conţinând 200 mg, respectiv 400 mg
carbamazepină, excipienţi q. s., în cutii a 50 comprimate (5 blistere x 10 comprimate sau
flacon a 50 comprimate).
Acţiune terapeutică: Antiepileptic major cu proprietăţi anticonvulsivante, psihotrope, şi
neurotrope, convenabil pentru monoterapie sau terapie combinată. Acţionează prompt în
epilepsiile psihomotorii sau temporale şi marele rău; în formele mixte are rol de
medicament de bază în tratamentele complexe ce se impun. Efectul psihotrop facilitează
contactele de inserare socială. În cazuri de nevralgie esenţială de trigemen, previne
apariţia durerilor paroxistice iar în conducerea sindromului de abstinenţă alcoolică reduce
riscul la crize. În plus îmbunătăţeşte simptomele vegetative şi psihice. În cazul diabetului
insipid determină reducerea rapidă a volumului urinar şi a setei.
Farmacocinetică: Absorbţia carbamazepinei din comprimate este aproape completă dar
lentă. Concentraţiile plasmatice maxime (Cmax) după doze unice se ating la 12 h; după o
doză unică de 400 mg, Cmax este de 4,5 mcg/ml, concentraţiile terapeutice uzuale fiind de
3-14 mcg/ml; cu cât acestea cresc, creşte incidenţa reacţiilor adverse. Este extensiv
metabolizată în ficat şi unul dintre metaboliţii săi primari, carbamazepin 10-11-epoxidul,
are activitate anticonvulsivantă; este larg distribuită în organism şi extensiv legată de
proteinele plasmatice (75-80%). Induce metabolismul său propriu astfel că T1/2 după
administrarea dozelor unice, de aproximativ 36 h, poate să fie considerabil redus la
aproximativ 20 ore după administrări repetate, mai scurt la copii decât la adulţi. În cazul
administrării asociate cu alte antiepileptice, inductoare enzimatice, T1/2 este de 9-10 h.
Este excretată în urină, ca metaboliţi (aprox. 70%), în fecale (aprox. 25%) şi numai cca 2%
ca atare, în urină. Traversează bariera placentară şi trece în laptele matern.
Biodisponibilitatea comprimatelor este de aproximativ 100% din doza administrată, nefiind
influenţată de ingestia de alimente.
Indicaţii: Epilepsii: crize parţiale cu simptomatologie simplă (crize focale), complexă
(psihomotorii), crize primare sau secundare generalizate cu componenta tonico-clonică
(marele rău) ca medicament de elecţie, forme mixte ale acestor crize; nevralgia de
trigemen (idiopatică sau datorată sclerozelor multiple) - medicament de elecţie; nevralgia
idiopatică glosofaringiană; prevenirea crizelor în sindromul de abstinenţă la alcool;
profilaxia afecţiunilor maniaco-depresive; neuropatie diabetică dureroasă; diabet central
insipid; poliuria şi polidipsia de origine neurohormonală.
Mod de administrare: Instituirea tratamentului se face gradat, începând cu o doza iniţială
redusă adaptată răspunsului individual şi dependent de natura şi severitatea afecţiunii, sub
control medical, doza ce este crescută până la doza optimă de întreţinere; doza zilnică
uzuală este de 400-1200 mg fără a depăşi 1600 mg. Doza terapeutică, în special în
terapia combinată trebuie determinată pe baza nivelului plasmatic al carbamazepinei:
experienţa a arătat că nivelul terapeutic este de 4-12 mcg/ml. Doza zilnică se
administrează în 2-3 prize, în timpul sau după mese cu puţin lichid. Dacă nu este prescris
altfel se recomandă: Epilepsii: administrarea pe cât posibil în monoterapie. Când se
introduce carbamazepina, doza antiepilepticului anterior se reduce treptat. Adulţi: 200 mg
de 1-2 x/zi, crescută la doza de întreţinere de 800-1200 mg/zi, în 2-3 prize; Copii: 10-20
mg/kg corp/zi, astfel: până la 1 an: 100-200 mg/zi; 1-5 ani: 200-400 mg/zi; 6-11 ani: 400-
600 mg/zi; 11-15 ani: 600-1000 mg/zi, în doze fracţionate. Nevralgia de trigemen: doza
iniţială: 200-400 mg/zi în 1-2 prize, crescută gradat până la dispariţia totală a durerii (doza
medie: 400-800 mg/zi) apoi uşor redusă până la doza minimă eficace. La pacienţii
vârstnici: doza iniţială de 100 mg ori/zi. Prevenirea crizelor în sindromul de abstinenţă la
alcool: doza medie: 200 mgx3/zi; în cazuri severe poate fi crescută la 400 mg x 3/zi. La
începutul tratamentului se administrează în combinaţie cu sedative, hipnotice iar după
depăşirea stadiului acut se continuă ca monoterapie. Diabet insipid: adulţi: doza medie:
200 mg de 2-3 ori/zi, în cazuri excepţionale până la 1200 mg/zi, în 3 prize; copii: doza se
reduce proporţional cu vârsta şi greutatea. Neutropenia diabetică dureroasă: 200 mg de 2-
3 ori/zi. Mania şi profilaxia afecţiunilor maniaco- depresive (bipolare): doza uzuală: 400-
600 mg/zi, în 2-3 prize; în mania acută se ajunge repede la 1600 mg/zi, dozele mici fiind
recomandate pentru prevenirea afecţiunilor bipolare.
Reacţii adverse: În general, este bine tolerată dacă posologia este corectă şi se au în
vedere “Contraindicaţii” şi “Precauţii”. Ocazional sau frecvent pot să apară RA în special
la începutul tratamentului, dacă doza iniţială este prea ridicată şi la vârstnici:
gastrointestinale: inapetenţă, uscarea gurii, greaţă, vomă, diaree sau constipaţie, dureri
abdominale; neurologice: cefalee, ameţeală, somnolenţă, ataxie, diplopie iar la pacienţii
vârstnici stări de confuzie şi agitaţie. Acestea dispar spontan după 7-10 zile de tratament
sau la reducerea dozei. Rar sau foarte rar pot să apară: hiponatremie însoţită de vărsături,
confuzie mentală, reacţii alergice cutanate blânde sau severe ca: dermatita exfoliativă
localizată, sindrom Stevens-Johnson, fotosensibilitate; reacţii hematologice: leucopenie,
eozinofilie, trombocitopenie, anemie aplastică, agranulocitoză (foarte rar): tulburări de
conducţie cardiacă, hepatite (colestatice, hepatocelulare sau mixte), disfuncţii renale
(nefrită interstiţială), tulburări sexuale (ginecomastie etc.).
Contraindicaţii: Hipersensibilitate la carbamazepină sau antidepresive triciclice
(imipramina, amitriptilina etc), bloc AV, afecţiuni ale măduvei osoase; nu se administrează
concomitent cu IMAO: tratamentul acestora trebuie întrerupt cu 14 zile înaintea începerii
celui cu carbamazepină; nu se administrează pacienţilor cu crize de absenţă
Precauţii: Se administrează cu măsuri de precauţie, numai după evaluarea raportului
beneficiu/risc, pacienţilor cu tulburări hematologice, cardiace severe, hepatice şi renale,
femeilor însărcinate sau care alăptează, pe cât posibil în monoterapie: se impune control
periodic al hemoleucogramei, funcţiei renale şi urinei (înaintea începerii tratamentului,
săptămânal în prima lună de tratament apoi lunar); pacienţii trebuie informaţi asupra
semnelor şi simptomelor unei posibile dezvoltări a toxicităţii hematologice, RA cutanate,
apariţia febrei sau afectarea funcţiei hepatice, când trebuie să se adreseze medicului iar în
cazuri severe tratamentul se întrerupe; poate afecta negativ capacitatea reflexă a
pacienţilor ca participanţi la trafic şi la operarea cu maşini, mai ales la începutul
tratamentului; reduce toleranţa la alcool: se recomandă renunţarea la consumul acestuia
în timpul tratamentului; poate activa psihozele latente; monitorizarea concentraţiilor
plasmatice de carbamazepină poate fi necesară în cazuri de creştere dramatică a
frecvenţei crizei, verificarea răbdării pacientului, în timpul sarcinii, când sunt trataţi copii
sau adolescenţi, când se administrează în terapie combinată. Tratamentul nu se întrerupe
brusc; trecerea la un alt anticonvulsivant se face sub protecţie de diazepam.
Interacţiuni: Carbamazepina, fiind un puternic inductor enzimatic hepatic, poate
interacţiona cu diferite medicamente, scazând concentraţiile plasmatice ale acestora, cu
diminuarea activităţii lor. Administrată concomitent cu: clobazam, clonazepam, etosuximid,
primidon, acid valproic, corticosteroizi (prednisolon, dexametasonă), ciclosporină,
digoxină, doxiciclină, haloperidol, contraceptive orale, teofilină, anticoagulante orale
impune ajustarea dozelor acestora şi monitorizarea pacienţilor; asocierea cu doxiciclina se
va evita: dacă este necesară se va administra la intervale de 12 ore şi concentraţiile serice
vor fi strict monitorizate. Medicamente ca: antibiotice macrolide (eritromicina,
troleandomicina), izoniazida, unii antagonişti ai canalelor lente de calciu (verapamil,
diltiazem), dextropropoxifen, posibil cimetidina, acetazolamida (la adulţi, numai la doze
ridicate) cresc concentraţia plasmatică a carbamazepinei, conducând la RA crescute; se
impune ajustarea dozei de carbamazepină.
Supradozare: Se manifestă prin mai multe RA, în special reacţii SNC, cardiovasculare,
respiratorii ce pot avea ca rezultat: stupor, comă, convulsii, depresie respiratorie şi chiar
moartea. Tratament: nu există antidot specific; se induce vomă sau lavaj gastric,
administrarea de cărbune activ şi terapie de întreţinere cu monitorizare cardiacă şi corecţia
balanţei electrolitice în unitate spitalicească.
Condiţii de păstrare: În ambalajul original, ferit de lumină, umiditate şi căldură. Termen
de valabilitate: 3 ani.

Producător: AC Helcor
 CARBICOL
propylbenzenum
Prezentare farmaceutică: Capsule conţinând fenilpropanol 100 mg (cutie cu 20 buc.).
Acţiune terapeutică: Coleretic şi colecistokinetic.
Indicaţii: Tratament simptomatic în tulburări dispeptice diverse: balonări epigastrice,
eructaţii, flatulenţă, greaţă, digestie lentă.
Mod de administrare: Câte 1-3 capsule/zi (la mese).
Contraindicaţii: Obstrucţie biliară, insuficienţă hepatocelulară gravă.

Producător: Biofarm
 CARBO MEDICINALIS
carbo medicinalis
Compoziţie: Comprimate conţinând carbo medicinalis: 403 mg.
Acţiune farmacoterapeutică şi indicaţii: Adsorbant, antiputrid şi dezodorizant în cazuri
de gastroenterite, dispepsii, flatulenţă, diarei fetide, intoxicaţii cu fosfor, arsen, cu alcaloizi
şi ciuperci, colite de fermentaţie.
Mod de administrare: De 3-5 ori pe zi câte 1-2 comprimate după mese.
Formă de prezentare: Pungi cu 100 comprimate.

Producător: Sicomed
 CARBONAT DE LITIU
lithium carbonicum
Prezentare farmaceutică: Comprimate conţinând carbonat de litiu 250 mg (flac. cu 20
buc.).
Acţiune terapeutică: Litiul are efecte psihotrope caracteristice la bolnavii cu psihoză
maniacală: atenuează tulburările afective (dispoziţie expansivă, euforia) şi secundar,
starea de agitaţie şi ideile delirante; previne recăderile la bolnavii cu psihoze afective
bipolare.
Indicaţii: Stări de excitaţie în manie sau hipomanie; profilactic, în psihozele ciclice
maniaco-depresive; în asociaţie cu un neuroleptic, în accesele de manie violente, cu
agitaţie marcată, în schizofrenia cu tulburări afective, în psihozele delirante rebele.
Mod de administrare: În accesul de manie, în prima zi 2-3 comprimate sau 500-750 mg
(fracţionat la mese), a 2-a şi a 3-a zi 3-4 comprimate, apoi doze care să menţină litemia
optimală; în stările maniacale subacute sau profilactic 1/2 comprimat în prima şi a doua zi
(seara), 1 comprimat a 3-a şi a 4-a zi (câte 1/2 comprimat dimineaţa şi seara), apoi în
funcţie de litemie. Sângele pentru litemie se recoltează dimineaţa, înaintea administrării
medicamentului; la valori serice de 0,7-1 mEq/l se menţine aceeaşi doză, valori sub 0,7
mEq/l necesită mărirea dozei, valori mai mari de 1 mEq/l necesită scăderea dozei;
controlul se face în a 3-a şi a 7-a zi de tratament, apoi o dată la 2 săptămâni, eventual mai
rar.
Reacţii adverse: La începutul tratamentului pot apărea fenomene toxice majore,
trecătoare: greaţă, vomă, diaree, slăbiciune, retenţie hidrosalină; uneori, în timpul
tratamentului cronic, pot surveni: guşă, rareori cu fenomene de hipotiroidism (reversibile la
oprirea medicaţiei), diabet insipid nefrogen cu poliurie şi sete, tremor fin şi oboseală
musculară, leucocitoză, erupţii psoriaziforme. Înaintea începerii tratamentului este
necesară investigarea aparatului cardio-vascular, a funcţiei renale, a funcţiei tiroidei.
Atenţie la valori ale litiului seric apropiate de 2 mEq/l pot apărea fenomene toxice acute
grave.
Contraindicaţii: Insuficienţă renală, hipertensiune arterială; insuficienţă cardiacă, aritmiile
cardiace, cardiopatia ischemică, boala Addison, hipotiroidismul netratat contraindică litiul;
nu se administrează în timpul sarcinii (risc de malformaţii cardio-vasculare sau deprimare
centrală, hipotonie, guşă la nou-născut). În cursul tratamentului nu se administrează diure
tice saluretice (nefrix, furosemid etc.), deoarece deficitul de sodiu determină reţinerea
litiului în organism, cu risc toxic sporit; eventualele pierderi de sodiu prin diaree sau
sudoraţie excesive impun suplimentarea sării în alimentaţie; litiul nu poate fi folosit la
bolnavii obligaţi la dietă hiposodată. Antiinflamatoriile nesteroidiene cresc litemia,
acetazolamida micşorează efectul litiului, asocierea cu preparate iodate măreşte riscul
afectării tiroidei. Tratamentul cu litiu nu se poate face decât dacă există posibilitatea
monitorizării concentraţiei serice.

Producător: Terapia S.A.

 CARBONAT DE LITIU, comprimate
lithium carbonicum
Compoziţie: Corbonat de litiu 0,25 g.
Acţiune farmacoterapeutică: Medicament cu acţiune antidepresivă. Sărurile de litiu
acţionează asupra sferei psihomotorii şi afective, se utilizează în profilaxia şi terapeutica
recidivelor unor faze ale psihozei maniaco-depresive. Condiţia pentru atingerea efectului
terapeutic este menţinerea unei concentraţii corespunzătare a ionilor de litiu în serul
sanguin, care ar trebui să atingă în medie 0,6-1,6 mEq/litru
Indicaţii: Profilactic şi terapeutic pentru prevenirea recidivelor fazelor de agitaţie şi
depresie în cursul psihozelor maniaco-depresive.
Contraindicaţii: Tulburări accentuate ale sistemului cardiovascular (insuficienţă cardiacă
severă, aritmii, cardiopatie ischemică) insuficienţă renală, sarcină şi alăptare, tulburări ale
metabolismului hidroelectrolitic. Nu se va administra copiilor sub 12 ani. Leziuni cerebrale
severe. Boală Addison. Pacienţi cu regim hiposodat (deficitul de sodiu determină retenţie
de litiu şi apariţia efectelor toxice).
Reacţii adverse: Apar rareori în cazul menţinerii concentraţiilor sanguine a ionilor de litiu
sub 1,5 mEq/litru; reacţii mai pronunţate la concentraţii de 1,5-2 mEq/litru, grave la
concentraţii 2,0-2,5 mEq/litru. Greţuri, vărsături, dureri abdominale, reacţii alergice,
hiponatremie, tulburări neurologice, tulburări ale ritmului cardiac, scăderea tensiunii
arteriale, oligurie, anurie, albuminurie, dispnee. Sporadic pot apărea tulburări apreciabile
ale S.N.C.
Interacţiuni medicamentoase: Toxicitatea litiului este accentuată de: acid etacrinic,
furosemid, indometacin, metildopa, fenitoină, piroxicam, tetraciclină, spironolactonă. Litiu
creşte toxicitatea: carbamazepinei, tioridazinei. Asocierea litiu-diazepam poate produce
hipotermie. Asocierea litiu-haloperidol poate produce encefalopatie, febră, confuzie,
sindrom extrapiramidal. Litiu scade efectele clorpromazinei. Efectele litiului pot fi scăzute
de: aminofilină, corticosteroizi, estrogeni, fenilbutazonă şi derivaţi, săruri de sodiu,
antiacide.
Supradozare: Intoxicaţia acută cu litiu se manifestă prin confuzie mintală, incoordonare
motorie, tremur amplu, dizartrie, aritmie, hipotensiune, albuminurie, comă şi poate muri în
colaps cu anurie. Tratament: eliminarea litiului este mărită prin manitol şi perfuzie cu
bicarbonat de sodiu; la nevoie se face dializă.
Mod de administrare: Sub stricta supraveghere medicală.
Formă de prezentare: Flacon cu 60 comprimate.

Producător: Glaxo Wellcome - Poznan

 CARBOPLATIN
carboplatinum
Prezentare farmaceutică: Flacon cu pulbere liofilizată, conţinând carboplatin 50 mg, 150
mg, 450 mg.
Acţiune terapeutică: Produsul blochează ADN, având o activitate fără specificitate de
fază. Substanţa circulă legată de proteinele plasmatice şi are un timp de înjumătăţire de
aproximativ 5 zile.
Indicaţii: Neoplasme cu diferite localizări.
Mod de administrare: Tratamentul este strict individualizat şi monitorizat prin controlul
constantelor sanguine şi al funcţiilor renale. În general, se administrează i.v. la adulţi 360
mg/m2 suprafaţă corporală, la 4 săptămâni.
Reacţii adverse: Greaţă, vărsături, scăderea elementelor figurate sanguine, alergie la
produs.
Contraindicaţii: Aplazie medulară, leuco- sau trombocitopenie marcată, sângerări, herpes
zoster, infecţii cu diferite localizări. Insuficienţă renală, hipersensibilitate la produs, sarcină,
alăptare.

Producător: Abic
 CARDONIT RETARD
isosorbidi dinitras
Compoziţie: Un comprimat retard conţine 40 mg, 60 mg sau 80 mg isosorbide dinitrate.
Acţiune terapeutică: Medicamentul diminuează consumul de oxigen şi îmbunătăţeşte
fluxul sanguin coronarian, diminuând munca inimii. Aceasta produce dilatare a arterelor
coronariene, medicamentul scade presarcina şi postsarcina inimii, crescând capacitatea
venoasă şi reducând rezistenţa periferică. Aceasta reduce tensiunea arterială. Produsul
acţionează asemănător cu nitroglicerina, dar efectul este de lungă durată. Efectul acţiunii
după administrare apare în 30 sau 60 minute, sau mai multe minute şi se menţine între 8
şi 10 ore.
Indicaţii: Angină stabilă şi instabilă - pentru profilaxie de durată. În perioada după infarct
miocardic acut. În insuficienţa cardiacă congestivă, asociat cu digitalice şi diuretice.
Contraindicaţii: Hipersensibilitate la medicament, glaucom cu unghi îngust. Nu se
recomandă în perioada de sarcină şi alăptare. Infarct miocardic acut recent, insuficienţă
circulatorie acută, hipovolemie, anemie gravă. Traumatisme sau hemoragii cerebrale, boli
hepatice sau renale grave.
Reacţii adverse: Vasodilataţie cutanată, erupţie cutanată facială, cefalee (în special în
primele zile de tratament la doze mari, care dispar la reglarea dozei şi după o perioadă de
timp de tratament. Hipotensiune ortostatică, mai puţin frecvent hipotensiune arterială,
sincope şi lipotimii. Medicamentul poate acţiona uneori ca antagonist fiziologic al
noradrenalinei, acetilcolinei, histaminei şi al altor substanţe biologic active. În cazuri rare,
este o hipersensibilitate neindividualizată la acţiunea hipotensivă a nitriţilor şi chiar doza
terapeutică poate induce greaţă, vărsături, anxietate, paloarea feţei, bradicardie şi
sincope.
Precauţii: Atenţie în administrarea la pacienţii suferinzi de glaucom, în faza iniţială a
infarctului miocardic. Alcoolul potenţează efectul vasodilatator şi hipotensiv.
Mod de administrare: Cardonit retard comprimate conţinând 40 mg, 60 mg, şi 80 mg de
substanţă activă se poate uşor doza de către pacient, individual după prescripţia
medicului. Cardonit Retard este administrat de obicei în doze de 120 -160 mg pe zi, în
doze divizate. Dozele sunt crescute gradat. Dacă în timpul tratamentului apar dureri
anginoase, este necesară administrarea imediată a unui comprimat cu nitroglicerină
sublingual. Atenţie Cardonitul se înghite nesfărâmat.
Condiţii de păstrare: La temperatura camerei, în flaconul respectiv bine închis. A se feri
de lumină.
Formă de prezentare: Flacoane cu 30 comprimate.

Producător: Polfa - Varşovia

 CARDURA
doxazosinum
Compoziţia calitativă şi cantitativă: Ingredient activ: doxazosin. Tabletele conţin
doxazosin mesilat sare echivalentă a 1, 2, mg doxazosin.
Formă farmaceutică: Tablete.
Indicaţii terapeutice: Hipertensiune. Doxazosin este indicat în tratamentul hipertensiunii
arteriale şi poate fi folosit ca agent iniţial de control al tensiunii arteriale la majoritatea
pacienţilor. La pacienţii la care nu se obţine un control adecvat cu un singur agent
hipotensor, doxazosin poate fi folosit în combinaţie cu alt agent, ca de exemplu un diuretic
tiazidic, un beta-blocant, un antagonist de calciu sau un inhibitor al enzimei de conversie.
Hipertrofia benignă de prostată. Doxazosin este de asemenea indicat în tratamentul
obstrucţiei fluxului urinar şi simptomelor asociate hipertrofiei benigne de prostată.
Doxazosin poate fi folosit la pacienţi cu hipertrofie benignă de prostată care pot fi fie
hipertensivi, fie normotensivi. În timp ce la pacienţii normotensivi care au şi hipertrofie
benignă de prostată modificările tensiunii arteriale sunt nesemnificative clinic, pacienţii cu
hipertensiune arterială şi hipertrofie benignă de prostată beneficiază de monoterapie
eficientă cu doxazosin a ambelor afecţiuni.
Posologie şi mod de administrare: Doxazosin poate fi administrat dimineaţa sau seara.
Hipertensiune. Doza totală zilnică de doxazosin este de 1-16 mg. Se recomandă ca
tratamentul să se iniţieze cu 1 mg o dată pe zi, timp de una sau două săptămâni. Doza
poate fi crescută la 2 mg o dată pe zi pentru una sau două săptămâni. Dacă este necesar
doza zilnică se va mări treptat la intervale similare la 4 mg, 8 mg şi 16 mg în funcţie de
răspunsul pacientului, pentru a obţine reducerea dorită a tensiunii arteriale. Doza uzuală
este 2-4 mg o dată pe zi. Hipertrofia benignă de prostată. Doza iniţială de doxazosin este
de 1 mg o dată pe zi. În funcţie de urodinamica individuală a pacientului şi
simptomatologia hipertrofiei benigne de prostată, doza poate fi crescută la 2 mg şi apoi la
4 mg sau până la doza maximă recomandată de 8 mg. Intervalul de titrare recomandat
este de 1- 2 săptămâni. Doza uzuală recomandată este de 2-4 mg o dată pe zi. Folosirea
în insuficienţa renală. Avînd în vedere că farmacocinetica doxazosinului este nemodificată
la pacienţii cu insuficienţă renală şi că nu există dovezi că doxazosin agravează disfuncţia
renală existentă se pot administra dozele uzuale şi la aceşti pacienţi. Folosirea la copii. Nu
există studii disponibile asupra utilizării de doxazosin la copii.
Contraindicaţii: Doxazosin este contraindicat la pacienţii cu hipersensibilitate cunoscută
la quinazoline.
Avertismente şi precauţii speciale: Insuficienţă hepatică. Ca toate medicamentele cu
metabolizare hepatică doxazosin trebuie administrat cu precauţie la pacienţii cu
insuficienţă hepatică (a se vedea "Proprietăţi farmacocinetice").
Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune: Cea mai mare parte
(98%) de doxazosin este legată de proteinele plasmatice. Studii in vitro asupra plasmei
umane au indicat faptul că doxazosin nu are nici un efect asupra legării de proteinele
plasmatice a digoxinei, warfarinei, fenitoinei şi indometacinului. Doxazosin a fost
administrat în experimente clinice concomitent cu diuretice tiazidice, furosemid, beta-
blocanţi, antiinflamatorii nesteroidiene, antibiotice, hipoglicemiante orale, agenţi uricozurici
şi anticoagulante, fără a prezenta vreun semn de interacţiune. Sarcină şi lactaţie. Cu toate
că nu au apărut efecte teratogene în testele pe animale, s-a observat la animale la doze
extrem de mari o reducere a supravieţuirii fetale. Aceste doze au fost de aproximativ 300
de ori maximum dozei umane recomandate. Având în vedere că nu există studii adecvate
şi bine controlate la femei gravide sau lăuze, siguranţa administrării de doxazosin în timpul
sarcinii sau lactaţiei nu a fost stabilită încă. Deci în timpul sarcinii sau lactaţiei, doxazosin
se va folosi doar dacă după opinia medicului beneficiul potenţial depăşeşte riscul. Efecte
asupra abilităţii de conducere auto sau mânuirii maşinilor. Abilitatea de a se angaja în
activităţi ca de exemplu conducerea auto sau mânuirea maşinilor poate fi afectată, mai
ales la iniţierea tratamentului.
Efecte secundare: Hipertensiune. În studiile controlate pentru hipertensiune, cele mai
comune reacţii asociate cu administrarea de doxazosin au fost de tip postural (foarte rar
asociate cu sincopă) sau nespecifice incluzând: ameţeală, cefalee, oboseală, greaţă,
vertij, edem, astenie, somnolenţă şi rinită. După lansarea pe piaţă a medicamentului au
fost semnalate următoarele efecte adverse: rare cazuri de tulburări gastrice nespecifice
cum ar fi dureri abdominale, diaree şi vărsături; rare cazuri de agitaţie şi tremor. Au fost
semnalate extrem de rare cazuri de inconţinenţă urinară; acest efect putând fi corelat cu
acţiunea farmacologică a doxazosinului. Au fost raportate cazuri izolate de priapism şi
impotenţă corelate cu tratamentul cu alfa1-antagonişti, inclusiv doxazosin. Cazuri izolate
de reacţii alergice (rash, prurit, purpură, icter şi creşterea transaminazelor) şi epistaxis au
fost de asemenea semnalate. Următoarele efecte adverse au mai fost raportate, după
lansarea medicamentului pe piaţă, la pacienţi trataţi pentru hipertensiune, dar acestea, în
general, nu sunt clar distinctibile de simptomele care ar fi putut apărea în absenţa
expunerii la doxazosin: tahicardie, palpitaţii, durere toracică, angor, infarct miocardic,
accidente cerebrovasculare şi aritmii cardiace şi privire înceţoşată. Hipertrofia benignă de
prostată. Experienţa acumulată în studiile clinice pentru hipertrofia benignă de prostată
indică un profil al efectelor adverse similar cu cel observat în hipertensiune.
Supradozarea: Dacă supradozarea duce la hipotensiune, pacientul trebuie imediat aşezat
în poziţie Trendelenburg. Pot fi adoptate şi alte măsuri de susţinere în funcţie de fiecare
caz în parte. Doxazosin fiind legat în proporţie mare de proteinele plasmatice, dializa nu
are indicaţie.
Proprietăţi farmacologice: Proprietăţi farmacodinamice. Doxazosin îşi exercită efectul
vasodilatator prin blocarea selectivă şi competitivă a receptorilor alfa1-adrenergici
postsinaptici. Administrarea de doxazosin la pacienţii hipertensivi produce o reducere
clinic semnificativă a tensiunii arteriale ca rezultat al scăderii rezistenţei vasculare
sistemice. Acest efect se presupune a fi rezultatul blocării selective a receptorilor a1
localizaţi în vase. Administrarea unei doze unice zilnice determină reduceri clinic
semnificative ale tensiunii arteriale pe parcursul zilei şi la 24 de ore după administrarea
dozei. O scădere gradată a tensiunii arteriale şi atingând efectul maxim apare la 2-6 ore
după administrare. La pacienţii hipertensivi, tensiunile arteriale în timpul tratamentului cu
doxazosin au fost similare în clinostatism şi ortostatism. Spre deosebire de agenţii
adrenergici alfa-blocanţi neselectivi, nu s-a observat fenomenul de toleranţă în
tratamentele de lungă durată cu doxazosin. În cazul terapiei susţinute s-au observat rar
creşteri ale actvităţii reninei plasmatice şi tahicardie. Doxazosin are efecte favorabile
asupra lipidelor plasmatice, cu o creştere semnificativă a raportului HDL/colesterol total şi
o reducere semnificativă a trigliceridelor totale şi a colesterolului total. Astfel conferă un
avantaj asupra diureticelor şi a agenţilor beta-blocanţi care afectează negativ aceşti
parametri. Considerând asocierea deja stabilită între hipertensiune, lipide plasmatice şi
afecţiunile coronariene, efectele favorabile ale tratamentului cu doxazosin asupra tensiunii
arteriale şi lipidelor indică o scădere a riscului de dezvoltare a coronaropatiilor. S-a stabilit
că tratamentul cu doxazosin determină o regresie a hipertrofiei ventriculului stâng,
inhibarea agregării plachetare şi creşterea capacităţii activatorului plasminogenului tisular.
În plus, doxazosin îmbunătăţeşte sensibilitatea la insulină la pacienţii cu insuficienţă de
acest gen. Într-un studiu clinic, controlat la pacienţii hipertensivi trataţi cu doxazosin s-a
observat o îmbunătăţire a disfuncţiei erectile. În plus, la pacienţii care au fost trataţi cu
doxazosin s-au raportat mai puţine cazuri noi de disfuncţii erectile decât la cei care au fost
trataţi cu alti agenţi antihipertensivi. Administrarea de doxazosin la pacienţii cu hipertrofie
benignă de prostată simptomatică determină o îmbunătăţire semnificativă a urodinamicii şi
simptomelor. Acest efect se presupune a rezulta din blocarea selectivă a receptorilor alfa
situaţi în stroma musculară prostatică, capsulă şi gâtul vezicii urinare. S-a demonstrat ca
doxazosin blochează subtipul 1A de receptori alfa1 care reprezintă peste 70% din
subtipurile de receptori alfa1 din prostată. Acesta este mecanismul de acţiune la pacienţi
cu hipertrofie benignă de prostată. S-a demonstrat că doxazosin are eficacitate susţinută
şi sigură în tratamentul de lungă durată al adenomului benign de prostată (48 de luni).
Doxazosin nu produce efecte adverse metabolice, deci este un medicament potrivit pentru
a fi administrat la pacienţi cu astm bronşic, diabet, disfuncţie ventriculară stângă, gută şi
pacienţi vârstnici. Un studiu in vitro a demonstrat proprietăţile antioxidante ale 6’-şi-7’-
hidroxi metaboliţilor de doxazosin la concentraţii 5 micromolare. Proprietăţi
farmacocinetice. Absorbţie. În urma administrării orale a dozelor terapeutice doxazosin se
absoarbe bine atingând niveluri plasmatice de vârf la aproximativ 2 ore.
Biotransformare/eliminare. Eliminarea plasmatică este bifazică cu un timp de înjumătăţire
de 22 ore, astfel fiind posibilă administrarea unei singure doze pe zi. Doxazosin este
intens metabolizat cu 5% excreţie ca medicament nemodificat. Studii de farmacocinetică la
pacienţi vârstnici şi pacienţi cu insuficienţă renală nu au demonstrat nici o modificare
semnificativă comparativ cu pacienţii tineri cu funcţie renală normală. Sunt disponibile
puţine date referitoare la efectul medicamentului asupra pacienţilor cu insuficienţă
hepatică şi asupra medicamentelor cunoscute a influenţa metabolismul hepatic (de ex.
cimetidina). Ca la toate medicamentele cu metabolizare hepatică, folosirea de doxazosin
la pacienţi cu funcţie hepatică modificată trebuie făcută cu precauţie. (a se vedea
"Avertismente speciale" şi "Precauţii speciale de folosire").
Particularităţi farmaceutice: Excipienţi. Tabletele de doxazosin mesilat conţin următorii
ingredienţi inerţi: amidon glicolat de sodiu; celuloză microcristalină; lactoză; stearat de
magneziu; lauril sulfat de sodiu.

Producător: Pfizer International Corporation

 CARMOL
combinaţii
Prezentare farmaceutică: Soluţie pentru uz extern, conţinând: alcool 53,605 g; aldehidă
cinamică 0,125 g; mentol 0,500 g; ulei de pin 0,200 g; ulei de cimbru 0,020 g; apă distilată
până la 100,00 ml (flac. a 50 şi 100 ml soluţie).
Acţiune terapeutică: Revulsiv şi analgezic local.
Indicaţii: Extern, pentru fricţiuni locale. Nu se va folosi la copii sub 3 ani.

Producător: Biofarm
 CARNIL, aminoacid
levocarnitinum
Compoziţie: 1 fiolă a 10 ml soluţie orală conţine: L- carnitină 1 g; Excipienţi q.s.
Acţiune terapeutică: L-carnitina este o substanţă naturală necesară în metabolismul
energetic al mamiferelor. Ea facilitează pătrunderea lanţurilor lungi ale acizilor graşi în
mitocondria celulară, intervenind în procesul de -oxidare şi ulterior în producţia energetică.
Carnil influenţează direct metabolismul hidrocarbonatelor şi al proteinelor. Efectele utilizării
terapeutice ale Carnil-ului în disfuncţiile musculare sunt excelente dovedindu-se astfel şi
utilitatea ei în cardiologie.
Indicaţii: Deficienţa musculară ereditară de L-carnitină. Boli miocardice: ischemie
miocardică cronică; miocardita idiopatică; scleroza miocardică prin intoxicaţie cu agenţi
antidepresivi triciclici; angina pectorală; insuficienţa cardiacă cronică; boli musculare;
susţinerea efortului la sportivi.
Contraindicaţii: Hipersensibilitate la L-carnitină.
Reacţii adverse: Nu are reacţii adverse dacă se respectă prescripţia medicului.
Mod de administrare: 2-4 g/zi în 2 prize egale.
Formă de prezentare: Cutii cu câte 10 fiole a 10 ml conţinând fiecare 1 g de L-carnitină

Producător: Anfarm Hellas

 CAROVIT
produse naturale
Formă de prezentare: Produs dietetic natural obţinut din extract de morcov, condiţionat
sub formă de granule. Flacon cu 100 g granule.
Compoziţie: Extract de Daucus carota, dextroză.
Acţiune: Vitaminele A, B, C, provitamina A (beta-caroten), zaharurile direct asimilabile,
sărurile minerale şi microelementele (fier, fosfor, potasiu, magneziu, mangan etc.) din
compoziţia morcovului fac din acesta una din cele mai valoroase legume din alimentaţia
omului. Carovit are acţiune tonică, vitaminizantă, antianemică şi remineralizantă.
Stimulează digestia, este antidiareic, favorizând cicatrizarea şi epitelizarea, stimulează
metabolismul ochiului.
Indicaţii: Astenii, tulburări de creştere, deficienţe ale acuităţii vizuale, anemii, disfuncţii
digestive.
Mod de administrare: 2-3 linguri pe zi; indicat pentru toate vârstele. Este indicat ca şi
complement alimentar în alimentaţia copiilor. O linguriţă cu vârf de Carovit corespunde la
100 ml suc de morcov.

Producător: Plantavorel
 CARTIREC (Cartilaj pur de rechin)
produse naturale
Compoziţie: Pudră de cartilaj de rechin: 750 mg.
Acţiune: Cartilajul de rechin conţine: 39% proteine; 41% calciu, fosfor organic şi
multiminerale naturale; 12% mucopolizaharide. Acţionează ca inhibitor al angiogenezei,
proces ce intervine în creşterea şi evoluţia tumorilor canceroase, a bolilor degenerative şi
inflamatorii (reduce masa tumorală prin stoparea dezvoltării vaselor sanguine de
neoformaţie care o însoţesc). Stimulează mecanismele imune. Are rol esenţial în
menţinerea sănătăţii sistemului osos.
Indicaţii: Supliment nutritional natural şi netoxic. Potenţial crescut în prevenirea şi
tratamentul tumorilor canceroase, reducerea durerilor prin micşorarea masei tumorale.
Potenţează efectele Roentgen - terapiei. Intervine cu succes şi în alte boli asociate cu
angiogeneza: sarcomul Kapossi, retinopatia diabetică, ocluzia venoasă în circulaţia
retiniană; artrita şi osteoartrita reumatoidă - reduce disconfortul şi măreşte mobilitatea
articulaţiilor în situaţii de uzura marcată (la bătrâni); alte boli inflamatorii; osteoporoză,
carenţe de calciu - ca sursă naturală ideală de calciu.
Mod de administrare: Adulţi: o capsulă pe zi, ca supliment nutriţional. În tratamente: 3
până la 6 capsule pe zi, sau după sfatul medicului - în cure de minimum 30 de zile.
Contraindicaţii: Femei gravide; după intervenţii chirurgicale, plăgi care necesită
revascularizare, hipercalcemie, litiază calcică.
Precauţii: A nu se depăşi doza stabilită. În timpul alăptării, precum şi pentru minori, cereţi
sfatul medicului înainte de administrare. A se feri de accesul copiilor
Efecte adverse: La supradozare pot apărea constipaţie şi poliurie.
Condiţii de păstrare: Se păstreaza bine închis, la loc răcoros, ferit de lumină şi umiditate.
Formă de prezentare: Flacon cu 30 capsule de gelatină moale.

Producător: Cosmo Pharm Inc

 CASODEX
bicalutamidum
Formă de prezentare: Comprimate filmate de culoare albă. Un comprimat conţine 50 mg
bicalutamid (INN).
Indicaţii: Tratamentul carcinomului de prostată în stadiu avansat în combinaţie cu terapia
cu analogi LHRH sau castrarea chirurgicală.
Dozare şi administrare: Adulţi: Bărbaţi adulţi inclusiv vârstnici: un comprimat (50 mg) o
dată pe zi. Tratamentul cu Casodex trebuie început în acelaşi timp cu tratamentul cu un
analog LHRH sau cu castrarea chirurgicală. Copii: Casodex este contraindicat la copii.
Afecţiuni renale: Nu este necesară ajustarea dozelor la pacienţii cu afecţiuni renale.
Afecţiuni hepatice: Nu este necesară ajustarea dozelor la pacienţii cu afecţiuni hepatice
uşoare. Acumularea din ce în ce mai mare poate apărea la pacienţii cu afectare hepatică
moderată până la severă (se vor consulta avertizările şi precauţiile).
Contraindicaţii: Casodex este contraindicat la femei şi copii. Casodex nu trebuie
administrat niciunui pacient care a prezentat o reacţie de hipersensibilitate la folosirea
acestuia.
Avertizări/precauţii: Casodex este metabolizat într-o proporţie mare la nivel hepatic.
Datele sugerează că eliminarea lui poate fi mai lentă la subiecţii cu afectarea severă a
funcţiei hepatice şi aceasta poate conduce la o acumulare a Casodex. De aceea, Casodex
trebuie administrat cu grijă pacienţilor cu afectare moderată până la severă a funcţiei
hepatice.
Interacţiunea cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune: Nu există dovezi ale
vreunei interacţiuni farmacodinamice sau farmacocinetice între Casodex şi analogii LHRH.
Se pare că Casodex nu interacţionează cu medicamentele asociate în mod uzual. Nu s-a
evidenţiat fenomenul de inducţie enzimatică în timpul administrării unor doze de Casodex
de până la 150 mg/zi. Studiile in vitro au demonstrat că Casodex poate deplasa
anticoagulantele cumarinice, warfarina, de pe situsurile de legare cu proteinele. De aceea,
se recomandă ca dacă se începe tratamentul cu Casodex la pacienţii care primesc deja
anticoagulante cumarinice, să se monitorizeze atent timpul de protrombină.
Sarcină şi alăptare: Casodex este contraindicat la femei şi nu trebuie administrat femeilor
gravide sau mamelor care alăptează.
Efectul asupra conducerii autovehiculelor sau abilităţii de a manevra echipamente:
Este puţin probabil ca Casodex să afecteze abilitatea pacienţilor de a conduce sau
manevra echipamente.
Reacţii adverse: Casodex a fost în general bine tolerat cu puţine cazuri de retragere
datorită efectelor adverse. Acţiunea farmacologică a Casodex poate determina anumite
efecte aşteptate. Acestea includ valuri de căldură, prurit şi, în plus, mastodinie şi
ginecomastie, care pot fi reduse prin castrarea concomitentă. Casodex se poate asocia cu
prezenţa diareei, greţurilor, vărsăturilor, asteniei şi a tegumentelor uscate. Modificări ale
funcţiei hepatice (creşterea nivelului de transaminaze, icter) au fost observate în studiile
clinice cu Casodex. Aceste modificări erau frecvent tranzitorii şi se rezolvau sau se
îmbunătăţeau în ciuda continuării tratamentului sau după încetarea acestuia. Trebuie luat
în considerare controlul periodic al funcţiei hepatice. În plus, în studiile clinice, în cursul
tratamentului cu Casodex şi un analog LHRH, au fost raportate următoarele evenimente
adverse (în opinia clinicienilor investigatori, sub forma unor posibile reacţii adverse
medicamentoase, cu o frecvenţă egală sau mai mare de 1%). Nu s-a stabilit nici o relaţie
cauzală între aceste evenimente şi tratament şi unele dintre evenimentele raportate sunt
cele care apar în mod obişnuit la pacienţii vârstnici. Sistem cardio-vascular: insuficienţă
cardiacă. Aparat gastrointestinal: anorexie, uscăciunea mucosei bucale, dispepsie,
constipaţie, flatulenţă. Sistem nervos central: ameţeli, insomnie, somnolenţă, scăderea
libido-ului. Aparat respirator: dispnee. Aparat urogenital: impotenţă, nicturie. Hematologic:
anemie. Tegumente şi fanere: alopecie, rash, transpiraţii, hirsutism. Metabolice şi
nutriţionale: diabet zaharat, hiperglicemie, edem, creştere în greutate, scădere în greutate.
Organism în ansamblu: dureri abdominale, dureri toracice, cefalee, dureri pelvine,
frisoane.
Supradozare: Nu există experienţe umane privind supradozarea. Nu există un antidot
specific; tratamentul va fi simptomatic. Dializa nu poate ajuta deoarece Casodex este în
proporţie mare legat de proteine şi nu se găseşte nemodificat în urină. Este indicată
îngrijirea generală cu rol suportiv, inclusiv monitorizarea frecventă a semnelor vitale.
Proprietăţi farmacodinamice: Casodex este un anti-androgenic nesteroidic, lipsit de altă
activitate endocrină. Se leagă de receptorii androgenici fără activarea exprimării genice şi
astfel inhibă stimulul androgenic. Regresia tumorilor prostatice rezultă din această
inhibiţie. Casodex este un amestec racemic la care activitatea anti-androgenică este
aproape în exclusivitate datorată enantiomerului (R)-.
Proprietăţi farmacocinetice: Casodex este bine absorbit după administrare orală. Nu
există dovezi relevante clinic ale unui efect al alimentaţiei asupra biodisponibilităţii.
Enantiomerul (S)- este eliminat rapid comparativ cu enantiomerul (R)-, cel din urmă având
un timp plasmatic de înjumătăţire a eliminării de aproximativ o săptămână. După
administrarea zilnică de Casodex, enantiomerul (R)- se acumulează de aproximativ 10 ori
în plasmă ca urmare a timpului lung de înjumătăţire, ceea ce îl face de asemenea potrivit
pentru administrarea o dată pe zi. Concentraţiile plasmatice stabile ale enantiomerului (R)-
de aproximativ 9 mcg/ml sunt observate în cursul administrării dozei zilnice de 50 mg
Casodex. La echilibru, enantiomerul (R)-, predominant activ, reprezintă 99% din totalul
enantiomerilor circulanţi. Farmacocinetica enantiomerului (R)- nu este influenţată de
vârstă, afectarea funcţiei renale sau afectarea uşoară sau moderată a funcţiei hepatice.
Există dovezi că pentru subiecţii cu afectare hepatică severă, enantiomerul (R)- este mai
lent eliminat din plasmă. Casodex este în proporţie mare legat de proteinele plasmatice
(96%) şi larg metabolizat (prin oxidare şi glucuronidare): metaboliţii săi sunt eliminaţi pe
cale renală şi biliară în proporţii aproximativ egale.
Date preclinice privind siguranţa: Casodex este un anti-androgenic puternic şi un
inductor funcţional mixt al enzimelor oxidante la animale. La animale, modificările
organelor ţintă, inclusiv inducţia tumorală, sunt legate de aceste acţiuni. Fenomenul de
inducţie enzimatică nu a fost observat la om. Nici una dintre descoperirile testelor
preclinice nu este considerată a avea relevanţă pentru tratamentul pacienţilor cu carcinom
de prostată în stadiu avansat.
Condiţii de păstrare: Se va păstra la temperaturi mai mici de 30 grade Celsius.

Producător:Zeneca
 CATGUT CHIRURGICAL CROMAT
diverse
Descriere: Fir de sutură resorbabil cu lungimea de 1,5 m şi 1,00 m, obţinut din colagen
provenit din submucoasa intestinului de ovine şi seroasa intestinului de bovine, tratat cu
crom şi prezervat în oxid de etilenă. Timp de resorbţie din ţesuturi 15-20 zile.
Indicaţii: În ţesuturi bogat vascularizate catgutul simplu se resoarbe în mai puţin de 8-10
zile, fiind compromisă cicatrizarea zonelor de discontinuitate; în aceste situaţii se
recomandă utilizarea catgutului cromat. Resorbţia întârziată a acestuia permite
cicatrizarea în condiţii optime a ţesuturilor bogat vascularizate: muşchi, ţesut hepatic,
rinichi, organe genitale feminine, tub digestiv, bronhii etc. Chirurgie generală: Nr. 000,
0000 - ligaturi de vase mici şi capitonări, suturi de parenchim pulmonar şi ligaturi de
bronhii mici; 0, 00 - peritonizări, suturi esofagiene, suturi de fistule bronşice, suturi de
parenchin hepatic sau renal; 1, 2, 3 - suturi ale peritoneului, diafragmatice, ale bronhiilor
mari, ligaturi de pedicului vasculari de calibru mare, suturi de aponevroze; 4 - apropierea
capetelor costale după toracotomie. Chirurgie obstetricală şi ginecologică: Nr. 0, 00 -
plastii de trompe uterine, suturi ovariene, ligaturi de vase de calibru mic; 1, 2 - suturi
musculare (miometru, perete abdominal) şi ligaturi de vase de calibru mediu. Chirurgie
urologică: Nr. 00, 000 - anastomoze de ureter, bazinet şi calice; 0, 1 - hemostază; 2, 3 -
refacerea peretelui abdominal, suturi aponevrotice, ligaturi de vase cu calibru mediu şi
mare.
Recomandări: Nu este permisă păstrarea catgutului scos din tubul de sticlă după
încheierea intervenţiei chirurgicale; conservarea în alcool iodat nu asigură păstrarea
sterilităţii firului şi determină pierderea elasticităţii lui; scămoşarea firului se evită prin
utilizarea acelor de dimensiuni corespunzătoare; se recomandă strângerea gradată a
nodului, cu tensiune adaptată grosimii catgutului.
Formă de prezentare: Cutii cu câte 10 tuburi de catgut bobinat pe mosorele de
polietilenă. Grosimi: 4, 3, 2, 1, 0, 00, 000, 0000.
Condiţii de păstrare: Tuburile se păstrează la adăpost de lumină şi căldură.Valabilitate: 3
ani de la data fabricaţiei.

Producător: Sicomed
 CATGUT CHIRURGICAL SIMPLU
diverse
Descriere: Fir de sutură resorbabil cu lungimea de 1,5 m, 1,00 m şi 0,75 m, obţinut din
colagen provenit din ţesut conjunctiv intestinal de mamifere (ovine, bovine) şi prezervat în
oxid de etilenă. Timp de resorbţie din ţesuturi 6-12 zile.
Indicaţii: Chirurgie generală: Nr. 00, 000 - ligaturi de vase mici şi capitonări; 1, 0, 00 -
peritonizări; 2, 3 - închiderea peretelului abdominal - capitonare; 4 - apropierea coastelor
după toracotomie. Chirurgie urologică: Nr. 00, 000, 0000 - plastii ale aparatului urinar; 3, 4
- sutura pediculului renal. Obstetrică şi chirurgie ginecologică: Nr. 00, 000, 0000 - suturi şi
plastii de ovare şi trompe uterine; 1 - suturi musculare (uter), peritonizări; 2 - suturi
musculo-aponevrotice, ligamento-pexii, fire “pierdute” în perineorafii, suturi de apropiere în
miomectomii, suturi uterine. Chirurgie buco-maxilo-facială şi plastică: Nr. 00, 000, 0000 -
plastii diverse, capitonări, hemostază pe vase mici, suturi submucoase, cheiloplastii.
Recomandări: Nu este permisă păstrarea catgutului scos din tubul de sticlă după
încheierea intervenţiei chirurgicale; conservarea în alcool iodat nu asigură păstrarea
sterilităţii firului şi determină pierderea elasticităţii lui; scămoşarea firului se evită prin
utilizarea acelor de dimensiuni corespunzătoare; se recomandă strângerea gradată a
nodului, cu tensiune adaptată grosimii catgutului.
Formă de prezentare: Cutii cu câte 10 tuburi de catgut bobinat pe mosorele de
polietilenă. Grosimi: 4, 3, 2, 1, 0, 00, 000, 0000.
Condiţii de păstrare: Tuburile se păstrează la adăpost de lumină şi căldură.Valabilitate: 3
ani de la data fabricaţiei.

Producător: Sicomed
CAVINTON, soluţie injectabilă
vinpocetinum
Substanţa activă: 10 mg vinpocetină/fiolă (2 ml). Excipient: benzilalcool, sorbitol, apă
sterilă. pH: 3-3,5
Acţiune terapeutică: Vinpocetina are un efect neuroprotector, prin: Moderarea efectelor
dăunătoare ale reacţiilor citotoxice produse de aminoacizi excitatori. Inhibarea atât a
canalelor de sodiu voltaj-dependente, cât şi a receptorilor NMDA şi AMPA. Potenţarea
efectului neuroprotector al adenozinei. Stimularea metabolismului cerebral, prin creşterea
capacităţii de captare şi consum de O2 şi glucoză la nivelul ţesutului cerebral. Mărirea
toleranţei la hipoxie cerebrală. Vinpocetina deviază metabolismul glucidic pe calea aerobă
mai favorabilă din punct de vedere energetic şi creşte nivelul AMPc al creierului. Mărirea
concentraţiei de ATP şi a raportului ATP/AMP; vinpocetina creşte turnover-ul de
norepinefrină şi de serotonină al creierului, stimulează sistemul noradrenergic ascendent
şi are o acţiune antioxidantă. Ca rezultat al tuturor acestor efecte, vinpocetina are efect
cerebroprotector. Vinpocetina îmbunătăţeşte microcirculaţia cerebrală prin inhibarea
agregării plachetare, reducerea creşterii patologice a vâscozităţii sanguine, mărirea
deformabilităţii eritrocitelor şi inhibarea capacităţii lor de a capta adenozina, promovarea
transportului de O2 la nivelul ţesuturilor, prin reducerea afinităţii eritrocitelor pentru acesta.
Vinpocetina creşte, în mod selectiv, fluxul sanguin cerebral prin: creşterea ponderii
componentei cerebrale în fracţia de ejecţie cardiacă; reducerea rezistenţei vasculare
cerebrale, fără influenţarea parametrilor circulaţiei sistemice (tensiunea arterială, fracţia de
ejecţie cardiacă, frecvenţa pulsului, rezistenţa periferică totală); neexercitarea efectului de
furt sanguin, ci, din contră, creşterea aportului sanguin mai întâi la nivelul zonei ischemice
afectate, în timp ce, în zonele neafectate, el rămâne nemodificat (efect invers efectului de
furt sanguin); mărirea ratei de creştere hipoxică, compensatorie a fluxului sanguin.
Indicaţii: În neurologie: Este recomandat în forme variate de tulburări ale circulaţiei
cerebrale: TIA, accidente vasculare cerebrale, stări post-AVC, demenţă vasculară,
arterioscleroză cerebrală, stări post-traumatice, encefalopatie hipertensivă, insuficienţă
circulatorie vertebrobazilară. De asemenea, este recomandat pentru reducerea
simptomelor psihice sau neurologice ale tulburărilor de circulaţie cerebrală (tulburări de
memorie, afazie, apraxie, tulburări de locomoţie, vertij, cefalee etc.). În oftalmologie: Se
recomandă în tratamentul tulburărilor vasculare ale coroidei şi ale retinei (de ex. tromboza
arterei sau venei centrale a retinei) în serosa chorioretinitis centralis. În O.R.L: Cavinton
este recomandat în tratamentul presbiacuziei de origine vasculară acută, toxică
(iatrogenă) sau de altă origine (idiopatică, booming), în maladia Méničre, nevrite
cohleovestibulare, tinnitus.
Contraindicaţii: Este contraindicat la femeile însărcinate sau care alăptează; de
asemenea, nu se recomandă în fazele acute ale accidentelor vasculare cerebrale
hemoragice, în cardiopatia ischemică, aritmii severe sau alergie cunoscută la vinpocetină.
Mod de administrare: Se administrează i.v., în perfuzie lentă, picătură cu picătură. Pot fi
utilizate orice perfuzii care conţin ser fiziologic sau glucoză (de ex. Salsol, Ringer, Rindex,
Rheumacrodex etc.). Doza zilnică maximă este de 1 mg/kg corp. Doza uzuală poate fi
administrată şi pacienţilor cu afecţiuni renale. Nu poate fi administrat i.v. în bolus sau
intramuscular.
Efecte secundare: Sunt rare. Sistemul cardiovascular: uşoară hipotensiune, tahicardie
ocazională, extrasistole. SNC: pot apărea insomnie, vertij, cefalee, slăbiciune, dar acestea
pot fi simptome ale maladiei de bază. Reacţii alergice ale pielii.
Interacţiuni medicamentoase: Nu sunt cunoscute până în prezent.
Precauţii:Vinpocetina injectabilă nu este compatibilă cu heparina, de aceea, cele două
medicamente nu pot fi administrate în aceeaşi seringă; este, însă, posibilă administrarea
concomitentă a unui alt anticoagulant.
Supradozare: În conformitate cu datele furnizate de literatura de specialitate, se
consideră că administrarea unei doze de 1 mg/kg corp se poate face în condiţii de
siguranţă; nu avem experienţa necesară în privinţa administrării dozelor mai mari de 1
mg/kg corp şi, de aceea, recomandăm evitarea acestora.
Sarcină şi alăptare: Este contraindicată administrarea Cavinton în perioada de sarcină.
Se recomandă evitarea administrării medicamentului în perioada de alăptare, întrucât el se
excretă în laptele uman şi nu există date certe referitoare la efectele lui asupra sugarilor.
Condiţii de păstrare: La temperatura camerei (15 - 30 grade Celsius), ferit de lumină.
Ambalaj: Cutii a 10 fiole de 2ml.

Producător: Richter Gedeon

{bmct bm59.BMP}
CAVINTON, tablete
vinpocetinum
Substanţa activă: Fiecare tabletă conţine 5
mg de vinpocetină. Excipient: lactoză.
Acţiune terapeutică: Vinpocetina are un efect
neuroprotector, prin: Moderarea efectelor
dăunătoare ale reacţiilor citotoxice produse de
aminoacizi excitatori Inhibarea atât a canalelor
de sodiu voltaj-dependente, cât şi a receptorilor
NMDA şi AMPA. Potenţarea efectului
neuroprotector al adenozinei. Stimularea
metabolismului cerebral, prin creşterea
capacităţii de captare şi consum de O2 şi
glucoză la nivelul ţesutului cerebral. Mărirea
toleranţei la hipoxie cerebrală; vinpocetina
deviază metabolismul glucidic pe calea aerobă
mai favorabilă din punct de vedere energetic şi
creşte nivelul AMPc al creierului. Mărirea
concentraţiei de ATP şi a raportului ATP/AMP.
Vinpocetina creşte turnover-ul de norepinefrină şi de serotonină al creierului, stimulează
sistemul noradrenergic ascendent şi are o acţiune antioxidantă. Ca rezultat al tuturor
acestor efecte, vinpocetina are efect cerebroprotector. Vinpocetina îmbunătăţeşte
microcirculaţia cerebrală prin inhibarea agregării plachetare, reducerea creşterii patologice
a vâscozităţii sanguine, mărirea deformabilităţii eritrocitelor şi inhibarea capacităţii lor de a
capta adenozina, promovarea transportului de O2 la nivelul ţesuturilor, prin reducerea
afinităţii eritrocitelor pentru acesta. Vinpocetina creşte, în mod selectiv, fluxul sanguin
cerebral prin: creşterea ponderii componentei cerebrale în fracţia de ejecţie cardiacă;
reducerea rezistenţei vasculare cerebrale, fără influenţarea parametrilor circulaţiei
sistemice (tensiunea arterială, fracţia de ejecţie cardiacă, frecvenţa pulsului, rezistenţa
periferică totală); neexercitarea efectului de furt sanguin, ci, din contră, creşterea aportului
sanguin mai întâi la nivelul zonei ischemice afectate, în timp ce, în zonele neafectate, el
rămâne nemodificat (efect invers efectului de furt sanguin); mărirea ratei de creştere
hipoxică, compensatorie a fluxului sanguin.
Indicaţii: În neurologie: Se recomandă în forme variate de tulburări ale circulaţiei
cerebrale: accidente vasculare cerebrale, stări post-AVC, demenţă vasculară,
arterioscleroză cerebrală, stări post-traumatice, encefalopatie hipertensivă, insuficienţă
circulatorie vertebrobazilară. De asemenea, medicamentul este recomandat pentru
reducerea simptomelor psihice sau neurologice ale tulburărilor de circulaţie cerebrală
(tulburări de memorie, afazie, apraxie, tulburări de locomoţie, vertij, cefalee etc.). În
oftalmologie: Se recomandă în tratamentul tulburărilor vasculare cronice ale coroidei şi ale
retinei. În O.R.L.: Cavinton este recomandat în tratamentul presbiacuziei de tip perceptiv,
maladiei Méničre, tinnitusului. În ginecologie: Este recomandat pentru reducerea
simptomelor vasovegetative ale sindromului climacteric.
Contraindicaţii: Este contraindicat la femeile însărcinate sau în cazuri de alergie
cunoscută la vinpocetină.
Mod de administrare: Doza zilnică: 15-30 mg (3 x 1-2 tab.). Nu este necesară reducerea
dozei la pacienţii cu afecţiuni renale. Se recomandă administrarea tabletelor după masă.
Efecte secundare: Sunt rare. Cardiovasculare: uşoară hipotensiune, tahicardie
ocazională, extrasistole. SNC: pot apărea insomnie, vertij, cefalee, slăbiciune, dar acestea
pot fi simptome ale maladiei de bază. Gastrointestinale: arsuri epigastrice, dureri
abdominale, greaţă. Reacţii alergice ale pielii.
Interacţiuni medicamentoase: Nu sunt cunoscute până în prezent.
Precauţii: A nu se lăsa la îndemâna copiilor.
Supradozare: În conformitate cu datele furnizate de literatura de specialitate, se
consideră că administrarea unei doze zilnice de 60 mg de vinpocetină se poate face în
condiţii de siguranţă şi nu au apărut efecte secundare importante, nici la administrarea
unei doze de zece ori mai mari decât cea utilizată în practică (360 mg).
Sarcină şi alăptare: Este contraindicată administrarea Cavinton în perioada de sarcină.
Se recomandă evitarea administrării medicamentului în perioada de alăptare, întrucât el se
excretă în laptele uman şi nu există date certe referitoare la efectele lui asupra sugarilor.
Condiţii de păstrare: La temperatura camerei (15 - 30 grade Celsius), ferit de lumină.
Formă de prezentare: Cutii a 50 de tablete.

Producător: Richter Gedeon

 CAVIT 9 FORTE
combinaţii
Prezentare farmaceutică: Tablete turnate conţinând retinol (vitamină A) 3 600 u.i.,
vitamină (vitamină B1) 2 mg, riboflavină (vitamină B2) 3 mg, piridoxină (vitamină B6) 2 mg,
acid nicotinic 6 mg, pantotenat de calciu 20 mg, acid ascorbic (vitamină C) 69 mg,
ergocalciferol (vitamină D2) 250 u.i., alfa-tocoferol (vitamină E) 1 mg, gluconat de calciu
364 mg (2 folii ambutizate cu 10 buc.).
Acţiune terapeutică: Asociaţie polivitaminică echilibrată cu acţiuni metabolice complexe,
intervine substitutiv în deficienţele polivitaminice; aport de calciu.
Indicaţii: Hipovitaminoze în perioada de creştere, la bătrâni, în sarcină, alăptare, boli
infecţioase, convalescenţă, postoperator, după antibioterapie prelungită, după iradiere;
dezechilibru alimentar, malnutriţie; rahitism, dentiţie întârziată, fracturi.
Mod de administrare: Adulţi: 1-4 tablete/zi; copii (peste 1 an); 1-2 tablete/zi; tabletele se
sug.
Contraindicaţii: Nu se administrează la parkinsonieni trataţi cu levodopa (piridoxina îi
împiedică efectul).

Producător: Biofarm
 CEC forte
cefaclorum
Substanţă activă: Cefaclor.
Compoziţie: Substanţă activă: 63 g granule
pentru prepararea unei suspensii, ce conţine
5,244 g cefaclor 1 H2O, ceea ce corespunde la
5 g cefaclor. 5 ml (1 măsură) suspensie
preparată conţine 262,24 mg cefaclor 1 H2O,
ce corespunde la 250 mg cefaclor. Alte
componente: metilhidroxietilceluloză, lauril
sulfat de sodiu, poly (0-carboximetil), amidon,
sare de sodiu, zaharoză, emulsie siliconică,
guma xanthan, substanţe aromatizante.
Formă de prezentare: Flacoane originale cu
63 g granule pentru prepararea a 100 ml
suspensie.
Acţiune terapeutică: CEC forte este un
antibiotic din gama cefalosporinelor pentru
tratamentul infecţiilor bacteriene.
Indicaţii: În tratamentul infecţiilor acute şi cronice de diverse grade, care au fost provocate
de bacterii sensibile la cefaclor şi care pot fi tratate oral. Între acestea se numără infecţii:
ale căilor respiratorii superioare şi inferioare; în domeniul ORL, ca otita medie, sinuzita,
bronşita şi faringita; ale rinichilor şi căilor urinare; ale pielii şi tegumentelor; gonoreice.
Contraindicaţii: Nu trebuie să luaţi CEC forte când ştiţi că prezentaţi fenomene alergice la
antibiotice din această clasă de substanţe (cefalosporine). Informaţi şi medicul
dumneavoastră dacă aţi reacţionat prin hipersensibilitate faţă de o penicilină, căci în acest
caz este posibil să aveţi reacţii alergice şi la cefalosporine (alergie paralelă).
Precauţii: În continuare se vor descrie condiţiile în care puteţi utiliza CEC forte cu
deosebită prudenţă. Trebuie să consultaţi medicul, chiar dacă aţi urma un tratament
anterior. Trebuie să informaţi medicul dumneavoastră dacă au apărut anterior fenomene
alergice sau astm, căci, în aceste situaţii, pot apărea, în mod sigur reacţii alergice.
Sarcină şi alăptare: Studii efectuate pe animale au demonstrat că substanţa nu are
efecte dăunătoare asupra fătului. De asemenea, şi cercetările pe om au confirmat acest
lucru. Cu toate acestea, este indicat să nu se administreze CEC forte în timpul sarcinii (în
special în primele 3 luni) sau numai după o evaluare atentă asupra raportului beneficiu/risc
de către medicul curant, care consideră absolut necesar acest tratament. În timpul alăptării
să se administreze CEC forte numai în situaţii de tratament fortuite, deoarece substanţa
activă trece în laptele matern. În acest caz, poate să apară o hipersensibilitate faţă de
substanţa activă la sugar, care poate suferi de diaree sau micoze ale mucoaselor. Copii:
La copiii prematuri să nu se utilizeze CEC forte, deoarece nu există suficiente date clinice.
Măsuri deosebite şi recomandări în utilizarea medicamentului: Trebuie să informaţi
medicul dumneavoastră dacă suferiţi de tulburări grave gastrointestinale, cu vomă şi
diaree, deoarece în acest caz nu se asigură o absorbţie corespunzătoare şi eficientă a
preparatului. CEC forte poate mări efectul unor preparate anticoagulante de tip cumarinic.
De aceea trebuie controlat timpul de coagulare. În anumite cazuri, medicul va recurge la
diminuarea dozei. Informaţi medicul dumneavoastră despre tratamentul cu CEC forte
înainte de examenele renale şi sanguine, deoarece la anumite determinări pot să apară
erori (metode neenzimatice de determinare a glicozuriei şi albuminuriei, testul Coombs).
Interacţiuni cu alte medicamente: Antibiotice: CEC forte să nu fie combinat cu alte
substanţe bacteriostatice (ca ex. cloramfenicol, eritromicină, sulfonamide sau tetracicline),
deoarece îi poate fi diminuată acţiunea. Prin asociere cu anumite substanţe (ca
aminoglicozide) se potenţează acţiunea CEC forte. Probenecid: Administrarea
concomitentă de probenecid (în gută) întârzie eliminarea de CEC forte pe cale renală şi
duce astfel la valori mai mari şi prelungite de cefaclor în ser. Medicamente
antucoagulante: În cazuri izolate a fost obeservată o prelungire a timpului de coagulare
prin administrare concomitentă de CEC forte cu anticoagulante de tip cumarinic (timpii de
protrombină), cu sau fără sângerare (atenţie). Rugăm să ţineţi cont că aceste recomandări
sunt valabile şi pentru medicamentele administrate de curând.
Mod şi durată de administrare: Următoarele indicaţii sunt valabile în cazul în care
medicul dumneavoastră nu vă prescrie altfel. Vă rugăm să respectaţi recomandările de
utilizare, deoarece altfel CEC forte nu poate acţiona eficient. Copiii sub 6 ani vor lua 30
mg/kg corp cefaclor pe zi, repartizate în trei doze. La infecţii grave, în otite sau în infecţii
datorate unor agenţi patogeni mai puţin sensibili, este necesară administrarea a 40-50
mg/kg corp cefaclor, iar la copii sub 6 ani să se ajungă la un maxim de 1 g cefaclor pe zi.
La otite poate fi administrată doza zilnică în două reprize la 12 ore. La infecţii uşoare, ca
de ex: infecţii pasagere urinare, este suficientă o doză de 20 mg/kg corp cefaclor pe zi, în
2-3 reprize, la fiecare 8 ore, respectiv la 12 ore. Copiii între 6 şi 10 ani pot lua de trei ori pe
zi câte o măsură (de trei ori câte 250 mg cefaclor). În infecţii grave, otite sau infecţii
datorate unori agenţi patogeni mai puţin sensibili, este necesară administrarea unei măsuri
de 4 ori pe zi (de 4 ori câte 250 mg cefaclor). În cazul unei otite se pot administra de două
ori câte două măsuri pe zi (de 2 ori câte 500 mg cefaclor pe zi). În infecţii uşoare, ca de ex.
infecţii pasagere ale căilor urinare este suficientă o măsură dimineaţa şi seara (de 2 ori
câte 250 mg cefaclor zilnic).
Următorul tabel poate fi utilizat orientativ:
Vârsta Dozare normală Dozări mai ridicate în infecţii grave, otite Dozări mai joase în infecţii uşoare
copilului (măsură) (măsură) (măsură)
1-2 ani de 3 ori pe zi: 1/2 de 4 ori pe zi: 1/2, respectiv de 2 ori pe zi: 1
3-5 ani dimineaţa: 1 prânz: 1/2 de 3 ori pe zi: 1
seara: 1
6-10 ani de 3 ori pe zi: 1 de 4 ori pe zi: 1, respectiv de 2 ori pe zi: 2 de 2 ori pe zi: 1
În cazul în care CEC forte trebuie administrat la copii mai mari, peste 10 ani sau adulţi,
doza uzuală este de 2 măsuri, de trei ori pe zi (3 ori pe zi, 500 mg cefaclor). Recomandări
pentru diabetici: 5 ml (o măsură) de suspensie preparată conţine 2,86 g zaharoză,
corespunzător la 0,24 BE. Ambalajul conţine o linguriţă cu diviziuni la 1,25 ml, 2,5 ml şi 5
ml. Dozarea în cazul unei funcţii renale deficitare: CEC forte poate fi administrat în cazul
unei funcţii renale deficitare fără modificarea dozei. Hemodializa scurtează timpul seric de
înjumătăţire cu cca 25-30%. La pacienţii care sunt regulat hemodializaţi se administrează
o doză iniţială de 250 mg, până la 1 g cefaclor, înaintea dializei. Doza de întreţinere în
timpul dintre cele două dialize corespunde dozelor menţionate mai sus. Pregătirea
suspensiei: deschideţi capacul de siguranţă pentru copii, prin apăsare în jos şi răsucire
simultană spre stânga; umpleţi cu apă rece de la robinet, până la semnul marcat; închideţi
sticla şi agitaţi energic; reumpleţi cu apă rece până la semnul marcat şi agitaţi. Acest
procedeu se va repeta până ce suspensia atinge nivelul marcajului sub formă de inel.
Trebuie să agitaţi energic flaconul înainte de fiecare administrare. Pentru respectarea
cantităţilor prescrise, utilizaţi linguriţa anexată. CEC forte se poate lua în timpul meselor.
Prin aceasta, nu se afectează efectul produsului. Durata tratamentului: De regulă, se
administrează CEC forte timp de 7-10 zile, apoi se continuă încă 2-3 zile după abolirea
manifestărilor bolii. Dacă în caz de hipersensibilitate confirmată urmează să fie tratată o
infecţie cu streptococi beta-hemolitici, trebuie urmat tratamentul cel puţin 10 zile, pentru a
preveni tulburări ulterioare (ca de ex. febră reumatioidă sau glomerulonefrită). Durata
tratamentului o va decide medicul curant.
Supradozare: Deşi nu există până în prezent rapoarte despre intoxicaţii cu cefaclor, este
bine să preveniţi medicul dumneavoastră. Este bine să păstraţi ambalajul pentru ca
medicul să cunoască substanţa activă. Dacă aţi uitat administrarea unei doze trebuie să o
recuperaţi cât mai repede. Dacă aţi uitat să luaţi mai multe doze trebuie să informaţi
imediat medicul dumnoeavoastră pentru ca acesta să prevină o agravare a bolii. În cazul
în care se întrerupe tratamentul sau se termină prea devreme, există pericolul reparaţiei
fenomenelor bolii.
Reacţii adverse: Sânge şi tabloul sanguin: În cazuri rare au fost observate modificări ale
tabloului sanguin (eozinofilie, leucopenie, limfocitoză, trombopenie şi, rar, neutropenie, cât
şi anemie hemolitică). Aceste manifestări se normalizează după oprirea tratamentului de la
sine. Rareori a fost observată o scădere puternică a leucocitelor (agranulocitoză). Ficat şi
căi biliare: În cazuri rare poate să apară o creştere a enzimelor hepatice în ser
(transaminaze, fosfataza alcalină), care revin la normal după întreruperea tratamentului. În
cazuri izolate s-a raportat despre o distrugere a celulelor hepatice (hepatită şi dereglări ale
secreţiei biliare, semne ale bolii: icter). Tractul gastrointestinal: Ocazional pot să apară
tulburări ca: anorexie, dureri abdominale, diaree, vomă, greaţă sau scaune moi, fenomene
care sunt de natura uşoară şi de obicei scad în timpul sau după terminarea tratamentului.
Sistemul nervos: Rareori se observă perceperea de fenomene ireale (halucinaţii),
comportament activ exacerbat (hiperactivitate), nervozitate, insomnie sau somnolenţă,
ameţeală sau confuzie. Ca şi la alte medicamente de acest fel (cefalosporine, antibiotice),
nu se exclude posibilitatea apariţiei de contracţii musculare. Rinichi şi căi urinare: În cazuri
rare se poate ajunge la o inflamaţie bruscă a rinichilor (nefrită interstiţială), care se
normalizează de la sine după întreruperea tratamentului. De asemenea s-au putut observa
o uşoară creştere a ureii sau creatininei în sânge şi, în cazuri izolate, valori ridicate ale
albuminei (proteinurie). Fenomene de hipersensibilitate: Sunt posibile reacţii alergice
cutanate (de ex. eritem cu hiperemie locală - rash, prurit, urticarie cu vezicule-exantem,
exanteme asemănătoare ca la pojar. Semne ulterioare ale unei reacţii de hipersensibilitate
pot fi o mărire a numărului unor anumite elemente sanguine (eozinofilie), un test Coombs
pozitiv (examinarea anumitor anticorpuri din sânge) cât şi inflamaţia vaginului (vaginită).
Au mai fost raportate cazuri de reacţii asemănătoare fenomenelor serice (înroşiri
inflamatorii diferit manifestate pe piele - eritem multiform, sau fenomene cutanate enunţate
mai sus, asociate cu dureri articulare şi febră). În general aceste forme alergice apar în
timpul sau după un al doilea tratament cu cefaclor (mai frecvent la copii decât la adulţi) şi
dispar la puţine zile după întreruperea tratamentului. Reacţii de hipersensibilitate de
variate grade, până la şoc cauzat alergic (anafilactic) au fost observate şi la administrarea
de antibiotice de tip cefalosporine sub formă de comprimate, dar mai rar decât la formele
injectabile (intravenos sau intramuscular). Fenomene de hipersensibilitate grave, ce apar
brusc, se manifestă de exemplu, prin scăderea tensiunii până la şoc periculos, edem al
feţii, tahicardie, inflamaţia laringelui cu îngustarea căilor respiratorii, colaps respirator,
tumefierea limbii. Aceste reacţii au fost parţial observate de la prima administrare de
cefaclor. Apariţia acestor fenomene reprezintă o urgenţă medicală, după caz (vezi şi
“Măsuri la efecte secundare”). În cazuri rare, au fost raportate fenomene cutanate grave,
cu reacţii generale periculoase pentru viaţă (ca de ex. sindrom Stevens-Johnson,
dermatită exfoliativă, sindromul Lyell), după un tratament cu cefaclor. O legătură cauzată
legată de administrarea de cefaclor nu a fost confirmată până în prezent. Alte fenomene:
La administrarea de cefaclor în doze mai mari sau în cazul unei funcţii renale mult
diminuate, în cazuri rare, a fost observată apariţia unei hipertensiuni trecătoare.
Administrarea îndelungată sau repetată de cefaclor poate conduce la o suprainfecţie (a
doua infestare) şi poluare cu germeni rezistenţi la cefaclor sau fungi. Dacă observaţi la
dumneavoastră efecte adverse, care nu sunt menţionate în acest prospect vă rugăm să le
comunicaţi medicului sau farmacistului dumneavoastră. La apariţia de diaree grave sau
persistente în timpul sau după tratamentul, trebuie să informaţi medicul dumneavoastră,
deoarece acestea pot masca afecţiuni intestinale serioase (enterocolită
pseudomembranoasă), care trebuie tratate imediat. Să nu incercaţi o automedicaţie cu
medicamente care opresc peristaltismul. La apariţia brusă a reacţiilor de hipersensibilitate
grave trebuie să consulaţi medicul, deoarece aveţi nevoie de ajutor medical.
Condiţii de păstrare: CEC forte după preparare se păstrează la frigider (nu peste 8 grade
Celsius). A nu se lăsa medicamentul la îndemâna copiilor. Recomandări şi date privind
valabilitatea medicamentului: Termenul de valabilitate al medicamentului este inscripţionat
pe ambalaj. Nu folosiţi medicamentul după această dată. Valabilitatea după prepararea
suspensiei: Suspensia trebuie utilizată în decurs de 14 zile. Resturile neutilizate trebuie
aruncate.

Producător: Hexal Pharma

 CECLOR®
cefaclorum
Compoziţie: Ceclor (cefaclor monohidrat USP, Lilly), este un antibiotic semisintetic din
clasa cefalosporinelor, pentru administrare orală. Din punct de vedere chimic este 3-cloro-
7-D-(2-fenilglicinamido)-3-cefem-4-carboxilic acid monohidrat.
Prezentare: Ceclor 250 mg: capsule, fiecare echivalentă a 250 mg (0,68 mmol) cefaclor.
Ceclor 500 mg: capsule, fiecare echivalentă a 500 mg (1,36 mmol) cefaclor. Ceclor 125
mg: granule, pentru obţinerea a 60 ml, 75 ml, respectiv 100 ml suspensie, fiecare 5 ml
echivalent a 125 mg (0,34 mmol) cefaclor. Ceclor 187 mg: granule, pentru obţinerea a 50
ml, respectiv 100 ml suspensie, fiecare 5 ml echivalent a 187 mg (0,51 mmol) cefaclor.
Ceclor 250 mg: granule, pentru obţinerea a 60 ml, 75 ml, respectiv 100 ml suspensie,
fiecare 5 ml echivalent a 250 mg (0,68 mmol) cefaclor. Ceclor 375 mg: granule, pentru
obţinerea a 50 ml, respectiv 100 ml suspensie, fiecare 5 ml echivalent a 375 mg (1,00
mmol) cefaclor. Ceclor 125 mg: tablete masticabile, fiecare echivalentă a 125 mg (0,34
mmol) cefaclor. Ceclor 250 mg: tablete masticabile, fiecare echivalentă a 250 mg (0,68
mmol) cefaclor.
Indicaţii terapeutice: Ceclor este indicat în tratamentul următoarelor infecţii determinate
de tulpini susceptibile ale microorganismelor evidenţiate. Otita medie cauzată de Str.
pneumoniae, Haemophilus influenzae, stafilococi, Str. pyogenes (streptococi beta-
hemolitici de grupă A) şi Moraxella catarrhalis (fost Branhamella catarrhalis). Infecţiile
tractului respirator inferior, inclusiv pneumonia, cauzate de Str. pneumoniae, Haemophilus
influenzae, stafilococi, Str. pyogenes (streptococi beta-hemolitici de grupă A) şi Moraxella
catarrhalis (fost Branhamella catarrhalis). Infecţiile tractului respirator superior, inclusiv
faringita şi amigdalita, cauzate de Str. pyogenes (streptococi beta-hemolitici de grupă A) şi
Moraxella catarrhalis. Notă: Penicilina este medicamentul de elecţie în tratamentul şi
prevenirea infecţiilor streptococice, inclusiv în profilaxia reumatismului articular acut.
Amoxicilina a fost recomandată de American Heart Association ca regim standard pentru
profilaxia endocarditei bacteriene în intervenţiile stomatologice, în cavitatea bucală şi la
nivelul căilor aeriene superioare, cu penicilină V, ca alternativă raţională şi acceptabilă, în
profilaxia bacteriemiilor cu streptococi alfa-hemolitici din sursele menţionate. Cefaclor este
în general eficace în eradicarea streptococilor din nazofaringe; totuşi, date substanţiale
evidenţiind eficacitatea cefaclor în prevenirea secundară fie a reumatismului articular acut
ori a endocarditei bacteriene, nu sunt disponibile în prezent. Infecţiile tractului urinar,
inclusiv pielonefrita şi cistita determinate de Escherichia coli, Proteus mirabilis, Klebsiella
spp. şi stafilococi coagulazo-negativi. Notă: Cefaclor s-a dovedit eficace atât în infecţiile
acute, cât şi în infecţiile cronice ale tractului urinar. Infecţiile pielii şi ale ţesuturilor moi
determinate de Staphylococcus aureus şi Str. pyogenes (streptococi beta-hemolitici de
grupă A). Sinuzita. Uretrita gonococică. Pentru determinarea susceptibilităţii
microorganismelor incriminate la cefaclor ar trebui efectuate culturi şi studii de
susceptibilitate.
Posologie şi administrare: Adulţi: Doza uzuală este de 250 mg la 8 ore. Doza zilnică
totală nu trebuie să depăşească 4 g/zi. Copii: Doza uzuală zilnică recomandată este de 20
mg/kg corp/zi divizată în doze administrate la 8 ore. În cazul unor infecţii mai grave, otita
medie, sinuzita şi infecţii cauzate de organisme mai puţin susceptibile, se recomandă 40
mg/kg corp/zi în doze divizate, până la maximum 1 g/zi. Nu a fost stabilită eficacitatea şi
siguranţa administrării în cazul nou-născuţilor sub o lună. Afectarea renală: De obicei, nu
sunt necesare modificări ale dozajului în cazul pacienţilor cu insuficienţă renală moderată
sau severă (vezi "Precauţii speciale în utilizare").
Contraindicaţii: Hipersensibilitate la cefalosporine.
Precauţii speciale în utilizare: Înainte de introducerea terapiei cu cefaclor, trebuie luate
în considerare cu multă grijă preexistenţa unor reacţii de hipersensibilitate la
cefalosporine, peniciline sau alte medicamente. Dacă acest produs va fi administrat
pacienţilor sensibili la penicilină, trebuie avut grijă pentru că au fost înregistrate şi cazuri
de şoc anafilactic după administrarea antibioticelor beta-lactamice în cazul pacienţilor
hipersensibili. Medicamentul trebuie administrat cu multă grijă şi în cazul pacienţilor cu
episoade alergice cunoscute. Colita pseudomembranoasă a fost raportată în cazul
administrării majorităţii antibioticelor cu spectru larg.
Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiuni: Au existat rare rapoarte
cu privire la creşterea efectului anticoagulant, atunci când cefaclor şi warfarina au fost
administrate concomitent. Rezultate pozitive ale testului Coombs direct au fost înregistrate
în timpul tratamentului cu cefaclor. Poate să apară o reacţie fals pozitivă pentru glucoza în
urina, în cazul testelor cu soluţii Benedict sau Fehling, sau în cazul testului cu tablete de
sulfat de cupru. Probenecid (vezi "Proprietăţi farmacocinetice").
Sarcină şi alăptare: Nu s-a stabilit siguranţa utilizării acestui produs în timpul sarcinii la
femei. Evaluarea studiilor experimentale realizate pe animale nu indică nici un efect nociv,
fie el direct sau indirect, în ceea ce priveşte dezvoltarea embrionului sau a fătului, a
cursului dezvoltării lui peri- şi postnatale. Cefaclor trebuie folosit în timpul sarcinii numai
dacă este absolută nevoie. Cefaclor este excretat în laptele uman. Cum nu se cunosc
efectele asupra nou-născutului, cefaclorul trebuie administrat cu multă grijă femeilor aflate
în perioada de alăptare (vezi "Proprietăţi farmacocinetice").
Efecte asupra abilităţii de a conduce maşina şi de a utiliza alte maşini: Cefaclor nu
afectează abilităţile de conducere sau de utilizare a unor maşini.
Reacţii adverse: Un număr mic de pacienţi au prezentat diaree şi, rar, greaţă şi vărsături.
Au fost raportate reacţii asemănătoare bolii serului (eritem polimorf, erupţii eritematoase
sau alte manifestări dermatologice însoţite de artrită/artralgie, cu sau fără febră). Aceste
reacţii apar mai frecvent la copii decât la adulţi. Ca şi în cazul altor cefalosporine, reacţii
alergice cum ar fi erupţiile morbiliforme, urticaria şi pruritul au fost observate. Mult mai rar
au fost raportate reacţii de hipersensibilitate mult mai grave, cum ar fi sindromul Stevens-
Johnson, epidermoliza necrotică toxică şi şocul anafilactic. Ca şi în cazul unor peniciline şi
a altor cefalosporine au fost raportate cazuri rare de hepatită tranzitorie şi de icter
colecistic. Foarte rar a apărut nefrita interstiţială reversibilă. Eozinofilia, o uşoară creştere
a testelor ASAT, ALAT şi a fosfatazei alcaline, precum şi foarte rare cazuri de
trombocitopenie au fost raportate în timpul terapiei cu cefaclor.
Supradozare: Semne şi simptome: pot include greaţa, vărsăturile, disconfort epigastric şi
diaree. Tratament: pe lângă măsurile generale care ar fi necesare, administrarea
cărbunelui activ, în locul ori împreună cu golirea gastrică, poate reduce absorbţia.
Supradoza de cefalosporine poate produce convulsii.
Proprietăţi farmacodinamice: Cefaclor este un antibiotic semisintetic din clasa
cefalosporinelor. Acţiunea bacteriană a cefalosporinelor rezultă din inhibiţia sintezei
peretelui celular. Cefaclor este activ in vitro împotriva următoarelor organisme: streptococi
alfa şi beta-hemolitici; stafilococi, inclusiv tulpini producătoare de penicilinază, coagulazo-
pozitivi şi coagulazo-negativi; Streptococcus pyogenes; tulpini de Str. pneumoniae
sensibile la penicilină; Branhamella catarrhalis; Escherichia coli; Proteus mirabilis;
Klebsiella spp.; Haemophilus influenzae, inclusiv tulpinile producătoare de beta-lactamaze.
Cefaclor nu este activ împotriva Pseudomonas spp. sau Acinetobacter spp. Stafilococii
rezistenţi la meticilină, majoritatea tulpinilor de enterococi (de ex. Str. faecalis) şi tulpina de
Str. pneumoniae rezistentă la penicilină sunt rezistente la cefaclor.
Proprietăţi farmacocinetice: Cefaclor este bine absorbit după administrarea orală înainte
de masă. Absorbţia totală rămâne neschimbată în prezenţa alimentelor; dar nivelele
plasmatice de vârf sunt reduse aproape la jumătate, şi este întârziată atingerea nivelului
maxim. După administrarea înainte de masă a 250 mg, 500 mg, şi, respectiv, 1 g,
concentraţiile maxime plasmatice de 7, 13, şi, respectiv, 23 mg/l au fost obţinute în 30 la
60 de minute. Timpul de înjumătăţire seric este de 0,6 până la 0,9 ore. Probenecid-ul
prelungeşte semnificativ timpul de înjumătăţire. La pacienţii cu funcţii renale reduse, timpul
de înjumătăţire seric este uşor prelungit. La pacienţii ale căror funcţii renale lipsesc
complet, timpul de înjumătăţire plasmatică a moleculelor intacte este de 2,3 până la 2,8
ore. Hemodializa scurtează timpul de înjumătăţire cu 25-30%. Cefaclor este legat de
proteinele plasmatice în proporţie de 50%. Medicamentul este rapid excretat de rinichi;
până la 85% este prezent nemodificat în urină după aproximativ 8 ore, cea mai mare parte
în 2 ore. Pe parcursul acestor 8 ore concentraţiile maxime din urină, după administrarea
unor doze de 250 mg, 500 mg şi 1 g au fost de aproximativ 600, 900 şi, respectiv, 1 900
mg/l. Cantităţi mici de cefaclor au fost detectate în laptele mamei după administrarea unei
doze de 500 mg. Nivele medii de 0,2 mg/ml sau mai puţin au putut fi detectate până la 5
ore mai târziu. Urme au fost detectate la 1 oră.
Date preclinice de siguranţă: Nu au fost efectuate studii pentru a determina potenţialul
efect carcinogen sau mutagen. Studiile de fertilitate nu au demonstrat că administrarea
medicamentului duce la reducerea fertilităţii.
Condiţii de păstrare: A se păstra la temperatura camerei (15 - 30 grade Celsius). A se
feri de lumină.
Instrucţiuni de folosire: Pentru farmacist: Pentru reconstituirea suspensiei de cefaclor se
adaugă 45 ml de apă, în două părţi, amestecului uscat din flacon. Se va agita energic
după reconstituirea suspensiei. Pentru pacient: După reconstituire suspensia se va păstra
la frigider. Se poate păstra timp de 14 zile fără o semnificativă pierdere a activităţii.
Cantităţile nefolosite se vor arunca după 14 zile.

Producător: Eli Lilly and Company

 CECLOR® MR
cefaclorum
Comprimate cu acţiune retard.
Compoziţie: Ceclor MR (Lilly) este o formă farmaceutică modificată a cefalosporinei orale,
cefaclor. Ceclor (cefaclor monohidrat USP, Lilly) este un antibiotic semisintetic din clasa
cefalosporinelor, pentru administrare orală. Din punct de vedere chimic este monohidrat
acid de 3-cloro-7-D-(2-fenilglicinamido)-3-cefem-4. Ceclor MR diferă de cefaclor prin ritmul
de dizolvare, producând o concentraţie serică mai scăzută, dar menţinând concentraţii
serice măsurabile care oferă avantajul administrării de două ori pe zi. Fiecare comprimat
de Ceclor MR conţine cefaclor monohidrat echivalent cu 375 mg (0,972 mmol), 500 mg
(1,296 mmol) sau 750 mg (1,944 mmol).
Farmacologie clinică: Ceclor MR este bine absorbit la nivelul tractului gastrointestinal
după administrare orală. Indiferent că Ceclor MR este luat cu sau fără alimente, absorbţia
totală este îmbunătăţită cu alimente. Când a fost administrat la o oră după masă,
biodisponibilitatea Ceclor MR a fost de peste 90%, comparativ cu a cefaclorului. Când se
administrează pe nemâncate, biodisponibilitatea Ceclor MR a fost 77% comparativ cu a
cefaclor. Comparat cu cefaclor (administrat pe nemâncate), peak-ul plasmatic al Ceclor
MR (în ambele cazuri: pe mâncate şi pe nemâncate), a fost întârziat cu 40 până la 90 de
minute şi a fost mai scăzut. Timpul de înjumătăţire la subiecţi sănătoşi este independent
de doză şi este de aproximativ o oră (0,6 - 0,9).
Indicaţii terapeutice: Cefaclor retard este indicat în tratamentul următoarelor infecţii
determinate de tulpini susceptibile ale microorganismelor evidenţiate. Bronşita acută şi
exacerbări acute ale bronşitei cronice determinate de Str. pneumoniae, Haemophilus
influenzae (inclusiv tulpini producătoare de beta-lactamaze), H. parainfluenzae, Moraxella
catarrhalis (inclusiv tulpini producătoare de beta-lactamaze) şi S. aureus. Faringita şi
amigdalita, cauzate de Str. pyogenes (streptococi beta-hemolitici de grupă A) şi Moraxella
catarrhalis. Notă: Penicilina este medicamentul de elecţie în tratamentul şi prevenirea
infecţiilor streptococice, inclusiv în profilaxia reumatismului articular acut. Cefaclor este în
general eficace în eradicarea streptococilor din orofaringe; totuşi, date substanţiale
evidenţiind eficacitatea cefaclor în prevenirea secundară fie a reumatismului articular acut
ori a endocarditei bacteriene, nu sunt disponibile în prezent. Pneumonii cauzate de Str.
pneumoniae, Haemophilus influenzae (inclusiv tulpini producătoare de beta-lactamaze),
Moraxella catarrhalis. Infecţiile tractului urinar, inclusiv cistită şi bacteriuria necomplicată,
cauzate de Escherichia coli, Klebsiella pneumoniae, P. mirabilis şi S. saprophyticus.
Infecţiile pielii şi ale ţesuturilor moi determinate de Str. pyogenes (streptococi beta-
hemolitici de grupă A), Staphylococcus aureus (inclusiv tulpini producătoare de beta-
lactamaze) şi S. epidermidis (inclusiv tulpini producătoare de beta-lactamaze).
Contraindicaţii: Hipersensibilitate cunoscută la cefaclor şi alte cefalosporine.
Precauţii speciale în folosire: Înainte de introducerea terapiei cu cefaclor retard, trebuie
luate în considerare cu multă grijă preexistenţa unor reacţii de hipersensibilitate la
cefalosporine, peniciline sau alte medicamente. Dacă acest produs va fi administrat
pacienţilor sensibili la penicilină, trebuie să aveţi grijă pentru că au fost înregistrate şi
cazuri de şoc anafilactic după administrarea antibioticelor beta-lactamice în cazul
pacienţilor hipersensibili. Medicamentul trebuie administrat cu multă grijă şi în cazul
pacienţilor cu episoade alergice cunoscute. Colita pseudomembranoasă a fost raportată în
cazul administrării majorităţii antibioticelor cu spectru larg.
Sarcină şi alăptare: Nu s-a stabilit siguranţa utilizării acestui produs în timpul sarcinii la
femei. Evaluarea studiilor experimentale realizate pe animale nu indică nici un efect nociv,
fie el direct sau indirect, în ceea ce priveşte dezvoltarea embrionului sau a fătului, a
cursului dezvoltării lui peri- şi postnatale. Cefaclor trebuie folosit în timpul sarcinii numai
dacă este absolută nevoie. Cefaclor este excretat în laptele uman. Cum nu se cunosc
efectele asupra nou-născutului, cefaclorul trebuie administrat cu multă grijă femeilor aflate
în perioada de alăptare. Pediatrie: Siguranţa şi eficienţa administrării cefaclor retard la
copii nu au fost stabilite.
Efecte asupra abilităţii de a conduce maşina şi de a utiliza alte maşini: Cefaclor nu
afectează abilităţile de conducere sau de utilizare a unor maşini.
Reacţii adverse: Un număr mic de pacienţi au prezentat diareee şi, rar, greaţă şi
vărsături. Au fost raportate reacţii asemănătoare bolii serului (eritem, polimorf, erupţii
eritematoase sau alte manifestări dermatologice însoţite de artrită/artralgie, cu sau fără
febră). Ca şi în cazul altor cefalosporine, reacţii alergice cum ar fi erupţiile morbiliforme,
urticaria şi pruritul au fost observate. Mult mai rar au fost raportate reacţii de
hipersensibilitate mult mai grave, cum ar fi sindromul Stevens-Johnson, epidermoliza
necrotică toxică şi şocul anafilactic. Ca şi în cazul unor peniciline şi a altor cefalosporine
au fost raportate cazuri rare de hepatită tranzitorie, de icter colestatic şi prelungire a
timpului de protrombină la pacienţii luând cefaclor şi warfarină concomitent. Au fost
semnalate cazuri rare de trombocitopenie tranzitorie. Foarte rar a apărut nefrita interstiţială
reversibilă.
Supradozare: Semne şi simptome: pot include greaţă, vărsături, disconfort epigastric şi
diaree, intensitatea acestor tulburări fiind funcţie de doză. Tratament: pe lângă măsurile
generale care ar fi necesare, administrarea cărbunelui activ, în locul ori împreună cu
golirea gastrică, poate reduce absorbţia. Se recomandă protejarea căilor aeriene ale
pacientului când se foloseşte golirea stomacului sau cărbunele activ. Supradoza de
cefalosporine poate produce convulsii.
Dozare şi administrare: Cefaclor MR poate fi administrat oral cu sau fără alimente.
Absorbţia este crescută în cazul administrării cefaclor retard cu alimente. Comprimatele nu
se vor diviza, zdrobi sau suge. Doza recomandată pentru faringită şi amigdalită,
piodermită şi infecţii ale ţesuturilor moi, este de 375 mg de două ori pe zi. Pentru infecţii
ale tractului urinar inferior doza recomandată este de 375 mg de două ori pe zi sau 500
mg o dată pe zi. Doza recomandată în bronşită este de 375 mg sau 500 mg de două ori pe
zi. În pneumonie se recomandă 750 mg de două ori pe zi. În infecţiile cu S. pyogenes
(streptococi de grup A) cefaclor retard se va administra timp de cel puţin 10 zile.
Condiţii de păstrare: A se păstra la temperatura camerei (15 - 30 grade Celsius).

Producător: Eli Lilly and Company

 CEDAX
ceftibutenum
Compoziţie: Ceftibuten.
Acţiune: Antibiotic beta-lactamic cu acţiune antimicrobiană bactericidă ce constă în
inhibarea procesului de sinteză a peretelui celulelor microbiene.
Microbiologie: Ceftibutenul este deosebit de rezistent faţă de acţiunea penicilinazelor şi
cefalosporinazelor a căror secreţie este indusă prin mecanism plasmidic. Spectrul
antimicrobian: bacterii grampozitive: Streptococcus pyogenes, Streptococcus pneumoniae;
bacterii gramnegative: Haemophilus Influenzae, Moraxella catarrhalis, Escherichia coli,
Klebsiella spp., Proteus spp., Enterobacter spp., Salmonella spp., Shigella spp.
Ceftibutenul este inactiv faţă de stafilococi, enterococi, Acinetobacter, Listeria şi
Pseudomonas.
Indicaţii: Infecţii ale căilor respiratorii superioare: faringite, amigdalite, sinuzite acute, otite
medii. Infecţii ale căilor respiratorii inferioare: bronşite acute, perioade de acutizare ale
bronşitelor cronice, pneumonii acute. Infecţii urinare, complicate sau nu. Enterite şi
gastroenterite la copii.
Dozare şi mod de administrare : Durata tratamentului este cuprinsă între 5 şi 10 zile.
Adulţi: 400 mg/zi. Capsulele pot fi administrate independent de mese. Copii: 9 mg/kg
corp/zi de suspensie orală. Copiii cu o greutate corporală de peste 45 kg sau de peste 10
ani pot primi doza recomandată pentru adulţi.
Reacţii adverse: Au fost raportate rar reacţii adverse gastrointestinale: greaţă( 3%),
diaree(3%), cefalee(2%).
Contraindicaţii: La pacienţii alergici la cefalosporine sau la oricare dintre constituenţii săi.
Precauţii: La pacienţii cu insuficienţă renală marcată şi la cei dializaţi poate fi necesară
modificarea dozelor de Cedax. Se cere de asemenea prudenţă în cazul pacienţilor cu
antecedente gastrointestinale şi colită cronică. Nu a fost stabilită încă siguranţa şi eficienţa
administrării la sugarii sub 6 luni. Administrarea la femei gravide necesită precauţii
speciale.
Formă de prezentare: Capsule a 400 mg ceftibuten - cutii cu 5 capsule. Pulbere pentru
suspensie orală - flacoane ce conţin 15 g pulbere, obţinându-se după reconstituire 180 mg
ceftibuten pentru 5 ml soluţie.
Condiţii de păstrare: A se păstra la temperaturi cuprinse între 2 şi 25 grade Celsius
(temperatura camerei).

Producător: Schering-Plough
 CEFALEXINĂ, pulbere pentru suspensie orală 250 mg/5 ml
cefalexinum
Compoziţie: Pulbere pentru suspensie orală conţinând cefalexină monohidrat echivalent
cu 3,0 g cefalexină şi excipienţi până la 20 g.
Acţiune farmacoterapeutică: Cefalexina este un antibiotic cu efect bactericid asupra unei
game largi de germeni grampozitivi şi gramnegativi, streptococi beta-hemolitici,
staphylococi producători de penicilinaze, Streptococcus pneumoniae, E. Coli, Pr. mirabilis,
Klebsiella sp., H. Influenzae, N. catarrhalis. Cefalexina este rapid şi complet absorbită
după administrare orală la nivelul tractului gastrointestinal, realizând o concentraţie
maximă plasmatică după aproximativ 1 oră de la administrare. Produsul are o bună
penetraţie tisulară, fiind evidenţiat în concentraţii mai mari în ficat şi rinichi. Cefalexina nu
este metabolizată în organism şi se elimină nemodificată prin urină în proporţie de
aproximativ 90% pe parcursul a 8 ore.
Indicaţii: Infecţii cu germeni sensibili la cefalexină la nivelul tractului respirator (bronşită,
traheită, rinofaringită, sinuzită etc.), al tractului genitourinar şi în otite medii, infecţii ale
pielii, ale ţesuturilor moi, oaselor şi articulaţiilor.
Contraindicaţii: Alergii la antibiotice din grupul cefalosporinelor.
Reacţii adverse: Manifestări alergice în special la pacienţii cu hipersensibilitate la
cefalosporine (urticarie, erupţii cutanate), tulburări digestive (greţuri, vomă, diaree),
ameţeli, senzaţie de oboseală, dureri de cap care dispar la întreruperea tratamentului.
Precauţii de utilizare: Cefalexina se administrează cu precauţie pacienţilor cu insuficienţă
renală, antecedente alergice, manifestări alergice sau celor care folosesc concomitent alte
medicamente.
Mod de administrare: Se adaugă în flacon apă proaspăt fiartă şi răcită până la semnul de
pe eticheta care indică volumul de 60 ml şi se agită bine pentru omogenizare; dacă este
necesar, se completează din nou cu apă până la semn apoi se agită flaconul. Rezultă 60
ml de suspensie conţinând echivalentul a 3,0 g cefalexină (12 doze conţinând fiecare 250
mg cefalexină/5 ml suspensie). Se administrea-ză per os astfel: Copii: 1-2 ani: 500 mg/zi
în 4 doze la 6 ore (1/2 mensură la 6 ore), în infecţii curente. Copii: 2-10 ani: 1g/zi în 4 doze
la 6 ore (1 mensură la 6 ore), în infecţii curente. În cazul unor infecţii severe, doza poate fi
dublată. Adulţi: 1-2 g/zi în 4 doze la 6 ore (1-2 mensuri la 6 ore), în infecţii curente. 3-4 g/zi
în 4 doze la 6 ore (3-4 mensuri la 6 ore), în infecţii severe. Suspensia preparată se
păstrează la frigider maximum 7 zile. Înainte de a fi administrată fiecare doză, suspensia
se omogenizează prin agitarea flaconului.
Prezentare farmaceutică: Flacon cu 20 g pulbere conţinând echivalentul a 3,0 g
cefalexină pentru 60 ml suspensie. Gradaţia circulară a mensurii corespunde unei cantităţi
de 5 ml de suspensie, egală ca volum cu o linguriţă.

Producător: Antibiotice-Iaşi
 CEFALOTINĂ SODICĂ
cefalotinum
Compoziţie: Flacoane conţinând cefalotină sodică echivalent cu 1 g cefalotină acid.
Acţiune farmacoterapeutică: Bactericid în faza de multiplicare a bacteriilor ca urmare a
inhibării sintezei peretelui celular al acestora. Această cefalosporină de semisinteză are un
spectru de acţiune cuprinzând: bacterii grampozitive: Staphylococcus aureus sensibil sau
rezistent la penicilină.
Indicaţii: Stări dureroase de diverse etiologii: colică renală, dureri postoperatorii. Mialgii,
nevralgii, lumbago, sciatică, cefalee, gripă, stări febrile.
Mod de administrare: Pentru adulţi: 1-2 comprimate de 1-2 ori pe zi sau 2-5 ml de 1-2 ori
pe zi, în injecţii intramusculare profunde sau 1-3 supozitoare pentru adulţi pe zi. Pentru
copii: 1/4-1 1/2 comprimat, după vârstă sau 1-3 supozitoare pentru copii pe zi. Pentru
comprimate, se recomandă desfacerea acestora în puţină apă înainte de administrare.
Efecte secundare: Ca toţi derivaţii pirazolonici, Algocalminul poate determina în cazuri
foarte rare şi la tratament prelungit reacţii alergice şi modificări ale formulei leucocitare:
dacă în cursul unui tratament prelungit cu algocalmin apărea leucocitopenie sau
granulocitopenie se va întrerupe tratamentul.
Prezentare farmaceutică: Tub cu 10 comprimate. Cutii cu 5 fiole a 2 ml şi 5 ml. Cutii cu 6
supozitoare pentru adulţi. Cutii cu 6 supozitoare pentru copii.

Producător: Antibiotice-Iaşi
 CEFAZOLIN "BIOCHEMIE"
cefazolinum
Compoziţie: Cefazolin "Biochemie" 0,5 g: 1 flacon conţine: Cefazolin ca sare de sodiu
500 mg (echivalentul a aprox. 1 mmol Na). Cefazolin "Biochemie" 1 g: 1 flacon conţine:
Cefazolin ca sare se sodiu 1 000 mg (echivalentul a aprox. 2 mmol Na). Cefazolin
"Biochemie" 2 g: 1 flacon conţine: Cefazolin ca sare de sodiu 2 000 mg (echivalentul a
aprox. 4 mmol Na). Cefazolin "Biochemie" 2 g: 1 flacon pentru perfuzie conţine: Cefazolin
ca sare de sodiu 2 000 mg (echivalentul a aprox. 4 mmol Na)
Proprietăţi: Cefazolin este o cefalosporină semisintetică pentru uz parenteral. Interferând
cu sinteza peretelui celular, acţiunea sa, asemănătoare cu a tuturor celorlalte antibiotice
beta-lactamice, este bactericidă. Spectrul său de acţiune acoperă Staphylococcus aureus
(inclusiv lanţurile producătoare de penicilinază); Staphylococcus epidermidis (stafilococii
rezistenţi la meticilină sunt rezistenţi la cefazolin); grupul de streptococi A beta-hemolitici şi
alte lanţuri streptococice (majoritatea lanţurilor enterococice sunt rezistente);
Streptococcus (Diplococcus) pneumoniae; E. coli; Proteus mirabilis; specii de Klebsiella;
Enterobacter aerogenes; Haemophilus influenzae. Cea mai mare parte a tulpinilor indol-
pozitive de Proteus (Proteus vulgaris) precum şi Enterobacter cloacae, Morganella
morganii, Providencia rettgeri, Serattia, Pseudomonas şi Acinetobacter sunt rezistente la
cefazolin.
Farmacocinetică: Cefazolin sodiu se administrează intravenos sau intramuscular. Dozele
intramusculare sunt absorbite rapid de la locul injectării. Aproximativ 90% din doza
aplicată este legată de proteinele plasmatice. Timpul de înjumătăţire plasmatică este de
aproximativ 2 ore. Cefazolin nu este metabolizat. Cea mai mare parte a dozei aplicate este
filtrată glomerular şi este eliminată în urină în forma microbiologic activă. Pe cale biliară se
elimină o cantitate minoră.
Indicaţii: Cefazolin este indicat într-o serie de infecţii cauzate de microorganisme
sensibile la cefazolin. Acestea includ: Infecţii ale tractului respirator ca: bronşita şi
pneumonia. Infecţii ale tractului urogenital ca: pielonefrita, cistita, uretrita şi prostatita.
Infecţii ale pielii şi ţesuturilor moi. Infecţii ale tractului biliar. Infecţii ale oaselor şi
articulaţiilor. Endocardite. Septicemii. Profilaxie perioperatorie (histerectomie,
colecistectomie, operaţii pe cord deschis, operaţii pe oase şi articulaţii).
Mod de întrebuinţare: Medicamentul se administrează intramuscular şi intravenos.
Soluţiile pentru injecţii i.v. sau perfuzii se prepară prin dizolvarea substanţei uscate în apă
pentru injecţii sau o soluţie 0,9% Na Cl. Se vor folosi minimum 4 ml solvent pentru fiecare
gram de substanţă uscată. Intravenos se va injecta o doză de maximum 1 g Cefazolin
(administrarea se va face lent). Dozele mai mari se vor administra prin perfuzie (peste 20-
30 minute). Pentru prepararea soluţiilor pentru perfuzii i.v. se umple flaconul de perfuzie cu
soluţie de clorură de sodiu 0,9%, se dizolvă substanţa uscată şi se perfuzează încet.
Injectarea intramusculară se va face într-o masă musculară mare. Pentru injecţiile
intramusculare medicamentul se va dizolva într-o soluţie de lidocaină de 0,5%. Se dizolvă
500 mg de substanţă uscată în 2 ml solvent şi 1 g de substanţă uscată în 4 ml solvent. Se
vor folosi numai soluţii clare, preparate extemporaneu, din care se va preleva o singură
dată.
Posologie: Adulţi: 500 mg-1 g de cefazolin de 2-3 ori pe zi, în infecţii necomplicate; 500
mg-1 g de cefazolin de 3-4 ori pe zi, în infecţii moderate şi grave şi 1-1,5 g de 4 ori pe zi în
infecţii severe ce pun în pericol viaţa pacientului. În cazuri foarte rare cefazolin a fost
administrat în doze până la 12 g pe zi. La adulţii cu insuficienţă renală se va utiliza schema
posologică de mai jos:
 Clearance creatinină Doza totală zilnică (g) Doza administrată Intervalul de
(ml/min/1,73 m2) (g) dozare (h)
>80 1-4 0,5 - 1,0 4-8
80 - 50 1-2 0,5 - 1,0 6-8
50- 20 0,5-1,0 0,5 12 - 14
< 20 0,5 0,25 - 0,5 12 - 14
Hemodializă după fiecare hemodializă
0,5 0,5 80
Pentru indicaţia perioperatorie, în prevenirea infecţiilor, doza depinde de tipul şi durata
intervenţiei chirurgicale. Următoarele doze sunt recomandate: cu 30 minute - 1 oră
înaintea operaţiei se va administra 1 g cefazolin, i.v. sau i.m. Această doză e suficientă
pentru intervenţii minore sau de scurtă durată. În cazul intervenţiilor de durată mai lungă
(mai mult de 2 ore) se administrează încă o doză de 500 mg-1,0 g i.v. sau i.m. Mărimea şi
momentul aplicării dozei depind de tipul şi durata intervenţiei chirurgicale. Postoperator se
injectează 500 mg-1 g i.v. sau i.m. la fiecare 6-8 ore, timp de 24 de ore. În cazul în care
infecţia riscă să devină periculoasă pentru viaţa pacientului (ex. chirurgie cardiacă,
intervenţii ortopedice importante ca artroplastia), se recomandă să se continue dozarea
postoperatorie timp de 3-5 zile.
Indicaţii de dozaj pentru copii:
Greutatea zilnic 25 mg/kg corp în 3 zilnic 25 mg/kg corp în 4 prize
corporală prize
interval de administrare aprox. volumul ce trebuie aruncat doze la interval de aprox. volumul ce trebuie aruncat
8 ore la o concentraţie de 125 6 ore la o concentraţie de 125
mg/ml mg/ml
4,5 kg 40 mg 0,3 ml 30 mg 0,25 ml
9,0 kg 75 mg 0,6 ml 55 mg 0,45 ml
13,5 kg 115 mg 0,9 ml 85 mg 0,7 ml
18,0 kg 150 mg 1,2 ml 115 mg 0,9 ml
22,5 kg 190 mg 1,5 ml 140 mg 1,1 ml

Greutatea zilnic 50 mg/kg corp în 3 zilnic 50 mg/kg corp în 4 prize

corporală prize
interval de administrare volumul ce trebuie doze la interval de volumul ce trebuie
aprox. 8 ore aruncat la o concentraţie aprox. 6 ore aruncat la o
de 225 mg/ml concentraţie de 225
mg/ml
4,5 kg 75 mg 0,35 ml 55 mg 0,25 ml
9,0 kg 150 mg 0,7 ml 110 mg 0,5 ml
13,5 kg 225 mg 1,0 ml 170 mg 0,75 ml
18,0 kg 300 mg 1,35 ml 225 mg 1,0 ml
22,5 kg 375 mg 1,7 ml 280 mg 1,25 ml
La nou-născuţi şi copii până la o lună timpul de înjumătăţire al cefazolinului e mult mai
lung decât la alţi copii mai mari ca vârstă. Pentru a menţine nivelele serice ale
medicamentului nenocive, trebuie deci monitorizare serică. Copii peste vârsta de o lună: În
majoritatea infecţiilor blânde sau moderate, o doză zilnică totală de 25-50 mg/kg corp
divizată în 3-4 prize este eficientă. În caz de infecţii severe doza totală trebuie crescută la
100 mg/kg corp. Copii cu insuficienţă renală: Copiilor cu un clearance al creatininei (în
ml/min/1,73 mp) între 70 şi 40, li se administrează 60% din doza zilnică standard, divizată
în 2 doze. Copiilor cu un clearance de creatinină între 40 şi 20 li se administrează 25% din
doza zilnică standard, divizată în 2 doze. Copiilor cu un clearance de creatinină între 20 şi
5, li se administrează 10% din doza zilnică standard, la intervale de 24 ore. Aceste doze
se aplică după administrarea unei doze de atac echivalentă unei doze standard. La
începerea tratamentului, copiilor sub hemodializă li se administrează 7 mg/kg corp.
Deoarece nivelul seric al cefazolinului scade în timpul dializei cu 35% până la 65%, se vor
administra în intervalele consecutive fără dializă (intervalele fără dializă - 72 ore) doze de
3-4 mg/kg corp greutate corporală. Pacienţi în vârstă: La pacienţi în vârstă cu funcţie
renală normală nu este necesară ajustarea dozei. Durata tratamentului: Durata
tratamentului depinde de evoluţia bolii. Ţinând cont de principiile generale ale terapiei cu
antibiotice, cefazolin trebuie administrat încă cel puţin 2-3 zile de la dispariţia febrei sau
proba se obţine prin eradicarea agentului cauzal. Infecţiile cauzate de streptococii beta-
hemolitici trebuie tratate profilactic cel puţin 10 zile pentru prevenirea complicaţiilor tardive.
Contraindicaţii: Medicamentul este contraindicat la pacienţii alergici la cefazolin sau la
alte cefalosporine. Pentru administrarea la copii mici cefazolin nu trebuie dizolvat în soluţii
de lidocaină. O atenţie specială trebuie acordată la pacienţii cu diateze alergice, astm
bronşic sau febra fânului. Atenţie de asemenea la pacienţii cu istoric de boală
gastrointestinală (colită).
Sarcină şi alăptare: Nu a fost stabilită încă siguranţa tratamentului cu cefazolin în timpul
sarcinii. Medicamentul traversează bariera placentară; cantităţi minore sunt prezente în
laptele matern. Dacă administrarea cefazolinului e necesară în timpul sarcinii, trebuie
cântărit foarte bine raportul risc-beneficiu. Mamele ce alăptează trebuie să întrerupă
alăptarea în timpul tratamentului cu cefazolin.
Reacţii adverse: Reacţii de hipersensibilitate: Cefazolin poate determina reacţii alergice.
Au fost descrise febră indusă medicamentos, eritemul pielii cu senzaţie de arsură (rush
cutanat), creşterea permeabilităţii vaselor sanguine (edem angioneurotic), prurit vulvar,
sindrom Lyell şi Steven-Johnson, urticarie, eozinofilie, nefrită alergică şi reacţii anafilactice.
Şocul anafilactic apare extrem de rar. Dacă apare, se manifestă în cel mult 30 minute de
la administrare şi necesită terapia de urgenţă. Sânge: În timpul tratamentului cu cefazolin
ocazional hemograma poate arăta neutropenie, leucopenie, trombocitopenie,
trombocitemie şi pozitivarea testului Coombs direct şi indirect. Au fost descrise sporadic
cazuri de hipoprotrombinemie reversibile la administrarea de vitamină K. Rinichi: Nivelele
azotului ureic sanguin pot creşte tranzitoriu în timpul tratamentului cu cefazolin. Ficat: Rar
pot fi temporar crescute nivelele SGOT, SGPT şi ale fosfatazei alcaline. Ca şi în cazul
penicilinelor şi a altor cefalosporine a fost descris în câteva cazuri un icter tranzitor de tip
hepatic sau colestatic. Tract gastrointestinal: Simptomele gastrointestinale asociate
administrării de cefazolin pot include anorexie, diaree, greţuri şi vărsături. Rar pot apărea
candidoze şi enterocolite pseudomembranoase. Reacţii locale: Injecţiile intramusculare pot
fi dureroase şi pot provoca indurări ale ţesutului la locul injectării. După injectarea
intravenoasă, la câţiva pacienţi s-a observat apariţia de flebite. Alte reacţii nedorite: La
pacienţii cu insuficienţă renală, supradozarea sau acumularea medicamentului poate
cauza neurotoxicitate. În acest context au fost raportate crize convulsive, convulsii tonice
şi clonice, vomă şi tahicardie. Hemodializa elimină medicamentul. Alte reacţii adverse
includ pruritul anal şi genital, candidoză genitală şi vaginală.
Interacţiuni: Clearance-ul renal al cefazolinului este redus de către probenecid.
Rezultatele examenelor de laborator pentru determinarea glucozei urinare, în cazul folosirii
metodelor cu substanţe reducătoare, cu soluţiile Benedict sau Fehling, sau a
comprimatelor Clinitest, pot fi fals pozitive, dar nu şi în cazul metodelor enzimatice. Atât
testul Coombs direct cât şi cel indirect pot fi fals pozitive (ex. la nou-născuţi, în cazul în
care mama a primit cefazolin).
Incompatibilităţi: Cefazolin e incompatibil cu aminoglicozide, amobarbital sodic, acid
ascorbic, bleomicin sulfat, glucoheptonat de calciu, hidroclorat de cimetidină, colistin
methane sulfonat sodic, glucoheptonat de eritromicină, pentobarbital sodic, polimixin B
sulfat, tetracicline.
Atenţionări şi precauţii la utilizare: La pacienţii cu funcţii renale reduse, mărimea
dozelor cât şi intervalul dintre doze se vor adapta la severitatea disfuncţiilor renale. Dacă
funcţiile renale nu sunt stabile, monitorizarea nivelului seric al cefazolinului va asigura
securitatea tratamentului. La pacienţii ce prezintă reacţii alergice se va opri tratamentul cu
cefazolin şi se va institui un tratament simptomatic adecvat. Trebuie avut de asemenea în
vedere posibilitatea unei alergii încrucişate cu alte cefalosporine sau peniciline. În mod
excepţional, coagularea sângelui poate fi afectată în timpul tratamentului cu cefazolin.
Pacienţii cu risc sunt cei cu factori de risc pentru deficienţa de vitamină K sau care
afectează alte mecanisme ale coagulării (alimentaţie parenterală, deficit în dietă,
reducerea funcţiei hepatice şi renale, trombocitopenie). Coagularea poate fi de asemenea
afectată în prezenţa unor boli asociate ce determină sau agravează hemoragiile (de ex.
hemofilie, ulcer gastric sau duodenal). De aceea aceşti pacienţi trebuie monitorizaţi
efectuându-se testul Quick. Dacă rezultatele testului sunt scăzute, trebuie administrată
vitamina K (10 mg/săptămână). Apariţia diareei severe, prelungirea ei ridică suspiciunea
dezvoltării colitei pseudomembranoase determinate de antibiotice. Datorită acestei situaţii
cu risc vital, tratamentul cu cefazolin trebuie imediat întrerupt şi început un tratament
adecvat (vancomicină oral, 250 mg de 4 ori pe zi). Antiperistalticele sunt contraindicate.
Folosirea îndelungată a cefazolinului poate determina dezvoltarea organismelor
nesusceptibile. Deci pacienţii trebuie urmăriţi în vederea apariţiei potenţialelor
suprainfecţii. Dacă acestea apar trebuie instituite măsuri adecvate. Pacienţii cu eliminări
urinare scăzute datorită insuficienţei renale necesită ajustarea dozei. La pacienţii
hipertensivi şi la cei cu insuficienţă cardiacă trebuie luat în considerare conţinutul sodic al
soluţiei pentru injecţii.
Supradozare: Supradozarea poate determina durere, reacţii inflamatorii şi flebite la locul
injectării. Dacă sunt administrate parenteral în doze foarte mari, cefalosporinele pot
provoca vertij, parestezii şi cefalee. În mod particular la pacienţii cu boli renale,
supradozarea cefalosporinelor poate induce convulsii. Supradozarea poate fi acompaniată
de următoarele modificări de laborator: creşterea creatininei, a azotului ureic seric, a
enzimelor hepatice şi a bilirubinei; pozitivarea testului Coombs; trombocitoză şi
trombocitopenie, eozinofilie, leucopenie precum şi prelungirea timpului de protrombină.
Convulsiile necesită eliminarea imediată a medicamentului. Anticonvulsivele pot fi indicate.
Trebuie monitorizate atent funcţiile vitale ale organismului precum şi principalii parametrii
de laborator. La pacienţii cu supradozaj sever care nu au răspuns la alte tratamente,
hemodializa combinată cu hemoperfuzie pot fi benefice. Dializa peritoneală e ineficientă.
Condiţii de păstrare: A se păstra la o temperatură sub 25 grade Celsius, a se proteja de
lumină. Stabilitate: Păstrată în condiţii corespunzătoare, Cefazolin "Biochemie" îşi menţine
toate proprietăţile până la data expirării indicată pe pachet.
Formă de prezentare: Cefazolin "Biochemie" 0,5 g/1 g/2 g - flacoane şi Cefazolin
"Biochemie" 2 g - substanţă uscată pentru perfuzii: ambalaje pentru spital.

Producător: Biochemie
 CEFOBID
cefoperazonum
Compoziţia calitativă şi cantitativă: Ingredient activ: cefoperazonă sodică. Cefobid este
disponibil în flacoane de 1 g conţinând 1 g cefoperazonă sodică. Cefobid conţine 34 mg
sodiu (1,5 mEq) pe gram.
Forma farmaceutică: Flacoane cu pulbere sterilă de cefoperazonă.
Indicaţii terapeutice: Cefobid este indicat în tratamentul următoarelor infecţii produse de
microorganisme susceptibile: infecţii ale tractului respirator (superior şi inferior); infecţii ale
tractului urinar (superior şi inferior); peritonite, colecistite, colangite şi alte infecţii
intraabdominale; septicemii; meningite; infecţii cutanate şi ale ţesuturilor moi; infecţii ale
oaselor şi articulaţiilor; afecţiuni inflamatorii pelviene, endometrite, gonoree şi alte infecţii
ale tractului genital. Cefoperazona sodică este indicată în profilaxia infecţiilor
postoperatorii la pacienţi care au suferit intervenţii chirurgicale abdominale, ginecologice,
cardiovasculare sau ortopedice. Terapia combinată. Datorită spectrului de activitate larg
prezentat de Cefobid, majoritatea infecţiilor pot fi tratate adecvat cu acest medicament
singur. Totuşi, Cefobid poate fi administrat concomitent cu alte antibiotice, dacă este
necesar. Dacă se foloseşte un aminoglicozid, funcţia renală trebuie monitorizată în timpul
tratamentului. (A se vedea ‘’Dozaj şi Administrare’’).
Posologie şi mod de administrare: Dozaj. Doza uzuală de Cefobid la adulţi este de 2
până la 4 g pe zi administrate în mod egal la 12 ore. În infecţiile severe doza poate fi
crescută până la 8 g pe zi administrate în mod egal la 12 ore. S-au raportat administrări,
fără complicaţii, de 12 g pe zi în doze egal divizate la 8 ore şi chiar 16 g pe zi în doze egal
divizate. Tratamentul poate fi instituit înainte ca rezultatele testelor de susceptibilitate să
fie disponibile. Dozajul recomandat pentru uretrita gonococică necomplicată este 500 mg
i.m. în doză unică. Pentru profilaxia antibiotică în cazul intervenţiilor chirurgicale se vor
administra intravenos 1 sau 2 g cu 30 până la 90 de minute înainte de intervenţia
chirurgicală. Doza poate fi repetată la 12 ore, în majoritatea cazurilor, nu mai mult de 24
de ore. În cazul intervenţiilor chirurgicale cu incidenţă a infecţiilor cunoscută a fi mai mare
(ex. chirurgia colorectală) sau în cazul în care apariţia unei infecţii poate fi devastatoare
(ex. chirurgia pe cord deschis şi proteze articulare), administrarea profilactică de Cefobid
poate fi continuată timp de 72 ore după intervenţie. Folosirea la pacienţi cu insuficienţă
renală. Datorită faptului că excreţia renală nu este calea principală de eliminare pentru
Cefobid, pacienţii cu insuficienţă renală nu necesită ajustarea dozajului în cazul
administrării dozelor uzuale (2-4 g pe zi). Pentru pacienţii a căror rată de filtrare
glomerulară este sub 18 ml/min, sau a căror creatinină serică este peste 3,5 mg/dl, doza
maximă de Cefobid va fi de 4 g pe zi. Folosirea la copii. La sugari şi copii mai mari se
recomandă 50 până la 200 mg/kg corp/zi Cefobid în două administrări (la 12 ore) sau mai
multe dacă este necesar. La nou-născuţii sub 8 zile de viaţă, medicamentul se va
administra la 12 ore. Doze de până la 300 mg/kg corp/zi au fost folosite fără complicaţii în
tratamentul unor sugari şi copii mai mari cu infecţii severe, inclusiv câteva cazuri cu
meningite bacteriene. Administrarea intravenoasă. Pulberea sterilă de Cefobid poate fi
reconstituită iniţial cu minimum 2,8 ml pe gram de cefoperazonă folosind oricare din
soluţiile compatibile şi în acelaşi timp potrivite administrării intravenoase enumerate în
Tabelul 1. Pentru a fi mai uşor se recomandă reconstituirea unui gram de Cefobid cu 5 ml
soluţie compatibilă.

Tabel 1.
Soluţii pentru reconstituirea iniţială
5% dextroză injectabilă 10% dextroză injectabilă
5% dextroză şi 0,9% clorură de sodiu injectabilă 0,9% clorură de sodiu injectabilă Normosol M şi 5% dextroză injectabilă
 5% dextroză şi 0.2 clorură de sodiu injectabilă Normosol R apă distilată

Întreaga cantitate a soluţiei rezultate, pentru a fi administrată, se diluează în continuare cu

una din soluţiile următoare:
Tabel 2.
Soluţii pentru perfuzia intravenoasă
5% dextroză injectabilă 10% dextroză injectabilă
5% dextroză şi soluţie Ringer lactat injectabilă 10% dextroză injectabilă soluţie Ringer lactat injectabilă
5% dextroză şi 0.2 clorură de sodiu injectabilă Normosol R apă distilată
5% dextroză şi 0,9% clorură de sodiu injectabilă 0,9% clorură de sodiu injectabilă
Normosol M şi 5% dextroză injectabilă
5% dextroză şi 0,2% clorură de sodiu injectabilă Normosol R
Pentru perfuzia intravenoasă intermitentă, fiecare flacon de Cefobid de 1 g se va dizolva în
20 până la 100 ml soluţie sterilă i.v. compatibilă şi se va administra într-o perioadă de 15
minute până la o oră. Dacă se preferă ca diluent apa distilată, nu se vor adăuga la flacon
mai mult de 20 ml. Pentru perfuzia intravenoasă continuă, fiecare gram de Cefobid va fi
dizolvat în 5 ml apă distilată sau apă bacteriostatică injectabilă şi soluţia obţinută va fi
adăugată la diluentul i.v. corespunzător. Pentru injectarea i.v. directă, doza maximă de
Cefobid va fi de 2 g pe administrare la adulţi şi de 50 mg/kg corp pe administrare la copii.
Medicamentul trebuie dizolvat într-un diluent corespunzător pentru a obţine o concentraţie
finală de 100 mg/ml şi administrat pe parcursul unei perioade care nu va fi mai mică de 3
până la 5 minute. Administrarea intramusculară. Pentru a prepara Cefobid în vederea
injectării i.m. pot fi folosite apa distilată sau apa bacteriostatică injectabilă. În cazul
administrării unor concentraţii de 250 mg/ml sau peste, va fi folosită o soluţie de lidocaină.
Această soluţie se va prepara folosindu-se o combinaţie de apă distilată şi clorhidrat de
lidocaină 2%, obţinându-se în final o soluţie de aproximativ 0,5% clorhidrat de lidocaină.
Este recomandat ca procesul de diluţie să aibă loc în două etape după cum urmează: mai
întâi se adaugă cantitatea necesară de apă distilată şi se agită până când pulberea de
Cefobid este complet dizolvată. După aceea se adaugă cantitatea necesară de lidocaină
2% şi se agită din nou.
Concentraţia finală de Etapa 1 Etapa 2 Volum total obţinut *
Cefoperazonă Volum Apă distilată Volum 2%
Lidocaină
flacon de 250 mg/ml 2,6 ml 0,9 ml 4,0 ml
1 gram 333 mg/ml 1,8 ml 0,6 ml 3,0 ml
* Este suficient spaţiu în exces pentru a permite extragerea şi administrarea volumelor enumerate.
Medicamentul se injectează profund i.m., în muşchiul gluteus maximum sau în coapsă
anterior.
Contraindicaţii: Cefobid este contraindicat pacienţilor cu alergie cunoscută la
cefalosporine.
Avertismente şi precauţii speciale: Înainte de a institui tratamentul cu Cefobid trebuie
făcută cu atenţie anamneza pacientului pentru a descoperi reacţii anterioare de
hipersensibilizare la cefalosporine, peniciline sau alte medicamente. Acest produs se va
administra cu atenţie la pacienţii cu sensibilitate cunoscută la penicilină. Antibioticele ar
trebui administrate cu atenţie tuturor pacienţilor care au prezentat vreo formă de alergie,
mai ales la medicamente. Dacă apare o reacţie alergică, medicamentul trebuie întrerupt şi
instituit tratamentul corespunzător. Reacţiile anafilactice grave necesită tratament de
urgenţă cu adrenalină. Dacă este necesar, se va administra oxigen, steroizi i.v. şi se va
asigura permeabilitatea căilor respiratorii, incluzând intubaţia. Cefobid este excretat
extensiv în bilă. La pacienţii cu afecţiuni hepatice şi/sau obstrucţie biliară, timpul de
înjumătăţire al cefoperazonei este de obicei prelungit şi excreţia sa urinară este crescută.
Chiar în cazul unei disfuncţii hepatice severe se obţin concentraţii terapeutice în bilă,
observându-se o creştere a timpului de înjumătăţire doar de 2 până la 4 ori. Modificarea
dozelor poate fi necesară doar în caz de obstrucţie biliară severă, insuficienţă hepatică
gravă sau insuficienţă renală coexistentă. La pacienţii cu insuficienţă hepatică şi renală
concomitente trebuie monitorizată concentraţia serică de Cefobid şi ajustate dozele după
necesitate. În aceste cazuri doza nu trebuie să depăşească 2 g/zi, fără o atentă
monitorizare a concentraţiei serice. În timpul hemodializei timpul de înjumătăţire al
cefoperazonei se reduce uşor. Astfel, dozele de Cefobid ar trebui administrate după
şedinţa de dializă. Ca şi în cazul altor antibiotice, a apărut o deficienţă de vitamina K la
câţiva pacienţi trataţi cu Cefobid. Cel mai probabil, mecanismul este supresia florei
intestinale care în mod normal sintetizează această vitamină. Grupul cu risc include
pacienţi cu dietă săracă, malabsorbţie (ex. fibroză chistică) şi pacienţi cu regimuri de
alimentaţie parenterală prelungită. La aceşti pacienţi se va monitoriza timpul de
protrombină şi se va administra vitamina K în funcţie de necesitate. Ca şi în cazul altor
antibiotice se pot dezvolta microorganisme nesusceptibile în cazul administrării prelungite
de Cefobid. În timpul tratamentului pacienţii trebuie observaţi cu atenţie. Folosirea în
pediatrie. Cefobid a prezentat efecte adverse asupra testiculelor şobolanilor prepuberi la
toate dozele testate. Administrarea subcutanată a 1.000 mg/kg corp/zi (aproximativ de 16
ori media dozei umane) a avut ca rezultat o reducere a greutăţii testiculare, oprirea
spermatogenezei, reducerea populaţiei celulelor germinale şi vacuolizarea citoplasmei
celulelor Sertoly. Severitatea leziunilor a fost dependentă de doză în intervalul de dozaj
cuprins între 100 şi 1000 mg/kg corp/zi; dozele mai mici au produs doar o scădere minoră
a spermatocitelor. Acest efect nu a fost observat la şobolanii adulţi. Histologic, leziunile au
fost reversibile la toate dozele, mai puţin la dozele maxime. Totuşi, aceste studii nu au
evaluat dezvoltarea în continuare a funcţiei de reproducere la şobolani. Nu se cunoaşte
relaţia acestor descoperiri cu răspunsul uman. Folosirea la sugari. Cefobid a fost folosit cu
eficienţă la sugari. Nu a fost studiat extensiv la prematuri şi nou-născuţi. De aceea, atunci
când se tratează copiii prematuri şi nou-născuţi se vor estima cu atenţie beneficiile
potenţiale faţă de riscurile posibile, înainte de instituirea terapiei (a se vedea'' Folosirea în
pediatrie''). Cefobid nu deplasează bilirubina de pe situsurile de legare ale proteinelor
plasmatice.
Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune: S-a mai raportat o
reacţie caracterizată prin hiperemie, transpiraţii, cefalee şi tahicardie atunci când s-a
ingerat alcool în timpul tratamentului cu Cefobid sau până în a cincea zi de la întreruperea
sa. O reacţie similară a fost raportată şi la alte cefalosporine şi pacienţii ar trebui
atenţionaţi în legătură cu ingestia băuturilor alcoolice în timpul tratamentului cu Cefobid. În
cazul pacienţilor care necesită alimentaţie orală sau parenterală se vor evita soluţiile
conţinând etanol. Interacţiuni cu teste de laborator. Poate apărea o reacţie fals pozitivă
pentru glucoză în urină cu reactiv Benedict sau Fehling.
Sarcină şi alăptare: Sarcină. S-au efectuat studii de reproducere pe şoareci, şobolani şi
maimuţe cu doze de până la de 10 ori doza umană şi nu a apărut nici o dovadă de
afectare a fertilităţii sau de teratogeneză. Totuşi, nu există studii adecvate şi bine
controlate la femei gravide. Datorită faptului că studiile asupra reproducerii la animale nu
prevăd întotdeauna cu exactitate răspunsul uman, acest medicament se va folosi în timpul
sarcinii doar dacă este neapărat necesar. Alăptare. Cantităţi mici de Cefobid se excretă în
laptele matern. Cu toate că cefoperazona trece în procent foarte mic în laptele matern, se
va administra cu atenţie la mame care alăptează.
Efecte asupra abilităţii de conducere auto şi mânuirii maşinilor: Nu există.
Efecte secundare: Hipersensibilizare. Ca şi la alte cefalosporine, s-a raportat
hipersensibilizare manifestată prin rash cutanat maculo-papular, urticarie, eozinofilie şi
febră medicamentoasă. Aceste reacţii apar mai ales la pacienţi cu alergii în antecedente,
în special la penicilină. Hematologice. S-au raportat scăderi uşoare ale neutrofilelor. Ca şi
la alte antibiotice beta-lactaminice, în cazul administrării prelungite poate apărea
neutropenie reversibilă. Unii pacienţi au prezentat în timpul tratamentului cu o
cefalosporină testul Coombs direct pozitiv. S-a mai raportat scăderea hematocritului sau
hemoglobinei, fapt în concordanţă cu publicaţii asupra altor cefalosporine. S-au mai
observat eozinofilie tranzitorie şi hipoprotrombinemie (a se vedea ''Precauţii'', paragraful
despre deficienţa vitaminei K). Hepatice. Au fost observate creşteri tranzitorii ale nivelelor
GOT şi GPT şi fosfatazei alcaline. Gastrointestinale. S-au raportat modificări ale scaunului
(scaune moi sau diaree). Majoritatea acestor manifestări au fost uşoare sau moderate. În
toate cazurile, aceste simptome au răspuns la tratamentul simptomatic, sau au dispărut la
sistarea tratamentului. Reacţii locale. Cefobid este bine tolerat în cazul administrării
intramusculare. Ocazional, poate apărea durere tranzitorie în urma administrării pe
această cale. Ca şi în cazul altor cefalosporine, atunci când Cefobid se administrează prin
cateter i.v., unii pacienţi pot dezvolta flebită la locul perfuziei.
Supradozare: Doze foarte mari de cefalosporine pot produce convulsii. Terapie: sedare
cu diazepam ca tratament al convulsiilor datorită supradozării.
Proprietăţi farmacodinamice: Cefobid, denumire comercială a cefoperazonei, este o
cefalosporină semisintetică cu spectru larg de uz exclusiv parenteral. Acţiunea bactericidă
a produsului Cefobid se datorează procesului de inhibiţie a sintezei peretelui celular
bacterian. Cefobid este activ in vitro asupra unei varietăţi largi de microorganisme clinic
semnificative şi este rezistent la acţiunea de degradare provocată de multe beta-
lactamaze. Microorganismele susceptibile sunt: Microorganisme gram-pozitive:
Staphylococcus aureus, tulpini producătoare şi neproducătoare de penicilinaze.
Staphylococcus epidermidis. Streptococcus pneumoniae. Streptococcus pyogenes
(streptococi beta-hemolitici grup A). Streptococcus agalactiae (streptococi beta-hemolitici
grup B). Multe tulpini de Streptococcus faecalis (enterococcus). Majoritatea altor tulpini de
streptococi beta-hemolitici. Microorganisme gramnegative: Escherichia coli. Specii de
Klebsiella. Specii de Enterobacter. Specii de Citrobacter. Haemophilus influenzae (tulpini
beta-lactamazopozitive şi negative). Proteus mirabilis. Proteus vulgaris. Morganella
morganii (fost Proteus morganii). Providencia rettgeri (fost Proteus rettgeri). Specii de
Providencia. Specii de Serratia (inclusiv S. marcescens). Specii de Salmonella şi Shigella.
Pseudomonas aeruginosa şi alte specii de Pseudomonas. Unele tulpini de Acinetobacter
calcoaceticus. Neisseria gonorrhoeae (tulpini beta-lactamazopozitive şi negative).
Neisseria meningitidis. Bordetella pertussis. Yersinia enterocolitica. Microorganisme
anaerobe: Coci grampozitivi şi gramnegativi (inclusiv specii de Peptococcus,
Peptospectococcus şi Veillonella). Bacili grampozitivi (inclusiv specii de Clostridium,
Eubacterium şi Lactobacillus). Bacili gramnegativi (inclusiv specii de Fusobacterium, multe
tulpini de Bacteroides fragilis şi alte specii de Bacteroides).
Proprietăţi farmacocinetice: Cefobid atinge niveluri ridicate în bilă şi urină după o
singură administrare. Tabelul 1 demonstrează concentraţia serică de Cefobid la voluntari
sănătoşi după administrarea sa fie pe cale intravenoasă 1, 2, 3 sau 4 grame în 15 minute,
fie pe cale intramusculară 1 sau 2 grame în doză unică. Probenecidul nu are nici un efect
asupra concentraţiei serice de Cefobid.
Tabelul 1. Concentraţii serice de cefoperazonă. Concentraţia serică medie (mcg/ml).
Doză/ Cale de administrare 0* 0,5 1 oră 2 ore 4 ore 8 ore 12 ore
ore
1 g i.v. 153 114 73 38 16 4 0,5
2 g i.v. 252 153 114 70 32 8 2
3 g i.v. 340 210 142 89 41 9 2
4 g i.v. 506 325 251 161 71 19 6
1 g i.m. 32** 52 65 57 33 7 1
2 g i.m. 40** 69 93 97 58 14 4
* Ore post administrare, timpul 0 fiind sfârşitul administrării
** Valori obţinute la 15 minute după injectare
Timpul mediu de înjumătăţire pentru Cefobid este de aproximativ 2 ore indiferent de calea
de administrare. Cefobid atinge niveluri terapeutice în toate ţesuturile şi fluidele
organismului. Printre acestea se numără lichidul de ascită şi lichidul cefalorahidian (la
pacienţii cu meninge inflamat) ; urină; bilă şi peretele vezicii biliare; spută şi ţesut
pulmonar; amigdale palatine şi mucoasa sinusurilor craniene; auricculum atrial; rinichi,
uretere, prostată şi testicule; uter şi tube uterine; oase; lichid amniotic şi sângele din
cordonul ombilical. Cefobid este excretat atât în bilă cât şi în urină. Concentraţiile biliare
maxime sunt atinse în general în 1-3 ore după administrare, atingând niveluri de până la
100 de ori mai mari decât cele plasmatice. Concentraţiile biliare de Cefobid raportate sunt
cuprinse între 66 mcg/ml la 30 de minute până la 6000 mcg/ml la 3 ore de la injectarea in
bolus a 2 grame la pacienţii fără obstrucţii ale tractului biliar. După studierea unei varietăţi
de doze şi căi de administrare s-a stabilit că recuperarea urinară de Cefobid se situează
între 20 şi 30% pe o perioadă de 12 ore la indivizii cu funcţie renală normală.
Concentraţiile urinare mai mari de 2.200 mcg/ml au fost obţinute după administrarea a 2 g
în perfuzie timp de 15 minute. După injectarea i.m. a 2 grame, s-au obţinut concentraţii
urinare de vârf de aproximativ 1000 mg/ml. Administrarea repetată de Cefobid la subiecţii
normali nu a dus la acumularea sa. Concentraţia plasmatică de vârf, AUC*, şi timpul de
înjumătăţire plasmatic sunt similare la subiecţii normali şi la pacienţii cu insuficienţă renală.
La pacienţii cu insuficienţă hepatică, timpul de înjumătăţire este prelungit şi excreţia
urinară este crescută. La pacienţii cu insuficienţă renală şi hepatică Cefobid se poate
acumula în ser.
Particularităţi farmaceutice: Excipienţi. Nu conţine.
Incompatibilităţi: Soluţiile de Cefobid şi aminoglicozide, fiind incompatibile fizic, nu vor fi
amestecate direct. Dacă se prevede terapia combinată cu Cefobid şi un aminoglicozid (a
se vedea ''Indicaţii terapeutice''), aceasta poate fi realizată prin perfuzare secvenţială
intermitentă, cu condiţia folosirii unei căi intravenoase secundare separate şi a irigării
adecvate a căii intravenoase primare cu un diluent adecvat între doze. Este de asemenea
recomandat ca Cefobid să fie administrat înaintea aminoglicozidului.
Condiţii de păstrare: Temperatura camerei. Termen de valabilitate. A se vedea data
expirării.
Instrucţiuni de folosire/manevrare. Stabilitate. Următorii diluenţi parenterali şi
concentraţii aproximative de Cefobid produc soluţii stabile în următoarele condiţii pentru
perioadele de timp indicate. (După depăşirea perioadelor de timp indicate cantităţile de
soluţie nefolosite vor fi aruncate).
Temperatura camerei (15 - 25 grade Celsius) 24 de ore Concentraţii aproximative
Apă bacteriostatică injectabilă 300 mg/ml
5% dextroză injectabilă 2 mg până la 50 mg/ml
5% dextroză şi soluţie Ringer Lactat injectabilă 2 mg până la 50 mg/ml
5% dextroză şi 0,9% clorură de sodiu injectabilă 2 mg până la 50 mg/ml
5% dextroză şi 0,2% clorură de sodiu injectabilă 2 mg până la 50 mg/ml
10% dextroză injectabilă 2 mg până la 50 mg/ml
Soluţie Ringer Lactat injectabilă 2 mg/ml
0,5% clorhidrat de lidocaină 300 mg/ml
0,9% clorură de sodiu injectabilă 2 mg până la 300 mg/ml
Normosol M şi 5% dextroză injectabilă 2 mg până la 50 mg/ml
Normosol R 2 mg până la 50 mg/ml
Apă distilată injectabilă 300 mg/ml
Soluţiile de Cefobid reconstituite pot fi păstrate în seringi de sticlă sau plastic sau în
recipienţi de plastic sau sticlă pentru soluţii parenterale.
Refrigerare (2 - 8 grade Celsius) 5 zile Concentraţii aproximative
Apă bacteriostatică injectabilă 300 mg/ml
5% dextroză injectabilă 2 mg până la 50 mg/ml
5% dextroză şi soluţie Ringer Lactat injectabilă 2 mg până la 50 mg/ml
5% dextroză şi 0,9% clorură de sodiu injectabilă 2 mg până la 50 mg/ml
5% dextroză şi 0,2% clorură de sodiu injectabilă 2 mg până la 50 mg/ml
10% dextroză injectabilă 2 mg până la 50 mg/ml
 Soluţie Ringer Lactat injectabilă 2 mg/ml
0,5% clorhidrat de lidocaină 300 mg/ml
0,9% clorură de sodiu injectabilă 2 mg până la 300 mg/ml
Normosol M şi 5% dextroză injectabilă 2 mg până la 50 mg/ml
Normosol R 2 mg până la 50 mg/ml
Apă distilată injectabilă 300 mg/ml
Soluţiile de Cefobid reconstituite pot fi păstrate în seringi de sticlă sau de plastic sau în
recipienţi de plastic sau de sticlă pentru soluţii parenterale.
Congelare (-20 grade Celsius până la -10 grade Celsius) 3 Concentraţii aproximative
săptămâni
5% dextroză injectabilă 50 mg/ml
5% dextroză şi 0,9% clorură de sodiu injectabilă 2 mg/ml
5% dextroză şi 0,2% clorură de sodiu injectabilă 2 mg/ml
Congelare (-20 grade Celsius până la -10 grade Celsius) 5 săptămâni
0,9% clorură de sodiu injectabilă 300 mg/ml
Apă distilată injectabilă 300 mg/ml
Soluţiile de Cefobid reconstituite pot fi păstrate în seringi de sticlă sau plastic sau în
recipienţi de plastic sau sticlă pentru soluţii parenterale. Soluţiile congelate se dezgheaţă
la temperatura camerei înainte de folosire. După dezgheţare, cantităţile nefolosite se vor
arunca. Nu se recongelează.
AUC = Aria under curve = Suprafaţa de sub curba descrisă de concentraţie în funcţie de timp.

Producător: Pfizer International Corporation

 CEFOTAX
cefotaximum
Compoziţie: Flacoane injectabile a 0,5g sau 1g cefotaxim.
Acţiune terapeutică: Cefotax face parte din grupul de antibiotice cefalosporine şi are
efect bactericid. Este mai activ asupra bacililor gramnegativi decât alte antibiotice
cunoscute din grupul cefalosporinelor sau penicilinelor iar rezistenţa bacteriană se
dezvoltă mai greu. Cefotaxima este parţial legată de proteinele serice (până la 50% din
doză) şi are o bună penetrare în ţesuturi. Este eliminată în principal prin urină sub formă
activă. Spectrul de acţiune include stafilococi, streptococi aerobi şi anaerobi, Neisserii,
Haemophilus influenzae, E. Coli, Klebsiela, Enterobacter, Proteus, Yersinii, Clostridii,
Pseudomonas şi Bacteroides fragilis.
Indicaţii: Boli infecţioase cu bacterii sensibile la Cefotax, ca: infecţii ale tractului respirator;
infecţii renale şi ale tractului urinar; septicemie, meningite şi endocardite bacteriene;
infecţii ale oaselor, articulaţiilor, ţesutului moale şi pielii; peritonite, infecţii ale căilor biliare
şi ale tractului gastro-intestinal; infecţii O.R.L.; infecţii genitale. Tratamentul cu Cefotax în
infecţiile severe ce pun în pericol viaţa, poate fi indicat alături de antibiotice
aminoglicozidice, dar administrarea trebuie făcută cu seringi separate.
Contraindicaţii: Hipersensibilitate la cefalosporine; în perioada sarcinii.
Precauţii: Pacienţii cu hipersensibilitate la penicilină pot prezenta de asemenea
hipersensibilitate la Cefotax prin hipersensibilitate încrucişată; funcţie renală alterată;
tratamentul cu doze mari de Cefotax poate cauza convulsii.
Reacţii adverse: Injecţii i.v. lente (3-5 min) nu au efecte adverse, dar injectarea rapidă
poate provoca flebite. Reacţii alergice precum: reacţii cutanate, eozinofilie, febră
anafilactică, leucopenie tranzitorie, creşterea tranzitorie a nivelului seric de GOT şi GPT.
Poate să apară deasemenea diaree (dacă aceasta este severă se întrerupe imediat
tratamentul şi se utilizează vancomicina). Rar se poate produce şoc anafilactic. N.B.:
Pacienţii în tratament cu Cefotax pot prezenta reacţii fals pozitive ale glicozuriei
determinate prin test Coombs. Aceasta poate fi corect determinată prin folosirea metodelor
enzimatice.
Dozare: Dacă nu există o indicaţie specială a medicului, se recomandă următoarele doze:
Adulţi, adolescenţi şi copii a căror greutate corporală depăşeşte 50 kg: Doza uzuală pentru
administrarea i.m. sau i.v. este de 1-2 g la 12 ore. Pentru gonoree - injecţii i.m. 1 g în doză
unică. Profilactic în intervenţii chirurgicale - injecţii i.m. sau i.v. 1 g cu o jumătate de oră
înaintea intervenţiei chirurgicale. Infecţii necomplicate - injecţii i.m. sau i.v.1 g la 12 ore.
Infecţii medii şi severe - injecţii i.m. sau i.v. 1-2 g la 6 ore. Infecţii foarte grave ce pun viaţa
în pericol - injecţii i.m. sau i.v. 2 g la 4 ore. Adulţi cu funcţia renală alterată - 1/2 din doza
adultului. Doze uzuale pedriatice: Nou-născuţi până la 1 săptămână - injecţii i.v. cu 50
mg/kg corp la 12 ore. Nou-născuţi până la 4 săptămâni - injecţii i.v cu 50 mg/kg corp la 8
ore. Sugari şi copii până la 50 kg greutate corporală - injecţii i.m. sau i.v. cu 8 până la 30
mg/kg corp la 4 ore sau 12 până la 45 mg/kg corp la 6 ore. Doza maximă zilnică la sugari
şi copii nu trebuie să depăşească 12 g. Doza poate să ajungă la 12 g/zi în cazurile cu
infecţii severe. Este recomandat ca soluţia să se injecteze imediat după preparare. Soluţia
poate căpăta o coloraţie galben-pal fără a afecta eficacitatea antibioticului şi poate fi
utilizată în decursul a 24 ore dacă este păstrată la o temperatură care să nu depăşească
200C. Durata tratamentului, calea de administrare şi intervalul între administrări depind de
severitatea şi răspunsul la tratament al infecţiei. La pacienţii cu clearance-ul la creatinina
mai mic de 5 ml/min, doza administrată trebuie redusă la jumătate faţă de normal.
Mod de administrare: Injecţii intravenoase 1 flacon (0,5 g sau 1 g) se dizolvă în 2 ml sau
respectiv 4 ml de apă distilată şi se injectează intravenos lent în 3-5 minute. Perfuzii
intravenoase: Pentru perfuzii scurte 2 g de Cefotax se dizolvă în 100 ml soluţie izotonică
sau glucoză şi se perfuzează în 50-60 min. Injecţii intramusculare (i.m.): Se dizolvă 1
flacon (0,5 g sau 1 g) în 2 ml şi respectiv 4 ml de apă distilată şi se injectează profund în
muşchiul gluteal. N.B.: Dacă apare orice semn de hipersensibilitate sau şoc anfilactic se
întrerupe injectarea şi se administrează adrenalină 1 mg/ml, diluţie până la 10 ml, cu apă
distilată care se injectează i.v. în doze de 1 ml urmate de administrarea injectabilă a unui
glucocorticoid.
Formă de prezentare: 1 flacon (0,5 g sau 1 g) şi 1 fiolă de solvent. Atenţie A se păstra la
întuneric şi la o temperatură care să nu depăşească 20 grade Celsius.

Producător: EIPICO
 CEFOTAXIM
cefotaxinum
Compoziţie: Flacon conţinând 1 g cefotaxim (cefotaxim sodiu).
Acţiune farmacoterapeutică: Antibiotic din grupul cefalosporinelor de generaţia a III-a.
Produsul acţionează ca bactericid beta-lactamic. Spectrul de activitate cuprinde germeni
grampozitivi şi gramnegativi după cum urmează: tulpini de Streptococcus (exclusiv grupul
D), Pneumococcus, Staphylococcus, Bacillus subtilis, Mycoides, Corynebacterium
diphteriae, Erysipelotrix insidiosa, Gonococcus (producător sau neproducător de beta-
lactamază), Meningococus, alte tulpini de Neisseria, Escherichia coli, Klebsiella,
Enterobacter, Serratia, Proteus-indol pozitiv şi negativ, Salmonellae, Citobacter,
Providencia, Shigellae, Yersinia, Haemophillus influenzae, para-influenzae, Bordetella
pertussis, Moraxella, Peptoccoccus, Peptostreptococcus, Veillonella, Clostridium
perfrigens, Eubacterium, Propionibacterium, Fusobacterium. Pseudomonas aeruginosa,
Acinetobacter, Alcaligenes campylobacter, Bacteriodes fragilis sunt inconstant sensibile la
produs. După administrarea i.m. sau i.v. a dozei terapeutice, antibioticul difuzează rapid în
ţesuturi pătrunzând şi în lichidul cefalorahidian, meninge, urechea medie, prostată, trece în
secreţia bronşică, lichidul pleural, lichidul de ascită, laptele matern, traversează bariera
placentară. Produsul se elimină pe cale urinară ca atare sau metabolit dezacetilat şi pe
cale biliară.
Indicaţii: Infecţii severe cu germeni sensibili la cefotaxim, având diferite localizări: la
nivelul tractului respirator, sistemului genito-urinar, inclusiv gonoree, infecţii ale ţesuturilor
moi, ale sistemului osteo-articular, infecţii intra-abdominale şi generalizate - septicemii.
Profilaxia infecţiilor chirurgicale.
Contraindicaţii: Hipersensibilitate la cefalosporine, femei în cursul sarcinii sau care
alăptează.
Precauţii: Se impun în administrarea la pacienţii cu alergie cunoscută la penicilină şi la cei
cu afectarea funcţiei renale.
Efecte adverse: Pot apărea reacţii alergice, tulburări digestive (diaree, colită
pseudomembranoasă), hematologice (eozinofilie, leucopenie, trombocitopenie tranzitorie),
tulburări hepatice (creşterea tranzitorie a transaminazelor şi fosfatazei alcaline),
nefrotoxicitate, tulburări nervoase - de conştienţă sau crize convulsive (la concentraţii mari
- care, uneori, se datorează excreţiei renale reduse la cei cu afectarea funcţiei renale)
flebită la locul administrării, alergie la locul administrării i.m.
Mod de administrare: Tratamentul este individualizat în funcţie de starea şi evoluţia
pacientului. În general, se administrează astfel: Adulţi - intramuscular sau intravenos, 1 g
la 6-8 ore fără a se depăşi 12 g/24 ore. Infecţie sistemică cu Neisseria gonoreae, 1 g i.m.
în doză unică. Meningită: 6 g/zi. Doza va fi scăzută cu 50 % la pacienţii cu un clearance la
creatinină mai mic de 20 ml/min. Copii: i.v. 50 mg/kg corp/zi în 1-3 prize şi se va desfăşura
sub stricta supraveghere medicală. Asocierea cefotaximei cu produse nefrotoxice
(aminoglicozide, colimicină, vancomicină) creşte efectul toxic al tratamentului.
Prepararea soluţiilor: pentru administrarea i.v., se realizează o soluţie izotonă prin
dizolvarea a 1 g produs în 10 ml apă distilată. Soluţia obţinută se administrează ca atare,
lent, i.v. în 3-5 minute sau sub formă de perfuzie cu clorură de sodiu 0,9%, glucoză 5%
sau soluţie Ringer; pentru administrarea i.m., se introduc 3 ml apă distilată într-un flacon
cu 1 g pulbere şi se agită până la omogenizare.
Prezentare farmaceutică: Flacoane a 1 g produs.
Producător: Antibiotice-Iaşi
 CEFOTETAN "BIOCHEMIE"
cefotetanum
Compoziţie: 1 flacon conţine: Cefotetan sub formă de sare de sodiu (corespunzător la 3,5
micromol Na) 1 000 mg.
Proprietăţi şi acţiune: Cefotetanul este un antibiotic semisintetic pentru administrarea
parenterală, din grupa cefomicinelor, cu un spectru larg de acţiune bactericidă, faţă de
microorganisme aerobe şi anaerobe incluzând şi microorganismele rezistente la prima şi a
doua generaţie de cefalosporine. Concentraţiile minime inhibitoare (MIC50, MIC90) de
bacterii sensibile la cefotetan:
MIC50 ml/l MIC90 mg/l
Str. pneumoniae 2 2
Staph. aureus (sensibil la meticilină) 8 16
H. influenzae 1 2
E. coli <0,12 0,5
Klebsiella spp. <0,25 <0,25
Pr. mirabilis <0,12 0,5
Pr. vulgaris 0,5 0,5
Pr. morganii 1 4
Pr. rettgeri 0,25 2
Prov. alcalifaciens 0,25 2
Serratia marcescens 0,5 2
Cl. perfringens <0,12 1
B. fragilis var. fragilis 8 16
Cefotetanul este foarte stabil la acţiunea beta-lactamazei. Datorită timpului de înjumătăţire
de 3-4 ore, administrarea sa o dată sau de două ori pe zi este suficientă pentru majoritatea
cazurilor. El nu este metabolizat ci este eliminat nemodificat pe cale renală (cca 80% în 24
ore). Legarea la proteinele plasmatice este în medie de 88%.
Concentraţia plasmatică medie (mg/l) după Cefotetan i.v.
Doza (g) 5 min 1 oră 3 ore 7 ore 9 ore 12 ore
1 142 69 40 16 12 6
2 237 135 74 31 22 16

Concentraţia plasmatică medie (mg/l) după Cefotetan i.m.

Doza (g) 1 oră 3 ore 5 ore 9 ore 12 ore
1 36 52 40 17 10
2 75 91 69 33 19
In vitro cefotetanul acţionează împotriva: Bacteriilor aerobe: Coci grampozitivi ca
Staphylococcus aureus, incluzând specii producătoare de penicilinază, streptococi din
grupele A şi B, incluzând Streptococcus pyogenes şi Streptococcus pneumoniae.
Organisme gramnegative ca E. coli, Klebsiella spp., inclusiv Klebsiella pneumoniae,
Providencia spp., Proteus spp. (ambele specii indol-negative şi indol-pozitive), Citrobacter
spp., Serratia spp., Salmonella spp., Shigella spp., Haemophilus influenzae, Neisseria
gonorrhoeae (inclusiv speciile producătoare de beta-lactamază), Neisseria meningitidis şi
Yersinia enterocolitica. Bacteriilor anaerobe: Bacteroides fragilis (inclusiv speciile
producătoare de beta-lactamază), Bacteroides spp., Veionella spp., Peptococcus şi
Clostridium spp., inclusiv Clostridium difficile, Fusobacterium spp. şi Proprionibacterium
spp. Microorganismelor cu sensibilitate variabilă: Staphylococcus epidermidis (multe specii
sunt rezistente) şi Enterobacter spp. (multe specii sunt rezistente). Cefotetanul nu este
eficient împotriva speciilor rezistente la meticilină, ca Staphylococcus aureus,
Pseudomonas spp., inclusiv Pseudomonas aeruginosa, Streptococcus faecalis
(Enterococcus şi streptococii din grupa D) şi Acinetobacter spp.
Indicaţii: Infecţii severe provocate de organisme sensibile la Cefotetan: Renale şi ale
tractului urinar inferior; Ale organelor genitale (incluzând şi gonorrhoea); Ale tractului
respirator; Nas, gât şi urechi; Piele şi ţesuturi moi; Oase şi articulaţii; Ale cavităţii
abdominale (ex. peritonită, infecţii ale tractului biliar); Septicemie; Proflaxia perioperatorie
la pacienţii cu risc de infecţii. Deoarece nu există o experienţă clinică suficient de bogată,
recomandarea Cefotetanului în meningită este încă incertă. Activitatea clinică împotriva
Clostridium difficile este încă neclară. În cazurile în care se cere urgent terapia cu
antibiotice, se poate începe tratamentul cu Cefotetan înainte ca agentul patogen să fi fost
identificat, dacă tabloul clinic general indică o infecţie cu organisme sensibile la Cefotetan.
Mod de administrare: Intravenos şi intramuscular. Injecţii intravenoase: Cefotetan (1,0 g)
se dizolvă în cel puţin 5 ml apă pentru injecţii şi se injectează lent în 3 până la 5 minute.
Injecţii intramusculare: Cefotetan (1,0 g) se dizolvă în 2 ml apă pentru injecţii sau în 2 ml
soluţie de lidocaină 0,5%. Soluţia se injectează adânc intramuscular. Se vor evita injecţiile
intravasculare. Cefotetanul nu se va amesteca cu alte antibiotice în seringă.
Posologie: Dozarea şi modul de aplicare depind de severitatea infecţiei, sensibilitatea
agentului patogen şi de starea pacientului. Adulţi: 1 g la fiecare 12 ore; infecţii severe 2 g
la fiecare 12 ore; în infecţiile cu risc vital, doza poate fi mărită până la 3 g la fiecare 12 ore.
O doză de 0,5-1 g la fiecare 12 sau 24 ore este cea mai adecvată în infecţiile tractului
urinar şi o singură doză intramusculară de 0,5 g în gonoree. 1-2 g intramuscular sau
intravenos înainte de operaţie şi 1-2 g la 12 şi 24 ore după operaţie. Copii peste 6 luni: 10-
30 mg/kg corp la fiecare 12 ore. Doza zilnică cea mai adecvată, în majoritatea cazurilor,
este de 40 mg/kg corp. Nu există experienţă clinică disponibilă pentru copiii cu vârstă sub
6 luni. Dozarea în insuficienţă renală: Este indicată o ajustare a dozei, funcţie de
severitatea insuficienţei renale. Doza de întreţinere se va reduce în concordanţă cu
următorul regim de dozare:
Clearance-ul de creatinină (ml/min) Intervalul dintre doze (ore) Doza de întreţinere
>40 12 Doza normală
40-10 24 1 / 2 doza normală
<10-0 48 1 / 4 doza normală
Pacienţii cu hemodializă intermitentă primesc 1/2 din doza normală zilnică în zilele de
dializă şi 1/4 din doza normală în zilele fără dializă. Durata tratamentului este funcţie de
cursul bolii. Tratamentul trebuie continuat cel puţin 3 zile de la cedarea simptomelor
clinice.
Contraindicaţii: Hipersensibilitate la cefalosporine. La pacienţii alergici la penicilină, se
poate suspecta o cross-alergie. Cefotetanul nu se va administra la pacienţii cărora nu li se
poate administra vitamină K; în special la cei cu diateză hemoragică.
Sarcină şi alăptare: La animalele de studiu nu s-a observat nici o modificare în
embriogeneză. Pe de altă parte Cefotetanul nu s-a demonstrat a fi inofensiv la femeile
gravide; prin urmare se poate folosi cefotetanul la femeile gravide numai în cazul în care
medicul constată că efectul terapeutic al medicamentului depăşeşte riscul şi aceasta
numai în primul trimestru de sarcină. Întrucât s-a demonstrat prezenţa cefotetanului, în
cantităţi mici, în laptele mamei, nu se va administra cefotetan în timpul alăptării.
Efecte secundare: În tratamentul cu cefotetan pot apărea extrem de rar hemoragii şi
tulburări ale coagulării sângelui. Pacienţii cu boli asociate care conduc la deficit de
vitamină K sau influenţează coagularea sângelui prezintă un risc crescut la administrarea
de cefotetan. De aceea valoarea timpului Quick trebuie determinată regulat (la fiecare 2-3
zile), în mod special în aceste cazuri. Dacă valoarea timpului Quick este scăzută şi dacă
există suspiciunea de deficit de vitamină K, este indicată administrarea de vitamină K (10
mg/săptămână) (v. factorii de risc asociaţi). Factorii de risc asociaţi care cresc pericolul de
sângerare şi consecinţele sale: alimentaţie parenterală, malnutriţie, cancer, afecţiuni
hepatice şi renale, vârstă înaintată, trombocitopenie, alte boli asociate care induc sau
potenţează hemoragia (ex. hemofilia, ulcerele gastrointestinale), terapia prelungită cu
antibiotice (ex. ticarcilin, latamoxef, cefamandol, cefazolin, cefmenoxim, cefoperazon). Alte
efecte secundare: modificări ale componentelor sângelui: modificarea numărului de
leucocite (ex. eozinofilie, leucopenie, agranulocitoză), ale numărului de hematii (anemie
hemolitică) şi ale numărului de tromobocite (trombocitopenie, trombocitoză); reacţii de
hipersensibilitate. Reacţii alergice cutanate (ex. înroşirea pielii cu senzaţie de fierbinte,
prurit, urticarie), febră medicamentoasă. Sunt posibile reacţii acute severe de
hipersensibilitate (anafilaxis). Influenţarea funcţiilor hepatice: creşterea nivelului seric al
enzimelor hepatice (SGOT, SGPT, fosfataza alcalină); influenţarea funcţiilor renale:
împiedicări ale funcţiilor renale, în particular la pacienţii cu afecţiuni severe, care primesc
doze maxime. Tractul gastrointestinal: greţuri, diaree; reacţii locale: este posibilă iritarea
peretelui venos sau chiar tromboflebita. Alte efecte: tranzit îngreunat, suprainfecţii cu
Candida şi enterococi.
Interacţiuni: La fel cu alte cefalosporine, cefotetanul, în prezenţa alcoolului, poate induce
reacţii ca: dureri de cap, creşterea sau reducerea presiunii sângelui, înroşiri ale pielii în
regiunile capului şi gâtului, greaţă, vomă şi puls accelerat sau neregulat. Consumul
oricărei forme de alcool trebuie evitat în timpul terapiei şi minimum 5 zile după încetarea
acesteia. Parametrii de coagulare trebuie verificaţi în mod regulat şi frecvent; concomitent
terapiei se vor administra doze înalte de heparină, anticoagulanţi orali şi alte medicamente
ce influenţează coagularea. Acestea se vor administra de asemenea concomitent cu
substanţele care ar putea induce tulburări ale funcţiilor trombocitelor. Cefotetan se va
administra cu precauţii speciale pacienţilor care au fost trataţi cu aminoglicozide sau
diuretice puternice (ex. furosemid), deoarece acestea pot afecta funcţiile renale.
Interferenţe cu testele de laborator: Dozarea glucozei urinare prin metoda reducerii poate
furniza rezultate fals pozitive, ca urmare a tratamentului cu cefotetan. Prin urmare glucoza
urinară se va determina prin metoda enzimatică. Rezultatele fals pozitive pot apărea şi la
dozarea creatininei prin metoda Jaffe.
Atenţionări speciale: Datorită unei posibile reduceri a activităţii protrombinei se
recomandă verificarea în mod regulat a valorii timpului Quick, în special la pacienţi cu risc
crescut (pacienţii cu disfuncţii hepatice sau renale, alimentaţie parenterală, diateză
hemoragică sau pacienţi în timpul terapiei cu anticoagulanţi). Dacă este necesar, se va
administra vitamină K (10 mg/săptămână). La administrarea vitaminei K se va ţine cont că
aceasta afectează activitatea anticoagulanţilor de tip cumarină. În cursul terapiei cu
cefotetan poate apărea, în rare cazuri, trombocitoza (care în majoritatea cazurilor nu are
relevanţă clinică). În orice caz, tratamentul trebuie întrerupt în cazul în care numărul de
trombocite scade sub 106/mm3; în cazurile simptomatice este indicată administrarea de
inhibitori ai agregării trombocitelor. O verificare atentă a funcţiilor renale este necesară la
administrarea concomitentă de cefotetan, aminoglicozide şi diuretice. Pacienţii vor fi
sfătuiţi să nu consume alcool în timpul tratamentului cu cefotetan, cât şi minimum 5 zile de
la încetarea acestuia. La pacienţii hrăniţi artificial, fie oral, fie pe cale parenterală, se vor
folosi numai lichide ce nu conţin etanol. O atenţie deosebită se va arăta colitelor
pseudomembranoase induse de antibiotic, care pot periclita viaţa pacientului; în aceste
cazuri se va institui o terapie adecvată, bazată pe testele de rezistenţă (de ex.
vancomicină orală, 250 mg de 4 ori pe zi). Antiperistalticele sunt contraindicate.
Simptomele de intoxicaţie datorată supradozării trebuie tratate simptomatic. Dializa
peritoneală sau hemodializa accelerează eliminarea cefotetanului din circulaţie.
Condiţii de păstrare: Se va păstra sub 25 grade Celsius, ferit de lumină. Stabilitate: dacă
este păstrat nedizolvat, conform cu prescripţiile, Cefotetan "Biochemie" îşi păstrează toate
calităţile terapeutice până la data prevăzută pe ambalaj. Păstrată la temperatura camerei
(peste 25 grade Celsius), soluţia injectabilă este utilizabilă în decurs de 12 ore; păstrată în
frigider (2 - 8 grade Celsius) se poate folosi în decurs de o săptămână.
Formă de prezentare: Flacon a 1 g. Ambalaj clinic.
Producător: Biochemie
 CEFOZON
cefoperazonum
Compoziţie: Fiecare flacon conţine cefoperazon sod. 0,5 g sau 1 g.
Acţiune terapeutică: Antibiotic din grupul cefalosporinelor cu acţiune bactericidă prin
inhibarea peretelui celular bacterian. Cefozon este activ in vitro împotriva unei varietăţi
largi de germeni patogeni şi este rezistent la degradarea de către beta-lactamază.
Microorganismele sensibile sunt: Bacterii grampozitive: Stafilococ auriu cu sau fără
penicilinază, Stafilococcus epidermidis, Streptococcus pyogenes grup A beta-hemolitic,
Streptococcus agalactiae grup B beta-hemolitic, Streptococcus faecalis, majoritatea
varietăţilor de Streptococ beta-hemolitic. Bacterii gramnegative: E.Coli, Klebsiella,
Enterobacter, Haemophilus influenzae (varietăţiile beta-lactamază pozitive sau negative),
Proteus (mirabilis, vulgaris, morgani), Salmonella, Shigella, Pseudomonas, Neisseria
gonoree (beta-lactamază pozitivă sau negativă), Neisseria meningitidis, Bordella pertussis,
Yersinia enterocollitică; germeni anaerobi: coci grampozitivi şi gramnegativi (incluzând
Peptococcus, Peptostreptococcus), bacili grampozitivi (clostridii), bacili gramnegativi
(bacteroides, fusobacterium). Valori ridicate ale concentraţiei de Cefozon în urină sau bilă
se obţin după administrarea unei singure doze. Timpul de înjumătăţire al Cefozon-ului
seric este de aproximativ 2 ore. Cefozon realizează concentraţia terapeutică în toate
fluidele şi ţesuturile, ex.: L.C.R. (la pacienţii cu meningele inflamat), urină, bilă şi peretele
vezicii biliare, spută şi plămân, amigdale palatine, sinusuri, rinichi, tract urinar, prostată şi
testicule, uter şi lichid amniotic. Repetarea administrării de Cefozon nu duce la
acumularea medicamentului la subiecţii normali. Peak-ul plasmatic şi timpul de
înjumătăţire mediu sunt similare la subiecţii normali şi la pacienţii cu insuficienţă renală. La
pacienţii cu disfunctii hepatice, timpul de înjumătăţire mediu este prelungit, iar eliminarea
urinară este crescută. La pacienţii cu insuficienţă atât hepatică cât şi renală, Cefozon se
acumulează în ser.
Indicaţii: Cefozon este indicat în tratamentul următoarelor afecţiuni: infecţii respiratorii (ale
căilor aeriene superioare şi inferioare); infecţii ale tractului urinar (superior sau inferior),
peritonită, colangită şi alte infecţii intra-abdominale, septicemie, meningită, infecţii ale
oaselor şi articulaţiilor, boli inflamatorii pelviene, endometrite, gonoree şi alte infecţii ale
tractului genital. În scop profilactic este indicat pentru evitarea infecţiilor post-operatorii la
pacienţii ce vor fi supuşi la intervenţii chirurgicale abdominale, cardio-vasculare sau
ortopedice. Terapia combinată: Datorită spectrului larg de acţiune al Cefozon-ului,
majoritatea infecţiilor pot fi tratate adecvat cu acest antibiotic, dar dacă este necesar se
pot folosi concomitent şi alte antibiotice. Dacă este asociat cu aminoglicozide, funcţia
renală trebuie monitorizată în timpul terapiei.
Contraindicaţii: Cefozon este contraindicat la pacienţii cu alergie la cefalosporine. Atentie
Înaintea începerii tratamentului cu Cefozon se va face o anamneză amănunţită care să
evidenţieze în antecedente hipersensibilitatea la cefalosporine, peniciline sau alte
medicamente. Antibioticul se va administra cu precauţii la pacienţii sensibili la penicilină şi
la pacienţii care prezintă diverse forme de alergie în special la medicamente. Dacă apar
reacţii alergice, terapia cu Cefozon trebuie întreruptă. Reacţiile anafilactice necesită
tratament de urgenţă adrenalină, oxigen, steroizi i.v., în funcţie de gravitate.
Precauţii: Modificarea dozei poate fi necesară în caz de obstrucţie biliară severă, boli
hepatice sau disfuncţie renală. La pacienţii cu disfuncţie atât renală cât şi hepatică doza
de Cefozon nu trebuie să depăşească 2 g/zi. Ca şi la alte antibiotice, deficitul de vitamina
K poate apare la unii pacienţi, aşa încât administrarea acestei vitamine este recomandată
în aceste cazuri. Pacienţii trebuie avertizaţi privitor la riscul ingestiei de băuturi alcoolice în
acelaşi timp cu administrarea de Cefozon; s-a semnalat apariţia de transpiraţie şi cefalee,
după ingestia de alcool în cursul tratamentului şi până la 5 zile după tratamentul cu
Cefozon.
Interacţiuni cu teste de laborator: O reacţie fals pozitivă pentru glicozurie poate să
apară la determinarea cu reactiv Benedict sau Fehling.
Utilizarea în timpul sarcinii. La gravide se va utiliza numai dacă este strict necesar.
Utilizarea în timpul alăptării. În laptele matern trec numai mici cantităţi de Cefozon, dar
trebuie avute în vedere anumite precauţii când se administrează mamelor care alăptează.
Utilizare la sugari. Cefozon a fost testat şi folosit la sugari, dar în tratamentul nou-
născuţilor şi al copiilor născuţi prematur trebuie luate în calcul şi eventualele riscuri.
Reacţii adverse: Ca şi în cazul tuturor cefalosporinelor a fost raportată hipersensibilitatea
manifestată prin rash, urticarie, eozinofilie şi febră. La aceste reacţii sunt mai predispuşi
pacienţii având în antecedente sensibilitate la penicilină. De asemenea a fost raportată şi
o uşoară scădere a neutrofilelor. La nivel hepatic, o creştere tranzitorie a TGO, TGP şi
fosfatazei alcaline poate fi întâlnită. La nivelul tractului gastro-intestinal pot apărea scaune
moi sau diaree.
Dozare: La adulţi doză medie este de 2-4 g/zi administrat în părţi egale la 12 ore. În
infecţiile severe doza poate fi crescută până la 8 g/zi administrată în părţi egale la 12 ore.
12 g/zi se pot administra în doze egal fracţionate la 8 ore, iar administrarea până la 16 g/zi
în doze fracţionate a fost făcuta fără a fi raportate complicaţii. Doza recomandată în cazul
uretritelor gonococice necomplicate este de 500 mg i.m. în doză unică. Pacienţii cu infecţii
renale nu necesită reajustarea dozelor de 2-4 g/zi. Pentru pacienţii a căror rată de filtrare
glomerulară este mai mică de 18 ml/min sau atunci când nivelul creatininei serice este mai
mare de 36 mg/dl, doza maximă de Cefozon trebuie să fie de 4 g/zi. Soluţia de Cefozon şi
aminoglicozidele nu se vor amesteca direct deoarece există o incompatibilitate fizică între
ele. La sugari şi copii doza este între 50-200 mg/zi şi se administrează în 2 prize (la 12
ore). O doză mai mare de 300 mg/zi poate fi folosită în tratamentul unor infecţii severe
(meningite) fără a creşte riscul efectelor adverse. În scop profilactic sau pentru intervenţii
chirurgicale 1-2 g pot fi adminstrate i.v. cu 30-90 minute înaintea operaţiei şi doză poate fi
repetată la 12 ore timp de 1-3 zile după operaţie.
Mod de administrare: Injecţii intravenoase: Pentru obţinerea soluţiei iniţiale se introduc în
flaconul cu pulbere sterilă 5 ml solvent la 1 g de cefoperazonă. Soluţii utilizate drept
solvent: dextroză 5% sau 10%; dextroză 5% cu 0,9% clorură de sodiu; dextroză 5% cu
0,2% clorură de sodiu; ser fiziologic 0,9%; apă distilată pentru injecţii.
Perfuzii intravenoase: Se vor dizolva 1-2 g de Cefozon în 20-100 ml de soluţie
intravenoasă compatibilă şi se va administra intravenos într-un interval de 15 minute până
la 1 oră. Dacă se preferă apa distilată pentru diluţie nu se va adăuga mai mult de 20 ml la
un flacon. Pentru perfuzii continue fiecare gram de Cefozon trebuie dizolvat în 5 ml apă
distilată şi adăugat apoi la soluţia de perfuzie. Pentru injectare i.v. directă, pentru fiecare
administrare doza maximă este de 2 g la adulţi şi 50 mg/kg corp la copii. Cefozon trebuie
dizolvat la o concentraţie de 100 mg/ml, iar durata administrării să fie de cel puţin 3-5
minute.
Administrare intramusculară: Pentru o administrare i.m. sa va folosi ca diluant apa
distilată. Injectarea se va face intramuscular profund.
Condiţii de păstrare: Soluţia pregătită pentru folosire poate fi păstrată timp de 24 ore la
temperatura camerei (+150C-+ 50C) sau timp de 5 zile la frigider (+20C-+80C). Pentru a
obţine soluţii stabile se vor folosi diluanţii indicaţii mai jos pentru prepararea unor soluţii de
Cefozon cu concentraţiile alăturate. După perioada de timp indicată, cantitatea nefolosită
de soluţie va fi aruncată.
Diluant Concentraţie aproximativă
 Apă distilată 300 mg/ml
Dextroză 5 % 2-50 mg/ml
Dextroză 5 % cu Ringer lactat 2-50 mg/ml
Dextroză 5 % cu NaCl 0,9 % 2-50 mg/ml
Dextroză 5 % cu NaCl 0,2 % 2-50 mg/ml
Dextroză 10 % 2 mg/ml
Ringer lactat 300 mg/ml
Lidocaină 0,5 % 2-300 mg/ml
Ser fiziologic 300 mg/ml
Soluţiile deja pregătite, dar care urmează a fi folosite după o perioadă de timp, se pot
păstra în seringi sau flacoane de perfuzie din sticlă sau din plastic închise etanşe la
temperatura de -100C (-200C) timp de: 3 săptămâni: Concentraţie aproximativă: dextroză
5% 2-50 mg/ml; dextroza 5% cu 0,9% Clorură de sodiu 2-50 mg/ml. 5 săptămâni: ser
fiziologic; apă distilată 300 mg/ml; dextroză 5% cu 0,2% Clorură de sodiu 2-50 mg/ml.
Înainte de folosire, soluţiile păstrate la frigider vor fi menţinute un timp la temperatura
camerei. Atenţie Cantitatea nefolosită după deschiderea flaconului se va arunca. Nu se va
recongela.
Formă de prezentare: Flacoane cu 0,5 g şi 1 g.

Producător: EIPICO
 CEFTRIAXON
ceftriaxonum
Prezentare farmaceutică: Flacoane cu 1,193 g Ceftriaxon sare disodică echivalent cu 1,0
g Ceftriaxon.
Ceftriaxon este o pulbere de culoare albă până la gălbuie la care se adaugă o cantitate
necesară de apă pentru injecţii pentru prepararea soluţiei destinate injectării intravenoase,
sau un volum anumit de lidocaină 1% pentru prepararea soluţiei destinate injectării
intramusculare (soluţia este uşor gălbuie).
Acţiune terapeutică: Ceftriaxon este o cefalosporină semisintetică din grupul
antibioticelor beta-lactamice care este rezistent la majoritatea beta-lactamazelor.
Medicamentul are un larg spectru antibacterian, incluzând bacterii grampozitive ca:
Streptococus spp., Staphylococcus spp., bacterii gramnegative ca: Haemophilus
influenzae, Neisseria spp., Escherichia coli, Klebsiella spp., Salmonella spp., Serratia spp.,
Yersinia spp., şi multe anaerobe ca: Clostridium spp., şi Bacteroidess spp. Timpul de
înjumătăţire a concentraţiei serice este de cca. 8 ore; la copii şi sugari de 6,5 ore, iar la
pacienţii de peste 70 ani de 12,5 ore. Aceste valori mari ale timpului de înjumătăţire fac
posibil tratamentul cu doză unică pe zi. Ceftriaxon este destinat administrării parenterale.
După injectarea intravenoasă produsul trece rapid în fluidele sistemice. Legarea de
proteinele plasmatice este de aproximativ 90%. Aproximativ 60% din doză este eliminată
prin urină sub formă neschimbată, cantitatea rămasă este eliminată prin fecale. În cazul
unei insuficienţe renale excreţia prin bilă este oarecum mărită. În insuficienţă hepatică
excreţia renală este sporită. Doar în cazuri de insuficienţă renală şi hepatică, simultane,
poate avea loc o acumulare a medicamentului.
Indicaţii: Ceftriaxon este utilizat extensiv în tratamentul infecţiilor severe cauzate de
bacterii sensibile la cefalosporină. Acestea sunt: infecţii ale tractului urinar; septicemii;
meningite; infecţii abdominale (peritonite, colangită, infecţii gastrointestinale); osteite şi
artrite; infecţii ale pielii şi a ţesuturilor subcutanate; infecţii genitale; gonoree; infecţii O.R.L.
şi stomatologice. Medicamentul poate fi utilizat profilactic înaintea operaţiilor şi în
tratamentul infecţiilor postoperatorii ca şi la pacienţii compromişi d.p.d.v. imunologic.
Contraindicaţii: Hipersensibilitate faţă de cefalosporine.
Precauţii: În cazul unei hipersensibilităţi cunoscute faţă de penicilină, Ceftriaxon va fi
administrat cu grijă din cauza unor posibile interreacţii cu acesta. Precauţiile sunt
obligatorii în cazul tulburărilor renale şi hepatice, sarcinii (în special în primul trimestru) şi
în perioada alăptării. În cazul unor insuficienţe renale şi hepatice serioase, dozajul
Ceftriaxonului trebuie redus, iar numărătoarea celulelor sanguine se va efectua regulat. Se
recomandă dozarea nivelului medicamentului.
Interacţiuni: Antibioticele aminoglicozidice şi diureticele puternice nu potenţează, de
obicei, nefrotoxicitatea ceftriaxonului, dar aceasta poate să apară la doze foarte mari.
Efecte secundare: Ceftriaxonul este de obicei bine tolerat, efectele negative fiind rare,
uşoare şi care dispar după încetarea tratamentului. Toleranţa locală este bună. Injecţia
intramusculară asociată cu lidocaină este lipsită de dureri. Efectele secundare cele mai
frecvente sunt: simptome gastrointestinale: diaree, greaţă, vomă, stomatite; reacţii locale
alergice: eczeme, mâncărimi; modificări hematologice: eozinofilie, leucopenie,
trombocitopenie, anemie hemolitică. Foarte rar se semnalează cefalee, activitate crescută
a enzimelor hepatice, creşterea nivelului creatininei serice, candidoză genitourinară,
frisoane, şoc anafilactic, flebită după injecţiile intravenoase.
Posologie: Adulţi şi copii (peste 12 ani): 1-2 g ca doză unică. În cazuri severe, sau dacă
bacteriile sunt moderat sensibile, doza zilnică poate fi crescută la 4 g, doza fiind divizată în
două subdoze administrate la interval de 12 ore. La sugari şi copii mici: 20-80 mg/kg corp
pe zi. Durata tratamentului depinde de severitatea bolii. Se recomandă să se continue
tratamentul 3 zile după dispariţia simptomelor şi a febrei. Posologia în cazuri speciale: la
prematuri cu imunitate nedezvoltată nu va fi administrat mai mult de 50 mg/kg corp pe zi;
în gonoree se administrează o doză de 250 mg intramuscular; doza pentru adulţi va fi
administrată persoanelor în vârstă fără modificare; în tulburări ale funcţiei renale nu este
necesară reducerea dozelor de Ceftriaxon dacă funcţia hepatică este bună; în afecţiuni
hepatice nu este necesară reducerea dozei de Ceftriaxon dacă funcţia renală este
normală; în tulburări hepato-renale severe se va efectua regulat numărarea celulelor
sanguine şi nivelul concentraţiei medicamentului, dacă este posibil.
Mod de administrare: Intramuscular: Ceftriaxon este injectat adânc în muşchi după
solvirea a 500 mg în 2 ml, sau 1 g în 3,5 ml în soluţie de lidocaină 1%. Intravenos: după
solvirea a 1 g de ceftriaxon în 10 ml de apă pentru injecţii, soluţia este injectată intravenos
timp de 2-4 minute. Perfuzie intravenoasă: soluţia se obţine prin solvirea Ceftriaxonului în
40 ml de soluţie de NaCl 0,9%, 5% glucoză, 5% levuloză sau soluţie Hartman, sau în 6%
dextran în soluţie de glucoză 5%. Perfuzia durează 5-15 minute.

Producător: Antibiotice-Iaşi în colaborare cu Centrul de Cercetare şi Dezvoltare

Biotehnologică Varşovia
 CEFUROXIM, capsule
cefuroximum
Formă de prezentare: Capsule ambalate în flacoane şi blistere a câte 10 capsule,
introduse împreună cu prospectul în cutii pliante de carton inscripţionate.
Compoziţie: Cefuroxim axetil corespunzător la 250 mg cefuroxim pe capsulă.
Proprietăţi: Cefuroxim axetil este un antibiotic din familia beta-lactaminelor, din grupa
cefalosporinelor din generaţia a 2-a. Spectrul antibacterian natural al Cefuroxim axetilului
corespunde spectrului cefuroximului la care se ajunge după resorbţie: specii sensibile:
Staphylococcus sensibil sau nu la peniciline, Streptococcus (cu excepţia streptococilor din
grupa D), Corynebacterium, Clostridium (cu excepţia Clostridium difficile), Escherichia coli,
Klebsiella, Proteus mirabilis, Providentia, Salmonella, Shigella, Haemophilus influenzae
(inclusiv tulpinile de Haemophilus influenzae rezistente la ampiciline), Haemophilus para-
influenzae, Branhamella catarrhalis, Neisseria meningitidis şi N. gonorrhoeae (producători
sau nu de penicilinaze); specii de obicei rezistente (CMI 32 mcg/ml): Staphylococcus
meticilin-rezistent, Streptococcus faecalis, Listeria monocytogenes, Bacteroides fragilis,
Proteus vulgaris, Serratia, Pseudomonas spp, Clostridium difficile, Campylobacter spp,
Acinetobacter; specii inconstant sensibile: Proteus morganii, Proteus rettgeri,
Enterobacter, Citrobacter.
Farmacocinetică: Absorbţie: După administrare orală, Cefuroxim axetilul este absorbit
rapid pe cale digestivă. Nivelele plasmatice realizate după administrarea dozelor adecvate
sunt comparabile cu cele obţinute la administrare parenterală de cefuroxim sodic.
Cefuroxim axetil este stabil la beta-lactamază, îndeosebi faţă de enzima produsă de
Enterobacter, Serratia, Proteus indol-pozitiv. Legătura esterică a Cefuroxim axetilului este
rapid hidrolizată de esteraze nespecifice ale mucoasei intestinale şi antibioticul este rapid
absorbit în sânge sub formă de cefuroxim, care apoi este distribuit ca atare de lichidul
extracelular. Radicalul axetil este metabolizat în acetaldehidă şi acid acetic. S-a constatat
că absorbţia produsului este mai ridicată după administrarea pe stomacul gol: 50-60% faţă
de 30-40% după administrare postprandială. Indiferent de diferenţele de absorbţie, s-a
constatat că eficacitatea clinică şi bacteriologică a produsului nu este influenţată de
momentul administrării. Distribuţie: Picul plasmatic de 4,6 mg/l este obţinut după 2-3 ore
de la administrarea postprandială a unei doze de 250 mg. După o doză orală unică de 250
mg administrată după masă, concentraţiile urinare sunt superioare celei de 70 mg/l.
Timpul de înjumătăţire biologică este de cca 1,2 ore la subiecţii normali. După doze
repetate, nu s-au constatat fenomene de cumulare. Legarea de proteine este numai de 33
5,7%. Difuziunea tisulară după administrare orală nu a fost încă studiată. Eliminare:
Cefuroximul nu este metabolizat şi se elimină ca atare mai ales pe cale renală, 85-100%
din cantitatea absorbită regăsindu-se, nemodificată, în urină în primele 12 ore de la
administrare. Pentru un clearance 50 ml/min, timpul de înjumătăţire biologică este puţin
modificat. Pentru un clearance cuprins între 50 ml/min şi 10 ml/min, perioada de
înjumătăţire se prelungeşte de la 3 ore la 28 ore.
Indicaţii terapeutice: Se limitează la infecţii mono- sau polimicrobiene cu germeni
sensibili la cefuroxim, numai când aceste infecţii admit o antibioterapie pe cale orală (cu
excepţia meningitelor, unde este interzisă administrarea). Infecţii ale tractului respirator
inferior: bronşite acute şi cronice, pneumonii. Infecţii ale tractului respirator superior: otite
medii, sinuzite, amigdalite şi faringite. Infecţii ale tractului genitourinar: pielonefrite, cistite
şi uretrite; gonoree acută, uretrită gonococică necomplicată şi cervicită. Infecţii ale pielii şi
ţesuturilor moi: furunculoze, pilodermite şi impetigo.
Contraindicaţii: Hipersensibilitate la antibiotice din clasa cefalosporinelor.
Reacţii adverse: Rare, în general uşoare şi tranzitorii. Tulburări digestive: diaree,
vărsături, greţuri; rare manifestări de colită pseudomembranoasă. Reacţii alergice: erupţii
maculo-papulare, urticarii, prurit, febră. Rar, cefalee. Manifestări hematologice
(hipereozinofilie). Creşterea tranzitorie a transaminazelor ASAT şi ALAT. Nefrotoxicitate:
alterarea funcţiilor renale a fost observată mai ales la antibiotice din aceeaşi grupă şi la
asocierea cu aminoglicozide sau cu diuretice.
Supradozare: Poate produce iritaţie cerebrală, exprimată prin convulsii. Nivelele serice se
pot reduce prin hemodializă sau dializă peritoneală.
Mod de administrare: Se administrează după masă pentru obţinerea unei absorbţii
maxime. În amigdalite şi faringite: Adulţi: 500 mg/zi, în 2 prize, câte 1 capsulă. Copii (mai
mari de 5 ani): 15 mg/kg corp/zi, 250 mg/zi, în 2 prize. În sinuzite: Adulţi: 500 mg/zi în 2
prize. În otite acute ale urechii medii: Adulţi şi copii peste 5 ani: 500 mg/zi, în 2 prize. În
bronşite acute sau cronice: Adulţi: 500 mg/zi, în 2 prize. În pneumopatii bacteriene: Adulţi:
1000 mg/zi, în 2 prize.
Precauţii la administrare: Prescrierea cefalosporinelor necesită o anamneză prealabilă.
În cazul oricăror manifestări alergice, se impune oprirea tratamentului. Alergia la peniciline
este încrucişată cu cea la cefalosporine în 5-10% din cazuri. Utilizarea cefalosporinelor la
pacienţii sensibili la peniciline trebuie aplicată sub control medical şi cu o prudenţă
deosebită începând cu prima administrare, deoarece reacţiile de hipersensibilitate
(anafilaxie) observate la aceste două tipuri de antibiotice pot avea manifestări foarte grave,
uneori chiar fatale. Forma farmaceutică nu este adaptată pentru copii sub 5 ani. În cazul
insuficienţei renale, se adaptează posologia în funcţie de clearance-ul creatininei sau al
creatininemiei. Este indicat ca în timpul tratamentului să se urmărească funcţiile renale
mai ales în cazul asocierii Cefuroxim axetilului cu antibiotice posibil nefrotoxice (în special
aminozide) sau diuretice de tip furosemid sau acid etacrinic. Utilizarea prelungită poate
cauza dezvoltarea selectivă a germenilor rezistenţi ca: enterococi, Clostridium difficile,
Candida. În această situaţie trebuie întrerupt tratamentul. În cazul apariţiei colitei
pseudomembranoase, manifestată prin diaree, tratamentul trebuie întrerupt. Nu s-a
constatat acţiune teratogenă la animalele de experienţă, dar este indicată prudenţă la
administrare în timpul sarcinii: se administrează doar în cazuri de strictă necesitate.
Antibioticul se regăseşte în laptele matern; este indicată oprirea alăptării în perioada
tratamentului mamei.
Interacţiuni cu alte medicamente: Reacţie alergică încrucişată cu penicilinele.
Potenţează sensibilizarea la cefalosporine şi peniciline, putând conduce pâna la şoc
anafilactic.
Condiţii de păstrare: Se păstrează la temperatura ambiantă, ferit de lumină şi umezeală.

Producător: Europharm
 CELLCEPT®
mycofenolat mofetilum
Prezentare farmaceutică: Capsule de 250 mg şi tablete de 500 mg, conţinând substanţa
activă: mycofenolat mofetil.
Acţiune terapeutică: Mycofenolatul de mofetil este esterul 2-morfolinoetil al acidului
mycofenolic (MPA). MPA este un inhibitor al inosin-monofosfat dehidrogenazei (IMPDH),
potent, selectiv, necompetitiv şi reversibil. Astfel, el asigură inhibiţia de novo a sintezei
nucleotidului guanozină, fără încorporarea în ADN. MPA are un efect mai mare citostatic
pe limfocite, decât pe alte celule. Cellcept este foarte eficient pentru profilaxia rejecţiei de
organ şi pentru tratamentul rejecţiei refractare de organ, la pacienţii cu transplante renale
alogenice.
Farmacocinetică: Absorbţie: După administrarea orală, mycofenolatul mofetil suferă o
absorbţie rapidă şi extinsă, precum şi o metabolizare completă presistemică, formând
metabolitul său activ, MPA. Bio-disponibilitatea medie a mycofenolatului mofetil oral,
bazată pe AUC-ul MPA-ului, este de 94%, faţă de mycofenolatul mofetil injectabil i.v.
Mycofenolatul mofetil nu este determinabil sistemic în plasmă, după administrarea orală.
Alimentele nu au nici un efect asupra absorbţiei (AUC MPA) mycofenolatului mofetil, când
el este administrat în doze de 1, 5 g de 2 ori/zi, la pacienţii cu transplant renal. Oricum, C
max a MPA este scăzută cu 40% în prezenţa alimentelor. Distribuţia: Ca rezultat al ciclului
enterohepatic, creşterile secundare plasmatice ale concentraţiilor de MPA se observă la
aprox. 6-12 ore după administrare. O reducere în AUC-ul MPA de aprox. 40% este
asociată cu administrarea concomitentă de colestiramină (4 g de 3 ori/zi), indicând
existenţa unei recirculaţii considerabile enterohepatice. MPA la concentraţii clinice
relevante, este legat în proporţie de 97% de albuminele plasmatice. Metabolism: MPA este
metabolizat în special de glucuronil-transferază, formând fenolic-glucuronid de MPA
(MPAG), care este farmacologic inactiv. Eliminarea: O cantitate neglijabilă de medicament
este excretată sub formă de MPA (<1% din doză), prin urină. Mycofenolatul mofetil
marcat, administrat oral se regăseşte total; 93% în urină şi 6% în fecale. Cea mai mare
parte a dozei (87%) este excretată urinar sub formă de MPAG. Imediat după transplant (<
40 zile), AUC-ul mediu şi Cmax sunt cu aprox. 50% mai scăzute la pacienţii transplantaţi
renal, fără de voluntarii sănătoşi sau cei cu transplante renale stabile. Farmacocinetica în
situaţii clinice speciale: Într-un studiu cu doză unică (grup de 6 subiecţi), AUC-ul MPA
observat la pacienţii cu insuficienţă renală cronică severă (rata filtrării glomerurale < 25
ml/min/1,73 m2) a fost cu 28-75% mai ridicat decât la subiecţii normali sau la cei fără
afectare severă renală. AUC-ul MPAG la o singură doză a fost de 3-6 ori mai mare la
subiecţii cu afectare renală severă, comparativ cu cei cu tulburare renală medie sau cei
normali, ceea ce dovedeşte eliminarea renală a MPAG. Administarea dozelor multiple de
mycofenolat mofetil la pacienţii cu afectare severă renală, nu a fost studiată. La pacienţii
cu funcţionalitate întârziată post-transplant, media AUC0-12 a MPA a fost comparabilă cu
cea observată la pacienţii fără această întârziere post-transplant. Media AUC0-12 a MPAG
plasmatic a fost de 2-3 ori mai mare decât la cei fără reacţie funcţională întârziată. La
voluntarii cu ciroză alcoolică, procesele de glucuronidare a MPA-ului hepatic au fost relativ
neschimbate de afectarea parenchimului hepatic. Efectele bolii hepatice asupra acestui
proces, depind, probabil de o afectare particulară. Astfel, ciroza biliară poate dovedi un
efect diferit.
Indicaţii: Cellcept este indicat pentru profilaxia rejecţiei de organ şi pentru tratamentul
recidivei rejecţiei, la pacienţii cu transplante renale alogene. Cellcept trebuie asociat
concomitent cu cyclosporina şi corticosteroizii.
Mod de administrare: Doze pentru profilaxia rejecţiei: Doza iniţială de Cellcept se
administrează oral, în primele 72 ore după transplant. Se recomandă o doză de 2 g/zi (1g
x 2 ori/zi). Cu toate că în trialurile efectuate s-a administrat şi o doză de 1,5 g de 2 ori/zi
(3g/zi), eficientă şi sigură, nu s-au evidenţiat avantaje clinice, cu această doză mărită.
Pacienţii care au primit 2 g/zi de Cellcept au prezentat un grad mai sporit de siguranţă,
decât cei cu 3 g/zi. Cellcept trebuie administrat concomitent cu cyclosporina şi corticoizii.
Doze pentru tratamentul rejecţiei recidivante: Doze de 1,5 g de 2 ori/zi (3 g/zi) au fost
utilizate pentru tratamentul iniţial al recidivei şi pentru tratamentul de întreţinere. Astfel, s-a
stabilit doza de 3 g/zi pentru această categorie de pacienţi, în asociere cu cyclosporina şi
corticoizii standard. Instrucţiuni speciale de dozare: Dacă survine neutropenia (ANC < 1, 3
x 103/microlitru), dozele de Cellcept trebuie întrerupte sau reduse. Insuficienţa renală
severă: la pacienţii cu rata filtrării glomerulare < 25 ml/min/1,73 m3, în imediata perioadă
post-transplant, dozele mai mari de 1 g de 2 ori/zi trebuie evitate. De asemenea, pacienţii
trebuie atent supravegheaţi. Nu sunt necesare ajustări ale dozelor pentru cei care prezintă
reacţie întârziată de grefă postoperator. Copii: Siguranţa şi eficienţa la copii nu a fost încă
stabilită. Sunt disponibile doar date limitate de farmacocinetică pentru transplantele la
copii.
Contraindicaţii: Au fost observate reacţii alergice la Cellcept. De aceea, Cellcept este
contraindicat la pacienţii cu hipersensibilitate la mycofenolat mofetil sau la acidul
mycofenolic.
Precauţii: Ca la toţi pacienţii aflaţi sub tratament imunosupresiv ce conţine mai mulţi
agenţi terapeutici, cei care primesc Cellcept, ca agent imunosupresiv, prezintă riscul de
dezvoltare a limfoamelor sau a altor malignităţi, în special ale pielii. Acest risc este legat
mai ales de intensitatea şi durata tratamentului imunosupresiv, decât de un anumit
medicament. Suprimarea excesivă a sistemului imun poate de asemenea creşte
susceptibilitatea la infecţii. Cellcept a fost administrat în asociere cu următoarele
medicamente, în trialurile clinice: globulină anti-timică, OKT3, cyclosporină şi
corticosteroizi pentru prevenirea episoadelor de rejet, şi cu cyclosporină, corticosteroizi,
globuline anti-limfocite, anti-timice sau OKT3 pentru tratamentul episoadelor de rejet
refractar. Boala limfoproliferativă sau limfoamele survin la pacienţii trataţi cu Cellcept şi
alte imunosupresoare, în proporţie de 1% la cei cu tratament de prevenire şi 2,6% la cei cu
tratament pentru rejetul refractar. În trei studii pentru prevenirea rejecţiei, aceeaşi rată de
infecţii severe (<2%) a survenit la pacienţii trataţi cu Cellcept şi la cei de control, aflaţi şi
sub alţi agenţi imunosupresivi. O proporţie de până la 2% din pacienţii trataţi pentru
profilaxia rejetului şi de 3% din cei trataţi pentru rejet propriu-zis, au prezentat neutropenie
severă (ANC < 500/microlitru). Pacienţii trataţi cu Cellcept trebuie monitorizaţi pentru
neutropenie. Aceasta se poate datora Cellcept-ului, sau medicaţiei asociate, sau infecţiilor
virale, sau combinării acestor cauze. Probe de laborator: Pacienţii trataţi cu Cellcept
trebuie săptămânal controlaţi hematologic, în prima lună, de 2 ori/lună în a treia şi a patra
lună de tratament, apoi lunar, în primul an. Dacă survine neutropenia (ANC < 1,3
x109/microlitru), administrarea Cellcept-ului trebuie întreruptă sau redusă doza, iar
pacienţii atent observaţi. Hemoragia la nivelul tractului gastrointestinal a fost semnalată la
aprox. 3% dintre pacienţii trataţi cu Cellcept. Perforaţiile la acest nivel (colon, vezica
biliară) sunt foarte rare. Pentru că Cellcept-ul a fost asociat cu o incidenţă crescută a
reacţiilor secundare digestive, inclusiv ulceraţii, hemoragii şi perforaţii, el trebuie
administrat cu precauţie în aceste situaţii. Subiecţii cu insuficienţă renală severă (rata
filtrării glomerulare < 25 ml/min/1,73 m2), după o singură doză de Cellcept, au prezentat
un nivel crescut de MPA plasmatic şi de AUC MPAG, comparativ cu subiecţii sănătoşi sau
cu mai puţină afectare renală. Doze mai mari de 1 g/zi nu trebuie administrate în aceste
cazuri, iar pacienţii trebuie atent monitorizaţi (vezi Farmacocinetică şi Indicaţii speciale de
dozare). La pacienţii cu reacţie întârziată post-transplant, AUC0-12 a MPA a fost
comparabilă, dar AUC MPAG a fost de 2-3 ori mai mare, faţă de pacienţii fără reacţie
întârziată. Deşi aceşti pacienţi trebuie atent monitorizaţi, nu sunt necesare ajustări
speciale ale dozelor (vezi Farmacocinetică şi Precauţii). Se recomandă ca Cellcept-ul să
nu fie administrat concomitent cu azathioprina, din cauza insuficienţei informaţiilor legate
de această combinaţie. Având în vedere reducerea semnificativă a AUC MPA de către
colestiramină, trebuie avut grijă în administrarea concomitentă cu Cellcept a substanţelor
care interferă cu ciclul enterohepatic, acestea ducând la scăderea eficienţei Cellcept-ului.
Sarcină şi alăptare: Efecte adverse asupra dezvoltării fetale (inclusiv malformaţii) au
survenit când s-a administrat Cellcept la şobolani-femele şi la iepuroaice, în timpul
organogenezei. Deşi nu există studii concludente pe femei însărcinate, Cellcept nu trebuie
administrat la acestea, decât dacă beneficiile depăşesc riscurile asupra fătului. Este
recomandabil ca administrarea de Cellcept să se înceapă după efectuarea testului de
sarcină, cu rezultat negativ, iar dacă sarcina a survenit în timpul tratamentului, trebuie
consultat imediat medicul.
Contracepţia este recomandată înainte, în timpul tratamentului şi după terminarea
tratamentului cu Cellcept. Cu toate că rezultatele studiilor de interacţiune, nu arată
modificări mari ale efectului contraceptiv ale anticoncepţionalelor orale în combinaţie cu
Cellcept, trebuie ţinut cont de eventualitatea unei modificări, pe termen lung (vezi
Interacţiuni). Studiile pe şobolani au arătat că mycofenolatul mofetil este excretat în laptele
matern. Nu se ştie dacă acelaşi lucru se întâmplă şi la oameni. Din cauză că multe droguri
sunt excretate în laptele matern şi a efectelor adverse ale mycofenolatului mofetil asupra
copilului, trebuie bine gândit dacă este nevoie să se stopeze medicamentul sau alăptarea,
considerându-se importanţa medicamentului pentru mamă.
Reacţii adverse: Este dificil de cele mai multe ori să se stabilească rata efectelor nedorite
datorate medicamentului, având în vedere boala de bază şi folosirea simultană a altor
medicamente. Principalele reacţii adverse asociate Cellcept-ului sunt diareea, leucopenia,
starea septică şi voma, fiind evidentă frecvenţa crescută a diferitelor tipuri de infecţii.
Reacţiile adverse raportate la >10% din pacienţii trataţi cu Cellcept în studiile de fază III
pentru profilaxia rejecţiei şi tot de fază III de prevenire a rejecţiei sunt următoarele: Corpul
ca întreg: stare septică, infecţii, durere abdominală, febră, toracalgii, cefalee, nivel crescut
al drogului, lombalgie, astenie. Hematologic şi limfatic: anemie, leucopenie,
trombocitopenie, anemie hipocromă, leucocitoză. Urogenital: infecţii ale tractului urinar,
necroză tubulară renală, hematurie. Cardiovascular: hipertensiune. Metabolism:
hiperpotasemie, hiperglicemie, hipofosfatemie, hipok, hipercolesterolemie, edeme
periferice, edeme. Digestie: diaree, vomă, constipaţie, greaţă, greaţă şi vomă, dispepsie,
monoliază orală. Respirator: infecţie, dispnee, faringită, tuse frecventă. Piele şi fanere:
herpes simplex, acnee. SNC: ameţeli, insomnie, tremor. În trei trialuri pentru prevenirea
rejecţiei, pacienţii care au primit 2 g/zi de Cellcept au dovedit o mai mare siguranţă a
administrării decât cei cu 3 g/zi. Starea septică, dată de viremia datorată
cytomegalovirusului, a fost mai frecventă la cei trataţi cu Cellcept decât la grupul de
control. Diareea a fost mai frecventă la cei trataţi cu Cellcept decât la cei cu azathioprină
sau placebo. De asemenea, voma a fost mai frecventă. Infecţiile urinare au fost frecvente
la toate cazurile, mai crescute ca incidenţă la cei cu Cellcept, fără de azathioprină sau
placebo. Leucopenia a fost prezentă mai ales la grupul tratat cu Cellcept şi mai ales la cei
cu 3 g/zi. Siguranţa administrării Cellcept-ului la pacienţii trataţi pentru rejet refractar a fost
similară la trei trialuri, la care tratamentul s-a făcut cu 3 g/zi. Diareea şi leucopenia, urmate
de anemie, greaţă, durere abdominală, stare septică, greaţă şi vărsături, precum şi
dispepsie, au fost efectele adverse predominante, mai frecvente la pacienţii trataţi cu
Cellcept fără de cei trataţi cu steroizi i.v. Infecţia cu cytomegalovirus la nivelul ţesuturilor a
fost mai frecventă la cei trataţi cu Cellcept 3 g/zi decât la cei cu 2 g/zi sau la grupul de
control, în trei studii pentru profilaxia rejecţiei; la fel şi pentru incidenţa candidemiei, a
Candidei tisulare sau a aspergilozei. Studiile pentru tratarea rejetului refractar au indicat
aceleaşi informaţii; în plus, incidenţa cytomegalovirozei a fost crescută la cei trataţi cu
Cellcept fără de grupul cu steroizi i.v. în doze mari. Rata infecţiilor (<2%) a fost similară la
grupurile care au primit Cellcept, fără de cei care au primit alţi agenţi imunosupresori.
Incidenţa malignităţilor printre 1483 pacienţi înrolaţi în trei trialuri pentru profilaxia rejecţiei,
urmăriţi > 1 an, a fost similară cu cea raportată de literatură pentru subiecţii cu grefă
alogenă renală. S-a semnalat o creştere uşoară a incidenţei bolii limfoproliferative la
grupul tratat cu Cellcept (0,6-1%), comparativ cu placebo (0%) şi cel tratat cu azathioprină
(0,3%). Incidenţa malignităţilor survenite după tratament pentru rejetul refractar a fost de
2,8% la pacienţii trataţi cu steroizi i.v. şi 2,6% la cei trataţi cu Cellcept. Manifestările
limfoproliferative au fost singurele malignităţi citate. Aprox. 2% din pacienţii trataţi cu
Cellcept pentru profilaxia rejecţiei şi 3% din cei trataţi pentru recidivă au dezvoltat
neutropenie severă (ANC < 500/microlitru). Următoarele efecte adverse, cu incidenţă 3%
survin la pacienţii trataţi cu Cellcept, exclusiv cele menţionate anterior: Corpul ca întreg:
chisturi, leziuni accidentale, hemoragie, hernie, stare de rău, abdomen mărit de volum,
frisoane şi febră, sindrom gripal, durere pelvină, edem al feţei. Hematologic şi limfatic:
policitemie, echimoze. Urogenital: tulburări urinare, albuminurie, hidronefroză, pielonefrită,
disurie, durere, impotenţă, poliurie. Cardiovascular: tromboză, angină pectorală, fibrilaţie
atrială, hipotensiune, tulburări vasculare periferice, modificări cardiovasculare,
hipotensiune ortostatică, tahicardie, palpitaţii, vasodilataţie. Metabolism: gama-glutamil
transpeptidază crescută, deshidratare, GOT şi GPT crescute, hipervolemie, acidoză,
hipocalcemie, LDH crescut, hipercalcemie, FA crescută, hipoproteinemie, hiperuricemie,
creştere ponderală. Digestiv: hemoragie gastrointestinală, ileus, gastrită, gastroenterită,
esofagită, hepatită, infecţie, funcţie hepatică afectată, moniliază gastrointestinală, tulburări
rectale, anorexie, flatulenţă, hiperplazie gingivală, gingivită, ulceraţii bucale. Respirator:
edem pulmonar, sinuzită, afecţiuni pulmonare, astm, pleurezie. Piele şi fanere: carcinom al
pielii, ulcer al pielii, herpes zoster, neoplazia benignă a pielii, hipertrofie a pielii, transpiraţii,
alopecie, hirsutism, dermatită fungică, prurit. SNC: depresie, somnolenţă, parestezie,
hipertonie, anxietate. Endocrin: diabet zaharat, afectare paratiroidiană. Osteomuscular:
artralgie, mialgie, crampe musculare, miastenie. Simţuri: cataractă (nespecifică),
conjunctivită, ambliopie.
Interacţiuni: Acyclovir: O valoare crescută a MPAG şi concentraţii plasmatice de acyclovir
au fost semnalate la administrarea mycofenolatului mofetil cu acyclovirul, fără de
administrarea lor separată. Deoarece concentraţiile plasmatice ale MPAG sunt crescute în
cazul afectării renale, la fel ca şi în cazul acyclovirului, există potenţialul ca ambele droguri
să dorească competiţia pe secreţia tubulară şi deci, concentraţia lor să crească.
Antiacidele cu Mg şi hidroxidul de Al: absorbţia mycofenolatului mofetil este scăzută în
prezenţa antiacidelor. Colestiramina: După administrarea unei doze de 1,5 g Cellcept la
pacienţii sănătoşi anterior trataţi cu 4 g de 3 ori/zi cu colestiramină timp de 4 zile, s-a
observat o reducere cu 40% a AUC MPA. Cyclosporin A: Farmacocinetica sa nu este
afectată de mycofenolat mofetil. Ganciclovir: Nu sunt citate interacţiuni farmacocinetice cu
ganciclovirul i.v. Contraceptivele orale: Nu au fost observate interacţiuni între mycofenolat
mofetil şi 1 mg noretisterone/35 g etinilestradiol. Acest studiu demonstrează lipsa
interacţiunii, dar nu exclude posibilitatea modificărilor farmacocinetice ale contraceptivului
oral folosit pe termen lung, în asociere cu Cellcept, care poate afecta eficacitatea
contraceptivului. Trimetoprim/sulfametoxazol: Nu s-a observat nici un efect asupra
biodisponibilităţii MPA. Alte interacţiuni: Administrarea concomitentă a probenecidului cu
mycofenolat mofetil la maimuţe, creşte de 3 ori în plasmă AUC MPAG. Astfel, alte droguri
care suferă secreţie tubulară renală pot concura cu MPAG şi astfel, pot creşte
concentraţiile plasmatice ale MPAG sau ale celuilalt drog.
Supradozare: Nu există experienţă în acest domeniu, la oameni. MPA nu poate fi
schimbat prin hemodializă. Astfel, la concentraţii mari de MPAG (>100 mcg/ml), cantităţi
mici de MPAG sunt dislocate de acizii biliari sechestranţi, cum este colestiramina.

Producător: F. Hoffmann-La Roche

 CEOLAT
dimeticonum
Tablete masticabile ce conţin dimeticon 80 mg.
Acţiune: Dimeticonul – substanţa activă din tabletele masticabile de CEOLAT este un
agent chimic neutru, lipsit de efecte sistemice, care nu este absorbit la nivel intestinal.
Tensiunea de suprafaţă a conţinutului intestinal gazificat este modificată şi ca urmare o
mare parte din gazele eliberate în intestin este resorbită de către dimeticon la acest nivel.
Indicaţii: De elecţie în flatulenţă şi meteorism abdominal, inclusiv cel postoperator;
sindrom Roemheld; premergător explorărilor de diagnostic abdominale, pentru a reduce
umbrele determinate de conţinutul gazos (sonografii, radiografii) şi împiedicarea formării
de spumă în timpul gastroscopiei.
Contraindicaţii: Până în prezent nu se cunosc.
Efecte secundare: Produsul CEOLAT conţine acid p-hidroxibenzoic ca şi conservant care
poate induce reacţii alergice.
Administrare: După mese şi înainte de culcare zilnic 1-2 tablete se vor mesteca şi înghiţi
cu puţin lichid. Două zile înainte de efectuarea examinărilor de diagnostic abdominale se
vor mesteca 2 tablete de 3-4 ori pe zi, apoi în dimineaţa examinării se vor mesteca 2
tablete care se vor înghiţi cu apă (după postul de noapte ). Două tablete se vor mesteca şi
înghiţi cu puţină apă înainte de gastroscopie.
Interacţiuni medicamentoase: Se va evita administrarea în combinaţie cu antiacide
(hidroxidul de aluminiu şi carbonatul de magneziu inhibă în mod specific proprietăţile
antispumante ale dimeticonului).
Precauţii: Tabletele vor fi bine mestecate şi înghiţite cu puţină apă. În cazul apariţiei de
reacţii alergice se vor administra corticosteroizi.

Producător: EGIS
 CEPHALEXIN - CEPHALIN, capsule
cefalexinum
Formă de prezentare: Blistere a câte 12 capsule. Cutie pliantă cu un blister.
Compoziţie: Cephalexin: cefalexină monohidrat echivalent cu 250 mg cefalexină
anhidră/capsulă. Cephalin: cefalexină monohidrat echivalent cu 500 mg cefalexină
anhidră/capsulă.
Proprietăţi: Cefalexina este un antibiotic bactericid din clasa cefalosporinelor din prima
generaţie. Acestea sunt mai puţin active decât penicilinele G şi V asupra
microorganismelor gramnegative, dar tulpinile de Staphylococcus aureus penicilinazo-
secretoare sunt mai sensibile la cefalexină. Cefalosporinele au acţiune bactericidă,
acţionând prin împiedicarea formării legăturilor transversale la nivelul polimerului
peptidoglicanic din structura peretelui celular bacterian prin acilarea unor transpeptidaze.
Acţiunea depinde de abilitatea de legare de proteinele din membrana citoplasmatică.
Bacteriile care se divid rapid sunt mai susceptibile la acţiunea cefalosporinelor. Rezistenţa
la cefalexină este mediată plasmidic sau cromozomial prin sinteza unor beta-lactamaze,
dar se poate datora şi scăderii permeabilităţii membranare la gramnegativi.
Grampozitivi: Sensibilitate
Staphylococcus aureus penicilino-sensibil sau rezistent +++
Staphylococcus aureus meticilin-rezistent -
Staphylococcus epidermidis penicilino-sensibil sau rezistent +++
Staphylococcus epidermidis meticilin-rezistent -
Streptococcus pyogenes grup A beta-hemolitic +++
Streptococcus grup B, C, G +++
Streptococcus pneumoniae +++
Streptococcus grupul viridans +++
Streptococcus faecalis grup D -
Bacillus anthracis +++
Corynebacterium diphtheriae +++

Gramnegativi:
Bordetella pertussis +++
Haemophilus influenzae (numeroase tulpini sunt rezistente) +
Neisseria gonorrhoeae +++
Neisseria meningitidis +++
Escherichia coli +++
Enterobacter spp -
Klebsiella spp +++
Proteus spp indol-negativ +++
Proteus spp indol-pozitiv -
Proteus vulgaris -
Shigella spp, Salmonella spp +++
Pseudomonas spp, aeruginosa -
Serratia spp -

Anaerobi:
Clostridium difficile -
Clostridium spp +++
Bacteroides spp +++
+++ microorganisme sensibile; + microorganisme inconstant sensibile; - microorganisme rezistente

Farmacocinetică: Administrată oral, cefalexina este rapid absorbită la nivelul duodenului.

Absorbţia este încetinită dar nu şi diminuată de prezenţa alimentelor în stomac. După
administrarea orală de 250 mg, 500 mg şi 1g, maximele concentraţiilor serice obţinute
după o oră variază între 8-10 mcg/ml, 18-20 mcg/ml, respectiv 32-40 mcg/ml.
Administrarea concomitentă a probenecidului întârzie eliminarea cefalexinei şi creşte
nivelul seric al acesteia cu 50 până la 100%. Timpul de înjumătăţire biologică este de
aproximativ 1 oră, dar este mult mai mare la nou-născut. Legarea de proteinele plasmatice
este slabă: 10-25%. Difuzia şi distribuţia tisulară sunt foarte bune, regăsindu-se în
plămâni, ficat, inimă şi mai ales în rinichi. Nu difuzează decât într-o măsură foarte mică în
lichidul cefalorahidian.Traversează bariera placentară şi este excretată în cantităţi mici în
laptele matern. Cefalexina nu este metabolizată; este excretată de rinichi prin filtrare
glomerulară şi secreţie tubulară sub formă activă (80-100% în 24 de ore).
Indicaţii: Infecţii datorate unor germeni sensibili la cefalexină: infecţii ale căilor respiratorii
superioare şi inferioare, ale căilor genitourinare (inclusiv gonoree), ale pielii şI ţesuturilor
moi, infecţii ale ţesutului osos.
N.B. Cefalexina nu reprezintă antibioticul de primă alegere pentru tratamentul infecţiilor cu
Neisseria gonorrhoeae. În caz de alergie la peniciline sau cefalosporine se vor utiliza alte
antibiotice, neaparţinând clasei beta-lactaminelor.Cefalexina nu se indică în tratamentul
meningitei, chiar dacă este provocată de germeni sensibili.
Mod de administrare: Adulţi: 1- 2 g/zi (în infecţii grave până la 4g/zi), împărţită în 3 prize.
În infecţiile urinare, doza zilnică poate fi administrată în 2 prize egale. În cazul infecţiilor cu
streptococul beta-hemolitic, tratamentul va dura cel puţin 10 zile. Penicilinele G si V rămân
antibioticele de elecţie pentru eradicarea acestui germen şi pentru prevenirea recăderilor.
Tratamentul gonoreei: bărbaţi: 1 doză unică de 3 g cefalexină + 1 g probenecid; femei: 1
doză unică de 2 g cefalexină + 0,5 g probenecid. Copii: 25-50 mg/kg corp/zi (în infecţii
grave, până la 100 mg/kg corp/zi), divizate în 3 prize. Doza maximă pe 24 de ore este de 4
g. La copiii mai mari de 2 ani, în infecţiile căilor respiratorii, ale căilor urinare şi ale
ţesuturilor moi, doza zilnică poate fi administrată în 2 prize. În insuficienţa renală posologia
va fi adaptată în funcţie de clearance-ul creatininic:
Clearance creatininic (ml/min) Doza maximă pentru adult (g/zi)
5-20 1,5
<5 0,5
Pacienţii hemodializaţi vor primi o doză suplimentară de 500 mg după fiecare hemodializă
(până la 1 g/zi). Copiii vor primi o doză suplimentară de 8 mg/kg corp/zi. În cadrul studiilor
clinice efectuate la Clinica Chirurgicală Colţea şi Spitalul Clinic "N.Ghe.Lupu" - în serviciul
de Ortopedie-Traumatologie, Cephalexin produs de Europharm Braşov s-a folosit pentru
antibioterapia preventivă, în cazul unor intervenţii chirurgicale de amploare şi de lungă
durată: 1,5 g/zi (2 capsule la 8 ore) timp de 3 zile. Nu s-au înregistrat nici o infecţie
postoperatorie, nici reacţii adverse. La bolnavii cu diverse afecţiuni, la care existau deja
infecţii de diferite grade sau la care infecţiile au apărut postoperator (cauzate de germeni
grampozitivi sau gramnegativi), s-a obţinut dispariţia simptomelor clinice după un
tratament de 5-6 zile cu 2 g cefalexină/zi în 4 prize. Stingerea infecţiilor osteoarticulare, cu
sterilizarea secreţiilor sero-hemato-purulente, s-a obţinut după un tratament de lungă
durată:14, 15, 19 zile. La Clinica Pediatrie III-UMF Cluj Napoca şi Clinica de Boli
Infecţioase Cephalexin s-a utilizat ca antibiotic de elecţie în infecţia de tract urinar la copii,
folosind doze de 50 mg/kg corp/zi, timp de 10 zile. Cefalexina s-a dovedit a fi foarte
eficientă, obţinându-se sterilizarea uroculturilor de control şi dispariţia simptomatologiei
clinice în proporţie de 90%.
Contraindicaţii: Hipersensibilitate la peniciline, penicilamină sau cefalosporine. Se va lua
în considerare raportul risc/beneficiu în cazul unor tulburări digestive: colită ulcerativă,
enterite, colite datorate antibioterapiei.
Reacţii adverse: În mod excepţional s-au semnalat reacţii anafilactice. Tulburări
gastrointestinale: greaţă, vărsături, diaree. Erupţii maculo-papulare, rash cutanat. Foarte
rar s-au observat apariţia unor leucopenii reversibile, neutropenii reversibile,
trombocitopenii sau creşterea tranzitorie a transaminazelor şi a fosfatazelor. Utilizarea
prelungită poate duce la suprainfecţii cu germeni rezistenţi (candidoze) sau la apariţia
colitei pseudomembranoase.
Precauţii particulare: Se va administra cu precauţie la bolnavii cu antecedente de astm,
diateză alergică sau colită.Tratamentul se va opri la apariţia manifestărilor alergice, a
diareei sau a colitei pseudomembranoase. Ca şi în cazul celorlalte cefalosporine este
posibilă pozitivarea testului Coombs, fără hemoliză asociată. Se pot obţine valori false la
determinarea glucozuriei (Benedict, Fehling, dar nu şi pentru metoda glucozo-oxidazei).
Poate să interfereze dozarea creatininei cu picraţi alcalini.
Sarcină şi alăptare: Cefalexina se va administra doar în caz de strictă necesitate.
Interacţiuni: Se va supraveghea funcţia renală în cazul asocierii cu furosemid, acid
etacrinic sau bumetanid. Administrarea concomitentă a unor antiagregante plachetare va
creşte riscul unei hipoprotrombinemii. Se va evita asocierea cu antibiotice bacteriostatice,
acestea din urmă putând interfera acţiunea bactericidă a cefalosporinelor.
Supradozare: Concentraţiile serice pot fi reduse prin dializă peritoneală sau hemodializă.
Condiţii de păstrare: La temperatura ambiantă, ferit de lumină şi umezeală.

Producător: Europharm
 CERUCAL
metoclopramidum
Substanţă activă: Metoclopramidhidroclorid.
Acţiune terapeutică: Medicament antiemetic, cu acţiune pe tractul gastrointestinal.
Compoziţie: O fiolă conţine ca substanţă farmaceutic activă 10,54 mg
metoclopramidhidroclorid, corespunzător la 10 mg metoclopramidhidroclorid anhidru, în 2
ml soluţie injectabilă. Alte componente: 0,25 mg natriumsulfit H2O-liber; clorură de sodiu,
edetat de sodiu 2 H2O, apă distilată, dioxid de carbon. O tabletă conţine ca substanţă
farmaceutic activă 10,54 mg metoclopramidhidroclorid, corespunzător la 10 mg
metoclopramid anhidru. Adjuvanţi: Gelatină, amidon de cartofi, lactoză 1 H2O, stearat de
Mg, dioxid de Si precipitat, talc, natriu ne carboximetilamilopectivă.
Indicaţii: Tulburări de motilitate în porţiunea superioară a tractului gastrointestinal, de ex:
pirozis, esofagită de reflux (iritarea esofagului prin reflux al sucului gastric), senzaţie de
nervi la stomac şi stenoze pilorice de cauză funcţională (îngustarea orificiului de evacuare
al stomacului). Greţuri, senzaţie de vomă şi vărsături (în afecţiuni hepatice şi renale,
traumatisme craniene şi cerebrale, migrene şi intoleranţe la medicamente). Gastropareză
diabetică (astenia musculară a stomacului la diabetici). Pregătirea tubajului duodenal şi
jejunal, evitarea eliminării conţinutului gastric şi facilitarea tranzitului substanţei de contrast
la nivelul intestinului în cazul examenelor radiologice gastrointestinale.
Contraindicaţii: A nu se administra metoclopramid în următoarele situaţii: cazuri de
hipersensibilitate cunoscută la această substanţă; în feocromocitom (tumori
medulosuprarenale); în ocluzii intestinale mecanice; în perforaţii intestinale şi sângerări în
sfera gastrointestinală; în tumori secretante de prolactină; la pacienţii suferind de epilepsie
sau la cei cu tendinţă la convulsii (tulburări motorii extrapiramidale); în primul trimestru de
sarcină şi în perioada de alăptare; la sugari şi copii mici până la vârsta de 2 ani. La copii
între 3 şi 14 ani, ca şi în al 2-lea şi al 3-lea trimestru de sarcină, se poate administra
metoclopramid numai după stabilirea foarte riguroasă a indicaţiei şi a raportului
riscuri/beneficii. La pacienţii cu insuficienţă renală trebuie redusă doza.
Precauţii: A nu se administra Cerucal-soluţie injectabilă la pacienţii astmatici cu
hipersensibilitate la sulfiţi, datorită conţinutului în sulfit de sodiu.
Reacţii adverse: Ocazional, în special la doze mari pot apărea senzaţie de oboseală,
cefalee, ameţeli, anxietate, nelinişte şi diaree. Izolat, în special la copii, se poate observa
un sindrom diskinetic (contracturi involuntare la nivelul muşchilor capului, gâtului şi
umerilor). Aceste fenomene dispar în decurs de o oră de la întreruperea tratamentului,
fiind posibilă şi întreruperea lor imediată prin administrare i.v. de biperiden (a se acorda
atenţie la recomandările producătorului). De asemenea este posibilă şi administrarea de
diazepam pentru calmarea acestor contracturi. La pacienţii în vârstă, s-a semnalat după
tratament prelungit apariţia ocazională a bolii Parkinson (tremor, contracţii musculare,
dificultate de mişcare) şi diskinezii tardive. După administrări îndelungate, în cazuri rare, s-
au constatat apariţia ginecomastiei (mărirea glandelor mamare la bărbaţi), galactoree sau
tulburări menstruale, datorită creşterii prolactinei. În momentul apariţiei acestor fenomene,
se recomandă întreruperea tratamentului cu metoclopramid. La tineri şi la pacienţi cu
insuficienţă renală, trebuie acordată multă atenţie reacţiilor adverse, recomandându-se
întreruperea tratamentului în momentul apariţiei oricăreia dintre acestea.
Recomandări deosebite: Datorită conţinutului de sulfit de sodiu din soluţia injectabilă
Cerucal, se pot produce, în special la astmatici, în cazuri izolate, reacţii de
hipersensibilitate, care se exteriorizează prin senzaţie de vomă, diaree, respiraţie
şuierătoare, acces astmatic acut, tulburări de conştienţă sau şoc. Aceste reacţii pot avea o
evoluţie foarte diferită de la individ la individ şi pot genera stări care să pericliteze viaţa.
Recomandări privind capacitatea de reacţie şi de participare activă la trafic: Acest
medicament, chiar în cazul unei administrări corect dozate, poate influenţa capacitatea de
reacţie, astfel încât, de exemplu, capacitatea de participare activă la trafic şi de manipulare
a unor utilaje de precizie poate fi afectată. Acest aspect este accentuat de consumul
asociat de alcool.
Interacţiuni cu alte medicamente: Anticolinergicele diminuează acţiunea
metoclopramidei. Metoclopramid poate modifica absorbţia altor medicamente. Absorbţia
cimetidinei şi a digoxinei poate fi diminuată în contradicţie cu cea a antibioticelor,
paracetamolului şi alcoolului, care este accelerată. Metoclopramid poate accentua efectul
alcoolului şi al tranchilizantelor. Datorită unei posibile accentuări a efectelor
extrapiramidale, se recomandă evitarea administrării concomitente de neuroleptice.
Acţiunea antidepresivelor triciclice, a inhibitorilor MAO şi a simpatomimeticelor poate fi
influenţată de metoclopramid.
Recomandări deosebite: Prin conţinutul de sulfit de sodiu, Cerucal-soluţie injectabilă poate
produce degradarea tiaminei (vitamina B1), dacă aceasta este administrată concomitent.
Mod de administrare: Fiole: Dacă nu se recomandă altfel, se administrează adulţilor şi
copiilor peste 14 ani câte 1 fiolă Cerucal i.m. sau i.v., de 3-4 ori pe zi (doza unică - 10 mg
metoclopramid; doza zilnică - 30-40 mg metoclopramid). La copii între 3 şi 14 ani, se
recomandă o doză de 0,1 mg metoclopramid/kg corp, doza zilnică maximă fiind de 0,5 mg
metoclopramid/kg corp. Soluţia injectabilă se va administra intramuscular sau intravenos
lent. Durata tratamentului va fi stabilită de către medic. În general, sunt suficiente 4-6
săptămâni. În cazuri izolate este posibil un tratament de până la 6 luni. În caz de
insuficienţă renală, doza trebuie adaptată gradului acesteia:
Clearance la creatinină Doza de metoclopramid
până la 10 ml/ min 10 mg, 1 dată pe zi
11 până la 60 ml/min 10 mg, 1 dată pe zi şi 5 mg, 1 dată pe zi
Administrarea de metoclopramid în doze mari, în caz de greţuri şi vărsături după
citostatice: Schema de dozare Nr. 1: 2 mg/kg corp în perfuzie lentă, timp de 15 minute, cu
1/2 oră înaintea tratamentului cu citostatice, ca şi după 1 1/2 , 3 1/2, 5 1/2 şi 8 1/2 ore
după administrarea citostaticelor. Schema de dozare Nr. 2: 1 (0,5) mg/kg corp pe oră,
începând cu 2 ore înaintea administrării, după care 0,5 (0,25) mg/kg corp pe oră, timp de
24 ore după administrarea citostaticelor, ca perfuzie lentă. Durata tratamentului va fi
orientată în funcţie de tratamentul cu citostatice. Pentru perfuzia de scurtă durată, fiecare
doză unică se amestecă în 50 ml soluţie perfuzabilă, perfuzându-se lent timp de 15
minute. Cerucal poate fi diluat în soluţie de clorură de sodiu izotonă pentru perfuzie sau în
soluţie 5% glucoză. Recomandare: A nu se dilua sau amesteca Cerucal - soluţie
injectabilă în soluţii perfuzabile alcaline. Tablete: Dacă nu se recomandă altfel, se
administrează adulţilor şi copiilor peste 14 ani: 1 tabletă Cerucal, de 3-4 ori/zi. Copii 3-14
ani: 1 doză unică de 0,1 mg/kg corp, maxim 0,5 mg/kg corp. Tableta se va ingera cu
aproximativ 30 minute înaintea meselor. În caz de insuficienţă renală, se va face
adaptarea dozelor la gradul insuficienţei.
Recomandări: A nu se mai utiliza medicamentul după expirarea termenului de valabilitate.
Cerucal trebuie păstrat ferit de lumină. Soluţia de perfuzie pregătită: Soluţia poate fi
păstrată 24 ore la temperatura camerei. A nu se lăsa medicamentele la îndemâna copiilor

Producător: ASTA Medica - AWD

 CEVINOLON, comprimate
acyclovirum
Antiviral.
Compoziţie: 1 comprimat conţine: Aciclovir 200 mg. Excipienţi q.s.
Acţiune terapeutică: Cevinolon este un antiviral cu o activitate puternic inhibitorie in vitro
împotriva virusului Herpes-simplex de tip I şi II. Acţionează ca inhibitor al ADN-polimerazei
virale prin inhibarea creşterii virusului fără să afecteze funcţionarea fiziologică normală a
celulei umane. Forma activă a medicamentului este cea de aciclovir-trifosfat. În cazul
administrării per os a unei doze uzuale de Cevinolon, aproximativ 20% din medicament
este absorbit la nivel intestinal. Timpul de înjumătăţire al medicamentului la pacienţii cu
funcţie renală normală este de 3 ore, iar la pacienţii care prezintă anurie este în jur de 24
ore.
Indicaţii: Afecţiunile pielii şi ale mucoaselor cauzate de Herpes-simplex virusuri (inclusiv
pentru pacienţii imunodepresaţi); tratamentul infecţiilor cu Herpes zoster, varicelă.
Contraindicaţii: Hipersensibilitate cunoscută la acest medicament.
Reacţii adverse: Pot apare în cursul tratementului creşteri temporare ale acidului uric,
creatininei şi a unor enzime hepatice.
Precauţii: La pacienţii cu funcţie renală alterată (clearance-ul creatininei sub 10 ml/min.)
este recomandată o doză de 200 mg, la fiecare 12 ore. În multe studii efectuate in vivo şi
in vitro, efectul mutagen al aciclovirului nu a fost demonstrat.
Interacţiuni medicamentoase: Probenecidul creşte timpul de înjumătăţire al aciclovirului.
Medicamente cu efecte la nivel renal pot interfera farmacocinetica aciclovirului. În general,
în urma experimentelor clinice nu s-au evidenţiat interacţiuni medicamentoase importante
între aciclovir şi alte medicamente.
Mod de administrare: În infecţii cu Herpes zoster: Adulţi: 800 mg, de 5 ori pe zi (la 4 ore)
timp de 7 zile. Tratamentul se întrerupe în cursul nopţii. La pacienţii cu imunosupresie sau
la cei cu absorbţie intestinală scăzută este preferabilă administrarea i.v. Tratamentul
trebuie început cât mai precoce. În cazul reapariţiei infecţiilor, tratamentul trebuie repetat.
Copii: imunosupresaţi cu vârsta de peste 2 ani se recomandă aceleaşi doze ca şi la adulţi;
imunosupresaţi cu vârsta sub 2 ani, doza este jumătate din cea pentru adulţi. Pacienţii cu
funcţie renală grav alterată: 800 mg de 2 ori/zi (la 12 ore). Pacienţii cu funcţie renală
moderat alterată: 800 mg de 3-4 ori/zi (la 6-8 ore). În infecţii cu Herpes-simplex: Adulţi:
200 mg aciclovir de 5 ori pe zi (la 4 ore) timp de 5 zile. Tratamentul se întrerupe în cursul
nopţii. La pacienţii imunosupresaţi, precum şi la cei cu absorbţie intestinală scăzută, doza
poate fi crescută cu 400 mg/zi. Tratamentul trebuie început cât mai precoce. În cazul
reapariţiei infecţiilor, tratamentul trebuie repetat. Supresia infecţiei cu Herpes-simplex:
Pacienţi imunosupresaţi: 200 mg, aciclovir de 4 ori pe zi (la 6 ore) sau 400 mg aciclovir de
2 ori pe zi (la 12 ore). Tratamentul trebuie oprit gradual în 6-12 luni pentru a observa
eventualele schimbări în evoluţia infecţiei. Prevenirea infecţiei cu Herpes-simplex: pacienţi
imunosupresaţi: 200 mg, aciclovir de 4 ori pe zi (la 6 ore). La persoanele cu imunosupresii
puternice precum şi în cazurile de absorbţie intestinală redusă, doza trebuie dublată sau
trebuie trecut la tratamentul i.v.
Formă de prezentare: Cutie cu 25 comprimate a 200 mg aciclovir.

Producător: Bros
 CEVINOLON, cremă
acyclovirum
Compoziţie: 10 grame cremă conţin: Aciclovir 0,5 g. Excipienţi q.s.
Acţiune terapeutică: Aciclovir este o substanţă activă împotriva Herpes-simplex de tip I şi
II şi împotriva virusului ce provoacă varicela şi Herpes zoster. Toxicitatea substanţei este
redusă. Aciclovir este convertit în omologul său activ (trifosfat) după pătrunderea în
celulele infectate cu Herpes-virus. Aciclovir-trifosfat acţionează ca inhibitor al ADN-
polimerazei inhibând replicarea ADN-viral, fără să afecteze funcţionarea normală a
celulelor umane.
Indicaţii: Infecţiile pielii cauzate de Herpes-simplex virus, atât în infecţiile recurente labiale
şi genitale cu acest virus, dar numai la pacienţii care prezintă răspuns imun eficient.
Contraindicaţii: Hipersensibilitate cunoscută la aciclovir sau la propilenglicol.
Reacţii adverse: După aplicarea Cevinolon cremă pacienţii pot simţi uşoare senzaţii de
durere, inflamare sau înţepături. De asemenea, excepţional, mai pot apare: eritem,
uscarea sau exfolierea uşoară a pielii.
Interacţiuni medicamentoase: Nu sunt cunoscute.
Mod de administrare: Adulţi şi copii: aplicaţii locale pe piele de 5 ori pe zi (la 4 ore) timp
de 5 zile. Dacă simptomele nu dispar complet, terapia poate fi continuată încă 10 zile.
Mod de prezentare: Crema 5% în tub de 10 g.

Producător: Bros
 CEVISOL
produse naturale
Formă de prezentare: Produs dietetic natural obţinut din extract de fructe de cătină,
condiţionat sub formă de granule. Flacon cu 100 g granule.
Compoziţie: Extract de Hippophae rhamnoides, dextroză.
Acţiune: Procedeul original de extracţie al fructelor proaspete de cătină duce la obţinerea
unui extract integral care conservă în totalitate calităţile terapeutice şi nutritive ale
produsului vegetal. Cătina este o adevărată polivitamină naturală. Conţine cantităţi mari de
vitamina C, vitaminele B1, B2, PP, P, caroten, acizi organici, microelemente. Cevisol are
acţiune reconfortantă, vitaminizantă.
Indicaţii: Avitaminoză, lipsa poftei de mâncare, convalescentă.
Mod de utilizare: 3 linguriţe pe zi pentru copii şi adulţi. Poate fi utilizat drept supliment
alimentar pentru copii şi sportivi care susţin un efort fizic şi intelectual intens.

Producător: Plantavorel
 CEVITIL
acidum ascorbicum
Compoziţie: Fiecare comprimat efervescent conţine 1g Vitamina C (acid ascorbic).
Acţiune terapeutică: Vitamina C este un element indispensabil în asigurarea rezistenţei
organismului la infecţii, în formarea şi menţinerea substanţei fundamentale a ţesuturilor,
inclusiv a celor vasculare. Favorizează refacerea ţesuturilor în creştere şi absobţia fierului,
participă ca agent reducător în reacţii de oxido-reducere.
Indicaţii: Carenţa de acid ascorbic (scorbut); boli infecţioase acute: gripa, reumatismul
articular acut, profilaxia guturaiului; stres; în sarcină şi alăptare, copiilor în perioada de
creştere; pentru refacerea ţesuturilor postoperator, plăgi, arsuri; în anemia feriprivă (ca
adjuvant); în methemoglobinemii (primare sau secundare intoxicaţiei cu nitraţi, etc.); ca
acidifiant urinar; afecţiuni gingivo-dentare (carii dentare, gingivoragii).
Efecte adverse: Foarte rar pot apărea la doze mai mari de 1 g: diaree, greaţă, insomnie,
prin acidifierea urinei favorizează precipitarea oxalaţilor, uraţilor şi a unor medicamente.
Precauţii: În administrare la persoanele cu deficit de G-6-phosphat-dehidrogenază (poate
produce hemoliză).
Mod de administrare: 1-2 comprimate efervescente zilnic. Fiecare comprimat se va
dizolva în jumătate pahar cu apă.
Interacţiuni: Scade efectul anticoagulantelor orale şi fenotiazinelor.
Formă de prezentare: Tub cu 12 comprimate efervescente.

Producător: EIPICO
 CHEMET
succimerum
Prezentare farmaceutică: Capsule conţinând 100 mg şi 350 mg succimer acid (cutie cu
50 buc.).
Acţiune terapeutică: Chelator al metalelor grele, el formează chelaţi solubili cu plumbul,
mercurul, arsenicul şi, în consecinţă, creşte eliminarea urinară a acestor metale grele.
Indicaţii: Intoxicaţia cu plumb, mercur, arsenic şi thaliu, la adulţi şi copii.
Mod de administrare: Per os. În general, 350 mg de 3 ori/zi prima săptămână, apoi câte
350 mg dimineaţa şi seara a II-a şi a III-a săptămână, apoi pauză 2 săptămâni.
Tratamentul se desfăşoară şi se repetă conform recomandării medicului şi în concordanţă
cu rezultatele analizelor de laborator. Se impune verificarea concentraţiei metalului în
sânge, pentru a se cunoaşte evoluţia redistribuţiei acestuia pe parcursul tratamentului. De
asemenea, se recomandă ca în cursul tratamentului să se verifice numărul elementelor
figurate, transaminazele serice. Se va urmări o foarte bună hidratare a pacienţilor în cursul
tratamentului.
Reacţii adverse: Pot apărea reacţii alergice, tulburări gastro-intestinale (greaţă,
epigastralgii), creştere tranzitorie a transaminazelor serice.
Contraindicaţii: Alergie la produs. Nu se recomandă utilizarea produsului pentru profilaxia
intoxicaţiei cu metale grele şi fără a se identifica surse la care este expus organismul.

Producător: Cilag
 CHENOFALK
acidum chenodeoxycholicum
Prezentare farmaceutică: Capsule conţinând 250 mg acid chenodeoxycholic (cutie a 100
buc.).
Acţiune terapeutică: Acid biliar cu rol în prevenirea şi litoliza calculilor biliari. După
administrarea orală chenodiolul (acidul chenodeoxycholic) induce dizolvarea calculilor
colesterolici. Efectul se datorează reducerii secreţiei de colesterol prin inhibarea enzimei
microzomale responsabile de sinteza acestuia şi reducerea consecutivă a concentraţiei de
colesterol în bilă. În acest fel se favorizează mobilizarea colesterolului din calculi şi deci
dezagregarea acestuia.
Indicaţii: Calculi colesterolici.
Mod de administrare: În general per os 15 mg/kg corp/zi. Doza variază între 3 capsule pe
zi (1 capsulă dimineaţa şi 2 capsule seara) şi 6 capsule.
Contraindicaţii: Calculi radioopaci, afectarea funcţiilor hepatice în hepatită cronică,
ciroză, afecţiuni acute hepato-biliare (hepatită, angiocolită), obstrucţia coledocului.

Producător: Zdravlje
 CHILDREN’S CHEWABLE MULTIVITAMINS WITH CALCIUM (Dino-vit - Calciu)
vitamine
Compoziţie: Tablete masticabile cu forme atrăgătoare de mici dinozauri, cu arome
naturale de portocale, cireşe şi zmeură, divers colorate, reprezentând o combinaţie optimă
între calciu şi 12 vitamine esenţiale, fiecare tabletă conţinând:
Calciu 100 mg
Vitamina D3 (colecalciferol) 400 IU
Vitamina A(retinol palmitat) 2.500 IU
Beta-caroten (pro-vitamina A) 500 IU
Vitamina E (dl-alfa tocoferol acetat) 15 IU
Vitamina C 50 mg
Acid folic 400 mcg
Vitamina B1 (thiamina) 1,5 mg
Vitamina B2 (riboflavina) 1,7 mg
Vitamina B3 (niacinamida) 10 mg
Vitamina B5(acid pantotenic) 5 mg
Vitamina B6 (pyridoxina) 1 mg
Vitamina B12 (cianocobalamina) 3 mcg
Biotina 30 mcg

Acţiune: Complex vitaminic cu rol în biogeneza substanţei intercelulare, intervine în

procesele metabolice de oxidoreducere, în metabolismul glucidelor, proteinelor şi lipidelor;
acţionează substitutiv în hipovitaminoze, corectând tulburările specifice; stimulează
imunitatea organismului; favorizează fixarea calciului, care are un rol important în structura
oaselor, dinţilor, tendoanelor, nucleelor celulare, echilibrului sanguin şi umoral.
Indicaţii: Pentru acoperirea necesităţilor nutriţionale ale perioadei de creştere şi
dezvoltare; hipovitaminoze; dezechilibru alimentar, inapetenţă, anemie, astenie, boli
infecţioase, convalescenţă; profilactic şi curativ în rahitism, dentiţie întirziată, fracturi.
Mod de administrare: Copii intre 4 şi 12 ani: se mestecă o tabletă zilnic. Copii sub 4 ani:
după sfatul medicului.
Contraindicaţii: Nu există.
Precauţii: A nu se depăşi doza stabilită. A se feri de accesul copiilor.
Efecte adverse: Nu există.
Condiţii de păstrare: Se păstrează bine închis, la loc răcoros, ferit de lumină şi umiditate.
Formă de prezentare: Flacon cu 30 de tablete.

Producător:Cosmo Pharm Inc

 CHILDRENS CHEWABLE NON ASPIRIN
paracetamolum
Antipiretic analgezic.
Compoziţie: 1 comprimat masticabil conţine: Paracetamol 80 mg. Arome de fructe.
Excipienţi q.s.
Acţiune terapeutică: Paracetamolul este un metabolit activ al fenacetinei cu efect
analgezic şi antipiretic similar cu aceasta, dar cu toxicitate mai redusă. Childrens chewable
non aspirin tablets prezintă de asemenea şi acţiune antiinflamatorie dar mai slabă
comparativ cu aspirina datorită unui efect inhibitor mai redus asupra sintezei de
prostaglandine.
Indicaţii: Dureri moderate de natură artritică sau asociate virozelor şi afecţiunilor
respiratorii uşoare. Dureri dentare, durerile şi tulburările provocate de erupţia dentară la
sugar. Stări febrile.
Contraindicaţii: Alergie la paracetamol sau fenacetină. Insuficienţă hepatică sau renală
severă. Sarcină, în special în primul trimestru. Nu se recomandă folosirea mai mult de 5
zile ca analgezic şi mai mult de 3 zile ca antipiretic. Dacă în acest interval simptomatologia
nu cedează, se recomandă consultul medical. Prudenţă la copii cu fenilcetonurie: conţine
fenilalanină 3 mg/tabletă.
Reacţii adverse: Rare. Erupţii cutanate alergice. Trombocitopenie, anemie,
agranulocitoză. Leziuni renale, necroză hepatică (la doze toxice).
Interacţiuni medicamentoase: Poate să crească efectul anticoagulantelor orale.
Fenobarbitalul scade efectul paracetamolului. Poate produce hipotermie când se
administrează cu fenotiazina. Alcoolul produce somnolenţă.
Mod de administrare: Sub 2 ani: conform recomandării medicului. 2 - 3 ani: 2
comprimate/doză, maxim 5 doze/zi. 4 - 5 ani: 3 comprimate/doză, maxim 5 doze/zi. 6 - 8
ani: 4 comprimate/doză, maxim 5 doze/zi. 9 - 10 ani: 5 comprimate/doză, maxim 5 doze/zi.
11 ani: 6 comprimate/doză, maxim 5 doze/zi. Comprimatele se vor mesteca bine înainte
de a fi înghiţite.
Formă de prezentare: Flacon cu 30 comprimate masticabile a 80 mg Paracetamol.

Producător: Leiner Health Produts

 CHLOROQUINE PHOSPHATE, sirop
clorochinum phosphaticum
Antimalaric - amoebicid - antiinflamator.
Compoziţie: Chloroquine phosphate: sirop 1,6 g/100 ml.
Proprietăţi: Chloroquina este o 4-aminoquinolonă, bine tolerată de organismul uman, cu
multiple acţiuni farmacologice. Ca antimalaric, este foarte eficientă împotriva formelor
eritrocitare de Plasmodium vivax, Plasmodium ovale, Plasmodium malariae, cât şi asupra
anumitor forme de Plasmodium falciparium. Medicamentul asigură o suspensie rapidă a
parazitemiei în cazul crizelor de malarie cu paraziţii antemenţionaţi. De asemenea,
Chloroquina este folosită pentru profilaxia recăderilor, administrarea medicamentului
trebuind să se facă încă 6 - 8 săptămâni după părăsirea zonei geografice cu risc malaric.
Chloroquina posedă proprietăţi amoebicide, fiind extrem de eficientă în tratamentul
amoebiozelor extraintestinale. Acţiunea antiinflamatorie a Chloroquinei este folosită cu
rezultate remarcabile în tratamentul poliartritei reumatoide, cât şi în cel al lupusului
eritematos diseminat.
Indicaţii: Malarie: tratamentul fazelor acute cât şi profilactic; amoebiaze extraintestinale
(hepatice etc.); P.A.R. şi lupus eritematos diseminat, dermatoze solare.
Dozare: Sirop: Pentru tratamentul fazei acute. Adulţi: iniţial 4 linguri, urmate de alte 2
linguri după 6 ore şi apoi o doză unică de 2 linguri pe zi în următoarele 2 zile. Copii: iniţial
4 linguriţe, urmate de alte 2 linguriţe după 6 ore şi apoi o doză unică de 2 linguriţe pe zi în
următoarele 2 zile. Pentru tratamentul profilactic al crizelor malarice: Adulţi: 2 linguri pe
săptămână şi alte 2 săptămâni după părăsirea zonei de endemie malarică. Copii: 2
linguriţe pe săptămână şi alte 2 linguriţe săptămânal timp de 8 săptămâni după părăsirea
zonei de endemie malarică.
Pentru tratamentul amoebiazelor extraintestinale: Adulţi: 1 lingură de 4 ori pe zi timp de 2
zile urmate de alte 2 linguri zilnic pentru încă 2-3 săptămâni. Copii: 1-2 linguriţe de 2 ori pe
zi timp de 3 săptămâni. În cazurile de P.A.R., lupus eritematos diseminat şi dermatoze
solare - administrarea se face individualizat şi sub stricta supraveghere a medicului.
Efecte adverse: Dozele antimalarice pot cauza uşoare şi tranzitorii migrene, prurit, eritem
şi disconfort gastrointestinal. Se mai poate asocia la dozele mari şi administrate timp
îndelungat tulburări ale SNC, modificări ale câmpului vizual şi alte retinopatii, toate aceste
tulburări fiind reversibile la întreruperea tratamentului. În cazul administrării îndelungate a
medicamentului se recomandă controale periodice şi neurologice.
Precauţii: Deoarece este cunoscut faptul că medicamentul se concentrează în ficat,
trebuie folosit cu grijă la pacienţii alcoolici sau în asociere cu alte hepatotoxice cunoscute.
Folosirea Chloroquinei în timpul sarcinii trebuie evitată.
Formă de prezentare: Sticle conţinând 120 ml sirop.
Condiţii de păstrare: A se păstra la loc ferit şi căldură. A nu se lăsa la îndemâna copiilor.

Producător: Pharco Pharmaceuticals

 CHLOROSEPT “P”
diverse
Dezinfectant pulbere pe bază de Cloramină B.
Prezentare: Flacoane de 0,500 kg din polietilenă sau pungi de material plastic.
Compoziţie: Cloramină B, tripolifosfat de sodiu, substanţă tensioactivă neionică, ulei
natural de pin.
Acţiune: Bactericid, fungicid activ faţă de: Escherichia coli, Pseudo-monas aeruginosa,
Staphylococcus aureus, Streptococcus faecium, Mycobacterium smegmatis, Candida
albicans; neutralizează flora coliformă şi stafilococică.
Utilizare: Pentru dezinfecţia suprafeţelor tari (faianţă, gresie, ciment, lemn, plastic): soluţie
0,5%, timp de acţiune minimum o oră,sau soluţie 0,75% timp de acţiune minimum 15
minute. Pentru băi, scaune W.C., instalaţii sanitare, soluţie 4%, timp de acţiune minimum 6
ore. După dezinfecţie suprafaţa tratată va fi clătită abundent cu apă.

Producător: Sintofarm S.A.

 CHOLESTYRAMIN
colestyraminum
Prezentare farmaceutică: Colestiramină pulbere (cutie cu 500 mg).
Acţiune terapeutică: Răşină anionică schimbătoare de ioni, scade concentraţia
colesterolului şi acizilor biliari din plasmă; combate anumite tipuri de diaree.
Indicaţii: Hipercolesterolemie familială şi poligenică (eventual în asociaţie cu acid
nicotinic); prurit prin obstrucţie biliară parţială şi ciroză biliară primară; diaree asociată
rezecţiei de ileon, bolii Crohn, vagotomiei, nevritei vagale diabetice, iradiaţiei.
Mod de administrare: Oral, după amestecare cu apă, lapte sau sucuri, la adult, pentru
scăderea colesterolemiei, se începe cu 4 g/zi, crescând progresiv până la 16-32 g/zi
(fracţionat în 3-4 prize, la mese); pentru combaterea diareei aceleaşi doze (sau mai puţin);
pentru înlăturarea pruritului 4-8 g/zi.
Reacţii adverse: Relativ frecvent constipaţie, dozele mari pot provoca diaree; uneori
greaţă şi neplăcere epigastrică; tratamentul îndelungat poate fi cauză de steatoree cu
micşorarea absorbţiei vitaminelor liposolubile (se suplimentează, parenteral, vitaminele A,
D şi K).
Contraindicaţii: Obstrucţie biliară completă (este ineficace), hipoprotrombinemie,
constipaţie cronică; se va evita în timpul sarcinii. Colestiramina poate micşora absorbţia
intestinală a unor medicamente: digitalice, diuretice tiazidice, tolbutamidă, anticoagulante
cumarinice, tiroxină, penicilină, tetracicline - acestea trebuie administrate cu cel puţin o oră
înainte sau 4 ore după răşină.

Producător: Chemie AG Bitterfeld

 CIBACALCIN
calcitoninum sinteticum hominis
Compoziţie: Substanţă activă: calcitonină umană sintetică (polipeptid alcătuit din 32 de
amnioacizi).
Formă de prezentare: Cutie cu 5 fiole ce conţin 0,5 mg substanţă activă sub formă de
pulbere uscată, 5 fiole solvent de 1 ml conţinând manitol 3%.
Acţiune terapeutică: Calcitonină umană sintetică.
Farmacodinamică: Calcitonina este în principal sintetizată şi eliberată de celulele C ale
glandei tiroide. Reglarea metabolismului calciului reprezintă una dintre funcţiile majore ale
calcitoninei, întrucât creşterea calciului extracelular stimulează sinteza acesteia.
Cibacalcin-ul este calcitonină umană sintetică, secvenţa aminoacizilor acesteia fiind
identică cu cea a calcitoninei umane. Efecte pe animale: Cibacalcin-ul reduce nivelul
calciului seric şi al fosfaţilor. Reducerea calciului seric se realizează prin alterarea
ultrastructurii şi scăderea numărului de osteoclaste, ceea ce împiedică eliberarea calciului
din oase. Nivelul scăzut al fosfaţilor serici se realizează prin creşterea excreţiei lor urinare.
În faza precoce exsudativă, procesele inflamatorii sunt inhibate de Cibacalcin, iar în doze
mari, acesta are efect inhibitor blând şi tranzitoriu şi asupra proceselor secretorii de la
nivelul tractului gastrointestinal. Efecte la om: Cibacalcin-ul inhibă resorbţia osoasă la cei
cu turnover osos crescut, efect concretizat prin scăderea fosfatazei serice alcaline
(indicator al sintezei osoase) şi a excreţiei urinare de hidroxiprolină (indicator al turnover-
ului colagenului la nivel osos). Clinic, efectul Cibacalcin-ului se manifestă prin dispariţia
durerilor osoase cronice. Cibacalcin-ul împiedică decalcifierea progresivă a oaselor
osteoporotice de cauze variate. În perioada de postmenopauză, privitor la pierderea de
substanţă osoasă de la nivelul corpilor vertebrali, s-a demonstrat că eficacitatea
Cibacalcin-ului este la fel de bună ca cea a tratamentului combinat estradiol +
progestative, motiv pentru care se recomandă înlocuirea terapiei hormonale (când aceasta
este contraindicată) cu Cibacalcin. Studiile clinice au demonstrat eficacitatea Cibacalcin-
ului în boala Paget osoasă (inclusiv cea juvenilă, care asociază hiperfosfatazemie) şi
tumorile care induc hipercalcemie. Efectele benefice ale Cibacalcin-ului în algodistrofie
(boala Sudeck) depind în mare măsură de doza utilizată. Înregistrarea acestei noi indicaţii
terapeutice necesită însă studii clinice mai aprofundate. Riscul apariţiei anticorpilor
neutralizanţi este minim, chiar şi în cazul tratamentului de lungă durată, datorită secvenţei
de aminoacizi identice cu cea a calcitoninei umane. Cibacalcin-ul este eficient şi în cazul
pacienţilor trataţi iniţial cu calcitonină animală sau etidronat disodic pentru boala Paget
osoasă şi care au dezvoltat ulterior rezistenţă la produsele mai sus menţionate.
Farmacocinetică: După administrarea i.m. sau s.c., peak-ul plasmatic mediu este atins
după 20 de minute. Concentraţia serică medie după administrarea i.m. este de 4 ng/ml, iar
după cea subcutană, de 3-5 ng/ml. Timpul de înjumătăţire plasmatic este de 1,1 ore pentru
administrarea i.m. şi de 1,1 - 1,4 ore pentru cea subcutană. După o singură injecţie i.v.,
valoarea clearance-ului este de 720 ml/minut, iar 95% din doză se elimină prin urină în
primele 48 de ore. La nivelul rinichilor are loc degradarea exclusivă a substanţei active în
fragmente moleculare inactive.
Indicaţii: Boala Paget osoasă (osteitis deformans), tumori care induc hipercalcemie,
osteoporoză de diverse cauze.
Contraindicaţii: Hipersensibilitate la calcitonină umană sintetică.
Precauţii: Administrarea Cibacalcin-ului poate să inducă, uneori, tetanie hipocalcemică,
motiv pentru care calciul pentru administrare parenterală trebuie să se afle la îndemână în
momentul începerii tratamentului cu Cibacalcin. A nu se lăsa la îndemâna copiilor
Sarcină şi alăptare: În timpul sarcinii, se va utiliza Cibacalcin-ul doar dacă nu există altă
modalitate de tratament. Cibacalcin-ul şi produşii de metabolism trec în laptele matern.
Efecte asupra abilităţii de a conduce autovehicule sau de a supraveghea maşini: Se
recomandă precauţie în timpul conducerii autovehiculelor, întrucât Cibacalcin-ul determină
reacţii la nivelul sistemului nervos central.
Reacţii adverse: Gastrointestinal: Frecvent greaţă. Ocazional vărsături, diaree, disconfort
abdominal. Rar anorexie. SNC: Rar cefalee, ameţeală, parestezii la nivelul palmelor şi
plantelor. Organe de simţ: Rar gust metalic. Urogenital: Ocazional poliurie. Piele:
Ocazional reacţie locală la locul de injecţie. Rar rash, urticarie, prurit. Cazuri izolate: reacţii
anafilactice cu şoc, angioedem, laringospasm, dispnee. Cardiovascular: Frecvent flushing,
rar însoţit de hipotensiune şi tahicardie. Cazuri izolate de hipertensiune. Alte reacţii
adverse: Rar astenie. Cazuri izolate de tetanie sau hipocalcemie tranzitorie fără
importanţă clinică.
Dozare: Boala Paget osoasă: se recomandă ca tratamentul să fie început cu o doză de
0,5 mg injectată s.c. sau i.m., o dată pe zi, timp de mai multe săptămâni. În funcţie de
răspunsul pacienţilor, doza se va mări la 0,5 mg de două ori pe zi sau micşora la 0,5 mg
de 2-3 ori pe săptămână. Pentru evaluarea eficacităţii Cibacalcin-ului se vor determina
fosfataza alcalină şi hidroxiprolina urinară la instituirea tratamentului şi după trei luni, iar
pentru tratamentul cronic la intervale de 3-6 luni. Tratamentul se va desfăşura pe o durată
de 6 luni sau mai mult, în funcţie de evoluţia bolii. Tumori care induc hipercalcemie:
tratamentul în faza acută constă în 0,5 mg administrate la fiecare 6 ore în injecţie i.v. lentă,
după rehidratare prealabilă, iar nivelul calcemiei se va determina la fiecare 6 ore. La 12
ore după normalizarea nivelului calciului seric, tratamentul se va întrerupe. Efectul
terapeutic în mod uzual se obţine în primele 24 de ore de la începerea tratamentului. La
pacienţii cu răspuns incomplet, mărirea dozei administrate nu determină reducerea
suplimentară a nivelului calciului seric. O nouă creştere a calciului seric se observă la
câteva zile de la întreruperea tratamentului. Osteoporoză de cauze variate: Se
administrează s.c. 0,5 mg de 3 ori pe săptămână, timp de 2 luni, după care urmează 1-2
luni de pauză, urmate de reluarea ciclului iniţial al tratamentului pentru încă două luni.
Efectul profilactic al Cibacalcin-ului asupra pierderii de substanţă osoasă se menţine
câteva luni de la întreruperea tratamentului. Determinarea densităţii masei osoase se face
la începerea tratamentului şi, apoi, la intervale regulate de timp (aproximativ o dată pe an)
în cazul terapiei cronice. Reacţiile adverse, precum greaţă, flushing etc., pot fi atenuate
prin administrarea Cibacalcin-ului înainte de culcare.
Condiţii de păstrare: Cibacalcin-ul se va proteja de căldură şi lumină.

Producător: Novartis
 CICATROL
combinaţii
Prezentare farmaceutică: Unguent-gel conţinând sulfadiazină argentică 1% (tub cu 50 g).
Acţiune terapeutică: Preparat antibacterian topic, combate infecţia leziunilor cutanate,
fiind eficace faţă de germenii microbieni care se dezvoltă la nivelul arsurilor sau altor plăgi;
acţionează şi ca pansament adsorbant, favorizează cicatrizarea.
Indicaţii: Arsuri, ulcere varicoase, radiodermite, plăgi atone, escare, eczeme umede,
sicozis al feţei.
Mod de administrare: În arsuri sau ulcere varicoase se face toaleta plăgii, apoi se aplică
în strat de 2-3 mm, o dată/zi, până la închiderea plăgii; în eczeme şi sicozisul feţei se
aplică în strat subţire, de 1- 2 ori/zi, 3-6 zile.
Reacţii adverse: Rareori senzaţia de arsură locală, prurit, erupţii cutanate, suprainfecţii cu
ciuperci, foarte rar nefrită intestinală; ocazional leucopenie trecătoare la începutul
tratamentului; în cazul aplicării repetate pe suprafeţe denudate întinse, se pot absorbi
cantităţi relativ mari de sulfamidă şi argint, cu risc de acumulare (mai ales în prezenţa
insuficienţei hepatice şi insuficienţei renale).
Contraindicaţii: Alergie la sulfamide, sarcină aproape de termen; nou-născuţi până la 2
luni (risc de icter nuclear); în caz de insuficienţă renală, insuficienţă hepatică, deficit de G-
6-PD şi în prima parte a sarcinii preparatul trebuie folosit numai cu indicaţie strictă şi cu
multă prudenţă.

Producător: Antibiotice-Iaşi
 CICLOBARBITAL
cyclobarbitalum
Prezentare farmaceutică: Comprimate conţinând ciclobarbital calcic 200 mg (plic cu 10
buc.).
Acţiune terapeutică: Sedativ şi hipnotic cu acţiune relativ rapidă şi de scurtă durată
(efectul se menţine 3-5 ore); are proprietăţi inductoare enzimatice (mai slabe decât pentru
fenobarbital).
Indicaţii: Insomnii de diverse cauze (pentru inducerea somnului), hiperexcitaţie nervoasă;
sedare pre- şi postoperatorie.
Mod de administrare: Adulţi: 1/2-2 comprimate (100-400 mg) la culcare ca hipnotic, 1/4-
1/2 comprimat de 3-4 ori /zi ca sedativ; copii (peste 5 ani): 1/4-3/4 comprimat (după
vârstă).
Reacţii adverse: Oboseală, diminuarea performanţelor, ameţeli, rareori agitaţie şi stare
confuzivă (mai ales în prezenţa durerilor rebele, la bătrâni, la copii cu sindrom
hiperkinetic); erupţii cutanate alergice; dozele mari, folosite timp îndelungat, pot determina
toleranţă şi dependenţă, tulburări de somn (modifică modelul fiziologic de somn), tulburări
psihice; supradozarea acută se manifestă prin comă.
Contraindicaţii: Stări de deprindere centrală, alergie sau intoleranţă la barbiturice, porfirie
hepatică acută, insuficienţă respiratorie, insuficienţă hepatică şi insuficienţă renală
avansată, leziuni miocardice grave, dureri rebele, alcoolism sau dependenţă
medicamentoasă în antecedente; prudenţă la bătrâni şi la copii, la femeile însărcinate şi în
perioada de alăptare; se evită la persoanele cu profesii ce impun performanţe psihomotorii
riguroase. Prudenţă la asocierea cu alte deprimante centrale, inclusiv băuturile alcoolice
(sinergism); poate scădea eficacitatea anticoagulantelor cumarinice, griseofulvinei,
rifampicinei, a medicamentelor steroidice, inclusiv asociaţiile estro-progestative, a
fenitoinei, fenotiazinelor, antidepresivelor triciclice (prin creşterea metabolizării acestora).

Producător: Terapia S.A.

 CICLOFOSFAMID
cyclophosphamidum
Compoziţie: Flacon cu pulbere liofilizată, conţinând ciclofosfamidă monohidrat,
corespunzător la 200 mg ciclofosfamidă anhidră.
Acţiune terapeutică: Ciclofosfamida este un antineoplazic făcând parte din clasa
agenţilor alchilanţi, derivaţi de azotiperită. În organism, se transformă prin metabolizare la
nivelul microsomilor hepatici în metaboliţi activi cu proprietăţi similare azotiperitei. Produsul
este mai puţin toxic decât congenerii de azotiperită şi alţi agenţi alchilanţi şi este eficient
atât prin administrare orală, cât şi parenterală.
Indicaţii: Afecţiuni mieloproliferative, limfoproliferative şi neoplaze cu diferite localizări. Ca
antineoplazic, este indicat în: limfoame, incluzând limfomul Burkitt; boala Hodgkin;
leucemii acute şi cronice; mielom multiplu; micosis fungoides în stadiu avansat; tumori
solide (cancere de sân, cervix, plămân, ovar; neuroblastoame; retinoblastoame;
sarcoame).
Contraindicaţii: Insuficienţă hepato-renală; leucopenia sub 3000/mm2; trombocitopenia
sub 100 000/mm2; sarcină în special în primul trimestru (potenţial teratogen), alăptarea,
perioada de patru luni înainte de o eventuală concepţie; infecţii virotice, bacteriene,
fungicide, helmintiaze.
Efecte secundare: În ordinea descrescătoare a incidenţei, pot să apară: Aparat
reproductiv: sterilitate la ambele sexe, uneori reversibilă; amenoree şi fibroză ovariană;
oligospermie sau azoospermie, fără alterarea libidoului. Aparat digestiv: greaţă, vomă,
anorexie, stomatite, mai rar dureri abdominale, diaree, colite hemoragice, care dispar la
întreruperea tratamentului. Piele: alopecie în general reversibilă, totală la doze mari,
pigmentări ale pielii şi unghiilor, rareori eriteme. Sânge: leucopenie, în funcţie de doză -
valori mai mici de 2 000 celule/mm2 apar la doze iniţiale mari; ocazional anemie şi
trombocitopenie. Efectele se reduc la reducerea dozelor şi încetează la întreruperea
tratamentului. Aparat urinar: cistita hemoragică, uneori fatală; fibroză a vezicii urinare,
reversibile la încetarea tratamentului. Infecţii şi diminuarea răspunsului în testele cutanate
de hipersensibilizare prin efectul imunodepresor al produsului. Carcinogeneză,
mutageneză, teratogeneză: neoplasme secundare urinare, medulare şi limfatice pot să
apară la pacienţii trataţi anterior cu ciclofosfamidă. Aparat respirator: fibroză pulmonară.
Modificări metabolice: hiperuricemie prin creşterea catabolismului purinic, creşterea
eliminării sodiului şi mixedem la doze mari de produs. Altele: rareori reacţii anafilactice,
cefalee, stare de oboseală. La doze mari apar modificări cardiotoxice şi hepatotoxice.
Mod de administrare: Se recomandă o strictă individualizare a tratamentului în raport cu
modificările tabloului sanguin şi starea generală. Produsul se administrează intravenos
prin injecţii sau perfuzii, intramuscular, intraarterial, intrapleural, intraperitoneal. Sunt de
preferat căile de administrare care să asigure transportul substanţei la nivel hepatic prin
metabolizare. Dozele pentru tratamentul neoplasmelor la adulţi pot fi: 2,6 mg/kg corp/zi, în
doză unică i.v. sau 10-16 mg/kg corp/săptămână, în doză unică i.v. sau 20-40 mg/kg
corp/la 10 zile sau 20 zile, în doză unică i.v. Terapia de întreţinere se face cu doze de: 1-5
mg/kg corp/zi, i.v. sau oral; 3-5 mg/kg corp/de două ori pe săptămână, i.v.; 10-16 mg/kg
corp/la 7 zile sau 10 zile, i.v. La copii, în cazul neoplasmelor, dozele sunt: 2-8 mg/kg
corp/zi, i.v. Pentru administrare se foloseşte soluţia conţinând 20-50 mg/ml ciclofosfamidă
obţinută prin dizolvarea prealabilă a conţinutului unui flacon de 200 mg în 10 ml de apă
pentru preparate injectabile, soluţie de glucoză 5%, soluţie de ser fiziologic 0,9%. Atenţie
dizolvarea pulberii din flacon se va face fără încălzire, prin agitare puternică, la
temperatura camerei. Administrarea soluţiei obţinute se face în cel mult două ore de la
preparare. Administrarea produsului se face în mono- sau polichimioterapie, sub strictă
monitorizare clinică a funcţiilor hepatice.
Interacţiuni medicamentoase: Cardiotoxicitatea produsului este crescută prin asocierea
cu alte cardiotoxice cum este doxorubicina. Efectul şi toxicitatea produsului cresc în cazul
asocierii cu inductori enzimatici (barbiturice) sau prin întreruperea sau scăderea dozelor
de corticosteroizi asociaţi. Efectul terapeutic este redus prin asocierea de inhibitori ai
enzimelor microzomale ca: allopurinol, cloramfenicol, cloroquin, imipramin, vitamina A,
iodură de potasiu. Ciclofosfamida reduce pseudocholinesteraza serică.
Formă de prezentare: Flacon a 200 mg ciclofosfamid.

Producător: Sindan
 CICOLACT
produse naturale
Formă de prezentare: Produs dietetic natural obţinut din rădăcină de cicoare, condiţionat
sub formă de granule. Flacon cu 100 g granule.
Compoziţie: Extract din rădăcină prăjită de Cichorium intybus, lapte praf, dextroză.
Acţiune: Coleretic, colagog, stimulent al poftei de mâncare, depurativ.
Indicaţii: Înlocuitor de cafea/cacao, pentru copii şi persoane în vârstă sau cu afecţiuni
cardiovasculare. Este recomandat pentru toate vârstele.
Mod de administrare: 3-5 linguriţe cu vârf, în aproximativ 200 ml lapte sau apă fierbinte,
după gust.

Producător: Plantavorel
 CICORELA
produse naturale
Formă de prezentare: Produs dietetic natural obţinut din extract de cicoare prăjită. Flacon
cu 100 g granule.
Compozitie: Extract de cicoare prăjită, dextroză.
Acţiune: Principiile amare din rădăcina de cicoare stimulează secreţiile gastrice şi biliare,
favorizând digestia.
Indicaţii: Produsul este recomandat ca substituent de cacao şi cafea, pentru copii, bătrâni
şi pentru persoane cu afecţiuni ale inimii.
Mod de utilizare: 1-2 linguriţe, în aproximativ 200 ml lapte sau apă fierbinte; zahăr după
gust.

Producător: Plantavorel
 CICOSIL
produse naturale
Formă de prezentare: Produs dietetic natural obţinut din cicoare, condiţionat sub formă
de tablete. Tub cu 20 tablete.
Compoziţie: Rădăcină prăjită de Cichorium intybus.
Acţiune: Datorită principiilor amare, Cicosil are acţiune coleretic-colagogă şi stimulentă a
poftei de mâncare. Este un bun depurativ.
Indicaţii: Înlocuitor de cafea/cacao, la copii şi persoane în vârstă sau cu afecţiuni
cardiovasculare. Este recomandat pentru toate vârstele.
Mod de administrare: Se fierb 3-5 tablete în aproximativ 100 ml apă. Se adaugă în lapte,
după gust.

Producător: Plantavorel
 CILEST
combinaţii
Prezentare farmaceutică: Cutii de 21 de tablete sau 3 x 21 tablete. O tabletă conţine
0,250 mg norgestimate şi 0,035 mg etinilestradiol.
Acţiune terapeutică: Cilest este o combinaţie contraceptivă orală care previne concepţia
prin mecanisme centrale şi periferice. Suprimarea secreţiei de gonadotropină previne
maturarea ovocitelor în ovare şi suprimarea lor, inhibând astfel ovulaţia. În plus, Cilest
modifică mucusul cervical, ceea ce atenuează penetrarea spermei, iar endometrul este
modificat astfel încât este redusă posibilitatea implantării.
Indicaţii: Contracepţie.
Mod de administrare: Prima tabletă de Cilest se ia în prima zi a sângerării menstuale.
Apoi se ia o tabletă zilnic timp de 20 de zile consecutiv, după care urmează 7 zile pauză.
Sângerarea similară ciclului menstrual apare de obicei la câteva zile după luarea ultimei
tablete. Noul ciclu se începe în a 8-a zi - după 7 zile fără tablete - cu o plachetă nouă de
Cilest, indiferent dacă sângerarea s-a oprit sau nu. Cele 7 zile ale săptămânii sunt tipărite
pe plachetă. Dacă se începe miercuri, trebuie luată tableta sub care este notat MIE
(Miercuri). Faptul că zilele săptămânii sunt tipărite pe fiecare zonă uşurează controlul
dozării: cât timp indicaţia corespunde zilei curente din săptămână tabletele sunt luate
corect. Contracepţia orală este cea mai eficientă când tabletele sunt luate la aceeaşi oră în
fiecare zi, de exemplu la aceeaşi oră a dimineţii. Dacă o tabletă nu este luată la ora
obişnuită, trebuie luată imediat ce pacienta îşi aduce aminte. Dacă tableta este luată în
mai puţin 12 ore de la ora obişnuită, contracepţia orală este încă eficientă. Dacă intervalul
depăşeşte 12 ore, eficienţa contraceptivă este redusă. Dacă v-aţi adus aminte după 12 ore
sau mai târziu că aţi uitat să luaţi tableta, trebuie să continuaţi administrarea cât mai
curând posibil, lăsând la o parte tableta omisă, pentru a evita sângerarea prematură.
Pentru perioada rămasă până la sfârşitul celor 21 de zile, trebuie folosită o metodă
contraceptivă adiţională, cum ar fi spuma vaginală Delfen sau/şi prezervative şi creme. În
această situaţie, nu trebuie folosite metoda calendarului sau cea a temperaturii bazale.
Indicaţii speciale şi dozaj: După naştere sau avort Cilest trebuie început în prima zi a
instalării menstruaţiei spontane. Dacă este indicat, tabletele pot fi luate mai devreme (7
zile după naştere sau imediat după avort). În acest caz pacienta trebuie să folosească o
metodă contraceptivă locală adiţională în primele două săptămâni de tratament cu Cilest.
Dacă apar vărsături sau diaree, tableta poate să nu fie în totalitate eficientă, deoarece
timpul de absorbţie de aproximativ 4 ore nu a fost asigurat. În acest caz, se recomandă
continuarea tratamentului fără întrerupere şi folosirea în plus a contraceptivelor locale,
până la apariţia menstrei. Contraceptivele orale pot influenţa cantitatea şi calitatea laptelui
matern. O mică parte din hormoni poate apărea în lapte. Este puţin probabil ca inhibitorii
de ovulaţie microdozaţi, cum este Cilest, să aibă un efect asupra copilului alăptat. Totuşi,
mamele care alăptează nu trebuie să folosească contraceptivele orale până la completa
înţărcare a copilului. Femeile care alăptează nu sunt în totalitate protejate de concepţie, de
aceea se recomandă folosirea contraceptivelor locale.
Contraindicaţii: Tromboflebite şi dereglări tromboembolice. Antecedente de
tromboflebită profundă sau dereglări tromboembolice; antitrombină III deficitară. Boli
cerebrovasculare sau scleroză coronară (infarct de miocard); siclemie falciformă.
Carcinom cunoscut sau bănuit al sânului sau endometrului şi alte neoplazii estrogen-
dependente. Sângerare genitală de origine necunoscută. Sarcină confirmată sau bănuită,
alăptare. Tumori hepatice benigne sau maligne; funcţie hepatică semnificativ afectată; o
istorie de icter sau prurit în timpul sarcinii. Antecedente de herpes gestaţional.
Precauţii: Folosirea contraceptivelor orale presupune un risc sporit privind:
tromboembolismul, infarctul miocardic şi accidentul vascular cerebral. Acest risc relevant
statistic este accentuat cu înaintarea în vârstă, mai ales la fumătoare (mai mult de 15-20
de ţigări pe zi). De aceea, femeile peste 30 de ani sunt sfătuite, ca măsură preventivă, să
nu fumeze. În unele cazuri, acest risc sporit pare să persiste câţiva ani după încetarea
tratamentului contraceptiv oral. Leziuni oculare, adenom hepatic, hipertensiune, patologie
biliară. Folosirea contraceptivelor orale la începutul sarcinii poate cauza defecte
congenitale. Pacientele necesită monitorizare atentă în următoarele condiţii: disfuncţii
hepatice şi cardiace, hipertensiune, retenţie de fluide, diabet zaharat, toleranţă scăzută la
glucoză, astm bronşic, boli biliare, varice superficiale, uter fibromatos, depresie, epilepsie.
Următoarele condiţii impun oprirea imediată a tratamentului cu Cilest: sarcină confirmată
sau bănuită; instalarea cefaleei, similară migrenei, sau recurentă şi neobişnuit de severă;
dereglări acute ale vederii sau defecte de auz; primele semne de tromboflebită, sau
complicaţii tromboembolice; crize epileptice şi/sau creşterea frecvenţei convulsiilor; icter
şi/sau prurit persistent pe tot corpul; creştere accentuată a presiunii sanguine; creştere
marcată a miomului; creşterea dimensiunii ficatului cu suspectarea dezvoltării de tumori
hepatice; imobilizare prelungită, de exemplu după un accident sau înainte de operaţii
chirurgicale (cu 6 săptămâni înainte).
Reacţii adverse: Ca toate contraceptivele orale, Cilest poate duce la următoarele reacţii
adverse: Tractul gastrointestinal: greaţă, vomă. SNC: migrenă, cefalee, depresie. Sâni:
senzaţie de tensiune, tumefiere, secreţie. Piele: cloasmă, reacţii alergice, pierderea
părului. Ochi: disconfort la purtarea lentilelor de contact. Tract urogenital: sângerări
intermenstruale, pătarea lenjeriei, amenoee, candidoză vaginală, eroziune cervicală,
secreţie cervicală. În cazul sângerării intermenstruale, tratamentul cu Cilest trebuie
continuat. Dacă sângerarea nu se opreşte, trebuie făcută o evaluare diagostică pentru a
determina cauzele organice. Acest lucru se aplică şi în cazul pătării lenjeriei care apare la
intervale neregulate timp de mai multe cicluri sau pentru prima oară după folosire
îndelungată. Dacă sângerarea nu se opreşte, trebuie exclusă posibilitatea sarcinii înainte
de a începe următoarea plachetă de Cilest. Altele: modificări ale greutăţii corporale
(creştere sau scădere), modificări de libido. Sub tratament cu contraceptive orale au fost
raportate cazuri rare de hipertensiune, colecistopatii, adenom hepatic, scăderea toleranţei
la glucoză şi creşterea leiomiom-ului uterin.
Interacţiuni cu alte medicamente: Eficacitatea contraceptivă poate fi redusă la pacienţii
care folosesc concomitent rifampicină, barbiturice, antiepileptice (hidantoină,
carbamazepine), amplicilină, tetraciclină, griseofulvin şi fenilbutazonă. Sângerarea
intermenstruală poate fi primul semn al acestei interacţiuni. De aceea, în asemenea cazuri
trebuie luate alte măsuri contraceptive.
Supradozare: Nu au fost raportate intoxicaţii acute la folosirea de Cilest. Nu sunt de
aşteptat efecte secundare serioase după ingestia de doze mari (de exemplu ingerarea
accidentală de către copii).
Condiţii de păstrare: Cilest are o stabilitate bună dacă este păstrat la temperatura
camerei. Poate fi folosit până la data de expirare indicată pe fiecare cutie.

Producător: Cilag
 CIMEDINE
cimetidinum
Cimedine conţine cimetidină, antagonist al receptorilor H2-histaminergici.
Farmacologie: Cimedine inhibă competitiv acţiunea histaminei la nivelul receptorilor H2 ai
celulelor parietale. Cimedine nu este un agent anticolinergic, totuşi inhibă atât secreţia
acidă bazală, cât şi cea stimulată. Reduce de asemenea secreţia de pepsină. Se
absoarbe rapid după administrarea orală. Perioada de înjumătăţire este de aproximativ 2
ore, iar principala cale de eliminare este cea urinară.
Indicaţii: Tratamentul ulcerului duodenal şi gastric benign; esofagita de reflux; sindromul
Zollinger-Ellison; profilaxia şi tratamentul recidivelor ulceroase.
Dozare: În ulcerele duodenale doza recomandată pentru adulţi este de 800 mg, seara,
înainte de culcare, sau 400 mg în două prize, dimineaţa şi seara, sau 200 mg de 3 ori/zi i
400 mg seara, înainte de culcare. Tratamentul trebuie urmat minim 4 săptămâni. În
esofagita de reflux se recomandă 400 mg de 4 ori/zi, timp de 4-8 săptămâni. Doza trebuie
individualizată în funcţie de răspuns şi nu trebuie să depăşească 2400 mg/zi (pentru
pacienţii cu nivele foarte mari de secreţie acidă gastrică).
Precauţii: Pacienţii ce necesită tratament îndelungat trebuie urmăriţi periodic, clinic şi
biologic pentru depistarea eventualelor efecte secundare. Dozele trebuie reduse la
pacienţii cu tulburări ale funcţiei renale deoarece au loc acumulări ale substanţei active. În
cazul ulcerului peptic, înainte de începerea tratamentului, se recomandă examinări pentru
excluderea malignităţii. Administrarea concomitentă de anticoagulante poate prelungi
timpul de protrombine, recomandându-se urmărirea periodică a pacientului. La copii
administrarea se face cu precauţie, în doze limitate la 20-40 mg/kg corp/zi.
Contraindicaţii: Cimedine este contraindicată în hipersensibilitatea la cimetidină şi în
afecţiuni hepatice. Utilizarea în sarcină şi lactaţie trebuie evitată, cu excepţia cazurilor
deosebite.
Reacţii adverse: La unii pacienţi au fost evidenţiate modificări biochimice şi morfologice
reversibile hepatice, dureri musculare, diaree uşoară şi tranzitorie, erupţii cutanate.
Ginecomastie medie, creşteri uşoare ale creatininei plasmatice, stări confuzionale, nefrite
interstiţiale pot apărea mai ales la pacienţii vârstnici sau grav bolnavi, sau în tratamentul
de lungă durată. Acestea sunt reversibile la întreruperea tratamentului.
Formă de prezentare: Cimedine 200 tablete: cutii cu 50,500 tablete (folii x 10 tablete),
fiecare tabletă conţine 200 mg cimetidină.

Producător: Dar Al Dawa Pharma

 CIMEHEXAL®, comprimate filmate
cimetidinum
Substanţa activă: Cimetidină
Compoziţie: Un comprimat filmat conţine 200 mg cimetidină; glicerol; hipromelose;
macrogol 6.000; stearat de magneziu; natriulaurisulfat; polividon; poli (O-carboximetil)
amidon; sodiu; coloranţi E171, E172.
Indicaţii terapeutice: În tratamentul afecţiunilor tractului gastroduodenal, la care este
necesară diminuarea secreţiei gastrice, ex.: ulcer duodenal (ulcus duodeni), ulcer gastric
(ulcus ventriculi), ulcere apărute după operaţii (recidivulcera după operaţii, de ex. ulcus
pepticum jejuni); tratament profilactic (profilaxia recidivelor) al ulcerelor duodenale cât şi
ulcerelor de anastomoze la eventuala aciditate reziduală. Profilaxia recidivelor se
restrânge la pacienţi cu ulcere duodenale recidivante şi acelora care prezintă risc mărit la
operaţii (vezi indicaţii privind dozarea); profilaxia afecţiunilor datorate medicamentelor
(ulcere, eroziuni) pe tractul gastrointestinal superior la pacienţi cu ulcer în anamneză, la
care este absolut necesar un tratament cu medicamente ce afectează mucoasa stomacală
(de ex. acid acetilosalicilic, antireumatice nesteroidiene cât şi combinaţiile lor cu
corticosteroizi); profilaxia sindromului de aspirare acidă (Mendelson-Syndrom) în cazul de
intervenţii chirurgicale esofagita peptică de reflux (inflamaţii, care se realizează prin
reîntoarcerea sucului gastric din stomac în esofag); profilaxia esofagitelor peptice de
reflux; sindrom Zollinger-Ellison; continuarea tratamentului injectabil cu cimetidină pentru
prevenirea afecţiunilor mucoasei tractului superior gastrointestinal cauzate de stres şi
pentru tratament adjuvant în cazuri de hemoragii şi eroziuni sau ulcere gastrice şi/sau
intestinale.
Pecauţii: În cazuri de afecţiuni gastroduodenale uşoare, de ex. hiperkinezie gastrică nu
este indicat Cimehexal 200. În special înaintea tratamentului de ulcer gastric (ulcus
ventriculi) trebuie luate măsuri de a verifica eventuala existenţă a unei leziuni maligne.
Contraindicaţii: Contraindicaţiile reprezintă afecţiuni sau situaţii în care anumite
medicamente nu pot fi utilizate sau se utilizează numai după o prealabilă analiză medicală
complexă, deoarece în acest caz, efectul benefic nu este într-o relaţie favorabilă faţă de
efectul negativ al acestora. În aceste condiţii, medicul trebuie să fie corect şi complet
informat despre îmbolnăvirile anterioare, boli asociate cu tratament concomitent cât şi
condiţiile care individualizează cazul. Uneori contraindicaţiile pot apărea sau pot fi
cunoscute după începerea tratamentului. În acest caz, trebuie informat medicul dvs.
Cimehexal 200 nu se utilizează în caz de hipersensibilitate cunoscută faţă de cimetidină.
La copii şi tineri în perioada de creştere (vezi mod de dozare) se administrează cimetidină
numai în cazul unei indicaţii strict necesare. La pacienţi cu funcţie renală limitată se va
reduce doza (vezi indicaţii de dozare).
Sarcină şi alăptare: În timpul sarcinii se administrează cimetidină numai în cazul unei
indicaţii foarte severe. Alăptarea în timpul tratametului trebuie evitată, deoarece cimetidina
trece în laptele matern şi poate provoca efecte nedorite la sugari.
Reacţii adverse: Efectele adverse care sunt legate de utilizarea temporară a acestei
substanţe active, dar care nu trebuie să apară la fiecare pacient, sunt menţionate în
continuare: În timpul tratamentului cu cimetidină pot apărea efecte adverse pasagere ca
diaree, dureri articulare şi musculare, edeme, ameţeli sau mâncărimi. În cazuri mai rare s-
au semnalat erupţii cutanate, uneori de natură mai gravă. În cazuri foarte rare s-a
semnalat o accentuare a căderii părului. În general nu trebuie întrerupt tratamentul pentru
aceasta. Cazurile izolate în care apare o mărire a valorilor plasmatice de creatinină şi
transaminazele serice sunt puţine şi se normalizează prin continuarea tratamentului cu
cimetidină. În unele cazuri, s-a observat o uşoară inflamare pasageră a glandelor mamare
la bărbaţi (ginecomastie reversibilă), în special în cazul unui tratament de durată şi cu
doze mai mari (ex.: la sindromul Zollinger-Ellison). În timpul tratamentului cu cimetidină s-
au mai semnalat în unele cazuri dereglări în comportamentul sexual, de ex. dereglări de
potenţă, care în general dispar după întreruperea preparatului. Legătura cauzală între
utilizarea de cimetidină şi aceste fenomene nu a putut fi dovedită până în prezent. În
special la persoane în vârstă sau la persoane foarte bolnave cu funcţie hepatică şi renală
redusă s-au descris în unele cazuri stări de confuzie şi nelinişte, dureri de cap, dereglări
de somn, imagini duble, halucinaţii şi spasme musculare (mioclonie), care dispar în
general în 24 de ore după întreruperea tratamentului. În cazuri extreme s-a relatat despre
depresii şi dereglări de simţ ale extremităţilor (polineuropatii), care dispar şi ele. În timpul
administrării de cimetidină au fost observate şi reacţii adverse hematologice (leucopenie,
în cazuri rare agranulocitoză, trombocitopenie, pancitopenie, anemie aplastică); de
asemenea s-a mai semnalat senzaţie de vomă, greaţă şi dureri gastrice. Ca reacţie a unei
hipersensibilităţi pot apărea în cazuri rare febra, dereglări de eliminare a bilei (colestaza
interhepatică, semn exterior: icter), imflamaţia ficatului (hepatitis), inflamaţii ale
pancreasului (pancreatitis) şi ale rinichilor (nefritis interstitialis), care dispar după
întreruperea terapiei cu cimetidină; în cazuri rare s-a semnalat la terapia cu blocanţi de
receptori H2 o modificare de ritm cardiac (bradicardie, tahicardie) şi deranjamente de
conductibilitate.
Participarea la traficul rutier sau utilizarea maşinii: Posibilitatea şi siguranţa de a
conduce maşini poate fi micşorată dacă în timpul administrării cimetidinei apar efecte
adverse, care se adresează sistemului nervos central, în special, dacă în acest timp se
mai administrează medicamente care acţionează asupra sistemului nervos central.
Cimetidina potenţează efectul alcoolului.
Interacţiuni: Acţiunea unor medicamente poate fi influenţată de alte produse prin
utilizarea concomitentă. De aceea consultaţi medicul dvs., dacă folosiţi în acelaşi timp şi
alte medicamente cu cel de faţă. Medicul dvs. vă poate recomanda dacă în aceste condiţii
pot apărea reacţii adverse sau dacă trebuie luate măsuri deosebite, de ex. stabilirea unei
noi doze din acest medicament.Trebuie luate în considerare următoarele interacţiuni între
medicamentul de faţă şi alte preparate: Cimetidina poate influenţa metabolismul
medicamentelor care sunt metabolizate de această enzimă la nivelul ficatului datorită
combinării cu citrocrom P 450. În cazul tratamentului concomitent cu cimetidina şi astfel de
medicamente se poate amplifica acţiunea lor, respectiv se poate prelungi. Aceasta
necesită o supraveghere a pacienţilor şi pentru efectele adverse ale acestor preparate. În
general se micşorează doza medicamentului care se administrează cu cimetidina, iar la
întrerupere se revine la doza iniţială. Absorbţia (resorbţia) medicamentelor folosite
concomitent poate fi influenţată datorită cimetidinei. Trebuie avut în vedere că sub
influenţa administrării de cimetidină este potenţat efectul alcoolului. Un ansamblu de
efecte adverse cu importanţă clinică mai rară, dar posibilă (în special la persoane în vârstă
sau la pacienţi cu mai multe boli, cu funcţii organice reduse) este cuprins în tabelul
următor:
Medicamentul administrat concomitent Efecte adverse
Medicamente orale anticoagulante (anticoagulante de tip warfarină, Timpul de protrombină poate fi prelungit datorită cimetidinei: Este
nu phenoprocoumon Marcumar). necesar control repetat al statusului de coagulare şi eventual
reducerea dozei.
Beta-blocanţi (de ex. propranolol, metoprorol, Datorită cimetidinei eliminare întârziată acţiunea şi/sau efectele
labetolol)benzodiazepine (de ex. clordiazepoxid, diazepam); adverse pot fi potenţate resp. prelungite; este necesară reducerea
antiepileptice (de ex. fenitoin); antidepresive triciclice(de ex. dozei.
imipramin); derivaţi de xantină (de ex. teofilină); antiaritmice (ex.:
lidocaină, procainamidă); antagonişti de calciu(ex.: nifedipin).
Ketoconazol Datorită ridicării pH-ului se micşorează resorbţia, de aceea se ia
ketoconazol 2 ore înaintea administrării cimetidinei.
Antiacide cu un conţinut ridicat în hidroxid de aluminiu şi magneziu. Resorbţie redusă de cimetidină; cimetidina trebuie administrată 2 ore
înainte de luarea antiacidelor.
Mod de administrare: Dacă nu este indicat altfel se recomandă următoarele doze: ulcer
duodenal (ulcus duodeni), ulcer gastric (ulcus ventriculi), ulcere reapărute după operaţii
(Rezidivulcera după operaţii de ex. ulcus pepticum jejuni), fenomene cauzate de
medicamente (ulcere, eroziuni în partea superioară gastrointestinală).
Doza zilnică uzuală de cimetidină este de 800 mg resp. 1000 mg. În cazul administrării de
Cimehexal 200 se iau de 3 ori câte un comprimat filmat (de 3 ori 200 mg cimetidină) la
mese şi două comprimate filmate (400 mg cimetidină) înainte de culcare (în total 1000 mg
cimetidină pe zi). Chiar în cazul unei îmbunătăţiri simptomatice după scurt timp este
necesară continuarea tratamentului până la cel puţin 4 săptămâni. În cazul în care nu
apare vindecarea după acest interval, se va continua tratamentul cu aceeaşi doză încă
alte 4 săptămâni. Durata de tratament în aceste domenii de indicaţie să nu depăşească 12
săptămâni.
Profilaxia recidivelor de ulcere duodenale şi ulcere de anastomoză: La pacienţi cu ulcer
duodenal cu risc deosebit de recidivă (în special acelea cu hemoragii uşoare), care au
răspuns la terapia iniţială cu Cimehexal 200 şi care sunt expuşi unui înalt risc în caz de
operaţie (de ex. după operaţii de abdomen) se poate scade semnificativ rata de recidivă
printr-un tratament neîntrerupt cu Cimehexal 200 câte 2 comprimate filmate înainte de
culcare (în total 400 mg pe zi). Durata tratamentului nu trebuie să depăşească în general
12 săptămâni. În unele cazuri este necesară o durată de tratament mai lungă (risc mare la
operaţie, ulcer de anastomoză recidivant); în acest caz medicul trebuie să decidă după
caz evaluând strict indicaţia.
Profilaxia recidivelor ulcerelor cauzate medicamentos (ulcera, eroziuni) în tractul superior
gastrointestinal: Doza trebuie stabilită în funcţie de dependenţa medicamentelor necesare
şi alegerea dozajului acestora. În general doza la pacienţi foarte sensibili la medicamente
dăunătoare mucoasei gastrice sau la pacienţi cu anamneză de ulcer, în funcţie de
predispoziţie este de 2-4 comprimate filmate de Cimehexal 200 (în total 400-800 mg
cimetidină pe zi) înainte de culcare sau câte 1-2 comprimate filmate dimineaţa şi seara la
mese. Durata tratamentului să nu depăşească 12 săptămâni.
Profilaxia sindromului de aspirare acidă (sindrom Mendelsohn) în cazul de intervenţii
elective: Corespunzător experienţelor clinice se recomandă următoarele doze: 2
comprimate filmate de Cimehexal 200 (corespunzător a 400 mg cimetidină) seara înainte
de intervenţia electivă. Premedicaţia cu forma de administrare orală se continuă a doua
dimineaţă cu o formă injectabilă i.m. sau i.v. (vezi indicaţia de dozare).
Esofagita peptică de reflux: Doza zilnică este în general de 800 mg, care se administrează
în felul următor: fie 2 comprimate filmate de Cimehexal 200 dimineaţa şi 2 comprimate
filmate Cimehexal 200 seara la mese sau 4 comprimate Cimehexal 200 după masa de
seară. În funcţie de rezultatul endoscopiei poate fi necesară o mărire a dozei la 1600 mg
pe zi (de 3 ori 2 comprimate filmate Cimehexal 200 la mese şi 2 comprimate filmate
Cimehexal 200 înainte de culcare sau 4 comprimate filmate dimineaţa şi 4 comprimate
filmate seara la mese). Tratamentul să fie mai întâi pe durata de 12 săptămâni. În funcţie
de rezultatul endoscopiei se poate continua tratamentul alte 12 săptămâni cu 800 mg sau
1600 mg cimetidină pe zi.
Profilaxia recidivelor: la esofagita recidivantă constatată se recomandă o profilaxie a
recidivei cu 2 comprimate filmate Cimehexal 200 (400 mg cimetidină) înainte de culcare
timp de un an ca măsură suplimentară de tratament.
Sindromul Zollinger-Ellison: În funcţie de gradul de hipersecreţie se recomandă o doză
zilnică de 1000 mg până la 2000 mg cimetidină, ceea ce înseamnă de 3 ori 1-2
comprimate filmate Cimehexal 200 la mese şi 2-4 comprimate filmate Cimehexal 200
înainte de culcare. Durata de tratament se apreciază de medic cât este necesar clinic sau
până la posibilitatea unei intervenţii chirurgicale.
Trecerea de la terapia intravenoasă cu cimetidină la cea orală: Profilaxia şi terapia iniţială
iv. a tulburărilor mucoasei trebuie continuată, imediat când permit circumstanţele, cu o
formă orală. Acelaşi lucru este valabil pentru măsuri adjuvante de tratament la hemoragii
acute. În acest caz, se va administra ca şi în tratamentul acut al ulcerului gastric şi
duodenal 800 resp. 1000 mg cimetidină pe zi. Tratamentul se face pe durata îngrijirii
intensive.
Dozele la copii şi la tineri la pubertate: În general nu este indicat un tratament cu
Cimehexal 200 la această grupă de pacienţi. Utilizarea se va restrânge la indicaţie strictă
şi tratament scurt. Doza zilnică este de 15-30 mg cimetidină pe kg corp maxim fiind de
1600 mg pe zi repartizată în 4 doze.
Indicaţie de dozare: Pentru pacienţi cu funcţie renală redusă: Corespunzător
experienţelor clinice se recomandă adaptarea dozei în funcţie faţă de clearance de
creatinină. În funcţie de valoarea de creatinină serică se recomandă următoarele doze de
cimetidină:
Creatinin-clearance (ml/min) Creatinina serică (mg/100 ml) Cimehexal 200 (cimetidină) dozare orală pe
zi
0 - 15 peste 4,3 2x1 cp. filmat Cimehexal 200 (400 mg)
15 - 30 2,6 - 4,3 3x1 cp. filmat Cimehexal 200 (600 mg)
30 - 50 1,8 - 2,6 4x1 cp. filmat Cimehexal 200 (800 mg)
La pacienţi cu dializă se recomandă să se administreze cimetidina totdeauna la sfârşitul
dializei, deoarece în timpul hemodializei se elimină substanţa activă.
Supradozare: Despre utilizarea de până la 20 g cimetidină s-a relatat deseori. Afară de
depresii respiratorii şi cianoza buzelor nu s-au înregistrat alte manifestări. În funcţie de
gravitatea depresiei respiratorii este necesară o respiraţie asistată. Pentru îndepărtarea
cimetidinei neresorbite se recomandă o spălătură stomacală.
Mod de administrare: Cimehexal 200 comprimate filmate se iau nemestecate cu puţin
lichid. Medicamentul să nu fie utilizat după termenul de expirare prevăzut pe ambalaj.
Medicamentul să fie păstrat ferit de copii.
Formă de prezentare: Ambalaje originale cu 20, 50 şi 100 comprimate filmate. Ambalaje
clinice.

Producător: Hexal Pharma

 CIMETIDINUM
cimetidinum
Prezentare: Comprimate conţinând cimetidină 200 mg.
Acţiune farmacoterapeutică: Inhibitor al secreţiei gastrice de acid clorhidric şi pepsină,
cu acţiune intensă; efectul este datorat blocării receptorilor H2-histaminergici.
Indicaţii: Tratamentul ulcerului duodenal şi ulcerului gastric (benign), al esofagitei de
reflux, al recidivelor ulceroase după operaţie, al sindromului Zollinger-Ellison; profilaxia
bolii ulceroase, (mai ales ulcerul duodenal cu recidive frecvente şi risc mare de
complicaţie) şi a esofagitei de reflux; tratamentul hemoragiilor digestive superioare prin
ulceraţii, profilaxia ulceraţiilor gastroduodenale de stres.
Reacţii adverse: Uneori diaree, greaţă, vomă, ameţeli, cefalee, constipaţie, uscăciunea
gurii, dureri musculare, rareori ginecomastie şi galactoree; la bătrâni, la renali şi la hepatici
pot apărea tulburări nervos-centrale: somnolenţă, letargie, instabilitate, agitaţie, confuzie,
rareori disartrie, halucinaţii, convulsii.
Contraindicaţii: Alergie la cimetidină; prudenţă şi doze mici la bătrâni, la renali şi la
hepatici; este necesară excluderea posibilităţii cancerului gastric (cimetidina poate masca
simptomele şi întârzia diagnosticul). Cimetidina întârzie epurarea unor medicamente;
dozele de anticoagulante cumarinice, fenitoina şi teofilina (aminofilina) trebuie reduse.
Mod de administrare: Pentru tratamentul ulcerului activ, câte 2 comprimate (400 mg)
dimineaţa şi seara la culcare sau 4 comprimate seara la culcare, timp de 4-6 săptămâni
pentru ulcerul gastric; pentru prevenirea recidivelor bolii ulceroase, 2 comprimate seara la
culcare; în esofagita de reflux şi în sindromul Zollinger-Ellison, 2 comprimate de 3 ori/zi.
La copii (mai mari de 1 an), 25-30 mg/kg corp şi zi (fracţionat).

Producător: Sintofarm S.A. în cooperare cu RZF

Pharmaceutical WorksProducător: Sintofarm S.A. în coope
 CINNASAN®, capsule 75 mg
cinarisinum
Date farmacocinetice: Cinarizina se absoarbe din tractul gastrointestinal şi atinge
concentraţiile plasmatice maxime la 2 - 4 ore de la administrare. Este metabolizată şi are o
semiviaţă de 3 - 6 ore. Cinarizina se elimină în fecale, mai ales în formă nemodificată şi în
urină, predominant sub formă de metaboliţi.
Date farmacologice: Cinarizina este antagonist al receptorilor H1-histaminergici şi
blocant al canalelor de calciu.
Indicaţii: Tulburări ischemice cerebrale: migrenă vasomotorie asociată cu somnolenţă,
ameţeală, greaţă şi tulburări de somn, stări posttraumatice cerebrale (comoţie, contuzie
cerebrală şi sechele ale altor afecţiuni cerebrale). Tulburări circulatorii periferice: senzaţia
de mâini şi picioare reci, sindromul picioarelor neliniştite (furnicături la nivelul membrelor
inferioare, în perioada de repaus din timpul nopţii), claudicaţie intermitentă (şchiopătare
intermitentă determinată de dureri musculare în timpul mersului şi al urcuşului), parestezie
(amorţire sau înţepături, furnicături şi mâncărime, predominant la nivelul mâinilor şi
picioarelor), microangiopatii (modificări ale peretelui vascular produse de diabet), sindrom
Raynaud (vasospasm episodic la nivelul degetelor), sindrom varicos complex (vene
varicoase, ulcer de gambă, edem), tulburări trofice cutanate. Tulburări vestibulare: rău de
mişcare, vertij şi sindrom Meniere (vertij, tulburări de echilibru, greţuri, vomismente, tinitus,
pierderea auzului la nivelul urechii interne).
Contraindicaţii: Ca principiu general, se va utiliza cu precauţie în timpul sarcinii şi
alăptării. La pacienţii care suferă de Parkinson, beneficiile şi riscurile prescrierii cinarizinei
trebuie analizate cu atenţie.
Reacţii adverse: În special la începutul tratamentului, poate apărea oboseală tranzitorie;
în cazuri rare sunt posibile simptome gastrointestinale, ameţeală, cefalee, uscăciunea
gurii, sudoraţie sau reacţii alergice. În cazuri excepţionale, mai ales la pacienţii vârstnici, la
care dozele administrate depăşesc 150 mg/zi, pot apărea mişcări involuntare, tremurături,
creşterea tensiunii musculare (rigor) şi dificultăţi de mişcare (hipokinezie). În aceste cazuri
se recomandă întreruperea tratamentului şi prezentarea la medic. Numai medicul va
decide dacă tratamentul poate fi reluat, de exemplu, cu o doză mai mică. Extrem de rar,
pot apărea lupus eritematos şi lichen plan.
Conducere şi utilizare de maşini: În special la începutul tratamentului, cinarizina poate
afecta abilitatea conducătorilor auto. Acest efect este tranzitoriu şi poate fi redus prin
micşorarea dozei.
Interacţiuni medicamentoase: Consumul simultan de alcool sau administrarea simultană
de medicamente deprimante ale sistemului nervos central poate agrava oboseala
tranzitorie care, eventual, apare. Se recomandă precauţie dacă se asociază cu
antihipotensive sau vasodilatatoare.
Mod de administrare, posologie: Tulburări ischemice cerebrale: la începutul
tratamentului 1 capsulă Cinnasan de 1- 3 ori pe zi; pentru tratamentul de întreţinere, 1
capsulă pe zi este adesea suficientă. Tulburări circulatorii periferice: 1 capsulă Cinnasan
de 3 ori pe zi; pentru întreţinere 1 capsulă pe zi. Tulburări vestibulare: 1 capsulă Cinnasan
de 1- 2 ori pe zi; pentru întreţinere 1 capsulă zilnic.
Condiţii de păstrare: Nu păstraţi medicamentele la o temperatură mai mare de 25 grade
Celsius. Nu utilizaţi după data limită inscripţionată pe ambalaj. Informaţii speciale:
Cinnasan poate fi administrat în siguranţă la pacienţii hipertensivi sau hipotensivi şi la cei
cu diabet zaharat. Cinnasan este bine tolerat chiar şi de pacienţi cu stomac sensibil.
Formă de prezentare: Cutie cu 50 capsule în blister. Nu lăsaţi la îndemâna copiilor

Producător: Sanofi Winthrop

 CINOBAC®
cinoxacinum
Descrierea produsului: Cinoxacina (Lilly) este un antibiotic de sinteză, destinat
administrării orale. Cinoxacina este o chinolonă. Apare ca o substanţă de culoare albă sau
galben deschis, cristalizată. Cinoxacina se comercializează sub formă de capsule de 250
mg (0,95 mmol) şi 500 mg (1,9 mmol). Formula moleculară a cinoxacinei este:
C12H10N2O5, iar greutatea moleculară este de 262,22.
Farmacologie clinică: Cinoxacina este rapid absorbită după administrarea orală. La
dozarea fluorimetrică, doza de 250 mg realizează un maxim al concentraţiei serice de 7,14
mg/l, în prima oră. Prin aceeaşi metodă, s-a determinat maximul concentraţiei serice
realizat de 500 mg ca fiind 15 mg/l, în cursul primelor 2-3 ore după administrare, valoare
care scade la aproximativ 1-2 mg/l la 6 ore de la administrare. Concentraţia urinară
maximă după o doză de 250 mg este de 432 mg/l, în primele două ore fiind eliminată 23%
din cantitate, în primele patru ore 39% şi 53% în primele 24 ore după administrare. O doză
de 500 mg determină o concentraţie urinară medie de aproximativ 300 mg/l în cursul
primelor 4 ore şi aproximativ 100 mg/l în următoarele 4 ore. Această concentraţie urinară
este de câteva ori mai mare decât concentraţia minimă inhibitorie (CMI) a cinoxacinei
pentru majoritatea microorganismelor gramnegative implicate în etiologia infecţiilor de tract
urinar. Din cele 500 mg de cinoxacină marcată radioactiv, administrată oral, 97% a fost
regăsită în urină după 24 ore, din care 60% în formă nealterată, iar restul ca produşi
metabolici inactivi. Alimentele nu modifică gradul total de absorbţie a cinoxacinei.
Concentraţia serică maximă a fost redusă cu 30%, dar activitatea antibacteriană urinară
pe parcursul a 24 ore a rămas nealterată. Timpul de înjumătăţire plasmatică este de 1,5
ore. Microbiologie: Cinoxacina este activă in vitro împotriva multor bacterii gramnegative
aerobe, în special împotriva Enterobacteriaceae-lor. Cinoxacina inhibă sinteza acidului
dezoxiribonucleic bacterian (ADN) şi are acţiune bactericidă la orice pH urinar. A fost
demonstrată rezistenţa încrucişată cu acidul nalidixic. Cinoxacina s-a dovedit a fi activă,
atât in vitro cât şi în infecţiile clinice, împotriva majorităţii tulpinilor bacteriene, după cum
urmează (vezi “Indicaţii şi utilizare”): Aerobi gramnegativi: Enterobacter species.
Escherichia coli. Klebsiella species. Proteus mirabilis. Proteus vulgaris. Notă: Tulpinile de
Enterococcus, Pseudomonas şi Staphilococcus sunt rezistente. Rezistenţa bacteriană la
cinoxacină s-a evidenţiat în 4% dintre cazurile tratate.
Indicaţii şi utilizare: Cinoxacina este indicată în tratarea infecţiilor urinare la adult, atât a
primoinfecţiilor cât şi a celor recurente, cauzate de următoarele microorganisme:
Escherichia Coli, Proteus vulgaris, Klebsiella (inclusiv Klebsiella pneumoniae) şi tulpini de
Enterobacter. Cinoxacina este eficientă în prevenirea infecţiilor de tract urinar până la 5
luni, la femeile cu infecţii de tract urinar recurente în antecedente. Testarea in vitro a
sensibilităţii germenului, va fi efectuată înaintea administrării produsului sau în cazul în
care este indicată clinic, în timpul tratamentului.
Contraindicaţii: Cinoxacina este contraindicată pacienţilor cu antecedente de
hipersensibilitate la cinoxacină sau la alte chinolone.
Precauţii: Siguranţa şi eficacitatea cinoxacinei la copii, adolescenţi (sub 18 ani), gravide şi
femei care alăptează, nu a fost încă stabilită. Reacţii de hipersensibilitate: (reacţii
anafilactice) grave, uneori letale, ce apar chiar la prima doză, au fost raportate la pacienţii
trataţi cu agenţi antimicrobieni aparţinând clasei chinolonelor. Unele reacţii au fost
acompaniate de colaps cardiovascular, pierderea conştienţei, tremurături, edem faringian
sau facial, dispnee, urticarie şi prurit. Doar câţiva pacienţi prezintă în antecedente reacţii
de hipersensibilitate. Dacă apare o reacţie alergică la cinoxacină, tratamentul se va
întrerupe. Reacţiile acute de hipersensibilitate pot necesita un tratament cu epinefrină şi
alte măsuri de resuscitare, inclusiv oxigenoterapia, administrare de lichide şi
antihistaminice intravenos, corticosteroizi, amine presoare şi protejarea căilor aeriene
superioare, dacă starea clinică o indică. Convulsii şi modificări ale electroencefalogramei
au fost raportate la câteva cazuri tratate cu chinolone. Nu a fost stabilită însă relaţia de
cauzalitate. Convulsii, creşteri ale presiunii intracraniene şi psihoze toxice au fost, de
asemenea, raportate la pacienţii trataţi cu antibiotice aparţinând acestei clase de produse.
Chinolonele pot afecta sistemul nervos central (SNC), mărind excitabilitatea acestuia şi
favorizând apariţia tremurăturilor, agitaţiei, confuziilor şi halucinaţiilor. Dacă aceste reacţii
apar la pacienţii trataţi cu cinoxacină, este necesară întreruperea tratamentului şi iniţierea
măsurilor generale terapeutice. Ca şi alte chinolone, cinoxacina va fi utilizată cu precauţie
la pacienţii cu afecţiuni ale SNC, cunoscute sau suspectate, ca ateroscleroza cerebrală,
epilepsia şi în prezenţa altor factori care favorizează apariţia convulsiilor.
Precauţii speciale: Generale: Deoarece cinoxacina este eliminată în special de rinichi,
doza la pacienţii cu insuficienţă renală va fi mai mică decât doza uzuală. Administrarea
cinoxacinei nu este recomandată la pacienţii anurici. Expunerea la soare în cursul
tratamentului cu cinoxacină poate determina reacţii de fotosensibilizare moderate până la
severe. Va fi evitată expunerea excesivă la soare, iar tratamentul va fi întrerupt la apariţia
fotosensibilizării. Cinoxacina se va utiliza cu precauţie la pacienţii cu disfuncţie hepatică.
Informaţii pentru pacient. Pacienţii vor fi informaţi că cinoxacina poate fi administrat
concomitent cu alimentaţia sau independent de orarul meselor. Pacienţii vor ingera o
cantitate crescută de lichide. Deoarece antiacidele sau sucralfatul afectează absorbţia
anumitor chinolone, nu se vor administra antiacide sau sucralfat două ore înainte şi după
administrarea cinoxacinei. Pacienţii vor fi avertizaţi să evite expunerea excesivă la soare
în timpul tratamentului cu cinoxacină. Dacă fotosensibilizarea apare, terapia cu cinoxacin
va trebui întreruptă. Administrarea cinoxacinei poate fi asociată cu apariţia reacţiilor de
hipersensibilizare chiar după o singură doză. Terapia va fi întreruptă la apariţia primului
semn de reacţie alergică sau a eritemului cutanat. Cinoxacina poate determina ameţeli şi
fotofobie; de aceea este indicat ca pacienţii să cunoască efectele secundare ale terapiei
înainte de conducerea automobilului, manipularea maşinilor sau angajarea într-o activitate
care solicită capacitatea de concentrare şi atenţia. Pacienţii vor fi avertizaţi asupra faptului
că cinoxacina poate amplifica efectele teofilinei şi cofeinei. Există posibilitatea acumulării
cofeinei, atunci când în cursul terapiei cu cinoxacină sunt consumate produse ce conţin
cofeină.
Interacţiuni medicamentoase: Nivele plasmatice ridicate ale teofilinei au fost raportate la
utilizarea concomitentă de anumite chinolone. Există rapoarte asupra apariţiei reacţiilor
adverse ale teofilinei la utilizarea concomitentă a teofilinei şi chinolonelor. De aceea,
monitorizarea nivelelor plasmatice ale teofilinei va fi luată în considerare şi dozele de
teofilină vor fi ajustate în funcţie de acestea. Chinolonele au demonstrat, de asemenea, că
interferă cu metabolismul cofeinei. Acest fapt poate duce la scăderea clearance-ului
cofeinei şi la o prelungire a timpului de înjumătăţire a acesteia. Cu toate că aceste
interacţiuni nu au fost raportate în cazul cinoxacinei, precauţia este necesară în cazul în
care se asociază cu produse ce conţin cofeină. Antiacidele sau sucralfatul interacţionează
semnificativ cu absorbţia anumitor chinolone, fapt reflectat în nivele urinare scăzute. De
asemenea, administrarea concomitentă a cinoxacinului şi a preparatelor de fier sau a
multivitaminelor conţinând zinc, scad nivelele urinare ale cinoxacinei. Chinolonele, inclusiv
cinoxacina, pot amplifica efectul anticoagulantelor orale de tipul warfarinei şi derivaţilor
acesteia. Când aceste produse sunt administrate concomitent, va trebui monitorizat cu
atenţie timpul de protrombină şi celelalte teste care explorează coagularea. Convulsiile au
fost raportate la pacienţii care utilizează alte chinolone concomitent cu antiinflamatoare
nesteroidiene de tipul fenbufenului. Studiile efectuate pe animale au demonstrat creşterea
probabilităţii de apariţie a convulsiilor atunci când aceste două produse sunt administrate
concomitent. Medicii au pus la dispoziţie această informaţie cu scopul de a atrage atenţia
asupra seriozităţii interacţiunii dintre cinoxacin şi anumite antiinflamatoare nesteroidiene
atunci când acestea sunt administrate concomitent. Creşteri ale nivelelor plasmatice ale
ciclosporinei au fost observate la administrarea concomitentă de chinolone şi ciclosporină.
Sarcină, efecte teratogene: Studii efectuate pe şoareci şi şobolani cu doze de cinoxacină
de 10 ori mai mari decât doza umană zilnică, nu au evidenţiat afectarea fertilităţii sau a
fătului la administrarea de cinoxacină. Nu există studii adecvate şi riguroase ale efectului
asupra sarcinii la femei. Cinoxacina va fi utilizată în sarcină numai dacă beneficiul justifică
riscul potenţial pe care acesta îl reprezintă pentru făt. Femeile care alăptează: Nu se
cunoaşte excreţia cinoxacinei în laptele matern. Deoarece alte medicamente din această
clasă sunt excretate prin laptele matern şi din cauza reacţiilor adverse pe care cinoxacina
le poate da la sugari, va trebui luată o decizie în ceea ce priveşte întreruperea alăptatului
sau a tratamentului, luându-se în calcul importanţa tratamentului pentru mamă. Utilizarea
la copii: Siguranţa şi eficienţa produsului la copii şi adolescenţi sub 18 ani nu a fost încă
stabilită.
Reacţii adverse: În studiile clinice efectuate pe un lot de 1 118 pacienţi, reacţiile adverse
considerate a fi legate de administrarea cinoxacinei au fost următoarele: Gastrointestinale:
Greaţa a fost raportată cel mai frecvent şi apare la cel puţin 3 pacienţi din 100. Alte efecte
adverse, mai rar întâlnite (1 din 100), au fost: anorexia, vărsăturile, colici/dureri
abdominale, gust neplăcut şi diaree. Sistem nervos central: Cele mai frecvente efecte
adverse au fost cefaleea şi ameţelile, raportate la 1 pacient din 100. Alte efecte adverse
posibil legate de administrarea cinoxacinei au fost: insomnia, ameţelile, tremurăturile,
fotofobia şi tinnitus. Acestea au fost raportate la mai puţin de 1 la 100 de pacienţi.
Hipersensibilitate: Eritem cutanat, urticarie, prurit, edeme, angioedeme şi eozinofilie, au
fost raportate la mai puţin de 3 pacienţi din 100. Cazuri rare de reacţii anafilactice au fost,
de asemenea, raportate. Necroliza toxică tegumentară a fost extrem de rar raportată.
Eritemul multiform şi sindromul Stevens-Johnson au fost raportate atât la cinoxacină cât şi
la alte antibiotice din această clasă. Hematologice: Rare cazuri de trombocitopenie. Alte
reacţii: Ocazional au fost raportate creşteri tranzitorii ale transaminazelor, fosfatazei
alcaline, ureei, clearance-ului la creatinină. Toate reacţiile adverse observate la această
clasă de medicamente sunt reversibile.
Supradozare: Semne şi simptome: Simptomele consecutive supradozajului de cinoxacină
pot include: anorexie, greţuri, vărsături, epigastralgii şi diaree. Severitatea epigastralgiilor
şi a diareei este legată de doză. Cefaleea, ameţelile, insomnia, fotofobia, tinnitus şi
tremurăturile au fost raportate la câteva cazuri. Dacă sunt prezente şi alte simptome,
acestea sunt probabil secundare unei boli de bază, unei reacţii alergice sau ingestiei unui
alt medicament cu potenţial toxic. Tratament: În tratamentul supradozajului se va lua în
considerare posibilitatea unor supradoze multiple, interacţiunile medicamentoase şi o
neobişnuită cinetică a medicamentului la pacientul respectiv. Pacienţii care au ingerat o
supradoză de cinoxacină vor fi hidrataţi corespunzător pentru a preveni cristaluria. Este
indicată protejarea căilor aeriene superioare, iar ventilaţia şi circulaţia vor fi susţinute.
Printr-o monitorizare meticuloasă vor fi menţinute în limite acceptabile semnele vitale ale
pacientului, gazele sanguine, electroliţii etc. Absorbţia medicamentului din tractul
gastrointestinal poate fi redusă prin administrarea de cărbune activ, care în multe cazuri
este mai eficient decât vărsăturile provocate sau lavajul gastric; cărbunele va fi administrat
singur sau va fi însoţit de lavajul gastric. Repetarea în timp a dozelor de cărbune activ
poate accelera eliminarea unor medicamente deja absorbite. Căile aeriene superioare vor
fi protejate când se încearcă efectuarea lavajului gastric sau administrarea cărbunelui.
Diureza forţată, dializa peritoneală, hemodializa sau hemoperfuzia cu cărbune, nu s-au
stabilit a fi benefice în tratarea supradozajului cu cinoxacină.
Posologie: Doza uzuală pentru tratarea infecţiilor urinare la adult este de 1 g/zi,
administrat pe cale orală în 2 sau 4 prize (500 mg respectiv 250 mg), timp de 7 până la 14
zile. Doza pentru infecţiile de tract urinar recurente, cronice sau complicate este de 1 g/zi
administrat în două doze a 500 mg fiecare sau patru doze a 250 mg fiecare. Uroculturi
frecvente şi aprecierea stării clinice sunt necesare în cursul tratamentului infecţiilor cronice
de tract urinar şi pot fi necesare încă câteva luni după încheierea tratamentului. Cu toate
că microorganismele susceptibile pot fi eradicate la câteva zile după iniţierea
tratamentului, acesta va fi continuat respectând indicaţiile. Afecţiuni renale: Când funcţia
renală este compromisă, reducerea dozelor este necesară. După o doză iniţială de 500
mg va fi utilizată o terapie de întreţinere. Dozarea se va face funcţie de valoarea
clearance-ului la creatinină, mergând de la 250 mg de 3 ori pe zi (insuficienţa renală
moderată: Cl creatinină= 80-50 ml/min.), până la 250 mg o dată pe zi (insuficienţa renală
severă: Cl creatinină= < 20 ml/min). Administrarea cinoxacinei la pacienţii anurici este
contraindicată. Tratamentul profilactic: O singură doză de 250 mg înainte de culcare, timp
de cinci luni, s-a demonstrat a fi eficientă la femeile cu infecţii de tract urinar în
antecedente. Păstrarea se va face la temperatura camerei, între 15 - 30 grade Celsius.

Producător: Eli Lilly and Company

 CIOCOLAX
phenolphtaleinum
Compoziţie: Comprimate conţinând fenolftaleină 480 mg, înglobată în ciocolată.
Acţiune terapeutică: Laxativ şi purgativ prin iritarea colonului; efectul apare după 6-8 ore
şi este prelungit.
Indicaţii: Constipaţie funcţională (cazuri refractare la măsurile igienico-dietetice şi la
purgativele de volum); pregătirea pentru examenul radiologic, endoscopie, intervenţii
chirurgicale.
Mod de administrare: Câte 1/4-1 comprimat seara la culcare.
Reacţii adverse: Uneori diaree, dureri abdominale (mai ales în prezenţa unei colopatii),
eritem pigmentar fix, fotosensibilizare, rareori albuminurie, hemoglobinurie; folosirea
abuzivă poate provoca iritaţia cronică a colonului, mergând până la colită (uneori cu
tulburări electrolitice); poate colora urina alcalină în roşu.
Contraindicaţii: Alergie la fenolftaleină, boli inflamatorii ale colonului, apendicită, colopatii
obstructive, ocluzie intestinală, dureri abdominale de cauză necunoscută, nefrite acute; nu
este indicat în timpul sarcinii, alăptării şi la copii sub 15 ani; se va evita folosirea
îndelungată.
Formă de prezentare: Cutii cu 10 folii a 10 comprimate. Valabilitatate: 3 ani de la data
fabricaţiei.

Producător: Sicomed
 CIPRINOL
ciprofloxacinum
Prezentare farmaceutică: Drajeuri conţinând ciprofloxacină (sub formă de clorhidrat 1
H2O) 500 mg (cutie cu 10 buc.); fiole cu 10 ml soluţie injectabilă conţinând ciprofloxacină
(sub formă de lactat) 100 mg (cutie cu 5 buc.).
Acţiune terapeutică şi Indicaţii: Asemănătoare cu Ciprobay; calea intravenoasă este de
ales în infecţiile severe sau când administrarea orală nu este posibilă (folosind, în
continuare, administrarea orală).
Mod de administrare: Pentru calea orală vezi Ciprobay; soluţia injectabilă se introduce în
perfuzie intravenoasă (în decurs de 30 de min), câte 100 mg de 2 ori/zi în infecţiile urinare
necomplicate, 200 mg de 2 ori/zi, în infecţiile urinare complicate şi alte infecţii.
Reacţii adverse şi Contraindicaţii: Aceleaşi ca pentru Ciprobay 250; ocazional
hipotensiune arterială, tahicardie paroxistică (mai ales la administrarea rapidă); uneori
dureri la locul injecţiei, flebită sau tromboflebită.

Producător: KRKA
 CIPROBAY 100
ciprofloxacinum
Prezentare farmaceutică: Soluţie perfuzabilă (100 mg ciprofloxacină lactat/ 50 ml sol.).
Compoziţie: 1 flacon de 50 ml soluţie perfuzabilă conţine 127,2 mg ciprofloxacină lactat,
echivalent cu 100 mg ciprofloxacină. Alte componente: acid lactic, clorură de sodiu, acid
clorhidric, apă distilată.
Proprietăţi: Ciprobay 100 este un antibiotic sintetic cu spectru larg aparţinând grupului
chinolonelor (inhibitori ai girazei). Microbiologie: Ciprobay are o puternică acţiune
antibacteriană cu spectru larg inhibând replicarea ADN-ului bacterian prin inhibarea
subunităţilor A ale girazei bacteriene prevenind astfel transcrierea cromozomială necesară
metabolismului normal şi provocând incapacitatea sintezei proteice. Ciprobay este
caracterizat şi prin faptul că, datorită modului particular de acţiune nu dezvoltă rezistenţa
paralelă la alte antibiotice cu excepţia inhibitorilor girazei. Deci, Ciprobay este foarte
eficient împotriva bacteriilor rezistente la aminoglicozide, peniciline, cefalosporine,
tetracicline şi alte antibiotice. Efecte aditive au fost observate la investigaţii in vitro cu
antibiotice beta-lactaminice şi aminoglicozide. O creştere a efectului sinergic a fost
decelată prin studii in vitro, în special pe animale neutropenice (de ex.: cu azlocilina).
Combinaţii posibile: Pentru pseudomonas: azlocilină, ceftazidim. Pentru streptococi:
mezlocilină, azlocilină, alte antibiotice beta-lactaminice. Pentru stafilococi: antibiotice beta-
lactaminice (isoxazolilpeniciline), vancomicină. Pentru anaerobi: metronidazol,
clindamicină.
Farmacologie clinică: Tabelul de mai jos arată concentraţiile serice (in mg/l) după
administrare repetată, la 60 min după perfuzie şi administrare orală a Ciprobay.
Timpul de la finalul perfuziei sau ingerării comprimatelor (h)
30' 1 2 4 8 12
200 mg i.v. 1,7 2,1 0,7 0,4 0,2 0,1
400 mg i.v. 3,7 4,6 1,7 1,0 0,5 0,2
250 mg oral 0,9 1,3 0,9 0,5 0,3 0,2
500 mg oral 1,7 2,5 2,0 1,3 0,6 0,4
750 mg oral 2,9 3,5 2,9 1,7 0,8 0,5

Ciprobay se regăseşte în concentraţii înalte la locul infecţiilor, în ţesuturi şi fluide. După

perfuzie i.v., 75% din doza administrată este eliminată prin urină şi 14% prin excremente.
Peste 90% din substanţa activă se elimină în primele 24 de ore. Timp de înjumătăţire
seric: aprox. 4h. (3-5 ore). Volum de distribuţie: aprox. 2,8 l/kg corp. Clearance renal:
aprox. 5 ml/min/kg corp. Legarea de proteinele serice: aprox. 30%. Osmolaritate - sol.
perfuzabilă: 300 mOsm. Conţinut NaCl - sol. perfuzabilă: 900 mg/100ml.
Indicaţii: Infecţii necomplicate şi complicate cauzate de germeni patogeni sensibili la
ciprofloxacină; infecţii ale căilor respiratorii: pneumonii (cu excepţia celor provocate de
pneumococ) cauzate de Klebsiella, Enterobacter, Proteus, Pseudomonas, Haemophilus,
Branhamella, Legionella, Staphilococcus; bronşite acute şi cronice, bronşiectazie, pusee
acute de fibroză chistică (P. Aeruginosa); infecţii ORL: otite medii acute, sinuzite,
mastoidite (gramnegativi incluzând Pseudomonas sau Staphylococcus); infecţii
oftalmologice; infecţii ale organelor pelviene: infecţii ginecologice (salpingite, endometrite)
sindrom inflamator pelvian; infecţii renale sau ale căilor urinare; infecţii genitale, incluzând
anexită, gonoree şi prostatită; infecţii abdominale şi ale căilor hepatobiliare: peritonite,
abcese intraabdominale, colecistite, colangite; infecţii ale pielii şi ţesuturilor moi: răni şi
ulcere infectate, abcese, celulite, infecţii ale conductului auditiv extern, arsuri infectate;
infecţii sistemice severe: în asociere cu alte antibiotice, în septicemie, infecţii la pacienţii
neutropenici; tratamentul purtătorilor cronici de Salmonella typhi şi alte tulpini Salmonella;
diaree infecţioasă: când este provocată de tulpini enterotoxice de E. coli, Campylobacter
jejuni şi este necesar tratament antimicrobian de urgenţă. Potrivit investigaţiilor in vitro,
următorii patogeni pot fi consideraţi ca fiind sensibili: E. coli, Shigella, Salmonella,
Citrobacter, Klebsiella, Enterobacter, Serratia, Hafnia, Edwarsiella, Proteus (indol pozitiv şi
indol-negativ), Providencia, Morganella, Yersinia, Vibrio, Aeromonas, Plesiomonas,
Pasteurella, Haemophilus, Campylobacter, Pseudomonas, Legionella, Neisseria,
Moraxella, Acinetobacter, Brucella, Staphilococcus, Listeria, Corynebacterium, Chlamydia.
Următorii germeni patogeni au diverse grade de sensibilitate: Gardnerella, Flavobacterium,
Alcaligenes, Streptococcus agalactiae, pneumoniae, viridans streptococci, Mycoplasma
hominis, Mycobacterium tuberculosis, Mycobacterium fortuitum. Următorii patogeni sunt
rezistenţi: Enterococcus faecium, Ureaplasma urealyticum, Nocardia aesteroides. Cu
câteva excepţii, germenii anaerobi sunt sensibili (Peptococcus, Peptostreptococcus) sau
rezistenţi (Bacteroides). Nu este eficient împotriva Treponemei pallidum.
Contraindicaţii: Nu trebuie folosit în cazul hipersensibilităţii la ciprofloxacină sau alte
chimioterapeutice. Nu trebuie prescris copiilor, adolescenţilor, gravidelor sau mamelor
care alăptează. Nu au fost decelate efecte teratogene. Ciprobay se administrează cu
prudenţă la pacienţii în vârstă şi la cei cu tulburări ale SNC (epilepsie, scăderea pragului
convulsiv, convulsii în antecedente, circulaţie cerebrală deficitară, apoplexie, tulburări
psihiatrice), numai atunci când beneficiile aduse de tratament depăşesc riscurile. De
asemenea, la pacienţii cu insuficienţă hepatică severă, pacienţii cu orice formă de
insuficienţă renală sau deficit de glucozo - 6 - fosfat dehidrogenază.
Reacţii adverse: Gastrointestinale: greaţă, vărsături, dispepsie, dureri abdominale,
flatulenţă, anorexie. În cazul unei diarei severe şi persistente în timpul sau după tratament
trebuie consultat medicul pentru că acest simptom poate ascunde o afecţiune intestinală
serioasă (colită pseudomembranoasă) necesitând tratament imediat. În acest caz,
ciprofloxacina nu mai trebuie administrată şi se va iniţia terapia potrivită (vancomicină, oral
4 x 250 mg/zi). Sunt contraindicate medicamentele care inhibă peristaltismul. SNC:
ameţeală, cefalee, senzaţie de oboseală, agitaţie, tremor foarte rar: insomnie, paralgezie
periferică, transpiraţii, convulsii, creşterea presiunii intracraniene, stări de anxietate,
coşmaruri, confuzie, depresie, halucinaţii, reacţii psihotice. În anumite cazuri, aceste
efecte apar după prima administrare, iar tratamentul trebuie întrerupt şi consultat imediat
medicul. Organele senzoriale: foarte rar, tulburări ale gustului şi mirosului, tulburări vizuale
(tulburări de percepţie a imaginilor, diplopie), tinitus, reducerea auzului. Reacţii alergice: în
cazuri rare, apar după prima administrare, se întrerupe tratamentul şi se consultă medicul.
Reacţii tegumentare (peteşii), formaţiuni papulare cu microhemoragii, vasculită, eritem
nodos, eritem exudativ multiform (minor), sindrom Stevens-Johnson şi sindrom Lyell,
nefrită interstiţială, hepatită, necroză hepatică. Reacţii anafilactice/anafilactoide (edem
facial, vascular, laringian, dispnee) urmând primei administrări. Se întrerupe administrarea,
fiind necesar tratamentul anti-şoc. Efecte asupra sistemului cardiovascular: tahicardie.
Foarte rar: eritem facial, migrenă, leşin. Alte reacţii: artralgii, mialgii, tendovaginită,
fotosensibilitate, insuficienţă renală. În cazuri rare, achilotendinită (la vârstnici după
tratament cu glucocorticoizi). Tratamentul de lungă durată şi administrarea repetată a
ciprofloxacinei poate conduce la suprainfecţii cu bacterii sau fungi rezistenţi. Efecte asupra
sângelui şi constituenţilor sanguini: eozinofilie, leucocitopenie, granulocitopenie, anemie,
trombocitopenie. Foarte rar: leucocitoză, trombocitoză, anemie hemolitică, valori alterate
pentru protrombină. Influenţa asupra testelor de laborator: creşteri tranzitorii ale
transaminazelor, fosfatazei alcaline, îngălbenirea tegumentelor (reacţie colestatică) în
special la pacienţii cu disfuncţii hepatice; creşterii temporare ale ureei, creatininei şi
bilirubinei serice. În cazuri individuale: hiperglicemie, cristalurie sau hematurie. Reacţii
locale: flebită. Reacţii locale au fost semnalate la administrarea i.v. Aceste reacţii apar mai
frecvent dacă timpul de perfuzare este 30 minute sau mai puţin. Pot apare ca reacţii
tegumentare locale care dispar rapid după perfuzare. Administrarea i.v. în continuare nu
este contraindicată decât dacă reacţiile reapar sau se constată o agravare. Precauţii
pentru conducătorii auto: chiar dacă ciprofloxacina este administrată exact cum a fost
prescrisă poate afecta viteza de reacţie încât capacitatea de a şofa sau de a utiliza maşini
este afectată, în special în combinaţie cu alcoolul.
Interacţiuni: Administrarea simultană a ciprofloxacinei şi teofilinei poate provoca
creşterea concentraţiilor plasmatice ale teofilinei. Aceasta poate conduce la efecte
secundare datorate teofilinei. Dacă folosirea concomitentă a celor două produse nu se
poate evita, trebuie verificată concentraţia plasmatică a teofilinei şi redusă doza de
teofilină în mod corespunzător. Studiile pe animale au demonstrat că după asocierea de
doze foarte mari de chinolone şi anumite antiinflamatoare nesteroidiene (dar nu acidul
acetilsalicilic) pot apare convulsii. O creştere tranzitorie a concentraţiei creatininei serice a
fost remarcată în cazul administrării simultane de ciprofloxacină şi ciclosporină. De aceea
este necesar controlul repetat al creatininei serice (de două ori pe săptămînă) în cazul
acestei asocieri efectul warfarinei este potenţat de administrarea simultană a
ciprofloxacinei şi warfarinei. În cazuri particulare, administrarea simultană a ciprofloxacinei
şi glibenclamidului poate intensifica acţiunea glibenclamidului (hipoglicemie). Probenecidul
interferă excreţia renală a ciprofloxacinei. Administrarea concomitentă de probenecid şi
ciprofloxacină creşte concentraţiile serice ale ciprofloxacinei. Metoclopramidul accelerează
absorbţia ciprofloxacinei conducând într-un timp scurt la obţinerea concentraţiilor serice
maxime. Nu s-a constatat nici un efect asupra bioechivalenţei ciprofloxacinei.
Dozare: Cu excepţia altui mod de prescriere se recomandă următoarele doze:
Indicaţii Doze unice/zilnice pentru adulţi (mg ciprofloxacină)
Infecţii ale căilor respiratorii potrivit gravităţii şi
organismului 2 200-400
Infecţii ale căilor urinare
acute, necomplicate 2 100
cistite (femei înaintea menopauzei) doză unică: 100
complicate 2 200
Gonoree
extragenitală 2 100
acută, necomplicată doză unică: 100
Diaree 2 200
alte infecţii (vezi indicaţii) 2 200-400
Infecţii deosebit de grave
pneumonie streptococică
infecţii recurente în fibroză cistică 3 400
infecţii osoase şi articulare
septicemie
peritonită
Tratamentul intravenos iniţial poate fi continuat oral. Pacienţii vârstnici trebuie să
primească o doză pe cât posibil scăzută depinzând de gravitatea bolii şi de clearance-ul
creatininei.
Funcţia renală sau hepatică sever alterată.
1. Funcţie renală alterată 1.1 Când clearance-ul creatininei este între 31 şi 60 ml/min/1,73 m2 sau concentraţia creatininei serice este
între 1,4 şi 1,9 mg/100 ml, doza zilnică maximă trebuie să fie între 1000 mg/zi pentru administrarea orală şi
800 mg/zi pentru adm. i.v.
1.2. Când clearance-ul creatininei este egal sau mai mic decât 30 ml/min/1,73 m2 sau când concentraţia
creatininei serice este egală sau mai mare decât 2,0 mg/100 ml, doza zilnică maximă trebuie să fie 500
mg/zi pentru administrare orală sau 400 mg/zi pentru i.v.

2. Funcţie renală alterată + Când clearance-ul creatininei este egal sau mai mic decât 30 ml/min/1,73 m2 sau când concentraţia
hemodializă creatininei serice este egală sau mai mare decât 2,0 mg/100 ml, doza zilnică maximă trebuie să fie 500
mg/zi pentru administrare orală sau 400 mg/zi pentru i.v.; în zilele de dializă după dializă

3. Funcţie renală alterată a) Adăugarea soluţiei perfuzabile de ciprofloxacină/litru dializat administrată de 4 ori/zi la câte 6 ore.
+CAPD
b) Administrarea de comprimate filmate de ciprofloxacină (oral): 1x 500 mg sau 2 x 250 mg.
 4. Funcţie hepatică alterată. Nu este necesară o ajustare a dozei.

5. Funcţie renală Ajustare de doză ca în situaţia 1.1. şi 1.2.

alterată+funcţie hepatică
alterată.

Mod de administrare: Administrare i.v.: Ciprofloxacina trebuie să fie administrată în

perfuzie i.v. depăşind o perioadă de 60 min Perfuzarea lentă într-o venă mare reduce
disconfortul şi riscul iritării venei. Soluţia perfuzabilă poate fi perfuzată direct sau după
amestecare cu alte sol. perfuzabile. Soluţia perfuzabilă de ciprofloxacină este compatibilă
cu soluţia Ringer şi soluţia Ringer lactat, cu soluţiile de glucoză 5% şi 10%, soluţie de
fructoză 10% şi sol. de glucoză 5%, cu 0,225% NaCl şi 0,45% NaCl. Când soluţiile
perfuzabile de cirofloxacină sunt amestecate cu soluţii perfuzabile compatibile din cauze
microbiologice şi sensibilitate la lumină, aceste soluţii trebuiesc administrate la scurt timp
după amestecare.
Incompatibilităţi importante: cu excepţia cazurilor în care compatibilitatea cu alte soluţii
perfuzabile este confirmată, sol. perfuzabilă trebuie întotdeauna administrată separat.
Semnale vizuale ale incompatibilităţii sunt precipitarea, formarea de "norişori" şi
decolorarea. Incompatibilitatea apare la toate soluţiile perfuzabile care sunt fizic sau
chimic instabile la pH-ul soluţiei (peniciline, soluţie de heparină), în special în combinaţie
cu soluţii ajustate la un pH alcalin (pH-ul sol. perfuzabile de ciprofloxacină: 3,9 - 4,5).
Durata tratamentului: Durata tratamentului depinde de gravitatea bolii şi de testele
clinice şi bacteriologice. Este esenţial să se continue tratamentul sistematic pentru cel
puţin 3 zile după dispariţia febrei sau a simptomelor clinice. Durata medie a tratamentului:
o zi pentru gonoree acută necomplicată şi cistită, până la 7 zile pentru infecţii renale ale
căilor urinare, cavităţii abdominale, pentru întreaga perioadă a fazei neutropenice la
pacienţii cu imunosupresie, maximum 2 luni în osteomielită şi 7-14 zile în celelalte infecţii.
În infecţiile streptococice tratamentul trebuie să dureze cel puţin 10 zile datorită riscului
unor complicaţii. Infecţiile cauzate de Chlamydia trebuie să fie tratate minim 10 zile.
Tratamentul iniţial i.v. trebuie să fie înlocuit de forma orală a ciprofloxacinei după câteva
zile.
Mod de prezentare: Ciprobay 100: 1 flacon de 50 ml soluţie perfuzabilă conţinând 100 mg
ciprofloxacină 5x1 flacoane a câte 50 ml soluţie perfuzabilă conţinând 100 mg
ciprofloxacină.
Valabilitate: Ciprofloxacina nu trebuie administrată după expirarea datei de valabilitate.
Atenţie A nu se lăsa la îndemâna copiilor

Producător: Bayer AG
 CIPROBAY 200
ciprofloxacinum
Substanţa activă: Ciprofloxacină. Antibiotic cu spectru larg. Soluţie perfuzabilă.
Compoziţie: Constituenţi activi: Ciprobay 200 (soluţie perfuzabilă): 1 flacon de 100 ml
soluţie perfuzabilă conţine 254,4 mg ciprofloxacin lactat, echivalent cu 200 mg
ciprofloxacină. Excipienţi: Acid lactic, clorură de sodiu, acid clorhidric, apă distilată.
Acţiune terapeutică: Ciprobay (Ciprofloxacină) este un agent antibacterian sintetic cu
spectru larg din grupa chinolonelor pentru administrare orală şi intravenoasă.Aceste
substanţe sunt de asemenea cunoscute ca inhibitori de girază. Ciprofloxacina are o
acţiune puternic antibacteriană cu spectru larg. Previne transcrierea de către cromozom
(material genetic) a informaţiei necesare pentru metabolismul normal al bacteriei. Aceasta
conduce la o scădere rapidă a capacităţii bacteriei de a se reproduce. Ciprofloxacina este
de asemenea caracterizată de faptul că, datorită modului particular de acţiune, în general
nu determină rezistenţă paralelă la orice alt grup antibiotic, în afară de grupul inhibitorilor
de girază. De aceea, Ciprofloxacina are o eficienţă crescută împotriva unor bacterii care
sunt rezistente la aminoglicozide, peniciline, cefalosporine, tetracicline sau alte antibiotice.
Efecte aditive şi indiferente au fost observate in vitro la administrarea împreună cu beta-
lactamine şi aminoglicozide.O creştere a efectului sinergic a fost frecvent observată în
studii in vivo, în special la animale neutropenice (de ex.: cu azlocilină).
Combinaţiile posibile: Pentru pseudomonas: azlocilină, ceftazidim. Pentru streptococi:
mezlocilină, azlocilină, alte beta-lactamine active. Pentru stafilococi: beta-lactamine, în
special isoxazolilpeniciline, vancomicină. Pentru anaerobi: metronidazol, clindamicină.
Farmacocinetică: Tabelul de mai jos arată concentraţiile serice (în mg/l) după
administrare repetată, la 60 de minute după perfuzie şi administrarea orală de Ciprobay.
Timpul scurs de la terminarea perfuziei sau ingestiei
comprimatelor(h)
30 grade Celsius 1 2 4 8 12
200 mg i.v. 1.7 2.1 0.7 0.4 0.2 0.1
400 mg i.v. 3.7 4.6 1.7 1.0 0.5 0.2
250 mg per os 0.9 1.3 0.9 0.5 0.3 0.2
500 mg per os 1.7 2.5 2.0 1.3 0.6 0.4
750 mg per os 2.9 3.5 2.9 1.7 0.8 0.5
Ciprofloxacina este prezentă în concentraţii mari la locul infecţiei, în fluidele organismului
şi ţesuturi. După administrarea intravenoasă, 75% din doza administrată este eliminată
prin urină şi 14% prin materii fecale. Peste 90% din substanţa activă se elimină în primele
24 de ore. Alte informaţii: Timpul de înjumătăţire serică: aprox. 4h (3-5 h). Volumul de
distribuţie (fix): aprox. 2,8l/kg corp. Clearance-ul renal: aprox.5 ml/min/kg corp. Legarea de
proteinele serice: aprox.30%. Osmolaritatea - sol.perfuzabile: 300 mOsm. Conţinut NaCl -
sol.perfuzabilă: 900 mg/100 ml.
Indicaţii: Infecţii necomplicate sau complicate cu germeni sensibili la ciprofloxacină:
Infecţii ale tractului respirator. Ciprofloxacina nu trebuie folosită ca antibiotic de primă
elecţie la pacienţii ambulatori cu pneumonie datorată pneumococ-ului. Ciprofloxacina este
indicată în tratamentul pneumoniilor provocate de Klebsiella, Enterobacter, Proteus,
Pseudomonas, Haemophilus, Branhamella, Legionella şi Staphylococcus. Infecţii ale
urechii medii (otită medie), ale sinusurilor paranazale (sinuzite) în special dacă acestea
sunt generate de germeni gramnegativi, inclusiv Pseudomonas şi Staphylococcus. Infecţii
oculare. Infecţii renale şi/sau ale tractului urinar. Infecţii ale organelor genitale, inclusiv
anexită, gonoree şi prostatită. Infecţii ale cavităţii şi organelor abdominale (de ex.: infecţii
bacteriene ale tractului gastrointestinal, căilor biliare, peritonită). Infecţii ale pielii şi
ţesuturilor moi. Infecţii osoase şi articulare. Septicemie. Infecţii sau risc iminent de
infecţii(profilaxie) la pacienţii cu sistemul imun deprimat(de ex.: pacienţi imunodeprimaţi
sau neutropenici). Decontaminare intestinală selectivă la pacienţii imunodeprimaţi.
Conform cercetărilor in vitro, următorii patogeni pot fi consideraţi sensibili: E.Coli, Shigella,
Salmonella, Citrobacter, Klebsiella, Enterobacter, Serratia, Hafnia, Edwardsiella, Proteus
(indol-pozitiv şi indol-negativ), Providencia, Morganella, Yersinia; Vibrio, Aeromonas,
Plesiomonas, Pasteurella, Haemophilus, Campylobacter, Pseudomonas, Legionella,
Neisseria, Moraxella, Acinetobacter, Brucella, Staphylococcus, Listeria, Corynebacterium,
Chlamidia. Următorii germeni au diferite grade de sensibilitate: Gardnerella,
Flavobacterium, Alcaligenes, Streptococcus agalactiae, Enterococcus faecalis,
Streptococcus pyogenes, Streptococcus pneumoniae, Viridans streptococci, Mycoplasma
hominis, Mycobacterium tuberculosis şi Mycobacterium fortuitum. Următorii germeni sunt
în general rezistenţi: Enterococcus faecium, Ureaplasma urealyticum, Nocardia
asteroides. Cu puţine excepţii anaerobii sunt moderat sensibili (de ex.: Peptococcus,
Peptostreptococcus) până la rezistenţi (de ex.: Bacteroides). Ciprofloxacina este ineficient
împotriva Treponemei pallidum.
Contraindicaţii: Ciprofloxacina nu trebuie folosită în cazuri de hipersensibilitate la
ciprofloxacină sau la alte chimioterapeutice. Ciprofloxacina nu trebuie prescrisă la copii,
adolescenţi, femei gravide sau femei care alăptează, deoarece nu există experienţă
asupra siguranţei produsului la acest grup de pacienţi şi deoarece pe baza studiilor
animale, este posibil ca medicamentul să producă alterarea cartilajului articular la un
organism imatur. Studiile pe animale nu au evidenţiat apariţia efectelor teratogene
(malformaţii).
Precauţii: La epileptici şi la pacienţii care au suferit tulburări anterioare ale SNC (de ex.:
prag scăzut la convulsii, convulsii în antecedente, reducerea fluxului circulator cerebral,
leziuni ale structurilor cerebrale sau AVC), Ciprofloxacina trebuie folosită numai dacă
beneficiile tratamentului depăşesc riscurile, deoarece aceşti pacienţi prezintă risc crescut
datorită posibilelor efecte adverse la nivelul SNC. Soluţia intravenoasă trebuie
administrată lent pe o durată de peste 60 de minute. S-au observat reacţii locale la
administrarea intravenoasă de Ciprofloxacină. Aceste reacţii sunt mai frecvente, dacă
durata perfuziei este de 30 de minute sau mai puţin, sau dacă se folosesc venele mici ale
mâinii (vezi Reacţii adverse).
Reacţii adverse: Au fost observate următoarele efecte adverse: Efecte asupra tractului
gastro-intestinal: greaţă, diaree, vărsături, dispepsie, durere abdominală, flatulenţă,
anorexie. În eventualitatea unei diarei severe şi persistente în timpul tratamentului sau
după tratament trebuie informat medicul, deoarece acest simptom poate semnala o
afecţiune intestinală gravă (colită pseudomembranoasă), care necesită tratament
imediat.În astfel de cazuri, trebuie întrerupt tratamentul cu Ciprofloxacină şi început un
tratament adecvat (de ex.: vancomicin, per os 4 x 250 mg/zi). Medicamentele care inhibă
peristaltismul sunt contraindicate. Efecte asupra sistemului nervos: ameţeală, cefalee,
oboseală, agitaţie, tremor; foarte rar: insomnie, parestezii, transpiraţii, mers nesigur,
convulsii, depresii, halucinaţii, în cazuri izolate reacţii psihotice (mergând progresiv până la
comportament autoagresiv). În anumite cazuri, aceste reacţii au apărut chiar după prima
administrare de Ciprofloxacină. În acest caz trebuie întreruptă administrarea
Ciprofloxacinei şi trebuie informat medicul imediat. Efecte asupra organelor de simţ: foarte
rar: gust şi miros modificat, tulburări vizuale (de ex.: diplopie, tulburări ale vederii în culori),
tinitus, tulburări temporare ale auzului, în special la frecvenţe înalte. Reacţii de
hipersensibilitate: În anumite cazuri, următoarele reacţii au apărut chiar după prima
administrare a Ciprofloxacinei. În acest caz trebuie întreruptă administrarea Ciprofloxacinei
şi trebuie informat medicul imediat. Reacţii cutanate, de ex.: rash, prurit, febră
medicamentoasă. Foarte rar: hemoragii cutanate punctiforme (peteşii), formarea de
vezicule însoţite de hemoragii (bule hemoragice) şi noduli mici (papule) cu formarea de
cruste care arată afectarea vasculară (vasculită). Eritema nodosum, Eritema exudativum
multiforme (minor). Sindrom Stevens-Johnson, sindrom Lyell. Nefrită interstiţială, hepatită,
necroză hepatică foarte rar progresivă până la insuficienţă hepatică cu risc vital. Reacţii
anafilactice/anafilactoide (de ex.: edem facial, vascular şi laringian; dispnee progresivă
până la şoc anafilactic) în anumite cazuri, chiar după prima administrare. În aceste cazuri
Ciprofloxacina trebuie întreruptă; este necesar tratament medical (de ex.: tratamentul
şocului). Efecte asupra aparatului cardiovascular: tahicardie; foarte rar: valuri de căldură,
migrenă, leşin. Alte efecte adverse: dureri articulare, tumefacţii articulare; foarte rar: o
stare generală de slăbiciune, mialgii, tendo-vaginite, fotosensibilitate, alterare trecătoare a
funcţiei renale inclusiv insuficienţă renală tranzitorie. În cazuri izolate în timpul administrării
de Ciprofloxacină s-a observat tendinită achiliană. Au fost observate cazuri izolate de
ruptură parţială sau totală a tendonului lui Achile în special la batrâni cărora li se
administrau anterior glucocorticoizi sistemici. De aceea la orice semn de tendinită
achiliană (de ex.: tumefacţie dureroasă) administrarea Ciprofloxacinei trebuie întreruptă şi
informat medicul. Administrarea pe termen lung sau repetată de Ciprofloxacină poate
conduce la suprainfecţii cu bacterii rezistente la produs sau micoze. Efecte asupra
sângelui: eozinofilie, leucocitopenie, granulocitopenie, anemie, trombocitopenie; foarte rar:
leucocitoză, trombocitoză, anemie hemolitică, valori modificate ale protrombinei. Influenţă
asupra parametrilor de laborator / sedimentului urinar: Poate exista o creştere temporară a
transaminazelor, fosfatazelor alcaline sau icter colestatic în special la pacienţii cu disfuncţii
hepatice în antecedente; creştere temporară a ureei, creatininei sau bilirubinei în ser; în
cazuri unice: hiperglicemie, cristalurie sau hematurie. Reacţii locale: Flebită; s-au observat
reacţii locale la administrarea locală de Ciprofloxacină. Aceste reacţii sunt mai frecvente,
dacă durata perfuziei este de 30 de minute sau mai puţin, cu manifestări cutanate care
dispar rapid la terminarea perfuziei. Administarea intravenoasă ulterioară nu este
contraindicată decât dacă reacţiile reapar sau se accentuează. Notă pentru conducătorii
auto: Chiar dacă medicamentul este luat conform prescripţiei, poate modifica viteza de
reacţie într-un mod în care să afecteze capacitatea de a conduce sau de a acţiona
aparate, în special dacă medicamentul este administrat în combinaţie cu alcoolul.
Interacţiuni medicamentoase: Administrarea concomitentă de Ciprofloxacină şi teofilină
poate determina o creştere nedorită a teofilinei serice. Aceasta poate produce creşterea
efectelor teofilinei inclusiv a celor adverse. Dacă folosirea concomitentă a celor 2 produse
nu se poate evita, trebuie verificată concentraţia serică a teofilinei şi doza de teofilină
redusă în mod corespunzător. Studii pe animale au arătat că o combinaţie de doze foarte
mari de quinolone (inhibitori de girază) şi anumite antiinflamatoare nesteroidiene (dar nu
acid acetilsalicilic ) pot provoca convulsii. O creştere tranzitorie a creatininei serice a fost
observată la administrarea simultană a Ciprofloxacinei şi ciclosporinei.De aceea este
necesar controlul frecvent al concentraţiei creatininei serice la aceşti pacienţi (de 2 ori pe
săptămână). Administrarea simultană de Ciprofloxacină şi warfarină poate intensifica
acţiunea warfarinei. În anumite cazuri, administrarea concomitentă de Ciprofloxacină şi
glibenclamid poate intensifica acţiunea glibenclamidului (hipoglicemie). Probenecidul
interferă excreţia renală a Ciprofloxacinei. Administrarea concomitentă de probenecid şi
Ciprofloxacină creşte concentraţia serică a Ciprofloxacinei. Metoclopramidul accelerează
absorbţia Ciprofloxacinei rezultând un timp mai scurt pentru atingerea maximului
concentraţiei plasmatice. Nu s-a observat nici o influenţă asupra biodisponibilităţii
Ciprofloxacinei.
Dozare: În cazul în care nu este altfel prescris, se recomandă următoarele doze:
Indicaţii Doza unică/zilnică pentru adulţi (mg
Ciprofloxacină)
Intravenos
Infecţii ale tractului respirator în funcţie de gravitate şi sensibilitatea
organismului 2 x 200-400
Infecţii ale tractului urinar
acute,necomplicate 2 x 100
 cistită la femei (înainte de menopauză) doză unică 100
complicate 2 x 200
Gonoree
extragenitală 2 x 100
acută,necomplicată doză unică 100
Diaree 2 x 200
Alte infecţii *(vezi indicaţii) 2 x 200-400
* Infecţii deosebit de grave, cu risc vital de ex.:
Pneumonie streptococică
Infecţii recurente în fibroza chistică
Infecţii osoase şi articulare 3 x 400
Septicemie
Peritonită
În special când este prezent Pseudomonas, Staphylococus sau
Streptococcus
După administrarea intravenoasă tratamentul poate fi continuat oral. Pacienţii vârstnici
trebuie să primească o doză cât se poate de mică, în concordanţă cu gravitatea bolii şi
clearance-ul la creatinină.
1. Disfuncţie renală sau 1.1. Când clearance-ul la creatinină este cuprins între 31 şi 60 ml/min/1.73m2 sau când concentraţia
hepatică: creatininei serice este cuprinsă între 1.4 şi 1.9 mg/100 ml doza maximă zilnică poate fi de 1000 mg pe zi
pentru administrare orală sau 800 mg pe zi pentru administrare intravenoasă.
1.2. Când clearance-ul la creatinină este mai mic sau egal cu 30 ml/min/1.73m2 sau dacă concentraţia
creatininei serice este egală sau mai mare decât 2.0 mg/100 ml doza zilnică maximă trebuie să fie de 500
mg pe zi pentru administrare orală şi 400 mg pe zi pentru administrare intravenoasă.

2. Disfuncţie Dozare ca la 1.2; în zilele de dializă, după dializă.

renală+hemodializă:

3. Disfuncţie renală + CADP
(Dializă Peritoneală Continuă
la pacienţii ambulatori):
a) Adăugarea Ciprofloxacinei la soluţia perfuzabilă pentru dializă (intraperitoneal): 50 mg
Ciprofloxacină/Litru de dializat administrat de 4 ori pe zi la fiecare 6 ore.
b) Administrarea de Ciprofloxacină comprimate filmate (per os) 1comprimat filmat x 500 mg (sau 2 x 250
mg).

4. Disfuncţie hepatică: Nu este necesară o ajustare a dozei.

5. Disfuncţie renală şi Ajustarea dozei ca la 1.1 şi 1.2.

hepatică:

Mod de administrare: Administrare intravenoasă: Durata perfuziei cu Ciprofloxacină

trebuie să depăşească 60 de minute. Perfuzia cu ritm lent abordând o venă mare va
reduce disconfortul pacientului şi riscul iritaţiei venoase. Soluţia poate fi perfuzată fie
direct, fie în amestec cu alte soluţii perfuzabile. Soluţia perfuzabilă de Ciprofloxacină este
compatibilă cu serul fiziologic, soluţia Ringer şi Ringer lactat, glucoza 5% şi 10 %, fructoza
10% şi glucoza 5% cu NaCl 0,225% sau NaCl 0,45%. Când soluţia perfuzabilă de
Ciprofloxacină se amestecă cu soluţii perfuzabile compatibile, din motive microbiologice şi
sensibilitate la lumină, aceste soluţii trebuie administrate la scurt timp după amestecare.
Incompatibilităţi importante: Cu excepţia cazului în care compatibilitatea cu alte soluţii
perfuzabile/medicamente este confirmată, soluţia perfuzabilă trebuie administrată separat.
Semnele vizuale de incompatibilitate sunt de ex.: precipitarea, tulburarea şi decolorarea
soluţiei. Incompatibilitatea apare cu toate soluţiile perfuzabile/medicamentele fizic sau
chimic instabile la pH-ul soluţiei (de ex.: penicilinele, heparina soluţie), în special la
combinaţia cu soluţii cu pH alcalin (pH-ul soluţiei de Ciprofloxacină: 3,9-4,5).
Durata tratamentului: Durata folosirii depinde de severitatea bolii şi de evoluţia clinică şi
bacteriologică. Este important să continuaţi tratamentul în mod sistematic minim încă 3 zile
după dispariţia febrei sau a simptomelor clinice. Durata medie de tratament: 1 zi pentru
gonoree necomplicată şi cistită, până la 7 zile pentru infecţii renale, ale tractului urinar şi
cavităţii abdominale, pe întreaga fază neutropenică la pacienţii cu imunitate scăzută,
maximum 2 luni în osteomielită şi 7-14 zile în toate celelalte tipuri de infecţii. În infecţiile
streptococice tratamentul trebuie să dureze minimum 10 zile din cauza riscului
complicaţiilor tardive. Infecţiile produse de Chlamydia trebuie tratate de asemenea minim
10 zile. Tratamentul intravenos iniţial trebuie înlocuit cu o formă de Ciprofloxacină per os
după câteva zile. Ciprofloxacina nu trebuie folosită după data expirării.
Condiţii de păstrare: Deoarece soluţia perfuzabilă este sensibilă la lumină, scoateţi
flacoanele din cutie numai în momentul folosirii. La lumina zilei eficacitatea soluţiei este
garantată pe o perioadă de 3 zile. La temperaturi scăzute poate apărea precipitare, care
dispare la temperatura camerei. De aceea nu este recomandat ca soluţia perfuzabilă să fie
păstrată la frigider. A nu se lăsa la îndemâna copiilor
Formă de prezentare: Ciprofloxacină 200: 1 flacon de 100 ml soluţie perfuzabilă conţine
200 mg Ciprofloxacină; 5 x 1 flacon de 100 ml soluţie perfuzabilă conţin 200 mg
Ciprofloxacină (pe flacon). Ambalaj pentru spital.

Producător: Bayer AG
 CIPROBAY 250
ciprofloxacinum
Compoziţie: 1 comprimat filmat conţine 291 mg ciprofloxacină HCl monohidrat echivalent
cu 250 mg ciprofloxacină. Alţi constituenţi: celuloză monocristalină, amidon, poli (1-vinil-2
pirolidone), dioxid de siliciu dispersat, stearat de magneziu, metilhidroxipropilceluloză,
macrogol 400, dioxid de titan (E 171).
Proprietăţi: Ciprobay este un antibiotic sintetic cu spectru larg aparţinând chinolonelor
(inhibitori ai girazei).
Farmacologie clinică: Bioechivalenţa absolută Ciprobay 250 este de 70-80%.
Concentraţia sanguină maximă este atinsă la 60-90 minute după ingerare. Timpul de
înjumătăţire al ciprofloxacinei se situează între 3-5 h. Ciprofloxacina este prezentă în
concentraţii mari la locul infecţiilor, în fluidele şi ţesuturile organismului.
Indicaţii: Infecţii necomplicate şi complicate cauzate de germeni patogeni sensibili la
ciprofloxacină: infecţii ale căilor respiratorii: pneumonii (nu este de primă elecţie pentru
cele provocate de pneumococ) cauzate de Klebsiella, Enterobacter, Proteus,
Pseudomonas, Haemophilus, Branhamella, Legionella, Staphilococcus; bronşite acute şi
cronice, bronşiectazie, pusee acute de fibroză chistică (P. Aeruginosa); infecţii ORL: otite
acute, sinuzite, mastoidite (cauzate de gramnegativi incluzând Pseudomonas sau de
Staphylococcus); infecţii oftalmologice; infecţii ale organelor pelviene: infecţii ginecologice
(salpingite, endometrite), sindrom inflamator pelvian; infecţii renale sau ale căilor urinare;
infecţii genitale, incluzând anexită, gonoree şi prostatită; infecţii abdominale şi ale căilor
hepatobiliare: peritonite, abcese intraabdominale, colecistite, colangite; infecţii ale pielii şi
ţesuturilor moi: răni şi ulcere infectate, abcese, celulite, infecţii ale conductului auditiv
extern, arsuri infectate; infecţii sistemice severe: în asociere cu alte antibiotice, în
septicemie, infecţii la pacienţii neutropenici; tratamentul purtătorilor cronici de Salmonella
typhi şi alte tulpini de Salmonella; infecţii sau risc de infecţii (profilaxie) la pacienţii cu
imunitate scăzută ( de ex.: pacienţi trataţi cu imunosupresoare sau cu neutropenie).
Reacţii adverse: Gastrointestinale: greaţă, vărsături, dispepsie, dureri abdominale,
flatulenţă, anorexie. În cazul unei diarei severe şi persistente în timpul sau după tratament
trebuie consultat medicul pentru că acest simptom poate ascunde o afecţiune intestinală
serioasă (colită pseudomembranoasă) necesitând tratament imediat. În acest caz,
ciprofloxacina nu mai trebuie administrată şi se va iniţia terapia potrivită (vancomicină, oral
4 x 250mg/zi). Sunt contraindicate medicamentele care inhibă peristaltismul. SNC:
ameţeală, cefalee, senzaţie de oboseală, agitaţie, tremor foarte rar: insomnie, paralgezie
periferică, transpiraţii, convulsii, creşterea presiunii intracraniene, stări de anxietate,
coşmaruri, confuzie, depresie, halucinaţii, reacţii psihotice. În anumite cazuri, aceste
efecte apar după prima administrare, iar tratamentul trebuie întrerupt şi consultat imediat
medicul. Organele senzoriale: foarte rar, tulburări ale gustului şi mirosului, tulburări vizuale
(tulburări de percepţie, diplopie), tinitus, reducerea auzului. Reacţii alergice: în cazuri rare
apar după prima administrare, se întrerupe tratamentul şi se consultă medicul. Reacţii
tegumentare (peteşii), formaţiuni papulare cu microhemoragii, vasculită, eritem nodos,
eritem exudativ multiform (minor), sindrom Stevens-Johnson şi sindrom Lyell, nefrită
interstiţială, hepatită, necroză hepatică. Reacţii anafilactice/anafilactoide (edem facial,
vascular, laringian, dispnee) urmând primei administrări. Se întrerupe administrarea, fiind
necesar tratamentul antişoc. Efecte asupra sistemului cardio-vascular: tahicardie. Foarte
rar: eritem facial, migrenă, leşin. Alte reacţii: artralgii, mialgii, tendovaginită,
fotosensibilitate, insuficienţă renală. În cazuri rare, achilotendinită (la vârstnici după
tratament cu glucocorticoizi). Tratamentul de lungă durată şi administrarea repetată a
ciprofloxacinei poate conduce la suprainfecţii cu bacterii sau fungi rezistenţi. Efecte asupra
sângelui şi constituenţilor sanguini: eozinofilie, leucocitopenie, granulocitopenie, anemie,
trombocitopenie. Foarte rar: leucocitoză, trombocitoză, anemie hemolitică, valori alterate
ale protrombinei. Influenţa asupra testelor de laborator: creşteri tranzitorii ale
transaminazelor, fosfatazei alcaline, îngălbenirea tegumentelor (reacţie colestatică) în
special la pacienţii cu disfuncţii hepatice; creşteri temporare ale ureei, creatininei şi
bilirubinei serice. Diaree infecţioasă: când este provocată de tulpini enterotoxice E. coli,
Campylobacter jejuni şi este necesar tratament antimicrobian de urgenţă. Decontaminare
intestinală selectivă la pacienţii cu imunosupresie. Potrivit investigaţiilor in vitro, următorii
patogeni pot fi consideraţi ca fiind sensibili: E. coli, Shigella, Salmonela, Citrobacter,
Klebsiella, Enterobacter, Serratia, Hafnia, Edwarsiella, Proteus (indol pozitiv şi indol
negativ), Providencia, Morganella, Yersinia, Vibrio, Aeromonas, Plesiomonas,
Haemophilus, Campylobacter, Pseudomonas, Legionella, Neisseria, Moraxella,
Acinetobacter, Brucella, Staphilococccus, Listeria, Corynebacterium, Chlamydia. Următorii
germeni patogeni au diverse grade de sensibilitate: Gardnerella, Flavobacterium,
Alcaligenes, Streptococcus agalactiae, pneumoniae, viridans streptococci, Mycoplasma
hominis, Mycobacterium tuberculosis, Mycobacterium fortuitum. Următorii patogeni sunt
rezistenţi: Enterococcus faecium, Ureaplasma urealyticum, Nocardia aesteroides. Cu
câteva excepţii, germenii anaerobi sunt sensibili (Peptococcus, Peptostreptococcus) sau
rezistenţi (Bacteroides). Nu este eficient împotriva Treponemei pallidum.
Contraindicaţii: Nu trebuie folosit în cazul hipersensibilităţii la ciprofloxacină sau alte
chimioterapeutice. Nu trebuie prescris copiilor, adolescenţilor, gravidelor sau mamelor
care alăptează. Nu au fost decelate efecte teratogene. Ciprobay se administrează cu
prudenţă la pacienţii în vârstă şi la cei cu tulburări ale SNC (epilepsie, scăderea pragului
convulsiv, convulsii în antecendente, circulaţie cerebrală deficitară, apoplexie, tulburări
psihiatrice), numai atunci când beneficiile aduse de tratament depăşesc riscurile. De
asemenea, la pacienţii cu insuficienţă hepatică severă, pacienţii cu orice formă de
insuficienţă renală sau deficit de glucozo-6-fosfat dehidrogenază. În cazuri individuale:
hiperglicemie, cristalurie sau hematurie. Reacţii locale: flebită. Reacţii locale au fost
semnalate la administrarea i.v. Aceste reacţii apar mai frecvent dacă timpul de perfuzare
este de 30 minute sau mai puţin. Pot apărea ca reacţii tegumentare locale care dispar
rapid după perfuzare. Administrarea i.v. în continuare nu este contraindicată decât dacă
reacţiile reapar sau se constată o agravare. Precauţii pentru şoferi: chiar dacă
ciprofloxacina este administrată exact cum a fost prescrisă poate afecta viteza de reacţie
încât capacitatea de a şofa sau de a utiliza maşini este afectată, în special în combinaţie
cu alcoolul.
Interacţiuni: Administrarea simultană a ciprofloxacinei (oral) şi a fierului, sucralfatului, sau
a antacidelor, a medicamentelor cu un grad mai mare de tamponare (antiretrovirale)
conţinând magneziu, aluminiu, calciu, reduc absorbţia ciprofloxacinei. În consecinţă,
ciprofloxacina trebuie să fie administrată cu cel puţin 1-2 ore înainte, sau la cel puţin 4 ore
după aceste preparate. Această restricţie nu se aplică antacidelor aparţinând clasei de
blocanţi ai receptorilor H2. O creştere tranzitorie a concentraţiei creatininei serice a fost
observată când ciprofloxacina şi ciclosporina au fost administrate simultan. Deci, este
necesar să se controleze concentraţia creatiniei serice la aceşti pacienţi (de două ori pe
săptămână).
Dozare: Cu excepţia altui mod de prescriere se recomandă următoarele doze:
Indicaţii Doze unice/zilnice pentru adulţi (mg ciprofloxacină)
Infecţii ale căilor respiratorii (în concordanţă cu gravitatea bolii şi 2x250-500
tipul de organism)
Infecţii ale căilor urinare
acute, necomplicate 2 x 125 până la 1-2 x 250
Cistite (înaintea menopauzei) doză unică:100x 250
complicate 2x250-500
 Gonoree
- extragenitală 2x125
- acută, necomplicată doză unică:1x 250
Diaree 1-2x500
alte infecţii 2x250
Infecţii deosebit de grave ca:
pneumonii streptococice 2x750
infecţii recurente în fibroza chistică
Infecţii osoase şi articulare
septicemie 2x750
peritonită
În special cu pseudomonas, staphylococcus, streptococcus. În cazul infecţiilor căilor
urinare, cauzate de Chlamydia, doza zilnică trebuie crescută dacă este necesar la 2 x 750
mg. Pacienţii vârstnici trebuie să primească o doză pe cât posibil scăzută depinzând de
gravitatea bolii şi de clearance-ul creatininei. Dacă pacientul nu poate ingera
comprimatele, datorită gravităţii bolii sau din alte motive, se recomandă să se înceapă
terapia cu o formă i.v. de Ciprobay 100.
Mod de administrare: Tabletele se înghit întregi cu puţin lichid. Se pot administra
independent de ora mesei, sau mese. Dacă comprimatele se vor ingera pe stomacul gol
substanţa activă se absoarbe mai rapid.
Durata tratamentului: Depinde de gravitatea bolii şi de rezultatul testelor clinice şi
bacteriologice. Este esenţial să se continue tratamentul sistematic pentru cel puţin 3 zile
după dispariţia febrei sau a simptomelor clinice. Durata medie a tratamentului: o zi pentru
gonoree acută necomplicată şi cistită, până la 7 zile pentru infecţii ale rinichilor, căilor
urinare şi cavităţii abdominale; întreaga perioadă a fazei neutropenice la pacienţii cu
imunosupresie, maximum 2 luni în osteomielită şi 7-14 zile în celelalte infecţii. În infecţiile
streptococice tratamentul trebuie să dureze cel puţin 10 zile datorită riscului unor
complicaţii. Infecţiile cauzate de Chlamydia trebuie să fie tratate minimum 10 zile.
Mod de prezentare: Cutii conţinând 10, 20 comprimate filmate.
Valabilitate: Ciprobay 250 nu trebuie folosit după expirarea datei de valabilitate. Atenţie A
nu se lăsa la îndemâna copiilor

Producător: Bayer AG
 CIPROBAY 500
ciprofloxacinum
Substanţa activă: Ciprofloxacină.
Compoziţie: Constituenţi activi: Ciprobay 500: 1 comprimat filmat conţine 582 mg
ciprofloxacină clorhidrat monohidrat , echivalent cu 500 mg ciprofloxacin. Excipienţi:
Celuloză microcristalină, amidon, poli(1-vinil-2-pirolidone)încrucişat, dioxid de siliciu cu
grad de dispersie mare, stearat de magneziu, metilhidroxipropilceluloză, macrogol 4 000,
dioxid de titan (E 171).
Acţiune terapeutică: Ciprobay (Ciprofloxacină) este un agent antibacterian sintetic cu
spectru larg din grupa chinolonelor pentru administrare orală şi intravenoasă. Aceste
substanţe sunt de asemenea cunoscute ca inhibitori de girază. Microbiologie:
Ciprofloxacina are o acţiune puternic antibacteriană cu spectru larg. Previne transcrierea
de către cromozom (material genetic) a informaţiei necesare pentru metabolismul normal
al bacteriei. Aceasta conduce la o scădere rapidă a capacităţii bacteriei de a se reproduce.
Ciprofloxacina este de asemenea caracterizată de faptul că, datorită modului particular de
acţiune, în general nu determină rezistenţă paralelă la orice alt grup antibiotic în afară de
grupul inhibitorilor de girază. De aceea, Ciprofloxacina are o eficienţă crescută împotriva
bacteriilor care sunt rezistente, de exemplu la aminoglicozide, peniciline, cefalosporine,
tetracicline sau alte antibiotice.
Farmacologie clinică: Biodisponibilitatea absolută a Ciprofloxacinei este 70-80%.
Concentraţia sanguină maximă este atinsă la 60-90 de minute după ingestie. Timpul de
înjumătăţire este cuprins între 3 şi 5 ore.Ciprofloxacina este prezentă în concentraţii mari
la locul infecţiei, de ex. în fliudele şi ţesuturile organismului.
Indicaţii: Infecţii necomplicate sau complicate cu germeni sensibili la ciprofloxacină:
Infecţii ale tractului respirator. Ciprofloxacina nu trebuie folosită ca antibiotic de primă
elecţie la pacienţii ambulatori cu pneumonie datorată pneumococului. Ciprofloxacina este
indicată în tratamentul pneumoniilor provocate de Klebsiella, Enterobacter, Proteus,
Pseudomonas, Haemophilus, Branhamella, Legionella şi Staphylococcus. Infecţii ale
urechii medii (otită medie), ale sinusurilor paranazale (sinuzite) în special dacă acestea
sunt generate de germeni gramnegativi, inclusiv Pseudomonas şi Staphylococcus. Infecţii
oculare. Infecţii renale şi/sau ale tractului urinar. Infecţii ale organelor genitale, inclusiv
anexită, gonoree şi prostatită. Infecţii ale cavităţii şi organelor abdominale (de ex.: infecţii
bacteriene ale tractului gastrointestinal, căilor biliare, peritonită). Infecţii ale pielii şi
ţesuturilor moi. Infecţii osoase şi articulare. Septicemie. Infecţii sau risc iminent de infecţii
(profilaxie) la pacienţii cu sistemul imun deprimat (de ex.: pacienţi imunodeprimaţi sau
neutropenici). Decontaminare intestinală selectivă la pacienţii imunodeprimaţi. Conform
cercetărilor in vitro, următorii patogeni pot fi consideraţi sensibili: E.Coli, Shigella,
Salmonella, Citrobacter, Klebsiella, Enterobacter, Serratia, Hafnia, Edwardsiella, Proteus
(indol-pozitiv şi indol-negativ), Providencia, Morganella, Yersinia; Vibrio, Aeromonas,
Plesiomonas, Pasteurella, Haemophilus, Campylobacter, Pseudomonas, Legionella,
Neisseria, Moraxella, Acinetobacter, Brucella; Staphylococcus, Listeria, Corynebacterium,
Chlamidia. Următorii germeni au diferite grade de sensibilitate: Gardnerella,
Flavobacterium, Alcaligenes, Streptococcus agalactiae, Enterococcus faecalis,
Streptococcus pyogenes, Streptococcus pneumoniae, Viridans group streptococci,
Mycoplasma hominis, Mycobacterium tuberculosis şi Mycobacterium fortuitum. Următorii
sunt în general rezistenţi: Enterococcus faecium, Ureaplasma urealyticum, Nocardia
asteroides. Cu puţine excepţii anaerobii sunt moderat sensibili (de ex.: Peptococcus,
Peptostreptococcus) până la rezistenţi (de ex.: Bacteroides). Ciprofloxacina este
ineficientă împotriva Treponemei pallidum.
Contraindicaţii: Ciprobay nu trebuie folosit în cazuri de hipersensibilitate la ciprofloxacină
sau la alte chimioterapeutice. Ciprofloxacina nu trebuie prescrisă la copii, adolescenţi,
femei gravide sau femei care alăptează, deoarece nu există experienţă asupra siguranţei
produsului la acest grup de pacienţi şi deoarece pe baza studiilor pe animale, este posibil
ca medicamentul să producă alterarea cartilajului articular la un organism imatur. Studiile
pe animale nu au evidenţiat apariţia efectelor teratogene (malformaţii).
Precauţii: La epileptici şi la pacienţii care au suferit tulburări anterioare ale SNC (de ex.:
prag scăzut la convulsii, convulsii în antecedente, reducerea fluxului circulator cerebral,
leziuni ale structurilor cerebrale sau AVC). Ciprofloxacina trebuie folosită numai dacă
beneficiile tratamentului depăşesc riscurile, deoarece aceşti pacienţi prezintă risc crescut
datorită posibilelor efecte adverse la nivelul SNC.
Reacţii adverse: Efecte asupra tractului gastro-intestinal: greaţă, diaree, vărsături,
dispepsie, durere abdominală, flatulenţă, anorexie. În eventualitatea unei diarei severe şi
persistente în timpul tratamentului sau după tratament trebuie informat medicul, deoarece
acest simptom poate semnala o afecţiune intestinală gravă (colită pseudomembranoasă),
care necesită tratament imediat. În astfel de cazuri, trebuie întrerupt tratamentul cu
Ciprofloxacină şi început un tratament adecvat (de ex.: vancomicină, per os 4 x 250
mg/zi). Medicamentele care inhibă peristaltismul sunt contraindicate. Efecte asupra
sistemului nervos: ameţeală, cefalee, oboseală, agitaţie, tremor; foarte rar: insomnie,
paralgezii periferice, transpiraţii, mers nesigur, convulsii, depresii, halucinaţii, în cazuri
izolate reacţii psihotice (mergând progresiv până la comportament autoagresiv). În
anumite cazuri, aceste reacţii au apărut chiar după prima administrare de Ciprofloxacină.
În acest caz trebuie întreruptă administrarea Ciprofloxacinei şi trebuie informat medicul
imediat. Efecte asupra organelor de simţ: foarte rar: gust şi miros modificat, tulburări
vizuale (de ex.: diplopie, tulburări ale vederii în culori), tinitus, tulburări temporare ale
auzului, în special la frecvenţe înalte. Reacţii de hipersensibilitate: În anumite cazuri ,
următoarele reacţii au apărut chiar după prima administrare a Ciprofloxacinei. În acest caz
trebuie întreruptă administrarea Ciprofloxacinei şi trebuie informat medicul imediat. Reacţii
cutanate: de ex. rash, prurit, febră medicamentoasă. Foarte rar: hemoragii cutanate
punctiforme (peteşii), formarea de vezicule însoţite de hemoragii (bule hemoragice) şi
noduli mici (papule) cu formarea de cruste care arată afectarea vasculară (vasculită).
Eritema nodosum , Eritema exudativum multiforme (minor). Sindrom Stevens-Johnson,
sindrom Lyell. Nefrită interstiţială. Hepatită, necroză hepatică foarte rar progresivă până la
insuficienţă hepatică cu risc vital. Reacţii anafilactice/anafilactoide: (de ex. edem facial,
vascular şi laringian; dispnee progresivă până la şoc anafilactic) în anumite cazuri, chiar
după prima administrare. În aceste cazuri Ciprofloxacina trebuie întreruptă; este necesar
tratament medical (de ex. tratamentul şocului). Efecte asupra aparatului cardiovascular:
tahicardie; foarte rar: valuri de căldură, migrenă, leşin. Alte efecte adverse: dureri
articulare, tumefacţii articulare; foarte rar: o stare generală de slăbiciune, mialgii, tendo-
vaginite, fotosensibilitate, alterarea trecătoare a funcţiei renale inclusiv insuficienţă renală
tranzitorie. În cazuri izolate în timpul administrării de Ciprofloxacină s-a observat tendinită
achiliană. Au fost observate cazuri izolate de ruptură parţială sau totală a tendonului lui
Achile în special la bătrânii cărora li se administrau anterior glucocorticoizi sistemici. De
aceea la orice semn de achilotendinită (de ex. tumefacţie dureroasă) administrarea
Ciprofloxacinei trebuie întreruptă şi informat medicul. Administrarea pe termen lung sau
repetată de Ciprofloxacină poate conduce la suprainfecţii cu bacterii rezistente la produs
sau micoze. Efecte asupra sângelui: eozinofilie, leucocitopenie, granulocitopenie, anemie,
trombocitopenie; foarte rar: leucocitoză, trombocitoză, anemie hemolitică, valori modificate
ale protrombinei. Influenţă asupra parametrilor de laborator/sedimentului urinar: Poate
exista o creştere temporară a transaminazelor, fosfatazelor alcaline sau icter colestatic în
special la pacienţii cu disfuncţii hepatice în antecedente; o creştere temporară a ureei,
creatininei sau bilirubinei în ser; în cazuri unice: hiperglicemie, cristalurie sau hematurie.
Notă pentru conducătorii auto: Chiar dacă medicamentul este luat conform prescripţiei,
poate modifica viteza de reacţie într-un mod în care să afecteze capacitatea de a conduce
sau de a acţiona aparate, în special dacă medicamentul este administrat în combinaţie cu
alcoolul.
Interacţiuni medicamentoase: Administrarea simultană de Ciprofloxacină (per os) şi fier,
sucralfat sau antiacide şi medicamente puternic tamponate (de ex.: antiretrovirale),
conţinând magneziu, aluminiu sau calciu reduce absorbţia Ciprofloxacinei. În consecinţă,
Ciprofloxacina trebuie administrat fie cu 1-2 ore înainte sau cel puţin 4 ore după aceste
preparate. Această restricţie nu se aplică antiacidelor aparţinând clasei blocanţilor de
receptori H2. Administrarea concomitentă de Ciprofloxacină şi teofilină poate determina o
creştere nedorită a teofilinei serice. Aceasta poate conduce la efecte adverse determinate
de teofilină. Dacă folosirea concomitentă a celor două produse nu se poate evita, trebuie
verificată concentraţia serică a teofilinei şi doza de teofilină redusă în mod corespunzător.
Studii pe animale au arătat că o combinaţie între doze foarte mari de quinolone (inhibitori
de girază) şi anumite antiinflamatoare nesteroidiene (dar nu acid acetilsalicilic ) pot
provoca convulsii. O creştere tranzitorie a creatininei serice a fost observată la
administrarea simultană a Ciprofloxacinei şi ciclosporinei. De aceea este necesar controlul
frecvent al concentraţiei creatininei serice la aceşti pacienţi (de 2 ori pe săptămână).
Administrarea simultană de Ciprofloxacină şi warfarină poate intensifica acţiunea
warfarinei. În anumite cazuri, administrarea concomitentă de Ciprofloxacină şi
glibenclamid poate intensifica acţiunea glibenclamid-ului (hipoglicemie). Probenecidul
interferă excreţia renală a Ciprofloxacinei. Administrarea de probenecid şi Ciprofloxacină
creşte concentraţia serică a Ciprofloxacinei. Metoclopramidul accelerează absorbţia
Ciprofloxacinei rezultând un timp mai scurt pentru atingerea maximului concentraţiei
plasmatice. Nu s-a observat nici o influenţă asupra biodisponibilităţii Ciprofloxacinei.
Dozare: În cazul în care nu este altfel prescris, se recomandă următoarele doze:
Indicaţii Doza unică/zilnică pentru adulţi (mg Ciprofloxacină)
Infecţii ale tractului respirator 2 x 250-500 în funcţie de gravitate şi sensibilitatea
organismului
Infecţii ale tractului urinar
acute, necomplicate 2 x 125 până la 1-2 x 250
cistită la femei (înainte de menopauză) doză unică 250
complicate 2 x 250-500
Gonoree
extragenitală 2 x 125
acută, necomplicată doză unică 250
Diaree 1-2 x 500
Alte infecţii * (vezi indicaţii) 2 x 500
* Infecţii deosebit de grave, cu risc vital de
ex.:
Pneumonie streptococică
Infecţii recurente în fibroza chistică 2 x 750
Infecţii osoase şi articulare
Septicemie
Peritonită
În special când este prezent Pseudomonas, Staphylococus sau Streptococcus. În cazul
infecţiilor urinare produse de Chlamydia, doza zilnică trebuie crescută, dacă este necesar,
la 2 x 750 mg. Pacienţii vârstnici trebuie să primească o doză cât se poate de mică, în
concordanţă cu gravitatea bolii şi clearance-ul la creatinină. Dacă pacientul nu este capabil
să înghită comprimate, din cauza severităţii bolii sau din alte motive, este recomandat să
se înceapă terapia cu o formă de Ciprofloxacină intravenos.
1. Disfuncţie renală sau hepatică: 1.1. Când clearance-ul la creatinină este cuprins între 31 şi 60 ml/min/1.73m2 sau când
concentraţia creatininei serice este cuprinsă între 1.4 şi 1.9 mg/100 ml doza maximă zilnică poate fi
 de 1000 mg pe zi pentru administrare orală sau 800 mg pe zi pentru administrare intravenoasă.
1.2. Când clearance-ul la creatinină este mai mic sau egal cu 30 ml/min/1.73m2 sau dacă
concentraţia creatininei serice este egală sau mai mare decât 2.0 mg/100 ml doza maximă zilnică
trebuie să fie de 500 mg pe zi pentru administrare orală şi 400 mg pe zi pentru administrare
intravenoasă.

2. Disfuncţie renală+hemodializă: Dozare ca la 1.2; în zilele de dializă, după dializă.

3. Disfuncţie renală + CADP (Dializă
Peritoneală Continuă la pacienţii
Ambulatori):
a) Adăugarea Ciprofloxacinei la soluţia perfuzabilă pentru dializă (intraperitoneal): 50 mg
Ciprofloxacină/ Litru de dializat administrat de 4 ori pe zi la fiecare 6 ore.
b) Administrarea de Ciprofloxacină comprimate filmate (per os) 1comprimat filmat x 500 mg (sau 2
x 250 mg).

4. Disfuncţie hepatică: Nu este necesară o ajustare a dozei.

5. Disfuncţie renală şi hepatică: Ajustarea dozei ca la 1.1 şi 1.2.

Mod de administrare: Comprimatele se înghit întregi cu o mică cantitate de lichid. Pot fi

luate independent de mese. Dacă comprimatele se iau pe stomacul gol, substanţa activă
se absoarbe mai rapid. Durata folosirii: Durata folosirii depinde de severitatea bolii şi de
evoluţia clinică şi bacteriologică. Este important să continuaţi tratamentul în mod
sistematic minim încă 3 zile după dispariţia febrei sau a simptomelor clinice. Durata medie
de tratament: 1 zi pentru gonoree necomplicată şi cistită, până la 7 zile pentru infecţii
renale, ale tractului urinar şi cavităţii abdominale, pe întreaga fază neutropenică la
pacienţii cu imunitate scăzută, maximum 2 luni în osteomielită şi 7-14 zile în toate celelalte
tipuri de infecţii. În infecţiile streptococice tratamentul trebuie să dureze minimum 10 zile
din cauza riscului complicaţiilor tardive. Infecţiile produse de Chlamydia trebuie tratate de
asemenea minim 10 zile.
Prezentare: Cutii cu 10 sau 20 comprimate filmate. Ambalaj pentru spital.
Valabilitate: Ciprofloxacina nu trebuie folosită după data expirării. Atenţie A nu se lăsa la
îndemâna copiilor

Producător: Bayer AG
 CIPROBAY® URO, comprimate filmate
ciprofloxacinum
Antibiotic cu spectru larg.
Compoziţie: Constituenţi activi: Ciprofloxacină 100: 1 comprimat filmat conţine 116,4 mg
Ciprofloxacină hidrochlorid monohidrat, echivalent cu 100 mg ciprofloxacină. Excipienţi:
Celuloză microcristalină, amidon, poli(1-vinil-2-pirolidone)încrucişat, dioxid de siliciu cu
grad de dispersie mare, stearat de magneziu, metilhidroxipropilceluloza, macrogol 4000,
dioxid de titan(E 171)
Proprietăţi: Ciprofloxacina este un agent antibacterian sintetic cu spectru larg din grupa
chinolonelor pentru administrare orală şi intravenoasă.Aceste substanţe sunt de
asemenea cunoscute ca inhibitori de girază. Microbiologie: Ciprofloxacina are o acţiune
puternic antibacteriană cu spectru larg. Previne transcrierea de către cromozom(material
genetic) a informaţiei necesare pentru metabolismul normal al bacteriei.Aceasta conduce
la o scădere rapidă a capacităţii bacteriei de a se reproduce. Ciprofloxacina este de
asemenea caracterizată de faptul că, datorită modului particular de acţiune, în general nu
determina rezistenţă paralelă la orice alt grup antibiotic în afară de grupul inhibitorilor de
girază.De aceea, ciprofloxacina are o eficienţă crescută împotriva bacteriilor care sunt
rezistente, de exemplu la aminoglicozide, peniciline, cefalosporine, tetracicline sau alte
antibiotice.
Farmacologie clinică: Biodisponibilitatea absolută a ciprofloxacinei este 70-
80%.Concentraţia sanguină maximă este atinsă abia la 60-90 de minute după
ingestie.Timpul de înjumătăţire este cuprins între 3 şi 5 ore. Ciprofloxacina este prezentă
în concentraţii mari la locul infecţiei,de ex.: în fluidele şi ţesuturile organismului.
Indicaţii: Infecţii necomplicate ale tractului urinar eferent cauzate de organisme sensibile
la ciprofloxacină. Conform cercetărilor in vitro, următorii patogeni pot fi priviţi ca
sensibili:E.Coli, Shigella, Salmonella, Citrobacter, Klebsiella, Enterobacter, Serratia,
Hafnia, Edwardsiella, Proteus (indol-pozitiv şi indol-negativ), Providencia, Morganella,
Yersinia; Vibrio, Aeromonas, Plesiomonas, Pasteurella, Haemophilus, Campylobacter,
Pseudomonas, Legionella, Neisseria, Moraxella, Acinetobacter, Brucella; Staphylococcus,
Listeria, Corynebacterium, Chlamidia. Următorii germeni au diferite grade de sensibilitate:
Gardnerella, Flavobacterium, Alcaligenes, Streptococcus agalactiae, Enterococcus
faecalis, Streptococcus pyogenes, Streptococcus pneumoniae, Viridans group
streptococci, Mycoplasma hominis, Mycobacterium tuberculosis şi Mycobacterium
fortuitum. Următorii sunt în general rezistenţi: Enterococcus faecium, Ureaplasma
urealyticum, Nocardia asteroides. Cu puţine excepţii anaerobii sunt moderat sensibili (de
ex.:Peptococcus, Peptostreptococcus) până la rezistenţi (de ex. Bacteroides).
Ciprofloxacina este ineficientă împotriva Treponemei pallidum.
Contraindicaţii: Ciprofloxacina nu trebuie folosită în cazuri de hipersensibilitate la
ciprofloxacină sau la alte chinolone chimioterapeutice. Ciprofloxacina nu trebuie prescrisă
la copii, adolescenţi, femei gravide sau femei care alăptează, deoarece nu există
experienţă asupra siguranţei produsului la acest grup de pacienţi şi deoarece pe baza
studiilor animale, este posibil ca medicamentul să producă alterarea cartilajului articular la
un organism imatur. Studiile pe animale nu au adus nici o dovadă că apar efecte
teratogene (malformaţii).
Precauţii: La epileptici şi la pacienţii care au suferit tulburări anterioare ale SNC (de
ex.:prag scăzut la convulsii, convulsii în antecedente, reducerea fluxului circulator
cerebral, leziuni ale structurilor cerebrale sau AVC); ciprofloxacina trebuie folosită numai
dacă beneficiile tratamentului depăşesc riscurile, deoarece aceşti pacienţi prezintă risc
crescut datorită posibilelor efecte secundare la nivelul SNC.
Reacţii adverse: Efecte asupra tractului gastro-intestinal: greaţă, diaree, vărsături,
dispepsie, durere abdominală, flatulenţă, anorexie. În eventualitatea unei diarei severe şi
persistente în timpul tratamentului sau după tratament trebuie consultat un medic,
deoarece acest simptom poate ascunde o afecţiune intestinală gravă (colită
pseudomembranoasă), care necesită tratament imediat. În astfel de cazuri, trebuie
întrerupt tratamentul cu ciprofloxacină şi început un tratament adecvat (de ex.:vancomicină
4 x 250 mg/zi). Medicamentele care inhibă peristaltismul sunt contraindicate. Efecte
asupra sistemului nervos: ameţeală, cefalee, oboseală, agitaţie, tremor; foarte rar:
insomnie, paralgezii periferice,transpiraţii, mers nesigur, convulsii, depresii, halucinaţii, în
cazuri izolate reacţii psihotice (mergând progresiv până la comportament autoagresiv). În
anumite cazuri, aceste reacţii au apărut chiar după prima administrare de ciprofloxacină. În
acest caz trebuie întreruptă administrarea ciprofloxacinei şi trebuie informat medicul
imediat. Efecte asupra organelor de simţ: foarte rar: gust şi miros modificat, tulburări
vizuale(de ex.:diplopie, tulburări ale vederii în culori), tinitus, tulburări temporare ale
auzului, în special la frecvenţe înalte. Reacţii de hipersensibilitate: în anumite cazuri,
următoarele reacţii au apărut chiar după prima administrare a ciprofloxacinei.În acest caz
trebuie întreruptă administrarea ciprofloxacinei şi trebuie informat medicul imediat. Reacţii
cutanate, de ex.: rash, prurit, febră medicamentoasă. Foarte rar: Hemoragii cutanate
punctiforme (peteşii),formarea de vezicule însoţite de hemoragii(bule hemoragice) şi
noduli mici (papule) cu formarea de cruste care arată afectarea vasculară (vasculită);
Eritema nodosum; Eritema exudativum multiforme(minor); Sindrom Stevens-Johnson;
sindrom Lyell; Nefrită interstiţială, hepatită, necroză hepatică foarte rar progresivă până la
insuficienţă hepatică cu risc vital. Reacţii anafilactice/anafilactoide (de ex.: edem
facial,vascular şi laringian; dispnee progresivă până la şoc anafilactic) în anumite cazuri,
chiar după prima administrare. În aceste cazuri ciprofloxacina trebuie întreruptă; este
necesar tratament medical(de ex.:tratament pentru şoc). Efecte asupra aparatului
cardiovascular: tahicardie; foarte rar: valuri de căldură, migrenă, leşin. Alte efecte
secundare: dureri articulare, tumefacţii articulare; foarte rar: o stare generală de
slăbiciune, mialgii, tendovaginite, fotosensibilitate, alterare trecătoare a funcţiei renale
inclusiv insuficienţă renală tranzitorie. În cazuri izolate în timpul administrării de
ciprofloxacină s-a observat tendinită achiliană. Au fost observate cazuri izolate de ruptură
parţială sau totală a tendonului lui Achile în special la bătrâni cărora li se administrau
anterior glucocorticoizi sistemici. De aceea la orice semn de tendinită achiliană (de
ex.:tumefacţie dureroasă) administrarea ciprofloxacinei trebuie întreruptă şi consultat un
medic. Administrarea pe termen lung sau repetată de ciprofloxacină poate conduce la
suprainfecţii cu bacterii rezistente sau micoze. Efecte asupra sângelui şi constituenţilor
sanguini: eozinofilie, leucocitopenie, granulocitopenie, anemie, trombocitopenie; foarte rar:
leucocitoză, trombocitoză, anemie hemolitică, valori modificate ale protrombinei. Influenţă
asupra parametrilor de laborator/sedimentului urinar: Poate exista o creştere temporară a
transaminazelor, fosfatazelor alcaline sau icter colestatic în special la pacienţii cu disfuncţii
hepatice în antecedente; o creştere temporară a ureei, creatininei sau bilirubinei în ser; în
cazuri unice: hiperglicemie, cristalurie sau hematurie. Notă pentru conducătorii auto: Chiar
dacă medicamentul este luat conform prescripţiei, poate afecta viteza de reacţie într-un
mod în care să afecteze capacitatea de a conduce sau de a acţiona aparate. Aceasta se
aplică în special dacă medicamentul este administrat în combinaţie cu alcoolul.
Interacţiuni medicamentoase: Administrarea simultană de ciprofloxacină (per os) şi fier,
sucralfat sau antiacide şi medicamente puternic tamponate (de ex.: antiretrovirale),
conţinând magneziu, aluminiu sau calciu reduce absorbţia ciprofloxacinei. În consecinţă,
ciprofloxacina trebuie administrată fie cu 1- 2 ore înainte sau cel puţin 4 ore după aceste
preparate. Aceasta restricţie nu se aplică antiacidelor aparţinând clasei blocanţilor de
receptori H2. Administrarea concomitentă de ciprofloxacină şi teofilină poate determina o
creştere nedorită a teofilinei serice. Aceasta poate conduce la efecte secundare
determinate de teofilină.Dacă folosirea concomitentă a celor 2 produse nu se poate evita,
trebuie verificată concentraţia serică a teofilinei şi doza de teofilină redusă în mod
corespunzător. Studii pe animale au arătat că o combinaţie între doze foarte mari de
quinolone (inhibitori de girază) şi anumite antiinflamatoare nesteroidiene (dar nu acid
acetilsalicilic) poate provoca convulsii. O creştere tranzitorie a creatininei serice a fost
observată la administrarea simultană a ciprofloxacinei şi ciclosporinei. De aceea este
necesar controlul frecvent al concentraţiei creatininei serice la aceşti pacienţi (de 2 ori pe
săptămână). Administrarea simultană de ciprofloxacină şi warfarină poate intensifica
acţiunea warfarinei. În anumite cazuri, administrarea concomitentă de ciprofloxacină şi
glibenclamid poate intensifica acţiunea glibenclamidului (hipoglicemie). Probenecidul
interferă excreţia renală a ciprofloxacinei. Administrarea concomitentă de probenecid şi
ciprofloxacină creşte concentraţia serică a ciprofloxacinei. Metoclopramidul accelerează
absorbţia ciprofloxacinei rezultând un timp mai scurt pentru atingerea maximului
concentraţiei plasmatice. Nu s-a observat nici o influenţă asupra biodisponibilităţii.
Dozare: În cazul în care nu este altfel prescris, se recomandă următoarele doze: Doza
unică/zilnică pentru adulţi: 2 x 1 comprimate filmate (100 mg). Dacă pacientul nu este
capabil să înghită tablete, din cauza severităţii bolii sau din alte motive, este recomandat
să se înceapă terapia cu o formă de Ciprobay intravenos.
1. Disfuncţie renală sau hepatică, 1.1. Când clearance-ul la creatinină este cuprins între 31 şi 60 ml/min/1,73m2 sau când concentraţia
disfuncţie renală: creatininei serice este cuprinsă între 1,4 şi 1,9 mg/100 ml doza maximă zilnică trebuie să fie de 1000
mg pe zi pentru administrare orală sau 800 mg pe zi pentru administrare intravenoasă.
1.2. Când clearance-ul la creatinină este mai mic sau egal cu 30 ml/min/1,73m2 sau dacă concentraţia
creatininei serice este egală sau mai mare decât 2.0 mg/100 ml doza maximă zilnică trebuie să fie de
500 mg pe zi pentru administrare orală şi 400 mg pe zi pentru administrare intravenoasă.

2. Disfuncţie renală+hemodializă: Dozare ca la 1.2; în zilele de dializă după dializă.

3. Disfuncţie hepatică: Nu este necesară o ajustare a dozei.

4. Disfuncţie renală şi hepatică: Ajustarea dozei ca la 1.1 şi 1.2.

Mod de administrare: Tabletele se înghit întregi cu o mică cantitate de lichid. Pot fi luate
independent de mese. Dacă tabletele se iau pe stomacul gol, substanţa activă se
absoarbe mai rapid. Durata folosirii: Durata folosirii depinde de severitatea bolii şi de
evoluţia clinică şi bacteriologică. În general 3 zile de tratament pentru o infecţie urinară
necomplicată sunt suficiente.
Valabilitate: Ciprofloxacina nu trebuie folosită după data expirării.

Producător: Bayer AG
 CIPROCIN
ciprofloxacinum
Compoziţie: Un comprimat conţine Ciprofloxacin 250 mg sau 500 mg.
Acţiune terapeutică: Ciprofloxacina face parte din noul grup de produse chimice
cunoscute ca 4 - chinolone. Este un medicament cu un spectru larg antiinfecţios fiind activ
împotriva germenilor aerobi gramnegativi şi grampozitivi. Actionează prin subunitatea A
din ADN-giraza, iar administrat pe cale orală este bine şi repede absorbit din tractul
gastro-intestinal. Biodisponibilitatea este de aproximativ 70%. Concentraţia maximă
plasmatică se realizează la 1- 2 ore după administrare, substanţa se elimină nemodificată
prin urină.
Indicaţii: Infecţii cu bacterii sensibile la ciprofloxacin ca: infecţii ale oaselor, ale
articulaţiilor, ale pielii şi ţesuturilor moi; infecţii ale tractului urinar; diareea cauzată de
Campylobacter, Escheria coli şi Shigella; pneumonii produse de E. Coli, H. Influenzae, H.
Parainfluenzae, K. Pneumoniae, P. Mirabilis şi Ps. Aeruginosa.
Contraindicaţii: Este contraindicat în următoarele cazuri: hipersensibilitate la ciprofloxacin
sau alte chinolone; femei gravide sau care alăptează; copii şi adolescenţi. Factor de risc
poate fi considerat în următoarele cazuri medicale: tulburări SNC inclusiv ateroscleroza
cerebrală sau epilepsie; reducerea funcţiilor hepatice.
Reacţii adverse: Pot apărea: stimulări ale SNC, cristalurie, reacţii de hipersensibilitate,
dureri ale articulaţiilor sau oboseli ale articulaţiilor, foto-sensibilizare sau tulburări vizuale.
Se pot produce ameţeli, fotofobie sau oboseală.
Precauţii: A se evita folosirea componentelor antiacide de aluminiu şi magneziu în timpul
tratamentului cu ciprofloxacin, deaorece aceste componente pot cauza o reducere a
absorbţiei de ciprofloxacin din tractul gastro-intestinal. Ciprofloxacina reduce clearance-ul
de cofeină şi creşte timpul de înjumătăţire mărind astfel riscul stimularii SNC datorat
cofeinei, precum şi greaţa, tremor şi palpitaţii. Nu este recomandat să se folosească
cofeină şi ciprofloxacină concomitent.
Mod de administrare: Doza uzuală pentru adulţi în infecţii ale pielii şi ţesuturilor moi sau
în pneumonie: 500-750 mg la 12 ore timp de 7-14 zile. În infecţii severe sau complicate se
poate prelungi durata tratamentului. În diareea datorată unor bacterii Campylobacter jejuni
sau E.coli: 500-750 mg la 12 ore timp de 7-14 zile. În uretrita gonococică: 250-500 mg în
doză unică. În infecţii ale tractului urinar: 250-500 mg la 12 ore timp de 7-14 zile, iar în
cazuri grave terapia se poate prelungi. În infecţii ale oaselor: 500-750 mg la 12 ore timp de
4 sau 6 săptămâni sau mai mult. Dacă au loc modificări ale funcţiei renale, doză poate fi
redusă.
Formă de prezentare: Folie cu 10 comprimate a 250 mg fiecare. Folie cu 10 comprimate
a 500 mg fiecare.

Producător: EIPICO
 CIPROHEPTADINĂ
ciproheptadinum
Prezentare farmaceutică: Comprimate conţinând ciproheptadină hcl. 4 mg (tub cu 20
buc.).
Acţiune terapeutică: Antihistaminic şi antiserotoninic activ, slab parasimpatolitic şi
sedativ; măreşte apetitul şi influenţează pozitiv curba ponderală şi creşterea copiilor.
Indicaţii: Rinită alergică şi vasomotorie, dermatită de contact şi alte dermatoze alergice
pruriginoase, prurit în varicelă, reacţii locale la înţepături de insecte, alergii
medicamentoase, alergie fizică, profilaxia reacţiilor alergice la sânge şi plasmă, adjuvant în
tratamentul şocului anafilactic (după rezolvarea fazei acute prin adrenalină şi alte măsuri);
cefalee vasculară şi histaminică; sindrom dumping postgastrectomie, hipermotilitate
intestinală prin carcinoid, carcinoid gastric secretor de serotonină şi histamină; inapetenţă,
mai ales la copii.
Mod de administrare: Oral, la adulţi 1 comprimat (4 mg) de 3-4 ori/zi, la copii 0,25 mg/kg
corp şi zi, 1/2 comprimat la copii între 2 şi 6 ani, 1 comprimat de 2-3 ori/zi între 7 şi 15 ani.
Reacţii adverse: Somnolenţă, ocazional uscăciunea gurii, anorexie, greaţă, tulburări de
micţiune, ameţeli; uneori, la dozele mari, confuzie şi ataxie, iar la copii fenomene de
excitaţie.
Contraindicaţii: Glaucom cu unghi îngust, stenoză pilorică, adenom de prostată, bătrâni,
debilitaţi, copii sub 2 ani, mame care alăptează; prudenţă în timpul sarcinii, în astmul
bronşic, hipertiroidism, boli cardio - vasculare, hipertensiune arterială şi când se face
tratament ambulator la bolnavi cu profesii care solicită atenţie şi îndemânare. Nu se
asociază cu inhibitori de monoaminooxidază; prudenţă când se asociază băuturi alcoolice,
medicamente deprimante centrale (potenţare), antidepresive triciclice (risc crescut de
retenţie urinară şi glaucom).

Producător: Terapia S.A.

 CIPROLET i.v.
ciprofloxacinum
Ciprofloxacină soluţie perfuzabilă.
Compoziţie: Ciprolet I.V. 100 ml. Fiecare flacon conţine Ciprofloxacină lactat, echivalentul
a:
Ciprofloxacină USP 200 mg
Sodium clorat 0,9% w/v
Sovent pentru injecţie qs 100 ml

Acţiune terapeutică: Ciprolet (ciprofloxacin) este un agent antibacterian de tip

fluorchinolonă. Activitatea sa antibacteriană este realizată prin acţiunea asupra replicării
ADN bacterian prin inhibarea ADN-girazei.
Indicaţii: Ciprolet este indicat pentru tratamentul infecţiilor cauzate de anumite
microorganisme în condiţiile prezentate mai jos: Infecţii ale tractului respirator inferior
cauzate de E.coli, Klebsiella pneumoniae, Enterobacter, Proteus mirabilis, Pseudomonas
aeruginosa, H. influenzae, H. parainfluenzae, Streptococcus pneumoniae; Infecţii ale pielii
sau ale structurii pielii cauzate de E.coli, Klebsiella pneumoniae, Proteus species,
Providencia, Morganella morganii, Citrobacter freundii, Pseudomonas aeruginosa,
Staphylococcus epidermis, Streptococcus pyogenes şi Staphylococcus aureus; Infecţii ale
oaselor cauzate de Enterobacter, Serratia marcescens, Pseudomonas aeruginosa; Infecţii
ale tractului urinar cauzate de E.coli, Klebsiella pneumoniae, Enterobacter cloacae,
Serratia marcescens, Proteus mirabilis, Providencia reugeris, Morganella morganii,
Citrobacter diversus, Citrobacter freundii, Pseudomonas aeruginosa, Staphylococcus
epidermidis şi Streptococcus faecalis. Diaree infecţioasă cauzată de E.coli, Campylobacter
jejuni, Shigella flexneri şi Shigella sonnei.
Dozaj şi administrare: Infecţii ale tractului respirator inferior: 200 mg, de două ori pe zi
prin infuzie intravenoasă lentă (numai sub control medical). În majoritatea celorlalte infecţii:
200 mg prin administrare intravenoasă lentă o dată la 12 ore. Gonoreea: o singură doză
de 100 mg, intravenos. Diaree infecţioasă: 500 mg la fiecare 12 ore. Durata tratamentului
depinde de severitatea infecţiei, reacţia clinică şi analizele bacteriologice. În general
tratamentul va fi continuat pentru cel puţin 3 zile după ce au dispărut semnele şi
simptomele infecţiei. Pentru infecţii acute se recomandă un tratament de 5- 7 zile.
Contraindicaţii: Ciprolet este contraindicat pentru pacienţii cu hipersensibilitate la
ciprofloxacin sau la grupul de agenţi antibacterieni ai chinolonelor. Sarcină: Se interzice
prescrierea ciproletului la femeile gravide. Copii: Ciprolet este contraindicat copiilor şi
adolescenţilor.
Precauţiuni: Efectul ciproflaxacinului asupra funcţiilor creierului şi a activităţii electrice a
creierului nu se cunoaşte. Până la acumularea informaţiilor respective ciproflaxacinul va
trebui folosit cu grijă la pacienţii predispuşi la accese epileptice. Mame care alăptează: Nu
se ştie dacă ciproflaxacinul se elimină prin laptele uman. Se cunoaşte însă faptul că alte
medicamente din aceeaşi clasă sunt eliminate în acest mod. Din acest motiv şi din cauza
pericolului potenţial de reacţii adverse la sugari, trebuie luată decizia întreruperii alăptării
sau a întreruperii tratamentului, în funcţie de importanţa medicamentului pentru mama
care alăptează.
Interacţiuni cu alte medicamente: Administrarea concomitentă a Ciproletului cu teofilina
poate duce la concentraţii ridicate la nivelul plasmei şi prelungirea timpului de îmjumătăţire
al teofilinei. Dacă nu se poate evita folosirea concomitentă, nivelele plasmatice ale
teofilinei trebuie supravegheate şi dozajul ajustat în consecinţă. Antiacizii conţinând
magneziu sau aluminiu pot interfera cu absorbţia ciprofloxacinei rezultând nivele mai
reduse în urină şi serum. Administrarea concomitentă a acestor agenţi trebuie evitată.
Administrarea concomitentă a AINS şi probenecid trebuie evitată.
Reacţii adverse: Ciprolet este în general bine tolerat. Cele mai frecvente evenimente
raportate, nu neapărat asociate medicamentului, au constat în frison, greaţă, diaree,
vărsături, dureri abdominale, cefalee, agitaţie şi urticarie. Majoritatea reacţiilor adverse au
fost slabe sau moderate.
Supradozarea: Nu există informaţie disponibilă asupra supradozei la oameni. În
eventualitatea unei supradoze acute, stomacul trebuie golit prin inducerea vomei sau
spălături gastrice. Pacientul va fi ţinut sub observaţie atentă şi i se va administra tratament
de refacere. Se va menţine o hidratare adecvată.
Condiţii de păstrare: A se păstra în loc întunecos şi uscat, ferit de lumină.
Formă de prezentare: Ciprolet-Infuzie (I.V.), flacon de 100 ml.

Producător: Dr. Reddy's Laboratories

 CIPROLET, soluţie uz oftalmic
ciprofloxacinum
Ciprofloxacin soluţie uz oftalmic USP.
Acţiune terapeutică: Ciprolet soluţie uz oftalmic este o soluţie apoasă sterilă, izotonică de
Ciprofloxacină clorhidrat, un puternic derivat de fluorchinolonă cu activitate bactericidă
împotriva unui spectru larg de bacterii patogene Gram-pozitive şi Gram-negative. Ciprolet
soluţie uz oftalmic este utilizat în tratamentul unei largi varietăţi de infecţii oculare externe.
1 ml conţine Ciprofloxacină clorhidrat USP echivalentul a
Ciprofloxacină 3 mg
Clorură de benzalconiu 0,02% v/v

Acţiune farmacodinamică: Activitatea primară antibacteriană a Ciprofloxacinei are loc

prin inhibiţia ADN-girazei bacteriene (Topoizomeraza II), enzima responsabilă de
introducerea de spirale negative în ADN-ul bacterian. Aceasta conduce la ruperea
structurii ADN şi distrugerea bacteriei. Ciprofloxacina este considerat ca având şi alte
mecanisme de acţiune, diferite de inhibiţia ADN-girazei. Ciprofloxacina alterează, de
asemenea, membrana celulei bacteriene, cauzând pierderea conţinutului celular.
Ciprofloxacina nu determină rezistenţă indusă plasmatic şi elimină rapid plasmidele R.
Spectru antimicrobian: Ciprofloxacina are un larg spectru antibacterian. Este rapid
bactericid la concentraţii apropiate de concentraţia minimă inhibitorie (CMI). În cele mai
multe studii, concentraţia minimă bactericidă (CMB) a fost similară cu CMI-ul în activitatea
împotriva organismelor grampozitive şi gramnegative. CMI90 pentru Ciprofloxacină este
de aproximativ 1 mcg/ml sau mai puţin, indicând o mare sensibilitate. Spectrul
antibacterian al Ciprofloxacinei este următorul: Foarte susceptibil: E.coli, K. pneumoniae,
speciile Enterobacter, speciile de Citrobacter, S. marcensens, specii Shigella, specii
Salmonella, Specii Aeromonas, specii Yersinia, Proteus, Providencia, P. aeruginosa, S.
aureus, S. epidermidis, specii Haemophilus. B. catarrhalis, specii Campylobacter. Moderat
susceptibil: S. pyogenes, streptococi haemolitici, grupa B, C, F, G, S. pneumoniae,
faecalis, C. trachomatis. Organisme rezistente: Coci anaerobi, specii Clostridia, specii
Bacteroide. Ciprofloxacina este eficient împotriva bacteriilor multiplu rezistente.
Ciprofloxacina este foarte eficient împotriva majorităţii bacteriilor patogene aerobe care
determină infecţii oculare, inclusiv stafilococi, streptococi, E. coli, Moraxella, Klebsiella,
Proteus vulgaris.
Indicaţii: Tratamentul unei largi varietăţi de infecţii externe oculare şi a complicaţiilor
cauzate de bacterii susceptibile. Asemenea infecţii sunt: conjunctivită acută şi subacută,
conjunctivită mucopurulentă, blefaroconjunctivită, blefarită, ulcer corneean bacterian cu
sau fără “hypopion”, keratită bacteriană sau kerato conjunctivită, dacriocistită cronică,
meibomianita, profilaxia preoperatorie în chirurgia oculară, tratamentul infecţiilor post-
operatorii, infecţiile externe oculare cauzate de traumatisme prin corpuri străine şi alte
infecţii oculare care nu răspund la alte tratamente.
Dozaj şi administrare: Infecţii oculare: În afecţiuni uşoare, la moderate, instilaţi una sau
două picături în ochiul (ochii) afectat (afectaţi) o dată la patru ore. În infecţii severe se
instilează două picături în ochiul (ochii) afectat (afectaţi) la fiecare oră până la ameliorarea
stării acute, urmat de reducerea tratamentului.
Contraindicaţii: Ciprolet soluţie uz oftalmic este contraindicat la pacienţii cu
hipersensibilitate la unul din componenţii produsului.
Precauţii: Ciprolet soluţie uz oftalmic nu este injectabilă, nu trebuie niciodată injectată
sub-conjunctival şi nici direct introdusă în camera anterioară a ochiului. Dacă iritarea
persistă sau se accentuează, se sistează administrarea şi se recomandă consultarea
medicului. Nu se atinge picurătorul deoarece aceasta ar putea determina contaminarea
soluţiei. Dacă apare iritaţie sau hipersensibilitate la medicament, se opreşte utilizarea
preparatului şi se trece la o altă terapie adecvată. Nu a fost stabilită siguranţa în
administrare la femeile gravide sau care alăptează. De evitat folosirea la copiii aflaţi în
creştere sau la adolescenţă. Se va folosi soluţia în interval de maximum o lună de la
deschiderea flaconului.
Reacţii adverse: Ciprolet soluţie uz oftalmic este de obicei tolerată de majoritatea
pacienţilor. Uşoare senzaţii de înţepătură şi congestie conjunctivală au fost observate la
un număr mic de pacienţi. Nu a apărut necesitatea întreruperii administrării la nici un
pacient.
Formă de prezentare: Flacon de 5 ml.

Producător: Dr. Reddy's Laboratories

 CISPLAMIN
cisplatinum
Anticanceros.
Compoziţie: 1 flacon de 20 ml sau de 100 ml conţine: Cisplatină pulbere liofilizată 10 mg,
respectiv 50 mg. Excipienţi q.s. 1 flacon de 20 ml sau de 100 ml soluţie injectabilă conţine:
Cisplatină 10 mg, respectiv 50 mg. Excipienţi q.s.
Acţiune terapeutică: Cisplatina (cis-diaminodicloroplatina) este un complex anorganic,
conţinând un atom central de platină legat de doi ioni de clor şi două molecule de amoniac
în poziţia cis. Acţionează ca citostatic prin legarea sa de ADN, cu care formează punţi intra
şi intercatenere cu ruperea moleculelor respective.
Indicaţii: Cancer testicular, cancer ovarian metastatic, cancer de vezică urinară, cancer în
regiunea capului şi gâtului, cancer bronşic.
Contraindicaţii: Alergie la cisplamină, la persoane cu afecţiuni renale, deficienţe de auz,
mielodepresie şi este incompatibilă cu sarcina. În timpul tratementului trebuie urmărită
funcţia rinichiului, audiograma şi ionograma (îndeosebi magneziul şi calciul). Nu se
asociază cu alte medicamente nefrotoxice şi ototoxice (antibiotice aminoglicozidice etc.).
Reacţii adverse: Cel mai adesea greaţa şi voma, leucopenie şi trombocitopenie
trecătoare, ocazional fenomene ototoxice cu micşorarea sau pierderea auzului,
hipomagneziemie (se controlează periodic sângele, audiograma şi magneziemia).
Deoarece dozele mari pot afecta rinichii mergând până la insuficienţă renală gravă pentru
profilaxie se hidratează abundent şi se administrează manitol. Rareori polinevrite periferice
şi reacţii anafilactice.
Interacţiuni medicamentoase: Nivelul plasmatic al anticonvulsivantelor poate deveni
subterapeutic în timpul terapiei cu cisplatina. Administrarea concomitentă a cisplatinei cu
aminoglicozide creşte nefrotoxicitatea şi ototoxicitatea acestora.
Mod de administrare: Câte 60-120 mg/m2 la frecare 3-4 săptămâni în perfuzii
întravenoase lente (1-6 ore); în doze mai mici când se foloseşte în asociaţii
polichimioterapice cu bleomicina, doxorubicina, vinblastina, etc. Soluţia pentru perfuzie se
prepară extemporaneu prin dizolvarea pulberii liofilizate din flacon în 5 ml, respectiv în 50
ml apă distilată pentru injecţii (încălzită la 40-45 grade), apoi prin diluare cu soluţie salină
sau glucozată izotonă sau cu soluţie de manitol.
Formă de prezentare: Flacon de 20 ml cu 10 mg cisplatină pulbere liofilizată injectabilă;
Flacon de 100 ml cu 50 mg cisplatină pulbere liofilizată injectabilă; Flacon de 20 ml soluţie
injectabilă 0,05% cisplatină; Flacon de 100 ml soluţie injectabilă 0,05% cisplatină.

Producător: Vianex
 CISPLATIN
cisplatinum
Compoziţie: Flacon cu pulbere liofilizată conţinând cisplatin (cis-diaminodicloroplatinum
(II)) 10 mg, clorură de sodiu 90 mg şi manitol 100 mg.
Acţiune terapeutică: Antineoplazic citostatic, imunosupresiv şi radiosensibilizant.
Produsul acţionează ca alchilant bifazic, inhibă selectiv şi preferenţial sinteza ADN-ului şi
mai puţin a ARN-ului; nu are specificitate de fază a ciclului celular. După administrare i.v.,
produsul difuzează rapid în ţesuturi, realizând concentraţiile cele mai mari în rinichi, ficat,
prostată; nu traversează bariera hemato-encefalică. Eliminarea este bifazică, realizată în
principal prin urină, în primele ore rapidă, apoi foarte lentă, având un timp de înjumătăţire
terminal de 2-5 zile; în ţesuturi, substanţa poate fi detectată încă 4 luni după administrare.
Indicaţii: Tumori maligne ale aparatului uro-genital (testicule, prostată, ovare, col uterin,
endometru, vezică urinară), tumori de esofag şi din sfera ORL, osteosarcom la copii.
Contraindicaţii: Alergie cunoscută la produs, mielodepresie, leucopenie, trombocitopenie,
anemie, insuficienţă renală, sarcină şi alăptare.
Efecte secundare: Tulburări gastrointestinale, sub formă de greaţă şi vomă, care se
declanşează la majoritatea pacienţilor, la 1-4 ore de la administrare, scăderea apetitului,
stomatită; mielodepresie, leucopenie, trombocitopenie, anemie; neurotoxicitate, nevrita
nervului optic, tulburări de vedere; oto-toxicitate cu diminuarea auzului (iniţial în zone de
frecvenţe înalte 4000 - 8000 Hz) şi tinitus; nefrotoxicitate, hiperuricemie, reducerea
clearance-ului creatininei; hipomagnezinemie, hipocalcemie, hipopotasemie; creşterea
tranzitorie a transaminazelor serice; foarte rar reacţii anafiactice.
Mod de administrare: Produsul se administrează în mono- şi polichimio-terapie sub
strictă supraveghere medicală, în doze şi ritm adecvate stării şi evoluţiei pacientului. Se
recomandă hidratarea intensă a pacientului înainte de începerea tratamentului (1-2 litri
lichid în 6-8 ore), precum şi provocarea diurezei prin manitol sau/şi furosemid pentru
diminuarea nefro- şi ototoxicităţii. Se pot administra 80-100 mg/m2 pe zi prin perfuzie
unică în condiţiile amintite anterior sau prin divizarea dozei în cinci prize zilnice a 15-20
mg/m2 pe zi. Tratamentul se repetă la 3-4 săptămâni. În polichimioterapie dozele uzuale
sunt: tumori testiculare- 20 mg/m2 pe zi - 5 zile consecutiv la fiecare la 3 săptămâni;
tumori ovariene metastatice - 50 mg/m2, o singură doză la fiecare 3 săptămâni.
Monitorizarea pacientului se va face pe baza controlului clinic-neurologic, audiometric, al
hemoleucogramei, al echilibrului hidroelectrolitic şi al funcţiei renale (eventual clearance la
creatinină). Prin introducerea în flacon a 10 ml apă distilată se realizează o soluţie cu
concentraţia de 1 mg/ml care, înainte de administrare se diluează cu dextroză 5% sau cu
soluţie de clorură de sodiu şi manitol. Se va evita asocierea de Cisplatin şi aminoglicozide,
datorită cumulării efectelor ototoxice.
Formă de prezentare: Flacon a 10 mg cisplatin.
Condiţii de păstrare: Se va păstra la loc uscat şi ferit de lumină.

Producător: Sindan
 CISRELAX
emepronii bromidum
Prezentare farmaceutică: Comprimate conţinând 200 mg emepronium bromidum (cutie
cu 50 buc.).
Acţiune terapeutică: Parasimpatolitic, acţionând ca antagonist competitiv al acetilcolinei.
Cisrelax blochează acţiunea acetilcolinei şi exercită efect anticolinergic selectiv pe
musculatura netedă a vezicii urinare. Prin reducerea contracţiei musculaturii netede a
vezicii urinare, Cisrelax creşte capacitatea acesteia şi scade presiunea de descărcare. În
acest fel, prelungeşte intervalul în care impulsurile de evacuare sunt inhibate şi, în
consecinţă, reduce frecvenţa urinării. Efectul se manifestă la persoanele cu descărcare
vezicală voluntară sau involuntară. Produsul nu traversează bariera hemato-encefalică şi
nu produce modificări în funcţionarea sistemului nervos central. Produsul nu trece prin
bariera placentară.
Indicaţii: Polakiurie sau incontinenţă urinară (la persoane vârstnice, în afecţiuni
neurologice ale vezicii urinare, în chirurgia vezicii urinare şi a prostatei, după radioterapia
afectării maligne a vezicii urinare). Poliakiurie şi tenesme în cursul cistitei acute sau
cronice.
Mod de administrare: În general, doza pentru adulţi este de 600 mg pe zi, 1-2
comprimate de 3 ori pe zi. Pacienţilor cu incontinenţă urinară, cu polakiurie nocturnă li se
vor administra 1-4 comprimate înainte de culcare.
Reacţii adverse: Rar pot apărea: senzaţie de gură uscată, tulburări de acomodare şi
tahicardie. Atenţie Se impun precauţii la pacienţii cu glaucom, ileus, în cursul hemoragiilor
digestive, pilorospasm, obstrucţii la nivelul tractului urinar inferior şi în sarcină.
Contraindicaţii: Stadii avansate ale hipertrofiei de prostată, cu vezică urinară atonă şi
cantitate mare de urină reziduală, atonie gastrică.

Producător: Galenika
 CISTAMINĂ
mercaptominum
Prezentare farmaceutică: Comprimate conţinând cistamină diclorhidrat 200 mg (flacon cu
50 buc.).
Acţiune terapeutică şi Indicaţii: Radioprotector.
Mod de administrare: La adulţi: 7 comprimate, la copii (peste 6 ani): 3-4 comprimate într-
un pahar cu apă îndulcită, cu o oră înaintea expunerii la radiaţii.
Reacţii adverse: Uneori pirozis, epigastralgii, greaţă.
Contraindicaţii: Gastrită şi ulcer în evoluţie, tezaurismoză hepato-splenică, insuficienţă
renală, boală litiazică.
 CITROLIN, soluţie fără alcool
combinaţii
Apă de gură pentru gargară. Dezinfectant al cavităţii bucale şi gâtului.
Compozitie: Fiecare 100 ml conţin:
Cetrimid 25 mg
Hidroclorid de Lidocaină 3 mg

Proprietăţi: Soluţia de Citrolin este o apă de gură antiseptică pentru gargară cu proprietăţi
anestezice locale, folosită la menţinerea igienei gurii şi gâtului şi uşurarea inflamaţiei şi
iritaţiei locale. Soluţia de Citrolin conţine două componente active. Cetrimidul este un
antiseptic cuaternar de amoniu ce induce o acţiune bactericidă efectivă pe grampozitivi şi
unii gramnegativi fără a cauza iritaţia mucoasei bucale sau gingivale. Hidrocloridul de
lidocaină cel de-al doilea component al soluţiei de Citrolin, este un anestezic local cu
durată de acţiune lungă şi promptă, ce determină rapid îndepărtarea durerii şi
disconfortului asociate unor boli ca: tonsilite, faringite, iritaţii ale gurii şi gingiilor.
Indicaţii: Infecţii ale gâtului şi orofaringite; amigdalite acute; inflamaţii
postamigdalectomie; gingivite; stomatite; pentru uşurarea durerii şi inflamaţiilor după
extracţii dentare, pentru irigarea canalului dentar şi a alveolei dentare.
Posologie: Soluţia de Citrolin se foloseşte fără diluţie. O lingură de soluţie se ia în gură
(pentru clătire şi gargară) şi se ţine timp de 1 minut sau mai mult, apoi se scuipă. Această
operaţie se repetă de 2 - 3 ori/zi sau la indicaţia medicului.
Ambalaj: Flacon conţinând 120 ml.
Condiţii de păstrare: A nu se păstra la îndemâna copiilor. A se păstra în locuri
întunecoase şi reci.

Producător: Pharco Pharmaceuticals

 CLAFORAN 1,0
cefotaximum
Ingredient activ: Cefotaxime sodium.
Compoziţie: Fiecare fiolă cu pulbere uscată conţine 1,048 g cefotaxime sodium
corespunzînd la 1,0 g cefotaxime.
Prezentare: 1 fiolă cu 1,048 g pulbere uscată cu sau fără 1 fiolă a 4 ml apă pentru injecţii.
Proprietăţi: Antibiotic din clasa cefalosporinelor, cu acţiune bactericidă.
Indicaţii: Infecţii severe cauzate de germeni sensibili la cefotaxime: Infecţii: ale tractului
respirator inclusiv nas şi gît; ale urechii; ale rinichilor şi tractului urinar; ale pielii şi
ţesuturilor moi; ale oaselor şi cartilajelor; ale organelor genitale inclusiv gonoreea; ale
regiunii abdominale. Septicemii, endocardite, meningite; pentru profilaxia preoperatorie la
pacienţii cu risc crescut de infecţie şi pentru profilaxia infecţiilor la pacienţi cu rezistenţă
scăzută. Cefotaxime este în general eficient împotriva următorilor patogeni: staphylococci,
streptococci aerobi şi anaerobi, streptococcus pneumoniae, neisseria spp., haemophilus
influenzae, escherichia coli, citrobacter spp., salmonella spp., klebsiella spp., enterobacter
aerogenes, serratia spp., proteus spp.indol-pozitiv şi indol-negativ, yersinia enterocolitica,
clostridium spp. şi bacteroides spp. Patogeni cu sensibilitatea variabilă la cefotaxime:
streptococcus faecalis, enterobacter cloacae, pseudomonas aeruginosa şi bacteroides
fragilis. Nu există suficientă experienţă clinică în cazul infecţiilor cu Salmonella typhi şi
paratyphi A şi B. Cefotaxime nu este eficient contra lui treponema pallidum şi clostridium
difficile. Terapie combinată: în infecţii severe ce pot periclita viaţa, combinaţiile de Claforan
cu aminoglicozide sunt indicate fără a mai aştepta rezultatele testelor de sensibilitate. Cele
două preparate trebuie administrate separat.
Contraindicaţii: La pacienţii cu sensibilitate la penicilină şi beta-lactam există posibilitatea
sensibilităţii încrucişate. Funcţia renală va trebui monitorizată la pacienţii trataţi
concomitent cu aminoglicozide. Nu se va administra în cursul sarcinii (mai ales în primele
3 luni) şi nici în timpul alăptării, decât cu indicaţie strictă.
Efecte adverse: La nivelul tabloului sanguin: trombocitopenie, eozinofilie, leucopenie. La
nivelul ficatului: creşterea nivelului seric al enzimelor hepatice şi al bilirubinei. La nivelul
rinichilor: creşterea pasageră a creatininei şi ureei serice. La nivelul tractului
gastrointestinal: greaţă, vărsături, dureri abdominale, diaree. Reacţii locale: iritaţie
inflamatorie şi durere la locul injectării. Alte reacţii: reacţii cutanate alergice (urticarie,
exantem) şi prurit.
Dozare: Depinde de severitatea infecţiei, sensibilitatea patogenului şi starea generală a
pacientului. Rezistenţa se dezvoltă lent ca şi în cazul penicilinei. Studiile in vitro efectuate
asupra combinaţiilor de Claforan cu aminoglicozide au relevat un efect sinergic sau aditiv.
După injectare se obţin concentraţii înalte de Claforan depăşind evident susceptibilitatea
majorităţii patogenilor, în ser, ţesuturi şi fluidele organismului. Claforan este eliminat
predominant prin rinichi, într-o formă antibacteriană activă. Altfel: adulţi şi copii peste 12
ani - cîte 1 fiolă Claforan 1,0 la fiecare 12 ore. În infecţii severe doza zilnică poate fi
crescută pînă la max.12 g. Dacă doza zilnică este de 4 g, aceasta poate fi divizată în 2
doze egale, administrate la interval de 12 ore. Dacă sunt necesare doze mai mari,
intervalul dintre injecţii sau perfuzii se va reduce la 8 sau 6 ore. Tratamentul gonoreei: o
doză unică de 0,5 g Claforan intramuscular. Profilaxia preoperatorie a infecţiilor: o doză de
1-2 g Caforan cu 30-60 min înainte de începerea operaţiei. La pacienţii cu funcţie renală
deteriorată cu un clearance la creatinină de 5 ml/min sau mai mic doza de întreţinere va fi
redusă la jumătate din doza normală. Durata tratamentului: depinde de răspunsul
pacientului. Tratamentul trebuie continuat încă cel puţin 3 zile după ce temperatura a
revenit la normal.
Administrare: Injecţie intravenoasă: conţinutul unei fiole de Claforan 1,0 se va dizolva în
cel puţin 4ml apă pentru injecţii; soluţia se va injecta într-un interval de timp de 3-5 min.
Perfuzie intravenoasă: pentru doze mai mari. Perfuzii de scurtă durată: 2 g Claforan se vor
dizolva în 40 ml apă pentru injecţii sau într-una din soluţiile perfuzabile uzuale şi se va
administra într-un interval de 50-60 min. Administrare intramusculară: 1 fiolă de Claforan
1,0 se va dizolva în 4 ml apă pentru injecţii; soluţia se va injecta profund în muşchiul
gluteus.
Condiţii de păstrare: A se păstra sub 25 grade Celsius. A se proteja de lumină.

Producător: Hoechst Marion Roussel

 CLARINASE
combinaţii (loratadinum + pseudoefedrinum sulfas)
Compoziţie : Loratadină şi sulfat de pseudoefedrină.
Acţiune : Loratadina este un antihistaminic triciclic cu durată lungă de acţiune şi cu
activitate periferică selectivă antagonistă la nivelul receptorilor H1. Pseudoefedrina sulfat,
unul dintre alcaloizii naturali din Ephedra are un efect decongestionant gradat, dar
susţinut, facilitând scăderea inflamaţiei mucoasei nazale.
Dozare şi mod de administrare: Adulţi şi copii peste 12 ani o tabletă de 2 ori pe zi.
Durata tratamentului nu trebuie să depăşească de regulă 10 zile.
Interacţiune medicamentoasă: Anumite asocieri medicamentoase necesită atenţie
deosebită: digitalice, antidepresive triciclice, medicamente cu acţiune simpatomimetică,
inhibitori de MAO, antiacide.
Reacţii adverse: Comparabile cu placebo, excepţie făcând insomnia şi uscăciunea gurii.
Au mai fost raportate: cefalee, somnolenţă, nervozitate, vertij, astenie, palpitaţii,
inapetenţă.
Contraindicaţii: La pacienţii care prezintă hipersensibilitate la una dintre componentele
sale, tratament concomitent cu un inhibitor de MAO (sau chiar în cele 15 zile de la oprirea
tratamentului), hipertensiune arterială severă, boală ischemică coronariană severă,
afectare renală, presiune intraoculară crescută, retenţie urinară, hipertiroidism; la copiii
sub 12 ani nu există studii.
Precauţii: A se utiliza cu precauţie la pacienţii cu diabet, afecţiuni cardiovasculare,
tulburări renale sau hepatice grave, hipertrofie de prostată, în plus, pacienţii vârstnici
trebuie monitorizaţi îndeaproape. Ca şi în cazul altor stimulente ale SNC, abuzul nu poate
fi exclus.
Supradozare: Poate produce insomnie, palpitaţii, halucinaţii, convulsii, precum şi cianoză,
tahicardie, aritmii, sedare şi pierderea cunoştinţei. Tratamentul este simptomatic şi de
susţinere, ţinându-se cont şi de o eventuală ingestie concomitentă a altor medicamente.
Formă de prezentare: Clarinase tablete, cutie a 10 tablete. A se păstra între 2- 300C. A
se feri de umezeala excesivă. Informaţii complete sunt disponibile la cerere.

Producător: Schering-Plough
 CLARITINE
loratadinum
Compoziţie: Loratadină.
Acţiune: Antihistaminic triciclic eficace cu durată lungă de acţiune şi cu activitate
periferică selectivă antagonistă la nivelul receptorilor H1.
Indicaţii: În rezolvarea simptomelor asociate rinitei alergice, cum ar fi strănutul, rinoreea,
pruritul nazal, precum şi pruritul şi usturimea oculară. Claritine este de asemenea indicat
în rezolvarea semnelor şi simptomelor urticariei cronice şi altor afecţiuni alergice
dermatologice.
Dozare şi mod de administrare: Adulţi şi copii peste 12 ani: 1 tabletă de Claritine sau 2
linguriţe de sirop o dată pe zi. Greutate corporală mai mică sau egală cu 30 Kg: 1/2 tabletă
sau 1 linguriţă de sirop o dată pe zi.
Interacţiuni: Studiile care au urmărit performanţele psihomotorii ale pacienţilor care au
consumat alcool concomitent cu administrarea de loratadină au demonstrat că aceasta nu
potenţează efectele alcoolului.
Reacţii adverse: Reacţiile adverse ale Claritine sunt comparabile cu ale placebo-ului. În
urma studiilor clinice s-a demonstrat că loratadina nu prezintă proprietăţi sedative sau
anticolinergice semnificative. Oboseala, sedarea şi cefaleea sunt simptome rare.
Contraindicaţii: La pacienţii care prezintă hipersensibilitate la una dintre componentele
sale.
Precauţii: Nu au fost încă stabilite siguranţa şi eficacitatea administrării de Claritine la
copii sub 2 ani. De asemenea, nu a fost stabilită siguranţa utilizării de Claritine în cursul
sarcinii.
Formă de prezentate: Claritine tablete: cutii a câte 10 tablete. Claritine sirop: sticluţe a
câte 120 ml.
Condiţii de păstrare: A se păstra la o temperatură cuprinsă între 20 şi 30 grade Celsius.

Producător: Schering-Plough
 CLAVUSIN
acidum salicylicum
Prezentare farmaceutică: Soluţia pentru uz extern conţine acid salicilic 19,3 g, acetonă
50,2 g, acid lactic 19,3 g, ago II 8,4 g, alcool până la 100 g (flacon cu 10 ml).
Acţiune terapeutică: Keratolitic foarte activ.
Indicaţii: Clavus (bătături).
Mod de administrare: Pensulare locală.
Reacţii adverse: Abuzul poate provoca arsuri.

Producător: Meduman
 CLEXANE
enoxaparinum
Prezentare farmaceutică: Soluţie injectabilă de enoxaparină sodică 100 mg/1 ml
condiţionată în seringi preumplute a: 20 mg/0,2 ml; 40 mg/0,4 ml; 60 mg/0,6 ml; 80 mg/0,8
ml; 100 mg/1 ml. Cutii a 2 seringi preumplute.
Indicaţii: Enoxaparina este o heparină, cu greutate moleculară mică, indicată în: Profilaxia
trombozei venoase profunde şi a embolismului pulmonar. Profilaxia coagulării în circuitul
extracorporeal în timpul şedinţelor de hemodializă. Tratamentul tulburărilor
tromboembolice, în special cele asociate cu chirurgia generală şi ortopedică. Tratamentul
anginei instabile şi a infarctului miocardic non-Q (fără undă Q).
Contraindicaţii: Alergie la enoxaparină. Antecedente de trombocitopenie în cursul
tratamentelor anterioare cu heparină nefracţionată sau heparină cu greutate moleculară
mică, manifestări sau tendinţe hemoragice legate de tulburări ale hemostazei, cu excepţia
coagulopatiilor de consum fară legătură cu heparina. Endocardite infecţioase acute.
Leziuni organice susceptibile de sângerare. Contraindicaţii relative: Asocierea cu
ticlopidina, salicilaţi sau AINS.
Efecte secundare: Manifestări hemoragice, doar în prezenţa factorilor de risc asociaţi,
rare cazuri de trombocitopenie sau de hematoame la locul injecţiei.
Precauţii: A nu se administra i.m. Precauţii la administrarea în timpul sarcinii. Se
recomandă prudenţă în caz de insuficienţă hepatică, antecedente de ulcer gastro-
duodenal sau vasculopatii chorio-retiniene, hipertensiune arterială severă necontrolată
medicamentos. Rahianestezie şi anestezie peridurală. Precauţii la asociere cu
anticoagulante orale, antiinflamatorii nonsteroidiene, corticosteroizi.
Posologie şi mod de administrare: La pacienţii cu risc trombotic moderat se
administrează o seringă preumplută de 20 mg enoxaparin/ 0,2 ml la 24 ore, s.c. în plica
abdominală; tratamentul se începe cu 2 ore preoperator şi se continuă timp de 7-10 zile
sau până la mobilizarea completă a pacientului. La pacienţii cu risc trombotic crescut, se
administrează începând cu 12 ore preoperator o seringă preumplută de 40 mg/0,4 ml/zi şi
se continuă până la mobilizarea completă a pacientului. Hemodializa: se administrează 1
mg/kg corp în linia arterială a circuitului, la începutul unei şedinţe de 4 ore. La pacienţii cu
risc hemoragic crescut, se administrează 0,5 mg/kg corp (acces vascular dublu) sau 0,75
mg/kg corp (acces vascular simplu). Dacă se formează depozite de fibrină, trebuie
administrată o nouă doză de 0,5 până la 1 mg/kg corp, depinzând de timpul final al
dializei. Tratamentul tombozei venoase profunde - injecţie subcutanată, 1mg/kg corp la 12
ore, timp de 7-10 zile. Tratamentul anginei instabile şi al infarctului non-Q - 1mg/kg corp la
12 ore, subcutanat, concomitent cu aspirina oral (100-325 mg, o dată pe zi).
Reacţii adverse: În timpul tratamentului poate apărea trombocitopenie. Se opreşte
administrarea enoxaparinei. Ocazional pot apărea echimoze la locul injecţiei. Excepţional
de rar pot apărea manifestări hemoragice. În timpul tratamentului este posibil să apară
modificări ale probelor hepatice (transaminaze, fosfatază alcalină).

Producător: Rhône-Poulenc Rorer

 CLIACIL, CLIACIL 1,2 mega
phenoxymethylpenicillinum
Ingredient activ: Phenoxymethylpenicilină potasiu
Compoziţie: Fiecare tabletă filmată de Cliacil conţine 600 000 U.I. (390 mg) de
phenoxymethylpenicilină potasică. Fiecare tabletă filmată de Cliacil 1,2 Mega conţine 1
200 000 U.I. (780 g) de phenoxymethylpenicilină potasică.
Caracteristici: Cliacil este un preparat de penicilină bine tolerat cu acţiune bactericidă.
Spectrul său terapeutic cuprinde germeni grampozitivi aerobi şi anaerobi, cu excepţia
stafilococilor penicilinazo-secretori şi enterococilor. Este de asemenea eficient împotriva
cocilor gramnegativi şi anumitor bacili gramnegativi, ca şi a spirochetelor. Cliacil se
absoarbe bine după administrare orală, atingînd concentraţii înalte şi eficiente în sânge şi
ţesuturi în scurt timp.
Indicaţii: Infecţii bacteriene cu germeni sensibili la phenoxy-metilpenicilină ca tonsilite,
bronşite, bronhopneumonii, pneumonii, infecţii ale urechii medii (cu excepţia infecţiilor cu
haemofilus influenzae) şi infecţii ale sinusurilor maxilare şi paranazale. Infecţii cutanate ca
erizipel, erizipeloid şi eritem migrans, inflamaţii ale nodulilor limfatici (limfadenite),
inflamaţii ale vaselor limfatice (limfangită). Scarlatina şi profilaxia acesteia, febră reumatică
şi profilaxia recurenţelor, profilaxia endocarditei. Infecţii bacteriene ale cavităţii bucale şi
gingiei: infiltrate inflamatorii, dentiţie întîrziată de gradul II şi III, fistule antrale (perforaţii în
sinusul maxilar), profilaxia infecţiilor după intervenţiile dentare şi de chirurgie orală sau
extracţiilor dentare la pacienţii cu risc crescut (de ex. cu defecte cardiace congenitale,
valve cardiace artificiale, endocardită reumatică), infecţii bacteriene secundare cu germeni
grampozitivi ca urmare a unor gingivite sau stomatite virale.
Contraindicaţii: Hipersensibilitate la penicilină. Cliacil nu se va administra pacienţilor cu
afecţiuni gastrointestinale severe însoţite de vărsături şi diaree, deoarece în acest caz nu
poate fi garantată absorbţia adecvată a preparatului (în astfel de cazuri se recomandă
terapia parentală cu penicilina G).
Precauţii: La pacienţii cu hipersensibilitate la cefalosporine, trebuie luată în considerare
posibilitatea existenţei unei sensibilităţi încrucişate.
Reacţii adverse: În cazul apariţiei unor reacţii adverse neaşteptate, se va informa
neîntîrziat medicul. Efecte la nivelul tractului gastrointestinal: tulburări gastrointestinale ca
greaţă, vomă, dureri abdominale, accelerarea tranzitului intestinal sau diaree sunt rare şi
nu necesită de obicei întreruperea tratamentului. Posibilitatea unei colite pseudo-
membranoase ar trebui luată în calcul la pacienţii la care apar diarei persistente în timpul
tratamentului sau în primele săptămâni de după tratament. Această afecţiune intestinală
inflamatorie provocată de terapia cu antibiotice poate periclita viaţa. Administrarea de
Cliacil trebuie imediat întreruptă în astfel de situaţii. Doctorul trebuie să iniţieze fără
întîrziere un tratament adecvat. Nu se vor administra în astfel de cazuri medicamente care
inhibă motilitatea intestinală (peristaltismul). Reacţii de hipersensibilitate: ocazional pot fi
observate reacţii de hipersensibilitate, în majoritatea cazurilor sub formă de reacţii
cutanate (rash cutanat, prurit). Dispar de obicei repede după întreruperea tratamentului. O
reacţie urticariformă de tip imediat, necesită întreruperea terapiei. Alte manifestări care pot
să apară sunt febra medicamentoasă, spasm bronşic, eozinofilie, edem angioneurotic,
edem al laringelui, boala serului, anemie hemolitică, vasculită alergică şi nefrită acută. În
cazuri izolate poate să apară şoc anafilactic care periclitează viaţa. Reacţii cutanate
buloase, uneori periclitînd viaţa, de obicei implicînd mucoasele au fost observate în cazuri
izolate (sindrom Stevens-Johnson, sindrom Lyell). Astfel de reacţii se întîlnesc la pacienţii
cu tendinţă către reacţii de hipersensibilitate. Efecte asupra tabloului sanguin: reducerea
numărului de celule albe sanguine (leucopenie, agranulocitoză), reducerea numărului de
plachete (trombocitopenie), reducerea numărului tuturor celulelor sanguine (pancitopenie).
Alte efecte: În cazuri extrem de rare, poate fi observată o decolorare pasageră a dinţilor în
timpul tratamentului cu Cliacil. Ocazional pot apărea rash cutanat sau inflamaţii ale
mucoaselor membranoase, în special în regiunea gurii; uscăciunea gurii şi tulburări ale
gustului pot apărea rar. La fel ca în cazul altor antibiotice, folosirea îndelungată de Cliacil
poate exacerba dezvoltarea organismelor nesusceptibile la penicilină. Evaluarea repetată
a stării pacientului este esenţială. Dacă în timpul terapiei apar suprainfecţii, se vor lua
măsurile adecvate.
Interacţiuni: Dacă penicilina se combină cu chemoterapeutice bacteriostatice sau
antibiotice (de ex. tetracicline, cloramfenicol) activitatea penicilinei poate fi atenuată sau
anulată. Administrarea simultană de Cliacil împreună cu indometacin, fenilbutazonă,
salicilaţi sau sulfinpirazone poate conduce la nivele serice ridicate sau prelungite.
Administrarea concomitentă de probenecid inhibă excreţia renală a penicilinei.
Administrarea penicilinei poate determina o reducere pasageră a concentraţiilor
plasmatice ale estrogenilor şi gestagenilor. Eficienţa contraceptivelor orale este nesigură
în astfel de situaţii. Absorbţia de Cliacil poate fi redusă în situaţia în care s-a produs sau se
dezvoltă sterilizarea intestinală cu aminoglicozide (neomicina). Dacă apar stări diareice ca
o consecinţă a tratamentului cu Cliacil absorbţia altor medicamente administrate oral poate
fi perturbată, iar eficienţa lor poate fi în consecinţă diminuată. În timpul terapiei cu
preparate de penicilină determinările non-enzimatice de zahăr în urină şi testele pentru
urobilinogen pot da rezultate fals pozitive.
Dozare: Dacă nu se indică altfel de către medic, se recomandă următoarele doze:
Tablete de 600 000 UI:
Copii şcolari 3 x zi 1 tabletă;
Adolescenţi 3 x zi 1 tabletă;
Adulţi 3 x zi 2 tablete.
Tablete de 1,2 Mega UI:
Adolescenţi 3 x zi 1/2-1 tabletă;
Adulţi 3 x zi 1 tabletă.
Se pot administra doze mai mari în funcţie de sensibilitatea patogenului şi tipul bolii. La
pacienţii cu anurie se recomandă prelungirea intervalului între doze la 12 ore.
Administrare: Durata tratamentului depinde de evoluţia bolii. Tratamentul ar trebui
continuat încă 3 zile după normalizarea temperaturii. Pentru tratamentul tonsilitei Cliacil se
va administra cel puţin 10 zile, în scopul prevenirii recidivelor sau complicaţiilor secundare.
Cliacil se recomandă a fi administrat pe stomacul gol, de preferat o oră înaintea meselor.
Tabletele trebuie înghiţite ca atare cu mult lichid (nu se sug).
Sarcină şi alăptare: Cliacil poate fi administrat în timpul sarcinii şi alăptării.
Data expirării: Nu folosiţi peste data expirării. A nu se ţine la îndemîna copiilor.
Formă de prezentare: Cliacil: 10, 100 şi 500 tablete filmate. Cliacil 1, 2 Mega: 10, 100 şi
500 tablete filmate.

Producător: Hoechst Marion Roussel

 CLIMEN
combinaţii
Acţiune terapeutică: Combinaţie estro/progestativă pentru tratamentul tulburărilor
menopauzei.
Indicaţii: Tulburări apărute în menopauză ca: valuri de căldură, transpiraţii bruşte,
palpitaţii, cefalee, stare de ameţeală, stare depresivă, insomnii şi oboseală, dispareunie,
uscăciunea mucoasei vaginale, micţiuni frecvente, disurie şi incontinenţă, modificări
involutive cutanate şi ale mucoaselor (în special la nivelul celei uretrale şi genitale).
Administrarea pe o perioadă mai îndelungată previne în bună măsură osteoporoza şi
patologia cardiovasculară.
Compoziţie: O folie conţine: 11 drajeuri - albe a 2 mg estradiol valerat: 10 drajeuri - roz a
2 mg estradiol valerat + 1 mg cyproteron acetat.
Elemente de fundamentare a tratamentului: Consensul general în prezent este că la o
femeie nehisterectomizată nu se va administra numai un tratament simplu estrogenic ci o
combinaţie estro/progestativă. Această combinaţie hormonală administrată în cantitate
suficientă, ciclic pe o perioadă de cel puţin 10 zile evită riscul unei hiperplazii de
endometru. Combinaţia estro/progestativă produsă de Schering conţine pentru prima dată
cyproteron acetat, un progestativ cu proprietăţi progestagene dar şi antiandrogene.
Mod de administrare: Drajeurile se înghit nemestecate cu puţin lichid de obicei după
micul dejun sau cină, menţinându-se zilnic aceeaşi oră de administrare. Tratamentul
începe în a 5-a zi a ciclului. După 21 de zile de tratament, la 2-4 zile urmează o sângerare
de privare. După o pauză de 7 zile începe un nou ciclu de tratament.
Contraindicaţii: În caz de hipersensibilitate faţă de componentele produsului, tulburări
funcţionale hepatice, icter în cursul unei sarcini anterioare, sindrom Dubin-Johnson şi
sindromul Rotor, îmbolnăviri în curs sau antecedente ca: tromboză cerebrală, infarct
cardiac, tumori hormono-dependente uterine, overiene sau de sân (chiar şi în caz de
suspiciune), endometrioză, tulburări ale metabolismului lipidic, diabet grav cu modificări
vasculare, otoscleroză (cu înrăutăţirea stării în cursul sarcinilor anterioare), sângerări
genitale (din cauze neelucidate), sarcină, alăptare. O supraveghere deosebită va fi
acordată pacientelor cu: diabet, hipertensiune arterială, varice, inflamaţii ale venelor,
otoscleroză, scleroză multiplă, epilepsie, porfirie, tetanie, chorea minor etc.
Reacţii secundare: Uneori tensiune mamară, tulburări gastrice, modificări ale greutăţii şi
libidoului, apariţia de sângerare în perioada de pauză la femei ce nu au mai avut menstră,
neapariţia sângerării în perioada de pauză la cele la care menstra mai era păstrată. Uneori
pot apărea edeme, cefalee, stări depresive ş.a.m.d.
Interacţiuni: Sunt posibile efecte de influenţare reciprocă cu barbiturice, rifampicină,
ampicilină, anticoagulante, antihipertensive ş.a. Medicul se va informa asupra altor
tratamente pe care pacienta le ia concomitent cu Climen. Recomandări speciale: Climen
nu este un contraceptiv. Înainte de începerea tratamentului se va proceda la un examen
medical general minuţios (inclusiv ginecologic şi al sânilor). Examenul se va repeta din 6
în 6 luni.
Formă de prezentare: Cutii conţinând folii cu 21 drajeuri.

Producător: Schering AG
 CLIVARIN
reviparinum
Compoziţie: Fiecare ml de soluţie injectabilă conţine: Reviparină sodică: 5.726 unităţi -
Xa1 (Fragment de heparină din mucoasa intestinului de porc obţinut prin scindare cu nitrit;
masă moleculară medie 3150-5150). Soluţie pentru injecţii subcutanate în seringi
preumplute 0,25 ml = 1.432 unităţi anti - Xa; 0,60 ml = 3.436 - Xa.
Indicaţii: Profilaxia trombozelor şi tromboembolismului atât la pacienţii cu risc trombogen
mic cât şi la cei cu risc mare. Tratamentul tromboembolismului venos. Împiedicarea
coagulării în cursul hemodiallizei şi a circulaţiei extracorporale.
Contraindicaţii: Clivarin nu trebuie folosit la pacienţii cu alergie cunoscută la Reviparină-
sodică şi/sau alergii la heparină inclusiv trombocitopenii condiţionate alergic.
Precauţii: Hemoragii: Clivarin ca şi alte anticoagulante se va utiliza cu precauţii extreme
în condiţii asociate cu risc crescut de sângerare cum ar fi: diateze hemoragice,
endocardită bacteriană, ulcer gastric activ, gută, atac vascular cerebral hemoragic,
chirurgie spinală sau oftalmologică, pacienţi aflaţi sub terapie concomitentă cu alte
anticoagulante sau inhibitoriplachetari. Clivarin se va utiliza numai cu precauţii extreme la
pacienţii ce prezintă în antecedente trombocitopenii induse heparic. Clivarin nu este
interschimbabil cu heparină nefracţionată şi nici cu alte heparine cu masa moleculară mică
deoarece ele diferă ca proces de fabricaţie, distribuţie a masei moleculare, activităţii anti
Xa şi anti IIa precum şi ca dozaj. Generale: Clivarin nu se va amesteca cu alte injecţii sau
infuzii. Clivarin se va utiliza cu precauţie la pacienţii cu diateze hemoragice, hipertensiune
arterială necontrolată sau antecedente de hemoragii gastrointestinale sau ulceraţii
recente. Pacienţii vârstnici ca şi cei cu insuficienţă renală pot prezenta întârzieri de
eliminare a reviparinei. Teste de laborator: Se vor efectua numărări periodice ale
elementelor figurate ale sângelui (inclusiv ale trombocitelor) în cursul tratamentului cu
Clivarin. Clivarin se va utiliza numai sub supraveghere medicală strictă în caz de:
tratament concomitent cu medicamente ce cresc nivelul de potasiu, anticoagulante orale,
aspirină şi/sau antibiotice cefalosporinice. Siguranţa şi eficacitatea utilizării Clivarin la copii
nu a fost încă stabilită. Precauţii speciale: Clivarin nu se va administra intramuscular. Se
vor evita injecţiile intramusculare în cursul terapiei cu Clivarin deoarece există riscul
producerii de hematoame.
Sarcină şi alăptare: Nu au fost efectuate încă teste studii cu heparine cu masa
moleculară mică la gravide. Studiile efectuate în trimestrele 2 respectiv 3 nu au
demonstrat că heparinele cu masa moleculară mică ar traversa placenta. Există doar
evidenţe limitate asupra folosirii de heparine cu masă moleculară mică în primul trimestru
de sarcină. Studii efectuate pe animale au arătat că doze de 25 mg/kg corp nu au produs
efecte teratogene. S-au consemnat scăderi ale greutăţii la fetuşi expuşi la 10 mg/kg corp
prenatal. Nu s-au consemnat efecte adverse asupra fertilităţii. Nu se cunoaşte dacă
reviparina se secretă în laptele matern. De aceea se va administra doar cu precauţii la
femeile care alăptează.
Reacţii adverse: În funcţie de doză poate apărea o incidenţă crescută a sângerărilor,
îndeosebi la nivelul pielii, mucoaselor, plăgilor, tractului gastrointestinal şi tractului uro-
genital. Ocazional apare o trombocitopenie de grad uşor. O trombocitopenie severă poate
apărea şi este legată rar de tulburări de coagulare (coagulopatie de consum, tromboze,
şi/sau tromboembolii) şi/sau necroze cutanate în sfera injecţiilor subcutanate. Se poate
observa o creştere a transaminazelor serice (enzime hepatice) (GOT, GPT, gama-GT) ca
şi la LDH şi a lipazei, care de obicei, sunt reversibile după întreruperea tratamentului şi
nesemnificative clinic. O hipersensibilitate faţă de Reviparina sodică este rară, ca şi
reacţiile anafilactice. În cazuri singulare a fost descrisă apariţia de şoc anafilcatic după
administrarea de heparină. Ac+easta se observă mai des la pacienţii care au primit în
antecedente Clivarin şi/sau heparină. Reacţiile alergice cuprind simptome ca: greaţă,
febră, dureri în membre, urticarie, vărsături, prurit, dispnee, bronhospasme şi prăbuşiri
tensionale. După folosirea îndelungată a heparinei standard (luni de zile) se poate
dezvolta o osteoporoză, mai ales la pacienţii cu predispoziţie. Această reacţie nedorită nu
este de exclus nici la folosirea de clivarin. Studiile clinice efectuate cu alte heparine cu
greutate moleculară mică cât şi cele cu Reviparină au arătat că riscul de osteoporoză este
mult mai puţin frecvent (de 5-7 ori) la acestea decât la heparina standard. În cazuri foarte
rare terapia poate induce un hipoaldosteronism asociat cu hiperapotasemie şi acidoză
metabolică, mai ales la pacienţii cu o limitare a funcţiei renale şi diabet zaharat. Ocazional
s-au observat la locul injectării reacţii tisulare (indurări, înroşiri, decolorări şi mici
hematoame).
Interacţiuni cu alte medicamente: Clivarin se va administra cu maxime precauţii
simultan cu antiinflamatoriile nesteroidiene, salicilaţi, anticoagulante orale, medicamente
ce afectează funcţia plachetară, plasma expanderi (dextran) deoarece se potenţează
riscul de hemoragie.
Dozarea, modul şi durata administrării: Profilaxia tromboembolismului venos: Dacă nu
este prescris altfel pentru profilaxia primară a trombozelor şi emboliilor la intervenţii
chirurgicale cu risc trombogen moderat, se injectează subcutan 1 dată pe zi, 0,25 ml
Clivarin. Prima injecţie se va administra cu 2 ore înaintea intervenţiei chirurgicale. Durata
terapiei se stabileşte după felul îmbolnăvirii şi după durata perioadei de risc (imobilizarea);
de aceea se va stabili individual de către medic. Pentru operaţii necomplicate se poate
porni în general de la o durată de 7-14 zile. Există date asupra unor durate de tratament
de până la 75 zile la aproximativ 2.600 pacienţi (durată medie 17,1 zile). O injecţie
subcutanată pe zi de 0,6 ml se va utiliza pentru profilaxia primară a trombozelor şi
embolismului la pacienţii cu risc crescut de tromboembolism (ex.: chirurgie ortopedică
pentru proteză totală de şold sau genunchi). Prima injecţie se va administra cu 12 ore
înainte de operaţie. Profilaxia se va administra până la mobilizarea totală a pacientului, dar
pe o durată de cel puţin 14 zile. O prelungire o profilaxiei pe o durată de până la 1 lună a
demonstrat o reducere suplimentară a incidenţei tromboembolismului venos. Tratamentul
tromboembolismului venos: Pentru tratamentul iniţial al tromboembolismului venos
(tromboză venoasă profundă şi embolism pulmonar) se vor utiliza 2 injecţii subcutanate pe
zi de clivarin în doză fixă şi ajustată la greutatea corporală. Tratamentul se va începe
imediat după confirmarea diagnosticului. Anticoagularea orală poate fi începută
concomitent cu scopul de a atinge un INR2 în zona terapeutică de 0,2-3,0. Tratamentul cu
Clivarin este de 5-7 zile.
Greutate corporală Doză de Clivarin Volum (2x/zi)
35 - 45 kg 2.864 antiXa de două ori pe zi 0,5
46 - 60 kg 3.436 antiXa de două ori pe zi 0,6
> 61 kg 5.153 antiXa de două ori pe zi 0,9
Hemodializă şi circulaţie extracorporală: La pacienţii dializaţi se utilizează o injecţie de
Clivarin în bolus unic pe linia arterială în doze de 70-85 unităţi Xa/kg corp. Se
administrează Clivarin direct înaintea începerii şedinţei de dializă. Acestă doză în general
inhibă coagularea efectiv în cursul unei şedinţe de 4 ore. Dacă este necesar, o a doua
injecţie de 33 unităţi Xa/kg corp se poate administra dacă sunt vizibile depozite de fibrină
(ex.: în cursul unei sesiuni de dializă prelungite).
Instrucţiuni de utilizare: Seringa este pregătită după îndepărtarea capacului acului.
Injecţia subcutană se face într-un pliu cutanat format cu două degete (între ombilic şi
creasa iliacă) sau anterioară a coapsei. Canula trebuie introdusă perpendicular şi scoasă
la fel. Canula a fost astfel concepută, încât nu este necesară aspiraţia înaintea injectării.
Volumul rezidual în seringa preumplută se datorează procesului de producţie şi a fost
luată în calcul la umplere.
Supradozare, antidot: Supradozarea heparinelor cu greutate moleculară mică poate
determina hipocoagulabilitate şi poate astfel creşte riscul de sângerare. Sângerări uşoare
sau hematoame la locul de injectare pot apărea şi la doze normale, dar nu trebuie să
determine întreruperea tratamentului. O injecţie intravenoasă lentă a antidotului Protamină
neutralizează imediat şi complet activitatea factorului IIa, şi numai parţial activitatea anti
Xa a Clivarinului. Doza de protamină i.v. trebuie să corespundă dozei injectate de clivarin:
17,5 mg protamină (circa 1,25 ml Protamin 1000 “Roche”) neutralizează o doză unică de
clivarin (0,25 ml). Timpul de înjumătăţire al heparinelor cu greutate moleculară mică
trebuie luată în considerare la administrarea terapiei.
Condiţii de păstrare: A nu se utiliza Clivarin după depăşirea datei de expirare
Medicamentul trebuie adăpostit în locuri inacesibile copiilor. Datorită riscurilor de
incompatibilităţi fizico-chimice, Clivarin nu va fi injectat în aceeaşi seringă sau infuzat la un
loc cu alte medicamente.
Formă de prezentare: Cutii cu 5 sau 10 seringi preumplute: 0,25 ml; 0,6 ml.
1 Reviparină sodică cu o activitate anti Xa corespunzătoare la 55,2 mg de heparină cu greutate moleculară mică pentru BRP (Ph.Eur.)
(45,2-71,6 mg fragment de heparină)
2 INR = International Normalized Ratio = raport standardizat internaţional între valorile timpului Howell din cursul şi respectiv înaintea
începerii tratamentului.

Producător: Knoll A.G.

 CLOFEDIN
clofezonum
Prezentare farmaceutică: Drajeuri conţinând clofezonă 200 mg (flac. cu 50 buc.);
supozitoare conţinând clofezonă 400 mg (cutie cu 10 buc.).
Acţiune terapeutică: Combinaţie echimoleculară de fenilbutazonă şi clofexamină, are
acţiune antiinflamatorie şi analgezică.
Indicaţii: Afecţiuni reumatice articulare inflamatorii, puseuri inflamatorii şi dureroase ale
artrozelor, reumatisme abarticulare; flebite superficiale şi periflebite, tromboză
hemoroidală; accesul de gută.
Mod de administrare: Oral, câte 1-2 drajeuri de 3 ori/zi (la mese) sau 1-2 drajeuri
dimineaţa şi la prânz şi un supozitor la culcare.
Reacţii adverse: Aceleaşi ca pentru Fenilbutazonă, dar este mai bine suportat.
Contraindicaţii: Aceleaşi ca pentru Fenilbutazonă.

Producător: Antibiotice-Iaşi
 CLONIDINĂ
clonidinum hydrochloridum
Prezentare: Comprimate conţinând clorhidrat de clonidină 0,150 mg.
Acţiune farmacoterapeutică: Antihipertensiv prin stimulare centrală alfa2-adrenergică;
micşorează debitul cardiac, nu modifică practic fluxul sanguin renal, scade moderat
activitatea reninică a plasmei. Eficacitatea este maximă după 2-3 săptămâni de tratament.
Indicaţii: Hipertensiune arterială - forme moderate şi severe (obişnuit se asociază cu
diuretice, eventual cu alte antihipertensive). Pentru profilaxia migrenei şi a altor forme de
cefalee vasculară recurentă şi pentru tratamentul bufeurilor vasomotorii în menopauză.
Contraindicaţii: Este contraindicată la bolnavii cu psihoză depresivă în antecedente. Se
evită sau se administrează cu prudenţă în timpul sarcinii, în ateroscleroză cerebrală
severă, boala Raynaud şi trombangeita obliterantă. Atenţie la şoferi şi la cei cu alte
profesiuni care impun concentrarea intensă şi prelungită a funcţiilor psihice; se recomandă
evitarea băuturilor alcoolice; prudenţă în asocierea cu deprimante centrale (barbiturice şi
alte sedative).
Reacţii adverse: Frecvent uscăciunea gurii, constipaţie, somnolenţă şi sedare; relativ rar
greaţă, anorexie, bradicardie sinusală, hipotensiune ortostatică, retenţie hidrosalină (la
începutul tratamentului). Întreruperea bruscă a tratamentului îndelungat poate fi cauză de
hipertensiune marcată, cefalee, nervozitate, tremor, tulburări gastrointestinale.
Mod de administrare: Conform prescripţiei medicale. În general, se administrează în
medie 1 până la 4 comprimate pe zi, repartizate în două prize egale. Tratamentul începe
cu un comprimat seara, la culcare; creşterea dozei se face treptat după rezultatele
obţinute, adăugând o doză dimineaţa, ajungând până la 6-7 comprimate pe zi. În
tulburările de menopauză: 0,025 până la 0,075 mg de două ori pe zi.

Producător: Sintofarm S.A.

 CLOPIXOL ACUPHASE
zuclopenthixolum
Prezentare farmaceutică: Fiole a 1 ml soluţie uleioasă injectabilă conţinând zuclopentixol
decanoat 200 mg.
Acţiune terapeutică: Neuroleptic tioxantenic, antipsihotic activ şi sedativ cu efect
prelungit (preparat retard); 200 mg zuclopentixol decanoat echivalează cu 25 mg
flufenazină decanoat şi 40 g flupentixol decanoat.
Indicaţii: Schizofrenie, îndeosebi forme cu agitaţie şi agresivitate.
Mod de administrare: În injecţii intramusculare profunde, obişnuit 1-2 fiole (200-400 mg)
la fiecare 2-4 săptămâni - se începe cu 1/2 fiolă şi se creşte progresiv, după nevoie (doza
maximă recomandată este de 3 fiole o dată pe săptămână); pentru cantităţi mai mari de 2
fiole se fac 2 injecţii, în locuri diferite.
Reacţii adverse: Sunt posibile reacţii extrapiramidale în primele zile după injecţii, mai ales
la începutul tratamentului (se administrează, eventual, Romparkin), mai rar somnolenţă;
ocazional reacţii iritative locale - eritem, edem, noduli fibroşi; galactoree, amenoree,
diskineziile tardive, semnalate pentru alte neuroleptice, sunt posibile teoretic şi pentru
zuclopentixol.
Contraindicaţii: Intoxicaţie acută cu alcool, barbiturice, opioide; bolnavi psihotici care nu
tolerează neuroleptice orale, psihoze cu apatie, psihoze cu parkinsonism, arterioscleroză
avansată, stări confuzionale senile, boli renale, hepatice şi cardio-vasculare grave; se va
evita sau prudenţă în timpul sarcinii, mai ales în primul trimestru, nu se recomandă la
copii.

Producător: Lundbeck
 CLORAMBUCIL
chlorambucilum
Prezentare farmaceutică: Comprimate drajefiate conţinând clorambucil 2 mg (flac. cu 20
buc.).
Acţiune terapeutică: Agent alchilant antileucemic anticanceros.
Indicaţii: Leucemie limfatică cronică, macroglobulinemie Waldenström, boală Hodgkin şi
alte limfoame, adenocarcinom ovarian avansat, cancer de sân.
Mod de administrare: Oral, în primele săptămâni 4-10 mg sau 0,1-0,2 mg/kg corp zilnic
(într-o singură doză), eventual în continuare întreţinere cu 2-4 mg sau 0,03-0,1 mg/kg corp
zilnic.
Reacţii adverse: Dozele excesive sau tratamentul prelungit provoacă deprimare severă a
hematopoiezei (apare la doză totală de 6,5 mg/kg corp sau mai mult) - este necesară
efectuarea hemogramei de 1-2 ori pe săptămână şi reducerea dozei sau oprirea
medicaţiei în prezenţa limfopeniei şi neutropeniei marcate; uneori amenoree,
azoospermie; rareori febră, greaţă, vomă, diaree, hepatită toxică şi icter, fibroză
pulmonară interstiţială, cistită, nevrită, reacţii alergice cutanate; a fost semnalat un risc
crescut de leucemie acută.
Contraindicaţii: Sarcină (mai ales în primul trimestru), trombocitopenie, leucopenie; nu se
administrează după o cură completă de iradiere sau chimioterapie citotoxică; prudenţă
(doze mici) când măduva este infiltrată cu ţesut limfomatos sau în prezenţa hipoplaziei
medulare.

Producător: Terapia S.A.

 CLORAMFENICOL
chloramphenicolum
Prezentare farmaceutică: Drajeuri conţinând cloramfenicol 250 mg sau 125 mg (flac. cu
12 buc.); capsule operculate conţinând cloramfenicol 250 mg sau 125 mg (flac. cu 12
buc.).
Acţiune terapeutică: Antibiotic bacteriostatic cu spectru larg; sunt sensibili, în majoritate
chlamidiile, micoplasmele, rickettsiile, pneumococii, streptococii piogeni şi viridans,
enterococul, meningococul, gonococul, brucelele, Haemophilus, Salmonella typhi şi alte
salmonele, Shigella, Vibro cholerae, majoritatea bacteriilor anaerobe - Clostridium, cocii
anaerobi, Bacteroides - unele tulpini de E. coli, K. pneumoniae, Proteus mirabilis.
Rezistenţa se dezvoltă lent şi numai la unele specii microbiene (de exemplu Salmonella
typhi, Shigella).
Indicaţii: Febră tifoidă şi febră paratifoidă (antibiotic de elecţie), meningite bacteriene,
îndeosebi cu H. influenzae, abcese cerebrale cu bacterii anaerobe (pătrunde bine prin
meninge şi creier), infecţii abdominale cu anaerobi; tifos exantematic şi bruceloză (atunci
când tetraciclinele sunt contraindicate); infecţii urinare rezistente la alte antibiotice.
Mod de administrare: Adulţi: 20-60 mg/kg corp şi zi, respectiv 1-3 drajeuri sau capsule a
250 mg la 6 ore (1-4 g/zi), în funcţie de gravitatea infecţiei (fără a depăşi 25 g doză totală
şi 10-14 zile de tratament). Copii mici, 50 mg/kg corp şi zi; şcolari (6-12 ani), 30-40 mg/kg
corp şi zi (fără a depăşi doza totală de 700 mg/kg corp); la nou-născuţi 10 mg/kg corp şi zi
pentru primele 2 săptămâni, 20 mg/ kg corp şi zi pentru vârsta de 2-4 săptămâni. Doza se
reduce în caz de insuficienţă hepatică gravă - la adult nu trebuie să depăşească 2 g/zi. Se
administrează la mese pentru a evita consecinţele iritaţiei digestive; în tratamente
prelungite se asociază vitamine din complexul B şi se introduce în alimentaţie iaurt, pentru
a evita consecinţele distrugerii florei intestinale.
Reacţii adverse: Ocazional anemie toxică (reversibilă), rareori anemie aplastică,
leucopenie, trombocitopenie, pancitopenie de natură alergică sau idiosincrazică - de mare
gravitate (evoluţie deseori letală), survine mai ales la tratament prelungit sau repetat;
uneori uscăciunea gurii, greaţă, vomă, diaree, rareori suprainfecţii cu Candida,
disbacterioze intestinale, erupţii cutanate, urticarie, reacţii neurotoxice (cefalee, confuzie
mintală, nevrită optică). La nou-născuţi, mai ales la prematuri, dozele mai mari decât cele
recomandate pot provoca un sindrom toxic, care poate fi mortal (sindromul cenuşiu). În
febra tifoidă dozele mari, folosite iniţial, pot fi cauză de şoc endotoxinic.
Contraindicaţii: Insuficienţă medulară toxică în antecedente, leucopenie, anemie, icter
hemolitic; nu se administrează în timpul sarcinii, grijă mare la nou - născuţi (doze mici);
prudenţă la hepatici şi la renali. Cloramfenicolul nu se asociază cu alte medicamente care
pot deprima hematopoieza; prudenţă în asocierea cu sulfamide antidiabetice,
anticoagulante cumarinice, fenitoină, metotrexat (sunt potenţate); paracetamolul
prelungeşte timpul de înjumătăţire al cloramfenicolului, iar fenobarbitalul îi creşte
metabolizarea. Cloramfenicolul nu se foloseşte decât cu indicaţii stricte, la recomandarea
medicului; se evită utilizarea profilactică şi repetarea curelor; tratamentul se face sub
controlul hemoglobinei.

Producător: Terapia S.A.

 CLORAMFENICOL HEMISUCCINAT DE SODIU
chloramphenicolum
Prezentare farmaceutică: Flacoane cu pulbere conţinând sarea sodică a esterului
succinic al cloramfenicolului în cantitate echivalentă cu 1 g cloramfenicol pentru
prepararea de soluţie injectabilă.
Acţiune terapeutică: Antibiotic de sinteză cu spectru larg de acţiune. Fiind solubil în apă,
poate fi utilizat în injecţii intramusculare şi intravenoase. În organism este absorbit rapid şi
suferă un proces de hidroliză (în special la nivelul ficatului), prin care se pune în libertate
cloramfenicol activ. Se elimină în cea mai mare parte prin rinichi, în formă biologic inactivă.
Este eficace în infecţii biliare. Are un spectru antibacterian larg, având acţiune
bacteriostatică asupra multor germeni gramnegativi şi grampozitivi.
Indicaţii: Infecţii severe provocate de germeni sensibili la cloramfenicol: febră tifoidă,
meningite purulente, peritonite purulente, pneumonii şi bronhopneumonii; septicemii cu
germeni sensibili la cloramfenicol şi rezistenţi la alte atibiotice.
Contraindicaţii: Leucopenie, anemie, agranulocitoză, boli hepatice grave; în insuficienţa
renală şi la nou-născuţi la femei gravide, în ultima perioadă de sarcină; în profilaxia
infecţiilor.
Reacţii adverse: La tratamente prelungie şi repetate se pot produce: deprimarea severă a
hematopoiezei, anemie aplastică, purpura trombopenică, agranulocitoză (la doze mari),
uscăciunea gurii, greaţă, erupţii cutanate, reacţii neurotoxice (cefalee, confuzie mintală,
nevrită optică); la nou-născuţi, mai ales prematuri, dozele obişnuite pot provoca un
sindrom toxic mortal (sindromul cenuşiu).
Precauţii: Se vor evita curele repetate (chiar cele scurte), fiind posibilă apariţia unor
depresiuni ale măduvei hematogene. Se va administra cu prudenţă la hepatici şi renali, la
gravide, la sugari.
Mod de administrare: Conţinutul unui flacon se dizolvă în 10 ml soluţie izotonică de
clorură de sodiu. Adulţi: 0,5 g cloramfenicol la 6-8 ore; Copii: 25-50 mg/kg corp/zi; Nou
născuţi: 10 mg/kg corp/zi.
Prezentare farmaceutică: Cutii cu 50-100 flacoane cu pulbere injectabilă.
Condiţii de păstrare: La loc uscat, ferit de căldură.

Producător: Antibiotice-Iaşi
 CLORAMINĂ B
chloraminum B
Compoziţie: Comprimate conţinând 500 mg cloramină B
Mod de întrebuinţare: Pentru dezinfectarea mâinilor şi a instrumentelor: 10 comprimate
la 1 litru de apă. Pentru spălatul plăgilor şi a cavităţilor 2-6 comprimate la 1 litru apă.
Pentru gargarisme şi spălături vaginale: 4 comprimate la 1 litru apă. Pentru sterilizarea
veselei şi a biberoanelor: 10 comprimate la 1 litru de apă. Pentru sterilizarea sputei
tuberculozelor: 100 comprimate la 1 litru de apă - la 2 părţi spută o parte soluţie. Pentru
sterilizarea apei potabile: 1 comprimat la 40 litri apă, plus 1 g acid tartric, citric sau acetic.
Formă de prezentare: Flacoane cu 100 comprimate.

Producător: Sicomed
 CLORCHINALDOL
clorquinaldolum
Compoziţie: Comprimate conţinând clorchinaldol 10 mg, 100 mg.
Acţiune farmacoterapeutică: Clorchinaldolul aparţine grupei hidroxichinolinelor
halogenate, cu proprietăţi antibacteriene mai ales faţă de germenii grampozitivi
(stafilococi, streptococi), trichomonas, giardia, fungi. Produsul se caracterizează printr-o
bună toleranţă. Chiar la administrarea îndelungată, nu se produc fenomene de iritare
locală sau generală sau sensibilizare. Spre deosebire de antibiotice, Clorchinaldolul nu
distruge flora intestinală saprofită şi nu creează rezistenţă. Efectul bactericid al
Clorchinaldolului nu este inadecvat de puroi şi de substanţe organice.
Indicaţii: Disbacterioze intestinale, enterocolite recidivante sau trenante, dispepsii,
tulburări intestinale consecutive folosirii antibioticelor, schimbării alimentaţiei sau climei;
pemfigusul nou-născutului şi alte piodermite ale vârstei copilăriei, plăgi de decubit, abcese
infectate, micoze ale pielii.
Contraindicaţii: Alergie la halochine, insuficienţă renală sau hepatică severă, insuficienţă
cardiacă gravă, sarcină în primul trimestru.
Reacţii adverse: Rareori greaţă, vărsături, dureri abdominale, cefalee, ameţeli, erupţii
cutanate alergice; foarte rar nevrită periferică, nevrită optică, mielopatie.
Mod de administrare: Oral: Adulţi: curativ, 1-2 comprimate filmate (100-200 mg) de 3 ori
pe zi; profilactic, 1 comprimat filmat (100 mg) de 3 ori pe zi. Copii: 10 mg/kg corp/zi.
Comprimatele filmate se înghit nemestecate, de preferinţă după mesele principale. Atenţie
la supradozare; în cazurile acute tratamentul se administrează cel mult o săptămână, în
cele cronice cel mult o lună. În cazul asocierii cu alte preparate halochinice (mexaform,
mexase, intestopan), nu se vor depăşi (sunat) 750 mg/zi la adult şi 400 mg/zi la copii
şcolari; aceste preparate nu se administrează în cure succesive, dacă durata totală a
tratamentului depăşeşte o lună.
Formă de prezentare: Flacoane a 30 comprimate filmate de 100 mg. Flacoane a 30
comprimate filmate de 10 mg. Cutii cu 3 plachete a câte 10 comprimate filmate de 100 mg.
Cutii cu 3 plachete a câte 10 comprimate filmate de 10 mg.
Condiţii de păstrare: Se va păstra în locuri ferite de umiditate şi căldură.

Producător: Sicomed
 CLORDELAZIN, drajeuri
chlorpromazinum hcl.
Compoziţie: Clorpromazin clorhidrat 25 mg.
Acţiune terapeutică: Asupra cortexului cerebral acţionează ca hipnotic, sedativ,
anticonvulsivant, inhibant al reflexelor condiţionate, iar asupra diencefalului ca
hipotermizant şi antiemetizant, scade metabolismul bazal prin scăderea consumului de
oxigen tisular, stimulează ventilaţia şi debitul respirator (eupneic). Acţionând asupra căilor
centripete nervoase, potenţează acţiunea anestezicelor, curarizantelor, analgezicelor
având el însuşi o acţiune anestezică locală.
Indicaţii: Medicină internă: Tratamentul vărsăturilor de orice natură. Edem laringian,
spasm glotic, laringite acute asfixiante. Tulburări de climacterium; diencefaloze. Boli
infecţioase; scarlatină hipertoxică, febră tifoidă, septicemii, stafilococii grave, rezistente la
antibiotice, tetanos grav, insomnii. Algii rezistente la antinevralgice uzuale. Ictusuri
cerebrale de origine vasculară. Chintele emetizante ale tusei convulsive. Coreea
Sydenham. Pediatrie: Toxicozele sugarului, stări neurotoxice grave. Chirurgie: Medicaţie
preanestezică, potenţând anestezia şi reducând astfel cantitatea necesară de anestezic.
Hibernaţia artificială: Combaterea stărilor de şoc postoperator. Obstetrică şi ginecologie:
Nefropatii şi hipertensiune gravidică, eclampsie, vărsături gravidice, analgezii obstetricale.
Dermatologie: Afecţiuni pruriginoase, peladă cronică, urticarie. Neurologie: Epilepsie.
Contraindicaţii: Leziuni hepatice, comă barbiturică, etilică sau prin opiacee. Hipotensiune
arterială. Nu se asociază cu substanţe hipotensive.
Reacţii secundare: Manifestări toxice asupra celulei hepatice ce îmbracă forma unui icter
prin retenţie. Se semnalează dermatite alergice atât la cei trataţi cât şi la cei ce
manipulează substanţa. Somnolenţa, uscăciunea gurii, pirozele, hipotensiunea,
fenomenele de tip parkinsonian, care survin la unele persoane, pot fi evitate dacă dozele
mari se dau cu precauţie şi se ajunge treptat la ele.
Mod de administrare: Adulţi: Se începe cu 1-2 drajeuri pe zi, mărindu-se treptat doza
până ce se ajunge la 3-6 drajeuri pe zi divizată în 3 prize. Copii: 1-3 mg/kg corp şi pe zi.
Formă de prezentare: Flacoane cu 50 drajeuri.

Producător: Sicomed
 CLORDET
diverse
Dezinfectant-detergent concentrat pentru suprafeţe.
Prezentare: Flacoane de 1 l, canistre de 5 l şi butelii de 60 l din polietilenă.
Compoziţie: Cloramină B, substanţă tensioactivă neionică, alcool izopropilic.
Acţiune: Bactericid şi fungicid activ faţă de: Escherichia coli, Pseudomonas aeruginosa,
Staphylococcus aureus, Candida albicans.
Utilizare: Pentru suprafeţe tari (faianţă, ciment, gresie, lemn, linoleum, tablă galvanizată,
oţel inoxidabil, metal emailat, material plastic) se folosesc 5-10 ml Clordet/100 ml apă,
timp de acţiune 1 oră şi clătire cu apă. Pentru înmuierea şi prespălarea lenjeriei albe din
bumbac sau bumbac în amestec cu poliester, se folosesc 20 g Clordet/1 l apă; timp de
acţiune: la înmuiere – minimum 1 oră, la prespălare în maşini - conform programului.
Atenţie: Se vor folosi mănuşi de cauciuc.

Producător: Sintofarm S.A.

 CLORFENIRAMIN 4 mg
chlorpheniraminum
Compoziţie: 4 mg clorfeniramin maleat, excipienţi q.s. pentru un comprimat.
Acţiune terapeutică: Antihistaminic cu efect sedativ foarte slab. Efectul apare la 15-60
minute de la administrare şi durează 4-12 ore.
Indicaţii: În dermatologie: urticarie acută şi cronică, eczeme exantematice, neurodermită,
lichen ruber plan, dermatită herpetiformă Duhring, prurit, eritem solar, înţepături de
insecte. În medicina internă: boala serului, edem Quincke, astm bronşic, migrenă, colită
mucoasă, alergii medicamentoase. În oftalmologie: procese alergice oculare (conjunctivită
foliculară cronică), blefaroconjunctivită cu eczemă palpebrală, sclerită recidivantă. În
O.R.L.: rinită vasomotorie, coriză de fân. În chirurgie: spasm bronşic produs de narcoză
inhalatorie, profilaxia şocului transfuzional.
Reacţii adverse: Pot apărea somnolenţă şi oboseală numai la doze mari. Iritaţia gastrică
apare rar şi poate fi evitată prin administrarea medicamentului în timpul mesei.
Contraindicaţii: Insuficienţă renală şi hepatică avansate, stări depresive, epilepsie,
sensibilizare la Clorfeniramin.
Precauţii: Nu se recomandă conducătorilor auto şi celor a căror meserie necesită un simţ
perfect al echilibrului.
Doze, mod de administrare: Adulţi: 1/2-1 comprimat de 3-4 ori pe zi. Copii: 0,35 mg/kg
corp pe zi, divizate în 4 prize.
Formă de prezentare: Cutii conţinând 1 blister cu 20 comprimate.
Condiţii de păstrare: În ambalajul original, la temperaturi cuprinse între 15-300C. Termen
de valabilitate: 2 ani.

Producător: Labormed
 CLORFENOXAMINĂ
chlorphenoxaminum
Compoziţie: Drajeuri conţinând 200 mg clorhidrat de clorfenoxamină.
Acţiune farmacoterapeutică: Preparatul are două acţiuni principale: antihistaminică şi
anticolinergică. În plus are efecte anestezice locale şi sedative (efectul sedativ poate fi
neutralizat, la nevoie, prin administrare de cafeină sau teofilină).
Indicaţii: Astm bronşic, febră de fân, migrene şi cefalee cu substrat alergic
gastroenteropatii de natură alergică, boala serului, şoc anafilactic, edem Quincke,
dermatoze alergice (urticarie, eczeme etc.), prurit de diferite cauze, disgravidie, boala de
radiaţii, accidente posthemo-transfuzionale, hipersensibilitatea medicamentoasă,
înţepături de insecte, degerături, insolaţie. Hiperexcitabilitate nervoasă, iritabilitate.
Contraindicaţii: Se administrează cu prudenţă la conducătorii auto şi la persoanele care
exercită alte profesii ce necesită o perfectă coordonare neuromotorie.
Posologie şi mod de administrare: În principiu, tratamentul trebuie strict individualizat.
Se recomandă ca titlu de orientare: Adulţi: 1-2 drajeuri de 2-3 ori pe zi. Copii: Sub 2 ani 1/4
din doza adultului. 2-5 ani 1/3 din doza adultului. 5-10 ani 1/2 din doza adultului.
Formă de prezentare: Flacoane a 20 drajeuri.
Condiţii de păstrare: La adăpost de căldură şi umiditate

Producător: Sicomed
 CLORHEXIDIN
chlorhexidinum
Prezentare farmaceutică: Soluţie pentru pulverizare (spray), conţinând clorhexidină
diacetat 1% în alcool izopropilic (flac. spray).
Acţiune terapeutică: Antiseptic activ faţă de germenii grampozitivi (mai ales) şi
gramnegativi; micobacteriile şi sporii sunt rezistenţi.
Indicaţii: Plăgi infectate, antisepsia pielii înaintea injecţiilor sau intervenţiilor chirurgicale.
Mod de administrare: Extern, prin pulverizare locală.
Reacţii adverse şi contraindicaţii: Sensibilizare locală: se va evita atingerea ochilor.
Este incompatibil cu săpunul.

Producător: Biofarm
 CLORHIDRAT DE DOPAMINĂ
dopaminum
Compoziţie: Fiole a 10 ml, conţinând soluţie 0,5% clorhidrat de dopamină.
Acţiune farmacoterapeutică: Dopamina este un agent simpatomimetic cu efecte directe
şi indirecte. Dopamina diferă faţă de adrenalină şi noradrenalină prin efectul de dilatare a
vaselor renale şi mezenterice, determinând creşterea diurezei, aparent printr-un mecanism
dopaminergic. Acest efect este predominant. La doze mici în perfuzie (în jur de 2 mcg/kg
corp şi minut) la doze de 10 mcg/kg corp şi minut stimulează şi receptorii beta1-
adrenergici de la nivelul miocardului. Efectul inotrop asupra cordului se asociază cu un
efect de accelerare a frecvenţei cardiace, precum şi o incidenţă a aritmiilor, ambele mai
reduse decât cele ale izoprenalinei. Această dublă acţiune a dopaminei prezintă avantajul
că poate corecta dezechilibrul hemodinamic, exercitând totodată un efect inotrop asupra
cordului, fără tahicardie consecutivă şi în acelaşi timp determinând ameliorarea perfuziei
renale. Totuşi, la doze mari, dopamina are şi efecte alfa-stimulante, în special
vasoconstricţie; atunci când se administrează doze mari, vaso-constricţia poate predomina
în raport cu vasodilataţia renală.
Indicaţii: Şoc cardiogen, traumatic, hipovolemic, toxic şi septic, în special la pacienţii care
prezintă oligurie şi rezistenţă periferică normală sau scăzută; hipotensiune arterială
marcată după anestezie peridurală sau rahianestezie; sindrom de debit cardiac scăzut, în
special după intervenţii chirurgicale pe cord.
Contraindicaţii şi precauţii la folosire: Feocromocitom, aritmii ventriculare,
vasoconstricţie periferică cu post-sarcină crescută, tireotoxicoză; prudenţă la bolnavii cu
ateroscleroză, la cei cu boli vasculare şi la diabetici (risc crescut de tulburări ischemice).
Interacţiuni medicamentoase: Inhibitorii de monoaminoxidază potenţează efectele
dopaminei (se folosesc doze de 10 ori mai mici); asocierea cu ciclopropan, halotan şi alte
anestezice halogenate favorizează aritmiile; guanetidina măreşte efectul vasoconstrictor
alfa-adrenergic al dopaminei, iar aceasta antagonizează efectul antihipertensiv al
guanetidinei; soluţia de dopamină este incompatibilă cu soluţiile alcaline.
Simpatomimeticele figurează pe lista substanţelor dopante (este interzisă la sportivi).
Reacţii adverse: Greaţă, vomă, palpitaţii, tahicardie, aritmii ventriculare, vasoconstricţie
periferică şi hipertensiune arterială, dureri angioase (la doze mari); în caz de supradozare
se opreşte perfuzia (dopamina este inactivă în decurs de 1-2 minute). Extravazarea poate
provoca necroza locală.
Posologie şi mod de administrare: Conţinutul unei fiole (50 mg) se diluează în 250 ml
soluţie salină sau glucoză (soluţii izotone) - (1 ml sau 20 picături conţin 200 mcg
dopamină); se introduce strict intravenos, în perfuzie cu debit constant. Doza se stabileşte
în funcţie de starea hemodinamică şi greutatea corporală: se începe cu 285 mcg/kg corp şi
minut (14-36 picături/minut la adultul de 70 kg), crescând progresiv - doza eficace uzuală,
în jurul a 6,5 mcg/kg corp şi minut (45-46 picături/minut la 70 kg greutate corporală) poate
fi crescută, la nevoie, până la 15 mcg/kg corp şi minut (105 picături/minut la 70 kg greutate
corporală); la sfârşitul tratamentului doza se reduce progresiv (se înjumătăţeşte la fiecare
oră). Administrarea dopaminei se face obligatoriu sub supraveghere clinică şi
hemodinamică, corectând în prealabil hipovolemia, hipoxemia, acidoza şi dezechilibrele
electrolitice eventuale.
Formă de prezentare: Cutii cu 100 fiole a 10 ml.
Condiţii de păstrare: Ferit de lumină şi căldură.Valabilitate: 4 ani de la data fabricaţiei.
Producător: Sicomed
 CLORHIDRAT DE PAPAVERINĂ, 100 mg
papaverini hydrochloridum
Compoziţie: Comprimate a 100 mg clorhidrat de papaverină.
Acţiune farmacoterapeutică: Vasodilatator şi antispastic prin acţiune directă asupra
musculaturii netede, efectul se menţine circa 2 ore după administrare orală. Este
bronhodilatator musculotrop şi coronarodilatator relativ slab; deprimă conducerea
atrioventriculară, prelungeşte perioada refractară a miocardului, scade excitabilitatea.
Indicaţii: Tulburări circulatorii cerebrale de natură spastică sau aterosclerotică, retinopatii,
migrenă, sindrom Méničre, sindrom anginos, stare post-infarct, tulburări circulatorii ale
musculaturii netede digestive şi biliare, spasm piloric, constipaţie spastică, colici
intestinale, diskinezie biliară hipertonă, colici biliare, dismenoree.
Contraindicaţii şi precauţii: Hipertensiune intracraniană şi bloc atrio-ventricular,
prudenţă în glaucom şi la bolnavii cu hipertrofie de prostată.
Interacţiuni medicamentoase: Nu se administrează cu medicamente stimulante beta-
adrenergice (risc crescut de aritmii): clorhidratul de papaverină poate creşte efectul
hipotensiv al medicamentelor antihipertensive. Efectele clorhidratului de papaverină sunt
accentuate de anestezice generale, analgezice, sedative, tranchilizante şi sunt diminuate
de fumat. Papaverina scade acţiunea levodopa.
Reacţii adverse: Dozele mari pot cauza somnolenţă, constipaţie, neplăcere epigastrică,
ameţeli, cefalee, sudoraţie.
Posologie: Oral: 1 comprimat (100 mg), la nevoie 3-5 comprimate pe zi.
Formă de prezentare: Flacoane cu 30 de comprimate.
Condiţii de păstrare: La adăpost de umezeală, lumină şi căldură.

Producător: Sicomed
 CLORHIDRAT DE PILOCARPINĂ
pilocarpinum
Prezentare farmaceutică: Fiole a 1 ml soluţie apoasă conţinând pilocarpină hcl. 1 mg
(cutie cu 10 buc.).
Acţiune terapeutică: Parasimpatomimetic, antagonizează acţiunile atropinei.
Indicaţii: Intoxicaţie acută cu atropină, beladonă şi alte parasimpatolitice (scobutil, lizadon
etc.).
Mod de administrare: Subcutanat 5-10 mg (doză mare, folosită numai în scop antidotic).
Reacţii adverse: Supradozarea provoacă hipersecreţie salivară, sudoraţie, hipersecreţie
lacrimală, greaţă şi vomă, diaree, dureri abdominale, mioză şi spasm de acomodaţie,
palpitaţii, hipotensiune, dispnee, uneori confuzie, tremor, chiar convulsii.
Contraindicaţii: Astm bronşic, hipotensiune arterială, miocardită, insuficienţă cardiacă,
bradicardie; contraindicaţiile sunt relative în condiţiile intoxicaţiilor grave cu atropină,
beladonă sau alte anticolinergice.

Producãtor: Sicomed
 CLORHIDRAT DE PROCAINĂ
procainum
Compoziţie: Fiole conţinând clorhidrat de procaină 1%: 0,20 g, apă distilată până la 20
ml; fiole conţinând clorhidrat de procaină 4%: 0,08 g, apă distilată până la 2 ml.
Acţiune farmacoterapeutică: Anestezic local cu acţiune lentă şi de scurtă durată - efectul
se instalează în 15-20 minute şi se menţine 45-50 minute pentru anestezia prin infiltraţii,
20-45 minute pentru anestezia tronculară, 30-60 minute pentru rahianestezie. Are şi
acţiuni sistemice: analgezică, vasodilatatoare, antispastică (relativ slabe) şi trofică
generală.
Indicaţii: Pentru anestezie locală în vederea intervenţiilor chirurgicale sau în diferite
acţiuni dureroase (nevralgii, mialgii, artralgii), pentru suprimarea temporară a controlului
nervos al unor organe (infiltraţii de splanhnic, ganglion stelat etc.); pentru acţiunile
sistemice în dureri postoperatorii, cefalee, migrenă, boli vasculospastice (claudicaţie
intermitentă, endarterită obliterantă, boala Raynaud), embolii, spasme viscerale diverse (în
injecţii intravenoase).
Mod de administrare: Anestezie locală cu soluţie 0,5%, 20-40 ml pentru infiltraţii, soluţie
1%, 10-20 ml pentru blocarea nervilor, soluţie 8%, 1-2 ml pentru rahianestezie; pentru
acţiunile sistemice se injectează intravenos lent cu prudenţă, 5 ml din soluţia 1%. Dozele
maxime prevăzute de Farmacopeea Română în injectarea subcutanată sunt de 200 mg o
dată şi 600 mg în 24 ore.
Reacţii adverse: Uneori reacţii alergice: bronhospasm (mai ales la asmatici), erupţii
cutanate, edem angioneurotic, rareori edem laringian acut, sau chiar şoc anafilactic
(investigarea pentru decelarea hipersensibilităţii este obligatorie); ocazional ameţeli,
vărsături.
Supradozare: Provoacă bradicardie, stare confuzivă, convulsii, colaps, sincopă, stop
respirator.
Contraindicaţii: Alergie la procaină, sau la alte anestezice cu structură esterică şi acid p-
aminobenzoic; nu se administrează la copii sub 3 ani. Folosirea ca anestezic local impune
prudenţă şi doze mici la hipotensivi, insuficienţă cardiacă, tulburări de conducere
miocardică, la hepatici, epileptici, bolnavi cu alergii medicamentoase, la cei cu boli acute,
debilitaţi, bătrâni; grijă în cazul instilării în uretra traumatizată, ne trebuind injectată în
ţesuturile infectate (este puţin eficace şi favorizează infecţia). Injectarea intravenoasă este
contraindicată în insuficienţa cardiacă, tulburările de conducere grave, hipotensiune, boli
hepatice, afecţiuni tiroidiene sau alte boli endocrine, ateroscleroza, miastenia gravă, sau
după analgezice morfinice.
Interacţiuni medicamentoase: Procaina micşorează eficacitatea sulfamidelor
antibacteriene (nu se asociază); nu se administrează simultan cu neostigmină sau
suxametoniu crescând riscul reacţiilor toxice (datorită inhibării procesului de bioinactivare).
Formă de prezentare: Cutii cu 50 fiole de 20 ml soluţie 1%. Cutii cu 10 fiole de 2 ml
soluţie 4%. Cutii cu 100 fiole de 2 ml soluţie 4%.

Producător: Sicomed
 CLOROCALCIN
calcii chloridum
Prezentare farmaceutică: Soluţie apoasă pentru uz intern conţinând clorură de calciu
0,18 g/ml (flac. cu 50 ml).
Acţiune terapeutică şi Indicaţii: Aceleaşi ca pentru calciu granulat.
Mod de administrare: Adulţi: 40-80 picături de 3 ori/zi; copii: 5-30 picături/zi (fracţionat);
se administrează diluat în lapte sau apă, pe mâncate.
Reacţii adverse: Gust neplăcut, iritaţie gastrică.
Contraindicaţii: Aceleaşi ca pentru Calciu 200; nu se foloseşte la bolnavi cu vărsături,
gastrită sau ulcer.

Producător: Biofarm
 CLOROTRIANISEN, comprimate
chlorotrianisenum
Compoziţie: Comprimate conţinând 0,024 g de chlorotrianisen clorotri (p-metoxifenil)
etilenă şi excipeinţi q.s.
Acţiune terapeutică: Estrogen nesteroidic de sinteză, care se acumulează în ţesutul
adipos, ceea ce îi oferă o acţiune farmacologică prelungită. Se eliberează de la locul de
acumulare treptat, în doze terapeutice, după un mecanism asemănător eliminării
hormonale a unei glande cu secreţie internă. Realizează o estrogenoterapie eficientă, fără
a prezenta efecte secundare importante. Preparatul nu determină o acţiune simultană
asupra cortexului suprarenalei şi nici hipertrofia glandei hipofizare. Tratamentul cu
corticosteroizi, asociat frecvent în cancerul prostatei, se administrează pentru a inhiba
secreţia de androgeni a suprarenalei (prin inhibiţia secreţiei hipofizare de ACTH).
Indicaţii: Cancerul prostatei în toate stadiile de evoluţie a bolii. Subliniem că preparatul
este eficace şi în stadiile avansate ale bolii (cu metastaze osoase), precum şi în cazurile
rezistente la alte preparate estrogenice. Este indicat în tratamentul cancerului vezical,
urinar şi mamar. Este utilizat în tulburările de climax şi în vederea suprimării lactaţiei. Se
poate asocia cu citostatice şi cu orhiectomia.
Contraindicaţii: În general, ca şi în cazul oricărei terapii cu estrogeni, se atrage atenţia
asupra necesităţii investigării atente a stării aparatului cardiovascular, funcţiei renale şi
hepatice. O atenţie deosebită trebuie acordată cazurilor care au avut în antecedete
accidente tromboembolice. Preparatul prezintă contraindicaţiile din estrogenoterapie, dar
de mai mică intensitate şi mai puţin frecvente: suspiciunea sau existenţa unui cancer
genital sau mamar în antecedente; fibromatoză şi polipoză uterină; insuficienţă cardiacă;
afecţiuni trombogenetice, dislipidemii, antecedente de icter colestatic, în timpul sarcinii.
Efecte secundare: Pot să apară, în cazuri rare, ca de altfel la orice estrogen: tulburări
digestive (greaţă, vărsături, dureri abdominale, diaree, anorexie), reacţii cutanate,
ginecomastii, algii mamare moderate şi dispariţia libidoului, tulburări psihice, retenţie de
apă, metroragii la întreruperea tratamentului, pigmentarea mamelonului şi a areolei.
Trebuie avut în vedere că principalul efect secundar indus de estrogeni este răsunetul
asupra aparatului cardiovascular, cu apariţia unor fenomene ce pot merge până la
insuficienţă cardiacă. Preparatul se administrează cu precauţie la bolnavii cardiaci, cu
ateroscleroză şi la bolnavii peste 75 de ani, la care poate determina insuficienţe cardiace.
Efectele secundare, mai ales cele cardiace, apar în funcţie de doza zilnică administrată şi
se întâlnesc mai frecvent în cursul primului an de tratament.
Mod de administrare: Tratamentul este strict individualizat pentru fiecare bolnav. Doza
zilnică este de 24-48 mg/zi (1- 2 comprimate) în cancerul prostatic, în toate stadiile clinice.
Pentru a obţine rezultate optime, se recomandă tratamentul prelungit sine die. Se
întrerupe tratamentul numai la apariţia fenomenelor secundare persistente. Asocierea
corticoterapiei, mai ales în formele cu metastaze osoase, creşte eficienţa tratamentului cu
Clorotrianisen. Se recomandă ingerarea comprimatelor în timpul meselor.
Formă de prezentare: Flacon cu 20 comprimate.
Condiţii de păstrare: Ferit de lumină, la loc uscat şi răcoros.

Producător: Sindan
 CLORTALIDON
chlortalidonum
Prezentare farmaceutică: Comprimate conţinând clortalidonă 100 mg (flac. cu 50 sau
100 buc.).
Acţiune terapeutică: Diuretic, saluretic şi antihipertensiv, are proprietăţi asemănătoare
tiazidelor, dar efectul este de mai lungă durată - începe la 2 ore de la administrarea orală,
este maxim la circa 12 ore şi se menţine 1-2 zile; acţionează inhibând reabsorbţia sării
fără apă din segmentul de diluţie al ansei Henle, ceea ce determină eliminarea unei urini
bogată în sare.
Indicaţii: Hipertensiune arterială (ca medicament de început şi în diferite asociaţii
antihipertensive) - este avantajos prin efectul durabil; edeme cardiace, renale, cirotice,
edeme patologice în sarcină, edeme localizate (posttrombotice, posttraumatice); diabet
insipid.
Mod de administrare: La adulţi, în hipertensiune 1/4-1/2 comprimat (25-50 mg) dimineaţa
(la micul dejun), la început zilnic, apoi 3 zile/ săptămână; în edeme, tratament de atac cu
1-2 comprimate/zi (la nevoie o doză iniţială de 4 comprimate), apoi întreţinerea efectului cu
1/2-1 comprimat, 2-3 zile/săptămână; în diabetul insipid la început 1 comprimat de 2 ori/zi,
apoi 1/2 comprimat/zi. La copiii în greutate sub 10 kg doza recomandată este de 5 mg/kg
corp o dată la 2 zile; la copiii mai mari, până la 5 ani, 1/2 comprimat, peste 5 ani, 1/2-1
comprimat o dată la 2 zile.
Reacţii adverse: Ocazional tulburări gastrointestinale (se administrează pe mâncate),
oboseală şi ameţeli (mai ales la începutul tratamentului), aritmii, tulburări vizuale, reacţii
alergice cutanate, neutropenie, trombocitopenie; uneori hipokaliemie (este necesară
suplimentarea potasiului, mai ales pentru tratamentul prelungit sau intensiv, sub digitalice
sau la cirotici); poate fi cauză de hiperglicemie şi glicozurie (uneori precipită sau
agravează diabetul zaharat), hiperuricemie (eventual crize gutoase), reversibile la oprirea
medicaţiei.
Contraindicaţii: Alergie la clortalidonă, insuficienţă renală şi hepatică avansate; prudenţă
sau se evită la bolnavii cu diabet şi gută (se controlează), în caz de ateroscleroză
coronariană şi cerebrală pronunţate (doze mici), şi când funcţia renală este diminuată
(doze mici); în timpul sarcinii este necesară multă prudenţă, nu se administrează decât cu
indicaţie medicală expresă; nu se foloseşte în timpul alăptării. Asocierea cu litiul este
contraindicată (îi micşorează eliminarea, cu creşterea litemiei şi risc toxic sporit).
Diureticele fi gurează pe lista substanţelor dopante (interzise la sportivi).

Producător: Terapia S.A.

 CLORURĂ DE CALCIU 10%
calcii chloridum
Compoziţie: Clorură de calciu cristalizată 1 g.
Acţiune farmacoterapeutică: Clorura de calciu este descompusă în organism, ionul clor
producând acidoză, iar calciul depunându-se la nivelul ţesutului osos. Ionul calciu are de
asemenea acţiune antiinflamatorie şi antialergică, intervenind în metabolismul hidric şi în
permeabilitatea membranelor celulare. Favorizează coagularea sanguină, fiind component
necesar în anumite fenomene enzimatice. Are acţiune uşor depresivă asupra sistemului
nervos central. În utilizare prelungită provoacă iritaţia venei cu endoflebită.
Indicaţii: Tetanie spasmofilie, stări hemoragice, tuberculoze, sarcină, alăptare, pleurezii,
hidrartroză, ascita cirozei hepatice, edem Quincke, urticarie, boala serului.
Contraindicaţii: În cursul tratamentului cu digitală, prudenţă în insuficienţa renală gravă,
ulcer gastro-duodenal.
Mod de administrare: Adulţi: 10 ml în injecţii strict intravenoase, lente. Copii: sugari: 3-5
ml în injecţii strict intravenoase lente; preşcolari şi şcolari: 5-10 ml în injecţii strict
intravenoase lente.
Formă de prezentare: Cutii cu 100 fiole de 10 ml. Cutii cu 10 fiole de 10 ml.

Producător: Sicomed
 CLORURĂ DE ETIL
aethylii chloridum
Prezentare farmaceutică: Flacon pulverizator a 50 g clorură de etil pură.
Acţiune terapeutică: Aplicată local, pe piele sau unele mucoase, provoacă hipoestezie
prin refrigeraţie, care se menţine timp scurt; inhalat provoacă repede anestezie generală.
Indicaţii: În aplicare locală, pentru incizia flegmoanelor sau alte intervenţii chirurgicale de
foarte scurtă durată, pentru liniştirea durerii în entorse, mialgii etc.
Mod de administrare: În aplicaţii locale, sub formă de jet (pentru anestezie locală).
Reacţii adverse: Aplicarea excesivă a jetului de kelen poate fi cauză de degerături.
Inhalat este foarte periculos din cauza toxicităţii mari, a desfăşurării rapide a fazelor
anesteziei generale şi a acţiunii iritante intense.
Contraindicaţii: Nu se foloseşte pentru anestezie generală; inhalarea este contraindicată
la cardiaci, hepatici, renali şi pulmonari.

Producător: Sinteza
 CLORURĂ DE SODIU
natrii cloridum
Prezentare farmaceutică: Soluţie perfuzabilă de clorură de sodiu 0,9% 250 ml, 500 ml şi
1 000 ml, în saci de PVC atoxic, apirogen; fiole a 10 ml soluţie apoasă injectabilă de
clorură de sodiu 0,9% şi 10% (cutie cu 100 buc.).
Acţiune terepeutică şi indicaţii: Aport de sare şi apă în stări de deshidratare şi deficit de
sare (vărsături frecvente şi diaree profuză, arsuri întinse, boală Addison etc.); soluţia 0,9%
în fiole se foloseşte şi ca solvent.
Mod de administrare: Soluţia 0,9% se perfuzează sau se injectează intravenos sau
subcutanat; pentru bolnavii care nu pot ingera lichide sunt necesari zilnic 500 ml soluţie de
clorură de sodiu 0,9%, împreună cu 1-1,5 l soluţie de glucoză 5%; soluţia hipertonă (10%)
se injectează intravenos strict, în doze funcţie de natriemie şi greutatea corporală.
Reacţii adverse: Dozele excesive produc supraîncărcare circulatorie şi edeme,
administrarea îndelungată poate provoca hipercloremie cu acidoză; injectarea
paravenoasă a soluţiei hipertone produce iritaţie, chiar necroză.
Contraindicaţii: Supraîncărcare sodică, insuficienţă cardiacă, hipertensiune arterială,
insuficienţă renală, insuficienţă hepatică gravă, sindrom edemo-ascitic al cirozei, edem
pulmonar, edeme periferice, toxemie gravidică, hipercorticism.
Sinonime: Ser fiziologic, Sodium chloride.

Producător: Terapia S.A.

 CLORURĂ DE SODIU
natrii chloridum
Compoziţie: Fiole conţinând 1g sau 2 g clorură de sodiu.
Indicaţii: Având un rol important în echilibrul hidric, soluţia hipertonică de clorură de sodiu
este indicată în: boala Addison; afecţiuni emetizante; vărsături şi pareze intestinale
postoperatorii.
Mod de administrare: În infecţii intravenoase foarte lente sau perfuzii foarte lente, după
caz şi indicaţia clinică.
Contraindicaţii: Edeme cardiace, renale, hipertensiune arterială.
Formă de prezentare: Cutii cu 100 fiole de 10 ml clorură de sodiu soluţie 10% şi 20%.

Producător: Sicomed
 CLORZOXAZON
clorzoxazonum
Prezentare farmaceutică: Comprimate conţinând clorzoxazonă 250 mg (flacon cu 25
buc.).
Acţiune terapeutică: Miorelaxant prin deprimare motorie centrală (blocant polisinaptic),
diminuează durerea şi creşte funcţionalitatea muşchilor striaţi spastici.
Indicaţii: Spasme reactive ale musculaturii striate de natură traumatică, inflamatorie sau
reflexă - contuzii, tenosinovite, artrite, mialgii, lumbago, torticolis, contracturi ischemice
etc.; contractură cronică de origine piramidală.
Mod de administrare: Câte 1- 2 comprimate de 3-4 ori/zi (este utilă asocierea cu
paracetamolul, acidul acetilsalicilic sau alte analgezice antipiretice şi antiinflamatorii).
Reacţii adverse: Uneori greaţă, vomă, pirozis, diaree, sângerări gastro-intestinale,
somnolenţă, excitaţie şi anxietate, cefalee, ameţeli; rar erupţii cutanate alergice, echimoze,
foarte rar edem angioneurotic sau reacţii anafilactice, icter colestatic.
Contraindicaţii: Alergie la clorzoxazonă, boli hepatice; prudenţă în timpul sarcinii.

Producător: Armedica
 CLORZOXAZONĂ
chlorzoxazonum
Prezentare: Comprimate conţinând clorzoxazonă 250 mg.
Acţiune farmacoterapeutică: Miorelaxant prin deprimare motorie centrală (blocant
polisinaptic), diminuează durerea şi creşte funcţionalitatea muşchilor striaţi spastici.
Indicaţii: Spasme reactive ale musculaturii striate de natură traumatică, inflamatorie sau
reflexă - contuzii, tenosinovite, artrite, mialgii, lumbago, torticolis, contracturi ischemice
etc.; contractură cronică de origine piramidală.
Contraindicaţii: Alergie la clorzoxazonă, boli hepatice; prudenţă în timpul sarcinii.
Reacţii adverse: Uneori greaţă, vomă, pirozis, diaree, sângerări gastrointestinale,
somnolenţă, excitaţie şi anxietate, cefalee, ameţeli; rar erupţii cutanate alergice, echimoze,
foarte rar edem angioneurotic sau reacţii anafilactice, icter colestatic.
Mod de administrare: Câte 1-2 comprimate de 3-4 ori/zi (este utilă asocierea cu
paracetamolul, acidul acetilsalicilic sau alte analgezice şi antiinflamatorii).

Producător: Sintofarm S.A.

 CLOSTILBEGYT
clomifenum
Prezentare farmaceutică: Comprimate conţinând clomifen citrat 50 mg. Flac cu 10 cp.
Acţiune terapeutică: Antiestrogen, acţionează îndeosebi la nivelul hipotalamo-hipofizar,
cu consecinţe stimulatoare asupra secreţiei de gonadotrofine; provoacă maturarea
foliculară, mărirea ovarului, poate înlătura amenoreea, induce ovulaţia şi permite
fertilizarea.
Indicaţii: Pentru inducerea fertilităţii la femeile cu insuficienţă ovulatorie; cazuri
selecţionate de amenoree secundară (mai ales în prezenţa unei secreţii adecvate de
estrogeni).
Mod de administrare: Pentru inducerea fertilităţii se administrează oral 1 comprimat (50
mg) zilnic timp de 5 zile între zilele 5 şi 9 ale ciclului (spontan sau indus), sau 5 zile
succesiv în lipsa menstruaţiei; dacă s-a obţinut ovulaţia se repetă aceeaşi doză până
survine sarcina sau cel mai mult 3 cicluri; dacă nu se produce ovulaţia, se creşte doza la 2
comprimate pe zi, administrându-se în aceleaşi condiţii. În timpul tratamentului contactele
sexuale trebuie să coincidă cu perioada de fecunditate. Tratamentul se face sub control
strict, clinic şi biologic (dozări hormonale).
Reacţii adverse: Relativ frecvent instabilitate vasomotorie cu bufeuri de căldură, distensie
şi dureri abdomonale, tulburări de vedere (impun oprirea medicaţiei).
Contraindicaţii: Hemoragii ginecologice de origine neprecizată, afecţiuni hepatice severe,
chisturi ovariene şi neoplazii în sfera genitală.

Producător: EGIS
 CLOTRIMAZOL
clotrimazolum
Prezentare farmaceutică: Cremă conţinând clotrimazol 1 g/100 g (tub cu 20 g); soluţie
pentru uz extern conţinând clotrimazol 1 g/100 ml (flac. cu 25 g); comprimate vaginale
conţinând clotrimazol 100 mg (flacoane şi pachete ambutizate cu 6 sau 12 buc.).
Acţiune terapeutică: Antimicotic cu spectru larg, activ faţă de dermatofiţi, Candida şi alte
levuri, Malassezia furfur (Pitiriazis versicolor); antitricomonazic; antibacterian activ faţă de
Corynebacterium minutissima (eritrasma) şi diferiţi germeni gram-pozitivi.
Indicaţii: Dermatomicoze, candidoze, Pitiriazis versicolor, eritrasma; vaginită micotică
(mai ales cu Candida), vaginită cu Trichomonas, vaginită bacteriană nespecifică.
Mod de administrare: Crema şi soluţia se aplică local, de 2-3 ori/zi, până la 4 săptămâni;
comprimatele se introduc intravaginal, obişnuit unul, seara la culcare, timp de 6 zile (la
nevoie 2/zi, dimineaţa şi seara, 6-12 zile).
Reacţii adverse: Rareori iritaţie locală, uscăciunea pielii, eritem, prurit, reacţii alergice.
Contraindicaţii: Alergie la clotrimazol; prudenţă în timpul sarcinii, mai ales în primul
trimestru.

Producător: Biofarm
 CLOTRIMAZOL
clotrimazolum
Compoziţie: Comprimate vaginale conţinând 0,100 g de Clotrimazol.
Acţiune farmacoterapeutică: Chimioterapic, antimicotic şi antiparazitar, activ faţă de unii
germeni microbieni grampozitivi (streptococ şi stafilococ). Toleranţa generală şi locală este
bună; preparatul nu se absoarbe prin mucoasa genitală şi nu dă efecte sistemice.
Indicaţii: Candidoză vaginală; tricomoniază.
Contraindicaţii: În primul trimestru al sarcinii administrarea este permisă numai la
recomandarea expresă a medicului curant; în timpul menstrelor.
Reacţii adverse: Rareori senzaţii locale de arsură sau usturime.
Posologie şi mod de administrare: 2 comprimate pe zi, profund intravaginal, timp de 6
zile. În tricomoniază sau în cazul asocierii candidozei cu tricomoniază se recomandă
administrarea concomitentă de metronidazol, per os, în doze uzuale, de asemenea, timp
de 6 zile.
Formă de prezentare: 2 plachete ambutizate a 6 comprimate.
Condiţii de păstrare: La adăpost de căldură şi umiditate.

Producător: Sicomed
 CLOTRIMAZOL, cremă
clotrimazolum
Compoziţie: Un tub de cremă conţine 0,150 g Clotrimazol (1%).
Acţiune farmacoterapeutică: Antimicotic cu spectru larg, antitricomonazic.
Indicaţii: dermatomicoze provocate de dermatofite (micoze interdigitale, paronichii,
Pitiriazis versicolor, eritrasma); candidoză cutanată şi genitală (vulvită, balanită);
dermatoze suprainfectate cu fungi; tricomonază vaginală.
Contraindicaţii: În afară de o posibilă sensibilizare la Clotrimazol, nu are alte
contraindicaţii.
Posologie şi mod de administrare: Crema se aplică de 2-3 ori pe zi pe zonele
parazitate, cu masaj uşor al regiunii.
Prezentare farmaceutică: Tuburi cu 15 g cremă.
Condiţii de păstrare: La adăpost de căldură şi umiditate.

Producător: Antibiotice-Iaşi
 COAXIL
tianeptinum
Prezentare şi compoziţie: Cutie cu 30 drajeuri. Fiecare drajeu conţine: tianeptina (DCI),
sare de sodiu 12,5 mg.
Proprietăţi: Antidepresiv anxiolitic şi redinamizant.
Proprietăţi terapeutice: Coaxilul este indicat în tratamentul stărilor depresive, stărilor
anxio-depresive cu tulburări digestive, stărilor anxio-depresive la alcoolici, în special în
perioada de sevraj.
Contraindicaţii: Coaxilul nu poate fi utilizat în cazurile următoare: sarcină şi alăptare; la
copiii sub 15 ani; în asociere cu I.M.A.O.
Precauţii: În caz de anestezie generală, este recomandat să se prevină anestezistul
reanimator şi să se oprească tratamentul 24 sau 48 ore, înainte de intervenţie. Nu se
poate opri brusc tratamentul, se diminuează posologia timp de 7 -14 zile.
Interacţiuni medicamentoase: Se informează medicul sau farmacistul dacă luaţi un alt
medicament.
Efecte asupra capacitătii de condus a vehiculelor sau utilizării altor maşini. La
anumiti pacienţi se poate manifesta o scădere a vigilenţei. Poate apărea somnolenţă la
conducătorii de vehicule sau alte maşini.
Posologie şi mod de administrare: Conform prescripţiei medicului. Posologia actuală
este de 3 comprimate pe zi, 1 comprimat dimineaţa, la prânz şi seara, înaintea meselor.
La persoanele alcoolice, cirotice sau nu, nici o adaptare posologică nu este necesară. La
persoane mai în vârstă de 70 de ani şi în caz de insuficienţă renală, posologia poate fi
redusă la 2 comprimate pe zi.
Efecte secundare: Coaxilul poate da efecte mai mult sau mai putin jenante: dureri
abdominale, greţuri, vărsături, constipaţie, uscăciunea gurii, pierderea apetitului, insomnie,
somnolenţă, oboseală, palpitaţii, dureri de cap, vertije, ameţeli, jenă respiratorie, dureri
musculare sau articulare. Se avertizează medicul.

Producător: Lab. Servier

 COCARBOXYLASE, fiole
cocarboxylasum
Compoziţie: Fiecare fiolă cu substanţă liofilizată conţine: Cocarboxylase hydrochloride 50
mg. Fiecare fiolă cu solvent conţine: sodium acetate 30 mg, apă pentru injecţii la 2 ml.
Acţiune terapeutică: Din punct de vedere chimic este un derivat al pirofosfatului de
tiamină. Este o coenzimă fiziologică a Cocarboxilazei, enzimă indispensabilă pentru
metabolismul hidraţilor de carbon şi a lipidelor din organism. În ciclul acidului tricarboxilic
al lui Krebs, el catalizează decarboxilarea acidului piruvic la acetaldehidă. Deficienţa de
cocarboxilază cauzează o creştere a nivelului de acid piruvic în sânge, care duce la
acidoze şi come acidozice. Folosirea terapeutică a cocarboxilazei este în condiţii
patologice asociată cu deficienţa endogenă a acestei enzime sau când metabolismul
hidraţilor de carbon se intensifică, ca de exemplu la acidoze metabolice, boli infecţioase
sau tulburări oxidative provocate de insuficienţa circulatorie. Medicamentul măreşte
acţiunea cardiotonică a glicozizilor cardiaci şi îmbunătăţeşte toleranţa acestora.
Indicaţii: Acidoze metabolice, acidoze diabetice (comă), insuficienţă renală şi hepatică,
acidoze respiratorii în sindroame pulmonare cronice, insuficienţă respiratorie în sindroame
pulmonare şi insuficienţă respiratorie de altă origine. Insuficienţă cardiacă cronică, boli
coronariene, sindrom intermediar, post infarct acut miocardic (scade efectele secundare
ale morfinei). Intoxicaţii şi alcoolism cronic, intoxicaţii cu digitalice, barbiturice sau cu alte
medicamente care se metabolizează pe cale oxidativă. Boli infecţioase: difterie, scarlatină,
febră tifoidă şi paratifos, nevralgii periferice.
Mod de administrare: Individual, după prescripţia medicului. Adulţi: În medie 1-2 fiole (50-
100) o dată pe zi, intramuscular sau intravenos. Dacă este necesar, această doză poate fi
repetată după 1-2 ore (comă diabetică, eclampsie). Tratamentul se continuă cu doze
zilnice de 50 mg. La insuficienţa circulatorie provocată de un puseu reumatic acut, se
injectează 50 mg, de 2-3 ori pe zi, cu 2 ore înainte de administrarea de digitalice. La
uremii, doza zilnică este de 100 mg diluată cu 100 ml ser fiziologic de clorură de sodiu
pentru injecţii intravenoase lente. Copii: până la 3 luni, doza este de 25 mg pe zi,
subcutan, intramuscular sau intravenos. De la 4 luni la 7 ani, doza este de 25-50 mg pe zi.
De la 8 ani la 18 ani, doza este de 50-100 mg pe zi. În cazuri deosebite preparatul poate fi
administrat de două ori pe zi.
Formă de prezentare: Cutii cu 5 fiole cu cocarboxylase hydrochloride şi 5 fiole cu solvent
pentru cocarboxylase.

Producător: Jelfa
 CODAMIN P
combinaţii
Compoziţie: 1 comprimat conţine:
paracetamol 300 mg
fenacetină 200 mg
cafeină H2O 25 mg
codeină bază H2O 15 mg

Acţiune terapeutică: Analgezic, antipiretic. Codeina are acţiune analgezică, iar cafeina
are efect stimulant psihomotor slab şi proprietăţi antimigrenoase.
Indicaţii terapeutice: Cefalee, dureri dentare, nevralgii, mialgii, dismenoree, stări febrile,
gripă.
Doze şi mod de administrare: Adulţi: 1-2 comprimate de 3-4 ori pe zi. Copii peste 6 ani:
1/2-1 comprimat (după vârstă), de 3-4 ori pe zi. Se va avea în vedere ca doza medie de
codeină la o administrare să nu depăşească 0,15-0,2 mg/kg corp.
Contraindicaţii: Hipersensibilitate la paracetamol, fenacetină, cafeină şi codeină, porfirie
hepatică acută, deficit de G-6-PD, insuficienţă renală şi hepatică, copii sub 6 ani.
Precauţii: Se recomandă prudenţă în stările de deprimare respiratorie şi hipoxie, ulcer
gastroduodenal, (cafeina măreşte secreţia gastrică), anemie, tulburări renale şi hepatice.
Codeina figurează pe lista substanţelor dopante (interzise la sportivi).
Reacţii adverse: Administrarea prelungită de doze mari poate produce: erupţii cutanate
alergice, trombocitopenie, anemie, agranulocitoză, leziuni renale şi hepatice (prin
paracetamol); constipaţie, rareori dependenţă, creşterea presiunii intrabiliare şi durere
(prin codeină); palpitaţii, anxietate, tremor (prin cafeină).
Interacţiuni medicamentoase: Cărbunele şi colestiramina pot absorbi paracetamolul
administrat pe cale bucală, fiind necesar un interval de minimum o oră între administrarea
acestor preparate. Dimpotrivă, sorbitolul măreşte absorbţia gastrointestinală.
Paracetamolul poate mări activitatea anticoagulantelor cumarinice. Efectul cafeinei poate fi
mărit de izoniazidă sau de meprobamat. În doze mari, cafeina administrată pacienţilor care
primesc inhibitori de monoaminoxidază (IMAO), prezintă riscul de criză hipertensivă.
Cafeina măreşte acţiunea antimigrenoasă a ergotaminei. Efectul deprimant al codeinei
asupra SNC poate fi potenţat de alcool, fenotiazine, IMAO şi antidepresivele triciclice.
Formă de prezentare: Benzi de hârtie/polietilenă, conţinând 20 comprimate.
Condiţii de păstrare: La loc uscat, ferit de lumină şi căldură. Termen de valabilitate: 3 ani.

Producător: Terapia S.A.

 CODECAM
dequalinii chloridum
Prezentare farmaceutică: Spray conţinând dequaliniu hcl. (flacon presurizat a 130 ml).
Acţiune terapeutică: Antiseptic buco-faringian eficace faţă de majoritatea bacteriilor
grampozitive şi gramnegative, Treponema Vincenti, Candida albicans.
Indicaţii: Tratamentul diferitelor infecţii buco-faringiene: amigdalite, stomatite, gingivită
ulceroasă, angină Vincent, candidoză bucală; profilactic după amigdalectomie şi după
extracţii dentare.
Mod de administrare: Pulverizări locale la nivelul mucoasei buco-faringiene, de câteva
ori/zi.
Reacţii adverse: Folosirea abuzivă poate provoca iritarea mucoasei bucale şi faringiene.

Producător: Biofarm
 CODEINĂ FOSFAT 15 mg
codeine phosphate
Compoziţie: 15 mg fosfat de codeină, excipienţi q.s. pentru un comprimat.
Acţiune terapeutică: Antitusiv prin efect inhibitor al centrului tusei, cu o durată de 3-6 ore.
Indicaţii: Tuse iritativă neproductivă; dureri de intensitate moderată (se asociază obişnuit
cu acid acetilsalicilic sau alt analgezic-antipiretic); diaree acută.
Reacţii adverse: Pot apărea fenomene de sedare, greţuri, vărsături, vomă, constipaţie. La
doze mari poate surveni deprimare respiratorie.
Contraindicaţii: Insuficienţă cardiacă, hepatică, insuficienţă renală avansată, insuficienţă
respiratorie evidentă, sensibilitate la codeină.
Precauţii: Se prescrie cu prudenţă la bolnavii cu astm bronşic şi emfizem pulmonar, la
care poate accentua fenomenele de insuficienţă respiratorie. Doze mai mari de 0,3 mg/kg
corp pot produce convulsii la copii. Codeina se regăseşte în laptele matern şi trece prin
bariera placentară. Deşi nu există date certe privind existenţa unor efecte nocive asupra
sarcinii datorate administrării Codeinei, se recomandă totuşi, ca şi în cazul altor
medicamente, administrarea cu prudenţă femeilor însărcinate. Nu se administrează
femeilor care alăptează. Codeina poate dezvolta obişnuinţă în cazul administrării
prelungite, în doze mari. Figurează pe lista substanţelor dopante (interzise sportivilor).
Supradozare: Supradozările accidentale pot duce la depresiune respiratorie,
hipotensiune, comă şi colaps. Se recomandă asistenţă medicală specializată.
Interacţiuni cu alte medicamente: Efectul deprimant central al codeinei este potenţat de
fenotiazine, antidepresive triciclice, IMAO, antihistaminice, tranchilizante, sedative,
hipnotice, alcool. Codeina potenţează analgezicele. Efectele Codeinei sunt scăzute de
caolin (scade absorbţia).
Doze, mod de administrare: Codeina se administrează în doze cât mai mici, la adult 15
mg o dată pentru a putea fi repetată la nevoie. Nu se repetă administrarea înainte de 4
ore. Doze peste 50-60 mg pot accentua tusea. Adulţi: 1 comprimat de trei ori pe zi. Copii
între 7-15 ani: 1-2 comprimate pe zi. Copii între 3-6 ani: 1/2-1 comprimat pe zi. Durata
tratamentului este dependentă de gravitatea afecţiunii tratate.
Formă de prezentare: Cutii conţinând 1 blister cu 20 comprimate.
Condiţii de păstrare: În ambalajul original, la temperatura ambiantă, ferit de lumină.
Termen de valabilitate: 2 ani.

Producător: Labormed Pharma

 CODEINĂ FOSFORICĂ
codeini phosphas
Prezentare: Comprimate conţinând codeină fosfat 15 mg.
Acţiune farmacoterapeutică: Opioid cu proprietăţi antitusive (prin acţiune centrală),
analgezice (de intensitate medie) şi antidiareice.
Indicaţii: Tuse iritativă neproductivă; dureri de intensitate moderată (se asociază obişnuit
cu acid acetilsalicilic sau alt analgezic-antipiretic); diaree acută.
Contraindicaţii: Alergie sau intoleranţă la codeină, insuficienţă respiratorie marcată; nu
este recomandabilă la copiii sub 5 ani; prudenţă sau se evită în prezenţa hipersecreţiei
traheobronşice şi la bolnavii cu diaree acută toxiinfecţioasă, prudenţă în insuficienţa
hepatică acută; nu se administrează timp îndelungat din cauza riscului dependenţei.
Asocierea cu alte deprimante centrale, antihistaminice, antihipertensive poate creşte
efectul deprimant central; nu se asociază cu IMAO (risc toxic mare). Codeina figurează pe
lista substanţelor dopante (interzise la sportivi).
Reacţii adverse: Uneori constipaţie, greaţă, ameţeli, disforie, somnolenţă; dozele mari
deprimă respiraţia, iar la copiii mici pot provoca convulsii; potenţialul de dependenţă este
relativ mic.
Mod de administrare: Adulţi: câte un comprimat de 3-4 ori/zi; copii (mai mari de 5 ani):
0,2-0,3 mg/kg corp la fiecare 6-8 ore.

Producător: Sintofarm S.A.

 CODEINE PHOSPHATE
codeinum
Prezentare farmaceutică: Comprimate conţinând codeină fosfat 15 mg (tub cu 20 buc.).
Acţiune terapeutică: Opioid cu proprietăţi antitusive (prin acţiune centrală), analgezice
(de intensitate medie) şi antidiareice.
Indicaţii: Tuse iritativă neproductivă; dureri de intensitate moderată (se asociază obişnuit
cu acid acetilsalicilic sau alt analgezic-antipiretic); diaree acută.
Mod de administrare: Oral, la adulţi câte un comprimat de 3-4 ori/zi; la copii (mai mari de
5 ani) 0,2-0,3 mg/kg corp la fiecare 6-8 ore.
Reacţii adverse: Uneori constipaţie, greaţă, ameţeli, disforie, somnolenţă; dozele mari
deprimă respiraţia, iar la copiii mici pot provoca convulsii; potenţialul de dependenţă este
relativ mic.
Contraindicaţii: Alergie sau intoleranţă la codeină, insuficienţă respiratorie marcată; nu
este recomandabilă la copiii sub 5 ani; prudenţă sau se evită în prezenţa hipersecreţiei
traheo-bronşice şi la bolnavii cu diaree acută toxiinfecţioasă, prudenţă în insuficienţa hepa-
tică acută; nu se administrează timp îndelungat din cauza riscului dependenţei. Asocierea
cu alte deprimante centrale, antihistaminice, antihipertensive poate creşte efectul
deprimant central; nu se asociază cu IMAO (risc toxic mare). Codeina figurează pe lista
substanţelor dopante (interzise la sportivi).

Producător: Rima Pharmaceuticals

 COENZYME Q10 (Coenzimă Q10)
vitamine
Compoziţie: Coenzima Q10 (ubiquinona) 15mg
Acţiune: Coenzyma Q10 este o vitamină naturală din clasa ubiquinone, componentă
organică esenţială pentru buna funcţionare a organismului. Este un antioxidant major care
intervine în procesele de oxidoreducere celulară. Activă în procesul de fosforilare ADP şi
trecere în ATP, reglează metabolismul energetic celular şi ajută la realizarea tuturor
reacţiilor chimice din organism. Revitalizează sistemul imunitar, tonifică inima,
normalizează presiunea sanguină, inhibă sinteza colesterolului, scade glicemia, creşte
nivelul de energie din corp, îmbunătăţeşte oxigenarea celulară şi întirzie efectele
îmbătrânirii naturale.
Indicaţii: Preventiv şi curativ în: boli cardiovasculare (cardiomiopatie, distrofie musculară,
encefalomiopatie mitocondrială, infarct miocardic). Eficienţa în tratamentul paradontozei,
afecţiuni ale ficatului, pancreasului, alergiilor, astmului şi diabetului zaharat insulino-
dependent. Ca parte integrantă în tratamentul bolilor degenerative ale SNC, Alzheimer,
schizofreniei, cancerului, SIDA. Poate fi asociată eficient programelor de slăbire. Întârzie
procesele naturale ale îmbătrânirii, reglează metabolismul şi menţine un tonus general
ridicat.
Mod de administrare: Doza de menţinere: 15-45 mg/zi. Afecţiuni uşoare ale sistemului
imunitar: 60-120 mg/zi. Paradontoze: masaj gingival cu conţinutul unei capsule de 2-3
ori/zi (nu se consumă nimic timp de o oră) concomitent cu administrarea orală. Afecţiuni
grave: după sfatul medicului.
Contraindicaţii: Nu există.
Precauţii: În timpul sarcinii si alăptării, precum şi pentru minori, cereţi sfatul medicului
înainte de administrare. A se feri de accesul copiilor
Efecte adverse: Nu există.
Condiţii de păstrare: Se păstrează bine închis, la loc răcoros, ferit de lumină şi umiditate.
Formă de prezentare: Flacon cu 30 capsule de gelatină moale.

Producător:Cosmo Pharm Inc

 COFEDOL, drajeuri
combinaţii
Compoziţie: Ergotaminum hydrotartaricum 0,001 g; coffeinum 0,1 g.
Acţiune terapeutică: Ergotamina contractă vasele cerebrale reducând amplitudinea
pulsaţiilor acestora, cauza durerii migrenoase. Efectul său vasoconstrictor se manifestă
îndeosebi la nivelul arterei carotide externe şi ramificaţiilor sale. Cofeina, administrată
peroral şi în doze mici, acţionează ca vasoconstrictor pe vasele cerebrale, şi favorizează
absorbţia ergotaminelor. Acţiunea ambelor substanţe din compoziţia produsului este
sinergică.
Indicaţii: Migrenă, cât mai la începutul crizei, cefalalgii, însoţite de vasodilataţie cerebrală
(cefalee histaminică).
Contraindicaţii: Sindrom Raynaud, leziuni coronariene, tulburări circulatorii periferice,
insuficienţă hepatică sau renală gravă, sarcină, ulcere gastrointestinale, asocierea cu
eritromicină sau alte macrolide. Copii sub 10 ani, sarcină, alăptare.
Reacţii adverse: Pot apărea tulburări circulatorii periferice şi tulburări digestive (greaţă,
vărsături).
Precauţii: Produsul nu trebuie administrat ca tratament de fond al migrenei. Atenţie
Conţinutul produsului poate pozitiva teste de control antidoping.
Mod de administrare: La începutul accesului migrenos se vor administra 1- 2 drajeuri.
Dacă medicamentul se administrează în plin acces, doza va fi repetată la interval de
câteva ore. Drajeurile se administrează cu puţină apă, fără a fi zdrobite în gură.
Formă de prezentare: Flacoane cu 20 de drajeuri.

Producător: Sicomed
 COFFEINUM NATRIUM BENZOICUM
caffeinum
Compoziţie: Fiole conţinând cafeină: 0,125 g, benzoat de sodiu: 0,125 g.
Indicaţii: Datorită acţiunii excitante cerebrale, fiind şi un analeptic cardiovascular şi
vasodilatator al vaselor splanhnice, cerebrale şi coronare, preparatul este indicat în stări
de precolaps; în boli infecţioase, narcoze, intoxicaţii cu morfină şi preparate opiacee,
intoxicaţii cu Cloralhidrat, insuficienţă cardiacă cu bradicardie; anoxemii, respiraţie
Cheyne-Stokes; nevralgii, cefalee, migrenă, fenomene secundare rahianesteziei. Este
antidot în intoxicaţia acută cu alcool.
Contraindicaţii: Miocardită, tahicardie; excitaţie maniacală, iritabilitate; copii agitaţi,
convulsii.
Reacţii adverse: Administrarea de doze mari determină excitaţie centrală acută,
nervozitate accentuată; palpitaţii cu tahicardie şi extrasistole; vâjâituri în urechi; tulburări
vizuale, hipertonie a musculaturii striate, diureză crescută.
Mod de administrare: Adulţi: se administrează 0,25-0,50 g o dată şi 1-2 g pe zi în injecţii
subcutanate. Copii: 1-3 luni 0,05 g pe zi (per os); 3-12 luni 0,05-0,10 g pe zi; 1-3 ani 0,10-
0,15 g pe zi; 3-7 ani 0,15-0,20 g pe zi; 7-15 ani 0,20-0,70 g pe zi. Doza zilnică se împarte
în 2-3 injecţii intramusculare.
Formă de prezentare: Cutii cu 10/100 fiole de 1 ml.

Producător: Sicomed
 COLAHEX
diverse
Prezentare farmaceutică: Unguent conţinând hexestrol diacetat 35 mg şi hidrolizat de
colagen 10 g la 100 g (tub cu 10 g).
Acţiune terapeutică: Trofic al mucoasei vaginale prin hexestrol (hormon estrogenic),
cicatrizant prin colagen.
Indicaţii: Tulburări trofice vulvo-vaginale, mai ales în menopauză sau după castrare.
Mod de administrare: Introdus profund intravaginal (cu aplicatorul) sau aplicat pe
mucoasă, la început zilnic (seara, la culcare), până la dispariţia simptomelor locale, apoi o
dată/săptămână, timp de 1-2 luni.
Contraindicaţii: Leziuni canceroase sau precanceroase ale vulvei şi vaginului, tumori
mamare estrogenodependente; vaginite prin hiperfoliculinemie.

Producător: Antibiotice-Iaşi
 COLCHICINĂ
colchicinum
Prezentare farmaceutică: Comprimate conţinând colchicină 0,5 mg sau 1 mg (flac. cu 40
buc.).
Acţiune terapeutică: Calmant al accesului de gută, antiinflamator; citotoxic (toxic al
fusului).
Indicaţii: Tratamentul accesului de gută, profilaxia acceselor la începutul tratamentului
gutei cronice cu uricozurice sau uricoinhibitorii; poliartrită reumatoidă, sclerodermie,
maladie periodică şi alte boli inflamatorii cronice (cazuri selecţionate).
Mod de administrare: Pentru tratamentul curativ al accesului de gută se administrează în
prima zi câte 1 mg dimineaţă, la prânz şi seara, în zilele 2 şi 3 câte 1 mg dimineaţa şi
seara şi în zilele următoare câte 1 mg în fiecare seară; pentru profilaxia acceselor de gută
şi în boli inflamatorii cronice se recomandă câte 0,5 mg sau 1 mg în fiecare seară.
Reacţii adverse: Dozele utilizate în accesul gutos pot provoca fenomene de
gastroenterită acută cu greaţă, vomă, diaree, colici (se opreşte tratamentul; în
administrarea cronică, ocazional urticarie, erupţii morbiliforme, foarte rar anemie
megaloblastică, leucopenie, neutropenie, agranulocitoză, anemie aplastică, azoospermie,
nevrită periferică, alopecie.
Contraindicaţii: Sarcină, insuficienţă hepatică şi renală grave; se va evita la femeia în
perioada sexuală; prudenţă la bătrâni, debilitaţi, cardiaci, hepatici, renali şi la cei cu
suferinţe gastrointestinale.

Producător: Biofarm
 COLDREX HOTREM LEMON
combinaţii (paracetamolum + fenilephrynnum + acidum ascorbicum)
Compoziţie: Fiecare plic conţine 750 mg paracetamol, 10 mg clorhidrat de fenilefrină, 60
mg acid ascorbic. Ambalajul conţine 5 plicuri, fiecare plic conţinând 5 g pulbere.
Indicaţii: Pulberile Coldrex HotRem Lemon produc o ameliorare temporară a simptomelor
gripei, răcelilor. Aceste simptome includ: dureri de cap, tremurături, nevralgii şi dureri, nas
congestionat şi înfundat, durerile din sinuzită şi durerile de gât.
Caracteristici: Pulberile de Coldrex HotRem Lemon conţin paracetamol - analgezic şi
antipiretic, clorhidrat de fenilefrină - decongestionant nazal (desfundă nasul şi sinusurile,
ajutându-vă să respiraţi mai uşor) şi acid ascorbic - ingredient obişnuit al produselor
folosite în gripe şi răceli, care ajută la înlocuirea eventualelor pierderi de vitamina C în
primele stadii ale gripei şi răcelilor.
Contraindicaţii: A nu se administra concomitent cu alte produse care conţin paracetamol.
A nu se administra Coldrex HotRem Lemon dacă sunteţi alergic la paracetamol, clorhidrat
de fenilefrină sau vitamina C; în cazul unor afecţiuni hepatice sau renale grave; în caz de
hipertiroidie, diabet sau dacă sunteţi sub tratament pentru hipertensiune arterială sau
afecţiuni cardiace; dacă luaţi antidepresive triciclice, medicamente beta-blocante; dacă
luaţi sau dacă aţi luat în ultimele două săptămâni inhibitori de monoaminoxidază.
Precauţii: În cazul administrării altor medicamente (metoclopramid, domperidon,
colestiramină) consultaţi medicul înainte de a lua Coldrex HotRem Lemon. Dacă sunteţi
însărcinată sau alăptaţi, consultaţi medicul înainte de a lua Coldrex HotRem Lemon.
Administrare: Goliţi conţinutul unui plic într-o ceaşcă şi umpleţi cu apă foarte fierbinte.
Agitaţi până la dizolvare. Adulţi şi copii ( în vârstă de 12 ani şi peste 12 ani): 1 plic la
fiecare 4 ore. A nu se administra mai mult de 3-4 plicuri în 24 de ore. A nu se administra
copiilor sub vârsta de 12 ani fără avizul medicului. Dacă simptomele persistă, consultaţi
medicul. A nu se depăşi doza stabilită. În cazul depăşirii dozei recomandate, consultaţi
imediat medicul chiar dacă nu vă simţiţi rău.
Efecte secundare: Efectele secundare ale paracetamolului sunt rare. Pot să apară reacţii
alergice, de exemplu erupţii cutanate. Fenilefrina poate să producă greţuri, cefalee, mici
creşteri ale tensiunii arteriale şi foarte rar palpitaţii. Aceste efecte sunt trecătoare.
Consultaţi medicul în cazul oricăror efecte deosebite.
Data expirării: Nu utilizaţi acest medicament după data expirării indicată pe ambalaj. Nu
lăsaţi medicamentul la îndemâna copiilor.

Producător: Smithkline Beecham

 COLDREX, comprimate
combinaţii (paracetamolum + fenilephrynnum + coffeinum + terpinhydratum +
acidum ascorbicum)
Descriere: Comprimatele de Coldrex sunt deosebit de active împotriva simptomelor răcelii
şi gripei pentru că au fost realizate după o formulă specială Coldrex. Ele conţin doza
optimă recomandată de paracetamol pentru calmarea nevralgiilor, durerilor şi pentru
scăderea febrei. Conţin fenilefrină care decongestionează fosele nazale. Noi am adăugat,
de asemenea, cofeină, un stimulent mediu împotriva stării de oboseală şi vitamina C-
esenţială pentru organism, adesea deficitară în timpul răcelilor şi gripei. Fiecare comprimat
Coldrex conţine: Paracetamol Ph. Eur. 500 mg; Clorhidrat de fenilefrină 5 mg; Cofeină Ph.
Eur. 25 mg; Terpinhidrat 20 mg; Vitamină C 30 mg.
Indicaţii: Comprimatele de Coldrex sunt indicate pentru ameliorarea simptomelor de
răceală şi gripă. La primele semne de răceală sau gripă luaţi Coldrex cu apă sau o băutură
caldă. Pentru a obţine o ameliorare maximă, luaţi Coldrex pe toată durata răcelii.
Administrare: Adulţi: Câte 2 comprimate de 1-4 ori pe zi. Copii (6-12 ani): Un comprimat
de 1-4 ori pe zi. Nu se recomandă copiilor sub vârsta de 6 ani.
Precauţii: Nu se administrează copiilor sub vârsta de 6 ani fără avizul medicului.
Contraindicaţii: O reacţie alergică la Coldrex se întâlneşte foarte rar. A nu se depăşi doxa
recomandată. Unele medicamente nu se combină. Dacă luaţi alte medicamente prescrise
de medic, cereţi-i sfatul înainte de a lua Coldrex. Dacă simptomele persistă, consultaţi
medicul. A se păstra la loc uscat. Nu lăsaţi medicamentul la îndemâna copiilor. A nu se
administra concomitent cu alte produse care conţin paracetamol.

Producător: Smithkline Beecham

 COLEBIL
combinaţii
Prezentare farmaceutică: Drajeuri conţinând bilă de bou uscată 100 mg, salicilat de sodiu
90 mg, metenamină 50 mg, ulei de mentă 5 mg (flac. cu 20 buc.).
Acţiune terapeutică: Coleretic, substituent al sărurilor biliare; laxativ, slab antiseptic.
Indicaţii: Tratament simptomatic în tulburări dispeptice: balonări epigastrice, eructaţii,
flatulenţă, greaţă; constipaţie (ca medicaţie adjuvantă).
Mod de administrare: Câte 1-3 drajeuri/zi.
Reacţii adverse: Rareori greaţă, gust amar, diaree.
Contraindicaţii: Obstrucţie biliară, boală ulceroasă, esofagită de reflux, insuficienţă
hepatică gravă, insuficienţă renală gravă, alergie la una din componente.

Producător: Biofarm
 COLISOL
combinaţii
Prezentare farmaceutică: Colir conţinând streptomicină sulfat 0,625 g şi sulfacetamidă
sodică (monohidrat) 5 g la 100 ml soluţie apoasă (flacon cu 10 ml).
Acţiune terapeutică: Asociaţie streptomicină-sulfamidă, are proprietăţi bactericide cu
spectru larg.
Indicaţii: Infecţii oculare externe superficiale.
Mod de administrare: Instilaţii în sacul conjunctival, obişnuit câte 1-2 picături de 3 ori/zi.
Reacţii adverse şi Contraindicaţii: Alergie la streptomicină sau la sulfamide.

Producător: Biofarm
 COLISTIN
colistinum sulfas
Compoziţie: Comprimate conţinând 250.000 U.I. de sulfat de colistină.
Acţiune farmacoterapeutică: Colistina este un antibiotic din grupul polipeptidelor care
mai cuprinde Polimixină B şi Polimixină E (relativ recent s-a dovedit identitatea acesteia
din urmă cu Colistina), bacitracină, tyrotricină, viomicină şi capreomicină. Spectrul
antibacterian al Colistinei se extinde asupra următorilor germeni gramnegativi:
Pseudomonas aeruginosa, Escherichia coli, Aerobacter aerogenes, Klebsiella,
Pasteurella, Salmonella, Shigella, Haemophilus, Brucella (numai in vitro). Prezintă
rezistenţă la Colistină; Proteus, toţi cocii şi bacilii grampozitivi, Neisseria, Micobacterium,
Corynebacterium, bacilii sporulaţi, inclusiv clostridiile, de asemenea agenţii patogeni ai
micozelor. Acţiunea Colistinei este de tip bacteriostatic şi bactericid; ea se exercită prin
deteriorarea membranei celulare a germenilor microbieni, atât în stadiul de multiplicare,
cât şi în repaus. Sulfatul de colistină este destinat cu precădere administrării orale (pentru
calea parenterală se utilizează metansulfonatul de colistină, mai bine tolerat local).
Administrat per os, sulfatul de colistină nu se resoarbe practic din tubul digestiv, aşa încât
acţiunea lui se exercită numai asupra florei patogene intestinale, produsul fiind lipsit de
acţiunea sistemică. La sugari însă, după administrarea per os a unor doze mari, o
cantitate mică de antibiotic se poate resorbi, înregistrându-se prezenţa lui în serul sanguin
şi în urină. Sulfatul de colistină se elimină prin fecale, în majoritate inactivat. Antibioticul nu
perturbă microflora fiziologică a tractului digestiv. În clinică nu s-a constatat dezvoltarea
rezistenţei microbiene, chiar după tratamente prelungite. Colistina prezintă rezistenţă
încrucişată completă cu Polimixina B.
Indicaţii: 1) Infecţii digestive cu germeni sensibili, atât la copii (diaree-infecţioasă,
gastroenterite toxicoze - în asociere cu forma injectabilă - profilactic în cursul epidemiilor
intraspitaliceşti), cât şi la adulţi (gastroenterite, enterocolite, dizenterie bacilară, profilaxia
suprainfecţiilor la cirotici - în asociere cu tratamente clasice - colite meta- şi postamibiene,
diverticulite, rectocolite hemoragice, neoplasme infectate ale colonului). 2) Sterilizarea
(eventual asociat cu sulfamide) intestinului în cadrul pregătirii preoperatorii pentru
intervenţii pe tubul digestiv. 3) În febra tifoidă şi paratifoidă A şi B se administrează asociat
cu cloramfenicolul, prezentând interes mai ales în infecţiile tifo-paratifice rebele, în
recăderi şi în sterilizarea purtătorilor de germeni.
Contraindicaţii: Hipersensibilitate la Colistin în antecedente.
Posologie şi mod de administrare: Prematuri şi nou-născuţi - aproximativ 50.000 U.I./kg
corp/zi, în 3-4 prize. Sugari - 100.000-150.000 U.I./kg corp/zi, în 3-4 prize. Copii între 1 şi
12 ani de 3-4 ori pe zi câte 1.000.000 U.I. Copii peste 12 ani şi adulţi de 4 ori pe zi câte
2.000.000 U.I.
Reacţii adverse: Nu se semnalează după administrarea per os.
Formă de prezentare: Cutii cu 5 folii a 6 comprimate
Condiţii de păstrare: La adăpost de umiditate.

Producător: Sicomed
 COLISTIN, pulbere injectabilă
colistinum sulfas
Compoziţie: Un flacon conţine 500 000 UI, respectiv 1 000 000 UI colistin metansulfonat
de sodiu.
Acţiune farmacoterapeutică: Este un antibiotic din grupa polimixinelor, cu acţiune
bactericidă asupra bactericidă asupra germe-nilor gramnegativi, în special faţă de
Escherichia coli, Pseudomonas aeruginosa, Aerobacter aerogenes, Klebsiella,
Pasteurella, Salmonella, Shigella, Haemophilus. Prezintă rezistenţă la colistină toţi cocii şi
bacilii grampozitivi, Neisseria, Mycobacterium, Corynebacterium, bacilii sporulaţi, inclusiv
clostridiile, de asemenea fungii. Rezistenţa la colistină (a germenilor iniţial sensibili) se
instalează greu şi este, de obicei încrucişată cu celelalte polimixine. După administrare
intramusculară, substanţa poate fi decelată aproape imediat în sânge; nivelul maxim se
constată după 30-60 minute, concentraţia menţinându-se ca atare timp de 8-12 ore la
persoanele cu funcţie renală normală. Antibioticul se distribuie în tot organismul,
concentraţiile pulmonare depăşindu-le pe cele sanguine; prezenţa în bilă se decelează
numai după doze relativ ridicate, iar bariera oculară, cea meningeală şi cea placentară pot
fi cu greu trecute de colistin. Perioada biologică de înjumătăţire a colistinei (administrată
parenteral) e de 1,6-2,7 ore. Colistina se elimină rapid prin rinichi, în formă activă. La copiii
mici, inclusiv la prematuri şi la nou-născuţi, eliminarea e mai rapidă, iar la persoanele în
vârstă şi la bolnavii cu insuficienţă renală viteza de excreţie scade, necesitând adaptarea
corespunzătoare a posologiei.
Indicaţii: În principiu, Colistinul e indicat în tratamentul infecţiilor cu caracter general sau
local, generate de germeni gramnegativi, sensibili la acest antibiotic; infecţii urinare
(colibaciloză, pielonefrite, cistite, uretrite); infecţii postoperatorii (abcese, flegmoane ş.a.);
infecţii biliare (angiocolite, colecistite); infecţii otice (otite, mastoidite).
Contraindicaţii: Sensibilizarea la colistină (excepţională).
Precauţii: În prezenţa unei insuficienţe renale se impune pe lângă ajustarea posologiei, o
supraveghere atentă a bolnavului: se va urmări apariţia unor eventuale parestezii periorale
şi se va controla funcţia renală. Aceeaşi supraveghere e necesară la pacienţii supuşi unui
tratament îndelungat cu colistină.
Reacţii adverse: Parestezii la nivelul limbii şi al extremităţilor, urticarie, prurit generalizat,
vertij, tulburări de vorbire; fenomenele de mai sus se ameliorează prin întreruperea
tratamentului.
Posologie şi mod de administrare: Doza medie zilnică e de 50000 UI/kg corp (la
persoanele în vârstă şi la bolnavii cu insuficienţă renală se impune scăderea acesteia, iar
la nou-născuţi, inclusiv la pre-maturi, doza zilnică medie poate fi mărită până la 100000
UI/kg corp. Colistinul poate fi administrat: intramuscular (doza zilnică se fracţionează în 2-
3 injecţii); în perfuzie venoasă lentă; în aplicaţii locale (instilaţii, spălături, masări, pe plăgi
infectate în fistule etc). Pentru administrare parenterală, soluţia se prepară dizolvând
conţinutul unui flacon în 2-3 ml apă distilată pro injectione, iar pentru aplicaţii - în 20-50 ml
de soluţie clorosodică izotonică.
Prezentare farmaceutică: Flacoane a 500000 UI. Flacoane de 1000000 UI.
Condiţii de păstrare: La adăpost de căldură şi lumină. Valabilitate: 3 ani.

Producător: Antibiotice-Iaşi
 COLOSPASMIN
mebeverinum
Compoziţie: Fiecare comprimat conţine: clorhidrat de mebeverină 100 mg.
Acţiune terapeutică: Colospasmin (clorhidrat de mebeverină) este un antispastic
musculotrop utilizat în tulburări gastrointestinale. El are o acţiune directă asupra activităţii
musculare a colonului, în special în cazul de hipermotilitate a colonului. Fiind în totalitate
un relaxant al muşchilor netezi, fără proprietăţi anticolinergice, nu prezintă efecte
secundare anticolinergice. Colospasmin poate fi administrat şi bolnavilor care au colon
iritabil şi concomitent glaucom sau adenom de prostată.
Indicaţii: Sindrom de colon iritabil în forma sa primară; iritarea colonului asociată cu
leziuni organice ale tractului gastrointestinal de exemplu: diverticuloză sau diverticulita
colonului, enterite regionale, boli ale vezicii biliare şi ale căilor biliare, ulcer peptic,
dizenterie şi inflamarea tractului digestiv.
Mod de administrare: 1 comprimat de 4 ori pe zi, preferabil înainte de mese şi de
culcare.
Precauţii: Este preferabil ca produsul să nu fie administrat în timpul sarcinii, deşi nu s-a
dovedit că ar avea efecte teratogene.
Formă de prezentare: 2 folii x 10 comprimate fiecare.

Producător: EIPICO
 COLVITIOD
combinaţii
Prezentare farmaceutică: Colir conţinând iodură de sodiu 0,5 g, iodură de potasiu 0,5 g,
pantotenat de calciu 0,1 g, tiamină clorh. 0,1 g, acid nicotinic 0,03 g, cisteină clorh. 0,03 g,
clorură de magneziu 0,3 g, clorură de sodiu 0,47 g, borat fenilmercuric 0,001 g, tetraborat
de sodiu 0,1 g, apă dist. ad 100 g (flac. cu 10 ml).
Acţiune terapeutică: Asociaţie medicamentoasă cu acţiuni metabolice complexe, are
efecte trofice la nivelul cristalinului.
Indicaţii: Cataractă în evoluţie.
Mod de administrare: Instilaţii conjunctivale la nivelul ochiului bolnav, câte 1-2 picături
dimineaţa şi seara.
Reacţii adverse şi Contraindicaţii: Intoleranţă sau alergie la iod sau la alte componente
ale preparatului.

Producător: Biofarm
 COMBANTRIN
pirantelum palmoatii
Prezentare farmaceutică: Tabletele masticabile conţin 250 mg pirantel bază; Suspensia
orală conţine 50 mg/ml pirantel bază.
Acţiune terapeutică: Pirantel palmoat este un antihelmintic foarte eficace împotriva
infestărilor cu oxiuri (Enterobius vermicularis), limbricilor (Ascaris lumbricoides),
Ankilostoma duodenale, Necator americanus, Trichostrongilus colubriformis şi T.Orientalis.
Pirantel palmoat este activ şi împotriva Trichuris trichura.. Pirantel palmoat exercită un
efect blocant neuromuscular pe helminţii sensibili. Datorită modului său de acţiune,
pirantel palmoat imobilizează ascarizii şi produce eliminarea lor fără să excite sau să
stimuleze migraţia viermilor afectaţi. În interiorul tractului digestiv, pirantel palmoat este
eficace atât împotriva formelor mature cât şi a celor imature ale helminţilor sensibili.
Stadiile migratorii normale ale viermilor nu sunt afectate.
Indicaţii: Pirantel palmoat este indicat pentru tratamentul infestării cu oricare dintre
următorii paraziţi gastrointestinali, când aceştia sunt prezenţi izolaţi sau în infestări mixte:
Enterobius vermicularis (oxiuri); Ascaris lumbricoides (limbrici); Ankilostoma duodenale;
Necator americanus; Trichostrongilus colubriformis şi T. Orientalis. Pirantelul palmoat
trebuie folosit în tratamentul infestării cu unul sau mai mulţi dintre aceşti paraziţi, atât la
adulţi cât şi la copii. Este bine tolerat şi nu pătează mucoasa orală după ingestie sau
îmbrăcămintea prin modificarea culorii scaunului. Prezenţa infestării cu oricare dintre cei 5
paraziţi la un membru al unei familii, sau al unei colectivităţi poate sugera infestări
neidentificate şi la alte persoane din aceste grupuri. În această situaţie se recomandă
administrarea de Combantrin întregii familii sau colectivităţii (dezinfecţia riguroasă a
spaţiilor de locuit şi a îmbrăcăminţii pentru a distruge ouăle de helminţi ajută la prevenirea
reinfestării).
Mod de administrare: Doza de pirantel palmoat recomandată pentru tratamentul
infestărilor cu Enterobius vermicularis, Ascaris lumbricoides, Ankilostoma duodenalis,
Necator americanus, Trichostrongilus colubriformis şi T.Orientalis este de 10 mg substanţă
activă pe kg corp administrată oral ca doză unică (doza maximă nu va depăşi 1 g).
Schema simplificată de dozaj bazată pe greutate
Greutate Tablete masticabile de 250 mg Suspensie orală (50 mg/ml) 1 linguriţă = 5
ml
Sub1 12 kg** - 1/2
12-22 kg 1/2-1 1/2-1
22-41 kg 1-2 1-2
41-75 kg 2-3 2-3
Adulţi peste 75 kg 4 4
** Folosirea la copiii sub 6 luni nu este recomandată.
Pentru infestări severe cu Necator americanus, doza recomandată este de 20 mg
substanţă activă pe kg corp o dată pe zi administrată 2 zile consecutiv, sau 10 mg pe kg
corp o dată pe zi, 3 zile consecutiv.
Infestările doar cu Ascaris lumbricoides pot fi tratate cu succes cu o doză de 5 mg
substanţă activă pe kg corp administrată ca doză unică.
Schema simplificată de dozaj pentru tratamentul ascaridiozelor bazată pe greutate:
Greutate Tablete masticabile Suspensie orală (50 mg/ml)
de 250 mg 1 linguriţă = 5 ml
Sub 12 kg* - 1/4
12-22 kg 1/4-1/2 1/4-1/2
22-41 kg 1/2-1 1/2-1
41-75 kg 1-11/2 1-11/2
Adulţi peste 75 kg 2 2
* Folosirea la copiii sub 6 luni nu este recomandată.
În programele de tratament în masă direcţionate doar împotriva lui Ascaris lumbricoides,
se poate folosi o doză unică de 2,5 mg substanţă activă pe kg corp.
Schema simplificată de dozaj bazată pe cele de mai sus şi pe greutate
Greutate Tablete Suspensie orală (50 mg/ml)
masticabile
de 250 mg 1 linguriţă = 5 ml
Sub 12 kg* - 1/8
12-22 kg 1/8-1/4 1/8-1/4
22-41 kg 1/4-1/2 1/4-1/2
41-75 kg 1/2-3/4 1/2-3/4
Adulţi peste 75 kg 1 1
* Folosirea la copiii sub 6 luni nu se recomandă.
Folosirea la copiii sub 6 luni nu se recomandă deoarece nu există studii privind siguranţa
produsului la această vârstă.
Contraindicaţii: Pirantelul palmoat este contraindicat la pacienţii care au o hipersensibi
litate la substanţa activă sau la oricare dintre componente. Avertismente şi precauţii
speciale de folosire: Pirantelul pamoat trebuie folosit cu atenţie la pacienţii cu disfuncţii
hepatice preexistente, deoarece s-a observat o creştere minoră şi tranzitorie a GOT într-
un număr redus de cazuri.
Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune: Nu s-au observat.
Sarcină şi alăptare: Folosirea în timpul sarcinii. Deşi studiile pe reproducerea animală nu
au demonstrat vreun efect teratogen, pirantelul palmoat nu a fost studiat la paciente
gravide. Prin urmare nu ar trebui folosit în cursul sarcinii decât dacă medicul consideră
tratamentul esenţial pentru sănătatea pacientei. Folosirea în timpul lactaţiei. Nu s-a stabilit
dacă pirantelul palmoat este excretat în laptele matern; alăptatul trebuie întrerupt dacă
folosirea acestui medicament este absolut necesară.
Efectul asupra abilităţii de conducere auto sau folosirii utilajelor: Efectul pirantelului
palmoat asupra abilităţii de conducere auto sau folosirii utilajelor nu a fost studiat. Nu
există nici o dovadă că ar putea afecta aceste abilităţi.
Reacţii adverse: Experienţa clinică a arătat că pirantelul palmoat este extrem de bine
tolerat. Efectele secundare, dacă apar, sunt legate de tractul gastro-intestinal: anorexie,
crampe abdominale, greţuri, vărsături şi diaree. Alte efecte secundare care pot apărea
sunt: cefalee, ameţeli, somnolenţă, insomnie şi rash.
Supradozarea: Semne şi simptome de supradozare. Nu s-a observat nici un efect toxic
care să poată fi pus în seama unei supradoze de pirantel palmoat. Tratamentul
supradozării. Nu există un antidot specific al supradozării de pirantel palmoat. Tratamentul
este simptomatic şi de susţinere.
Incompatibilităţi: Nu există.

Producător: Pfizer International Corporation

 COMBIVENT, aerosol presurizat dozat (MDI)
combinaţii
Compoziţie, formă de prezentare: Flacon de 10 ml cu 200 pufuri a 0,021 mg bromură de
ipratropium monohidrat + 0,120 mg salbutamol sulfat/puf, echivalent a 0,02 mg ipratropium
+ 0,10 mg salbutamol/puf.
Acţiune terapeutică: Combivent este un bronhodilatator inhalator; conţine două
substanţe care produc bronhodilataţie prin mecanisme diferite. Bromura de ipratropium
este un bronhodilatator anticolinergic care blochează receptorii colinergici astfel încât
acetilcolina nu îşi mai poate exercita efectul bronhoconstrictor. Bromura de ipratropium are
o înaltă selectivitate bronşică şi este practic lipsită de efecte sistemice. Salbutamolul este
un bronhodilatator beta2-adrenergic care se cuplează la receptorii adrenergici, relaxând
musculatura netedă bronşică. Prin mecanismele de acţiune bronhodilatatoare diferite, dar
sinergice, Combivent asigură un răspuns rapid post-inhalaţie (prin salbutamol) şi o durată
mai lungă de acţiune (prin bromura de ipratropium).
Indicaţii: Combivent este recomandat pentru prevenirea şi tratamentul simptomelor
respiratorii datorate bronhospasmului, la pacienţii cu boli obstructive pulmonare cronice:
BPOC, bronşită obstructivă cronică, astm bronşic. Fiind o combinaţie fixă de două
bronhodilatatoare cu mecanisme diferite de acţiune, se recomandă în cazurile cu răspuns
slab sau fără răspuns la beta2-agonişti sau anticolinergice administrate singure.
Contraindicaţii: Combivent este contraindicat pacienţilor cu hiper-sensibilitate la oricare
dintre substanţele componente, la atropină sau la derivaţi de atropină.
Precauţii: Se recomandă instruirea pacienţilor în vederea utilizării corecte a produsului.
Nu se recomandă pulverizarea produsului în ochi. Rar, pot apărea complicaţii oculare
(midriază, dureri oculare) datorită pulverizării, din neatenţie, a produsului în ochi. În aceste
cazuri, se recomandă administrarea unui colir miotic. Combivent se va administra după o
atentă evaluare a raportului risc/beneficiu, mai ales atunci când se utilizează în doze mai
mari decât cele recomandate, în următoarele situaţii: cardiomiopatie obstructivă
hipertrofică, tahiaritmii, diabet zaharat insuficient controlat, infarct miocardic recent şi/sau
maladii severe cardiace sau vasculare, hipertiroidism. Agravarea dispneei sub tratamentul
cu Combivent necesită prezentarea la medic. Nu se recomandă creşterea dozei de
Combivent pe o perioadă îndelungată pentru controlul simptomatologiei. Aceasta
presupune un control inadecvat al bolii şi se recomandă reevaluarea schemei de
tratament. Ca urmare a terapiei cu beta2-agonişti, este posibilă apariţia unei hipokaliemii
severe. Tratamentul concomitent cu metilxantine, corticosteroizi şi diuretice la pacienţii cu
obstrucţie severă a căilor aerifere poate duce la agravarea hipokaliemiei. În plus, hipoxia
poate agrava efectele hipokaliemiei asupra ritmului caridac. În aceste situaţii se
recomanda monitorizarea hipokaliemiei.
Sarcină şi alăptare: Se recomandă administrarea produsului în timpul sarcinii şi perioadei
de alăptare numai dacă beneficiul terapiei justifică posibilele riscuri.
Reacţii adverse: Combivent, la fel ca alte bronhodilatatoare simpatomimetice, poate
produce tremor fin al musculaturii scheletice şi nervozitate; rar, pot apărea tahicardie,
ameţeli, palpitaţii sau cefalee. Ca urmare a terapiei cu beta-agonişti, este posibilă apariţia
unei hipokaliemii severe. În cazuri izolate pot apărea reacţii locale, ca de exemplu:
senzaţie de uscăciune a gurii, iritaţia gâtului sau reacţii alergice. Ca şi în cazul
administrării altor bronhodilatatoare, uneori poate apărea tuse şi, foarte rar,
bronhoconstricţie paradoxală.
Interacţiuni cu alte medicamente: Beta-adrenergicele, derivaţii xantinici şi corticosteroizii
pot accentua efectul Combivent. Administrarea concomitentă a altor beta-adrenergice,
anticolinergice sau derivaţi xantinici absorbiţi sistemic pot mări şansele de manifestare a
reacţiilor adverse. Se poate constata o reducere marcată a afectului produsului dacă se
administrează concomitent beta-blocante.
Posologie: Adulţi (inclusiv vîrstnici): 2 pufuri de 4 ori pe zi; doza maximă recomandată: 12
pufuri în 24 de ore. Copii: nu există date referitoare la administrarea de Combivent copiilor
sub 12 ani.
Mod de administrare: Folosirea corectă a flaconului inhalator dozator este foarte
importantă pentru reuşita tratamentului. Înaintea primei utilizări se scoate capacul de
protecţie, se agită bine flaconul şi se testează funcţionalitatea prin eliberarea unei doze în
aer. La fiecare utilizare se vor respecta următoarele indicaţii: 1 - se scoate capacul de
protecţie şi se agită bine flaconul; 2 - se prinde flaconul între două degete: indexul la bază
şi policele în dreptul piesei bucale; flaconul se ţine vertical cu baza în sus; 3 - se expiră
profund; 4 - buzele se strâng ferm în jurul piesei bucale; 5 - se inspiră lent şi profund pe
gură; la începutul inspirului se apasă baza flaconului pentru eliberarea unei doze de
aerosol; după inhalarea dozei de aerosol, se scoate din gură piesa bucală şi se menţine
apnee voluntară postinspir aproximativ 10 secunde, după care se expiră lent pe nas; 6 -
pentru administrarea unui al doilea puf, după un interval de 1-2 minute, se repetă
indicaţiile de la punctele 2, 3, 4, 5. După întrebuinţare se pune la loc capacul de protecţie
al piesei bucale. Piesa bucală va fi spălată cu apă caldă. Dacă se foloseşte săpun sau
detergent, se va clăti bine cu apă curată. Flaconul aflat sub presiune nu trebuie expus la
temperaturi mai mari de 50 grade Celsius şi nu trebuie deschis forţat.
Supradozare: Efectele supradozării sunt atribuite în primul rând salbutamolului, deoarece
bromura de ipratropium nu se absoarbe sistemic la administrarea pe cale inhalatorie.
Supradozarea salbutamolului se poate manifesta prin dureri anginoase, hipertensiune,
hipokaliemie şi tahicardie. În aceste situaţii, se recomandă administrarea de beta-blocanţi
cardioselectivi, cu prudenţă la pacienţii cu bronhospasm în antecedente.
Condiţii de păstrare: Se va păstra într-un loc uscat, la o temperatură care să nu
depăşească 25 grade Celsius. Nu se va lăsa la îndemâna copiilor.

Producător: Boehringer Ingelheim

 CONCOR
bisoprololum
Prezentare farmaceutică: Comprimate filmate a 5 mg fumarat de bisoprolol sau
comprimate filmate a 10 mg fumarat de bisoprolol (cutii cu 30 şi 50 buc.).
Acţiune terapeutică: Blocant beta-adrenergic cardio-selectiv, cu o activitate mai mare
decât atenololul şi betaxololul. Substanţa acţionează ca antihipertensiv atât prin efectul
asupra miocardului cât şi pe sistemul renină-angiotensină (inhibă secreţia de renină
bazală şi stimulată). Bisoprololul asigură o protecţie dependentă de doză a miocardului
faţă de ischemie. La dozele uzuale bisoprololul nu are activitate intrinsecă beta-
simpatomimetică, nu are activitate de stabilizator de membrană. După administrarea orală
se absoarbe aproximativ 90% din produs din care 10% se inactivează la primul pasaj
hepatic. Numai 30% din produs circulă legat de proteinele plasmatice. Jumătate din
cantitatea administrată este inactivată la nivel hepatic, iar cealaltă jumătate este eliminată
neschimbată prin urină. Produsul are un timp de înjumătăţire de 10-12 ore.
Indicaţii: Hipertensiune, angină pectorală.
Mod de administrare: Iniţial 5 mg pe zi, apoi 10 mg pe zi, foarte rar sunt necesare 20 mg
luate o dată. Se ia nemestecat, cu puţin lichid, dimineaţa pe stomacul gol (sau la micul
dejun). Nu se întrerupe brusc tratamentul.
Reacţii adverse: Somnolenţă, ameţeli, cefalee, transpiraţii, tulburări de somn, depresiuni,
tulburări gastrointestinale, reacţii cutanate, bradicardie, iritabilitate, parestezii, crampe
musculare, bronhospasm. Influenţează excitabilitatea (prudenţă la cei care trebuie să-şi
coordoneze bine mişcările, conducători auto etc.).
Contraindicaţii: Insuficienţă cardiacă decompensată, infarct miocardic recent, bloc AV de
gradul II şi III, sindrom de nod sinusal, bloc sino-atrial, bradicardie (sub 50/min),
hipotensiune, astm bronşic, tulburări de circulaţie periferică grave, feocromocitom, sarcină,
lactaţie, copii. Atenţie La diabetici, după cure de slăbire prelungite şi în caz de acidoză. Se
va întrerupe administrarea produsului cu 72 de ore înaintea datei de naştere calculate.

Producător: Merck KGaA

 CONDYLINE®
podophyllotoxinum
Compoziţie: Conţine 5 mg per ml podofilotoxină în soluţie de etanol.
Mod de acţiune: Podofilotoxina este componentul cel mai activ al podofilinei, preparat din
extracte de plantă. Ea are un puternic efect antimitotic şi acţiune citolitică, ducând la
necroza condiloamelor acuminate. Condyline acţionează mai rapid şi mai activ decât
podofilina, datorită faptului că podofilotoxina este purificată şi standardizată. Fiind dozat cu
acurateţe, riscul efectelor secundare este redus, iar tratamentul ambulator cu rată crescută
de vindecare este posibil.
Indicaţii terapeutice: Condiloamele acuminate externe.
Contraindicaţii: Nu trebuie utilizat în timpul sarcinii şi lactaţiei şi nici la copii. Trebuie
evitată asocierea Condyline-ului cu alte preparate de podofilină.
Precauţii: După aplicarea soluţiei de Condyline, se lasă să se usuce bine, pentru evitarea
producerii intertrigo-ului. Aceasta în special pentru condiloamele localizate mai profund.
Trebuie evitat contactul Condyline-ului cu ochii, din cauza iritaţiei pe care o produce; dacă
totuşi s-a produs accidental, ochii se vor clăti foarte bine, cu apă din belşug. Iritaţia locală
şi/sau ulceraţia membranelor mucoase sănătoase din vecinătatea sau de la baza
condiloamelor pot fi prevenite prin aplicarea unui strat protector de cremă (vaselină,
unguent cu zinc) pe zonele sănătoase din jur. Aplicarea preparatului pe zone extinse de
mucoase poate duce la reacţii generale. Totuşi, determinările de laborator au arătat că
nivelul sanguin al podofilotoxinei este nesemnificativ, el fiind de 5-17ng/ml la două ore de
la administrare. Nu au fost înregistrate niveluri serice toxice după administrarea locală la
doze de 0,5 mg/kg corp. Mica doză absorbită se excretă biliar şi renal.
Efecte secundare: Efectele adverse locale apar de obicei împreună cu efectul terapeutic
optim, în zilele a doua şi a treia de tratament, când începe necroza condiloamelor. În
general, aceste efecte adverse sunt moderate şi constau în roşeaţă cu puţină durere
şi/sau ulceraţia superficială a epiteliului din zona tratată. Durerea în timpul aplicării
Condyline-ului este de aşteptat. Edemul şi balanopostita au fost semnalate la pacienţii cu
vegetaţii mari în pliul prepuţial. Aceste efecte locale se diminuează după câteva zile de
terapie antiinflamatorie topică (ex., cu corticosteroizi topici).
Posologie şi mod de administrare: Condyline se aplică cu atenţie de două ori pe zi pe
condiloame, cu ajutorul unui aplicator inclus în pachet. Apoi se lasă să se usuce. Aplicaţiile
se fac de două ori pe zi, timp de trei zile consecutiv. Acest tratament poate fi repetat în
fiecare săptămână, timp de maximum cinci săptămâni succesive. De evitat orice contact al
Condyline-ului cu pielea sănătoasă.
Formă de prezentare: Flacon cu 3,5 ml Condyline soluţie 0,5 %.

Producător: Yamanouchi Europe B.V.

 CONECAMA E5
diverse
Prezentare farmaceutică: Fiole a 1 ml soluţie injectabilă conţinând hormon epifizar
polipeptidic 0,1 mg sau 0,5 mg (cutie cu 10 buc.).
Acţiune terapeutică: Inhibă secreţia de gonadotrofine hipofizare, îndeosebi de hormon
luteinizant şi foliculostimulant.
Indicaţii: Hiperstimulare ovariană şi hiperandrogenism prin hiperfuncţie hipofizară, stări de
hiperexcitaţie sexuală, mastopatii, cancer de sân hormonodependent.
Mod de administrare: Intramuscular, câte o fiolă a 0,1 mg zilnic sau la 2 zile, 5-10 fiole
lunar; în cancerul mamar avansat sau cu metastaze, câte o fiolă a 0,5 mg zilnic sau la 2
zile, în serii de 10 fiole lunar. Dozarea trebuie individualizată de către medicul specialist.
Reacţii adverse: Dozele mari pot fi cauză de cefalee, vertij, hipotensiune arterială
trecătoare; uneori mastodinie (se reduc dozele şi se creşte intervalul între doze).
Contraindicaţii: Hipotiroidism, insuficienţă suprarenală severă, hipotensiune arterială
marcată, nefrite acute.

Producător: Biofarm
 CONVULEX
acidum valproicum
Prezentare farmaceutică: Capsule conţinând acid valproic 150 mg sau 300 mg (flacon cu
100 buc.); sirop conţinând valproat de sodiu 50 mg/ml (flacon cu 300 ml).
Acţiune terapeutică: Antiepileptic cu spectru larg.
Indicaţii: Epilepsii generalizate, crize minore, crize majore tipice, crize mioclonice;
epilepsii focale, crize jacksoniene motorii sau senzoriale, crize psihomotorii.
Mod de administrare: Oral, la adulţi se începe cu o capsulă a 300 mg de 2-3 ori/zi (la
mese), crescând la 2-3 zile, după nevoie, până la doza utilă, obişnuit 3-4 capsule/zi (15-30
mg/kg corp); la copii 20-40 mg/kg corp şi zi sub formă de capsule (150 mg, 300 mg) sau
sirop.
Reacţii adverse: Uneori greaţă, vomă, epigastralgii la începutul tratamentului; ocazional
tremor, pierderea temporară a părului, câştig în greutate, creşterea fosfatazelor alcaline şi
a transaminazelor serice; rareori hepatită, chiar nevroză hepatică acută, pancreatită,
trombocitopenie, hipofibrinogenemie (se controlează periodic funcţia hepatică, amilaza,
trombocitele, fibrinogenul); au fost semnalate cazuri rare de apariţie bruscă a unei stări de
stupoare şi comă.
Contraindicaţii: Boli hepatice şi pancreatice grave; prudenţă în caz de boli hepatice sau
deprimarea hematopoiezei în antecedente, deficite enzimatice hepatice congenitale;
prudenţă şi doze mici în timpul sarcinii. Acidul valproic poate creşte efectul alcoolului,
barbituricelor, neurolepticelor, antidepresivelor triciclice; de asemenea creşte riscul
hemoragiilor la acidul acetilsalicilic şi anticoagulantele cumarinice.

Producător: Gerot
 COORDINAX
cisapridum
Prezentare farmaceutică: Coordinax intensifică şi coordonează motilitatea
gastrointestinală, prevenind astfel staza şi refluxul. Coordinax diferă de produsele
farmaceutice existente care intensifică motilitatea, prin faptul că nu blochează receptorii
dopaminergici şi nu stimulează direct receptorii colinergici în dozele terapeutice, fiind deci
lipsit de efecte secundare asociate acestor proprietăţi. Coordinax este disponibil sub formă
de tablete şi suspensie. Fiecare tabletă conţine 5mg, 10mg sau 20mg de cisapride
(formulare F10, F9, F34). Alţi ingredienţi sunt: lactoză, amidon de porumb, celuloză
microcristalină, polividon, stearat de magneziu, siliciu anhidric coloidal şi polisorbat.
Suspensia orală conţine 1 mg de cisapride per ml. Alţi ingredienţi sunt: sucroză, celuloză
microcristalină şi carboximetilceluloză sodică, hipromeloză, parahidroxibenzoat de metil,
parahidroxibenzoat de propil, polisorbat, clorură de sodiu, aromă de cireşe, apă purificată
(formulare F22).
Farmacodinamică: La animale: În organe izolate, Coordinax previne atonia gastrică şi
intensifică activitatea gastrică peristaltică, coordonarea antroduodenală şi motilitatea
intestinului subţire şi a colonului. La câini, Coordinax creşte motilitatea şi coordonarea
digestivă antroduodenală, accelerează evacuarea gastrică, intensifică contracţiile
propulsive ale intestinului subţire şi gros şi scurtează tranzitul intestinal. Secreţia gastrică
nu este afectată. Mecanismul de acţiune al Coordinaxului se poate explica, în cea mai
mare parte, prin creşterea eliberării fiziologice de acetilcolină la nivelul plexului mienteric.
Cisapride nu induce stimularea receptorilor muscarinici sau nicotinici şi nu inhibă
activitatea acetilcolinesterazei. Cisapride nu induce blocajul receptorilor dopaminergici în
doze terapeutice. Cisapride este distribuit în mod specific la nivelul ţesuturilor gastric şi
intestinal. La om: Motilitate gastrointestinală. Esofag: Cisapride măreşte activitatea
peristaltică esofagiană şi tonusul sfincterului esofagian inferior; Cisapride previne refluxul
esofagian al conţinutului gastric şi ameliorează golirea esofagiană. Stomac: Cisapride
măreşte contractilitatea gastrică şi duodenală precum şi coordonarea antroduodenală;
Cisapride scade refluxul duodeno-gastric; Cisapride îmbunătăţeşte evacuarea gastrică şi
duodenală. Intestin: Cisapride intensifică activitatea propulsivă intestinală şi ameliorează
tranzitul intestinului subţire şi al colonului. Alte efecte: Ca urmare a lipsei efectelor
colinomimetice, cisapride nu creşte secreţia acidă gastrică bazală şi pentagastrin indusă.
Ca urmare a lipsei proprietăţilor de antagonizare a dopaminei, cisapride afectează rar
nivelele plasmatice ale prolactinei. Cisapride este în egală măsură lipsit de efecte asupra
funcţiei psihomotorii, tensiunii arteriale, frecvenţei respiratorii, temperaturii, greutăţii
corporale, ca şi de efecte antihemostatice. Acţiunea farmacologică a cisapridului se
declanşează la aproximativ 30- 60 de minute după administrarea orală.
Farmacocinetică: După administrarea orală la om, cisapride este absorbit rapid şi
complet. Nivelele plasmatice maxime sunt atinse după 1 - 2 ore, timpul de înjumătăţire
fiind de 10 ore. Cisapride este extensiv metabolizat prin N-dezalchilare oxidativă şi prin
hidroxilare aromatică. Excreţia metaboliţilor (aproape exclusiv) se face în egală măsură în
urină şi în fecale. Excreţia în laptele matern este foarte limitată. Biodisponibilitatea
absolută a cisapridului administrat pe cale orală este în medie de 40%. Nivelele
plasmatice cresc proporţional cu dozele orale de la 5 la 20 mg. Odată atins nivelul
plasmatic de echilibru, fluctuaţia între nivelul plasmatic matinal dinaintea administrării şi
nivelul plasmatic vesperal maxim se situează între 10 - 20 ng/ml şi 30 - 60 ng/ml pentru 5
mg cisapride de 3 ori pe zi, şi între 20 - 40 ng/ml şi 50 - 100 ng/ml pentru 10 mg de 3 ori
pe zi. Farmacocinetica şi nivelele plasmatice de echilibru nu sunt legate de durata
tratamentului. Cisapride este în mare măsură legat de proteinele plasmatice (97,5%).
Indicaţii terapeutice: Gastropareze idiopatice sau asociate cu o neuropatie diabetică, cu
anorexie nervoasă, stările post vagotomie sau gastrectomie parţială. Simptomele constau
în principal din: saţietate precoce, anorexie, greaţă şi vărsături. Simptome de dispepsie
funcţională neconfirmate de examinări paraclinice, caracterizate prin: saţietate precoce,
senzaţie de plenitudine postprandială, incapacitate de a termina o masă cu un volum
normal, balonări, eructaţii excesive, anorexie, greaţă, vomă, sau simptome ce evocă
ulcerul (pirozis sau dureri epigastrice). Refluxul gastroesofagian, incluzînd tratamentul
curativ şi de întreţinere al esofagitei. La copii: regurgitaţii sau vomismente cronice
excesive, pentru care măsurile posturale sau dietetice au eşuat. Pseudo-obstrucţie
intestinală, asociată disfuncţiilor de motilitate ce antrenează o insuficienţă a
peristaltismului propulsor şi staza conţinutului gastric şi intestinal. Restabilirea motilităţii
propulsoare a colonului ca tratament pe termen lung al constipaţiei cronice.
Contraindicaţii: Este contraindicat persoanelor care au o sensibilitate cunoscută la
medicament. Coordinax nu trebuie administrat concomitent cu anumite medicamente (pe
cale orală sau parenterală), cum ar fi: ketoconazole, itraconazole, miconazole,
fluconazole, eritromicin, claritromicin sau troleandomycin.
Precauţii: Se impune atenţie la pacienţii la care creşterea motilităţii gastrointestinale ar
putea fi dăunătoare. Este necesară precauţie în administrarea la nou-născuţii prematuri cu
vârsta gestaţională de mai puţin de 34 de săptămîni. În cazul insuficienţei renale şi
hepatice este recomandată înjumătăţirea dozei zilnice. În mod corespunzător, această
doză poate fi adaptată in funcţie de efectele terapeutice sau de efectele secundare
posibile. La pacienţii vîrstnici, nivelele plasmatice de echilibru sunt în general mai
crescute, datorită unei prelungiri moderate a timpului de înjumătăţire. Cu toate acestea,
dozele terapeutice sunt similare celor folosite la pacienţii mai tineri. Au fost raportate
cazuri izolate de prelungire a intervalului QT şi/sau torsadă de vârfuri la pacienţii care
primesc şi altă medicaţie şi care au boli cardiace preexistente sau prezintă factori de risc
pentru aritmie. Nu a fost stabilită o legătură cu cisapride. Totuşi ar trebui manifestată
precauţie în administrarea cisapridului pacienţilor cu stări predispozante care conduc la
prelungirea QT-ului, cum ar fi: tulburări electrolitice (potasiu/magneziu) necorectate,
prelungire congenitală a intervalului QT, cât şi pacienţilor care sunt sub medicaţie
cunoscută a prelungi intervalul QT.
Interacţiuni: Accelerarea evacuării gastrice de către Coordinax poate afecta rata de
absorbţie a altor medicamente: absorbţia medicamentelor din stomac poate fi diminuată,
în timp ce absorbţia medicamentelor din intestinul subţire poate fi accelerată (de ex:
benzodiazepine, anticoagulante, paracetamol, blocanţi-H2). La pacienţii care primesc
anticoagulante, timpii de coagulare pot fi oarecum crescuţi. Este indicată verificarea
timpului de coagulare în primele zile de la începerea şi întreruperea tratamentului cu
Coordinax, pentru a se putea adapta dacă este necesar, doza anticoagulantului. Efectele
sedative ale benzodiazepinelor şi alcoolului pot fi potenţate. Efectele Coordinaxului asupra
motilităţii gastrice, sunt în mare parte antagonizate de medicamentele anticolinergice. În
cazul medicamentelor care necesită titrare individuală, ar fi necesară monitorizarea
nivelelor plasmatice ale acestora, atunci cînd li se asociază administrarea Coordinaxului.
Cisapridul este metabolizat în principal prin enzima citocromului P 450 3A4. Datele
farmacocinetice disponibile - pe subiecţi umani, indică faptul că, ketoconazolul oral inhibă
semnificativ metabolismul cisapridului, rezultînd creşterea marcată a nivelelor plasmatice
de cisapride. Datele arată că o co-administrare a cisapridului cu ketaconazolul oral poate
avea ca rezultat o prelungire a intervalului QT pe ECG. In vitro, datele sugerează că
itraconazole, miconazole şi troleandomicin pot inhiba de asemenea marcat metabolismul
cisapridului. De aceea, tratamentul cu cisapride, ar trebui întrerupt la pacienţii care iau
asemenea medicaţie. Cimetidina cauzează o creştere uşoară a nivelului plasmatic de
cisapride, creştere care nu este considerată totuşi semnificativă din punct de vedere clinic.
Sarcină şi alăptare: Deşi studiile pe animale nu au demonstrat existenţa unor efecte
negative asupra fertilităţii primare, efecte embriotoxice primare sau efecte teratogenice,
beneficiile terapeutice anticipate trebuie comparate cu potenţialele riscuri înainte de
administrarea Coordinaxului în timpul sarcinii, în special în primul trimestru. Deşi excreţia
în lapte este minimă, mamele sunt sfătuite să nu alăpteze în timp ce se tratează cu
Coordinax.
Efecte asupra capacităţii de a conduce sau de a lucra cu maşini: Coordinax nu
afectează funcţia psihomotorie şi nu produce sedare sau somnolenţă. Coordinax poate
totuşi accelera absorţia sedativelor SNC, cum ar fi barbituricele şi alcoolul. Administrarea
concomitentă a Coordinaxului cu aceste medicamente necesită precauţii.
Posologie şi mod de administrare: Doza: Adulţi: în funcţie de severitatea afecţiunii, 15 -
40 mg zilnic, în 2 - 4 prize sub formă de tablete sau suspensie orală (linguriţa de plastic
plină conţine 5 mg) Următoarele doze s-au dovedit adecvate: afecţiuni mai puţin severe: 5
mg de 3 ori pe zi (doza poate fi dublată); afecţiuni severe (gastropareze, esofagite,
constipaţie refractară): 10 mg de 3 - 4 ori pe zi, (înainte de cele 3 mese principale şi
înainte de culcare), sau 20 mg de 2 ori pe zi, înainte de micul dejun sau înainte de culcare
(esofagite); tratamentul de întreţinere în esofagite: 10 mg de două ori pe zi (înainte de
micul dejun şi înainte de culcare) sau 20 mg o dată pe zi (înainte de culcare). La pacienţii
la care afecţiunea este foarte gravă, doza poate fi dublată. Sugari şi copii: 0,2 mg /kg
corp/priză, de 3 - 4 ori pe zi. Suspensia orală este cea mai indicată, dozele sunt marcate
pe pipetă, în funcţie de greutatea corporală.
Administrare: În tratamentul afecţiunilor digestive superioare, Coordinax se
administrează cu cel puţin 15 minute înaintea meselor, şi dacă este necesar înainte de
culcare împreună cu puţină apă. În tratamentul constipaţiei, doza totală zilnică poate fi
administrată în 2 prize. Doza, numărul de administrări pe zi, durata şi indicaţia de
întreţinere a tratamentului (o singură doză pe zi poate fi suficientă) sunt individuale de la
caz la caz. Cu toate că efectul terapeutic se obţine din prima săptămână de tratament, în
cazul constipaţiilor severe acesta este optim după două sau trei luni de la începerea
administrării.
Reacţii adverse: În linie cu activitatea farmacologică a Coordinaxului, pot apărea crampe
abdominale trecătoare, borborisme şi diaree. Dacă la doza de 20 mg per priză pot apărea
crampe abdominale severe, este recomandată reducerea la jumătate a dozei. Când
diareea apare la sugari sau copii mici, doza trebuie redusă. Au fost raportate ocazional
cazuri de hipersensibilitate, cefalee moderată şi tranzitorie sau fotofobie şi creşterea
frecvenţei micţiunilor (polakiurie). Au fost raportate cazuri excepţionale de anomalii
reversibile ale funcţiei hepatice, cu sau fără colestază. Au fost raportate de asemenea,
cazuri de ginecomastie şi galactoree; totuşi, în studiile extensive de supraveghere,
incidenţa găsită (< 0,1%) nu a depăşit-o pe cea raportată obişnuit la populaţia normală.
Toate aceste manifestări au fost reversibile. Nu a fost stabilită o cauzalitate legată de
administrare a Coordinaxului. Au fost raportate cazuri izolate de efecte asupra SNC, cum
ar fi: crize convulsive şi efecte extrapiramidale.
Supradozare: Simptome: Simptomele care apar cel mai frecvent după supradozaj sunt
crampele abdominale şi creşterea frecvenţei scaunelor. La copii (< 1 an), au fost
observate: o slabă acţiune de sedare, apatie şi atonie. Tratament: În caz de supradozaj,
este recomandată administrarea de cărbune activ şi supravegherea atentă a pacientului.
Se recomandă ca pacienţii să fie evaluaţi în ceea ce priveşte o eventuală alungirea
intervalului QT şi a altor cauze care predispun la apariţia torsadei de vîrf, cum ar fi
tulburările electrolitice (în special hipopotasemia) şi bradicardia.
Formă de prezentare: Cutii cu tablete de 5 mg, 10 mg sau 20 mg ambalate în blistere.
Suspensia orală de Coordinax 1mg/ml este condiţionată în: flacoane de 100 ml cu pipetă
de 5 ml gradată pe kg de greutate corporală.
Condiţii de păstrare: Se păstrează la temperaturi între 15 - 30 grade Celsius. A nu se
lăsa la îndemâna copiilor.
Instrucţiuni de utilizare: Flacon: Se agită înainte de utilizare. Scoateţi capacul metalic
filetat al flaconului. Pipetă: Scoateţi pipeta, împreună cu capacul de plastic filetat, din
cartuşul său şi inseraţi-le în flacon. Menţineţi inelul inferior pe loc în timp ce trageţi inelul
superior pînă la marcajul ce corespunde greutăţii copilului în kilograme. Menţineţi inelul
inferior şi scoateţi întreaga pipetă din flacon. Goliţi pipeta şi introduceţi-o înapoi în cartuş.
Închideţi flaconul.

Producător: Janssen Pharmaceutica

 COPIRIN
combinaţii
Compoziţie: 400 mg acid acetilsalicilic, 32 mg cafeină, excipienţi q. s. pentru un
comprimat.
Acţiune terapeutică: Analgezic - antipiretic.
Indicaţii: Calmant rapid şi eficient în: migrenă, cefalee, nevralgii; febră şi disconfortul din
răceli; dureri sinuzale; dureri musculare; dureri dentare şi după extracţii dentare; disconfort
menstrual; dureri reumatice şi artritice moderate.
Reacţii adverse: Iritaţia mucoasei gastrice cu pirozis, gastralgii, greţuri, vomă; rar erupţii
cutanate (urticarie).
Contraindicaţii: Ulcer gastroduodenal, gastrite; hipersensibilitate la salicilaţi şi la
antiinflamatoarele nesteroidiene; boli hemoragice.
Precauţii: Boala ulceroasă neevolutivă, astm bronşic, insuficienţă renală. Copiii sau
adolescenţii suferind de boli febrile (stări gripale sau varicelă) nu vor primi acest
medicament decât după consultarea medicului asupra sindromului REYE. Ca în cazul
oricărui medicament, administrarea acestui produs femeilor însărcinate şi celor care
alăptează se va face cu avizul prealabil al medicului.
Doze, mod de administrare: Adulţi: 1-2 comprimate o dată, repetând doza, la 4-6 ore
dacă este necesar, fără a depăşi 10 comprimate pe zi. Copii 6-12 ani: 1/2 din dozele
pentru adulţi. Se recomandă administrarea comprimatelor după mese şi/sau după
prealabila lor dispersare în apă.
Formă de prezentare: Cutii conţinând 20 comprimate.
Condiţii de păstrare: În ambalajul original, la temperatura ambiantă, ferit de umiditate şi
căldură. Termen de valabilitate: 2 ani

Producător: Labormed
 CORDAFLEX®
nifedipină
Prezentare farmaceutică: Fiecare tabletă filmată conţine 10 mg nifedipină.
Acţiune terapeutică: Nifedipina este un blocant al canalelor de calciu cu acţiune
antianginoasă şi antihipertensivă; reduce rezistenţa periferică prin vasodilataţie arterială,
scade postsarcina cardiacă, efortul inimii şi necesarul de oxigen. Absorbţia nifedipinei de
la nivelul tractului gastrointestinal este virtual completă. Biodisponibilitatea absolută este
de 40-70%. Concentraţia maximă plasmatică se atinge după 30-60 de minute de la
administrarea unei tablete de 10mg, iar timpul de înjumătăţire de 2-4 ore. Efectul primului
pasaj hepatic este de 40-60%. În urma metabolizării rezultă 3 metaboliţi inactivi din punct
de vedere farmacologic. 60-80% din doza administrată se elimină prin urină (sub forma de
metaboliţi) iar restul prin bilă şi scaun.
Indicaţii: Afecţiuni cardiace ischemice: angina pectorală, angina pectorală cronică stabilă,
angina pectorală instabilă. Hipertensiune: toate formele de hipertensiune: primară şi
secundară.
Contraindicaţii: Hipersensibilitate la nifedipină. şoc cardiogen. Stări de instabilitate
circulatorie. în primele 8 zile de la data infarctului miocardic. în primul trimestru de sarcină.
Mod de administrare: Se individualizează pentru fiecare pacient în parte. Doza uzuală
pentru adult este de 3 x 1 tablete filmate/zi; la nevoie ea poate fi crescută în mod treptat
până la 3 x 2 tablete filmate/zi. În unele cazuri de vasospasm coronarian doza
recomandată este de 4-6 x 2 tablete filmate/zi. În crizele de angină pectorală şi urgenţele
hipertensive, pentru obţinerea unui efect mai rapid se recomandă mestecarea tabletelor,
apoi ţinerea lor în cavitatea bucală şi în final înghiţirea lor cu puţin lichid.
Efecte secundare: Uneori: hipotensiune, vertij, oboseală, cefalee, puls tahicardic crescut,
palpitaţii, bufeuri, tulburări gastro-intestinale, prurit, dureri musculare, uşoare tulburări de
vedere, tremor al degetelor, hiperplazie gingivală. La administrarea în combinaţie cu
preparate hipotensive, nitraţi organici, medicamente psihotrope şi compuşi de magneziu
poate apare un efect hipotensiv aditiv. În combinaţie cu prazosin poate induce o
hipotensiune ortostatică gravă. Poate diminua efectul chinidinei prin scăderea
concentraţiei serice. Ciclosporina reduce metabolizarea nifedipinei şi îi potenţează astfel
efectul. Cimetidina poate potenţa efectul nifedipinei prin creşterea concentraţiei
plasmatice.

Producător: EGIS
 CORDARONE
amiodaronum
Prezentare farmaceutică: Comprimate conţinând amiodaronă clorhidr. 200 mg (flac. cu
30 buc.).
Acţiune terapeutică: Antiaritmic, micşorează frecvenţa sinusală, măreşte durata
perioadei refractare şi întârzie conductibilitatea la nivelul atriului, nodului atrio-ventricular,
ventriculului şi căilor accesorii - efectul se datoreşte, în principal, inhibării efluxului de K+,
cu alungirea fazei a 3-a a potenţialului de acţiune; frânează influenţele alfa- şi beta-
adrenergice; antianginos prin scăderea rezistenţei periferice şi deprimarea inimii, cu
scăderea consecutivă a consumului de oxigen al miocardului.
Indicaţii: Aritmii ventriculare şi supraventriculare rezistente la alte tratamente - este
avantajoasă îndeosebi pentru tratamentul de durată al tahicardiei ventriculare recurente şi
în fibrilaţia atrială cu sindrom WPW; profilaxia crizelor în angina cronică stabilă şi angina
vasospastică.
Mod de administrare: La început câte 1 comprimat (200 mg) de 3 ori/zi, 8-10 zile apoi
întreţinere cu doza minimă activă - 1/2-2 comprimate o dată la 2 zile sau 5 zile succesiv în
fiecare săptămână.
Reacţii adverse: Frecvent microdepozite pigmentare în cornee, obişnuit asimptomatice şi
lent reversibile la oprirea medicaţiei; mai rar tulburări de vedere (reducerea acuităţii,
halouri colorate strălucitoare), care impun micşorarea dozei sau oprirea administrării;
ocazional fotosensibilizare (se evită expunerea la soare), disfuncţie tiroidiană, constipaţie,
cefalee, parestezii, tremor; foarte rar necroză hepatocelulară, pneumopatie interstiţială sau
fibroză pulmonară grave. Reacţiile adverse se datoresc obişnuit acumulării de doze toxice
în condiţiile tratamentului prelungit (atenţie) - timpul de înjumătăţire al amiodaronei este de
cca 25 de zile.
Contraindicaţii: Bradicardie sinusală, bloc sino-atrial, bloc atrioventricular, distiroidii,
sarcină; prudenţă şi doze mici la cei cu antecedente tiroidiene personale sau familiale.
Amiodarona modifică unele probe funcţionale tiroidiene (fixarea iodului radioactiv, PBI). Nu
se asociază cu IMAO, beta-blocante adrenergice şi alte antiaritmice; prudenţă când se
asociază cu digitalice (risc crescut de bradicardie şi bloc atrio-ventricular, creşterea
concentraţiei plasmatice a digoxinei) şi cu anticoagulante cumarinice (risc crescut de
hemoragii, este necesar controlul timpului Quick şi ajustarea dozei de anticoagulant).

Producător: KRKA
 CORDARONE®, soluţie injectabilă i.v. cu 50 mg/ml
amiodaronum
Proprietăţi farmacologice: Proprietăţi antiaritmice: Creşte potenţialul de acţiune al fibrei
cardiace fără să-i modifice amplitudinea (clasa a III-a Vaughan Williams). Alungirea izolată
a fazei a III-a a potenţialului de acţiune rezultă din micşorarea curentului potasic, fără
modificarea curenţilor de sodiu şi de calciu. Efect bradicardizant prin scăderea
automatismului sinusal şi prin frânare intrasinusală; acest efect nu este antagonizat de
atropină. Efect adreno-frenator alfa şi beta: încetinirea conductibilităţii sino-atriale, atriale şi
nodale, cu atât mai accentuată cu cât ritmul este mai rapid. Nu există modificări de
conductibilitate la nivel ventricular. Creşterea perioadelor refractare şi scăderea
excitabilităţii miocardice la nivel atrial, nodal şi ventricular, încetinirea conductibilităţii şi
creşterea perioadelor refractare în căile de acces atrio-ventriculare. Scăderea
contractilităţii miocardice.
Farmacocinetică: Cantitatea de Cordarone injectată scade foarte rapid în sânge,
producându-se o impregnare a ţesuturilor, cu inundarea situsurilor receptoare; activitatea
are un maxim după aproximativ 15 min şi se termină după 4 ore. Dacă nu există o nouă
administrare, produsul se elimină treptat; dacă există o nouă administrare, injectabilă sau
orală, stocul tisular se reface ca în cazul administrării comprimatelor de Cordarone.
Indicaţii terapeutice: Tulburări grave ale ritmului, în special: tulburări ale ritmului atrial cu
ritm ventricular rapid; tahicardii Wolff-Parkinson-White; tulburări ale ritmului ventricular.
ContraindicaŢii: Absolute: bradicardii sinusale, bloc sino-atrial, boala nodulului sinusal;
bloc atrio-ventricular, tulburări de conducere bi- sau trifasciculare. În aceste cazuri, soluţia
injectabilă de amiodaronă poate fi utilizată într-o unitate specializată şi sub protecţia unei
stimulări electrosistolice; colaps cardiovascular, hipotensiune arterială severă; disfuncţie
tiroidiană; alergie la iod; asociere cu medicamente care dau torsada vârfurilor; sarcină:
tratamentul se instituie doar dacă este considerat necesar. Relative: asocierea cu beta-
blocante şi laxativi stimulanţi.
PrecauŢii: Amiodarona nu trebuie utilizată pe cale injectabilă decât într-un mediu
spitalicesc specializat şi sub supraveghere continuă (ECG, TA). Se recomandă prudenţă
în caz de hipotensiune, insuficienţă respiratorie severă, miocardiopatii decompensate şi
insuficienţe cardiace grave.
Interacţiuni medicamentoase şi alte interacţiuni: Asocieri contraindicate: medicamente
care produc torsada vârfurilor; antiaritmice (bepridil, clasa I tip quinidină); nonantiaritmice
(lidoflazină, prenilamină, vincamină). Asocieri nerecomandate: beta-blocante, posibile
tulburări de automatism şi de conducere; laxative. Asocieri ce trebuie făcute cu precauţie:
hipokaliemiante (altele decât laxative stimulante): diuretice hipokaliemiante separate sau
asociate; corticoizi (glucocorticoizi, mineralocorticoizi), pe cale generală, tetracosactide;
amfotericină B pe cale i.v. Este necesar să se prevină hipokaliemia (şi să se corecteze,
dacă este necesar), să se supravegheze intervalul QT şi, în caz de torsadă, să nu se
administreze antiaritmice (a se face o stimulare electrosistolică). Anticoagulante orale
(warfarina): creşterea efectului anticoagulantelor orale şi a riscului hemoragic necesită un
control mai frecvent al nivelului protrombinei şi o adaptare a posologiei anti-coagulantelor
orale pe durata tratamentului cu amiodaronă şi după întreruperea lui. Digitalice:
posibilitatea unei tulburări de automatism (bradicardie excesivă) şi de conducere atrio-
ventriculară (sinergism de acţiune). Pentru digoxină există posibilitatea creşterii
digoxinemiei, cu accentuarea riscului tulburărilor de automatism. Supravegherea clinică,
ECG şi eventual adaptarea posologiei digitalicelor. Fenitoina: creşterea nivelului plasmatic
al fenitoinei cu semne de supradozare (în special neurologice). Supraveghere clinică şi
reducerea dozelor de fenitoină de îndată ce apar semne de supradozare. A se controla
eventual nivelul plasmatic al fenitoinei.
Reacţii adverse: Efecte localizate: posibilitate de flebite datorate perfuziilor. Acest efect
poate fi evitat prin tehnica cateterului în poziţie centrală. Efecte generale: bufeuri,
transpiraţii, greţuri (pe cale i.v. directă); scăderea tensiunii, în general moderată şi
tranzitorie: au fost raportate cazuri de hipotensiune severă sau colaps după o supradozare
sau o administrare prea rapidă (cale i.v. directă); bradicardie moderată. În unele cazuri, în
special la persoanele în vârstă, a fost raportată o bradicardie accentuată şi, în mod
excepţional, un stop sinusal; efectul proaritmogen al amiodaronei este rar; a fost raportată
o creştere precoce şi cel mai frecvent moderată a transaminazelor; această
hipertransaminazemie ramâne în general izolată; cazuri izolate de şoc anafilactic au fost
descrise după administrarea i.v.; hipertensiune intracraniană benignă (pseudo-tumoră
cerebrală); bronhospasm şi/sau apnee în caz de insuficienţă respiratorie severă, în special
la astmatici.
Mod de administrare: Nu trebuie utilizate concentraţii inferioare a 2 fiole în 500 ml. A se
utiliza exclusiv serul glucozat izotonic. Nu adăugaţi nici un alt produs în lichidul de
perfuzie. Perfuzie venoasă: Tratament de atac: în medie 5 mg/kg corp în 250 ml de ser
glucozat, perfuzat 20 min - 2 ore şi reînnoită de 2-3 ori în 24 ore. Adaptaţi debitul în funcţie
de rezultate. Acţiunea se manifestă în primele minute şi dispare treptat. Se va continua cu
o nouă perfuzie. Tratament de întreţinere: 10-20 mg/kg corp (în medie 600-800 mg/24 ore,
până la 1200 mg/ 24 ore) în 250 ml ser glucozat timp de câteva zile. Pentru trecerea la
tratamentul pe cale orală se introduc încă din prima zi de perfuzie 3 comprimate pe zi.
Această posologie poate fi mărită până la 4-5 comprimate/zi. Atenţie A se acorda o atenţie
specială administrării i.v. directe. În general, acest mod de administrare nu se recomandă.
Ea trebuie limitată la situaţiile de urgenţă în caz de eşec ale altor alternative terapeutice şi
nu este utilizată decât în secţiile de reanimare cardiologică sub supraveghere
monitorizată. Administrarea i.v. directă este contraindicată în caz de hipotensiune,
insuficienţă respiratorie severă, miocardopatii sau insuficienţă cardiacă (risc de agravare).
Posologia este în medie de 5 mg/kg corp. Durata injectării nu trebuie să fie în nici un caz
mai mică de 3 minute. Nu adăugaţi nici un alt produs în seringă. Dacă tratamentul trebuie
continuat, aplicaţi-l printr-o nouă perfuzie.
Condiţii de păstrare: A se conserva la temperatura ambiantă.
Formă de prezentare: Fiole cu 150 mg/3 ml, cutie cu 6 fiole.

Producător: Sanofi Winthrop

 CORINFAR®
nifedipinum
Compoziţie: Un comprimat filmat conţine ca substanţă activă 10 mg nifedipin. Excipienţi:
Lactoză monohidrat, stearat de magneziu, macrogol 6000, macrogol 35000, talc, amidon
de cartof, metilhidroxipropil-celuloză, polividon K 25, celuloză microcristalină, colorant E
171, E 104.
Formă de prezentare şi conţinut: Corinfar este prezentat în ambalaje de 30, 50 şi 100
comprimate filmate.
Acţiune terapeutică: Antagonist de calciu.
Indicaţii: Se administrează în: angina pectorală cronică stabilă (angina de efort); angina
vasospatică (angina Prinzmetal, angina instabilă); hipertensiunea esenţială.
Contraindicaţii: Corinfar nu se va administra în următoarele cazuri: şoc cardiovascular;
stenoză aortică severă; angină pectorală instabilă; infarct miocardic acut (în intervalul
primelor 4 sâptămâni); hipersensibilitate cunoscută la nifedipin.
Precauţii: Sunt prezentate situaţiile în care Corinfar poate fi administrat numai în anumite
condiţii şi cu deosebită prudenţă. Vă rugăm consultaţi medicul. Acest lucru este valabil şi
în cazul în care manifestările au fost anterior observate. Se recomandă prudenţă în cazul
hipotensiunii (hipotensiune severă cu valori sistolice sub 90 mm Hg), ca şi în insuficienţa
cardiacă decompensată.
Sarcină şi alăptare: Corinfar nu se va administra pe toată perioada sarcinii, deorece
studiile experimentale au pus în evidenţă embriotoxicitate (malformaţii). Nu există date
suficiente privind acest aspect la om. Substanţa activă din Corinfar este excretată în
laptele matern. Nu există experienţă privind acţiunea sa asupra sugarului, motiv pentru
care se va întrerupe alăptarea dacă în această perioadă se impune adminstrarea de
Corinfar.
Recomandări: Acest medicament nu se va prescrie copiilor. La persoanele vârstnice
(peste 60 ani) se recomandă prudenţă la dozare.
Măsuri de precauţie în administrare şi recomandări: Se recomandă o supraveghere atentă
a pacienţilor în cazul administrării concomitente de Corinfar şi beta-blocante, deoarece se
poate ajunge la hipotensiune severă; ocazional, s-a semnalat apariţia insuficienţei
cardiace.(Vezi capitolul "Interacţiuni".) Corinfar poate întârzia eliminarea digoxinei.
Tratamentul concomitent cu ambele produse poate duce la creşterea valorilor digoxinei şi
la potenţarea acţiunii şi a reacţiilor adverse ale acesteia (Vezi capitolul "Interacţiuni"). Se
recomandă o dozare prudentă în cazul unei insuficienţe cardiace manifeste. Adminstrarea
produsului se va face cu deosebită prudenţă la pacienţii aflaţi în dializă renală, cu
hipertensiune malignă cu hipovolemie, deoarece se poate instala prin vasodilataţie o
hipotensiune severă. Pacienţii cu funcţie hepatică redusă trebuie atent supravegheaţi ; în
acest caz poate fi necesară o reducere a dozei.
Recomandări în cazul participării active la traficul rutier sau în cazul folosirii unor
utilaje de precizie: Chiar şi în cazul unei administrări echilibrate, acest medicament poate
influenţa capacitatea de reacţie, în aşa fel încât să influenţeze participarea activă la traficul
rutier, mânuirea maşinilor sau lucrul neasigurat. Acest lucru este valabil mai ales la
începutul tratamentului, creşterea dozei şi schimbarea medicamentului, ca şi în asociere
cu alcool.
Interacţiuni cu alte medicamente: Efectul hipotensiv al produsului Corinfar poate fi
accentuat prin asocierea altor antihipertensive ca şi a antidepresivelor triciclice. În
combinaţie cu nitraţii, sunt potenţate acţiunile asupra tensiunii şi frecvenţei cardiace.
Administrarea concomitentă de Corinfar şi beta-blocante impune supravegherea atentă a
pacienţilor, întrucât poate să se producă scăderea pronunţată a tensiunii arteriale;
ocazional, s-a observat dezvoltarea unei insuficienţe cardiace. Anumite medicamente din
grupa antagoniştilor de calciu pot potenţa acţiunea inotrop negativă a unor antiaritmice, ca
de exemplu amiodarona şi chinidina. Astfel de observaţii nu s-au semnalat la Corinfar. În
cazul unei terapii combinate cu chinidină, Corinfar poate induce o scădere a concentraţiei
plasmatice a chinidinei şi, respectiv, creşterea acesteia după întreruperea tratamentului cu
Corinfar, ceea ce recomandă controlul periodic al concentraţiei chinidinei plasmatice.
Corinfar poate influenţa creşterea concentraţiei plasmatice a digoxinei şi a teofilinei, ceea
ce recomandă controlul acestora. Cimetidina şi, în măsură mai mică, ranitidina pot potenţa
acţiunea produsului Corinfar. Vă rugăm să luaţi în considerare aceste date şi pentru
medicamentele administrate până de curând. Evitaţi consumul unor cantităţi mari de
alcool, deoarece alcoolul potenţează acţiunea hipotensoare a produsului Corinfar şi poate
conduce la vertij şi alte simptome.
Indicaţii de dozare, mod şi durată de administrare: Dacă nu se prescrie altfel, sunt
valabile indicaţiile de dozare de mai jos. Se recomandă respectarea indicaţiilor de utilizare,
deoarece, altfel, Corinfar nu acţionează corect. Dozarea se face individual, în funcţie de
severitatea bolii şi de reactiviatea pacientului la medicament. În funcţie de tabloul clinic
doza trebuie atinsă treptat. Pacienţii cu insuficienţă hepatică trebuie atent supravegheaţi;
poate fi necesară o reducere a dozei. Pacienţii care prezintă concomitent afecţiuni severe
cerebro-vasculare trebuie trataţi cu doze mai mici. În general este valabilă următoarea
schemă de tratament pentru persoanele adulte: Angină pectorală vasospastică şi cronică
stabilă : Tratamentul se efectuează cu o doză zilnică medie de 2-3 x 1 comprimat filmat
(de 2-3 ori zilnic, câte 10 mg). În cazul în care sunt necesare doze mai mari, este posibilă
mărirea treptată a dozei zilnice, la de 2 ori pe zi câte 2-4 comprimate filmate (de 2 ori câte
20-40 mg). Doza maximă zilnică să nu depăşească de 2 ori 4 comprimate filmate (de 2 ori
câte 40 mg). Hipertensiune esenţială: Tratamentul se efectuează cu o doză zilnică medie
de 1 comprimat filmat, de 2- 3 ori (de 2-3 ori câte 10 mg). În cazul în care sunt necesare
doze mai mari, este posibilă mărirea treptată a dozei zilnice la de 2 ori pe zi câte 2-4
comprimate filmate (de 2 ori câte 20-40 mg). Doza maximă zilnică să nu depăşească de 2
ori 4 comprimate filmate (2 x 40 mg). Pentru doze mari se recomandă utilizarea formelor
farmaceutice cu conţinut ridicat de substanţă activă (de exemplu Corinfar retard cu 20 mg
substanţă activă). Comprimatele filmate se administreză nemestecate, după mese, cu o
cantitate suficientă de lichid (de ex. un pahar de apă). Administrarea concomitentă de
alimente duce la o resobţie lentă a substanţei active, dar nu redusă. Intervalul între două
administrări de Corinfar de câte 20 mg (câte 2 comprimate filmate) trebuie să fie de
minimum 4 ore. Dacă administrarea se face de 2 ori pe zi, intervalul dintre aceste
administrări se recomandă să fie de 12 ore (dimineaţa şi seara). Tratamentul cu Corinfar
este în general un tratament de lungă durată. Asupra duratei tratamentului hotâreşte
medicul.
Precauţii în administrare: Nu se administrează suplimentar doza omisă, în cazul în care
s-a omis o administrare, urmaţi în continuare schema normală de tratament. Dacă o dată
aţi luat prea puţin Corinfar (de ex. numai jumătate din doza prescrisă), nu se manifestă nici
un fel de neplăceri. Dacă în cazul unei terapii de durată luaţi doze prea mici, rezultatul
tratamentului se pune sub semnul întrebării, pot reapărea simpomele din tabloul clinic. Nu
întrerupeţi administrarea definitiv sau înainte de termen fară să consultaţi înainte medicul.
O întrerupere bruscă a tratamentului poate duce la o înrăutăţire a tabloului clinic. În cazul
unui tratament cu doze mari şi/sau de lungă durată, întreruperea acestuia se va face
treptat, prin reducerea dozei.
Supradozare: Administrarea unor cantităţi foarte mari de Corinfar, în funcţie de doză,
poate conduce la hipotensiune, tulburări de conştienţă până la comă, tahicardie sau
bradicardie, ca şi la tulburări metabolice (glicemie mărită, acidoză, hipoxemie).
Hipotensiunea poate duce la o irigare redusă a organelor vitale. Chemaţi imediat medicul
Acesta va orienta tratamentul în funcţie de simptome (de ex. va înlătura voma, va face
spălături gastrice, va restabili relaţia stabilă cardiocirculatorie).
Reacţii adverse: În primele sâptămâni de tratament se poate ajunge la poliurie. În cazul
unei insuficienţe renale, se poate ajunge la o înrăutăţire a funcţiei renale. La pacienţii cu
hipertensiune arterială sau afecţiuni coronariene, întreruperea bruscă de Corinfar poate
declanşa criză hipertensivă sau ischemie miocardică (fenomenul de "rebound“). Frecvent:
Mai ales la începutul tratamentului pot apărea frecvent, dar cu caracter tranzitoriu, cefalee,
flush şi senzaţie de căldură (eritem, eritromelalgie). Ocazional: Mai ales la începutul
tratamentului pot apărea crize de angină pectorală, respectiv, la pacienţii cu angină
pectorală se poate observa creşterea frecvenţei, duratei şi a gradului de severitate a
crizelor. Ocazional s-au semnalat: stare de inconştienţă, tahicardie, palpitaţii, edeme ale
membrelor inferioare pe baza unei vasodilataţii. De asemenea, apar ocazional parestezii,
vertij, fatigabilitate şi o scădere a tensiunii arteriale sub valori normale (reacţie hipotonă).
Rar: În timpul tratamentului cu Corinfar se observă rar tulburări gastrointestinale, ca, de
exemplu: greaţă, flatulenţă şi diaree. Au fost observate reacţii cutanate, ca de exemplu:
prurit, urticarie, exantem, izolat dermatită exfoliativă. În cazul unui tratament de lungă
durată, la pacienţii vârstnici s-a semnalat ginecomastie, fenomen reversibil după
întreruperea tratamentului. Foarte rar: S-au descris modificări ale tabloului sanguin, ca, de
exemplu: anemie, leucopenie, trombocitopenie, purpură trombocitopenică. În cazuri foarte
rare s-a observat o creştere tranzitorie a glicemiei (hiperglicemie).De aceasta se va ţine
cont în mod deosebit la pacienţii cu diabet zaharat. Izolat: S-a semnalat infarct miocardic.
În special la doze mari pot apărea, în cazuri izolate, mialgii, tremor, ca şi o modificare
minoră, tranzitorie, a percepţiei optice. În cazul unui tratament de lungă durată, pot apărea
modificări gingivale (hiperplazia gingivală), fenomen reversibil după întreruperea
tratamentului. Tulburări ale funcţiei hepatice au fost izolat semnalate (colestază hepatică,
creşterea transaminazelor), fenomene reversibile după întreruperea tratamentului, ca şi
hepatită alergică. Dacă observaţi la Dumneavoastră reacţii adverse care nu sunt
semnalate în prospect, adresaţi-vă medicului sau farmacistului. Vă rugăm informaţi
medicul Dumneavoastră asupra tuturor reacţiilor adverse semnalate, pentru ca acesta să
verifice doza administrată, să trateze specific aceste reacţii adverse sau să vă recomande
alt medicament. În cazul apariţiei simptomelor de angină pectorală, trebuie informat
imediat medicul curant. Acesta va decide dacă tratamentul cu acest medicament trebuie
întrerupt.
Indicaţii şi date asupra valabilităţii produsului: Termenul de valabilitate este
inscripţionat pe ambalaj şi pe cutia pliantă. A nu se utiliza după expirarea datei de
valabilitate Corinfar se va păstra ferit de lumină.A nu se păstra la îndemâna copiilor

Producător: ASTA Medica - AWD

 CORINFAR® retard
nifedipinum
Compoziţie calitativă şi cantitativă: Un comprimat retard conţine ca substanţă activă 20
mg nifedipin. Excipienţi: Lactoză monohidrat. Stearat de magneziu. Poiletilenglicol 6000
(macrogol 6000). Polietilenglicol 35000 (macrogol 35000). Talc. Amidon de cartof.
Metilhidrixipropilceluloză. Polividon K 25. Celuloză microcristalină. Oxid (IV) de titan
(E171). Galben de chinoleină (E104).
Formă farmaceutică: Comprimat retard.
Indicaţii terapeutice: Angină pectorală cronică stabilă (angina de efort); angină
vasospastică (angina Prinzmetal, angină instabilă); hipertensiune esenţială.
Dozare, mod şi durată de administrare: Dozarea se face individual în funcţie de
severitatea bolii şi de reactivitatea pacientului la medicament. În funcţie de tabloul clinic
doza trebuie atinsă treptat, începând cu doze iniţiale scăzute. Pacienţii cu insuficienţă
hepatică trebuie atent supravegheaţi; în cazul de faţă poate fi necesară o reducere a
dozei. Pacienţii care prezintă concomitent afecţiuni severe cerebro-vasculare trebuie trataţi
cu doze mai mici. Dacă nu se prescrie altfel este valabilă următoarea schemă de
tratament pentru persoanele adulte: Angina pectorală vasospastică şi cronică stabilă:
Tratamentul se efectuează cu o doză zilnică medie de 20 mg de 2 ori pe zi (de 2 ori pe zi
câte un comprimat retard). În cazul în care sunt necesare doze mai mari, este posibilă
mărirea treptată a dozei zilnice la maximum de 2 ori pe zi câte 40 mg (de 2 ori câte 2
comprimate retard). Doza zilnică maximă nu trebuie să depăşească 80 mg (4 comprimate
retard). Hipertensiunea esenţială: Tratamentul se efectuează cu cu o doză zilnică medie
de 20 mg de 2 ori pe zi (de 2 ori câte un comprimat retard). În cazul în care este necesară
o doză mai mare, creşterea dozei zilnice se va face treptat la maximum de 2 ori pe zi 40
mg (de 2 ori câte 2 comprimate retard). Doza maximă zilnică nu trebuie să depăşească 80
mg (4 comprimate retard). Corinfar retard se administrează după mese, nemestecate, cu o
cantitate de lichid. Administrarea concomitentă de alimente duce la o resobţie lentă a
substanţei active, dar nu redusă. Intervalul între administrarea a două doze de Corinfar
retard trebuie să fie de cel puţin 4 ore. Intervalul recomandat între 2 administrări este de
12 ore (dimineaţa şi seara). Durata tratamentului este stabilită de medic. În cazul unui
tratament cu doze mari şi/sau de lungă durată tratamentul trebuie redus treptat până la
terminarea acestuia, din cauza posibilei apariţii a fenomenului de “rebound“.
Contraindicaţii: Şoc cardiovascular; stenoză aortică severă; angină pectorală instabilă;
infarct miocardic acut (în intervalul primelor 4 sâptămâni); hipersensibilitate cunoscută la
nifedipin. Se recomandă prudenţă în cazul hipotensiunii (hipotensiune severă cu valori
sistolice sub 90 mm Hg) ca şi în insuficienţa cardiacă decompensată.
Recomandări: Se recomandă o supraveghere atentă a pacienţilor în cazul administrării
concomitente a nifedipinei şi a beta-blocanţilor, deoarece se poate ajunge la hipotensiune
severă; ocazional s-a semnalat apariţia insuficienţei cardiace. Nifedipin poate întârzia
eliminarea digoxinei. Tratamentul concomitent cu ambele produse poate duce la creşterea
nivelelor digoxinei şi la potenţarea acţiunii şi a reacţilor adverse ale acesteia. Se
recomandă o dozare prudentă în cazul unei insuficienţe cardiace manifeste. Administrarea
produsului Corinfar la pacienţii aflaţi în dializă renală, cu hipertensiune malignă şi
insuficienţă renală ireversibilă cu hipovolemie se va face cu deosebită precauţie, întrucât
prin vasodilataţie se poate instala o hipotensiune severă. Pacienţii cu funcţie hepatică
redusă trebuie atent supravegheaţi; în acest caz poate fi necesară o reducere a dozei.
Interacţiuni cu alte medicamente: Efectul hipotensiv al nifedipinei poate fi accentuat prin
asocierea altor antihipertensive ca şi a antidepresivelor triciclice. În combinaţie cu nitraţii
sunt potenţate acţiunile asupra tensiunii şi frecvenţei cardiace. Administrarea
concomitentă de nifedipin şi beta-blocante impune supravegherea atentă a pacienţilor,
întrucât poate să se producă scăderea pronunţată a tensiunii arteriale, ocazional
observându-se dezvoltarea unei insuficienţe cardiace. Anumite medicamente din grupa
antagonoştilor de calciu pot potenţa acţiunea inotrop negativă a unor antiaritmice ca ex.:
amiodarona şi chinidina. Astfel de observaţii nu s-au semnalat la nifedipin. În cazul unei
terapii combinate cu chinidina, nifedipin poate induce o scădere a concentraţiei plasmatice
a chinidinei şi respectiv creşterea acesteia după întreruperea tratamentului cu nifedipin,
ceea ce recomandă controlul periodic al concentraţei chinidinei plasmatice. Nifedipin poate
influenţa creşterea concentraţiei plasmatice a digoxinei şi a teofilinei, ceea ce recomandă
controlul acestora. Cimetidina şi în măsură mai mică ranitidina pot conduce la creşterea
concentraţiei plasmatice de nifedipin, intensificând implicit acţiunea acestuia.
Sarcină şi alăptare: Nifedipin nu se va administra pe toată perioada sarcinii deoarece
studiile experimentale au pus în evidenţă embriotoxicitate (malformaţii). Nu există date
privind acest aspect la om. Nifedipin este excretat în laptele matern. Nu există experienţă
privind acţiunea sa asupra sugarului, motiv pentru care se va întrerupe alăptarea dacă în
această perioadă se impune administrarea de nifedipin.
Recomandări privind participarea la traficul rutier şi mânuirea utilajelor: Tratamentul
cu acest medicament necesită un control medical regulat. Apariţia reacţiilor diferenţiate
individual pot modifica capacitatea de reacţie în aşa fel, încât sunt influenţate capacitatea
de participare la traficul rutier, mânuirea unor utilaje de precizie sau lucrul neasiguarat.
Acestea sunt valabile mai ales la începutul tratamentului, la creşterea dozei ca şi în
asociere cu alcool.
Reacţii adverse: În primele sâptămâni de tratament se poate ajunge la poliurie. În cazul
unei insuficienţe renale se poate ajunge la o înrăutăţire temporară a funcţiei renale. La
pacienţii cu hipertensiune arterială sau afecţiuni coronariene, întreruperea bruscă a
nifedipinei poate declanşa criză hipertensivă sau ischemie miocardică (“fenomenul de
rebound“). Frecvent: Mai ales la începutul tratamentului pot apărea frecvent, dar cu
caracter tranzitoriu, cefalee, flush şi senzaţie de căldură (eritem, eritromelalgie).
Ocazional: Mai ales la începutul tratamentului pot apărea crize de angină pectorală,
respectiv la pacienţii cu angină pectorală se poate observa creşterea frecvenţei, duratei şi
gradului de severitate a crizelor. Ocazional, s-au semnalat obnubilare, palpitaţii şi
tahicardie, o scădere a tensiunii arteriale sub valori normale (reacţie hipotonă), edeme ale
membrelor inferioare pe baza unei vasodilataţii, ca şi ameţeală, fatigabilitate şi parestezii.
Rar: În timpul tratamentului se observă tulburări gastrointestinale : greţuri, flatulenţă şi
diaree. Au fost rareori observate reacţii cutanate, ca ex.: prurit, urticarie, exantem, izolat
dermatită exfoliativă. În cazul unui tratament de lungă durată la pacienţii vârstnici s-a
semnalat ginecomastie, fenomen reversibil după întreruperea tratamentului. Foarte rar: S-
au descris modificări ale tabloului sanguin, ca ex.: anemie, leucopenie, trombocitopenie,
purpură trombocitopenică. În cazuri foarte rare s-a observat o creştere tranzitorie a
glicemiei (hiperglicemie). De aceasta se va ţine cont în mod deosebit la pacienţii cu diabet
zaharat. Izolat: S-a semnalat infarct miocardic. În special la doze mari pot apărea în cazuri
izolate mialgii, tremor ca şi o modificare minoră, tranzitorie a percepţiei optice. În cazul
unui tratament de lungă durată pot apărea modificări gingivale (hiperplazia gingivală),
fenomene reversibile după întreruperea tratamentului. Tulburări ale funcţiei hepatice au
fost izolat semnalate (colestază intrahepatică, creşterea transaminazelor), fenomene
reversibile după întreruperea tratamentului şi hepatită alergică.
Supradozare: Simptomele intoxicaţiei: S-au observat următoarele simptome în cazul unei
intoxicaţii grave cu nifedipin: tulburări de conştienţă până la comă, prăbuşire tensională,
tulburări de ritm cardiac tahicardice/bradicardice, hiperglicemie, acidoză metabolică,
hipoxie, şoc cardiogen cu edem pulmonar. Tratamentul intoxicaţiilor: Are ca obiectiv
eliminarea toxicului şi restabilirea echilibrului cardiocirculator. După ingestia orală se
recomandă spălături gastrice abundente, eventual combinate cu o spălătură intestinală.
Îndeosebi după intoxicaţiile cu preparate retard se va urmări eliminarea lor pe cât posibil
de completă din intestinul subţire pentru a evita absorbţia inevitabilă a substanţei active. În
cazul administrării de laxative se va ţine cont de inhibarea musculaturii intestinale prin
antagoniştii de calciu, care poate merge până la atonie intestinală. Hemodializa nu dă
rezultate, deoarece nifedipin nu este dializabil, se recomandă plasmafereza (legare
puternică de proteinele plasmatice, volum de distribuţie relativ mic). Tulburările de ritm
cardiac însoţite de bradicardie se tratează simptomatic cu atropină şi/sau beta-
simpatomimetice, în cazul unui stop iminent prin bradicardie se recomandă terapia
temporară cu stimulator cardiac. Hipotensiunea, ca urmare a şocului cardiogen şi a
vasodilataţiei periferice, se tratează cu calciu (1 - 2 g de gluconat de calciu i.v.), dopamin
(până la 25 mcg/kg corp/minut), adrenalină, respectiv noradrenalină. Posologia acestor
medicamente este în funcţie de acţiunea urmărită. Nivelul calciului seric trebuie menţinut
normal până la uşor crescut. Orice ingerare suplimentară de lichide sau transfer de volum
lichidian trebuie efectuată cu precauţie şi necesită monitorizare hemodinamică din cauza
potenţialelor riscuri de suprasarcină cardiacă.
Propietăţi farmacodinamice: Nifedipin este un antagonist de calciu de tipul 1,4-
dihidropiridină. Aceşti antagonişti de calciu reacţionează în mod foarte specific cu canalele
lente de calciu şi inhibă influxul de ioni de calciu în celulă prin canalele de calciu de tip L.
Se ajunge astfel la o scădere a concentraţiei calciului intracelular şi astfel la o inhibare a
transmiterii de semnale intracelulare. Nifedipin acţionează mai ales asupra celulelor
musculaturii netede din alcătuirea vaselor coronariene şi la nivelul vaselor periferice “de
rezistenţă“. Consecinţa acestei acţiuni este vasodilataţia. În doze terapeutice nifedipin nu
are practic nici o acţiune directă asupra miocardului. Nifedipin scade tonusul muscular al
arterelor coronare, ceea ce are drept consecinţă vasodilataţia acestora şi ameliorarea
circulaţiei. În acelaşi timp, prin vasodilataţie arterială este scăzută rezistenţa periferică
(postsarcina). La începutul tratamentului cu nifedipin poate avea loc creşterea frecvenţei
cardiace şi a debitului cardiac în mod reflex. Această creştere nu este suficient de marcată
pentru a compensa vasodilataţia. Ca urmare, presiunea arterială scade. În tratamente de
lungă durată cu nifedipin, debitul cardiac iniţial crescut revine la valoarea iniţială. La
pacienţii hipertensivi se poate observa scăderea deosebit de evidentă a tensiunii arteriale.
Proprietăţi farmacocinetice: Substanţa activă nifedipin administrată oral ŕ jeun este
resorbită rapid şi aproape complet, valoarea resorbţiei situându-se la 90 - 100%. Nifedipin
este supus unui efect first-pass în ficat, astfel încât disponibilitatea sistemică după
administrare orală se situează între 50-70%. Concentraţii maxime plasmatice, respectiv
serice se obţin după 15 minute de la dministrarea unei soluţii ce conţine nifedipin, iar la
administrarea altor forme neretardate după 15 - 75 min.
Un studiu de biodisponibilitate (multiple dose) efectuat în 1996 pe 24 de voluntari care au
primit de 2 ori pe zi câte 20 mg nifedipin a stabilit următoarele valori comparativ cu un
produs de referinţă:

Interval de dozare 0 - 17 h
Corinfar retard Produs de referinţă
Concentraţia plasmatică maximă C max. : (ng/ml) 28,3 ±11,1 24,8 ±13,0
Momentul concentraţiei maxime t max : (h) 2,5 ±1,4 2,7 ±1,8
Suprafaţa situată sub curba concentraţie-timp AUC: (ng/ml x h) 169,0 ±70,7 161,3 ±88,2
Sunt prezentate valoriile medii şi abaterea standard. Evoluţia valorilor plasmatice medii comparativ cu un produs de referinţă într-o
diagramă concentraţie-timp.

Interval de dozare 12 - 24 h
Corinfar retard Produs de referinţă
Concentraţia plasmatică maximă C max. : (ng/ml) 35, 0 ±14,5 38,6 ±16,1
Momentul concentraţiei maxime t max : (h) 2, 8 ±1,7 2,8 ±1,7
 Suprafaţa situată sub curba concentraţie-timp AUC: (ng/ml x h) 204,8 ±102,0 197,7 ±102,4
Sunt prezentate valoriile medii şi abaterea standard.

Interval de dozare 0 - 24 h
Corinfar retard Produs de referinţă
Concentraţia plasmatică maximă C max. : (ng/ml) 15,6 ±7,0 15,0 ±7,3
Suprafaţa situată sub curba concentraţie-timp AUC: (ng/ml x h) 373,8 ±167,0 359,1 ±176,0
Sunt prezentate valoriile medii şi abaterea standard.

Nifedipin se leagă de proteinele plasmatice (albumine) în proporţie de cca 95%. Nifedipin

este metabolizat aproape complet în ficat îndeosebi prin procese oxidative şi de hidroliză.
Aceşti metaboliţi nu au activitate farmacodinamică. Nifedipin este eliminat sub formă de
metaboliţi predominant pe cale renală, iar metabolitul principal (M-1) constituie 60-80 %
din doza de nifedipin administrată. Restul se elimină prin fecale tot sub formă de
metaboliţi. Substanţa nemodificată se evidenţiază doar sub formă de urme în urină (sub 0,
1%). Timpul de înjumătăţire se situează între 2 şi 5 ore. În tratamente de lungă durată cu
doze uzuale nu s-a descris acumularea substanţei. În disfuncţii hepatice au loc o
prelungire evidentă a timpului de înjumătăţire şi reducerea clerance-ului total. Poate fi
necesară o eventuală reducere a dozei.
Date preclinice: Toxicitatea acută: A fost studiată pe mai multe specii de animale. Nu s-a
remarcat o sensibilitate deosebită. Toxicitatea cronică/toxicitatea subcronică: Cercetări
efectuate pe şobolani şi câini nu au arătat o acţiune toxică deosebită a nifedipinei.
Potenţial mutagen şi cancerigen: Cercetări efectuate in vivo şi in vitro au dat rezultate
negative, astfel încât să fie exclusă acţiunea mutagenă asupra omului. O cercetare de
lungă durată (2 ani) efectuată pe şobolani nu a evidenţiat un efect tumorigen al nifedipinei.
Toxicitatea reproducerii: Studiile experimentale efectuate pe trei specii de animale au
evidenţiat la două specii efecte teratogene (palatoschizis, anomalii cardio-vasculare). Nu
există suficiente date privind utilizarea la om a nifedipinei în primele 6 luni de sarcină. Într-
un număr redus de cazuri nifedipin a fost administrat fară nici un fel de urmări în ultimele
trei luni de sarcină. Nifedipin are o acţiune tocolitică. Nifedipin este excretat în laptele
matern. Pentru adminstrarea acestuia în perioada de lactaţie nu există suficientă
experienţă.
Incompatibilităţi: Nu se cunosc.
Condiţii de păstrare: Se păstrează ferit de lumină. Valabilitate: 3 ani.
Formă de prezentare: Mărimea ambalajului pentru 30 comprimate retard: 3 blistere cu
câte 10 comprimate retard fiecare, formate din: folie detaşabilă: PVC dur, roşu; folie de
acoperire: folie de aluminiu, imprimată cu roşu; cutie pliantă imprimată pentru 3 blistere;
prospect. Mărimea ambalajului pentru 50 şi 100 comprimate retard: flacon de 15 ml de
sticlă brună cu dop de polietilenă, incolor; etichetă.

Producător: ASTA Medica - AWD

 CORNHIDRAL
dihydroergotaminum
Prezentare farmaceutică: Soluţie pentru uz intern, conţinând dihidro-ergotamină mesilat
2 mg la 1 ml sau 20 picături (flac. cu 10 ml).
Acţiune terapeutică: Antimigrenos prin acţiune vasoconstrictoare în teritoriul carotidian;
venoconstrictor şi antihipotensiv; acţionează ca agonist parţial adrenergic şi
serotoninergic.
Indicaţii: Tratament de fond al migrenei şi altor forme de cefalee vasculară (profilaxia
crizelor dureroase); hipotensiune arterială cronică, sindrom ortostatic (idiopatic sau
provocat de medicamente); profilaxia trombozei venoase postoperatorii (în asociere cu
doze mici de heparină); boală varicoasă.
Mod de administrare: Oral, câte 10-30 picături (1-3 mg) de 3 ori/zi într-o jumătate de
pahar cu apă, imediat înainte sau în timpul meselor.
Reacţii adverse: Uneori greaţă (nu se administrează pe stomacul gol).
Contraindicaţii: Prudenţă în timpul sarcinii, la hipertensivi, la corona-rieni, la cei cu
afecţiuni vasculospastice, în insuficienţa cardiacă, în insuficienţa hepatică sau renală
severe. Nu se asociază cu antibiotice macrolidice - eritromicină, troleandomicină (risc de
accidente ischemice); prudenţă când se asociază propranolol (favorizează
vasoconstricţia).

Producător: Antibiotice-Iaşi
 COROTROPE®, soluţie injectabilă i.v. 1 mg/ml
milrinonum lactatum
Indicaţii terapeutice: Milrinona este recomandată pentru tratamentul intravenos pe
termen scurt al insuficienţei cardiace, inclusiv al stărilor cu debit scăzut, consecutive
chirurgiei cardiace.
Contraindicaţii, avertizări: Nu trebuie să vi se administreze Milrinonă lactat dacă: sunteţi
alergic la milrinonă sau la unul dintre excipienţii din compoziţie. Milrinona poate agrava
anumite stări patologice. De aceea, trebuie să îi vorbiti medicului despre orice suferinţă a
dvs., actuală sau trecută. Folosirea milrinonei în timpul fazei acute a infarctului de miocard
se va face cu mare precauţie. Milrinona nu va fi utilizată în locul procedurilor chirurgicale în
maladiile valvulare obstructive aortice sau pulmonare grave, ori în stenoza subaortică
hipertrofică. Deoarece pot să apară hipotensiune, tahicardie sau tulburări de ritm cardiac
(aritmie supraventriculară şi ventriculară, flutter sau fibrilaţie atrială), milrinona va fi
administrată sub atenta monitorizare a tensiunii arteriale şi a frecvenţei cardiace. Trebuie
să informaţi medicul dacă suferiţi de afecţiuni renale sau urmaţi un tratament cu diuretice.
Se vor efectua teste sanguine pentru a monitoriza funcţia renală. Milrinona va fi utilizată la
copii numai dacă beneficiile potenţiale justifică riscul potenţial.
Interacţiuni medicamentoase şi alte interacţiuni: Trebuie să informaţi medicul dacă
utilizaţi în prezent alte medicamente. Medicul dvs. va hotărî dacă trebuie să întrerupeţi alte
medicaţii sau dacă sunt necesare supravegherea atentă ori ajustarea dozelor sau a
schemei de tratament.
Sarcină şi alăptare: Milrinona nu va fi prescrisă femeilor însărcinate sau care alăptează,
cu excepţia cazurilor în care beneficiul potenţial justifică riscul potenţial pentru fetus.
Milrinona este destinată utilizării stricte intravenoase în spital.
Doze: Tratamentul cu milrinonă va fi început cu o doză de atac, urmat de o perfuzie
continuă (doza de întreţinere), conform protocolului: Doza de atac: 50 mcg/kg corp,
administrare lentă, în 10 minute. Doza de întreţinere: 0,375 până la 0,75 mcg/kg corp/min.
Rata de perfuzare va fi reglată în funcţie de răspunsul hemodinamic şi clinic. Doza zilnică
maximă nu va depăşi 1,13 mg/kg corp. Durata tratamentului va depinde de responsivitatea
pacientului. Ajustarea dozelor la pacienţii cu tulburări renale: datele obţinute de la pacienţii
cu tulburări renale severe, dar fără insuficienţă cardiacă, au demonstrat că prezenţa
tulburărilor renale creşte semnificativ semiviaţa eliminării terminale a milrinonei.
Doza de atac nu este afectată, dar poate fi necesară reducerea ratei perfuziei de
întreţinere, conform următorului tabel:
Clearance-ul creatininei (ml/min/1,73 m2) Rata de perfuzare (mcg/kg corp/min)
5 0,20
10 0,23
20 0,28
30 0,33
40 0,38
50 0,43

Instrucţiuni de utilizare: Furosemid sau Bumetanid (compus înrudit chimic) nu trebuie

administrate pe linia venoasă ce conţine milrinonă lactat. Milrinonă lactat nu trebuie diluată
în bicarbonat de sodiu soluţie perfuzabilă. În timpul tratamentului cu milrinonă pot apărea
efecte adverse. Următoarele manifestări au fost raportate: simptome cardiovasculare,
precum unele tulburări de ritm cardiac sau hipotensiune; cefalee, tremor; reacţii cutanate;
anomalii ale testelor funcţionale hepatice; alte manifestări ca: hipokaliemie, bronhospasm,
şoc anafilactic şi trombocitopenie. Comunicaţi medicului dvs. orice efect advers sau
manifestare neplăcută care nu a fost menţionată în acest prospect. Supradozarea
milrinonei poate induce hipotensiune şi aritmie cardiacă. În acest caz milrinona trebuie
întreruptă până la dispariţia efectelor adverse.
Valabilitate: Nu utilizaţi acest medicament după data de expirare pe care o găsiţi
inscripţionată pe ambalaj. Acest prospect nu conţine toate informaţiile despre
medicamentul dvs. Companiile farmaceutice nu sunt în măsură să aprecieze starea dvs.
medicală personală, de aceea, dacă aveţi întrebări sau nu sunteţi sigur de ceva, consultaţi
medicul sau farmacistul dvs.
Formă de prezentare: Fiole 10 mg/10 ml, cutie cu 10 fiole.

Producător: Sanofi Winthrop

 CORTELAX
plante
Prezentare farmaceutică: Drajeuri (conţinând extract uscat de Frangula 150 mg, extract
uscat de Rheum 150 mg; extract uscat de Cichorium 100 mg, extract uscat de Liquiritia
100 mg (flac. cu 20 buc.).
Acţiune terapeutică: Laxativ sau purgativ, acţionează prin iritarea colonului; efectul apare
după 8-12 ore.
Indicaţii: Constipaţie funcţională (cazuri refractare la măsurile igienico-dietetice şi la
purgativele de volum); pregătirea pentru examenul radiologic, endoscopie, intervenţii
chirurgicale.
Mod de administrare: Câte 1-3 drajeuri seara la culcare.
Reacţii adverse: Uneori diaree, dureri abdominale, congestie pelviană; folosirea abuzivă
poate provoca iritaţia cronică a colonului, mergând până la colită (eventual cu dezechilibre
electrolitice, hipokaliemie).
Contraindicaţii: Boli inflamatorii ale colonului, apendicită acută, colopatii obstructive,
ocluzie intestinală, dureri abdominale de cauză neprecizată; se va evita în timpul sarcinii,
alăptării şi la copiii mai mici de 6 ani; folosirea îndelungată nu este recomandată.

Producător: Biofarm
 CORTIZON ACETAT
cortisonum
Prezentare farmaceutică: Fiole a 5 ml suspensie apoasă injectabilă conţinând cortizon
acetat 25 mg (cutie cu 5 buc.).
Acţiune terapeutică: Hormon glucocorticoid, asigură homeostazia glucidică, protejează
organismul în condiţii de stres, are acţiune antiinflamatorie şi antialergică; favorizează
catabolismul proteic şi măreşte glicemia, creşte secreţia gastrică, stimulează sistemul
nervos central; favorizează retenţia hidrosalică. Durata efectului unei doze este de 8-12
ore.
Indicaţii: Insuficienţă suprarenală primitivă sau secundară (boala Addison,
suprarenalectomie, hipofizectomie, sindrom Sheehan), hiperplazie congenitală a
suprarenalelor; stări de deshidratare (toxicoză la sugari, diaree cronică în puseu acut);
insuficienţă tiroidiană primitivă (asociat, la începutul tratamentului hormonal tiroidian).
Mod de administrare: Injecţii intramusculare, pentru tratamentul de atac (în insuficienţă
suprarenală acută, în stări de deshidratare acută), la adult 300-600 mg/zi (în prima zi în 3-
6 injecţii, apoi în 2 injecţii), la copii, până la 10 mg/kg corp şi zi; pentru tratament cronic,
atunci când calea orală nu este posibilă, se injectează intramuscular 50 mg/zi (la adult).
Reacţii adverse: Ulcer gastroduodenal şi complicaţii, ulceraţii ale intestinului subţire,
pancreatită acută (rareori, la copii), retenţie hidrosalină, uneori cu hipertensiune arterială
sau insuficienţă cardiacă (se recomandă dietă hiposodată, cu excepţia insuficienţei
suprarenale şi hiperplaziei congenitale a suprarenalelor), osteoporoză, fracturi,
osteonecroză aseptică a capului femurului (rareori), slăbiciune chiar atrofie musculară (se
recomandă dietă hiperproteică), tulburări cutanate (atrofie, vergeturi, purpură şi echimoze,
telangiectazii, acnee, hipertricoză, întârzierea cicatrizării), tulburări oculare (glaucom,
cataractă - la doze mari, tratament îndelungat), tulburări neuropsihice (excitaţie, insomnie,
rareori episoade maniacale, convulsii), hiperglicemie, diabet (se recomandă dietă
hipoglucidică), întârzierea creşterii la copii, insuficienţa - chiar atrofia - suprarenalelor,
sindrom Cushing iatrogen, favorizarea şi agravarea infecţiilor (infecţii virotice - mai ales
herpes ocular, tuberculoză, infecţii bacteriene, micotice şi parazitare).
Contraindicaţii: Hipertensiune arterială, edeme, insuficienţă cardiacă, ulcer
gastroduodenal, cetoacidoză diabetică, glaucom, herpes simplex, herpes zoster, varicelă,
infecţii amebiene, micoze sistemice, poliomielită (cu excepţia formei encefalitice), înainte şi
imediat după vaccinare - contraindicaţiile sunt în mare parte relative, ţinând seama de
situaţiile în care tratamentul cortizonic este de importanţă vitală. Prudenţă sau se evită în
timpul sarcinii (poate provoca insuficienţă suprarenală la nou-născut); prudenţă la bolnavii
cu psihoză manifestă sau latentă, în prezenţa infecţiilor (se asociază antibiotice sau
chimioterapice specifice), în diabet, insuficienţă renală cronică, osteoporoză, miastenie
gravă. Cortizonul scade efectul antidiabeticelor orale şi al anticoagulantelor cumarinice;
prudenţă în asocierea cu saluretice şi amfotericină (se sumează pierderea de potasiu) şi
cu antiinflamatorii nesteroidiene (risc ulcerigen crescut); barbituricele, fenitoina şi
rifampicina pot diminua efectul cortizonului (prin inducţie enzimatică). Glucocorticoizii pe
cale generală figurează pe lista substanţelor dopante (interzise la sportivi).

Producător: Biofarm
 CORTROSYN DEPÔT, suspensie apoasă pentru uz intramuscular
tetracosactidum
Compoziţie: Cortrosyn Depôt conţine ca agent activ hexaacetat de tetracosactidă,
echivalentul a 0,5 sau 1 mg tetracosactidă pe ml.
Proprietăţi: Principiul activ al Cortrosyn Depôt este tetracosactida, o polipeptidă care
conţine primii 24 aminoacizi ai ACTH natural. Are aceeaşi acţiune biologică ca hormonul
endogen, cu alte cuvinte, stimulează secreţia de hormoni corticosuprarenali, din care
hidrocortizonul este cel mai important. Fiind sintetic, tetracosactida are un grad înalt de
puritate. Spre deosebire de preparatele de origine animală pe bază de ACTH, care trebuie
să fie standardizate biologic, Cortrosyn Depôt este dozat în miligrame de tetracosactidă şi
are o compoziţie stabilă. Un miligram de tetracosactidă are aceeaşi activitate
farmacologică ca şi aproximativ 100 U.I. ACTH. Cortrosyn Depôt este un preparat cu
acţiune lungă, datorită formării unui complex de absorbţie între tetracosactidă şi un
transportor de hidroxid de zinc. Atunci când glandele suprarenale sunt în stare de
funcţionare normală, este de preferat administrarea de Cortrosyn Depôt în loc de
glucocorticoizi, pentru a preveni atrofia sau insuficienţa corticosuprarenală. Dacă, pe de
altă parte, nu se aşteaptă o reacţie adrenocorticală adecvată, sau numai o reacţie parţială,
se recomandă instituirea unei terapii cu glucocorticoizi (ca atare sau în combinaţie cu
Cortrosyn Depôt).
Indicaţii: Cortrosyn Depôt poate fi folosit în marea majoritate a situaţiilor în care
tratamentul cu glucocorticoizi este recomandat, atât timp cât funcţia suprarenală este
adecvată, ca de exemplu: afecţiuni de colagen care includ artrita reumatoidă şi alte
afecţiuni reumatice asociate; probleme cronice de piele ca pemfigus, dermatită
herpetiformă, eczemă, dermatită exfoliativă; tulburări gastrointestinale precum colite
ulcerante, boala Crohn şi hiperbilirubinemia; sindrom nefrotic; condiţii neurologice acute ca
exacerbarea sclerozei în plăci, spasm infantil, sindromul Lennox, sindromul Guillain-Barre;
ca terapie paliativă în stadiul terminal la cancer; astm, dar numai în cazuri excepţionale, ca
de exemplu atunci când alte tratamente nu au dat nici un rezultat, sau atunci când anumite
avantaje justifică folosirea de Cortrosyn Depôt, ex. evitarea creşterii întârziate indusă de
corticosteroizi (Vezi "Contraindicaţii" şi "Riscuri şi precauţii"). În caz de insuficienţă
adrenocorticală secundară, Cortrosyn Depôt poate reinstaura funcţia suprarenală în trei
sau patru zile. Această proprietate poate fi folosită pentru reducerea dozei în urma
tratamentului cu corticosteroizi.
Metodă de diagnosticare: Cortrosyn Depôt poate fi folosit pentru diagnosticarea
insuficienţei suprarenale. Cortisolemia se măsoară imediat înainte şi 4-6 ore după
injectarea intramusculară cu 1 mg de Cortrosyn Depôt. La pacienţii suspecţi de hipofuncţie
suprarenală poate fi nevoie de o altă probă de sânge 12-16 ore mai târziu. Dacă nu se
constată o creştere a nivelului de cortisol plasmatic, trebuie făcute alte măsurători, după
încă alte trei injecţii administrate la interval de 24 ore. În timpul acestei perioade, apariţia
hipoadrenalismului secundar poate indica semne de recuperare. Răspunsul la prima
injecţie indică gradul de atrofie sau distrugere a suprarenalelor, iar reacţia la injecţiile
următoare reflectă şansa de recuperare funcţională. Deoarece rata de eliminare a
cortisolului liber în urină evoluează în paralel cu concentraţia de cortisol plasmatic, primul
parametru poate fi de asemenea folosit.
Doză: Pentru rezultatele cele mai bune, doza trebuie adaptată în funcţie de nevoile
individuale ale pacientului. Efectul stimulării produse de Cortrosyn Depôt durează
aproximativ 28 ore, în timp ce răspunsul clinic durează de obicei mai mult. Orientativ,
adulţilor li se administrează 0,5-1 mg de două ori pe săptămână, iar pentru cazurile acute
1 mg zilnic pentru trei zile. Atunci când se obţin răspunsuri adecvate la tratament,
intervalul între injecţii poate fi extins la 2-8 zile. Copiilor sub 6 ani li se administrează un
sfert din doza adulţilor, pe când celor între 6-12 ani o jumătate din doza adulţilor. Pentru a
reduce doza în urma tratamentului cu corticosteroizi, se va administra câte 1 mg zilnic,
pentru trei zile, iar doza de steroid va fi redusă cu un sfert în fiecare zi. Dacă răspunsul
suprarenal nu este adecvat, după un test cu Cortrosyn Depôt, se administrează un nou
curs de Cortrosyn Depôt.
Mod de administrare: Cortrosyn Depôt nu se administrează decât intramuscular.
Contraindicaţii: Sindromul Cushing; anumite infecţii virale, ex. varicela şi herpesul
genital; hipersensibilitate la tetracosactidă.
Sarcină şi alăptare: Datorită activităţii sale farmacologice, ACTH şi/sau derivaţii acestuia
pot provoca anomalii fetusului, atunci când sunt folosite în cantităţi mari sau pentru mult
timp. Tratamentul cu Cortrosyn Depôt trebuie, în principiu, evitat şi folosit numai după ce
s-au pus în balanţă nevoile mamei împotriva posibilelor pericole ale foetusului. Nu se ştie
dacă Cortrosyn Depôt afectează lactaţia, sau dacă este eliminat în laptele matern. Nu s-au
efectuat studii în acest domeniu.
Riscuri şi precauţii: Reacţii de hipersensibilitate pot apărea ca răspuns la administrarea
de Cortrosyn Depôt la pacienţii cu probleme alergice, în special cei cu astm, sau cu
diateză alergică, în cazuri rare, acestea pot fi de o natură serioasă şi iau forma reacţiilor
anafilactice, care în mod normal apar în 30 minute. Ca în cazul oricărui tratament care
poartă un risc de reacţie alergică, doctorul trebuie să pună întrebări de rutină despre
reacţii anterioare la Cortrosyn Depôt, sau medicaţie în general şi despre antecedente de
probleme alergice. Mai mult, injecţiile trebuie administrate sub supraveghere medicală şi
pacientul ţinut sub observaţie. Administrarea medicamentului trebuie abandonată la primul
semn de reacţie de hipersensibilitate locală sau la nivelul sistemului. Dacă apar reacţii
serioase anafilactice după injectare, se va administra un tratament corespunzător care
poate include imediat o injecţie înceată, intravenoasă cu 0,1-0,5 ml adrenalină 1:1000
(0,1-0,5 mg depinzând de greutatea corporală) precum şi doze mari de corticosteroizi
antimicrobian, în special în cazurile de infecţii generalizate. La folosirea de vaccin viu ţineţi
cont de faptul că Cortrosyn Depôt exercită un efect imunosupresiv. La bolnavii diabetici
trebuie ţinut cont de cerinţele mărite de insulină. Mai mult, influenţa medicamentului
asupra metabolismului glucozei care poate duce la diabet la pacienţii cu predispoziţie la
aceasta, cere măsurarea periodică a glicemiei pe timpul tratamentelor îndelungate.
Influenţa medicamentului asupra balanţei electrolitice ce poate fi controlată printr-o dietă
redusă în sodiu şi bogată în potasiu. Cortrosyn Depôt nu este recomandat în tratamentul
de substituire a steroizilor suprarenali în boala Addison sau după suprarenalectomie,
perturbări de fluid şi electrolitice asociate cu edeme şi hipertensiune, osteoporoză,
hipocalcemie, rezistenţă la cicatrizare, perturbări psihice şi efecte imunosupresive.
Supradozare: Supradozarea poate duce la retenţie temporară de apă şi alte semne de
activitate excesivă corticosuprarenală. În aceste cazuri Cortrosyn Depôt trebuie suprimat
temporar, sau alternativ, administrat în doze reduse la jumătate, sau prin prelungirea
intervalului între injecţii.

Producător: Organon
 COSMEGEN®
dactinomycinum
Acţiune terapeutică: Cosmegen (dactinomicină, MSD) aparţine actinomicinelor, un grup
de antibiotice produse de specii variate de Streptomyces. Dactinomicina este componenta
principală a unui amestec de actinomicine produse de Streptomyces parvullus.
Proprietăţile toxice ale actinomicinelor comparativ cu activitatea lor antibacteriană exclud
folosirea lor ca antibiotice în tratamentul bolilor infecţioase, totuşi au un efect antineoplazic
care a fost demonstrat experimental pe animale la care s-au implantat variate tipuri de
tumori. Folosirea ca tratament paleativ în anumite tipuri de cancer are la bază acţiunea lor
citotoxică.
Indicaţii: Tumoră Wilms: Tumora Wilms este neoplasmul care răspunde cel mai frecvent
la Cosmegen. Folosind o terapie combinată cu doze reduse atât de dactinomicină cât şi de
radiaţii, ameliorarea obiectivă temporară poate fi la fel de bună şi de durată mai lungă
decât dacă se folosesc în monoterapie doze crescute din fiecare. În Studiul Naţional al
tumorii Wilms, terapia combinată cu dactinomicină şi vincristină, asociată chirurgiei şi
radioterapiei, a îmbunătăţit semnificativ prognosticul pacienţilor din stadiile II şi III.
Dactinomicina şi vincristina au fost administrate în şapte cicluri de tratament, terapia de
întreţinere continuând pentru aproximativ 15 luni. Radioterapia postoperatorie la pacienţii
din stadiul I şi chimioterapia optimă combinată pentru cei din stadiul IV au dat rezultate
variabile. Prin administrarea combinată a radiaţiilor, dactinomicinei şi vincristinei,
aproximativ 70% din metastazele pulmonare au dispărut. Rabdomiosarcom: Prin
administrarea dactinomicinei în rabdomiosarcom, care la fel ca şi alte sarcoame ale
ţesuturilor moi este radio-rezistent, s-a obţinut regresia temporară a tumorii iar rezultatele
subiective au fost benefice. Câteva grupuri au raportat folosirea cu succes, în variate
combinaţii terapeutice a ciclofosfamidei, vincristinei, dactinomicinei şi doxorubicinei
hidroclorid. Combinaţiile eficiente au inclus vincristină şi dactinomicină; vincristină,
dactinomicină şi ciclofosfamidă (terapia VAC); şi toate cele 4 medicamente administrate
unul după altul. În prezent, la copii, cel mai eficient tratament al rabdomiosarcomului
inoperabil sau metastazat este chimioterapia VAC. Două treimi din aceşti copii au
prezentat o evoluţie bună fără semne de boală timp de aproximativ trei ani după
diagnostic. Carcinom de testicol şi uter: Folosirea secvenţială a dactinomicinei şi
methotrexatului, împreună cu monitorizarea atentă a nivelurilor gonadotrofinei corionice
umane până la valoarea normală, a avut ca rezultat supravieţuirea majorităţii femeilor cu
coriocarcinom metastazat. Terapia secvenţională este folosită dacă avem: titruri stabile ale
gonadotrofinei menţinute pe parcursul a două cure succesive cu un medicament, titruri
crescânde ale gonadotrofinei în timpul tratamentului, toxicitate severă înaintea
administrării terapiei adecvate. La pacienţii cu coriocarcinom nemetastazat, dactinomicina
sau methotrexatul sau ambele au fost folosite cu succes în asociere sau nu cu tratamentul
chirurgical. Monoterapia cu dactinomicină în cicluri de câte 500 mcg/zi timp de 5 zile
consecutiv, la fiecare 6-8 săptămâni, pentru perioade de 4 luni sau mai mult, a avut
rezultate benefice în tratamentul carcinoamelor testiculare fără origine seminală
metastazate. Alte neoplasme: Pentru tratamentul paleativ al sarcomului Ewing şi al
sarcomului botrioid s-a administrat dactinomicină pe cale intravenoasă sau în perfuzii
regionale, fie în monoterapie, fie în terapie combinată cu alţi compuşi antineoplazici sau cu
terapie cu raze X. În sarcomul Ewing nemetastazat au fost obţinute rezultate încurajatoare
atunci când dactinomicina (450 mcg/m2 sau 15 mcg/kg corp) a fost folosită în terapie
combinată cu ciclofosfamidă, vincristină, adriamicină şi radioterapie. Cei cu afecţiuni
metastazate rămân un subiect de investigaţie continuă pentru chimioterapia combinată
care include dactinomicină şi protocoale de radioterapie. În sarcomul botrioid, folosirea
dactinomicinei de obicei în asociere cu radioterapie a fost urmată de o ameliorare
obiectivă temporară, precum şi de ameliorarea durerii şi a disconfortului. Acest efect
paleativ variază de la inhibiţia tranzitorie a creşterii tumorale la regresia considerabilă însă
temporară a masei tumorale. Cosmegen şi radioterapia: Multe dovezi sugerează faptul că
dactinomicina potenţează efectele terapiei cu raze X. Se pare că şi reciproca este valabilă;
de ex., dactinomicina poate fi mult mai eficientă atunci când se asociază cu radioterapia.
Când se apelează la terapie combinată dactinomicină - radiaţii, pe pielea normală, ca şi pe
mucoasa bucală şi faringiană, apare un eritem precoce. Administrarea concomitentă a
dactinomicinei şi a unei doze de raze X mai mică decât cea uzuală determină eritem şi
vezicule care vor trece mai rapid în stadiul de pigmentare şi apoi descuamare. Vindecarea
poate apărea în patru până la şase săptămâni, dar mai probabil în două până la trei luni.
Eritemul datorat terapiei anterioare cu raze X poate fi reactivat la administrarea numai a
dactinomicinei, chiar dacă iradierea a avut loc cu mai multe luni înainte, şi în special atunci
când intervalul dintre cele două forme de terapie este scurt. Atunci când ariile de iradiere
cuprind mucoasele, această potenţare a efectului radiaţiilor reprezintă o problemă
specifică. Dacă iradierea este direcţionată direct spre nasofaringe, terapia combinată
poate determina inflamaţia severă a mucoasei orofaringiene. Este posibilă apariţia de
reacţii severe atunci când folosim o terapie combinată cu doze mari atât de dactinomicină
cât şi de radiaţii sau dacă pacientul este în particular sensibil la această terapie
combinată. Datorită acestui efect de potenţare, administrarea dactinomicinei poate fi
încercată în cazul tumorilor radiosensibile care nu răspund la terapia cu raze X în doze ce
pot fi tolerate. Scăderea obiectivă a dimensiunii şi activităţii tumorale poate fi observată la
administrarea unor doze reduse, dar mai bine tolerate din ambele tipuri de terapie.
Cosmegen şi tehnici de perfuzie: Pentru un tratament paleativ sau adjuvant în cazul
rezecţiei unei tumori, dactinomicina a fost administrată printr-o tehnică de perfuzie izolată
fie în monoterapie, fie în terapie combinată cu alte medicamente antineoplazice. Atunci
când medicamentul este administrat prin tehnici de perfuzie se poate obţine un răspuns în
cazul unor tumori considerate ca fiind rezistente la chimioterapie şi radioterapie.
Neoplasmele la care a fost încercată administrarea dactinomicinei prin această tehnică
includ variate tipuri de sarcoame, carcinoame şi adenocarcinoame. În unele situaţii,
tumorile au regresat, durerea a fost îndepărtată pentru perioade de timp variabile şi astfel
intervenţia chirurgicală a fost posibilă. În alte cazuri, rezultatele terapiei au fost mai puţin
favorabile. Totuşi, în anumite situaţii, administrarea medicamentului în perfuzie poate
furniza mai multe efecte paleative decât folosirea sa sistemică. Administrarea
dactinomicinei prin tehnici de perfuzie izolate oferă anumite avantaje, deoarece
distribuirea medicamentului din circulaţia generală în alte zone ale corpului este limitată.
Prin această tehnică, medicamentul este în contact permanent cu tumora pe toată durata
tratamentului. Doza poate fi mai mare decât cea folosită uzual pe cale sistemică, de obicei
fără pericolul apariţiei suplimentare a efectelor toxice. Dacă administrarea medicamentului
este limitată la un segment izolat, el nu ar trebui să interfereze cu mecanismul de apărare
al pacientului. Absorbţia sistemică a produselor toxice din ţesuturile neoplazice poate fi
minimalizată prin îndepărtarea perfuzatului atunci când procedura a fost terminată.
Posologie şi mod de administrare: Generalităţi: reacţiile toxice datorate dactinomicinei
sunt frecvente şi pot fi severe (vezi “Reacţii adverse”), limitând astfel în multe cazuri
cantitatea ce poate fi administrată. Totuşi, severitatea toxicităţii variază considerabil şi este
numai în parte dependentă de doza administrată. Medicamentul trebuie administrat în cure
scurte. Administrare intravenoasă: Doza de dactinomicină administrată variază în funcţie
de toleranţa pacientului, mărimea şi localizarea neoplasmului, precum şi de folosirea altor
forme de terapie. Poate fi necesară reducerea dozelor uzuale sugerate mai jos atunci
când altă chimioterapie sau terapie cu raze X este folosită concomitent sau a fost folosită
anterior. Doza de Cosmegen este calculată în mcg (mcg). Doza la adulţi sau copii nu
trebuie să depăşească 15 mcg/kg corp sau 400-600 mcg/m2 suprafaţă corporală,
administrată zilnic, intravenos, pe o perioadă de 5 zile. Doza uzuală zilnică la adult este
500 mcg (0,5 mg), administrată intravenos pentru maxim 5 zile. Calcularea dozei la
pacienţii obezi sau la cei cu edeme trebuie să aibă în vedere suprafaţa corporală,
deoarece este necesară raportarea dozei la masa corporală reală. Adulţi: Doza uzuală la
adulţi este 500 mcg (0,5 mg), zilnic, intravenos, pentru maxim 5 zile. Copii: La copii se
administrează intravenos 15 mcg (0,015 mg) pe kilogram greutate corporală, zilnic, timp
de 5 zile. Ca o schemă alternativă, doza totală de 2500 mcg (2,5 mg) pe metru pătrat
suprafaţă corporală, este administrată intravenos timp de o săptămână. Atât la adulţi, cât
şi la copii, o cură secundară poate fi administrată după cel puţin 3 săptămâni, asigurându-
ne în prealabil că au dispărut toate semnele de toxicitate.
Administrare: Cosmegen poate fi reconstituit prin adăugarea de 1,1 ml apă sterilă pentru
injecţii (fără conservant), respectând regulile de asepsie. Soluţia de dactinomicină
rezultată va conţine aproximativ 500 mcg (0,5 mg) per ml. Înainte de administrare şi ori de
câte ori soluţia şi ambalajul permit, produsele medicamentoase de uz parenteral trebuie
controlate vizual pentru a depista existenţa unor particule sau a unor modificări de culoare.
Atunci când este reconstituit, Cosmegen este o soluţie clară de culoare aurie. Odată
reconstituită, soluţia de dactinomicină poate fi adăugată soluţiei perfuzabile de dextroză
injectabilă 5% sau clorură de sodiu injectabilă, fie direct, fie în tubul de perfuzie
intravenoasă montată. Deşi soluţia reconstituită de Cosmegen este stabilă chimic,
produsul nu conţine conservant şi este posibilă o contaminare microbiană accidentală.
Orice doză nefolosită va fi aruncată. Prin reconstituirea soluţiei injectabile de Cosmegen
cu apă ce conţine conservanţi (alcool benzilic sau parabenzen) se va forma un precipitat.
Îndepărtarea parţială a dactinomicinei din soluţia intravenoasă prin folosirea la unele
sisteme de perfuzie a unor filtre din membrane de esteri de celuloză, a fost raportată.
Deoarece dactinomicina s-a dovedit a fi extrem de corozivă pentru materialele moi, trebuie
luat în considerare precauţiile necesare pentru astfel de materiale. Deoarece Cosmegen
este foarte toxic, atât pulberea cât şi soluţia trebuie mânuite şi administrate cu atenţie.
Trebuie evitată inhalarea pulberii sau a vaporilor, contactul cu pielea sau mucoasele, în
special cu ochi. Dacă are loc contactul accidental cu ochiii, imediat trebuie făcută spălarea
abundentă cu apă şi apoi consultat un oftalmolog. Dacă are loc contactul accidental cu
tegumentele, zona afectată trebuie spălată imediat cu apă din abundenţă, timp de cel puţin
15 minute (vezi “Măsuri de protecţie”). Dacă medicamentul este administrat direct în venă
fără folosirea unei perfuzii, trebuie utilizată “tehnica cu două ace". Se va folosi un ac steril
pentru reconstituirea soluţiei şi încărcarea seringii cu conţinutul flaconului. Un alt ac se va
folosi pentru injectarea directă în venă. Tehnica de perfuzie izolată: Schemele privind
dozarea şi tehnica de administrare variază de la un investigator la altul; de aceea, pentru
detalii trebuie consultată literatura publicată. În general, sunt sugerate următoarele doze:
50 mcg (0,05 mg) per kilogram greutate corporală pentru administrarea la nivelul
membrului inferior sau pelvisului; 35 mcg (0,035 mg) per kilogram greutate corporală
pentru administrarea la nivelul membrului superior. La pacienţii obezi sau în cazul în care
acest tratament urmează după radioterapie sau chimioterapie, se recomandă
administrarea unor doze mai mici. Complicaţiile datorate tehnicii de perfuzie au fost legate
în principal de cantitatea de medicament care intră în circulaţia sistemică şi pot consta în
depresie hematopoietică, absorbţia produşilor toxici din ţesuturile neoplazice puternic
necrozate, creşterea susceptibilităţii la infecţii, încetinirea vindecării rănilor şi ulceraţii
superficiale ale mucoasei gastrice. Alte reacţii adverse pot include edemul extremităţii
implicate, afectarea ţesuturilor moi în zona unde s-a administrat perfuzia şi (potenţial)
tromboză venoasă.
Contraindicaţii: Dacă dactinomicina este folosită exact/aproximativ în perioada infecţiei
cu virus varicelic sau cu virus herpes zoster, este posibilă apariţia unei afecţiuni severe
generalizate care poate duce la deces.
Precauţii: Generale: Cosmegen trebuie administrat numai sub supravegherea unui medic
cu experienţă în folosirea agenţilor chimioterapici anticanceroşi. Deoarece Cosmegen este
foarte toxic, atât pulberea cât şi soluţia trebuie mânuite şi administrate cu atenţie. Acest
medicament este extrem de coroziv pentru ţesuturile moi. În cazul apariţiei extravazării în
timpul administrării intravenoase, se va produce afectarea severă a ţesuturilor moi (vezi
“Măsuri de protecţie”). Ca şi ceilalţi agenţi antineoplazici, dactinomicina este un
medicament toxic, fiind necesară monitorizarea foarte atentă şi frecventă a pacientului
pentru sesizarea apariţiei reacţiilor adverse. Aceste reacţii pot implica orice ţesut al
organismului. Nu trebuie omisă nici posibilitatea unei reacţii anafilactice. Incidenţa
crescută a toxicităţii gastrointestinale şi supresia medulară au fost raportate atunci când
dactinomicina a fost administrată concomitent cu terapia cu raze X. În cazul tratamentului
tumorii Wilms localizată pe partea dreaptă, administrarea dactinomicinei în timpul celor
două luni în care se face iradiere, necesită precauţii suplimentare deoarece s-au observat
hepatomegalie şi valori crescute ale GOT serice. Greaţa şi voma datorate dactinomicinei
fac necesară administrarea sa intermitentă. Atunci când se foloseşte o chimioterapie
multiplă este foarte importantă observarea zilnică a pacienţilor în privinţa reacţiilor adverse
toxice deoarece uneori o cură terapeutică completă nu este tolerată. Dacă în timpul
tratamentului apare stomatită, diaree sau depresie hematopoietică severă, administrarea
acestor medicamente trebuie întreruptă până când pacientul îşi revine. Rapoarte recente
indică o incidenţă crescută a tumorilor primare apărute secundar după tratament cu radiaţii
şi agenţi antineoplazici, cum este dactinomicina. Terapia multi-modală presupune atenţie
în urmărirea pe termen lung a supravieţuitorilor bolnavi de cancer. Teste de laborator: La
pacienţii cu afecţiuni neoplazice care au primit dactinomicină au fost raportate alterări ale
funcţiei renale, hepatice şi măduvei osoase. De aceea, este necesară verificarea repetată
a funcţiei renale, hepatice şi măduvei osoase. A fost raportat faptul că dactinomicina poate
interferera cu procedurile de bioanaliză folosite pentru determinarea nivelurilor
antibacteriene medicamentoase. Administrare la copii: Frecvenţa crescută a efectelor
toxice ale dactinomicinei la sugari sugerează ca acest medicament să fie administrat
numai la copii peste vârsta de 6-12 luni.
Sarcină şi alăptare: Nu există studii adecvate şi bine controlate la femeile gravide.
Cosmegen va fi folosit în timpul sarcinii numai dacă beneficiul său potenţial justifică riscul
potenţial asupra fătului. Mame care alăptează: Nu se cunoaşte dacă acest medicament se
excretă în laptele uman. Deoarece multe medicamente se excretă în laptele uman şi
datorită faptului că la copii există riscul de apariţie a reacţiilor adverse severe datorate
Cosmegen, trebuie luată decizia de a întrerupe fie alăptarea, fie medicamentul luând în
considerare importanţa medicamentului pentru mamă.
Reacţii adverse: De obicei, reacţiile toxice (exceptând greaţa şi voma) devin aparente
după două până la patru zile de la terminarea curei terapeutice şi pot fi maxime după una
până la două săptămâni. Au fost raportate decese. Totuşi, reacţiile adverse sunt de obicei
reversibile după întreruperea tratamentului. Ele includ următoarele: Diverse: indispoziţie,
fatigabilitate, letargie, febră, mialgie, proctită, hipocalcemie. Orale: cheilită, disfagie,
esofagită, stomatită ulceroasă, faringită. Gastrointestinale: anorexie, greaţă, vomă, durere
abdominală, diaree, ulceraţii gastrointestinale, toxicitate hepatică inclusiv ascită,
hepatomegalie, hepatită şi modificări ale testelor funcţiei hepatice. Greaţa şi voma, care
apar devreme în cursul primelor ore după administrare pot fi ameliorate prin folosirea de
antiemetice. Hematologice: anemie, chiar până la anemie aplastică, agranulocitoză,
leucopenie, trombopenie, pancitopenie, reticulopenie. Numărarea trombocitelor şi a
leucocitelor trebuie făcută zilnic, pentru a preîntâmpina o depresie hematopoietică severă.
Dacă oricare din aceste valori scade foarte mult tratamentul trebuie întrerupt până când
măduva se reface. Această situaţie durează adesea până la trei săptămâni.
Dermatologice: alopecie, erupţii cutanate, acnee, eritem în flacără sau pigmentare
crescută a tegumentelor supuse anterior iradierii. Ţesuturi moi: dactinomicina este extrem
de corozivă. Dacă apare extravazarea în timpul administrării intravenoase se va produce
afectarea severă a ţesuturilor moi. Într-o asemenea situaţie rezultatul a fost contractura
braţelor.
Supradozare: Dispunem de informaţii limitate în privinţa supradozării la oameni.
Manifestările supradozării includ greaţă, vomă, diaree, stomatită, ulceraţii
gastrointestinale, depresie hematopoietică severă, insuficienţă renală acută şi deces. Nu
dispunem de informaţii specifice privind tratamentul supradozării cu Cosmegen.
Tratamentul este simptomatic şi de susţinere. Este recomandată verificarea frecventă a
funcţiei renale, hepatice şi măduvei osoase.
Formă de prezentare: Cutii cu 1 flacon, fiecare flacon conţinând Cosmegen sub formă de
pulbere liofilizată cu 0,5 mg (500 mcg) dactinomicină şi 20,0 mg manitol.
Condiţii de păstrare: A se păstra la loc uscat, la o temperatură sub 300C. A se feri de
lumină.
Măsuri de protecţie: Deoarece medicamentul este toxic şi are proprietăţi mutagene, este
necesară folosirea unui echipament de protecţie adecvat atunci când Cosmegen este
preparat pentru administrare parenterală. Institutul Naţional de Sănătate din S.U.A.
recomandă în prezent ca prepararea medicamentelor antineoplazice injectabile să se
efectueze în încăperi sigure din punct de vedere biologic, cu flux laminar tip clasa a II-a,
iar personalul care prepară medicamentele să poarte mănuşi şi halate de tip chirurgical,
închise în faţă şi cu manşete îmbinate.
Conducerea extravazării: Trebuie oprită şi deconectată perfuzia intravenoasă, dar cu
păstrarea canulei sau a acului in situ. Se va încerca aspirarea prin canulă sau ac a
medicamentul extravazat şi dacă se doreşte (vezi mai jos) se va injecta antidotul iar apoi
se va scoate canula sau acul. Se va ridica membrul respectiv şi se va aplica în regiunea
respectivă o compresă rece timp de 45 minute. Nu există un antidot de uz local, general
acceptat, dar au fost folosite cu unele succese următoarele: tiosulfat de sodiu 25% (1,6 ml
+ 3 ml apă pentru injecţii); tiosulfat de sodiu 10% (4 ml + 6 ml apă pentru injecţii); acid
ascorbic injectabil (50 mg/ml) (1 ml). În cazuri severe poate fi necesară debridarea.
Modalităţi de neutralizare a Cosmegen neutilizat: Pentru soluţia preparată neutilizată şi
fiolele deschise golite: Cosmegen este distrus în soluţie de fosfat trisodic 5% în 30 minute.
Fiolele nedesfăcute: Incinerare la temperaturi înalte (9820-12040C). Se răceşte aparatul
de incinerat. Se sparg cioburile şi se incinerează din nou.

Producător: Merck Sharp & Dohme

 COZAAR®
losartanum
Clasa terapeutică: Cozaar (lozartan potasic), primul dintr-o nouă clasă de medicamente
antihipertensive, este un antagonist al receptorilor (tip AT1) angiotensinei II.
Indicaţii: Cozaar este indicat în tratamentul hipertensiunii arteriale.
Posologie şi mod de administrare: Doza uzuală de atac şi de întreţinere este de 50 mg
o dată pe zi pentru majoritatea pacienţilor. Efectul antihipertensiv maxim este atins după 3-
6 săptămâni de la iniţierea terapiei. La unii pacienţi se poate obţine un beneficiu
suplimentar prin administrarea unei doze de 100 mg o dată pe zi. Pentru pacienţii cu
depleţie a volumului intravascular (de exemplu cei trataţi cu doze mari de diuretice), se
recomandă ca la iniţierea tratamentului doza să fie 25 mg o dată pe zi (vezi “Precauţii”).
La pacienţii vârstnici sau la cei cu afectare renală (inclusiv cei supuşi dializei) nu este
necesară ajustarea dozei iniţiale. În cazul pacienţilor cu antecedente de afectare hepatică
se recomandă administrarea unei doze reduse (vezi “Precauţii”). Cozaar poate fi
administrat concomitent cu alte medicamente antihipertensive. Cozaar poate fi administrat
cu sau fară alimente.
Contraindicaţii: Cozaar este contraindicat la pacienţii cu hipersensibilitate la oricare
dintre componentele acestui produs.
Precauţii: La pacienţii cu depleţie a volumului intravascular (de exemplu cei trataţi cu
doze mari de diuretice), este posibil să apară o hipotensiune simptomatică. Aceste situaţii
vor fi corectate înainte de administrarea Cozaar sau se va administra o doză de atac mai
mică (vezi “Posologie” şi “Mod de administrare”). La pacienţii cu antecedente de afectare
hepatică trebuie administrată o doză mai mică, deoarece la cirotici, datele farmacocinetice
demonstrează creşterea semnificativă a concentraţiilor plasmatice de lozartan (vezi
“Posologie” şi “Mod de administrare”). La pacienţii cu stenoză bilaterală de arteră renală
sau cu stenoza acestei artere pe rinichi unic, administrarea altor medicamente care
afectează sistemul renină-angiotensină poate determina creşterea ureei plasmatice şi a
creatininei serice. Deşi nu s-a confirmat, această creştere poate apărea la folosirea
antagoniştilor receptorilor angiotensinei II. Uz pediatric: Siguranţa şi eficacitatea la copii nu
a fost stabilită. Administrarea la vârstnici: În studiile clinice nu s-au raportat diferenţe
legate de vârstă în ceea ce priveşte eficacitatea sau siguranţa lozartan.
Sarcină şi alăptare: Sarcină: Administrarea în cursul trimestrelor doi şi trei de sarcină a
unor medicamente care acţionează direct asupra sistemului renină-angiotensină, poate
provoca leziuni sau chiar moartea fetusului în dezvoltare. Când se diagnostichează
sarcina, Cozaar trebuie întrerupt cât mai repede posibil. Deşi nu există o experienţă a
administrării Cozaar la femeile însărcinate, studiile pe animale tratate cu lozartan potasic
au demonstrat afectarea şi moartea fetală şi neonatală, datorate probabil unei acţiuni
mediate farmacologic asupra sistemului renină-angiotensină. La om, perfuzia renală fetală
începe din trimestrul al II-lea de sarcină şi este dependentă de dezvoltarea sistemului
renină-angiotensină; astfel, riscul fetal creşte dacă administrăm Cozaar în timpul
trimestrelor II şi III de sarcină. Mame care alăptează: Nu se ştie dacă lozartan se excretă
în laptele uman. Deoarece multe medicamente sunt excretate în laptele uman şi datorită
riscului de apariţie a reacţiilor adverse la copilul alăptat, trebuie luată decizia fie de a
întrerupe alăptarea, fie de a continua administrarea medicamentului, luând în considerare
importanţa medicamentului pentru mamă.
Interacţiuni medicamentoase: Nu au fost observate interacţiuni medicamentoase cu
semnificaţie clinică. Printre substanţele care au fost studiate în experienţe de
farmacocinetică, se află hidroclorotiazida, digoxin, warfarina, cimetidina şi fenobarbital.
Reacţii adverse: Cozaar a fost în general bine tolerat; reacţiile adverse au fost de obicei
moderate şi tranzitorii şi nu au necesitat întreruperea tratamentului. Incidenţa globală a
reacţiilor adverse raportate pentru Cozaar a fost comparabilă cu cea pentru placebo. În
studii clinice controlate efectuate pentru hipertensiunea esenţială, singura reacţie adversă
raportată datorată administrării de Cozaar, a fost vertijul, care a apărut cu o incidenţă mai
mare (la 1% sau mai mult) decât la pacienţii la care s-a administrat placebo. În plus,
manifestările ortostatice legate de doză au fost observate la mai puţin de 1% din pacienţi.
Rareori a fost raportat rash, deşi incidenţa lui în studii clinice controlate a fost mai scăzută
decât pentru placebo. Următoarele reacţii adverse au fost raportate după lansarea
medicamentului pe piaţă: Hipersensibilitate: La pacienţii trataţi cu lozartan s-au înregistrat
rare cazuri de angioedem (tumefacţia feţei, buzelor şi/sau limbii). Constatări ale testelor de
laborator: În studii clinice controlate, rareori au fost asociate cu administrarea Cozaar
modificări importante din punct de vedere clinic ale parametrilor standard de laborator.
Hiperpotasemia (potasiul seric mai mare de 5,5 mEq/l) a apărut la 1,5% dintre pacienţi,
dar în aceste studii nu a fost necesară întreruperea tratamentului cu lozartan. Creşteri ale
GPT serice au apărut rareori şi s-au rezolvat în mod obişnuit prin întreruperea
tratamentului.
Supradozare: În ceea ce priveşte supradozarea la om nu sunt disponibile decât date
limitate. Cele mai probabile manifestări ale supradozării ar fi hipotensiunea şi tahicardia;
bradicardia poate apărea prin stimularea parasimpatică (vagală). Dacă apare hipotensiune
simptomatică, trebuie instituit un tratament de susţinere. Nici lozartanul şi nici metabolitul
său activ nu pot fi îndepărtaţi prin hemodializă.
Formă de prezentare: Cutii cu 28 de tablete, fiecare tabletă conţinând 50 mg lozartan
potasic.

Producător: Merck Sharp & Dohme

 CRADIL
crategus extract
Prezentare farmaceutică: Drajeuri conţinând extract uscat din Crategus species,
excipienţi până la 0,600 g (flac. cu 30 buc.).
Acţiune terapeutică: Antianginos, prin ameliorarea circulaţiei la nivelul miocardului.
Extractul de crategus determină scăderea rezistenţei vaselor coronare, creşterea debitului
coronarian, creşterea performanţei cardiace atât prin scăderea postsarcinii, cât şi prin
creşterea inotropismului. Produsul are un efect cronotrop negativ, o uşoară acţiune
antiaritmică (curativă şi profilactică) şi hipotensoare; asupra sistemului nervos exercită un
slab efect sedativ şi analgezic.
Indicaţii: Angină pectorală, în stări de postinfarct, tulburări cardiace funcţionale.
Mod de administrare: Per os, 2-3 drajeuri de 3-4 ori pe zi, timp de 4-5 săptămâni.
Efectele apar după o perioadă de 5-15 zile de la începerea administrării produsului şi
tratamentul va fi invidualizat în funcţie de reactivitatea pacientului.
Reacţii adverse: Nu s-au semnalat.
Contraindicaţii: Nu se cunosc.

Producător: Biofarm
 CRINOFIZIN
diverse
Prezentare farmaceutică: Fiole a 1 ml şi 2 ml soluţie injectabilă, conţinând hidrolizat de
epifiză bovină (cu o concentraţie medie de 0,35 g azot total) în soluţie salină izotonă (cutii
cu 10, respectiv 5 buc.).
Acţiune terapeutică: Antagonist al hormonilor steroidieni, anabolizant proteic antidiabetic.
Indicaţii: Mastoză chistică, hiperestrogenism, tulburări de menopauză, hiperexcitaţie
sexuală (la ambele sexe), dismenoree, menometroragii funcţionale, mastodinie;
hipercorticism frust; stări hipoanabolice; ca medicaţie adjuvantă în hipertiroidism, diabet
zaharat; adenom de prostată.
Mod de administrare: Injecţii subcutanate sau intramusculare, la adulţi, câte o fiolă a 2
ml, zilnic sau la 2 zile, în serii de 10-20 fiole/lună (la femei administrarea se începe imediat
după terminarea menstruaţiei); în adenomul de prostată, câte o fiolă a 2 ml zilnic, 20 de
zile în prima lună, 7-10 zile în a doua, apoi 5-8 fiole în fiecare lună. La copii câte o fiolă a 1
ml de 3 ori/săptămână, în serii de 10 fiole. Posologia trebuie individualizată de către
medicul specialist.
Reacţii adverse: Dozele mari pot provoca scăderi moderate ale presiunii arteriale.
Contraindicaţii: Insuficienţă corticosuprarenală, hipotensiune arterială, sindrom
hiperepifizar.

Producător: Biofarm
 CRIXIVAN® 400 mg
indinavirum
Compoziţia calitativă şi cantitativă: Crixivan - capsule de 400 mg-conţine 500 mg de
indinavir sulfat corespunzător la 400 mg de indinavir.
Forma farmaceutică: Capsule.
Indicaţii terapeutice: Crixivan este indicat în asociere cu analogi nucleozidici
antiretrovirali pentru tratamentul pacienţilor adulţi infectaţi cu HIV-1 ce prezintă stare de
imunodeficienţă avansată sau progresivă. Asocierea cu zidovudină, zidovudină/didanozină
sau zidovudină/lamivudină reduce ncărcarea virală din ser şi creşte numărul celulelor
CD4. Analiza preliminară a studiilor anterioare şi a celor în curs de desfăşurare indică
faptul că indinavir încetineşte evoluţia acestei afecţiuni. Sunt în curs de desfăşurare studii
clinice ce urmăresc confirmarea beneficiilor clinice ale indinavir. Pentru rezultatele
farmacodinamice (vezi “Proprietăţi farmacodinamice”).
Posologie şi mod de administrare: Doza recomandată/priză de Crixivan este de 800
mg, administrată oral la fiecare 8 ore. Crixivan trebuie folosit în asociere cu alţi agenţi
antiretrovirali (de ex., analogi nucleozidici). Capsulele trebuie înghiţite întregi. Deoarece
Crixivan trebuie administrat la intervale de 8 ore, se impune stabilirea unei scheme de
administrare convenabilă pentru pacient. Pentru o absorbţie optimă, Crixivan trebuie
administrat fără alimente însă cu apă, cu 1 oră înainte de masă sau cu 2 ore după masă.
Ca alternativă, Crixivan poate fi administrat cu o masă uşoară, cu conţinut redus în
grăsimi. Pentru a asigura o hidratare adecvată, se recomandă ca în decursul a 24 de ore,
pacientul să consume cel puţin 1,5 litri de lichide. În cazul administrării concomitente de
ketoconazol, se va lua în considerare reducerea dozei de Crixivan la 600 mg la fiecare 8
ore datorită creşterii concentraţiei plasmatice de indinavir. La pacienţii cu insuficienţă
hepatică uşoară până la moderată datorată cirozei, doza de Crixivan trebuie redusă la 600
mg la fiecare 8 ore. Conduita medicală în cazul pacienţilor cu unul sau mai multe episoade
de nefrolitiază trebuie să includă hidratarea adecvată a pacientului şi se poate lua în
considerare reducerea dozei la 600 mg la fiecare 8 ore. Deşi această doză poate fi
asociată cu reducerea riscului de nefrolitiază, ea poate antrena de asemenea scăderea
activităţii antiretrovirale a indinavir. De aceea, riscurile potenţiale precum şi beneficiile
reducerii dozei trebuie luate în considerare cu atenţie (vezi “Proprietăţi farmacodinamice”).
Contraindicaţii: Hipersensibilitate semnificativă din punct de vedere clinic la oricare dintre
componentele acestui produs. Indinavir nu trebuie administrat concomitent cu
medicamente cu spectru terapeutic îngust şi care sunt substrate pentru CYP3A4.
Administrarea concomitentă poate determina inhibiţia competitivă a metabolismului
acestor medicamente şi poate fi o cauză potenţială pentru apariţia unor reacţii adverse
severe şi/sau ameninţătoare de viaţă, cum ar fi aritmii cardiace (de ex., terfenadină,
astemizol, cisaprid), sedare prelungită sau depresie respiratorie (de ex., alprazolam,
triazolam, midazolam).
Avertizări şi precauţii speciale la administrare: Manifestările de nefrolitiază, inclusiv
durerea în flanc cu sau fără hematurie (inclusiv hematurie microscopică), au fost raportate
la 2,6% din pacienţii (55/2077) care au primit doza recomandată de Crixivan (2,4 g/zi) şi la
7% din pacienţii (7/100) care au primit Crixivan în doze mai mari de 2,4 g/zi. Se
recomandă hidratarea adecvată a tuturor pacienţilor aflaţi în tratament cu Crixivan (vezi
Posologie şi mod de administrare). Pacienţii cu insuficienţă hepatică uşoară până la
moderată datorată cirozei necesită reducerea dozei de Crixivan datorită metabolismului
diminuat al indinavir (vezi Posologie şi mod de administrare). Pacienţii cu insuficienţă
hepatică severă nu au fost luaţi în studiu. În absenţa unor astfel de studii, trebuie
manifestată prudenţă deoarece pot apărea nivele crescute de indinavir. Nu a fost studiată
siguranţa administrării medicamentului la pacienţii cu funcţie renală alterată; totuşi, mai
puţin de 20% din indinavir este excretat în urină sub formă nemodificată sau sub formă de
metaboliţi. În studiile clinice, majoritatea pacienţilor investigaţi au fost bărbaţi albi. Nu a
fost stabilită siguranţa şi eficacitatea administrării medicamentului la copii. Au fost excluşi
din studiile clinice pacienţii trataţi cu rifampicină, rifabutină sau aflaţi în tratament cronic cu
aciclovir. Totuşi, pacienţii trataţi intermitent cu aciclovir nu au fost excluşi din studiile
clinice. Fiecare capsulă conţine 149 mg de lactoză (anhidrică). Această cantitate este
probabil insuficientă pentru a induce simptome specifice de intoleranţă. La pacienţii cu
hemofilie tip A sau B trataţi cu inhibitori de protează s-a raportat un nivel crescut al
sângerărilor, inclusiv apariţia spontană de hematoame cutanate şi hemartroză. Anumitor
pacienţi li s-au administrat suplimente de factor VIII. La mai mult de jumătate din cazurile
raportate, tratamentul cu inhibitori de protează a fost continuat sau reluat în cazul în care a
fost întrerupt. S-a menţionat posibilitatea unei relaţii cauzale, deşi mecanismul de acţiune
nu a fost elucidat. De aceea, pacienţii hemofilici trebuie atenţionaţi cu privire la
posibilitatea riscului crescut de sângerare.
Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune: Au fost efectuate studii
de interacţiuni medicamentoase specifice între indinavir şi următoarele medicamente:
zidovudină, zidovudină/lamivudină, stavudină, trimetoprim/sulfametoxazol, fluconazol,
izoniazid, claritromicină, chinidină, cimetidină şi un contraceptiv oral (noretindron/etinil
estradiol 1/35). Nu s-au observat interacţiuni semnificative din punct de vedere clinic cu
aceste medicamente. Mai jos sunt descrise interacţiunile semnificative din punct de vedere
clinic cu alte medicamente. Rifabutină: Au fost observate interacţiuni medicamentoase
semnificative clinic cu rifabutina. Administrarea timp de 10 zile de indinavir în doză de 800
mg la fiecare 8 ore concomitent cu rifabutină în doză de 300 mg o dată pe zi, a dus la
scăderea cu 34% a suprafeţei de sub curba concentraţiilor plasmatice (AUC) şi la
scăderea cu 25% a Cmax a indinavir. În schimb, suprafaţa de sub curba concentraţiilor
plasmatice a rifabutinei a crescut la aproximativ 173%, iar Cmax a rifabutinei a crescut la
aproximativ 134%, acestea reprezentând interacţiuni semnificative din punct de vedere
clinic. Această creştere a concentraţiilor plasmatice ale rifabutinei este probabil legată de
inhibarea de către indinavir a metabolismului rifabutinei mediat de CYP3A4. În cazul
administrării concomitente de indinavir şi rifabutină, este necesară reducerea dozei de
rifabutină la jumătate din doza standard. Ketoconazol: Administrarea unei doze de 400 mg
de ketoconazol, un inhibitor puternic al CYP3A4, în asociere cu o doză de 400 mg de
indinavir a determinat creşterea cu 62% a suprafeţei de sub curba concentraţiilor
plasmatice a indinavir, ceea ce prezintă o semnificaţie clinică, şi creşterea cu 14% a Cmax
a indinavir. În cazul administrării concomitente de indinavir şi ketoconazol trebuie luată în
considerare reducerea dozei de indinavir la 600 mg la fiecare 8 ore. Rifampicină: Nu sunt
încă disponibile date farmacocinetice legate de interacţiunile cu rifampicina. Deoarece
rifampicina este un inductor puternic al CYP3A4 care ar putea reduce mult concentraţiile
plasmatice de indinavir, nu se recomandă administrarea concomitentă de indinavir şi
rifampicină. Alte medicamente: Nu a fost efectuat un studiu special cu privire la
interacţiunea dintre indinavir şi metadonă. Administrarea concomitentă poate determina
creşterea concentraţiilor plasmatice ale metadonei. Nu se cunoaşte importanţa clinică a
acestui fapt. Nu a fost efectuat un studiu special cu privire la interacţiunea dintre indinavir
şi itraconazol. Deoarece itraconazolul este un inhibitor puternic al CYP3A4, administrarea
concomitentă ar putea determina creşterea semnificativă din punct de vedere clinic a
concentraţiilor plasmatice de indinavir. Administrarea concomitentă a altor medicamente
care sunt inductoare ale CYP3A4, precum fenobarbital, fenitoină, dexametazonă sau
carbamazepină, poate determina scăderea concentraţiilor plasmatice de indinavir. Nu a
fost stabilită eficacitatea şi siguranţa administrării indinavir în asociere cu alţi inhibitori de
protează. Este posibil ca administrarea concomitentă cu ritonavir să ducă la creşterea
semnificativă a concentraţiilor plasmatice de indinavir. Nu a fost efectuat un studiu special
cu privire la interacţiunea medicamentoasă dintre indinavir şi didanozină. Cu toate
acestea, pentru absorbţia optimă a indinavir este necesar un pH gastric normal (acid) în
timp ce didanozina, a cărei formulă conţine agenţi tampon ce cresc pH-ul, este rapid
degradată de către acid. Indinavir şi didanozina trebuie administrate separat la un interval
de cel puţin o oră unul de altul, pe stomacul gol (consultaţi informaţiile de prescriere pentru
didanozină). Într-un studiu clinic, activitatea antiretrovirală a rămas nemodificată atunci
când didanozina a fost administrată la 3 ore după tratamentul cu indinavir. Pentru o
absorbţie optimă, indinavir trebuie administrat cu apă, cu 1 oră înainte de masă sau cu 2
ore după masă. O alternativă este administrarea indinavir cu alimente uşoare, cu conţinut
redus în grăsimi. Administrarea de indinavir concomitent cu o masă bogată în calorii,
grăsimi şi proteine reduce absorbţia sa.
Sarcină şi alăptare: Administrarea în sarcină: Crixivan nu a fost studiat la femei gravide.
Până când vor fi disponibile date suplimentare, Crixivan se va folosi în cursul sarcinii
numai dacă beneficiul potenţial justifică riscul potenţial pentru făt. În timpul tratamentului
cu Crixivan, hiperbilirubinemia - raportată predominant sub formă de creştere a bilirubinei
indirecte - a apărut la 10% din pacienţi. Deoarece nu se cunoaşte dacă indinavir
agravează hiperbilirubinemia fiziologică a nou-născuţilor, Crixivan trebuie folosit cu multă
prudenţă la femeile gravide aproape de termen (vezi Reacţii adverse). Studiile cu privire la
toxicitatea exercitată asupra creşterii la şobolani şi iepuri, efectuate cu doze comparabile
sau uşor mai mari decât cele utilizate la om nu au pus în evidenţă efecte teratogene. La
şobolani nu s-au observat modificări exterioare sau viscerale legate de tratament. La
şobolani s-a observat creşterea, legată de tratament, a incidenţei coastelor supranumerare
(la doze egale sau mai mici decât cele administrate la om) şi a coastelor cervicale (la doze
comparabile sau uşor mai mari decât cele administrate la om). La iepuri nu s-au observat
modificări exterioare, viscerale sau scheletice legate de tratament. La nici una din specii
nu s-au observat avorturi sau efecte asupra duratei de supravieţuire embrionare/fetale sau
efecte asupra greutăţii fetale legate de tratament. Administrarea în timpul lactaţiei: Pentru
a evita transmiterea HIV, experţii recomandă ca femeile infectate cu HIV să nu-şi alăpteze
copiii sub nici un motiv. Nu se cunoaşte dacă indinavir se excretă în laptele uman. Totuşi,
indinavir a fost pus în evidenţă în laptele de şobolan iar excreţia în laptele de şobolan s-a
manifestat prin scăderea ratei de creştere a nou-născutului de şobolan în cursul lactaţiei.
Până când vor fi disponibile date suplimentare, mamele trebuie să fie instruite să întrerupă
alăptarea în timpul tratamentului.
Efecte asupra capacităţii de a conduce autoturismul şi a utiliza maşini: Nu există
date care să sugereze că administrarea de indinavir afectează capacitatea de a conduce
autoturismul sau de a utiliza maşini. Totuşi, pacienţii trebuie informaţi că în timpul
tratamentului cu indinavir s-au raportat vertij şi vedere neclară.
Reacţii adverse: În studii clinice controlate efectuate pe plan mondial, indinavir a fost
administrat în monoterapie sau în terapie combinată cu alţi agenţi antiretrovirali
(zidovudină, didanozină, stavudină şi/sau lamivudină) la aproximativ 2000 de pacienţi
dintre care majoritatea au fost bărbaţi albi (15% femei). Indinavir nu a influenţat tipul,
frecvenţa sau gravitatea reacţiilor adverse majore cunoscute asociate cu folosirea
zidovudinei, didanozinei sau lamivudinei. Reacţiile adverse clinice raportate de către
investigatori ca fiind posibil, probabil sau sigur legate de administrarea medicamentului la
5% dintre pacienţii trataţi cu Crixivan în monoterapie sau în terapie combinată (n = 309)
timp de 24 de săptămâni, sunt enumerate în continuare. Multe dintre aceste reacţii
adverse au fost identificate ca fiind manifestări clinice preexistente sau care apar cu
frecvenţă mare la această populaţie. Aceste reacţii adverse au fost: greaţă (35,3%),
cefalee (25,2%), diaree (24,6%), astenie/fatigabilitate (24,3%), rash (19,1%), pervertirea
gustului (19,1%), uscăciunea tegumentelor (16,2%), dureri abdominale (14,6%), vomă
(11,0%), vertij (10,7%), dispepsie (10,7%), flatulenţă (7,8%), insomnie (7,4%), prurit
(7,4%), hiperestezie (7,1%), uscăciunea gurii (6,8%), disurie (6,5%), regurgitaţii acide
(6,5%), parestezii (5,2%) şi mialgii (5,2%). Cu excepţia uscăciunii tegumentelor, a rash-
ului şi a pervertirii gustului, incidenţa reacţiilor adverse clinice a fost similară sau mai mare
la pacienţii trataţi cu analogi nucleozidici antiretrovirali decât la pacienţii trataţi cu Crixivan
în monoterapie sau în terapie combinată. Acest profil de siguranţă globală a fost similar la
cei 107 pacienţi trataţi cu Crixivan în monoterapie sau în terapie combinată pe o perioadă
de până la 48 de săptămâni. Nefrolitiaza, inclusiv durerea în flanc cu sau fără hematurie
(inclusiv hematurie microscopică), a fost raportată la 2,6% (55/2077) din pacienţii care au
primit Crixivan în monoterapie sau în terapie combinată cu alţi agenţi antiretrovirali. S-a
presupus că apariţia acestor episoade este legată de medicament şi nu s-a asociat cu
disfuncţie renală. Nefrolitiaza a apărut mai frecvent la doze mai mari de 2,4 g/zi în
comparaţie cu dozele mai mici de 2,4 g/zi. Constatări ale testelor de laborator: Modificările
de laborator raportate de investigatori ca fiind posibil, probabil sau sigur legate de
medicament la 10% din pacienţii trataţi cu Crixivan în monoterapie sau în terapie
combinată, au fost: creşteri ale volumului eritrocitar mediu (VEM), GPT, GOT, bilirubinei
indirecte, bilirubinei serice totale; scăderea neutrofilelor; hematurie, proteinurie, cristalurie.
Hiperbilirubinuria izolată asimptomatică (bilirubină totală 2,5 mg/dl, 43 micromol/l),
raportată predominant ca o creştere a bilirubinei indirecte şi rareori asociată cu creşteri ale
GPT, GOT sau fosfatazei alcaline, a apărut la aproximativ 10% din pacienţii trataţi cu
Crixivan în monoterapie sau în terapie combinată cu alţi agenţi antiretrovirali. Majoritatea
pacienţilor au continuat tratamentul cu Crixivan fără reducerea dozei, iar valorile bilirubinei
au scăzut treptat către valorile de bază. Hiperbilirubinemia a apărut mai frecvent la doze
mai mari de 2,4 g/zi comparativ cu dozele mai mici de 2,4 g/zi.
Supradozare: Nu există date disponibile cu privire la supradozarea la oameni. Nu se
cunoaşte dacă indinavir este dializabil prin dializă peritoneală sau hemodializă.
Proprietăţi farmacodinamice: Grup farmacoterapeutic: agent antiviral, ATC cod
JO5AX07. Mecanism de acţiune: indinavir inhibă proteaza recombinantă HIV-1 şi HIV-2 cu
o selectivitate de aproximativ 10 ori mai mare pentru proteinaza HIV-1 în comparaţie cu
proteinaza HIV-2. Indinavir se fixează reversibil pe situsul activ al proteazei şi inhibă
competitiv enzima, împiedicând astfel clivajul precursorilor virali poliproteici care apar în
cursul maturării particulei virale nou formate. Particulele rezultante imature sunt
neinfecţioase şi incapabile să declanşeze noi cicluri infecţioase. Indinavir nu a inhibat în
mod semnificativ proteazele eucariotice renin umane, catepsina D umană, elastaza umană
şi factorul Xa uman. Microbiologie: La concentraţii de 50 până la 100 nM, indinavir a
mediat inhibiţia cu 95% (IC95) a propagării virusului (în raport cu un martor netratat
infectat cu virus) în culturile celulare de limfocite T umane şi în sistemul
monocitic/macrofagic uman infectat cu HIV-1, variantele LAI, MN, RF, şi respectiv, în
varianta cu tropism macrofagic SF-162. La concentraţii de 25 până la 100 nM, indinavir a
mediat inhibiţia cu 95% a propagării virusului în culturile de mononucleare sanguine
periferice umane activate de mitogeni, infectate cu diverse suşe clinice primare de HIV-1,
inclusiv suşe rezistente la zidovudină şi inhibitori de revers transcriptază non-nucleozidici.
O activitate antiretrovirală sinergică a fost observată atunci când limfocitele T umane
infectate cu varianta LAJ a HIV-1 au fost incubate cu indinavir şi fie zidovudină, didanozină
sau un inhibitor de revers transcriptază non-nucleozidic. Rezistenţa la medicament:
Dispariţia supresiei ARN viral a apărut la anumiţi pacienţi; totuşi, numărul celulelor CD4 s-
a menţinut frecvent la nivelul anterior începerii tratamentului. Atunci când a apărut, lipsa
de supresie a ARN viral a fost asociată caracteristic cu înlocuirea virusului circulant
sensibil cu variante virale rezistente. Rezistenţa s-a corelat cu acumularea de mutaţii în
genomul viral care au provocat substituţii ale aminoacizilor în proteaza virală. S-au
identificat cel puţin 11 poziţii ale reziduurilor de aminoacizi ale proteazei HIV-1 la al căror
nivel substituţiile sunt asociate cu rezistenţă. Nici o substituţie unică nu a fost capabilă să
determine o rezistenţă măsurabilă la inhibitor. În general, nivele mai înalte de rezistenţă au
rezultat din co-expresia unui număr mai mare de substituţii la nivelul celor 11 poziţii
identificate. Substituţiile la aceste nivele s-au acumulat secvenţial, probabil ca rezultat al
replicării virale continue. Trebuie notat că scăderea supresiei ARN viral a fost observată
mai frecvent atunci când tratamentul cu Crixivan a fost iniţiat cu doze inferioare dozei orale
recomandate de 2,4 g/zi. În consecinţă, pentru a creşte supresia replicării virale şi deci
pentru a împiedica apariţia unui virus rezistent, tratamentul cu Crixivan trebuie iniţiat cu
doza recomandată. Folosirea concomitentă a indinavir cu analogi nucleozidici (la pacienţi
netrataţi) poate diminua riscul de apariţie a rezistenţei atât la indinavir cât şi la analogii
nucleozidici. Într-un studiu comparativ, terapia asociată cu analogi nucleozidici (terapie
triplă cu zidovudină plus didanozină) a conferit protecţie împotriva unui virus selecţionat
care prezintă cel puţin o rezistenţă asociată cu substituţia aminoacizilor atât la indinavir
(de la 13/24 la 2/20 în săptămâna 24 de tratament) cât şi la analogii nucleozidici (de la
10/16 la 0/20 în săptămâna 24 de tratament). Terapia asociată cu Crixivan este preferată
datorită preocupării legate de apariţia rezistenţei. Rezistenţă încrucişată: Suşele izolate de
la pacienţii infectaţi cu HIV-1 cu sensibilitate redusă la indinavir au prezentat tipuri şi grade
variate de rezistenţă încrucişată la o serie de inhibitori ai proteazei HIV, inclusiv ritonavir şi
saquinavir. Rezistenţa încrucişată completă a fost raportată între indinavir şi ritonavir;
totuşi, rezistenţa încrucişată la saquinavir a variat între suşele izolate. Multe dintre
substituţiile aminoacizilor, raportate ca fiind asociate cu rezistenţă la ritonavir şi saquinavir
s-au asociat şi cu rezistenţă la indinavir. Efecte farmacodinamice: Până în prezent s-a
dovedit că tratamentul cu indinavir în monoterapie sau în terapie combinată cu alţi agenţi
antiretrovirali (de ex., analogi nucleozidici) reduce încărcarea virală şi creşte numărul de
limfocite CD4 la pacienţii cu număr de celule CD4 sub 500 celule/mm3. Efectele indinavir
(în monoterapie sau în terapie combinată cu alţi agenţi antiretrovirali) asupra markerilor
biologici ai activităţii bolii, numărului de celule CD4 şi ARN-ului viral seric, au fost evaluate
în mai multe studii ce au implicat pacienţi seropozitivi pentru HIV-1 cu un număr de celule
CD4 < 500 celule/mm3. Aceste studii au arătat că administrarea unei doze de 2,4 g/zi de
indinavir s-a asociat constant cu o creştere medie a numărului de celule CD4 de 90-100
celule/mm3 şi o scădere medie a ARN-ului viral seric în exces de 1 log10 copii/ml care s-
au menţinut până la minimum 24 de săptămâni. Aproximativ 40% din aceşti pacienţi au
prezentat scăderi ale nivelelor ARN-ului viral seric de până la 500 copii/ml, limita de
detecţie a testului. Într-un studiu, la 24 de săptămâni, scăderea medie a ARN-ului viral
seric a fost 0,67 log10 (89%) în grupul tratat numai cu indinavir, 1,88 log10 (98%) în grupul
tratat cu indinavir asociat cu zidovudină şi lamivudină şi 0,66 log10 (78%) în grupul tratat
cu zidovudină plus lamivudină. După 24 de săptămâni, procentajul de pacienţi ale căror
nivele ale ARN-ului viral seric au scăzut sub limita de detecţie a testului (< 500 copii/ml) a
fost de 35% şi de 91% în grupurile tratate cu indinavir în monoterapie şi respectiv în
terapie combinată. În grupul tratat cu zidovudină plus lamivudină, 0% din pacienţi au
prezentat acest nivel al ARN-ului viral seric după 24 de săptămâni. Numărul mediu de
celule CD4 a crescut după 24 de săptămâni în toate grupurile de tratament.
Proprietăţi farmacocinetice: Absorbţie: indinavir este absorbit rapid ŕ jeun, atingând
concentraţia plasmatică maximă după 0,8 ore 0,3 ore (medie D.S.). O creştere mai mare
decât cea proporţională cu doza a concentraţiilor plasmatice de indinavir a fost observată
pentru un interval de doze cuprins între 200-800 mg. Între 800 şi 1000 mg, devierea de la
proporţionalitatea cu doza este mai puţin pronunţată. Datorită timpului scurt de
înjumătăţire, 1,8 0,4 ore, după administrări multiple s-a obţinut numai o creştere minimă a
concentraţiilor plasmatice. Administrarea de indinavir cu alimente bogate în calorii, grăsimi
şi proteine a determinat o absorbţie lentă şi redusă, cu o scădere a suprafeţei de sub
curba concentraţiilor plasmatice de aproximativ 80% şi o reducere a Cmax de 86%.
Administrarea cu alimente uşoare (de ex., pâine uscată prăjită cu gem sau fructe
conservate, suc de mere şi cafea cu lapte degresat sau fără grăsimi şi zahăr sau fulgi de
porumb, lapte degresat sau fără grăsimi şi zahăr) a determinat concentraţii plasmatice
comparabile cu valorile corespunzătoare ŕ jeun. Distribuţie: indinavir nu a prezentat un
grad înalt de fixare de proteinele plasmatice umane (39% nefixat). Nu există date cu
privire la penetrarea indinavir la nivelul sistemului nervos central uman. Biotransformare:
Au fost identificaţi 7 metaboliţi principali, căile metabolice fiind: glucurono-conjugarea la
nivelul azotului piridinic, oxidarea N-piridinei cu sau fără 3-hidroxilare la nivelul inelului
indan, 3-hidroxilarea indanului, p-hidroxilarea moleculei fenil-metil şi N-depiridometilarea
cu sau fără 3-hidroxilare. Studiile in vitro cu microzomi hepatici umani au indicat că
CYP3A4 este singurul izozim P450 care joacă un rol important în metabolismul oxidativ al
indinavir. Analiza eşantioanelor plasmatice şi urinare ale subiecţilor care au primit indinavir
a arătat că metaboliţii indinavir au o activitate inhibitorie redusă asupra proteinazelor.
Eliminare: La un interval de doze de 200-1000 mg administrate atât la voluntari cât şi la
pacienţi infectaţi cu HIV, s-a observat o creştere uşoară faţă de curba proporţională cu
doza a cantităţii de indinavir eliminat în urină. Clearance-ul renal (116 ml/min) al indinavir
este independent de concentraţie la doze mai mari decât posologia utilizată în clinică. Mai
puţin de 20% din indinavir este excretat prin rinichi. După administrarea unei doze unice ŕ
jeun, excreţia urinară medie a medicamentului nemodificat a fost de 10,4% după o doză
de 700 mg şi de 12% după o doză de 1000 mg. Indinavir a fost rapid eliminat, timpul de
înjumătăţire fiind de 1,8 ore.
Caracteristici în funcţie de pacienţi: Farmacocinetica indinavir nu pare a fi modificată de
sex sau rasă. Pacienţii cu insuficienţă hepatică uşoară până la moderată şi semne clinice
de ciroză au prezentat un metabolism diminuat al indinavir, dovedit printr-o medie a
suprafaţei de sub curba concentraţiilor plasmatice mai mare cu aproximativ 60% după o
doză de 400 mg. Timpul mediu de înjumătăţire al indinavir a crescut până la aproximativ
2,8 ore. În faza de platou consecutivă unei scheme de dozare de 800 mg la fiecare 8 ore,
la pacienţii HIV seropozitivi s-au obţinut valori ale suprafeţei de sub curba concentraţiilor
plasmatice de 28.713 nMh, concentraţii maxime plasmatice de 11.144 nM şi concentraţii
plasmatice de 211 nM la 8 ore după administrarea dozei.
Date preclinice referitoare la siguranţa administrării: Au fost observate cristale în urina
şobolanilor, a unui câine şi a unei maimuţe. Prezenţa cristalelor nu a fost asociată cu o
afectare renală indusă de medicament. Creşterea greutăţii tiroidei şi hiperplazia celulelor
foliculare tiroidiene datorită unei creşteri a clearance-ului tiroxinei a fost observată la
şobolanii trataţi cu indinavir la doze 160 mg/kg corp/zi. Creşterea greutăţii hepatice a
apărut la şobolanii trataţi cu doze de indinavir 40 mg/kg corp/zi şi s-a asociat cu hipertrofie
hepatocelulară la doze 320 mg/kg corp/zi. Doza orală maximă neletală de indinavir a fost
de cel puţin 5.000 mg/kg corp la şobolani şi şoareci - cea mai mare doză testată în studiile
de toxicitate acută. Studiile efectuate pe şobolani au indicat că pătrunderea la nivelul
ţesutului cerebral a fost limitată, distribuţia înspre şi dinspre sistemul limfatic a fost rapidă
şi excreţia în laptele femelelor în perioada de lactaţie a fost mare. Distribuţia indinavir prin
bariera placentară a fost importantă la şobolani, însă limitată la iepuri. Mutagenicitate: În
studii efectuate cu sau fără activare metabolică, indinavir nu a avut nici o activitate
mutagenă sau genotoxică. Carcinogenicitate: Studiile privind carcinogenicitatea sunt în
curs de desfăşurare.
Particularităţi farmaceutice: Lista excipienţilor: Fiecare capsulă conţine ca excipienţi
lactoză anhidrică şi stearat de magneziu. Învelişul capsulei conţine ca excipienţi gelatină,
dioxid de titan, dioxid de silicon şi sulfat sodic de lauril. Capsulele de 400 mg sunt
inscripţionate cu cerneală destinată inscripţionării, ce conţine dioxid de titan (E171), indigo
carmin (E132) şi oxid de fier (E172). Capsulele de culoare alb-opac sunt codificate cu
Crixivan 400 mg în verde.
Incompatibilităţi: Neaplicabil.
Condiţii de păstrare: Sensibil la umezeală. A se păstra în flaconul bine închis.
Valabilitate: Termenul de valabilitate este de 18 luni.
Formă de prezentare: Crixivan 400 mg este prezentat în flacoane de tip HDPE cu capac
de polipropilenă şi o foiţă metalică de protecţie, conţinând 180 capsule. Flaconul conţine
desicanţi care trebuie să rămână în interiorul flaconului. Pacienţii trebuie informaţi să nu
înghită desicantul.

Producător: Merck Sharp & Dohme

{bmct bm61.BMP}
CROMOHEXAL®, soluţie oftalmică
acidum cromoglicicum
Substanţă activă: Sare disodică a acidului
cromoglicinic.
Compoziţie: 1 ml soluţie conţine 20 mg sare
disodică a acidului cromoglicinic, clorură de
benzalconiu şi excipienţi: acid edetinic sare
disodică, clorură de sodiu, fosfat monoacid de
sodiu, sorbitol, apă pentru injecţii.
Indicaţii terapeutice: În conjunctivite alergice
acute şi cronice (conjunctivitis) de ex.
conjunctivita alergică de fân, stări catarale
primăvara (kerato, conjunctivitis vernalis).
Contraindicaţii: Contraindicaţiile reprezintă
afecţiuni sau situaţii în care anumite
medicamente nu pot fi utilizate sau se
utilizează numai după o prealabilă analiză
medicală complexă, deoarece în acest caz
efectul benefic nu este într-o relaţie favorabilă
faţă de efectul negativ al acestora.
În aceste condiţii, medicul trebuie să fie corect şi complet informat despre îmbolnăvirile
anterioare, boli asociate cu tratament concomitent cât şi condiţiile care individualizează
cazul. Uneori contraindicaţiile pot apărea sau pot fi cunoscute după începerea
tratamentului. În acest caz trebuie informat medicul dvs. Cromohexal soluţie oftalmică să
nu fie utilizat în cazul hipersensibilităţii faţă de această substanţă activă. Pacienţii cu
sensibilitate faţă de clorura de benzalconiu trebuie de asemenea să renunţe la
cromohexal.
Sarcină şi alăptare: Cu toate că nu există date despre acţiunea nocivă asupra fătului,
este bine a se evita utilizarea cromohexalului în timpul primelor trei luni de sarcină.
Reacţii adverse: Efectele adverse observate la utilizarea temporară a sării de sodiu a
acidului cromoglicinic, dar care nu trebuie să apară la fiecare pacient, sunt enumerate mai
jos. Rareori apar usturimi la ochi, chemosis (edem al conjunctivitei), senzaţie de corp
străin, hiperemie conjunctivală.
Indicaţii: Să nu se poarte lentile de contact moi, în perioada în care se foloseşte
cromohexal picături care au conservant clorură de benzalconiu. Lentilele de contact tari să
fie scoase înainte de a folosi Cromohexal colir şi pot fi aplicate din nou după 15 minute.
Interacţiuni: Întrebaţi medicul dvs., în cazul în care folosiţi permanent alte medicamente
cu acest preparat. Medicul dvs. vă poate spune dacă în aceste condiţii pot apărea efecte
adverse sau trebuie luate anumite măsuri ca de ex.: dacă este necesară stabilirea unei
alte doze din acest medicament. Până acum nu se cunosc efecte adverse cu alte produse.
Mod de administrare: Dacă nu este altfel indicat, se administrează de patru ori câte o
picătură în fiecare ochi. Pentru copii şi adulţi doza este aceeaşi. Şi după dispariţia
tulburărilor, pacientul trebuie să continuie tratamentul cât timp este expus substanţelor
alergice (polen, praf de casă, hife de ciuperci). Necesitatea unui tratament îndelungat
trebuie stabilită de medic. Medicamentul să nu fie utilizat după termenul de expirare de pe
ambalaj. Să nu se păstreze la temperaturi mai mari de 250C, şi să se evite lumina solară.
După deschiderea flaconului să se folosească în decurs de cel mult 6 săptămâni.
Medicamentul se păstrează ferit de copii.

Producător: Hexal Pharma

{bmct bm61.BMP}
CROMOHEXAL®, spray nazal
acidum cromoglicicum
Substanţă activă: Sare disodică a acidului
cromoglicinic.
Compoziţie: O doză de spray de 0,14 ml
conţine 2,8 mg sare disodică de acid
cromoglicinic, 0,014 clorură de benzalconiu,
sare disodică a acidului edetinic, clorură de
sodiu, fosfat acid de sodiu, fosfat disodic,
sorbit, aqua pro injectione.
Indicaţii terapeutice: În rinita alergică tot
timpul anului. Rinita alergică sezonieră (alergia
de fân).
Contraindicaţii: Pacienţii cu hipersensibilitate
la clorura de benzalconiu să renunţe la
utilizarea sprayului nazal Cromohexal în
tratamentul alergiei de fân. Cu toate că nu
există dovezi pentru acţiunea nocivă asupra
fătului se recomandă să nu se utilizeze
Cromohexal spray nazal în timpul primelor trei
luni de sarcină.

Reacţii adverse: În cazuri izolate poate să apară o usturime uşoară la nivelul mucoasei
nazale. Rareori pot apărea greaţă şi urticarie. Aceste efecte dispar după întreruperea
tratamentului.
Interacţiuni cu alte medicamente: Nu sunt cunoscute.
Modul de administrare: Dacă nu este altfel indicat, se administrează la copii şi adulţi de 4
ori pe zi câte un puf în fiecare nară. Tratamentul cu Cromohexal spray nazal trebuie
continuat chiar dacă efectele neplăcute au trecut, tot timpul cât pacientul este expus
substanţelor alergizante (polen, praf de casă, spori de ciuperci). Se ridică capacul de
protecţie. Înaintea primei utilizări se ţine flaconul cu deschiderea în sus şi se pompează de
câteva ori până când apare un nor fin de pulverizare. La utilizarea ulterioară preparatul
este folosibil. Se aduce capul fin al pulverizatorului dozator în nară şi se apasă odată
puternic pe mecanismul de pulverizare.
Indicaţii: A nu se păstra la temperaturi peste 250C. A se feri de lumina solară.
Medicamentul să nu fie utilizat după termenul de expirare prevăzut pe ambalaj. A se
păstra medicamentul ferit de copii.
Formă de prezentare: Ambalaj original cu 15 ml spray nazal.

Producător: Hexal Pharma

 CUPRENIL, comprimate
penicillaminum
Compoziţie: Comprimate cu 0,250 g de d-Penicilaminum.
Acţiune terapeutică: Cuprenilul captează ionii metalici mai ales de plumb, mercur
anorganic, cupru, fier, arsen, zinc. Complecşii solizi netoxici care se formează cu această
ocazie sunt eliminaţi prin rinichi, respectiv urină.
Indicaţii: Este agentul selectiv în boala Wilson (degenerare hepatolenticulară) provocată
de tulburări ale metabolismului cuprului şi care conduce la depunerea cuprului în ficat.
Cuprenilul este activ în tratamentul intoxicaţiilor cu theliu şi plumb. Este activ în artrite
reumatoide.
Efecte adverse: Preparatul produce reacţii alergice, care sunt erupţii cutanate, prurit,
cefalee, greaţă şi afectare ganglionară. Uneori produce suficienţă de fier. În aceste cazuri
este necesar să se reducă doza, sau temporar, întreruperea tratamentului. Tratamentul va
trebui reînceput cu doze mici, care se vor mări gradat mai târziu. Eozinofilie, leucopenie,
agranulocitoză, trombopenie, anemie aplastică. Nefroză. Tulburări ale hepatocitului până
la icter colestatic fatal. Fenomene dispeptice. Tulburări imunologice cu manifestări de
miastenia gravis. Dermatomiozită. Pemfigus. Sindrom lupoid. Întârzierea cicatrizării
plăgilor. Efecte teratogene.
Contraindicaţii: Alergie la peniciline, leucopenie, trombopenie, boli renale şi hepatice.
Precauţii: Se recomandă în timpul tratamentului controlul sanguin.
Mod de administrare: Medicamentul se administrează la prescripţia medicului. În absenţa
prescripţiei medicului, în mod normal se recomandă 3-6 comprimate pe zi, după mese,
pentru adulţi şi copii. În cazuri grave, doza zilnică poate fi mărită până la 16 comprimate.
La copiii peste 6 luni se recomandă 1 comprimat pe zi. În artritele reumatoide, Cuprenilul
se administrează în doze crescute gradat, doza iniţială de 0,500-1,750 g pe zi fracţionat şi
asociat cu vitamine, în special Vitamina B6 şi produse cu fier.
Formă de prezentare: Ambalaje cu 500 comprimate de 250 mg.

Producător: Polfa - Kutno

 CURANTYL® N 75
dipiridamolum
Compoziţie: 1 comprimat filmat Curantyl N 75 conţine 75 mg dipiridamol.
Indicaţii: Ischemie coronariană, în special în angor pectoris; profilaxia şi tratamentul
consecutiv unui infarct miocardic; degenerescenţa cardiacă senilă; profilaxia hipertrofiei
cardiace datorată creşterii postsarcinii. Ca tratament adjuvant în profilaxia trombozelor.
Contraindicaţii: Hipersensibilitate la dipiridamol, infarct miocardic recent, insuficienţă
cardiacă decompensată, hipotensiune gravă cu stare de colaps, tulburări de ritm cardiac,
disfuncţie renală gravă, tendinţă la hemoragie. Se va administra cu prudenţă în sarcină, în
special în trimestrul al II-lea şi al III-lea.
Eecte adverse: Cefalee, tulburări gastrointestinale (greaţă, diaree), vertij, obnubilare,
oboseală, senzaţie de greutate şi de căldură, scăderea tensiunii arteriale (cu posibilitatea
apariţiei şocului); tahicardie pasageră, flash; rare reacţii cutanate de natură alergică. La
doze crescute se alterează nivelul sistemului de conducere miocardic. În cazul opririi
bruşte a terapiei, există posibilitatea apariţiei de complicaţii: criză anginoasă sau infarct
miocardic.
Interacţiuni: Derivaţi de xantină (cum este cafeina): scad intensitatea acţiunii.
Administrarea concomitentă de anticoagulante orale potenţeaza acţiunea acestora.
Antibioticele (ex: penicilina, cefalosporina, cloramfenicolul, tetraciclina) potenţează
acţiunea inhibitoare a dipiridamolului asupra agregării trombocitare.
Mod de administrare: Dacă medicul nu prescrie altfel, în cazuri grave se va administra 1
comprimat de 3 ori pe zi. Pentru cazuri mai puţin grave se va urmări scăderea dozei. Ca
medicaţie adjuvantă în profilaxia trombozelor, asociat cu anticoagulante orale sau acid
acetilsalicilic: 1 comprimat Curantyl N 75 de 3-6 ori pe zi.
Formă de prezentare: Cutii cu 30, 40,60,100 comprimate. Valabilitate: 3 ani.

Producător: Berlin-Chemie Menarini Group

 CURIOSIN, soluţie
hyaluronat de Zn
Substanţa activă: 20,5 mg de hyaluronat de
zinc în soluţie vâscoasă (10 ml). Ingredienţi
inactivi: sorbat de potasiu, sorbit.
Acţiune terapeutică: Acidul hyaluronic este un
mucopolizaharid de tip polimer, fiind un
element natural important al substanţei extra şi
intracelulare. Proprietăţile sale fizico-chimice
permit interacţiuni cu alte molecule (proteine,
apă etc.), ceea ce este de o mare importanţă
pentru procesele biologice specifice. Acidul
hyaluronic este cel mai important component al
pielii, unde se găseşte în concentraţie de 55%.
Datorită proprietăţii hidrofile excepţionale, el
formează o dispersie matrix cu moleculele de
apă, jucând un rol important în tonusul şi
elasticitatea pielii. Acidul hyaluronic creşte
migraţia fibroblaştilor.
Concentraţia locală de acid hyaluronic creşte în timpul regenerării celulare, creând condiţii
optime pentru activarea, migrarea şi proliferarea celulelor, participând la regenerarea
ţesuturilor. Datorită proprietăţilor sale angiogenice, el ameliorează microcirculaţia. În
procesele patogenice, din cauza dereglării balanţei, concentraţia acidului hyaluronic în
ţesuturi scade. În consecinţă, procesul de refacere şi proliferare celulară încetineşte. Acest
proces poate fi revers prin administrarea locală de acid hyaluronic şi poate începe
vindecarea pe cale naturală a rănii. În soluţia de Curiosin, acidul hyaluronic este sub formă
de zinc hyaluronat care are, de asemenea, efect antiseptic, contrar hyaluronatului de
sodiu.
Indicaţii: Vindecare întârziată, răni infectate, ulcus cruris, decubitus, pentru tratamentul
local al fistulelor, ca parte a unei terapii complexe şi pentru accelerarea vindecării normale
a rănilor.
Contraindicaţii: Sensibilitate la unul din ingredienţii conţinuţi de preparat.
Mod de administrare: După curăţarea suprafeţei rănii cu apă oxigenată 3% sau cu ser
fiziologic, se aplică soluţia de Curiosin direct pe zona afectată a corpului, în cantitatea
necesară umezirii suprafeţei de tratat sau se poate pune pe rană un tifon impregnat în
soluţie de Curiosin. Se va înlocui tifonul o dată sau de 2 ori pe zi.
Efecte secundare: La începutul tratamentului, poate apărea o uşoară senzaţie de
usturime, dar foarte rar, care cedează gradat, în timpul tratamentului.
Interacţiuni: Nu sunt cunoscute.
Precauţii: Condiţii de păstrare: între 15 - 30 grade Celsius. După deschiderea ambalajului,
se va ţine preparatul între 15 - 30 grade Celsius; nu poate fi utilizat mai mult de 4
săptămâni.
Formă de prezentare: Sticlă de plastic cu 10 ml soluţie.

Producător: Richter Gedeon

 CUTADEN (INOTYOL)
combinaţii
Prezentare farmaceutică: Unguent conţinând ihtamol 1,5 g, extract uscat de
Hammamelis 0,13 g, oxid de zinc 15 g, oxid de titan 5 g, borat de sodiu 0,1 g, excipient
până la 100 g (tub cu 25 g).
Acţiune terapeutică: Inhibitor al proliferării epidermului, astringent, emolient şi protector.
Indicaţii: Eczeme uscate, dermite iritative (eriteme fesiere, fisuri ale pielii, degerături,
arsuri superficiale limitate).
Mod de administrare: În aplicaţii locale pe piele, de 2-3 ori/zi (în condiţii de asepsie a
leziunii).
Reacţii adverse: Rareori erupţii cutanate alergice, eczemă de contact.
Contraindicaţii: Dermatoze zemuinde, leziuni suprainfectate, alergie la ihtamol.

Producător: Armedica
 CUTIVATE
fluticasonum
Formă de prezentare: Cutivate unguent 0,005%: fiecare gram de Cutivate unguent
conţine 50 mcg propionat de fluticazonă inclus într-o bază de propilen glicol, sesquioleat
de sorbitan, ceară microcristalină şi parafină lichidă. Cutivate cremă 0,05%: fiecare gram
de Cutivate cremă conţine 500 mcg propionat de fluticazonă inclus într-o cremă bază de
propilen glicol, alcool cetostearilic, miristat de izopropil, fosfat dibazic de sodiu, acid citric,
apă purificată, parafină lichidă şi imiduree ca şi conservant.
Indicaţii: Cutivate, cremă şi unguent, este indicat pentru tratamentul manifestărilor
inflamatorii şi pruriginoase ale dermatozelor sensibile la corticosteroizi, cum sunt: eczeme
inclusiv eczema atopică, infantilă şi discoidă (numulară); prurigo nodular; psoriazis
(exclusiv psoriazis eritrodermic); neurodermatoze inclusiv lichenul simplu; lichenul plan;
dermatite seboreice; dermatite de contact; lupus eritematos discoid; adjuvant al
tratamentului sistemic cu steroizi în eritrodemia generalizată; reacţii după înţepături de
insecte.
Mod de administrare: doze: Se va aplica pe zona afectată un strat subţire de Cutivate
cremă sau unguent, de două ori pe zi.
Contraindicaţii: Acnee rozacee; Acnee vulgară; Dermatite periorale; Infecţii virale
cutanate primare; Hipersensibilitate la oricare din ingredienţi; Prurit perianal şi genital.
Utilizarea preparatului nu este indicată în tratamentul infecţiilor leziunilor cutanate
primare, cauzate de fungi sau bacterii şi de asemenea nici în dermatoze la copii sub 1 an,
inclusiv dermatite şi erupţii de contact.
Precauţii: Aplicarea de lungă durată, în doze mari şi pe o suprafaţă corporală întinsă, în
special la sugari şi copii mici, poate duce la o inhibiţie a corticosuprarenalei. Copiii pot
absorbi proporţional o cantitate mai mare de corticosteroizi topici şi astfel pot să fie mai
expuşi toxicităţii sistemice. Tegumentul feţei, mai mult decât alte zone ale corpului, poate
suferi modificări atrofice după tratamentul prelungit cu corticosteroizi topici potenţi. Acest
lucru trebuie avut în vedere mai ales în tratamentul psoriazisului, lupusului eritematos
discoid şi eczemelor severe. Dacă preparatul se aplică pe pleoape, se va avea grijă să nu
vină în contact cu ochii, evitându-se astfel iritarea locală sau producerea glaucomului.
Tratamentul topic cu corticosteroizi poate fi riscant în psoriazis datorită recăderilor,
dezvoltării toleranţei, riscului de apariţie a psoriazisului pustulos generalizat, dezvoltării
unei toxicităţi locale sau sistemice, datorită alterării funcţiei de barieră a pielii. Folosirea
preparatului în psoriazis necesită o supraveghere atentă a bolnavului. Terapia
antimicrobiană adecvată se va folosi când leziunile inflamatorii s-au suprainfectat. Orice
întindere a infecţiei necesită întreruperea tratamentului topic cu corticosteroizi şi
administrarea de antibiotice pe cale generală. Infecţiile bacteriene sunt favorizate de
căldură, condiţii de umiditate induse de pansamente ocluzive, de aceea, tegumentul
trebuie curăţat înainte de aplicarea unui nou pansament ocluziv.
Sarcină şi alăptare: Sarcina: Administrarea topică de corticosteroizi la animalele gestante
poate determina dezvoltarea anormală a fătului. Importanţa acestui fapt nu a fost însă
stabilită pentru gravide; cu toate că administrarea propionatului de fluticazonă în timpul
sarcinii se va lua în consideraţie dacă beneficiul potenţial adus mamei este mai mare
decât orice risc posibil pentru făt. Alăptarea: Nu se cunoaşte dacă propionatul de
fluticazonă se excretă în laptele uman, deoarece nu sunt date disponibile din studiile pe
animale. Totuşi, avînd în vedere profilul farmacocinetic, transferul propionatului de
fluticazonă în lapte este peste puţin probabil.
Reacţii adverse: Preparatele cu propionat de fluticazonă sunt în general bine tolerate; au
fost raportate arsuri locale şi prurit. Dacă apar semne de hipersensibilitate, aplicaţiile
trebuie oprite imediat. Tratamentul prelungit şi intensiv cu preparate ce conţin
corticosteroizi potenţi pot determina local tulburări trofice cutanate ca: subţieri, striaţii,
dilatarea vaselor superficiale, hipertricoză şi hipopigmentare. Infecţii secundare, în
particular în timpul utilizării pansamentelor ocluzive sau la nivelul pliurilor cutanate, şi
dermatite alergice de contact au fost raportate în timpul utilizării corticosteroizilor.
Exacerbarea semnelor şi simptomelor dermatozelor a fost raportată în timpul tratamentului
cu corticosteroizi. Utilizarea prelungită a unor mari cantităţi de corticosteroizi sau
tratamentul pe suprafeţe cutanate întinse, poate duce la o absorbţie sistemică suficientă
pentru a produce semnele caracteristice hipercorticismului. Acest efect poate apărea mai
ales la sugari şi copii, şi în cazul folosirii pansamentelor ocluzive. La sugari, scutecul poate
acţiona ca pansament ocluziv. În rare cazuri, tratamentul psoriazisului cu corticosteroizi
(sau la întreruperea lui) poate determina apariţia formei pustulare a bolii.
Interacţiuni medicamentoase: Nu au fost raportate interacţiuni medicamentoase.
Supradozare: Supradozajul acut este foarte puţin probabil să apară, totuşi, în cazul unei
supradozări cronice sau a unei utilizări greşite pot apărea semnele hipercorticismului; în
această situaţie aplicarea corticosteroidului va fi întreruptă.
Precauţii farmaceutice: Preparatul Cutivate se păstrează la temperaturi sub 300C. Nu se
va îngheţa.
Informaţii suplimentare: Supresia axului hipotalamohipofizar (valorile concentraţiei
cortizolului plasmatic măsurate dimineaţa sub 5 mcg/dl) este puţin probabil să apară la
doze terapeutice de propionat de fluticazonă cremă sau unguent, în afară de cazul când
se tratează mai mult de 50% din suprafaţa corporală a unui adult şi se aplică mai mult de
20 g pe zi; calcularea dozajului adecvat pentru copii se va face având în vedere că
suprafaţa corporală este mai mare comparativ cu greutatea.

Producător: Glaxo Wellcome

 CYCLO 3 FORT
combinaţii (rusci extractum siccum, hesperidini methylchalconum, acidum
ascorbicum)
Prezentare: gelulă de culoare galbenă şi portococalie. Cutie a 30 gelule prinse în folii
termoformate.
Compoziţie:
Gelulă gel cut.
Ruscus aculeatus, extract titrat 150 mg 4,5 mg
22% heterozide sterolice totale
Hesperidin metilcalconă 150 mg 4,5 mg
Acid ascorbic 100 mg 3,0 mg
Excipienţi: macrogol 6000, silice coloidală, talc, stearat de magneziu. Compoziţia
înveluşului gelulei: gelatină, dioxid de titan (E 171), galben portocaliu S, galben de
chinoleină (benzopiridină) (E 104), galben auriu-intens) (E 110). Calibrare = nr. 1.
Indicaţii: Tratamentul simptomelor datorate insuficienţei venolimfatice (picioare cu edeme,
dureri, iritaţie de primodecubitus). Tratamentul metroragiilor cauzate de contracepţia cu
microprogestative şi metroragii datorate purtării steriletului, după explorarea clinică şi
paraclinică. Utilizat în tratamentul simptomelor funcţionale legate de crizele hemoroidale.
Posologie şi mod de administrare: Posologie uzuală: 2-3 gelule. În proctologie: 4-5
gelule. Gelulele vor fi înghiţite cu un pahar cu apă.
Precauţii: În caz de greţuri (stări de vomă) sau dureri gastrice se recomandă a se
administra produsul la începutul mesei.
Sarcină şi alăptare: Experienţele pe animale nu au pus în evidenţă efectele teratogene.
La om nu există date epidemiologice certe, dar până la această dată nu s-au raportat
malformaţii.
Efecte nedorite: S-au semnalat câteva tulburări digestive minore (greţuri, dureri gastrice,
diaree).
Farmacodinamică: Acţiune venotonică: Produsul pune în evidenţă: in vitro asupra venei
izolate şi perfuzate, extracul de ruscus provoacă rapid (5-8 min) o contracţie importantă,
progresivă şi durabilă; in vivo, la animal, administrarea de ruscus produce o creştere a
presiunii de perfuzare venoasă. Intesitatea efectului este comparabilă între cele două
vene: vena sănătoasă şi vena afectată patologic. Mecanismul: Efectul venotonic al
extracului de ruscus se exercită printr-un mecanism de tip adrenergic pe două nivele: efect
direct ca agonizant al receptorilor alfa-adrenergici postjoncţionali ai celulei netede din
peretele vascular; efect indirect exprimat prin eliberarea de noradrenalină plecând de la
situsurile de stocaj neuronice prejoncţionale. Intensitatea acţiunii extractului de ruscus este
proporţională cu temperatura. La om, această acţiune este confirmată prin metoda d'
Aelling (măsurătoarea la stereomicroscop a complianţei venoase, apreciată pe o venă
dorsală de la mână. Relaţiile doză-efect în priză unică şi rolul respectiv al fiecărui
constituent asupra tonusului venos sunt puse în evidenţă în mod egal. Acţiune asupra
circulaţiei limfatice: Debitul limfatic, măsurat pe canal toracic de câine, este crescut şi
durabil. Acţiuni vasculoprotectoare: reducerea permeabilităţii capilare a fost pusă în
evidenţă, la om, prin metoda Landis; la pacientul sănătos creşte rezistenţa capilară pusă
în evidenţă numai prin metoda Kramar (crearea cu ajutorul unei supape a unei depresiuni
care duce la apariţia purpurei hemoragice). Această creştere a rezistenţei capilare este
semnificativă chiar în prima oră după administrare. Aceste activităţi pot fi atribuite în
principal vitaminei C.
Farmacocinetică: Studiile de farmacocinetică animală asupra heterozidelor de ruscus
marcate cu tritiu şi asupra hesperidinei marcată cu C14 au pus în evidenţă că produşii
respectivi se absorb împreună, prezentând un vârf al concentraţiei plasmatice la două ore
după administrare. Eliminarea este urmărită urinar şi fecal, aceasta din urmă fiind legată
de prezenţa unui ciclu enterohepatic. Un astfel de studiu de farmacocinetică nu este
realizabil la om, dar testele farmacodinamice permit o apreciere indirectă a cineticii acţiunii
produsului. Modificarea complianţei venoase la subiectul sănătos, după administrarea
echivalentului unei gelule, dozat prin testul d' Aelling, pune în evidenţă o activitate maximă
atinsă după 2 ore şi o revenire la stadiul anterior după 6 ore.

Producător: Pierre Fabre

 CYCLOPHOSPHAMIDE
cyclophosphamidum
Prezentare farmaceutică: Flacon conţinând ciclofosfamidă 200 mg sub formă de pulbere
liofilizată pentru prepararea de soluţie injectabilă (cutie cu 10 buc.).
Acţiune terapeutică, Indicaţii, Reacţii adverse şi Contraindicaţii: Aceleaşi ca pentru
Ciclofosfamidă (preparat românesc).
Mod de administrare: Soluţia injectabilă se prepară extemporaneu (poate fi păstrată cel
mult 2-3 ore) prin dizolvarea pulberii dintr-un flacon (200 mg) în 10 ml apă pro inj.; se
introduce strict intravenos (în decurs de 1-2 minute) sau în tubul unei perfuzii cu soluţie
salină sau glucozată izotone; se poate injecta şi intramuscular. Se administrează în cure
scurte, de 1-5 zile, câte 300-800 mg/m2 şi zi (500 mg-1,5 g la adult); se repetă la intervale
de 3-4 săptămâni (ca anticanceros).

Producător: Orion
 CYCLO-PROGYNOVA
combinaţii
Acţiune terapeutică: Produs hormonal pentru tratamentul efectelor insuficienţei ovariene.
Indicaţii: Sindromul de perimenopauză, simptomatologia de privare după ovariectomie
sau castrare prin iradiere pentru afecţiuni necanceroase, amenoree primară şi secundară
(după excluderea posibilităţii unei sarcini; în amenoreea secundară cel mai devreme după
8 săptămâni de la ultima menstră), alte tulburări menstruale.
Compoziţie: O cutie conţine 11 drajeuri (albe) cu câte 2 mg estradiolvalerat şi 10 drajeuri
(maro deschis) cu câte 2 mg estradiolvalerat şi 0,5 mg norgestrel.
Contraindicaţii: Sarcină, tulburări grave hepatice, tumori hepatice existente sau în
antecedente. Icter de sarcină idiopatic sau prurit grav de sarcină în anamneză, sindromul
Dubin-Johnson şi Rotor. Procese tromboembolice în antecedente sau în evoluţie. Diabet
zaharat grav cu modificări vasculare, anemie, tumori hormono-dependente de uter sau de
sân, respectiv chiar o suspiciune în acest sens (chiar şi după tratament). Endometrioză.
Tulburări de metabolism lipidic, herpes de sarcină, anamneză. Otoscleroza cu perioade de
înrăutăţire în cursul sarcinilor anterioare.
Reacţii secundare: În cazuri izolate senzaţie de tensiune mamară, tulburări gastrice,
greţuri, cefalee, modificarea greutăţii corporale şi a libidoului; sângerări intermenstruale.
Motiv pentru o imediată oprire a tratamentului sunt: dureri de cap care apar pentru prima
dată sub formă migrenoasă sau mai des, dar de o intensitate deosebită; tulburări acute de
vedere şi alte deficienţe senzoriale, primele semne de tromboflebită sau de manifestări
tromboembolice, ca şi operaţii planificate (cu 6 săptămâni înainte) şi imobilizări prelungite
(de ex. după accidente), apariţia unui icter, o hepatită anicterică sau un prurit generalizat,
creşterea frecvenţei acceselor epileptice, o creştere mai accentuată a presiunii arteriale,
sarcină.
Interacţiuni: O reducere a efectului este posibilă ca urmare a grăbirii metabolizării prin
inductori enzimatici ca de ex. barbiturice, rifampicină, antiepileptice (ca de ex.
barbexaclon, carbamazepin, fenitoin, primidon), precum şi prin distrugerea florei intestinale
determinată de antibiotice (de ex. ampicilină). Antidiabetice: este posibilă modificarea
necesarului acestora. Recomandări: Publicaţiile de specialitate conţin recomandări
detaliate, între altele referitoare la următoarele teme: necesitatea examenelor ginecologice
şi în general a celor medicale, posibilitatea unor tumori hepatice, risc de tromboză; risc de
carcinom, uter miomatos şi endometrioză; posibilitatea unei acţiuni restante androgenice,
referitor la problema unor posibile efecte teratogene. Acţiune asupra funcţiei suprarenale
şi tiroidei. Influenţarea valorilor normale clinico-chimice, a funcţiilor metabolice şi a
tensiunii arteriale, boli a căror evoluţie se poate înrăutăţi şi în sarcină (varicoză, flebită,
otoscleroză, scleroză multiplă, epilepsie, porfirie intermitentă, tetanie latentă şi corea
minor).
Mod de administrare: În primul ciclu 1 drajeu pe zi din a 5-a până în a 25-a zi a ciclului
apoi 7 zile pauză, în continuare se va începe cu administrarea din următoarea folie. În caz
de amenoree se poate începe oricând. Atenţie: sub tratament nu este voie să se instaleze
sarcina.
Formă de prezentare: Cutii conţinând folii cu 21 drajeuri.

Producător: Schering AG
 CYMEVENE®
ganciclovirum
Prezentare farmaceutică: Flacoane conţinând substanţă activă echivalentă a 500 mg
ganciclovir şi aproximativ 45 mg (2 mEq) sodiu.
Acţiune terapeutică: Ganciclovirul este un analog sintetic al guaninei care inhibă
replicarea virusurilor herpetice in vitro şi in vivo. Virusurile umane sensibile sunt
cytomegalo virusul (CMV), herpes simplex virus-1 şi-2 (HSV-1 şi HSV-2), virusul Ebstein-
Barr (EVB) şi virusul varicelei zoster (VZV). Activitatea antivirală a ganciclovirului este
rezultatul inhibiţiei sintezei de ADN, prin: (1) inhibarea competitivă a încorporării
trifosfatului de dezoxiguanosină în ADN, prin ADN-polimerază şi (2) încorporarea
trifosfatului de ganciclovir în ADN-ul viral, determinând terminarea, sau rareori, elongarea
ADN-ului. Posibilitatea rezistenţei virale trebuie luată în considerare la pacienţii care au
dovedit un răspuns clinic slab sau o excreţie virală persistentă în timpul tratamentului.
Farmacocinetică: Excreţia renală a medicamentului nemodificat prin filtrarea glomerurală
şi secreţia tubulară este calea cea mai importantă de eliminare a Cymevene, şi, la
pacienţii cu funcţie renală normală, mai mult de 90% din Cymevene administrat a fost
depistat nemodificat în urină. Hemodializa s-a dovedit a scădea concentraţiile plasmatice
ale ganciclovirului cu aproximativ 50%.
Indicaţii: Doze standard: Tratament de inducţie: 5 mg/kg corp, sub formă de perfuzie i. v.
pe durata de 1 oră, la 12 ore, timp de 14-21 zile. Tratament de întreţinere: 5 mg/kg corp,
sub formă de perfuzie i. v. pe durata de 1 oră, la 24 ore, 7 zile/săpt., sau 6 mg/kg corp o
dată /zi, 5 zile/săpt. Flacoanele de Cymevene sunt indicate pentru prevenirea şi
tratamentul infecţiei cu CMV la pacienţii imunocompromişi, atât în etapa severă, ce poate
duce la exitus, cât şi în caz de pericol de orbire.
Mod de administrare: Doze standard: Tratament de inducţie: 5 mg/kg corp sub formă de
perfuzie i. v. de 1 oră, la 12 ore, timp de 14-21 zile. Tratament de întreţinere: 5 mg/kg corp
sub formă de perfuzie i. v. de 1 oră, la 24 ore, 7 zile/săpt., sau 6 mg/kg corp/zi, timp de 5
zile /săpt.
Instrucţiuni speciale de dozare: Pacienţi cu tulburări renale: Pentru aceştia, doza de
Cymevene trebuie modificată conform tabelului de mai jos. Clearance-ul la creatinină se
corelează cu cretinina serică, conform următoarei formule:

sau

Clearance-ul la creatinină la femei = 0,85 x val. la bărbaţi

ClCr Doza de inducţie Doza de întreţinere
> 70 5 mg/kg corp la 12 ore 5 mg/kg corp /zi
50-69 2,5 mg/kg corp la 12 ore 2, 5 mg/kg corp/zi
25-49 2,5 mg/kg corp la 24 ore 1, 25 mg/kg corp/zi
10-24 1,25 mg/kg corp la 24 ore 0, 625 mg/kg corp/zi
< 10 1,25 mg/kg corp de 3 ori/săpt., după 0,625 mg/kg corp/3 ori/săpt.
hemodializă
Datorită necesităţii ajustării dozelor de Cymevene la pacienţii cu afectare renală, şi pentru
că incidenţa creatinemiei crescută este mare, în special la pacienţii cu transplante, trataţi
cu Cymevene, controlul creatininei serice şi a clearance-ului la creatinină trebuie făcute
foarte riguros. Pacienţii cu neutropenie severă (nr. absolut de neutrofile < 500/microlitru)
şi/sau trombocitopenie (trobocite < 25000/microlitru) necesită o întrerupere a dozelor,
până când refacerea măduvei este observată (> 750 celule/microlitru). Datorită frecvenţei
granulocitopeniei şi trombocitopeniei la pacienţii trataţi cu ganciclovir (vezi Efecte
secundare), se recomandă monitorizarea neutrofilelor şi a trombocitelor foarte frecvent, în
special la pacienţii la care ganciclovirul sau alţi analogi de nuclozide au dus la leucopenie,
sau la care neutrofilele sunt > 1000 celule/microlitru, la începutul tratamentului. Folosirea
la copii: Folosirea Cymevene la copii cere mare precauţie din cauza probabilităţii
carcinogenicităţii pe termen lung şi toxicităţii pe capacitatea de reproducere. Administrarea
la copii trebuie făcută cu mult discernământ, evaluând cu atenţie beneficiul tratamentului
faţă de riscuri. Folosirea la bătrâni: Cum bătrânii au funcţia renală mai afectată, Cymevene
trebuie administrat conform acestor parametri.
Metoda de preparare a soluţiei de Cymevene: Peste pulberea liofilizată de Cymevene din
flacon, se adaugă 10 ml de apă sterilă pentru injecţie. A nu se folosi apă bacteriostatică
pentru injecţie, conţinând parabens, aceştia fiind incompatibili cu pulberea de Cymevene
sterilă şi pot cauza precipitare. Flaconul se agită, pentru a dizolva conţinutul. Soluţia se
inspectează atent pentru a observa precipitatul. Soluţia preparată este stabilă la
temperatura camerei timp de 12 ore. Nu se ţine la frigider.
Prepararea şi administrarea perfuziei: Ţinând cont de greutatea pacientului şi de relaţia
doză-volum, se extrage din flacon (conc. 50 mg/ml) cantitatea necesară şi se adaugă într-
o soluţie de perfuzie, respectiv ser fiziologic, dextroză 5% în apă, soluţie Ringer sau
Ringer lactat. Nu se recomandă concentraţii mai mari de 10 mg/ml.
Cymevene nu trebuie amestecat cu alte soluţii perfuzabile i.v. Soluţiile perfuzabile se
utilizează doar 24 ore de la momentul preparării, pentru a evita riscul contaminării
bacteriene. Soluţia nu se pune la frigider. Congelarea este de asemenea contraindicată.
Atenţie - nu se administrează în bolus sau sub formă de injectare i.v. Toxicitatea
Cymevene poate creşte ca rezultat al nivelului plasmatic excesiv. Atenţie - administrarea
i.m. sau s.c. poate duce la iritaţie severă tisulară, datorită pH-ului ridicat ( 11) al soluţiei de
ganciclovir. Dozele recomandate, frecvenţa sau rata infuziei nu trebuie depăşite.
Contraindicaţii: Cymevene este contraindicat la pacienţii cu hipersensibilitate la
ganciclovir sau aciclovir.
Precauţii: Toxicitatea clinică a Cymevene include leucopenia, anemia şi trombocitopenia.
În studiile preclinice, ganciclovirul produce mutagenicitate, teratogenicitate şi
carcinogenicitate. El trebuie deci considerat un potenţial factor teratogen şi carcinogen la
oameni. Terapia cu Cymevene nu trebuie iniţiată dacă neutrofilia absolută este < 500
celule/microlitru, sau trombocitele < 25000 celule/microlitru. Neutropenia, anemia şi
trombocitopenia au fost observate la pacienţii trataţi cu Cymevene. Dacă funcţia renală
este afectată, se recomandă ajustarea dozelor pe baza clearance-ului la creatinină (vezi
Doze şi administrare). Efecte asupra capacităţii de şofat şi manipulare a maşinilor:
necunoscute.
Sarcină şi alăptare: Nu există studii documentate asupra femeilor însărcinate.
Teratogenicitatea a fost observată la animale. Se consideră că Cymevene produce
inhibiţia temporară sau permanentă a spermatogenezei. Studiile pe animale arată că
poate surveni şi suprimarea fertilităţii la femei. Cymevene trebuie folosit în sarcină, doar
dacă beneficiile potenţiale justifică riscurile la făt. Femeile în perioada fertilităţii trebuie
sfătuite să folosească contracepţia în timpul tratamentului; bărbaţii, de asemenea, în
timpul şi, cel puţin 90 zile după tratamentul cu Cymevene. Nu se cunoaşte dacă
Cymevene este excretat în laptele uman. Cymevene nu este recomandat mamelor care
alăptează. Intervalul de timp de siguranţă, între ultima doză de Cymevene şi lactaţie, nu
este precizat.
Reacţii adverse: Pacienţii cu SIDA: Pot surveni următoarele efecte secundare, legate de
tratamentul cu Cymevene: Hematologice şi pe sistemul limfatic: leucopenie, anemie,
trombocitopenie. Aparatul digestiv: diaree, greaţă, anorexie, vomă. Corpul ca întreg:
astenie, infecţie, durere abdominală, cefalee, inflamaţie la locul injectării. Aparatul cardio-
vascular: flebită. Pacienţii cu transplante: Creatinina serică (>2,5 mg/dl) poate fi crescută
la pacienţii trataţi cu Cymevene. Neutro penia (< 1000 celule/microlitru) survine sub
tratamentul cu Cymevene, mai frecvent la pacienţii cu afectare a măduvei. Cefaleea,
confuzia şi suprainfecţiile survin mai des sub tratamentul cu Cymevene. Efecte adverse
mai puţin frecvente (<1%) la pacienţii cu SIDA şi trasplante: Corpul ca întreg: durere la
locul injectării, febră, durere generală, infecţie, celulită, edeme, modificări de laborator,
abdomen mărit, durere toracică, frisoane, nivelul ganciclovirului crescut sanguin, edem,
abces, hemoragie sau flebită la locul injectării, dureri de sân, stare de rău general,
fotosensibilitate. Aparatul digestiv: flatulenţă, dispepsie, anomalii funcţionale hepatice,
eructaţii, ulceraţii bucale, constipaţie, disfagie, incontinenţă fecală, afectare a limbii,
hemoragii. Hematologie şi sistemul limfatic: anemie hipocromă, pancitopenie, depresie
medulară, eosinofilie. SNC: parestezie, convulsii, somnolenţă, ameţeală, vise şi gânduri
anormale, anxietate, euforie, insomnie, ataxie, confuzie, uscăciunea gurii, hiperestezie,
reacţii maniacale, depresie, comă, nervozitate, psihoză, tremor. Piele şi fanere: rash,
prurit, alopecie, transpiraţii, acnee, macule, papule, herpes simplex, urticarie. Simţuri:
vedere anormală, perversiunea gustului, afectarea vitrosului, durere oculară, ambliopie,
orbire, conjunctivită, surzenie, dezlipire de retină, glaucom. Tulburări metabolice şi
nutriţionale: creşterea creatininei, a fosfatazei alkaline, a GPT, a creatinfosfokinazei,
hipoK, creşterea LDH şi GOT. Sistemul cardio-vascular: tromboflebită profundă, migrenă,
vasodilataţie, aritmie, hipertensiune, hipotensiune. Aparatul uro-genital: scăderea ClCr,
afectarea funcţiei renale, urinare frecventă, infecţie urinară, insuficienţă renală, hematurie,
uremie. Modificări de laborator: scăderea glicemiei. Sistemul osteo-muscular: miastenie,
mialgie. Următoarele efecte adverse pot fi fatale la pacienţii trataţi cu Cymevene:
pancreatita, septicemia şi insuficienţa multiplă de organ.
Interacţiuni: Legarea ganciclovirului de proteinele plasmatice este de 1-2 %, deci
interacţiunile medicamentoase datorate acestui fapt nu sunt semnificative. Probenecid:
Poate creşte concentraţia serică a ganciclovirului. Zidovudina: Atât zidovudina, cât şi
Cymevene pot cauza granulocitopenie (neutropenie) şi anemie. Monitorizarea este
necesară, pentru prevenirea acestora. Didanosina: Ca tratament de inducţie: AUC-ul
didanosinei creşte (70%) ; este necesară monitorizarea efectelor adverse ale didanosinei.
Ca tratament de întreţinere: AUC-ul didanosinei creşte (50%). Imipenim-cilastatin:
Convulsiile generalizate au fost semnalate la pacienţii care primesc ganciclovir şi
imipenim-cilastatin. Acestea nu trebuie asociate, decât dacă beneficiile explică riscurile.
Poate exista şi o creştere a toxicităţii în asociere cu alte droguri mielosupresoare sau care
dau afectare renală.
Supradozare: Efectele adverse datorate supradozării Cymevene injectabil includ
pancitopenia ireversibilă, supresia medulară persistentă, neutropenia reversibilă sau
granulocitopenia, afectări hepatice, renale sau convulsii. La pacienţii care au primit o
supradoză de Cymevene, dializa şi hidratarea reduc nivelele plasmatice toxice.
Instrucţiuni de manipulare: Atenţie sporită la manipularea Cymevene. Din cauza efectelor
sale carcinogenice şi mutagenice, este nevoie de mare atenţie la manipulare. Inhalarea
sau contactul direct cu pulberea de Cymevene sau cu soluţia, pe piele sau mucoase
trebuie evitat. Soluţia de Cymevene este alcalină (pH aprox. 11). Dacă acest contact s-a
produs, pielea şi mucoasele trebuie spălate din plin cu apă şi săpun. La fel şi la nivelul
ochilor, dar fără săpun.

Producător: F. Hoffmann-La Roche

 CYNT®
moxonidinum
Descriere: Moxonidina este o substanţă cu acţiune antihipertensivă cu acţiune centrală
agonistă la nivelul receptorilor imidazolinici I1 şi receptorilor alfa2-adrenergici.
Compoziţie: Substanţa activă este moxonidina, condiţionată sub următoarele forme
farmaceutic active: Cynt 0,2: un comprimat filmat conţine 0,2 mg moxonidină; Cynt 0,3: un
comprimat filmat conţine 0,3 mg moxonidină; Cynt 0,4: un comprimat filmat conţine 0,4 mg
moxonidină. Excipienţii folosiţi sunt următorii: lactoză, polividonă, crospovidonă, stearat de
magneziu, metilhidroxipropilceluloză, etilceluloză, macrogol, talc, oxid roşu de fier, bioxid
de titan.
Indicaţii: Hipertensiunea arterială esenţială (primară).
Contraindicaţii: Cynt nu trebuie administrat pacienţilor prezentând una din următoarele
condiţii: sindromul sinusului bolnav, tulburări de conducere sino-atriale şi atrio-ventriculare
de gradul II şi III, bradicardia în repaus sub 50 bătăi/minut, aritmii maligne, insuficienţă
cardiacă gravă (NYHA IV), insuficienţă coronariană severă, angină pectorală instabilă, boli
hepatice severe, insuficienţă renală avansată (filtrat glomerular < 30 ml/minut, creatinina
serică > 1,8 mg/100 ml), edem angioneurotic. Cynt nu va fi administrat în următoarele
circumstanţe din pricina insuficientei experienţe terapeutice: claudicaţia intermitentă, boala
Raynaud, boala Parkinson, epilepsie, glaucom, depresie, sarcină, lactaţie, copii având mai
puţin de 16 ani.
Reacţii adverse: Iniţial, gura uscată, oboseala şi cefaleea sunt comune, ocazional fiind
raportate ameţeală, tulburări de somn, senzaţia de slăbiciune în picioare. Aceste efecte
adverse dispar de regulă în timpul primelor săptămâni de tratament. Rareori pot să apară
tulburări gastrointestinale. Erupţii alergice la moxonidină au apărut foarte rar. Notă: Efectul
de reducere a presiunii sanguine determinat de Cynt, în special la începutul tratamentului,
ar trebui monitorizat cu atenţie la pacienţii cu afectarea moderată a funcţiei renale (rata
filtrării glomerulare > 30 ml/min şi < 60 ml/min, creatinina serică > 1,2 mg/100 ml şi < 1,8
mg/100 ml). Notă pentru conducătorii auto: Tratamentul hipertensiunii cu Cynt necesită
control medical periodic. Reacţiile individuale pot varia şi unii pacienţi pot observa că
tratamentul interferează cu abilitatea de a conduce automobilul sau alte maşini. Aceasta
este valabil în general la începutul tratamentului, când se schimbă medicaţia şi când există
o interacţiune cu alcool.
Interacţiuni: Administrarea simultană a altor medicamente antihipertensive potenţează
acţiunea antihipertensivă a Cynt. Când Cynt se asociază cu beta-blocanţi, efectul de
rebound asupra presiunii arteriale poate să crescă dacă Cynt este întrerupt primul.
Efectele alcoolului, sedativelor şi hipnoticelor poate fi potenţat de Cynt. Tolazolin (Priscol)
poate, funcţie de doză, să reducă sau să neutralizeze efectul Cynt.
Precauţii: Nici una.
Incompatibilităţi majore: Până în prezent nu au fost raportate nici un fel de
incompatibilităţi.
Dozare, doză unică şi doză zilnică: Dozarea Cynt 0,2 trebuie adaptată nevoilor
individuale, dar tratamentul se va începe cu 0,2 mg moxonidină, iar doza zilnică
terapeutică este de obicei cuprinsă între 0,2 mg şi 0,4 mg moxonidină. Cynt 0,2: Dacă nu
s-a prescris altfel, tratamentul trebuie început cu cea mai scăzută doză, 0,2 mg
moxonidină pe zi, ceea ce echivalează cu un comprimat de Cynt 0,2 administrat
dimineaţa. Dacă doza de mai sus este inadecvată, poate fi mărită după 3 săptămâni, cel
mai devreme, la 0,4 mg moxonidină zilnic, ceea ce echivalează cu două comprimate de
Cynt 0,2 administrate dimineaţa sau un comprimat de două ori pe zi, unul dimineaţa şi
unul seara. Dacă se indică o doză superioară, Cynt 0,3 şi Cynt 0,4 sunt disponibile pentru
a uşura administrarea. Cynt 0,3: Dacă nu s-a prescris altfel, pacienţii sunt trataţi cu 0,3 mg
moxonidină pe zi, ceea ce echivalează cu un comprimat de Cynt 0,3 administrat
dimineaţa. Dacă doza de mai sus nu este destul de eficientă, poate fi mărită după 3
săptămâni, cel mai devreme, la 0,6 mg moxonidină zilnic, ceea ce echivalează cu două
comprimate de Cynt 0,3 administrate zilnic, unul dimineaţa şi unul seara. Dacă se indică o
doză inferioară sau una superioară, Cynt 0,2 şi Cynt 0,4 sunt disponibile pentru a uşura
administrarea. Cynt 0,4: Dacă nu s-a prescris altfel, tratamentul va fi de 0,4 mg
moxonidină pe zi, ceea ce echivalează cu un comprimat de Cynt 0,4 administrat
dimineaţa. Dacă se indică o doză inferioară, Cynt 0,2 şi Cynt 0,3 sunt disponibile pentru a
uşura administrarea. Doza unică maximă este de 0,4 mg moxonidină. Doza zilnică
maximă este de 0,6 mg moxonidină. La pacienţii cu afectarea moderată a funcţiei renale
(rata filtrării glomerulare > 30 ml/min şi < 60 ml/min, creatinina serică > 1,2 mg/100 ml şi <
1,8 mg/100 ml), doza unică maximă este de 0,2 mg, iar doza zilnică maximă este de 0,4
mg moxonidină.
Mod de administrare: Comprimatele se vor administra cel mai bine în timpul mesei sau
după masă, cu puţină apă. Dacă tratamentul combinat cu un beta-blocant trebuie întrerupt,
beta-blocantul va fi oprit primul, iar Cynt va fi întrerupt după câteva zile. Deşi nu s-au
observat încă nici un fel de creşteri excesive ale presiunii sanguine după întreruperea
tratamentului cu Cynt 0,2, totuşi nu se recomandă întreruperea bruscă a tratamentului cu
Cynt. Nu există limită în timp pentru durata tratamentului cu Cynt.
Urgenţe, simptome şi antidoturi: Nu există deocamdată experienţă privind intoxicaţia cu
moxonidină la om. Teoretic, sunt posibile următoarele simptome: sedare, hipotensiune,
tulburări ortostatice, bradicardie, gură uscată, rareori vărsături, foarte rar creşteri
paradoxale ale presiunii arteriale.
Proprietăţi farmacologice: Pe diferite modele animale, moxonidina s-a dovedit a fi un
puternic agent antihipertensiv. Datele experimentale disponibile sugerează în mod
convingător că locul de acţiune al moxonidinei este sistemul nervos central (SNC). În
trunchiul cerebral, moxonidina interacţionează în mod selectiv cu receptorii imidazolinici I1.
Receptorii imidazolinici sunt concentraţi în cornul ventrolateral rostral al măduvei spinării, o
arie critică pentru controlul central al sistemului nervos vegetativ simpatic periferic. Efectul
interacţiunii cu receptorii I1 rezultă în reducerea tonusului simpatic periferic, efect
demonstrat pentru nervii simpatici cardiaci, splanhnici şi renali. Reducerea tonusului
simpatic rezultă în final în scăderea rezistenţei vasculare periferice şi, drept consecinţă, a
presiunii arteriale sanguine. Moxonidina se deosebeşte de alte antihipertensive cu acţiune
centrală printr-o afinitate redusă pentru receptorii adrenergici alfa2 prin comparaţie cu
receptorii imidazolinici I1. Receptorii alfa2-adrenergici sunt consideraţi ţinta moleculară
prin intermediul căreia sunt mediate sedarea şi uscăciunea gurii, cele mai comune efecte
nedorite ale antihipertensivelor cu acţiune centrală.
Farmacocinetică/biodisponibilitate: După administrare orală, moxonidina este absorbită
în proporţie de aproximativ 90% şi, nefiind metabolizată la primul pasaj hepatic, are o
înaltă biodisponibilitate. Nivelurile plasmatice maxime sunt obţinute în 30-180 minute după
administrarea unui comprimat. Legarea moxonidinei de proteinele plasmatice umane este
de numai 7%, in vitro. Moxonidina şi metaboliţii săi sunt eliminaţi aproape exclusiv pe cale
renală. Peste 90% din doza luată este eliminată prin rinichi în primele 24 de ore după
administrare şi numai 1% prin fecale. Excreţia renală cumulată de moxonidina
nemodificată este de circa 75%. A fost demonstrat că nu există acumulare de moxonidină
datorată fie administrării repetate, fie în caz de insuficienţă renală, în ciuda faptului că este
eliminată mai ales pe cale renală. Timpul mediu de înjumătăţire plasmatică este de 2,2-2,3
ore, timpul de înjumătăţire renal fiind de 2,6 - 2,8 ore.
Condiţii de păstrare: La temperatura camerei (15 - 30 grade Celsius). Stabilitate: 3 ani.

Producător: Eli Lilly and Company

 CYSTENAL
combinaţii
Prezentare farmaceutică: Soluţie uleioasă pentru uz intern conţinând substanţe active
din Rubii tinctoriae radix (rădăcină de garanţă sau roibă) 0,01 g, salicilat de magneziu 0,15
g, amestec de oleuri volatile 6,15 g, alcool 0,8 g, oleu de olive până la 10 ml (flacon cu 10
ml).
Acţiune terapeutică: Diuretic, antispastic, favorizează eliminarea calculilor renali.
Indicaţii: Calculoză renală (profilactic şi curativ), stări inflamatorii secundare ale căilor
urinare.
Mod de administrare: Oral, 3-4 picături pe o bucată de zahăr, de 3 ori/zi; în cazul crizei
dureroase se pot administra până la 20 de picături o dată.
Contraindicaţii: Nu este eficace în cazul calculozei cu indicaţie chirurgicală şi nu poate
substitui intervenţia.

Producător: Spofa
 CYTOSAR
cytarabinum
Compoziţie:
Cytosar TM flacon de 100 mg + fiolă Citarabina 100mg
Benzilalcool 45 mg
Apă distilată pentru injecţie în fiolă de 5 ml

Cytosar TM flacon de 500 mg + fiolă Citarabina 500 mg

Benzilalcool 90 mg
Apă distilată pentru injecţie în fiolă de 10 ml

Cytosar TM flacon de 100 mg Citarabina 100 mg

Cytosar TM flacon de1 g Citarabina 1000 mg

Cytosar flacon de 2g Citarabina 2000 mg

Cytosar de 1 g şi de 2 g este recomandat în primul rând pentru terapia cu doze mari cu
administrare în priză unică. În cazul administrării în doze multiple, pentru reconstituirea
produsului trebuie folosit un diluant ce conţine conservanţi antibacterieni.
Proprietăţi farmacodinamice: Cytosar este un antimetabolit. Cu toate că mecanismul
său de acţiune nu este complet cunoscut se pare că citarabina acţionează prin inhibarea
ADN-polimerazei. S-a mai raportat de asemenea o încorporare limitată, dar semnificativă,
a citarabinei în cadrul moleculei de ADN şi ARN.
Proprietăţi farmacocinetice: Absorbţie: Citarabina nu este activă după administrarea
orală; mai puţin de 20% din doza administrată oral este absorbită din tractul
gastrointestinal. Prin perfuzie intravenoasă continuă se pot obţine nivele plasmatice relativ
constante. După administrare subcutanată sau intramusculară a Cytosar marcat
radioactiv, nivelele plasmatice maxime sunt obţinute după 20 până la 60 minute de la
injecţie şi sunt considerate mult mai mici decât cele obţinute după administrare
intravenoasă. Există variaţii mari ale concentraţiilor plasmatice ale citarabinei printre
pacienţii care primesc aceeaşi doză de medicament. Anumite studii arată că variaţia este
corelată cu răspunsul clinic. Probabilitatea de a obţine remisiunea hematologică este
crescută în cazul concentraţiilor plasmatice mari. Distribuţie: La nivele plasmatice aflate în
limite terapeutice de 0,005-1 mg/ml, 13,3% din citarabina plasmatică se leagă de proteine.
Procentul de medicament legat de proteine nu depinde de concentraţia medicamentului
aflat în limite terapeutice. După doze experimentale de 2 sau 3 g/m2 de citarabină
administrate intravenos la interval de 12 ore, s-a demonstrat un grad crescut de penetrare
la nivelul sistemului nervos central. Dozele de acest ordin de mărime pot permite o
distribuţie mai completă a citarabinei la nivelul durei şi membranei piaarahnoide şi posibil a
parenchimului cerebral spre deosebire de dozele standard administrate intratecal. La
pacienţii cărora li s-au administrat doze standard de citarabină prin perfuzie continuă
intravenoasă şi subcutanat, nivelele din LCR nu au variat în funcţie de rata de
administrare. Metabolizare: Citarabina este metabolizată de către deoxicitidin-kinaza şi
alte nucleotid-kinaze în nucleotid trifosfat, un inhibitor activ al ADN- polimerazei. Citarabina
este transformată în forma sa activă prin fosforilare în celulele blastice leucemice şi în
celulele normale ale măduvei spinării. Citarabina este dezaminată rapid de către citidin-
dezaminaza în metabolitul inactiv uracilarabinozidă (1-beta-D-arabinofuranoziluracil).
Acest proces are loc mai ales în ficat, deşi poate fi prezent într-o măsură mai mică în
sânge şi alte ţesuturi. Balanţa între concentraţiile kinazei şi a dezaminazei poate
reprezenta un factor important în determinarea sensibilităţii sau a rezistenţei celulei la
acţiunea citarabinei. Eliminare: După administrarea intravenoasă rapidă a Cytosar
eliminarea sa din plasmă este bifazică. Există o fază distributivă iniţială cu un timp de
înjumătăţire de 10 minute, urmată de o fază secundară de eliminare cu un timp de
înjumătăţire de aproximativ 1 sau 3 ore. În 24 ore aproximativ 80% din radioactivitatea
administrată se regăseşte în urină, din care 90% se elimină sub formă de 1-beta-D
arabinofuranoziluracil.
Indicaţii: Cytosar (citarabina) este indicată în primul rând pentru terapia de inducţie şi de
menţinere a remisiei leucemiei acute non-limfocitare la adult şi copii. S-a dovedit a fi activ
şi în tratamentul altor leucemii, ca leucemia acută limfocitară, leucemia mielocitară cronică
(faza blastică). Cytosar poate fi folosit atât ca monoterapie cât şi în asociaţie cu alţi agenţi
antineoplazici, rezultatele cele mai bune obţinându-se în terapia combinată. Remisiile
induse de terapia cu Cytosar, dar neurmate de o terapie de menţinere, au fost de scurtă
durată. Cytosar a fost folosit experimental în tratamentul multor boli neoplazice. În general,
puţini pacienţi cu tumori solide au beneficiat de tratament. Copiii cu limfom non-Hodgkin
au beneficiat de o schemă de asociere medicamentoasă care include şi Cytosar. Cytosar
în doze mari de 2-3 g/m2 administrate prin perfuzie intravenoasă timp de 1 până la 3 ore,
la interval de 12 ore, timp de 2 până la 6 zile cu sau fără terapie suplimentară cu agenţi
chimioterapici, s-a dovedit a fi activ în tratamentul leucemiilor cu risc scăzut, leucemiilor
refractare şi leucemiei acute cu recădere. Cytosar ca monoterapie sau în terapie de
asociere cu alte medicamente (metrotrexat, hidrocortizon succinat de sodiu) este folosit
intratecal pentru profilaxia sau tratamentul leucemiei meningeale.
Doză şi mod de administrare: Cytosar nu este activ după administrarea orală. Schema şi
metoda de administrare variază în funcţie de programul de terapie. Cytosar poate fi
administrat prin perfuzie intravenoasă sau injectabil subcutanat sau intratecal. Pacienţii pot
tolera doze totale mai mari în cazul administrării intravenoase rapide a medicamentului
faţă de administrarea prin perfuzie lentă. Acest fenomen este legat de inactivarea rapidă a
medicamentului precum şi de expunerea de scurtă durată a celulelor sensibile normale şi
neoplazice la concentraţii semnificative după injectarea sa rapidă. Celulele normale şi
neoplazice se pare că răspund similar la metode diferite de administrare, nefiind
demonstrat nici un avantaj clinic pentru nici una dintre ele. În terapia de inducţie a
leucemiei acute non-limfocitare, doza uzuală de citarabină în asociere cu alte
medicamente antineoplazice este de 100 mg/m2/zi, administrată prin perfuzie
intravenoasă continuă ( zilele 1 până la 7) sau 100 mg/m2 i.v. la interval de 12 ore (zilele 1
până la 7). Trebuie studiată literatura de specialitate pentru recomandările curente de
tratament în cazul leucemiei acute limfocitare. Administrarea intratecală în leucemia cu
afectare meningeală: Cytosar a fost folosit intratecal în leucemia acută în doze de la 5
mg/m2 la 75 mg/m2 suprafaţa corporală. Rata de administrare a variat de la o singură
administrare pe zi timp de 4 zile la una o dată la 4 zile. Doza cea mai frecvent folosită a
fost de 30 mg/m2 la fiecare 4 zile până la normalizarea LCR urmat apoi de un tratament
suplimentar. Schema de tratament folosită depinde de obicei de tipul şi severitatea
manifestărilor clinice ale sistemului nervos şi de răspunsul la terapia anterioară. Cytosar a
fost folosit intratecal împreună cu hidrocortizon acetat de sodiu şi metrotrexat, atât ca
profilaxie la copiii de curând diagnosticaţi cu leucemie acută limfocitară, cât şi în
tratamentul leucemiei cu afectare meningeală. Sullivan a raportat că terapia ca terapia
triplă în scop profilactic a prevenit afectarea SNC şi a determinat o vindecare generală şi o
rată de supravieţuire similară cu a pacienţilor la care s-a folosit profilaxia iniţială iradierii
SNC şi administrării intratecale a metrotrexatului. Doza de Cytosar a fost de 30 mg/m2, de
hidrocortizon succinat de sodiu de 15 mg/m2 şi de metrotrexat de 15 mg/m2. Medicul
trebuie să cunoască în amănunţime acest raport înainte de iniţierea schemei de tratament.
Terapia triplă folosită în scop profilactic care urmează după un tratament eficient al
episodului acut meningean poate fi folositoare. Medicul trebuie să se familiarizeze cu
literatura de specialitate curentă înainte de instituirea unui astfel de program.
Administrarea la copii: Folosirea Cytosar la copii este similară celei de la adulţi.
Reconstituire: Cytosar este destinat în primul rând administrării în doză unică după
prepararea soluţiei. În cazul folosirii unor doze multiple, solventul trebuie să conţină un
conservant. Cytosar pulbere sterilă poate fi dizolvat în apă distilată pentru injecţie, clorură
de sodiu 0,9% sau glucoză 5% în apa cu sau fără conservant. Pentru administrarea
intratecală se recomandă clorura de sodiu 0,9% fără conservant. Concentraţia maximă
care se poate obţine după reconstituirea soluţiei de Cytosar este de 100 mg/ml. Pentru a
obţine o soluţie cu o concentraţie exactă de 100 mg/ml. Trebuie adăugate următoarele
volume:
Volum adăugat (ml) Cytosar
4,7 ml 500 mg
9,4 ml 1g
18,7 ml 2g
Important: Nu este nevoie de pilă pentru a tăia fiola de Cytosar. Gâtul fiolei este marcat la nivelul locului de desfacere. La nivelul
capului fiolei există un punct colorat care ajută la orientarea acesteia. A se lua fiola şi a se îndrepta cu faţa care prezintă punctul colorat.
Fiola se va deschide uşor punând policele pe punctul colorat şi apăsând uşor în jos.
Contraindicaţii: Cytosar (Citarabine) este contraindicat la pacienţii cu hipersensibilitate la acest medicament.

Reacţii adverse: Reacţii adverse cunoscute: deoarece Cytosar (Citarabina) este un

supresor al măduvei spinării, anemia, leucopenia, trombocitopenia, megaloblastoza şi
scăderea numărului de reticulocite sunt reacţii care pot apărea ca rezultat al acestei
terapii. Severitatea acestor reacţii depinde de doza şi schema de tratament. Pot apărea
modificări morfologice celulare la nivelul măduvei spinării şi pe frotiul periferic. După
perfuzii constante timp de 5 zile sau după injecţii de 50 mg/m2 până la 600 mg/m2,
supresia numărului leucocitelor urmează o curbă bifazică. Indiferent de numărul iniţial,
nivelul dozei sau schema de tratament, există o scădere iniţială care apare în primele 24
de ore cu un vârf în zilele 7 până la 9. Aceasta este urmată de o creştere rapidă care
atinge un vârf în jurul zilei a 12 a. O a doua scădere, mai accentuată, atinge vârful în zilele
15 până la 24. În următoarele 2 zile există apoi creşterea rapidă deasupra nivelului
precedent. Supresia trombocitelor este evidentă în a 5 a zi cu un vârf atins între zilele 12 şi
15. O creştere rapidă peste nivelul atins anterior apare în următoarele 10 zile. Complicaţii
infecţioase: Administrarea Cytosar ca monoterapie sau terapie de asociere poate fi
asociată cu infecţii virale, bacteriene, fungice, parazitare sau saprofite cu multiple localizări
în organism, după doze imunosupresive care afectează imunitate acelulară sau umorală.
Aceste infecţii pot fi uşoare, dar pot fi şi severe şi chiar fatale. Sindromul Cytosar: S-a
descris un sindrom Cytosar. El se caracterizează prin febră, mialgie, durere osoasă,
câteodată durere toracică, rash maculo-papular, conjunctivită şi o stare de rău general.
Acest sindrom apare de la 6 până la 12 ore de la administrarea medicamentului.
Corticosteroizii s-au dovedit a fi benefici în tratamentul sau profilaxia acestui sindrom.
Dacă simptomele date de acest sindrom sunt tratabile, trebuie luaţi în considerare
corticosteroizii odată cu continuarea terapiei cu Cytosar. Cele mai frecvente reacţii
adverse: anorexie, afectare hepatică, greaţă, febră, vărsături, rash, diaree, tromboflebită,
inflamaţie sau ulceraţie orală sau anală. Greaţa şi vărsăturile apar cel mai frecvent după
administrarea intravenoasă rapidă. Reacţii rapide mai puţin frecvente: Septicemie,
pneumonie, celulită la nivelul locului de puncţionare, durere abdominală, ulceraţia pielii,
efelide (pistrui), retenţie urinară, icter, afectare renală, conjunctivită, uveită (poate apărea
cu rashul), toxicitate nervoasă, ameţeală, durere în gât, alopecie, ulceraţii esofagiene,
anafilaxie (vezi “Precauţii”), esofagită, edem alergic, durere toracică, prurit, pericardită,
dispnee, cefalee, urticarie. Terapia cu doze mari: După doze mari (2-3 mg/m2) s-a raportat
toxicitate severă uneori fatală a SNC, tractului gastrointestinal şi pulmonară (diferită de
cea apărută cu doze convenţionale). Aceste reacţii includ: toxicitate corneeană reversibilă
şi conjunctivită hemoragică care poate fi prevenită sau ameliorată prin profilaxia cu
corticosteroizi chiar administraţi local; afectare cerebrală şi cerebelară care include
modificări de personalitate, somnolenţă şi comă, de obicei reversibile; ulceraţie gastro-
intestinală severă incluzând pneumatosis cystoides intestinalis care poate duce la
peritonită; septicemie şi abces hepatic; edem pulmonar; afectare hepatică cu
hiperbilirubinemie; necroză intestinală; colită necrozantă. Doi pacienţi adulţi cu leucemie
acută non-limfocitară au suferit neuropatie periferică motorie şi senzitivă după terapia de
consolidare cu doze mari de Cytosar, daunorubicină şi asparaginază. Pacienţii trataţi cu
doze mari de Cytosar trebuie observaţi atent, deoarece în cazul apariţiei neuropatiei sunt
necesare ajustări ale schemei terapeutice pentru a evita apariţia tulburărilor neurologice
ireversibile. Zece pacienţi trataţi experimental cu doze intermediare de Cytosar (1 g/m2) cu
sau fără alţi agenţi chimioterapici (meta AMSA, daunorubicina, etopozid) au dezvoltat
pneumonie interstiţială difuză fără o cauză clară care ar putea fi legată de Cytosar. S-au
raportat cazuri rare de rash cutanat sever cu descuamare. Alopecia completă este mai
frecventă în cazul terapiei cu doze mari decât în cazul terapiei standard cu Cytosar. Dacă
se foloseşte terapie cu doze mari, a nu se folosi un diluant ce conţine benzilalcool. S-au
raportat cazuri de cardiomiopatie urmate de deces după doze mari experimentale de
Cytosar şi ciclofosfamidă în cazul pregătirii pentru transplant de măduvă. Acest efect
poate fi dependent de schema folosită. După doze mari experimentale de Cytosar folosite
pentru tratamentul recăderii leucemiei din cadrul unei instituţii s-a raportat un sindrom de
afectare respiratorie acută care progresează rapid spre edem pulmonar şi cardiomegalie
pronunţată radiologic. Într-un singur caz rezultatele acestui sindrom au fost fatale.
Precauţii speciale: Numai medicii cu experienţă în chimioterapia anticanceroasă trebuie
să folosească Cytosar. Pentru terapia de inducţie, pacienţii trebuie trataţi în condiţiile unor
facilităţi ce cuprind laborator şi resursele necesare pentru monitorizarea toleranţei la
medicament şi pentru menţinerea şi protejarea stării pacientului afectată de toxicitatea
medicamentului. Medicul trebuie să analizeze beneficiul posibil adus pacientului în
comparaţie cu efectele toxice ale medicamentului în cazul recomandării tratamentului cu
Cytosar. Înainte de luarea unei decizii sau de începerea tratamentului, medicul trebuie să
fie familiarizat cu textul următor. Cytosar (citarabina) este un supresor puternic al măduvei
spinării. Terapia trebuie iniţiată cu atenţie la pacienţii cu supresie medulară indusă anterior
de medicamente. Pacienţii care primesc acest medicament trebuie să fie sub strictă
supraveghere medicală, iar în timpul terapiei de inducţie este necesară evaluarea zilnică a
numărului de leucocite şi trombocite. Examinarea măduvei spinării trebuie făcută frecvent
după dispariţia blaştilor din sângele periferic. Sunt necesare de asemenea facilităţi pentru
terapia complicaţiilor care pot fi fatale şi care se referă la supresia medulară (infecţie dată
de granulocitopenie şi de afectarea imunităţii organismului, sau hemoragia secundară
trombocitopeniei). S-a raportat un caz de anafilaxie care a determinat stop cardio-
respirator şi a necesitat resuscitare. Această reacţie a apărut imediat după administrarea
intravenoasă a Cytosar. Dacă se foloseşte terapia cu doze mari nu se va folosi un diluant
ce conţine benzilalcool. S-a raportat că alcoolul benzilic se asociază cu Sindromul cenuşiu
care poate fi fatal la prematuri. Mulţi clinicieni reconstituie soluţia cu clorură de sodiu 0,9%
pentru injecţii, fără conservant şi folosesc imediat soluţia. Pacienţii care primesc terapie cu
Cytosar (citarabina) trebuie monitorizaţi îndeaproape. Sunt necesare determinări frecvente
ale numărului de trombocite şi leucocite precum şi examinări ale măduvei spinării. A se lua
în considerare întreruperea sau modificarea terapiei în cazul în care suspensia medulară
indusă de medicament determină un număr de trombocite sub 50 000 sau un număr de
polimorfonucleare sub 1000/mm3. Numărul elementelor mature din sângele periferic poate
continua să scadă după întreruperea medicaţiei şi să atingă cele mai scăzute valori după
intervale libere de 12 până la 24 de zile. Când se indică se poate reîncepe terapia cu
condiţia apariţiei semnelor de însănătoşire a măduvei (pe studii succesive de măduva
spinării). Pacienţii cărora li s-a întrerupt medicamentul până la normalizarea valorilor din
sângele periferic pot scăpa de sub control. Tromboflebita a apărut la unii pacienţi la locul
de puncţionare venoasă în cazul administrării injectabile sau perfuzabile şi rareori pacienţii
au prezentat durere sau inflamaţie la nivelul subcutanat adiacent. În cele mai multe cazuri,
medicamentul a fost bine tolerat. Când se administrează rapid doze mari intravenoase,
pacienţii pot avea stări de greaţă şi chiar vărsături câteva ore de la injecţie. Aceste
probleme tind să fie mai puţin severe în cazul administrării prin perfuzie. Ficatul detoxifică
la om o importantă fracţie din doza administrată. Pacienţii cu afectare renală sau hepatică
pot avea un risc mai mare de toxicitate a SNC după terapia cu doze mari de Cytosar. A se
folosi medicamentul cu atenţie şi dacă se poate la doza redusă la pacienţii cu afectare
hepatică sau renală. La pacienţii care primesc Cytosar trebuie efectuate controale regulate
ale măduvei spinării, ale funcţiei ficatului şi rinichiului. Cytosar poate determina
hiperuricemie secundară lizei rapide a celulelor neoplazice. Clinicianul trebuie să
monitorizeze nivelele serice de acid uric şi să fie pregătit în cazul folosirii măsurilor
farmacologice şi de susţinere necesare controlului acestui efect secundar. S-a raportat
apariţia pancreatitei acute la pacienţi tratati cu Cytosar în asociere cu alte medicamente.
Doi pacienţi tineri cu leucemie mielocitară care au primit Cytosar intratecal şi intravenos la
doze convenţionale în asociere cu alte medicamente, au prezentat paralizie tardivă
ascendentă progresivă care a dus la moartea unuia din pacienţi. Doi pacienţi trataţi cu
doze convenţionale de Cytosar şi daunomycin au prezentat durere abdominală (peritonită)
şi colită (guiac pozitivă). Amândoi pacienţii au răspuns la terapia medicamentoasă. De
asemenea, ei au prezentat neutropenie şi trombocitopenie primind numeroase alte
medicamente. Autorii recomandă o terapie conservativă atentă la pacienţii care primesc
Cytosar şi care acuză simptome de abdomen chirurgical, dar la care un diagnostic
chirurgical definitiv nu poate fi pus. Efectele datorate supraexpunerii la medicament nu au
fost observate la locul de muncă. S-au putut observa o uşoară iritaţie a ochilor. Contactul
repetat sau continuu al pielii poate duce la iritaţie. În cazul expunerii accidentale a se spăla
aria afectată cu apă şi săpun. Administrarea intratecală: Dacă se administrează intratecal,
a nu se folosi un diluant care conţine benzilalcool. Mulţi clinicieni reconstituie soluţia
injectabilă cu clorură de sodiu 0,9% fără conservant care se va folosi imediat. Cytosar
administrat intratecal poate determina toxicitate sistemică, fiind indicată o monitorizare
atentă a sistemului hematopoietic. Modificarea terapiei antileucemice poate fi necesară în
acest caz. O toxicitate majoră este rareori întâlnită. Cele mai frecvente reacţii adverse
raportate după administrarea intratecală au fost greaţă, vărsături şi febră; aceste reacţii
sunt uşoare şi cu remisie spontană. A fost raportată şi paraplegia. Leucoencefalopatia
necrozantă a apărut la 5 copii; aceşti pacienţi au fost trataţi de asemenea cu metrotrexat şi
hidrocortizon intratecal şi prin iradierea sistemului nervos. La 2 din pacienţi aflaţi în remisie
a apărut cecitate la care tratamentul a constat într-o asociere de chimioterapice sistemice,
iradiere profilactică a sistemului nervos central şi Cytosar administrat intratecal. În cazul
administrării atât intratecale şi intravenoase a Cytosar apare în câteva zile un risc crescut
de toxicitate medulară; cu toate acestea, într-o afecţiune agresivă cu potenţial letal,
folosirea concomitentă a Cytosar intravenos şi intratecal rămâne la aprecierea medicului.
Afectarea leucemică focală a sistemului nervos central ar putea să nu răspundă mai bine
la radioterapie. Carcinogeneza, mutageneza, afectarea fertilităţii: Tratamentul cu
Citarabină a dus la afectare cromozomială intensă ce include fisuri ale cromatidelor, fiind
raportată de asemenea transformarea malignă a celulelor la iepuri.
Incompatibilităţi: Se cunoaşte că Cytosar este incompatibil fizic cu heparina, insulina,
metrotrexat, 5-fluorouracil, nafcilina, oxacilina, penicilina G şi metilpredinsolon succinat de
sodiu.
Stabilitatea şi compatibilitate după reconstituire: Studiile de stabilitate chimică şi fizică
a Cytosar au demonstrat că citarabina este stabilă timp de 7 zile la temperatura camerei
când este amestecată în concentraţie de 0,5 mg/ml în flacoane de sticlă sau pungi de
plastic pentru uz injectabil cu: apă pentru injecţie, dextroză 5% şi clorură de sodiu 0,9%.
De asemenea când este amestecată la concentraţii de 8-32 mg/ml în flacoane de sticlă şi
pungi de plastic pentru uz injectabil, citarabina este stabilă timp de 7 zile la temperatura
camerei, la -20 şi 4 grade Celsius în soluţie de dextroză 5%; dextroză 5% în 0,2% clorură
de sodiu şi în soluţie de clorură de sodiu 0,9%. Citarabina este stabilă la temperatura
camerei la concentraţie de 2 mg/ml în prezenţa KCl echivalent cu 50 mEq/500 ml în
dextroză 5% cu apă distilată şi clorură de sodiu 0,9% până la maximum 8 zile. Citarabina
este de asemenea stabilă la temperatura camerei şi păstrată în frigider (la 8 grade
Celsius) în prezenţa bicaronatului de sodiu echivalent cu 50 mEq/l în dextroză 5% cu apă
distilată sau dextroză 5% în 0,2% clorură de sodiu, timp de 7 zile în flacoane de sticlă tip
Travenol sau pungi tip Viaplex.
Compatibilităţi ale medicamentului: Citarabina este compatibilă cu următoarele
medicamente la concentraţii precise, în dextroză 5% cu apă timp de 8 ore; citarabina 0,8
mg/ml şi cefalobin sodic 1 mg/ml, citarabina 0,4 mg/ml şi predinsolon fosfat de sodiu 0,2
mg/ml, citarabina 16 mcg/ml şi vincristina sulfat 4 mcg/ml.
Sarcină şi alăptare: Cytosar este cunoscut ca teratogen la anumite specii de animale.
Folosirea acestui tip de medicament la femei care sunt sau vor deveni însărcinate se va
face numai luând în considerare beneficiul pe de o parte şi posibila afectare atât pentru
mamă cât şi pentru copil pe de altă parte. Femeile cu potenţial fertil trebuie sfătuite să
evite sarcina în această perioadă. Deoarece terapia citotoxică prezintă risc de apariţie a
anomaliilor, în special în primul trimestru de sarcină, pacienta care este sau care va
deveni însărcinată în timpul terapiei cu Cytosar trebuie informată asupra riscului de
afectare a fătului dându-i-se recomandări cu privire la posibila continuare a sarcinii. Dacă
terapia este iniţiată în timpul celui de-al doilea sau al treilea trimestru, există totuşi un risc,
dar considerabil redus. Deşi s-au născut copii sănătoşi din mame care au fost tratate pe
toată perioada sarcinii, se recomandă supravegherea în continuare a acestora. Nu se
cunoaşte dacă acest medicament se elimină prin laptele matern. Deoarece multe
medicamente se elimină prin laptele matern şi datorită riscului pentru reacţii adverse grave
dat de citarabină la sugarii alăptaţi la sân, în decizia de a se întrerupe fie alimentaţia la
sân, fie terapia de Cytosar trebuie să se ia importanţa administrării medicamentului la
mamă.
Interacţiuni: Asocierea citarabinei cu alţi agenţi antineoplazici sau mielosupresivi sau cu
radioterapie creşte acţiunea citotoxică precum şi cea imunosupresivă a acestor
medicamente în anumite situaţii. După administrarea unei doze citostatice de Cytosar
apare o scădere reversibilă a concentraţiei plasmatice de echilibru a digoxinei şi a
eliminării renale a glicozidului. Concentraţiile de digoxin trebuie monitorizate îndeaproape
în timpul terapiei cu acest citostatic. Concentraţia plasmatică de echilibru a digitoxinei nu a
apărut modificată. Folosirea digitoxinei la aceşti pacienţi poate fi considerată ca o
alternativă de tratament. Un studiu de interacţiune in vitro între gentamicină şi citarabină a
arătat antagonismul citarabinei faţă de sensibilitatea tulpinilor de K pneumoniae. Acest
sudiu sugerează că la pacienţi aflaţi în tratament cu citarabină şi care primesc gentamicină
pentru infecţia cu K. pneumoniae, lipsa unui răspuns terapeutic prompt poate indica
necesitatea reevaluării terapiei antibacteriene. S-a demonstrat clinic, la un pacient,
posibila inhibiţie a eficacităţii flurocitosynei în timpul terapiei cu Cytosar. Acest fapt se
poate datora unei inhibiţii competitive la nivelul recaptării medicamentului.
Supradozare: Nu există nici un antidot pentru supradozarea cu Cytosar, 12 doze a câte
4,5 g/m2 administrate prin perfuzie i.v. timp de o oră la interval de 12 ore au determinat o
creştere mare a toxicităţii ireversibile a SNC şi chiar exitus.
Condiţii de păstrare: A se păstra produsul sub forma nereconstituită la temperatură
controlată a camerei (15 - 30 grade Celsius). După reconstituirea unui diluant ce conţine
conservant, soluţia rezultată poate fi păstrată la temperatura controlată a camerei timp de
48 de ore. După reconstituirea cu un diluant fără conservant, soluţia rezultată se va folosi
cât mai curând posibil pentru menţinerea sterilităţii acesteia.
Timp de valabilitate: 60 de luni.
Prezentare: Pulbere pentru injecţii. 100 mg: pentru administrare i.v., i.t. şi s.c. 500 mg, 1
g, 2 g pentru administrare i.v. (i.t. = intratecal). Dacă se administrează intratecal nu se
foloseşte un diluant ce conţine benzilalcool. Pentru administrare intratecală se recomandă
clorură de sodiu 0,9% fără conservant. Pulbere pentru injecţii: Flacoane de 100 mg +5 ml.
Soluţie sterilă şi conservant antibacterian. Flacoane de 500 mg + 10 ml soluţie sterilă şi
conservant antibacterian. Flacoane de 100 mg. Flacoane de 1000 mg. Flacoane de 2000
mg.

Producător: Pharmacia & Upjohn

CEFOTAXIME
cefotaxim
Compoziţie: Flacon injectabil conţinând 0,5g, 1 g sau 2 g cefotaxim (sub formă de sare
sodică). Formula chimică a cefotaximei este : sodiu-3-((acetiloxi)-metil)(- 7-(((2-amino-4-
tiazolil)(metoxiimino)-acetil(amino(-8-oxo-5-tia-1-azabiciclo-(4,2,0(-oct-2-ene-2-carboxilat.
Acţiune: Cefotaxime este o cefalosporină semisintetică cu administrare parenterală. Are
un spectru larg de activitate împotriva bacteriilor Gram pozitive şi Gram negative. Speciile
Gram pozitive sensibile la Cefotaxime sunt: Staphilococcus aureus şi Streptococcus
pyogenes. Germenii Gram negativi sensibili la cefotaxime sunt: Escherichia coli, Proteus
mirabilis, Klebsiella pneumoniae, Enterobacter spp., Serratia spp., Citrobacter spp.,
Haemophilus influenzae. Are o bună eficienţă pe bacterii anaerobe cum sunt Clostridium
perfringens şi Peptostreptococcus, dar Bacteroides fragilis este rezistent. Activitatea
bactericidă a cefotaximei rezultă din inhibarea sintezei peretelui celular. Cefotaxime are un
mare grad de stabilitate în prezenţa beta-lactamazelor; este de asemenea activă împotriva
unei varietăţi de germeni patogeni rezistenţi la alte cefalosporine, ampicilină, gentamicină
şi alţi agenţi antimicrobieni.
Cefotaxima difuzează în ţesuturi şi fluide atingând concentraţii ridicate, mult mai mari
decât concentraţia minimă inhibitorie pentru majoritatea agenţilor patogeni.
Concentraţia în sânge după o singură doză de 500 mg sau 1 g atinge un nivel maxim de
11,5 mg/l şi respectiv 23,5 mg/l după 30 min de la adminisdtrarea intramusculară. Timpul
de injumătăţire al cefotaximei este de 1,2 ore. La 12 ore de la administrare, concentraţiile
sunt încă suficient de mari pentru a permite activitatea bactericidă împotriva
microorganismelor sensibile la antibiotic. Cefotaxima este elimninată prin rinichi 20 - 36%
netransformată, 15 - 25% sub formă de sare de acetilcefotaxim, agentul metabolic cel mai
important în activitatea bactericidă şi 20 - 25% sub forma a doi metaboliţi inactivi. Într-o
măsură mai mică, cefotaxima este eliminată şi prin bilă.
Indicaţii: Cefotaxima este indicată în tratamentul infecţiilor severe cauzate de
microorganisme sensibile: infectii ale aparatului respirator; infectii al aparatului urinar;
infecţii otorinolaringologice; septicemii; endocardite; meningite; infectii ale oaselor şi
articulaţiilor; infecţii ale pielii şi ţesuturilor moi; infecţii abdominale; infectii ginecologice.
Contraindicaţii: Cefotaxima este contraindicată pacienţilor care au prezentat
hipersensibilitate la cefalosporine. Se va prescrie cu precauţie pacienţilor cu antecedente
de hipersensibilitate la penicilină şi alţi alergeni.
Precauţii: Cefotaxima se va utiliza în timpul sarcinii numai cu indicaţii stricte. Se cere
precauţie la mamele care alăptează, deoarece cefotaxima este excretată în lapte, în
concentraţii reduse. Nu s-a constatat nefrotoxicitate, totuşi, la pacienţii cu o disfuncţie
renală gravă, dozarea cefotaximei este condiţionată de gradul disfuncţiei. Precauţie la
suferinzii de boli gastrointestinale.
Reacţii adverse: Cefotaxima este în general bine tolerată; cele mai frecvente sunt
reacţiile locale la locul injectării. Reacţiile alergice cutanate, tulburări gastrointestinale
(colită pseudomembranoasă) pot apare în cursul sau după tratamentul cu cefotaximă.
Mai putin frecvente sunt cefaleea, trombocitopenia, leucopenia tranzitorie, eozinofilia şi
neutropenia, creşterile temporare ale valorilor GOT şi GPT în ser, nivelul fosfatazei
alcaline şi ale azotului ureic în sânge.
Dozare şi administrare: Dozarea, calea de administrare şi intervalul dintre două doze
consecutive depind de severitatea infecţiei, sensibilitatea germenului patogen şi starea
pacientului. Cefotaxima se poate administra intravenos şi intramuscular. Pentru uz
intravenos, se vor dilua 500 mg în 2 ml, 1 g în 4 ml şi respectiv 2 g în 10 ml apă distilată.
Soluţia se va injecta lent, timp de 3 - 5 min. Dozele mai mari de cefotaximă se
adminstrează în perfuzie intravenoasă astfel: 2 g cefotaximă se diluează în 40 ml apă
distiolată, respectiv 100 ml clorură de sodiu 0,9%, dextroză 5% sau alte soluţii perfuzabile
(cu excepţia carbonatului de sodiu). O soluţie din 1 g cefotaximă diluată în 14 ml apă
distilată este izotonică. Perfuzii scurte (2 g la 40 ml diluant) se administrează timp de 20
min., perfuzii lungi (2 g la 100 ml clorură de sodiu izotonică sau dextroză) se
administrează timp de 50 - 60 min. Pentru uz intramuscular se diluează 500 mg în 2 ml, 1
g în 3 ml, 2 g în 5 ml apă distilată. Soluţia va fi injectată profund în muşchiul gluteal.
Soluţia preparată este stabilă timp de 24 ore şi se va păstra la frigider. Doza recomandată
pentru adulţi şi copii peste 12 ani este de 1 g la fiecare 12 ore. În cazuri grave, doza poate
fi mărită la 2 g la fiecare 12 ore, iar în cazuri de dozare zilnică mai mare se va reduce
intervalul dintre prize la 6 - 8 ore. Doza maximă zilnică nu va depăşi 12 g. Pentru nou-
născuţi şi sugari, doza zilnică recomandată este de 50 - 100 mg/kgcorp/zi, divizată în doze
individuale la intervale de 12 până la 6 ore. La prematuri doza zilnică nu trebuie să
depăşească 50 mg/kgcorp/zi.
În cazul unei disfuncţii renale doza va fi ajustată după gradul disfuncţiei. La apariţia anuriei
incipiente (un clearance la creatinină de 5 ml/min) doza de cefotaximă va fi redusă la
jumătate.
În terapie combinată, soluţiile de cefotaximă nu se vor amesteca cu soluţii de
aminoglicozide, ci se vor administra separat.
Atenţie: Ca şi celelalte cefalosporine, cefotaxima poate provoca o reacţie pozitivă directă
la testul Coombs. La determinarea glucozei în urină prin metoda reducţiei se pot obţine
rezultate fals pozitive. Pentru a evita aceste cazuri, se va folosi un test enzimatic.
Formă de prezentare: Cutii cu 1 sau 5 flacoane injectabile de 0,5 g; cutii cu 1 sau 5
flacoane injectabile de 1 g; cutii cu 1 sau 5 flacoane injectabile de 2 g.

Producător: Lek
DACARBAZIN, flacon injectabil a 0,100 g
dacarbazinum
Compoziţie: Flacon cu pulbere liofilizată conţinând: 0,100 g dacarbazină, 0,100 g acid
citric şi 0,050 g manitol, pentru administrare injectabilă.
Acţiune terapeutică: Blocant al sintezei ADN, acţionând ca agent alchilant. Produsul are
o slabă acţiune imunosupresoare. După administrare i.v., substanţa circulă legată de
proteinele plasmatice, se distribuie rapid pe calea umorilor în ţesuturi şi organe - s-ar
părea, preferenţial în ficat. Dacarbazina traversează bariera hemato-encefalică, dar nu se
ştie sigur dacă trece prin placentă sau în laptele matern. Concentraţia plasmatică scade în
două faze, timpul de înjumătăţire pentru prima fază fiind de aproximativ 19 minute şi
pentru a doua fază de 5 ore. La pacienţii cu disfuncţii renale şi hepatice, timpul de
înjumătăţire este prelungit. Dacarbazina este metabolizată de ficat, o parte din metaboliţi
exercitând încă o activitate antineoplazică. Substanţa se excretă pe cale urinară, prin
secreţia tubulară, fie ca atare, fie sub formă de metaboliţi (AIC).
Indicaţii: Melanom malign, maladia Hodgkin, sarcoame ale ţesuturilor moi
(leiomiosarcom, fibrosarcom, rabdomiosarcom), neuroblastom.
Contraindicaţii: Pacienţii cu hipersensibilitate la dacarbazină, cei cu număr de leucocite
mai mic de 3 000/mm3 şi trombocite mai puţin de 100 000/mm3, sarcină, femei care
alăptează.
Efecte secundare: Poate provoca simptome gastrointestinale, greaţă, vărsături, anorexie,
diaree, stomatită (care pot fi atenuate prin limitarea ingerării de alimente cu 4-6 ore înainte
de administrarea produsului, asigurându-se totodată o bună hidratare parenterală),
dermatologice (rash şi eritem), hematologice (leuco şi trombocitopenie), efect hepatotoxic
(în special în asocierea cu alţi agenţi antineoplazici), parestezii faciale tranzitorii, alopecie,
creşteri ale valorilor GOT şi GPT, precum şi simptome asemănătoare gripei - febră (39
grade Celsius), mialgii şi indispoziţie (fenomene care apar la aproximativ 7 zile după
administrare şi se pot repeta la fiecare cură).
Mod de administrare: Produsul se foloseşte dizolvat în apă distilată (9,9 ml pentru 0,100
g dacarbazină). Soluţia astfel obţinută conţine 10 mg substanţă pe ml şi poate fi
administrată prin injectare i.v. ca atare în aproximativ 1 min sau prin perfuzare (diluat în
250 ml glucoză 5% sau soluţie de clorură de sodiu 0,9%) în aproximativ 30 min. Doza va fi
strict individualizată de medicul specialist în funcţie dereactivitatea pacientului, evaluându-
se riscul şi beneficiul terapeutic. În melanomul malign, doza uzuală este de 2-4,5 mg
dacarbazină/kg corp /zi timp de 10 zile, cu repetarea curei după 4 săptămâni sau 250
mg/m2/zi timp de 5 zile, repetându-se după 3 săptămâni (mono- sau polichimioterapie). În
maladia Hodgkin, doza uzuală la adulţi este de 150 mg/m2/zi timp de 5 zile asociat cu alte
antineoplazice, cura repetându-se la 4 săptămâni.
Precauţii: Produsul trebuie administrat i.v.; este necesară supravegherea medicală pe
perioada aplicării tratamentului, în special controlul numărului de leucocite, trombocite şi
eritrocite; metabolizarea substanţei este influenţat de administrarea concomitentă de
fenobarbital şi fenitoin.
Formă de prezentare: Flacon a 0,100 g dacarbazină.
Condiţii de păstrare: Ferit de lumină, umiditate şi la loc răcoros.

Producător: Sindan
DAFNEGIN, cremă
ciclopiroxum
Prezentare farmaceutică: Cremă conţinând ciclopiroxolamină 1g % (tub a 78 g cremă, cu
aplicatoare pentru utilizare unică).
Acţiune terapeutică, Indicaţii, Reacţii adverse, Contraindicaţii: Vezi Dafnegin ovule.
Mod de administrare: Intravaginal profund, 5 g o dată pe zi, 6-14 zile. Pentru
administrare se foloseşte aplicatorul.

Producător: Poli
DAFNEGIN, ovule 100 mg
ciclopiroxum
Prezentare farmaceutică: Ovule conţinând 100 mg ciclopiroxolamină (cutie cu 6 buc.).
Acţiune terapeutică: Antifungic de sinteză, exercitând şi un efect antimicrobian pentru
utilizare intravaginală. Spectrul de activitate al produsului cuprinde fungi patogeni,
dermatofiţi, precum şi bacterii grampozitive şi gramnegative.
Indicaţii: Infecţii vulvo-vaginale şi perianale cu germeni sensibili la produs - în special
Candida.
Mod de administrare: Intravaginal, 1 ovul pe zi, 3-6 zile consecutiv.
Reacţii adverse: Rar, hipersensibilizare la produs, prurit, iritaţii locale.
Contraindicaţii: Hipersensibilitate la produs. Prudenţă în aplicare la femei gravide.

Producător: Poli
DAFNEGIN, soluţie 0,2%
ciclopiroxum
Prezentare farmaceutică: Soluţie pentru uz extern, conţinând ciclopiroxolamină 0,2%
(flacon pentru o singură utilizare a 150 ml lavandă ginecologică 0,2%).
Acţiune terapeutică, Indicaţii, Reacţii adverse, Contraindicaţii: Vezi Dafnegin ovule.
Mod de administrare: Produsul se aplică zilnic, de preferat dimineaţa, intravaginal,
folosind aplicatorul.

Producător: Poli
DANOL®, capsule a 100 mg sau 200 mg
danasolum
Proprietăţi: Danazolul este o substanţă antigonadotropă lipsită de proprietăţi estrogenice
şi progestative, având o activitate androgenică şi anabolizantă moderată. Danazolul inhibă
sinteza şi eliberarea gonadotrofinelor hipofizare (FSH şi LH); aceasta antrenează o
inhibare a activităţii ovariene cu suprimarea ovulaţiei, atrofierea endometrului şi frotiuri
vaginale cu aspect hipoestrogenic. Amenoreea şi atrofierea endometrului induse de Danol
sunt utile în tratamentul endometriozei.
Indicaţii: Endometrioze însoţite sau nu de sterilitate; edem angioneurotic ereditar; maladie
benignă a sânului (cum ar fi mastita fibrochistică), ginecomastie, displazie mamară;
menoragie primară, sindrom premenstrual; pubertate precoce constituţională primară.
Contraindicaţii: Insuficienţă hepatică, hepatită cronică sau recentă.
Sarcină şi alăptare: Posibil efect androgenic asupra fătului; nici un efect teratogen sau
embriotoxic nu a fost decelat în cursul studiului la animal. Nu se administrează în perioada
alăptării.
Precauţii: Prescrierea Danol-ului trebuie făcută cu atenţie. Acesta păstrează o activitate
moderată de acelaşi tip cu testosteronul şi poate provoca efecte androgenice ireversibile.
Insuficienţă cardiacă sau renală severă, datorită riscului de retenţie hidrosalină; epilepsie
sau stări migrenoase; în tratament prelungit trebuie supravegheat nivelul transaminazelor
serice şi glicemia.
Interacţiuni: Posibilitatea creşterii efectului anticoagulant al antivitaminelor K.
Efecte adverse: Tulburări ale menstruaţiei, retenţie hidrosalină, acnee, seboree,
accentuarea pilozităţii, modificarea timbrului vocii, hipertrofie clitoridiană, diminuarea
volumului sânilor, căderea părului, bufeuri, nervozitate, crampe musculare, creştere în
greutate. O eventuală acţiune asupra testelor biologice, modificarea curbei hiperglicemiei
provocate sau creşterea valorilor transaminazelor.
Mod de administrare, posologie: Danol se foloseşte doar pe cale orală. Posologia
eficace variază de la un bolnav la altul; ea trebuie ajustată individual pentru a obţine doza
minimă eficace la fiecare bolnav. Doza depinde de suferinţa care se tratează şi de
reactivitatea bolnavilor; pentru adulţi, doza zilnică variază între 200-800 mg, în 2-4 prize. În
anumite cazuri este posibilă diminuarea posologiei după ameliorarea semnelor funcţionale
şi anatomoclinice. La femei, se recomandă începerea tratamentului în prima sau în a doua
zi a ciclului menstrual. Dacă este administrat fără întrerupere, în doze de 600 mg/zi, Danol
are acţiune contraceptivă, cu condiţia ca tratamentul să înceapă în primele 3 zile ale
ciclului menstrual. La femeile care au amenoree, trebuie verificată în prealabil prezenţa
unei sarcini. Endometrioză: se recomandă începerea tratamentului prin administrarea unei
doze de 400 mg/zi, apoi doza poate fi micşorată sau mărită, după caz. Tratamentul trebuie
continuat 3-6 luni sau până la dispariţia tulburărilor. În afecţiunile benigne de sân: se
foloseşte o doză iniţială de 300 mg/zi în mai multe prize. În menoragie, dozele zilnice de
100-400 mg au fost găsite eficiente, dar 200 mg/zi sunt în general suficiente pentru a
reduce pierderea menstruală la nivele acceptabile. În pubertatea precoce primară
constituţională, doza recomandată este de 100-400 mg/zi, depinzând de vârstă şi
greutatea copiilor, precum şi de răspunsul clinic.
Formă de prezentare: Cutii cu 100 capsule în blister.

Producător: Sanofi Winthrop

DARAPRIM, tablete
pyrimetaminum
Formă de prezentare: Fiecare tabletă de culoare albă este marcată (cu codul Wellcome
A3A) şi conţine 25 mg pirimetamină BP.
Indicaţii: Malarie: Profilaxie. Daraprim acţionează ca un agent profilactic şi supresiv
împotriva malariei produsă de Plasmodium falciparum. Daraprim acţionează, de
asemenea, ca agent supresiv împotriva infecţiilor produse de Plasmodium vivax. Daraprim
are o acţiune sporontocidă împotriva P. falciparum şi P. vivax care pot conduce la
reducerea transmisiei ciclice când este folosit pe scară largă. Tratament: Daraprim
acţionează sinergic cu sulfonamidele în doză unică de tratament pentru malaria cauzată
de P. falciparum, P. vivax şi P. malariae. Toxoplasmoza: Daraprim în combinaţie cu o
sulfonamidă este eficient în tratarea infecţiilor congenitale şi dobândite.
Dozaj şi administrare: Malarie: Profilaxie.
Adulţi şi copii peste 10 O tabletă (25 mg pirimetamină) pe săptămână
ani
Copii între 5-10 ani O jumătate de tabletă (12, 5 mg pirimetamină) pe săptămână.
Copii sub 5 ani Nu se aplică formularea.

Profilaxia trebuie să înceapă în sau cu puţin înainte de a ajunge în aria endemică şi trebuie
continuată o dată pe săptămână. Când se revine la o zonă fără malarie, doza trebuie menţinută încă
4 săptămâni. Tratament: Daraprim trebuie administrat simultan cu sulfalen sau sulfadoxină. Adulţi
şi copii peste 14 ani: 2 sau 3 tablete de Daraprim (50-75 mg pirimetamină) în asociere cu 1000-
1500 mg sulfalen sau sulfadoxină în doză unică. Copii sub 14 ani: ca doză unică.
Sulfalen sau sulfadoxină
9-14 ani 2 tablete (50 mg pyrimetamină) 1000 mg
4-8 ani 1 tabletă (25 mg pyrimetamină) 500 mg
sub 4 ani 1/2 tabletă (12, 5 mg pyrimetamină) 250 mg

Vârstnici: Nu există informaţii despre efectul produs de Daraprim la pacienţii în vârstă. În

doza recomandată pentru prevenirea sau tratarea malariei este puţin probabil ca Daraprim
să aibă efecte adverse asupra pacienţilor normali sănătoşi. Toxoplasmoză: Daraprim
trebuie administrat simultan cu sulfadiazina sau o cu altă sulfonamidă similară. Notă:
Utilizarea unei sulfonamide alternative poate necesita o ajustare a dozei. Tratamentul
trebuie să dureze 3-6 săptămâni. Dacă este necesară continuarea terapiei, între cele două
tratamente este necesară o perioadă de pauză de două săptămâni. Adulţi şi copii peste 6
ani: Daraprim: O doză iniţială de două tablete (50 mg pirimetamină) urmată de o tabletă
(25 mg pirimetamină) zilnic. Sulfadiazină: 150 mg/kg corp (maxim 4 g) zilnic în 4 doze
separate. Copii între 2 şi 6 ani trebuie să primească o doză iniţială de 2 mg
pyrimetamină/kg corp (până la doza maximă de 50 mg) urmată de 1 mg/kg corp/zi (până
la doza maximă de 25 mg); la copiii mai mici se administrează 1 mg/kg corp/zi. Utilizând
dozele calculate în funcţie de greutatea corporală, dozele de Daraprim recomandate
pentru copiii sub 6 ani sunt, în general, următoarele: Copii între 2 şi 6 ani: Daraprim: O
doză iniţială de o tabletă (25 mg pirimetamină) urmată de o jumătate de tabletă (12,5 mg
pirimetamină) zilnic. Sulfadiazină: 150 mg/kg corp (maxim 2 g) zilnic în 4 doze divizate.
Copii între 10 luni şi 2 ani: Daraprim: O jumătate de tabletă (12,5 mg pirimetamină) zilnic.
Sulfadiazina: 150 mg/kg corp (maxim 1,5 g) zilnic în 4 doze divizate. Sugari între 3 şi 9
luni: Daraprim: Nu este aplicabil. Sulfadiazina: 100 mg/kg corp (maxim 1 g) zilnic în 4
doze divizate. Sugari sub 3 luni: Daraprim: Nu este aplicabil. Sulfadiazina: 100 mg/kg corp
(maxim 750 mg) în zile alternante în 4 doze divizate. Precauţii: Riscurile administrării de
sulfadiazină sau de alte sulfonamide la nou-născuţi trebuie comparate cu beneficiile
terapeutice aduse de aceasta. Vârstnicii: Nu există informaţii în legătură cu efectul
Daraprim asupra pacienţilor în vârstă. Teoretic este posibil ca pacienţii în vârstă trataţi
pentru toxoplasmoză să fie mai susceptibili la depresia acidului folic cauzate de
administrarea zilnică de Daraprim.
Contraindicaţii: Daraprim nu trebuie administrat la pacienţii cu hipersensibilitate la
pirimetamină.
Precauţii: Rezistenţa la medicamente transmisă prin plasmide: În zonele cunoscute sau
suspectate ca fiind cu organisme rezistente la pirimetamină sau compuşi similari trebuie
utilizat un alt medicament profilactic. Daraprim trebuie administrat cu atenţie la pacienţii cu
afecţiuni hepatice sau renale sau cu deficienţă de acid folic datorată fie unei boli
congenitale, fie malnutriţiei. În tratamentul toxoplasmozei, la toţi pacienţii care primesc
Daraprim trebuie administrat şi un supliment de folaţi pentru a reduce riscul unei depresii a
măduvei osoase. De câte ori este posibil, trebuie administrat calciu folinat sau, alternativ,
acid folic. Monitorizarea elementelor figurate sanguine trebuie făcută săptămânal în timpul
terapiei şi se continuă încă 2 săptămâni după încetarea tratamentului. Dacă apar semne
de deficienţă de acid folic, tratamentul trebuie oprit şi trebuie administrat calciu folinat.
Când se administrează şi sulfonamidă, trebuie asigurat un regim hidric adecvat pentru a
se reduce riscul de cristalurie.
Interacţiuni: Daraprim, prin modul său de acţiune, poate deprima metabolismul folaţilor, la
pacienţii trataţi cu alţi inhibitori de folaţi. Rapoarte ocazionale au sugerat că pacienţii trataţi
cu pirimetamină pentru profilaxia malariei, în doze ce depăşesc 25 mg săptămânal, pot
dezvolta anemie megaloblastică dacă se prescrie simultan o combinaţie de
trimetoprim/sulfonamidă. Administrarea simultană de lorazepam şi Daraprim poate induce
hepatotoxicitate. Daraprim poate cauza exacerbarea efectelor mielosupresive ale agenţilor
citostatici, în special metotrexatul. Au apărut convulsii după administrarea simultană de
metotrexat şi pirimetamină la copiii cu leucemia sistemului nervos central, iar cazuri de
aplazie fatală a măduvei osoase au fost asociate cu administrarea de daunorubicin,
citozină arabinozidă şi pirimetamină la pacienţii cu leucemie mieloidă acută. Legarea
crescută de proteinele plasmatice a pirimetaminei poate preveni legarea proteică a altor
compuşi. Acest lucru are mare importanţă când nivelul medicamentului nelegat,
administrat simultan (de ex. chinină sau warfarină) afectează eficacitatea sau toxicitatea.
Efecte secundare: Malarie: Profilaxie: La doza recomandată efectele secundare sunt
rare. S-a observat ocazional rush care a dispărut la întreruperea tratamentului. S-au
semnalat şi cazuri de insomnie la doze mai mari decât cele recomandate. Tratament: S-au
înregistrat rareori simptome de greaţă, colici, vomă şi diaree. Frecvenţa scăzută a acestor
rapoarte este reflectată şi de dificultăţile în depistarea faptului că simptomele se datorează
bolii sau medicaţiei. Dereglări ale ritmului cardiac şi hematurie apar rar la doze de 75 mg şi
pot fi asociate într-o oarecare măsură cu natura infecţiei. Toxoplasmoză: S-a demonstrat
că dozele terapeutice de Daraprim deprimă hematopoieza la aproape 25% din pacienţi.
Probabilitatea dezvoltării leucopeniei, anemiei sau trombocitopeniei este redusă prin
administrarea simultană de calciu folinat. La începutul tratamentului se semnalează
greaţă, colici, vomă sau diaree. Rareori este necesară întreruperea tratamentului. Efecte
secundare mai rar întâlnite sunt migrena, ameţeala, uscăciunea gurii sau gâtului, febra,
dermatita, pigmentarea neobişnuită a pielii şi depresia. Hiperfenilalaninemia s-a semnalat
la 3 nou-născuţi trataţi pentru toxoplasmoză congenitală. S-au semnalat colaps circulator
şi ulceraţie bucală asociate cu Daraprim, dar numai la pacienţii care au primit doze mai
mari decât cele recomandate. La un pacient predispus la epilepsie s-a semnalat
precipitarea unui atac de grand mal, dar semnificaţia clinică a acestui atac nu a fost
definită.
Sarcină şi alăptare: Deşi există un risc teoretic pentru anomalii ale fătului datorate
inhibitorilor de folaţi administraţi în timpul sarcinii, nu există date despre efectele Daraprim
la oameni în astfel de cazuri.
Malaria: În dozele recomandate pentru profilaxie şi tratament, Daraprim nu este
contraindicat în timpul sarcinii. Totuşi, trebuie administrat un supliment de folaţi.
Toxoplasmoză: În timpul infecţiei riscurile rezultate din administrarea în doze mari de
Daraprim trebuie comparate cu riscul avortului şi malformaţiilor fetale. Se crede că
toxoplasmoza nu infectează fătul înainte de 6 săptămâni şi extrem de rar mai devreme.
Tratamentul în timpul gravidităţii: este indicat numai pentru: femeile ale căror teste
serologice devin pozitive în timpul sarcinii sau pentru femeile care au un titru în creştere
de anticorpi împotriva toxoplasmei în timpul sarcinii. Deşi ochii sunt uneori afectaţi în
timpul unui atac acut, majoritatea specialiştilor consideră că toxoplasmoza oculară este,
de obicei, o manifestare târzie a infecţiei congenitale. Astfel, în majoritatea cazurilor,
afecţiunile oculare nu reprezintă un pericol pentru făt. Femeile însărcinate trebuie tratate în
prezenţa creşterii titrului de anticorpi sau dacă leziunea oculară ameninţă vederea.
Administrarea concomitentă de calciu folinat se recomandă atunci când Daraprim este
utilizat în tratamentul toxoplasmozei în timpul sarcinii. Cantitatea de pirimetamină
excretată în laptele matern este insuficientă pentru ca Daraprimul să fie contraindicat
mamelor care alăptează. Totuşi, administrarea simultană de agenţi antifolaţi la sugari
trebuie evitată pe cât posibil.
Supradozare: Trebuie aplicat un tratament de rutină ce include menţinerea căilor aeriene
libere şi controlul convulsiilor. Trebuie administrate fluide adecvate pentru a se asigura
diureza optimă. Lavajul gastric poate fi ridicat în două ore de la ingestie datorită absorbţiei
rapide a Daraprim. Pentru a contracara o posibilă deficienţă de acid folic, trebuie
administrat calciu folinat până când apar semne de reducere a toxicităţii. Poate apărea o
întârziere de 7-10 zile înainte ca efectele adverse ale leucopeniei să devină evidente; prin
urmare, în perioada de risc trebuie continuată terapia cu calciu folinat.
Condiţii de păstrare: A se depozita la temperaturi sub 35 grade Celsius şi a se proteja
faţă de lumină.

Producător: Glaxo Wellcome

DAROB
sotalolum
Substanţă activă: Clorhidrat de sotalol.
Acţiune terapeutică: Darob este un beta-blocant hidrofil, fără acţiune simpatomimetică
intrinsecă, cu acţiune neselectivă pe receptorii beta1- şi beta2-simpatici. Unicitatea Darob
constă în faptul că el prezintă în plus faţă de acţiunea beta-blocantă, proprietăţi de blocare
a canalelor de potasiu. Această combinare favorabilă de acţiuni determină indicaţia sa
principală şi anume: aritmiile ventriculare ameninţătoare pentru viaţă. Darob mai prezintă
efecte benefice şi asupra: altor tulburări de ritm (atât cele induse la efort cât şi cele
produse prin stimulare simpatică); hipertensiunii arteriale asociate; bolii ischemice
coronariene.
Indicaţii: Tahiaritmii ventriculare severe. Tahiaritmii supraventriculare simptomatice
necesitând tratament, cum ar fi: tahicardia AV joncţională, tahicardia SV cu sindrom WPW
sau fibrilaţie atrială paroxistică.
Administrare: La adulţi: 80 mg Darob (1 tabletă Darob mite) de 2-3 ori pe zi sau 160 mg
Darob (1 tabletă Darob) de 2 ori pe zi. Tratamentul se va iniţia cu doze reduse (2 x 80 mg)
ce se vor creşte progresiv sub monitorizare EKG şi evaluarea răspunsului clinic. Acţiunea
sa beta-blocantă se face resimţită începând cu doze mici (2x 80 mg = 160 mg/ zi) în timp
ce pentru manifestarea acţiunii sale tip blocant al canalelor de potasiu sunt necesare doze
ceva mai mari (2 x 160 mg = 320 mg/ zi).
Efecte secundare şi reacţii adverse: În timpul tratamentului cu Darob pot apărea,
ocazional, oboseală, ameţeli, cefalee, parestezii, senzaţie de răceală la nivelul membrelor.
Rar s-au semnalat tulburări gastrointestinale şi declanşarea unor disfuncţii ventilatorii de
tip obstructiv
Contraindicaţii: Tratamentul cu Darob este absolut contraindicat dacă bolnavul prezintă
ca patologie asociată insuficienţă cardiacă clasa IV NYHA, şoc, bloc AV gradul II sau III,
bloc SA, boala nodului sinusal, bradicardie (sub 50 bătăi pe minut), hipotensiune arterială,
hipopotasemie, acidoză metabolică, bronhopatii obstructive (de exemplu astm bronşic),
hipersensibilitate cunoscută la sotalol şi sulfamide. Terapia cu Darob este de asemenea
contraindicată în timpul tratamentului cu antagonişti ai canalelor de calciu administraţi i.v.,
cu excepţia cazurilor de terapie intensivă, în stadii avansate ale arteriopatiilor periferice şi
în cazul preexistenţei unui sindrom EKG de QT prelungit.
Avantaje: Medicament de primă alegere în aritmiile ventriculare ameninţătoare pentru
viaţă; reduce mortalitatea de toate cauzele la pacienţii cu risc înalt; realizează o profilaxie
eficientă şi de durată a aritmiilor ventriculare; eficient şi în starea de după infarctul de
miocard.
Formă de prezentare: Tablete 80 mg Darob mite - în blistere a câte 20 tablete; tablete
160 mg Darob - în blistere a câte 20 tablete.

Producător: Knoll A.G.

DARVON N®
dextropropoxifenum
Compoziţie: Din punct de vedere chimic Dextropropoxifen napsilat este (1S, 2R)-1-benzil-
3-dimetilamino-2-metil-1-fenilpropil propionat naftalen-2-sulfonat monohidrat. Formula
empirică: C32H37NO5 SH2O. Greutate moleculară: 565,7. Dextropropoxifen napsilat este
foarte puţin solubil în apă la 20 grade Celsius, uşor solubil în cloroform şi solubil în etanol
(96%). Se prezintă sub formă de pulbere albă cu gust amar.
Formă de prezentare: Darvon N 50 mg: capsule conţinând 50 mg dextropropoxifen
napsilat echivalent cu 32,5 mg dextropropoxifen clorhidrat sau 30 mg dextropropoxifen
bază. Darvon N 100 mg: capsule conţinând 100 mg dextropropoxifen napsilat echivalent
cu 65 mg dextropropoxifen clorhidrat sau 60 mg dextropropoxifen bază.
Indicaţii terapeutice: Combaterea durerilor de intensitate uşoară şi moderată.
Posologie şi mod de administrare: Doza maximă recomandată de dextropropoxifen
napsilat este de 600 mg/zi. Copii: Dextropropoxifen nu este recomandat în uzul pediatric.
Persoane în vârstă: Trebuie luată în considerare creşterea intervalului dintre doze (vezi:
"Proprietăţi farmacocinetice"). La pacienţii cu insuficienţă hepatică şi/sau insuficienţă
renală trebuie luată în considerare o scădere a dozajului zilnic total (vezi: "Proprietăţi
farmacocinetice").
Contraindicaţii: Hipersensibilitate la dextropropoxifen napsilat. Utilizarea la pacienţii cu
tendinţă la suicid.
Precauţii speciale de utilizare: Pacienţii trebuie avertizaţi să nu depăşească dozele
recomandate şi să limiteze consumul de alcool. Moartea a apărut ca o consecinţă a
ingestiei accidentale sau intenţionate, fie numai a unei cantităţi excesive de
dextropropoxifen, fie prin asocierea acestuia cu alte medicamente cu acţiune deprimantă
asupra SNC sau cu alcool. Deznodământul fatal poate să se producă în prima oră de la
administrarea supradozei şi se pot produce în 15 minute. Dextropropoxifen trebuie
prescris cu grijă la pacienţii a căror condiţie medicală necesită administrarea concomitentă
de sedative, tranchilizante, relaxante musculare, antidepresive sau alte medicamente
depresive ale SNC. Pacienţii trebuie preveniţi asupra efectelor depresive suplimentare
provocate de aceste combinaţii. Dextropropoxifen trebuie prescris cu multă grijă la
pacienţii care consumă alcool în exces. Dextropropoxifen poate duce la dependenţă dacă
se iau doze mai mari decât cele recomandate o perioadă mare de timp.
Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiuni: Efectul deprimant
asupra SNC se însumează cu cel al altor depresanţi ai SNC, inclusiv alcoolul.
Dextropropoxifen poate să intervină în mecanismul antidepresivilor, anticonvulsivantelor şi
a medicamentelor de tipul warfarinei. Semne neurologice severe, inclusiv coma, au apărut
când medicamentul a fost utilizat concomitent cu carbamazepina.
Sarcină şi alăptare: Acest produs medicinal nu creşte incidenţa spontană a defectelor de
naştere, dar are potenţiale efecte farmacologice neaşteptate asupra cursului sarcinii, a
fătului sau nou-născutului. Nu a fost stabilită siguranţa administrării în timpul sarcinii din
cauza posibilelor reacţii adverse asupra dezvoltării fătului. După utilizarea în timpul sarcinii
au fost raportate simptome de sevraj la nou-născuţi. Deci, dextropropoxifen nu trebuie
administrat femeilor gravide decât dacă, după părerea medicului, efectul benefic potenţial
contrabalansează efectele întâmplătoare. Studiile post-partum asupra mamelor în
perioada de alăptare care luau medicamentul, nu au demonstrat apariţia reacţiilor adverse
la copii.
Efecte asupra abilităţii de a conduce şi de a utiliza alte maşini: Dextropropoxifen
poate produce reacţii adverse minore sau moderate. Medicamentul poate afecta abilităţile
fizice şi/sau mentale necesare pentru îndeplinirea unor sarcini, cum ar fi condusul sau
mânuirea unor maşini. Pacientul trebuie prevenit în acest sens.
Reacţii adverse: Cele mai des întâlnite efecte secundare sunt ameţeala, sedarea, greaţa
şi vărsăturile. Unele din aceste efecte pot fi diminuate dacă pacienţii stau în clinostatism.
Alte reacţii adverse includ: constipaţie, durere abdominală, erupţii cutanate, delir, dureri de
cap, slăbiciune, euforie, stări disforice, halucinaţii şi tulburări minore de vedere. Terapia cu
dextropropoxifen a fost asociată cu teste anormale ale funcţiilor hepatice şi, foarte rar, cu
unele cazuri reversibile de icter (inclusiv icterul colestatic). Miopatia dureroasă subacută
poate să apară după o supradoză cronică de dextropropoxifen.
Supradozare: Semne şi simptome: În faza acută dextropropoxifen produce simptome
tipice narcozei, cu somnolenţă sau comă şi depresie respiratorie, uneori cu convulsii.
Tensiunea arterială scade şi funcţiile cardiace se deteriorează. Aritmia cardiacă şi
întârzierea conducerii pot să apară. Apare o acidoză combinată respiratorie şi metabolică,
care poate fi foarte gravă dacă au fost ingerate şi cantităţi mari de salicilaţi. Se poate
produce moartea. Tratament: Terapia intensivă de întreţinere este necesară pentru a
corecta stopul respirator şi şocul. În plus, o doză de 0,4-2 mg de naloxonă administrată i.v.
va contracara depresia respiratorie. Aceasta poate fi repetată la intervale de 2-3 minute,
dar dacă nu se produce nici un răspuns după 10 mg, diagnosticul trebuie reconsiderat.
Durata antagonismului poate fi scurtă şi doze suplimentare de naloxonă pot fi necesare
chiar timp de 24 de ore. Pacientul poate avea nevoie de un anticonvulsivant pentru a
controla convulsiile. Nu trebuie utilizate medicamente analeptice din cauza tendinţei lor de
a precipita convulsiile. La copii, doza uzuală iniţială de naloxonă este de 0,01 mg/kg corp
administrată i.v., urmată, dacă este necesar, de o doză mai mare de 0,1 mg/kg corp.
Spălăturile gastrice sunt eficace şi cărbunele medicinal activ poate absorbi o cantitate
semnificativă din dextropropoxifen-ul ingerat. Ingestia cronică de dextropropoxifen în doze
depăşind 720 mg/zi, poate cauza psihoză toxică şi convulsii.
Proprietăţi farmacodinamice: Efectul analgetic al propoxifen este dat de stereoizomerul
dextrogir, d-propoxifen (dextropropoxifen). Dextropropoxifen este un narcotic cu acţiune
centrală, legându-se primar de receptorii m-opioizi şi având o structură înrudită cu
methadona.
Proprietăţi farmacocinetice: Dextropropoxifen este uşor absorbit la nivelul tractului
gastro-intestinal. Concentraţii plasmatice maxime ale dextropropoxifen sunt atinse în 2-2,5
ore. După o doză orală de 100 mg de dextropropoxifen sunt atinse concentraţii maxime
plasmatice de 0,05-0,1 mg/ml. Repetarea dozelor la intervale de 6 ore duce la creşterea
concentraţiilor plasmatice, înregistrând un platou după o nouă doză la 48 de ore.
Dextropropoxifen este metabolizat în ficat în norpropoxifen care este eliminat pe cale
renală. Dextropropoxifen are un timp de înjumătăţire de 6-12 ore, faţă de cel al
norpropoxifen, care este de 30-36 ore. Dextropropoxifen traversează bariera placentară şi
a fost detectat şi în laptele uman. Concentraţii serice mari sau întârzierea eliminării
medicamentului pot să apară la pacienţii cu insuficienţă renală sau hepatică. Ritmul
metabolizăii dextropropoxifen poate fi redus la pacienţii în vârstă. Norpropoxifen are un
efect depresant mult mai puţin substanţial asupra SNC decât dextropropoxifen, dar un
efect anesteziant local mai mare, similar cu cel al amitriptilinei şi agenţii antiaritmici, cum
ar fi lignocaina şi chinidina.
Date preclinice de siguranţă: Studiile pe animale în care dextropropoxifen şi
norpropoxifen au fost administrate continuu prin perfuzii în cantităţi mari, au demonstrat
prelungirea timpului de conducere intracardiacă (intervalele PR şi QRS).
Condiţii de păstrare: La temperatura camerei (15 - 30 grade Celsius).
Producător: Eli Lilly and Company
DAUNOBLASTINA®
daunorubicinum
Descriere: Daunoblastina (daunomicyn sau daunorubicin hidroclorid) este o antraciclină
antiblastică izolată din culturi de Streptomyces peucetius în Laboratoarele de cercetare ale
Pharmacia & Upjohn. Daunoblastina conţine daunorubicin hidroclorid sub formă de pudră
liofilizată cu manitol. Este solubilă în apă şi în soluţie salină.
Activitate biologică: Daunoblastina este un puternic agent antileucemic. Mecanismul de
acţiune este legat de abilitatea de a lega ADN şi de a inhiba sinteza acidului nucleic. De
asemenea, Daunoblastina a demonstrat o modestă activitate antibacterială şi
imunosupresivă. Studiile pe culturi celulare au demonstrat o penetrare celulară rapidă şi o
localizare predominantă a antibioticului în cromatina perinucleară. S-a evidenţiat, de
asemenea, o inhibare rapidă a sintezei acidului nucleic, activităţii mitotice şi aberaţiilor
cromozomiale. În vivo, Daunoblastina inhibă creşterea atât a tumorilor solide, cât şi a
tumorilor ascitice experimentale la şoarece şi şobolan, prelungind extensiv rata
supravieţuirii acestora.
Farmacologie clinică: Studiile de farmacocinetică utilizând Daunoblastina marcată
radioactiv arată că administrarea i.v. este urmată de un clearance plasmatic rapid al
antibioticului. Concentraţiile plasmatice rămân stabile pentru un timp îndelungat după
această scădere rapidă. Daunoblastina este rapid legată de ţesuturi, mai ales cele bogate
în acizi nucleici (splină, ganglioni limfatici şi măduvă osoasă) şi este eliberată apoi în
circulaţia sanguină. Excreţia urinară, determinată prin metode fluorimetrice, este
aproximativ egală cu 15% din doza administrată 7 zile. Excreţia biliară este calea
principală de eliminare. Alterarea funcţiei hepatice determină o încetinire a excreţiei şi, în
consecinţă, acumulare în plasmă şi ţesuturi. Daunoblastina nu trece bariera hemato-
encefalică.
Indicaţii: Leucemia acută mieloblastică: Daunoblastina este indicată pentru terapia tuturor
stadiilor acestei maladii, fie ca agent unic sau în combinaţie cu alte medicamente
antiblastice. Este de asemenea tratamentul de elecţie pentru leucemia promielocitară.
Leucemia acută limfoblastică: Daunoblastina este foarte activă în inducerea remisiunii
acestei boli. Totuşi datorită efectelor sale adverse precum şi existenţei altor tipuri de
terapii, Daunoblastina este indicată numai în acele cazuri care sunt rezistente la alte
medicamente. Combinaţia polichimioterapică a Daunoblastinei cu Prednisolon şi
Vincristina s-a dovedit a fi eficientă în faza acută a acestei boli. Alte tumori: Răspunsuri
pozitive cu Daunoblastina s-au observat în neuroblastom şi rabdomiosarcom.
Contraindicaţii: Nu sunt disponibile date concludente asupra creşterii cardiotoxicităţii
induse de Daunoblastina în cazul bolilor cardiace preexistente, de aceea nu se recomandă
la pacienţii cu boli cardiace severe sau preexistente. Nu este recomandabilă administrarea
acestui medicament la pacienţii cu infecţii severe.
Posologie: Doza unică poate varia între 0,5 şi 3 mg/kg corp . Dozele de 0,5 -1 mg/kg corp
se pot repeta la intervale de una sau mai multe zile; dozele de 2 mg/kg corp se vor
administra la intervale de 4 sau mai multe zile. Dozele de 2,5-3 mg/kg corp , mai rar
utilizate, se vor administra la intervale de 7-14 zile. Numărul necesar de injecţii poate varia
de la un pacient la altul, iar doza se va modifica pentru fiecare pacient în funcţie de
răspuns şi toleranţă şi în funcţie de statusul hematologic şi al măduvei osoase. Se pot lua
în considerare, de asemenea, şi combinaţiile chimioterapice cu alţi compuşi antiblastici.
Atât la adulţi cât şi la copii doza totală nu va depăşi 20 mg/kg corp (vezi “Recomandări”).
Doza se va reduce la pacienţii cu alterarea funcţiei hepatice pentru a preveni creşterea
toxicităţii.
Recomandări: Pacientul se va ţine sub supraveghere şi spitalizare constantă în perioada
de inducţie a remisiunii leucemiei acute cu Daunoblastina. Deoarece Daunoblastina poate
provoca o distrucţie rapidă a celulelor leucemice, apare o creştere a concentraţiilor
sanguine de acid uric şi uree, fiind necesar controlul nivelelor acestor parametri de 3 sau 4
ori pe săptămână în cursul primei săptămâni de tratament. În cazurile severe, se
recomandă aport crescut de lichide şi Alopurinol pentru prevenirea apariţiei unei nefropatii
cu acid uric. La toţi pacienţii, tratamentul cu Daunoblastină determină o mielosupresie şi,
în anumite cazuri, aplazii grave. De aceea, trebuie luate în calcul aceste riscuri înainte de
iniţierea tratamentului pentru a avea la îndemână un tratament de suport corespunzator
(antibiotice, transfuzii, concentrate trombocitare şi eventual leucocitare). Numărătoarea
eritrocitară, formula leucocitară şi numărul trombocitelor vor fi evaluate zilnic în cursul
primei săptămâni de tratament. Înainte şi eventual în timpul tratamentului se va controla
atent funcţia hepatică prin investigaţiile de laborator convenţionale (GOT, GPT, fosfataza
alcalină, bilirubina, BSP). O atenţie deosebită se va rezerva riscului cardiotoxicităţii induse
de Daunoblastină. Riscul apariţiei unei insuficienţe cardiace înainte de a se atinge doza
cumulativă de 20 mg/kg corp este minim, aproximativ 2%, crescând însă considerabil
când doza cumulativă este depăşită. Cardiotoxicitatea Daunoblastinei poate fi crescută de
eventualele tratamente concomitente (radiaţii şi alte medicamente cu potenţial
cardiotoxic), de condiţii clinice legate de boală (anemie, infecţii, infiltraţii pericardice sau/şi
miocardice). Insuficienţa cardiacă se poate manifesta chiar şi în timpul remisiunii, precum
şi câteva săptămâni după încetarea tratamentului de Daunoblastină şi nu cedează la nici
un tratament medical sau fizic cunoscut. Se recomandă efectuarea electrocardiogramei
înainte şi după fiecare ciclu de tratament. Schimbări ale electrocardiogramei (aplatizarea
sau inversarea undei T sau depresia intervalului S-T sau apariţia aritmiilor) nu sunt indicaţii
pentru întreruperea tratamentului. Reducerea voltajului complexului QRS este considerat
totuşi un indiciu specific de cardiotoxicitate. Dacă acesta apare, beneficiul continuării
tratamentului trebuie atent evaluat comparativ cu riscul unei alterări cardiace ireversibile.
Insuficienţa cardiacă poate apărea după o doză cumulativă ridicată chiar şi în lipsă a
alterărilor EKG premergătoare. Nu au fost evaluate încă posibilele efecte adverse asupra
fertilităţii masculine şi feminine, precum şi efectele teratogenice sau nocive asupra fătului.
Datele experimentale obţinute sugerează că Daunoblastina poate reduce vitalitatea
foetusului, astfel încât beneficiul tratamentului la o femeie însărcinată trebuie atent evaluat
împotriva toxicităţii potenţiale pe foetus şi pe embrion. S-a demonstrat că Daunoblastina şi
alte medicamente antitumorale şi imunosupresive, au un efect cancerigen potenţial la
animale în condiţii experimentale particulare. Daunoblastina poate da o coloraţie în roşu a
urinei 1-2 zile de la administrare. Dacă soluţia de Daunoblastină vine în contact direct cu
ţesutul cutanat sau cu mucoase, se spală imediat. Nu se va utiliza ca agent antiinfecţios,
chiar dacă Daunoblastina posedă o anumită acţiune antibiotică.
Efecte secundare: Mielosupresia şi cardiotoxicitatea sunt principalele efecte secundare
(vezi “Recomandări”). Alopecia este un efect secundar frecvent, reversibil totuşi la
sfârşitul tratamentului. La 5-10 zile de la iniţierea tratamentului poate apărea o stomatită
(dacă nu este deja prezentă ca simptom al maladiei de bază). Aceasta se caracterizează
prin zone dureroase de eroziune localizată în mod special de-a lungul marginilor laterale
ale limbii şi la nivelul mucoasei sublinguale. Pot surveni tulburări ale aparatului
gastrointestinal (greţuri, vărsături, diaree). Dacă Daunoblastina extravazează în timpul
administrării, determină leziuni tisulare grave până la necroza severă. S-au raportat cazuri
de fleboscleroză când au fost folosite venele mici sau când o singură venă este folosită
pentru administrări repetate (vezi “Administrări”).
Administrare: Daunoblastina nu este activă pe cale orală, iar administrarea pe cale i.m. şi
intratecală trebuie evitată. Se administrează numai i.v. şi se recomandă administrarea prin
intermediul unei perfuzii cu soluţie fiziologică salină în curs, după constatarea introducerii
perfecte a acului în venă. Această tehnică reduce riscul extravazării medicamentului şi
asigură integritatea venei la sfârşitul administrării. Daunoblastina nu se amestecă cu
heparina, aceste medicamente fiind incompatibile chimic, putând precipita. Daunoblastina
poate fi de asemenea asociată cu alţi agenţi antileucemici; nu se amestecă în aceeaşi
seringă cu mai multe medicamente.
Prezentare: O fiolă conţine 20 mg hidroclorid de daunorubicin sub formă de pulbere
liofilizată cu o fiolă de solvent pentru reconstituire conţinând 10 ml de soluţie fiziologică
salină sterilă. Soluţiile acestui medicament vor fi protejate de expunerea la soare şi sunt
stabile pentru 24 ore la temperatura camerei sau 48 ore între 4 şi 10 grade Celsius.
A nu se lăsa la îndemâna copiilor

Producător: Pharmacia & Upjohn

DEBRIDAT
trimebutinum
Compoziţie: Comprimate: Maleat de trimebutină 100 mg. Suspensie buvabilă:
Trimebutină 1,2 g pentru prepararea a 250 ml de suspensie.
Acţiune terapeutică: Trimebutina este un reglator al motilităţii digestive, care acţionează
asupra sistemului enkefalinergic gastrointestinal. Acţionând ca un agonist enkefalinergic
asupra receptorilor excitatori şi inhibitori, trimebutina exercită o acţiune stimulatoare în caz
de hipomotilitate intestinală şi o acţiune spasmolitică în caz de hipermotilitate a
musculatorii tractului digestiv. Această reglare a fost observată de-a lungul întregului tract
gastrointestinal. Trimebutina restabileşte motilitatea fiziologică în cazul maladiilor
funcţionale digestive, datorate tulburărilor de motilitate digestivă.
Indicaţii: Simptomele polimorfe ale tractului gastrointestinal, renumite sub denumirea de
sindrom de colon iritabil sau tulburări digestive funcţionale, în special dureri şi crampe
abdominale, spasme, balonări, diaree şi/sau constipaţie. La copii este indicat în colici,
putându-se administra din prima săptămână de viaţă a sugarului, în abdomenul cronic
dureros şi în tulburările de tranzit intestinal.
Mod de administrare: Comprimate: 1-2 comprimate de 3 ori pe zi. Suspensie buvabilă:
(prin adăugare de apă fiartă şi răcită până la reperul de pe flacon) Adulţi: 1-2 linguri de 3
ori pe zi. Copii: 1 ml/kg corp/zi divizat în 2-3 prize; sub 6 luni 1/2 linguriţă de 2-3 ori pe zi;
de la 6 luni la 1 an 1 linguriţă de 2 ori pe zi; de la 1 an la 5 ani 1 linguriţă de 3 ori pe zi;
peste 5 ani 2 linguriţe de 3 ori pe zi. Poate fi administrată direct cu linguriţa sau
amestecată în biberonul cu lapte.
Efecte adverse: Rar au fost observate reacţii cutanate.
Prezentare: Cutii cu 20 de comprimate a 100 mg maleat de trimebutină. Flacon cu pulbere
care conţine 1,2 g trimebutină pentru prepararea a 250 ml suspensie.

Producător: Jouveinal
DEBRISAN®
dextranomerum
Instrucţiuni de utilizare: Debrisan este format din granule sferice de dextranomer cu
diametrul de 0,1-0,3 mm. Debrisan curăţă suprafeţele plăgilor infectate şi exsudate şi
îndepărtează obstacolele locale din calea vindecării. Această acţiune se datorează
capacităţii dextranomerului de a absorbi exsudatul plăgii şi de a îndepărta bacteriile şi
substanţele cu molecula mare, ca proteinele plasmatice, fibrinogenul şi produşii de
scindare ai acestuia. Reduce edemul din jurul plăgii şi inflamaţia. Formarea crustelor este
împiedicată prin prevenirea formării cheagurilor şi uscării proteinelor din exsudatul de la
nivelul plăgii. Când plaga este curată se formează un ţesut de granulaţie ce permite
desfăşurarea procesului natural de vindecare. Debrisan nu are proprietăţi antibiotice şi nu
permite apariţia de tulpini rezistente.
Indicaţii: Debrisan este indicat în tratamentul plăgilor exsudate şi infectate cum sunt
plăgile chirurgicale şi posttraumatice, ulcerele de decubit şi ulcerele de la nivelul
membrelor inferioare. Tehnica: Pentru obţinerea rezultatelor cât mai bune vor trebui
respectate întocmai următoarele tehnici: Prepararea plăgii: Se curăţă plaga cu ajutorul
unui tampon de vată îmbibat în soluţie salină normală sau apă. Pentru a creşte
eficacitatea Debrisanului, plaga va fi lăsată să rămână umedă. Prepararea pastei de
Debrisan: 2A. Se amestecă două părţi (60 g) Debrisan cu o parte (30 ml) polietilenglicol
(Macrogol) 400 până la obţinerea unei paste. Este de preferat ca această pastă să fie
amestecată în cutia Debrisan 60 g după îndepărtarea capacului interior al acesteia. Pasta
astfel obţinută poate fi păstrată timp de patru săptămâni la temperatura camerei
(maximum +30 grade Celsius) în cutia bine închisă. Conţinutul unei cutii nu va fi
administrat la mai mult de un pacient. 2B. Alternativă: dacă polietilenglicolul (Macrogol)
400 nu este disponibil, poate fi înlocuit cu glicerolul. În acest caz se amestecă patru părţi
Debrisan cu o parte glicerol. Notă: această pastă va trebui preparată imediat înainte de
administrare şi nu poate fi păstrată pentru un interval de timp mai mare de câteva ore.
Aplicarea Debrisanului: Granulele de Debrisan pot fi aplicate direct pe plagă. Cu toate
acestea, pentru a uşura manipularea în practică, recomandăm următoarele metode de
aplicare: 3A. Se acoperă plaga cu o compresă de tifon formată din două straturi şi având
dimensiunea aproximativ dublă faţă de cea a plăgii. Se va umezi compresa cu soluţie
salină normală sau cu apă. Se întinde pasta pe compresă de pe plagă până la obţinerea
unui strat cu grosimea de cel puţin 3 mm. Se va împături compresa astfel încât să conţină
toată pasta. Se apasă uşor pentru a se asigura contactul cu plaga. Această metodă
facilitează îndepărtarea ulterioară a Debrisanului. 3B. Alternativă: Se întinde pasta pe
plagă într-un strat cu grosimea de cel puţin 3 mm şi se apasă uşor pentru a se asigura un
bun contact cu plaga. 4. Se acoperă cu o compresă uscată. Se lipesc marginile cu bandă
adezivă şi se bandajează ca de obicei. Aplicări ulterioare: Debrisanul trebuie înlocuit
înainte să devină saturat (de culoare gri-gălbuie). Iniţial pot fi necesare două aplicări pe zi
iar apoi una pe zi, aceasta variind însă cu cantitatea secreţiei de la nivelul plăgii. 5A. Se
îndepărtează tifonul şi se clăteşte plaga cu apă distilată sau soluţie salină. Tifonul care
aderă la plagă poate fi dezlipit prin reumezire cu apă distilată sau soluţie salină. 5B. Dacă
Debrisan a fost aplicat direct pe plagă, Debrisanul folosit se îndepărtează prin irigare cu
soluţie salină şi tamponare. Câteva granule de Debrisan rămase pe suprafaţa plăgii după
spălarea acesteia nu sunt dăunătoare, însă înaintea efectuării unei grefe cutanate
Debrisanul va trebui îndepărtat în întregime. Dacă nu este înlocuit suficient de des sau
dacă se aplică un strat prea subţire, se poate forma o crustă. În această situaţie se va
aplica pe plagă o compresă îmbibată în soluţie salină normală care va fi lăsată timp de
aproximativ 10 minute. Debrisanul va putea apoi să fie îndepărtat uşor fără lezarea
ţesutului de granulaţie nou şi fin. De acum, închiderea completă depinde de procesul
natural de vindecare, durata închiderii plăgii variind de la câteva zile la câteva săptămâni,
în funcţie de dimensiunea plăgii, pierderea de ţesut şi starea generală a pacientului.
Debrisan în arsurile mâinilor: Se introduce mâna pe jumătate într-o pungă de polietilenă
curată. Se aplică din abundenţă granulele de Debrisan pe mână, excesul fiind lăsat să
cadă în pungă. Se prinde punga la nivelul încheieturii mâinii şi se vor face câteva mici
găuri de aerisire în pungă, aproape de încheietură. Mâna va trebui mişcată ocazional
pentru a permite grăunţelor excesive de Debrisan să adere la plagă. Încheierea
tratamentului: Tratamentul va fi continuat până la curăţarea plăgii şi dispariţia exsudatului.
Efecte adverse: Poate surveni durere tranzitorie în regiunea plăgii. Dacă durerea apare la
momentul aplicării preparatului, ea poate fi evitată prin umezirea suprafeţei plăgii, înainte
de aplicare.
Precauţii: Se vor lua măsuri de precauţie în următoarele situaţii: când Debrisan-ul este
aplicat în apropierea ochilor; în ulcere profunde cu orificii de deschidere mici, ca de
exemplu fistule şi cavităţi, de unde îndepărtarea granulelor sau a pastei poate fi dificilă. Se
va evita vărsarea de Debrisan pe duşumele, acestea devenind alunecoase.
Condiţii de păstrare: A se păstra la loc uscat în recipiente bine închise.

Producător: Pharmacia & Upjohn

DECADERM
dequalinum
Prezentare farmaceutică: Soluţie pentru uz extern conţinând dequaliniu clorură 0,5%
(flacon cu 20 ml).
Acţiune terapeutică: Antiseptic antibacterian şi antifungic, activ faţă de multe bacterii
grampozitive şi gramnegative, Treponema Vincenti, Candida albicans şi unele specii de
Tricophyton.
Indicaţii: Piodermite şi dermatoze fungice, arsuri, plăgi, ulcere varicoase infectate;
stomatite, faringite; vaginite moniliazice sau tricomonazice.
Mod de administrare: Aplicaţii locale, badijonări, pansamente.
Reacţii adverse: Reacţii alergice locale; folosirea îndelungată poate provoca leziuni
necrotice.
Contraindicaţii: Alergie specifică; prudenţă în folosirea îndelungată; este incompatibil cu
săpunurile.
DECA-DURABOLIN, soluţie uleioasă pentru uz intramuscular
nandrololum
Compoziţie: Fiecare ml soluţie uleioasă conţine 25 sau 50 mg nandrolon decanoat.
Mod de acţiune: Deca-Durabolin este un preparat antibiotic injectabil. Substanţa activă
din punct de vedere farmacologic este nandrolon. Esterul decanoat dă preparatului o
durată de acţiune de circa 3 săptămâni după injectare. Nandrolon este asemănător chimic
cu hormonul masculin. În comparaţie cu testosteronul, el are o acţiune anabolizantă mai
puternică şi una androgenică mai slabă. Acestea au fost demonstrate prin testări biologice
pe animale şi explicate prin studii referitoare la legarea de receptori. Androgenicitatea
scăzută a nandrolon este confirmată de experienţa clinică. La om s-a dovedit că Deca-
Durabolin influenţează în mod pozitiv metabolismul calciului şi creşte masa osoasă, în
osteoporoză. La femeile cu carcinom mamar diseminat, s-a raportat că Deca-Durabolin
produce regresiuni obiective timp de mai multe luni. În plus, Deca-Durabolin are un efect
de economisire a nitrogenului. Acest efect asupra metabolismului proteic a fost stabilit prin
studii metabolice şi este folosit terapeutic în stări cu deficit proteic, ca de exemplu în bolile
cronice debilitante după chirurgie majoră sau traume severe. În astfel de condiţii, Deca-
Durabolin serveşte ca adjuvant în terapia specifică şi la măsurile de dietă, precum şi la
nutriţia parenterală. Efectele androgenice (de exemplu, virilizarea) sunt relativ rare în
dozele recomandate. Nandrolon este lipsit de gruparea C17 alfa-alchil, asociată cu
inducerea disfuncţiilor hepatice şi colestază.
Farmacocinetică: Nandrolon decanoat se dispersează cu viteză mică din locul injecţiei în
sânge, având perioada de înjumătăţire de 6 zile. În sânge esterul este hidrolizat rapid la
nandrolon, cu o perioadă de înjumătăţire de o oră sau chiar mai puţin. Timpul de
înjumătăţire al procesului combinat de hidroliză, distribuţie şi eliminare a nandrolon
decanoat este de 4,3 ore. Nandrolon este metabolizat în ficat. Au fost identificaţi în urină,
ca metaboliţi, 19-Norandrosteron, 19-Noretiocholanolon şi 19-Norepiandrosteron. Nu se
cunoaşte dacă aceşti metaboliţi au acţiune farmacologică.
Indicaţii: Osteoporoză; pentru tratamentul paleativ al unor cazuri selectate de carcinom
mamar diseminat la femei; ca adjuvant la terapii specifice şi la măsuri de dietă în condiţii
patologice caracterizate printr-o balanţă nitrogenică negativă.
Administrare: Deca-Durabolin se administrează injectabil i.m. profund.
Dozare: Osteoporoză: 50 mg o dată la 3 săptămâni. Pentru tratamentul paleativ al unor
cazuri selectate de carcinom mamar diseminat la femei - 50 mg o dată la 2-3 săptămâni.
Ca adjuvant la terapii specifice şi măsuri de dietă în condiţii patologice caracterizate de o
balanţă de nitrogen negativă 25-50 mg o dată la 3 săptămâni. Atenţie Pentru un efect
terapeutic optim, este necesar să se administreze cantităţi adecvate de vitamine, minerale
şi proteine într-o dietă bogată în calorii.
Contraindicaţii: Sarcină; caz cunoscut sau susceptibil de carcinom prostatic sau mamar
la bărbat.
Avertizare şi precauţii: Dacă apar semne de virilizare, trebuie să se ia în considerare o
întrerupere a tratamentului de preferat prin consultarea pacientului. Este recomandat să se
supravegheze pacienţii care prezintă vreuna din următoarele condiţii: insuficienţă cardiacă
latentă sau manifestă, disfuncţie renală, hipertensiune (sau antecedente de acest tip).
Întrucât steroizii anabolici pot produce uneori retenţie de lichid; creştere incompletă în
înălţime deoarece steroizii anabolizanţi, în doze mari, pot accelera închiderea epifizelor;
metastaze scheletice ale carcinomului mamar. La aceşti pacienţi se poate dezvolta o
hipercalcemie, atât spontan cât şi ca urmare a unei terapii cu steroizi anabolici. Aceasta
din urmă poate fi un indiciu al unui răspuns pozitiv al tumorii la tratamentul hormonal. Cu
toate acestea, hipercalcemia trebuie întâi tratată ca atare, iar după ce s-a restabilit nivelul
normal de calciu se poate relua terapia hormonală; disfuncţii hepatice. Folosirea steroizilor
anabolizanţi cu scopul de a creşte capacitatea atletică poate presupune riscuri grave în
ceea ce priveşte sănătatea consumatorului şi nu trebuie încurajată.
Reacţii adverse: Doze mari, tratamentul îndelungat şi/sau administrarea prea frecventă
pot cauza: Virilizarea care apare la femeile sensibile sub formă de răguşeală, acnee,
hirsutism şi creşterea libidoului; la băieţii la pubertate sub forma unor erecţii mai frecvente
şi a măririi penisului şi la fete sub forma creşterii părului pubian şi hipertrofie clitoridiană.
Răguşeala poate fi primul simptom al schimbării vocii ce poate însă să sfârşească printr-o
îngroşare de lungă durată, uneori ireversibilă, a vocii; amenoree; inhibarea
spermatogenezei; retenţie de lichid.
Interacţiuni: Steroizii pot îmbunătăţi toleranţa glucozei şi diminua necesarul de insulină
sau alte medicamente antidiabetice la diabetici.
Sarcină şi alăptare: Acest medicament este contraindicat în timpul sarcinii, din cauza
posibilei masculinizări a fetusului. Datele referitoare la utilizarea acestui medicament în
timpul alăptării la sân sunt insuficiente pentru a evalua posibilul rău produs copilului.
Supradozare: Toxicitatea acută a nandrolon decanoat pentru animale este foarte redusă.
Nu există rapoarte referitoare la supradozarea acută cu Deca-Durabolin la om.

Producător: Organon
DECANOFORT
nandrololum
Prezentare farmaceutică: Fiole a 1 ml soluţie uleioasă conţinând nandrolonă decanoat
25 mg (cutie cu 3 buc.).
Acţiune terapeutică: Steroid anabolizant, favorizează sinteza proteinelor; are acţiune
androgenică (relativ slabă) şi proprietăţi antiestrogenice; stimulează hematopoieza; efectul
se menţine timp îndelungat (1-4 săptămâni).
Indicaţii: Osteoporoză (senilă sau iatrogenă), stări de caşexie şi de nutriţie la bătrâni, boli
cronice debilitante, stare caşectică prin boală canceroasă, urmări ale intervenţiilor
chirurgicale majore, arsuri întinse, tratament cortizonic prelungit, radioterapie; anemii prin
hipoplazie medulară; cancer mamar metastatic.
Mod de administrare: I.m. 1-4 fiole (25 -100 mg) la intervale de 3-4 săptămâni, în cure de
6 injecţii; în cancerul mamar metastatic şi anemiile grave, câte 4-8 fiole săptămânal; la
copii (peste 2 ani), 4-8 fiole la 3-4 săptămâni.
Reacţii adverse: Dozele mari provoacă fenomene de virilizare la femei (în parte
ireversibile), creşterea libidoului, inhibarea menstruaţiei şi disovulaţie, inhibarea
spermatogenezei, tulburări de creştere şi de dezvoltare sexuală la copii; uneori retenţie
hidrosalină (mai ales la malnutriţi, anemici, în insuficienţa cardiacă şi renală); utilizat în
cancerul mamar cu metastaze osoase, la femeie, poate fi cauză de hipercalcemie (se
controlează calciul seric şi urinar), diminuează toleranţa la glucide, poate creşte
trigliceridele în sânge.
Contraindicaţii: Cancer şi adenom de prostată, insuficienţă hepatică, hepatită cronică sau
recentă; nu se foloseşte în timpul sarcinii; utilizarea la copii şi femei numai cu indicaţie
medicală strictă şi cu multă prudenţă; atenţie la bolnavii cu insuficienţă cardiacă,
hipertensiune arterială, insuficienţă renală, epilepsie. Efectul hipoglicemiant al insulinei şi
antidiabeticelor orale poate fi potenţat. Folosirea la sportivi este interzisă (reacţie pozitivă
la testele pentru control antidopaj).

Producător: Terapia S.A.

DECARIS
levamisolum
Compoziţie: Comprimate a 50 mg sau 150 mg levamisol sub formă de sare clorhidrică.
Indicaţii: Infestări cu: Ascaris lumbricoides, Necator americanus, Strongyloides
stercoralis, Trichostrongylus colubriformis şi Ankylostoma duodenale.
Contraindicaţii: Alăptare - principiul activ trece în laptele matern. Se va administra cu
prudenţă în sarcină şi la copiii sub 3 ani.
Mod de administrare: Comprimatele de 150 mg sunt contraindicate copiilor Adulţi: 1
comprimat de 150 mg în doză unică. Copii: 2,5mg/kg corp, sub forma comprimatelor de 50
mg. Aceasta înseamnă 25-50 mg (1/2-1 comprimat) copiilor având vârsta de 3-6 ani şi 50-
100 mg (1-2 comprimate) celor de 6-14 ani, în doză unică. Este preferabil ca administrarea
medicamentului să se facă seara, la culcare. La nevoie, tratamentul se va repeta după o
pauză de 14 zile.
Efecte secundare: Greaţă, vomă, cefalee, diaree. După tratament, pot apărea simptome
SNC (uneori, encefalopatie). La doze mai mari ori în tratamente repetate, se pot instala:
leucopenie, agranulocitoză, eritem tegumentar, nefropatie.
Interacţiuni medicamentoase: Se va evita administrarea concomitentă cu: mebendazol
(toxicitate crescută); substanţe lipofile (toxicitate crescută).
Precauţii: Se va evita consumul de băuturi alcoolice în timpul tratamentului şi încă 24 ore
după terminarea lui. Timp de 3-4 săptămâni de la administrarea medicamentului (perioada
se va stabili individual), se vor evita conducerea vehiculelor sau efectuarea unor munci
periculoase, comportând iminenţă de accident.
Formă de prezentare: 2 comprimate a 50 mg. 1 comprimat a 150 mg. Notă: Se
eliberează numai pe bază de prescripţie medicală.

Producător: Richter Gedeon

DECLOPHEN tablete, fiole, supozitoare
diclophenacum natricum
Antireumatic, antiinflamator, analgezic, antipiretic
Compoziţie: Fiecare formă de prezentare conţine:
Diclofenac de sodiu Tabletă Fiolă Supozitor
25 mg 75 mg/3 ml 100 mg

Proprietăţi: Declophen este un medicament nesteroidic cu proprietăţi antireumatice,

antiinflamatorii, analgezice şi antipiretice. Diclofenacul de sodiu, ingredientul activ din
tabletele, fiolele şi supozitoarele de Declophen, are un efect puternic inhibitor al ciclo-
oxigenazei, enzimă ce intervine în sinteza prostaglandinelor. Aceasta produce o scădere
remarcabilă a cantităţii de prostaglandine şi, în consecinţă, răspunsul la reacţiile dureroase
şi inflamatorii este abolit. Concentraţia maximă în plasmă se atinge aproximativ în 1,5 - 2
ore după administrarea orală şi mai repede după injecţii i.m. cu Declophen. Concentraţiile
echivalente cu cele din plasmă se ating rapid în lichidul sinovial şi persistă mult mai mult.
Nu se produc acumulări în corp în timpul administrării prelungite de Declophen, deoarece
este rapid metabolizat şi excretat în principal prin urină, cu un timp de înjumătăţire de 2
ore. Aceste proprietăţi recomandă Declophen-ul ca medicament de primă alegere în
tratamentul inflamaţiilor, ameliorând mobilitatea şi durerea articulară cu efecte secundare
minime.
Indicaţii: Artrite reumatoide; osteoartrite; spondilită anchilopoetică; artrita gutoasă;
sindrom de umăr dureros (peritendinite, capsulite, bursite şi artrite acute); reumatism non-
articular; condiţii inflamatorii dureroase posttraumatice şi postoperatorii; dismenoree
primară; diverse afecţiuni în sfera ginecologică.
Contraindicaţii: Ulcer peptic; hipersensibilitate la Diclofenac de sodiu; în primul trimestru
de sarcină.
Precauţii: Ca şi pentru alte medicamente antiinflamatorii nesteroidiene, medicamentul
trebuie să fie dat cu prudenţă pacienţilor care primesc tratament anticoagulant oral.
Funcţia renală trebuie testată în timpul tratamentului de lungă durată.
Efecte secundare: Deşi moderate şi rare, la unii pacienţi pot apărea: tulburări
gastrointestinale, dureri epigastrice, greaţă, prurit, cefalee, edem.
Dozare: Tablete: 1-2 tablete de trei ori pe zi sau după recomandarea medicului. Fiole
(pentru injecţii i.m.): o fiolă pe zi sau o fiolă la 12 ore în cazurile severe sau la
recomandarea medicului. Supozitoare: 1 pe zi sau la recomandarea medicului.
Formă de prezentare: Cutii conţinând 20 tablete, 3 fiole, 5 supozitoare.
Condiţii de păstrare: Locuri uscate şi reci. Nu trebuie lăsate la îndemâna copiilor.

Producător: Pharco Pharmaceuticals

DECOZOLINE
xylometazolinum
Prezentare farmaceutică: Flacon a 10 ml soluţie pentru uz extern conţinând 0,05%
clorhidrat de xylometazoline.
Acţiune terapeutică: Vasoconstrictor, acţionând local - la nivelul mucoasei nazale,
determinând decongestionarea mucoasei nazale şi faringiene.
Indicaţii: Rinite acute infecţioase sau alergice, sinuzite, otite medii, pregătirea rinoscopiei.
Mod de administrare: Instilaţii nazale de 3-4 ori pe zi.
Reacţii adverse: Uneori, senzaţie de arsură în nas şi gât, iritaţie locală, uscăciune a
mucoasei nazale, greaţă, cefalee.
Contraindicaţii: După intervenţii chirurgicale cu interesarea durei mater (hipofizectomie
transfenoidale), sensibilitate crescută la agenţi adrenergici.

Producător: Arab Center for Ph

DELAY-TIAZEM® SR
diltiazemum
Prezentare farmaceutică: Capsule a 90 şi 120 mg diltiazem hidroclorid în granule cu
disociere lentă, continuă (cutie cu 10 buc.).
Acţiune terapeutică: Delay-Tiazem este un blocant al canalului de calciu. El inhibă
influxul ionului de calciu în timpul depolarizării membranei celulei miocardice şi a celulei
musculare din peretele vascular şi produce astfel dilatarea arterelor coronare şi a vaselor
periferice. Delay-Tiazem, de asemenea, reduce consumul de oxigen al miocardului, atât
printr-un mecanism direct la nivelul proceselor metabolice consumatoare de energie din
celula miocardică, cât şi indirect, prin scăderea rezistenţei periferice şi deci a
supraîncărcării de sarcină a cordului. Scăderea rezistenţei periferice se datorează scăderii
tonusului musculaturii netede din peretele vascular. Acelaşi efect, de scădere a rezistenţei
vasculare, se manifestă şi la nivelul arterelor coronare, ceea ce conduce la creşterea
fluxului miocardic. Spasmul coronarian nu se mai produce, iar presiunea arterială este
scăzută. Deşi Delay-Tiazem, ca orice antagonist al calciului, deprimă nodul sino-atrial şi
pe cel atrio-ventricular, el nu modifică semnificativ frecvenţa cardiacă. De asemenea,
efectul inotrop negativ este slab sau absent. Delay-Tiazem s-a dovedit util în
hipertensiunea arterială moderată.
Indicaţii: Delay-Tiazem este indicat în tratamentul bolii arterelor coronare şi profilaxia
atacurilor de angină pectorală: angina pectorală stabilă, insuficient controlată de nitriţi şi
beta-blocante; angina Prinzmetal; angorul stabil, de repaus sau spontan; insuficienţa
coronariană acută; infarctul miocardic acut; tratamentul cronic al hipertensiunii arteriale
esenţiale; tratamentul hipertensiunii renale.
Mod de administrare: Utilizat în insuficienţa coronariană sau în hipertensiune, doza
uzuală pentru adult pe zi, este de 180-360 mg, administrat în doză unică sau fracţionat.
Reacţii adverse: Tratamentul cu diltiazem este în general bine tolerat. Rar însă, pot
apărea: greaţă, cefalee, prurit sau edeme maleolare. Important de semnalat: administrarea
combinată a diltiazemului cu nitriţii poate produce efect aditiv. Utilizarea diltiazemului în
hipertensiunea arterială în asociere cu alte antihipertensive necesită ajustarea dozelor. O
creştere a efectului inhibitor asupra conducerii, în special asupra nodului AV, se produce
la asocierea diltiazemului cu beta-blocantele sau alte antiaritmice. Utilizarea acestor
combinaţii necesită prudenţă. La bolnavii cu boli hepatice, se recomandă monitorizarea
testelor funcţionale hepatice, mai ales în cazul tratamentelor de lungă durată.
Contraindicaţii: Diltiazem este contraindicat în şocul cardiogen, sindromul de nod sinusal
bolnav, bradicardie (frecvenţa cardiacă sub 55 bătăi/minut) şi la bolnavii cu tulburări de
conducere. Pacienţii cu hipotensiune arterială (presiunea sistolică sub 90 mm Hg).
Atenţie Administrarea diltiazemului în timpul sarcinii nu este recomandată.

Producător: Apic
DELFEN
nonoxynolum
Prezentare farmaceutică: Cremă, conţinând nonoxinol 9-50 mg/g şi excipienţi (tub a 70 g
cremă şi 12 aplicatoare).
Acţiune terapeutică: Anticoncepţional cu utilizare locală. Prin efectul spermicid exercitat
la nivelul vaginului produsul împiedică pătrunderea spermatozoizilor în uter.
Indicaţii: Contracepţie.
Mod de administrare: Aplicaţii vaginale cu puţin timp înainte de raportul sexual,
folosindu-se aplicatorul care asigură doza necesară. Efectul se instalează imediat şi
durează aproximativ 6 ore.
Reacţii adverse: Rar poate apărea hipersensibilitate la produs.
Contraindicaţii: Alergie la unul din componenţi.

Producător: Cilag
DENDRID®
idoxuridinum
Soluţie sterilă oftalmică.
Prezentare farmaceutică: ldoxuridina este un agent chemoterapeutic antiviral condiţionat
într-o soluţie izotonă tamponată. Fiecare ml conţine: Substanţă activă: Idoxuridină 0,1%.
Conservant: Clorura de benzalconiu 0,01.
Acţiune terapeutică: Virusul Herpes simplex utilizează timidina în sinteza acidului
dezoxiribonucleic (ADN), un metabolit necesar pentru reproducere. ldoxuridina este
identică în privinţa structurii chimice cu timidina, exceptând faptul că gruparea 5-metil este
înlocuită de iodină. Când idoxuridina este înlocuită de timidina în structura ADN, celula
devine incapabilă să utilizeze ADN-ul şi reproducerea încetează.
Indicaţii: În tratamentul keratitei cauzate de virusul Herpes simplex.
Contraindicaţii: Hipersensibilitate faţă de oricare din componentele acestui produs.
Sarcină şi alăptare: ldoxuridina trebuie administrată cu precauţie în timpul sarcinii sau la
femeile în perioada de fertilitate. S-a constatat că idoxuridina traversează bariera
placentară şi produce malformaţii fetale la iepuri, atunci când este instilată ocular la
femelele gravide, în doze similare cu cele utilizate clinic. S-a constatat că idoxuridina
produce malformaţii fetale şi la şobolan după administrarea intraperitoneală şi orală,
precum şi la şoarece după administrare subcutanată. Nu se va alăpta în timpul
tratamentului cu idoxuridină, întrucât medicamentul şi metaboliţii pot fi excretaţi în laptele
uman.
Potenţial mutagenic: S-a constatat că idoxuridina produce aberaţii cromozomiale la
şoareci şi este mutagenică pentru celulele de mamifer în cultură (ex: limfoblaste umane
adipoide şi celule limfomatoase de şoarece), Drosophila melanogaster şi într-un sistem de
analiză utilizând celule de mamifer.
Potenţial oncogenic: Studiile efectuate asupra idoxuridinei sunt inadecvate pentru
evaluarea potenţialului carcinogenetic. Acest produs citotoxic trebuie privit ca având
potenţial oncogenic. Poate inhiba sinteza sau funcţia ADN şi este încorporat în ADN-ul
celulelor de mamifer, ca şi în genomul ADN-ului viral. S-a constatat că idoxuridina induce
producerea de virusuri tumorale ARN (particule tip C) din celule de şoarece virus-negative.
Gradul activităţii oncogenice a oncornavirusurilor induse de idoxuridină nu a fost suficient
studiat. Totuşi, câteva oncornavirusuri activate de idoxuridină au cauzat transformarea
celulară in vitro şi inducerea de neoplasme specifice (leucemii limfatice şi carcinoame)
după inocularea la şoareci singenici.
Precauţii: Numai pentru uz local. A nu se depăşi frecvenţa sau durata administrării
recomandate. ldoxuridina nu este eficace în inflamaţiile corneene secundare keratitei cu
Herpes simplex în care virusul nu este prezent. Câteva specii de Herpes simplex par să fie
rezistente la acţiunea idoxuridinei.
Reacţii adverse: Au fost raportate cazuri de iritaţie oculară incluzând punctarea corneei,
senzaţii de arsură şi înceţoşarea vederii. După administrarea prelungită de idoxuridină, au
fost raportate cazuri de iritaţie oculară, manifestate prin conjunctivită foliculară, blefarită cu
edem punctiform, hiperemie conjunctivală bulbară şi pătarea epiteliului comean. În oricare
din aceste cazuri se impune întreruperea administrării medicamentului.
Mod de administrare: Se instilează o picătură în ochiul afectat, în fiecare oră. În herpesul
acut, tratamentul continuă cu instilări la fiecare două ore, apoi de patru ori pe zi, până la
întrerupere (tratamentul va fi urmat timp de cel puţin şapte zile).
Formă de prezentare: Flacon de plastic de 15 ml, cu picurător.
Condiţii de păstrare: A se păstra la temperatura camerei. A se proteja de lumină.

Producător: Alcon
DE-NOL®, tablete
bismuthi subcitras colloidal
Compoziţie: De-Nol tablete conţine ca ingredient activ soluţie uscată de subcitrat de
bismut coloidal (CBS), corespunzătoare la 120 mg trioxid de bismut (Bi2O3). În literatură,
principiul activ este deseori atribuit ca fiind al compusului de coordinare: dicitratobismutat
tripotasic. Tabletele de De-Nol conţin următorii excipienţi: polivinilpirolidonă, amberlit,
polietilen glicol, stearat de magneziu, hidroxipropilmetilceluloză.
Formă farmaceutică: Tablete.
Mod de acţiune: De-Nol formează un precipitat în contact cu acidul gastric din stomac, la
baza craterului ulcerului. Acest precipitat protejează mucoasa gastrică împortiva acidităţii,
inhibând totodată acţiunea pepsinei. De-Nol protejează, de asemenea, mucoasa prin
stimularea sintezei şi a secreţiei de prostaglandine endogene prin care este crescută
producerea de bicarbonat şi mucus. În plus, De-Nol exercită o acţiune antibacteriană
împotriva Helicobacter pylori. În stratul de mucus, după administrarea unei doze de De-Nol
sunt realizate concentraţii bactericide de bismut. De-Nol conduce la dezintegrarea
peretelui celular şi contracarează anumite mecanisme de patogenitate ale germenului H.
pylori prin inhibarea ureazei bacteriene, proteinazei şi fosfolipazei. S-a demonstrat in vitro
că De-Nol, datorită proprietăţilor sale coloidale, inhibă aderarea H. pylori la celulele
epiteliale. Eradicarea H. pylori de către De-Nol este însoţită de îmbunătăţirea imaginii
histologice şi înlăturarea simptomelor gastritei. De-Nol poate fi combinat cu amoxicilină
sau nitroimidazoli pentru a îmbunătăţi rata de eradicare a Helicobacter pylori. Tripla
terapie incluzând De-Nol, tetraciclină sau amoxicilină şi metronidazol a dat cele mai bune
rezultate. Studiile clinice au arătat că procentul de vindecare cu De-Nol a ulcerelor gastrice
şi duodenale este foarte ridicat. Acţiunea antibacteriană asupra Helicobacter pylori este
asociată cu observaţia că, la un an după terapia ulcerului gastric şi duodenal cu De-Nol,
recurenţele sunt mai puţin frecvente decât după terapia cu multe alte medicamente.
Indicaţii terapeutice: Ulcerul gastric şi duodenal. Gastrite însoţite de simptome ca
dispepsia şi în eradicarea Helicobacter pylori.
Contraindicaţii: Disfuncţii renale majore.
Precauţii: Utilizarea prelungită a unor doze mari de compuşi conţinând bismut nu este
recomandată, deoarece aceasta poate conduce ocazional la encefalopatie. Acest risc este
foarte mic dacă este administrat corespunzător recomandării. Nu este recomandată
utilizarea concomitentă a altor medicamente conţinând bismut.
Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune: Nu trebuie administrate
alte medicamente sau consumate alimente sau băuturi, în special lapte, fructe sau sucuri
de fructe cu o jumătate de oră înainte sau după administrarea dozei de De-Nol, deoarece
acestea pot influenţa efectul produsului. Teoretic, absorbţia tetraciclinelor poate fi redusă
de administrarea concomitentă cu De-Nol.
Sarcină şi alăptare: Nu sunt disponibile informaţii suficiente privind administrarea de De-
Nol în timpul sarcinii sau alăptării pentru a aprecia posibilele efecte dăunătoare.
Efecte secundare: Poate apărea înnegrirea scaunului, ca urmare a formării sulfatului de
bismut, dar aceasta poate fi deosebită cu uşurinţă de melenă. Alte efecte sunt în principal
de natură gastrointestinală, cum ar fi greaţa, stările de vomă, constipaţia şi diareea.
Aceste efecte nu sunt periculoase şi sunt de natură temporară. Ocazional s-a raportat
apariţia pe piele a unei uşoare reacţii alergice.
Posologie şi mod de administrare: Dozare: 2 x 2 tablete/zi pe stomacul gol, cu jumătate
de oră înainte de micul dejun şi cu jumătate de oră înainte de cină sau înainte de culcare;
sau 4 x 1 tabletă/zi, pe stomacul gol, cu jumătate de oră înainte de fiecare din cele trei
mese principale ale zilei şi înainte de culcare. Tabletele trebuie înghiţite cu apă.
Tratamentul cu De-Nol trebuie urmat timp de 1-2 luni. Acesta este apoi urmat de o
perioadă de 2 luni fără administrare de De-Nol sau de alte preparate conţinând bismut.
Cele mai bune rezultate în eradicarea Helicobacter pylori (în proporţie de 93 %) se obţin
folosind schemele de triplă terapie. Conform concluziilor formulate la Simpozionul de
Consens Naţional asupra tratamentului actual al ulcerului gastric şi duodenal şi al gastritei
cronice desfăşurat la Sinaia, în perioada 6-8 iunie 1996, un exemplu de schemă de triplă
terapie este:
Timp de 7 de zile:
Rp/ De-Nol, 120 mg/tb + Amoxicilină, 500 mg/tb + Metronidazol, 250mg/tb
p.o. 2 x 2 tb/zi p.o. 2 x 2 tb/zi p.o. 3 x 2 tb ori/zi.

Formă de prezentare: Cutii de carton conţinând 40 de tablete.

Producător: Yamanouchi Europe B.V.

DENTAFLUX comprimate
natrii fluoridi
Prezentare, compoziţie: Comprimate aromate, fără zahăr, conţinând 0,50 mg şi 1,00 mg
fluor ionic (sub formă de fluorură de sodiu).
Acţiune farmacoterapeutică: Fluorul ionic conţinut de comprimatele de Dentaflux
contribuie la formarea smalţului dentar, având un rol important în prevenirea cariilor
dentare.
Indicaţii: Comprimatele de Dentaflux sunt considerate necesare în zonele geografice în
care apa potabilă nu conţine suficient fluor ionic. Produsul trebuie administrat regulat, fără
întrerupere, de la naştere până la vârsta de 14 ani.
Doze, mod de administrare: Dentaflux - comprimate se administrează numai la recomandarea
medicului stomatolog, în zonele în care conţinutul în ioni de fluor (F-) al apei potabile nu depăşeşte
0,7 ppm. Stabilirea dozei zilnice se face funcţie de vârstă şi conţinutul în F- al apei potabile,
conform tabelului de mai jos: Doza recomandată (mg F-/zi)
Vârstă (ani) Conţinutul în F - al apei potabile (ppm)
< 0,3 0,3-0,7
0-2 0,25 -
2-3 0,50 0,25
3-5 0,75 0,50
5 - 14 1,00 0,75
Doza stabilită se administrează în priză unică, de preferinţă după masa de seară. Pentru
sugari, comprimatul va fi zdrobit şi dispersat în puţin lichid (apă, ceai). Pentru copiii la care
vârsta permite, comprimatul va fi lăsat să se dizolve lent în gură, în spaţiul dintre obraz şi
gingie, alternativ pe stânga şi dreapta.
Contraindicaţii: Pentru dozele profilactice mai sus menţionate, nu există contraindicaţii.
Formă de prezentare: Cutii conţinând 50 comprimate.
Condiţii de păstrare: În locuri uscate, la temperatura camerei, în ambalajul original
(blister). A nu se lăsa la îndemâna copiilor

Producător: Terapia S.A.

 DENTOCALM, unguent
combinaţii
Îndepărtează durerile dentare şi gingivale.
Compoziţie: 1 gram conţine:
Benzocaină 60 mg
Eugenol 100 mg

Proprietăţi: Unguentul Dentocalm conţine doi compusi activi formulaţi specific pentru
indepărtarea rapidă a durerii dentare sau durerii mucoasei bucale. Benzocaina, primul
ingredient, este un anestezic de suprafaţă, eficient şi neiritant, care este absorbit încet şi
determină o acţiune susţinută şi toxicitate sistemică scăzută. Când este aplicată local pe
mucoasa iritată sau pe gingie, benzocaina induce un efect anestezic în 15-30 secunde,
determinând îndepărtarea durerii şi o senzaţie de confort instantaneu. Eugenolul, cel de-al
doilea compus activ al unguentului Dentocalm, este un agent larg utilizat în practica
stomatologică, pentru a îndeparta durerea determinată de hipersensibilitatea dentinei, carii
sau pulpa dentară expusă.
Indicaţii: Unguentul Dentocalm este utilizat pentru tratamentul simptomatic al: durerii
determinate de leziuni minore ale mucoasei bucale sau gingivale cauzate de iritaţia
datorată periajului, mestecatului sau altor leziuni; durerii datorate alveolitei postextracţie
dentară; durerii dentare datorate hipersensibilităţii dentinei, cariilor sau pulpei dentare
expuse; dureri datorate erupţiilor dentare la copii.
Precauţii: Unguentul Dentocalm este bine să nu fie utilizat în prezenţa infecţiilor.
Mod de utilizare: Se aplică un strat subţire de Dentocalm şi se masează uşor aria
afectată. Se utilizează de câte ori este nevoie pentru indepărtarea durerii sau la
îndrumarea stomatologului sau medicului curant.
Ambalaj: Tub conţinând 5 g de unguent.
Condiţii de păstrare: A se feri de căldură. A nu se lăsa la îndemâna copiilor.

Producător: Pharco Pharmaceuticals

DENTOCALMIN, soluţie pentru uz extern produs stomatologic
combinaţii
Compoziţie: Xilină 2 g; Menthol 2 g; Fenol 2 g.
Acţiune farmacoterapeutică: Este anestezic de contact analgezic şi antiseptic.
Indicaţii: Pulpite. Anestezie de compresiune.
Contraindicaţii: Când se urmăreşte păstrarea vitalităţii pulpei.
Mod de administrare: Se descoperă pulpa şi se introduce o buletă din vată îmbibată cu
soluţie de dentocalmin, apoi se aplică deasupra un material de obturaţie provizorie, fără
presiune.
Formă de prezentare: Flacoane brune de 10 ml.
Condiţii de păstrare: Ferit de căldură, lumină şi umiditate. Termen de valabilitate: 3 ani.

Producător: Biofarm
DEPAKINE® CHRONO 500 mg, comprimate filmate divizabile retard
acidum valproicum
Schimbare în prezentare: Comprimatele de Depakine Chrono 500 mg sunt acum
divizabile. Proprietăţile produsului sunt identice, însă posibilitatea de a fi divizate permite
variaţii în ceea ce priveşte doza administrată.
Compoziţie per comprimat:
Valproat de sodiu 333 mg
Acid valproic 145 mg
(cantitate corespunzătoare de valproat de sodiu 500 mg)
Excipient q.s.

Indicaţii: Acest medicament este un antiepileptic. Este recomandat în tratamentul

diferitelor forme de epilepsie ale adulţilor şi copiilor cu greutatea peste 17 kg şi în
tratamentul unor tulburări de comportament observate în timpul convulsiilor. Epilepsii
generalizate sau parţiale: generalizate primare sau secundare; parţiale, cu
simptomatologie simplă sau complexă; forme mixte.
Contraindicaţii: Antecedente personale sau eredocolaterale de icter grav, în special de
origine medicamentoasă. Dacă aveţi îndoieli, nu ezitaţi să cereţi sfatul medicului sau
farmacistului dvs.
Avertizări: Dacă manifestaţi oboseală, somnolenţă, lipsa poftei de mâncare însoţite de
vărsături repetate sau reapariţia crizelor, adresaţi-vă imediat medicului dvs.
Precauţii: Supuneţi-vă cu regularitate controlului medical. Preveniţi medicul dacă sunteţi
sau doriţi să rămâneţi însărcinată. Încă de la începutul perioadei de sarcină medicul va
putea aplica o supraveghere prenatală specializată, adaptată cazului dvs. şi tratamentului
pe care îl urmaţi. Pentru a evita eventuale interacţiuni între mai multe medicamente,
trebuie să informaţi sistematic medicul sau farmacistul despre orice alt tratament în curs.
Reacţii adverse: Ca orice produs activ, acest medicament poate determina, la anumite
persoane, reacţii adverse cum ar fi: greaţă, epigastralgii (la începutul tratamentului),
tulburări ale funcţiei hepatice sau pancreatice, căderea temporară a părului, tremurături
uşoare ale mâinilor, creşterea poftei de mâncare.
Posologie, mod de administrare: Depakine Chrono divizabil este rezervat adulţilor şi
copiilor cu o greutate peste 17 kg, datorită dozării şi mărimii comprimatelor. Depakine
Chrono 500 mg divizabil poate fi totuşi recomandat şi copiilor cu greutatea sub 17 kg, dacă
ei pot folosi comprimate. Începerea tratamentului: în cazul substituţiei formei enterice a
valproatului de sodiu (Depakine) cu forma cu eliberare prelungită (Depakine Chrono) se
recomandă menţinerea aceleeaşi doze zilnice. Dacă este vorba de un bolnav aflat deja în
tratament cu alte antiepileptice, Depakine Chrono 500 mg se introduce progresiv pentru a
atinge doza optimă în aproximativ 2 săptămâni, apoi se reduc medicamentele asociate.
Dacă este vorba de un bolnav căruia nu i s-au administrat alte antiepileptice, creşterea
dozei se face treptat la 2-3 zile, astfel încât concentraţia optimă să fie atinsă într-o
săptămână. Doza medie pentru 24 ore este de 20-30 mg/kg corp şi se administrează în 1-
2 prize. În toate cazurile trebuie să respectaţi cu stricteţe prescripţia medicală. Acest
medicament se poate elibera numai pe bază de reţetă medicală.
Formă de prezentare: Flacon cu 30 comprimate filmate divizabile cu eliberare prelungită.
Valabilitate: Nu depăşiţi data limită inscripţionată pe ambalaj.

Producător: Sanofi Winthrop

DEPAKINE®, comprimate filmate enterosolubile 200 mg sau 500 mg, sirop 5,76%
natrium valproicum
Indicaţii terapeutice: Antiepileptic, recomandat în tratamentul diferitelor forme de
epilepsie a adulţilor şi copiilor şi al unor tulburări de comportament din timpul convulsiilor.
Comprimatele se vor administra numai la copii cu greutatea peste 25 kg.
Contraindicaţii: Nu trebuie folosit dacă există antecedente (personale sau
eredocolaterale) de icter grav, în special de origine medicamentoasă.
Precauţii: Supuneţi-vă cu regularitate controlului medical; preveniţi medicul în caz de
sarcină sau dacă doriţi să rămâneţi însărcinată. Încă de la începutul perioadei de sarcină
medicul va putea aplica o supraveghere prenatală specializată, adaptată cazului dvs. şi
tratamentului pe care îl urmaţi. Dacă manifestaţi oboseală, somnolenţă, lipsa poftei de
mâncare însoţită de vărsături repetate sau reapariţia crizelor, consultaţi imediat medicul.
Reacţii adverse: Greaţă, dureri epigastrice (la începutul tratamentului), tulburări ale
funcţiei hepatice sau pancreatice, căderea temporară a părului, tremurături uşoare ale
mâinilor, creşterea poftei de mâncare.
Mod de administrare: Comprimate: doza medie pentru 24 ore se administrează în 2-3
prize, de preferinţă în timpul meselor: 20 - 30 mg/kg corp . Sirop: flaconul de Depakine
sirop este însoţit de o linguriţă dozatoare. Măsura cea mare se foloseşte pentru
administrarea unei doze de 200 mg, iar cea mică pentru o doză de 100 mg. Prescripţia se
efectuează în mg. În toate cazurile trebuie să respectaţi cu stricteţe indicaţiile medicale.
FormĂ de prezentare: Cutie cu 40 comprimate enterosolubile 200 mg. Cutie cu 40
comprimate enterosolubile 500 mg. Flacon cu 150 ml sirop. Valabilitate: Nu depăşiţi data
limită de utilizare inscripţionată pe ambalaj.

Producător: Sanofi Winthrop

DEPAKINE®, pulvere liofilizată pentru soluţie 100 mg/ml, injectabilă i.v.
natrium valproicum
Proprietăţi: Antiepileptic. Valproatul de sodiu îşi exercită proprietăţile farmacologice în
special la nivelul sistemului nervos central. Proprietăţile sale anticonvulsivante se exercită
asupra unor tipuri foarte variate de crize convulsive la animal şi epileptice la om. Studiile
experimentale şi clinice asupra valproatului de sodiu sugerează două tipuri de acţiune
anticonvulsivantă. Primul este un efect farmacologic direct, datorat concentraţiei
valproatului de sodiu în plasmă şi în creier. Al doilea este aparent indirect, fie determinat
de metaboliţi ai valproatului de sodiu prezenţi în creier sau legat de modificări ale
neurotransmiţătorilor, fie este legat de efecte membranare directe. În general, este admisă
ipoteza acidului gama-aminobutiric (GABA), a cărui concentraţie creşte după
administrarea valproatului. Valproatul diminuează durata fazelor intermediare ale
somnului, cu o creştere concomitentă a somnului lent.
Farmacocinetică: Din diferite studii farmacocinetice efectuate cu valproat, reies
următoarele date, unele dintre ele având o consecinţă practică pentru prescrierea
medicamentului: după administrarea orală sau i.v. a valproatului, biodisponibilităţile sunt
comparabile şi aproape 100%; volumul de distribuţie este limitat la sânge şi lichide
extracelulare cu schimb rapid. Valproatul difuzează în L.C.R. şi în creier; eliminarea este
rapidă (timp de înjumătăţire 15 - 17 ore), ceea ce necesită, deci, o administrare regulată;
eficacitatea terapeutică necesită o concentraţie minimă de 40 - 50 mg/l, cu o paletă largă,
cuprinsă între 40 şi 100 mg/l. Nivelurile care se menţin peste 200 mg/l necesită o reducere
a posologiei; pe cale orală, concentraţia plasmatică de echilibru este atinsă rapid (3 - 4
zile); cu forma injectabilă, ea poate fi atinsă în câteva minute şi menţinută prin perfuzie
venoasă; fixarea proteică a valproatului este foarte importantă. Ea este dependentă de
doză şi saturabilă; eliminarea valproatului se face mai ales urinar, după metabolizare prin
glucuronoconjugare şi beta-oxidare; molecula valproatului este dializabilă, dar hemodializa
atinge doar fracţia liberă de acid valproic sanguin (în jur de 10%); contrar majorităţii
celorlalte antiepileptice, valproatul nu accelerează propria sa degradare, nici cele ale altor
substanţe, cum ar fi estroprogestativele. Această proprietate traduce absenţa efectului
inductor al enzimelor ce implică citocromul P 450.
Indicaţii terapeutice: Tratamentul epilepsiei, pe o perioadă mai scurtă de 3 zile, în locul
administării orale, dacă aceasta este temporar inutilizabilă.
Contraindicaţii: Hepatită acută. Hepatită cronică. Antecedent familial de hepatită severă,
în special medicamentoasă. Hipersensibilitate la valproat.
Precauţii: Afecţiuni hepatice. Condiţii de apariţie: Afectări hepatice cu evoluţie severă au
fost raportate în mod excepţional, mai ales la copiii sub 3 ani. În majoritatea cazurilor,
aceste afectări hepatice au fost observate în primele 6 luni de tratament (cel mai frecvent
între a 2-a şi a 12-a săptămână), în general în cursul politerapiei antiepileptice. Acestea nu
ar trebui să fie observate la tratamentul cu forma injectabilă de produs. Semne
evocatoare: Diagnosticul precoce rămâne, înainte de toate, bazat pe clinică. În particular,
se iau în considerare, mai ales la pacienţii cu risc (cf. condiţiilor de apariţie), 2 tipuri de
manifestări care pot precede icterul: pe de o parte semne generale nespecifice, în general
apariţia bruscă a asteniei, anorexiei, oboselii, somnolenţei, însoţite câteodată de
vomismente repetate şi dureri abdominale; pe de altă parte, o reapariţie a crizelor
epileptice. Se recomandă informarea pacientului sau a familiei sale, dacă este vorba de un
copil, că reapariţia unui asemenea tablou impune o consultaţie imediată. Aceasta va
comporta, în afară de examenul clinic, un control biologic al funcţiilor hepatice. Detectare:
În timpul primelor 6 luni de tratament, se vor supraveghea periodic funcţiile hepatice.
Printre examenele clasice, cele mai adecvate sunt testele reflectând sinteza proteică şi
mai ales TP (timpul de protrombină) şi fibrinemia. Confirmarea unui nivel de protrombină
anormal de scăzut, mai ales dacă este însoţit de alte anomalii biologice (diminuarea
semnificativă a fibrinogenului şi a factorilor coagulării, creşterea bilirubinei, creşterea
transaminazelor - vezi "Precauţii de utilizare") trebuie să conducă la oprirea tratamentului
cu Depakine (de asemenea şi cu prudenţă dacă sunt co-prescrişi derivaţi salicilaţi,
deoarece au aceeaşi cale metabolică). Deoarece există riscul necrozei tisulare locale,
administrarea trebuie efectuată strict i.v.. Precauţii de utilizare: Efectuaţi un control biologic
al funcţiilor hepatice înainte de începerea tratamenului (vezi "Contraindicaţii") şi o
supraveghere periodică în timpul primelor 6 luni, în special la pacienţii cu risc (vezi
"Precauţii"), dacă se va folosi calea orală. Este de subliniat faptul că, aşa cum se întâmplă
cu toate antiepilepticele, se poate observa, mai ales la începutul tratamentului, o creştere
izolată şi tranzitorie a transaminazelor, în absenţa oricăror semne clinice. În acest caz se
recomandă un bilanţ biologic mai complet (în particular nivelul protrombinei),
reconsiderarea posologiei şi reiterarea controalelor în funcţie de evoluţia parametrilor. Un
examen hematologic (NFS - numărătoarea elementelor figurate sanguine, incluzând
plachetele, timpul de sângerare şi bilanţul coagulării) se recomandă înaintea tratamentului,
şi, de asemenea, în caz de terapie orală de înlocuire, ca şi înaintea unei intervenţii
chirurgicale şi în caz de hematom sau de sângerări spontane (vezi "Reacţii adverse"). La
pacientul cu insuficienţă renală este bine să se ţină cont de creşterea concentraţiilor serice
libere de acid valproic şi să se diminueze în consecinţă posologia. În caz de sindrom
abdominal dureros acut, este recomandat, înaintea oricărui act chirurgical, să se dozeze
amilazemia, cazuri de pancreatită fiind raportate în mod excepţional. La copil, evitaţi
administrarea simultană cu salicilaţi (vezi "Precauţii").
Sarcină şi alăptare: Sarcină: Risc legat de epilepsie şi de antiepileptice: Referitor la
antiepileptice în general, s-a demonstrat că în descendenţa femeilor epileptice tratate,
nivelul global al malformaţiilor este de 2-3 ori superior celui (aproximativ 3%) existent la
populaţia generală. Deşi se constată o creştere a numărului copiilor malformaţi în caz de
politerapie, nu a fost stabilită realmente partea datorată tratamentelor şi cea datorată
maladiei. Malformaţiile cel mai frecvent întâlnite sunt fante labiale şi malformaţii
cardiovasculare. Întreruperea brutală a tratamentului antiepileptic poate antrena pentru
mamă o agravare a maladiei prejudiciabilă la făt. Risc legat de valproat (mai ales cu
formele orale): La animal: experimentarea pune în evidenţă un efect teratogen la şoarece,
şobolan, iepure. La om: riscul global de malformaţii în timpul primului trimestru nu este
superior celui cu alte antiepileptice. Au fost raportate câteva cazuri de polimalformaţii şi de
dismorfie facială. Realitatea şi frecvenţa nu sunt clar stabilite la ora actuală. În acelaşi
timp, valproatul de sodiu pare să inducă preferenţial anomalii de închidere a tubului neural:
mielomeningocel, spina bifida, malformaţii pentru care diagnosticul prenatal este posibil.
Frecvenţa acestui efect este de ordinul 1%. Ţinând cont de aceste date: unei femei
epileptice tratate cu valproat nu i se contraindică o sarcină; dacă se întrevede o sarcină,
trebuie apreciată din nou indicaţia tratamentului antiepileptic. În timpul sarcinii, tratamentul
antiepileptic nu trebuie întrerupt; monoterapia este recomandabilă; este bine să se
administreze doza zilnică minimă eficace şi să fie repartizată în mai multe prize. În acelaşi
timp, trebuie avută în vedere o supraveghere prenatală specializată, pentru a decela
eventuala apariţie a unei anomalii a închiderii tubului neural. Alăptare: Trecerea
valproatului de sodiu în laptele matern este redusă, cu o concentraţie de 1-10% faţă de
cea din ser, şi până în prezent, copiii alăptaţi şi urmăriţi în perioada neonatală nu au
prezentat efecte clinice decelabile.
Interacţiuni medicamentoase: Asocieri necesitând precauţii la utilizare: neuroleptice şi
antidepresive: valproatul poate potenţa acţiunea neurolepticelor şi a antidepresivelor, ca şi
efectele lor secundare după administrarea unor doze mari. În cazul asocierii valproatului la
aceste medicamente terapeutice, este bine să se reducă posologia în funcţie de tabloul
clinic; antidepresive imipraminice: favorizează apariţia crizelor convulsive generalizate.
Supraveghere clinică şi eventual creşterea dozelor de antiepileptice: fenobarbital:
creşterea concentraţiilor plasmatice ale fenobarbitalului cu apariţia sedării (inhibiţia
catabolismului hepatic), cel mai adesea la copii. Supraveghere clinică în timpul primelor 15
zile de asociere şi reducerea imediată a dozelor de fenobarbital, odată cu apariţia
semnelor de sedare; eventual, se controlează nivelurile plasmatice ale fenobarbitalului;
fenitoină: în general, diminuarea concentraţiilor totale de fenitoină. În special, creşterea
concentraţiei formei libere a fenitoinei poate antrena semne de supradozare (acidul
valproic deplasează fenitoina de pe situsurile de fixare proteică plasmatică şi încetineşte
catabolismul hepatic). Supraveghere clinică. Dacă se dozează concentraţia plasmatică a
fenitoinei, trebuie să se ţină cont mai ales de forma liberă; primidonă: creşterea nivelurilor
plasmatice ale primidonei, cu majorarea efectelor sale nedorite (sedare). După utilizare
prelungită, această interacţiune dispare. Supraveghere clinică şi adaptare eventuală a
posologiei primidonei, în special la începutul asocierii. Efecte ale altor antiepileptice
asupra valproatului: Antiepilepticele cu efect inductor enzimatic (mai ales fenitoină,
fenobarbital, carbamazepină) diminuează concentraţiile serice ale valproatului. În cazul
asocierii, adaptaţi tratamentul în funcţie de dozările sanguine.
Reacţii adverse: Cele ale valproatului de sodiu, mai ales: Afecţiuni hepatice: vezi
"Precauţii". Risc teratogen: vezi "Precauţii de utilizare". Stări confuzionale sau convulsive:
unele stări de stupoare, izolate sau asociate unei recrudescenţe a crizelor sub valproat de
sodiu, au fost observate; sunt reversibile la oprirea tratamentului sau la diminuarea
dozelor. Aceste stări survin, mai ales, în cazul politerapiilor (fenobarbital mai ales) sau
datorită creşterii bruşte a dozelor de valproat de sodiu. Cu formele orale, anumiţi subiecţi
pot prezenta tulburări digestive (greaţă, gastralgii), care cedează, în general după câteva
zile, fără întreruperea tratamentului. Au fost raportate efecte nedorite pasagere şi/sau
dependente de doză: căderea părului, uşoare tremurături, hiperamoniemie izolată, fără
modificare a testelor biologice hepatice. În minutele care urmează injecţiei, pot să apară
senzaţii de greaţă sau de vertij, care cedează spontan în câteva minute. Au fost raportate
cazuri de diminuare izolată a fibrinogenului, trombopenie sau alungirea timpului de
sângerare, în general fără repercusiune clinică, mai ales la doze ridicate. Valproatul are un
efect inhibitor asupra celei de-a 2-a faze a agregării plachetare. Mai rar, au fost raportate
cazuri de anemie şi de leucopenie. S-au observat creşteri în greutate, ca şi amenoree şi
iregularităţi menstruale. Risc de necroză tisulară locală în caz de injecţii repetate.
Posologie, mod de administrare: Injecţie i.v. directă: pentru un adult 400 mg - 800 mg (1
până la 2 flacoane). În perfuzie: 25 mg/kg corp /24 ore, într-o soluţie injectabilă de clorură
de sodiu 9 ‰ , timp de 24, 36 sau 48 ore. Asocierea celor două moduri de administrare
i.v.: schemă recomandată în funcţie de greutatea bolnavului, pentru a atinge rapid şi a
menţine concentraţia sanguină în jurul valorii de 75 mcg/ml: injectarea pe parcursul a cinci
minute a unui bolus de 15 mg/kg corp , treizeci de minute după: reluare printr-o perfuzie cu
un debit de 1 mg/kg corp /oră, adaptând eventual debitul, în funcţie de dozările sanguine;
posibilitate de a continua tratamentul cu formele orale, la posologiile obişnuite, începând
de la oprirea perfuziei (compensare imediată a cantităţilor eliminate). La bolnavii deja
trataţi cu o formă orală de valproat de sodiu, înlocuirea cu tratament injectabil se va face
printr-o perfuzie care va debuta la 4 - 6 ore după ultima priză orală şi debitul va fi cuprins
între 0,5 şi 1 mg/kg corp/oră. Compatibilitatea fizico-chimică a fost studiată pentru soluţiile
următoare: Clorură de sodiu 0,9 mg pentru 100 ml, Glucoză 5%, 10%, 20%, 30%, Glucoză
2,55 g + NaCl 0,45 g pentru 100 ml, Bicarbonat de sodiu 0,14 g pentru 100 ml,
Trometamol (THAM) 3,66 g + Na Cl 0,172 g pentru 100 ml pentru o doză de 400 mg de
Depakine injectabil amestecat cu 500 ml din fiecare din soluţiile de mai sus (cu excepţia
trometamolului - 250 ml).
Formă de prezentare: Flacon cu 400 mg pulvere liofilizată şi fiolă cu 4 ml solvent, cutie cu
1 + 1. Rezervat utilizării în spital. Valabilitate: 5 ani.

Producător: Sanofi Winthrop

DEPO-MEDROL®, suspensie apoasă sterilă
methylprednisolonum
Compoziţie: Depo-Medrol suspensie apoasă sterilă 40 mg/ml. Un ml conţine:
Metilprednisolon acetat 40 mg-Polietilenglicol 3350-Clorură de miristil-gama-picolinium-
Clorura de sodiu- Apă sterilă pentru injecţie. Forma: suspensie apoasă sterilă de unică
folosinţă.
Moduri de administrare: I.m.; Intraarticular, periarticular, intrabursal sau ţesuturi moi;
Intralezional; Instilaţii intrarectale. Se contraindică administrarea i.v. a Depo-Medrol. Nu
este recomandat nici pentru administrarea intrarahidiană, epidurală, intranazală,
intraoculară sau alt tip de administrare (Vezi “Reacţii Adverse” în cazul unei căi de
administrare nerecomandate).
Prezentare: Depo-Medrol suspensie apoasă sterilă 40 mg/ml: flacon de 1 ml; seringă de 2
ml; flacon de 2 ml; flacon de 5 ml.
Proprietăţi: Depo-Medrol este suspensia apoasă sterilă a unui glucocorticoid sintetic,
metilprednisolon acetat. Are o activitate puternică şi prelungită antiinflamatorie,
imunosupresivă şi antialergică. Depo-Medrol poate fi administrat i.m. pentru o activitate
sistemică prelungită, precum şi in situ pentru tratament local. Activitatea sa prelungită se
explică printr-o eliberare lentă a substanţei active.
Farmacodinamică: Metilprednisolonul acetat are proprietăţile generale ale
glucocorticoidului de tip metilprednisolon, dar este mai puţin solubil şi se metabolizează
mai lent, ceea ce explică activitatea sa prelungită. Glucocorticoizii difuzează prin
membrana citoplasmatică şi se leagă de receptori specifici. Aceste complexe pătrund apoi
în nucleul celulei; se leagă de ADN (cromatina) şi stimulează transcripţia ARNm şi sinteza
proteică a unor variate enzime, responsabile de efectele numeroase ale glucocorticoizilor,
ce apar după administrarea sistemică. Glucocorticoizii au nu numai un efect important
asupra proceselor inflamatorii şi imune, dar şi asupra metabolismului carbohidraţilor,
proteinelor şi grăsimilor. Ei acţionează, de asemenea, la nivelul sistemului cardiovascular,
al muşchilor scheletici şi al sistemului nervos central.
Efectele la nivelul sistemului imun şi inflamator: Proprietăţile antiinflamatorii,
imunosupresive şi antialergice ale glucocorticoizilor sunt răspunzătoare de majoritatea
aplicaţiilor sale terapeutice. Aceste proprietăţi duc la: reducerea numărului de celule
imunoactive din jurul focarului de inflamaţie; reducerea vasodilataţiei; stabilizarea
membranei lizozomale; inhibarea fagocitozei; scăderea producţiei de prostaglandine şi de
substanţe înrudite cu acestea. O doză de 4,4 mg de metilprednisolon acetat (4 mg
metilprednisolon) are acelaşi efect glucocorticoid (antiinflamator) ca şi 20 mg de
hidrocortizon. Metilprednisolonul are însă un efect minim mineralocorticoid (200 mg
metilprednisolon sunt echivalente cu 1 mg dezoxicorticosteron). Efectele la nivelul
metabolismului carbohidraţilor şi al proteinelor: Glucocorticoizii au o acţiune catabolică
asupra proteinelor. Aminoacizii eliberaţi sunt transformaţi în glucoză şi glicogen la nivelul
ficatului, prin intermediul gluconeogenezei. Absorţia glucozei în ţesuturile periferice scade,
ceea ce duce la hiperglicemie şi glicozurie, mai ales la pacienţi cu tendinţa la diabet.
Efectele la nivelul metabolismului lipidic: Glucocorticoizii au o acţiune lipolitică. Această
activitate afectează în special membrele inferioare. Ei au, de asemenea, efect lipogenetic
mai evident la nivelul toracelui, gâtului şi capului. Toate acestea duc la o redistribuire a
depozitelor adipoase. Activitatea farmacologică maximă a corticosteroizilor se manifestă
după apariţia concentraţiei sanguine maxime a medicamentului, sugerând că cele mai
multe efecte ale acestuia rezultă mai mult din modificarea activităţii enzimatice decât din
acţiunea directă a medicamentului.
Farmacocinetică: Metilprednisolonul acetat este hidrolizat la forma sa activă cu ajutorul
colinesterazei serice. La om, metilprednisolonul formează o legătură slab disociabilă cu
albumina şi transcortina. Aproximativ 40 până la 90% din medicament apare legat.
Acţiunea intracelulară a glucocorticoizilor determină o diferenţă clară între timpul de
înjumătăţire plasmatic şi cel farmacologic. Activitatea farmacologică persistă după ce
nivelele plasmatice măsurabile ale acestuia au dispărut. Durata acţiunii antiinflamatorii a
glucocorticoizilor este aproximativ egală cu durata supresiei axului hipotalamo-hipofizo-
adrenalian (HHA). După injectarea i.m. a 40 mg/ml metilprednisolon acetat rezultă o
concentraţie serică maximă de 1,48 0,86 mcg/100ml (Cmax), în aproximativ 7,3 1 ore
(Tmax). Timpul de înjumătăţire este în acest caz de 69,3 ore. După o singură injecţie i.m.
a 40 până la 80 mg metilprednisolon acetat, durata supresiei axului HHA este de la 4 la 8
zile. O injecţie intraarticulară de 40 mg în fiecare articulaţie a genunchiului (doza totală de
80 mg) determină după 4 până la 8 ore, o concentraţie maximă de metilprednisolon de
aproximativ 21,5 g/100ml. După administrarea intraarticulară, metilprednisolonul acetat
difuzează din articulaţie în circulaţia sistemică în aproximativ 7 zile, aşa cum rezultă din
durata supresiei axului HHA şi din valorile sanguine ale metilprednisolonului. Metabolismul
metilprednisolonului se realizează pe cale hepatică, similar cu cel al cortizolului. Metaboliţii
principali sunt 20 beta-hidroximetilprednisolon şi 20 beta-hidroxi-6 alfa-metilprednisolon.
Metaboliţii sunt eliminaţi în principal prin urină, ca glucuronizi, sulfaţi şi compuşi
neconjugaţi. Aceste reacţii de conjugare au loc în special la nivelul ficatului şi într-o
oarecare măsură şi în rinichi.
Indicaţii: Glucocorticoizii trebuie consideraţi numai ca tratament pur simptomatic, cu
excepţia unor afecţiuni endocrinologice, când se folosesc ca terapie de substituţie. Pentru
administrare i.m.: Metilprednisolonul acetat (Depo-Medrol) nu este indicat în tratamentul
acut al stărilor grave, care ameninţă viaţa. Dacă este necesar un efect hormonal rapid, de
maximă intensitate, se indică administrarea i.v. a metilprednisolonului succinat de sodiu,
preparat intens solubil. Administrarea i.m. a Depo-Medrol se recomandă după cum
urmează: Afecţiuni reumatice: Ca medicament adjuvant al terapiei de întreţinere
(analgezice, kinetoterapie, fizioterapie etc.) şi pentru administrare pe termen scurt (în
cazul episoadelor acute sau a exacerbărilor bolii) în: artrita psoriazică; spondilita
ankilopoietică; osteoartrita posttraumatică; sinovita din cadrul osteoartritei; artrita
reumatoidă, inclusiv artrita reumatoidă juvenilă (cazuri selectate pot necesita terapie de
menţinere cu doze mici); bursita acută şi subacută; epicondilita; tenosinovita acută
nespecifică; artrita gutoasă acută. Boli de colagen: În timpul puseelor acute sau ca
tratament de întreţinere în cazuri selectate: lupus eritematos sistemic; dermatomiozită
sistemică (polimiozită); cardită reumatismală acută. Boli dermatologice: pemfigus; eritem
multiform sever (sindrom Stevens-Johnson); dermatită exfoliativă; mycozis fungoides;
dermatită buloasă herpetiformă (sulfona este medicamentul de primă alegere, iar
glucocorticoizii sistemici, adjuvantul). Stări alergice: Controlul stărilor alergice severe sau
necontrolate de tratamentul convenţional adecvat în: afecţiuni respiratorii astmatice de tip
cronic; dermatita de contact; dermatita atopică; boala serului; rinita alergică sezonieră sau
perenă; reacţii de hipersensibilitate medicamentoasă; reacţii urticariene
posttransfuzionale; edem laringian acut neinfecţios (epinefrina este medicamentul de
elecţie). Afecţiuni oftalmologice: Procese alergice şi inflamatorii severe acute şi cronice
care afectează ochiul, ca în: irită, iridociclită; herpes zoster oftalmic; corioretinita; uveita
posterioară difuză; nevrita optică. Afecţiuni gastrointestinale: Pentru controlul bolii pe
perioada critică în: colita ulcerativă (terapie sistemică); boala Crohn (terapie sistemică).
Stări edematoase: Pentru a induce diureza sau remisia proteinuriei din sindromul nefrotic
fără uremie, de tip idiopatic sau dat de lupus eritematos. Boli respiratorii: sarcoidoza
pulmonară simptomatică; berilioza; tuberculoza pulmonară fulminantă sau diseminată,
când se asociază cu chimioterapie antituberculoasă adecvată; sindrom Loeffler
(necontrolat prin alte mijloace); pneumonie de aspiraţie. Tratamentul bolilor hematologice
şi oncologice: Boli hematologice: anemie hemolitică dobândită (autoimună);
tromocitopenie secundară la adult; eritroblastopenia; anemia hipoplazică congenitală
(eritroidă). Boli oncologice: Pentru tratamentul paleativ în: leucemii şi limfoame la adulţi;
leucemii acute la copii. Afecţiuni endocrinologice: insuficienţă adrenocorticală primară şi
secundară; insuficienţă adrenaliană acută (pentru aceste indicaţii, medicamentele de
elecţie sunt hidrocortizonul şi cortizonul. Analogii sintetici pot fi folosiţi în asociere cu
mineralocorticoizi, dacă este necesar; la copii, suplimentarea cu mineralocorticoizi este
deosebit de importantă); hiperplazie adrenală congenitală; hipercalcemia din neoplazii;
tiroidită nesupurativă. Sistem nervos: episoade acute ale sclerozei multiple. Altele:
Meningita tuberculoasă cu blocaj subarahnoidian, când se folosesc simultan şi
antituberculoase adecvate. Trichineloza cu afectare neurologică sau miocardică. Pentru
administrare intrasinovială, periarticulară, intrabursală sau în ţesuturile moi (vezi şi
“Precauţii speciale”) Depo-Medrol este indicat ca terapie adjuvantă pentru administrarea
pe termen scurt (pentru controlul bolii în episoade acute) în: sinovita din osteoartrită; artrita
reumatoidă; bursita acută şi subacută; artrita gutoasă acută; epicondilita; tenosinovita
acută nespecifică; osteoartrita posttraumatică. Pentru administrare intralezională: Depo-
Medrol este indicat pentru administrare lezională în următoarele stări: cicatrice cheloide;
leziuni localizate hipertrofice, infiltrate inflamatorii, lichen plan, placarde psoriazice,
granulom anular şi lichen simplex cronic (neurodermatită); lupus eritematos discoid;
alopecia areată. Depo-Medrol poate fi administrat, de asemenea, în tumori chistice sau în
tendoane sau aponevroze. Pentru instilaţii intrarectale Colita ulcerativă.
Doze şi administrare: Administrare i.m. Doza pentru administrare i.m. variază în funcţie de
afecţiunea tratată. Când se doreşte un efect prelungit, doza săptămânală poate fi calculată prin
înmulţirea dozei orale, zilnice, cu 7 şi este administrată ca injecţie i.m. unică. Doza trebuie
individualizată în funcţie de severitatea bolii şi de răspunsul pacientului. În general, durata
tratamentului trebuie să fie cât mai scurtă. Este necesară supravegherea medicală. Pentru copii, doza
recomandată va fi redusă, dar va fi determinată de gradul de severitate al bolii şi mai puţin de
limitele indicate de vârstă şi greutate corporală. Terapia hormonală este adjuvantă şi nu înlocuieşte
terapia convenţională. În cazul administrării medicamentului timp de mai multe zile, doza trebuie
scăzută sau întreruptă gradat. Se recomandă supravegherea medicală severă în cazul întreruperii
tratamentului cronic. Severitatea, prognosticul şi durata bolii, precum şi reacţia bolnavului la
medicament sunt factorii principali în determinarea dozei. Dacă apare o perioadă de remisie
spontană în cadrul bolii cronice, tratamentul trebuie întrerupt. În timpul unei terapii prelungite se
indică efectuarea la intervale regulate a unor teste de laborator de rutină ca: sumar de urină,
glicemia la 2 ore postprandial, măsurarea tensiunii arteriale şi a greutăţii corporale, precum şi o
radiografie toracică. La pacienţii cu antecedente de ulcer sau sindrom dispeptic semnificativ sunt
necesare examene radiologice la nivelul tractului digestiv superior. La cei cu sindrom adrenogenital
este suficient o singură injecţie i.m. de 40 mg la două săptămâni. Pentru terapia de întreţinere în
cazul artritei reumatoide, doza i.m. săptămânală va fi de 40 până la 120 mg. Doza uzuală pentru
pacienţii cu leziuni dermatologice, care au beneficiat de terapia corticoidă sistemică, este de 40 până
la 120 mg de metilprednisolon acetat administrat i.m., săptămânal, timp de una până la patru
săptămâni. În dermatita acută severă, dată de contactul cu plante otrăvitoare, poate apărea
ameliorarea în 8 până la 12 ore după administrarea i.m. a unei doze unice de 80 până la 120 mg. În
dermatita de contact cronică, pot fi necesare injecţii repetate, de la 5 până la 10 zile interval. În
dermatita seboreică, o doză săptămânală de 80 mg poate fi suficientă pentru controlul bolii. La
pacienţii astmatici, după administrarea i.m. a 80 până la 120 mg, ameliorarea poate apărea în 6 până
la 48 ore şi poate persista de la câteva zile la două săptămâni. Similar, la pacienţii cu rinită alergică,
o doză i.m. de 80 până la 120 mg poate fi urmată de ameliorarea corizei în 6 ore de la administrare
având durata de la câteva zile la trei săptămâni. Dacă apar condiţii de stres asociate bolii tratate,
doza de metilprednisolon acetat trebuie crescută. Dacă este necesar un efect hormonal rapid de
intensitate maximă, se indică administrarea metilprednisolonului succinat de sodiu, ca preparat
foarte solubil. Administrarea in situ pentru efect local: Terapia cu Depo-Medrol nu înlocuieşte
terapia convenţională folosită de obicei. Cu toate că această metodă de tratament va ameliora
simptomele, nu se foloseşte ca tratament curativ, hormonul neavând efect asupra cauzei inflamaţiei.
Osteoartrita şi artrita reumatoidă: Doza pentru administrarea intraarticulară depinde de mărimea
articulaţiei şi de severitatea afecţiunii pentru fiecare individ în parte. În cazuri cronice, se pot face
de la una la cinci injecţii pe săptămână, în funcţie de gradul ameliorării care apare la prima
administrare. Dozele din tabelul următor servesc drept ghid general:
Mărimea Exemple Doze
articulaţiei
Mare Genunchi 20 până la 80 mg
Gleznă
Umăr
Medie Cot 10 până la 40 mg
Articulaţia mâinii
Mică Metacarpofalangiana 4 până la 10 mg
Interfalangiana
Sternoclaviculara
Acromioclaviculara
Tehnică: Se recomandă studierea anatomiei articulaţiei implicate înainte de administrare.
Pentru obţinerea efectului intens antiinflamator este important ca injecţia să se facă în
spaţiul sinovial. Folosind aceeaşi tehnică sterilă ca în puncţia lombară, se introduce un ac
steril (mărime 20 până la 24), ataşat unei seringi goale, într-o cavitate sinovială. Infiltraţia
cu procainamidă este facultativă. Aspirarea a câteva picături din lichidul sinovial
demonstrează că acul a penetrat spaţiul articular. Locul de puncţionare pentru fiecare
articulaţie este acolo unde cavitatea sinovială este mai superficială şi lipsită de vase mari
şi nervi. Păstrând acul în acel loc, se îndepărtează seringa de aspiraţie şi se înlocuieşte cu
o a doua seringă care conţine cantitatea dorită de Depo-Medrol. Se trage, apoi, pistonul
uşor, aspirând lichid sinovial, pentru a fi siguri că acul este încă în spaţiul sinovial. După
injecţie, se mişcă articulaţia uşor, de câteva ori, pentru pătrunderea suspensiei în lichidul
sinovial. Se acoperă apoi locul de puncţionare cu o compresă sterilă. Locuri adecvate
pentru administrarea intraarticulară sunt articulaţia genunchiului, gleznei, mâinii, cotului,
umărului, falangelor şi şoldului. Din cauza dificultăţii de pătrundere în articulaţia şoldului,
trebuie luate măsuri de precauţie pentru a evita vasele mari de sânge din zonă. Articulaţiile
neadecvate acestei administrări sunt acelea care sunt inaccesibile din punct de vedere al
topografiei anatomice cum sunt articulaţiile coloanei vertebrale şi acelea lipsite de spaţiu
sinovial, cum sunt articulaţiile sacroiliace. Eşecul tratamentului se datorează cel mai
frecvent imposibilităţii pătrunderii în spaţiul articular. După injectarea în ţesuturile din jur,
beneficiul este foarte mic sau inexistent. Dacă apare vreun eşec, când este sigură
injectarea în spaţiul sinovial (fapt demonstrat de aspirarea lichidului), repetarea injecţiilor
este de obicei fără efect. Terapia locală nu afectează procesele bolii de bază şi, ori de
câte ori este posibil, se indică o terapie mai largă, incluzând fizioterapia şi corecţia
ortopedică. Bursita: Se sterilizează zona din jurul locului de puncţionare şi se face o
infiltraţie cu o soluţie de procaină clorhidrică 1%. Se introduce la nivelul bursei sinoviale un
ac de mărime 20 până la 24, ataşat la o seringă goală şi apoi se aspiră lichid. Se
păstrează acul în locul respectiv şi se schimbă seringa de aspiraţie cu una care conţine
doza dorită. După injecţie, se scoate acul şi se aplică o compresă sterilă. Diverse:
ganglion, tendinită, epicondilită: În tratamentul tendinitei sau tenosinovitei trebuie acordată
atenţie pentru injectarea substanţei în teaca tendonului şi nu în conţinutul acestuia.
Tendonul poate fi mai uşor palpat dacă se pune în evidenţă pe o suprafaţă plană. În
tratamentul epicondilitei se delimitează cu atenţie zona cu cea mai mare sensibilitate şi se
infiltrează suspensia în această zonă. În cazul ganglionilor de la nivelul tecii tendonului,
suspensia este injectată direct în chist. În multe cazuri, o singură injecţie determină
scăderea marcată a dimensiunii tumorii chistice şi chiar dispariţia ei. Desigur, trebuie luate
măsurile de sterilitate obişnuite, în cazul fiecărei injecţii (aplicarea unui antiseptic potrivit
pe piele). Doza din tratamentul diverselor afecţiuni ale structurilor tendinoase sau ale
bursei sinoviale (descrisă mai sus) variază în funcţie de boală şi este între 4-30 mg. În
afecţiunile cronice sau recurente, pot fi necesare injecţii repetate. Administrare
intralezională: În bolile dermatologice: După curăţare cu un antiseptic adecvat ca alcool
70%, se injectează 20 până la 60 mg suspensie la nivelul leziunii. În cazul leziunilor mari
ar putea fi necesară administrarea repetată a injecţiilor locale, în doze de la 20 la 40 mg.
Se evită administrarea unei doze care să determine decolorarea leziunii, aceasta putând fi
urmată de o mică necroză. De obicei se administrează una până la patru injecţii, intervalul
dintre ele variind în funcţie de tipul leziunii şi de durata ameliorării produse la prima
injecţie. Administrare intrarectală: Depo-Medrol administrat în doze de 40 până la 120 mg
sub formă de clismă de retenţie sau instilaţii continue de 3 până la 7 ori pe săptămână,
timp de 2 sau mai multe săptămâni, s-a dovedit a fi eficient ca terapie adjuvantă în
tratamentul unor pacienţi cu colita ulcerativă. Multi pacienţi pot fi ţinuţi sub control cu 40
mg Depo-Medrol administrat cu 30 până la 300 ml apă. Trebuie instituite şi alte măsuri
terapeutice.
Instrucţiuni de folosire: Produsul medicamentos pentru administrare parenterală trebuie
inspectat vizual în caz de particule solide sau decolorare înainte de administrare. Pentru
prevenirea infecţiilor iatrogene este necesară aplicarea unei tehnici sterile stricte. Acest
produs nu este adecvat administrării i.v. sau intrarahidiene şi nu poate fi folosit sub formă
de flacon cu doză multiplă. După administrarea dozei indicate, se aruncă suspensia
rămasă. A se agita bine până când se obţine o suspensie uniformă. A se scoate dopul de
la capătul seringii; A se poziţiona acul în condiţii sterile; A se îndepărta capacul de plastic
al acului. Seringa este în acest moment gata de folosire. După administrare seringa se
aruncă. Nu se refoloseşte.
Contraindicaţii: Infecţii fungice sistemice. Hipersensibilitate cunoscută la unul din
componenţi. Injectare i.v..
Reacţii adverse: Tulburări hidroelectrolitice: În comparaţie cu cortizonul şi hidrocortizonul,
efectele mineralocorticoide apar foarte rar în cazul derivaţilor sintetici ca metilprednisolonul
acetat. Retenţie de sodiu. Retenţie de lichide. Insuficienţă cardiacă congestivă. Pierderi de
potasiu. Alcaloză hipokalemică. Hipertensiune. Musculoscheletale: Fatigabilitate
musculară. Miopatie cortizonică. Osteoporoză. Fracturi prin compresie vertebrală. Necroză
aseptică. Fracturi patologice. Gastrointestinale: Poate apărea o creştere moderată a GOT,
GPT şi a fosfatazei alcaline; dar nu se asociază cu nici un sindrom clinic. Ulcer peptic cu
posibilă perforare şi hemoragie. Hemoragie gastrică. Pancreatită. Esofagită. Perforare
intestinală. Dermatologice: Afectarea cicatrizării plăgii. Piele subţire, fragilă. Peteşii şi
echimoze. Neurologice: Creşterea presiunii intracraniene. Pseudotumor cerebri. Epilepsie.
Endocrine: Ciclu menstrual neregulat. Sindrom Cushing. Oprirea procesului de creştere la
copii. Supresia axului hipofizo-adrenocortical. Scăderea toleranţei la carbohidraţi.
Manifestări ale diabetului zaharat latent. Creşterea necesităţii de insulină şi antidiabetice
orale la diabetici. Oftalmice: Cataracta subcapsulară posterioară. Presiune intraoculară
crescută. Exoftalmie. Metabolice: Balanţa negativă de azot datorită catabolismului proteic.
Sistem imun: Infecţii mascate. Infecţii latente ce devin active. Infecţii oportuniste. Reacţii
de hipersensibilitate, inclusiv anafilaxia. Pot inhiba reacţii de testare a reactivităţii cutanate.
Din cauza absorbţiei medicamentului în circulaţia sistemică de la locul de administrare, se
recomandă observarea cu atenţie a reacţiilor sistemice menţionate mai sus. În plus,
administrarea in situ poate determina atrofie dermică şi subdermică. În timp ce cristalele
de corticosteroizi din derm inhibă reacţiile inflamatorii, prezenţa lor poate determina
dezintegrarea elementelor celulare şi modificări fizico-chimice la nivelul substanţei
fundamentale a ţesutului conjunctiv. Modificările dermice şi/sau subdermice ce rezultă pot
determina atrofia pielii la locul de puncţionare. Gradul acestei reacţii va depinde de
cantitatea de corticosteroizi injectată. Regenerarea ţesutului este de obicei completă şi
apare în câteva luni sau după ce toate cristalele au fost absorbite. Următoarele reacţii
suplimentare sunt legate de terapia parenterală cu corticosteroizi: Cazuri rare de orbire
date de terapia intralezională din jurul feţei şi a capului. Reacţii anafilactice şi alergice.
Hiperpigmentare sau hipopigmentare. Atrofie subcutanată şi cutanată. Abces steril.
Creşterea temperaturii locale după administrarea intrasinovială. Artropatie de tip Charcot.
Infecţii la locul injecţiei în cazul nerespectării condiţiilor de sterilitate. Reacţii adverse
raportate după administrare pe alte căi: Intrarahidiană/epidurală: arahnoidita, meningita,
parapareze, paraplegii, tulburări senzoriale, disfuncţii intestinale şi vezicale, cefalee,
epilepsie. Intranazală: tulburări vizuale temporare sau permanente, inclusiv orbire; reacţii
alergice, rinite. Oftalmică: tulburări vizuale temporare sau permanente, inclusiv orbire,
creşterea presiunii intraoculare, inflamaţie oculară şi perioculară, inclusiv reacţii alergice
sau infecţii. Diferite locuri de injectare (scalp, amigdale, ganglion sfenopalatin): orbire.
Precauţii speciale: Grupe speciale de risc: Pacienţii care aparţin următoarelor grupe de
risc trebuie ţinuţi sub supraveghere medicală strictă şi trebuie trataţi pe o perioadă cât mai
scurtă. Copii: inhibarea procesului de creştere la cei care primesc terapie cu
glucocorticoizi, zilnic, în doze fracţionate şi pe termen lung. Acest tip de tratament trebuie
administrat numai în afecţiunile severe. Diabetici: manifestări ale diabetului zaharat latent
sau creşterea necesarului de insulină sau de antidiabetice orale. Pacienţi hipertensivi:
agravarea tensiunii arteriale. Pacienţi cu antecedente psihiatrice: instabilitatea emoţională
existentă sau manifestările psihotice pot fi agravate de glucocorticoizi. Deoarece
complicaţiile tratamentului cu glucocorticoizi sunt dependente de doza şi de durata de
tratament, trebuie stabilit un raport beneficiu-risc pentru fiecare caz în parte, precum şi
doza şi durata de tratament şi tipul terapiei folosite: zilnică sau intermitentă. În cazul
terapiei prelungite este necesară efectuarea la intervale regulate a testelor de laborator de
rutină ca: sumar de urină, glicemia la 2 ore postprandial, măsurarea tensiunii arteriale şi a
greutăţii corporale şi radiografie toracică. La pacienţii cu antecedente de ulcer sau
dispepsie semnificativă se indică examene radiologice la nivelul tractului digestiv superior.
Se recomandă supravegherea medicală în cazul întreruperii tratamentului cronic.
Posibilitatea apariţiei insuficienţei adenocorticale secundar administrării medicamentului
poate fi diminuată prin reducerea gradată sau întreruperea dozei. Funcţia adrenocorticală
trebuie evaluată după întreruperea terapiei cronice. Cele mai importante simptome ale
insuficienţei adrenocorticale sunt: astenia, hipotensiunea ortostatică şi depresia. Folosirea
prelungită a glucocorticoizilor poate produce cataracta subcapsulară posterioară, glaucom
cu afectare posibilă a nervului optic şi poate stimula apariţia infecţiilor oculare secundare
cu fungi sau virusuri. Glucocorticoizii trebuie folosiţi cu atenţie la pacienţii cu herpes
simplex ocular din cauza infecţiei corneene. În vederea scăderii frecvenţei apariţiei atrofiei
dermice şi subdermice nu trebuie depăşită doza recomandată administrării parenterale.
Ori de câte ori este posibil, se preferă efectuarea mai multor injecţii, cu doze mici, la
nivelul leziunii. Tehnica injecţiei intraarticulare şi i.m. trebuie să includă precauţii împotriva
scurgerii sau injectării la nivelul dermului. Trebuie evitată injecţia la nivelul muşchiului
deltoid din cauza incidenţei crescute a atrofiei subcutanate. La persoane sub terapie cu
corticosteroizi, supuşi unui stres neobişnuit, este indicată creşterea dozei de
glucocorticoizi cu acţiune rapidă, înainte, în timpul şi după starea de stres respectivă.
Glucocorticoizii pot masca anumite semne ale infecţiei; astfel pot apărea noi infecţii în
timpul folosirii lor. În timpul terapiei cu glucocorticoizi poate apărea o rezistenţă imună
scăzută şi imposibilitatea localizării infecţiei. A nu se administra intraarticular, intrabursal
sau intratendinos în prezenţa infecţiei acute. Administrarea i.m. poate fi luată în
considerare după instituirea unui tratament antimicrobian adecvat. Folosirea Depo-Medrol
în tuberculoza activă trebuie limitată la acele cazuri fulminante sau diseminate în care
glucocorticoizii sunt folosiţi în asociere cu schema de antituberculoase adecvate. Dacă
glucocorticoizii sunt indicaţi la pacienţii cu tuberculoză latentă sau cu reactivitate la
tuberculină, este necesară o observare atentă a bolnavului din cauza posibilităţii de
reactivare a bolii. În timpul terapiei prelungite cu corticosteroizi, aceşti pacienţi trebuie
trataţi profilactic cu tuberculostatice. Pot apărea tulburări psihice în cazul terapiei cu
glucocorticoizi, de la euforie, insomnie, instabilitate afectivă, modificări de personalitate şi
depresie severă, până la adevarate manifestări psihotice. Datorită unor reacţii rare de
anafilaxie care au apărut la pacienţii ce primesc tratament parenteral cu glucocorticoizi,
trebuie luate măsuri de precauţie adecvate înainte de administrare, în special la pacienţii
cu antecedente alergice la anumite medicamente. Reacţiile alergice ale pielii par a fi
legate de excipienţi. Rareori testarea cutanată a demonstrat o reacţie alergică dată chiar
de metilprednisolon acetat. Glucocorticoizii trebuie folosiţi cu atenţie în cazuri de colită
ulcerativă nespecifică, dacă există probabilitatea de apariţie a perforării, a abceselor sau a
infecţiei piogene. De asemenea se acordă atenţie în caz de diverticulită, anastomoze
intestinale recente, ulcer peptic activ sau latent, insuficienţă renală, hipertensiune,
osteoporoza şi miastenia gravis, când glucocorticoizii sunt folosiţi ca terapie primară sau
secundară. Nu există dovezi care să demonstreze potenţialul lor carcinogen, mutagen sau
de afectare a fertilităţii. În tratamentul unor neoplazii ca leucemii şi limfoame,
metilprednisolonul e folosit, de obicei, în asociere cu un agent alchilant, un antimetabolit şi
un alcaloid de vinca. Glucocorticoizii pot creşte clearanceul renal al salicilaţilor. Aceasta
poate duce la scăderea concentraţiilor serice ale salicilaţilor şi la intoxicaţie cu salicilaţi în
cazul întreruperii administrării corticoizilor. Medicamente ca troleandromicina şi
ketoconazol pot inhiba metabolismul corticoizilor. Este necesar o adaptare a dozei de
corticoizi pentru a evita supradozarea. Administrarea concomitentă de barbiturice,
fenilbutazonă, fenitoin sau rifampicină poate creşte metabolismul, scăzând efectele
corticoizilor. Răspunsul la anticoagulante poate fi crescut, dar şi scăzut de terapia cu
corticosteroizi. Deci este necesară monitorizarea coagulării. În timpul terapiei cu
corticosteroizi, pacienţii nu trebuie vaccinaţi pentru variolă. Nu trebuie făcute nici alte
imunizări la pacienţii sub terapie cortizonică, mai ales la doze mari, din cauza unor riscuri
posibile de complicaţii neurologice şi/sau lipsa răspunsului imun cu anticorpi.
Glucocorticoizii pot creşte necesarul de insulină sau de hipoglicemiante orale la pacienţii
diabetici. Asocierea corticosteroizilor cu diuretice tiazidice creşte riscul de intoleranţă la
glucoză. Folosirea concomitentă de medicamente cu potenţial ulceros (salicilaţi, AINS)
poate creşte riscul ulceraţiei gastro-intestinale. Acidul salicilic trebuie folosit cu prudenţă în
asociere cu corticosteroizii în caz de scădere a protrombinei. S-au raportat convulsii la
administrarea concomitentă de metilprednisolon şi ciclosporină. Folosirea asociată a
acestora determină inhibarea metabolismului. Deci este posibil ca reacţiile convulsionale şi
alte reacţii adverse determinate de fiecare medicament în parte să apară mai frecvent.
Corticoterapia trebuie luată în considerare în cazul interpretării unor teste şi parametrii
biologici (teste de reactivitate cutanată, nivel al hormonilor tiroidieni). În cazul administrării
intraarticulare şi/sau altor administrări locale, este necesară o tehnică sterilă strictă pentru
a se evita infecţiile iatrogene. După administrarea intraarticulară a corticosteroizilor, se
evită mobilizarea articulaţiilor în care s-a obţinut beneficiu terapeutic. Nerespectarea
acestei recomandări poate duce la creşterea deteriorării articulaţiei, afectând efectele
benefice ale terapiei administrate. Administrarea repetată intraarticular poate determina în
anumite cazuri instabilitate articulară. Se recomandă urmărirea radiologică a acestora
pentru a detecta o posibilă afectare. Dacă se administrează un anestezic local înainte de
injectarea Depo-Medrol, se urmăreşte cu atenţie respectarea instrucţiunilor şi a precauţiilor
din prospectul anestezicului. Următoarele precauţii suplimentare se aplică în cazul
glucocorticoizilor injectabili: Injecţia intrasinovială poate produce efecte sistemice, dar şi
locale. Este necesară examinarea adecvată a fiecărei articulaţii pentru a exclude un
proces septic. O creştere semnificativă a durerii însoţită de edem local, limitarea în
continuare a mobilităţii articulare, febră şi stare de rău general este sugestivă pentru o
artrită septică. Dacă apare această complicaţie şi se confirmă diagnosticul de proces
septic, este necesară întreruperea tratamentului local cu glucocorticoizi şi instituirea unui
tratament antimicrobian adecvat. Injecţia locală a steroizilor într-o articulaţie afectată
anterior trebuie evitată. Glucocorticoizii nu se injectează într-o articulaţie instabilă. Este
necesară o tehnică sterilă pentru prevenirea infecţiei sau a contaminării. Cu toate că studii
clinice controlate au arătat că glucocorticoizii determină reducerea episoadelor acute de
scleroza multiplă, ele nu demonstrează afectarea evoluţiei naturale a bolii. Studiile arată
că sunt necesare doze relativ mari de glucocorticoizi pentru apariţia unui efect
semnificativ.
Incompatibilităţi: Din cauza unor posibile incompatibilităţi fizice, Depo-Medrol nu se
diluează sau nu se amestecă cu alte soluţii.
Sarcină şi alăptare: Câteva studii pe animale au arătat că corticosteroizii administraţi la
mamă în doze mari pot determina malformaţii fetale. Deoarece nu au fost făcute studii
adecvate asupra reproducerii umane, folosirea steroizilor în sarcină, lăuzie sau la femeile
cu potenţial fertil necesită ca beneficiile potenţiale ale terapiei să justifice riscurile care pot
apărea la embrion, mamă sau făt. Glucocorticoizii trebuie folosiţi în sarcină numai dacă au
indicaţie absolută. Dacă tratamentul cronic cu glucocorticoizi trebuie întrerupt în timpul
sarcinii (ca orice tratament cronic) aceasta se va face gradat (vezi “Doze” şi
“Administrare”). În anumite cazuri (tratamentul de substituţie din Insuficienţă adrenaliană)
poate fi necesară continuarea tratamentului sau chiar creşterea dozei. Corticoizii trec prin
placentă. Nou-născuţii din mame ce au primit doze substanţiale de glucocorticoizi în timpul
sarcinii, trebuie observaţi cu atenţie şi evaluaţi pentru semne de insuficienţă
corticosuprarenaliană. Nu se cunoaşte nici un efect în caz de travaliu şi expulsie.
Corticosteroizii sunt eliminaţi prin laptele matern.
Supradozare: Nu există simptome clinice de supradozare acută cu metilprednisolon
acetat. Doze frecvente, repetate (zilnic sau de mai multe ori pe săptămână) pe o perioadă
mai lungă de timp pot determina un sindrom Cushing.
Condiţii de păstrare: A se păstra la temperatura controlată a camerei (15-30 grade
Celsius). Data de expirare (lună/an) este menţionată pe ambalaj după EXP (EXP = data
de expirare). Se eliberează numai cu prescripţie medicală.

Producător: Pharmacia & Upjohn

DEPO-PROVERA®, contraceptiv injectabil
medroxyprogesteronum
Descriere: Suspensie sterilă de medroxiprogesteron acetat. Pacienţii trebuie avertizaţi că
acest produs nu protejează împotriva infecţiilor HIV (SIDA) şi a altor boli cu transmitere
sexuală. Depo-Provera contraceptiv injectabil conţine ca ingredient activ
medroxiprogesteron acetat, un derivat de progesteron. Medroxiprogesteron acetatul este
activ administrat atât pe cale parenterală cât şi pe cale orală. Este o pudră cristalină alb-
cenuşie, fără miros, care este stabilă în aer şi care se topeşte la temperaturi între 200 şi
210C. Este solubil în cloroform, solubil în acetonă şi dioxan, solubil în anumite proporţii în
alcool şi metanol, uşor solubil în eter şi insolubil în apă. Depo-Provera contraceptiv
injectabil pentru administrare i.m. este prezentat sub formă de flacoane de 150 mg/ml,
fiecare conţinând 1 ml de medroxiprogesteron acetat, suspensie apoasă sterilă.
Fiecare ml conţine:
Medroxiprogesteron acetat 150 mg
Polietilen glicol 3350 28,9 mg
Polisorbat 80 2,41 mg
Clorură de sodiu 68 mg
Metilparaben 1,37 mg
Propilparaben 0,150 mg
Apă sterilă q.s.
Când este necesar, pH-ul este ajustat cu hidroxid de sodiu sau acid clorhidric, sau cu
amândouă.
Farmacologie clinică: Depo-Provera contraceptiv injectabil (medroxiprogesteron acetat),
administrat în doza recomandată la femei, la fiecare 3 luni, inhibă secreţia de
gonadotropine inhibând maturarea foliculară şi ovulaţia şi determinând subţierea
endometrului. Aceste acţiuni determină efectul său contraceptiv. După o singură doză i.m.
de 150 mg Depo-Provera contraceptiv injectabil, concentraţiile de medroxiprogesteron
măsurate prin tehnici radioimune de extracţie, cresc timp de trei săptămâni pentru a atinge
concentraţia plasmatică maximă de 1 până la 7 ng/ml. Concentraţia scade apoi
exponenţial până când devine nedetectabilă (< 100 pg/ml). Între a 120 a şi 200 a zi după
injecţie. Folosind tehnica radioimună fără extracţie, pentru evaluarea serică a
medroxiprogesteron-acetat, timpul aparent de înjumătăţire a medroxiprogesteron-
acetatului după administarea i.m. a Depo-Provera contraceptiv injectabil este de
aproximativ 50 de zile. Femeile cu greutatea corporală mai mică procreează mai repede
după întreruperea tratamentului cu Depo-Provera contraceptiv injectabil decât cele cu
greutate mai mare. Efectul bolilor hepatice şi renale asupra farmacocineticii Depo-Provera
contraceptiv injectabil nu este cunoscut. Depo-Provera contraceptiv injectabil este indicat
numai pentru prevenirea sarcinii. Este un contraceptiv injectabil de lung, în administrare la
intervale de 3 luni. Dozele nu trebuie ajustate în funcţie de greutatea corporală. În 5 studii
clinice cu Depo-Provera contraceptiv injectabil, rata de eşec în 12 luni pentru lotul de
femei ce a folosit Depo-Provera contraceptiv injectabil a fost zero (nici o sarcină raportată)
până la 0,7 prin metoda Life Table. Frecvenţa apariţiei sarcinii în cazul folosirii metodelor
contraceptive este raportat numai pentru primul an de folosire (aşa cum se arată în tabelul
1). Cu excepţia dispozitivelor intrauterine (DIU), implantelor, sterilizării şi a Depo-Provera,
eficacitatea acestor măsuri contraceptive depinde în parte de complianţa de folosire.
Eficacitatea Depo-Provera este dependentă de motivaţia pacientei de a reveni la fiecare 3
luni pentru o nouă injecţie.
Tabelul 1. Ratele de eşec obişnuite şi cele mai mici posibile, exprimate ca procent al
femeilor care rămân însărcinate accidental în timpul primului an de folosire.
Metoda Valoarea cea mai mică* Valoarea tipică**
Progestagen injectabil Depo-Provera 0,3 0,3
Implant Norplant (6 capsule) 0,2 0,2
 Sterilizare la femei 0,2 0,4
Sterilizare la bărbaţi 0,1 0,15
Pilule
Combinate 0,1 3
Numai progestagen 0,5
DIU
Progestasert 2 3
Cupru T 380 A 0,8
Prezervativ 2 12
Diafragm 6 18
Spermicide 3 21
Burete
Femei multipare 9 28
Femei nulipare 6 18
Abstinenţă periodică 1-9 20
Întreruperea coitului 4 18
Nici o metodă 85 85
* Cea mai mică valoare - când se foloseşte aşa cum este indicat.
**Valoarea tipică - pentru cele ce nu urmează instrucţiunile exact.

Contraindicaţii: Sarcina cunoscută sau suspectă sau ca test de diagnostic pentru

sarcină. Sângerare vaginală nediagnosticată. Neoplasm de sân cunoscut sau suspect.
Tromboflebita acută sau cronică sau antecedente de boală tromboembolică. Boală sau
disfuncţie hepatică. Sensibilitate crescută la Depo-Provera (medroxiprogesteron sau alt
ingredient).
Precauţii: 1. Sângerări neregulate: Majoritatea femeilor ce folosesc Depo-Provera
contraceptiv injectabil prezintă modificări ale sângerărilor menstruale. Aceste modificări
includ sângerare neregulată sau imprevizibilă sau spotting sau, mai rar, sângerare
marcată, continuă. Dacă această sângerare anormală persistă sau este severă, trebuie
efectuate investigaţiile adecvate pentru a exclude posibilitatea unei patologii organice, iar
dacă este necesar trebuie instituit un tratament corespunzător. Dacă femeile continuă să
folosească Depo-Provera contraceptiv injectabil, câteva vor experimenta sângerare
intermenstruală şi un număr mai mare amenoree. În luna a 12-a, amenoreea a fost
raportată la 55% din femei, iar în luna a 24-a la 68% din femeile care folosesc Depo-
Provera. 2. Modificări ale densităţii osoase: Folosirea Depo-Provera poate fi considerată
printre factorii de risc ai dezvoltării osteoporozei. Gradul pierderii osoase este mai mare în
primii ani de administare şi apoi se apropie de rata normală corespunzatoare vârstei. 3.
Riscuri maligne: Supravegherea pe termen lung a femeilor ce folosesc Depo-Provera
contraceptiv injectabil a demonstrat un risc global uşor crescut sau nemodificat al
cancerului de sân şi nici un risc crescut pentru cancerul de ovar, ficat sau cancer cervical
şi un efect protectiv, prelungit de reducere a cancerului endometrial în populaţia celor ce
folosesc medicamentul. Riscul relativ crescut (RR) de 2,19 (95% IC 1,23-3,89) al
cancerului de sân a fost asociat cu folosirea Depo-Provera la femeile la care prima
expunere la medicament a fost în urmă cu 4 ani şi la cele cu vârsta sub 35 de ani (IC =
interval de confidenţă). Cu toate acestea, RR global pentru femeile care folosesc mereu
Depo-Provera a fost de numai 1,2 ( 95% IC 0,96-1,52). Notă: Un RR de 1 nu indică un risc
crescut, dar nici unul scăzut, de cancer asociat folosirii acestui medicament comparativ cu
cei ce nu-l folosesc. În cazul unei subpopulaţii cu RR de 2,19, intervalul de confidenţă de
95% este destul de larg şi nu include valoarea de 1, aceasta demonstrând un risc crescut
pentru cancer de sân în subgrupul definit faţă de cei care nu iau medicamentul. Valoarea
de 2,19 a RR arată că femeile care au început administrarea medicamentului în urmă cu 4
ani şi au vârsta sub 35 de ani, au un risc de 2,19 ori mai mare (IC 95% : 1,23-3,89 ori) de
a face cancer de sân faţă de cele care nu iau acest medicament. Institutul Naţional de
Cancer raportează o incidenţă medie anuală a cancerului de sân pentru femeile din
S.U.A., fără deosebire de rasă, cu vârsta cuprinsă între 30 şi 34 de ani, de 26,7% la
100000 femei. Un RR de 2,19 creşte riscul posibil de la 26,7 la 58,5 cazuri la 100000 de
femei. Riscul atribuabil (RA) este de aceea 3,18 la 100000 femei pe an. O creştere
nesemnificativă statistică a RR a cancerului cervical de tip scuamos a fost asociată folosirii
Depo-Proverei la femei care au fost prima dată expuse medicamentului înainte de 35 de
ani (RR 1,22 la 1,28 şi 95% IC 0,93 - 1,70). Riscul relativ global nesemnificativ al
cancerului invaziv de tip scuamos la femei ce au folosit mereu Depo-Provera a fost estimat
a fi 1,11 (95% IC 0,96-1,29). Nu a fost observată nici o modificare a riscului în funcţie de
durata de folosire sau numărul administrărilor sau de tipul expunerilor, iniţial sau recent. 4.
Boala tromboembolică: Medicul trebuie alertat la cea mai precoce manifestare trombotică
(tromboflebita, embolism pulmonar, boli cerebrovasculare sau tromboza renală). Dacă
oricare din aceste manifestări apare sau este suspicionată, medicamentul nu trebuie
administrat. 5. Boli oculare: Medicaţia nu trebuie readministrată în timpul examinării, dacă
există pierderi bruşte complete sau parţiale a acuităţii vizuale sau dacă există un debut
brusc de ptoză, diplopie sau migrenă. Dacă examinarea arată edem papilar sau leziuni
vasculare retiniene, administrarea medicaţiei trebuie evitată. 6. Sarcini accidentale: Nou-
născutul provenit din sarcinile accidentale, care apar la 1-2 luni de la injecţia cu Depo-
Provera, poate avea risc crescut de greutate scăzută la naştere, care la rândul ei este
asociat cu risc crescut de exitus neonatal. Riscul atribuabil este scăzut pentru că aceste
sarcini sunt mai rare. La copiii mamelor ce folosesc Depo-Provera s-a observat o creştere
semnificativă a incidenţei polidactiliei şi a anomaliilor cromozomiale, polisindactilia fiind
cea mai pronunţată la femei sub 30 de ani. Natura diferită a acestor anomalii, lipsa
confirmării de către alte studii, expunerea proconceptuală la distanţă a Depo-Provera şi
efectul de şansă datorat comparării statistice multiple, face imposibilă o asociere cauzală.
Copiii expuşi la medroxiprogesteron acetat în uter şi urmăriţi apoi în adolescenţă nu au
demonstrat nici un efect advers, incluzând dezvoltarea fizică, intelectuală, sexuală sau
socială. Multe rapoarte au sugerat o asociere între expunerea intrauterină la agenţii
progestativi din timpul primului trimestru de sarcină şi anomalii genitale fetale masculine
sau feminine. Riscul de hipospadias (5 până la 8 la 1000 din nou-născuţii de sex masculin
în populaţia generală) poate fi aproape dublat prin expunerea la acest medicament. Nu
există date suficiente pentru a cuantifica riscul la feţii expuşi de sex feminin, dar din cauză
că o parte din aceste medicamente determină virilizarea uşoară a organelor genitale
externe a feţilor feminini şi din cauza riscului crescut de hipospadias la feţi masculini, este
prudentă evitarea administrării acestui medicament în primul trimestru de sarcină. Pentru a
ne sigura că Depo-Provera nu este administrată unei femei gravide, este important ca
prima injecţie să fie făcută numai în primele 5 zile de la începerea ciclului menstrual, în
primele 5 zile postpartum la femeile care nu alăptează şi la 6 săptămâni pentru cele ce
alăptează. (Vezi “Doze” şi “Administrare”). 7. Sarcina ectopică: Cadrele medicale trebuie
să aibă în vedere posibilitatea apariţiei unei sarcini ectopice la femeile ce folosesc Depo-
Provera şi rămân însărcinate sau acuză dureri abdominale severe. 8. Lactaţie: Cantităţi
decelabile de medicamente au fost identificate în laptele matern la femeile ce foloseau
Depo-Provera. La femeile lăuze tratate cu Depo-Provera, compoziţia calitativă şi
cantitativă a laptelui nu este afectată. Copiii expuşi prin laptele matern la
medroxiprogesteron au fost studiaţi pentru efectele asupra dezvoltării şi comportamentului
de-a lungul pubertăţii. Nici o reacţie adversă nu a fost observată. 9. Anafilaxie şi reacţii
anafilactoide: În cazul folosirii terapiei cu Depo-Provera au fost raportate anafilaxia şi
reacţiile anafilactoide. Dacă apare reacţia anafilactică trebuie instituit tratament adecvat.
Reacţiile grave necesită tratament de urgenţă.
Precauţii generale: Examinarea fizică: Evaluarea înainte de tratament şi antecedentele
anuale, examenul fizic trebuie să includă date speciale referitoare la sân şi organele
pelvine, precum şi un test Papanicolaou. Retenţia de lichide: Din cauză că medicamentele
progestative pot determina un grad de retenţie lichidiană, stări ce pot fi influenţate de acest
efect, precum epilepsia, migrena, astmul şi disfuncţia cardiacă sau renală, necesită o
observare atentă. Modificări ale greutăţii corpului: Există o tendinţă de creştere în greutate
la femeile sub tratament cu Depo-Provera. De la o greutate medie iniţială de 61,68 kg,
femeile ce au urmat un an de tratament cu Depo-Provera au ajuns la o greutate de cu 2,45
kg mai mult. Pacientele, după 2 ani de tratament, au câştigat în greutate 3,67 kg. Femeile
care au încheiat 4 ani de tratament au câştigat în greutate o medie de 6,26 kg, iar cele cu
6 ani de terapie au avut mai mult cu 7,4 kg. Două procente din femei s-au retras din
experimentul clinic, din cauza excesului de greutate. Reluarea fertilităţii: Depo-Provera
contraceptiv injectabil are un efect contraceptiv prelungit. Într-un studiu făcut în S.U.A., pe
un lot de femei care au întrerupt tratamentul cu Depo-Provera, pentru a deveni gravide,
sunt furnizate date numai pentru 61% din ele. Pe baza analizării Life table a acestor date,
se aşteaptă ca 68% din femeile care vor rămâne însărcinate să procreeze în 12 luni, 83%
să procreeze în 15 luni şi 93% în 18 luni de la ultima injecţie. Timpul mediu de concepţie
pentru acelea ce procreează este de 10 luni de la ultima administrare cu limite între 4 şi 31
de luni şi nu este legat de durata de folosire a medicamentului. Nu există date despre 39%
din pacientele care întrerup terapia cu Depo-Provera în scopul procreării sau care nu mai
pot fi urmărite sau s-au răzgândit. Tulburări ale SNC şi convulsii: Pacienţii care au
antecedente de depresie trebuie observaţi atent, iar medicamentul nu trebuie administrat
în cazul reapariţiei depresiei. Au fost raportate puţine cazuri de convulsii la pacienţii trataţi
cu Depo-Provera contraceptiv injectabil. Nu sunt dovezi clare despre cauza acestora
(administrarea medicamentului sau cauze preexistente). Metabolismul carbohidraţilor: S-a
observat o scădere a toleranţei la glucoză la anumiţi pacienţi aflaţi sub tratament cu Depo-
Provera. Mecanismul este necunoscut. Pentru acest motiv, pacienţii diabetici trebuie
observaţi atent în timpul terapiei. Funcţia hepatică: Dacă apare icter, trebuie reconsiderată
oportunitatea administrării medicamentului. Protecţia împotriva bolilor transmise sexual:
Pacienţii trebuie informaţi că acest produs nu protejează împotriva infecţiei HIV (SIDA) sau
a altor boli transmise sexual.
Interacţiuni ale medicamentului: Aminoglutetimida administrată concomitent cu Depo-
Provera ar putea să scadă semnificativ concentraţia serică de medroxiprogesteron acetat.
Beneficiarii acestui tratament trebuie sfătuiţi asupra scăderii eficienţei medicamentului prin
folosirea lui simultană cu aminoglutetimida sau medicamente înrudite.
Interacţiuni ale testelor de laborator: Anatomopatologul trebuie informat asupra terapiei
cu progestativ în cazul examinării unor probe relevante. Următoarele teste de laborator ar
putea fi afectate de progestative, inclusiv Depo-Provera injectabil: Concentraţiile
plasmatice sau urinare de steroizi sunt scăzute (ex. progesteron, estradiol, pregnandiol,
testosteron, cortizol); Concentraţiile de gonadotropine sunt scăzute; Concentraţiile de
globuline legate de hormonii sexuali sunt de asemenea scăzute; Iodul legat de proteine şi
cel legat de proteine şi extras de butanol ar putea să crească. Captarea T3 poate să
scadă; Testele de coagulare pentru protrombina (factorul II), pentru factorii VII, VIII, IX şi X
pot creşte); Sulfobromftaleina şi alte teste hepatice pot fi crescute; Efectele
medroxiprogesteronului asupra metabolismului lipidelor nu sunt consecvente. Au fost
observate atât creşteri cât şi scăderi ale colesterolului total, trigliceridelor, lipoproteinelor
cu densitate mică (LDL), lipoproteinelor cu densitate mare (HDL) şi a colesterolului.
Carcinogeneza: Vezi “Precauţii, secţiunea 3”.
Sarcină şi lăuzie: Sarcina categoria X. Vezi “Precauţii secţiunea 5”. Lăuzie: Vezi
“Precauţii, secţiunea 8”.
Informaţii pentru pacient: Se recomandă ca viitorii beneficiari ai tratamentului cu Depo-
Provera să fie informaţi asupra riscurilor şi beneficiilor datorate medicamentului, în
comparaţie cu alte forme de contracepţie sau cu lipsa acesteia. Se recomandă ca medicii
sau alte cadre medicale responsabile să informeze pacientele la începerea tratamentului
că ciclul lor menstrual poate fi modificat şi că poate să apară sângerare neregulată şi
imprevizibilă sau spotting care poate scădea până la amenoree, dacă tratamentul Depo-
Provera continuă, nefiind necesară altă terapie.
Reacţii adverse: În cel mai mare studiu clinic experimental cu Depo-Provera, la peste
3900 de femei tratate timp de până la 7 ani cu Depo-Provera s-au observat următoarele
reacţii adverse care pot fi legate sau nu de tratamentul cu acest medicament. Următoarele
reacţii adverse au fost raportate la 5% din subiecţi: Ciclu menstrual neregulat (sângerare
sau amenoree sau ambele); Cefalee; Nervozitate; Durere sau disconfort abdominal;
Ameţeală; Astenie (slăbiciune sau oboseală). Reacţii adverse raportate la 1 până la 5%
din subiecţii care au folosit Depo-Provera au fost: Scăderea libidoului sau lipsa
orgasmului; Durere lombară; Crampe la nivelul membrelor inferioare; Depresie; Greaţă;
Insomnie; Leucoree; Acnee; Vaginită; Durere pelvină; Durere la nivelul sânilor; Alopecie
sau lipsa creşterii părului; Senzaţii de balonare; Rash; Edem; Bufeuri; Altralgii. Reacţiile
raportate la mai puţin de 1% dintre subiecţi au inclus: galactoreea, melasma, cloasma,
convulsii, modificări ale apetitului, tulburări gastrointestinale, icter, infecţii genito-urinare,
chisturi vaginale, dispareunie, parestezii, durere toracică, embolie pulmonară, reacţii
alergice, anemie, somnolenţă, sincopă, dispnee şi astm, tahicardie, febră, transpiraţii
abundente cu miros deosebit, piele uscată, frisoane, creşterea libidoului, senzaţie
excesivă de sete, disfonie, durere locală (la nivelul locului de administrare), discrazii
sanguine, sângerări rectale, modificări ale dimensiunilor sânului, noduli la nivelul sânului
sau sângerarea areolei mamare, tumora la nivelul axilei, cancer de sân, prevenirea
lactaţiei, senzaţie de sarcină, incapacitatea reluării fertilităţii, paralizie, paralizii faciale,
sclerodermie, osteoporoză, hiperplazie uterină, cancer cervical, vene varicoase,
dismenoree, hirsutism, sarcini accidentale, tromboflebită, tromboză venoasă profundă. În
plus, s-au mai obţinut şi rapoarte voluntare cu reacţii anafilactoide şi anafilaxie,
consecutive tratamentului cu Depo-Provera.
Doze şi administrare: Flaconul de 1 ml de Depo-Provera contraceptiv injectabil trebuie
agitat bine imediat înainte de folosire pentru a fi siguri că doza ce trebuie administrată
reprezintă o suspensie uniformă. Doza recomandată este de 150 mg Depo-Provera
contraceptiv injectabil, administrat injectabil la fiecare 3 luni i.m. profund, în muşchiul
gambei sau gluteal. Pentru a creşte garanţia că pacienta nu este însărcinată în momentul
administrării se recomandă ca injecţia să fie făcută în primele 5 zile de la începutul ciclului
menstrual normal, la 5 zile post-partum dacă nu alăptează şi la 6 săptămâni post-partum
dacă alăptează. Dacă perioada dintre cicluri este mai mare de 14 săptămâni, medicul
trebuie să cerceteze dacă pacienta a fost sau nu gravidă înainte de administrarea
medicamentului.
Formă de prezentare: Depo-Provera contraceptiv injectabil (medroxiprogesteron acetat
suspensie apoasă sterilă) este prezentat sub formă de: flacon de 25 x 1 ml; flacon de 100
x 1 ml. A se păstra la temperatura controlată a camerei între 15-30 grade Celsius.

Producător: Pharmacia & Upjohn

 DERMESONE-N, cremă şi unguent
betametazonum valerat
Dermesone-N conţine betametazonă (valerat 17 B.P.), corticosteroid puternic şi eficient
pentru uz extern, şi neomicină sulfat, antibiotic bactericid cu spectru larg pentru tratarea
infecţiilor cutanate.
Indicaţii: Dermatozele inflamatorii, incluzând: eczeme, ca de exemplu: eczeme atopice,
eczeme infantile, eczeme de stază, dermatită de contact, dermatita seboreică;
neurodermatoze: lichen plan, psoriazis; intertrigo; reacţii de sensibilitate la diverse ţesături,
la înţepături de insecte; terapia adjuvantă în eritrodermii. Neomicina completează
tratamentul afecţiunilor de mai sus, tratând infecţia prezentă sau prevenind apariţia ei.
Aplicare: Se aplică pe zona afectată, de 2 ori/zi. Dermesone-N cremă se recomandă
pentru suprafeţele umede sau care supurează, iar unguentul pentru leziunile uscate.
Reacţii adverse: Când se utilizează perioade îndelungate poate apărea absorbţia
sistemică, în special la copii.
Precauţii: Dermesone-N este bine tolerat, dar la apariţia hipersensibilităţii la una din
componente aplicarea trebuie oprită.
Formă de prezentare: Dermesone-N cremă; Dermesone-N unguent. Tuburi de 15 g,
fiecare gram conţinând 1 mg betametazonă şi 5 mg neomicină sulfat B.P.
Condiţii de păstrare: La loc uscat, sub 25 grade Celsius.

Producător: Dar Al Dawa Pharma

DERMOFARM, anestezic stomatologic
diverse
Formă de prezentare: Soluţie alcoolică ce conţine xilină bază 10%, ulei de mentă 0,2%,
propilenglicol. Doză de aluminiu (150 ml e) - Spray cu gaz propulsor (freon) prevăzută cu
valvă, buton de pulverizare şi tijă interschimbabilă.
Acţiune terapeutică: Anestezie locală puternică, cu efect rapid şi durabil, datorată
prezenţei xilinei. Antiseptică, datorată prezenţei uleiului de mentă şi alcoolului etilic.
Indicaţii: Pentru anestezia locală şi nedureroasă a mucoasei bucale.
Mod de întrebuinţare: Se ataşează tija prelungitoare a butonului şi se pulverizează în
zona destinată anesteziei.
Precauţii: A nu se pulveriza în ochi A nu se lăsa la îndemâna copiilor A nu se găuri sau
arunca doza în foc, nici chiar după golire A nu se păstra la temperaturi de peste 50 grade
Celsius.
Valabilitate: 24 luni.

Producător: Farmec
DERMOFARM, antiperspirant pentru picioare
diverse
Produs ecologic.
Formă de prezentare: Soluţie hidro-alcoolică ce conţine acid salicilic 1%, urotropină
1,5%, formol 0,5%, rivanol 0,02%. Flacon de polietilenă (200 ml e) prevăzut cu pompiţă
mecanică pulverizatoare şi capac de protecţie.
Acţiune terapeutică: Antiseptică, de reducere a transpiraţiei şi de înlăturare a mirosului
neplăcut.
Indicaţii: Este destinat îngrijirii picioarelor.
Mod de întrebuinţare: Se pulverizează de 2-3 ori pe zi pe tălpi şi între degetele
picioarelor.
Precauţii: A nu se lăsa la îndemâna copiilor A se feri zona ochilor
Valabilitate: 24 luni.

Producător: Farmec
DERMOFARM, cremă antiacneică cu ihtiol
diverse
Formă de prezentare: Cremă tip pastă ce conţine ihtiol 5,0%, sulf 3,0%, oxid de zinc
10,0%, fenosept 0,002%, excipient până la 100 g. Tub de polietilenă 70 ml e.
Acţiune terapeutică: Antiinflamatoare şi astringentă, datorată prezenţei oxidului de zinc şi
ihtiolului. Antiseptică datorată prezenţei fenoseptului şi sulfului.
Indicaţii: În toate tipurile de acnee.
Mod de întrebuinţare: Se aplică seara în strat compact pe porţiunile acneice, tamponate
în prealabil cu Loţiunea antiseptică pentru faţă - Dermofarm. Se lasă să acţioneze până
dimineaţa, apoi se îndepărtează cu ajutorul aceleiaşi loţiuni.
Precauţii: A nu se lăsa la îndemâna copiilor
Valabilitate: 12 luni.

Producător: Farmec
DERMOFARM, cremă antidetergent pentru mâini
diverse
Formă de prezentare: Cremă tip U/A ce conţine acid acetilsalicilic 0,5%, alantoină 0,5%,
excipient până la 100 grame. Tub din polietilenă 100 ml e.
Acţiune terapeutică: Antiinflamatoare, datorită prezenţei acidului acetilsalicilic (aspirină).
Cicatrizantă şi regenerantă a epidermei lezate şi deshidratate, datorate prezenţei
alantoinei. Produsul este o cremă care penetrează uşor în piele, iar componenţii ei graşi
alături de glicerină, propilenglicol şi uleiul siliconic, menţin o emolienţă şi un grad de
hidratare constant al epidermei mâinilor; pH-ul cremei este apropiat de cel fiziologic
natural al pielii.
Indicaţii: Pentru îngrijirea mâinilor supuse acţiunii agresive a factorilor chimici (detergenţi,
substanţe caustice) şi fizici (frig, umezeală).
Mod de întrebuinţare: Se aplică în strat subţire, masând uşor până la completa absorbţie,
ori de câte ori este nevoie.
Precauţii: A nu se lăsa la îndemâna copiilor
Valabilitate: 12 luni.

Producător: Farmec
DERMOFARM, cremă cicatrizantă cu ulei de cătină
diverse
Formă de prezentare: Cremă tip U/A ce conţine ulei de cătină 17%, Vitamina A 0,3%,
cloramfenicol 0,5%, excipient până la 100 grame. Tub de polietilenă 70 ml e.
Acţiune terapeutică: Cicatrizantă, datorată prezenţei uleiului de cătină şi antiseptică,
datorată prezenţei cloramfenicolului.
Indicaţii: Plăgi infectate, răni, arsuri, escare şi ulceraţii ale pielii.
Mod de întrebuinţare: Se aplică de 3-4 ori pe zi pe pielea lezată până la vindecarea
totală.
Precauţii: A nu se lăsa la îndemâna copiilor A se păstra la loc uscat, ferit de lumină
Valabilitate: 12 luni.

Producător: Farmec
DERMOFARM, cremă pentru bătături
diverse
Formă de prezentare: Cremă ce conţine acid salicilic 10,0%, acid benzoic 3,0%, Vitamina
A 1,0%, excipient până la 100 grame. Tub de polietilenă 85 g e.
Acţiune terapeutică: Keratolitică (de distrugere şi îndepărtare a ţesuturilor moarte)
datorată prezenţei acidului salicilic şi acidului benzoic. De regenerare a celulelor epiteliale
după eliminarea celor moarte, datorată prezenţei Vitaminei A.
Indicaţii: Se recomandă în tratamentul bătăturilor şi suprafeţelor cu hiperkeratoză (cu
pielea întărită) a călcâielor.
Mod de întrebuinţare: Se ţin în apă caldă 10 minute, după care se aplică crema numai pe
bătături sau pe călcâie. Se trage pe picior o şosetă din bumbac. După 3-8 ore se
îndepărtează suprafeţele tari cu un cuţit cosmetic. Tratamentul se repetă 3 zile consecutiv
pentru călcâie sau bătături superficiale şi 10 zile pentru cele profunde.
Precauţii: A nu se aplica pe faţă, pe pielea normală sau pe cea lezată A nu se lăsa la
îndemâna copiilor A nu se păstra la temperaturi mai mari de 30 grade Celsius
Valabilitate: 12 luni.

Producător: Farmec
DERMOFARM, loţiune antiseptică pentru faţă
diverse
Formă de prezentare: Soluţie hidro-alcoolică ce conţine tinctura Thymi 2,0%, extract
propilenglicolic de muşeţel 2,0%, acid salicilic 0,2%, ulei de mentă 0,3%. Flacon din
polietilenă (125 ml e) prevăzut cu capac etanş şi capsulă.
Acţiune terapeutică: Astringentă datorată prezenţei tincturii Thymi, acidului salicilic şi
mentolului. Antiseptică şi antiinflamatoare datorate extractului de muşeţel.
Indicaţii: Loţiunea completează Crema antiacneică cu ihtiol-Dermofarm pentru tenuri
sensibilizate, congestionate, acneice şi preventiv pentru cele grase cu predispoziţie la
acnee.
Mod de întrebuinţare: Se aplică pe tenul proaspăt spălat cu un tampon de vată.
Precauţii: A nu se lăsa la îndemâna copiilor
Valabilitate: 24 luni.

Producător: Farmec
DERMOFARM, soluţie antimicotică şi antiseptică
diverse
Produs ecologic.
Formă de prezentare: Soluţie hidro-alcoolică ce conţine benzoat de sodiu 1,5%, acid
benzoic 0,3%, fenosept 0,06%, propilenglicol, alcool etilic, apă distilată. Flacon din
polietilenă (200 ml e) prevăzut cu pompiţă mecanică pulverizatoare şi capac de protecţie.
Acţiune terapeutică: Antifungică (împotriva ciupercilor - Candida, dermatofiţi şi
mucegaiuri), antibacteriană uşoară (împotriva bacteriilor grampozitive şi gramnegative).
Indicaţii: În micoze, infecţii bacteriene ale pielii cu diverse localizări (interdigital, plantar,
palmar, periunghial), în dezinfecţia instrumentarului medical şi de manichiură-pedichiură
(exceptând cel de aluminiu), dezinfecţia ciorapilor şi încălţămintei.
Mod de întrebuinţare: Se aplică prin pulverizare de 2-3 ori pe zi. Tratamentul se continuă
2 săptămâni după dispariţia leziunilor şi a disconfortului local.
Contraindicaţii: Nu se recomandă persoanelor alergice la unul din ingrediente.
Precauţii: A se feri zona ochilor şi mucoaselor A nu se lăsa la îndemâna copiilor
Valabilitate: 24 luni.

Producător: Farmec
DERMOVATE, cremă şi unguent
clobethasolum
Formă de prezentare: Dermovate cremă şi unguent conţin fiecare 0,05% propionat de
clobetasol. Crema este hidrosolubilă, iar unguentul are în componenţă parafină; ambele
produse sunt de culoare albă.
Indicaţii: Propionatul de clobetasol este un corticosteroid topic foarte activ, de mare
valoare în tratamentul de scurtă durată al dermatozelor rezistente, ca de exemplu:
psoriazis (exceptând forma eritrodermică), eczeme rebele la tratament, lichen plan, lupus
eritematos discoid şi alte afecţiuni ce nu răspund în mod corespunzător la tratamentul
topic cu corticosteroizi mai puţin activi.
Mod de administrare şi doze: Se aplică în strat subţire pe zona afectată o dată sau de
două ori pe zi, până se obţine o ameliorare. Ca şi în cazul altor steroizi topici foarte activi,
dacă se obţine efectul scontat, tratamentul trebuie întrerupt. În situaţiile favorabile, acest
răspuns poate fi obţinut după câteva zile. Dacă un tratament mai lung este necesar, se
recomandă ca acesta să nu depăşească 4 săptămâni, fără ca starea pacientului să nu fie
reconsiderată. Tratamentele pe perioade scurte şi repetate cu Dermovate sunt folosite
pentru controlul exacerbărilor bolii. Dacă tratamentul continuu cu steroizi este necesar, se
vor folosi preparate mai puţin potente. În cazul leziunilor foarte rezistente, în special cele
asociate cu hiperkeratoză, efectul antiinflamator al preparatului Dermovate poate fi
potenţat, dacă este necesar, prin acoperirea ariei cutanate tratate cu un film (peliculă) de
polietilenă. Pansamentele ocluzive aplicate seara şi menţinute peste noapte sunt de obicei
suficiente pentru a obţine un răspuns favorabil. Ulterior, rezultatele se pot menţine prin
aplicaţii fără pansament ocluziv.
Contraindicaţii: Dermatozele la copii cu vîrsta sub 1 an, inclusiv dermatitele şi erupţiile
date de contactul cu scutecul. Acneea comună şi rozacee, dermatite periorale. Infecţii
virale cutanate (herpes simplex, varicelă), fungi (de exemplu: candidoză, tinea) sau
bacterii (de exemplu: impetigo). Hipersensibilitatea la acest preparat.
Precauţii: Tratamentul de lungă durată cu Dermovate trebuie evitat, mai ales la sugari şi
copii, la care inhibiţia corticosuprarenalei se poate produce precoce. Dacă Dermovate este
folosit la copii, se recomandă ca tratamentul să fie revizuit săptămînal. Trebuie avut în
vedere că scutecul sugarilor poate acţiona ca un pansament ocluziv. Tegumentul feţei,
mai mult decât alte zone ale corpului, poate suferi modificări atrofice după un tratament
prelungit cu corticosteroizi topici. Aceste considerente trebuie avute în vedere în
tratamentul afecţiunilor feţei, care necesită utilizarea Dermovate, dar observarea frecventă
a pacientului este importantă. Dacă produsul este aplicat pe pleoape, trebuie evitată
pătrunderea sa în ochi, căci aceasta ar putea genera glaucom. Terapia antimicrobiană
adecvată este necesară ori de câte ori apar leziuni de suprainfecţie. Orice extindere a
infecţiei necesită întreruperea tratamentului cu corticosteroizi topici şi instituirea unei
chemoterapii sistemice adecvată. Infecţiile bacteriene sunt favorizate de căldură,
umiditate, condiţii induse de pansamentele ocluzive, iar tegumentul trebuie curăţat înainte
de a se aplica un nou pansament ocluziv. Tratamentul topic cu corticosteroizi poate fi
riscant în psoriazis datorită mai multor motive, cum ar fi recăderile, dezvoltarea toleranţei,
riscul de apariţie a psoriazisului pustulos generalizat, dezvoltarea unei toxicităţi locale sau
sistemice datorită alterării funcţiei de barieră a pielii. Dacă produsul este utilizat în
tratamentul psoriazisului, este necesară o urmărire atentă a bolnavului. Administrarea
corticosteroizilor topici la animale gestante poate determina anormalităţi în dezvoltarea
fătului. Relevanţa acestor fapte la oameni nu a fost stabilită; cu toate că steroizii topici nu
se vor folosi extensiv în timpul sarcinii (ex. în cantităţi mari pentru perioade lungi de timp).
Reacţii adverse: În condiţiile în care la adulţi doza săptămânală este mai mică de 50 g,
inhibiţia axului hipotalamo-hipofizo-corticosuprarenal este tranzitorie, cu o revenire rapidă
la valorile normale imediat după întreruperea tratamentului. Acest lucru este valabil şi
pentru copiii care primesc doze proporţionale. Folosirea pansamentelor ocluzive măreşte
absorbţia corticosteroizilor topici. Tratamentele prelungite şi intensive cu preparate potente
de corticosteroizi, pot determina tulburări atrofice cutanate, ca de exemplu subţieri şi
striaţii ale pielii sau dilatarea vaselor sanguine superficiale, mai ales în cazul utilizării
pansamentelor ocluzive sau când aplicarea se face pe plicile cutanate. În cazuri rare,
tratamentul psoriazisului cu corticosteroizi (sau întreruperea lui) se crede că poate provoca
apariţia formei pustuloase a bolii. Dermovate este un produs de obicei bine tolerat, dar
dacă apar semne de hipersensibilitate, administrarea lui trebuie imediat oprită.
Condiţii de păstrare: Produsul se păstrează la temperaturi sub 30 grade Celsius. Notă:
Se va selecta corticosteroidul cu potenţa cea mai mică, care controlează afecţiunea.
Preparatele Dermovate nu conţin lanolină.

Producător: Glaxo Wellcome

DERMOVATE, loţiune capilară
clobethasolum
Formă de prezentare: Dermovate loţiune capilară este un produs transparent, uşor
gelificat, soluţia conţinând 0,05% w/w dipropionat de clobetazol. Produsul conţine 50%
alcool izopropilic, care are efect antibacterian.
Indicaţii: Se recomandă în psoriazis şi eczeme severe ale pielii capului. Se va aplica
dimineaţa şi seara. Dipropionatul de clobetazol este un corticosteroid topic foarte potent,
care este indicat în tratamente de scurtă durată, în condiţiile în care afecţiunea nu
răspunde favorabil la corticosteroizi mai puţin potenţi.
Mod de administrare şi doze: Aplicaţi un strat subţire pe pielea păroasă a capului, seara
şi dimineaţa, până când apare o ameliorare. Ca şi în cazul altor steroizi topici potenţi, în
momentul obţinerii ameliorării bolii, tratamentul se întrerupe. Repetând tratamentul cu
Dermovate loţiune capilară pe durate scurte, se poate preveni exacerbarea bolii. Dacă
este necesar un tratament continuu cu steroizi, se va folosi un produs mai puţin potent.
Contraindicaţii: Produsul este contraindicat în infecţii ale pielii capului, hipersensibilitate
la preparat, dermatoze la copii sub 1 an, inclusiv dermatitie.
Precauţii: Se recomandă evitarea atingerii ochilor în momentul aplicării loţiunii capilare.
Nu se recomandă folosirea produsului în apropierea focului deschis. Terapia de lungă
durată cu Dermovate loţiune capilară trebuie evitată deoarece, mai ales în cazul copiilor,
poate să apară inhibiţia adrenocorticală. Terapia antimicrobiană poate fi aplicată în cazul
leziunilor infectate. Dezvoltarea infecţiilor secundare necesită oprirea terapiei cu
dermatocorticoizi şi începerea terapiei sistemice antimicrobiene. Steroizii topici pot fi
riscanţi în terapia psoriazisului datorită unor motive ce includ recăderile, dezvoltarea
rezistenţei, riscul apariţiei psoriazisului pustular generalizat, dezvoltarea fenomenului de
toxicitate locală, capabilă să influenţeze funcţiile caracteristice pielii capului. Dacă
produsul este folosit în tratamentul psoriazisului este necesară o urmărire atentă a
pacientului. Infecţiile bacteriene sunt favorizate de căldură, umiditate, condiţii induse de
pansamente ocluzive, de aceea tegumentul trebuie curăţat înainte de a se aplica un nou
pansament ocluziv.
Sarcină şi alăptare: Dovezile de folosire în siguranţă a produsului în timpul sarcinii sunt
insuficiente. Administrarea topică de corticosteroizi la animale gravide poate cauza o
dezvoltare anormală a fătului. În aceste condiţii se consideră că riscul este foarte mic
pentru fătul uman; dar nu trebuie administraţi dermatocorticoizi pe suprafeţe mari şi timp
îndelungat.
Efecte secundare: Preparatele Dermovate sunt de obicei bine tolerate, dar dacă apar
semne de hipersensibilitate, administrarea va fi imediat întreruptă. Ca şi în cazul altor
corticosteroizi topici, printr-o utilizare îndelungată şi pe suprafeţe întinse, ca urmare a
absorbţiei sistemice, poate apărea fenomenul de hipercorticism şi inhibarea axului
hipotalamo-hipofizo-suprarenalian. Aceste efecte pot apărea la sugari şi copii atunci când
se folosesc pansamente ocluzive. Atrofia cutanată locală poate să apară în tratamentul
prelungit, cu pansament ocluziv. În cazuri foarte rare, în cadrul tratamentului pentru
psoriazis cu corticosteroizi, a apărut forma pustulară (vezi "Precauţii").
Supradozare: Supradozarea în cazurile cronice, prin folosire neadecvată, poate duce la
hipercorticism, situaţie în care este necesară întreruperea tratamentului.
Precauţii farmaceutice: Produsul se va depozita la temperaturi sub 30 grade Celsius.

Producător: Glaxo Wellcome

DESFERAL
desferoxaminum
Compoziţie: Substanţă activă: acid N-5-(3-(5-aminopentil)- hidroxicarbamoil-
propionamido)-pentil-3-(5-N-hidroxiacetamido-pentil-carbamoil)-acid propionohidroxamic
monometan sulfonat (=metan sulfonat desferioxamină).
Formă de prezentare: Cutie cu 10 flacoane conţinînd 500 mg substanţă activă uscată
pentru injecţie.
Acţiune terapeutică: Agent chelator.
Farmacodinamică: Desferal-ul este un agent chelator care formează complexe
predominant cu ionul feric şi cel de aluminiu, constantele de formare a complexelor sunt
1031 şi respectiv 1025. Afinitatea Desferal-ului pentru ionii bivalenţi ca Fe2+, Cu2+, Zn2+,
Ca2+ este scăzută substanţial (constantele de formare a complexelor sunt 1014 sau mai
scăzute). Chelarea se produce în raport de 1:1 molar, astfel încât 1 g de Desferal poate,
teoretic, să lege 85 mg ion feric sau 41 mg Al3+. Datorită proprietăţilor sale chelatoare,
Desferal-ul este capabil să preia fierul fie liber, fie legat în feritină sau hemosiderină,
formând astfel ferioxamină complexă. Desferalul poate astfel să mobilizeze şi să elimine
aluminiul legat tisular, formând un complex aluminoxaminic. Deoarece ambele complexe -
ferioxamina şi aluminoxamina - sunt complet excretate, Desferal favorizează excreţia
fierului şi aluminiului în urină şi fecale, reducând astfel depozitarea patologică a fierului şi
aluminiului în organe, dar nu mobilizează fierul din hemoglobină şi transferină sau din alte
substanţe care conţin hem.
Farmacocinetică: Desferioxamina (DFO) este rapid absorbită după administrare i.m. sau
subcutanată. Concentraţia plasmatică maximă, determinată pe voluntari sănătoşi la 30 min
după injectarea i.m. a 10 mg/kg corp DFO, a fost de 15,5 micromol/litru (8,7 mcg/ml). La o
oră după injectare, concentraţia maximă de ferioxamină (FO) a fost de 3,7 micromoli/litru
(2,3 mcg/ml). In vitro, mai puţin de 10% DFO este legată de proteinele plasmatice. Atât
DFO cât şi FO au o eliminare bifazică, la voluntarii sănătoşi. Pentru DFO, timpul de
înjumătăţire este de o oră, iar pentru FO de 2,4 ore, în prima fază (rapidă). În faza a doua
(lentă) timpul de înjumătăţire este de 6 ore pentru ambele. La doza injectată, 22% apare în
urină la 6 ore după înjectare în cazul DFO şi 1% în cazul FO. La pacienţii cu
hemocromatoză au fost determinate niveluri plasmatice maxime de 7 micromoli/litru (3,9
mcg/ml) pentru DFO şi de 15,7 moli/litru (9,6 g/ml) pentru FO, la o oră după injectarea i.m.
a 10 mg/kg corp DFO. Aceşti pacienţi au o rată de eliminare a DFO şi FO cu timp de
înjumătăţire de 5,6 şi respectiv 4,6 ore. La 6 ore după injectare 17% din doză a fost
excretată în urină ca DFO şi 12% ca FO. În cazul pacienţilor dializaţi pentru insuficienţă
renală care au primit 40 mg/kg corp DFO i.v. în interval de o oră, concentraţia plasmatică
a fost de 152 micromoli/litru (85 mcg/ml) atunci când administrarea perfuziei s-a efectuat
între şedinţele de dializă. Concentraţia plasmatică de DFO a fost cu 13-27% mai mică,
atunci când perfuzia a fost administrată în timpul dializei. Concentraţiile FO au fost în toate
cazurile de aproximativ 7 micromoli/litru (4,3 mcg/ml), în timp ce pentru aluminoxamină a
fost de 2-3 micromoli/litru (1,2-1,8 mcg/ml). După întreruperea perfuziei, concentraţia
plasmatică a DFO a descrescut rapid, cu timp de înjumătăţire de 20 minute. O mică parte
din doză a fost eliminată cu un timp de înjumătăţire mai lung (de 14 ore). Concentraţia
plasmatică de aluminoxamină a continuat să crească până la 48 ore după perfuzie,
atingând valori aproximative de 7 moli/litru (4 g/ml). După dializă, concentraţia plasmatică
de aluminoxamină a scăzut la 2,2 micromoli/litru (1,3 mcg/ml). DFO este absorbită dacă se
administrează în lichidul de dializă în perioada dializei peritoneale.
Indicaţii terapeutice: Tratamentul supraîncărcării cronice cu fier din: hemosideroză
posttransfuzională, în special în talasemia majoră, anemia sideroblastică, anemia
hemolitică autoimună şi alte anemii cronice; hemocromatoză idiopatică la pacienţii la care
diverse afecţiuni concomitente (de ex. anemie severă, hipoproteinemie) precedă
flebotomia; supraîncărcare cu fier asociată cu porfirie cutanată tarda. Tratamentul
intoxicaţiei acute cu fier. Tratamentul supraîncărcării cronice cu aluminiu la pacienţi cu
insuficienţă renală terminală (sub dializă de menţinere) cu: boli osoase legate de
intoxicaţia cu aluminiu şi/sau encefalopatie de dializă şi/sau anemie legată de intoxicaţia
cu aluminiu. Indicaţii diagnostice: Pentru diagnosticul supraîncărcării cu fier sau aluminiu.
Testul cu Desferal se bazează pe principiul că, în cazul subiecţilor normali, DFO este
incapabilă să crească excreţia de fier sau aluminiu peste o anumită limită. Testul cu
Desferal la pacienţii cu funcţie renală normală: Se vor injecta i.m. 500 mg Desferal şi se va
colecta apoi urina pentru 6 ore şi se va determina conţinutul acesteia în fier. O excreţie de
1-1,5 mg (18-27 micromoli) pe perioada acestor 6 ore este sugestivă pentru o
supraîncărcare cu fier, valori mai mari de 1,5 mg (27 micromoli) sunt în mod cert
patologice. Testul este valabil doar în cazul funcţiei renale normale. Testul cu Desferal la
pacienţii cu insuficienţă renală terminală. La pacienţii cu insuficienţă renală terminală,
valorile serice ale fierului şi aluminiului trebuie determinate înainte şi după administrarea
Desferalului (pentru diagnostiul supraîncărcării cu fier 500 mg i.m. sau i.v. şi pentru
diagnosticul supraîncărcării cu aluminiu 1 g i.v.). O continuă creştere a fierului şi/sau
aluminiului seric în următoarele ore este sugestivă pentru o supraîncărcare cu metale.
Contraindicaţii: Hipersensibilitate cunoscută la substanţa activă, cu excepţia cazurilor în
care desensibilizarea se dovedeşte a fi posibilă.
Precauţii: La pacienţii cu supraîncărcare cu fier s-a observat că tratamentul cu Desferal
poate favoriza apariţia de infecţii (inclusiv septicemie), în special cu Yersinia enterocolitica
şi Yersinia pseudotuberculosis. Dacă pacienţii sub tratament cu Desferal acuză febră
însoţită de enterite/enterocolite acute, durere abdominală difuză sau faringite, se
recomandă întreruperea temporară a tratamentului, efectuarea de teste bacteriologice şi
antibioterapie ţintită imediată. După rezolvarea infecţiei, tratamentul cu Desferal poate fi
reluat. În cazul pacienţilor sub hemodializă care primesc Desferal s-a observat rareori
apariţia de infecţii fungice severe. Totuşi, nu s-a stabilit o relaţie cauzală între medicament
şi apariţia infecţiilor fungice. În cazul tratamentelor îndelungate cu Desferal, mai ales când
dozele utilizate au fost mai mari decât cele recomandate şi/sau în cazul în care dozele nu
au fost adaptate nivelelor scăzute de feritină şi aluminiu seric, s-au observat tulburări ale
vederii şi auzului. Trebuie de aceea efectuate examene oftalmologice şi ORL înaintea
începerii tratamentului cu Desferal, precum şi la intervale de aproximativ 3 luni, pe durata
tratamentului. Dacă apar tulburările de vedere şi auz, tratamentul cu Desferal trebuie
întrerupt, pentru a putea evalua gradul de reversibilitate al acestor tulburări. Dacă ulterior
se reia tratamentul cu doze mai mici de Desferal, acesta trebuie efectuat sub un control
riguros oftalmologic şi ORL, stabilindu-se raportul beneficiu/risc. Este necesară o atenţie
sporită la pacienţii cu insuficienţă renală severă deoarece aproximativ jumătate din
complexul cu metale este excretată pe cale renală. Complexele de fier şi aluminiu sunt
dializabile. În cazul pacienţilor cu insuficienţă renală eliminarea lor poate fi crescută prin
dializă. La pacienţii cu encefalopatie determinată de încărcarea cu aluminiu, Desferal-ul
poate să exacerbeze disfuncţia neurologică (crize comiţiale) probabil datorită unei creşteri
bruşte a aluminiului circulant. Se pare că tratamentul preventiv cu clonazepam conferă
protecţie împotriva acestor tulburări neurologice. Tratamentul cu Desferal i.v. trebuie
administrat numai în perfuzie lentă, căci injectarea i.v. rapidă poate duce la colaps. Notă:
Excreţia complexelor cu fier poate determina colorarea urinei în roşu-brun. A nu se lăsa la
îndemâna copiilor
Sarcină şi alăptare: Deoarece DFO s-a dovedit a avea efecte teratogene asupra
animalelor, tratamentul nu se va efectua pe perioada sarcinii - în primele 3 luni - doar dacă
este absolut necesar. Nu se ştie dacă substanţa activă a medicamentului trece în laptele
matern. În orice caz, beneficiul pentru mamă trebuie să fie semnificativ mai mare decât
riscul pentru făt.
Reacţii adverse: Rareori s-au observat următoarele efecte nedorite: reacţii alergice ale
pielii, reacţii anafilactice, iritaţie locală la locul administrării, mai ales dacă medicamentul a
fost perfuzat subcutanat sau administrat în concentraţie şi/sau doze mai mari decât cele
recomandate, tulburări ale vederii şi auzului (vezi “Precauţii”), opacifieri ale cristalinului,
tulburări gastrointestinale, tulburări ale funcţiei renale şi hepatice; trombocitopenie;
tulburări cardiovasculare (hipertensiune, aritmii cardiace), tulburări neurologice (convulsii,
confuzie mintală), crampe ale gambelor. Unele din manifestările de mai sus pot fi semne
sau simptome ale supraîncărcării cu fier sau aluminiu.
Interacţiuni: Asocierea Desferal-ului cu proclorperazina, un derivat fenotiazinic, poate
duce la tulburări temporare ale stării de conştienţă. În cazul bolnavilor cu acumulări de fier
în organe, asocierea Desferal-ului cu tratamentul oral cu vitamina C (100-150 mg/zi) poate
intensifica excreţia complexelor cu fier. Doze mai mari de vitamina C nu produc creşteri
suplimentare ale excreţiei de complexe cu fier. Vitamina C nu poate fi administrată decât
după cel puţin 1-2 săptămâni de la începerea tratamentului cu Desferal. La pacienţii cu
boli cronice severe prin stocare de fier, sub tratamentul cu Desferal şi doze mari de
vitamina C (mai mult de 500 mg/zi) s-au înregistrat tulburări ale funcţiei cardiace, care s-au
dovedit a fi reversibile odată cu întreruperea tratamentului cu vitamina C. Se recomandă
aşadar monitorizarea funcţiei cardiace pe perioada acestui tratament combinat.
Incompatibilităţi terapeutice: Soluţie injectabilă de heparină. Nu se va utiliza ca solvent
pentru substanţa uscată serul fiziologic, dar acesta se poate utiliza pentru a doua şi
următoarele diluţii, după o primă dizolvare cu apă distilată.
Dozare: Tratamentul în supraîncărcarea cronică cu fier: Principalul scop al terapiei
chelatoare în supraîncărcarea cu fier la pacienţii tineri este de a se realiza un echilibru al
fierului şi de a preveni hemosiderozele, în timp ce la vârstnici este de dorit o balanţă a
fierului negativă pentru a se realiza o reducere lentă a depozitelor de fier şi pentru a
preveni efectele toxice ale fierului. Schema de administrare pentru copii şi adulţi va fi
adaptată individual în funcţie de severitatea afecţiunii. Pentru a evidenţia răspunsul la
terapia chelatoare, se va monitoriza excreţia urinară de fier pe 24 ore, stabilindu-se
totodată răspunsul la doze crescătoare de Desferal, pornindu-se cu o doză zilnică iniţială
de 0,5 g şi crescând doza până se atinge o excreţie de fier în platou. Odată stabilită doza
optimă terapeutică, se va determina excreţia urinară a fierului la intervale de câteva
săptămâni. Pentru determinarea depozitelor totale ale pacientului, cea mai bună metodă
este înregistrarea cantităţii de fier primite prin transfuzie, alături de determinarea feritinei
serice. Pe baza cantităţii de fier excretate prin urină se poate calcula balanţa individuală a
fierului: se consideră o balanţă ferică negativă atunci când cantitatea totală de fier
excretată în urină şi încă un plus de 50% (care corespunde în mare excreţiei de fier prin
scaun) depăşeşte cantitatea totală de fier primită prin transfuzie. Terapia chelatoare este
considerată satisfăcătoare când nivelul feritinei serice este apropiat de valorile normale
(300 mcg/ml). Doza exactă şi modul de administrare trebuie să fie strict individualizate, iar
doza ajustată în timpul terapiei. Se va utiliza cea mai scăzută doză eficientă care să
determine o balanţă negativă a fierului. La majoritatea pacienţilor doza zilnică este de 20-
40 mg/kg corp. Doze mai mari pot fi administrate numai dacă beneficiul pentru pacient
contrabalansează riscul efectelor nedorite asociate cu doze înalte repetate zilnic. Perfuziile
i.v. sunt de obicei mai eficiente decât perfuziile subcutanate, dar administrarea
subcutanată lentă prin intermediu unei pompe uşoare de perfuzie pe o perioadă de 8-12
ore este considerată a fi eficientă şi convenabilă pentru pacienţii din ambulator. La unii
pacienţi este posibil să se înregistreze o creştere a excreţiei de fier prin perfuzarea câtorva
doze zilnice pe o perioadă de 24 ore. Pacienţii cu încărcări masive de fier vor utiliza
pompa de 5-7 ori/săptămână pentru protecţie împotriva toxicităţii fierului. Totuşi, dacă
încărcarea cu fier este scăzută, perfuzia se poate administra de 3-5 ori/săptămână. Dacă
se preferă administrarea i.m., Desferalul poate fi administrat i.m., dar perfuzia subcutanată
este mult mai eficientă. Oricare ar fi calea de administrare aleasă, doza individuală va
depinde de rata de excreţie de fier a pacientului. Notă: Ca adjuvant al terapiei chelatoare
se poate utiliza vitamina C (aprox. 200 mg zilnic) după ce pacientului i s-a stabilit o terapie
constantă cu Desferal. Doze de 150-200 mg zilnic măresc excreţia urinară, iar dozele
foarte mari pot determina complicaţii cardiace (vezi “Interacţiuni”). Tratamentul în
intoxicaţia acută cu fier: Desferal-ul este un adjuvant al măsurilor standard utilizate în
tratarea intoxicaţiei acute cu fier, care pot include lavajul gastric, inducerea vărsăturilor,
controlul şocului şi corectarea acidozei. După aspiraţia gastrică şi lavaj, se pot lăsa 5-10 g
de Desferal în stomac, pentru a lega fierul neabsorbit din tractul gastrointestinal. Totuşi,
eficienţa Desferal-ului oral utilizat în acest scop nu a fost clar stabilită. Pentru eliminarea
fierului deja absorbit, Desferal-ul ar trebui administrat fie i.m., fie i.v. Doza şi calea de
administrare trebuie adaptate severităţii intoxicaţiei, de preferinţă legate de nivelul seric şi
de capacitatea totală de legare a fierului, care ar trebui monitorizate regulat. În plus, ar
trebui luate în considerate atât cantitatea totală de fier ingerată, cât şi fierul rămas în
tractul gastrointestinal. Dacă pacientul este normotensiv, Desferal-ul se administrează de
obicei într-o singură doză i.m. de 2 g pentru adulţi şi 1 g pentru copii. Dacă pacientul este
hipotensiv, se recomandă calea i.v.. Rata maximă de administrare pentru administrarea
i.v. este de 15 mg/kg corp /oră, până la o doză totală i.v. de 80 mg/kg corp zilnic. Totuşi,
la un pacient adult cu intoxicaţie acută severă cu fier s-a tolerat chiar o perfuzie de 37,1 g
Desferal pe 52 ore, fără apariţia efectelor nedorite. Terapia trebuie continuată până când
nivelul seric al fierului este mai mic decât capacitatea totală de legare a fierului. Eficienţa
tratamentului depinde de o eliminare adecvată a urinei, pentru a asigura excreţia din
organism a FO în complex cu fierul. Dacă apar oliguria sau anuria, ar putea fi necesare
dializa peritoneală sau hemodializa pentru a elimina FO. Tratamentul supraîncărcării cu
aluminiu la pacienţii cu insuficienţă renală terminală: Complexele de fier şi aluminiu sunt
dializabile. La pacienţii cu insuficienţă renală eliminarea lor poate fi crescută prin dializă.
La pacienţii cu hemodializă de menţinere sau hemofiltrare, s-au dovedit eficiente doze
între 1 şi 4 g Desferal pe săptămână. La pacienţii cu supraîncărcare moderată cu aluminiu
(fără supraîncărcare concomitentă cu fier), doze de 1 g Desferal administrate în timpul
ultimelor 2 ore la fiecare a treia dializă induc o creştere adecvată a nivelului aluminiului
seric (nesemnificativ diferit faţă de acela observat la doze mai mari), conducând la o
eliminare crescută în dializat. Dacă se consideră necesare doze mai mari pentru pacienţii
cu supraîncărcare severă cu aluminiu, trebuie determinate nivelele serice ale aluminiului
înainte şi după dozele de Desferal, alegându-se cea mai scăzută doză eficientă de
Desferal. La pacienţii cu dializă peritoneală ambulatorie continuă (CAPD) sau cu dializă
peritoneală ciclică continuă (CCPD), Desferal-ul poate fi administrat i.m., sub formă de
perfuzie lentă i.v. sau s.c. ori intraperitoneal. Diferitele căi de administrare demonstrează
efecte terapeutice similare asupra eliminării aluminiului. Deoarece la pacienţii cu CAPD
sau CCPD nivelul aluminiului seric descreşte doar lent, trebuie să se administreze 1 până
la 1,5 g Desferal o dată sau de două ori pe săptămână. Doza exactă şi modul de
administrare trebuie să fie determinate individual, iar dozajul ajustat pe durata
tratamentului.
Supradozare: Semne şi simptome: Deoarece Desferal-ul este disponibil doar pentru
administrare parenterală, intoxicaţia acută este puţin probabilă. Totuşi, au apărut ocazional
la pacienţii cu doze mari de Desferal tahicardie, hipertensiune şi simptome
gastrointestinale. Tratament: Nu există un antidot specific. Semnele şi simptomele
supradozării pot fi eliminate prin reducerea dozelor. Desferal-ul este dializabil.

Producător: Novartis
DESLANOZID
deslanosidum
Prezentare farmaceutică: Fiole a 2 ml soluţie injectabilă conţinând deslanozidă 0,4 mg
(cutie cu 5 buc.).
Acţiune terapeutică: Tonicardiac cu acţiune intensă, rapidă (apare în 10-30 minute, este
maximă după 1,5-3 ore de la injectarea i.v.) şi de durată relativ scurtă (în condiţiile
digitalizării complete compensarea se menţine în medie 6 zile după oprirea medicaţiei).
Indicaţii: Forme acute sau grave de insuficienţă cardiacă, digitalizarea copiilor; fibrilaţie şi
flutter artrial cu ritm rapid, tahicardie paroxistică supraventriculară.
Mod de administrare: Adulţi: tratament de atac cu 0,6-0,8 mg/zi i.v. lent, timp de 2-3 zile,
întreţinere cu 0,4 mg/zi (de preferinţă se trece la calea orală, folosind Lanatozid C); în
edemul pulmonar acut 0,8-1,2 mg la 30 de minute, după nevoie, până la doza totală de 1,6
mg; copii: 0,008-0,016 mg/kg corp şi zi, i.m. sau i.v., pentru digitalizare (întreţinerea se
face pe cale orală cu Lanatozid C). Dozarea trebuie individualizată sub control medical.
Reacţii adverse: Supradozarea poate provoca greaţă, vomă, cefalee, ameţeli, tulburări de
vedere, parestezii, confuzie (la bătrâni), bradicardie marcată, bloc atrio-ventricular, aritmii
ectopice; foarte rar erupţii alergice, eozinofilie, purpură trombocitopenică, ginecomastie.
Contraindicaţii: Bloc atrio-ventricular, bradicardie marcată, tahicardie ventriculară,
bigeminism, pericardită constrictivă; prudenţă la bolnavii cu miocardită; prudenţă şi doze
mici în insuficienţa renală şi la bătrâni, la nou-născuţi şi la imaturi. În timpul tratamentului
nu se injectează calciu i.v., nu se administrează amine simpatomimetice; prudenţă în
folosirea chinidinei şi când se administrează doze mari de diuretice cu acţiune intensă
(atenţie la hipokaliemie - risc de aritmii ectopice severe).

Producător: Biofarm
DETRALEX
combinaţii
Prezentare şi compoziţie: Cutie cu 30 drajeuri. Fracţiune flavonoidică micronizată 500
mg; diosmina 450 mg; hesperidina 50 mg.
Indicaţii terapeutice: Tratamentul manifestărilor insuficienţei venoase cronice a
membrelor inferioare, funcţionale şi organice: senzaţie de greutate, durere, crampe
nocturne. Tratamentul semnelor funcţionale legate de criza hemoroidală.
Efecte secundare: Câteva cazuri de tulburări digestive banale şi tulburări neurovegetative
au fost descrise, neobligând niciodată la oprirea tratamentului.
Precauţii de folosire: Sarcina este o perioadă normală a vieţii unei femei, când este
important să nu se ia acest medicament fără avizul medicului. De asemenea, dacă se
doreşte o sarcină, este necesar să fie prevenit medicul. Nici un efect secundar nu a fost
raportat până în prezent.
Alăptarea: În absenţa datelor asupra trecerii în laptele matern, alăptarea este
contraindicată pe durata tratamentului.
Posologie şi mod de administrare: În flebologie: posologie uzuală: 2 comprimate pe zi, 1
comprimat dimineaţa, 1 comprimat la prânz şi 1 comprimat seara, în timpul meselor. În
criza hemoroidală: 6 comprimate pe zi, în primele 4 zile, apoi 4 comprimate pe zi, în
următoarele 3 zile.

Producător: Lab. Servier

DEXAMETHASONE NEOMYCIN
combinaţii
Compoziţie: Soluţie sterilă oftalmică şi auriculară conţinând la 1 ml: dexametazonă fosfat
(sare de sodiu): 1,0 mg; neomicină sulfat: 3,5 mg.
Acţiune terapeutică: Produsul este o soluţie combinată de antibiotic cu corticosteroid
pentru uz local, folosită în unele afecţiuni ale polului anterior al globului ocular şi ale
conductului auricular extern. Acest colir combină efectul antiinflamator al dexametazonei şi
efectul antibiotic al neomicinei, permiţând astfel un tratament eficient al afecţiunilor polului
anterior al globului ocular în care este necesar acest efect combinat.
Indicaţii: Afecţiuni oftalmice: Afecţiuni ale polului anterior al ochiului complicate cu infecţii
cu germeni sensibili la neomicină: keratite superficiale; keratite profunde; conjunctivite (de
primăvară alergice, catarale) şi iridociclite nepurulente; irite; ulceraţii marginale recidivante;
leziuni corneene; alergii palpebrale; blefarite, inclusiv catarale, nepurulente şi alergice.
Prin atenuarea leziunilor inflamatorii din uveitele anterioare, glaucomul secundar uveitelor
poate fi controlat indirect prin administrarea colirului oftalmic. Tratamentul nu va fi prelungit
în mod nejustificat, iar în acest timp presiunea intraoculară va fi ţinută sub observaţie.
Bolile ochiului ereditare sau degenerative nu răspund în general la acest tratament.
Afecţiuni otice: Afecţiuni ale conductului auditiv extern, când sunt complicate cu
suprainfecţii cu germeni sensibili la neomicină. Este de asemenea indicat în tratamentul
local al neurodermatitei, dermatitei seboreice, eczemei şi otitei externe (dacă timpanul
este intact).
Contraindicaţii: Infecţii oftalmice cu mycobacterii, viroze ca: varicela, herpes simplex
incipient şi stadiile acute incipiente ale majorităţii afecţiunilor virale corneene şi
conjunctivale. Infecţii acute purulente ale conjunctivei şi pleoapelor produse de germeni
rezistenţi la neomicină. Dacă se suspectează infecţii fungice oftalmice sau auriculare,
perforări ale timpanului sau la pacienţii cu antecedente de sensibilizare la oricare dintre
componentele soluţiei. Utilizarea acestei combinaţii este în general contraindicată după
extragerea unui corp străin cornean.
Precauţii: Ca şi toţi corticosteroizii, câteodată poate masca, activa sau intensifica
infecţiile. Dacă răspunsul la acest tratament nu este prompt, se va întrerupe administrarea
până când infecţiile pot fi stăpânite adecvat prin alte măsuri. Fiecare substanţă poate să
producă ocazional sensibilitate cutanată, iar dacă se observă reacţii ce pot indica o astfel
de sensibilitate, tratamentul trebuie întrerupt. Utilizarea unui antibiotic poate favoriza
dezvoltarea unor germeni noi, necesitând un tratament medical prompt pentru astfel de noi
infecţii. Ca şi alţi corticosteroizi, creşterea tensiunii intraoculare poate urma unui tratament
prelungit (1-2 săptămâni sau mai mult) cu dexametazonă local la nivelul ochiului; deoarece
creşterea tensiunii intraoculare poate conduce la pierderea vederii, administrarea locală a
dexametazonei trebuie făcută numai sub un control tonometric adecvat, în special la
pacienţii cunoscuţi cu glaucom actual sau în antecedente.
Sarcină: Siguranţa unui tratament local cu steroizi, intensiv sau prelungit, nu este certă.
Reacţii adverse: Dacă apar manifestări subiective sau simptome neobişnuite se va
consulta medicul.
Mod de administrare: Doza adecvată va fi stabilită de către medic. Durata tratamentului
depinde de tipul de leziune şi poate fi de la câteva zile la câteva săptămâni, în funcţie de
răspunsul terapeutic. Recidivele, mai dese în leziunile cronice, în general răspund la
tratament. Administrare oftalmică: Se instilează 1-2 picături de colir Dexamethasone
Neomycin în sacul conjunctival la fiecare oră în timpul zilei şi la 2 ore în timpul nopţii ca
tratament de început. Când apare răspunsul favorabil, doza se reduce la o picătura la 4
ore. În timp se reduce doza la 1 picătură de 3-4 ori pe zi, aceasta fiind suficientă pentru
suprimarea simptomatologiei. Administrare otică: Se curăţă meticulos canalul auricular şi
se usucă. Se instilează soluţia direct în canalul auricular prin intermediul unui picurător.
Doza iniţială recomandabilă este de 3-4 picături de 2-3 ori pe zi. Când se obţine un
răspuns favorabil, doza se reduce progresiv. Dacă se preferă, se poate folosi şi un tampon
îmbibat cu soluţie de Dexamethasone Neomycin. Se menţine tamponul umed şi se
înlocuieşte după 12-48 ore. Tratamentul poate fi repetat de câte ori este necesar, la
recomandarea medicului.
Formă de prezentare: Sticluţe cu 5 ml. soluţie.

Producător: EIPICO
DEXAMETHASONE SODIUM PHOSPHATE
dexamethasomum sodium ph
Compozitie: Fiecare fiolă de 2 ml conţine 8 ml fosfat de dexametazonă ca sare sodică.
Acţiune terapeutică: Dexametazona este un steroid (derivat corticosteroid) utilizat în
cadrul corticoterapiei tulburărilor acute sau cronice ce răspund la acest tip de tratament
antiinflamator şi imunosupresor.
Indicaţii: Administrare sistemică: Insuficienţa corticosuprarenală (asociat cu mineralo-
corticoizi), boli de colagen, alergie, urticarie, şoc anafilactic, şoc toxicoseptic, şoc
cardiogen, traumatisme craniocerebrale, edem cerebral acut, nefropatii autoimune,
neoplazii - asociat chimioterapiei. Administrare locală: Inflamaţii articulare, abarticulare, ale
ţesuturilor moi.
Contraindicaţii: Infecţii sistemice cu fungi, boli virale (herpes, varicelă, zona, etc).
Efecte adverse: Creşte riscul reactivării ulcerului gastric şi/sau duodenal; hiperglicemie,
retenţie hidro-electrolitica, atrofie musculară, creşterea catabolismului proteic,
osteoporoză, imunodeficienţă, corticodependenţă la utilizare îndelungată.
Precauţii: În infecţii sistemice (ex: septicemie), tuberculoză; diabet zaharat; ulcer gastric şi
duodenal; administrarea în cursul sarcinii sau alăptării se va face numai dacă tratamentul
este absolut necesar, iar în acest caz se impune stricta supraveghere medicală,
întreruperea alăptării.
Mod de administrare: Doza se va individualiza de către medic. În funcţie de gravitatea
bolii, doza iniţială va fi de la 0,5 mg la 20 mg; doza zilnică nu trebuie să depăşească 80
mg/zi chiar şi în cazurile cele mai severe.
Formă de prezentare: Cutii cu 5 fiole.

Producător: EIPICO
DEXTRAN - 40, în clorură de sodiu
combinaţii
Compoziţie: Polimer al glucozei cu greutate moleculară medie de 40.000 (peste 90% din
moleculele sale au greutatea moleculară cuprinsă între 10.000 şi 80.000), obţinut prin
hidroliză controlată din dextranul nativ, produs de bacteria Leuconostoc mesenteroides pe
un substrat de zaharoză. Este prezentat în soluţie de 100 g/l Dextran 40 în clorură de
sodiu 9 g/l, soluţia fiind izotonică cu sângele prin conţinutul în substanţe cristaloide.
Acţiune farmacoterapeutică: Datorită proprietăţilor sale fizico-chimice (greutate
moleculară medie, distribuţie a greutăţii moleculare şi structura moleculară), Dextran-40
exercită trei efecte biologice de importanţă majoră şi anume: 1. ameliorarea circulaţiei
sanguine; 2. expansionarea volumului plasmatic (efect hipervolemic); 3. efect
antitrombotic. Dextran-40 ameliorează microcirculaţia (circulaţia capilară), prin acţiunea sa
specifică de dezagregare a eritrocitelor umane, prin scăderea vâscozităţii sângelui şi prin
mobilizarea apei (efect hiperoncotic) din compartimentul extravascular în cel intravascular,
creşterea volumului de lichid intravascular, împreună cu scăderea hematocritului şi a
vâscozităţii sanguine, favorizează întoarcerea venoasă, uşurează travaliul inimii şi măreşte
diureza, descreşterea simultană a lichidului extravascular scade presiunea hidrostatică a
ţesuturilor perivasculare, diminuând dilatarea capilarelor. Având o greutate moleculară
medie de 40.000 (peste 60% din molecule au greutatea inferioară pragului de eliminare
renală care este de 50.000), Dextran-40 este excretat prin rinichi, în aproximativ 6 ore,
eliminarea renală fiind de peste 70% în decurs de 24 ore. Injectarea rapidă a 500 ml de
Dextran-40 poate determina o expansionare totală a volumului de plasmă cu aproximativ
1000 ml. Deşi Dextran-40 nu afectează hemostaza, el împiedică formarea şi propagarea
trombilor. Această contradicţie aparentă se explică prin aceea că Dextran-40 interferă
numai cu prima etapă a procesului de trombogeneză, lăsând intact sistemul extrinsec,
responsabil de hemostază. Acţiunea antitrombotică are, se pare, următorul mecanism:
acoperirea trombocitelor şi a endoteliului vascular cu un strat de Dextran şi diminuarea
adezivităţii plachetare. Efectul antitrombotic nu poate fi comparat cu al nici unuia dintre
anticoagulantele cunoscute (derivate de heparină sau dicumarol) deoarece, în doze
terapeutice, el înlătură pericolul trombozelor fără riscul sângerării secundare, risc
comportat de administrarea anticoagulantelor "clasice".
Indicaţii: Diminuarea circulaţiei capilare în: şoc traumatic, hemoragic, cardiogen (toxic sau
din arsuri), embolie grăsoasă, pancreatite, peritonite, ileus paralitic. Îngreunarea circulaţiei
arteriale şi venoase din: tromboze, tromboflebite, gangrena iminentă, ulcus cruris şi boala
Raynaud. În chirurgia vasculară şi plastică (ameliorează circulaţia locală şi scade tendinţa
la tromboză la nivelul transplantului). În intervenţiile pe cord deschis (ca hemodiluant în
cadrul circulaţiei extracorporeale). Se poate prefuza în amestec cu sânge (spre deosebire
de soluţia glucozată).
Contraindicaţii: Trombocitopenie, hipofibrinogenemie (pericol de hemoragie); Insuficienţă
cardiacă congestivă gravă; Insuficienţă renală cu anurie sau cu oligurie marcată. Nu se
utilizează la bolnavii cu excreţia renală a clorurii de sodiu diminuată sau când este
necesară reducerea aportului de sodiu.
Precauţii: Dextran-40 este o soluţie coloidală hiperoncotică, utilizarea lui făcându-se cu
grijă în orice condiţii în care există o supraîncărcare vasculară (insuficienţă cardiacă
congestivă, insuficienţă renală sau policitemie). Doza totală de Dextran-40 ce trebuie
perfuzată se va regla după starea clinică a bolnavului, ţinând cont ca fiecare gram de
dextran circulant fixează 20-25 ml de apă. Odată cu Dextran-40 se recomandă să se
perfuzeze soluţii cristaloide pentru a extinde corectarea deficienţei hemodinamice şi pentru
a menţine balanţa hidroelectrolitică. Această recomandare se referă în special la bolnavii
deshidrataţi sau la cei aflaţi sub acţiunea hormonului antidiuretic. Dacă în timpul
tratamentului cu Dextran-40 bolnavul emite o urină vâscoasă, de consistenţă similară unui
sirop, se impune o hidratare suplimentară. Utilă este asocierea unui diuretic osmotic
(manitol) pentru reglarea diurezei. Dacă se instituie de urgenţă un tratament cu Dextran 40
la un bolnav la care se suspectează o insuficienţă renală cronică, se recomandă să se
perfuzeze Dextran-70, a cărui eliminare renală este mai lentă.
Posologie şi mod de administrare: 1. Şoc, arsuri, embolie grăsoasă, pancreatite,
peritonite, ileus paralitic: se perfuzează iniţial i.v. o cantitate de 500-1000 ml în decurs de
30-60 minute, urmată de încă 500 ml în cursul aceleiaşi zile, continuându-se cu 500 ml pe
zi timp de 5 zile. 2. Tromboze, tromboflebite, gangrena iminentă, ulcus cruris, boala
Raynaud: în prima zi se perfuzează i.v. 1000 ml în decurs de 4-6 ore, iar în zilele
următoare câte 500 ml în decurs de 4-6 ore; durata totală a tratamentului este de 2
săptămâni. 3. Chirurgie vasculară şi plastică: imediat înainte de intervenţie se perfuzează
i.v. 500 ml în decurs de 30-60 minute, administrându-se încă 500 ml intraoperator.
Postoperator se mai perfuzează 500 ml la 4-6 ore, administrându-se apoi zilnic câte 500
ml (în 4-6 ore) timp de 2 săptămâni. 4. Intervenţii pe cord deschis: se adaugă 10-20 ml de
Dextran-40/kg corp (1-2 g de dextran) la lichidul de perfuzie; concentraţia lui în lichid nu
trebuie să depăşească 2%. În perioada postoperatorie se administrează câte 500 ml în 30-
60 de minute timp de 5 zile.
Reacţii adverse: Dextran-40 este lipsit de toxicitate, dar poate determina, rareori şi
aproape exclusiv în timpul primei perfuzii, reacţii de hipersensibilitate ca: înroşirea feţei,
erupţie urticariană, frison ş.a. Excepţional, în primele minute ale primei perfuzii, se poate
înregistra apariţia spasmului bronşic şi/sau a hipotensiunii arteriale, ceea ce impune
supravegherea atentă a pacientului în intervalul de timp menţionat. Apariţia reacţiilor de tip
alergic necesită suspendarea perfuziei şi instituirea unei terapii antialergice
(antihistaminice, corticosteroizi, 0,1-0,5 ml de adrenalină 1:1000).
Formă de prezentare: Cutii cu 6 flacoane a 500 ml.
Condiţii de păstrare: La adăpost de lumină şi căldură. Valabilitate: 5 ani.

Producător: Sicomed
DEXTRAN - 40, în glucoză
combinaţii
Compoziţie: Polimer al glucozei cu greutate moleculară medie de 40.000 (peste 90% din
moleculele sale au greutatea moleculară cuprinsă între 10.000 şi 80.000), obţinut prin
hidroliză controlată din dextranul nativ, produs de bacteria Leuconostoc mesenteroides pe
un substrat de zaharoză. Este prezentat în soluţie de 100 g/l Dextran 40 în glucoză 50 g/l,
soluţia fiind izotonică cu sângele prin conţinutul în substanţe cristaloide.
Acţiune farmacoterapeutică: Datorită proprietăţilor sale fizico-chimice (greutate
moleculară medie, distribuţie a greutăţii moleculare şi structura moleculară), Dextran-40
exercită trei efecte biologice de importanţă majoră şi anume: 1. ameliorarea circulaţiei
sanguine; 2. expansionarea volumului plasmatic (efect hipervolemic); 3. efect
antitrombotic. Dextran-40 ameliorează microcirculaţia (circulaţia capilară), prin acţiunea sa
specifică de dezagregare a eritrocitelor umane, prin scăderea vâscozităţii sângelui şi prin
mobilizarea apei (efect hiperoncotic) din compartimentul extravascular în cel intravascular,
creşterea volumului de lichid intravascular, împreună cu scăderea hematocritului şi a
vâscozităţii sanguine, favorizează întoarcerea venoasă, uşurează travaliul inimii şi măreşte
diureza, descreşterea simultană a lichidului extravascular scade presiunea hidrostatică a
ţesuturilor perivasculare, diminuând dilatarea capilarelor. Având o greutate moleculară
medie de 40.000 (peste 60% din molecule au greutatea inferioară pragului de eliminare
renală care este de 50.000), Dextran-40 este excretat prin rinichi, în aproximativ 6 ore,
eliminarea renală fiind de peste 70% în decurs de 24 ore. Injectarea rapidă a 500 ml de
Dextran-40 poate determina o expansionare totală a volumului de plasmă cu aproximativ
1000 ml. Deşi Dextran-40 nu afectează hemostaza, el împiedică formarea şi propagarea
trombilor. Această contradicţie aparentă se explică prin aceea că Dextran-40 interferă
numai cu prima etapă a procesului de trombogeneză, lăsând intact sistemul extrinsec,
responsabil de hemostază. Acţiunea antitrombotică are, se pare, următorul mecanism:
acoperirea trombocitelor şi a endoteliului vascular cu un strat de Dextran şi diminuarea
adezivităţii plachetare. Efectul antitrombotic nu poate fi comparat cu al nici unuia dintre
anticoagulantele cunoscute (derivate de heparină sau dicumarol) deoarece, în doze
terapeutice, el înlătură pericolul trombozelor fără riscul sângerării secundare, risc
comportat de administrarea anticoagulantelor "clasice".
Indicaţii: Diminuarea circulaţiei capilare în: şoc traumatic, hemoragic, cardiogen (toxic sau
din arsuri), embolie grăsoasă, pancreatite, peritonite, ileus paralitic. Îngreunarea circulaţiei
arteriale şi venoase din: tromboze, tromboflebite, gangrena iminentă, ulcus cruris şi boala
Raynaud. În chirurgia vasculară şi plastică (ameliorează circulaţia locală şi scade tendinţa
la tromboză la nivelul transplantului). În intervenţiile pe cord deschis (ca hemodiluant în
cadrul circulaţiei extracorporeale).
Contraindicaţii: Trombocitopenia, hipofibrinogenemia (pericol de hemoragie); Insuficienţa
cardiacă congestivă gravă; Insuficienţă renală cu anurie sau cu oligurie marcată. Nu se
perfuzează în amestec cu sânge deoarece poate determina precipitarea globulinelor şi
agregarea spontană a eritrocitelor (această interdicţie nu se aplică dextranului în soluţie
clorosodică).
Precauţii: Întrucât Dextran-40 este o soluţie coloidală hiperoncotică, utilizarea lui se va
face cu grijă în orice condiţii în care există o supraîncărcare vasculară (insuficienţă
cardiacă congestivă, insuficienţă renală sau policitemia). Doza totală de Dextran-40 ce
trebuie perfuzată se va regla după starea clinică a bolnavului, ţinând cont ca fiecare gram
de dextran circulant fixează 20-25 ml de apă. Odată cu Dextran-40 se recomandă să se
perfuzeze soluţii cristaloide pentru a extinde corectarea deficienţei hemodinamice şi pentru
a menţine balanţa hidroelectrolitică. Această recomandare se referă în special la bolnavii
deshidrataţi sau la cei aflaţi sub acţiunea hormonului antidiuretic. Dacă în timpul
tratamentului cu Dextran-40 bolnavul emite o urină vâscoasă, de consistenţă similară unui
sirop, se impune o hidratare suplimentară. Utilă este asocierea unui diuretic osmotic (de
exemplu - manitol) pentru reglarea diurezei. Dacă se instituie de urgenţă un tratament cu
Dextran la un bolnav la care se suspectează o insuficienţă renală cronică, se recomandă
să se perfuzeze Dextran-70, a cărui eliminare renală este mai lentă.
Posologie şi mod de administrare: 1. Şoc, arsuri, embolie grăsoasă, pancreatite,
peritonite, ileus paralitic: se perfuzează iniţial i.v. o cantitate de 500-1000 ml în decurs de
30-60 minute, urmată de încă 500 ml în cursul aceleiaşi zile, continuându-se cu 500 ml pe
zi timp de 5 zile. 2. Tromboze, tromboflebite, gangrenă iminentă, ulcus cruris, boala
Raynaud: în prima zi se perfuzează i.v. 1000 ml în decurs de 4-6 ore, iar în zilele
următoare câte 500 ml în decurs de 4-6 ore; durata totală a tratamentului este de 2
săptămâni. 3. Chirurgie vasculară şi plastică: imediat înainte de intervenţie se perfuzează
i.v. 500 ml în decurs de 30-60 minute, administrându-se încă 500 ml intraoperator.
Postoperator se mai perfuzează 500 ml la 4-6 ore, administrându-se apoi zilnic câte 500
ml (în 4-6 ore) timp de 2 săptămâni. 4. Intervenţii pe cord deschis: se adaugă 10-20 ml de
Dextran-40/kg corp (1-2 g de dextran) la lichidul de perfuzie; concentraţia lui în lichid nu
trebuie să depăşească 2%. În perioada postoperatorie se administrează câte 500 ml în 30-
60 de minute timp de 5 zile.
Reacţii adverse: Dextran-40 este lipsit de toxicitate, dar poate determina, rareori şi
aproape exclusiv în timpul primei perfuzii, reacţii de hipersensibilitate ca: înroşirea feţei,
erupţie urticariană, frison, ş.a. Excepţional, în primele minute ale primei perfuzii, se poate
înregistra apariţia spasmului bronşic şi/sau a hipotensiunii arteriale, ceea ce impune
supravegherea atentă a pacientului în intervalul de timp menţionat. Apariţia reacţiilor de tip
alergic necesită suspendarea perfuziei şi instituirea unei terapii antialergice
(antihistaminice, corticosteroizi, 0,1-0,5 ml de adrenalină 1:1000).
Formă de prezentare: Cutii cu 6 flacoane a 500 ml.
Condiţii de păstrare: La adăpost de lumină şi căldură. Valabilitate: 5 ani.
* Menţiune specială: Dextran-40 în glucoză se utilizează la bolnavii ce prezintă o excreţie renală a clorurii de sodiu diminuată sau când
este necesară reducerea aportului de sodiu.

Producător: Sicomed
DEXTRAN 70, clorură de sodiu
combinaţii
Compoziţie: Polimer al glucozei cu greutate moleculară medie de 70.000 (peste 90% din
moleculele sale au greutatea moleculară cuprinsă între 25.000 şi 125.000) obţinut prin
hidroliză controlată din dextranul nativ, produs de bacteria Leuconostoc mesenteroides pe
un substrat de zaharoză. Dextran-70 este prezentat în soluţie 60 g/l de dextran în clorură
de sodiu 9 g/l soluţia fiind izotonică cu sângele prin conţinutul în substanţe cristaloide.
Acţiune farmacoterapeutică: În concentraţia de 60 g/l în soluţie clorosodică izotonică
Dextran-70 are proprietăţi coloid-osmotice similare cu ale plasmei sanguine. Având o
greutate moleculară medie care depăşeşte pragul de eliminare renală pentru dextrani
(50.000), Dextran-70 se elimină prin rinichi numai în proporţie de 40% în decurs de 24 ore.
O mică parte din dextranul injectat i.v. este eliminată prin tubul digestiv, iar o anumită
cantitate este metabolizată complet (în CO2 şi H2O) în rinichi, ficat şi splină. Graţie
proprietăţilor sale fizico-chimice Dextran-70 se utilizează în principal pentru menţinerea
presiunii coloid-osmotice prin expansiunea volumului circulant. Nefiind însă transportor de
oxigen, pentru asigurarea hematozei se impune ca prin administrarea Dextranului-70 să
nu se scadă hemoglobina sub 8 g/100 ml. În pierderile masive de sânge (peste 1000 ml),
Dextran-70 nu interferă, de obicei, cu mecanismele de coagulare a sângenului; el
determină o accelerare neînsemnată a VSH. Dextran-70 are de asemenea, acţiune
antitrombotică.
Indicaţii: Hipovolemii (hemoragie), deshidratări (arsuri), etc., insuficienţă circulatorie prin
şoc toxic sau septic. Stări tromboembolice (tratament profilactic şi curativ).
Contraindicaţii: Trombocitopenie marcată, insuficienţă cardiacă congestivă gravă,
insuficienţă renală, edem pulmonar.
Precauţii: Toate stările susceptibile de a coexista cu o supraîncărcare vasculară (de
exemplu, insuficienţă cardiacă congestivă sau nefropatiile cu scăderea filtratului
glomerular).
Posologie şi mod de administrare: Se perfuzează i.v. 500-1000 ml. Dacă este necesară
substituirea unei cantităţi de sânge care depăşeşte 1000 ml, diferenţa se va completa cu
sânge total. Pentru profilaxia şi tratamentul stărilor tromboembolice, se recomadă iniţial
perfuzarea i.v. a 500-1000 ml, în decurs de 4-6 ore, apoi câte 500 ml i.v. în decurs de 4
ore sau mai lent, la 2 zile, până la dispariţia semnelor clinice (maximum 2 săptămâni).
Reacţii adverse: Dextran-70 este lipsit de toxicitate, dar poate determina, rareori reacţii
alergice (urticarie, spasm bronşic). De asemenea, la unii bolnavi poate apărea prelungirea
timpului de coagulare.
Atenţie: Soluţia de Dextran-70 trebuie să fie limpede; în caz contrar, flaconul se rebutează.
Flacoanele al căror conţinut nu a fost epuizat la prima administrare, de asemenea cele cu
dopul perforat (chiar dacă nu s-a extras soluţie) trebuie distruse. Perfuzia trebuie să se
facă numai cu tubulatură nouă, sterilă, apirogenă, prevăzută cu filtru.
Formă de prezentare: Cutii cu 6 flacoane a 500 ml.
Condiţii de păstrare: La temperatura normală. Valabilitate: 5 ani.

Producător: Sicomed
DEXTRAN-70, în glucoză 5%
combinaţii
Compoziţie: Dextran-70 este un polimer al glucozei cu greutatea moleculară medie de
70.000 (peste 90% din moleculele sale au greutatea moleculară cuprinsă între 25.000 şi
125.000), care se obţine prin hidroliză controlată, din dextranul nativ, produs de bacteria
Leuconostoc mesenteroides pe un substrat de zaharoză. Dextran-70 este prezentat în
soluţie 6% în clorură de sodiu 0,9% sau glucoză 5%. Ambele soluţii sunt izotonice cu
sângele prin conţinutul în substanţe cristaloide.
Menţiune specială: Dextran-70 în glucoză 5% se utilizează la bolnavii cu excreţia renală
a clorurii de sodiu diminuată sau când este necesară reducerea aportului de sodiu. Nu se
perfuzează în amestec cu sânge, deoarece poate determina precipitarea globulinelor şi
agregarea spontană a eritrocitelor (această interdicţie nu se aplică în cazul dextranului în
soluţie clorurosodică).
Acţiune farmacoterapeutică: Graţie proprietăţilor sale fizico-chimice, Dextran-70 are ca
acţiune majoră expansionarea volumului circulant, în cazurile în care acesta prezintă o
scădere importantă. Având o greutate moleculară medie care depăşeşte pragul de
eliminare renală pentru dextrani (50.000), Dextran-70 se elimină prin rinichi numai în
proporţie de 40% în decurs de 24 de ore; o mică parte se elimină prin tubul digestiv. O
cantitate oarecare de dextran este metabolizată complet (în CO2 şi H2O) în rinichi, ficat şi
splină. Întrucât Dextran-70 nu este transportator de oxigen şi pentru ca hematoza să fie
totuşi asigurată se impune ca prin administrarea preparatului să nu se scadă hemoglobina
sub 8 g/100 ml. În pierderile masive de sânge (peste 1000 ml) Dextran-70 trebuie asociat
cu sânge total, pentru corectarea anemiei. Prin distribuţia greutăţilor sale moleculare,
Dextran-70 nu interferează de obicei, cu mecanismele de coagulare a sângelui; el
determină o accelerare neînsemnată a VSH. Preparatul are, de asemenea, acţiune
antitrombotică.
Indicaţii: Şoc hipovolemic, în special după hemoragii şi traumatisme; insuficienţă
circulatorie prin şoc toxic sau septic. Arsuri întinse cu deshidratare masivă şi
hemoconcentraţie. Profilaxia şocului chirurgical. Flebotromboze şi profilaxia trombozelor
postoperatorii.
Contraindicaţii: Trombocitopenie marcată, insuficienţă cardiacă congestivă gravă,
insuficienţă renală, edem pulmonar.
Precauţii: Toate stările susceptibile de a coexista cu o supraîncărcare vasculară (de
exemplu, nefropatiile cu scăderea filtratului glomerular).
Efecte secundare: Dextran-70 este lipsit de toxicitate, dar poate determina, rareori şi
aproape exclusiv în timpul primei perfuzii, reacţii de hipersensibilitate ca: înroşirea feţei,
erupţie urticariană, frison ş.a. Excepţional, în primele minute ale primei perfuzii se poate
înregistra apariţia unui spasm bronşic sau a unei scăderi a tensiunii arteriale, ceea ce
impune supravegherea atentă a bolnavului în intervalul de timp menţionat. Reacţii de tip
alergic extrem de rare dacă perfuzia se instituie intraoperator sau imediat după intervenţia
chirurgicală. Apariţia unei asemenea reacţii impune întreruperea imediată a perfuziei şi
instituirea unui tratament antialergic (antihistaminice, corticosteroizi, 0,1-0,5 ml de
adrenalină 1:1000). Atenţie: Soluţia de Dextran-70 trebuie să fie perfect transparentă: în
caz contrat, flaconul se rebutează. Flacoanele al căror conţinut nu a fost epuizat la prima
administrare, de asemenea, cele cu dopul perforat (chiar dacă nu s-a extras soluţie)
trebuie distruse. Perfuzia trebuie să se facă numai cu tubulatură nouă, sterilă, apirogenă,
prevăzută cu filtru.
Posologie şi mod de administrare: În şocul hipovolemic se perfuzează i.v. o doză iniţială
de 500-1500 ml de Dextran-70, reglându-se viteza perfuziei în funcţie de starea
bolnavului. În şocul grav se poate lăsa la început preparatul să curgă liber, iar apoi viteza
se stabileşte în funcţie de efectul asupra tensiunii arteriale, a frecvenţei pulsului şi a
hematocritului (acesta nu trebuie să scadă sub 25%). Dacă este necesară o substituire ce
depăşeşte 1500 ml se impune transfuzarea de sânge total în cantitate egală cu Dextran-
70, fără însă ca doza acestuia din urmă să depăşească 2 500 ml. În arsuri - în funcţie de
spolierea lichidiană şi de hemoconcentraţie, se pot administra 3 000-5 000 ml pe zi în
primele 48 de ore. În arsurile grave se impune să se administreze, în plus, plasmă,
albumină şi gamaglobulină. În profilaxia şocului operator - este oportună perfuzarea cu o
viteză continuu adaptată la starea bolnavului (tensiune arterială, puls, respiraţie, culoarea
tegumentelor) a unei cantităţi de 500-1000 ml. În flebotromboze - se perfuzează în prima
zi 500-1000 ml de Dextran-70 în decurs de 4-6 ore, apoi 500 ml a doua zi (durata
perfuzării fiind aceeaşi) şi continuând cu această doză la 2 zile, timp de 2 săptămâni. În
profilaxia trombozelor postoperatorii - se perfuzează lent i.v. 500 ml, începând încă din
timpul operaţiei sau imediat după aceasta, tratamentul ulterior este în funcţie de riscul
estimat al trombozei; a) risc mediu (intervenţii de chirurgie generală) doza iniţială se va
completa cu alţi 500 ml, perfuzaţi a doua zi după operaţie (durata perfuziei 4-6 ore); b) risc
mare (fracturi de bazin, cancere abdominale sau prostatice, antecedente trombotice ş.a.) -
aceeaşi posologie ca şi în flebotromboze.
Formă de prezentare: Cutii cu 6 flacoane de 500 ml.
Condiţii de păstrare: La temperatură normală.

Producător: Sicomed
DEZINFECTANT CATIONIC
benzalkonii chloridum
Prezentare farmaceutică: Soluţie pentru uz extern conţinând un amestec de cloruri de
alchil-dimetil-benzoilamoniu în proporţie de 4% (butoaie de material plastic cu cca 60 kg).
Acţiune terapeutică şi Indicaţii: Detergent cationic cu acţiune dezinfectantă, folosit în
industria farmaceutică.

Producător: Biofarm
DIABITEN
buforminum
Compoziţie: Comprimate retard conţinând: buformină tosilat 170 mg corespunzător la 100
mg buformină clorhidrică.
Acţiune terapeutică: Antidiabetic oral de sinteză, activ numai în prezenţa insulinei
endogene sau exogene. Produsul potenţează utilizarea periferică a glucozei, determinând
astfel scăderea concentraţiei de glucoză în sânge.
Indicaţii: Diabetul zaharat de tip II când regimul dietetic nu poate restabili echilibrul
metabolic.
Contraindicaţii: Coma şi precoma diabetică, acidoza diabetică, insuficienţa renală şi
hepatică, insuficienţa cardiovasculară gravă, sarcină, diabetul zaharat tip I netratat corect
cu insulină.
Reacţii adverse: Fenomene dispeptice: după 1-2 luni de tratament pot apare: astenie,
scădere în greutate, fenomene care la asocierea cu insulină 16-20 U.I. se amendează.
Mod de administrare: Tratamentul va fi strict individualizat tatonându-se doza eficientă. În
general sunt necesare 2-3 comprimate la pacienţii cu glicemia de 200 mg%. Doza zilnică
va fi repartizată în 2 prize (dimineaţa şi seara) administrate după mese. Doza de
întreţinere este de 1-2 comprimate pe zi; la nevoie se poate asocia cu alte antidiabetice
orale (tolbutamid, glibenclamid).
Formă de prezentare: Flacoane a 30 comprimate retard.

Producător: Sicomed
DIANE - 35
combinaţii
Acţiune terapeutică: Produs cu acţiune antiandrogenă şi contraceptivă.
indicaţii: Manifestări de adrogenizare la femei precum: acneea, în special formele
manifeste şi cele însoţite de seboree sau inflamaţii şi formare de noduli (acnee papulo-
pustuloasă şi acnee nodulo-chistică), formele uşoare de hirsutism, alopecia androgenă.
Cu acest tratament se obţine şi o contracepţie pe cale orală. Ca atare, nu mai sunt
necesare alte măsuri de contracepţie hormonală sau de altă natură.
Compoziţie: 1 drajeu conţine 2 mg cyproteron acetat şi 0,035 mg etinilestradiol.
Acţiune: Cyproteronul acetat conţinut în Diane - 35 inhibă acţiunea hormonilor masculini
(androgeni) care sunt produşi şi în organismul femeii (ovar, suprarenală). În cursul
administrării de Diane - 35 se reduce funcţia glandelor sebacee care au un rol important în
apariţia acneei şi seboreei. După 3-4 luni de tratament, focarele de acnee se vindecă.
Părul şi pielea exagerat de grase redevin normale, în general chiar mai repede şi se
reduce căderea părului. În manifestările uşoare de hirsutism, acestea vor ceda după mai
multe luni de tratament.
Contraindicaţii: Sarcina şi alăptarea, tulburările hepatice grave, în antecedente sau
existenţa unor tumori hepatice, antecedente de icter idiopatic de sarcină, de herpes sau
prurit grav în timpul sarcinii. Sindromul Dubin-Johnson şi Rotor. Existenţa sau antecedente
tromboembolice, carcinomul mamar sau de endometru (chiar tratat), diabet grav cu
modificări vasculare. Tulburările de metabolism lipidic, forme grave de hipertensiune,
otoscleroza cu înrăutăţirea stării în cursul sarcinilor anterioare. Motive pentru oprirea
tratamentului sunt: cefalee ce se manifestă pentru prima dată sub formă de migrenă sau
cu o frecvenţă neobişnuită, tulburări senzoriale şi în special tulburări acute de vedere,
primele simptome de tromboflebită sau tromboembolie, înainte de o operaţie planificată
(cu 6 săptămâni înainte), imobilizare prelungită (de ex. după accidente), apariţia unui icter,
în caz de hepatită anicterică, de prurit generalizat, creşterea frecvenţei acceselor
epileptice, creşterea semnificativă a tensiunii arteriale.
Reacţii secundare: În cazuri rare, tensiune mamară, jenă gastrică, greţuri, cefalee,
modificarea libidoului, stare de deprimare, cloasmă, sângerări intermenstruale; este posibil
un risc crescut de boală tromboembolică. În următoarele situaţii este necesară o
supraveghere medicală mai atentă: diabet, hipertensiune arterială, varice, flebită,
otoscleroză, scleroză multiplă, epilepsie, coree, porfirie intermitentă sau tetanie latentă. De
asemenea femeile peste 40 de ani trebuie supravegheate în mod deosebit. Atenţie:
femeile peste 30 ani ar trebui să nu fumeze dacă li se administrează un tratament
hormonal asemănător cu Diane-35.
Precauţii: Este posibilă o reducere a eficienţei acţiunii preparatului prin grăbirea
metabolizării acestuia datorită unor inductori enzimatici, ca de ex. prin barbiturice,
rifampicină, antiepileptice (ca Barbexaclon, Carbamazepin, Phenytoin, Primidon) ca şi prin
distrugerea florei intestinale prin antibiotice (de ex. ampicilină). Este de asemenea posibilă
o influenţare a toleranţei la glucoză. Recomandări: Broşurile de specialitate conţin
informaţii şi recomandări detaliate, între altele, despre următoarele teme: necesitatea
cotrolului ginecologic şi a celui medical general; problematica tumorilor hepatice,
posibilitatea unor efecte asupra nou-născuţilor de sex masculin în legătură cu posibile
acţiuni teratogene, influenţa asupra funcţiei suprarenale şi tiroidiene.
Recomandări speciale: Combinaţia Androcur/Diane. În cazuri severe de androgenizare
Diane - 35 se poate asocia cu Androcur 1 tabletă de câte 50 mg x 2 pe zi ( = 100 mg) în
decursul primelor 10 zile de administrare a produsului Diane - 35. O dată cu ameliorarea
stării clinice, doza zilnică de Androcur se poate reduce la 1 tabletă ( = 50 mg) sau 1/2
tabletă ( = 25 mg) pe zi. Asocierea cu Diane - 35 rămâne însă în continuare neschimbată.
Mod de administrare: 1 drajeu pe zi începând din prima zi a ciclului, timp de 21 de zile,
apoi după 7 zile de pauză, în continuare 21 zile câte 1 drajeu pe zi, alte 7 zile de pauză şi
aşa mai departe.
Formă de prezentare: Cutii conţinând folii cu 21 drajeuri.

Producător: Schering AG
DIAPREL
gliclazidum
Prezentare şi compoziţie: Cutie cu 30 comprimate divizibile a 80 mg gliclazid (DCI).
Proprietăţi: Diaprelul este o sulfamidă hipoglicemiantă care posedă o dublă polaritate de
acţiune: proprietăţile metabolice însoţesc proprietăţile hemovasculare originale. Proprietăţi
metabolice: Diaprelul este insulinosecretor şi potenţează efectul insulinosecretor al
glucozei. El creşte răspunsul pancreatic, stimulând celulele beta ale pancreasului şi
determină un răspuns insulinic precoce, la ingestia alimentară. În plus, Diaprelul
ameliorează acţiunea insulinei la nivelul ficatului şi muşchiului.
Diaprel diminuează nivelul de colesterol şi trigliceride plasmatice la diabetici. Proprietăţi
hemovasculare: Diaprel reduce adezivitatea şi agregarea plachetară, micşorând turn-
overul trombocitelor şi normalizează activitatea fibrinolitică endotelială în toate formele de
diabet insulino şi non-insulinodependent. La pacienţii cu retinopatie diabetică, aceste
proprietăţi pot întârzia evoluţia retinopatiei.
Indicaţii: Diaprelul se adresează diabeticilor care necesită tratament antidiabetic oral:
diabet non-acidocetozic, non-insulinodependent al adultului şi al vârstnicului, dacă regimul
prescris nu este suficient pentru a restabili echilibrul glucidic.
Posologie şi mod de administrare: În toate formele de diabet neechilibrate prin regimul
prescris. În majoritatea cazurilor, posologia este de 2 comprimate (160 mg) pe zi, în două
prize (dimineaţa şi seara) în timpul meselor. În formele uşoare, posologia este de 1
comprimat (80 mg) pe zi, în cazurile mai severe, doza poate fi crescută până la 4
comprimate (320 mg) pe zi, în două prize. Prescripţia poate fi progresivă şi prudentă: în
primele zile ale tratamentului, se va supraveghea glicemia ŕ jeun, post-prandială şi
glicozuria pentru 24 ore.
Contraindicaţii: Diabet infantil, diabet juvenil; cetoză gravă, acidoză; precomă şi comă
diabetică; insuficienţă renală severă; insuficienţă hepatică gravă; antecedente alergice
cunoscute sulfamidelor; asocierea cu miconazol (cale orală şi injectabilă); sarcină şi
alăptare.
Efecte secundare: O erupţie cutanată benignă sau un prurit moderat poate surveni în
mod excepţional la pacienţii cu intoleranţă la sulfoniluree. Ca şi alte produse din această
grupă terapeutică, acţiunea hipoglicemiantă poate să potenţeze administrarea simultană a
altor medicamente: anticoagulante, cumarinice, fenilbutazonă şi derivaţi, salicilaţi, beta-
blocanţi, probenecid, sulfamide antibacteriene de lungă durată. Accidente toxice sanguine
nu au fost relatate până în prezent, dar pot fi întâlnite ca şi în cazul altor sulfamide.
Manifestările hipoglicemiante sunt excepţionale şi nu s-a semnalat nici un caz de comă.
Precauţii particulare: Utilizarea Diaprelului nu implică renunţarea la respectarea
regimului hipocaloric şi/sau hipoglucidic. Controalele biologice obişnuite la diabetici
(glicemia ŕ jeun şi postprandială, glicozuria pentru 24 ore) trebuie efectuate cu regularitate.
În caz de intervenţie chirurgicală sau alte cauze de decompensare a diabetului, trebuie
întrevăzută posibilitatea apelării la insulină.
Interacţiuni medicamentoase: Medicamente care provoacă hipoglicemii: alte
hipoglicemiante, insuline. Medicamente care potentează efectul hipoglicemiant al
Diaprelului: miconazol, antiinflamatoare nesteroidiene, sulfamide antibacteriene,
cumarinice, IMAO, beta-blocanţi, diazepam, tetraciclină, maleat de perhexilină,
cloramfenicol, clofibrat. Ingestia de alcool etilic poate, de asemenea, să potenţeze efectul
hipoglicemiant. Barbituricele pot reduce activitatea hipoglicemiantă a Diaprel, şi alte
produse (corticoizi, salidiuretice, estroprogestative) sunt susceptibile de a modifica
echilibrul glicemic, în sensul unei hiperglicemii.
Producător: Lab. Servier
DIAZEPAM
diazepamum
Prezentare farmaceutică: Comprimate conţinând diazepam 2 mg sau 10 mg (flac. cu 30
buc.); fiole a 2 ml soluţie injectabilă conţinând diazepam 10 mg (cutie cu 5 buc.).
Acţiune terapeutică: Tranchilizant din grupa benzodiazepinelor; miorelaxant şi
anticonvulsivant, antispastic uterin, slab parasimpatolitic; efectul este rapid, de durată
relativ scurtă la începutul tratamentului, dar durabilă la prelungirea acestuia.
Indicaţii: Stări de anxietate în nevroze, sindrom psihovegetativ, sindrom de menopauză,
stări depresive cu agitaţie, afecţiuni diverse însoţite de tensiune psihică şi anxietate;
insomnie prin anxietate, pavor nocturn şi somnambulism; pentru sedare, în cadrul curei de
dezintoxicare la alcoolici; spasme musculare în boli reumatice, traumatisme, fracturi,
accidente cerebro-vasculare; tetanos, stare de rău epileptic; ca medicaţie pre- şi
postoperatorie; în iminenţa de avort sau naşterea prematură, pentru uşurarea naşterii în
caz de hipertonie uterină.
Mod de administrare: Oral, la adulţi şi copii mari 2 mg, 5 mg sau 10 mg de 1-2 ori/zi
(după situaţie); la bătrâni 2 mg de 1-2 ori/zi (se poate creşte, cu prudenţă); la copii mici
câte 1-2 mg de 2 ori/zi (se poate creşte, cu prudenţă, până la 0,5 mg/kg corp şi zi). I.m.
sau i.v. (lent, cu multă prudenţă) la adulţi şi copii mari 2-20 mg (se poate repeta, după 3-4
ore), în tetanos 200-400 mg/zi; la copiii mici 0,1-0,25 mg o dată (se repetă, la nevoie, după
15-30 minute).
Reacţii adverse: Somnolenţă, oboseală, ameţeli, slăbiciune musculară, uscăciunea gurii,
constipaţie, tulburări de vedere, hipotensiune, diminuarea libidoului, rareori ataxie, agiaţie
psihimotorie, foarte rar neutropenie, icter; dozele mari, administrate timp îndelungat, pot
provoca dependenţă. Injectarea i.v. (mai ales când se face repede) poate fi cauză de
deprimare respiratorie marcată (sunt necesare mijloace pentru asistarea respiraţiei).
Injecţia i.m. este dureroasă; uneori dureri de-a lungul venei injectate.
Contraindicaţii: Stări comatoase, colaps, miastenie gravă, alergie specifică; se evită la
sugarii mai mici de o lună, prudenţă în timpul sarcinii şi alăptării; prudenţă la bolnavii cu
glaucom, doze mici la cerebrovasculari, în insuficienţa cardio-respiratorie, la bătrâni şi la
debilitaţi; injectarea nu este recomandabilă în caz de insuficienţă respiratorie
decompensată şi impune multă prudenţă la bolnavii cu ateroscleroză cerebrală avansată
şi la cei cu insuficienţă respiratorie cronică. Nu se administrează ca tratament ambulator la
şoferi şi la cei cu alte profesiuni care impun concentrarea intensă şi prelungită a funcţiilor
psihice; se recomandă evitarea băuturilor alcoolice; prudenţă la asocierea cu alte
deprimante centrale şi cu substanţe antidepresive; forma injectabilă nu se amestecă cu
alte medicamente şi nu se adaugă soluţiilor perfuzabile i.v..
Sinonime: Faustan, Relanium, Seduxen, Valinil, Valium.

Producător: Terapia S.A.

DICARBOCALM
combinaţii
Compoziţie: Comprimate conţinând 0,489 g carbonat de calciu, 0,011 g carbonat de
magneziu şi 0,006 g trisilicat de magneziu. Preparatul este aromatizat cu ulei de mentă.
Acţiune farmacoterapeutică: Antiacid cu acţiune relativ rapidă, fără efecte sistemice de
tip alcalozic dacă funcţia renală este normală. Preparatul nu acţionează catartic sau
constipant, nu determină o hiperaciditate de "rebound".
Indicaţii: Dicarbocalm este indicat în tratamentul simptomatic al afecţiunilor gastrice care
evoluează cu hiperaciditate, tradusă prin pirozis, balonare postprandială, senzaţie de jenă
sau greutate în epigastru etc.
Contraindicaţii: Dicarbocalm nu se administrează la persoane cu debilitate fizică marcată
sau cu funcţie renală alterată.
Posologie şi mod de administrare: 1-4 comprimate pe zi, în două prize (la 1 oră după
masa de prânz şi seara la culcare). Comprimatele se sfărâmă sau se lasă să se topească
în gură.
Formă de prezentare: Flacoane a 50 de comprimate.
Condiţii de păstrare: A se feri de umiditate şi căldură.

Producător: Sicomed
DICLOBERL® 50
diclofenacum
Compoziţie: 1 supozitor conţine 50 mg diclofenac sodic.
Indicaţii: Artrita acută şi cronică (inclusiv atacurile de gută), afecţiuni reumatice
inflamatorii ale coloanei vertebrale, iritaţii datorate unor afecţiuni articulare degenerative
(artroze şi spondilartroze), sindrom reumatismal nearticular, inflamaţii sau edeme
dureroase determinate de traumatisme sau intervenţii chirurgicale.
Contraindicaţii: Dicloberl 50 nu se va administra în cazul unei hipersensibilităţi la
diclofenac, dishematopoieză de cauze necunoscute, ulcer gastroduodenal, în ultimul
trimestru de sarcină, la copii sub 15 ani. Se va administra cu prudenţă şi sub strictă
supraveghere medicală la pacienţi cu dishematopoieză (se poate induce porfiria), tulburări
gastrointestinale sau cu antecedente de ulcer gastroduodenal sau enterite (colită
ulceroasă, sindrom Crohn), funcţie renală sau hepatică afectată, hipertensiune,
insuficienţă cardiacă, înainte sau imediat după intervenţii chirurgicale, la pacienţi cu
afecţiuni respiratorii în special cauzate de alergii, la cei cu reacţii de hipersensibilitate la
analgezice şi antireumatice sau alte substanţe (risc de inducere a unor reacţii de
hipersensibilitate), la pacienţi cu boli auto-imune (lupus eritematos, colagenoze mixte), la
pacienţi vârstnici, în primul şi al doilea trimestru de sarcină şi în perioada de alăptare.
Reacţii adverse: Frecvent: tulburări gastrointestinale (greaţă, vomă, diaree). Ocazional:
indigestie, inapetenţă, ulcer gastroduodenal (uneori cu hemoragie şi perforare), tulburări în
coagularea sângelui, tulburări ale sistemului nervos central (cefalee, agitaţie, oboseală,
ameţeli), reacţii de hipersensibilitate (ex. erupţii cutanate cu prurit şi rash), reacţii locale
(secreţii sanguinolente anale de mucus, defecaţie dureroasă). Rareori: hematemeză,
melenă, leziuni hepatice, formarea de edeme, dishematopoieză (anemie, leucopenie,
agranulocitoză, trombocitopenie). În cazuri izolate: reacţii de hipersensibilitate ale pielii
(sindrom Stevens-Johnson, sindrom Lyell), stomatită, constipaţie, leziuni renale,
pancreatită, anemie hemolitică, tulburări de memorie, modificări ale senzaţiei gustative,
halucinaţii vizuale, acufene, crampe, anxietate, coşmaruri, tremurături, depresie, palpitaţii,
precordialgii, hipertensiune, reacţii alergice la nivelul vaselor sanguine şi plămânilor,
cefalee intensă cu greaţă şi vomă, febră, redoarea cefei sau dezorientare (simptom de
meningită aseptică). Pot apărea reacţii de hipersensibilitate severe. Acestea pot fi însoţite
de următoarele manifestări: edem facial, edem al limbii şi al laringelui, atac astmatic,
tahicardie paroxistică, scăderea tensiunii arteriale uneori chiar până la colaps. În cazul
apariţiei unuia din aceste simptome se va informa de urgenţă medicul. În cazul unui
tratament de lungă durată se va monitoriza funcţia hepatică şi renală şi tabloul sanguin.
Interacţiuni cu alte medicamente: Sunt posibile interacţiuni între diclofenac şi
anticoagulante, diuretice, antihipertensive şi hipoglicemiante; de asemenea sunt posibile
interacţiuni cu glucocorticoizi sau alte analgezice şi antiinflamatoare, digoxin, fenitoin, litiu,
metotrexat sau ciclosporine. Vă rugăm informaţi medicul asupra altui tratament
concomitent sau recent administrat
Mod de administrare: Doza zilnică recomandată de diclofenac sodic la adulţi este de 50-
150 mg. La adulţi se recomandă 1 supozitor o dată până la 3 ori pe zi, la adolescenţi se
recomandă o doză de 1-2 mg diclofenac sodic/ kg corp divizată în 1-3 prize pe zi. Pentru a
extrage un supozitor din folie, aceasta se îndoaie de mai multe ori pe linia de perforaţie
până se desprinde. Se desfac cu grijă cele două foiţe protectoare ce acoperă supozitorul
îndepărtându-le una de alta de la vârf. Apoi supozitorul se umezeşte şi se introduce
profund în anus. Atenţie Acest medicament poate modifica uneori abilitatea de a conduce
autovehicule sau de a manipula utilaje. Această reacţie poate fi accentuată de consumul
simultan de alcool.
Formă de prezentare: Cutie cu 10 supozitoare.
Condiţii de păstrare: A se păstra la o temperatură ce nu depăşeşte 25 grade Celsius.
Valabilitate: 3 ani.

Producător: Berlin-Chemie Menarini Group

DICLOFENAC
diclofenacum
Prezentare farmaceutică: Drajeuri enterosolubile conţinând 50 mg diclofenac sodic,
excipienţi q. s., în cutii a 20 comprimate (flacon cu 20 comprimate); supozitoare conţinând
100 mg diclofenac sodic în cutii a 6 supozitoare.
Acţiune terapeutică: Antiinflamator nesteroidian (AENS) din grupa derivaţilor arilacetici
cu proprietăţi intense antiinflamatoare, analgezice şi antipiretice. Acţionează ca un inhibitor
al prostaglandinsintetazei, în plus fiind un inhibitor al agregării plachetare.
Farmacocinetică: Bine absorbit oral, rapid şi aproape total. Concentraţiile plasmatice
maxime (Cmax) se ating la aproximativ 2 ore după administrare orală şi la 20-30 minute
după administrare rectală. Dozele repetate nu duc la acumulare, concentraţiile terapeutice
utile fiind de 1-3 mcg/ml; realizează concentraţii sinoviale superioare celor plasmatice şi de
durată mai mare, ceea ce îi conferă o acţiune de durată. Se leagă de proteinele
plasmatice în proporţie de 99%. Este extensiv metabolizat în ficat prin conjugare sau
oxidare (nucleul diclorofenil), excretat în urină în proporţie de 20-30% din doza
administrată sub formă de metaboliţi; aproximativ 90% din doza administrată este
excretată în primele 96 h, 0, 7% din doză fiind excretată în urină sub formă nemodificată şi
5-10% sub formă de diclofenac conjugat, 60% din doză se excretă sub formă de compuşi
hidroxilaţi conjugaţi. Insuficienţa renală nu afectează excreţia medicamentului; în acest caz
eliminarea se realizează pe cale biliară sub formă de conjugaţi ai metaboliţilor. T1/2 este
de 1-3 ore; biodisponibilitatea: 30-70%.
Indicaţii: Reumatism inflamator cronic (în special poliartrite reumatoide, spondilartrite
anchilozante, sindrom Flessinger-Leroy-Reiter, reumatismul din psoriazis) - tratament de
lungă durată: unele artroze dureroase şi invalidante; tratament de scurtă durată al
puseelor acute de reumatism abarticular (umăr dureros acut, tendinite), artrite
microcristaline, artroze, lombalgii, radiculite; dismenoree esenţială; tratament adjuvant în
inflamaţiile ORL şi colica ureterală; la copii: numai în tratamentul reumatismelor
inflamatorii.
Mod de administrare: Adulţi: tratament de atac: 150 mg/zi, în trei prize; tratament de
întreţinere: 75-100 mg/zi fracţionat în 2-3 prize; dismenoree: 100 mg/zi, în două prize.
Administrare intrarectală: câte un supozitor seara la culcare. În crize acute doza poate fi
crescută până la 2-3 supozitoare pe zi; în funcţie de starea şi reactivitatea pacientului
administrarea supozitoarelor poate fi asociată cu tratamentul oral. Copii: 2-3 mg/kg corp/zi.
Drajeurile se administrează cu puţin lichid, de preferat în timpul mesei sau după masă.
Reacţii adverse: La începutul tratamentului pot să apară tulburări digestive: greaţă,
diaree, dureri epigastrice şi foarte rar ulcer, hemoragii digestive sau perforaţie ulceroasă.
Rar s-a observat: astenie, insomnie, iritabilitate, ameţeală sau cefalee; foarte rar: tulburări
hepatice ca: icter, hepatită, creşterea transaminazelor, hipersensibilitate cutanată, ecze-
me. Supozitoarele pot provoca uneori iritaţie locală, prurit, senzaţie de arsură.
Contraindicaţii: Ulcer gastric sau duodenal în evoluţie, hipersensibilitate la medicament,
insuficienţă hepatică şi renală severă, pacienţi la care crizele de astm, urticarie sau rinite
alergice sunt favorizate prin administrarea de acid acetilsalicilic sau alte medicamente care
inhibă prostaglandinsintetaza.
Precauţii: La pacienţii trataţi cu anticoagulante dacă apare hemoragie gastrointestinală se
întrerupe administrarea concomitentă de diclofenac; dicoflenacul poate reduce capacitatea
naturală de apărare a organismului în caz de infecţii sau poate masca semnele unor
infecţii. Se administrează cu prudenţă pacienţilor cu colite ulceroase, boala Crohn,
tulburări hematologice sau de coagulare: în cazul pacienţilor cu ciroză, insuficienţă
cardiacă sau renală se vor urmări diureza şi funcţiile renale; în cazul tratamentelor de
lungă durată se vor controla formula sanguină, funcţiile hepatice şi renale; se va evita
administrarea în primele două trimestre de sarcină (eventual risc teratogen, risc de
întârziere a naşterii). Conducătorii de vehicule vor fi avertizaţi de posibilitatea apariţiei unei
uşoare senzaţii de ameţeală.
Interacţiuni: Se va evita asocierea cu: anticoagulante orale şi heparină (risc crescut de
hemoragii), sulfamide hipoglicemiante (potenţarea efectului hipoglicemiant), litiu (risc de
hiperlitemie), metotrexat (potenţarea efectului toxic hematologic). Poate avea efect aditiv
cu: ticlopidin (creşterea activităţii antiagregante plachetare), alţi AINS (risc crescut de
ulcere şi hemoragii). Aspirina reduce biodisponibilitatea diclofenacului.
Supradozare: Se manifestă prin: cefalee, agitaţie motorie, iritabilitate crescută, ataxie,
ameţeală, convulsii, dureri epigastrice, greaţă, vomă, hematemeză, diaree, ulcer
gastroduodenal, oligurie. Tratament: evacuarea rapidă a medicamentului ingerat,
spitalizare; în caz de convulsii administrare de: diazepam, fenobarbital.
Condiţii de păstrare: În ambalajul original, ferit de lumină, umiditate şi căldură. Termen
de valabilitate: 2 ani.

Producător: AC Helcor
DICLOFENAC
diclofenacum natricum
Prezentare: Supozitoare conţinând diclofenac sodic 100 mg.
Acţiune farmacoterapeutică: Antiinflamator nesteroidian (din grupa derivaţilor arilacetici),
are efecte antiinflamatorii, analgezice şi antipiretice intense, acţionând ca inhibitor al
ciclooxigenazei; este un antireumatic eficace.
Indicaţii: Poliartrită reumatoidă, spondilartrită anchilopoietică, artroze, afecţiuni reumatice
extraarticulare, criza de gută; stări inflamatorii dureroase postoperator, posttraumatice,
după extracţii dentare, inflamaţii dureroase în sfera pelvină.
Contraindicaţii: Ulcer gastroduodenal activ, sângerări gastrointestinale, intoleranţă la
antiinflamatorii (reacţii anafilactoide în antecedente); prudenţă în caz de antecedente
ulceroase, la astmatici (risc sporit de reacţii anafilactoide), la cardiaci şi hipertensivi, la
renali, în insuficienţa hepatică; prudenţă în timpul sarcinii, nu se administrează în ultimul
trimestru şi la termen; prudenţă la copii şi bătrâni. Diclofenacul măreşte concentraţia
plasmatică a litiului şi a digoxinei (risc de reacţii toxice), favorizează reţinerea potasiului
sub influenţa spironolactonei, micşorează efectul furosemidului şi al medicaţiei
antihipertensive.
Reacţii adverse: Uneori greaţă, diaree, epigastralgii. Ocazional erupţii cutanate, edeme
periferice, cefalee, ameţeli; foarte rar reacţii anafilactoide (comune pentru toate
antiinflamatoriile nesteroidiene), tulburări ale hematopoiezei. Uneori, iritaţie locală - prurit,
senzaţie de arsură, tenesme.
Mod de administrare: Rectal, un supozitor (100 mg) seara la culcare.

Producător: Sintofarm S.A.

DICLOFENAC
diclofenacum
Prezentare farmaceutică: Drajeuri conţinând diclofenat sodic 50 mg (flac. cu 20 buc.);
supozitoare conţinând diclofenac sodic 100 mg (cutii cu 2 plachete a 3 buc.).
Acţiune terapeutică: Antiinflamator nesteroidian (din grupa derivaţilor arilacetici), are
efecte antiinflamatorii, analgezice şi antipiretice intense, acţionând ca inhibitor al
ciclooxigenazei; este un antireumatic eficace.
Indicaţii: Poliartrită reumatoidă, spondilartrită anchilopoietică, artroze, afecţiuni reumatice
extraarticulare, criza de gută; stări inflamatorii dureroase postoperator, posttraumatice,
după extracţii dentare, inflamaţii dureroase în sfera pelvină.
Mod de administrare: Oral, iniţial câte 1 drajeu (50 mg) de 3 ori/zi (la mese), apoi, după
nevoie, un drajeu de 1-2 ori/zi; rectal, un supozitor (100 mg) seara la culcare (în cazurile
severe se asociază şi câte un drajeu dimineaţa).
Reacţii adverse: Uneori greaţă, diaree, epigastralgii (mai ales la începutul tratamentului),
sângerări digestive minore; ocazional erupţii cutanate, edeme periferice, cefalee, ameţeli;
rareori afectarea ficatului cu creşterea transaminazelor, afectarea rinichiului; foarte rar
reacţii anafilactoide (comune pentru toate antiinflamatoriile nesteroidiene), tulburări ale
hematopoiezei. Supozitoarele provoacă uneori iritaţie locală - prurit, senzaţie de arsură,
tenesme.
Contraindicaţii: Ulcer gastroduodenal activ, sângerări gastrointestinale, leucopenie,
trombocitopenie, porfirie, intoleranţă la antiinflamatorii inhibitoare ale ciclooxigenazei
(reacţii anafilactoide în antecedente); prudenţă în caz de antecedente ulceroase, la
astmatici (risc sporit de reacţii anafilactoide), la cardiaci şi hipertensivi, la renali, în
insuficienţa hepatică; prudenţă în timpul sarcinii, nu se administrează în ultimul trimestru şi
la termen; prudenţă la copii şi la bătrâni. Asocierea cu glucocorticoizi sau alte
antiinflamatorii nesteroidiene creşte riscul sângerărilor digestive şi al ulcerului; diclofenacul
măreşte concentraţia plasmatică a litiului şi a digoxinei (risc de reacţii toxice), favorizează
reţinerea potasiului sub influenţa spironolactonei, micşorează efectul furosemidului şi al
medicaţiei antihipertensive.

Producător: Terapia S.A.

DICLOFENAC DUO PHARMAVIT 75 mg, capsule
diclofenacum
Compoziţie: O capsulă de Diclofenac Duo cu cedare încetinită conţine: diclofenac sodic
în forma enterosolubilă 25 mg, diclofenac sodic cu cedare încetinită 50 mg. Diclofenac
aparţine grupei antiinflamatoarelor nesteroidiene, având şi acţiune analgezică.
Indicaţii terapeutice: Boli reumatice inflamatorii şi degenerative cu componentă
dureroasă (poliartrită cronică, artroze, spondilartroze); reumatisme ale ţesuturilor moi;
inflamaţii postchirurgicale sau posttraumatice.
Contraindicaţii: Diclofenac Duo Pharmavit nu trebuie folosit în următoarele cazuri:
hipersensibilitate la diclofenac; pacienţi cu tulburări hematopoietice; pacienţi cu ulcer
gastric; copii şi adolescenţi; în ultimul trimestru de sarcină. Diclofenac Duo poate fi folosit
după evaluarea strictă a raportului risc/beneficiu terapeutic în următoarele situaţii: porfirie;
în primele două trimestre ale sarcinii; femeile care alăptează (la doze zilnice mai mari de
150 mg/zi). Cazuri particulare care necesită monitorizarea în timpul tratamentului cu
Diclofenac Duo: pacienţi cu tulburări gastrointestinale sau cu antecedente de natură
inflamatorie ale stomacului sau intestinului (colita ulceroasă, boala Crohn); pacienţi cu
tulburări hepatice sau renale, hipertensiune arterială şi/sau alte boli cardiovasculare; la
vârstnici. Diclofenac Duo Pharmavit se poate administra numai cu anumite precauţii la
pacienţi care au în antecedente reacţii alergice la antiinflamatoare nesteroidiene sau
analgezice, manifestate sub formă de crize de astm, erupţii cutanate, rinite alergice.
Bolnavii cu astm bronşic, cei cu bronşită obstructivă, rinită alergică, vegetaţii adenoide,
sunt mai predispuşi după antiinflamatoare nesteroidiene la reacţii alergice de tipul crizelor
de astm, iritaţiilor locale ale pielii sau ale mucoaselor (edem angioneurotic, edem Quincke)
sau urticarie.
Efecte adverse: Pot să apară simptome gastrointestinale, cum ar fi: greaţa şi diareea. În
anumite cazuri pot apărea ulcerul gastric sau duodenal care pot fi însoţite de hemoragii
sau perforaţii. Informaţi de urgenţă medicul dvs. dacă apar dureri epigastrice severe şi
scaune de culoare închisă. Ocazional pot să apară tulburări la nivelul SNC: cefalee,
iritabilitate, nervozitate, insomnie, ameţeli, fatigabilitate. S-au observat rar reacţii cutanate
şi urticarie. Este posibilă apariţia reacţiilor alergice severe. Ele se pot manifesta astfel:
edeme faciale, edeme la nivelul cavităţii bucale şi al faringelui însoţite de o constricţie a
căilor aeriene. În cazuri rare, mai ales la pacienţii hipertensivi, poate apărea o tendinţă de
retenţie a apei în ţesuturi (edeme periferice). În cazuri foarte rare pot să apară tulburări ale
hematopoiezei. Primele simptome ale acestor tulburări sunt: febră, dureri în zona
faringiană, leziuni superficiale ale cavităţii bucale, simptome tip gripă, oboseală
pronunţată, epistaxis şi hemoragii subcutanate. În acest caz întrerupeţi imediat tratamentul
şi adresaţi-vă medicului.
Interacţiuni: Efectele unor medicamente pot fi influenţate de administrarea concomitentă
a altor medicamente. De aceea, trebuie informat medicul dacă se ia o altă medicaţie, dacă
s-a luat recent un alt tratament medicamentos concomitent cu utilizarea acestui preparat.
Trebuie avute în vedere următoarele interacţiuni între Diclofenac Duo şi alte medicamente:
administrarea concomitentă a Diclofenacului Duo şi a litiului sau a digoxinei poate creşte
nivelul plasmatic al acestora din urmă; administrarea concomitentă a Diclofenacului Duo şi
a diureticelor ce reţin potasiul poate duce la o mărire a concentraţiilor plasmatice ale
potasiului (hiperkaliemie); administrarea simultană de glucocorticoizi sau a altor
antiinflamatoare creşte riscul hemoragiilor gastrointestinale; administrarea Diclofenacului
Duo cu circa 24 de ore înainte sau după methotrexat poate spori concentraţia
methotrexatului şi potenţialul său toxic; administrarea concomitentă a acidului acetilsalicilic
scade nivelele plasmatice ale diclofenacului; testele clinice au infirmat existenţa unor
interacţiuni între diclofenac şi anticoagulante: în orice caz este recomandabilă
monitorizarea timpului de coagulare dacă aceste medicamente se iau concomitent, ca o
măsură de precauţie.
Mod de administrare: Se administrează la indicaţia medicului. Pentru adulţi doza zilnică
este de o capsulă de Diclofenac Duo 75 mg. Datorită substanţei active nu este
recomandabilă administrarea la copii şi adolescenţi. Capsulele se vor lua cu o cantitate
mai mare de lichid. Nu se vor sparge înaintea administrării. Diclofenac Duo trebuie luat
înainte de masă în cazul durerilor acute. Durata tratamentului este stabilită de medic.

Producător: PHARMAVIT Veresegyhaz sub licenţă

KLINGE PHARMAProducător: PHARMAVIT Veresegy

DICLOFENAC, cremă
diclophenacum
Compoziţie: Diclofenac cremă conţine 1,0 g de diclofenac sodiu şi excipienţi până la 100
g.
Acţiune farmacoterapeutică: Diclofenac cremă este un preparat antiinflamator şi
analgezic cu aplicare locală. Acest preparat poate fi uşor masat pe piele, substanţa activă
este absorbită prin piele, acumularea ei în ţesuturile subcutanate exercitând o acţiune de
combatere atât a reacţiilor inflamatoare acute cât şi cronice. În cazul inflamaţiilor de
origine traumatică sau reumatică, acţiunea antiinflamatoare şi analgezică a Diclofenac-ului
cremă produce un răspuns clinic caracterizat prin reducerea marcată a edemului
inflamator şi de asemenea, ameliorarea sensibilităţii şi a durerii la solicitare.
Indicaţii: Inflamaţii posttraumatice ale tendoanelor, ligamentelor, muşchilor şi articulaţiilor
(ex: datorate unei entorse, luxaţii şi contuzii). Forme localizate de reumatism la ţesuturile
moi; afecţiuni reumatice localizate (ex: osteoartroza articulaţiilor periferice şi ale coloanei
vertebrale).
Contraindicaţii: Hipersensibilitate la diclofenac, acid acetilsalicilic şi alte medicamente
antiinflamatoare nesteroidiene.
Precauţii: Diclofenac trebuie aplicat numai pe suprafeţe de piele sănătoasă şi nu pe răni
sau leziuni cutanate deschise. Nu trebuie să intre în contact cu mucoasa conjunctivală şi
alte mucoase. Nu se administrează oral. Întrucât nu există experienţă privind utilizarea de
diclofenac la femeile gravide, nu se recomandă utilizarea preparatului în timpul sarcinii.
Reacţii adverse: Diclofenac-cremă este de regulă bine tolerat. Ocazional pot apărea
prurit, hipertermie sau usturimi cutanate, precum şi erupţii cutanate. Posibilitatea efectelor
secundare nu poate fi exclusă în cazul aplicării Diclofenac-ului cremă pe zone cutanate
relativ întinse sau timp îndelungat.
Interacţiuni: Nu sunt cunoscute interacţiuni medicamentoase în timpul tratamentului cu
Diclofenac.
Dozare şi mod de administrare: În funcţie de mărimea suprafeţei dureroase ce trebuie
tratată se aplică 2-4 g Diclofenac-cremă de 3-4 ori pe zi pe părţile afectate şi se masează
uşor.
Ambalare: Tuburi cu 20 g diclofenac cremă.
Condiţii de păstrare: Se va proteja de căldură.

Producător: Antibiotice-Iaşi
DICLOFENAC, supozitoare
diclophenacum
Compoziţie: Supozitoare conţinând 0,10 g diclofenac sodic, sarea de sodiu a acidului 2-
(2,6 dichlorphenyl)-aminobenzen acetic şi excipienţi până la 2,20 g.
Acţiune farmacoterapeutică: Antiinflamator nesteroidic, acţionând prin inhibiţia
biosintezei de prostaglandine. Are efect antiinflamator, antireumatic, slab antipiretic şi uşor
antiagregant plachetar. Concentraţia maximă plasmatică se realizează la aproximativ o
oră după administrarea produsului, 99,7% din substanţă circulă legată de proteinele
plasmatice, se metabolizează la nivel hepatic şi se elimină în majoritate prin urină sub
formă de metaboliţi.
Indicaţii: Reumatismul degenerativ şi inflamator - artroze, poliartrită reumatoidă, spondilita
anchilopoietică; patologia discovertebrală; reumatismul extraarticular; inflamaţii şi edeme
posttraumatice în O.R.L. şi stomatologie; gută; dismenoree.
Contraindicaţii: Ulcer gastric şi duodenal, hipersensibilitate la diclofenac, la persoanele
cu reacţie alergică (astm, urticarie, rinită alergică) la aspirină sau alţi inhibitori ai
prostaglandinsintetazei. În cazul afecţiunilor infecţioase sau cu acest risc, trebuie luat în
consideraţie raportul beneficiu - risc terapeutic, existând posibilitatea inducerii unei scăderi
a capacităţii apărării naturale a organismului.
Precauţii: Se impun la pacienţii cu ulcer gastric sau duodenal în antecedente şi în cazul
leziunilor hepatice şi renale.
Reacţii adverse: Pot apărea: vertij, epigastralgii, reacţii de hipersensibilizare, uşoară
creştere a transaminazelor serice.
Mod de administrare: Intrarectal 100 mg (1 supozitor) pe zi, eventual 1 supozitor seara
asociat tratamentului per os până la completarea dozei de 150 mg pe zi.
Prezentare farmaceutică: Cutii cu 2 plachete a 3 supozitoare.

Producător: Antibiotice-Iaşi
DICLOFENAC, supozitoare
diclophenacum
Formă de prezentare: Cutie de carton cu două blistere a câte 5 supozitoare.
Compoziţie: 100 mg diclofenac sodic/supozitor.
Acţiune terapeutică: Diclofenacul este un antiinflamator nesteroidian, derivat al acidului
fenilacetic, din grupa acizilor aril-carboxilici. Are efecte antiinflamatorii, analgezice şi
antipiretice, acţionând prin inhibarea biosintezei prostaglandinelor.
Farmacocinetică: Se absoarbe rapid şi total la nivelul mucoasei rectale. Picul
concentraţiei plasmatice este atins după 30 min şi se situează spre 2 mg/l. Concentraţiile
plasmatice progresează proporţional cu dozele, în intervalul 25-150 mg. Dozele repetate
nu conduc la nici o acumulare de diclofenac în plasmă. Legarea de proteinele plasmatice
este de 99,7%. Nu este detectabil în laptele matern. Concentraţiile sinoviale cresc rapid şi
ating valori superioare celor din plasmă după 4 ore de la administrarea medicamentului.
Se metabolizează la nivel hepatic. Metabolismul include o conjugare directă a
medicamentului neschimbat, sau o oxidare în poziţia 3 sau 4 a nucleului diclorofenil, sau
alternativ, în poziţia 5 a nucleului fenil ataşat radicalului acidului acetic. Un metabolit
principal la om este 4-hidroxi-diclofenac. Cantitatea excretată prin urină din acest metabolit
este în jur de 20-30% din doză. Trei alţi metaboliţi constituie fiecare câte 10-20% din doza
excretată în urină şi mici cantităţi excretate prin bilă. Metaboliţii conjugaţi se regăsesc în
proporţie de 5-10% din doză în urină şi mai puţin de 5% în bilă. Parametrii farmacocinetici
nu sunt modificaţi de vârstă.
Indicaţii: Poliartrita reumatoidă. Spondilartrita anchilopoetică. Artroze. Reumatismul
extraarticular. Criza de gută. Dureri posttraumatice. Inflamaţiile apărute postoperator.
Contraindicaţii: La pacienţii cărora diclofenacul, acidul acetilsalicilic şi alte
antiinflamatoare care inhibă prostaglandin sinteza le provoacă reacţii alergice manifestate
prin crize acute de astm, urticarie, rinită alergică. Rectită şi hemoragie rectală recentă.
Insuficienţă renală sau hepatică gravă.
Reacţii adverse: Prurit anal, senzaţie de arsură. Hemoragie gastrointestinală, ulcer
gastric cu sau fără hemoragie. Cefalee, ameţeli, rareori somnolenţă. Reacţii alergice:
erupţii cutanate, urticarie. Creşterea tranzitorie a transaminazelor. S-au semnalat cazuri de
insuficienţă renală acută. Utilizarea îndelungată poate provoca pusee hipertensive.
Mod de administrare: Rectal, un supozitor seara la culcare. În cazurile severe se pot
administra concomitent şi forme orale de diclofenac, dar numai până la o doză maximă de
150 mg/zi.
Precauţii la administrare: Se va administra cu prudenţă la persoanele în vârstă şi la cele
cu insuficienţă renală. Se va evita administrarea în ultimele 3 luni de sarcină. Nu se
administrează copiilor mai mici de un an. Nu se recomandă administrarea la pacienţii cu
ulcer gastroduodenal evolutiv.
Interacţiuni medicamentoase: Administrarea simultană a diclofenacului cu produsele
următoare necesită o supraveghere riguroasă a stării clinice şi biologice a pacientului.
Anticoagulantele: poate accentua efectul anticoagulantelor orale şi pe cel al heparinei
(creşterea riscului hemoragic prin inhibarea funcţiei plachetare). Când asocierea cu
antivitaminele K este necesară trebuie urmărit indicele de protrombină. Sulfamidele
hipoglicemiante: poate antrena o creştere a efectului hipoglicemiant al sulfamidelor
(deplasarea legării lor de proteinele plasmatice). Litiul: poate creşte litemia, uneori până la
pragul toxic. Dacă asocierea este necesară trebuie supravegheată litemia pentru a adapta
posologia litiului. Metotrexat: diclofenacul este susceptibil de a creşte toxicitatea hemolitică
a metotrexatului. Diureticele: poate diminua activitatea diureticelor (efectul antidiuretic şi
antihipertensiv). Diclofenacul poate prezenta efecte sinergice cu ticlopidina (mărirea
activităţii antiagregante plachetare). Dacă asocierea este necesară trebuie să se
urmăreasca timpul de sângerare. Diclofenacul asociat cu celelalte AINS măreşte riscul
ulcerogen şi hemoragic. Diclofenacul poate creşte concentraţia plasmatică a digoxinei, dar
n-a fost raportat nici un semn clinic de supradozaj. Administrarea concomitentă a
diclofenacului şi a acidului acetilsalicilic reduce reciproc biodisponibilitatea.
Condiţii de păstrare: Se păstrează ferit de lumină, căldură şi umiditate.

Producător: Europharm
DICLOFENAC, supozitoare
diclofenacum
Forma farmaceutică: Supozitoare conţinând 100 mg diclofenac sodic, sare de sodiu a
acidului N-(2,6 dichlorophenyl) o - aminophenyl acetic şi excipienţi până la 2,850 g.
Acţiune farmacoterapeutică: Antiinflamator nesteroidic, acţionând prin inhibiţia
biosintezei de prostaglandine. Are efect antiinflamator, antireumatic, analgezic, antipiretic
şi uşor antiagregant plachetar. Concentraţia maximă plasmatică se realizează la
aproximativ o oră după administrarea produsului, 99,7% din substanţă circulă legată de
proteinele plasmatice, se metabolizează la nivel hepatic şi se elimină în majoritate prin
urină sub formă de metaboliţi.
Indicaţii: Reumatism degenerativ şi inflamator (Artroze, poliartrită reumatoidă, spondilită
anchilopoietică); suferinţe disco-vertebrale, reumatism extraarticular, inflamaţii şi edeme
post-traumatice în O.R.L. şi stomatologie; gută; dismenoree, inflamaţii dureroase în sfera
pelvină.
Efecte adverse: Pot apărea: greaţă, diaree, epigastralgii, cefalee, ameţeli, creşteri mici
ale transaminazelor serice, erupţii cutanate, uneori iritaţie locală prin prurit, senzaţie de
arsură, tenesme.
Contraindicaţii: Ulcer gastric şi duodenal, enterită, astm, rinită alergică, urticarie (la
bolnavi sensibilizaţi la aspirină).
Precauţii: Se impun la pacienţii cu ulcer gastric sau duodenal în antecedente şi la
persoanele cu tulburări hepatice şi renale; prudenţă în timpul sarcinii, nu se administrează
în ultimul trimestru şi la termen, prudenţă la copii şi la bătrâni.
Mod de administrare: Intra-rectal 100 mg (1 supozitor) pe zi, eventual 1 supozitor seara
asociat tratamentului peros până la completarea dozei de 150 mg pe zi.
Formă de prezentare: În folii de aluminiu în cutii de carton.

Producător: Laboratoarele Magistra

DICLOGESIC
diclofenacum
Diclogesic conţine diclofenac sodium, antiinflamator nonsteroidian cu pronunţate
proprietăţi analgezice şi antipiretice.
Farmacologie: Inhibitor al biosintezei de prostaglandine acestea având un rol major în
producerea inflamaţiei, durerii, febrei. Proprietăţile antiinflamatorii şi analgezice ale
Diclogesic determină un rspuns clinic caracterizat prin reducerea durerii n repaus şi în
timpul mişcării, a redorii matinale şi a tumefacţiei articulare. Este rapid absorbit din tractul
gastrointestinal, peak-ul plasmatic fiind obţinut la 1/2 ore de la administrarea orală şi
aproximativ o oră de la administrarea unui supozitor. Este metabolizat şi excretat sub
formă de metabolii prin urină şi fecale.
Indicaţii: Artrite reumatoide, osteoartrite şi spondilită anchilopoetică; reumatism
nonarticular; afecţiuni musculo-scheletale, sindroame dureroase ale coloanei vertebrale;
postoperator şi posttraumatic, dureri post-manevre stomatologice; afecţiuni inflamatorii
pelviene (ginecologice), dismenoree primară; stări febrile, ca adjuvant; colici renale, biliare.
Dozare: Dozajul Diclogesic trebuie adaptat la toleranţa şi răspunsul la terapie al
pacientului. Uzual se recomandă 100-150 mg pe zi n 2-3 prize. Se recomandă
administrarea pe stomacul gol.
Contraindicaţii: Diclogesic este contraindicat la pacienţii cu hipersensibilitate la
diclofenac şi la pacienţii cu ulcer peptic. Ca şi alte AINS este contraindicat la pacienţii cu
antecedente de astm, urticarie sau rinită acută apărute în urma administrării de preparate
cu acid acetilsalicilic sau alte inhibitoare de prostaglandine. În sarcină şi lactaţie Diclogesic
trebuie prescris numai în cazuri speciale şi în doze minime.
Reacţii adverse: Diclogesic este în general bine tolerat. Se pot menţiona tulburări
gastrointestinale minore, cefalee, somnolenţă, rar prurit.
Precauţii: Diclogesic trebuie administrat cu grijă pacienţilor cu boli cardiovasculare şi
gastrointestinale. Pacienţii cu tulburări circulatorii ale funcţiei hepatice şi renale trebuie
urmăriţi în timpul tratamentului. Se administrează cu precauţie la cei sensibili la acidul
acetilsalicilic. Totuşi, administrate concomitent, nivelul plasmatic al ambelor scade.
Formă de prezentare: Diclogesic 50 tablete - cutii cu 20, 500 tablete enterosolubile.
Fiecare tabletă conţine 50 mg diclofenac sodium. Diclogesic 100 supozitoare - cutii cu 5
supozitoare, fiecare conţinând 100 mg diclofenac sodium.

Producător: Dar Al Dawa Pharma

DIETT
produse naturale
Formă de prezentare: Produs dietetic natural obţinut din extracte vegetale şi fibre
alimentare, condiţionat sub formă de granule. Flacon cu 180 g granule.
Compoziţie: Extracte din: Prunus communis, Cichorium intybus, Vitis vinifera, Taraxacum
officinalis, Carum carvi, tărâţe de grâu, drojdie de bere, dextroză.
Acţiune terapeutică: Produsul conţine principii active vegetale cu activitate complexă
asupra organismului uman, care stimulează toate funcţiile excretorii. Mobilizează şi
favorizează evacuarea deşeurilor şi toxinelor stocate în ţesuturi, ajută la normalizarea
funcţiei hepatice, renale şi digestive. Este un bun depurativ datorită acţiunii diuretice
coleretic cologoge, laxative. Reduce colesterolul şi nivelul uremiei. La persoanele obeze
cu hipertensiune arterială şi edeme, datorită efectului diuretic, produce o eliminare a
lichidelor cu scăderea tensiunii arteriale.
Indicaţii: Obezitate, poftă de mâncare exagerată, constipaţie cronică.
Mod de utilizare: Pentru combaterea obezităţii, a poftei de mâncare exagerate şi a
tendinţei de creştere în greutate se vor consuma 3-6 linguri pe zi, în funcţie de greutatea
persoanei. Produsul se utilizează în cure de 3-4 săptămâni, cu pauze de 10 zile. Scăderea
poftei de mâncare apare în a 3-a zi, iar scăderea în greutate apare după 4-5 zile. Curele
repetate, 2-3 pe an, asigură scăderea treptată şi durabilă a greutăţii şi poftei de mâncare.
Se vor evita alimentele sărate şi picante. Pentru combaterea constipaţiei cronice se vor
consuma 2 linguri pe zi, dimineaţa şi seara, înaintea meselor.

Producător: Plantavorel
DIFEBIOM
plante
Prezentare farmaceutică: Comprimate conţinând antocianozide din Vaccinum myrtillus
100 mg (cutie cu 20 buc.).
Acţiune terapeutică: Măreşte rezistenţa capilarelor şi exercită acţiune trofică asupra
acestora, tonifică venele.
Indicaţii: Ca medicaţie adjuvantă în ateroscleroză, hipertensiune arterială, angiopatii
diabetice, afecţiuni vasculare retiniene, purpură, tulburări hemoragice la cirotici, varice,
sechele de flebită, hemoroizi.
Mod de administrare: Oral, câte 1-2 comprimate de 3 ori/zi (la mese), timp de 20 zile în
fiecare lună.

Producător: Biofarm
DIFLUCAN®
fluconazol
Compoziţia calitativă şi cantitativă: Diflucan conţine ca ingredient activ fluconazol şi se
prezintă sub formă de capsule de 50 mg, 100 mg, 150 mg şi 200 mg, pulbere pentru
suspensie orală care prin reconstituire cu apă oferă o concentraţie de 50 mg/5ml şi 200
mg/5 ml şi soluţie i.v. care conţine 2 mg/ml de soluţie salină.
Forma farmaceutică: Capsule, pulbere pentru suspensie orală, soluţie i.v..
Indicaţii terapeutice: Tratamentul poate fi instituit înainte de a afla rezultatul culturilor sau
altor analize de laborator; dar odată ce aceste rezultate devin disponibile tratamentul
antiinfecţios va fi ajustat corespunzător. Criptococoze, incluzînd meningita criptococică şi
infecţii cu alte localizări (ex. pulmonare, cutanate). Pot fi tratate gazde normale şi pacienţii
cu SIDA, transplant de organe, sau alte cauze de imunodepresie. Fluconazolul poate fi
folosit ca tratament de întreţinere pentru a preveni recidiva infecţiei criptococice la pacienţii
cu SIDA. Candidoze sistemice, incluzînd candidemia, candidozele diseminate şi alte forme
de infecţii candidozice invazive. Acestea includ infecţii ale peritoneului, endocardului,
oftalmice, pulmonare şi ale tractului urinar. Pot fi trataţi pacienţi cu neoplazii, pacienţi din
unităţi de terapie intensivă, pacienţi în tratament cu medicamente citostatice sau
imunosupresive, sau pacienţi cu alţi factori predispozanţi la infecţii candidozice.
Candidoze ale mucoaselor. Acestea includ infecţii orofaringiene, esofagiene,
bronhopulmonare neinvazive, candiduria, candidoze cutaneomucoase, candidoza cronică
orală atrofică. Pot fi tratate gazde normale şi pacienţi cu funcţia imunitară afectată.
Prevenirea recidivelor candidozei orofaringiene la pacienţii cu SIDA. Candidoze genitale.
Candidoza vaginală acută sau recurentă; şi ca profilaxie pentru reducerea incidenţei
candidozei vaginale recurente (3 sau mai multe episoade pe an). Balanita candidozică.
Prevenirea infecţiilor fungice la pacienţi cu neoplazii care sunt predispuşi la asemenea
infecţii ca rezultat al terapiei cu citostatice sau radioterapiei. Dermatomicoze incluzînd
tinea pedis, tinea corporis, tinea cruris, tinea versicolor, tinea unguium (onicomicoze) şi
infecţii dermice candidozice. Micoze endemice profunde incluzînd coccidiomicoze,
paracoccidiomicoze, sporotricoze şi histoplasmoze la pacienţi cu imunitate normală.
Posologie şi mod de administrare: Doza zilnică de fluconazol trebuie să se bazeze pe natura şi
severitatea infecţiei fungice. Majoritatea cazurilor de candidoză vaginală răspund la terapia cu doză
unică. Tratamentul infecţiilor care necesită doze multiple se va continua până când parametrii
clinici şi testele de laborator arată că infecţia fungică a dispărut. O perioadă de tratament inadecvată
poate conduce la recurenţa infecţiei active. Pacienţii cu SIDA şi meningită criptococică sau
candidoză orofaringiană recurentă de obicei necesită menţinerea tratamentului pentru a preveni
recăderea. Adulţi: Pentru meningite criptococice şi infecţii criptococice cu alte localizări doza
uzuală este 400 mg în prima zi urmată de 200 mg-400 mg în doză unică zilnic. Durata tratamentului
infecţiilor criptococice va depinde de răspunsul clinic şi micologic, dar de obicei durează 6-8
săptămâni în meningita criptococică. Pentru prevenirea recăderii în meningita criptococică la
pacienţii cu SIDA, după ce pacientului i se administrează o cură terapeutică completă, fluconazolul
poate fi administrat nelimitat în doză zilnică de 200 mg. Pentru candidemie, candidoza diseminată şi
alte infecţii candidozice invazive, doza uzuală este de 400 mg în prima zi, urmată de 200 mg zilnic.
În funcţie de răspunsul clinic, doza poate fi crescută la 400 mg zilnic. Durata tratamentului este în
funcţie de răspunsul clinic. Pentru candidozele orofaringiene, doza uzuală este de 50 până la 100
mg o dată pe zi timp de 7 -14 zile. Tratamentul poate fi continuat perioade de timp mai lungi la
pacienţii cu imunitate sever compromisă, dacă este necesar. Pentru candidoza orală atrofică asociată
protezelor dentare, doza uzuală este de 50 mg o dată pe zi timp de 14 zile administrată concomitent
cu măsuri de antisepsie ale protezei dentare. Pentru alte infecţii candidozice ale mucoaselor (cu
excepţia candidozei genitale - a se vedea mai jos), ex. esofagite, infecţii bronhopulmonare
neinvazive, candidurie, candidoze cutaneomucoase etc., doza eficientă uzuală este 50 până la 100
mg zilnic, timp de 14-30 zile. Pentru prevenirea recidivei candidozei orofaringiene la pacienţii cu
SIDA, după ce pacientul a primit o cură de tratament completă, fluconazolul poate fi administrat în
doză de 150 mg o dată pe săptămână. Pentru tratarea candidozelor vaginale se administrează oral
150 mg fluconazol ca doză unică. Pentru a reduce incidenţa candidozei vaginale recurente, se poate
administra o doză de 150 mg o dată pe lună. Durata tratamentului se stabileşte individual, dar va fi
în general între 4 şi 12 luni. Unele paciente pot necesita o administrare mai frecventă. În balanita
candidozică se administrează oral 150 mg fluconazol ca doză unică. Dozajul recomandat pentru
prevenirea candidozelor este 50 până la 400 mg fluconazol o dată pe zi, în funcţie de riscul
pacientului de a dezvolta infecţii fungice. Pentru pacienţii cu risc crescut de a dezvolta infecţii
sistemice, ex. pacienţi la care se anticipează o neutropenie pronunţată sau prelungită, doza zilnică
recomandată este de 400 mg o dată pe zi. Administrarea fluconazolului trebuie începută cu câteva
zile înainte de instalarea anticipată a neutropeniei şi continuată încă 7 zile după ce numărul
neutrofilelor a crescut peste 1000 celule/ mm3. Pentru infecţiile dermice incluzînd tinea pedis,
corporis, cruris şi infecţiile candidozice dozajul recomandat este de 150 mg o dată pe săptămână,
sau 50 mg o dată pe zi. Durata tratamentului este în mod normal 2 până la 4 săptămâni, dar tinea
pedis poate necesita tratament până la 6 săptămâni. Pentru tinea versicolor dozajul recomandat este
de 50 mg o dată pe zi timp de 2 până la 4 săptămâni. Pentru tinea unguium se recomandă 150 mg
oral o dată pe săptămână. Tratamentul se va continua până la înlocuirea unghiei infectate (creşterea
unghiei neinfectate). Recreşterea unghiilor de la mâini şi picioare necesită 3-6 luni şi respectiv 6-12
luni. Totuşi rata de creştere poate varia foarte mult în funcţie de persoană şi de vârstă. După tratarea
cu succes a unei infecţii cronice foarte vechi, unghiile pot rămâne deformate. Pentru micoze
endemice profunde pot fi necesare doze de 200-400 mg zilnic timp de până la 2 ani. Durata
tratamentului se stabileşte individual, dar în general este de 11-24 luni în coccidiomicoze, 2-17 luni
în paracoccidiomicoze, 1-16 luni în sporotricoze şi 3 -17 luni în histoplasmoze. Copii: Durata
tratamentului este în funcţie de răspunsul clinic şi micologic, similar infecţiilor la adulţi. Nu se va
depăşi doza maximă permisă la adult. Fluconazolul se administrează ca doză unică zilnică. Doza de
fluconazol recomandată în candidozele mucoaselor este 3 mg/kg corp zilnic. În prima zi se poate
administra o doză de atac de 6 mg/kg corp pentru a obţine mai rapid niveluri serice stabile. Pentru
tratamentul candidozelor sistemice şi infecţiilor criptococice, doza recomandată este 6-12 mg/kg
corp zilnic, în funcţie de severitatea afecţiunii. Pentru prevenirea infecţiilor fungice la pacienţi
imunodeprimaţi, consideraţi cu risc ca o consecinţă a neutropeniei în urma chimioterapiei citostatice
sau radioterapiei, doza va fi 3-12 mg/kg corp zilnic, în funcţie de extinderea şi durata neutropeniei
induse (a se vedea dozajul la adulţi). La copii cu funcţia renală afectată doza zilnică se va reduce în
conformitate cu recomandările de la adulţi, în funcţie de gradul de insuficienţă renală. Copii cu
vârsta sub 4 săptămâni: Nou-născuţii excretă fluconazolul mai încet. În primele două săptămâni de
viaţă se recomandă aceleaşi doze pe kg corp ca la copiii mai mari, dar administrate la 72 de ore. În
timpul săptămânilor 2-4 de viaţă se administrează aceleaşi doze, dar la interval de 48 de ore.
Vârstnici: Dacă nu există dovezi de insuficienţă renală, se vor adopta recomandările de dozaj
normale. Pentru pacienţii cu insuficienţă renală (clearanceul creatininei < 50 ml/min) schema de
dozaj se va ajusta după cum este descris mai jos. Pacienţi cu insuficienţă renală: Fluconazolul se
excretă predominant urinar, nemodificat. Nu sunt necesare modificări ale terapiei cu doză unică. La
pacienţii cu insuficienţă renală care vor primi doze multiple de fluconazol, se va administra o doză
de atac de 50 până la 400 mg. După această doză de atac, dozajul zilnic, în funcţie de indicaţie, va fi
după cum urmează:
Clearanceul Procentul din doza recomandată (ml/min)
Creatininei
> 50 100 %
11-50 50 %
Pacienţii dializaţi regulat O doză după fiecare şedinţă de dializă

Administrare: Fluconazolul poate fi administrat fie oral, fie în perfuzie i.v. cu o rată nu mai
mare de 10 ml/min, calea de administrare fiind dependentă de starea clinică a pacientului.
Nu este necesară modificarea dozei zilnice atunci când se trece de la ruta de administrare
i.v. la cea orală, sau invers. Fluconazolul este dizolvat în clorură de sodiu 0,9%, fiecare
200 mg (flaconul de 100 ml) conţinînd 15 mmol Na + şi 15 mmol Cl - . Deoarece
fluconazolul este disponibil ca soluţie salină diluată, trebuie luată în considerare rata de
administrare a fluidelor la pacienţii care necesită restricţie de sodiu sau fluide .
Contraindicaţii: Fluconazolul nu se va administra pacienţilor cu sensibilitate cunoscută la
medicament sau la alţi compuşi azolici înrudiţi.
Avertismente şi precauţii speciale: Fluconazolul s-a asociat cu rare cazuri de toxicitate
hepatică severă, uneori fatale, la pacienţi cu afecţiuni grave de fond. În aceste cazuri de
hepatotoxicitate asociată tratamentului cu fluconazol nu s-a observat nici o relaţie evidentă
cu doza zilnică totală, cu durata tratamentului, sau cu sexul sau vârsta pacienţilor.
Hepatotoxicitatea fluconazolului în general a fost reversibilă la întreruperea tratamentului.
Pacienţii la care vor apărea valori anormale ale testelor hepatice în timpul tratamentului cu
fluconazol, vor fi monitorizaţi pentru a observa eventuala apariţie a unei afecţiuni hepatice
mai severe. Dacă apar semne clinice sau simptome de boală hepatică, care ar putea fi
atribuite fluconazolului, administrarea acestuia va fi întreruptă. Unii pacienţi au dezvoltat
rar, în timpul tratamentului cu fluconazol, reacţii cutanate exfoliative cum ar fi sindromul
Stevens-Johnson şi necroliză epidermică toxică. Pacienţii cu SIDA sunt mai înclinaţi de a
dezvolta reacţii cutanate severe la multe medicamente. Dacă apare rash cutanat atribuibil
fluconazolului la un pacient tratat pentru o infecţie fungică superficială, se va întrerupe
tratamentul cu fluconazol. Dacă pacienţii cu infecţii fungice invazive/sistemice dezvoltă
rash cutanat, vor fi urmăriţi cu atenţie şi tratamentul cu fluconazol va fi întrerupt în cazul
apariţiei leziunilor buloase sau eritemului polimorf. Ca şi la alţi azoli, au fost raportate
cazuri rare de anafilaxie.
Interacţiune cu alte medicamente sau alte forme de interacţiune: Anticoagulante: Într-
un studiu de interacţiune, fluconazolul a crescut timpul de protrombină după administrarea
de warfarină la subiecţi de sex masculin sănătoşi. Deşi modificarea a fost mică (12%), se
recomandă monitorizarea atentă a timpului de protrombină la pacienţii care primesc
anticoagulante de tip cumarinic. Sulfoniluree: Fluconazolul, s-a demonstrat, prelungeşte
timpul de înjumătăţire plasmatic al sulfonilureelor orale (clorpropamid, glibenclamid,
glipizid, tolbutamid) administrate concomitent la voluntari sănătoşi. Fluconazolul şi
sulfonilureele orale pot fi administrate concomitent la pacienţi diabetici, dar trebuie avută în
vedere posibilitatea unor episoade hipoglicemice. Hidroclorotiazidă: Într-un studiu cinetic
de interacţiune, administrarea concomitentă de doze multiple de hidroclorotiazidă la
voluntari sănătoşi care primeau fluconazol a determinat o creştere cu 40% a concentraţiei
plasmatice de fluconazol. Acest efect nu necesită o modificare a regimului de dozaj al
fluconazolului la pacienţii care primesc concomitent diuretice, dar trebuie avut în vedere de
către medic. Fenitoină: Administrarea concomitentă de fluconazol şi fenitoină poate
determina creşteri clinic semnificative ale nivelurilor de fenitoină. Dacă este necesară
administrarea concomitentă a celor două medicamente, trebuie monitorizat nivelul
plasmatic al fenitoinei şi ajustată doza de fenitoină pentru a menţine nivelul terapeutic.
Contraceptive orale: S-au efectuat două studii cinetice în care s-a administrat un
contraceptiv combinat oral concomitent cu doze multiple de fluconazol. Nu s-au constatat
efecte relevante asupra nivelurilor hormonale în studiul cu 50 mg fluconazol, în timp ce la
200 mg/zi AUC ale etinilestradiolului şi levonorgestrelului au crescut cu 40% şi respectiv
24%. În concluzie, este improbabil ca administrări repetate de fluconazol în aceste doze
să aibă vreun efect asupra eficacităţii contraceptivelor combinate orale. Rifampicină:
Administrarea concomitentă de fluconazol şi rifampicină a avut ca rezultat o scădere cu
25% a AUC a fluconazolului şi o scădere cu 20% a timpului de înjumătăţire a
fluconazolului. La pacienţii care primesc concomitent rifampicină trebuie luată în
considerare o creştere a dozei de fluconazol. Ciclosporină: Un studiu cinetic la pacienţi cu
transplant renal a descoperit că fluconazolul în doze de 200 mg zilnic creşte uşor
concentraţiile de ciclosporină. Totuşi, într-un alt studiu cu doze multiple de 100 mg pe zi,
fluconazolul nu a afectat nivelurile de ciclosporină la pacienţi cu transplant de măduvă
hematogenă. Se recomandă monitorizarea concentraţiei plasmatice de ciclosporină la
pacienţii care primesc fluconazol. Teofilină: Într-un studiu de interacţiune controlat cu
placebo, administrarea a 200 mg fluconazol timp de 14 zile a avut ca rezultat scăderea cu
18% a ratei medii a clearanceului plasmatic al teofilinei. Pacienţii care primesc doze înalte
de teofilină, sau la care din alte motive există un risc crescut de toxicitate la teofilină,
trebuie observaţi pentru a depista aceste semne în timp ce primesc fluconazol şi terapia
trebuie modificată corespunzător dacă semnele de toxicitate apar. Terfenadină: Datorită
apariţiei unor aritmii grave la pacienţi care erau în tratament cu alţi agenţi antifungici şi
concomitent primeau terfenadină, s-au făcut studii de interacţiune care au dovedit că nu se
produce o interacţiune medicamentoasă clinic semnificativă. Cu toate că aceste
evenimente nu au fost observate la pacienţii în tratament cu fluconazol, administrarea
concomitentă de fluconazol şi terfenadină va fi monitorizată atent. Zidovudină: În două
studii cinetice efectuate au apărut niveluri crescute de zidovudină, cel mai probabil
datorate scăderii conversiei zidovudinei în metabolitul său principal. Un studiu a
determinat nivelurile de zidovudină la pacienţi cu SIDA sau ARC înainte şi după
administrarea de fluconazol 200 mg pe zi timp de 15 zile. A apărut o creştere semnificativă
a AUC a zidovudinei (20%). Al doilea studiu randomizat efectuat în două etape cu
tratament încrucişat a examinat nivelurile de zidovudină la pacienţi infectaţi cu HIV. În
două etape, la distanţă de 21 de zile, pacienţii au primit 200 mg zidovudină la 8 ore, cu
sau fără fluconazol 400 mg pe zi timp de 7 zile. AUC a zidovudinei a crescut semnificativ
(74%) în timpul administrării concomitente cu fluconazol. Deci pacienţii care primesc
această combinaţie vor fi monitorizaţi, pentru a observa apariţia eventualelor reacţii
adverse date de zidovudină. Studii de interacţiune au arătat că absorbţia de fluconazol nu
este afectată clinic semnificativ în cazul administrării concomitente a fluconazolului cu
alimente, cimetidină, antiacide sau în urma iradierii totale a organismului pentru transplant
de măduvă hematogenă. Dorim să avizăm medicii că nu s-au efectuat studii de
interacţiune cu alte medicamente, dar aceste interacţiuni pot apărea.
Sarcină şi alăptare: Sarcină: Fluconazolul a fost puţin folosit la om în timpul sarcinii.
Reacţii adverse fetale s-au observat la animale, doar la doze mari de fluconazol, acestea
fiind asociate şi cu toxicitate maternă. Aceste reacţii nu au fost relevante pentru fluconazol
folosit în doze terapeutice. Totuşi folosirea fluconazolului în timpul sarcinii trebuie evitată,
cu excepţia pacientelor cu infecţii fungice severe, sau care pun în pericol viaţa şi în care
fluconazolul poate fi folosit dacă beneficiul anticipat este mai mare decât riscul posibil
asupra fătului. Alăptare: Fluconazolul apare în laptele uman în concentraţii similare cu cele
plasmatice şi de aceea nu se recomandă femeilor care alăptează.
Efecte asupra abilităţii de conducere auto sau folosirii maşinilor: Nu s-a observat ca
fluconazolul să modifice capacitatea de conducere auto sau folosire a maşinilor.
Efecte secundare: Fluconazolul este în general bine tolerat. Cele mai comune efecte
secundare asociate cu fluconazolul sunt legate de tractul gastrointestinal. Acestea includ
greaţă, dureri abdominale, diaree şi flatulenţă. După acestea, cel mai comun efect
secundar observat a fost rash-ul. S-a mai asociat cu administrarea de fluconazol şi
cefalee. În timpul tratamentului cu fluconazol sau alţi agenţi asemănători, la unii pacienţi,
mai ales la cei cu afecţiuni grave cum ar fi SIDA şi cancerul, au fost observate modificări
ale testelor funcţionale renale, hematologice şi hepatice (a se vedea "Avertismente şi
precauţii speciale"), dar semnificaţia clinică şi relaţia cu tratamentul este nesigură. Au mai
apărut reacţii cutanate exfoliative (a se vedea "Avertismente şi precauţii speciale"),
contracturi musculare, leucopenie, trombocitopenie şi alopecie, dar în condiţii în care nu s-
a putut stabili o relaţie cauzală. Dacă apare rash cutanat la un pacient tratat pentru o
infecţie fungică superficială şi este considerat datorită fluconazolului, terapia cu acest
agent va fi oprită. Pacienţii cu infecţii fungice invazive/sistemice, care dezvoltă rash-uri,
necesită o atentă monitorizare şi fluconazolul va fi întrerupt în cazul apariţiei leziunilor
buloase sau eritemului polimorf. Ca şi la alţi agenţi azolici, s-au raportat rare cazuri de
anafilaxie.
Supradozare: S-a raportat un caz de supradozare cu fluconazol. Un pacient în vârstă de
42 de ani infectat cu virusul imunodeficienţei umane a prezentat halucinaţii şi
comportament paranoid în urma ingestiei a 8200 mg fluconazol. Pacientul a fost internat în
spital şi starea sa s-a normalizat în 48 de ore. În caz de supradozare poate fi necesar
tratamentul simptomatic (măsuri de susţinere şi lavaj gastric, după necesitate).
Fluconazolul este larg excretat în urină; diureza forţată creşte probabil rata de eliminare. O
şedinţă de hemodializă de 3 ore scade nivelul plasmatic cu aproximativ 50%.
Proprietăţi farmacodinamice: Fluconazolul face parte dintr-o nouă clasă de agenţi
antifungici triazolici, fiind un puternic şi specific inhibitor al sintezei nucleului sterol al
fungilor. Administrat atât oral cât şi i.v., fluconazolul a fost activ într-o mare varietate de
infecţii fungice la animale. S-a demonstrat acţiunea sa împotriva infecţiilor micotice
oportuniste cum ar fi infecţii cu specii de Candida, inclusiv candidoza sistemică şi
candidoza la animale imunodeprimate; infecţii cu Cryptococcus neoformans, inclusiv
infecţiile intracraniene; infecţii cu specii de Microsporum; infecţii cu specii de Trichophyton.
Fluconazolul s-a dovedit de asemenea activ în micozele endemice, studiate pe animale,
incluzînd infecţiile cu Blastomyces dermatitides, cu Coccidioides immitis, inclusiv
intracraniene şi cu Histoplasma capsulatum la animale normale sau imunodeprimate.
Fluconazolul este foarte specific pentru enzimele fungice dependente de citocromul P-450.
Doza zilnică de 50 mg fluconazol administrată timp de până la 28 de zile s-a demonstrat a
nu afecta concentraţiile plasmatice ale testosteronului la bărbaţi, sau concentraţiile
steroizilor la femeile în perioada fertilă. Fluconazolul în doze de 200-400 mg pe zi nu are
nici un efect clinic semnificativ asupra nivelurilor de steroizi endogeni, sau asupra
răspunsului ACTH - stimulat la bărbaţi sănătoşi, voluntari. Studii privind interacţiunea cu
antipirina arată că dozele unice sau multiple de 50 mg fluconazol nu îi afectează acesteia
metabolismul.
Proprietăţi farmacocinetice: Proprietăţile farmacocinetice ale fluconazolului sunt similare
în administrarea orală şi i.v.. După administrarea orală fluconazolul este bine absorbit şi
nivelurile plasmatice (şi biodisponibilitatea sistemică) sunt de peste 90% din nivelurile
obţinute prin administrare i.v.. Absorbţia orală nu este afectată de ingestia concomitentă
de alimente. Concentraţiile plasmatice de vârf, în condiţii de administrare á jeun, apar între
0,5 şi 1,5 ore de la administrare, avînd un timp de înjumătăţire plasmatic de aproximativ 30
de ore. Concentraţiile plasmatice sunt proporţionale cu doza administrată. În 90% din
cazuri nivelurile plasmatice stabile de fluconazol sunt obţinute după 4-5 zile de
administrare a unei doze unice zilnice. Administrarea unei doze de atac în prima zi, dublă
faţă de doza zilnică, permite obţinerea unui nivel plasmatic stabil din ziua a 2-a în 90% din
cazuri. Volumul de distribuţie este aproximativ acela al apei totale din organism. Procentul
de legare de proteinele plasmatice este scăzut (11-12%). Fluconazolul are o
penetrabilitate bună în toate fluidele organismului studiate. Nivelurile de fluconazol în
salivă şi spută sunt similare cu cele plasmatice. La pacienţii cu meningite fungice nivelul
fluconazolului în LCR este aproximativ 80% din nivelul plasmatic. În stratul cornos, derm-
epiderm şi glandele sudoripare se obţin concentraţii înalte de fluconazol, superioare
concentraţiilor serice. Fluconazolul se acumulează în stratul cornos. La o doză de 50 mg o
dată pe zi, concentraţia de fluconazol după 12 zile a fost 73 mcg/g şi la 7 zile de la
întreruperea tratamentului concentraţia era încă 5,8 mcg/g. La doza de 150 mg o dată pe
săptămână, concentraţia de fluconazol în stratul cornos în ziua a 7-a a fost 23,4 mcg/g şi
la 7 zile de la a doua doză era încă 7,1 mcg/g. Concentraţia de fluconazol în unghii după 4
luni de administrare a 150 mg o dată pe săptămână a fost 4,05 mcg/g în unghiile
sănătoase şi 1,8 mcg/g în unghiile afectate; fluconazolul era încă măsurabil în unghii la 6
luni după încetarea tratamentului. Calea principală de excreţie este cea renală,
aproximativ 80% din doza administrată apărînd ca medicament nemodificat în urină.
Clearanceul fluconazolului este proporţional cu cel al creatininei. Nu există dovezi de
existenţă a metaboliţilor circulanţi. Timpul de înjumătăţire plasmatic lung reprezintă baza
pentru administrarea unei doze unice în cazul candidozei vaginale şi a unei singure doze
pe zi în celelalte indicaţii. S-a efectuat un studiu care a comparat concentraţia în salivă şi
cea plasmatică a unei doze unice de 100 mg fluconazol administrată sub formă de
suspensie orală prin clătire şi reţinere în cavitatea bucală timp de 2 minute şi apoi înghiţire,
sau sub formă de capsule. Maximum concentraţiei de fluconazol în salivă după
administrarea suspensiei s-a observat la 5 minute de la ingestie şi a fost de 182 de ori mai
mare decât concentraţia maximă în salivă după administrarea capsulelor, care a apărut la
4 ore de la ingestie. După aproximativ 4 ore, concentraţiile de fluconazol în salivă au fost
similare. AUC a fluconazolului în salivă a fost semnificativ mai mare după administrarea
suspensiei decât după administrarea capsulelor. Nu a apărut nici o diferenţă semnificativă
în rata de eliminare din salivă sau parametrii farmacocinetici plasmatici pentru cele două
forme farmaceutice.
Date preclinice: Carcinogeneza: Fluconazolul s-a dovedit a nu avea potenţial carcinogen
la şoareci şi şobolani trataţi oral timp de 24 de luni cu doze de 2,5, 5, sau 10 mg/kg corp
/zi (aproximativ de 2-7 ori doza recomandată la oameni). Şobolanii masculi trataţi cu 5 şi
10 mg/kg corp /zi au prezentat o incidenţă crescută a adenomului hepatocelular.
Mutageneza: Fluconazolul, cu sau fără activare metabolică, a prezentat rezultate negative
în testele mutagene cu 4 tulpini de S. typhimurium şi în sistemul limfomului la şoarece L
5178Y. Studii de citogeneză in vivo (celule de măduvă hematogenă de şobolan, în urma
administrării orale de fluconazol) şi in vitro (limfocite umane expuse la fluconazol la 1000
g/ml) nu au prezentat nici o dovadă de mutaţii genetice. Afectarea fertilităţii: Fluconazolul
nu a afectat fertilitatea masculilor şi femelelor de şobolan trataţi oral cu doze zilnice de 5,
10, sau 20 mg/kg corp , sau parenteral cu doze de 5, 25, sau 75 mg/kg corp , dar iniţierea
parturiţiei a fost uşor întârziată la 20 mg/kg corp per os. Într-un studiu perinatal pe
şobolani, cu administrare i.v. a 5, 20 şi 40 mg/kg corp , s-a observat distocie şi prelungirea
parturiţiei în câteva cazuri la doze de 20 mg/kg corp (aproximativ de 5-15 ori doza
recomandată la oameni) şi 40 mg/kg corp , dar nu şi la doza de 5 mg/kg corp . Tulburările
de parturiţie s-au manifestat printr-o uşoară creştere a numărului de pui născuţi morţi şi
printr-o uşoară scădere a speranţei de viaţă la naştere la aceste doze. Efectele asupra
parturiţiei la şobolani sunt în concordanţă cu proprietatea specie-specifică de scădere a
estrogenilor pe care o are fluconazolul în doze mari. Asemenea modificări hormonale nu s-
au manifestat la femeile tratate cu fluconazol. (a se vedea "Proprietăţi farmacodinamice").
Particularităţi farmaceutice: Lista Excipienţilor: Capsule. Fluconazol capsule conţine ca
excipienţi lactoză, amidon de porumb, dioxid de silicon coloidal, stearat de magneziu şi
sulfat lauril de sodiu. Soluţie i.v.. Fluconazol soluţie i.v. este o soluţie apoasă sterilă
alcătuită izo-osmotic cu clorură de sodiu. Pubere pentru suspensie orală. Fluconazol
pulbere pentru suspensie orală conţine sucroză (2,88 g pe doza de 50 mg la concentraţia
de 50 mg/5 ml, sau 2,73 g pe doza de 200 mg la concentraţia de 200 mg/5 ml), siliciu
coloidal, dioxid de titan, gumă xantan, citrat de sodiu, acid citric, benzoat de sodiu şi
aromă naturală de portocale.
Incompatibilităţi: Fluconazol soluţie i.v. este compatibil cu următoarele soluţii perfuzabile:
Dextroză 20%; Soluţie Ringer; Soluţie Hartman; Clorură de potasiu în dextroză; Bicarbonat
de sodiu 4,2%; Aminofuzin; Ser fiziologic. Fluconazolul poate fi perfuzat printr-o cale de
abord venoasă preexistentă cu una din soluţiile perfuzabile mai sus menţionate. Cu toate
că nu s-au observat incompatibilităţi specifce, nu se recomandă combinarea în perfuzie cu
alte medicamente.
Condiţii de păstrare: Se păstrează la temperaturi sub 30 grade Celsius. Termen de
valabilitate: Capsule şi soluţie i.v.: 5 ani. Pulbere pentru suspensie orală: 2 ani pentru
pulberea uscată şi 14 zile pentru suspensia reconstituită.
Natura şi conţinutul ambalajului: Capsule. Folii transparente sau opace din PVC cu
partea posterioară acoperită cu aluminiu, sau flacoane din polietilenă cu densitate înaltă
cu capac cu mecanism de blocare pentru a nu fi deschis de copii, sau cu filet continuu.
Soluţie i.v.. Flacoane Tip I transparente din sticlă (50 sau 100 ml) închise cu dopuri de
cauciuc şi capace de aluminiu. Pulbere pentru suspensie orală. Flacoane din polietilenă cu
densitate înaltă (60 ml) cu capac din polietilenă cu densitate mică, cu mecanism de
blocare pentru a nu fi deschis de copii sau capac din aluminiu cu filet continuu cu faţa
interioară îmbrăcată în vinil.
Instrucţiuni de folosire/manevrare: Capsulele se vor înghiţi întregi. Reconstituirea
pulberii pentru suspensie orală: se bate uşor sticla pentru a se desprinde pulberea de pe
pereţi. Se adaugă 24 ml apă. Se agită bine. Se agită înainte de fiecare administrare.
AUC= Aria under curve= suprafaţa de sub curba descrisă de concentraţie în funcţie de timp.

Producător: Pfizer International Corporation

DIGESTAL
combinaţii
Prezentare farmaceutică: Drajeuri conţinând pancreatină 200 mg, extract de bilă de bou
25 mg şi hemicelulaze 50 mg (cutie cu 50 buc.).
Acţiune terapeutică, Indicaţii, Mod de administrare, Reacţii adverse şi
Contraindicaţii: Aceleaşi ca pentru Panzcebil (preparat românesc).

Producător: Galenika
DIGESTIN FORTE, drajeuri
combinaţii
Formă de prezentare: Cutie pliantă de carton cu două blistere a câte 10 drajeuri.
Compoziţie:
Pancreatină 200 mg Lipază 15 mg
Extract de malţ 75 mg Pectină 100 mg
L. acidophilus 7,2 mg Bromelaină 2 mg
Papaină 25 mg Pepsină 25 mg
Acid l-glutamic 15 mg Betaină 15 mg

Proprietăţi: Preparat enzimatic digestiv, constituit din combinarea fermenţilor gastrici

(pepsina, papaina) care acţionează la nivelul stomacului cu enzimele pancreatice
(pancreatina, lipaza) ce acţionează la nivelul intestinului. Aceste acţiuni sunt potenţate la
fiecare nivel de ingrediente naturale: bromelaina (din fructele de ananas), Lactobacillus
acidophilus, acidul l-glutamic şi betaina care creează mediul adecvat pentru hidroliza
proteinelor în peptoze şi peptone. Adaosul de lipază contracarează eventuala degradare a
enzimelor pancreatice la nivelul stomacului. Includerea de malţ şi pectină stimulează
proprietăţile nutriţionale, antiinflamatoare, emulsifiante şi emoliente ale complexului de
enzime.
Indicaţii: Tulburări digestive prin exces alimentar la bolnavii cu insuficienţă secretorie a
stomacului şi a pancreasului (profilactic şi curativ), dispepsii de putrefacţie şi fermentaţie,
colite, enterocolite, colecistopatii, meteorism, anorexie, pregătirea bolnavilor în vederea
examenelor radiologice şi a operaţiilor pe abdomen (pentru eliminarea gazelor), post-
pancreatectomie şi postoperator după diverse operaţii pe abdomen.
Reacţii adverse: Uneori constipaţie sau diaree, datorate aportului mare de enzime. S-au
semnalat foarte rar cazuri de alergii. Doze foarte mari de enzime pancreatice exogene pot
fi asociate cu hiperuricozurie şi hiperuricemie.
Contraindicaţii: Nu se administrează pacienţilor cu hipersensibilitate la proteinele de porc
sau la una din celelalte componente naturale vegetale (papaina din Carica papaya sau
bromelaina din fructele de ananas). Nu se administrează în pancreatita acută sau în
afecţiunile acute cauzate de pancreatite cronice.
Mod de administrare: Adulţi: 2-3 drajeuri /zi, în timpul meselor principale sau imediat
după mese. Copii peste 3-4 ani: 1 drajeu/zi în timpul mesei principale sau imediat după
masă. Pentru diminuarea meteorismului intestinal şi a flatulenţei pentru examinarea
radiologică, tratamentul va dura 2 zile.

Producător: Europharm
DIGESTIN, capsule
combinaţii
Formă de prezentare: Blistere cu câte 10 capsule, introduse câte 2 în cutii pliante de
carton.
Compoziţie chimică: Pancreatină (microcapsule enterosolubile) 150 mg/capsulă.
Proprietăţi: Produs enzimatic digestiv, constituit din asocierea celor trei fermenţi
pancreatici: amilaza (min. 18000 UIFIP/ml), lipaza (min. 25000 UIFIP/ml) şi proteaza (min.
1500 UIFIP/ml). Particulele de pancreatină obţinute din pancreasul de porc sunt acoperite
cu un film polimeric de Eudragit şi transformate printr-un procedeu special în microcapsule
enterosolubile. Enzimele pancreatice hidrolizează grăsimile în glicerol şi acizi graşi,
transformă proteinele în aminoacizi şi alţi compuşi derivaţi, iar amidonul în dextroză şi
zaharuri. Administrarea lor reduce grăsimile şi conţinutul de azot din materiile fecale.
Aceste enzime îşi exercită acţiunea în primul rând în duoden şi în partea superioară a
intestinului subţire. În mod normal, enzimele pancreatice sunt excretate în exces. Există o
rezervă secretată de 10 ori mai mare decât necesarul de consum. În general se observă
un deficit enzimatic numai în cazul unei reduceri în secreţia de enzime pancreatice de 90
%, estimate la aprox. 8000 unităţi de lipază pe oră, care ar trebui să fie transferate în
duoden, postprandial. Absorbţia defectuoasă poate fi corectată printr-un aport suficient de
enzime pancreatice. Foarte rar se poate întâmpla să nu se remedieze absorbţia de grăsimi
prin îmbunătăţirea nivelului de enzime, printr-un adaos exogen. Există numeroşi factori
care influenţează negativ trecerea secreţiei de enzime pancreatice în duoden, printre care
şi golirea asincronă a stomacului de alimente şi enzime, sensibilitatea enzimelor
pancreatice la inactivarea permanentă de către acidul gastric şi pepsină şi precipitarea
enzimelor de către acizii biliari. Lipaza pancreatică este inactivată ireversibil la pH= 4.
Învelişul gastrorezistent previne distrugerea sau inactivarea lipazei de către pepsina
gastrică şi de pH-ul acid al conţinutului gastric. În plus, microcapsulele asigură un efect
mult mai rapid decât celelalte forme farmaceutice. Activitatea maximă a pancreatinei se
manifestă în mediu neutru sau slab alcalin. Mediul acid sau puternic alcalin inactivează
enzimele pancreatice. Regimul alimentar şi aportul de pancreatină pot rezolva absorbţia
deficitară de proteine şi grăsimi. Rezultatele sunt evaluate prin titrări enzimatice sau prin
determinarea periodică a grăsimilor eliminate prin fecale sau a nivelului de azot. S-a
demonstrat prin cercetări efectuate asupra microcapsulelor de pancreatină că doze de 100
de ori mai mari decât cele umane nu au avut efecte teratogene sau embriocide asupra
fetusului de şobolani. Deoarece nu există studii efectuate pe femei însărcinate, capsulele
de pancreatină se pot prescrie în sarcină numai în cazul în care este absolut necesar,
tratamentul fiind efectuat sub controlul şi supravegherea medicului.
Indicaţii: Tulburări dispeptice (subacute şi cronice), fibroze chistice (mucoviscidoză),
pancreatite cronice, meteorism, anorexie, colite şi enterocolite, în dispepsiile din anemia
pernicioasă, dispepsii de putrefacţie şi fermentaţie, pregătirea bolnavilor în vederea
examenelor radiologice şi a operaţiilor pe abdomen (pentru eliminarea gazelor), post-
pancreatectomie.
Reacţii adverse: Uneori constipaţie sau diaree, datorate aportului mare de enzime. Pot fi
evitate prin schimbarea regimului alimentar. S-au semnalat foarte rar cazuri de alergii.
Doze foarte mari de enzime pancreatice exogene pot fi asociate cu hiperuricozurie şi
hiperuricemie.
Contraindicaţii: Nu se administrează pacienţilor cu hipersensibilitate la proteinele de
porc; nu se administrează în pancreatita acută sau în afecţiunile acute cauzate de
pancreatite cronice.
Mod de administrare: Adulţi: 2-4 capsule/zi (300-600 mg), în timpul meselor principale
sau imediat după mese. Copii peste 3-4 ani: 1 capsulă/zi în timpul mesei principale sau
imediat după masă. Pentru diminuarea meteorismului intestinal şi a flatulenţei în vederea
examinării radiologice tratamentul va dura 2 zile.
Condiţii de păstrare: La temperatura ambiantă, ferit de lumină şi umezeală.

Producător: Europharm
DIGITALIN
digitoxinum
Prezentare farmaceutică: Soluţie hidroalcoolică glicerinată conţinând digitoxină 1 mg/ml
sau 50 picături (flac. cu 10 ml).
Acţiune terapeutică: Tonicardiac, creşte forţa de contracţie a miocardului, corectează
insuficienţa cardiacă, mărind debitul cardiac, cu ameliorarea irigării ţesuturilor, scăderea
presiunii venoase, îndepărtarea congestiei şi edemelor, creşterea diurezei; micşorează
frecvenţa sinusală; întârzie conducerea atrio-ventriculară, diminuând ritmul ventricular în
fibrilaţia atrială şi alte tahiaritmii supraventriculare. Acţiunea se instalează lent (începe la 2-
5 ore, este maximă la 6-10 ore de la administrarea unei doze orale, concentraţia
plasmatică constantă se obţine după 24-28 zile de tratament), şi este durabilă (în condiţiile
digitalizării complete compensarea se menţine cca 18 zile după oprirea tratamentului), cu
posibilitatea de acumulare.
Indicaţii: Insuficienţă cardiacă congestivă cronică; fibrilaţie atrială şi flutter atrial cu ritm
rapid, mai ales în cadrul insuficienţei cardiace; este utilă îndeosebi pentru tratamentul de
durată (eficacitatea se menţine chiar în condiţiile omisiunii sporadice a administrării) şi în
insuficienţa cardiacă cu fibrilaţie sau flutter atriale.
Mod de administrare: Oral, la adulţi iniţial 0,2-0,5 mg/zi (10-25 picături) până la
corectarea tahicardiei şi compensarea (câteva zile), apoi 0,6 mg/săptămână repartizate în
3-6 zile (doza medie de întreţinere este de 0,1 mg, adică 5 picături, zilnic). La copii, după
vârstă, în prima zi 0,1-0,4 mg, în a 2-a şi a 3-a zi 0,1-0,2 mg, apoi întreţinere cu 0,025-0,05
mg, zilnic sau la 2 zile. Posologia trebuie individualizată, sub supraveghere medicală.
Reacţii adverse: Eficacitatea terapeutică maximă este uneori însoţită de reacţii adverse
de tip toxic: greaţă, salivaţie, vomă, anorexie, diaree, dureri abdominale, cefalee, stări de
rău, somnolenţă, stare confuzivă (mai ales la bătrâni), tulburări de vedere (culori),
bigeminism, tahicardie supraventriculară, defecte de conducere, bloc; în cazuri extreme
poate fi declanşată fibrilaţia ventriculară (favorizată de hipokaliemia prin tratament diuretic
brutal); rareori urticarie, eozinofilie, trombocitopenie (alergică), ginecomastie.
Contraindicaţii: Bradicardie marcată (sub 60/minut), extrasistole ventriculare polimorfe
sau ritmate, tahicardie ventriculară; prudenţă în caz de leziuni miocardice acute
(miocardită reumatismală, infarct acut de miocard) şi bloc parţial; se recomandă doze mici
dacă bolnavul a primit un alt digitalic înaintea începerii tratamentului; de asemenea, doze
mai mici la hepatici, la bolnavi cu insuficienţă renală severă şi la bătrâni, la nou-născuţi şi
la imaturi, în prezenţa hipoxiei prin insuficienţă respiratorie, la hipotiroidieni, în infarctul de
miocard recent, în caz de hipokaliemie sau hipercalcemie. Se vor evita sărurile de calciu
i.v. şi aminele simpatomimetice (risc sporit de aritmii severe); prudenţă la bolnavii sub
tratament diuretic intensiv sau care abuzează de purgative, la cei care primesc extract
paratiroidian sau doze mari de vitamină D, glucocorticoizi, corticotrofină, carbenoxolonă,
amfotericină B (risc de aritmii prin hipokaliemie); prudenţă când se asociază chinidină;
reserpina creşte efectul bradicardizant, beta-blocantele adrenergice şi verapamilul
favorizează bradicardia şi deprimarea conducerii atrio-ventriculare; fenitoina,
fenobarbitalul, fenilbutazona, spironolactona, rifampicina pot scădea concentraţia
plasmatică a digitoxinei, favorizându-i metabolizarea prin inducţie enzimatică (uneori este
necesară creşterea dozei de tonicardiac); colestiramina micşorează absorbţia intestinală a
digitoxinei (în cazul asocierii, cele două medicamente se administrează la interval de cel
puţin 2 ore).

Producător: Biofarm
DIGITALIS
digitalis pulvis
Prezentare farmaceutică: Comprimate conţinând pulbere de frunze de Digitalis purpurea
100 mg (tub cu 40 buc.).
Acţiune terapeutică şi Indicaţii: Tonicardiac prin glicozidele conţinute, în special prin
digitoxină (Digitalină), având acţiuni şi indicaţii similare acesteia; 1 comprimat de Digitalis
(100 mg) este echivalent cu 5 picături de Digitalină (0,1 mg digitoxină).
Mod de administrare: Câte 3 comprimate/zi (de obicei 3-5 zile) ca tratament de atac, 1
comprimat zilnic ca tratament de întreţinere; dozarea trebuie individualizată, sub control
medical.
Reacţii adverse şi Contraindicaţii: Aceleaşi ca pentru Digitalină; acţiunea iritantă
gastrică este mai marcată - preparatul nu este recomandabil pentru digitalizare rapidă,
deoarece dozele mari provoacă frecvent greaţă şi vărsături.

Producător: Plafar
DIGOXIN
digoxinum
Prezentare farmaceutică: Comprimate conţinând digoxină 0,25 mg (flac. cu 40 buc.)
soluţie hidroalcoolică glicerinată pentru uz intern conţinând digoxină 0,5 mg/ml sau 30
picături (flac. cu 10 ml); fiole a 2 ml soluţie injectabilă conţinând digoxină 0,5 mg (cutie cu
5 buc.).
Acţiune terapeutică: Glicozidă tonicardiacă cu acţiune intensivă, relativ rapidă (apare la
1-2 ore, este maximă la 6 ore după administrarea orală; apare la 20 de minute, este
maximă la 1,5-3 ore după injectarea i.v.; concentraţia plasmatică constantă se obţine după
6-7 zile de tratament) şi de durată relativ scurtă (la bolnavii complet digitalizaţi
decompensarea survine după 5-6 zile de la oprirea medicaţiei).
Indicaţii: Insuficienţă cardiacă acută, insuficienţă cardiacă congestivă, cord pulmonar
cronic, insuficienţă cardiacă la copii (în cursul cardiopatiilor congenitale sau căpătate);
fibrilaţie şi flutter atriale, tahicardie supraventriculară. Este de ales pentru digitalizare
rapidă şi la bolnavii cu tendiţă mare de acumulare a digitalicelor. Tratamentul digitalic
realizează rezultate optime în insuficienţa cardiacă cu debit mic, inimă dilatată, funcţie
sistolică diminuată, dar rezervă contractilă păstrată şi când se adaugă fibrilaţia atrială sau
altă tahiaritmie supraventriculară; medicaţia digitalică se poate asocia cu diuretice şi
vasodilatatoare.
Mod de administrare: Adulţi: tratament de atac (eventual) cu 0,5-1 mg/zi oral, până la
compensare (câteva zile), apoi întreţinere cu 0,125-0,50 mg/zi (obişnuit 0,25 mg mai puţin
la bătrâni şi la bolnavii cu insuficienţă renală - 0,125 mg); în urgenţe, dacă pacientul nu a
mai fost digitalizat, se injectează i.v. lent (diluat şi cu prudenţă) 0,5 -1 mg, repetând la
nevoie după 4-8 ore încă 0,5 mg. Copii: oral 0,025 mg/kg corp la 8 ore, 2-4 doze pentru
digitalizare, apoi întreţinere cu 0,0125 mg/kg corp şi zi. Posologia trebuie individualizată
sub control medical.
Reacţii adverse şi contraindicaţii: Aceleaşi ca pentru digitoxină, dar riscurile toxicităţii
cumulative sunt mai mici; injectarea i.v. trebuie făcută cu prudenţă. Nou-născuţii şi imaturii
sunt mai sensibili (prudenţă în dozare); insuficienţa renală şi vârsta înaintată favorizează
acumularea (doze mici). Antiacidele, sucralfatul, colestiramina pot diminua absorbţia
intestinală a digoxinei, anticolinergicele, eritromicina, tetraciclina pot creşte absorbţia;
chinidina, diltiazemul şi verapamilul, amiodarona, cimetidina pot creşte concentraţia
plasmatică a digoxinei (uneori este necesară reducerea dozei de tonicardiac); tiazidele,
furosemidul, acidul etacrinic, amfotericina, corticosteroizii cresc riscul aritmiilor (prin
hipokaliemie), de asemenea simpatomimeticele beta-adrenergice - adrenalina,
izoprenalina (prin mărirea excitabilităţii miocardice); beta-blocantele şi alte deprimante ale
conducerii atrio-ventriculare pot fi riscante, mai ales pentru calea i.v.; litiul poate sensibiliza
miocardul la acţiunea digoxinei.

Producător: Biofarm
DIGOXIN, comprimate şi fiole
digoxinum
Compoziţie şi formă de prezentare: Fiolă a 2 ml soluţie injectabilă, conţinând digoxină
0,5 mg; comprimate conţinând digoxină 0,25 mg
Acţiune terapeutică: Tonicardiac cu acţiune intensă rapidă şi de scurtă durată; are efect
inotrop pozitiv prompt şi efect bradicartizant moderat. Efectul apare la 20 minute după
injectare i.v. şi la 1-2 ore după administrarea orală, este maxim la 1-3 ore respectiv la 6
ore şi dispare în medie la 5 -7 zile după oprirea medicaţiei (la bolnavul digitalizat).
Indicaţii: Insuficienţă cardiacă, fibrilaţie atrială, flutter atrial, tahicardie paroxistică,
tahicardie supraventriculară, şoc cardiogen (mai ales când este însoţit de edem pulmonar
acut). Este de ales în situaţii acute şi la bolnavii cu tendinţă mare de acumulare a
digitalicelor.
Mod de administrare: Adulţi şi copii peste 10 ani: i.v., lent iniţial 0,25-0,50 mg apoi cu
grijă, câte 0,25 mg la intervale de 4-6 ore până la digitalizarea deplină (obişnuit până la 1
mg doză totală) recomandabil sub control ECG; oral, iniţial 0,50-0,75 mg, apoi, câte 0,25-
0,50 mg la 6-8 ore până la digitalizarea deplină (obişnuit până la 1-1,5 mg doză totală).
Doza uzuală de întreţinere este de 0,125-0,50 mg (în medie 0,25 mg/zi) oral. În cazuri
deosebite, i.v. (ca doză unică sau fracţionat): la bătrâni şi la bolnavii cu insuficienţă renală
se dau doze mai mici - doza uzuală de întreţinere este de 0,125-0,25 mg/zi. Copii: doza
digitalizantă pentru nou-născuţi este de 0,025-0,04 mg/kg corp în injecţii i.v. (la nevoie
i.m.) sau 0,040-0,060 mg/kg corp în administrarea orală, pentru copiii de 1 lună-2 ani
0,035-0,050 mg/kg corp sau 0,060-0,080 mg/kg corp oral; pentru copiii de 2-10 ani, 0,025-
0,040 mg/kg corp parenteral sau 0,040-0,060 mg/kg corp oral (se administrează iniţial 1/4-
1/2 din doza totală, apoi câte 1/4 la 6-8 ore până la digitalizarea deplină); doza zilnică de
întreţinere este de 20-30% din doza digitalizantă). Tratamentul se face individualizat, sub
control medical.
Reacţii adverse: Supradozarea poate provoca anorexie, greaţă, vomă, diaree, tulburări
de vedere, cefalee, slăbiciune, bradicardie sinuzală, aritmii ectopice (extrasistole, mai ales
bigeminism, tahicardie atrială, ritmuri nodale, tahicardie ventriculară), bloc atrio-ventricular;
foarte rar reacţii alergice, urticarie, trombocitopenie, efecte de tip estrogenic -
ginecomastie uni- sau bilaterală.
Contraindicaţii şi precauţii: Simptomele de supradozare, pericardita cronică constrictivă,
tahicardia ventriculară, fibrilaţia ventriculară, alergia la digoxină, reprezintă contraindicaţii.
Prudenţă şi/sau doze mici la bolnavii cu insuficienţă renală, la nou-născuţii prematuri şi
imaturi, în stenoza subaortică hipertrofică idiopatică, cardita reumatismală, infarctul de
miocard, bolile pulmonare grave, hipoxie, mixedem, blocul atrioventricular incomplet (mai
ales în prezenţa sindromului Stokes-Adams) stările de hipokaliemie.
Interacţiuni medicamentoase: La bolnavii trataţi în prealabil cu digitoxină (digitală) poate
provoca fenomene de supradozare (doze mici, prudenţă mai ales pentru calea i.v.)
aminele simpatomimetice şi preparatele parenterale, de calciu pot provoca aritmii severe
(asocierea cu digoxina este contraindicată); diureticele kaliuretice energice, purgativele
(folosite abuziv) şi medicaţia cortizonică pot favoriza aritmiile digitalice determinând deficit
de potasiu (prudenţă în asociere); rezerpina accentuează efectul bradicardizant; hidroxidul
de aluminiu, trisilicatul de magneziu, kaolin, acidul aminosalicilic şi sulfasalazină reduc
absorbţia digoxinei din tractul gastrointestinal, de aceea aceste produse vor fi administrate
la intervale cât mai mari de la administrarea digoxinei.
Formă de prezentare: Cutie cu 5 fiole a 2 ml soluţie injectabilă (0,5 mg digoxină). Flacon
cu 40 de comprimate, a 0,25 mg digoxină.
Condiţii de păstrare: Se păstrează la loc răcoros, la adăpost de lumină şi umezeală. Se
va feri de accesul copiilor.

Producător: Sicomed
DILTIAZEM
diltiazemum
Compozitie: Fiecare comprimat conţine: 60 mg clorhidrat de diltiazem.
Acţiune terapeutică: Diltiazem este un medicament blocant al canalelor de calciu, capabil
să îmbunătăţească circulaţia coronariană şi să reducă în acelaşi timp rezistenţa periferică
şi consumul miocardic de oxigen. În acest mod medicamentul măreşte rezistenţa cardiacă
la efort, scade frecvenţa atacurilor de angină şi reduce tensiunea arterială ridicată.
Indicaţii: Diltiazem este indicat în profilaxia şi terapia insuficienţei coronariene, anginei
pectorale, anginei Prinzmetal, hipertensiunii arteriale esenţiale uşoare sau moderate şi
după infarctul miocardic.
Contraindicaţii: Hipersensibilitate cunoscută la clorhidratul de diltiazem, hipotensiune
(presiune sistolică sub 90 mm Hg), tulburări de conducere (bloc atrioventricular sau
sinoatrial de gradul II sau III). Diltiazem nu va fi admninistrat în timpul sarcinii şi al lactaţiei.
La femei de vârsta fertilităţii trebuie exclusă sarcina înainte de începerea tratamentului şi
trebuie instituite măsuri contraceptive eficiente pe toată durata tratamentului.
Precauţii: Administrarea de Diltiazem concomitent cu medicamentele antihipertensive
poate duce la o creştere a efectului hipotensor. În consecinţă este necesară ajustarea
dozei de medicament. Diltiazem trebuie administrat cu precauţie la bolnavii cu bloc
atrioventricular sau insuficienţă cardiacă. În cazul în care un bolnav căruia i se
administrează Diltiazem, urmează să suporte o intervenţie chirurgicală sub anestezie
generală, medicul anestezist trebuie informat despre acest tratament.
Efecte secundare: Cele mai frecvente efecte secundare care uneori pot necesita
întreruperea tratamentului sunt: bradicardia sinusală, blocul sino-atrial. Cele mai rare şi
trecătoare efecte secundare includ: astenie, ameţeală, cefalee, insomnie, tulburări
digestive (greaţă, dispepsie, dureri epigastrice, uscăciunea gurii, constipaţie sau diaree),
somnolenţă. Rareori s-a constatat o uşoară creştere a nivelului enzimelor hepatice - GPT,
etc. Aceste fenomene dispar în general la întreruperea tratamentului sau la reducerea
dozei utilizate.
Mod de administrare: În cazurile de insuficienţă coronariană: 1 comprimat de 3-4 ori/zi
după mesele principale sau conform prescripţiilor medicului. În cazurile de hipertensiune:
1/2 comprimat de 3 ori/zi pentru formele uşoare şi 1 comprimat de 3 ori/zi pentru formele
severe, doza poate fi mărită până la 2 comprimate de 3 ori/zi.
Supradozare: Supradozarea poate provoca bradicardie şi hipotensiune arterială. În
asemenea situaţii se recomandă administrarea ca antidot al atropinei, adrenalinei şi
glucagonului. În cazurile de bradicardie severe se recomandă electrostimulare.
Formă de prezentare: Cutie cu 20 comprimate.

Producător: EIPICO
DIOSMIN
diosminum
Prezentare farmaceutică: Comprimate: cutie cu 20 comprimate divizibile de 450 mg
diosmin; Cremă: tub de 40 g 5% diosmin.
Acţiune terapeutică: Studiile farmacologice au demonstrat că diosmina işi manifestă
acţiunea la diverse nivele: creşte tonusul venos diminuând staza venoasă şi creşte
rezistenţa vasculară şi diminuează permeabilitatea vaselor. Prezintă o activitate clinică
utilă la nivelul peretelui vascular, imbunătăţind circulaţia, cu diminuarea edemelor şi a
stărilor inflamatorii asociate. La nivel capilar diosmin creşte rezistenţa şi impermeabilitatea
microcirculaţiei venoase, având deci indicaţii în toate cazurile de fragilitate capilară.
Indicaţii: Adjuvant în tratamentul sindromului prevaricos al extremităţilor inferioare (gambe
grele, dureri ale feţei interne a picioarelor, corespunzând venei safene), tumefacţiei şi
edemelor gambei, sensibilităţii ramificaţiilor venoase, crampelor; sindromului varicos,
flebectazii, flebalgii, eczeme; manifestărilor hemoragice datorate fragilităţii capilare,
sindromului postflebitic, hemoroizilor interni şi externi.
Contraindicaţii: Hipersensibilitate dovedită faţă de diosmină şi/sau excipienţi.
Efecte secundare: Comprimate: nu s-au constatat efecte colaterale semnificative; foarte
rar, tulburări gastrointestinale (gastralgie, greaţă, diaree) şi vertij, de mică intensitate, care
nu necesită întreruperea tratamentului; Cremă: nu se exclude posibilitatea apariţiei, mai
ales după tratament prelungit a fenomenelor de sensibilizare şi iritare cutanată, caz în care
se impune întreruperea tratamentului şi adoptarea măsurilor terapeutice corespunzătoare.
Precauţii: Comprimate: deşi nu s-au semnalat consecinţe la nivel fetal, se recomandă, ca
şi în cazul celorlalte medicamente, a nu se administra în timpul sarcinii. Produsul poate fi
asociat, fară riscuri, altor produse, inclusiv anticoagulantelor. Cremă: la femei însărcinate
produsul se administrează doar în caz de necesitate efectivă, sub supravegherea
medicului.
Posologie: Comprimate: 1 comprimat de două ori pe zi, la intervale regulate, în timpul
meselor. În criză (flebită, hemoroizi) posologia poate fi augmentată la 3-4 comprimate pe
zi. Odată obţinute rezultatele dorite este oportună diminuarea posologiei, până la doza
medie mai sus indicată. Cremă: una, două aplicaţii locale, în zona interesată, cum ar fi
suprafaţa ulcerată şi zona imediat circumscrisă.

Producător: Salus Researches SpA

DIOVAN
valsartanum
Compoziţie: Principiu activ: (S)-N-valeryl-N-2-(1H-tetrazol-5-yl)-biphenyl-4-ylmethyl-
valine. Excipienţi: celuloză microcristalină, polividon, lauryl-sulfat de sodiu, crospovidone,
stearat de magneziu.
Formă de prezentare: Cutie cu 28 capsule conţinând 80 mg valsartan.
Acţiune terapeutică: Antihipertensiv (antagonist de receptor de angiotensină II).
Farmacodinamică: Hormonul activ al sistemului renină-angiotensină-aldosteron este
angiotensina II. Ea se formează pornind de la angiotensina I prin intermediul enzimei de
conversie. Angiotensina II se leagă de receptorii specifici, situaţi în membrana celulară a
diferitelor ţesuturi. Efectele ei specifice sunt variabile, cu o importantă acţiune directă şi
indirectă asupra reglării tensiunii arteriale. Angiotensina II este un vasoconstrictor puternic,
care determină creşterea tensiunii arteriale în mod direct. Ea favorizează de asemenea
retenţia de sodiu şi stimulează secreţia de aldosteron. Diovanul în administrare orală este
un antagonist puternic şi specific al receptorilor de angiotensină II. El acţionează de
manieră selectivă, pe receptorii AT1, responsabili de efectele cunoscute ale angiotensinei.
Subtipul AT2 nu este în raport cu efectele cardiovasculare. Nici o acţiune agonistă parţială
asupra receptorilor AT1 nu a fost pusă în evidenţă pentru valsartan, a cărui afinitate este
cu mult mai mare (în jur de 20.000 ori) pentru receptorii AT1 decât pentru receptorii AT2.
Diovanul nu are acţiune inhibitoare asupra enzimei de conversie (denumită şi kininază II),
care transformă angiotensina I în angiotensină II şi degradează bradikinina. Antagoniştii
de angiotensină II nu ar trebui să provoace tuse, în măsura în care ei nu acţionează pe
enzima de conversie şi nu potenţează acţiunea bradikininei sau a substanţei P. Studiile
clinice, care compară Diovanul cu inhibitorii enzimei de conversie, au arătat că incidenţa
tusei seci este semnificativ mai redusă (p sub 0,005) la cei trataţi cu Diovan, faţă de cei
trataţi cu inhibitori ai enzimei de conversie, (2,6% faţă de 7,9%). În cursul unui studiu clinic
incluzând pacienţi cu antecedente de tuse seacă sub inhibitori de enzimă de conversie,
această tuse a apărut la 19,5% din subiecţii trataţi cu Diovan şi la 19,9% din cei trataţi cu
diuretice tiazidice, faţă de 68,5% din cei trataţi cu inhibitori ai enzimei de conversie.
Valsartanul nu se leagă de nici un alt receptor hormonal şi nu blochează nici un canal
ionic, fapt foarte important şi cunoscut pentru reglarea activităţii cardiovasculare.
Administrarea Diovanului la pacienţii hipertensivi a permis obţinerea unei scăderi
tensionale fără modificarea frecvenţei cardiace. Efectul antihipertensiv se manifestă în 2
ore la majoritatea pacienţilor după o doză orală unică, scăderea tensională maximă fiind
obţinută în 4-6 ore. Efectul antihipertensiv persistă 24 ore după administrarea dozei. În
timpul administrării iterative, o scădere tensională maximă se obţine în general după 2-4
săptămâni, indiferent de doza aleasă şi se menţine pe întreaga perioadă de tratament.
Asocierea valsartanului cu hidroclortiazide permite obţinerea unei scăderi suplimentare şi
semnificative a tensiunii arteriale. Întreruperea subită a tratamentului nu a fost asociată cu
fenomene de rebound sau alte manifestări nedorite. Studiile efectuate în cazurile la care s-
au administrat doze multiple au demonstrat că la pacienţii hipertensivi Diovanul nu a
modificat notabil colesterolul total, trigliceridele ŕ jeun, glicemia ŕ jeun sau acidul uric.
Farmacocinetică: Absorbţia valsartanului este rapidă după administrarea orală, dar
variaţiile cantitative sunt importante. Biodisponibilitatea absolută medie a Diovanului este
de 23%. Valsartanul se caracterizează printr-o descreştere cinetică. Farmaciconetica
valsartanului este liniară în cazul dozelor testate. Administrarea repetată nu modifică
cinetica valsartanului, iar acumularea este slabă cu o doză pe zi. Concentraţiile plasmatice
au fost similare la bărbaţi şi la femei. Legarea plasmatică a valsartanului de proteinele
serice este puternică (94-97%), el legându-se în principal de albuminele serice. Volumul
de distribuţie în starea de echilibru este scăzut (în jur de 17 litri). Clearance-ul plasmatic
este relativ lent (2 litri/oră) în raport cu debitul sanguin hepatic (aproximativ 30 litri/oră).
Excreţia dozei absorbite se face în proporţie de 70% prin fecale şi 30% prin urină, în
principal sub formă nemetabolizată. Suprafaţa curbelor de concentraţie plasmatică scade
cu 48% dacă valsartanul este administrat în cursul mesei, dar valorile plasmatice sunt
similare 8 ore după prânz, ca şi la pacientul care a luat doza pe nemâncate. Această
scădere a concentraţiei curbei plasmatice nu se însoţeşte de nici o reducere clinică
semnificativă a efectului terapeutic, motiv pentru care Diovanul poate fi administrat
indiferent de programul alimentar.
Indicaţii: Hipertensiune arterială.
Contraindicaţii: Hipersensibilitate la unul din componenţii Diovanului.
Precauţii: Depleţie sodată şi/sau volemică: O hipotensiune simptomatică poate să apară
în rare cazuri, după instalarea tratamentului la bolnavii cu depleţie sodată şi/sau volemică
importantă (ex. la bolnavi care primesc doze mari de diuretice). De aceea se recomandă
corectarea depleţiei sodate şi/sau volemice înaintea începerii tratamentului cu Diovan, prin
reducerea dozei de diuretic. În caz de hipotensiune se pune pacientul în decubit şi se
instalează o perfuzie i.v. Tratamentul se poate continua după stabilizarea tensiunii
arteriale. Stenoza arterei renale: Doisprezece pacienţi, suferind de tensiune renovasculară
prin stenoza unilaterală de arteră renală, au primit tratament de scurtă durată cu Diovan.
Nu s-a observat nici o modificare hemodinamică semnificativă la nivelul rinichiului şi nici o
schimbare notabilă a creatininei sau azotului sanguin. Alte medicamente care acţionează
pe sistemul renină-angiotensină-aldosteron pot provoca o creştere a ureei şi creatininei
serice la pacienţii ce suferă de stenoză de arteră renală uni sau bilaterală. De aceea se
recomandă o urmărire atentă a acestor pacienţi, în timpul tratamentului. Insuficienţa
renală: În cazul bolnavilor hipertensivi cu insuficienţă renală nu se impune nici o modificare
a posologiei. În cazurile grave (clearance la creatinină 10 ml/min), se impune o oarecare
prudenţă, întrucât nu există nici o experienţă. Insuficienţa hepatică: În cazul bolnavilor
hipertensivi cu insuficienţă hepatică nu se impune nici o modificare a posologiei.
Valsartanul se elimină în principal sub formă nemodificată, pe cale biliară. Totuşi,
administrarea Diovanului la aceşti pacienţi trebuie făcută cu prudenţă. Grupe specifice de
populaţie: Bolnavi în vârstă: Concentraţiile sanguine ale valsartanului au fost uşor mai
crescute la persoanele în vârstă în raport cu subiecţii tineri, fără ca aceasta să aibă o
semnificaţie clinică. Alterarea funcţiei renale: Nu s-a constatat nici o corelaţie între funcţia
renală şi concentraţia sanguină a valsartanului, ceea ce este perfect logic pentru o
substanţă al cărui clearance renal nu reprezintă decât 30% din clearance-ul plasmatic
total. Nu este deci necesară ajustarea dozei la pacienţii cu insuficienţă renală. Nu există
studii efectuate la pacienţii dializaţi. Este totuşi puţin probabil ca valsartanul să fie eliminat
prin dializă, datorită puternicei sale legări proteice. Insuficienţa hepatică: În jur de 70% din
doza absorbită se elimină pe cale biliară, în principal sub formă nemetabolizată.
Valsartanul nu suferă biotransformări importante şi, aşa cum ne putem aştepta, nu există
nici o corelaţie între concentraţia sanguină a valsartanul şi gravitatea disfuncţiei hepatice.
Deci nu se impune o ajustare a dozei de Diovan în cazul unei insuficienţa hepatice de
etiologie nonbiliară şi fără colestază. S-a observat că suprafaţa curbelor de concentraţie
plasmatică a fost practic dublă la pacienţii care au prezentat ciroză biliară sau obstrucţia
căilor biliare. Efect mutagenetic, carcinogenetic şi toxic asupra fătului: Diverse studii clinice
au fost făcute la mai multe specii de animale şi, cu excepţia unei fetotoxicităţi, nici o altă
toxicitate sistemică sau afectarea vreunui organ nu a fost pusă în evidenţă. S-a observat la
şoareci că descendenţii prezintă o rată de supravieţuire uşor mai mică şi un discret retard
în dezvoltare, atunci când genitorii au primit 600 mg Diovan/kg corp în timpul ultimului
trimestru de gestaţie şi în timpul alăptării. Nu au fost puse în evidenţă efecte mutagene
sau cancerigene. Examene de laborator: O scădere a hemoglobinei şi hematocritului a
fost observată în rare cazuri în timpul tratamentului cu Diovan. În timpul studiilor clinice
controlate, s-a constatat o scădere semnificativă (20%) a nivelului hemoglobinei la 0,8%
din pacienţii trataţi cu Diovan şi a hematocritului la 0,4% dintre ei. Aceşti doi parametri au
fost de asemenea scăzuţi la 0,1% din pacienţii aflaţi în studiu cu placebo. O neutropenie a
apărut la 1,9% din pacienţii care primeau Diovan, faţă de 1,6% la pacienţii care au primit
tratament cu inhibitori ai enzimei de conversie. O creştere a creatininemiei, kaliemiei şi
bilirubinemiei totale a fost observată la 0,8%, 4,4% şi respectiv 6% din pacientii trataţi cu
Diovan, faţă de 1,6%, 6,4% şi 12,9% la cei trataţi cu inhibitori ai enzimei de conversie.
Creşteri ocazionale ale parametrilor funcţiei hepatice au fost semnalate la pacienţii care
primeau Diovan. În concluzie se consideră că supravegherea constantelor biologice la
pacienţii trataţi cu Diovan pentru HTA esenţială nu este necesară. A nu se lăsa la
îndemâna copiilor A nu se folosi după expirare - vezi inscripţionarea de pe ambalaj.
Sarcină şi alăptare: Nu există nici o experienţă de utilizare a Diovanului la femeia
gravidă. Totuşi, conform unor rapoarte, utilizarea inhibitorilor de enzimă de conversie în
cursul trimestrelor II şi III de sarcină a provocat leziuni şi, uneori, moartea fătului expus la
aceste substanţe in utero, de aceea, Diovanul nu trebuie utilizat în timpul sarcinii. Dacă se
descoperă o sarcină în timpul tratamentului cu Diovan, acesta trebuie întrerupt imediat. Nu
se ştie dacă valsartanul, substanţa activă a Diovanului, trece în laptele matern la femeie,
dar s-a constatat că trece în laptele şobolanilor. Totuşi, nu se recomandă administrarea
Diovanului pe perioada alăptării.
Efect asupra capacităţii de a conduce autovehicule şi de a supraveghea maşini:
Pacienţii în tratament cu Diovan, sau cu alte antihipertensive în general, trebuie să fie
prudenţi în timpul supravegherii unor utilaje, sau în timpul conducerii autovehiculelor.
Reacţii adverse: Cu o frecvenţă peste 1% din pacienţi: 2316 pacienţi au participat la studii
controlate Diovan comparativ cu placebo. Produsul testat a prezentat o incidenţă globală a efectelor
nedorite comparabilă cu placebo. În tabelul care urmează sunt prezentate efectele adverse
înregistrate pornind de la 10 studii controlate, comparativ cu placebo, la pacienţi trataţi cu diferite
doze de Diovan (10 mg-320 mg), pe o durată ce a ajuns până la 12 săptămâni. Din 2.316 pacienţi,
1.281 au primit 80 mg şi 660 au primit 160 mg Diovan. Incidenţa efectelor nedorite nu poate fi
corelată cu doza sau durata tratamentului. De asemenea, efectele nedorite nu pot fi corelate sub nici
o formă cu sexul, vârsta sau rasa. Tabelul care urmează prezintă toate efectele nedorite a căror
incidenţă a fost egală sau mai mare de 1% în grupa Diovan, fără a se putea stabili nici o relaţie
cauză/efect între aceste manifestări şi medicamentul testat.
Diovan Placebo
Efecte adverse n = 2.316 n = 888
% %
cefalee 9,8 13,5
vertij 3,6 3,5
infecţii virale 3,1 1,9
IACRS 2,5 1,4
tuse 2,3 1,5
diaree 2,1 1,8
oboseală 2,1 1,2
rinită 2,0 2,3
sinuzită 1,9 1,6
dureri dorsale 1,6 1,4
dureri abdominale 1,6 1,0
greţuri 1,5 2,0
faringite 1,2 0,7
artralgii 1,0 1,0

Alte reacţii adverse semnalate şi a căror frecvenţă a fost sub 1%: edeme, astenie,
insomnie, erupţii cutanate, scăderea libidoului, vertij. Nu se ştie dacă există o relaţie
directă cauză/efect între aceste manifestări şi administrarea de Diovan.
Interacţiuni: Nu a fost pusă în evidenţă nici o interacţiune clinică semnificativă cu alte
medicamente. Următoarele produse au fost asociate valsartanului pe parcursul studiilor
clinice: cimetidina, warfarina, furosemidul, digoxina, atenololul, indometacina,
hidroclortiazida, glibenclamida. Diovanul nu se metabolizează de manieră semnificativă şi
este puţin probabil să se producă interacţiuni medicamentoase prin inducţie sau inhibare a
sistemului enzimatic de citocromi P450. Cu toate că valsartanul se leagă puternic de
proteinele plasmatice, studiile “in vitro” nu au arătat nici o interacţiune la acest nivel cu
alte molecule caracterizate şi ele printr-o puternică legare proteinică, cum ar fi:
diclofenacul, furosemidul şi warfarina. O creştere a kaliemiei se poate produce în cazul
tratamentului concomitent cu diuretice care cruţă potasiul (cum ar fi spironolactona,
triamterenul şi amiloridul) precum şi în caz de utilizare a unor produse pentru regim
desodat, conţinând potasiu. Dacă acest tip de asociere este considerat indispensabil,
tratamentul trebuie condus cu precauţie.
Incompatibilităţi: Nu se cunosc.
Dozare: Posologia recomandată pentru Diovan este de 80 mg/zi în doză unică, indiferent
de vârstă, sex sau rasă. Efectul antihipertensiv apare între 2 şi maximum 4 săptămâni de
la începerea tratamentului. Dacă în acest interval de timp nu se obţine efectul scontat
(scăderea tensiunii arteriale) se poate creşte doza la 160 mg pe zi în doză unică, sau se
poate asocia un diuretic. Nu se impune nici o ajustare a tratamentului în caz de
insuficienţă renală sau insuficienţă hepatică de etiologie non-biliară şi fără colestază.
Diovanul poate fi asociat cu alte antihipertensive. Toleranţa şi eficacitatea Diovanului la
copil nu au fost testate.
Supradozare: Nici un caz de supradozaj nu a fost observat în timpul tratamentului cu
Diovan. O hipotensiune marcată reprezintă probabil semnul cel mai evident al unui
supradozaj. Ca măsuri de combatere, dacă ingestia este recentă, se vor provoca vărsături
şi lavaj gastric, iar în cazul unui tratament cronic se va instala de urgenţă o perfuzie i.v. cu
ser fiziologic. Se consideră puţin probabilă posibilitatea eliminării Diovanului prin
hemodializă.
Condiţii de păstrare: Protejat de umiditate şi căldură.

Producător: Novartis
DIPIDOLOR
piritramidum
Prezentare farmaceutică: Flacon inj. a 10 ml conţinând piritramidă 7,5 mg/ml.
Acţiune terapeutică: Analgezic opioid, are acţiune intensă, rapidă şi de durată relativ
lungă (cca 6 ore).
Indicaţii: Dureri postoperatorii şi alte dureri acute.
Mod de administrare: Injecţii i.m., 15 mg o dată (la bătrâni şi debilitaţi 7,5-10 mg).
Reacţii adverse: Dozele mari deprimă respiraţia; uneori uscăciunea gurii, greaţă, vomă,
bradicardie, hipotensiune, vertij, tulburări de vedere, nelinişte şi excitaţie. Dezvoltă
dependenţă de tip morfinic.
Contraindicaţii: Stări de deprimare respiratorie, hipertensiune intracraniană, mixedem,
boală Addison, ciroză hepatică; în rest ca pentru Morfină. Se prescrie conform
reglementărilor pentru substanţele toxice şi stupefiante; este interzis la sportivi (substanţă
dopantă).

Producător: Richter Gedeon

DIPIRIDAMOL
dipiridamolum
Compoziţie: Comprimate filmate conţinând 25 mg şi respectiv 75 mg şi fiole conţinând 10
mg dipiridamol/2 ml.
Acţiune farmacoterapeutică: Dipiridamolul este un coronarodilatator. Creşte fluxul
sanguin în miocard, dilatând mai ales vasele mici. Efectul se datoreşte, probabil, inhibării
recaptării adenozinei. Dipiridamolul nu creşte rezistenţa la efort a bolnavilor cu cardiopatie
ischemică. Se absoarbe incomplet din tractul digestiv şi se leagă în mare măsură de
proteinele plasmatice. Timpul de înjumătăţire este de 10-12 ore. Metabolizarea substanţei
are loc în ficat, iar eliminarea prin bilă, sub formă de glucuronid şi prin urină, ca atare.
Excreţia digestivă poate fi redusă prin recirculare enterohepatică. Există variaţii individuale
de absorbţie şi excreţie a dipiridamolului.
Indicaţii: Cardiopatie ischemică cronică (nu influenţează imediat crizele de angor pectoris
şi nu împiedică tulburările electrocardiografice de efort, dar în administrare prelungită
diminuă intensitatea crizelor şi le distanţează în timp, uneori le suprimă). Profilaxia
tromboembolismului după înlocuire de valve cardiace, în asociere cu un anticoagulant
oral; asociat cu aspirină, în tratamentul diverselor afecţiuni tromboembolice; în
administrarea i.v. produce o vasodilataţie coronară importantă, motiv pentru care este
utilizat în testul de stress pentru diagnosticul scintigrafic al bolii cardiace ischemice;
echocardiografie. Utilizări posibile, în asociere cu aspirina: limitarea evolutivităţii
complicaţiilor diabetului zaharat; stadii iniţiale ale bolii Kawasaki (se poate utiliza şi singur);
profilaxia migrenei; tulburări vasculare periferice.
Contraindicaţii: Criza de angină pectorală, infarctul miocardic acut recent, hipotensiunea
arterială, angina instabilă, tulburări de coagulare. Aceste afecţiuni constituie contraindicaţii
la administrarea i.v.
Reacţii adverse: Tulburări digestive (greaţă, vomă, diaree), ameţeli, slăbiciune, înroşirea
feţei, rash tegumentar, poate induce dureri precordiale sau agrava caracterul durerilor
anginoase, poate produce aritimii. Unele din reacţiile adverse sunt reversibile la
aminofilină.
Interacţiuni medicamentoase, incompatibilităţi în soluţie: Soluţia de dipiridamol nu se
amestecă cu alte soluţii injectabile.
Posologie şi mod de administrare: Adulţi: 300-600 mg/zi per os; Copii: 5 mg/kg corp/zi
Comprimatele filmate se iau între mese (cu aproximativ 1 oră înaintea mesei) Fiolele:
administrare i.v. - în testul de stress pentru diagnostic scintigrafic al bolii cardiace
ischemice câte 560 mcg/kg corp timp de 4 min. (sau 300-400 mg p.o.) Echocardiografie -
câte 750-840 mcg/kg corp. Din cauza proprietăţilor fizico-chimice ale soluţiei injectabile,
este preferabil ca alte preparate, asociate eventual, să fie administrare separat.
Formă de prezentare: Cutii pliante cu 60 comprimate filmate a 25 mg; cutii pliante cu 20
comprimate filmate a 75 mg; cutii cu 5 fiole de 2 ml a 10 mg.
Condiţii de păstrare: La adăpost de căldură, umiditate şi lumină.
Perioada de valabilitate: 2 ani de la data fabricaţiei.

Producător: Sicomed
DIPRIVAN 1%
propofolum
Formă de prezentare: Se prezintă sub forma unei emulsii apoase, de ulei în apă,
izotonice, de culoare albă, pentru injectare i.v., conţinând 10 mg propofol/ml.
Indicaţii: Diprivan este un agent anestezic i.v. cu acţiune de scurtă durată, potrivit pentru
inducerea şi menţinerea anesteziei generale. Diprivan poate fi, de asemenea, folosit
pentru sedarea pacienţilor adulţi cu ventilaţie asistată supuşi terapiei intensive. Diprivan
poate fi, de asemenea, folosit pentru sedarea conştientă în cursul intervenţiilor chirurgicale
sau cu scop diagnostic.
Dozare: În general, este necesară asocierea agenţilor analgezici suplimentari alături de
Diprivan. Diprivan a fost folosit în asociere cu anestezia spinală şi epidurală şi cu
premedicaţia uzual folosită, cu medicamentele blocante neuro-musculare, agenţii
inhalatori şi agenţii analgezici; nu a fost întâlnită vreo incompatibilitate farmacologică în
aceste cazuri. Doze mai mici de Diprivan pot fi necesare când anestezia generală este
utilizată ca adjuvant al tehnicilor de anestezie regională.
Adulţi: Inducerea anesteziei generale. Diprivan poate fi folosit la inducerea anesteziei prin
injectare lentă în bolus sau în perfuzie. La pacienţii care au/nu au primit premedicaţie, se
recomandă ca Diprivan să fie titrat (aproximativ 40 mg la fiecare 10 secunde la un adult
sănătos, cu greutate medie, în bolus sau în perfuzie) în funcţie de răspunsul pacientului,
până când semnele clinice arată instalarea anesteziei. Majoritatea pacienţilor adulţi sub 55
ani necesită obişnuit 1,5-2,5 mg/kg corp Diprivan. Doza totală necesară poate fi redusă
prin scăderea ritmului de administrare (20-50 mg/min). Peste această vârstă, necesarul va
fi în general mai mic. La pacienţii clasificaţi în grupele ASA 3 sau 4 trebuie folosite ritmuri
mai lente de administrare (aproximativ 20 mg la fiecare 10 secunde). Menţinerea
anesteziei generale. Anestezia poate fi menţinută prin administrarea Diprivan fie în
perfuzie continuă, fie prin injectare în bolus repetat, pentru a menţine profunzimea
necesară a acesteia. Perfuzia continuă: Ritmul necesar al administrării variază
considerabil în funcţie de pacient, dar un ritm cuprins în intervalul 4-12 mg/kg corp /oră
păstrează, în mod obişnuit, o anestezie satisfăcătoare. Injectarea repetată în bolus: Dacă
se utilizează tehnica injectării în bolus repetat, pot fi aplicate, în funcţie de necesităţile
clinice, creşteri ale dozei cu 25 mg (2,5 ml) până la 50 mg (5,0 ml). Sedarea în cursul
terapiei intensive. Când este folosit pentru asigurarea sedării adulţilor ventilaţi supuşi
terapiei intensive, se recomandă ca Diprivan să fie administrat în perfuzie continuă. Ritmul
perfuziei trebuie adaptat în funcţie de profunzimea cerută a sedării, dar ritmul cuprins în
intervalul 0,3-4,0 mg/kg corp /oră ar trebui să asigure o sedare satisfăcătoare. Sedarea
conştientă în cursul intervenţiilor chirurgicale sau cu scop diagnostic. Pentru obţinerea
sedării în cursul intervenţiilor chirurgicale sau cu scop diagnostic, ritmul de administrare
trebuie individualizat şi titrat în funcţie de răspunsul clinic. Majoritatea pacienţilor necesită
între 0,5 şi 1 mg/kg corp pe o perioadă de 1-5 minute pentru iniţierea sedării. Menţinerea
sedării poate fi realizată prin titrarea perfuziei de Diprivan în funcţie de nivelul dorit al
sedării - majoritatea pacienţilor necesită 1,5-4,5 mg/kg corp /oră. Adiţional perfuziei,
administrarea în bolus a 10-20 mg poate fi folosită dacă este necesară o creştere rapidă a
profunzimii sedării. La pacienţii ASA gradele 3 sau 4, poate fi necesară reducerea ritmului
de administrare sau a dozei.
Pacienţii vârstnici: Diprivan trebuie titrat în funcţie de răspunsul pacienţilor. Pacienţii cu
vârstă peste 55 ani pot necesita doze mai scăzute de Diprivan pentru inducerea anesteziei
sau pentru sedarea conştientă în cursul intervenţiilor chirurgicale sau cu scop diagnostic.
Copii: Inducerea anesteziei generale. Diprivan nu este recomandat pentru uzul copiilor mai
mici de trei ani. Când este folosit pentru inducerea anesteziei la copii, se recomandă ca
Diprivan să fie administrat lent până când semnele clinice arată instalarea anesteziei.
Doza trebuie adaptată în funcţie de vârstă şi/sau greutate. Majoritatea pacienţilor peste 8
ani necesită obişnuit aproximativ 2,5 mg/kg corp Diprivan pentru inducerea anesteziei.
Sub această vârstă, necesarul poate fi mai mare. Doze mai mici sunt recomandate în
cazul copiilor clasificaţi în grupele ASA 3 şi 4. Menţinerea anesteziei generale. Diprivan nu
este recomandat pentru uzul copiilor mai mici de trei ani. Anestezia poate fi menţinută prin
administrarea Diprivan în perfuzie sau prin injectare în bolus repetat pentru a menţine
profunzimea necesară. Ritmul necesar al administrării variază considerabil în funcţie de
pacient, dar ritmul cuprins în intervalul 9-15 mg/kg corp /oră asigură obişnuit o anestezie
satisfăcătoare. Sedarea conştientă în cursul intervenţiilor chirurgicale sau cu scop
diagnostic. Diprivan nu este recomandat pentru sedarea la copii deoarece nu au fost
demonstrate siguranţa şi eficienţa folosirii acestuia. Sedarea în cursul terapiei intensive.
Diprivan nu este recomandat pentru sedarea copiilor deoarece nu au fost demonstrate
siguranţa şi eficienţa în acest caz. Deşi nu a fost stabilită o relaţie cauzală, au fost
observate reacţii adverse serioase (inclusiv cu efect mortal) raportate spontan în cazul
utilizării neautorizate şi aceste reacţii au fost mai frecvent observate la copiii cu infecţii ale
tractului respirator care au primit doze în exces faţă de cele recomandate adulţilor.
Administrare: Diprivan poate fi folosit în perfuzie, nediluat, utilizând seringi sau flacoane
din sticlă. Când Diprivan este utilizat nediluat pentru menţinerea anesteziei, se recomandă
ca întotdeauna să fie folosite echipamente de genul seringilor pentru perfuzie sau
pompelor volumetrice pentru a controla ritmul administrării. De asemenea, Diprivan poate
fi administrat în diluţie cu soluţie perfuzabilă de dextroză 5%, în pungi pentru perfuzie din
PVC sau în flacoane din sticlă. Diluţiile, care nu trebuie să depăşească raportul de 1 la 5
(2 mg propofol/ml), trebuie preparate aseptic, chiar înaintea administrării. Amestecul este
stabil maximum 6 ore. Soluţia diluată poate fi administrată folosind variate tehnici de
control a perfuziei, dar administrarea folosind un set unic nu va evita riscul perfuzării
accidentale, necontrolate a unui volum mare de Diprivan diluat. În circuitul de perfuzie
trebuie inclus un picurător dozat sau o pompa volumetrică. Când se decide cantitatea
maximă de soluţie diluată din picurător, trebuie luat în considerare riscul unei perfuzii
necontrolate. Diprivan poate fi administrat, printr-un conector în Y amplasat aproape de
abordul venos, în perfuzia cu soluţii perfuzabile de dextroză 5%, clorură de sodiu 0,9%
sau dextroză 4% cu clorură de sodiu 0,18%. Diprivan poate fi preamestecat cu alfentanil
injectabil conţinând 500 g/ml alfentanil (Rapifen, Janssen Pharmaceuticals Ltd.) în
proporţie cuprinsă între 20:1 şi 50:1 v/v. Amestecurile trebuie preparate folosind tehnici
sterile şi trebuie întrebuinţate în maximum 6 ore de la preparare. Pentru a reduce durerea
în momentul injectării, cantitatea de Diprivan utilizată pentru inducţie poate fi amestecată,
chiar înaintea administrării, cu lidocaină injectabilă, într-un raport de 20 părţi Diprivan cu
până la o parte soluţie lidocaină 0,5% sau 1%. Diluarea şi coadministrarea Diprivan cu alte
medicamente sau soluţii perfuzabile. (Se va consulta şi secţiunea “Precauţii
suplimentare”).
Tehnica co-administrării: Aditiv sau diluent. Preparare, Precauţii, Preamestecare: Dextroză
5% în perfuzie i.v.; Lidocaină hidroclorid injectabilă (0,5% sau 1% fără conservanţi);
Alfentanil injectabil (500 mcg/ml). Se amestecă 1 parte Diprivan cu până la 4 părţi
dextroză 5% în perfuzie i.v. în pungă pentru din PVC perfuzie sau în flacon din sticlă.
Când este diluat în pungi din PVC se recomandă ca punga să fie plină, iar diluţia să se
prepare prin extragerea unui volum de lichid perfuzabil şi înlocuirea lui cu un volum egal
de Diprivan. Se amestecă 20 părţi Diprivan cu până la 1 parte lidocaină hidroclorid
injectabilă 1%. Se amestecă Diprivan cu Alfentanil injectabil în proporţie de 20:1 sau 50:1
v/v. Se va prepara aseptic imediat înaintea administrării. Amestecul este stabil maximum 6
ore. Se va prepara amestecul aseptic şi chiar înaintea administrării. Se va folosi strict
pentru inducţie. Se va prepara amestecul aseptic chiar înaintea administrării. Se va folosi
strict pentru inducţie. Co-administrare prin conector în Y Dextroză 5% în perfuzie i.v..
Clorură de sodiu 0,9% în perfuzie i.v.; Dextroză 4% şi clorură de sodiu 0,18% în perfuzie
i.v. Co-administrare prin conector în Y ca mai sus. Se va plasa conectorul în Y aproape de
abordul venos ca mai sus.
Contraindicaţii: Diprivan este contraindicat la pacienţii cu alergie cunoscută la Diprivan.
Avertizări şi precauţii: Diprivan trebuie administrat de către personalul medical
specializat în anestezie (sau, unde este cazul, de către medici specializaţi în îngrijirea
pacienţilor din secţiile de terapie intensivă). Pacienţii trebuie monitorizaţi în mod constant
şi trebuie asigurate în orice moment: o cale aeriană liberă, aparatura pentru ventilaţie
artificială şi instalaţii de îmbogăţire a oxigenului şi alte aparate pentru resuscitare. Diprivan
nu trebuie administrat de către persoana care pune diagnosticul sau care conduce
intervenţia chirurgicală. Când Diprivan este administrat pentru sedarea conştientă în
chirurgie sau pentru procedurile cu scop diagnostic, pacienţii trebuie monitorizaţi continuu
pentru a detecta semnele precoce ale instalării hipotensiunii, obstrucţiei căilor aeriene sau
a scăderii saturaţiei cu oxigen. Înaintea externării, pacienţilor trebuie să li se asigure o
perioadă adecvată în scopul revenirii totale după anestezia generală. Ca şi în cazul altor
agenţi anestezici intravenoşi, trebuie acordată atenţie pacienţilor cu afecţiuni cardiace,
respiratorii, renale sau hepatice sau pacienţilor hipovolemici sau debilitaţi. Diprivan nu are
acţiune vagolitică şi a fost raportată asocierea bradicardiei (ocazional severă) şi, de
asemenea, a asistoliei. Administrarea i.v. a unui agent anticolinergic înaintea inducţiei sau
în cursul menţinerii anesteziei trebuie luată în considerare, în special în situaţiile în care ne
aşteptăm să predomine tonusul vagal sau când Diprivan este folosit în asociere cu alţi
agenţi care pot determina bradicardie. Când Diprivan este administrat unui pacient
epileptic există riscul apariţiei convulsiilor. O atenţie specială trebuie acordată pacienţilor
care prezintă afectarea metabolismului lipidic sau în alte condiţii în care emulsiile lipidice
trebuie administrate cu grijă. Se recomandă ca nivelul lipidelor plasmatice să fie
monitorizat în cazul administrării Diprivan la pacienţii consideraţi a prezenta un risc
particular de supraîncărcare lipidică. Administrarea Diprivan trebuie adaptată dacă
monitorizarea indică o tulburare a clearance-ului lipidelor din organism. Dacă pacientul
primeşte în acelaşi timp şi alte lipide pe cale i.v., trebuie redusă cantitatea luând în
considerare totalul lipidelor perfuzate odată cu Diprivan; 1,0 ml Diprivan conţine
aproximativ 0,1 g lipide.
Precauţii suplimentare: Diprivan nu conţine conservanţi antimicrobieni şi permite
creşterea microorganismelor. Când se aspiră Diprivan, aceasta se va efectua aseptic într-
o seringă sau într-un perfuzor steril, imediat după spargerea fiolei sau după ruperea
sigiliului flaconului. Administrarea trebuie începută fără întârziere. Asepsia trebuie
menţinută atât pentru Diprivan, cât şi pentru echipamentul de perfuzie, pe toată durata
perfuziei. Orice medicament sau soluţie adăugată în perfuzia cu Diprivan trebuie
administrată aproape de locul aplicării canulei. Diprivan nu trebuie administrat printr-un
filtru microbiologic. Fiolele sau serigile conţinând Diprivan trebuie să fie personale şi de
unică folosinţă. În concordanţă cu indicaţiile privind şi alte emulsii lipidice, o perfuzie unică
cu Diprivan nu trebuie să depă-şească 12 ore. La încetarea intervenţiei chirurgicale sau
după 12 ore, în funcţie de ce se petrece mai întâi, atât rezervorul de Diprivan cât şi linia de
perfuzie trebuie îndepărtate şi înlocuite adecvat.
Interacţiuni cu alte medicamente şi alte tipuri de interacţiuni: Diprivan a fost folosit în
asociere cu anestezia spinală şi epidurală şi cu premedicaţia uzual folosită, cu
medicamentele blocante neuro-musculare, agenţii inhalatori şi agenţii analgezici; nu s-a
întâlnit vreo incompatibilitate farmacologică în aceste cazuri. Doze mai mici de Diprivan
pot fi necesare când anestezia generală este utilizată ca adjuvant al tehnicilor de
anestezie regională.
Sarcină şi alăptare: Diprivan nu trebuie folosit în cursul sarcinii. Diprivan a fost, totuşi,
folosit pentru întreruperea sarcinii în cursul primului trimestru. Obstetrică: Diprivan trece
bariera placentară şi se poate asocia cu depresia nou născutului. Nu trebuie utilizat pentru
anestezia din obstetrică.
Nu a fost stabilită siguranţa pentru nou-născut în cazul administrării Diprivan mamelor care
alăptează la sân.
Efectul asupra abilităţii de a conduce autovehicule şi de a manevra echipamente:
Pacienţii trebuie atenţionaţi că anumite activităţi care presupun îndemânare, cum sunt:
conducerea autovehiculelor sau manevrarea unor echipamente poate fi afectată pentru o
vreme după anestezia generală.
Reacţii adverse: Generale: Inducerea anesteziei este în general lină, cu observarea unor
minime efecte excitatorii. În cursul inducerii anesteziei se pot produce hipotensiune şi
apnee tranzitorie, în funcţie de doza administrată şi de folosirea premedicaţiei sau a altor
agenţi. Ocazional, hipotensiunea poate necesita administrarea de soluţii i.v. şi reducerea
ritmului de administrare a Diprivan în cursul menţinerii anesteziei. În cursul fazei de
revenire, doar o proporţie mică a pacienţilor prezintă greţuri, vărsături, cefalee. Mişcările
epileptiforme, inclusiv convulsiile şi opistotonusul, au fost raportate rareori în cursul
inducţiei, menţinerii şi revenirii din anestezie. Rareori, pot apărea după administrarea
Diprivan, semnele clinice ale anafilaxiei, care pot include angioedem, bronhospasm,
eritem şi hipotensiune. A fost observat edemul pulmonar. Post-operator au fost raportate
cazuri de febră. Ca şi în cazul altor anestezice, poate apărea dezinhibiţie sexuală. Rareori,
s-a raportat decolorarea urinii după administrarea prelungită de Diprivan. Locale: Durerea
locală care poate apărea în cursul fazei de inducţie cu Diprivan poate fi redusă prin
folosirea unor vene mai mari ale antebraţului sau din fosa cubitală. La administrarea
Diprivan, durerea locală poate fi diminuată prin co-administrarea de lidocaină (se va
consulta secţiunea “Administrare”). Tromboza şi flebita sunt rare. Extravazările
accidentale observate în clinică şi studiile efectuate pe animale au arătat reacţii tisulare
minime. Injectarea intraarterială la animale nu a indus efecte tisulare locale.
Supradozare: Supradozarea accidentală poate produce depresie cardiorespiratorie.
Depresia respiratorie trebuie tratată prin administrare de oxigen. Depresia cardiovasculară
necesită coborârea extremităţii cefalice şi, în cazuri severe, folosirea de plasma-expanderi
sau de agenţi presori.
Proprietăţi farmacodinamice: Propofolul (2,6-diizopropilfenol) este un agent anestezic
general cu acţiune scurtă şi cu instalare rapidă a efectului în aproximativ 30 secunde.
Revenirea din anestezie este de obicei rapidă. Mecanismul de acţiune, ca şi în cazul altor
anestezice generale, este puţin cunoscut. În general, când se administrează Diprivan
pentru inducţia şi menţinerea anesteziei se observă scăderea tensiunii arteriale medii şi
modificări uşoare ale frecvenţei cardiace. Totuşi, în mod normal, parametrii hemodinamici
rămân relativ stabili în cursul menţinerii anesteziei şi incidenţa modificărilor hemodinamice
nefavorabile este mică. Deşi după administrarea Diprivan poate apărea depresia funcţiei
respiratorii, orice efect de acest gen este calitativ similar celor apărute după administrarea
altor agenţi anestezici intravenoşi şi poate fi uşor controlat în practica clinică. Diprivan
reduce fluxul sanguin la nivel cerebral, presiunea intracraniană şi metabolismul cerebral.
Reducerea presiunii intracraniene este mai accentuată la pacienţii cu o valoare bazală a
presiunii intracraniene mai ridicată. Revenirea din anestezie este în general rapidă şi
completă, cu o incidenţă redusă a cefaleei şi a greţurilor şi vărsăturilor post-operatorii. În
general, se observă o incidenţă mai redusă a greţurilor sau vărsăturilor post-operatorii
după anestezia cu Diprivan decât după anestezia cu agenţi inhalatori. Există dovezi că
acest fenomen poate fi legat de un efect anti-emetic al propofolului. Diprivan, la toate
concentraţiile folosite în clinică, nu inhibă sinteza hormonilor corticoadrenalieni.
Proprietăţi farmacocinetice: Descreşterea concentraţiilor de propofol după administrarea
unei doze în bolus sau după încetarea perfuziei poate fi descrisă după un model deschis
tricompartimental. Prima fază este caracterizată printr-o distribuţie foarte rapidă (timp de
înjumătăţire 2-4 minute), o eliminare rapidă (timp de înjumătăţire 30-60 minute) şi o fază
finală mai lentă, reprezentativă pentru redistribuţia propofolului din ţesuturile slab
perfuzate. Propofolul este larg distribuit şi rapid eliminat din organism (clearance-ul total
1,5-2 l/min). Clearanceul se produce prin procese metabolice, în special la nivel hepatic,
formându-se conjugaţi inactivi ai propofolului şi quinolul corespunzător, care sunt excretaţi
prin urină. Când Diprivan este folosit la menţinerea anesteziei, concentraţiile sanguine
ating asimptotic valori stabile în funcţie de ritmul de administrare. Farmacocinetica este
liniară pentru intervalul recomandat al ritmului de perfuzare a Diprivan.
Incompatibilităţi: Diprivan nu trebuie amestecat înaintea administrării cu alte soluţii
injectabile sau perfuzabile, cu excepţia dextrozei 5%, în pungi din PVC sau în flacoane din
sticlă, sau a lidocainei injectabile sau a alfentanilului injectabil în seringi din plastic. Agenţii
blocanţi neuro-musculari, atracurium şi mivacurium nu trebuie administraţi folosind aceeaşi
linie i.v. ca pentru Diprivan decât după îndepărtarea completă.
Condiţii de păstrare: A se depozita la temperaturi cuprinse între 2 şi 25 grade Celsius. A
nu se congela.
Precauţii privind utilizarea/mânuirea: Recipientele vor fi bine agitate înainte de utilizare.
Orice cantitate rămasă după utilizare trebuie aruncată. Trebuie menţinute condiţiile de
asepsie pentru Diprivan şi echipamentul de perfuzie. (Se va consulta “Precauţii
suplimentare”).

Producător:Zeneca
DIPROGENTA, cremă, unguent
combinaţii
Compoziţie: Betametazonă dipropionat 0,05% şi gentamicină sulfat 0,1%
Acţiune: Betametazona: corticosteroid topic cu acţiune antiinflamatorie antipruriginoasă şi
vasoconstrictoare.
Gentamicina: antibiotic bactericid cu spectru larg, eficace faţă de agenţii patogeni comuni
ai pielii: coci grampozitivi (streptococi, Staphylococcus aureus) şi bacterii gramnegative
(Pseudomonas aeruginosa, Escherichia coli, Proteus vulgaris, Klebsiella pneumoniae).
Indicaţii: Dermatozele inflamatorii care răspund la tratament corticoresteroid topic
complicate cu infecţii secundare cauzate de microorganisme sensibile la gentamicină sau
când este suspectată posibilitatea apariţiei unor asemenea infecţii.
Dozare şi administrare: O peliculă fină de Diprogenta cremă sau unguent trebuie
aplicată pe zona de piele afectată de două ori pe zi, dimineaţa si seara.
Reacţii adverse: Au fost raportate reacţiile uzuale ale corticosterioizilor topici: usturime,
iritaţie locală, foliculită, erupţii acneiforme, hipertricoză, semne de atrofie a pielii.
Gentamicina poate produce o iritaţie tranzitorie (eritem şi prurit), care de obicei nu
necesită întreruperea tratamentului.
Contraindicaţii: Hipersensibilitatea la unul din componentele preparatului. Contraindicat
în tuberculoza dermică şi infecţii virale precum vaccina şi varicela.
Precauţii: În caz de fenomene de iritaţie locală sau sensibilizare tratamentul trebuie
întrerupt. Absorbţia sistemică creşte dacă se administrează pe suprafeţe mari de corp sau
se foloseşte tehnica ocluzivă. Administrarea la copii, femei gravide, necesită precauţii
speciale. Folosirea excesivă şi prelungită a gentamicinei topice poate conduce la
suprainfectarea cu fungi sau microorganisme nespecifice. Diprogenta nu este indicată
pentru uz oftalmic.
Formă de prezentare: Diprogenta cremă - tub de 15 g. Diprogenta unguent - tub de 15 g.
Condiţii de păstrare: A se păstra la o temperatură cuprinsă între 2 grade Celsius şi 30
grade Celsius.

Producător: Schering-Plough
DIPROPHOS
betamethazonum
Compoziţie: Diprophos este o soluţie injectabilă apoasă sterilă, 1 ml conţine 2 mg de
betametazonă ca fosfat sodic şi 5 mg de betametazonă ca dipropionat.
Acţiune: Betametazona prezintă activitate antiinflamatorie, antireumatică şi antialergică.
Betametazona sodiu fosfat se absoarbe rapid conducînd la activitate terapeutică promptă.
Betametazona dipropionat se absoarbe lent, gradual, fiind responsabilă de acţiunea
antiinflamatorie pe termen lung.
Indicaţii: Afecţiuni osteoarticulare şi ale ţesuturilor moi (artrita reumatoidă, osteoartrita,
spondilita anchilozantă, bursita, etc.), afecţiuni pediatrice, afecţiuni alergice (astm bronşic
cronic, edem angioneurotic, etc.), afecţiuni dermatologice steroid-responsive, boli de
colagen.
Dozare şi administrare: Dozarea este variabilă trebuind individualizată funcţie de
specificul bolii, severitatea acesteia, reacţia pacientului. Diprophos se administrează i.m.,
intraarticular, periarticular, intrabursal, în ţesuturile moi, intralezional, intradermic. Nu se
administrează i.v..
Reacţii adverse: Reacţiile locale şi sistemice întâlnite în cazul utilizării îndelungate a
corticosteroizilor.
Contraindicaţii: Aceleaşi ca şi pentru ceilalţi corticosteroizi sistemici.
Formă de prezentare: Pachete de 5 fiole conţinînd 1 ml de Diprophos fiecare.

Producător: Schering-Plough
DIPROSALIC
combinaţii
Compoziţie: Betametazonă dipropionat (0,05%) şi acid salicilic (2% loţiune, 3% unguent).
Acţiune: Dipropionatul de betametazonă, un corticosteroid sintetic, are acţiune
antiinflamatorie, antipruriginoasă şi vasoconstrictoare. Acidul salicilic administrat local are
proprietăţi keratolitice, bacteriostatice şi fungicide.
Indicaţii: Dermatozele hiperkeratozice care răspund la tratament corticosteroid topic
(psoriazis, eczeme cronice, dermatită seboreică, ihtioză). Diprosalic loţiune este indicat
pentru îndepărtarea manifestărilor inflamatorii ale psoriazisului şi dermatitei seboreice ale
scalpului.
Dozare şi administrare: O peliculă fină de Diprosalic unguent trebuie aplicată pe zona de
piele afectată de două ori pe zi, dimineaţa şi seara. Aplicaţi câteva picături de Diprosalic
loţiune pe zonele afectate ale pielii păroase şi masaţi cu blândeţe până când
medicamentul pătrunde în piele, de două ori pe zi, dimineaţa şi seara.
Reacţii adverse: Au fost raportate reacţiile uzuale ale corticosteroizilor topici: usturime,
iritaţie locală, foliculită, erupţii acneiforme, hipertricoză, semne de atrofie a pielii. Acidul
salicilic poate provoca dermatite.
Contraindicaţii: Hipersensibilitatea la unul dintre componentele preparatului.
Contraindicat în tuberculoza dermică şi infecţii virale precum vaccina şi varicela.
Precauţii: În caz de fenomene de iritaţie locală sau sensibilizare precum şi de infecţie
supraadăugată, tratamentul trebuie întrerupt. Absorbţia sistemică creşte dacă se
administrează pe suprafeţe mari de corp sau dacă se foloseşte tehnica ocluzivă.
Administrarea la copii, femei gravide, necesită precauţii speciale. Tratamentul trebuie oprit
temporar, când acidul salicilic provoacă o uscare excesivă a pielii. Aplicarea pe răni
deschise sau porţiuni de piele cu soluţii de continuitate trebuie evitată. Diprosalic nu este
indicat pentru uz oftalmic.
Formă de prezentare: Diprosalic unguent - tub de 15 g; Diprosalic loţiune - flacon de 30
ml.
Condiţii de păstrare: A se păstra la o temperatură cuprinsă între 2 şi 30 grade Celsius.

Producător: Schering-Plough
DISOPIRAMID
disopyramidum
Prezentare farmaceutică: Comprimate conţinând disopiramidă fosfat 129 mg,
corespunzător la 100 mg disopiramidă bază (flac. cu 30 buc.).
Acţiune terapeutică: Antiaritmic cu spectru larg, de tip chinidinic; are şi proprietăţi
anticolinergice.
Indicaţii: Aritmii atriale şi ventriculare: tratamentul extrasistolelor atriale, profilaxia fibrilaţiei
atriale (după cardioversiune), tratamentul extrasistolelor ventriculare şi tahicardiei
ventriculare; prevenirea aritmiilor după infarctul acut de miocard, tratamentul aritmiilor în
intervenţii chirurgicale, tratamentul aritmiilor digitalice; este avantajos la bolnavii care nu
suportă chinidina şi procainamida.
Mod de administrare: Oral, 1-2 capsule (100-200 mg) de 4 ori/zi (în funcţie de răspuns).
Reacţii adverse: Relativ frecvent fenomene atropinice: uscăciunea gurii, tulburări de
vedere, constipaţie, dificultate în micţiune; uneori greaţă, vomă, diaree, dureri abdominale;
ca şi alte antiaritmice poate provoca, rareori, tahicardie ventriculară, excepţional fibrilaţie
ventriculară (lărgirea complexului QRS obligă la oprirea medicaţiei); foarte rar tulburări
psihotice, icter colestatic, hipoglicemie.
Contraindicaţii: Bloc cardiac de gradul II sau III, sindrom de sinus carotidian, şoc
cardiogen, alergie la disopiramidă, insuficienţă cardiacă necompensată, glaucom, adenom
de prostată; prudenţă la bolnavii cu tahiaritmii supraventriculare însoţite de bloc atrio-
ventricular parţial (blocul poate fi înlăturat), cardiomiopatie şi deficit de pompă cardiacă
(dacă survine hipotensiune tratamentul se opreşte), bloc de ramură; doze mai mici în
insuficienţa renală şi la hepatici; prudenţă în trimestrul I al sarcinii, se evită în timpul
alăptării. Asocierea cu alte medicamente inotrop-negative (beta-blocante adrenergice,
verapamil etc.) nu este recomandabilă; dozele mari de diuretice pot micşora eficacitatea
disopiramidei (datorită hipokaliemiei); prudenţă în intoxicaţia digitalică.

Producător: Terapia S.A.

DISPOZITIV INTRAUTERIN COPPER T model TCu 380 A
diverse
Indicaţii: Produs anticoncepţional care previne apariţia unei sarcini nedorite. Siguranţa
contraceptivă este mai mică decât a produselor care inhibă ovulaţia. Se recomandă
femeilor care nu doresc sau nu tolerează contraceptive hormonale.
Contraindicaţii: Sarcină, afecţiuni maligne în sfera genitală, boli inflamatorii pelviene
acute, modificări anatomice congenitale sau dobândite ale uterului sau canalului cervical,
endometrioză, sângerări genitale de origine neprecizată, afecţiuni generale care pot
produce bacteriemie, afecţiuni asociate cu apărare imunitară deficitară, boala Wilson,
alergie la cupru, antecedente de sarcină extrauterină. Beneficiul inserării DIU trebuie
cântărit cu grijă faţă de riscuri posibile în cazul unui uter cicatriceal.
Efecte secundare: La început poate determina dureri în abdomenul inferior care dispar
de obicei. Foarte rar la inserare sau extragere poate apărea o scurtă pierdere de
cunoştinţă sau bradicardie. Sângerarea menstruală poate fi mai abundentă sau cu o
durată mai mare şi uneori dureroasă, putând determina o anemie feriprivă. Infecţiile
pelviene apar mai frecvent la femeile cu DIU decât la celelalte femei. Au fost descrise şi
cazuri foarte rare de alergie la cupru. Note speciale: Femeia va fi instruită ca la intervale
de timp stabilite anterior (de regulă după ciclu) să controleze existenţa firelor de DIU în
vagin. În cazul apariţiei chiar a unor simptome discrete de inflamaţie locală este necesară
o terapie cu antibiotice. Cazurile importante vor necesita extragerea DIU. La 1, 3, 6 şi 12
luni după inserţie şi apoi în fiecare an se va efectua un examen ginecologic. Instrucţiunile
de montare se află în literatura de specialitate.

Producător: Schering AG
DISTONOCALM, comprimate filmate
combinaţii
Compoziţie: Un comprimat conţine: propranolol 15 mg, sulfat de atropină 0,20 mg,
ergoton 0,30 mg, amobarbital sodic 25 mg.
Acţiune terapeutică: Propranololul are acţiune beta-adrenolitică, înlăturând efectele
datorate activării beta-receptorilor adrenergici. Substanţa este activă mai ales în tulburările
cardiovasculare care apar la bolnavi cu hipertonie simpatică. Prin acelaşi mecanism are
acţiune inhibitoare asupra sistemului nervos central. Alcaloizii din secara comută au
acţiune simpatolitică centrală iar în periferie blochează receptorii alfa-adrenergici. În
asociere cu propranololul realizează o diminuare globală a nivelului funcţional al sistemului
simpatic. Sulfatul de atropină are efecte parasimpatolitice diminuând sau înlăturând
tulburările care apar în cazul creşterii tonusului funcţional parasimpatic. Aceste efecte se
manifestă mai ales asupra aparatelor digestiv, respirator şi excretor, la nivelul cărora
parasimpaticul are acţiune activatoare. Amobarbitalul este un barbituric cu acţiune de
durată medie metabolizat în proporţii mari de enzimele sistemului oxidazic microzomal
hepatic şi care nu produce efecte reziduale. Substanţa are efecte inhibitoare proprii asupra
sistemului nervos vegetativ şi potenţează acţiunile asocierii medicamentoase din
Distonocalm.
Indicaţii: Distonii neuro-vegetative cu manifestări digestive (dureri abdominale, difuze sau
localizate, senzaţie de balonare sau greutate epigastrică, arsuri epigastrice, greţuri,
vărsături, tulburări ale tranzitului intestinal), cu manifestări cardiovasculare (tahicardie,
extrasistole, palpitaţii, puls labil, crize de vasoconstricţie sau vasodilataţie cu senzaţie de
valuri de căldură, transpiraţie, ameţeli, extremităţi reci, parestezii etc.). Tulburări
neurovegetative din nevroza astenică, climacteriu, hipertiroidism, hipertensiune arterială în
stadiu incipient.
Contraindicaţii: Glaucom, sarcină, insuficienţă cardiacă, ileus, astm bronşic, bradicardie
sinusală.
Mod de administrare: Adulţi câte 1 comprimat de 2-4 ori pe zi. Administrarea se va face
cu 30-60 de minute înainte sau cu 2-3 ore după masă, în serii de câte 15-20 zile pe lună.
Formă de prezentare: Flacoane cu 30 de comprimate filmate sau cutii cu 3 blistere a 10
comprimate.

Producător: Sicomed
DITEC, aerosol presurizat dozat (MDI)
combinaţii
Formă de prezentare: Flacon de 10 ml cu 200 pufuri a 0,05 mg fenoterol bromhidrat + 1
mg cromoglicat disodic/puf.
Acţiune terapeutică: Ditec conţine două substanţe: un bronhodilatator beta2-adenergic
(fenoterol bromhidrat) şi un antiinflamator nonsteroidic (cromoglicat disodic). Remediu de
elecţie în astmul bronşic alergic şi în astmul de efort, Ditec are efect antiinflamator,
antialergic şi bronhodilatator rapid (datorită componentei fenoterol bromhidrat) şi de lungă
durată (datorită cromoglicatului disodic), cu reacţii adverse minime. Ditec este un
bronhodilatator rapid şi, în acelaşi timp, un inhibitor al hiperreactivităţii bronşice imediate
şi tardive. Fenoterolul stimulează receptorii beta2-adrenergici, rezultând relaxarea
musculaturii netede bronşice. Cromoglicatul disodic are un efect profilactic în astmul
bronşic, reducând inflamaţia căilor aerifere prin următoarele mecanisme: stabilizarea
mastocitelor, inhibarea eliberării mediatorilor din mastocite, inhibarea activităţii celulelor
inflamatorii. Acţiunea sinergică a fenoterolului şi cromoglicatului disodic conferă produsului
o eficacitate superioară monoterapiei.
Indicaţii: Ditec este indicat în astmul bronşic intermitent (hiperreactivitate bronşică
episodică), în astmul bronşic persistent uşor, persistent moderat şi sever non-
corticodependent, în astmul de efort, în astmul indus de aer rece. Se recomandă în special
copiilor, adolescenţilor, adulţilor tineri cu astm bronşic, pacienţilor atopici.
Contraindicaţii: Cardiomiopatia obstructivă hipertrofică, tahiaritmii. Hipersensibilitate la
fenoterol bromhidrat, cromoglicat disodic sau la propulsanţii de aerosoli.
Precauţii: Asocierea cu bronhodilatatoare simpatomimetice se va face sub strictă
supraveghere medicală. Se pot administra concomitent bronhodilatatoare anticolinergice.
Se va evalua raportul risc/beneficiu în cazul administrării produsului la pacienţii cu diabet
zaharat insuficient controlat, infarct miocardic recent, hipertiroidism.
Sarcină şi alăptare: Deşi Ditec nu s-a dovedit a avea efecte nedorite dacă se
administrează în timpul sarcinii, totuşi se recomandă precauţiile uzuale, mai ales în primul
trimestru de sarcină. Este indicat să se ţină seama de efectul inhibitor al fenoterolului
asupra contracţiilor uterine, în timpul travaliului.
Reacţii adverse: La pacienţii hipersensibili pot apărea: uşor tremor al musculaturii
scheletice şi nervozitate, mai rar tahicardie, palpitaţii sau cefalee. În foarte rare cazuri s-au
semnalat iritaţii locale sau reacţii alergice.
Interacţiuni cu alte medicamente: beta-adrenergicele, anticolinergicele, derivaţii xantinici
şi corticosteroizii pot accentua efectele terapeutice ale Ditec. Administrarea concomitentă
de beta-adrenergice, anticolinergice şi derivaţi xantinici pe cale sistemică poate duce la
intensificarea efectelor secundare. Nu se cunosc interacţiuni cu efecte adverse în cazul
asocierii Ditec cu expectorante. Asocierea cu beta-blocante poate avea ca rezultat o
reducere semnificativă a efectului bronhodilatator al Ditec.
Posologie: Dozele recomandate adulţilor şi copiilor de 6 ani şi peste sunt următoarele:
tratamentul profilactic şi de lungă durată: 2 pufuri de Ditec de 4 ori pe zi la intervale
regulate (maximum 8 pufuri pe zi); tratamentul dispneei acute: se pot inhala 1-2 pufuri
suplimentare. Dacă simptomatologia nu se ameliorează, pacientul trebuie să se adreseze
de urgenţă medicului; profilaxia specifică (în astmul de efort sau la contactul previzibil cu
substanţe alergizante): 2 pufuri de Ditec; copiii între 4 şi 6 ani: 1 puf de Ditec de 4 ori pe
zi, la intervale regulate.
Mod de administrare: Folosirea corectă a flaconului inhalator dozator este foarte
importantă pentru reuşita tratamentului. Înaintea primei utilizări se scoate capacul de
protecţie, se agită bine flaconul şi se testează funcţionalitatea prin eliberarea unei doze în
aer. La fiecare utilizare se vor respecta următoarele indicaţii: 1 - se scoate capacul de
protecţie şi se agită bine flaconul; 2 - se prinde flaconul între două degete: indexul la bază
şi policele în dreptul piesei bucale; flaconul se ţine vertical cu baza în sus; 3 - se expiră
profund; 4 - buzele se strâng ferm în jurul piesei bucale; 5 - se inspiră lent şi profund pe
gură; la începutul inspirului se apasă baza flaconului pentru eliberarea unei doze de
aerosol; după inhalarea dozei de aerosol, se scoate din gură piesa bucală şi se menţine
apnee voluntară postinspir aproximativ 10 secunde, după care se expiră lent pe nas; 6 -
pentru administrarea unui al doilea puf, după un interval de 1-2 minute, se repetă
indicaţiile de la punctele 2, 3, 4, 5. După întrebuinţare se pune la loc capacul de protecţie
al piesei bucale. Piesa bucală va fi spălată cu apă caldă. Dacă se foloseşte săpun sau
detergent, se va clăti bine cu apă curată. Flaconul aflat sub presiune nu trebuie expus la
temperaturi mai mari de 50C şi nu trebuie deschis forţat.
Supradozare: Datorită supradozajului pot apărea: tremorul degetelor, greaţă, agitaţie,
tahicardie, palpitaţii, ameţeli, cefalee, creşterea tensiunii arteriale sistolice, scăderea
tensiunii arteriale diastolice, senzaţie de opresiune toracică, extrasistole. Se recomandă
sedative, tranchilizante sau terapie intensivă în cazurile severe. Tratamentul specific în
caz de supradozaj este reprezentat de beta-blocanţi (de preferat beta1-selectivi) care se
vor administra cu atenţie, mai ales la pacienţii cu astm bronşic la care există pericolul
accentuării bronhospasmului.
Condiţii de păstrare: Se va păstra într-un loc uscat, la o temperatură care să nu
depăşească 25 grade Celsius. Nu se va lăsa la îndemâna copiilor.

Producător: Boehringer Ingelheim

DIURENOB
produse naturale
Formă de prezentare: Produs natural obţinut dintr-un amestec de plante medicinale şi un
ulei esenţial, condiţionat sub formă de comprimate. Flacon cu 40 comprimate.
Compoziţie: Betula verrucosa, Equisetum arvense, Cynara scolymus, Aetheroleum
Foeniculi.
Acţiune terapeutică: Diuretic, antiinflamator şi antiseptic la nivelul aparatului renal,
depurativ.
Indicaţii terapeutice: Cistite, insuficienţă renală cronică, hiperuricemie, adjuvant în
tratamentul microlitiazei urinare.
Contraindicaţii: Nu se cunosc.
Mod de administrare: Intern, 2 comprimate de 3 ori pe zi.

Producător: Plantavorel
DIVASCAN®
iprazochromum
Compoziţie: 1 comprimat conţine: iprazocrom 2,5 mg.
Indicaţii: În profilaxia migrenelor şi a formelor înrudite de cefalee. Divascan scade
intensitatea simptomelor migrenoase şi/sau frecvenţa acceselor migrenoase. Prin
scăderea permeabilităţii vasculare, în special a vaselor mici, Divascan poate influenţa
favorabil modificările retiniene din retinopatia diabetică în stadiu incipient.
Contraindicaţii: Divascan nu se va administra la pacienţi cu reacţii de hipersensibilitate la
iprazocrom sau la alţi derivaţi de adrenocrom; de asemenea nu se va administra în timpul
sarcinii.
Reacţii adverse: Divascan este în general bine tolerat. Rareori pot apărea reacţii de
hipersensibilitate la nivelul tegumentului. De asemenea, s-au raportat rare cazuri de
inapetenţă la începutul tratamentului. În timpul tratamentului cu Divascan poate apărea o
coloraţie roşu-brună a urinei ca rezultat al excreţiei renale a substanţei active şi nu are
semnificaţie patologică.
Mod de administrare: În tratamentul migrenei: La adulţi se recomandă 1 - 2 (până la 4)
comprimate de 3 ori pe zi. La nevoie, se poate asocia cu un antimigrenos de criză. Durata
tratamentului se va stabili în funcţie de frecvenţa apariţiei crizelor migrenoase şi va fi de
cel puţin 6 luni. În retinopatia diabetică: La adulţi se recomandă 2 comprimate de 3 ori pe
zi. În cazurile cu evoluţie pozitivă, după o perioadă de tratament de atac de mai multe luni,
se poate scădea doza de întreţinere la 1 comprimat de 3 ori pe zi. Comprimatele se înghit
întregi cu o cantitate de lichid.
Formă de prezentare: Cutii cu 60 comprimate. Valabilitate: 3 ani.

Producător: Berlin-Chemie Menarini Group

DIXIDEXTRACAINĂ-70
combinaţii
Compoziţie:Fiole de 2 ml conţinând 0,010 g clorhidrat de cincocaină, 0,040 g clorhidrat de
lidocaină în 0,120 g Dextran-70.
Acţiune farmacoterapeutică: Dixidextracaina-70 este o asociere a două anestezice
locale, care se potenţează reciproc, dizolvate într-o soluţie apoasă 6% de Dextran, vehicul
macromolecular cu dublu rol: accelerarea difuziunii amestecului anestezic în LCR,
concomitent cu întârzierea resorbţiei lui în sânge şi deci creşterea duratei anesteziei până
la 3-7 ore. Densitatea preparatului fiind de 1,025, acesta este hiperbar în raport cu LCR
(densitatea LCR este de 1,003 - 1,008). Efectul anestezic al Dixidextracainei este superior
celui al fiecărei componente administrare separat. Durata anesteziei depinde de doza
administrată, rezultând o anestezie de 3-5 ore pentru etajul abdominal superior, 4-6 ore
pentru etajul abdominal inferior, 6-7 ore pentru extremităţile pelvine. Tesiunea arterială
poate scădea brutal la 1-2 minute după injectarea soluţiei anestezice; scăderile presiunii
sistolice cu mai mult de 25% trebuie corectate (cu amine vasopresoare). Durata analgeziei
postanestezice depăşeşte durata paraliziei motorii.
Indicaţii: Rahianestezie.
Contraindicaţii: Alergie la una din componente, insuficienţă cardiacă acută, tulburări
severe de conducere la nivelul miocardului; situaţii care contraindică rahianestezia.
Reacţii adverse: Uneori hipotensiune, deprimare respiratorie, cefalee, ameţeli, vărsături.
Posologie şi mod de administrare: Intrarahidian lombar (L4 - L5), 0,5-1,2 ml.
Formă de prezentare: Cutii cu 100 fiole 2 ml.
Condiţii de păstrare: La adăpost de lumină.
Perioada de valabilitate: 2 ani de la data fabricaţiei.

Producător: Sicomed
DOBUTAMIN
dobutaminum
Prezentare farmaceutică: Flacon injectabil cu
530 mg liofilizat, conţinând 280 mg dobutamină
hidroclorică (corespunzând la 250 mg
dobutamină).
Acţiune terapeutică: Dobutamina este o
amină simpatomimetică sintetică, cu acţiune
inotrop pozitivă, explicată în principal de
acţiunea agonistă pe receptorii cardiaci ß1 şi
alfa1. Creşte contractilitatea, creşte volumul
bătaie şi debitul cardiac. Dobutamina are, de
asemenea, efecte agoniste pe receptorii
periferici ß2 (şi, în mai mică măsură, pe
receptorii alfa2). Are acţiune cronotrop pozitivă
şi efecte pe vasele periferice, mult mai puţin
importante decât celelalte catecolamine.
Dobutamina acţionează direct şi independent
de concentraţia sinaptică de catecolamine, dar
nu afectează receptorii de dopamină şi nu
afectează eliberarea endogenă de
noradrenalină.
Indicaţii: Tratamentul inotrop pozitiv al insuficienţei cardiace acute sau cronice
decompensate acut, de tip antero- sau/şi retrograd.
Dozare şi mod de administrare: Doza trebuie ajustată individual. Debitul necesar al
perfuziei depinde de răspunsul pacientului la tratament şi de apariţia efectelor adverse. La
adulţi: experienţa a arătat că cei mai mulţi pacienţi răspund la doze între 2,5 şi 10 µg/kg
corp/min. Doze peste 40 µg/kg corp/min au fost administrate în cazuri individuale. La copii:
s-au utilizat doze între 1 şi 15 µg/kg corp/min. Există dovezi că doza minimă eficace este
mai mare la copii decât la adulţi. Se recomandă atenţie la doze mari. La doze peste 7,5
µg/kg corp/min se observă cele mai multe efecte secundare şi mai ales tahicardie. Doza
necesară la copii trebuie tatonată atent, pentru a intercepta fereastra terapeutică probabil
mai îngustă la copii. Se recomandă ca doza să fie redusă gradat înainte de întreruperea
dobutaminei.
Tabelele arată debitul perfuziei pentru doze diferite la concentraţii iniţiale diferite:

Doza pentru perfuzor:

1 flacon injectabil de dobutamină 250 mg la 50 ml de
soluţie
Debit în ml/oră * (ml/min)*
Intervalul de dozare Greutatea corporală
50 kg 70 kg 90 kg
Inferior ml/oră 1,5 2,1 2,7
2,5 mcg/kg/min (0,025) (0,035) (0,045)
(ml/min)
Mediu ml/oră 3,0 4,2 5,4
5 mcg/kg/min (0,05) (0,07) (0,09)
(ml/min)
Înalt ml/oră 6,0 8,4 10,8
10 mcg/kg/min (0,10) (0,14) (0,18)
(ml/min)

*Dacă se dublează concentraţia (de exemplu, 2 x 250 mg dobutamină la 50 ml soluţie),

atunci debitul perfuziei trebuie înjumătăţit.
Doza pentru perfuzoare:
1 flacon injectabil de dobutamină 250 mg la 500 ml de soluţie
Debit în ml/oră * (pic./min)*
Intervalul de dozare Greutatea corporală
50 kg 70 kg 90 kg
Inferior ml/oră 15 21 27
2,5 mcg/kg/min (pic./min) (5) (7) (9)
Mediu ml/oră 30 42 54
5 mcg/kg/min (pic./min) (10) (14) (18)
Înalt ml/oră 60 84 108
10 mcg/kg/min (pic./min) (20) (28) (36)

*Dacă se dublează concentraţia (de exemplu, 2 x 250 mg dobutamină la 500 ml volum soluţie sau 250 mg dobutamină la 250 ml
soluţie), atunci debitul perfuziei trebuie înjumătăţit. Preparea soluţiei perfuzabile: se dizolvă Dobutamin Giulini 250 mg, substanţă uscată
în 10 ml apă pentru injecţie sau în soluţie de glucoză 5%. Dacă substanţa uscată nu s-a dizolvat complet se adaugă încă 10 ml. Mai
departe, dobutamin 250 mg trebuie diluat înainte ca substanţa uscată dizolvată să fie administrată. aceasta se poate face folosind
soluţie de glucoză 5%, soluţie salină fiziologică, soluţie lactată Ringer sau soluţie de lactat de Na. Soluţiile saline, totuşi, trebuie evitate
pentru dizolvarea iniţială întrucât pot reduce solubilitatea dobutaminei hidroclorice.
Se foloseşte doar în perfuziile intravenoase şi doar după diluare.
Din cauza timpului de înjumătăţire scurt, dobutamina trebuie administrată în perfuzie
intravenoasă continuă. Durata tratamentului perfuzabil depinde de necesităţile clinice şi
este stabilită de medic. În timpul administrării de dobutamină trebuie atent monitorizate
frecvenţa cardiacă, ritmul cardiac, tensiunea arterială, fluxul urinar şi debitul perfuziei.
Dacă este posibil, presiunea venoasă centrală şi presiunea capilară pulmonară de ocluzie
trebuie monitorizate continuu.
Efecte secundare: Chiar la doze terapeutice, frecvenţa cardiacă creşte de obicei (cu 5-15
bătăi/min la cei mai mulţi pacienţi). O creştere a presiunii sistolice (de 10-20 mmHg la cei
mai mulţi pacienţi) s-a observat în mod similar la doze terapeutice. La pacienţii cu
hipertensiune se aşteaptă o creştere mai mare a presiunii arteriale. O scădere bruscă şi
pronunţată a presiunii sanguine s-a raportat ocazional, reîntorcându-se rapid la valoarea
iniţială după reducerea dozei sau oprirea perfuziei. Tratamentul poate fi necesar în cazuri
izolate. Dobutamin poate determina noi aritmii ventriculare sau poate accentua aritmii
ventriculare preexistente. Tahicardiile ventriculare sau fibrilaţia ventriculară apar foarte rar.
Cum dobutamina scurtează timpul de conducere AV, poate apărea o creştere a frecvenţei
de contracţie ventriculară la pacienţii cu fibrilaţie atrială. Pacienţii cu fibrilaţie atrială cu
transmitere rapidă ventriculară trebuie de aceea digitalizaţi înainte de a primi dobutamină
în perfuzie. Ocazional, s-a observat uşoară vasoconstricţie, în special la pacienţii care au
fost trataţi în prealabil cu ß-blocanţi. Simptome de angină pectorală s-au observat la 1-3 %
din pacienţi, mai ales vârstnici. Efecte secundare asupra necesarului miocardic de oxigen,
tabloului simptomelor şi metabolismului cardiac nu pot fi neglijate la pacienţii având
cardiopatie ischemică severă. Simptome ca erupţie cutanată, febră, eozinofilie şi
bronhospasm apar ocazional şi sunt semne de hipersensibilizare. Dobutamina poate, de
asemenea, să ducă la scăderea potasiului seric, dar rareori duce la hipopotasemie. La
copii, creşterea frecvenţei cardiace şi/sau a presiunii sanguine pot fi mai pronunţate iar
scăderea presiunii capilare pulmonare mai mică decât la adulţi.
Contraindicaţii: Dobutamin 250 mg nu poate fi administrat în caz de: hipersensibilitate
cunoscută la dobutamină; existenţă a unui obstacol mecanic al umplerii şi/sau golirii
ventriculare, ca în: tamponada cardiacă, pericardita constrictivă, cardiomiopatia
hipertrofică obstructivă şi stenoza aortică severă; stări hipovolemice severe; administrare
concomitentă de inhibitori de monoaminoxidază (IMAO).
Precauţii speciale: După terapia cu dobutamină s-au observat creşteri şi descreşteri
regionale ale fluxului sanguin coronarian, ceea ce poate modifica consumul miocardic de
oxigen. La pacienţii cu boală coronariană severă poate apărea o deteriorare severă a
simptomelor clinice, mai ales dacă terapia cu dobutamină este însoţită de o creştere
importantă a frecvenţei cardiace şi/sau tensiunii arteriale. Ca în cazul tuturor substanţelor
inotrop pozitive, utilizarea dobutaminei la pacienţii cu cardiopatie ischemică trebuie atent
cântărită de la caz la caz.
Sarcină şi alăptare: Cum nu există experienţă privind siguranţa administrării în timpul
sarcinii şi alăptării, la gravide dobutamina trebuie administrată doar în indicaţii vitale şi
când nu este disponibil un alt tratament cu risc mai scăzut. Dacă este necesar tratamentul
în timpul alăptării, alăptarea trebuie întreruptă pe durata tratamentului.
Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiuni: Administrarea
concomitentă de ß-blocanţi poate atenua efectele catecolaminergice ale dobutaminei prin
inhibare competitivă de receptor. În plus, predominanţa efectelor poate duce la
vasoconstricţie periferică, rezultând creşterea tensiunii arteriale. Concomitent cu blocarea
-receptorilor, predominanţa efectelor ß-mimetice poate duce la tahicardie suplimentară şi
vasoconstricţie periferică. Vasodilatatoarele predominant venoase (de ex.: nitroprusiatul
de sodiu, nitraţii) pot duce în combinaţie cu dobutamina- la o creştere înaltă a debitului
cardiac şi la o scădere mai pronunţată a rezistenţei vasculare periferice şi a presiunii de
umplere ventriculară decât o pot face ele însele. Administrarea de dobutamină poate duce
la o creştere a necesarului de insulină la pacienţii diabetici. Nivelul glicemiei la diabetici
trebuie de aceea verificat la începutul tratamentului cu dobutamină, la modificarea
debitului perfuziei şi la întreruperea perfuziei, modificând corespunzător doza de insulină,
dacă este necesar.
Administrarea concomitentă de inhibitori ai enzimei de conversie (ex., captopril) şi a unor
doze mari de dobutamină poate duce la o creştere a debitului cardiac, însoţită de o
creştere a consumului de oxigen. Apariţia durerilor toracice şi a aritmiilor a fost raportată în
acest context. Spre deosebire de monoterapie, asocierea de dobutamină cu dopamină
duce (ca un rezultat al dozei de dopamină) la o creştere mai marcată a presiunii sanguine
şi la o scădere - sau nici o modificare - a presiunii de umplere ventriculară. Administrarea
concomitentă de IMAO este contraindicată întrucât poate duce la efecte adverse care
ameninţă viaţa, precum crize hipertensive, insuficienţă cardiacă, aritmii, hemoragie
intracraniană.

Producător: Solvay Pharmaceuticals

DOBUTREX®
dobutaminum
Compoziţie: Dobutamină clorhidrat injectabilă. Este o catecolamină sintetică cu activitate
agonistă alfa1, beta1 şi beta2. Formula moleculară a dobutaminei clorhidrat este
C18H23NO3 HCl şi are o greutate moleculară de 337,85.
Formă de prezentare: Dobutrex 250 mg: flacoane conţinând 250 mg de dobutamină bază
şi 250 mg de manitol pentru dizolvare. Dobutrex 100 mg: flacoane conţinând 100 mg de
dobutamină bază şi 100 mg de manitol pentru dizolvare. Formularea clinică este furnizată.
Dobutrex soluţie: flacoane conţinând 250 mg de dobutamină bază, 4,8 mg bisulfit de sodiu
şi apă sterilă. Acidul clorhidric şi/sau hidroxidul de sodiu se pot folosi în procesul de
fabricaţie pentru ajustarea pH-ului între 2,5 şi 5,5.
Indicaţii terapeutice: Dobutamina clorhidrat este indicată când este nevoie de stimulare
inotropă în tratamentul pacienţilor cu stări de hipoperfuzie, al căror debit cardiac este
insuficient faţă de nevoile circulatorii. Dobutamina clorhidrat este indicată, de asemenea,
ca suport inotrop necesar pacienţilor cu presiuni ventriculare de umplere anormal de
crescute care induc riscul congestiei şi edemului pulmonar. Condiţiile care pot precipita
asemenea situaţii includ următoarele stări de hipoperfuzie: De origine cardiacă. A.
Insuficienţă cardiacă acută. Infarct miocardic acut. Şoc cardiogen. După intervenţii
chirurgicale pe cord. Deprimarea contractilităţii cardiace indusă de medicamente ca în
cazul administrării în exces a blocanţilor beta-adrenergici. B. Insuficienţă cardiacă cronică.
Decompensarea acută a insuficienţei cardiace cronice congestive. Suport inotrop temporar
în insuficienţa cardiacă cronică congestivă gravă, ca adjuvant al terapiei convenţionale cu
agenţi inotropi orali, vasodilatatoare sistemice şi diuretice. De origine non-cardiacă. A.
Stări de hipoperfuzie acută secundară traumatismelor, intervenţiilor chirurgicale,
septicemiilor sau hipovolemiei, când tensiunea arterială medie este peste 70 mm Hg şi
presiunea pulmonară capilară este de 18 mm Hg sau mai mare, cu răspuns inadecvat la
volumul de umplere şi presiune ventriculară de umplere crescută. B. Debit cardiac scăzut
ca urmare a ventilaţiei mecanice cu presiune expiratorie pozitivă (PEEP). Dobutamina
clorhidrat poate fi folosită ca un substitut pentru exerciţiul fizic în testarea în scop
diagnostic a bolii coronariene. Când dobutamina clorhidrat este folosită în acest scop, ca
şi în cazul testului la efort, pacienţii trebuie informaţi asupra riscurilor potenţiale ale acestui
test. În plus, pacienţii trebuie monitorizaţi atent ca şi în cazul testărilor la stres fizic
standard, inclusiv monitorizare electrocardiografică continuă.
Posologie şi mod de administrare: Administrarea: Din cauza timpului mic de înjumătăţire,
dobutamina clorhidrat trebuie administrată i.v. în perfuzie continuă. După ce s-a ajuns la un ritm
constant de perfuzare sau după schimbarea ritmului, se ajunge la o concentraţie plasmatică
constantă a dobutaminei în aproximativ 10 min. De aceea, dozele de încărcare sau injectarea în
bolus nu sunt necesare şi nu se recomandă. Dozajul recomandat: Ritmul de perfuzie necesar pentru
creşterea debitului cardiac variază între 2,5 şi 10 mcg/kg corp /min la majoritatea pacienţilor. În
mod frecvent, dozele de până la 20 mcg/kg corp /min sunt necesare pentru o îmbunătăţire
hemodinamică corespunzătoare. În rare cazuri au fost raportate rate de perfuzare de până la 40
mcg/kg corp /min. Ritmul de administrare şi durata terapiei ar trebui ajustate funcţie de răspunsul
pacientului la tratament, determinat pe baza următorilor indicatori clinici: parametri hemodinamici
cum ar fi frecvenţa şi ritmul cardiac, presiunea arterială şi, dacă este posibil, debitul cardiac şi
presiunile de umplere ventriculară (presiunea venoasă centrală, presiunea capilară pulmonară şi
presiunea atrială stângă) şi semnele congestiei pulmonare şi ale irigării diferitelor organe (excreţia
urinară, temperatura cutanată şi starea psihică). Au fost administrate unor pacienţi concentraţii de
până la 5 000 mg/l (250 mg/ 50 ml). Volumul final administrat trebuie determinat funcţie de
cerinţele volemice ale pacienţilor. Terapia cu Dobutrex se va întrerupe, recomandabil, prin
reducerea graduală a dozei de dobutamină clorhidrat, decât prin încetarea bruscă a administrării
acesteia. Unităţi de dozaj: Majoritatea rapoartelor despre dozele de dobutamină clorhidrat exprimă
doza în raport de greutatea corpului, de exemplu, mcg/kg corp /min. Această practică este
folositoare pentru a calcula dozele pentru sugari şi copii, decât pentru adulţi. La adulţi, greutatea
corpului are o influenţă mică asupra efectului dobutaminei; deoarece dozajul de dobutamină
clorhidrat trebuie calculat pentru fiecare pacient în parte, la adulţi doza poate fi uşor calculată în
mcg/min. Doza de dobutamină clorhidrat poate fi iniţiată la 100-200 mcg/min şi crescută gradual
până la 1000-2000 mcg/min sau chiar mai mult, funcţie de răspunsul clinic şi hemodinamic al
fiecărui pacient în parte. Reconstituire: Dobutamina clorhidrat poate fi reconstituită cu apă distilată
injectabilă, apă sterilă injectabilă sau cu dextroză injectabilă 5%. Ocazional, când se anticipează
necesitatea unei perfuzii prelungite într-un volum mic, reconstituirea dobutaminei clorhidrat cu apa
sterilă injectabilă reduce riscul contaminării cu bacterii a soluţiei reconstituite. Soluţiile saline nu
trebuie utilizate în reconstituirea dobutaminei clorhidrat, din cauza posibilităţii de interferenţă a
ionilor de clor printr-un efect ionic obişnuit. Pentru reconstituire, adăugaţi 10 ml de dizolvant în
fiola nr. 7051 cu dobutamină clorhidrat 250 mg. Dacă materialul nu este complet dizolvat mai
adăugaţi 10 ml de dizolvant. Pentru reconstituirea fiolei nr. 7052 adăugaţi 10 ml de dizolvant.
Diluţia succesivă: Dobutamina clorhidrat reconstituită rămâne stabilă la o concentraţie de 25 mg/ml.
Oricum, în marea majoritate a cazurilor, dobutamina clorhidrat trebuie diluată şi mai mult până la o
concentraţie de 5 mg/ml sau chiar mai puţin înainte de administrare. Se diluează cu dextroză
injectabilă 5%, soluţie de clorură de sodiu injectabilă 0,9% sau lactat de sodiu injectabil. A nu se
adăuga dobutamina clorhidrat la soluţia injectabilă de bicarbonat de sodiu 5% sau oricărei alte
soluţii puternic alcaline. Din cauza potenţialelor incompatibilităţi fizice, este recomandabil ca
dobutamina clorhidrat să nu fie amestecată cu alte medicamente în aceeaşi soluţie. Dobutamina
clorhidrat nu trebuie utilizată în conjuncţie cu alţi agenţi sau dizolvanţi care conţin atât bisulfit de
sodiu, cât şi etanol. Stabilitate: Soluţia reconstituită poate fi păstrată la frigider pentru 96 de ore şi la
temperatura camerei o perioadă de 24 de ore. Soluţiile i.v. trebuie utilizate în 24 de ore. Soluţiile
conţinând dobutamină clorhidrat pot prezenta o culoare roz care, dacă este prezentă, se va accentua
în timp. Această schimbare de culoare este datorată unei uşoare oxidări a medicamentului, dar nu
influenţează efectul acestuia de-a lungul perioadelor de timp discutate mai sus. Ritmurile de
perfuzie funcţie de concentraţia dobutaminei hidroclorid: Ritmurile perfuziei i.v. care trebuie să
asigure o anumită dozare sunt funcţie de concentraţia dobutaminei clorhidrat în lichidul de perfuzie.
Tabelul care urmează prezintă un ghid orientativ asupra ratelor de perfuzare (în ml/kg corp /min)
recomandate pentru cele trei concentraţii de dobutamină clorhidrat care se utilizează în mod
frecvent (250, 500 şi 1 000 mg/l) în vederea asigurării dozajelor medicamentului (în mcg/kg
corp /min) care sunt indicate în coloana din stânga a tabelului.
Ritmul de administrare a Ritmul de administrare a perfuziei
medicamentului
250 mg/l1 500 mg/l2 1 000 mg/l3
(mcg/kg corp /min) (ml/kg corp /min) (ml/kg corp /min) (ml/kg corp /min)
2,5 0,01 0,005 0,0025
5 0,02 0,01 0,005
7,5 0,03 0,015 0,0075
10 0,04 0,02 0,01
12,5 0,05 0,025 0,0125
15 0,06 0,03 0,015
1 250 mg/l de diluant;
2 500 mg/l sau 250 mg/500 ml de diluant;
3 1000 mg/l sau 250 mg/250 ml de diluant.
Ritmul de administrare şi durata terapiei trebuie ajustate funcţie de răspunsul pacientului,
determinat pe baza alurii ventriculare, presiunii sanguine, fluxului urinar şi, dacă este
posibil, debitului cardiac. Este mult mai indicat să se scadă gradual doza, decât să se
întrerupă brusc tratamentul cu dobutamină. Au fost administrate concentraţii de până la 5
000 mg/ml.
Contraindicaţii: Sensibilitatea cunoscută la dobutamină clorhidrat.
Precauţii speciale în utilizare: Doza de dobutamină trebuie redusă sau chiar se poate
opri temporar tratamentul dacă apar creşteri nedorite ale frecvenţei cardiace sau presiunii
sistolice sau dacă apar fenomene aritmice. Dobutamina poate să precipite sau să
exacerbeze activitatea ventriculară ectopică; rareori poate cauza tahicardie ventriculară
sau fibrilaţie. Pentru că dobutamina facilitează conducerea atrioventriculară, pacienţii cu
flutter atrial sau fibrilaţie atrială pot să dezvolte răspunsuri ventriculare rapide. O atenţie
deosebită trebuie acordată cazurilor când Dobutrex trebuie administrat pacienţilor cu
infarct miocardic acut, pentru că orice creştere excesivă a frecvenţei cardiace sau a
tensiunii arteriale poate intensifica ischemia. Dobutamina şi alţi agenţi inotropi nu
îmbunătăţesc hemodinamica la majoritatea pacienţilor cu obstrucţii mecanice care
împiedică fie umplerea, fie golirea ventriculară, sau pe amândouă. Răspunsul inotrop
poate fi inadecvat în cazul pacienţilor cu o marcată reducere a complianţei ventriculare.
Asemenea condiţii sunt prezente în tamponada cardiacă, stenoza aortică valvulară şi
stenoza idiopatică hipertrofică subaortică.
Alte precauţii: În timpul administrării de dobutamină, ca şi în cazul oricărei alte
catecolamine parenterale, trebuie monitorizate atent frecvenţa cardiacă, ritmul cardiac,
debitul cardiac, tensiunea arterială şi ritmul de perfuzie. Scăderi precipitate ale tensiunii
arteriale, asociate cu administrarea de dobutamină, au fost descrise ocazional. Scăderea
dozei sau întreruperea perfuziei duce de obicei la revenirea rapidă a tensiunii arteriale la
valorile normale, dar există cazuri rare când reversibilitatea acestui proces nu este
imediată solicitând intervenţia activă. Dobutamina trebuie utilizată cu multă atenţie în şocul
cardiogen cu hipotensiune severă (valori medii ale tensiunii arteriale sub 70 mm Hg). Dacă
valorile tensiunii arteriale rămân scăzute sau descresc progresiv în timpul administrării de
dobutamină, în ciuda presiunii de umplere ventriculară adecvate şi a debitului cardiac,
trebuie luată în considerare administrarea concomitentă a unui agent vasoconstrictor
periferic, cum ar fi dopamina sau noradrenalina. Utilizarea pediatrică: Dobutamina a fost
administrată copiilor cu stări de hipoperfuzie prin debit scăzut. Unele efecte hemodinamice
ale dobutaminei pot să difere la copii în comparaţie cu adulţii. Creşteri ale frecvenţei
cardiace şi ale presiunii sanguine sunt mai frecvente şi mai intense, deci dacă dobutamina
se administrează copiilor, aceştia trebuie monitorizaţi cu mare atenţie.
Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiuni: Dobutamina în
combinaţie cu dopamina creşte tensiunea arterială sistemică, fluxul sanguin renal, fluxul
urinar şi excreţia de sodiu şi previne creşterea presiunii de umplere ventriculară care tinde
să apară după administrarea numai a dopaminei. În general, combinaţia nu creşte debitul
cardiac mai mult decât o doză echivalentă de dobutamină administrată singură.
Combinaţia de dobutamină şi vasodilatatoare (de ex.: nitroglicerină, nitroprusiat) a fost
folosită, mai ales în cazul pacienţilor cu cardiopatie ischemică. Aceasta potenţează
mărirea debitului cardiac şi micşorarea rezistenţei vasculare sistemice şi presiunii
ventriculare de umplere. Presiunea sanguină produsă de frecvenţa cardiacă este fie uşor
crescută, fie rămâne neschimbată. Efectele dobutaminei pot fi contracarate de antagoniştii
beta-adrenergici. În timpul tratamentului cu beta-antagonişti, doze scăzute de dobutamină
pot manifesta grade variate de activitate alfa-adrenergică, cum ar fi vasoconstricţia. Din
cauza faptului că interacţiunea dintre dobutamină şi antagonişti la nivelul receptorilor beta
este reversibilă, aceste două clase de medicamente se vor afla în competiţie. Astfel,
administrarea unor doze mai mari de dobutamină va contracara progresiv efectul
antagoniştilor receptorilor beta-adrenergici.
Sarcină şi alăptare: Nu a fost stabilită siguranţa utilizării acestui produs în timpul sarcinii.
Evaluarea rezultatelor obţinute în cazul studiilor pe animale nu a demonstrat că
administrarea acestui medicament ar avea un efect nociv asupra embrionului sau fătului,
cursului gestaţiei şi a dezvoltarii peri- şi postnatale. Dobutamina nu trebuie administrată în
timpul sarcinii decât dacă potenţialele efecte benefice pentru mamă depăşesc riscul la
care este supus fătul.
Reacţii adverse: Reacţii cardiovasculare: vezi "Precauţii speciale în utilizare". Reacţii
locale la nivelul injecţiei i.v.: Rapoarte ocazionale de flebită. Au fost descrise cazuri de
inflamaţii locale după administrarea inadecvată a perfuziei. Alte efecte: Greaţă, dureri de
cap, durere anginoasă, dureri toracice nespecifice, palpitaţii, tahipnee şi reacţii sugestive
pentru hipersensibilitate, inclusiv erupţii eritematoase, febră, eozinofilie şi bronhospasm.
Supradozare: Semne şi simptome: Simptomele de intoxicaţie pot include: anorexie,
greaţă, vărsături, tremurături, anxietate, palpitaţii, dureri de cap, respiraţie superficială,
dureri toracice - anginoase şi nespecifice. Efectele pozitive cronotrope şi inotrope ale
dobutaminei pot determina hipertensiune, tahiaritmii, ischemie miocardică şi fibrilaţie
ventriculară. Hipotensiunea poate fi rezultatul vasodilataţiei. Durata de acţiune a
dobutaminei este în general scurtă (timpul de înjumătăţire este de aproximativ 2 minute).
Tratament: Întreruperea temporară a administrării dobutaminei, până la stabilizarea stării
pacientului. Pacientul trebuie monitorizat, iar măsurile de resuscitare trebuie iniţiate
prompt.
Proprietăţi farmacodinamice: Dobutamina este o catecolamină sintetică. Acţiunea
principală a acestui medicament este de a creşte contractilitatea cardiacă prin stimularea
beta1-receptorilor cardiaci. Produce şi un slab efect cronotrop, hipertensiv, aritmogen şi
vasodilatator. Este un agent care acţionează direct şi deci nu eliberează noradrenalina.
Dobutamina creşte volumul bătaie şi debitul cardiac şi scade presiunea ventriculară de
umplere şi rezistenţă vasculară sistemică şi pulmonară. Ritmul cardiac nu creşte
semnificativ după administrarea unor doze obişnuite, dar în cazul unor doze mari poate să
apară tahicardia (de obicei după administrarea unor doze mai mari de 10 mg/kg corp
/min). Dobutamina nu acţionează la nivelul receptorilor dopaminergici, aşa că nu provoacă
vasodilataţie selectivă la nivelul vaselor renale sau splanhnice. Toleranţa parţială la
dobutamină apare în timpul perfuziilor continue prelungite şi devine semnificativă statistic
după 72 de ore. Debitul cardiac după o perfuzie constantă la 72 de ore este de peste 70%
din acela obţinut după 2 ore la pacienţi cu insuficienţă cardiacă congestivă.
Proprietăţi farmacocinetice: Dobutamina îşi face efectul la 1-2 min după administrare.
Ajunge la concentraţii plasmatice stabile după 10 min. Concentraţia plasmatică medie (la o
perfuzie de 5 mg/kg corp /min): aproximativ 100 ng/ml. Clearance-ul plasmatic: 2,4
l/min/m2. Volumul de distribuţie: 20% din greutatea corpului. Metabolism: metilarea la 3-O-
metil dobutamină (inactivă) şi conjugarea compusului iniţial şi a derivaţilor 3-O-metil.
Timpul de înjumătăţire plasmatică: mai puţin de 3 minute. Excreţia: renală şi biliară.
Date preclinice de siguranţă: Studiile reproductive făcute pe şobolani şi iepuri nu au
relevat efecte nocive asupra fertilităţii, a fătului sau efecte teratogene datorate
dobutaminei.
Formă farmaceutică: Pulbere liofilizată condiţionată la flacoane, echivalentă la 250 mg
dobutamină bază. Pentru reconstituire se adaugă 10 ml de apă sterilă pentru injecţii sau
soluţie de dextroză injectabilă 5%. Dacă nu s-a dizolvat complet se adaugă încă 10 ml
diluant. Se va agita energic. Soluţia reconstituită trebuie diluată în continuare înainte de a
fi folosită. Pentru administrarea i.v., 250 mg dobutamină se vor dilua în cel puţin 50 ml
soluţie.
Incompatibilităţi: A nu se adăuga dobutamină soluţiilor injectabile de bicarbonat de sodiu
5% sau oricăror altor soluţii puternic alcaline. Din cauza potenţialelor incompatibilităţi fizice
se recomandă ca dobutamina să nu fie amestecată cu alte medicamente în aceeaşi
soluţie. Dobutamina nu trebuie utilizată împreună cu alţi agenţi sau dizolvanţi care conţin
atât bisulfit de sodiu cât şi etanol.
Condiţii de păstrare: Înainte de reconstituire se va păstra la temperatura camerei (15 - 30
grade Celsius). Soluţiile reconstituite pot fi păstrate la frigider (2 - 8 grade Celsius) timp de
cel puţin 96 de ore sau la temperatura camerei pentru 24 de ore. Diluţiile pentru uz i.v.
trebuie utilizate în 24 de ore. Instrucţiuni de utilizare şi manipulare: Dobutamina trebuie
diluată înainte de administrarea i.v. într-un recipient adecvat, cu una din următoarele
soluţii: soluţie injectabilă de clorură de sodiu, soluţie injectabilă de dextroză 5%, soluţie de
dextroză 5% şi soluţie injectabilă de clorură de sodiu 0,9%, soluţie de dextroză 5% şi
soluţie injectabilă de clorură de sodiu 0,45%, sau soluţie injectabilă de lactat de sodiu.
Soluţia preparată trebuie folosită în 24 de ore. Soluţiile care conţin dobutamină pot să
capete o nuanţă roz; culoarea se poate intensifica în timp. Această schimbare de culoare
se datorează unei uşoare oxidări a medicamentului, dar eficacitatea medicamentului
rămâne practic aceeaşi dacă sunt respectate instrucţiunile de păstrare.

Producător: Eli Lilly and Company

DOGMATIL
sulpiridum
Prezentare farmaceutică: Gelule conţinând sulpiridă 50 mg (cutie cu 30 buc.); fiole a 2 ml
soluţie injectabilă conţinând sulpiridă 100 mg (cutie cu 6 buc.).
Acţiune terapeutică: Neuroleptic dezinhibitor; antivertiginos.
Indicaţii: Schizofrenie acută şi cronică, depresii nevrotice şi exogene; vertij labirintic;
pentru combaterea componenţei psihosomatice în boala ulceroasă şi rectocolita
hemoragică.
Mod de administrare: Oral, la adult obişnuit 1-2 gelule (50-100 mg) de 3 ori/zi; în
schizofrenia acută 4-20 gelule/zi (fracţionat); în urgenţe se injectează i.m. 2-10 fiole/zi (cel
mult 2 fiole o dată), timp de 2-9 zile. La copii (mai mari de 6 ani), oral 3-10 mg/kg corp şi zi
(fracţionat).
Reacţii adverse: Uneori tulburări motorii extrapiramidale (tremor, akatisie, rareori
diskinezie tardivă), insomnie sau sedare şi somnolenţă, ginecomastie şi galactoree (prin
hiperprolactinemie), hipotensiune ortostatică (mai ales pentru injecţii); dozele mari,
administrate la bolnavi hipomaniacali, pot creşte agitaţia motorie.
Contraindicaţii: Feocromocitom, boli renale, hepatice şi sanguine grave; prudenţă la
bolnavii cu tulburări extrapiramidale, stări hipomaniacale, epilepsie, hipertensiune arterială,
doze mai mici în prezenţa insuficienţei renale; prudenţă în timpul sarcinii, se va evita în
primele 6 săptămâni. În timpul tratamentului nu sunt recomandabile activităţi care solicită
intens şi prelungit atenţia şi presupun performanţe psihomotorii riguroase (conducere de
autovehicule, mânuirea unor maşini etc.). Se va evita consumul de băuturi alcoolice;
prudenţă în asocierea cu alte deprimante centrale şi cu medicamente antihipertensive, nu
se asociază cu levodopa (îi împiedică efectul antiparkinsonian).
DOPAMIN Giulini 50N, 200N
dopaminum
Prezentare farmaceutică: Dopamin Giulini
50N: fiole a 5 ml concentrat pentru injectare,
conţinând 50 mg dopamină hidroclorit şi 0,3 mg
metabisulfit de sodiu (corespunzând la 0,2 mg
SO2) ca stabilizator; cutii cu 5 fiole. Dopamin
Giulini 200N: fiole a 10 ml concentrat pentru
injectare, conţinând 200 mg dopamină
hidroclorit şi 0,6 mg de metabisulfit de sodiu
(corespunzând la 0,4 mg SO2) ca stabilizator;
cutii cu 5 fiole.
Indicaţii: Stările de şoc, cum ar fi cele din
insuficienţa cardiacă sau post-infarct de
miocard (şoc cardiogen); postoperator (şoc
postoperator); în pierderile lichidiene majore
(şoc hipovolemic) numai după substituţie
volemică; infecţii severe (şoc septic); reacţii de
hipersensibilitate (şoc anafilactic); scădere
acută a tensiunii arteriale (hipotensiunea
severă); iminenţă de şoc (preşoc); iminenţă de
insuficienţă renală.
Dozare: Doza trebuie ajustată individual şi depinde de severitatea şocului şi de răspunsul
la terapie. Chiar dacă se foloseşte dopamina, trebuie luate măsuri suplimentare, cum ar fi:
substituţia adecvată a volumului circulant şi monitorizarea strictă a echilibrului
hidroelectrolitic, care nu trebuie neglijate. La pacienţii somnolenţi, trebuie asigurată
eliberarea căilor respiratorii în vederea unui posibil risc de aspiraţie. Reechilibrarea
volemică trebuie realizată, acolo unde este posibil, înainte de începerea tratamentului. În
cazurile în care presarcina sau postsarcina sunt crescute, este indicată asocierea cu
nitroglicerină sau cu nitroprusiat de sodiu. În lipsa altor indicaţii, dozajul orientativ este:
Doza mică (de ex., în terapia intensivă a bolilor interne sau în indicaţii nefrologice): 100-
250 mcg/min = 1,5 -3,5 mcg/kg corp/min. Doza medie (de ex., în terapia intensivă de
chirurgie): 300-700 mcg/min = 4-10 mcg/kg corp/min. Doza mare (de ex., în şocul septic):
750-1500 mcg/min = 10,5-21,5 mcg/kg corp/min. Pentru administrarea de doze mici se
poate folosi Dopamin Giulini 50N, în timp ce Dopamin Giulini 200N se poate folosi în toate
tipurile de dozări. Dacă scopul terapiei este creşterea inotropismului şi a diurezei, se
recomandă doze de 100-250 mcg/min. Doza maximă folosită pentru creşterea diurezei
este de aproximativ 250 mcg/min şi rămâne aproape constantă până la o doză de 1200
mcg/min. La o creştere şi mai mare a dozei, apare o scădere a diurezei. Dacă se
urmăreşte efectul asupra tensiunii arteriale, este indicată o creştere a dozei până la 500
mcg/min, sau se menţine doza de dopamină şi se asociază noradrenalină, dozată la 5
mcg/min pentru o greutate corporală de 70 kg. Indiferent care este doza recomandată,
este contraindicată o creştere a dozei dacă apare o creştere marcată a frecvenţei cardiace
sau o tulburare de ritm. Doza la copii: 4-6 mcg/kg corp/min. Spre deosebire de
administrarea la adult, la copii administrarea se face gradat, începând cu doză mică.
Mod de administrare: Dopamin Giulini 50N şi Dopamin Giulini 200N trebuie administrate
numai după diluare în soluţii perfuzabile corespunzătoare. Soluţiile perfuzabile
recomandate sunt: ser fiziologic 0,9%, soluţie glucozată 5%, soluţie Ringer lactat. Soluţia
de perfuzat trebuie preparată imediat înainte de administrare. Se administrează numai
soluţiile clare, incolore de Dopamin. Soluţiile de perfuzat care conţin Dopamin sunt stabile
pe parcursul duratei normale de perfuzare (cel puţin 24 de ore), cu excepţia soluţiilor
Ringer lactat (cel mult 6 ore). După stabilizarea clinică, perfuzia de dopamină nu trebuie
întreruptă brusc, ci gradat. Durata perfuziei depinde de condiţiile individuale. Au fost
înregistrate rezultate bune după administrarea timp de 28 de zile.
Reacţii adverse: Ocazional, poate provoca: greaţă, vărsături, cefalee, agitaţie, tremor al
degetelor, simptome de angină pectorală, palpitaţii, creşterea tensiunii arteriale. La doze
crescute, creşte riscul de a provoca atât tulburări de ritm cardiac (tahicardie sinusală,
ritmuri ectopice supraventriculare şi ventriculare), cât şi un efect nedorit de creştere a
presiunii telediastolice a ventriculului stâng. Perfuzia de dopamină poate provoca necroza
tegumentelor (redistribuirea fluxului sanguin în favoarea teritoriului splanhnic, în
defavoarea tegumentului şi muşchilor). Riscul este crescut la pacienţii cu tulburări de
circulaţie periferică şi la administrarea de doze mari. După intervenţii chirurgicale în
teritoriul splanhnic sau la pacienţi cu tendinţă de sângerare la nivelul tractului
gastrointestinal, există riscul de hemoragie din cauza redistribuţiei fluxului sanguin.
Perfuzarea inadecvată paravenoasă poate duce la necroză paravenoasă. De aceea,
perfuzia trebuie făcută, dacă este posibil, prin cateter venos.
Contraindicaţii: Hipertiroidism (tireotoxicoză), tumori de medulosuprarenală
(feocromocitom), unele forme de glaucom (glaucom cu unghi închis), prostată mărită
(adenom de prostată) cu formare de urină reziduală, tahiaritmii, fibrilaţie ventriculară.
Dopamin Giulini 50N şi Dopamin Giulini 200N nu trebuie administrate în caz de astm
bronşic cu hipersensibilitate la sulf.
Sarcină şi alăptare: Se foloseşte în timpul sarcinii numai dacă beneficiul pentru mamă
este net superior riscului potenţial asupra fătului.
Interacţiuni cu alte medicamente: La administrarea simultană de dopamină şi
guanetidină efectul simpatomimetic este crescut. La pacienţii trataţi cu inhibitori de
monoaminooxidază (IMAO), doza de dopamină trebuie redusă foarte mult (aproximativ
1/10 din doza normală). Administrarea simultană de dopamină şi de diuretice poate duce
la adiţionarea şi la potenţarea efectelor. Se cunosc interacţiuni între dopamină şi
antidepresive triciclice, anestezice (creşterea riscului apariţiei tulburărilor de ritm) sau cu
fenitoina (scăderea tensiunii arteriale şi bradicardie). Asocierea dopaminei cu alcaloizi de
secară poate duce la vasoconstricţie periferică maximă, cu risc de gangrenă. Notă
specială: Metabisulfitul de sodiu este un compus foarte activ. De aceea, trebuie să se ţină
cont de faptul că tiamina (vitamina B1) administrată simultan cu preparatul va fi degradată.

Producător: Solvay Pharmaceuticals

DOPAMINE
dopaminum hydrochloricum
Soluţie 1% concentrat pentru perfuzie. Soluţie 4% concentrat pentru perfuzie.
Compoziţie: O fiolă a 5 ml soluţie 1% concentrat pentru soluţie perfuzabilă conţine 50 mg
Dopamină clorhidrat. O fiolă a 5 ml soluţie 4% concentrat pentru soluţie perfuzabilă
conţine 200 mg Dopamină clorhidrat.
Acţiune terapeutică: Dopamina este o catecolamină naturală precursor noradrenaline, şi
de asemenea este un neurotransmiţător independent în sistemul extrapiramidal. Ea creşte
randamentul cardiac prin efectul inotrop pozitiv asupra miocardului. Dopamina stimulează
receptorii adrenergici, acest efect fiind dependent de doză. Dozele mici (1-4 mcg/kg corp)
stimulează receptorii beta, dozele medii (4-10 mcg/kg corp) stimulează receptorii alfa şi
beta, dozele mai mari stimulează în special receptorii alfa. Dopamina creşte presiunea
sanguină, creşte fluxul sanguin în coronare, în viscere şi vasele renale, producând o
importantă creştere a diurezei şi eliminării de sodiu.
Indicaţii: Şoc cardiogen (în special în infarctul miocardic), şoc septic, şoc anafilactic şi şoc
după transfuzii sanguine. Sindrom de randament cardiac scăzut după reanimare
cardiorespiratorie şi după intervenţii chirurgicale pe inimă.
Contraindicaţii: Feocromocitom, tireotoxicoză. Contraindicaţii relative: tahicardie
paroxistică, sarcină, hipertrofie de prostată şi în general prudenţă la bolnavii cu
ateroscleroză, la cei cu boli vasculare şi la cei diabetici.
Efecte adverse: Doze mari de produs pot produce aritmii, vasoconstricţie cu afectarea
circulaţiei sanguine periferice, stază venoasă pulmonară. În cazul pacienţilor cu boli
cardiace coronariene poate determina dureri anginoase.
Mod de administrare: Dopamina se administrează numai i.v. după diluarea cu soluţie
0,9% NaCl sau soluţie de glucoză. Doza este stabilită în funcţie de starea hemodinamică
şi greutatea corporală a pacientului. Conform indicaţiilor se administrează iniţial doze mici.
Doza stabilită este administrată cu o pompă de perfuzie sau în perfuzie cu debit constant.
În mod obişnuit, viteza pentru perfuzia i.v. este de 2-5 mcg/kg corp /min. Dozele de 8-10
mcg/kg corp /min. trebuie depăşite existând riscul instalării vasospasmului periferic cu
afectarea circulaţiei sanguine. Atenţie Nu se va administra cu soluţii puternic alcaline (vezi
sodium bicarbonate) care pot inactiva dopamina.
Formă de prezentare: Cutii cu fiole a 5 ml sol. 1%. Cutii cu fiole a 5 ml sol. 4 %.

Producător: Polfa - Varşovia

DOPEGYT
methyldopum
Prezentare farmaceutică: Comprimate conţinând metildopa 250 mg (cutie cu 50 şi 250
buc.).
Acţiune terapeutică: Antihipertensiv prin inhibiţia simpaticului periferic de cauză centrală;
scade rezistenţa periferică fără să micşoreze fluxul cerebral, coronarian şi renal; efectul
începe la 1-2 ore de la administrarea orală, este maxim la 4-6 ore şi durează circa 24 ore,
iar în caz de administrare repetată efectul este maxim după 2-3 zile de tratament şi se
menţine 2 zile după întreruperea acestuia.
Indicaţii: Forme moderate sau severe de hipertensiune arterială (în asociaţie cu un
diuretic, eventual cu alte antihipertensive); HTA gravidică.
Mod de administrare: Oral, se începe cu 1 comprimat (250 mg) de 2 ori pe zi şi se creşte
progresiv (o dată la 2-3 zile) până la obţinerea efectului dorit – doza eficace este cuprinsă
între 2 şi 8 comprimate pe zi; doza de întreţinere obişnuită este de 2-3 comprimate pe zi
(uneori sunt suficiente 1-2 comprimate la culcare).
Reacţii adverse: Frecvent sedare, somnolenţă, oboseală, cefalee (la începutul
tratamentului), pozitivarea testului Coombs (la doze mari, nu are alte urmări în mod
obişnuit); ocazional ameţeli şi alte simptome de hipotensiune ortostatică, edeme şi
creşterea în greutate (se asociază cu un diuretic), bradicardie, congestie nazală, greaţă,
vomă, constipaţie sau diaree, flatulenţă, pancreatită, inflamaţia glandelor salivare, mărirea
sânilor, galactoree, amenoree, diminuarea libidoului, impotenţă, erupţii cutanate, artralgii,
mialgii, parestezii; uneori, în primele săptămâni de tratament, febră, eozinofilie, pozitivarea
unor probe funcţionale hepatice, icter; rareori necroză hepatică gravă, anemie hemolitică
(se controlează probele hepatice şi hemograma), fenomene parkinsoniene, tulburări
psihice (stare depresivă, chiar fenomene psihotice). Metildopa poate interfera cu dozarea
acidului uric, creatininei, GOT şi a catecolaminelor.
Contraindicaţii: Boli hepatice active (hepatită acută, ciroză activă), stări depresive grave,
feocromocitom, alergie la metildopa, anemie hemolitică; prudenţă la persoanele cu
antecedente hepatice şi la anginoşi, în insuficienţa renală (doze mici), la bătrâni (doze
mici) şi în timpul sarcinii ; se recomandă evitarea băuturilor alcoolice. Prudenţă când se
asociază cu litiu (risc toxic crescut la acesta), cu alte antihipertensive (doze mai mici) şi
când se administrează anestezice generale (doze mai mici din acestea).

Producător: EGIS
DORMICUM hipnotic
midazolamum
Compoziţie: Comprimate conţinând 7,5 mg midazolam sub formă de maleat.
Proprietăţi şi efecte: Dormicum este un inductor al somnului, caracterizat printr-un debut
rapid al acţiunii, remanenţă scurtă în organism, eficacitate constantă şi administrare facilă.
Experimentele clinice şi testele de laborator au arătat că Dormicum scurtează timpul de
instalare a somnului şi prelungeşte durata acestuia, fară modificări cantitative ale somnului
paradoxal (REM). Faza de veghe este redusă, iar calitatea somnului este îmbunătăţită. În
general, intervalul de timp scurs între administrarea Dormicumului şi adormire este mai
scurt de 20 minute, iar durata somnului revine la o valoare normală, corespunzătoare
vârstei pacientului. La trezire, pacientul se simte proaspăt şi odihnit. După o dozare
adecvată şi un somn de durată normală, nu a fost observată nici o diminuare a
performanţelor sau a reacţiilor pacientului. Pe lângă proprietatea sa de hipnotic,
midazolamul are şi proprietăţi anticonvulsivante, anxiolitice şi miorelaxante. În unele
cazuri, midazolamul a fost administrat pe o durată de până la 150 de zile, fără a se
constata fenomene de dependenţă sau acumulare. Studiile toxicologice au demonstrat
lărgimea limitelor terapeutice ale acestui medicament, chiar şi în doze excesive de 100 de
ori mai mari decât doza terapeutică recomandată. Nu au fost raportate efecte
embriotoxice, teratogene sau mutagene.
Farmacocinetică: Absorbţie. După administrarea orală a Dormicum, midazolamul este
absorbit extrem de rapid şi complet. Distribuţie. Concentraţia plasmatică scade în două
etape, cu următorii timpi de înjumătăţire: 10 minute pentru faza de distribuţie şi 1,5-2,5 ore
pentru faza de eliminare. Chiar şi după administrare de lungă durată, nu se semnalează o
acumulare a substanţei active; profilul farmacocinetic şi metabolismul rămân constante.
Midazolamul este legat de proteinele plasmatice în proporţie de 95%. Metabolism.
Midazolamul este metabolizat rapid şi complet. Principalul metabolit farmacologic activ
este alfa-hidroxi-midazolam. 30-50% din substanţa activă este metabolizată la primul
pasaj hepatic. Eliminare. Metaboliţii formaţi suferă un proces rapid de conjugare cu acidul
glucuronic, fiind eliminaţi prin rinichi sub formă de glucuronizi. Timpul de înjumătăţire al
principalului metabolit este mai scurt decât cel al substanţei originare. Farmacocinetică în
situaţii deosebite. Disfuncţiile hepatice şi vârsta înaintată influenţează în foarte mică
măsură sau chiar deloc farmacocinetica midazolamului.
Indicaţii: Tulburări ale ritmului somnului şi toate formele de insomnie, îndeosebi în situaţii
cu adormire dificilă iniţială sau după o trezire prematură. Sedare în premedicaţia
premergătoare intervenţiilor chirurgicale sau procedurilor diagnostice.
Doze, mod de administrare: Doza uzuală pentru adulţi este de 7,5-15 mg midazolam.
Din cauza remanenţei scurte a midazolamului în organism, Dormicum poate fi luat în
oricare moment al zilei, cu condiţia ca somnul pacientului să nu fie tulburat timp de
minimum patru ore. În aceste condiţii, efectele reziduale sunt practic neglijabile. Datorită
debutului rapid al acţiunii, comprimatul de Dormicum se administrează doar cu câteva
momente înainte de culcare, întreg şi cu suficient lichid. Indicaţii posologice speciale:
Pentru pacienţii în vârstă, debilitaţi, cu insuficienţă renală şi/sau hepatică, doza
recomandată este de 7,5 mg. Ca premedicaţie, se administrează oral 15 mg midazolam,
cu 30-60 min înaintea operaţiei (exceptând cazurile în care se preferă administrarea
parenterală de Dormicum - soluţie injectabilă).
Contraindicaţii: Dormicum nu este indicat în tratamentul primar al insomniei, în psihoze şi
în depresiile psihice severe. În aceste cazuri, trebuie tratată în prealabil suferinţa de bază.
Precauţii: Ca şi în cazul altor sedative, se recomandă atenţie sporită la pacienţii cu leziuni
cerebrale organice, insuficienţă respiratorie severă sau la persoane cu stare generală
proastă (hipersensibilitate la medicamente). La pacienţii cu miastenia gravis, cărora li se
prescrie Dormicum, trebuie avută în vedere slăbiciunea musculară preexistentă.
Efecte asupra vitezei de reacţie: Nu se constată efecte reziduale dacă Dormicum este
utilizat confom instrucţiunilor. Pacienţii trebuie atenţionaţi să nu conducă autovehicule sau
să manevreze maşini periculoase în primele 6 ore după administrarea medicamentului.
Sarcină şi alăptare: Se va ţine cont de principiul medical general de a nu se administra
medicamente în stadiile iniţiale de evoluţie ale sarcinii, cu excepţia cazurilor în care
tratamentul este absolut necesar.
Reacţii adverse: Dormicum are limite terapeutice largi. Nu au fost semnalate modificări
ale tabloului sanguin, ale funcţiei renale sau hepatice. Rarele reacţii adverse înregistrate
se datorează efectului sedativ al medicamentului şi sunt dependente de doză. În general,
ele dispar la reducerea dozei. În cazul unei terapii de lungă durată, pot apărea fenomene
de dependenţă la pacienţii predispuşi (ca şi în cazul altor medicamente hipnotice, sedative
şi tranchilizante). Pacienţii care sunt împiedicaţi să doarmă sau sunt treziţi în timpul
primelor ore de somn de la administrarea medicamentului, pot suferi episoade amnezice
privind activitatea desfăşurată în timpul acestor faze de veghe. Astfel de episoade pot
apărea mai frecvent în cazul pacienţilor aflaţi sub influenţa unor condiţii puternice de stres.
Aceşti pacienţi nu trebuie să utilizeze Dormicum. Datorită interacţiunii Dormicumului cu
alcoolul sau cu alte medicamente cu acţiune centrală, administrarea prealabilă sau
concomitentă trebuie evitată, datorită posibilităţii apariţiei unor tulburări de comportament.
Interacţiuni medicamentoase: În timpul testărilor clinice, Dormicum a fost coadministrat
cu diverse medicamente: antidiabetice orale, anticoagulante, agenţi cardiovasculari. Nu au
fost constatate interacţiuni.
Supradozare: În eventualitatea unei supradozări, pot apărea următoarele simptome:
oboseală, ataxie, amnezie, depresie respiratorie. Astfel de cazuri reclamă măsuri generale
suportive şi lavaj gastric (dacă acesta poate fi realizat la scurt timp după ingestia
medicamentului). Ca terapie specifică se recomandă administrarea antagonistului
benzodiazepinelor, Anexate (substanţa activă: flumazenil). Ca şi în supradozările cu alte
sedative sau hipnotice, este esenţial a se menţine tractul respirator liber şi a se monitoriza
funcţiile organelor vitale.
Stabilitate: Dormicum nu va fi utilizat după data de expirare (EXP), înscrisă pe ambalaj.
Formă de prezentare: Cutii conţinând 10 comprimate albe a câte 7,5 mg midazolam. A
nu se lăsa la îndemâna copiilor

Producător: Terapia S.A.

DORMICUM®, fiole
midazolamum
Anestezic. Fiole pentru utilizare i.v., i.m. şi rectală.
Compoziţie: Substanţă activă: Midazolam. Fiole de 1 ml (5 mg), 3 ml (15 mg), şi 5 ml (5
mg) pentru utilizare i.v., i.m. şi intrarectală (fără solvenţi organici, gata de injectare).
Proprietăţi şi efecte: Midazolamul, substanţă activă a Dormicum, este un derivat din
grupul imidazobenzodiazepinelor. Baza liberă este o substanţă lipofilă cu hidrosolubilitate
redusă. Graţie azotului bazic din poziţia 2 a inelului imidazobenzodiazepinic, substanţa
activă a Dormicum formează cu acizii, săruri hidrosolubile. Acestea realizează o soluţie
injectabilă stabilă şi bine tolerată. Farmacologic, Dormicum se caracterizează printr-un
debut rapid al acţiunii din cauza metabolizării rapide şi printr-o durată scurtă de acţiune.
Dormicum are o toxicitate redusă şi din această cauză aplicabilitate terapeutică. Dormicum
are o acţiune sedativă şi hipnotică foarte rapidă şi de intensitate mare. De asemenea
exercită efecte anxiolitice, anticonvulsivante şi miorelaxante. După administrarea i.m. sau
i.v. se produce o amnezie anterogradă de scurtă durată (pacientul nu îşi aminteşte
evenimentele care s-au produs în cursul efectului maxim al preparatului).
Indicaţii şi mod de utilizare: Premedicaţie înainte de introducerea anesteziei generale
(i.m. sau mai ales la copii rectal). Sedare bazală înainte de procedurile diagnostice sau de
operaţiile efectuate sub anestezie locală (administrare i.v.). Sedare de durată în terapie
intensivă (administrarea în bolus i.v. sau perfuzie continuă). Inducţia sau menţinerea
anesteziei. Ca agent de inducţie în anestezia prin inhalaţie sau ca şi componentă hipnotică
a anesteziei combinate, inclusiv a anesteziei i.v. total (injecţie i.v., Perfuzie i.v.).
Ataranalgezie la copii, în asociaţie cu ketamină (utilizare i.m.).
Mod de administrare: Doză uzuală: La bolnavii în vârstă, cu modificări cerebrale sau ale
funcţiei cardiace sau respiratorii, doza se va determina cu prudenţă, ţinând cont de toţi
aceşti factori particulari legaţi de fiecare pacient. Injectarea i.v. se va face lent (circa 2,5
mg în 10 secunde pentru a induce anestezia şi 1 mg în 30 secunde pentru sedarea
bazală). Efectul de instalare în circa 2 minute după începerea injectării.
Premedicaţie înaintea unei operaţii.
Administrarea i.m. Administrarea rectală la copii
La pacienţii care au dureri reoperator: Administrat singur sau în asociaţie cu Pentru sedare preoperatorie: Administrarea rectală a
anticolinergice şi eventual analgetice. soluţiei din fiolă prin intermediul unei seringi cu conector
Adulţi: 0,07-0,01/kg corp i.m., în funcţie de vârstă şi de starea generală a de plastic (aplicatoare rectală) 0,35- 0,45 mg/kg corp , cu
pacientului. Doza uzuală este de cca 5 mg. 20-30 minute înaintea inducţiei anesteziei. Dacă volumul
de administrare este prea mic, se poate adăuga apă
Copii: sunt necesare doze proporţional mai mari decât la adulţi, raportate la sterilă până la volumul total de 10 ml.
greutatea corporală (0,15-0,20 mg/kg corp ).
Bătrânii şi taraţi: 0,025-0,05 mg/kg corp i.m. Aceste doze se vor administra cu
circa 30 minute înaintea inducţiei anestezice.
Sedare bazală şi sedare în terapia intensivă (TI)
Sedare bazală i.v. Sedare i.v. în TI
Pentru sedarea bazală, pentru diagnosticare sau pentru intervenţiile Pentru sedarea i.v. în terapia intensivă, doza trebuie individualizată
efectuate sub anestezii locale: Doza iniţială: 2,5 mg cu 5-10 minute şi Dormicum trebuie astfel titrat până ce se obţine sedarea dorită
înainte de începerea intervenţiei. După necesităţi, se pot administra după necesităţile clinice, starea bolnavului, vârsta şi medicaţia
doze adiţionale de 1 mg. În general, o doză de 5 mg este suficient spre a asociată.
obţine gradul de sedare dorit. La bolnavii grav, la care starea generală Doza iniţială:
este precară sau la cei cu vârsta înaintată, doza iniţială se va reduce la
1-1,5 mg. În aceste cazuri ajung doze totale de 3,5 mg. 0,03-0,3 mg/kg corp .
Doza de menţinere:
0,03-0,2 mg/kg corp /oră.
Doza se va diminua sau chiar se va renunţa la doza iniţială dacă
bolnavul este hipovolemic, hipotermic sau ischemic.
Inducţia şi menţinerea anesteziei
Injectarea i.v. Perfuzarea continuă i.v. Administrarea i.m. la copii
Inducţia: Doza este: 10-15 mg i.v. De obicei se obţine o Pentru anestezia i.v. în asociaţie cu: Se recomandă a se asocia Dormicum,
profunzime suficientă a somnului după 2-3 minute. Ketamina: care este hipnotic şi amnestic, cu
Menţinerea: Pentru menţinerea profunzimii dorite a 0,03-0,1 mg/kg corp /oră. ketamină (ataranalgezie).
 narcozei se injectează i.v. mici doze suplimentare. Narcotice: Dormicum i.m.:
Dozele şi intervalul dintre doze sunt valabile în funcţie de 0,03-0,3 mg/kg corp /oră. Se recomandă 0,15-0,20 mg/kg corp în asociere cu
reactivitatea individuală. doze mai mici la bolnavii chirurgicali cu ketamină i.m. Se obţine o profunzime
Alternativ, Dormicum poate fi administrat şi în perfuzii risc mare, la vârstnici şi la cei taraţi. suficientă a somnului după 2-3 minute.
continue.
Dacă Dormicum se administrează împreună cu un analgetic puternic, analgeticul se va
administra mai întâi, astfel încât efectele sedative ale Dormicum să poată fi uşor
controlabile, deasupra oricărei sedări induse de analgezic. Indicaţii posologice speciale:
Compatibilitatea cu soluţiile perfuzabile. Soluţia din fiola de Dormicum poate fi diluată în
NaCl 0,9%, dextroză 5% şi 10%, levuloză 5%, soluţie Ringer şi Hartmann, şi anume până
la un conţinut de 15 mg midazolam pentru 100-1000 ml soluţie perfuzabilă. Aceste soluţii
rămân stabile fizic şi chimic la temperatura camerei 24 ore (sau trei zile la 5 grade
Celsius).
Contraindicaţii: Dormicum nu trebuie administrat la bolnavii cu hipersensibilitate la
benzodiazepine.
Precauţii: La bolnavii cu risc crescut, în vârstă sau taraţi, cu boli obstructive pulmonare,
cu insuficienţă renală sau cu insuficienţă cardiacă congestivă, se vor lua măsuri de
precauţii suplimentare în cazul utilizării parenterale. Aceşti bolnavi cu risc chirurgical
crescut necesită doze mai reduse, individualizate şi de asemenea o monitorizare continuă
pentru decelarea cât mai rapidă a alterărilor funcţiilor vitale. Bolnavii cu insuficienţă renală
cronică, cu tulburări ale funcţiei hepatice şi cei cu insuficienţă cardiacă congestivă pot
elimina midazolamul mai încet. La prematuri şi nou-născuţi au fost semnalate convulsii.
Dormicum fiole va fi utilizat doar atunci când există facilităţi pentru reanimare. Bolnavii
cărora li s-a administrat Dormicum parenteral, nu vor părăsi spitalul sau camera de
consultaţii cel puţin 3 ore şi aceasta o vor face numai însoţiţi de către o persoană
calificată. Ei trebuie preveniţi că, minimum 12 ore, nu au voie să conducă autovehicule sau
să manevreze mecanisme. Dacă Dormicum este utilizat la un pacient cu miastemia gravis,
aceasta se va face cu multă atenţie din cauza slăbiciunii musculare preexistente.
Sarcină şi alăptarea: Dormicum, ca orice alt medicament, nu trebuie utilizat în primul
trimestru de sarcină, cu excepţia cazurilor în care medicul îl consideră ca fiind absolut
indispensabil. Midazolamul poate trece în laptele matern, de aceea utilizarea sa la femeile
care alăptează trebuie stabilită cu atenţie. Este necesară o atenţie deosebită dacă se
administrează benzodiazepine în cursul durerilor de la naştere, încât dozele unice mai pot
produce la foetus aritmii cardiace şi hipotonie precum şi dificultăţi la supt şi hipotermie la
nou-născut.
Reacţii adverse: Dormicum este bine tolerat. Modificări ale tensiunii arteriale, frecvenţei
cardiace şi respiratorii sunt de regulă uşoare. Presiunea sistolică scade de obicei cu
maximum 15% în timp ce frecvenţa pulsului creşte simultan. Efecte secundare grave
cardio-respiratorii au fost rareori semnalate. Acestea includ depresia respiratorie, apneea,
stopul respirator şi/sau cardiac. Astfel de incidente cu risc vital, apar în special la bolnavii
vârstnici şi la cei cu insuficienţă respiratorie sau afectare a funcţiei cardiace, mai ales
atunci când injectarea se face prea rapid sau doza este prea mare. Din această cauză
Dormicum fiole va fi utilizat numai atunci când există posibilităţi de reanimare. În rare
cazuri s-a semnalat hipersensibilitate generalizată - mai ales reacţii de tip anafilactic şi
modificări cutanate. Rar, au apărut reacţii paradoxale ca agitaţie, hiperactivitate şi
agresivitate; s-au observat şi mişcări involuntare (inclusiv convulsii tonico-clonice şi tremor
muscular). Dacă apar astfel de reacţii, se va evalua oportunitatea fiecărei doze de
Dormicum, înainte de administrare. Se poate produce o amnezie anterogradă de scurtă
durată. Dacă se întrerupe brusc Dormicum după o terapie de durată pe cale i.v., se poate
ajunge la fenomene de sevraj. De aceea este necesară reducerea graduală a dozelor
Dormicum. După administrarea rectală s-a observat la unii copii o uşoară stare euforică de
scurtă durată. În cazuri rare, poată apărea diplopia pentru o scurtă durată, fapt care nu are
nici o influenţă asupra pregătirii anesteziei.
Interacţiuni: S-a observat că administrarea concomitentă a cimetidinei (nu a ratidinei) sau
a eritromicinei, reduce clearance-ul midazolamului. Dormicum întăreşte efectul sedativ
central al neurolepticelor, tranchilizantelor, antidepresivelor, hipnoticelor, analgeticelor şi
anestezicelor. Această potenţare poate fi utilă terapeutic în anumite cazuri. Posibilitatea
potenţării obligă însă la o atenţie deosebită în cazul bolnavilor cu risc crescut. Potenţarea
mutuală a alcoolului şi a produsului Dormicum poate produce în unele cazuri reacţii
imprevizibile (nu sunt permise băuturile alcoolice cel puţin 12 ore după administrarea
parenterală a Dormicum). Un studiu in vitro a arătat că hidroxilarea midazolamului a putut
fi frânată de anumite substanţe (de exemplu ciclosporină, amiodaronă, neuroleptice); ca
atare, interacţiunea cu diverse medicamente este teoretic posibilă.
Supradozare: Simptomele supradozării cu Dormicum constau în intensificarea efectelor
terapeutice (sedare, slăbiciune musculară, somn profund) sau excitaţie paradoxală. În
majoritatea cazurilor este suficientă supravegherea funcţiilor vitale. Supradozarea extremă
poate produce comă, areflexie, depresie cardio-respiratorie şi apnee, ceea ce obligă la
măsuri terapeutice specifice (ventilaţie asistată, susţinere cardiovasculară). Efectele
supradozării pot fi bine controlate cu antagonistul benzodiazepinelor Anexate (substanţă
activă: flumazenil). Alte observaţii: Incompatibilităţi. Midazolamul precipită în bicarbonatul
de sodiu.
Formă de prezentare: Fiole a 5 mg în 1 ml (10). Fiole a 15 mg în 3 ml (5). Fiole a 5 mg în
5 ml (10). Aplicatoare rectale: 50 buc. Valabilitate: Medicamentul trebuie utilizat înainte de
data expirării (EXP), înscrisă pe ambalaj.

Producător: F. Hoffmann-La Roche

DORMITAL
amobarbitalum
Prezentare farmaceutică: Comprimate conţinând amobarbital sodic 100 mg (tub cu 10
buc.).
Acţiune terapeutică: Sedativ şi hipnotic cu acţiune de durată medie (4-6 ore).
Indicaţii: Insomnie, stări anxioase, hiperexcitaţie nervoasă; pregătirea intervenţiilor
chirurgicale şi a anesteziei generale.
Mod de administrare: Un comprimat (100 mg) seara la culcare ca hipnotic, 1/4-1/2
comprimat de 2-3 ori/zi ca sedativ.
Reacţii adverse şi Contraindicaţii: Aceleaşi ca pentru Ciclobarbital.
DORYXAS, soluţie injectabilă
norethisteronum
Compoziţie: Conţine 200 mg enantat de noretisteron în 1 ml de soluţie uleioasă.
Acţiune terapeutică: Doryxas injectabil este un produs contraceptiv cu acţiune prelungită
şi administrare parenterală. El previne sarcina, prin inhibarea ovulaţiei şi efectul său
asupra vâscozităţii mucoasei cervicale, asupra motilităţii tubale uterine şi endometrului.
Efectul contraceptiv se instalează din prima zi de administrare.
Indicaţii: Este recomandat în contracepţia hormonală.
Contraindicaţii: Suspiciune de sarcină sau sarcină confirmată; suspiciune sau confirmare
de modificări patologice ale sânului; suspiciune sau diagnostic de neoplasm al tractului
genital; funcţie hepatică alterată, afecţiune hepatică acută sau cronică, icter sau prurit de
sarcină, în antecedentele patologice, sindroamele Dubin-Johnson şi Rotor; herpes genital;
tulburări ale metabolismului lipidic şi ale procesului de coagulare vasculară; tulburări
cardiovasculare; sângerări vaginale nediagnosticate; administrare imediat post-partum; în
cazul în care tratamentul este început în primele 6 săptămâni după naştere, creşte
posibilitatea apariţiei sângerărilor prelungite şi profuze. Se poate ca, prin trecerea în
laptele matern, să ajungă, în mici cantităţi, la copil şi să inhibe metabolismul bilirubinei, în
special la copiii care au prezentat icter neonatal; sarcină planificată în viitorul apropiat; la
nulipare.
Mod de administrare: Înainte de începerea tratamentului, este necesară efectuarea unui
atent examen medical general şi al unuia local, ginecologic, pentru a exclude
contraindicaţiile. Prima injecţie se va administra în următoarele 5 zile de la instalarea
menstruaţiei. Planificarea primei injecţii este foarte importantă deoarece trebuie mai întâi
exclusă posibilitatea unei sarcini existente şi nediagnosticate. Injectarea se va face
profund, în muşchiul gluteal. Pentru a preveni refluxul soluţiei, canalul de puncţie trebuie
izolat cu o bandă adezivă. Următoarele injecţii trebuie administrate la interval de 60 de
zile. Dacă este necesar, se poate accepta o abatere de ± 14 zile. Această schemă de
administrare nu numai că previne cu maximum de eficienţă sarcina, dar este suficient de
flexibilă pentru a lua în considerare nevoile individuale ale fiecărei paciente. Administrarea
contraceptivelor care conţin numai progesteron poate începe imediat după avort. După
naştere, se recomandă începerea tratamentului după o perioadă de 6 săptămâni.
Efecte secundare: Tulburările de sângerare sunt cele mai importante efecte secundare
care apar la administrarea contraceptivelor injectabile. Aceste tulburări pot apărea în
forme variate, de exemplu reducerea cantitativă a sângerării menstruale, amenoree,
sângerări intermenstruale şi pătare. Rar, pot apărea sângerări profuze care pot necesita
întreruperea tratamentului şi recomandarea unui tratament hormonal. În cazul amenoreei
permanente, posibilitatea unei sarcini trebuie exclusă şi se recomandă reconstituirea
ciclului menstrual prin tratament hormonal. Mecanismul acţiunii Doryxas determină
creşterea vâscozităţii mucusului cervical, care poate crea tulburări de sângerare. Aceste
tulburări nu pot fi tratate numai cu estrogeni, deoarece estrogenii măresc posibilităţile de
penetrare a cervixului, de către spermă, scăzând efectul contraceptiv. Pentru tratamentul
amenoreei şi hipermenoreei, se recomandă tratamentul cu combinaţia estrogen-
progestogen. Ocazional se pot înregistra creşteri sau scăderi în greutate, senzaţie de
tensiune a sânilor, edeme. Creşterea în greutate este determinată, mai degrabă, de
creşterea apetitului decât de retenţia de apă. Mai pot apărea cefalee, labilitate
temperamentală, scăderea libidoului, dar aceste efecte secundare sunt posibile şi în alte
tratamente contraceptive hormonale. Reinstalarea fertilităţii poate fi întârziată.
Interacţiuni medicamentoase: Efectul Doryxas-ului este redus de administrarea
concomitentă de barbiturice, pirimidon, carbamazepină, glutetimidă, fenitoină,
fenilbutazonă, rifampicină. Aceste medicamente inhibă enzima ce metabolizează
gestagenul, Citocrom P450, în funcţie de doză.
Precauţii: Trebuie acordată o atenţie specială în cazurile de: afecţiuni trombembolice în
antecedentele patologice, siclemie, afecţiuni cardiovasculare şi diabet zaharat. La vârste
înaintate de procreare, medicamentul poate fi administrat numai sub control medical atent,
deoarece amenoreea care se poate instala poate fi semnul începerii menopauzei, dar
poate fi şi un efect secundar al contraceptivului. În acest caz, contracepţia se va întrerupe
mai devreme decât era necesar. Pe perioada tratamentului, este recomandat controlul
ginecologic la fiecare 6 luni.
Formă de prezentare: Cutii cu 1 fiolă a 1 ml.

Producător: Richter Gedeon

DOSTINEX
cabergolinum
Prezentare farmaceutică: Comprimate conţinând cabergolină 500 mg (cutie cu 8 buc.).
Acţiune terapeutică: Derivat de ergolină dopaminergic, cu acţiune de reducere a
prolactinei, puternică şi de lungă durată. Cabergolina acţionează direct pe receptorii D2
dopaminici la nivel hipofizar, inhibând astfel secreţia de prolactină. Dostinex descreşte
nivelul prolactinei serice după 3 ore de la administrare şi efectul durează între 7-28 de ore.
Indicaţii: Reducerea sau suprimarea lactaţiei, iar la bărbaţi impotenţă sau scăderea
libidoului.
Mod de administrare: Per os, preferabil în timpul meselor. Pentru prevenirea lactaţiei: 2
comprimate într-o doză unică. Pentru întreruperea lactaţiei: 1/2 comprimat la 12 ore, 2 zile.
În hiperprolactinemie: 1/2-1 comprimat de 1-2 ori/săptămână.
Contraindicaţii: Alergie la produs, insuficienţă hepatică, sarcină, asocierea cu
antipsihotice.

Producător: Farmitalia
DOSTINEX®
cabergolinum
Compoziţie: Tablete de 0,5 mg. Substanţă activă: cabergolina. Excipienţi: lactoza,
leucina.
Farmacologie: Dostinex este un derivat dopaminergic de ergolină cu o puternică şi
prelungită activitate de scădere a nivelului prolactinei (grup farmacoterapeutic GO2CB).
Acţionează prin stimularea directă a receptorilor D2 dopaminergici de la nivelul celulelor
lactotrope hipofizare, inhibând astfel secreţia de prolactină. În plus, Dostinex are un efect
dopaminergic central prin stimularea receptorilor D2 la doze orale mai mari decât cele ce
scad nivelul plasmatic al prolactinei. Dostinex scade concentraţia plasmatică a prolactinei
în 3 ore de la administrare, efect ce durează 7-28 de zile la voluntarii sănătoşi şi la
pacienţii hiperprolactinemici şi până la 14-21 de zile la femeile postpartum. După
administrare orală, Dostinex este rapid absorbit din tractul gastro-intestinal şi atinge nivelul
plasmatic maxim după 0,5-4 ore. Timpul de înjumătăţire al Dostinex, estimat în funcţie de
rata de excreţie renală, este de 63-68 ore la voluntarii sănătoşi şi 79-115 la pacienţii
hiperprolactinemici. Pe baza timpului de înjumătăţire, o concentraţie plasmatică constantă
ar trebui atinsă după 4 săptămâni. Dostinex se leagă de proteinele plasmatice în proporţie
de 41-42%. Alimentele nu afectează absorbţia şi distribuţia Dostinex.
Indicaţii: Prevenirea sau suprimarea lactaţiei. Tulburări determinate de
hiperprolactinemie: amenoree, menstruaţii neregulate, infertilitate, secreţie lactată (pentru
femei) sau impotenţă, scăderea libidoului (pentru bărbaţi).
Contraindicaţii: Dostinex nu va fi administrat la persoane care au prezentat reacţii
neobişnuite sau alergice la Dostinex sau orice alt derivat alcaloid de ergot. Este
contraindicat la pacienţii cu insuficienţă hepatică şi cu sarcină toxică. Nu se va administra
Dostinex în acelaşi timp cu medicamente antipsihotice sau la femei cu psihoză post-
partum.
Precauţii: Dacă suferiţi de boli cardiovasculare, sindrom Raynaud, insuficienţă renală,
ulcer peptic, hemoragii gastrointestinale, boli psihice în special psihotice, hipertensiune
sau luaţi medicamente care scad tensiunea arterială, este important să informaţi medicul
dumneavoastră curant (Vezi “Interacţiuni”). Nu luaţi medicamente dacă sunteţi însărcinată
sau doriţi să începeţi sau să continuaţi alăptarea. Dacă aţi luat Dostinex pentru
inhibiţia/suprimarea lactaţiei şi tratamentul nu a dat rezultate, evitaţi alăptarea şi contactaţi
medicul. Înainte de administrarea Dostinex, trebuie eliminată orice suspiciune de sarcină şi
folosiţi un contraceptiv local pe perioada tratamentului. Dacă rămâneţi însărcinată în timpul
tratamentului, întrerupeţi tratamentul imediat şi consultaţi medicul. În cazul unui tratament
pe termen lung cu Dostinex este necesară o evaluare ginecologică regulată, incluzând
citologia cervicală şi endometrială.
Interacţiuni cu alte medicamente: Există medicamente (ca antiemetice, antihipertensive,
psihotrope şi antibiotice macrolide, cum este eritromicina) care pot afecta activitatea şi
tolerabilitatea Dostinex.
Recomandări: În primele zile ale tratamentului cu Dostinex, trebuie să fiţi atent dacă
conduceţi maşina, folosiţi utilaje sau efectuaţi servicii ce pot fi periculoase.
Dozare şi administrare: Dostinex se administrează oral, de preferinţă după masă.
Prevenirea lactaţiei: Doză unică (2 tablete în prima zi după naştere). Suprimarea lactaţiei:
1/2 tabletă la fiecare 12 ore timp de 2 zile. Acest regim este mai bine tolerat decât doza
unică în cazul acestui grup de paciente, având mai puţine reacţii adverse, în special
simptome hipotensive. Tratamentul hiperprolactinemiei: medicamentul se administrează o
dată sau de două ori pe săptămână (de ex. luni, sau luni şi miercuri). Dozele iniţiale sunt
de obicei mici (1/2 tb - 1 tb pe săptămână) şi vor fi ajustate de medicul dvs. În funcţie de
răspunsul terapeutic şi tolerabilitate. De aceea este important să vizitaţi medicul periodic
pentru a verifica răspunsul la tratament.
Sarcină şi alăptare: Deoarece medicamentul are un timp de înjumătăţire lung, odată ce s-
au obţinut cicluri ovulatorii regulate, se recomandă ca pacientele ce doresc să rămână
însărcinate să întrerupă tratamentul cu o lună înainte de concepţie pentru a preveni
expunerea fetală la medicament. Dacă rămâneţi însărcinată în timpul administrării
Dostinex, întrerupeţi tratamentul imediat şi consultaţi medicul.
Supradozare: În caz de administrare accidentală a unei doze foarte mari pot apărea
reacţii adverse intense cum ar fi: greaţa, voma, tulburări gastrice, hipotensiune sau
confuzie, psihoză sau halucinaţii. În această situaţie, consultaţi imediat medicul.
Efecte secundare: La pacientele tratate pentru hiperprolactinemie, simptomele ce apar
mai des pot fi greaţă, cefalee, scăderea tensiunii arteriale, ameţeală, vertij, dureri
abdominale, dispepsie, gastrită, slăbiciune/oboseală, constipaţie, vomă, dureri la nivelul
sânilor, bufeuri, depresie sau agitaţie. Simptomele sunt în general uşoare sau moderate,
apar în general în primele două săptămâni de tratament şi dispar în cursul tratamentului.
Întreruperea administrării Dostinex duce la dispariţia reacţiilor adverse în câteva zile.
Efectele secundare sunt dependente de doză. În cazul unor reacţii adverse severe sau
persistente, consultaţi medicul. Scăderea temporară a dozei, urmată de o creştere treptată
recomandată de medicul dvs (de ex. cu câte 0,25 mg pe săptămână sau la două
săptămâni) poate duce la dispariţia efectelor secundare. Dacă semnalaţi apariţia unui alt
efect secundar decât cele menţionate, informaţi medicul.
Condiţii de păstrare: La temperatura camerei. Nu păstraţi medicamentele la îndemâna
copiilor. Data expirării: Vezi eticheta.

Producător: Pharmacia & Upjohn

DOXEPIN
doxepinum
Prezentare farmaceutică: Drajeuri conţinând doxepină hcl. 28 mg corespunzător la 25
mg doxepină (cutie cu 130 buc.); fiole a 2 ml soluţie injectabilă conţinând doxepină hcl. 28
mg sau 56 mg, corespunzător la 25 mg sau 50 mg doxepină (cutie cu 5 buc.).
Acţiune terapeutică: Antidepresiv triciclic, sedativ, anxiolitic, anticolinergic; efectul
antidepresiv se instalează după 1-3 săptămâni de tratament.
Indicaţii: Stări depresive de intensitate moderată, mai ales când sunt însoţite de
anxietate; stări anxioase, sindrom psihovegetativ; sindrom de abstinenţă la alcool,
sedative şi hipnotice.
Mod de administrare: La început 1 drajeu (25 mg) pe zi, se creşte, după nevoie, la 1-2
drajeuri de 3 ori/zi (la bătrâni doze mai mici); în stările de anxietate marcată se injectează
i.m. 1 fiolă a 25 sau 50 mg (se poate repeta, fără a depăşi 150 mg/zi).
Reacţii adverse: Relativ frecvent sedare, tulburări de somn, nelinişte, ameţeli, uscăciunea
gurii, constipaţie, micţiune dificilă, tulburări de vedere (prin cicloplegie trecătoare); la
dozele mari posibilitatea inversiunii timice, tremor, hipotensiune, tahicardie; rareori
dezorienare şi confuzie, parestezii, ataxie, tulburări motorii extrapiramidale, creştere în
greutate, greaţă, vomă, diaree, insuficienţă hepatică, tulburări endocrine (tumefacţia
sânilor, galactoree), afectarea sângelui (foarte rar agranulocitoză), reacţii alergice.
Contraindicaţii: Alergie specifică, intoxicaţii acute cu alcool şi medicamente deprimante
centrale, delir acut, stări maniacale, boli hepatice avansate, glaucom cu unghi îngust,
adenom de prostată cu retenţie de urină; prudenţă la cardiaci (bloc, aritmii), hipotensivi şi
epileptici; folosirea în timpul sarcinii impune mult discernământ, perioada de alăptare
contraindică medicamentul; prudenţă când se administrează ambulator la persoane cu
profesii care solicită concentrarea prelungită şi intensă a funcţiilor psihice. Se va evita
consumul băuturilor alcoolice; nu se asociază cu inhibitori de MAO; micşorează efectul
antihipertensiv al guanetidinei şi clonidinei; creşte efectele adrenalinei, noradrenalinei şi
izoprenalinei, ca şi efectele substanţelor anticolinergice (risc sporit de reacţii adverse),
poate mări efectul hormonilor tiroidieni (se scade doza acestora).

Producător: Terapia S.A.

DOXICICLINĂ, capsule
doxycylinum
Formă de prezentare: Blistere a câte 10 capsule. Cutie pliantă cu 1 blister.
Compoziţie: Capsule conţinând 100 mg doxiciclină sub formă de clorhidrat.
Proprietăţi: Doxiciclina este un antibiotic aparţinând generaţiei a doua de tetracicline,
activă şi faţă de unele tulpini bacteriene rezistente la tetraciclinele clasice. Este o
tetraciclină semisintetică, cu un grad ridicat de liposolubilitate şi o afinitate scăzută pentru
ionul de calciu, foarte stabil în serul uman. Spectrul antimicrobian este asemănător celui al
tetraciclinei. Pneumococii, streptococii şi stafilococii sunt sensibili la concentraţii mici de
antibiotic, numărul tulpinilor rezistente fiind mai redus. Este mai activă decât tetraciclina
faţă de bacilii gramnegativi aerobi, de gonococi, de Bacteroides fragilis şi este eficace în
infecţiile cu Chlamydia şi Legionella. Dezvoltarea rezistenţei bacteriene este comparativ
puţin importantă.
Microorganisme sensibile la Doxiciclină:
CMI: 0,1-1 mcg/ml CMI: 1-10 mcg/ml
Staphylococcus aureus (numeroase tulpini sunt Escherichia coli (anumite tulpini pot deveni
rezistente) rezistente)
Streptococcus pneumoniae Enterobacter spp
Streptococcus pyogenes Klebsiella spp
Streptococcus faecalis Bacteroides spp
Haemophilus influenzae Clostridium spp
Neisseria gonorrhoeae Rickettsia
Neisseria meningitidis Chlamydia psitacci
Listeria monocytogenes Chlamydia trachomatis
Brucella spp
Mycoplasma spp
Majoritatea tulpinilor de Proteus, Pseudomonas aeruginosa, Serratia şi Mycobacterium
tuberculosis sunt rezistente la doxiciclină (CMI: 10-100 mcg/ml).
Farmacocinetică: Absorbţie: După administrarea per os, doxiciclina se absoarbe aproape complet
din intestin. Absorbţia nu este influenţată de prezenţa alimentelor sau a laptelui. În prezenţa
metalelor bi- sau trivalente formează chelaţi inactivi. Ca atare se va evita administrarea simultană a
doxiciclinei cu antiacide sau cu preparate pe bază de fier. Doza de 200 mg administrată oral
realizează o concentraţie plasmatică maximă de 2-3 mcg/ml după 2 ore. După 24 de ore
concentraţiile medii ating 1,5 mcg/ml. Distribuţie: Se leagă de proteinele plasmatice în proporţie de
89-91 %. Timpul de înjumătăţire plasmatic este de 12-22 de ore pentru o doză unică şi de 18-22 de
ore pentru doze multiple. Volumul de distribuţie exprimat în procente de greutate corporală este de
158 % (1,58 l/kg corp). Datorită faptului că este de 5 ori mai liposolubilă decât tetraciclina,
doxiciclina are o penetrabilitate tisulară superioară. Concentraţiile realizate sunt de 3-5 mcg/ml
pentru ţesutul bronşic, pulmonar şi secreţiile respiratorii; concentraţia în ţesutul renal, chiar şi în cel
alterat patologic este mare, ajungând la valori duble faţă de nivelul plasmatic. Metabolizare şi
excreţie: Doxiciclina nu se metabolizează într-un procent semnificativ. Totuşi, în cazurile în care s-
a administrat concomitent un inductor enzimatic s-a constatat o scădere a timpului de înjumătăţire
biologică. Excreţia doxiciclinei se face în majoritate prin retrodifuziune în colon, cu formare de
chelaţi inactivi, care se elimină prin scaun (nu influenţează flora bacteriană intestinală).
Aproximativ 40% din doza absorbită se elimină pe cale renală. Nu există o diferenţă semnificativă
între timpul de înjumătăţire la omul sănătos şi la cel cu insuficienţă renală gravă. La acesta din
urmă, excreţia intestinală devine preponderentă, asigurând eliminarea doxiciclinei.
Doze Absorbţie Pic seric T1/2 Legare de Eliminare Nivel seric după Clearance
(mg) gastro- (mcg/ml) (h) proteine renală 24 h renal
intestinală (%) (%) (mcg/ml) (ml/min)
100 95 1,74 15,1 93 45,5 0,63 16
150 95 2,22 17 82 42,4 - 20
 200 95 2,81 20 82-93 35,5 1,14 31-35

Indicaţii: Infecţii cauzate de microorganisme sensibile la Doxiciclină: Infecţii ale aparatului

respirator: este antibioticul de elecţie în episoadele acute ale bronşitelor cronice provocate
de pneumococi, streptococi, Haemophilus influenzae şi în pneumonii atipice, când agentul
patogen este Chlamydia sau Mycoplasma. Infecţii ale aparatului urogenital: antibiotic de
primă alegere în infecţiile provocate de Chlamydia, Calymmatobacterium granulomatis
(granulom inghinal), Ureaplasma urealyticum. Ca alternativă la tratamentul cu penicilină, în
infecţiile provocate de gonococi (gonoree, uretrite), Haemophilus ducrey (şancrul moale) şi
Treponema pallidum, agentul etiologic al sifilisului. Infecţii gastrointestinale: gastroenterite
cu Shigella, enterite cauzate de Campylobacter - ca alternativă pentru eritromicină; holeră,
maladia Whipple. Infecţii oculare, ale pielii şi ţesuturilor moi. Numeroase tulpini de
stafilococi sunt rezistente la tetracicline Alte infecţii: rickettsioze, febră tifoidă, maladia Brill-
Zinsser, borrelioze, leptospiroze, artrita Lyme, bruceloze (asociat cu streptomicina),
actinomicoze, endocardite cu Listeria, tularemie. Acnee juvenilă polimorfă, cauzată de
Propionibacterium acnes. La Clinica de Obstetrică şi Ginecologie din Iaşi, Doxiciclina s-a
folosit cu succes pentru antibioprofilaxie în întreruperea legală de sarcină, în schema
recomandată de Conferinţa de Consens asupra antibioprofilaxiei de la Paris din 1992: 200
mg (2 capsule) cu 2 ore înainte de intervenţie, urmate de 200 mg la 12 h.
Mod de administrare: Doza obişnuită la adult este de 200 mg doxiciclină în prima zi (într-
o singură priză sau în două prize egale), urmată de 100 mg/zi. În infecţiile grave, doza de
întreţinere va fi de 200 mg. Tratamentul se va continua cel puţin 2 zile de la dispariţia
simptomelor bolii. În infecţiile streptococice, tratamentul va dura min.10 zile pentru
prevenirea reumatismului articular acut sau a glomerulonefritei. La copiii peste 8 ani: 4
mg/kg corp în prima zi (doză unică sau fracţionat în două prize), urmată de 2 mg/kg corp
/zi - într-o singură priză sau în două prize egale. În infecţiile grave se vor folosi 4 mg/kg
corp /zi. La copiii cu greutatea corporală mai mare de 50 kg se va utiliza doza pentru adult.
Posologie particulară: Uretrita gonococică acută la bărbat: O doză unică de 300 mg sau
100 mg de 2x/zI, timp de 2-4 zile. Infecţii gonococice acute la femei: 2 x 100 mg/zi, până la
vindecare. Şancrul primar, sifilisul secundar: 300 mg/zi (fracţionat în mai multe prize), cel
puţin 10 zile. Uretrita cu Chlamydia: 2 x 100 mg/zi timp de 7 zile. Trahom: 200 mg/zi timp
de 40 de zile
Contraindicaţii: Hipersensibilitate la doxiciclină. Copiii sub 8 ani. Sarcină şi perioada de
alăptare.
Reacţii adverse: Absorbţia doxiciclinei fiind aproape completă, reacţiile adverse la nivelul
tractului gastrointestinal sunt rare. Pot să apară totuşi: anorexie, greaţă, vărsături, diaree,
glosită, enterocolite sau colită pseudomembranoasă. S-au semnalat suprainfecţii cu
Candida, cu apariţia unor leziuni inflamatorii în regiunea anogenitală. Reacţii cutanate:
erupţii maculo-papulare, eritem, dermatită exfoliativă. Reacţiile alergice se pot manifesta
prin urticarie, edem angioneurotic, anafilaxie, pusee acute de lupus eritematos diseminat.
S-a observat bombarea fontanelei la nou-născut, după ingestia unei doze terapeutice
complete. Oprirea medicaţiei duce la dispariţia rapidă a acestei manifestări.
Precauţii: Se va evita administrarea capsulelor de Doxiciclină la bolnavii prezentând
alterări funcţionale ale esofagului. Pot să apară ulceraţii esofagiene prin reţinerea
capsulelor la acest nivel. Pasajul normal spre stomac poate fi favorizat de o cantitate
adecvată de alimente sau lichide. Doxiciclina poate provoca la copii o discromie dentară
ireversibilă (colorarea dinţilor în galben sau brun) sau hipoplazia definitivă a emailului.
Aceste reacţii adverse apar mai frecvent în cazul administrării doxiciclinei pe perioade
lungi. La nou-născuţi s-a constatat o retardare reversibilă a creşterii osoase. Se va opri
tratamentul cu Doxiciclină la apariţia primelor semne de eritem datorat unei reacţii de
fotosensibilizare. Efectul antianabolic al tetraciclinelor poate duce la creşterea azotului
ureic în sânge. Experienţa clinică a demonstrat că acest fenomen nu reprezintă un pericol
pentru cei cu insuficienţă renală.
Interacţiuni: Se vor reduce dozele anticoagulantelor cumarinice, dacă acestea se
folosesc simultan cu doxiciclina. Se recomandă evitarea asocierii cu beta-lactamine,
bacteriostaticele fiind susceptibile de a împiedica acţiunea lor bactericidă. Preparatele pe
bază de fier se vor administra la un interval pe cât posibil de lung faţă de prizele de
doxiciclină. Asocierea barbituricelor sau a carbamazepinei va scădea timpul de
înjumătăţire biologică a doxiciclinei. Ca atare, eficacitatea terapeutică va ramâne aceeaşi
doar dacă se va administra de 2 ori pe zi. S-a constatat o creştere a nefrotoxicităţii
metoxifluranului la anumiţi bolnavi trataţi cu doxiciclină.
Condiţii de păstrare: La temperatura ambiantă, ferit de lumină şi umezeală.

Producător: Europharm
DOXIPROCT®
combinaţii
Prezentare farmaceutică: Supozitoare conţinând: calcium dobesilate 250 mg, lidocaine
hydrochloride 40 mg, antioxidanţi (cutie cu 10 buc.); unguent conţinând: calcium
dobesilate 4%, lidocaine hydrochloride 2%, polietilenglicol 300, antioxidanţi (fiole cu 30 g).
Acţiune terapeutică: Dobesilatul de calciu acţionează, pe de o parte, la nivelul pereţilor
capilari normalizând funcţiile fiziologice perturbate ale acestora - permeabilitate crescută şi
rezistenţă diminuată - şi, pe de altă parte, la nivelul anumitor reacţii ale procesului infla
mator. De asemenea, el are şi o activitatea antitrombotică. Clorhidratul de lidocaină, un
anestezic local, contribuie la calmarea durerii. Asocierea dobesilatului de calciu şi clorhidra
tului de lidocaină constituie tratamentul de bază al afecţiunilor hemoroidale. Doxiproct
reduce inflamaţia, sângerarea, scurgerile de lichide seroase şi calmează rapid
manifestările dezagreabile - dureri, arsuri, prurit şi senzaţie de tensiune - legate de
procesul inflamator al regiunii anale.
Indicaţii: Hemoroizi interni şi externi. Prurit anal, eczemă anală. Anită, perianită, criptită,
papilită, tromboză hemoroidală acută, fisură anală. Tratamentul preoperator şi
postoperator în caz de hemoroidectomie. Hemoroizii sarcinii.
Mod de administrare: Se aplică dimineaţa şi seara, de preferinţă după defecaţie, un
supozitor şi/sau unguentul. În cazul hemoroizilor interni se introduce un supozitor. Dacă se
preferă unguentul pentru o aplicaţie profundă se utilizează canula înşurubată la
extremitatea tubului. Se introduce canula cât mai adânc în anus şi se presează tubul,
retrăgând lent canula. În acest caz tubul este suficient pentru 8 aplicaţii. În cazurile de
hemoroizi externi şi prurit anal se va aplica un strat subţire de unguent de mai multe ori pe
zi. Limitare în folosire: hipersensibilitate faţă de substanţele active din Doxiproct.
Reacţii adverse: Unguentul şi supozitoarele Doxiproct sunt în general bine tolerate. În
mod excepţional s-a raportat o uşoară senzaţie de arsură. În cazul utilizării supozitoarelor,
poate fi semnalată o creştere a motilităţii intestinale.
Supradozare: nu se cunosc semne de intoxicaţie la om.

Producător: Lab. OM
DOXIPROCT® PLUS
combinaţii
Prezentare farmaceutică: Supozitoare conţinând calcium dobesilate 250 mg, lidocaine
hydrochloride 40 mg, dexamethasone acetate 0,25 mg, antioxidanţi (cutie cu 8 buc.).
Unguent conţinând calcium dobesilate 4%, lidocaine hydrochloride 2%, dexamethasone
acetate 0,025%, antioxidanţi (tub cu 20 g unguent).
Acţiune terapeutică, Indicaţii, Mod de administrare, Reacţii adverse: Vezi Doxiproct.

Producător: Lab. OM
DOXIUM
calcium dobesilate
Prezentare farmaceutică: Comprimate conţinând dobesilat de calciu 250 mg (cutii cu 20,
60 sau 100 buc.); capsule a 500 mg dobesilat de calciu (cutii cu 30 sau 60 buc.).
Acţiune terapeutică: Dobesilatul de calciu acţionează la nivelul pereţilor capilari,
normalizând funcţiile fiziologice perturbate: permeabilitatea crescută şi rezistenţă
diminuată. El se opune degradării colagenului, diminuează hipervâscozitatea sanguină şi
plasmatică îmbunătăţind fluxul sanguin şi irigaţia tisulară. Dobesilatul de calciu creşte
indirect fluxul limfatic antrenând o diminuare a edemului.
Indicaţii: Doxium este indicat în microangiopatii, în particular în retinopatia diabetică, în
toate manifestările de insuficienţă venoasă cronică însoţită de dureri, crampe, parestezii;
ca adjuvant în tratamentul tromboflebitelor superficiale, al sindromului posttrombotic,
edemelor, dermatozelor de stază, tulburărilor circulatorii de origine arterio-venoasă, în
sindromul hemoroidal şi în tulburările circulatorii datorate unei microcirculaţii perturbate.
Mod de administrare: Doza obişnuită zilnic este de 2-3 comprimate sau 1-2 capsule luate
în timpul meselor. Posologia şi durata tratamentului care poate varia funcţie de afecţiunea
tratată, de la câteva săptămâni la mai multe luni, depind de avizul medicului.
Reacţii adverse: În general Doxium este bine tolerat indiferent de durata tratamentului.
Efectele nedorite, ca tulburări gastrice, greaţă, diaree, erupţii cutanate au fost ocazional
semnalate, dar în cea mai mare parte a cazurilor nu a fost nevoie de întreruperea
tratamentului.
Precauţii: Sarcină/alăptare - la fel ca pentru majoritatea medicamentelor, nu este indicat
să se administreze Doxium în timpul primului trimestru al sarcinii. Produsul trece în laptele
matern în cantitate extrem de mică.
Interacţiuni: nici una cunoscută până în prezent.

Producător: Lab OM
DOXIVENIL
combinaţii
Prezentare farmaceutică: Gel sau cremă conţinând: dobesilat de calciu 2% şi heparinoid
(hydrodextransulfat de potasiu) 2%, conservanţi, aromatizanţi (tuburi a 40 g şi 100 g gel
sau cremă).
Acţiune terapeutică: Dobesilatul de calciu acţionează, pe de o parte, asupra pereţilor
capilarelor, reglându-le funcţiile fiziologice perturbate - permeabilitatea crescută şi
rezistenţa diminuată şi, pe de altă parte, la nivelul anumitor reacţii ale procesului
inflamator. Dobesilatul de calciu posedă şi un efect antitrombotic. Hidrodextransulfatul de
potasiu este un heparinoid de sinteză care posedă proprietăţi antitrombotice şi
antiinflamatorii. Substanţele active din Doxivenil acţionează asupra edemelor şi
simptomelor legate de insuficienţa venoasă cronică sau de traumatisme. Doxivenil gel este
un gel apos plăcut şi revigorant. Doxivenil cremă este recomandat în special persoanelor
cu piele uscată.
Indicaţii: Insuficienţă venoasă cronică, picioare grele şi dureroase, crampe, edeme,
cordon varicos dureros, sindrom posttrombotic, tromboflebite superficiale. Inflamaţii post-
ope ratorii: după intervenţii pe varice sau injecţii sclerozante, induraţii ale traiectelor
venoase după injecţii sau perfuzii i.v.. Inflamaţii posttraumatice: hematoame, entorse,
luxaţii, contuzii multiple.
Mod de administrare: Se aplică gelul sau crema de 2-3 ori pe zi pe suprafeţele afectate,
masând uşor până la penetrare completă.
Reacţii adverse: Bună toleranţă cutanată.

Producător: Lab. OM
DOXYDAR
doxycyclinum
Doxydar conţine doxycycline hyclate USP. Este un antibiotic bacteriostatic cu spectru larg,
având un înalt grad de liposolubilitate şi o afinitate scăzută în legarea calciului. Având în
vedere avantajele, Doxydar-ul poate fi considerat ca cel mai sigur dintre tetraciclinele
pentru pacienţii cu insuficienţă renală. Are influenţă redusă asupra florei intestinale. De
asemenea, schema de dozare este avantajoasă la pacienţii la care se administrează o dat
sau de 2 ori/zi.
Farmacologie: Doxydar este practic complet absorbit din tractul gastrointestinal.
Alimentele nu interferă cu absorbţia, nici chiar produsele lactate. Este eliminat în special
prin fecale ca produs inactiv conjugat sau chelat, şi prin urină, dar n mai mică măsură
decât celelalte tetracicline. Doxydar nu se acumulează în sânge la pacienţii cu insuficienţă
renală.
Indicaţii: Doxydar esta indicat în tratamentul infecţiilor provocate de variate
microorganisme: bacterii grampozitive, gramnegative, Rickettsii, Mycoplasme, Chlamydii,
Treponeme; infecţii ORL (otite medii, sinuzite, amigdalite, faringite); infecţii ale tractului
respirator (bronşite, bronhopneumonii, pneumonii); infecţii ale tractului gastrointestinal
(febra tifoidă şi paratifoidă, febra recurentă, amoebiază); infecţii ale tractului genito-urinar
(cistite, pielonefrite, uretrite, prostatite, uretrita acută gonococică, limfogranulomatoza
veneriană); infecţii ale pielii şi ţesuturilor moi (celulita, furunculoza, abcese, impetigo,
acnee, răni post-traumatice şi post-operatorii); infecţii oculare (trahom şi conjunctivite); alte
infecţii (psittacoza).
Dozare: Doza pentru adulţi este de 100 mg la fiecare 12 ore pentru prima zi, urmată de
100 mg o dată pe zi sau de 2 ori/zi când infecţia este severă. Durata tratamentului depinde
de caracterul bolii şi de răspunsul la terapie. Terapia trebuie continuată 24-48 ore de la
dispariţia simptomelor.
Contraindicaţii: La pacienţii cu hipersensibilitate la tetraciclină.
Reacţii adverse: Ca şi în cazul altor tetracicline pot apărea suprainfecţii micotice şi
tulburări gastrointestinale. Efectele secundare gastrointestinale sunt foarte rare, datorate
absorbţiei complete a Doxydarului. Se pot întâlni reacţii alergice, reacţii de fotosensibilitate
raportate după expunerea la radiaţii solare sau ultraviolete.
Precauţii: Antacidele conţinând aluminiu, calciu şi magneziu nu trebuie administrate
concomitent cu Doxydar. Ca şi în cazul celorlalte tetracicline, folosirea doxiciclinei în timpul
creşterii dinţilor (ultima jumătate a sarcinii, sugari şi sub vârsta de 8 ani) pot cauza
modificări de culoare permanentă a dinţilor. Studii pe animale au arătat că tetraciclina
traversează placenta şi poate fi găsită în ţesutul fetal. De aceea, când se administrează
doxiciclina la copii sub 8 ani şi la femeile gravide, trebuie cântărite eventualele riscuri.
Formă de prezentare: Doxydar 100, capsule: cutii cu 500 capsule (folii x 8 capsule),
fiecare capsulă conţine doxycyclina hyclat USP, echivalent cu 100 mg doxiciclină.

Producător: Dar Al Dawa Pharma

DRILL - fără zahăr, drajeuri
clorhexidinum
Compoziţie: Clorhexidină digluconat 3 mg; Tetracaină clorhidrat 0,200 mg; Acid ascorbic
(Vitamina C), aromă de mac, aromă pulmoral, glicirhizinat de amoniu, eritrozină, lycasin,
lubrifiant.
Prezentare farmaceutică: 24 drajeuri pentru supt (îndulcite cu lycasin). Antiseptic cu
acţiune locală. Anestezic local. (R: sistemul respirator).
Indicaţii: Acest medicament este recomandat pentru dureri de gât de mică intensitate şi
neînsoţite de febră, pentru afte sau alte leziuni bucale uşoare. El conţine un anestezic
local şi un atiseptic. Atenţie: Acest medicament nu trebuie folosit în următoarele cazuri: la
copii sub 6 ani; antecedente de alergie la anestezice locale şi clorhexidină. În caz de
dubiu, consultaţi medicul sau farmacistul.
Atenţionări speciale: Nu se recomandă folosirea extensivă a acestui medicament (mai
mult de 5 zile) deoarece aceasta poate determina modificarea echilibrului microbian
natural din gât. Nu lăsaţi medicamentul la îndemâna copiilor
Precauţii: Respectaţi doza recomandată (numărul de drajeuri): dacă este luat în doze
mari, acest medicament intră în circulaţia sanguină şi poate afecta inima şi sistemul
nervos (cu posibilitatea apariţiei convulsiilor). Evitaţi să luaţi medicamentul înainte de
masă, deoarece efectul anestezic pe care îl provoacă poate determina o traiectorie greşită
a înghiţiturilor. Nu folosiţi mai multe medicamente ce conţin antiseptice în acelaşi timp.
Adresaţi-vă medicului în cazul apariţiei febrei, expectoraţiei purulente (flegmă), disconfortul
la înghiţire sau extinderii leziunilor, precum şi în cazul înrăutăţirii simptomelor sau lipsei de
ameliorare a acestora după un tratament de 5 zile. În caz de dubiu nu ezitaţi să consultaţi
medicul sau farmacistul.
Interacţiuni medicamentoase: Pentru a preveni orice interacţiune posibilă cu alte
medicamente, trebuie să informaţi doctorul sau farmacistul cu privire la alte tratamente pe
care le urmaţi.
Sarcină şi alăptare: Ca o regulă generală este bine întotdeauna să consultaţi medicul sau
farmacistul în timpul sarcinii sau alăptării, înainte de a lua orice medicament.
Sportivi: Sportivii trebuie preveniţi că acest produs conţine un principiu activ care poate
determina o reacţie pozitivă la controlul anti-doping.
Posologie: Adulţi: Se suge câte un drajeu de 4 ori pe zi. Intervalul între date trebuie să fie
de cel puţin două ore. Copii între 6 şi 15 ani: Se suge câte un drajeu de 2-3 ori pe zi.
Intervalul între doze trebuie să fie de cel puţin patru ore. Nu se va administra la copii sub 6
ani. 1 drajeu = 8 kcal. Calea de administrare: orală. Durata tratamentului: este limitată la 5
zile. Dacă nu se observă o ameliorare după 5 zile de tratament, se va solicita sfatul
medicului.
Efecte nedorite şi reacţii adverse: La fel ca orice produs activ, acest medicament poate
determina apariţia unor reacţii adverse supărătoare la unii pacienţi: reacţii alergice,
roşeaţa feţei; dacă apar aceste efecte, se va întrerupe tratamentul; senzaţie pasageră de
amorţeală a limbii. Colorarea limbii în brun este lipsită de pericol şi va dispărea odată cu
întreruperea tratamentului. Colorarea dinţilor, care poate de asemenea să apară, poate fi
uşor prevenită prin spălarea zilnică a acestora. În cazul în care apare tuse în timpul mesei
sau senzaţii că alimentele "intră pe partea cealaltă", tratamentul trebuie întrerupt şi se va
cere sfatul medicului. Anunţaţi medicul sau farmacistul în cazul apariţiei unor efecte
nedorite sau supărătoare, ce nu sunt menţionate.
Condiţii de păstrare: Nu depăşiţi data limită de utilizare menţionată pe ambalaj. Se va
păstra la o temperatură sub 25 grade Celsius, la loc uscat.

Producător: Pierre Fabre

DRILL - rosat cu miere, drajeuri
clorhexidinum
Compoziţie: Clorhexidină digluconat 3 mg; Tetracaină clorhidrat 0,200 mg; Acid ascorbic
(Vitamina C), zaharoză, glucoză lichidă, miere, glicirhizinat de amoniu, extract de rădăcină
dulce, aromă naturală de trandafiri. Lista excipienţilor care trebuie cunoscuţi pentru ca
produsul să poate fi administrat fără risc la anumiţi pacienţi: Zaharuri: 2,5 g per drajeu.
Prezentare farmaceutică: 24 drajeuri pentru supt. Antiseptic cu acţiune locală. Anestezic
local. (R: sistemul respirator).
Indicaţii: Acest medicament este recomandat pentru dureri de gât de mică intensitate şi
neînsoţite de febră, pentru afte sau alte leziuni bucale uşoare. El conţine un anestezic
local şi un atiseptic. Atenţie Acest medicament nu trebuie folosit în următoarele cazuri: la
copii sub 6 ani; antecedente de alergie la anestezice locale şi clorhexidină. În caz de
dubiu, consultaţi medicul sau farmacistul.
Atenţionări speciale: Nu se recomandă folosirea extensivă a acestui medicament (mai
mult de 5 zile) deoarece aceasta poate determina modificarea echilibrului microbian
natural din gât. Nu lăsaţi medicamentul la îndemâna copiilor
Precauţii: Respectaţi doza recomandată (numărul de drajeuri): dacă este luat în doze
mari, acest medicament intră în circulaţia sanguină şi poate afecta inima şi sistemul
nervos (cu posibilatea apariţiei convulsiilor). Evitaţi să luaţi medicamentul înainte de masă,
deoarece efectul anestezic pe care îl provoacă poate determina o traiectorie greşită a
înghiţiturilor. Nu folosiţi mai multe medicamente ce conţin antiseptice în acelaşi timp. Ţineţi
cont de aportul de 2,5 g de zahăr al fiecărui drajeu, în caz de diabet sau în cazul unei diete
ce presupune un consum redus de zahăr. Adresaţi-vă medicului în cazul apariţiei febrei,
expectoraţiei purulente (flegmă), disconfortului la înghiţire sau extinderii leziunilor, precum
şi în cazul înrăutăţirii simptomelor sau lipsei de ameliorare a acestora după un tratament
de 5 zile. În caz de dubiu nu exitaţi să consultaţi medicul sau farmacistul.
Interacţiuni medicamentoase: Pentru a preveni orice interacţiune posibilă cu alte
medicamente, trebuie să informaţi doctorul sau farmacistul cu privire la alte tratamente pe
care le urmaţi.
Sarcină şi alăptare: Ca o regulă generală este bine întotdeauna să consultaţi medicul sau
farmacistul în timpul sarcinii sau alăptării, înainte de a lua orice medicament.
Sportivi: Sportivii trebuie preveniţi că acest produs conţine un principiu activ care poate
determina o reacţie pozitivă la controlul anti-doping.
Posologie: Adulţi: Se suge câte un drajeu de 4 ori pe zi. Intervalul între doze trebuie să fie
de cel puţin două ore. Copii între 6 şi 15 ani: Se suge câte un drajeu de 2-3 ori pe zi.
Intervalul între doze trebuie să fie de cel puţin patru ore. Nu se va administra la copii sub 6
ani. Calea de administrare: orală. Durata tratamentului: este limitată la 5 zile. Dacă nu se
observă o ameliorare după 5 zile de tratament, se va solicita sfatul medicului.
Efecte nedorite şi reacţii adverse: La fel ca orice produs activ, acest medicament poate
determina aparţiai unor reacţii adverse supărătoare la unii pacienţi: reacţii alergice,
roşeaţa feţei; dacă apar aceste efecte, se va întrerupe tratamentul; senzaţie pasageră de
amorţeală a limbii. Colorarea limbii în brun este lipsită de pericol şi va dispărea odată cu
întreruperea tratamentului. Colorarea dinţilor, care poate de asemenea să apară, poate fi
uşor prevenită prin spălarea zilnică a acestora. În cazul în care apare tuse în timpul mesei
sau senzaţii că alimentele "intră pe partea cealaltă", tratamentul trebuie întrerupt şi se va
cere sfatul medicului. Anunţaţi medicul sau farmacistul în cazul aparţiei unor efecte
nedorite sau supărătoare, ce nu sunt menţionate.
Condiţii de păstrare: Nu depăşiţi data limită de utilizare menţionată pe ambalaj. Se va
păstra la o temperatură sub 25 grade Celsius, la loc uscat.

Producător: Pierre Fabre

DRILL, drajeuri
clorhexidinum
Compoziţie: Clorhexidină digluconat 3 mg; Tetracaină clorhidrat 0,200 mg; Acid ascorbic
(Vitamina C), aromă de mac, aromă pulmonal, glicirhizinat de amoniu, roşu aprins A,
glucoză, zaharoză. Lista excipienţilor care trebuie cunoscuţi pentru ca produsul să poată fi
administrat fără risc la anumiţi pacienţi: Zaharuri: 2,5 g per drajeu.
Prezentare farmaceutică: 24 drajeuri pentru supt. Antiseptic cu acţiune locală. Anestezic
local. (R: sistemul respirator).
Indicaţii: Acest medicament este recomandat pentru iritaţii uşoare ale gâtului, care nu
implică febră, pentru afte orale sau leziuni bucale uşoare. El conţine un anestezic local şi
un atiseptic. Atenţie: Acest medicament nu trebuie folosit în următoarele cazuri: la copii
sub 6 ani; antecedente de alergie la anestezice locale şi clorhexidină. În caz de dubiu,
consultaţi medicul sau farmacistul. Acest medicament se va folosi cu prudenţă în
următoarele cazuri (Precauţii speciale): Nu se recomandă folosirea extensivă a acestui
medicament (mai mult de 5 zile) deoarece aceasta poate determina modificarea
echilibrului microbian natural din gât. Nu lăsaţi medicamentul la îndemâna copiilor
Precauţii: Respectaţi doza recomandată (numărul de drajeuri): dacă este luat în doze
mari, acest medicament intră în circulaţia sanguină şi poate afecta inima şi sistemul
nervos (cu posibilatea apariţiei convulsiilor). Evitaţi să luaţi medicamentul înainte de masă,
deoarece efectul anestezic pe care îl provoacă poate determina o traiectorie greşită a
înghiţiturilor. Nu folosiţi mai multe medicamente ce conţin antiseptice în acelaşi timp. Ţineţi
cont de aportul de 2,5 g de zahăr al fiecărui drajeu, în caz de diabet sau în cazul unei diete
ce presupune un consum redus de zahăr. Adresaţi-vă medicului în cazul apariţiei febrei,
expectoraţiei purulente (flegmă), disconfortului la înghiţire sau extinderii leziunilor, precum
şi în cazul înrăutăţirii simptomelor sau lipsei de ameliorare a acestora după un tratament
de 5 zile. În caz de dubiu nu ezitaţi să consultaţi medicul sau farmacistul.
Interacţiuni medicamentoase: Pentru a preveni orice interacţie posibilă cu alte
medicamente, trebuie să informaţi doctorul sau farmacistul cu privire la alte tratamente pe
care le urmaţi.
Sarcină şi alăptare: Ca o regulă generală este bine întotdeauna să consultaţi medicul sau
farmacistul în timpul sarcinii sau alăptării, înainte de a lua orice medicament.
Sportivi: Sportivii trebuie preveniţi că acest produs conţine un principiu activ care poate
determina o reacţie pozitivă la controlul anti-doping.
Posologie: Adulţi: Se suge câte un drajeu de 4 ori pe zi. Intervalul între date trebuie să fie
de cel puţin două ore. Copii între 6 şi 15 ani: Se suge câte un drajeu de 2-3 ori pe zi.
Intervalul între doze trebuie să fie de cel puţin patru ore. Nu se va administra la copii sub 6
ani. 1 drajeu = 8 kcal. Calea de administrare: orală. Durata tratamentului: este limitată la 5
zile. Dacă nu se observă o ameliorare după 5 zile de tratament, se va solicita sfatul
medicului.
Efecte nedorite şi reacţii adverse: La fel ca orice produs activ, acest medicament poate
determina apariţia unor reacţii adverse supărătoare la unii pacienţi: reacţii alergice,
roşeaţa feţei; dacă apar aceste efecte, se va întrerupe tratamentul; senzaţie pasageră de
amorţeală a limbii. Colorarea limbii în brun este lipsită de pericol şi va dispărea odată cu
întreruperea tratamentului. Colorarea dinţilor, care poate de asemenea să apară, poate fi
uşor prevenită prin spălarea zilnică a acestora. În cazul în care apar tuse în timpul mesei
sau senzaţii că alimentele "intră pe partea cealaltă", tratamentul trebuie întrerupt şi se va
cere sfatul medicului. Anunţaţi medicul sau farmacistul în cazul apariţiei unor efecte
nedorite sau supărătoare, ce nu sunt menţionate.
Condiţii de păstrare: Nu depăşiţi data limită de utilizare menţionată pe ambalaj. Se va
păstra la o temperatură sub 25 grade Celsius, la loc uscat.

Producător: Pierre Fabre

DROPERIDOL, soluţie injectabilă
droperidolum
Compoziţie: Fiecare fiolă (10 ml) conţine 25 mg de 1- Î1- î4 (p-fluorofenil)-4-oxobutilş
-1,2,3,6-tetrahidro-4-piridilŞ benzimidazolin-2-onă.
Indicaţii: Se recomandă: în combinaţie cu Fentanyl injectabil, în tratamentul
neuroleptanalgezic la pacienţii vârstnici, cu circulaţie labilă, cu stare generală alterată; în
tratamentul agitaţiei psihice post-operatorii; în caz de intoxicaţii de diverse origini, în şocuri
şi în tratamentul complex al arsurilor, chiar în prezenţa insuficienţei cardiace, hepatice sau
renale; în pregătirea pentru anestezie de diferite tipuri, examinări instrumentale,
endoscopie.
Contraindicaţii: Parkinsonism.
Mod de administrare: Adulţi: Pregătirea pentru chirurgie: 2,5-5 mg (1-2 ml) i.m., cu 15-45
minute înainte de intervenţia chirurgicală. Anestezie chirurgicală: 15-20 mg (6-8 ml) i.v..
Menţinerea anesteziei în cazul intervenţiilor chirurgicale de lungă durată: se vor
administra, repetat, doze de 2,5-5 mg (1-2 ml). Perioada postoperatorie: 2,5-5 mg (1-2 ml)
i.m.. La nevoie, doza poate fi repetată. Copii: Pregătirea pentru chirurgie: 0,1 mg/kg corp,
i.m., înaintea intervenţiei chirurgicale. Anestezie chirurgicală: 0,2-0,4 mg/kg corp, i.v. sau
0,3-0,6 mg/kg corp, i.m.. Dozele vor fi modificate în funcţie de starea pacientului.
Tratament combinat: poate fi utilizat în combinaţie cu Fentanyl, dacă există o echipă
anesteziologică bine antrenată şi un echipament adecvat.
Efecte secundare: Pot apărea simptome extrapiramidale care se tratează prin
administrare de agenţi antiparkinsonieni. În cazul supradozării sau hipovolemiei severe,
poate apărea scăderea presiunii sanguine. În cazul supradozării, se administrează
simptomatice, iar în cazul hipovolemiei, se realizează repleţia volemică.
Interacţiuni medicamentoase: Se poate administra, cu precauţie, împreună cu
benzdiazepine (le sporeşte efectul).
Formă de prezentare: Cutii de 50 fiole a 10 ml.

Producător: Richter Gedeon

DULCOLAX®
bisacodylum
Formă de prezentare: Drageuri a 5 mg de bisacodil/drajeu. Supozitoare a 10 mg de
bisacodil/supozitor.
Acţiune terapeutică: Dulcolax este un laxativ de contact. Când se administrează oral,
sub formă de drajeu, sau rectal, sub formă de supozitor, induce creşterea peristaltismului
prin acţiunea directă asupra mucoasei colonului, rezultând în mod obişnuit un scaun
moale. Produsul este lipsit de efecte secundare severe.
Indicaţii: Toate formele de constipaţie, (la pacienţii imobilizaţi în pat; în cazul schimbării
alimentaţiei ori a mediului; datorate bolilor sau tulburărilor digestive); favorizarea evacuării
când există dureri, ca de pildă în cazul hemoroizilor; pre - şi post - operator; pregătirea
colonului pentru examene endoscopice.
Contraindicaţii: Cu excepţia abdomenului acut chirurgical, unde orice laxativ este
contraindicat, pentru Dulcolax nu se cunoaşte nici o contraindicaţie.
Avertismente, precauţii: Dulcolax poate fi administrat copiilor şi persoanelor în vârstă,
femeilor însărcinate sau care alăptează, precum şi pacienţilor debili.Totuşi, se recomandă
o oarecare precauţie (ca şi în cazul altor laxative) în timpul primelor trei luni de sarcină. La
copii sub 4 ani trebuie consultat medicul înaintea administrării Dulcolax.
Efecte adverse: Ocazional, în cursul utilizării drajeurilor poate să apară un disconfort
abdominal. Acesta se produce mai ales în constipaţiile cronice unde conţinutul intestinal
este deosebit de uscat şi dur, în porţiunea superioară a colonului. Adeseori acest
disconfort poate fi înlăturat prin creşterea dozajului cu drajeuri. Supozitorul trebuie introdus
în rect şi suficient de profund pentru a nu produce leziuni anale.
Dozare, administrare: Oral: Drajeurile sunt forma obişnuită de administrare în cazul în
care nu este necesară o evacuare imediată. Ele se pot înghiţi, pe stomacul gol sau plin, cu
sau fără lichide. Administrarea concomitentă a antiacidelor (de exemplu, bicarbonat de
sodiu) trebuie evitată. Adulţi: Obişnuit se iau 2 drajeuri seara la culcare, în scopul de a
provoca una sau două defecaţii în dimineaţa următoare, sau cu o jumătate de oră înaintea
mesei de dimineaţă pentru un efect în aproximativ 5 ore. Copii în vârstă de 4 ani şi peste:
1 drajeu. Rectal: Supozitoarele pot fi utilizate pentru a obţine o evacuare în scurt timp de la
administrare. De exemplu, dacă se aplică supozitorul dimineaţa, imediat după trezire, se
poate aştepta ca efectul să se producă după micul dejun. Aceasta oferă posibilitatea
înlocuirii cu eficienţă şi economie de timp a clismei, preoperator, înaintea examinării
radiografice, precum şi la pacienţii aflaţi la pat. Adulţi: Doza normală este de un supozitor
de 10 mg. Numai în cazurile speciale este necesară administrarea celui de al doilea
supozitor. Obişnuit acesta este eficace în aproximativ 30 de minute. Administrare
combinată: Când produsul Dulcolax se foloseşte în vederea pregătirii pacientului pentru
examinarea radiografică a abdomenului, ori pre- şi postoperator, drajeurile trebuie
combinate cu supozitoarele, în scopul realizării unei evacuări complete la nivelul
intestinului. Dozajul recomandat pentru adulţi este de 2-4 drajeuri, administrate seara,
înainte de culcare şi un supozitor, aplicat intrarectal în dimineaţa următoare.
Condiţii de păstrare: Se va păstra într-un loc uscat, la o temperatură care să nu
depăşească 25 grade Celsius. Se va păstra într-un loc sigur şi nu se va lăsa la îndemâna
copiilor.

Producător: Boehringer Ingelheim

DUOMOX®, tablete solubile
amoxicilinum trihydras
Compoziţie: Duomox conţine amoxicilină, un derivat sintetic al acidului 6-aminopenicilinic.
Fiecare tabletă conţine amoxicilină trihidrat, echivalent a 125, 250, 500, 750 sau 1000 mg
amoxicilină anhidră.
Excipienţi: Celuloză microcristalină, hidroxipropilceluloză, vanilină, zaharină, dioxid de
siliciu coloidal, stearat de magneziu şi aromă de caise. Produsul nu conţine zahăr şi nici
sare de sodiu, putând fi administrat la pacienţii diabetici sau hipertensivi.
Mod de acţiune: Amoxicilina este un antibiotic bactericid cu spectru larg de acţiune, din
grupa derivaţilor de ampicilină, dar cu o mai bună absorbţie. După administrarea orală,
amoxicilina este absorbită rapid, în proporţie de 85-90 %. Absorbţia nu este semnificativ
influenţată de existenţa alimentelor în stomac. Nivelurile maxime serice apar cu o jumătate
de oră mai devreme în cazul administrării de Duomox decât în cazul administrării de
amoxicilină capsule şi sunt semnificativ mai mari.
Indicaţii terapeutice: Infecţii cauzate de microorganismele sensibile la amoxicilină, de
ex.: infecţii ale tractului respirator; infecţii urogenitale; infecţii gastrointestinale; infecţii ale
pielii şi ale ţesuturilor moi.
Contraindicaţii: Hipersensibilitate la peniciline.
Precauţii: La pacienţii cu mononucleoză infecţioasă şi leucemie limfatică este de aşteptat
o incidenţă crescută a exantemului. Se pot dovedi şi reacţii alergice şi de rezistenţă
încrucişată cu penicilinele şi cefalosporinele. Ca şi în cazul altor antibiotice cu spectru larg,
se pot observa suprainfecţii cu microorganisme de tipul Candida albicans, Pseudomonas
aeruginosa, în special la pacienţii cu afecţiuni cronice şi/sau cu rezistenţa organismului
afectată secundar.
Efecte secundare: Pot surveni macule şi papule. Reacţiile alergice tipice, cum sunt:
urticaria şi purpura, sunt mai puţin frecvente. Reacţia anafilactică asemănătoare celei de
după administrarea de peniciline şi derivaţi a fost doar ocazional întâlnită. Efecte
secundare, cum sunt cele gastrointestinale, de tipul greaţă, vomă şi diaree, se întâlnesc
rareori şi au caracter tranzitoriu. Ocazional, s-au observat nefritele interstiţiale.
Posologie şi mod de administrare: În infecţii moderate până la severe se poate folosi
următoarea schemă de administrare: adulţi şi copii peste 10 ani: 2 x 500-750 mg sau 3 x
500 mg/zi; copii între 3-10 ani: 2 x 375mg sau 3 x 250mg/zi; copii între 1-3 ani: 2 x 250mg
sau 3 x 125mg/zi; copii între 0 şi 1 an: 2 x 125 mg/zi. În general, la copii, se administrează
30 mg/kg corp/zi în 2-3 doze. În infecţii cronice, recurente şi severe, doza poate fi crescută
la 3 x 750 mg-1 g/zi, iar la copii până la 60 mg/kg corp/zi. În gonoree (acută,
necomplicată): 3 g sunt administrate într-o unică doză, în combinaţie cu 1 g probenecid.
Pacienţii cu funcţia renală afectată: În cazurile în care clearance-ul creatininei scade sub
10 ml/min, doza trebuie redusă (cu 15-50 %). Duomox poate fi luat înainte, în timpul, sau
după mese. Tabletele de Duomox de toate concentraţiile pot fi înghiţite întregi cu apă sau
pot fi mai întâi dizolvate în cel puţin 20 ml de apă, obţinându-se astfel o soluţie ce se
amestecă înainte de a fi ingerată. În infecţii medii până la moderat severe, o perioadă de
tratament de 5-7 zile este, în general, suficientă. Infecţiile provocate de streptococi trebuie
tratate timp de cel puţin 10 zile. Durata tratamentului în cazul infecţiilor severe şi cronice şi
în cazul infecţiilor localizate în zone unde se ating concentraţii scăzute depinde de tabloul
clinic. În general, tratamentul va trebui să continue timp de 48 de ore după dispariţia
simptomelor clinice.
Formă de prezentare: Duomox 125: 20 tablete per cutie. Duomox 250: 20 tablete per
cutie. Duomox 500: 20 tablete per cutie. Duomox 750: 20 tablete per cutie. Duomox 1000:
20 tablete per cutie.

Producător: Yamanouchi Europe B.V.

DUPHALAC DRY, pulbere
lactulosum pulvis
Formă de prezentare: Plicuri cu 10 g. Borcane de 150, 200, 350 şi 700 g cu lingură de
măsurat.
Descriere: Pulbere pentru administrare orală.
Mod de acţiune: În colon, lactuloza este descompusă de flora bacteriană în acizi organici
cu moleculă mică. Aceşti acizi determină scăderea pH-ului în lumenul colonic şi, prin efect
osmotic, conduc la o creştere a volumului conţinutului colonic. Aceste efecte stimulează
activitatea peristaltică a colonului şi normalizează consistenţa scaunului. Constipaţia este
astfel înlăturată şi se restabileşte ritmul fiziologic al colonului. În encefalopatia portală şi
(pre)coma hepatică, efectul este atribuit inhibării bacteriilor proteolitice prin creşterea
bacteriilor acidofile (ex. lactobacillus), sechestrării amoniacului în formă ionică prin
acidifierea conţinutului colonic, catarului datorat atât pH-ului scăzut de la nivelul colonului,
cât şi efectului osmotic şi alterării metabolismului bacterian anaerob. Lactuloza este slab
absorbită după administrare orală şi este metabolizată de către flora bacteriană colonică.
Metabolizarea este completă la doze de până la 25-50 g; la doze mai mari, o parte poate fi
eliminată nemodificată.
Indicaţii: Constipaţie: reglarea ritmului fiziologic al colonului. Encefalopatia portală:
tratamentul şi prevenirea precomei/comei hepatice. În cazurile în care se consideră că
reducerea consistenţei scaunului are un beneficiu medical (hemoroizi, după operaţii pe
colon sau în regiunea anală).
Dozare şi administrare: Doza zilnică trebuie adaptată cerinţelor individuale. Următoarele
doze pot servi pentru orientare:
Constipaţie:
Vârstă Doză iniţială Întreţinere
Adulţi 10 - 30 g 10 - 20 g
Copii 7-14 ani 10 g 7 - 10 g
Copii 1-6 ani 3-7g 3-7g
Copii 0-1 an 3g 3g
Ca regulă generală, doza poate fi micşorată după un timp în funcţie de nevoile pacientului.
Când doza necesară pentru copii este foarte mică, trebuie luată în consideraţie înlocuirea
Duphalac pulberii cu Duphalac sirop. Se administrează de preferinţă în doză unică, în
timpul micului dejun. Efectul clinic poate apărea după câteva zile, datorită modului de
acţiune al lactulozei. Dacă efectul nu apare după primele două zile, pot fi administrate
doze mai mari. Duphalac pulbere poate fi luat cu lingura şi înghiţit cu apă sau alte lichide.
Cristalele pot, de asemenea, să fie presărate peste mâncare sau amestecate cu apă sau
alte lichide înainte de înghiţire.
Pre-comă sau comă hepatică: Doza iniţială: 20-30 g de 3 ori pe zi. Doza de întreţinere
trebuie adaptată până când se obţin 2-3 scaune moi pe zi; pH-ul scaunului trebuie să fie
de 5,0-5,5. Beneficiul medical al scaunelor de consistenţă redusă: Dozele sunt aceleaşi ca
şi în cazul constipaţiei.
Supradozare: Nu există date disponibile privind cazurile de supradozaj. La doze mari, pot
apărea durerea abdominală şi diareea. În ambele cazuri, oprirea tratamentului este în mod
normal suficientă.
Contraindicaţii: Galactozemie. Obstrucţie colonică. Hipersensibilitate la una din
componentele produsului.
Precauţii: Dacă după câteva zile de tratament constipaţia nu se rezolvă sau reapare,
trebuie consultat specialistul. Dacă produsul este utilizat de un pacient cu deficienţă de
lactază, trebuie luată în consideraţie cantitatea de glucide conţinută: Pulberea de
Duphalac conţine sub 0,2 g de lactoză pe 10 g de lactuloză. Doza utilizată în mod normal
în constipaţie nu ridică probleme diabeticilor. Dozele obişnuite utilizate în tratamentul
precomei şi comei hepatice sunt mult mai mari şi pot ridica probleme în cazul diabeticilor.
Duphalac nu afectează capacitatea psihomotorie necesară conducerii maşinii sau
manevrării utilajelor
Sarcină şi alăptare: Pe baza cunoştinţelor actuale, acest medicament poate fi prescris în
timpul sarcinii şi lactaţiei.
Reacţii adverse: Poate apărea flatulenţă în timpul primelor zile de tratament, dar aceasta
dispare în general după câteva zile. Când sunt recomandate doze mai mari, pot să apară
dureri abdominale şi diaree. În fiecare din aceste cazuri, dozele trebuie micşorate. Dacă
sunt administrate doze mai mari (de ex. în cazul encefalopatiei portale) şi pentru o
perioadă de timp îndelungată, poate să apară un dezechilibru electrolitic datorită diareei.
Interacţiuni: Datorită modului de acţiune al lactulozei prin scăderea pH-ului la nivelul
colonului, medicamentele care au o activitate dependentă de pH-ul colonic (ex. acidul 5-
aminosalicilic) pot fi inactivate.
Valabilitate: este de 3 ani, dacă este păstrat la 0-25 grade Celsius, în ambalajul original.
Condiţii de păstrare: A se păstra ferit de lumină şi la o temperatură de peste 10 grade
Celsius.

Producător: Solvay Pharmaceuticals

DUPHALAC, sirop
lactulosum sirupus
Formă de prezentare: Sticle cu 200, 300, 500 sau 1 000 ml.
Proprietăţi şi compoziţie: Siropul de Duphalac conţine, în afară de lactuloză, cantităţi
foarte mici de lactoză şi galactoză, două glucide naturale. Organismul nu poate digera şi
absorbi Duphalac, care ajunge în colon neschimbat. Colonul conţine o floră bacteriană
saprofită bogată şi unele bacterii pot digera (sau descompune) Duphalac. Această
descompunere a Duphalac are efecte benefice în diferite indicaţii. Produşii de
descompunere ai Duphalac au un efect natural de stimulare a activităţii peristaltice a
colonului. Produşii de degradare determină, de asemenea, reţinerea unei cantităţi mai
mari de apă la nivelul colonului, ceea ce face ca scaunul să fie mai moale şi mai uşor de
eliminat. Aceste produse stimulează antrenarea unor toxine în scaun. Duphalac nu poate
acţiona înainte de a ajunge la nivelul colonului şi, pentru ca tranzitul intestinal să fie
normalizat, sunt necesare 24-48 h.
Indicaţii: Constipaţie: Duphalac poate fi recomandat ca laxativ în constipaţia acută şi
cronică. Este utilizat mai ales în următoarele cazuri: defecaţie dureroasă, asociată cu
fisură anală şi hemoroizi; restabilirea scaunului normal la copii şi la vârstnici;
postchirurgical şi la pacienţii imobilizaţi la pat; în sarcină şi perinatal; în prevenirea formării
fecalomului; după utilizarea de medicamente care determină constipaţie. Perturbarea
scaunului normal poate avea diverse cauze, de exemplu: ingerarea redusă de lichide,
lipsa exerciţiului fizic, schimbarea dietei, intervenţii chirurgicale sau diferite tratamente
medicale. Constipaţia se poate prezenta în diferite forme; defecaţia poate lipsi în totalitate,
scaunele pot fi de consistenţă crescută (dificil de eliminat) sau pot fi foarte reduse ca
volum. În primul rând, cauza constipaţiei trebuie identificată şi, dacă este posibil, eliminată.
Duphalac ajută la normalizarea scaunului, prin reducerea consistenţei şi facilitarea
eliminării. Encefalopatia portală: Ficatul este unul din cele mai importante organe. Câteva
dintre funcţiile sale sunt de a ajuta digestia, de a stoca vitamine şi de a îndepărta din
sânge substanţele nocive. Activitatea ficatului poate fi afectată din multiple cauze. În
consecinţă, o cantitate crescută de substanţe nocive se poate acumula în sânge. Uneori,
puteţi resimţi o pierdere a puterii de concentrare, o senzaţie de oboseală sau o pierdere a
coordonării, a capacităţii de conducere auto şi de a manevra utilaje. Creşterea activităţii
colonului ca şi creşterea acidităţii după utilizarea Duphalac ajută la eliminarea multor
substanţe cu potenţial nociv, uşurând activitatea ficatului.
Înainte de a utiliza Duphalac: Deoarece Duphalac conţine o cantitate mică de galactoză,
nu trebuie prescris pacienţilor care necesită o dietă cu cantitate scăzută de galactoză
(această situaţie este foarte rară).
Precauţii: Duphalac conţine o cantitate mică de lactoză. Acest aspect trebuie luat în
consideraţie în cazul pacienţilor care nu tolerează lactoza. Doza de Duphalac care se
recomandă în constipaţie poate fi recomandată pacienţilor cu diabet, deoarece valoarea
calorică a Duphalac este neglijabilă (14 kcal/15 ml).
Reacţii adverse: În timpul primelor zile de tratament pot apărea flatulenţă şi balonare.
Acestea dispar de obicei în cursul tratamentului. La doze mai mari poate să apară diareea.
Aceasta poate fi corectată prin reducerea treptată a Duphalac până la stabilirea dozei
individuale optime.
Supradozare: Nu s-au raportat cazuri accidentale de supradozaj. Efectul obişnuit este
diareea. Nu este nevoie de un antidot specific, este suficientă oprirea tratamentului.
Dozare şi administrare: Constipaţie: Dozele pentru constipaţie pot fi foarte variate, în funcţie de
răspunsul individual. Următoarele doze sunt orientative. Dacă rezultatele nu apar în 48 h, doza
poate fi mărită, iar dacă apare diaree, doza trebuie micşorată.
Vârsta Doza iniţială (3 zile) Doza de întreţinere
Adulţi 10 - 45 ml 10 - 25 ml
Copii 7-14 ani 15 ml 10 - 15 ml
Copii 1-6 ani 5 - 10 ml 5 - 10 ml
Sugari 5 ml 5 ml
Se recomandă administrarea în priză unică, la micul dejun, sau fracţionat, în două prize,
dimineaţa şi seara. Encefalopatia portală: Doza iniţială este de 30-50 ml, de trei ori pe zi şi
se reduce în funcţie de nevoile individuale.
Condiţii de păstrare: Depozitare la temperaturi cuprinse între 0- 20 grade Celsius.

Producător: Solvay Pharmaceuticals

DUPHASTON
dydrogesteronum
Prezentare farmaceutică: Comprimate
conţinând 10 mg didrogesteron; cutii cu 20
comprimate.
Acţiune terapeutică: Este un progestogen
activ pe cale orală, similar ca structură chimică
şi efecte farmacologice cu progesteronul
natural. Produce un endometru secretor
complet în uterul “pregătit” de estrogeni.
Duphaston nu inhibă ovulaţia, nu are acţiune
de tip estrogenic sau androgenic (nu determină
virilizarea pacientei sau masculinizarea fătului
feminin), nu are efecte adrenocorticoide sau
mineralocorticoide, nu influenţează
metabolismul glucidic sau nivelul plasmatic al
insulinei, nu afectează activitatea enzimelor
hepatice, nu influenţează coagularea sângelui
sau funcţia hepatică, nu modifică curba
temperaturii.
Indicaţii: Duphaston se recomandă în toate cazurile de insuficienţă endogenă de
progesteron, şi anume: tulburări menstruale (dismenoree primară, hemoragie
disfuncţională uterină, amenoree secundară), endometrioză, sindrom premenstrual,
infertilitate şi avort habitual, terapie de substituţie hormonală (postmenopauză).
Mod de administrare: Doza şi durata administrării de Duphaston depind de afecţiunea
tratată. Astfel, în: dismenoree: 10 mg, de două ori pe zi, din ziua 5 până în ziua 25 a
ciclului; endometrioză: 10 mg, de două sau trei ori pe zi, din ziua 5 până în ziua 25 a
ciclului, sau continuu; amenoree secundară: un estrogen, o dată pe zi, din ziua 1 până în
ziua 25 a ciclului, asociat cu 10 mg didrogesteron, de două ori pe zi, din ziua 11 până în
ziua 25 a ciclului; hemoragie uterină disfuncţională: pentru a opri hemoragia: 10 mg, de
două ori pe zi, împreună cu un estrogen, o dată pe zi, timp de 5-7 zile; pentru a preveni
hemoragia: un estrogen, o dată pe zi, pe toată durata ciclului, asociat cu 10 mg
didrogesteron, de două ori pe zi, din ziua 11 până în ziua 25 a ciclului; sindrom
premenstrual: 10 mg, de două ori pe zi, din ziua 11 până în ziua 25 a ciclului; infertilitate
cauzată de insuficienţa luteală: ameninţare de avort: 40 mg o dată, apoi 10 mg la 8 ore
interval, până la dispariţia simptomelor; avort habitual: 10 mg, de două ori pe zi, până în
săptămâna a 20-a de sarcină; infertilitate: 10 mg, de două ori pe zi, din ziua 11 până în
ziua 25 a ciclului; tratament de substituţie hormonală menopauză/postmenopauză: în
combinaţie cu terapie estrogenică continuă: 10-20 mg didrogesteron, zilnic, în ultimele 12-
14 zile ale fiecărui ciclu de 28 zile; în combinaţie cu terapie estrogenică ciclică: 10-20 mg
didrogesteron, zilnic, în ultimele 12-14 zile ale ciclului de terapie estrogenică.
Reacţii adverse: În puţine cazuri se poate întâmpla să apară sângerare de privaţie, care
poate fi prevenită prin creşterea dozei.
Contraindicaţii: Hipersensibilitate faţă de unul dintre constituenţii medicamentului.

Producător: Solvay Pharmaceuticals

DURACEF®
cefadroxilum
Descriere: Duracef este un antibiotic de tip cefalosporinic pentru administrare orală,
conţinând cefadroxil ca ingredient activ. Duracef-ul se prezintă sub formă de capsule,
tablete dispersabile şi pudră pentru suspensie orală. Capsule de 250 mg şi 500 mg.
Tablete dispersabile de 1 g: Suspensie orală de 125 mg/5 ml şi 250 mg/5 ml.
Farmacocinetică, efecte clinice: Duracef-ul este absorbit rapid după administrare orală.
Concentraţiile serice măsurabile sunt prezente 12 ore după administrare. Peste 90% din
cantitatea de Duracef este excretată nemodificată în urină în 24 de ore. În general,
creşterile de dozaj produc o creştere proporţională a concentraţiilor de Duracef din urină.
Concentraţiile urinare ale medicamentului, după administrarea dozei de 1 g, sunt
menţinute peste MIC ale agenţilor patogeni urinari sensibili, timp de 20-22 ore.
Microbiologie: Duracef-ul are un efect bactericid contra următoarelor organisme, “in
vitro”: streptococi beta-hemolitici, Streptococcus pneumoniae, stafilococi (incluzând tulpini
coagulazo-pozitive şi coagulazo-negative şi producătoare de penicilinază), Escherichia
coli, Proteus mirabilis, Klebsiella species, Moraxella (Branhamella) catarrhalis şi
Bacteroides species (excluzând Bacteroides fragilis). Alte tulpini de organisme
gramnegative sensibile sunt: Haemophilus influenzae, Salmonella species şi Shigella
species. Cele mai multe tulpini de Enterococci (E. faecalis şi E. facium) sunt rezistente la
Duracef. Duracef nu are efect împotriva celor mai multe tulpini de Enterobacter species,
Morganella morganii (Proteus morganii) şi Proteus vulgaris. Nu are efect împotriva
tulpinilor de Pseudomonas species şi Acinetobacter calcoaceticus (Mima şi Herella
species).
Indicaţii terapeutice: Duracef-ul este indicat în tratamentul următoarelor infecţii, cauzate
de tulpini bacteriene sensibile: infecţii ale tractului respirator superior şi inferior; infecţii ale
pielii şi ţesutului moale; infecţii urogenitale; osteomielite; artrite septice. Teste de cultură şi
sensibilitate trebuie să fie efectuate înainte de şi în timpul terapiei. Trebuie efectuate
intervenţii chirurgicale şi studii ale funcţiei renale atunci când sunt indicate. Doar penicilina
prin administrare i.m.ă s-a arătat eficientă în profilaxia febrei reumatice. Duracef-ul este în
general eficient în eradicarea streptococilor din zona orofaringiană. Totuşi, nu există date
ce stabilesc eficienţa Duracef-ului în profilaxia febrei reumatice ulterioare.
Dozare şi administrare: Duracef-ul poate fi administrat o dată sau de două ori pe zi, în
funcţie de tipul şi severitatea infecţiei (vezi tabelul de mai jos). În general, terapia trebuie
continuată cel puţin 48-72 ore după ce pacientul devine asimptomatic sau sunt obţinute
dovezi ale eradicării infecţiei. Terapia infecţiilor datorate streptococilor beta-hemolitici
trebuie continuată cel puţin 10 zile. Infecţiile serioase (ex. osteomielitele) pot necesita cel
puţin 4-6 săptămâni de terapie. Duracef-ul poate fi administrat independent de mese, din
momentul în care biovalabilitatea lui nu este afectată de mâncare.
Adulţi şi copii mai mari de 12 ani, peste 40 kg
Indicaţii terapeutice Doza Caps. 500 mg Tablete 1 g
zilnică
Infecţii fără complicaţii ale tractului urinar 1-2 g 2x1-2 caps. sau 1x2-4 caps. 1x1-2 tabl.
inferior
Alte tipuri de infecţii ale tractului urinar 2g 2x2 caps. 2x1 tabl.
Infecţii ale pielii şi ale structurilor moi 1g 1x2 caps. sau 2x1 caps. 1x1 tabl.
Faringite* şi amigdalite* 1g 1x2 caps. sau 2x1 caps. 1x1 tabl.
Infecţii ale tractului respirator superior şi
inferior:
-infecţii uşoare 1g 2x1 caps. ---
-infecţii moderate până la severe 1-2 g 2x1-2 caps. 2x1 tabl.
Osteomielite şi artrite septice 2g 2x2 caps. 2x1 tabl.
*datorate streptococilor de grup A beta-hemolitici; durata terapiei este de cel puţin 10 zile.
Copii: Indicaţii terapeutice: vezi adulţi.
Doza uzuală pentru copii este de 25-50 mg/kg corp /zi (în osteomielite şi artrite septice: 50
mg/kg corp /zi), administrată în 2 doze echivalente sau, în cazul faringitei, amigdalitei sau
impetigo, ca o singură doză zilnică.
Greutat Suspensie orală Caps. 500 Tablete
e mg 1g
125 mg/5 ml 250 mg/5 ml
< 5 kg 2x1/2-1 linguriţă* ----- ----- -----
5-0 kg 2x1 linguriţă 1x1 linguriţă** ----- -----
10-20 kg 2x1 linguriţă 2x1 linguriţă 1x1 caps. -----
20-40 kg ----- 2x2 linguriţe 2x1 caps. 1x1 tabl. **
*în medie, volumul unei linguriţe este de 5 ml; **numai în faringite, amigdalite, impetigo
În tratamentul infecţiilor datorate streptococilor beta-hemolitici, dozajul terapeutic de
Duracef trebuie administrat cel puţin 10 zile. La pacienţii cu funcţia renală defectuoasă
(clearance-ul creatininei < 50 ml/min), dozajul Duracef-ului trebuie ajustat în funcţie de
clearance-ul creatininei, aşa cum este indicat mai jos:
Clearance-ul de creatinină Concentraţia serică de Doza Doza Intervalul de
(ml/min) creatinină iniţială menţinută timp
(mg/100ml)
50-25 14-25 1g 500 mg 12 ore
10-25 25-56 1g 500 mg 24 ore
0-10 >56 1g 500 mg 36 ore
La 5 pacienţi cu anurie, s-a demonstrat că în medie 63% din doza orală de 1 g este
extrasă din organism în timpul unei şedinţe de hemodializă de 6-8 ore.
Preparare: Suspensie orală: Agitaţi flaconul pentru a decompacta pudra. Adăugaţi
suficientă apă şi agitaţi până când suspensia este la nivelul liniei de pe flacon. Odată
reconstituită, 5 ml de suspensie conţine 125 mg sau 250 mg de cefadroxil având
activitatea formei monohidratate, în funcţie de formula de concentraţie. Soluţia
reconstituită pentru suspensie orală este stabilă 7 zile la temperatura camerei (loc rece şi
uscat) sau 14 zile la frigider. Agitaţi bine flaconul înainte de utilizare. Ţineţi flaconul bine
închis. Orice cantitate rămasă neutilizată trebuie aruncată după o păstrare de 7 zile la
temperatura camerei sau 14 zile la frigider. Tablete dispersabile: Comprimatul scos din
înveliş, se introduce în 120 ml de apă. Comprimatul se dispersează în aproximativ 30-60
de secunde. Se amestecă uşor conţinutul şi se înghite în totalitate. Dispersarea tabletelor
trebuie realizată imediat înainte de administrare.
Contraindicaţii: Duracef-ul este contraindicat la pacienţii cunoscuţi ca fiind alergici la
antibioticele din grupul cefalosporinelor.
Avertizări/precauţii: Trebuie determinat în mod clar dacă pacientul a prezentat anterior
sensibilitate la Duracef, alte cefalosporine, peniciline sau alte medicamente. Administrarea
Duracef-ului la pacienţii sensibili la penicilină trebuie realizată cu precauţie, deoarece a
fost demonstrată sensibilitatea încrucişată între antibioticele beta-lactamice, manifestată la
10% din pacienţii cu alergie la penicilină în istoric. Dacă apar reacţii de alergie la Duracef,
terapia trebuie întreruptă. Reacţii acute de hipersensibilitate pot necesita măsuri urgente
de tratament. Au fost raportate colite pseudomembranoase cauzate de cei mai mulţi agenţi
antibacterieni şi pot fi de la forme uşoare până la forme ce pot pune viaţa în pericol. De
aceea, este important să se ia în considerare acest diagnostic la pacienţii ce manifestă
diaree în timpul terapiei cu Duracef. În cazurile uşoare de colite, întreruperea terapiei este
suficientă; cazurile moderate sau severe pot necesita măsuri speciale. Duracef-ul trebuie
utilizat cu precauţie la pacienţii cu funcţia renală deficitară (vezi “Dozare” şi
“Administrare”). În cazul pacienţilor suspectaţi sau cunoscuţi ca având funcţia renală
deficitară sunt necesare observaţii clinice atente şi teste de laborator adecvate atât înainte
cât şi în timpul terapiei. În timpul terapiei cu Duracef pot să apară suprainfecţii, astfel încât
trebuie luate măsuri adecvate. Este recunoscut faptul că Duracef-ul duce la rezultate fals
pozitive ale testului Coombs. Duracef-ul trebuie utilizat cu precauţie la pacienţii cu afecţiuni
gastrointestinale în istoric, în particular colite.
Sarcină şi alăptare: Studiile de reproducere pe animale nu au arătat dovezi de alterare a
fertilităţii sau a unui efect negativ asupra fătului; nu există studii adecvate pe femei
însărcinate. De aceea, medicamentul trebuie administrat la femeile însărcinate numai
dacă este absolut necesar. Duracef-ul este distribuit în laptele uman; administrarea
medicamentului trebuie realizată cu precauţie la femeile care alăptează.
Reacţii adverse: Efecte gastrointestinale: Pot să apară simptome ale colitelor
pseudomembranoase în timpul sau după tratamentul cu antibiotic. Au fost raportate rar
greaţa, starea de vomă şi dispepsia. Administrarea medicamentului cu mâncarea scade
greaţa, dar nu scade absorbţia. De asemenea, a fost raportată diareea.
Hipersensibilitatea: Au fost raportate reacţii alergice, incluzând febra, pruritul, rashul,
urticaria şi angioedemul. În general, aceste reacţii dispar odată cu întreruperea
tratamentului. Au fost raportate rar, de asemenea, eritem multiform, sindrom Stevens-
Johnson, boala serului şi anafilaxie. Alte reacţii au inclus pruritul genital, candidoză
genitală, vaginitele, artralgiile, neutropenia moderată trecătoare şi creşteri minore ale
concentraţiilor de transaminaze serice. Au fost raportate rar trombocitopenia şi
agranulocitoza.
Condiţii de păstrare: Duracef-ul trebuie depozitat la temperatura camerei (15-30 grade
Celsius), într-un loc uscat. Păstrat în aceste condiţii, Duracef-ul capsule, tablete
dispersabile şi pudră nereconstituită pentru suspensie orală rămân stabile până la data
expirării specificată pe ambalaj.
Ambalare: Duracef capsule 250 mg: 12 şi 100 de capsule, Duracef capsule 500 mg: 12 şi
100 de capsule, Duracef tablete dispersabile 1 g: 10 tablete, Duracef pudră pentru
suspensie orală de 125 mg/5 ml: flacoane de 60 ml şi 100 ml, Duracef pudră pentru
suspensie orală de 250 mg/5 ml: flacoane de 60 ml şi 100 ml.

Producător: Bristol-Myers Squibb

DUSODRIL-retard
naftidrofurylum
Prezentare farmaceutică: Drajeuri a 100 mg naftidrofuril (ambalaje cu 20, 60, 100 buc.).
Acţiune terapeutică: Vasodilatator, eficient în tulburări circulatorii. Prin efectul său
antispastic şi musculotrop influenţează pozitiv utilizarea oxigenului şi a glucozei; activează
succin dehidrogenaza, are acţiune antiserotoninică şi antibradichininică. Vasodilataţia nu
este însoţită de reducerea tensiunii arteriale. Forma retard asigură o resorbţie prelungită,
conferind nivele sanguine constante timp de câteva ore.
Indicaţii: În tulburări ale circulaţiei periferice şi cerebrale, angioneuropatii, boală Raynaud,
acrocianoză, acroparestezii, tulburări de memorie şi de somn, angiopatii diabetice,
acrocianoză.
Mod de administrare: După aviz şi sub supraveghere medicală. Dozele uzuale: 2-3 x1
drajeu pe zi. Durata tratamentului este în funcţie de diagnostic.
Reacţii adverse: Tolerabilitate bună. Nu s-au semnalat efecte secundare remarcabile,
generale sau locale. Eventualele erupţii pruriginoase cedează prin reducerea dozelor.
Contraindicaţii: Este contraindicat în infarctul miocardic recent sau insuficienţa cardiacă
manifestă.

Producător: Byk Gulden

DUVADILAN
isoxsuprinum
Prezentare farmaceutică: Comprimate conţinând isoxuprină hidrocl. 20 mg (cutie cu 100
buc.); fiole a 2 ml soluţie injectabilă conţinând isoxsuprină hidrocl. 10 mg (cutie cu 6 buc.).
Acţiune terapeutică: Vasodilatator antiischemic prin stimulare beta-adrenergică, blocare
alfa-adrenergică şi acţiune musculotropă; pentru dozele mari, la uşurarea circulaţiei
contribuie micşorarea vâscozităţii sângelui şi inhibarea agregării plachetare; tocolitic şi
stimulant miocardic prin acţiune beta-adrenergică.
Indicaţii: Arteriopatii obstructive periferice, boală Buerger, sindrom Raynaud; naştere
prematură.
Mod de administrare: Ca vasodilatator, în perfuzie i.v., câte 2 fiole (20 mg) în 100 ml
(soluţie glucozată izotonă), de 2 ori/zi (se introduc 300 mg sau 1,5 ml/minut); i.m., 1 fiolă
(10 mg) de 2-4 ori/zi; oral, 1 comprimat (20 mg) de 4 ori/zi. Pentru combaterea naşterii
premature, la început perfuzie i.v. cu 10 fiole (100 mg) în 500 ml (200-500 mg, respectiv 1-
2,5 ml/minut), până la oprirea travaliului, apoi i.m. câte 1 fiolă la intervale de 3 ore, 24 de
ore şi la 3-6 ore încă 48 de ore, după care se continuă cu 1 comprimat de 4 ori/zi.
Reacţii adverse: Hipotensiune, tahicardie (presiunea arterială şi frecvenţa cardiacă se
controlează regulat în timpul perfuziei), congestia pielii, greaţă, vomă - mai ales pentru
dozele mari şi administrarea parenterală.
Contraindicaţii: Hemoragii arteriale recente; bolile cardiace, dezlipirea prematură a
placentei şi anemia severă contraindică administrarea parenterală.

Producător: Duphar
DUVADILAN®
isoxsuprinum
Prezentare farmaceutică: Comprimate a 20
mg isoxsuprină; cutii cu 50 comprimate. Fiole a
2 ml soluţie injectibilă, conţinând 10 mg
isoxsuprină; cutii cu 5 fiole.
Acţiune terapeutică: Isoxsuprina este un
beta2-simpatomimetic cu activitate alfa-
adrenolitică. În studiile farmacologice,
isoxsuprina s-a dovedit a produce vasodilataţie
şi de accea poate fi de valoare în tratamentul
bolilor vasculare în care componenta spastică
este importantă. Isoxsuprina relaxează uterul şi
inhibă naşterea spontană şi pe cea indusă de
oxitocină. Reduce atât frecvenţa, cât şi
intensitatea contracţiilor uterine.
Indicaţii: Boli vasculare periferice (de ex.
boala şi sindromul Raynaud). Ameninţare de
naştere prematură sau imatură.
Dozare şi mod de administrare: Boli vasculare periferice: tratament oral: 20 mg, de 3-4
ori pe zi; tratament injectabil: 1 fiolă (10 mg isoxsuprină) i.m., de 3 ori pe zi. Dacă
greutatea corporală este mai mică de 60 kg, se recomandă începerea tratamentului
injectabil cu 5 mg şi creşterea dozei în funcţie de tensiunea arterială.
Ameninţare de naştere imatură: perfuzie i.v.: se administrează tratamentul perfuzabil cât
mai repede după începerea contracţiilor. Se începe cu 0,05 mg/min şi se creşte doza cu
0,05 mg la fiecare 10 minute, până la obţinerea controlului. Ajustarea debitului perfuziei se
face în funcţie de rezultate şi de apariţia efectelor adverse, ca de exemplu scăderea
importantă a tensiunii arteriale. De obicei doza eficace este între 0,2 şi 0,5 mg/min. După
ce naşterea a fost oprită, este de preferat ca perfuzia să continue încă 12-48 de ore.
Isoxsuprina trebuie administrată într-o soluţie izotonă de glucoză. Injectarea i.m.: dacă nu
este posibilă perfuzia, tratamentul trebuie început prin injectarea i.m. a 10 mg isoxsuprină.
Dacă doza iniţială de 10 mg nu a avut efect şi nu sunt alte efecte adverse semnificative,
injecţia i.m. se poate repeta la fiecare 1-2 ore. Dozajul va fi ales în funcţie de rezultate
şi/sau apariţia efectelor adverse.
Tratament oral: după tratamentul iniţial parenteral se administrează o doză de întreţinere
sub formă de comprimate. Dozajul uzual pentru tratamentul oral este de 60-80 mg în 24
de ore, divizat în 3 sau 4 doze. O doză mai mare sau la intervale mai scurte poate fi uneori
necesară. De asemenea, doza orală trebuie stabilită în funcţie de obţinerea efectelor
dorite şi/sau reacţiile adverse apărute. Tratamentul oral trebuie continuat până când
ameninţarea de naştere prematură/imatură nu mai este prezentă. Dacă simptomele
reapar, atunci tratamentul trebuie reînceput.
Reacţii adverse: Administrarea parenterală de isoxsuprină poate duce la o creştere a
frecvenţei pulsului şi palpitaţii. Tahicardia posibilă din timpul administrării i.v. de
isoxsuprină diminuează în câteva minute după oprirea perfuziei. Până la ce nivel este
tolerată tahicardia, aceasta necesită o evaluare, deşi o frecvenţă cardiacă de peste 135
bătăi pe minut trebuie în mod normal prevenită. Ameţeala, durerea toracică şi
hipotensiunea pot apărea şi din cauza nivelelor de potasiu, lactat şi bicarbonat. Edemul
pulmonar al mamei poate apărea în cazuri izolate, când beta-mimeticele sau
corticosteroizii sunt administrate concomitent. La făt pot apărea tahicardie şi creşterea
glucozei serice. Senzaţie de căldură, transpiraţii, tremor, greaţă, vărsături şi rash pot, de
asemenea să apară.
Contraindicaţii: Hipersensibilitate la isoxsuprină. Pentru tratamentul oral: hemoragie
cerebrală recentă. Pentru tratamentul parenteral: hemoragie cerebrală recentă, pierdere
importantă de sânge pe cale vaginală, orice situaţie în care prelungirea sarcinii presupune
riscuri pentru mamă sau făt, boli cardiace, dezlipire de placentă.
Interacţiuni cu alte medicamente: Utilizarea simultană de beta-blocante poate diminua
proprietăţile beta-mimetice ale isoxsuprinei. La pacienţii care primesc tratament beta-
blocant, trebuie schimbată medicaţia înainte de începerea tratamentului i.v. cu
isoxsuprină. Interacţiunea isoxsuprinei administrată i.v. cu agenţi narcotici este teoretic
posibilă. Asocierea cu ciclopropanul nu este admisă. Asocierea unui beta-simpatomimetic
cu atropina duce la tahicardie importantă şi hipertensiune sistolică la mamă, în cazuri
izolate. Administrarea i.v. de isoxsuprină concomitent cu terapia corticosteroidă poate
creşte şansele apariţiei de hiperglicemie, edem pulmonar. Diureticele care scad potasiul şi
digoxina nu trebuie administrate în caz de scădere a nivelului de potasiu în timpul
administrării i.v. de isoxsuprină.

Producător: Solvay Pharmaceuticals

DYNABAC®
diritromicinum
Descrierea produsului: Diritromicina este un antibiotic cu administrare orală, care face
parte din clasa macrolidelor. Diritromicina are următoarea formulă chimică:
C42H78N2O14. Greutatea moleculară a produsului este de 835,09. Substanţa activă este
diritromicina. Substanţa de bază este puţin solubilă în apă şi uşor solubilă în solvenţi
organici. Diritromicina este hidrolizată la eritromicilamină în soluţii apoase de acizi;
hidroliza este completă în 2 ore. Drajeurile de diritromicină sunt acoperite cu un înveliş
special care le protejează de acţiunea sucului gastric şi permite absorbţia în intestinul
subţire. Fiecare drajeu de diritromicină conţine 250 mg substanţă activă şi este destinat
administrării orale.
Indicaţii terapeutice: Diritromicina este indicată în tratamentul următoarelor infecţii
cauzate de germeni sensibili la acest produs: Faringite şi amigdalite cauzate de S.
pyogenes (streptococii beta-hemolitici de grup A). Penicilina este antibioticul de elecţie în
tratarea şi prevenirea infecţiilor streptococice, inclusiv în profilaxia reumatismului
poliarticular acut. Diritromicina este eficientă în distrugerea streptococilor din orofaringe;
cu toate acestea, nu există informaţii referitoare la eficacitatea diritromicinei în prevenirea
reumatismului poliarticular acut. Bronşite acute şi acutizări ale bronşitelor cronice cauzate
de S. pneumoniae, S. pyogenes, Streptococi (grupul viridans), S. aureus şi M. catarrhalis.
Pneumonii cauzate de S. pneumoniae, M. pneumoniae, L. pneumophila şi M. catarrhalis.
Infecţii cutanate cauzate de S. aureus, S. epidermidis şi S. pyogenes (streptococii beta-
hemolitici de grup A).
Dozare şi administrare: Diritromicina se administrează pe cale orală. Dynabac poate fi
administrat indiferent de orarul meselor. De altfel, alimentele pot creşte biodisponibilitatea
sistemică a diritromicinei. Adulţi: Doza pentru adulţi este de 500 mg (două drajeuri a 250
mg) o dată pe zi. În tratamentul infecţiilor cauzate de S. pyogenes (streptococii beta-
hemolitici de grup A), se administrează o doză terapeutică de diritromicină timp de cel
puţin 10 zile. Pe baza studiilor farmacocinetice, nici o ajustare a dozelor nu va fi necesară
la pacienţii în vârstă sau la pacienţii cu disfuncţie renală sau insuficienţă hepatică uşoară.
Copii: Nu se recomandă administrarea diritromicinei la copii, deoarece siguranţa şi
eficienţa produsului la copiii sub 12 ani nu au fost încă stabilite.
Contraindicaţii: Hipersensibilitate cunoscută la diritromicină sau alte macrolide.
Precauţii speciale: Înainte de iniţierea terapiei cu diritromicină, va trebui făcută o
cercetare amănunţită a hipersensibilităţii la macrolide sau la alte medicamente.
Diritromicina va trebui administrată cu atenţie la pacienţii care prezintă manifestări alergice
în antecedente. Apariţia colitei pseudomembranoase a fost raportată la utilizarea
majorităţii anibioticelor cu spectru larg. Acest diagnostic va putea fi luat în considerare la
pacienţii care dezvoltă diaree în cursul terapiei cu antibiotice. Aceste colite pot fi de
intensităţi diferite, de la uşoare la grave, chiar letale.
Interacţiuni cu alte medicamente şi alte tipuri de interacţiuni: Diritromicina poate
determina o scădere uşoară a concentraţiei de teofilină la majoritatea pacienţilor, dar
monitorizarea concentraţiei plasmatice sau reajustarea în mod empiric a dozelor de
teofilină nu este necesară. Când diritromicina este administrată imediat după antiacide sau
după un antagonist de receptor H2, absorbţia diritromicinei este uşor crescută. Interacţiuni
medicamentoase au fost raportate la administrarea concomitentă de eritromicină şi alte
medicamente ca: warfarin, digoxin, ergotamină, triazolam, ciclosporină, terfenadină,
hexobarbital, carbamazepină, alfentanil, disopiramidă sau lovastatin. Informaţiile
referitoare la administrarea concomitentă a diritromicinei şi acestor produse sunt limitate,
de aceea este necesară precauţie în utilizarea lor concomitentă.
Sarcină şi alăptare: Siguranţa utilizării acestui produs în cursul sarcinii nu a fost încă
stabilită. Studiile efectuate pe animale nu indică vreun efect negativ direct sau indirect
asupra acestora, el respectând atât embrionul, fătul, cursul sarcinii, precum şi dezvoltarea
peri- şi postnatală. Acest medicament va fi utilizat în sarcină numai dacă există o indicaţie
absolută. Nu se cunoaşte dacă diritromicina este excretată în laptele matern sau nu şi de
aceea administrarea acestuia la mamele care alăptează se va face cu atenţie.
Efecte asupra capacităţii de conducere şi utilizare a maşinilor: Diritromicina nu
afectează capacitatea de conducere sau de utilizare a maşinilor.
Reacţii adverse: Efectele adverse apărute ocazional includ: dureri abdominale, diaree,
greţuri şi cefalee. Alte efecte adverse rare sunt: vărsăturile, dispepsia, flatulenţa, anorexia,
astenia, cefaleea, ameţelile, insomnia, somnolenţa, vasodilataţia, iritaţiile cutanate,
urticaria, pruritul, vaginitele şi moniliaza vaginală.
Supradozare: Semne şi simptome: Pot să apară dureri abdominale, greţuri, vărsături,
epigastralgii şi diaree. Tratament: Măsuri generale suportive, administrarea de cărbune
activ şi/sau lavaj gastric.
Proprietăţi farmacodinamice: Diritromicina aparţine clasei macrolidelor. Se consideră că
el inhibă sinteza proteinelor bacteriene prin legarea subunităţii 50S a ribozomului
microbian. Diritromicina are un spectru de acţiune foarte larg in vitro. Este activă împotriva
majorităţii următoarelor tulpini: Aerobi grampozitivi: Bacillus spp., Corynebacterium
diphtheriae, C. jeikeium, Corynebacterium spp., Listeria monocytogenes, Staphylococcus
aureus, S. epidermidis, Streptococcus pneumoniae, S. pyogenes (streptococii hemolitici
de grup A), S. agalactiae (streptococii de grup B), streptococi (grup C,G şi viridans).
Aerobi gramnegativi: Bordetella pertussis, Brucella melitensis, Campylobacter coli, C.
jejuni, Haemophilus influenzae, H. parainfluenzae, H. ducreyi, Helicobacter pylori,
Legionella pneumophila, Moraxella catarrhalis, Neisseria gonorrhoeae, N. meningitidis,
Pasteurella multocida. Microorganisme anaerobe: Clostridium difficile, C. perfringens,
Fusobacterim necrophorum, Peptococcus asaccharolyticus, Peptostreptococcus spp.,
Propionibacterium acnes. Bacterii atipice: Chlamydia pneumoniae, C. psittaci, C.
trachomatis, Mycoplasma pneumoniae, Ureaplasma urealyticum. Anumite tulpini de
Haemophilus influenzae şi stafilococi au demonstrat rezistenţa la diritromicină sau
eritromicină. Enterococii şi marea majoritate a tulpinilor de stafilococi meticilino-rezistenţi
prezintă rezistenţă la macrolide ca diritromicina sau eritromicina.
Proprietăţi farmacocinetice: După administrarea orală a unei doze de 500 mg/zi, timp de
10 zile, nivelele plasmatice maxime ale diritromicinei de 0,48 (0,43) g/ml, au fost observate
la 4 ore. Alimentaţia poate creşte biodisponibilitatea sistemică a diritromicinei. Diritromicina
este rapid convertită prin hidroliză în timpul absorbţiei la eritromicilamină care este activă
din punct de vedere biologic. Proteinele plasmatice leagă diritromicina şi metabolitul
acesteia, eritromicilamina, în proporţii cuprinse între 15%-30%. Diritromicina are un timp
de înjumătăţire de 44 (16-65) ore şi volumul de distribuţie de 800 litri (504-1 041). Calea
principală de eliminare este cea fecală/hepatică (81-97%) cu 2% eliminare renală.
Diritromicina este rapid absorbită şi se distribuie în intreg organismul, realizând
concentraţii tisulare mai mari decât cele plasmatice sau serice. Nu există informaţii
referitoare la penetrarea antibioticului în L.C.R.
Date preclinice de siguranţă: Nu a fost identificată prezenţa potenţialului mutagen a
diritromicinei în testele standard de genotoxicitate, fertilitatea şi capacitatea de
reproducere nefiind influenţate la şobolanii carora li s-a administrat o doză de 100 de ori
mai mare decât doza umană maximă.
Condiţii de păstrare: A se păstra la temperatura camerei (15 - 30 grade Celsius).
Producător: Eli Lilly and Company
DARTELIN
pentoxifilină
Compoziţie: Fiecare tabletă conţine 400 mg pentoxifilină.
Acţiune: Pentoxifilina îmbunătăţeşte proprietăţile rheologice ale sângelui. Îmbunătăţeşte
flexibilitatea eritrocitelor, inhibă agregarea trombocitară şi micşorează vâscozitatea
sângelui. Astfel îmbunătăţeşte circulaţia sanguină în zonele cu microcirculaţia afectată şi
creşte oxigenarea tisulară.
Indicaţii: Tulburări ale circulaţiei periferice datorate arteriosclerozei, diabetului sau
inflamaţiei (claudicaţie intermitentă, angiopatie diabetică, tromangeită obliterantă); tulburări
distrofice (sindrom post-trombotic, ulcer de gambă, gangrenă, degerătură); tulburări ale
circulaţiei cerebrale: stări ischemice, postapoplectice şi tulburări datorate arteriosclerozei
cerebrale (vertij, cefalee, lacunarism cerebral, tulburări ale somnului); tulburări ale
circulaţiei oculare: tulburări circulatorii retiniene şi coroidale acute, subacute şi cronice;
otoscleroză şi procese degenerative ale vaselor sanguine din urechea internă având ca
rezultat pierderea progresivă a auzului.
Contraindicaţii: Dartelin este contraindicat pacieţilor cu hipersensibilitate cunoscută la
metilxantine (cafeină, teofilină. teobromină). De asemenea este contraindicat în faza acută
a infarctului de miocard şi în hemoragiile masive. Deşi nu au fost observate dovezi ale
efectelor teratoge în studiile efectuate pe animale, Dartelin nu trebuie folosit în timpul
sarcinii. Dartelin nu trebuie administrat femeilor care alăptează şi pacienţilor sub 18 ani
pentru că siguranţa folosirii la această grupă de vârstă nu a fost încă determinată.
La pacienţii cu insuficienţă renală severă sau la cei cu tensiune arterială scăzută şi
instabilă, dozele de Dartelin trebuie micşorate. Dacă în timpul administrării orale de
Dartelin apare o hemoragie retiniană acută, tratamentul trebuie imediat întrerupt. Folosirea
concomitentă de Dartelin şi antihipertensive poate creşte răspunsul hipotensiv; de aceea.
se recomandă controlul tensiunii arteriale sistemice şi ajustarea dozelor medicamentelor
antihipertensive.
La pacienţii diabetici care primesc insulină sau antidiabetice orale (glibenclamid) şi care
iau concomitent doze mari de Dartelin, răspunsul antidiabetic poate creşte. Din această
cauză, în timpul unui tratament de durată cu Dartelin, dozele medicamentelor antidiabetice
trebuie reduse.
Pacienţii care primesc anticoagulante sau inhibitoare ale agregării plachetare pot avea
timpi de sângerare sau de protrombină crescuţi.
Reacţii adverse: Au fost raportate rareori tulburări gastrointestinale (discomfort
abdominal, greaţă, vărsături, diaree), cefalee şi ameţeli. Doze mari de Dartelin pot foarte
rar cauza vasodilataţie, cu bufeuri de căldură, tahicardie sau angină pectorală. În anumite
cazuri dacă apar aceste reacţii adverse trebuie întreruptă administrarea medicamentului
sau redusă doza.
Reacţiile de hipersensibilitate  apar foarte rar şi de obicei dispar odată cu întreruperea
tratamentului.
Dozare şi administrare: Dozarea se face în funcţie de severitatea afecţiunii. Doza iniţială
de Dartelin este de o tabletă de 400 mg de trei ori pe zi. După apariţia efectului terapeutic.
doza poate fi micşorată la 1 tabletă de 400 mg de două ori pe zi.
Dartelin trebuie ingerat cu lichide în timpul meselor.
Forma de prezentare: Cutii cu 20 de tablete de 400 mg ori pe zi.
Producător: Lek
DERMAZIN®
sulfadiazină de argint
Compoziţie: 1 g de sulfadiazină de argint micronizată în bază hidrofilă la 100 g cremă.
Acţiune: Dermazin este un chimioterapic local pentru prevenirea şi tratarea arsurilor
infectate. Sultadiazina de argint se descompune pe arsură, eliberând lent şi continuu ioni
de argint. Ionii de argint se fixează repede de acidul dezoxiribonucleic bacterian,
împiedicând creştera şi înmulţirea celulelor bacteriene, fără a afecta celulele pielii şi
ţesutul subcutanat. Crema Dermazin are un spectru larg antibacterian, incluzând toate
speciile de microbi cu potenţial de infectare: Escherichia coli, Pseudomonas aeruginosa,
Staphylococcus aureus, unele specii de Proteus şi Klebsiella; de asemenea, acţionează şi
împotriva Candidei albicans şi a altor fungi. Dermazin penetrează în ţesutul necrozat şi în
exsudat. Acest efect este foarte important având în vedere faptul că antibioticele
sistemice nu sunt eficiente împotriva florei bacteriene a arsurilor necrozate
nevascularizate.
Indicaţii: Tratamentul şi profilaxia arsurilor infectate şi a rănilor suprainfectate, inclusiv
escare şi răni adânci netratate.
Contraindicaţii: Utilizarea Dermazin-ului este contraindicată la copii prematuri şi nou-
născuţi, datorită icterului fiziologic.
Dermazin nu se va folosi în timpul sarcinii, cu excepţia cazurilor în care se apreciază că
beneficiile tratamentului în încercarea de a salva viaţa sunt mai mari decât posibilul risc
asupra fătului.
Precauţii: Se cere prudenţă în cazul hipersensibilităţii la sulfamide datorită posibilelor
reacţii alergice, la pacienţii cu insuficienţă congenitală de glucozo-6-fostat-dehidrogenază,
deoarece poate apare hemoliza după aplicarea cremei pe suprateţe mari ale corpului, ca
şi în tulburări hepatice şi renale.
Când tratamentul cu Dermazin implică administrare prelungită pe suprafeţe mari se va
controla numărul leucocitelor, fiind posibilă apariţia leucopeniei.
Atenţie: Creşterea temperaturii corporale, la copii în primele zile de tratament nu este
urmarea administrării Dermazin-ului şi nu trebuie să conducă la întreruperea terapiei.
Reacţii adverse: În tratamentul prelungit al arsurilor suprainfectate care se întind pe
suprafeţe mari ale corpului, concentraţia sulfonamidelor din sânge poate atinge un nivel
egal cu cel al tratamentului sistemic.
Dozare şi administrare: Tratamentul se poate aplica imediat după evaluarea extinderii şi
profunzimii rănilor cauzate de arsuri. După ce se curăţă zona şi se înlătură ţesuturile
devitalizate, crema Dermazin se aplică  într-un strat de 2-4 mm grosime pe suprafaţa
arsurii sau, de preferat, se aplică pe un tifon steril care se plasează peste rană. Aplicarea
cremei se poate face cu o spatulă sterilă sau mănuşă. Arsura se unge cu cremă o dată pe
zi.
În arsuri severe crema se reaplică zilnic. Durata unui tratament pentru arsuri superficiale
depinde de gradul leziunii de la câteva zile, la o lună, cel mult. Intervenţia chirurgicală este
necesară numai în cazul în care după o lună de tratament cu Dermazin nu se ajunge la
vindecare.
Înainte de fiecare aplicare a cremei, rana se va spăla sub jet de soluţie antiseptică, pentru
înlăturarea resturilor de cremă şi a exudatului care apare din abundenţă după aplicarea
cremei Dermazin, cu aspect de puroi după culoare, dar în realitate aseptic. Crema
Dermazin este indicată pentru aplicări repetate la un singur pacient. Aplicarea cremei este
nedureroasă. Nu pătează hainele şi lenjeria de pat.
Forma de prezentare: Tuburi a 50 g cremă; cutii a 250 g cremă; cutii a 500 g cremă.
Producător: Lek
DOXILEK®
dobesilat de calciu
Compoziţie: O capsulă conţine 500 mg dobesilat de calciu monohidrat. Dobesilatul de
calciu este calciu dihidroxi-2,5-benzenosulfonat.
Acţiune: Dobesilatul de calciu are un efect selectiv asupra pereţilor capilarelor,
ameliorează permeabilitatea lor şi le reduce fragilitatea. De aceea, Doxilek are actiune
antiedemică şi normalizează rezistenţa crescută a pereţilor capilarelor.
Indicaţii: Prevenirea şi tratamentul retinopatiei (angiopatiei) diabetice; prevenirea şi
tratamentul leziunilor capilare, apărute datorită circulaţiei venoase modificată patologic a
membrelor inferioare, asociată cu edem (flebopatie a membrelor inferioare sau aşa-
numitele simptome pre-varicoase şi varicoase).
Contraindicaţii: Hipersensibilitate la dobesilatul de calciu.
Precauţii: Doxilek nu va fi administrat în timpul primelor 3 luni de sarcina.
Dozare şi administrare: Doza zilnică uzuală este de 1-2 capsule pe zi administrate în
timpul meselor. Capsulele vor fi înghiţite întregi, nedesfăcute. Durata tratamentului variază
de la o săptămână la mai multe luni, în funcţie de starea pacientului.
Reacţii adverse: Tulburări gastrointestinale şi nervozitate.
Formă de prezentare: Cutii cu 30 capsule a 500 mg.
Producător: Lek
ECHOVIST 200
d(+)galactoze
Prezentare farmaceutică: Granule conţinând 3 g D(+) galactoză şi 1 flacon de 13,5 ml
soluţie cu un conţinut de 200 mg galactoză pe 1 ml.
Acţiune terapeutică: Substanţă pentru ecocontrast, favorizând îmbunătăţirea imaginilor
ecografice obţinute în ecoflebologie, ecocardiografie, histerosalpingosonografie;
microparticulele de galactoză suspendate în soluţie cu galactoză formează un mediu
microneurogenic (microparticule + bule de aer ce se formează pe suprafaţa acestora).
Mod de administrare: Produsul se administrează cu puţin timp înaintea examenului
ecografic recomandat, prin injectarea i.v. a 4-10 ml din soluţia cu o concentraţie de 300
mg/ml (care se obţine prin suspendarea a 3 g Echovist granule în 8,5 ml diluent). Pentru
copii, dozajul depinde de vârstă şi este de aproximativ 0,5 ml din concentraţia de 200
mg/ml (3 g Echovist granule şi 13,5 ml diluent) sau 4 ml din concentraţia de 300 mg/ml.
Indicaţii: Ecografii ale zonelor cu intensitate ecografică redusă: vene, cord drept (cavităţi),
valvule, septuri.

Producător: Schering AG
ECHOVIST 300
d(+)galactoze
Prezentare farmaceutică: Granule conţinând 3 g D (+) galactoză şi 1 flacon de 8,5 ml cu
un conţinut de 300 mg galactoză pe 1 ml.
Acţiune terapeutică, Indicaţii: Vezi Echovist 200.
Mod de administrare: Produsul se administrează cu puţin timp înaintea examenului
ecografic recomandat, prin injectarea i.v. a 4-10 ml din soluţia cu o concentraţie de 200
mg/ml (care se obţine prin suspendarea a 3 g Echovist granule în 12,5 ml diluent). Pentru
copii, dozajul depinde de vârstă şi este de aproximativ 0,5 ml din concentraţia de 200
mg/ml (3 g Echovist granule şi 13,5 ml diluent) sau 4 ml din concentraţia de 300 mg/ml.

Producător: Schering AG
ECODUREX®
combinaţii
Compoziţie: Un comprimat conţine: 50 mg dihidroclorotiazid şi 5 mg amilorid hidroclorid,
lactoză şi substanţe auxiliare.
Acţiune terapeutică: Ecodurex este o combinaţie a două substanţe active diuretice, care
asociate scad hipertensiunea mai eficient decât cele două substanţe separat (potenţare
reciprocă a acţiunii). Datorită conţinutului în amilorid, produsul asigură o creştere a
diurezei cu pierdere mică de potasiu şi, de aceea, poate fi administrat în tratament de
scurtă durată.
Indicaţii terapeutice: Ecodurex se administrează în hipertensiunea arterială, cât şi în
tratamentul edemelor.
Contraindicaţii: Sensibilitate cunoscută faţă de unul din componenţii produsului, boli
grave renale. Nu se administrează Ecodurex la copii.
Precauţii: În cazul unei funcţii renale reduse şi la pacienţii cu diabet sau suspecţi de
diabet trebuie respectate cu stricteţe recomandările medicului. Alte medicamente pot
influenţa acţiunea Ecodurexului. De aceea, informaţi medicul sau farmacistul dvs. dacă
suferiţi şi de alte boli, alergii şi dacă luaţi alte medicamente (cumpărate de dvs. ca de ex.
medicamente antireumatice, calmante sau somnifere). Substanţele care măresc diureza
pot provoca senzaţii de uscăciune a gurii, slăbiciune sau ameţeală şi dereglări pasagere
ale acuităţii vizuale. Dacă sunteţi însărcinată sau doriţi să deveniţi, veţi administra acest
medicament numai cu acordul medicului.
Modul de administrare: Modificarea dozei sau întreruperea tratamentului nu trebuie să
se facă fără acordul şi recomandările medicului, căci o hipertensiune necontrolată poate
avea urmări grave. Medicul dvs. prescrie doza necesară, dozele descrise mai jos fiind
doar orientative. Doza medie zilnică: 1-2 comprimate. În funcţie de reacţia pacientului,
aceasta poate fi mărită treptat la 4 comprimate. Nu modificaţi doza prescrisă de medic din
proprie iniţiativă. Dacă consideraţi că medicamentul acţionează prea slab sau prea
puternic, consultaţi medicul sau farmacistul dvs.
Reacţii adverse: Sunt posibile reacţii adverse ca: tulburări gastrointestinale, greaţă,
inapetenţă, senzaţie de plenitudine, dureri gastrice, constipaţie şi diaree. De asemenea,
pot apărea stări de slăbiciune şi erupţii cutanate. Scăderea tensiunii poate duce la o stare
de slăbiciune şi ameţeli, cât şi la tulburări pasagere ale acuităţii vizuale, această scădere
putând fi potenţată prin administrarea de alcool şi calmante sau somnifere. Uscăciunea
neplăcută a gurii care apare la începutul tratamentului poate fi redusă în toate cazurile cu
grapefruit sau suc proaspăt de grapefruit.
Condiţii de păstrare: Ecodurex se păstrează la loc uscat, la temperatura camerei.
Medicamentul trebuie să fie utilizat numai până la data expirării inscripţionată pe ambalaj.
Nu se păstrează la îndemâna copiilor. Se eliberează pe bază de reţetă medicală în
farmacii.
Mod de prezentare: Ecodurex a 20 şi 100 comprimate de 50/5 mg.

Producător: Hexal Pharma

ECOFLORINĂ
fermenţi lactici vii
Prezentare farmaceutică: Flacon cu dop dozator a câte 7, soluţie buvabilă.
Caracteristicile produsului: Ecoflorina este un preparat constituit dintr-un amestec de
fermenţi din familia lactobacililor, prezenţi în mod obişnuit în intestin, lipsiţi de patogenitate.
Administraţi pe cale orală, aceştia parvin în intestin, unde întâlnesc un mediu ideal pentru
reproducere, repopulând astfel flora enterică fiziologică. Aceştia produc vitaminele
complexului B, în special B12, favorizând absorbţia. Administrarea ecoflorinei contribuie la
refacerea sintezei enterice a acestor factori proenzimatici şi favorizează corectarea
disvitaminozelor datorate antibioticelor şi chimioterapicelor în general.
Indicaţii terapeutice şi mod de administrare: Se recomandă în mod special în terapia
auxiliară a refacerii florei microbiene intestinale, alterată în urma tratamentelor cu
antibiotice şi/sau chimioterapice, 1-2 flacoane pe zi, preferabil între mese. În timpul unei
antibioterapii se recomandă administrarea de Ecoflorina în intervalul dintre două doze de
antibiotic.
Mod de utilizare: După deschiderea capsulei de plastic, se presează dopul pentru
căderea conţinutului în lichid. Se agită înainte de administrare şi, eventual, se poate dilua
în puţină apă.

Producător: Ecobi Farmaceutici

EDETAMIN
natrii calcii edetas
Prezentare farmaceutică: Fiole a 10 ml soluţie apoasă conţinând sodiu calciu edetat 1 g
(cutie cu 3 buc.).
Acţiune terapeutică: Chelează metalele, formând complexe stabile, lipsite de toxicitate,
care se elimină renal.
Indicaţii: Intoxicaţie acută şi cronică cu plumb; intoxicaţii cu crom, cobalt, cupru, fier,
mangan, mercur, nichel, plutoniu, toriu, zinc.
Mod de administrare: Perfuzii intravenoase lente cu soluţie diluată 0,3-0,5% 30-50 mg/kg
corp şi zi, în cure de 2-3 zile, cu pauze de 2-3 zile; în encefalopatia din intoxicaţia cu
plumb se injectează intramuscular, câte 25 mg, cel mult 35 mg de 2 ori/zi, cu adaos de
procaină (calea intravenoasă este periculoasă).
Reacţii adverse: Greaţă, diaree, colici abdominale, hipotensiune arterială, congestie
nazală, mialgii; injectarea intravenoasă rapidă provoacă uneori somnolenţă, cefalee, vertij,
vomă, febră, iar în caz de edem cerebral poate fi cauză de accidente letale prin creşterea
bruscă a presiunii intracraniene; tratamentul repetat poate provoca nefroză toxică (se
controlează albumina în urină) sau dermatită; injectarea intravenoasă de soluţii
concentrate poate fi urmată de tromboflebită.
Contraindicaţii: Insuficienţă renală; se evită sau prudenţă în timpul sarcinii (în funcţie de
riscurile intoxicaţiei şi cele ale chelatorului).
Sinonime: Calcium disodium versenate, Chelaton EDTA, Mosatil, Prophyledta.

Producător: Terapia S.A.

{bmct bm59.BMP}

EDNYT, tablete
enalaprilum
Acţiune terapeutică: Urmare a administrării
orale, maleat de enalapril este hidrolizat în ficat
într-un metabolit activ enalaprilat. Enalaprilatul
îşi exercită efectul asupra sistemului renin-
angiotensin-adosteron prin inhibarea enzimei
de conversie a angiotensinei, (ECA).
Enalaprilatul reduce rezistenţa arterială
periferică. În insuficienţa cardiacă, Ednyt
reduce atât presarcina cât şi postsarcina, astfel
încât debitul cardiac poate să crească fără
modificări semnificative ale ritmului cardiac.
Rezultatul tratamentului cronic cu enalapril
constă într-o reducere a hipertrofiei cardiace, a
simptomelor şi a gradului de insuficienţă
cardiacă şi la o creştere a toleranţei la efort.
Absorbţia lui nu este influenţată considerabil de
hrană, o singură doză pe zi asigurând, în
majoritatea cazurilor, un efect uniform.
Vârful concentraţiei substanţei active, în plasmă, este măsurat la 4 ore după administrarea
orală, iar timpul de înjumătăţire efectiv în ser este de 11 ore. Se elimină renal, prin filtrare
glomerulară şi secreţie tubulară. La întreruperea bruscă a tratamentului, nu a fost
observată o creştere subită a tensiunii arteriale.
Prezentare farmaceutică: Tablete de 2,5 mg, 5 mg, 10 mg, sau 20 mg maleat de
enalapril.
Indicaţii: În hipertensiunea esenţială de orice fel. Ednyt trebuie administrat ca
monoterapie sau în combinaţie cu alţi agenţi antihipertensivi. Este mai puţin eficace în
hipertensiunea cu nivel scăzut de renină. Hipertensiune renală: Eficacitatea este crescută
în cazul unui nivel ridicat de renină. Insuficienţă cardiacă: Terapie adjuvantă.
Contraindicaţii: Hipersensibilitate cunoscută la enalapril. Edeme angioneurotice cauzate
de agenţi inhibitori ai ECA, în antecedentele personale patologice ale pacientului. În caz
de nivel crescut al potasiului în ser, se va lua în consideraţie, în timpul tratamentului,
efectul de economisire a potasiului.
Sarcină şi alăptare: Similar altor inhibitori de ECA, Ednyt poate produce şi el fetopatii.
Enalapril este secretat în laptele matern. Efectul lui nu a fost studiat la copii.
Mod de administrare: Doza zilnică uzuală este de 10-40 mg într-una sau în două
administrări. Doza maximă zilnică este de 80 mg. Se recomandă începerea tratamentului
cu doze mici, deoarece poate apărea hipotonie simptomatică. Hipertensiune: Doza iniţială
este de 5 mg. Ea poate fi crescută funcţie de răspunsul obţinut la măsurarea tensiunii
arteriale. Doza de menţinere se poate determina după 2-4 săptămâni de tratament. În
situaţia în care pacientul este tratat în mod curent cu diuretice, se recomandă a se
întrerupe administrarea lor cu 2-3 zile înainte de a se administra Ednyt. Dacă acest lucru
nu este posibil, doza iniţială recomandată este de 2,5 mg care se va administra sub
control medical. Deoarece o reducere excesivă a tensiunii poate provoca sincope, este
necesară o atenţie deosebită în caz de boli ischemice cunoscute şi afecţiuni
cerebrovasculare (pot apărea angină pectorală, infarct miocardic, stop cardiac, leziuni
cerebrovasculare). În insuficienţa cardiacă: este, în mod uzual, combinat cu digitalice şi
diuretice. În asemenea cazuri, doza de diuretic trebuie redusă înainte de administrarea
enalaprilului şi pacientul trebuie ţinut sub observaţie. Doza de început recomandată este
de 2,5 mg, putând fi crescută până la nivelul dozei de întreţinere. O hipotensiune iniţială
nu reprezintă o contraindicaţie pentru administrarea ulterioară în doze potrivite. În caz de
disfuncţie renală, doza va fi redusă şi/sau intervalul dintre două administrări trebuie
crescut. Pentru pacienţii cu tulburări severe ale funcţiei renale (cu clearance-ul de
creatinină 30 ml/min sau nivelul seric al creatininei 3 mg/dl), doza iniţială este de 2,5 mg.
Doza zilnică nu trebuie niciodată să fie mai mare de 40 mg. Deşi Ednyt nu are efecte
nefavorabile asupra funcţiei renale, scăderea tensiunii arteriale, cauzată de inhibarea
ECA, poate deteriora o insuficienţă renală preexistentă. Conform experienţei de până
acum, la aceşti pacienţi, se poate produce chiar o insuficienţă acută care, în majoritatea
cazurilor, este reversibilă. La unii pacienţi hipertensivi, au fost semnalate creşterea
moderată a creatininei serice şi a nivelului ureii, fără manifestări speciale ale insuficienţei
renale, deşi erau trataţi concomitent cu diuretice. La pacienţii hemodializaţi doza uzuală
este de 2,5 mg, dar trebuie reţinut că Ednyt poate penetra membrana de dializă.
Efecte adverse: Reacţiile adverse observate sunt în mod obişnuit moderate şi trecătoare
şi nu necesită întreruperea tratamentului. Rar, pot apărea: vertij, cefalee, fenomene de
astenie, slăbiciune, ocazional-hipotensiune, hipotensiune ortostatică cu sincopă, greaţă,
diaree, crampe musculare, tuse, rash cutanat. Foarte rar: insuficienţă renală, oligurie. Ca
reacţii de hipersensibilitate, pot apărea edem angioneurotic cu edeme ale feţei, buzelor,
limbii, laringelui, gâtului şi extremităţilor. În astfel de cazuri, administrarea Ednyt va fi
întreruptă şi va fi iniţiată imediat o terapie ajutătoare. Modificări ale rezultatelor de
laborator clinic: creşterea anumitor enzime hepatice şi/sau a nivelului seric de bilirubină,
hiperkalemie şi hiponatremie, percum şi creşterea creatininei serice şi a nivelului de azot
uric în sânge (reacţii reversibile), scăderea valorilor hemoglobinei şi a hematocritului.
Efecte adverse foarte rare: Asupra aparatului cardiovascular: tahicardie, palpitaţii, tulburări
de ritm, angină pectorală, infarct de miocard, leziuni cerebrovasculare cauzate de
scăderea pronunţate a tensiunii. Asupra aparatului respirator: tuse, bronhospasm,
răguşeală, dispnee; risc de bronşită şi pneumonie. Asupra aparatului gastrointestinal:
uscăciunea gurii, pierderea apetitului, vomă, diaree, constipaţie, pancreatită, ileus (cazuri
izolate). Asupra sistemului nervos: depresii, confuzii, insomnie. Asupra pielii şi fanerelor:
exanteme psoriazice, urticarie, prurit, rash cutanat (ca reacţie de hipersensibilitate) ca de
ex. eritem multiform, fotosensibilitate; căderea părului. Asupra organelor hematopoietice:
modificări în formula sanguină (trombocitopenie, neutropenie, depresie a măduvei osoase,
agranulocitoză - ocazional). Asupra rinichilor: în unele cazuri, proteinurie. Reacţii de
idiosincrasie: modificări ale pielii, febră, dureri musculare şi articulare, vasculite,
eosinofilie, reacţie pozitivă ANA. Altele: vedere voalată, tulburări de echilibru, tinnitus,
impotenţă, alterarea simţului gustativ, glosită, hipersudoraţie.
Interacţiuni medicamentoase: Ednyt trebuie administrat cu prudenţă împreună cu: alte
medicamente antihipertensive (efectele sunt adiţionale), în special cu diureticele din grupa
tiazidelor; litiu (clearance-ul litiului poate fi redus, un control frecvent a nivelului litiului seric
fiind necesar); narcotice (potenţează efectul de scădere a tensiunii arteriale); alcool
(potenţează efectul alcoolului). Se va evita administrarea împreună cu: diuretice
economizatoare de potasiu (spironolactonă, triamteren, amilorid); nivelul potasiului seric
poate fi crescut semnificativ, în special în caz de deteriorare a funcţiei renale, din acest
motiv fiind necesar controlul frecvent al nivelului potasiului seric; există unele date conform
cărora antiinflamatoarele nesteroidiene pot reduce efectul Ednyt.
Precauţii: Poate apărea hipotonie simptomatică la pacienţii care sunt trataţi cu diuretice
sau sunt expuşi la alte efecte de decongestionare (ca de ex. transpiraţie excesivă, vomă
frecventă, diaree, deperdiţie electrolitică), mai mult în insuficienţa cadiacă şi
hipertensiunea cu nivel crescut de renină. În caz de insuficienţă cardiacă, tensiunea şi
funcţia renală trebuie controlate înainte şi în timpul tratamentului. Se recomandă precauţii
speciale la pacienţii cu edem angioneurotic în antecedente. Monitorizarea funcţiei renale
este inevitabilă când se administrează produsul la pacienţii cu stenoză bilaterală a
arterelor renale (poate fi evidenţiată o creştere a nivelului creatininei serice). La pacienţii
care au suferit o intervenţie chirurgicală sau în timpul anesteziei cu produşi care produc
hipotensiune, Ednyt blochează formarea de angiotensină, secundar compensării eliberării
de renină. Dacă apare hipotensiunea, ea rebuie corectată prin expansionare volemică.
Abilitatea de a conduce poate fi influenţată în mod individual, în special la începutul
tratamentului.
Supradozare: Dacă apare hipotensiune, ca urmare a supradozajului, pacientul va fi
aşezat în poziţia de culcat pe spate şi este recomandată administrarea unei soluţii de ser
fiziologic în perfuzie i.v. În cazurile foarte severe, când doza este o dată sau de multe ori
mai mare decât doza uzuală, hemodializa ajută la eliminarea enalaprilatului din circulaţia
sistemică.
Formă de prezentare: Cutii a 28 tablete. Cutii a 100 tablete.

Producător: Richter Gedeon

EFEDRINĂ, soluţie injectabilă
efedrinum
Compoziţie: Fiole conţinând soluţie apoasă injectabilă 1% şi 5% clorhidrat de efedrină.
Acţiune farmacoterapeutică: Efedrina are efecte directe şi indirecte asupra receptorilor
adrenergici. Are activitate alfa şi beta-adrenergică şi efecte pronunţate stimulatoare asupra
sistemului nervos central; acţiunea sa este mai prelungită, dar mai slabă decât a
adrenalinei. La doze terapeutice, creşte presiunea arterială prin creştera debitului cardiac
şi de asemenea prin inducerea vasoconstricţiei periferice; poate apărea tahicardie, dar
acest fenomen este mai puţin frecvent decât în cazul adrenalinei. Efedrina produce de
asemenea bronhodilataţie, scade tonusul şi motilitatea intestinală, relaxează peretele
vezicii, contractând sfincterul şi relaxează detrusorul şi de obicei reduce activitatea uterină.
Are acţiune stimulatoare asupra centrului respirator, dilată pupila, dar nu afectează
reflexele de adaptare la lumină.
Indicaţii: Astm bronşic (prevenirea bronhospasmului), combaterea hipotensiunii în
decursul rahianesteziei, remisiunea simptomelor congestiei nazale asociate răcelilor
comune, febrei fânului, rinitei sau sinuzitei; tratament adjuvant în miastenia gravis şi
enuresis nocturn. Bloc cardiac cu sincopă; narcolepsie (pentru acţiunea stimulantă
centrală).
Contraindicaţii: Hipertensiune arterială, leziuni miocardice organice, insuficienţă cardiacă,
hiperexcitabilitate a sistemului nervos central, hipertrofie de prostată, hipertiroidism. Nu se
administrează în cursul anesteziei cu halotan sau ciclopropan (risc de aritimii grave).
Folosirea la sportivi este interzisă (pozitivează testele de control antidoping).
Precauţii: Se administrează cu prudenţă în glaucomul cu unghi îngust.
Reacţii adverse: Nervozitate, insomie, slăbiciune musculară, tremor, palpitaţii, sudoraţie,
cefalee, creşterea presiunii arteriale, greaţă, vomă; dozele mari pot provoca deprimarea
inimii şi cresc glicemia; dezvoltă tahifilaxie.
Interacţiuni medicamentoase: Inhibitorii anhidrazei carbonice cresc toxicitatea efedrinei
(scad excreţia renală a acesteia datorită alcalinizării urinii). Efedrina diminuă acţiunea
bronhodilatatoare a dexametazonei, împiedică efectul antihipertensiv al guanetidinei.
Mod de administrare: Adulţi: Subcutanat 1 fiolă a 10 sau 50 mg. Copii: Subcutanat 2-10
mg/zi (în funcţie de vârstă).
Formă de prezentare: Cutii cu 10 fiole a 1 ml soluţie 1%; cutii cu 10 fiole a 1 ml soluţie
5%; cutii cu 100 fiole a 1 ml soluţie 1%; cutii cu 100 fiole a 1 ml soluţie 5%.

Producător: Sicomed
EFERALGAN
combinaţii
Prezentare farmaceutică: Comprimate efervescente a 3 g conţinând: paracetamol 0,330
g, acid ascorbic 0,200 g, excipienţi q.s.p. (cutie cu 20 buc.).
Acţiune terapeutică: Eferalgan are acţiune antalgică şi antipiretică, permiţând
combaterea rapidă a durerilor şi a febrei.
Indicaţii: Eferalgan este indicat adulţilor şi copiilor peste 7 ani în tratamentul simptomatic
al afecţiunilor dureroase şi febrile.
Mod de administrare: Se pune comprimatul într-un pahar cu apă. Dizolvarea totală se
obţine imediat. Adulţi: începând de la 15 ani: 1-2 comprimate o dată sau de 3 ori pe zi;
copii între 7-13 ani: 1/2-1 comprimat, o dată sau de 3 ori pe zi; copii între 13-15 ani: 1-1
1/2 comprimat o dată sau de 3 ori pe zi. Dozele trebuie spaţiate la un interval de 4 ore.
Reacţii adverse: Reacţiile alergice apărute în mod excepţional impun oprirea
tratamentului.
Contraindicaţii: Hipersensibilitate la paracetamol; insuficienţă hepato-celulară; litiază
renală, atunci când doza zilnică de vitamina C depăşeşte 1 g (mai mult de 5
comprimate/zi).
Precauţii: Să nu se depăşească doza indicată, iar în caz de supradozaj accidental,
trebuie consultat medicul. În caz de regim desodat sau hiposodat, trebuie ştiut faptul că
fiecare comprimat de Eferalgan conţine aproximativ 330 mg de sodiu. Important Tubul
trebuie închis imediat după utilizare.

Producător: Lab. UPSA

EFFORTIL
etilefrinum
Prezentare farmaceutică: Fiole a 1 ml conţinând etilefrină clorhidr. 10 mg (cutie cu 6
buc.).
Acţiune terapeutică: Aceleaşi ca pentru Etilefrin (preparat românesc).
Indicaţii: Colaps, îndeosebi prin deficit de pompă cardiacă şi cu presiune venoasă mare;
hipotensiune ortostatică acută.
Mod de administrare: Adulţi: subcutanat sau intramuscular o fiolă (10 mg), se poate
repeta la intervale de 2 ore; în cazurile grave, intravenos, în injecţii, o fiolă o dată, sau în
perfuzie, 1/2-1 fiolă/oră (în formă diluată). Copii: subcutanat 0,1-0,4 ml la sugar, 0,4-0,7 ml
la copilul mic, 0,7-1 ml la vârsta şcolară, se poate repeta după 4 ore; la nevoie în perfuzie
intravenoasă 1-2 mg/oră la sugar, 2-5 mg/oră la copilul mic şi 4-8 mg/oră la vârsta şcolară.
Reacţii adverse şi Contraindicaţii: Aceleaşi ca pentru Etilefrin, dar riscurile sunt ceva
mai mari (considerând forma injectabilă).
EFICARDIN
plante
Forma de prezentare şi compoziţia: Flacon cu 140 g sirop care conţine 25,5% extract
apos din fructe de măceş, 11,5% fructe de păducel şi 1,5% fructe de aronie în sirop
simplu.
Acţiune terapeutică: Fructele de măceş (Cynosbati fructus) fiind bogate în vitaminele C,
P şi provitamina A au acţiune: hipocolesterolemiantă, hemostatică, tonică asupra vaselor
sanguine, stimulează activitatea aparatului hematopoetic, măresc capacitatea fagocitară a
leucocitelor, au efect colagog, coleretic. Fructele de aronia (Aronia melanocarpa) aduc un
plus vitaminic (C, P, provitamina A), flavone, taninuri, saponozide, potenţează acţiunea
fructelor de măceş. Fructele de păducel (Crategus monogyna şi oxyacanta) conţin
compuşi flavonici, leucoantocianidine şi derivati triterpenici cu efect cardiotonic,
spasmolitic la nivelul coronarelor, antihipertensiv, sedativ.
Indicaţii terapeutice: Adjuvant în tratamentul insuficienţei cardiace, anginei pectorale,
hipertensiunii arteriale, aritmiilor şi al tulburărilor neurovegetative. Carenţa de vitamina C,
diateze hemoragice, anemii, anorexii, ateroscleroza, ulcer gastric, colecistite, hepatite.
Reactii adverse: Rar şi în doze mari pot apărea bradicardie, hipotensiune, somnolenţă,
ameţeli, cefalee.
Mod de administrare: Adulţi: 3 x 1 linguriţă/zi. Copii: 3 x 1/2 linguriţă/zi (la indicaţia
medicului).
Precauţii: Se va administra cu prudenţă la pacienţii cu diabet zaharat, cu deficit de G6PD,
cu nefrolitiază. Se va administra copiilor numai la indicaţia medicului.
Conservare: Se va păstra la loc uscat, răcoros, ferit de lumină.
Se eliberează fără prescripţie medicală (numai pentru adulţi )

Producător: Europharm
EFITARD
benzylpenicillinum procainicum
Compoziţie:
Flacon de 400 000 UI Flacon de 800 000 UI
Penicilină G potasică 100 000 UI 200 000 UI
Procainpenicilină 300 000 UI 600 000 UI

Acţiune farmacoterapeutică: Efitard este un preparat antibiotic, compus dintr-o penicilină

„acută” şi o penicilină-depozit. Datorită resorbţiei rapide a celei dintâi se realizează o
penicilinemie iniţială mai ridicată în primele 2-3 ore, procainpenicilina, mai puţin solubilă şi
deci cu resorbţie prelungită, asigurând în continuare, timp de 12-14 ore, o concentraţie
terapeutică de minimum 0,03 UI/ml de ser sanguin. Spectrul de acţiune al Efitardului este
acelaşi cu al Penicilinei G: coci grampozitivi (streptococi, pneumococi, stafilococi
penicilinazo-negativi) şi gramnegativi (gonococi şi meningococi), bacili gramnegativi
(clostridii), spirochete (Treponema pallidum). Prezintă rezistenţă: enterococul, bacilul
difteric şi cel tuberculos, actinomicetele, protozoarele şi virusurile „mici”. Concentraţiile
sanguine, realizate prin admi-nistrarea Efitardului sunt inactive faţă de Haemophilus
influenzae şi de Salmonella typhi.
Indicaţii: În principiu, Efitard este indicat în forme uşoare sau de gravitate medie ale
infecţiilor sistemice sau localizate, generate de germeni sensibili la Penicilină G, în care
sunt suficiente titrurile ce se obţin prin injectarea preparatului. Astfel, Efitard este indicat în:
unele infecţii bronho-pulmonare, scarlatină, angine, celulite, erizipel, infecţii după
intervenţii ca amigdalectomia, extracţia dentară ş.a.
Contraindicaţii: Efitard este contraindicat: la persoane sensibilizate la penicilină sau la
procaină; în formele grave ale infecţiilor cu germeni sensibili (în care este necesară o
penicilinemie de start ridicată, ce nu se poate obţine cu Efitard, ci numai cu o penicilină
„acută”); în infecţii cu germeni rezistenţi la Penicilină G sau cu o sensibilitate moderată la
aceasta. Nu se recomandă administrarea preparatului la copii sub 2 1/2 ani. Atenţie Se
recomandă efectuarea antibiogramei înainte de instituirea tratamentului cu Efitard, iar în
infecţiile determinate de stafilococ, testarea repetată a sensibilităţii acestuia (rezistenţa se
poate instala foarte rapid).
Posologie şi mod de administrare: Efitard se injectează strict intramuscular, cât mai
profund (se controlează, aspirând cu seringa, dacă acul nu a pătruns într-un vas sanguin).
Posologia este în funcţie de boală şi de bolnav şi de asemenea intervalele. Dozele uzuale
sunt: Adulţi: 400000 UI-800000 UI la 12-14 ore. Copii peste 2 1/2 ani: 200000 UI - 400000
UI la 12-14 ore. În tratamentul sifilisului se recomandă administrarea unei doze totale de
6000000 UI-12000000 UI în decurs de 10-15 zile.
Prepararea suspensiei: Suspensia se prepară ex tempore, după cum urmează: se
îndepărtează operculul ştanţat al căpăcelului metalic al flaconului şi se dezinfectează
dopul de cauciuc. După agitarea flaconului pentru dispersarea pulberii din interior, se
perforează dopul cu un ac de seringă pentru a permite accesul aerului, apoi, cu un alt ac,
adaptat la seringa cu care se va face injecţia (ambele ace şi seringa se vor steriliza în
prealabil, prin fierbere în decurs de 30 de minute), se introduc în flacon 2-4 ml de apă
distilată sau de ser fiziologic (din fiole). Se agită flaconul până la suspendarea completă a
pulberii, se aspiră suspensia în seringă şi se injectează imediat, după prealabila
aseptizare a locului injectării, cu alcool, eter sau tinctură de iod. După terminarea injecţiei
se recomandă curăţirea imediată a seringii (pentru a evita blocarea pistonului) şi a acelor
(pentru a preveni astuparea lor).
Reacţii adverse: Cele mai importante sunt de tip alergic (erupţii cutanate, fenomene
asemănătoare celor din boala serului, mai rar şoc anafilactic, modificări sanguine -
anemie, leucopenie, eozinofilie peste 25%, trombocitopenie).
Prezentare farmaceutică: Flacoane conţinând 100000 UI Penicilină G potasică şi 300
000 UI Procainpenicilină. Flacoane conţinând 200000 UI Penicilină G potasică şi 600000
UI Procainpenicilină în ambalaje din falţcarton, individuale sau colective a 50 sau 100
flacoane.
Condiţii de păstrare: În ambalaj original, la loc uscat, la temperatura camerei.
Valabilitate: 3 ani.

Producător: Antibiotice-Iaşi
EFITONIC
plante
Forma de prezentare şi compoziţia: Flacon cu 140 g sirop care conţine 40% extract din
fructe de măceş în sirop simplu.
Acţiune terapeutică: Fructele de măceş au ca şi component principal vitamina C (acidul
ascorbic). De asemenea mai conţin beta-caroten (precursor al vitaminei A), vitamina P şi
în cantităţi mai mici vitaminele: B1 şi B2, K şi E. Au acţiune tonică asupra vaselor
sanguine, hemostatică, hipocolesterolemiantă, stimulează activitatea aparatului
hematopoetic, măresc capacitatea fagocitară a leucocitelor, au efect colagog, coleretic.
Datorită conţinutului ridicat în vitamine, fructele de măceş reprezintă un produs valoros
care se utilizează pentru completarea aportului de vitamine indispensabile pentru
funcţionarea normală a organismului.
Indicaţii terapeutice: Carenţa de vitamina C. Sursa de vitamine pentru copii, vârstnici,
convalescenţi, persoane cu debilitate fizică, dar şi persoanelor sănătoase în cursul
perioadelor de activitate intensă. Anorexie. Stimularea poftei de mâncare la copii. Astenie.
Ateroscleroză. Adjuvant în tratamentul bolilor infecţioase, ale tulburărilor circulaţiei
periferice, purpurei, diatezelor hemoragice. Boli cardiace, pulmonare ca antioxidant.
Mod de administrare: Adulţi: 3 x 1 linguriţă/zi. Copii: 3 x 1/2 linguriţă/zi.
Precauţii: Se va administra cu prudenţă la pacienţii cu diabet zaharat, cu deficit de G6PD,
cu nefrolitiază.
Conservare: Se va păstra la loc uscat, răcoros, ferit de lumină.
Se eliberează fără prescripţie medicală.

Producător: Europharm
EFITUSIN
plante
Formă de prezentare şi compoziţie: Flacon cu 130 g sirop care contine 4% extract de
lemn dulce, 10% alcool 90 grade sirop simplu.
Acţiune terapeutică: Rădăcinile plantei Glycyrrhiza Glabra au ca şi component principal
acidul glicirizinic sub formă de săruri de Ca, K şi Mg, numit şi glicirizină. De asemenea mai
conţin acid glabric, rezine, lipide, amidon, manitol, vitamine din grupul B, minerale,
albumină, mucină, dihidrostigmasterol şi un hormon estrogen de natură steroidică similar
estradiolului. Datorită compoziţiei chimice atât de complexe, acţiunea terapeutică e
multiplă. Astfel acţiunea principală este aceea antitusivă. De asemenea produsul are
acţiune laxativă, diuretică, cicatrizantă, antiinflamatorie şi antitoxică.
Indicaţii terapeutice: Tusea care însoţeşte diferitele afecţiuni ale căilor respiratorii:
bronşite, traheite, faringite, pneumonii acute şi cronice. Siropul are de asemenea acţiune
benefică în constipaţii, ulcer gastro-duodenal, gastrite acute şi cronice şi gastroduodenite.
Contraindicaţii: Nu se administrează sugarilor şi copiilor sub 5 ani.
Efecte adverse: Rar şi în doze mari: diaree, colici abdominale.
Mod de administrare: Adulţi: 3 x 1 linguriţă/zi. Copii: 3 x linguriţă/zi.
Condiţii de păstrare: Se va păstra la loc uscat, răcoros, ferit de lumină. Se eliberează
fără prescripţie medicală.

Producător: Europharm
EFORTEX
combinaţii
Prezentare farmaceutică: Drajeuri conţinând glicocol 50 mg, acid glutamic 30 mg,
tirozină 87 mg, aspartat de potasiu 75 mg, aspartat de magneziu 75 mg, cafeină 30 mg
(cutii cu 50 sau 100 drajeuri în folie ambutisată).
Acţiune terapeutică: Prin aminoacizii, mineralele şi cafeina conţinute uşurează efortul
neuromuscular, îndepărtează senzaţia de oboseală şi favorizează procesele de refacere
după efort.
Indicaţii: Stări de oboseală în condiţiile unor eforturi intense şi de durată, în
convalescenţă şi de alte cauze; pregătirea biologică a sportivilor de performanţă
(îndeosebi în sporturile de forţă-rezistenţă).
Mod de administrare: Câte 1-3 drajeuri de 3-4 ori/zi (de preferinţă în timpul meselor).
Reacţii adverse: Dozele excesive pot produce nervozitate, insomnie, tremor, palpitaţii
(prin excesul de cafeină).
Contraindicaţii: Stări de excitaţie, insomnie, tahicardie, aritmii, boală coronariană, boală
ulceroasă (dozele mari).

Producător: Terapia S.A.

ELDISINE®
vindesinum
Atenţie: Numai pentru administrare intravenoasă
Descriere: Eldisine (vindesin sulfat) (desacetil vinblastin amid sulfat) este sarea
derivatului semisintetic al vinblastinei, un alcaloid extras din o plantă aparţinând grupului
vinca sp. Din punct de vedere chimic şi fizic s-a demonstrat că sulfatul de vindesină are
următoarea formulă chimică : C43H55N5O7H2SO4.
Prezentare: Eldisine 5 mg : un flacon conţinând 5 mg sulfat de vindesină şi 25 mg manitol.
Eldisine 4 mg : un flacon conţinând 4 mg sulfat de vindesină şi 20 mg manitol. Eldisine 1
mg : un flacon conţinând 1 mg sulfat de vindesină şi 5 mg manitol. O cutie conţine un
flacon cu produs şi o fiolă cu 5 ml diluant constând în 45 mg clorură de sodiu 0,9% şi
conservant - benzil alcool.
Acţiune terapeutică: Modul de acţiune a sulfatului de vindesină nu este complet
cunoscut. Ca şi alţi alcaloizi din Vinca, sulfatul de vinblastină şi sulfatul de vincristină,
sulfatul de vindesină determină blocarea celulelor în metafază în cursul mitozei. De
asemenea, investigarea in vitro a demonstrat că sulfatul de vindesină previne invadarea
ţesutului normal de către celulele maligne. Studii comparative cu aceşti 3 alcaloizi au
demonstrat totuşi diferenţe importante între efectele lor la nivel molecular. S-a evidenţiat
că sulfatul de vindesină este de 3 ori mai puternic comparativ cu vincristina şi aproape de
10 ori mai puternic decât vinblastina în efectul de blocare a mitozelor în studiile pe culturi
de ţesuturi, proiectate să blocheze de la 10% la 15% din celule în mitoză. La concentraţii
ale dozei care blochează 40 - 50% din celulele în mitoze sulfatul de vindesină şi vincristină
sunt aproximativ de potenţă egală şi ambele au de 3 ori puterea vinblastinei. De
asemenea, s-au observat diferenţe calitative între cei 3 alcaloizi. În doză redusă,
vinblastina produce o predominare a celulelor în postmetafază, în care centrul şi
cromozomii apar foarte evident. Celulele expuse vincristinei prezintă o metafază de tip
sferic cu cromozomii compacţi pe un fus contractat. Spre deosebire de vinblastină, sulfatul
de vindesină produce puţine celule în post-metafază. În celulele expuse sulfatului de
vindesină fusurile au fost gonflate cu cromozomii dispersaţi, în contrast net cu cromozomii
strâns împachetaţi observaţi în cazul vincristinei. Sulfatul de vindesină a prezentat
activitate oncolitică la pacienţii cu recidive în timpul tratamentului polichimioterapic care a
inclus vincristina. La animalele de laborator şi oameni, sistemul biliar este principala cale
de excreţie a sulfatului de vindesină (vezi “Doze şi administrare”).
Efecte hematologice: Din punct de vedere clinic, leucopenia temporară este un efect
aşteptat al sulfatului de vindesină, iar valoarea numărului de leucocite este un ghid
important al terapiei cu acest medicament. În general, cu cât doza este mai mare, cu atât
va fi o leucopenie mai marcată şi mai prelungită. Ca urmare a administrării sulfatului de
vindesină este posibil ca numărul cel mai mic de leucocite să fie atins la 3-5 zile după ziua
de terapie cu acest medicament. Refacerea numărului leucocitelor, în mod normal, se
instalează după 7-10 zile de la administrarea unei doze. Pacienţii a căror supresie a
măduvei osoase a fost de curând afectată prin terapie anterioară cu radiaţii sau cu alte
medicamente antineoplazice, pot prezenta trombocitopenie (mai puţin de 200 000
trombocite/mm3). Trombocitopenia nu apare totdeauna dacă este administrată o dată pe
săptămână. Poate să apară creşterea numărului trombocitelor când sulfatul de vindesină a
produs granulocitopenie.
Indicaţii terapeutice: Sulfatul de vindesină este indicat pentru tratamentul paleativ al
următoarelor afecţiuni: leucemia limfocitară acută a copiilor, rezistentă la sulfatul de
vincristină; limfoamele nehodgkiniene; melanomul malign; carcinomul pulmonar fără celule
mici; criza blastică din leucemia granulocitară cronică; carcinomul de sân, care nu
răspunde la intervenţia chirurgicală endocrină adecvată şi la terapia hormonală. Câţiva
pacienţi cu fază cronică de leucemie granulocitară cronică având un număr de leucocite
excepţional de mare, au fost trataţi cu sulfat de vindesină şi au prezentat o reducere
rapidă a numărului acestora, prevenindu-se astfel necesitatea efectuării de leucofereză.
Trebuie să se ţină cont că sulfatul de vindesină, în mod obişnuit, este administrat în
combinaţie cu alţi agenţi antineoplazici.
Contraindicaţii: Sulfatul de vindesină este contraindicat pacienţilor cu granulocitopenie
severă indusă de medicamente sau trombocitopenie severă, precum şi celor cu infecţii
bacteriene severe. Astfel de infecţii trebuie tratate şi ţinute sub control înainte de
începerea terapiei cu sulfat de vindesină. Nu trebuie să se administreze sulfat de
vindesină pacienţilor cu forma demielinizantă a sindromului Charcot-Marie-Tooth.
Avertizări adiţionale: Acest preparat este numai pentru administrare i.v. El trebuie
administrat pe baza experienţei individuale în administrarea sulfatului de vindesină.
Administrarea intratecală a sulfatului de vindesină provoacă moartea. Seringile conţinând
acest produs trebuie sa fie etichetate cu inscripţionarea: "Atenţie - Eldisine (sulfat de
vindesină). Numai pentru administrare intravenoasă“. Seringile cu soluţie preparată care
conţine acest produs trebuie ambalate într-un înveliş inscriptionat după cum urmează:
“Nu desfaceţi învelişul până la momentul injectării. Este fatal dacă se administrează
intratecal. Numai pentru administrare intravenoasă”. La un singur pacient căruia i s-a
administrat greşit intratecal alcaloidul din vinca înrudit, sulfatul de vincristină, tratamentul
de mai jos a oprit cu succes paralizia progresivă. Dacă sulfatul de vindesină este
administrat greşit intratecal se recomandă următorul tratament care trebuie iniţiat imediat
după injecţia intratecală: Extrageţi atât lichid spinal cât se poate înlocui în siguranţă printr-
un acces lombar. Inseraţi un cateter într-un ventricul cerebral lateral pentru a spăla spaţiul
subarahnoidian ca şi în acţiunea amintită prin accesul lombar. Începeţi spălarea prin
cateterul cerebral, cu soluţie Ringer-lactat prin perfuzare cu un debit de 150 ml/oră. Cât
mai repede după ce devine disponibilă plasma proaspătă congelată se perfuzează în
concentraţie de 25 ml diluată într-un litru de soluţie Ringer-lactat prin cateterul ventricular
cerebral, la un debit de 75 ml/oră, cu eliminarea prin calea de acces lombară. Debitul
perfuziei trebuie adaptat astfel încât să menţină concentraţia proteinelor din lichidul spinal
la 150 mg/dl. Repetaţi această procedură utilizând un al doilea litru de plasmă congelată
proaspătă şi diluată. Administraţi intravenos 10 g de acid glutamic timp de 24 ore, urmat
de 500 mg de 3 ori pe zi pe cale orală timp de 1 lună sau până când disfuncţia neurologică
se remite. Rolul acidului glutamic în acest tratament nu este sigur şi poate să nu fie
esenţial. Siguranţa utilizării de Eldisine în timpul sarcinii, nu a fost stabilită şi, de aceea,
înaintea utilizării la acest fel de paciente trebuie luat în considerare raportul risc/beneficiu
terapeutic.
Precauţii: Trebuie respectate întocmai dozele recomandate. În evaluările preliminare,
neurotoxicitatea indusă de vindesină a fost în general mai puţin severă şi mai puţin
progresivă decât în cazul vincristinei. S-a remarcat o variată reactivitate individuală a
pacienţilor în ceea ce priveşte severitatea efectelor adverse, incluzând neurotoxicitatea,
granulocitopenia, alopecia şi reducerea motilităţii intestinale. Trebuie luate măsuri
profilactice pentru prevenirea constipaţiei datorată reducerii motilităţii intestinale. S-au
raportat situaţii în care neurotoxicitatea a impus reducerea dozelor sau întreruperea
temporară a administrării sulfatului de vindesină. Trebuie acordată atenţie deosebită
dozelor şi efectelor adverse neurologice în cazul administrării vindesinei pacienţilor cu
afecţiuni neuromusculare preexistente şi în cazul tratamentului concomitent cu
medicamente cu potenţial efect neurotoxic. După administrarea alcaloizilor de vinca au
fost cazuri în care s-a raportat deprimare acută a respiraţiei şi bronhospasm. Aceste reacţii
au fost mai frecvente când alcaloizii de vinca au fost administraţi concomitent cu
mitomicină-C; aceste reacţii pot necesita tratament agresiv, în special în cazul
preexistenţei unei disfuncţii pulmonare. Manifestarea poate să apară în câteva minute sau
la câteva ore după injectarea alcaloidului de vinca şi poate să se manifeste în cursul a
două săptămâni după o doză de mitomicină-C. Poate apărea dispnee progresivă,
necesitând o terapie cronică. Trebuie acordată o atenţie deosebită modului de
administrare a sulfatului de vindesină pentru a se evita extravazarea soluţiei. Extravazarea
în cursul injectării intravenoase cu infiltrarea ţesuturilor din jur determină celulita şi flebita.
În cazul în care cantitatea extravazată este mare, se poate forma o plagă cu o crustă.
Vindecarea unei astfel de leziuni poate dura câteva săptămâni şi este însoţită de dureri
puternice. Disconfortul local poate persista şi după vindecarea ulceraţiei. Este necesară
evitarea atingerii ochilor cu soluţia injectabilă de sulfat de vindesină. Dacă accidental
soluţia ajunge în contact cu ochii apare o iritaţie şi/sau ulcerare a corneei. Ochii trebuie
spălaţi imediat şi insistent cu apă sau soluţie salină izotonică. De asemenea, în cazul
administrării intravenoase a sulfatului de vindesină, cu fenitoina şi combinaţii de
chimioterapie antineoplazică (incluzând alţi alcaloizi de vinca înrudiţi), nu s-a raportat
reducerea concentraţiei sanguine de anticonvulsivant sau creşterea activităţii comiţiale.
Interacţiunea poate consta în reducerea absorbţiei fenitoinei şi creşterea vitezei de
metabolizare şi eliminare a acesteia. Este necesară adaptarea dozelor de fenitoină în
cazul administrării acesteia concomitent cu sulfatul de vindesină. Nu s-a stabilit contribuţia
alcaloizilor de vinca la această interacţiune.
Reacţii adverse: Înainte de administrare, pacienţii şi/sau părinţii/susţinătorii legali trebuie
preveniţi de posibilitatea manifestării unor simptome neaşteptate. În general, incidenţa
reacţiilor adverse care apar în cazul administrării sulfatului de vindesină depinde de doza
folosită. În mod obişnuit doza este factorul limitant. Pot apărea neurotoxicitate mai frecvent
şi alopecie de diferite grade. Când apare alopecia ea poate fi totală, dar în general
creşterea părului reîncepe chiar dacă se continuă tratamentul. Trombocitopenia nu s-a
manifestat în mod obişnuit la administrarea produsului printr-o injecţie în bolus pe
săptămână, dar s-a raportat la alte scheme terapeutice şi la pacienţii cu funcţia măduvei
osoase compromisă. S-au raportat următoarele reacţii adverse: Gastrointestinale: greaţă,
vărsături, constipaţie, vezicule pe mucoasa bucală, ileus, diaree, anorexie, algii
abdominale (greaţa şi vărsăturile pot fi stăpânite cu medicamente antiemetice).
Neurologice: anestezie şi parestezii ale degetelor, nevrită periferică, durere mandibulară,
depresie psihică, reducerea reflexelor tendoanelor profunde, cefalee, convulsii. S-a
raportat orbire la nivel cortical la pacienţii trataţi cu polichimioterapie antineoplazică
conţinând vindesină. Nu este sigură contribuţia vindesinei la această reacţie.
Hematologice: granulocitopenie şi trombocitopenie. Pulmonare: vezi “Precauţii”. Altele:
algii generalizate musculo-scheletice; epilare, rash macular tegumentar, oboseală, algie la
nivelul tumorii, senzaţie de rece, febră, reacţie la locul injectării.
Supradozare: Simptome - Efectele adverse datorate administrării sulfatului de vindesină
sunt dependente de doză. De aceea, în cazul administrării de supradoze pacienţii pot
avea reacţii adverse exagerate. Tratament - Măsuri de susţinere generală care includ:
prevenirea efectelor adverse datorate unui sindrom de secreţie anormală de hormon
antidiuretic (aceasta ar putea include restricţia aportului de lichide şi posibil administrarea
unui diuretic care acţionează asupra funcţionării ansei Henle şi a tubului distal);
administrarea unui anticonvulsivant; folosirea unui purgativ pentru a preveni ileusul;
monitorizarea sistemului cardiovascular; verificarea zilnică a numărului elementelor
sanguine, parametru folosit pentru a decide transfuziile sau antibioticele atunci când este
necesar. Doza medie letală la administrarea intravenoasă de sulfat de vindesină este de
6,3 (0,6 mg/kg corp la şoareci) şi 2,0 (0,2 mg/kg corp la şobolani).
Dozare şi administrare: Acest preparat este numai pentru administrare intravenoasă.
Trebuie administrat pe baza experienţei individuale în administrarea sulfatului de
vindesină. Administrarea intratecală a sulfatului de vindesină provoacă moartea. Seringile
conţinând acest produs trebuie să fie etichetate cu inscripţionarea “Atenţie - Eldisine
(sulfat de vindesină). Numai pentru administrare intravenoasă”. Produsul se administrează
conform uneia din următoarele două metode: doza uzuală de Eldisine este de 4 mg/m2
pentru copii şi 3 mg/m2 pentru adulţi, administrate intravenos în bolus, la interval de 7-10
zile. Injecţia trebuie făcută în decurs de 1-3 minute; alternativa pentru copiii cu leucemie
constă în administrarea intravenoasă a 2 mg/m2 în bolus, zilnic, 2 zile consecutiv, urmată
de 5-7 zile pauză. Doza optimă de Eldisine este cea care produce leucopenie uşoară până
la moderată. Doza uzuală pentru adulţii cu funcţia măduvei osoase normală este de 3
mg/m2 suprafaţă corporală, printr-o injecţie intravenoasă rapidă o dată pe săptămână.
Scăderea maximă a numărului de leucocite în sânge apare de obicei în 3-5 zile după
administrare, cu refacere în a şaptea până la a zecea zi. Trebuie evitată menţinerea
numărului de leucocite sub 2 500/mm3 (2,5x1 miliard/l) tratament cu Eldisine. La adulţii cu
leucemie poate fi necesară adaptarea dozei pentru obţinerea efectului dorit. Doza
săptămânală maximă pentru care există informaţii este de 4 mg/m2. Pentru adulţii cu
funcţia măduvei osoase redusă datorită unui tratament anterior, sunt necesare doze
reduse de Eldisine. Pentru cei cu funcţia medulară redusă datorită infiltratului leucemic sau
prin înlocuire sunt necesare doze complete pentru a se reface funcţia medulară. Acestea
trebuie administrate sub strictă supraveghere. În general, copiii tolerează 4 mg/m2 o dată
pe săptămână în injectare rapidă intravenoasă. Nu este recomandată administrarea zilnică
a unor cantităţi mici de Eldisine pentru o perioadă lungă de tratament în leucemia
limfocitară acută la copii, chiar dacă astfel se administrează săptămânal cantitatea de
produs corespunzătoare dozei recomandate pentru acest interval de timp. S-a demonstrat
faptul că nu este avantajos sau se obţin avantaje minore şi creşterea reacţiilor adverse în
cazul folosirii unor astfel de metode de administrare pentru Eldisine. Eldisine trebuie diluat
până la o concentraţie de 1 mg/ml. Diluanţii recomandaţi sunt următorii: apa distilată
sterilă, soluţie sterilă de glucoză sau soluţia de clorură de sodiu 0,9%. După constituirea
soluţiei, aceasta poate fi păstrată la frigider timp de 30 de zile, fără ca activitatea ei să
scadă semnificativ. Dacă în flacon trebuie reintrodus diluant, acesta trebuie să conţină un
agent bacteriostatic. Eldisine nu trebuie amestecat cu alte chimioterapice sau
medicamente în acelaşi recipient. Soluţia trebuie injectată direct în venă sau printr-un tub
prin care trece o soluţie pentru perfuzie intravenoasă. Precauţie: Este foarte important ca
înainte de administrarea de Eldisine să fie aleasă o venă mare, accesibilă şi să existe
siguranţa că acul este într-o poziţie corectă. Dacă apare o infiltrare cu produs în ţesutul
înconjurător în timpul administrării de Eldisine aceasta poate produce iritaţie importantă.
Injectarea trebuie să fie întreruptă imediat şi cantitatea rămasă din doză va fi introdusă în
altă venă. Injectarea locală de hialuronidază şi aplicarea locală de căldură moderată în
zona infiltrată ajută la grăbirea dispersiei medicamentului şi diminuează disconfortul şi
posibila celulită. Informaţii speciale: Dacă Eldisine este trecut în alt container decât cel
original, ex. o seringă conţinând doza specifică, este absolut necesar ca acesta să fie
ambalat într-un înveliş inscripţionat astfel: ”Nu îndepărtaţi învelişul decât în momentul
injectării. Este fatală administrarea intratecală a produsului. Numai pentru administrare
intravenoasă“. A se păstra la frigider (4 - 8 grade Celsius ).

Producător: Eli Lilly and Company

ELECTOVIT
combinaţii
Compoziţie: Comprimate filmate conţinând clorhidrat de tiamină: 6 mg; riboflavină: 6 mg;
clorhidrat de piridoxină: 3 mg; ciancobalamină: 0,002 mg; pantotenat de calciu: 10 mg;
nicotinamidă: 10 mg; fosfat de calciu bibazic: 50 mg.
Acţiune farmacoterapeutică: Vitaminele sunt substanţe organice reclamate de
organismul uman în cantităţi mici pentru diverse procese metabolice. Ele nu sunt
sintetizate în organism sau sunt, dar în cantităţi prea mici ori insuficiente desfăşurării
ciclurilor metabolice. Deficitul vitaminic poate rezulta dintr-o dietă inadecvată, datorată
posibil unor cerinţe crescute, fie în timpul sarcinii, fie induse de unele stări patologice, fie
de interacţia cu unele medicamente. Vitaminele pot fi folosite clinic pentru tratamentul
preventiv şi curativ al unui deficit specific, iar detalii privitoare la utilizarea lor în ceea ce
priveşte indicaţia şi modul de administrare sunt specificate în monografiile de specialitate.
Aportul excesiv de vitamine hidrosolubile are un mic efect indezirabil, acestea excretându-
se rapid pe cale urinară, dar ingestia excesivă de vitamine liposolubile care se
acumulează în organism constituie un potenţial pericol. Se consideră în general că
persoanele sănătoase care au o dietă normală, echilibrată nu ar avea nevoie de
suplimentare exogenă de vitamine. După unii autori, vitaminele alese de masa largă a
populaţiei care se automedichează nu constituie adeseori exact cele în care organismul lor
este deficitar. Efectele toxice ale supradozării unor vitamine hidrosolubile ca şi a unora
liposolubile sunt foarte bine stabilite deşi dozele nutritive de vitamine nu produc nici un
rău. După teoria altor autori se consideră că interesul pentru terapia vitaminică trebuie să
se concentreze pe indicaţiile suplimentării lor la grupa populaţională cu risc-populaţia
carentată-aceasta referindu-se la nou-născuţii deficitari în vitamine, femeile gravide şi care
alăptează şi anumite grupe ce necesită suplimentări. Alţi autori au specificat că vitaminele
trebuie suplimentate la copiii între 6 luni şi 2 ani, dar preferabil până la vârsta de 5 ani,
considerând că dieta şcolarilor şi a adolescenţilor aduce suficiente principii nutritive pentru
a nu mai reclama şi aport vitaminic din exterior. Vitaminele sunt indispensabile pentru
creşterea normală, dezvoltarea, rezistenţa şi statusul fiziologic al organismului. Ele au rol
în metabolismul carbohidraţilor, grăsimilor şi proteinelor. Sunt parte constituentă a
sistemelor enzimatice. Adaosul de vitamine este esenţial în cazul unei alimentaţii zilnice
inadecvate.
Indicaţii terapeutice: Hipovitaminoză în perioada de creştere; bătrâni; sarcină; alăptare;
boli infecţioase; postoperator; convalescenţă după diferite boli care au spoliat organismul
în vitamine şi i-au scăzut rezistenţa; dezechilibre alimentare; malnutriţie; susţinerea
efortului şi favorizează acţiunea refacerii la sportivi.
Contraindicaţii: Nu se administrează la parkinsonieni.
Mod de administrare: Câte 2-4 comprimate filmate/zi.
Interacţiuni medicamentoase: Nu se asociază cu levodopa, deoarece pridoxina
împiedică efectul levodopei.
Formă de prezentare: Flacon cu 30 comprimate filmate.
Condiţii de păstrare: A se feri de lumină, căldură şi umiditate.

Producător: Sicomed
ELEUTAL
combinaţii
Prezentare farmaceutică: Comprimate pentru supt conţinând glucoză 2 g, inozitol 125
mg şi acid ascorbic 25 mg (flac. cu 20 buc.).
Acţiune terapeutică: Acţionează ca substrat energogen, intervine favorabil în procesele
metabolice diverse.
Indicaţii: Susţinerea efortului şi favorizarea refacerii la sportivi şi la muncitorii care
lucrează în condiţii de solicitare fizică intensă; stări febrile, boli consumptive, astenie fizică
şi psihică.
Mod de administrare: Câte 1-2 comprimate de câteva ori/zi, după nevoie.
Contraindicaţii: La diabetici atenţie la conţinutul de glucoză.

Producător: Terapia S.A.

ELOCOM, cremă, unguent, loţiune
mometasonum
Compoziţie: Mometazonă furoat 0,1%
Acţiune: Corticosteroid topic cu activitate antiinflamatorie, antipruriginoasă şi
vasoconstrictoare.
Indicaţii: Dermatozele inflamatorii care răspund la tratament corticosteroid topic
(psoriazis, dermatită atopică, dermatită de contact, eczeme, etc).
Dozare şi administrare: O peliculă fină de Elocom cremă sau unguent 0,1% se aplică pe
aria de piele afectată o dată pe zi. Aplicaţi câteva picături de Elocom loţiune 0,1% pe aria
de piele afectată inclusiv scalp o dată pe zi, masaţi usor până când medicamentul
pătrunde in piele.
Reacţii adverse: Au fost raportate rar senzaţii de arsură, înţepătură, parestezie, prurit şi
semne de atrofie a pielii.
Contraindicaţii: La pacienţi cu istoric de sensibilizare la mometazonă furoat, alţi
corticosteroizi.
Precauţii: În caz de fenomene de iritaţie locală sau sensibilizare precum şi de infecţie
supraadaugată, tratamentul trebuie întrerupt. Absorbţia sistemică creşte dacă se
administrează pe suprafeţe mari de corp sau se foloseşte tehnica ocluzivă. Administrarea
la copii, femei gravide necesită precauţii speciale. Produsele Elocom nu sunt indicate
pentru uz oftalmic.
Formă de prezentare: Elocom cremă -tub de 15g; Elocom unguent - tub de 15g; Elocom
loţiune - flacon de 20ml.
Condiţii de păstrare: A se păstra la o temperatură cuprinsă între 2 grade Celsius şi 30
grade Celsius.

Producător: Schering-Plough
EMETIRAL
prochlorperazinum
Compoziţie: Supozitoare a 5 mg şi 25 mg emetiral.
Acţiune farmacoterapeutică: Emetiralul derivat de fenotiazină are proprietăţi
neuroleptice asemănătoare clordelazinului. Se caracterizează însă în mod special prin
acţiunea sa antiemetică, care este de 4 ori mai mare decât la Clordelazin, în timp ce
deprimarea funcţiei motorii reprezintă numai 2/3, iar acţiunea adrenalitică şi hipotensoare
este redusă la jumătate. Aceste fapte au orientat indicaţiile clinice ale Emetiralului spre
tratamentul emezei. Se remarcă însă şi efectele de reglare a activităţii psihice, sedative şi
hipnotice ale Emetiralului.
Indicaţii: Indicaţia majoră o constituie greţurile de orice natură; uremie, encefalopatii
hipertensive, sindrom Méničre, intoleranţe medica-mentoase, radioterapie, vărsături
postoperatorii, vărsături determinate de afecţiuni gastrointestinale sau psihice, vărsături
incoercibile de sarcină. Afecţiuni psihice (delir, halucinaţii, manie acută, schizofrenie, stări
anxioase), migrene, insomnii.
Contraindicaţii: Arterioscleroză cerebrală, leziuni hepatice şi renale, boala ulceroasă,
comă barbiturică, etilică sau prin opiacee. Copii sub 6 ani.
Mod de administrare: Adulţi: doza obişnuită este de 15-30 mg pe zi, repartizată în 2-3
prize. În afecţiunile psihice doza zilnică variază între 50-250 mg după caz; la doza maximă
se va ajunge prin creştere progresivă, cu 10 mg zilnic sau la 2 zile, până la obţinerea
efectului. Doza de întreţinere este de 25-50 mg pe zi (în funcţie de toleranţa individuală).
Dozele pe cale rectală sunt aceleaşi ca şi pentru calea orală. Se recomandă ca iniţial să
se folosească supozitoare de 5 mg pentru a se stabili doza minimă eficace în obţinerea
rezultatului dorit. Durata unei cure de tratament în mod obişnuit nu trebuie să depăşească
2 săptămâni. Copii: Nu va fi administrat copiilor sub 6 ani. La copiii peste 6 ani posologia
este foarte variabilă, în funcţie de cazul clinic şi de susceptibilitatea individuală a
bolnavului. Ea va fi fixată numai de medic: în general 1/2 mg/kg corp/24 ore; această doză
va fi repartizată în mai multe prize. Nu se va depăşi doza de 20 mg/24 ore.
Efecte secundare: Emetiralul este tolerat atât local, cât şi general. Folosirea îndelungată,
deşi nu provoacă modificări funcţionale sau histologice persistente, predispune la tulburări
nervoase extrapiramidale reprezentate prin contracturi ale musculaturii membrelor şi feţei
însoţite de trasmus urmat de deschiderea exagerată a gurii, mişcări necoordonate ale
mâinilor şi globilor oculari. Uneori pot surveni tulburări de acomodare, iritaţie gastrică,
uscăciunea mucoaselor. Toate acestea survin rar şi cedează imediat la întreruperea
tratamentului, fără sechele.
Prezentare farmaceutică: Cutii a 6 supozitoare.

Producător: Antibiotice-Iaşi
EMETIRAL
prochlorperazinum
Compoziţie: Drajeuri conţinând 5 mg de maleat de proclorperazină.
Acţiune farmacoterapeutică: Derivat fenotiazinic, emetiralul are proprietăţi neuroleptice
asemănătoare clordelazinului; are acţiune antiemetică marcată (de 4 ori mai mare decât a
clordelazinului), sedativă, antipsihotică şi slab anticolinergică.
Indicaţii: Greţuri şi vărsături de orice natură: uremie, encefalopatie hipertensivă, migrenă,
sindrom Méničre, intoleranţă medicamentoasă, radioterapie, postoperator, reacţii
meningiene. Stări anxioase, tulburări de comportament de tip nevrotic, delir, halucinaţii,
manie acută, schizofrenie.
Contraindicaţii: Antecedente de agranulocitoză toxică, porfirie, glaucom cu unghi închis,
adenom de prostată cu retenţie de urină, parkinsonism, epilepsie, miastenie gravă, leziuni
hepatice şi renale, boală ulceroasă, feocromocitom, hipotiroidism. Precauţii în
hipotensiune arterială şi în afecţiuni cardiovasculare grave. Se va evita administrarea în:
boli infecţioase, intervenţii chirurgicale, primul trimestru de sarcină, perioada de alăptare.
Nu se administrează la copii sub vârsta de 6 ani. Prudenţă la persoane în vârstă şi la
persoane cu profesii care solicită intens şi prelungit funcţiile psihice, cum sunt şoferii. Se
va evita consumul de băuturi alcoolice în timpul tratamentului.
Interacţiuni medicamentoase: Antagonizarea efectului antiparkinsonian al levodopei.
Potenţarea efectelor hipotensiv şi deprimant în asocierea cu antihipertensive şi deprimante
centrale.
Posologie şi mod de administrare: Adulţi: 15-30 mg/zi, în 2-3 prize; în afecţiunile psihice
doza variază între 50 şi 250 mg după caz, ajungându-se la doza maximă prin creştere
progresivă cu 10 mg zilnic sau la 2 zile, până la obţinerea efectului. Doza de întreţinere
este de 25-50 mg/zi, în funcţie de toleranţa individuală. Durata unei cure nu trebuie să
depăşească 2 săptămâni. Copii peste 6 ani - antiemetic - 0,05 mg - 0,1 mg/kg corp/zi, în
mai multe prize fără a depăşi doza de 20 mg/zi.
Reacţii adverse: Sedare, somnolenţă, efecte atropinice (uscăciunea gurii, constipaţie,
retenţie urinară, tulburări de vedere). Aceste efecte dispar odată cu întreruperea
tratamentului. Dozele mari administrate timp îndelungat, mai ales în psihiatrie, pot provoca
hipotensiune ortostatică, impotenţă şi ginecomastie la bărbaţi, frigiditate şi galactoree la
femei, creştere în greutate, tulburări extrapiramidale. Rareori pot să apară şi icter,
fotosensibilitate, agranulocitoză.
Formă de prezentare: Flacoane cu 20 de drajeuri.

Producător: Sicomed
EMETOSTOP
meclozinum
Prezentare farmaceutică: Comprimate a 30 mg meclozine (cutie cu 50 buc.).
Acţiune terapeutică: Antihistaminic derivat de piperazină. Produsul are acţiune
antiemetică intensă şi moderată, acţiune anticolinergică. Efectul se instalează la o oră
după administrare şi durează aproximativ 24 de ore.
Indicaţii: Prevenirea şi tratamentul răului de mişcare, sindrom Méničre sau alte tulburări
labirintice.
Mod de administrare: Per os. Pentru rău de mişcare: 25-50 mg, cu o oră înainte de
plecare. La nevoie se repetă la 24 de ore. Pentru tulburări labirintice: 25-100 mg/zi în prize
egale.
Reacţii adverse: Tulburări de vedere, rash, insomnie, excitaţie.
Contraindicaţii: Hipersensibilitate la piperazine, copii sub 12 ani.

Producător: Specifar
EMLA® cremă
combinaţii
Constituenţi activi: 1g cremă EMLA conţine lidocaine 25 mg, prilocaină 25 mg.
Formă farmaceutică: EMLA cremă este o emulsie ulei în apă în care faza uleioasă este
constituită dintr-un amestec eutectic (în proporţii egale) de bază de lidocaină şi prilocaină,
în raport de 1:1
Indicaţii: Anestezia topică a pielii pentru: proceduri cum ar fi: inserţia de catetere, puncţia
venoasă, tratamente injectabile; proceduri chirurgicale superficiale; mucoasa genitală, ex:
anterior procedurilor chirurgicale superficiale sau anesteziei prin infiltraţie.
Dozaj şi mod de administrare:
Suprafaţă Procedură Aplicaţie
Piele Aplicaţi un strat gros de cremă pe piele, sub pansament
ocluziv.
Adulţi şi Proceduri minore, ex: tratamente injectabile, puncţii venoase Aprox. 1,5 g/10cm2
copii >1an şi tratamentul chirurgical al leziunilor localizate.
Proceduri dermatologice pe suprafeţe mari, ex: grefe de Aprox. 1/2 tub (2 g), timp de minim o oră, maxim 5 ore.1).
piele.
Copii Aprox. 1,5-2 g/10 cm2, timp de minim 2 ore, maxim 5
3-12 luni2). ore.1).
Până la o cantitate totală de 2 g cremă, pe o suprafaţă de
maxim 16 cm2. Durata de aplicaţie: aprox. 1 oră.3).
Mucoasa genitală Tratamentul chirurgical al leziunilor localizate, ex: excizia de Aplicaţi aprox. 5-10 g cremă EMLA timp de 5-10 minute.
Adulţi condiloame genitale (condiloma accuminata). Nu este necesar pansament ocluziv. Efectuaţi procedura
imediat după aceea.
1). După o perioadă mai lungă de timp, efectul anestezic scade.
2). Vezi şi “Precauţii speciale de utilizare”.
3). Nu s-au observat creşteri ale nivelului de methemoglobină după o durată de aplicare de până la 4 ore.

Contraindicaţii: Hipersensibilitate la anestezice locale de tip amidic sau la alt component

al produsului. Methemoglobinemia congenitală sau idiopatică.
Precauţii speciale de utilizare: EMLA nu trebuie aplicată pe plăgi deschise, deoarece nu
există suficiente informaţii legate de absorbţia în aceste condiţii. Se recomandă atenţie
sporită atunci când se administrează EMLA pacienţilor cu dermatită atopică. În aceste
cazuri, poate fi suficientă aplicarea pe o durată de doar 15-30 minute (Vezi “Proprietăţi
farmacodinamice”). Nu se recomandă aplicarea EMLA pe mucoasa genitală la copii,
deoarece nu există suficiente date legate de absorbţia în aceste condiţii. Este necesară o
atenţie deosebită când se aplică EMLA în vecinătatea ochilor, deoarece poate produce
iritaţie corneană. EMLA nu trebuie aplicată pe membrana timpanică în cazul în care există
afecţiuni ale acesteia. Testele de laborator pe animale au arătat că EMLA cremă are un
efect ototoxic atunci când se instilează în urechea medie. Oricum, animalele cu membrana
timpanică intactă nu au prezentat nici o tulburare după aplicarea de EMLA cremă în
conductul auditiv extern. Până când vor fi disponibile noi date clinice, este contraindicată
folosirea EMLA la: copiii sub 3 luni; copiii între 3-12 luni, aflaţi în tratament cu agenţi
methemoglobinizanţi (Vezi “Efecte secundare”).
Interacţiuni: EMLA poate favoriza formarea de methemoglobină la pacienţii aflaţi în
tratament cu alte medicamente cunoscute a induce methemoglobinemia, ex: sulfonamide
(Vezi “Efecte secundare”). Când se folosesc doze mari de EMLA, trebuie avut în vedere
riscul de toxicitate sistemică suplimentară, la pacienţii care primesc concomitent alte
anestezice locale sau agenţi înrudiţi structural cu anestezicele locale, ex: tocainide.
Sarcină şi alăptare: Lidocaina şi prilocaina traversează bariera placentară şi pot fi
absorbite în ţesuturile fetale. Este foarte posibil ca lidocaina şi prilocaina să fi fost folosite
de un mare număr de femei însărcinate sau fertile. Nu au fost raportate efecte dăunătoare
asupra proceselor reproductive umane, ex: creşterea incidenţei malformaţiilor sau alte
efecte negative asupra fătului, directe sau indirecte. Lidocaina şi, după toate probabilităţile,
prilocaina se secretă în laptele matern, dar în cantităţi foarte mici, încât, în general, la
dozele terapeutice, nu există riscul afectării sugarului.
Efecte secundare: La locul de aplicare pot apărea frecvent reacţii locale, precum:
paloare, eritem (roşeaţă) şi edem (Vezi “Proprietăţi farmacologice”). Reacţiile sunt
tranzitorii şi în general uşoare. Mai puţin frecvent, poate apărea o reacţie iniţială de uşoară
arsură sau prurit. Reacţiile alergice (în cazurile cele mai severe - şoc anafilactic) la
anestezicele locale de tip amidic sunt rare. Prilocaina în doze mari poate produce o
creştere a nivelului de methemoglobină (a fost raportat un caz de methemoglobinemie, la
un copil de 3 luni, aflat în tratament concomitent cu sulfonamide şi EMLA cremă, în doze
peste cele recomandate, pe pielea intactă).
Supradozare: În afară de un singur caz de methemoglobinemie (Vezi “Efecte
secundare”), nu au fost raportate alte cazuri cu simptome de toxicitate sistemică. În orice
caz, dacă apare toxicitate sistemică, este probabil că semnele sunt similare cu cele care
apar după admi-nistrarea de anestezice locale pe alte căi. Toxicitatea anestezicelor locale
se manifestă prin simptome de excitaţie a sistemului nervos şi, în cazuri severe, depresie
a sistemului nervos central şi cardio-vascular. Simptomele neurologice severe (convulsii,
depresie SNC) trebuie tratate simptomatic, prin susţinerea respiraţiei şi administrarea de
anticonvulsivante. Methemoglobinemia poate fi tratată cu albastru de metilen în injecţie i.v.
lentă.
Proprietăţi farmacodinamice: EMLA cremă, aplicată pe pielea intactă sub pansament
ocluziv, oferă anestezie dermică prin eliberarea de lidocaină şi prilocaină din cremă, în
straturile epidermice şi dermice ale tegumentului, şi acumularea de lidocaină şi prilocaină
în vecinătatea receptorilor dermici nociceptivi şi a terminaţiilor nervoase. Lidocaina şi
prilocaina sunt anestezice locale de tip amidic. Ambele stabilizează membrana neuronală
prin inhibarea fluxului ionic necesar pentru iniţierea şi conducerea impulsurilor, producând
astfel anestezie locală. Calitatea anesteziei depinde de durata aplicării şi de doză. EMLA
cremă se aplică pe pielea intactă sub pansament ocluziv. Timpul necesar pentru a se
obţine o bună anestezie a pielii intacte este de 1-2 ore, în funcţie de tipul de procedură.
Durata anesteziei după aplicarea de EMLA cremă timp de 1-2 ore este de cel puţin 2 ore
de la îndepărtarea pansamentului ocluziv. Absorbţia de pe mucoasa genitală este mai
rapidă şi latenţa de instalare a efectului anestezic este mai scurtă decât în cazul aplicării
pe piele. EMLA produce un răspuns vascular bifazic, implicând o vasoconstricţie iniţială
urmată de vasodilataţie la locul de aplicare (Vezi “Efecte secundare”). La pacienţii cu
dermatită atopică, se poate observa o reacţie similară, dar de durată mai scurtă, cu
eritemul, apărând după 30-60 minute, ceea ce indică o absorbţie mai rapidă prin piele
(Vezi “Precauţii speciale de utilizare”).
Proprietăţi farmacocinetice: Absorbţia sistemică a lidocainei şi prilocainei din EMLA este
dependentă de dozaj, durata de aplicare, grosimea pielii, care variază în diferitele zone ale
corpului, precum şi de alte caracteristici ale pielii. Pielea intactă: după aplicarea pe coapsă
la adult (60 g cremă/400 cm2, timp de 3 ore), absorbţia lidocainei şi a prilocainei a fost de
aprox. 5%. Concentraţiile plasmatice maxime (în medie 0,12 şi 0,07 mg/ml) au fost atinse
după aproximativ 2-6 ore de la aplicaţie. Absorbţia sistemică a fost de aprox. 10% după
aplicarea pe faţă (10 g/100 cm2, timp de 2 ore). Nivelele plasmatice maxime (în medie
0,16 şi 0,06 mg/ml) au fost atinse după aprox. 1,5-3 ore. Mucoasa genitală: după aplicarea
a 10 g EMLA timp de 10 minute pe mucoasa vaginală, concentraţiile maxime de lidocaină
şi prilocaină (medie: 0,18 mg/ml şi respectiv 0,15 mg/ml) au fost atinse după 20- 45
minute.
Excipienţi: Carboxipolimetilen, ulei de castor polioxietilen hidrogenat, hidroxid de sodiu
până la pH 9, apă distilată. Nu conţine agenţi de conservare.
Termen de garanţie: 3 ani.
Condiţii de păstrare: A se depozita la temperatură de maxim 30 grade Celsius. A se evita
îngheţarea.
Instrucţiuni de utilizare: 1. Aplicaţi o cantitate suficientă de cremă (aproximativ 2 g sau o
jumătate de tub) la locul procedurii. N.B.: Instrucţiuni specifice pentru copiii mai mici de 1
an. 2. Luaţi unul din pansamentele ocluzive incluse în pachet şi îndepărtaţi partea
centrală. 3. Desprindeţi folia de hârtie de pe pansamentul ocluziv. 4. Acoperiţi EMLA
cremă, astfel încât să se obţină un strat gros pe suprafaţa dorită. Nu întindeţi crema.
Aplicaţi pansamentul ocluziv întinzând uşor marginile, astfel încât să evitaţi ruperea
acestuia. 5. Îndepărtaţi cadrul de hârtie. Momentul aplicaţiei poate fi uşor marcat direct pe
pansamentul ocluziv. N.B.: EMLA trebuie aplicată timp de cel puţin o oră înainte de
începerea procedurii şi poate fi păstrată pe loc timp de câteva ore, cu menţinerea
efectului. 6. Îndepărtaţi pansamentul ocluziv, ştergeţi crema EMLA, curăţaţi întreaga zonă
cu alcool şi pregătiţi pacientul pentru intervenţie.

Producător: Astra
EMLA® plasture
combinaţii
Ingredienţi activi: Un plasture EMLA conţine lidocaină 25 mg, prilocaină 25 mg.
Formă farmaceutică: EMLA plasture este o formulă de aplicaţie unică a EMLA, sub formă
de pansament ocluziv. Un disc absorbant de celuloză, saturat cu 1g emulsie de EMLA 5%,
este prins de o folie prevăzută cu un cadru adeziv. Suprafaţa de contact a discului saturat
cu EMLA este de aproximativ 10 cm2. Emulsia EMLA este un sistem de emulsie ulei în
apă, în care faza uleioasă este constituită dintr-un amestec eutectic (în proporţii egale) de
bază de lidocaină şi prilocaină în raport de 1:1.
Indicaţii: Anestezia topică a pielii intacte, pentru procedurile de mică chirurgie, cum ar fi:
tratamente injectabile, puncţii venoase, tratamentul chirurgical al leziunilor localizate.
Dozaj şi mod de administrare: Procedurile minore (ex: tratamente injectabile, puncţii
venoase): se aplică plasturele pe suprafaţa dorită. Durata minimă de aplicaţie: o oră.
Folosirea la copiii între 3-12 luni: se aplică plasturele pe suprafaţa dorită. Durata de
aplicaţie: aproximativ o oră. Pe baza studiilor clinice cu EMLA cremă, nu se recomandă
aplicarea a mai mult de 2 plasturi EMLA în acelaşi timp. Nu s-au observat creşteri ale
nivelului methemoglobinei după aplicarea a 2 g EMLA cremă timp de 4 ore. Folosirea la
copii sub 3 luni: Vezi “Precauţii”.
Contraindicaţii: Hipersensibilitatea la anestezice locale de tip amidic sau la alt
component al produsului. Methemoglobinemie congenitală sau idiopatică.
Precauţii speciale de utilizare: EMLA nu trebuie aplicată pe plăgi deschise, datorită
insuficientelor informaţii legate de absorbţia în aceste condiţii. Se recomandă atenţie
sporită atunci când se administrează EMLA pacienţilor cu dermatită atopică. În aceste
cazuri, poate fi suficientă aplicaţia pe o durată de doar 15-30 minute (Vezi “Proprietăţi
farmacodinamice”). Este necesară o atenţie deosebită când se aplică EMLA în
vecinătatea ochilor, deoarece poate produce iritaţie corneană. Până când vor fi disponibile
noi date clinice, este contraindicată folosirea EMLA la: copiii sub 3 luni; copiii între 3-12
luni, aflaţi în tratament cu agenţi methemoglobinizanţi (Vezi “Efecte secundare”).
Interacţiuni: EMLA poate favoriza formarea de methemoglobină la pacienţii aflaţi în
tratament cu alte medicamente cunoscute a induce methemoglobinemia, ex: sulfonamide
(Vezi “Efecte secundare”). Când se folosesc doze mari de EMLA, trebuie avut în vedere
riscul de toxicitate sistemică suplimentară, la pacienţii care primesc concomitent alte
anestezice locale sau agenţi înrudiţi structural cu anestezicele locale, ex: tocainide.
Sarcină şi alăptare: Lidocaina şi prilocaina traversează bariera placentară şi pot fi
absorbite în ţesuturile fetale. Este foarte posibil ca lidocaina şi prilocaina să fi fost folosite
de un mare număr de femei însărcinate sau fertile. Nu au fost raportate efecte dăunătoare
asupra proceselor reproductive umane, ex: creşterea incidenţei malformaţiilor sau alte
efecte negative asupra fătului, directe sau indirecte. Lidocaina şi, după toate probabilităţile,
prilocaina se secretă în laptele matern, dar în cantităţi foarte mici, încât, în general, la
dozele terapeutice, nu există riscul afectării sugarului.
Efecte secundare: La locul de aplicare (ex: întreaga suprafaţă de piele acoperită de
EMLA plasture), pot apărea frecvent reacţii locale, precum: paloare, eritem (roşeaţă) şi
edem (Vezi “Proprietăţi farmacologice”). Reacţiile sunt tranzitorii şi în general uşoare. Mai
puţin frecvent, poate apărea o reacţie iniţială de uşoară arsură sau prurit. Reacţiile alergice
(în cazurile cele mai severe - şoc anafilactic) la anestezicele locale de tip amidic sunt rare.
Prilocaina în doze mari poate produce o creştere a nivelului de methemoglobină (a fost
raportat un caz de methemoglobinemie, la un copil de 3 luni, aflat în tratament
concomitent cu sulfonamide şi EMLA cremă, în cantităţi mari, pe pielea intactă).
Supradozare: În afară de un singur caz de methemoglobinemie în relaţie cu tratamentul
cu EMLA cremă (vezi “Efecte secundare”), nu au fost raportate alte cazuri cu simptome
de toxicitate sistemică. În orice caz, dacă apare toxicitate sistemică, este probabil că
semnele sunt similare cu cele care apar după administrarea de anestezice locale pe alte
căi. Toxicitatea anestezicelor locale se manifestă prin simptome de excitaţie a sistemului
nervos şi, în cazuri severe, depresie a sistemului nervos central şi cardiovascular.
Simptomele neurologice severe (convulsii, depresie SNC) trebuie tratate simptomatic, prin
susţinerea respiraţiei şi administrarea de anticonvulsivante. Methemoglobinemia poate fi
tratată cu albastru de metilen în injecţie i.v. lentă.
Proprietăţi farmacodinamice: EMLA plasture, aplicat pe pielea intactă, oferă anestezie
dermică prin eliberarea de lidocaină şi prilocaină în straturile epidermice şi dermice ale
tegumentului şi acumularea de lidocaină şi prilocaină în vecinătatea receptorilor dermici
nociceptivi şi a terminaţiilor nervoase. Lidocaina şi prilocaina sunt anestezice locale de tip
amidic. Ambele stabilizează membrana neuronală prin inhibarea fluxului ionic necesar
pentru iniţierea şi conducerea impulsurilor, producând astfel anestezie locală. Calitatea
anesteziei depinde de durata aplicării. Timpul necesar pentru a se obţine o bună anestezie
a pielii intacte este de cel puţin 60 minute. Emulsia EMLA produce un răspuns vascular
bifazic, implicând o vasoconstricţie iniţială urmată de vasodilataţie la locul de aplicare
(Vezi “Efecte secundare”). La pacienţii cu dermatită atopică, se poate observa o reacţie
similară, dar de durată mai scurtă, cu eritemul, apărând după 30-60 minute, ceea ce indică
o absorbţie mai rapidă prin piele (Vezi “Precauţii speciale de utilizare”).
Proprietăţi farmacocinetice: Absorbţia sistemică a lidocainei şi prilocainei din EMLA este
dependentă de dozaj, durata de aplicare, grosimea pielii, care variază în diferitele zone ale
corpului, precum şi de alte caracteristici ale pielii. Datele farmacocinetice disponibile se
referă la aplicarea de EMLA cremă pe pielea intactă. După aplicarea pe coapsă la adult
(60g cremă/400 cm2, timp de 3 ore), absorbţia lidocainei şi a prilocainei a fost de aprox.
5%. Concentraţia plasmatică maximă (în medie 0,12 şi 0,07mg/ml) a fost atinsă după
aproximativ 2-6 ore de la aplicaţie. Absorbţia sistemică a fost de aprox. 10% după
aplicarea pe faţă (10 g/100 cm2, timp de 2 ore). Nivelele plasmatice maxime (în medie
0,16 şi 0,06 mg/ml) au fost atinse după aprox. 1,5-3 ore.
Excipienţi: Carboxipolimetilen, ulei de castor polioxietilen hidrogenat, hidroxid de sodiu
până la pH 9, apă distilată. Nu conţine agenţi de conservare.
Termen de garanţie: 2 ani.
Condiţii de păstrare: A se depozita la temperatura camerei (15 -30 grade Celsius).
Instrucţiuni de utilizare: 1. Asiguraţi-vă că suprafaţa ce urmează a fi anesteziată este
curată şi uscată. Prindeţi folia de aluminiu de la colţul liber şi îndoiţi-o în exterior. Apoi,
prindeţi colţul stratului adeziv de culoare bej. 2. Desprindeţi cele 2 straturi, separând
suprafaţa adezivă de stratul protector. Nu atingeţi suprafaţa albă, rotundă, centrală, care
conţine EMLA. 3. Nu apăsaţi pe centrul plasturelui. Această manevră poate duce la
împrăştierea EMLA sub adeziv. Apăsaţi ferm doar în zona periferică, pentru a asigura o
bună aderare la piele. 4. Momentul aplicării poate fi uşor marcat direct pe plasture. (Pentru
aceasta, se poate folosi orice instrument de scris cu pastă).

Producător: Astra
E-MOX
amoxicillinum
Compoziţie: Fiecare capsulă conţine amoxicilină (trihidrat): 500 mg. Pulbere pentru
suspensie orală, fiecare 5 ml conţinând amoxicilină: 250 mg.
Acţiune terapeutică: E-Mox este o penicilină de semisinteză cu spectru larg, cu o
structură similară ampicilinei. Spectrul său de activitate cuprinde atât bacterii grampozitive
cât şi bacterii gramnegative. E-Mox este bine tolerat şi în cazul administrării în doze mari.
Indicaţii: E-Mox este indicat în boli infecţioase bacteriene cu germeni sensibili la produs:
Infecţii respiratorii: pneumonie, bronşită, bronho-pneumonie, abces pulmonar, amigdalită,
faringită, laringită. Infecţii genito-urinare: cistite, pielonefrite, uretrite, gonoree. Infecţii
dermatologice, ale oaselor şi ţesuturilor moi, erizipel, celulite, limfagite.
Contraindicaţii: Hipersensibilitate cunoscută la produs (eventual penicilină sau
cefalosporine), mononucleoză infecţioasă. Prudenţa se impune în administrare în cursul
sarcinii şi alăptării.
Efecte adverse: Rareori tulburări gastrointestinale (in special diaree). Reacţii de
hipersensibilizare sub formă de rash cutanat, eozinofilie, dermatită exfoliativă.
Mod de administrare: Adulţi şi copii peste 40 kg: în infecţii moderate sau severe: 250-500
mg de 3 ori/zi; în infecţii foarte severe: 1000 mg de 3 ori/zi. Sugari şi copii: o linguriţă de
suspensie (250 mg) de 3 ori/zi, funcţie de vârstă şi gravitatea infecţiei. Notă: Tratamentul
se va continua încă 48-72 ore după dispariţia semnelor de infecţie bacteriană. E-Mox
suspensie trebuie utilizat după suspendare. Prepararea suspensiei se face prin adăugarea
de apă fiartă şi răcită în flacon, realizându-se astfel o suspensie conţinând 250 mg/5 ml.
Formă de prezentare: E-Mox capsule: cutie cu 8 capsule (a 500 mg). E-Mox suspensie:
flacon cu pulbere pentru 60 ml suspensie (a 250 mg/5 ml) (după reconstituire).

Producător: EIPICO
ENALAP
enalaprilum
Compoziţie: Fiecare comprimat conţine: Enalapril maleat 10 mg sau 20 mg.
Acţiune terapeutică: Enalapril este un derivat din 2 aminoacizi, L-alanină şi L-prolină,
fără gruparea sulfhidril în structură. În organism este hidrolizat în enalapril, un inhibitor
eficient al dipeptidil-carboxidipeptidazei care transformă angiotensina I în angiotesină II
aceasta din urmă fiind un puternic vasoconstrictor. În acest fel enalapril reduce presiunea
sanguină din hipertensiunea esenţială sau renală fără a modifica statusul mental sau fizic.
Poate fi folosit singur sau concomitent cu alte antihipertensive, în special diuretice.
Indicaţii: Toate stadiile hipertensiunii arteriale esenţiale; hipertensiune reno-vasculară;
insuficienţă cardiacă congestivă.
Efecte adverse: Oboseală, ameţeală, cefalee, mult mai rar hipotensiune, diareee, spasm
muscular, tuse, erupţie cutanată.
Contraindicaţii: Pacienţii cu hipersensibilitate la enalapril sau metaboliţii acestuia.
Precauţii: Femeile gravide pot folosi enalapril numai în condiţii speciale, când efectul
pozitiv justifică riscul potenţial. În timpul alăptării enalapril va fi folosit cu precauţii.
Hipotensiunea poate apărea la pacienţii hipertensivi, în special în stările hipovolemice
datorate tratamentului diuretic, dietei hiposodate, vomei, diareei sau dializei. Cel mai des,
hipotensiunea apare la pacienţii cu insuficienţă cardiacă severă asociată cu hiponatremie
instalată in timpul tratamentului cu diuretice puternice sau în alterări ale funcţiei renale.
Mod de administrare: Hipertensiune: Pentru pacienţii cu funcţie renală normală, care nu
primesc diuretice, doza iniţială este de 5 mg de enalapril maleat zilnic. Pentru pacienţii cu
insuficienţă renală sau care primesc diuretice, doza iniţială este de 2,5 mg zilnic. În
hipertensiunea severă doza poate fi crescută până la 40 mg zilnic administrate în 1-2
prize. Doza uzuală de întreţinere este de 10-20 mg/zi (foarte rar se ajunge până la 80
mg/zi).
Insuficienţă cardiacă congestivă: Doza iniţială este de 2,5 mg/zi când se asociază cu un
diuretic tiazidic. Doza trebuie ajustată în funcţie de caz şi de nevoile pacientului.
Formă de prezentare: Enalap 10 mg, cutii cu 20 comprimate. Enalap 20 mg, cutii cu 10
comprimate.

Producător: EIPICO
ENAP
enalaprilum
Prezentare farmaceutică: Comprimate conţinând 10 mg şi 20 mg de enalapril maleat
(cutii cu 20 şi 100 buc.).
Acţiune terapeutică: Inhibitor al enzimei de conversie a angiotensinei, Enalaprilul este
derivat din 2 aminoacizi: L-alanina şi L-prolina, fără grup sulfhidril în structură. În organism
este hidrolizat în enalaprilat, un puternic inhibitor al dipeptidil-carboxipeptidazei (enzima de
conversie a angiotensinei - ACE), care transformă angiotensina I în angiotensină II şi
dezintegrează kininele, în special bradikinina. După administrarea per os, 60% din
enalapril este absorbit. Concentraţia plasmatică maximă este realizată în 3-4 ore după
administrare. Enapul reduce presiunea sanguină din hipertensiunea esenţială sau renală,
fără să afecteze negativ activitatea mentală. Poate fi folosit singur sau concomitent cu alte
antihipertensive, în special cu diuretice. Este, de asemenea, util în tratamentul insuficienţei
cardiace congestive.
Indicaţii: Toate stadiile hipertensiunii esenţiale: hipertensiunea reno-vasculară;
insuficienţa cardiacă congestivă.
Mod de administrare: Tratamentul va fi strict individualizat, în funcţie de starea şi evoluţia
pacientului. În general, se administrează 10-20 mg sau 40 mg pe zi per os, o dată sau
divizate în două prize zilnice, înainte sau după mese. Nu se va depăşi doza de 80 mg pe
zi. În hipertensiunea arterială medie, doza zilnică iniţială este de 10 mg sau 20 mg într-o
singură priză. Doza de întreţinere este de 20 mg pe zi. În hipertensiunea reno-vasculară,
doza zilnică iniţială este de 5 mg sau mai mică. Ea poate fi crescută gradat, ajungând la
20 mg o dată pe zi. Dacă este posibil, pacienţii cu hipertensiune arterială ridicată trebuie
să întrerupă tratamentul cu diuretice cu 2-3 zile înainte de începerea tratamentului cu
Enap, evitându-se astfel riscul instalării unei hipotensiuni arteriale. În insuficienţa cardiacă
congestivă, doza iniţială este de 5 mg sau mai puţin, doza de întreţinere fiind 10-20 mg pe
zi într-o singură priză sau două prize zilnice. Pentru a decide doza de întreţinere, este
necesar ca pacientul să fie urmărit 2-4 săptămâni. Tensiunea arterială şi funcţia renală
trebuie verificate înainte de începerea tratamentului şi în cursul acestuia. Înainte de
începerea tratamentului trebuie scăzută cantitatea de diuretice administrată şi, dacă este
posibil, să se asocieze glicozizi digitalici. La pacienţii cu insuficienţă renală se recomandă
utilizarea unor doze iniţiale mici, doza de întreţinere să fie cât mai mică şi la intervale cât
mai lungi de timp. Enalaprilul este eliminat prin dializă.
Reacţii adverse: Pot apărea: cefalee, oboseală, greaţă; mai rar: hipotensiune,
hipotensiune ortostatică, diaree, crampe musculare, tuse, eritem, edem angioneurotic. Rar
se înregistrează creşterea creatininei serice, cu revenire la normal după întreruperea
medicamentului. În general, reacţiile adverse sunt mai frecvente la pacienţii cu funcţii
renale afectate şi sub tratament concomitent cu diuretice.
Contraindicaţii: Hipersensibilizare la produs sau metaboliţii lui.
Precauţii: În cursul sarcinii şi la femeile care alăptează, apreciindu-se corect raportul risc -
beneficiu terapeutic. Nu sunt studii suficiente privind administrarea produsului la copii.

Producător: KRKA
ENARENAL®
enalaprilum
Prezentare: Comprimate conţinând maleat de enalapril 10 mg.
Acţiune farmacoterapeutică: Enarenal (maleat de enalapril) este un preparat cu acţiune
de frânare a activităţii sistemului renină-angiotensină-aldosteron. În organism suferă
transformarea în metabolit-enalaprilat activ - care este un inhibitor real al enzimei de
conversie a angiotensinei I în angiotensină II. Enarenal produce dilatarea vaselor
periferice, reduce rezistenţa periferică, reduce presarcina şi postsarcina inimii, creşte fluxul
sanguin renal. Este rapid asimilat în tubul digestiv - momentul culminant al concentraţiei
enalaprilului în ser se produce în decurs de o oră. Maleatul de enalapril este rapid
hidrolizat în metabolit-enalaprilat activ. Concentraţia maximă de enalaprilat intervine după
3-4 ore de la administrarea medicamentului. Acestă concentraţie se reduce treptat în
decurs de 24-48 ore.
Indicaţii: Hipertensiune arterială esenţială, de toate gradele. Hipertensiune arterială reno-
vasculară. Insuficienţă circulatorie de stagnare moderată sau gravă.
Contraindicaţii: Alergie la medicament. Îngustarea ambilor pereţi ai arterei renale sau
îngustarea arterei la singurul rinichi activ. Sarcina şi perioada de alăptare. Nu se
recomandă administrarea la copii.
Reacţii adverse: Dureri de cap şi ameţeli, oboseală, tuse, crampe musculare, greaţă,
hipotensiune ortostatică, diaree, rash. Foarte rar apar tulburări vaso-motorii,
agranulocitoză. Enarenal potenţează acţiunea medicamentelor care reduc tensiunea
arterială a diureticelor care economisesc potasiu. Măreşte concentraţia de potasiu şi litiu în
ser.
Mod de administrare: Conform prescripţiilor medicului. Alimentele consumate nu
influenţează în absorbţia acestui medicament. Enarenal poate fi administrat înainte, în
timpul şi după mese. În medie se utilizează 10-20 mg de medicament în 24 de ore; în
cazuri excepţionale 40 mg doză unică sau divizată în 2 doze egale. Doza maximă este de
80 mg în 24 de ore. În hipertensiune arterială esenţială doza iniţială este de 10-20 mg în
funcţie de nivelul tensiunii arteriale. Medicamentul trebuie administrat într-o doză unică. În
tratamentul de menţinere se foloseşte de obicei o singură doză de 20 mg, o dată la 24 de
ore. În hipertensiune arterială renovasculară, tratamentul trebuie început cu doze mici (5
mg sau mai puţin) modificându-le în continuare în caz de necesitate. La bolnavii cu
insuficienţă renală trataţi cu Enarenal poate apărea hiperpotasemie; de aceea nu se
recomandă asocierea medicamentului cu diuretice care economisesc potasiu
(spironolactonă, triamteren, amilorid). În insuficienţa circulatorie trebuie controlată cu grijă
tensiunea arterială atât înainte cât şi imediat după începerea administrării de Enarenal din
cauza apariţiei hipotensiunii sau (rar) a insuficienţei renale. De obicei se folosesc 10-20
mg de preparat în 24 de ore în doză unică sau împărţite în mai multe doze. În măsura
posibilului trebuie redusă doza de diuretic.

Producător: Sintofarm S.A. în cooperare cu POLFA

ENDOTELON®, comprimate filmate gastrorezistente 50 mg sau 150 mg
procyanidolum
Compoziţie: Fiecare comprimat filmat gastrorezistent conţine:
Extract purificat din sămânţa de struguri standardizat în oligomeri procianidolici* 50 mg sau 150 mg
Excipienţi (celuloză microcristalină, siliciu coloidal anhidru, stearat de magneziu, celuloză acetoftalat, q.s.
etil-dietil-ftalat, sucroză, gelatină, acacia, dioxid de titan, talc, oxid galben de fier)
*Compoziţia extractului din sămânţa de struguri standardizat în oligomeri procianidolici: Oligomerii procianidolici constituie principiul
activ al extractului hidrosolubil preparat din sămânţa de struguri (Vitis vinifera). Acest extract conţine în principal oligomeri hidrosolubili
ai procianidolului, însoţiţi de monomeri, (+) catehine şi (-) epicatehine. Indicele procianidolic nu este mai mic de 80, i.e. 7% clorură de
cianidol potenţială, exprimată prin raportare la substanţa uscată.

Proprietăţi farmacologice: Acest medicament are acţiune venotonică (măreşte

tonicitatea peretelui venos), vasculoprotectoare (măreşte rezistenţa vaselor mici sanguine)
şi de scădere a permeabilităţii pereţilor vasculari. Studiile in vitro au arătat că oligomerii
procianidolici protejează proteinele fibroase, în special colagenul şi elastina, împotriva
degradării enzimatice şi exercită un efect protector împotriva denaturării termice a
colagenului. Acţiunea medicamentului Endotelon asupra pereţilor vasculari, demonstrată
la animale şi confirmată la om, constă în: creşterea rezistenţei capilarelor periferice şi
conjunctivale (capilarodinamometrul Lavollay, angiosterometrul Parrot), demonstrată la
subiecţii cu fragilitate vasculară; reducerea permeabilităţii capilare demonstrată prin
diverse teste (testul histaminei, testul Landis şi testul Landis izotopic).
Proprietăţi farmacocinetice: Derivaţi de flavan, oligomerii procianidolici sunt rapid
absorbiţi la nivelul mucoasei intestinale şi se leagă preferenţial în ţesuturile bogate în
aminoglicani, cum este ţesutul conjunctiv perivascular. Concentraţia plasmatică maximă
se atinge la 90 de minute de la administrare, iar timpul de înjumătăţire plasmatic este 72
de ore. Eliminarea Endotelon-ului şi a metaboliţilor săi este predominant digestivă (70%),
şi în proporţii limitate urinară (20%) şi respiratorie (5%).
Indicaţii terapeutice: Endotelon 50 mg: Ameliorarea simptomelor asociate tulburărilor
circulatorii din insuficienţa veno-limfatică (picioare grele, dureri sau senzaţii dureroase de
picioare obosite înainte de culcare). Tratamentul adjuvant al limfedemului (umflarea
braţului) şi al simptomelor de tensiune cutanată consecutive tratamentului radiochirurgical
al sânului, ca terapie asociată metodelor fizicale. Propus în tratamentul tulburărilor
circulatorii care afectează retina şi/sau coroida (fiind posibilă şi asocierea cu tratamente
etiologice specifice). Endotelon 150 mg: Tratamentul manifestărilor funcţionale ale
insuficienţei veno-limfatice (picioare grele, dureri sau senzaţii dureroase de picioare
obosite înainte de culcare). Tratamentul limfedemului (umflarea braţului) consecutiv
terapiei radiochirurgicale a sânului: asociat metodelor fizice şi în mod deosebit compresiei
elastice adecvate, utilizat ca terapie unică, la pacienţii care nu pot beneficia de tratamentul
fizic (tratamentul standard de primă linie al limfedemului).
Contraindicaţii: Hipersensibilitate (alergie) la oligomeri procianidolici sau la unul dintre
excipienţi.
Precauţii: Acest tratament are eficienţă maximă dacă se asociază cu un mod de viaţă
sănătos: se recomandă evitarea expunerilor la soare, a căldurii excesive, a ortostatismului
(statului în picioare) prelungit, a excesului ponderal. Sunt favorabile: mersul pe jos şi
utilizarea de ciorapi compresivi adecvaţi. Dacă simptomele locale persistă sau apar noi
manifestări ce ar putea fi legate de o patologie vasculară nediagnosticată (echimoze,
purpură etc.), conduita terapeutică trebuie reevaluată.
Interacţiuni medicamentoase: Nici un fel de interacţiune medicamentoasă nu a fost
dovedită până în prezent.
Sarcină şi alăptare: Sarcină: Este cunoscut că substanţele responsabile de malformaţii la
specia umană s-au dovedit teratogene în studiile preclinice efectuate pe specii animale.
Studiile farmacologice experimentale efectuate cu acest medicament nu au relevat efecte
teratogene. În experienţa clinică nici un efect fetotoxic nu s-a înregistrat până la această
dată. Cu toate acestea, informaţiile cu privire la femeile gravide şi la nou-născuţii care au
fost expuşi la această medicaţie nu sunt suficiente pentru a exclude total orice risc
potenţial. Prin urmare, este preferabil să nu se utilizeze oligomeri procianidolici în timpul
sarcinii. Alăptare: În absenţa datelor cu privire la trecerea acestui medicament în laptele
matern, utilizarea sa va fi evitată în timpul alăptării.
Efecte asupra capacităţii de a şofa sau de a conduce utilaje în mişcare: Nu există.
Efecte adverse: Manifestări alergice: În rare cazuri au fost raportate efecte dermatologice
cum ar fi: urticarie, rash cu sau fără prurit, fotosensibilizare, eczemă. Aceste efecte sunt
reversibile la întreruperea tratamentului. Foarte rare cazuri de angioedem. Efecte
gastrointestinale: rar gastralgii, greaţă, diaree. Foarte rar cefalee (durere de cap).
Supradozare: Nu au fost raportate cazuri până în prezent.
Posologie şi mod de administrare: Endotelon 50 mg: în insuficienţa veno-limfatică: 300
mg/zi (câte 3 comprimate dimineaţa şi seara), în tratament discontinuu (20 de zile/lună); în
limfedem: 300 mg/zi (câte 3 comprimate dimineaţa şi seara), în tratament continuu; în
oftalmologie: 100–150 mg zilnic (2 sau 3 comprimate pe zi). Endotelon 150 mg: în
insuficienţa veno-limfatică: 300 mg/zi (câte 1 comprimat dimineaţa şi seara), în tratament
discontinuu (20 de zile/lună); în limfedem: 300 mg/zi (câte 1 comprimat dimineaţa şi
seara), în tratament continuu. Comprimatele se iau între mese.
Formă de prezentare: Cutie cu 20 comprimate gastrorezistente în blister. Valabilitate: Nu
utilizaţi după data limită inscripţionată pe ambalaj.
Condiţii de eliberare: Acest medicament a fost prescris pentru dvs. personal, pentru o
suferinţă specifică; nu îl recomandaţi altei persoane. Nu lăsaţi la îndemâna copiilor.

Producător: Sanofi Winthrop

ENDOXAN-ASTA
cyclophosphamidum
Compoziţie: Un drajeu conţine ciclofosfamidă 1 H2O 53,5 mg (corespunzător la 50 mg
ciclofosfamidă anhidră). Endoxan 200 mg: 1 flacon injectabil conţine 304 mg substanţă
uscată (echivalent cu 200 mg ciclofosfamidă anhidră). Endoxan 500 mg: 1 flacon injectabil
conţine 760 mg substanţă uscată echivalent cu 500 mg ciclofosfamidă anhidră). Endoxan
1 g: 1 flacon injectabil conţine 1519 mg substanţă uscată (echivalent cu 100 mg
ciclofosfamidă anhidră).
Indicaţii de utilizare: Leucemie, în special leucemie cronică limfatică şi leucemie
mieloidă. Limfoame maligne. Paraproteinemii, de ex: plasmocitom. Boala Waldenström.
Tumori solide maligne, în special carcinom de ovar şi carcinom mamar, carcinom bronşic
cu celule mici, neuroblastom, seminom, sarcom Ewing. Tratamentul adjuvant postoperator
al tumorilor chimiosensibile. Boli autoimune, incluzând artrita reumatoidă (poliartrita
cronică progresivă), artropatia psoriazică, lupusul eritematos, sclerodermia, miastenia
gravis, anemia hemolitică autoimună, boli criotermice, sindromul nefrotic. Transplante de
organe.
Contraindicaţii: Nu se recomandă concepţia pe durata tratamentului cu Endoxan.
Endoxan nu trebuie administrat în caz de: hipersensibilitate cunoscută la ciclofosfamidă,
depleţie medulară severă, primele 3 luni de sarcină; se va administra numai în caz de
indicaţie vitală în a doua jumătate a sarcinii.
Reacţii adverse: Toleranţa generală şi locală a Endoxan-ului este bună. Numai ocazional,
în special în cazul administrării unor doze mari, au fost observate stări de greaţă, vomă,
cefalee. Pentru a preveni greaţa şi vărsăturile se recomandă administrarea de antiemetice.
Câteodată apare alopecia; regenerarea părului are loc după câteva săptămâni.
Hemoleucograma trebuie monitorizată regulat în timpul tratamentului cu Endoxan. O
scădere suficient de importantă a numărului leucocitelor (leucopenie semnificativă) apare
îndeosebi la administrarea unor doze mari. Dacă este necesar doza trebuie redusă sau
intervalul dintre tratamente trebuie crescut sau chiar oprit în anumite circumstanţe.
Leucopenia consecutivă administrării de Endoxan este reversibilă în scurt timp.
Transfuziile sanguine şi administrarea de gamaglobuline se pot recomanda numai în caz
de leucopenie severă. Protecţia cu antibiotic sau antimicotic este importantă între anumite
intervale în cursul tratamentului, în special când se administrează doze mari de Endoxan.
Trombopoieza şi eritropoieza sunt numai uşor afectate, cu condiţia să nu existe suferinţă
medulară. Ocazional s-au observat complicaţii ale vezicii urinare; ca urmare, sedimentul
urinar trebuie monitorizat regulat. Se recomandă să se ingereze cantităţi mari de lichide în
timpul sau imediat după terminarea tratamentului cu Endoxan şi trebuie luate măsuri
pentru a creşte diureza. La administrarea unor doze de 10 mg/kg corp sau mai mari de
Endoxan şi la pacienţii cu risc crescut (cu antecedente de cistită în timpul tratamentului
anterior cu Endoxan sau cu alte medicamente similare, cu antecedente de iradiere a
micului bazin şi suferinţă anterioară a tractului urinar) mesna (Uromitexan) trebuie
întotdeauna administrat pentru a proteja vezica urinară. Dacă măsurile profilactice lipsesc
sau sunt inadecvate şi apare cistită sau hematurie, tratamentul cu Endoxan trebuie oprit
imediat. Funcţiile hepatică şi renală nu sunt afectate dacă sunt normale la începutul
tratamentului. Diminuarea până la dispariţie a răspunsului imun nu poate fi exclusă în
special după administrări repetate de Endoxan. Afectarea gonadelor poate surveni; este
posibil să apară şi reacţii de hipersensibilitate dar acestea nu sunt tipice pentru tratamentul
cu Endoxan.
Interacţiuni cu alte medicamente: Administrarea concomitentă a Endoxan cu
medicamentele antidiabetice poate conduce la potenţarea scăderii nivelului glicemiei.
Dacă se administrează concomitent Endoxan şi alopurinol este posibil să crească gradul
de depleţie medulară. Scăderea nivelului pseudocolinesterazei în timpul tratamentului cu
Endoxan conduce la o potenţare a acţiunii suxametoniului.
Administrare şi dozare: Tratament iniţial: În general inj. i.v., Endoxan-Asta poate fi de
asemenea injectat i.m., intrapleural şi intraperitoneal, ca şi intralimfatic şi intratecal. După
ce s-a obţinut o remisiune satisfăcătoare a bolii, se recomandă terapie de întreţinere cu
tablete filmate. Dozarea trebuie să fie strict individuală luând în considerare starea
generală a pacientului şi hemoleucograma. Se recomandă iniţierea tratamentului cu
următoarele doze: inj. i.v. zilnice a câte 3-6 mg/kg corp (200-400 mg) sau terapie
intermitent-masivă 10-15 mg/kg corp (500-1000 mg) cu intervale fără terapie de 2-5 zile,
sau terapie intermitentă-masivă 20-40 mg/kg corp cu intervale fără tratament de 10-20 de
zile. Endoxan trebuie administrat dimineaţa cu cantităţi mari de lichide, fie în timpul
administrării sau imediat după administrare. Pentru continuarea tratamentului sau ca
terapie de întreţinere se port administra 50-200 mg/zi pe cale orală (1-4 dj. filmate).
Prepararea soluţiilor: Pentru a prepara soluţia de Endoxan se dizolvă 200 mg Endoxan în
10 ml apă distilată, respectiv 500 mg Endoxan în 25 ml, 1000 mg în 50 ml. Nu se va folosi
serul fiziologic ca solvent. Soluţiile trebuie utilizate cât mai curând posibil după preparare.
Substanţa se dizolvă cu uşurinţă când fiola se agită puternic 30 sec-1 min după injectarea
solventului. Dacă dizolvarea completă nu se obţine imediat, lăsaţi soluţia în repaus câteva
minute până când devine perfect limpede.
Atenţie: Înainte de începerea terapiei trebuie excluse toate obstacolele potenţial prezente
pe căile urinare, trebuie tratate posibilele infecţii şi trebuie corectate dezechilibrele
electrolitice, dacă este cazul. Pacienţii trebuie monitorizaţi cu mare atenţie, în special dacă
funcţiile renală sau hepatică sunt afectate. Conform cu investigaţiile posibil a fi efectuate,
doza de Endoxan trebuie redusă în caz de insuficienţă renală severă. Endoxan-ul este
dializabil. Igiena orală atentă este importantă. A nu se lăsa medicamentul la îndemâna
copiilor.
Condiţii de păstrare: A nu se depozita la temperaturi mai mari de 30 grade Celsius,
preferabil sub 25 grade Celsius.
Formă de prezentare: Drajeuri filmate a 50 mg. Flacon injectabil 200/500/1000 mg.

Producător: ASTA Medica

ENEMAX®
combinaţii
Prezentare farmaceutică: Soluţie hipertonă de fosfat de sodiu (recipient de plastic de
unică utilizare de 120 ml).
Acţiune terapeutică: Enemax este un laxativ salin util în constipaţie şi în evacuarea
rapidă şi eficace a intestinului. Fosfatul de sodiu este foarte slab absorbit din tubul
digestiv. Ca urmare, el rămâne în lumenul intestinal şi reţine apa prin presiunea osmotică
ce o creează. Stimulând astfel peretele intestinal, produce o evacuare apoasă rapidă a
intestinului. Enemax "induce" golirea colonului, de obicei în 2-5 minute, fără durere sau
spasm.
Indicaţii: Ca laxativ, în tratamentul constipaţiei şi ori de câte ori efortul de defecaţie este
contraindicat, de exemplu insuficienţa coronariană etc. Pentru "curăţirea" intestinului în
scopuri diverse: diagnostic (pentru pregătirea în vederea examenului radiologic, examinării
rectale, endoscopiei, proctoscopiei şi sigmoidoscopiei, după examenele baritate);
chirurgical (în pregătirea preoperatorie şi îngrijirea postoperatorie); terapeutic (evacuarea
intestinului înaintea travaliului, tratamentul fecaloamelor).

Producător APIC
ENERBOL
pyritinolum
Compoziţie: Drajeuri conţinând pyritinol dihydrochloride 100 g.
Acţiune terapeutică: Enerbol, derivat de pyridoxină, este un medicament din grupa
agenţilor nootropi. Acesta îmbunătăţeşte eficienţa psihofizică a pacienţilor simulând
metabolismul celulelor nervoase cerebrale prin îmbunătăţirea utilizării glucozei, reducând
simptomele de oboseală, creşte rezistenţa la efort psihic la şoferi, ameliorarea atenţiei şi
memoriei. Enerbolul exercită de asemenea şi un efect anti-inflamator în tratamentul artritei
reumatoide în diferite faze progresive, ameliorând semnele clinice ale bolii şi îmbunătăţind
valorile indicilor cum ar fi viteza de sedimentare a eritrocitelor şi prezenţei complexelor
imune în ser.
Indicaţii: Sindrom astenic, surmenaj psihic. Ateroscleroza cerebrală la vâstnici
manifestată prin pierderea memoriei, dificultăţi în puterea de concentrare, oboseala
excesivă. În tulburări psihice cauzate de diverse modificări organice ale sistemului nervos
central, atrofie, accidente vasculare cerebrale, encefalopatie. Enerbolul poate fi
administrat şi copiilor cu dezvoltare deficitară psihosomatică. În diverse indicaţii de artrită
reumatoidă.
Contraindicaţii: În diverse stări patologice asociate cu agitaţie motorie şi insomnie.
Efecte diverse: Hiperexcitabilitate, anxietate, tulburări de somn, reacţii alergice ale pielii
după tratament prelungit. Aceste efecte dispar după întreruperea administrării sau după
micşorarea dozei de administrare.
Mod de întrebuinţare: Dacă nu există prescripţie medicală specială, medicamentul se
administrează astfel: Adulţi: 100 mg-200 mg de trei ori pe zi. Deoarece efectele
medicamentului apar după o perioadă mai lungă de tratament, o cură durează 2-3 luni în
poliartrita reumatoidă se administrează 2 drajeuri de trei ori pe zi, mai multe luni. Copii:
după vârstă, 50 mg-100 mg de 1-2 ori pe zi, de obicei timp de 2-3 luni. Copiilor cu
iritabilitate crescută nu li se administrează doze mari şi se evită administrarea înainte de
somn.
Formă de prezentare: Drajeuri de 100 mg în ambalaje de 20 sau 100 drajeuri.

Producător: Polfa - Cracovia

ENGERIX B
vaccinuri
Compoziţie calitativă şi cantitativă: Engerix B - vaccin hepatitic B, este o suspensie
sterilă, conţinând antigenul major de suprafaţă purificat al virusului, obţinut prin tehnologia
ADN recombinant, adsorbit pe hidroxid de Al. Antigenul este obţinut prin tehnici de
inginerie genetică, din culturi de celule de drojdie (Saccharomyces cerevisiae), care conţin
gena ce codifică antigenul major de suprafaţă al virusului hepatitei B (VHB). Acest antigen
de suprafaţă al virusului hepatitei B (AgHBs) exprimat în celulele de drojdie este purificat
prin metode fizico-chimice, în mai multe etape. AgHBs se asamblează spontan, fără
tratament chimic, în particule sferice, cu diametrul mediu de 20 nm, conţinând polipeptide
de AgHBs non-glicozilate şi o matrice lipidică alcătuită în principal din fosfolipide. Teste
extensive au demonstrat că aceste particule prezintă proprietăţi caracteristice AgHBs
natural. Vaccinul este înalt purificat şi corespunde condiţiilor OMS privind vaccinurile
hepatitice B recombinante. n acest vaccin nu se utilizează nici o substanţă de origine
umană. O doză de 20 mcg de vaccin (în 1,0 ml suspensie) conţine 20 mcg AgHBs. O doză
de 10 mcg de vaccin (în 0,5 ml suspensie) conţine 10 mcg AgHBs.
Indicaţii terapeutice: Engerix B este indicat în imunizarea activă faţă de infecţia cu VHB
produsă de toate subtipurile cunoscute, la subiecţii de toate vârstele consideraţi cu risc la
expunerea la VHB. Se consideră că imunizarea împotriva hepatitei B reduce pe termen
lung nu numai incidenţa bolii, dar şi complicaţiile sale cronice, cum sunt: hepatita cronică
activă, ciroza asociată hepatitei B şi carcinomul hepatocelular primar. Deşi în zonele cu
prevalenţă joasă a hepatitei B imunizarea este în mod particular recomandată persoanelor
aparţinând grupurilor considerate cu risc la infecţie (vezi mai jos), imunizarea universală a
tuturor sugarilor şi adolescenţilor va contribui la controlul hepatitei B în populaţia de bază.
n zonele cu prevalenţă intermediară şi ridicată a hepatitei B, cu majoritatea populaţiei
expusă riscului de a contracta VHB, cea mai bună strategie este de a practica imunizarea
generală la nou-născuţi, sugari şi copii, ca şi la adulţii aparţinând grupurilor cu risc la
infecţie. OMS, Comitetul de Avizare a Practicilor de Imunizare din S.U.A. şi Academia
Americană de Pediatrie susţin că vaccinarea nou-născuţilor şi/sau vaccinarea
adolescenţilor este strategia optimă pentru controlul hepatitei B în toate ţările. Grupuri cu
risc crescut de infecţie: personal de îngrijire medicală; pacienţi cărora li se administrează
frecvent preparate de sânge; personal şi rezidenţi în colectivităţi; persoane cu risc crescut
datorită comportamentului sexual anormal; utilizatori iliciţi de droguri injectabile; călători în
zonele cu endemicitate crescută la VHB; copii născuţi din mame purtătoare de VHB;
persoane care provin din zone cu endemicitate crescută a VHB; bolnavii de siclemie;
pacienţii candidaţi la un transplant de organ; alţii: lucrători/personal al Serviciilor de Poliţie,
Pompieri, Forţe Armate şi orice persoană care prin activitatea sa sau prin modul de viaţă
este expusă la VHB; contacţii apropiaţi ai oricărei persoane din grupele menţionate mai
sus şi ai pacienţilor cu infecţie acută sau cronică cu VHB.
Posologie, dozaj: Doza de 20 mcg vaccin. O doză de 20 mcg (în 1 ml suspensie) este
recomandată pentru utilizarea la subiecţii în vârstă de peste 15 ani. Doza de 10 mcg
vaccin. O doză de 10 mcg (în 0,5 ml suspensie) este recomandată nou-născuţilor,
sugarilor şi copiilor în vârstă de până la 15 ani inclusiv. De la vârsta de 10 ani şi până la
15 ani inclusiv, o doză de 10 mcg poate fi recomandată, cu condiţia ca imunizarea să fie
efectuată în schema de 0,1 şi 6 luni, în situaţii care să asigure buna desfăşurare a
schemei complete de vaccinare. Dacă acest lucru nu poate fi asigurat, atunci trebuie
utilizată o doză de 20 mcg, deoarece proporţia subiecţilor protejaţi după prima şi a 2-a
doză este mai mare cu această doză. Schema de imunizare: Imunizarea primară. Este
necesară o serie de 3 injecţii i.m. pentru a realiza o protecţie optimă. Pot fi recomandate
două scheme de imunizare: O schemă rapidă, cu imunizare la 0,1 şi 2 luni conferă
protecţia mai rapid şi este mai bine acceptată de pacient; O schemă care prezintă
intervale de timp mai mari între a 2-a şi a 3-a administrare, cum ar fi imunizarea la 0,1 şi 6
luni, necesită un timp mai îndelungat pentru a conferi protecţie, dar determină producerea
unor titruri mai înalte de anticorpi anti-HBs. Această schemă este avută în vedere pentru
utilizarea la copii în vârstă de până la 15 ani inclusiv. Aceste scheme de imunizare pot fi
adaptate practicilor locale de imunizare referitoare la vârsta recomandată pentru
administrarea altor vaccinuri în perioada copilăriei. Doza de rapel. Nu este încă pe deplin
stabilit dacă indivizii imunocompetenţi care au răspuns vaccinului hepatitic B vor necesita
doze de rapel pentru a asigura protecţia pe termen lung sau dacă răspunsul natural va
apărea când vaccinaţii sunt expuşi virusului. Deşi persistenţa protecţiei este încă
necunoscută, este în general acceptat faptul că un titru al anticorpilor /+ 10 UI/l este
protector. Pare oportună recomandarea unei doze de rapel când titrul Ac anti-HBs scade
sub 10 UI/l, în special pentru populaţia expusă riscului. În general se recomandă ca doza
de rapel să se administreze astfel: După aplicarea unei scheme rapide de imunizare
primară, cu administrarea dozelor la 0,1 şi 2 luni, se recomandă o doză de rapel la 12 luni
de la prima doză. Următorul rapel nu va fi probabil necesar cel puţin 8 ani după imunizarea
primară. După aplicarea unei scheme de imunizare primară cu administrarea dozelor la
0,1 şi 6 luni, doza de rapel nu va fi probabil necesară mai devreme de 5 ani de la
imunizarea primară. Recomandări speciale de dozaj: Dozajul recomandat nou-născuţilor
din mame purtătoare de VHB. Imunizarea cu Engerix B (10 mcg) a acestor nou-născuţi
trebuie începută la naştere, putând fi utilizate 2 scheme de imunizare, şi anume fie
schema de administrare la 0,1 şi 2 luni, fie schema de administrare la 0,1 şi 6 luni; totuşi,
prima schemă de imunizare determină un răspuns imun mai rapid. Atunci când dispunem
de IgHB este oportună administrarea simultană de vaccin şi de IgHB, deoarece acest lucru
poate creşte eficienţa protectoare. Dozajul recomandat persoanelor expuse sau
presupuse a fi fost expuse la VHB: În cazurile în care expunerea la VHB a fost recentă (de
exemplu, injecţie cu ac contaminat), prima doză de Engerix B poate fi administrată
simultan cu IgHB, dar locul de injectare trebuie să fie diferit pentru cele 2 preparate.
Trebuie recomandată schema rapidă de imunizare. Dozajul recomandat persoanelor
imunodeficiente: Schema de imunizare primară pentru pacienţii hemodializaţi cronic sau
pentru pacienţii care prezintă deficienţe ale sistemului imun constă în 4 doze de câte 40
mcg la momentul 0, apoi la 1, 2 şi 6 luni de la data administrării primei doze. Schema de
imunizare trebuie adaptată, astfel încât să asigure menţinerea unui titru de Ac anti-HBs
peste nivelul protector acceptat de 10 UI/l.
Mod de administrare: Engerix B trebuie injectat i.m. în regiunea deltoidiană la adulţi şi
copii sau în regiunea anterolaterală a coapsei la nou-născuţi, sugari şi copii mici. În mod
cu totul excepţional, vaccinul poate fi administrat subcutanat la pacienţii cu tulburări
hemoragipare.
Contraindicaţii: Engerix B nu trebuie administrat subiecţilor cu hipersensibilitate
cunoscută la orice component al vaccinului sau subiecţilor care au prezentat semne de
hipersensibilitate după o administrare anterioară de Engerix B. Ca şi în cazul altor
vaccinuri, administrarea de Engerix B trebuie amânată la subiecţii care suferă de afecţiuni
acute febrile severe. Totuşi, prezenţa unei infecţii minore nu constituie o contraindicaţie
pentru imunizare.
Sfaturi şi precauţii speciale de utilizare: În cazul hepatitei B, din cauza perioadei lungi
de incubaţie, este posibil a nu se recunoaşte prezenţa infecţiei în momentul imunizării. În
aceste cazuri, vaccinul nu poate preveni hepatita B. Vaccinul nu previne infecţia cauzată
de alţi agenţi patogeni, cum ar fi virusurile hepatitei A, hepatitei C şi hepatitei E sau de alţi
agenţi patogeni cunoscuţi a avea tropism hepatic. Răspunsul imun la vaccinul hepatitic B
este în corelaţie cu numeroşi factori, incluzând vârsta înaintată, sexul masculin,
obezitatea, fumatul şi calea de administrare. Pentru pacienţii care răspund mai puţin bine
la administrarea vaccinului hepatitic B, pot fi luate în considerare doze suplimentare. La
pacienţii hemodializaţi şi la persoanele cu imunodeficienţe, titrul adecvat de Ac anti-HBs
nu poate fi obţinut după o serie de imunizare primară şi, în aceste cazuri, este necesară
administrarea suplimentară a unor doze de vaccin (vezi recomandările de dozaj pentru
persoanele imunoincompetente). Ca şi în cazul altor vaccinuri injectabile, o medicaţie
adecvată trebuie avută întotdeauna la îndemână pentru rarele cazuri de reacţii anafilactice
apărute după administrarea vaccinului. Engerix B nu trebuie administrat în regiunea
fesieră sau intradermic, deoarece răspunsul imun poate fi redus. Engerix B nu se va
administra în nici un caz intravenos.
Interacţiuni cu alte medicamente sau alte forme de interacţiune: Administrarea
simultană de Engerix B şi o doză standard de IgHBs nu duce la titruri reduse de Ac anti-
HBs, cu condiţia ca locurile de injectare să fie diferite. Engerix B poate fi administrat
concomitent cu DTP, DT şi/sau VPO, dacă acest lucru este adecvat unei scheme de
imunizare recomandate de autorităţile sanitare naţionale. Engerix B poate fi de asemenea
administrat împreună cu vaccinurile rujeolo-urliano-rubeolic, vaccinul Haemophilus
influenzae b, vaccinul hepatitic A şi BCG. Întotdeauna vaccinuri injectabile diferite trebuie
administrate în locuri diferite de injectare. Alternarea vaccinurilor hepatitice B: Engerix B
poate fi utilizat pentru a completa schema de imunizare primară începută cu alte vaccinuri
hepatitice B obţinute prin inginerie genetică sau din derivaţi plasmatici, sau ca doză de
rapel la subiecţii care au urmat anterior o schemă de imunizare primară cu alte vaccinuri
hepatitice B obţinute prin inginerie genetică sau din derivaţi plasmatici.
Sarcină şi alăptare: Efectul AgHBs asupra dezvoltării fetale nu a fost evaluat. Oricum, ca
şi în cazul altor vaccinuri virale inactivate, riscul asupra fătului este considerat neglijabil.
Engerix B trebuie utilizat în timpul sarcinii numai dacă este neapărat necesar. Studiile
clinice nu au evaluat efectul asupra copiilor alăptaţi de mame cărora li s-a administrat
Engerix B. Nu s-a stabilit nici o contraindicaţie.
Efecte secundare: Engerix B este în general bine tolerat. Următoarele efecte secundare,
de regulă tranzitorii şi de intensitate mică, au fost raportate după utilizarea pe scară largă
a vaccinului. Ca şi în cazul altor vaccinuri hepatitice B, nu a fost stabilită o relaţie de
cauzalitate cu vaccinul. Comune: La locul injectării: eritem, induraţie, durere, tranzitorii.
Rare: Generale: fatigabilitate, febră, indispoziţie, simptomatologie pseudogripală; Sistem
nervos central şi periferic: ameţeli, cefalee, parestezii; Aparat gastrointestinal: greţuri,
vărsături, diaree, dureri abdominale; Ficat şi căi biliare: alterări ale testelor hepatice;
Aparat locomotor: artralgii, mialgii; Pielea şi anexele sale: rash, prurit, urticarie. Foarte
rare: Generale: anafilaxie, boala serului; Aparat cardio-vascular: sincope, hipotensiune
arterială; Sistem nervos central şi periferic: paralizii, neuropatii, nevrite (inclusiv sindromul
Guillain-Barré, nevrite optice şi scleroze multiple), encefalite, encefalopatii, meningite;
Aparat locomotor: artrite; Aparat respirator: simptomatologie pseudobronhospastică;
Pielea şi anexele sale: angioedem, eritem multiform; Sistem vascular (extracardiac);
Sistem reticulo-endotelial şi leucocitar: limfadenopatii.
Proprietăţi farmacologice: Informaţii relevante despre vaccinuri: Engerix B induce
producerea de Ac umorali specifici împotriva AgHBs (Ac anti-HBs). Un titru de Ac anti-HBs
de peste 10 UI/l este corelat cu protecţia faţă de infecţia cu VHB. Eficienţa protecţiei la
grupele cu risc: În studiile din acest domeniu, o protecţie între 95% şi 100% a fost
demonstrată la nou-născuţi, copii şi adulţi cu risc. O protecţie de 95% a fost demonstrată
la nou-născuţii din mame purtătoare de AgHBe, imunizaţi conform schemelor de 0,1 şi 2
sau 0,1 şi 6 fără o administrare concomitentă de IgHB la naştere. În orice caz,
administrarea simultană de IgHB şi vaccin la naştere creşte eficienţa protecţiei până la
98%. Rata seroconversiei la subiecţii sănătoşi: Când sunt respectate recomandările de
dozaj, aproximativ 98% din subiecţii imunocompetenţi care au primit Engerix B au
dezvoltat Ac anti-HBs. De la vârsta de 11 ani şi până la 15 ani inclusiv, o doză de 10 mcg
poate fi recomandată, cu condiţia ca imunizarea să fie efectuată în schema de 0,1 şi 6
luni, în situaţii care să asigure buna desfăşurare a schemei complete de vaccinare. Dacă
acest lucru nu poate fi asigurat, atunci trebuie utilizată o doză de 20 mcg, deoarece
proporţia subiecţilor protejaţi după prima şi a 2-a doză este mai mare cu această doză.
Valabilitate: 3 ani.
Condiţii de păstrare: Vaccinul trebuie păstrat între +2 grade Celsius şi +8 grade Celsius.
Nu se va congela: vaccinul care a fost congelat se va arunca.
Instrucţiuni de utilizare/manipulare: Înainte de utilizare, flaconul cu vaccin trebuie
examinat vizual pentru eventualii corpi străini şi/sau modificări de culoare. Înainte de a se
administra Engerix B, flaconul cu vaccin trebuie bine agitat, până se obţine o suspensie
albă, uşor opacă. Dacă conţinutul flaconului are alt aspect, se va arunca. Când se
utilizează un flacon multidoză, fiecare doză trebuie extrasă din flacon cu o seringă şi un ac
sterile. Ca şi în cazul altor vaccinuri, o doză de vaccin trebuie extrasă în condiţii de strictă
asepsie şi se vor lua măsurile necesare evitării contaminării conţinutului.
Formă de prezentare: Forme de prezentare cu doze vaccinale pentru adulţi şi pentru
copii, în flacoane sau seringi preîncărcate.

Producător: Smithkline Beecham

ENTEROL 250
saccharomyces boulardii
Compoziţie: Fiecare plic sau capsulă conţine: Pulbere liofilizată de Saccharomyces
boulardii 282,5 mg (corespunzător la 250 mg drojdie şi 32,5 mg lactoză).
Proprietăţi: Antidiareic de origine biologică. Saccharomyces boulardii este o drojdie
rezistentă la acţiunea sucurilor gastric şi intestinal, a antibioticelor şi a sulfamidelor.
Studiile farmacologice experimentale au arătat că Sacharomices boulardii: inhibă in vitro şi
in vivo dezvoltarea Candidei albicans; stimulează sistemul imunitar în cazul infecţiilor
experimentale; sintetizează vitamine din grupul B: vitamina B1, vitamina B2, acid
pantotenic, vitamina B6, acid nicotinic, care pot fi utilizate de organism; produce o creştere
semnificativă a dizaharidazelor.
Indicaţii: Tratamentul diareei acute infecţioase la adulţi şi copii. Tratamentul şi prevenirea
complicaţiilor digestive ale terapiei cu antibiotice: diaree, colită, candidoză. Tratament
asociat (vancomicinei şi metronidazolului) în prevenirea recurenţei infecţiei cu Clostridium
difficile. Prevenirea diareei asociate alimentaţiei enterale cu debit continuu. Tratamentul
sindromului de colon iritabil.
Posologie: Adulţi: 1 - 2 plicuri sau capsule pe zi. Copii: 1 plic sau o capsulă pe zi. Aceste
doze pot fi mărite cu avizul medicului, dacă nu există contraindicaţii.
Mod de administrare: Enterol se administrează pe cale orală. Poate fi administrat în orice
moment al zilei, dar pentru a obţine un efect foarte rapid se recomandă evitarea
perioadelor de digestie. Totuşi se poate administra şi simultan cu doza de antibiotic,
indiferent de momentul administrării acestuia. Enterol 250 nu trebuie amestecat cu lichide
prea calde sau care conţin alcool. Capsule: înghiţiţi fiecare capsulă cu mult lichid. Plicuri:
goliţi conţinutul plicului în puţină apă (eventual îndulcită cu zahăr) sau în alt lichid, sau
chiar în hrană, amestecaţi şi înghiţiţi. Prezentarea sub formă de plicuri este adaptată
sugarilor sau alimentaţiei enterale cu debit continuu: Sugari: Goliţi conţinutul plicului în
hrana sugarului - aceasta nu trebuie să fie prea fierbinte. Alimentaţie enterală cu debit
continuu: adăugaţi medicamentul în soluţia nutritivă, în timpul preparării acesteia. Soluţia
astfel obţinută se poate conserva timp de câteva zile la +4 grade Celsius.
Interacţiuni: Fiind o levură, Saccharomyces boulardii este sensibil la antibioticele
antifungice şi la unii derivaţi de chinoleină.
Reacţii adverse: Diferitele studii clinice şi experienţa clinică obţinută după introducerea
produsului în terapeutică nu au evidenţiat efecte adverse atribuibile în mod regulat Enterol-
ului 250. Totuşi, au fost raportate unele tulburări epigastrice şi meteorism abdominal, care,
însă, nu implică întreruperea tratamentului.
Formă de prezentare: Cutie cu 10 plicuri. Flacon cu 10 capsule.

Producător: Biocodex
ENTEROLACTIL
combinaţii
Prezentare farmaceutică: Flacoane conţinând pulbere liofilizată de Lactobacillus
acidophilus şi Lactobacillus casei 0,25 g sau 0,40 g.
Acţiune terapeutică: Preparat concentrat, stabil, de germeni acidofili, care favorizează
fermentaţia lactică în intestin.
Indicaţii: Diaree, enterite şi enterocolite (ca medicaţie adjuvantă), profilaxia şi tratamentul
tulburărilor intestinale provocate de chimioterapice-antibiotice.
Mod de administrare: Copii 1-4 luni: 1 flacon a 0,25 g/zi, în 3 prize; 4 luni-1 an: 1 flacon a
0,25 g/zi în 2 prize; 1-10 ani: 1 1/2 flacon a 0,25 g/zi în 2 prize; 10-15 ani, 2 flacoane a
0,25 g/zi, în 2 prize. Adulţi şi copii peste 15 ani: 2 flacoane a 0,40 g/zi în 2 prize. Se
administrează oral, cu 1/2 de oră înainte de mese.

Producător: Bactolact
ENZAPROST F, soluţie injectabilă 5 mg/ml
dinoprostum
Proprietăţi: Dilată şi înmoaie cervixul uterin, similar cu dilataţia fiziologică din timpul
travaliului.
Indicaţii: Întreruperea sarcinii. Întreruperea unei sarcini patologice în primul sau al doilea
trimestru, în cazul malformaţiilor fetale severe (anencefalie, hidrocefalie), confirmate la
ecografie, radiografie etc. Inducerea travaliului în următoarele cazuri: moartea intrauterină
a fătului (în sarcina avansată), ruptura prematură a membranelor, inerţie primară în
travaliu, tratamentul retenţiei placentare; programarea inducerii unui travaliu, dacă sunt
îndeplinite condiţiile: sarcină necomplicată, prezentaţie craniană, sarcină la termen,
greutate fetală peste 3000 g (determinată prin măsurarea diametrului biparietal, a toracelui
şi a circumferinţei abdominale), poziţie corectă a capului, cervix matur, miometru
sensibilizat.
Contraindicaţii: Absolute: Astm bronşic, faza activă a colitei ulceroase, anemia cu hematii
în seceră (drepanocitoză), hipertensiune (160/100 mm Hg sau peste), epilepsie, uter
cicatriceal (după cezariană sau enucleerea unui fibrom uterin). Relative: Insuficienţă
cardiacă, bronşită spastică, forma activă a tuberculozei pulmonare, faza de remisiune a
colitei ulceroase, tulburări severe ale funcţiei hepatice, malformaţii congenitale uterine sau
fibrom uterin. Va trebui analizat ce metodă este mai avantajoasă pentru pacientă: folosirea
de Enzaprost F, sau folosirea altor metode (instilare extra- sau intraamniotică de Rivanol,
sectio parva).
Posologie şi mod de administrare: 1. Inducerea avortului şi întreruperea unei sarcini patologice.
Premedicaţie: se folosesc următoarele combinaţii, pentru a preveni efectele adverse şi pentru a
suprima durerea:
Combinaţie a b c d
Petidină 100,00 mg 100,00 mg 100,00 mg 50,00 mg
Clorpromazină - 50,00 mg 50,00 mg -
Atropină 0,05 mg - 0,50 mg 0,25 mg
Diazepam 10,00 mg - - -

Folosirea petidinei şi atropinei ca premedicaţie este întotdeauna recomandată. Este bine

să se administreze una din combinaţiile de mai sus intravenos, cu puţin timp înaintea
administrării Enzaprost. Calea de administrare: locală (extra- sau intraamniotic); sistemică
(intravenos). Aplicarea locală extraamniotică, după examenul cu valve al vaginului, se
antiseptizează cu atenţie cervixul uterin; se imobilizează cervixul uterin; se introduce prin
cervix un cateter umplut cu ser fiziologic (pot fi folosite următoarele tipuri de catetere:
sonde de alimentare K-72, K-30, K-31, K-32; cateter Foley nr.12; cateter semisolid din
plastic cu diametrul de 2 mm). Cateterul este introdus între peretele uterin şi sacul
amniotic, deasupra orificiului intern al cevixului, cât mai sus posibil; după introducerea
cateterului se aplică aspiraţia, pentru a ne asigura că nu s-a intrat într-un vas sanguin;
Enzaprost F este injectat în spaţiul dintre peretele uterin şi sacul amniotic. Pentru
întreruperea sarcinii până în săptămâna a 6-a este necesară o singură doză (de impact)
de 3-4 mg Enzaprost F. Imediat după expulzia produsului de concepţie, se efectuează
chiuretajul uterin. Pentru asemenea vârste ale sarcinii, folosirea acestei metode ar putea fi
recomandată în secţiile de obstetrică-ginecologie din orice spital. Întreruperea sarcinii între
săptămâna a 7-a şi a 14-a: după injectarea unei doze de 5 mg (în bolus) de Enzaprost F,
dacă dilataţia cervixului corespunde unei dimensiuni Hegar de 10 sau mai mult, se
produce expulzia completă sau parţială a produsului de concepţie în interval de 24 ore, în
majoritatea cazurilor. Pe măsură ce sarcina înaintează, rata de expulzie înregistrează în
paralel o scădere. La 5 ore după injectarea de Enzaprost F se efectuează un examen
vaginal. După expulzia produsului de concepţie sau dilaţia de 1 cm a canalului cervical,
este necesară evacuarea completă a uterului (chiuretaj, aspiraţie uterină). După 5 până la
6 ore de la prima injecţie nereuşită de Enzaprost F, tratamentul poate fi repetat folosind 5-
10 mg de substanţă. Procedura la o asemenea vârstă gestaţională poate fi făcută în
secţiile de obstetrică şi ginecologie ale oricărui spital. Pentru întreruperea sarcinii între
săptămâna a 15-a şi a 28-a: se recomandă administrarea intraamniotică de Enzaprost F.
Poate fi, de asemenea, administrat intravenos. Medicamentul poate fi injectat prin peretele
abdominal sau prin colul vaginal. a. Administrarea locală intraamniotică prin metoda
transabdominală: Înainte de administrarea medicamentului, pacienta trebuie să-şi
golească vezica urinară. După pregătirea peretelui abdominal se efectuează
amniocenteza sub anestezie locală, cu 3-4 degete deasupra arcului pubian, cu un ac de
puncţie lombară de unică folosinţă (20 G sau 22 G), la distanţă de locul de inserţie
placentară. Va trebui aspirat lichid amniotic clar, pentru a ne asigura că acul este înăuntrul
cavităţii amniotice, după care se injectează 25 mg de Enzaprost F. În caz de necesitate,
injecţia poate fi repetată după 8-12 ore. Dacă se aspiră sânge sau lichid amniotic
amestecat cu sânge, Enzaprost F nu va fi injectat. Înainte de procedură, locul de inserţie
placentară trebuie identificat prin ultrasonografie. b. Administrarea locală intraamniotică -
calea de abordare vaginală: vezica trebuie golită; după expunerea vaginului şi colului
vaginal se practică antisepsia acestora. Cervixul este susţinut de o pensă. Intrarea în
cavitatea amniotică este făcută pe cale posterioară sau, preferabil, pe cale anterioară.
Aspirând câţiva mililitrii de lichid amniotic, ne asigurăm că acul este în poziţia corectă; în
cazul obţinerii unui lichid amniotic clar, se injectează 25 mg Enzaprost F în cavitatea
amniotică. Procedeul poate fi repetat după metoda descrisă anterior. Activitatea uterină
trebuie să fie controlată continuu prin palpare sau prin tocograf şi prin examinarea
vaginală periodică; în cazul unei induceri nereuşite a avortului, după 8-12 ore,
administrarea de Enzaprost F poate fi repetată şi, dacă este necesar, suplimentată prin
administrarea de ocitocină. Dacă avortul nu este complet în 12 ore, pacienta trebuie
urmărită şi mai atent (rata pulsului, temperatura corporală, leucograma). La asemenea
vârste gestaţionale (a - b), ambele metode pot fi aplicate în secţiile de obstetrică şi
ginecologie din spitalele şi clinicile unde există secţii de terapie intensivă. Administrarea
intravenoasă: se adaugă 10-20 mg Enzaprost F în 500 ml glucoză 5% sau ser fiziologic
0,45%. Un ml din această soluţie conţine între 20-40 mg Enzaprost F. Perfuzia trebuie
începută la o rată de 0,5-1 ml/min şi se creşte până la un maxim de 2 ml/min, până la
limita toleranţei sau până ce se atinge o activitate contractilă satisfăcătoare (pentru
întreruperea sarcinilor între 15-28 săptămâni). După aceea, perfuzia trebuie continuată
maximum 12 ore. În caz de nereuşită, poate fi repetată numai după o pauză de 12 ore.
Metoda este permisă numai în secţiile de obstetrică şi ginecologie din spitalele bine
dotate. Aplicaţiile locale se recomandă mai des, datorită unei incidenţe scăzute a efectelor
adverse. 2. Inducerea travaliului, inducerea programată a travaliului. Statusul obstetrical
influenţează în mare parte succesul inducerii travaliului (parturiţie, maturitatea colului,
sensibilitatea miometrului, scorul Bishop). Principiul de bază este acela ca naşterea să
aibă loc administrând cea mai mică doză posibilă. Referitor la Enzaprost F, aceasta
înseamnă o doză totală de 1-5 mg la o rată de 9-15 mg/min. Mod de administrare:
esenţialul diferitelor scheme terapeutice constă în creşterea dozei la intervale diferite, iar
doza care se dovedeşte eficientă trebuie să fie menţinută neschimbată până la sfârşitul
perioadei placentare. Controlând în mod corect activitatea uterină, doza iniţială este de 2-3
mg/min. În perfuzie i.v., şi poate fi chiar dublată la intervale de 20-30 min; totuşi nu este
permis să se treacă peste un nivel de 35-40 mg/min. Această aşa numită titrare a dozei,
trebuie aplicată cu multă grijă, deoarece, pe lângă hiperstimulare (care va fi discutată în
detaliu mai jos), dozele mai mari pot de asemenea stimula regiunile inferioare uterului
suprimând dominaţia fundică şi pierderea eficacităţii medicamentului. În majoritatea
cazurilor, administrarea i.v. este eficientă şi numai în mod excepţional se poate observa o
lipsă a reactivităţii miometrului. Pentru administrarea i.v. se adaugă 5 mg Enzaprost F la
500 ml ser fiziologic şi perfuzat cu o rată de 2-3 mg/min; se creşte doza în funcţie de
răspunsul activităţii uterine. În cursul administrării trebuie reţinut faptul că faza activă se
instalează foarte repede după o perioadă de latenţă relativ mai lungă. Condiţii de aplicare:
Datorită posibilităţii de hiperstimulare, monitorizarea travaliului indus prin intermediul
prostaglandinelor este obligatorie. Activitatea uterină trebuie să fie controlată prin
tocografie externă şi frecvenţa cordului fetal, prin cardiotocografie sau prin ECG cu
electrod direct. Pentru obţinerea unui nivel continuu, uniform, al medicamentului în sânge
şi în special în cazul sarcinilor patologice, este necesară folosirea unei pompe de perfuzie.
În acest scop, după unii autori, sistemul de perfuzie Cardiff se dovedeşte potrivit. A.
Inducerea travaliului cu prostaglandine la indicaţia medicului. Contrar indicaţiilor descrise
pentru inducerea travaliului, Enzaprost F nu poate fi folosit pentru întreruperea sarcinilor
cu risc crescut. În cazul sarcinilor cu depăşire de termen au existat unele îndoieli privind
administrarea prostaglandinelor. Dacă schimbul de gaze transplacentar şi metabolismul
sunt deja compromise, riscul de hiperstimulare este mai mare şi poate fi letal pentru fetus.
În aceste cazuri, inducerea travaliului cu ocitocină are riscuri mai mici şi este, deci,
recomandată. Modul de inducere a travaliului: Înainte de inducere se efectuează controlul
vaginal. În acest timp, polul inferior al sacului amniotic se detaşează sub formă de inel
până la o adâncime convenabilă, urmată de ruperea artificială a membranelor. Ruptura
sacului amniotic poate fi efectuată cu ajutorul unui amnioscop. Lichidul este drenat lent
printr-un ac de puncţie, apoi deschiderea sacului amniotic se lărgeşte. Este recomandabil
să aşteptăm circa 1-3 ore şi numai după aceea să începem inducerea medicamentoasă a
contracţiilor. B. Inducerea travaliului pentru naşterea programată. Condiţiile sunt
următoarele: o stare favorabilă a colului uterin, o sensibilitate adecvată a miometrului, un
scor Bishop favorabil. Pot fi folosite cu acelaşi succes prostaglandine sau ocitocină. Modul
de inducere a travaliului în cazul naşterilor programate nu diferă de cel descris la punctul
A. Aici, de asemenea, cardiotocografia este obligatorie pentru urmărirea cursului
travaliului. O problemă frecventă a inducerii travaliului cu prostaglandină este
hiperstimularea uterină. În privinţa fătului, cea mai periculoasă este creşterea tonusului
bazal. Este de importanţă majoră să subliniem că nu numai în cazul supradozării, dar şi în
cazul dozelor mai mici (2-10 mg/min), poate apărea hiperstimulare. Creşterea tonusului
bazal şi activitatea uterină polisistolică (6-7contracţii/10 min), influenţează în mod negativ
schimburile gazoase transplacentare ale fătului. Hiperstimularea apare mult mai frecvent
la administrarea prostaglandinelor decât la folosirea ocitocinei. Această complicaţie
justifică monitorizarea cardiotocografică a naşterilor induse prin prostaglandine. În cazul
suferinţei fetale acute în timpul travaliului, administrarea prostaglandinelor trebuie oprită
prompt şi se impune administrarea beta-simpatomimeticelor. Activitatea patologică uterină
poate fi împiedicată cu antispastice - Partusisten (fenoterol hidrobromid) - sub formă de
perfuzie. Starea fătului se ameliorează, cu scăderea tonusului bazal şi a intensităţii
contracţiilor. Dacă aceasta rămâne fără succes, sarcina trebuie imediat întreruptă prin
operaţie cezariană.
Efecte adverse: Gastrointestinale (greaţă, vărsături, diaree, colici intestinale); crampe
abdominale ce acompaniază contracţiile uterine; tahicardie; dureri de cap, variaţii ale
tensiunii arteriale; bronhospasm cu dispnee tranzitorie; transpiraţii; slăbiciune; alergie. La
administrarea sistematică, efectele adverse sunt mai frecvente şi mai severe decât după
administrarea locală (extra- sau intraamniotică).
Interacţiuni medicamentoase: Administrarea concomitentă de ocitocină şi ergometrină
potenţează efectul Enzaprost-ului F; efectele adverse pot fi, de asemenea, mai intense.
Precauţii: Se va administra cu grijă în cazul insuficienţei cardiace congestive, bronşitei
spastice, tuberculozei pulmonare active, colitei ulceroase, tulburărilor severe ale funcţiei
hepatice, malformaţiilor uterine, uterului fibromatos. În astfel de cazuri se recomandă
întreruperea sarcinii folosind alte metode. După întreruperea sarcinii este necesară o
monitorizare adecvată pentru a confirma golirea completă a cavităţii uterine, deoarece
retenţia produsului de concepţie poate necesita intervenţie chirurgicală. Dacă întreruperea
sarcinii a fost indusă cu dinoprost (PGF2alfa), golirea cavităţii uterine trebuie neapărat
dusă până la capăt, deoarece efectul acestui medicament asupra fătului uman nu este
clarificat.
Formă de prezentare: Fiole a 5 mg/1 ml, cutie de 5 fiole.

Producător: Chinoin
EPICOCILLIN
ampicillinum
Compoziţie: Fiecare capsulă conţine: ampicilină trihidrat echivalentă cu 250 mg
ampicilină activă. Fiecare flacon conţine: ampicilină sodică echivalentă cu 500 mg
ampicilină activă.
Acţiune terapeutică: Epicocillin este o penicilină de semisinteză bactericidă cu un spectru
larg cuprinzand bacterii grampozitive şi gramnegative patogene (Haemophilus influenzae,
Proteus mirabilis, Neisseria gonorrhoeae, Neisseria meningitides şi tulpini de Salmonella,
Shigella şi Escherichia coli.). Ampicilina trihidrat este stabilă în prezenţa acidităţii gastrice
şi se absoarbe bine din tractul gastro-intestinal.
Indicatii: Pentru tratamentul infecţiilor cauzate de germeni sensibili la ampicilină cu diferite
localizări: Infecţii ale tractului respirator: pneumonii sau bronşite. Infecţii în sfera O.R.L.:
otita medie, sinuzite, angine, faringite şi laringite. Infecţii ale tractului digestiv: enterite,
dizenterie bacilară, colecistite, febră tifoidă şi paratifoidă. Infecţii ale tractului genito-urinar:
cistite, pielonefrite, uretrite, anexite. Infecţii ale pielii şi ţesuturilor moi: limfangite, celulite.
Alte infecţii, ca: septicemie, endocardită bacteriană şi meningită bacteriană. În cazuri
grave, tratamentul trebuie început cu Epicocillin parenteral.
Contraindicaţii: Nu va fi admninistrat la bolnavii cu sensibilitate cunoscută la penicilină
sau cefalosporine şi la bolnavii cu mononucleoză infecţioasă. Nu va fi administrat mamelor
care alăptează.
Efecte adverse: Ca şi în cazul altor peniciline pot apărea reacţii de hipersensibilitate şi
tranzitor: diaree, erupţie cutanată (mai ales la bolnavii cu mononucleoza infecţioasă)
Mod de administrare: Epicocillin capsule: adulţi: câte 250 mg-1g la fiecare 6 ore, în
funcţie de gravitatea infecţiei; copii: 50-100 mg/kg corp/24 ore la 4-6 ore. Epicocillin
flacoane: intramuscular: până la 3 g/zi în doze fracţionate; intravenos: lent timp de 3-4
minute sau în perfuzie; în cazuri grave: la adulţi 2-12 g/24 ore; la copii 100-200 mg/kg
corp/zi la 4-6 ore; intratecal în meningite astfel: copii până la 2 ani: 5-10 mg/zi; copii până
la 10 ani: 10-20 mg/zi; adulţi: 20-40 mg/zi.
Formă de prezentare: Epicocillin capsule: cutii cu 2 folii, 6 capsule a 250 mg/folie;
Epicocillin flacoane: 500 mg/flacon.

Producător: EIPICO
EPICOGEL
combinaţii
Compoziţie: Fiecare 5 ml contin: hidroxid de aluminiu gel: 405 mg; hidroxid de magneziu:
100 mg; dimeticon: 125 mg.
Acţiune terapeutică: Epicogel suspensie are un gust plăcut şi o formulă echilibrată
asigurând remarcabile proprietăţi antiacide şi antiflatulente precum şi o motilitate
intestinală normală. Hidroxidul de magneziu şi hidroxidul de aluminiu gel previn şi
calmează durerile în cazul ulcerului gastric, ulcerului duodenal, esofagitei şi gastritei prin
neutralizarea acidului clorhidric din sucul gastric. Mucoasa gastrică este astfel protejată de
acţiunea acidului clorhidric şi pepsinei. Hidroxidul de aluminiu dispersează dimeticona,
astfel încât aceasta formează un strat protector la nivelul mucoasei gastrice şi exercită un
efect antispumant, prin reducerea tensiunii superficiale a bulelor de aer, făcând posibilă
transformarea lor în bule mai mari, uşor de eliminat. Distensia abdominală şi dispepisa vor
fi astfel reduse. Efectul constipant al hidroxidului de aluminiu gel este anulat de hidroxidul
de magneziu.
Indicaţii: Epicogelul este indicat în următoarele afecţiuni: ulcer gastric, ulcer duodenal,
esofagită de reflux, gastrită, hernie hiatală, flatulenţă, dispepsie.
Mod de administrare: Posologia este de 1-2 linguriţe de 4 ori pe zi, între mesele
principale sau după mese şi seara înainte de culcare.
Interacţiuni medicamentoase: Epicogel întârzie absorbţia izoniazidei, tetraciclinelor,
chinidinei, indometacinului, furosemidului, barbituricelor şi digoxinului.
Formă de prezentare: Flacoane a 125 ml suspensie.

Producător: EIPICO
EPICOL RETARD
hydroxymethylpyridinum
Compoziţie: Fiecare comprimat conţine: 150 mg beta-Piridil carbinol, ca substanţă activă
(sub formă de tartrat), alcoolul corespunzând acidului nicotinic; adminstrat oral, substanţa
activă este eliberată prompt şi pe o durată îndelungată, în tractul gastro-intestinal.
Acţiune terapeutică: Epicol Retard este un vasodilatator cu un conţinut ridicat de
substanţă activă .Acest medicament are un efect vasodilatator prelungit prin menţinerea
unor concentraţii normale şi optime în sânge pe o perioadă de 6-12 ore. Această
proprietate simplifică tratamentul prin prelungirea de exemplu, a intervalelor de timp dintre
doze. Epicol Retard este foarte bine tolerat. Înroşirea pielii, un efect tipic pentru derivaţii
acidului nicotinic, nu apare decât într-o formă slabă după administrarea de doze mari. O
doză zilnică mărită progresiv până la 6-8 tablete este bine tolerată. Administrat într-o doză
corespunzătoare, Epicol Retard reduce nivelele ridicate de colesterol în sânge, din acest
motiv Epicol Retard are un rol important în medicina preventivă, prin contribuţia sa la
profilaxia aterosclerozei şi a complicaţiilor sale, în special în cazul bolilor coronariene.
Indicaţii: Pentru tratamentul tulburărilor circulatorii funcţionale şi organice şi pentru
atenuarea simptomelor care însoţesc aceste tulburări sau al sechelelor tulburărilor
circulatorii periferice, cum ar fi mâini reci şi tulburări trofice ale picioarelor, claudicatie
intermitenţă şi gangrene. Tulburări în reglarea circulaţiei periferice. Reducerea nivelului
ridicat de colesterol în sânge şi hiperlipemie. Medicină internă: endangeită obliterantă,
sindromul Raynaud, acrocianoză şi alte efecte ale frigului, ulcus cruris şi alte tulburări ale
sistemului circulator venos (complex de simptome de ulcer varicos), adeseori provocate de
şunturile arteriovenoase; tulburări circulatorii, în cazurile de diabet, arterioscleroză şi
tromboembolism, encefalomalacie, apoplexie, simptome de angină, hipercolesterolemie.
Chirurgie: sindromul Sudeck. Otologie: sindromul Méničre. Oftalmologie: ca adjuvant în
tratamentul obstrucţiei organice spastice sau tromboembolice a vaselor retiniene,
ambliopie toxică, nevrită optică retrobulbară, retinite, coroidită, scotom, sechele ale
apoplexiei, arterioscleroză.
Mod de administrare: Pentru tratarea tulburărilor circulatorii - 1 comprimat de două ori pe
zi (dimineaţa şi seara). Pentru scăderea nivelului de colesterol - 2 comprimate de 3-4 ori
pe zi - tratamentul începe cu 1 comprimat în fiecare dimineaţă şi seară şi doză este mărită
cu 1 comprimat/zi, până la 8 comprimate/zi. După 6-8 săptămâni doza poate fi redusă
până la 6 comprimate zilnic ca tratament de întreţinere. Notă: La pacienţii pre-diabetici sau
diabetici, administrarea dozelor mari de beta-Piridil carbinol, precum şi a altor derivaţi ai
acidului nicotinic poate fi urmată de intoleranţă la hidraţii de carbon, fenomen care este
oricum reversibil. Se recomandă teste ocazionale ale funcţiilor hepatice atunci când
medicamentul este administrat o perioadă lungă de timp. Această recomandare este
valabilă şi în cazul tratamentului hiperlipidemiei cu Epicol Retard. Învelişul tabletei este
insolubil, atunci când este eliminat prin fecale nu mai conţine substanţa activă.
Formă de prezentare: Epicol Retard: cutii cu 2 blistere a 10 comprimate fiecare .

Producător: EIPICO
EPIFENAC
diclofenacum
Compoziţie: Diclofenac de sodiu: drajeuri enterosolubile a 25 mg; supozitoare a 100 mg;
fiole a 75 mg.
Acţiune terapeutică: Epifenac este un antiinflamator nesteroidian cu efect antireumatic,
analgezic şi antipiretic, uşor uricozuric. Pentru forma orală absobţia intestinală este rapidă
şi completă.
Indicaţii: Boli reumatice şi degenerative: artrita reumatoidă juvenilă, spondilita
anchilozantă (boala Bechterew), osteoartroze şi algii ale coloanei vertebrale, reumatism
abarticular. Pusee acute de gută. Inflamaţii algice post-traumatice sau post- operatorii (ex.:
după chirurgie dentară sau ortopedică), inflamaţii în sfera genitală sau O.R.L.
Contraindicaţii: Ulcer peptic, hipersensibilitate la diclofenac, bolnavi cu crize declanşate
de substanţe ce inhibă sinteza de prostaglandine (astm, urticarie sau rinită acută),
insuficienţă renală şi hepatică, primul trimestru de sarcină.
Precauţii: În timpul sarcinii Epifenac va fi folosit numai dacă beneficiul justifică riscul
terapeutic şi doar în dozele cele mai mici; în ultimile trei luni de sarcină poate genera
inerţie uterină sau închiderea prematură de canal arterial la făt. După doze orale de 50 mg
la fiecare 8 ore, substanţa activă trece în laptele matern dar cantitatea este prea mică
pentru a da efecte nedorite la sugar.
Mod de administrare: Adulţi: Doza iniţială zilnică este de 100-150 mg; în cazuri uşoare
cât şi pentru terapia de durată 75-100 mg/zi. Doza zilnică se poate fracţiona în 2-3 prize.
Pentru a suprima durerea nocturnă şi redoarea matinală se recomandă un supozitor seara
la culcare (100 mg) fără a se depăşi doza maximă de 150 mg/zi. În dismoneree 50-100
mg/zi. Drajeurile vor fi înghiţite intregi, de preferinţă înaintea meselor. Copii: Peste 1 an:
0,5-2 mg/kg corp zilnic, fracţionat în 2-3 prize, funcţie de gravitatea cazului. Pentru
tratamentul artritei reumatoide juvenile se poate creşte doza la 3 mg/kg corp/zi. Nu se vor
administra copiilor drajeuri de 50 mg şi supozitoare de 50 sau 100 mg.
Formă de prezentare: Cutii cu 30 drajeuri enterosolubile a 25 mg. Cutii cu 5 supozitoare
a 100 mg. Cutii cu 3 fiole a 75 mg/3 ml.

Producător: EIPICO
EPILAT RETARD
nifedipinum
Compoziţie: Un comprimat conţine 20 mg Nifedipin.
Acţiune terapeutică: Nifedipina este un blocant al canalelor lente de calciu cu efect
vasodilatator coronarian şi arterial periferic, cu scăderea rezistenţei periferice. Asupra
miocardului acţiunea se exercită prin creşterea fluxului sanguin coronarian consecutiv cu
scăderea încărcării cardiace şi scăderea consumului de oxigen cu efect cardioprotector,
(reducere a crizelor anginoase, de scădere a necesarului de nitroglicerină şi creşterea
toleranţei la efort).
Indicaţii: Toate formele de hipertensiune arterială; cardiopatie ischemică: angină stabilă
cronică, angină instabilă (angor Prinzmetal, angina de novo, angina de repaus).
Contraindicaţii: Sarcină, hipersensibilitate la nifedipin.
Efecte adverse: Apar foarte rar, şi în general sunt uşoare şi tranzitorii, cefalee, tahicardie,
hipotensiune, oboseală, reacţii cutanate, tulburări digestive.
Mod de administrare: Hipertensiune arterială: un comprimat de 2 ori/zi, se poate creşte la
2 comprimate de 2 ori/zi. Angină: de efort 1 comprimat de 2 ori/zi; primară 1 comprimat de
3 ori/zi. Prinzmetal 1 comprimat de 4 ori/zi. Cardiomiopatie, insuficienţă cardiacă
congestivă cronică, insuficienţă aortică severă: 1-2 comprimate de 2 ori/zi. Sindromul
Raynaud: 1-2 comprimate de 2-3 ori/zi.
Interacţiuni cu alte medicamente: Nifedipina poate creşte efectul antihipertensiv al beta-
blocanţilor şi toxicitatea digitalicelor prin creşterea concentraţiei lor.
Formă de prezentare: Folie cu 20 de comprimate.

Producător: EIPICO
EPINOR
norfloxacinum
Compoziţie: Fiecare comprimat conţine 400 mg norfloxacin.
Acţiune terapeutică: Epinor (norfloxacin) este un chimioterapic bactericid cu spectru larg,
din familia chinolonelor.
Indicaţii: Infecţii cu germeni sensibili la produs, cu diferite localizări. Febra tifoidă. Enterite
bacteriene. Uretrita gonococică. Faringite, proctite şi cervicite. Profilaxia infecţiilor la
bolnavii cu neutropenie.
Contraindicaţii: Hipersensibilitate la norfloxacin sau la produşii înrudiţi (chinolone).
Efecte adverse: Epinor este în general bine tolerat, bolnavul va înştiinţa medicul în cazul
apariţiei de simptome neobişnuite. Cele mai uzuale efecte adverse pot fi: reacţii
gastrointestinale şi cutanate; mai rar - anorexie, tulburări ale somnului, efecte asupra SNC
şi reacţii de hipersensibilizare.
Precauţii: La bolnavii cu convulsii în antecedente; la gravide şi în perioada de lactaţie (se
va aprecia riscul potenţial şi beneficiul terapeutic); nu se va folosi la copii (prepubertate);
nu se va asocia cu Probenecid sau Nitrofuratoină; bolnavul va informa medicul în legatură
cu alte medicamente utilizate simultan.
Mod de administrare: Medicul curant va prescrie dozele şi durata tratamentului. Se
recomandă următoarele doze: 400 mg x 2 ori/zi: - Infecţii ale tractului urinar 7-10 zile.
Cistită acută 3-7 zile.
800 mg/zi (în priză unică): Infecţii cronice recurente ale tractului urinar, timp de 12
săptămâni sau mai mult.
400 mg x 3 ori/zi: Enterita acută bacteriană, 5 zile. Uretrita gonococică acută, faringite,
proctite, sau cervicite, timp de 14 zile. Febra tifoidă, timp de 14 zile.
Pentru profilaxia infecţiilor la neutropenici se recomandă 400 mg de 3 ori/zi, pe durata
neutropeniei severe.
Pentru profilaxia enteritei bacteriene, se recomandă câte 400 mg/zi, începând cu o zi
înainte de a ajunge în zona endemică şi continuând 48 ore după părăsirea zonei.
Interacţiuni cu alte medicamente: Antiacidele şi sucralfatul scad absorbţia norfloxacinei,
alcalinizantele urinei îi cresc toxicitatea. Norfloxacina scade eliminarea teofilinei, crescând
astfel toxicitatea ei.
Formă de prezentare: Cutii cu 14 comprimate a 400 mg fiecare comprimat.

Producător: EIPICO
EPIQUANTEL
praziquantelum
Compoziţie: Fiecare compimat conţine 600 mg Praziquantel.
Indicaţii: Epiquantel este eficient împotriva tuturor speciilor de schistosome, paraziţilor
ficatului şi plămânilor precum şi împotriva unei largi categorii de viermi laţi.
Mod de administrare: Dozarea medicamentului se va face în funcţie de cazurile individuale. Dacă
pe parcursul unei zile o doză trebuie repetată de mai multe ori, intervalul dintre fiecare doză trebuie
să fie de 4-6 ore, tabletele vor fi înghiţite cu lichid, după mese şi nu vor fi mestecate. O tabletă are
patru segmente, fiecare segment conţinând 150 mg de substanţă activă, ceea ce permite o reglare
mai uşoară şi mai exactă a dozării în funcţie de greutatea corporală a bolnavului.
Tipul parazitului Doza recomandată
Schistosoma haematobium 20 mg/kg corp x 2
S. mansoni 40 mg/kg corp x 1
S. japonicum 20 mg/kg corp x 3
Clonorchis sinensis 25 mg/kg corp x 3
Cpisthorchis viverinni 25 mg/kg corp x 3
Paragonimus westermani 25 mg/kg corp x 3-timp de 2 zile
Hymenolepis nana 25 mg/kg corp x 1
Taenia saginata şi Taenia solium 10 mg/kg corp x 1
Diphyllobothrium latum 25 mg/kg corp x 1
Cysticercus cellulose 25 mg/kg corp x 3-timp de 2 zile
Numărul de tablete necesar poate fi calculat după cum urmează:
Greutate corporală (kg) Număr de tablete Greutate corporală (kg) Număr de tablete
(25 mg/kg corp) (20 mg/kg corp)
22-26 1 22-26 3/4
27-33 1 1/4 27-33 1
34-38 1 1/2 34-41 1 1/4
39-44 1 3/4 42-48 1 1/2
45-50 2 49-56 1 3/4
51-56 2 1/4 57-63 2
57-62 2 1/2 64-70 2 1/4
63-68 2 3/4 71-78 2 1/2
69-75 3 79-86 2 3/4

Efecte secundare: Epiquantel este în general bine tolerat. În mod ocazional pot apărea
efecte secundare slabe şi trecătoare mai ales la bolnavii puternic infectaţi. Asemenea
efecte secundare sunt: dureri de cap, ameţeală, greaţă, diaree.
Contraindicaţii: Nu au fost înregistrate până în prezent.
Precauţii: În cazurile de cisticercoză se va recurge la spitalizare şi îngrijire de către un
medic specialist. Deşi experimentele efectuate pe animale au demonstrat că Epiquantel nu
este toxic pentru embrion sau potenţial mutagen sau carcinogen, totuşi nu se va prescrie
administrarea de Epiquantel în primele trei luni de sarcină. Persoanelor care alăptează li
se va prescrie tratamentul cu Epiquantel cu condiţia ca în ziua în care li se va administra
medicamentul şi în următoarele 72 ore, copilul să fie alimentat artificial.
Formă de prezentare: Blistere a 4 comprimate.

Producător: EIPICO
EPIRAX
combinaţii
Compoziţie: Fiecare tabletă conţine: clordiazepoxid 5 mg; bromură de clidinium 2,5 mg.
Acţiune terapeutică: Produsul însumează efectul sedativ al clordiazepoxidului şi cel
anticolinergic al bromurei de clidinium, asigurând o normalizare a funcţiilor visceromotorii.
Indicaţii: Ulcer gastric şi duodenal, gastroduodenite, hipersecreţie şi hipersensibilitatea
tractului digestiv, dispepsie neurogenă, diskinezie biliară, colon spastic sau iritabil, colite,
diaree, spasme ureterale şi diskinezie, vezică urinară iritabilă, enurezis nocturn,
dismenoree.
Contraindicaţii: Glaucom, adenom de prostată, stază gastrică, hipomotilitate digestivă.
Efecte adverse: Uscăciunea gurii, constipaţie, tulburări de micţiune, creşterea presiunii
oculare.
Mod de administrare: 3-4 comprimate/zi în funcţie de gravitatea cazului. La vârstnici şi
debili, iniţial: 1-2 comprimate/zi şi se creşte gradat până la doza cea mai eficientă şi mai
bine tolerată. În dismenoree, tratamentul începe cu 3-4 zile înaintea apariţiei menstrei. Se
va administra înaintea meselor şi la culcare.
Formă de prezentare: Cutie cu 3 blistere a 30 comprimate.

Producător: EIPICO
EPIRAZOLE
omeprazolum
Compoziţie: Fiecare capsulă gelatinoasă conţine: Omeprazol: 20 mg sub formă de
granule enterosolubile.
Acţiune terapeutică: Epirazole (omeprazol) - substituent de benzidazol este unul din
primele medicamente ale noii clase de agenţi antiulcer cu administrare orală. Acţiunea
acestuia se realizează prin inhibarea H/K ATP-azei (aşa numita pompă de protoni) la
nivelul celulelor parietale. Aceasta nu este numai una dintre ultimele etape implicate în
secreţia gastrică, dar este de asemenea des întâlnită în secreţia acidă produsă de o
varietate de agenţi stimulatori ai secreţiei gastrice. Deci mecanismul pompei de protoni
există şi la nivelul celulelor parietale şi a structurilor chimice specifice ale omeprazolului,
acţiunea farmaceutică a medicamentului se limitează numai la nivelul stomacului. Deşi
omeprazolul nu este stabil în mediul acid (ca cel al sucului gastric) stabilitatea intragastrică
este asigurată pentru Epirazole de încapsularea în sfere cu înveliş enterosolubil, ceea ce
reprezintă forma preferată pentru administrare orală. În plus datorită reducerii secreţiei
acide gastrice, stabilitatea intragastrică a dozelor ulterioare este mărită şi
biodisponibilitatea medicamentului creşte în consecinţă. Multe din aceste proprietăţi au
fost confirmate de studiile in vitro, la diverse specii de animale şi la voluntarii sănătoşi
precum şi la pacienţi cu boală ulceroasă. Farmacocinetica la om a demonstrat ca
Epirazole este complet metabolizat şi eliminat rapid prin urină, timpul de înjumătăţire
plasmatic fiind între 1/2 şi 1 1/2 ore. Omeprazolul circulă legat de proteinele plasmatice.
Indicaţii: Tratamentul ulcerului duodenal; tratamentul ulcerului gastric; tratamentul
esofagitei de reflux; tratamentul sindromului Zollinger-Ellison.
Contraindicaţii: Nu sunt contraindicaţii cunoscute în folosirea Epirazole.
Precauţii: Tratamentul cu omeprazol se instituie numai dacă este sigur infirmată prezenţa
neoplasmului gastric sau duodenal a cărui simptomatologie o poate masca.
Teratogenicitatea şi sarcină: Ca şi toate noile medicamente, Epirazole nu va fi
administrat pe perioada sarcinii şi alăptării atat timp cât folosirea lui nu este considerată
esenţială. Studiile pe animale nu au evidenţiat vreun risc în administrarea de Epirazole pe
perioada sarcinii sau alăptării şi nu există nici un argument pentru existenţa unui efect de
toxicitate fetală sau efect teratogenic.
Reacţii adverse: Epirazole este bine tolerat. Greaţă, diaree, colici abdominale, migrene,
constipaţie şi flatulenţă au fost raportate rar, erupţii ale pielii s-au produs la unii pacienţi.
Aceste reacţii adverse sunt uşoare şi trecătoare şi nu au legătură strânsă cu doza.
Mod de administrare: În ulcerul duodenal şi gastric şi în esofagita de reflux, doza
recomandată este de 20 mg omeprazol o dată pe zi. La pacienţii cu ulcer duodenal,
atenuarea simptomatologiei este rapidă, vindecarea apărând în mai puţin de 2 săptămâni
în majoritatea cazurilor. La nevoie, tratamentul se extinde şi în următoarele 2 săptămâni.
La pacienţii cu ulcer gastric sau esofagită de reflux la care amendarea simptomatologiei
nu este completă după 4 săptămâni, tratamentul se va prelungi cu încă 4 săptămâni. La
pacienţii refractari la alte tratamente se recomandă 40 mg omeprazol o dată pe zi, pe o
perioadă de 4 săptămâni la pacienţii cu ulcer duodenal şi până la 8 săptămâni la pacienţii
cu ulcer gastric sau esofagită de reflux. În sindromul Zollinger - Ellison, doza recomandată
iniţial este de 60 mg omeprazol o dată pe zi. Doza poate fi modificată de la caz la caz, iar
tratamentul va continua atât timp cât este necesar.
Doza zilnică recomandată poate varia între 20 mg şi 120 mg. Doza de peste 80 mg pe zi
poate fi împărţită şi administrată în două prize. Insuficienţa renală şi hepatică: Adaptarea
dozei la pacienţii cu insuficienţă renală sau hepatică nu este necesară. Nu s-au efectuat
studii cu Epirazole la copii.
Interacţiuni cu alte medicamente: Epirazole poate prelungi eliminarea diazepamului,
warfarinei şi fenitoinei, care sunt metabolizate prin oxidare la nivel hepatic. Se va face o
monitorizare a pacienţilor trataţi concomitent cu warfarină sau dacă este necesar se va
reduce doza de fenitoin sau warfarină. Nu s-au evidenţiat interacţiuni cu propranololul sau
theophylina, dar interacţiuni cu alte medicamente metabolizate prin sistemul citocrom-
oxidazei nu pot fi excluse. Nu s-au demonstrat interacţiuni cu alte antiacide administrate
concomitent.
Supradozare: Nu s-au făcut studii de amploare asupra efectelor supradozei cu Epirazole.
Dozele de 160 mg au fost bine tolerate.
Formă de prezentare: Cutii cu 16 capsule.
Condiţii de păstrare: A se păstra la temperatura camerei.

Producător: EIPICO
EPITRIM
cotrimoxazolum
Compoziţie: Conţinut la 5 ml de suspensie: trimethoprim: 40 mg; sulfamethoxazol: 200
mg.
Acţiune terapeutică: Epitrim este un agent bactericid chimioterapic cu un spectru larg
comparabil cu cel al ampicilinei, cloramfenicolului şi tetraciclinei. Acţiunea sa bactericidă
este rezultatul blocării a două enzime implicate în biosinteza acidului folic şi folinic al
microorganismelor şi însumează efectele celor 2 componente (trimethoprim şi
sulfamethoxazol). Astfel Epitrim este un bactericid la o concentraţie la care fiecare
component luat separat ar fi numai bacteriostatic. În plus riscul de rezistenţă dobândită
este redus foarte mult. Epitrim are un spectru de acţiune larg, acoperind o gamă mare de
microorganisme grampozitive şi gramnegative precum: streptococi, stafilococi,
pneumococi, Neisserii, Bordetella, Salmonellae, Klebsielle, Aerobacter, Shigellae şi Vibrio
cholerae. Epitrim este eficient în special asupra microbilor Haemophilus influenzae,
Escherichia coli, Proteus mirabilis şi Proteus vulgaris.
Indicaţii: Infecţii ale tractului respirator superior şi inferior, bronşite acute şi cronice,
bronşiectazie, pneumonii, amigdalite, sinuzite, faringite; infecţii ale rinichilor şi tractului
urinar: cistite acute şi cronice, cistopielite, pielonefrite, uretrite; infecţii genitale ale ambelor
sexe, inclusiv uretrita gonococică; infecţii ale tractului digestiv: enterite, febra tifoidă şi
paratifoidă; infecţii cutanate: piodermite, antrax, abcese şi plăgi infectate; septicemie şi
alte infecţii produse de organisme sensibile.
Contraindicaţii: Epitrim este contraindicat în insuficinţele renale grave, în boli de ficat
evolutive şi discrazii sanguine când nu pot fi realizate verificări repetate ale constantelor
sanguine.
Reacţii adverse: Epitrim este bine tolerat, rar pot apărea greaţă, stări de vomă şi rash
cutanat. Modificări hematologice au fost observate rar şi dispar după întreruperea
tratamentului.
Precauţii: Dacă în timpul tratamentului cu Epitrim apare exantem, administrarea
medicamentului va fi oprită. În cazul insuficienţei renale, doza va fi redusă pentru a se
evita acumulările de medicament.
Mod de administrare: Suspensie orală: Copiii sub 2 ani: 1/2 linguriţă de 2 ori pe zi. Copiii
între 2 şi 6 ani: 1/2-1 linguriţă de 2 ori pe zi. Copiii între 6 şi 12 ani: 1-2 linguriţe de 2 ori pe
zi. În infecţiile severe, doză poate fi dublată.
Formă de prezentare: Epitrim suspensie: sticluţe a 100 ml.

Producător: EIPICO
EPIVIR, soluţie orală
lamivudinum
Compoziţie: Substanţă activă: lamivudină; excipienţi: zahăr (20% sucroză), alcool (6%
etanol), metil parahidroxibenzoat (E218), propil parahidroxibenzoat (E216), acid citric
anhidric, propilen glicol, disodiu edetat, apă, arome artificiale de zmeură şi banane.
Formă de prezentare: Epivir soluţie orală se prezintă în ambalaje de carton, conţinînd o
sticlă de polietilenă albă, cu un capac inaccesibil pentru copii. Sticla conţine 240 ml (10
mg/ml) de soluţie de lamivudină numai pentru administrare orală.
Acţiune terapeutică: Epivir aparţine grupului de medicamente antivirale, folosite în
tratamentul infecţiilor cu HIV (virusul imunodeficienţei umane).
Indicaţii terapeutice: Epivir este utilizat în combinatie cu alţi agenţi antiretrovirali pentru
tratamentul infecţiilor cu HIV. Epivir a fost studiat numai în combinaţie cu retrovir
(zidovudina). Sunt disponibile informaţii complete privind efectele clinice, dar studii în
acest sens sunt în derulare.
Contraindicaţii: Acest medicament nu trebuie utilizat în cazul alergiei la Epivir, lamivudină
sau oricare alte ingrediente existente în Epivir soluţie orală.
Precauţii: Discutaţi utilizarea Epivir cu medicul dumneavoastră, în cazul în care aveţi o
afecţiune a rinichilor sau dacă aveţi sau aţi avut vreodată o afecţiune a ficatului. Nu
întrerupeţi tratamentul fără instrucţiuni de la medicul dumneavoastră, dacă în mod
particular descoperiţi o afecţiune cronică a ficatului, datorată unei infecţii cu virus hepatic
B. Există un minim risc de recădere a hepatitei. Este important ca medicul dumneavoastră
să vă cunoască toate simptomele, chiar dacă consideraţi că ele nu sunt în legătură cu
infecţia cu HIV. În acest caz, medicul dumneavoastră poate fi obligat să adapteze doza de
medicament.
Sarcină şi alăptare: Dacă sunteţi gravidă sau este probabil să rămâneţi însărcinată în
curând, sau dacă sunteţi în perioada de alăptare, trebuie să vă informaţi medicul înainte
de a lua orice medicament, inclusiv Epivir. Epivir nu trebuie luat în decursul primelor 3 luni
de sarcină. Experţi în probleme de sănătate au recomandat ca femeile infectate cu HIV să
nu-şi alăpteze în nici un caz copiii, evitând astfel transmiterea HIV.
Conducerea maşinilor şi utilizarea instalaţiilor: Este puţin probabil ca Epivir să
afecteze abilitatea de a conduce o maşină sau de a utiliza instalaţiile. Totuşi, astfel de
efecte nu pot fi complet eliminate deoarece infecţia cu HIV (SIDA boală) poate afecta
serios aceste capacităţi.
Interacţiuni: Este important ca medicul dumneavoastră să ştie medicamentele pe care le
folosiţi, astfel încât să primiţi cel mai bun tratament. Informaţi medicul dumneavoastră
despre toate medicamentele pe care le folosiţi, inclusiv suplimentul de vitamine, plante
medicinale sau tratamente homeopatice, inclusiv cele pe care le cumpăraţi dumeavoastră.
Epivirul nu trebuie administrat împreună cu ganciclovir sau foscarnet injecţii.
Precauţii speciale: Datele cunoscute până în prezent sunt suficiente pentru a putea
recomanda utilizarea Epivirului la copii sub vîrsta de 12 ani (indicaţia în pediatrie este
aprobată în SUA şi Comunitatea Europeană). Epivirul nu trebuie administrat în timpul
primelor 3 luni de sarcină. Amintiţi-vă că tratamentul cu Epivir nu reduce riscul de a
transmite infecţia la alte persoane şi sunteţi încă capabil de a transmite HIV prin contact
sexual sau prin sânge şi, deci, trebuie să vă protejaţi adecvat. În perioada în care folosiţi
Epivir sau orice alt medicament pentru infecţia cu HIV, este posibil să apară alte infecţii
sau complicaţii ale infecţiei cu HIV şi de aceea trebuie să păstraţi permanent legătura cu
medicul dumneavoastră. Deoarece acest medicament vă ajută să controlaţi boala, nu să o
vindecaţi, va trebui să-l luaţi în fiecare zi. Nu întrerupeţi administrarea acestui medicament
înainte de a discuta cu medicul dumneavoastră. Acest medicament conţine o mică
cantitate de alcool. Dacă suferiţi de diabet, trebuie să luaţi în considerare faptul că fiecare
doză (150 mg = 15 ml) conţine 3 g de zahăr. Datorită acestui conţinut de zahăr, cei care
folosesc Epivir trebuie să-şi îngrijească dinţii în mod regulat pentru a reduce riscul apariţiei
cariilor.
Dozaj şi instrucţiuni de folosire adecvată: Administrarea medicamentului se va face
după sfatul medicului. Eticheta de pe flacon vă spune, de obicei, cât să luaţi şi când. Dacă
aceasta nu există sau nu sunteţi sigur, întrebaţi medicul sau farmacistul. Ca o indicaţie
generală, luaţi 15 ml (150 mg) de două ori pe zi, de preferat fără mâncare. Dacă aveţi
afecţiuni renale, doza poate fi modificată. Urmaţi întocmai instrucţiunile medicului.
Supradozare: Este puţin probabil ca administrarea în exces să vă cauzeze probleme
serioase. Totuşi, trebuie să informaţi medicul sau farmacistul, sau să mergeţi la cel mai
apropiat spital pentru a primi indicaţii. În caz de omitere a unei doze: Dacă uitaţi să luaţi
medicamentul (o doză), luaţi-l imediat ce vă amintiţi. Apoi continuaţi tratamentul ca şi
înainte.
Efecte secundare: Ca şi în cazul altor medicamente, unele persoane pot avea unele
efecte nedorite datorate Epivir. Aceste efecte au fost raportate atât în timpul tratamentului
cu Epivir, cât şi a acestuia în combinaţie cu zidovudina. În multe cazuri nu s-a depistat
dacă acestea sunt în legătură cu Epivir sau se datorează bolii. Unele persoane sunt
alergice la medicamente. Întrerupeţi tratamentul şi anunţaţi imediat medicul dacă aveţi
oricare dintre următoarele simptome: crampe stomacale foarte severe cu greaţă şi vomă
(care pot fi datorate şi unei afecţiuni denumită pancreatită); respiraţie şuierătoare şi durere
sau tensiune în piept; edemul pleoapelor, feţei sau buzelor; roşeaţă şi mâncărime cutanată
sau urticarie oriunde pe corp. Consultaţi medicul la următoarea vizită dacă apar oricare
dintre următoarele efecte nedorite: migrene, greaţă, vomă, diaree, roşeaţă şi prurit
(mâncărime) cutanat, oboseală sau o stare generală de rău; amorţeală, senzaţie de
furnicături sau de slăbiciune a membrelor. Alte efecte nedorite sunt: insomnie, tuse,
simptome nazale, dureri musculare şi articulare, o scădere a valorilor sanguine (inclusiv
numărul de eritrocite, leucocite şi trombocite) şi o creştere a valorilor enzimelor hepatice.
Medicul sau farmacistul trebuie mereu informat în legătură cu orice efecte nedorite, chiar
şi cele care nu sunt menţionate în acest prospect. Dacă vă simţiţi rău, iar simptomele sunt
diferite de cele obişnuite, anunţaţi medicul sau farmacistul.
Condiţii de păstrare: Ca orice medicament, Epivir nu trebuie lăsat la îndemâna copiilor.
Epivir soluţie orală trebuie depozitat la temperaturi între 2 şi 25 grade Celsius. A se arunca
la o lună după ce a fost deschis prima dată. Nu consumaţi medicamente după data de
expirare care este specificată pe eticheta sticlei sau pe cutie.

Producător: Glaxo Wellcome

EPIVIR, tablete
lamivudinum
Compoziţie: Substanţă activă: lamivudinum; excipienţi: celuloză microcristalină (E460),
glicolat de sodiu, stearat de magneziu (E572), metilhidroxipropil celuloză (E464), dioxid de
titan (E171), macrogol, polisorbat 80 (E433).
Formă de prezentare: Epivir se prezintă sub forma unei cutii de carton, în care se
găseşte o sticlă din polietilenă albă ce conţine 60 tablete, prevăzută cu un capac
inaccesibil pentru copii. Tabletele sunt filmate, albe, pe una din feţe având gravat un romb
care încadrează următoarea inscripţie ’GXCJ7’. Fiecare tabletă de Epivir conţine 150 mg
lamivudină.
Acţiune terapeutică: Epivir aparţine grupei de medicamente antivirale folosite în
tratamentul infecţiei cu virusul imunodeficienţei umane (HIV).
Indicaţii: Epivir este folosit în combinaţie cu alţi agenţi antiretrovirali pentru tratamentul
infecţiei cu virusul HIV. Epivir a fost studiat numai în combinaţie cu zidovudina (Retrovir).
Sunt disponibile informaţiile complete asupra efectelor clinice, dar astfel de studii sunt în
desfăşurare.
Contraindicaţii: Acest medicament nu trebuie folosit în caz de alergie la Epivir,
lamivudină sau la oricare dintre ingredientele conţinute în Epivir tablete.
Precauţii: Discutaţi cu medicul dumneavoastră despre administrarea Epivir, dacă aveţi o
boală renală sau dacă aveţi sau aţi avut vreodată o afecţiune a ficatului. Nu întrerupeţi
tratamentul cu Epivir fără indicaţia medicului, dacă descoperiţi o boală cronică a ficatului,
datorată infecţiei cu virus hepatitic B. Există un minim risc de recădere a hepatitei. Este
important ca medicul dumneavoastră să vă cunoască toate simptomele, chiar dacă ele nu
sunt legate de infecţia cu HIV. În acest caz medicul va fi obligat să adapteze doza de
administrare.
Sarcină şi alăptare: Dacă sunteţi însărcinată sau doriţi să deveniţi în curând, sau dacă
alăptaţi, vă rugăm să informaţi medicul înainte de a lua orice medicament, inclusiv Epivir.
Epivir nu este recomandat în primele 3 luni de sarcină. Unii experţi în sănătate consideră
că femeile infectate cu virusul HIV nu trebuie, sub nici o formă, să-şi alăpteze copiii pentru
a evita transmiterea virusului HIV.
Conducerea maşinilor şi utilizarea mecanismelor: Este puţin probabil ca Epivir să vă
afecteze capacitatea de a conduce automobilul sau de a utiliza mecanisme. Totuşi, astfel
de efecte nu pot fi complet înlăturate. Boala HIV poate afecta serios aceste capacităţi.
Interacţiuni: Este important ca medicul să fie informat despre toate medicamentele pe
care le folosiţi, pentru a vă putea prescrie cel mai bun tratament. Medicul trebuie să ştie
chiar şi ce vitamine utilizaţi, remedii de plante sau tratamente homeopate, inclusiv cele pe
care le-aţi cumpărat singuri. Epivir nu trebuie administrat împreună cu ganciclovir sau
foscarnet injecţii.
Precauţii speciale: În prezent nu există informaţii suficiente pentru a recomanda Epivir la
copiii sub vîrsta de 12 ani. Epivir nu trebuie administrat în primele 3 luni de sarcină.
Amintiţi-vă că tratamentul cu Epivir nu reduce riscul transmiterii HIV la alte persoane şi
încă puteţi să-i infectaţi prin contact sexual sau transfer de sânge, de aceea trebuie să
folosiţi metodele de precauţie adecvate. În timp ce luaţi Epivir sau orice alt medicament
pentru infecţia HIV, s-ar putea să fiţi supus şi altor infecţii sau complicaţii ale infecţiei HIV,
de aceea trebuie să fiţi în permanent contact cu medicul dumneavoastră. Atenţie
Deoarece medicamentul vă ajută să controlaţi boala, nu să o vindecaţi, va trebui să-l luaţi
în fiecare zi. Nu trebuie să încetaţi tratamentul fără a discuta în prealabil cu medicul
Dozaj şi instrucţiuni de utilizare: Luaţi medicamentul urmând numai indicaţia medicului.
Eticheta de pe flacon vă indică doza uzuală şi la ce interval să o luaţi. Dacă nu există sau
dacă nu sunteţi sigur, consultaţi medicul sau farmacistul. Ca o indicaţie generală, înghiţiţi o
tabletă (150 mg) de două ori pe zi, preferabil fără mâncare. Soluţia orală (10 mg/ml) este
indicată pentru pacienţii care nu pot lua tablete. Dacă aveţi afecţiuni ale rinichilor, doza
poate suferi modificări. Vă rugăm să urmaţi întocmai indicaţiile medicului.
Supradozare: Este puţin probabil ca administrarea accidentală, în exces, să vă cauzeze
probleme serioase. Totuşi, ar trebui să informaţi medicul sau farmacistul, sau să mergeţi la
cel mai apropiat spital pentru a primi indicaţii. În caz de omitere a unei doze: Dacă uitaţi să
luaţi medicamentul (o doză), luaţi-l imediat ce vă amintiţi. Apoi continuaţi tratamentul ca şi
înainte.
Efecte adverse: Ca şi alte medicamente, Epivir poate avea efecte adverse la anumite
persoane. Aceste efecte s-au manifestat atât la administrarea Epivir, cât şi a acestuia în
combinaţie cu zidovudina (Retrovir). În multe cazuri nu s-a depistat dacă acestea se
datorează Epivir sau bolii (infecţia cu HIV). Unele persoane sunt alergice la medicamente.
OpriŢI tratamentul şi anunţaţi medicul imediat, dacă aveţi oricare dintre următoarele
simptome după administrarea de Epivir: crampe foarte puternice ale stomacului cu greaţă
şi vomă (care pot fi datorate şi pancreatitei); respiraţie şuierătoare şi dureri sau tensiune în
piept; edemul pleoapelor, feţei sau buzelor; înroşiri şi mîncărimi ale pielii sau urticarie
oriunde pe corp. Consultaţi medicul la următoarea vizită dacă apar oricare dintre
următoarele efecte adverse: migrene, greaţă, vomă, diaree, rash (roşeaţă), oboseală sau
o stare generală de rău; amorţeală, senzaţie de furnicătură sau de slăbiciune a
membrelor. Alte efecte nedorite sunt: insomnie, tuse, simptome nazale, dureri de muşchi
şi articulaţii, o scădere certă a constantelor sanguine incluzînd numărul de eritrocite,
leucocite şi trombocite; creşterea valorilor enzimelor hepatice. Medicul şi farmacistul
trebuie să fie mereu informaţi în legătură cu orice efecte nedorite, chiar şi cele care nu
sunt menţionate în acest prospect. Dacă vă simţiţi rău, iar simptomele sunt diferite de cele
obişnuite, anunţaţi medicul şi farmacistul.
Condiţii de păstrare: Ca orice alt medicament, Epivir nu trebuie lăsat la îndemâna
copiilor. Depozitarea lui se face la temperaturi cuprinse între 2 şi 30 grade Celsius. Nu
consumaţi medicamentele după data de expirare care este specificată pe cutie sau
ambalajului tabletelor.

Producător: Glaxo Wellcome

EPIZOLONE DEPOT
methylprednisolonum
Compoziţie: Fiecare ml conţine 40 mg acetat de metilprednisolon.
Indicaţii: Administrare cu efect local: Artrite reumatoide şi osteoartrite: Ca urmare a
administrării intra-articulare se constată calmarea durerilor în 12-24 ore. Durata este
variabilă, dar în medie ea este de 3-4 săptămâni sau chiar mai mult. Injecţiile sunt bine
tolerate. Injecţia intra-articulară cu Epizolone-Depot (acetat de metilprednisolon) se
recomandă ca adjuvant în măsurile de terapie generală care au ca efect suprimarea
inflamaţiei uneia sau mai multor articulaţii periferice reumatoide sau osteoartritice atunci
când: afecţiunea este limitată la una sau mai multe articulaţii periferice; afecţiunea este
răspândită la una sau mai multe articulaţii periferice inflamate activ; terapia sistemică cu
alţi corticoizi sau corticotropina controlează aproape toate articulaţiile implicate mai activ;
terapia sistemică cu cortizon, hidrocortizon sau corticotropină este contraindicată;
articulaţiile prezintă deformări timpurii şi progresive (pentru a accentua efectul fizioterapiei
şi al procedurilor de corectare); au fost luate sau urmează a fi luate măsuri chirurgicale
sau măsuri ortopedice. Acţiunea Epizolon-Depot injectat intrasinovial este de obicei bine
localizată, dar, totuşi, în timp, pot fi observate efectele sistemice ale administrării locale.
Cu cât este mai mare numărul de articulaţii afectate, cu atât doza utilizată trebuie să fie
mai mare. Uneori se înregistrează ameliorarea stării articulaţiilor afectate, altele decât cele
tratate local.
Bursite: Injecţiile intrabursale cu suspensie pe bază de corticoizi s-au dovedit a fi eficiente
în tratarea diferitelor tipuri de bursite, inclusiv a celor subdeltoidiene, prerotuliene şi
olecraniene. În general, utilizarea corticoizilor în acest scop a demonstrat că se pot obţine
rezultate mai bune în tratarea bursitelor subdeltoidiene acute decât în cele cronice. În
cazul bursitelor subdeltoidiene, a fost calmată durerea şi s-a revenit la întreaga gamă de
mişcări numai în câteva ore de la administrarea unei singure injecţii. În majoritatea
cazurilor nu au mai fost necesare şi alte injecţii. În cazurile de bursită subdeltoidiană
cronică se poate obţine o calmare parţială a durerii cu revenirea la gama normală de
mişcări ale umărului. În cazurile de bursită prerotuliană post-traumatică şi de bursită
olecraniană, îmbunătăţirea situaţiei poate fi obţinută în 24 ore, cu revenirea la gama
normală de mişcări într-o săptămână. Diverse: ganglioni, tendinite, epicondilite. S-a
constatat că injecţiile cu Epizolone-Depot suspensie au fost eficiente în cazuri de tendinite,
tenosinovite, epicondilite şi ganglioni ai tecii tendoanelor.
Injecţii cu efect local în boli dermatologice: Injecţiile cu suspensie pe bază de corticoizi cu
efect local sunt utilizate în tratamentul diferitelor leziuni ale pielii. De multe ori această
terapie este urmată de ameliorarea sau involuţia leziunii. În condiţii cronice şi/sau
recurente ar putea fi necesară o repetare a injecţiilor. Leziunile dermatologice asupra
cărora injecţiile cu Epizolon-Depot suspensie ar putea avea un efect benefic sunt:
neurodermatite localizate, lichen plan hipertrofic, eczemă numulară, necrobioza lipoidică a
diabeticilor, alopecia areata, lupus eritematos, muşcături de insecte. Injecţiile interkeloidale
au avut ca rezultat ameliorarea şi regresia leziunii. În general, rezultate mai bune au fost
obţinute în cazul leziunilor incipiente şi/sau primitive decât în cel al leziunilor cronice şi/sau
secundare.
Instilare pentru efect local în cazuri de colită ulceroasă.
Administrare pentru efect sistemic: Injectarea intramusculară a Epizolone-Depot suspensie
trebuie efectuată adânc în muşchii gluteus. În vederea evitării administrării intravasculare
se va utiliza tehnica uzuală de aspirare înainte de injectare. Dozele recomandate pentru
injectarea intramusculară nu vor fi injectate subcutanat sau superficial. Când este indicat
tratamentul cu metilprednisolon, în mod obişnuit este preferată administrarea orală,
datorită comodităţii evidente. Tratamentul intramuscular cu suspensie asigură o cale
alternativă de administrare, atunci când utilizarea medicamentului pe cale orală este
interzisă, cum ar fi bolnavii cu gastroduodenită acută sau la bolnavii în status pre- sau
post-operator. Ca urmare a administrării intramusculare, absorbţia de la locul injecţiei se
desfăşoară lent, ceea ce are ca rezultat un efect sistemic prelungit. Acest tratament mai
poate fi folosit în condiţii ca: sindromul adrenogenital, când se doreşte un efect prelungit.
În timp ce administrarea intramusculară în doza recomandată are ca rezultat o suprimare
efectivă a funcţiei adrenocorticale timp de aproximativ două săptămâni la bolnavii cu
sindrom adrenogenital, durata medie a efectului sistemic la bolnavii cu artrită reumatoidă
este de aproximativ o săptămână. Această suspensie mai poate fi utilizată şi în alte
afecţiuni dermatologice care au fost tratate sistemic cu corticoizi. Epizolone-Depot a fost
utilizat cu bune rezultate la bolnavii cu dermatite de contact acute şi cronice, inclusiv
dermatita seboreică. Injectarea intramusculară a fost utilizată eficient la bolnavii astmatici
şi la cei cu rinite alergice. Totuşi, terapia sistemică cu corticoizi ar trebui limitată numai la
acele situaţii în care bolnavii nu răspund la alte tratamente. S-a constatat o descreştere a
morbidităţii şi a incidenţei apariţiei stenozei la bolnavii care prezentau arsuri ale esofagului
datorate ingerării de substanţe caustice atunci când le-au fost administraţi corticoizi, pe
lângă tratamentul cu antibiotice. Având în vedere că administrarea pe cale orală a
medicamentelor nu este în mod obişnuit utilizată în primele zile la bolnavii cu arsuri ale
esofagului, Epizolone-Depot poate fi utilizat în mod deosebit în aceste situaţii.
Contraindicaţii: Epizolone-Depot (acetat de metilprednisolon) nu trebuie diluat sau
amestecat cu alte soluţii. În stări de infecţii acute sunt contraindicate injectările intra-
articulare, intrabursale, intratendinoase sau altele (pentru efect local). Intensificarea durerii
cu pierderea ulterioară a mobilităţii articulaţiei, însoţită de febră şi stare de inconfort a
bolnavului ca urmare a injectării intra-articulare pot indica apariţia artritei septice. În
această situatie se va aplica imediat un tratament bactericid care va continua timp de 7-10
zile după dispariţia oricărui simptom al infecţiei. Utilizarea sistemică a metilprednisolonului,
precum şi a altor corticoizi este în general considerată ca fiind absolut contraindicată la
bolnavii cu herpes simplex, psihoze acute şi cu tuberculoză latentă, activă sau vindecată.
În anumite cazuri de meningită tuberculoasă sau de tuberculoză pulmonară, administrarea
de corticoizi în acelaşi timp cu agenţi antituberculoşi poate salva viaţa bolnavilor.
Epizolone-Depot este contraindicat în cazurile de ulcer gastric şi/sau duodenal latent sau
activ, sindromul Cushing, diverticulită, anastomoze intestinale, osteoporoză, insuficienţă
renală, simptome tromboembolice, simptome psihotice, diabet zaharat, hipertensiune,
infecţii locale sau sistemice inclusiv varicela sau vaccina, precum şi alte boli provocate de
agenţii micotici sau alte boli eruptive. Utilizarea sistemică a tratamentului cu corticoizi, în
special în primele 3 luni de sarcină este contraindicată, datorită faptului că au fost
observate anomalii ale fătului la animalele de experienţă. Dacă totuşi este necesar un
tratament cu corticoizi în timpul sarcinii, nou-născutul va fi îndeaproape observat pentru
depistarea simptomelor de hipoadrenalism, în vederea aplicării unei terapii
corespunzătoare imediat ce au fost observate aceste simptome.
Precauţii: Aplicarea unei proceduri aseptice stricte la injectarea cu Epizolone-Depot este
absolut obligatorie. În timp ce cristalele de steroizi adrenalinici în derm suprimă reacţiile
inflamatorii, prezenţa lor poate provoca dezintegrarea elementelor celulare şi modificări
fizico-chimice în substanţa de bază a ţesutului conjunctiv. Modificările rezultate dermice
şi/sau subdermice pot forma depresiuni în piele la locul injecţiei. Amploarea acestei reacţii
variază în funcţie de cantitatea de steroizi adrenalinici injectaţi. Regenerarea completă are
loc în câteva luni sau după ce cristalele de steroizi au fost absorbite. În vederea
minimalizării incidenţei atrofiei dermice sau subdermice trebuie respectată cu stricteţe
doza prescrisă pentru injectare. Va fi evitată injectarea în muşchiul deltoid datorită riscului
de apariţie a atrofiei subcutanate. Epizolone-Depot (acetat de metilprednisolon) va fi
administrat numai în condiţiile unei cunoaşteri depline a activităţii caracteristice a
hormonilor adrenocorticali şi a variatelor reacţii a acestora. Datorită efectului său inhibitor
asupra fibroplaziei, acetatul de metilprednisolon poate masca semnele injecţiei şi spori
diseminarea organismului infectat. În consecinţă, toţi bolnavii cărora li se administrează
Epizolone-Depot trebuie observaţi pentru depistarea infecţiei de însoţire. În cazul apariţiei
unei astfel de infecţii, această va fi ţinută sub control prin aplicarea de tratamente
bactericide corespunzătoare. Se va evita întreruperea bruscă a tratamentului cu
corticosteroizi, datorită pericolului de apariţie a insuficienţei adrenocorticoide suprapuse
peste procesul infecţios. Tratamentul prelungit cu hormoni poate provoca de obicei o
reducere a activităţii şi a dimensiunilor cortexului suprarenalei. Insuficienţa adrenocorticală
relativă care apare la întreruperea tratamentului poate fi evitată prin reducerea treptată a
dozei. Totuşi, un nivel critic potenţial al insuficienţei mai poate persista asimptomatic un
anume timp, chiar după întreruperea treptată a tratamentului cu steroizi adrenocorticali.
Astfel, dacă un bolnav este supus unui stres semnificativ, cum ar fi: intervenţie
chirurgicală, traumatisme sau boli cronice, în timpul tratamentului sau în timpul unui an
sau chiar doi ani de la terminarea tratamentului, terapia cu hormoni trebuie mărită sau
reîncepută şi continuată pe toată durata stresului şi imediat după dispariţia acestuia.
Deoarece secreţia mineralocorticoidă poate fi afectată, se poate administra şi sare de
potasiu sau dezoxicorticosteron. Este preferabil să fie utilizat un preparat solubil, pe bază
de hormoni, în perioadele pre- şi post-operatorii imediate. Deşi este puţin probabil în cazul
metilprednisolonului, totuşi dozele medii şi mari de corticosteroizi pot provoca creşterea
tensiunii sanguine, retenţia de sare şi de apă şi o creştere a excreţiei de potasiu şi calciu.
În aceste cazuri se recomandă o suplimentare a potasiului şi o reducere a sării în regimul
alimentar. Asemenea altor glucocorticoizi, Epizolone-Depot poate agrava diabetul zaharat
astfel încât să fie necesare doze mai mari de insulină sau poate precipita manifestarea
unui diabet zaharat latent. Utilizarea steroizilor în cazurile de miastenii grave poate agrava
şi mai mult simptomele miastenice şi în consecinţă tratamentul trebuie efectuat cu
deosebită precauţie. Ca urmare a administrării sistemice a oricărui steroid anti-inflamator,
s-a constatat o astenie musculară. În unele cazuri, acest fenomen a fost atribuit
hipopotasemiei. Este puţin probabil ca pierderile excesive de potasiu sau retenţia excesivă
de sodiu să fie provocate de dozele de întreţinere efectivă de metilprednisolon. Totuşi,
acest efect trebuie avut în vedere şi sunt necesare determinări periodice ale potasiului la
bolnavii cărora li se administrează orice tip de corticoid pe o perioadă îndelungată.
Investigaţiile curente au demonstrat că slăbirea muşchilor voluntari la bolnavii cărora li se
administrează corticoizi poate apare în prezenţa unor nivele normale de potasiu în serul
sanguin şi poate fi datorată unor tulburări în metabolismul muşchilor. S-a mai înregistrat o
întârziere a ritmului de creştere la copiii cărora li s-au administrat corticoizi timp de 6 luni
sau mai mult, întârzierea fiind aproximativ proporţională cu doza. La încetarea
tratamentului, ritmul de creştere poate fi accelerat. Din această cauză, ritmul de creştere al
copiilor supuşi unui tratament îndelungat cu steroizi trebuie supravegheat îndeaproape.
Dacă creşterea a fost întârziată, doza trebuie redusă suficient de mult astfel încât să
permită reluarea ritmului de creştere normal, înainte de închiderea epifizei. Rareori au fost
înregistrate reacţii anafilactice ca urmare a tratamentului cu acetat de metilprednisolon
injectabil. Tratamentul pe termen lung cu adrenocorticoizi poate produce o creştere a
hiperacidităţii în cazurile de ulcer gastric şi/sau duodenal şi în consecinţă se impune ca
măsura profilactică un regim specific şi în special, administrarea unui antiacid.
Reacţii adverse: Sindromul Cushing, hirsutism, insuficienţă adrenocorticală relativă, în
cazuri de stres datorat traumatismelor, intervenţii chirurgicale, etc.; fracturi spontane,
necroză aseptică a şoldului şi humerusului; activarea şi complicarea ulcerului peptic
inclusiv perforarea şi hemoragia; creşterea tensiunii arteriale; convulsii, insomnie,
nervozitate; dereglări ale ciclului menstrual; cataractă subcapsulară posterioară; creşterea
tensiunii intracraniene şi intraoculare; pancreatită; eritem facial; stoparea creşterii la copii;
reacţii alergice ale pielii, transpiraţie; vertij, slăbiciune, miopatie, cefalee. Atunci când apar
reacţii adverse, acestea sunt de obicei reversibile şi dispar la întreruperea tratamentului cu
hormoni.
Mod de administrare: Administrare cu efect local: Terapia cu Epizolone-Depot (acetat de
metilprednisolon) trebuie să aibă în vedere necesitatea de a respecta măsurile
convenţionale care sunt utilizate în mod obişnuit. Deşi ca metodă de tratament va ameliora
simptomele, ea nu asigură vindecarea, deoarece hormonul nu are vreun efect asupra
cauzei inflamaţiei.
Artrita reumatoidă şi osteoartrită: Doza pentru administrare intra-articulară depinde de
mărimea articulaţiei şi variază în funcţie de gravitatea cazului la fiecare pacient. În cazurile
cronice, injecţiile pot fi repetate la intervale de la 1 la 5 sau mai multe săptămâni, în funcţie
de gradul de calmare obţinut după prima injecţie. Dozele din tabelul de mai jos sunt
prezentate ca indicaţii generale:
Mărimea Exemple Domeniul de
articulaţiei dozare
Mari Genunchi, glezne, umeri 20-80 mg
Mijlocii Coate, încheietura mâinii 10-40 mg
Mici Metacorpofalangiene, interfalangiene, sternoclaviculare, 4-10 mg
acromioclaviculare
Procedura: Înainte de injectarea intra-articulară se recomandă a se revedea anatomia
articulaţiei implicate. În vederea obţinerii unui efect antiinflamator corespunzător este
important ca injectarea să se facă în spaţiul sinovial. Folosind aceeaşi procedură sterilă ca
în cazul puncţiei lombare, un ac steril 20G-24G este rapid inserat în cavitatea sinovială.
Infiltraţia cu procaină este eficientă. Aspirarea a numai câteva picături din lichidul articular
dovedeşte că spaţiul articular a fost penetrat de ac. Locul de injectare pentru fiecare
articulaţie este determinat de amplasarea cea mai superficială a cavităţii sinoviale şi de
absenţa vaselor sanguine mari şi a nervilor. Menţinând acul în poziţie, seringa de aspiraţie
este îndepărtată şi înlocuită cu o a doua seringă care conţine cantitatea dorită de
Epizolone-Depot suspensie. Apoi pistonul este tras în afară, încet pentru a aspira lichidul
sinovial şi se verifică dacă acul a rămas în spaţiul sinovial. După injectare, articulaţia este
mişcată uşor de câteva ori pentru a se asigura o amestecare a lichidului sinovial cu
suspensia. Locul injecţiei va fi acoperit cu un tampon steril. Locurile potrivite pentru injecţii
intra-articulare sunt genunchii, gleznele, încheieturile mâinilor, coatele, umerii, articulaţiile
falangelor şi ale şoldurilor. Deoarece articulaţia şoldului este penetrată mai dificil, se va
evita orice vas sanguin mare din zona respectivă. Articulaţiile care nu sunt potrivite pentru
injectare sunt cele inaccesibile din punct de vedere anatomic şi cele asemenea articulaţiei
sacroiliace care este lipsită de spaţiu sinovial. Tratamentele ratate sunt de cele mai multe
ori rezultatul nepenetrării spaţiului articular. Tratamentul local nu modifică procesul bolii şi
ori de câte ori este posibil, trebuie să fie aplicată o terapie care include fizioterapia şi
corecţia ortopedică. În aplicarea tratamentului intra-articular cu steroizi se va evita
suprautilizarea articulaţiilor la care s-a constatat o ameliorare a simptomelor. Orice
neglijenţă în asemenea cazuri favorizează o mărire a gradului de deteriorare a articulaţiei
ceea ce va anihila în mare măsura efectele benefice ale tratamentului cu steroid. Nu vor fi
injectate articulaţiile instabile. Injectarea repetată a unei articulaţii poate avea ca rezultat
instabilitatea acesteia.
Bursite: Zona din jurul locului de injectare trebuie pregătită în mod steril şi se tamponează
locul cu o soluţie de 1% clorhidrat de procaină. Se introduce un ac 20G-24G (ataşat la o
seringă) în bursă şi se aspiră lichidul. Acul este menţinut în loc şi se schimbă seringa
aspiratoare cu o altă seringă care conţine doza de injectat. După injectare, se extrage acul
şi se acoperă locul cu un mic pansament.
Diverse: ganglioni, tendinite, epicondilite. În tratamentul cazurilor de tendinită sau
tenosinovită, după aplicarea unui antiseptic pe locul de injectare, se va avea grijă ca
injectarea suspensiei să se facă în teaca tendonului şi nu în substanţa tendonului. În
cazurile de epicondilite se va detecta zona cu cea mai mare moliciune şi suspensia va fi
infiltrată în această zonă. În cazurile de chisturi ale tecii tendonului, suspensia va fi
injectată direct în chist. De multe ori, o singură injectare provoacă o diminuare marcată a
mărimii tumorii chistice sau chiar dispariţia acesteia. Dozele de tratament pentru cazurile
de mai sus variază între 4 şi 30 mg în funcţie de gravitatea bolii.
Administrare cu efect local în boli dermatologice: După curăţirea zonei cu un antiseptic
corespunzător cum ar fi alcool 70% se injectează 20-60 mg suspensie în leziune. În cazul
unor leziuni mai ample, este necesar ca dozele variind între 20 şi 40 mg suspensie să fie
distribuite prin repetate injectări locale. De obicei, se administrează 1 până la 4 injecţii,
intervalele dintre injectări variind în funcţie de tipul leziunii tratate şi de durata îmbunătăţirii
produse de injectarea iniţială.
Instilarea cu efect local în cazuri de colită ulceroasă: Se pot administra 40 mg suspensie în
30-300 ml. apă, în funcţie de gradul de inflamare a mucoasei colonului.
Administrare pentru efect sistemic: Dozele pentru administrarea intramusculară variază în
funcţie de boala ce urmează a fi tratată. În cazul utilizării ca substitut al terapiei orale, se
va administra o singură injectare în 24 ore a unei doze de suspensie egală cu doza orală
zilnică de metilprednisolon. Când se doreşte un efect prelungit, doza săptămânală este
calculată prin multiplicarea dozei orale zilnice cu 7 şi se administrează printr-o singură
injecţie intramusculară. Dozarea trebuie individualizată în funcţie de gravitatea bolii şi a
răspunsului bolnavului. Pentru sugari şi copii, doza recomandată trebuie redusă având în
vedere mai mult gravitatea bolii decât raportul dintre doză, vârsta şi greutatea corporală a
bolnavului. Terapia cu hormoni este un adjuvant şi nu un înlocuitor al terapiei
convenţionale. Bolnavilor cu sindrom adrenogenital li se va administra, prin injectare
intramusculară, o doză de 40 mg la fiecare 2 săptămâni. Pentru bolnavii de artrită
reumatoidă, doza de întreţinere pentru injectare intramusculară săptămânală va varia între
40-120 mg. Doza uzuală pentru bolnavii care prezintă leziuni dermatologice este de 40-
120 mg suspensie administrată intramuscular săptămânal, pe o perioadă de 1-4
săptămâni. În cazuri de dermatite de contact cronice, cum ar fi dermatita seboreică, pot fi
necesare injectări la un interval de 5-10 zile, o doză săptămânală de 80 mg fiind adecvată
pentru controlarea situaţiei. La bolnavii asmatici, administrarea intramusculară a 80-120
mg va avea ca rezultat, în 6-48 ore, o ameliorare a stării bolnavului, care poate persista de
la câteva zile la 2 săptămâni. În mod asemănător, la bolnavii de rinite alergice, o doză
intramusculară de 80-120 mg poate fi urmată de o ameliorare a simptomelor corizale în 6
ore de la injectare, ameliorare care poate persista timp de câteva zile până la 3 săptămâni.
După o terapie iniţială, cu succinat de sodiu - metilprednisolon, copiilor şi adulţilor care au
prezentat arsuri esofagiene datorate ingerării de produse caustice, li s-au administrat la
fiecare 48 ore, doze de 20-40 mg Epizolone-Depot. N.B. A nu se utiliza intravenos.
Formă de prezentare: Flacoane de 1 ml de supsensie apoasă sterilă de acetat de
metilprednisolon.

Producător: EIPICO
EPREX
erytropoietinum
Prezentare farmaceutică: Eritropoietina umană recombinată (r-HuEpo) este o
glicoproteină purificată ce stimulează eritropoieza. Este produsă din celule de mamifere în
care au fost inserate coduri genetice pentru eritropoietina umană. Ca activitate biologică şi
reactivitate imunologică, r-HuEpo nu poate fi distinsă de eritropoietina umană renală. r-
HuEpo are greutatea moleculară de 32000 până la 40000 daltoni. Partea proteică, un lanţ
polipeptidic cu 165 de aminoacizi, are masa moleculară parţială de 18244 daltoni. Partea
carbohidrată, cu trei grupe carbohidrat legate de azot şi una de oxigen, corespunde unei
fracţii de masă de aproximativ 40%.
Compoziţie: r-HuEpo este o soluţie sterilă pentru administrare parenterală (fiolă).
Component Concentraţie per fiolă
2 000 ui/ml 4 000 ui/ml 10 000 ui/ml
Ingredient activ
Eritropoietină umană recombinată 16,8 mg/ml 33,6 mg/ml 84,0 mg/ml
Ingrediente inactive
Albumină (umană) EP sodiu, clorură, citrat, apă pentru injectare 2,5 mg/ml 2,5 mg/ml 12,5 mg/ml
Volum 1ml 1ml 1 ml

Forma farmaceutică: r-HuEpo este o soluţie proteică sterilă, tamponată, destinată

injectării intravenoase sau subcutanate, conţinând 2 000, 4 000 sau 10 000 ui/ml de r-
HuEpo şi 2,5 mg/ml de albumină serică umană, prezentate în fiole.
Acţiune terapeutică: Eritropoietina este o glicoproteină ce stimulează formarea
eritrocitelor începând cu precursorii acestora, celule suşe din componenta medulară,
acţionând ca un factor stimulator al mitozelor şi ca un hormon de diferenţiere al
precursorilor eritrocitari. S-a demonstrat, plecând de la culturi celulare de măduvă osoasă
umană, că r-HuEpo stimulează specific eritropoieza şi nu afectează de loc leucopoieza.
Nu a fost decelat nici un efect citotoxic faţă de celulele măduvei osoase şi până în prezent
nu există indicatori de formare a anticorpilor la pacientul tratat cu r-HuEpo.
Proprietăţi toxicologice: Carciogeneză: Nu au fost încă realizate studii de carciogeneză.
Mutageneză: r-HuEpo nu provoacă modificări nici la testul de mutageneză (test Ames),
nici la cel cu micronuclei. Toxicologie în funcţia de reproducere (vezi Mod de administrare
în timpul sarcinii şi alăptării).
Proprietăţi farmacocinetice: Calea intravenoasă: Măsurătorile de r-HuEpo după
administrarea multor doze intravenoase au relevat un timp de înjumătăţire de aprox. 4 ore
la voluntarii sănătoşi şi unul prelungit până la aprox. 5 ore la pacienţii cu insuficienţă
renală cronică. La copii, se apreciază acest timp la 6 ore. Calea subcutanată: În urma
administrării subcutanate, nivelele serice sunt mult mai joase decât cele atinse după
administrarea intravenoasă. Aceste nivele serice cresc lent şi ating un vârf după 12-18 ore
de la administrare. Acest vârf este întotdeauna mai mic decât cel atins prin administrarea
intravenoasă (aproximativ 1/20 din valoarea respectivă). Nu există acumulare: nivelele
rămân aceleaşi, chiar dacă sunt măsurate la 24 de ore de la prima injecţie sau după 24 de
ore de la ultima injecţie. Timpul biologic de înjumătăţire este greu de evaluat pentru
administrarea subcutanată şi este estimat la aprox. 24 ore. Biodisponibilitatea
eritropoietinei injectate subcutanat este mult mai mică decât a celei injectate intravenos,
aprox. 20%.
Indicaţii: r-HuEpo este indicată în tratamentul anemiilor secundare date de carenţa
absolută sau relativă a eritropoietinei, aşa cum apare în cazul anemiei secundare induse
de insuficienţa renală de debut sau cronică.
Contraindicaţii: Hipertensiune arterială necontrolată, hipersensibilitate la unul din
componenţii produsului.
Reacţii adverse: Insuficienţa renală cronică şi pacienţii predializaţi: Simptome pseudo-
gripale, cum ar fi cefaleea, durerile arteriale, senzaţia de slăbiciune, vertijul şi oboseala pot
apărea în anumite cazuri la începutul tratamentului. Cea mai înaltă reacţie adversă în
timpul tratamentului cu r-HuEpo este creşterea tensiunii arteriale, legată de doza
administrată sau de agravarea unei hipertensiuni arteriale preexistente. În cazuri izolate, la
pacienţi cu tensiune arterială normală sau hipotensiune, pot apărea crize hipertensive cu
simptome de encefalopatie hipertensivă (cefalee şi stare confuzională) şi crize toxicologice
generalizate, care necesită îngrijiri medicale şi intrarea imediată în terapie intensivă. O
atenţie deosebită trebuie acordată cefaleelor brutale şi pulsatile de tip migrenos,
interpretate ca un eventual semnal prodromal. Poate apărea o creştere moderată a
numărului de trombocite, care se menţine în interiorul limitelor normale şi care este
dependentă de doza de r-HuEpo administrată. Această creştere regresează spontan chiar
în timpul tratamentului cu r-HuEpo. Apariţia unei trombocitoze în aceste cazuri este foarte
rară. O creştere a dozei de heparină în timpul hemodializei pe durata tratamentului cu r-
HuEpo este necesară datorită creşterii hematocritului. Coagularea în circuitul de dializă
poate apărea în caz de insuficientă heparinizare. Tromboza şuntului arteriovenos
reprezintă o altă complicaţie specifică la pacienţii cu tendinţă de hipotensiune şi la cei la
care fistula prezintă anomalii (stenoză, anevrism la pacienţii cu tendinţă de hipotensiune şi
la cei la care fistula prezintă anomalii (stenoză, anevrism).
Precauţii: r-HuEpo trebuie utilizată cu prudenţă la pacienţii suferind de boală ischemică
vasculară sau la cei care prezintă anamnestic convulsii. Evoluţia nivelelor hemoglobinei, a
tensiunii arteriale şi a electroliţilor serici trebuie atent monitorizate, deoarece anumite
rezultate preliminare par a indica apariţia episoadelor hipertensive (asociate uneori cu
encefalopatie hipertensivă şi convulsii), în special la pacienţii la care hemoglobina creşte
rapid. Este recomandată o creştere a hemoglobinei mai mică de 2g/dl/lună. Când
tensiunea arterială începe să crească sau este însoţită de cefalee, trebuie instalat un
tratament antihipertensiv mai incisiv. În cazuri de epilepsie, trombocitoză şi insuficienţă
hepatică, r-HuEpo trebuie utilizată cu prudenţă. În carenţele de acid folic şi vitamină B12,
eficacitatea r-HuEpo poate fi diminuată. Nivelul hemoglobinei pacienţilor trataţi cu r-HuEpo
trebuie controlat săptămânal, cel puţin până la sterilizarea valorilor, iar apoi lunar.
Corectarea anemiei poate fi însoţită de o creştere a apetitului şi aportului de potasiu. În
cazul unei hiperpotasemii apărute la pacientul dializat, regimul alimentar şi parametrii
dializei vor fi modificate în consecinţă. În majoritatea cazurilor, valorile feritinei serice scad
paralel cu creşterea hematocritului. Sunt recomandate suplimentări ale fierului la pacienţii
la care nivelul feritinei serice este mai mic de 100 mg sau la care indicele de saturare al
transferinei scade sub 20%.
Folosirea în timpul sarcinii şi alăptării: r-HuEpo trebuie administrată în timpul sarcinii şi
lactaţiei numai dacă este absolut necesară şi dacă beneficiul potenţial justifică eventualul
risc pentru făt. Nu sunt cunoscute modificări fetale induse în administrarea de r-HuEpo la
femeia gravidă. r-HuEpo nu modifică funcţia de reproducere.
Interacţiuni: Nu există nici un indicator de interferenţă a r-HuEpo cu metabolizarea altor
medicamente. Există totuşi o interacţiune potenţială cu ciclosporina care este legată de
eritrocite. Atunci când r-HuEpo este administrată concomitent cu ciclosporină, nivelele
plasmatice ale ciclosporinei trebuie monitorizate iar doza de ciclosporină ajustată cu
creşterea hematocritului.
Mod de administrare: Insuficienţa renală cronică. Pacienţii dializaţi: tratamentul are două
etape: faza de corectare (atac) - 50 ui/kg corp, de 3 ori pe săptămână subcutanat sau
intravenos. Dacă este necesară corecţia dozei, aceasta se poate face după 4 săptămâni
de tratament. Fiecare corecţie trebuie să fie de 25 ui/kg corp; faza de întreţinere - doza
uzuală este cuprinsă între 30-100 ui/kg corp, de 3 ori pe săptămână. Copii: sub 30 de kg
necesită o doză de întreţinere mai mare decât cei de peste 30 kg sau decât adulţii (de ex.
60-150 ui/kg corp de 3 ori pe săptămână).
Doza (ui/kg corp de 3 ori pe săptămână)
Greutate (kg) Doza medie Doza de întreţinere
obişnuită
<10 100 75-150
10-30 75 60-150
>30 33 30-100
Doza maximă pentru acest grup de pacienţi nu trebuie să depăşească 2000 ui/kg corp de
3 ori pe săptămână. La administrarea subcutanată, doza medie este mai mică cu 20-30%,
decât la administrarea intravenoasă. Calea subcutanată este calea preferenţială de
administrare. Totuşi, în cazurile în care rezultatul este mediocru sau inexplicabil de slab,
se trece la administrarea intravenoasă pentru a putea verifica dacă acest rezultat se
datorează unei slabe absorbţii a produsului. Datele clinice sugerează că pacienţii ce
prezintă hemoglobina foarte scăzută (mai mică de 6 g/dl) ar putea avea nevoie de o doză
de întreţinere superioară dozelor de întreţinere pentru pacienţii cu anemie mai puţin
importantă (mai mare de 8 g/dl). Pacienţii în dializă peritoneală. Faza de corecţie: - 100
ui/kg corp pe săptămână, repartizate în 2 injecţii subcutanate. Dacă este necesară
corectarea dozei, aceasta se poate face într-un interval de 4 săptămâni. Faza de
întreţinere: - Doza obişnuită este de 50-100 ui/săptămână, în două injecţii subcutanate cu
doze egale. Doza maximă nu trebuie să depăşească 200 ui/kg corp, de 3 ori pe
săptămână. Pacienţii în predializă. Faza de corecţie - 500 ui/kg corp de 3 ori pe
săptămână, subcutanat. Corecţia dozei se face cu 25 ui/kg corp. Faza de întreţinere: -
Doza obişnuită 50-100 ui/kg corp de 3 ori pe săptămână, în 3 injecţii egale ca valoare.
Doza maximă nu trebuie să depăşească 200 ui/kg corp de 3 ori pe săptămână.
Generalităţi: Dacă nivelul hemoglobinei depăşeşte 13 g/dl, tratamentul trebuie întrerupt
până la atingerea nivelului de 12 g/dl. Posologia trebuie diminuată cu 25% la reluarea
tratamentului apoi verificate concentraţiile de hemoglobină. La întreruperea tratamentului
valoarea hemoglobinei scade cu 0,5 mg săptămânal. Valorile fierului trebuie evaluate la
toţi pacienţii înainte şi în timpul tratamentului, pentru a asocia o eventuală administrare de
fier. În cazul altor cauze de anemie (carenţă de vitamina B12 sau acid folic), acestea
trebuie excluse înaintea începerii tratamentului cu r-HuEpo. Absenţa răspunsului
terapeutic trebuie să conducă la căutarea factorilor responsabili. Printre aceştia cităm:
carenţa de fier, vitamina B12 sau acid folic, intoxicaţia cu aluminiu, infecţiile intercurente,
inflamaţiile şi episoadele traumatice, spolierea sanguină ocultă, hemoliza şi fibroza
medulară de diverse origini. Recomandări administrative. Ca la orice produs injectabil,
trebuie verificată absenţa particulelor în soluţie sau modificarea culorii. La injectarea
subcutanată, nu trebuie depăşit volumul maxim de 1 ml pe loc de injecţie. În cazul
volumelor mai mari, se aleg mai multe locuri de injectare. Injecţiile pot fi făcute pe membre
sau pe peretele abdominal anterior. Injecţia intravenoasă: lent, în cel puţin 1-2 minute. La
pacienţii hemodializaţi, injecţia trebuie administrată după şedinţa de dializă prin acul
fistulei, urmată de o spălare cu 10 ml de soluţie izotonică salină pentru a asigura o curăţire
a tubului şi a garanta penetrarea produsului în circulaţie. Se preferă injectarea mai mult de
5 min la pacienţii care prezintă simptome pseudo-gripale. Nu se administrează prin
perfuzie venoasă şi nu se amestecă cu alte medicamente.
Supradozare: Răspunsul la doze de r-HuEpo este strict individualizat. Limita terapeutică
a r-HuEpo este foarte largă, însă dozele foarte mari pot conduce la apariţia hipertensiunii.
Se poate practica flebotomia în cazul nivelelor de hemoglobină extrem de ridicate. Chiar şi
în cazurile în care nivelele serice sunt extrem de ridicate, nu au fost observate simptome
de intoxicaţie.
Incompatibilităţi (majore): A nu se administra în perfuzie intravenoasă sau asociaţie cu
alte soluţii medicamentoase.
Conservare: Observaţi data expirării imprimată pe flacon, sub iniţialele EXP (luna, anul).
Condiţii de păstrare: Se păstrează între 2 - 8 grade Celsius, la adăpost de lumină. Nu se
congelează, nu se agită. Pentru injecţii parenterale: Cutie cu 6 fiole, 1000 ui/0,5ml de r-
HuEpo; Cutie cu 6 fiole, 2 000 ui/ml de r-HuEpo; Cutie cu 6 fiole, 4 000 ui/ml de r-HuEpo;
Cutie cu 6 fiole, 10 000 ui/ml de r-HuEpo.

Producător: Cilag
EPUROX de uz general
produse cu acţiune antiinflamatoare
Prezentare: Epurox este un produs biologic compus din superoxid dismutază (SOD) şi
piruvat de sodiu; SOD este obţinută prin prelucrarea unui precipitat intermediar al
procesului tehnologic de obţinere a albuminei din sânge placentar uman prin precipitări
repetate cu etanol. Acest precipitat nu conţine AgHBs, Ac anti HCV şi Ac anti HIV1-2,
conform testelor specifice acestor virusuri, efectuate pe fiecare lot prelucrat în vederea
obţinerii SOD. Epurox are activitate de anulare sau atenuare a efectelor toxice ale
radicalilor de oxigen, astfel încât este utilizabil în tratarea componentei inflamatorii ce
intervine în patogenia diferitelor boli. Produsul se prezintă în fiole de 1 ml, conţinând 2 500
U SOD pentru uz general. Este un lichid limpede, slab gălbui. Prezervant: Tiomersalat de
sodiu 1/10 000.
Indicaţii: Fiind un preparat biologic cu rol în anularea sau atenuarea acţiunii toxice a
radicalilor de oxigen, Epurox are o activitate antiinflamatoare semnificativă cu indicaţii în:
Reumatologie: reumatisme articulare (cu localizare mono- sau poliarticulară) acute şi
cronice, cu lichid sinovial cu caracter inflamator; poliartrită reumatoidă şi forme speciale de
poliartrită reumatoidă (poliartrită reumatoidă juvenilă, poliartrită psoriazică, poliartrită
reumatoidă cu sindrom Sjögren); spondilită anchilozantă şi sindrom Reiter; gonartroză,
reumatisme abarticulare, tendinite, epicondilite. Gastroenterologie: rectocolită
ulcerohemoragică, boală Crohn. Pneumologie: astm bronşic de etiologie infecţioasă;
afecţiuni cronice ale căilor respiratorii (rino-sinuzite, bronşite cronice, bronşiectazii).
Neurologie: meningite, meningoencefalite acute; purpură trombocitopenică idiopatică,
purpură anafilactoidă. Alte domenii de întrebuinţare: şoc toxico-septic; mielosupresia
rezultată din chimioterapia şi radioterapia cancerului.
Mod de administrare: Conform indicaţiilor medicului, produsul se poate administra
intramuscular, subcutanat, intraarticular.
Contraindicaţii: Nu se recomandă administrarea Epurox femeilor în timpul sarcinii şi în
perioada de alăptare precum şi persoanelor cu teren alergic.
Reacţii secundare: Uneori poate exacerba durerile articulare pentru o scurtă perioadă de
timp, în cazul administrărilor intraarticulare.
Condiţii de păstrare: Se păstrează la temperaturi cuprinse între +4 grade Celsius şi +8
grade Celsius. Termen de valabilitate: 2 ani.

Producător: Institutul Cantacuzino

EPUROX de uz oftalmic
produse cu acţiune antiinflamatoare
Prezentare : Epurox este un produs biologic compus din superoxid dismutază (SOD) şi
piruvat de sodiu; SOD este obţinută prin prelucrarea unui precipitat intermediar al
procesului tehnologic de obţinere a albuminei din sânge placentar uman prin precipitări
repetate cu etanol. Acest precipitat nu conţine AgHBs, Ac anti HCV şi Ac anti HIV1-2,
conform testelor specifice acestor virusuri, efectuate pe fiecare lot prelucrat în vederea
obţinerii SOD. Epurox are activitate de anulare sau atenuare a efectelor toxice ale
radicalilor de oxigen, astfel încât este utilizabil în tratarea componentei inflamatorii ce
intervine în patogenia diferitelor boli. Aspect: Soluţie limpede; la +4 grade Celsius poate
apărea un slab sediment grunjos. Este livrat în cutii cu 1 flacon de 10 ml conţinând 5 ml
Epurox per flacon. Prezervant: Tiomersalat de sodiu 1/10 000.
Indicaţii: Fiind un preparat biologic cu rol în atenuarea acţiunii toxice a radicalilor de
oxigen, Epurox are o activitate antiinflamatoare semnificativă, fiind indicat în tratamentul
opacităţii cristaliniene (cataractă) şi al altor afecţiuni oculare cu caracter inflamator.
Mod de administrare: Instilaţii în sacul conjunctival, de 3 ori pe zi câte o picătură (după
sfatul medicului). Înaintea fiecărei administrări, flaconul se încălzeşte în palmă; nu se
recomandă administrarea la temperaturi mai mici de +20 grade Celsius. Din momentul
deschiderii, flaconul este valabil numai două săptămâni.
Contraindicaţii: Nu se recomandă administrarea Epurox femeilor în timpul sarcinii şi în
perioada de alăptare, precum şi persoanelor cu teren alergic.
Reacţii adverse: Uneori, poate să apară o uşoară iritaţie locală.
Condiţii de păstrare: Se păstrează la temperaturi cuprinse între +4 şi +8 grade Celsius.
Termen de valabilitate: 2 ani.

Producător: Institutul Cantacuzino

ERACINE®, capsule 150 mg
rosoxacinum
Date farmacocinetice: Absorbţie: Rosoxacin se absoarbe rapid după administrare orală;
pentru o absorbţie mai bună, se recomandă să se administreze pe nemâncate. Distribuţie:
Concentraţiile plasmatice maxime pentru doza unică orală de 300 mg sunt 6,6 mcg/ml şi
se ating după aproximativ 2,5 ore de la administrare. Semiviaţa plasmatică este 6,5 ore,
iar legarea de proteinele plasmatice este 70%. Biotransformare: Rosoxacin este
metabolizat hepatic. Eliminare: 25% în fecale şi 75% în urină, sub formă de rosoxacin
liber, activ, şi sub formă a 2 metaboliţi inactivi, care nu se pot regăsi în plasmă.
Date farmacodinamice: Rosoxacin este o chinolonă cu următorul spectru de activitate
antibacteriană: Specii obişnuit sensibile: Neisseria gonorrhoeae, Escherichia coli,
Salmonella, Shigella, Yersinia, Aeromonas, Vibrio parahaemolyticus, Campylobacter
jejuni, Staphylococcus coagulazo-pozitiv. Specii rezistente (CMI mai mari de 128 mcg/ml):
Clostridium difficile.
Indicaţii: Gonococii uretrale şi uretrovaginale acute, recente, fără complicaţii. Infecţii
bacteriene intestinale.
Posologie, mod de administrare: Gonococii: 2 capsule odată (priză unică), de preferinţă
între mese. Se recomandă tratarea simultană a partenerului; dacă este posibilă, această
atitudine terapeutică va permite ruperea lanţului contaminării. Infecţii intestinale: câte 1
capsulă dimineaţa şi seara, timp de 5 zile.
Efecte adverse: Senzaţie de astenie, de beţie, vertij (ameţeală), somnolenţă. Uneori
greaţă sau cefalee (dureri de cap). Manifestări alergice: în mod excepţional, edem
Quincke, şoc anafilactic.
Contraindicaţii: Alergie la rosoxacin sau la un produs din familia chinolonelor. Din
prudenţă, medicamentul va fi rezervat adulţilor. Deficit de glucozo-6-fosfat-dehidrogenază.
Avertizări, precauţii: Asemănător tuturor tratamentelor gonocociei în priză unică, la
femeie, este prudent să se efectueze un control microbiologic şi ginecologic ulterior. Se
recomandă să se supravegheze testele serologice specifice sifilisului la 3 - 4 săptămâni şi
la 3 luni după administrarea rosoxacinei, cu toate că, administrat la iepurele contaminat cu
o suspensie de treponeme, rosoxacin nu modifică evoluţia infecţiei sifilitice. În insuficienţa
renală sau hepatică există riscul de potenţare a eventualelor efecte adverse.
Sarcină şi alăptare: Sarcină: Se va evita utilizarea rosoxacinei în timpul sarcinii, cu toate
că nu s-au observat efecte teratogene la animalele de laborator (şoarece, iepure, şobolan
femelă). Alăptare: Nu au fost efectuate dozări ale rosoxacinei în laptele matern.
Conducere şi utilizare de maşini: Pentru conducătorii de vehicule sau de utilaje în
mişcare, datorită unei eventuale apariţii a somnolenţei, se recomandă să se prescrie cele
2 capsule seara, la culcare, dacă posologia este o priză unică.
Supradozare: Până în prezent nu s-a întâlnit nici un caz de supradozare. Totuşi, pentru
posologia cea mai importantă administrată (2 prize de 400 mg în aceeaşi zi), s-au
observat următoarele efecte adverse: greaţă, vărsături, vertij (ameţeli).
Formă de prezentare: Cutie cu 2 capsule. Cutie cu 20 capsule.

Producător: Sanofi Winthrop

ERGOCEPS
codergotoxina
Compoziţie: Flacoane cu 20 ml soluţie conţinând 1 mg/ml amestec în părţi egale din:
metansulfonat de dihidroergocriptină; metansulfonat de dihidroergocornină; metansulfonat
de dihidroergocristină din secară cornută (grupa ergotoxinei).
Acţiune farmacoterapeutică: Simpatolitic (vasodilator periferic) scade tensiunea arterială
la hipertensivi.
Indicaţii: Tulburări de circulaţie periferică şi centrală, hipertensiune arterială, sindrom de
iritaţie a simpaticului cervical.
Reacţii adverse: Foarte rar provoacă ameţeli, cefalee, greaţă, vărsături, erupţii cutanate,
anorexie, crampe abdominale.
Mod de administrare: Peroral de 3 ori câte 10-40 picături pe zi. Pentru prevenirea
tulburărilor digestive, se recomandă ca admi-nistrarea orală să se facă după mese.
Prezentare farmaceutică: Flacoane a 20 ml în cutii individuale prevăzute cu pipetă sau
dop picurător. Se va folosi în maximum 20 de zile de la deschiderea flaconului.

Producător: Antibiotice-Iaşi
ERGOMET
ergometrinum
Prezentare farmaceutică: Fiole a 1 ml soluţie apoasă conţinând ergometrină maleat 0,2
mg (cutie cu 10 buc.).
Acţiune terapeutică: Hemostatic uterin prin acţiune ocitocică predominant uterotonică -
creşterea tonusului miometrului determină comprimarea vaselor şi sinusurilor sanguine,
oprind metroragia; efectul apare rapid (după câteva secunde de la injectarea intravenoasă,
7 minute de la injectarea intramusculară, 10 minute de la administrarea orală) şi durează 3
ore sau mai mult; are şi acţiune vasoconstrictoare, relativ slabă.
Indicaţii: Profilaxia şi controlul metroragiilor post-partum, involuţie uterină imperfectă,
retenţie de lohii; hemoragii în cursul operaţiilor cezariene, metroragii post-abortum, meno-
şi metroragii grave.
Mod de administrare: Intramuscular 1-2 fiole (0,2-0,4 mg); intravenos 1/2-1 fiolă (la
nevoie se poate repeta după 1 oră); oral 1-4 fiole de 3 ori/zi.
Reacţii adverse: Dozele mari pot provoca greaţă, vomă, dureri pelviene, hipertensiune
arterială trecătoare; injectarea intravenoasă rapidă (în mai puţin de 1 minut) poate fi cauză
de hipertensiune arterială bruscă (chiar de accidente cerebro-vasculare), parestezii,
ameţeli, cefalee, tinitus, palpitaţii, dureri precordiale, dispnee, sudoraţie; rareori erupţii
cutanate.
Contraindicaţii: Sarcină, travaliu (până la degajarea umărului), perioada de alăptare,
toxemie, insuficienţă hepatică avansată; hipertensiunea arterială şi bolile vasculare
obliterante (angină pectorală, arterite periferice) contraindică injectare şi impun prudenţă
pentru admi- nistrarea orală; prudenţă în prezenţa stărilor infecţioase, în bolile hepatice şi
în bolile renale, ca şi în caz de deficit de pompă cardiacă; nu se asociază cu
vasoconstrictoare.

Producător: Biofarm
ERITROACNOL
erythromycinum
Prezentare farmaceutică: Unguent conţinând, la 100 g, eritromicină 1,2 g şi extract de
Calendula în propilenglicol 10 g (tub cu 60 g).
Acţiune terapeutică: Unguent dermatologic eficace în acnee prin conţinutul în
eritromicină-antibiotic macrolidic activ faţă de Propionibacterium acnes: extractul de
Calendula asociat acţionează antiseptic şi cicatrizant.
Indicaţii: Acnee, mai ales forme medii, cu inflamaţie, noduli şi pustule.
Mod de administrare: În aplicaţii locale, de 2 ori/zi (după spălarea şi uscarea zonei de
piele interesată).
Reacţii adverse: Uneori fenomene de iritaţie locală, cu senzaţie de arsură, eritem,
uscăciunea pielii, descuamare; rareori suprainfecţii cu germeni rezistenţi; foarte rar reacţii
alergice.
Contraindicaţii: Alergia la eritromicină sau alte componente contraindică unguentul;
prudenţă în timpul sarcinii şi alăptării; se vor păzi ochii; tratamentul se întrerupe în caz de
suprainfecţii. Nu se asociază cu medicamente topice iritante sau keratolitice.

Producător: Colgate Palmolive

ERITROMICINĂ 250 mg
erythromycinum
Compoziţie: Estolat de eritromicină echivalent la 250 mg eritromicină, excipienţi q.s.
pentru un comprimat.
Acţiune terapeutică: Antibiotic cu spectru de tip penicilinic cu acţiune bacteriostatică sau
bactericidă, în funcţie de concentraţie, specie microbiană, fază de creştere, densitatea
inoculului.
Indicaţii: Spectrul antimicrobian este asemănător celui al penicilinei G, cuprinzând şi
stafilococul secretor de penicilinază. Reprezintă antibioticul de elecţie în infecţiile cu
Mycoplasma sp. sau Legionella şi alternativa de primă linie în toate indicaţiile penicilinei G,
la bolnavii sensibilizaţi. Este antibioticul de preferat în infecţii ale căilor respiratorii
superioare şi mijlocii.
Reacţii adverse: Administrarea de estolat de eritromicină a fost asociată, în special la
adulţi, cu apariţia unor tulburări hepatice însoţite sau nu de icter. Pot apărea greaţă, vomă,
colici abdominale şi febră. Simptomele iniţiale apar de obicei după 12 săptămâni de
tratament continuu sau, foarte rar, numai după câteva zile de tratament. În cazul apariţiei
acestor simptome se impune întreruperea tratamentului. După reluarea tratamentului, la
pacienţii sensibili, simptomele pot reapărea în primele 48 de ore. În timpul terapiei
prelungite sau repetate este posibilă o supradezvoltare a bacteriilor sau a fungilor
nesusceptibili, ceea ce impune întreruperea tratamentului şi instituirea unei terapii
corespunzătoare.
Contraindicaţii: Hipersensibilitate la Eritromicină. Afecţiuni hepatice. Infecţii cu germeni
rezistenţi la macrolide. La pacienţii sub tratament cu terfenadină.
Precauţii: Instituirea tratamentului cu estolat de eritromicină se va face la recomandarea
medicului. Dozele, intervalul dintre administrări şi durata tratamentului trebuie respectate,
conform prescripţiei medicale. Administrarea Eritromicinei femeilor însărcinate şi celor
care alăptează se va face numai cu avizul prealabil al medicului.
Interacţiuni cu alte medicamente: Se recomandă prudenţă sau se evită, după caz,
administrarea concomitentă cu: terfenadină, probenecid, lincomicină şi clindamicină în
infecţii cu germeni rezistenţi la eritromicină, teofilină, digoxină, anticoagulante orale,
ergotamină sau dihidroergotamină, triazolam şi midazolam, medicamente metabolizate de
către sistemul citocrom P450 (carbamazepină, ciclosporină, hexobarbital, fenitoină,
alfentanil, disopiramidă, bromocriptină, etc.).
Doze, mod de administrare: Adulţi: Doza terapeutică uzuală este de 250 mg (un
comprimat) la 6 ore. Aceasta poate fi crescută la 4 gzi sau mai mult, în funcţie de
severitatea infecţiei. Copii: Vârsta, greutatea şi severitatea infecţiei constituie factori
importanţi în determinarea dozei potrivite. Dozele uzuale sunt cuprinse între 30 şi 50 mgkg
corpzi, în mai multe prize. Pentru infecţii mai severe aceste doze pot fi dublate. Infecţii
streptococice: Pentru tratamentul faringitelor sau tonsilitelor streptococice dozele uzuale
sunt cuprinse între 20 şi 50 mgkg corpzi, în mai multe prize. În tratamentul infecţiilor cu
streptococ, grupul A beta-hemolitic: doza terapeutică de Eritromicină trebuie administrată
cel puţin 10 zile. În profilaxia infecţiilor streptococice la persoanele cu antecedente de boli
ale inimii de natură reumatică: doza este de 250 mg de două ori pe zi. În profilaxia
endocarditelor bacteriene la pacienţii alergici la peniciline, cu boli de inimă congenitale sau
cu alte maladii valvulare dobândite, reumatice sau de altă natură, care sunt supuşi unor
proceduri dentare sau chirurgicale ale căilor respiratorii superioare: dozele pentru adulţi
sunt de 1 g (20 mgkg corp pentru copii), pe cale orală, cu o oră înaintea procedurii, urmat
de 500 mg (10 mgkg corp pentru copii) la 6 ore mai târziu. Sifilis primar: 20 g, divizate în
doze, de-a lungul unei perioade de 10 zile. Dizenterii amoebiene: Dozele pentru adulţi sunt
de 250 mg, de 4 ori pe zi, cu o durată a tratamentului de 10 până la 14 zile; pentru copii se
recomandă doze de 30-50 mg/kg corp/zi în doze divizate, cu o durată a tratamentului de
10 până la 14 zile. Tuse convulsivă: 40-50 mg/kg corp/zi timp de 5 până la 14 zile.
Legioneloza: 1-4 g/zi, în doze divizate. Infecţii urogenitale cu Chlamydia trachomatis, în
timpul sarcinii: 500 mg de 4 ori pe zi, pe o perioadă de minim 7 zile. Femeilor care nu
tolerează acest regim li se recomandă doze scăzute la 250 mg, de 4 ori pe zi, minimum 14
zile. La adulţii cu infecţii necomplicate uretrale, endocervicale sau rectale cu Chlamydia
trachomatis care nu tolerează tetraciclina sau la care aceasta este contraindicată 500 mg,
de 4 ori pe zi, minimum 7 zile.
Formă de prezentare: Cutii conţinând 2 blistere a câte 10 comprimate.
Condiţii de păstrare: În ambalajul original, la temperaturi care să nu depăşească 30
grade Celsius. Termen de valabilitate: 2 ani

Producător: Labormed Pharma

ERITROMICINĂ, comprimate
erythromycinum
Formă de prezentare: Blistere a câte 10 comprimate. Cutie pliantă de carton cu 2
blistere.
Compoziţie: Propionat de eritromicină echivalent cu 200 mg eritromicină bază anhidră/
comprimat.
Proprietăţi: Antibiotic aparţinând clasei macrolidelor. Eritromicina are proprietăţi
bacteriostatice sau bactericide în funcţie de concentraţia antibioticului, specia microbiană,
faza de creştere şi densitatea inoculului. Este activă şi faţă de germenii intracelulari.
Antibioticul pătrunde în bacteriile grampozitive în concentraţii mult mai mari decât cele
realizate în bacteriile gramnegative. Acţiunea eritromicinei se datorează fixării de
subunitatea ribozomială 50 S, cu blocarea reacţiilor de transpeptidare şi/sau translocare şi
împiedicarea sintezei polipeptidelor. Acţionează asupra cocilor şi bacililor grampozitivi,
cocilor aerobi gramnegativi (Branhamella catarrhalis, gonococi, meningococi), bacililor
gramnegativi aerobi (Bordetella pertussis, Legionella pneumophila) şi asupra bacilior
gramnegativi anaerobi: Campylobacter jejuni. Alţi germeni sensibili la eritromicină:
Treponema pallidum, Chlamydia trachomatis, Mycoplasma pneumoniae, Ureaplasma
urealyticum.
Valorile medii pentru concentraţiile minime inhibitorii (CMI):
Microorganisme CMI 50 CMI 90
Coci grampozitivi:
Staphylococcus aureus 0,5 0,5
Streptococcus pyogenes grup A 0,03 0,12
Streptococcus viridans 0,06 0,12
Streptococcus pneumoniae 0,016 0,035
Coci gramnegativi:
Branhamella catarrhalis 0,5 0,5
Neisseria gonorrhoeae 0,12 0,25
Neisseria meningitidis 0,8 1,6
Bacili grampozitivi:
Aerobi:
Corynebacterium diphtheriae 0,03 0,03
Listeria monocytogenes 0,125 0,25
Anaerobi:
Clostridium difficille 1 2
Clostridium perfringens 1,6 1,6
Bacili gramnegativi:
Bordetella pertussis 0,02 0,78
Campylobacter species 2 4
Gardnerella vaginalis 0,015 0,6
Haemophilus influenzae 1 2
Legionella pneumophila 0,12 0,25
Chlamydia:
Chlamydia trachomatis 1 2
Mycoplasma:
Mycoplasma pneumoniae 0,002 0,006
Ureaplasma urealyticum 2 2
Unele tulpini de Streptococcus pneumoniae, streptococ A beta-hemolitic, Haemophilus şi
Streptococcus viridans sunt rezistente la eritromicină. La stafilococi, rezistenţa poate să
apară şi în decursul tratamentului. În toate cazurile rezistenţa este mediată plasmidic. Ea
se explică prin intervenţia unor enzime metilante care modifică specific ARN-ul ribozomial.
Rezistenţa este încrucişată pentru antibioticele macrolidice şi cele lincosaminice. O tulpină
este sensibilă dacă CMI este inferioară valorii de 2 g/ml şi este rezistentă la CMI 4 mcg/ml.
Când valorile CMI sunt situate în intervalul 2-4 mcg/ml, probabilitatea eşecului terapeutic
prin utilizarea eritromicinei ca agent antiinfecţios este relativ crescută.
Farmacocinetică: Absorbţie şi distribuţie: Propionatul de eritromicină este stabil faţă de
acidul clorhidric din stomac şi are o absorbţie digestivă superioară eritromicinei bază.
Propionilesterul, inactiv ca atare, este hidrolizat la nivelul tractului gastrointestinal şi în
sânge, eliberând eritromicina bază activă terapeutic. Absorbţia poate fi influenţată de
prezenţa alimentelor, din care cauză comprimatele se vor administra cu o 1/2 de oră
înainte de masă. Eritromicina difuzează uşor în majoritatea lichidelor biologice, exceptând
lichidul cefalorahidian unde, chiar şi în cazul unei infecţii, nivelul eritromicinei este foarte
scăzut. Trece bariera placentară şi se excretă în laptele matern. Se fixează de proteinele
plasmatice în proporţie de 42-90%. Timpul de înjumătăţire biologică este de aprox. 2 h.
Metabolizare şi excreţie: Eritromicina se acumulează în ficat şi se elimină prin bilă în
concentraţii mari. Este inactivată în mică măsură prin demetilare la nivelul ficatului.
Eliminarea urinară, în forma nemodificată, cuprinde 5% din doza administrată oral.
Indicaţii:Tratamentul infecţiilor cauzate de microorganisme sensibile: infecţii bronho-
pulmonare, ORL, cutanate, genitale, osoase. Poate fi utilizată de către bolnavii alergici la
peniciline. Infecţii ale tractului respirator cu Streptococcus pyogenes (streptococ A beta-
hemolitic), Streptococcus pneumoniae, Haemophilus influenzae. Infecţii acute ale pielii şi
ţesuturilor moi, cauzate de Staphylococcus aureus (numeroase tulpini sunt rezistente),
Streptococcus pyogenes. Este medicaţia de ales în pneumonia cu Mycoplasma
pneumoniae. Difterie (indicaţie de prima alegere): eradicarea bacilului la purtători şi
profilactic. Tratamentull pneumoniei cu Chlamydia trachomatis, mai ales la femeia
însărcinată şi la copiii la care tetraciclina este contraindicată. Forme grave de enterocolită
cu Campylobacter fetus jejuni, infecţii cu Bordetella pertussis. Ca alternativă pentru
tratarea tulburărilor inflamatorii pelviene cauzate de Neisseria gonorrhoeae la pacienţii
hipersensibili la penicilină. Este însă din ce in ce mai puţin folosită în gonoree, din cauza
frecvenţei mari a recăderilor. Sifilis. Infecţii cu Listeria monocytogenes (exceptând
meningitele). Profilaxia recăderilor de reumatism articular acut şi a endocarditei la pacienţii
care suferă de boli cardiace congenitale sau de cardiopatie reumatismală, înaintea unei
intervenţii dentare sau chirurgicale la nivelul tractului respirator superior. Acneea vulgaris.
Otită medie (asociată cu sulfamide).
Mod de administrare: Adulţi: 1,5-2 g/zi, în 2-3 prize, cu o jumătate de oră înainte de
mese. În infecţiile grave, doza zilnică poate să crească la 4 g/zi (divizate în 4 prize). Copii:
în general 50 mg/kg corp/zi, în 2-3 prize. În infecţii grave se dublează doza. Posologie
particulară: Şancrul primar, sifilisul secundar şi latent ( 1 an): 3-4 g/zi, timp de 10-15 zile.
Infecţii acute pelviene: 500 mg i.v., la 6 h, timp de 3 zile, urmate de 500 mg oral, de 2 ori/zi
(la 12 h), timp de 7 zile. Uretrita gonococică: 500 mg de 2-3 ori/zi, timp de 14 zile. Infecţii
cu Bordetella pertussis: 40-50 mg/kg corp/zi, 5-14 zile (dozele şi durata optimă a
tratamentului nu s-au stabilit cu exactitate). Conjunctivite cu Chlamydia la copii: 12,5 mg
(eritromicină bază) /kg corp la 6 h, timp de 10-14 zile.
Contraindicaţii: Hipersensibilitate la antibioticele din clasa macrolidelor. Insuficienţă
hepatică gravă. Nu se asociază cu alcaloizi vasoconstrictori proveniţi din secară cornută,
mai ales cu ergotamina şi dihidroergotamina.
Reacţii adverse: Eritromicina nu provoacă decât rareori efecte secundare, iar atunci când
apar, acestea nu prezintă gravitate. Cel mai adesea s-au semnalat tulburări
gastrointestinale: greţuri, vărsături, diaree, dureri abdominale. Deşi aceste efecte sunt
minore, uneori este necesară o diminuare a dozelor. În cazul unui tratament îndelungat cu
doze mari, există riscul suprainfecţiei cu microorganisme rezistente la eritromicină.
Simptomele unei colestaze hepatice pot să apară după 10 zile de tratament: greţuri,
vărsături, dureri abdominale, febră, prurit, icter şi eozinofilie. În cazul unei reacţii alergice
manifestate prin urticarie şi erupţii cutanate, se va recurge la întreruperea tratamentului.
La cei hemodializaţi sau la bolnavii cu insuficienţă renală gravă, eritromicina poate duce la
apariţia unei hipoacuzii tranzitorii şi reversibile.
Precauţii particulare: Se va administra cu precauţie la pacienţii cu insuficienţă renală sau
la cei cu funcţia hepatică alterată, urmărind cu atenţie rezultatele testelor hepatice şi
reducând eventual dozele. La pacienţii astmatici trataţi cu teofilină se vor controla
concentraţiile plasmatice ale antiastmaticului, urmărind o eventuală apariţie a simptomelor
caracteristice intoxicaţiei cu teofilină. Deşi nu s-au observat până astăzi efecte teratogene
sau embriopate, eritromicina nu se va administra la femeile însărcinate decât în caz de
strictă necesitate.
Interacţiuni medicamentoase: Asociată teofilinei, inhibă metabolizarea acesteia,
crescându-i concentraţia plasmatică, respectiv riscul unei reacţii toxice. De asemenea,
măreşte efectul hipoprotrombinemiant al anticoagulantelor cumarinice. Au fost semnalate
reacţii ischemice la asociere cu ergotamină sau DH-ergotamină. Medicamentele
metabolizate prin citocromul P450 vor avea nivele plasmatice mai ridicate (ex:
carbamazepina, ciclosporina, hexobarbitalul, fenitoina). Dacă se asociază cu
bromocriptina, se va ţine cont de o eventuală creştere a activitatii antiparkinsoniene,
putând să apară semnele unei supradozări dopaminergice (diskinezia). Macrolidele par să
modifice metabolismul terfenadinei, putând provoca astfel aritmii cardiace. Poate inhiba
acţiunea bactericidă a penicilinelor şi a cefalosporinelor. In vitro există un antagonism între
eritromicină şi clindamicină, lincomicină respectiv cloramfenicol.
Supradozare: Simptomele sunt de obicei cele ale unei tulburări gastrointestinale. Oprirea
tratamentului va duce la dispariţia lor. Nu se elimină prin hemodializă sau dializă
peritoneală.
Condiţii de păstrare: La temperatura camerei, ferit de lumină şi umezeală.

Producător: Europharm
ERITROMICINĂ ETILSUCCINAT
erythromycinum
Prezentare farmaceutică: Pulbere suspendabilă pentru uz oral, la copii, conţinând
eritromicină etilsuccinat 2,4 g corespunzător la eritromicină 2 g şi excipient până la 25 g
(flacon cu 23 g).
Acţiune terapeutică: Preparat pentru uz pediatric, are proprietăţi similare cu Propionil
eritromicina (vezi).
Indicaţii: Aceleaşi ca la Propionil eritromicină; este indicată pentru tratamentul infecţiilor
cu germeni sensibili la eritromicină, la copii.
Mod de administrare: Oral, 30-50 mg eritromicină/kg corp şi zi, fracţionat în 3-4 prize (la
mese); dozele de suspensie recomandate sunt de 1 linguriţă pentru fiecare 5 kg, la sugari
şi 1/2-1 linguriţă de 3-4 ori/zi, la copii (până la 12 ani). Suspensia se prepară adăugând în
flacon apă fiartă şi răcită, până la semnul de pe etichetă (care indică 60 ml), după care se
agită 1-2 minute; o linguriţă (sau o menzură a 5 ml) suspensie conţine 200 mg
eritromicină; suspensia se ţine la rece, cel mult 4 zile.
Reacţii adverse şi contraindicaţii: Aceleaşi ca pentru Propionil eritromicină.

Producător: Antibiotice-Iaşi
ERITROMICINĂ LACTOBIONAT
erythromycinum
Prezentare farmaceutică: Flacoane conţinând eritromicină lactobionat în cantitate
echivalentă cu 300 mg eritromicină bază, sub formă de pulbere pentru prepararea de
soluţie injectabilă.
Acţiune terapeutică şi Indicaţii: Formă injectabilă de eritromicină, realizează concentraţii
plasmatice mari; are aceleaşi indicaţii ca la Propionil eritromicina (vezi), fiind de ales în
infecţiile grave - de exemplu pneumonie cu Mycoplasma sau pneumococ, meningită
pneumococică, endocardită subacută cu streptococ viridans sau enterococ; se foloseşte şi
când administrarea orală a eritromicinei nu este posibilă.
Mod de administrare: Intravenos, în injecţii lente, la adulţi 300-900 mg la fiecare 6 ore; la
copii 30-50 mg/kg corp/ zi (fracţionat).
Reacţii adverse: Rareori reacţii alergice, suprainfecţii cu germeni rezistenţi, hipoacuzie
trecătoare (la doze mari şi la bolnavii cu insuficienţă renală); uneori iritaţia venei injectate
şi tromboflebită locală (se folosesc soluţii diluate).
Contraindicaţii: Alergie la eritromicină şi la alte antibiotice macrolidice; prudenţă sau se
evită în timpul sarcinii, prudenţă la hepatici. Atenţie la asocierea cu preparate de teofilină
(creşte concentraţia sanguină a teofilinei, cu risc de reacţii toxice). Eritromicina în soluţie
este incompatibilă cu: tetraciclină hcl., ampicilină sodică, cloxacilină sodică, colistină
metansulfonat de sodiu, hidrocortizon hemisuccinat, heparină, metaraminol, fenitoină,
vitamine din complexul B, acid ascorbic.

Producător: Antibiotice-Iaşi
ERITROMICINĂ PROPIONIL
erythromycinum
Compoziţie: Comprimate conţinând o cantitate de eritromicină propionil echivalentă cu
0,200 g eritromicină bază.
Acţiune farmacoterapeutică: Ester al eritromicinei, stabil în mediul gastric, cu absorbţie
digestivă superioară eritromicinei bază. Spectru asemănător penicilinei, activă şi faţă de
unele tulpini de stafilococ rezistent la penicilină. Acţiune, în general, bacteriostatică
(eventual bactericidă). Acţionează, mai ales, asupra germenilor grampozitivi (streptococi,
pneumococi) ca şi asupra unor germeni gramnegativi (neisserii, haemophili), spirochete,
rickettsii, micoplasme. Foarte necesară în tratamentul difteriei şi pentru sterilizarea
purtătorilor de bacil difteric. Nivelul sanguin maxim se înregistrează la aproximativ 2 ore,
după administrarea unei doze. Difuziunea în ţesuturi este foarte bună: pătrunde prin
pleură, peritoneu şi placentă, nu traversează meningele neinflamat. Se elimină prin bilă,
urină şi prin secreţia lactată (concentraţii mai mari ca în plasmă). Rezistenţa germenilor
este încrucişată în grupa macrolidelor. Practic, în cursul tratamentelor de scurtă durată,
rezistenţa microbiană la eritromicină propionil se observă rar.
Indicaţii: În general, infecţiile cu germeni sensibili la eritromicină şi rezistenţi la penicilină
şi alte antibiotice uzuale; de asemenea infecţii cu germeni penicilinosensibili la persoanele
cu alergie la penicilină. Infecţii uşoare cu stafilococi rezistenţi la penicilină (în infecţiile
grave se folosesc alte antibiotice). În difterie, constituie tratamentul antibacterian de elecţie
(şi pentru sterilizarea purtătorilor de bacili difterici). Este astfel indicată în: infecţii
streptococice (scarlatină, endocardite, angine, sterilizarea purtătorilor de streptococi);
pneumonii pneumococice; gonoree şi şancru moale; tuse convulsivă; bruceloză; dizenterie
amibiană.
Contraindicaţii: Disfuncţii hepatice; alergie la eritromicină în antecedente; infecţii cu
germeni rezistenţi la orice antibiotic din grupa macrolidelor.
Reacţii adverse: Rareori tulburări gastrointestinale (greaţă, vărsături, diaree), care dispar
după întreruperea tratamentului sau după diminu-area dozei. În cursul tratamentelor
prelungite (peste 7 zile cu doze mari) pot apărea fenomene hepatotoxice.
Mod de administrare: Adulţi şi adolescenţi, 0,020-0,025 g/kg corp/24 ore, fracţionat, în
prize administrate la 6 ore interval (aproximativ 0,200-0,300 g pentru o priză); în cazurile
grave, doza unică se poate mări până la 0,500 g; Copii: 0,025-0,040 g/kg corp/24 ore în
patru prize. Comprimatele se iau cu 1/2 de oră înainte sau la 3 ore după masă, ca atare
sau într-un aliment semilichid. Se va respecta cu stricteţe intervalul de 6 ore dintre prize,
atât ziua cât şi noaptea.
Prezentare farmaceutică: Flacon cu 25 comprimate sau plachete a 10 comprimate.
Condiţii de păstrare: Loc uscat şi răcoros.

Producător: Antibiotice-Iaşi
ERVEVAX,vaccin rubeolic (viu atenuat) tulpina RA 27/3
vaccinuri
Descriere: Ervevax conţine ca principiu activ o tulpină atenuată de virus rubeolic (tulpina
RA 27/3), obţinută prin cultivarea virusului pe celule dipoide umane MRC5. Ervevax se
prezintă sub formă liofilizată. După reconstituire cu diluent steril, vaccinul este gata pentru
administrarea subcutanată. O doză de 0,5 ml vaccin reconstituit conţine minimum 1000
DICT50 virus rubeolic şi maximum 25 mcg sulfat de neomicină B. Din cauza variaţiilor
minore ale pH-ului său, culoarea vaccinului reconstituit poate varia de la portocaliu-
deschis la roşu-deschis, fără a fi afectată calitatea vaccinului.
Indicaţii: Ervevax este indicat pentru imunizarea activă a copiilor şi adulţilor faţă de
rubeolă, începând cu vârsta de 12 luni. Dacă scopul vaccinării îl constituie protecţia
individuală, Ervevax ar trebui, în mod ideal, să fie administrat fetelor prepubere. Femeile
aflate la vârsta procreerii nu vor fi vaccinate decât dacă nu sunt gravide şi dacă evită
sarcina în următoarele 3 luni. Perioada post-partum este, de asemenea, propice vaccinării
femeilor seronegative. Vaccinarea antirubeolică nu este contraindicată în perioada de
lactaţie. Vaccinarea nu este contraindicată nici în urma administrării de imunoglobuline
umane anti-Rh (D) sau de alte derivate sanguine, dar în astfel de situaţii se recomandă
verificarea seroconversiei la 3 luni după vaccinare. Deşi ar fi util un test serologic pentru a
determina receptivitatea la virusul rubeolic, absenţa acestuia nu ar trebui să excludă
vaccinarea. Dacă vaccinarea are ca scop întreruperea circulaţiei virusului sălbatic, se
recomandă vaccinarea copiilor începând cu vârsta de 12 luni, deoarece vaccinarea sub
această vârstă poate fi ineficace din cauza anticorpilor materni reziduali. Antecedente de
infecţie rubeolică la un individ nu constituie un argument suficient pentru a exclude
vaccinarea. Ervevax poate fi eficace şi dacă se administrează în primele 24 de ore de la
contactul cu virusul sălbatic.
Contraindicaţii: Nu se administrează vaccin rubeolic femeilor gravide. Deşi administrarea
vaccinului nu a fost niciodată asociată cu malformaţii congenitale, posibilitatea efectelor
teratogene în cazul administrării accidentale la femeile gravide nu poate fi exclusă.
Experienţa acumulată cu Ervevax arată că, la femeile vaccinate accidental în timpul
sarcinii, riscul malformaţiilor nu este superior celui din sarcina normală. Administrarea
accidentală de Ervevax la femeile gravide nu ar trebui, deci, să conducă în mod automat la
recomandarea întreruperii sarcinii. Ervevax nu se administrează subiecţilor ce suferă de
afecţiuni febrile sau respiratorii acute sau în perioada de incubaţie a unei alte boli decât
rubeola. Totuşi, o infecţie benignă nu constituie o contraindicaţie pentru utilizarea de
Ervevax. Ervevax este contraindicat persoanelor care prezintă hipersensibilitate la
neomicină, în schimb antecedente de dermatită de contact nu constituie o contraindicaţie
pentru vaccinare. Ervevax este contraindicat pacienţilor imunodepresaţi (cu
imunodeficienţe primare şi secundare).
Precauţii: Ervevax se administrează pe cale subcutanată, nu se injectează i.v. Ervevax se
administrează cu prudenţă subiecţilor cu antecedente personale sau familiale de boli
alergice. Ca şi în cazul administrării altor produse biologice, o soluţie de adrenalină 1/1000
trebuie să fie imediat disponibilă pentru a contracara o eventuală reacţie anafilactică. De
aceea, persoana vaccinată trebuie să fie supravegheată timp de 30 de minute din
momentul vaccinării. Este preferabil ca vaccinarea copiilor cu convulsii în antecedente să
nu fie făcută înaintea vârstei de 24 de luni. Ervevax poate fi administrat simultan cu
vaccinul trivalent diftero-tetano-pertussis, cu vaccinul polio oral, precum şi cu vaccinurile
rujeolic şi urlian. Dacă două vaccinuri virale vii nu se administrează în acelaşi timp, atunci
se respectă un interval de cel puţin 1 lună între acestea. Subiecţii cărora li s-au administrat
gamaglobuline umane sau o transfuzie de sânge nu trebuie vaccinaţi în următoarele 3 luni,
deoarece anticorpii antirubeolici dobândiţi pasiv pot anihila efectul vaccinului. Totuşi,
vaccinul poate fi administrat în cazul în care seroconversia poate fi uşor controlată, cum
este, de exemplu, în perioada post-partum. Vaccinul viu fiind rapid inactivat de alcool,
dezinfectante şi antiseptice, se recomandă evitarea contactului cu acestea în cursul
reconstituirii şi administrării.
Eficacitate: Experienţa acumulată în cursul studiilor clinice a demonstrat toleranţa şi
eficacitatea vaccinului Ervevax. Rata seroconversiei obţinute a fost de aproape 100%. Un
aspect important al vaccinării antirubeolice este persistenţa anticorpilor. Subiecţii vaccinaţi
cu tulpina RA 27/3 au fost monitorizaţi serologic timp de 16 ani şi au demonstrat
menţinerea unor titruri satisfăcătoare de anticorpi în toată această perioadă.
Reacţii adverse: Ervevax induce o infecţie subclinică necontagioasă, însoţită de rare
reacţii secundare. Vaccinul poate provoca ocazional simptome asemănătoare celor din
rubeolă: limfadenopatie, erupţie cutanată, febră, artralgie şi artrită pasagere, cu sau fără
efuziune articulară sau, în extrem de rare cazuri, o polineuropatie tranzitorie. La copii,
aceste reacţii articulare sunt benigne şi de scurtă durată, neafectând activitatea fizică
normală decât în cel mult 1% dintre cazuri. La femei, reacţiile articulare tind să fie mai
severe şi de durată mai lungă.
Dozaj şi administrare: Reconstituirea vaccinului liofilizat se face transferând diluentul
steril în flaconul cu vaccin. Amestecul se agită până la dizolvarea completă a vaccinului.
Conţinutul flaconului monodoză sau 0,5 ml dintr-un flacon multidoză se administrează pe
cale subcutanată cu o seringă şi un ac sterile sau cu un dispozitiv jet injector adecvat. Nu
se injectează pe cale intravenoasă. Revaccinarea nu este necesară.
Stabilitate: Ervevax poate fi păstrat la frigider, la temperaturi cuprinse între +2 grade
Celsius şi +8 grade Celsius timp de 2 ani, fără o diminuare semnificativă a eficacităţii.
Ervevax îşi menţine titrul de minimum 1000 DICT50 timp de cel puţin 10 săptămâni la
temperatura ambiantă (+20 grade Celsius /+25 grade Celsius), timp de 4 săptămâni la +37
grade Celsius şi 7 zile la +45 grade Celsius. După reconstituire, vaccinul îşi menţine
eficacitatea cel puţin 24 de ore la +2 grade Celsius /+8 grade Celsius. Aceste date
constituie informaţii privind stabilitatea vaccinului, neputând fi considerate în nici un caz
recomandări de conservare (vezi recomandări de conservare).
Recomandări de conservare şi transport: Vaccinul liofilizat trebuie menţinut la frig, între
+2 grade Celsius şi +8 grade Celsius. Diluentul poate fi păstrat la temperatura ambiantă,
deoarece congelarea poate deteriora seringa preumplută cu diluent. După reconstituire,
vaccinul se administrează imediat sau se păstrează la frigider. Dacă Ervevax nu a fost
administrat în primele 8 ore de la reconstituire, se recomandă debarasarea de vaccin
pentru a evita orice risc de contaminare exogenă. Vaccinul reconstituit trebuie păstrat la
adăpost de lumina solară directă. Se recomandă conservarea şi transportarea vaccinului
în conteinere reci, mai ales în cazul zonelor cu climă caldă.
Data expirării: Păstrat la o temperatură cuprinsă între +2 grade Celsius şi +8 grade
Celsius, Ervevax îşi menţine capacitatea imunizantă timp de 2 ani de la data fabricării.
Data expirării este imprimată pe ambalaj şi pe etichetă.
Formă de prezentare: Ervevax este disponibil în flacoane monodoză sau multidoză,
însoţit de diluent steril prezent în fiole sau seringi preumplute, sau în flacoane de 10 doze
sau 50 de doze, însoţite de flacoane cu diluent în cantităţile corespunzătoare. Sunt
disponibile forme de prezentare individuale sau grupate, cu diluentul necesar.

Producător: Smithkline Beecham

ERYHEXAL®, suspensie orală
erythromicinum
Substanţă activă: Etilsuccinat de eritromicină.
Compoziţie: Substanţă activă: O linguriţă-măsură (5 ml) din suspensia orală preparată
conţine 235 mg etilsuccinat de eritromicină, echivalentul a 200 mg eritromicină. Substanţe
auxiliare: carmeloză, celuloză, citrat de sodiu, ciclamat de sodiu, dioxid de siliciu, xilitol,
aromatizanţi.
Formă de prezentare: Ambalajul original conţine o linguriţă-măsură cu gradaţii pentru 2,5
ml şi 5 ml, corespunzător la 100 mg şi respectiv 200 mg eritromicină. Informaţie pentru
diabetici: O linguriţă-măsură (5 ml) din suspensia orală preparată conţine 0,1 BE.
Indicaţii: Infecţii determinate de germeni eritromicin-sensibili şi care reacţionează pozitiv
la tratament oral, cum ar fi: infecţii ale urechii, nasului şi gâtului (ex. infecţii ale
amigdalelor, gâtului, traheei, sinusurilor şi ale urechii mijlocii); infecţii ale tractului respirator
(ex. infecţii ale bronhiilor, ale plămânului (inclusiv cele micoplasmice), boala legionarilor);
infecţii ale pielii (ex. dermatita pustuloasă - pyoderma -, erizipel, furunculoză şi acnee
vulgară); scarlatină, difterie, ca şi conjunctivitele provocate de Chlamydia, pneumonia nou-
născuţilor determinată de Chlamydia, precum şi alte afecţiuni determinate de Chlamydia
cum ar fi limfogranulomul inghinal, psitacoza (ornitoza).
Contraindicaţii: Sunt reprezentate de afecţiuni sau situaţii în care anumite medicamente
nu pot fi utilizate sau se utilizează numai după o prealabilă analiză medicală complexă,
deoarece în aceste cazuri efectul benefic nu este într-o relaţie favorabilă faţă de efectul
negativ al acestora. Pentru ca medicul să poată verifica foarte atent dacă există
contraindicaţii, acesta trebuie să fie corect şi complet informat despre afecţiunile
anterioare, boli asociate cu tratament concomitent, cât şi asupra condiţiilor şi obiceiurilor
ce individualizează cazul. Uneori contraindicaţiile pot apărea după începerea
tratamentului. În acest caz trebuie informat medicul dvs. Eryhexal suspensie orală nu
trebuie administrat bolnavilor cu hipersensibilitate cunoscută la eritromicină. Există
posibilitatea apariţiei alergenităţii încrucişate la alte macrolide. Se vor lua precauţii
deosebite atunci când se administrează Eryhexal suspensie orală bolnavilor cu afecţiuni
hepatice. Eritromicina nu se administrează simultan cu terfenadina, dacă se ştie că au
existat tulburări cardiace în antecedent (ex. aritmie, afecţiuni coronariene).
Sarcină şi alăptare: Observarea extinsă la om a condus la o evidenţă a efectelor
embrio/fetotoxice. Totuşi, Eryhexal suspensie orală trebuie administrat în perioada
sarcinii/alăptării numai după o atentă evaluare a relaţiei beneficiu-risc. Nu este exclusă
posibilitatea apariţiei sensibilităţii, diareei sau colonizării cu fungi cu germinare indusă
(blastomicete) la copii alăptaţi.
Reacţii adverse: Pe lângă principalele efecte dorite, medicamentele pot avea şi efecte
nedorite, aşa numitele efecte adverse. Efectele adverse observate la administrarea
eritromicinei, dar care pot să nu apară la fiecare pacient, sunt redate mai jos. Tract
gastrointestinal: Efectele adverse ocazionate includ: meteorism, greaţă, stare de vomă,
dureri abdominale, flatulenţă, incontinenţă a materiilor fecale şi diaree. Aceste efecte sunt
de cele mai multe ori uşoare şi dispar frecvent în timpul sau după întreruperea
tratamentului. Aceste efecte adverse depind de dozaj. În cazuri izolate pot apărea în
timpul tratamentului sau după o diaree severă, persistentă, câteodată muco-sanguinolentă
şi dureri abdominale convulsive. În aceste cazuri, doctorul curant trebuie consultat imediat,
deoarece acestea pot fi semnele unei afecţiuni intestinale serioase mascate (enterocolită
pseudomembranoasă), care trebuie tratată adecvat. În aceste cazuri nu se administrează
medicamente inhibitoare ale peristaltismului. Reacţii de hipersensibilitate: Efectele adverse
rare includ reacţii alergice cutanate, cum ar fi: exantemul, pruritul, erupţiile (urticarie). În
cazuri extrem de rare poate apărea o inflamare excesivă, anormală a zonei faciale (edem
Quincke), o inflamare anormală a articulaţiilor (edem angioneurotic) şi febra
medicamentoasă. În cazuri izolate poate apărea şoc anafilactic. Aceste reacţii pot apare
parţial de la prima administrare. Ficat, duct biliar şi pancreas: În cazuri izolate s-a
observat, după administrarea eritromicinei sau a derivaţiilor ei o afectare hepatică
tranzitorie, cu următoarele simptome, dureri abdominale, febră cu şi fără îngălbenirea
tegumentelor (hepatită colestatică). În cazuri izolate poate apărea o inflamare acută a
pancreasului (pancreatită). Organe senzoriale: Simptome, ca zgomot în urechi
(timpanofonie) şi pierderea temporară a auzului sau surditate au fost observate în cazuri
izolate după administrarea de eritromicină. Aceste tulburări sunt dependente de doză şi
apar în mod special la pacienţii cu insuficienţă renală marcată şi/sau hepatică, ca şi cum
administrarea perfuzabilă sau a unor doze mari de medicament (doze zilnice de
eritromicină mai mari de 4 g). Efecte adverse suplimentare: În cazuri izolate s-au raportat
tulburări nervoase centrale tranzitorii, cum ar fi: convulsii, halucinaţii sau ameţeli şi
tulburări cardiovasculare, cum ar fi: aritmii sau dureri precordiale. Cu toate acestea nu este
clar dacă există o relaţie cauzală între aceste simptome şi administrarea eritromicinei. În
cazuri foarte rare au fost observate tulburări de ritm cardiac (ex. tahicardie ventriculară).
Comentariu: Tratamentul de lungă durată şi administrarea repetată pot conduce la
superinfecţii sau colonizarea cu germeni rezistenţi la eritromicină sau cu fungi cu
germinare indusă (blastomicete).
Interacţiuni medicamentoase: Efectele unor medicamente pot fi influenţate când sunt administrate
simultan cu alte substanţe. Din acest motiv, dacă luaţi în permanenţă alte medicamente, aţi luat
recent sau doriţi să luaţi alte medicamente concomitent cu acesta, trebuie să consultaţi doctorul.
Acesta vă poate spune dacă în aceste circumstanţe, există probabilitatea aparţiei reacţiilor de
incompatibilitate sau dacă este necesară revizuirea dozajului în administrarea acestui preparat. Au
fost observate următoarele interacţiuni medicamentoase între acest medicament şi alte substanţe.
Administrarea concomitentă de eritromicină şi teofilină poate conduce la creşterea concentraţiei
sanguine a teofilinei, şi ca urmare intensificarea efectului terapeutic şi a efectelor adverse ale
acesteia din urmă. Acelaşi lucru se întâmplă la administrarea concomitentă a eritromicinei şi
carbamazepinei sau acidului valproic. De aceea, în asemenea cazuri, concentraţia sanguină a
teofilinei şi carbamazepinei sau acidului valproic trebuie verificată şi dacă este necesar, trebuie
reajustat dozajul. Eritromicina poate mări efectul nefrotoxic al ciclosporinei în special în cazurile de
insuficienţă renală. Excreţia metilprednisolonului, triamzolamului, midazolamului, alfentanilului,
felodipinului şi a inhibitorilor de coagulare sanguină (anticoagulante cu structură cumarinică) poate
fi întârziată de administrarea eritromicinei şi, respectiv, poate intensifica acţiunea medicamentului.
În cazuri izolate administrarea concomitentă de eritromicină şi dihidroergotamină sau a alcaloizilor
nehidrogenaţi din ergot poate determina o creştere a constricţiei vaselor sanguine (vasoconstricţie
şi, ca urmare, poate conduce la tulburări circulatorii (ischemie). Administrarea simultană a
terfenadinei sau astemizolului cu eritromicină trebuie evitată, deoarece pot apărea tulburări de ritm
cardiac (aritmie ventriculară). La ECG a fost observată o prelungire a timpului QT. În timpul
tratamentului cu digoxină, eritromicina poate determina mărirea concentraţiei de digoxină la puţini
dintre pacienţii digitalizaţi. În cazuri izolate s-a observat că administrarea concomitentă de
eritromicină în timpul terapiei cu lovastatin determină o creştere a procesului de distrugere a
fibrelor muşchilor striaţi (rhabdomyolysis. În unele cazuri, s-a observat că pacienţii seropozitivi
(SIDA) trataţi simultan cu eritromicină şi pentamidină pot dezvolta forme speciale ale tulburărilor
de ritm cardiac ("torsade de pointes").
Medicament Consecinţa interacţiunii
alfentanil apariţia efectelor toxice sau intensificarea acţiunii ca urmare a diminuării excreţiei
(eliminare)
astemizol
carbamazepină
ciclosporină
 derivaţi cumarinici (warfarină)
felodipină
metilprednisolon
midazolam
terfenadină
teofilină
triamzolam
acid valproic
digoxină creşte biodisponibilitatea digoxinei
preparate cu ergotamină tulburări ale circulaţiei sanguine (reacţii ischemice)
lovastatin intensificarea rhabdomiolizei ce poate fi determinată de lovastatin
pentamidină forme speciale ale tulburărilor de ritm cardiac ("torsade de pointes")
eritromicină
Dacă este posibil, eritromicina nu trebuie asociată cu lincomicina, clindamicina sau
cloramfenicolul, deoarece eficacitatea celor doi agenţi asociaţi scade după cum reiese din
studiile experimentale (in vitro). Tulburări ale testelor de laborator: Eritromicina poate
falsifica determinarea concentraţiei catecolaminelor în urină. Comentariu: Teoretic nu se
poate stabili cu certitudine dacă, în timpul terapiei cu eritromicină şi derivaţi, acţiunea
contraceptivelor hormonale ("pilule") este nesigură, decât în cazuri rare. De aceea, se
recomandă folosirea suplimentară a unor măsuri contraceptive nehormonale.
Mod de dozare: Dacă nu se recomandă altfel, vă indicăm următoarele doze zilnice: Copii
mici şi copii cu vârstă până la 8 ani: 30 (-50) mg/kg corp, divizat în 2-3-4 doze zilnice
corespunzând la 1,5 - 4 linguriţe-măsuri; Copii cu vârstă între 8 şi 14 ani: 1-1,5 (-2) g
eritromicină divizate în 2-3 (-4) doze zilnice corespunzând la 5 - 8 linguriţe-măsuri; Adulţi
şi adolescenţi cu vârstă mai mare de 14 ani: 1,5-2 g eritromicină divizate în 2-3 (-4) doze
zilnice corespunzând la 8 - 10 linguriţe-măsuri.
Indicaţii de dozare:
Vârstă kg doze zilnice nr. linguriţe - măsuri
(mg)
până la 1 an până la 10 300 3 0,5
1 - 2 ani 10 - 15 400 4 0,5 sau 2 1
2 - 4 ani 15 - 22 600 3 1
4 - 8 ani 22 - 30 800 4 1
de la 8 ani în sus peste 30 1 000 - 2 000 2 2,5
până la 4 2,5
Doza zilnică poate fi mărită sau dublată (divizată în mai multe doze zilnice) în funcţie de
tipul şi severitatea infecţiei. Doza maximă zilnică pentru adulţi şi adolescenţi cu vârsta mai
mare de 14 ani este de 4 g eritromicină, divizată în 2-3 (-4) doze. Dozarea la bolnavii cu
insuficienţă renală: În cazurile de insuficienţă renală gravă sau anurie este necesară
reducerea dozelor. Doza zilnică maximă pentru adolescenţi cu vârsta mai mare de 14 ani
şi adulţi este de 2 g. Eritromicina nu este hemodializabilă. De aceea nu este necesară
administrarea suplimentară, înainte şi după dializă la bolnavii dializaţi permanent.
Comentariu: În cazul unei insuficienţe hepatice şi/sau renale grave este necesară
reajustarea dozajului.
Mod de administrare şi durata administrării: Deoarece administrarea în timpul mesei
afectează absorbţia eritromicinei, se recomandă să se administreze Eryhexal suspensie
orală cu 1-2 ore înainte şi după masă. Pentru simplificare, la copii, se poate administra
Eryhexal - suspensie orală şi în timpul mesei. Prepararea suspensiei orale: Desfaceţi
dopul prevăzut cu sistem de siguranţă prin apăsare şi întoarcere simultană spre stânga.
Umpleţi cu apă rece până la semn. Închideţi flaconul şi agitaţi energic. Umpleţi incă o dată
flaconul cu apă până la semn şi agitaţi. Această procedură se repetă până când suspensia
orală atinge nivelul marcajului prevăzut pe sticlă. Flaconul trebuie agitat înainte de fiecare
întrebuinţare. Suspensia orală se va administra cu linguriţa-măsură ce însoţeşte flaconul.
Durata tratamentului în cazul infecţiilor bacteriene comune depinde de evoluţia bolii.
tratamentul va fi continuat cel puţin 48 ore după dispariţia tuturor simptomelor. Ca o
măsură de precauţie în infecţiile cu streptococ beta-hemolitic va dura cel puţin 10 zile
pentru a preveni apariţia unor ulterioare complicaţii (febră reumatică, glomerulonefrită). În
cazul unui tratament îndelungat (mai mult de 21 zile), se va verifica la intervale regulate
hemograma şi nivelul de funcţionare a ficatului şi rinchiului.
Condiţii de păstrare: Suspensia orală preparată trebuie păstrată în frigider şi utilizată în
decurs de 14 zile.

Producător: Hexal Pharma

ERYTHRODAR
erythromycinum etilsuccinatum
Erythrodar conţine eritromicină etilsuccinat U.S.P., antibiotic macrolidic activ împotriva
majorităţii bacteriilor grampozitive, inclusiv cele penicilino-rezistente (Streptococcus,
Staphylococcus - şi penicilinazo-pozitiv - Corynebacterium diphteriae, Clostridium, Bacillus
anthracis, Listeria) şi o serie de bacterii gramnegative (Bordetella pertussis, Legionella,
Haemophylus); de asemenea foarte eficient în infecţiile cu Treponema, Mycoplasma,
Borrelia, Rickettsii, Chlamidii - unele tipuri).
Farmacologie: Erythrodar este bine absorbit după administrarea orală, mai ales pe
stomacul gol. Antibioticul se concentrează în ficat şi se elimină în formă activă prin bilă.
Difuzează repede în fluidul intracelular. Medicamentul traversează bariera placentară, dar
concentraţiile din plasma fetală sunt scăzute.
Indicaţii: Erythrodar este eficient în tratamentul infecţiilor cu germeni sensibili: infecţii
oculare (blefarite etc.); infecţii ORL (otite medii, otite externe, mastoidite, amigdalite,
sinuzite); infecţii bucale, tratamente dentare; infecţii ale tractului respirator (faringite,
laringite, traheite, bronşite acute şi cronice, pneumonii); infecţii ale tractului gastrointestinal
(colecistite, enterocolite, amoebiază); infecţii ale pielii şi ţesuturilor moi (arsuri, abcese,
acnee, impetigo); alte infecţii (difterie, scarlatină, gonoree, sifilis, limfogranulomatoză
venerică, reumatism infecţios).
Dozare: Adulţi: 250-400 mg la fiecare 6 ore. Copii: 100-200 mg la fiecare 6 ore sau 30-50
mg/kg corp/zi divizat n 4 doze. Pentru infecţiile severe aceste doze pot fi crescute. Doza
totală pentru o zi poate fi administrată în 2 prize la 12 ore interval. Durata tratamentului
variază n funcţie de tipul infecţiei.
Contraindicaţii: La pacienţii cu hipersensibilitate la medicament, la fel ca toate
macrolidele, se administrează cu precauţie la pacienţii cu insuficienţă hepatică şi renală,
dar forma etil-succinat a Erythrodar prezintă avantajul unei foarte bune toleranţe între
formele de eritromicină.
Reacţii adverse: Eritromicina are cea mai scăzută toxicitate dintre antimicrobiene. Se pot
întâlni stări de disconfort gastrointestinale (greaţă, vomă, diaree - mai frecvent în cazul
administrării de doze mari). Şi în acest caz forma etil-succinat prezintă avantajul unei
foarte bune toleranţe gastrice printre formele de eritromicină. Reacţii de hipersensibilitate
cu febră, erupţii ale pielii sunt rare şi dispar la scurt timp de la oprirea terapiei. După
tratament prelungit pot apărea suprainfecţii micotice ca şi în cazul altor antibiotice.
Formă de prezentare: Erythrodar 250 tablete: cutii cu 20, 500 tablete, fiecare tabletă
conţinând eritromicin etil-succinat USP, echivalent cu 250 mg eritromicină.

Producător: Dar Al Dawa Pharma

ESFOGRAN
combinaţii
Prezentare farmaceutică: Granule conţinând, la 100 g, fosfolipide esenţiale 4 g şi
aspartat de potasiu 1 g (borcane cu 125 g).
Acţiune terapeutică: Are proprietăţi lipotrope, hepatoprotectoare şi hepatotrofice (prin
fosfatidilcolina şi acizii graşi polienici conţinuţi în fosfolipidele esenţiale şi prin acidul
aspartic).
Indicaţii: Ca medicaţie adjuvantă, în hepatite cronice, hepatită etilică şi sechele de
hepatită virotică, steatoză hepatică, dislipidemii, ateroscleroză şi complicaţii, stări de
oboseală fizică.
Mod de administrare: Oral, câte 1-2 linguri cu granule în puţină apă, de 3 ori/zi, în timpul
meselor (o lingură cuprinde circa 5 g granule, conţinând 200 mg fosfolipide esenţiale şi 50
mg aspartat).
Contraindicaţii: Diabet (preparatul conţine glucoză).

Producător: Biofarm
ESSENTIALE
combinaţii
Prezentare farmaceutică: Cutii a 50 de capsule. O capsulă Essentiale forte conţine: 300
mg, EPL ( principiul activ fiind esterii digliceridici ai acidului cholin-fosforic de origine
naturală, cu exces de acizi graşi nesaturaţi, între care predomină acizii linoleic - cca. 70% -
linolenic si oleic); 6 mg, thiamină nitrat (vitamina B1); 6 mg, riboflavină (vitamina B2.); 6
mg, piridoxină hidroclorică (vitamina B6); 6 mg, ciancobalamină (vitamina B12); 30 mg,
nicotinamidă; 6 mg, alfa-tocoferol acetat (vitamina E).
Acţiune terapeutică: Asigură ficatului EPL macroergice deja sintetizate, care corespund
în mod ideal - prin structura lor chimică- fosfolipidelor endogene şi care, din punct de
vedere funcţional, pot fi chiar superioare acestora, datorită conţinutului lor ridicat în acizi
graşi esenţiali. Aceste EPL sunt încorporate ca molecule intacte în membranele
hepatocitelor, ceea ce va face ca funcţiile hepatice alterate şi activitatea enzimatică
deficitară să se normalizeze, ca efect direct al EPL asupra structurilor membranare,
echilibrul energetic al ficatului să se restabilească, metabolismul lipidic să se normalizeze
şi fluxul biliar să se stabilizeze. Fosfolipidele joacă un rol esenţial în organismul uman, ca
elemente structurale ale membranelor şi ca reglatori ai funcţiilor de schimb între
compartimentul intra- şi cel extra-celular, ca şi pentru activarea sistemelor enzimatice de la
nivelul membranelor. Gradul schimburilor metabolice şi al activităţii hepatice depinde de
fluiditatea membranei hepatocitare şi este afectat de structura fosfolipidelor membranare,
în special de compoziţia lor în acizi graşi. Lezarea membranei hepatocitare este constantă
în patologia hepatică, determinând afectarea funcţiilor metabolice celulare şi reducerea
activităţii sistemelor enzimatice membranare. Datorită faptului că funcţionarea, întreţinerea
şi regenerarea structurilor celulare sunt dependente în primul rând de capacitatea
acestora de a forma membrane, administrarea de fosfolipide "esentiale" (EPL = essential
phospholipids) în tratamentul afecţiunilor hepatice este de importanţă majoră.
Indicaţii: Hepatite acute şi cronice, ciroză hepatică, intoxicaţii, degenerescenţa grasă a
ficatului, indiferent de etiologie, colestaza, profilaxia recidivelor litiazei biliare, sindromul de
iradiere, terapia pre- şi post-operatorie, în special în chirurgia hepatobiliară.
Mod de administrare: Dacă medicul nu recomandă alte doze, se indică câte 2 capsule de
3 ori pe zi sau 3 capsule de 2 ori pe zi, administrate cu puţin lichid în timpul meselor.
Precauţii: Essentiale forte capsule trebuie păstrate la loc uscat şi la temperaturi sub 25
grade Celsius.

Producător: Nattermann
ESSENTIALE® forte, capsule
combinaţii
Proprietăţi: Fosfolipidele joacă un rol esenţial în organismul uman, ca elemente
structurale ale membranelor şi ca reglatori ai funcţiilor de schimb între compartimentul
intra- şi cel extracelular, ca şi pentru activarea sistemelor enzimatice de la nivelul
membranelor. Gradul schimburilor metabolice şi al activităţii hepatice depinde de
fluiditatea membranei hepatocitare şi este afectat de structura fosfolipidelor membranare,
în special de compoziţia lor în acizi graşi. Lezarea membranei hepatocitare este constantă
în patologia hepatică, determinând afectarea funcţiilor metabolice celulare şi reducerea
activităţii sistemelor enzimatice membranare. Datorită faptului că funcţionarea, întreţinerea
şi regenerarea structurilor celulare sunt dependente în primul rând de capacitatea
acestora de a forma membrane, administrarea de fosfolipide "esenţiale" (EPL = essential
phospholipids) în tratamentul afecţiunilor hepatice este de importanţă majoră. Essentiale
asigură ficatului EPL macroergice deja sintetizate, care corespund în mod ideal - prin
structura lor chimică - fosfolipidelor endogene şi care, din punct de vedere funcţional, pot fi
chiar superioare acestora, datorită conţinutului lor ridicat în acizi graşi esenţiali. Aceste
EPL sunt încorporate ca molecule intacte în membranele hepatocitelor, ceea ce va face
ca: funcţiile hepatice alterate şi activitatea enzimatică deficitară să se normalizeze, ca
efect direct al EPL asupra structurilor membranare; echilibrul energetic al ficatului să se
restabilească; metabolismul lipidic să se normalizeze; fluxul biliar să se stabilizeze.
Compoziţie: O capsulă Essentiale forte conţine: EPL (principiul activ fiind esterii
digliceridici ai acidului cholin-fosforic de origine naturală, cu exces de acizi graşi
nesaturaţi, între care predomină acizii linoleic - cca 70% - linolenic şi oleic) 300 mg;
thiamină nitrat (vitamina B1) 6 mg; riboflavină (vitamina B2) 6 mg; piridoxină hidroclorică
(vitamina B6) 6 mg; ciancobalamină (vitamina B12) 6 mg; nicotinamidă 30 mg; alfa-
tocoferol acetat (vitamina E) 6 mg.
Indicaţii: Hepatite acute şi cronice; ciroză hepatică; intoxicaţii; degenerescenţă grasă a
ficatului, indiferent de etiologie; colestază; profilaxia recidivelor litiazei biliare; sindromul de
iradiere; terapia pre- şi postoperatorie, în special în chirurgia hepatobiliară.
Contraindicaţii: Nu sunt cunoscute.
Efecte secundare: Nu sunt cunoscute.
Interacţiuni medicamentoase: Nu sunt cunoscute.
Posologie, mod de administrare: Dacă medicul nu recomandă alte doze, se indică câte
2 capsule de 3 ori pe zi sau 3 capsule de 2 ori pe zi, administrate cu puţin lichid în timpul
meselor.
Precauţii: Essentiale forte capsule trebuie păstrate la loc uscat şi la temperaturi sub 25
grade Celsius.
Prezentare: Cutii a 50 de capsule.

Producător: Rhône-Poulenc Rorer

ESTRACOMB TTS
combinaţii
Compoziţie: Substanţe active: estra-1,3,5(10)triene-3,17 beta-diol (Estradiol), 17-hidroxi-
19-nor-17alfa-pregn-4-en-20yn-3-onă-acetat (Noretisteron acetat) micronizat. Excipienţi:
etanol, hidroxipropilceluloză, polietilenă tereftalat, etilenvinilacetat-copolimer, parafină,
polisobutilen.
Acţiune terapeutică: Hormonoterapie estrogenică în postmenopauză.
Formă de prezentare: Cutie cu 4 sisteme terapeutice transdermale Estraderm TTS 50; 4
sisteme terapeutice transdermale Estragest TTS (0,25/50). Estraderm TTS 50 este un
sistem terapeutic transdermal subţire, rotund, multistratificat, transparent, prevăzut cu o
membrană de control care permite eliberarea controlată a substanţei active (hormonul
fiziologic - 17 beta-estradiol). Estragest TTS (0,25/50) este un sistem terapeutic
transdermal (plasture) subţire, multistratificat, transparent, având formă de ochelari şi este
alcătuit din două porţiuni distincte care conţin substanţe active (17 beta-estradiol şi
Noretisteron acetat). Pentru a se obţine aceeaşi rată de eliberare a estradiolului în cazul
Estragest-ului TTS ca şi a Estraderm-ului TTS 50, conţinutul de estradiol al rezervorului
plasturelui a fost mărit de la 4 mg la 10 mg. Substanţa activă eliberată îşi menţine efectul 4
zile.
Farmacodinamică: Estradiol: Ca toţi hormonii steroidici, estrogenii îşi exercită efectul metabolic
intracelular. În celulele organelor ţintă estrogenii interacţionează cu receptori specifici pentru a
forma un complex care stimulează atât ADN-ul, cât şi sinteza proteinelor. Aceşti receptori sunt
localizaţi în organe diferite, precum: hipotalamus, glandă pituitară, uretră, sân, ficat şi osteoblaste.
Estraderm TTS 50 Estragest TTS (0,25/50)
Rata de eliberare a estradiolului 50 mcg/zi 50 mcg/zi
Rata de eliberare a NETA / plasture 0,25 mg/zi
Conţinutul de estradiol 4 mg 10 mg
Conţinutul de NETA 30 mg
Suprafaţa de eliberare a sistemului TTS (patch) 10 cm2 20 cm2
Inscripţionare (pe spatele patch-ului) CG EFE CG FNF

Estradiolul - care la femei de la menarhă până la menopauză este produs de foliculii

ovarieni - este cel mai activ estrogen. După menopauză, când ovarele îşi încetează
funcţia, numai cantităţi mici de estradiol mai sunt sintetizate, mai ales prin aromatizarea
androstendionului şi a testosteronului. Estrona (E1) este transformată în Estradiol (E2) de
17 beta-hidroxisteroid dehidrogenaza. La majoritatea femeilor, încetarea producţiei de
estradiol se manifestă prin tulburări vasomotorii (bufeuri), tulburări ale somnului şi atrofia
progresivă la nivelul aparatului urogenital. Deficienţa estrogenică în perioada de
postmenopauză duce la apariţia osteoporozei evidenţiată în special la nivelul coloanei
vertebrale, articulaţiei şoldului şi pumnului. Aplicarea tratamentului cu Estraderm TTS 50
pe o perioadă de 28 de zile nu influenţează factorii coagulării: fibrinopeptid A, fibrinogen şi
antitrombină III. S-a constatat însă o reducere a excreţiei urinare a calciului şi
hidroxiprolinei în urma tratamentului cu Estraderm TTS 50. Pentru a preveni apariţia
hiperplaziei de endometru, hormonoterapia estrogenică substitutivă trebuie administrată în
combinaţie cu progestative. Noretisteron acetatul - NETA: Este un progestativ foarte activ.
Efectul progesteronului asupra ţesuturilor depinde de stimularea estrogenică prealabilă,
deoarece receptorii progesteronici se află situaţi în toate ţesuturile în care se găsesc şi
receptori estrogenici: uter (miometru, endometru), oviduct, vagin, vulvă, sân, ficat etc.
Progesteronul stimulează sinteza proteică, reducând numărul de receptori estrogenici şi
progesteronici şi limitând, totodată, stimularea excesivă de către estrogen a organelor
ţintă. Progesteronul, pe lângă reducerea numărului receptorilor estrogenici în organele
ţintă, stimulează activitatea enzimei 17 beta-hidroxisteroiddehidrogenaza, care oxidează
local estradiolul în estronă. Combinaţia estradiol-NETA: Adăugarea unui progestativ la
tratatamenul continuu estrogenic pentru aprox. 12 zile previne hiperstimularea
endometrului, reducând semnificativ incidenţa hiperplaziei, care poate conduce la
sângerări neregulate şi cancer endometrial. Din studiile clinice efectuate în urma biopsiei
endometriale s-a evidenţiat eficacitatea terapiei combinate Estraderm TTS 50, timp de 2
săptămâni, Estragest TTS (0,25 mg NETA/50 mcg estradiol), pentru următoarele 2
săptămâni, în ceea ce priveşte protecţia endometrului. NETA administrat prin sistemul
terapeutic transdermal este mult mai eficient în doze mici comparativ cu progestativele
administrate oral, care nu evită pasajul hepatic primar.
Farmacocinetică: Estraderm TTS 50: În timpul aplicării repetate a Estraderm-ului TTS 50
de două ori pe săptămână, nivelul plasmatic mediu al estradiolului este cuprins între 40 -
50 pg/ml. La 24 de ore după cea de a 4-a zi din momentul aplicării plasturelui, nivelul de
estradiol revine la normal. Estradiolul nu se acumulează după aplicări repetate. Estradiol:
timpul de înjumătăţire plasmatic este de aproximativ 1 oră. Clearance-ul plasmatic este
situat între 650 - 900 litri/(zi m2). Estradiolul este metabolizat la nivelul ficatului în estriol,
estronă şi produşii lor de conjugare (glucuronid, sulfaţi). Estragest TTS (0,25/50):
Noretisteron acetatul (NETA) eliberat din patch-ul de Estragest TTS este hidrolizat de
esteraze în timpul difuzării la nivelul pielii. După prima aplicare a patch-ului de Estragest
TTS, nivelul plasmatic al NETA creşte în primele 2 zile, situându-se între 0,5-1,0 ng/ml,
având o medie de 0,7-0,8 ng/ml în cazul aplicărilor repetate. La aplicările repetate de
Estragest TTS, nivelul plasmatic al NETA se situează între aceleaşi limite ca şi în cazul
administrării unei singure doze, ceea ce demonstrează absenţa acumulărilor la nivelul
pielii. Noretisteronul: timpul de înjumătăţire plasmatic este cuprins între 6-8 ore.
Clearance-ul plasmatic al NETA este, în medie, de 340 litri/(zi m2) după administrarea
orală.
Indicaţii: Tratamentul semnelor şi simptomelor datorate deficienţei estrogenice induse de
menopauză la pacientele cu uter intact, profilaxia pierderii accelerate de substanţă osoasă
în perioada de post-menopauză.
Contraindicaţii: Carcinom mamar sau de endometru, endometrioză, sângerări vaginale
de cauză necunoscută, afectare hepatică severă; tromboflebită, tromboză sau boală
tromboembolică; sarcină şi alăptare, hipersensibilitate cunoscută la oricare dintre
componenţii Estracomb-ului TTS.
Precauţii: Estracomb-ul TTS, ca orice produs hormonal, va fi prescris numai după un
examen medical complet, care va include şi examenul ginecologic care trebuie să infirme
orice modificare endometrială. Până în prezent nu există certitudinea că hormonoterapia
combinată (estrogen; progesteron) pentru pacientele în perioada de postmenopauză
determină o creştere a riscului cancerului de sân. Pentru pacientele cu boală fibrochistică
a sânului şi cele care au cazuri de neoplasm mamar în familie (rude de gradul I) se
recomandă examene periodice, autoexaminarea sânului şi efectuarea unei mamografii
înaintea instituirii tratamentului şi care va fi repetată la intervale regulate de timp. Datorită
faptului că supradozajul estrogenic determină retenţie lichidiană, pacientele cu insuficienţă
cardiacă, hipertensiune, afecţiuni renale sau hepatice, epilepsie sau migrene trebuie
supravegheate în timpul tratamentului. A nu se lăsa la îndemâna copiilor
Sarcină şi alăptare: Estracomb TTS nu se administrează în timpul sarcinii şi lactaţiei.
Reacţii adverse: Piele şi anexe: Frecvent eritem tranzitoriu şi iritaţie la locul aplicării cu
sau fără prurit. Cazuri izolate de dermatită alergică de contact, pigmentaţie reversibilă
post-inflamatorie, prurit generalizat, exantem. Tract uro-genital: Frecvent sângerări.
Ocazional tulburări ale ciclului menstrual, dismenoree. Amenoreea poate apărea în cursul
tratamentului. Sistem endocrin: Frecvent disconfort la nivelul sânilor. Tract gastrointestinal:
Ocazional greaţă, dureri abdominale, balonare. Sistem nervos central: Ocazional cefalee,
migrenă. Rar ameţeli. Aparat cardio-vascular: Cazuri izolate de tromboflebită,
hipertensiune arterială, agravarea varicelor. Alte reacţii adverse: Rar edem şi/sau pierderi
ponderale. Cazuri izolate de reacţii anafilactice.
Interacţiuni medicamentoase: Medicamentele care stimulează enzimele hepatice
microzomale, precum barbituricele, hidantoina, carbamazepina, meprobamatul,
fenilbutazona sau rifampicina, determină scăderea eficacităţii terapiei combinate
(estrogen; progestative).
Dozare: Un ciclu de tratament cu Estracomb TTS este alcătuit din aplicarea a 4 sisteme
de Estraderm TTS 50 urmată de aplicarea a 4 sisteme Estragest TTS (0,25/50).
Tratamentul începe cu Estraderm TTS 50, 2 plasturi pe săptămână, timp de 2 săptămâni.
În următoarele 2 săptămâni, tratamentul se continuă cu Estragest TTS (0,25/50), care are
acelaşi mod de administrare ca şi Estraderm-ul TTS 50. Administrarea ciclică de NETA
determină sângerări ciclice regulate la majoritatea pacientelor, durata sângerării fiind de
aproximativ 6 zile. Estracomb-ul TTS nu trebuie aplicat pe sân. Plasturele nu se va fixa de
două ori în acelaşi loc pe piele.
Supradozare: Semne ale supradozării cu estradiol: disconfort la nivelul sânilor, sângerări,
edeme. Semne ale supradozării cu NETA: oboseală, acnee, hirsutism, stări depresive.
Condiţii de păstrare: Plasturii de Estracomb TTS nu trebuie expuşi la soare. După
îndepărtarea foiţei de protecţie a regiunii adezive, plasturele se aplică imediat pe piele.

Producător: Novartis
ESTRADERM TTS
estradiolum
Compoziţie: Substanţă activă: estra-1,3,5(10)-triene-3,17 beta-diol (estradiol). Excipienţi:
etanol, hidroxipropilceluloză, polietilen tereftalat, etinilacetat copolimer, parafină.
Formă de prezentare: Cutie cu 6 sisteme terapeutice transdermale:
Estraderm TTS 25 Estraderm TTS 50 Estraderm TTS 100
Rata nominală de estradiol eliberat 25 mcg/z 50 mcg/zi 100 mcg/zi
Conţinutul de estradiol / patch 2 mg 4 mg 8 mg
Suprafaţa de eliberare 5 cm2 10 cm2 20 cm2
Inscripţionare pe spatele patch-ului CG DWD CG EFE CG FBF

Estraderm TTS conţine estradiol într-un sistem terapeutic transdermal (TTS), adică un
plasture adeziv conceput pentru a fi aplicat pe o suprafaţă intactă de piele. O membrană
controlează ritmul eliberării estradiolului în mod continuu din rezervorul plasturelui.
Substanţa activă traversează pielea şi intră direct în circulaţia sanguină. Sunt disponibile
trei forme de prezentare.
Acţiune terapeutică: Sistem terapeutic transdermal cu estradiol pentru substituirea
fiziologică a estrogenilor.
Farmacodinamică: Estradiol: Ca toţi hormonii steroidici, estrogenii îşi exercită efectul
metabolic intracelular. În celulele organelor ţintă estrogenii interacţionează cu receptori
specifici pentru a forma un complex care stimulează atât ADN-ul, cât şi sinteza proteinelor.
Aceşti receptori sunt localizaţi în organe diferite, precum hipotalamus, glandă pituitară,
uretră, sân, ficat şi osteoblaste. Estradiolul - care la femei de la menarhă până la
menopauză este produs de foliculii ovarieni - este cel mai activ estrogen. După
menopauză, când ovarele îşi încetează funcţia, numai cantităţi mici de estradiol mai sunt
sintetizate, mai ales prin aromatizarea androstendionului şi a testosteronului. Estrona (E1)
este transformată în Estradiol (E2) de 17 beta-hidroxisteroid dehidrogenază. La
majoritatea femeilor, încetarea producţiei de estradiol se manifestă prin tulburări
vasomotorii (bufeuri), tulburări ale somnului şi atrofie progresivă la nivelul aparatului
urogenital. Deficienţa estrogenică în perioada de postmenopauză duce la apariţia
osteoporozei evidenţiată în special la nivelul coloanei vertebrale, articulaţiei şoldului şi
pumnului. Aplicarea tratamentului cu Estraderm TTS 50 pe o perioadă de 28 de zile nu
influenţează factorii coagulării: fibrinopeptid A, fibrinogen şi antitrombină III. S-a constatat
însă o reducere a excreţiei urinare a calciului şi hidroxiprolinei în urma tratamentului cu
Estraderm TTS 50. Pentru a preveni apariţia hiperplaziei de endometru, hormonoterapia
estrogenică substitutivă trebuie administrată în combinaţie cu progestative.
Farmacocinetică: Concentraţia fiziologică plasmatică de estradiol este proporţională cu
doza şi se atinge în circa 4 ore de la aplicarea plasturelui. La 8 ore de la aplicare,
concentraţia serică este maximă (28,67 şi 130 pg/ml). În restul perioadei de aplicare,
valorile medii vor fi de 23,40 şi 75 pg/ml estradiol. Această corespondenţă poate creşte cu
16,40,70 pg/ml peste valorile postmenopauzale (între 5-10 pg/ml). Raportul E2/E1 este în
medie de 0,9, 1,0 şi 1,35. La 24 de ore după îndepărtarea sistemului, valorile estradiolului
revin la cele anterioare tratamentului. După aplicaţii repetate de Estraderm TTS 50 de
două ori pe săptămână, timp de 3 săptămâni, concentraţia medie de estradiol creşte la 30
pg/ml, iar cea de estronă, la 12 pg/ml. Raportul E2/E1 creşte de la 0,2 la 0,9. Concentraţia
de estradiol conjugat excretat în urină ramâne ridicată de la 0,5 la 2,5 mg/g creatinină în
timpul perioadei de aplicare. Timpul de înjumătăţire al estradiolului este de aproximativ 1
oră. Clearance-ul metabolic plasmatic este de 600-900 litri/(zi x m2). Estradiolul este
metabolizat la nivel hepatic. Metaboliţii cei mai importanţi sunt estriolul şi estrona şi
produşii de conjugare ai acestora (glucuronizi şi sulfaţi), cea mai mare parte eliminându-se
prin urină. Metaboliţii estrogenului pătrund în circulaţia enterohepatică.
Indicaţii: Tratamentul semnelor şi simptomelor deficienţei estrogenice datorate
menopauzei (naturală sau chirurgicală), precum tulburări vasomotorii, tulburări de somn,
atrofie uro-genitală, modificări de dispoziţie, prevenirea pierderii accelerate de substanţă
osoasă în perioada de postmenopauză. Pentru pacientele cu uter intact, estrogenii vor fi
administraţi în terapie combinată secvenţială cu progestative.
Contraindicaţii: Carcinom mamar sau de endometru, endometrioză, sângerări vaginale
de cauză necunoscută, afectare hepatică severă, tromboflebită, tromboză sau boală
tromboembolică, sarcină şi alăptare, hipersensibilitate cunoscută la oricare dintre
componenţii Estraderm-ului TTS.
Precauţii: Monoterapia prelungită cu estrogeni determină o creştere a riscului hiperplaziei
şi cancerului de endometru la pacientele în perioada de postmenopauză. Estraderm-ul
TTS, ca orice produs hormonal, va fi prescris numai după un examen medical complet,
care va include şi examenul ginecologic care trebuie să infirme orice modificare
endometrială. Până în prezent nu există certitudinea că hormonoterapia combinată
(estrogen, progesteron) pentru pacientele în perioada de postmenopauză determină o
creştere a riscului cancerului de sân. Pentru pacientele cu boală fibrochistică a sânului şi
cele care au cazuri de neoplasm mamar în familie (rude de gradul I) se recomandă
examene periodice, autoexaminarea sânului şi efectuarea unei mamografii înaintea
instituirii tratamentului şi care va fi repetată la intervale regulate de timp. Datorită faptului
că supradozajul estrogenic determină retenţie lichidiană, pacientele cu insuficienţă
cardiacă, hipertensiune, afecţiuni renale sau hepatice, epilepsie sau migrene trebuie
supravegheate în timpul tratamentului. A nu se lăsa la îndemâna copiilor
Sarcină şi alăptare: Estraderm-ul TTS nu se administrează în timpul sarcinii şi lactaţiei.
Reacţii adverse: Piele şi anexe: Frecvent eritem tranzitoriu şi iritaţie la locul aplicării cu
sau fără prurit. Cazuri izolate de dermatită alergică de contact, pigmentaţie reversibilă
post-inflamatorie, prurit generalizat, exantem. Tract uro-genital: Frecvent metroragii (în
general, semn de supradozare estrogenică). Dacă estrogenii sunt combinaţi adecvat cu
progestativele, sângerările din timpul tratamentului au caracteristicile ciclului menstrual
normal. Tratamentul combinat cu progestativele reduce riscul apariţiei cancerului de
endometru. Sistem endocrin: Frecvent disconfort la nivelul sânilor. Tract gastrointestinal:
Ocazional greaţă, dureri abdominale, balonare. Sistem nervos central: Ocazional cefalee,
migrenă. Rar ameţeli. Aparat cardiovascular: Cazuri izolate de tromboflebită, hipertensiune
arterială, agravarea varicelor. Alte reacţii adverse: Rar edem şi/sau pierderi ponderale.
Cazuri izolate de reacţii anafilactice.
Interacţiuni: Medicamentele care stimulează enzimele hepatice microzomale, precum
barbituricele, hidantoina, carbamazepina, meprobamatul, fenilbutazona sau rifampicina,
determină scăderea eficacităţii terapiei combinate (estrogen, progestative).
Dozare: Estraderm-ul TTS se va aplica de două ori pe săptămână, fiecare plasture
schimbându-se o dată la 3-4 zile. Tratamentul se începe, în general, cu Estraderm TTS
50. Apariţia reacţiilor adverse (disconfort la nivelul sânilor, metroragii, retenţie de lichide)
cu o persistenţă de peste 6 săptămâni necesită diminuarea dozei. Pentru tratamentul
simpotmelor climacterium-ului se utilizează cea mai scăzută doză eficace. În cazul
pierderii de substanţă osoasă, se recomandă plasturii de Estraderm TTS 50 şi 100.
Estraderm-ul TTS 25 se va administra numai pacientelor care nu pot tolera doze
superioare. Studiile clinice au demonstrat că instituirea tratamentului estrogenic cu 5 ani
înaintea instalării menopauzei determină o reducere cu 50% a fracturilor de tip Coles şi cu
90% a fracturilor de la nivelul coloanei vertebrale.
Mod de administrare: Estraderm-ul TTS poate fi administrat în tratament continuu sau
ciclic. Administrare continuă: Aplicarea neîntreruptă a 2 plasturi pe săptămână.
Administrare ciclică: 2 plasturi pe săptămână, timp de 3 săptămâni, urmaţi de un interval
de o săptămână pauză. Pentru pacientele cu uter intact, terapia estrogenică va fi
suplimentată cu progestative după următoarea schemă: În cazul terapiei continue cu
estradiol se recomandă ca un progestativ (medroxiprogesteron acetat 10 mg/zi,
noretisteron 5 mg/zi, noretisteron acetat 1-5 mg/zi sau didrogesteron 20 mg/zi) să fie
administrat între 10-14 zile (preferabil 12 zile) pe lună. Pentru pacientele care urmează
tratament ciclic, progestativul se va administra cu 10-12 zile înaintea celei de a patra
săptămâni a ciclului de tratament, care reprezintă intervalul liber (mai exact, administrarea
orală de progestative începe în a doua săptămână a tratamentului ciclic în momentul
aplicării celui de al patrulea patch de Estraderm TTS). Estraderm-ul TTS nu se va aplica
pe sân şi nici în acelaşi loc consecutiv.
Supradozare: Semne ale supradozării cu estradiol: disconfort la nivelul sânilor, sângerări,
edeme. Dispariţia simptomelor se obţine prin simpla îndepărtare a plasturelui.
Condiţii de păstrare: Plasturii de Estraderm TTS nu trebuie expuşi la soare. După
îndepărtarea foiţei de protecţie a regiunii adezive, plasturele se aplică imediat pe piele.

Producător: Novartis
ESTRADIOL
estradiolum
Prezentare farmaceutică: Fiole a 1 ml soluţie uleioasă injectabilă conţinând estradiol 2,5
mg sau 25 000 u.i. (cutie cu 3 buc.).
Acţiune terapeutică: Hormon estrogen natural, favorizează dezvoltarea aparatului genital
feminin şi, în doze mari, inhibă funcţia hipofizei; intensitatea acţiunii este relativ slabă.
Indicaţii şi Mod de administrare: Amenoree primară sau secundară: injecţii
intramusculare profunde, 1-2 fiole (2,5-5 mg) de 2-3 ori/săptămână (din ziua a 16-a a
ciclului completare cu un progestativ); endometrită post-partum şi post-abortum: 3-5 injecţii
a 5 mg (2 fiole), câte una zilnic sau la 2 zile.
Reacţii adverse şi Contraindicaţii: Vezi Etinilestradiol, dar este mai bine suportat.

Producător: Biofarm
ESTRADURIN®
poli estradiolum
Compoziţie: Fiecare fiolă conţine: fosfat de poliestradiol 80 mg, nicotinamidă 40 mg,
hidroclorid de mepivacaină 5 mg, fosfat de sodiu, hidroxid de sodiu. Fiecare fiolă de
solvent conţine: apă distilată pentru injecţii 2 ml.
Proprietăţi: Mecanism de acţiune: Estradurin este un preparat estrogenic polimerizat,
solubil în apă, cu un efect hormonal prelungit. Estradurin este compus dintr-o serie de
molecule de 17 beta-estradiol, hormonul folicular natural, polimerizat prin introducerea
radicalilor fosforici. Acţiunea prelungită a Estradurinului este atribuită scindării lente
progresive a polimerului de către fosfataze in vivo. Dat fiind că Estradurin are un efect
inhibitor pe fosfataze, această scindare este foarte lentă, asigurând o activitate
estrogenică susţinută pentru mai mult de 4 săptămâni după o singură injecţie.
Farmacocinetică: Concentraţiile plasmatice de estradiol sunt detectabile după prima
administrare a produsului. Platoul concentraţiilor plasmatice este obţinut după 2-3 luni de
tratament. Relaţia între cantitatea administrată şi concentraţiile plasmatice de estradiol
este practic liniară.
Indicaţii: Bărbaţi: Tratamentul cancerului de prostată. Femei: Terapie de substituţie,
tulburări ale menopauzei.
Administrare: Cancerul de prostată: 80-160 mg i.m. la 4 săptămâni pentru primele 2-3
luni, după aceea, doza putând fi redusă la 40-80 mg pe lună. Terapia de substituţie: 40 mg
i.m. la 4 săptămâni. Tulburări ale menopauzei: 40-80 mg i.m. Doza poate fi repetată când
simptomele reapar.
Instrucţiuni de utilizare: Liofilizatul din fiolă se va dizolva în conţinutul fiolei de solvent şi
se va administra prin injecţie intramusculară profundă. Soluţia trebuie să fie preparată
imediat înainte de utilizare.
Precauţii speciale: Se recomandă precauţie la pacienţii afectaţi de boli cardiovasculare,
diabet, hipertensiune, otoscleroză, scleroză multiplă, epilepsie, porfirie sau cei ce au
predispoziţie la tromboză sau edeme. Efecte hepatotoxice serioase nu au fost observate,
totuşi, ca în toate terapiile cu estrogeni, se vor monitoriza regulat parametrii hepatici.
Tratamentul va fi imediat suspendat în următoarele situaţii: 1. 6 săptămâni înaintea
intervenţiei chirurgicale sau a unei mobilizări prelungite (cum ar fi accident); 2. sarcină; 3.
cefalee pronunţată inuzuală sau migrenă ce apare pentru prima dată; 4. apariţie bruscă a
tulburărilor de vedere; 5. flebite, tromboembolism; 6. hepatita colestatică; 7. creştere
semnificativă a tensiunii arteriale.
Contraindicaţii: Hipersensibilitate la compuşi. Insuficienţă serioasă a funcţiei hepatice
şi/sau icter (sindroamele Dubin-Johnson şi Rotor, anemia celulelor în seceră). Tulburări
active tromboembolice. Tulburări ale metabolismului lipidic. Sângerări în timpul
menopauzei. Tumori confirmate sau suspiciune de tumori hormonodependente uterine,
ovariene sau mamare. Endometrioză. Sarcină. Otoscleroză agravată de sarcini anterioare.
Reacţii adverse: În tratamentul cu Estradurin, ca şi în celelalte tratamente cu estrogeni
pot apărea următoarele reacţii adverse: tulburări gastrice, vomă, creştere în greutate,
retenţie hidrică şi de sodiu, sângerări uterine după menopauză, ginecomastie. Toleranţa la
Estradurin este în general bună. Nu s-au observat în timpul tratamentului greaţă sau
vomă.
Interacţiuni: Ca şi în celelalte terapii cu estrogeni este posibilă o interacţiune cu
următoarele produse: a. barbiturice; b. barbexaclone, carbamazepin, fenitoin, pirimidone
(antiepileptic); c. rifampicin; d. medicamente antidiabetice. Aceste interacţiuni pot fi în
sensul creşterii efectelor estrogenice (compuşii a-c) sau al modificării toleranţei la
carbohidraţi (compuşii d).
Condiţii de păstrare: Termen de valabilitate 5 ani. O decolorare gălbuie a conţinutului
liofilizat al fiolei nu afectează caracteristicile produsului.
Formă de prezentare: 1, 5 sau 10 fiole de 80 mg cu fiolele corespunzătoare de solvent (2
ml de apă distilată pentru injecţii).

Producător: Pharmacia & Upjohn

ESTROFEM®, ESTROFEM FORTE®
estradiolum
Compoziţie: estradiol 2mg/4mg.
Prezentare farmaceutică: Disc calendaristic cu 28 tablete albastre/galbene (administrare
orală).
Indicaţii terapeutice: Sindromul de deficienţă estrogenică, prevenirea osteoporozei la
femeia în postmenopauză expusă riscului de fractură. La femeia cu uter intact a se lua în
considerare terapia combinată.
Posologie şi mod de administrare: 1 tabletă/zi administrată fără întrerupere: femeile
histerectomizate şi cele aflate în postmenopauză pot începe tratamentul în oricare zi; cele
care mai au ciclu menstrual pot începe tratamentul în a 5-a zi de sângerare. Doza
crescută de 4 mg 17 beta-estradiol este indicată acelor femei la care remisiunea
simptomelor vasomotorii nu se obţine la doza de 2 mg 17 beta-estradiol.
Contraindicaţii: Hipersensibilitate la componente, neoplasm de sân suspectat, cunoscut,
sau în antecedente, neoplazie de natură estrogenică suspectată sau cunoscută (ex.
neoplasm de endometru), porfirie.
Precauţii: Tratamentul cu estrogen necombinat poate creşte riscul hiperplaziei de
endometru şi a neoplasmului de endometru, risc ce poate fi evitat dacă se administrează o
doza minimă de progesteron cel puţin 10 zile ale fiecărui ciclu menstrual. Studiile au arătat
că la doze mici de estrogeni administrate în perioade scurte de timp mortalitatea prin
cancer de sân nu este crescută, în timp ce o folosire îndelungată a estrogenilor - mai mult
de 10 ani - poate determina o creştere minoră a incidenţei cancerului de sân. Înaintea
iniţierii terapiei estrogenice este necesară o anamneză completă: antecedente medicale şi
familiale, precum şi o examinare fizică şi ginecologică. Se va exclude dacă este cazul -
hiperplazia/malignitatea la pacientele cu uter intact care au urmat terapie estrogenică
necombinată sau cele cu uter intact ce prezintă sângerari pasagere de etiologie
necunoscută. Se va face monitorizarea periodică a testelor hepatice la pacientele ce
suferă de afecţiuni acute sau cronice sau au în antecedente afecţiuni hepatice cu
permanentizarea unor modificări biochimice; a pacientelor cu afecţiuni tromboembolice în
prezent sau în antecedente; a pacientelor aflate în tratament pentru hipertensiune
arterială, epilepsie, migrene, diabet zaharat, astm sau insuficienţă cardiacă. Prin
administrare de estrogeni un uter fibromatos preexistent poate creşte în volum iar
simptomatologia endometriozelor poate fi exacerbată. Dacă apar sângerări neregulate şi
anormale se va stabili diagnosticul prin aspiraţie sau chiuretaj biopsic pentru a exclude un
posibil uter malign. Estrogenii nu vor fi administraţi fără examene fizice şi ginecologice
periodice. Tratamentul profilactic pe termen lung al osteoporozei trebuie aplicat doar
femeilor cu risc crescut de a dezvolta fracturi. Indicaţiile pentru întreruperea imediată a
administrării estrogenice sunt: afecţiuni tromboembolice venoase, apariţia icterului, debutul
unei cefalee de tip migrenos, tulburări de vedere apărute brusc, creşterea semnificativă a
tensiunii arteriale. Estrofem nu are efect contraceptiv.
Interacţiuni cu alte medicamente: Asocierea cu barbiturice, Rifampicină, Carbamazepin,
Fenitoin poate reduce efectul direct al estrogenului.
Efecte secundare: În aproximativ 10% din cazuri pot apărea: tensiunea sânilor, greaţă,
edeme, simptome ce se remit în câteva luni.

Producător: Novo Nordisk

ESTROLENT
estradiolum
Prezentare farmaceutică: Fiole a 1 ml soluţie uleioasă injectabilă conţinând estradiol
undecilat 25 mg (cutie cu 1 buc.).
Acţiune terapeutică: Ester al estradiolului, are proprietăţi asemănătoare, dar efectul este
mai constant şi de lungă durată.
Indicaţii şi Mod de administrare: Hipogenitalism, sterilitate la femeie, dismenoree
funcţională: intramuscular profund câte 1/2-1 fiolă (12,5-25 mg) la sfârşitul menstruaţiei şi
în ziua a 16-a (de când se administrează şi un progestativ); cancer la prostată (inoperabil,
metastazat sau recidivant): 4 fiole o dată (100 mg) la fiecare 2- 3 săptămâni.
Reacţii adverse şi Contraindicaţii: Aceleaşi ca pentru etinilestradiol, dar este mai bine
suportat; dozele mari, folosite în cancerul de prostată, provoacă ginecomastie, tulburări de
libidou şi de potenţă.

Producător: Biofarm
ESTROTEST
combinaţii
Prezentare farmaceutică: Fiole a 1 ml soluţie apoasă injectabilă conţinând testosteron
fenilpropionat 100 mg şi estradiol undecilat 6 mg (cutie cu 3 buc.).
Acţiune terapeutică: Asociaţie de androgen şi estrogen în proporţie judicioasă; inhibă
secreţia hipofizară de hormoni gonadotropi şi asigură reglarea fiziologică a echilibrului
hormonal perturbat în menopauză, atenuând tulburările vasomotorii şi psihice; stimulează
anabolismul proteic al ţesutului osos; are efect prelungit.
Indicaţii: Tulburări de menopauză la femeie (care nu cedează la estrogenii singuri) şi la
bărbat; tulburări consecutive castrării, mai ales forme psihastenice sau cu tendinţă
depresivă; osteoporoză, fracturi la vârstnici.
Mod de administrare: Intramuscular profund, o fiolă la 2-4 săptămâni.
Reacţii adverse: Stimulare androgenică şi estrogenică excesivă: fenomene de virilizare
(se suplimentează estrogenul), stimularea endometrului şi a glandelor mamare (se
suplimentează testosteronul); creştere în greutate, edeme, icter colestatic, alopecie,
hipercalcemie, greaţă, vomă, diaree, cefalee, tumefacţia sânilor, mărirea libidoului, vertij,
cloasmă, erupţii cutanate, sângerări uterine, amenoree, depresie mintală.
Contraindicaţii: Carcinom de prostată, carcinom de sân la bărbat, carcinom de sân la
femeie în premenopauză, cancere genitale la femei, endometrioză (se face control mamar
şi uterin sistematic), sarcină; dislipemie; insuficienţă hepatică, icter familial, tromboflebită,
anemie falciformă, otoscleroză, alergie specifică; prudenţă în epilepsie, migrenă, astm, boli
cardiace şi renale (favorizează retenţia hidrosalină); prudenţă în asocierea cu
anticoagulante cumarinice (risc de accidente hemoragice) şi cu antidiabetice (modificarea
toleranţei la glucoză). Testosteronul conţinut figurează pe lista substanţelor dopante
(interzise la sportivi).

Producător: Biofarm
ESTULIC
guanfacinum
Prezentare farmaceutică: Comprimate conţinând 1 mg guanfacin (cutie cu 20 buc.).
Acţiune terapeutică: Antihipertensiv care acţionează la nivelul trunchiului cerebral şi
inhibă tonusul simpatic. El reduce rezistenţa periferică, ceea ce determină scăderea
tensiunii arteriale. Debitul cardiac nu este alterat, căci scăderea frecvenţei cardiace este
compensată prin creşterea volumului sistolic. Mecanismele de reglare a tensiunii arteriale
nu sunt influenţate nici în repaus nici la efort. Estulic nu perturbă funcţia renală, nu s-a
remarcat nici retenţie hidrică sau de sodiu, nici creşterea excreţiei de potasiu. Filtrarea
glomerulară rămâne constantă, chiar în cazul insuficienţei renale. Estulic reduce
activitatea reninei plasmatice. Estulic este complet absorbit, 25% din doza administrată
este excretată ca atare (sub formă neschimbată) pe cale renală. Fixarea pe proteinele
plasmatice este slabă (aprox. 60%). Datorită timpului de înjumătăţire, eliminarea făcându-
se aproximativ 18 ore, acţiunea sa este prelungită şi Estulic poate fi administrat într-o
singură priză cotidiană.
Indicaţii: Hipertensiune, în special esenţială şi renală.
Mod de administrare: În general o priză pe zi este suficientă pentru a obţine scăderea
satisfăcătoare a tensiunii arteriale. Doza de atac este de 0,5 mg la culcare. Dacă este
necesar, doza va fi crescută de la 0,5 mg la 1 mg/zi, în general, pe un interval de minimum
1 săptămână până se obţine scăderea tensiunii arteriale. O doză zilnică de aproximativ 2
mg (1 la 3 mg) este de obicei eficace. Dacă tensiunea arterială nu este suficient scăzută
numai prin Estulic, se poate asocia un diuretic. La pacienţii la care nu s-au obţinut
rezultate satisfăcătoare şi care suportă bine produsul, doza zilnică poate ajunge la 4 - 6
mg repartizată în 2 prize. Estulic poate fi asociat cu un vasodilatator sau un beta-blocant.
Administrarea concomitentă cu un beta-blocant poate diminua frecvenţa cardiacă în mod
exagerat, acest risc poate fi atenuat prin folosirea unui beta-blocant dotat cu acţiune
agonistă parţială (ASI).
Reacţii adverse: Uscăciunea gurii şi sedare, în special în dozele de atac, crescute sau
creşterea rapidă a dozelor. Aceste efecte se atenuează în general în cursul tratamentului.
Contraindicaţii: Nu se cunosc contraindicaţii.

Producător: EGIS
ETAMBUTOL
ethambutolum
Compoziţie: Capsule conţinând 250 mg de diclorhidrat de etambutol.
Acţiune farmacoterapeutică: Chimioterapic antituberculos major cu acţiune
bacteriostatică asupra M. tuberculosis şi M. kansasii. Etambulolul se absoarbe bine din
intestin, în 2-4 ore, cu o biodisponibilitate de 77%, fără a fi interferat de alimente. Circulă în
sânge legat de proteinele plasmatice în proporţie de aproximativ 20-30% şi este
metabolizat în ficat în proporţie de aproximativ 22% după administrarea orală. Se elimină
predominant urinar (aproximativ 50% din doza administrată oral se elimină în formă
neschimbată) şi numai 25% prin scaun. Timpul de înjumătăţire plasmatic este de 3,1 ore.
Nu trece în lichidul cefalorahidian decât în meningită; trece bariera placentară; nu ajunge
în laptele matern.
Indicaţii: Tuberculoza pulmonară, tuberculoza miliară, pleurezia tuberculoasă, peritonita
tuberculoasă, meningita tuberculoasă, tuberculoza genito-urinară, tuberculoza osteo-
articulară şi ganglionară. Se va asocia obligatoriu cu alte chimioterapice şi antibiotice
antituberculoase (administrat singur germenii dezvoltă rezistenţă).
Contraindicaţii: Hipersensibiltate la etambutol. Nevrită optică. Prudenţă în sarcină, la
copiii sub 13 ani, la bătrâni, la cei cu acuitate vizuală redusă, cu cataractă sau retinopatie
diabetică, în insuficienţa renală, la alcoolici şi la marii fumători. Bolnavii trataţi concomitent
cu: antiinflamatorii nesteroidiene, disulfiram sau antimalarice de sinteză trebuie urmăriţi cu
atenţie existând riscul nevritei optice. Apariţia tulburărilor de vedere în timpul tratamentului
impune oprirea acestuia. Preventiv, se va face controlul oftalmologic înainte de începerea
tratamentului.
Interacţiuni medicamentoase: Antiacidele gastrice cu aluminiu în compoziţie diminuă
absorbţia intestinală a etambutolului.
Reacţii adverse: Nevrita optică cu pierderea parţială a vederii (reversibilă în câteva luni
dacă se suprimă tratamentul imediat), febră, artralgii, erupţii cutanate alergice, prurit,
cefalee, greţuri, vărsături, dureri abdominale, parestezii, stări confuzive, rareori nevrite
periferice sau alterări pasagere ale funcţiei hepatice, hiperuricemie.
Mod de administrare: Adulţi: oral, 15 mg/kg corp/zi, priză unică, pe stomacul gol, zilnic
sau 40-50 mg/kg corp/zi de 2 ori pe săptămână asociat cu alt tuberculostatic (izoniazida,
rifampicina, streptomicina). În insuficienţă renală: 10 mg/kg corp/zi, pentru un clearance al
creatininei de 70 ml/min. Copii: oral, 25 mg/kg corp/zi.
Formă de prezentare: Flacoane cu 50 capsule operculate a 250 mg/capsula.
Condiţii de păstrare: La adăpost de căldură, umiditate şi lumină.

Producător: Sicomed
ETAMSILAT
etamsylatum
Compoziţie: Fiole conţinând 0,250 g etamsilat.
Acţiune farmacoterapeutică: Hemostatic ce menţine stabilitatea peretelui capilar; reduce
timpul de sângerare fără să afecteze coagularea; nu este vasoconstrictor şi antifibrinolitic.
Creşte glicogenul de la nivelul plachetelor. Scade timpul de sângerare cu 40-45% după
primele 30 de minute. Efectul durează circa 6 ore. Se administrează pentru profilaxia şi
controlul hemoragiilor din vasele capilare mici.
Indicaţii: Profilaxia şi tratamentul hemoragiilor prin ruptură de vase mici (în pânză), în
cursul intervenţiilor chirurgicale sau în diverse situaţii clinice - ciroză şi hepatită cronică,
hemoragii în sfera ginecologică, purpură, echimoze şi hematoame spontane, epistaxis,
hemoragii gingivo-dentare, hemoragii de natură medicamentoasă (prin anticoagulante sau
antiinflamatorii nesteroidiene).
Contraindicaţii: Se administrează cu prudenţă sau se evită la pacienţii cu afecţiuni
tromboembolice, fibrilaţie atrială şi angină pectorală.
Posologie şi mod de administrare: Injecţii intramusculare sau intravenoase, 3 fiole (0,75
g) cu 1-2 ore înaintea intervenţiilor chirurgicale, eventual încă 1-2 fiole în timpul operaţiei
sau după aceasta; în urgenţe, 2-3 fiole, apoi câte o fiolă la 4-6 ore, doza de întreţinere
uzuală este de o fiolă de 2 ori/zi.
Reacţii adverse: Rareori hipotensiune trecătoare, cefalee şi erupţii cutanate.
Formă de prezentare: Cutii cu 10 fiole a 2 ml. Cutii cu 100 fiole a 2 ml.
Condiţii de păstrare: Ferit de lumină. Valabilitate: 3 ani de la data fabricaţiei.

Producător: Sicomed
ETILEFRIN
etilefrinum
Prezentare farmaceutică: Comprimate conţinând etilefrină clorhidr. 5 mg (flacon cu 20
buc.).
Acţiune terapeutică: Amină simpatomimetică cu proprietăţi antihipotensive, provoacă
vasoconstricţie şi creşte debitul cardiac.
Indicaţii: Stări hipotensive cronice, hipotensiune ortostatică.
Mod de administrare: Adulţi şi copii mari: câte 1-2 comprimate (5-10 mg) de 2-3 ori/zi,
înainte de mese; copii mici: câte 1/2-1 comprimat de 3 ori/zi.
Reacţii adverse: Uneori cefalee, nelinişte, anxietate, tremor, tahicardie, aritmii ectopice,
dureri anginoase (mai ales la dozele mari).
Contraindicaţii: Hipertiroidie, insuficienţă cardiacă (necompensată), boală coronariană,
hipertensiune arterială, insuficienţă renală severă, feocromocitom, glaucom cu unghi
îngust, adenom de prostată cu retenţie de urină. Nu se asociază cu IMAO (risc de
accidente hipertensive); prudenţă la bolnavii sub tratament cu guanetidină (efectele
simpatomimetice sunt amplificate) şi în timpul tratamentului cu beta-blocante adrenergice
(risc de bradicardie excesivă). Simpatomimeticele figurează pe lista substanţelor dopante
(interzise la sportivi).

Producător: ICSMCF
ETINILESTRADIOL
ethinylestradiolum
Prezentare farmaceutică: Comprimate conţinând etinilestradiol 0,02 mg şi 0,05 mg (cutie
cu 30 buc.).
Acţiune terapeutică: Estrogen semisintetic eficace pe cale orală, mai activ ca estradiolul.
Indicaţii şi mod de administrare: În hipogonadism la femeie: 1-2 comprimate a 0,05
mg/zi, ciclic (primele 2 săptămâni ale ciclului, completând în ultimele 2 săptămâni cu un
progestativ); în tulburările de menopauză 0,05 mg/zi, 2 luni, apoi 0,01-0,02 mg/zi, 20 de
zile în fiecare lună, asociind eventual un progestativ în cele 10 zile de pauză (se foloseşte
doza minimă activă, se evită prelungirea nejustificată a tratamentului); în vulvovaginita
fetiţelor: 0,01 mg o dată la 2 zile, timp de 10 zile.
Reacţii adverse: Uneori produce greaţă, vomă, dureri abdominale, sângerări uterine,
dismenoree, sindrom de tip premenstrual, amenoree, tumefacţia dureroasă a sânilor,
cloasmă şi melasmă, modificări ale libidoului, favorizarea candidozei vaginale, cefalee,
ameţeli, retenţie hidrosalină, erupţii cutanate diverse, foarte rar icter colestatic.
Tratamentul estrogenic prelungit, cu doze mari, măreşte probabil riscul de cancer
endometrial şi, posibil, riscul cancerului de sân (la femeile în menopauză); s-au semnalat
cazuri de carcinom vaginal la fete ale căror mame au primit dietilstilbestrol în timpul
sarcinii; se apreciază că frecvenţa hepatoamelor este ceva mai mare la femeile tratate cu
estrogeni (relaţia cauzală nu a fost dovedită). Estrogenii cresc riscul afecţiunilor
tromboembolice, pot provoca hipertensiune arterială (în menopauză), favorizează
calculoza biliară (în postmenopauză), diminuează uneori toleranţa la glucoză, pot creşte
trigliceridele şi colesterolul în sânge, pot provoca hipercalcemie marcată.
Contraindicaţii: Cancerul de sân, cancerul uterin (neoplasme estrogenodependente)
cunoscute sau suspectate, mastita recurentă, fibroamele uterine, endometrioza,
sângerările uterine nediagnosticate, tumorile hipofizare, tromboflebitele sau bolile
tromboembolice active, antecedentele de tromboză sau embolii asociate tratamentului
estrogenic, hipertensiunea arterială, cardiopatia ischemică, valvulopatiile, accidentele
cerebo-vasculare, tulburările oculare de natură vasculară, bolile hepatice grave sau
recente, sarcina reprezintă contraindicaţii; cefaleea intensă, tulburările de vedere care
survin în timpul tratamentului impun oprirea acestuia. Prudenţă în prezenţa tumorilor
benigne de sân, hiperplaziei şi fibromului uterin, la bolnavele cu stări depresive în
antecedente, icter în cursul unor sarcini anterioare, afecţiuni hepatice, boli osoase
metabolice cu hipercalcemie, diabet, hiperlipidemii, obezitate, porfirie, galactoree, anemii,
în insuficienţa renală, insuficienţa cardiacă, boli de colagen, epilepsie, migrenă,
otoscleroză, la tinerele în creştere şi în timpul alăptării. Se recomandă întreruperea
estrogenului cu 4-6 săptămâni înaintea intervenţiilor chirurgicale sau a perioadelor de
imobilizare prelungită (risc de tromboembolii). Barbituricele, fenitoina, rifampicina
diminuează efectul estrogenilor (le cresc metabolizarea prin inducţie enzimatică);
estrogenii interferă efectul antidiabeticelor (modifică toleranţa la glucide).

Producător: Terapia S.A.

ETOGEL
etofenamatum
Prezentare farmaceutică: Gel cu 5% etofenamat (tub cu 40 g).
Acţiune terapeutică: Derivat de acid antranolic, etofenamatul posedă proprietăţi
antiinflamatorii şi analgezice. Preparatul Etogel îşi exercită efectele terapeutice la locul
administrării. Este excelent tolerat şi determină reacţii adverse locale. Este util în boli
reumatice însoţite de inflamaţii şi dureri, ca şi în leziuni traumatice.
Indicaţii: Boli reumatice, acute şi subacute, dureri de origine reumatică. Este eficient
îndeosebi în reumatismul extraarticular, mialgii, ischialgii, epicondilite, tendinite, bursite,
nevralgii, lumbago etc. Leziuni traumatice (entorse, contuzii), când ligamentele sunt
neafectate. Adjuvant (însoţind antireumaticele sistemice) în boli reumatice cronice şi
degenerative.
Mod de administrare: Se aplică, de mai multe ori/zi, la nivelul zonei afectate, un segment
de 5-10 cm Etogel, care se masează apoi uşor pentru a pătrunde în piele.
Reacţii adverse: Foarte rar apar local zone de înroşire a pielii, arsuri sau prurit.
Contraindicaţii: Nu există contraindicaţii absolute.
Precauţii: Nu se aplică la nivelul leziunilor de continuitate ale pielii şi nici pe leziuni
eczematoase.

Producător: KRKA
ETOPOSID, soluţie injectabilă 2%, flacoane a 100 mg
etoposidum
Compoziţie: Flacoane cu soluţie injectabilă 2% conţinând etoposidă şi excipienţi
(polietilenglicol 400, acid citric, polisorbat 80, alcool benzilic, etanol) q.s.ad 5 ml, pentru
administrare i.v. prin perfuzare.
Acţiune terapeutică: Antineoplazic-citostatic prin inhibarea sintezei de ADN. Etoposida
este un derivat semi-sintetic de podofilotoxină. Ea inhibă intrarea în mitoză (profază) a
celulelor tumorale, probabil prin acţinea de complexare a topoizomerazei II. La concentraţii
mari, produce liza celulelor în mitoză. După administrarea i.v., biodisponibilitatea
produsului urmează un proces bifazic, cu un t1/2 de distribuţie de cca. 1,5 ore şi un t1/2
terminal de eliminare, de 3-12 ore. Timpul de înjumătăţire plasmatic mediu este de 6,8 ore.
După administrare i.v. prin perfuzie, eliminarea substanţei se face pe cale renală în
proporţie de 30-60%, din care 25-50% sub formă nemodificată, iar prin fecale în proporţie
de 0-16% din doză. În caz de insuficienţă renală, clearance-ul plasmatic se compară cu
cearence-ul creatininei, când acesta este inferior valorii de 60 ml/min/1,73 m2, necesitând
o ajustare a dozelor.
Indicaţii: Etoposida este utilizată, în general, în polichimioterapie, dar poate fi folosită şi în
monoterapie: tumori testiculare refractare la tratament (intervenţie chirurgicală, radio-
terapie şi chimioterapie); neoplasm pulmonar cu celule mici; limfoame maligne
hodgkiniene şi nehodgkiniene; leucemii acute; coriocarcinoame placentare; sarcom Kaposi
asociat cu SIDA; neoplasm de sân tratat anterior.
Contraindicaţii: Hipersensibilitate cunoscută la produs, femei în cursul sarcinii sau care
alăptează.
Efecte secundare: leucopenie, trombocitopenie reversibile şi necumulative; hipotensiune
arterială care apare în cazul unei administrări i.v. prea rapide; alopecie reversibilă (20-80%
din cazuri); greaţă, vărsături (30% din cazuri), tratabile cu antiemetice; rareori, parestezii
periferice; rareori (2% din cazuri) reacţii anafilactice, în special cu manifestări
cardiopulmonare, care cedează la tratament antihistaminic.
Mod de administrare: Administrarea se face numai intravenos sub formă de perfuzie cu
ser fiziologic sau glucoză 5%, timp de aprox. 2 ore. Dozele uzuale sunt cuprinse între 50-
120 mg/m2/zi, pentru o perioadă de 3-5 zile, consecutiv, în serii reperare la 14 zile funcţie
de protocolul utilizat. Curele se repetă după un interval de 14 zile. Doza totală uzuală
pentru o cură i.v. este de 400 mg/m2. Diluarea produsului în vehiculul de perfuzat se face
cât mai aproape de momentul utilizării - cel mult 3 ore înainte de sfârşitul administrării. În
general se diluează 100 mg Etoposid (1 flacon) în 500 ml ser fiziologic sau glucoză 5%.
Concentraţia utilizată trebuie să fie sub 0,4 mg Etoposid/ml. Nu se administrează produsul
fără a fi diluat în prealabil. Nu se vor folosi soluţiile în care apare un precipitat.
Precauţii: Datorită riscului de mielosupresie, utilizarea de Etoposid trebuie făcută cu multă
atenţie în cazurile de leucopenie cu valori inferioare celei de 3000 leucocite/mm3 şi/sau
trombopeniei cu valori mai mici de 100 000/trombocite/mm3. În cursul tratamentului cu
Etoposid se va face periodic controlul elementelor figurate ale sângelui. În caz de
insuficienţă renală, este recomandabilă micşorarea dozelor. Se recomandă ca începerea
unui tratament cu Etoposid, după un tratament anterior radioterapic sau chimioterapic cu
alte citostatice, să se facă după un interval necesar refacerii ţesutului medular.
Formă de prezentare: Flacon a 100 mg etoposidă (5 ml).
Condiţii de păstrare: La temperatura camerei (15-25 grade Celsius) la loc uscat, ferit de
lumină (nu la frigider).
Producător: Sindan
EUCAR
l-carnitini hydrochlorhidum
Prezentare farmaceutică: Cutie cu 10 flacoane de 100 mg, monodoză.
Acţiune terapeutică: L-carnitina este un constituent natural al organismului ce dezvoltă
un rol esenţial în utilizarea substraturilor lipidice. Acesta este utilizat de către acizii graşi cu
catenă lungă pentru traversarea membranei interne celulare şi pentru iniţierea beta-
oxidării. Oxidarea acizilor graşi reduce utilizarea periferică a glucozei şi permite radicalilor
acetil (rămaşi după beta-oxidare) intrarea în ciclul Krebs, crescând în consecinţă
disponibilităţile energetice ale celulei. S-a demonstrat deja implicarea terapeutică a
carnitinei în miopatia de carenţă de substanţă şi, recent, s-a remarcat utilitatea acesteia în
metabolismul cardiac, deoarece oxidarea acizilor graşi este strict dependentă de prezenţa
sa în cantitatea adecvată.
Indicaţii: Carenţa primară şi secundară de carnitină, suferinţa metabolică a miocardului în
stări ischemice.
Contraindicaţii: Sensibilitate deja dovedită la substanţă.
Efecte secundare: Au fost raportate uşoare tulburări gastrointestinale la pacienţii uremici
şi la miastenici.
Mod de administrare: 2-3 g pe zi, în funcţie de gravitatea patologiei şi de decizia
medicului.

Producător: Salus Researches SpA

EUCIPRIN, capsule
ciprofloxacinum
Formă de prezentare: Cutie pliantă de carton conţinând 3 blistere a câte 4 capsule.
Compoziţie: Clorhidrat de ciprofloxacină monohidrat echivalent cu 250 mg ciprofloxacină
anhidră/capsulă.
Proprietăţi: Ciprofloxacina este un antibiotic de sinteză aparţinând grupei
fluorochinolonelor. Are activitate bactericidă, prin inhibarea concomitentă a sintezei ADN-
ului şi ARN-ului bacterian. Cele două acţiuni sunt independente; efectul asupra ARN-ului
duce la inhibarea sintezei proteice. La concentraţii mici de antibiotic inhibarea sintezei
ADN-ului este mai pronunţată faţă de blocarea ARN-ului, constatându-se paradoxal o
acţiune bactericidă superioară concentraţiilor mai mari de chinolone. Inhibarea sintezei
ADN-ului se explică prin blocarea ADN-girazei (subunitatea A), enzimă implicată în
replicarea ADN-ului. Spre deosebire de chinolonele din prima generaţie, al căror spectru
se limitează la bacteriile gramnegative (exceptând bacilul piocianic), ciprofloxacina şi
celelalte fluorochinolone posedă o activitate intrinsecă superioară şi un spectru
antibacterian lărgit, cuprinzând bacilul piocianic şi bacteriile grampozitive, inclusiv
stafilococii. Deşi selectarea mutanţilor rezistenţi s-a dovedit a fi uşoară, până în momentul
de faţă nu s-a semnalat existenţa unei rezistenţe mediate plasmidic.
Concentraţiile minime inhibitorii, mcg/ml:
Staphylococcus aureus 0,12-0,5
Streptococ A 0,25-1
Enterococcus faecalis 0,5-2
Streptococcus mitis, sanguis 2-4
Pneumococ 0,5-2
Meningococ 0,002-0,01
Gonococ 0,002-0,01
Escherichia coli 0,01-0,03
Klebsiella pneumoniae 0,02-0,5
Enterobacter 0,01-0,5
Serratia 0,12-0,5
Proteus mirabilis 0,03-0,25
Proteus indol + 0,01-0,12
Salmonella 0,06-0,12
Shigella 0,03-0,06
Haemophilus influenzae 0,01-0,03
Pseudomonas aeruginosa 0,06-1
Acinetobacter baumanii 0,25-2
Clostridium perfringens 0,12-1
Bacteroides fragilis 4-16
Legionella pneumophila 0,06-0,12

Farmacocinetică: Absorbţie: Biodisponibilitatea absolută este de 52-84% din doza

administrată. Viteza de absorbţie este dependentă de doză. Concentraţia maximă se
observă la 30-90 de minute de la administrare.
Concentraţiile plasmatice, mg/l, după administrare orală:
Doză Timp
30' 1h 2h 4h 8h 12h
250 mg 0,9 1,3 0,9 0,5 0,3 0,2
500 mg 1,7 2,5 2,0 1,3 0,6 0,4
750 mg 2,9 3,5 2,9 1,7 0,8 0,5

Distribuţie: După administrarea orală, ciprofloxacina se fixează de proteinele plasmatice în

proporţie de aproximativ 20%. Concentraţii tisulare crescute se obţin în rinichi,
prostată,bilă, parenchim pulmonar, mucoasă bronşică; concentraţii mai scăzute se obţin în
amigdale, lichid interstiţial, oase, aparat genital şi secreţia bronsică; concentraţii foarte
scăzute au fost măsurate în lichidul cefalorahidian şi în ţesuturile vascularizate ale pielii.
Biotransformare şi eliminare: Ciprofloxacina se elimină predominant prin urină, circa 14%
sub formă de metaboliţi mai mult sau mai puţin activi bacteriologic. Clearance-ul total este
de 600 până la 700 ml/min/1,73 m2, iar clerance-ul renal de 300 până la 450 ml/min/1,73
m2. Clearance-ul total şi renal sunt independente de doză. Eliminarea renală se
efectuează prin filtrare glomerulară şi secreţie tubulară. Există, de asemenea, şi o
eliminare pe cale biliară a ciprofloxacinei, netransformată, între 0,5-1% din doza
administrată. Timpul de înjumătăţire biologică este de 3,9 h. În insuficienţa renală există o
corelaţie între starea funcţiei renale şi eliminarea urinară a ciprofloxacinei.
Indicaţii: Infecţii cauzate de germeni sensibili la ciprofloxacină; infecţii ale căilor
respiratorii superioare; infecţii pulmonare (pneumonie, bronşită, fibroză chistică etc.);
infecţii O.R.L.; infecţii bucodentare; infecţii gastrointestinale şi hepatobiliare; infecţii
genitourinare, inclusiv gonoree; infecţii ale pielii şi ţesuturilor moi; infecţii osoase şi ale
articulaţiilor; profilactic, la pacienţii trataţi cu imunosupresoare şi în caz de neutropenie.
Mod de administrare: În infecţii ale căilor urinare superioare: 250 mg de 2 ori/zi. În infecţii
respiratorii: 250-500 mg de 2 ori/zi. În alte infecţii: 500 mg de 2 ori/zi (dimineaţa şi seara).
În gonoree şi cistită acută la femeie poate fi suficientă o doză unică de 250 mg.
N.B. În infecţiile severe (infecţii abdominale severe, septicemii, osteomielită, proteze
articulare infectate, otită cronică) provocate de germeni moderat sensibili, tratamentul se
începe cu 2 x 200 mg ciprofloxacină administrată i.v. şi se poate continua cu Euciprin, 2
capsule (500 mg)/zi.
Capsulele se administrează cu o cantitate adecvată de lichide, independent de mese. La
pacienţii cu insuficienţă renală la care clearance-ul creatininic este inferior celui de 20
ml/min, se va administra doar o capsulă (250 mg) /zi. Durata medie a tratamentului
infecţiilor acute este de 5-10 zile. În principiu, se continuă administrarea antibioticului 3 zile
după dispariţia febrei şi a simptomelor clinice. Pentru infecţiile simple ale căilor urinare, 3
zile de tratament pot fi suficiente.
Contraindicaţii: Nu se administrează în caz de hipersensibilitate la ciprofloxacină sau la
un alt medicament din grupa chinolonelor; la copii şi adolescenţi. Studiile efectuate până în
prezent pe animale au demonstrat apariţia artropatiilor la animalele aflate în perioada de
creştere; nu s-au semnalat însă efecte teratogene. Nedispunându-se de date privind
efectul ciprofloxacinei pe durata sarcinii şi alăptării, se va evita administrarea Euciprin-ului
pe această perioadă.
Reacţii adverse: Tulburări intestinale: indispoziţii gastrice, dureri abdominale, anorexie,
greaţă, vomă, diaree, meteorism. Apariţia unei diarei severe pe parcursul tratamentului cu
ciprofloxacină poate fi indiciul colitei pseudomembranoase. În acest caz se întrerupe
tratamentul şi se administrează vancomicină per os, 4 x 250 mg/zi. Nu se vor folosi
inhibitori ai peristaltismului intestinal. Manifestări neurosenzoriale: cefalee, ameţeală;
excepţional: oboseală, tulburări de vedere, insomnii, halucinaţii, convulsii, parestezii.
Manifestări alergice: rash cutanat, prurit, febră, edem laringian şi al feţei. Reacţiile
cardiovasculare apar foarte rar: tahicardie, migrenă, bufeuri de căldură, sincopă. Tulburări
hematologice: eozinofilie, anemie, leucopenie, leucocitoză; foarte rar: trombocitopenie,
trombocitoză, valori modificate pentru protrombină. Alte reacţii adverse: foarte rar apar
dureri articulare, fotosensibilizare, alterarea funcţiei renale, suprainfecţii cu Candida.
S-au semnalat: creşterea tranzitorie a transaminazelor şi fosfatazelor alcaline, mai ales la
bolnavii cu leziuni hepatice; creşterea ureei, creatininei şi bilirubinei serice. Au fost
raportate cazuri de cristalurie şi hematurie.
Precauţii în administrare: Se recomandă prudenţă la hepatici şi la persoanele care
suferă de epilepsie (se va administra asociat cu un antiepileptic).
Interacţiuni: În absenţa unor date suficiente referitoare la interacţiunile medicamentoase
posibile, se va evita pe cât posibil asocierea cu produse psihotrope şi anticonvulsivante şi,
de asemenea, cu anticoagulante, cu excepţia antivitaminei K. Antiacidele pe bază de
hidroxid de magneziu sau aluminiu diminuează absorbţia digestivă a ciprofloxacinei. Se
recomandă administrarea acestora la cel puţin de 4 ore după administrarea
ciprofloxacinei. O concentraţie mare de magneziu diminuează efectul ciprofloxacinei. Dacă
se administrează concomitent ciprofloxacina cu teofilina, se va supraveghea concentraţia
plasmatică a teofilinei.
Condiţii de păstrare: La temperatura ambiantă, ferit de lumină şi umezeală.

Producător: Europharm
EUROPIRIN T
acidum acetylsalycilicum + carbonat de calciu
Formă de prezentare: Cutie pliantă de carton cu 2 blistere a câte 10 comprimate.
Compoziţie: Acid acetilsalicilic 500 mg şi carbonat de calciu 160 mg/comprimat.
Acţiune terapeutică: Acidul acetilsalicilic are proprietăţi analgezice, antipiretice,
antiinflamatoare şi antiagregante plachetare.
Acţiunea analgezică se datorează inhibării sintezei prostaglandinelor la nivel central
(creşterea pragului percepţiei dureroase la nivel talamic) şi periferic. La aceasta se adaugă
inhibarea acţiunii bradikininei responsabilă de propagarea durerii. Ca şi antiinflamator
inhibă sinteza prostaglandinelor, prin blocarea ciclooxigenazei, şi altor mediatori; inhibă
migrarea leucocitară, stabilizează membranele lizozomale, are acţiune antihialuronidazică.
Acţiunea la nivelul centrului termoreglator din hipotalamus determină o vasodilataţie
periferică cu pierdere de căldură, ceea ce explică efectul antipiretic. Şi în acest caz
mecanismul de acţiune are la bază inhibarea sintezei prostaglandinelor. S-a constatat
totuşi, că febra produsă de pirogenele endogene care nu este mediată de prostaglandine
răspunde la terapia cu acid acetilsalicilic Acţiunea antiagregantă plachetară apare la doze
mici şi se datorează blocării sintezei tromboxanului A2 în trombocite, prin inhibarea
ireversibilă a ciclooxigenazei. La doze mai mari este inhibată reversibil şi sinteza
prostaciclinei, prostaglandină cu efect antiagregant. Nu s-a stabilit doza optimă la care se
suprimă formarea tromboxanului, fără a fi inhibată sinteza prostaciclinei. Se ştie însă, că la
doze mai mici de 100 mg acidul acetilsalicilic nu blochează sinteza prostaciclinei.
La doze mici salicilaţii, ca atare şi acidul acetilsalicilic, diminuă excretia acidului uric.
Indicaţii: Tratamentul simptomatic al febrei şi al durerii in bolile infecţioase, gripă, răceală
comună; nevralgii, mialgii, cefalee, dureri dentare (exceptând cazurile de dinainte sau
după o intervenţie chirurgicală) lumbago, dureri musculare, dureri menstruale.
Reumatism poliarticular acut, poliartrită reumatoidă şi alte boli reumatismale.
Profilaxia trombozelor arteriale la nivelul coronarelor şi vaselor cerebrale, combaterea
tulburărilor provocate de agregarea plachetelor în trombocitemie. Profilaxia arsurilor
solare.
Contraindicaţii: Ulcer gastro-duodenal, boli hemoragice şi risc de hemoragii; terapie
concomitentă cu anticoagulante, deficit de glucozo-6-fosfatdehidrogenază, diateză
hemoragică.
Astm bronşic sau hipersensibilitate la salicilaţi, alergie încrucişată cu alte antiiflamatoare
nesteroidiene şi tartrazină. Insuficienţă renală gravă.
Nu se administrează în timpul sarcinii. Nu se vor administra doze mari pe durata alăptării.
Insuficienţă hepatică, în cazul unui tratament de lungă durată cu doze mari.
Efecte adverse: Datorită tamponării cu carbonat de calciu, rareori apar tulburări gastro-
intestinale. Produce hipocoagulare cu favorizarea apariţiei hemoragiilor, prin două
mecanisme: acţiune antiagregantă plachetară, manifestată la doze terapeutice şi acţiune
hipoprotrombinizantă, care apare la doze mari.
Interacţiuni: Creşte efectul anticoagulantelor (derivaţi de cumarină, heparină), acţiunea
hipoglicemiantelor orale (sulfoniluree), nivelul plasmatic al digoxinei şi al barbituricelor,
riscul de hemoragii gastro-intestinale în cazul unui tratament concomitent cu
corticosteroizi. Creşte toxicitatea metotrexatului. Scade efectul spironolactonei,
furosemidului (şi al tuturor diureticelor de ansă), al uricozuricelor şi antihipertensivelor.
Mod de administrare: Adulţi: ca antipiretic şi analgezic 500 mg la 4-6 ore; ca
antiinflamator în bolile reumatice cronice 3-5 g/zi, în cele acute 4-7 g/zi (în 4-6 prize); ca
antiagregant plachetar 500 mg o dată la 2-3 zile. Copii între 5-9 ani doza unitară este de -1
comprimat, doză/zi: 1 1/2-3 comprimate; între 10-16 ani 1 comprimat o dată şi maximum 4
comprimate/zi. În boli reumatice se administrează 60-100 mg/kg corp/zi, în 4-6 prize.
Comprimatele se desfac în apă şi se iau imediat după mese.
Condiţii de păstrare: La temperatura camerei, ferit de lumină şi umezeală.

Producător: Europharm
EUROPIRIN, comprimate
acidum acetylsalycilicum
Formă de prezentare: Cutie pliantă de carton cu 2 blistere a câte 10 comprimate.
Compoziţie: Acid acetilsalicilic 500 mg.
Proprietăţi: Acidul acetilsalicilic are proprietăţi analgezice, antipiretice, antiinflamatoare şi
antiagregante plachetare. Acţiunea analgezică se datorează inhibării sintezei
prostaglandinelor la nivel central (creşterea pragului percepţiei dureroase la nivel talamic)
şi periferic. La aceasta se adaugă inhibarea acţiunii bradikininei, responsabilă de
propagarea durerii. Ca antiinflamator, inhibă sinteza prostaglandinelor, prin blocarea
ciclooxigenazei, şi a altor mediatori; inhibă migrarea leucocitară, stabilizează membranele
lizozomale, are acţiune antihialuronidazică. Acţiunea la nivelul centrului termoreglator din
hipotalamus determină o vasodilataţie periferică, cu pierdere de căldură, ceea ce explică
efectul antipiretic. Şi în acest caz, mecanismul de acţiune are la bază inhibarea sintezei
prostaglandinelor. S-a constatat totuşi că febra produsă de pirogenele endogene, care nu
este mediată de prostaglandine, răspunde la terapia cu acid acetilsalicilic Acţiunea
antiagregantă plachetară apare la doze mici şi se datorează blocării sintezei
tromboxanului A2 în trombocite, prin inhibarea ireversibilă a ciclooxigenazei. La doze mai
mari este inhibată reversibil şi sinteza prostaciclinei, prostaglandină cu efect antiagregant.
Nu s-a stabilit doza optimă la care se suprimă formarea tromboxanului, fără a fi inhibată
sinteza prostaciclinei. Se ştie însă că la doze mai mici de 100 mg acidul acetilsalicilic nu
blochează sinteza prostaciclinei. La doze mici, salicilaţii, ca atare şi acidul acetilsalicilic,
diminuează excreţia acidului uric.
Farmacocinetică: Acidul acetilsalicilic se absoarbe rapid după priza orală, proporţional cu
doza administrată. Concentraţia plasmatică maximă se atinge după 2 ore de la
administrare. Se distribuie în toate ţesuturile organismului şi se leagă de proteinele
plasmatice în proporţie de 80-90%. Este dezacetilat în plasmă, rezultând acidul salicilic,
care se transformă la nivelul ficatului în metaboliţi inactivi eliminaţi prin urină. Fracţiunea
de acid salicilic nemetabolizat se excretă tot pe cale renală. Clearance-ul creatininic
variază în funcţie de pH-ul urinei. Acidul acetilsalicilic are un timp de înjumătăţire de 15
minute şi o biodisponibilitate de aproximativ 70%. Aceasta este însă foarte variabială,
ţinând cont de hidroliza presistemică a acidului acetilsalicilic în acid salicilic. Hidroliza este
catalizată de esteraze ce se găsesc la nivelul mucoasei gastrointestinale şi în ficat.
Biodisponibilitatea acidului salicilic variază între 80-100 %, iar timpul de înjumătăţire
biologică este de 3 ore la doze inferioare celor de 3 g.
Indicaţii: Tratamentul simptomatic al febrei şi al durerii în bolile infecţioase, gripă, răceală
comună; nevralgii, mialgii, cefalee, dureri dentare (exceptând cazurile de dinainte sau
după o intervenţie chirurgicală), lumbago, dureri musculare, dureri menstruale. Reumatism
poliarticular acut, poliartrită reumatoidă şi alte boli reumatismale. Profilaxia trombozelor
arteriale la nivelul coronarelor şi vaselor cerebrale, combaterea tulburărilor provocate de
agregarea plachetelor în trombocitemie. Profilaxia arsurilor solare.
Mod de administrare: Adulţi: ca antipiretic şi analgezic 500 mg la 4-6 ore; ca
antiinflamator în bolile reumatice cronice 3-5 g/zi, în cele acute 4-7 g/zi (în 4-6 prize); ca
antiagregant plachetar 500 mg o dată la 2-3 zile. Copii între 5-9 ani: doza unitară este de
1/2-1 comprimat; doza/zi: 1 1/2-3 comprimate; între 10-16 ani: 1 comprimat o dată şi
maximum 4 comprimate/zi. În boli reumatice se administrează 60-100 mg/kg corp/zi, în 4-6
prize. Comprimatele se desfac în apă şi se iau imediat după mese.
Contraindicaţii: Ulcer gastroduodenal, boli hemoragice şi risc de hemoragii; terapie
concomitentă cu anticoagulante, deficit de glucozo-6-fosfatdehidrogenază, diateză
hemoragică. Astm bronşic sau hipersensibilitate la salicilaţi, alergie încrucişată cu alte
antiinflamatoare nesteroidiene şi tartrazină. Insuficienţă renală gravă. Insuficienţă
hepatică, în cazul unui tratament de lungă durată cu doze mari. Nu se administrează în
timpul sarcinii. Nu se vor administra doze mari pe durata alăptării.
Reacţii adverse: Tulburări digestive, microhemoragii digestive, rareori hematemeză sau
melenă. Bronhospasm, reacţii alergice diverse: erupţii cutanate, rareori reacţie
anafilactoidă gravă cu asfixie sau colaps. Insuficienţă renală acută, mai ales la bolnavii cu
o insuficienţă preexistentă sau cu decompensare cardiacă, ciroză hepatică, sindrom
nefrotic. Dozele mari pot provoca fenomene de salicism, caracterizat prin ameţeli, tinitus,
cefalee, sudoraţie, greaţă, vomă, confuzie, tahicardie şi tahipnee. Poate prelungi travaliul,
intârzia naşterea şi poate favoriza hemoragia post-partum.
Precauţii: La pacienţii cu hipersensibilitate la AINS şi la cei ce prezintă afecţiuni de origine
alergică sau infecţii cronice ale căilor respiratorii, creşte mult riscul unei crize de astm. Se
impune prudenţă la cei cu antecedente de ulcer, hemoragii gastrointestinale şi tulburări
hemoragice. La cei cu insuficienţă renală nu se vor utiliza doze mari de Europirin,
deoarece nu s-a putut exclude cu certitudine implicarea acidului acetilsalicilic în geneza
unei nefropatii cronice. Salicism. Sensibilitatea individuală este foarte variabilă.
Persoanele în vârstă sunt mai sensibile decât tinerii. La copiii sub 12 ani la care se
suspectează o infecţie de origine virală, acidul acetilsalicilic se administrează numai dacă
celelalte substanţe medicamentoase nu dau rezultate satisfăcătoare. Caşexia şi
vărsăturile persistente pot să reprezinte semnele sindromului Reye, o maladie foarte rară
dar cu evoluţie uneori fatală. O relaţie cauză-efect cu administrarea acidului acetilsalicilic
nu s-a putut demonstra cu certitudine. Se recomandă să nu se utilizeze Europirin-ul
înaintea unei extracţii dentare sau a unei intervenţii chirurgicale.
Interacţiuni: Creşte efectul anticoagulantelor (derivaţi de cumarină, heparină), acţiunea
hipoglicemiantelor orale (sulfoniluree), nivelul plasmatic al digoxinei şi al barbituricelor,
riscul de hemoragii gastrointestinale în cazul unui tratament concomitent cu corticosteroizi.
Creşte toxicitatea metotrexatului. Scade efectul spironolactonei, furosemidului (şi al tuturor
diureticelor de ansă), al uricozuricelor şi antihipertensivelor.
Supradozare: Principalele manifestări clinice în intoxicaţia acută gravă: tulburări digestive,
hipertermie cu hipersudoraţie, tulburări respiratorii (polipnee urmată de hipoventilaţie),
tulburări neuropsihice (ameţeli, tulburări de auz şi vedere, convulsii) care la doze mari
evoluează spre comă, tulburări cardiace, deshidratare cu şoc hipovolemic şi acidoză.
Intoxicaţia acută la copii are o evoluţie mai gravă. Tratament: Spălături stomacale.
Epurarea renală se face prin alcalinizare (perfuzie cu NaHCO3). Se tratează deshidratarea
prin perfuzii; se corectează dezechilibrul acido-bazic. În cazuri foarte grave se face
epurare extrarenală.
Condiţii de păstrare: La temperatura camerei, ferit de lumină şi umezeală.

Producător: Europharm
EUROSEPT, comprimate pentru supt
combinaţii
Formă de prezentare: Flacon cu 30 de comprimate pentru supt.
Compoziţie: Un comprimat conţine: 100 mg acid ascorbic, 3 mg ulei volatil de eucalipt,
0,1 mg balsam de Tolu, 1 mg beta-caroten, excipienţi.
Acţiune terapeutică: Acidul ascorbic, sau vitamina C, are rol esenţial în biogeneza
substanţei intracelulare, intervenind în procesele metabolice de oxidoreducere, în
metabolismul glucidelor, proteinelor şi lipidelor. Acţionează substitutiv în stările de deficit
de acid ascorbic, corectând tulburările specifice. Grăbeşte vindecarea plăgilor, creşte
rezistenţa capilarelor, măreşte rezistenţa la infecţii. Asocierea acidului ascorbic cu
componente de origine vegetală (ulei volatil de eucalipt, balsam de Tolu, beta-caroten) a
condus la obţinerea unui sinergism de acţiune la nivel bucofaringian. Acţiunea acidului
ascorbic este completată de acţiunea dezinfectantă a căilor respiratorii a balsamului de
Tolu şi cea antiseptică a uleiului volatil din frunzele de eucalipt.
Indicaţii: Profilactic şi adjuvant în tratamentul infecţiilor acute cu poartă de intrare sau
localizare bucofaringiană: angine, tratamentul postoperator după amigdalectomie. În
stomatologie: gingivite, stomatite, parodontoză, extracţii dentare. În profilaxia răcelii
comune şi a gripei.
Contraindicaţii: Hipersensibilitate la una din componentele formulei.
Reacţii adverse: Manifestări de iritaţie locală sau gastrică după administrare excesivă,
reversibile după întreruperea tratamentului.
Mod de administrare: Adulţi: 4-5 comprimate/zi, timp de 3-4 zile. Copii peste 4 ani: 1-2
comprimate/zi. Comprimatele se lasă să se topească lent în gură, imediat după masă. Se
recomandă să nu se bea sau să se mănânce timp de 2-3 ore după administrare de
Eurosept.
Condiţii de păstrare: Se păstrează ferit de căldură, lumină şi umiditate.

Producător: Europharm
EUROVITA
combinaţii
Formă de prezentare: Flacoane cu câte 30 de comprimate filmate.
Compoziţie: Vitamina A 4000 UI; Vitamina D3 100 UI; Vitamina E 10 UI; Vitamina C 60
mg; Acid folic 400 g; Vitamina B1 2 mg; Vitamina B2 2 mg; Vitamina B3 (niacinamida) 15
mg; Vitamina B6 1 mg; Acid pantotenic 10 mg; Fier 10 mg; Zinc 1 mg; Cupru 1 mg;
Mangan 1 mg; Magneziu 5 mg; Calciu 103,5 mg; Fosfor 80 mg; Potasiu 4 mg; Clor 3,6 mg;
Rutină 20 mg; Lecitină 76 mg; Lecitină de soia 16 mg; Panax Ginseng 40 mg.
Acţiune terapeutică: Ingredientele active naturale au acţiune protectoare asupra vaselor
sanguine (rutină), de stimulare a creşterii şi dezvoltării organismului (lecitine) şi de
stimulare cardiotonică, neurotonică şi afrodisiacă (Panax ginseng). Această asociere cu
complexul de vitamine şi microelemente asigură organismului necesarul vitaminic şi
funcţionarea normală a proceselor metabolice.
Indicaţii: În scăderea randamentului intelectual (elevi, studenţi, etc) şi fizic (sportivi de
performanţă, lucrători care efectuează muncă grea); convalescenţă; nevroze; astenie
fizică şi psihică; ateroscleroză; fragilitate capilară; anemii datorate unor deficienţe
nutriţionale; stări de oboseală şi de epuizare fizică şi nervoasă; surmenaj; pentru creşterea
rezistenţei organismului la infecţii şi ameliorarea stării de oboseală la persoanele de vârsta
a treia; impotentă şi frigiditate.
Reacţii adverse: De obicei minore, rareori creşterea salivaţiei, greaţă sau insomnie după
dozele de seară (datorate lecitinei).
Mod de administrare: Oral 1-2 comprimate/zi, dimineaţa şi seara, la 1/2 de oră după
mese.
Termen de valabilitate: 2 ani.

Producător: Europharm
EUROZEPAM, capsule
medazepanum
Formă de prezentare: Flacon cu 30 de capsule. Cutie pliantă de carton cu 3 blistere a
câte 10 capsule.
Compoziţie: Conţine 10 mg medazepam/capsulă.
Proprietăţi: Medazepamul este un tranchilizant şi echilibrant neurovegetativ din grupa
benzodiazepinelor. Provoacă relaxare psihică, echilibrare afectivă, sedare vegetativă şi
relaxarea musculaturii striate. Este deosebit de util pentru tratament ambulator, fiind
caracterizat ca tranchilizant diurn. Mecanismul de acţiune al benzodiazepinelor nu a fost
încă pe deplin elucidat. Se pare că ele facilitează acţiunea acidului gama-aminobutiric
(GABA), care este principalul neuromediator inhibitor ce modulează activitatea neuronului
ţintă, în sensul diminuării activităţii neuronale. Ca toţi neuromediatorii, GABA acţionează
fixându-se pe receptorii specifici aflaţi la nivelul membranei neuronale. Receptorul GABAA
este un complex macromolecular ce are un loc de recunoaştere ce fixează GABA şi care
este cuplat la un canal ce lasă să treacă selectiv ionii de clor, motiv pentru care a fost
denumit "canalul de clor". Când GABA se fixează pe receptori, canalul se deschide,
rezultând o modificare a stării electrice a neuronului, care devine mai puţin sensibil la
stimuli. Complexul GABA posedă şi un loc numit receptor secundar care recunoaşte
benzodiazepinele. Fixarea benzodiazepinelor de acest receptor secundar antrenează o
modificare a conformaţiei complexului care devine mai sensibil la acţiunea GABA,
facilitând şi potenţând acţiunea acestuia asupra neuronilor (modulare allosterică). Studii de
electrofiziologie au arătat că benzodiazepinele acţionează în special pe sistemul reticular
activator, sistemul limbic, fasciculul median anterospinal şi pe hipotalamus.
Farmacocinetică: Medazepamul se absoarbe bine, dar lent la nivelul tubului digestiv.
Picul plasmatic apare după 1- 2 ore de la administrare. Timpul de înjumătăţire biologică
variază între 1 şi 2 ore. Se metabolizează la nivelul ficatului pe cale oxidativă (hidroxilare,
N-dezalchilare, dezaminare oxidativă). Se elimină pe cale renală (63 %), sub formă activă
şi sub formă de metaboliţi, şi prin fecale (22 %).
Indicaţii: Sindroame psihice care implică tulburări neurovegetative primare de tip cardiac
(tahicardie, angoasă precordială), respirator (opresie toracică, crize dispneiforme) sau
digestiv (inapetenţă, senzaţie de “nod în gât“, tulburări de tranzit). Stări nevrotice anxioase
cu irascibilitate, nelinişte, concentrare anevoioasă, senzaţie de oboseală.
Mod de administrare: Doza uzuală este de 10 mg (o capsulă), de 2-3 ori/zi. Tratamentul
durează în medie 30 de zile.
Reacţii adverse: Apar de obicei la doze mari şi în cazuri de cumulare. Se manifestă prin
creşterea apetitului, tulburări digestive (uscăciunea gurii, constipaţie sau diaree), tulburări
psihice (diminuarea facultăţilor intelectuale, irascibilitate), tulburări neurologice (ataxie),
tulburări de vedere, tulburări cardiovasculare (hipotensiune ortostatică, tahicardie),
tulburări hematologice (eozinofilie, anemie, trombocitopenie), tulburări hepatice, scăderea
libidoului, tulburări de ciclu. Poate produce farmacodependenţă şi sindrom de abstinenţă.
Nu s-au semnalat efecte teratogene, dar se recomandă prudenţă în administrarea la femei
însărcinate.
Contraindicaţii: Miastenie gravă, insuficienţă pulmonară acută, deprimare respiratorie,
alergie la medazepam şi la alte benzodiazepine. Se administrează cu prudenţă în
glaucom, insuficienţă pulmonară cronică, boli hepatice şi renale cronice, uneori fiind
necesară reducerea dozelor. Se va evita folosirea ambulatorie în profesii care necesită
concentrarea intensă şi prelungită a funcţiilor psihice.
Precauţii: Nu se vor consuma băuturi alcoolice pe întreaga durată a tratamentului cu
Eurozepam, fiind posibilă o potenţare a efectului deprimant al SNC. Se va evita asocierea,
sau se va face cu prudenţă, cu alte medicamente deprimante centrale (neuroleptice,
tranchilizante, antidepresive, hipnotice, analgezice, anestezice) şi unele antiepileptice -
fenobarbital, fenitoină. Cimetidina, omeprazolul, contraceptivele orale pe bază de
estrogeni, disulfiramul şi eritromicina inhibă metabolizarea hepatică a benzodiazepinelor,
întârziind eliminarea şi crescând concentraţia plasmatică a acestora. Benzodiazepinele
scad efectul terapeutic pentru Levodopa.
Supradozare: Intoxicaţia acută evoluează cu o simptomatologie mai puţin gravă. Se
observă somnolenţă, suprasedare, uneori comă (sub 24 de ore). Simptomatologia
cardiorespiratorie nu este pronunţată. Nu se cunosc cazuri letale. În schimb, intoxicaţiile
cu benzodiazepine în asociere cu medicamente deprimante ale SNC sau cu băuturi
alcoolice au o evoluţie foarte gravă, uneori finalizate cu exitus. Tratament: Diureză
osmotică neutră şi tratament simptomatic.
Condiţii de păstrare: La temperatura camerei, ferit de lumină şi umezeală.

Producător: Europharm
EUTHYROX
levothyroxinum
Prezentare farmaceutică: Comprimate conţinând levothyroxină sodică 25, 100 şi 200
mcg (cutii cu 100 buc. a 25 şi 100 mcg; cutie cu 50 buc. a 200 mcg).
Acţiune terapeutică: Hormon tiroidian de sinteză care poate substitui hormonul natural.
Indicaţii: Hipotiroidie, adjuvant în tratamentul cu antitiroidiene.
Mod de administrare: Tratamentul este strict individualizat în funcţie de starea pacientului
şi trebuie monitorizat, urmărindu-se în special nivelul seric al hormonilor tiroidieni, formula
sanguină, EKG. Doza zilnică variază între 25 mg şi 300 mg/zi.
Contraindicaţii: Tireotoxicoză, tiroidită, cancer tiroidian, HTA, insuficienţă cardiacă,
cardiopatie ischemică, tahicardie, tuberculoză evolutivă, osteoporoză, insuficienţă
corticosuprarenală, de nutriţie.

Producător: Merck KGaA

EUVIROX, capsule
acyclovirum
Formă de prezentare: Capsule operculate. Cutie pliantă cu două blistere a câte 10
capsule.
Compoziţie: Fiecare capsulă conţine ca principiu activ 200 mg aciclovir.
Proprietăţi: Aciclovirul este un analog al nucleozidelor purinice care inhibă grupa
virusurilor herpetice. In vitro, aciclovirul îşi exercită potenţa, în ordine descrescătoare, pe
HSV-1 (virusul herpes simplex tip 1), pe HSV-2, pe VZV (virusul varicela-zoster), pe EBV
(virusul Epstein-Barr). O serie de studii sugerează şi o acţiune inhibitorie pe virusul
hepatitei B - deşi acesta nu aparţine virusurilor herpetice - precum şi pe virusul herpetic tip
8, recent descoperit şi agent prezumtiv al bolii Kaposi. Forma activă a aciclovirului este
trifosfatul de aciclovir, care ia naştere, în concentraţii mari, numai în celulele infectate cu
virusuri herpetice, sub acţiunea enzimatică a timidinkinazei codificate de acestea; în
celulele neinfectate se găsesc numai urme ale formei active, de unde lipsa de toxicitate a
medicamentului. Trifosfatul de aciclovir inhibă ADN polimeraza virală, acţionând şi ca
substrat faţă de aceasta, de asemenea este încorporat în partea terminală a catenei ADN-
ului, blocând astfel replicarea ADN-ului viral.
Farmacocinetică: Aciclovirul se absoarbe numai parţial şi în proporţii variabile la nivelul
intestinului; după o doză unică pe cale orală, biodisponibilitatea medicamentului este în
medie de 20%, dar creşte apreciabil în condiţiile unei administrări repetate; astfel, după
priza de 200 mg aciclovir la 5 ore timp de 24 de ore, se atinge un nivel plasmatic mediu de
4 mol, nivel care depăşeşte de zece ori concentraţia eficientă terapeutică in vitro. În
sânge, aciclovirul se leagă de proteinele plasmatice în proporţie redusă (9%-33%),
transportul sanguin fiind deci independent de nivelul proteinemiei serice. Medicamentul
este distribuit tuturor ţesuturilor şi fluidelor organismului, în lichidul cefalorahidian
concentraţia aciclovirului atingând 50% din concentraţia plasmatică. Nu este metabolizat
decât într-o proporţie redusă, principalul metabolit fiind 9-carboxi-metoximetilguanina.
Aciclovirul se elimină în cea mai mare parte nemodificat pe cale renală, atât prin filtrare
glomerulară, cât şi prin secreţie tubulară. În condiţiile unei funcţii renale normale, timpul de
înjumătăţire biologică a aciclovirului este de 2 ore şi jumătate, dar el creşte progresiv cu
scăderea clearance-ului creatininei. Funcţia renală mai redusă a sugarilor şi a persoanelor
în vârstă se reflectă şi în reducerea clearance-ului aciclovirului la aceştia. Nu există probe
de stocare a medicamentului în organism.
Proprietăţi farmacotoxice: În studii pe termen lung la animale, aciclovirul nu s-a dovedit
a fi cancerigen. La animal nu s-au observat efecte embriotoxice şi/sau teratogene după
administrarea sistemică de aciclovir. Dacă s-a dovedit că medicamentul nu are efecte
toxice asupra numărului, morfologiei şi mobilităţii spermatozoizilor la om, nu există în
schimb date disponibile referitoare la acţiunea sa asupra fertilităţii la femeie. Aciclovirul
este prezent în laptele matern în concentraţii care pot fi de 4 ori mai mari decât nivelul
plasmatic.
Indicaţii şi mod de administrare: Aciclovirul pe cale orală are următoarele indicaţii
ferme: Tratamentul infecţiilor cu herpes simplex primare şi/sau profuze şi/sau cu localizare
oftalmică şi/sau la pacienţii imunodepresaţi: tratamentul trebuie început cât mai devreme,
cu o posologie la adult de 1g/24ore (200 mg la fiecare 4 ore cu omiterea administrării
nocturne); la copil posologia va fi de 20 mg/kg corp/zi, fără a se depăşi 800 mg la copilul
peste 2 ani şi 400 mg la copilul sub 2 ani. Durata tratamentului este în medie de 5 zile, şi
poate fi depăşită de la caz la caz. Tratamentul varicelei adultului sau al varicelei copilului
imunodepresat şi/sau asociată cu complicaţii sistemice: tratamentul va fi menţinut în medie
5 zile cu o posologie similară celei enunţate mai sus. Tratamentul infecţiei cu herpes
zoster la pacienţii imunodepresaţi şi/sau cu zone cu caracter diseminat şi/sau caracter
necrotic şi/sau cu localizare oftalmică şi/sau cu risc de complicaţii paretice: se
administrează 800 mg de 5 ori/zi, la interval de 4 ore (omiţând priza nocturnă), timp de 7-
10 zile. Aciclovirul are următoarea indicaţie facultativă: Tratamentul herpesului simplex
recidivant, mai ales în cazul infecţiilor cu HSV-2 cu localizare genitală (potenţă oncogenă),
ştiut fiind că există riscul contagiunii cu câteva zile înainte de instalarea leziunii clinice; pe
lângă anihilarea riscului infecţios acest tratament poate spaţia şi scurta durata recurenţelor
herpetice. Tratamentul durează 6 luni, cu o posologie de 400 mg (2 capsule) la 12 ore,
după care se opreşte pentru o reevaluare a manifestărilor clinice. Aciclovirul are
următoarele indicaţii de perspectivă: Tratamentul aftelor bucale şi/sau genitale. Prevenirea
apariţiei bolii Kaposi la sidatici şi eventual ca mijloc terapeutic în tratamentul ei. Scurtarea
evoluţiei hepatitei cu virus B. Administrare în caz de insuficienţă renală: Infecţii cu herpes
simplex: dacă clearance-ul creatininic <10 ml/min: 200 mg, de 2 ori/zi. Infecţii cu herpes
zoster: clearance > 10-25 ml/min: 800 mg, de 3-4 ori/zi; clearance <10 ml/min: 800 mg, de
2 ori/zi.
Contraindicaţii şi precauţii: Hipersensibilitatea la aciclovir constituie singura
contraindicaţie majoră. Deşi la animal aciclovirul nu s-a dovedit a fi embriotoxic şi
teratogen, se va evita utilizarea la femeia gravidă. Nu se va administra pe durata alăptării
(risc toxic pentru sugar). Se va avea în vedere o hidratare corespunzătoare (risc de
precipitare a cristalelor de aciclovir în tubii renali în stările de deshidratare). Se va micşora
doza în caz de administrare concomitentă cu probenecidul, care scade timpul de
înjumătăţire a medicamentului.
Reacţii adverse: Au fost semnalate cazuri de erupţii cutanate, dar simptomele au dispărut
după oprirea tratamentului. Pot să apară tulburări gastrointestinale, neurologice, cefalee.
S-au menţionat în literatură câteva cazuri de anemie, leucopenie, trombocitopenie la
folosirea îndelungată a aciclovirului, fără stabilirea relaţiilor cauză-efect.
Condiţii de păstrare: La temperatura camerei, ferit de lumină şi umezeală.

Producător: Europharm
EUVIROX, cremă
acyclovirum
Formă de prezentare: Tub de aluminiu vernisat conţinând 15 g cremă.
Compoziţie: Cremă conţinând aciclovir 5%, conservanţi (nipagin, nipasol), excipienţi până
la 100 g.
Acţiune terapeutică: Euvirox cremă conţine ca principiu activ aciclovir, un agent antiviral
cu activitate inhibitorie specifică faţă de virusul herpes simplex tip I (HSV-1) şi II (HSV-2) şi
virusul varicelei zoster. Pentru a fi activ, aciclovirul trebuie transformat în aciclovir trifosfat.
Acest lucru îl pot face, datorită unei enzime virale, numai celulele infectate cu virus
herpetic. Aciclovirul inhibă multiplicarea virală prin blocarea ADN polimerazei, fără
interferarea metabolismului celulei normale. Trecerea aciclovirului în circulaţia generală
este slabă după aplicarea cutanată. Concentraţia plasmatică regăsită după aplicaţii
repetate este nesemnificativă.
Indicaţii terapeutice: În faza acută a herpesului zoster şi a varicelei. Infecţii genitale
primare cu virusul Herpes simplex şi eventualele recidive. Herpesul labial şi recidivele.
Aciclovirul nu poate eradica virusul latent.
Contraindicaţii: Hipersensibilitate la aciclovir sau la una din componentele formulei.
Aplicarea cremei pe mucoasa oculară.
Reacţii adverse: Senzaţie de înţepătură sau mâncărime trecătoare la aplicarea cremei.
Poate determina uneori apariţia de eriteme sau uscăciune a pielii, care regresează la
întreruperea tratamentului.
Mod de administrare: Euvirox cremă se aplică pe piele (uz extern exclusiv). Aplicaţii
locale de 5 ori/zi, la 4 ore interval, timp de 5-10 zile. Se recomandă ca tratamentul să se
înceapă pe cât posibil la primele semne ale infecţiei, pentru a se preveni erupţia, şi să se
continue cel puţin 3 zile după vindecare.
Sarcină şi alăptare: Sarcină: Studii efectuate până în prezent pe animale nu au
demonstrat efecte teratogene la aciclovir, dar produsul nu a fost studiat la femeile
însărcinate. Pe perioada sarcinii trebuie evaluate avantajele şi riscurile terapeutice atât
pentru pacienţi, cât şi pentru făt. Alăptare: Nu există suficiente date privind distribuirea
aciclovirului în laptele matern. Totuşi există posibilitatea de a trece în laptele matern în
cantităţi semnificative după administrarea topică, dat fiind faptul că aciclovirul prezintă o
absorbţie moderată la nivelul pielii lezate.
Condiţii de păstrare: Se va păstra ferit de căldură şi umezeală

Producător: Europharm
 EXACYL®, comprimate filmate 500 mg, soluţie buvabilă 100 mg/ml, soluţie
injectabilă i.v. 100 mg/ml
acidum tranexamicum
Date farmacocinetice: Absorbţie: pe cale orală, doza de 20 mg/kg corp se absoarbe
rapid, atinge concentraţiile plasmatice maxime la 2 - 3 ore de la administrare şi dispare
complet din circulaţie după 6 ore; pe cale intravenoasă, doza de 500 mg are semiviaţa
plasmatică de aproximativ 3 ore şi dispare complet din circulaţie după 6 ore de la
administrare. Difuziune: în compartimentul tisular; în LCR cu întârziere. Volumul de
distribuţie este 33% din greutatea corporală. Eliminare: semiviaţa de eliminare este
aproximativ 1 oră; 90% din doza administrată se elimină pe cale urinară în primele 12 ore,
prin excreţie glomerulară neurmată de reabsorbţie tubulară; Exacyl se elimină pe cale
urinară în forma activă, nedegradată.
Date farmacodinamice: Acidul tranexamic inhibă activitatea fibrinolitică a plasminei. El
formează un complex cu plasminogenul, care este scindat la plasmină, dar are asupra
fibrinei o activitate considerabil mai redusă decât plasmina liberă. De asemenea, diverse
studii in vivo au arătat că, la doze mari, acidul tranexamic exercită o acţiune inhibitorie
asupra activării sistemului complementului.
Indicaţii: Accidente hemoragice datorate unei fibrinolize primitive generalizate. Accidente
hemoragice în cursul unui tratament cu efect fibrinolitic. Accidente hemoragice întreţinute
de o fibrinoliză locală, cum este cazul în: menoragii şi metroragii: prin disfuncţie
hormonală, secundare leziunilor traumatice sau infecţioase sau degenerative ale uterului;
hemoragii digestive; hematurii de origine joasă determinate de: adenomul de prostată,
neoplasmele maligne prostatic şi vezical, litiaze şi, în mod mai general, de afecţiunile
urinare hemoragice în cursul intervenţiilor chirurgicale prostatice şi al actelor chirurgicale
ce implică tractul urinar; hemoragii operatorii otorinolaringologice (adenoidectomii şi
amigdalectomii).
Posologie şi mod de administrare: Pentru adulţi, dozele sunt cuprinse, în funcţie de
cazul de tratat, între 2 până la 4 g pe zi, repartizate în 2 până la 4 prize sau în 2 sau 3
injecţii. La copii, doza uzuală medie este 20 mg/kg corp/zi. Administrarea i.v. a soluţiei
injectabile trebuie să fie lentă.
Contraindicaţii: Manifestări tromboembolice. Stări fibrinolitice reacţionale la o
coagulopatie de consum. Insuficienţă renală gravă (risc de acumulare).
Precauţii: În insuficienţa renală, datorită riscului de acumulare, dozele de Exacyl vor fi
reduse în funcţie de dozarea serică a creatininei. Atunci când creatinina serică este
cuprinsă între 120 şi 250 micromol/l, doza intravenoasă de Exacyl nu va depăşi 10 mg/kg
corp de 2 ori pe zi. La concentraţii cuprinse între 250 şi 500 micromol/l, doza intravenoasă
de Exacyl va fi 10 mg/kg corp o dată pe zi. Dacă creatinina este de 500 micromol/l sau mai
mult, această doză de 10 mg/kg corp va fi administrată numai o dată la 48 de ore.
Administrarea intravenoasă trebuie să fie foarte lentă. Nu injectaţi Exacyl pe cale
intramusculară. În cazurile de hematurie de origine renală, există riscul de anurie
mecanică prin formarea unui coagul ureteral.
Sarcină şi alăptare: Sarcină: Exacyl trece bariera placentară, dar nu prezintă acţiune
teratogenă la animale; la specia umană riscul nu este cunoscut. Alăptare: o cantitate mică
de Exacyl se elimină prin laptele matern, concentraţia în lapte fiind de aproximativ o sută
de ori mai mică decât concentraţia plasmatică; pentru prudenţă, alăptarea nu este
recomandată în timpul tratamentului.
Efecte adverse: Apar în mod excepţional şi se pot manifesta prin vertij, greaţă, vărsături,
lipotimii (mai ales dacă injectarea intravenoasă a fost prea rapidă). Posibile erupţii
cutanate de tip alergic.
Supradozare: Exacyl nu prezintă semne caracteristice de supradozare. Este un
medicament cu fereastră terapeutică largă.
Incompatibilităţi: In vitro, etamsilat determină o uşoară diminuare a activităţii Exacyl, prin
scurtarea duratei legăturii. Vitamina K1 şi tiemonium metilsulfat ar părea că măresc uşor
acţiunea Exacyl, prin prelungirea duratei legăturii. Exacyl nu va fi amestecat şi nici injectat
simultan cu urokinază. Se recomandă să se evite administrarea parenterală de amestecuri
cu anumite vasopresoare (bitartrat de noradrenalină, clorhidrat de dezoxiepinefrină,
bitartrat de metaraminol), cu benzilpeniciline, tatracicline, sau cu dipiridamol sau
diazepam, deoarece pot să apară modificări de culoare sau precipitate.
Condiţii de eliberare: Numai cu prescripţie medicală. Acest medicament v-a fost prescris
individual şi pentru o situaţie precisă: nu îl adaptaţi unui alt caz; nu îl utilizaţi din nou fără
avizul medicului; nu îl recomandaţi altei persoane.
Formă de prezentare: Comprimate filmate 500 mg, cutie cu 20. Soluţie buvabilă 1 g/10
ml, cutie cu 10 fiole. Soluţie injectabilă 0,5 g/5 ml, cutie cu 5 fiole. Valabilitate: Nu depăşiţi
data limită de utilizare inscripţionată pe ambalaj.

Producător: Sanofi Winthrop

EXLUTON, tablete pentru uz oral
lynestrenolum
Compoziţie: Fiecare tabletă conţine 0,5 mg linestrenol.
Indicaţii: Contracepţia orală.
Dozaj şi administrare: Consumul de tablete din primul pachet se începe în prima zi a
menstruaţiei. La fel se procedează când înainte s-a consumat un alt tip de contraceptiv.
Se ia o tabletă pe zi la aceeaşi oră, fără întrerupere timp de 28 de zile. Dacă intervalul de
timp dintre două tablete este mai mare de 27 de ore, eficienţa contraceptivului este serios
afectată. Următoarele pachete se iau unul după altul, fără pauză. După naştere
administrarea poate începe în prima zi a primei menstruaţii spontane. Dacă este nevoie să
se înceapă mai devreme, de exemplu imediat după naştere, sunt necesare măsuri
contraceptive suplimentare în primele 14 zile în care se iau tabletele. După pierderea unei
sarcini sau după un avort administrarea trebuie să înceapă imediat. În acest caz nu mai
sunt necesare măsuri contraceptive. Atenţie Alte informaţii privind utilizarea, schimbarea
contraceptivului, întreruperea accidentală a administrării etc. se găsesc în prospectul din
interiorul pachetului.
Contraindicaţii: Sarcină; boală hepatică severă sau antecedente de acest fel, dacă
rezultatele testelor funcţiilor hepatice nu au revenit la normal; antecedente de icter pe
sarcină sau icter datorat utilizării de steroizi. Sindromul Roter şi sindromul Dublin-Johnson;
sângerare vaginală nediagnosticată; antecedente de sarcină tubară sau salpingită;
antecedente de prurit sever sau herpes gestaţional în perioada sarcinii sau a utilizării
anterioare de steroizi.
Avertizări şi precauţii: Unele rapoarte au indicat o incidenţă mai mare a sarcinii tubare în
timpul utilizării "minipilulei". În cazul în care survine o sarcină, în ciuda folosirii Exluton,
medicul trebuie să excludă posibilitatea unei sarcini extrauterine; cloasma apare ocazional
în timpul administrării de estrogeni, mai ales la femeile cu antecedente. Femeile cu
predispoziţie la cloasmă trebuie să evite expunerea la soare când iau acest preparat;
Folosirea de steroizi poate influenţa rezultatele unor teste de laborator; pe durata
tratamentului îndelungat cu progesteroni se recomandă examene medicale periodice.
Pacienţii cu următoarele tulburări trebuie supravegheaţi cu atenţie: tulburări
tromboembolice, deoarece la consumul de contraceptive orale s-a raportat un risc uşor
crescut al tulburărilor cardiovasculare şi cerebrovasculare; insuficienţă cardiacă latentă
sau manifestă, tulburări renale, hipertensiune, epilepsie sau migrenă (ori antecedente de
acest fel), deoarece, ocazional, se poate determina o agravare sau o revenire a bolii.
Siguranţă scăzută: Atunci când acest produs este luat conform instrucţiunilor, apariţia
sarcinii este foarte improbabilă. Totuşi, siguranţa contraceptivelor orale poate să scadă
atunci când: tabletele nu au fost conform indicaţiilor de folosire, de exemplu, când una sau
mai multe tablete au fost uitate; au apărut tulburări gastro-intestinale cu diaree şi/sau
vomă în primele 4 ore după luarea tabletei; se folosesc şi alte medicamente concomitent
(vezi "Interacţiuni"). Când se foloseşte pilula ce conţine doar estrogeni, uneori sângerarea
menstruală poate să nu apară. Dacă nu s-a produs nici unul din evenimentele menţionate
mai sus, atunci sarcina este improbabilă şi se poate continua administrarea
contraceptivului. Dacă s-a produs vreunul din aceste evenimente, contraceptivul trebuie
întrerupt şi sarcina eliminată, înainte de a se relua administrarea contraceptivului oral.
Interacţiuni: Se poate produce o sângerare neregulată, iar siguranţa poate să scadă
atunci când Exluton se foloseşte concomitent cu alte medicamente precum:
anticonvulsivante, barbiturice, rifampicină, cărbunele activat şi anumite laxative.
Contraceptivele orale pot reduce toleranţa la glucoză şi pot mări, la diabetici, nevoia de
insulină şi de alte medicamente antidiabetice.
Reacţii adverse: Următoarele reacţii adverse au fost asociate cu terapia cu progestagen:
Aparatul genito-urinar: sângerare intermenstruală, amenoree post-medicaţie, modificări ale
secreţiei cervicale, anumite infecţii vaginale, de exemplu candidoza; Sâni: sensibilitate;
Aparatul gastro-intestinal: greaţă, vomă, colelitiază, icter colestatic; Piele: cloasmă,
urticarie; SNC: durere de cap, migrenă, modificări ale stării psihice; Diverse: retenţia
fluidelor, toleranţă scăzută la glucoză, modificări ale greutăţii corporale.
Supradozare: Toxicitatea linestrenolului este foarte redusă. De aceea este puţin probabil
să apară simptome toxice atunci când sunt luate simultan mai multe tablete, de exemplu
de către copii. Simptomele ce pot să apară în acest caz sunt: greaţa, voma. Nu se impune
un tratament specific dacă se poate da tratamentul de suport necesar.

Producător: Organon
EXODERIL
naftifinum
Compoziţie: 1 g de cremă conţine: clorhidrat
de naftifină 10 mg şi alcool benzilic drept
conservant 10 mg. 1 ml soluţie conţine:
clorhidrat de naftifină 10 mg şi propilenglicol 50
mg.
Proprietăţi şi mod de acţiune: Exoderil este
un agent antimicotic destinat aplicaţiilor
externe. Substanţa activă a produsului este
naftifina. Naftifina este activă împotriva fungilor
cu localizare cutanată dermatofiţi, de ex.
tricofiton, microsporon şi specii de
epidermofiton), levuri (specii de Candida,
Pityriasis versicolor), ciuperci (specii de
Aspergillus) şi alţi fungi (ex. Sporothrix
schenkii). În cazul dermatofiţilor şi a speciilor
de Aspergillus, naftifina este fungicidă in vitro.
În cazul levurilor, naftifina este fie fungicidă, fie
fungistatică în funcţie de tipul de tulpină
implicat.
Suplimentar faţă de acţiunea sa antimicotică, naftifina are de asemenea şi activitate
antibacteriană acţionând asupra unei game variate de microorganisme grampozitive sau
gramnegative care apar frecvent în asociaţie cu afecţiunea micotică. Din punct de vedere
clinic s-a dovedit că naftifina are şi acţiune antiinflamatorie intrinsecă, care duce la o
reducere rapidă a simptomelor inflamatorii, în special a pruritului. Deoarece penetrează
rapid la nivel cutanat şi este prezent în concentraţii antimicotice persistente la nivelul
diferitelor straturi ale pielii, produsul Exoderil se poate administra o singură dată pe zi în
aplicaţii locale.
Indicaţii: Exoderil este indicat în: infecţii micotice cutanate sau ale pliurilor cutanate (Tinea
corporis, Tinea inguinalis); micoze interdigitale (Tinea manum, Tinea pedum); infecţii
micotice ale unghiilor; infecţii cutanate cu candida; pityriasis versicolor; dermatomicoze
inflamatorii (cu sau fără prurit).
Mod de administrare: A se administra în aplicaţii locale doar la nivelul tegumentelor sau
unghiilor.
Posologie: Exoderil se aplică local o dată pe zi la nivelul zonei afectate precum şi a
zonelor învecinate după ce în prealabil acestea au fost curăţate şi uscate. Pentru
prevenirea recurenţelor se recomandă a se administra Exoderil pentru încă cel puţin 2
săptămâni de la vindecarea clinică.
Contraindicaţii: Hipersensibilitate la naftifină sau la alcool benzilic (conservant).
Sarcină şi alăptare: Nu se cunoaşte nici un efect al Exoderil-ului asupra fătului sau
asupra copilului, dacă acest produs este folosit corespunzător. Studiile asupra
teratogenezei nu au evidenţiat nici un efect embriotoxic al naftifinei.
Reacţii secundare: Sporadic, pot apărea semne de iritaţie locală cum ar fi senzaţia de
uscăciune, căldură şi apariţia eritemului. Reacţiile secundare sunt întotdeauna reversibile
şi nu necesită întreruperea tratamentului. Atenţionări speciale: A se evita contactul cu ochii
a produsului Exoderil cremă.
Condiţii de păstrare: A se depozita la temperaturi sub 30 grade Celsius. Stabilitate: Dacă
este depozitat în condiţii corespunzătoare, produsul Exoderil cremă îşi păstrează toate
proprietăţile până la data expirării indicată pe ambalaj.
Formă de prezentare: Flacoane conţinând 10 ml Exoderil soluţie, ambalaj unic, ambalaje
de spital. Tuburi conţinând 15 g şi 30 g Exoderil cremă, ambalaj unic şi ambalaje de spital.

Producător: Biochemie
EXPECTORANTE
produse naturale
Formă de prezentare: Produs natural obţinut dintr-un amestec de plante medicinale şi
uleiuri esenţiale, condiţionat sub formă de comprimate. Flacon cu 40 comprimate.
Compoziţie: Primula officinalis, Inula helenium, Chelidonium majus, Aetheroleum
Foeniculi, Aeteroleum Pini montanae.
Acţiune terapeutică: Principiile active vegetale conţinute în plantele medicinale şi uleiurile
esenţiale din compoziţia produsului acţionează în afecţiunile aparatului respirator.
Fluidifică secreţia bronşică, favorizează expectoraţia, calmează tusea iritativă atât pe cale
centrală, prin deprimarea centrului tusei, cât şi pe cale neurovegetativă, determinând
relaxarea musculaturii netede din peretele traheobronşic. Datorită uleiurilor volatile, are
acţiune antiseptică la nivelul căilor respiratorii şi îmbunătăţeşte ventilaţia pulmonară.
Indicaţii: Tusea din afecţiunile acute sau cronice ale aparatului respirator, în special în
faza de cocţiune, răceli, stări post gripale.
Contraindicaţii: La persoanele cu afecţiuni cardiace aflate sub trata-ment cu medicaţie
digitalică, când determină o scădere a nivelului digitalei în circulaţia sanguină. La copiii
sensibili, în a 4-a/a 5-a zi de tratament, pot apărea scaune diareice.
Mod de administrare: Intern: adulţi, 3-4 comprimate pe zi, timp de 3-14 zile; copii între 5-
12 ani, jumătate din doza adultului timp de 3-7 zile.

Producător: Plantavorel
EXTRA STRENGTH NON ASPIRIN
paracetamolum
Antipiretic analgezic.
Compoziţie: 1 comprimat conţine: Paracetamol 500 mg. Excipienţi q.s.
Acţiune terapeutică: Paracetamolul este un metabolit activ al fenacetinei cu efect
analgezic şi antipiretic similar cu aceasta, dar cu toxicitate mai redusă. Extra strength non
aspirin prezintă de asemenea şi acţiune antiinflamatorie dar mai slabă comparativ cu
aspirina datorită unui efect inhibitor mai redus asupra sintezei de prostaglandine.
Indicaţii: Dureri moderate de natură artritică sau asociate virozelor şi afecţiunilor
respiratorii uşoare, dureri dentare, stări febrile.
Contraindicaţii: Alergie la paracetamol sau fenacetină. Insuficienţă hepatică sau renală
severă. Sarcină, în special în primul trimestru. Nu se recomandă folosirea mai mult de 5
zile ca analgezic şi mai mult de 3 zile ca antipiretic. Dacă în acest interval simptomatologia
nu cedează, se recomandă consultul medical.
Reacţii adverse: Rare. Erupţii cutanate alergice. Trombocitopenie, anemie,
agranulocitoză. Leziuni renale, necroză hepatică (la doze toxice).
Interacţiuni medicamentoase: Poate să crească efectul anticoagulantelor orale.
Fenobarbitalul scade efectul paracetamolului. Poate produce hipotermie când se
administrează cu fenotiazina. Alcoolul produce somnolenţă.
Mod de administrare: Adulţi şi copii peste 12 ani: 2 comprimate/6 ore, maxim 8
comprimate/zi. Sub 12 ani: conform recomandării medicului.
Formă de prezentare: Flacon cu 24 comprimate a 500 mg Paracetamol.

Producător: Leiner Health Produts

EXTRACT ALERGENIC purificat din acarianul dermatophagoides pteronyssinus
produse antialergice
Prezentare: Alergenul purificat din acarianul Dermatophagoides pteronyssinus este un
extract în soluţie hidroalcoolică, care se utilizează pentru diagnosticul şi tratamentul
sindroamelor alergice datorate hipersensibilizării la acarian. Se livrează în cutie ce conţine
1 flacon cu 5 ml extract alergenic purificat 10 000 PNU/ml şi 3 flacoane cu câte 4,5 ml
solvent (ser fioziologic fenolat 5 ‰), notate: Solvent 1, Solvent 2, Solvent 3. Prezervant:
Fenol 5‰.
Mod de acţiune: Diagnosticul efectuat (după 5 până la 8 zile de suspendare a oricărei
medicaţii) prin I.D.R. depistează anticorpi alergici de tip IgE. Citirea testului se face după
20 minute, apreciindu-se atât eritemul, cât mai ales papula obţinută. Martorul I.D.R. cu
histamină 1‰, ca şi cel cu ser fiziologic fenolat (Solvent) înlătură reacţiile fals pozitive.
Tratamentul, efectuat după schemele propuse în prospect şi în doze şi calităţi adaptate
toleranţei şi gradului de sensibilizare al bolnavului, induce producerea de anticorpi blocanţi
(hiposensibilizarea).
Mod de administrare: Prepararea diluţiilor: Trusa conţine 1 flacon de extract alergenic
purificat din acarian, în concentraţie de 10 000 PNU/ml, şi 3 flacoane de câte 4,5 ml
solvent, notate: Solvent 1, Solvent 2, Solvent 3. Din flaconul de alergen concentrat se vor
lua 0,5 ml cu o seringă de 1 ml şi se vor introduce în flaconul 3; 0,5 ml din flaconul 3 se vor
introduce în flaconul 2 şi în final 0,5 ml din flaconul 2 se vor introduce în flaconul 1. Vom
obţine astfel diluţiile: Flaconul 1 - notat Solvent 1 - conţine 10 PNU/ml. Flaconul 2 - notat
Solvent 2 - conţine 100 PNU/ml. Flaconul 3 - notat Solvent 3 - conţine 1.000 PNU/ml.
Flaconul cu alergen concentrat va fi flaconul 4, care conţine 10 000 PNU/ml şi care va
constitui concentraţia maximă ce va fi folosită ca tratament de întreţinere. Flaconul 4 -
10.000 PNU/ml - va fi folosit numai în cazul în care flaconul 3 - 1.000 PNU/ml - a fost bine
tolerat. Continuarea tratamentului de întreţinere cu un flacon nou (la începerea unei noi
serii) impune reducerea dozei la 0,5 ml şi apoi creşterea dozei la 3 zile, în funcţie de
toleranţă, până la doza recomandată în prospect.
Notă: Acele de seringă şi seringile folosite pentru prepararea diluţiilor nu se utilizează la
inoculări.
Contraindicaţii: Afecţiuni acute, puseuri de astm, de urticarie, cardiopatii, afecţiuni
hepatice sau renale, colagenoze, graviditate.
Efecte secundare: Reacţiile secundare sunt rare; dacă în urma injecţiilor apare o reacţie
generală ca urticarie sau criză de astm, la adulţi se vor administra: subcutanat 0,5 ml
adrenalină hidroclorică 1/1.000 (pentru copii 0,1 ml); doza se poate repeta la 10-15 minute
până la un total de 2 ml (proporţional mai scăzut pentru copii); intramuscular, profund (la
adulţi), 1-2 fiole de antihistamină.
Precauţii: Utilizarea extractului în scop diagnostic şi terapeutic se face sub supravegherea
medicului, cu trusa de urgenţă alături. Injecţiile vor fi administrate intradermic sau
subcutanat, conform indicaţiilor. Nu se va administra intravenos La pacienţii foarte
sensibili, în cursul tratamentului se poate administra, preventiv, un antihistaminic cu o oră
înainte de injecţie. Pacienţii vor rămâne sub observaţie 30-60 minute după injecţie. Copiii
sub 5 ani vor fi testaţi şi supuşi tratamentului în condiţii de spitalizare. Soluţiile diluate din
extractul alergenic se păstrează 4 luni la o temperatură de +4 grade Celsius - +8 grade
Celsius.
Condiţii de păstrare: Se conservă la temperaturi de +4 grade Celsius - +8 grade Celsius.
Termen de valabilitate: Valabilitatea extractului alergenic nediluat, conservat în condiţiile
indicate este de 2 ani.
Producător: Institutul Cantacuzino
EXTRACT ALERGENIC purificat din fulgi de gâscă şi raţă (10.000 PNU/ml)
produs antialergic
Prezentare: Alergenul purificat din fulgi de gâscă şi raţă este un extract în soluţie
hidroalcoolică, care se utilizează pentru diagnosticul şi tratamentul sindroamelor alergice
datorate hipersensibilizării la acest alergen. Este livrat în cutie ce conţine: 1 flacon cu 5 ml
extract alergenic purificat 10 000 PNU/ml şi 3 flacoane cu câte 4,5 ml solvent (ser fiziologic
fenolat 5‰) notate: Solvent 1, Solvent 2, Solvent 3. Prezervant: Fenol 5‰.
Mod de acţiune: Diagnosticul efectuat (după 5 până la 8 zile de suspendare a oricărei
medicaţii) prin I.D.R. depistează anticorpi alergici de tip IgE. Citirea testului se face după
20 minute, apreciindu-se atât eritemul, cât mai ales papula obţinută. Martorul I.D.R. cu
histamină 1‰ ca şi cel cu ser fiziologic fenolat (solvent) înlătură reacţiile fals pozitive.
Tratamentul efectuat după schemele propuse în prospect şi în doze şi calităţi adaptate
toleranţei şi gradului de sensibilizare al bolnavului induce producerea de anticorpi blocanţi
(hiposensibilizarea).
Mod de administrare: Prepararea diluţiilor: Trusa conţine 1 flacon de extract alergenic
purificat din fulgi mixt, în concentraţie de 10.000 PNU/ml şi 3 flacoane cu câte 4,5 ml
solvent, notate: Solvent 1, Solvent 2, Solvent 3. Din flaconul de alergen concentrat se vor
lua 0,5 ml cu o seringă de 1 ml şi se vor introduce în flaconul 3; 0,5 ml din flaconul 3 se vor
introduce în flaconul 2 şi în final 0,5 ml din flaconul 2 se vor introduce în flaconul 1. Vom
obţine astfel diluţiile: Flaconul 1 - notat Solvent 1 - conţine 10 PNU/ml. Flaconul 2 - notat
Solvent 2 - conţine 100 PNU/ml. Flaconul 3 - notat Solvent 3 - conţine 1.000 PNU/ml/.
Flaconul cu alergen concentrat va fi flaconul 4, care conţine 10.000 PNU/ml şi care va
constitui concentraţia maximă ce va fi folosită ca tratament de întreţinere. Flaconul 4 -
10.000 PNU/ml - va fi folosit numai în cazul în care flaconul 3-1.000 PNU/ml - a fost bine
tolerat. Notă: Acele de seringă şi seringile folosite pentru prepararea diluţiilor nu se
utilizează la inoculări.
Contraindicaţii: Afecţiuni acute-puseuri de astm, de urticarie, cardiopatii, afecţiuni
hepatice sau renale, colagenoze, graviditate.
Efecte secundare: Reacţiile secundare sunt rare; dacă în urma injecţiilor apare o reacţie
generală ca: urticarie sau criză de astm, la adulţi se vor administra: subcutanat 0,5 ml
adrenalină hidroclorică 1/1.000 (pentru copii 0,1 ml); doza se poate repeta la 10-15 minute
până la un total de 2 ml (proporţional mai scăzut pentru copii); intramuscular, profund (la
adulţi), 1-2 fiole de antihistamină.
Precauţii: Utilizarea extractului în scop diagnostic şi terapeutic se face sub supravegherea
medicului, cu trusa de urgenţă alături. Injecţiile vor fi administrate intradermic sau
subcutanat conform indicaţiilor. Nu se va administra intravenos La pacienţii foarte sensibili,
în cursul tratamentului se poate administra, preventiv, un antihistaminic cu o oră înainte de
injecţie. Pacienţii vor rămâne sub observaţie 30-60 minute după injecţie. Copiii sub 5 ani
vor fi testaţi şi supuşi tratamentului în condiţii de spitalizare. Soluţiile diluate din extractul
alergenic se păstrează 4 luni la o temperatură de +4 grade Celsius - +8 grade Celsius.
Condiţii de păstrare: Se conservă la temperaturi de +4 grade Celsius - +8 grade Celsius.
Termen de valabilitate: Valabilitatea extractului alergenic nediluat, conservat în condiţiile
indicate este de 2 ani.

Producător: Institutul Cantacuzino

EXTRACT ALERGENIC purificat din polen de graminee (10000 PNU/ml)
produse antialergice
Prezentare: Alergenul purificat din polen de graminee (cereale şi ierburi) este un extract în
soluţie hidroalcoolică, care se utilizează pentru diagnosticul şi tratamentul sindroamelor
alergice datorate hipersensibilizării la praf de casă. Este livrat în cutie ce conţine 1 flacon
cu 5 ml extract alergenic purificat 10 000 PNU/ml şi 3 flacoane cu câte 4,5 ml solvent (ser
fiziologic fenolat 5‰), notate: Solvent 1, Solvent 2, Solvent 3. Prezervant: Fenol 5‰.
Mod de acţiune: Diagnosticul efectuat (după 5 până la 8 zile de suspendare a oricărei
medicaţii) prin I.D.R. depistează anticorpi alergici de tip IgE. Citirea testului se face după
20 minute, apreciindu-se atât eritemul, cât mai ales papula obţinută. Martorul I.D.R. cu
histamină 1‰, ca şi cel cu ser fiziologic fenolat (Solvent) înlătură reacţiile fals pozitive.
Tratamentul efectuat după schemele propuse în prospect şi în doze şi calităţi adaptate
toleranţei şi gradului de sensibilizare al bolnavului induce producerea de anticorpi blocanţi
(hiposensibilizarea).
Mod de administrare: Prepararea diluţiilor: Trusa conţine 1 flacon de extract alergenic
purificat din polen de graminee în concentraţie de 10 000 PNU/ml şi 3 flacoane cu câte 4,5
ml solvent, notate: Solvent 1, Solvent 2, Solvent 3. Din flaconul de alergen concentrat se
vor lua 0,5 ml cu o seringă de 1 ml şi se vor introduce în flaconul 3; 0,5 ml din flaconul 3 se
vor introduce în flaconul 2 şi în final 0,5 ml din flaconul 2 se vor introduce în flaconul 1.
Vom obţine astfel diluţiile: Flaconul 1 - notat Solvent 1 - conţine 10 PNU/ml. Flaconul 2 -
notat Solvent 2 - conţine 100 PNU/ml. Flaconul 3 - notat Solvent 3 - conţine 1.000 PNU/ml.
Flaconul cu alergen concentrat va fi flaconul 4, care conţine 10.000 PNU/ml şi care va
constitui concentraţia maximă ce va fi folosită ca tratament de întreţinere. Flaconul 4
-10.000 PNU/ml: va fi folosit numai în cazul în care flaconul 3 - 1.000 PNU/ml - a fost bine
tolerat. Continuarea tratamentului de întreţinere cu un flacon nou (la începerea unei noi
serii) impune reducerea dozei la 0,5 ml şi apoi creşterea dozei la 3 zile, în funcţie de
toleranţă, până la doza recomandată în prospect.
Notă: Acele de seringă şi seringile folosite pentru prepararea diluţiilor nu se utilizează la
inoculări.
Contraindicaţii: Afecţiuni acute, puseuri de astm, de urticarie, cardiopatii, afecţiuni
hepatice sau renale, colagenoze, graviditate.
Efecte secundare: Reacţiile secundare sunt rare; dacă în urma injecţiilor apare o reacţie
generală ca urticarie sau criză de astm, la adulţi se vor administra: subcutanat 0,5 ml
adrenalină hidroclorică 1/1.000 (pentru copii 0,1 ml); doza se poate repeta la 10-15 minute
până la un total de 2 ml (proporţional mai scăzut pentru copii); intramuscular, profund (la
adulţi), 1-2 fiole de antihistamină.
Precauţii: Utilizarea extractului în scop diagnostic şi terapeutic se face sub supravegherea
medicului, cu trusa de urgenţă alături. Injecţiile vor fi administrate intradermic sau
subcutanat, conform indicaţiilor. Nu se va administra intravenos La pacienţii foarte
sensibili, în cursul tratamentului se poate administra, preventiv, un antihistaminic cu o oră
înainte de injecţie. Pacienţii vor rămâne sub observaţie 30-60 minute după injecţie. Copiii
sub 5 ani vor fi testaţi şi supuşi tratamentului în condiţii de spitalizare. Soluţiile diluate din
extractul alergenic se păstrează 4 luni la o temperatură de +4 grade Celsius - +8 grade
Celsius.
Condiţii de păstrare: Se conservă la temperaturi de +4 grade Celsius - +8 grade Celsius.
Termen de valabilitate: Valabilitatea extractului alergenic nediluat, conservat în condiţiile
indicate este de 2 ani.
Producător: Institutul Cantacuzino
EXTRACT ALERGENIC purificat din praf de casă (10.000 PNU/ml)
produs antialergic
Prezentare: Alergenul purificat din praf de casă este un extract în soluţie hidroalcoolică,
care se utilizează pentru diagnosticul şi tratamentul sindroamelor alergice datorate
hipersensibilizării la praf de casă. Este livrat în cutie ce conţine 1 flacon cu 5 ml extract
alergenic purificat 10 000 PNU/ml şi 3 flacoane cu câte 4,5 ml solvent (ser fioziologic
fenolat), notate: Solvent 1, Solvent 2, Solvent 3. Prezervant: Fenol 5‰.
Mod de acţiune: Diagnosticul efectuat (după 5 până la 8 zile de suspendare a oricărei
medicaţii) prin I.D.R. depistează anticorpi alergici de tip IgE. Citirea testului se face după
20 minute, apreciindu-se atât eritemul, cât mai ales papula obţinută. Martorul I.D.R. cu
histamină 1‰, ca şi cel cu ser fiziologic fenolat (Solvent) înlătură reacţiile fals pozitive.
Tratamentul efectuat după schemele propuse în prospect şi în doze şi calităţi adaptate
toleranţei şi gradului de sensibilizare al bolnavului induce producerea de anticorpi blocanţi
(hiposensibilizarea).
Mod de administrare. Prepararea diluţiilor: Trusa conţine 1 flacon de extract alergenic
purificat din praf de casă în concentraţie de 10 000 PNU/ml şi 3 flacoane cu câte 4,5 ml
solvent, notate: Solvent 1, Solvent 2, Solvent 3. Din flaconul de alergen concentrat se vor
lua 0,5 ml cu o seringă de 1 ml şi se vor introduce în flaconul 3; 0,5 ml din flaconul 3 se vor
introduce în flaconul 2 şi în final 0,5 ml din flaconul 2 se vor introduce în flaconul 1. Vom
obţine astfel diluţiile: Flaconul 1 - notat Solvent 1 - conţine 10 PNU/ml. Flaconul 2 - notat
Solvent 2 - conţine 100 PNU/ml. Flaconul 3 - notat Solvent 3 - conţine 1 000 PNU/ml.
Flaconul cu alergen concentrat va fi flaconul 4, care conţine 10 000 PNU/ml şi care va
constitui concentraţia maximă ce va fi folosită ca tratament de întreţinere. Flaconul 4 -
10.000 PNU/ml - va fi folosit numai în cazul în care flaconul 3-1000 PNU/ml: a fost bine
tolerat. Continuarea tratamentului de întreţinere cu un flacon nou (la începerea unei noi
serii) impune reducerea dozei la 0,5 ml şi apoi creşterea dozei la 3 zile, în funcţie de
toleranţă, până la doza recomandată în prospect.
Notă: acele de seringă şi seringile folosite pentru prepararea diluţiilor nu se utilizează la
inoculări.
Contraindicaţii: Afecţiuni acute, puseuri de astm, de urticarie, cardiopatii, afecţiuni
hepatice sau renale, colagenoze, graviditate.
Efecte secundare: Reacţiile secundare sunt rare; dacă în urma injecţiilor apare o reacţie
generală ca urticarie sau criză de astm, la adulţi se vor administra: subcutanat 0,5 ml
adrenalină hidroclorică 1/1.000 (pentru copii 0,1 ml); doza se poate repeta la 10-15 minute
până la un total de 2 ml (proporţional mai scăzut pentru copii); intramuscular, profund (la
adulţi), 1-2 fiole de antihistamină.
Precauţii: Utilizarea extractului în scop diagnostic şi terapeutic se face sub supravegherea
medicului, cu trusa de urgenţă alături. Injecţiile vor fi administrate intradermic sau
subcutanat, conform indicaţiilor. Nu se va administra intravenos La pacienţii foarte
sensibili, în cursul tratamentului se poate administra, preventiv, un antihistaminic cu o oră
înainte de injecţie. Pacienţii vor rămâne sub observaţie 30-60 minute după injecţie. Copiii
sub 5 ani vor fi testaţi şi supuşi tratamentului în condiţii de spitalizare. Soluţiile diluate din
extractul alergenic se păstrează 4 luni la o temperatură de +4 grade Celsius - +8 grade
Celsius.
Condiţii de păstrare: Se conservă la temperaturi de +4 grade Celsius - +8 grade Celsius.
Termen de valabilitate: Valabilitatea extractului alergenic nediluat, conservat în condiţiile
indicate este de 2 ani.
Producător: Institutul Cantacuzino
EXTRAVERAL
combinaţii
Compoziţie: Comprimate conţinând extract de valeriană 80 mg, fenobarbital 20 mg.
Acţiune farmacoterapeutică: Extractul de valeriană are acţiune sedativă. Fenobarbitalul
are efect sedativ şi anticonvulsivant.
Indicaţii: Hiperexcitabilitate nervoasă, insomnii, tulburări neuro-vegetative, hipertensiune
arterială, hipertiroidie.
Contraindicaţii: Insuficienţă hepatică şi renală grave, copii.
Mod de administrare: 2-3 comprimate pe zi. În caz de insomnie se iau seara cu 1/2 oră
înainte de culcare 2-3 comprimate o dată.
Formă de prezentare: Flacoane cu 20 comprimate.

Producător: Sicomed
EDICIN
vancomicină hidroclorică
Compoziţie: Un flacon injectabil de Edicin de 0,5 g conţine 0,5 g vancomicină sub formă
de hidroclorură. Un flacon injectabil de Edicin de 1 g conţine 1 g vancomicină sub formă
de hidroclorură.
Acţiune: Vancomicina este un antibiotic glicopeptidic. Împiedică formarea peretelui celulei
bacteriene şi acţionează bactericid asupra unui număr mare de microorganisme Gram-
pozitive cum ar fi: stafilococii, inclusiv Staphiloccoccus aureus şi Staphilococcus
epidermidis (chiar şi asupra speciilor rezistente la meticilină), streptococii (Streptococcus
pyogenes, Streptococcus pneumoniae, Streptococcus agalactiae), enterococii (E.
faecalis), Lysteria spp., Corynebacterium, Clostridium spp. Edicin este indicat în tratarea
infecţiilor ce pun în pericol viaţa pacienţilor, în acest caz administrarea se face intravenos.
Întrucât administrarea intramusculară este dureroasă şi având în vedere riscul necrozării
ţesutului la locul aplicării, injectarea intramusculară trebuie evitată. Absorbţia
medicamentului administrat oral fiind slabă, acest tip de administrare este indicat numai în
tratarea enterocolitei stafilococice şi a colitei pseudomembranoase provocate de
Clostridium difficile. Cazurile de apariţie a rezistenţei la antibiotic a stafilococilor în timpul
tratamentului sunt extrem de rare. Nu s-a semnalat rezistenţa încrucişată la vancomicină
administrată concomitent cu alte antibiotice. Valoarea CMI este, în cazul majorităţii
bacteriilor sensibile, sub 5(g/ml, iar în cazul Staphilococcus aureus atige valori între 10 -
20 (g/ml. În cazul administrării intravenoase a unei doze de 1 g, nivelul concentraţiei de
Edicin din ser, atins la 2 ore de la injectare, este de 25 (g/ml. Timpul de înjumătăţire
biologică este de circa 6 ore. În decursul primelor 24 ore de la administrare se elimină în
urma filtrării glomerulare prin rinichi, 75% din doza de Edicin. Întrucât deteriorarea funcţiei
renale duce la retardarea eliminării vancomicinei, dozele administrate pacienţilor suferind
de insuficienţă renală vor fi reduse în mod corespunzător, pentru a se evita atingerea unor
concentraţii toxice în ser. În cazul insuficienţei renale, doza va fi redusă prin mărirea
intervalului dintre administrări, atât la nou-născuţii prematur, cât şi la pacienţii mai în
vârstă. În asemenea situaţii se recomandă supravegherea regulată a concentraţiei de
vancomicină în sânge, pentru a preveni riscul acumulării acesteia.
Indicaţii: Edicin este indicat atât în tratarea infecţiilor grave, provocate de microorganisme
Gram-pozitive rezistente la alte antibiotice, cât şi a pacienţilor alergici la peniciline şi la
cefalosporine: endocardită; septicemie; osteomielită; infecţii ale SNC; infecţii ale căilor
respiratorii inferioare; infecţii ale pielii şi ţesuturilor moi.
Administrare orală: Enterocolită stafilococică; colita pseudomembranoasă.
Contraindicaţii: Hipersensibilitate la vancomicină.
Măsuri de precauţie: Edicin va fi injectat lent. Injectarea rapidă poate provoca
hipotensiune, uneori chiar stop cardiac. Edicin va fi administrat sub formă de soluţie
diluată, într-un interval de minimum 60 min. - vezi rubrica Dozare. Întrucât există riscul
producerii oto-, respectiv nefrotoxicităţii, vancomicina va fi administrată cu precauţie
pacienţilor suferind de deteriorări ale funcţiei vestibulare, respectiv renale. În cazul
pacienţilor ce prezintă deteriorări ale funcţiei renale şi al celor în vârstă de peste 60 ani, se
impune controlul funcţiei vestibulare şi al concentraţiei de vancomicină din sânge. Riscul
producerii frecvente de tromboflebite grave poate fi redus prin diluarea corespunzătoare,
într-o soluţie de glucoză sau de ser fiziologic, a vancomicinei şi prin schimbarea locului
injectării.
Interacţiuni: Administrarea concomitentă a chemoterapeuticelor neurotoxice şi/sau
nefrotoxice, în special a antibioticelor aminoglicozidice, a polimixinei B, a blocantelor
neuromusculare şi a cisplatinei trebuie făcută sub strictă supraveghere medicală.
Administrarea concomitentă a anestezicelor poate spori riscul producerii hipotensiunii,
eritemului, urticariei şi pruritului; de asemenea, poate declanşa o reacţie anafilactică.
Soluţia prezintă un pH scăzut, ceea ce este de natură să ducă la instabilitatea fizică sau
chimică, atunci când este amestecată cu alte substanţe.
Dozare şi mod de administrare: Adulţi: doza normală administrată intravenos adulţilor
este de 500 mg la fiecare 6 ore, respectiv de 1 g la 12 ore. Aplicarea se face lent
(maximum 10 mg/min) într-un interrval de minimum 60 min.
Copii: în cazul nou-născuţilor în vârstă de până la 7 zile doza iniţială va fi de 15 mg/kgcorp
la fiecare 12 ore. Sugarilor în vârstă de până la o lună li se va administra aceeaşi doză, la
interval de 8 ore. Celor ce au depăşit vârsta de o lună li se va administra o doză de 40
mg/kgcorp/zi, divizată în prize individuale la intervale de 6 ore. În cazul pacienţilor suferind
de deteriorări ale funcţiei renale doza şi/sau intevalul dintre administrări vor trebui adaptate
gradului de deteriorare respectiv. Se va începe cu o doză de 15 mg/kgcorp, urmând ca
ulterior, în funcţie de clearance-ul creatininei din sânge să se mărească intervalul de timp
dintre administrări.
Tabel prezentând dozele de vancomicina administrate pacienţilor ce prezintă disfuncţii
renale:
Clearance creatinină Doza de vancomicină
(ml/min) (mg/24 ore)
100 1.545
90 1.390
80 1.235
70 1.080
60 925
50 770
40 620
30 465
20 310
10 155

Prepararea soluţiei: 500 mg Edicin vor fi dizolvate în 10 ml apă distilată, iar 1 g va fi

dizolvat în 20 ml. Soluţia astfel obţinută conţine 50 mg/ml. Ea va fi diluată în continuare
prin adăugarea a minimum 100 ml de diluant, în timp ce soluţia obţinută prin dizolvarea
unui gram i se vor adăuga 200 ml diluant. Diluanţii utilizaţi în mod obişnuit sunt soluţiile de
0,9% clorură de sodiu sau de 5% dextroză. Doza necesară va fi administrată parenteral,
sub formă de perfuzie lentă, cu o durată de minimum 60 min. Stabilitatea soluţiei
perfuzabile preparate: perfuziile obţinute prin utizarea unor soluţii diluante conţinând 5%
dextroză sau 0.9% clorură de sodiu pot fi păstrate în frigider timp de 14 zile, fără ca
eficienţa lor să se modifice. Soluţiile care au fost diluate în următoarele lichide pentru
perfuzie pot fi păstrate în frigider timp de 96 ore:
- 5% dextroză şi 0.9% clorură de sodiu;
- soluţie lactată Ringer;
- soluţie acetată Ringer;
- soluţie lactată Ringer şi 5% deztroză;
- Normosol - M şi 5% dextroză;
- Izolit E.
Administrare orală: Conţinutul flacoanelor injectabile poate fi administrat şi oral. Doza
zilnică normală este de 500 mg, divizată în 4 porţii, ce vor fi administrate timp de 7 - 10
zile. Doza cotidiană maximă este de 2 g. Fiecare porţie de soluţie va fi diluată în 30 ml
apă. Doza astfel preparată va fi fie băută ca atare de pacient, fie administrată cu ajutorul
unei sonde naso-gastrice. Administrarea orală al copii: doza obişnuită de 40 mg/kgcorp,
divizată în 3 - 4 prize, se va administra timp de 7 - 10 zile. Doza zilnica maximă, ce nu
poate fi depăşită, este de 2 g. Pentru a ameliora gustul soluţiei, se pot adauga siropuri de
fructe. Administrarea în timpul sarcinii: Deşi studiile taratologice efectuate pe animale nu
au evidenţiat prezenţa unei acţiuni toxice a medicamentului asupra fătului, este preferat ca
Edicin să fie administrat gravidelor numai în situatii cu totul deosebite. Pentru a reduce
riscul producerii unui efect toxic asupra fătului, se va urmări atent concentraţia de
vancomicină în sânge. Administrarea în alăptare: Întrucât Edicin este eliminat prin laptele
matern, oportunitatea administrarii sale mamelor care alăptează va trebui studiată cu mare
atenţie.
Supradozare: În cazul administrării din greşeală, a unei doze prea mari de Edicin,
surplusul va putea fi eliminat prin hemofiltrare.
Reacţii adverse: În cazul perfuzării intravenoase rapide, pot apare reacţii anafilactice,
însoţite de diverse erupţii cutanate. Perfuzarea rapidă a vancomicinei poate provoca
înroşirea părţii superioare a corpului, spasme musculare la nivelul gâtului şi a regiunii
dorsale. În mod normal, aceste reacţii dispar după 20 min, deşi, uneori, se poate întâmpla
ca ele să dureze câteva ore. Dacă perfuzia este administrată lent, timp de 60 min,
asemenea reacţii se vor produce foarte rar. Oto- şi nefrotoxocitatea reprezintă cele mai
grave efecte secundare. Întrucât modificările produse în asemenea cazuri au un caracter
ireversibil, se recomandă ca tratamentul să fie întrerupt de îndată ce apare senzaţia de
zumzet în urechi. Deteriorarea gravă a funcţiei renale intervine rareori. Aceasta este
semnalată de valorile crescute ale creatininei şi ale ureei în sânge. Se poate manifesta şi
la pacianţii cărora li se administrează doze mari de vancomicină. Cazuri rare de nefrită
interstiţială au fost semnalate la pacienţii cărora li s-au administrat concomitent
aminoglicozide şi la cei suferinzi de insuficienţă renală. De îndată ce se întrerupe
administrarea vancomicinei, funcţia renală se normalizează, iar azotemia dispare la
majoritatea pacienţilor. Administrarea vancomicinei poate provoca tranzitoriu neutropenie,
leucopenie, eozinofilie, trombocitopenie şi în mod excepţional, agranulocitoză. Printre
efectele secundare foarte rare se numără ameţeala şi leşinul scurt. La locul injectării se
poate produce tromboflebită.
Conservare: Medicamentul va fui păstrat la o temperatură de până la 25°C.
Eliberarea medicamentului: Medicamentul nu poate fi administrat decât în spitale.
Forma de prezentare: Cutii cu 10 flacoane injectabile a 0,5 g; cutii cu 10 flacoane
injectabile a 1g.

Producător: Lek
 FAMODAR
famotidinum
Famodar conţine famotidină, antagonist al receptorilor H2-histaminergici, cu acţiune de
lungă durată.
Farmacologie: Famodar reduce atât secreţia bazală cât şi pe cea stimulată de acid
gastric. Manifestă un înalt grad de selectivitate pentru H2 receptori. Intră rapid în acţiune,
efectul antisecretor apărând în prima oră de la administrare şi este maxim după 1-3 ore.
Acţiunea Famodar este de lungă durată (24 ore), totuşi nu există efecte cumulative în
cazul dozelor repetate.
Indicaţii: Tratamentul ulcerului duodenal şi gastric benign; esofagita de reflux; sindromul
Zollinger-Ellison; profilaxia şi tratamentul recidivelor ulceroase.
Dozare: În ulcerul duodenal şi gastric benign, 40 mg o dată pe zi, seara, timp de 4-8
săptămâni. În profilaxia recurenelor ulceroase, 20 mg o dată pe zi, seara. În sindromul
Zollinger-Ellison se administrează pentru început 20 mg la fiecare 6 ore, ajustându-se
doza n funcţie de rezultat. Pacienţii care au primit un alt antagonist H2 anterior, pot
continua tratamentul fără probleme cu Famodar.
Reacţii adverse: Famodar este foarte bine tolerat. Rareori apar cefalee, ameţeli,
constipaţie, diaree, greaţă, disconfort abdominal, anorexie.
Contraindicaţii: Nu sunt cunoscute contraindicaţii, dar ca şi la celelalte medicamente
antiulceroase, hipersensibilitatea nu poate fi exclusă.
Precauţii: Administrarea famotidinei în timpul sarcinii şi lactaţiei nu este recomandată.
Folosirea Famodar în pediatrie este în studiu. Posibilitatea prezenţei unui carcinom gastric
trebuie eliminată înaintea începerii tratamentului cu famotidină. Tulburările minore de la
nivelul tractului gastrointestinal nu trebuie tratată cu famotidină. Famotidina este eliminată
prin rinichi, de aceea pacienţii cu disfuncţii renale trebuie ţinuţi sub observaţie.
Formă de prezentare: Famodar 20: cutii cu 20 tablete, fiecare tabletă conine 20 mg
famotidină. Famodar 40: cutii cu 10 tablete, fiecare tabletă conine 40 mg famotidină.

Producător: Dar Al Dawa Pharma

FAMODIN 20, 40
famotidinum
Prezentare farmaceutică: Comprimate filmate conţinând 20 mg, respectiv 40 mg
famotidină, excipienţi q. s., în cutii a 30 comprimate (3 blistere x 10 comprimate sau flacon
x 30 comprimate).
Acţiune terapeutică: Antagonist al receptorilor H2, relativ nou, puternic activ şi cu durată
lungă de acţiune realizată printr-un mecanism specific, competitiv şi selectiv. Inhibă
secreţia acidă gastrică bazală, nocturnă şi stimulată de hrană şi pentagastrină reducând
totodată secreţia de pepsină. O doză orală unică de 20 mg sau 40 mg, administrată seara,
inhibă secreţia acidă gastrică cu 86% respectiv 94%; o doză egală administrată dimineaţa,
inhibă secreţia după micul dejun cu 76% respectiv 84%. Acţiunea marcată şi durata lungă
de acţiune se obţin prin administrarea de doze mici la intervale mari de timp, ca doze
divizate, (de 2 ori/zi) sau doze unice (o dată/zi, seara înainte de culcare) ceea ce conduce
la o eficacitate cu indice terapeutic ridicat.
Farmacocinetică: Famotidina din comprimate este absorbită rapid dar incomplet din
tractul gastrointestinal cu o biodisponibilitate de 40-50%, neinfluenţată semnificativ de
prezenţa alimentelor şi a folosirii simultane a antiacidelor. Concentraţia plasmatică maximă
se atinge după 1-3 ore, fiind raportată a fi de 50-60 ng/ml după o doză de 20 mg.
Concentraţiile plasmatice după administrarea dozelor multiple sunt similare cu cele după
doze unice. Famotidina este metabolizată în ficat, principalul metabolit, sulfoxidul, fiind
inactiv. Se leagă 15-20% de proteinele plasmatice şi este eliminată pe cale renală (65-
70%) şi metabolică (30-35%), în cea mai mare parte ca atare (20-25%). T1/2 este de 2,5-4
ore, fiind prelungit la pacienţii cu insuficienţă renală severă (clearance-ul creatininei mai
mic de 10 ml/min) chiar la 20 ore. Eficacitatea famotidinei s-a dovedit a fi superioară celei
a cimetidinei (de 20 ori) şi ranitidinei (de 7,5 ori) cu avantajul de a se folosi doze mici la
intervale mari de timp, cu un excelent profil de siguranţă.
Indicaţii: Tratamentul afecţiunilor gastrointestinale în care hiperaciditatea reprezintă o
disfuncţie majoră: ulcer duodenal, ulcer gastric benign, esofagită de reflux, sindrom
Zollinger-Ellison, profilaxia ulcerelor recurente.
Mod de administrare: Tratamentul se individualizează; dacă nu este indicat altfel se
recomandă astfel: ulcer duodenal acut: 40 mg/zi, seara înainte de culcare, timp de 4-8
săptămâni. Durata poate fi scurtată dacă se constată endoscopic vindecarea; ulcer gastric
benign: 40 mg/zi, seara înainte de culcare, 6-8 săptămâni. Durata poate fi de asemenea
scurtată dacă se constată endoscopic vindecarea; profilaxia ulcerului duodenal recurent:
20 mg/zi, seara înainte de culcare, timp de 6 luni; esofagită de reflux: 20-40 mg x 2/zi, timp
de 6-12 săptămâni; sindrom Zollinger-Ellison: doza iniţială: 20 mg x 4/zi, la intervale de 6
ore; această doză poate fi crescută în funcţie de răspunsul clinic al pacientului: uzual 40
mg x 4/zi până la 480 mg/zi, timp de 1 an. La pacienţii care au primit deja un alt anti H2
doza iniţială poate fi superioară celei recomandate; la pacienţii cu insuficienţă renală
(clearance-ul creatininei mai mic de 10 ml/min) se recomandă reducerea dozelor uzuale
sau mărirea intervalelor de administrare: 20 mg/zi sau 40 mg/zi la 1-4 zile; tratamentul la
copii este foarte limitat, necesitând ajustarea dozelor la greutatea corporală şi funcţia
renală
Reacţii adverse: În general este bine tolerată; incidenţa reacţiilor adverse semnalate este
scăzută, acestea fiind uşoare şi trecătoare. Rar s-au semnalat: tulburări gastrointestinale:
diaree, constipaţie, gura uscată, anorexie, greaţă (mai rar); tulburări SNC: dureri de cap,
ameţeală; erupţii cutanate.
Contraindicaţii: Hipersensibilitate la famotidină; tulburări gastro-intestinale minore.
Precauţii: Înaintea instituirii tratamentului cu famotidină trebuie exclusă natura malignă a
ulcerelor gastrice deoarece tratamentul cu famotidină poate masca simptomele şi
diagnosticarea corectă. La pacienţii cu insuficienţă renală dozele se reduc în funcţie de
severitatea afecţiunii sau se măresc intervalele de administrare. Administrarea famotidinei
la femei însărcinate şi care alăptează se va face numai în cazuri strict necesare şi cu
măsuri de precauţie întrucât nu există studii adecvate şi controlate privind administrarea în
aceste cazuri.
Supradozare: Famotidina are acţiune foarte specifică, încât n-au fost semnalate cazuri de
supradozare. În caz de intoxicaţie acută se recomandă spălături gastrice şi tratament
simptomatic individualizat.
Condiţii de păstrare: În ambalajul original, ferit de lumină, umiditate şi căldură. Termen
de valabilitate: 3 ani.

Producător: AC Helcor
FAMOGAST®
famotidinum
Prezentare: Comprimate conţinând famotidină 40 mg.
Acţiune farmacoterapeutică: Antiulceros, inhibă marcat secreţia gastrică acidă prin
blocarea receptorilor H2 - beta-adrenergici; efectul se instalează repede şi este de durată
relativ lungă - apare la circa o oră de la administrarea orală, este maxim după 1-3 ore şi se
menţine, obişnuit, 10 ore (sau mai mult).
Indicaţii: Tratamentul ulcerului duodenal sau gastric evolutiv, profilaxia bolii ulceroase
(mai ales ulcer duodenal cu recidive frecvente sau risc mare de complicaţii); sindrom
Zollinger-Ellison.
Reacţii adverse: În general bine suportat; rareori cefalee, ameţeli, constipaţie; foarte rar
astenie, uscăciunea gurii, greaţă, vomă, erupţii cutanate.
Contraindicaţii: Alergie la famotidină; este necesară excluderea posibilităţii cancerului
gastric (famotidina poate masca simptomele şi întârzia diagnosticul); prudenţă la bolnavii
cu insuficienţă renală (doze mici); prudenţă în timpul sarcinii, se evită în primul trimestru.
Mod de administrare: Pentru tratamentul ulcerului evolutiv, câte 1 comprimat de 40 mg
seara, zilnic 4-8 săptămâni; pentru profilaxia ulcerului, câte 1/2 comprimat seara, zilnic,
timp îndelungat; în sindromul Zollinger-Ellison se începe cu 1/2 comprimat la fiecare 6 ore
şi se creşte după nevoie - obişnuit 1 comprimat a 40 mg de 4 ori/zi. În insuficienţa renală
avansată doza utilă pentru tratamentul ulcerului este de 20 mg/zi.

Producător: Sintofarm S.A. în cooperare cu POLFA

FAMVIR
famciclovirum
Formă de prezentare: Comprimate albe, rotunde, filmate - Tiltab, fiecare conţinând 125
mg sau 250 mg famciclovir. Comprimatul este inscripţionat Famvir pe o parte şi 125 sau
250 pe cealaltă parte.
Indicaţii: Famvir (famciclovir) este indicat în tratamentul formei acute a infecţiei cu Herpes
zoster şi pentru reducerea perioadei de disconfort dată de nevralgia postherpetică, care
poate apărea la pacienţii consideraţi cu risc de dezvoltare a acestei complicaţii. Famvir
(famciclovir) este indicat în tratamentul formei acute de herpes genital şi al herpesului
genital recurent.
Acţiune terapeutică: Famciclovirul este forma orală a penciclovirului. Famciclovirul este
rapid convertit in vivo în penciclovir, care are activitate in vivo şi in vitro împotriva
herpesvirusurilor umane, incluzând virusurile Herpes simplex (tip 1 şi 2) şi virusul Varicella
zoster. Efectul antiviral al administrării orale de famciclovir a fost demonstrat pe mai multe
modele animale; acest efect se datoreşte conversiei in vivo la penciclovir. În celulele
infectate cu virus, penciclovirul este rapid şi eficient convertit în trifosfat (transformare
mediată de timidinkinaza virală). Trifosfatul de penciclovir persistă în celulele infectate
peste 12 ore şi inhibă replicarea ADN-ului viral, având un timp de înjumătăţire de 9, 10 şi
20 de ore în celulele infectate cu virusul Varicella zoster, cu virusurile Herpes simplex tip 1
şi, respectiv, Herpes simplex tip 2. În celulele neinfectate tratate cu penciclovir,
concentraţia de trifosfat de penciclovir este slab detectabilă. Deci, este puţin probabil ca
celulele neinfectate să fie afectate de concentraţiile terapeutice ale penciclovirului.
Penciclovirul s-a dovedit activ împotriva tulpinilor aciclovir-rezistente, recent izolate, de
virus Herpes simplex, care conţin o ADN-polimerază alterată. Într-un studiu privind
tratamentul herpesului genital recurent, în care pacienţilor imunocompetenţi li s-a
administrat famciclovir timp de 4 luni, nu s-au înregistrat fenomene de rezistenţă în
izolatele provenite de la 71 de pacienţi. Un studiu placebo controlat, cuprinzând pacienţi
cu imunodeficit datorat HIV, famciclovirul în doze de 500 mg de două ori pe zi a micşorat
proporţia de zile simptomatice şi asimptomatice şi în care VHS era prezent în organism.
Farmacocinetică: Caracteristici generale: După administrarea orală, famciclovirul este
rapid şi intens absorbit şi rapid convertit în componentul activ, penciclovir. După
administrarea orală de Famvir, biodisponibilitatea penciclovirului este de 77%. După o
doză orală de 125 mg, 250 mg şi, respectiv, de 500 mg de famciclovir concentraţia
plasmatică maximă (peak-ul plasmatic) a fost de 0,8 mcg/ml, 1,6 mcg/ml şi, respectiv, 3,3
mcg/ml şi apare după un timp mediu de 45 de minute de la administrare. Curbele
concentraţie plasmatică-timp pentru penciclovir sunt similare după o singură doză şi după
doze repetate (de 2 sau de 3 ori pe zi). Timpul de înjumătăţire plasmatică pentru
penciclovir, atât după o singură doză, cât şi după doze repetate de famciclovir este de
aproximativ 2 ore. După doze repetate de famciclovir nu există o acumulare de penciclovir.
Penciclovirul şi precursorul său 6-dezoxi sunt puţin legaţi (sub 20%) de proteinele
plasmatice. Famciclovirul este eliminat în principal sub formă de penciclovir şi precursorul
acestuia 6-dezoxi, care sunt eliminaţi nemodificaţi prin urină. Famvir nu a fost detectat în
urină. Secreţia tubulară contribuie la eliminarea renală a compusului. Caracteristici la
pacienţi: Infecţia cu virus Herpes zoster nu alterează semnificativ farmacocinetica
penciclovirului, măsurată după administrarea orală de Famvir.
Posologie şi mod de administrare: Administrare orală: Infecţiile cu Herpes zoster. Adulţi: 250 mg
de 3 ori pe zi, timp de 7 zile. Pentru pacienţii consideraţi cu risc de dezvoltare a nevralgiei
postherpetice se recomandă 500 mg de 3 ori pe zi, timp de 7 zile. Tratamentul trebuie instituit cât
mai devreme posibil în cursul bolii, prompt după stabilirea diagnosticului. Infecţiile genitale
herpetice, primul episod. Adulţi: 250 mg de 3 ori pe zi, timp de 5 zile. Începerea tratamentului este
recomandată cât mai repede după apariţia leziunilor. Infecţiile genitale herpetice recurente. Adulţi:
250 mg de 2 ori pe zi. Durata tratamentului depinde de severitatea bolii. Terapia trebuie reevaluată
la 12 luni, pentru a observa orice modificare în evoluţia naturală a bolii. Doza de 500 mg de 2 ori pe
zi s-a dovedit eficace la pacienţii infectaţi cu HIV. Vârstnici: Nu sunt necesare modificări de dozaj,
decât în prezenţa tulburărilor funcţionale renale. Tulburări renale: O atenţie specială trebuie
acordată dozajului la pacienţii cu tulburări ale funcţiei renale, deoarece clearance-ul de penciclovir
este în relaţie directă cu reducerea funcţiei renale. Sunt recomandate următoarele modificări de
dozaj:
Clearance Doză Doză Doză
creatinină
(ml/min/1,73 m2) (Herpes zoster şi primul episod de herpes genital) (Nevralgie postherpetică) (Herpes genital recurent)
30-59 250 mg X 2/zi 500 mg X 2/zi 250 mg X 2/zi
10-29 250 mg X 1/zi 500 mg X 1/zi 125 mg X 2/zi
Când numai valoarea creatininei serice este disponibilă, pentru estimarea clearanceului
creatininei trebuie utilizată o nomogramă sau următoarea formulă (Cockcroft şi Gault).
Formula de estimare a clearance-ului creatininei (ml/min/1,73 m2): (140 - vârsta în ani X
greutatea (kg) X 88,5 (bărbaţi) sau X 75,2 (femei))/(72 X creatinina serică(moli/l)). Pacienţi
cu afecţiuni renale hemodializaţi: Pentru pacienţii hemodializaţi se recomandă un interval
de 48 de ore între doze, pentru perioadele dintre dialize. Deoarece în decurs de 4 ore de
la hemodializă concentraţia plasmatică a penciclovirului se reduce cu aproximativ 75%,
întreaga doză de famciclovir trebuie administrată imediat după dializă. Doza recomandată
este de 125 mg. Tulburări hepatice: Modificarea de dozaj nu este necesară pentru
pacienţii cu afecţiuni hepatice cronice bine compensate. Nu există date privind pacienţii cu
afecţiuni hepatice decompensate, de aceea nu se pot face recomandări de doze precise
pentru acest grup de pacienţi. Copii: Nu există date suficiente asupra siguranţei şi
eficienţei administrării de Famvir la copii şi de aceea folosirea sa la copii nu este
recomandată. Doza zilnică maximă tolerată şi durata tratamentului: S-a remarcat o bună
toleranţă la pacienţii cu herpes zoster ce au primit 750 mg de 3 ori pe zi timp de 5 zile sau
500 mg pe zi timp de 10 zile. O toleranţă bună a fost observată şi în studii făcute timp de
12 luni, în care pacienţi cu herpes genital au primit doze de 250 mg de 3 ori pe zi.
Contraindicaţii: Hipersensibilitate cunoscută la famciclovir.
Precauţii: O atenţie specială trebuie acordată pacienţilor cu tulburări funcţionale renale şi
o ajustare a dozelor poate fi necesară (vezi "Posologie şi mod de administrare"). Nu sunt
necesare precauţii speciale pentru pacienţii vârstnici sau pentru cei cu deficienţe hepatice.
Herpesul genital este o afecţiune cu transmitere sexuală, riscul transmiterii bolii fiind
crescut în timpul episoadelor acute. Pacienţii trebuie să întrerupă orice relaţie sexuală
când simptomele bolii sunt prezente, chiar dacă tratamentul antiviral a fost instituit. În
cursul tratamentului cu agenţi antivirali, frecvenţa prezenţei virusului a fost redusă
semnificativ. Totuşi, riscul transmiterii este posibil, cel puţin teoretic. De aceea, pacienţii
trebuie să evite prin măsuri adecvate relaţiile sexuale.
Interacţiuni medicamentoase: Nu au fost identificate interacţiuni farmacocinetice clinic
semnificative. Probenecidul şi alte medicamente care afectează fiziologia renală pot afecta
nivelele plasmatice ale penciclovirului.
Sarcină şi alăptare: Deşi studiile pe animale nu au arătat efecte embriotoxice sau
teratogene ale tratamentului cu famciclovir sau penciclovir, siguranţa tratamentului cu
Famvir în timpul sarcinii umane nu a fost stabilită. Famvir trebuie totuşi evitat în timpul
sarcinii sau alăptării şi folosit numai dacă potenţialul beneficiu al tratamentului depăşeşte
orice risc posibil. Studiile pe şobolani au arătat că penciclovirul este excretat în laptele
femelelor care alăptează, după administrarea orală de famciclovir. Nu există informaţii
asupra excreţiei produsului în laptele matern uman.
Reacţii adverse: Studiile efectuate au evidenţiat că famciclovirul este bine tolerat de
pacienţi. În studiile clinice au fost raportate cefalee şi greaţă. În general, acestea au fost
de intensitate mică sau moderată şi au apărut cu o incidenţă similară la pacienţii care au
primit tratament placebo. În studii post-marketing, au mai fost semnalate rar: vomă, vertij,
halucinaţii şi stări confuzionale, predominant la persoane vârstnice.
Supradozare: Nu au fost raportate supradozaje acute cu Famvir. Terapia simptomatică şi
cea de susţinere trebuie să fie adecvate. S-a observat insuficienţă renală acută la pacienţii
cu boli renale de fond, la care dozajul famciclovirului nu a fost redus conform funcţiei
renale. Penciclovirul este dializabil: concentraţiile plasmatice sunt reduse cu aproximativ
75% în următoarele 4 ore după dializă.
Precauţii farmaceutice: Se păstrează la loc uscat, sub 30 grade Celsius.
Informaţii suplimentare: Famciclovirul are un efect nesemnificativ asupra
spermatogenezei sau morfologiei şi motilităţii spermatozoizilor. La doze mai mari decât
cele folosite terapeutic, modificări ale fertilităţii au fost observate la şobolanii masculi, dar
asemenea efecte nu au fost observate la femele. La o doză cu un nivel corespunzător la
50 de doze terapeutice normale s-a constatat o creştere a incidenţei adenocarcinomului
mamar la femelele de şobolan. Astfel de efecte nu au fost observate la şobolanii masculi
sau la şoarecii de ambele sexe. În plus, famciclovirul nu a fost găsit genotoxic într-o
baterie amplă de teste in vivo şi in vitro, destinate detectării mutaţiilor genetice,
deteriorărilor cromozomiale şi alterării reversibile ale ADN-ului. Penciclovirul, la fel ca şi
alte medicamente ale acestei clase, s-a dovedit a fi o cauză de deteriorări cromozomiale,
dar nu induce mutaţii genetice în celulele bacteriene sau ale mamiferelor, in vitro nefiind
evidenţiate intensificări ale reparării ADN-ului. Aceste descoperiri sunt considerate fără
semnificaţie clinică. Comprimatele de Famvir conţin următoarele ingrediente inactive:
Hidroxipropil celuloză PhE; Lactoză anhidră NF; Glicolat de sodiu BP; Stearat de
magneziu EP; Film de înveliş (Opadry OY S28924, incluzând dioxid de titan).

Producător: Smithkline Beecham

FARAGEL FORTE, gel
combinaţii (camphora + mentholum + methylis nicotinas + aetheroleum eucalypti +
aetheroleum terebinthinae + ethanolum)
Compoziţie: Gel conţinând (%g/g): Camfor 5,0; Mentol 1,5; Methil nicotinat 1,0; Ulei de
eucalipt 1,0; Ulei de terebentină 0,5; Etanol 45,0; Excipienţi q.s.
Acţiune terapeutică: Faragel Forte este un medicament de uz exclusiv extern.
Proprietăţile sale farmacoterapeutice sunt determinate de capacitatea ingredientelor de a
se dizolva în excipienţi, conferind produsului finit o bună capacitate de penetrabilitate fără
a irita epiderma. Forma de condiţionare - gel (deci lipsa grăsimilor) conferă două avantaje
majore: rezultat terapeutic imediat şi nu pătează.
Indicaţii: În forme acute de: atralgii, mialgii, entorse şi luxaţii; stări inflamatorii ale
sistemului osos şi muscular: ostite şi miozite. Combinaţia de uleiuri eterice are de
asemenea o acţiune puternic decongestivă la nivelul sinusurilor şi a căilor respiratorii
superioare; în acest scop se pot face aplicaţii în strat subţire pe piept, gât, umeri (nu pe
mucoase), astfel încât emanaţiile volatile rezultate în contact cu pielea să fie inspirate prin
nări.
Reacţii adverse: Rare cazuri de alergie la camfor.
Contraindicaţii: Copiii în primele luni de viaţă; la nivelul mucoaselor; în zone ale pielii ce
prezintă ulceraţii.
Precauţii: Se evită în cazul pacienţilor cu teren alergic.
Mod de administrare: Aplicaţii locale în strat subţire de 3-4 ori/zi pe locul dureros. După
fiecare aplicare se spală mâinile şi se închide bine tubul. A nu se lăsa la îndemâna
copiilor.
Formă de prezentare: Gel, asociere de principii active naturale şi de sinteză (11,25%). În
tub de 80 g.

Producător: Faran
FARCOLIN, tablete
salbutamolum
Bronhodilatator, antiastmatic.
Compoziţie: Fiecare tabletă conţine: 2,0 mg salbutamol (sulfat)
Proprietăţi: Farcolin este de preferat în tratamentul simptomatic al tulburărilor respiratorii
datorate bronhospasmului. Salbutamolul, ingredientul activ din tabletele de Farcolin induce
o acţiune selectivă şi puternică de stimulare a receptorilor beta2-adrenergici, ceea ce
produce relaxarea muşchilor netezi bronşici. Ca urmare, când este dat oral pacienţilor cu
astm, Farcolinul produce bronhodilataţie, o scădere a rezistenţei în căile respiratorii şi o
îmbunătăţire semnificativă a funcţiei pulmonare cu dispariţia dispneei asociate
bronhospasmului. Salbutamolul, prin comparaţie cu izoprenalina, are marele avantaj de a
induce un efect pronunţat şi prelungit pe bronhospasm. În plus, rezultatele studiilor clinice
cu salbutamol dovedesc că efectele sale pe receptorii beta1-adrenergici ai cordului sunt
mult mai mici (între 1/4 - 1/2) decât cele ale izoprenalinei. Aceasta ilustrează în cea mai
mare măsură că efectele adverse cardiace, asociate utilizării izoprenalinei, sunt mai puţin
aşteptate în terapia cu Farcolin.
Indicaţii: Ca bronhodilatator în terapia profilactică sau de întreţinere a astmului bronşic şi
pentru bronhospasmul reversibil asociat cu bronşite şi emfizem. Ca trocolitic în practica
ginecologică.
Precauţii şi contraindicaţii: Salbutamolul trebuie să fie administrat cu prudenţă
pacienţilor cu hipertiroidism, insuficienţă coronariană, hipertensiune arterială severă şi
diabet zaharat. Salbutamolul nu trebuie să fie recomandat împreună cu medicamente
beta-blocante, nici în tireotoxicoză şi în timpul primelor trei luni de sarcină.
Dozaj: 1 - 2 tablete de 3 - 4 ori pe zi sau la recomandarea medicului.
Formă de prezentare: Cutii conţinând 20 tablete.
Condiţii de păstrare: Locuri uscate şi reci. A nu se ţine la îndemâna copiilor.

Producător: Pharco Pharmaceuticals

FARCONCIL
amoxicillinum trihidratum
Granule pentru suspensie orală de 250 mg/5 ml. Picături de 100 mg/ml pentru copii.
Antibiotic bactericid cu spectru larg.
Proprietăţi: Farconcil (amoxicilină trihidrat) este o penicilină semi-sintetică, cu activitate
bactericidă împotriva unui spectru larg de germeni patogeni grampozitivi şi gramnegativi.
Structura chimică este: 6-D(-)-alfa-amino-p-hidroxifenilacetamido acid penicilanic trihidrat.
Biocinetică: Farconcil este repede absorbit după administrarea orală. Rezistă la acţiunea
sucului gastric, iar prezenţa alimentelor în stomac nu îi afectează biodisponibilitatea.
Farconcil difuzează rapid în majoritatea ţesuturilor şi a fluidelor organismului cu excepţia
LCR şi a lichidului sinovial chiar dacă este prezentă inflamaţia severă. Maximul
concentraţiei plasmatice şi tisulare este atins după aproximativ 1-2 ore de la administrarea
orală. Aproximativ 60% din doză este excretată în 6-8 ore, aproape neschimbată în urină.
Spectrul bactericid: Farconcil are un efect puternic împotriva unei mari varietăţi de
germeni gramnegativi şi grampozitivi deoarece interferă cu sinteza mucopeptidelor din
peretele celular în cursul etapei de multiplicare activă. Germenii grampozitivi sensibili sunt:
Streptococi alfa- şi beta-hemolitici; pneumococi; stafilococi nesecretori de penicilinază;
clostridii; Chorinebacterium diphteriae; Streptococcus faecalis. Germenii gramnegativi
sensibili sunt: Haemophilus influenzae; Salmonellae; Shigellae; Escherichia coli; anumite
tulpini de proteus; Brucellae; Bordetella pertussis; gonococi; meningococi.
Indicaţii: Farconcil este indicat în tratamentul infecţiilor cu bacterii grampozitive şi
negative sensibile: infecţii ale tractului respirator superior, cum ar fi: amigdalite, faringite,
laringite, bronşite, în bronhopneumonii şi pneumonii; infecţii tegumentare şi ale ţesuturilor
moi: celulite, erizipel, piodermite şi tratamentul rănilor infectate sau a plăgilor
postoperatorii; infecţii ale tractului genitourinar: pielonefrite, cistite, urerite şi gonoree acută
necomplicată; febra tifoidă rezistentă la cloramfenicol.
Contraindicaţii: Hipersensibilitate la penicilină.
Precauţii: Ca şi alte peniciline, trebuie utilizat în sarcină numai în cazuri stricte.
Dozare: Formele de Farconcil cu administrare orală (suspensii, picături) sunt foarte
eficiente şi bine tolerate de către toţi pacienţii: nou-născuţi, copii, adulţi. Are avantajul de a
fi mai bine absorbită comparativ cu ampicilina. Adulţi: 250 - 500 mg la fiecare 8 ore. Nou-
născuţi şi copii: 20 - 40 mg/kg corp/zi în doze divizate la interval de 8 ore. Doza de
Farconcil trebuie stabilită în funcţie de severitatea afecţiunii sau după prescripţia
medicului. Pentru infecţii foarte severe sunt necesare doze zilnice până la 3 g.
Reacţii adverse: Rareori apar tulburări gastrointestinale. Pot apărea reacţii de
hipersensibilitate cum ar fi erupţii cutanate sau urticarie, dar dispar la întreruperea
tratamentului.
Ambalaj: Flacon conţinând granule pentru suspensie pentru a furniza 250 mg amoxicilină
la 5 ml suspensie reconstituită. Pentru nou-născuţi şi copii până la 2 ani: picături conţinând
100 mg amoxicilină la 1 ml.
Condiţii de păstrare: În locuri uscate şi răcoroase. Nu lăsaţi la îndemâna copiilor.

Producător: Pharco Pharmaceuticals

FARCOPRIL, comprimate
captoprilum
Captopril 25 sau 50 mg.
Compoziţie: Fiecare comprimat conţine: 25 sau 50 mg captopril.
Acţiune terapeutică: Captopril, substanţă activă din Farcopril, inhibă acţiunea enzimei de
conversie a angiotensinei I, producând astfel o reducere a rezistenţei vasculare periferice.
Captopril este utilizat fie singur, fie asociat cu un diuretic pe bază de tiazidă în cazuri
uşoare şi moderate de hipertensiune rezistente la alte tratamente. El mai poate fi
administrat ca medicament secundar în tratarea cazurilor grave de insuficienţă cardiacă
congestivă.
Indicaţii: Hipertensiune: Farcopril este eficient fie singur, fie combinat cu alţi agenţi
antihipertensivi, în special diuretice tiazidice. Insuficienţă cardiacă: Farcopril se poate
administra împreună cu diuretice şi digitalice.
Mod de administrare: Hipertensiune: se va avea în vedere starea bolnavului. Doza
iniţială este de 12,5 mg de 2 ori pe zi şi se va administra pe cale orală, fiind mărită treptat
în funcţie de răspuns. În cazuri uşoare şi moderate de hipertensiune, doza uzuală de
întreţinere, nu se va depăşi 50 mg de 3 ori pe zi.
Contraindicaţii: Hipersensibilitate la captopril; în timpul sarcinii şi al alăptării; Farcopril nu
va fi administrat bolnavilor cu stenoză aortică sau cu stenoza arterei renale
bilaterale/stenoza arterei renale pe rinichi unic.
Precauţii: Captopril trebuie administrat cu deosebită atenţie la bolnavii cu insuficienţă
renală şi la bolnavii cu insuficienţă cardiacă congestivă.
Interacţiuni cu alte medicamente: Este potenţat efectul hipotensiv de diuretice,
vasodilatatoare, anestezice generale. Antiinflamatoarele nesteroidiene scad efectul
Captoprilului. Risc de hiperpotasemie în asociere cu diuretice care economisesc potasiul.
Efecte adverse: Reacţii alergice, neutropenie, anemie tahicardie, greaţă, vomă, ameţeli,
cefalee, parestezii.
Formă de prezentare: Cutie cu 20 de comprimate.
Condiţii de păstrare: A se păstra la temperatura camerei. A nu se lăsa la îndemâna
copiilor.

Producător: Pharco Pharmaceuticals

FARCOVIT B12, capsule gelatinoase
combinaţii
Lipotropic.
Compoziţie: Fiecare capsulă conţine:
Fosfolipide esenţiale 10 mg
Vit. B1 2 mg
Vit. B2 1 mg
Vit. B6 2 mg
Vit. B12 10 mcg
Extract de Cynara 50 mg
Pantotenat de calciu 5 mg
Nicotinamid 10 mg
Inositol 50 mg
Acid orotic 20 mg
Acid folic 0,5 mg
D (+) Biotin 0,1 mg
Ulei vegetal 150 mg

Proprietăţi: Capsulele gelatinoase de Farcovit B12 conţin: vitamine din gupa B, acid orotic
şi factori lipotropici. Vitamina B12 este necesară pentru formarea celulelor sanguine,
prevenind apariţia anemiei şi menţinând vitalitatea corpului şi a apetitului în limite normale.
De asemenea, previne degenerarea măduvei spinării. Inositol-ul este necesar pentru
regenerarea celulelor hepatice şi mobilizarea grăsimilor neutre pentru formarea
fosfolipidelor respective; mai mult decât atât, Inositol-ul poate reduce colesterolul în sânge
şi în ficat, probabil prin formarea de fosfolipide, care inhibă sinteza macromoleculelor de
lipide colesterolice. Acidul orotic (acidul-K uracil-6 carboxilic), constituent natural din lapte,
ficat şi extract de drojdie, formează substratul pentru biosinteza de nucleotide pirimidinice,
care sunt importante la mecanismul compensării în variate boli hepatice. O ingestie
crescută de vitamine, mai ales din complexul B trebuie încercată în boli hepatice.
Indicaţii: Tulburări hepatice ce pot rezulta din: intoxicaţii, hepatite infecţioase, parazitism
intestinal, alcoolism cronic; tulburări metabolice: diabet, hipotiroidism, tireotoxicoză,
sarcină, Kwashiorkor; ca medicament adjuvant în: hipertensiunea arterială, ateroscleroză,
obezitate, boli de piele.
Dozaj: 1 - 2 capsule de trei ori pe zi după mese
Formă de prezentare: Cutii cu 24 capsule gelatinoase
Condiţii de păstrare: Locuri uscate şi reci. Nu trebuie lăsate la îndemâna copiilor.

Producător: Pharco Pharmaceuticals

FARINGOSEPT
ambazonum
Prezentare farmaceutică: Comprimate conţinând ambazonă 10 mg (cutie cu 20 buc.).
Acţiune terapeutică: Antiseptic acut faţă de Streptococcus pyogenes, S. pneumoniae, S.
viridans şi alţi germeni patogeni ai cavităţii bucale.
Indicaţii: Profilaxia şi tratamentul infecţiilor buco-faringiene: angină, gingivită, stomatită;
după amigdalectomie şi extracţii dentare.
Mod de administrare: Câte 1 comprimat (pentru supt), de 4-6 ori/zi la adulţi şi de 1-4
ori/zi la copii.
Reacţii adverse: Iritaţie uşoară a mucoasei bucale (în cazul administrării prea frecvente).

Producător: Terapia S.A.

FARLUTAL®
medroxyprogesteronum
Descriere: Farlutal, medroxyprogesteron acetat (MPA), este un steroid sintetic activ pe
cale orală, derivat de progesteron şi realizat în laboratoarele de cercetare ale Farmitalia
Carlo Erba. Produsul are aceeaşi structură ca aceea a progesteronului natural, de care
diferă prin prezenţa unei grupări metil în poziţia 6-alfa şi a unei grupări acetoxi în poziţia
17. Farlutal are efecte progestative, antiestrogenice şi antigonadotrope. În doze adecvate,
MPA acţionează atât asupra sistemului endocrin, cât şi asupra activităţii celulare.
Indicaţii: Cancer mamar, cancer de endometru, cancer de prostată, cancer renal.
Adenom de prostată.
Contraindicaţii: Tromboflebite, tromboembolii, afectarea severă a funcţiei hepatice,
iminenţa de avort, hipercalcemia indusă de metastazele osoase, metroragii de etiologie
necunoscută, hipersensibilitate la medicament.
Dozare: Doza poate varia între 100 şi 1000 mg/zi (dozele mai mari se pot divide în 2-3
administrări zilnice). De obicei dozele mai mici se administrează în cancerul de
endometru, iar cele mai mari în cancerul avansat metastazat al sânului. Farlutal poate fi
combinat cu alte tratamente antineoplazice cum ar fi chimioterapia şi radioterapia.
Efecte adverse: Următoarele efecte secundare se pot asocia cu administrarea Farlutal
sau a altor progestative: tensiune la nivelul sânilor, galactoree, sângerare vaginală,
modificări ale fluxului menstrual, amenoree, edem, modificări ale greutăţii, modificări la
nivelul eroziunilor cervicale sau secreţiei cervicale, icter colestatic, rash însoţit sau nu de
prurit, depresie psihică.
Precauţii: Folosirea acestui produs în timpul sarcinii nu este recomandată datorită datelor
ce indică o posibilă asociere între administrarea de progestative în sarcină din primele luni
şi cardiopatiile congenitale. Medicamentul va fi întrerupt imediat în cazul apariţiei
tulburărilor tromboembolice, pierderii bruşte parţiale sau complete a vederii, diplopiei,
edemului papilar, leziunilor vasculare ale retinei, migrenei. În cazul sângerărilor vaginale
nediagnosticate se vor lua măsuri pentru stabilirea diagnosticului. Dacă este necesar un
examen histologic, laboratorul trebuie informat că pacienta este sub tratament cu
progestative. Vârsta nu constituie un factor limitant al terapiei, cu toate că tratamentul
progestativ poate masca apariţia menopauzei. Pacienţii cu diabet şi cei cu depresii psihice
în antecedente vor fi atent supravegheaţi. Studii efectuate pe câinii din rasa Beagle, trataţi
cu MPA, au arătat dezvoltarea de noduli mamari dintre care unii cu evoluţie malignă. A nu
se lăsa la îndemâna copiilor!
Formă de prezentare: Flacoane conţinând 30 tablete de 500 mg medroxiprogesteron
acetat.

Producător: Pharmacia & Upjohn

FARMORUBICIN PFS
epirubicinum
Descriere: Farmorubicin (epirubicină clorhidrică) este un antibiotic de tip antraciclină cu
acţiune antiblastică (antiproliferativă), sintetizat în laboratoarele Pharmacia S.p.a.
Farmorubicin PFS conţine epirubicină clorhidrică în soluţie acidă la un pH stabilizat de 3.
Acţiune biologică: Mecanismul de acţiune al Farmorubicinei este legat de capacitatea sa
de legare de ADN. Studiile efectuate pe culturi de celule au arătat o penetrare celulară
rapidă, localizarea în nucleu şi inhibarea sintezei acidului nucleic şi a mitozei. S-a dovedit
că Farmorubicin este activ pe o varietate largă de tumori experimentale, incluzând
leucemiile L 1210 şi P 388, sarcoamele SA 180 (formele solide şi cu ascită), melanom B
16, carcinom mamar, carcinom pulmonar Lewis şi carcinomul de colon 38. S-a demonstrat
de asemenea acţiunea sa faţă de tumorile de la om transplantate la şoarecele atimic
(melanom, carcinom mamar, pulmonar, prostatic şi ovarian). Studii de toxicitate la animale
au indicat că Farmorubicin are un index terapeutic mai bun şi o toxicitate sistemică şi
cardiacă mai redusă decât doxorubicina.
Farmacologie clinică: La pacienţii cu funcţie hepatică şi renală normală, nivelele
plasmatice ale medicamentului după administrarea i.v. a 75–90 mg/m2 urmează o curbă
triexponenţială descrescătoare cu o fază iniţială foarte rapidă şi cu o fază terminală lentă
cu un timp de înjumătăţire de aproximativ 40 ore. Concentraţiile plasmatice ale
metabolitului principal al medicamentului, derivat 13 – OH sunt scăzute în mod constant şi
paralele cu cele ale formei nemodificate a medicamentului. Farmorubicin este eliminat în
principal prin ficat; valorile mari ale clearance-ului plasmatic (0,9 l/min) indică faptul că
această eliminare lentă se datorează distribuţiei tisulare largi. Medicamentul nu
traversează bariera hematoencefalică.
Indicaţii: Farmorubicin a determinat răspunsuri în tratamentul unei varietăţi largi de
neoplazii ce include carcinomul de sân, de ovar, de plamân, gastric, hepatic, pancreatic şi
recto-sigmoidian; carcinom de cap şi gât, limfom Hodgkin şi non-Hodgkin; sarcom osos şi
de ţesuturi moi, leucemii acute şi mielom multiplu. Carcinom de vezică urinară cu celule
tranziţionale.
Contraindicaţii: Farmorubicin este contraindicat la pacienţii cu supresie medulară
marcată indusă de tratamentul anterior cu alţi agenţi antitumorali sau de radioterapie,
precum şi la cei trataţi deja cu doze maxime cumulate ale altor antracicline, ca
doxorubicină sau daunorubicină. Medicamentul este contraindicat la pacienţii cu episod
acut al unei afecţiuni cardiace cronice.
Posologie: În cazul în care Farmorubicin se foloseşte ca agent unic, doza recomandată la
adult este de 60–90 mg/m2 suprafaţă corporală; medicamentul se va administra i.v. timp
de 3-5 minute şi în funcţie de statusul hematomedular al pacientului, doza se va repeta la
interval de 21 de zile. Doze mai scăzute (60-75 mg/m2) se recomandă la pacienţii la care
funcţia medulară a fost afectată de chimioterapia sau radioterapia anterioară, de vârstă
sau de infiltrarea neoplazică a măduvei spinării. Doza totală pe un ciclu de tratament se
poate împărţi în 2-3 zile succesive. În cazul asocierii medicamentului cu alţi agenţi
antineoplazici, dozele trebuie reduse adecvat. Deoarece calea principală de eliminare a
Farmorubicin este hepatobiliară, doza se va reduce la pacienţii cu afectarea funcţiei
hepatice, pentru a împiedica creşterea toxicităţii generale. O afectare hepatică moderată
(bilirubină 1,4-3 mg/100 ml, retenţie BSP: 9-15%) necesită reducerea cu 50% a dozei, iar
o afectare severă (bilirubină > 3mg/100ml sau retenţie BSP >15%) necesită o reducere de
75%. Afectarea renală moderată nu necesită o reducere a dozei, având în vedere că o
cantitate limitată de Farmorubicin se elimină pe această cale.
Administrare intravezicală: Pentru tratamentul carcinomului papilar al vezicii urinare, se
recomandă 1 instilaţie pe săptămână a 50 mg substanţă activă (în 25-50 ml soluţie salină),
timp de 8 săptămâni; în cazul apariţiei toxicităţii locale se recomandă o reducere a dozei la
30 mg. Pentru carcinomul in situ, în funcţie de toleranţa individuală a pacientului, doza
poate fi crescută la 80 mg. Pentru profilaxia recurenţelor după rezecţia transuretrală a
tumorilor superficiale, se indică 4 administrări a 50 mg soluţie, câte 1 instilaţie pe
săptămână, urmate de 1 instilaţie în fiecare lună ale aceleiaşi doze, timp de 11 luni.
Precauţii: În timpul primelor cicluri de tratament cu Farmorubicin, pacienţii trebuie
monitorizaţi frecvent şi cu multă atenţie. Se va urmări numărătoarea leucocitelor,
hematiilor şi a trombocitelor. Leucopenia este de obicei tranzitorie în cazul schemelor cu
doze normale, atingând un vârf între a 10-a şi a 11-a zi, cu o revenire la normal în a 21-a
zi. Înainte de începerea terapiei, cât şi în timpul tratamentului dacă este posibil, trebuie
evaluată funcţia hepatică (GOT,GPT, fosfataza alcalină, bilirubina, BPS). Date
experimentale pe animale, precum şi rezultate ale unor studii pe termen scurt la om arată
că Farmorubicin este mai puţin toxic cardiac decât analogul său structural, doxorubicina.
Într-un studiu comparativ, s-a arătat că raportul dozelor cumulate care determină aceeaşi
scădere a funcţiei cardiace este de ordinul 2:1. În plus, la pacienţii trataţi anterior cu
doxorubicină, s-a raportat apariţia insuficienţei cardiace congestive după doze cumulate ce
depăşesc 1000 mg/m2. Cu toate acestea, este necesară monitorizarea cu atenţie a
funcţiei cardiace în timpul tratamentului în scopul reducerii riscului de insuficienţă cardiacă
de tipul celei descrise la alte antracicline. Acestă insuficienţă cardiacă poate apărea chiar
la câteva săptămâni de la întreruperea tratamentului şi poate să nu răspundă la tratament
medicamentos specific. Riscul potenţial de toxicitate cardiacă poate creşte la pacienţii care
au primit anterior sau concomitent radioterapie la nivelul ariei mediastinale pericardice. În
stabilirea dozelor cumulate maxime de Farmorubicin, trebuie luată în considerare orice
terapie asociată cu potenţial cardiotoxic. Se recomandă efectuarea unui EKG înainte şi
după fiecare ciclu de tratament. Modificări ale traseului EKG, cu aplatizarea sau
inversarea undei T, subdenivelarea segmentului ST sau apariţia aritmiilor, în general
tranzitorii şi reversibile, nu trebuie luate neapărat ca indicaţii de întrerupere a
tratamentului. Cardiomiopatia dată de antracicline, de doxorubicină în particular, este
asociată cu o scădere persistentă a voltajului QRS, prelungirea intervalului sistolic
(PEP/LVET) şi reducerea fracţiei de ejecţie. Monitorizarea cardiacă a pacienţilor care
primesc Farmorubicin este foarte importantă, fiind recomandată evaluarea funcţiei
cardiace prin tehnici neinvazive ca EKG, ecocardiografie şi dacă este necesară măsurarea
fracţiei de ejecţie prin angiografie cu izotopi. Ca şi alţi agenti citotoxici, Farmorubicin poate
determina hiperuricemie, ca rezultat al lizei rapide a celulelor neoplazice. Concentraţiile
sanguine ale acidului uric trebuie controlate cu atenţie, astfel încât acest fenomen să
poată fi controlat farmacologic. Nu există informaţii recente concludente care să explice
dacă medicamentul afectează fertilitatea la om, dacă are efecte teratogene sau alte efecte
adverse asupra fătului; cu toate acestea datele experimentale sugerează ca Farmorubicin
poate reduce viabilitatea fetală. De aceea, folosirea sa în sarcină nu este recomandată.
Ca şi cei mai mulţi agenţi antitumorali şi imunosupresivi, Farmorubicin are proprietăţi
mutagene şi carcinogene la animalele de laborator, în condiţii experimentale speciale.
Farmorubicin poate da o coloraţie roşie a urinii timp de 1-2 zile de la administrare.
Reacţii adverse: În afara supresiei medulare şi a toxicitătii cardiace (descrise la
Precauţii), au fost descrise următoarele reacţii adverse: alopecie, de obicei reversibilă,
apare în 60-90% din cazurile tratate; este însoţită de lipsa creşterii bărbii la bărbaţi; infecţii
ale mucoaselor pot apărea la 5-10 zile de la începutul tratamentului şi se referă de obicei
la stomatite cu zone de eroziuni dureroase, în principal pe partile laterale ale limbii şi pe
mucoasa sublinguala; tulburări gastro-intestinale, ca de ex greaţă, vărsături şi diaree. Au
fost raportate mai rar febră, frison şi urticarie; poate apărea chiar şi anafilaxie. Apariţia
leucemiei mielocitare acute secundare, cu sau fără fază preleucemică, a fost raportată mai
rar la pacienţii trataţi cu epirubicină în asociere cu alţi agenţi antitumorali care afectează
ADN-ul. Aceste leucemii pot avea o perioadă de latenţă scurtă.
Instrucţiuni de administrare: Farmorubicin PFS se va administra injectabil intravenos şi
intravezical. Nu este activ prin administrare orală şi nu se va administra intramuscular sau
intratecal. Farmorubicin PFS nu se va amesteca cu heparina datorită incompatibilităţii
chimice care poate duce la precipitare în cazul în care cele două medicamente se află în
anumite proporţii. Farmorubicin PFS poate fi folosit în asociere cu alţi agenţi
antineoplazici, dar nu se recomandă amestecul acestora în aceeaşi seringă.
Administrare intravenoasă: Se recomandă administrarea medicamentului printr-un tub
de perfuzie prin care curge soluţia salină, după ce s-a verificat dacă acul este bine plasat
în venă. Această metodă reduce riscul extravazării medicamentului şi asigură menţinerea
unui flux continuu cu soluţie salină prin vene, după administrarea medicamentului.
Extravazarea Farmorubicin PFS în timpul administrării injectabile poate duce la leziuni
tisulare severe, chiar necroză. După administrarea în vase mici sau după injecţii repetate
în aceeaşi venă poate apărea scleroza venoasă.
Administrare intravezicală: Farmorubicin ce urmează a fi instilat prin cateter, trebuie
menţinut intravezical timp de 1 oră. Pacienţii trebuie instruiţi să urineze la sfârşitul acestui
timp.
Recomandări speciale: Farmorubicin PFS trebuie administrat numai sub supravegherea
unui medic calificat în terapia citotoxică şi antiblastică. Primul tratament necesită o
monitorizare atentă a unor parametrii de laborator şi a funcţiei cardiace.
Forma de prezentare: Fiecare flacon conţine 10 sau 50 mg epirubicină clorhidrică în ser
fiziologic cu o concentraţie de 2 mg/ml de soluţie.
Precauţii farmacologice: Personalul care lucrează cu soluţia de Farmorubicin trebuie să
poarte haine de protecţie, inclusiv ochelari, mănuşi şi mască de protecţie. Femeile
însărcinate din personalul medical trebuie excluse de la manevrarea acestui medicament.
Toate obiectele folosite la administrare sau curăţare trebuie dispuse cu atenţia cuvenită.
Contactul accidental cu pielea sau ochii trebuie tratat imediat prin spălare cu multă apă
sau săpun şi apă; trebuie cerut sfatul medicului. Scurgerea soluţiei trebuie tratată cu
soluţie diluată de hipoclorit, preferabil prin înmuiere, şi apoi prin spălare cu apă.
Condiţii de păstrare: A se păstra la frigider la temperaturi între 2-8 grade Celsius,
ferindu-se de lumină şi păstrându-se în ambalajul extern (de carton) până la folosire. A se
arunca soluţia nefolosită.

Producător: Pharmacia & Upjohn

FARMORUBICIN, dizolvare rapidă
epirubicinum
Descriere: Farmorubicina (clorhidrat de epirubicină) este un antibiotic antraciclinic nou cu
activitate antiblastică sintetizat de laboratoarele Pharmacia S.P.A. Activitate biologică:
Mecanismul de acţiune al Farmorubicinei, este legat de capacitatea de a forma legături cu
ADN-ul. Studii efectuate pe culturi celulare au pus în evidenţă penetrarea rapidă a
substanţei în citoplasmă, localizarea la nivelul nucleului şi inhibarea sintezei de acizi
nucleici ca şi a activităţii mitotice. Farmorubicina s-a dovedit activă într-un număr mare de
tumori experimentale, în special în leucemii (L 1210, P 388) sarcomul SA 180 (solid şi
ascitic), melanom (B 16), carcinomul mamar, carcinomul pulmonar Lewis, carcinomul de
colon (38) şi unele tumori umane transplantate la şoareci atimici (melanom, carcinom
mamar, pulmonar, prostatic şi ovarian). Studiile toxicologice pe animal au arătat că, în
comparaţie cu doxorubicina, Farmorubicina prezintă un indice terapeutic mai bun şi o
toxicitate generală mai scăzută.
Farmacologie clinică: La pacienţi cu funcţie hepatică şi renală normală, nivelele
plasmatice după administrarea intravenoasă de 75-90 mg/m2 de Farmorubicină se
repartizează după o curbă descrescătoare triexponenţială cu o primă fază foarte rapidă şi
o fază terminală lentă caracterizată printr-un timp mediu de înjumătăţire de cca 40 de ore.
Nivelele plasmatice ale principalului metabolit (derivatul 13 OH) sunt în mod constant
inferioare şi practic paralele principiului activ nemodificat. Acesta din urmă este eliminat
mai ales pe cale hepatică; valorile ridicate ale clearance-ului plasmatic (0,01/min) indică
faptul că eliminarea lentă se datorează distribuţiei largi în ţesuturi. Farmorubicina nu
penetrează bariera hemato-encefalică.
Indicaţii: Farmorubicina şi-a demonstrat capacitatea de a induce răspuns obiectiv într-un
spectru larg de maladii neoplazice: carcinom mamar, carcinom ovarian, pulmonar, gastric,
hepatic, pancreatic şi carcinom sigmo-rectal, carcinom de cap şi gât, limfom non-Hodgkin
şi boala Hodgkin, sarcom de ţesut moale şi oase, leucemie acută şi mielom multiplu.
Celule tranzitive carcinomatoase ale sângelui.
Contraindicaţii: Farmorubicina este contraindicată la pacienţii cu mielodepresie marcată,
provocată de tratamentul cu alte antitumorale sau de radioterapie şi la acei pacienţi trataţi
cu alte antracicline ca doxorubicina sau daunorubicina în doză cumulativă maximă.
Farmorubicina este contraindicată în egală măsură pacienţilor suferinzi cardiac şi celor
care prezintă în antecedente suferinţă cardiacă. Hipersensibilitatea la parahidroxibenzoat
reprezintă o contraindicaţie.
Posologie şi mod de administrare: Atunci când Farmorubicina este utilizată ca un singur
agent antitumoral, doza recomandată la adult este de 60-89 mg/m2 de suprafaţă
corporală, medicamentul se injectează intravenos în interval de 3-5 minute, iar doza se
repetă la 21 zile în funcţie de statusul hematomedular al pacientului. Doze inferioare (60-
75 mg/m2) sunt recomandate pacienţilor a căror funcţie medulară a fost deja afectată de
tratamente chimioterapice anterioare, de vârsta sau de infiltrarea neoplazică a măduvei
osoase. Doza totală per ciclu poate fi împărţită pe parcursul a 2-3 zile consecutive. Dacă
medicamentul trebuie folosit în asociere cu medicamente antitumorale, dozele vor fi
reduse corespunzător. Sistemul hepato-biliar este calea cea mai importantă de eliminare a
Farmorubicinei, de aceea, la pacienţii care prezintă o alterare a funcţiei hepatice, este
oportună reducerea dozei pentru a evita creşterea toxicităţii totale. Insuficienţa hepatică
moderată (concentraţie de bilirubină de 1,4 la 3 mg/100 ml, retenţie de bromsulfonftaleină
BSP între 9% şi 15%) necesită reducerea cu 50% a dozei obişnuite, în cazul unei
insuficienţe hepatice grave (bilirubinemie mai mare de 3 mg/100 m, retenţie de BSP mai
mare de 15%) doza se reduce cu 75%. Alterarea moderată a activităţii renale nu pare a
constitui un motiv de a modifica posologia recomandată, dată fiind slaba eliminare renală a
Farmorubicinei. Administrare intraveziculară: Pentru tratamentul celulelor papilare
carcinomatoase ale sângelui se recomandă o terapie de 8 săptămâni cu instalarea a 50
mg (în soluţii de 25-50 ml ser fiziologic). În cazul apariţiei toxicităţii locale se recomandă o
reducere a dozei la 30 mg pentru carcinomul insitu în funcţie de toleranţa pacientului doza
poate fi crescută până la 80 mg. Pentru profilaxia necurentă după rezecţie transuretrală a
tumorilor superficiale, se recomandă administrarea timp de patru săptămâni a 50 mg,
urmată de instilaţii timp de 11 săptămâni a aceleiaşi doze.
Precauţii: În timpul primului ciclu de tratament cu Farmorubicină se impune o
supraveghere atentă şi repetată a pacientului. Este necesar controlul frecvent al
hemoleucogramei. Leucopenia observată la aplicarea schemelor obişnuite de dozaj este
de regulă tranzitorie, ea este maximă între ziua a 10-a şi a 14-a de la începerea
tratamentului şi revine la valori normale în ziua a 21-a. Activitatea funcţională hepatică va
fi controlată înainte şi în timpul tratamentului prin examene obişnuite de laborator (GOT,
GPT, fosfataza alcalină, bilirubina, BSP). Datele experimentale obţinute pe animal sau în
urma testelor clinice pe termen scurt relevă faptul că Farmorubicina are o acţiune
cardiotoxică mai puţin pronunţată decât analogul doxorubicină. Într-un studiu comparativ s-
a constatat că raportul dozelor cumulative care produc aceeaşi reducere a capacităţii
funcţionale a cordului este de ordinul 2:1. Astfel, la pacienţii care nu au fost trataţi anterior
cu doxorubicină, cazuri de insuficienţă cardiacă au apărut numai la doze cumulative mai
mari de 100 mg/m2. În orice caz, starea funcţională a cordului trebuie urmărită cu atenţie
în timpul tratamentului pentru a minimaliza riscul de insuficienţă cardiacă de tipul celei
descrise pentru alte antracicline. Insuficienţa cardiacă poate apărea chiar după câteva
săptămâni de la terminarea tratamentului şi în unele cazuri poate să nu răspundă la
medicaţia clasică. Avantajele care ar putea fi obţinute continuând tratamentul dincolo de
doza cumulativă trebuie evaluate cu atenţie, ţinând cont de creşterea posibilă a riscului de
decompensare cardiacă descrisă pentru alte antracicline. Riscul potenţial al
cardiotoxicităţii poate să crească la pacienţii care concomitet sau în prealabil au fost
iradiaţi în zona mediastino-pericardiacă. Alegerea dozei cumulative maximale trebuie
făcută ţinând cont de influenţa pe care o pot exercita alte medicamente potenţial
cardiotoxice prescrise simultan. Se recomandă efectuarea unei ECG înainte şi după
fiecare ciclu de tratament. Alterările traseului ECG (aplatizarea sau inversarea undei T şi
subdenivelarea segmentului ST), sau apariţia de aritmii în general tranzitorii şi reversibile,
nu implică neapărat întreruperea tratamentului. Cardiomiopatia indusă de antracicline, în
special de doxorubicină, se asociază cu reducerea persistentă a voltajului complexului
QRS, prelungirea peste limitele normale a intervalului sistolic (PEP/LVET) şi reducerea
fracţiei de ejecţie ventriculare. Monitorizarea cardiacă a pacientului în cursul tratamentului
cu Farmorubicină este foarte importantă şi este bine să fie efectuată evaluând şi funcţia
cardiacă cu ajutorul metodelor neinvazive (ECG, ecocardiografie, eventual scintigrafie
miocardică pentru măsurarea fracţiei de ejecţie). Ca şi la citotoxice, Farmorubicina poate
provoca hiperuricemie prin distrugerea rapidă a celulelor neoplazice. Se recomandă
controlul atent al uricemiei pentru a preîntâmpina fenomenul prin tratament medicamentos.
Până în prezent nu sunt disponibile informaţii adecvate în legătură cu influenţa
Farmorubicinei asupra fertilităţii umane, acţiunea sa teratogenă şi alte acţiuni dăunătoare
asupra fătului uman. Unele date experimentale sugerează totuşi că medicamentul ar putea
reduce vitalitatea fetală. Ca atare, Farmorubicina nu se va administra la femeia gravidă.
Ca la majoritatea antitumoralelor şi imonudepresoarelor, a fost pusă în evidenţă şi o
activitate mutagenă şi carcinogenă în condiţii experimentale speciale, la animalul de
laborator. Farmorubicina poate da coloraţia roşie a urinii până la 2 zile de la ultima
administrare.
Reacţii adverse: În afara mielodepresiei şi a cardiotoxicităţii (menţionate în paragraful
"Precauţii"), următoarele efecte adverse au fost atribuite Farmorubicinei: căderea părului,
de obicei reversibilă, se manifestă la 60-90% din cazuri, la pacienţii de sex masculin se
însoţeşte de oprirea creşterii bărbii; inflamaţia mucoaselor, poate apărea la 5-10 zile de la
începerea tratamentului, în principal sub formă de stomatită cu zone de eroziune
dureroase, localizate de-a lungul marginilor laterale ale limbii şi pe mucoasa sublinguală;
tulburări gastrointestinale: greaţă, vomă, diaree; hiperpirexie. Rar poate apărea anafilaxie,
febră, rash şi urticarie. Au fost raportate cazuri rare de leucemie mielogenă secundară
acută, cu sau fără fază preleucemică, la pacienţi trataţi cu epirubicină în combinaţie cu alţi
agenţi antitumorali inhibitori de ADN. Aceste leucemii pot avea o scurtă perioadă de
latenţă.
Mod de administrare: Farmorubicina - dizolvare rapidă, se administrează intravenos şi în
injecţii intravezicale. Este inactivă prin administrare orală şi nu trebuie injectată
intramuscular sau intratecal. Farmorubicina - dizolvare rapidă nu va fi amestecată cu
heparină, datorită incompatibilităţii chimice. În anumite proporţii ele pot forma precipitat.
Farmorubicina - dizolvare rapidă poate fi utilizată în combinaţie cu alţi agenţi antitumorali,
dar nu este indicat să se amestece aceste medicamente în aceeaşi seringă. Administrare
intravenoasă: Se recomandă ca medicamentul să fie administrat în perfuzie de ser
fiziologic în tubul perfuzor, după ce s-a verificat dacă acul este bine plasat în venă.
Această metodă reduce la minim riscul extravazării medicamentului şi asigură ca vena să
fie “spălată” cu ser fiziologic, după administrarea medicamentului. Extravazarea
Farmorubicin - dizolvare rapidă în timpul perfuziei poate duce la lezarea ţesuturilor sau
chiar necroză. În cazul injectării medicamentului în vene mici sau injectări repetate în
acelaşi loc poate apărea sclerozarea venei. Administrare intravezicală: Farmorubicin
instilat cu ajutorul unui cateter va fi reţinut intravezical timp de o oră; pacientul trebuie
instruit să urineze la expirarea timpului.
Prepararea soluţiei: Farmorubicina - dizolvare rapidă se dizolvă în apă distilată sau ser
fiziologic, după indicaţiile de mai jos.
Flaconul de Cantitatea de diluant de adăugat Concentraţia
liofilizat finală
10 mg 5 ml 2 mg/ml
50 mg 25 ml 2 mg/ml
După adăugarea diluantului, se agită flaconul până la dizolvarea completă a
medicamentului. Soluţia astfel obţinută este stabilă timp de 24 ore la temperatura camerei
şi 48 ore la frigider (+4/+10 grade Celsius). Trebuie protejat de lumină. Atenţie!
Tratamentul cu Farmorubicin - dizolvare rapidă se va face numai sub supravegherea
medicului specialist cu experienţă în folosirea medicamentelor antiblastice şi citotoxice.
Înaintea începerii tratamentului, se vor face diferite examene de laborator şi evaluarea
activităţii funcţionale cardiace.
Precauţii farmaceutice: Se recomandă ca personalul care manipulează medicamentul să
poarte îmbrăcăminte de protecţie, inclusiv glugă, mănuşi şi mască. Personalul însărcinat
va fi exclus din zona de lucru cu acest medicament. Toate instrumentele utilizate pentru
administrare şi curăţenie vor fi aruncate cu grijă. În cazul unui contact accidental al
medicamentului cu pielea sau ochii, se va spăla zona contaminată cu multă apă şi săpun;
se va observa medical. Conjunctiva contaminată se va spăla cu ser fiziologic.
Formă de prezentare: Cutie cu un flacon de 10 mg clorhidrat de epirubicină, pudră
liofilizată. Cutie cu un flacon de 50 mg clorhidrat de epirubicină, pudră liofilizată.

Producător: Sindan
FASCONAL “M”
combinaţii
Compoziţie: Comprimate conţinând: Acid acetilsalicilic 200 mg, Paracetamol 200 mg,
Cafeină 25 mg, Fosfat de codeină 10 mg, Fenobarbital 25 mg.
Acţiune farmacoterapeutică: Analgezic şi antipiretic prin acidul acetilsalicilic şi
paracetamol, analgezic prin codeină; sedativ prin fenobarbital, stimulant psihomotor slab şi
antimigrenos prin cafeină.
Indicaţii: Cefalee, nevralgii, mialgii, stări febrile, gripă.
Reacţii adverse: Erupţii cutanate alergice, fenomene de iritaţie a mucoasei gastrice şi
microhemoragii (prin acidul acetilsalicilic); administrarea prelungită de doze mari apropiate
de dozele toxice provoacă erupţii cutanate alergice, trombocitopenie, anemie,
agranulocitoză, leziuni renale, necroză hepatică (prin paracetamol); constipaţie, rareori
dependenţă (prin codeină).
Contraindicaţii: Alergie sau intoleranţă la una din componente, intoleranţă gastrică,
porfirii hepatice; prudenţă la renali, hepatici, anemici, în stări hemoragice şi în condiţii de
hipoxie; se vor evita în ultima lună de sarcină şi la copii mici. Prudenţă când se asociază
cu anticoagulante cumarinice (risc de hemoragii) şi cu sulfamide hipoglicemiante (risc de
hipoglicemie). Atenţie! Codeina conţinută figurează pe lista substanţelor dopante (interzise
la sportivi).
Mod de administrare: Câte un comprimat la nevoie, 3-5 comprimate pe zi.
Formă de prezentare: Cutii cu 20 comprimate în folie de aluminiu caşerată.
Condiţii de păstrare: A se feri de lumină, umiditate şi căldură.

Producător: Sicomed
FASIGYN
tinidazolum
Compoziţia calitativă şi cantitativă: Fasigyn tablete conţine 500 mg tinidazol ca
substanţă activă.
Forma farmaceutică: Tablete filmate de 50 mg. Suspensie orală cu 200 mg tinidazol/ml.
Indicaţii terapeutice: Profilaxie: Prevenirea infecţiilor postoperatorii cauzate de bacterii
anaerobe, în special celor asociate chirurgiei colonului, gastrointestinale şi ginecologice.
Tratamentul următoarelor infecţii: Infecţii anaerobe ca: Infecţii intraperitoneale: peritonite,
abcese. Infecţii ginecologice: endometrite, endomiometrite, abcese tuboovariene.
Septicemii bacteriene. Infecţii ale plăgilor postoperatorii. Infecţii ale tegumentelor şi
ţesuturilor moi. Infecţii ale tractului respirator superior şi inferior: pneumonii, empieme,
abcese pulmonare. Vaginita nespecifică. Gingivita ulcerativă acută. Tricomoniaza
urogenitală la pacienţi de sex masculin şi feminin. Giardiaza. Amebiaza intestinală.
Amebiaza hepatică.
Posologie şi mod de administrare: Prevenirea infecţiilor postoperatorii. Adulţi: Oral, o
doză orală unică de 2 g cu aproximativ 12 ore înaintea operaţiei. Copii sub 12 ani: Nu
există date disponibile care să permită recomandarea dozei pentru profilaxia infecţiilor
anaerobe la copii sub vârsta de 12 ani. Infecţii anaerobe. Adulţi: Oral, o doză iniţială de 2 g
în prima zi, urmată de 1 g zilnic, administrat ca doză unică sau 500 mg de două ori pe zi.
În general este adecvat tratamentul timp de 5 până la 6 zile, dar aprecierea clinică trebuie
să determine durata terapiei, mai ales în cazurile în care eradicarea infecţiei din anumite
ţesuturi poate fi dificilă. Se recomandă supravegherea regulată clinică şi de laborator,
dacă se consideră necesară continuarea terapiei mai mult de 7 zile. Copii sub 12 ani: Nu
există date disponibile care să permită recomandarea dozei pentru tratarea infecţiilor
anaerobe la copii sub vârsta de 12 ani. Vaginita nespecifică. Adulţi: Vaginita nespecifică a
fost tratată cu succes cu odoză orală unică de 2 g. Rate de vindecare mai mari s-au
obţinut cu doze orale zilnice de 2 g timp de două zile consecutiv (doza totală de 4 g).
Gingivita ulcerativă acută. Adulţi: O doză orală unică de 2 g. Tricomoniaza urogenitală.
Când infecţia cu Trichomonas vaginalis este confirmată se recomandă tratamentul
simultan al partenerului. Regimul de preferat pentru adulţi. O doză orală unică de 2 g.
Regimul alternativ pentru adulţi: 150 mg oral, de trei ori pe zi, timp de 5 zile, sau 150 mg
oral, de două ori pe zi, timp de 7 zile. Copii: O doză unică de 50 până la 75 mg/kg corp. În
unele cazuri s-ar putea să fie necesară repetarea acestei doze. Giardiaza. Adulţi: O doză
unică de 2 g oral, sau, alternativ, 150 mg administrate de două ori pe zi timp de 7 zile.
Copii: O doză unică de 50 până la 75 mg/kg corp. În unele cazuri s-ar putea să fie
necesară repetarea acestei doze. Amebiaza intestinală. Adulţi: O doză unică zilnică de 2 g
oral, timp de 2 până la 3 zile, sau, alternativ, 600 mg administrate oral de două ori pe zi,
timp de 5 zile. Ocazional, când cura de 3 zile cu doză unică nu este eficientă, tratamentul
poate fi continuat până la 6 zile. Când tratamentul cu două doze pe zi, timp de 5 zile, nu
este eficient, poate fi continuat până la 10 zile. Copii: O doză unică de 50 până la 60
mg/kg corp pe zi, 3 zile succesive. Amebiaza hepatică. Pentru amebiaza hepatică poate fi
necesară aspirarea puroiului în completarea tratamentului cu Fasigyn. Adulţi: Oral, doza
totală variază de la 4,5 la 12 g, în funcţie de cât de virulentă este Entamoeba histolytica.
Tratamentul se iniţiază cu 1,5 până la 2 g oral, ca doză unică zilnică, timp de 3 zile.
Ocazional, când cura de 3 zile este ineficientă, tratamentul poate fi continuat până la 6
zile. Ca un regim alternativ, se pot administra 600 mg oral de două ori pe zi, timp de 5 zile.
Ocazional, când cura de 5 zile este ineficientă, tratamentul poate fi continuat până la 10
zile. Copii: O doză orală unică de 50 până la 60 mg/kg corp pe zi, timp de 5 zile succesive.
Administrarea orală: Se recomandă administrarea de Fasigyn oral în timpul mesei sau
după masă.
Contraindicaţii: Administrarea de Fasigyn este contraindicată în primul trimestru de
sarcină, la mame care alăptează, la pacienţi cu afecţiuni neurologice organice şi la
pacienţi cu hipersensibilitate la oricare din componentele lui. Asemenea altor
medicamente similare ca structură, Fasigyn este contraindicat la pacienţii cu discrazii
sanguine actuale sau în antecedente, cu toate că nu s-au observat anomalii hematologice
persistente în studiile cu tinidazol clinice sau pe animale.
Avertismente şi precauţii speciale: Ca şi în cazul compuşilor înrudiţi, băuturile alcoolice
trebuie evitate în timpul tratamentului cu Fasigyn, datorită posibilităţii dezvoltării reacţiei
disulfiram-like (hiperemie, colici abdominale, vărsături, tahicardie). Medicamente cu
structură chimică similară, inclusiv Fasigyn, s-au asociat cu tulburări neurologice variate
ca: ameţeală, vertij, ataxie, neuropatie periferică şi rar convulsii. Dacă în timpul
tratamentului cu Fasigyn apare vreun semn neurologic anormal, medicamentul trebuie
întrerupt.
Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune: Alcoolul poate produce
o reacţie disulfiram-like şi trebuie evitat 72 de ore după întreruperea tratamentului cu
Fasigyn (a se vedea "Avertismente şi precauţii speciale").
Sarcină şi alăptare: Sarcină. Studii de fertilitate pe şobolani care au primit 100 mg sau
300 mg tinidazol/kg corp nu au dovedit vreun efect asupra fertilităţii, a greutăţii adulţilor şi
puilor, a gestaţiei, a viabilităţii, sau lactaţiei. A apărut o uşoară şi nesemnificativă creştere
a ratei de resorbţie la doza de 300 mg/kg corp. Tinidazolul traversează bariera placentară.
Având în vedere că efectele compuşilor acestei clase asupra dezvoltării fetale sunt
necunoscute, folosirea tinidazolului în timpul primului trimestru de sarcină este
contraindicată. Nu există nici o dovadă că Fasigyn ar fi dăunător în timpul ultimelor
trimestre de sarcină, dar folosirea sa în timpul trimestrelor II şi III cere punerea în balanţă a
beneficiilor potenţiale cu riscurile posibile pentru mamă şi făt. Alăptare: Tinidazolul este
excretat în laptele matern. Tinidazolul poate continua să apară în laptele matern timp de
72 de ore după administrare. Femeile nu trebuie să alăpteze cel puţin 3 zile după
întreruperea tratamentului cu Fasigyn.
Efecte asupra abilităţii de conducere auto sau folosirii maşinilor: Efectul tinidazolului
asupra abilităţii de conducere auto sau folosirii maşinilor nu a fost studiat. Nu există nici o
dovadă că ar putea afecta aceste abilităţi.
Efecte secundare: Efectele secundare raportate au fost în general rare, uşoare şi
autolimitate. Efectele gastrointestinale includ: greaţă, vărsături, anorexie, diaree, gust
metalic şi dureri abdominale. Reacţii de hipersensibilizare, ocazional severe, pot apărea în
cazuri rare sub formă de rash cutanat, prurit, urticarie şi edem angioneurotic. Ca şi
compuşii înrudiţi, Fasigyn poate produce leucopenie tranzitorie. Alte efecte secundare
raportate rar sunt: cefalee, oboseală, limbă încărcată şi urina închisă la culoare.
Supradozare: În studii pe şoareci şi şobolani, LD50 pentru şoareci a fost 3.600 mg/kg
corp pentru administrarea orală şi 2.300 mg/kg corp pentru administrarea intraperitoneală.
La şobolani, LD50 a fost 2.000 mg/kg corp pentru administrarea orală şi peritoneală.
Semne şi simptome ale supradozării. Nu s-au înregistrat supradozări cu Fasigyn la
oameni. Tratamentul supradozării. Nu există un antidot specific pentru tratamentul
supradozării cu tinidazol. Tratamentul este simptomatic şi de susţinere. Poate fi util lavajul
gastric.Tinidazolul este uşor dializabil.
Proprietăţi farmacodinamice: Fasigyn este un derivat al compuşilor substituiţi ai
imidazolului şi posedă activitate antiprotozoarică şi antianaerobă. Modul de acţiune al
medicamentului Fasigyn împotriva bacteriilor necondiţionat anaerobe şi protozoarelor
include penetraţia sa în celula microorganismului cu distrugerea ulterioară a lanţurilor ADN
sau inhibarea sintezei lor. Tinidazolul este activ asupra protozoarelor şi bacteriilor
anaerobe. Activitatea asupra protozoarelor include: Trichomonas vaginalis, Entamoeba
histolytica şi Giardia lamblia. Tinidazolul este activ asupra Gardnerella vaginalis şi asupra
majorităţii bacteriilor anaerobe incluzând: Bacteroides fragilis, Bacteroides
melaninogenicus, Bacteroides spp., Clostridium spp., Eubacterium spp., Fusobacterium
spp., Peptococcus spp., Peptostreptococcus spp. şi Veillonella spp.
Proprietăţi farmacocinetice: Fasigyn se absoarbe rapid şi complet în urma administrării
orale. În studii pe voluntari sănătoşi care au primit 2 g tinidazol oral, nivelurile serice de
vârf de 40-51 mg/ml au fost obţinute în 2 ore şi au scăzut la valori între 11 şi 19 mg/ml
după 24 de ore. Voluntari sănătoşi care au primit 800 mg şi 1,6 g tinidazol i.v. în 10-15
minute au obţinut concentraţii plasmatice de vârf care au variat de la 14 la 21 mg/ml
pentru doza de 800 mg şi în medie 32 mg/ml pentru doza de 1,6 g. După 24 de ore de la
perfuzie, nivelurile plasmatice de tinidazol au scăzut la 4-5 mg/ml şi respectiv 8,6 mg/ml,
justificând dozajul o dată pe zi. Nivelurile plasmatice scad încet şi tinidazolul poate fi
detectat în plasmă în concentraţii de 0,5 mg/ml la 72 de ore de la perfuzie şi până la 1
mg/ml la 72 de ore de la administrarea orală. Timpul plasmatic de înjumătăţire al
tinidazolului este de 12-14 ore. Tinidazolul se distribuie în toate ţesuturile organismului şi
traversează bariera hematoencefalică, obţinând concentraţii clinic eficiente în toate
ţesuturile. Volumul aparent de distribuţie este de aproximativ 50 litri. Aproximativ 12% din
doza administrată se excretă în fecale. Studii pe pacienţi cu insuficienţă renală (clearance
creatinină 22 ml/min) nu au indicat nici o modificare statistic semnificativă a parametrilor
farmacocinetici ai tinidazolului. Astfel nu sunt necesare ajustări ale dozelor la aceşti
pacienţi.
Particularităţi farmaceutice: Incompatibilităţi. Nu există.
Condiţii de păstrare: Se păstrează la temperatura camerei. Termen de valabilitate.
Tablete - 4 ani. Suspensie orală - 3 ani.

Producător: Pfizer International Corporation

FASTUM® gel
ketoprofen
Compoziţie: 100 g gel conţin ketoprofen (acid 2-(3-benzoil fenil) propionic) 2,5 g.
Excipienţi: carboxipolimetilen 2 g; alcool etilic 40 ml; esteri ai acidului p-hidroxibenzoic. 0,1
g; ulei de nerol 0,05 ml; ulei de lavandă 0,1ml; dietanolamină 1,35 g; apă distilată q.s.
Proprietăţi farmacologice: Ketoprofenul sau acidul 2-(3-benzoil fenil) propionic este
cunoscut ca unul dintre cele mai active antiflogistice şi antialgice dintre antiinflamatoarele
nesteroidiene de sinteză. Fastum gel, prin substanţa activă ketoprofen, permite
tratamentul local percutan al durerii, inflamaţiei şi traumatismelor articulaţiilor, tendoanelor,
ligamentelor şi muşchilor. În asociaţie cu un tratament adecvat, poate contribui la
vindecarea proceselor inflamatorii superficiale ale pielii, venelor, vaselor limfatice,
ganglionilor limfatici. Datorită proprietăţilor favorabile ale excipienţilor se asigură o
penetrare transcutanată a substanţei active, fără apariţia unor efecte adverse sistemice.
Toleranţa locală foarte bună permite utilizarea chiar şi la persoanele cu piele foarte
sensibilă.
Indicaţii: În afecţiuni inflamatorii, traumatice, dureroase ale articulaţiilor, tendoanelor,
ligamentelor şi muşchilor (artrite, periartrite,artrosinovite, tendinite, tenosinovite, bursite,
contuzii, luxaţii, leziuni ale meniscului, torticolis, lumbago), flebită, periflebită, limfangită,
limfadenită superficială. În afecţiuni inflamatorii cutanate şi eritematoase.
Efecte adverse: Nu s-au observat reacţii adverse notabile la utilizarea de Fastum gel. În
timpul sarcinii şi în perioada de alăptare se va utiliza numai sub strictă supraveghere
medicală.
Interacţiuni medicamentoase: Nu s-au raportat interacţiuni cu alte medicamente. Se
recomandă totuşi monitorizarea pacienţilor aflaţi sub tratament cu derivaţi cumarinici.
Incompatibilităţi: Nu se cunosc.
Mod de administrare: Se administrează gelul (3 - 5 cm sau mai mult, dependent de zona
afectată pe care se aplică) pe piele o dată sau de 2 ori/zi, masând uşor pentru o mai bună
absorbţie.
Contraindicaţii: Hipersensibilitate cunoscută la medicament.
Precauţii: Administrarea locală de lungă durată poate duce la fenomene de
hipersensibilizare. În astfel de cazuri se va întrerupe tratamentul şi se va opta pentru o
terapie corespunzătoare.
Condiţii de păstrare: A se păstra la o temperatură cuprinsă între +15 grade Celsius şi
+25 grade Celsius.
Formă de prezentare: Tub cu 50 g gel.

Producător: Berlin-Chemie Menarini Group

FAVERIN
fluvoxaminum
Prezentare farmaceutică: Comprimate enterosolubile conţinând 50 mg şi 100 mg
fluvoxamină maleat (cutie cu 60 buc.).
Acţiune terapeutică: Psihotrop. Acţiunea se bazează pe inhibarea serotoninei în neuronii
cerebrali, cu o interferenţă minimă pe procesele noradrenergice.
Indicaţii: Depresii psihice.
Mod de administrare: Doza zilnică variază între 100-200 mg şi la nevoie se poate ajunge
la 300 mg/zi.
Reacţii adverse: Pot apărea: tulburări neuro-vegetative, xerostomie şi tulburări de vedere;
greaţă, vărsături, vărsături tranzitorii la începutul tratamentului; cel mai frecvent apar:
somnolenţă, constipaţie, agitaţie, anorexie, tremor.
Contraindicaţii: Insuficienţă hepatică gravă.

Producător: Duphar
FAWAR FRUIT/ LEMON
combinaţii
Pentru flatulenţă, indigestie, alcalinizarea urinii, dispersie hiperclorhidrică.
Compoziţie: Fiecare pliculeţ conţine:
Bicarbonat de sodiu 2,80 g
Acid tartric 1,33 g
Acid citric 0,82 g
Arome până la 5g

Proprietăţi: Fawar Fruit/Lemon granule efervescente reprezintă o formulă cu gust plăcut,

fără zahăr, indicată în caz de flatulenţă, indigestie, alcalinizarea urinii şi dispepsie
hiperclorhidrică. La adăugarea apei, conţinutul fiecărui pliculeţ reacţionează pentru a
rezulta dioxid de carbon, tartrat de sodiu şi citrat de sodiu. Administrarea unei astfel de
mixturi în timpul efervescenţei determină o acţiune antiacidă rapidă şi imediată, datorată
bicarbonatului de sodiu rămas nereacţionat, determinând o rapidă îmbunătăţire a
dispepsiei cauzată de hiperclorhidrie. Presiunea blândă indusă de dioxidul de carbon
stimulează peristaltismul intestinal, în timp ce producerea de tartrat de sodiu determină un
uşor laxativ datorat absorbţiei slabe. Pe de altă parte, citratul de sodiu este metabolizat în
organism în carbonatul de sodiu, care este excretat prin urină determinând o creştere a
pH-ului spre alcalin. Acesta este necesar în reducerea iritaţiei unui tract urinar inflamat şi
când este de dorit menţinerea unui pH alcalin pe termen lung, la pacienţi cu calculi urinari
de uraţi şi în timpul tratamentului cu sulfonamide. Mai mult decât atât, fiind fără zahăr,
Fawar Fruit granule efervescente este indicat la pacienţii ce necesită regim scăzut de
carbohidraţi.
Indicaţii: Flatulenţă şi indigestie, asociate cu hiperclorhidrie; pentru a face urina alcalină în
tratamentul diverselor boli inflamatorii ale tractului urniar; în terapia gutei, ca adjuvant al
agenţilor uricozurici; pentru prevenirea cristaluriei în timpul tratamentului cu sulfonamide.
Dozaj: Adulţi: Conţinutul unui pliculeţ se dizolvă într-o jumătate de pahar de apă şi se bea
în timpul efervescenţei, după mese. Copii (de la 3 la 12 ani): O jumătate din doza unui
adult.
Formă de prezentare: Cutii conţinând 6 pliculeţe (fiecare de 5 g).
Condiţii de păstrare: A se păstra ferite de căldură şi umezeală. A nu se lăsa la îndemâna
copiilor.

Producător: Pharco Pharmaceuticals

FEDROCAIN
combinaţii
Prezentare farmaceutică: Soluţie pentru uz extern conţinând sulfacetamidă sodică 2 g,
efedrină hcl. 1 g, clorură de sodiu 0,5 g, clorbutanol 0,5 g, apă distilată la 100 g (flac. cu 20
ml).
Acţiune terapeutică: Antibacterian prin sulfacetamidă, decongestiv prin efedrină.
Indicaţii: Rinite, rinofaringite, sinuzite acute.
Mod de administrare: Instilaţii nazale, la adulţi câte 2-3 picături în fiecare nară, de 2-4
ori/zi; la copii câte 1-2 picături de 2-3 ori/zi.
Reacţii adverse: Uneori senzaţie de uscăciune nazală; administrarea îndelungată poate fi
cauză de congestie de rebound a mucoasei nazale şi rinită iatrogenă; rareori fenomene
sistematice, datorite absorbţiei efedrinei prin mucoasa inflamată sau în caz de sensibilitate
crescută la simpatomimetice (mai ales la copii, la bătrâni şi la hipertiroidieni)-cefalee,
palpitaţii, insomnie; sulfamida poate provoca sensibilizare (preparatul trebuie utilizat cu
discernământ).
Contraindicaţii: Glaucom cu unghi îngust, rinită uscată atrofică, alergie la sulfamide; nu
se foloseşte la sugari şi copiii mici (sub 3 ani), prudenţă la hipertensivi, coronarieni şi
hipertiroidieni. Folosirea la sportivi este interzisă (poate pozitiva testele de control
antidopaj prin conţinutul în efedrină).

Producător: Biofarm
FELDENE
piroxicamum
Compoziţia calitativă şi cantitativă: Feldene conţine ca ingredient activ piroxicam 10 mg
sub formă de capsule şi 20 mg/ml sub formă de soluţie injectabilă intramuscular (fiole de
1ml).
Forma farmaceutică: Capsule, soluţie injectabilă intramuscular.
Indicaţii terapeutice: Feldene este un medicament antiinflamator nesteroidian indicat într-
o varietate de afecţiuni necesitând acţiune antiinflamatorie şi/sau analgezică, ca de
exemplu: artrită reumatoidă, artrită reumatoidă juvenilă, osteoartrite (artroze, afecţiuni
degenerative ale articulaţiilor), spondilită anchilopoietică, afecţiuni musculoscheletale
acute, gută în faza acută, durere generată de intervenţii chirurgicale sau traumatisme
acute, tratamentul dismenoreei primare la paciente în vârstă de 12 ani şi peste şi
ameliorarea febrei şi durerii asociate inflamaţiilor tractului respirator superior.
Posologie şi mod de administrare: Dozare. Poliartrită reumatoidă, osteoartrite (artroze, afecţiuni
degenerative ale articulaţiilor), spondilită anchilopoietică. Doza de început recomandată este de 20
mg, ca doză unică zilnică. Majoritatea pacienţilor vor fi menţinuţi pe o doză de 20 mg zilnic. Un
număr relativ mic de pacienţi pot fi menţinuţi pe o doză de 10 mg zilnic. Unii pacienţi pot necesita
creşterea dozei la 30 mg pe zi, administrată ca doză unică sau divizat. Administrarea de lungă
durată a unei doze de 30 mg pe zi, sau mai mare, creşte riscul efectelor secundare gastrointestinale.
Atac acut de gută. Tratamentul se iniţiază cu o doză unică de 40 mg şi se continuă în următoarele 4-
6 zile cu 40 mg pe zi administrate în doză unică sau divizat. Feldene nu este indicat ca tratament de
întreţinere în gută. Afecţiuni musculoscheletale acute. Se începe tratamentul cu 40 mg pe zi în
primele două zile, administrate ca doză unică sau divizat. Pentru următoarele 5 -12 zile de tratament
se reduce doza la 20 mg pe zi. Dureri postoperatorii şi posttraumatice. Doza de început recomandată
este de 20 mg ca doză unică zilnică. Dacă se doreşte o instalare mai rapidă a efectului, se începe
tratamentul cu o doză de 40 mg pe zi în primele două zile în doză unică sau divizat. Pentru restul
perioadei de tratament doza se va reduce la 20 mg pe zi. Dismenoree. Se recomandă iniţierea
tratamentului dismenoreei primare, la apariţia primelor simptome, cu 40 mg pe zi ca doză unică sau
divizat, timp de 2 zile. Tratamentul poate fi continuat cu o doză unică zilnică de 20 mg încă 1-3 zile,
după necesitate. Inflamaţii ale căilor respiratorii superioare. Doza uzuală pentru adulţi este 10-20
mg oral o dată pe zi. Când se doreşte o instalare mai rapidă a efectului, se iniţiază tratamentul cu 40
mg ca doză unică zilnică în primele 2 zile, urmat de 10-20 mg pe zi timp de încă 3-5 zile.
Administrarea la copii. Artrita reumatoidă juvenilă. Doza recomandată pentru copii se calculează în
funcţie de greutatea corporală după cum urmează:
Greutate Doza în mg
(kg)
sub 15 5 mg
16-25 10 mg
26-45 15 mg
peste 46 20 mg
Medicamentul se administrează o dată pe zi. Administrare. Intramuscular. Feldene
injectabil i.m. este potrivit pentru iniţierea tratamentului afecţiunilor acute, sau acutizărilor
afecţiunilor cronice. Pentru continuarea tratamentului va fi folosită forma de administrare
orală (capsule). Dozajul pentru Feldene injectabil intramuscular este identic cu dozajul
pentru Feldene oral. Injectarea intramusculară de Feldene se va face folosind o tehnică
aseptică, într-o masă musculară relativ mare. Locul preferat este cadranul superoextern al
fesei (ex. gluteus maximus). Ca pentru toate injecţiile intramusculare este necesară
aspiraţia înaintea injectării pentru a evita injectarea din greşeală într-un vas sanguin.
Administrarea combinată. Doza zilnică totală combinată de Feldene capsule şi injectabil
intramuscular nu va depăşi doza maximă zilnică recomandată mai sus.
Contraindicaţii: Ulcer peptic activ. Feldene nu trebuie administrat la pacienţi care au
manifestat anterior hipersensibilitate la medicament. Există posibilitatea sensibilităţii
încrucişate cu acidul acetilsalicilic şi alţi agenţi antiinflamatori nesteroidieni. Feldene nu se
va folosi la pacienţii la care acidul acetilsalicilic sau alte antiinflamatorii nesteroidiene
determină simptome de astm, polipoză nazală, angioedem sau urticarie.
Avertismente şi precauţii speciale: Feldene poate produce rar ulceraţii peptice,
perforaţii şi sângerări gastrointestinale, în rare cazuri fatale. Deci, trebuie supravegheată
îndeaproape administrarea acestui medicament la pacienţii cu afecţiuni gastrointestinale
superioare în antecedente. În cazuri rare antiinflamatoarele nesteroidiene pot produce
nefrită interstiţială, glomerulită, necroză papilară şi sindrom nefrotic. Antiinflamatoarele
nesteroidiene inhibă sinteza prostaglandinelor renale care joacă un rol de suport în
menţinerea perfuziei renale la pacienţii cu flux sanguin renal şi volum sanguin scăzute. La
aceşti pacienţi administrarea de antiinflamatoare nesteroidiene poate precipita
decompensarea renală, care este urmată de revenirea la starea dinaintea tratamentului
după întreruperea terapiei cu aceste medicamente. Pacienţii cu risc crescut pentru
asemenea reacţii sunt cei cu insuficienţă cardiacă congestivă, ciroză hepatică, sindrom
nefrotic şi insuficienţă renală manifestă. Aceşti pacienţi trebuie monitorizaţi atent în timpul
tratamentului cu agenţi antiinflamatori nesteroidieni. Datorită reacţiilor adverse oftalmice
posibile ale agenţilor antiinflamatori nesteroidieni, se recomandă ca pacienţii care prezintă
în timpul tratamentului cu Feldene tulburări vizuale să consulte medicul oftalmolog. Când
se foloseşte pentru ameliorarea durerii sau inflamaţiei la nivelul tractului respirator
superior, trebuie ştiut că agenţii antiinflamatori nesteroidieni sunt doar un tratament
simptomatic. Dacă se foloseşte în aceste cazuri trebuie avut în vedere şi un tratament
antibiotic corespunzător, concomitent.
Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune: Agenţii antiinflamatori
nesteroidieni pot cauza retenţie de sodiu, potasiu şi lichide şi pot interfera cu acţiunea
natriuretică a diureticelor. Aceste proprietăţi trebuie avute în vedere în tratamentul
pacienţilor cu funcţie cardiacă compromisă, sau hipertensiune, deoarece pot fi
responsabile de înrăutăţirea stării în aceste condiţii. La pacienţii trataţi cu anticoagulante
de tip cumarinic s-au raportat rar sângerări după administrarea de Feldene sau alţi agenţi
antiinflamatori nesteroidieni. Pacienţii trebuie monitorizaţi atent dacă primesc concomitent
Feldene şi anticoagulante orale. Feldene, ca şi alţi agenţi antiinflamatori nesteroidieni,
scade agregarea plachetară şi prelungeşte timpul de sângerare. Acest efect trebuie avut
în vedere când se determină timpul de sângerare. Asemănător altor agenţi antiinflamatori
nesteroidieni, nu se recomandă folosirea de Feldene concomitent cu acidul acetilsalicilic
sau cu alţi agenţi antiinflamatori nesteroidieni, deoarece nu există dovezi că combinaţia
acestora produce o ameliorare a simptomelor mai mare decât fiecare medicament separat
şi riscul reacţiilor adverse este crescut. Studii pe om au arătat că administrarea
concomitentă de Feldene şi acid acetilsalicilic duce la o reducere a nivelurilor plasmatice
ale piroxicamului la aproximativ 80% din valorile normale. Administrarea concomitentă de
antiacide nu are efect asupra nivelurilor plasmatice ale piroxicamului. Nici administrarea
concomitentă de Feldene şi digoxin, sau Feldene şi digitoxină nu afectează nivelurile
plasmatice ale nici uneia din ele. Feldene se leagă în proporţie mare de proteinele
plasmatice şi de aceea este de aşteptat să disloce alte medicamente legate de proteinele
plasmatice. Medicul trebuie să monitorizeze pacienţii când administrează Feldene pentru a
observa necesitatea schimbării dozelor la cei ce primesc medicamente care se leagă în
proporţie mare de proteinele plasmatice. Agenţii antiinflamatori nesteroidieni, inclusiv
Feldene, cresc nivelul plasmatic stabil al litiului. Se recomandă monitorizarea acestui nivel
la iniţierea, ajustarea şi întreruperea tratamentului cu Feldene. Rezultatele a două studii
separate au indicat o uşoară creştere a absorbţiei de piroxicam după administrarea de
cimetidină, însă fără modificări semnificative ale parametrilor de eliminare. Cimetidina
creşte aria de sub curba (AUC = 0-12 ore), şi concentraţia maximă a piroxicamului cu
aproximativ 13 până la 15%. Rata de eliminare şi timpul de înjumătăţire nu se modifică
semnificativ. Creşterea mică dar semnificativă a absorbţiei este puţin probabil
semnificativă clinic.
Sarcină şi alăptare: Deşi la animalele testate nu s-au observat efecte teratogene,
siguranţa folosirii de Feldene în timpul sarcinii sau lactaţiei nu s-a stabilit încă. Feldene
inhibă sinteza şi eliberarea de prostaglandine prin inhibarea reversibilă a ciclooxigenazei.
Acest efect, ca şi la alţi agenţi antiinflamatori nesteroidieni, a fost asociat cu o creştere a
incidenţei distociilor şi a întârzierii parturiţiei la animalele gestante, când administrarea
medicamentului a fost continuată la vârste mari de sarcină. Antiinflamatoarele
nesteroidiene de asemenea induc închiderea canalului arterial la copil. Prezenţa de
piroxicam în laptele matern a fost determinată atât iniţial cât şi după o administrare de
durată (52 zile). Piroxicamul a apărut în laptele matern la aproximativ 1-3% din
concentraţia plasmatică maternă. Nu s-a observat o acumulare de piroxicam în lapte,
proporţională cu cea din plasmă în timpul tratamentului. Nu se recomandă folosirea de
Feldene la mamele care alăptează, nefiind stabilit dacă este inofensiv clinic, sau nu.
Efecte asupra abilităţii de conducere auto şi mânuirii maşinilor: Nu este cazul la
acest produs.
Efecte secundare: Feldene este în general bine tolerat. Cele mai comune efecte
secundare întâlnite sunt cele gastrointestinale, dar de obicei nu duc la înteruperea
tratamentului. Aceste efecte secundare includ stomatite, greaţă, anorexie, constipaţie,
disconfort abdominal, flatulenţă, diaree, dureri abdominale, indigestie. S-au mai raportat, la
administrarea de Feldene, sângerări gastrointestinale, perforaţii, ulceraţii (a se vedea
capitolul "Avertismente şi precauţii speciale"). Evaluarea obiectivă a aspectului mucoasei
gastrice şi a pierderilor intestinale de sânge au arătat că 20 mg de Feldene pe zi,
administrat ca o doză unică sau divizat, este mult mai puţin iritant pentru tractul
gastrointestinal decât acidul acetilsalicilic. Administrarea de lungă durată a unei doze de
30 mg pe zi sau mai mult duce la creşterea riscului de efecte secundare gastrointestinale.
La un procent mic de pacienţi s-au observat edeme, mai ales ale gleznelor. Rar s-au
observat efecte la nivelul sistemului nervos central: ameţeli, cefalee, somnolenţă,
insomnie, depresie, nervozitate, halucinaţii, alterări ale dispoziţiei, vise anormale, confuzie
mentală, parestezii şi vertij. S-au mai raportat vedere neclară, edem palbebral, iritaţii
oculare. Oftalmoscopia de rutină şi examinarea cu lampa cu fantă nu au evidenţiat
modificări oculare. Poate apărea tinnitus. S-au citat reacţii de hipersensibilitate dermică,
de obicei sub formă de rash şi prurit. Rar s-au citat onicoliză şi alopecie. De asemenea,
rar, s-au asociat cu tratamentul reacţii fotoalergice. Ca şi în cazul altor agenţi
antiinflamatori nesteroidieni pot apărea în cazuri rare boala Lyell şi sindromul Stevens-
Johnson. Reacţii veziculobuloase s-au citat rar. Reacţii de hipersensibilizare cum ar fi
reacţii anafilactice, bronhospasm, urticarie/angioedem, vasculite şi ''boala serului'' au fost
de asemenea rar observate. Au fost citate şi creşteri reversibile ale valorilor ureei şi
creatininei plasmatice. Au mai apărut scăderi ale hemoglobinei şi hematocritului,
neasociate cu sângerări evidente gastrointestinale. S-au citat anemii, trombocitopenii,
purpure netrombocitopenice (purpura Henoch-Schonlein), leucopenii, eozinofilii. De
asemenea au mai fost raportate rare cazuri de anemie aplastică şi hemolitică. S-au citat
rare cazuri de epistaxis. S-au observat modificări ale unor parametri ai funcţiei hepatice.
Ca şi cu alţi agenţi antiinflamatori nesteroidieni, la unii pacienţi pot apărea creşteri ale
nivelului transaminazelor serice în timpul tratamentului cu Feldene. S-au semnalat reacţii
hepatice severe, inclusiv ictere şi cazuri fatale de hepatită. Deşi asemenea reacţii sunt
rare, dacă probele hepatice anormale persistă sau se înrăutăţesc, dacă apar semne
clinice şi simptome de boală hepatică, sau dacă apar manifestări sistemice (eozinofilie,
rash) se întrerupe tratamentul cu Feldene. S-au mai raportat rareori cazuri de pancreatită.
Rar s-au raportat palpitaţii şi dispnee. S-au citat rar cazuri de tulburări ale auzului şi
anticorpi antinucleari pozitivi la pacienţi sub tratament cu Feldene. Tulburări metabolice
cum ar fi hipoglicemie, hiperglicemie, creşteri sau scăderi în greutate au fost observate
foarte rar. Dureri tranzitorii la locul injecţiei s-au semnalat ocazional pentru forma de
administrare intramusculară. Reacţii adverse locale (senzaţie de arsură), sau distrugeri
tisulare (abcese sterile, necroza ţesutului adipos) pot apărea ocazional la locul injectării.
Supradozare: În cazul supradozării cu Feldene se indică tratament simptomatic şi de
susţinere. Administrarea de cărbune activ poate reduce absorbţia şi resorbţia de
piroxicam, reducînd astfel cantitatea totală de medicament activ disponibil.
Proprietăţi farmacodinamice: Feldene este un agent antiinflamator nesteroidian care
posedă şi proprietăţi analgezice şi antipiretice. La animalele de laborator s-au obţinut
rezultate prin administrarea de Feldene în edeme, eriteme, proliferare tisulară, febră,
dureri. Este eficace indiferent de etiologia inflamaţiei. În timp ce modul de acţiune nu este
pe deplin înţeles, studii independente in vitro dar şi in vivo au arătat că Feldene acţionează
la câteva nivele ale răspunsului imun şi inflamator prin: Inhibarea sintezei de
prostaglandine prin inhibarea reversibilă a ciclooxigenazei. Inhibarea agregării
neutrofilelor. Inhibarea migrării polimorfonuclearelor şi monocitelor în zona inflamaţiei.
Inhibarea eliberării enzimelor lizozomale din leucocitele stimulate. Inhibarea formării de
către neutrofile a anionului superoxid. Reducerea producţiei de factor reumatoid atât în
lichidul sinovial cât şi sistemic la pacienţii cu artrită reumatoidă seropozitivă. S-a stabilit că
Feldene nu acţionează prin stimularea axului adrenohipofizar. Studiile in vitro nu au arătat
nici un efect negativ asupra metabolismului cartilajului. În studiile clinice Feldene s-a
dovedit a fi eficace ca analgezic în dureri de diferite etiologii (dureri posttraumatice, dureri
postepiziotomie şi dureri post-operatorii). Instalarea analgeziei este foarte promptă. În
dismenoreea primară nivelul crescut de prostaglandine endometriale produce
hipercontractilitate uterină ceea ce duce la ischemie uterină şi durere. Feldene, fiind un
inhibitor potent al sintezei de prostaglandine, reduce hipercontractilitatea uterină şi este
eficace în tratamentul dismenoreei primare.
Proprietăţi farmacocinetice: Absorbţie. Feldene se absoarbe bine atât administrat oral
cât şi rectal. Alimentele determină o uşoară întârziere a ratei de absorbţie, dar cantitatea
absorbită nu se modifică. Concentraţii plasmatice stabile de Feldene se menţin pe durata
întregii zile la o singură administrare pe zi. Tratamentul continuu timp de un an cu 20 mg
pe zi produce niveluri sanguine similare cu cele obţinute iniţial la primele administrări.
Concentraţiile plasmatice ale medicamentului sunt proporţionale pentru dozele de 10 şi 20
mg şi în general ating vârful între 3 şi 5 ore de la administrare. O singură doză de 20 mg
produce niveluri plasmatice de vârf de piroxicam de 1,5- 2 mcg/ml, în timp ce maximum
concentraţiei plasmatice, după repetate doze zilnice de 20 mg piroxicam, se stabilizează
de obicei la 3 până la 8 mcg/ml. La majoritatea pacienţilor nivelul plasmatic stabil se atinge
în 7 până la 12 zile. Tratamentul cu o doză de atac de 40 mg pe zi în primele 2 zile, urmat
de 20 mg pe zi după aceea, permite ca într-un procent înalt (aproximativ 76%) să se
obţină niveluri plasmatice stabile imediat după administrarea celei de-a doua doze.
Nivelurile plasmatice stabile obţinute, precum şi timpul de înjumătăţire, sunt similare celor
din tratamentul cu 20 mg zilnic. Un studiu comparativ, cu doze multiple, privind
biodisponibilitatea soluţiei injectabile şi a capsulelor orale a arătat că după administrarea
intramusculară de Feldene, nivelurile plasmatice sunt semnificativ mai înalte decât cele
obţinute prin ingestia capsulelor în timpul primelor 45 minute după administrare în prima zi,
30 minute în a doua zi şi 15 minute în ziua a şaptea. Între cele două forme farmaceutice
există bioechivalenţă. Eliminare/Biotransformare. Feldene este metabolizat intens şi mai
puţin de 5% din doza zilnică se elimină nemodificat în urină şi fecale. Una din căile
metabolice importante este hidroxilarea inelului piridil, urmată de conjugarea cu acid
glucurionic şi eliminarea urinară. Timpul de injumătăţire plasmatic la om este de
aproximativ 50 de ore. Date preclinice. S-au făcut studii de toxicitate subacută şi cronică
pe şobolani, şoareci, câini şi maimuţe folosind doze care au mers de la 0,3 mg/kg corp/zi
până la 25 mg/kg corp/zi . Ultima doză reprezintă de aproximativ 90 de ori nivelul dozei
recomandate la om. Singurele afecţiuni patologice observate au fost cele caracteristice
grupului de agenţi antiinflamatori nesteroidieni şi anume necroză papilară renală şi leziuni
gastrointestinale. Privitor la leziunile gastrointestinale, s-a observat că maimuţele au fost
foarte rezistente şi câinii deosebit de sensibili.
Particularităţi farmacologice: Excipienţi. Feldene este disponibil sub formă de: Capsule
conţinînd 10 mg piroxicam şi următoarele ingrediente inerte: amidon de porumb, lactoză,
stearat de magneziu, sulfat lauril de sodiu, capsule gelatinoase dure. Soluţie injectabilă
intramuscular conţinînd piroxicam 20 mg/ml şi următoarele ingrediente inerte: alcool
benzilic, etanol, acid clorhidric, nicotinamidă, propilen glicol, hidroxid de sodiu, apă.
Incompatibilităţi: Soluţia injectabilă intramuscular nu se va combina direct cu alte
medicamente.
Condiţii de păstrare: Se păstrează la temperaturi sub 30 grade Celsius. Termen de
valabilitate. Capsule: 4 ani. Soluţie injectabilă intramuscular: 5 ani.

Producător: Pfizer International Corporation

FELDENE GEL
piroxicamum
Compoziţie: Ingredient activ: piroxicam. Excipienţi: Piroxicam, carbomer, propilenglicol,
etanol, benzilalcool, diizopropanolamină, hidroxietilceluloză, apă distilată.
Prezentare farmaceutică: Feldene Gel se prezintă ca un gel transparent galben palid şi
conţine 0,5% (în greutate) piroxicam anhidru (5 mg piroxicam pe gram de gel) într-o bază
de propilen glicol/etanol, fiind disponibil în tuburi de 25 g.
Indicaţii: Feldene Gel este indicat într-o varietate de afecţiuni caracterizate prin durere şi
inflamaţie ca de exemplu osteoartrite (artroze, afecţiuni degenerative ale articulaţiilor),
tulburări post traumatice sau musculoscheletale acute incluzând tendinite, tenosinovite,
periartrite, entorse, luxaţii, întinderi şi dureri lombare.
Mod de administrare: Acest produs este doar pentru uz extern. Nu se va folosi cu
pansament ocluziv. Se masează zona respectivă cu gel până la absorbţia completă a
gelului în tegument. Se va aplica o doză de 1 gram (corespunzătoare a 5 mg piroxicam)
pe zona afectată, 3-4 ori pe zi. Folosirea la copii: Recomandările de dozaj şi indicaţiile la
copii nu au fost stabilite.
Contraindicaţii: Feldene Gel nu se va folosi la pacienţi care au prezentat anterior reacţii
de hipersensibilizare la gel sau piroxicam în oricare din formele farmaceutice. Există
potenţialul de sensibilitate încrucişată cu aspirina şi cu alte medicamente anti-inflamatorii
nesteroidiene. Feldene Gel nu se va administra la pacienţi la care aspirina sau alte
medicamente anti-inflamatorii nesteroidiene induc simptome de astm bronşic, rinită,
angioedem, sau urticarie.
Avertismente şi precauţii speciale: Dacă apare iritaţie locală, se va întrerupe folosirea
gelului şi se va institui un tratament potrivit în funcţie de necesitate. Nu se va aplica în jurul
ochilor, pe mucoase, pe leziuni cutanate deschise, sau în cazul existenţei unor afecţiuni
ale suprafeţei cutanate pe care urmează să se facă aplicaţia.
Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de tratament: Nu prezintă.
Sarcină şi alăptare: Cu toate că nu s-au observat efecte teratogene în cazul administrării
orale de Feldene în testele efectuate pe animale, nu s-a stabilit încă siguranţa administrării
de Feldene în timpul sarcinii sau lactaţiei. Feldene inhibă sinteza şi eliberarea de
prostaglandine prin inhibarea reversibilă a ciclooxigenazei. Acest efect, ca şi la alte
medicamente anti-inflamatorii nesteroidiene, s-a asociat cu o creştere a incidenţei
distociilor şi parturiţiei întârziate la animalele gestante când administrarea s-a continuat în
stadii tardive ale gestaţiei. Medicamentele anti-inflamatorii nesteroidiene sunt de
asemenea cunoscute de a induce închiderea canalului arterial la copii. Un studiu
preliminar a arătat că în urma administrării orale piroxicamul apare în laptele matern într-o
concentraţie de apoximativ 1% din cea obţinută în plasmă în urma administrării orale.
Feldene Gel nu este recomandat mamelor care alăptează, având în vedere că siguranţa
sa clinică nu a fost stabilită.
Efecte asupra abilităţii de conducere auto sau folosirii maşinilor: Nu prezintă.
Efecte secundare: Au fost semnalate rar efecte secundare în posibilă conexiune cu
tratamentul. În studiile clinice, majoritatea efectelor secundare au constat în iritaţie locală
uşoară sau moderată, eritem, rash, descuamare pitiroidă, prurit şi alte reacţii locale. S-au
semnalat modificări de culoare uşoare şi tranzitorii ale tegumentului şi pătarea
îmbrăcăminţii când nu s-a masat suprafaţa până la absorbţia completă a gelului.
Supradozare: Nu este cazul.
Proprietăţi farmacodinamice: Feldene Gel este un agent anti-inflamator nesteroidian
care posedă şi proprietăţi analgezice. La animalele de laborator s-au obţinut rezultate prin
administrarea de Feldene Gel în edeme, eriteme, proliferare tisulară, febră, dureri. S-au
efectuat studii de iritaţie şi toxicitate acută şi cronică pe animale. Într-un studiu acut pe
şobolani albinoşi s-au administrat 5g/kg corp sub formă de aplicaţie dermică unică (de
200-300 de ori doza recomandată pentru aplicaţii în clinică). Nu s-au constatat decese,
semne de toxicitate s-au iritaţie cutanată şi nici modificări majore la autopsie. S-a mai
efectuat un studiu timp de o lună pe şobolani albinoşi. Un grup a fost tratat cu gel în doze
de 1g pe şobolan sub formă de aplicaţii zilnice pe tegumentul părţii dorsale, alt grup a fost
tratat cu substanţa vehicul şi al treilea grup, de control, nu a primit nici un tratament. Nu au
apărut iritaţii cutanate la locul tratamentului şi nu au fost observate modificări
hematologice, de laborator, în greutatea organelor, histopatologice, sau la autopsie în
legătură cu tratamentul. Gelul a fost de asemeni evaluat la iepuri pentru iritaţie cutanată,
iritaţie oftalmică şi fototoxicitate şi la cobai pentru fotoalergie şi potenţialul de sensibilizare
cutanată, totul în conformitate cu protocoalele standard stabilite. Nu au apărut reacţii
cutanate după aplicarea de gel 0,5% sau substanţă vehicul pe tegumentul intact al
iepurelui. Asupra tegumentului cu abraziuni, piroxicamul gel a produs un uşor eritem şi
edem care au fost puţin mai accentuate decât cele produse de substanţa vehicul. Efectele
anti-inflamatorii şi analgezice produse de Feldene 0,5% Gel au fost studiate pe şobolani şi
cobai folosind ca modele standard pentru durere şi inflamaţie edemul indus al labei de
şobolan, eritemul produs de ultraviolete la cobai, edemul traumatic la şobolani şi artrita
indusă la şobolani. Feldene 0,5% Gel a fost comparabil ca efect în toate aceste modele cu
indometacin 1% gel şi a mai fost comparabil ca efect cu piroxicamul administrat oral
pentru inhibarea inflamaţiei în modelul edemului labei de şobolan.
Proprietăţi farmacocinetice: Piroxicamul 0,5% gel este eliberat continuu şi gradat de
tegument spre muculatura subjacentă şi lichidul sinovial, fapt dovedit prin studii variate de
farmacocinetică şi distribuţie tisulară efectuate asupra şobolanilor şi câinilor. În plus,
echilibrul între tegument şi musculatură, sau lichidul sinovial este atins rapid, în câteva ore
de la aplicare. Într-un studiu de doze multiple, cu două aplicaţii zilnice de piroxicam 0,5%
gel (doza totală zilnică echivalentă cu 20mg/zi piroxicam) timp de 14 zile, s-a observat că
nivelurile plasmatice au crescut uşor în cursul tratamentului şi au atins o valoare de peste
200 ng/ml în a patra zi. În medie nivelurile plasmatice în platou au fost între 300 şi 400
ng/ml şi valorile medii au rămas sub 400 ng/ml, chiar în a paisprezecea zi de tratament.
Aceste niveluri de piroxicam, observate când s-a atins echilibrul, au fost aproximativ 5%
din cele observate la pacienţii care au primit doza orală similară (20 mg zilnic). Timpul de
înjumătăţire în acest studiu s-a calculat a fi aproximativ 79 de ore. La oameni, gelul a fost
bine tolerat de către voluntarii cu sensibilitate cutanată.
Incompatibilităţi: Nimic semnificativ.
Condiţii de păstrare: Se păstrează la temperatura camerei. Termen de valabilitate: Vă
rugăm consultaţi data expirării de pe cutie.

Producător: Pfizer International Corporation

FEMODEN
combinaţii
Acţiune terapeutică: Contraceptiv oral monofazic.
Indicaţie: Contracepţia orală.
Proprietăţi: Deşi cu un conţinut extrem de redus al ambilor hormoni, Femoden este un
contraceptiv sigur. Produsul conţine gestoden, cel mai nou progestativ elaborat de
Schering. Acest progestativ modern are avantajul că este activ ca atare, fără a mai fi
necesară metabolizarea sa (situaţie în care se găsesc alte progestative) pentru a deveni o
substanţă biologic activă. Gestodenul se leagă de receptorii hormonali foarte asemănător
cu progesteronul. Prin efectul său antiestrogenic este capabil să contrabalanseze
eventualele modificări metabolice nedorite, datorate estrogenului.
Efecte secundare: Acestea includ: inhibarea ovulaţiei, suprimarea dezvoltării
endometrului făcându-l impropriu nidării şi modificarea vâscozităţii mucusului cervical care
devine o barieră pentru ascensiunea spermatozoizilor.
Aspecte farmacochinetice: În experimentul pe animal gestoden se dovedeşte cel mai
activ dintre progestativele cunoscute. La om, ambii hormoni din Femoden sunt rapid şi
complet resorbiţi din tractul intestinal pentru a ajunge la valori plasmatice maxime în cca 1-
2 ore.
Mod de administrare: Zilnic câte un drajeu (începând cu prima zi a menstrei), timp de 21
zile, la aceeaşi oră. La terminarea drajeurilor din folia respectivă (21 bucăţi) urmează o
pauză de 7 zile, în cursul căreia apare o sângerare corespunzătoare menstrei. După cele
7 zile de pauză, începe administrarea drajeurilor dintr-o nouă folie cu 21 drajeuri de
Femoden, indiferent dacă sângerarea s-a terminat sau încă mai continuă. Dacă
administrarea unui drajeu a fost uitată la ora stabilită, aceasta trebuie luată cel mai târziu
în cursul următoarelor 12 ore. După 36 ore de la ultimul drajeu, siguranţa contraceptivă nu
mai este certă. Ca atare, este necesară introducerea suplimentară a altor metode
contraceptive. Drajeurile de Femoden din folia începută se vor administra totuşi în
continuare pentru a se evita apariţia unei sângerări premature (fără a se mai lua însă şi
drajeurile uitate). Dacă în mod excepţional în decursul celor 7 zile de pauză nu a apărut
sângerarea aşteptată, nu se va mai începe un alt ciclu de administrare şi va fi consultat un
medic.
Contraindicaţii: Sarcină, tulburări grave hepatice, sindromul Dubin-Johnson şi Rotor,
tumori hepatice (existente sau în antecedente), procese tromboembolice (existente sau în
antecedente), diabet zaharat (grav) cu modificări vasculare, carcinom mamar şi uterin
(chiar tratate), tulburări ale metabolismului lipidic, forme grave de hipertonie, herpes de
sarcină (în antecedente), otoscleroză, cu o înrăutăţire a sa în cursul unei sarcini.
Administrarea se va opri imediat în cazul apariţiei pentru prima dată a unei dureri de cap
de tip migrenos sau a creşterii frecvenţei unor cefalei deosebit de severe, modificări bruşte
de percepţie vizuală sau auditivă, simptome incipiente de tromboflebită sau
tromboembolie, senzaţie de durere sau greutate toracică, operaţii planificate (cu 6
săptămâni înainte), imobilizare (după accidente), instalarea unei hepatite mecanice, prurit
generalizat, creşterea frecvenţei crizelor epileptice, creşterea marcată a tensiunii arteriale,
sarcină. Notă: Înainte de începerea tratamentului, se va face un examen medical riguros
(inclusiv ginecologic). Controlul medical se va repeta la 6 luni. În cursul tratamentului se va
evita fumatul.
Reacţii adverse: Uneori tensiune mamară, greaţă, cefalee, ş.a.
Interacţiuni: Administrarea concomitentă de medicamente ca barbiturice, hidantoină,
fenilbutazonă, ampicilină, rifampicină, unele antiepileptice, pot reduce efectul contraceptiv.
De asemenea se pot modifica necesităţile referitoare la medicaţia antidiabetică. Pentru
detalii referitoare la contraindicaţii şi reacţii secundare se vor consulta materialul de
prezentare ce însoţeşte produsul şi broşurile de informare ştiinţifică referitoare la
Femoden.
Formă de prezentare: Cutii conţinând folii cu 21 drajeuri.

Producător: Schering AG
FENILBUTAZONĂ
phenylbutazonum
Prezentare: Supozitoare conţinând fenilbutazonă 250 mg.
Acţiune farmacoterapeutică: Antiinflamator nesteroidian, antireumatic cu acţiune
intensă; slab analgezic, antipiretic şi antispastic; creşte eliminarea urinară de acid uric.
Indicaţii: Reumatism poliarticular acut, poliartrită reumatoidă, spondilartrită anchilozantă,
artroză, discopatii, periartrite, miozite; accesul de gută; tromboflebite superficiale.
Contraindicaţii: Maladia ulceroasă, sensibilitate faţă de fenilbutazonă, diaree.
Reacţii adverse: Pot apărea fenomene de intoleranţă (erupţii urticariene) mai mult
datorită unei sensibilităţi individuale şi mai puţin toxicităţii fenilbutazonei. Fenilbutazona
poate reactiva ulcerul gastroduodenal.
Mod de administrare: Adulţi: de 2 ori pe zi dimineaţa şi seara, câte 1 supozitor, 7-10 zile,
apoi eventual întreţinere cu 1 supozitor/zi (cu pauze de 1-2 zile în fiecare săptămână);
copii (peste 6 ani): 5-10 mg/kg corp şi zi. În timpul tratamentului se recomandă regim
desodat şi evitarea băuturilor alcoolice.

Producător: Sintofarm S.A.

FENILBUTAZONĂ, supozitoare
phenylbutazonum
Formă de prezentare: Cutie cu două blistere a câte 5 supozitoare.
Compoziţie: Fenilbutazonă 250 mg/supozitor.
Acţiune terapeutică: Este un antiinflamator nesteroidian din clasa pirazolonelor. Are
efecte antiinflamatorii, analgezice şi uricozurice. Acţiunea antiinflamatorie se explică prin
blocarea prostaglandin sintezei, care are ca urmare directă inhibarea sintezei anumitor
prostaglandine. Acţiunea uricozurică se realizează prin inhibarea resorbţiei tubulare a
uraţilor. Diminuează permeabilitatea capilară, inhibă diviziunea fibroblaştilor, acţionează
antihialuronidazic, inhibă sinteza mucopolizaharidelor, decuplează fosforilarea oxidativă.
Are acţiune slabă antihistaminică şi antialergică; este antidiuretic.
Farmacocinetică: Se absoarbe rapid după administrare rectală şi circulă legată de
proteinele plasmatice în proporţie de 98%, ceea ce îi conferă un timp de înjumătăţire
foarte mare (45-72 de ore). Se metabolizează zilnic în proporţie de 15-22% la nivel hepatic
şi se elimină renal ca atare şi ca metaboliţi, unii dintre ei fiind activi. După întreruperea
tratamentului se elimină complet în 7-14 zile.
Indicaţii: Reumatism poliarticular acut. Poliartrită reumatoidă. Spondilită anchilopoetică.
Artroză. Accesul de gută. Lombosciatică. Periartrită scapulo-humerală. Cazuri grave ale
maladiei Still (poliartrită cronică juvenilă) la copii peste 14 ani. Discopatii. Miozite.
Psoriazis artropatic.
Contraindicaţii: Alergie la pirazolone. La bolnavii la care acidul acetilsalicilic sau alte
antiinflamatoare care inhibă prostaglandin sinteza le provoacă reacţii alergice, manifestate
prin crize acute de astm, urticarie, rinită alergică. Insuficienţă renală, cardiacă sau
hepatică gravă. Diateză hemoragică. Sarcină şi alăptare. Leucopenie, hemopatii, discrazii
sanguine anterioare. Ulcer gastroduodenal. Hipertensiune arterială. Copii şi sugari.
Reacţii adverse: Hemoragii digestive şi ulceraţii, hemoragii oculte în fecale până la
formare de ulcer sau redeschiderea unui ulcer cicatrizat. Retenţie hidrosalină. Reacţii de
hipersensibilitate (reacţii cutanate de tipul exantemului). Poate provoca tulburări
hemoragice la anumite persoane (leucopenie, agranulocitoză, trombocitopenie). Hepatite,
tulburări de vedere, erupţii alergice (inclusiv sindrom Lyell), hipotiroidie, stomatite, necroză
renală, excitaţia SNC.
Mod de administrare: Posologia este individualizată în funcţie de vârsta şi starea clinică a
pacientului. Se administrează rectal 2-3 supozitoare/zi, timp de 7-10 zile, după care
tratamentul de întreţinere se continuă cu 1 supozitor/zi, cu pauză de 1-2 zile în fiecare
săptămână. În timpul tratamentului se recomandă dietă hiposodată.
Precauţii la administrare: Epilepsie, vârstnici, spasmofilie, alergii, antecedente de
gastrită, sindrom nefrotic, decompensare cardiacă gravă.
Interacţiuni medicamentoase: Accentuează efectele anticoagulantelor cumarinice
(pericol de hemoragie), ale hipoglicemiantelor orale (pericol de hipoglicemie), fenitoinei,
sulfamidelor antibacteriene (exacerbarea acţiunii lor), metotrexatului (creşterea toxicităţii
lui). Diminuează efectele salureticelor. Clorochina şi hidroxiclorochina cresc pericolul
dermatitelor şi alergiilor provocate de fenilbutazonă.
Condiţii de păstrare: Se păstrează ferit de căldură, lumină şi umiditate.

Producător: Europharm
FENILBUTAZONĂ, supozitoare
phenilbutazonum
Compoziţie: Supozitoare a 250 mg 3-5 dioxo-1,2 diphenyl 4 butyl-pyrazolidinum.
Acţiune farmacoterapeutică: Fenilbutazona reduce manifestările inflamatorii tisulare şi
fenomenele dureroase consecutive, acţionând în acelaşi timp şi ca antipiretic. Nu
acţionează asupra etiologiei afecţiunii ci asupra simptomelor inflamatorii determinate de
aceasta. Din punct de vedere farmacodinamic fenilbutazona aparţine grupului de
substanţe antitermice-analgezice. Spre deosebire de amidopirină, care este rapid
descompusă în organism în derivaţi inactivi, fenilbutazona are o acţiune de durată, datorită
eliminării sale lente şi persistenţei sale în organism ca atare.
Indicaţii: Toate formele de reumatism şi complicaţiile sale: poliartrite acute, subacute şi
cronice, artroză, spondilartroză, gută, tenosinovită, bursită, psoriazis artropatic, sciatică,
nevrite şi polinevrite, eritem nodos, eritem exudativ multiform. Ca medicaţie simptomatică
în afecţiuni inflamatorii, asociat unde este cazul cu chimioterapice şi antibiotice, afecţiuni
inflamatorii pulmonare şi pleurale, anexite, salpingite, perimetrite, afecţiuni inflamatorii şi
nevralgii dentare, flebite şi periflebite.
Contraindicaţii: Maladia ulceroasă, insuficienţă circulatorie sau cardiacă, afecţiuni renale,
hepatopatii (hepatită acută, cronică, ciroză), hemofilie, maladii însoţite de leucopenii şi
trombocitopenie, spasmofilie, sensibilitate faţă de fenilbutazonă.
Mod de administrare: Tratamentul cu fenilbutazona se face sub control medical. În
funcţie de contraindicaţii, aplicarea tratamentului implică unele precauţii. În primul rînd se
va tatona toleranţa individuală. Trebuie stabilit dacă bolnavul a suferit anterior de nefrită,
maladie ulceroasă, hemopatie sau intoleranţă medicamentoasă. Examenul de laborator
trebuie să cuprindă: leucograma, hemograma şi dacă este cazul, timpul de sângerare şi
coagulare. Cu aceste precauţii se recomandă administrarea supozitoarelor de
fenilbutazona de 2 ori pe zi dimineaţa şi seara câte un supozitor, ca formă unică de
tratament cu fenilbutazonă sau se începe tratamentul cu administrare parenterală
continuându-se apoi cu supozitoare. În timpul tratamentului se recomandă regim desodat
şi evitarea băuturilor alcoolice.
Accidente posibile: Datorită eliminării sale lente, fenilbutazona poate produce retenţia
apei şi edeme consecutive reţinerii ionului de sodiu în organism. La nivelul rinichiului,
poate determina uneori nefrite. De asemenea pot apărea fenomene de intoleranţă mai
mult datorită unei sensibilităţi individuale a organismului respectiv şi mai puţin toxicităţii
fenilbutazonei. Aceste fenomene de intoleranţă pot fi cutanate (erupţii urticariene) sau
sanguine (leucopenii) agranulocitoză, scăderea numărului de trombocite, scăderea
hemoglobinei. Fenilbutazona poate reactiva ulcere gastroduodenale.
Prezentare farmaceutică: Cutii cu 6 supozitoare.

Producător: Antibiotice-Iaşi
FENILBUTAZONĂ, unguent
phenilbutazonum
Compoziţie: Unguentul conţine 4% fenilbutazonă, 3% camfor, 2% cloroform, 1% mentol şi
excipienţi.
Proprietăţi farmacoterapeutice: Unguentul cu fenilbutazonă reuneşte efectul
antiinflamator şi analgezic al acesteia cu acţiunea revulsivă a camforului, mentolului şi
cloroformului, care asigură o bună penetrabilitate la nivelul straturilor profunde ale pielii.
Unguentul se aplică numai pe tegumente indemne.
Indicaţii: Inflamaţii şi dureri de natură reumatismală, artroze, periartrite, artralgii, mialgii şi
nevralgii (sciatică, torticolis); leziuni traumatice închise; contuzii, entorse, luxaţii, clacaj
muscular la sportivi, bursite, tendinite, sechele după fracturi; inflamaţii şi dureri de origine
circulatorie: tromboze varicoase şi hemoroidale externe, sechele flebitice, degerături,
flebite şi periflebite după injecţii intravenoase; inflamaţii de altă natură (înţepături de
insecte ş.a.).
Contraindicaţii şi precauţii: leziuni cutanate închise (eczeme) sau deschise (ulcer
varicos); supuraţii (abcese, flegmoane); sensibilizare la fenilbutazonă şi la anticoagulante
de tip heparinic; bolnavii cu tulburări de coagulabilitate sanguină, alterări ale formulei
leucocitare sau antecedente ulceroase, vor utiliza unguentul numai sub supraveghere
medicală; se recomandă prudenţă la bolnavii cu nefrită cronică, afecţiuni hepatice şi
cardiopatii decompensate.
Mod de administrare: Unguentul se aplică, pe tegumente indemne, de 2-3 ori pe zi,
fricţionând, eventual, zona interesată (mai ales în afecţiunile aparatului locomotor).
Înaintea primei aplicări se testează sensibilitatea bolnavului pe o zonă cutanată restrânsă.
Prezentare farmaceutică: Tuburi de 20 g.
Condiţii de păstrare: La adăpost de căldură şi umiditate.

Producător: Antibiotice-Iaşi
FENISTIL
dimetindenum
Prezentare farmaceutică: Flacoane de 10 şi 20 ml. Picături. Principiu activ: Dimetinden
maleat 1 mg. Excipienţi: Conservant E 218, etanol 5%.
Acţiune terapeutică: Dimetinden maleat, un derivat fenindenic, este un antagonist al
receptorilor H1. În plus, dimetindenul maleat are activitate antikininică, uşoare efecte
anticolinergice şi sedative, însă fără proprietăţi antiemetice. În consecinţă, el reduce
hiperpermeabilitatea capilară ulterioară reacţiilor de hipersensibilizare imediată. Prin
asocierea cu un antagonist de receptori H2, Fenistil-ul suprimă virtual toate efectele
circulatorii ale histaminei.
Proprietăţi farmacocinetice: Biodisponibilitatea sistemică a dimetindenului picături este
de aproximativ 70%. După administrarea orală de picături, concentraţia plasmatică
maximă este atinsă în 2 ore. Timpul de înjumătăţire plasmatic este de 6 ore. La
concentraţii cuprinse între 0,2-5 mmoli, rata de legare a dimetindenului maleat de
proteinele plasmatice este aproximativ 90%. Metabolizarea substanţei active include
hidroxilare şi metoxilare. Dimetindenul şi metaboliţii acestuia se elimină predominant prin
bilă şi urină, doar 5-10% sub formă nemodificată.
Indicaţii: Tratamentul simptomatic al reacţiilor alergice: urticarie, alergii ale căilor
respiratorii superioare precum febra fânului şi rinita perenă, alergii alimentare şi
medicamentoase. Prurit de variate etiologii, cu excepţia pruritului colestatic. Prurit în bolile
eruptive, ca de exemplu, în varicelă. Înţepături de insecte. Ca adjuvant în eczeme şi alte
dermatoze pruriginoase de origine alergică.
Mod de administrare: Adulţi şi copii peste 12 ani: doza uzuală zilnică variază între 3-6 mg
dimetinden maleat, divizată în 3 prize; aceasta corespunde: picături 1 mg/ml: 20-40
picături, de 3 ori pe zi. Pacienţilor cu tendinţă la somnolenţă li se recomandă 40 de picături
înainte de culcare şi 20 de picături dimineaţa, la micul dejun. Copii: Doza uzuală zilnică
este de aproximativ 0,1 mg/kg corp. Astfel, doza uzuală zilnică pentru copii între o lună şi
12 ani este:
Vârstă Doza în mg de 3 ori/zi Picături 1 mg/ml (0,05 mg/picătură) de 3 ori/zi
1-12 luni 0,15-0,5 mg 3-10 picături
1-3 ani 0,5-0,75 mg 10-15 picături
3-12 ani 0,75-1 mg 15-20 picături
20 de picături = 1 ml = 1 mg de dimetinden maleat

Trebuie evitată expunerea Fenistil-ului picături la temperaturi înalte; astfel, Fenistil-ul

trebuie picurat în ultimul moment în biberonul cald. Dacă alimentaţia copilului se face deja
cu linguriţa, administrarea Fenistil-ului se face pe această cale, întrucât gustul picăturilor
este plăcut.
Contraindicaţii: Hipersensibilitate la unul din componenţi. Copii sub o lună, în special
copii prematuri.
Precauţii: Glaucom. Retenţie urinară asociată tulburărilor uretro-prostatice. Boli
obstructive pulmonare cronice. La copii, antihistaminicele pot provoca agitaţie. Sub vârsta
de 1 an, efectul sedativ al Fenistil-ului poate provoca episoade de apnee în timpul
somnului. Fenistil-ul alterează abilitatea conducătorilor auto şi capacitatea de concentrare,
motiv pentru care se recomandă precauţii în cazul activităţilor care necesită atenţie
crescută.
Sarcină şi alăptare: Studiile efectuate pe animale nu au demonstrat nici un risc fetal, însă
nu există date umane. Astfel, Fenistil-ul trebuie utilizat doar când beneficiile terapeutice
pentru mamă depăşesc eventualele efecte negative care pot surveni asupra fătului. Deşi
studiile relevă eliminarea unor cantităţi neglijabile de dimetinden prin laptele matern, nu se
recomandă administrarea Fenistil-ului în perioada de alăptare.
Reacţii adverse: Frecvent: somnolenţă, în special la începutul tratamentului şi la doze
mari (aproximativ 8% din cazuri). Ocazional: tulburări gastrointestinale (printre care
greaţă), uscăciunea gurii şi/sau a gâtului, vertij, agitaţie, cefalee. Cazuri izolate: edem,
erupţii cutanate, spasme musculare, tulburări respiratorii.
Interacţiuni: Poate potenţa efectul sedativ al medicamentelor care deprimă sistemul
nervos central (tranchilizante, hipnotice, alcool etc.). Ingestia concomitentă a Fenistil-ului
cu alcoolul determină încetinirea marcată a reflexelor. Administrarea concomitentă a IMAO
poate creşte efectele antimuscarinic şi deprimant asupra SNC ale antihistaminicelor.
Efectul antimuscarinic al antidepresivelor triciclice şi medicamentelor anticolinergice se
poate însuma cu cel al antihistaminicelor, ceea ce creşte riscul decompensării glaucomului
şi cel al retenţiei de urină.
Supradozare: Ca alţi agenţi antihistaminici, supradozarea cu Fenistil poate produce:
Deprimarea SNC, cu somnolenţă (în special la adulţi), sau stimularea SNC şi efecte
antimuscarinice (în special la copii), cu următoarele semne: excitaţie, ataxie, tahicardie,
halucinaţii, spasme tonice sau clonice, midriază, uscăciunea gurii, retenţie urinară, febră.
Hipotensiunea este de asemenea posibilă. În faza terminală coma se poate agrava prin
colaps respirator şi moarte. Nu s-au semnalat cazuri mortale de intoxicaţie cu Fenistil. Nu
există antidot specific în cazul supradozării antihistaminice. Măsurile de urgenţă constau
în: provocarea vărsăturilor, lavaj gastric când vărsăturile sunt ineficiente, administrarea de
cărbune activ, laxative saline şi, atunci când se impune, asistenţă cardiorespiratorie. Nu se
recomandă utilizarea stimulanţilor. Vasopresoarele se pot administra pentru combaterea
hipotensiunii.
Condiţii de păstrare: Picăturile de Fenistil se păstrează la adăpost de lumină şi căldură.

Producător: Zyma
FENISTIL gel
dimetindenum
Prezentare farmaceutică: Tub de 30 g. Principiu activ: Dimetinden maleat 0,1 g.
Acţiune terapeutică: Dimetinden maleat, un derivat fenindenic, este un antagonist al
receptorilor H1. În consecinţă, el reduce hiperpermeabilitatea capilară ulterioară reacţiilor
de hipersensibilizare imediată. Fenistil gel este eficient în toate formele de prurit, cu
excepţia celui colestatic şi combate iritarea cutanată. Excipientul, un gel apos inodor şi
incolor, potenţează proprietăţile principiului activ şi asigură o bună penetrabilitate cutanată.
Proprietăţi farmacocinetice: Fenistil-ul gel penetrează pielea rapid, iar efectul
antihistaminic se instalează în câteva minute, cu maximum la 2-4 ore. Metabolizarea
substanţei active include hidroxilare şi metoxilare. Dimetindenul şi metaboliţii acestuia se
elimină predominant prin bilă şi urină, doar 5-10% sub formă nemodificată.
Indicaţii: Prurit în dermatoze, urticarie, înţepături de insecte, arsuri solare, arsuri
superficiale uşoare.
Mod de administrare: Dozare uzuală: 2-4 aplicaţii zilnice. Administrare în cazuri speciale:
pentru prurit sever sau leziuni extinse, tratamentul local cu Fenistil gel se asociază terapiei
sistemice cu Fenistil retard, Fenistil drajeuri sau picături.
Contraindicaţii: Hipersensibilitate la unul din componenţi.
Precauţii: Se evită expunerea prelungită la soare a zonelor tratate. La sugari şi copii mici,
se evită folosirea Fenistil-ului gel pe suprafeţe întinse sau pe leziuni şi inflamaţii cutanate.
Sarcină şi alăptare: Studiile efectuate pe animale nu au demonstrat nici un risc fetal, însă
nu există date umane. Oricum, se evită aplicarea de Fenistil gel în primele 3 luni de
sarcină. Fenistil-ul gel se recomandă a nu se aplica pe suprafeţe întinse şi nici pe leziuni
sau inflamaţii cutanate. Precauţii similare se iau şi în perioada de alăptare (deşi studiile au
demonstrat existenţa unei cantităţi nesemnificative în laptele matern după aplicaţiile
locale), când se interzice aplicarea Fenistil-ului gel pe mameloane.
Reacţii adverse: Rar, semne de iritaţie locală uşoară tranzitorie, precum piele uscată sau
senzaţie de arsură. Foarte rar apar reacţii de hipersensibilizare.
Interacţiuni: Până în prezent, nu au fost observate interacţiuni ale Fenistil-ului gel cu alte
medicamente.
Supradozare: Nu au fost constatate până în prezent cazuri de supradozare cu Fenistil
gel. Cu toate acestea, aplicarea Fenistil-ului gel pe suprafeţe întinse sau pe leziuni,
precum şi ingestia accidentală a unei cantităţi mari pot determina apariţia simptomelor de
supradozare cu antihistaminice: somnolenţă, excitaţie, ataxie, tahicardie, halucinaţii,
spasme tonice sau clonice, midriază, uscăciunea gurii, retenţie urinară, febră,
hipotensiune. Nu s-au semnalat cazuri mortale de intoxicaţie cu Fenistil gel. Nu există
antidot specific în cazul supradozării antihistaminice. Măsurile de urgenţă constau în:
provocarea vărsăturilor, lavaj gastric când vărsăturile sunt ineficiente, administrarea
cărbunelui activ, laxativelor saline şi, atunci când se impune, asistenţă cardiorespiratorie.
Nu se recomandă utilizarea stimulanţilor. Vasopresoarele se pot administra pentru
combaterea hipotensiunii.

Producător: Zyma
FENISTIL retard
dimetindenum
Prezentare farmaceutică: Cutii cu 20 şi 100 de tablete. Principiu activ: Dimetinden maleat
2,5 mg.
Acţiune terapeutică: Dimetinden maleat, un derivat fenindenic, este un antagonist al
receptorilor H1. În plus, dimetindenul maleat are o activitate antikininică, uşoare efecte
anticolinergice şi sedative, însă fără proprietăţi antiemetice. În consecinţă, el reduce
hiperpermeabilitatea capilară ulterioară reacţiilor de hipersensibilizare imediată. Prin
asocierea cu un antagonist de receptori H2, Fenistil-ul retard suprimă virtual toate efectele
circulatorii ale histaminei.
Proprietăţi farmacocinetice: Tabletele de Fenistil-retard sunt formate dintr-un înveliş cu
eliberare rapidă şi un miez cu eliberare lentă. Aceasta permite atingerea vârfului de
concentraţie plasmatică într-un interval de timp comparabil cu cel al celorlalte forme orale
(aproximativ 2-3 ore) şi, pe de altă parte, timpul aparent seric de înjumătăţire este mult
superior celorlalte forme (circa 11 ore) prin absorbţia prelungită din miezul cu eliberare
lentă. Farmacocinetica Fenistil-ului retard este liniară şi nu s-au observat acumulări la
administrarea repetată de două ori zilnic. La concentraţii cuprinse între 0,2-5 (mmoli, rata
de reglare a dimetindenului maleat de proteinele plasmatice este aproximativ 90%.
Metabolizarea substanţei active include hidroxilare şi metoxilare. Dimetindenul şi
metaboliţii acestuia se elimină predominant prin bilă şi urină, doar 5-10% sub formă
nemodificată.
Indicaţii: Tratamentul simptomatic al reacţiilor alergice: urticarie, alergii ale căilor
respiratorii superioare, precum febra fânului şi rinita perenă, alergii alimentare şi
medicamentoase. Prurit de variate etiologii, cu excepţia pruritului colestatic. Prurit în bolile
eruptive, ca de exemplu, în varicelă. Înţepături de insecte. Ca adjuvant în eczeme şi alte
dermatoze pruriginoase de origine alergică.
Mod de administrare: Adulţi şi copii peste 12 ani: doza uzuală este de 1 tabletă de 2 ori
pe zi. Tabletele retard trebuie înghiţite întregi, nu mestecate. Formula farmaceutică nu
este indicată copiilor sub 12 ani, cărora li se recomandă tratamentul cu Fenistil picături.
Contraindicaţii: Hipersensibilitate la unul din componenţi. Copii sub o lună, în special
copii prematuri.
Precauţii: Glaucom. Retenţie urinară asociată tulburărilor uretro-prostatice. Boli
obstructive pulmonare cronice. La copii, antihistaminicele pot provoca agitaţie. Sub vârsta
de 1 an, efectul sedativ al Fenistil-ului poate provoca episoade de apnee în timpul
somnului. Fenistil-ul alterează abilitatea conducătorilor auto şi capacitatea de concentrare,
motiv pentru care se recomandă precauţii în cazul activităţilor care necesită atenţie
crescută.
Sarcină şi alăptare: Studiile efectuate pe animale nu au demonstrat nici un risc fetal, însă
nu există date umane. Astfel, Fenistil-ul trebuie utilizat doar când beneficiile terapeutice
pentru mamă depăşesc eventualele efecte negative care pot surveni asupra fătului. Deşi
studiile relevă eliminarea de cantităţi neglijabile de dimetinden şi metaboliţi prin laptele
matern, nu se recomandă administrarea Fenistil-ului retard în perioada de alăptare.
Reacţii adverse: Frecvent: somnolenţă, în special la începutul tratamentului şi la doze
mari (aproximativ 8% din cazuri). Ocazional: tulburări gastrointestinale (printre care
greaţă), uscăciunea gurii şi/sau a gâtului, vertij, agitaţie, cefalee. Cazuri izolate: edem,
erupţii cutanate, spasme musculare, tulburări respiratorii.
Interacţiuni: Poate potenţa efectul sedativ al medicamentelor care deprimă sistemul
nervos central (tranchilizante, hipnotice, alcool etc.). Ingestia concomitentă a Fenistil-ului
retard cu alcoolul determină încetinirea marcată a reflexelor. Administrarea concomitentă a
IMAO poate creşte efectele antimuscarinic şi deprimant asupra SNC ale antihistaminicelor.
Efectul antimuscarinic al antidepresivelor triciclice şi medicamentelor anticolinergice se
poate însuma cu cel al antihistaminicelor, ceea ce creşte riscul decompensării glaucomului
şi cel al retenţiei de urină.
Supradozare: Ca alţi agenţi antihistaminici, supradozarea cu Fenistil - retard poate
produce: Deprimarea SNC, cu somnolenţă (în special la adulţi), sau stimularea SNC şi
efecte antimuscarinice (în special la copii), cu următoarele semne: excitaţie, ataxie,
tahicardie, halucinaţii, spasme tonice sau clonice, midriază, uscăciunea gurii, retenţie
urinară, febră. Hipotensiunea este de asemenea posibilă. În faza terminală coma se poate
agrava prin colaps respirator şi moarte. Nu s-au semnalat cazuri mortale de intoxicaţie cu
Fenistil - retard. Nu există antidot specific în cazul supradozării antihistaminice. Măsurile
de urgenţă constau în: provocarea vărsăturilor, lavaj gastric când vărsăturile sunt
ineficiente, administrarea de cărbune activ, laxativelor saline şi, atunci când se impune,
asistenţă cardiorespiratorie. Nu se recomandă utilizarea stimulanţilor. Vasopresoarele se
pot administra pentru combaterea hipotensiunii.
Atenţie! Tabletele de Fenistil - retard se păstrează la adăpost de lumină.

Producător: Zyma
FENITOIN
phenitoinum
Prezentare farmaceutică: Capsule conţinând fenitoină 50 mg sau 100 mg (flacon cu 20
buc.).
Acţiune terapeutică: Hidantoină cu acţiune anticonvulsivantă-antiepileptică;
antimigrenos, analgezic; antiaritmic cardiac, poate suprima focarele de automatism ectopic
şi procesul de reintrare, fără să deprime conducerea atrio-ventriculară.
Indicaţii: Epilepsie majoră, crize focale corticale şi unele cazuri de epilepsie psihomotorie;
migrenă, nevralgie de trigemen şi glosofaringian, alte algii rezistente la analgezicele
obişnuite; aritmii digitalice, tahicardii paroxistice, boală Bouveret.
Mod de administrare: În epilepsie, la adulţi, iniţial 100 mg de 2 ori/zi, se creşte progresiv,
în funcţie de starea clinică, doza eficace obişnuită fiind de 200-400 mg/zi (într-o singură
priză, pe nemâncate, iar în caz de iritaţie gastrică, în 2 prize, după mese); concentraţiile
plasmatice corespunzătoare dozelor eficace sunt de 10-20 mcg/ml; la copii se
administrează 3-10 mg/kg corp şi zi sau 50-200 mg/zi, după vârstă. Pentru tratamentul
nevralgiilor, 100 mg de 2-4 ori/zi. Ca antiaritmic, doza de întreţinere este de 100 mg de 3-4
ori/zi (la adult).
Reacţii adverse: Anorexie, greaţă, vomă, epigastralgii, gingivită hipertrofică, hirsutism şi
acnee (la femei tinere), erupţii alergice, foarte rar sindroame de tip colagenoză, Stevens-
Johnson, lupus eritematos diseminat, icter colestatic, necroză hepatică, hiperglicemie,
osteomalacie (prin deficit de vitamină D), hemoragii la nou-născut (prin deficit de vitamină
K), leucopenie, agranulocitoză, trombocitopenie, anemie aplastică sau megaloblastică
(prin deficit de acid folic), limfadenopatie. Oprirea bruscă a tratamentului la epileptici poate
declanşa o stare de rău epileptic. Supradozarea provoacă agitaţie sau somnolenţă,
cefalee, vertij, nistagmus, diplopie (concentraţiile plasmatice corespunzătoare dozelor
toxice sunt de 20-40 mcg/ml). în general reacţiile adverse sunt frecvente, uneori grave;
este necesar controlul hematologic periodic.
Contraindicaţii: Alergie sau intoleranţă la fenitoină, leucopenie şi anemie marcată,
hipotensiune marcată, bloc atrio-ventricular de gradul II şi III; prudenţă la hepatici, renali,
în insuficienţa cardiacă, insuficienţa respiratorie, la bolnavii cu accidente cerebro-
vasculare în antecedente, la cei care primesc hormoni tiroidieni; se evită sau prudenţă în
primul trimestru de sarcină (în epilepsie doze cât mai mici între zilele 20 şi 40). Acidul
acetilsalicilic, fenilbutazona, etosuximida, mefenitoina, trimetadiona, diazepamul, sultiamul,
metilfenidatul, anticoagulantele cumarinice, sulfafenazolul, izoniazida, Pas-ul, cicloserina,
cloramfenicolul cresc concentraţia plasmatică a fenitoinei; fenitoina creşte metabolizarea
(inducţia enzimatică) şi poate diminua eficacitatea digitoxinei, anticoagulantelor
cumarinice, hidrocortizonului şi asociaţiilor estro-progestative; asocierea cu IMAO şi
toxicele hematopoietice este contraindicată.

Producător: Armedica
FENOBARBITAL
phenobarbitalum
Compoziţie: Fiole conţinând soluţie 10% (200 mg/2 ml) şi 4% (40 mg/1 ml) fenobarbital.
Comprimate conţinând 100 mg şi 15 mg fenobarbital.
Acţiune terapeutică: Sedativ, hipnotic cu acţiune prelungită, anticonvulsivant.
Indicaţii: Sedativ în diferite stări de hiperexcitabilitate, afecţiuni medicale sau chirurgicale
care necesită sedare (hipertensiune, cardiopatie ischemică etc.) insomnii epilepsie (marele
rău epileptic), convulsii la sugari, copii şi adulţi medicaţia prenarcotică, adjuvant al
fototerapiei în icterul neo-natal (creşte metabolizarea bilirubinei prin inducţie enzimatică).
Contraindicaţii: Stări precomatoase şi comatoase, parkinsonism, intoleranţă la
fenobarbital, insuficienţă renală, cardiopulmonară şi hepatică gravă, diabet, porfirie latentă.
Reacţii adverse: Poate provoca fenomene paradoxale de excitaţie nervoasă şi erupţii
alergice de tip urticarian.
Mod de administrare: Adulţi ca sedativ, câte un comprimat de 15 mg la 4 ore (doza poate
fi mărită la nevoie); hipnotic 1 comprimat de 100 mg seara la culcare (în insomniile grave
şi la agitaţi, 2-3 comprimate de 100 mg/zi); în boala Basedow 1/2 comprimat de 100 mg/zi;
anticonvulsivant, în intoxicaţiile cu stricnină, în tetanos 2-3 fiole/zi i.m.; în epilepsie se
începe cu 1/2 comprimat de 100 mg de 2-3 ori/zi continuându-se cu 200-300 mg/zi
fracţionat până la dispariţia convulsiilor. Doza unică maximă de 300 mg; doza zilnică
maximă 600 mg; copii - sedativ 6 mg/kg corp/zi în 3 prize oral sau i.m. anticonvulsivant 3-5
mg/kg corp/doză oral sau i.m. Se poate repeta până la maximum 300 mg. Atenţie: Nu se
injectează i.v. datorită solventului.
Interacţiuni medicamentoase: Fenobarbitalul scade eficacitatea anticoagulantelor
cumarinice chinidinei, ciclosporinei, contraceptivelor hormonale orale, glucocorticoizilor,
doxiciclinei, teofilinei prin stimularea metabolizării lor hepatice (se recomandă doze mai
mari din acestea, iar la oprirea administrării barbituricului, scăderea dozelor, eventual se
evită fenobarbitalul); acţiunea deprimantă centrală a fenobarbitalului poate fi crescută de
alcool, alte barbiturice şi sedative, sulfamide antidiabetice, imipramină (prudenţă în
asociere).
Formă de prezentare: Cutii cu 5 fiole a 2 ml soluţie 10%; cutii cu 100 fiole a 2 ml soluţie
10%; cutii cu 5 fiole a 1 ml soluţie 4%; cutii cu 30 comprimate a 15 mg; cutii cu 10
comprimate a 100 mg.
Condiţii de păstrare: La adăpost de lumină, căldură şi umiditate.

Producător: Sicomed
FENOSEPT
phenylhydrargyri boras
Prezentare farmaceutică: Comprimate pentru supt conţinând fenilmercuriborat 0,3 mg
(flac. cu 20 buc.); soluţie apoasă pentru uz extern conţinând fenilmercuriborat 2‰ (flac. cu
100 ml); pudră conţinând fenilmercuriborat 66 mg, alantoină 1 g şi hidrolizat de colagen 16
g/100 g (flac. cu 30 g).
Acţiune terapeutică: Antiseptic organo-mercurial, activ faţă de bacterii, virusuri, ciuperci
şi protozoare; alantoina şi hidrolizatul de colagen, conţinute în pudră, conferă proprietăţi
antiinflamatorii (slabe), epitelizante şi cicatrizante.
Indicaţii: Pentru antisepsie oro-faringiană în stomatite, gingivite, faringite şi profilactic,
după extracţii dentare şi amigdalectomie; pentru antisepsia pielii înaintea injecţiilor,
inciziilor, puncţiilor, intervenţiilor chirurgicale, în caz de plăgi superficiale, în piodermite,
eczeme infectate, ulceraţii infectate, micoze, leucoree, vulvovaginite, cistite, uretrite,
toaleta parturientelor; pentru dezinfecţia instrumentelor, seringilor, canulelor etc. (din oţel
inoxidabil, cromate sau nichelate).
Mod de administrare: La adulţi, câte 1 comprimat pentru supt la fiecare 1-2 ore în faza
acută, apoi 1 comprimat de 3-4 ori/zi (cel mult 4 săptămâni); la copii, 1 comprimat de 3-4
ori/zi. Soluţia 2‰ pentru uz extern se foloseşte diluată; concentraţiile utile sunt: pentru
instrumente 1‰, pentru piele 0,5-1‰, pentru mucoase 0,05-0,01‰. Pudra se aplică local
(după curăţarea leziunii) de 1-2 ori/zi, sub pansament steril. Administrarea accidentală pe
cale generală a formelor pentru uz local provoacă enterită şi nefropatie toxică (doze mari).
Contraindicaţii: Nu se foloseşte la copii mai mici de 2 ani şi la persoanele cu alergie la
fenilmercuriborat; nu se administrează pe cale generală, nu se aplică sub pansament
ocluziv (poate provoca arsuri); nu se asociază antiseptice iodate, nu se pune în contact cu
aluminiul sau aliaje.

Producător: Terapia S.A.

FENTANYL, soluţie injectabilă
fentanylum
0,1 mg/2 ml; 0,5 mg/10 ml
Compoziţie: Fentanyl citrate 0,07855 mg, apă pentru injecţii şi stab. la 1 mg.
Proprietăţi şi acţiune: Medicamentul este un narcotic un efect hipnotic slab şi cu acţiune
analgezică care este cea mai intensă dintre analgezicele folosite în general. Acţiunea
anagezică este de 100 de ori mai intensă ca a morfinei. Acţiunea locală este foarte rapidă
(după administrarea intravenoasă este imediată), însă efectul este de scurtă durată (20-45
minute). Dependenţa medicamentului se instalează rapid. Medicamentul produce o
deprimare respiratorie importantă asupra centrului respirator, iar după administrarea de
doze mari se observă o rigiditate a musculaturii toracice, care contribuie de asemenea la
starea de deprimare respiratorie. Medicamentul are o acţiune cholinomimetică, dar nu
inhibă peristaltismul intestinal. Reduce rezistenţa vasculară periferică.
Indicaţii: Fentanylul este utilizat în tratamentul durerilor de diverse etiologii, în primul rând
după infarct miocardic şi după intervenţii chirurgicale. Este cel mai frecvent agent
analgezic utilizat în neuroleptanalgezie, datorită acţiunii foarte puternice şi relativ scurte,
făcând posibilă conducerea anesteziei. Frecvent este asociat cu droperidolul, care adaugă
efectul său sedativ şi antiemetic. În ultimii ani, Fentanylul este utilizat frecvent cu
diazepamul.
Contraindicaţii: Stări de deprimare respiratorie, prudenţă în prezenţa traumatismelor
craniene, miastenia gravă, insuficienţă hepatică. Medicamentul poate fi administrat numai
două săptămâni după terminarea administrării tratamentului cu inhibitorii MAO.
Mod de administrare: Ca pregătire pentru intervenţii chirurgicale se administrează
postoperator, înainte cu 30 de minute intramuscular 0,05-0,1 mg asociat cu droperidol.
Pentru inducerea anesteziei generale, Fentanylul se administrează injectabil intravenos
sau perfuzabil în doză de 0,1-0,25 mg asociat cu 5-12,5 mg droperidol. Ca analgezic, în
infarctul miocardic acut se administrează intravenos doze de 0,1 mg asociat cu 5 mg
droperidol timp de 3 minute, avându-se sub observaţie controlul asupra numărului de bătăi
de inimă pe minut, presiunea sanguină arterială şi starea respiraţiei.
Efecte adverse: Deprimare respiratorie, mai puţin frecvente: greaţă, vărsături,
bradicardie, hypotonie, bronhospasm.
Precauţii: Se va ţine seama de posibilitatea unui efect deprimant al centrului respirator
care necesită aplicarea imediată a respiraţiei artificiale.
Interacţiuni: Fentanylul potenţează efectele ketaminei.
Antidoţi: Deprimarea respiratorie poate fi combătută prin naloxonă sau nalorfină.
Hipertonia musculară este combătută cu medicamente de tip curara. În cazurile apariţiei
bradicardiei, hipotensiunii şi bronhospasmului se administrează atropină. Efectele emetice
sunt combătute cu atropină şi droperidol.
Formă de prezentare: Fentanyl 0,1 mg/2 ml în cutii cu 10 şi 50 fiole. Fentanyl 0,5 mg/10
ml în cutii cu 10 şi 50 fiole.

Producător: Polfa - Varşovia

FENTANYL, soluţie injectabilă
fentanylum
Acţiune terapeutică: Fentanyl face parte din clasa analgezicelor majore. El este utilizat
fie ca unic agent, fie în combinaţie, pentru anestezia generală. Fentanyl menţine
stabilitatea cardiacă şi, în doze mari, reduce modificările hormonale induse de stress.
Efectul analgezic a 0,1 mg fentanyl este echivalent cu cel a 10 mg de morfină. Acţiunea lui
începe rapid, deşi efectul maxim analgezic şi depresia respiraţiei apar după câteva minute.
Durata efectului analgezic, după administrarea intravenoasă a 0,1 mg este, de obicei, de
30 de minute. Gradul analgeziei este dependent de doză şi poate fi ajustat în funcţie de
pragul durerii, în cazul intervenţiei chirurgicale. Indexul terapeutic al fentanyl este mare. La
şobolani, raportul DL50/DE50 este de 277 pentru nivelul analgezic minim, în timp ce
pentru morfină este 69,5 şi pentru petidină este 4,6. Ca şi celelalte analgezice majore, în
funcţie de doză şi de viteza de administrare, fentanyl poate produce rigiditate musculară,
euforie, mioză şi bradicardie. Nu produce eliberare de histamină, semnificativă din punct
de vedere clinic. Toate efectele fentanyl pot fi înlăturate prompt şi complet, prin
administrarea de antagonişti specifici ca: naloxonă, nalorfină şi levallorfan. După
administrarea intravenoasă de fentanyl, concentraţia plasmatică scade rapid. După o
distribuţie rapidă (timpul de înjumătăţire a distribuţiei este de 1 oră şi 18 minute), este
excretat cu un timp de înjumătăţire de 475 de minute. Volumul de distribuţie central
(Vc)este de 13 litri, iar volumul de distribuţie constant (Vdss)este de 339 de litri. Legarea
de proteinele plasmatice se face în proporţie de 84%. Cea mai mare parte este
metabolizată în ficat. Clearence-ul este de 574 ml/min. 75% din doza administrată se
elimină în primele 24 de ore. Numai 10% se elimină sub formă nemetabolizată.
Prezentare farmaceutică: 0,10 mg fentanyl (sub forma a 0,157 mg citrat de fentanyl), în
soluţie apoasă sterilă, în fiole de 2 ml. 0,25 mg fentanyl (sub forma a 0,3925 mg citrat de
fentanyl) în soluţie apoasă sterilă, în fiole de 5 ml. 0,50 mg fentanyl (sub forma a 0,785 mg
citrat de fentanyl), în soluţie apoasă sterilă, în flacoane de 10 ml. Excipient: clorură de
sodiu.
Indicaţii: Ca analgezic major adiţional în anestezia generală sau locală. În analgezia
neuroleptică, împreună cu droperidol, de ex. Este utilizat ca premedicaţie anestezică,
pentru inducerea anesteziei şi menţinerea anesteziei generale sau locale. Ca anestezic, la
pacienţii “cu risc crescut”, după intervenţii chirurgicale majore, în combinaţie cu oxigen.
Contraindicaţii: Operaţie cezariană, înainte de extragerea fătului. Condiţii de depresie
centrală respiratorie, de creştere a presiunii intracraniene. Administrarea sa i.m. sau i.v., în
cursul naşterii (incluzând operaţia cezariană) nu este recomandată, deoarece fentanyl
poate străbate bariera feto-placentară, iar centrul respirator al fătului este foarte sensibil la
opiacee. Dacă fentanyl a fost, totuşi, administrat, neonatologul trebuie să aibă la
îndemână un antagonist specific.
Sarcină şi alăptare: Deşi în experimentele pe animale nu au fost observate manifestări
de embriotoxicitate, nu a fost stabilită siguranţa utilizării în timpul sarcinii. Utilizarea
fentanyl, la femeia gravidă, presupune o atentă evaluare a raportului risc / beneficiu pentru
făt. Fentanyl este excretat în laptele matern, de aceea se recomandă întreruperea alăptării
timp de 24 de ore de la administrarea medicamentului.
Mod de administrare: Doza se stabileşte individual, în funcţie de vârstă, de greutate
corporală, de statusul fizic şi patologic al pacientului, de administrarea altor medicamente
şi de tipul intervenţiei chirurgicale şi anesteziei. Se poate administra intramuscular,
intravenos şi în perfuzie. Dacă se administrează în perfuzie, trebuie să se ţină seama că
este incompatibil cu tiopentan, methohexiton şi propanidid. La pacienţii vârstnici sau cu
stare de sănătate precară, este necesară reducerea dozei iniţiale. Pentru a preveni
bradicardia, se recomandă administrarea i.v. a unei doze mici de anticolinergic, chiar
înainte de administrarea anestezicului. Droperidolul poate fi administrat pentru a preveni
apariţia greţurilor şi vărsăturilor. Utilizarea ca analgezic adiţional, în anestezia generală:
Doze mici: 0,002 mg/kg corp i.m. sau i.v. Dozele mici de fentanyl se utilizează în
intervenţiile chirurgicale de scurtă durată, dar dureroase. Doze moderate: 0,002 - 0,02
mg/kg corp i.m. sau i.v. În intervenţii chirurgicale complicate, sunt necesare doze mai mari.
Durata efectului depinde de doză. Doze mari: 0,02 - 0,05 mg/kg corp i.v. În cazul
intervenţiilor chirurgicale majore sau de lungă durată, când stress-ul operator poate fi
periculos pentru bolnav, efectul acestui stress poate fi diminuat prin combinarea de
fentanyl, 0,02 - 0,05 mg/kg corp, cu amestecul N2O : O2. În cursul intervenţiei chirurgicale,
pot fi utilizate doze adiţionale de 0,025 - 0,25 mg/kg corp (0,5 - 5 ml), în funcţie de
necesităţile pacientului şi de durata intervenţiei chirurgicale. După administrarea de
fentanyl în doze mari (0,02 - 0,05 mg/kg corp), este necesară respiraţie artificială
postoperatorie şi observarea pacientului, pentru prevenirea eventualei depresii respiratorii
postoperatorii. Utilizarea ca anestezic: În cazul în care diminuarea stress-ului operator
este deosebit de importantă, se administrează, i.v. fentanyl, 0,05 - 0,1 mg/kg corp, în
combinaţie cu oxigen şi cu un relaxant muscular. Această tehnică nu necesită
administrarea unui alt agent anestezic. Pentru obţinerea anesteziei dorite, doza poate fi
mărită până la 0,15 mg/kg corp, dacă este necesar. Astfel de doze mari pot fi necesare în
intervenţiile chirurgicale pe cord deschis şi în alte intervenţii chirurgicale majore în care
este necesară protecţia miocardului de creşterea marcată a necesarului de oxigen.
Analgezia cu neuroleptice: Se administrează 0,2 - 0,6 mg i.v., în funcţie de sensibilitatea
individuală, în doze fracţionate, cu posibilitatea observării concomitente a ritmului
respirator. Utilizarea la vârstnici: Ca şi în cazul altor derivaţi opioizi, doza va fi redusă la
pacienţii vârstnici sau la cei cu stare de sănătate precară. Utilizarea la copii: Între 2 şi 12
ani, doza administrată pentru inducerea sau menţinerea anesteziei este de 0,002 - 0,003
mg/kg corp i.m. Compatibilităţi: Poate fi diluat în soluţie de clorură de sodiu sau în perfuzie
intravenoasă cu glucoză. Soluţia preparată va fi utilizată în următoarele 24 de ore.
Reacţii adverse: Reacţiile adverse sunt similare cu cele produse de alţi derivaţi opioizi:
depresia respiraţiei, apnee, rigiditate musculară (incluzând muşchii toracici), mioclonus,
bradicardie (tranzitorie), hipotensiune, greaţă, vărsături, ameţeli. Alte reacţii adverse, rare:
Rar, pot apărea laringospasm, reacţii alergice (anafilaxie, bronhospasm, prurit, urticarie),
asistole, dar, deoarece în cursul anesteziei, se administrează, concomitent, şi alte
medicamente, relaţia cauzală cu fentanyl nu a putut fi dovedită. “Rebound”-ul depresiei
respiratorii, postoperator, secundar (vezi Precauţii). În cazul administrării de fentanyl în
asociere cu un neuroleptic, ca de ex. droperidol, pot apărea următoarele reacţii adverse:
frisoane, hipotermie, agitaţie, halucinaţii postoperatorii şi simptome extrapiramidale.
Interacţiuni medicamentoase: Depresia respiratorie poate fi potenţată de următoarele
medicamente: barbiturice, benzodiazepine, neuroleptice, gaze halogenate şi alte
depresante neselective ale SNC (de ex. alcool). Administrarea de IMAO va fi întreruptă cu
2 săptămâni înainte de anestezie.
Precauţii: Aceleaşi ca şi în cazul altor derivaţi opioizi: depresia respiratorie este
dependentă de doză şi poate fi reversibilă prin administrarea de antagonişti ai morfinei
(naloxonă, nalorfină sau levallorfan). Administrarea antagoniştilor morfinei poate fi repetată
în cazul în care depresia respiratorie este de mai lungă durată decât efectul antagoniştilor
de morfină. Analgezia de grad înalt se asociază cu depresia respiratorie severă care poate
persista sau poate reapărea în perioada postoperatorie. Pacienţii vor fi monitorizaţi atent şi
se vor păstra la îndemână echipamentul de reanimare şi un antagonist de morfină.
Hiperventilaţia din timpul anesteziei poate altera răspunsul pacienţilor la CO2. Aceasta
poate influenţa respiraţia, chiar în perioada postoperatorie. Rigiditatea musculară,
incluzând muşchii toracici, poate fi prevenită prin injectarea i.v., lent, de fentanyl, prin
premedicaţie cu benzodiazepine şi prin administrarea de relaxanţi musculari. Pot apărea
mişcări mioclonice non-epileptice. Bradicardia şi, ocazional, asistole pot apărea la pacienţii
care nu au primit anticolinergice sau dacă fentanyl nu a fost combinat cu un relaxant
muscular vagolitic. Bradicardia poate fi reversibilă prin administrarea de atropină. Derivaţii
opioizi pot determina apariţia hipotensiunii, în special la pacienţii cu hipovolemie. Se vor
lua măsurile adecvate pentru menţinerea stabilă a presiunii arteriale. Se va evita
administrarea prin injectarea rapidă în bolus. La pacienţii la care s-a administrat tratament
cronic cu opioide sau la pacienţii care au primit narcotice, pot fi necesare doze mai mari de
fentanyl. Dozele vor fi reduse la pacienţii vârstnici sau la cei cu stare de sănătate precară.
Doza va fi titrată în următoarele cazuri: hipotiroidism netratat, boli pulmonare, reducerea
severă a capacităţii respiratorii, alcoolism, alterarea funcţiei hepatice sau renale. Aceşti
pacienţi necesită o supraveghere postoperatorie de lungă durată. În cazul administrării de
fentanyl în asociere cu droperidol, va fi luată în consideraţie durata de acţiune diferită a
celor doi agenţi. La utilizarea acestor asocieri, incidenţa hipotensiunii este mai mare.
Droperidolul poate determina apariţia simptomelor extrapiramidale, dar acestea pot fi
înlăturate prin administrarea de antiparkinsoniene. Fentanyl poate diminua abilitatea
necesară conducerii autovehiculelor sau manipulării utilajelor şi, de aceea, acest tip de
activităţi este contraindicat.
Supradozare: Simptomele de supradozare reprezintă extensia acţiunilor farmacologice.
Cel mai grav efect care depinde de sensibilitatea individuală, este depresia respiratorire de
diferite grade (de la bradispneee, la apnee). Tratament: în caz de hipoventilaţie şi apnee,
este necesară respiraţie artificială şi administrarea unui antagonist specific (nalorfină,
levallorfan, naloxonă). Aceasta nu exclude, însă, măsuri de urgenţă sporită. Depresia
respiratorie poate persista mai mult decât efectul antagonistului şi, de aceea, poate fi
necesară repetarea administrării acestuia. Dacă depresia respiratorie este însoţită de
rigiditate musculară, poate fi necesară administrarea de blocanţi neuromusculari. Pacienţii
necesită supraveghere atentă. Dacă apare hipotensiune severă sau persistentă, se va
trata hipovolemia prin administrare de fluid parenteral adecvat.
Condiţii de păstrare: la 15 - 30 grade Celsius, ferit de lumină.
Formă de prezentare: fiole 10 x 2 ml, fiole 50 x 5 ml, flacoane 50 x 10 ml.

Producător: Richter Gedeon

FERGLUROM
ferrosii gluconas
Prezentare farmaceutică: Fiole a 5 ml soluţie buvabilă conţinând gluconat feros 100 mg
sau 200 mg, corespunzător la 12 mg, respectiv 24 mg fier (cutie cu 25, respectiv 50 buc.).
Acţiune terapeutică: Aport de fier într-o formă bine suportată digestiv; corectează specific
anemiile prin deficit de fier.
Indicaţii: Anemii feriprive (microcitare) posthemoragice, prin aclorhidrie, de sarcină,
nutriţionale ale sugarilor, secundare infecţiilor, infestării parazitare sau cancerului; anemii
macrocitare tratate cu cianocobalamină; stări de sideropenie larvată la copii în creştere,
fete tinere, în caz de hemoragii cronice; pentru profilaxia carenţelor de fier în sarcină, la
copii, fete tinere, la donatori de sânge.
Mod de administrare: Adulţi: curativ 600-1 200 mg gluconat feros/zi (72-144 mg fier)
până la normalizarea valorilor hemoglobinei sau timp îndelungat (sub controlul
hemoglobinei), dacă bolnavul pierde sânge sau nevoile de fier sunt crescute; profilactic
100-300 mg gluconat feros/zi. Copii: 200-600 mg gluconat feros/zi; sugari: 150 mg/zi.
Doza zilnică se fracţionează în 3 prize, administrate în afara meselor (dacă se produc
fenomene de iritaţie gastrică, se administrează la mese); tratamentul se începe cu doze
mici, care se cresc, în câteva zile, până la doza necesară. Eventual se asociază cu acid
ascorbic (vitamina C), pentru a creşte proporţia fierului absorbit.
Reacţii adverse: Rareori greaţă, dureri epigastrice, constipaţie sau diaree (scaunul este
colorat în negru), senzaţie de vertij, bufeuri de căldură; atenţie la riscul intoxicaţiei acute
accidentale la copii.
Contraindicaţii: Hemocromatoză, hemoliză cronică, anemie sideroacrestică, anemia din
intoxicaţia cu plumb, talasemie, boli hepatice grave, alergie sau intoleranţă la fier; gastrite
severe, ulceraţii gastrice, varice esofagiene, diaree, colită ulceroasă, sindrom de
malabsorbţie intestinală (se recomandă fier injectabil). Antiacidele pe bază de aluminiu,
magneziu, calciu şi colestiramina micşorează absorţia fierului; fierul micşorează absorbţia
tetraciclinelor (se administrează la intervale de cel puţin 3 ore).

Producător: Biofarm
FERRO-GRADUMET
ferrosii sulfas
Prezentare farmaceutică: Drajeuri retard conţinând sulfat feros anhidru 325 mg,
corespunzător la 105 mg fier (cutie cu 30 buc.).
Acţiune terapeutică şi Indicaţii: Aceleaşi ca pentru Ferglurom (preparat românesc).
Mod de administrare: Oral, câte un drajeu o dată pe zi, înainte de masă.
Reacţii adverse şi Contraindicaţii: Aceleaşi ca pentru Ferglurom; fenomenele nedorite
gastro-intestinale - greaţă, vomă, diaree, constipaţie - sunt mai rare şi adesea minore; nu
se recomandă la copii sub 12 ani.

Producător: Galenika
FERRONAT
ferrosii fumaras
Prezentare farmaceutică: Suspensie aromatizată pentru uz oral, conţinând fumarat feros
3 g/100 ml (flacon cu 100 ml).
Acţiune terapeutică: Aport de fier într-o formă bine suportată digestiv, corectează specific
anemiile feriprive; o linguriţă (5 ml) cuprinde 150 mg fumarat feros, respectiv 50 mg Fe2+.
indicaţii, Reacţii adverse, Contraindicaţii: Aceleaşi ca pentru Ferglurom (preparat
românesc).
Mod de administrare: Oral, la adulţi, curativ, 2-4 linguriţe/zi (pe stomacul gol sau, în caz
de iritaţie gastrică, la mese); profilactic, la gravide, o linguriţă/zi (la masă). La copii sub 3
ani-5 mg/kg corp şi zi, 3-6 ani-1/2 din doza adultului; când sunt necesare doze mai mici
decât o linguriţă se diluează cu sirop.

Producător: Galena Opava

FER-SOL
ferricholinatum
Compoziţie: Fiecare 1 ml conţine: citrat de fier colină 200 mg.
Acţiune terapeutică: Antianemic prin aport de fier. Fer-Sol este un preparat cu fier. Fierul
prezent în forma chelată este mai puţin astringent, mai solubil în sucurile digestive,
absorbit mai bine şi mai puţin iritant pentru tractul digestiv. Fer-Sol este tolerat de obicei
de pacienţii ce nu pot tolera alte forme de fier.
Indicaţii: Profilaxia şi tratamentul anemiilor feriprive.
Reacţii adverse: Uşoare tulburări gastrointestinale tranzitorii, ce se remit de obicei în
timpul tratamentului.
Mod de administrare: Copii: sub 2 ani: 5 picături de trei ori pe zi; 2-6 ani: 10 picături de 3
ori pe zi; 6-10 ani: 15 picături de 3 ori pe zi; peste 10 ani: 20 de picături de 3 ori pe zi.
Interacţiuni: Fierul scade absorbţia tetraciclinelor. Absorbţia lor digestivă este redusă în
asociere cu cimetidină, antiacide, cafeină; este necesar un interval de 2-3 ore între
administrarea acestora şi a Fer-Sol-ului.
Formă de prezentare: Flacon picurător de 15 ml.

Producător: EIPICO
FESTAL
combinaţii
Compoziţie: Fiecare drajeu conţine: 6 000 FIP unităţi lipază pancreatică + 4500 FIP
unităţi amilază pancreatică + 300 FIP unităţi proteaze pancreatice = 192 mg, 50 mg
hemicelulază, 25 mg de bilă de bou uscată purificată.
Prezentare: Ambalaje cu 20, 50, 100 drajeuri.
Proprietăţi: Festal conţine enzime digestive într-o formă concentrată. Drajeurile au un
înveliş care nu se dizolvă înainte de a ajunge în intestinul subţire, astfel încît enzimele sunt
protejate de acţiunea distructivă a sucului gastric acid. Festal determină o digestie
completă şi rapidă a alimentelor.
Indicaţii: Tulburări digestive datorate deteriorării funcţiei pancreatice.
Contraindicaţii: Hipersensibilitate la enzime pancreatice animale sau bilă de bou.
Afecţiuni hepatice grave cu valori ridicate ale bilirubinei, ocluzia canalului biliar, empiem al
vezicii biliare, ileus.
Precauţii: Festalul nu se va administra în caz de pancreatită acută sau în puseele de
acutizare ale unei pancreatite cronice. În etapa următoare când se reface dieta, Festalul
se va administra numai la indicaţia medicului.
Sarcină şi alăptare: Festalul poate fi administrat în timpul sarcinii şi alăptării.
Reacţii adverse: Pot apărea reacţii de hipersensibilitate ca: înroşirea pielii, lăcrimare.
Diaree, greaţă şi dureri abdominale pot apărea în special la pacienţii care iau doze foarte
mari. Uneori iritaţie perianală. Dozele foarte mari, care pot fi necesare în anumite afecţiuni
cum ar fi mucoviscidoza, pot provoca creşterea nivelului de acid uric.
Doze de administrare: Dacă nu se indică altfel, se vor administra oral 2 -3 tablete la
fiecare masă. Tabletele nu se vor sfărîma, ci se vor înghiţi cu puţin lichid. Doza poate fi
mărită dacă este necesar.
Condiţii de păstrare: A se feri de căldură.

Producător: Hoechst Marion Roussel

FEVARIN
fluvoxaminum
Prezentare farmaceutică: Comprimate a 50
mg sau 100 mg fluvoxamină; cutii cu 30
comprimate.
Acţiune terapeutică: Fevarin acţionează prin
inhibiţia specifică a recaptării de serotonină în
neuronii de la nivelul sistemului nervos central,
având în acelaşi timp o interferenţă minimă cu
mecanismele de transmitere noradrenergică.
Indicaţii: Tratamentul tulburărilor depresive.
Dozare şi mod de administrare: Doza iniţială
recomandată este de 50 sau 100 mg, într-o
singură priză, seara. Doza zilnică uzuală de
Fevarin variază între 100 şi 200 mg şi trebuie
adaptată în funcţie de răspunsul individual al
pacientului la tratament, doza maximă fiind de
300 mg pe zi. Se recomandă ca doza să fie
crescută treptat, până la atingerea dozei
eficace.
Este preferabil ca o doză zilnică de peste 150 mg să fie administrată în două sau trei prize.
Fevarin comprimate trebuie înghiţit cu apă suficientă şi fără a fi mestecat. În conformitate
cu acordul aprobat de OMS, medicaţia antidepresivă trebuie continuată pe o perioadă de
cel puţin 6 luni după dispariţia simptomelor.
Reacţii adverse: Fevarin este bine tolerat. Pacienţii cu tulburări afective acuză deseori
simptome vegetative, cum ar fi vederea înceţoşată şi uscăciunea gurii. Greaţa însoţită
uneori de vărsături sunt cele mai frecvente simptome descrise în cursul tratamentului cu
fluvoxamină. Acestea diminuează de obicei în primele două săptămâni de tratament.
Contraindicaţii şi precauţii: Pacienţii nu trebuie să primească Fevarin împreună cu
IMAO sau într-un interval mai mic de două săptămâni de la întreruperea tratamentului cu
IMAO. Pacienţii care suferă de insuficienţă hepatică trebuie să înceapă cu o doză scăzută
şi trebuie atent monitorizaţi. Rareori, tratamentul cu Fevarin a fost asociat cu o creştere a
enzimelor hepatice, însoţită de simptome. La oprirea tratamentului, acestea revin spontan
la normal. Deşi există o oarecare experienţă la copii, Fevarin nu este încă recomandat
acestui grup de vârstă. Fevarin singur nu are efecte asupra capacităţilor psihomotorii
necesare conducerii vehiculelor sau manevrării utilajelor. Totuşi, în combinaţie cu alcoolul
pot apărea unele tulburări. Deşi Fevarin însuşi nu are proprietăţi proconvulsive dovedite,
se recomandă precauţii în tratamentul epilepticilor.
Sarcină şi alăptare: Studii privind reproducerea la animale, la doze mari de Fevarin, au
demonstrat lipsa dovezilor privind afectarea fertilităţii, a funcţiei de reproducere sau a
efectelor teratogene asupra urmaşilor. Cu toate acestea, trebuie respectate precauţiile
obişnuite privind administrarea oricărui medicament în timpul sarcinii.
Deoarece fluvoxamina este aproape sigur eliminată prin laptele matern, Fevarin nu trebuie
administrat femeilor care alăptează.
Interacţiuni cu alte medicamente: Dacă este necesar, se pot prescrie benzodiazepine în
acelaşi timp cu Fevarin. Fluvoxamina poate prelungi eliminarea medicamentelor
metabolizate în ficat prin oxidare. O interacţiune semnificativă din punct de vedere clinic
este posibilă cu medicamentele cu index terapeutic mic (ex.: warfarină, fenitoină, teofilină,
carbamazepin). De fapt, în studii s-au observat niveluri plasmatice crescute de propranolol
şi warfarină în timpul administrării concomitente de Fevarin. De aceea este preferabil să
se scadă dozajul acestor medicamente când se administrează şi Fevarin. Deşi
producătorul nu o recomandă, Fevarin a fost folosit în asociaţie cu alte antidepresive.
Trebuie notat că Fevarin în asociaţie cu antidepresivele triciclice poate creşte nivelurile
plasmatice anterior stabile. Fevarin a fost utilizat în asociere cu litiul la pacienţii cu
depresie severă, rezistentă la tratament. Totuşi, litiul (şi posibil triptofanul) accentuează
efectele serotoninergice ale Fevarin şi de aceea asocierea trebuie făcută cu precauţie. Nu
s-au observat interacţiuni cu digoxin sau atenolol.

Producător: Solvay Pharmaceuticals

FIBRINOGEN UMAN
fibrinogen uman
Prezentare farmaceutică: Flacoane conţinând fibrinogen uman 1 g, sub formă de masă
buretoasă pentru prepararea de soluţie (cutie cu 2 flacoane fibrinogen şi 2 flacoane apă
bidistilată apirogenă).
Acţiune terapeutică: Substituent al fibrinogenului din sânge; reface coagulabilitatea
normală în sindroamele hemoragice prin deficit de fibrinogen.
Indicaţii: Intravenos, în stări hemoragice prin hipo- sau afibrinogenemie, sindroame
fibrinolitice în cursul complicaţiilor sarcinii, după traumatisme, arsuri grave, intervenţii
chirurgicale majore (mai ales în domeniul toracic, pancreatic sau uterin), în boli hepatice
severe, boli extensive ale măduvei hematopoietice (de exemplu, leucemie mieloidă),
cancer diseminat (mai ales al vezicii urinare, prostatei şi stomacului), unele cazuri de
tuberculoză gravă, în fază terminală. Local, pentru favorizarea prinderii grefelor cutanate
sau mucoase, pentru fixarea suturii nervoase.
Mod de administrare: În perfuzie intravenoasă lentă, 1-2 ml/minut din soluţia conţinând 1
g fibrinogen la 100 ml; doza utilă este de 1-8 (cât este necesar pentru realizarea unui nivel
al fibrinogenului circulant mai mare de 0,8 g/l). Soluţia se foloseşte în prima oră de la
dizolvare; este obligatoriu ca perfuzorul să fie prevăzut cu filtru. Local, în soluţie 1-2%,
asociat cu trombină.
Reacţii adverse: Poate favoriza tromboza (uneori este necesară protecţia cu heparină);
există riscul transmiterii virusului hepatitei. Ca şi pentru alte soluţii perfuzabile, insuficienţa
cardiacă, edemul pulmonar şi oliguria-anuria reprezintă contraindicaţii.

Producător: Centrul de Hematologie

FIER POLIMALTOZAT
dextriferronum
Compoziţie: Fiole conţinând fier polimaltozat 100 mg/2 ml, în formă de ferihidroxid
polimaltozat în soluţie 5%.
Acţiune farmacoterapeutică: Ajuns rapid în sângele din ţesuturi, complexul se scindează
în maltoză şi hidroxid feric, ce se depozitează ca feritină în ţesutul reticuloendotelial, în
special în ficat, de unde ajunge în măduva hematogenă a oaselor şi este încorporat în
hemoglobina reticulocitelor. Unul din avantajele administrării parenterale a fierului feric îl
constituie absenţa (raritatea) fenomenelor digestive nedorite, obişnuite după tratamentul
per os.
Indicaţii: În general anemiile microcitare hipocrome de diferite cauze (hemoragii, donări
de sânge prea frecvente, sarcină, helmintiaze ş.a.), ce nu pot fi corectate prin aportul
peroral de fier din cauza unor deficienţe de absorbţie (steatoree idiopatică sau alte
sindroame de malabsorbţie), a intoleranţei digestive, a epuizării depozitelor de fier
(sângerări cronice) sau a refuzului pacienţilor (copii, bolnavi psihici sau senili) de a ingera
preparate de fier. Se recomandă în special la persoanele cu vene greu accesibile sau
sclerozate (copii, femei, bătrâni).
Contraindicaţii: Hemocromatoză, anemii hemolitice, anemii infecţioase sau neoplazice
fără carenţă marţială.
Posologie şi mod de administrare: Doza totală necesară pentru corectarea anemiei într-
un caz concret, se calculează din formula următoare: greutatea corporală în kg x deficitul
de hemoglobină (100% minus concentraţia actuală a Hb) x 0,66 / 50. Valoarea obţinută se
împarte la 2 şi astfel se stabileşte numărul de fiole necesare. Se injectează câte o fiolă la 2
zile sau câte 2 fiole de 2 ori pe săptămână până la atingerea dozei totale calculate. Se
recomandă determinarea nivelului Hb la interval de aproximativ 5 zile. Într-o singură
injecţie nu se va depăşi doza de 1/4 de fiolă la sugari sub 5 kg şi 1/2 de fiolă la cei de 5-10
kg. Injectarea preparatului se face strict intramuscular în triunghiul supero-extern al
cadranului fesier (în cvadriceps la sugari şi copii mici), deplasând pielea înainte de a
introduce acul, astfel încât după retragerea lui orificiul respectiv să fie acoperit de piele
intactă, evitând refularea soluţiei (injecţie “în z”).
Efecte secundare: Rareori greaţă, colici abdominale, diaree, cefalee (prin sensibilzare
sau ca efect toxic în caz de depăşire a capacităţii serice de saturare). Local se poate
produce pigmentarea regiunii datorită, probabil, formării unui precipitat şi care dispare în
câteva săptămâni.
Formă de prezentare: Cutii cu 5 fiole de 2 ml. Cutii cu 100 fiole de 2 ml.
Condiţii de păstrare: La adăpost de căldură.

Producător: Sicomed
FINALGON
combinaţii
Compoziţie, formă de prezentare: Unguent care conine pentru un gram 4 mg nonivamid
i 25 mg nicoboxil.
Acţiune terapeutică: Finalgon unguent conţine două substanţe vasodilatatoare cu
activitate accentuată. O cantitate mică de produs realizează la nivelul tegumentului un
efect local intens revulsiv şi de încălzire. Această reacţie se instalează în decurs de câteva
minute după aplicarea Finalgon-ului, efectul maxim manifestându-se în 20 - 30 de minute.
Se produce o creştere a irigării cu sânge atât a pielii, cât şi în profunzime în ţesuturile
subiacente. Durerile reumatice, contuziile, efortul muscular sau traumatismele produse
prin activităţi sportive sau alte situaţii similare sunt ameliorate prin căldura şi creşterea
afluxului sanguin determinate de unguent.
Indicaţii: Artrită, dureri reumatice la nivelul articulaţiilor şi muşchilor; leziuni produse în
practicarea sportului, contuzii şi luxaţii, dureri musculare cauzate de supraefort; lumbago,
nevrită, sciatică, bursită i tenosinovită; pentru tratament revulsiv local n tulburările
circulatorii periferice.
Contraindicaţii: Hipersensibilitate cutanată. Finalgon nu trebuie aplicat pe răni, pe pielea
iritată sau cu alte leziuni.
Avertismente, precauţii: Dacă Finalgon ajunge pe mucoase (oculară, nazală, bucală,
anală sau vaginală), se percepe o senzaţie de arsură dezagreabilă, dar nepericuloasă.
Pacienţii cu o piele sensibilă nu trebuie să fac baie sau duş fierbinte înainte sau după
administrarea Finalgon-ului.
Dozare. Administrare: Tratamentul trebuie întotdeauna început cu o cantitate foarte mică
de Finalgon. Sigiliul de aluminiu de la capătul tubului trebuie străpuns complet cu capătul
special prevăzut al capacului. Se aplică nu mai mult de 1/2 cm (aproximativ cât un bob de
mazăre), pentru o suprafaţă de dimensiunea mâinii. Se întinde uşor pe suprafaţa de tratat,
folosind aplicatorul din ambalaj. După aplicarea unguentului Finalgon efectul curativ poate
fi intensificat prin acoperirea suprafeţei tratate cu un material din lână (sau ceva similar).
Dacă din neatenţie s-a aplicat o cantitate prea mare de Finalgon, efectul poate fi diminuat
prin ştergerea pielii cu ajutorul unui tampon înmuiat în ulei. După utilizarea Finalgon-ului
mâinile trebuie spălate intens cu săpun şi apă.
Condiţii de păstrare: Se va păstra într-un loc uscat, la o temperatură care să nu
depăşească 25 grade Celsius. Se va păstra într-un loc sigur şi nu se va lăsa la îndemâna
copiilor.

Producător: Boehringer Ingelheim

FINLEPSIN
carbamazepinum
Substanţă activă: Carbamazepin.
Compoziţie: 1 tabletă conţine ca substanţă farmaceutic activă 200 mg carbamazepin.
Adjuvanţi: Celuloză microcristalină, stearat de magneziu, glicolat sodic de amidon, dioxid
de siliciu coloidal, talc, apă distilată, copolimerii meta-acrilester-etil-acrilat de tip B şi de tip
C.
Indicaţii: Epilepsii: accese parţiale cu simptomatologie complexă; accese parţiale cu
simptomatologie elementară. Grand mal, în special cu geneză focală (grand mal din timpul
somnului, grand mal difuz), forme mixte de epilepsie. Profilaxia acceselor din sindromul de
abstinenţă alcoolică în condiţii de spitalizare. Nevralgie trigeminală; nevralgie
glosofaringiană. Stări algice în cadrul neuropatiei diabetice. Accese neepileptice din
scleroza multiplă, cum ar fi: nevralgia trigeminală, crize tonice, disartrii paroxistice, ataxii
sau parestezii paroxistice, ca şi accese dureroase. Psihoze, în special afecţiuni maniaco-
depresive, depresii hipocondre şi anxioase cu agitaţie, ca şi stări de excitaţie catatonică
Contraindicaţii: Antecedente de leziuni ale măduvei osoase. Afecţiuni ale sistemului de
conducere cardiac (bloc AV). Hipersensibilitate cunoscută la carbamazepin, antidepresive
triciclice sau litiu. Nu se recomandă administrarea de carbamazepin concomitent sau cel
puţin 14 zile după administrarea de inhibitori MAO. De asemenea, carbamazepin nu
trebuie administrat în acelaşi timp cu preparate de litiu. La pacienţii cu crize de absenţe nu
se recomandă administrarea de carbamazepin deoarece acesta poate provoca sau
accentua crizele preexistente. Administrarea de carbamazepin la următoarele categorii de
pacienţi trebuie să aibă loc după evaluarea riguroasă a riscurilor şi beneficiilor şi după ce
s-au luat măsurile de precauţie corespunzătoare. Afecţiuni hematologice. Insuficienţe
funcţionale hepatice, cardiace şi renale grave. Dereglări în schimbul de substanţe care
implică sodiul. La copiii sub 6 ani.
Sarcină şi alăptare: Indicaţie restrictivă în timpul sarcinii (doze minime între zilele 20 şi 40
de sarcină); a se evita terapia asociată cu alte antiepileptice; s-au semnalat rare cazuri de
malformaţii, chiar şi spina bifida; pentru evitarea unei complicaţii hemoragice la nou-
născut, se recomandă administrarea profilactică de vitamina K1 în ultimele săptămâni de
sarcină la mamă, respectiv după naştere la nou-născut. Dacă se observă la copil creştere
ponderală dificilă sau sedare, se recomandă ablactarea.
Efecte secundare: Mai frecvente în cazul tratamentelor asociate decât în cazul
monoterapiei. În funcţie de doză şi în special la începutul tratamentului, pot apărea
adeseori: sedare, somnolenţă, ameţeli, ataxie cerebeloasă, ocazional cefalee; la pacienţii
vârstnici se pot produce: dezorientare, nelinişte, mişcări involuntare, flappor, tremor,
tresăriri musculare, nistagmus, iar în cazuri izolate s-au observat tulburări de vorbire,
parestezii, astenie musculară, nevrite periferice, pareze ale membrelor inferioare; izolat s-
au consemnat halucinaţii, stări depresive, dificultăţi de gândire, scăderea iniţiativei,
comportament agresiv, posibilitatea activării de psihoze latente; în literatură există date
izolate asupra unei forme alergice de meningită aseptică indusă de carbamazepin, iar la
pacienţii vârstnici sau cu leziuni cerebrale s-au descris tulburări dischinetice. Majoritatea
acestor fenomene pot fi evitate sau reduse prin instituirea unui tratament cu doze
progresiv crescânde. Izolat, pot apărea conjunctivită, ocazionale tulburări de vedere
tranzitorii. La pacienţii cu glaucom trebuie controlată periodic tensiunea intraoculară. S-a
raportat, de asemenea, opacifierea cristalinului. Izolat, s-au semnalat artralgii, mialgii,
contracturi musculare (fenomene ce dispar la întreruperea tratamentului). Ocazional, apar
reacţii alergice cutanate cu şi fără stare febrilă; izolat sau frecvent: urticarie, prurit,
dermatite exfoliative ocazionale (de ex. eritrodermie), sindrom Lyell, fotosensibilitate,
eritem exsudativ multiform şi nodos (sindrom Stevens-Johnson), purpură şi sindrom
asemănător lupusului eritematos, ca şi, izolat sau ocazional, căderea părului şi transpiraţii.
Tulburări hematologice, printre altele, în legătură cu reacţii de hipersensibilitate:
leucocitoză sau leucopenie, eozinofilie, trombocitopenie, agranulocitoză, anemie aplastică,
precum şi alte forme de anemii (hemolitică, megaloblastică), limfadenopatie,
splenomegalie, vasculite, stări febrile, exantem (dependente de reacţiile de
hipersensibilitate). La apariţia de leucocitopenii, trombocitopenii şi de exanteme alergice,
trebuie întrerupt tratamentul cu carbamazepin. Ocazional, în special la începutul
tratamentului apar: inapetenţă, uscăciunea gurii, greţuri, vărsături, rar: diaree sau
constipaţie, izolat dureri abdominale, stomatită, glosită, gingivită; aceste simptome
cedează spontan după 8-14 zile sau după reducerea tranzitorie a dozei. Prin instituirea
treptată a tratamentului, cu doze progresiv crescânde, se poate evita apariţia acestor
fenomene. Există posibilitatea inducerii unei pancreatite. Ocazional, s-au observat
modificări ale testelor hepatice, rareori icter, diferite forme de hepatită. În două cazuri s-a
descris apariţia unei porfirii acute intermitente. În cazuri rare s-au raportat ginecomastie,
galactoree; influenţarea parametrilor tiroidieni T3, T4, TSH, FT4, în special în tratamentele
asociate cu alte antiepileptice; rar s-a semnalat hiponatriemie cu vărsături, cefalee şi
dezorientare, izolat edeme, creştere ponderală; osteomalacie. S-au descris cazuri izolate
de reacţii de hipersensibilitate la nivel pulmonar cu febră, dispnee, congestii pulmonare şi
fibroze pulmonare. Rareori pot apărea disfuncţii renale sub formă de proteinurie,
hematurie, oligurie, în mod cu totul izolat mergând până la insuficienţă renală, precum şi
disurie, polachiurie, respectiv retenţie de urină, tulburări sexuale (impotenţă, diminuarea
libidoului). În special la pacienţii vârstnici, sau la cei cu insuficienţă cardiacă cunoscută,
pot apărea, rar, bradicardie, tulburări de ritm, agravarea cardiopatiei ischemice, tulburări
de conducere la nivelul inimii (bloc A-V), uneori cu pierderea conştienţei, hiper- sau
hipotensiune arterială, tromboflebite şi tromboembolii.
Recomandări: În cadrul reacţiilor adverse enunţate mai sus, trebuie acordată atenţie
reacţiilor alergice cutanate, precum şi reacţiilor hematologice şi hepatotoxice. În
administrările prelungite se recomandă efectuarea periodică a examenelor tabloului
sanguin şi ale funcţiei hepatice, controlul concentraţiilor sanguine ale carbamazepinei şi
ale celorlalte antiepileptice în cazul tratamentelor asociate; în primul rând, înaintea
începerii tratamentului, apoi, în prima lună a tratamentului controlul se va efectua
săptămânal şi ulterior lunar. În timpul tratamentului cu carbamazepin, apar febră, dureri în
gât, reacţii alergice cutanate (ca de ex: urticarie şi/sau simptome asemănătoare gripei);
trebuie consultat imediat medicul şi efectuat controlul tabloului sanguin. Acest lucru este
valabil şi la apariţia simptomelor de hepatită, cum ar fi somnolenţă, inapetenţă, greţuri,
icter. Dacă se înregistrează apariţia unei reacţii adverse la pacienţi aflaţi în tratament cu
carbamazepin, nu se recomandă întreruperea bruscă a tratamentului, ci, progresiv,
schimbarea acestuia cu un alt antiepileptic. În cazul unei reacţii alergice severe, trebuie
întrerupt imediat tratamentul cu carbamazepin. Trebuie avut în vedere faptul că
fenomenele din sindromul de abstinenţă la carbamazepin sunt foarte asemănătoare cu
cele din abstinenţa alcoolică şi pot fi confundate cu acestea din urmă. Acest medicament,
chiar în cazul unei administrări dozate cu precizie, poate modifica reactivitatea astfel încât
să influenţeze capacitatea de participare activă la trafic sau de utilizare a mecanismelor de
precizie; acest aspect este accentuat de consumul concomitent de alcool.
Interacţiuni cu alte medicamente: Dacă s-a efectuat tratament cu inhibitori MAO, se va
amâna începerea tratamentului cu carbamazepină cu 2 săptămâni. În cazul administrării
concomitente a mai multor antiepileptice, acestea îşi pot reduce reciproc acţiunea (ex:
fenitoin, fenobarbital, primidon), în cazuri rare putându-se chiar potenţa; de aceea, este
necesar să se controleze periodic nivelul plasmatic al carbamazepinei. Prin asocierea cu
acidul valproic, în cazuri excepţionale se poate induce comă sau stări de obnubilare. În
cazul administrării asociate a carbamazepinei cu anticoagulante orale, se poate diminua
acţiunea acestora (atenţie la stabilirea dozelor de anticoagulante). Carbamazepin poate
reduce eficienţa contraceptivelor orale (se recomandă a se utiliza alte metode
contraceptive nehormonale). La pacienţii aflaţi în tratament cu neuroleptice, trebuie ţinut
cont de faptul că scade concentraţia acestora prin administrare de carbamazepin, ceea ce
poate determina o agravare a tabloului clinic. În astfel de situaţii poate fi necesară
adaptarea dozei respectivelor neuroleptice. De asemenea, administrarea asociată de litiu
cu carbamazepin poate accentua acţiunea neurotoxică a ambelor substanţe. De aceea, în
cazul în care această asociere este necesară, trebuie supravegheat foarte riguros tabloul
sanguin. Se va acorda atenţie următoarelor simptome indicatoare de acţiune neurotoxică:
dezorientare, ataxie, nistagmus orizontal, reflexe musculare proprii exacerbate, fasciculaţii.
Concentraţia plasmatică a carbamazepinei poate fi crescută de următoarele medicamente:
antibiotice macrolide (eritromicină), izoniazidă, antagonişti de calciu (de ex: verapamil,
diltiazem), dextropropoxifen, viloxazin şi probabil cimetidin. În cazuri rare se poate produce
şi o accentuare a efectului prin propoxifen. Efectul terapeutic al tetraciclinelor poate fi
diminuat. Se recomandă controlul concentraţiei plasmatice a carbamazepinei şi a
celorlalte medicamente din cadrul unui tratament asociat, pentru a evita sau reduce riscul
unor reacţii adverse (vertij, cefalee, ataxie, nistagmus, tulburări de vedere).
Posologie: Tratamentul este strict individualizat şi se va face sub supraveghere medicală.
Doza medie este de 2 tablete pe zi. A se respecta indicaţiile informaţiilor de utilizare şi de
specialitate.
Formă de prezentare: Ambalaje de 50 comprimate.

Producător: ASTA Medica - AWD

FIOBILIN comprimate
acidum dehydrocholicum
Compoziţie: Comprimate conţinând 250 mg acid dehidrocolic.
Acţiune farmacoterapeutică: Fiobilinul are acţiune coleretică, uşurează absorbţia
intestinală a lipidelor şi a vitaminelor liposolubile. Favorizează acţiunea diureticelor
purinice şi mercuriale.
Indicaţii: Colecistită cronică, angiocolită, constipaţie cronică (hepatogenă), migrene şi
alergii de origine hepatică; hepatită epidemică (în convalescenţă), adjuvant în tratamentul
cu diuretice mercuriale.
Contraindicaţii: Colecistită acută; hepatită epidemică (în perioada de stare); icter
mecanic, colică biliară recentă.
Mod de administrare: Adulţi: 1-2 comprimate, de 3 ori pe zi după mese, timp de 15 zile.
Copii: 7-15 ani: 1-2 comprimate pe zi.
Formă de prezentare: Cutii cu 50 comprimate.

Producător: Terapia S.A.

FITOMENADION
phytomenadionum
Prezentare farmaceutică: Fiole a 1 ml soluţie apoasă coloidală injectabilă conţinând
fitomenadionă 10 mg (cutie cu 5 buc.).
Acţiune terapeutică: Vitamina K naturală, acţionează antihemoragic prin perfectarea
sintezei hepatice a protrombinei şi a altor factori ai coagulării (VII, IX şi X); efectul este
relativ rapid - se instalează în 3-4 ore - intens şi prelungit.
Indicaţii: Intoxicaţie acută cu anticoagulante cumarinice; profilactic sau curativ în alte
sângerări prin hipoprotrombinemie sau hipovitaminoză K; în boala hemoragică la nou-
născut, în cursul tratamentului cu salicilaţi, în icterul obstructiv, în bolile hepatice
(eficacitatea este slabă) sau intestinale, în cazul folosirii îndelungate de antibiotice
administrate oral etc.
Mod de administrare: La adulţi, obişnuit intramuscular 5-40 mg o dată pe zi (în funcţie de
gravitate); în urgenţe, intravenos, foarte lent, 2-10 mg/zi (în intoxicaţia acută cu cumarinice
se pot injecta până la 40 mg/zi), la nou-născuţi şi sugari, curativ, intramuscular 1-2 mg/zi;
profilactic, intramuscular 0,5-2 mg, oral 1-2 mg (în boala hemoragică). Dozarea poate fi
controlată prin timpul Quick sau prin trombotest.
Reacţii adverse: Injectarea intravenoasă rapidă poate provoca congestia feţei, sudoraţie,
senzaţie de constricţie toracică, dispnee, cianoză, tahicardie, colaps, chiar accidente
letale; foarte rar intoleranţă, cu fenomene de şoc; la nou-născuţi fitomenadiona poate fi
cauză de hiperbilirubinemie (rareori).
Contraindicaţii: Intoleranţă la fitomenadionă (atenţie la simptomele de şoc); prudenţă la
nou-născuţi şi la sugari. Soluţia injectabilă de fitomenadionă nu trebuie amestecată cu alte
soluţii pentru injectare sau perfuzie.

Producător: Terapia S.A.

FLAGYL
metronidazolum
Prezentare: Cutii a 20 comprimate filmate de 250 mg. Suspensie buvabilă 4%, flacon de
120 ml, cu linguriţă de măsură. Cutii a 10 ovule de 500 mg.
Proprietăţi: Antibacterian şi antiparazitar.
Compoziţie: Comprimate: metronidazol 250 mg. Suspensie buvabilă 4%: metronidazol
benzoat exprimat în metronidazol 125 mg/linguriţă 3 g/flacon. Excipienţi aromatizaţi q.s. a
120 ml. Ovule: metronidazol 500 mg.
Indicaţii: Tratamentul curativ al infecţiilor medicochirurgicale cu germeni anaerobi
sensibili. Amibiază severă cu localizare intestinală şi hepatică. Lambliază, trichomoniază
urogenitală, vaginite nespecifice.
Contraindicaţii: Hipersensibilitate la imidazoli. Nu se asociază cu băuturi alcoolice (efect
antabuz).
Interacţiuni medicamentoase: Asocieri nerecomandate: disulfiram (Antalcool), alcool
etilic. Precauţii în asocierea cu Warfarina (se controlează timpul de protrombină). Alte
anticoagulante orale, curarizante nondepolarizante.
Posologie şi mod de administrare: Amibiaza. Adult:1,5 g/zi în trei prize, timp de 7 zile
consecutiv. Copii: 30-40 mg/kg corp/zi în trei prize, timp de 7 zile consecutiv.
Tricomoniaza. Femei (uretrite şi vaginite cu Trichomonas): doză unică orală 2 g (8
comprimate de 250 mg) sau tratament mixt timp de 10 zile consecutiv, 500 mg (2 cpt.)/zi
oral şi un ovul/zi. Se va trata concomitent şi partenerul. Bărbaţi (uretrite cu Trichomonas):
doză unică 2 g/zi (8 x 250 mg) sau 500 mg (2 cpt.)/zi, timp de 10 zile consecutiv. În cazuri
excepţionale se poate creşte doza la 750-1000 mg/zi. Lambliaza. Tratamentul se va face
timp de 5 zile consecutiv, cu următoarele doze: Adulţi: 750-1000 mg/zi. Copii: 2-5 ani: 250
mg/zi (1 cpt. sau 2 linguriţe de măsură de suspensie). 5-10 ani: 375 mg/zi (1 1/2 cpt. sau 3
linguriţe de măsură de suspensie). 10-15 ani: 500 mg/zi, (2 cpt. sau 4 linguriţe de măsură
de suspensie). Vaginite nespecifice. 500 mg/zi (2 cpt.) şi 1 ovul/zi timp de 7 zile
consecutiv. Se va trata concomitent şi partenerul. Infecţii cu germeni anaerobi. Adulţi: 1-
1,5 g/zi. Copii: 20-30 mg/kg corp/zi.
Efecte secundare: Tulburări digestive: greaţă, gust metalic. Cefalee, vertij. Excepţional de
rar pot apărea tulburări neurologice (tulburări de coordonare neuromotorie). Anunţaţi
imediat medicul curant.
Precauţii de utilizare: La pacienţii cu afecţiuni neurologice severe, poate apărea ataxia.
Se întrerupe imediat tratamentul. A se controla formula leucocitară în caz de antecedente
de discrazie sanguină sau/şi tratament prelungit.
Sarcină şi alăptare: Sarcină: nu reprezintă o contraindicaţie în utilizarea metronidazolului
în caz de necesitate. Alăptare: a se evita administrarea metronidazolului în timpul alăptării
din cauza trecerii în laptele matern. Respectaţi riguros recomandările medicului sau ale
farmacistului.

Producător: Rhône-Poulenc Rorer

FLAMMAZINE
sulfadiazinum argenticum
Prezentare farmaceutică: Cremă sterilă
hidrofilă; tub cu 50 g sau borcan cu 500 g.
Acţiune terapeutică: Sulfadiazina argentică
are efect puternic bactericid şi bacteriostatic
atât asupra germenilor grampozitivi, cât şi a
germenilor gramnegativi, mai ales asupra
stafilococului auriu, Pseudomonas aeruginosa,
Aerobacter aerogenes şi Klebsiella
pneumoniae.
Indicaţii: Profilaxia şi tratamentul infecţiilor în
arsuri şi plăgi. Poate fi utilizată în
epidermonecroza toxică.
Dozare şi mod de administrare: Flammazine
se aplică pe leziune, fie direct, fie cu ajutorul
unui aplicator steril, în strat de 2-3 mm
grosime, cel puţin o dată pe zi. Stratul anterior
de cremă se va îndepărta cu ajutorul unui
tampon steril.
Reacţii adverse: Până acum nu s-a demonstrat că aplicarea locală a sulfadiazinei
argentice are efecte sensibilizante. Se pot produce reacţii alergice. Doi dintre excipienţii
cremei - alcool cetilic şi propilenglicol - pot produce sensibilizare. Rar pot surveni reacţii
cutanate (senzaţii de arsură sau durere locală). Leucopenia a fost detectată la un număr
limitat (0,4%) din pacienţi, dar este incertă o legătură cauzală cu administrarea de
Flammazine. Anumite rapoarte sugerează că o creştere a osmolarităţii serice poate fi
cauzată de resorbţia propilenglicolului când sunt administrate cantităţi mari de Flammazine
pe suprafeţe mari de piele.
Contraindicaţii: Hipersensibilitate la sulfadiazină sau excipienţi.

Producător: Solvay Pharmaceuticals

FLAXEDIL
gallaminum
Prezentare farmaceutică: Fiole a 2 ml conţinând galamină trietiliodură 80 mg (cutie cu 10
buc.); flacon multidoze a 10 ml conţinând galamină trietiliodură 400 mg.
Acţiune terapeutică: Curarizant antidepolarizant; efectul debutează în 1-2 minute, este
maxim la 3-5 minute de la injectarea intravenoasă şi durează 20-30 minute.
Indicaţii: Ca adjuvant al anesteziei, în intervenţiile abdomino-pelviene, toracice şi
pulmonare, atunci când este necesară completarea relaxării musculare; pentru
împiedicarea spasmelor musculare, în vederea reducerii fracturilor însoţite de contractură
antalgică importantă sau a examenelor endoscopice; pentru combaterea convulsiilor în
tetanos şi pentru prevenirea accidentelor consecutive convulsoterapiei.
Mod de administrare: În chirurgie, la adulţi 40-80 mg (1-2 ml) intravenos, se poate
repeta, după nevoie, câte 20-40 mg; la copii 0,5-1 mg/kg corp (uneori sunt necesare 1,5
mg/kg corp). În tetanos, la adulţi, 20-40 mg intramuscular.
Reacţii adverse: Supradozarea provoacă apnee - nu se foloseşte decât având la
dispoziţie aparatură pentru asistarea respiraţiei şi neostigmină (acţionează ca antidot);
poate provoca tahicardie şi creşterea presiunii arteriale; rareori hipotensiune arterială,
bronhospasm, eritem cutanat; reacţii alergice la iod.
Contraindicaţii: Miastenie gravă, alergie la iod; prudenţă şi doze mai mici în condiţii de
hipovolemie, hipokaliemie, în insuficienţa renală, insuficienţă hepatică, insuficienţa
cardiacă, în prezenţa tahicardiei şi hipertensiunii arteriale. Unele anestezice generale
(eter, halotan, ciclopropan) acţionează sinergic (se reduce doza de curarizant); se va evita
aplicarea de antibiotice aminozidice pe peritoneu la bolnavii curarizaţi (pot precipita
apneea); prudenţă sau se evită asocierea cu polimixină, lincomicină, amfotericină,
chinidină, furosemid şi acid etacrinic (potenţează acţiunea curarizantă).

Producător: Rhône-Poulenc Rorer

FLIXONASE, nasal spray
fluticasonum
Formă de prezentare: Propionatul de fluticazonă spray nazal (0,05% w/w) este o
suspensie de propionat de fluticazonă microfină pentru administrare topică la nivelul
mucoasei nazale cu ajutorul unei pompe atomizatoare, care eliberează doze măsurate.
Fiecare 100 mg de spray eliberează 50 mcg propionat de fluticazonă.
Indicaţii: Propionatul de fluticazonă spray nazal este indicat pentru profilaxia şi
tratamentul rinitelor alergice sezoniere, inclusiv febra fânului şi al rinitelor perene.
Propionatul de fluticazonă are o puternică activitate antiinflamatoare, dar atunci când este
folosit topic, la nivelul mucoasei nazale, nu prezintă nici un efect sistemic detectabil.
Mod de administrare; doze: Propionatul de fluticazonă spray nazal se administrează
numai pe cale nazală. Adulţi şi copii peste 12 ani, pentru profilaxia şi tratamentul rinitelor
alergice sezoniere şi perene: 2 pulverizări în fiecare nară o dată pe zi, preferabil
dimineaţa. În unele cazuri sunt necesare 2 pulverizări în fiecare nară de două ori pe zi.
Doza maximă zilnică nu trebuie să depăşească 4 pulverizări în fiecare nară. Vârstnici: Se
aplică doza normală. Copii sub 12 ani: Pentru profilaxia şi tratamentul rinitelor alergice
sezoniere la copiii între 4 şi 12 ani se recomandă o pulverizare în fiecare nară. Pentru
profilaxia şi tratamentul rinitelor perene la copii sub 4 ani: nu există date clinice suficiente
până în prezent, pentru a recomanda administrarea propionatului de fluticazonă la aceste
vârste. Pentru o eficienţă maximă este necesară o administrare regulată. Absenţa unui
efect imediat trebuie explicată pacientului prin faptul că efectul maxim este obţinut numai
după 3-4 zile de tratament.
Contraindicaţii: Propionatul de fluticazonă este contraindicat la pacienţii cu
hipersensibilitate la oricare din ingredienţi.
Precauţii: În perioada de sarcină: Nu există experienţă suficientă cu privire la siguranţa
administrării în cazul sarcinii umane. În studiile de reproducere la animale, s-au observat
efecte adverse tipice corticosteroizilor numai la administrarea de doze mari. Aplicarea
intrazanală directă implică şi o expunere minimă sistemică. Ca şi în cazul altor
medicamente, utilizarea propionatului de fluticazonă în timpul sarcinii umane, necesită o
evaluare justă a beneficiilor faţă de posibilele riscuri ce pot apărea. În timpul lactaţiei: Nu
se cunoaşte dacă propionatul de fluticazonă este excretat în laptele uman şi nu există date
disponibile în urma experimentelor pe animale. După administrarea intrazanală la primate,
nu s-a detectat nici o urmă de medicament în plasmă şi de aceea este puţin probabil ca
medicamentul să fie detectat în lapte. Infecţii locale: Infecţiile căilor nazale trebuie tratate
în mod adecvat; ele nu trebuie să constituie o contraindicaţie absolută pentru tratamentul
cu propionat de fluticazonă. Efectul maxim al tratamentului cu fluticazonă apare după
câteva zile de la administrare. Trebuie atenţie la trecerea pacienţilor de pe tratamentul cu
steroizi sistemici la cel cu propionat de fluticazonă, mai ales la cei cu insuficienţă
corticosuprarenaliană. Propionatul de fluticazonă spray nazal va controla eficient rinitele
alergice, sezoniere în cele mai multe cazuri, dar o expunere mai intensă la alergeni poate
necesita un tratament adiţional, mai ales pentru stăpînirea simptomelor oculare.
Efecte secundare: Nu s-a raportat nici un efect secundar major în urma tratamentului cu
propionat de fluticazonă spray nazal. Ca şi pentru alte spray-uri nazale, s-au raportat
uscăciunea şi iritarea mucoasei nazale, gust şi miros neplăcut, epistaxisuri.
Supradozare: Nu există date despre efectele supradozării acute sau cronice cu propionat
de fluticazonă spray nazal. Administrarea intranazală a propionatului de fluticazonă în
doză de 2 mg de două ori pe zi timp de 7 zile nu a avut nici un efect asupra funcţiei axului
hipotalamo-hipofizo-corticosuprarenalian.
Precauţii farmaceutice: Agitaţi uşor înainte de folosire. Propionatul de fluticazonă spray
nazal poate fi păstrat la o temperatură de 25 grade Celsius, timp de 2 ani.

Producător: Glaxo Wellcome

FLIXOTIDE, inhaler
fluticasonum
Formă de prezentare: Flixotide Aerosol este un dispozitiv inhalator cu recipient presurizat
care eliberează doze măsurate de 25, 50,125 sau 250 mcg de fluticasone propionat la
fiecare apăsare. Fiecare recipient conţine 60 sau 120 de doze.
Acţiune terapeutică: Fluticasone propionat are un marcant efect antiinflamator pulmonar.
El reduce simptomele şi exacerbările astmului la pacienţii trataţi anterior numai cu un
bronhodilatator, sau cu altă terapie profilactică. La majoritatea pacienţilor, la dozele
recomandate nu are nici un efect asupra funcţiei sau rezervei adrenale. Astmul sever
necesită urmărire medicală regulată, fiind o afecţiune cu potenţial letal. Pacienţii cu astm
sever au simptome constante şi exacerbări frecvente, cu limitarea capacităţii fizice, iar
valorile PEF sunt sub 60% din valoarea bazală, cu o variabilitate de peste 30%, care de
obicei nu revin la valorile normale după administrarea unui bronhodilatator. Aceşti pacienţi
vor necesita creşterea dozelor inhalate (vezi "Instrucţiunile de dozare") sau terapie orală
cu corticosteroizi. Înrăutăţirea bruscă a simptomelor poate necesita creşterea dozelor de
corticosteroizi care vor trebui administraţi urgent, sub supraveghere medicală.
Indicaţii: Adulţi: Tratamentul profilactic în: Astmul uşor (valori ale PEF peste 80% din
valoarea bazală cu o variabilitate mai mică de 20%); pacienţi care necesită medicaţie
antiastmatică, simptomatică, bronhodilatatoare, intermitentă, mai mult decât ocazional.
Astmul moderat (valori ale PEF de 60-80% din valoarea bazală, cu o variabilitate de 20-
30%); pacienţi care necesită medicaţie antiastmatică regulat şi pacienţi cu astm instabil
sau în înrăutăţire sub terapia profilactică disponibilă sau sub terapia unică
bronhodilatatoare. Astmul sever (valori ale PEF sub 60% din valoarea bazală, cu o
variabilitate de peste 30%); pacienţi cu astm cronic sever. Odată cu introducerea
fluticasone propionat inhalator, mulţi pacienţi care sunt dependenţi de corticoterapia
sistemică pentru un control adecvat al simptomelor, se pot găsi în situaţia de a-şi reduce
semnificativ sau de a elimina total necesarul de corticosteroizi orali. Copii: Orice copil care
necesită medicaţie antiastmatică profilactică, inclusiv pacienţii care nu sunt controlaţi cu
medicaţia profilactică disponibilă curent.
Doze şi mod de administrare: Fluticasone Propionat Aerosol se administrează doar pe cale
inhalatorie. Pacienţii trebuie preveniţi despre natura profilactică a tarapiei inhalatorii cu fluticasone
propionat, şi că acesta trebuie administrat cu regularitate, chiar şi în perioadele asimptomatice.
Instalarea efectului terapeutic se face în 4-7 zile. Dozajul de fluticasone propionat trebuie ajustat în
funcţie de răspunsul individual. Dacă tratamentul cu bronhodilatatoare cu acţiune scurtă devine mai
puţin eficient sau pacienţii au nevoie de mai multe inhalări decât în mod obişnuit, se va acorda
atenţie medicală. Este preferabil ca fiecare doză prescrisă să fie administrată printr-un minim de 2
inhalaţii. Adulţi şi copii peste 16 ani: 100 până la 1000 mcg de 2 ori pe zi. Pacienţilor trebuie să li
se administreze o doză iniţială de fluticasone propionat care este potrivită severităţii bolii lor:
Astm uşor 100-250 mcg de 2 ori pe zi
Astm moderat 250-500 mcg de 2 ori pe zi
Astm sever 500-1000 mcg de 2 ori pe zi

Ulterior, doza poate fi ajustată până la obţinerea controlului, sau redusă până la doza
minimă eficientă, funcţie de răspunsul individual. Alternativ, doza iniţială de fluticasone
propionat poate fi ajustată la jumătate din doza zilnică de beclometasonă dipropionat sau
echivalentul administrat prin aerosol. Copii peste 4 ani: 50-100 mcg de 2 ori pe zi. Copiilor
li se administrează o doză iniţială de fluticasone propionat, în concordanţă cu severitatea
bolii lor, ceea ce poate însemna 50-100 mcg de 2 ori pe zi. Doza poate fi ulterior ajustată
până când se realizează controlul eficient, sau redusă până la doza minimă eficientă,
funcţie de răspunsul individual. Categorii speciale de pacienţi: Nu este necesară ajustarea
dozelor la pacienţi vârstnici sau la cei cu insuficienţă hepatică sau renală.
Contraindicaţii: Fluticasone Propionat Aerosol este contraindicat la pacienţii cu istoric de
hipersensibilitate la oricare din componente.
Precauţii: Tratamentul astmului trebuie să urmeze etapele unui program, iar răspunsul
clinic al pacientului trebuie monitorizat, ca şi testele funcţionale pulmonare. Utilizarea mai
frecventă a beta2-agoniştilor, cu durată scurtă de acţiune, pentru controlul simptomelor,
indică deteriorarea controlului astmului. În aceste condiţii, planul terapeutic al pacienţilor
trebuie reanalizat. Deteriorarea bruscă sau progresivă a controlului astmului este potenţial
ameninţătoare vieţii iar creşterea dozelor de corticosteroizi trebuie analizată. La pacienţii
cu risc, monitorizarea zilnică este necesară. Fluticasone Propionat Aerosol nu se
adresează utilizării în atacurile acute de astm, ci pentru tratamentul de rutină pe termen
lung. Pacienţii vor necesita un bronhodilatator inhalator rapid şi de scurtă durată pentru
tratamentul simptomelor acute ale astmului. Tehnica inhalatorie a pacienţilor trebuie
verificată pentru a fi siguri că eliberarea medicamentului din recipient este sincronizată cu
inspiraţia pentru a asigura o penetraţie pulmonară corectă. Funcţia adrenală şi rezerva
adrenală rămân de obicei în limite normale în timpul tratamentului cu fluticasone propionat.
Cu toate acestea, unele efecte sistemice pot apărea la o mică parte din pacienţii adulţi
după un tratament prelungit, cu dozele maxime zilnice recomandate. Pacienţii transferaţi
de pe alţi steroizi inhalatori sau steroizi orali rămân cu un risc crescut de afectare a
rezervei adrenale pentru o perioadă de timp considerabilă după transferul la tratamentul
cu fluticasone propionat inhalator. Pacienţii cu urgenţe medicale sau chirurgicale, care în
trecut au necesitat doze mari de alţi steroizi inhalatori şi/sau tratament intermitent cu
steroizi orali, rămân cu risc de afectare a rezervei adrenale pentru o perioadă
considerabilă de timp după transferul la tratamentul cu fluticasone propionat inhalator.
Extinderea afectării adrenale necesită sfatul unui specialist înainte de procedurile elective.
Posibilitatea unui răspuns adrenal rezidual afectat trebuie avută în vedere în urgenţe şi
situaţii elective ce produc stres, iar tratamentul adecvat cu corticosteroizi trebuie
considerat. La copiii care primesc dozele recomandate de fluticasone propionat inhalator,
funcţia adrenală şi rezerva adrenală rămân de obicei în registrul de valori normale. Nu s-
au observat nici un fel de reacţii adverse sistemice, în particular, încetinirea creşterii, la
copiii trataţi cu fluticasone propionat inhalator. Cu toate acestea, rămâne posibilitatea
apariţiei efectelor terapiei anterioare susţinute sau intermitente cu steroizi orali. Beneficiile
fluticasone propionat inhalator vor reduce însă, necesitatea pentru steroizi orali. Lipsa de
răspuns sau exacerbările severe ale astmului vor trebui tratatate cu doze crescânde de
fluticasone propionat şi, la nevoie, prin administrarea unui steroid sistemic şi/sau un
antibiotic dacă există o infecţie. Pentru pacienţii trataţi cu corticosteroizi orali: Este
necesară o perioadă considerabilă de timp pentru trecerea pacienţilor dependenţi de
steroizii orali la administrarea de Flixotide Inhaler şi pentru controlul eventualelor lor
necesităţi speciale de îngrijire în urma dereglării funcţiei adrenocorticale datorită terapiei
steroide sistemice prelungite. Pacienţii care au fost trataţi cu steroizi sistemici timp
îndelungat sau în doze mari pot avea supresie adrenocorticală. La aceşti pacienţi funcţia
adrenocorticală trebuie monitorizată regulat, iar doza de steroizi sistemici trebuie redusă
cu precauţie. După aproximativ o săptămână se începe reducerea treptată a dozelor
steroizilor sistemici. Descreşterile de dozaj trebuie să fie adecvate în funcţie de nivelul de
întreţinere a steroizilor sistemici şi introduse la intervale mai mici de o săptămână. Pentru
menţinerea dozelor de prednisolon (sau echivalent) la nivelul de 10 mg zilnic sau mai
puţin, descreşterile de dozaj nu trebuie să fie mai mari de 1 mg pe zi la intervale de minim
o săptămână. Pentru dozele de întreţinere de prednisolon de peste 10 mg pe zi,
descreşterile mai mari de dozaj trebuie făcute cu grijă, la intervale săptămânale. Unii
pacienţi simt o stare de disconfort specifică în timpul descreşterii dozei de întreţinere, în
ciuda menţinerii sau chiar îmbunătăţirii funcţiei respiratorii. Ei trebuie încurajaţi să
persevereze în tratamentul cu Flixotide Inhalator şi să continue retragerea steroizilor
sistemici dacă nu există semne obiective de insuficienţă adrenală. Pacienţii retraşi din
tratamentul cu steroizi orali, a căror funcţie adrenocorticală este încă dereglată, trebuie să
aibă în permanenţă o fişă de steroizi care să indice faptul că au nevoie de steroid sistemic
suplimentar în timpul perioadelor de stres, de ex. înrăutăţirea atacurilor de astm, infecţii
pulmonare, afecţiuni curente majore, intervenţii chirurgicale, traume etc. Înlocuirea
tratamentului cu steroizi sistemici cu terapia inhalatorie scoate uneori la suprafaţă alergiile
cum ar fi rinita alergică sau eczeme care anterior fuseseră controlate de tratamentul
sistemic. Aceste alergii trebuie tratate simptomatic cu antihistaminice şi/sau preparate
topice, inclusiv steroizi locali. Tratamentul cu Flixotide Aerosol nu trebuie oprit brusc. Ca şi
în cazul altor corticosteroizi inhalatori, este necesară prudenţă la pacienţii cu tuberculoză
activă sau reziduală.
Interacţiuni: Nu s-au efectuat studii specifice de interacţiune medicamentoasă.Totuşi,
datorită concentraţiilor plasmatice foarte reduse ale medicamentului, atinse după dozele
inhalatorii, este foarte mică posibilitatea unor implicaţii legate de interacţiunile
medicamentoase. Nu s-au raportat interacţiuni medicamentoase suspecte în programul
clinic.
Sarcină şi alăptare: Dovezile privind utilizarea în siguranţă a fluticasone propionat în
sarcină sunt insuficiente. Studiile reproductive pe animale au arătat doar acele efecte
caracteristice glucocorticoizilor la o expunere sistemică cu mult peste dozele terapeutice
inhalatorii recomandate. Testele de genotoxicitate au arătat absenţa potenţialului
mutagen. Totuşi, ca şi pentru alte medicamente, administrarea de fluticasone propionat în
perioada de sarcină trebuie considerată doar dacă beneficiul presupus pentru mamă este
mai mare decât orice risc posibil pentru făt. Nu se ştie dacă fluticasone propionat este
excretat în laptele uman, întrucât nu există date disponibile din studii pe animale. Cu toate
acestea, din punctul de vedere al profilului farmacocinetic, transferul de fluticasone
propionat în lapte este puţin probabil.
Efecte asupra abilităţii de a conduce şi utiliza utilaje: Fluticasone propionat este puţin
probabil să producă un astfel de efect.
Reacţii adverse: Candidoza bucală şi laringiană poate apărea la unii pacienţi. Pentru
aceştia poate fi utilă clătirea gurii cu apă după utilizarea aerosolului. Candidoza
simptomatică poate fi tratată cu antifungice topice, administrate în paralel cu fluticasone
propionat aerosol. La unii pacienţi, fluticasone propionat inhalat poate provoca disfonie.
Poate fi utilă clătirea cu apă a gurii imediat după inhalare. Ca şi în situaţia altor terapii
inhalatorii poate apărea bronhospasmul paradoxal însoţit de o creştere a wheezingului,
după administrare. Această condiţie trebuie tratată imediat cu un bronhodilatator cu
acţiune rapidă. Tratamentul cu fluticasone propionat aerosol trebuie întrerupt imediat,
pacientul evaluat şi la nevoie terapia alternativă instituită.
Supradozare: Acută: Inhalarea medicamentului în doze peste nivelul celor recomandate
poate duce la supresia temporară adrenală. Aceasta nu necesită luarea unor măsuri de
urgenţă. La aceşti pacienţi, tratamentul cu fluticasone propionat inhalator trebuie continuat
într-o doză suficientă pentru controlul astmului; funcţia adrenală revine în câteva zile şi
poate fi verificată prin măsurarea cortisolului plasmatic. Cronică: Utilizarea fluticasone
propionat inhalator în doze zilnice ce depăşesc 2 mg pe perioade îndelungate, poate
conduce la un oarecare grad de supresie adrenală. Monitorizarea rezervei adrenale poate
fi indicată. Tratamentul cu fluticasone propionat inhalator trebuie continuat într-o doză
suficientă pentru controlul astmului.
Farmacodinamică: Mecanism de acţiune: Fluticasone propionat administrat pe cale
inhalatorie, are la dozele recomandate un efect potent antiinflamator de tip glucocorticoid
la nivelul plămânilor, ce are ca rezultat diminuarea simptomelor şi a exacerbărilor astmului,
fără a avea efectele adverse observate la administrarea sistemică a corticosteroizilor.
Farmacocinetică: După administrarea orală, 87: 100% din doză este excretată în fecale,
până la 75% ca şi component neabsorbit, depinzând de doză. Există şi un metabolit major
non-activ.După administrarea intravenoasă, clearanceul plasmatic este rapid, sugerând o
extracţie hepatică extensivă. Timpul de înjumătăţire plasmatic este de aproximativ 3
ore.Volumul de distribuţie este de aproximativ 250 litri. Funcţia adrenocorticală:
Producerea zilnică de hormoni adrenocorticoizi rămâne în limitele normale în timpul
tratamentului cronic cu Flixotide inhalator, chiar şi în dozele cele mai mari recomandate
pentru copii şi adulţi. După trecerea de la alţi steroizi inhalatori la Flixotide inhalator,
producţia zilnică de steroizi se îmbunătăţeşte treptat, în ciuda utilizării intermitente de
steroizi orali în trecut sau în prezent. Se demonstrează astfel întoarcerea la normal a
funcţiei adrenocorticoide sub tratamentul cu Flixotide inhalator. Rezerva adrenală rămâne,
de asemenea, normală în timpul tratamentului cronic cu Flixotide inhalator, după cum s-a
demonstrat într-un test de stimulare. Totuşi, orice dereglare reziduală a rezervei adrenale
provocate în timpul tratamentelor anterioare poate persista un timp considerabil şi trebuie
luată în considerare (vezi "Precauţii speciale de utilizare"). Măsuri preclinice de siguranţă:
Toxicologia a arătat numai acele efecte tipice corticosteroizilor potenţi şi acestea numai la
doze ce le depăşesc cu mult pe cele recomandate pentru uz terapeutic. Nu s-au identificat
efecte noi în timpul testelor de toxicitate cu doze repetate, în studiile reproductive sau cele
de teratogenicitate. Fluticazone propionat este lipsit de activitate mutagenică in vitro şi in
vivo şi nu are potenţial tumorigen la rozătoare. Este non-iritant şi non-sensibilizant pentru
cobai.
Precauţii farmaceutice: Fluticasone propionat aerosol trebuie păstrat la temperaturi între
2 şi 30 grade Celsius. Se recomandă a fi protejat de îngheţ şi de lumina directă a soarelui.
Ca şi pentru alţi recipienţi presurizaţi, efectul terapeutic al medicamentului poate fi redus
când recipientul este rece. Recipientul nu trebuie perforat, deteriorat sau ars, chiar când
este aparent gol.
Instrucţiuni de folosire: Se scoate capacul piesei bucale, ţînând recipientul între police şi
index, mişcaţi încet şi scoateţi capacul. Atenţie! Înainte de a-l utiliza prima dată, sau când
îl utilizaţi după o săptămână sau mai mult, eliberaţi 2 pufuri în aer pentru a fi siguri că
funcţionează. Scuturaţi bine aerosolul. Ţineţi aerosolul vertical, cu policele dedesubt, sub
piesa bucală. Expiraţi până la un nivel confortabil şi apoi plasaţi piesa bucală în cavitatea
bucală între dinţi, şi strângeţi buzele strict în jurul ei, dar nu o muşcaţi. Imediat înainte de
a inspira, apăsaţi pe partea superioară a aerosolului pentru a elibera Flixotide în timp ce
inspiraţi liniştit şi adânc. Ţineţi-vă respiraţia, scoateţi aerosolul din cavitatea bucală şi luaţi
degetul de pe partea superioară a aerosolului. Continuaţi să vă ţineţi respiraţia atât timp
cât vă simţiţi confortabil. Dacă trebuie să vă administraţi un al 2-lea puf, ţineţi aerosolul
vertical şi aşteptaţi aproximativ o jumătate de minut înainte de a relua etapele de mai sus.
După utilizare puneţi la loc capacul piesei bucale pentru a o proteja de praf şi puf.
Important: Nu vă grăbiţi în timpul fazelor 3, 4 şi 5. Este important să începeţi să inspiraţi
cât de încet puteţi înainte de a acţiona inhalerul. Repetaţi în faţa unei oglinzi de câteva ori.
Dacă observaţi o ceaţă în partea superioară a inhalerului sau pe părţile laterale ale gurii,
trebuie să începeţi din nou cu Faza 2. Dacă medicul sau asistenta v-au dat indicaţii diferite
de utilizare a inhalerului, vă rugăm să le respectaţi cu atenţie. Cereţi ajutorul medicului
dacă aveţi dificultăţi. Copii: Copiii mici pot avea nevoie de ajutorul unui adult pentru a
utiliza aerosolul. Incurajaţi copilul să expire şi utilizaţi aerosolul imediat ce copilul începe
să inspire. Exersaţi tehnica împreună. Copiii mari şi adulţii cu mâini mai puţin puternice
trebuie să ţină aerosolul cu ambele mâini cum se vede în figură. Puneţi cele 2 indexuri pe
partea superioară a aerosolului şi ambele police dedesubt, sub piesa bucală. Curăţarea:
Aerosolul dvs. ar trebui să fie curăţat cel puţin o dată pe săptămână. Scoateţi recipientul
metalic din învelişul de plastic al aerosolului, şi scoateţi capacul piesei bucale. Clătiţi
partea din plastic şi capacul piesei bucale cu apă caldă. Lăsaţi să se usuce într-un loc
uscat. Evitaţi căldura excesivă. Puneţi la loc recipientul şi capacul piesei bucale. În apa de
spălare poate fi adăugat un detergent uşor sau o soluţie de tipul celor utilizate pentru
curăţarea biberoanelor (cereţi sfatul unui farmacist). Apoi spălaţi bine cu apă curată
înainte de uscare. Nu puneţi recipientul metalic în apă.

Producător: Glaxo Wellcome

FLUANXOL DEPOT
flupenthixolum
Prezentare farmaceutică: Fiole a 1 ml conţinând flupentixol decanoat 20 mg (cutie cu 5
buc.).
Acţiune terapeutică: Neuroleptic tioxantenic într-o formă de depozit; are proprietăţi
antipsihotice de tip incisiv.
Indicaţii: Schizofrenie subacută şi cronică (fără tulburări majore în sfera psihomotorie),
stări paranoid-halucinatorii cronice, psihosindroame organice de tipul halucinozei etilice şi
psihozelor de involuţie; pentru profilaxie în psihoza maniaco-depresivă; este avantajos
pentru tratamentul de durată, după rezolvarea fazei acute sau la psihoticii care nu
cooperează.
Mod de administrare: Intramuscular 1-3 fiole (20-60 mg) la fiecare 2-4 săptămâni.
Reacţii adverse: Diminuarea performanţelor psihomotorii, tulburări de somn (mai ales
insomnie), uscăciunea gurii, tulburări de vedere, disurie (uneori, la începutul
tratamentului), constipaţie, relativ frecvent hipotensiune ortostatică; manifestări de tip
extrapiramidal (la doze mari).
Contraindicaţii: Intoxicaţie acută cu deprimante centrale, stări de agitaţie marcată,
sarcină, alergie la flupentixol; prudenţă la bătrâni şi în prezenţa insuficienţei cardiace. La
bolnavii care nu au fost trataţi anterior cu neuroleptice şi la cei cu „risc“ la acest tip de
medicaţie, tratamentul trebuie început cu un neuroleptic cu efect rapid şi de durată relativ
scurtă. Se recomandă evitarea băuturilor alcoolice; prudenţă când se asociază deprimante
centrale (potenţare periculoasă), antihipertensive (risc de hipotensiune marcată); nu se
asociază levodopei (împiedică efectul antiparkinsonian).

Producător: Lundbeck
FLUARIX
vaccinuri
Compoziţie calitativă şi cantitativă: Fluarix este un vaccin gripal inactivat, splitat şi
purificat. Compoziţia antigenică şi tulpinile pentru sezonul gripal apropiat (1998-1999) au
fost determinate de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) şi Comisia Comunităţii
Europene. Ea corespunde următoarelor tipuri şi subtipuri: A/Sydney/5/97 (H3N2)-like,
A/Beijing/262/95 (H1N1)-like, B/Beijing/184/93-like. Fiecare doză de 0,5 ml vaccin conţine
15 mcg hemaglutinină din fiecare din tulpinile recomandate. Fluarix îndeplineşte cerinţele
OMS pentru substanţele biologice şi vaccinurile gripale, precum şi cerinţele Farmacopeei
Europene pentru vaccinurile gripale.
Particularităţi clinice: Indicaţii terapeutice. Fluarix este recomandat pentru profilaxia
antigripală la adulţi şi copii cu vârsta de peste un an. Fluarix este recomandat în special
subiecţilor în vârstă de peste 60 de ani, celor care suferă de boli cardio-vasculare,
metabolice (diabet), mucoviscidoză, boli respiratorii cronice, insuficienţă renală cronică
precum şi subiecţilor care suferă de imunodeficienţe congenitale sau dobândite. Vaccinul
poate fi recomandat indivizilor expuşi riscului crescut la infecţie datorită profesiunii, cum
este cazul personalului medical. În plus, prevenirea bolii la persoanele din întreprinderi
poate duce la substanţiale beneficii economice.
Posologie: Pentru adulţi şi copii în vârstă de peste 6 ani: o doză de 0,5 ml. Pentru copii
mai mici de 6 ani: două doze a câte 0,25 ml la un interval de 4-6 săptămâni. (Dacă aceşti
copii au mai fost vaccinaţi, o doză de 0,25 ml este suficientă.) Fluarix trebuie administrat
înaintea debutului sezonului gripal sau după cum o cere situaţia epidemiologică.
Vaccinarea trebuie repetată în fiecare an cu doza adecvată vârstei şi vaccinul
corespunzător compoziţiei antigenice actualizate.
Mod de administrare: Fluarix poate fi administrat intramuscular sau subcutanat. La
pacienţii cu tulburări hemoragipare vaccinul trebuie administrat subcutanat.
Contraindicaţii: Ca şi în cazul altor vaccinuri, administrarea de Fluarix trebuie amânată la
subiecţii ce suferă de afecţiuni febrile acute severe. Prezenţa unei afecţiuni minore cu sau
fără febră nu constituie, în schimb, o contraindicaţie pentru vaccinarea cu Fluarix. Fluarix
nu trebuie administrat subiecţilor cu hipersensibilitate cunoscută la proteinele din ouă sau
orice alte componente ale vaccinului.
Precauţii speciale de utilizare: Fluarix este indicat doar pentru prevenirea bolii produse
de virusurile gripale. El nu previne infecţiile datorate altor agenţi care induc simptome
pseudogripale. Ca şi în cazul altor vaccinuri injectabile, un tratament medical adecvat
trebuie să fie întotdeauna la îndemână pentru rarele cazuri de reacţii anafilactice induse
de administrarea vaccinului. De aceea, persoana vaccinată trebuie să rămână sub
supraveghere medicală timp de 30 de minute de la imunizare. Fluarix nu trebuie în nici un
caz administrat intravenos.
Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiuni: Imunizarea poate fi
afectată de o terapie imunosupresoare concomitentă sau de prezenţa unei
imunodeficienţe. Fluarix poate fi administrat concomitent cu alte vaccinuri, dar alegându-
se locuri de inoculare diferite.
Sarcina şi lactaţia: Nu a fost studiat efectul vaccinului Fluarix asupra dezvoltării fetale.
Totuşi, ca şi în cazul tuturor vaccinurilor virale inactivate, riscurile pentru făt sunt
considerate neglijabile. Fluarix nu trebuie administrat în cursul sarcinii decât dacă se
consideră absolut necesar. Nu se cunosc contraindicaţii în administrarea de Fluarix în
perioada lactaţiei.
Efecte secundare: În cursul studiilor clinice controlate, au fost înregistrate la toţi subiecţii
semnele şi simptomele pe parcursul a şapte zile de la admininstrarea vaccinului. În acest
scop, a fost întocmită o listă de control. De asemenea, persoanelor vaccinate li s-a cerut
să semnaleze orice reacţie clinică apărută pe o perioadă de studiu de 30 de zile. Efectele
secundare locale (durere, eritem şi tumefacţie) şi reacţiile secundare sistemice, cum sunt
febra uşoară şi indispoziţia, nu au fost raportate decât de un număr mic de pacienţi.
Aceste simptome au dispărut spontan. Rar, au fost semnalate reacţii alergice la
persoanele cu hipersensibilitate cunoscută la unele din componentele vaccinului. Reacţii
de hipersensibilitate severe (cum este şocul anafilactic) sunt extrem de rare.
Proprietăţi farmacologice: Informaţii relevante despre vaccin: Fluarix induce producerea
de anticorpi umorali anti-hemaglutinină. Aceşti anticorpi neutralizează virusurile gripale. Un
titru hemaglutino-inhibant egal sau mai mare de 1:40 în ser este considerat protector.
Fluarix conferă protecţie pentru sezonul gripal în curs. A fost determinată rata
seroconversiei la vaccinul gripal din 1997-1998 şi conţinând tulpinile A/Wuhan/359/95
(H3N2) - like, A/Bayern/7/95(H1N1) - like şi B/Beijing/184/93 - like. Nivelurile protectoare
induse prin vaccinare au depăşit prevederile Farmacopeei Europene pentru vaccinurile
gripale (70% pentru adulţi cu vârste între 18 şi 60 de ani şi 60% pentru adulţii de peste 60
de ani).
Particularităţi farmaceutice: Incompatibilităţi: Fluarix nu trebuie amestecat cu alte
vaccinuri în aceeaşi seringă. Durata de conservare. Data expirării vaccinului este indicată
pe etichetă şi pe ambalaj. Durata conservării este de 12 luni atunci când se păstrează în
condiţii de temperatură corespunzătoare, adică între +2 grade Celsius şi +8 grade Celsius.
Condiţii de păstrare: Fluarix trebuie conservat între +2 grade Celsius şi +8 grade Celsius,
la loc întunecos. A nu se congela.
Instrucţiuni de utilizare/manipulare: Fluarix are un aspect incolor până la uşor
opalescent. În cursul păstrării, în seringile preumplute se poate observa un depozit fin care
dispare la agitare. Înainte de administrarea vaccinului, acesta trebuie examinat vizual
pentru a sesiza eventuale particule străine şi/sau o eventuală modificare a proprietăţilor
fizice. Înainte de folosire, vaccinul trebuie bine agitat pentru a se obţine un lichid incolor
până la uşor opalescent. În cazul altor modificări ale conţinutului, vaccinul se va arunca.
Formă de prezentare: Seringi preîncărcate.

Producător: Smithkline Beecham

FLUCINOM
flutamidum
Compoziţie: Flutamidă.
Acţiuni: Flutamida are puternice efecte antiandrogenice inhibând absorbţia de hormon
androgen şi/sau fixarea nucleară a acestuia la nivel celular în ţesuturile ţintă.
Indicaţii şi utilizare: Flucinom tablete este utilizat ca monoterapie sau în combinaţie cu
agoniştii LHRH pentru tratamentul cancerului prostatic avansat, la pacienţii netrataţi
anterior sau la cei care nu au răspuns sau au devenit rezistenţi la tratamentul hormonal.
Dozare şi mod de administrare: Doza recomandată în monoterapie sau în combinaţia cu
un agonist de LHRH este o tabletă de 250 mg de trei ori pe zi. În combinaţie cu un agonist
de LHRH, tratamentul poate fi început simultan sau terapia cu Flucinom tablete poate fi
iniţiată cu 24 de ore înaintea începerii administrării agonistului de LHRH.
Interacţiuni medicamentoase: S-a observat creşterea timpului de protrombină la
pacienţii cărora li se administrează concomitent warfarină şi flutamidă. De aceea, se
recomandă o urmărire atentă a timpului de protrombină şi ajustarea dozelor de atac şi de
întreţinere a anticoagulantului, dacă este cazul.
Reacţii adverse: Cele mai frecvente reacţii adverse comunicate în urma tratamentului cu
Flucinom tablete sunt ginecomastia şi/sau dureri ale sânilor, uneori însoţite de galactoree.
Aceste reacţii dispar la întreruperea tratamentului sau la reducerea dozei. Reacţii adverse
mai puţin frecvente sunt: diareea, greaţa, vărsăturile, apetit crescut, insomnie, oboseală,
afectarea tranzitorie a funcţiilor hepatice şi hepatita. Reacţii adverse rare: scăderea
libidoului, tulburări gastrice, anorexie, dureri similare celor din ulcerul gastroduodenal,
precordialgii, constipaţie, edeme, echimoze, herpes zoster, prurit, sindrom lupus-like,
cefalee, vertij, slăbiciune, indispoziţie, vedere neclară, sete, dureri toracale, anxietate,
depresie, limfedem.
Contraindicaţii: Flucinom tablete este contraindicat la pacienţii cu reacţii de sensibilitate
la flutamidă sau la oricare component al acestui preparat.
Precauţii: Afectare hepatică: în cazul modificării probelor de laborator care demonstrează
afectare hepatică sau icter în absenţa metastazelor confirmate prin biopsie, se va
întrerupe tratamentul sau se va micşora doza. Afectarea hepatică este în general
reversibilă la unii pacienţi după oprirea terapiei sau chiar după reducerea dozelor.
Formă de prezentare: Cutii cu 100 de tablete conţinînd fiecare 250 mg flutamidă.
Informaţii complete sunt disponibile la cerere.

Producător: Schering-Plough
FLUDARA
fludarabinum fosfatum
Acţiune terapeutică: Pentru tratamentul leucemiei limfocitare cronice cu celule B.
Indicaţii: Leucemie limfocitară cronică cu celule B, care nu a răspuns la tratament sau la
care boala a progresat sub un tratament conţinând cel puţin un agent alchilant standard.
Compoziţie: O fiolă conţine 50 mg fosfat de fludarabină.
Mod de administrare: Preparatul va fi dizolvat înainte de administrarea parenterală sub
directa supraveghere a unui medic cu experienţă în terapia antineoplazică. În general se
recomandă 25 mg/m2 de suprafaţă corporală, intravenos, 5 zile consecutiv la fiecare 28
de zile. De obicei se vor administra 6 cicluri. Nu se va administra la gravide.
Efecte secundare: Fenomene de aplazie medulară, febră, frisoane, infecţii; în unele
cazuri fatigabilitate, anorexie, greaţă, vomă, stare de slăbiciune.
Contraindicaţii: Hipersensibilitate la componentele medicamentului, sarcină, perioada de
lactaţie, insuficienţă renală cu clearance la creatinină sub 30 ml/min.
Interacţiuni: Nu se recomandă combinaţia cu pentostatin; eficacitatea poate fi redusă de
dipiridamol. Fludara este un agent antineoplazic foarte potent, determinând de aici şi
efecte secundare toxice. Note speciale: Pacienţii vor fi observaţi îndeaproape pentru a
observa apariţia primelor semne ale efectelor secundare neurologice, hematopoietice şi
renale. Studiile efectuate pe animale au evidenţiat un potenţial efect embriotoxic sau
teratogenic şi, din acest motiv, se va evita o sarcină cel puţin 6 luni de la întreruperea
medicamentului. Se vor evita vaccinurile vii.
Formă de prezentare: Cutie cu fiole de 50 mg.

Producător: Schering AG
FLUNINOC®, comprimate
flunitrazepanum
Substanţă activă: Un comprimat conţine 1 mg flunitrazepam. Alte ingrediente: celuloză,
lactoză, stearat de magneziu, talic.
Prezentare şi conţinut: Ambalaje originale cu 10 comprimate. Fluninoc este un inductor
al somnului cu durata lungă de acţiune.
Indicaţii terapeutice: În tratamentul simptomatic al tulburărilor clinice grave de somn ca
cele datorate fricii, agitaţiei sau unei nelinişti interioare. Recomandare: Nu toate tulburările
de somn necesită un tratament medicamentos. Ele sunt cel mai des urmări ale unor
afecţiuni fizice sau psihice ce ar putea fi ameliorate prin alte măsuri sau printr-un tratament
ce vizează afecţiunea de bază.
Contraindicaţii: Când nu trebuie să se administreze Fluninoc: în cazul unor reacţii de
hipersensibilitate cunoscute la flunitrazepam sau alte benzodiazepine; la dependenţă:
pacienţii cu antecedente (alcoolism sau marcomanie) tulburări ale funcţiilor psihice
(psihoze); la intoxicaţii cauzate de hipnotice, analgezice şi alcool cât şi de psihotrope
(medicamente ce pot influenţa starea psihică: ca neuroleptice, litiu, antidepresive); la
forme grave de hipotomie musculară (Myasthenia gravis). Mai jos vor fi descrise situaţiile
când poate fi administrat Fluninoc, numai în anumite condiţii şi cu deosebită atenţie.
Consultaţi medicul în această privinţă chiar dacă aţi mai întâlnit anterior aceste simptome.
Atenţie deosebită trebuie acordată în cazurile: de glaucom acut (cu unghi închis);
insuficienţă respiratorie în timpul somnului (apnoe) până la insuficienţă cardiorespiratorie
acută; tulburări coordinative şi de locomoţie (ataxie cerebrală şi spinală); tulburări hepatice
grave (ex. Icter colestatic) ca şi în cazul unei funcţii renale reduse.
Sarcină şi alăptare: Fluninoc ar trebui administrat în timpul sarcinii numai în cazul de
strictă necesitate şi după ce s-au luat în considerare riscurile ce ar putea apărea în cursul
tratamentului. Întrucât nu există suficiente date referitoare la utilizarea de flunitrazepam în
timpul sarcinii trebuie renunţat la administrarea în această perioadă. Dacă se
administrează flunitrazepam în ultimele luni de sarcină sau în timpul travaliului, poate
apărea riscul unor tulburări respiratorii la nou-născut, care face necesară reanimarea
respiraţiei. Administrarea de Fluninoc în doze mari în timpul sarcinii sau pe o perioadă mai
lungă de timp, poate determina fenomene de hiperexcitabilitate la copil, datorită
obişnuinţei şi dependenţei. Administrarea la termenul de naştere poate conduce la o
scădere a temperaturii normale a corpului nou-născutului – hipotermie, hipotonie, depresie
respiratorie (sindromul Floppy Infant). Fluninoc nu trebuie administrat în timpul alăptării
întrucât substanţa activă trece în laptele matern. Ce precauţii trebuie luate la copii şi
persoane în vârstă: Nu se administrează Fluninoc la copii sub 6 ani. Se recomandă
administrarea cu prudenţă la: persoane în vârstă şi pacienţi astenici; pacienţi cu
insuficienţă respiratorie datorată îngustării căilor respiratorii; pacienţi cu insuficienţă
hepatică sau renală; pacienţi cu tulburări de circulaţie cerebrală cât şi de circulaţie
generală.
Precauţii: La începutul tratamentului ar trebui să se controleze reacţia individuală a
pacientului la medicament pentru a putea recunoaşte cât mai repede posibil eventualele
supradozări. De asemenea trebuie date pacienţilor indicaţii speciale în funcţie de condiţiile
de viaţă, comportament zilnic. Acest medicament conţine benzodiazepină.
Benzodiazepinele sunt substanţe medicamentoase destinate tratamentului anumitor
afecţiuni care se manifestă prin agitaţie, stări de frică, încordare interioară sau insomnie.
Utilizarea acestui medicament poate duce la dependenţă. Pentru a menţinea acest risc cât
mai redus, trebuie respectate următoarele indicaţii: Benzodiazepinele sunt indicate numai
în tratamentul unor afecţiuni şi pot fi administrate doar după sfatul medicului. După o
administrare de cel mult două săptămâni, medicul trebuie să decidă dacă tratamentul
poate fi continuat. O administrare neîntreruptă, de mai lungă durată trebuie evitată
deoarece poate conduce la dependenţă. Administrarea fără sfatul medicului periclitează
şansa efectului terapeutic. Nu măriţi sub nici o formă dozele prescrise de medic, chiar şi
atunci când efectul scade. Printr-o mărire arbitrară a dozei, tratamentul va fi afectat. La
întreruperea bruscă a tratamentului după o lungă utilizare, pot să apară simptome de
nelinişte, frică şi insomnie, cu întârziere de câteva zile, ce dispar în general după 2-3
săptămâni. Dacă sunteţi sau aţi fost dependent de alcool, medicamente sau droguri, nu se
recomandă administrarea benzodiazepinelor, exceptând situaţiile rare în care decide
medicul. Nu utilizaţi niciodată medicamente ce conţin benzodiazepine doar pentru că “au
ajutat altora” şi nu recomandaţi altora mai departe.
Precauţii în circulaţia rutieră, muncă cu maşini sau la lucrări în condiţii nesigure : Fluninoc
poate cauza mai ales în primele zile de tratament somnolenţă, oboseală, tulburări de
concentrare, ameţeală şi reacţii întârziate. De aceea nu puteţi reacţiona prompt la
fenomene neaşteptate şi suprinzătoare. Nu conduceţi automobilul sau alte vehicule cel
puţin în primele zile de tratament. Nu lucraţi cu maşini, mecanisme complicate sau aparate
electrice. Nu lucraţi în condiţii nesigure. Luaţi în considerare faptul că alcoolul vă poate
afecta capacitatea de conducere şi mai mult. Decizia va fi luată de medic în funcţie de
reacţia individuală şi dozajul respectiv.
Interacţiuni: Administrarea concomitentă de medicamente cu acţiune asupra sistemului
nervos central poate conduce la potenţarea efectului acestora (sedative, hipnotice,
analgezice, narcotice). Acţiunea flunitrazepamului poate fi potenţată şi de relaxante
musculare. Deoarece la pacienţii aflaţi sub tratament de durată cu alte medicamente ca:
antihipertensive, beta-blocante, antidiabetice, anticoagulante şi contraceptive, nu se
cunoaşte interacţiunea acestora cu flunitrazepamul, administrarea concomitentă de
Fluninoc trebuie făcută cu atenţie. O potenţare a efectului Fluninocului la administrarea
concomitentă de cimetidină (în cazul ulcerului gastric) nu este exclusă. Acest lucru este
valabil şi în cazul în care s-au administrat de curând aceste medicamente, în timpul
tratamentului să se evite consumul de băuturi alcoolice.
Modul de administrare: Următoarele indicaţii sunt valabile, dacă nu există alte
recomandări din partea medicului. Respectaţi prescripţia medicală, altfel Fluninoc nu poate
acţiona corespunzător. Câte comprimate şi la ce interval se administrează Fluninoc?
Adulţi: o dată pe zi 1/4 - 1/2 comprimat Fluninoc (0,5 - 1 mg flunitrazepam). O creştere a
dozei până la cel mult 1 comprimat pe zi poate fi avizată numai după consultarea
medicului. În cazul vârstnicilor, la pacienţi cu tulburări cerebrale, astenici, pacienţi cu
hipotonie, pacienţi cu funcţia respiratorie perturbată, funcţia renală şi hepatică deficitară,
vor fi micşorate dozele individual la sfatul medicului. Mod de administrare: Comprimatele
trebuie administrate cu lichid (1/2 pahar cu apă) nemestecate, înainte de culcare. Ele pot fi
fracţionate. Durata administrării: Durata tratamentului va fi stabilită de medic. În cazul unor
tulburări de somn apărute brusc se recomandă o doză unică sau pe o durată cât se poate
de scurtă. La tulburări de somn cronice, administrarea se va orienta în funcţie de evoluţia
fenomenelor. După o administrare zilnică timp de două săptămâni în care se include şi
perioada de reducere treptată a dozei până la întreruperea tratamentului, medicul trebuie
să decidă dacă administrarea de Fluninoc mai este necesară. Nu trebuie depăşită o durată
de tratament de 4 săptămâni. După o administrare mai lungă de o săptămână, trebuie avut
în vedere reducerea treptată a dozei. O întrerupere bruscă a tratamentului face posibilă
apariţia fenomenului de reinstalare a simptomelor iniţiale (vezi "Reacţii adverse").
Supradozare: Când Fluninoc a fost administrat în cantităţi mari (supradozare voită sau din
neatenţie): aduceţi la cunoştinţă unui medic şi aveţi pregătită cutia sau prospectul
medicamentului, pentru ca medicul să se poată informa asupra substanţei active. La ce
trebuie să acordaţi atenţie privind întreruperea tratamentului? În cazul unei administrări de
Fluninoc pe o durată de timp ce depăşeşte o săptămână, întreruperea tratamentului sau
reducerea dozei o poate decide numai medicul. În caz contrar, apare pericolul reinstalării
fricii, stărilor de încordare şi agitaţiei ca şi a neliniştii interioare accentuate.
Reacţii adverse: Dependent de sensibilitatea individuală, mai ales în primele zile de
tratament pot să apară simptome puternice de liniştire în prima zi după administrare,
oboseală, somnolenţă, tulburări de concentrare şi întârziere de reacţie, amnezie, cefalee,
greaţă, şi în cazuri rare slăbiciune musculară, nesiguranţa de mişcare (ataxie), reacţii
cutanate, ameţeală, greaţă uşoară, creşterea apetitului, modificări ale libidoului. Reacţii
psihotice: S-a constatat că atunci când se administrează benzodiazepine sau
medicamente din grupa benzodiazepinelor, se pot manifesta mai ales la copii şi bătrâni,
reacţii paradoxale, ca de exemplu: agresivitate mărită, stări de agitaţie acute, în loc de
liniştire, frică, spasme musculare dese; tulburări la începutul sau în timpul somnului,
coşmaruri, halucinaţii; stările de depresie preexistente pot fi intensificate la apariţia unor
astfel de simptome. În acest caz tratamentul cu Floninoc trebuie întrerupt (la sfatul
medicului). În doze mai mari şi în cazul unui tratament de durată, se pot accentua aceste
efecte adverse şi pot să apară tulburări de vorbire (vorbire neclară, încetinită), nesiguranţă
în deplasare ca şi tulburări de vedere (vedere dublă). Pericolul apariţiei efectelor adverse
este mai mare la vârstnici, datorită efectului de slăbire a musculaturii, de aceea se
recomandă precauţii, există pericol de cădere, posibilităţi de accidentare. În cazul
obstrucţiei căilor respiratorii sau a unor leziuni cerebrale poate să apară o deficienţă
respiratorie accentuată, de aceea se recomandă doze mai reduse la aceşti pacienţi cu
insuficienţă respiratorie cronică datorită riscului de intensificări a acesteia. Prin
individualizarea dozei se pot reduce aceste reacţii nedorite. Există posibilitatea apariţiei
unei toleranţe la medicament (reducerea acţiunii la utilizare mai îndelungată). După o
administrare zilnică de fluninoc, aproximativ după o săptămână, pot apărea tulburări de
somn însoţite de coşmaruri, halucinaţii, frică, stări de încordare interioară reinstalate mai
accentuat. Tabloul simptomatic se manifestă prin transpiraţii, tremurături şi poate ajunge
până la reacţii fizice şi psihice periculoase ca de ex. psihoze simptomatice. Fluninoc
posedă un potenţial primar de dependenţă chiar şi în cazul unei administrări zilnice, puţine
săptămâni există acest pericol, de instalare a dependenţei şi nu numai în cazul dozelor
mari ci şi la doze terapeutice. Dacă observaţi efecte adverse la dvs., care nu sunt
menţionate, transmiteţi-le medicului sau farmacistului dvs.
Valabilitate: Data de expirare este inscripţionată pe ambalajul produsului. Se utilizează
preparatul în cadrul termenului de valabilitate. Depozitare: Comprimatele trebuie protejate
de lumină şi umiditate!

Producător: Hexal Pharma

FLUOCINOLON N, unguent
combinaţii
Formă de prezentare: Cutie de carton inscripţionată ce conţine un tub cu 15 g unguent.
Compoziţie: Unguentul conţine 0,025% fluocinolon acetonid, 0,5% sulfat de neomicină şi
bază de unguent până la 100 g.
Proprietăţi: Fluocinolonul acetonid este un corticoid sintetic de uz exclusiv topic,
caracterizat prin: acţiunea sa specifică în anumite procese inflamatorii (ex., în
hipersensibilitatea de contact) şi contra efectului pruriginos care le însoţeşte; acţiunea
inhibitoare a multiplicării celulare şi a procesului de sinteză în derm şi epiderm; efectul
vasoconstrictor (antiexsudativ). În preparat corticoidul este principiul activ esenţial.
Antibioticul tratează o infecţie asociată, dar nu are indicaţii în prevenirea sa. Este un
bactericid din familia aminoglicozidelor cu spectru larg, eficace faţă de multe bacterii
patogene pentru piele (mai ales stafilococi şi bacili gramnegativi). Superioritatea acestei
asocieri faţă de corticoterapia locală izolată s-a evidenţiat doar pentru primele zile de
tratament, când populaţia microbiană (în special stafilococii) este numeroasă. Baza de
unguent are proprietăţi emoliente şi lubrifiante, reducând uscăciunea tegumentelor şi
durerile provocate de fisurile cutanate. Puterea ocluzivă a vaselinei asigură un contact
prelungit al principiului activ cu leziunile.
Indicaţii: Eczeme întinse corticosensibile şi alte dermatite acute şi cronice infectate sau
susceptibile de a se infecta: dermatite atopice, neurodermite, dermatite de contact;
dermatite seboreice, prurit ano-genital; lichen simplu cronic, dermatite de stază; intertrigo,
dermatite exfoliative; psoriazis (în special în cazurile cronice, stabilizate). Unguentul se
indică în leziuni uscate cu cruste.
Contraindicaţii: Hipersensibilitate la vreunul din componente (în special la neomicină).
Leziuni cutanate tuberculoase, micozele pielii şi majoritatea virozelor cutanate (inclusiv
herpes simplex, vaccina, varicela). Dermatita periorală rozacee, acnee. Contactul cu
conjunctiva.
Precauţii: În timpul sarcinii nu se utilizează sau se utilizează cu prudenţă (indicaţii stricte,
doze mici, tratament de scurtă durată). Se va evita aplicarea prelungită (peste 4
săptămâni) pe tegumentele feţei. Prezenţa glucocorticoidului nu împiedică eventualele
manifestări alergice datorate neomicinei, dar poate modifica manifestarea lor clinică.
Aplicarea repetată pe suprafeţe întinse, mai ales sub pansament ocluziv, produce uneori
fenomene cortizonice sistemice, datorate resorbţiei transcutanate (în special la copii şi
nou-născuţi). În mod obişnuit, durata tratamentului nu trebuie să depăşească 8 zile -
perioada pentru care s-a demonstrat eficacitatea asocierii antibiotic - corticosteroid.
Reacţii adverse: Datorate corticoidului: Rareori iritaţie locală, prurit, uscăciunea pielii,
erupţii acneiforme, dermatită periorală. Tratamentul prelungit, mai ales sub pansament,
poate provoca atrofia pielii. Datorate antibioticului: Eczemă alergică de contact, în caz de
utilizare prelungită în dermatitele de stază, suprainfecţii cu germeni rezistenţi.
Mod de administrare: Se va aplica în strat subţire pe zona afectată a pielii, de 2-3 ori/zi.
Creşterea numărului de aplicaţii zilnice poate agrava efectele secundare, fără a se obţine
ameliorarea efectului terapeutic. În unele dermatoze (psoriazis, dermatite atopice),
întreruperea tratamentului se va face progresiv, prin scăderea numărului de aplicaţii zilnice
sau prin utilizarea unui corticosteroid cu acţiune mai puţin intensă.
Condiţii de păstrare: Se păstrează ferit de căldură, lumină şi umiditate.

Producător: Europharm
FLUOCINOLON, FLUOCINOLON N, cremă şi unguent
fluocinoloni acetonidum
Compoziţie:
FLUOCINOLON CREMĂ FLUOCINOLON N
Fluocinolon acetonid 0,025 g 0,025 g
Sulfat de neomicină - 0,500 g
Acid citric 0,001 g 0,001 g
Propilenglicol 5,000 g 5,000 g
Lanette N 15,000 g -
Alcool cetilic - 17,000 g
Eutanol G. 5,000 g -
Vaselină - 20,000 g
Tween 80 - 7,000 g
Glicerină 10,000 g 15,000 g
Nipagin (p-hidroxibenzoat de metil) 0,120 g 0,060 g
Nipasol (p-hidroxibenzoat de propil) 0,034 g 0,040 g
Apă distilată 64,820 g 35,374 g
100,000 g 100,000 g
FLUOCINOLON UNGUENT FLUOCINOLON N
Fluocinolon acetonid 0,025 g 0,025 g
Sulfat de neomicină - 0,500 g
Acid citric 0,001 g 0,001 g
Propilenglicol 5,000 g 5,000 g
Lanolină 5,000 g 5,000 g
Vaselină 77,000 g 76,454 g
Parafină 2,954 g 3,000 g
Nipagin (p-hidroxibenzoat de metil) 0,020 g 0,020 g
Apă distilată 10,000 g 10,000 g
100,000 g 100,000 g

Acţiune farmacoterapeutică: Fluocinolon acetonid este un glucocorticoid sintetic pentru

uz topic, cu acţiune antiinflamatoare, antipruritică, antialergică. Normalizează procesul de
keratinizare. Fluocinolon N mai conţine şi un antibiotic eficace faţă de germeni grampozitivi
şi gramnegativi, dintre cei mai frecvent întâlniţi în infecţiile pielii.
Indicaţii: În pricipiu, indicaţiile cremei şi ale unguentului cu Fluocinolon sunt aceleaşi,
utilizarea unguentului recomandându-se cu precădere când se urmăreşte o acţiune
emolientă mai energică, necesară în leziunile cutanate, uscate, ca cele din dermatită
atopică, în unele dermatoze ale mâinilor, de asemenea, în zone geografice cu climat rece
sau excesiv de uscat. Fluocinolon acetonid este indicat în: dermatită atopică;
neurodermită; dermită de contact; dermatită seboreică; prurit ano-genital; lichen simplex
cronic; eczemă numulară; dermatită de stază; intertrigo; dermatită exfoliativă; psoriazis (în
special cazurile cronice, stabilizate). Fluocinolon N este indicat în aceleaşi dermatoze
infectate (iniţial sau în cursul tratamentului cu Fluocinolon simplu) cu germeni sensibili la
neomicină.
Contraindicaţii şi precauţii: Fluocinolon este contraindicat în leziunile cutanate
tuberculoase, în micozele pielii şi majoritatea virozelor cutanate (inclusiv Herpes simplex,
vaccina, varicela). Este de asemenea contraindicat la persoanele care au, în antecedente,
fenomene de hipersensibilitate la vreuna din componentele cremei sau ale unguentului.
Întrucât inocuitatea administrării la gravide nu a fost integral dovedită se recomandă ca în
timpul sarcinii, Fluocinolon şi Fluocinolon N să se aplice pe suprafeţe de mică întindere în
cantitate nu prea mare şi pe o durată limitată.
În prezenţa unei infecţii locale severe sau a unui proces infecţios cu caracter general, se
impune instituirea concomitentă a antibioterapiei sistemice, conform indicaţiilor
antibiogramei. La apariţia unei micoze (posibilă dezvoltarea candidozei după aplicaţii în
zona plicilor cutanate) se va face tratament antifungic de rigoare.
Mod de administrare: Crema, respectiv unguentul cu Fluocinolon sau Fluocinolon N, se
aplică în strat subţire, pe zona afectată a pielii, repetându-se aplicaţia de 2-3 ori pe zi,
după necesitate. Crema simplă cu Fluocinolon se poate aplica şi sub pansament oclusiv
(care se schimbă la 1-4 zile) în dermatozele cronice uscate. În aceste cazuri zona
cutanată, acoperită cu cremă (de exemplu, la membre) se izolează de mediu cu ajutorul
unei folii din material plastic care se fixează pe pielea sănătoasă, cu bandă adezivă sau cu
o faşă. Se evită folosirea benzilor adezive la bolnavii cu dermatite eczematiforme, care
prezintă frecvent iritaţii în zonele cutanate de contact cu adezivele.
Reacţii adverse: În general, Fluocinolonul simplu sau asociat cu neomicină este destul de
bine tolerat. Rareori pot apărea reacţii de intoleranţă care să necesite întreruperea
administrării şi măsuri terapeutice speciale. Este, de asemenea, posibilă apariţia
fenomenelor alergice la neomicină, mai ales după tratament îndelungat şi în caz de
aplicaţii pe suprafeţe cutanate întinse. Fenomenele de hipercorticism reactiv prin resorbţie
transcutanată sunt excepţionale.
Prezentare farmaceutică: Fluocinolon cremă în tuburi de 12 g. Fluocinolon N, cremă în
tuburi de 12 g. Fluocinolon unguent în tuburi de 18 g. Fluocinolon N, unguent în tuburi de
18 g.
Condiţii de păstrare: La adăpost de căldură şi umiditate.

Producător: Antibiotice-Iaşi
FLUORESCITE®
fluoresceinum
Soluţie injectabilă.
Prezentare farmaceutică: Soluţia injectabilă Fluorescite este o soluţie sterilă apoasă în
două concentraţii, pentru administrare intravenoasă în scop diagnostic. Soluţia conţine:
Fluoresceină sodică (echivalentă cu fluoresceină 10% sau 25%), hidroxid de sodiu şi/sau
acid clorhidric (pentru corectarea pH-ului) şi apă pentru preparate injectabile.
Farmacologie clinică: Fluorescenţa galben-verzuie a soluţiei delimitează aria vasculară
aflată sub observaţie de suprafeţele învecinate.
Indicaţii: Indicată în angiofluorografiile sau angioscopiile în scop diagnostic, ale fundului
de ochi sau ale vascularizaţiei irisului.
Contraindicaţii: Contraindicată persoanelor cu hipersensibilitate faţă de oricare
component al acestui preparat. Atenţie: Numai pentru uz oftalmic - nu pentru injectare
intratecală. Se va manifesta atenţie pentru a evita extravazarea în timpul injectării, întrucât
pH-ul ridicat al soluţiei de fluoresceină poate provoca leziuni severe ale ţesuturilor locale.
Au fost semnalate următoarele complicaţii produse de extravazarea fluoresceinei:
descuamare cutanată, flebită superficială, granulom subcutanat şi nevrită toxică de-a
lungul arcului median, în aria antecubitală. Complicaţiile rezultate din extravazare pot
produce dureri intense în braţ pentru câteva ore. Atunci când se produce o extravazare
importantă, injectarea trebuie oprită şi se vor lua măsuri conservative pentru tratarea
ţesuturilor afectate şi calmarea durerii.
Precauţii: Generale: Se va manifesta prudenţă în cazul pacienţilor cu istoric de alergie
sau astm bronşic. O trusă de urgenţă cuprinzând epinefrină 0,1% pentru uz intravenos sau
intramuscular; un antihistaminic; un steroid solubil şi aminofilină pentru uz intravenos,
precum şi oxigen, trebuie să fie întotdeauna disponibilă în eventualitatea unei posibile
reacţii la injectarea de fluoresceină. Informaţii pentru pacienţi: Pielea va căpăta temporar o
coloraţie gălbuie. Urina se va colora temporar în galben-strălucitor. Revenirea la culoarea
iniţială a pielii se produce în 6-12 ore, iar a urinii în 24-36 ore. Carcinogeneza,
Mutageneza, Afectarea fertilităţii: Nu au fost făcute studii pe termen lung, utilizând
fluoresceina la animale, pentru a evalua potenţialul carcinogen.
Sarcină şi alăptare: Sarcină: Se va evita angiografia la femeile gravide, în special în
primul trimestru de sarcină. Nu au existat rapoarte despre complicaţii fetale survenite în
urma injectării de fluoresceină în timpul sarcinii. Alăptare: S-a demonstrat că fluoresceina
se excretă în laptele uman. De aceea, se recomandă prudenţă în administrarea
fluoresceinei la femeile care alăptează.
Reacţii adverse: Au fost semnalate cazuri de greaţă şi cefalee, disconfort gastrointestinal,
sincopă, vomă, hipotensiune şi alte simptome şi semne de hipersensibilitate. Stop cardiac,
ischemie de arteră bazilară, şoc sever, convulsii, tromboflebită la locul injectării şi rare
cazuri de deces au fost raportate. Extravazarea soluţiei la locul injectării provoacă durere
intensă locală şi o durere surdă în braţul injectat. S-au semnalat cazuri de erupţie
urticariană şi prurit generalizat, bronhospasm şi reacţii anafilactice. După injectare se
poate produce o exacerbare a simţului gustativ.
Mod de administrare: Produsele administrate parenteral vor fi inspectate vizual înaintea
administrării, ori de câte ori soluţia şi ambalajul o permit, pentru a detecta eventualele
modificări. Se injectează conţinutul fiolei rapid în vena antecubitală, după luarea măsurilor
pentru evitarea extravazării. Seringa conţinând soluţia de fluoresceină se ataşează unui
tub transparent şi acului pentru injectare. Se puncţionează vena antecubitală şi se extrage
sânge până la vârful seringii, astfel încât o bulă mică de aer să separe sângele din tub de
fluoresceină. La lumina artificială a camerei se injectează încet sângele în apoi în venă,
observând pielea la nivelul vârfului acului. Dacă acul a fost introdus paravenos, sângele
extravazat va produce bombarea pielii, iar injectarea trebuie oprită înainte ca fluoresceina
să fie injectată. Dacă ne asigurăm că nu s-a produs extravazarea, se poate renunţa la
lumina artificială şi se continuă injectarea fluoresceinei. Luminiscenta apare în vasele
retiniene şi coroidiene în 9-14 secunde şi poate fi observată cu echipamentul standard de
vizualizare. Dacă există suspiciunea unor posibile reacţii alergice, anterior injectării
intravenoase se va face un test intradermic cu 0,05 ml, care se va evalua la 30-60 minute
după injectare. Pentru copii, doza calculată este de 7,7 mg/kg corp.
Formă de prezentare: Fiole de 5 ml cu soluţie de fluoresceină 10%. Fiole de 2 ml cu
soluţie de fluoresceină 25%.
Condiţii de păstrare: A se păstra la o temperatură cuprinsă între 8 grade Celsius -27
grade Celsius.

Producător: Alcon
5-FLUOROURACIL, soluţie injectabilă 25 mg/ml
fluorouracilum
Compoziţie: Flacon injectabil a 250 mg (10 ml) - 5 - Fuorouracil.
Acţiune terapeutică: Citostatic-antimetabolit, acţionând prin blocarea enzimatică a
sintezei ADN şi ARN. Se realizează astfel inhibarea proliferării celulare cu efect marcat pe
celulele cu multiplicare rapidă. După administrarea i.v., distribuţia produsului este
preferenţială pentru ţesuturile tumorale, unde se realizează concentraţii mai mari şi mai
persistente decât în rest. O mică parte din substanţă este metabolizată la nivel tisular în
metaboliţi activi, iar majoritatea la nivel hepatic în metaboliţi inactivi, care se elimină pe
cale respiratorie şi urinară.
Indicaţii: Carcinom gastric, de colon, mamar, rectal, uterin, pancreatic, al vezicii urinare,
care nu beneficiază de tratament chirurgical sau iradiere.
Contraindicaţii: Leucopenie, afecţiuni hepatice şi renale grave, sarcină, alăptare,
hipersensibilitate la produs, hipoplazie medulară, trombocitopenie.
Efecte secundare: Greaţă, vărsături, diaree, stomatită, esofagită, proctită, inhibarea
hematopoiezei, dermatite, alopecie, rash maculopapulos, fisuri, hiperpigmentare
tegumentară, hemoragii. Toxicitatea hematologică se reduce prin asociere cu leucovorina.
Mod de administrare: Produsul se administrează strict i.v. sub formă de perfuzie, prin
diluare cu soluţii de glucoză 5%, 10%, ser fiziologic, soluţie Ringer, Hartmann, fructoză
5%. Doza zilnică variază, în funcţie de starea şi evoluţia pacientului, între 0,5-1 g/zi (15
mg/kg corp sau 600 mg/m2) şi este de respectiv 3-5 g total/serie de tratament. Cura se
poate relua după o pauză de 4-6 săptămâni. În timpul tratamentului se impune un
permanent control hematologic, la nevoie putându-se recomanda transfuzii de sânge.
Formă de prezentare: Flacon a 10 ml.
Condiţii de păstrare: La temperatura camerei (15-30 grade Celsius), protejat de lumină.
Expunerea la temperaturi sub 15 grade Celsius poate determina apariţia precipitării de
cristale. Resolubilizarea se va efectua prin încălzire în baia de apă la 60 grade Celsius cu
agitare. Înainte de injectare, se va păstra pentru încălzire la temperatura corpului.

Producător: Sindan
FLUORO-URACIL
fluorouracilum
Prezentare farmaceutică: Forme galenice şi doze. Flacoane a 250 mg în 5 ml, 500 mg în
10 ml, 1000 mg în 20 ml. Excipient: apă sterilă pentru injectare.
Acţiune terapeutică: Fluoro-uracil Roche inhibă diviziunea celulară prin blocarea sintezei
ADN (inhibiţie enzimatică) şi prin formarea unui ARN anormal structurat (fluorouracilul fiind
încorporat în structura sa). La animale s-a demonstrat un marcat efect inhibitor al creşterii
diferitelor tumori transplantabile. În utilizarea clinică au fost observate remisii temporare şi
cel mai adesea parţiale ale unor tumori, însoţite de o ameliorare subiectivă şi de reduce
rea durerii.
Farmacocinetică: Absorbţie: Biodisponibilitatea 5-FU variază considerabil atât intra- cât şi
interindividual. Distribuţie : Volumul de distribuţie se situează între 0,2 şi 0,5 l/kg corp. 10%
din 5-FU se leagă de proteinele plasmatice. După injectarea i.v., 5-FU se distribuie în
tumori, mucoasa intenstinală, măduva osoasă, ficat şi în alte ţesuturi din organism. În
ciuda lipo-solubilităţii reduse, 5-FU traversează rapid bariera hematoencefalică şi pătrunde
în lichidul cerebrospinal şi în ţesutul cerebral. Concentraţiile din ţesutul tumoral şi din
lichidul cefalorahidian pot fi mai mari decât cele din plasmă. Metabolizare: 5-FU se
metabolizează în principal în ficat, în produşi inactivi, ca de exemplu bioxid de carbon,
uree şi alfa-fluoro-beta-alanină. Eliminare: Mai puţin de 15% din doza administrată este
excretată sub formă nemodificată prin urină, în 6 ore, iar 90% din aceasta, în cursul primei
ore. 60-90% din 5-FU marcat radioactiv este excretat prin CO2 expirat. Timpul de
înjumătăţire prin eliminare al 5-FU este de 5-20 min şi este în funcţie de doză.
Farmacocinetica în situaţii speciale: Numai o proporţie relativ mică (15%) din 5-FU este
excretată prin rinichi. Totuşi, din cauza afectării funcţiei măduvei osoase în azotemie (ca
rezultat al insuficienţei renale), se va avea în vedere adaptarea dozei în funcţie de gradul
de insuficienţă şi de reacţia individuală a pacienţilor. Întrucât 5-FU este metabolizat mai
ales la nivelul ficatului, se va avea în vedere reducerea dozei atunci când funcţia hepatică
este afectată.
Indicaţii: Tratamentul paleativ al tumorilor maligne, în special de rect, colon şi sân, dar şi
gastrice, pancreatice, hepatice (tumori primare), uterine (în special de cervix), ovariene şi
de vezică urinară. Tratamentul cu Fluoro-uracil Roche nu înlocuieşte tratamentul
chirurgical sau alte forme recunoscute de terapie şi trebuie folosit numai când acestea nu
pot fi aplicate, sau efectul lor a fost epuizat sau pur şi simplu au eşuat.
Mod de administrare: Fluoro-uracil Roche poate fi administrat fie sub formă de perfuzie
i.v., fie prin injectare i.v. Prin administrare parenterală, doza zilnică totală nu trebuie să
depăşească 1 g. Doza uzuală: Tratament iniţial: Perfuzare: 15 mg/kg corp sau 600 mg/m3
pe zi (nu mai mult de 1 g per doză) în perfuzie intravenoasă, timp de patru ore. Conţinutul
a 3 fiole a câte 5 ml poate fi diluat în 250 ml de: NaCl 0,9%, dextroză 5%, dextroză 10%,
dextroză 2,5% + clorură de sodiu 0,45%, soluţie Ringer, soluţie Hartmann, sau Macrodex
6% în dextroză. Soluţia trebuie utilizată în decurs de opt ore de la preparare. Perfuzarea
se repetă zilnic, până la apariţia primelor efecte secundare (stomatită, diaree, leucopenie
şi/sau trombocitopenie) după care, se întrerupe tratamentul. Odată cu remisia efectelor
secundare gastrointestinale, cu creşterea numărului de leucocite la 3 000-4 000/mm3 şi a
numărului de trombocite la 80000-100000/mm3, doza trebuie ajustată pentru tratamentul
de întreţinere (vezi mai jos). Injectare: 12 mg/kg corp sau 480 mg/m2 pe zi, în injecţii
intravenoase lente, trei zile consecutiv. Dacă nu intervin simptome de toxicitate (stomatită,
diaree, leucopenie şi/sau trombocitopenie), se administrează 6 mg/kg corp sau 240 mg/m2
în zilele 5, 7 şi 9, cu condiţia neapariţiei semnelor de toxicitate în acest interval. Dacă
tratamentul este bine tolerat, se recomandă trecerea la tratamentul de întreţinere; în caz
contrar, trebuie aşteptată remisia efectelor secundare de mai sus, înainte de administrarea
dozelor ulterioare. Administrarea injectabilă in bolus trebuie evitată. Regim alternativ: 15
mg/kg corp sau 600 mg/m2 o dată pe săptămână, prin injectare i.v. sau sub formă de
capsule. În cele mai multe cazuri, efectele secundare sunt uşoare. După remisia acestora,
se poate trece la tratamentul de întreţinere. Tratament de întreţinere: Injectare: 5-10 mg/kg
corp sau 200-400 mg/m2 i.v., o dată pe săptămână. Tratament oral: 15 mg/kg corp sau
600 mg/m2. Deşi simptomele unor reacţii adverse sunt rare, acestea constituie factorul
limitant în cursul tratamentului. Instrucţiuni posologice speciale: Primul ciclu de tratament
se va administra în spital sau sub supravegherea unui specialist. Doza orală zilnică va fi
administrată într-o singură priză; nu se va fracţiona în doze mai mici. Dacă funcţia
hematopoietică este afectată (leucocite sub 4 000/mm3, trombocite sub 100 000/mm3)
sau dacă există o alterare severă a funcţiei hepatice sau renale, sau după o pierdere
ponderală importantă, doza trebuie redusă cu o treime, până la o jumătate. La pacienţii
obezi, sau la care edemele, ascita sau alte tipuri de retenţie lichidiană au determinat o
creştere ponderală, dozele trebuie raportate la greutatea sau la suprafaţa corporală
normală a pacientului. Aministrarea de Fluoro-uracil Roche se va întrerupe imediat dacă
se manifestă oricare dintre următoarele simptome: Reacţii adverse gastrointestinale, de
exemplu stomatită, mucozită, diaree sau vomă severe, ulceraţii sau sângerări
gastrointestinale; reacţii adverse hematologice: leucocite sub 3000/mm3, trombocite sub
80 000/mm3; Reacţii adverse la nivelul sistemului nervos central sau periferic, inclusiv
ataxie şi tremor; Reacţii adverse de natură cardiacă. Terapia nu va fi reluată până când nu
dispar efectele secundare. În general, decizia de a relua tratamentul se ia în funcţie de
gradul de remisie a toxicităţii şi de starea pacientului. În cazurile de manifestare a unor
reacţii adverse grave de natură gastrointestinală, cardiacă sau neurologică, nu se
recomandă, în general, reluarea tratamentului cu Fluoro-uracil Roche. Tratament asociat:
În cazul asocierii Fluoro-uracil Roche cu alte citostatice care au acelaşi gen de efecte
secundare sau cu radioterapie, dozele recomandate trebuie reduse corespunzător. Fluoro-
uracil Roche poate fi administrat şi în perfuzie continuă cu durata de 24 ore (5-7,5 mg/kg
corp sau 200-300 mg/m2 pe zi), dar trebuie ţinut cont de faptul că durata de viaţă a soluţiei
este doar de 8 ore. Durata tratamentului: Durata tratamentului trebuie stabilită de către un
specialist, în funcţie de tipul şi evoluţia bolii.
Contraindicaţii: Hipersensibilitate cunoscută la medicament.
Precauţii: Tratamentul va trebui să fie întrerupt imediat dacă se manifestă unul dintre
simptomele următoare: stomatită, mucozită, diaree sau vomă grave, ulceraţii sau
sângerări gastrointestinale, leucocite sub 3 000/mm3, trombocite sub 80 000/mm3, reacţii
adverse la nivelul sistemului nervos central sau periferic, inclusiv ataxie şi tremor, reacţii
adverse de natură cardiacă. Tratamentul nu se va relua până când aceste simptome nu
dispar. În cazul în care se manifestă reacţii adverse grave de natură gastrointestinală,
cardiacă sau neurologică, reluarea tratamentului cu Fluoro-uracil nu este, în general,
recomandată. În timpul tratamentului iniţial este esenţială verificarea frecventă a formulei
sanguine (la fiecare două sau trei zile). În timpul tratamentului de întreţinere verificarea
formulei sanguine se va face înaintea fiecărei dozări. Valorile limită ale numărului de
leucocite sau trombocite sunt prezentate la "Mod de administrare". Dozele recomandate
pentru tratamentul iniţial trebuie reduse cu o treime, până la o jumătate la pacienţii cu
stare nutriţională precară, la cei care au suferit intervenţii chirurgicale mari în ultimele 30
zile şi la cei cu depresie medulară (4 000/mm3, trombocite sub 100 000/mm3) sau cu
funcţie hepatică sau renală alterată. Nu se poate exclude o posibilă legătură între
deficienţa de dihidropirimidin dehidrogenază şi efectele toxice mărite ale agentului Fluoro-
uracil.
Sarcină şi alăptare: Studiile efectuate pe animale au relevat efecte nedorite la făt. Deşi
nu există date asupra apariţiei unor astfel de efecte la om, Fluoro-uracil este contraindicat
pe întreaga perioadă de sarcină. Nu se ştie dacă 5-FU traversează placenta. Deşi nu se
ştie dacă Fluoro-uracilul trece în laptele matern, femeile aflate sub tratament nu trebuie să
alăpteze.
Reacţii adverse: Următoarele reacţii adverse au fost constatate la pacienţii trataţi cu
Fluoro-uracil Roche: Tractul gastrointestinal. Obişnuite: anorexie, greaţă, vomă, stomatită,
mucozită, diaree. Rare: sângerare, afectări hepatocelulare şi, în cazuri foarte rare, s-a
constatat necroză hepatică fatală. Piele. Obişnuite: alopecie. Rare: exantem, dermatită,
eritem palmaroplantar, hiperpigmentare, fotosensibilitate, urticarie. S-au constatat cazuri
izolate de modificări ale unghiilor, inclusiv de pierdere a acestora. Aparatul cardiovascular.
Foarte rare: dureri precordiale, aritmii cardiace, infarct de miocard, ischemie şi infarct
miocardic, care au avut, în cazuri rare, efect letal. Sistemul nervos central. Rare: ataxie,
disartrie, nistagmus, dezorientare, confuzie, euforie şi nevrită optică. S-au constatat cazuri
de disfucţie cerebelară extrapiramidală sau corticală, care sunt de regulă reversibile.
Sistemul hematopoietic. Foarte comune: leucopenie cu neutropenie, anemie,
trombocitopenie. Rare: anemie hemolitică, agranulocitoză, pancitopenie. Ochi. Rare:
lăcrimare ca prim semn de stenoză a canalelor lacrimale. Alte reacţii. Rare: bronhospasm,
şoc anafilactic. În eventualitatea unui şoc anafilactic, se aplică măsurile terapeutice
obişnuite. Diareea răspunde de regulă la tratamentul antidiareic, în timp ce greaţa şi voma
pot fi controlate cu antiemetice. Dacă tratamentul cu Fluoro-uracil este întrerupt, eritemul
palmaroplantar dispare treptat în cursul a 5 până la 7 zile, în general. Ca o alternativă,
sindromul palmaroplantar poate fi tratat prin administrarea simultană, pe cale orală, de
piridoxină în doze de 100 până la 150 mg pe zi.
Interacţiuni: S-au constatat interacţiuni medicamentoase, care au avut ca rezultat o
potenţare a eficacităţii şi/sau toxicităţii atunci când s-a administrat 5-FU în combinaţie cu
alţi agenţi anticancerigeni (de exemplu interferon alfa-2a, ciclofosfamidă, vincristină,
metotrexat, cisplatină, adriamicină sau leucovorină). După tratamente îndelungate cu
Fluoro-uracil Roche în asociaţie cu mitomicină s-a raportat apariţia sindromului hemolitic-
uremic.
Supradozare: Principalele simptome de supradozare sunt greaţa, voma, diareea,
stomatita, hemoragia, leucopenia şi/sau trombocitopenia. Măsurile terapeutice adecvate
constau în întreruperea sau scăderea dozelor şi, în funcţie de simptome, transfuzii de
sânge, perfuzii leucocitare sau plachetare şi terapie antiinfecţioasă.
Observaţii speciale: Influenţa asupra testelor de laborator: Bilirubina (indexul icteric) şi
acidul 5-hidroxi-indol acetic din urină pot să prezinte valori crescute sau fals pozitive.
Notă: Fluoro-uracil Roche este iritant: se va evita contactul cu ochii şi cu mucoasele. Date
referitoare la manevrare: Flacoane: Flacoanele de Fluoro-uracil Roche vor fi manevrate
numai de personal specializat. Ca în cazul tuturor agenţilor citotoxici, se vor lua măsuri de
evitare a expunerii membrilor personalului în cursul sarcinii. Soluţia pentru perfuzare
trebuie pregătită într-o zonă destinată manevrării, deasupra unei tăvi lavabile sau a unei
foi de hârtie absorbantă de unică folosinţă, cu protecţie de plastic pe spate. Se va asigura
o protecţie corespunzătoare a ochilor, se vor purta mănuşi de unică folosinţă, o mască
pentru faţă şi un şorţ de unică folosinţă. Seringile şi seturile de perfuzare vor fi asamblate
cu atenţie pentru a evita scurgerea (se recomandă folosirea fitingurilor Luer-lock). La
încheierea operaţiei, toate suprafeţele expuse vor fi curăţate complet, iar faţa şi mâinile vor
fi spălate. Date referitoare la distrugerea materialelor consumabile folosite: Toate acele vor
fi puse într-un container adecvat şi toate celelalte articole de unică folosinţă vor fi puse
într-o pungă de polietilenă sigilabilă şi vor fi incinerate împreună cu alte deşeuri de acelaşi
tip. Materialul utilizat poate fi îndepărtat prin incinerare. Soluţia rămasă în flacoane va fi
întâi absorbită cu vată, care va fi apoi învelită în două pungi de polietilenă sigilate. Primul
ajutor: Contactul cu ochii: Se vor spăla imediat cu apă şi se va apela la un medic.
Contactul cu pielea: Se va spăla bine cu săpun şi apă şi se va scoate îmbrăcămintea
contaminată. Inhalare, ingestie: Se va apela imediat la asistenţă medicală.
Condiţii de păstrare: Fluoro-uracil Roche, flacoane şi soluţie pentru administrare orală,
trebuie păstrat la temperaturi între 15 şi 25 grade Celsius. Dacă soluţia precipită ca
rezultat al păstrării temporare la temperaturi joase, poate fi redizolvată prin încălzire cu
grijă la 60°C şi agitare. A nu se lăsa la îndemâna copiilor. Valabilitate: Medicamentul
trebuie utilizat înainte de data de expirare (EXP), înscrisă pe ambalaj.

Producător: F. Hoffmann-La Roche

FLUOTHANE
halothanum
Formă de prezentare: Halothane Ph. Eur.
((RS) 2-brom-2-clor-1,1,1-trifluoretan stabilizat
cu timol 0,01% w/w) este un lichid incolor,
volatil.
Indicaţii: Fluothane este un anestezic volatil
corespunzător pentru inducerea şi menţinerea
anesteziei în orice tip de intrevenţie
chirurgicală şi la pacienţi de orice vârstă.
Dozare şi mod de administrare: Există mai
multe tipuri de vaporizatoare pentru
anestezice, destinate special utilizării
Fluothane. Au fost folosite cu rezultate bune
circuitele deschise, semi-deschise, semi-
închise sau închise. Adulţi (inclusiv vârstnici):
Pentru inducerea anesteziei la pacienţii adulţi
se poate folosi o concentraţie de 2-4%
Fluothane în oxigen sau oxigen/protoxid de
azot. Menţinerea anesteziei - 0,5-2% Fluothane
în oxigen sau oxigen/protoxid de azot este de
obicei concentraţia adecvată.
Copii: inducţie - o concentraţie de 1,5-2% Fluothane în oxigen sau oxigen/protoxid de azot.
Menţinerea - 0,5-2% este obişnuit concentraţia adecvată.
Contraindicaţii: Fluothane este contraindicat la pacienţii cu antecedente de hiperpirexie
malignă sau la cei susceptibili de a dezvolta hiperpirexie malignă. Apariţia neexplicată a
icterului şi a pirexiei după expunerea la Fluothane trebuie privită ca o contraindicaţie
pentru utilizarea lui ulterioară. Pacienţilor cu antecedente de hipertermie malignă, sau
celor la care, după administrarea de anestezice halogenate, s-a produs afectarea funcţiei
hepatice, icter sau febră neexplicată, leucocitoză sau eozinofilie.
Precauţii privind utilizarea: Deoarece Fluothane produce relaxarea musculaturii uterine
se recomandă ca anestezia să fie menţinută cât mai superficială în cursul intrevenţiilor
obstetricale. Utilizarea în cursul intervenţiilor obstetricale, în special în concentraţii mari,
poate determina hemoragie post-partum. Rolul Fluothane în afectarea hepatică observată
ocazional după anestezie nu a fost stabilit definitiv. Totuşi, deoarece aceste cazuri se
întâlnesc mai frecvent după administrarea repetată a anestezicului, apariţia neexplicată a
icterului şi a pirexiei după expunerea la Fluothane trebuie privită ca o contraindicaţie
pentru utilizarea lui ulterioară. Expunerea repetată în decurs de trei luni trebuie evitată la
toţi pacienţii. Alţi factori de risc (cu excepţia expunerii repetate) par a fi sexul feminin,
obezitatea şi grupul de vârstă medie. Prin administrarea anestezicelor halogenate au fost
raportate modificări ale funcţiei hepatice, icter şi necroză hepatică fatală. Aceste reacţii
apar ca indicatori ai reacţiilor de hipersensibilizare la anestezice. Ciroza, hepatita virală
sau alte afecţiuni hepatice pre-existente pot fi un motiv pentru a selecţiona un alt anestezic
decât unul halogenat. Halothane este un vasodilatator cerebral puternic. Creşterea
debitului sanguin cerebral şi/sau a presiunii intracraniene poate fi observată în cursul
anesteziei cu Fluothane. Aceste creşteri pot fi mai marcate în prezenţa leziunilor
intracraniene înlocuitoare de spaţiu. Este recomandată folosirea unei hiperventilaţii
moderate în cursul intervenţiilor neuro-chirurgicale pentru a contracara creşterea presiunii
intracraniene, care se poate produce sub Fluothane. La unii pacienţi care au primit
Fluothane a fost raportată hiperpirexia malignă, mai frecvent în cazul co-administrării
suxametoniului. Acest sindrom se întâlneşte şi la alţi agenţi anestezici şi poate răspunde la
administrarea intravenoasă de dentrolen sodic. În timpul inducerii anesteziei cu Fluothane
apare de obicei o scădere moderată a presiunii sanguine. (Halothane scade tensiunea
arterială într-un mod dependent de doză). Presiunea sanguină tinde să crească când
concentraţia vaporilor este redusă la nivelul de menţinere a anesteziei, dar de obicei
rămâne stabilă sub nivelul înregistrat înaintea operaţiei. Totuşi, dacă este necesar, se
poate administra intravenos metoxamină (în mod obişnuit, 5 mg este doza adecvată)
pentru a evita scăderea presiunii sanguine. Anestezia cu Fluothane se poate asocia cu
bradicardia, care poate creşte efectul său hipotensiv. Trebuie luată în considerare
administrarea intravenoasă a agenţilor anticolinergici înaintea inducţiei sau în cursul
menţinerii anesteziei, mai ales în situaţia în are este posibil să predomine tonusul vagal
sau când Fluothane este folosit în asociere cu alţi agenţi care pot cauza bradicardie. În
cursul anesteziei cu Fluothane au fost raportate aritmii cardiace. Se cere precauţie în
cazul administrării Fluothane pacienţilor cu feocromocitom, deoarece intra-operator
aceasta poate conduce la o probabilitate crescută de apariţie a aritmiilor. Fluothane poate
determina depresie respiratorie, mai ales la concentraţii mai mari. Când sunt utilizaţi agenţi
anestezici volatili, cum este Fluothane, se recomandă asigurarea unei ventilaţii adecvate a
sălilor. Halothane determină relaxarea musculaturii scheletice. Este necesară precauţia în
cazul administrării Fluothane pacienţilor cu miastenia gravis sau celor cărora li se
administrează concomitent antibiotice aminoglicozidice.
Interacţiuni medicamentoase şi alte forme de interacţiuni: Fluothane creşte acţiunea
relaxantelor musculare nedepolarizante şi efectele relaxante musculare ale
aminoglicozidelor. Fluothane poate creşte hipotensiunea cauzată prin efectul ganglioplegic
al tubocurarinei. Trebuie acordată atenţie în cazul administrării adrenalinei la pacienţii
anesteziaţi cu Fluothane deoarece se poate precipita apariţia aritmiilor. Din acest motiv,
doza de adrenalină trebuie redusă şi se va administra un antiaritmic în funcţie de
necesităţi. Atenţie trebuie acordată şi în cazul altor simpatomimetice, în cazul aminofilinei,
teofilinei şi antideprimantelor triciclice, care pot, de asemenea, precipita apariţia aritmiilor.
Sarcină şi alăptare: Datele obţinute din experimentele pe animale au arătat că halothane
poate avea un potenţial teratogen la unele specii. Deşi aceste observaţii nu pot fi
extrapolate direct la om, este prudentă evitarea anesteziei generale cu agenţi volatili în
cursul primelor luni de sarcină, cu excepţia cazurilor în care aceasta este absolut
necesară. Nu există studii bine controlate cu Fluothane la femeile care alăptează.
Fluothane a fost detectat în laptele matern, dar efectele Fluothane asupra nou-nascuţilor
alimentaţi la sân nu a fost stabilit. Totuşi, Fluothane a fost larg utilizat timp de peste 30 de
ani, aparent fără consecinţe.
Efectul asupra abilităţii de a conduce autovehicule şi de a manevra echipamente:
Pacienţii trebuie avertizaţi că executarea unor activităţi care presupun îndemânare, cum
sunt: conducerea autovehiculelor şi manevrarea unor echipamente poate fi afectată o
perioadă de timp după anestezia generală.
Reacţii adverse: În cursul anesteziei cu Fluothane pot apărea bradicardie şi/sau
hipotensiune. Hipotensiunea poate apărea mai ales în cursul inducţiei. În cursul revenirii
din anestezie se pot observa frisoane, mai ales dacă pacientul este într-un mediu rece.
După anestezia cu Fluothane pot apărea post-operator greaţă şi vărsături. Anestezia cu
halothane poate fi urmată de anomalii ale funcţiilor hepatice sau mai rar de afectare
hepatică. Totuşi, deoarece aceste cazuri se întâlnesc mai frecvent după administrarea
repetată a anestezicului, apariţia neexplicată a icterului sau a febrei după expunerea la
Fluothane trebuie privită ca o contraindicaţie pentru utilizarea sa ulterioară. Trebuie evitată
expunerea repetată pentru o perioadă de trei luni.
Supradozare: Nu există un antidot specific. Tratamentul urmăreşte menţinerea funcţiei
respiratorii (prin deplasarea pacientului în aer liber sau instituirea de urgenţă a unei
respiraţii asistate) şi a funcţiei cardiovasculare. Cazurile de ingestie accidentală trebuie
tratate simptomatic.
Proprietăţi farmacodinamice: După inhalare, Fluothane se absoarbe prin alveole în
curentul circulator. Prin sânge, Fluothane circulă în organism către locul principal de
acţiune, creierul. Aici, Fluothane produce o deprimare progresivă a sistemului nervos
central, începând cu centrii superiori (cortex cerebral), răspândindu-se apoi către centrii
medulari vitali. Această deprimare este reversibilă. Totuşi, modul său de acţiune, ca şi al
altor agenţi anestezici, este necunoscut. Fluothane produce o scădere a debitului sanguin
renal, a filtrării glomerulare şi a debitului urinar în mod reversibil şi dependent de doză.
Fluothane poate fi adsorbit pe cauciucul folosit pentru unele circuite pentru anestezie.
Coeficientul de partiţie cauciuc/gaz la 20 grade Celsius este de 120.
Proprietăţi farmacocinetice: Fluothane are o solubilitate în sânge relativ scăzută şi ca
atare, concentraţiile în alveole/sânge se echilibrează rapid. Se crede că scăderea sub
formă triexponenţială a concentraţiilor sanguine ale Fluothane după întreruperea
administrării ar reprezenta distribuţia tricompartimentală: grupul bogat vascularizat
(creier/cord/ficat), musculatura şi ţesutul adipos. Aproximativ 80% din Fluothane inhalat
este eliminat sub formă nemodificată prin plămâni. Restul de 20% este metabolizat la nivel
hepatic prin mecanisme oxidative şi, în condiţii de hipoxie, prin mecanisme reducătoare.
Principalii metaboliţi sunt acidul trifluoracetic, bromurile şi clorurile respective (pe calea
oxidativă) şi fluorurile (pe calea reducătoare). Concentraţia maximă a metaboliţilor se
obţine la 24 ore post-operator şi aceştia sunt excretaţi renal în decurs de o săptămână.
Incompatibilităţi: Nu se cunosc.
Condiţii de păstrare: Flacoanele de Fluothane trebuie bine închise şi păstrate la
temperaturi sub 25 grade Celsius, ferite de lumină. Fluothane trebuie păstrat în recipientul
original până imediat înaintea folosirii.
Instrucţiuni privind folosirea/manipularea: În timp ce este în fază lichidă, Fluothane nu
trebuie diluat sau contaminat. Totuşi, în fază de vapori el poate fi administrat împreună cu
oxigen sau cu un amestec de oxigen şi protoxid de azot. Trebuie evitată inhalarea
accidentală. Trebuie folosit în condiţii adecvate de ventilaţie. În aer se vor păstra
concentraţii cât mai scăzute.

Producător:Zeneca
FLUROBLASTIN
5-fluorouracilum
Proprietăţi: Fluroblastin este un medicament citostatic din grupa antimetaboliţilor care
acţionează prin inhibarea enzimei timidilat-sintetază în celulă. Deficitul de timidină duce la
descreşterea sintezei de ADN urmată de moartea celulei. Efectele inhibitorii ale
Fluroblastin sunt evidente mai ales la celulele cu rata de creştere mare, care asimilează
rapid Fluroblastin. Abilitatea Fluroblastin de a inhiba celulele maligne a fost demonstrată
într-o serie de tumori la animale (transplantate sau spontane). În clinică, Fluroblastin poate
induce în multe tumori solide remisiuni obiective asociate cu ameliorarea simptomelor
subiective, a condiţiilor generale şi descreşterea durerii.
Indicaţii: Fluroblastin este folosit pentru tratamentul paleativ al tumorilor de sân, colon,
rect, stomac, pancreas şi ovare. Fluroblastin poate fi folosit singur (monoterapie) sau în
combinaţie cu alţi agenţi (polichimioterapie).
Contraindicaţii: Fluroblastin nu va fi utilizat în sarcină, la pacienţi cu depresie medulară
accentuată, în discrazii severe, deficit de funcţie hepatică şi infecţii.
Efecte secundare: Tratamentul cu Fluroblastin trebuie imediat întrerupt la apariţia unuia
din următoarele semne toxice: stomatită sau esofagită; vomă severă, rezistentă la
antiemetice; diaree; ulcerare gastro-intestinală şi sângerare; alte cauze de sângerare.
Reducerea dozei sau întreruperea administrării, în cazul leucopeniei sau trombocitopeniei
se va efectua în concordanţă cu indicaţiile date în tabelul de la paragraful "Doze şi mod de
utilizare". Alopecia sau dermatita pot de asemenea apărea, dar sunt rapid reversibile la
întreruperea tratamentului cu Fluroblastin. În cazuri extrem de rare s-a observat
cardiotoxicitatea.
Interacţiuni cu alte medicamente: Orice medicament care influenţează negativ funcţia
medulară (utilizarea simultană a unui alt citostatic ce induce citopenie) accentuează
toxicitatea Fluroblastin.
Dozare şi mod de utilizare: Se vor urma ca reguli generale următoarele indicaţii: Fluroblastin va fi
administrat intravenos la o doză ajustată în funcţie de greutatea corporală. La pacienţii obezi sau la
cei cu retenţie hidrică excesivă, ce a indus o creştere în greutate, doza va fi calculată pe baza
greutăţii corporale ideale. Nu se va depăşi doza totală zilnică de 1 g. Posologia de mai jos este
valabilă pentru monoterapie. Terapia iniţială: 12 mg/kg corp/zi (se va lua în considerare doza
maximă totală pe zi) pentru 5 zile consecutive în injecţie intravenoasă rapidă, urmat de 6 mg/kg
corp în zilele alternative de 11 ori tot în injecţie intravenoasă (luând în considerare eventuala
apariţie a efectelor citotoxice). Medicamentul va fi întrerupt pentru o săptămână, iar după aceea se
iniţiază o terapie de menţinere după schema de mai jos. O schemă iniţială alternativă este de 15
mg/kg corp (a se ţine cont de limita superioară a dozei maxime pe zi) în soluţie de dextroză 5% ca
perfuzie intravenoasă pentru 4-8 ore. A se repeta zilnic până la apariţia efectelor adverse. Când
dispar efectele toxice se va iniţia terapia de menţinere. Terapia de menţinere: - 5-10 mg/kg corp
intravenos o dată pe săptămână. Posologia alternativă: 15 mg/kg corp ca injecţie intravenoasă rapidă
o dată pe săptămână timp de 4 săptămâni. Doza poate fi crescută la 20 mg/kg corp o dată pe
săptămână (doza singură nu va depăşi 1 g). La apariţia efectelor adverse tratamentul va fi întrerupt
până la dispariţia acestora. Se va putea reîncepe cu o doză de 5 mg/kg corp, mai joasă faţă de cea
care a provocat apariţia efectelor adverse. Limitele administrării: Factorii ce limitează doza sunt
simptomele toxice. În cazul apariţiei leucopeniei sau trombocitopeniei dozele vor fi reduse după
cum urmează în tabelul de mai jos:
Leucocite/ml Trombocite/ml Doze
peste 4 000 peste 100 000 100 %
3 000-4 000 70 000-100 000 75 %
2 000-3 000 50 000-70 000 50 %
sub 2 000 sub 50 000 stop
Terapia iniţială va fi efectuată exclusiv în clinică. Posologia indicată în scheme ca agent
singular va fi folosită şi în cazul includerii Fluroblastin în schemele de polichimioterapie.
Condiţii de păstrare: Fluroblastin este stabil doar pentru o perioadă limitată de timp şi nu
va fi folosit după data de expirare menţionată pe fiole sau container. Fiolele vor fi păstrate
la temperatura camerei (15-30 grade Celsius) şi protejate de lumină. Orice precipitat va fi
redizolvat înainte de utilizare prin încălzirea uşoară a fiolei prin agitare. A nu se lăsa la
îndemâna copiilor!
Formă de prezentare: Fluroblastin 250 mg: flacon cu 5 ml soluţie injectabilă. Fluroblastin
500 mg: flacon cu 10 ml soluţie injectabilă. Fluroblastin 1000 mg: flacon cu 20 ml soluţie
injectabilă.
Precauţii farmaceutice: A se păstra între 15 şi 30 grade Celsius, protejat de lumină.
Expunerea la temperaturi sub 15 grade Celsius poate duce la apariţia precipitării de
cristale. Resolubizarea se va efectua prin încălzire în baie de apă 600 C cu agitare
viguroasă. Înainte de injectare se aduce la temperatura corpului.

Producător: Sindan în cooperare cu Pharmacia - Italia

& UpjohnProducător: Sindan în coope
FLUROBLASTIN® 250, 500, 1000
fluorouracilum
Proprietăţi: Fluroblastin este un medicament citostatic din grupa antimetaboliţilor care
acţionează prin inhibarea enzimei timidilat-sintetaza în celulă. Deficitul de timidină duce la
descreşterea sintezei de DNA urmată de moartea celulei. Efectele inhibitorii ale
Fluroblastin sunt evidente mai ales la celulele cu rata de creştere mare, care asimilează
rapid Fluroblastin. Abilitatea Fluroblastin de a inhiba celulele maligne a fost demonstrat
într-o serie de tumori la animale (transplantate sau spontane). În clinică, Fluroblastin poate
induce în multe tumori solide remisiuni obiective asociate cu ameliorarea simptomelor
subiective, a condiţiilor generale şi descreşterea durerii.
Indicaţii: Fluroblastin este folosit pentru tratamentul paleativ al tumorilor de sân, colon,
rect, stomac, pancreas şi ovare. Fluroblastin poate fi folosit singur (monoterapie) sau în
combinaţie cu alţi agenţi (polichimioterapie).
Contraindicaţii: Fluroblastin nu va fi utilizat în sarcină, la pacienţi cu depresie medulară
accentuată, în discrazii severe, deficit de funcţie hepatică şi infecţii.
Efecte adverse: Tratamentul cu Fluroblastin trebuie imediat întrerupt la apariţia unuia din
următoarele semne toxice: stomatita sau esofagita; voma severă, rezistentă la
antiemetice; diaree; ulcerare gastro-intestinală şi sângerare; alte cauze de sângerare.
Reducerea dozei sau întreruperea medicamentului în cazul leucopeniei sau
trombocitopeniei se va efectua în concordanţă cu indicaţiile date din tabelul de la
paragraful “Doze şi modalitate de utilizare”. Alopecia sau dermatita pot de asemenea
apărea, dar sunt rapid reversibile la întreruperea tratamentului cu Fluroblastin. În cazuri
extrem de rare s-a observat cardiotoxicitate.
Interacţiune cu alte medicamente: Orice medicament care influenţează negativ funcţia
medulară (utilizarea simultană a unui alt citostatic ce induce citopenie) accentuează
toxicitatea Fluroblastinului.
Doze şi modalitate de utilizare: Se vor urma ca reguli generale următoarele indicaţii: Fluroblastin
va fi administrat intravenos la o doză ajustată în funcţie de greutatea corporală. La pacienţii obezi
sau la cei cu retenţie hidrică excesivă ce a indus o creştere în greutate, doza va fi calculată pe baza
greutăţii corporale ideale. Nu se va depăşi doza totală zilnică de 1 g. Posologia de mai jos este
valabilă pentru monoterapie. Terapia iniţială: 12 mg/kg corp/zi (se va lua în considerare doza
maximă totală pe zi) pentru 5 zile consecutive în injecţie intravenoasă rapidă, urmat de 6 mg/kg
corp în zile alternative de 11 ori tot în injecţie intravenoasă (luând în considerare eventuala apariţie
a efectelor citotoxice). Medicamentul va fi întrerupt pentru o săptămână, iar după aceea se iniţiază o
terapie de menţinere după schema de mai jos. O schemă iniţială alternativă este de 15 mg/kg corp (a
se ţine cont de limita superioară a dozei maxime pe zi!) în soluţie de dextroză 5% ca perfuzie
intravenoasă pentru 4-8 ore. A se repeta zilnic până la apariţia efectelor adverse. Când dispar
efectele toxice se va iniţia terapia de menţinere. Terapia de menţinere: 5-10 mg/kg corp intravenos
o dată pe săptămână. Posologia alternativă: 15 mg/kg corp ca injecţie intravenoasă rapidă o dată pe
săptămână timp de 4 săptămâni. Doza poate fi crescută la 20 mg/kg corp o dată pe săptămână (doza
singură nu va depăşi 1 g). La apariţia efectelor adverse, tratamentul va fi întrerupt până la dispariţia
acestora. Se va putea reîncepe cu o doză de 5 mg/kg corp mai joasă faţă de cea care a provocat
apariţia efectelor adverse. Limitele administrării: Factorii ce limitează doza sunt simptomele toxice.
În cazul apariţiei leucopeniei sau trombocitopeniei dozele vor fi reduse după cum urmează în
tabelul de mai jos:
Leucocite/l Trombocite/l Doze
peste 4 000 peste 100 000 100%
3 000 - 4 000 70 000 - 100 000 75%
2000 - 3 000 50 000 - 70 000 50%
sub 2 000 sub 50000 STOP
Terapia iniţială va fi efectuată exclusiv în clinică: Posologia indicată în scheme ca agent
singular va fi folosită şi în cazul includerii Fluroblastin în schemele de polichimioterapie.
Condiţii de păstrare: Fiolele vor fi păstrate la temperatura camerei (15-30 grade Celsius)
şi protejate de lumină. Orice precipitat va fi redizolvat înainte de utilizare prin încălzirea
uşoară a fiolei prin agitare. Valabilitate: Fluroblastin este stabil doar pentru o perioadă
limitată de timp şi nu va fi folosit după data de expirare menţionată pe fiole sau container.
A nu se lăsa la îndemâna copiilor.
Formă de prezentare: Fluroblastin 250 mg. 5 ml fiolă de 250 mg soluţie injectabilă.O cutie
conţine 10 fiole.
Precauţii farmaceutice: A se păstra între 15 şi 30 grade Celsius protejat de lumină.
Expunerea la temperaturi sub 15 grade Celsius poate duce la apariţia precipitării de
cristale. Resolubilizarea se va efectua prin încălzire în baie de apă 60 grade Celsius cu
agitare viguroasă. Înainte de injectare a se păstra pentru încălzire la temperatura corpului.

Producător: Pharmacia & Upjohn

FLUSEMINAL
norfloxacinum
Antibacterian-fluorochinolonă generaţia a II-a.
Compoziţie: 1 comprimat conţine: Norfloxacină 400 mg.
Acţiune terapeutică: Norfloxacina este un nou agent antimicrobian derivat al acidului
carboxilic al chinolonei şi anume acidul 1-etil-6-fluoro-1,4-dihidro-4-oxo-7-(-piperazinil)-3-
chinolincarboxilic. Prezenţa fluorului din poziţia 6 determină activitatea crescută împotriva
microorganismelor gramnegative, iar piperazina din poziţia 7 este responsabilă de
activitatea sa anti-pseudomonas.
Indicaţii: Este indicat în tratamentul infecţiilor căilor urinare superioare şi inferioare,
inclusiv cistite, pielite, cistopielite, pielonefrite determinate de bacterii sensibile la
norfloxacină. Infecţiile cauzate de microorganisme multirezistente se tratează cu succes
cu Fluseminal în doza uzuală. Este contraindicat copiilor sub 18 ani.
Reacţii adverse: Reacţiile adverse observate prin studii clinice sunt rare şi uşoare.
Frecvenţa reacţiilor adverse observate pe un lot de 3215 cazuri a fost de 4,4%. Cele mai
frecvente reacţii adverse au fost cele gastrointestinale, incluzând disconfort abdominal,
anorexie şi greaţă. Cefaleea, vertijul şi urticaria au fost de asemenea raportate. Modificări
ale valorilor de laborator au fost rar semnalate în studiile clinice incluzând, leucopenie,
eozinofilie şi creşterea transaminazelor, a fosfatazei alcaline, bilirubinemiei şi
creatininemiei.
Interacţiuni medicamentoase: Nu s-au semnalat până acum modificări clinice
semnificative.
Mod de administrare: În tratamentul infecţiilor urinare, doza uzuală la adult este de 400
mg de două ori/zi, timp de 7-10 zile. La femeile cu cistită acută necomplicată s-a dovedit
eficientă o terapie de trei zile. Tratamentul poate fi iniţiat înaintea obţinerii rezultatelor de
laborator.
Formă de prezentare: Cutie cu 14 comprimate a 400 mg norfloxacină.

Producător: Anfarm Hellas

FLUTAN
flutamidum
Formă de prezentare: Tablete conţinând flutamidă 250 mg.
Indicaţii: Tratamentul cancerului de prostată (stadiul D), în care este indicată suprimarea
efectelor testosteronului: ca tratament iniţial, în combinaţie cu un agonist al LHRH; ca
terapie adjuvantă la pacienţii aflaţi deja în tratament cu agonişti ai LHRH; la pacienţii
orhiectomizaţi; la pacienţii care nu au răspuns sau nu tolerează alte forme de manipulare
hormonală.
Dozare şi administrare: O tabletă (250 mg), de trei ori pe zi. Când este folosit ca
tratament iniţial cu un agonist al LHRH, se poate obţine o reducere semnificativă a reacţiei
adverse “flare” provocate de agonişti ai LHRH, dacă Flutan se introduce cu cel puţin trei
zile înaintea agonistului LHRH.
Contraindicaţii: Pacienţii cu hipersensibilitate la flutamide.
Interacţiuni cu alte medicamente: Când se administrează concomitent cu warfarina,
poate fi necesară ajustarea dozei de anticoagulant, deoarece flutamida produce creşterea
timpului de protrombină.
Precauţii: Afectarea hepatică (modificări ale transaminazelor, icter colestatic, necroză
hepatică). Testele funcţionale hepatice trebuie efectuate la toţi pacienţii trataţi cu flutamidă
pe termen îndelungat. Administrarea Flutan-ului tinde să crească nivelele plasmatice ale
testosteronului şi estradiolului, care pot induce retenţie lichidiană, de aceea se va folosi cu
prudenţă la cardiaci.
Reacţii adverse: Cel mai frecvent, ginecomastie, uneori însoţită de galactoree, afectare
hepatică (Vezi "Precauţii"), colorare asimptomatică a urinei în galben-verzui. Flutan
îmbunătăţeşte calitatea vieţii pacienţilor cu adenocarcinom de prostată inoperabil.

Producător: Medochemie
FOLADON
plante
Prezentare farmaceutică: Comprimate conţinând alcaloizi totali din rădăcină de beladonă
0,25 mg (tub cu 20 buc.).
Acţiune terapeutică: Antispastic şi antisecretor prin acţiune parasimpatolitică; micşorează
controlul vagal cardioinhibitor; activitatea beladonei se datoreşte conţinutului în atropină.
Indicaţii: Spasme ale musculaturii netede gastrointestinale şi biliare, dureri ulceroase,
hipersecreţie gastrică, ptialism, constipaţie spastică, spasme ureterale, dismenoree;
tendinţă lipotimică la hipervagotoni, sindrom de sinus carotidian, bloc atrio-ventricular.
Mod de administrare: Adulţi: 1/2-1 comprimat de 1-4 ori/zi, copii (mai mari de 2 ani): 1/4-
1/2 comprimat de 1-4 ori/zi (după vârstă).

Producător: Biofarm
FORDET
diverse
Dezinfectant-detergent concentrat pentru suprafeţe tari.
Prezentare: Flacoane de 1 l, canistre de 5 l şi butelii de 60 l din polietilenă.
Compoziţie: Formaldehidă, benzaldehidă, alcool izopropilic, substanţă tensioactivă
anionică, stabilizator, apă distilată.
Proprietăţi şi indicaţii: Bactericid activ faţă de Staphylococcus aureus, Escherichia coli,
Pseudomonas aeruginosa, Candida albicans. Pentru dezinfecţia suprafeţelor tari (faianţă,
ciment, gresie, lemn, linoleum, tablă galvanizată, oţel inoxidabil, metal emailat, material
plastic) se folosesc 5-10 ml Fordet/100 ml apă, timp de acţiune 1 oră şi clătire cu apă.
Atenţie: Se vor folosi mănuşi de cauciuc.

Producător: Sintofarm S.A.

FORLAX
macrogol
Compoziţie: Macrogol 4000 10 g/plic; excipient (zaharinat de sodiu, arome).
Proprietăţi: Macrogolul 4000 este un laxativ osmotic, ale cărui macromolecule liniare reţin
apa prin legături de hidrogen. Administrarea orală determină creşterea volumului materiilor
fecale. Datorită masei moleculare crescute, substanţa activă (Macrogol 4000) nu se
absoarbe intestinal. De asemenea, este nemetabolizabil şi nedegradabil de flora
intestinală.
Indicaţii: Tratamentul simptomatic al constipaţiei la adult, inclusiv la pacienţii diabetici (nu
conţine zahăr sau polioli), hipertensivi, insuficienţă renală (nu conţine săruri).
Contraindicaţii: Colopatii organice inflamatorii (rectocolita ulceroasă, maladia Crohn),
sindroame oclusive, sindroame dureroase abdominale de cauze nedeterminate.
Interacţiuni medicamentoase: Este posibilă diminuarea absorbţiei medicamentelor
administrate simultan. Se recomandă administrarea la distanţă (în medie 1-2 ore) a altor
medicamente.
Reacţii adverse: În caz de supradozare - apariţia diareei (cedează în 24-28 ore de la
întreruperea administrării). Rar dureri abdominale (pacienţi suferind de manifestări
funcţionale intestinale).
Posologie: Oral, 1-2 plicuri/zi, fiecare plic dizolvat în 1 pahar cu apă. Efectele se
manifestă la 24-48 de ore după administrare.
Formă de prezentare: Plicuri cu pudră pentru soluţie buvabilă; cutie cu 20 de plicuri.

Producător: Beaufour Ipsen

FORTRAL
pentazocinum
Prezentare farmaceutică: Comprimate conţinând pentazocină hcl. în cantitate
echivalentă cu 50 mg pentazocină bază (flacon cu 100 buc.); fiole a 1 ml conţinând
pentazocină lactat în cantitate echivalentă cu 30 mg pentazocină bază (cutie cu 10 buc.).
Acţiune terapeutică: Analgezic opioid; parenteral, 30-60 mg au acţiune analgezică
similară cu 10 mg morfină, iar oral, 50 mg sunt echianalgezice cu 60 mg codeină; efectul
se menţine 3-5 ore. Are acţiune sedativă marcată, deprimă respiraţia (dar mai puţin decât
morfina), are acţiune spastică slabă.
Indicaţii: Pentru calmarea durerilor moderate sau severe, acute sau cronice, în
traumatisme, după intervenţii chirurgicale, în infarctul acut de miocard, în colici (nefretică,
hepatică); ca medicaţie preanestezică şi pentru suplimentarea anesteziei chirurgicale.
Mod de administrare: Oral, 1-2 comprimate sau 50-100 mg (după mese), la intervale de
3-5 ore; în durerile puternice se injectează subcutanat, intramuscular sau intravenos 1 fiolă
sau 80 mg la 3-4 ore, se poate creşte până la cel mult 1 mg/kg corp o dată pentru injecţiile
subcutanate sau intramusculare şi 0,5 mg/kg corp pentru injecţiile intravenoase.
Reacţii adverse: Relativ frecvent greaţă, vomă, ameţeli, sedare, euforie, cefalee,
sudoraţie; rareori anorexie, constipaţie sau diaree, tinitus, tulburări de vedere, slăbiciune,
coşmaruri, insomnie, iritabilitate, halucinaţii, hipotensiune, tahicardie, deprimare
respiratorie (antidot - naloxona sau nalorfina), erupţii cutanate alergice, eozinofilie,
granulocitopenie. Injectarea repetată poate provoca local induraţie şi scleroză. Potenţialul
de a dezvolta dependenţă (de tip morfinic) este moderat pentru calea parenterală şi slab
pentru calea orală; poate declanşa sindromul de abstinenţă la morfinomani (se comportă
ca agonist parţial).
Contraindicaţii: Alergie la pentazocină, traumatisme craniene, leziuni ale creierului,
hipertensiune intracraniană, stări convulsive, insuficienţă respiratorie, sindrom abdominal
acut de cauză necunoscută, insuficienţă hepatică gravă, intoxicaţie acută cu alcool,
delirium tremens; prudenţă sau se evită în timpul sarcinii (cu excepţia travaliului); nu se
administrează în perioada de alăptare şi la copiii mai mici de 12 ani, prudenţă la bătrâni;
prudenţă şi doze mici în astmul bronşic, insuficienţă hepatică şi renală, colecistita acută,
pancreatită, la bolnavii cu infarct de miocard care prezintă greaţă şi vomă, în cazul
intervenţiilor pe căile biliare, în caz de instabilitate emoţională sau stare de dependenţă
medicamentoasă în antecedente (pericol crescut de a dezvolta dependenţă). Se vor evita
băuturile alcoolice; nu se asociază cu dietazină, gama-hidroxibutirat de sodiu,
antidepresive (IMAO, triciclice); prudenţă în asocierea cu alte deprimante centrale.
Pentazocina figurează pe lista substanţelor dopante (interzise la sportivi).

Producător: KRKA
FORTRANS
macrogol
Compoziţie: Macrogol 4000 64 g/plic; sulfat de sodiu anhidru 5,7 g/plic; excipient
(zaharinat de sodiu, arome) q.s.p. 1 plic 74 g.
Proprietăţi: Administrarea orală a soluţiei produce lavajul intestinal, asigurând vacuitatea
colonului. Conţinutul de electroliţi al soluţiei nu produce schimburi electrolitice intestin-
plasmă. Macrogolul 4 000 este nedegradabil, nemetabolizabil de flora intestinală,
neabsorbabil din intestin şi nu modifică parametrii biologici.
Indicaţii: Pregătirea colonului pentru explorările endoscopice şi radiologice ale colonului,
chirurgia colonului. Asigură o pregătire rapidă şi comodă, fiind lipsit de toxicitate şi având
toleranţă excelentă.
Contraindicaţii: Alterări grave ale stării generale (deshidratare, insuficienţă cardiacă
severă); afecţiuni ale colonului, însoţite de fragilitatea mucoasei; ileus/ocluzie intestinală.
Interacţiuni medicamentoase: Diareea provocată prin administrarea Fortrans este
susceptibilă de a perturba absorbţia medicamentelor administrate simultan.
Efecte secundare: Greţuri, vărsături semnalate la debutul administrării, rare şi rapid
reversibile; senzaţie de balonare.
Posologie: Administrarea orală cu până la 3 ore înaintea intervenţiei. Conţinutul fiecărui
plic se dizolvă într-un litru de apă. Se administrează 3-4 litri soluţie Fortrans în seara ce
precedă explorarea, sau fracţionat seara şi dimineaţa. Administrarea fracţionată creşte
acceptabilitatea şi cantitatea ingerată.
Formă de prezentare: Pudră pentru soluţie buvabilă; cutie cu 4 plicuri.

Producător: Beaufour Ipsen

FORTUM, injectabil
ceftazidinum
Formă de prezentare: Fortum se prezintă sub forma unei pulberi alb-gălbui, în flacoane
conţinând 250 mg, 500 mg şi 1 g ceftazidime (sub formă de pentahidrat) cu carbonat de
sodiu (118 mg la un gram de ceftazidime). Prin adăugare de apă distilată, Fortum se
dizolvă cu efervescenţă rezultând soluţia injectabilă.
Indicaţii: Ceftazidime este o cefalosporină bactericidă rezistentă la majoritatea beta-
lactamazelor şi activă asupra unei game largi de germeni gram pozitivi şi gram negativi.
Este indicată în tratamentul infecţiilor unibacteriene sau pluribacteriene, determinate de
germeni sensibili. Ca urmare a spectrului larg de acţiune, ceftazidime poate fi utilizată
singură, ca antibiotic de primă linie, până la sosirea rezultatului antibiogramei. În
tratamentul meningitelor, se recomandă cunoaşterea rezultatului antibiogramei, înainte de
a se administra ceftazidime ca medicaţie unică. Produsul poate fi utilizat în tratamentul
infecţiilor determinate de germeni rezistenţi la alte antibiotice, ca de exemplu:
aminoglicozide şi numeroase alte cefalosporine. Dacă este necesar, poate fi utilizat în
combinaţie cu un aminoglicozid sau cu un alt antibiotic beta-lactaminic (de exemplu în
prezenţa unei neutropenii severe) sau cu un antibiotic activ împotriva anaerobilor, când se
suspicionează o infecţie cu Bacteroides fragilis (vezi "Precauţiile farmaceutice"). Indicaţiile
includ: Infecţii severe sistemice: de exemplu septicemii, peritonite, meningite, infecţii la
bolnavi imunodeprimaţi cu tumori maligne, leucemii sau limfoame şi la pacienţii din
serviciile de terapie intensivă cu afecţiuni specifice, de exemplu arsuri suprainfectate.
Infecţii ale căilor respiratorii: de exemplu pneumonii, bronhopneumonii, pleurezii,
empieme, abcese pulmonare, bronşiectazii suprainfectate, bronşite şi infecţii pulmonare la
bolnavii cu fibroză chistică (mucoviscidoză). Infecţii din sfera ORL: de exemplu otite medii,
otite externe severe, mastoidite, sinuzite şi alte infecţii severe ale urechii sau gâtului.
Infecţii ale tractului urinar: de exemplu pielonefrite acute şi cronice, pielite, prostatite,
cistite, uretrite (numai de etiologie bacteriană), abcese renale şi litiază renală sau vezicală
suprainfectate. Infecţii ale pielii şi ţesuturilor moi: de exemplu erizipel, abcese, celulite,
arsuri şi plăgi suprainfectate, mastite, ulcere cutanate. Infecţii gastrointestinale, biliare şi
abdominale: de exemplu colangite, colecistite, empiem vezicular, abcese intraabdominale,
peritonite, diverticulite, enterocolite, infecţii postpartum şi procese inflamatorii pelvine.
Infecţii osteoarticulare: de exemplu osteite, osteomielite, artrite septice, bursite
suprainfectate. Dializă: infecţii asociate hemodializei, dializei peritoneale şi dializei
peritoneale cronice ambulatorii.
Mod de administrare, doze: Adulţi: Doza de ceftazidime pentru un adult este între 1 şi 6
g pe zi, adică 500 mg, 1 g sau 2 g administrate la 12 sau 8 ore interval. În infecţiile urinare
şi în alte infecţii mai puţin severe, doza adecvată este de 500 mg sau 1 g la 12 ore
interval. În majoritatea infecţiilor dozele optime sunt de 1 g la 8 ore sau 2 g la 12 ore. În
infecţii foarte severe, mai ales la bolnavii imunodeprimaţi, inclusiv cei cu neutropenie
marcată, se indică administrarea de 2 g la interval de 8 sau 12 ore. Fibroza chistică
(mucoviscidoză): La adulţii suferind de fibroză chistică, cu funcţie renală normală şi care
au infecţii pulmonare determinate de Pseudomonas, se vor administra doze mari, cuprinse
între 100-150 mg/kg corp/zi divizate în trei prize. La adulţii cu funcţie renală bună doza de
9 g/zi a putut fi administrată fără riscuri. Sugari şi copii: Doza uzuală la copiii peste două
luni este cuprinsă între 30-100 mg/kg corp/zi, repartizat în 2-3 prize. La copiii cu fibroză
chistică, meningită sau imunodeprimaţi, dozele cresc până la 150 mg/kg corp/zi (maximum
6 g/zi) repartizat în 3 prize. Nou-născuţi şi sugari până la două luni: Deşi experienţa clinică
este limitată, doza zilnică de 25-60 mg/kg corp divizată în două prize s-a dovedit eficace.
La nou-născuţi timpul de înjumătăţire poate fi de 3 sau 4 ori mai lung.
Contraindicaţii: Ceftazidime este contraindicat la bolnavii cu hipersensibilitate cunoscută
la cefalosporine.
Reacţii adverse: Studiile clinice au arătat că ceftazidime este în general bine tolerat.
Reacţiile adverse sunt puţin frecvente şi includ: Reacţii locale: flebite sau tromboflebite
după administrarea i.v., dureri şi/sau inflamaţie după administrare i.m.; Reacţii de
hipersensibilitate: rash maculopapular sau urticarian, febră, prurit şi foarte rar angioedem
şi reacţii anafilactice (bronhospasm şi/sau hipotensiune); Reacţii gastrointestinale: diaree,
greţuri, vărsături, dureri abdominale şi foarte rar afte bucale sau colite. Alte reacţii adverse
ce pot fi asociate cu administrarea de ceftazidime sau sunt de etiologie incertă, includ:
Reacţii genitourinare: candidoze vaginale; Reacţii ale sistemului nervos central: cefalee,
ameţeli, parestezii, disgeuzie (gust neplăcut). S-au semnalat convulsii la pacienţi cu
insuficienţă renală, la care dozele de ceftazidime nu au fost reduse corespunzător.
Modificările tranzitorii ale unor teste de laborator includ: eozinofilie, test Coombs pozitiv
fără hemoliză, trombocitoză şi uşoară creştere a uneia sau mai multor enzime hepatice:
ALAT (GOT), ASAT (GPT), LDH, gama-GTP şi fosfataza alcalină. Ca şi în cazul altor
cefalosporine, s-a observat o creştere tranzitorie a ureei sanguine, azotului total neproteic
şi/sau a creatininei serice; aceste observaţii sunt ocazionale. Foarte rar s-au pus în
evidenţă leucopenii, neutropenii, trombocitopenii şi limfocitoze, toate tranzitorii.
Precauţii farmaceutice: Flacoanele de Fortum sunt livrate sub presiune redusă; o
presiune pozitivă se obţine prin dizolvarea produsului, datorită degajării de CO2.
Flacoanele trebuie pătrate la temperaturi sub 25 grade Celsius. Depozitarea ocazională
timp de cel mult 2 luni la temperaturi ce nu depăşesc 30 grade Celsius, nu determină
alterarea produsului. Flacoanele de Fortum nu conţin substanţe conservante, astfel încât
întregul conţinut al flaconului trebuie folosit pentru o singură administrare.

Producător: Glaxo Wellcome

FOSAMAX®
acidum alendronicum
Clasa terapeutică: Bifosfonaţii sunt analogi sintetici ai pirofosfatului care se leagă de
hidroxiapatita din structura osului. Fosamax (alendronat sodic, MSD) este un amino-
bifosfonat care acţionează ca un puternic inhibitor specific al resorbţiei osoase realizată de
osteoclaste.
Indicaţii: Fosamax este indicat în tratamentul osteoporozei la femeile în postmenopauză.
Posologie şi mod de administrare: Fosamax trebuie administrat numai cu apă simplă,
cu cel puţin o jumătate de oră înainte de prima ingestie de alimente, lichide a zilei sau
administrarea altor medicamente. Alte băuturi (inclusiv apa minerală), alimente şi unele
medicamente pot reduce absorbţia Fosamax (vezi “interacţiuni medicamentoase”). Pentru
a facilita ajungerea în stomac şi astfel reducerea potenţialului iritativ esofagian, Fosamax
trebuie înghiţit numai după ridicarea din pat cu un pahar plin cu apă, iar pacientele nu
trebuie să stea în poziţie culcată timp de cel puţin 30 de minute şi până după prima masă
a zilei. Fosamax nu trebuie administrat la culcare sau înainte ca pacientele să se ridice din
pat. Neglijenţa în respectarea acestor instrucţiuni poate duce la creşterea riscului de
apariţie a reacţiilor adverse esofagiene (vezi “Precauţii”). Toate pacientele cu osteoporoză
trebuie să aibă un aport alimentar de calciu adecvat (vezi “Precauţii”). Nu este necesară
ajustarea posologiei la pacientele vârstnice sau la cele cu insuficienţă renală uşoară sau
moderată (clearance al creatininei între 35-60 ml/min). Datorită lipsei de experienţă,
Fosamax nu este recomandat pacientelor cu insuficienţă renală mai severă (clearance al
creatininei < 35 ml/min). Doza recomandată este de 10 mg o dată pe zi.
Contraindicaţii: Anomalii ale esofagului care pot întârzia golirea esofagului, cum sunt
stricturile sau acalazia. Incapacitate de a se ţine pe picioare sau de a sta în poziţie ridicată
timp de cel puţin 30 de minute. Hipersensibilitate la oricare dintre componentele
produsului. Hipocalcemie (vezi “Precauţii”).
Precauţii: Fosamax, ca şi alţi bifosfonaţi, poate cauza iritaţie locală a mucoasei tractului
gastrointestinal superior. La pacientele care au primit tratament cu Fosamax, au fost
raportate reacţii adverse esofagiene cum sunt esofagite, ulcere sau eroziuni esofagiene. În
unele cazuri, reacţiile adverse au fost severe şi au necesitat spitalizare. De aceea, medicii
trebuie să fie atenţi la orice semn sau simptom care indică o posibilă reacţie esofagiană,
iar pacientele trebuie informate să întrerupă administrarea de Fosamax şi să se adreseze
medicului în cazul în care prezintă disfagie, odinofagie sau durere retrosternală. Riscul de
apariţie a reacţiilor adverse severe esofagiene pare să fie mai mare la pacientele care stau
în poziţie culcată după ce au luat Fosamax şi/sau care nu reuşesc să înghită tableta cu un
pahar plin cu apă şi/sau care continuă să ia Fosamax după apariţia simptomelor sugestive
de iritaţie esofagiană. De aceea, este foarte important ca toate instrucţiunile de posologie
să fie aduse la cunoştinţa pacientelor şi înţelese de către acestea (vezi “Posologie” şi
“Mod de administrare”). Datorită efectului posibil iritant al Fosamax la nivelul mucoasei
gastrointestinale superioare, sunt necesare precauţii atunci când Fosamax este
administrat la paciente cu afecţiuni active ale tractului gastrointestinal superior cum sunt
disfagie, afecţiuni esofagiene, gastrită, duodenită sau ulcer. Pentru a facilita ajungerea în
stomac şi astfel reducerea potenţialului iritativ esofagian, pacientele trebuie informate să
înghită Fosamax cu un pahar plin cu apă şi să nu stea în poziţie culcată timp de cel puţin
30 de minute şi până după prima masă a zilei. Pacientele nu trebuie să mestece sau să
sugă tableta. Pacientele trebuie informate în mod special să nu ia Fosamax la culcare sau
înainte de a se ridica din pat. Pacientele trebuie informate că nerespectarea acestor
instrucţiuni poate duce la creşterea riscului de apariţie a problemelor esofagiene.
Pacientele trebuie instruite ca în cazul în care apar simptome de afecţiuni esofagiene (aşa
cum sunt dificultate sau durere după înghiţire, durere retrosternală, pirozis recent apărut
sau agravarea sa) să întrerupă administrarea de Fosamax şi să se adreseze medicului.
Fosamax nu este recomandat pacientelor cu clearance al creatininei < 35 ml/min (vezi
“Posologie” şi “Mod de administrare”). Trebuie avute în vedere şi alte cauze de
osteoporoză în afara deficienţei de estrogeni şi a vârstei. Hipocalcemia trebuie corectată
înaintea iniţierii terapiei cu Fosamax (vezi “Contraindicaţii”). De asemenea, alte tulburări
ale metabolismului mineral (cum ar fi hipovitaminoza D) trebuie tratate eficient. Uz
pediatric: Fosamax nu a fost studiat la copii şi nu trebuie administrat în astfel de cazuri.
Administrare la vârstnici: În studiile clinice efectuate nu s-au observat diferenţe privind
eficienţa şi siguranţa administrării de Fosamax la vârste diferite.
Sarcină şi alăptare: Sarcină: Fosamax nu a fost studiat la femei gravide şi nu trebuie
administrat în astfel de cazuri. Mame care alăptează: Fosamax nu a fost studiat la mame
care alăptează şi nu trebuie administrat în astfel de cazuri.
Interacţiuni medicamentoase: Este posibil ca administrarea în acelaşi timp a
suplimentelor de calciu, antiacidelor sau altor medicamente orale să interfereze cu
absorbţia de Fosamax. De aceea, între administrarea de Fosamax şi cea a oricărui alt
medicament oral, pacientele trebuie să respecte un interval liber de cel puţin o jumătate de
oră. Nu se anticipează apariţia altor interacţiuni medicamentoase cu semnificaţie clinică. În
cadrul studiilor pentru osteoporoză, un număr redus de femei în postmenopauză au primit
estrogeni (intravaginal, transdermic sau oral) concomitent cu administrarea de Fosamax.
La aceste cazuri nu au fost identificate reacţii adverse atribuabile folosirii concomitente. Nu
au fost efectuate cercetări pentru identificarea unor interacţiuni specifice. În studiile pentru
osteoporoza din postmenopauză, Fosamax 10 mg/zi a fost administrat concomitent cu o
gamă largă de medicamente frecvent folosite fără apariţia unor interacţiuni clinic
manifeste. În studiile clinice, la pacientele care au primit terapie cu doze de Fosamax mai
mari de 10 mg/zi şi compuşi conţinând aspirină, incidenţa reacţiilor adverse ale tractului
gastrointestinal superior a fost crescută.
Reacţii adverse: Studii clinice: În studiile clinice, Fosamax a fost în general bine tolerat.
De regulă, reacţiile adverse care de obicei au fost moderate, nu au necesitat întreruperea
tratamentului. În două studii multicentrice (Statele Unite şi Multinaţional), concepute
aproape identic, dublu-orb, cu control placebo, pe o durată de trei ani, profilul de siguranţă
global pentru Fosamax 10 mg/zi şi pentru placebo a fost similar. Următoarele reacţii
adverse gastrointestinale superioare au fost raportate de către investigatori ca fiind posibil,
probabil sau sigur determinate de administrarea medicamentului la >= 1% dintre
pacientele tratate cu Fosamax 10 mg/zi şi au prezentat o incidenţă mai mare decât la
pacientele tratate cu placebo: durere abdominală (6,6% Fosamax versus 4,8% placebo),
dispepsie (3,6%; 3,5%), ulcer esofagian (1,5%; 0,0%), disfagie (1,0%; 0,0%) şi distensie
abdominală (1,0%; 0,8%). Rareori au apărut rash şi eritem. În plus, următoarele reacţii
adverse au fost raportate de către investigatori ca fiind posibil, probabil sau sigur
determinate de administrarea medicamentului la 1% dintre pacientele tratate cu Fosamax
10 mg/zi şi au prezentat o incidenţă mai mare decât la pacientele tratate cu placebo: dureri
ale musculaturii scheletice (4,1% Fosamax versus 2,5% placebo), constipaţie (3,1%;
1,8%), diaree (3,1%; 1,8%), flatulenţă (2,6%; 0,5%) şi cefalee (2,6%; 1,5%). Perioada de
post-marketing: Următoarele reacţii adverse au fost raportate în perioada de post-
marketing: esofagită, eroziuni şi ulcere esofagiene (vezi “Precauţii”, “Posologie” şi “Mod
de administrare”). Modificări ale testelor de laborator: În studii multicentrice, dublu-orb,
controlate, la pacientele tratate cu Fosamax scăderile asimptomatice, moderate şi
tranzitorii ale calciului seric şi fosfatului au fost observate la aproximativ 18% şi respectiv
10% dintre pacientele la care s-a administrat Fosamax comparativ cu aproximativ 12% şi
respectiv 3% dintre cele care au primit placebo. Totuşi, incidenţa scăderii calciului seric <
8,0 mg/dl (2,0 mM) şi a fosfatului seric <= 2,0 mg P/dl (0,65 mM) a fost similară la ambele
grupe de tratament.
Supradozare: Nu sunt disponibile informaţii privind tratamentul specific al supradozării cu
Fosamax. În urma supradozării orale pot apărea hipocalcemie, hipofosfatemie şi reacţii
adverse ale tractului gastrointestinal superior cum ar fi: disconfort gastric, pirozis,
esofagită, gastrită sau ulcer. Pentru legarea alendronatului se pot administra lapte sau
antiacide. Datorită riscului de iritaţie esofagiană nu se va induce voma, iar pacienta va
trebui să rămână complet în poziţie ridicată.
Formă de prezentare: Cutii cu 14 şi 28 de tablete, fiecare tabletă conţinând 10 mg
alendronat sodic.

Producător: Merck Sharp & Dohme

FOSFOBION
triphosphadeninum
Compoziţie: Fiole conţinând 1 ml soluţie apoasă de sare disodică a acidului
adenozintrifosforic (ATP), echivalentă cu 1% ATP.
Acţiune terapeutică: Acidul adenozintrifosforic (ATP) - compus macroergic - este un
nucleotid existent în toate celulele organismului ce intervine în asocierea şi eliberarea
energiei, fiind prezent în cantităţi apreciabile la nivelul muşchilor. Prin interacţiune cu
actomiozina, se scindează în acid adenozindifosforic (ADP) şi fosfat anorganic, o parte din
energia eliberată fiind utilizată de muşchi pentru realizarea lucrului mecanic şi reînnoirea
structurilor sale. ATP are un rol important în realizarea funcţiei contractile a musculaturii
striate (în procesele distrofice musculare conţinutul de ATP scade sau este dereglat
procesul de refacere a acestuia), precum şi a miocardului. După unele date, efectul
terapeutic al glicozidelor se exercită prin intermediul sistemului ATP - ATP-aza. ATP
intervine şi în transmiterea influxului nervos prin ganglionii vegetativi şi facilitează
stimularea vagală a cordului. Dilată vasele coronariene şi periferice (prin acţiune directă
asupra arteriolelor precapilare), măreşte debitul circulator, scade tensiunea arterială având
de asemenea efect antiaritmic. Are o acţiune directă de scurtă durată şi de asemenea o
acţiune de ameliorare a proceselor metabolice din muşchii netezi vasculari ce apare după
administrare repetată. Administrat rapid intravenos scade excitabilitatea şi conductibilitatea
cardiacă, poate produce oprirea inimii (câteva secunde), produce dureri precordiale,
vasodilataţie în extremitatea cefalică, cefalee, dispnee.
Indicaţii: Procese distrofice şi atrofice musculare, insuficienţă coronariană cronică şi
miodistrofii post-infarct, sindrom de ischemie şi periferice, tahicardii paroxistice
supraventriculare (rebele la tratamente uzuale), poliomielită şi scleroză multiplă.
Reacţii adverse: Rare, dar posibile, aproape exclusiv după administrare intravenoasă (în
special injecţii i.v. rapide); cefalee, ameţeli, dureri precordiale, bradicardie, dispnee,
poliurie.
Contraindicaţii: Infarctul miocardic recent.
Posologie şi mod de administrare: Fosfobion se administrează lent intramuscular,
intravenos sau intraarterial. În cazurile când se urmăreşte un efect eumetabolic se
administrează intramuscular câte 1-3 fiole/zi la adulţi timp de 15-20 zile, putându-se relua
după o pauză de 10-15 zile. În tahicardiile paroxistice supraventriculare se administrează
intravenos 1-3 fiole. În sindromul ischemic al membrelor inferioare se administrează în
injecţie i.v. lentă sau perfuzie intravenoasă o soluţie obţinută prin diluarea a 5-10 fiole de
fosfobion în 20-50 ml xilină 1%, glucoză sau ser fiziologic. În ischemiile cronice, preparatul
se poate administra în doze mari (20-30 fiole în 200-300 ml ser fiziologic) în perfuzie
intraarterială pe cateter introdus în artera femurală.
Formă de prezentare: Cutii a câte 5 fiole de 1 ml.
Condiţii de păstrare: În locuri uscate şi răcoroase (max. 15 grade Celsius). Valabilitate: 3
ani de la data fabricaţiei.

Producător: Sicomed
FRAXIPARINE®, soluţie 9500 UI/ml injectabilă s.c.
nadroparinum calcicum
Formă de prezentare: Seringi preumplute negradate de :
0,3 ml 2,850 UI AXa
0,4 ml 3,800 UI AXa
Seringi preumplute gradate de :
0,6 ml 5,700 UI AXa
0,8 ml 7,600 UI AXa
1,0 ml 9,500 UI AXa
Cutii cu 2 sau cu 10 seringi preumplute.
Indicaţii: Profilaxia maladiei venoase tromboembolice, care poate apărea în urma unor
intervenţii chirurgicale, în tratarea trombozelor venoase profunde constituite (flebite
profunde) şi în prevenirea coagulării în circuitul de hemodializă.
Contraindicaţii: Alergie la nadroparină calcică; tulburări majore ale coagulării sanguine;
anumite cazuri de deficit numeric şi funcţional al plachetelor sanguine; ulcer
gastroduodenal în evoluţie; accidente vasculare cerebrale.
Precauţii: Nu se va administra pe cale intramusculară. Utilizarea se va face cu prudenţă
în caz de insuficienţă hepatică, insuficienţă renală, hipertensiune arterială necontrolată,
antecedente de ulcer digestiv sau orice alte leziuni organice susceptibile de sângerare. Se
va evita asocierea cu aspirina. Se va evita administrarea în timpul sarcinii şi alăptării. Nu
lăsaţi la îndemâna copiilor!
Mod de administrare: Respectaţi cu stricteţe prescripţia medicului.
Reacţii adverse: Hemoragii: acestea pot surveni pe durata oricărui tratament
anticoagulant. Trebuie anunţat imediat medicul; hematom la locul injectării; alergie locală
sau generală.
Avertizări: Diferitele specialităţi de heparină cu greutate moleculară joasă au concentraţii
exprimate în sisteme diferite: unităţi neidentice sau mg; deci, nu există echivalenţă între
ele.
Tehnica injectării: Injecţia trebuie făcută în ţesutul celular subcutanat al centurii
abdominale anterolaterale, alternativ la dreapta şi la stânga. Acul trebuie introdus în
intregime, perpendicular şi nu tangenţial, într-un pliu cutanat, realizat între police şi index;
pliul trebuie menţinut pe toată durata injecţiei. Întrerupeţi injecţia dacă introducerea acului
determină o durere puternică (aceasta înseamnă că s-a atins un vas). În acest caz
scoateţi acul şi faceţi injecţia în partea opusă.
Condiţii de eliberare: Acest medicament v-a fost prescris individual şi într-o situaţie
precisă: nu îl adaptaţi altui caz; nu îl utilizaţi din nou fără avizul medicului; nu îl
recomandaţi altei persoane.
Valabilitate: Nu depăşiţi data limită de utilizare inscripţiontă pe ambalaj.

Producător: Sanofi Winthrop

FRECŢIA GALENICA
aetherolea
Prezentare farmaceutică: Soluţie conţinând mentol 0,35 g, eter acetic 4,06 g, alcool
39,66 g, apă distilată până la 100 ml (flac. cu 50 sau 100 ml).
Acţiune terapeutică, Indicaţii, Reacţii adverse şi Contraindicaţii: Aceleaşi ca pentru
Carmol.

Producător: Biofarm
FRENASMA
ketotifenum
Antiastmatic, antihistaminic H1.
Compoziţie: 1 comprimat conţine: Ketotifen 1 mg. Excipienţi q.s. 1 linguriţă sirop conţine:
Ketotifen 1 mg.
Acţiune terapeutică: Frenasma inhibă degranularea mastocitară, fiind un antihistaminic
competitiv pe receptorii H1, ceea ce îi conferă proprietăţi anafilactice şi antialergice.
Indicaţii: Tratamentul profilactic de lungă durată al: astmului bronşic, toate tipurile
bronşitelor alergice, tulburărilor astmatice determinate de guturaiul de fân sau alte
polinoze. Tratamentul profilactic şi curativ al: rinitei alergice, rinoconjunctivitei alergice,
dermatozelor alergice, alergiilor multiple.
Contraindicaţii: Copii sub 6 luni; în timpul sarcinii şi alăptării.
Reacţii adverse: Sedare, uscăciunea gurii, tulburări digestive, greaţă, vomă, constipaţie,
manifestări care nu impun întreruperea tratamentului.
Interacţiuni medicamentoase: Frenasma potenţează acţiunea sedativelor, hipnoticelor,
antihistaminicelor şi alcoolului. În timpul administrării împreună cu antidiabetice orale
poate apărea trombocitopenie, dar este reversibilă.
Mod de administrare: Pentru adulţi şi copii peste 3 ani câte un comprimat sau o linguriţă
de sirop de 2 ori pe zi, dimineaţa şi seara, în timpul meselor.
Formă de prezentare: Cutie cu 30 comprimate a 1 mg ketotifen. Flacon de 100 ml (1
mg/5 ml) sirop a 1 mg/5 ml ketotifen.

Producător: Faran
FURANTHRYL
furosemidum
Prezentare farmaceutică: Comprimate conţinând furosemid 40 mg (flacon cu 50 buc.).
Acţiune terapeutică: Diuretic foarte activ, creşte mult eliminarea renală de sare, este
eficace şi în condiţiile unei filtrări glomerulare reduse; efectul diuretic începe după 20-60
minute de la administrarea orală şi durează 4-6 ore; reduce presiunea arterială crescută şi
potenţează medicaţia antihipertensivă.
Indicaţii: Edeme cardiace, cirotice, renale, edeme periferice prin insuficienţă venoasă;
hipertensiune arterială.
Mod de administrare: Oral, la adulţi câte 1/2-2 comprimate (20-80 mg) zilnic, o dată la 2
zile sau 3-4 zile pe săptămână; la copii 1-3 mg/kg corp şi zi.
Reacţii adverse: Dozele mari şi tratamentul prelungit pot provoca deficit de sodiu,
hipokaliemie, hipomagneziemie, deshidratare, hiperazotemie; uneori hiperuricemie,
hiperglicemie şi agravarea diabetului, hiperlipoproteinemie, ocazional greaţă; rareori
pancreatită, nefrită interstiţială, erupţii cutanate, leucopenie, trombocitopenie.
Contraindicaţii: Anurie, deficite electrolitice, stare precomatoasă la cirotici, prudenţă sau
se evită la diabetici, în gută, în prezenţa adenomului de prostată; prudenţă în timpul
sarcinii şi alăptării. Nu se asociază medicamente ototoxice (antibiotice aminoglicozidice) şi
nefrotoxice (cefaloridină, cefalotină); indometacina poate împiedica efectul diuretic;
prudenţă în asocierea cu salicilaţi, curarizante, litiu (le creşte toxicitatea), glicozide
tonicardiace (creşte riscul de aritmii), simpatoplegice, hipotensive (le potenţează efectul),
mineralcorticoizi (creşte eliminarea de potasiu).
FURAZOLIDON
furazolidonum
Prezentare farmaceutică: Comprimate conţinând furazolidonă 100 mg sau 25 mg (flac.
cu 20 buc.); suspensie pentru uz pediatric, conţinând furazolidonă 0,5 g/100 g (flac. cu 100
g).
Acţiune terapeutică: Antiseptic intestinal activ faţă de numeroase tulpini de colibacili
patogeni, salmonele, shigelle, enterococi, stafilococi, ca şi faţă de Trichomonas, Giardia şi
Entamoeba.
Indicaţii: Toxiinfecţii alimentare (salmoneloze), dizenterii bacilare, enterite infecţioase ale
sugarului, lambliază, dizenterie amoebiană.
Mod de administrare: Adulţi: 1 comprimat a 100 mg de 1-4 ori/zi; copii 5-10 mg/kg corp şi
zi, respectiv 1/4-2 comprimate a 25 mg sau 1/2-2 linguriţe suspensie (o linguriţă conţine 25
mg) de 4 ori/zi (după vârstă).
Reacţii adverse: Rareori cefalee, greaţă, vomă (la doze mari), erupţii cutanate alergice,
febră, artralgii, foarte rar agranulocitoză, anemie hemolitică (la cei cu deficit de glucozo-6-
fosfatdehidrogenază); urina se colorează în galben închis.
Contraindicaţii: Alergie la furazolidon, deficit de G-6-PD, nou-născuţi (până la o lună),
prudenţă în timpul sarcinii şi lactaţiei. Nu se asociază cu inhibitori de monoaminooxidază,
simpatomimetice cu acţiune indirectă (amfetamină, efedrină), sedative, antihistaminice,
tranchilizante şi neuroleptice (potenţează); în timpul tratamentului şi 4 zile după, nu se
consumă băuturi alcoolice (reacţii de tip disulfiram) şi alimente ce conţin tiramină -
brânzeturi preparate fermentate (risc de crize hipertensive şi alte fenomene toxice).

Producător: Terapia S.A.

FURAZOLIDON, suspensie 0,5%
furazolidonum
Prezentare farmaceutică: Suspensie conţinând 0,5% furazolidon, agar-agar, aromatizanţi
şi edulcoranţi.
Acţiune terapeutică: Furazolidonul, principiul activ, are acţiune antimicrobiană faţă de
germeni enterici ca: Salmonella, Shigella, Proteus, Streptococcus, iar agar-agarul,
stabilizantul suspensiei, protejează mucoasa gastro-intestinală contribuind la efectul
antidiareic al preparatului.
Contraindicaţii: Insuficienţă renală gravă, intoleranţă la nitrofurani, copii sub o lună
(produce anemie hemolitică din cauza imaturităţii unor enzime), deficit de G6PDH. În
timpul tratamentului se interzic medicamente adrenergice (efedrină, amfetamină),
antihistaminice, neuroleptice, alcool, inhibitoare de monoaminooxidază, brânzeturi
fermentate.
Reacţii adverse: Rareori greaţă, vărsături care dispar la reducerea dozei. După
administrare prelungită, se poate observa scăderea tensiunii arteriale, anemie hemolitică
în caz de deficit de G6PDH.
Mod de administrare: Copii sub 1 an: 8-16 mg de 4 ori pe zi (1/4-1/2 linguriţă de 4 ori/zi),
1-5 ani: 25-35 mg de 4 ori/zi (1-1/2 linguriţe de 4 ori/zi), peste 5 ani: 59 mg de 4 ori/zi (2
linguriţe de 4 ori/zi). O linguriţă conţine 0,025 g furazolidon.
Formă de prezentare: Flacon cu 100 ml suspensie.

Producător: Biofarm
FUROMID
furosemidum
Compoziţie: Capsule cu 40 mg furosemid.
Acţiune farmacoterapeutică: Diuretic de ansă. Creşte excreţia de sodiu, potasiu, clor. Nu
este influenţat de echilibrul acido-bazic. Efectul diuretic se manifestă după 1/2 oră, este
maxim după circa 4 ore şi durează 6-12 ore. Are şi acţiune antihipertensivă, scade debitul
cardiac şi volemia.
Indicaţii: Toate tipurile de edeme. Edem pulmonar acut. Edem cerebral. Hipertensiune
arterială, singur sau asociat cu alte antihipertensive.
Contraindicaţii: Glomerulonefrită acută, insuficienţă hepatică avansată, hipopotasemie,
intoxicaţie cu digitalice.
Efecte adverse: Astenie, diaree, vome, hipopotasemie.
Mod de administrare: Adulţi, 1-2 capsule zilnic. Ca antihipertensiv o capsulă zilnic sau la
2-3 zile. Copii, 1-3 mg/kg corp/zi.
Formă de prezentare: Flacoane de polistiren cu capac de polietilenă cu 30 capsule.

Producător: Laboratoarele Magistra

FURORESE® 250, soluţie perfuzabilă
furosemidum
Substanţa activă: Furosemid sare de sodiu.
Compoziţie: Substanţă activă: 1 fiolă a 25 ml
soluţie perfuzabilă conţine 266,6 mg furosemid
sare de sodiu, ce corespunde la 250 mg
furosemid. Alte ingrediente: clorură de sodiu,
monoxid de sodiu, apă "pro-injecţione".
Forma de prezentare: Ambalajul original
conţine 5 fiole sau 25 fiole soluţie perfuzabilă.
Indicaţii: În oliguria manifestă a stărilor septice
sau după acestea, după o echilibrare a
deficitului de volum, cât şi în edeme datorate
afecţiunilor renale (în sindromul renal se va
trata cu preponderenţă afecţiunea de bază), în
cazul în care nu se obţine diureza necesară cu
furosemid în doze mai reduse. Indicaţie:
Administrarea de 'Furorese 250" se va face
exclusiv la pacienţii cu filtrare glomerulară
extrem de redusă (clearance 0,33 ml/s = 20
ml/minut. În sindromul nefrotic se va face iniţial
o corticoterapie.
La bolnavii cu mare insuficienţă a lichidelor acumulate în ţesuturi (edeme) sau la bolnavii
care sunt refractari la corticoterapie sau există o contraindicaţie pentru corticoterapie se
poate utiliza Furorese 250. La pacienţii cu şoc trebuie luate măsuri adecvate de schimbare
a volumului masei circulante precum şi hipotensiuunii înaintea tratamentului cu Furorese
250. Trebuie corectat de asemenea, echilibrul electroliţilor din ser şi cel acido-bazic.
Contraindicaţii: Furorese 250 nu poate fi utilizat în: insuficienţă renală cu anurie
(producţie inexistentă de urină); insuficienţă hepatică cu comă şi precomă hepatică; deficit
grav de potasiu (hipopotasemie gravă); deficit grav de sodiu (hiponatriemie); volum
plasmatic redus (hipovolemie); hipersensibilitate faţă de furosemid sau sulfonamide: la
pacienţi cu funcţie renală normală sau redusă, cu valori ale filtrării glomerulare peste 20
ml/minut.
Mai jos sunt enumerate afecţiunile în care se poate administra Furorese 250 în anumite
condiţii şi cu deosebită precauţie. Consultaţi-vă medicul d-voastră chiar şi în cazul în care,
anterior, vi s-a administrat acest medicament. Cu deosebită precauţie se poate administra
Furorese 250 în: hipotensiune severă; bolnavii cu diabet manifest sau latent (control
periodic al glicemiei); bolnavi de gută (control periodic al acidului uric în ser); bolnavi cu
diureză scăzută (ex. hipertrofie de prostată, hidronefroză, stenoză de ureter); sindrom
nefrotic; pacienţi cu ciroză hepatică şi tulburări ale funcţiei renale; tulburări de circulaţie
cerebrale; afecţiuni coronariene; prematuri (pericolul dezvoltării calculilor renali)
nefrocalcinoză, nefrolitiază: se impune controlul funcţiilor renale, sonografie renală.
Indicaţie: La prematurii cu sindrom respirator, tratamentul cu furosemid în primele
săptămâni de viaţă prezintă riscul persistenţei Ductus arteriosus Botalli.
Sarcină şi alăptare: Furorese 250 se utilizează în timpul sarcinii numai după o evaluare
precisă beneficiu/risc. La mamele care alăptează, la care este necesară terapia cu
furosemid, trebuie avut în vedere că furosemidul este excretat în laptele mamar şi strică
lactaţia. În aceste cazuri este recomandat să se întrerupă alăptarea.
Precauţii: În timpul terapiei de lungă durată cu Furorese 250 trebuie dozaţi, la intervale
regulate, electroliţii din ser (în special potasiu, sodiu şi calciu), carbonatul acid, creatinina,
ureea şi acidul uric precum şi glicemia. Pierderea în greutate datorită eliminării masive de
urină nu trebuie să depăşească 1 kg/zi, indiferent de cantitatea eliminată. La pacienţii cu
dereglări de micţiune (afecţiuni prostatice) trebuie asigurat un flux liber de urină, deoarece
o poliurie bruscă poate duce la blocaj renal cu dilatarea vezicii urinare. În sindromul
nefrotic, trebuie ales atent dozajul datorită pericolului apariţiei efectelor secundare
exacerbate. Soluţia injectabilă nu se amestecă cu alte medicamente (cocktail) în
aceiaşiseringă. Trebuie avut grijă ca pH-ul soluţiei finale să fie uşor alcalin până la neutru
(valoarea pH să nu fie mai mică de 7). Nu se utilizează soluţiile acide deoarece poate
apărea o precipitare a substanţei active. Soluţia perfuzabilă (de ex. soluţie izotonică de
clorură de sodiu) este utilizabilă 24 h de la prepararea ei.
Participarea la traficul rutier sau utilizarea maşinii: Acest medicament poate modifica
modul de reacţie în traficul rutier şi la utilizarea de maşini chiar atunci când se
administrează conform indicaţiilor. Acest efect se accentuează când este asociat cu
alcoolul.
Interacţiuni cu alte medicamente: Aminoglicozide, Cloramfenicol, Cisplatin: poate creşte
ototoxicitatea prin administrarea concomitentă cu furosemid. Deficienţele de auz pot
deveni ireversibile. Trebuie evitată asocierea acestor produse. Amine hipertensive (cum ar
fi epinefrina şi noreprinefina): administrate concomitent cu furosemidul micşorează efectul
acestuia din urmă. Antibiotice nefrotoxice (ex. aminoglicozide, cefalosporine, polimixine):
creşte efectul toxic al acestora prin asocierea cu furosemid. Antidiabetice: prin
administrarea concomitentă cu furosemid se diminuează efectul acestora.
Antiinflamatoare nesteroidiene (ex. indometacina): diminuează activitatea furosemidului.
La pacienţii care, sub tratament cu furosemid, dezvoltă o hipovolemie, administrarea
concomitentă de indometacin poate declanşa o insuficienţă renală acută. Medicamente
hipotensoare: Este posibilă o potenţare a acţiunii. În special, în cazul asocierii cu inhibitori
ai enzimei de conversie (ACE), s-a observat o scădere drastică a tensiunii arteriale până
la stare de şoc. Carbenoxolon: Pierderi masive de potasiu. Cisplatin: Asocierea cu
furosemid se va face numai în cazul unui bilanţ pozitiv al echilibrului hidric, altfel se poate
agrava nefrotoxicitatea acestuia. Glucocorticoizi: Pierderi masive de potasiu. Glicozizi
cardiotonici: apare o sensibilitate a muşchiului cardiac (miocardului) datorită dezvoltării
hipopotasemiei şi/sau hipomagneziemiei în cursul terapiei. Laxative: pierderi masive ale
potasiului. Litiu: eliminare întârziată al litiului ca urmare a potenţării efectului cardio- şi
neurotoxic a litiului. Relaxanţi musculari de tip curara: acţiune potenţată prin asociere cu
furosemid. Fenitoin: diminuează acţiunea furosemidului. Probenicid: diminuează acţiunea
furosemidului. Salicilaţi: (în doze mari): se măreşte toxicitatea în cazul asocierii cu
furosemid. Teofilină: potenţează efectul furosemidului. Vă rugăm să luaţi în considerare
aceste recomandări, chiar în cazul în care vi s-au administrat aceste medicamente cu
puţin timp înainte.
Mod de administrare, şi dozare: Dacă medicul d-voastră nu va indicat modul de
administrare, vă recomandăm următoarele doze pentru Furorese 250. Dozajul trebuie
făcut individual, în funcţie de efectul terapeutic. Dacă nu există altă indicaţie, pentru adulţi
se recomandă următoarele doze: În oligurie: Pentru mărirea diurezei, cu un control riguros
şi permanent al stării de hidratare şi a electroliţilor din ser, se poate utiliza până la 1000
mg furosemid. Prin teste repetate de eliminare se stabileşte dacă o nouă doză de
furosemid va conduce la creşterea diurezei. În edeme datorate afecţiunilor renale: doza
iniţială de 2-4 ml, Furorese 250 (corespunzător a 20-40 mg, furosemid). În edeme deosebit
de grave (greu de rezolvat), diureza se poate produce abia după administrarea a 20 ml
(corespunzătoare a 200 mg forosemid) i.v. În sindromul nefrotic trebuie făcut un dozaj
atent datorită posibilităţii apariţiei efectelor adverse multiple. Dozare la sugari şi copii sub
15 ani: Dacă nu este altfel indicat utilizarea Furorese 250 se va face numai în cazuri
excepţionale sau situaţii critice la sugari şi copii sub 15 ani. Doza medie zilnică este de 0,5
mg furosemid/kg corp, administrat i.v. În cazuri excepţionale se poate ajunge până la
2mg/kg corp.
Administrarea perfuzabilă a soluţiei de Furorese 250 trebuie să se facă lent. Să nu se
depăşească viteza de perfuzare de 0,4 ml Furorese 250 corespunzător la 4 mg furosemid
minut. Dacă este necesar se poate amesteca cu ser fiziologic. Soluţia perfuzabilă nu se
utilizează în amestec cu alte soluţii medicamentoase. Trebuie avut grijă ca pH-ul soluţiei
perfuzabile să fie slab alcalin până la neutru (să nu fie sub 7). Soluţii acide nu trebuie
utilizate, deoarece poate rezulta o precipitare a substanţei acide. Soluţia de administrat
(ex. soluţie izoterică de clorură de sodiu) se poate utiliza timp de 24 de ore. Administrarea
permanentă de Furorese 250 este bine să fie urmată, imediat ce situaţia o permite, de
administrarea orală. Durata tratamentului o decide medicul curant. Aceasta este în funcţie
de tipul şi gravitatea afecţiunii.
Supradozare: Când există bănuiala că s-a supradozat furosemidul, se va anunţa imediat
medicul. Simptome: tabloul clinic al supradozării acute sau cronice este dependent de
deficitul de apă - electroliţi. Supradozarea poate duce la hipotensiune, dereglări de
circulaţie, dereglări ortostatice, deficit de electroliţi (hipopotasemie, hiposodemie,
hipocloremie) sau poate duce chiar la alcaloză. În cazul unei pierderi masive de lichide se
poate ajunge la deshidratare, datorită diminuării masei circulante, colaps şi
hemoconcentrare cu apariţia de tromboză. Când pierderea de lichide şi electroliţi este
rapidă pot apărea tablouri delirante. Rar apare şoc anafilactic (simptome: transpiraţie,
vomă, cianoză, hipotensiune bruscă, stări de leşin până la comă). Terapia intoxicaţiilor: în
cazul supradozării sau când apar semne ale scăderii masei circulante sanguine
(hipotensiune, dereglări ortostatice) trebuie întrerupt imediat tratamentul. Dacă timpul
scurs de la administrarea orală este scurt, se recomandă măsuri primare de eliminare a
toxicului (vomă indusă, spălături stomacale) şi măsuri de reducere a adsorbţiei (cărbune
medicinal). În cazuri grave trebuie supravegheaţi parametrii vitali şi efectuat controlul
repetat al: conţinutului în apă şi electroliţi (homeostazia ionică), echilibrului acidobazic
(homeostazia acido-bazică), glicemiei, sumarului de urină, parametri ai căror devieri
trebuie corectate. La pacienţii cu dereglări de micţiune (de ex. adenom de prostată) trebuie
avut grijă a se realiza un flux normal al urinei, deoarece o poliurie bruscă poate conduce la
un blocaj renal cu dilatarea vezicii urinare. Terapie în hipovolemie: substituţie de volum.
Terapie în hipopotasemie: substituţie de potasiu. Terapie în colaps circulatoriu: aşezare
pentru poziţie de şoc, terapie de şoc dacă este necesar.
Reacţii adverse: Reacţii alergice: Ocazional pot apărea reacţii alergice. Acestea se pot
manifesta ca stări febrile, reacţii cutanate (de ex. exanteme, purpură, eritem multiform,
dermatită exfoliativă, fotosensibilitate), inflamaţii ale vaselor (vasculită), infecţii renale
(nefrită interstiţială), micşorarea numărului de trombocite (trombopenie), micşorarea
numărului de leucocite (leucopenie), anemie prin distrugerea globulelor roşii (anemie
hemolitică), mai rar deficit de formare medulară a globulelor roşii (anemie aplastică) sau
prin diminuare avansată a numărului de leucocite cu tendinţă spre infecţii şi simptome
generale grave (agranulocitoză). Apariţia şocului anafilactic este rară şi nu s-a semnalat
decâtt după administrare i.v. Sânge, coagularea sângelui: Diureza excesivă poate duce la
o deshidratare ca urmare a micşorării volumului de masă sanguină circulantă, cu colaps
circular şi hemoconcentrare. Ca efect al hemoconcentrării, în special la persoanele în
vârstă, pot apărea tromboze. Conţinutul în electroliţi: Deseori, ca urmare a eliminării
masive de apă şi electroliţi, apar dereglări în conţinutul hidric şi de electroliţi. De aceea se
recomandă dozarea periodică a electroliţilor în ser (în special potasiu, sodiu, calciu).
Datorită pierderilor crescute de sodiu pe cale renală, terapia cu furosemid poate determina
- în special la pacienţii cu regim hiposalin (clorură de sodiu) - o carenţă a sodiului
(hiposodemie) cu simptomele respective. Simptomele cele mai frecvent observate în
carenţele de sodiu se manifestă prin apatie, spasme musculare la nivelul gambelor,
inapetenţă, oboseală, somnolenţă, stări de vomă şi confuzie. Un nivel scăzut al potasiului
(hipopotasemie) poate apărea ca rezultat al eliminării masive de potasiu pe cale renală, în
special la bolnavii cu restricţii la administrarea de potasiu şi/sau pierderi extrarenale de
potasiu (cum ar fi vomă sau diaree cronică). Nivelul scăzut al potasiului se manifestă
frecvent prin următoarele simptome: neuromusculare (oboseală musculară, parestezii,
paralizii), intestinale (vomă, constipaţie, acumulare intensă de gaze în tractul gastro-
intestinal, meteorism), renale (excreţie mărită de urină - coliurie), cardiace (tulburări de
foremare a impulsului şi conductibilităţii lui), sete exagerată cu tendinţa spre consum mare
de lichide (polidipsie). Pierderile foarte mari de potasiu pot conduce la paralizie intestinală
(ileus paralytic), sau la pierderea cunoştinţei până la comă. Pierderea renală mărită de
calciu poate conduce la un insuficient nivel al calciului (hipocalcemie). În cazuri rare,
aceasta poate determina o iritabilitate neuromusculară excesivă (tetanie). În eliminările
renale accentuate de magneziu, au fost observate în cazuri rare, tetanii sau tulburări de
ritm cardiac, ca rezultat al unui nivel scăzut de magneziu (hipomagneziemie). Sistemul
circulator: În cazul excreţiei excesive de urină (diureză), pot apărea tulburări circulatorii
care se manifestă prin următoarele simptome: cefalee, ameţeli, tulburări de vedere,
uscăciune a gurii şi sete, hipotensiune, tulburări circulatorii cu scăderea tensiunii la
schimbarea poziţiei (dereglări ortostatice). Tract gastrointestinal: dereglările
gastrointestinale (de ex. greaţă, vomă, diaree) sunt mai rare. Izolat s-a semnalat apariţia
de pancreatită acută care este determinată de tratamentul îndelungat cu furosemid (mai
multe săptămâni). Rinichi, tract urinar: La copii prematuri se poate dezvolta litiază renală
şi/sau depunere de calciu în ţesutul renal (nefrocalcinoză). La prematurii cu sindrom
respirator, un tratament diuretic cu furosemid poate duce la mărirea riscului unui Ductus
arteriosus Botalli persistent. Simptomele unei insuficienţe renale (de ex. hipertrofia de
prostată, hidronefroză, stenoză de ureter) pot apărea sau se pot agrava. Urechi: În cazuri
rare, datorită ototoxicităţii furosemidului, pot apărea dereglări reversibile ale auzului. Acest
lucru este posibil datorită unei administrări prea rapide i.v., în special în cazul existenţei
unei insuficienţe renale. Metabolism: Terapia cu furosemid este deseori însoţită de o
creştere a nivelului de acid uric în sânge (hiperuricemie). Aceasta poate declanşa crize de
gută la pacienţii cu predispoziţie la această boală. Situaţii ce antrenează o creştere a
nivelului glucozei în sânge (hiperglicemie apar frecvent în tratamentul cu furosemid.
Aceasta poate determina o înrăutăţire a metabolismului glucozei la bolnavii diabetici
(Diabetes melitus manifest). Uneori apar manifestări ale unui diabet inaparent (Diabetes
melitus latent). În terapia cu furosemid pot apărea creşteri ale lipidelor (colesterol,
trigliceride) în ser şi se poate observa, de asemenea, o creştere temporară a substanţelor
urinodependente (creatinină, uree). Ca o consecinţă a pierderilor de fluide şi electroliţi ce
însoţesc terapia cu furosemid, poate apărea o alcaloză metabolică, iar una deja existentă
se poate înrăutăţi. Dacă observaţi apariţia de efecte adverse la tratamentul cu furosemid,
vă rugăm să informaţi doctorul pentru a putea hotărâ asupra gravităţii acestora şi a
măsurilor terapeutice ce vor trebui luate. La primele manifestări ale unei hipersensibilităţi,
Furorese 250 nu mai trebuie administrat.
Condiţii de păstrare: Furorese 250" se păstrează la loc ferit de lumină. Valabilitate:
Termenul de valabilitate este inscripţionat pe ambalaj. Vă rugăm nu folosiţi medicamentul
după data de expirare.

Producător: Hexal Pharma

FURORESE® 40 injekt
furosemidum
Substanţă activă: furosemid sare de sodiu.
Compoziţie: Substanţă activă: 1 fiolă a 4 ml
conţine 42,66 mg furosemid sare de sodiu, ce
corespunde la 40 mg furosemid. Alte
ingrediente: clorură de sodiu, hidroxid de sodiu,
apă "proinjectione".
Formă de prezentare: Ambalajul original
conţine 5 fiole a 4 ml soluţie injectabilă.
Indicaţii: Furorese 40 injekt se utilizează în
cazul în care prin administrare orală de
furosemid nu se obţine o excreţie renală
corespunzătoare (diureză): în cazul
acumulărilor de fluide în ţesuturi (edeme)
asociate afecţiunilor cardiace şi hepatice;
edeme datorate afecţiunilor renale (în
sindromul nefrotic este primordială
terapia bolii de bază); insuficienţă cardiacă acută, în special cu edem pulmonar: utilizarea
se va face concomitent cu alte măsuri terapeutice; insuficienţă cardiacă cronică; utilizarea
se va face concomitent cu alte măsuri terapeutice; oligurie datorată complicaţiilor din
timpul sarcinii (gestoze), dacă este cazul, cu înlăturarea deficitului de volum hidric (edemul
şi/sau hipertensiunea ca atare nu constituie domenii de indicaţie); adjuvant în edemele
cerebrale; adjuvant în edeme asociate arsurilor; puseu hipertensiv concomitent cu alte
măsuri terapeutice; adjuvant pentru forţarea producerii diurezei în intoxicaţii; oligurie în
cazurile cu insuficienţă renală terminală, în special la bolnavii dializaţi (efectele diurezei
crescute trebuie verificate prin teste separate pentru fiecare pacient); profilaxia blocajului
renal acut (ex. apariţia sau posibilitatea declanşării unei stări de şoc după echilibrarea
balanţei hidrice chiar şi în combinaţie cu alte medicamente); "testul furosemid" în blocaj
renal acut (în cazul obţinerii efectului terapeutic scontat se poate continua tratamentul cu
furosemid); criză de hipercalcemie.
Contraindicaţii: Furorese 40 injekt nu poate fi utilizat în: insuficienţă renală cu anurie;
insuficienţă hepatică cu comă şi precomă hepatică; deficienţe grave de potasiu
(hipopotasemie gravă); deficienţe grave de sodiu (hiposodemie gravă); volum sanguin de
circulaţie redus (hipovolemie); hipersensibilitate faţă de furosemid sau sulfonamide;
pacienţi cu funcţie renală normală sau micşorată, cu valori ale filtrării glomerulare mai mari
de 20 ml/minut.
Furorese 40 injekt poate fi utilizat în condiţii foarte precise şi cu deosebită atenţie, în
afecţiunile de mai jos. De aceea vă rugăm să vă consultaţi cu medicul d-voastră. Acest
lucru este valabil chiar dacă în situaţii similare aţi utilizat acest medicament. Furorese 40
injekt poate fi administrat, cu o monitorizare riguroasă, în: hipotensiune severă; în
Diabetes mellitus latent sau manifest (cu un control riguros al glicemiei); gută (control
permanent al acidului uric în ser); obstrucţii ale căilor urinare (hipertrofia prostatei,
hidronefroză, stenoză de ureter); sindrom nefrotic; ciroză hepatică asociată cu insuficienţă
renală; tulburări ale circulaţiei cerebrale; boli coronariene; copii prematuri (pericol de
dezvoltare a calculilor renali - nefrocalculoză/nefrolitiază) control funcţional renal,
sonografie renală). Indicaţie: La prematuri cu sindrom respirator, tratamentul cu furosemid
în primele săptămâni de viaţă prezintă riscul persistenţei Ductus arteriosus Botalli.
Sarcină şi alăptare: Furorese 40 injekt se utilizează în timpul sarcinii numai sub indicaţie
deosebit de strictă. La mamele care alăptează, la care este necesară terapia cu
furosemid, trebuie avut în vedere că furosemidul este eliminat în laptele matern şi inhibă
lactaţia. În aceste cazuri este recomandat să se întrerupă alăptarea.
Precauţii: În timpul terapiei de lungă durată cu Furorese 40 injekt trebuie dozaţi, la
intervale regulate, electroliţii din ser (în special potasiu, sodiu şi calciu), carbonatul acid,
creatinina, ureea şi acidul uric precum şi glicemia. Pierderea în greutate datorită eliminării
masive de urină nu trebuie să depăşească 1 kg/zi, indiferent de cantitatea eliminată. La
pacienţii cu dereglări de micţiune (afecţiuni prostatice) trebuie asigurat un flux liber de
urină, deoarece o poliurie bruscă poate duce la blocaj renal cu dilatarea vezicii urinare. În
sindromul nefrotic, trebuie ales atent dozajul datorită pericolului apariţiei efectelor
secundare exacerbate. Soluţia injectabilă nu se amestecă cu alte medicamente (cocktail)
în aceiaşi seringă. Trebuie avut grijă ca pH-ul soluţiei finale să fie uşor alcalin până la
neutru (valoarea pH să nu fie mai mică de 7). Nu se utilizează soluţiile acide deoarece
poate apărea o precipitare a substanţei active. Amestecul de injectat (de ex. soluţie
izotonică de clorură de sodiu) este utilizabil 24 h de la prepararea soluţiei.
Participarea la traficul rutier sau utilizarea maşinii: Acest medicament poate modifica
modul de reactie în traficul rutier şi la utilizarea de maşini chiar atunci când se
administrează conform indicaţiilor. Acest efect se accentuează când este asociat cu
alcoolul.
Interacţiuni cu alte medicamente: Aminoglicozide, Cisplatin: Poate creşte ototoxicitatea
prin administrarea concomitentă cu furosemid. Deficienţele de auz pot deveni ireversibile.
Trebuie evitată asocierea acestor produse. Amine hipertensive (cum ar fi epinefrina şi
norepinefrina): administrate concomitent cu furosemidul micşorează efectul acestuia din
urmă. Antibiotice nefrotoxice (ex. aminoglicozide, cefalosporine, polimixine): creşte efectul
toxic al acestora prin asocierea cu furosemid. Antidiabetice: prin administrare
concomitentă cu furosemid se diminuează efectul acestora. Antiinflamatoare
nesteroidiene (ex.indometacina): diminuează activitatea furosemidului. La pacienţii care,
sub tratament cu furosemid, dezvoltă o hipovolemie, administrarea concomitentă de
indometacin poate declanşa o insuficienţă renală acută. Medicamente hipotensoare: este
posibilă o potenţare a acţiunii. În special, în cazul asocierii cu inhibitori ai enzimei de
conversie (ACE), s-a observat o scădere drastică a tensiunii arteriale până la stare de şoc.
Carbenoxolon: pierderi masive de potasiu. Glucocorticoizi: pierderi masive de potasiu.
Glicozizi cardiotonici: apare o sensibilitate a muşchiului cardiac (miocardului) datorită
dezvoltării hipopotasemiei şi/sau hipomagneziemiei în cursul terapiei. Laxative: pierderi
masive ale potasiului. Litiu: eliminare întârziată a litiului ca urmare a potenţării efectului
cardio- şi neurotoxic a litiului. Relaxanţi musculari de tip curara: acţiune potenţată prin
asociere cu furosemid. Fenitoin: diminuează acţiunea furosemidului. Probenicid:
diminuează acţiunea furosemidului. Salicilaţi (în doze mari); se măreşte toxicitatea în cazul
asocierii cu furosemid. Teofilină: potenţează efectul furosemidului. Vă rugăm să luaţi în
considerare aceste recomandări, chiar în cazul în care vi s-au administrat aceste
medicamente cu puţin timp înainte.
Mod de administrare şi dozare: Dacă medicul d-voastră nu vă indică altfel, vă
recomandăm schema de tratament de mai jos. Dacă nu este altfel recomandat, se pot
utiliza următoarele doze: În edeme datorate afecţiunilor cardiace şi hepatice: Doză iniţială
2-4 ml Furorese 40 injekt (corespunzător a 20-40 mg furosemid), iv. În cazuri deosebite la
edeme greu de rezolvat, dozele vor fi repetate la intervale corespunzătoare până la
obţinerea diurezei. În edeme datorate afecţiunilor renale: Doză iniţială 2-4 ml Furorese 40
injekt (corespunzător a 20-40 mg furosemid), iv. În edeme deosebit de grave, dificil de
rezolvat, administrarea se repetă la intervale corespunzătoare până la obţinerea diurezei.
În sindromul nefrotic trebuie făcut un dozaj atent datorită posibilităţii apariţiei efectelor
secundare multiple. Insuficienţă cardiacă acută însoţită, în special, de edem pulmonar:
Utilizarea se va face concomitent cu alte măsuri terapeutice. Doză iniţială 2-4 ml Furorese
40 injekt (corespunzător a 20-40 mg furosemid), iv. Dacă nu se realizează potenţarea
diurezei, se poate repeta după 30-60 minute, eventual se poate dubla doza. Insuficienţă
cardiacă cronică: Utilizarea se va face concomitent cu alte măsuri terapeutice. Doză
iniţială 2-4 ml Furorese 40 injekt (corespunzător a 20-40 mg furosemid), pe zi. Oligurie
datorită complicaţiilor din timpul sarcinii: Indicaţie severă! Un deficit de volum intravasal
trebuie echilibrat înainte de utilizarea de Furorese 40 injekt. Dozajul poate fi între 1-10 ml
Furorese 40 injekt (corespunzător 10-100 mg furosemid)/zi. Edeme şi/sau hipertensiune în
gestoze nu constituie domenii de indicaţie pentru "Furorese 40 injekt". Măsuri adjuvante în
cazul edemelor cerebrale: Doza zilnică şi/sau unică este între 4-10 ml Furorese 40 injekt
(corespunzător la 40-100 mg furosemid). În cazuri izolate în afewcţiuni renale, se poate
administra până la 25 ml Furorese 40 injekt (corespunzător la 250 mg furosemid). Măsuri
adjuvante în edeme datorate arsurilor: Doza zilnică şi/sau unică este între 4-10 ml
Furorese 40 injekt (corespunzător la 40-100 mg furosemid). În cazuri izolate în afewcţiuni
renale, se poate administra până la 25 ml Furorese 40 injekt (corespunzător la 250 mg
furosemid). Înaintea administrării de Furorese 40 injekt trebuie echilibrat deficitul volumului
plasmatic (depleţie de volum). Criză hipertensivă: 2-4 ml Furorese 40 injekt (corespunzător
a 20-40 mg furosemid), asociat cu alte măsuri terapeutice. Măsuri adjuvante în diureza
forţată datorate intoxicaţiilor: 2-10 ml Furorese 40 injekt/oră (corespunzător la 20-100 mg
furosemid). Dozajul depinde de intensitatea diurezei necesare (controlul stadiului de
hidratare şi a electroliţilor din ser este necesar). Oligurie în insuficienţa renală terminală:
Se pot administra zilnic până la 1000 mg furosemid, sub control al stadiului de
hidratare şi a electroliţilor din ser. La pacienţii supuşi dializei de lungă durată, trebuie
verificat printr-un test de eliminare, dacă furosemidul măreşte diureza. Profilaxia blocajului
renal acut: Se recomandă doze de 20-100 mg cu o echilibrare în prealabil, a deficitului
hidric şi a hiposodemiei. "Testul furosemid" în blocajul renal acut: Între 10-20 ml Furorese
40 injekt (corespunzător la 100-200 mg furosemid). Această doză poate fi repetată după 4-
6 ore în cazul în care apare diureza sau se menţine. Criză hipercalcemică: Doza se va
face individual în funcţie de gravitatea hipercalcemiei şi răspunsul pacientului la furosemid.
Utilizarea se recomandă în doze de 40-250 mg furosemid/oră. Dozarea la sugar şi copii
sub 15 ani: Dacă nu este indicat altfel, utilizarea Furorese 40 injekt se va face numai în
cazuri excepţionale sau situaţii critice la sugari şi copii sub 15 ani. Doza medie zilnică este
de 0,5 mg furosemid kg corp. În cazuri excepţionale se poate ajunge până la 2 mg/kg corp
i.v. Administrarea i.v. a soluţiei de Furorese 40 injekt trebuie să se facă lent. Să nu se
depăşească viterza de injectare de 0,4 ml Furorese 40 injekt (corespunzător la 4 mg
furosemid)/minut. Soluţia injectabilă nu se amestecă cu alte medicamente, în aceiaşi
seringă. Trebuie avut grijă ca pH-ul soluţiei de injectat să fie slab alcalin până la neutru (să
nu fie sub 7). Soluţiile acide nu trebuie utilizate, deoarece poate rezulta o precipitare a
substanţei active. Soluţia de administrat (ex. soluţie izotonică de clorură de sodiu) se
poate utiliza timp de 24 ore. Administrarea parenterală de Furorese 40 injekt este bine să
fie urmată, imediat ce situaţia o permite, de administrarea orală. Durata tratamentului o
decide medicul curant. Aceasta este în funcţie de tipul şi gravitatea afecţiunii.
Supradozare: Când există bănuiala că s-a supradozat furosemidul, se va anunţa imediat
medicul. Simptome: tabloul clinic al supradozării acute sau cronice este dependent de
deficitul de apă - electroliţi. Supradozarea poate duce la hipotensiune, dereglări de
circulaţie, dereglări ortostatice, deficit de electroliţi (hipopotasemie, hiposodemie,
hipocloremie) sau poate duce chiar la alcaloză. În cazul unei pierderi masive de lichide se
poate ajunge la deshidratare, datorită diminuării masei circulante, colaps şi
hemoconcentrare cu apariţia de tromboză. Când pierderea de lichide şi electroliţi este
rapidă pot apărea tablouri delirante. Rar apare şoc anafilactic (simptome: transpiraţie,
vomă, cianoză, hipotensiune bruscă, stări de leşin până la comă). Terapia intoxicaţiilor: în
cazul supradozării sau când apar semne ale scăderii masei circulante sanguine
(hipotensiune, dereglări ortostatice) trebuie întrerupt imediat tratamentul. În cazuri grave
trebuie supravegheaţi parametrii vitali şi efectuat controlul repetat al: conţinutului în apă şi
electroliţi (homeostazia ionică), echilibrului acidobazic (homeostazia acido-bazică),
glicemiei, sumarului de urină, făcându-se corectura acestora. La pacienţii cu dereglări de
micţiune (de ex. adenom de prostată) trebuie avut grijă a se realiza un flux normal al
urinei, deoarece o poliurie bruscă poate conduce la un blocaj renal cu dilatarea vezicii
urinare. Terapie în hipovolemie: substituţie de volum. Terapie în hipopotasemie: substituţie
de potasiu. Terapie în colaps circulatoriu: aşezare pentru poziţie de şoc, terapie de şoc
dacă este necesar.
Reacţii adverse: Reacţii alergice: Ocazional pot apărea reacţii alergice. Acestea se pot
manifesta ca stări febrile, reacţii cutanate (de ex. exanteme, purpură, eritem multiform,
dermatită exfoliativă, fotosensibilitate), inflamaţii ale vaselor (vasculită), infecţii renale
(nefrită interstiţială), micşorarea numărului de trombocite (trombopenie), micşorarea
numărului de leucocite (leucopenie), anemie prin distrugerea globulelor roşii (anemie
hemolitică), mai rar deficit de formare medulară a globulelor roşii (anemie aplastică) sau
prin diminuare avansată a numărului de leucocite cu tendinţă spre infecţii şi simptome
generale grave (agranulocitoză). Apariţia şocului anafilactic este rară şi nu s-a semnalat
decâtt după administrare i.v. Sânge, coagularea sângelui: Diureza excesivă poate duce la
o deshidratare ca urmare a micşorării volumului de masă sanguină circulantă, cu colaps
circular şi hemoconcentrare. Cac efect al hemoconcentrării, în special la persoanele în
vârstă, pot apărea tromboze. Conţinutul în electroliţi: Deseori, ca urmare a eliminării
masive de apă şi electrolişi, apar dereglări în conţinutul hidric şi de electroliţi. De aceea se
recomandă dozarea periodică a electroliţilor în ser (în special potasiu, sodiu, calciu).
Datorită pierderilor crescute de sodiu pe cale renală, terapia cu furosemid poate determina
- în special la pacienţii cu regim hipo-salin (clorură de sodiu) - o carenţă a sodiului
(hiposodemie) cu simptomele respective. Simptomele cele mai frecvent observate în
carenţele de sodiu se manifestă prin apatie, spasme musculare la nivelul gambelor,
inapetenţă, oboseală, somnolenţă, stări de vomă şi confuzie. Un nivel scăzut al potasiului
(hipopotasemie) poate apărea ca rezultat al eliminării masive de potasiu pe cale renală, în
special la bolnavii cu restricţii la administrarea de potasiu şi/sau pierderi extra-renale de
potasiu (cum ar fi vomă sau diaree cronică). Nivelul scăzut al potasiului se manifestă
frecvent prin următoarele simptome: neuromusculare (oboseală musculară, parestezii,
paralizii), intestinale (vomă, constipaţie, acumulare intensă de gaze în tractul gastro-
intestinal, meteorism), renale (excreţie mărită de urină - coliurie), cardiace (tulburări de
foremare a impulsului şi conductibilităţii lui), sete exagerată cu tendinţa spre consum mare
de lichide (polidipsie). Pierderile foarte mari de potasiu pot conduce la paralizie intestinală
(ileus paralytic), sau la pierderea cunoştinţei până la comă. Pierderea renală mărită de
calciu poate conduce la un insuficient nivel al calciului (hipocalcemie). În cazuri rare,
aceasta poate determina o iritabilitate neuromusculară excesivă (tetanie). În eliminările
renale accentuate de magneziu, au fost observate în cazuri rare, tetanii sau tulburări de
ritm cardiac, ca rezultat al unui nivel scăzut de magneziu (hipomagneziemie). Sistemul
circulator: În cazul excreţiei excesive de urină (diureză), pot apărea tulburări circulatorii
care se manifestă prin următoarele simptome: cefalee, ameţeli, tulburări de vedere,
uscăciune a gurii şi sete, hipotensiune, tulburări circulatorii cu scăderea tensiunii la
schimbarea poziţiei (dereglări ortostatice). Tract gastrointestinal: dereglările
gastrointestinale (de ex. greaţă, vomă, diaree) sunt mai rare. Există observaţii izolate de
apariţii de pancreatită acută care este determinată de tratamentul îndelungat cu furosemid
(mai multe săptămâni). Rinichi, tract urinar: La copii prematuri se poate dezvolta litiază
renală şi/sau depunere de calciu în ţesutul renal (nefrocalcinoză). La prematurii cu
sindrom respirator, un tratament diuretic cu furosemid poate duce la mărirea riscului unui
Ductus arteriosus Botalli persistent. Simptomele unei insuficienţe renale (de ex. hipertrofia
de prostată, hidronefroză, stenoză de ureter) pot apărea sau se pot agrava. Urechi: În
cazuri rare, datorită ototoxicităţii furosemidului, pot apărea dereglări reversibile ale auzului.
Acest lucru este posibil datorită unei administrări prea rapide i.v., în special în cazul
existenţei unei insuficienţe renale. Metabolism: Terapia cu furosemid este deseori însoţită
de o creştere a nivelului de acid uric în sânge (hiperuricemie). Aceasta poate declanşa
crize de gută la pacienţii cu predispoziţie la această boală. Situaţii ce antrenează o
creştere a nivelului glucozei în sânge (hiperglicemie apar frecvent în tratamentul cu
furosemid. Aceasta poate determina o înrăutăţire a metabolismului glucozei la bolnavii
diabetici (Diabetes melitus manifest). Uneori apar manifestări ale unui diabet inaparent
(Diabetes melitus latent). În terapia cu furosemid pot apărea creşteri ale lipidelor
(colesterol, trigliceride) în ser şi se poate observa, de asemenea, o creştere temporară a
substanţelor urinodependente (creatinină, uree). Ca o consecinţă a pierderilor de fluide şi
electroliţi ce însoţesc terapia cu furosemid, poate apărea o alcaloză metabolică, iar una
deja existentă se poate înrăutăţi. Dacă observaţi apariţia de efecte adverse la tratamentul
cu furosemid, vă rugăm să informaţi doctorul pentru a putea hotărâ asupra gravităţii
acestora şi a măsurilor terapeutice ce vor trebui luate. La primele manifestări ale unei
hipersensibilităţi, Furorese 40 injekt nu mai trebuie administrat.
Condiţii de păstrare: Furorese 40 injekt se păstrează la loc ferit de lumină. Valabilitate:
Termenul de valabilitate este inscripţionat pe ambalaj. Vă rugăm nu folosiţi medicamentul
după data de expirare!

Producător: Hexal Pharma

FURORESE® INJEKT
furosemidum
Substanţă activă: Furosemid sare de sodiu.
Compoziţie: Substanţă activă: 1 fiolă a 2 ml conţine 21,33 mg furosemid sare de sodiu ce
corespunde la 20 mg furosemid. Alte ingrediente: clorură de sodiu, apă "pro injectione".
Formă de prezentare: Ambalajul original conţine 5 sau 25 fiole.
Indicaţii: Furorese injekt se utilizează în cazul în care prin administrare orală de furosemid
nu se obţine o excreţie corespunzătoare (diureză): în cazul acumulărilor de fluide în
ţesuturi (edeme) asociate afecţiunilor cardiace şi hepatice; edeme datorate afecţiunilor
renale (în sindromul nefrotic este primordială terapia bolii de bază); insuficienţă cardiacă
acută, în special cu edem pulmonar; utilizarea se va face concomitent cu alte măsuri
terapeutice; edeme cauzate de arsuri; puseu hipotensiv concomitent cu alte măsuri
terapeutice.
Contraindicaţii: Furorese injekt nu poate fi utilizat în: insuficienţă renală cu anurie;
insuficienţă hepatică cu comă şi precomă hepatică; deficienţe grave de potasiu
(hipopotasemie gravă); deficienţe grave de sodiu (hiposodemie); hipersensibilitate faţă de
furosemid sau sulfonamide. După un prealabil consult cu medicul, Furorese injekt poate fi
utilizat în condiţii foarte precise şi cu deosebită atenţie, în afecţiunile de mai jos. De aceea
vă rugăm să vă consultaţi cu medicul d-voastră. Acest lucru este valabil chiar dacă în
situaţii similare aţi utilizat acest medicament. Furosemid injekt poate fi administrat, cu o
monitorizare riguroasă, în: hipotensiune severă; în Diabetes melitus latent sau manifest
(cu un control riguros al glicemiei); gută (control permanent al acidului uric în ser);
obstrucţii ale căilor urinare (hipertrofia prostatei, hidronefroză, stenoză de ureter); sindrom
nefrotic; ciroză hepatică asociată cu insuficienţă renală; tulburări ale circulaţiei cerebrale;
boli coronariene; copii prematuri (pericol de dezvoltare a calculilor renali - nefrocalculoză,
nefrolitiază); control funcţional renal, (sonografie renală). Indicaţie: La prematurii cu
sindrom respirator tratamentul cu furosemid în primele săptămâni de viaţă poate duce la
persistenţa Ductus arteriosus Botalli.
Sarcină şi alăptare: Furosemid injekt se utilizează în timpul sarcinii numai după o
evaluare precisă beneficiu/risc. La mamele care alăptează, la care este necesară terapia
cu furosemid, trebuie avut în vedere că furosemidul este eliminat în laptele matern şi
inhibă lactaţia. În aceste cazuri este recomandat să se întrerupă alăptarea.
Precauţii: În timpul terapiei de lungă durată cu "Furorese injekt" trebuie dozaţi, la intervale
regulate electroliţii din ser (în special potasiu, sodiu şi calciu), carbonatul acid, creatinina,
ureea şi acidul uric precum şi glicemia. Pierderea în greutate datorită eliminării masive de
urină nu trebuie să depăşească 1 kg/zi, indiferent de cantitatea eliminată. La pacienţii cu
dereglări de micţiune (afecţiuni prostatice) trebuie asigurat un flux liber de urină, deoarece
o poliurie bruscă poate duce la blocaj renal cu dilatarea vezicii urinare. În sindromul
nefrotic, trebuie ales atent dozajul datorită pericolului apariţiei efectelor secundare
exacerbate. Soluţia injectabilă nu se amestecă cu alte medicamente (cocktail) în aceiaşi
seringă. Trebuie avut grijă ca pH-ul soluţiei finale să fie uşor alcalin până la neutru
(valoarea pH să nu fie mai mică de 7). Nu se utilizează soluţiile acide deoarece poate
apărea o precipitare a substanţei active. Amestecul de injectat (de ex. soluţie izotonică de
clorură de sodiu) este utilizabil 24 h de la prepararea soluţiei.
Participarea la traficul rutier sau utilizarea maşinii: Acest medicament poate modifica
modul de reacţie în traficul rutier şi la utilizarea de maşini chiar atunci când se
administrează conform indicaţiilor. Acest efect se accentuează când este asociat cu
alcoolul.
Interacţiuni cu alte medicamente: Aminoglicozide, Cisplatin: Poate creşte ototoxicitatea
prin administrarea concomitentă cu furosemid. Deficienţele de auz pot deveni ireversibile.
Trebuie evitată asocierea acestor produse. Amine hipertensive (cum ar fi epinefrina şi
norepinefrina): administrate concomitent cu furosemidul micşorează efectul acestuia din
urmă. Antibiotice nefrotoxice (ex. aminoglicozide, cefalosporine, polimixine): creşte efectul
toxic al acestora prin asocierea cu furosemid. Antidiabetice: prin administrarea
concomitentă cu furosemid se diminuează efectul acestora. Antiinflamatoare
nesteroidiene (ex. indometacina): diminuează activitatea furosemidului. La pacienţii care,
sub tratament cu furosemid, dezvoltă o hipovolemie, administrarea concomitentă de
indometacin poate declanşa o insuficienţă renală acută. Medicamente hipotensoare: este
posibilă o potenţare a acţiunii. În special, în cazul asocierii cu inhibitori ai enzimei de
conversie (ACE), s-a observat o scădere drastică a tensiunii arteriale până la stare de şoc.
Carbenoxolon: pierderi masive de potasiu. Cisplatin: asocierea cu furosemid se va face
numai în cazul unui bilanţ pozitiv al echilibrului hidric, altfel se poate agrava
nefrotoxicitatea acestuia. Glucocorticoizi: pierderi masive de potasiu. Glicozizi cardiotonici:
apare o sensibilitate a muşchiului cardiac (miocardului) datorită dezvoltării hipopotasemiei
şi/sau hipomagneziemiei în cursul terapiei. Laxative: pierderi masive ale potasiului. Litiu:
eliminare întârziată a litiului ca urmare a potenţării efectului cardio- şi neurotoxic a litiului.
Relaxanţi musculari de tip curara: acţiune potenţată prin asociere cu furosemid. Fenitoin:
diminuează acţiunea furosemidului. Probenicid: diminuează acţiunea furosemidului.
Salicilaţi: (în doze mari): se măreşte toxicitatea în cazul asocierii cu furosemid. Teofilină:
potenţează efectul furosemidului. Vă rugăm să luaţi în considerare aceste recomandări,
chiar în cazul în care vi s-au administrat aceste medicamente cu puţin timp înainte.
Mod de administrare şi dozare: Dacă medicul d-voastră nu vă indică altfel, vă
recomandăm schema de tratament de mai jos. Vă rugăm să respectaţi indicaţiile de
utilizare pentru a obţine efectul scontat. Dozarea trebuie făcută individual, în special după
obţinerea efectului dorit. Dacă nu este altfel recomandat, se pot utiliza următoarele doze:
În edeme datorate afecţiunilor cardiace şi hepatice: Doza iniţială de 2-4 ml "Furorese
injekt" (corespunzător a 20-40 mg furosemid), i.v. În cazuri deosebite, în edeme greu de
rezolvat, dozele vor fi repetate la intervale corespunzătoare până la obţinerea diurezei. În
edeme datorate afecţiunilor renale: Doza iniţială de 24 ml, "Furorese injekt"(corespunzător
a 20-40 mg, furosemid). În edeme deosebit de grave (greu de rezolvat), diureza se poate
produce abia după administrarea a 20 ml (corespunzătoare a 200 mg forosemid) i.v. În
sindromul nefrotic trebuie făcut un dozaj atent datorită posibilităţii apariţiei efectelor
adverse multiple. Insuficienţă cardiacă acută însoţită, în special, de edem pulmonar:
Utilizarea se va face concomitent cu alte măsuri terapeutice. Doză iniţială de 2-4 ml
"Furorese injekt" (corespunzător a 20-40 mg furosemid), i.v.. Dacă nu se realizează
potenţarea diurezei, se poate repeta după 30-60 minute, eventual se poate dubla doza. În
edeme datorate arsurilor: Doză zilnică sau unică poate varia între 4-10 ml "Furorese injekt"
(corespunzător la 40-100 mg furosemid), iar în cazuri excepţionale, când funcţia renală
este deficitară, se pot administra chiar 25 ml "Furorese injekt" (corespunzător a 250 mg
furosemid). Înaintea administrării de "Furorese injekt" trebuie echilibrat deficitul volumului
plasmatic (depleţie de volum). Criză hipertensivă: 2-4 ml "Furorese injekt" (corespunzător
a 20-40 mg furosemid), asociat cu alte măsuri terapeutice. Dozare la sugari şi copii sub 15
ani: Dacă nu este altfel indicat utilizarea "Furorese injekt" se va face numai în cazuri
excepţionale sau situaţii critice la sugari şi copii sub 15 ani. Doza medie zilnică este de 0,5
mg furosemid/kg corp, administrat i.v.. Administrarea i.v. a soluţiei de "Furorese injekt"
trebuie să se facă lent. Să nu se depăşească viteza de injectare de 0,4 ml "Furorese
injekt" (corespunzător la 4 mg furosemid)/minut. Soluţia injectabilă nu se amestecă cu alte
medicamente în aceeaşi seringă. Trebuie avut grijă ca pH-ul soluţiei de injectat să fie slab
alcalin până la neutru (să nu fie sub 7). Soluţiile acide nu trebuie utilizate, deoarece poate
rezulta o precipitare a substanţei acide. Soluţia de administrat (ex. soluţie izotonică de
clorură de sodiu) se poate utiliza timp de 24 ore. Administrarea parenterală de "Furorese
injekt" este bine să fie urmată, imediat ce situaţia o permite, de administrarea orală.
Durata tratamentului o decide medicul curant. Aceasta este în funcţie de tipul şi gravitatea
afecţiunii.
Supradozare: Dacă există bănuiala că s-a supradozat furosemidul, se va anunţa imediat
medicul. Simptome: tabloul clinic al supradozării acute sau cronice este dependent de
deficitul de apă - electroliţi. Supradozarea poate duce la hipotensiune, dereglări de
circulaţie, dereglări ortostatice, deficit de electroliţi (hipopotasemie, hiposodemie,
hipocloremie) sau poate duce chiar la alcaloză. În cazul unei pierderi masive de lichide se
poate ajunge la deshidratare, datorită diminuării masei circulante, colaps şi
hemoconcentrare cu apariţia de tromboză. Când pierderea de lichide şi electroliţi este
rapidă pot apărea tablouri delirante. Rar apare şoc anafilactic (simptome: transpiraţie,
vomă, cianoză, hipotensiune bruscă, stări de leşin până la comă). Terapia intoxicaţiilor: în
cazul supradozării sau când apar semne ale scăderii masei circulante sanguine
(hipotensiune, dereglări ortostatice) trebuie întrerupt imediat tratamentul. Dacă timpul
scurs de la administrarea orală este scurt, se recomandă măsuri primare de eliminare a
toxicului (vomă indusă, spălături stomacale) şi măsuri de reducere a adsorbţiei (cărbune
medicinal). În cazuri grave trebuie supravegheaţi parametrii vitali şi efectuat controlul
repetat al: conţinutului în apă şi electroliţi (homeostazia ionică), echilibrului acidobazic
(homeostazia acido-bazică), glicemiei, sumarului de urină, parametri ai căror devieri
trebuie corectate. La pacienţii cu dereglări de micţiune (de ex. adenom de prostată) trebuie
avut grijă a se realiza un flux normal al urinei, deoarece o poliurie bruscă poate conduce la
un blocaj renal cu dilatarea vezicii urinare. Terapie în hipovolemie: substituţie de volum.
Terapie în hipopotasemie: substituţie de potasiu. Terapie în colaps circulatoriu: aşezare
pentru poziţie de şoc, terapie de şoc dacă este necesar.
Reacţii adverse: Reacţii alergice: Ocazional pot apărea reacţii alergice. Acestea se pot
manifesta ca stări febrile, reacţii cutanate (de ex. exanteme, purpură, eritem multiform,
dermatită exfoliativă, fotosensibilitate), inflamaţii ale vaselor (vasculită), infecţii renale
(nefrită interstiţială), micşorarea numărului de trombocite (trombopenie), micşorarea
numărului de leucocite (leucopenie), anemie prin distrugerea globulelor roşii (anemie
hemolitică), mai rar deficit de formare medulară a globulelor roşii (anemie aplastică) sau
prin diminuare avansată a numărului de leucocite cu tendinţă spre infecţii şi simptome
generale grave (agranulocitoză). Apariţia şocului anafilactic este rară şi nu s-a semnalat
decâtt după administrare i.v. Sânge, coagularea sângelui: Diureza excesivă poate duce la
o deshidratare ca urmare a micşorării volumului de masă sanguină circulantă, cu colaps
circular şi hemoconcentrare. Ca efect al hemoconcentrării, în special la persoanele în
vârstă, pot apărea tromboze. Conţinutul în electroliţi: Deseori, ca urmare a eliminării
masive de apă şi electrolişi, apar dereglări în conţinutul hidric şi de electroliţi. De aceea se
recomandă dozarea periodică a electroliţilor în ser (în special potasiu, sodiu, calciu).
Datorită pierderilor crescute de sodiu pe cale renală, terapia cu furosemid poate determina
- în special la pacienţii cu regim hiposalin (clorură de sodiu) - o carenţă a sodiului
(hiposodemie) cu simptomele respective. Simptomele cele mai frecvent observate în
carenţele de sodiu se manifestă prin apatie, spasme musculare la nivelul gambelor,
inapetenţă, oboseală, somnolenţă, stări de vomă şi confuzie. Un nivel scăzut al potasiului
(hipopotasemie) poate apărea ca rezultat al eliminării masive de potasiu pe cale renală, în
special la bolnavii cu restricţii la administrarea de potasiu şi/sau pierderi extrarenale de
potasiu (cum ar fi vomă sau diaree cronică). Nivelul scăzut al potasiului se manifestă
frecvent prin următoarele simptome: neuromusculare (oboseală musculară, parestezii,
paralizii), intestinale (vomă, constipaţie, acumulare intensă de gaze în tractul gastro-
intestinal, meteorism), renale (excreţie mărită de urină-poliurie), cardiace (tulburări de
foremare a impulsului şi conductibilităţii lui), sete exagerată cu tendinţa spre consum mare
de lichide (polidipsie). Pierderile foarte mari de potasiu pot conduce la paralizie intestinală
(ileus paralytic), sau la pierderea cunoştinţei până la comă. Pierderea renală mărită de
calciu poate conduce la un insuficient nivel al calciului (hipocalcemie). În cazuri rare,
aceasta poate determina o iritabilitate neuromusculară excesivă (tetanie). În eliminările
renale accentuate de magneziu, au fost observate în cazuri rare, tetanii sau tulburări de
ritm cardiac, ca rezultat al unui nivel scăzut de magneziu (hipomagneziemie). Sistemul
circulator: În cazul excreţiei excesive de urină (diureză), pot apărea tulburări circulatorii
care se manifestă prin următoarele simptome: cefalee, ameţeli, tulburări de vedere,
uscăciune a gurii şi sete, hipotensiune, tulburări circulatorii cu scăderea tensiunii la
schimbarea poziţiei (dereglări ortostatice). Tract gastrointestinal: dereglările
gastrointestinale (de ex. greaţă, vomă, diaree) sunt mai rare. Există observaţii izolate de
apariţii de pancreatită acută care este determinată de tratamentul îndelungat cu furosemid
(mai multe săptămâni). Rinichi, tract urinar: La copii prematuri se poate dezvolta litiază
renală şi/sau depunere de calciu în ţesutul renal (nefrocalcinoză). La prematurii cu
sindrom respirator, un tratament diuretic cu furosemid poate duce la mărirea riscului unui
Ductus arteriosus Botalli persistent. Simptomele unei insuficienţe renale (de ex. hipertrofia
de prostată, hidronefroză, stenoză de ureter) pot apărea sau se pot agrava. Urechi: În
cazuri rare, datorită ototoxicităţii furosemidului, pot apărea dereglări reversibile ale auzului.
Acest lucru este posibil datorită unei administrări prea rapide i.v., în special în cazul
existenţei unei insuficienţe renale. Metabolism: Terapia cu furosemid este deseori însoţită
de o creştere a nivelului de acid uric în sânge (hiperuricemie). Aceasta poate declanşa
crize de gută la pacienţii cu predispoziţie la această boală. Situaţii ce antrenează o
creştere a nivelului glucozei în sânge (hiperglicemie apar frecvent în tratamentul cu
furosemid. Aceasta poate determina o înrăutăţire a metabolismului glucozei la bolnavii
diabetici (Diabetes melitus manifest). Uneori apar manifestări ale unui diabet inaparent
(Diabetes melitus latent). În terapia cu furosemid pot apărea creşteri ale lipidelor
(colesterol, trigliceride) în ser şi se poate observa, de asemenea, o creştere temporară a
substanţelor urinodependente (creatinină, uree). Ca o consecinţă a pierderilor de fluide şi
electroliţi ce însoţesc terapia cu furosemid, poate apărea o alcaloză metabolică, iar una
deja existentă se poate înrăutăţi. Dacă observaţi apariţia de efecte adverse la tratamentul
cu furosemid, vă rugăm să informaţi doctorul pentru a putea hotărâ asupra gravităţii
acestora şi a măsurilor terapeutice ce vor trebui luate. La primele manifestări ale unei
hipersensibilităţi, Furorese injekt nu mai trebuie administrat.
Condiţii de păstrare: Furorese injekt se păstrează la loc ferit de lumină. Valabilitate:
Termenul de valabilitate este inscripţionat pe ambalaj. Vă rugăm nu folosiţi medicamentul
după data de expirare!

Producător: Hexal Pharma

FUROSEMID
furosemidum
Compoziţie: Comprimate conţinând Furosemid 40 mg.
Acţiune farmacoterapeutică: Diuretic foarte activ, creşte foarte mult eliminarea renală de
sare, fiind eficace şi în condiţiile unei filtrări glomerulare reduse, efectul diuretic începând
după 20-60 minute de la administrarea orală şi durând 4-6 ore, reduce presiunea arterială
crescută şi potenţează medicaţia antihipertensivă.
Indicaţii terapeutice: Edeme cardiace, cirotice, renale, edeme periferice prin insuficienţă
venoasă, hipertensiune arterială.
Contraindicaţii: Anurie, deficite electrolitice, stare precomatoasă la cirotici, prudenţă sau
evitarea la diabetici, în gută, în prezenţa adenomului de prostată, prudenţă în timpul
sarcinii şi alăptării.
Reacţii adverse: Dozele mari şi tratamentul prelungit pot provoca deficit de sodiu,
hipokaliemie, hipomagnezemie, deshidratare, hiperazotemie, uneori hiperuricemie,
hiperglicemie şi agravarea diabetului, hiperlipoproteinemie, ocazional greaţă, rareori
pancreatită, nefrită interstiţială, erupţii cutanate, leucopenie, trombocitopenie.
Interacţiuni medicamentoase: Nu se asociază cu medicamente ototoxice (antibiotice
aminoglicozidice) şi nefrotoxice (cefalotina); indometacinul poate împiedica efectul diuretic,
prudenţă în asocierea cu salicilaţi, curarizante, litiu (le creşte toxicitatea), glicozide
tonicardiace (creşte riscul de aritmii), simpatoplegice, hipotensive (le potenţează efectul),
mineralocorticoizi (creşte eliminarea de potasiu).
Mod de administrare: Adulţi: oral câte 1/2-2 comprimate (20-80 mg) zilnic, o dată la 2 zile
sau 3-4 zile pe săptămână. Copii: oral câte 3 mg/kilogram corp/zi.
Formă de prezentare: Flacon cu 20 comprimate.
Condiţii de păstrare: A se feri de căldură, lumină şi umiditate.

Producător: Sicomed
FUROSEMID 40 mg
furosemidum
Compoziţie: 40 mg furosemid, excipienţi q.s. pentru un comprimat.
Acţiune terapeutică: Diuretic foarte activ. După administrare orală, efectul diuretic apare
în 30-60 minute, atinge intensitatea maximă în 2-3 ore şi durează 4-6 ore.
Indicaţii: Edeme medii şi uşoare asociate patologiei renale, hepatice şi insuficienţei
cardiace congestive, edem pulmonar, edem cerebral, edeme trombotice locale, edeme
gravidice, hipertensiune arterială.
Reacţii adverse: Pot apărea dezechilibre hidro-electrolitice, metabolice şi acido-bazice,
tulburări digestive (greţuri, vomă, diaree), trombocitopenie, leucopenie, erupţii cutanate,
fotosensibilizare.
Contraindicaţii: Hipokaliemie, stări hipovolemice sau deshidratare, glomerulonefrită
acută, insuficienţă renală acută, ciroză decompensată în stadiu precomatos, insuficienţă
hepatică avansată, alergie (încrucişată cu sulfamide), intoxicaţie cu digitalice.
Precauţii: Insuficienţă cardiacă gravă, diabet, gută, obstrucţia căilor urinare, hipertrofia
prostatei. Se administrează cu prudenţă la bătrâni şi în primul trimestru de sarcină.
Interacţiuni cu alte medicamente: Dacă urmaţi concomitent sau dacă tocmai aţi terminat
un tratament cu un alt medicament, informaţi-l pe medicul dumneavoastră curant pentru a
preveni accidentele sau ineficacitatea tratamentului, datorate interacţiunii între
medicamente.
Doze, mod de administrare: Vă recomandăm respectarea indicaţiilor medicului
dumneavoastră, care va decide dozele, modul şi ritmul de administrare, momentul prizelor
zilnice, durata tratamentului, variaţia schemei de tratament în funcţie de evoluţia bolii.
Formă de prezentare: Cutii conţinând 1 blister cu 20 comprimate.
Condiţii de păstrare: În ambalajul original, la temperaturi cuprinse între 15 -30 grade
Celsius, ferit de lumină. Termen de valabilitate: 2 ani.

Producător: Labormed
FUROSEMID 1%
furosemidum
Compoziţie: O fiolă conţine Furosemid: 0,02 g/2 ml.
Acţiune farmacoterapeutică: Furosemid este un diuretic de ansă cu acţiune diuretică şi
saluretică promptă, de intensitate mult mai mare decât alte diuretice (se instalează în
decurs de câteva minute după injectare i.v. atât la omul sănătos cât şi în retenţiile hidrice)
şi cu o curbă de acţiune dependentă de doză. După administrarea i.v., efectul apare în 5-
15 min, este maxim în 15-30 min. şi durează 2-3 ore. Acţiunea Furosemidului are ca
mecanism inhibiţia reabsorbţiei ionului de sodiu la nivelul ramurii ascendente a ansei
Henle şi de asemenea la nivelul tubului distal. Într-un prim timp are loc creşterea perfuziei
renale şi reducerea reabsorbţiei de apă şi electroliţi la nivelul nefronului proximal. Ulterior
prin reducerea volumului extracelular se produce scăderea diurezei. Furosemidul produce
creşterea eliminării de K+, Ca2+ (efect calciuric), Mg2+, aciditate titrabilă, amoniac
(substratul alcalozei metabolice induse de diuretice). În cazurile de edem pulmonar acut
creşte capacitanţa venoasă sistemică, scăzând presiunea de umplere a ventriculului
stâng. Efectul diuretic maxim al Furosemidului se poate ridica până la 2/3 din filtratul
glomerular. Preparatul este activ chiar în prezenţa unei filtrări glomerulare mult
compromise fiind eficace şi în numeroase cazuri refractare la alte diuretice. Furosemidul
inhibă carboanhidraza, când sunt folosite doze mari. Creşte secreţia renală de renină şi
prostaglandine (indometacinul blochează această secreţie contracarând şi efectul
saluretic).
Indicaţii: Edeme cardiace, hepatice, renale, gravidice, trombotice locale, edeme
cerebrale. Hipertensiune arterială (în hipertensiunea marcată se asociază cu medicaţia
hipotensoare). Intoxicaţia cu barbiturice (asociat cu perfuzia de substanţe alcalinizante,
după aşa-numita metodă scandinavă). Hipercalcemie, diureză forţată în intoxicaţii
medicamentoase. Secreţie neadecvată de hormon antidiuretic, de hormon paratiroidian;
astm.
Contraindicaţii: Glomerulonefrită acută, insuficienţă renală acută cu anurie, hipovolemie,
alcaloză, hipokaliemie, asocierea cu curarizante, intoxicaţia cu digitalice, ciroză hepatică
decompensată, comă hepatică. Prudenţă în porfirie, insuficienţă cardiacă gravă, diabet,
gută, obstrucţia căilor urinare, hipertrofia de prostată, hipoparatiroidism, insuficienţă renală
acută prin intoxicaţii cu medicamente hepato sau nefrotoxice. În perioada precoce a
sarcinii Furosemid se va administra numai dacă există indicaţii stricte (există puţine dovezi
că Furosemidul ar influenţa evoluţia toxemiei gravidice); se administrează cu prudenţă la
nou-născuţi, în special la cei cu icter (timp de înjumătăţire crescute de la 4-5 ore la 46
ore). Prudenţă la asocierea cu: antiepileptice, cloralhidrat, alte diuretice (tiazidice), litiu,
antiinflamatoare nesteroidiene, probenecid, fumat, teofilină, warfarină.
Posologie şi mod de administrare: Administrarea parenterală a Furosemidului (i.v. sau
i.m.) este indicată ori de câte ori se impune lichidarea rapidă a unei retenţii hidrice, de
asemenea când resorbţia intestinală este perturbată sau când există diferite piedici în
calea administrării per os a diureticului. Dozele uzuale sunt de 20-40 mg/zi, în pediatrie de
1 până la 6 mg/kg corp. Dozele variază de la caz la caz între 0,020 g (1 fiolă) şi 0,400-
0,600 g (20 fiole) cu o viteză de administrare i.v. de maximum 4 mg/min. În cazuri de
nefroză sau insuficienţă renală cronică se utilizează doze mai mari de Furosemid (160
mg). Sindrom hemolitic-uremic: 2,5-4 mg/kg corp la fiecare 3-4 ore. Insuficienţă cardiacă
congestivă: perfuzii intravenoase continue cu doze mari (până la 8 g/zi); este favorabilă
asocierea cu captropil (dar cu prudenţă). Hipertensiune arterială, edem pulmonar acut, în
care administrarea intravenoasă a Furosemidului este imperativă, doza iniţială este de
0,040 g (2 fiole) care poate fi repetată la nevoie după 20 minute. În edemul cerebral se
injectează i.v. câte 0,020-0,040 g (1-2 fiole) de 3 ori pe zi. O acţiune diuretică echivalentă
se poate realiza şi prin perfuzarea venoasă a unor doze egale, preparatul fiind diluat în
prealabil în soluţie de Ringer glucozată. Sindrom ascitic cirotic: în asociere cu
spironolactonă, 20-40 mg/zi. Tulburări respiratorii: astm - inhalaţii de soluţie de Furosemid
pentru prevenirea astmului indus de exerciţiu, are efecte similare cromoglicatului de sodiu.
În intoxicaţia cu barbiturice se injectează i.v. 0,040 g (2 fiole) de Furosemid în prima oră,
perfuzându-se concomitent 400 ml soluţie de clorură de sodiu izotonică. Soluţia injectabilă
de Furosemid poate fi administrată în amestec cu alte soluţii alcaline, neutre sau slab
acide cu capacitate de tamponare minimă (soluţie izotonică de clorură de sodiu, soluţie
Ringer, strofantină, glucoză). Nu se va injecta în amestec cu: soluţii acide, în special cu
cele având o capacitate mare de tamponare (Vitamina C, Vitamina B1, Adrenalină,
Noradrenalină, Pirolidinmetiltetraciclină, etc.). Sărurile bazelor organice sunt precipitate
prin amestecarea cu Furosemid (de exemplu anestezicele locale, alcaloizii, narcoticele,
antihistamicicele).
Reacţii adverse: Rareori pot apărea fenomene de alergie cutanată sau
leucotrombopenie, reversibile la sistarea tratamentului. Uneori pot avea loc modificări
hemodinamice nefavorabile (hipotensiune ortostatică până la colaps), diureză excesivă (la
persoanele în vârstă) cu deshidratare şi spoliere de potasiu. Furosemid poate diminua
efectul unor medicamente cum sunt catecolaminele sau dimpotrivă poate intensifica
efectul altora, de exemplu al antihipertensivelor (în special inhibitorilor enzimei de
conversie), al tubocurarinei. Poate produce tulburări ale echilibrului hidro-electrolitic
(hiponatremie, hipokaliemie, alcaloză metabolică hipocloremică), hiperlipemie, scade
clearance-ul renal de Li, hiperuricemie, tulburări gastrointestinale, depresie medulară,
favorizează trombozele, ischemie cerebrală la vârstnici, tulburări de vedere, ameţeli,
cefalee, parestezii, disfuncţii hepatice, rahitism, nefrită alergică interstiţială, hipoacuzie sau
surditate pasageră. În cazuri de supradozare: hipoglicemie acută.
Formă de prezentare: Cutii a 5 fiole de 2 ml; cutii a 100 fiole de 2 ml.
Condiţii de păstrare: La adăpost de lumină.
Valabilitate: 4 ani de la data fabricaţiei.

Producător: Sicomed
GALCORIN
plante
Prezentare farmaceutică: Granule conţinând mucilagiu de carrageen.
Acţiune terapeutică: Laxativ prin creşterea conţinutului intestinal şi lubrifiere.
Indicaţii: Constipaţie funcţională (mai ales la bolnavii cu anorexie sau cu restricţii
alimentare care nu permit realizarea conţinutului necesar susţinerii peristaltismului).
Mod de administrare: Oral, la adulţi 2-6 linguriţe/zi (cu apă); la copii (mai mari de 2 ani)
1-4 linguriţe/zi.
Reacţii adverse: Uneori senzaţie de balonare abdominală.
Contraindicaţii: Obstrucţie intestinală; prudenţă în caz de megacolon prin deficit al
motilităţii.

Producător: Biofarm
GALIFIX
diverse
Prezentare farmaceutică: Soluţie conţinând colofoniu 44,5 g, alcool 37,5 g, benzen 17 g,
ol. helianti 1 000 g (flac. cu 1000 ml).
Acţiune terapeutică şi Indicaţii: Soluţie adezivă pentru uz extern, se foloseşte la fixarea
pansamentelor.

Producător: Biofarm
GALOV G
produse naturale
Formă de prezentare: Produs natural obţinut din extracte vegetale standardizate cu
conţinut ridicat în alantoină, hipericină, mucilagii, în amestec cu ulei esenţial, condiţionat
sub formă de comprimate. Flacon cu 40 comprimate.
Compoziţie: Extracte din: Calendula officinalis, Hypericum perforatum, Origanum vulgare,
Symphytum officinalis, Aetheroleum Foeniculi.
Acţiune terapeutică: Principiile active vegetale din compoziţia produsului acţionează
sinergic la nivel gastroduodenal. În cazul gastritelor şi ulcerului gastroduodenal, produsul
are o acţiune cicatrizantă, emolientă, antisecretoare, antiinflamatoare, analgezică şi
antispastică. Mucilagiile acţionează prin formarea unei pelicule protectoare la nivelul
mucoasei gastroduodenale lezate.
Indicaţii: Gastrită hiperacidă, ulcer gastric şi duodenal, aerofagie.
Mod de administrare: Intern, în formele grave se administrează câte 2 comprimate de 3
ori pe zi, cu 30 minute înaintea meselor principale, timp îndelungat, până la reducerea
simptomelor. În formele mai uşoare se administrează câte un comprimat de 3 ori pe zi,
înaintea meselor principale. La nevoie, în caz de greutate în epigastru, balonări şi eructaţii,
se administrează 1-2 comprimate.

Producător: Plantavorel
GAMAGLOBULINĂ pentru administrare intravenoasă
hemoderivate
Prezentare: Gamaglobulina pentru administrare intravenoasă este o soluţie de
gamaglobulină umană apirogenă, cu o concentraţie proteică de 5 ± 0,5 g% şi cu activitate
anticomplementară redusă, obţinută din plasmă umană individual controlată din punct de
vedere al AgHBs, Ac anti HCV, Ac anti HIV1-2 şi găsită areactivă cu cele mai performante
kituri. Acest preparat conţine anticorpi anti Rubella, mai puţin de 300 UI/ml, şi anticorpi anti
pertussis, mai mult de 40 UI/ml. Aspect: Se prezintă sub formă de soluţie limpede, slab
gălbuie, fără flocoane sau particule în suspensie. Se livrează în cutii cu 2 fiole ştanţate.
Prezervant: Nu conţine.
Indicaţii: Se foloseşte terapeutic şi profilactic împreună cu antibiotice corespunzătoare în:
septicemii grave, în care s-a instalat starea de şoc septic; infecţii bacteriene acute sau
cronice; cazul unor intervenţii chirurgicale complexe; tratamentul infecţiilor microbiene în
SIDA.
Mod de administrare: Se administrează după gravitatea bolii şi corespunzător greutăţii
corporale, în doze care variază între 1 g şi 5 g gamaglobulină, în interval de 24 ore; doza
se poate repeta la nevoie. Administrarea se face intravenos prin perfuzie lentă, în ser
fiziologic, sub supravegherea medicului.
Contraindicaţii: Produsul este bine tolerat; nu se utilizează dacă este tulbure.
Condiţii de păstrare: Să păstrează la temperatura de +5 grade Celsius 3 grade Celsius.
Termen de valabilitate: 2 ani de la data condiţionării.

Producător: Institutul Cantacuzino

GARASONE
combinaţii (gentamicinum sulfas + betametazonum)
Prezentare: Soluţie de uz oftalmic / otic; unguent oftalmic.
Compoziţie: Gentamicină sulfat şi betametazonă sodium fosfat.
Indicaţii: Uz oftalmic: conjunctivită (bacteriană nepurulentă, catarală, sezonieră), blefarită
(nepurulentă, alergică, asociată cu dermatita seboreică), cheratită (superficială
nespecifică, postoperatorie), episclerită, dacriocistită, orjelet, meibomită şi plăgi implicând
polul anterior ocular cauzate de corpi străini, factori termici, chimici sau postoperatori. Uz
otic: otită externă acută şi cronică, dermatită eczematiformă, dermatită seboreică i
dermatită de contact suprainfectată cu germeni sensibili la gentamicină.
Posologie: În oftalmologie: dozarea soluţiei oftalmice de Garasone trebuie individualizată.
Doza uzuală este de 1-2 picături instilate de 3-4 ori pe zi în sacul conjunctival al ochiului
afectat. În cursul fazei acute, pot fi administrate până la 2 picături la interval de 1-2 ore,
pentru ca pe măsură ce simptomele se ameliorează, frecvenţa de administrare să poată fi
scăzută. Durata tratamentului topic variază în funcţie de tipul i severitatea afecţiunii.
Unguentul oftalmic Garasone se aplică în strat subţire la nivelul sacului conjunctival al
ochiului afectat, de 3-4 ori pe zi. În stadiul acut aplicarea se poate face din 2 n 2 ore; odată
cu diminuarea simptomatologiei se va reduce şi frecvenţa administrării. În ORL: Înaintea
administrării soluţiei otice, canalul auditiv trebuie curăţat de cerumen i alte resturi celulare.
Doza iniţială recomandată este de 3-4 picături de 2-4 ori pe zi. Pacientul trebuie să stea
culcat pe urechea sănătoasă, iar după instilarea picăturilor în urechea afectată să rămână
în această poziţie timp de câteva minute, astfel încât să fie asigurată pătrunderea
medicamentului la nivelul canalului auditiv extern. După obţinerea unui răspuns terapeutic
favorabil se reduce progresiv doza iniţială. Poate fi utilizat un tampon de vată îmbibat în
soluţie la fiecare 4 ore. Tamponul trebuie înlocuit cel puţin o dată la 24 de ore. În cazul
afecţiunilor cronice otice sau oftalmice, întreruperea tratamentului cu soluie otică/oftalmică
sau cu unguent oftalmic, trebuie făcut prin reducere progresivă a frecvenţei de
administrare.
Reacţii adverse: Preparatele oftalmice/otice pot determina o uşoară senzaie de usturime
la administrare. Printre reacţiile adverse ale administrării oftalmice de corticosteroizi se
menionează: creşterea presiunii intraoculare, glaucom, afectarea (rară) a nervului optic,
tulburări ale acuităţii vizuale şi ale câmpului vizual, apariţia unei cataracte posterioare,
întârzierea în vindecarea unor răni, apariţia unor flictene cu lichid clar după intervenţiile
chirurgicale pentru cataractă, infecţii oculare ( inclusiv herpes simplex).
Contraindicaţii: Afecţiunile virale ale corneei şi conjunctivei, infecţiile microbacteriene sau
fungice ale ochiului sau urechii, trahomul sau hipersensibilitatea la una din componentele
preparatului. Folosirea combinaţiilor corticosteroid/ antibiotic este contraindicată după
îndepărtarea unui corp străin cornean sau la pacienţii cu perforaţii ale timpanului sau în
caz de absenţă a acestuia.
Precauţii: Atunci când soluţia oftalmică/ otică sau unguentul oftalmic de Garasone sunt
administrate topic mai mult de 10 zile, trebuie monitorizată presiunea intraoculară, efectuat
un examen biomicroscopic şi O.R.L. Utilizarea topică de corticosteroizi la pacienţii care
prezintă afecţiuni ce produc subţieri ale sclerei sau corneei poate determina perforaţii ale
globului ocular. Nu este recomandabil să se folosească combinaţia antibiotic - agent
antiinflamator ca terapie iniţială a ulcerelor corneene date de infecţii cu Pseudomonas
aeruginosa. În afecţiunile purulente acute ale ochiului, corticoizii pot masca sau amplifica o
infecţie deja existentă. Când un antibiotic aminoglicozidic, ca soluţia otică de gentamicină -
Garasone, este folosită topic în ureche trebuie luată în consideraţie posibila afectare a
nervului opt cranian. Utilizarea prelungită de antibiotice sau corticosteroizi poate favoriza
exacerbarea microorganismelor sau a fungilor saprofiţi. Într-un astfel de caz, sau dacă
apare o iritaţie/hipersensibilizare la preparat, trebuie întreruptă administrarea acestuia şi
instituită o terapie adecvată. A fost de asemenea demonstrată existenţa unei alergii
încrucişate între aminoglicozide şi corticosteroizi. În vederea evitării contaminării şi
apariţiei unei infecţii încrucişate, evitaţi utilizarea aceluiaşi flacon în tratamentul infecţiilor
otice şi oftalmice; tubul de unguent cu aplicator sau capătul picurătorului flaconului de
soluţie oftalmică/otică se pot contamina dacă vin în contact cu orice suprafaţă străină. Nu
s-a stabilit încă în ce măsură sunt sigure şi eficiente preparatele de Garasone la copii sub
8 ani şi în timpul sarcinii. Trebuie luate măsuri de prevedere în cazul administrării
preparatelor la femeile care alăptează (întreruperea alăptării pe parcursul tratamentului),
deoarece nu se ştie dacă vreuna din componentele acestora este excretată în laptele
uman.
Formă de prezentare: Pentru soluţia oftalmică/otică de Garasone - flacoane cu picurător,
de 5 ml. Unguent oftalmic de Garasone - tub de 5 g.
Condiţii de păstrare: A se păstra la temperaturi între 2 i 30 grade Celsius. A se evita
expunerea la lumină.

Producător: Schering-Plough
GARGARISM, soluţie uz extern
combinaţii
Soluţie pentru uz extern conţinând: acid benzoic 0,80 g, acid salicilic 0,40 g, fenol 3,60 g,
glicerină 5,00 g, menthol 0,415 g, oleum eucalipt 0,20 g, alcool etilic 64,10 g, apă distilată
până la 100 g.
Acţiune terapeutică: Antiseptic, dezodorizant al cavităţii bucale.
Indicaţii: Preventiv şi adjuvant în tratamentul amigdalitelor, faringitelor şi laringitelor.
Mod de administrare: Gargară cu 10-15 picături la un pahar cu apă.
Formă de prezentare: Flacon cu 50 ml soluţie.
Condiţii de păstrare: În loc răcoros şi ferit de lumină.

Producător: Biofarm
GASTROBENT
combinaţii
Prezentare farmaceutică: Suspensie apoasă conţinând, la 100 g, bentonită coloidală 6 g,
oxid de magneziu 1,6 g, lidocaină hcl. 0,01 g (borcane brune cu 250 ml, flacoane brune cu
125 ml).
Acţiune terapeutică: Absorbant şi protector, antiacid gastric de tip neutralizant, slab
anestezic de suprafaţă.
Indicaţii: Ulcer gastric şi duodenal, gastrită, esofagită de reflux, colită.
Mod de administrare: Adulţi: în ulcerul evolutiv 5-7 linguri/zi (la o oră şi 3 ore după
mese), până la ameliorarea simptomatologiei subiective, în continuare 3-4 linguri/zi 8-15
zile, apoi 3-4 linguriţe/zi pentru întreţinere; alte indicaţii: 3-4 linguri/zi în prima săptămână,
apoi 3-4 linguri/zi 1-2 săptămâni. Copii: 3-6 linguriţe/zi în faza acută, apoi 3 linguriţe/zi 8-12
zile.
Contraindicaţii: Abdomen acut, hemoragii digestive, gastrită hipoacidă, alergie la una din
componente; prudenţă la bolnavii cu insuficienţă renală; compuşii de magneziu scad
absorbţia intestinală a tetraciclinei, digoxinei şi altor medicamente (acestea se
administrează cu cel puţin o oră înainte sau 3 ore după Gastrobent).

Producător: Antibiotice-Iaşi
GASTROFAIT
sucralfatum
Compoziţie: Fiecare comprimat conţine 1g sucralfat.
Acţiune terapeutică: Gastrofait - sucralfat - este o sare bazică de aluminiu a sucrozei
octosulfatate, utilizată în tratamentul ulcerului gastric şi duodenal. Gastrofait formează prin
interacţiune electrostatică un complex chimic cu proteinele din zona ulcerată a mucoasei
(pentru care are o afinitate de 6-7 ori mai mare decât pentru mucoasa normală) asigurând
astfel o peliculă protectoare faţă de acţiunea acidului clorhidric, pepsinei şi sărurilor biliare.
Gastrofait inhibă activitatea pepsinei şi a bilei prin acţiune directă. Absorbţia produsului din
tractul gastrointestinal este foarte redusă, efectul terapeutic nefiind influenţat de prezenţa
sistemică a acestuia. Gastrofait acţionează strict local pe zona ulcerată, asigurând o
apărare eficientă faţă de acţiunea acidului clorhidric, a pepsinei şi bilei, trei factori implicaţi
în patogeneza şi perpetuarea ulcerului gastric şi duodenal. O cură cu Gastrofait poate
asigura vindecarea în 2-4 săptămâni. În esofagita de reflux, vindecarea are loc după un
tratament de 6 săptămâni cu Gastrofait. Gastrofait poate asigura vindecarea şi în cazurile
de gastrită superficială cronică. Gastrofait este util şi în tratamentul ulcerelor esofagiene
provocate de scleroterapie.
Indicaţii: Ulcer gastric şi duodenal, esofagită de reflux, gastrită cronică.
Contraindicaţii: Hipersensibilitate cunoscută la produs, insuficienţă renală.
Efecte adverse: Gastrofait are puţine efecte secundare, cel mai frecvent fiind constipaţie;
rar: greaţă, hiposalivaţie, urticarie.
Precauţii: Se impun precauţii în administrarea în cursul sarcinii şi alăptării, deşi nu s-a
confirmat trecerea produsului în laptele matern şi nici efecte teratogene.
Mod de administrare: 1g de 4 ori pe zi - cu o oră înainte de fiecare masă principală şi
seara la culcare. Dacă este necesar se pot administra şi preparate antiacide dar cu cel
puţin 1/2 oră înainte sau după Gastrofait. Chiar dacă în timpul tratamentului cu Gastrofait
simptomatologia se ameliorează după 1 sau 2 săptămâni, atâta timp cât examenul
radiologic sau endoscopic nu confirmă vindecarea ulcerului, cura trebuie continuată până
la 4-8 săptămâni.
Interacţiuni: Gastrofait reduce absorbţia cimetidinei, digoxinei, teofilinei, chinolonelor,
tetraciclinelor, fenitoinei şi warfarinei, de aceea se recomandă administrarea lui separată
la un interval de 2 ore.
Formă de prezentare: Gastrofait 1g: cutii cu 5 folii a 4 comprimate de 1g.

Producător: EIPICO
GASTROGRAFIN
meglumin-amidotrizoatum
Acţiune terapeutică: Produs radiologic de contrast.
Indicaţii: Evidenţierea tractului gastro-intestinal când administrarea de sulfat de bariu nu
este dorită sau este contraindicată. Diagnosticul precoce al unei perforaţii nevizibile
radiologic sau al unei insuficienţe anastomotice la nivelul esofagului, al tractului
gastrointestinal, ca şi pentru tratamentul unui ileus meconial. De asemenea poate fi
combinat cu sulfatul de bariu. Este recomandat şi pentru tomografia computerizată a
abdomenului.
Compoziţie: 1 flacon (100 ml) conţine 10 g Na, 66 g megluminamidotrizoat în soluţie
apoasă (corespunzând la 370 mg/ml iod, respectiv 370 g iod/flacon).
Contraindicaţii: Hipertiroidie manifestă. Indicaţiile de administrare se vor pune deosebit
de riguros în cazul unei hipersensibilităţi faţă de mediile de contrast ce conţin iod, în
hipertiroidia latentă, guşa nodulară, la pacienţii deshidrataţi. La sugari şi copiii mici, se va
administra cu prudenţă.
Reacţii secundare: Uneori diaree. O enterită sau o colită existentă se pot înrăutăţi
tranzitoriu. În caz de aspirare, posibilitatea unui edem pulmonar. Recomandări: Un
echilibru hidroelectrolitic modificat trebuie în prealabil normalizat. Nu se va administra
intravascular.
Mod de administrare: La administrarea orală la adulţi şi copii peste 10 ani se folosesc 60-
100 ml per os. Pentru celelalte indicaţii (administrarea rectală, combinarea cu suspensie
de sulfat de bariu, precum şi pentru tomografia computerizată) va fi consultată
documentaţia de specialitate.
Formă de prezentare: Flacon de 100 ml.

Producător: Schering AG
GASTROPAC, pulbere aromatizată pro Rentgen
barii sulfas
Masa de produs: 90 1,8 g
Compoziţie: Sulfat de bariu 78,0 g. Excipiens q.s. ad 90,0 g.
Mod de administrare: Pulberea din ambalaj se amestecă cu circa 200-300 ml de apă, se
agită bine şi se bea pe stomacul gol, după indicaţiile medicului radiolog.

Producător: Hipocrate
GASTROZEPIN®
pirenzepinum
Formă de prezentare: Tablete 25 mg de diclorhidrat de pirenzepină/tabletă.
Acţiune terapeutică: Gastrozepin este un agent inhibitor specific al secreţiei gastrice
indicat în terapia ulcerului gastric, duodenal şi a gastritei, fiind un agent de blocare
gastroselectiv al receptorilor muscarinici ai acetilcolinei care acţionează direct asupra
celulelor din mucoasa gastrică. Acţiunea inhibitoare pronunţată asupra secreţiei bazale şi
a celei stimulate a acidului clorhidric şi a pepsinogenului duce la o micşorare a activităţii
peptice totale. Astfel, durerile se calmează şi se accelerează vindecarea ulcerului gastric
şi a ulcerului duodenal. Administrată în doze terapeutice, Gastrozepin nu prezintă efecte
secundare anticolinergice.
Indicaţii terapeutice: Forme cronice şi acute ale ulcerului gastric şi duodenal, gastrită,
stomac iritat hiperacid, afecţiuni ale stomacului cauzate de medicamente, sindrom
Zollinger-Ellison.
Dozare: Dimineaţa şi seara pe cale orală câte 50 mg cu puţin lichid, aproximativ cu 1/2
oră înaintea meselor. Se recomandă ca durata tratamentului să fie de cel puţin 4
săptămâni.
Efecte secundare: În urma tratamentului cu Gastrozepin poate să crească uneori pofta
de mâncare. În doze ridicate, dar mai ales la începutul tratamentului, poate să apară, în
mod izolat, senzaţia de uscăciune a gurii şi uşoare tulburări de acomodare.
Contraindicaţii: Întrucât datorită selectivităţii preparatului nu se observă efecte secundare
anticolinergice, nu există contraindicaţii. La administrarea de doze deosebit de ridicate, se
recomandă însă o supraveghere corespunzătoare la pacienţii cu glaucom şi hipertrofie de
prostată. Atenţie: Cu toate că nu există indicaţii asupra unei acţiuni teratogene pentru
Gastrozepin, chiar şi în doze ridicate, se recomandă, totuşi, ca preparatul să nu fie folosit
în primele trei luni ale sarcinii.
Condiţii de păstrare: Se va păstra într-un loc uscat, la o temperatură care să nu
depăşească 25 grade Celsius.

Producător: Boehringer Ingelheim

GELASPON
diverse
Substanţă activă: Gelatină (burete de gelatină resorbabil)
Acţiune terapeutică: Hemostatic pentru utilizare locală.
Compoziţie: 100 mg Gelaspon conţine 100 mg gelatină. Alte componente: fabricat prin
folosire de metanol.
Indicaţii: Pentru oprirea sângerării şi tamponare în marea şi mica chirurgie, urologie,
neurochirurgie, obstetrică şi ginecologie, stomatologie şi în intervenţiile chirurgicale din
celelalte discipline medicale.
Contraindicaţii: Plăgi infectate sau inflamate. A nu se administra în cazurile de
hipersensibilitate cunoscută la componentele buretului de fibrină.
Reacţii adverse: Pot apărea tulburări ale vindecării în cazul folosirii necorespunzătoare,
în cazul implantului într-o plagă necurăţată şi în caz de traumatism termic în timpul
tratamentului stomatologic (frezare).
Mod de administrare: Gelaspon este ambalat dublu ermetic. Pentru utilizarea sterilă a
buretelui se recomandă următoarele manevre: 1. Îndepărtarea celui de-al doilea ambalaj,
prin tăierea învelişului de poliester şi prinderea aseptică a ambalajului din blister. 2. Se
apucă din partea stângă (colţ volant) folia de acoperire a ambalajului în blister cu policele
şi indexul şi se trage spre dreapta. Buretele steril se poate lua în acest moment în condiţii
de asepsie. 3. Se taie cu o foarfecă sterilă o bucată din buretele steril de mărimea zonei
sângerânde şi se aplică fie uscată, fie umedă pe zona respectivă, modelându-se cu
materiale sterile (comprese, pensetă, spatulă).
Alte recomandări: A se păstra ferit de umezeală. A se consuma repede conţinutul după
deschiderea ambalajului. Buretele neîntrebuinţat se va arunca. Resterilizarea alterează
proprietăţile de utilizare. A nu se utiliza Gelaspon după expirarea termenului de
valabilitate. A nu se lăsa la îndemâna copiilor.

Producător: Ankerpharm
GEMZAR
gemcitabinum
Descriere: Clorhidratul de gemcitabină este 2'-deoxi-2',2' difluorocitidina monoclorhidrat -
beta izomer. Formula empirică a clorhidratului de gemcitabină este C9H11F2N3O4HCl.
Are greutatea moleculară de 299,66. Gemcitabine este un compus acidic. Baza liberă este
solubilă în apă, puţin solubilă în metanol şi practic insolubilă în etanol şi solvenţi organici
polarizaţi. Formula clinică este oferită de o formă sterilă utilizată numai intravenos. Fiolele
de hidroclorid de gemcitabină conţin 200 mg sau 1 g de gemcitabine - sub formă de bază
liberă - sub forma unei soluţii sterile liofilizate. După reconstituire cu clorid de sodiu
injectabil 0,9 %, pH-ul soluţiei variază între 2,7 şi 3,3.
Farmacologie clinică: Metabolismul celular şi mecanismul de acţiune. Gemcitabina -
dFdC - este metabolizată intracelular de nucleozidkinază în difosfat activ - dFdCDP - şi
trifosfat nucleozid - dFdCTP. Acţiunea citotoxică a gemcitabinei se pare că se datorează
inhibiţiei sintezei de ADN prin două mecanisme de acţiune ale dFdCDP şi dFdCTP. În
primul rând, dFdCDP inhibă reductaza ribonucleotidică, care este singura responsabilă de
catalizarea reacţiei care generează trifosfaţii deoxinucleozidici pentru sinteza ADN-ului.
Inhibiţia acestei enzime de către dFdCDP duce la o reducere a concentraţiei de
deoxinucleozide în general, şi în special de dCTP. În al doilea rând, dFdCTP concurează
cu dCTP pentru încorporarea în AND. În acelaşi mod, o cantitate mică de gemcitabină
poate fi încorporată în RNA. Astfel reducerea concentraţiei intracelulare de dCTP
potenţează încorporarea de dFdCTP în ADN - autopotenţare. Epsilon polimerază de ADN
este esenţialmente incapabilă să înlocuiască/să scoată gemcitabina şi să refacă şirurile de
ADN în creştere. După adăugarea acestei nucleotide se produce o inhibiţie completă a
sintezei de ADN, aşa-numita încheiere mascată/falsă a lanţului. După încorporarea în
ADN, gemcitabina se pare că induce apoi procesul de moarte celulară programată
cunoscută sub numele de apoptoză.
Farmacocinetică umană: După o singură perfuzie de 1 000 mg/m2/30 min de
gemcitabină marcată radioactiv, 92-98% din doză se regăseşte după o săptămână de la
administrare. Excreţia urinară a metabolitului inactiv de uracil, 2'-deoxi-2', 2' difluorouridina
- dFdU - reprezintă 99% din doza excretată, iar restul de mai puţin de 1% este excretat
prin fecale. Legarea gemcitabinei de proteinele plasmatice este neglijabilă, iar distribuţia
tisulară nu este extinsă. Gemcitabina este rapid metabolizată de deaminaza citidinică din
ficat, rinichi, sânge şi alte ţesuturi pentru a forma dFdU. Mai puţin de 10% este excretat în
urină sub formă nemodificată. Metabolitul dFdU este distribuit în ţesuturi şi este excretat în
urină fără să sufere alte biotransformări. Nu au fost realizate studii pe pacienţi cu
insuficienţă hepatică sau renală. Eliminarea metabolitului depinde de excreţia renală şi se
presupune că dFdU s-ar acumula în cazul scăderii funcţiilor renale. Disfuncţia hepatică
poate duce la scăderea ratei de formare a dFdU, dar numai disfuncţia hepatică nu poate
reduce eliminarea de dFdU. Metabolismul intracelular al gemcitabinei produce mono-, di-
şi trifosfaţii de gemcitabină- dFdCMP, dFdCDP, dFdCTP. Metaboliţii intracelulari nu au fost
detectaţi în plasmă sau urină. Farmacocinetica gemcitabinei pare a fi lineară luând în
considerare dozele examinate. Farmacocinetica este influenţată de sex. Clearance-ul la
femei reprezintă 60-80% din valorile clearance-ului la bărbăţi şi este proporţional cu
suprafaţa corpului. Valorile scăzute ale clearance-ului la femei pot duce la valori mai
ridicate ale concentraţiei plasmatice decât cele observate la bărbaţi pentru aceleaşi doze
de gemcitabină. Clearance-ul la femei este rapid, reprezentând 30% din debitul cardiac.
La o doza de 1 000 mg/m2, clearance-ul scăzut la femei nu necesită o scădere a dozei de
gemcitabină. Farmacocinetica nu pare să fie influenţată de vârstă. Concentraţii plasmatice
maxime ale gemcitabinei sunt obţinute imediat după administrarea unei perfuzii timp de 30
min (doza unică de 1 000 mg/m2) şi variază între 10 şi 40 mcg/ml concentraţiile
plasmatice de gemcitabină sunt cel mai bine descrise de o curbă bifazică cu un timp de
înjumătăţire de 17 min. Pentru o singură perfuzie cu doze cuprinse între 1 000 şi 2 500
mg/m2, cu o durată de de 1,1 ore sau mai puţin, timpul de înjumătăţire variază de la 11 la
26 de minute. După perfuzii de lungă durată (3,6 până la 4,3 ore) timpul de înjumătăţire
variază între 18,5 şi 57,1 minute pentru doze unice de gemcitabină variind între 2 500 şi 3
600 mg/m2. În cazul dozelor multiple, timpul de înjumătăţire este mai mare decât în cazul
dozelor unice indiferent de durata perfuziei. Distribuţia gemcitabinei este constantă de-a
lungul ciclurilor multiple de administrare. Volumul mediu de distribuţie a compartimentului
central este de 11 l/m2 (variind între 5-21 l/m2) şi volumul mediu constant de distribuţie
(Vss) este de 17 l/m2 (variind între 40 şi 130 l/h/m2). Proporţia de gemcitabină în dFdU
(imediat după terminarea perfuziei) corelată cu clearance-ul gemcitabinei (p=0,0007),
sugerează că acest clearance triplu al gemcitabinei poate reflecta diferenţele individuale
ale activităţii citidin- deaminazei. Clearance-ul renal mediu al gemcitabinei variază între 2-
7 l/h/m2. Concentraţiile plasmatice maxime ale dFdU după o perfuzie unică de 1 000
mg/m2/30 min de gemcitabină, variază între 28-52 g/ml şi sunt atinse la 3-15 min după
terminarea perfuziei. Concentraţiile plasmatice ale dFdU sunt cel mai bine descrise de o
curbă trifazică şi timpul de înjumătăţire mediu al fazei terminale, care este de 65 ore
(variind între 33 şi 84 de ore). Formarea aparentă de dFdU (determinată de proporţia din
doza de gemcitabină excretată ca dFdU) variază între 91%-98% din clearance-ul
gemcitabinei. Bazat pe rata formării de dFdU volumul mediu de distribuţie a
compartimentului central pentru metabolit este de 18 l/m2 (variind între 11-22 l/m2).
Volumul mediu constant de distribuţie este de 150 l/m2 (variind între 96 - 228 l/m2).
Clearance-ul mediu de dFdU este de 2,5 l/oră/m2 (variind între 1-4 l/oră/m2). În cazul unor
doze de gemcitabină repetate săptămânal, concentraţiile minime de dFdU (obţinute
imediat înainte de administrarea dozei următoare) variază între 0,07 şi 1,2 g/ml şi nu se
acumulează prin suplimentarea dozei. Metabolitul activ, dFdCTP poate fi extras din
sângele periferic din peretele celulelor mononucleare. Timpul de înjumătăţire a fazei finale
de eliminare pentru dFdCTP din celulele mononucleare variază între 0,7 şi 12 ore.
Concentraţiile intracelulare de dFdCTP cresc proporţional cu doza de gemcitabină
administrată prin perfuzii cu ritmuri variind între 35 şi 350 mg/m2/30 min rezultând într-o
concentraţie plasmatică constantă variind între 0,4 şi respectiv 5 mcg/ml. La doze care
produc concentraţii plasmatice mai mari de 5 mcg/ml, concentraţiile de dFdCTP în celulele
mononucleare nu cresc, demonstrând că formarea de dFdCTP este un proces saturat la
nivelul celulelor mononucleare. Concentraţiile plasmatice obţinute după o doză de 1 000
mg/m2/30 min de gemcitabină sunt mai mari de 5 mcg/ml pentru aproximativ o jumătate
de oră de la sfârşitul perfuziei. Concentraţiile plasmatice de gemcitabină se aşteaptă să fie
mai mari de 0,4 mcg/ml pentru încă o oră de la sfârşitul perfuziei.
Indicaţii terapeutice: Gemcitabina este indicată în tratamentul pacienţilor având cancer
pulmonar local, avansat sau cu metastaze. Gemcitabina a demonstrat că are efect şi în
cazuri avansate de cancer de sân, ovarian, de prostată şi carcinoame pulmonare.
Răspunsuri pozitive au fost demonstrate în stadiile avansate de cancer renal, pancreatic şi
biliar.
Contraindicaţii: Gemcitabina este contraindicată pacienţilor care prezintă
hipersensibilitate la acest medicament. Atenţie: Perfuzii prelungite şi doze mult mai
frecvente s-au dovedit a fi factori determinanţi în creşterea toxicităţii. Gemcitabina poate
suprima funcţiile măduvei spinării manifestându-se prin leucopenie, trombocitopenie şi
anemie. Cu toate acestea, mielosupresia este de scurtă durată nefiind necesară
reducerea dozelor şi mai rar încetarea tratamentului (vezi “Dozajul şi administrarea” şi
“Reacţii adverse hematologice”).
Precauţii: Generale - Pacienţii trataţi cu gemcitabină trebuie monitorizaţi îndeaproape.
Facilităţile de laborator trebuie să fie disponibile în monitorizarea stării pacientului. Poate fi
necesar tratamentul pentru cazuri de toxicitate la medicament. Teste de laborator:
Tratamentul trebuie început cu multă grijă în cazul pacienţilor cu funcţiile medulare
compromise. Trebuie luat în considerare, ca şi în cazul altor oncolitice, posibilitatea unui
efect cumulativ de supresie a funcţiilor medulare atunci când se utilizează o combinaţie de
oncolitice sau când se urmează chemoterapia secvenţială. Pacienţii trataţi cu gemcitabină
trebuie monitorizaţi săptămânal pentru numărarea plachetelor, leucocitelor şi
granulocitelor. Încetarea sau modificarea tratamentului trebuie luate în considerare când
se observă depresia medulară din cauze medicamentoase (vezi “Dozaj şi administrare").
Numărătoarea celulelor sanguine din sângele periferic poate fi scăzută după oprirea
tratamentului. Carcinogeneza, mutageneza, sterilitatea. Distrugerea cromozomială,
inclusiv ruperile cromatidice, au fost produse în cazul studiilor in vitro realizate pentru
gemcitabină. Gemcitabina cauzează hipospermatogeneza reversibilă dependentă de doză
şi tratament, în cazul şoarecilor masculi. Deşi studiile realizate pe animale au demonstrat
efectul gemcitabinei asupra fertilităţii masculine, acesta nu a fost demonstrat în cazul
fertilităţii feminine. Nu au fost efectuate studii de lungă durată pe animale pentru a evalua
potenţialul carcinogenic al gemcitabinei. Utilizarea la copii: Nu au fost stabilite eficacitatea
şi siguranţa utilizării medicamentului la copii. Nu a fost studiată utilizarea gemcitabinei la
copii. Pacienţii cu insuficienţă renală sau hepatică (vezi “Dozaj şi administrare”).
Gemcitabina trebuie utilizată cu atenţie în cazul pacienţilor cu insuficienţă renală sau
hepatică. Nu au fost realizate studii pentru pacienţii cu insuficienţă hepatică sau renală.
Pacienţii cu insuficienţă hepatică sau renală trebuie avertizaţi în legătură cu lipsa de
informaţii în această direcţie.
Sarcină şi alăptare: Utilizarea gemcitabinei trebuie evitată în timpul sarcinii sau alăptării
din cauza eventualelor efecte pe care le poate avea asupra fătului sau copilului. Nu a fost
stabilită siguranţa utilizării acestui produs în timpul sarcinii. Evaluarea studiilor
experimentale realizate pe animale au demonstrat toxicitatea medicamentului asupra
procesului de reproducere, ducând la defecte la naştere sau având efect asupra
dezvoltării embrionului sau fetusului în cursul gestaţiei sau în dezvoltarea peri- sau
postnatală. Gemcitabina poate cauza fătului dacă este administrată unei femei gravide. A
fost demonstrat efectul teratogenic al gemcitabinei la şoareci şi iepuri la doze mai mici de
2 mg/m2. Gemcitabina produce reacţii adverse la animale în ceea ce priveşte viabilitatea
şi greutatea fătului. Nu a fost studiat efectul gemcitabinei asupra femeilor gravide.
Pacienta trebuie avertizată asupra efectelor negative ale tratamentului cu gemcitabină în
cazul în care este gravidă sau rămâne gravidă în timpul tratamentului. Pacientele trebuie
avertizate să utilizeze metode contraceptive în timpul tratamentului. Nu se ştie dacă
gemcitabina şi metaboliţii ei sunt excretaţi în laptele uman. Ţinând cont de importanţa
tratamentului pentru mamă trebuie considerată încetarea fie a tratamentului, fie a alăptării,
din cauza eventualelor efecte nocive pe care le-ar putea avea asupra copilului.
Efecte asupra abilităţii de a conduce şi de a mânui maşini: S-a constatat că
gemcitabina produce o uşoară somnolenţă. Pacienţii trebuie avertizaţi în această privinţă.
Reacţii adverse: Toxicitatea hematologică (vezi “Precauţii”). Pentru că gemcitabina este
un supresor al funcţiilor măduvei osoase, după administrarea de gemcitabină pot apărea
anemia, leucopenia şi trombocitopenia. Mielosupresia este de obicei moderată, mai
pregnant observându-se în cazul numărării granulocitelor. În timp ce două treimi din
pacienţi prezintă anemie, numai 7% prezintă nivelul de hemoglobină sub 8 g/ml. Cam la
19% din pacienţi li se fac transfuzii şi numai la 0,2% dintre aceştia transfuziile sunt oprite
din cauza anemiei. Numărul celulelor albe este scăzut la 61% din pacienţi, dar numai 9%
au leucocite sub 2 000 celule/mm3 şi numai 0,1% încetează tratamentul din cauza
leucopeniei. 64% din pacienţi au un număr scăzut de granulocite, şi aproximativ 25% din
aceştia au mai puţin de 1 000 celule/mm3. Numărul plachetelor este redus la 21% din
pacienţi, dar numai 5% din aceştia au mai puţin de 50 000 celule/mm3 şi numai 0,4% din
pacienţi întrerup tratamentul din cauza trombocitopeniei. Tratamente anterioare cu agenţi
citotoxici duc la creşterea frecvenţei şi severităţii leucopeniei, granulocitopeniei şi
trombocitopeniei. Nu există dovezi în ceea ce priveşte o toxicitate hematologică cumulată.
Anemia este tratabilă prin utilizarea transfuziilor convenţionale. Reduceri ale dozei sau
încetarea tratamentului pot fi necesare în cazurile grave de leucopenie sau
trombocitopenie (vezi “Dozaj şi administrare”). Au fost raportate cazuri rare de hemoragie
produsă simultan cu trombocitopenia, dar acestea erau de obicei considerate ca fiind în
legătură cu boala. Trombocitopenia este des raportată (cam la 7,5% din pacienţi), dar
tratamentul nu a fost oprit din această cauză. Toxicitatea gastrointestinală (vezi
“Precauţii”). Valori anormale ale transaminazelor hepatice apar la aproximativ două treimi
din pacienţi, dar variaţiile sunt mici, nonprogresive şi necesită extrem de rar oprirea
tratamentului. Mai puţin de 10% din pacienţi au creşteri mai mari de 5 ori valoarea normală
şi numai 0,5% din pacienţi au întrerupt tratamentul datorită alterării funcţiilor hepatice. Un
singur pacient a întrerupt tratamentul din cauza insuficienţei hepatice, dar acesta avea un
istoric de alcoolism cronic. Creşteri de cinci ori faţă de valorile normale ale fosfatazei
alcaline au fost prezente la 6,6% din pacienţi, dar acestea puteau fi cauzate şi de
afecţiunile osoase. Valori de 5 ori mai mari decât cele normale ale bilirubinei au fost
observate la 1,5% din pacienţi, dar 90% din pacienţi aveau valorile bilirubinei normale.
Greaţa şi greaţa însoţită de vărsături au fost raportate la aproximativ o treime din pacienţi.
Această reacţie adversă necesită tratament la aproximativ 20% din pacienţi, nu este
dependentă de doză şi este uşor de tratat cu antiemetice. Numai 0,9% din pacienţi au
episoade grave de vărsături şi numai 0,9% din pacienţi întrerup tratamentul din cauza
greţii şi a vărsăturilor. Diareea (trecătoare şi suportabilă) a fost raportată la 7% din
pacienţi. Nici un pacient nu a încetat tratamentul din cauza diareei. Toxicitatea renală (vezi
“Precauţii”). Sunt raportate proteinuria şi hematuria la aproximativ jumătate din pacienţi,
dar nu sunt semnificative din punct de vedere clinic şi nu sunt asociate cu modificări ale
nivelului creatininei serice sau ureei sanguine. Datorită însă unor cazuri de insuficienţă
renală (0,6% din pacienţi) cu etiologie incertă, gemcitabina trebuie utilizată cu precauţie la
pacienţii cu insuficienţă renală (vezi “Precauţii”). Au fost raportate rare cazuri (0,4% din
pacienţi) cu sindrom uremic-hemolitic. Nu a fost observată însă toxicitatea renală
cumulată. Toxicitatea pulmonară - A fost raportată dispneea, la câteva ore după injectarea
cu gemcitabină, la aproximativ 10% din pacienţi. Dispneea este uşoară şi de scurtă durată,
nu este dependentă de doză şi de obicei dispare de la sine fără să fie nevoie de tratament.
Mecanismul acestei toxicităţi este necunoscut şi relaţia acesteia cu gemcitabina nu este
clară. Numai 0,6% din pacienţi au întrerupt din cauza dispneei şi numai 0,1% din aceştia
s-a considerat că aveau acele manifestări din cauza gemcitabinei. Toxicitatea alergică -
Urticaria este prezentă la aproximativ 25% din pacienţi şi este asociată cu prurit la
aproximativ 10% din pacienţi. Urticaria are de obicei forme uşoare şi răspunde la
tratamentul local. Au fost rar raportate descuamarea, vezicularea şi ulceraţiile.
Întreruperea tratamentului datorită toxicităţii cutanate a fost raportată numai la 0,3% din
pacienţi. Gemcitabina este bine tolerată sub formă de perfuzii şi au fost raportate puţine
cazuri de reacţii la locul injecţiei. Nu au fost raportate necrozări la locul injecţiei.
Bronhospasmul după perfuzia cu gemcitabină a fost raportat la mai puţin de 1% din
pacienţi. Bronhospasmul este de obicei uşor şi trecător, dar uneori poate fi necesară
terapia parenterală. Au fost raportate rare cazuri de reacţii anafilactice. Gemcitabina nu
trebuie administrată pacienţilor cu hipersensibilitate la medicament (vezi “Contraindicaţii”).
Neurotoxicitatea (vezi “Precauţii”). Somnolenţa uşoară este prezentă la aproximativ 10%
din pacienţi. Numai 0,1% din pacienţi întrerup tratamentul din cauza somnolenţei. Astenia
este frecvent raportată împreună cu simptomele gripale (vezi “Simptomele gripale”), dar
este uneori raportată ca simptom izolat. Astenia a dus la întreruperea tratamentului la
aproximativ 1,4% din pacienţi. Au fost raportate şi paresteziile la aprox. 3,4% din pacienţi,
dar numai 0,2% din aceste cazuri au fost considerate severe. Simptomele pseudogripale -
20% din pacienţi prezintă simptome identice cu cele gripale. Acestea sunt de obicei
uşoare şi de scurtă durată, rar fiind dependente de doză; numai 1,5% din pacienţi au
raportat că aceste simptome au fost severe. Simptomele cel mai des întâlnite sunt: febra,
durerile de cap, durerile de spate, senzaţia de frig, mialgia, astenia şi anorexia. Des
întâlnite sunt de asemenea şi tusea, rinita, senzaţia de rău, transpiraţia şi insomnia. Febra
şi astenia sunt raportate şi ca simptome izolate. Mecanismul acestei toxicităţi este
necunoscut. Rapoartele primite confirmă că paracetamolul se foloseşte cu succes în
aceste cazuri. Numai 0,1% din pacienţi au întrerupt tratamentul din cauza simptomelor
pseudogripale. Procentele pentru pacienţii care au întrerupt din cauza febrei, stării de rău
sau a mialgiei sunt raportate ca fiind 0,4%, 0,3% şi respectiv 0,1%. Edemul/edemul
periferic - Este raportat la aproximativ 30% din pacienţi. Au fost raportate unele cazuri de
edem facial. Edemul pulmonar este rareori raportat (1%). Edemul/edemul periferic prezintă
de obicei forme uşoare, rar dependente de doză, uneori este raportat ca fiind dureros;
după încetarea tratamentului procesul edematos este reversibil. Mecanismul acestei
toxicităţi nu este cunoscut, dar nu a fost asociat cu insuficienţa cardiacă, hepatică sau
renală. Numai 0,7% din pacienţi au întrerupt tratamentul din cauza edemului. Alopecia -
86,7% din pacienţi nu au prezentat fenomenul de cădere a părului. 13% din pacienţi au
raportat pierderi moderate de păr. Numai 0,5% din pacienţi au prezentat alopecie totală,
dar reversibilă. Alte efecte adverse: Toxicitatea orală descrisă ca senzaţia de "gură
uscată" sau eriteme a fost descrisă la aproximativ 7% din pacienţi, dar numai 0,2% din
aceştia au necesitat o dietă lichidă. Constipaţia uşoară a fost raportată de 6% din pacienţi.
0,1% din pacienţi au întrerupt tratamentul din cauza hipotensiunii. Au fost raportate şi
unele cazuri de infarct de miocard, insuficienţă cardiacă şi aritmii.
Date preclinice: Activitatea citotoxică pe modele de culturi de celule - gemcitabina
prezintă activitate citotoxică împotriva varietăţilor de culturi de celule tumorale. Prezintă
specificitate pentru faza celulară, distrugând în primul rând celulele aflate în faza S de
sinteză ADN, şi în anumite condiţii blocând trecerea celulelor de nivelul fazei G1/S.
Activitatea citotoxică a gemcitabinei in vitro este dependentă de concentraţie şi timpul de
expunere. Activitatea antitumorală pe modelele preclinice - Pe modele tumorale animale,
activitatea antitumorală a gemcitabinei este dependentă de tratament. Când este
administrată zilnic, gemcitabina cauzează moartea animală, prezentând activitate
antitumorală minimă. Dacă se utilizează doze administrate o dată la trei-patru zile,
gemcitabina poate fi dată în doze neletale având şi o excelentă activitate antitumoare pe o
gamă largă de tumori prezente la şoareci. Date preclinice de siguranţă: În studii cu doze
repetate cu durata de până la 6 luni, realizate pe câini şi şoareci, cel mai important rezultat
clinic a fost supresia hematopoietică. Aceste efecte au fost relaţionate cu proprietăţile
citotoxice ale medicamentului şi au fost reversibile la încetarea tratamentului. Gradul
efectului a fost dependent de doză şi durata tratamentului.
Supradozare: Nu există antidot pentru supradoza de gemcitabină. Doze unice de 5,7
g/m2 au fost administrate pe cale i.v. pe parcursul a 30 de minute o dată la două
săptămâni prezentând o toxicitate clinică acceptabilă. În cazul în care suspectaţi un caz de
supradozare, pacientul trebuie monitorizat îndeaproape în ceea ce priveşte numărul
celulelor sanguine şi trebuie să primească terapie specială dacă este necesar.
Dozare şi administrare: Gemcitabina se administrează numai pe cale intravenoasă.
Adulţi: Doza recomandată de gemcitabină este de 1000 mg/m2 administrată într-o perfuzie
timp de 30 de minute. Aceasta trebuie repetată o dată pe săptămână timp de trei
săptămâni, urmată de o săptămână de pauză. Apoi acest ciclu de patru săptămâni trebuie
repetat. Reducerea dozajului trebuie făcută numai în funcţie de toxicitatea pe care o
prezintă la fiecare pacient în parte. Pacienţii care sunt trataţi cu gemcitabină trebuie
monitorizaţi săptămânal pentru numărătoarea plachetelor, leucocitelor şi granulocitelor şi
dacă este necesar, doza de gemcitabină trebuie fie redusă sau trebuie oprit tratamentul în
funcţie de toxicitatea hematologică, după cum urmează:
Numărul total de granulocite (Y 1 milion/l) Numărul de plachete (Y 1 milion/l) Doza în procente (%)
> 1 000 şi > 100 000 100
500 - 1 000 sau 50 000 - 100 000 75
< 500 sau < 50 000 constantă
Controale periodice ale funcţiilor rinichilor şi ficatului incluzând transaminazele şi creatinina
serică, trebuie făcute pacienţilor care primesc gemcitabină. Gemcitabina este bine tolerată
în timpul perfuziei, neraportându-se cazuri de reacţii la locul injecţiei. Nu au fost raportate
nici cazuri de necroză la locul injecţiei. Gemcitabina poate fi uşor administrată pacienţilor
neinternaţi. Pacienţi în vârstă: Gemcitabina a fost întotdeauna bine tolerată de pacienţii
peste 65 de ani. Datele farmacocinetice sugerează că vârsta nu are nici un efect asupra
metabolismului medicamentului. Insuficienţa hepatică şi renală - Gemcitabina trebuie
administrată cu grijă pacienţilor cu insuficienţă renală sau hepatică. Nu au fost realizate
studii semnificative în cazul pacienţilor cu insuficienţă renală sau hepatică.
Instrucţiuni de utilizare: Singurul diluant aprobat pentru reconstituirea soluţiei sterile de
gemcitabină este clorura de sodiu 0,9% fără conservanţi. Nu au fost identificate
incompatibilităţi. Oricum nu este indicat să amestecaţi gemcitabina cu alte medicamente
după reconstituire. Din cauza solubilităţii, concentraţia maximă a gemcitabinei după
reconstituire este de 40 mg/ml. Reconstituirea în soluţii cu o concentraţie mai mare de 40
mg/ml duce la o diluţie incompletă şi nu este recomandată. Pentru reconstituire adăugaţi
cel puţin 5 ml de clorură de sodiu 0,9% pentru o fiolă de 200 mg sau cel puţin 25 ml de
clorură de sodiu 0,9% pentru fiolele de 1 g. Agitaţi fiola pentru a se dizolva. Cantitatea
necesară de medicament poate fi administrată ca atare sau soluţia poate fi diluată din nou
cu clorură de sodiu 0,9%.
Condiţii de păstrare: Soluţiile de gemcitabină reconstituită trebuie păstrate la
temperatura camerei (15 - 30 grade Celsius) şi trebuie administrat în 24 de ore. A se
arunca dozele neutilizate. Soluţiile reconstituite de gemcitabină nu trebuie refrigerate,
pentru că poate apărea fenomenul de cristalizare. Ori de câte ori recipientul o permite,
inspectaţi vizual medicamentul în eventualitatea apariţiei de particule solide sau decolorări
ale soluţiei.

Producător: Eli Lilly and Company

GENAC
acetylcysteinum
Prezentare farmaceutică: Flacon a 5 ml colir, conţinând N-acetilcisteină 5 g, soluţie
apoasă tamponată ad. 100 ml. Conservant: clorură de benzalconiu 10 mg/100 ml.
Acţiune terapeutică: Favorizează cicatrizarea ulcerelor corneene de origine traumatică.
N-acetilcisteina este un inhibitor de colagenază, enzimă proteolitică secretată în cantităţi
importante în toate leziunile epiteliale şi care provoacă degradarea fibrelor polipeptidice de
colagen.
Indicaţii: În toate formele de leziuni corneene: arsuri, în special cele cu substanţe
caustice; ulceraţii lente survenite în tulburările trofice cronice; keratite alergice cronice;
keratite din sindromul ochiului uscat; keratite filamentoase; keratite din distrofia epitelială.
Mod de administrare: Instilaţii în sacul conjunctival, câte o picătură de 4-5 ori/zi, în ochiul
sau ochii afectaţi. Durata tratamentului nu trebuie să depăşească 8 zile.
Precauţii de folosire: Absenţa ameliorării simptomelor după 8 zile de tratament necesită
un nou consult medical. Datorită prezenţei clorurii de benzalconiu, se interzice purtarea
lentilelor de contact pe toată durata tratamentului.
Conservare: Durata de conservare a flaconului după deschidere este 15 zile.

Producător: Lab. Genevrier

GENOTROPIN 16 UI şi 36 UI, substanţă injectabilă (I + II)
somatotropin
Compoziţie: Substanţă injectabilă 4 UI (I+II): Fiolă cu două compartimente într-un
dispozitiv de reconstituire (KabiVial). Partea anterioară (I) a rezervorului conţine după
adăugarea solventului din partea posterioară (II):4 UI somatropina recombinantă, 24 mg
glicină, 0,26 mg sodiu dihidrogen fosfat anhidru, 0,26 mg fosfat disodic anhidru şi 1 ml apă
distilată pentru uz parenteral până la 1 ml. Substanţă injectabilă 4 UI cu conservant (I+II),
multidoză: Rezervor bicompartimentat într-un dispozitiv de reconstituire (KabiVial). Partea
anterioară (I) a rezervorului conţine după adăugarea solventului din partea posterioară (II):
4 UI somatropina recombinantă, 24 mg glicină, 0,26 mg sodiu dihidrogen fosfat anhidru,
0,26 mg fosfat disodic anhidru, 3,0 mg m-cresol şi 1 ml apă distilată pentru uz parenteral.
Substanţă injectabilă 16 UI (I + II), multidoză: Rezervor bicompartimentat într-un dispozitiv
de reconstituire (KabiVial) pentru un dispozitiv de injectare (GenotropinPen 16 UI sau
KabiPen 16 sau 16 UI) şi pentru KabiMixer. Partea anterioară (I) a rezervorului conţine
după adăugarea solventului din partea posterioară (II):16 UI somatropina recombinantă,
2,0 mg glicină, 41 mg manitol, 0,29 mg sodiu dihidrogen fosfat anhidru, 0,28 mg fosfat
disodic anhidru, 3,0 mg m-cresol şi apă distilată pentru uz parenteral până la 1 ml.
Substanţă injectabilă 36 UI (I + II), multidoză: Rezervor bicompartimentat într-un dispozitiv
de reconstituire (KabiVial), pentru un dispozitiv de injectare (GenotropinPen 36 UI sau
KabiPen 36 UI) şi pentru KabiMixer. Partea anterioară (I) a rezervorului conţine după
adăugarea solventului din partea posterioară (II): 36 UI somatropina recombinantă, 2,0 mg
glicină, 40 mg manitol, 0,41 mg sodiu dihidrogen fosfat anhidru, 0,40 mg fosfat disodic
anhidru, 3,0 mg m-cresol şi apă distilată pentru uz parenteral până la 1 ml.
Proprietăţi: Genotropina conţine somatropină, hormonul de creştere, obţinut prin
tehnologie recombinantă ADN. Conţinutul şi secvenţa de aminoacizi este identică cu cea a
hormonului de creştere secretat de hipofiza umană. Somatotropina favorizează creşterea
prin stimularea sintezei de somatomedină şi de proteine. După administrarea prin injecţie
subcutanată, se absoarbe în proporţie de aproximativ 80%. Concentraţia plasmatică
maximă este atinsă după aproximativ 5 ore. Timpul de înjumătăţire este de aproximativ 4
ore. Somatropina este sintetizată în bacteriile E. coli. O etapă intermediară în procesul de
sinteză o constituie sinteza unui prehormon compus din hormonul de creştere legat de o
peptidă semnal prezentă în mod natural în bacterie. Prehormonul este scindat în peretele
celular intern al bacteriei, eliberând hormonul de creştere în spaţiul periplasmic. Hormonul
de creştere este apoi recoltat prin ruperea cu grijă a peretelui celular extern al bacteriei,
peretele celular intern rămânând în principiu intact. Procesul de purificare ulterioară
asigură un produs finit cu un grad înalt de puritate. Soluţia preparată are o concentraţie
osmolară de aproximativ 300 mosm/kg corp şi un pH de aproximativ 6,7. Genotropin
KabiVial conţine un rezervor bicompartimentat într-un dispozitiv de reconstituire.
Rezervorul conţine 4 UI (cu sau fără conservant) sau 16 UI de hormon de creştere şi
solvent. În momentul în care Genotropin KabiVial este înşurubat, substanţa injectabilă şi
solventul se amestecă automat. Genotropin 16 sau 36 UI pentru GenotropinPen 16 sau 36
UI şi KabiPen 16 sau 16 UI este furnizat într-un cilindru special de sticlă, un rezervor
bicompartimentat, în care un compartiment conţine substanţă activă, iar celălalt solventul.
Genotropin 16 sau 36 UI este destinat administrării cu ajutorul unor dispozitive speciale
pentru injecţii, GenotropinPen 16 sau 36 UI şi KabiPen 16, 16 UI sau 36. Rezervorul
bicompartimentat Genotropin 16 sau 36 UI poate fi utilizat şi cu KabiMixer, un dispozitiv de
reconstituire din plastic pentru administrări multiple. Când rezervorul este introdus în
dispozitiv, reconstituirea are loc la momentul înşurubării.
Indicaţii: Tulburări de creştere datorate secreţiei insuficiente a hormonului de creştere
endogen sau disgeneziei gonadale (sindromul Turner).
Precauţii: Diabetul zaharat. În cazurile de deficienţă a hormonului de creştere secundară
tratamentului unei afecţiuni maligne, se recomandă urmărirea cu atenţie a apariţiei
semnelor de recidivă a neoplaziei.
Sarcină şi alăptare: Sarcină: Experienţa clinică dobândită cu administrarea produsului la
femeile gravide este limitată. Rezultatele obţinute pe animalele de laborator sunt
incomplete. Alăptare: Nu se ştie dacă hormonii peptidici pot trece în lapte, însă absorbţia
de proteine intacte la nivelul tractului gastrointestinal al sugarului este extrem de puţin
probabilă.
Reacţii adverse: Efecte secundare au fost înregistrate la mai puţin de 1% din pacienţii
trataţi cu Genotropin. Mai puţin frecvente: (1/100-1/1000). Tegument: Reacţii locale
tranzitorii la locul injecţiei. La un număr mic de pacienţi, Genotropin a provocat dezvoltarea
de anticorpi specifici. Capacitatea de legare a acestor anticorpi a fost scăzută şi nu a avut
semnificaţie clinică. O eventuală dezvoltare de anticorpi trebuie investigată în caz că nu se
produc efectele scontate asupra procesului de creştere.
Posologie: Posologia se stabileşte individual. În general, doza săptămânală recomandată
este de 0,5 0,7 UI/kg corp sau 15 20 UI/m2, divizată în 6-7 injecţii subcutanate. În
sindromul Turner se recomandă o doză săptămânală de1,0 UI/kg corp sau 30 UI/m2.
Pentru a se evita lipoatrofia, se recomandă alternarea locului de injecţie. Pentru
reconstituire, Genotropin KabiVial şi KabiMixer (încărcat cu un rezervor) vor trebui
înşurubate. Consultaţi Instrucţiunile de utilizare. Nu agitaţi soluţia în timpul reconstituirii.
Genotropin 16 sau 36 UI pentru GenotropinPen 16 sau 36 UI sau KabiPen 16, 16 UI şi 36
UI este destinat administrării cu ajutorul dispozitivelor speciale de injecţie GenotropinPen
sau KabiPen. Reconstituirea se produce prin fixarea rezervorului bicompartimentat în
GenotropinPen sau KabiPen. Instrucţiunile de utilizare se găsesc în ambalajele
GenotropinPen şi KabiPenului. Nu agitaţi soluţia în timpul preparării. Notă: Înaintea
administrării preparatului trebuie verificat diagnosticul de deficienţă a hormonului de
creştere. Aceasta necesită investigarea completă a funcţiei hipofizare. Pacienţii cu diabet
zaharat pot necesita ajustarea tratamentului antidiabetic Se va lua în considerare
raportarea unor cazuri de pacienţi care au dezvoltat hipotiroidism în cursul tratamentului
cu hormonul de creştere.
Condiţii de păstrare: Se va păstra la rece (+2 - +8 grade Celsius) şi la adăpost de
lumină. Înainte de reconstituire, ambalajul poate fi păstrat la temperatura camerei pentru
cel mult o lună de zile; temperatura să nu depăşească 25 grade Celsius. Nu va fi
administrată soluţia care a fost congelată. Substanţa injectabilă 4 UI: soluţia reconstituită
poate fi păstrată la frigider (+2 - +8 grade Celsius) timp de 24 de ore. Substanţa injectabilă
4 UI cu conservant: soluţia reconstituită poate fi păstrată la frigider (+2 - +8 grade Celsius)
timp de 3 săptămâni. Substanţa injectabilă 16 UI: soluţia reconstituită poate fi păstrată la
frigider (+2 - +8 grade Celsius) timp de 3 săptămâni. Substanţa injectabilă 36 UI cu
conservant: soluţia reconstituită poate fi păstrată la frigider (+2 - +8 grade Celsius) timp de
3 săptămâni.
Ambalaje: Substanţa injectabilă 16 şi 36 UI (I + II) pentru GenotropinPen 16 sau 36 şi
KabiPen 16, 16 UI sau 36 UI şi KabiMixer. Rezervor bicompartimentat 1 x 16 UI. Rezervor
bicompartimentat 5 x 16 UI. Rezervor bicompartimentat 1 x 36 UI. Rezervor
bicompartimentat 5 x 36 UI. Substanţa injectabilă 4 şi 16 UI KabiVial. Rezervor
bicompartimentat într-un dispozitiv de reconstituire: 1 x 4 UI; 5 x 4 UI; 1 x 4 UI (cu
conservant); 5 x 4 UI (cu conservant); 1 x 16 UI; 5 x 16 UI.

Producător: Pharmacia & Upjohn

GENTAMED
gentamicinum
Indicaţii: Gentamed este un antibiotic bactericid activ împotriva unui spectru extrem de
larg de germeni grampozitivi şi gramnegativi, cuprinzând Escherichia coli, Klebsiella,
Proteus, Pseudomonas aeruginosa, specii de Staph. aureus rezistente la antibiotice.
Gentamed este frecvent activ împotriva germenilor rezistenţi la streptomicină şi
kanamicină, ca şi la alte antibiotice neînrudite. Gentamed injectabil este indicat în infecţii
ale tractului urinar, infecţii pulmonare, bacteriemie, septicemie, infecţii postarsuri, plăgi
traumatice sau chirurgicale infectate sau alte infecţii sistemice cauzate de organisme
sensibile.
Mod de administrare: Gentamed se administrează de obicei intramuscular, dar poate fi
administrat şi intravenos dacă este necesar, de exemplu la pacienţi şocaţi, cu arsuri
severe sau masă musculară redusă. Aceleaşi doze sunt recomandate pentru uzul
intramuscular şi intravenos. Administrarea intravenoasă se face printr-o injectare tip
"bolus", fie în tubul setului de perfuzie, fie direct în venă, într-o perioadă de două-trei
minute. Gentamed poate fi administrat şi în perfuzie, în soluţie sterilă de NaCl sau într-o
soluţie sterilă de dextroză 5% în apă, cu condiţia ca timpul de perfuzie să fie de 20 de
minute, iar volumul de fluid nu mai mare de 100 ml. Gentamed injectabil nu se va
amesteca cu nici un alt medicament înaintea administrării.
Dozare: Gentamicină injectabilă: Adulţi: Infecţii severe: 5 mg/kg corp zilnic, fracţionate la
intervale de 6 sau 8 ore, în lipsa unei afectări a funcţiei renale. Doza totală zilnică poate fi
ulterior mărită sau scăzută conform indicaţiilor clinice. Alte infecţii sistemice: 80 mg la 8
ore, timp de 7-10 zile, este de obicei doza eficientă. Dacă greutatea corporală este mai
mică de 60 kg, se vor folosi 60 mg la 8 ore. Infecţii ale tractului urinar: ca şi pentru infecţiile
sistemice sau, dacă funcţia renală nu este afectată, 160 mg o dată pe zi. Copii: până la 2
săptămâni: 3 mg/kg corp la 12 ore. Între 2 săptămâni şi 12 ani: 2 mg/kg corp la 8 ore.
Controale ale nivelelor serice de vârf confirmă faptul că doza este adecvată şi ajută, de
asemenea, la detectarea nivelelor peste 10 mg/ml, la care trebuie luată în considerare
posibilitatea ototoxicităţii. Gentamicina este excretată prin filtrare glomerulară simplă, de
aceea este administrată în doze reduse în cazuri cu afectare renală.
În tratamentul adulţilor se poate folosi următorul tabel:
Clearance-ul la creatinină
Ureea sanguină Doza şi frecvenţa administrării

(mg/100 ml) (mmol/l) (ml/min)

<40 6-7 >70 80 mg la 8 ore
40 - 100 6 - 17 30 - 70 80 mg la 12 ore
100 - 200 17 - 34 10 - 30 80 mg zilnic
>200 >34 5 - 10 80 mg la 48 ore
Hemodializă intermitentă de două ori pe săptămână <5 80 mg după dializă
Frecvenţa administrării, în ore, poate fi aproximată în funcţie de creatinina serică (mg%) x
8 sau în unităţi serice internaţionale: creatinină serică (mmol/l). Dacă se folosesc aceste
dozări, nivelele maxime serice trebuie măsurate. Nivelele de vârf ale gentamicinei apar
după aproximativ o oră de la injecţia intramusculară şi cu 15 minute după injectarea "in
bolus" intravenoasă. De aceea nivelele se vor măsura imediat înaintea injecţiei următoare.
Contraindicaţii: Gentamed nu va fi folosit în sarcină, exceptând situaţiile ameninţătoare
de viaţă. Nu se va folosi nici în caz de hipersensibilitate cunoscută faţă de antibiotic.
Tulburări ale aparatului vestibular (pierderea auzului s-a manifestat mai rar) au fost
înregistrate ca urmare a folosirii gentamicinei în prezenţa afectării renale, în doze prea
mari sau timp prea îndelungat. La câţiva pacienţi cu afectare renală s-a raportat o creştere
tranzitorie a azotului seric, care a revenit la normal după încetarea terapiei. Frecvenţa
administrării trebuie redusă în cazuri cu funcţie renală afectată (vezi mai sus). Există
dovezi conform cărora orice nefrotoxicitate potenţială a cefolasporinelor, mai ales a
cefaloridiniei, poate fi crescută în prezenţa gentamicinei. Dacă se foloseşte această
combinaţie, este indicată monitorizarea funcţiei renale. Administrarea concomitentă a
gentamicinei cu substanţe cu potenţial ototoxic sau nefotoxic trebuie evitată. S-au raportat
blocaj neuromuscular şi paralizie respiratorie la administrarea aminoglicozidelor la pacienţi
care au primit musculo-relaxante tip curara în timpul anesteziei.
Precauţii farmaceutice: Gentamed este stabil şi nu necesită refrigerare. Incompatibilitate
fizică sau chimică apare între Gentamed şi următoarele substanţe: peniciline,
cefalosporine, eritromicină, lipiphysan, heparină, bicarbonat de sodiu. Nu se va amesteca
Gentamed în aceeaşi seringă cu nici una din aceste substanţe. Poate, totuşi, să fie
administrat concomitent cu una din ele, dar în locuri separate. Gentamed şi substanţele
incompatibile pot fi injectate prin bolus consecutiv în tubul setului de perfuzie, lăsând un
flux adecvat între cele două administrări.
Formă de prezentare: Fiole de 2 ml sau flacoane conţinând 80 mg gentamicină ca
gentamicină sulfat USP.

Producător: Medochemie
GENTAMICIN "BIOCHEMIE"
gentamicinum
Compoziţie: Gentamicin "Biochemie" 40 mg: 1
fiolă de 1 ml conţine: Sulfat de gentamicină:
40,0 mg, Metil parahidroxibenzoat: 1,8 mg,
Propil parahidroxibenzoat în soluţie apoasă
stabilizată: 0,2 mg. Gentamicin "Biochemie" 80
mg: 1 fiolă de 2 ml conţine: Sulfat de
gentamicină: 80,0 mg, Metil
parahidroxibenzoat: 3,6 mg, Propil
parahidroxibenzoat în soluţie apoasă
stabilizată: 0,4 mg.
Proprietăţi şi acţiuni: Gentamicina este un
antibiotic cu spectru larg, din familia
aminoglicozidelor. Ea are o acţiune bactericidă,
interferând sinteza proteinelor bacteriene.
Spectrul său antimicrobian cuprinde germeni
grampozitivi şi gramnegativi, incluzând aşa-
numiţii "germeni problemă", care sunt rezistenţi
la alte antibiotice.
În general, sunt foarte sensibili la gentamicină următorii germeni: E. coli, Proteus, Shigella,
Salmonella, Klebsiella, Enterobacter, Pseudomonas, Providencia, Haemophilus, gonococi
şi stafilococi, incluzând pe cei rezistenţi la penicilină (producători de penicilinază).
Farmacocinetică: Produsul se administrează intramuscular sau intravenos; gentamicina
administrată oral nu este absorbită. Timpul de înjumătăţire plasmatică este de aprox. 2
ore. Gentamicina nu este metabolizată fiind eliminată în forma activă. Eliminarea are loc
predominant pe calea filtrării glomerulare, astfel încât flora intestinală rămâne neafectată.
Indicaţii: Gentamicina este indicată în infecţii provocate de germeni sensibili la
gentamicină, cum sunt: Infecţii ale tractului respirator, ex: bronşite şi pneumonii, în special
formele recidivate; prevenirea pneumoniei în caz de intubaţie endotraheală. Infecţii ale
căilor urogenitale, ex.: pielonefrite, cistite, uretrite şi prostatite; infecţii cu gonococi inclusiv
cele provocate de specii rezistente la penicilină şi alte antibiotice. Infecţii oculare severe.
Tratamentul infecţiilor în urma arsurilor grave. Septicemii. Gentamicina, datorită acţiunii
sale, este foarte eficientă în combaterea infecţiilor intraspitaliceşti.
Mod de administrare: Administrare intramusculară sau intravenoasă. Pentru prevenirea
pneumoniei, gentamicina se aplică prin instilaţii endotraheale. În infecţii oculare severe
administrarea se face subconjunctival. Se vor folosi numai soluţii limpezi şi necolorate.
Posologie: Aminoglicozidele se utilizează în tratamente de scurtă durată, în general în
asociere cu beta-lactamine.Un tratament asociat este indicat în cazul infecţiilor grave; el
este de scurtă durată şi se efectuează cu doze mari. În cazul infecţiilor necomplicate, cu
germeni sensibili, se administrează 2 mg/kg corp/zi în 2-3 prize. În cazul germenilor cu
sensibilitate moderată sau în cazul în care nu se observă o ameliorare clinică rapidă, doza
zilnică se va creşte la 3 mg/kg corp. În cazul infecţiilor grave se pot administra până la 5
ml/kg corp/zi repartizate în 3-4 prize. Pentru septicemii a se vedea tabelul. În priză unică,
gentamicina este dată sub formă de perfuzie scurtă de 15 minute, în 50-100 ml de ser
fiziologic; altfel administrarea este i.m. sau i.v. Durata tratamentului: 3 până la 7 (10) zile.
Dozele de mai sus se administrează persoanelor slabe; pentru femei şi bărbaţi obezi,
dozele se vor reduce cu 15% (o medie de 80 mg/zi). Nivelul sanguin al aminoglicozidului
se va determina în ziua a 2-a (nu mai târziu de ziua a 3-a); nivelul, ŕ jeun, de gentamicină
<2 mcg/ml.
Dozele maxime zilnice de gentamicină (mg), divizate în 1-2 prize egale, pentru pacienţii cu
septicemie:
Adulţi Creatinina serică (mg/dl)
Vârsta (ani) Greut. (kg.) 0,7 1,3 2,0 3,5 5,0
20 60 480 320 200 120 80
70 640 480 240 160 120
80 640 480 240 160 120
90 680 560 320 200 160
40 60 400 240 160 80 80
70 560 320 200 120 120
80 560 320 200 120 120
90 640 400 320 200 120
60 60 320 200 120 80 80
70 480 240 160 120 80
80 480 320 200 120 80
90 560 360 240 160 120
80 60 300 160 120 80 40
70 360 200 160 80 80
80 360 200 160 120 80
90 480 240 200 120 80
Pacienţilor cu insuficienţă renală cronică li se va administra o doză de încărcare de 1-1,5
mg/kg corp, prescrisă după schema de mai jos:
Ghid de dozare pentru pacienţii cu insuficienţă renală cronică stabilă:
Clearance de creatinină Creatinină serică Toate celelalte doze Intervale dintre doze (ore)
(ml/min) (mg/100 ml) (% din doza iniţială)
70 1,2 100 8
40-69 2,2-1,3 100 12
30-39 3,0-2,3 50 8
20-29 4,2-3,1 50 12
15-19 6,0-4,3 50 16
10-14 8,5-6,1 50 24
5-9 12,0-8,6 50 36
La pacienţii cu un clearance al creatininei mai mic de 5 ml/min se va aplica hemodializa; la
sfârşitul acesteia se va administra doza de gentamicină ce va fi adaptată în funcţie de
monitorizarea nivelului seric al gentamicinei. Posologie în caz de: Instilaţie endotraheală:
Se va instila prin tub, de 6 ori pe zi, conţinutul unei fiole de 40 mg/ml, în timpul inspiraţiei.
Infecţii cu gonococ: 5 mg/kg corp, i.m. o dată pe zi. Infecţii bacteriene severe oculare: 40
mg gentamicină subconjunctival de două ori pe zi.
Contraindicaţii: Sensibilitate cunoscută la gentamicină sau aminoglicozide şi/sau agenţi
de conservare (alergie para-grup). Pacienţilor cu afecţiuni vestibulare sau/şi cohleare nu li
se vor administra aminoglicozide decât în cazul unor indicaţii vitale. Se va evita
administrarea simultană sau imediat consecutivă de alte antibiotice ototoxice sau/şi
nefrotoxice. În scopul evitării acumulării medicamentului, o prudenţă deosebită se impune
la pacienţii cu funcţie redusă. De asemenea prudenţa este indicată şi în cazul pacienţilor
cu insuficienţă renală uşoară, cu boli neuromusculare (ex. miastenia gravis sau boala
Parkinson) cât şi la vârstnici.
Sarcină şi alăptare: În timpul sarcinii, substanţa nu se va administra decât în cazul unei
indicaţii vitale şi dacă nu pot fi administrate alte antibiotice. Dacă gentamicina este
administrată în timpul alăptării, laptele trebuie aruncat (gentamicina trece în lapte).
Efecte secundare: În anumite condiţii, aminoglicozidele au efect ototoxic şi/sau
nefrotoxic. În general, efectele nedorite sunt în funcţie de concentraţia plasmatică înaltă şi
susţinută care tinde să apară dacă doza de gentamicină nu este adaptată la funcţia renală.
Semne ale ototoxicităţii se traduc în principal prin alterarea funcţiilor nervului vestibular
sub formă de vertij, tinitus, nistagmus (spontan sau provocat), sindrom Meniere şi tulburări
de echilibru. Aceste tulburări survin la aproximativ 2% din cazuri şi se observă în decurs
de 2 săptămâni de la iniţierea tratamentului. Simptome ale afectării nervului cohlear sunt
mult mai rare şi se manifestă prin hipoacuzie la tonuri înalte, conducând rar la surditate
completă. Nefrotoxicitatea se manifestă prin leziuni glomerulare şi necroze tubulare. Se
observă o creştere reversibilă a ureei şi a creatininei serice. Albumina, leucocitele şi
eritrocitele pot fi prezente în urină. Afecţiunile renale sunt în general reversibile şi apar la
3% din cazuri. Alte efecte secundare posibile: Neuropatie periferică: parestezii faciale şi
ale extremităţilor, tremor şi spasm muscular. Reacţii alergice (la mai puţin de 0,5% din
pacienţi): prurit, febră, artralgii, edem glotic. Tulburări hematologice: granulocitopenie,
granulocitoză, eozinofilie, trombocitopenie cu purpură, anemie. Alte efecte secundare
observate: suprainfecţii, febră medicamentoasă, greaţă, stare de vomă, scădere
ponderală, alopecie, hipersalivaţie, fibroză pulmonară, hipotensiune sau hipertensiune
arterială, dureri localizate la locul injectării. La doze extrem de mari pot surveni blocaje
neuromusculare şi paralizii ale musculaturii respiratorii.
Interacţiuni medicamentoase: Utilizarea simultană de alte substanţe ototoxice şi/sau
nefrotoxice (ex. alte aminoglicozide, cefalosporine din primele generaţii, narcotice sau
diuretice ca furosemid şi acid etacrinic) potenţează ototoxicitatea şi/sau nefrotoxicitatea
gentamicinei. Administrarea simultană de blocanţi neuromusculari potenţează blocajele
neuromusculare preexistente. O cross-alergie parţială poate să se manifeste cu alte
antibiotice din clasa aminoglicozidelor. Penicilinele şi aminoglicozidele au o acţiune
sinergică. Deoarece ambele sunt bine tolerate, utilizarea combinată poate fi foarte utilă în
infecţiile severe. Având în vedere posibilitatea inactivării chimice nu se va amesteca
gentamicină cu o beta-lactamină în aceeaşi seringă.
Atenţionări speciale: În timpul tratamentului cu gentamicină se va urmări funcţia renală
(creatinină serică şi clearance-ul de creatinină), în special la pacienţii cu disfuncţii renale.
Se vor supraveghea funcţiile vestibulare şi cohleare, hepatice şi hematologice. Pacienţii
sub tratament cu aminoglicozide vor primi multe lichide pentru a asigura o hidratare
adecvată. La pacienţii cu funcţii renale reduse, mărimea dozelor şi/sau intervalele de
administrare trebuie adaptate la severitatea insuficienţei renale. La bolnavii care prezintă o
funcţie renală instabilă (de ex. arsuri grave, septicemie, meningită, pacienţi sub dializă),
supravegherea nivelului sanguin al gentamicinei poate îmbunătăţi siguranţa tratamentului.
Reacţiile alergice apărute implică oprirea tratamentului şi instituirea unui tratament
simptomatic adecvat. La pacienţi cu simptome toxice sau de supradozare, eliminarea
gentamicinei poate fi accelerată prin hemodializă (efectul dializei peritoneale asupra
eliminării gentamicinei este mai puţin prompt şi este discontinuu).
Condiţii de păstrare: Se va păstra la întuneric, între 2 şi 30 grade Celsius. Stabilitate:
Dacă este corect păstrat Gentamicin "Biochemie" fiole îşi păstrează întreaga activitate
până la data de expirare aplicată pe ambalaj.
Formă de prezentare: Gentamicin "Biochemie" 40 mg: cutie cu 5 fiole a 1 ml, ambalaj de
spital. Gentamicin "Biochemie" 80 mg: cutie cu 5 fiole a 2 ml, ambalaj de spital.

Producător: Biochemie
GENTAMICIN-CHINOIN
gentamicinum
Prezentare farmaceutică: Fiole a 1 ml şi 2 ml soluţie injectabilă conţinând gentamicină
sulfat în cantitate echivalentă cu 40 mg gentamicină bază/ml.
Acţiune terapeutică: Antibiotic aminoglicozidic, are acţiune bactericidă cu spectru larg,
cuprinzând coci şi bacili grampozitivi şi gramnegativi; sunt îndeosebi sensibili Serratia,
Proteus indol-pozitiv, E. coli, Enterobacter, ceva mai puţin Klebsiella pneumoniae şi
Proteus mirabilis; Pseudomonas aeruginosa este sensibil la concentraţii mari.
Indicaţii: Tratamentul unor infecţii grave sau complicate, cu germeni sensibili: pielonefrită,
pneumonii intraspitaliceşti, meningite cu bacili gramnegativi, infecţii cu germeni
gramnegativi la bolnavi leucopenici, endocardită cu enterococi rezistenţi la streptomicină,
arsuri infectate; la nevoie se asociază cu penicilină G, ampicilină, carbenicilină,
cefalosporină etc. în funcţie de situaţie.
Mod de administrare: În injecţii intramusculare sau intravenoase, la adulţi 3-5 mg/kg corp
şi zi, fracţionat la 8 ore, timp de 7-10 zile (în infecţiile grave mai mult), sub control; în
insuficienţa renală intervalul între doze se calculează înmulţind cu 8 valoarea
creatininemiei (în mg/ml). La copii (cu funcţie renală normală) dozele recomandate sunt de
2 mg/kg corp la 8 ore pentru copii peste 1 an.
Reacţii adverse şi Contraindicaţii: Aceleaşi ca pentru Kanamicină (preparat românesc).

Producător: Chinoin
GENTAMYCIN
gentamicinum
Compoziţie: Flacoane cu soluţie sterilă oftalmică şi auriculară, conţinând 0,5%
gentamicină sulfat (echivalent la 0,3% gentamicină bază) în soluţie apoasă, izotonică,
sterilă, tamponată.
Acţiune terapeutică: Gentamicina este un antibiotic aminoglicozidic cu spectru larg şi
activitate bactericidă asupra majorităţii germenilor grampozitivi şi gramnegativi.
Indicaţii: Utilizare oftalmică: Soluţia oftalmică cu gentamicină sulfat este indicată în
tratamentul local al infecţiilor bacteriene oculare externe incluzând conjunctivite, blefarite,
ulcere, corneene şi profilactic în traumatisme. Utilizare auriculară: Soluţia auriculară cu
gentamicină sulfat poate fi utilizată în tratamentul infecţiilor conductului auditiv extern
determinate de germeni sensibili.
Contraindicaţii: Produsul este contraindicat în caz de hipersensibilitate cunoscută la
componentele sale. Utilizarea auriculară este contraindicată dacă timpanul este perforat.
Reacţii adverse: Pot apare reacţii alergice.
Mod de administrare: Se poate administra atât la adulţi cât şi la copii. Oftalmic: 1-3
picături se instilează în sacul conjunctival de 3-4 ori pe zi sau după necesităţi. Auricular:
după toaleta conductului auditiv afectat, se instilează 2-4 picături de 3-4 ori pe zi şi o dată
în cursul nopţii.
Formă de prezentare: Flacon cu picurător a 10 ml.

Producător: EIPICO
GENTOSEPT
gentamicinum
Prezentare farmaceutică: Soluţie oftalmică conţinând gentamicină sulfat 0,5 g% (flac. cu
10 ml).
Acţiune terapeutică: Antibiotic din grupa aminoglicozidelor, bactericid cu spectru larg.
Indicaţii: Pentru tratamentul local al infecţiilor cu germeni sensibili care afectează
segmentul extern al ochiului: conjunctivită, keratită şi keratoconjunctivită, ulcere corneene,
blefarită şi blefaroconjunctivită, dacriocistită; profilactic, în traumatisme şi intervenţii
oftalmochirurgicale; datorită spectrului larg este avantajos când bacteriile şi sensibilitatea
lor sunt necunoscute.
Mod de administrare: Instilaţii în sacul conjunctival, câte 1-2 picături la intervale de 4 ore
(la 1-2 ore în infecţiile severe).
Reacţii adverse: Tratamentul îndelungat favorizează suprainfecţiile cu fungi sau alte
microorganisme rezistente (tratamentul antibacterian se schimbă corespunzător
sensibilităţii la germenii patogeni); uneori iritaţie locală, ocazional reacţii alergice.
Contraindicaţii: Alergie la gentamicină şi alte aminoglicozide.

Producător: Biofarm
GERIFORTE, comprimate
plante
Supliment nutritiv herbomineral
Compoziţie: Fiecare comprimat conţine: Chyvanprash concentrate 100 mg, Withania
somniferă 30 mg, Asparagus racemosus 20 mg, Centella asiatica 20 mg, Glycyrriza glabra
20 mg, Shilajeet (purified) 20 mg, Terminalia chebula 15 mg, Abhrak bhasma 10 mg,
Argyreia speciosa 10 mg, Asparagus adscendens 10 mg, Caesalpinia digyna 10 mg,
Eclipta alba 10 mg, Jasad bhasma 10 mg, Mace 10 mg, Makardhwaj 10 mg, Mucuna
pruriens 10 mg, Myristica fragrans 10 mg, Piper longus 10 mg, Saffron 7 mg, Carum
copticum 5 mg, Celastrus paniculatus 5 mg, Curcuma longa 5 mg, Lohbhasna 5 mg,
Mandur Bhasma 5 mg. Extr. Capparis spinosa 13,8 mg, Cichorium intybus 13,8 mg,
Adhatoda vasica 10 mg, Berberis aristata 10 mg, Solanum nigrum 6,4 mg, Terminalia
arjuna 6,4 mg, Achillea millefolium 3,2 mg, Cassia occidentalis 3,2 mg, Tamarix gallica 3,2
mg.
Acţiune terapeutică: Geriforte este un tonic geriatric ideal care ajută la păstrarea
sănătăţii şi prevenirea modificărilor determinate de înaintarea în vârstă. Are efect
revitalizant general.
Indicaţii: În combaterea stresului şi a stării de oboseală; îmbunătăţirea activităţii mentale
şi asigurarea unei stări generale bune; îmbunătăţirea digestiei; reglarea colesterolului şi
trigliceridelor; stimularea regenerării celulare; accelerarea refacerii postoperatorii.
Contraindicaţii: Nu sunt descrise.
Administrare: 2 comprimate de 2 sau 3 ori pe zi. După ameliorarea stării de sănătate, 1
comprimat de 2 sau 3 ori pe zi, ca doză de întreţinere, în cure de lungă durată (2-3 luni).
Formă de prezentare: Flacon cu 100 drajeuri.

Producător: Himalaya Drug Co Bangalore

GEROVITAL H3
combinaţii
Compoziţie: Drajeuri/Fiole a 5 ml conţinând: clorhidrat de procaină 100 mg; acid benzoic
6 mg; metabisulfit de potasiu 5 mg; fosfat de sodiu bibazic 0,5 mg.
Acţiune terapeutică: Efectele complexe ale Gerovitalului H3 se datorează acţiunii sale la
nivelul sistemului nervos central şi neurovegetativ cât şi la nivel celular prin stimularea
regenerării tisulare şi ameliorarea proceselor metabolice intervenind şi în procesele de
oxido-reducere celulară. Datorită efectului său eutrofic menţine echilibrul proceselor
corticale asigurând funcţionarea normală a sistemului nervos. Gerovital H3 are o acţiune
anti-acetilcolinică, simpaticolitică, antihistaminică şi antialergică, diminuă excitabilitatea
musculaturii striate exercitând şi o acţiune spasmolitică, antifibrilantă, vasodilatatoare,
diuretică, lipotropă.
Indicaţii: Tratamentul profilactic şi curativ al fenomenelor de îmbătrânire. Tratamentul
tulburărilor trofice, nevrite, nevralgii, arterioscleroza centrală şi periferică, boala Parkinson,
spondiloze, artroze, osteoporoză, neurodermite, eczeme, alopecie, psoriazis,
sclerodermie, vitiligo. Gerovital H3 mai este indicat în spasme vasculare, angină pectorală,
sechele de infarct miocardic şi posthemiplegice, arterite, astm bronşic.
Contraindicaţii: Sensibilitate la procaină (se va testa toleranţa).
Reacţii adverse: Nu are. În cazul persoanelor sensibile la procaină pot apărea: cefalee,
tremurături, bradicardie, agitaţie motorie şi psihică, reacţii alergice.
Incompatibilităţi: Nu se va administra concomitent cu sulfamidele (inactivare), ezerină
sau prostigmină.
Posologie şi mod de administrare: Tratamentul preventiv al fenomenelor de
îmbătrânire: oral 2 drajeuri pe zi la 2-3 ore după mese timp de 12 zile. Tratamentul se reia
după o pauză de o lună. Parenteral de 3 ori pe săptămână câte o fiolă intramuscular timp
de 4 săptămâni. Tratamentul se reia după o pauză de 1-2 luni. Se recomandă tratament
asociat: 4 serii de injecţii (3 injecţii pe săptămână, în total 12 fiole) pauză 30 zile după care
urmează 4 serii de drajeuri (2 pe zi timp de 12 zile). După 24 zile pauză se poate începe o
nouă serie de tratament. Tratamentul curativ este în general de lungă durată: câte o fiolă
intramuscular de 3 ori pe săptămână (12 fiole pe lună). După o pauză de 10 zile se reia
tratamentul. Se pot alterna seriile de injecţii cu tratamentul oral: 6 serii de injecţii (după
schema se mai sus) cu 5 serii de drajeuri la interval de 10 zile între ele. În arterite poate fi
administrat intraarterial sau concomitent intraarterial şi periarterial. În artroze se poate
administra intraarticular şi periarticular. În boală astmatică şi spasmele vasculare se poate
administra câte o fiolă zilnic intravenos foarte lent, 2-3 serii de câte 12 injecţii cu o pauză
de 7 zile între serii. În cazurile de fenomene avansate de îmbătrânire se recomandă numai
tratamentul parenteral.
Formă de prezentare: Soluţie injectabilă - cutii cu 6, 12 sau 25 fiole de 5 ml. Drajeuri: cutii
cu 25 drajeuri.
Condiţii de păstrare: La temperatura camerei, la adăpost de lumină şi umiditate.

Producător: Sicomed
 GERTALGIN
omeprazolum
Inhibitor al pompei de hidrogen.
Compoziţie: 1 capsulă enterosolubilă conţine: omeprazol 20 mg. Excipienţi q.s.
Acţiune terapeutică: Gertalgin reduce simţitor secreţia gastrică prin inhibiţia pompei de
protoni din celulele parietale gastrice. Administrarea unei doze unice de Gertalgin zilnic
determină o inhibiţie eficientă şi rapidă a secreţiei gastrice ajungându-se după 4 zile de
tratament la inhibiţie de 30-100% la 24 de ore de la ultima administrare. Inhibitorii pompei
de protoni au efect terapeutic mai mare la pacienţii cu hipergastrinemie şi în cazurile de
ulcer peptic care nu pot fi bine controlate de antagoniştii H2. Gertalgin are o acţiune
specifică anti-Helicobacter pylori care asociată inhibiţiei secreţiei gastrice explică
superioritatea şi eficienţa crescute a Gertalgin în tratamentul ulcerului comparativ cu restul
terapiilor antiulceroase.
Indicaţii: Ulcer gastric; ulcer doudenal; esofagită de reflux; sindromul Zollinger-Ellison.
Contraindicaţii: Hipersensibilitate la unul din componentele medicamentului.
Reacţii adverse: Gertalgin este bine tolerat. Deşi în majoritatea cazurilor asocierea
etiologie/efect nu a fost clar documentată, au fost raportate următoarele reacţii adverse:
cutanate: rareori rash, urticarie sau prurit; mioscheletale: cazuri izolate de artralgii,
slăbiciune musculară sau mialgii; sistem nervos central şi periferic: cefalee, rareori
astenie, somnolenţă, insomnii şi vertij, în cazuri izolate confuzie mentală reversibilă,
excitaţie, depresie şi în situaţii severe halucinaţii; gastrointestinale: diaree, constipaţie,
durere abdominală, greaţă, vomă şi flatulenţă, în cazuri izolate, stomatite şi candidoză
intestinală; hepatice: în cazuri izolate creşterea enzimelor hepatice cu sau fără creşterea
în coleritrin; endocrine: rar ginecomastie; sanguine: rar trombopenie; diverse: foarte rar
edeme periferice, tulburări de vedere sau modificări ale gustului.
Interacţiuni: Gertalgin poate prelungi eliminarea diazepamului, warfarinei, fenitoinei a
căror metabolizare este oxidativă. Deci, se impune reducerea dozei de omeprazol la
pacienţii trataţi concomitent cu warfarină sau fenitoină. Cu toate acestea la pacienţii trataţi
cronic cu fenitoină, doza zilnică de 20 mg omeprazol nu modifică concentraţia serică a
acesteia. Omeprazolul nu interferă acţiunea propranololului, metoprololului, teofilinei sau
lidocainei dar poate interacţiona cu alte medicamente metabolizate de citocromul P-450.
Gertalgin nu interacţionează cu alte antiacide administrate concomitent.
Mod de administrare: Este preferabil să se evite administrarea medicamentului în timpul
sarcinii. Nu este demonstrat că omeprazolul trece în laptele matern. În cazul în care
administrarea este absolut necesară este preferabilă întreruperea alăptării. Nu se
recomandă micşorarea dozei uzuale pacienţilor în vârstă sau cu insuficienţă renală sau
hepatică. Ulcer gastric: 1 capsulă (20 mg) pe zi. În caz de ulcer gastric vindecarea se
obţine în curs de 4 săptămâni, iar în caz de eşec se prelungeşte termenul încă 4
săptămâni în cazurile în care pacientul nu răspunde la terapia obişnuită, se recomandă o
doză de 2 capsule (40 mg) timp de 4 săptămâni. Ulcer duodenal: 1 capsulă (20 mg) pe zi.
Pacienţii cu ulcer duodenal se vindecă în mod obişnuit în 2 săptămâni, iar când nu se
obţine vindecarea se prelungeşte tratamentul încă 2 săptămâni. Esofagita de reflux: 1
capsulă (20 mg) pe zi. În majoritatea cazurilor vindecarea se obţine în 4 săptămâni, iar în
caz de eşec se prelungeşte tratamentul încă 4 săptămâni. Pacienţilor care nu răspund la
această terapie li se administrează 2 capsule (40 mg) zilnic timp de 8 săptămâni.
Sindromul Zollinger-Ellison: se administrează iniţial 3 capsule (60 mg) doza unică orală,
durata administrării ajustându-se de la caz la caz. Majoritatea pacienţilor răspund la o
doză zilnică cuprinsă între 1-6 capsule (20-120 mg). Când este necesară o doză zilnică
mai mare de 4 capsule (80 mg), aceasta se va diviza în două prize.
Formă de prezentare: Flacon cu 14 capsule enterosolubile a 20 mg omeprazol.

Producător: Faran
GERTOCALM
ranitidinum
Antiulceros.
Compoziţie: 1 comprimat conţine: Ranitidină (clorhidrat) 150 mg sau 300 mg. Excipienţi
q.s.
Acţiune terapeutică: Gertocalm conţine ca principiu activ ranitidină clorhidrat care inhibă
secreţia gastrică de bază şi stimulată, reducându-i volumul şi concentraţia în acid şi
pepsine. Mecanismul de acţiune constă în blocarea receptorilor H2 histaminici. După
administrarea orală a 150 mg secreţia gastrică scade cu 90%. După 12 ore scăderea
acidului poate atinge încă 50% din valorile normale.
Indicaţii: Ulcer gastric sau duodenal evolutiv; ulcer post-chirurgical; sIndrom Zollinger-
Ellison; prevenirea recăderilor în ulcer; esofagita de reflux. Prevenirea hemoragiilor gastro-
duodenale la bolnavii cu risc de ulcer de stress (arsuri, traumatisme craniene,
politraumatisme, transplant renal). După 4 săptămâni de tratament se obţin vindecări în
75-95% din cazurile cu ulcer duodenal.
Contraindicaţii: Intoleranţă la ranitidină.
Reacţii adverse: În general efectele adverse sunt mai puţine şi mai reduse calitativ decât
cele ale cimetidinei. Se fixează mai slab de receptorii androgeni, are efecte anti-
androgenice reduse. Efectele adverse produse ca urmare a acţiunii antihistaminice sunt
asemănătoare cu ale cimetidinei. Alte efecte adverse: leucopenie, trombopenie,
amenoree, ginecomastie, tulburări de comportament sexual, diaree, cefalee, ameţeli,
erupţii cutanate, confuzie mintală reversibilă (mai ales la vârstnici), creşterea creatininei şi
transaminazei serice, edem angioneurotic, bronhospasm.
Interacţiuni medicamentoase: Poate creşte efectele beta-adrenoliticelor şi nifedipinei,
diminuează biotransformarea lor. Absorbţia ranitidinei este diminuată de antiacide.
Mod de administrare: Adulţi cu ulcer duodenal: oral, 150 mg x 2/zi, la 12 ore interval,
după mese, se pot administra şi 300 mg într-o singură priză, seara. În majoritatea cazurilor
tratamentul durează 4 săptămâni. Doza de întreţinere este de 150 mg seara. Esofagita de
reflux: 150 mg x 2/zi, 8 săptămâni. SIndromul Zollinger-Ellison: 150 mg x 3/zi, uneori până
la 900 mg/zi. În insuficienţa renală, când rata filtrării glomerurale este mai mică de 10
ml/min dozele se reduc la jumătate. La copii între 8 şi 18 ani: până la 150 mg x 2/zi.
Formă de prezentare: Cutie cu 20 comprimate a 150 mg ranitidină (clorhidrat). Cutie cu
10 comprimate a 300 mg ranitidină (clorhidrat).

Producător: Faran
GEVILON
gemfibrozilum
Prezentare farmaceutică: Comprimate filmate conţinând gemfibrozil 450 mg (cutie cu
100 buc.).
Acţiune terapeutică: Hipolipemiant cu efect de reducere a nivelului seric al colesterolului
total şi al trigliceridelor. Efectul este mai evident asupra lipoproteinelor cu densitate foarte
scăzută (VLDL) şi ceva mai redus asupra lipoproteinelor cu densitate mică (LDL). Se
remarcă o creştere a nivelului lipoproteinelor cu densitate înaltă (HDL). Produsul are o
bună absorbţie în tubul digestiv, nivelul plasmatic maxim realizându-se la 2 ore după
administrarea orală. Timpul de înjumătăţire plasmatică este de 1,5 ore după o singură
doză administrată.
Indicaţii: Dislipidemii tip II A, II, IV, V, hiperlipidemie în cadrul diabetului, xantomatoză
asociată hiperlipidemiei, în profilaxia ischemiei coronariene.
Mod de administrare: Per os, în general: 1350 mg/zi în 2 prize cu 30 minute înainte de
masa de dimineaţă şi seară. Doza poate varia între 900 mg şi 1500 mg.
Reacţii adverse: Uneori apar tulburări gastro-intestinale care nu impun întreruperea
tratamentului.
Contraindicaţii: Disfuncţii hepatice grave, în cursul sarcinii.
Precauţii: Se impun în cazul asocierii cu anticoagulante.

Producător:Godecke Parke Davis

GILEMAL, comprimate 5 mg
glibenclamidum
Proprietăţi: Antidiabetic oral de tip sulfoniluree. Efectul său hipoglicemiant se bazează pe
capacitatea de a elibera insulina din forma sa legată, biologic inactivă. Acesta se
manifestă în două moduri: pe de o parte, pancreasul sintetizează mai multă insulină, pe de
altă parte, eliberează insulina inactivă, legată de proteinele plasmatice. Poate fi
administrat în diabetul non-insulinodependent (diabet zaharat tip II) în toate cazurile unde
activitatea celulelor beta este încă prezentă. Poate fi combinat cu antidiabeticele orale de
tip biguanidic. Atinge maximul efectului după un model de tip doză-dependent în circa 2-4
ore şi acest efect dispare după 24 ore. Este aproape complet metabolizat în ficat. Timpul
său de înjumătăţire este de 10 ore.
Indicaţii: În diabetul zaharat de tip II, unde regimul alimentar nu este suficient. Este în
general eficace la pacienţii cu debut al diabetului după vârsta de 35 ani, obezi şi care nu
pot fi echilibraţi prin dietă; adesea şi la pacienţii care nu au răspuns la alte antidiabetice
orale.
Contraindicaţii: Diabet zaharat de tip I. Diabet zaharat juvenil. Insuficienţă renală sau
hepatică severă. Sarcină şi alăptare.
Posologie: Trebuie individualizată, ajustând şi schimbând doza în spitale sau secţii
ambulatorii speciale. Doza uzuală: la pacienţii care nu au fost în prealabil trataţi cu un
antidiabetic oral, doza iniţială este de 2,5 mg zilnic (1/2 tabletă), luat înainte de micul
dejun; în cazul unui mic dejun redus, doza se ia înainte de masa de prânz. Dacă după 3-5
zile, această doză se dovedeşte eficientă, se va continua cu tratamentul de întreţinere.
Dacă efectul nu este suficient, doza poate fi crescută săptămânal cu 2,5 mg administrată
dimineaţa. Doza maximă zilnică este de 15 mg (în mod excepţional 20 mg). Doze de până
la 10 mg zilnic se vor lua în priză unică, dimineaţa; dozele mai mari vor fi administrate în
două prize. Când se trece de la un alt antidiabetic oral la Gilemal, acesta poate fi
administrat imediat, în doze de 2,5 mg sau (mai frecvent) 5 mg zilnic. Doza zilnică poate fi
crescută cu 2,5 mg la intervale de 3-5 zile. Dacă în ciuda dietei adecvate şi a administrării
dozei zilnice maxime, efectul nu este satisfăcător, se recomandă tratamentul combinat cu
biguanide. Trecerea de la tratamentul cu insulină trebuie să se facă în spital, sub control
medical strict. În cazul dozelor zilnice mici de insulină, tratamentul poate fi întrerupt
imediat; dacă dozele sunt moderate, trecerea trebuie efectuată treptat, după modelul
descris anterior.
Efecte adverse: Rareori tulburări gastrointestinale. Alergii tranzitorii. Dureri de cap,
ameţeli. Uşor efect diuretic. Supradozarea poate cauza simptome severe de hipoglicemie,
ce pot merge până la comă.
Interacţiuni medicamentoase: Poate fi administrat simultan cu alte medicamente, dar
numai cu acordul medicului, deoarece poate modifica efectul celorlalte medicamente
asociate. Necesarul de insulină scade (poate apărea hipoglicemie) în prezenţa alcoolului,
amfetaminelor, steroizilor anabolizanţi, agenţilor beta-blocanţi, fenfluraminei, inhibitorilor
MAO, pentamidinei, salicilaţilor în doze mari, indometacinului şi naproxenului. Necesarul
de insulină creşte (risc de hiperglicemie) la administrarea de agonişti ai beta-receptorilor
adrenergici, clorpromazină, corticosteroizi, diazoxid, contraceptive orale, diuretice
tiazidice, hormoni tiroidieni, clonidină, dobutamină, antagonişti ai receptorilor H2, heparină,
antagonişti ai canalelor de calciu, izoniazidă, morfină, acid nalidixic, fenitoin,
sulfinpirazonă. Gilemal inhibă efectul antidiuretic al vasopresinei şi analogilor săi.
Precauţii: Regimul alimentar trebuie respectat în mod strict în timpul tratamentului, dieta
şi modul de viaţă al pacientului nu trebuie să varieze. Consumarea băuturilor alcoolice
este interzisă în timpul tratamentului. În cazul intervenţiilor chirurgicale sau bolilor febrile,
pacientul va trebui să treacă pe tratamentul cu insulină. Conducerea autovehiculelor şi
prestarea muncilor ce necesită concentrare nu sunt recomandate în timpul schimbării
tratamentului cu un alt antidiabetic sau ingestiei neregulate a medicamentului, până ce
controlul metabolic adecvat nu este asigurat. Medicamentul trebuie administrat cu grijă
pacienţilor vârstnici, în cazul tulburărilor uşoare ale funcţiei hepatice şi renale, în boala
Addison. În sarcină, Gilemal trebuie întrerupt şi pacienta trebuie tratată cu insulină. În
timpul alăptării se administrează numai dacă este absolut necesar. Poate cauza tulburări
gastrointestinale la pacienţii care suferă de intoleranţă la lactoză, datorită conţinutului în
lactoză al tabletei.
Formă de prezentare: Cutii cu 30 sau 1000 comprimate.

PRODUCĂTOR: Chinoin
GILUCOR Mite, GILUCOR
sotalolum
Prezentare farmaceutică: Gilucor mite:
comprimate a 80 mg sotalol; cutii cu 20,50 sau
100 comprimate. Gilucor: comprimate a 160
mg sotalol; cutii cu 20, 50 sau 100 comprimate.
Acţiune terapeutică: D, L-sotalolul este un
antiaritmic hidrofil din clasa a III-a (după
clasificarea Vaughan-Williams), cu capacitate
crescută de blocare a receptorilor beta.
Acţiunea antiaritmicelor din clasa a III-a se
bazează pe prelungirea acută a potenţialului de
acţiune monofazic, fără afectarea vitezei de
conducere. Perioada refractară absolută este
prelungită. Acest mecanism de acţiune
electrofiziologic este comun izomerilor
dextrogir şi levogir, fiind demonstrată acţiunea
asupra atriului, nodului atrioventricular,
fasciculelor accesorii şi asupra ventriculului.
Acţiunea beta-blocantă, fără activitate simpatomimetică intrinsecă, a izomerului levogir
este aproximativ aceeaşi atât asupra receptorilor beta1, cât şi asupra receptorilor beta2. În
funcţie de tonusul simpatic, sotalolul scade frecvenţa cardiacă şi forţa contractilă a
miocardului, viteza de conducere AV şi activitatea reninei plasmatice. Prin blocarea
receptorilor beta2, sotalolul poate creşte tonusul musculaturii netede.
Indicaţii: Tahiaritmii simptomatice şi care necesită tratament, cum ar fi: tahicardia
joncţională, tahicardia supraventriculară în cadrul sindromului WPW, fibrilaţia atrială
paroxistică. Este indicat şi în tratamentul tahiaritmiilor ventriculare severe şi în profilaxia
acestora, dacă s-a dovedit a fi eficient.
Dozare şi mod de administrare: În tahiaritmii este recomandată iniţial administrarea
zilnică a 40 mg de 2-3 ori pe zi (2-3 x 1/2 comprimat de Gilucor mite), ajungând până la 3
x 160 mg (3 x 1 comprimat de Gilucor), luate la intervale regulate. La pacienţii cu
insuficienţă renală, dozele se ajustează după cum urmează: un clearance la creatinină de
10-30 ml/min (cu creatinina serică 2-5 mg/dl) impune reducerea dozei la 1/2 din doza
recomandată; un clearance de creatinină sub 10 ml/min (cu creatinina serică peste 5
mg/dl) impune reducerea dozei la 1/4 din doza recomandată. La începerea administrării de
Gilucor ca antiaritmic la pacienţi cu infarct de miocard în antecedente sau cu insuficienţă
cardiacă severă, este necesară monitorizarea cardiacă atentă, iar tratamentul se începe
doar dacă este pregătit echipamentul necesar urgenţelor cardiace şi dacă este posibilă
monitorizarea. În cazul tratamentului de lungă durată, sunt necesare controale de
specialitate la intervale regulate. Tratamentul trebuie ajustat în cazul apariţiei unor alterări
ale parametrilor individuali, cum ar fi: lărgirea complexului QRS sau prelungirea intervalului
QT cu mai mult de 25%, prelungirea intervalului PQ cu 50%, respectiv, prelungirea
intervalului QT la mai mult de 500 ms, apariţia de tulburări de ritm sau agravarea aritmiei.
Comprimatele se iau cu apă, înainte de masă. Perioada de tratament nu este limitată. În
cazul administrării prelungite de Gilucor, se impune reducerea treptată a dozei şi nu
întreruprerea bruscă a tratamentului. Este foarte important ca, la pacienţii cu boală
coronariană şi/sau aritmie, să se evite agravarea bolii de bază.
Reacţii adverse: În timpul tratamentului cu Gilucor apar frecvent: oboseală, vertij, ameţeli,
cefalee, parestezii şi senzaţii de răceală la nivelul membrelor. Rareori, apar: tulburări
gastrointestinale, tulburări ventilatorii obstructive, reacţii tegumentare, conjunctivită,
tulburări de somn, agravarea insuficienţei cardiace, bradicardie, tulburări de conducere
atrioventriculare sau hipotensiune. Mai pot apărea: agravarea tulburărilor circulatorii
periferice, reducerea secreţiei lacrimale, hipoglicemie, depresie, confuzie, halucinaţii,
uscăciunea gurii, spasme musculare sau astenie musculară şi tulburări de erecţie. În
cazuri izolate poate apărea o agravare a crizelor de angină pectorală. Administrarea de
sotalol poate produce sau agrava aritmiile cardiace (efect proaritmogen), până la stop
cardiac. În cazuri rare, după tratamentul cu sotalol, au fost semnalate sincope, tulburări de
vedere şi keratoconjunctivită. Blocantele de receptori beta pot induce psoriazisul, îi pot
agrava simptomele sau pot determina exantem psoriaziform.
Capacitatea de a conduce maşina sau de a manevra diverse utilaje poate fi afectată, mai
ales la începerea tratamentului, la schimbarea acestuia sau la asocierea cu alcool.
Contraindicaţii şi precauţii: Gilucor mite sau Gilucor nu trebuie administrate la pacienţi
cu: insuficienţă cardiacă (clasele NYHA a III-a şi a IV-a), insuficienţă cardiacă
decompensată, şoc, blocuri AV de gradele II şi III, bloc sinoatrial, boala nodului sinusal,
bradicardie (sub 50/min), prelungire preexistentă a intervalului QT, hipopotasemie,
hipotensiune, afecţiuni circulatorii periferice avansate, boli respiratorii obstructive, acidoză
metabolică, edem glotic, rinită alergică severă, sensibilitate cunoscută la sotalol sau
sulfonamide. Administrarea la pacienţi cu feocromocitom impune asocierea cu blocanţi de
receptori alfa. În timpul tratamentului cu sotalol este contraindicată administrarea
intravenoasă concomitentă de blocante de calciu (de tipul verapamil sau diltiazem),
exceptând perioada de terapie intensivă. La pacienţii cu infarct miocardic în antecedente
sau cu insuficienţă ventriculară există riscul agravării aritmiei (efect proaritmogen).
Sotalolul se recomandă la pacienţii cu antecedente patologice sau heredo-colaterale de
psoriazis numai după evaluarea atentă a raportului beneficiu/risc. Datorită acţiunii de
blocare a receptorilor beta, sotalolul poate agrava sensibilitatea la alergeni şi reacţiile
anafilactice. La pacienţii cu antecedente de hipersensibilitate severă şi la cei care urmează
tratament de desensibilizare (pentru reacţii anafilactice severe), sotalolul se administrează
numai dacă are indicaţie absolută.
Interacţiuni cu alte medicamente: Asocierea de Gilucor mite sau Gilucor cu blocante de
calciu de tipul verapamil sau diltiazem trebuie făcută cu atenţie, din cauza efectului
cumulativ asupra nodului sinusal şi a nodului atrioventricular. Administrarea intravenoasă
de blocante de calciu este contraindicată în timpul tratamentului cu blocant de receptori
beta (excepţie: terapia intensivă). Administrarea concomitentă de blocante de calciu şi de
antihipertensive poate duce la o scădere marcată a tensiunii arteriale şi la agravarea
deprimării nodului sinusal. Administrarea concomitentă de Gilucor mite sau Gilucor cu
antiaritmice din clasa I (în special cu medicamentele chinidin-like) trebuie evitată, întrucât
poate determina prelungirea excesivă a intervalului QT, crescând riscul apariţiei de aritmii
ventriculare. De asemenea, trebuie evitată asocierea cu antiaritmice din clasa a III-a,
întrucât şi aceasta poate duce la prelungirea excesivă a intervalului QT. Asocierea cu
noradrenalină sau cu inhibitori MAO, ca şi întreruperea bruscă a terapiei asociate cu
clonidină pot duce la creşteri severe ale tensiunii arteriale. Asocierea Gilucor cu
antidepresive triciclice, barbiturice, fenotiazine, narcotice, antihipertensive, diuretice şi
vasodilatatoare poate duce la o scădere marcată a tensiunii arteriale. Efectul
cardiosupresor al Gilucor mite sau Gilucor, în asociere cu narcotice sau antiaritmice, poate
fi cumulativ. Efectul cronotrop negativ şi dromotrop negativ al Gilucor mite sau Gilucor
poate fi accentuat prin asocierea cu rezerpină, clonidină, alfa-metildopa, guanfacină şi
glicozizi cardiotonici. Blocul neuromuscular indus de tubocurarină poate fi potenţat de
blocarea receptorilor beta. Asocierea de sotalol cu insulină sau cu antidiabetice orale, mai
ales în timpul efortului fizic, poate determina hipoglicemie, ale cărei simptome sunt
mascate. Potasemia trebuie monitorizată, mai ales în cazul asocierii cu diuretice. Sotalolul
nu trebuie asociat cu antidepresive triciclice sau cu alcool, deoarece aceasta ar conduce
la aritmii ventriculare (au fost raportate cazuri izolate).
Sarcină şi alăptare: Sotalolul se administrează în timpul sarcinii, mai ales în primul
trimestru, numai dacă are indicaţie strictă şi după ce beneficiul a fost raportat la riscurile
posibile. Tratamentul cu Gilucor trebuie întrerupt cu 48-72 de ore înainte de naştere, din
cauza riscurilor de bradicardie, hipotensiune, hipoglicemie şi depresie respiratorie (asfixie
neonatorum) la nou-născut. Dacă nu este posibilă întreruperea tratamentului, nou-născutul
trebuie monitorizat timp de 48-72 de ore după naştere. Sotalolul atinge concentraţii eficace
în lapte. Deşi cantitatea de substanţă activă ingerată din lapte probabil nu este riscantă
pentru sugar, copiii alăptaţi trebuie monitorizaţi pentru descoperirea eventualelor efecte
ale beta-blocantului.

Producător: Solvay Pharmaceuticals

GILURYTMAL 2, 10
ajmalinum tartras
Prezentare farmaceutică: Gilurytmal 2: fiole a
2 ml soluţie concentrată pentru perfuzie,
conţinând 50 mg ajmalină; cutii cu 5 fiole.
Gilurytmal 10: fiole a 10 ml soluţie pentru
injecţii, conţinând 50 mg ajmalină: cutii cu 5
fiole.
Acţiune terapeutică: Ajmalina este un
antiaritmic stabilizator de membrană din clasa I
(după clasificarea Vaughan Williams). Are un
efect dependent de doză de încetinire a
conducerii atriale şi ventriculare a impulsului,
efect maxim la nivelul sistemului His Purkinje.
Ajmalina măreşte, de asemenea, perioada
refractară absolută a ţesutului miocardic
ventricular cu aproximativ 10%.
Indicaţii: Tahiaritmii supraventriculare simptomatice şi care necesită tratament, ca de
exemplu: tahicardiile nodale AV, tahicardiile supraventriculare cu sindrom WPW, fibrilaţia
atrială paroxistică. Tahiaritmii ventriculare simptomatice, severe, care pun în pericol viaţa.
Diagnosticul diferenţial al sindromului WPW (testul la ajmalină).
Dozare şi mod de administrare: Doza şi alegerea modului de administrare depind
esenţial de diagnosticul precis şi se adaptează individulal pentru fiecare pacient. Utilizarea
antiaritmicelor în tulburările ventriculare necesită o monitorizare cardiacă atentă şi trebuie
aplicată numai dacă există tratament de resuscitare. În timpul tratamentului pacientul
trebuie examinat la intervale regulate (la 1 lună un EKG standard sau la 3 luni un EKG
prelungit şi, dacă este cazul, EKG de efort). Tratamentul va fi ajustat dacă situaţia clinică
se agravează, de exemplu: prelungirea intervalului QRS sau QT cu mai mult de 25%;
prelungirea intevalului PQ cu mai mult de 50 %; prelungirea intervalului QT peste 500 ms;
creşterea frecvenţei sau a gravităţii aritmiilor. Injectare i.v. (fiole a 10 ml): Gilurytmal 10
trebuie administrat prin injectare i.v. lentă sub monitorizare EKG, în special la pacienţii cu
cardiomiopatie dilatativă. Viteza de injectare nu trebuie să depăşească 10 mg ajmalină pe
minut. Dacă deja este cazul unei insuficienţe cardiace, durata injectării a 50 mg ajmalină
trebuie crescută la 15-20 de minute. Injectarea intravenoasă a ajmalinei trebuie făcută fiind
pregătiţi pentru defibrilare, intubare şi reanimare. Este recomandabil ca aritmiile stabile
hemodinamic să fie tratate în condiţii clinice. Doza unică maximă: 50 mg ajmalină (1 fiolă).
Pulsul mult încetinit sau neregulat, lărgirea QRS cu peste 25% din valoarea sa iniţială pot
indica faptul că doza este prea mare. În acest caz, injectarea trebuie întreruptă.
Continuarea injectării dincolo de acţiunea dorită nu este necesară. Dacă este necesar,
injectarea se poate repeta după 30 de minute. Se recomandă înlocuirea dozelor repetate
de Gilurytmal 10 cu perfuzia de Gilurytmal 2. Pentru perfuzie controlată se recomandă
Gilurytmal 10 pe perfuzor automat. Este esenţială monitorizarea EKG continuă. Orice
afectare a parametrilor EKG (vezi mai sus) poate fi un semn de supradozare, caz în care
se întrerupe injectarea. Perfuzie lentă (fiole a 2ml): pentru cazurile care nu răspund la
terapie, în tahicardie asociată cu infarct sau pentru stabilizarea efectului electro-conversiei,
pentru acceaşi indicaţie se recomandă administrarea de Gilurytmal sub formă de perfuzie
lentă. În perfuzie continuă este posibilă folosirea dozelor mari zilnice (până la 2000
mg/24h) din moment ce administrarea şi eliminarea pot fi atent apreciate în vederea
menţinerii concentraţiilor serice optime pe o perioadă lungă. Doza recomandată: 0,5-1
mg/kg corp/h. Perfuzia se instalează sub monitorizare EKG, mai ales în cazul
cardiomiopatiei dilatative. Pentru perfuzare precisă se impune conectarea la monitor EKG.
Perturbarea parametrilor EKG (vezi mai sus) poate fi un semn de supradozare, caz în care
se ajustează debitul perfuziei. Dacă nu există altă indicaţie, la copii se recomandă doza
maximă de 1mg/kg corp. La pacienţii cu afectare hepatică sau insuficienţă cardiacă
decompensată (la care clearanceul este scăzut) sunt suficiente doze reduse (10-30mg/h).
Notă: Nivelul sodiului seric nu trebuie să depăşească 145-150mEq/l. Gilurytmal este
complet miscibil cu soluţiile neutre sau acide pentru perfuzie (ex. soluţia Ringer lactat,
soluţii izotone de electroliţi, soluţii nutritive etc.). Durata tratamentului depinde de tabloul
clinic şi este determinată de medic. Trebuie luat în considerare că până acum nici un
antiaritmic de clasa I nu a demonstrat că poate îmbunătăţi prognosticul în tratamentul
aritmiilor.
Contraindicaţii: Absolute: bloc AV II sau III; tulburări de conducere intraventriculară pre-
existente; insuficienţă cardiacă manifestă; complexe QRS foarte lărgite sau prelungirea
intervalelor QT; intoxicaţie cu glicozide cardiace; cardiomiopatie hipertrofică; bradicardie;
tahicardia produsă de decompensarea cardiacă; miastenia gravis; hipersensibilitate la
ajmalină; în primele 3 luni după infarct sau în cardiomiopatie restrictivă (fracţia de ejecţie <
35%), cu excepţia aritmiilor ventriculare grave (potenţial letale).
Reacţii adverse: După sau în timpul injectării sau a perfuziei cu ajmalină, pacientul poate
simţi o senzaţie de căldură, simptome de vasodilataţie cutanată, parestezii şi, în rare
cazuri, simptome gastro-intestinale (greaţă, vomă, diaree, pierderea apetitului,
constipaţie). Ocazional, ajmalina poate avea acţiuni proaritmigene. Foarte rar, după
terapia cu ajmalină, s-au observat cazuri de colestază intrahepatică, care se reduce
spontan după întreruperea tratamentului. Terapia medicamentoasă a colestazei
intrahepatice nu este posibilă. Simptomele colestazei sunt: pruritul, coloraţia galbenă a
ochilor, urine de culoare brună, scaune decolorate şi febră; creşterea febrei poate preceda
cu câteva zile celelalte simptome, ceea ce ne poate sugera apariţia colestazei. Rareori, se
poate produce o creştere tranzitorie asimptomatică a transaminazelor, de trei ori peste
nivelul normal, la începutul tratamentului. Încetinirea conducerii AV şi a propagării
intraventriculare a impulsului poate apărea în cazul supradozării sau, în special, dacă
perfuzia sau injectarea sunt extrem de rapide. În cazuri izolate, se pot produce modificări
în tabloul sanguin (agranulocitoză, trombocitopenie), printr-un mecanism alergic.
Contraindicaţii: Medicamentul nu trebuie administrat în caz de: hipersensibilitate la
ajmalină, cardiomiopatie hipertrofică, bradicardie, tulburări de conducere şi tahicardii care
apar în decompensarea cardiacă.
În timpul sarcinii, Gilurytmal nu trebuie administrat decât dacă este imperios necesar,
beneficiul mamei depăşind riscul potenţial pentru făt.
Interacţiuni cu alte medicamente: Accentuarea acţiunii dromotrop negative şi a acţiunii
inotrop negative este posibilă prin administrarea concomitentă cu alte antiaritmice sau cu
beta-blocante. Trebuie să ne aşteptăm la intensificarea acţiunii ajmalinei asupra sistemului
His- Purkinje, când se administrează concomitent cu chinidina. Poate să apară colestază
cronică, în cazuri individuale, când se administrează concomitent hormoni cu efect
colestatic.

Producător: Solvay Pharmaceuticals

GINKOR FORT
combinaţii
Compoziţie: Extract titrat şi standardizat de Ginkgo Biloba 14 mg/capsulă, heptaminol
clorhidrat 300 mg/capsulă, troxerutin 300 mg/capsulă.
Proprietăţi: Venotonic şi vasculoprotector, creşte tonicitatea venoasă, rezistenţa
structurilor vasculare, scade hiperpermeabilitatea capilară. Inhibitor local asupra
mediatorilor algogeni (histamina, bradikinina, serotonina), a enzimelor lizozomale şi a
radicalilor liberi, reducând inflamaţia şi degradarea fibrelor de colagen. Favorizează
întoarcerea venoasă (clorhidratul de heptaminol).
Indicaţii: Tratamentul simptomatic şi profilactic secundar al insuficienţelor venolimfatice
(senzaţie de greutate, dureri gambiere, edeme). Criza hemoroidală (tratament de atac şi
de consolidare). Sindromul premenstrual (dismenoree, cefalee, tensiune mamară,
iritabilitate).
Contraindicaţii: Legate de heptaminol: hipertiroidie, asociere cu IMAO (risc de pusee
hipertensive). Se poate administra fără riscuri în ultimele două trimestre de sarcină.
Precauţii: Sportivi de performanţă (heptaminolul poate induce pozitivarea testelor
antidopping). La persoane cu hipertensiune arterială severă se recomandă supravegherea
TA la începutul tratamentului.
Reacţii adverse: Cefalee, flush, tulburări digestive, tahicardie. În caz de priză masivă
(accidentală sau voluntară), se recomandă supravegherea TA şi a frecvenţei cardiace.
Posologie: Insuficienţă venoasă: 2 capsule/zi. Boală hemoroidală: tratament de atac: 4
capsule/zi, timp de 5 zile; tratament de consolidare: 2 capsule/zi, timp de 5 zile. Sindrom
premenstrual: dismenoree: 2-4 capsule/zi, între zilele 15-28 ale ciclului menstrual.
Formă de prezentare: Capsule (galben şi verde), cutie cu 30 bucăţi.

Producător: Beaufour Ipsen

GINSAVIT, capsule gelatinoase
combinaţii
Multivitamine şi minerale cu extract de Ginseng.
Compoziţie: Fiecare capsulă conţine:
Extract de Ginseng 40 mg
Vit. A 4000 UI
Vit. D3 400 UI
Vit. E 10 mg
Vit. B1 2 mg
Vit. B2 2 mg
Vit. B6 1 mg
Vit. B12 1 mcg
Acid folic 400 mcg
Pantotenat de calciu 10 mg
Nicotinamidă 15 mg
Vit. C 60 mg
Inositol 20 mg
Bitartrat de choplin 20 mg
Cupru (din sulfat de cupru) 1 mg
Zinc (din sulfat de zinc) 1 mg
Mangan (din sulfat de mangan) 1 mg
Magneziu (din sulfat de magneziu) 10 mg
Potasiu (din sulfat de potasiu) 5 mg
Fier (din fumarat de fier) 10 mg
Calciu (din hidroxid de calciu) 92 mg
Fosfor (din hidroxid de fosfor) 71 mg

Proprietăţi: Ginsavit capsule conţine o combinaţie echilibrată de vitamine specifice,

minerale, elemente rare şi lipotropice, necesare organismului şi adăugate la extractul de
Ginseng. Ginseng este recunoscut ca întăritor al rezistenţei naturale a organismului uman.
El îmbunătăţeşte funcţiile generale ale organismului şi creşte capacitatea pentru munca
fizică şi intelectuală. Ginseng previne descreşterea ATP din muşchi şi creşte glicogenul şi
creatin-fosfatul ajutând, de asemenea, la îndepărtarea acizilor lactic şi piruvic care apar în
mod normal în timpul eforturilor fizice deosebite. Administrarea de Ginsavit asigură
necesităţile zilnice de constituenţi esenţiali în măsură să conducă la păstrarea vitalităţii şi
sănătăţii.
Indicaţii: Deficienţe vitaminice şi minerale; pacienţi aflaţi în dietă severă; bătrâni;
polinevrite şi scleroze multiple; creşterea rezistenţei în cursul convalescenţei; creşterea
matabolismului celular; stări epileptice; înlăturarea oboselii şi stimularea activităţii fizice şi
mentale.
Dozare: 1 - 3 capsule zilnic.
Ambalare: Cutii cu 24 de capsule.
Condiţii de păstrare: A se păstra în locuri întunecoase şi reci. A nu se lăsa la îndemâna
copiilor.

Producător: Pharco Pharmaceuticals

GLAUCINĂ
glaucini hydrobromidum
Prezentare farmaceutică: Drajeuri conţinând glaucină bromhidrat 25 mg (flac. cu 40
buc.).
Acţiune terapeutică: Antitusiv central cu efect durabil, slab sedativ şi analgezic.
Indicaţii: Tuse iritativă, tuse uscată, tuse în situaţii care contraindică forţarea căilor
respiratorii, creşterea presiunii intraabdominale şi efortul.
Mod de administrare: Oral, la adulţi câte 1-2 drajeuri de 2-4 ori/zi (după mese); la copii
(mai mari de 5 ani), câte 1/2-1 drajeu de 2-3 ori/zi, după vârstă.
Reacţii adverse: Ocazional greaţă, ameţeli, somnolenţă, hipotensiune arterială.
Contraindicaţii: Stări de deprimare respiratorie, insuficienţă cardiacă gravă, infarct acut
de miocard, hipotensiune arterială, insuficienţă renală avansată; prudenţă la bolnavii cu
bronhoree (este favorizată retenţia secreţiei) şi insuficienţă respiratorie cronică (deprimare
respiratorie); nu se administrează la copii mai mici de 5 ani; prudenţă când se foloseşte
ambulator la şoferi sau la persoane cu alte profesii care implică concentrare intensă şi
durabilă a funcţiilor psihice.

Producător: Antibiotice-Iaşi
GLIATILIN
colina glycerophosphat
Prezentare farmaceutică: Capsule conţinând 400 mg colină glycerophosphat (cutie cu 1
blister a 14 capsule).
Acţiune terapeutică, Indicaţii, Reacţii adverse, Contraindicaţii: Vezi Gliatilin 1000.
Mod de administrare: Se administrează per os, 1 capsulă de 2-3 ori/zi.

Producător: Italfarmaco
GLIATILIN 1000
colina glycerophosphat
Prezentare farmaceutică: Fiole a 4 ml soluţie injectabilă i.m., conţinând 250 mg/ml colină
glycerophosphat (cutie cu 3 buc.).
Acţiune terapeutică: Protector al membranei neuronale, în special pe structuri cu
procese involutive. Produsul oferă o structură chimică conţinând colină glicerofosfat
40,5%, care favorizează refacerea fosfolipidelor în membrana neuronală şi, implicit,
ameliorează funcţionarea neuronilor. Se realizează astfel efecte favorabile asupra
funcţiilor cognitive şi comportamentale compromise prin procese cerebrale involutive.
Indicaţii: Tratament adjuvant în procesele involutive cerebrale.
Mod de administrare: Se administrează i.m. 1 fiolă/zi.
Reacţii adverse: Foarte rar poate apărea: greaţă (probabil prin activare dopaminergică
secundară), ceea ce impune reducerea posologiei.
Contraindicaţii: Hipersensibilitate la produs.

Producător: Italfarmaco
GLIBENCLAMID
glibenclamidum
Compoziţie: Comprimate conţinând glibenclamidă 5 mg.
Acţiune terapeutică: Sulfamidă antidiabetică, care favorizează eliberarea insulinei din
celulele beta-pancreatice şi creşte sensibilitatea receptorilor periferici de insulină.
Indicaţii: Diabet la adulţi non-insulinodependenţi, care nu poate fi echilibrat numai prin
dietă.
Contraindicaţii: Diabet insulinodependent, diabet juvenil, diabet acidocetozic, precomă şi
comă diabetică, diabet cu insuficienţă hepatică, insuficienţă renală sau insuficienţă
suprarenală severă, diabet cu obezitate ce nu poate fi controlat numai prin dietă, alergie la
sulfamide în antecedente. În intervenţiile chirurgicale, traumatismele, infecţiile intercurente
obligă la creşterea dozei sau, în cazurile severe, la instituirea tratamentului cu insulină.
Alcoolul (în acut), acidul acetil salicilic (doze mari), fenilbutazona cresc riscul hipoglicemiei
prin interferenţe de ordin farmacocinetic; propranololul, acidul nicotinic (doze mari),
insulina, biguanidele favorizează scăderea glicemiei prin acţiuni sinergice; barbituricele
micşorează efectul hipoglicemiant al glibenclamidei prin inducţie enzimatică; diureticele
tiazidice, furosemidul, simpatomimeticele, glucocorticoizii, estrogenii şi contraceptivele
orale acţionează antagonic; aceste asociaţii pot face necesară modificarea dozei de
glibenclamidă, sub controlul glicemiei.
Sarcină şi alătare: Glibenclamid nu se administrează în cursul sarcinii şi alăptării.
Reacţii adverse: În general bine suportat; provoacă rareori (0,5%) greţuri, senzaţie de
greutate epigastrică, constipaţie sau diaree, prurit, urticarie, erupţii maculopapuloase,
excepţional hipotiroidism, leucopenie, trombocitopenie reversibilă; creşterea fasfatazelor,
posibil icter colestatic. Supradozarea absolută sau relativă provoacă hipoglicemie (atenţie
la simptome).
Mod de administrare: Tratamentul se începe cu 1/2 de comprimat (2,5 mg/zi) la micul
dejun, crescând la nevoie la 1 comprimat, cel mult 1 1/2-2 comprimate pe zi (mai puţin la
bătrâni) în două reprize dimineaţa şi seara la masă. Tratamentul trebuie monitorizat prin
control periodic al glicemiei, al numărului globulelor sanguine şi al hemoglobinei
glicozilate. Atenţie! În cursul tratamentului se va evita consumul de băuturi alcoolice.
Asocierea cu alte medicamente se va face numai cu acordul medicului.
Formă de prezentare: Flacon cu 60 comprimate.

Producător: Sicomed
GLICOCOL
acidum aminoaceticum
Prezentare farmaceutică: Fiole a 10 ml soluţie apoasă injectabilă 10% de acid
aminoacetic (1 g/fiolă) (cutie cu 10 buc.).
Acţiune terapeutică: Activator al metabolismului muscular şi vasodilatator coronarian.
Indicaţii: Angină pectorală, distrofie musculară progresivă, miastenie, sechele
poliomielitice şi postdifterice.
Mod de administrare: Adulţi: 1 fiolă/zi în injecţii i.v. sau i.m., timp de 10 zile, cu o pauză
de 5-10 zile între serii; se poate asocia cu vitamina E.
Contraindicaţii: Astm bronşic.

Producător: Terapia S.A.

GLIPICRONE
gliclazidum
Prezentare farmaceutică: Comprimate conţinând gliclazid 80 mg (cutie cu 20 buc.)
Acţiune terapeutică: Sulfamidă hipoglicemiantă, cu dublă acţiune: insulino-secretoare şi
de potenţare a efectului insulino-secretor de glucoză. Glipicrone se absoarbe rapid în
tractul gastrointestinal, concentraţia sanguină este maximă între 2-6 ore.
Indicaţii: Antidiabetic oral, care se adresează pacienţilor adulţi şi bătrâni, non-
insulinodependenţi.
Mod de administrare: În majoritatea cazurilor: 2 comprimate/zi în două prize. În unele
cazuri, doza zilnică poate varia între 40-320 mg (1/2- 4 comprimate).
Reacţii adverse: Cazuri rare de reacţii cutanate, în particular prurit, eritem, urticarie care
regresează după câteva zile de tratament. Tulburări digestive foarte rare: greaţă, vărsături,
gastrite, diaree, constipaţie.
Contraindicaţii: Diabet infantil, diabet juvenil, cetoze grave, acidoze, precomă şi comă
diabetică, sarcină, insuficienţă renală severă, insuficienţă hepatică gravă, antecedente
alergice cunoscute la sulfamidă, asociere cu miconazol comprimate.

Producător: Amriya
GLOBOCEF
cefetamet
Prezentare farmaceutică: Comprimate filmate conţinând cefetamet pivoxil clorhidrat 250
mg şi 500 mg (cutie cu 14 buc.); flacon cu pulbere pentru 100 ml sirop, conţinând
cefetamet pivoxil 250 mg/5ml.
Acţiune terapeutică: Antibiotic - cefalosporină din generaţia a III-a cu administrare per os.
Spectrul de activitate cuprinde: germeni gram-pozitivi şi gramnegativi, chiar şi tulpinile
producătoare de penicilinază şi cefalosporinază.
Indicaţii: Infecţii cu germeni sensibili cu diferite localizări.
Mod de administrare: Copii: 10 mg/kg corp/zi. Adulţi: 500 mg de 2 ori/zi. în tratamentul
gonoreei, o doză unică de 1 500 - 2 000 mg cu o oră înainte de masă.
Reacţii adverse: Pot apărea: reacţii alergice, diaree, greaţă, vărsături, cefalee, vertij.
Contraindicaţii: Alergie la produs.

Producător: F. Hoffmann-La Roche

GLOBULINĂ ANTIALERGICĂ
produse antialergice
Prezentare: Globulina antialergică este o soluţie de gamaglobulină umană 10%, obţinută
din plasmă umană individual controlată din punct de vedere al hepatitei C, AgHBs, Ac anti
HIV1-2, selecţionată pe baza capacităţii de complexare a histaminei, devenind astfel
eficace în tratamentul manifestărilor alergice. Conţine: 10 g% imunoglobuline; 0,2 g%
globulină antialergică; 2,25 g% glicocol; 0,001 g% tiomersalat de sodiu; 0,85 g% clorură
de sodiu. Se prezintă sub formă de soluţie limpede, incoloră, fără flocoane sau particule în
suspensie. Este livrat în fiole de 2 ml, marcate prin ştanţare. Prezervant: Tiomersalat de
sodiu 1/10 000.
Indicaţii: Globulina antialergică se foloseşte în tratamentul sindroamelor alergice pure sau
asociate. Se recomandă în special în: pneumonie, astm (atât la copii, cât şi la adulţi);
O.R.L.: rinită alergică, coriză spasmodică aperiodică, rinofaringite repetate ale copilului;
dermatologie: eczemă atopică, urticarie, edem Quincke, prurigo, astm; gastro-enterologie:
ulcer gastro-duodenal, rectocolită ulcerohemoragică; ginecologie: migrene catameniale;
oftalmologie: conjunctivită alergică. În afară de activitatea sa specifică, poate exercita o
acţiune asupra stării generale a bolnavului. Efectul tonic este mai evident în cazul nou-
născuţilor cu eczeme şi la bolnavii cu ulcer gastro-duodenal. Tratamentul cu globulină
antialergică nu exclude altă terapie concomitentă (corticosteroizi, antihistaminice,
desensibilizări specifice) ci, din contră, injecţiile cu globulină antialergică pot potenţa
efectul acestor terapeutici.
Mod de administrare: Adulţi: 20 fiole, câte 4 fiole o dată (la fiecare 15 zile); un rapel în
cazul reapariţiei semnelor alergice. În cazul absenţei acestora, un rapel după aproximativ
4-5 luni. În manifestările alergice sezoniere se recomandă începerea tratamentului cu o
lună înainte de data apariţiei simptomatologiei obişnuite. În rinotraheobronşite se
recomandă următoarea posologie: la copilul sub 10 ani: 20 ml (câte 2 fiole în 5 injecţii, la
interval de 4 zile); la copiii mai mari sau la adolescenţi: 20 ml (câte 2 fiole în 5 injecţii, la
interval de 2 zile). Se administrează numai prin injecţii intramusculare.
Contraindicaţii: Fiind vorba de imunoglobulină de origine umană, nu există contraindicaţii.
Reacţii adverse: După prima injecţie sau după următoarele, apar, câteodată, fenomene
de exacerbare a semnelor alergice; aceste fenomene, care apar mai ales în astm, sunt
calificate ca “reactivări” şi corespund reacţiilor observate în cursul terapeuticii proteinice a
alergicilor. Se produc mai des într-o formă uşoară şi tranzitorie şi nu sunt în general atât
de intense încât să necesite întreruperea tratamentului; ele nu constituie prognostic
defavorabil. Bolnavul având asemenea “reactivări” prezintă în zilele următoare o
ameliorare netă.
Condiţii de păstrare: Se păstrează la +5 grade Celsius 3 grade Celsius . Termen de
valabilitate: 3 ani de la data condiţionării.

Producător: Institutul Cantacuzino

GLUBIFER
ferrosii glutamas
Prezentare farmaceutică: Drajeuri conţinând glutamat feros 100 mg, corespunzător la
21-22 mg fier (flac. cu 100 buc.).
Acţiune terapeutică, Indicaţii, Reacţii adverse şi Contraindicaţii: Aceleaşi ca pentru
Ferglurom.
Mod de administrare: Adulţi: 3-6 drajeuri/zi (pe stomacul gol sau la mese, dacă apar
fenomene de iritaţie digestivă); copii: 1-2 drajeuri/zi. Tratamentul se începe cu doze mici,
care se cresc progresiv; se administrează până la normalizarea valorilor hemoglobinei sau
timp îndelungat (sub controlul hemoglobinemiei) dacă bolnavul pierde sânge sau când
nevoile de fier sunt crescute. Pentru profilaxie - 1 drajeu/zi. Se poate asocia cu acid
ascorbic (vitamină C), în vederea favorizării absorbţiei intestinale.

Producător: Terapia S.A.

GlucaGen Hypokit
glucagonum
Compoziţie:Ingredient activ în fiecare ml: Glucagon clorhidrat 1 mg (corespunzând la 1
UI), biosintetic. Alte ingrediente: Lactoză monohidrat; Apă sterilizată pentru injecţii; Acid
clorhidric şi/sau Hidroxid de sodiu (pentru ajustarea pH-ului).
Formă farmaceutică: Pudră şi solvent pentru soluţie, pentru injecţie.
Prezentare farmaceutică: GlucaGen 1 mg se prezintă ca o pulbere sterilă, uscată, albă
de glucagon într-un flacon de 2 ml şi solventul însoţitor într-o seringă de unică folosinţă de
1,5 ml. Atunci când pulberea de glucagon este reconstituită cu apa sterilizată pentru
injecţii formează o soluţie de 1 mg (1UI) glucagon în fiecare ml care se injectează
subcutanat sau intramuscular. Glucagon este un agent hiperglicemiant care ajută la
eliberarea glicogenului din ficat în sânge sub formă de glucoză. GlucaGen este folosit
pentru tratarea reacţiilor hipoglicemice severe (zahăr scăzut în sânge) care pot apărea
dacă sunteţi o persoană care are diabet tratat cu insulină. Nu folosiţi GlucaGen dacă
sunteţi alergic la glucagon sau la oricare din ceilalţi ingredienţi, sau dacă aveţi o tumoră de
glandă adrenală.
Precauţii: GlucaGen acţionează în tratarea hipoglicemiei atunci când există glicogen
hepatic. GlucaGen nu va acţiona eficient dacă ţineţi regim, sau dacă aveţi nivele scăzute
de adrenalină, hipoglicemie cronică sau hipoglicemie cauzată de consumul prea mare de
alcool. Luaţi-vă precauţii suplimentare dacă folosiţi GlucaGen şi aveţi o tumoră care
eliberează glucagon sau insulină. Nu folosiţi soluţia dacă, în cazuri rare, arată ca un gel
sau dacă o parte din pulbere nu s-a dizolvat cum trebuie. Flaconul are un capac protector
din plastic, colorat. Pentru a putea reconstitui pulberea de glucagon trebuie să îndepărtaţi
acest capac. Dacă atunci când cumpăraţi flaconul capacul nu este fixat sau lipseşte,
returnaţi flaconul la farmacie.
Interacţiuni cu alte medicamente: Nu se cunoaşte ca efectul GlucaGen-ului injectat să
fie influenţat de alte medicamente decât insulina.
Sarcină şi alăptare: GlucaGen nu trece bariera placentară la oameni, şi poate fi folosit la
tratarea hipoglicemiei severe în timpul sarcinii. Alăptarea după tratarea reacţiilor
hipoglicemice severe cu GlucaGen nu periclitează sugarul.
Condusul: Nu se cunoaşte ca GlucaGen să producă vreun efect asupra abilităţii
dumneavoastră de a conduce sau folosi maşini.
Atenţie: Păstraţi produsul în afara accesului copiilor.
Posologie şi mod de administrare:Tratamentul hipoglicemiei severe (zahăr scăzut în
sânge) la persoanele cu diabet: Administrarea de către rude: Asiguraţi-vă că rudele
dumneavoastră sau prietenii apropiaţi ştiu că atunci când aveţi o reacţie hipoglicemică
severă trebuie întotdeauna solicitată asistenţa medicală. Medicul dumneavoastră v-a
prescris poate GlucaGen astfel încât prietenii sau rudele pot să vă administreze injecţia
dacă deveniţi hipoglicemic şi nu sunteţi în stare să înghiţiţi zahăr. Injectaţi tot flaconul = 1
ml (adulţi şi copii peste 25 kg) sau jumătate = 1/2 ml (copii sub 25 kg sau sub 6-8 ani) sub
piele sau intramuscular în regiunea supero-externă a coapsei. Spuneţi-le prietenilor sau
rudelor dumneavoastră că trebuie să vi se dea zahăr pe gură de îndată ce sunteţi în stare
să înghiţiţi după ce aţi răspuns la tratament. Aceasta va preveni revenirea hipoglicemiei.
Administrarea de către personalul medical: Administraţi 1 mg (adulţi şi copii peste 25 kg)
sau 0,5 mg (copii sub 25 kg sau sub vârsta de 6-8 ani) prin injecţie subcutanată sau
intramusculară. Dacă pacientul nu răspunde în 10 minute trebuie să i se administreze
glucoză intravenos. După ce pacientul a răspuns la tratament administraţi-i carbohidraţi pe
cale orală pentru a reface glicogenul hepatic şi a preveni revenirea hipoglicemiei.
Efecte secundare: Efectele secundare severe sunt foarte rare, totuşi greaţa şi vărsăturile
pot apărea ocazional în special la doze peste 1 mg sau la injectare rapidă (în mai puţin de
1 minut). Este posibil de asemenea să aveţi tahicardie pentru o perioadă scurtă. Nu au
fost raportate efecte secundare care să indice o toxicitate a GlucaGen-ului. Unele
persoane pot fi alergice la GlucaGen. Dacă aveţi orice alte reacţii care credeţi că au fost
cauzate de GlucaGen, vă rugăm să informaţi medicul sau farmacia locală.
Supradozare: Dacă vi s-a administrat prea mult GlucaGen, aceasta poate cauza greaţă şi
vărsături. De obicei nu este necesar un tratament specific. Potasiul seric poate descreşte
şi trebuie urmărit şi corectat atunci când este cazul.
Atenţie! Nu folosiţi niciodată GlucaGen după data de expirare înscrisă pe ambalaj.
Condiţii de păstrare: GlucaGen (sub formă de pulbere) trebuie păstrat sub 25 grade
Celsius. Evitaţi congelarea pentru a preveni deteriorarea seringii. Flaconul de GlucaGen
trebuie protejat de lumină. GlucaGen-ul reconstituit trebuie folosit imediat după preparare.
Nu-l păstraţi pentru folosirea ulterioară.

Producător: Novo Nordisk

GlucaGen
glucagonum
Compoziţie: Ingredient activ în fiecare ml: Glucagon hidroclorid 1 mg (corespunzând la 1
UI), biosintetic. Alte ingrediente: Lactoză monohidrat; Apă sterilizată pentru injecţii; Acid
clorhidric şi/sau Hidroxid de sodiu (pentru ajustarea pH-ului).
Formă farmaceutică: Pudră şi solvent pentru soluţie, pentru injecţie.
Prezentare farmaceutică: GlucaGen 1 mg se prezintă ca o pulbere sterilă, uscată, albă
de glucagon într-un flacon de 2 ml şi solventul însoţitor de asemenea într-un flacon de 2
ml. Atunci când pulberea de glucagon este reconstituită cu apa sterilizată pentru injecţii
formează o soluţie de 1 mg (1UI) glucagon în fiecare ml care se injectează subcutanat,
intramuscular sau intravenos. Glucagon este un agent hiperglicemiant care ajută la
eliberarea glicogenului din ficat în sânge sub formă de glucoză. De asemenea, reduce
mişcările muşchilor netezi în sistemul digestiv. GlucaGen este folosit pentru tratarea
reacţiilor hipoglicemice severe (zahăr scăzut în sânge) care pot apărea dacă sunteţi o
persoană care are diabet tratat cu insulină. GlucaGen este de asemenea folosit în spitale
pentru oprirea temporară a mişcării intestinelor în timpul examinării tractului
gastrointestinal, şi în evaluarea secreţiei maximale a celulelor beta la persoanele cu
diabet. Nu folosiţi GlucaGen dacă sunteţi alergic la glucagon sau la oricare din ceilalţi
ingredienţi, sau dacă aveţi o tumoră de glandă adrenală.
Precauţii: GlucaGen acţionează în tratarea hipoglicemiei atunci când există glicogen
hepatic. GlucaGen nu va acţiona eficient dacă ţineţi regim, sau dacă aveţi nivele scăzute
de adrenalină, hipoglicemie cronică sau hipoglicemie cauzată de consumul prea mare de
alcool. Trebuie avut în vedere că GlucaGen-ul are un efect opus insulinei. Trebuie să vă
luaţi precauţii suplimentare dacă folosiţi GlucaGen pentru explorări endoscopice sau
radiografice şi sunteţi diabetic sau sunteţi în vârstă şi aveţi probleme cu inima. De
asemenea, trebuie să vă luaţi precauţii suplimentare dacă folosiţi GlucaGen şi aveţi o
tumoră care eliberează glucagon sau insulină. Nu folosiţi soluţia dacă, în rare cazuri, arată
ca un gel sau dacă o parte din pulbere nu s-a dizolvat cum trebuie. Flacoanele au capace
protectoare din plastic, colorate. Pentru a scoate apa din flacon şi a reconstitui pulberea
de glucagon trebuie să îndepărtaţi aceste capace. Dacă atunci când cumpăraţi flacoanele,
capacele nu sunt fixate sau lipsesc, returnaţi-le la farmacie.
Interacţiuni cu alte medicamente: Nu se cunoaşte ca efectul GlucaGen-ului injectat să
fie influenţat de alte medicamente decât insulina.
Sarcină şi alăptare: GlucaGen nu trece bariera placentară la oameni, şi poate fi folosit la
tratarea hipoglicemiei severe în timpul sarcinii. Alăptarea după tratarea reacţiilor
hipoglicemice severe cu GlucaGen nu periclitează sugarul.
Condusul: Nu se cunoaşte ca GlucaGen să producă vreun efect asupra abilităţii
dumneavoastră de a conduce sau folosi maşini.
Atenţie: Păstraţi produsul în afara accesului copiilor.
Posologie şi mod de administrare: Tratamentul hipoglicemiei severe (zahăr scăzut în
sânge) la persoanele cu diabet: Administrarea de către rude: Asiguraţi-vă că rudele
dumneavoastră sau prietenii apropiaţi ştiu că atunci când aveţi o reacţie hipoglicemică
severă trebuie întotdeauna solicitată asistenţa medicală. Medicul dumneavoastră v-a
prescris poate GlucaGen astfel încât prietenii sau rudele pot să vă administreze injecţia
dacă deveniţi hipoglicemic şi nu sunteţi în stare să înghiţiţi zahăr. Injectaţi tot flaconul = 1
ml (adulţi şi copii peste 25 kg) sau jumătate = 1/2 ml (copii sub 25 kg sau sub 6-8 ani) sub
piele sau intramuscular în regiunea supero-externă a coapsei. Spuneţi-le prietenilor sau
rudelor dumneavoastră că trebuie să vi se dea zahăr pe gură de îndată ce sunteţi în stare
să înghiţiţi după ce aţi răspuns la tratament. Aceasta va preveni revenirea hipoglicemiei.
Administrarea de către personalul medical: Administraţi 1 mg (adulţi şi copii peste 25 kg)
sau 0,5 mg (copii sub 25 kg sau sub vârsta de 6-8 ani) prin injecţie subcutanată,
intramusculară sau intravenoasă. Dacă pacientul nu răspunde în 10 minute trebuie să i se
administreze glucoză intravenos. După ce pacientul a răspuns la tratament administraţi-i
carbohidraţi pe cale orală pentru a reface glicogenul hepatic şi a preveni revenirea
hipoglicemiei.
Indicaţii diagnostice: Examinarea tractului gastrointestinal: Dozele variază între 0,2-2 mg
în funcţie de tehnica de diagnostic folosită şi de calea de administrare. Doza diagnostică
pentru relaxarea stomacului, bulbului duodenal, duodenului şi intestinului subţire este de
0,2-0,5 mg. Efectul debutează într-un minut şi durează între 5 şi 20 minute în funcţie de
organul care se examinează. După injectarea intramusculară a 1-2 mg efectul debutează
după 5-15 minute şi durează aproximativ 10-40 minute, în funcţie de organ. În tomografia
computerizată, rezonanţa magnetică nucleară şi în angiografia digitală se folosesc doze
intravenoase de până la 1 mg. Evaluarea secreţiei celulelor beta: Se injectează
intravenos, pre-prandial, 1 mg de glucagon. Dacă glicemia pre-prandială este sub 7 mmol/l
rezultatul testului va fi dificil de interpretat. Se măsoară peptidina-C din plasmă înainte şi la
6 minute după injecţie.
Efecte secundare: Efectele secundare severe sunt foarte rare, totuşi greaţa şi vărsăturile
pot apărea ocazional în special la doze de peste 1 mg sau la injectare rapidă (în mai puţin
de 1 minut). Este posibil de asemenea să aveţi tahicardie pentru o perioadă scurtă. Nu au
fost raportate efecte secundare care să indice o toxicitate a GlucaGen-ului. Unele
persoane pot fi alergice la GlucaGen. Dacă aveţi orice alte reacţii care credeţi că au fost
cauzate de GlucaGen, vă rugăm să informaţi medicul sau farmacia locală.
Supradozare: Dacă vi s-a administrat prea mult GlucaGen, aceasta poate cauza greaţă şi
vărsături. De obicei nu este necesar un tratament specific. Potasiul seric poate descreşte
şi trebuie urmărit şi corectat atunci când este cazul.
Atenţie! Nu folosiţi niciodată GlucaGen după data de expirare înscrisă pe ambalaj.
Condiţii de păstrare: GlucaGen (sub formă de pulbere) trebuie păstrat sub 25 grade
Celsius. Evitaţi congelarea pentru a preveni deteriorarea flaconului cu solvent. Flaconul cu
GlucaGen trebuie protejat de lumină. Setul nu coţine conservanţi şi este de unică folosinţă.
GlucaGen-ul reconstituit trebuie folosit imediat după preparare. Nu-l păstraţi pentru o
folosire ulterioară.

Producător: Novo Nordisk

GLUCOBAY, comprimate
acarbose
Compoziţie: 1 comprimat de Glucobay 50 conţine 50 mg acarboză. 1 comprimat de
Glucobay 100 conţine 100 mg acarboză. Excipienţi: Celuloză microcristalină, dioxid de
siliciu cu grad înalt de dispersie, stearat de magneziu, amidon.
Acţiune terapeutică: Inhbitor alfa-glucosidază. Terapie adjuvantă însoţită de regim
alimentar la pacienţii diabetici. Acarboza este un inhibitor competitiv al stadiului final al
digestiei glucidelor. Acest efect inhibitor, reversibil întârzie absorbţia glucozei din
polizaharide, oligozaharide şi dizaharide. Acarboza inhibă activitatea enzimatică datorită
afinităţii crescute pentru glucozidazele din intestinul subţire: afinitatea acarbozei pentru
zaharază este de 11.000 până la 15.000 ori mai mare decât a zaharozei, rezultând o
reducere a maximului glicemiei (peak) şi insulinei serice postprandial.
Contraindicaţii: Hipersensibilitate la acarboză şi/sau excipienţi. Deoarece informaţiile
asupra efectelor şi toleranţei la copii şi adolescenţi sunt insuficiente, Glucobay nu trebuie
folosit la pacienţi sub 18 ani. Tulburări intestinale cronice asociate cu tulburări specifice de
digestie sau malabsorbţie. Stări patologice care se pot agrava ca urmare a formării de gaz
în cantităţi crescute în intestin. (de ex.: Sindrom Roemheld, hernii mari, obstrucţii
intestinale şi ulcere intestinale). Glucobayul nu trebuie administrat în timpul sarcinii
deoarece nu există informaţii despre folosirea la femeile gravide. După administrarea de
acarboză marcată radioactiv la şobolani în perioada de lactaţie, o cantitate mică de produs
radioactiv s-a regăsit în lapte. Nu există date corespondente la om. Totuşi, deoarece
efectele induse de acarboză prin lapte la sugari nu sunt excluse, în principiu nu se
recomandă prescrierea Glucobayului în timpul alăptării. Glucobay nu trebuie folosit la
pacienţii cu afectare renală severă (clearance la creatinină< 25 ml/min).
Precauţii: Creşteri asimptomatice ale enzimelor hepatice pot să apară în cazuri izolate în
special la doze mai mari. De aceea, când este necesar, valorile enzimelor hepatice ale
pacientului trebuie monitorizate pentru primele 6 până la 12 luni de tratament. Efectele
sunt reversibile după întreruperea tratamentului cu Glucobay.
Reacţii adverse: Frecvent flatulenţă şi garguimente, ocazional diaree şi distensie
abdominală şi mai rar dureri abdominale. Aceste efecte adverse pot fi severe şi pot fi
confundate cu simptome "ileus-like"/de ileus. Dacă nu se respectă regimul diabetic,
efectele adverse intestinale se pot intensifica. Dacă apar simptome supărătoare, în ciuda
respectării regimului alimentar, trebuie informat medicul şi doza redusă temporar sau
permanent. În cazuri individuale pot apărea reacţii de hipersen-sibilitate cutanate de ex.:
eritem, exantem şi urticarie. Foarte rar, s-au descris cazuri de hepatită şi/sau icter.
Interacţiuni: Zaharoza (zahărul) şi alimentele conţinând zaharoză pot să producă adesea
disconfort abdominal sau chiar diaree în timpul tratamentului cu Glucobay ca urmare a
procesului crescut de fermentaţie a glucidelor în colon. Glucobay are un efect
antihiperglicemic, dar nu produce el însuşi hipoglicemie. Dacă Glucobay este prescris
împreună cu medicamente conţinând sulfoniluree sau metformin, sau împreună cu
insulină, o scădere a valorilor glicemiei până la hipoglicemie poate necesita o scădere
adecvată a dozei de sulfoniluree, metformin sau insulină. Dacă apare o hipoglicemie acută
trebuie avut în vedere că zaharoza (zahărul) este descompusă în fructoză şi glucoză mult
mai lent în timpul tratamentului cu Glucobay; pentru acest motiv zaharoza nu este indicată
pentru înlăturarea hipoglicemiei, ci trebuie folosită glucoza. Deoarece poate influenţa
acţiunea acarbozei, administrarea simultană de antiacide, colestiramină, absorbanţi
intestinali, enzime digestive şi Glucobay trebuie evitată.
Dozare: Doza trebuie adaptată de către medic pentru fiecare pacient în parte, deoarece
eficienţa şi toleranţa variază de la o persoană la alta. În cazul în care nu este altfel
prescris, doza recomandată este următoarea: Iniţial: 3x1 comprimat de 50 mg acarboză/zi
sau 3x1/2 comprimat de 100 mg acarboză/zi până la 3 x 2 comprimate de 50 mg
acarboză/zi sau 3 x1 comprimat de 100 mg acarboză/zi. O creştere în continuare a dozei
la 3 x 200 mg acarboză/zi poate fi ocazional necesară. Doza poate fi crescută după 4-8
săptămâni şi dacă pacienţii nu prezintă un răspuns clinic adecvat chiar mai târziu în timpul
tratamentului. Dacă apar acuze dureroase în ciuda respectării regimului diabetic doza nu
trebuie crescută şi în anumite cazuri chiar redusă. Doza medie este 300 mg acarboză/zi
(echivalent cu 3 x 2 comprimate de Glucobay 50/zi sau 3 x 1 comprimat de Glucobay
100/zi). Pacienţii care primesc 3 x 200 mg necesită o monitorizare atentă (vezi Precauţii).
Mod de administrare: Comprimatele de Glucobay trebuie înghiţite întregi cu puţin lichid
înainte de mese sau împreună cu alimentele la începutul mesei. Nu există o perioadă
limită de administrare a Glucobayului. Recomandări: O respectare strictă a regimului
alimentar pentru diabet este desigur imperios necesară la administrarea de Glucobay.
Administrarea regulată a Glucobayului nu trebuie întreruptă fără consultarea prealabilă a
medicului, deoarece poate duce la o creştere a glucozei sanguine. Glucobay nu produce
hipoglicemie la pacienţii care au numai regim alimentar. Dacă apar simptome de
hipoglicemie în timpul tratamentului cu Glucobay la pacienţii trataţi cu insulină ca urmare a
necesităţii reducerii dozei de insulină, sau la pacienţii trataţi cu sulfoniluree sau metformin,
trebuie administrată glucoză nu zaharoză (zahăr). Tratamentul cu Glucobay trebuie înscris
în carnetul medical al diabeticului.
Prezentare: Cutii cu 30 şi 120 de comprimate. Atenţie! A nu se lăsa la îndemâna copiilor !

Producător: Bayer AG
GLUCONAT DE CALCIU 10%
calcii gluconas
Compoziţie: Fiole de 5 ml conţinând 5 ml soluţie apoasă de gluconat de calciu 10% (0,5
mg/ml soluţie); fiole de 10 ml conţinând 10 ml soluţie apoasă de gluconat de calciu 10% (1
mg/ml soluţie).
Acţiune farmacoterapeutică: Are acţiune recalcifiantă, scade excitabilitatea neuro-
musculară şi relaxează musculatura netedă; antialergic, antiinflamator şi normalizant al
permeabilităţii capilare.
Indicaţii: Este de ales în tratamentul tetaniei hipocalcemice grave; hipoparatiroidism
postoperator, convulsii hipocalcemice la nou-născuţi cu hipoparatiroidism.
Contraindicaţii: Hipercalcemie, insuficienţă renală severă, hipercalciurie marcată,
nefrocalcinoză, litiază renală calcică, osteoporoză acută prin imobilizare. Nu se va folosi în
timpul tratamentului cu digitalice sau în condiţii de hiperexcitabilitate cardiacă (poate
provoca aritmii severe). Nu se va injecta i.m. la copii, deoarece poate determina abcese.
Precauţii: Injectarea i.v. impune multă prudenţă, din cauza faptului că, creşterea bruscă a
calcemiei poate produce deprimarea cordului. Se va administra cu prudenţă în caz de
hemoragie cerebrală recentă.
Mod de administrare: În tetania hipocalcemică gravă: i.v. lent, în 10-15 minute, 10-20 ml
din soluţia 10% (de preferinţă sub control ECG); în continuare, în perfuzie i.v. 6-8 g/1000
ml soluţie de glucoză 5% sau se injectează i.m. soluţia 10%. În caz de hipoparatiroidism
postoperator: în cazul în care pacientul prezintă tetanie sau calciul seric este < 7 mg la
100 ml, se introduce o perfuzie cu gluconat de calciu, controlând semnele Chvostek sau
Trousseau şi monitorizând calcemia (care trebuie menţinută la 8-8,5 mg/100 ml). În
convulsii hipocalcemice: la nou-născutul cu hipoparatiroidism, se introduce i.v. lent, în
soluţie 5% gluconat de calciu 300-500 mg/kg corp pe zi.
Reacţii adverse: Abcese la locul injecţiei i.m. (mai ales la copii mici); injectarea i.v. rapidă
poate provoca greaţă, vomă, senzaţie de căldură, sudoraţie, paloarea feţei, hipotensiune
arterială.
Formă de prezentare: Cutii cu 10 fiole de 5 ml. Cutii cu 10 fiole de 10 ml. Cutii cu 50 fiole
de 5 ml. Cutii cu 50 fiole de 10 ml.
Condiţii de păstrare: A se păstra ferit de lumină şi la temperatura camerei (20 ± 5 grade
Celsius). Valabilitate: 2 ani de la data fabricaţiei.

Producător: Sicomed
GLUCONOLACTAT DE CALCIU ŞI MAGNEZIU
calcii et magnesii gluconolactas
Compoziţie: Fiole conţinând soluţie apoasă injectabilă de gluconolactat de calciu şi
magneziu 5%.
Acţiune terapeutică: Prin aportul de calciu şi magneziu (8 mg Ca2+ şi 4 mg Mg2+/fiolă)
produsul poate corecta hipocalcemiile şi hipomagneziemiile de diferite cauze şi exercită un
efect antialergic.
Indicaţii: Deficienţe asociate de calciu şi magneziu manifestate prin creşterea excitabilităţii
musculare, pareze, tremor, tetanie, convulsii, aritmii cardiace; boli alergice.
Contraindicaţii: În timpul administrării preparatelor digitalice.
Mod de administrare: 1-2 fiole pe zi intramuscular, 7-10 zile. Tratamentul va fi
individualizat în funcţie de valorile calcemiei şi magneziemiei.
Formă de prezentare: Cutii cu 10 fiole a 2 ml; cutii cu 100 fiole a 2 ml.
Condiţii de păstrare: Produsul se va feri de lumină şi căldură.

Producător: Sicomed
GLUCOTROL XL
glipizidum GITS
Compoziţie calitativă şi cantitativă: Tablete de glipizide GITS conţin 5, 10 sau 20 mg de
glipizide (Ph. Eur).
Formă farmaceutică: Tablete cu eliberare controlată.
Indicaţii: Ca adjuvant al dietei la pacienţii cu diabet zaharat insulino-independent, atunci
când dieta adecvată nu este suficientă.
Posologie şi mod de administrare: Ca la orice agent hipoglicemiant, doza trebuie
adaptată la fiecare caz în parte. Doza iniţială recomandată este de 5 mg/zi, administrată la
micul dejun. Pentru folosirea la pacienţii vârstnici şi la alţi pacienţi cu risc de apariţie a
hipoglicemiei a se vedea ”Folosirea la vârstnici şi pacienţi cu risc”. Titrarea: În general
dozele se cresc cu 5 mg în funcţie de glicemie. Este necesar un interval de câteva zile
între titrării. Nivelurile plasmatice de platou se ating în a 5a zi de dozare. Pacienţii vârstnici
necesită 1 până la 2 zile în plus. Doza de menţinere: Pacienţii sunt controlaţi cu un regim
de dozaj o dată pe zi. Doza maximă recomandată este de 20 mg deoarece efectul
hipoglicemiant maxim este observat la acest nivel. Pacienţii trataţi cu glipizide standard cu
doze cuprinse între 5 şi 20 mg zilnic pot fi schimbaţi pe Glucotrol XL o dată pe zi la doza
echivalentă cea mai apropiată. Folosirea la copii. Siguranţa şi eficacitatea folosirii la copii
nu au fost stabilite. Folosirea la pacienţii vârstnici şi pacienţii cu risc. Pentru evitarea
riscului hipoglicemiei la pacienţii cu risc inclusiv vârstnici, malnutriţi, sau pacienţi cu aport
caloric neregulat şi pacienţi cu insuficienţă renală sau hepatică dozele iniţiale şi de
menţinere trebuie adaptate cu atenţie (a se vedea avertismente şi precauţii speciale de
folosire). Studii clinice făcute pe aproximativ 200 pacienţi de 65 de ani sau peste indică
faptul că glipizide este eficace şi sigur la această categorie de vârstă ca şi la pacienţii sub
65 ani. Pacienţi în tratament cu alte hipoglicemiante orale. Ca la orice hipoglicemiante din
clasa sulfonilureelor, este necesară o perioadă de urmărire atentă a reacţiilor
hipoglicemice (de exemplu simptomatologia sau monitorizarea glicemiei) de cel puţin 2
săptămâni la schimbarea medicaţiei anterioare cu Glucotrol XL. La schimbare se
recomandă o doză conservativă de glipizid GITS.
Contraindicaţii: Glipizide este contraindicat la pacienţii cu: hipersensibilitate la glipizide,
alte sulfoniluree sau sulfamide şi alţi excipienţi din tablete. Tip I - diabet insulino-
dependent, diabet juvenil, ceto-acidoza diabetică, precomă diabetică. Insuficienţă hepatică
sau renală severă.
Avertismente şi precauţii speciale de folosire: Hipoglicemia: Toate sulfonilureele
inclusiv glipizid GITS au potenţial de producere de hipoglicemii severe care pot avea ca
rezultat coma şi pot necesita spitalizare. Ca la toate sufonilureele cu durata de acţiune
prelungită şi în cazul tratamentului cu glipizid GITS hipoglicemia asociată poate fi
prelungită. Pacienţii care au prezentat hipoglicemii severe se tratează cu glucoza şi
trebuie monitorizaţi minimum 48 ore. Pentru evitarea hipoglicemiilor sunt foarte importante
selectarea corectă a pacienţilor, regimul de dozaj şi instrucţiunile date pacienţilor. Ingestia
regulată de glucide inclusiv micul dejun este necesară pentru evitarea hipoglicemiilor care
apar când se omite o masă sau aportul alimentar sau glucide este dezechilibrat.
Insuficienţa hepatică sau renală pot afecta farmacocinetica glipizidului, iar insuficienţa
hepatică poate determina diminuarea capacităţii de gluconeogeneză ambele crescând
riscul reacţiilor hipoglicemice severe. Pacienţii vârstnici, malnutriţi şi cei cu insuficienţă
adrenergică sau pituitară sunt în mod particular sensibili la acţiunea hipoglicemică a
medicamentelor hipoglicemiante. Hipoglicemia poate fi greu de recunoscut la pacienţii
vârstnici, şi la pacienţii care primesc ca medicaţie beta-blocante adrenergice. Hipoglicemia
este mai probabil să apară atunci când aportul caloric este deficitar, după exerciţii
prelungite, ingestie de alcool, sau atunci când se foloseşte mai mult de un agent
hipoglicemiant. Pierderea controlului glicemiei. Când un pacient stabilizat cu orice regim
de diabet este expus unui stres de tipul: febră, traumatisme, infecţii sau proceduri
chirurgicale controlul glicemiei poate fi pierdut. În aceste condiţii poate fi necesară
înteruperea tratamentului cu glipizide şi administrarea de insulină. Eficienţa oricărui
hipoglicemiant, inclusiv glipizide, scade în timp la mulţi pacienţi, care poate fi datorată
progresiei severităţii diabetului sau scăderii răspunsului la medicament. Fenomenul este
cunoscut ca eşec secundar, pentru a fi diferenţiat de eşecul primar în care medicamentul
este ineficace de la început la un pacient. Înainte de a clasifica un pacient în grupul
eşecurilor secundare trebuie făcută o ajustare adecvată a dozei şi a regimului alimentar.
Teste de laborator. Periodic trebuie monitorizate glicemia şi glicozuria. Măsurarea
hemoglobinei glucozilate poate fi folositoare. Tulburări gastrointestinale. Trebuie precauţie
când se administrează Glucotrol XL la pacienţi cu antecedente de rezecţii gastrointestinale
severe. În caz de diaree cronică este de preferat tratamentul cu glipizide standard.
Informaţii pentru pacient. Riscul hipoglicemiei, simptomele, tratamentul şi condiţiile de
apariţie trebuie explicate pacientului şi aparţinătorilor. Trebuie de asemenea explicate
eşecul primar şi secundar. Pacienţii trebuie avertizaţi că medicamentul Glucotrol XL
trebuie înghiţit întreg. Pacienţii nu trebuie să mestece, să dividă sau să spargă tabletele.
Pacienţii nu trebuie să se îngrijoreze dacă observă ocazional în scaun ceva care seamănă
cu o tabletă. La glipizid GITS medicamentul este conţinut într-un înveliş neabsorbabil
special care permite eliberarea lentă a produsului. Când procesul este terminat, tableta
goală este eliminată. Pacienţii trebuie informaţi despre riscurile şi avantajele tratamentului
cu glipizide şi modalităţile de tratament. Trebuie de asemenea informaţi despre importanţa
regimului alimentar, şi a testării regulate a glicemiei şi glicozuriei.
Interacţiuni medicamentoase sau alte forme de interacţiune: Acţiunea hipoglicemiantă
a sulfonilureelor poate fi potenţată de unele medicamente inclusiv antiinflamatorii
nesteroidiene şi alte medicamente cu legare mare de proteinele plasmatice, salicilaţi,
sulfonamide, cloramfenicol, probenecid, cumarine, inhibitori de mono-aminooxidază şi
beta-blocante. Când se administrează aceste medicamente la un pacient care primeşte
glipizid, pacientul trebuie ţinut sub observaţie pentru hipoglicemie. Când se întrerupe
tratamentul cu aceste medicamente trebuie urmărit pacientul pentru prevenirea pierderii
controlului glicemiei. Studii in vitro de legare de proteinele plasmatice indică faptul că
legarea de proteinele plasmatice a glipizidului este diferită de cea a tolbutamidului şi nu
interacţionează cu salicilatul sau dicumarolul. Totuşi trebuie atenţie în extrapolarea acestor
rezultate la situaţii clinice de administrare asociată a glipizidului cu aceste medicamente.
Unele medicamente produc hiperglicemie şi pot conduce la pierderea controlului glicemiei.
Aceste medicamente includ diuretice tiazidice şi alte diuretice, corticosteroizi, fenotiazine,
preparate tiroidiene, estrogeni, contraceptive orale, fenitoin, acid nicotinic,
simpatomimetice, blocanţi ai canalelor de calciu şi izoniazidă. Când se întrerupe
tratamentul cu un astfel de medicament la un pacient care primeşte glipizide, acesta
trebuie observat atent în legătură cu reacţiile hipoglicemice care pot apărea. Interacţiunea
dintre miconazol sau fluconazol oral şi agenţi hipoglicemici orali poate duce la hipoglicemii
severe. Nu se cunoaşte dacă această interacţiune apare şi în cazul administrării
intravenoase, topice sau vaginale. Sarcina şi lactaţia. Folosirea în timpul sarcinii. În studiile
de reproducere făcute pe femele gestante de şobolani, glipizidul a fost toxic mediu pentru
făt. Nu au fost observate efecte teratogene în studiile făcute pe şobolani sau iepuri.
Glipizid GITS va fi folosit în timpul sarcinii doar dacă beneficiul potenţial justifică riscul
potenţial asupra fătului. Hipoglicemii severe, prelungite (4-10 zile) au fost raportate la nou-
născuţii ai căror mame au primit sulfonilureice în timpul naşterii. Aceste raportări au fost
mai frecvente când s-au folosit agenţi cu timpi de înjumătăţire prelungiţi. Dacă se foloseşte
glipizid în timpul sarcinii, tratamentul trebuie întrerupt cu cel puţin o lună înainte de data
probabilă a naşterii. Din cauză că informaţii recente indică faptul ca nivelurile anormale ale
glicemiei în timpul sarcinii sunt asociate cu o incidenţă crescută a anomaliilor congenitale
mulţi experţi recomandă folosirea insulinei în timpul sarcinii pentru menţinerea în limite
normale a valorilor glicemiei. Folosirea în timpul alăptării. Cu toate că nu se cunoaşte dacă
glipizid este excretat în laptele matern, se cunoaşte că unele sulfoniluree sunt excretate în
laptele matern. Datorită potenţialului de hipoglicemie a sugarului trebuie luată o decizie de
întrerupere fie a alăptării, fie a medicamentului în funcţie de importanţa pentru mamă a
tratamentului. Dacă se întrerupe tratamentul şi regimul alimentar nu este suficient pentru
menţinerea în limite normale a valorilor glicemiei trebuie avut în vedere tratamentul cu
insulină. Efecte asupra abilităţii de conducere auto şi mânuirii utilajelor. Efectele glipizidului
asupra abilităţii de conducere auto şi mânuirii utilajelor nu au fost studiate, dar nu există
date care să sugereze că glipizidul influenţează aceste abilităţi. Pacienţii trebuie să fie
atenţi la simptomele de hipoglicemie în cazul conducerii auto sau folosirii utilajelor.
Reacţii adverse: Hipoglicemia: poate fi severă, prelungită şi poate produce comă. A se
vedea ”Avertismente speciale şi precauţii speciale de folosire”; erupţii cutaneo-mucoase
(prurit, urticarie, erupţii maculo-papuloase); tulburări gastrointestinale (greaţă, diaree,
disconfort epigastric). Ca şi în cazul altor sulfoniluree pot apărea: tulburări hepatice (icter
colestatic, hepatite toxice). Se întrerupe tratamentul în cazul apariţiei icterului colestatic.
Reacţii hematologice: leucopenie, agranulocitoză, trombocitopenie, anemie hemolitică,
anemie aplazică, pancitopenie; porfirie şi reacţii tip disulfiram au fost semnalate în cazul
sulfonilureelor. Cazuri de hiponatremie. Anomalii ale testelor de laborator - creşteri
tranzitorii uşoare şi moderate ale GOT, LDH, fosfataza alcalină, uree şi creatinină.
Legătura cu administrarea de glipizide nu este clară.
Supradozare: Supradozajul sulfonilureelor, inclusiv glipizidul poate produce hipoglicemie.
Hipoglicemia trebuie tratată intensiv în concordanţă cu standardele practicii medicale.
Hipoglicemia uşoară fără pierderea cunoştinţei sau modificări neurologice trebuie tratată
cu glucoza orală şi trebuie ajustate dozele de medicament antidiabetic şi/sau ritmul
meselor. Se face monitorizarea pacientului până când medicul consideră că este în afara
oricărui pericol. Hipoglicemiile severe (comă, convulsii sau alte afectări neurologice) apar
rar, dar sunt considerate urgenţe medicale şi necesită spitalizarea imediată. Dacă se
suspectează sau este diagnosticată coma hipoglicemică se administrează pacientului
rapid i.v. soluţie concentrată (50%) de glucoză. Aceasta va fi urmată de o perfuzie de
glucoză 10% pentru menţinerea valorilor glicemiei la aproximativ 100mg/dL. Pacienţii vor fi
monitorizaţi minimum 48 ore şi, în funcţie de evoluţie, medicul stabileşte necesitatea
monitorizării în continuare. Clearanceul plasmatic de glipizide poate fi crescut la pacienţii
cu insuficienţă hepatică. Dializa nu este eficace din cauză că glipizide este legat în mare
proporţie de proteinele plasmatice.
Proprietăţi farmacodinamice: Glipizide scade glicemia prin stimularea eliberării insulinei
din pancreas, efect care depinde de funcţionarea celulelor beta din insulele pancreatice.
Este foarte importantă stimularea de către glipizid a secreţiei postprandiale de insulină.
Răspunsul insulinotropic postprandial este crescut de administrarea de glipizid la pacienţii
diabetici. Răspunsurile insulinei postprandiale şi a peptidului C rămân cresute cel puţin 6
luni după tratament. Scăderea Hb A 1c şi a glicemiei a jeun au fost similare la pacienţii
tineri şi vârstnici. Proprietăţi farmacocinetice. Începând cu 2-3 ore de la administrarea de
Glucotrol XL, concentraţiile plasmatice de medicament cresc treptat, atingând maximul la
6-12 ore după administrare. După administrarea unei doze unice de Glucotrol XL mai
multe zile, concentraţiile plasmatice de glipizide se menţin pe tot intervalul de 24 ore cu
mai puţine fluctuaţii ale concentraţiilor de vârf decât cele observate după administrarea de
glipizid standard administrat de două ori pe zi. Media biodisponibilităţii la 21 de bărbaţi cu
diabet zaharat insulinoindependent după administrarea de 20 mg Glucotrol XL comparativ
cu Glibenese standard (10 mg de 2 ori pe zi) a fost 90%. Concentraţiile plasmatice de
platou sunt atinse cel mai devreme în a 5-a zi de tratament. La pacienţii peste 65 de ani
aceste concentraţii se ating cu 1-2 zile mai târziu. Nu au fost semnalate acumulări de
medicament la pacienţi cu diabet zaharat insulinoin-dependent în timpul tratamentului
cronic cu glipizid GITS. Administrarea de glipizid GITS concomitent cu alimentele nu
modifică farmacocinetica produsului. Într-un studiu cu o doză unică, de evaluare a
efectului alimentaţiei, administrarea de glipizid GITS imediat înaintea unui mic dejun bogat
în lipide a determinat creşterea semnificativă cu 40% a mediei C max, dar efectul pe AUC
(aria de sub curbă) nu a fost semnificativ. Reducerea marcată a timpului de retenţie
gastro-intestinală a glipizidului în perioade prelungite, poate influenţa profilul
farmacocinetic al medicamentului şi potenţial poate produce scăderea concentraţiilor
plasmatice. Nu au fost observate modificări ale răspunsului la glucoză la administrarea
pre- sau postprandială. Într-un studiu făcut pe 26 de subiecţi cu diabet insulino-
independent, farmacocinetica produsului a fost lineară la regimurile de dozaj 5 până la 60
mg glipizid GITS în timp ce concentraţiile plasmatice de medicament au crescut
proporţional cu doza. Într-un studiu cu doza unică făcut pe 24 voluntari sănătoşi cu 4
tablete de 5 mg, 2 de 10 mg şi una de 20 mg de glipizide GITS acestea au fost
bioechivalente. Glipizide se elimină în principal prin metabolizare hepatică: mai puţin de
10% se elimină nemodificat în fecale şi urină: aproximativ 90% este excretată ca produs
metabolizat prin urină (80%) şi fecale (10%). Glipizide este legat 98-99% de proteinele
plasmatice, în principal de albumine. Într-un studiu încrucişat controlat placebo pe
voluntari sănătoşi glipizid nu a avut efect antidiuretic, determinând chiar o uşoară creştere
a clearace-ului apei.
Date preclinice de siguranţă: Studii de toxicitate acută nu au arătat sensibiltate specifică.
Teste de toxicitate cronică făcute pe şobolani şi câini la doze de până la 8,0 mg/kg corp nu
au evidenţiat efecte toxice. Un studiu de 20 luni făcut pe şobolani şi un studiu de 18 luni
făcut pe şoareci cu doze de până la 75 ori mai mari decât dozele umane nu au arătat nici
un efect asupra carcinogenezei. Studii făcute pe şobolani de ambele sexe cu doze până la
75 ori mai mari decât dozele umane nu au arătat nici un efect asupra fertilităţii.
Particularităţi farmaceutice: Lista excipienţilor: Tabletele de Glucotrol XL conţin următorii
ingredienţi inactivi: polietilen oxid, hidroxipropil metil celuloza, oxid feric, stearat de
magneziu, acetat de celuloza, polietilen glicol, clorură de sodiu, şi cerneală neagră.
Incompatibilităţi (majore): Nu sunt.
Conditii de păstrare: Se păstrează la temperaturi sub 30 grade Celsius. A se feri de
umezeală. Termen de expirare: 36 luni.
Natura şi conţinutul ambalajului: Tabletele de glipizid GITS sunt ambalate în sticle de
polietilenă cu densitate mare.
Instrucţiuni speciale de folosire/mânuire: Nu sunt.

Producător: Pfizer International Corporation

GLUCOZĂ
glucosum
Prezentare farmaceutică: Fiole a 10 ml soluţie apoasă injectabilă de glucoză 33% şi 40%
(cutii cu 10 buc.); soluţie apoasă perfuzabilă de glucoză 5%, 10% şi 20% în flacoane de
sticlă şi saci de PVC a 250 şi 500 ml.
Acţiune terapeutică: Monozaharidă fiziologică, reprezintă o sursă de energie disponibilă;
soluţia izotonă creşte volemia şi combate deshidratarea; soluţia hipertonă, injectată
intravenos, realizează deshidratare tisulară.
Indicaţii: Stări de denutriţie, hipoglicemie, profilaxia şi tratamentul cetozei (la denutriţi, în
diaree, vomă); stări de deshidratare fără pierdere de electroliţi (soluţia izotonă); vehicul
pentru medicamente în perioada pre- şi postoperatorie.
Mod de administrare: Intravenos, în injecţii lente sau perfuzii, până la 1l/zi pentru soluţia
5%; până la 550 ml/zi pentru soluţiile 33% şi 40% (cantitatea nu trebuie să depăşească
800-900 mg glucoză/kg corp şi oră, adică circa 300 ml din soluţia 20% pentru un adult de
70 kg).
Reacţii adverse: Perfuzia rapidă poate declanşa o diureză osmotică nedorită; injectarea
paravenoasă a soluţiilor 20% sau mai concentrate provoacă iritaţie şi necroză, iar
injectarea intravenoasă de soluţii concentrate poate fi cauză de tromboflebită locală sau
sclerozarea venei.
Contraindicaţii: Hiperglicemie, stări de hiperhidratare; soluţiile concentrate sunt
contraindicate în coma hiperosmolară, în şoc şi în dezechilibre acido-bazice de cauză
metabolică; la bolnavii cu tulburări ale toleranţei la glucoză şi pentru soluţii concentrate
administrarea se face sub controlul glicemiei; atenţie la eventuala suplimentare de potasiu
şi insulină.

Producător: Terapia S.A.

GLUCOZĂ
glucosum
Compoziţie: Fiole conţinând sol. apoasă injectabilă: 20%, 33%, 40%. Saci de P.V.C.
atoxic, apirogen, conţine 250 ml, respectiv 500 ml de soluţie glucoză 5%, 10%, 20%.
Valoarea calorică: Soluţia 5% (izotonă) - 200 cal/l; soluţia 10% (hipertonă) - 400 cal/l;
soluţia 20% (hipertonă) - 800 cal/l; soluţia 33% (hipertonă) - 1320 cal/l; soluţia 40%
(hipertonă) - 1600 cal/l.
Acţiune farmacoterapeutică: Glucoza administrată în scop terapeutic, furnizează energia
necesară funcţionării normale a celulelor, contribuind la cruţarea proteinelor; ameliorează
troficitatea ficatului, protejându-l de diferite noxe; îmbunătăţeşte funcţia miocardului
bolnav, echilibrează tensiunea arterială şi restabileşte reactivitatea vasculară, deprimată
prin narcoză, hipotermie, anoxie ş.a. În soluţia izotonă (5%) glucoza reface temporar
volemia în condiţii de deshidratare, are un efect anticetogen în acidoza organică şi poate
servi la completarea rezervelor de glicogen hepatic. Soluţiile hipertone măresc presiunea
coloid-osmotică a sângelui, favorizând trecerea apei din ţesuturi în sânge şi realizând
astfel o deshidratare tisulară. Cantitatea mare de glucoză care se elimină prin rinichi, în
cazul administrării soluţiilor hipertone, antrenează apa, provocând o diureză osmotică.
Indicaţii: Stări de denutriţie (alimentaţie parenterală, deshidratare, hipoglicemii,
hepatopatii infecţioase carenţiale sau toxice, insuficienţă cardiacă, tulburări funcţionale ale
miocardului pe fond anoxic, miocardite, diferite boli infecţioase) şi intoxicaţii (cu barbiturice,
morfină, salicilaţi, mercur ş.a.) colaps vascular. Soluţiile hipertone sunt indicate pentru
acţiunea lor osmotică în hipertensiunea intracraniană (tumori, traumatisme cranio-
cerebrale), accidente cerebrovasculare şi edemul cerebral (de asemenea, ca diuretice).
Contraindicaţii: Deshidratări mari (soluţiile hipertone), insuficienţă renală gravă.
Injectarea rapidă şi în doze mari prezintă, la cardiaci, pericolul apariţiei edemului
pulmonar.
Posologie şi mod de administrare: Soluţia izotonă (5%) se poate administra subcutanat,
intravenos sau intrarectal, cea mai uzitată fiind calea intravenoasă. Soluţia de glucoză 5%
se administrează în perfuzie venoasă lentă, în cantitate de aproximativ 1 litru în 24 de ore.
Viteza perfuziei fiind de 240-400 ml/oră (60-100 picături/minut). Soluţiile hipertone 10% şi
20% se administrează de asemenea în cantitate de 1 litru în 24 de ore, viteza perfuziei
variind între 200 şi 300 ml/oră (50-70 picături/minut). Soluţiile hipertone 33% şi 40% se
perfuzează lent, în cantitate de cel mult 500 ml/24 h, cu o viteză de 80 şi 180 ml/oră (20-
50 picături/minut). Modul de utilizare a sacilor din P.V.C. (atoxic, apirogen) cu soluţii
perfuzabile de glucoză: se alege sacul cu soluţie glucozată de concentraţia necesară şi
volumul dorit, se scoate din punga de polietilenă în care este ambalat şi se controlează
aspectul soluţiei (trebuie să fie limpede şi să nu conţină particule solide în suspensie)
etanşeitatea sacului (prin comprimarea acestuia) şi încadrarea în termenul de valabilitate
(2 ani de la data fabricaţiei imprimată pe sac). Se atârnă sacul (cu ajutorul agăţătoarei)
deasupra venei ce urmează să fie puncţionată, pe un stativ, se pune în evidenţă dopul de
cauciuc al închizătorului sacului şi se dezinfectează suprafaţa dopului cu alcool iodat 1%.
La sac se ataşează o trusă de perfuzat soluţii prin perforarea dopului de cauciuc,
efectuându-se apoi perfuzia în ritmul adecvat. În cazul utilizării sacilor cu soluţie de
glucoză care au ataşată trusa de perfuzie (trusă de perfuzat soluţii cu sac tip K), circuitul
sac-trusă se stabileşte prin ruperea obturatorului plastic K9 fixat în interiorul tubului de
legătură dintre sac şi trusă, deasupra camerei de numărat picături a trusei de perfuzie, prin
prinderea acestuia între police, arătător şi medius. Dacă medicul curant consideră că este
oportun ca la soluţia de glucoză să se asocieze şi alte soluţii conţinând vitamine, electroliţii
etc. (compatibile) acestea se vor introduce prin puncţionarea sacului, cu ajutorul unei
seringi sterile, deasupra nivelului soluţiei conţinute după o prealabilă dezinfectare a locului
puncţiei, cu alcool iodat 1% - Orificiul format de acul seringii se va obtura cu o bandă de
romplast. Atenţie ! La sacii cu soluţie apoasă de glucoză nu este necesară ataşarea
tubului filtru de aer în timpul perfuzării.
Formă de prezentare: Cutii cu 10 saci de 250 ml, sau 500 ml, de glucoză 5%, 10%, 20%.
Cutii cu 10, 50 sau 100 fiole 100 ml soluţie glucoză 20%, 33%, 40%.
Condiţii de păstrare: La adăpost de umiditate, la temperatura de 10-25 grade
Celsius.Termen de valabilitate: 2 ani.

Producător: Sicomed
GLUCOZĂ, soluţie injectabilă
glucosum
Compoziţie: Fiole conţinând soluţie apoasă injectabilă 20%; 33%; 40%. 20%: Glucoză
pro.inj. 2 g, clorură de sodiu 0,0026 g, apă distilată până la 10 ml. 33%: Glucoză pro.inj.
3,3 g, clorură de sodiu 0,0026 g, apă distilată până la 10 ml. 40%: Glucoză pro.inj. 4 g,
clorură de sodiu 0,0026 g, apă distilată până la 10 ml.
Acţiune farmacoterapeutică: Monozaharidă fiziologică, reprezintă o sursă de energie
disponibilă; soluţia izotonă creşte volemia şi combate deshidratarea; soluţia hipertonă,
injectată intravenos, realizează deshidratarea tisulară.
Indicaţii: Stări de denutriţie, hipoglicemie, profilaxia şi tratamentul cetozei (la denutriţi, în
diaree, vomă); stări de deshidratare fără pierdere de electroliţi (soluţia izotonă), vehicul
pentru medicamente în perioada pre şi postoperatorie.
Contraindicaţii: Hiperglicemie, stări de hiperhidratare; soluţiile concentrate sunt
contraindicate în coma hiperosmolară, în şoc şi în dezechilibre acido-bazice de cauză
metabolică; la bolnavii cu tulburări ale toleranţei la glucoză şi pentru soluţii concentrate
administrarea se face sub controlul glicemiei; atenţie la eventuala suplimentare de potasiu
şi insulină.
Reacţii adverse: Injectarea paravenoasă a soluţiilor 20% sau mai concentrate provoacă
iritaţie şi necroză, iar injectarea intravenoasă de soluţii concentrate poate fi cauza de
tromboflebită locală sau sclerozarea venei.
Mod de administrare: Intravenos, în injecţii lente până la 550 ml pe zi pentru soluţiile 33%
şi 40% (cantitatea nu trebuie să depăşească 800-900 mg glucoză/kg corp şi ora, adică cca
300 ml din soluţia 20% pentru un adult de 70 kg).
Formă de prezentare: Cutii cu 10 fiole de 10 ml. Cutii cu 50 fiole de 10 ml. Cutii cu 100
fiole de 10 ml.

Producător: Sicomed
GLURENORM
gliquidonum
Prezentare farmaceutică: Comprimate a 30 mg gliquidon (cutie cu 3 folii a 10 buc.).
Acţiune terapeutică: Hipoglicemiant pentru administrare orală, din grupul sulfonilureelor.
Glurenorm stimulează secreţia de insulină la nivelul pancreasului. Substanţa se absoarbe
complet din tractul gastrointestinal, se metabolizează la nivel hepatic şi se elimină pe cale
urinară în majoritate prin metaboliţi inactivi.
Indicaţii: Diabet zaharat tip II (non-insulino-dependent), când regimul igieno-dietetic nu
este suficient pentru echilibrarea metabolismului.
Mod de administrare: Produsul se administrează conform indicaţiilor medicului. În
general, se recomandă creşterea progresivă a dozelor începând cu 1/2 comprimat (15
mg)/zi şi ajungând treptat, la nevoie, la 4 comprimate (120 mg/zi). Produsul se
administrează înainte de masă. Trecerea de la tratamentul cu alte antibiotice orale la cel
cu Glurenorm se va face treptat prin tatonare, luând însă în considerare că aproximativ 1
000 mg tolbutamid au ca echivalent 30 mg gliquidon. În cursul tratamentului se va
respecta regimul alimentar recomandat de medicul curant. Acţiunea hipoglicemiantă a
Glurenormului poate fi diminuată în cazul asocierii cu simpatomimetice, clorpromazină,
hormoni tiroidieni, anticoncepţionale orale şi preparate ce conţin acid nicotinic. Acţiunea
este intensificată în cazul administrării concomitente de băuturi alcoolice, salicilaţi,
sulfonamide, fenilbutazonă, tuberculostatice, cloramfenicol, compuşi tetraciclinici, derivaţi
cumarinici, ciclofosfamidă, inhibitori MAO, diuretice tiazidice şi blocanţi beta-adrenergici.
Reacţii adverse: Pot apărea: tulburări gastrointestinale, reacţii alergice, hipoglicemie.
Contraindicaţii: Diabet insulino-dependent, precomă şi comă diabetică, dezechilibre
metabolice severe cu tendinţă spre acidoză, sarcină, hipersensibilitate cunoscută la
derivaţii de sulfoniluree.

Producător: Terapia S.A.

GLURENORM
gliquidonum
Formă de prezentare: Tablete a 30 mg de gliquidon/tabletă.
Acţiune terapeutică: Glurenorm stimulează insulele Langerhans pentru a produce
insulină endogenă şi este indicat atunci când metabolismul hidraţilor de carbon nu mai
poate fi controlat în mod satisfăcător doar prin regim alimentar.
Indicaţii: Tratamentul diabetului zaharat la pacienţii de vârst medie şi la cei vârstnici,
adică diabetul care apare şi se manifestă la maturitate.
Contraindicaţii: Glurenorm nu se va utiliza în tratamentul diabetului insulino-dependent şi
pre-coma diabetică, în diabetul cu complicaţii: acidoză în prezenţa corpilor cetonici, în
tratamentul pacienţilor cu alergie la sulfonamide şi în cursul sarcinii.
Precauţii: Tratamentul diabetului presupune supraveghere medicală permanentă. Se cere
o atenţie deosebită, mai ales în perioada de titrare a dozei sau atunci când se schimbă
tratamentul, deoarece până când se stabileşte doza optimă, medicamentul poate afecta
capacitatea pacientului de a conduce un vehicul sau de a desfăşura activităţi care
presupun o concentrare totală. Glurenorm este în general bine tolerat de pacienţii cu
afecţiuni renale, dar în situaţia unei afecţiuni renale grave este necesar un control medical
minuţios. În cazul în care în timpul tratamentului se manifestă semne de disconfort (semne
de hipoglicemie, febră, exantem, greaă), se va consulta medicul fără întârziere. Dacă în
cursul tratamentului cu Glurenorm se instalează sarcina, se va întrerupe tratamentul şi se
va consulta medicul imediat. Pacienţii diabetici sunt predispuşi la tulburări cardiovasculare.
Această categorie de risc poate fi diminuată numai prin respectarea strictă a regimului
prescris de medic. Tratamentul antidiabetic oral nu poate substitui regimul alimentar
specific prescris, întrucât pentru tratamentul diabetului, regimul alimentar are în primul
rând rolul de a controla greutatea pacientului şi este independent de tratamentul
medicamentos pe care îl prescrie medicul. Aşa cum este cazul formulelor orale ale tuturor
medicamentelor utilizate în tratamentul diabetului zaharat, omisia unei mese sau
nerespectarea recomandărilor posologice ale medicului pot duce la o scădere importantă
a nivelului glicemiei şi eventual la o pierdere a cunoştinţei. Hipoglicemia se poate de obicei
corecta mâncând puţin zahăr, o bomboană sau bând un lichid îndulcit. Dacă hipoglicemia
persistă, se va consulta imediat medicul.
Reacţii adverse: S-au raportat cazuri rare de hipoglicemie, reacţii cutanate alergice,
modificări ale sistemului hematopoietic şi intoleranţă gastrointestinală.
Interacţiuni: Acţiunea hipoglicemiantă a medicamentelor de tipul sulfoniluree poate fi
intensificată în urma efortului fizic, a stresului, a consumului de alcool sau a anumitor
medicamente ca de exemplu salicilaţi, sulfonamide, preparate pe bază de fenilbutazonă,
tuberculostatice, cloramfenicol, ciclofosfamide, inhibitori MAO şi agenţi beta-blocanţi. Este
posibilă o reducere a efectului hipoglicemiat prin administrarea concomitentă de
clorpromazin, simpaticomimetice, corticoizi, hormoni tiroidieni, anticoncepţionale orale şi
preparate care conţin acid nicotinic. Glurenorm poate reduce toleranţa pacienţilor la alcool.
Dozare, mod de administrare: Instrucţiunile medicului referitoare la posologie şi regim
alimentar, adaptate metabolismului individual al pacientului, vor fi respectate cu stricteţe.
Pacientul nu va întrerupe tratamentul fără a consulta medicul în prealabil. Începerea
tratamentului: Tratamentul cu Glurenorm se va începe de obicei cu 1/2 tabletă (15 mg),
luată la micul dejun. Dacă această doză se dovedeşte insuficientă, va fi mărită treptat,
conform instrucţiunilor medicului. Trebuie avut în vedere că o doză totală zilnică de mai
mult de 4 tablete (120 mg) nu produce, de obicei, un efect mai bun. Schimbarea
tratamentului, înlocuirea altor antidiabetice orale cu un mod de acţiune similar). Doza
iniţială va fi stabilită în funcţie de starea pacientului diabetic. Atunci când se trece de la alte
medicamente antidiabetice orale, se va avea în vedere că efectul unei tablete de
Glurenorm (30 mg) este echivalent cu cel al unei doze de aproximativ 1000 mg de
tolbutamidă. Doza iniţială de Glurenorm este de obicei de 1/2 până la 1 tabletă. Doza se
va mări numai la indicaţia medicului. Atunci când se prescriu două tablete (60 mg), doza
zilnică de Glurenorm poate fi luată în doză unică, la micul dejun. Totuşi, se obţin rezultate
mai bune prin administrarea dozei în două sau trei prize zilnice. Tabletele de Glurenorm se
vor lua la începutul mesei.
Condiţii de păstrare: Se va păstra într-un loc uscat, la o temperatură care să nu
depăşească 25C. Se va păstra într-un loc sigur şi nu se va lăsa la îndemâna copiilor.

Producător: Boehringer Ingelheim

GLUTAMAT FEROS
ferrosii glutamas
Prezentare farmaceutică: Fiole a 5 ml şi 10 ml soluţie buvabilă conţinând glutamat feros
100 mg şi 200 mg, corespunzător la 21- 22 mg, respectiv 43 mg fier (cutie cu 10 sau 100
buc.).
Acţiune terapeutică, Indicaţii, Reacţii adverse şi Contraindicaţii: Aceleaşi ca pentru
Ferglurom (respectiv Glubifer).
Mod de administrare: Curativ, la adulţi, doze cuprinse între 3 fiole a 100 mg şi 3 fiole a
200 mg zilnic; la copii, 1-2 fiole a 100 mg zilnic. Tratamentul se începe cu doze mici, care
se cresc progresiv; se administrează pe stomacul gol sau la mese (dacă survin fenomene
de iritaţie digestivă), continuând până la normalizarea valorilor hemoglobinei, sau timp
îndelungat (dacă bolnavul pierde sânge sau nevoile de fier sunt crescute); se asociază
eventual acid ascorbic (creşte absorbţia fierului). Pentru profilaxie se recomandă câte o
fiolă a 100 mg, o dată pe zi.

Producător: Biofarm
GLUTAMOLACTAT DE MAGNEZIU cu vitamina B6
combinaţii
Compoziţie: Capsule conţinând glutamolactat de magneziu: 0,3040 g; clorhidrat de
piridoxină: 0,0625 g.
Acţiunea farmacoterapeutică: Magneziu, cation legat de numeroase procese enzimatice
din organism poate fi diminuat prin eliminare excesivă (vărsături, diaree) sau aport
insuficient (malabsorbţie), determinând diferite manifestări clinice de hipomagneziemie
care necesită completarea rezervelor de magneziu. Glutamolactatul de magneziu din
compoziţia preparatului se caracterizează printr-o bună absorbţie şi o bună toleranţă
digestivă. Asocierea cu Vitamina B6 realizează o acţiune sinergică. Administrarea unei
caspule este echivalentă cu un aport de 0,025 g Mg++ şi 0,062 g de piridoxină.
Indicaţii: Spasmofilie, tetanie cronică, normocalcemică, tetanie idiopatică, tetanie latentă;
la persoanele cu hiperexcitabilitate neurovegetativă, care prezintă cefalee, dureri
precordiale, parestezii, tremurături, crampe şi contracţii musculare fasciculare, diskinezii
biliare; la gravide, astenici şi hiperemotivi cu deficit de magneziu; pentru compensarea
pierderilor de magneziu în cursul tratamentelor cu cortizonice, digitalice, diuretice, extracte
de tiroidă; în polinevritele etilice; la bolnavii cu crize comiţiale.
Contraindicaţii: Insuficienţă renală.
Reacţii adverse: Rareori greaţă, care se amendează la suprimarea tratamentului.
Posologie şi mod de administrare: Doza zilnică variază între 4 şi 8 capsule pe zi.
Preparatul se administrează, de preferinţă, înainte de masă. După două srăptămâni de
tratament este util să se determine magneziemia pentru o eventuală creştere a dozei.
Administrarea trebuie continuată până la corectarea deficitului în magneziu, respectiv,
până la dispariţia fenomenelor clinice consecutive.
Formă de prezentare: Cutii cu 5 blistere a 9 capsule, flacon cu 45 capsule.
Condiţii de păstrare: Ferit de umiditate şi căldură.

Producător: Sicomed
GLUTAROM
acidum glutamicum
Prezentare farmaceutică: Drajeuri conţinând acid glutamic 400 mg (cutie cu 100 buc.);
fiole a 10 ml soluţie apoasă injectabilă conţinând glutamat de sodiu 1 g (cutie cu 5 buc.).
Acţiune terapeutică: Aminoacid esenţial, creşte capacitatea funcţională a scoarţei
cerebrale, detoxifică excesul de amoniac.
Indicaţii: Oligofrenie (fenilpiruvică prin factor Rh, mixedem, boală Down), nevroză
astenică, surmenaj psihic, mic rău epileptic; encefalopatie portală, precomă şi comă
hepatică.
Mod de administrare: Adulţi: 2-6 drajeuri la mese (pentru acţiunile centrale) sau 20-30
fiole intravenos (în coma hepatică); copii: 2-6 drajeuri la mese (în oligofrenie).
Reacţii adverse: Dozele mari de glutamat de sodiu, injectate în coma hepatică, pot
provoca alcaloză şi hipokaliemie prin aport masiv de sodiu, rareori reacţii idiosincrazice -
congestie, cefalee, dureri toracice; injectarea intravenoasă rapidă poate produce congestia
feţei, salivaţie, vomă. Administrarea orală de doze mari poate provoca nelinişte motorie şi
tulburări de somn.
Contraindicaţii: Injectarea intravenoasă este contraindicată în caz de anurie, insuficienţă
renală, la hepaticii fără amoniemie crescută în caz de dezechilibru electrolitic sever;
administrarea orală este contraindicată în prezenţa tulburărilor grave de afect.

Producător: Terapia S.A.

GLUTASEPT
diverse
Dezinfectant - sterilizant concentrat cu spectru larg de acţiune.
Prezentare: Flacoane de 1 l, canistre de 5 l şi butelii de 60 l din polietilenă.
Compoziţie: Glutaraldehidă, substanţă tensioactivă neionică, ulei de pin, stabilizator,
complexanţi, apă distilată, alcool etilic.
Acţiune: Bactericid, virulicid, sporicid activ faţă de: Escherichia coli, Pseudomonas
aeruginosa, Staphylococcus aureus, Enterococcus faecium, Mycobacterium smegmatis,
Candida albicans; eficace faţă de virusul hepatitei B, virusul HIV, bacilul Koch şi bacilul
piocianic.
Utilizare: Sterilizarea la rece a instrumentarului din materiale termosensibile (sonde,
endoscoape, tuburi): imersare în soluţie de 10 ml Glutasept /100 ml apă, timp de acţiune 5
ore, clătire de minimum 5 ori cu apă distilată, uscare şi păstrare în condiţii sterile.
Dezinfecţia instrumentelor medicale şi de laborator, din oţel inoxidabil: imersare în soluţie
de 5 ml Glutasept /100 ml apă, timp de acţiune 30 minute, clătire cu apă distilată, uscare şi
păstrare în condiţii sterile.

Producător: Sintofarm S.A.

GLUTETIMIDĂ
glutethimidum
Prezentare farmaceutică: Comprimate conţinând glutetimidă 0,25 g (flac. cu 10 buc.)
Acţiune terapeutică şi Indicaţii: Insomnii; premedicaţie în chirurgie şi obstetrică.
Mod de administrare: Câte 1-2 comprimate (0,25-0,5 g) la culcare sau în seara dinaintea
intervenţiei chirurgicale, eventual cu o oră înaintea acesteia.
Reacţii adverse: Ocazional buimăceală la trezire, greaţă, vomă, oscilaţii tensionale,
erupţii cutanate alergice; foarte rar reacţii alergice severe, porfirie, discrazii sanguine
(purpură, trombocitopenie, anemie aplastică, leucopenie). Tratamentul îndelungat abuziv
poate determina dependenţă.
Contraindicaţii: Alergie la glutetimidă, glaucom cu unghi îngust; în rest aceleaşi ca pentru
ciclobarbital.

Producător: Terapia S.A.

GLYVENOL
tribenosidum
Compoziţie: Substanţă activă: etil-3,5,6-tri-0-benzil-D-glucofuranozid (=tribenosid), o
substanţă sintetică activă aparţinând glucofuranozidelor.
Formă de prezentare: Capsule conţinând 400 mg tribenosid. Drajeuri conţinând 200 mg
tribenosid.
Acţiune terapeutică: Pentru tulburări circulatorii venoase.
Farmacodinamică: Glyvenol-ul reduce permeabilitatea capilară şi, prin aceasta, combate
edemul. El are efect antagonist asupra substanţelor endogene care produc inflamaţia şi
durerea. Glyvenol-ul contracarează procesele patologice care se produc în paturile
capilare, în vene şi în ţesuturile perivenoase.
Farmacocinetică: Tribenosidul, substanţa activă a Glyvenol-ului se resoarbe rapid şi
aproape complet şi este intens metabolizată. La o oră după ingestia unei cantităţi de 10
mg/kg corp, se atinge maximum de concentraţie plasmatică, 9-18 mcg/ml (tribenozid +
metaboliţi). Tribenosidul are afinitate diferită pentru o serie de ţesuturi şi organe, în pereţii
vaselor sanguine, de exemplu, acesta atinge concentraţii relativ înalte. Eliminarea
tribenosidului urmează un proces bifazic. Timpul de înjumătăţire (t1/2alfa) are o fază
rapidă de 2 ore. Ulterior, când concentraţia plasmatică scade sub 2g/ml (aproximativ la 8
ore de la ingestie), începe cea de-a doua fază, al cărei timp de înjumătăţire (t1/2beta) este
de 20 de ore. Nu se înregistrează nici o acumulare de tribenozid chiar în cazul dozelor
zilnice repetate. Substanţa activă se excretă numai sub formă de metaboliţi şi aproape
exclusiv prin urină. Activitatea farmacologică a principalilor metaboliţi reprezintă doar
jumătate din cea a tribenozidului, iar 20% din doza administrată se elimină ca acid hipuric.
Rata excreţiei este de 77-93% din doză în primele 9 ore şi de 93-100% în 72 ore.
Indicaţii: Tulburări circulatorii venoase: senzaţie de oboseală, greutate şi tensiune în
membrele inferioare, edeme şi durere ale membrelor inferioare după şezut sau ortostatism
prelungite. Sindrom varicos: simptome datorate venelor varicoase, edeme statice şi
flebalgii. Hemoroizi. Ca adjuvant în tratamentul flebitelor, periflebitelor şi sindromului
posttrombotic, precum şi pre- şi postterapie de sclerozare.
Contraindicaţii: Hipersensibilitate la substanţa activă a Glyvenol-ului.
Reacţii adverse: Eritem cutanat şi tulburări gastrointestinale care sunt expresia unei
sensibilităţi individuale şi care dispar spontan la întreruperea medicaţiei. În rarele cazuri de
manifestări mai severe, se recomandă apelarea la măsuri adecvate ameliorării
simptomatologiei. Există corespondenţă între frecvenţa unor astfel de reacţii adverse şi
cantitatea de Glyvenol administrată.
Sarcină şi alăptare: Ca în cazul oricărei terapii medicamentoase, Glyvenol-ul trebuie
administrat cu precauţie în timpul perioadei de sarcină, în special în primele trei luni. Nu se
ştie dacă substanţa activă trece în laptele matern. Riscul fetal trebuie considerat înaintea
beneficiilor pentru mamă.
Interacţiuni: Deşi substanţa activă derivă din zahăr, nu s-a demonstrat că Glyvenol ar
interfera metabolismul hidrocarbonatelor, chiar şi la diabetici.
Dozare: 1 capsulă de 400 mg de 2 ori pe zi, după mese; 1 drajeu de 200 mg de 3-4 ori pe
zi, în timpul sau după mese. Doza de 800 mg recomandată zilnic nu ar trebui depăşită,
întrucât orice creştere peste aceasta nu aduce nici o îmbunătăţire a efectului terapeutic.
Glyvenol-ul trebuie administrat timp de câteva săptămâni, chiar în cazul în care
simptomele dispar rapid. Se recomandă repetarea tratamentului din când în când, în
special pacienţilor ale căror ocupaţii presupun expunerea membrelor inferioare la eforturi
prelungite şi mai ales în sezoanele călduroase ale anului.
Supradozare: Nu a fost raportat nici un caz de supradozare acută.

Producător: Novartis
GOPTEN
trandolaprilum
Compoziţie: 1 capsulă de Gopten 2 mg conţine 2 mg trandolapril. 1 capsulă de Gopten
0,5 mg conţine 0,5 mg trandolapril. Alte componente: hidratoxid de fier (E 172), eritrocin (E
127), gelatină, lactoză, amidon de porumb, fumarat, stearil de sodiu, oxid de titan (E 171).
Indicaţii: Hipertensiune arterială (esenţială). Disfuncţie ventriculară stângă după infarctul
miocardic acut.
Posologie: Trandolaprilul se va administra zilnic în priză unică, la acelaşi moment al zilei,
indiferent de doză. Doza uzuală de întreţinere este de 2 mg pe zi administrată într-o
singură priză. Dozare la pacienţii care au urmat anterior un tratament diuretic: Dacă s-a
folosit anterior un tratament diuretic se recomandă: întreruperea tratamentului diuretic cu
cel puţin 3 zile înaintea instituirii tratamentului cu Gopten şi/sau începerea tratamentului cu
Gopten cu o doză de 0,5 mg/zi şi ajustarea ulterioară a dozei în funcţie de răspunsul clinic.
Dozare la pacienţii cu funcţie renală diminuată: La pacienţii cu un clearance al creatinei >
30 ml/min nu este nevoie de o reducere a dozei. Dacă clearance-ul creatininei este
cuprins în intervalul 10-30 ml/min doza iniţială este de 0,5 mg şi se poate creşte, dacă este
necesar, la 1 mg. În cazul în care clearance-ul la creatinină este <10 ml/min doza
administrată va fi de 0,5 mg o dată pe zi. La pacienţii cu insuficienţă renală se recomandă
monitorizarea atentă a funcţiei renale şi a potasemiei în prima săptămână de tratament.
Dozare la pacienţii cu funcţie hepatică diminuată: La pacienţii cu insuficienţă hepatică
tratamentul se începe cu 0,5 mg/zi şi apoi se ajustează în funcţie de răspunsul pacientului.
Dozare la pacienţii vârstnici: La pacienţii în vârstă, cu funcţie renală normală nu este
nevoie de ajustarea dozei.
Precauţii: În anumite situaţii clinice poate apărea o suprastimulare a sistemului renină-
angiotensină-aldosteron; printre aceste situaţii se numără depleţia hidrosalină severă,
stenoza de arteră renală, insuficienţa cardiacă congestivă şi ciroza hepatică cu edeme
şi/sau ascită. Inhibarea acestui sistem cu un inhibitor al enzimei de conversie, mai ales la
administrarea primei doze şi în timpul primelor două săptămâni de tratament, poate
produce hipotensiune severă şi/sau insuficienţă renală funcţională. Hipotensiunea
excesivă poate determina sincope sau leziuni ischemice la organele ţintă afectate de boli
arteriale (ex.: IMA, AVC). La toţi aceşti pacienţi cu risc crescut, inclusiv cei cu instabilitate
hemodinamică sau cu boală coronariană sau cerebrovasculară, tratamentul cu trandolapril
trebuie iniţiat sub supraveghere mediaclă prin administrarea de doze mici şi titrarea atentă
a dozei. Dacă în timpul tratamentului se dezvoltă insuficienţă renală sau hipotensiune
poate fi necesară reducerea dozei sau întreruperea tratamentului cu trandolapril şi/sau cu
diuretice (dacă acestea sunt asociate la tratament). În timpul tratamentului cu inhibitori ai
enzimei de conversie poate apărea hiperkalimie, îndeosebi la pacienţii cu funcţie renală
limitată sau cu diabet zaharat.
Contraindicaţii: Hipersensibilitate cunoscută la trandolapril sau la un alt IEC; antecedente
de angiodem (ex.: edem Quinke) asociat cu terapie anterioară cu IEC; edem angioneurotic
sau ereditar; sarcină; lactaţie. Înaintea administrării Goptenului trebuie controlată funcţia
renală şi tensiunea arterială şi/sau urmăriţi parametrii de laborator la pacienţii cu:
deficienţă hidrosalină; funcţie renală limitată; hipertensiune arterială severă; insuficienţă
cardiacă concomitentă; pacienţi peste 65 ani. În timpul terapiei cu Gopten nu se va efectua
dializă sau hemofiltrare cu membrane de poliacrilnitrilmetalilsulfat - high-flux (A.N. 69)
deoarece există pericolul apariţiei reacţiilor anafilactice. În cazul unei iminenţe de dializă
sau hemofiltrare trebuie schimbat medicamentul antihipertensiv (nu un IEC) sau se va
folosi altă membrană de dializă. Informaţi medicul că sunteţi tratat cu Gopten, respectiv
aveţi nevoie de dializă, pentru ca medicul să aibă în vedere acest lucru.
Reacţii adverse: Reacţiile adverse apărute în timpul administrării Gopten sau altor IEC,
dar care nu apar la fiecare pacient sunt: Sistemul cardio-circulator: ocazional, mai ales la
începutul terapiei cu Gopten, ca şi la pacienţi cu deficienţe hidroelectronice (ex.:
tratamentul diuretic), insuficienţă cardiacă, hipertensiune arterială severă dar şi o creştere
a dozei de diuretic şi/sau Gopten poate apărea o scădere brutală a tensiunii arteriale cu
simptome ca ameţeli, slăbiciuni, tulburări de vedere, rareori sincope. În cazuri singulare
pot apărea: tahicardie, palpitaţii, tulburări de ritm, angină pectorală, infarct miocardic,
accidente ischemice tranzitorii. Rinichii: ocazional pot apărea sau pot fi agravate tulburări
ale funcţiei renale, în cazuri singulare până la insuficienţă renală acută. Rar a fost
constatată proteinurie, parţial o înrăutăţire a funcţiei renale. Caile respiratorii: ocazional pot
apărea tuse iritativă uscată şi bronşită, rar dispnee, sinuzite, rinite, bronhospasm, glosită şi
uscăciunea gurii. În cazuri singulare se declanşează edem angio-neurotic cu participarea
laringelui, faringelui şi limbii. În acest caz trebuie administrate imediat 0,3-0,5 mg
epinefrină subcutanat, respectiv epinefrină o,1 mg încet i.v. sub controlul EKG şi al
tensiunii arteriale şi apoi glucocorticoizi. Ulterior se impune administrarea i.v. de
antihistaminice şi blocarea H2. Pe lângă folosirea epinefrinei poate fi administrat
inactivator de Cl în cazurile cunoscute de deficit de inactivator Cl. Tractul gastrointestinal:
oazional pot apărea greaţă, tulburări de digestie, rar - diaree, vărsături, constipaţie şi
inapetenţă. Sub terapia cu inhibitori de enzimă de conversie au fost descrise cazuri
singulare de icter colestatic, insuficienţă hepatică, pancreatită, ileus, parţial având evoluţie
dificilă. Piele, vase: ocazional apar exantem, urticarie şi reacţii cutanate ca: eritemă
multiformă sau edem angioneurotic cu participarea buzelor, feţei sau extremităţilor. În
cazuri singulare acestea se pot însoţi de febră, mialgii, artralgii, vasculite şi eozinofilie. În
aceste cazuri trebuie consultat medicul şi oprită terapia cu Gopten. Cu totul izolat au
apărut tulburări psoriaziforme, fotosensibilitate, alopecie, onikoliză, sindrom Raynaud.
Sistemul nervos: ocazional apar cefalee, oboseală, depresii, tulburări de somn, impotenţă,
parastezii, tulburări de echilibru, confuzii, vertij, vedere înceţoşată, tulburări gustative sau
pierderea trecătoare a gustului. Laborator: ocazional apar scăderi ale hemoglobinei,
hematocritului, leucocitelor şi trombocitelor. Rar se poate ajunge,mai ales la pacienţii cu
funcţie renală limitată, boli de colagen sau terapie simultană, allopurinol, procainamidă sau
medicamente care deprimă imunitatea la anemie, trombocitopenie, neutropenie şi cu totul
izolat chiar la agranulocitoză sau pancitopenie. Cu totul izolat a fost semnalată
hemoliza/anemia hemolitică şi în legătură cu deficitul de G6PDH fără a exista o corelaţie
cauzatoare cu IEC. Rar la pacienţi cu tulburări ale funcţiei renale pot creşte concentraţiile
plasmatice de uree, creatinină şi potasiu şi să scadă cele de sodiu. În urină poate să apară
proteinuria. În cazuri izolate pot creşte cencentraţiile de bilirubină şi enzime hepatice.
Valorile de laborator trebuie controlate în timpul tratamentului cu Gopten. Mai ales la
începutul tratamentului şi la pacienţii cu risc (tulburări ale funcţiei renale, boli de colagen,
tratarea cu imunodepresive sau cu allopurinol, procainamidă) trebuie controlate
concentraţiile serice ale electroliţilor, ale creatininei şi hemograma. Dacă apar simptome
ca febră, andenopatie, faringită, trebuie controlată valoarea leucocitelor. Tratamentul cu
acest medicament necesită control medical periodic. Datorită reacţiilor individuale diferite,
poate fi periclitată capacitatea de participare activă la circulaţia stradală sau la manevrarea
maşinii. Aceasta mai ales la începutul terapiei şi la schimbarea preparatului, ca şi în
legătură cu alcoolul.
Interacţiuni medicamentoase: Au fost descrise următoarele interacţiuni la folosirea
simultană a IEC cu: sare de bucătărie: scăderea acţiunii hipotensoare a Goptenului;
medicamente hipotensoare: creşterea efectului hipotensor al Goptenului mai ales prin
diuretice; medicamente antiinflamatorii şi antialergice (aspirină, indometacin): posibila
scădere a efectului hipotensor al Goptenului; potasiu, diuretice economisitoare de potasiu:
creştere marcată a potasemiei; litiu: creştere a litemiei (control regulat!); alcool: creşterea
acţiunii alcoolului; somnifere, narcotice: scăderea accentuată a tensiunii; allopurinol,
imunodrepesive, citostatice, corticoizi, procainamid: leucopenie. Atenţie! A nu se folosi
după depăşirea temenului de valabilitate. A nu se păstra la temperaturi mai mari de 25
grade Celsius. A se păstra în locuri inaccesibile copiilor!
Formă de prezentare: Gopten 2 mg - pachete calendaristice cu 28 capsule (4
săptămâni). Gopten 0,5 mg - pachete cu 20 capsule.

Producător: Knoll A.G.

GORDOX, soluţie injectabilă
aprotininum
Compoziţie: Fiecare fiolă (10 ml) conţine 100 000 UI aprotinină/inhibitor de Kalikreină.
Indicaţii: Tratamentul hemoragiilor primare hiperfibrinolitice. Ca terapie adjuvantă în
pancreatita acută severă. Recăderi severe ale pancreatitei cronice recidivante. Pancreatita
postoperatorie şi traumatică.
Contraindicaţii: Coagulopatie intravasculară diseminată (CID). Intoleranţă la preparat.
Mod de administrare: Adulţi (cu greutate corporală medie de 70 kg): doza iniţială - de
500.000 UI administrată intravenos, lent (max. 5 ml/min) cu pacientul culcat în poziţie
orizontală. Ulterior, pentru menţinerea nivelului seric, se vor administra 200 000 UI la
fiecare 4-6 ore, în perfuzie intravenoasă lentă, picătură cu picătură. Doza totală zilnică
trebuie să fie de minimum 1 000 000 UI. După ce se obţine îmbunătăţirea stării clinice şi a
testelor de laborator, dozele zilnice pot fi reduse treptat, ajungându-se, de ex., până la 500
000 UI zilnic. Copii: doze reduse şi adaptate la greutatea corporală a copilului, calculate pe
baza dozelor recomandate pentru adulţi (stabilite pentru 70 kg greutate corporală).
Efecte secundare: Reacţii alergice în funcţie de a căror severitate se poate decide
întreruperea tratamentului.
Interacţuni medicamentoase: A nu se administra împreună cu Rheumacrodex în
perfuzie, deoarece îşi măresc, reciproc, efectul alergic.
Precauţii: Datorită structurii polipeptidice de origine proteică a substanţei active din
preparat, acesta poate reacţiona ca un antigen. Pentru a se stabili toleranţa, înaintea
începerii tratamentului se recomandă injectarea i.v. a 1 ml din soluţia diluată 1/1000.
Preparatul nu trebuie folosit în caz de reacţii alergice. Dacă apar simptome de intoleranţă,
în timpul perfuzării sau a injectării, administarea preparatului trebuie stopată imediat.

Producător: Richter Gedeon

GRANDAXIN
tofisopanum
Prezentare farmaceutică: Tablete conţinând 50 mg tofisopam.
Acţiune terapeutică: Tofisopamul este un derivat de 2,3 benzodiazepină care diferă de
grupul benzodiazepinelor din punctul de vedere al structurii chimice şi al proprietăţilor
farmacologice. S-a dovedit a fi un agent anxiolitic eficace care nu posedă efectul sedativ al
benzodiazepinelor. Datorită absenţei acţiunii musculo-relaxante este util pentru
administrarea la pacienţii cu afecţiuni neuro-musculare. Administrat în doze terapeutice,
tofisopamul nu potenţează efectul alcoolului. Nu prezintă efect cardiodepresiv. Nu s-a
înregistrat dependenţă nici chiar în terapia de lungă durată. Datorită proprietăţilor non
sedative, tofisopamul este un ideal agent anxiolitic de zi.
Indicaţii: În psihiatrie: tulburări vegetative, anxietate, lipsă de motivaţie, oboseală, apatie,
nevroze, depresie reactivă, neurastenie, neurastenie sexuală. În medicina internă: pentru
ameliorarea simptomelor nevrotice secundare care însoţesc boli primare de diverse
etiologii (angină pectorală, pseudoangină). În ginecologie: pentru amendarea simptomelor
produse de tulburările de climacteriu, în asociere cu agenţi hormonali sau în administrare
unică. În cadrul sindromului de abstinenţă la alcoolici pentru a reduce simptomele
vegetative şi agitaţia din stadiile de predelir şi delir. În neurologie: la pacienţii cu miastenia
gravis, miopatie, neuropatie, atrofie musculară la care este contraindicată administrarea
anxioliticelor musculo-relaxante.
Contraindicaţii: Psihopatii agresive. Nu se recomandă în primele trei luni de sarcină.
Mod de administrare: Doza uzuală pentru adulţi este de 1-2 tablete de 1-3 ori pe zi (50 –
300 mg/zi ).
Efecte secundare: Greţuri, dureri epigastrice, rash, rar hiperactivitate, agresivitate care
dispar de obicei odată cu scăderea dozelor. Tulburări de somn care pot fi evitate prin
administrarea ultimei doze zilnice înainte de ora 17.

Producător: EGIS
GRAVIBINON
combinaţii
Acţiune terapeutică: Produs hormonal injectabil.
Indicaţii: O insuficienţă dovedită de corp galben, în cazul unui avort habitual sau al unei
situaţii iminente de avort. Pentru echilibrarea situaţiei hormonale după inducerea unei
ovulaţii.
Compoziţie: 1 ml (2 ml) conţin 250 (500 mg) hidroxiprogesteron caproat şi 5 (10 mg)
estradiolvalerat în soluţie uleioasă.
Contraindicaţii: Herpes gestationis în antecedente, existenţa unor procese
tromboembolice.
Efecte secundare: Atenţie la existenţa în antecedente a unor procese tromboembolice, a
unui diabet zaharat cu modificări vasculare şi anemie severă.
Interacţiuni: Nevoia de antidiabetice poate fi modificată prin influenţarea toleranţei la
glucoză. Notă: Publicaţiile specializate conţin informaţii detaliate în special referitor la
următoarele teme: problematica unor posibile acţiuni teratogene, influenţa asupra
metabolismului hirocarbonat.
Mod de administrare: În ameninţare de avort: injecţii intramusculare 2 x 2 ml pe
săptămână până la oprirea sângerării, iar în continuare, timp de câteva săptămâni câte 2
ml o dată pe săptămână. Dacă tratamentul iminenţei de avort nu a fost urmat de un
rezultat favorabil, atunci după chiuretajul de rigoare, poate să mai apară o sângerare de
privare, după un timp de 8-14 zile.
Formă de prezentare: Cutii cu 5 fiole injectabile de 2 ml.

Producător: Schering AG
GRIPE BABY WATER, fără alcool
combinaţii
Compoziţie: Fiecare linguriţă de 5 ml conţine:
Ulei de mărar deterpenizat 2 - 3 mg
Bicarbonat de sodiu 52,5 mg

Proprietăţi: Sedativ şi calmant al colicilor abdominale

Dozaj: Pentru sugari şi copii:
Nou-născuţi 1/2 linguriţă de 3 ori pe zi
1 - 6 luni 1 linguriţă de 3 ori pe zi
6 - 24 luni 2 linguriţe de 3 ori pe zi
2 ani şi mai mult 2 - 3 linguriţe de 3 ori pe zi

Condiţii de păstrare: A se păstra la loc rece.

Producător: Pharco Pharmaceuticals

GRISEOFULVIN
griseofulvinum
Compoziţie: Comprimate conţinând 0,125 g griseofulvină.
Acţiune farmacoterapeutică: Antibiotic fungistatic activ împotriva dermatofiţilor din genul
Epidermophyton, Microsporum şi Tricophyton.
Indicaţii: Dermatofiţii ale regiunilor păroase ale pielii capului şi feţei - favus, tricofiţie,
microsporie, sicozis parazitar-, dermatofiţii ale unghiilor (cu excepţia candidozei); toate
tipurile de dermatofiţii cutanate (în epidermomicoze se va asocia obligatoriu medicaţie
antifungică externă).
Contraindicaţii: Alergie specifică, porfirii hepatice, insuficienţă hepatică gravă, lupus
eritematos diseminat, nefropatii. Nu se foloseşte în primul trimestru de sarcină.
Reacţii adverse: Sunt de obicei minore şi trecătoare (cefalee, rash, uscăciunea gurii,
modificarea percepţiei gustative, tulburări gastrointestinale). Ocazional, s-au semnalat
angioedem, eriteme multiforme, dermatită exfoliativă, proteinurie, leucopenie şi alte
discrazii sanguine, candidoză, parestezii, fotosensibilitate şi cefalee severă; s-au mai
raportat depresie, confuzie, ameţeli, insomnie şi oboseală. În special la copii, în unele
cazuri au apărut anormalităţi ale organelor sexuale şi ale sânilor.
Interacţiuni medicamentoase: Griseofulvina poate diminua efectele anticoagulantelor
cumarinice şi ale contraceptivelor orale, posibil prin creşterea ratei de metabolizare a
acestora. Absorbţia gastrointestinală a griseofulvinei este diminuată de barbiturice.
Mod de administrare: Se recomandă administrarea în timpul meselor sau după mese.
Adulţi: 500 mg/zi (1 comprimat de 4 ori pe zi sau 4 comprimate o dată pe zi), zilnic (timp
de 4-8 săptămâni pentru micozele superficiale, 6-8 luni în onicomicoze ale degetelor
mâinii, 12-18 luni în onicomicoze ale degetelor picioarelor); în cazurile grave, doza se
poate creşte la 1 g/zi. Copii: 10 mg/kg corp/zi, după vârstă.
Formă de prezentare: Flacoane cu 60 comprimate.
Condiţii de păstrare: La adăpost de lumină, căldură şi umiditate.

Producător: Sicomed
GUMBIX
acidum para-aminomethylbenzoicum
Prezentare farmaceutică: Fiole a 5 ml soluţie injectabilă, conţinând 50 mg acid para-
aminometilbenzoic; cutii cu 5 fiole. Comprimate conţinând 100 mg acid para-
aminometilbenzoic; cutii cu 20 şi 100 de comprimate.
Acţiune terapeutică: Acidul para-aminometilbenzoic este un agent antifibrinolitic cu
activitate hemostatică în fibrinoliza primară, secundară şi cea indusă medicamentos.
Fibrinoliza crescută poate duce la perturbarea hemostazei şi la hemoragie generalizată.
Acidul para-aminometilbenzoic îşi exercită efectul antifibrinolitic printr-o inhibare
competitivă a activatorilor de plasminogen iar la doze mari şi printr-o activitate directă
antiplasmină.
Indicaţii: Chirurgie: profilaxia şi tratamentul hemoragiilor intraoperatorii şi postoperatorii,
mai ales în operaţiile pe prostată, plămâni, pancreas, creier şi, mai mult, în operaţiile cu
circulaţie extracorporeală; pentru tratamentul plăgilor extinse şi al hemoragiilor traumatice.
Urologie: profilaxia şi tratamentul hemoragiilor intraoperatorii şi postoperatorii, mai ales în
chirurgia prostatei. Obstetrică-ginecologie: profilaxia şi tratamentul hemoragiilor
intraoperatorii şi postoperatorii, a hemoragiei post-partum, hipermenoreei şi sângerărilor.
Medicină internă: tratamentul hemoragiilor din leucemie şi ciroza hepatică, hemoragiilor
din metastazele gastrice, pancreatice şi prostatice. În hemoragiile cauzate de accidente
transfuzionale şi în caz de hemofilie. Antidot: Gumbix este utilizat ca antidot în cursul
tratamentului cu fibrinolitice.
Mod de administrare: Soluţie injectabilă: 5 ml soluţie injectabilă (1 fiolă), de una până la
trei ori pe zi, dacă este necesar de patru ori (patru fiole) pe zi. Soluţia se injectează
intramuscular sau intravenos, de asemenea sub formă de perfuzie. Comprimate: 1-2
comprimate, de trei ori pe zi. Comprimatele trebuie înghiţite întregi, cu lichid, după mese.
Durata terapiei este stabilită de către doctor.
Reacţii adverse: Efecte secundare, precum greaţa, vărsăturile, diareea sau ameţeala,
sunt rare. Pentru soluţia injectabilă: în cazuri rare, fluctuaţii ale tensiunii arteriale, uneori
acompaniate de o creştere a frecvenţei pulsului, în timpul injectării sau imediat după
injectare. La locul injectării pot apărea tromboflebite localizate, dar, după experienţa
actuală, nu se dezvoltă complicaţii.
Contraindicaţii: Gumbix nu trebuie administrat la pacienţii cu hemoragie intravitroasă, la
cei cu funcţie renală sever compromisă sau în primul trimestru de sarcină. La pacienţii
care au tendinţa de a dezvolta tromboze, Gumbix trebuie administrat doar după o atentă
evaluare a raportului risc/beneficiu. Alte contraindicaţii: procese tromboembolice şi
hipercoagulabilitate.

Producător: Solvay Pharmaceuticals

GUTRON, comprimate a 2,5 mg
midodrinum
Compoziţie: Fiecare comprimat conţine 2,5 mg de midodrină hidrocloridă.
Acţiune terapeutică: Gutron creşte presiunea sanguină scăzută prin îmbunătăţirea
tonicităţii vaselor sanguine şi astfel previne acumularea unor mari cantităţi de sânge în
membrele inferioare. Această acumulare poate duce la ameţeli şi colaps circulator ca o
consecinţă a unui flux insuficient de sânge la creier. În cazuri de incontinenţă urinară,
Gutron îmbunătăţeşte funcţia sfincterului vezical.
Indicaţii: Tulburări ale reglării circulaţiei sanguine şi tulburări circulatorii datorate
acumulării unor mari cantităţi de sânge în venele extremităţilor inferioare, predispoziţie la
presiunea sanguină scăzută, hipotensiune în timpul convalescenţei, după intervenţii
chirurgicale, după naştere etc., labilitate cu hipotensiune datorată sensibilităţii la
schimbările meteorologice şi în perioada foehn-ului, deficienţă la debutul activităţii
dimineaţa. Incontinenţă urinară datorată insuficienţei funcţiei sfincterului vezical.
Dozare şi mod de administrare: Dacă nu este prescris altfel de către medic, respectaţi
strict recomandările următoare: Tulburări circulatorii: Adulţi şi adolescenţi: un comprimat
de două ori pe zi (dimineaţa şi seara), anumite cazuri putând avea nevoie de 3
comprimate pe zi. Unele cazuri pot necesita reducerea dozei la 1/2 tabletă de două ori pe
zi. Pacienţii care iau sedative sau soporifice ar trebui să înceapă tratamentul luând 1
comprimat de două ori pe zi. Dacă este necesar, doza poate fi crescută la 2 comprimate
de două până la trei ori pe zi. Copii: medicul curant va calcula doza în funcţie de greutatea
corporală. Incontinenţă urinară: Adulţi: 1-2 comprimate de două sau trei ori pe zi.
Contraindicaţii: Gutron nu trebuie administrat în cazuri de: hipertensiune, tumori medulo-
suprarenale, nefrită acută, insuficienţă renală severă, glaucom, hipertrofie de prostată cu
formare de reziduu urinar în vezică, obstrucţie mecanică în micţiune, hipertiroidism. În
cazul unor modificări severe organice ale inimii şi ale sistemului vascular, tulburări de ritm
cardiac şi funcţie renală insuficientă, trebuie acordată o atenţie deosebită la doza de
Gutron.
Sarcină şi alăptare: Gutron se foloseşte numai dacă e prescris special de medic.
Efecte secundare: În cazuri izolate pot apărea: aritmii, dureri precordiale şi reacţii
dermice (urticarie). La doze mai mari pot apărea: piloerecţie, în special în regiunea capului
şi gâtului, senzaţii de frig şi necesitate de a micţiona în cazurile cu retenţie urinară. Este
posibilă o scădere a frecvenţei cardiace sub rata de 60 bătăi pe minut.
Interacţiuni şi dependenţă: Nu se cunosc interacţiuni sau efecte de dependenţă.
Precauţii speciale: După perioade prelungite de tratament, trebuie verificată funcţia
renală. Dacă există contraindicaţii sau apar efecte secundare, vă rugăm să anunţaţi
medicul dvs. De asemenea, informaţi medicul dacă sunteţi însărcinată sau rămâneţi
însărcinată în perioada tratamentului. Verificaţi data expirării! Nu ţineţi medicamentul la
îndemâna copiilor!
Formă de prezentare: Cutii cu 20 şi 50 comprimate
Condiţii de păstrare: Nu păstraţi medicamentul la temperaturi peste 25 grade Celsius!
Feriţi de lumină şi păstraţi medicamentul în ambalajul original! Pentru orice întrebare,
consultaţi personalul de specialitate!

Producător: Nycomed Amersham

GUTRON, comprimate a 5 mg
midodrinum
Compoziţie: Fiecare comprimat conţine 5 mg de midodrină hidrocloridă.
Acţiune terapeutică: Gutron creşte presiunea sanguină scăzută prin îmbunătăţirea
tonicităţii vaselor sanguine şi astfel previne acumularea unor mari cantităţi de sânge în
membrele inferioare. Această acumulare poate duce la ameţeli şi colaps circulator ca o
consecinţă a unui flux insuficient de sânge la creier. În cazuri de incontinenţă urinară,
Gutron îmbunătăţeşte funcţia sfincterului uretral.
Indicaţii: Tulburări ale reglării circulaţiei sanguine şi tulburări circulatorii datorate
acumulării unor mari cantităţi de sânge în venele extremităţilor inferioare, predispoziţie la
hipotensiune, hipotensiune în timpul convalescenţei, după intervenţii chirurgicale, după
naştere etc., oscilaţii hipotensive datorate sensibilităţii la schimbările meteorologice şi în
perioada foehn-ului, dificultăţi la debutul activităţii dimineaţa. Incontinenţă urinară datorată
insuficienţei funcţiei sfincterului uretral. Disfuncţii în ejacularea lichidului seminal.
Dozare şi mod de administrare: Dacă nu este prescris altfel de către medic, respectaţi
strict recomandările următoare: Tulburări circulatorii: Adulţi şi adolescenţi peste 12 ani -
1/2 comprimat de două ori pe zi (dimineaţa şi seara), anumite cazuri putând avea nevoie
de 1/2 comprimat de trei ori pe zi. Unele cazuri pot necesita reducerea dozei la 1/4 tabletă
de două ori pe zi. Pacienţii care iau sedative sau soporifice vor începe tratamentul cu 1/2
comprimat de două ori pe zi. Dacă este necesar, doza poate fi crescută până la 1
comprimat de două până la trei ori pe zi. Incontinenţă urinară şi tulburări ejaculatorii:
Adulţi: 1/2 - 1 comprimat de două sau trei ori pe zi.
Contraindicaţii: Gutron nu trebuie administrat în cazuri de: hipertensiune, tumori medulo-
suprarenaliene, nefrite acute, insuficienţă renală severă, glaucom, hipertrofie de prostată
cu formare de reziduu urinar în vezică, obstrucţie mecanică în micţiune, hipertiroidism. În
cazul unor modificări severe organice ale inimii şi ale sistemului vascular, tulburări de ritm
cardiac şi funcţie renală insuficientă, trebuie acordată o atenţie deosebită la doza de
Gutron.
Sarcină şi alăptare: Gutron se foloseşte numai dacă e prescris special de medic.
Efecte secundare: În cazuri izolate pot apărea: aritmii cardiace, dureri precordiale şi
reacţii dermice (urticarie). La doze mai mari pot apărea: piloerecţie, în special în regiunea
capului şi gâtului, senzaţii de frig şi necesitate de a micţiona în cazurile cu retenţie urinară.
Este posibilă o scădere a frecvenţei cardiace sub rata de 60 bătăi pe minut.
Interacţiuni şi dependenţă: Nu se cunosc interacţiuni sau efecte de dependenţă.
Precauţii speciale: După perioade prelungite de tratament, trebuie verificată funcţia
renală. Dacă există contraindicaţii sau apar efecte secundare, vă rugăm să anunţaţi
medicul dvs. De asemenea, informaţi medicul dacă sunteţi însărcinată sau rămâneţi
însărcinată în perioada tratamentului. Verificaţi data expirării! Nu ţineţi medicamentul la
îndemâna copiilor!
Formă de prezentare: Cutii cu 10, 20, 30, 50, 90 comprimate.
Condiţii de păstrare: Nu păstraţi medicamentul la temperaturi peste 25 grade Celsius.
Feriţi de lumină şi păstraţi medicamentul în ambalajul original! Pentru orice întrebare,
consultaţi personalul de specialitate!

Producător: Nycomed Amersham

GUTRON, fiole de 5 mg
midodrinum
Formă farmaceutică: Soluţie injectabilă.
Compoziţie: Fiecare fiolă de 2 ml conţine 5 mg de midodrină hidrocloridă în soluţie
apoasă de propilen glicol.
Acţiune terapeutică: Gutron stimulează exclusiv receptorii alfa periferici ai sistemului
nervos simpatic. Prin aceasta Gutron îmbunătăţeşte tonicitatea vaselor, ducând la o
creştere a rezistenţei periferice în partea arterială a circulaţiei şi previne acumularea de
sânge în sistemul venos al extremităţilor inferioare, tipică pentru tulburările reglatorii
ortostatice. Astfel se menţine volumul sanguin circulant şi presiunea sângelui la nivel
constant şi se creşte presiunea sanguină prin îmbunătăţirea tonusului arterial general
care, în schimb, elimină deficienţele circulatorii incriminate întotdeauna ca factor cauzal ai
acuzelor cunoscute în ortostatism (lipsa de vitalitate dimineaţa, căscatul intens, ameţeli
etc.). Deşi Gutron nu afectează inima direct, este posibilă o scădere a frecvenţei cardiace
prin mecanism reflex. Gutron nu produce creşterea iritabilităţii sistemului nervos central.
Farmacocinetică: Midodrina este forma de protecţie şi transport a substanţei active alfa-
simpaticomimetice directe 1-(2',5'-dimetoxifenil)-2 -amino-etanol-(1), metabolitul primar
care este eliberat în corp numai după ce aminoacidul glicină a fost îndepărtat. Debutul
acţiunii midodrinei după injectarea i.v. este astfel lent, biodisponibilitatea fiind de 100%.
Timpul de înjumătăţire plasmatic (faza beta) al metabolitului activ este de 3-4 ore.
Midodrina şi metaboliţii ei sunt excretaţi aproape în totalitate prin urină în decurs de 24 ore
după administrare, metabolitul primar activ constituind 40%, midodrina nemodificată 5% şi
metaboliţii inactivi farmacologici aprox. 55%. Pentru că Gutron are doar o moderată
lipofilie, nu traversează bariera hemato-encefalică şi astfel nu afectează sistemul nervos
central.
Indicaţii: Dereglări şi tulburări regulatorii ortostatice, hipotensiune habituală, hipotensiune
simptomatică în timpul convalescenţei, după intervenţii chirurgicale, după naştere,
labilitate hipotensivă datorită sensibilităţii la modificările meteorologice şi în perioada
foehn-ului, dificultăţi la începutul activităţii dimineaţa.
Mod de administrare: Injecţii i.m. sau i.v. sau adăugate în perfuzie. Fiole OPC -
autocasabile. Nu necesită pilire. Instrucţiuni pentru folosirea fiolelor OPC (tăiate într-un
punct): Poziţionaţi vârful fiolei cu punctul colorat în sus! Coborâţi soluţia din vârful fiolei
prin lovituri uşoare şi prin scuturarea acesteia. Poziţionaţi vârful fiolei cu punctul colorat în
sus! Rupeţi fiola.
Dozare: Adulţi şi adolescenţi peste 12 ani: 1 fiolă de 1-2 ori pe zi.
Contraindicaţii: Hipertensiune arterială, feocromocitom, nefrită acută, insuficienţă renală
severă, glaucom cu unghi îngust, hipertrofie de prostată cu acumulare de reziduu urinar,
obstacol mecanic în micţiune, hipertiroidism. Atenţie specială în administrarea de Gutron
trebuie acordată în cazul unor modificări organice severe cardiace şi ale sistemului
vascular, aritmii cardiace şi insuficienţă renală.
Sarcină şi alăptare: Gutron trebuie administrat în timpul sarcinii şi alăptării numai după o
evaluare făcută cu grijă, pentru a evita riscurile nedorite.
Efecte secundare: În cazuri izolate pot apărea: aritmii cardiace, acuze de tip angină şi
reacţii alergice.
Supradozare: Poate duce la piloerecţie, în special în regiunea capului şi gâtului, senzaţie
de frig şi necesitatea de a micţiona în retenţia urinară. O scădere reflexă a frecvenţei
cardiace (sub 60 bătăi pe minut în repaus) se tratează cu uşurinţă cu doza obişnuită de
atropină.
Precauţii: După folosirea îndelungată a Gutron-ului trebuie verificată funcţia renală. Unele
dintre indicaţiile menţionate mai sus (de exemplu meteorosensibilitate) se aplică şi la
pacienţii hipertensivi, doza pentru acest grup trebuind să fie stabilită cu atenţie. Dacă apar
efecte secundare vă rugăm să anunţaţi medicul dvs. De asemenea, anunţaţi medicul dacă
sunteţi însărcinată sau rămâneţi însărcinată în perioada tratamentului. Verificaţi data de
expirare! Feriţi medicamentul de copii!
Formă de prezentare: Cutii cu 5 fiole a 2 ml, 5 x 5 fiole a 2 ml (pachet multiplu).

Producător: Nycomed Amersham

GUTRON, picături 1%
midodrinum
Prezentare farmaceutică: Soluţie pentru uz intern.
Compoziţie: 1 ml (= 30 picături) conţine: 10,0 mg de midodrină hidrocloridă, circa 120 mg
alcool etilic.
Acţiune terapeutică: Gutron creşte presiunea sanguină scăzută prin îmbunătăţirea
tonicităţii vaselor sanguine şi astfel previne acumularea unor mari cantităţi de sânge în
membrele inferioare. Această acumulare poate duce la ameţeli şi colaps circulator ca o
consecinţă a unui flux insuficient de sânge la creier.
Indicaţii: Tulburări ale reglării circulaţiei sanguine şi tulburări circulatorii datorate
acumulării unor mari cantităţi de sânge în venele extremităţilor inferioare, predispoziţie la
hipotensiune, hipotensiune în timpul convalescenţei, după intervenţii chirurgicale, după
naştere etc., labilitate cu hipotensiune datorată sensibilităţii la schimbările meteorologice şi
în perioada foehn-ului, deficienţă la debutul activităţii dimineaţa.
Mod de administrare: Picăturile se iau în apă sau pe un cub de zahăr.
Dozare: Dacă nu este prescris altfel de către medic, urmaţi strict recomandările
următoare: Tulburări circulatorii: Adulţii şi adolescenţii peste 12 ani să ia în medie 7
picături de două ori pe zi (dimineaţa şi seara), în rare cazuri necesitând o doză de 7
picături de 3 ori pe zi. În unele cazuri doza poate fi redusă la 3 picături de două ori pe zi.
La pacienţii care iau sedative sau soporifice tratamentul începe cu 7 picături de două ori
pe zi. Dacă este necesar, doza poate creşte la 15 picături de două până la trei ori pe zi.
Copii: medicul curant va calcula doza necesară pe baza greutăţii corporale individuale.
Contraindicaţii: Gutron nu trebuie administrat în cazuri de: hipertensiune arterială, tumori
medulo-suprarenale, nefrită acută, insuficienţă renală severă, glaucom, varice hidrostatice,
flebite, hipertrofie de prostată cu retenţie reziduală în vezică, obstrucţie mecanică în
micţiune, hipertiroidism. În cazul unor modificări severe organice ale inimii şi ale sistemului
vascular, tulburări de ritm cardiac şi funcţie renală insuficientă, trebuie acordată o atenţie
deosebită la doza de Gutron.
Sarcină şi alăptare: Gutron se foloseşte numai dacă e prescris special de medic.
Efecte secundare: În cazuri izolate pot apărea: aritmii, dureri precordiale şi reacţii
dermice (urticarie). La doze mai mari pot apărea: piloerecţie, în special în regiunea capului
şi gâtului, senzaţii de frig şi necesitate de a micţiona în cazurile cu retenţie urinară. Este
posibilă o scădere a frecvenţei cardiace sub rata de 60 bătăi pe minut.
Interacţiuni şi dependenţă: Nu se cunosc interacţiuni sau efecte de dependenţă.
Precauţii speciale: După perioade prelungite de tratament, trebuie verificată funcţia
renală. Dacă există contraindicaţii sau apar efecte secundare, vă rugăm să anunţaţi
medicul dvs. De asemenea, informaţi medicul dacă sunteţi însărcinată sau rămâneţi
însărcinată în perioada tratamentului. Acest medicament conţine până la 60 mg
alcool/doză unică şi prin urmare nu se va administra pacienţilor alcoolici. Verificaţi data
expirării! Nu ţineţi medicamentul la îndemâna copiilor!
Formă de prezentare: Flacoane de 10, 20, 25 ml.
Condiţii de păstrare: Păstraţi la adăpost de lumină, în ambalajul original! Pentru orice
întrebări, consultaţi medicul curant!

Producător: Nycomed Amersham

GYNIPRAL 25 mcg, concentrat pentru prepararea soluţiei perfuzabile
hexoprenalinum
Formă de prezentare: Fiole.
Compoziţie: Fiecare fiolă a 5 ml soluţie injectabilă concentrată conţine 0,025 mg sulfat de
hexoprenalină şi 0,1000 mg pirosulfit de sodiu (corespunzător la 0,067 mg SO2) în soluţie
stabilizată de clorură de sodiu izotonă cu sângele.
Acţiune terapeutică: Gynipral, agent beta2- simpaticomimetic, produce o relaxare a
musculaturii uterine. Frecvenţa şi intensitatea contracţiilor uterine sunt reduse sau oprite.
Gynipral inhibă atât naşterea spontană, cât şi cea indusă de oxitocină. În timpul travaliului
contracţiile puternice sau neregulate sunt normalizate. Cu ajutorul Gynipral-ului este
posibil în cele mai multe cazuri să fie oprite travaliul şi naşterea prematură şi să se
prelungească sarcina până la data de naştere prevăzută. Tocoliza începe imediat după
injecţia i.v. şi durează în jur de 20 de minute. Menţinerea acestui efect este posibilă cu
ajutorul folosirii ulterioare a unei perfuzii pe termen lung. Datorită selectivităţii sale pe
receptorii beta2-adrenergici, acţiunea Gynipral-ului asupra frecvenţei cardiace şi asupra
circulaţiei sanguine materne şi fetale este mică.
Indicaţii: Tocoliză acută: Suprimarea travaliului în timpul naşterii în caz de asfixie acută
intrauterină (suferinţă fetală), oprirea travaliului înainte de cezariană. În caz de prezentaţie
transversă, înaintea efectuării manevrelor de rotaţie, în prolaps de cordon ombilical sau
travaliu distocic. Ca măsură de urgenţă pentru tratamentul pacientelor în ambulator în caz
de naştere prematură, înainte de transportarea la spital. Tocoliză masivă: Oprirea
travaliului prematur eficient cu angajarea fătului şi/sau dilatarea colului uterin. Tocoliză pe
termen lung: Prevenirea travaliului prematur cu contracţii uterine de intensitate şi frecvenţă
crescute fară angajarea capului sau dilatarea colului uterin. Oprirea contracţiilor uterine
înaintea, în timpul şi după cerclajul colului uterin.
Mod de întrebuinţare: După diluare, pentru perfuzii i.v.sau injecţii i.v. Fiole OPC -
autocasabile. Nu necesită pilire în vederea tăierii gâtului fiolei. Instrucţiuni pentru folosirea
fiolelor: OPC (one-point-cut = tăiate într-un punct): Poziţionaţi vârful fiolei cu punctul
colorat în sus! Coborâţi soluţia din vârful fiolei prin lovituri uşoare şi prin scuturarea
acesteia. Poziţionaţi vârful fiolei cu punctul colorat în sus! Rupeţi gâtul fiolei.
Dozare: Tocoliză acută: Pentru tocoliza acută, preferabil 10 mcg de Gynipral, diluat cu ser
fiziologic sau soluţie glucozată până la 10 ml, se administrează i.v. timp de 5-10 min. În
continuare, dacă este necesar, se administrează prin perfuzie 0,3 mcg/min (vezi tocoliza
masivă). Tocoliză masivă: Se va începe tratamentul cu 10 mcg Gynipral ca doză de atac,
i.v. lent, urmată de o perfuzie de 0,3 mcg/min. O altă alternativă este administrarea unei
perfuzii de 0,3 mcg/min de Gynipral fără o injectare prealabilă a dozei de atac.
Administrarea ca perfuzie (20 picături = 1 ml, calculat pentru trusele de perfuzie obişnuite).
Concentrat pentru prepararea perfuziei (în 500 ml de ser fiziologic sau soluţie glucoză
5%). Doză: 0,3 mcg/min
Nr. fiole Nr. picături
1 (25 mcg) 120 pic./min
2 (50 mcg) 60 pic./min
3 (75 mcg) 40 pic./min
4 (100 mcg) 30 pic./min
Pentru folosirea seringii automate: exemplu: 3 fiole concentrate pentru perfuzie a 25 mcg
se diluează cu ser fiziologic izoton cu sângele sau glucoză 5% la 50 ml: poziţia 5 = 0,3
mcg/min. O doză zilnică de 430 mcg s-a depăşit numai în cazuri izolate. Tocoliză pe
termen lung: Doza recomandată este de 0,075 mcg/min. Pentru folosirea în seringi
automate: exemplu, 75 mcg (3 fiole de Gynipral cu 25 mcg concentrat pentru perfuzie) se
diluează cu ser fiziologic izoton cu sângele sau cu soluţie de glucoză 5% până la 50 ml:
poziţia 3 = 0,075 mcg/min. Administrare ca perfuzie (20 picături = 1 ml calculat pentru
trusa de perfuzie obişnuită). Concentrat pentru prepararea de perfuzie (în 500 ml ser
fiziologic izoton cu sângele sau soluţie 5% glucoză). Doză: 0,075 mcg/min
Nr. fiole Nr. picături
1 (25 mcg) 30 pic./min
2 (50 mcg) 15 pic./min

După oprirea travaliului, tocoliza poate fi menţinută pentru 48 de ore cu comprimate (a se

vedea prospectul pentru Gynipral comprimate de 0,5 mg). Observaţie: Dozele menţionate
mai sus sunt doar instrucţiuni generale, tocoliza necesitând o adaptare individuală pentru
fiecare pacientă tratată.
Contraindicaţii: Hipersensibilitate la unul din componentele preparatului. Datorită
conţinutului său în sulfit, Gynipral concentrat de 25 mcg nu trebuie folosit la paciente
astmatice cu hipersensibilitate la sulfit. Nu se va administra în: hipertiroidism, afecţiuni
cardiace, în special aritmii tahicardice, miocardită, defecte de valvă mitrală şi stenoză
aortică subvalvulară hipertrofică, afecţiuni severe hepatice şi renale, glaucom cu unghi
închis, sângerări genitale severe (abruptio placentae prematură) şi infecţii intrauterine.
Perioada de alăptare: Neutilizabil, medicamentul nu se va folosi în timpul perioadei de
alăptare.
Efecte secundare: Gynipral este în general bine tolerat. Tratamentul cu Gynipral poate
produce cefalee, tremor, anxietate, transpiraţii, palpitaţii şi ameţeli. În cazuri rare pot
apărea de asemenea greaţă şi vărsături. Datorită conţinutului în sulfit, în cazuri individuale
în special la pacienţi astmatici pot apărea reacţii de hipersensibilitate sub formă de greaţă,
diaree, dispnee, atac astmatic acut, tulburări ale conştienţei sau şoc. Cursul acestor reacţii
poate varia de la individ la individ, putând duce chiar la condiţii ce ameninţă viaţa
pacientului. Frecvenţa cardiacă maternă este uşor crescut. Dimpotrivă, cea a fătului
rămâne de obicei neschimbată sau prezintă doar variaţii uşoare. De asemenea tensiunea
arterială, în special cea diastolică, poate scădea. În cazuri izolate au fost observate
extrasistole ventriculare sau dureri anginoase. Aceste simptome dispar foarte repede după
întreruperea tratamentului. Datorită activităţii glicogenolitice a preparatelor, glicemia
creşte. La pacienţii cu diabet zaharat acest efect este mai pronunţat. Diureza este redusă
în special în faza iniţială a tratamentului. Potasemia în ser scade în primele zile,
normalizându-se în continuarea tratamentului. Uneori se remarcă o creştere tranzitorie a
nivelelor transaminazelor serice. Peristaltismul intestinal poate fi inhibat în cursul
tratamentului tocolitic. În cazuri rare a fost observată atonie intestinală. Deci este important
să se asigure scaune regulate la pacientele care primesc tratament tocolitic.
Interacţiuni: Blocanţii receptorilor beta neselectivi reduc sau anulează acţiunea Gynipral-
ului. Metilxantinele ca teofilina intensifică acţiunea Gynipral-ului. Creşterea depozitării de
glicogen în ficat în cursul tratamentului glucocorticoid este redusă de acţiunea
glicogenolitică a Gynipral. Efectul hipoglicemiant al medicamentelor antidiabetice este
redus de Gynipral. Administrarea concomitentă a altor medicamente cu activitate
simpaticomimetică cum sunt anumite medicamente pentru circulaţie sau agenţi
antiastmatici, trebuie evitată deoarece aceasta poate intensifica activitatea cardiacă şi
poate produce simptome de supradozare. Gynipral nu trebuie folosit concomitent cu
alcaloizii ergotaminici. Gynipral nu trebuie administrat concomitent cu preparate care
conţin calciu sau vitamina D, cu dihidrotahisterol sau cu mineralocorticoizi. Compatibilitate:
Sulfitul este un compus înalt reactiv. De aceea se vor evita amestecurile cu alte substanţe
în afara soluţiilor de ser fiziologic sau soluţiile de glucoză.
Precauţii: Se recomandă monitorizarea frecvenţei cardiace şi a tensiunii arteriale a mamei
şi alura ventriculară a fătului în timpul folosirii de Gynipral. Înainte şi în timpul tratamentului
se recomandă controale ECG regulate. La pacienţii cu sensibilitate individuală crescută
faţă de medicamentele simpatomimetice, Gynipral se va administra sub supraveghere
medicală foarte atentă, în doză redusă care se ajustează individual. La pacienţii care
prezintă o creştere marcată a frecvenţei cardiace (mai mult de 130/minut) şi în cazuri cu o
scădere importantă a tensiunii arteriale dozarea trebuie redusă, iar în cazurile care
prezintă acuze majore, ca dispnee, angină pectorală, senzaţie de presiune toracică sau
semne de insuficienţă cardiacă, Gynipral trebuie imediat întrerupt. La gravide cu diabet
zaharat se recomandă controlul metabolismului glucidic, deoarece Gynipral poate produce
creşteri individuale variabile ale glicemiei, în special în faza iniţială a tratamentului. Dacă
naşterea are loc la o perioadă scurtă de timp după tratamentul cu Gynipral, nou-născutul
trebuie examinat pentru semne de hipoglicemie şi pentru că există posibilitatea trecerii
transplacentare a metaboliţilor acizi (lactic, corpi cetonici) trebuie examinat şi pentru o
posibilă creştere a acidităţii. În timpul tratamentului perfuzabil cu Gynipral, cazuri izolate -
în special cele care primeau tratament cu corticosteroizi - au prezentat edem pulmonar.
De aceea, se recomandă un control clinic continuu şi atent al pacientelor în timpul
tratamentului perfuzabil. Aceasta este valabil în special pentru pacientele care primesc un
tratament combinat cu corticosteroizi sau la cazurile care prezintă afecţiuni ce favorizează
retenţia lichidiană (afecţiuni renale, gestaze EPH). În timpul tratamentului cu Gynipral
diureza este redusă şi trebuie avută în vedere posibilitatea formării de edeme. A se
preveni orice aport excesiv de lichid, doza medie zilnică nu trebuie să depăşească 1500
ml. A se reduce aportul de sare. Pentru că în hipopotasemie acţiunea
simpaticomimeticelor asupra miocardului este intensificată, este necesar să se
suplimenteze oral potasiu la pacienţii care suferă de hipopotasemie înainte de a începe
terapia tocolitică. Cordul poate fi sensibilizat faţă de simpaticomimetice de anumite
medicamente anestezice (de exemplu halotan), astfel încât administrarea simultană poate
produce aritmii cardiace. Se impune oprirea folosirii de Gynipral înainte de începerea
anesteziei cu halotan. În timpul terapiei tocolitice de lungă durată se recomandă
monitorizarea stării unităţii fetoplacentare prin procedurile uzuale de control. Simptomele
clinice de dezlipire de placentă prematură pot fi reduse prin terapia tocolitică. În cazuri ce
prezintă o ruptură a membranelor fetale şi o dilatare a colului uterin mai mult de 2-3 cm,
şansele pentru folosirea cu succes a tratamentului tocolitic sunt mici. Terapia tocolitică
asociată cu medicamente beta-adrenergice poate spori intensitatea simptomelor unei
miotonii distrofice preexistente. Astfel de cazuri pot fi controlate cu difenilhidantoină
(fenitoină). Simptomele de supradozare sunt decelabile prin creşterea marcată a
frecvenţei cardiace materne observată la controlul regulat al pulsului şi prin apariţia
tremorului, palpitaţiilor, cefaleei, transpiraţiei. Aceste simptome în mod uzual sunt
diminuate prin reducerea dozei. Simptome severe de supradozare pot fi controlate prin
folosirea medicamentelor beta-adrenolitice neselective, care inhibă competitiv acţiunile
Gynipral-ului.
Formă de prezentare: Cutii de 5 X 5 ml, 5 X 5 X 5 ml (multi-pachete).
Condiţii de păstrare: A se feri de lumină! Valabilitate: 60 luni.

Producător: Nycomed Amersham

GYNIPRAL, comprimate a 0,5 mg
hexoprenalinum
Compoziţie: Fiecare comprimat conţine 0,5 mg hexoprenalină sulfat.
Acţiune terapeutică: Gynipral previne o naştere prematură sau iminenţă de avort prin
relaxarea musculaturii uterine. În majoritatea cazurilor este astfel posibilă prelungirea
sarcinii până la data presupusă de naştere.
Indicaţii: Iminenţa de avort şi de naştere prematură (în principal pentru continuarea
tratamentului perfuzabil).
Mod de administrare: Se administrează cu puţin lichid.
Dozare: Dacă nu există alte prescripţii din partea medicului, se urmează cu stricteţe
următoarele recomandări: iminenţa de avort sau de naştere prematură: după o
administrare anterioară de Gynipral soluţie injectabilă, tratamentul cu comprimate a 0,5 mg
se începe cu 1-2 ore înainte de sistarea administrării perfuziei cu Gynipral. Iniţial se ia un
comprimat la fiecare 3 ore, apoi la intervale mai largi de 4-6 ore (4-8 comprimate pe zi) cu
puţin lichid.
Contraindicaţii: Gynipral nu se administrează în caz de: hiperfuncţie tiroidiană, boli
cardiace mai ales inflamatorii ale miocardului, disfuncţii cardiace cu frecvenţă cardiacă
mare şi anumite valvulopatii; boli severe hepatice şi renale, glaucom, hemoragii uterine
severe (dezlipire prematură de placentă), infecţii uterine. Perioada de alăptare: nu se
foloseşte în perioada de alăptare.
Efecte secundare: Tratamentul cu Gynipral poate produce cefalee, anxietate, tremor fin
al degetelor, transpiraţii, palpitaţii şi ameţeli. De asemenea poate apărea hipotensiune,
mai ales scăderea valorii tensiunii diastolice (= minimă). În rare cazuri sunt posibile greţuri
şi vărsături. În cazuri izolate unii pacienţi prezintă ritm cardiac neregulat, dispnee, senzaţie
de presiune toracică. Aceste simptome dispar foarte rapid la întreruperea tratamentului.
Glicemia poate fi crescută mai ales în caz de diabet concomitent. Diureza este redusă mai
ales în faza iniţială a tratamentului. Totuşi, pacienţii cu tendinţă la retenţie excesivă de
lichid in sectorul tisular (formarea de edeme) au tendinţă mai mare la scăderea diurezei.
Peristaltismul intestinal poate fi redus în cursul tratamentului, fiind necesară asigurarea
unei defecaţii regulate.
Interacţiuni: Gynipral poate interacţiona cu unele medicamente. Unele preparate
antihipertensoare ca beta-blocantele reduc sau anulează efectul Gynipral. Acţiunea
medicamentelor antidiabetice este redusă. Anumite medicamente pentru circulaţie şi
antiastmatice cresc mai ales efectele secundare (pulsaţiile cordului, creşterea frecvenţei
pulsului), de asemenea cafeaua şi ceaiul pot intensifica efectele secundare ale Gynipral-
ului. Gynipral nu se foloseşte împreună cu alcaloizi ergotaminici. Gynipral nu se foloseşte
cu preparate de calciu, vitamina D sau dihidrotahisterol. Vă rugăm informaţi medicul
despre medicaţia pe care o luaţi, mai ales dacă a fost prescrisă de alt medic. Dependenţă:
Nu a fost observată până în prezent.
Precauţii: Dacă apar contraindicaţii sau efecte secundare informaţi medicul. Tensiunea
arterială, frecvenţa şi funcţia cardiacă trebuie controlate regulat de medic. La diabetici
trebuie măsurată glicemia la intervale regulate. Deoarece tratamentul cu Gynipral reduce
diureza, urmăriţi orice semn de retenţie lichidiană în spaţiul tisular (edeme ale membrelor
inferioare, dispnee datorită încărcării plămânului cu lichid. Aceasta este important mai ales
la pacienţii trataţi cu corticosteroizi sau cei cu boli renale. Dacă urmează să fiţi operat,
informaţi anestezistul despre tratamentul cu Gynipral. Urmăriţi data expirării. Nu ţineţi
preparatul la îndemâna copiilor!
Formă de prezentare: Cutii a 20 sau 100 comprimate.
Condiţii de păstrare: Feriţi de lumină, păstraţi produsul în ambalaj original! Pentru orice
nelămuriri, consultaţi medicul curant!

Producător: Nycomed Amersham

GYNIPRAL, fiole de 10 mcg/2 ml
hexoprenalinum
Forma de prezentare: Soluţie.
Compoziţie: Fiecare fiolă de 2 ml conţine 0,01 mg sulfat de hexoprenalină, 0,040 mg
pirosulfit de sodiu (corespunzător la 0,027 mg SO2) în soluţie stabilizată de clorură de
sodiu izotonă cu sângele.
Acţiune terapeutică: Gynipral, agent beta2-simpaticomimetic, produce o relaxare a
musculaturii uterine. Frecvenţa şi intensitatea contracţiilor uterine sunt reduse sau oprite.
Gynipral inhibă atât naşterea spontană, cât şi cea indusă de oxitocină. În timpul travaliului
contracţiile puternice sau neregulate sunt normalizate. Cu ajutorul Gynipral-ului este
posibil în cele mai multe cazuri să fie oprite travaliul şi naşterea prematură şi să se
prelungească sarcina până la data de naştere prevăzută. Tocoliza începe imediat după
injecţia i.v. şi durează în jur de 20 de minute. Menţinerea acestui efect este posibilă cu
ajutorul folosirii ulterioare a unei perfuzii pe termen lung (a se vedea prospectul pentru
Gynipral 25 mcg concentrat pentru prepararea soluţiei perfuzabile). Datorită selectivităţii
sale pe receptorii beta2-adrenergici, acţiunea Gynipral-ului asupra frecvenţei cardiace şi
asupra circulaţiei sanguine materne şi fetale este mică.
Indicaţii: Tocoliză acută: Suprimarea travaliului în timpul naşterii în caz de asfixie acută
intrauterină (suferinţă fetală), oprirea travaliului înainte de cezariană. În caz de prezentaţie
transversă, înaintea efectuării manevrelor de rotaţie, în prolaps de cordon ombilical sau
travaliu distocic. Ca masură de urgenţă pentru tratamentul pacientelor în ambulator în caz
de naştere prematură, înainte de transportarea la spital. Tocoliză masivă: Oprirea
travaliului prematur eficient cu angajarea fătului şi/sau dilatarea colului uterin. Tocoliză pe
termen lung: Prevenirea travaliului prematur cu contracţii uterine de intensitate şi frecvenţă
crescute fără angajarea capului sau dilatarea colului uterin. Oprirea contracţiilor uterine
înaintea, în timpul şi după cerclajul colului uterin.
Mod de întrebuinţare: După diluare, pentru perfuzii i.v. sau injecţii i.v.
Se va administra soluţia din fiolă pe cale i.v. lentă (între 5 şi 10 minute) cu o seringă sau -
dacă aceasta nu este posibil - după diluare la 10 ml cu soluţie de clorură de sodiu izotonă
cu sângele. Fiole OPC - autocasabile: Nu necesită pilire în vederea tăierii gâtului fiolei.
Instrucţiuni pentru folosirea fiolelor: OPC (one-point-cut = tăiate într-un punct): Poziţionaţi
vârful fiolei cu punctul colorat în sus! Coborâţi soluţia din vârful fiolei prin lovituri uşoare şi
prin scuturarea acesteia. Poziţionaţi vârful fiolei cu punctul colorat în sus! Rupeţi gâtul
fiolei.
Dozare: Tocoliză acută: 10 mg. În continuare, dacă este necesar, tratamentul poate fi
continuat prin perfuzie (a se vedea prospectul: Gynipral 25 mcg - concentrat pentru
prepararea soluţiei perfuzabile). Tocoliză masivă: Se va incepe tratamentul cu 10 mcg (o
fiolă de 2 ml) ca bolus, urmată de perfuzie de 0,3 mcg/min de Gynipral. Alternativ se poate
da o perfuzie de 0,3 mcg/min de Gynipral fără o injectare prealabilă în bolus. Tocoliză pe
termen lung: 0,075 mcg/min ca perfuzie în picături lente (a se vedea prospectul de la
Gynipral 25 mcg concentrat pentru prepararea soluţiei perfuzabile). După oprirea
travaliului, tocoliza poate fi menţinută pentru 48 de ore cu comprimate (a se vedea
prospectul pentru Gynipral comprimate de 0,5 mg). Observaţie: Dozele menţionate mai
sus sunt doar instrucţiuni generale, tocoliza necesitând o ajustare individuală pentru
fiecare pacientă tratată.
Contraindicaţii: Hipersensibilitate la unul din componentele preparatului. Datorită
conţinutului său în sulfit, Gynipral concentrat de 10 mg/2 ml fiole nu trebuie folosit la
paciente astmatice cu hipersensibilitate la sulfit. Nu se va administra în: hipertiroidism,
afecţiuni cardiace, în special aritmii tahicardice, miocardită, defecte de valvă mitrală şi
stenoză aortică subvalvulară hipertrofică, afecţiuni severe hepatice şi renale, glaucom cu
unghi închis, sângerări genitale severe (abruptio placentae prematură) şi infecţii
intrauterine. Perioada de alăptare: Neutilizabil, medicamentul nu se va folosi în timpul
perioadei de alăptare.
Efecte secundare: Gynipral este în general bine tolerat. Tratamentul cu Gynipral poate
produce cefalee, tremor, anxietate, transpiraţii, palpitaţii şi ameţeli. În cazuri rare pot
apărea de asemenea greaţă şi vărsături. Datorită conţinutului în sulfit, în cazuri individuale
în special la pacienţi astmatici pot apărea reacţii de hipersensibilitate sub formă de greaţă,
diaree, dispnee, atac astmatic acut, tulburări ale conştienţei sau şoc. Cursul acestor reacţii
poate varia de la individ la individ, putând duce chiar la condiţii ce ameninţă viaţa
pacientului. Frecvenţa cardiacă maternă este uşor crescută. Dimpotrivă, cea a fătului
rămâne de obicei neschimbată sau prezintă doar variaţii uşoare. De asemenea tensiunea
arterială, în special cea diastolică, poate scădea. În cazuri izolate au fost observate
extrasistole ventriculare sau dureri anginoase. Aceste simptome dispar foarte repede după
întreruperea tratamentului. Datorită activităţii glicogenolitice a preparatelor, glicemia
creşte. La pacienţii cu diabet zaharat acest efect este mai pronunţat. Diureza este redusă
în special în faza iniţială a tratamentului. Potasemia în ser scade în primele zile,
normalizându-se în continuarea tratamentului. Uneori se remarcă o creştere tranzitorie a
nivelelor transaminazelor serice. Peristaltismul intestinal poate fi inhibat în cursul
tratamentului tocolitic. În cazuri rare a fost observată atonie intestinală. Deci este important
să se asigure scaune regulate la pacientele care primesc tratament tocolitic.
Interacţiuni: Blocanţii receptorilor beta neselectivi reduc sau anulează acţiunea Gynipral-
ului. Metilxantinele ca teofilina intensifică acţiunea Gynipral-ului. Creşterea depozitării de
glicogen în ficat în cursul tratamentului glucocorticoid este redusă de acţiunea
glicogenolitică a Gynipral. Efectul hipoglicemiant al medicamentelor antidiabetice este
redus de Gynipral. Administrarea concomitentă a altor medicamente cu activitate
simpaticomimetică cum sunt anumite medicamente pentru circulaţie sau agenţi
antiastmatici, trebuie evitată deoarece aceasta poate intensifica activitatea cardiacă şi
poate produce simptome de supradozare. Gynipral nu trebuie folosit concomitent cu
alcaloizii ergotaminici. Gynipral nu trebuie administrat concomitent cu preparate care
conţin calciu sau vitamina D, cu dihidrotahisterol sau cu mineralo-corticoizi.
Compatibilitate: Sulfitul este un compus înalt reactiv. De aceea se vor evita amestecurile
cu alte substanţe în afara soluţiilor de ser fiziologic sau soluţiile de glucoză.
Precauţii: Se recomandă monitorizarea frecvenţei cardiace şi a tensiunii arteriale a mamei
şi alura ventriculară a fătului în timpul folosirii de Gynipral. Înainte şi în timpul tratamentului
se recomandă controale ECG regulate. La pacienţii cu sensibilitate individuală crescută
faţă de medicamentele simpatomimetice, Gynipral se va administra sub supraveghere
medicală foarte atentă, în doză redusă care se ajustează individual. La pacienţii care
prezintă o creştere marcată a frecvenţei cardiace (mai mult de 130 /minut) şi în cazuri cu o
scădere importantă a tensiunii arteriale dozarea trebuie redusă, iar în cazurile care
prezintă acuze majore, ca dispnee, angină pectorală, senzaţie de presiune toracică sau
semne de insuficienţă cardiacă, Gynipral trebuie imediat întrerupt. La gravide cu diabet
zaharat se recomandă controlul metabolismului glucidic, deoarece Gynipral poate produce
creşteri individuale variabile ale glicemiei, în special în faza iniţială a tratamentului. Dacă
naşterea are loc la o perioadă scurtă de timp după tratamentul cu Gynipral, nou-născutul
trebuie examinat pentru semne de hipoglicemie şi pentru că există posibilitatea trecerii
transplacentare a metaboliţilor acizi (lactic, corpi cetonici) trebuie examinat şi pentru o
posibilă creştere a acidităţii. În timpul tratamentului perfuzabil cu Gynipral, cazuri izolate -
în special cele care primeau tratament cu corticosteroizi au prezentat edem pulmonar. De
aceea, se recomandă un control clinic continuu şi atent al pacientelor în timpul
tratamentului perfuzabil. Aceasta este valabil în special pentru pacientele care primesc un
tratament combinat cu corticosteroizi sau la cazurile care prezintă afecţiuni ce favorizează
retenţia lichidiană (afecţiuni renale, gestaze EPH). În timpul tratamentului cu Gynipral
diureza este redusă şi trebuie avută în vedere posibilitatea formării de edeme. A se
preveni orice aport excesiv de lichid, doza medie zilnică nu trebuie să depăşească 1500
ml. A se reduce aportul de sare. Pentru că în hipopotasemie acţiunea
simpaticomimeticelor asupra miocardului este intensificată, este necesar să se
suplimenteze oral potasiu la pacienţii care suferă de hipopotasemie înainte de a începe
terapia tocolitică. Cordul poate fi sensibilizat faţă de simpaticomimetice de anumite
medicamente anestezice (de exemplu halotan), astfel încât administrarea simultană poate
produce aritmii cardiace. Se impune oprirea folosirii de Gynipral înainte de începerea
anesteziei cu halotan. În timpul terapiei tocolitice de lungă durată se recomandă
monitorizarea stării unităţii fetoplacentare prin procedurile uzuale de control. Simptomele
clinice de dezlipire de placentă prematură pot fi reduse prin terapia tocolitică. În cazuri ce
prezintă o ruptură a membranelor fetale şi o dilatare a colului uterin mai mult de 2 - 3 cm,
şansele pentru folosirea cu succes a tratamentului tocolitic sunt mici. Terapia tocolitică
asociată cu medicamente beta-adrenergice poate spori intensitatea simptomelor unei
miotonii distrofice preexistente. Astfel de cazuri pot fi controlate cu difenilhidantoină
(fenitoină). Simptomele de supradozare sunt decelabile prin creşterea marcată a
frecvenţei cardiace materne observată la controlul regulat al pulsului şi prin apariţia
tremorului, palpitaţiilor, cefaleei, transpiraţiei. Aceste simptome în mod uzual sunt
diminuate prin reducerea dozei. Simptome severe de supradozare pot fi controlate prin
folosirea medicamentelor beta-adrenolitice neselective, care inhibă competitiv acţiunile
Gynipral-ului.
Formă de prezentare: Cutii de 5 X 2 ml, 5 X 5 X 2 ml (multi-pachete).
Condiţii de păstrare: A se feri de lumină! Valabilitate: 60 luni.

Producător: Nycomed Amersham

GYNO - TRAVOGEN
izoconazolum
Acţiune terapeutică: Produs antimicotic pentru administrare intravaginală.
Indicaţii: Micoze vulvo-vaginale cu diferite tipuri de levuri inclusiv în asociere cu un
antibiotic în cazul infecţiilor mixte cu bacterii grampozitive.
Compoziţie: Ovul vaginal cu 600 mg isoconazolnitrat.
Contraindicaţii: Alergie cunoscută la cetilstearilalcool.
Efecte secundare: Local rar usturimi, prurit sau accentuarea simptomelor anterioare.
Prudenţă la administrarea în sarcină.
Mod de administrare: Un singur ovul introdus profund intravaginal. Nu se va utiliza în
timpul menstruaţiei. Este indicat ca şi partenerul să folosească un produs antimicotic local.
Formă de prezentare: Cutii cu 1 ovul de 600 mg.

Producător: Schering AG
GYNO CANESTEN 6, cremă vaginală
clotrimazolum
Prezentare farmaceutică: Cutie cu tub a 35 g cremă vaginală cu 6 aplicatoare. Terapie
pentru 6 zile.
Compoziţie: 1g cremă vaginală conţine 0,01 g clotrimazol. Alţi ingredienţi: alcool benzilic,
cetilpalmitat, alcool cetilstearilic, apă distilată, 2-octildodecanol, polisorbat 60, sorbitan-
stearat.
Indicaţii: Infecţii ale regiunii genitale (vaginite) provocate de fungi (mai ales Candida) şi
suprainfecţii provocate de bacterii sensibile la Candida. De asemenea: în infecţii cu
Torulopsis glabrata, Rhodotorula, bacterii grampozitive şi gramnegative (leucoree
infecţioasă, vaginite, suprainfecţii). Pentru tricomonas este necesară medicaţie orală cu un
antitricomonazic.
Contraindicaţii: Ocazional reacţii dermice (eritem, senzaţie de usturime).
Mod de administrare: O dată pe zi aplicare locală (timp de 6 zile) o încărcătură de
aplicator (cca 3 g). În cazul micozelor vulvare: 2-3 ori pe zi şi tratarea partenerului. Crema
vaginală se aplică introducându-se cât mai profund în vagin. Atenţie! A nu se aplica în
perioada menstruală, tratamentul trebuind să fie terminat înainte de începerea
menstruaţiei. Crema vaginală poate reduce eficacitatea şi siguranţa produselor din latex
ca prezervativele şi diafragmele. Eficacitatea spermicidelor vaginale poate fi de asemenea
redusă. Efectul este temporar şi durează numai în timpul tratamentului. Dacă după patru
zile de la începerea tratamentului nu se constată vindecarea trebuie consultat medicul.
Mod de utilizare: Inserarea cremei vaginale cu aplicatorul: 1. Trageţi tija aplicatorului
până se opreşte. 2. Deschideţi tubul de cremă. Ataşaţi aplicatorul pe tub şi umpleţi
aplicatorul presând tubul de cremă. 3. Desprindeţi aplicatorul de tubul de cremă.
Introduceţi aplicatorul cât mai profund în vagin şi goliţi conţinutul apăsând tija. 4. Scoateţi
aplicatorul şi spălaţi-l. Atenţie! A nu se lăsa la îndemâna copiilor!
Valabilitate: A nu se folosi după expirarea termenului de valabilitate!

Producător: Bayer AG
GYNO CANESTEN 1
clotrimazolum
Prezentare farmaceutică: Cutie cu 1 comprimat vaginal + 1 tub de cremă vaginală - 20 g,
în blister + aplicator. Terapie cu 1 doză.
Compoziţie: 1 comprimat vaginal conţine 0,5 g clotrimazol. Alţi ingredienţi: pentahidrat de
calciu lactat, poli(1-vinil-2-pirolidon), bioxid de siliciu foarte dispersat, lactoză, stearat de
magneziu, metil hidroxipropil celuloză, celuloză microcristalină, acid lactic.
Indicaţii: Infecţii ale regiunii genitale (vaginite) provocate de fungi (mai ales Candida) şi
suprainfecţii provocate de bacterii sensibile la Candida. De asemenea: Torulopsis
glabrata, Rhodotorula, bacterii grampozitive şi gramnegative în leucoree infecţioasă,
vaginite, suprainfecţii. Trichomonas: pentru tratamentul trichomonazei, este necesară
medicaţie orală cu un antitrichomonazic.
Contraindicaţii: În cazul unei sensibilităţi la clotrimazol: în primele trei luni de sarcină; în
cazul unei infecţii repetate mai mult de 4 ori în 12 luni. Contraindicat sub 18 ani.
Reacţii adverse: În cazuri rare: hipersensibilitate sistemică la nivelul: pielii (eritem, prurit);
sistemului respirator (probleme respiratorii); sistemului cardiovascular (hipotensiune);
sistemului gastrointestinal (greaţă, diaree).
Mod de administrare: 1 comprimat vaginal pe zi (seara). Comprimatul vaginal se
introduce cât mai profund în vagin seara. Inserarea se face în poziţie aşezat pe spate,
având picioarele depărtate. Atenţie! Datorită faptului că în general atât vaginul cât şi vulva
sunt afectate este necesar un tratament combinatoriu (pentru ambele zone). A nu se
aplica în perioada menstruală. Tratamentul trebuie terminat înainte de începerea
menstruaţiei. Gyno Canesten 1 poate reduce eficacitatea şi siguranţa unor produse din
latex, precum prezervativele şi diafragmele. Eficacitatea spermicidelor vaginale poate fi de
asemenea redusă. Efectul este temporar şi durează numai în timpul tratamentului.
Mod de utilizare: Inserarea comprimatelor vaginale cu aplicatorul: 1. Trageţi de tija
aplicatorului până se opreşte. Ca să introduceţi comprimatul vaginal în aplicator ,
deschiderea acestuia trebuie presată pentru a lua o formă ovală. Puneţi comprimatul în
aplicator cu vârful în sus. 2. Introduceţi cu atenţie aplicatorul în vagin, cât mai profund. 3.
Împingeţi partea mobilă a aplicatorului până se opreşte, astfel inserându-se comprimatul în
vagin. 4. Aplicatorul poate fi refolosit. Spălaţi-l cu apă caldă după folosire. A se scoate tija
din aplicator. Comprimatele vaginale se pot insera şi fără aplicator. Atenţie! A nu se lăsa
la îndemâna copiilor! A nu se folosi după expirarea termenului de valabilitate!

Producător: Bayer AG
GYNO CANESTEN 3
clotrimazolum
Prezentare farmaceutică: Cutie cu 3 comprimate vaginale + 1 tub de cremă vaginală - 20
g şi aplicator. Terapie pentru 3 zile.
Compoziţie: 1 comprimat vaginal conţine 0,2 g clotrimazol. Alţi ingredienţi: pentahidrat de
calciu lactat, poli(1-vinil-2-pirolidon), bioxid de siliciu foarte dispersat, lactoză 1 H2O,
stearat de magneziu, amidon de porumb, metilhidroxipropilceluloză, celuloză, celuloză
microcristalină, acid lactic.
Indicaţii: Infecţii ale regiunii genitale (vaginite) provocate de fungi (mai ales Candida) şi
suprainfecţii provocate de bacterii sensibile la Candida. De asemenea în infecţii cu:
Torulopsis glabrata, Rhodotorula, bacterii grampozitive şi gramnegative (în leucoree
infecţioasă, vaginite, suprainfecţii). Pentru Trichomonas este necesară medicaţie orală cu
antitricomonazic.
Contraindicaţii: În cazul sensibilităţii la clotrimazol; în primele trei luni de sarcină; în cazul
unei infecţii repetate de mai mult de 4 ori în 12 luni; contraindicat sub 18 ani.
Reacţii adverse: În cazuri rare: hipersensibilitate sistemică la nivelul pielii (eritem, prurit);
la nivelul sistemului respirator (probleme respiratorii); la nivelul sistemului cardiovascular
(hipertensiune); la nivelul sistemului gastrointestinal (greaţă, diaree).
Mod de administrare: 1 comprimat vaginal pe zi, timp de 3 zile. A nu se aplica în
perioada menstruală, tratamentul trebuind a fi încheiat înainte de începerea menstruaţiei.
După primele 3 luni de sarcină se poate administra, dar fără a folosi aplicatorul. Gyno
Canesten 3 poate reduce eficacitatea şi siguranţa unor produse din latex, precum
prezervativele şi diafragmele. Eficacitatea spermicidelor vaginale poate fi redusă, dar
efectul este temporar şi durează numai în timpul tratamentului.
Administrare: Inserarea comprimatelor vaginale cu aplicatorul: 1. Trageţi de tija
aplicatorului până se opreşte. Ca să introduceţi comprimatul vaginal în aplicator,
deschiderea acestuia trebuie presată pentru a lua o formă ovală. Puneţi comprimatul în
aplicator cu vârful în sus. 2. Introduceţi cu atenţie aplicatorul în vagin, cât mai profund. 3.
Împingeţi tija aplicatorului până se opreşte astfel inserându-se comprimatul în vagin. 4.
Aplicatorul poate fi refolosit. Spălaţi-l cu apă caldă după folosire. Se scoate tija din
aplicatorul. Comprimatele vaginale se pot insera şi fără aplicator. A nu se lăsa la
îndemâna copiilor. A nu se folosi după expirarea perioadei de valabilitate!

Producător: Bayer AG
GYNO CANESTEN 6
clotrimazolum
Prezentare farmaceutică: Cutie cu 6 comprimate vaginale + 1 tub de cremă vaginală - 20
g şi aplicator. Terapie pentru 6 zile.
Compoziţie: 1 comprimat vaginal conţine 0,1 g clotrimazol. Alţi ingredienţi: calciu lactat
pentahidrat, poli(1-vinil-2-pirolidon), bioxid de siliciu foarte dispersat, lactoză 1 H2O,
stearat de magneziu, amidon de porumb, metilhidroxipropilceluloză, celuloză
microcristalină, acid lactic.
Indicaţii: Infecţii ale regiunii genitale (vaginite) provocate de fungi (mai ales Candida) şi
suprainfecţii provocate de bacterii sensibile la Candida. De asemenea: în infecţii cu
Torulopsis glabrata, Rhodotorula, bacterii grampozitive şi gramnegative (leucoree
infecţioasă, vaginite, suprainfecţii). Pentru tricomonas este necesară medicaţie orală cu un
antitricomonazic.
Contraindicaţii: În cazul unei sensibilităţi la clotrimazol; în primele 3 luni de sarcină; în
cazul unei infecţii repetate mai mult de patru ori în 12 luni; contraindicat sub 18 ani.
Reacţii adverse: În cazuri rare: hipersensibilitate sistemică la nivelul pielii (eritem, prurit);
la nivelul sistemului respirator (probleme respiratorii); la nivelul sistemului cardiovascular
(hipertensiune); la nivelul sistemului gastrointestinal (greaţă, diaree).
Mod de administrare: 1 comprimat vaginal dimineaţa şi unul seara, timp de 6-12 zile. A
nu se aplica în perioada menstruală, tratamentul trebuind a fi încheiat înainte de începerea
menstruaţiei. După primele trei luni de sarcină se poate administra, dar fără a folosi
aplicatorul. Gyno Canesten poate reduce eficacitatea şi siguranţa unor produse din latex,
precum prezervativele şi diafragmele. Eficacitatea spermicidelor vaginale poate fi redusă,
dar efectul este temporar şi durează numai în timpul tratamentului.
Mod de utilizare: Inserarea comprimatelor vaginale cu aplicatorul: 1. Trageţi de tija
aplicatorului până se opreşte. Ca să introduceţi comprimatul vaginal în aplicator,
deschiderea acestuia trebuie presată pentru a lua o formă ovală. Puneţi comprimatul în
aplicator cu vârful în sus. 2. Introduceţi cu atenţie aplicatorul în vagin, cât mai profund. 3.
Împingeţi tija aplicatorului până se opreşte, astfel inserându-se comprimatul în vagin. Se
scoate tija din aplicator. Comprimatele vaginale se pot insera şi fără aplicator.

Producător: Bayer AG
GYNO-DAKTARIN capsule vaginale
miconazolum
Prezentare farmaceutică: Gyno-Daktarin, capsule vaginale, conţine miconazol nitrat,
agent sintetic fungicid şi bactericid cu spectru larg, disponibil în capsule Scherer. Fiecare
capsulă vaginală conţine 400 mg sau 1200 mg miconazol nitrat (formulare F9, F2, F18).
Ingredientele inactive sunt: parafină lichidă, petrolatum alb. Capsulele vaginale de 1200
mg conţin şi lecitină. Capsula conţine gelatină, glicerol, dioxid de titaniu,
etilparahidroxibenzoat de sodiu şi propilparahidroxibenzoat de sodiu. Numai pentru uz
vaginal.
Farmacodinamică: Miconazol combină o activitate antifungică potentă împotriva
dermatofiţilor şi fungilor comuni, cu o activitate antibacteriană împotriva anumitor coci şi
bacili grampozitivi. Miconazol inhibă biosinteza ergosterolului în fungi şi modifică
compoziţia altor componente lipidice ale membranei, rezultând necroza celulei fungice. În
general, miconazolul exercită un efect foarte rapid asupra pruritului, simptom ce insoţeşte
frecvent infecţiile cu dermatofiţi şi fungi.
Farmacocinetică: După ce capsula a fost introdusă în vagin, învelişul său exterior se
dezintegrează rapid şi suspensia activă este eliberată aproape instantaneu. Absorţia
sistemică după administrarea intravaginală este limitată. La opt ore după aplicare, 90% din
miconazol nitrat este încă prezent în vagin. Nu s-a semnalat miconazol în formă
nemodificată în plasma sanguină sau în urină.
Indicaţii: Tratamentul local al candidozelor vulvovaginale şi suprainfectărilor cu bacterii
grampozitive.
Contraindicaţii: Gyno-Daktarin capsule vaginale este contraindicat persoanelor care au
hipersensibilitate la miconazol sau la oricare alt ingredient al capsulelor vaginale.
Avertismente şi precauţii: Dacă apare o iritaţie locală sau o reacţie alergică, tratamentul
trebuie întrerupt. Trebuie luate măsuri igienice generale pentru a controla sursele de
infectare şi reinfectare. Este indicat un tratament adecvat al partenerului, dacă si acesta
este infectat. Gyno-Daktarin capsule vaginale nu pătează pielea sau ţesăturile.
Interacţiuni: Trebuie evitat contactul între produsele de genul diafragmelor contraceptive
sau prezervativelor şi Gyno-Daktarin, de vreme ce cauciucul acestor produse poate fi
afectat.
Sarcină şi alăptare: Deşi absorţia intravaginală este limitată, Gyno-Daktarin trebuie folosit
numai în primul trimestru al sarcinii doar dacă la indicaţiile medicului, beneficiile justifică
eventualele riscuri. Nu se cunoaşte dacă miconazol nitrat este excretat în laptele uman.
Trebuie manifestată prudenţă la administrarea de Gyno-Daktarin în perioada de alăptare.
Dozaj şi mod de administrare: Capsule de 400 mg. O capsulă vaginală trebuie inserată
profund în vagin în fiecare seară timp de 3 zile consecutiv. Se recomandă poziţia de
supinaţie. Tratamentul poate fi repetat dacă este necesar. În cazul unor infecţii severe,
este indicată prescrierea de la început a unui tratament de 6 zile. Capsule de 1200 mg:
Capsula vaginală trebuie inserată profund în vagin, preferabil seara. Se recomandă poziţia
de supinaţie. Tratamentul poate fi repetat dacă este necesar. În cazul unor infecţii severe,
este indicată prescrierea de la început a unui tratament de durată mai lungă.
Reacţii adverse: Gyno-Daktarin capsule vaginale este în general bine tolerat. Au fost
observate câteva cazuri rare de iritaţie locală, prurit şi senzaţie de arsură, mai ales la
începutul tratamentului.
Supradozare: Simptome: În cazul ingestiei accidentale nu există nici un fel de risc. Totuşi,
dacă produsul este luat concomitent cu alte medicamente, efectele şi reacţiile adverse ale
acestora pot fi crescute, de ex.: derivatele cumarinice, hipoglicemiantele orale şi fenitoina.
Tratament: În eventualitatea ingestiei accidentale a unei cantităţi mari de Gyno-Daktarin,
dacă se consideră necesar, se aplică metode adecvate de golire gastrică.
Formă de prezentare: Gyno-Daktarin capsule vaginale 400 mg - cutii cu 3 capsule
vaginale. Gyno-Daktarin capsule vaginale 1200 mg - cutii cu o capsulă vaginală.
Condiţii de păstrare: A se păstra la temperaturi între 15 şi 30 grade Celsius, la loc uscat.
A nu se lăsa la îndemâna copiilor!

Producător: Janssen Pharmaceutica

GYNO-PEVARYL
econazolum
Prezentare farmaceutică: Ovule conţinând 150 mg econazol nitrat (cutie cu 3 buc.).
Acţiune terapeutică: Antifungic cu acţiune locală pe mucoasa genitală. Spectrul său de
activitate cuprinde cei mai importanţi fungi patogeni şi o serie de tulpini de bacterii
grampozitive. În general, distruge germenii patogeni din vagin în 5 zile.
Indicaţii: Micoze vaginale.
Mod de administrare: Conform recomandărilor medicului curant. Intravaginal profund, 1
ovul seara, 3 zile consecutiv.
Contraindicaţii: Nu se cunosc.

Producător: Cilag
GYNOZOL, capsule vaginale gelatinoase moi
miconazolum nitrat
Antimicotic cu spectru larg.
Compoziţie: Fiecare capsulă conţine: 200 sau 400 mg nitrat de miconazol.
Acţiune terapeutică: Gynozol este un agent antimicotic şi antibacterian derivat din
imidazol care are un domeniu larg de activitate împotriva candidozelor vulvovaginale,
microsporilor şi a altor fungi patogeni. El deteriorează membrana pereţilor celulelor fungilor
şi îi modifică permeabilitatea.
Indicaţii: Tratamentul micozelor vaginale: candidoze vaginale, infecţii vaginale datorate
microsporilor şi fungilor patogeni; tratamentul aginitelor, datorate infecţiilor bacteriene cu
germeni sensibili. Poate fi administrat în timpul sarcinii şi al lactaţiei.
Reacţii adverse: Rareori pot apărea iritaţii sau tulburarea echilibrului florei vaginale.
Precauţii: În cazul apariţiei iritaţiilor sau afectării eubiozei vaginale, se întrerupe
tratamentul.
Contraindicaţii: Hipersensibilitate la miconazol.
Mod de administrare: O capsulă vaginală zilnic sau conform prescripţiilor medicului.
Formă de prezentare: Cutie cu 3 sau 6 capsule gelatinoase.
Condiţii de păstrare: A se păstra ferit de lumină. A nu se lăsa la îndemâna copiilor.

Producător: Pharco Pharmaceuticals

GENTAMICIN®
sulfat de gentamicină
Compoziţie: Un gram de unguent (0,1%) conţine 1 mg de gentamicină în formă de sulfat
de gentamicină, un gram de cremă (0,1%) conţine 1 mg de gentamicină în formă de sulfat
de gentamicină.
Acţiune: Gentamicina este un antibiotic bactericid cu spectru larg de acţiune din grupa
aminoglicozidelor. Acţioneaza asupra germenilor Gram-pozitivi şi Gram negativi.
Importanată este acţiunea asupra Pseudomonas aeruginosa, Klebsiella spp.,
Enterobacter, Serratia, Escherichia coli, tulpini pozitive şi indol negative de Proteus şi mai
puţin activ asupra Salmonella, Shigella, Neisseria gonorrhoeae şi a stafilococilor, printre
care şi Staphylococcus aureus. Gentamicina administrată local este eficace în tratamentul
infecţiilor primare şi secundare ale pielii.
Indicaţii: Infecţii primare ale pielii, arsuri şi răni infectate şi alte infecţii secundare ale pielii.
Contraindicaţii: Sensibilitate la gentamicină.
Reacţii adverse: Sunt foarte rare. Poate apare eritem şi prurit, care însă nu sunt
periculoase. Gentamicina poate determina creştera numărului de microorganisme, cum
sunt ciupercile. În acest caz se va întrerupe tratamentul cu gentamicină.
Dozare şi mod de administrare: Se va aplica un strat subţire de cremă sau unguent pe
piele de 3 până la 4 ori pe zi.
Conservare: Se va păstra la temperatură de până la 25°C.
Formă de prezentare: Tub a 15 g cremă; tub a 15 g unguent.

Producător: Lek
H - NORFLOXACIN
norfloxacinum
Prezentare farmaceutică: Comprimate filmate conţinând 400 mg norfloxacină, excipienţi
q. s., în cutii a 20 comprimate (2 folii x 10 comprimate sau flacon x 20 comprimate).
Acţiune terapeutică: Agent antimicrobian oral cu spectru larg de activitate din grupa
fluorochinolonelor. Spectrul său antimicrobian cuprinde o mare varietate de bacterii
gramnegative incluzând Pseudomonas aeruginosa şi enterobacteriacee (E. coli, Klebsiella
spp., Proteus spp., Providencia spp., Morganella spp., Citobacter, Seratia, Pseudomonas,
Salmonella spp.), bacterii grampozitive (Staphylococcus spp., incluzând S. aureus, S.
saprophyticus), tulpini rezistente la acidul nalidixic şi alţi agenţi antimicrobieni. Nu este
activă faţă de streptococi şi anaerobi, cu excepţia Bacteroides ureolyticus, Clostridium
perfringens şi unele specii de Eubacterium. Are acţiune slabă faţă de Acinetobacter şi
enterococi. Norfloxacina acţionează prin afectarea replicării ADN din celula microbiană ca
urmare a inhibării specifice a subunităţilor A ale ADN-girazei (efect bactericid)
Farmacocinetică: După administrare orală norfloxacina este rapid dar incomplet
absorbită din tractul gastrointestinal, picul concentraţiilor serice de 1,5 -2 mcg/ml
atingându-se în 1-2 ore după o doză de 400 mg. Absorbţia este puţin întârziată când
administrarea se face odată cu alimentele. Circulă slab legată de proteinele plasmatice
(14%). Este larg distribuită în organism realizând concentraţii terapeutice în ser, ţesuturi şi
urină. În bilă, parenchimul renal şi prostatic realizează concentraţii ridicate (2 -14 ori) faţă
de concentraţiile plasmatice simultane. Este metabolizată în ficat, metaboliţii fiind excretaţi
în urină neconjugaţi. Se elimină în urină ca atare (cca 30%) prin secreţie tubulară şi filtrare
glomerulară. Clearance-ul renal ridicat şi T1/2 de aproximativ 4 ore conduc la nivele
terapeutice ale medicamentului în urină pentru 12 -24 ore după administrarea unei singure
doze de 400 mg. În disfuncţiile renale, T1/2 variază de la 6,5 ore (forme uşoare şi medii) la
7,7 ore (forme severe) ceea ce impune ajustarea dozelor.
Indicaţii: Infecţii acute necomplicate, complicate şi cronice ale tractului urinar;
gastroenterita bacteriană acută; infecţii gonococice acute (uretrite, faringite, cervicite);
profilaxia stărilor septice la pacienţii cu neutropenie, profilaxia diareei de călătorie şi a
infecţiilor cronice recurente ale tractului urinar.
Mod de administrare: Tratamentul se individualizează. Dacă nu este indicat altfel se
recomandă: infecţii urinare acute: 400 mg/zi, timp de 7-10 zile: la femei cu cistite
necomplicate: 3 zile; infecţii urinare cronice: 400 mg/zi timp de 12 săptămâni; dacă în
primele 4 săptămâni rezultatele obţinute sunt bune, doza poate fi redusă la 400 mg/zi;
infecţii gonococice acute (uretrite, faringite, cervicite): 800 mg ca doză unică sau 400 mg x
2/zi timp de 3-7 zile; gastroenterite bacteriene acute: 400 mg x 2/zi timp de 5 zile. În scop
profilactic se recomandă în: profilaxia stărilor septice la pacienţii cu neutropenie: 400 mg x
2/zi timp de 8 săptămâni; profilaxia diareei (de turism, călătorie): 400 mg/zi cu 24 ore
înainte şi 48 ore în timpul călătoriei; profilaxia infecţiilor recurente urinare: 200 mg seara
timp de 1-2 ani. Se poate administra pacienţilor cu insuficienţă renală dacă se menţine
diureza. În disfuncţie renală severă (clearance-ul creatininei < 20 ml/min) dozele se reduc
la jumătate sau intervalele se dublează. Nu se administrează la copii pentru că eficacitatea
şi siguranţa nu sunt suficient testate.
Reacţii adverse: În general este bine tolerat; reacţiile adverse cresc cu creşterea dozei şi
de obicei apar în primele 4 zile de tratament. Cele mai comune sunt: gastrointestinale:
greaţă, vomă, dureri abdominale, constipaţie, diaree; neurologice: cefalee, ameţeală,
insomnie, depresie, agitaţie, somnolenţă, tremor, tulburări de vedere (mai rar); reacţii
alergice şi dermatologice: erupţii, eritem, urticarie, sindrom Stevens-Johnson (foarte rar);
creşteri ale transaminazelor, fosfatazei alcaline, ureei şi creatininei serice; leucopenie,
eozinofilie, scăderea valorilor hematolitului (foarte rar).
Contraindicaţii: Hipersensibilitate la medicament sau la oricare altă chinilonă; femei
însărcinate şi care alăptează.
Precauţii: Se administrează cu prudenţă pacienţilor vârstnici, epileptici, cu antecedente
neurologice, cu disfuncţii hepatice şi renale, miastenia gravis: se recomandă ajustarea
dozelor şi monitorizarea strictă a pacienţilor; în timpul tratamentului se va urmări cu atenţie
menţinerea diurezei normale a pacientului.
Interacţiuni: Administrarea concomitentă cu: xantine (teofilină) conduce la creşterea
concentraţiilor plasmatice ale acestora şi apariţia reacţiilor adverse - se impune ajustarea
dozelor; antiacidele ce conţin hidroxid de aluminiu, magneziu şi sărurile de calciu, fier şi
zinc: reduc absorbţia norfloxacinei - se recomandă ca administrarea norfloxacinei să se
facă cu 4 ore înainte sau cu 2-4 ore după administrarea antiacidelor sau sucralfatului;
anticoagulantele: pot produce o creştere a timpului de sângerare - se recomandă controlul
fracvent al timpului de protrombină; anestezicele: pot determina creşterea incidenţei
reacţiilor adverse ale norfloxacinei; probenecidul: reduce excreţia urinară a norfloxacinei.
Supradozare: În cazul supradozării acute se impun: măsuri de golirea stomacului (lavaj
gastric, laxative, cărbune); tratament simptomatic şi asimptomatic dacă este nevoie. Este
foarte importantă administrarea de lichide pentru prevenirea cristalizării.
Condiţii de păstrare: În ambalajul original ferit de lumină, umiditate şi căldură. Termen de
valabilitate: 3 ani.

Producător: AC Helcor
HAEMACCEL, soluţie coloidală perfuzabilă 3,5 % - substituent de plasmă
polygelină
Forma de prezentare: Flacoane de 500 ml
Compoziţie: Soluţie perfuzabilă, sterilă, apirogenă, conţinând polipeptide provenite din
degradarea gelatinei. Nu conţine conservant 1000 ml conţin: 35 g polipeptide provenite din
degradarea gelatinei; cationi: Na 145 mmol, K 5,1 mmol, Ca 6,25 mmol; anioni: Cl 145
mmol, PO şi SO urme. Echilibrul izoionic este menţinut de polipeptidele anionice.
Proprietăţi: Date fizico-chimice: greutate moleculară 30000; vîscozitate 1,7-1,8; pH 7,3 +/-
0,3. Nu se acumulează în sistemul reticulo-endotelial şi în nici un alt organ intern. Nu
interferează cu funcţia nici unui alt organ chiar la doze mari. Componenta coloidală se
elimină în formă neschimbată pe cale renală şi intestinală. Eliminarea este completă la 48
de ore după administrarea perfuziei. Ameliorează microcirculaţia; corectează oliguria
asociată şocului şi protejează pacientul de “şoc renal“. Nu interferează cu procesul de
coagulare sau cu grupele sanguine. Nu este imunogenic şi nu induce formare de anticorpi.
Indicaţii: Şoc hipovolemic prin pierdere de sânge/plasmă/deshidratare, scăderea
volumului circulator intra- şi postoperator, conectare la sistemul inimă plămâni,
hemodializă, perfuzii de organe izolate.
Contraindicaţii: Hipersensibilitate la unii din constituenţi. În anumite situaţii ca:
insuficienţă cardiacă manifestă, hipertensiune, şoc cardiogen se va administra sub
monitorizare atentă.
Efecte secundare: Foarte rar erupţii cutanate de tip alergic, hipotensiune tahi/bradicardie,
greaţă, vărsături, dispnee, în cursul sau după perfuzie.
Mod de administrare: Cantitatea şi durata perfuziei se stabilesc în funcţie de volumul
sanguin/plasmatic pierdut; în general, se vor administra 500 ml în interval de 1 oră.

Producător: Hoechst Marion Roussel

HAIRGROW, stimulator al creşterii părului
minoxidilum
Hairgrow este o soluţie care se aplică local; conţine 2% minoxidil. Este folosit şi ca produs
cosmetic.
Farmacologie: Mecanismul exact de acţiune al Hairgrow, în tratamentul topic, nu este
cunoscut. Determină regenerarea foliculilor piloşi hipotrofiaţi, scăderea infiltratului
limfocitar perifolicular şi refacerea circulaţiei în dermul scalpului. Minoxidilul este puţin
absorbit la nivelul pielii intacte şi doar aproximativ 1,4% poate ajunge în sistemul
circulator, fără apariţia efectelor secundare.
Indicaţii: Alopecia androgenică, masculină şi feminină; alopecia areata; consolidarea
transplantului de păr.
Contraindicaţii: Hipersensibilitate la minoxidil sau la componentele vehiculului (propilen-
glicol apă).
Precauţii: Pulverizarea accidentală a Hairgrow la nivelul ochilor poate provoca arsuri şi
iritaţii. În cazul contactului cu ochii, cu mucoasele sau cu soluţii de continuitate la nivelul
pielii, zona trebuie imediat spălată. Ingestia accidentală poate provoca efecte secundare
cardiovasculare serioase: minoxidilul administrat oral produce un efect vasodilatator
imediat, tahicardie.
Reacţii adverse: Rareori reacţii locale, alergice sau iritative. Sunt citate eritemul scalpului,
comedoane, dermatite de contact, senzaţie de arsură.
Dozare: Doza de 1 ml Hairgrow (8 pufuri) se aplică pe zona afectată a scalpului de două
ori pe zi, indiferent de mărimea zonei ce trebuie tratată. Nu se aplică pe nici o altă zonă a
corpului. Doza total zilnică nu trebuie să depăşească 2 ml. Aplicarea zilnică poate continua
timp de 2-4 luni înainte de a se evidenţia o creştere a părului. Rapiditatea şi gradul de
creştere al părului este variabil de la pacient la pacient. Revenirea la situaţia dinainte a
tratamentului poate să apară. în cazul încetării acestuia după 3-4 luni. Cele mai bune
rezultate se obţin la aplicarea continuă timp de 8-12 luni. Uneori este necesară
continuarea tratamentului şi după această dată pentru a susţine creşterea.
Aplicare: Hairgrow se aplică pe scalpul uscat şi se dispersează soluţia cu vârful degetelor
pentru a acoperi toată zona afectată. Se pulverizează 1 ml (8 pufuri) de 2 ori/zi. Nu se
grăbeşte uscarea soluţiei (de exemplu prin folosirea uscătorului de păr), pentru că poate
diminua efectele. După aplicarea Hairgrow-ului se spală imediat mâinile.
Formă de prezentare: Flacoane de 50 ml cu pulverizator, fiecare 1 ml conţinând 20 mg
minoxidil în soluţie de propilen glicol apă.

Producător: Dar Al Dawa Pharma

HALDOL
haloperidolum
Prezentare farmaceutică: Haldol conţine haloperidol, neuroleptic din grupa
butirofenonelor. Din punct de vedere chimic, haloperidol nu aparţine altor grupe, cum ar fi
fenotiazinele.
Compoziţie: 2 mg de haloperidol pe tabletă. Alţi ingredienţi: lactoză, sucroză, amidon de
porumb, talc, ulei vegetal hidrogenat (tip 1), galben de chinolină (formulare F41); 5 mg de
haloperidol pe tabletă. Alţi ingredienţi: lactoză, amidon de porumb, talc, ulei vegetal
hidrogenat (tip 1), indigotinsulfonat de sodiu (formulare F44); 2 mg de haloperidol pe ml.de
soluţie (1 ml = 20 de picături). Alţi ingredienţi: acid lactic, parahidroxibenzoat de metil, apă
purificată (formulare F9).
Farmacodinamică: Haloperidolul este un neuroleptic aparţinând grupei butirofenonelor.
Haloperidol este un antagonist central potent al receptorilor dopaminergici şi este deci
clasat între neurolepticele cele mai incisive. Haloperidol nu exercită nici o activitate
antihistaminică sau anticolinergică. Ca o consecinţă directă a blocajului central al
dopaminei, haloperidol exercită o activitate incisivă asupra delirurilor şi halucinaţiilor
(probabil datorită interacţiunii în ţesuturile mezocortical şi limbic) şi o activitate asupra
ganglionilor bazali (fasciculele nigrostriate). Haloperidol induce o sedare psihomotorie
eficientă, ceea ce explică efectul său favorabil asupra maniilor şi a altor sindroame de
agitaţie (vezi “Indicaţii”). Datorită activităţii sale limbice, Haloperidol exercită o activitate
sedativă neuroleptică şi s-a dovedit a fi util ca adjuvant în tratamentul durerii cronice.
Activitatea asupra ganglionilor bazali este probabil la originea efectelor secundare
extrapiramidale motorii (distonie, acatisie şi parkinsonism). Efectele antidopaminergice
periferice explică activitatea sa împotriva greţurilor şi a vărsăturilor (via zona trigger
chemoreceptoare), relaxarea sfincterelor gastrointestinale şi eliberarea crescută de
prolactină (printr-o inhibare a activităţii factorului de inhibare a prolactinei la nivelul
adenohipofizei).
Farmacocinetică: Nivelele plasmatice de vârf ale haloperidolului sunt atinse în 2 - 6 ore
de la administrarea orală. După administrarea orală, biodisponibilitatea sa este de 60-
70%. Timpul de înjumătăţire plasmatic mediu (eliminare terminală) este de 24 (între 12 -
38) ore după administrarea orală. S-a sugerat că, pentru a obţine răspuns terapeutic,
concentraţia plasmatică a haloperidolului variază între 4 mcg/l şi 20 - 25 mcg/l. Haloperidol
traversează uşor bariera hematoencefalică. Legarea de proteinele plasmatice este în
proporţie de 92%. Excreţia se face prin fecale (60%) şi urină (40%). Aproximativ 1% din
haloperidolul ingerat este excretat în formă nemodificată în urină. La nivele plasmatice de
echilibru volumul de distribuţie (VDss) este larg (7,9+2,5l/kg corp). S-a observat o mare
variabilitate interindividuală, dar puţin intraindividuală a concentraţiilor plasmatice de
haloperidol şi a majorităţii parametrilor farmacocinetici. Ca şi în cazul altor medicamente
care sunt metabolizate în ficat, această variabilitate poate fi explicată parţial prin
activitatea căii metabolice de oxidare/reducere reversibile din ficat; Alte căi metabolice
includ N-dezalchilarea oxidativă şi glucuroconjugarea.
Indicaţii: Ca agent neuroleptic în: Deliruri şi halucinaţii din: schizofrenia acută şi cronică,
paranoia, confuzia acută, alcoolism (sindromul Korsakoff). Deliruri ipohondriace. Tulburări
de personalitate: paranoidă, schizoidă, schizotipă, antisocială, “de graniţă” şi alte tipuri de
personalitate. Ca agent antiagitaţie psihomotorie în: dereglări de personalitate:
personalitate paranoidă, histrionică, compulsivă. Manie, demenţă, retardare mentală,
alcoolism. Tulburări de personalitate: compulsivă, paranoidă, histrionică şi alte tulburări de
personalitate. Agitaţie, agresivitate, impulsul de a hoinări la vârstnici. Tulburări
comportamentale şi de caracter la copii. Mişcări coreice. Singultus (sughiţ). Ticuri,
bâlbâială. Ca adjuvant în tratamentul durerii cronice severe: pe baza activităţii sale limbice,
Haldol permite adesea reducerea dozei de analgezice (de obicei morfinomimetice). Ca
antiemetic în: Greaţă, vărsături de origine variată. Haldol este medicamentul de elecţie în
cazul în care antiemeticele clasice sunt insuficient de active.
Contraindicaţii: Stare comatoasă; depresia SNC datorată alcoolului sau altor
medicamente depresive; boala Parkinson, hipersensibilitate cunoscută la Haldol; leziuni
ale ganglionilor bazali.
Precauţii: Au fost raportate cazuri rare de moarte subită la pacienţii psihiatrici trataţi cu
medicamente antipsihotice, incluzând Haldol. De vreme ce s-a observat o prelungire a
intervalului QT în timpul tratamentului cu Haldol, se recomandă precauţie la pacienţii cu
condiţii predispozante de prelungire a intervalului QT (sindrom QT, hipopotasemie,
medicamente care prelungesc QT-ul), în special dacă Haldol-ul este administrat
parenteral. Deoarece Haldol este metabolizat în ficat, se recomandă precauţie la pacienţii
cu afecţiuni hepatice. La pacienţii epileptici şi având condiţii predispozante la convulsii
(sevraj alcoolic şi leziuni cerebrale) s-au raportat cazuri de convulsii declanşate de Haldol.
Tiroxina poate creşte toxicitatea Haldol-ului. De aceea, trebuie folosit cu deosebită
precauţie la pacienţii cu hipertiroidie.Terapia antipsihotică la aceşti pacienţi trebuie
întotdeauna să fie însoţită de un tratament tireostatic adecvat. În schizofrenie, răspunsul la
tratamentul antipsihotic poate fi întârziat. De asemenea, dacă tratamentul este întrerupt,
reapariţia simptomelor poate să nu fie observată timp de mai multe săptămâni sau luni.
Simptome acute de sevraj incluzând greaţă, vărsături şi insomnie, au fost rareori raportate
după încetarea bruscă a dozelor mari de medicamente antipsihotice. Poate apărea de
asemenea recurenţa, de aceea este preferabil ca întreruperea să se facă treptat. Ca în
cazul tuturor agenţilor antipsihotici, Haldol nu trebuie să fie singurul medicament
administrat când este predominantă depresia. El poate fi combinat cu antidepresive pentru
a trata acele condiţii în care coexistă depresia şi psihoza. Dacă este necesară
administrarea concomitentă a medicaţiei antiparkinsoniene, aceasta trebuie continuată
după întreruperea tratamentului cu Haldol dacă excreţia medicamentului antiparkinsonian
este mai rapidă decât cea a Haldol-ului pentru a evita dezvoltarea sau agravarea
simptomelor extrapiramidale. Medicul trebuie să aibă în vedere posibilitatea creşterii
tensiunii intraoculare atunci când se administrează concomitent cu Haldol medicamente
anticolinergice, incluzând agenţii antiparkinsonieni.
Interacţiuni: Ca şi celelalte neuroleptice, Haldol poate accentua depresia sistemului
nervos central, produsă de alte depresive SNC, inclusiv alcool, hipnotice, sedative sau
analgezice puternice. A fost de asemenea raportat un efect SNC crescut la combinarea cu
metildopa. Haldol poate afecta efectele antiparkinsoniene ale levodopei. Haldol inhibă
metabolizarea antidepresivelor triciclice, crescând astfel nivelele plasmatice ale acestora.
În studiile farmacocinetice s-a raportat o creştere uşoară sau moderată a nivelelor de
haloperidol, la administrarea concomitentă cu următoarele medicamente: chinidină,
buspirone, fluoxetină. Este indicată reducerea dozei de haloperidol. Când la tratamentul cu
Haldol este adaugată administrarea prelungită de inductori enzimatici precum:
carbamazepină, fenobarbital, rifampicină, nivelele plasmatice ale haloperidolului sunt
semnificativ scăzute. De aceea, în timpul tratamentului combinat, doza de Haldol trebuie
ajustată, dacă este necesar. După întreruperea administrării inductorilor enzimatici, este
indicat să se reducă doza de Haldol. În cazuri rare, în timpul administrării concomitente de
litiu şi haloperidol, au fost raportate următoarele simptome: encefalopatie, simptome
extrapiramidale, diskinezie tardivă, sindrom neuroleptic malign, afecţiuni ale trunchiului
cerebral, sindrom cerebral acut şi comă. Majoritatea acestor simptome au fost reversibile.
Rămâne o controversă dacă aceasta reprezintă o entitate clinică distinctă. De aceea, dacă
asemenea simptome apar în cadrul terapiei concomitente cu litiu şi Haldol, tratamentul
trebuie întrerupt imediat. Haldol poate antagoniza acţiunea adrenalinei şi a altor agenţi
simpatomimetici şi poate inversa efectele hipotensoare ale agenţilor blocanţi adrenergici,
precum guanetidina.
Sarcină şi alăptare: În studiile efectuate pe un număr mare de persoane, Haldol nu a
demonstrat o creştere semnificativă a anomaliilor fetale. Au fost raportate cazuri izolate de
malformaţii congenitale ca urmare a expunerii fetale la Haldol, majoritatea în combinaţie
cu alte medicamente. Haldol trebuie folosit în timpul sarcinii doar dacă beneficiile
anticipate justifică potenţialele riscuri asupra fătului. Haldol este excretat în laptele matern.
Dacă administrarea Haldol-ului este considerată esenţială, beneficiile alăptării trebuie
cântărite faţă de riscurile potenţiale. Au fost observate simptome extrapiramidale la sugarii
alăptaţi de mame tratate cu Haldol.
Efecte asupra capacităţii de a conduce sau de a lucra cu maşini: Poate apărea un
anumit grad de sedare sau afectare a stării de alertă, mai ales la doze mari şi la iniţierea
tratamentului, care pot fi potenţate de alcool. Pacienţilor li se recomandă să nu conducă
sau să lucreze cu maşini în timpul tratamentului.
Dozaj şi mod de administrare: Dozele sugerate mai jos sunt doar valori medii, medicul
trebuie să ajusteze doza în funcţie de răspunsul pacientului. Aceasta implică adesea o
creştere a dozei în faza acută şi o reducere gradată în faza de menţinere, pentru a
determina doza minimă eficientă. Doze mari trebuie administrate doar pacienţilor care
răspund slab la doze scăzute. Adulţi: Ca agent neuroleptic. Faza acută: episoade acute de
schizofrenie, delirium tremens, paranoia, confuzie acută, sindrom Korsakoff, paranoia
acută 5 - 10 mg. i.v. sau i.m., repetate din oră în oră până la controlul suficient al
simptomelor, până la o doză maximă de 60 mg/zi. În cazul administrării orale, este
necesară o dozare aproape dublă. Faza cronică: schizofrenie cronică, alcoolism cronic,
tulburări cronice de personalitate 1 - 3 mg administrate oral de 3 ori/zi, doza poate fi
crescută până la 10 - 20 mg de 3 ori/zi în funcţie de răspunsul pacientului. Ca agent
antiagitaţie psihomotorie. Faza acută: manie, demenţă, alcoolism, tulburări de
personalitate, tulburări comportamentale şi de caracter, singultus, mişcări coreice, ticuri,
bâlbâială 5 - 10 mg i.v. sau i.m. Faza cronică: 0,5 - 1 mg administrat oral de 3 ori/zi, doza
poate fi crescută până la 2 - 3 mg de 3 ori/zi dacă este necesar, pentru a obţine răspunsul
terapeutic. Ca adjuvant în tratamentul durerii cronice. 0,5 - 1 mg administrate oral de 3
ori/zi, doza poate fi ajustată, dacă este necesar. Ca antiemetic. Vărsături induse central: 5
mg i.v. sau i.m. Profilaxia vărsăturilor postoperatorii: 2,5 - 5 mg i.v. sau i.m. la sfârşitul
operaţiei. La pacienţii vârstnici: Tratamentul trebuie iniţiat cu jumătate din doza stabilită
pentru adulţi şi ajustată în funcţie de rezultate, dacă este necesar. La copii: 0,1 mg/3 kg
corp administrate oral de 3 ori/zi; doza poate fi ajustată, dacă este necesar.
Reacţii adverse: La variaţii scăzute ale dozei (1 - 2 mg./zi), efectele adverse ale
Haldolului au fost rare, slabe şi tranzitorii. La pacienţii care primesc doze mai mari,
anumite reacţii adverse apar mai frecvent. Efectele neurologice sunt cele mai comune.
Simptome extrapiramidale: Ca şi la alte neuroleptice, pot apărea simptome
extrapiramidale, de ex. tremor, rigiditate, hipersalivaţie, bradikinezie, acatisie, distonie
acută. Medicamentele antiparkinsoniene de tip anticolinergic nu trebuie prescrise decât
dacă este necesar. Diskinezie tardivă: Ca la toţi agenţii antipsihotici, poate apărea
dischinezie tardivă la unii pacienţi trataţi pe termen lung sau la întreruperea tratamentului.
Sindromul este caracterizat în principal prin mişcări ritmice involuntare ale limbii, feţei, gurii
sau maxilarului. La unii pacienţi manifestările pot fi permanente. Sindromul poate fi mascat
la reinstituirea tratamentului, la creşterea dozei sau la înlocuirea cu un alt agent
antipsihotic. În acest caz tratamentul trebuie întrerupt imediat. Sindrom neuroleptic malign:
Ca şi celelalte medicamente antipsihotice, Haldol poate fi asociat cu cazuri de sindrom
neuroleptic malign: un răspuns idiosincrazic rar, caracterizat prin hipertermie, rigiditate
musculară, instabilitate autonomă, alterarea stării de conştienţă. Hipertermia este adeseori
un semn precoce al acestui sindrom. Tratamentul antipsihotic va fi întrerupt imediat şi se
vor lua măsuri de susţinere şi monitorizare atentă. Alte efecte SNC: Acestea sunt
ocazionale şi includ: depresie, sedare, agitaţie, somnolenţă, insomnie, cefalee, confuzie,
vertij, crize de grand mal şi exacerbarea aparentă a simptomelor psihotice. Simptome
gastrointestinale: Au fost raportate greţuri, vărsături, pierderea apetitului şi dispepsie. Pot
apărea modificări în greutatea corporală. Efecte endocrine: Efectele hormonale ale
neurolepticelor antipsihotice includ hiperprolactinemie, care poate cauza galactoree,
ginecomastie şi oligo-sau amenoree. Au fost raportate foarte rare cazuri de hipoglicemie şi
sindrom de secreţie inadecvată de ADH. Efecte cardiovasculare: S-au raportat ocazional,
tahicardie şi hipotensiune. Foarte rar au fost raportate prelungirea intervalului QT şi/sau
aritmii ventriculare, în special în timpul administrării parenterale. Acestea pot să apară mai
frecvent la doze mari sau la pacienţii cu predispoziţie. Alte efecte: Au existat raportări
ocazionale de scădere a numărului celulelor sanguine. Foarte rar au fost raportate
agranulocitoză şi trombocitopenie, de obicei la combinarea cu alte medicamente. De
asemenea s-au observat cazuri izolate de disfuncţii hepatice sau hepatită, cel mai frecvent
colestatică. Reacţiile de hipersensibilitate cum ar fi rash, urticarie şi anafilaxie sunt
excepţionale. Alte efecte secundare raportate ocazional sunt: constipaţie, tulburarea
vederii, uscăciunea gurii, retenţie urinară, priapism, disfuncţie erectilă, edem periferic,
transpiraţie sau salivaţie excesive, pirozis, variaţii ale temperaturii corporale.
Supradozare: Simptome: Manifestările reprezintă o exagerare a efectelor farmacologice
cunoscute şi a efectelor secundare. Cele mai predominante simptome sunt: reacţii
extrapiramidale severe, hipotensiune, sedare. O reacţie extrapiramidală se manifestă prin
rigiditate musculară şi tremor localizat sau generalizat. Este, de asemenea, posibilă
apariţia hipertensiunii în loc de hipotensiune. În cazuri extreme, pacientul devine comatos
cu depresie respiratorie şi hipotensiune suficient de severă încât să producă o stare
aparentă de şoc. Trebuie avut în vedere riscul aritmiilor ventriculare, posibil asociate cu
prelungirea intervalului QT. Tratament: Nu există un antidot specific. Tratamentul este în
general unul de susţinere, dar se recomandă lavajul gastric şi inducerea vărsăturilor
(exceptând pacienţii obnubilaţi, comatoşi şi convulsivi) urmate de administrarea de
cărbune activ. La pacienţii comatoşi, degajarea căilor respiratorii trebuie asigurată prin
intubaţie orofaringeană sau endotraheală. Depresia respiratorie poate necesita respiraţie
artificială. Trebuie monitorizate semnele vitale şi ECG, iar monitorizarea trebuie continuată
până când ECG se normalizează. Pentru aritmiile severe se indică măsuri antiaritmice
adecvate. Hipotensiunea şi colapsul circulator pot fi contracarate prin administrarea de
lichide intravenos, plasmă, sau albumină concentrată şi agenţi vasopresori precum
dopamina şi noradrenalina. Administrarea adrenalinei nu este indicată de vreme ce poate
cauza hipotensiune severă în prezenţa Haldol-ului. În caz de reacţii extrapiramidale
severe, medicaţia antiparkinsoniană ( ex. mesilat de benztorpină 1 - 2 mg i.m. sau i.v.)
trebuie administrată parenteral.
Mod de prezentare: Tablete de 2 mg.şi 5 mg. Flacon de 15 ml cu picurător (300 picături)
a 0,1 mg/picătură.
Condiţii de păstrare: A se păstra la temperaturi între15 - 30 grade Celsius.

Producător: Janssen Pharmaceutica

HALDOL decanoas
haloperidolum
Prezentare farmaceutică: Haldol decanoas conţine esterul decanoat al haloperidolului.
Haldol decanoas este disponibil sub formă de soluţie injectabilă. Această soluţie conţine
70,52 mg haloperidol decanoat echivalent cu 50 mg haloperidol (formulare F40). Alţi
ingredienţi: alcool benzilic, ulei de susan.
Farmacodinamică: Haloperidol decanoat este un ester al haloperidolului şi acidului
decanoic şi astfel, un neuroleptic depozit aparţinând grupei butirofenonelor. După injectare
intramusculară, haloperidol decanoat este eliberat gradat din ţesutul muscular şi hidrolizat
lent în haloperidol liber, care intră în circulaţia sistemică. Haloperidol decanoat este un
antagonist dopaminic potent şi, prin urmare, un neuroleptic foarte incisiv. La nivel cerebral,
haloperidol exercită o acţiune incisivă asupra delirurilor şi halucinaţiilor (probabil datorită
interacţiunii cu receptorii dopaminergici din ţesuturile mezocortical şi limbic) şi un efect
inhibitor prin activitatea sa asupra ganglionilor bazali, ex. fasciculele nigrostriate, care stau
la baza efectelor adverse motorii extrapiramidale (distonie, acatisie şi parkinsonism.).
Haloperidol prezintă un efect sedativ psihomotor eficient, ceea ce explică de asemenea,
efectul său favorabil asupra maniilor şi a altor sindroame de agitaţie. Activitatea asupra
ganglionilor bazali este probabil răspunzătoare de efectele secundare extrapiramidale
motorii (distonie, acatisie şi parkinsonism). Haloperidol prezintă un efect psihomotor
sedativ foarte eficient, care explică şi efectul favorabil asupra sindromului maniei şi a altor
sindroame de agitaţie. A fost observat un efect de resocializare la pacienţii care manifestă
retragere emoţională. Efectele antidopaminergice periferice explică activitatea sa împotriva
greţurilor şi a vomei (via zona trigger chemoreceptoare), relaxarea sfincterelor
gastrointestinale şi eliberarea crescută de prolactină (prin inhibarea activitaţii factorului de
inhibare a prolactinei la nivelul adenohipofizei).
Farmacocinetică: Administrarea de haloperidol decanoat ca injecţie intramusculară
depozit duce la o eliberare lentă şi continuă de haloperidol liber. Concentraţiile plasmatice
cresc gradat, de obicei atingând nivelul de vârf în 3 - 9 zile de la injectare şi scăzând apoi,
cu un timp de înjumătăţire de aproximativ 3 săptămâni. Nivelele plasmatice de echilibru
sunt atinse în 2 - 4 luni la pacienţii care sunt injectaţi lunar. Proprietăţile farmacocinetice
ale haloperidolului decanoat după injectare intramusculară sunt legate de doză. Relaţia
dintre nivelul plasmatic al haloperidolului şi doză este practic liniară pentru doze mai mici
de 450 mg. S-a sugerat că pentru a obţine răspunsul terapeutic dorit, este necesară o
concentraţie plasmatică de haloperidol de la 4 mcg/l la o limită superioară de 20 - 25
mcg/l. Haloperidol trece uşor de bariera hematoencefalică. Legarea de proteinele
plasmatice este de 92%. Haloperidol este metabolizat în ficat şi este excretat prin urină
(40%) şi fecale (60%). Aproximativ 1% din doză este excretată în formă nemodificată în
urină.
Indicaţii: Haldol Decanoas este indicat pentru tratamentul de întreţinere în schizofrenia
cronică şi alte psihoze. Este de asemenea indicat în tratamentul altor probleme mentale
sau comportamentale în care agitaţia psihomotorie necesită tratament de întreţinere.
Contraindicaţii: Stare comatoasă; depresie a SNC datorată alcoolului sau altor
medicamente depresive; boala Parkinson; hipersensibilitate cunoscută la Haldol
Decanoas; leziuni ale ganglionilor bazali.
Precauţii: Au fost raportate foarte rar cazuri de moarte subită la pacienţii psihiatrici care
primesc medicamente antipsihotice, incluzînd şi Haldol Decanoas. De vreme ce a fost
observată o prelungire a intervalului QT în timpul tratamentului cu Haldol Decanoas, se
reomandă precauţie în tratarea pacienţilor cu condiţii predispozante de prelungire a
intervalului QT (sindrom QT, hipopotasemie, medicamente care prelungesc intervalul QT).
Este recomandat ca pacienţii care necesită tratament cu Haldol Decanoas să fie iniţial
trataţi cu haloperidol oral, pentru a exclude posibilitatea unei sensibilităţi secundare la
haloperidol. Deoarece haloperidol este metabolizat în ficat, este necesară precauţie la
administrarea lui pacienţilor cu afecţiuni hepatice. S-a raportat că Haldol Decanoas poate
declanşa convulsii. Prin urmare, trebuie manifrestată prudenţă în administrarea sa la
pacienţii cu epilepsie sau cu condiţii predispozante la convulsii (ex. sevraj alcoolic şi
leziuni cerebrale). Tiroxina poate spori toxicitatea Haldolului Decanoas. De aceea, trebuie
administrat cu mare atenţie la pacienţii cu hipertiroidie. Terapia antipsihotică la aceşti
pacienţi trebuie întotdeauna să fie însoţită de un tratament tireostatic adecvat. Ca în cazul
tuturor agenţilor antipsihotici, Haldol Decanoas nu trebuie administrat în monoterapie când
este predominantă depresia. El poate fi combinat cu antidepresive pentru a trata acele
afecţiuni în care coexistă depresia şi psihoza. Dacă este necesară medicaţia
antiparkinsoniană concomitentă, aceasta trebuie continuată cel puţin 2 săptămâni dupa
ultima injecţie cu Haldol Decanoas datorită timpului de înjumătăţire foarte lung al
Haldolului Decanoas.
Interacţiuni: La fel ca şi celelalte neuroleptice, Haldol Decanoas poate accentua depresia
SNC indusă de alte substanţe depresive ale SNC, incluzînd alcoolul, hipnoticele,
sedativele sau analgezicele potente. A fost de asemenea raportat un efect SNC crescut la
combinarea cu metildopa. Haldol Decanoas poate antagoniza acţiunea adrenalinei şi a
altor agenţi simpatomimetici şi poate inversa efectele hipotensoare ale agenţilor blocanţi
adrenergici, precum guanetidina. Haldol Decanoas poate afecta efectele antiparkinsoniene
ale levodopei. Haldol Decanoas inhibă metabolizarea antidepresivelor triciclice, crescând
astfel nivelele plasmatice ale acestora. În studiile de farmacocinetică au fost raportate
creşteri uşoare sau moderate ale nivelelor de haloperidol decanoat atunci când acesta a
fost administrat concomitent cu următoarele medicamente: chinidină, buspirone,
fluoxetine. Se recomandă reducerea dozei de haloperidol decanoat. Când la tratamentul
cu Haldol Decanoas este adăugată administrarea prelungită de inductori enzimatici
precum: carbamazepină, fenobarbital, rifampicină, nivelele plasmatice ale haloperidolului
sunt semnificativ scăzute. De aceea, în timpul tratamentului combinat, doza de Haldol
Decanoas sau intervalul dintre doze trebuie ajustate dacă este necesar. Dupa întreruperea
administrării inductorilor enzimatici, este indicat să se reducă doza de Haldol Decanoas. În
cazuri rare, în timpul administrării concomitente de litiu şi haloperidol decanoat, au fost
raportate următoarele simptome: encefalopatie, simptome extrapiramidale, diskinezie
tardivă, sindrom neuroleptic malign, afecţiuni ale trunchiului cerebral, sindrom cerebral
acut şi comă. Majoritatea acestor simptome au fost reversibile. Rămâne o controversă
dacă aceasta reprezintă o entitate clinică distinctă. De aceea, dacă asemenea simptome
apar în cadrul terapiei concomitente cu litiu şi Haldol Decanoas, tratamentul trebuie
întrerupt imediat.
Sarcină şi alăptare: În studiile efectuate pe un număr mare de persoane, Haldol
Decanoas nu a demonstrat o creştere semnificativă a anomaliilor fetale. Au fost raportate
cazuri izolate de malformaţii congenitale ca urmare a expunerii fetale la Haldol Decanoas
în combinaţie cu alte medicamente. Haldol Decanoas trebuie administrat în timpul sarcinii
doar dacă beneficiile anticipate justifică potenţialele riscuri asupra fătului. Haldol Decanoas
este excretat în laptele matern. Dacă administrarea Haldolului Decanoas este considerată
esenţială, beneficiile alăptării trebuie cântărite faţă de riscurile potenţiale. Au fost
observate simptome extrapiramidale la sugarii alăptaţi de mame tratate cu Haldol
Decanoas.
Efecte asupra capacităţii de a conduce sau de a lucra cu maşini: Poate apărea un
anumit grad de sedare sau afectare a stării de alertă, mai ales la doze mari şi la iniţierea
tratamentului, care pot fi potenţate de alcool. Pacienţilor li se recomandă să nu conducă
sau să lucreze cu maşini în timpul tratamentului.
Dozaj şi mod de administrare: Haldol Decanoas injectabil este recomandat pacienţilor
cu psihoze cronice care necesită tratament antipsihotic parenteral prelungit. Acesti
pacienţi trebuie sa fie stabilizaţi anterior cu medicaţie antipsihotică, înainte de trecerea la
tratamentul cu Haldol Decanoas. Haldol decanoas este indicat numai adulţilor şi a fost
formulat pentru a asigura un tratament de o lună pentru majoritatea pacienţilor, cu o
singură administrare intramusculară profundă în regiunea gluteală. Haldol Decanoas nu
trebuie administrat intravenos. Deoarece injectarea unui volum mai mare de 3 ml este
neplăcută pentru pacient, asemenea doze mari nu sunt recomandate. Deoarece răspunsul
individual la neuroleptice este variabil, dozajul trebuie determinat individual şi este bine să
fie iniţiat şi titrat sub supraveghere clinică atentă. Doza individuală de iniţiere depinde atât
de severitatea simptomatologiei cât şi de cantitatea medicaţiei orale de întreţinere
necesare înainte de începerea tratamentului cu forma de depozit. Este recomandabil ca
doza iniţială de Haldol Decanoas să echivaleze de 10 - 15 ori doza orală din ziua
precedentă de haloperidol. Pentru majoritatea pacienţilor, aceasta înseamnă o doză de
iniţiere între 25 şi 75 de mg de Haldol Decanoas. Nu este recomandată depăşirea unei
doze iniţiale maxime de 100 mg. În funcţie de răspunsul individual al pacienţilor doza
poate fi crescută gradat cu 50 mg până când este obţinut efectul terapeutic optim. Doza
lunară cea mai adecvată de Haldol Decanoas atinge deseori de 20 de ori doza zilnică
orală de haloperidol. În timpul ajustarii dozei sau a episoadelor de exacerbare a
simptomelor psihotice, terapia cu Haldol Decanoas poate fi completat cu haloperidol
normal. Intervalul uzual dintre injectări este de 4 săptămâni. Cu toate acestea, variaţiile în
răspunsul pacientului pot necesita ajustarea intervalului dintre doze. La persoanele
vârstnice şi la pacienţii debilitaţi: Este recomandat să se înceapă cu doze scăzute, de
exemplu 12,5 mg - 25 mg la fiecare 4 săptămâni, iar doza poate fi mărită doar în funcţie de
răspunsul pacientului.
Reacţii adverse: Efectele secundare consecutive unei administrări de Haldol Decanoas
sunt în general cele ale Haldolului. Ca şi în cazul altor medicamente injectabile, s-au
raportat reacţii cutanate locale la administrarea de Haldol Decanoas. Simptome
extrapiramidale: Ca şi la alte neuroleptice, pot apărea simptome extrapiramidale, de ex.
tremor, rigiditate, hipersalivaţie, bradikinezie, acatisie, distonie acută. Medicamentele
antiparkinsoniene de tip anticolinergic nu trebuie prescrise decât dacă este necesar.
Diskinezie tardivă: Ca la toţi agenţii antipsihotici, poate apărea dischinezie tardivă la unii
pacienţi trataţi pe termen lung sau la întreruperea tratamentului. Sindromul este
caracterizat în principal prin mişcări ritmice involuntare ale limbii, feţei, gurii sau
maxilarului. La unii pacienţi manifestările pot fi permanente. Sindromul poate fi mascat la
reinstituirea tratamentului, la creşterea dozei sau la înlocuirea cu un alt agent antipsihotic.
În acest caz tratamentul trebuie întrerupt imediat. Sindrom neuroleptic malign: Ca şi
celelalte medicamente antipsihotice, Haldol Decanoas poate fi asociat cu cazuri de
sindrom neuroleptic malign: un răspuns idiosincrazic rar, caracterizat prin hipertermie,
rigiditate musculară, instabilitate autonomă, alterarea stării de constienţă. Hipertermia este
deseori un semn precoce al acestui sindrom. Tratamentul antipsihotic va fi întrerupt
imediat şi se vor lua măsuri de susţinere şi monitorizare atentă. Alte efecte SNC: Acestea
sunt ocazionale şi includ: depresie, sedare, agitaţie, somnolenţă, insomnie, cefalee,
confuzie, vertij, crize de grand mal, exacerbare aparentă a simptomelor psihotice.
Simptome gastrointestinale: Au fost raportate greţuri, vărsături şi pierderea apetitului. Pot
apărea modificări în greutatea corporală. Efecte endocrine: Efectele hormonale ale
neurolepticelor antipsihotice includ hiperprolactinemie, care poate cauza galactoree,
ginecomastie şi oligo-sau amenoree. Au fost raportate foarte rare cazuri de hipoglicemie şi
sindrom de secreţie inadecvată de ADH. Efecte cardiovasculare: S-au raportat ocazional,
tahicardie şi hipotensiune. Foarte rar au fost raportate prelungirea intervalului QT şi/sau
aritmii ventriculare. Acestea pot să apară mai frecvent la doze mari sau la pacienţii cu
predispoziţie. Alte efecte: Au existat raportări ocazionale de scădere a numărului celulelor
sanguine. Foarte rar au fost raportate agranulocitoză şi trombocitopenie, de obicei la
combinarea cu alte medicamente. De asemenea s-au observat cazuri izolate de disfuncţii
hepatice sau hepatită, cel mai frecvent colestatică. Reacţiile de hipersensibilitate cum ar fi
rash, urticaria şi anafilaxia sunt excepţionale. Alte efecte secundare raportate ocazional
sunt: constipaţie, tulburarea vederii, uscăciunea gurii, retenţie urinară, priapism, disfuncţii
de erecţie, edem periferic, transpiraţie sau salivaţie excesive şi variaţii ale temperaturii
corporale.
Supradozare: Deoarece supradozarea este mai puţin probabil să apară la medicaţia
parenterală decât la cea orală, sunt prezentate informaţiile referitoare la Haldol oral,
modificate numai pentru a reflecta durata prelungită de acţiune a Haldolului Decanoas.
Simptome: Manifestările reprezintă o exagerare a efectelor farmacologice cunoscute şi a
efectelor secundare. Cele mai predominante simptome sunt: reacţii extrapiramidale
severe, hipotensiune, sedare. O reacţie extrapiramidală se manifestă prin rigiditate
musculară şi tremor localizat sau generalizat. Este, de asemenea, posibilă apariţia
hipertensiunii în loc de hipotensiune. În cazuri extreme, pacientul devine comatos cu
depresie respiratorie şi hipotensiune suficient de severă încât să producă o stare aparentă
de soc. Trebuie avut în vedere riscul aritmiilor ventriculare, posibil asociate cu prelungirea
intervalului QT. Tratament: Cum nu există un antidot specific, tratamentul este în primul
rând unul de susţinere. La pacienţii comatoşi, degajarea căilor respiratorii trebuie asigurată
prin intubaţie orofaringeană sau endotraheală. Depresia respiratorie poate necesita
respiraţie artificială. Hipotensiunea şi colapsul circulator pot fi contracarate prin
administrarea de lichide intravenos, plasmă, sau albumină concentrată, şi agenţi
vasopresori precum dopamina şi noradrenalina. Administrarea adrenalinei nu este
indicată. În cazul reacţiilor extrapiramidale severe, medicaţia antiparkinsoniană de tip
anticolinergic trebuie administrată şi continuată timp de mai multe săptămâni. Medicaţia
antiparkinsoniană trebuie întreruptă cu multă precauţie, deoarece pot să apară simptome
extrapiramidale. Trebuie monitorizate ECG şi semnele vitale, iar monitorizarea trebuie
continuată până când ECG se normalizează. Pentru aritmiile severe se indică măsuri
antiaritmice adecvate.
Formă de prezentare: Haldol Decanoas 50 mg/ml este disponibil în fiole de 1 mg
Condiţii de păstrare: A se păstra la temperaturi între 15 - 30 grade Celsius. A nu se lăsa
la îndemâna copiilor!

Producător: Janssen Pharmaceutica

HALIDOR, comprimate 100 mg
bencyclanum
Prezentare farmaceutică: Comprimate a 100 mg fumarat de 1-benzil-1-î3'-
dimetilaminopropoxiş-cicloheptan (ambalaj cu 50 buc.).
Acţiune terapeutică: Spasmolitic, anestezic local, antiserotoninic, tranchilizant minor.
Indicaţii: Afecţiuni vasculare, obliteraţie arterială periferică, cefalalgie, migrenă, angiopatie
cerebrală.
Mod de administrare: După aviz. Doze uzuale: 1-2 comprimate o dată, de 1-2 ori/zi.
Reacţii adverse: Locale: reacţii inflamatorii şi infiltrative ale peretelui venos; uneori
ameţeli, greţuri, tulburări digestive. Se administrează cu precauţie în tendinţe la colaps,
tulburări circulatorii şi respiratorii.

Producător: EGIS
HALIDOR, fiole 2 ml/250 mg
bencyclanum
Prezentare farmaceutică: Fiole de 2 ml a 250 mg fumarat de 1-benzil-1-3'-
dimetilaminopropoxi-cicloheptan (ambalaj cu 10 buc.).
Acţiune terapeutică, Indicaţii, Reacţii adverse: Vezi Halidor, comprimate.
Mod de administrare: În urgenţe: 50-100 mg (1-2 fiole) i.v., i.a. sau i.m.

Producător: EGIS
HALOPERIDOL
haloperidolum
Compoziţie: O fiolă conţine soluţie injectabilă haloperidol 5 mg/1 ml. Un comprimat
conţine haloperidol 1 mg
Acţiune terapeutică: Haloperidolul este un neuroleptic din grupa derivaţilor butirofenoici.
Prin investigaţii farmacologice s-a constatat că Haloperidolul inhibă fixarea şi acumularea
de catecolamine în sistemul nervos central. Preparatul are un larg spectru de activitate
antipsihotică atât în afecţiuni psihotice acute, cât şi cronice, în special în diverse forme de
schizofrenie. Produsul exercită un efect sedativ în stările de agitaţie excesivă şi
agresivitate a pacienţilor. El reduce simptomele de nelinişte, anxietate şi ostilitate. În
timpul tratamentului s-a observat că pacienţii devin mai sensibili la psihoterapie şi la alte
metode de reabilitare. Frecvent s-au obţinut ameliorări la pacienţii care nu erau sensibili la
alte preparate.
Indicaţii: Agitaţie psihomotorie acută, psihoze de involuţie, agitaţie maniacală,
agresivitate, schizofrenie cronică sau acută, halucinaţii, simptome de ostilitate faţă de
mediul înconjurător.
Contraindicaţii: Comă, depresie acută a sistemului nervos central cauzată de alcool sau
alţi agenţi chimici. Boala Parkinson. Alergie la medicament. Medicamentul nu se
administrează în timpul sarcinii şi alăptării, copiilor cu insuficienţă circulatorie acută,
pacienţilor trataţi cu anticonvulsivante sau anticoagulante.
Efecte adverse: Tulburări ale sistemului extrapiramidal, cum este pseudoparkinsonismul,
agitaţie psihomotorie, distonie, creşterea reactivităţii, a reflexelor, contracţii tetanice,
mişcări involuntare, dereglări ale funcţiilor motorii. Insomnie, euforie, anxietate, cefalee şi
ameţeli, senzaţie de gură uscată, greaţă şi vărsături, retenţie urinară, edeme, tulburări de
vedere. Modificări sanguine: Leucopenie, leucocitoză, foarte rar agranulocitoză. Uneori pot
să apară modificări ale funcţiei hepatice, modificări cutanate, disfuncţii endocrine,
impotenţă, tulburări menstruale, mastodinie, hiperglicemie sau hipoglicemie.
Mod de administrare: Tratamentul este individualizat în funcţie de starea pacientului şi se
administrează sub supraveghere medicală. În tratamentul oral, doza iniţială este de 1-2
comprimate (1 mg-2 mg) de 2-3 ori pe zi, crescându-se doza gradat până la 10-15 mg pe
zi. După realizarea controlului în fazele acute ale afecţiunilor, dozele de întreţinere sunt de
1-2 comprimate de 3-4 ori pe zi. Pacienţilor cu stare generală alterată sau în vârstă, iniţial
li se vor administra 0,5-1,5 mg pe zi, în doze divizate. Nu va fi depăşită doza zilnică de 15
mg. Tratamentul injectabil intramuscular constă dintr-o doză de 2-5 mg Haloperidol.
Injecţiile pot fi repetate la interval de 6-8 ore. Atenţie! În timpul tratamentului pacienţii nu
vor conduce vehicule şi nu vor manevra maşini sau aparate care necesită o bună
coordonare neuromusculară.
Formă de prezentare: Cutie cu 50 fiole a 1 ml. Cutie cu 10 fiole a 1 ml. Cutie cu 40
comprimate a 1 mg. Cutie cu 250 comprimate a 1 mg.

Producător: Polfa - Varşovia

HALOPERIDOL DECANOATE, soluţie injectabilă
haloperidolum
Compoziţie: Fiecare fiolă (1 ml) conţine o cantitate de haloperidol decanoat echivalentă
cu 50 mg haloperidol, în ulei de susan.
Acţiune terapeutică: Este un neuroleptic de lungă durată, cu utilizare exclusiv
intramusculară. După injectare, esterul inactiv se eliberează treptat, prin hidroliză
enzimatică, rezultând substanţa activă, haloperidolul liber care îşi exercită efectul. Efectul
terapeutic persistă, de regulă, timp de 4 săptămâni. Nivelul plasmatic stabilizat se atinge în
2-3 luni.
Indicaţii: În tratamentul de susţinere al schizofreniei cronice, mai ales dacă tratamentul
acut cu haloperidol s-a dovedit a fi efcient. Se recomandă ca terapia în faza acută să
înceapă cu o altă formă de Haloperidol, de ex. Haloperidol tablete, injecţii sau picături,
acestea având o acţiune mai intensă.
Contraindicaţii: Tulburări extrapiramidale. Depresii. Intoxicaţii acute cu: alcool,
medicamente hipnotice-analgezice şi/sau psihotrope. Stări comatoase. Afecţiuni ale
ganglionilor bazali. Sarcină, alăptare. Hipersensibilitate la alcoolul benzilic. Nu se va
administra copiilor !
Mod de dministrare: Se injectează intramuscular, în zona gluteală. Se va evita
administrarea intravenoasă. Calcularea dozei se face ţinând seama de doza iniţială de
haloperidol sau de alt neuroleptic, administrată pe cale orală. La început de tratament, se
va administra, la interval de 4 săptămâni (uneori şi la intervale mai mici), o doză
reprezentând de 10-15 ori doza orală zilnică, de pildă se administrează 25-75 mg (1/2-1
1/2 ml). Doza iniţială nu trebuie să depăşească 100 mg haloperidol. În funcţie de
răspunsul terapeutic, doza poate fi crescută, treptat, cu 50 mg, până când se obţine
efectul optim dorit. Ca doză de menţinere, se recomandă Haloperidol decanoat fiole, o
dată la patru săptămâni, echivalând cu de 20 ori doza orală zilnică. Doza trebuie, totuşi,
individualizată în funcţie de starea bolnavului. Există situaţii în care tratamentul trebuie
sistat pentru câteva săptămâni sau luni. La pacienţii vârstnici, slăbiţi, se recomandă o doză
iniţială mai mică de 12,5-25 mg, la fiecare 4 săptămâni. Această doză poate fi crescută în
funcţie de răspunsul pacientului la tratament. La temperaturi scăzute, substanţa activă
poate precipita, dar, prin încălzirea fiolei în mână, precipitatul dispare. Se va administra
doar soluţia limpede!
Efectele secundare: În timpul tratamentului, pot apărea: simptome extrapiramidale (tonus
muscular crescut, akinezie, tremor şi acathisie). În astfel de cazuri, în vederea reducerii
simptomelor, se recomandă administrarea de agenţi antiparkinsonieni. Medicaţia
anticolinergică, antiparkinsoniană nu se va administra de rutină, ci doar în situaţii speciale,
deoarece ea poate reduce efectul Haloperidolului decanoat. Diskinezia tardivă (DT): Poate
apărea în cazul oricărui medicament antipsihotic, în special la un tratament de lungă
durată, la pacienţii în vârstă, la doze ridicate şi la femei. Se înregistrează mişcări ritmice,
spontane ale limbii, feţei, gurii şi mandibulei. Primul semn al diskineziei tardive poate fi o
mişcare fină, spontană a limbii. În acest caz, medicaţia va fi întreruptă imediat, pentru a
preveni instalarea sindromului complet. Dacă apare, totuşi, diskinezia tardivă, pacientul
trebuie trecut pe o altă medicaţie. Sindromul neuroleptic malign (SNM): Asemenea altor
agenţi antipsihotici, şi Haloperidol decanoat poate prezenta risc de apariţie a SNM. Acesta
este o reacţie idiosincrazică, cu hipertermie, rigiditate musculară, instabilitate autonomică,
pierderea intermitentă a conştiinţei, stare comatoasă şi nivel plasmatic crescut de CPK.
Hipertermia poate fi precedată de tahicardie, presiune arterială fluctuantă şi transpiraţie,
ca simptome de prognosticare. La apariţia lor, tratamentul trebuie sistat imediat. În astfel
de situaţii, se recomandă şi administrarea unui antagonist de dopamină, de ex.
bromocriptina. Alte efecte secundare la nivel de SNC: Oboseală, sedare sau depresie cu
somnolenţă, insomnie trecătoare, cefalee, stări de confuzie. La pacienţii epileptici, pot
apărea crize de "grand mal". Pot apărea şi simptome psihotice de genul halucinaţiilor.
Dureri gastrointestinale: Durerile gastrointestinale sunt rare. În cursul tratamentului, este
posibil să apară şi o creştere sau o scădere în greutate. Efecte endocrine: Fiind un
antagonist de dopamină, produsul poate să crească reversibil nivelul prolactinei serice,
rezultând o galactoree tranzitorie, ginecomastie, oligo- şi amenoree. În cazuri foarte rare,
s-au observat: hipoglicemie şi scăderea secreţiei de ADH. Efecte cardiovasculare: La
pacienţii predispuşi, precum şi la doze mari, pot apărea tulburări circulatorii şi aritmii
cardiace. Efecte secundare foarte rare: Scăderea tranzitorie a numărului de eritrocite,
agranulocitoza, trombocitopenie, disfuncţii hepatice, hepatita colestatică. Foarte rar: reacţii
de hipersensibilitate ca eritem cutanat, urticarie şi anafilaxie. Sporadic: constipaţie, vedere
înceţoşată, uscăciunea gurii, dificultăţi la urinare şi transpiraţie excesivă. Trebuie
menţionat că, în cazuri foarte rare, poate interveni o moarte subită la pacienţii sub
tratament cu antipsihotice (inclusiv Haloperidol). Cu toate acestea, nu a putut fi stabilită o
relaţie cauzală clară.
Interacţiuni medicamentoase: Haloperidolul potenţează efectul depresanţilor SNC, ca:
alcoolul, hipnoticele, sedativele şi analgeticele majore. În combinaţie cu metildopa, creşte
efectul asupra SNC. Antagonizează efectele epinefrinei şi ale simpatomimeticelor. Reduce
efectul neuroblocanţilor adrenergici (ex. guanetidina). Poate reduce efectul
antiparkinsonian al levodopa. Inhibă metabolizarea antidepresivelor triciclice, ceea ce
duce la creşterea nivelului lor plasmatic şi a toxicităţii acestora. Asocierea cu
carbamazepina cu acţiune retardată poate reduce semnificativ nivelul plasmatic de
haloperidol. De aceea, dacă este necesar, în cazul unui tratament combinat, trebuie
crescută doza de Haloperidol decanoat, iar după retragerea carbamazepinei din schema
de tratament, această doză de haloperidol trebuie redusă. În cazul administrării
concomitente cu litiu, poate să apară un sindrom gen encefalopatie. Ca urmare, dacă apar
simptome neurotoxice, tratamentul trebuie întrerupt. Haloperidolul reduce efectul
anticoagulantelor orale.
Precauţii: Administrat concomitent cu depresantele SNC, haloperidolul poate creşte
efectul acestora, cauzând depresie respiratorie. De aceea, în special la pacienţii vârstnici,
dozele se vor calcula ţinând cont de acest neajuns. Înainte de a începe terapia cu
Haloperidol decanoat, trebuie ajustată doza de anticoagulant administrată oral. Dacă,
anterior, pacientul a urmat un tratament cu un sedativ neuroleptic, acesta va fi redus
treptat din schema de tratament, până la eliminare. Se va administra cu precauţie
deosebită la pacienţii cu afecţiuni hepatice, epilepsie şi în condiţii care pot predispune la
epilepsie (întreruperea consumului de alcool, afecţiuni cerebrale). Tiroxina poate creşte
toxicitatea Haloperidol-ului decanoat. De aceea, în caz de hipertiroidism, Haloperidol
decanoat se va administra în asociere cu un tireostatic. La pacienţii care prezintă
concomitent depresie şi psihoză, Haloperidol decanoat va fi administrat în asociere cu un
antidepresiv. Tratamentul antiparkinsonian se va continua timp de câteva săptămâni după
administrarea ultimei doze de Haloperidol decanoat, din cauza timpului de înjumătăţire
lung al acestuia. În prima fază a administrării Haloperidol-ului decanoat, pacienţii trebuie
să evite activităţile care solicită o vigilenţă mentală maximă (ex. condusul unui autovehicul
sau manevrarea unor utilaje mecanice periculoase). Mai târziu, măsurile restrictive vor fi
stabilite în mod individual. În timpul medicaţiei, se va evita consumul de băuturi alcoolice.
Supradozare: Simptomele majore ale supradozării sunt reacţiile extrapiramidale severe,
hipotensiunea şi sedarea. Simptomele extrapiramidale se manifestă prin rigiditate
musculară, tremor general sau localizat. Poate să apară şi hipertensiune. În cazuri
extreme, pot apărea: stări comatoase şi depresie respiratorie însoţite de hipotensiune
putându-se ajunge la o stare de şoc. Poate să apară şi o aritmie ventriculară asociată cu
QT prelungit. Tratamentul supradozării: nu există un antidot specific pentru haloperidol.
Tractul respirator al pacientului comatos se va păstra liber, prin utilizarea unui tub
respirator orofaringeal sau endotraheal. În caz de depresie respiratorie, se va face
respiraţie artificială. Pentru a controla hipotensiunea şi insuficienţa circulatorie, se pot
administra i.v. plasmă sau concentrat de albumină şi norepinefrină vasopresoare (se va
evita administrarea de epinefrină). Pentru reducerea simptomelor extrapiramidale, timp de
câteva săptămâni se vor administra produşi antiparkinsonieni. Până la atingerea valorilor
normale, se recomandă efectuarea controlului ECG. Aritmia severă se va trata cu
antiaritmice. Se va conserva la întuneric şi la temperatura camerei.
Formă de prezentare: 5 fiole a l ml.

Producător: Richter Gedeon

{bmct bm59.BMP}

HALOPERIDOL, picături şi soluţie

injectabilă
haloperidolum
Acţiune terapeutică: Haloperidol este un
neuroleptic major, încadrat în grupa derivaţilor
butirofenonici. Are proprietăţi antipsihotice şi
antiemetice şi, de asemenea, reduce agitaţia
psihomotorie.
Compoziţie: 10 ml de soluţie conţin 20 mg de
haloperidol (10 picături = 1 mg). Fiecare fiolă (1
ml) conţine 5 mg haloperidol.
Indicaţii: Tulburări însoţite de agitaţie
psihomotorie: manie, demenţă, oligofrenie,
psihopatie, schizofrenie acută şi cronică,
alcoolism. Halucinaţii în schizofrenia acută şi
cronică, paranoia şi confuzie acută. Coree
Huntington, sindrom Gille de la Tourette.
Indicaţii pentru picături: agitaţie senilă, agresivitate, vagabondaj, bâlbâială, vărsături şi
sughiţ; tulburări de comportament şi de caracter, la copii; în asociere cu analgetice majore,
în tratamentul durerii cronice. Injectarea se recomandă în cazuri acute (agitaţie
psihomotorie acută) sau dacă administrarea orală nu se poate efectua (nelinişte în
intoxicaţia alcoolică acută, faza de agitaţie din delirium tremens, agitaţie psihotică acută
etc.).
Contraindicaţii: Hipersensibilitate la preparat. Stare comatoasă. Tulburări neurologice
însoţite de simptome piramidale sau extrapiramidale. Depresii provocate de alcool sau de
medicamente depresive. Leziuni ale ganglionilor bazali. Contraindicaţii relative: Sarcină
sau alăptare. Preparatul injectabil nu poate fi administrat sub vârsta de 10 ani. Înainte de
administrarea preparatului injectabil în stări depresive endogene, se evaluează cu atenţie
raportul beneficiu / risc.
Mod de administrare: Individual. Pentru a determina doza iniţială, se ţine cont de vârsta
pacientului, severitatea bolii, răspunsul particular la alte medicamente antipsihotice. La
pacienţii vârstnici sau cu stare generală alterată, este necesară reducerea dozei. La copii,
se administrează exclusiv picături de Haloperidol. Adulţi: doza iniţială, în faza acută, este
de 2,25 până la 18 mg pe zi (1/2-4 tablete, de 3 ori pe zi sau 7-60 picături, de 3 ori pe zi).
Dacă administrarea, ca antiseptic general, se poate face în doze mari, în agitaţia
psihomotorie este necesară, în general, reducerea dozei. Copii: (exclusiv în tratamentul
psihozei): doza iniţială se stabileşte în funcţie de vârstă: între 3-5 ani: câte 2 picături de 2
ori pe zi (dimineaţa şi seara); între 5-15 ani: câte 5 picături, de 2 ori pe zi (dimineaţa şi
seara). Doza alternativă pentru copii: 0,1 mg/3 kg, de 3 ori pe zi. Pentru obţinerea efectului
terapeutic dorit, este necesară creşterea gradată a dozei iniţiale, apoi reducerea gradată a
dozei până la cea mai mică doză de întreţinere eficientă. Ca antipsihotic în bolile cronice,
se pot administra 1-3 mg per os, de 3 ori pe zi, fără a depăşi 10-20 mg, de 3 ori pe zi. În
agitaţia psihomotorie, se administrează 0,5-1 mg per os, de 3 ori pe zi, fără a depăşi 2-3
mg, de 3 ori pe zi. Dacă nu se obţine o îmbunătăţire a rezultatelor, tratamentul nu va fi
continuat mai mult de o lună.
Mod de administrare a preparatului injectabil: Psihoză acută: Adulţi: 5 -10 mg (1-2
fiole) i.v. sau i.m. Această doză poate fi repetată la 30-60 minute, o dată sau de două ori,
până la obţinerea efectelor terapeutice. În general, doza maximă zilnică nu va depăşi 15
-40 mg (în cazuri excepţionale, se poate merge până la 100 mg, zilnic). Dacă doza totală
zilnică va fi aplicată într-o singură administrare, se va folosi perfuzia intravenoasă, cu
durată de aproximativ 6 ore. Copii peste 10 ani: 2,5 -5 mg (1/2-1 fiole) i.v. sau i.m., numai
dacă este neapărat necesar. Alcoolism: În psihoza acută alcoolică, se recomandă 5 -10
mg (1-2 fiole) i.v. sau i.m. Dacă este necesar, doza poate fi repetată, dar nu va fi depăşită
doza maximă zilnică, de 15 -60 mg. În delirium tremens, pentru scăderea agitaţiei, se
recomandă 10 -20 mg (2-4 fiole) i.v. Dacă sunt necesare doze mai mari, se preferă
administrarea în perfuzie i.v. În caz de vărsături persistente sau pentru prevenirea vomei
postoperatorii. Se recomandă 2,5 -5 mg (1/2-1 fiole) i.v. sau i.m., la sfârşitul intervenţiei
chirurgicale. Se administrează în perfuzie i.v., cu un ritm de 5 mg/minut, fără a depăşi 5
mg/30 secunde sau 10 mg/minut. Efectele terapeutice apar în 10 -40 minute.
Efecte secundare: Administrarea acută (o dată sau de două ori) nu duce, de obicei, la
apariţia reacţiilor adverse. Reacţii extrapiramidale: Simptomele apar în cursul tratamentului
cronic: tremor, tensiune musculară, alte simptome parkinsoniene. Simptomele pot scădea
în intensitate sau pot dispărea spontan, la reducerea dozelor sau la întreruperea,
tranzitorie, a tratamentului. Uneori, pentru a avea controlul acestor simptome, este
necesară utilizarea medicamentelor antiparkinsoniene. Medicamentele anticolinergice şi
antiparkinsoniene nu se administrează de rutină, ci numai atunci când este absolut
necesar, deoarece scad eficacitatea Haloperidolului. Diskinezie tardivă: Ca şi celelalte
medicamente antipsihotice, Haloperidolul determină apariţia diskineziei tardive, mai ales în
tratamentul cronic, la pacienţii vârstnici - în special femei - trataţi cu doze mari. Sunt
caracteristice mişcările involuntare ale limbii, feţei, gurii sau obrajilor. Un semn precoce al
diskineziei tardive este mişcarea fină, involuntară, a limbii. Dacă administrarea
medicamentului se opreşte la timp, nu va apărea întregul sindrom. În acest caz, va fi
administrat un alt agent antipsihotic. Sindromul neuroleptic malign: Ca şi celelalte
medicamente antipsihotice, Haloperidolul poate determina apariţia sindromului neuroleptic
malign. Este o reacţie idiosincrazică a organismului, cu următoarele manifestări:
hiperpirexie, rigiditate musculară, instabilitate autonomă, pierderi repetate ale conştienţei,
comă sau creşteri ale nivelului plasmatic al CPK. Semne iniţiale ca tahicardie, modificări
ale presiunii sanguine, transpiraţie, pot precede apariţia hiperpirexiei. În acest caz, se
întrerupe imediat tratamentul şi se administrează antagonişti de dopamină (bromocriptină).
Alte reacţii adverse asupra SNC: Oboseală, toropeală, depresie, somnolenţă, tulburări
tranzitorii ale somnului, cefalee, confuzie, crize de grand mal la pacienţii epileptici,
simptome psihotice incluzând halucinaţiile. Reacţii adverse gastrointestinale: Poate apărea
modificarea greutăţii corporale şi, rar, greaţă, anorexie. Tulburări endocrine: Ca antagonist
de dopamină, poate creşte nivelul seric al prolactinei, cu apariţia de: galactoree,
ginecomastie, oligo- sau amenoree. Foarte rar, s-a observat apariţia hipoglicemiei sau
scăderea secreţiei de ADH. Efecte secundare cardiovasculare: Tahicardie, hipotensiune.
În doze mari, poate predispune la apariţia aritmiilor ventriculare. Alte reacţii adverse:
Scăderea tranzitorie a numărului eritrocitelor, granulocitoză, trombocitopenie, tulburări
funcţionale hepatice, icter, tulburări de erecţie sau ejaculare. Pot apărea reacţii de
hipersensibilitate ca: rash cutanat, urticarie sau anafilaxie. Ocazional, pot apărea:
constipaţie, tulburări de micţiune, uscăciunea gurii, tulburări de vedere, edeme periferice,
transpiraţie excesivă. La pacienţii vârstnici, poate apărea atac de glaucom cu unghi închis.
În cazurile de moarte subită sau neaşteptată, care au fost raportate în cursul tratamentului
cu antispastice (incluzând Haloperidolul), nu a fost demonstrată relaţia cauzală cu
tratamentul aplicat.
Interacţiuni medicamentoase: Haloperidolul poate potenţa depresantele SNC, ca: alcool,
sedative, hipnotice şi analgezice majore, putând determina depresie respiratorie. Este
necesar să se ţină cont de acest lucru în stabilirea dozei pentru pacienţii vârstnici. În
combinaţie cu metildopa, poate duce la creşterea efectelor adverse asupra SNC. Poate
reduce efectele antiparkinsoniene ale levodopa. Inhibă metabolismul antidepresivelor
triciclice, crescând, astfel, nivelul lor plasmatic şi toxicitatea. În cazul asocierii
Haloperidolului cu tratamentul cronic cu carbamazepină, este posibilă scăderea nivelului
plasmatic al Haloperidolului. De aceea, este necesară ajustarea dozei de Haloperidol, prin
creşterea dozei, în timpul tratamentului cu carbamazepină şi scăderea acesteia, la
întreruperea tratamentului cu carbamazepină. În asociere cu litiu, a fost raportată apariţia
sindromului encefalopatic. În cazul apariţiei de simptome de neurotoxicitate, tratamentul va
fi imediat întrerupt. Poate să scadă efectul anticoagulantelor orale. Administrarea de
Haloperidol, în asociere cu anticoagulante orale sau întreruperea tratamentului cu
Haloperidol necesită reajustarea dozelor de anticoagulant. Antagonizează efectele
epinefrinei şi ale altor simpatomimetice şi scade efectul hipotensor al blocanţilor
adrenergici centrali (guanetidină).
Precauţii: Sunt necesare precauţii în caz de: boli hepatice, renale, cardiace, boală
Parkinson, depresie, feocromocitom, tireotoxicoză, epilepsie, condiţii care predispun la
epilepsie sau convulsii (leziuni cerebrale, sevraj alcoolic). Dacă pacientul a fost tratat
înainte cu neuroleptice sedative, este necesară întreruperea gradată a tratamentului. În
timpul tratamentului cronic, este necesară monitorizarea numărului de celule sanguine şi a
testelor funcţionale hepatice. Tiroxina poate creşte toxicitatea Haloperidolului, de aceea
tratamentul cu Haloperidol, la hipertiroidieni, va fi completat cu tratament antitiroidian. La
pacienţii cu depresie asociată cu psihoză, Haloperidolul poate fi asociat cu un
antidepresiv. În cazul tratamentului cu Haloperidol asociat cu un antiparkinsonian,
medicamentul antiparkinsonian va fi administrat şi după întreruperea tratamentului cu
Haloperidol şi va fi scăzut, gradat (antiparkinsonianul este excretat mai rapid decât
Haloperidolul), pentru prevenirea agravării simptomelor extrapiramidale. În prima fază de
administrare - pentru un timp determinat individual - va fi interzisă conducerea
autoturismelor sau efectuarea altor activităţi periculoase, apoi restricţia va fi stabilită
individual. Este interzis consumul de băuturi alcoolice, în timpul tratamentului cu
Haloperidol.
Supradozare: În cazul supradozării, de obicei apar: reacţii severe extrapiramidale,
hipotensiune şi sedare. Simptomele extrapiramidale se manifestă prin rigiditate musculară,
tremor localizat sau generalizat. Poate apărea, de asemenea, hipertensiune arterială. În
cazuri extreme, pot apărea: stare comatoasă şi depresie respiratorie, asociate cu
hipotensiune, până la apariţia stării de şoc. Pot apărea, de asemenea, aritmii ventriculare,
însoţite de sindrom de QT prelungit. Tratament: nu există un antidot specific. După lavajul
gastric şi provocarea de vărsături, se recomandă administrarea de cărbune activat (cu
excepţia pacienţilor narcotizaţi ori cu stare comatoasă sau spastică). Tractul respirator al
pacienţilor comatoşi va fi păstrat liber, prin respirator orofaringeal sau tubaj endotraheal. În
cazul depresiei respiratorii, va fi necesară respiraţia artificială. În caz de hipotensiune
arterială şi insuficienţă circulatorie, se administrează, intravenos, plasmă sau concentrat
de albumină şi norepinefrină vasopresoare (va fi evitată administrarea de epinefrină).
Pentru reducerea simptomelor extrapiramidale, se administrează, parenteral, agenţi
antiparkinsonieni (de ex. mesilat de benzatropină 1 - 2 ml, i.m. sau i.v.). Este necesară
verificarea EKG, până la obţinerea de trasee normale. Aritmia severă va fi tratată cu agenţi
antiaritmici.
Condiţii de păstrare: Se va păstra la temperatura camerei, ferit de lumină.
Formă de prezentare: Cutii cu: 1 flacon (10 ml); 5 fiole (1 ml).

Producător: Richter Gedeon

HAVRIX,1440 adult/720 junior
vaccinuri
Compoziţie calitativă şi cantitativă: Havrix, vaccin hepatitic A, este o suspensie sterilă
ce conţine virusul hepatitic A inactivat cu formaldehidă (tulpina de virus hepatitic A
HM175), adsorbit pe hidroxid de aluminiu. Virusul este cultivat pe celule diploide umane
MRC5. Înaintea extragerii virusului, celulele sunt spălate intens, pentru a înlătura
constituenţii mediului de cultură. Suspensia virală se obţine prin liza celulelor, urmată de
purificare prin tehnici de ultrafiltrare şi cromatografie în gel. Virusul este inactivat cu
formalină. Havrix corespunde cerinţelor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii privind
vaccinurile hepatitice A (inactivate). Havrix conţine o suspensie sterilă purificată de virus
hepatitic A; conţinutul în antigen viral este determinat prin testul ELISA. Doza de Havrix
1440 Adult este astfel standardizată încât conţinutul în antigen viral să nu fie mai mic de
1440 unităţi ELISA (U.El.) de antigen viral, într-o doză cu volumul de 1,0 ml. Doza de
Havrix 720 Junior este astfel standardizată încât conţinutul în antigen viral să nu fie mai
mic de 720 U.El. de antigen viral, într-o doză cu volumul de 0,5 ml.
Indicaţii terapeutice: Havrix este indicat pentru imunizarea activă faţă de infecţiile
produse de virusul hepatitei A (VHA) la subiecţii cu risc de expunere la VHA. Havrix nu
previne infecţiile hepatitice produse de alţi agenţi, cum ar fi virusul hepatitei B, virusul
hepatitei C, virusul hepatitei E sau alţi agenţi cunoscuţi a fi implicaţi în infecţiile hepatice. În
zonele cu prevalenţă joasă spre intermediară a hepatitei A, imunizarea cu Havrix este în
mod particular recomandată subiecţilor care sunt, sau pot prezenta un risc crescut de
infecţie, cum ar fi: Călătorii. Persoanele care călătoresc în zone în care prevalenţa
hepatitei A este crescută. Aceste zone includ: Africa, Asia, Bazinul Mediteranean, Orientul
Mijlociu, America Centrală şi de Sud; Forţele armate. Personalul forţelor armate care
călătoreşte în zone cu endemicitate crescută sau în care condiţiile de igienă sunt
deficitare, prezintă un risc crescut de infecţie cu VHA. Imunizarea activă este indicată
acestor indivizi; Persoane pentru care hepatita A poate constitui un risc profesional sau
pentru care există un risc crescut de transmitere. Acestea pot fi angajaţi ai centrelor de
îngrijire, personalul medical şi paramedical din spitale şi instituţii, în mod deosebit din
unităţile de gastroenterologie şi pediatrie, lucrătorii din domeniul salubrităţii şi din cel
alimentar, şi alţii; Persoanele cu risc crescut datorită comportamentului sexual;
Homosexuali, persoane cu multipli parteneri sexuali; Hemofilicii; Utilizatorii de droguri
injectabile; Contacţii persoanelor infectate. Deoarece eliminarea virusului la persoanele
infectate este de lungă durată, se recomandă imunizarea activă a contacţilor; Grupuri
populaţionale cunoscute ca prezentând o incidenţă crescută a hepatitei A. De exemplu,
amerindienii, eschimoşii, comunităţi recunoscute ca prezentând epidemii extinse de HVA;
Subiecţii cu boli hepatice cronice sau care prezintă riscul de a dezvolta boli hepatice
cronice (de exemplu, bolnavii cronici de hepatită B şi hepatită C, alcoolicii). În zone cu
incidenţă crescută a hepatitei A (de exemplu, Africa, Asia, Bazinul Mediteranean, Orientul
Mijlociu, America Centrală şi de Sud) indivizii susceptibili pot fi imunizaţi activ.
Posologie: Adulţi începând cu vârsta de 19 ani: O singură doză de Havrix 1440 Adult (1,0
ml suspensie) pentru imunizarea primară. Copii şi adolescenţi începând cu vârsta de 1 an,
până la vârsta de 18 ani, inclusiv: O singură doză de Havrix 720 Junior (0,5 ml suspensie)
pentru imunizarea primară. Se recomandă o doză de rapel în orice moment cuprins între a
6-a şi cea de-a 12-a lună după prima doză de Havrix 1440 Adult sau Havrix 720 Junior,
pentru a asigura o protecţie pe termen lung.
Mod de administrare: Havrix se administrează intramuscular. Vaccinul trebuie injectat în
regiunea deltoidiană la adulţi şi copii şi în porţiunea antero-laterală a coapsei la copiii mici.
Administrarea subcutanată a vaccinului la pacienţii cu tulburări hemoragipare constituie o
regulă de bună practică clinică.
Contraindicaţii: Ca şi în cazul altor vaccinuri, administrarea de Havrix trebuie amânată la
subiecţii care suferă de afecţiuni febrile acute severe. Prezenţa unei infecţii minore nu
constituie, totuşi, o contraindicaţie pentru vaccinare. Havrix nu trebuie administrat
subiecţilor cu hipersensibilitate cunoscută la orice component al vaccinului sau subiecţilor
care au prezentat semne de hipersensibilitate după o administrare de Havrix.
Precauţii de folosire: Este posibil ca subiecţii să se afle în perioada de incubaţie a unei
hepatite A în momentul vaccinării. Nu se ştie dacă Havrix poate preveni hepatita A în
astfel de cazuri. La pacienţii hemodializaţi şi la cei cu afectări ale sistemului imun, este
posibil ca titrul adecvat de anticorpi anti-VHA să nu fie obţinut după o singură doză de
Havrix, aceşti pacienţi necesitând, de aceea, doze suplimentare de vaccin. Ca şi în cazul
altor vaccinuri injectabile, un tratament medical adecvat trebuie să fie întotdeauna la
îndemână pentru a interveni în cazul vreunei rare reacţii anafilactice survenite în urma
administrării vaccinului. Vaccinul nu trebuie administrat intramuscular în regiunea fesieră
sau subcutanat/intradermic, deoarece administrarea pe aceste căi se poate solda cu un
titru mai slab de anticorpi anti-VHA. În nici un caz, Havrix nu trebuie administrat
intravascular.
Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune: Deoarece Havrix este
un vaccin inactivat, folosirea sa concomitentă cu alte vaccinuri inactivate nu pare să ducă
la o interferenţă a răspunsurilor imune. Când se consideră necesară administrarea
concomitentă cu alte vaccinuri, vaccinurile trebuie inoculate cu diferite seringi, în diferite
locuri anatomice. Administrarea concomitentă a vaccinurilor tifoidic, febrei galbene, holeric
(injectabil) sau tetanic nu interferă cu răspunsul imun la Havrix.
Sarcină şi alăptare: Efectul administrării de Havrix asupra dezvoltării fetale nu este
cunoscut. Totuşi, ca şi în cazul tuturor vaccinurilor virale inactivate, riscurile asupra fătului
sunt considerate neglijabile. Havrix trebuie administrat în cursul sarcinii doar când este
strict necesar. Efectul asupra sugarilor hrăniţi la sân, prin administrarea de Havrix
mamelor care îi alăptează, nu a fost evaluat prin studii clinice. Raportul risc/beneficiu al
administrării de Havrix trebuie evaluat din aceste considerente cu prudenţă la mamele
care alăptează, deşi riscul poate fi considerat neglijabil.
Reacţii adverse: Havrix este bine tolerat. În studii clinice controlate, au fost monitorizate
semnele şi simptomele la toţi subiecţii, timp de patru zile de la administrarea de Havrix. În
acest scop, s-a folosit o listă de control. De asemenea, vaccinaţilor li s-a cerut să
raporteze orice fenomen clinic apărut în cursul perioadei de studiu. Frecvenţa fenomenelor
adverse solicitate a fost mai mică în urma dozei de rapel cu Havrix. Majoritatea
fenomenelor raportate au fost considerate de subiecţi ca fiind “uşoare” şi nu au persistat
mai mult de 24 de ore. Frecvenţa fenomenelor adverse raportate în urma administrării de
Havrix nu diferă de frecvenţa fenomenelor adverse raportate în urma administrării de alte
vaccinuri cu antigene purificate şi adsorbite pe aluminiu. Dintre efectele adverse locale, cel
mai frecvent raportată a fost durerea la locul injectării (raportată ca severă în mai puţin de
0,5% din cazuri), cu remitere spontană. Alte efecte adverse locale raportate au fost
eritemul şi induraţia uşoare, cu o frecvenţă de aproximativ 4% dintre toate vaccinările.
Efectele adverse sistemice raportate de către vaccinaţi au fost în majoritatea cazurilor
uşoare şi nu au persistat mai mult de 24 de ore, incluzând cefaleea, indispoziţia, febra,
greţurile şi diminuarea apetitului. Aceste fenomene au fost raportate cu o frecvenţă variind
între 0,8% şi 12,8% dintre vaccinări. Toate fenomenele s-au remis spontan. Natura
semnelor şi simptomelor observate la copii este similară cu cea de la adulţi, deşi acestea
au fost raportate mai rar.
Proprietăţi farmacologice: Informaţii relevante despre vaccinuri: Havrix protejează faţă
de hepatita A prin inducerea de anticorpi anti-VHA specifici. În studii clinice care au
implicat subiecţi cu vârste cuprinse între 18 şi 50 de ani, anticorpii umorali specifici
împotriva VHA au fost identificaţi la peste 88% dintre vaccinaţi în ziua a 15-a şi la 99% la 1
lună de la administrarea unei singure doze de Havrix 1440 Adult. În studii clinice care au
implicat subiecţi cu vârste cuprinse între 1 şi 18 ani, anticorpii umorali specifici împotriva
VHA au fost detectaţi la peste 93% dintre vaccinaţi în ziua a 15-a şi la 99% dintre vaccinaţi
la 1 lună de la administrarea de Havrix 720 Junior. Pentru a obţine o imunitate pe termen
lung, se recomandă o doză de rapel. Primatele expuse tulpinii hepatitice A virulente,
heterologe au fost vaccinate la 2 zile de la expunere. Această vaccinare ulterioară
expunerii a dus la protejarea totală a animalelor.
Particularităţi farmacologice. Incompatibilităţi: Havrix nu trebuie amestecat cu alte
vaccinuri în aceeaşi seringă. Valabilitate: 3 ani.
Condiţii de păstrare: Vaccinul trebuie păstrat între +2 şi +8 grade Celsius. A nu se
congela; aruncaţi vaccinul dacă acesta a fost congelat.
Instrucţiuni de folosire/manipulare: Vaccinul trebuie controlat vizual în privinţa oricăror
particule străine şi/sau variaţii ale aspectului fizic, înaintea administrării. Înainte de folosire,
flaconul/seringa trebuie să fie bine agitate, pentru a se obţine o suspensie albă, uşor
opalescentă. A se arunca vaccinul dacă prezintă un alt aspect.
Formă de prezentare: Flacoane mono-/multidoză sau seringi preîncărcate.

Producător: Smithkline Beecham

HEALON
natrii hyaluronatum
Formula completă: Conţinutul pe ml:
hialuronat de sodiu 5000 10 mg
sodium fluoresceina 0,005 mg
clorid de sodiu 8,5 mg
disodium hidrogen fosfat dihidrat 0,28 mg
sodium dihidrogen fosfat hidrat 0,04 mg
apa pentru injecţie q.s.
osmolaritate aprox. 300 osm/kg corp
pH 7,2

Descriere: Healon este o soluţie sterilă, apirogenă de sodium hialuronat purificat, non-
inflamator, cu greutate moleculară mare, la o concentraţie de 1,0% (10 mg/ml) dizolvat în
tampon fiziologic. Soluţia este uşor colorată în galben cu fluoresceina de sodiu. Greutatea
moleculară medie a hialuronatului de sodiu în Healon este de 4 milioane. Hialuronatul de
sodiu este o substanţă fiziologică care este larg răspândită în matricea conjunctivă
extracelulară, atât la om cât şi la animale şi este chimic identic la diferitele specii.
Hialuronatul de sodiu este un polizaharid constituit din unităţi de dizaharide legate prin
punţi de glucozid. Osmolaritatea Healonului este similară cu cea a umorii apoase. Healon
are în repaus o viscozitate de aproximativ 200 000 ori mai mare decât a umorii apoase şi a
soluţiei de sare echilibrată. Atunci când Healon este eliminat printr-o canulă, viscozitatea
descreşte considerabil făcând soluţia mai uşor de injectat. După injectare, totuşi, soluţia îşi
recapătă viscozitatea. Dacă Healon este depus în ochi la sfârşitul intervenţiei, el va fi
eliminat în principal prin reţeaua trabeculară.
Indicaţii: Chirurgia segmentului (polului) anterior al ochiului.
Mod de întrebuinţare: Healon este folosit în procedeele chirurgicale ale segmentului
anterior al ochiului. Este folosit să menţină profunzimea camerei anterioare a ochiului,
pentru a permite manipularea în ochi cu risc redus în traumatizarea endoteliumului corneal
şi a celorlalte ţesuturi. Datorită viscoelasticităţii, de asemenea poate fi folosit în
manevrarea, controlul şi separarea ţesuturilor. Coloraţia în galben facilitează identificarea
şi localizarea soluţiei în timpul intervenţiei, precum şi la introducerea şi evacuarea
acesteia. Healon este injectat cu o canulă în ochi. Atunci când în timpul diferitelor faze ale
intervenţiei Healon refulează, sunt necesare mai multe aplicaţii.
Doza: Doza variază în funcţie de tipul de intervenţie. Cantitatea totală introdusă prin
injectarea repetată este de obicei mai mică de 1 ml.
Contraindicaţii: Nu este cunoscută până în prezent nici o contraindicaţie.
Efecte adverse: Se poate observa o creştere a presiunii intraoculare postoperator prin
acumularea hialuronatului în ochi datorat unui blocaj mecanic a reţelei trabeculare. Vârful
creşterii presiunii poate fi observat după 4-8 ore postoperativ. Pentru minimalizarea
riscului, se recomandă ca la încheierea intervenţiei Healon să fie aspirat. Presiunea
intraoculară poate fi monitorizată postoperativ, iar dacă se constată o creştere
semnificativă se va aplica terapie corespunzătoare.
Incompatibilităţi: Studii de laborator in vitro au demonstrat opalescenţa hialuronatului de
sodiu atunci când este amestecat cu soluţii ce conţin componenţi cationici, cum ar fi
anumite medicamente sau detergenţi. În acest caz, Healon nu va fi injectat cu canula ce a
venit în contact cu astfel de soluţii. Ca urmare, se interzice refolosirea canulelor.
Precauţii: Hialuronatul de sodiu din Healon este extras din ţesutul avian şi, deşi purificat,
nu sunt excluse cantităţi minime de proteine. Medicul trebuie să ia în consideraţie riscul
imunologic precum şi alte riscuri legate de injectarea repetată a unui produs biologic.
Totuşi, într-un studiu efectuat pe oameni nu au fost detectate semne de imunogenicitate.
Modul de prezentare: Healon este o soluţie sterilă pentru aplicaţii intraoculare prezentat
într-o seringă ce eliberează o cantitate de substanţă de 0,55 sau 0,85 ml respectiv.
Seringile de Healon sunt sterilizate în final şi împachetate aseptic. Este inclusă în cutie o
canulă 27G pentru unică folosinţă.
Condiţii de păstrare: A se păstra la temperaturi de 2 - 8 grade Celsius. A se feri de
îngheţ. A se feri de lumină. Healon refrigerat va fi permis a rămâne la temperatura camerei
aprox. 30 min înainte de folosire. Fluoresceina de sodiu se înălbeşte dacă Healon este
expus luminii. De aceea seringa nu va fi scoasă din cutie până la momentul intervenţiei.
Termen de valabilitate: 3 ani.

Producător: Pharmacia & Upjohn

HELICOCIN
combinaţii (amoxicillinum +
metronidazolum)
Compoziţie: 1 comprimat filmat (oval), conţine
750 mg amoxicilină, 1 comprimat filmat
(rotund) conţine 500 mg metronidazol.
Indicaţii: Cu Helicocin este posibilă eradicarea
Helicobacter pylori din mucoasa gastrică. În
consecinţă, preparatul este indicat în
tratamentul gastritelor cronice acutizate induse
de Helicobacter pylori, în combinaţie cu un
agent antiulceros convenţional pentru
tratamentul etiologic al recurenţelor ulcerului
duodenal cronic sau al "bolii ulceroase".
Mod de administrare: Comprimatele se
administrează pe stomacul gol sau în timpul
mesei cu o cantitate suficientă de lichid. Pentru
facilitarea administrării, blisterul conţine un
comprimat de amoxicilină alăturat unui
comprimat de metronidazol, fiind marcate cu
dimineaţa, prânz, seara.
Posologie: Un comprimat oval (750 mg amoxicilină) şi un comprimat rotund (500 mg
metronidazol) trebuie administrate de trei ori pe zi timp de 12 zile. Cele 2 comprimate
trebuie luate una după cealaltă (dimineaţa, prânz, seara). Această posologie a
Helicocinului nu este indicată pacienţilor sub 18 ani. Dozele de amoxicilină şi metronidazol
trebuie reduse în cazul prezenţei unui grad avansat de insuficienţă renală (clearance
creatinină mai mic de 30 ml/min) şi în caz de insuficienţă renală.
Contraindicaţii: Hipersensibilitatea la metronidazol sau la amoxicilină sau la derivaţi de
nitromidazoli şi peniciline, -boli acute ale sistemului nervos central, - discrazii sanguine,
consumul de alcool în timpul tratamentului, - sarcină, alăptare.
Reacţii adverse: Tract gastrointestinal: greaţă, diaree, inapetenţă, vărsaturi, constipaţie;
Cavitate bucală şi nazală: glosită, stomatită, datorită metronidazolului poate apărea un
gust metalic, neplăcut, uscăciunea gurii, limbă încărcată şi obstrucţie nazală; Ficat:
hepatită în cazuri rare; Reacţii de hipersensibilitate: sistem nervos (riscul manifestarilor
neurotoxice este crescut în cazul concentraţiilor plasmatice crescute de amoxicilină, în
mod particular la pacienţii cu epilepsie sau meningită şi în insuficienţa renală, rar cefalee şi
oboseală în cazuri rare după tratament prelungit cu doze ridicate de metronidazol s-au
observat tulburări ale sistemului nervos central şi neuropatii periferice); Parametrii
hematologici şi serici: în cazuri izolate datorită amoxicilinei o uşoară creştere a
transaminazelor serice, datorită tratamentului cu metronidazol pot apărea neutropenie,
trombocitropenie şi anemie aplastică.
Interacţiuni: Amoxicilina: rar efectul anticoncepţionalelor orale poate fi diminuat.
Administrarea concomitentă de antiacide reduce absorbţia de amoxicilină. Metronidazol:
după consumul de alcool pot apărea manifestări similare antalcoolului. Metronidazol
potenţează efectul anticoagulant al warfarinei.

Producător: Biochemie
HELIGAL
xantofyli palmitas
Prezentare farmaceutică: Drajeuri, conţinând xantofil palmitat 5 mg (flac. cu 20 buc.).
Acţiune terapeutică: Carotinoid care intervine în biochimismul şi funcţia pigmenţilor
fotosensibili din retină; ameliorează procesul de adaptare la întuneric şi lumină.
Indicaţii: Cecitate nocturnă (nictalopie) şi diurnă (hemeralopie), mai ales în condiţii de
lucru în întuneric şi la cei expuşi la fenomene de orbire prin condiţiile de iluminare (şoferi,
mecanici de locomotivă, mineri etc.); retinită pigmentară, scăderea acuităţii vizuale,
prezbiţie incipientă.
Mod de administrare: Câte 4-6 drajeuri/zi, în curs de 15-20 zile.

Producător: Biofarm
HEMORSAL, unguent şi supozitoare
combinaţii
Compoziţie:
Unguent compoziţie %
Bismuthum oxyjodogallicum 3,32 g
Bismuthum subgallicum 3,32 g
Aethylium p.aminobenzoicum 0,32 g
Procainum hydrochloricum 0,20 g
Adrenalinum 0,01 g
Cera flava 3,12 g
Vaselinum 89,71 g
Supozitoare: compoziţie pentru 1 supozitor
Bismuthum oxyjodogallicum 0,0833 g
Bismuthum subgallicum 0,0833 g
Aethylium p.aminobenzoicum 0,0083 g
Procainum hydrochloricum 0,0050 g
Adrenalinum 0,0002 g
Excipient 2,1949 g

Acţiune farmaceutică: Oxiiodogalatul de bismut şi subgalatul de bismut au acţiune topică

şi antiseptică locală. Procaina are efect anestezic, favorizat de acţiunea adrenalinei, care
prin vasoconstricţia pe care o produce local, prelungeşte efectul anesteziant.
Indicaţii: Hemoroizi, fistule anale, eroziuni peri- şi intra-anale. Pentru unguent, în plus
ulcere varicoase, ulcere cronice.
Contraindicaţii: Stări inflamatorii.
Mod de administrare: Unguentul se foloseşte în aplicaţii locale o dată pe zi.
Supozitoarele se administrează câte 1-2 pe zi la nevoie.
Prezentare farmaceutică: Tuburi a 25 g unguent, cutii a 6 supozitoare.

Producător: Antibiotice-Iaşi
HEMORZON “O”, supozitoare
combinaţii
Compoziţie: Un supozitor conţine 0,0100 g acetat de hidrocortizon; 0,0200 g
oxitetraciclină; 0,0022 g lidocaină şi 2,1678 g excipient.
Acţiune farmacoterapeutică: Prin asocierea hidrocortizonului cu lidocaină (xilina) se
realizează un efect antiinflamator-analgezic, util pentru tratamentul simptomatic
antihemoroidal. Prezenţa în formulă a oxitetraciclinei - antibiotic cu spectru larg de acţiune
antimicrobiană - are destinaţia de a combate o eventuală infecţie microbiană locală.
Indicaţii: Criză hemoroidală acută, tromboflebită hemoroidală (ca tratament adjuvant),
prurit anal, criptite.
Contraindicaţii: Procese TBC fistulizate în vecinătatea regiunii anale.
Posologie şi mod de administrare: Câte 1 supozitor pe zi (seara la culcare), după baie
de şezut călduţă; în prezenţa unor dureri intense se pot administra 2-3 supozitoare pe zi
(nu se vor depăşi 3 supozitoare pe zi). Se recomandă să se administreze câte 1 supozitor
la 2 zile încă o săptămână după amendarea simptomelor locale.
Prezentare farmaceutică: Cutii cu 6 supozitoare.
Condiţii de păstrare: La adăpost de căldură şi umiditate.

Producător: Antibiotice-Iaşi
HEMORZON, supozitoare antihemoroidale
combinaţii
Compoziţie:
Hidrocortisonum aceticum 0,01 g
Tetracyclinums 0,02 g
Aethylium p. aminobenzoicum 0,0083 g
Procainum hydrochloricum 0,005 g
Excipiens 2,1767 g

Proprietăţi farmacoterapeutice: Medicamentul asociază într-o combinaţie galenică

efectul antiinflamator şi decongestiv al hidrocortizonei cu proprietăţile anestezice locale ale
novocainei şi anestezinei acţionând eficient în criza hemoroidală acută pe factorul
inflamator şi dureros. Tetraciclina, ca antibiotic de spectru larg antibacterian intervine
etiopatogenic asupra factorului infecţie, care a generat procesul morbid.
Indicaţii: Criza hemoroidală acută, tromboflebită hemoroidală, proctite, criptite, prurit anal.
Contraindicaţii: Procese TBC fistulizate în vecinătate.
Posologie: Câte 1 supozitor pe zi după scaun. În cazul durerilor mari se poate ajunge la
2-3 supozitoare pe zi. Medicamentul fiind foarte activ nu se vor depăşi 3 supozitoare pe zi.
După stingerea completă a fenomenelor locale se recomandă încă timp de o săptămână
câte un supozitor la 2 zile.
Prezentare farmaceutică: Supozitoare de culoare gălbuie, de consistenţă solidă,
onctuoase, cu miros caracteristic. Ambalat în cutii a 6 supozitoare.

Producător: Antibiotice-Iaşi
HEPARIN "BIOCHEMIE"
heparinum
Compoziţie: Heparină "Biochemie" 25 000
UI/5 ml: 1 flacon conţine: Heparină sodică 25
000 UI, Clorcrezol 4 mg în 5 ml soluţie apoasă.
Proprietăţi: Heparina este un anticoagulant
endogen. Este un amestec de esteri
polisulfurici ai unei mucopolizaharide. Heparina
inhibă acţiunea tromboplastinei şi trombinei, şi
produce liza trombusului existent. Datorită
absorbţiei foarte scăzute în tractul
gastrointestinal, pentru a obţine o acţiune
anticoagulantă, heparina se va administra pe
cale parenterală. Profilactic, doze mici de
heparină inhibă dezvoltarea unei
hipercoagulabilităţi postoperator.
Indicaţii: Tratamentul tromboflebitelor, flebitelor şi emboliilor; tratamentul precoce al
infarctului miocardic; heparinarea sângelui pentru circulaţia extracorporală şi la dializa
renală; prevenirea trombozelor venoase şi a emboliilor pulmonare postoperatorii.
Posologie: Dozarea heparinei trebuie să fie strict individualizată şi suficientă pentru
evitarea agravării trombozei. Trebuie ţinut cont de asemenea de starea generală cât şi de
reacţia bolnavului la tratamentul antitrombotic. Administrare terapeutică: Tromboza uşoară
şi moderată: 40 000-50 000 UI i.v. (8 ml-10 ml Heparină Biochemie) repartizate în 3-4
prize. În trombozele severe şi embolii se va urma un ritm de 4 injecţii i.v. pe zi la intervale
regulate de timp, la un total de 80000 UI (16 ml Heparină Biochemie). În cazurile acute ce
periclitează viaţa pacientului, se va administra o doză zilnică de 125 000 UI; după o primă
administrare de 25 000 UI (5 ml), urmează administrări de 20000 UI (4 ml) la intervale de 4
ore până la atingerea dozei zilnice de 125000 UI de Heparină Biochemie. La pacienţii cu
perfuzie se vor adăuga lichidului perfuzat cel puţin 40 000 UI heparină Biochemie la
perfuzia de 24 ore, cantitate ce poate fi crescută în cazurile grave sau cu indicaţii vitale.
Terapia cu heparină se va continua în toată perioada de imobilizare a pacientului; pentru a
se preveni eventualele recidive se va continua tratamentul cu heparină şi după mobilizarea
pacientului. Circulaţie extracorporală: 15 - 400 UI Heparină Biochemie/kg corp şi 1.500 -
2.000 UI la 500 ml sânge conservat. Rinichi artificial: Posologie funcţie de rezultatul
examenului de coagulare a sângelui. Tratamentul preventiv al trombozei venoase şi al
emboliei pulmonare postoperatorii: În primele 3-4 zile după operaţie nu se vor administra
dozele înalte convenţionale de heparină; după acest interval, în următoarele două zile se
vor administra 40 000 UI-50000 UI/zi (8-10 ml Heparină Biochemie) repartizate în 4 prize
i.v. În funcţie de tabloul clinic se poate reduce doza la 20 000-25 000 UI. Terapia cu doze
mici de Heparină trebuie începută cu o injecţie subcutană de 5000 UI (1 ml Heparină
Biochemie), cu 1-2 ore înaintea intervenţiei chirurgicale. Următoarea doză, identică cu
prima, va fi administrată în aceeaşi zi, dar nu înainte de a trece cel puţin 6 ore de la
terminarea intervenţiei chirurgicale. În continuare se vor administra, în următoarele 7-10
zile, doze de 5 000 UI la intervale de 12 ore. La pacienţii cu risc înalt, tratamentul preventiv
poate fi urmat o perioadă de timp mai lungă. Injectarea de heparină 5 000 UI (1 ml
Heparină Biochemie) se efectuează exclusiv pe cale subcutană în pielea abdomenului.
Aceasta se realizează cel mai bine cu ajutorul unui ac fin (aprox. 16 mm lungime). Se
introduce acul perpendicular, pe toată lungimea, în pliul de piele obţinut prin prinderea
pielii abdomenului între două degete (toată operaţiunea se va face în zona între ombilic şi
creasta iliacă). Nu se vor face mai multe injecţii în acelaşi loc.
Contraindicaţii: Diateză hemoragică de toate tipurile; hipertensiune malignă cu tensiune
sistolică peste 200 mm Hg; intervenţii pe sistemul nervos central şi pe ochi; sarcină; leziuni
ulceroase gastrointestinale; boli hepatice şi renale în stadiu avansat; pancreatită acută.
Precauţii: Heparina, datorită masei moleculare mari, dă rar reacţii de hipersensibilitate. La
pacienţii cu suspiciune de hipersensibilitate la heparină se va administra o doză mică de
heparină înaintea primei injecţii. În astfel de cazuri se va apela la alte anticoagulante. O
prudenţă deosebită se impune în cazul pacienţilor după intervenţii hepatice, biliare,
urologice sau pe prostată; pacientul trebuie supravegheat cu multă atenţie.
Interacţiuni: În cazul profilaxiei cu heparină, se va opri administrarea de anticoagulante
orale şi de antiagregante (ex. acid acetilsalicilic) cu cel puţin 5 zile înainte de operaţie.
Efecte secundare: Tratamentul cu heparină poate fi asociat cu hemoragii minore şi cu
hematoame. Nu se întrerupe terapia. La injectarea i.m. a altor medicamente pot avea loc
sângerări la locul injectării. Acest lucru poate fi evitat administrând medicamente i.v. sau
subcutan. În timpul tratamentului cu heparină se poate observa uneori apariţia de alopecie
care este reversibilă şi nu impune întreruperea tratamentului.
Antidot: Injectarea lentă i.v. de sulfat sau clohidrat de protamină (max. 5 000 USP-U/10
min) neutralizează activitatea heparinei. Cantitatea necesară este funcţie de cantitatea de
heparină ce există în sânge (1000 unităţi USP de protamină neutralizează 1 000 UI de
Heparină)
Condiţii de păstrare: Se va păstra la întuneric la o temperatură sub 25 grade Celsius.
Formă de prezentare: Heparină "Biochemie" 25 000 UI/ 5 ml: cutii cu 1 flacon de 5 ml,
cutii pentru spital .

Producător: Biochemie
HEPARINĂ
heparinum
Prezentare farmaceutică: Fiole a 1 ml soluţie apoasă injectabilă conţinând heparină
sodică 5 000 u.i. (38,5 mg) (cutie cu 5 buc.).
Acţiune terapeutică: Anticoagulant de tip fiziologic; acţiunea se exercită in vivo şi in vitro,
este rapidă, de durată relativ scurtă (4-8 ore, în funcţie de doză); împiedicarea coagulării
se datoreşte mai ales antagonizării trombinei şi factorului X; clarifică plasma lipemică,
favorizând desfacerea chilomicronilor.
Indicaţii: Tratament de urgenţă al afecţiunilor tromboembolice; embolie pulmonară,
tromboză venoasă acută; profilaxia trombozei după infarct de miocard şi intervenţii în
regiunea pelvină; coagulopatie sistemică; heparinizarea sângelui în chirurgia cardiacă şi a
vaselor mari, pentru circulaţia extracorporeală şi pentru hemodializă; folosită in vitro la
recoltarea sângelui pentru anumite determinări chimice. Tratamentul emboliei grăsoase.
Mod de administrare: Injecţii intravenoase (soluţia trebuie să conţină cel mult 1 000 u.i./
ml), iniţial 10 000 u. (în 50-100 ml soluţie salină izotonă), apoi 5 000-10 000 u. la fiecare 4-
6 ore; perfuzii intravenoase, iniţial se injectează 5 000 u., apoi perfuzie continuă cu 10 000
u. pe perioade de 8 ore, repetat (20 000-40 000 u./zi, în 1 000 ml soluţie salină izotonă).
Dozarea se face sub controlul timpului de coagulare (timpul Howell trebuie menţinut de la
2-2 1/2 ori mai mare decât normal, imediat înaintea injectării, respectiv pe parcursul
perfuziei); doza utilă obişnuită este de 400 - 600 u./kg corp şi zi, la adult şi la copil (la
bătrân sunt, de regulă, suficiente 200 -400 u./kg corp). În caz de coagulare intravasculară
diseminată se pot folosi doze mici - 5 u./kg corp şi oră - în perfuzie intravenoasă (în
asociaţie cu transfuzie de plachete).
Reacţii adverse: Sângerări diverse, în general uşor de controlat, la nevoie se face
perfuzie cu sânge şi se foloseşte ca antidot specific protamina; rareori reacţii alergice
(eriteme, urticarie, astm bronşic, febră, chiar şoc anafilactic), alopecie trecătoare, diaree,
trombocitopenie.
Contraindicaţii: Alergie specifică; discrazii sanguine hemoragice, scorbut, fragilitate
capilară, endocardită lentă, tromboflebită supurată, hipertensiune arterială severă,
intervenţii recente pe creier şi măduvă, hemoragie cerebrală, ulcer gastroduodenal în
evoluţie, prezenţa tubului de dren în stomac sau intestin, denudare extensivă a pielii, plăgi
deschise, iminenţă de avort, boli hepatice, renale şi pancreatice grave; prudenţă în caz de
tromboză mezenterică şi după intervenţii pe căile biliare, la bolnavii cu hipertensiune
arterială, leziuni ale vaselor retinei, la hepatici, renali, la cei cu antecedente ulceroase, la
bătrâni. În timpul tratamentului se vor evita injecţiile subcutanate, intramusculare şi orice
traumatisme. Grijă deosebită când se asociază cu antiagregante plachetare (acid
acetilsalicilic şi alte antiinflamatorii nesteroidiene) şi cu anticoagulante cumarinice
(Trombostop) - creşte riscul de accidente hemoragice. Nu se amestecă cu alte
medicamente în soluţia de perfuzie, pH-ul soluţiei nu trebuie să fie prea acid
(incompatibilităţi multiple).

Producător: Biofarm
HEPATHROMBIN
combinaţii
Prezentare farmaceutică: Gel conţinând la 100 g: 50 000 U.I. heparin (mucosa); 250 mg
alantoin, 275 mg dexpanthenol şi substanţe auxiliare (tub cu 40 g gel).
Indicaţii: Pentru prevenirea şi tratarea afecţiunilor venoase, ca: tromboze, inflamaţii ale
venelor în tromboze (tromboflebite), crampe venoase (varice), vene întărite sau blocate,
picioare umflate, crampe ale pulpei piciorului (cârcei). În cazul rănilor produse în accidente
şi în sport, ca: hematoame, traumatisme, contuzii, întinderi de ligamente, tendoane, tasări,
striviri, entorse. Pentru semne şi cicatrizări imperfecte, precum şi pentru sclerozări
cicatriceale.
Mod de administrare: Hepathrombin gel 50 000 se aplică de mai multe ori pe zi pe
zonele afectate ale pielii. În cadrul tratamentului se pot face masaje cu preparatul. Pentru
picioare, sensul frecţionării este de jos în sus. Pentru tromboze şi tromboflebite (inflamări
ale venelor în tromboze) nu se fac masaje. Nu se aplică pe mucoase şi pe răni deschise.
Hepathrombin - gel 50 000 nu va fi folosit după expirarea termenului de valabilitate.
Reacţii adverse: Ocazional, pot fi semnalate reacţii alergice. În astfel de situaţii trebuie
întrerupt imediat tratamentul.
Contraindicaţii: Până în prezent nu se cunosc.
Interacţiuni cu alţi agenţi medicamentoşi: Necunoscute până în prezent.

Producător: Hemofarm
HEPATHROMBIN, gel 50 000
combinaţii
Compoziţie: 100 g Hepathrombin-gel 50000 conţin: 50000 UI Heparin (Mucosa); excipient
până la 100 g.
Acţiune terapeutică: Produs cu acţiune antiinflamatoare, antidilatatoare, antalgică şi
răcoritoare.
Indicaţii: Pentru prevenirea şi tratarea afecţiunilor venoase ca: tromboze, inflamaţii ale
venelor în tromboze (tromboflebite), crampe venoase (varice), vene întărite sau blocate,
picioare umflate, crampe ale pulpei piciorului (cârcei). În cazul rănilor produse în accidente
şi în sport ca: hematoame, traumatisme, contuzii, întinderi de ligamente, tendoane, tasări,
striviri, entorse. Pentru semne şi cicatrizări imperfecte precum şi pentru sclerozări
cicatriceale.
Contraindicaţii: Până în prezent nu se cunosc.
Efecte secundare: Ocazional, pot fi semnalate reacţii alergice. În astfel de situaţii trebuie
întrerupt imediat tratamentul.
Interacţiuni cu alţi agenţi medicamentoşi: Necunoscute până în prezent.
Mod de administrare şi tratament: Hepathrombin gel 50000 se aplică de mai multe ori
pe zi pe zonele afectate ale pielii. Dacă doriţi, în cadrul tratamentului puteţi face masaje cu
preparatul. Pentru picioare, sensul frecţionării este de jos în sus. Pentru tromboze şi
tromboflebite (inflamări ale venelor în tromboze) nu se fac masaje. Nu se aplică pe
mucoase şi pe răni deschise. Atenţie! Hepathrombin gel 50000 nu va fi folosit după
expirarea termenului de valabilitate! Medicamentul se păstrează în locuri inaccesibile
copiilor!
Formă de prezentare: Tuburi cu 40 g gel.

Producător: Antibiotice-Iaşi
HEPATHROMBIN, unguent 50 000
combinaţii
Compoziţie: 100 g Hepathrombin unguent 50000 conţin: 50000 UI Heparin.
Acţiune terapeutică: Produs cu acţiune antiinflamatoare, antidilatatoare şi antalgică.
Indicaţii: Pentru prevenirea şi tratarea afecţiunilor venoase ca: tromboze, inflamaţii ale
venelor în tromboze (tromboflebite), crampe venoase (varice, simptome varicoase),
sindrom posttrombotic, abcese subcrural (Ulcus cruris) şi în crampele pulpei piciorului. În
cazul rănilor produse în accidente şi în sport ca: hematoame, striviri, tasări, entorse,
lovituri, contuzii, în plus, pentru ameliorarea cicatricelor postoperatorii, precum şi în
tratamentul edemelor varicoase şi a varicelor postoperatorii. Pentru atrofierea cicatricelor
şi pentru tratamentul extern al proceselor inflamatorii ca: limfangite, inflamaţii în zona
sânilor (mastite), furuncule şi abcese.
Contraindicaţii: Până în prezent nu se cunosc.
Interacţiuni cu alţi agenţi medicamentoşi: Nu sunt cunoscute.
Efecte secundare: Ocazional, pot apărea reacţii alergice cutanate. În astfel de cazuri se
întrerupe imediat tratamentul.
Mod de administrare şi tratament: Unguentul se aplică de 1-3 ori/zi pe zona bolnavă şi
în zonele învecinate. De obicei, se aplică o şuviţă de unguent de cca 5 cm lungime. În
general, preparatul se frecţionează uşor, iar pe picioare, sensul frecţionării este de jos în
sus. Se recomandă să nu se aplice întreaga cantitate de unguent o singură dată, ci să se
frecţioneze, succesiv, cu cantităţi mici din porţia de 5 cm. În cazul inflamaţiei venoase nu
se va recurge la frecţie, se va aplica un pansament (din material textil fin) cu unguent. În
tratamentul furunculozei se va aplica o compresă cu unguent, care va fi cel puţin o dată pe
zi. Atenţie! Hepathrombin - unguent 50 000 nu va fi folosit după expirarea termenului de
valabilitate! Produsul va fi depozitat în locuri inaccesibile copiilor!
Prezentare farmaceutică: Tuburi cu 40 g unguent.

Producător: Antibiotice-Iaşi
HEPATOBIL
produse naturale
Formă de prezentare: Produs natural obţinut dintr-un amestec de plante medicinale,
condiţionat sub formă de comprimate. Flacon cu 40 comprimate.
Compoziţie: Chelidonium majus, Hypericum perforatum, Cynara scolymus, Humulus
lupulus, Valeriana officinalis.
Acţiune terapeutică: Produsul acţionează la nivelul tubului digestiv în segmentul
hepatobiliar. Este coleretic şi colagog, stimulând pe cale neurovegetativă tonusul veziculei
biliare, şi antispastic pe calea sistemului nervos central la nivelul veziculei biliare şi
canalelor intra- şi extrahepatice. Tot pe calea sistemului nervos neurovegetativ prezintă o
acţiune sedativă la acelaşi nivel.
Indicaţii: Diskinezie biliară hipotonă, colecistită nelitiazică cronică, colită spastică, hepatită
cronică.
Contraindicaţii: Nu se administrează în colecistita litiazică acută.
Mod de administrare: Intern: adulţi, 1-2 comprimate de 3 ori pe zi, cu 30 minute înaintea
meselor, timp de 5 până la 30 zile; copii peste 3 ani: jumătate din doza adulţilor.

Producător: Plantavorel
HEPATON, comprimate
combinaţii
Formă de prezentare: Flacon cu 30 de comprimate filmate.
Compoziţie:
Pulbere de Papaya 10 mg Vitamina E 10 UI Vitamina D3 400 UI
Vitamina C 60 mg Vitamina B1 3 mg Acid folic 400 mcg
Bitartrat de colină 60 mg Vitamina B2 3,4 mg Acid pantotenic 10 mg
Pulbere de Daucus carota 100 mg Vitamina B6 3 mg Magneziu 50 mg
Niacină 20 mg Vitamina B12 12 mcg Zinc 15 mg

Acţiune terapeutică: Asocierea constituită din fermentul papaină (similar cu pepsina) din
pulberea plantei Carica papaya, care acţionează la nivelul stomacului îmbunătăţind
digestia, cu vitamina A din pulberea de Daucus carota (morcov), complexul de vitamine B,
microelemente (Zn şi Mg) şi colină are acţiune complexă, hepatoprotectoare, hepatotrofică
şi lipotropă.
Indicaţii: Tulburări ale funcţiei hepatice acute şi cronice, hepatită, ciroze cu infiltraţie şi
degenerescenţă grasă; profilactic în expuneri la substanţe hepatotoxice, alcoolism, sarcină
toxică, boală de iradiere, ateroscleroză, hiperlipidemie, boli degenerative ale sistemului
nervos (ca adjuvant).
Reacţii adverse: Nu au fost semnalate.
Contraindicaţii: Nu se administrează pacienţilor cu boli hepatice grave, encefalopatie
hepatoportală, precomă şi comă hepatică, insuficienţă renală gravă, hiperamoniemie; nu
se administrează în timpul tratamentului cu levodopa (piridoxina are acţiune antagonistă).
Mod de administrare: Adulţi: 1-3 comprimate pe zi, în timpul meselor. Copii (peste 3-4
ani): 1 comprimat pe zi, după sau în timpul meselor.
Condiţii de păstrare: La temperatura ambiantă, ferit de lumină şi umezeală.

Producător: Europharm
HERBASOL
produse naturale
Formă de prezentare: Produs natural obţinut din extracte de plante medicinale, cu
conţinut ridicat în rezine, substanţe terpenoidice, aloină, mucilagii, flavonozide şi compuşi
eterici, condiţionat sub formă de soluţie. Soluţie hidroalcoolică în flacoane de 20-30-50-
100-250 ml.
Compoziţie: Extracte din: Echinacea species, Arctium lapa, Pinus species, Aloe species,
Salvia officinalis, Ocimum basilicum.
Acţiune terapeutică: Extractele vegetale din compoziţia produsului conţin principii active
cu acţiune externă locală, antiinflamatoare, antiseptică, cicatrizantă, antimicotică,
anestezică, precum şi internă imunostimulatoare.
Indicaţii: Afecţiuni cutanate şi ale mucoasei bucale şi labiale: afte, candidoză, herpes
simplu, acnee.
Mod de administrare: Extern: În herpesul simplu - tamponaj de 5-6 ori pe zi. În acnee -
se tamponează faţa de 2-3 ori pe zi. În afte ori candidoză bucală se face lavaj bucal cu o
linguriţă Herbasol diluată cu 50 ml apă sau ceai de muşetel călduţ, de 5-6 ori pe zi, după
care nu se consumă alimente sau lichide timp de jumătate de oră. Intern: Pentru
stimularea rezistenţei organismului - 3 linguriţe pe zi, diluate în ceai sau apă.

Producător: Plantavorel
HERB-O-LAX NATURAL LAXATIVE TABLETS (Laxativ natural)
plante
Compoziţie:
Frunze de senna pudră 325 mg
Frunze de senna extract 65 mg
Cassia fistula (fruct) 25 mg
Tamarind (din curmale de India) 25 mg
Pudră de mere 25 mg
Pudră de prune 25 mg
Pudră de smochine 25 mg
Pudră de curmale 10 mg
Sunătoare (pudră) 10 mg

Acţiune: Glicozidele din produsele vegetale conţinute îmbină stimularea motilităţii

intestinale cu diminuarea absorbţiei apei şi a electroliţilor şi cu efectele detoxifiante,
reglând tranzitul intestinal.
Indicaţii: Produsul este destinat tratării cazurilor ocazionale de constipaţie, care nu
răspund la dieto-terapie; pregătire pre-operatorie.
Mod de administrare: Adulţi şi copii peste 12 ani: una sau două tablete la culcare, luate
cu un pahar cu apă, sau după sfatul medicului. Copii între 6 şi 12 ani: o jumătate de
tabletă sau o tabletă la culcare, luate cu un pahar cu apă, sau după sfatul medicului.
Contraindicaţii: A nu se folosi când sunt prezente dureri abdominale, greaţă sau
vărsături. Pentru constipaţii cronice, consultaţi medicul. Este contraindicat în timpul sarcinii
şi alăptării, precum şi pentru copii mai mici de 6 ani.
Precauţii: A nu se depăşi doza stabilită. A se feri de accesul copiilor!
Efecte adverse: Nu apar, la respectarea strictă a dozei prescrise.
Condiţii de păstrare: Se păstrează bine închis, la loc răcoros, ferit de lumină şi umiditate.
Formă de prezentare: Flacon cu 30 de tablete.

Producător:Cosmo Pharm Inc

HEXORAL, soluţie
hexetidinum
Prezentare farmaceutică: Flacon a 200 ml soluţie conţinând hexetidin 100 mg/100 ml şi
excipienţi.
Acţiune terapeutică, Indicaţii, Mod de administrare, Reacţii adverse şi
Contraindicaţii: Vezi Hexoral, soluţie pentru spray.

Producător: Godecke Parke Davis

HEXORAL, soluţie pentru spray
hexetidinum
Prezentare farmaceutică: Soluţie pentru spray conţinând hexetidin 200 mg/100 ml şi
excipienţi (flacon spray cu 40 ml soluţie).
Acţiune terapeutică: Antibacterian, antifungic cu utilizare locală, acţionând prin blocarea
metabolismului germenilor ca antagonist al tiaminei. Spectrul de activitate este larg şi
cuprinde şi germeni ca Pseudomonas aeruginosa, Proteus, Candida. Produsul are o foarte
bună aderenţă la mucoase, iar resorbţia este practic nulă.
Indicaţii: Infecţii ale zonei oro-faringiene, inclusiv cele dentare cu germeni sensibili.
Mod de administrare: Soluţia se foloseşte ca atare pentru clătirea gurii sau gargară 30
secunde sau tampon local. Soluţia spray se pulverizează timp de 1-2 secunde, fără a se
inhala. Tratamentul se aplică de 2 ori/zi de preferat dimineaţa şi seara, după mese şi
toaleta locală.
Reacţii adverse: După întrebuinţare îndelungată apare o iritaţie locală.
Contraindicaţii: Alergie la unul din componenţi.

Producător: Godecke Parke Davis

HIBERIX, vaccin Haemophilus influenzae tip b (Hib)
vaccinuri
Compoziţie calitativă şi cantitativă: Hiberix este un vaccin liofilizat ce conţine
poliribozidul capsular poliribozil-ribitol-fosfat (PRP) purificat, al Hib, legat covalent de
toxoidul tetanic. Polizaharidul Hib este preparat din Hib, tulpina 20.752 şi, după activare cu
bromură de cian şi derivare cu un spaţiator reprezentat de hidrazida acidului adipic, este
cuplat cu toxoidul tetanic, prin condensare în prezenţa carbodiimidei. După purificare,
conjugatul este liofilizat în prezenţa lactozei ca stabilizator. Hiberix întruneşte condiţiile
OMS privind fabricarea de substanţe biologice şi de vaccinuri Hib conjugate. Fiecare doză
de vaccin este astfel preparată, încât să conţină 10 mcg de polizaharid capsular purificat,
legat covalent cu aproximativ 30 mcg toxoid tetanic.
Indicaţii terapeutice: Hiberix este indicat pentru imunizarea activă a tuturor copiilor,
începând cu vârsta de 2 luni, faţă de boala produsă de Hib. Hiberix nu protejează
împotriva bolilor produse de alte tipuri de H.influenzae şi nici împotriva meningitei produse
de alte microorganisme.
Posologie: Schema de vaccinare primară constă în trei doze administrate în primele 6
luni de viaţă şi poate începe de la vârsta de 2 luni. Schemele de vaccinare pot varia de la
o ţară la alta, pentru fiecare ţară schema putând fi adaptată în funcţie de diferitele
recomandări naţionale. Pentru a asigura o protecţie pe termen lung, se recomandă o doză
de rapel în al doilea an de viaţă.
Mod de administrare: Vaccinul reconstituit se injectează intramuscular. Totuşi, regulile de
bună practică clinică impun ca la pacienţii cu tulburări hemoragipare vaccinul să fie
administrat subcutanat.
Contraindicaţii: Hiberix nu se administrează subiecţilor cu hipersensibilitate cunoscută la
orice component al vaccinului sau celor ce au prezentat semne de hipersensibilitate după
o administrare anterioară de vaccin Hib. Ca şi în cazul altor vaccinuri, administrarea de
Hiberix trebuie amânată la subiecţii suferind de boli febrile acute severe. Prezenţa unei
infecţii minore, totuşi, nu constituie o contraindicaţie pentru vaccinare.
Precauţii speciale de utilizare: Ca şi în cazul tuturor vaccinurilor injectabile, un tratament
medical adecvat trebuie să fie întotdeauna la îndemână pentru rarele cazuri de reacţii
anafilactice apărute în urma administrării vaccinului. Din această cauză, persoana
vaccinată trebuie să rămână sub supraveghere medicală timp de 30 de minute de la
imunizare. Hiberix trebuie administrat subcutanat celor care suferă de tulburări
hemoragipare, deoarece administrarea intramusculară la aceşti subiecţi poate duce la
hemoragii. Infecţiile cu virusul imunodeficienţei umane (HIV) nu constituie contraindicaţii
pentru vaccinarea cu Hiberix. Deşi un răspuns imun limitat se poate produce şi faţă de
componenta toxoidă tetanică, vaccinarea numai cu Hiberix nu substituie vaccinarea
antitetanică de rutină. Deoarece s-a descris excretarea antigenului polizaharidic capsular
în urină în urma administrării de vaccinuri Hib, detecţia antigenului nu are valoare
diagnostică în suspiciunea de infecţie cu Hib, timp de 1-2 săptămâni de la vaccinare.
Hiberix nu trebuie administrat în nici un caz intravascular.
Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune: Hiberix poate fi
administrat fie simultan, fie în orice moment înainte sau după orice alt vaccin inactivat sau
viu. Diferitele vaccinuri injectabile trebuie administrate în diferite locuri anatomice. Ca şi în
cazul altor vaccinuri, este posibil ca la pacienţii ce primesc un tratament imunosupresor
sau suferind de deficite imune să nu se obţină un răspuns imun adecvat.
Sarcină şi alăptare: Deoarece Hiberix nu se recomandă adulţilor, nu există informaţii
privind siguranţa administrării vaccinului în cursul sarcinii sau alăptării.
Efecte adverse: În cursul studiilor clinice controlate, semnele şi simptomele apărute după
administrarea vaccinului au fost monitorizate activ şi înregistrate cu ajutorul unor fişe
zilnice. Dintre simptomele locale, cel mai frecvent raportat în primele 48 de ore a fost un
uşor eritem, cu remitere spontană. Alte simptome locale raportate au fost induraţia şi
durerea moderate la locul injecţiei. Simptomele generale solicitate şi raportate în primele
48 de ore au fost moderate şi au dispărut spontan. Acestea au inclus: febra, diminuarea
apetitului, starea de agitaţie, vărsăturile, diareea şi plânsul neobişnuit. Ca şi în cazul
tuturor vaccinurilor Hib, aceste simptome generale au fost raportate şi când au fost
administrate concomitent cu alte vaccinuri.
Proprietăţi farmacologice: Informaţii relevante despre vaccinuri. S-a obţinut un titru de
>= 0,15 mcg/ml la 95-100% dintre copii la o lună după completarea schemei de vaccinare.
Un titru de >= 0,15 mcg/ml a fost obţinut la 100% dintre copii la o lună de la doza de rapel
(94,7% cu un titru de >= 10 mcg/ml).
Particularităţi farmaceutice. Incompatibilităţi: Hiberix nu trebuie amestecat cu alte
vaccinuri în aceeaşi seringă (cu excepţia combinaţiilor permise). Valabilitate: 3 ani.
Condiţii de păstrare: Vaccinul liofilizat trebuie conservat între +2 şi +8 grade Celsius şi la
adăpost de lumină. Vaccinul liofilizat nu este afectat de congelare. Diluentul poate fi
păstrat la frigider sau la temperatura ambiantă. El nu trebuie congelat.
Instrucţiuni de folosire/manipulare: Vaccinul liofilizat are aspectul unei pastile albe, iar
diluentul steril (salin) este limpede şi incolor. Diluentul şi vaccinul reconstituit trebuie
examinate vizual pentru a decela orice particulă străină şi/sau orice variaţie a aspectului
fizic, înainte de administrare. În cazul oricărei modificări observate, diluentul sau vaccinul
reconstituit se aruncă. Vaccinul trebuie reconstituit prin adăugarea întregului conţinut al
recipientului cu diluent în flaconul ce conţine pastila de vaccin. După adăugarea diluentului
la pastilă, amestecul trebuie bine agitat până când pastila este complet dizolvată de către
diluent. După reconstituire, vaccinul trebuie administrat imediat.
Formă de prezentare: Flacon cu vaccin liofilizat şi diluent în fiole.

Producător: Smithkline Beecham

HIBISCRUB
clorhexidinum
Formă de prezentare: Hibiscrub se prezintă ca o soluţie de detergent de culoare roşie,
conţinând 4% w/v clorhexidină gluconat (echivalentă cu 20% v/v soluţie clorhexidină
gluconat BP).
Proprietăţi: Clorhexidina este eficientă împotriva unei varietăţi mari de bacterii
gramnegativ şi grampozitiv în stare vegetativă, fungi, dermatofiţi şi virusuri lipofile. Este
ineficientă împotriva sporilor exceptând temperaturile ridicate. Datorită structurii sale
cationice, clorhexidina se leagă puternic de tegumente, mucoase şi alte ţesuturi şi de
aceea se absoarbe foarte puţin. La om, după ingestia orală nu au fost găsite valori
detectabile în sânge şi absorbţia percutanată, dacă se produce cumva este
nesemnificativă.
Indicaţii: Hibiscrub este un preparat antimicrobian pentru dezinfecţia pre-operatorie a
mâinilor în serviciile de chirurgie, pentru spălarea mâinilor în cabinetele şi oficiile medicale
şi pentru dezinfecţia pre- şi post-operatorie a tegumentelor pacienţilor în cazul intervenţiilor
chirurgicale.
Dozare şi administrare: Dezinfecţia pre-operatorie a mâinilor: Se umezesc mâinile şi
antebraţele, se aplică 5 ml de Hibiscrub şi se spală timp de circa un minut, frecându-se
unghiile cu o perie. Se clătesc, se aplică alţi 5 ml de Hibiscrub şi se continuă spălarea timp
de alte două minute, după care mâinile se clătesc cu apă din abundenţă şi se usucă.
Spălarea antiseptică a mâinilor în cabinete: Se umezesc mâinile şi antebraţele, se aplică 5
ml de Hibiscrub, se spală timp de un minut, apoi se clătesc cu multă apă şi se usucă.
Antisepsia cutanată pre-operatorie pentru pacienţi: Pacientul îşi spală întreg corpul într-o
baie sau sub un duş cel puţin de două ori, de obicei cu o zi înainte şi chiar în ziua
operaţiei, după cum urmează: în preziua operaţiei, pacientul se spală cu 25 ml Hibiscrub,
începând cu faţa şi continuând cu celelalte teritorii, de sus în jos, acordând mare atenţie
zonelor din jurul nasului, axilelor, ombilicului, zonei inghinale şi perineului. Se clăteşte
pielea şi apoi se repetă spălarea în acelaşi mod, de aceasta dată incluzând şi părul
capului. La sfârşit, pacientul se clăteşte cu multă apă şi se şterge cu un prosop curat.
Această procedură se repetă şi în ziua intervenţiei chirurgicale. Pacienţii imobilizaţi la pat
pot fi spălaţi cu Hibiscrub prin tehnicile standard de baie-în-pat. După această pregătire,
locul operaţiei se dezinfectează în mod convenţional, în momentul în care pacientul se află
în sala de operaţie. Antisepsia post-operatorie a pielii pentru pacienţi: Pacientul se spală în
totalitate, excluzând plaga post-operatorie, într-o baie sau sub duş, de obicei în a treia zi
post-operator, utilizând procedura descrisă mai sus.
Contraindicaţii: Preparatele tip Hibiscrub sunt contraindicate pacienţilor care au prezentat
în antecedente reacţii de hipersensibilitate la clorhexidină. Aceste reacţii sunt extrem de
rare.
Precauţii: Indicat numai pentru uz extern. A se evita contactul cu cortexul, meningele şi
urechea medie. La pacienţii cu leziuni craniene sau medulare ori cu perforaţii ale
timpanului beneficiul oferit prin dezinfecţia pre-operatorie trebuie cântărit în raport cu riscul
de contact. Se vor feri ochii. Dacă soluţia de clorhexidină vine în contact cu globul ocular,
acesta trebuie spălat cu apă din abundenţă cât mai rapid.
Reacţii adverse: Ocazional pot apărea reacţii cutanate iritative. S-au raportat şi reacţii
alergice generalizate la clorhexidină, dar acestea au fost extrem de rare.
Supradozare: Ingestia accidentală: Clorhexidina ingerată se absoarbe foarte puţin; se
tratează prin lavaj gastric cu lapte, ouă crude, gelatină sau soluţie diluată de săpun. Se vor
institui măsuri de susţinere în funcţie de necesităţi.
Precauţii farmaceutice: Soluţiile de hipoclorit pot provoca apariţia unor pete maronii pe
ţesăturile care au venit în contact cu soluţiile ce conţin clorhexidină. Clorhexidina este
incompatibilă cu săpunul sau cu alţi agenţi anionici.
Condiţii de păstrare: Se va păstra la temperatura camerei.

Producător:Zeneca
HIDROCLOROTIAZIDĂ
hydrochlorotiazidum
Compoziţie: Comprimate cu 50 mg hidroclorotiazidă.
Acţiune farmacoterapeutică: Diuretic din grupa tiazide, cu efect de intensitate medie,
durată de acţiune medie (6-12 ore). Antihipertensiv. Antidiuretic la bolnavi cu diabet insipid
hipofizar şi nefrogen.
Indicaţii: Toate tipurile de edeme (din insuficienţa cardiacă, nefroze, ciroză hepatică, cord
pulmonar cronic, carenţiale, terapeutice). Hipertensiune arterială. Diabet insipid. Adjuvant
în hipercalciuria idiopatică şi în litiaza urinară oxalică.
Contraindicaţii: Insuficienţă renală avansată, hipopotasemie, alcaloză, sarcină. Precauţii
în diabet zaharat, hiperuricemie, ciroză.
Efecte adverse: Greţuri, vome, gastralgii, diaree, constipaţie, colecistită, anorexie,
pancreatită. Cefalee, astenie, parestezii, leucopenie. Eritem, purpură. Hiperglicemie,
hiperuricemie, hiperlipemie.
Mod de administrare: Diuretic, iniţial 50-100 mg pe zi, de preferat într-o singură priză,
dimineaţa. Întreţinere, 25-50 mg de 2-3 ori pe săptămână. Antihipertensiv, 25-100 mg pe
zi, singur sau în asociere. Întreţinere, 25-50 mg de 2-3 ori pe săptămână. Diabet insipid
50-100 mg/zi.
Formă de prezentare: Flacoane de polistiren cu capac de polietilenă.

Producător: Laboratoarele Magistra

HIDROCORTIZON HEMISUCCINAT
hydrocortizonum
Compoziţie: O fiolă de 5 ml (sticlă transparentă) conţine 0,025 g hidrocortizon
hemisuccinat într-un ml polietilenglicol 400 (soluţia A) însoţită de o fiolă de solvent (soluţia
B) conţinând soluţie apoasă de hidrogenocarbonat de sodiu, în concentraţie de 0,225%. În
urma reacţiei dintre soluţia de hidrocortizon hemisuccinat şi solvent rezultă hidrocortizon
hemisuccinat de sodiu.
Acţiune farmacoterapeutică: Glucocorticoid de biosinteză cu acţiune antiinflamatoare-
antialergică, utilizat predominant în terapia de urgenţă.
Indicaţii: Stări de şoc (chirurgical, obstetrical, traumatic, alergic, toxic, infecţios,
cardiogen, din arsuri). Insuficienţe respiratorii: criză acută de astm bronşic, pneumonie prin
aspiraţie, edem laringian. Edem Quincke. Insuficienţe cardio-respiratorii: edem pulmonar
acut, gripe cu evoluţie severă ş.a. Sindroame neurologice: stări comatoase, edem
cerebral, encefalite şi meningite acute. Insuficienţă suprarenală acută: criză addisoniană
acută, stare post-suprarenalectomie.
Contraindicaţii: Fiind o medicaţie de urgenţă, relativ de scurtă durată, nu are
contraindicaţii corticoterapice sistemice. Este contraindicat tratamentul prelungit cu doze
mari.
Reacţii adverse: După administrare îndelungată a unor doze mari este posibilă apariţia
semnelor de epuizare corticosuprarenală şi antehipofizară.
Posologie şi mod de administrare: Dozele uzuale variază, în funcţie de gravitatea
cazului, între 0,100 şi 0,500 g; în stările foarte grave, de exemplu, în şoc, se administrează
1 g de preparat în decurs de câteva minute, iar apoi câte 0,500 g la 6-8 ore, timp de 3-5
zile dacă este nevoie. La copii se utilizează doze mai mici, în nici un caz însă doze mai
mici de 0,25 g/24 ore. Produsul poate fi administrat în injecţie intravenoasă (soluţia se
prepară extemporaneu, transvazând solventul în fiola cu soluţia de Hidrocortizon
hemisuccinat) sau în perfuzie venoasă (soluţia obţinută cum s-a arătat mai sus se adaugă
la 500-1000 ml de glucoză 5% în apă sau în soluţie clorurosodică izotonică, eventual la
aceeaşi cantitate de ser fiziologic).
Formă de prezentare: Cutii cu 100 fiole de 5 ml: 50 fiole (sticlă transparentă) cu principiul
activ (soluţia A) şi 50 fiole (sticlă brună) cu solvent (soluţia B).
Condiţii de păstrare: La adăpost de lumină şi căldură.

Producător: Sicomed
HIDROCORTIZON, suspensie injectabilă, fiole 1 ml
hydrocortizonum
Compoziţie: Fiole de 1 ml conţinând 25 mg Hidrocortizon acetat în suspensie apoasă.
Acţiune farmacoterapeutică: Hidrocortizonul este cel mai important glico-steroid secretat
de glanda corticosuprarenală a mamiferelor. Acţiunea sa este foarte apropiată de cea a
cortizonului, fiind însă mai activ. Hidrocortizonul ca şi Cortizonul determină o toleranţă
scăzută la hidrocarbonate, produce o creştere a excreţiei de azot şi acid uric şi o retenţie a
sodiului, clorului şi a apei; de asemenea determină o mărire a eliminărilor de potasiu,
calciu şi fosfor. Spre deosebire de Cortizon, administrarea locală de Hidrocortizon în
injecţii reduce aceste fenomene, producând totodată un efect antiinflamator foarte intens;
de asemenea şi o stare de euforie mai accentuată. Solubilitatea Hidrocortizonului în
lichidele tisulare fiind foarte lentă, acţiunea sa se menţine mult timp, permiţând un interval
mărit între injecţii. În acest mod se explică şi slaba modificare a metabolismului general.
Efectele locale obţinute prin administrarea injecţiilor de hidrocortizon sunt cele mai bune;
se remarcă o regresiune rapidă a durerii, rigidităţii şi tumefacţiei. Injecţiile intramusculare
produc un efect general prelungit.
Indicaţii: Hidrocortizonul este indicat sub formă de injecţii în special în afecţiuni articulare
localizate ca: artrite reumatice, artrite traumatice (hidroartroze). De asemenea, în afecţiuni
periarticulare şi tendinoase, ca periartrită scapulohumerală, epicondilită, retracţie
Dupuytren, tenosinovite, bursită subdeltoidiană. Poliartrită cronică evolutivă, spondilartrită
anchilozantă. Criză acută de gută, în tratamentul pre- şi postoperator al intervenţiilor
ortopedice reparatorii. Lupus eritematos, dermatite diverse. Leziuni inflamatorii oculare, în
special în segmentul anterior, cu rezultate din cele mai bune. În terapeutica locală pentru a
înlocui Cortizonul sau ACTH-ul când există contraindicaţii pentru acestea (tuberculoze
grave, diabet zaharat, ulcer gastric etc.). În aplicaţiile locale are indicaţii în dermatologie
sub formă de pomadă 1-3%, asociat sau nu cu antibiotice după caz.

Producător: Biofarm
HIDROMORFON
hydromorphonum
Compoziţie: Fiole conţinând clorhidrat de hidromorfon 0,002 g/1 ml.
Acţiune farmacoterapeutică: Derivat semisintetic al morfinei, cu proprietăţi similare
acesteia şi efect agonist pe receptorii opioizi "miu" şi relativ pe receptorii k. Hidromorfonul
în principal deprimă SNC, dar are şi efect stimulativ asupra acestuia: greaţă, vomă, mioză,
creşte tonusul muscular neted (sfinctere). Are un potenţial analgezic mai mare decât
morfina, analgezia instalându-se în circa 15 minute de la administrare şi durând în medie
3-5 ore. Este mai solubil decât sărurile de morfină, astfel încât volumul de diluţie pentru
administrare este mai mic. Timpul de înjumătăţire plasmatică este de 2 1/2 ore. Este larg
distribuit în ţesuturi şi traversează placenta. Se metabolizează în ficat şi se elimină
predominant prin urină ca hidromorfon conjugat.
Indicaţii: Calmarea simptomatică a durerii moderate şi severe (boli neoplazice, infarct
miocardic, intervenţii chirurgicale), reduce anxietatea asociată durerii şi acţionează ca
hipnotic în insomniile provocate de durere. Reduce motilitatea intestinală, fiind uneori
folosit în tratamentul simptomatic al diareei, reduce dispneea din insuficienţa cardiacă,
reduce tusea şi edemul pulmonar din stadiile terminale ale cancerului pulmonar.
Premedicaţie la intervenţiile chirurgicale.
Contraindicaţii: Depresie respiratorie (în special asociată cu cianoză şi secreţii bronşice
excesive), pacienţi cu rezervă respiratorie redusă, criză de astm, insuficienţă cardiacă
datorată bolilor pulmonare cronice, alcoolism acut, traumatisme cranio-cerebrale,
hipertensiune intracraniană.
Precauţii: Se administrează cu precauţie la hipotiroidieni, în cazuri de insuficienţă
corticosuprarenală, disfuncţii hepatice sau renale, hipertrofie prostatică, şoc, tulburări
intestinale inflamatorii sau obstructive, miastenia gravis. De asemenea, se administrează
cu precauţii la copii (în special la nou-născuţi) şi în timpul travaliului. Copiii născuţi din
mame care au dezvoltat dependenţă prezintă după naştere fenomene de înţărcare. La
bătrâni şi persoane debilitate se administrează doze mai mici.
Reacţii adverse: Greaţă, vomă, constipaţie, ameţeli, confuzie, micţiuni dificile (are şi efect
antidiuretic), spasme ureterale sau biliare, gură uscată, transpiraţii, înroşirea feţei, vertij,
bradicardie, palpitaţii, hipotensiune ortostatică, hipotermie, agitaţie, modificări de
dispoziţie, halucinaţii, mioză, rigiditate musculară, urticarie, prurit, dermatită de contact.
Tulburările digestive, mai puţin constipaţia, dispar la folosirea îndelungată. Produce
dependenţă, iar la întreruperea tratamentului apar fenomene de înţărcare. La doze mari,
hidromorfonul produce depresie respiratorie, hipotensiune până la colaps şi comă
progresivă, convulsii (la copii), rabdomioliză până la insuficienţă renală. Supradozarea se
manifestă, în principal, prin triada: comă, mioză puternică, depresie respiratorie. Se
asociază şi edemul pulmonar, iar ulterior, din cauza hipoxiei cerebrale apare midriază.
Antagonistul hidromorfonului este naloxona.
Incompatibilităţi: Amestecat cu dexametazon sodiu fosfat dezvoltă incompatibilitate
dependentă de concentraţie.
Mod de administrare: Se administrează iniţial în doze de 1 -2 mg la 4 - 6 ore subcutanat,
intramuscular, intravenos lent sau perfuzii intravenoase. Deoarece dezvoltă toleranţă,
dozele ulterioare pot fi crescute, în funcţie de avizul medicului.
Formă de prezentare: Cutii cu 3 fiole a 1 ml, cutii cu 100 fiole a 1 ml.
Condiţii de păstrare: A se feri de lumină, la “Venena”. Se va elibera numai cu prescripţie
medicală, respectând regimul substanţelor stupefiante (prescripţie cu timbru sec).
Producător: Sicomed
HIDROMORFON CU ATROPINĂ
combinaţii
Compoziţie: Fiole 1 ml conţinând clorhidrat de hidromorfon 0,002 g, sulfat de atropină
0,0003 g.
Acţiune farmacoterapeutică: Hidromorfon este un analgezic puternic, mai activ decât
morfina, cu acţiune deprimantă asupra scoarţei cerebrale. Atropina prin acţiunea ei
parasimpaticolitică lizează spasmele pe musculatura netedă şi în special pe pilor, tract
digestiv în general, spasmele sfincterului Oddi şi sfincterului vezical.
Indicaţii: Preanestezie, analgezie postoperatorie. Infarct miocardic, pulmonar, edem
pulmonar acut, traumatisme cu dureri violente, arsuri de gradul II, colică biliară, saturnină
şi renală. Dureri tabetice, neoplazice.
Contraindicaţii: Abdomen acut, insuficienţă circulatorie, insuficienţă respiratorie,
insuficienţă renală, traumatisme cranio-cerebrale, glaucom.
Mod de administrare: Injecţii intramusculare, subcutanate, intravenoase. Adulţi: 1-2 fiole
la nevoie în 24 de ore, în injecţii subcutanate, intravenoase sau intramusculare în doze
corespunzătoare. Copii: 10-15 ani, 0,1 mg/5 kg corp. Nu se administrează la copii sub 10
ani, decât cu mare prudenţă, la indicaţia medicului.
Formă de prezentare: Cutii cu 3 fiole de 1 ml. Cutii cu 100 fiole de 1 ml.
Condiţii de păstrare: A se feri de lumină, la “Venena”. Se eliberează numai cu prescripţie
medicală.

Producător: Sicomed
HIDROMORFON CU SCOPOLAMINĂ
combinaţii
Compoziţie: Fiole 1 ml conţinând clorhidrat de hidromorfon 0,002 g, bromhidrat de
scopolamină 0,0003 g.
Indicaţii: Datorită acţiunii ambelor componente pe cortex, preparatul este indicat în:
agitaţii maniacale, agitaţii psihomotorii, delirium tremens, melancolie anxioasă, pregătirea
preoperatorie. De asemenea, este indicat ca analgezic în fracturi, entorse, luxaţii, arsuri şi
în obstetrică.
Contraindicaţii: Abdomen acut; decompensaţi cardiaci şi renali; glaucom; stază bronşică.
Mod de administrare: Se administrează la nevoie o fiolă, intramuscular sau subcutanat;
preoperator se injectează cu 45 min. înainte de intervenţie, aceeaşi doză. Nu se
administrează la copii.
Formă de prezentare: Cutii cu 3 fiole de 1 ml. Cutii cu 100 fiole de 1 ml.
Condiţii de păstrare: A se feri de lumină, la “Venena”. Se eliberează numai cu prescripţie
medicală.

Producător: Sicomed
HIDROXICLOROCHIN
hydroxychloroquinum
Compoziţie: Drajeuri conţinând 0,200 g de sulfat de hidroxiclorochin, echivalent cu 0,155
g de hidroxiclorochin-bază.
Acţiune farmacoterapeutică: Chimioterapic cu acţiune antiinflamatoare, antireumatică şi
antiparazitară (antimalarică, antilambliazică).
Indicaţii: Poliartrită cronică evolutivă, lupus eritematos (subacut şi cronic). Fotodermatoze
cu aspect polimorf. Malaria provocată de Plasmodium falciparum (exceptând tulpinile
rezistente) şi de Plasmodium vivax (preparatul este schizontocid, nu gametocid). Infecţii cu
G. lamblia.
Contraindicaţii: Psoriazis (poate accelera o criză severă). Porfirie. La sugari. La gravide,
cu excepţia celor la care profilaxia sau terapia antimalarică este absolut necesară.
Posologie şi mod de administrare: Tratarea crizelor malarice: Adulţi: după o doză
iniţială de 0,800 g se administrează 0,400 g după 6-8 ore şi apoi 0,400 g la 2 zile până la
doza de 2 g. Copii de 1-2 ani: 0,100 g (1/2 drajeu), urmate de trei doze de 0,100 g la 6-8
ore interval (total 0,400 g). Copii de 6-10 ani: 0,400 g, plus două doze de 0,200 g la
interval de 8 ore (total 0,800 g). Copii de 11-15 ani: 0,600 g, apoi 0,200 g după 8 ore şi
încă 0,200 g după 24 de ore (total 1 g). Profilactic: Adulţi: 0,400 g săptămânal (exact în
aceeaşi zi a săptămânii). Giardiază. Adulţi: 0,200 g de trei ori pe zi, timp de 5 zile. Lupus
eritematos şi fotodermatoze polimorfe: Adulţi: iniţial 0,400 g, o dată, de două ori pe zi.
Tratamentul poate fi continuat mai multe săptămâni sau luni, în funcţie de răspunsul
pacientului. Adesea este suficientă o doză de întreţinere mai mică (0,200-0,400 g pe zi).
Poliartrită cronică evolutivă: Adulţi: Tratamentul de atac constă din 0,400-0,600 g (2-3
drajeuri pe zi). În cazurile de apariţie precoce a fenomenelor secundare, doza de atac
poate fi scăzută temporar (5 -10 zile), după care creşterea ei progresivă până la obţinerea
unui răspuns optim este posibilă fără revenirea acestor fenomene. Doza de întreţinere la
care se trece după 4-12 săptămâni (adică după obţinerea unui efect favorabil) este de
0,200-0,400 g (1-2 drajeuri) pe zi. Fiecare doză se va lua cu alimente (în timpul mesei) sau
cu lapte. Recăderile consecutive întreruperii tratamentului sunt influenţate favorabil prin
reluarea acestuia. Se pot asocia corticosteroizi şi salicilaţi, timp de câteva săptămâni,
după care dozele acestora se scad progresiv până la suprimare. Dacă după 6 luni de
administrare a hidroxiclorochinului nu se constată ameliorări obiective (reducerea
tumefacţiei şi creşterea mobilităţii articulare) se impune sistarea administrării preparatului.
Efecte secundare: Tulburări digestive (greaţă, vărsături, diaree, crampe abdominale,
anorexie), vizuale (scotom central pentru culoarea roşie, opacificări corneene), erupţii
cutanate, polimorfe, ameţeli, cefalee, fatigabilitate, irascibilitate, insomnii, hipotonie
musculară, alopecie, scăderea greutăţii corporale, decolorarea părului, uşoară anemie şi
leucopenie. De obicei, majoritatea fenomenelor menţionate dispar la diminuarea
posologiei sau la suprimarea preparatului, dar retinopatia ireversibilă nu este exclusă (de
aceea, se recomandă efectuarea periodică a examenului oftalmologic, modificarea
sensibilităţii retiniene faţă de culoarea roşie, având valoarea de semnal a întreruperii
tratamentului.
Formă de prezentare: Flacoane cu 50 de drajeuri.
Condiţii de păstrare: La adăpost de lumină, căldură şi umiditate.

Producător: Sicomed
HIDROXIUREE
hydroxicarbamidum
Prezentare farmaceutică: Capsule conţinând hidroxicarbamidă 500 mg (flacon cu 50
buc.).
Acţiune terapeutică: Chimioterapic anticanceros, acţionează citostatic prin împiedicarea
formării de ADN (inhibă transformarea ribonucleotizilor în dezoxiribonucleotizi).
Indicaţii: Melanom malign, leucemie granulocitară cronică rezistentă şi alte sindroame
mieloproliferative cronice, carcinom ovarian (recurent, metastatic, inoperabil); asociată cu
iradierea, în carcinomul primar cu celule scuamoase (epidermoid) al capului şi gâtului
(exceptând buzele).
Mod de administrare: În tumorile solide 80 mg/kg corp (priză unică), la fiecare 3 zile; în
leucemia granulocitară cronică 20-30 mg/kg corp (în priză unică), zilnic, timp îndelungat.
Reacţii adverse: Deprimarea măduvei hematopoietice - leucopenie, anemie, ocazional
trombocitopenie (repede reversibile), mai rar stomatită, anorexie, greaţă, vomă, diaree sau
constipaţie, erupţii maculopapulare, eritem al feţei; foarte rar disurie, alopecie, afectare
trecătoare a rinichiului (cu creşterea acidului uric şi ureei în ser şi diminuarea clearance-
ului creatininei), creşterea enzimelor hepatice, febră, frisoane şi, la dozele mari,
somnolenţă, cefalee, vertije, dezorientare. Tratamentul se efectuează sub supraveghere,
controlând sângele, măduva hematopoietică, funcţia rinichiului şi funcţia ficatului; scăderea
leucocitelor sub 2500/mm3 şi a plachetelor sub 100000/mm3 impun oprirea temporară a
medicaţiei.
Contraindicaţii: Sarcină (incompatibilitate), mielodepresie marcată; prudenţă în
insuficienţa renală, prudenţă şi doze mici la bătrâni.
HIDROXIZIN
hydroxyzinum
Compoziţie: Drajeuri conţinând 25 mg clorhidrat de hidroxizin.
Acţiune farmacoterapeutică: Tranchilizant cu spectru larg şi acţiune rapidă, miorelaxant,
antiemetic, antihistaminic, slab anticolinergic.
Indicaţii: Stări de anxietate, stări de agitaţie psihomotorie, nevroze, psihoze, tulburări de
somn, alcoolism (inclusiv sindromul de abstinenţă), distonii neurovegetative, preclimax şi
climax, preanestezie în intervenţiile operatorii, boli somatice cu stări de vomă, urticarie,
prurit şi dermatite alergice cu componentă psihoafectivă, sindrom Méničre.
Reacţii adverse: În general bine suportat, chiar la folosirea îndelungată, poate provoca
rareori somnolenţă. Supradozarea poate avea drept efect tremor, uscăciunea gurii,
convulsii.
Contraindicaţii: Alergie la hidroxizin, primul trimestru de sarcină, perioada de alăptare. Se
va evita consumul băuturilor alcoolice (se potenţează reciproc). Prudenţă la bolnavi cu
insuficienţă renală, cu glaucom cu unghi închis, la cei trataţi cu deprimante centrale şi la
anticoagulante cumarinice (efectul acestora este potenţat). Nu se va prescrie în ambulator
la bolnavii a căror profesiune impune performanţe psihomotorii (conducători auto,
dispeceri). De asemenea, se va administra cu prudenţă datorită interacţiunilor în asociere
cu analgezicele opioide. Soluţia este incompatibilă cu tiopentalul şi cu soluţiile cu pH
alcalin. De aceea, nu se vor amesteca în aceeaşi seringă. Soluţia injectabilă nu se
administrează subcutanat sau intraarterial.
Mod de administrare: Adulţi şi copii peste 10 ani: oral - 2-4 drajeuri pe zi ( 50-100 mg),
intramuscular profund - 1/2-2 fiole pe zi (50 -200 mg), intravenos foarte lent - 1/2-2 fiole,
diluat în soluţie salină izotonă. Copii peste 1 an: 1 mg/kg corp/zi; injectarea se va face
numai în cazurile de urgenţă şi în pregătirea preoperatorie.
Formă de prezentare: Flacoane cu 30 de drajeuri.
Condiţii de păstrare: La adăpost de lumină, umiditate şi la maxim 25 grade Celsius.

Producător: Sicomed
 HIGH POTENCY DIGESTIVE ENZYMES THERAPEUTIC, Enzime digestive cu înaltă
eficienţă terapeutică (COSM-ENZIME)
combinaţii
Compoziţie:
Lipază 6.000 unităţi USP
Protează 20.000 unităţi USP
Amilază 30.000 unităţi USP
Papaină USP 50 mg
Pepsină (1:3.000) 50 mg
Bromelină (600 GDU) 25 mg
Oxibil extract 100 mg

Acţiune: Formula complexă ce cuprinde fermenţi gastrici (pepsină, papaină) substituenţii

secreţiei pancreatice (amilază, lipază, protează), extractul de bilă (cu acţiune coleretică şi
colecistochinetică) şi o enzimă proteolitică-bromelină-extrasă din ananas. Asigură
dizolvarea grăsimilor, proteinelor şi carbohidraţilor, ajută digestia şi menţine tractul digestiv
în stare optimă.
Indicaţii: Profilactic şi curativ în insuficienţa secretorie a stomacului şi pancreasului,
tulburări biliare, dispepsii, colite, enterocolite, anorexie sau exces alimentar, meteorism,
pre şi postoperator în intervenţii pe abdomen (pentru eliminarea gazelor).
Mod de administrare: Adulţi: 1 sau 2 tablete pe zi în timpul meselor principale sau
imediat după masă.
Contraindicaţii: Nu există la doza prescrisă.
Precauţii: În timpul sarcinii şi alăptării, precum şi pentru minori, cereţi sfatul medicului
înainte de administrare. A se feri de accesul copiilor!
Efecte adverse: Nu există.
Condiţii de păstrare: Se păstrează bine închis, la loc răcoros, ferit de lumină şi umiditate.
Formă de prezentare: Flacon cu 30 de tablete.

Producător:Cosmo Pharm Inc USA

HIPAZIN
combinaţii
Prezentare farmaceutică: Comprimate conţinând reserpină 0,1 mg şi dihidralazină 10 mg
(flacon cu 50 buc.).
Acţiune terapeutică: Hipotensiv cu acţiune lentă şi prelungită; reserpina blochează
terminaţiile noradrenergice şi hidralazina provoacă vasodilataţie directă (ambele
medicamente acţionează sinergic); reserpina are şi proprietăţi sedative.
Indicaţii: Hipertensiune esenţială, forme moderate (în asociaţie cu un diuretic).
Mod de administrare: Câte 1-2 comprimate de 3 ori/zi (după mese).
Reacţii adverse: Uneori oboseală, congestie cu obstrucţie nazală; rareori stare depresivă.
Contraindicaţii: Stări depresive, alergie la una din componente; prudenţă în timpul
sarcinii şi alăptării, în boala ulceroasă, colita ulceroasă, în caz de antecedente depresive,
la bolnavii cu accidente cerebro-vasculare şi în bolile renale grave; se recomandă
întreruperea medicaţiei înaintea intervenţiilor chirurgicale (sunt posibile accidente
hipotensive); prudenţă la persoanele cu profesii care solicită concentrarea intensă şi
prelungită a funcţiilor psihice; prudenţă în asocierea cu digitalice şi chinidină (risc crescut
de aritmii).

Producător: Armedica
HIPERICIN, cremă
combinaţii
Compoziţie: Ulei de sunătoare - 2,00 g; Vitamina A - 0,50 g; Vitamina F - 2,00 g;
Clorhidrat de tetraciclină - 4,50 g; Timol - 4,20 g; Excipient q.s. ad. - 100 g.
Acţiune terapeutică: Antiseptică, cicatrizantă, epitelizantă.
Indicaţii: În terapeutica rănilor accidentale, a plăgilor postoperatorii, dermatitelor,
escoriaţiilor şi arsurilor de gradul I şi II cu variate suprafeţe de extindere.
Contraindicaţii: Intoleranţă la produs.
Reacţii adverse: Nu apar reacţii adverse dacă produsul este aplicat corect.
Mod de administrare: Aplicare cu spatula în strat subţire, omogen, pe toată suprafaţa
plăgii, sub pansament steril ce se va schimba la 12-24 ore.
Prezentare: Tuburi metalice: 20 ± 1,50 g sau 40 ±2,00 g.
Condiţii de păstrare: Loc uscat, ferit de căldură.
Termen de garanţie: 2 ani.

Producător: Laboratorul Rumeyn

HIPOPRESOL
dihydralazinum
Prezentare farmaceutică: Drajeuri conţinând dihidralazină 25 mg (flac. cu 50 buc.).
Acţiune terapeutică: Hipotensiv cu acţiune de intensitate moderată, creşte circulaţia
renală şi cerebrală; acţionează direct asupra musculaturii netede a vaselor, provocând
predominant arteriolodilataţie; efectul se instalează în 1-2 ore de la administrarea orală şi
durează 6-8 ore. Datorită scăderii rezistenţei periferice micşorează postsarcina şi poate
creşte debitul cardiac scăzut în insuficienţa cardiacă.
Indicaţii: Hipertensiune esenţială forme moderate, hipertensiune prin toxemie gravidică
sau glomerulonefrită acută; se asociază cu alte antihipertensive - diuretice
(hidroclorotiazidă sau furosemid), reserpină, propranolol, metildopa - care au efect
terapeutic sinergic şi antagonizează unele reacţii secundare nedorite (reflexe simpatice,
hiperreninemie, retenţie hidrosalină). Insuficienţă cardiacă cronică - forme moderate, cu
ritm sinusal (se asociază cu un diuretic), forme grave rebele la tratamentul tonicardiac (se
adaugă medicaţiei tonicardiace şi diuretice).
Mod de administrare: În hipertensiune se începe cu 25 mg/zi (câte 1/2 comprimat
dimineaţa şi seara) şi se creşte progresiv, doza eficace fiind cuprinsă între 25 mg şi 100
mg/zi (în 2-3 prize); în insuficienţa cardiacă 25-75 mg de 3-4 ori/zi.
Reacţii adverse: Tahicardie, cefalee persistentă, anorexie, greaţă şi vomă, dureri
anginoase, hipotensiune posturală (frecvent); vertij, stare de rău, parestezii ale
extremităţilor (se asociază piridoxină), congestie nazală, lăcrimare, dispnee, transpiraţie,
febră, urticarie (relativ rar), edeme, retenţie de urină, tremor, crampe musculare, stare
depresivă, hepatică, afectarea hematopoiezei (rar). Asocierea cu alte antihipertensive
permite folosirea de doze mici şi evită multe dintre reacţiile adverse. Administrarea cronică
de doze mari (peste 100 mg/zi) poate provoca un sindrom lupoid (reversibil).
Contraindicaţii: Lupus eritematos diseminat sau alte colagenoze, tahicardie, cardiopatie
ischemică, boală mitrală (creşte presiunea intrapulmonară), pericardită constrictivă, alergie
la hidralazine; prudenţă în caz de accidente cerebro-vasculare, în bolile renale grave, în
insuficienţa hepatică (doze mai mici), când hematopoieza este deprimată şi în timpul
sarcinii. Asocierea altor antihipertensive şi a deprimantelor centrale (anestezice generale,
tranchilizante etc.) creşte efectul hipotensiv; simpatomimeticele, antidepresivele triciclice şi
IMAO micşorează efectul.

Producător: Terapia S.A.

HIPOSERPIL
reserpinum
Compoziţie: Comprimate conţinând 0,25 mg reserpină.
Acţiune terapeutică: Antihipertensiv cu instalare lentă şi prelungită (câteva săptămâni)
efect neurosedativ de tip tranchilizant; antipsihotic. După doze mari are acţiune
simpatolitică periferică. Acţionează prin reducerea depozitelor de noradrenalină şi
serotonină.
Indicaţii: Hipertensiune arterială forme uşoare sau medii, mai ales cele însoţite de
tahicardie, tulburări vegetative; hipertensiunea din cursul sarcinii; tulburări vegetative, în
special cu manifestări de hipertonie simpatică; stări de hiperexcitabilitate nervoasă,
anxietate; toxicomanii, tireotoxicoză; adjuvant în tratamentul psihozelor însoţite de agitaţie
maniacală; delirium tremens.
Contraindicaţii: Hipersensibilitate la alcaloizi rauwolfia, stări de depresie psihică; boală
ulceroasă; gastroenterocolită acută; epilepsie şi parkinsonism; bradicardii accentuate, bloc
atrio-ventricular, infarct miocardic, insuficienţă cardiacă şi renală. Prudenţă în cursul
sarcinii. Tratamentul se va întrerupe cu 2 săptămâni înainte de intervenţii chirurgicale sau
electroşoc. Nu se administrează copiilor sub 3 ani.
Reacţii adverse: Congestia mucoasei nazale, senzaţia de greutate în membrele
inferioare, greaţă, diaree, somnolenţă, cefalee, ameţeli, diminuarea libidoului, tulburări
care dispar de obicei spontan în cursul tratamentului sau la reducerea dozelor.
Administrarea prelungită poate produce stări depresive psihotice, activarea bolii ulceroase
(ceea ce impune suspendarea tratamentului).
Mod de administrare: Adulţi: 1-4 comprimate/zi, administrate în 1-3 prize; copii (3-15
ani): 1/2-1 1/2 comprimate/zi în 3 prize în funcţie de vârstă; tratamentul se începe în doze
mici, crescându-se treptat.
Formă de prezentare: Flacon cu 60 comprimate.
Condiţii de păstrare: La loc uscat şi ferit de lumină.

Producător: Sicomed
HIRAMNITAN
plante
Prezentare farmaceutică: Capsule gelatinoase conţinând ulei de cătină (oleum
Hippophaës) 300 mg şi alfa-tocoferol acetat 0,3 mg (flac. cu 90 buc.); colir conţinând ulei
de cătină 3,03 g, alfa-tocoferol acetat 9,7 mg, menadionă 10 mg, 0l. Helianthi 6,15 g;
flacoane cu spray conţinând ulei de cătină 20 g şi alfa-tocoferol acetat 20 mg.
Acţiune terapeutică: Uleiul gras de cătină este bogat în vitamine (îndeosebi în
carotenoide); capsulele, colirul şi spray-ul cu ulei de cătină şi adaos de alfa-tocoferol au
proprietăţi antiinflamatorii şi favorizează procesele de reparare tisulară.
Indicaţii şi Mod de administrare: Capsulele sunt recomandate ca medicaţie adjuvantă în
gastrite şi ulcer; se administrează oral câte o capsulă de 3 ori/zi (cu 1/2 de oră înainte de
mese). Colirul poate fi util în arsuri corneo-conjuctivale chimice sau fizice, în keratite şi
după anumite intervenţii oftalmologice, plastice şi reparatorii; se administrează în instilaţii
conjunctivale. Spray-ul este indicat în eriteme şi arsuri cutanate superficiale; se
pulverizează local, de la o distanţă de 25 -30 cm (ferind ochii). Pentru aplicarea locală este
necesară respectarea condiţiilor de asepsie (când este cazul).

Producător: Biofarm
HISMANAL
astemizolum
Prezentare farmaceutică: Hismanalul este un antagonist al histaminei H1, pentru uz oral.
Hismanalul se prezintă sub formă de comprimate fragmentabile, cu şanţ median. Fiecare
comprimat conţine 10 mg astemizol. Ingredientele inactive ale comprimatelor sunt: lactoză,
amidon de porumb, celuloză microcristalină, amidon de cartof pregelatinizat, polividonă,
stearat de magneziu, bioxid de siliciu coloidal anhidru şi lauril sulfat de sodiu (formula 8).
Proprietăţi: Farmacodinamică: Hismanalul este un antihistaminic (antagonist H1) puternic
şi cu acţiune de lungă durată, fără efecte centrale, sedative şi anticolinergice. Datorită
acţiunii sale prelungite, o singură administrare/zi este suficientă pentru a suprima
simptomele unei reacţii alergice timp de 24 ore. Farmacocinetică: Studiile farmaco-cinetice
pe om demonstrează că astemizolul este rapid absorbit, maximul concentraţiei plasmatice
fiind atins în 1-2 ore. Metabolizarea la primul pasaj hepatic este extensivă iar distribuţia
tisulară este semnificativă. În starea de echilibru ("steady state"), concentraţia plasmatică
maximă a astemizolului plus metabolitul său desmetilastemizolul (considerate împreună ca
fiind fracţia farmacologic activă în plasmă) este în medie de 3-5 ng/ ml. Timpul de
înjumătăţire plasmatic pentru faza terminală de eliminare este de 1-2 zile pentru astemizol
şi 9-13 zile pentru desmetilastemizol. Astemizolul este eliminat sub formă de metaboliţi, în
special prin bilă. Studiile legării de receptori au arătat că în doze farmacologice,
astemizolul realizează ocuparea completă a receptorilor H1 periferici, fără a afecta
receptorii H1 din creier deoarece substanţa nu depăşeşte uşor bariera hematoencefalică.
Indicaţii: Hismanalul este indicat în tratamentul rinitei alergice sezoniere şi perene,
conjunctivitei alergice, urticariei cronice şi a altor afecţiuni de natură alergică.
Contraindicaţii: Hipersensibilitate cunoscută la astemizol sau la oricare din ingredientele
inactive. Deoarece Hismanalul este metabolizat extensiv de către ficat, administrarea sa
este contraindicată pacienţilor cu disfuncţii hepatice grave. Administrarea concomitentă a
oricăruia dintre următoarele medicamente: antifungice de tip azol, destinate administrării
orale sau parenterale; antibiotice macrolide (exceptând azitromicina); inhibitori selectivi
pentru reabsorbţia serotoninei; inhibitori ai proteazei HIV; mibefradil; chinină în doze
terapeutice (Vezi “Interacţiuni”)
Precauţii: Doza zilnică recomandată (vezi “Mod de administrare”) nu trebuie depăşită.
Pacienţii suferind de afecţiuni care dau naştere unei prelungiri a intervalului QT pot
prezenta prelungirea acestuia şi/sau o aritmie ventriculară în timpul tratamentului cu
astemizol. În consecinţă, este contraindicată administrarea acestuia pacienţilor cu sindrom
QT congenital, pacienţilor trataţi cu medicamente ce prelungesc intervalul QT (incluzând
antiaritmice, terfenadină sau eritromicină) sau pacienţilor cu hipocalcemie necorijată.
Interacţiuni: Hismanalul nu potenţează efectele alcoolului sau ale altor deprimante ale
sistemului nervos central. Principala cale de metabolizare a astemizolului este prin
CYP3A4. Utilizarea concomitentă a medicamentelor ce inhibă aceste enzime poate duce
la concentraţii plasmatice crescute ale astemizolului, sporind riscul de prelungire a QT. De
aceea, este contraindicată utilizarea concomitentă a următoarelor medicamente:
antifungice de tip azol, destinate administrării orale sau parenterale; antibiotice macrolide
(exceptând azitromicina - un studiu “in vivo” a arătat că aceasta are un efect neglijabil
asupra biodisponibilizării astemizolului); inhibitori selectivi pentru reabsorbţia serotoninei
(ex. nefazodona); inhibitori ai proteazei HIV (ex.ritonavir şi indinavir - studiile “in vitro”
arată că saquinavirul este doar un inhibitor slab); mibefradil. S-a stabilit că există o
interacţiune între doze terapeutice de chinină şi astemizol.
Sarcină şi alăptare: La animale, astemizolul nu afectează fertilitatea şi nu este teratogen.
La doze foarte mari (40 mg/kg corp), a fost observată embriotoxicitate la şobolani, dar nu
şi la iepuri. Un studiu pe o populaţie numeroasă a demonstrat că Hismanalul nu sporeşte
riscul apariţiei anomaliilor la făt. Hismanalul poate fi administrat în timpul sarcinii doar dacă
beneficiile anticipate justifică riscurile potenţiale la care este expus fătul. La câini,
astemizolul şi metaboliţii săi sunt excretaţi în laptele matern în concentraţii foarte scăzute.
Dacă utilizarea Hismanalului este considerată esenţială, trebuie evaluat raportul
beneficiu/risc privind alăptarea.
Efecte asupra capacităţii de conducere auto sau de exploatare a altor maşini: În
doza recomandată, Hismanalul nu afectează capacitatea de a desfăşura activităţi ce
solicită vigilenţă.
Mod de administrare: Adulţi şi copii peste 12 ani: 1 comprimat (10 mg)/zi. Copii între 6 şi
12 ani: 1/2 comprimat (5 mg)/zi. Doza zilnică recomandată nu trebuie depăşită.
Comprimatele de Hismanal nu se indică copiilor sub vârsta de 6 ani.
Reacţii adverse: Hismanalul nu produce efecte secundare sedative sau anticolinergice. În
cazul unor tratamente de lungă durată se pot înregistra creşteri ponderale. Au fost
semnalate rare cazuri de hipersensibilitate la astemizol: angioedem, bronhospasm,
fotosensibilitate, prurit, erupţii cutanate, reacţii anafilactice. De asemenea, au fost
înregistrate şi cazuri izolate de convulsii, parestezii benigne, mialgii/artralgii, edeme,
tulburări de dispoziţie, insomnii, coşmaruri, creşterea transaminazelor şi hepatite. În
majoritatea cazurilor nu s-a putut evidenţia în mod clar o relaţie cauzală directă cu
administrarea Hismanalului.
Supradozare: Simptome. Deşi au fost raportate cazuri de supradozare fără efecte
patologice, s-au înregistrat şi cazuri rare de efecte adverse cardiovasculare cu risc vital,
precum: prelungirea intervalului QT, torsada vârfului sau alte aritmii ventriculare, la
pacienţi care au depăşit substanţial dozele de astemizol prescrise. Rareori însă, torsade
ale vârfului (aritmii) s-au înregistrat chiar şi la doze de numai 20-30 mg/zi (de 2-3 ori mai
mari decât cele recomandate). În unele cazuri, aritmiile severe au fost precedate sau
asociate cu unul sau mai multe episoade de sincope. De aceea, apariţia sincopelor la
pacienţii trataţi cu astemizol impune sistarea imediată a tratamentului, evaluare clinică
corespunzătoare, inclusiv testare electrocardiografică. Tratament. În caz de supradozare,
se recomandă măsuri suportive: lavaj gastric şi evacuare gastrică, urmate de
administrarea de cărbune activ. Totodată, se impune monitorizarea EKG a pacientului, pe
toată perioada în care se înregistrează QT prelungit. Poate fi necesar un tratament
adecvat cu antiaritmice, dar se vor evita preparatele care prelungesc intervalul QT. Studiile
efectuate pe pacienţi cu insuficienţă renală sugerează că dializa nu grăbeşte eliminarea
medicamentului.
Formă de prezentare: Cutii cu 10 comprimate.
Condiţii de păstrare: A se păstra între 15 şi 30 grade Celsius. A nu se lăsa la îndemâna
copiilor.

Producător: Terapia S.A.

HISMANAL
astemizolum
Prezentare farmaceutică: Hismanal este un antagonist histaminic H1, pentru uz oral.
Hismanal este disponibil sub formă de tablete secabile şi sub formă de suspensie albă.
Fiecare tabletă conţine 10 mg de astemizol. Celelalte ingrediente ale tabletei sunt: lactoză,
amidon de porumb, celuloză microcristalină, amidon de cartof pregelatinizat, polividon,
stearat de magneziu, silicon coloidal anhidric şi lauril sulfat de sodiu (formulare F8).
Suspensia conţine 1 mg astemizol per mg. Celelalte ingrediente ale suspensiei de 1 mg/1
ml sunt: propilen glicol, alcool, celuloză microcristalină şi carmeloză de sodiu, hidrogen
fosfat anhidric disodic, dihidrogen fosfat monohidrat de sodiu, polisorbid, zaharină sodică,
sorbitol, hidroxid de sodiu, aromă de zmeură, aromă de coacăze şi apă purificată
(formulare F16).
Farmacodinamică: Hismanal este un antihistaminic H1 potent şi cu acţiune de lungă
durată, lipsit de efecte centrale, sedative şi anticolinergice. Datorită duratei mari de
acţiune, este necesară o singură administrare pe zi pentru a suprima simptomele reacţiilor
alergice pentru o perioadă de 24 de ore.
Farmacocinetică: Studiile farmacocinetice la oameni demonstrează că astemizolul este
rapid absorbit, concentraţia plasmatică maximă fiind atinsă în 1-2 ore. Metabolizarea
iniţială este extensivă şi distribuţia tisulară semnificativă. La nivelele plasmatice de
echilibru, concentraţia plasmatică medie a astemizolulului şi a desmetilastemizolului
(considerate ca reprezentînd împreună fracţia farmacologic activă din plasmă) este de 3 -
5 ng/mg Timpul de înjumătăţire este de 1 - 2 zile pentru astemizol şi 9 - 13 zile pentru
desmetilastemizol. Astemizolul este eliminat sub formă de metaboliţi în special prin bilă.
Studii de legare la nivelul receptorilor au arătat că astemizolul, în doze farmacologice,
realizează ocuparea completă a receptorilor H1 periferici, fără a ajunge la receptorii H1 din
creier, deoarece medicamentul nu traversează bariera hemato-encefalică.
Indicaţii: Hismanalul este indicat în tratamentul rinitei alergice sezoniere şi perene,
conjunctivitelor alergice, urticariei cronice şi al altor afecţiuni alergice.
Contraindicaţii: Hipersensibilitate la astemizol sau la oricare din ingredientele inactive.
Deoarece Hismanal este metabolizat extensiv în ficat, administrarea sa este contraindicată
la pacienţii cu disfuncţii hepatice grave. Este contraindicată administrarea concomitentă
cu: azolii antifungici avînd formulare orală sau parenterală; antibioticele macrolide,
exceptînd azitromicina; inhibitorii selectivi de serotonină; inhibitorii proteazei HIV;
mibefradil; chinina în doze terapeutice (vezi “Interacţiuni”).
Precauţii: Doza zilnică recomandată (o tabletă pe zi pentru adulţi şi doza recomandată
pentru copii) nu trebuie depăşită. Pacienţii cunoscuţi a fi predispuşi la prelungirea
intervalului QT, pot prezenta o creştere a acestuia şi/sau aritmii ventriculare la
administrarea astemizolului. De aceea se recomandă evitarea administrării produsului
bolnavilor cu sindrom congenital QT, pacienţilor aflaţi sub medicaţie care prelungeşte
intervalul QT (incluzînd antiaritmice, terfenadină şi eritromicină) precum şi pacienţilor cu
hipopotasemie necorectată.
Interacţiuni: Hismanal nu potenţează efectele alcoolului sau a altor depresivi ai sistemului
nervos central. Principala cale de metabolizare a astemizolului este prin CYP3A4.
Administrarea concomitentă a medicamentelor care inhibă semnificativ aceste enzime,
poate rezulta în creşterea nivelelor plasmatice ale astemizolului, conducând la mărirea
riscului de prelungire a intervalului QT. De aceea, administrarea concomitentă a acestor
medicamente este contraindicată. Exemplele includ următoarele: azolii antifungici cu
formulare orală sau parenterală; antibioticele macrolide, exceptând azitromicina care într-
un studiu in vivo, a prezentat efecte neglijabile asupra biodisponibilităţii astemizolului;
inhibitorii de serotonină, cum ar fi nefazodone; inhibitorii proteazei HIV, cum ar fi ritonavir
şi indinavir - studiile in vitro sugerează că saquinavir este un inhibitor de slabă intensitate;
mibefradil; a fost stabilită de asemenea o interacţiune cu chinina la doze terapeutice.
Sarcină şi alăptare: La animale, astemizolul nu afectează fertilitatea şi nu este
teratogenic. La doze foarte mari (40 mg /kg corp), embriotoxicitatea a fost remarcată la
şobolani dar nu şi la iepuri. Într-un studiu pe scară largă la oameni, Hismanal nu a
prezentat nici o creştere în anomaliile fetale. Totuşi, Hismanal ar trebui administrat în
timpul sarcinii numai dacă beneficiile anticipate justifică riscul potenţial asupra fătului. La
câinii care alăptează astemizolul şi metaboliţii săi sunt excretaţi în laptele matern.
Concentraţiile acestora în lapte sunt foarte scăzute. Dacă administrarea Hismanalului se
consideră esenţială, beneficiul alăptării trebuie evaluat împotriva riscului său potenţial.
Efecte asupra abilităţii de a conduce sau lucra cu maşini: În doza recomandată
Hismanal nu afectează activităţile ce solicită concentrare mentală.
Dozaj şi mod de administrare: Adulţi şi copii mai mari de 12 ani: 1 tabletă, o dată pe zi.
Copii între 6 şi 12 ani: 5 mg o dată pe zi, ex. o jumătate de tb./zi sau 5 ml de suspensie 1
mg/ml. Copii sub 6 ani: 2mg per 10 kg corp/zi. Doza zilnică recomandată (o tabletă/zi la
adulţi sau doza recomandată pentru copii) nu trebuie depăşită. Hismanal tablete nu se
recomandă a fi administrat copiilor sub 6 ani.
Reacţii adverse: Hismanal este lipsit de efecte secundare sedative sau anticolinergice. În
timpul tratamentului prelungit pot apărea uşoare creşteri ponderale. Au fost raportate
cazuri rare şi spontane de reacţii de hipersensibilitate cum ar fi: angioedem, bronhospasm,
fotosensibilitate, prurit, rash, reacţii anafilactice. De asemenea au fost raportate cazuri
izolate de convulsii, parestezii benigne, mialgii/artralgii, edem, tulburări de dispoziţie,
insomnii, coşmaruri, creşteri ale transaminazelor şi hepatită. În majoritatea cazurilor, nu s-
a putut demonstra o relaţie de cauzalitate cu administrarea Hismanalului.
Supradozare: Simptome: Cu toate că nu au fost raportate manifestări patologice în caz de
supradozare, la pacienţii care au depăşit dozele recomandate de astemizol s-au observat
cazuri rare de reacţii adverse cardiovasculare incluzînd prelungirea intervalului QT,
torsadă de vîrfuri, şi alte aritmii ventriculare. În timp ce majoritatea acestor evenimente au
apărut ca urmare a unei dozări substanţiale de astemizol, torsada de vîrfuri (aritmie) a
apărut rar la doze de 20 - 30 mg/zi (de 2 - 3 ori mai mult decît dozele zilnice
recomandate). În unele cazuri, aritmiile severe au fost precedate de, sau asociate cu unul
sau mai multe episoade de sincopă. De aceea, apariţia sincopei la pacienţii care primesc
astemizol ar trebui să conducă imediat la întreruperea tratamentului şi la evaluarea clinică
adecvată, incluzînd testarea electrocardiografică. Tratament: Sunt necesare măsuri
suportive care includ lavajul gastric şi vărsăturile, urmate de administrarea de cărbune
activ. La aceşti pacienţi ECG trebuie monitorizat cu atenţie. Dacă intervalul QT este
prelungit, monitorizarea trebuie să continue atîta timp cît acesta rămâne prelungit. Este
necesar tratamentul adecvat antiaritmic, însă trebuie evitate antiaritmicele care pot
prelungi intervalul QT. Studiile la pacienţii cu insuficienţă renală au demonstrat că
hemodializa nu creşte clearance-ul medicamentului.
Formă de prezentare: Hismanal tablete de 10 mg ambalat în blistere. Hismanal 1 mg/ml
suspensie este disponibil în sticle de 100 ml, cu pipetă de 5 ml, gradată per kg corp.
Condiţii de depozitare: A se păstra la temperaturi între 15 şi 30 grade Celsius.
Instrucţiuni de utilizare: Agitaţi bine flaconul înainte de utilizare. Scoateţi capacul metalic
filetat al flaconului. Scoateţi pipeta, împreună cu capacul de plastic filetat, din cartuşul său
şi inseraţi-le în flacon. Menţineţi inelul inferior pe loc în timp ce trageţi inelul superior pînă
la marcajul ce corespunde greutăţii copilului în kilograme. Menţineţi inelul inferior şi
scoateţi întreaga pipetă din flacon. Goliţi pipeta şi introduceţi-o înapoi în cartuş. Închideţi
flaconul.

Producător: Janssen Pharmaceutica

HISTADIN
terfenadinum
Prezentare farmaceutică: Tablete a 60 mg terfenadin (cutie cu 10 buc.); flacoane a 60 şi
120 ml sirop conţinând la 5 ml terfenadin 30 mg.
Acţiune terapeutică: Histadin este un nou antihistaminic prin proprietăţile sale chimice şi
farmacologice, este distinct de toate celelalte antihistaminice, astfel încât prin el însuşi
este o altă clasă. Datorită legării preferenţiale de receptorii H-histaminici periferici faţă de
cei centrali, terfenadina îşi exercită acţiunea antihistaminică fără afectarea performanţelor
individului. Terfenadina nu are efect asupra îndemânării psihomotorii sau senzaţiilor
subiective. Efectul antihistaminic al Histadin durează cel puţin 12 ore după administrarea
orală.
Indicaţii: Histadin este folosit în tratamentul simptomelor multor afecţiuni alergice: rinite
alergice; febra fânului; afecţiuni dermatologice alergice - urticarie, prurigo, muşcături sau
înţepături de insecte, edem angioneurotic, dermatite atopice sau eczeme; prevenirea şi
tratamentul reacţiilor alergice la transfuzia de sânge sau a reacţiilor la substanţele de
contrast parenterale utilizate în radiologie.
Mod de administrare: Adulţi şi copii peste 12 ani: 1 tabletă de două ori/zi sau două
linguriţe de două ori/zi; copii între 6-12 ani: o linguriţă de două ori/zi; copii sub 5 ani: o
jumătate de linguriţă de două ori/zi.
Reacţii adverse: Histadin nu prezintă efecte secundare asupra SNC. Alte efecte
secundare sunt rare. Se citează: cefalee, creşterea apetitului, discrete tulburări gastro-
intestinale.

Producător: Apic
HISTALONG JUNIOR, comprimate
astemizolum
Descriere: Fiecare comprimat conţine 5 mg de astemizol (în comprimate aromate
dispersibile, pentru uz pediatric).
Acţiune terapeutică: Antialergic puternic şi de lungă durată, acţionând prin blocarea
selectivă a receptorilor H1. Nu are acţiune anticolinergică.
Farmacocinetică: Astemizolul se absoarbe bine din tractul digestiv, trecerea în sânge
fiind mai rapidă dacă se administrează fără alimente. Dacă este luat în timpul meselor,
biodisponibilitatea se reduce cu până la 60%. Concentraţia maximă plasmatică de
astemizol se obţine în 1 - 4 ore după administrarea orală a dozei terapeutice; substanţa
circulă legată de proteinele plasmatice în proporţie de 96% şi este metabolizată la nivel
hepatic. Concentraţiile plasmatice de astemizol şi metaboliţii săi activi scad treptat şi
bifazic, în câteva zile. Absorbţia optimă se atinge când dozele orale se administrează pe
stomacul gol. Eliminarea astemizolului (ca metabolit) se face în principal prin fecale, şi
numai sub 10% prin urină. Prin fecale nu se elimină medicament nemodificat, acest lucru
indicând faptul că metabolizarea la om este practic completă.
Indicaţii: Histalong este indicat în tratamentul următoarelor afecţiuni alergice: rinită
alergică, conjunctivită, reacţii alergice cutanate (urticarie).
Contraindicaţii: Hipersensibilitate la produs, femei gravide.
Precauţii: Ca şi la alte medicamente antihistaminice, acţiunea Histalong Jr.-ului se
asociază cu unele efecte adverse în evoluţia sarcinii la cobai. Pentru acest motiv este
recomandabil ca în cazul femeilor fertile să se evite apariţia sarcinii în timpul perioadei de
tratament şi imediat după încetarea terapiei. Având în vedere că Histalong Jr. se elimină în
laptele de mamă, acesta nu va fi administrat mamelor care alăptează.
Interacţiuni cu alte medicamente: Alcool: Studiile placebo controlate “dublu orb” nu au
evidenţiat interacţiuni Histalong Jr. - alcool dar este de preferat evitarea acestei asocieri.
Diazepam: Efectul sedativ al diazepamului nu a fost alterat în mod semnificativ de către
Histalong Jr., în studiul randomizat “dublu orb” dar este de preferat evitarea asocierii cu
sedative şi tranchilizante. Warfarina: Adăugarea de Histalong Jr. în doze terapeutice nu a
alterat legarea de proteinele plasmatice şi efectele anticoagulante ale warfarinei.
Reacţii adverse: În general se raportează o sporire a apetitului alimentar, cu creştere
ponderală inconstantă. Nu se cunosc interacţiuni cu substanţe depresive ale SNC,
incluzând alcoolul. În general nu influenţează activităţile care impun concentrare şi atenţie,
ca de exemplu conducere auto, sau manipularea unor utilaje.
Dozaj şi administrare: Se administrează pe stomacul gol (Se va dispersa un comprimat
în 5 ml apă, respectiv o linguriţă, şi se va administra oral). Adulţi şi copii peste 12 ani: doza
obişnuită este de 10 mg zilnic. În cazuri speciale se poate creşte doza până la 30 mg pe
zi, pe o perioadă de 7 zile, urmată de o doză de întreţinere de 10 mg pe zi. Copii 6-12 ani:
doza obişnuită este de 5 mg zilnic, iar atunci când este necesar se poate creşte doza până
la 15 mg zilnic, pe o perioadă de 7 zile, urmată de o doză de întreţinere de 5 mg pe zilnic.
Copii 2-6 ani: doza obişnuită este de 1 mg/5 kg corp zilnic.
Condiţii de păstrare: Tabletele de Histalong Jr. se depozitează într-un loc întunecos,
uscat, răcoros.
Formă de prezentare: Histalong Jr. Junior se livrează în blister a zece comprimate. Două
blistere sunt prezentate în cutii de carton.
Producător: Dr. Reddy's Laboratories
HISTAMINOGLOBULINĂ
produse antialergice
Prezentare: Histaminoglobulina este constituită din histamină şi serotonină complexate în
proporţii determinate cu globulina antialergică (fracţiune proteică extrasă din plasmă
umană lipsită de AgHBs, Ac anti HCV, Ac anti HIV1-2). O fiolă conţine: 200 mcg globulină
antialergică; 0,15 mcg histamină diclorhidrat; 0,15 mcg serotonină; 10 mg tiosulfat de
sodiu. Se livrează în cutii cu 50 fiole a 0,5 ml ştanţate.
Indicaţii: Produsul conferă persoanelor alergice o imunitate activă durabilă. El se poate
folosi în tratamentul maladiilor alergice, indiferent de tipul manifestărilor sau cauza
declanşatoare. Histaminoglobulina se aplică cu succes în tratamentul manifestărilor
alergice: respiratorii - astm, febra de fân, coriză, coriză spasmodică; cutanate - urticarie,
edem Quincke, eczeme, prurit, prurigo; nervoase - migrene, cefalee; digestive; articulare;
oculare. Histaminoglobulina nu este un produs de urgenţă, utilizat pentru anularea crizelor
alergice, ci un tratament al terenului alergic.
Mod de administrare: Tratamentul alergiilor acute (copil, adult) constă în 6 injecţii
subcutanate a câte 0,5 ml produs pentru fiecare injecţie, la intervale de 3 zile. Tratamentul
alergiilor cronice constă în 10 inoculări intradermice cu câte 0,15 ml histaminoglobulină din
3 în 3 zile. După un interval de 7 până la 10 zile de la a zecea inoculare intradermică, se
administrează subcutanat 1 ml produs. După o pauză de 6-7 săptămâni, indiferent de
rezultatele obţinute, se va repeta o serie identică de inoculări. Este interzisă
administrarea pe cale intravenoasă!
Contraindicaţii: Nu se recomandă tratamentul cu histaminoglobulină femeilor în timpul
perioadei menstruale.
Reacţii adverse: Uneori, după o injecţie se poate observa o exacerbare a manifestărilor
clinice. Aceasta este trecătoare şi poate fi atenuată printr-o medicaţie calmantă obişnuită.
Această reacţie este un prognostic favorabil şi tratamentul în curs nu trebuie întrerupt.
Condiţii de păstrare: Se păstrează la +5 ± 3 grade Celsius şi ferit de lumină. Termen de
valabilitate: 2 ani de la data condiţionării.

Producător: Institutul Cantacuzino

HISTODIL, soluţie injectabilă şi tablete
cimetidinum
Acţiune terapeutică: Histodil (cimetidină) este un antagonist de receptori H2. Preparatul
inhibă atât secreţia bazală de acid gastric, cât şi pe cea stimulată, prin reducerea acidităţii,
a volumului de suc gastric şi a conţinutului acestuia în pepsină.
Substanţa activă: Fiecare fiolă de 2 ml conţine 200 mg de cimetidină (228,9 mg clorhidrat
de cimetidină). Fiecare tabletă conţine 200 mg de cimetidină (228,9 mg clorhidrat de
cimetidină).
Indicaţii: Tablete: Ulcer benign peptic, gastric, duodenal şi/sau jejunal, confirmat prin
endoscopie sau prin examen radiologic, esofagită de reflux, gastrită erozivă, sindrom
Zollinger-Ellison. Terapie adjuvantă a eroziunilor secundare tratamentului cu
antiinflamatorii steroidiene sau nesteroidiene. Fiole: Tratamentul sângerării duodenale
acute şi al ulcerului gastric benign, eroziunilor, controlul sângerărilor din tractul
gastrointestinal superior produse de refluxul esofagian şi de alte cauze, sângerări gastrice
şi/sau duodenale postoperatorii. Scăderea hipersecreţiei în sindromul Zollinger-Ellison.
Contraindicaţii: Nu există contraindicaţii absolute. Administrarea de Histodil va fi utilizată
cu grijă în cazul femeilor însărcinate sau al mamelor care alăptează, deoarece
medicamentul străbate bariera placentară şi este excretat în laptele matern. Tratamentul
parenteral, în cazurile menţionate, necesită o atenţie deosebită şi este justificat numai în
situaţii-limită (cu risc vital). În tulburări severe ale funcţiei hepatice, circulatorii sau renale,
se recomandă supraveghere atentă şi administrare de doze reduse. Nu se recomandă
tratament cu Histodil, la copii.
Mod de administrare: Tablete: În ulcerul gastric, doza medie zilnică este de 3 x 200 mg (3
x 1 tabletă), administrată în timpul meselor şi, suplimentar, încă 400 mg (2 tablete) seara,
la culcare. Această schemă de tratament va fi urmată timp de 4 - 6 săptămâni, apoi se
poate trece la tratamentul de întreţinere. Dacă în tratamentul ulcerului esofagian, gastric,
duodenal sau jejunal, al esofagitei de reflux, eroziunilor gastrice sângerânde sau în
controlul hipersecreţiei din sindromul Zollinger-Ellison, nu apare efect satisfăcător cu
această schemă de administrare, pacientul va fi spitalizat şi i se vor administra, sub strictă
monitorizare, 4 x 2 tablete (în total 1600 mg/zi), la micul dejun, la prânz, la cină şi înainte
de culcare (noaptea). Doza de seară, la culcare, poate fi crescută până la 600-800 mg (3-
4 tablete), astfel încât să nu depăşească, în nici un caz, o doză totală zilnică de 2 g (10
tablete). În aceste cazuri, prima schemă de tratament va trebui aplicată timp de 4 - 6
săptămâni. Doza zilnică uzuală de întreţinere este de 400 mg (2 tablete), seara, la culcare.
În anumite cazuri, această doză poate fi crescută la 2 x 2 tablete/zi (2x400 mg), dimineaţa
şi seara, la culcare. Tratamentul de întreţinere va fi continuat câteva luni. La sfârşitul
tratamentului, se va înceta administrarea de Histodil, prin scăderea treptată a dozei.
Administrarea în insuficienţa renală: Doza zilnică de Histodil va fi stabilită în funcţie de
alterarea funcţiei renale. Pacienţilor cu un clearence al creatininei de peste 30 ml/minut
sau mai mare, li se poate administra doza zilnică medie. În cazul când clearence-ul
creatininei scade la 15-30 ml/minut, se recomandă o doză zilnică de 600 mg (câte 1
tabletă, de trei ori pe zi). Pacienţii cu un clearence al creatininei mai mic decât 15 ml/minut
trebuie trataţi cu doze zilnice de 400 mg (câte 1 tabletă, de două ori pe zi). Terapie
combinată: În toate indicaţiile şi în special la începutul terapiei, tratamentul cu Histodil
trebuie suplimentat cu administrarea de preparate antacide. Este, de asemenea,
recomandată prescrierea de antacid după terminarea tratamentului de întreţinere. Injecţii:
În sângerarea acută, cu origine în tractul gastrointestinal superior sau dacă nu poate fi
aplicat tratamentul oral, se poate administra Histodil în perfuzie sau intravenos, încă 48 de
ore după încetarea sângerării. La administrare în perfuzie continuă, în picături, doza medie
maxim admisă este de 75 mg/oră. Administrarea soluţiei diluate, în injecţii intravenoase:
Conţinutul unei fiole se diluează cu 20 ml ser fiziologic şi se injectează intravenos, lent.
Dacă este necesar, injectarea se poate repeta la interval de 4-6 ore. Doza medie zilnică,
indiferent de calea de administrare, este de 800-1 200 mg. Doza zilnică totală nu va
depăşi 2 g. Pacienţii cu alterare severă a funcţiei renale vor fi trataţi cu doze reduse, în
funcţie de nivelul clearence-ului de creatinină. La pacienţii cu tulburări cardiovasculare, se
preferă administrarea în perfuzie i.v. După încetarea tratamentului parenteral, se
recomandă utilizarea administrării orale. La sfârşitul tratamentului, întreruperea
administrării preparatului se va face gradat.
Efecte secundare: Cefalee, oboseală, mialgie, diaree, somnolenţă, prurit uşor, hepatită
(uneori, de natură colestatică). În tratamentul de lungă durată, pot apărea: ginecomastie
neprogresivă, confuzie mentală, depresie. Rar, pot apărea alterarea funcţiei măduvei
osoase, modificări ale parametrilor chimici ai serului (iniţial, poate creşte nivelul seric al
transaminazelor şi creatininei). Pot apărea modificări ale răspunsului imun. În
administrarea i.v. de cantităţi mari, pot apărea mialgie tranzitorie, ameţeală, exantem. Sunt
posibile aritmii şi scăderea tensiunii arteriale, în special la administrarea rapidă i.v. sau în
cazul bolilor cardiovasculare. În cazul reacţiilor adverse severe, tratamentul va fi întrerupt.
Interacţiuni medicamentoase: Având proprietăţi inhibitorii enzimatice, cimetidina inhibă
ciclul oxidativ al enzimelor microzomiale hepatice în cazul unor medicamente administrate
concomitent. Se va administra cu prudenţă împreună cu: anticoagulante orale, fenitoină,
teofilină şi beta-blocante adrenergice (se prelungeşte durata lor de acţiune),
metoclopramid (este redusă biodisponibilitatea cimetidinei), benzodiazepine (durată de
acţiune prelungită).
Precauţii: La pacienţii aflaţi sub tratament anticoagulant, este necesară reajustarea dozei
de anticoagulant, deoarece creşterea efectului anticoagulant, indusă de cimetidină, poate
duce la apariţia de hemoragii. După întreruperea tratamentului cu Histodil, simptomele
iniţiale pot să reapară. Rezultatele terapeutice pot disimula simptomele unui ulcer malign
şi, de aceea, este necesară excluderea posibilităţii preexistenţei acestuia, înainte de
începerea tratamentului. Antacidele vor fi administrate la o oră după ingestia de Histodil
tablete, deoarece, în cazul administrării simultane, antacidul poate reduce absorbţia
cimetidinei.
Incompatibilităţi: Administrarea parenterală este incompatibilă cu administrarea de
pentobarbital şi gentamicină.
Condiţii de păstrare: Se păstrează la temperaturi cuprinse între 15 - 30 grade Celsius, la
adăpost de lumină.
Formă de prezentare: Fiole: 5 x 2 ml, 10 x 2 ml. Tablete: 50.

Producător: Richter Gedeon

HIVID
zalcitabinum
Prezentare farmaceutică: Flacoane de sticlă cu 100 de comprimate film. (bej) a 0,375 mg
şi (gri) a 0,75 mg; blistere de aluminiu cu 100 de comprimate film. (bej) a 0,375 mg şi (gri)
a 0,75 mg, conţinând substanţa activă: zalcitabină.
Acţiune terapeutică: Zalcitabina, un analog al nucleozidului natural 2'-deoxicitidină, în
care gruparea 3'-hidroxil este înlocuită de hidrogen, este un agent antiviral. Zalcitabina
inhibă reproducerea virusului HIV in vitro prin blocarea sintezei ADN-ului viral. Zalcitabina
este un substrat al dezoxicitidin-kinazei celulare umane şi este fosforilată în celule la 5'-
trifosfat. Trifosfatul de zalcitabină este substratul transcriptazei inverse a virusului HIV,
este încorporat în ADN-ul viral în formare, şi produce stoparea prematură a sintezei ADN-
ului. Din studiile in vitro reiese faptul că timpul de înjumătăţire a trifosfatului de zalcitabină
din celule poate fi cu mult mai mare decât timpul de înjumătăţire prin eliminare din plasmă
a zalcitabinei.
Farmacocinetică: Absorbţie: Adulţi: Farmacocinetica zalcitabinei a fost evaluată în cadrul
studiilor efectuate pe pacienţi infectaţi cu virusul HIV. După administrarea pe cale orală a
medicamentului, zalcitabina este absorbită rapid şi complet la nivelul tractului
gastrointestinal. Biodisponibilitatea medie absolută este de 86%, în comparaţie cu cea
constatată după administrarea prin perfuzarea intravenoasă a medicamentului.
Administrarea medicamentului împreună cu alimente reduce rata absorbţiei. Acest lucru
duce la o scădere cu 35% a concentraţiilor plasmatice maxime şi la o dublare a timpului
necesar atingerii concentraţiilor plasmatice maxime, de la o medie de 0,8 ore, în condiţii a
jeun (Cmax = 25,2 ng/ml, AUC = 72 ng x h/ml), până la 1,6 ore (Cmax = 15,5 mg/ml, AUC
= 62 ng x h/ml), atunci când medicamentul se ia împreună cu alimente. Rata absorbţiei în
acest caz scade cu aproximativ 14%. Din studiile efectuate, reiese faptul că
farmacocinetica zalcitabinei nu se modifică atunci când medicamentul se administrează în
trei prize zilnice, iar acumularea medicamentului în plasmă, în cursul acestui tratament,
este neglijabilă. Distribuţie: Medicamentul se leagă într-o proporţie de mai puţin de 4% de
proteinele plasmatice, ceea ce indică faptul că este puţin probabilă existenţa interacţiunii
medicamentului care să fie datorată deplasării moleculelor de la nivelul situsurilor de
legare a acestora. Volumul mediu de distribuţie al stării de echilibru este de 37,3 l, iar
clearance-ul total este de 285 ml/min. Probele de lichid cefalorahidian prelevate de la
pacienţi au indicat existenţa unor concentraţii cuantificabile de zalcitabină. Raportul dintre
lichidul cerebrospinal şi concentraţia plasmatică se situează în limitele a 9-37% (media
fiind de 20%), ceea ce demonstrează penetrarea medicamentului prin bariera
hematoencefalică. Metabolism: Zalcitabina nu este metabolizată într-un procent
semnificativ, la nivelul ficatului. Eliminare: Excreţia renală a medicamentului nemodificat
reprezintă calea pricipală de eliminare, 70% din doză eliminându-se astfel în 24 de ore de
la administrare. Timpul mediu de înjumătăţire prin eliminare este de 2 ore, şi se situează
între 1 oră şi 3 ore, în funcţie de pacient. Farmacocinetica în situaţii speciale: Nu există
suficiente date pentru a se putea recomanda stabilirea unei doze de Hivid, în cazul
pacienţilor cu funcţie renală sau hepatică afectată.
Indicaţii: Terapie asociată cu ZDV pentru SIDA sau pentru ARC* avansat. Comprimatele
de Hivid (zalcitabină, ddC) administrate în asociaţie cu capsule de ZDV (zidovudină,
Retrovir ) se recomandă în tratamentul pacienţilor infectaţi cu virusul HIV, al celor care au
SIDA sau ARC avansat, şi al căror număr de celule CD4 este mai mic sau egal cu
200/mm3. Această indicaţie se bazează pe constatarea creşterii numărului de celule CD4,
care era mai pronunţată la pacienţii trataţi cu asociaţia Hivid şi ZDV decât cea observată în
urma examenelor clinice efectuate pe o grupă de pacienţi cărora li s-a administrat ZDV
sau Hivid ca monoterapie. Monoterapie pentru pacienţii cu intoleranţă la ZDV sau la care
acest produs nu are efect în tratamentul maladiei SIDA sau ARC. Este indicată
administrarea de Hivid comprimate (zalcitabină, ddC) în monoterapie, ca alternativă la
tratamentul cu zidovudină al pacienţilor adulţi infectaţi cu virusul HIV, care sunt bolnavi de
SIDA sau ARC. Recent, în cursul unui studiu clinic controlat, efectuat pe pacienţi care au
beneficiat anterior de un tratament cu zidovudină pe o perioadă de sub trei luni, s-a
constatat că Hivid este mai puţin activ decât zidovudina. Această diferenţă se observă mai
ales la pacienţii cu SIDA sau la cei care au un număr de celule CD4 mai mic de 100/mm3.
Prin urmare, monoterapia cu Hivid a stadiilor avansate ale maladiei va fi aplicată
pacienţilor cărora, în opinia medicului curant, nu li se poate administra zidovudină.
Mod de administrare: Monoterapie: Pentru pacienţii infectaţi cu virusul HIV, care au SIDA
sau ARC, doza orală de Hivid recomandată este de 0,75 mg, la 8 ore (o doză zilnică de
2,25 mg). Întrucât absobţia zalcitabinei este oarecum mai redusă atunci când se
administează împreună cu alimente, se recomandă ca Hivid să nu se administreze în
timpul mesei. Monitorizarea pacienţilor: Înaintea începerii tratamentului, se va efectua
numărătoarea celulelor CD4 şi se vor face evaluări neurologice pentru a stabili gravitatea
bolii. Se vor efectua periodic analiza sângelui şi examene clinice. Nivelul amilazei serice
se va controla în cazul pacienţilor cu nivel ridicat de amilază, cu pancreatită, cu alcoolism
în antecedente sau care sunt alimentaţi exclusiv parenteral, sau în cazul cărora există un
risc mărit de pancreatită. Se recomandă supravegherea atentă, pentru a observa orice
modificare a funcţiei neurologice, mai ales în cazul pacienţilor cu neuropatie periferică de
orice etiologie (vezi Precauţii). Adaptarea dozei: Pacienţii care prezintă semne sau
simptome moderate, până la grave de neuropatie periferică (de exemplu amorţeală,
furnicături, hipoestezie, dureri sub formă de arsuri sau înţepături în extremităţile inferioare
sau pierderea senzaţiei de vibraţie sau a reflexului ahilian) vor trebui să întrerupă
tratamentul cu Hivid, mai ales dacă aceste simptome sunt bilaterale şi progresive, timp de
mai mult de 72 ore. Atunci când se întrerupe prompt tratamentul cu Hivid, neuropatia este
în general reversibilă, în câteva săptămâni. Totuşi, neuropatia poate persista timp de
câteva luni, mai ales dacă întreruperea medicaţiei se face cu întârziere, iar neuropatia
periferică asociată cu administrarea medicamentului Hivid se poate agrava chiar în
condiţiile întreruperii tratamentului. Durerile pot deveni deosebit de puternice, ceea ce face
necesară administrarea de analgezice pe bază de narcotice, mai ales dacă tratamentul cu
Hivid nu este întrerupt la timp. Tratamentul cu Hivid poate fi reluat (la 50% din doză, adică
0,375 mg la 8 ore, 1 tabletă) dacă toate datele referitoare la neuropatia periferică arată o
ameliorare a simptomelor, cel puţin până la nivel moderat. Dacă se constată apariţia altor
reacţii clinice adverse moderate până la grave, sau a unor anomalii grave, depistate în
cursul testelor de laborator, se va întrerupe temporar tratamentul cu Hivid, până când
reacţiiile adverse dispar. Tratamentul cu Hivid va fi reluat cu 50% din doza iniţială. Dacă la
această doză reapar reacţii adverse, se va întrerupe tratamentul. Dozele minime optime
de Hivid pentru tratamentul pacienţilor adulţi cu SIDA sau ARC avansat nu au fost încă
stabilite exact. Terapie asociată: Pentru pacienţii adulţi infectaţi cu virusul HIV care au
SIDA sau ARC şi la care numărul de celule CD4 este egal sau mai mic de 200
celule/mm3, schema de terapie asociată zilnică recomandată este de 1 comprimat a 0,75
mg de Hivid, administrat oral, concomitent cu 200 mg de Retrovir (două capsule a 100 mg)
la 8 ore (o doză zilnică totală de 2,25 mg Hivid şi o doză zilnică totală de 600 mg de
Retrovir). Monitorizarea pacienţilor: În cazul terapiei asociate cu Hivid/ZDV, dozele vor fi
adaptate pentru fiecare medicament, aşa cum s-a indicat pentru administrarea ca
monoterapie. La pacienţii care prezintă toxicitate produsă de ZDV (de exemplu: anemie,
granulocitopenie) se va întrerupe sau reduce doza de ZDV, în primul rând. În mod similar,
pentru toxicitatea asociată cu administrarea de Hivid (de exemplu neuropatie periferică) se
va întrerupe tratamentul sau se va reduce doza de Hivid. În cazul toxicităţilor grave sau a
celor care persistă după întreruperea tratamentului sau după reducerea dozei unuia dintre
medicamente, administrarea celuilalt medicament va fi de asemenea întreruptă sau doza
redusă. La pacienţii cu insuficienţă medulară, mai ales la pacienţii cu afecţiune HIV
simptomatică avansată, se recomandă monitorizarea frecventă a indicilor hematologici,
pentru a depista anemia sau granulocitopenia gravă (vezi Precauţii). La pacienţii cu
toxicitate hematologică, scăderea nivelului hemoglobinei poate apărea după 2 până la 4
săptămâni, iar granulocitopenia apare în general după 6-8 săptămâni. Adaptarea dozei: În
afara adaptării dozelor menţionate mai sus, referitor la monoterapia cu Hivid, toxicităţile
asociate cu administrarea medicamentului ZDV, ca de exemplu anemie gravă
(hemoglobină < 7,5 g/dl sau o scădere cu mai mult de 25% sub limita admisă) şi/sau
granulocitopenie avansată (numărul granulocitelor < 750 celule/mm3 sau o scădere a
numărului acestora cu mai mult de 50% sub limita admisă) poate necesita întreruperea
tratamentului, până când se constată o reechilibrare la nivel medular (vezi Precauţii).
Pentru anemie sau granulocitopenie mai puţin gravă, poate fi suficientă o reducere cu 50%
a dozei zilnice (1 capsulă a 100 mg, la 8 ore). La pacienţii cu anemie pronunţată,
modificarea dozei nu elimină în mod obligatoriu necesitatea transfuzării. Dacă măduva se
reface în urma modificării dozei, poate fi recomandată o creştere treptată a dozei, în
funcţie de indicii hematologici şi de toleranţa pacientului. Nu există suficiente date pentru a
putea recomanda adaptarea dozei de zidovudină în cazul pacienţilor cu funcţie renală sau
hepatică afectată.
Contraindicaţii: Administrarea comprimatelor de Hivid este contraindicată pacienţilor cu
hipersensibilitate cunoscută la una dintre componentele produsului.
Precauţii: Informaţii pentru pacienţi. Pacienţii trebuie să fie informaţi asupra faptului că
efectele tratamentului pe termen lung cu Hivid, administrat ca monoterapie sau în
asociaţie cu alţi agenţi anti-retrovirali, nu sunt cunoscute încă. Întrucât este adesea dificil
să se stabilească dacă simptomele sunt rezultatul efectului medicamentului, sau o
manifestare caracteristică bolii, pacienţii vor trebui să anunţe orice modificare a stării lor
medicului sau asistentului social. Pacienţii vor fi informaţi asupra faptului că tratamentul cu
Hivid sau cu oricare alt medicament antiretroviral nu exclude necesitatea de a respecta în
continuare practicile menite să împiedice transmiterea virusului HIV. Pacienţilor li se va
aduce la cunoştinţă faptul că efectele secundare cele mai grave şi mai importante ale
medicamentului Hivid sunt neuropatia periferică şi pancreatita şi li se vor prezenta primele
simptome de manifestare ale acestor două afecţiuni. Apariţia oricărui simptom al uneia
dintre aceste afecţiuni va fi imediat anunţat medicului curant. Întrucât apariţia neuropatiei
periferice pare să fie în funcţie de doza de Hivid administrată, pacienţilor li se va atrage
atenţia să urmeze instrucţiunile medicului curant întocmai şi să nu depăşească doza
prescrisă. Generalităţi: Hivid a fost testat în cadrul unor studii controlate pe adulţi cu SIDA
şi cu ARC avansat, o perioadă limitată de timp. Inocuitatea şi eficienţa acestui medicament
nu au fost stabilite pentru tratamentele pe termen lung, sau în cazul persoanelor infectate
cu virusul HIV, asimptomatice. Inocuitatea şi eficienţa tratamentului cu Hivid al copiilor sub
12 ani cu HIV-pozitiv, sunt în curs de investigare. Grupe speciale de pacienţi: Hivid se va
administra cu deosebită atenţie pacienţilor cu neuropatie periferică de orice etiologie,
inclusiv cu neuropatie periferică asociată cu virusul HIV sau neuropatia ca efect secundar
al altor medicamente. Unii pacienţi cu simptome stabile moderate, caracterizate prin
dizestezie, pot tolera Hivid fără exacerbarea neuropatiei. Se recomandă monitorizarea
frecventă de către medicul curant. Pacienţii cu neuropatie periferică moderată până la
gravă care se manifestă prin simptome obiective ca de exemplu pierderea reflexului
ahilian şi perturbarea sensibilităţii sau prin dependenţa de analgezice pentru calmarea
durerilor, sunt sfătuiţi să evite medicamentul Hivid (vezi Interacţiuni). Administrarea de
Hivid pacienţilor cu funcţie renală afectată se va face cu deosebită precauţie, întrucât Hivid
este excretat în primul rând prin rinichi. La pacienţii cu afecţiuni hepatice preexistente sau
cu antecedente de alcoolism, administrarea de Hivid poate fi asociată cu exacerbarea
disfuncţiei hepatice. Aceste categorii de pacienţi vor fi supravegheate cu atenţie de către
medicul curant. Pancreatita este un caz rar de toxicitate constatat la pacienţii cărora li se
administrează Hivid. Numărul total de cazuri de pancreatită sau de creştere asimptomatică
a nivelului amilazei serice, la pacienţii care iau Hivid este mai mic de 1%. Se va administra
Hivid în condiţii de maximă atenţie pacienţilor cu pancreatită în antecedente sau care
prezintă un factor de risc cunoscut de apariţie a pancreatitei. S-au constatat antecedente
de pancreatită sau alţi factori favorizanţi pentru apariţia pancreatitei, de exemplu nivelul
crescut al trigliceridelor sau alimentare exclusiv parenterală, la aproximativ jumătate din
pacienţii trataţi cu Hivid care au dezvoltat pancreatită. Pancreatita poate fi fatală.
Tratamentul va fi întrerupt imediat dacă se constată simptome de apariţie a pancreatitei,
până când se poate stabili un diagnostic definitiv. Se va acorda o atenţie deosebită atunci
când se administrează Hivid pacienţilor cu nivele de amilază serică crescute peste medie.
Acestor pacienţi li se va face frecvent analiza nivelului amilazei serice. Deşi semnificaţia
unei creşteri asimptomatice a nivelului amilazei serice la pacienţii infectaţi cu virusul HIV
nu este pe deplin clarificată, tratamentul cu Hivid nu se va administra pacienţilor al căror
nivel de amilază serică este de 2,5 ori mai mare decât limita superioară normală, decât în
cazul în care avantajele estimate justifică riscul potenţial pentru pacient. Tratamentul cu
Hivid se va întrerupe atunci când se constată o creştere a nivelului de amilază serică
asociată cu disglicemia, creşterea nivelului trigliceridelor, pierderea calciului sau cu alţi
parametri care indică apariţia pancreatitei, până când se stabileşte un diagnostic clinic.
Tratamentul cu Hivid va fi de asemenea întrerupt temporar dacă este necesară
administrarea unui alt medicament care poate produce pancreatită. Fracţionarea amilazei
serice poate fi utilă în identificarea pacienţilor cu amilază serică salivară crescută sau cu
macroamilazemie. Dacă se constată că pancreatita clinică apare atunci când se
administrează Hivid, se recomandă să se renunţe la tratamentul cu acest medicament.
Tratamentul cu Hivid administrat pacienţilor cu neuropatie periferică preexistentă sau cu
antecedente de pancreatită se va face în urma unei atente analize de către medicul
curant, pentru a stabili dacă avantajele potenţiale ale administrării medicamentului justifică
riscul de exacerbare a acestor afecţiuni. S-au constatat cazuri rare de ulcer esofagian,
hiperglicemie şi reacţii de hipersensibilitate, la pacienţii care au beneficiat de tratament cu
Hivid. Se va avea în vedere întreruperea tratamentului în cazul pacienţilor cu ulcer
esofagian şi care nu reacţionează la tratamentul specific contra infecţiilor oportuniste.
Pacienţii cu hiperglicemie preexistentă vor fi supuşi unor evaluări periodice ale nivelului
glicemiei. Pacienţii cărora li se administrează medicamente asociate cu disfuncţia renală
în cursul tratamentului cu Hivid, vor fi supuşi unor analize periodice de evaluare a funcţiei
renale. Teste de laborator: Se va efectua hemoleucograma cât şi teste biochimice ale
sângelui, inclusiv verificarea nivelelor amilazei şi trigliceridelor serice înaintea începerii
tratamentului cu Hivid şi apoi la intervale corespunzătoare, în cursul tratamentului.
Sarcină şi alăptare: Efecte teratogene: S-a demonstrat că Hivid are efecte teratogene
asupra şoarecilor C57Bl/6N, la doze de 31.250 şi de 60.500 de ori mai mari decât doza
clinică maximă recomandată. La şobolani, zalcitabina a avut efecte teratogene la doze de
62.600 mai mari decât doza clinică maximă recomandată, dar nu şi la o doză de 12.000 ori
mai mare decât doza clinică. Nu există încă studii adecvate şi suficient verificate la femei
însărcinate. Efecte neteratogene. S-a constatat un efect abortiv legat de doză la femelele
gestante C57Bl/6N, tratate cu zalcitabină, la doze de 62.500 ori mai mari decât doza
clinică recomandată. Greutatea corporală a fătului la naştere este semnificativ mai mică, la
doze de 31.250 şi de 62.500 ori mai mari decât doza clinică maximă recomandată.
Utilizarea în cursul sarcinii: Nu s-a stabilit inocuitatea utilizării medicamentului la femeile
însărcinate, în cadrul unor studii adecvate şi relevante. Femeilor aflate în perioada fertilă
nu li se va administra Hivid decât dacă vor folosi metode anticoncepţionale eficiente în
cursul tratamentului. Hivid va fi administrat în cursul sarcinii numai dacă avantajele
preconizate justifică riscul potenţial pentru făt. Alăptare: Nu se cunoaşte dacă zalcitabina
este excretată în laptele matern. Întrucât multe medicamente sunt excretate în laptele
matern şi datorită riscului de apariţie a reacţiilor adverse la zalicitabină la sugari, se va
alege între întreruperea alăptatului şi întreruperea tratamentului, luând în considerare
importanţa medicamentului pentru mamă.
Reacţii adverse: Următoarele date referitoare la reacţiile adverse se bazează pe
administrarea orală a Hivid ca monoterapie sau în asociaţie cu zidovudină, în tratamentul
pacienţilor cu SIDA şi cu ARC avansat, în dozele recomandate. Majoritatea reacţiilor au
avut o intensitate slabă până la moderată. Mulţi dintre adulţii infectaţi cu virusul HIV care
au fost testaţi în cadrul acestor studii clinice au manifestat iniţial semne şi simptome
caracteristice maladiei, pe care le-au resimţit ca reacţii adverse în cursul studiului. Este
prin urmare dificil să se facă o diferenţiere între acele semne şi simptome care reprezintă
o manifestare a bolii de bază sau a unor afecţiuni intercurente şi reacţiile adverse ce pot fi
asociate cu administrarea de Hivid. În Tabelul 1 sunt prezentate sintetic reacţiile adverse
sau simptomele care ar putea fi puse în legătură cu tratamentul cu Hivid, şi care s-au
constatat la cel puţin 3% din numărul total de pacienţi trataţi cu Hivid, cu maladia HIV
avansată; s-au alcătuit două grupe de testare comparativă a monoterapiei cu Hivid în
comparaţie cu zidovudină. În această statistică au fost incluse şi reacţiile adverse care pot
apărea în cursul administrării concomitente de Hivid şi ZDV.

Tabelul 1: Procentul de pacienţi trataţi cu Hivid care au prezentat reacţii adverse*

Monoterapie Terapie asociată
Tratament anterior cu ZVD timp de Tratament anterior cu ZVD Fără trat. anterior cu ZDV,
până la 3 luni contra SIDA, ARC timp de până la 12 luni, contra SIDA, ARC
contra SIDA, ARC
Hivid 0,75 mg ZDV** 200 mg la 4 Hivid 0,75 ZDV** Admin. conc. a celor 2
la 8 ore ore mg 200 mg la 4 prod.***
la 8 ore ore
300 pacienţi 300 pacienţi 55 pacienţi 49 pacienţi
% % % % %
Reacţii adverse
Neuropatie 23,0 9,7 9,1 2,0 23,4
periferică
Stomatită ulcerativă 8,0 4,0 7,3 2,0 17,0
Cefalee 7,0 11,0 0 0 36,2
Exantem 7,0 4,7 0 0 14,9
Oboseală 6,3 10,7 3,6 4,1 34,0
Greaţă 5,7 18,7 1,8 0 34,0
Mialgie 5,3 4,7 1,8 2,0 14,9
Prurit 4,3 0 0 0 14,9
Ameţeală 3,0 2,7 0 0 0
Dureri abdominale 2,0 2,0 3,6 0 21,3
Faringită 1,3 0 3,6 0 8,5
Vomă 1,0 4,7 1,8 0 14,9
* S-au constat la un procent mai mare sau egal cu 3% din numărul pacienţilor; posibil sau probabil datorate administrării
medicamentului Hivid.
** Se reduce la 100 mg ZVD la 4 ore, atunci când doza a fost aprobată.
*** Hivid în asociaţie cu zidovudină. Din numărul pacienţilor care au făcut obiectul studiului sunt excluşi 9, cărora li s-a administrat
zidovudină ca monoterapie, în cea mai mare parte a duratei studiului.

Administrarea medicamentului ca monoterapie: În continuare, sunt prezentate reacţiile

adverse care ar putea fi asociate cu administrarea medicamentului Hivid şi care au fost
constatate la mai puţin de 3% din numărul pacienţilor trataţi cu Hivid, în cadrul studiilor
comparative referitoare la administrarea ca monoterapie a medicamentului Hivid în
comparaţie ZDV, pacienţilor cu SIDA şi ARC avansat, care au beneficiat de tratament
anterior cu ZDV, timp de cel puţin 3 luni. Reacţiile adverse sunt enumerate în ordinea
descrescătoare a frecvenţei, pentru fiecare sistem sau organ. Oganismul ca întreg:
pierdere în greutate (1,7%); dureri toracice (1,0%); astenie, febră, dureri, dureri
substernale (< 1%). Sistemul cardiovascular: tahicardie (< 1%). Tractul gastrointestinal:
anorexie (2,7%); disfagie (2,7%); stomatită aftoasă (2,7%); diaree (2,0%); dureri
abdominale (2,0%); uscăciune a gurii (1,7%); ulcer esofagian (1,3%); vomă (1,0%);
constipaţie, dureri esofagiene, dispepsie, glosită, stomatită, hemoragie rectală, hemoroizi,
ulceraţii rectale, abdomen dilatat, afectări gingivale (< 1%). Ficat: afectări hepatocelulare,
hepatită (< 1%). Sistemul osteomuscular: artralgie (1,3%); umăr dureros şi crampe ale
musculaturii picioarelor (< 1%). Sistemul nervos: hipertonie, tremor, tremur al mâinilor (<
1%). Afectări psihice: confuzie (1,3%); putere de concentrare diminuată (1,0%); amnezie,
insomnie, somnolenţă, depresie (< 1%). Sistemul respirator: faringită (1,3%); dispnee, tuse
(< 1%). Piele: dermatită (1,3%); exantem maculo-papular (1,0%); alopecie şi urticarie (<
1%). Senzorial: afectarea simţului gustativ, tulburări de vedere, dureri oculare, xeroftalmie
(<1%). Tractul urinar: micţiune frecventă, afecţiuni renale acute (< 1%). În Tabelul 2 este
prezentată sintetic incidenţa afectării a şapte parametri cheie de laborator la care s-au
constatat valori anormale marcate, care s-au manifestat la pacienţi cu maladie HIV
avansată, trataţi cu Hivid sau zidovudină; s-au format două grupe de pacienţi pentru
testarea comparativă a efectelor monoterapiei. În tabel este inclusă şi rata de manifestare
a valorilor anormale marcate ale unor teste de laborator, care pot apărea în cursul
administrării concomitente de Hivid şi ZDV.

Tabelul 2: Procentul de pacienţi care prezintă valori anormale marcate ale unor teste de
laborator *
Monoterapie Terapie asociată
Tratament anterior cu ZVD Tratament anterior cu ZVD Fără tratamentant anterior
timp de până la 3 luni contra timp de până la 12 luni, cu ZDV, contra SIDA, ARC
SIDA, ARC contra SIDA, ARC
600 pacienţi 104 pacienţi 56 pacienţi
Hivid 0,75 mg ZDV** 200 Hivid 0,75 mg ZDV** 200 Adm.conc. a celor 2
la 8 ore mg la 4 ore la 8 ore mg la 4 ore produse***
% % % % %
Teste de laborator modificate substanţial
****
GPT (> 250 U/I) 5,7 4,2 8,2 2,3 4,3
Eozinofilie (>1000 sau 25%) 4,5 2,1 2,0 0 4,3
GOT (> 250 U/I) 3,4 2,4 6,0 4,7 4,3
Neutropenie (<750 celule/mm3) 3,1 7,6 0 0 6,4
Fosfatază alcalină (> 625 U/I) 2,4 1,7 0 2,3 2,1
Leucopenie (<1500 celule/mm3) 2,0 2,7 0 4,7 0
Anemie (< 7,5 g/dl) 1,3 10,5 1,9 4,7 6,4
* Incidenţa valorilor modificate semnificativ ale testelor de laborator se bazează pe
numărul de pacienţi testaţi, şi nu pe numărul total de pacienţi din cadrul studiului.
** Se reduce la 100 mg ZDV, la patru ore, atunci când doza a fost aprobată.
*** Hivid în asociaţie cu zidovudină. Din numărul menţionat, sunt excluşi 9 pacienţi, cărora
li s-a administrat zidovudină în cea mai mare parte a duratei studiului.
**** Definit ca o modificare semnificativă faţă de limita admisă şi ca fiind în afara limitelor
definite mai sus.

Reacţiile adverse clinice sau modificarea semnificativă din punct de vedere clinic a
valorilor testelor de laborator, care s-au constatat la pacienţii cu maladia HIV avansată,
care nu tolerau, sau asupra cărora tratamentul cu zidovudină nu a avut efect şi cărora li s-
a administrat Hivid (0,75 mg la 8 ore sau 0,375 mg la 8 ore) - în cadrul unui program
umanitar cu acces lărgit, sunt prezentate în Tabelele 3 şi 4. Aceasta este o categorie de
pacienţi a căror boală este mai avansată şi nu este comparabilă cu cea la care se referă
cele trei studii statistice menţionate anterior. De asemenea, rata de manifestare a reacţiilor
adverse pare mai scăzută, întrucât datele referitoare la inocuitatea tratamentului la aceşti
pacienţi acoperă o perioadă de numai 8 săptămâni în medie.

Tabelul 3: Procentul de pacienţi trataţi cu Hivid, care au manifestat reacţii adverse clinice *
 Acces lărgit
Comparaţia randomizată a dozelor pentru intoleranţă sau
eşec la ZDV
829 pacienţi
Hivid 0,75 mg la 8 ore Hivid 0,375 mg la 8 ore
403 pacienţi 426 pacienţi
% %
Reacţii adverse
Neuropatie periferică >=7,7 >=5,9
Stomatită ulcerativă >=1,7 >=1,2
Cefalee >=1,7 >=0,2
Rash >=1,5 >=1,2
Oboseală >=2,5 >=0,5
Greaţă >=1,2 >=1,4
Stomatită aftoasă >=1,0 >=1,2
Dureri abdominale >=1,0 >=0,5
* Se manifestă la un procent mai mare sau egal cu 1% din numărul pacienţilor; posibil sau probabil în legătură cu tratamentul cu Hivid.

Tabelul 4: Procentul de pacienţi la care s-a constatat modificarea semnificativă a

rezultatelor testelor de laborator*
Acces lărgit
Comparaţia randomizată a dozelor pentru intoleranţă sau eşec la ZDV
829 pacienţi
Hivid 0,75 mg la 8 ore Hivid 0,375 mg la 8 ore
403 pacienţi 426 pacienţi
% %
Modificarea semnificativă a rezultatelor testelor de
laborator
Anemie (< 7,6 g/dl) 3,0 2,8
Leucopenie ( < 1500 celule/mm3) 7,9 7,0
Neutropenie (< 750 celule/mm3) 6,6 6,6
Trombocitopenie (< 50.000 celule/mm3) 1,0 1,6
GOT (> 250 U/I) 1,0 1,4
GPT (> 250 U/I) 1,5 1,9
Fosfatază alcalină (> 625 U/I) 1,5 2,6
* Incidenţa valorilor modificate semnificativ ale testelor de laborator se bazează pe numărul de pacienţi testaţi, şi nu pe numărul total de
pacienţi din cadrul studiului.

Reacţiile adverse care pot fi asociate cu administrarea de Hivid şi care s-au manifestat la
mai puţin de 1% dintre pacienţii cărora li s-au administrat 0,75 mg de Hivid la 8 ore, în
cadrul programului umanitar cu acces lărgit, sunt prezentate mai jos: Organismul ca
întreg: pierdere în greutate, dureri toracice, bufeuri, indispoziţie, simptome de tip gripal,
extremităţile inferioare reci. Sistemul cardiovascular: hipertensiune. Tractul
gastrointestinal: diaree, vomă, dispepsie, flatulenţă, anorexie, pancreatită, nivel crescut de
amilază, dureri esofagiene. Sistemul osteomuscular: mialgie. Sistemul nervos: ameţeală,
afectări senzoriale, stupoare, agitaţie, crampe în muşchii picioarelor. Afectări psihice:
agitaţie, insomnie, plâns nemotivat. Sistemul respirator: tuse, dispnee. Piele: alopecie,
exantem maculopapular. Senzorial: tulburări de vedere. Tractul urinar: insuficienţă renală.
Administrarea medicamentului ca terapie asociată: Nu s-au constatat efecte secundare
neaşteptate în cursul studiului efectelor administrării asociate (a se consulta Tabelele 1 şi
2). Manifestarea reacţiilor adverse clinice pentru fiecare asociere de doze de Hivid şi
zidovudină nu diferă semnificativ. Nu s-a constatat o creştere a toxicităţii cunoscute atunci
când Hivid şi zidovudina au fost administrate concomitent, faţă de cea constată în cazul
administrării fiecăruia dintre medicamente, ca monoterapie.
Interacţiuni: Farmacocinetica medicamentului Hivid administrat în combinaţie cu
zidovudina a fost studiată pe un grup mic de pacienţi. Din datele obţinute, reise că
absorbţia, metabolismul şi eliminarea medicamentului Hivid sunt nemodificate atunci când
acesta se administrează împreună cu zidovudina. Nu s-au efectuat cercetări sistematice
ale efectelor altor medicamente, în afară de zidovudină, administrate concomitent cu Hivid.
Se va evita administrarea concomitentă a medicamentului Hivid şi a altor medicamente
care pot produce neuropatie periferică. Practic, se recomandă să nu se administreze
cloramfenicol, iodochinol, etionamidă, aur, ribavirină, vincristină, cisplatină, glutetimidă,
hidralazină şi nitrofurantoină împreună cu Hivid. În cazul în care este necesară
administrarea de metronidazol, se recomandă ca tratamentul cu Hivid să fie temporar
întrerupt şi să se efectueze un examen atent pentru depistarea semnelor de neuropatie
periferică, înainte de a relua tratamentul cu Hivid. Este evident că administrarea
concomitentă a anumitor medicamente împreună cu Hivid poate fi necesară pentru
prevenirea şi tratarea unor infecţii oportuniste asociate maladiei HIV. Pacienţii care iau
medicamente de tipul dapsonă, fenitoină, isoniazidă sau piridoxină vor fi supuşi unor teste
frecvente pentru depistarea timpurie a simptomelor de neuropatie periferică. Tratamentul
cu Hivid va fi întrerupt temporar atunci când este necesară administrarea unor
medicamente care pot produce pancreatită. De exemplu, atunci când se administrează
intravenos pentamidină pentru tratarea pneumoniei cu Pneumocystis carinii, tratamentul
cu Hivid va fi întrerupt pe această perioadă, cât şi timp de două săptămâni după aceea,
pentru eliminarea completă din organism a pentamidinei. Medicamentele toxice pentru
rinichi, ca de exemplu amfotericina, pot potenţa efectele toxice asupra rinichilor sau
acţiona sinergic cu Hivid atunci când sunt administrate concomitent, sau pot mări riscul
apariţiei neuropatiei periferice sau a altor efecte toxice ale Hivid, prin afectarea clearance-
ului renal. Prin urmare, pacienţii care necesită administrarea unuia dintre aceste
medicamente în asociaţie cu Hivid vor fi supuşi în mod frecvent unor teste clinice şi de
laborator, conform recomandărilor medicului curant, iar tratamentul cu Hivid va fi întrerupt
imediat atunci când se observă o afectare a funcţiei renale.
Supradozare: În cursul unui studiu pentru stabilirea dozei, în care Hivid (zalcitabină) a fost
administrat în doze de 25 de ori mai mari decât doza recomandată în mod curent, un
pacient a întrerupt tratamentul cu Hivid după o săptămână şi jumătate, în urma apariţiei
exantemului şi a febrei. Nu se cunoaşte un antidot pentru supradozarea Hivid. Absenţa
experienţei referitoare la supradozarea acută face imposibilă definirea sechelelor şi
estimarea eficienţei unui antidot, în prezent. Nu se cunoaşte dacă Hivid (zalcitabină) poate
fi dializat pe cale peritoneală sau prin hemodializă. Valabilitate: Medicamentul trebuie
utilizat până la data de expirare (EXP), marcată pe ambalaj.

Producător: F. Hoffmann-La Roche

H-KETOCONAZOL
ketoconazolum
Prezentare farmaceutică: Comprimate conţinând 200 mg ketoconazol, excipienţi q. s., în
cutii a 10 comprimate (folie x 10 comprimate sau flacon x 10 comprimate)
Acţiune terapeutică: Derivat azolic (imidazol substituit), antifungic sistemic cu spectru
larg faţă de dermatofiţi (Microsporum, Tricophyton, Epidermophyton), levuri (Candida,
Pityrosporum, Torulopsis, Cryptococcus), fungi dimorfice (Blastomyces, Coccidoides,
Histoplasma, Paracoccidoides), eumicete (Aspergillus, Sporothrix), actinomicete
(Actinomadura, Streptomyces), unele ficomicete (Absidia, Mortierella), bacterii
grampozitive (Staphylococcus aureus, Staphylococcus epidermidis) şi unii anaerobi.
Concentraţia minimă inhibitorie (CMI) faţă de majoritatea fungilor variază între 0,125-0,5
mcg/ml. Mecanismul de acţiune al ketoconazolului este atribuit deteriorării membranei
celulare fungice prin mărirea permeabilităţii acesteia ca urmare a acţiunii directe şi a
inhibării biosintezei de ergosterol - componenta lipidică a membranei fungice.
Farmacocinetică: După administrare orală absorbţia din tractul gastrointestinal este
incompletă, cu mari variaţii individuale, mediul acid fiind favorabil, fără a fi semnificativ
influenţată de alimente. Concentraţia plasmatică maximă (Cmax) după doza de 200 mg se
atinge la 2 ore de la administrare şi este de 2,9-6,9 mcg/ml. Trece puţin în lichidul
cefalorahidian şi în laptele matern. Biodisponibilitatea variază dependent de doza
administrată şi este peste 50% din aceasta; circulă puternic legat de proteinele plasmatice,
este intens metabolizat cu excreţie biliară şi în fecale (sub formă de metaboliţi inactivi) şi
urinară (neschimbat). T1/2 este de 6 - 9 h. Poate dezvolta rezistenţă.
Indicaţii: Infecţii ale pielii, părului şi unghiilor induse de dermatofiţi (dermatomicoze,
onicomicoze, pitiriazis capitis, pitirosporum foliculitis, candidoza mucocutanată cronică)
când tratamentul local este inpracticabil sau a eşuat; infecţii recidivante cu Candida pe tub
digestiv şi vagin; micoze sistemice localizate sau diseminate ca histoplasmoza pulmonară,
paracoccidioidomicoza diseminată, candidoza sistemică, blastomicoza; tratamentul
profilactic al pacienţilor cu mecanism imunitar deficitar.
Mod de administrare: Tratamentul se individualizează. În general se recomandă: adulţi:
infecţii ale pielii: 200 mg/zi în timpul mesei, doză ce poate fi crescută la 400 mg/zi (două
comprimate), într-o singură priză; candidoza vaginală: 400 mg/zi (două comprimate), o
dată, în timpul mesei. Copii: de 15-30 kg: 1/2 comprimat/zi o dată în timpul mesei; peste
30 kg: la fel ca la adulţi. Tratamentul profilactic al pacienţilor imunodeficitari: adulţi: 400
mg/zi (două comprimate). Copii: 4-8 mg/kg corp/zi. Durata tratamentului este în funcţie de
evoluţia simptomatologiei şi reactivitatea pacientului.
Reacţii adverse: Uneori: tulburări gastrointestinale minore: greaţă, vomă, senzaţie de
plenitudine, vărsături, dureri abdominale, constipaţie sau diaree; tulburări hepatice
marcate prin alterarea reversibilă a testelor funcţionale, necroza hepatică acută (foarte rar
la pacienţii cu afecţiuni hepatice în antecedente); efecte neurologice de obicei minime:
cefalee, ameţeli, fotofobie, parestezii; reacţii de hipersensibilizare: înroşirea pielii, erupţii,
prurit, reacţii alergice; efecte endocrine: ginecomastie şi oligospermie, alterarea efectului
ACTH asupra creşterii concentraţiei de cortizol plasmatic (rar, la doze mari); efecte
hematologice (rar).
Contraindicaţii: Hipersensibilitate la ketoconazol sau alţi derivaţi imidazolici antifungici;
nu se administrează pacienţilor cu afecţiuni acute sau cronice hepatice.
Precauţii: Pacienţii supuşi tratamentului de lungă durată vor fi atenţionaţi cu privire la
simptomele unei afectări hepatice: oboseală anormală, urină închisă la culoare, fecale
decolorate; la instituirea tratamentului cu ketoconazol se vor evita factorii care sporesc
riscul acestei afectări hepatice: antecedente hepatice, intoleranţă la medicament,
tratament cu griseofulvină, utilizarea concomitentă a unor medicamente hepato-toxice;
tratamentul de lungă durată impune monitorizarea funcţiilor hepatice prin verificări
repetate: dacă testele sunt pozitive tratamentul se întrerupe; după tratamentul cu
griseofulvină este necesar să se facă o pauză de o lună înainte de începerea tratamentului
cu ketoconazol; se administrează cu prudenţă femeilor însărcinate, numai în cazurile în
care avantajele posibile justifică riscurile probabile de afectare hepatică; se recomandă
renunţarea la alăptare pe durata tratamentului.
Interacţiuni: Antiacidele: reduc absorbţia ketoconazolului; de aceea administrarea de
antiacide, anticolinergice şi anti H2 se face la 2 ore după ketoconazol; ketoconazolul
modifică efectul anticoagulantelor cumarinice, ceea ce necesită monitorizarea efectului
anticoagulant; asocierea cu rifampicina, eritromicina şi tetracicline reduce activitatea
antifungică a ketoconazolului.
Condiţii de păstrare: În ambalajul original, ferit de lumină, umiditate şi căldură. Termen
de valabilitate: 2 ani.

Producător: AC Helcor
H-KETOTIFEN
ketotifenum
Prezentare farmaceutică: Comprimate conţinând hidrogenfumarat de ketotifen,
echivalent cu 1 mg ketotifen, excipienţi q. s., în cutii a 20 comprimate (două folii x 10
comprimate sau flacon x 20 comprimate).
Acţiune terapeutică: Derivat benzocicloheptatiofenic, antiastmatic profilactic şi antialergic
cu proprietăţi antihistaminice şi antianafilactice pronunţate. Acţionează printr-un mecanism
complex atribuit inhibării secreţiei şi/sau eliberării histaminei şi a altor mediatori la nivelul
mastocitelor, blocării receptorilor H1, inhibării fosfodiesterazei, antagonizării unor efecte
ale PAF. Are eficacitate marcată în tratamentul profilactic al astmului bronşic, determinând
reducerea frecvenţei, intensităţii şi duratei crizelor până la anihilarea lor prin ameliorarea
suferinţei astmatice şi prin redresarea funcţiei pulmonare, facând totodată posibilă
reducerea sau chiar suprimarea medicaţiei complementare (bronhodilatatoare,
corticosteroizi). Eficacitatea terapeutică atinge valori maxime după câteva săptămâni,
până la 2- 3 luni de tratament.
Farmacocinetică: Este absorbit rapid şi complet din comprimate, fără risc de acumulare.
Concentraţia plasmatică maximă (Cmax) se atinge după 1-2 h, biodisponibilitatea fiind de
50% din doza administrată; se leagă 75% de proteinele plasmatice şi se elimină în cea
mai mare parte în urină sub formă de metaboliţi, îndeosebi derivaţi glucuronici. T1/2 este
de 6-10 ore.
Indicaţii: Profilaxia astmului bronşic (toate formele, inclusiv cele mixte), bronşitelor
alergice, complicaţiilor astmatice ale febrei de fân; tratamentul profilactic şi curativ al
alergiilor pluriorganice, rinitelor şi conjunctivitelor alergice, reacţiilor cutanate alergice; nu
este eficace în crizele de astm!
Mod de administrare: Adulţi: câte un comprimat de două ori pe zi, dimineaţa şi seara, în
timpul meselor; dacă este nevoie, doza poate fi crescută până la două comprimate de
două ori pe zi. La pacienţii predispuşi la sedare se va institui o posologie progresivă în
prima săptămână de tratament, începând cu 1/2 comprimat de două ori pe zi sau un
comprimat seara la culcare, până la atingerea dozei terapeutice. Copii cu greutate sub 25
kg: 1/2 comprimat de două ori pe zi; peste 25 kg: un comprimat de două ori pe zi.
Reacţii adverse: Bine tolerat, cu excepţia sedării care poate apărea la începutul
tratamentului şi pare a fi de scurtă durată. Cele mai comune reacţii adverse sunt: sedarea,
oboseala, uşor discomfort, ameţeli uşoare, creşterea greutăţii mai ales la copii, uscarea
gurii. Mai puţin frecvente sunt: greaţa, voma, durerile de cap; acestea dispar în general în
mod spontan în cursul tratamentului, uneori în câteva zile.
Contraindicaţii: Hipersensibilitate la medicament, copii sub 3 ani.
Precauţii: După instituirea tratamentului cu ketotifen, medicaţia antiastmatică în curs, mai
ales corticoterapia şi cea cu ACTH, nu va fi întreruptă brusc pentru că există pericolul
instalării unei insuficienţe corticosuprarenale, în special la pacienţii corticodependenţi; în
cazul unor infecţii intercurente tratamentul cu ketotifen va fi completat cu o medicaţie
antiinfecţioasă specifică; pacienţilor care prezintă la începutul tratamentului fenomene de
afectare a reactivităţii li se recomandă atenţie la conducerea autovehiculelor sau
exercitarea activităţilor profesionale cu solicitare neuromotorie; deşi nu există dovezi ale
unui efect teratogen, se va administra femeilor însărcinate, în special în primele 3 luni de
sarcină, şi mamelor care alăptează, numai dacă este strict necesar.
Interacţiuni: Ketotifenul potenţează efectele sedativelor, hipnoticelor, antihistaminicelor,
alcoolului; asocierea lor se va evita; nu se recomandă administrarea concomitentă cu
antidiabetice orale datorită riscului unei posibile trombocitopenii reversibile.
Supradozare: Se manifestă prin: moleşală până la sedare gravă, confuzie, dezorientare,
tahicardie şi hipertensiune, convulsii, hiperexcitabilitate la copii, comă reversibilă. Dacă
supradozarea este recentă se va efectua spălătură gastrică; se va institui tratament
simptomatic şi monitorizare cardiovasculară. În caz de excitaţie şi convulsii se vor
administra barbiturice cu acţiune de scurtă durată şi benzodiazepine.
Condiţii de păstrare: În ambalajul original, ferit de lumină, umiditate şi căldură.
Valabilitate: 2 ani.

Producător: AC Helcor
HOLOXAN
iphosphamidum
Compoziţie: 1 flacon Holoxan 200 mg conţine 200 mg ifosfamidă; Holoxan 500 mg
conţine 500 mg ifosfamidă; Holoxan 1 g conţine 1 g ifosfamidă; Holoxan 2 g conţine 2 g
ifosfamidă ca substanţă uscată pentru prepararea de soluţie injectabilă.
Indicaţii: Holoxan va fi administrat exclusiv de către oncologi sau de către medici cu
experienţă în oncologie. Este indicat în tumorile inoperabile sensibile la ifosfamidă, cum
sunt: carcinomul bronşic, carcinomul ovarian, tumorile testiculare, sarcoamele ţesuturilor
moi, cancerul mamar, carcinomul pancreatic, carcinomul endometrial, limfoamele maligne.
Observaţie specială: La apariţia cistitelor cu macro- sau microhematurie, pe durata
tratamentului cu Holoxan, se va întrerupe tratamentul până la normalizarea situaţiei.
Contraindicaţii: Holoxan este contraindicat în: sensibilitate cunoscută la ifosfamidă;
depleţie medulară marcată (mai ales în cazul pacienţilor anterior trataţi cu chimioterapice
sau supuşi radioterapiei); infecţii active; insuficienţă renală sau obstrucţii ale tractului
urinar; cistite; perioada de sarcină (a se vedea observaţiile speciale); perioada de alăptare.
Observaţie: Înaintea începerii tratamentului este necesară excluderea sau corectarea
oricărei obstrucţii a tractului urinar, cistitelor, infecţiilor şi dezechilibrelor hidro-electrolitice.
În general, Holoxan, ca şi celelalte citostatice, trebuie administrat cu precauţie în cazul
bolnavilor în vârstă, al celor taraţi şi pacienţilor anterior supuşi radioterapiei. Pacienţii cu
depleţie a sistemului imunitar, cum ar fi cei cu diabet zaharat, cu insuficienţe hepatice şi
renale cronice, cer o atenţie deosebită. Pacienţii cu metastaze cerebrale, cerebropatii
şi/sau insuficienţă renală acută trebuie ţinuţi sub o atentă observaţie.
Sarcină şi alăptare: Într-o indicaţie vitală, pe parcursul primului trimestru de sarcină, este
absolut necesară o consultaţie privind evacuarea produsului de concepţie. După primul
trimestru de sarcină, dacă terapia nu poate fi întârziată şi pacienta doreşte să menţină
sarcina, chimioterapia se va efectua după informarea pacientei asupra riscului teratogen
minim, dar posibil. Se va interzice alăptarea pe durata tratamentului cu Holoxan. Măsuri
contraceptive: Ifosfamida poate provoca anomalii congenitale. Nu este recomandată
concepţia pe durata tratamentului cu Holoxan. Bărbaţii care vor urma tratamentul cu
Holoxan vor trebui informaţi asupra posibilităţii prelevării şi conservării spermei anterior
efectuării tratamentului. În cazul în care concepţia are totuşi loc pe perioada efectuării
tratamentului cu ifosfamidă, cuplul va trebui să efectueze un consult genetic al produsului
de concepţie. Perioada de după efectuarea tratamentului cu ifosfamidă în care este
interzisă concepţia se stabileşte în funcţie de prognosticul afecţiunii primare şi de dorinţa
cuplului de a avea un copil. Trebuie, de asemenea, apelat la consultul genetic.
Reacţii adverse: Pacienţii care efectuează tratament cu Holoxan pot acuza următoarele reacţii
adverse: Mielosupresie. Pot apărea diferite grade de mielosupresie (leucopenie, trombocitopenie,
anemie) depinzând de doza de ifosfamidă. De obicei trebuie luate în considerare leucopenia (cu
riscul infecţiilor potenţial letale) şi trombocitopenia (cu riscul hemoragiilor). Cele mai joase valori
ale leucocitelor şi trombocitelor se înregistrează la o săptămână sau două de la debutul tratamentului
cu Holoxan, valori care se normalizează după aproximativ 3-4 săptămâni. Anemia apare de obicei
după mai multe cicluri de chimioterapie. Tratamentele în care ifosfomida se combină cu alţi agenţi
mielosupresori pot necesita ajustarea dozei. Tratamentele în doză unică, cu o cantitate crescută de
ifosfamidă conduc mult mai frecvent la leucopenie decât tratamentele cu doze fracţionate. Se poate
prevedea o mielosupresie mai accentuată la pacienţii anterior trataţi (chimio- sau radioterapic) sau
la cei cu insuficienţă renală. În cazul tratamentului cu ifosfamidă, ca şi cu oricare alt agent
antineoplazic, precum şi în intervalele dintre ciclurile de chimioterapie, trebuie efectuată
numărătoarea leucocitelor şi formula leucocitară. Depinzând de tabloul hematologic, se vor face
ajustările necesare ale dozei de Holoxan (vezi tabelul). Observaţie: Indicaţii pentru reducerea dozei
de ifosfamidă în caz de depleţie medulară.
Nr. leucocite Nr. trombocite -
> 4.000 >100.000 100% din doza planificată
4.000 - 2.500 100.000 - 50.000 50% din doza planificată
< 2.500 < 50.000 amânare până la normalizarea valorilor sau decizie de la caz la caz

Urotoxicitate şi nefrotoxicitate: Cistita hemoragică (macro- şi microhematuria) este o

complicaţie frecventă, depinzând de doza de ifosfamidă administrată. Observaţie: Dozarea
fracţionată, hidratarea adecvată, menţnerea echilibrului hidro-electrolitic, precum şi
administrarea concomitentă de Uromitexan (mesna) pot reduce drastic frecvenţa apariţiei
şi severitatea manifestărilor cistitei hemoragice. În timpul tratamentul cu ifosfamidă pot să
apară ocazional disfuncţii renale la nivel glomerular cu o creştere a creatininei şi o scădere
a clearance-ului creatininei. Mai frecvente sunt disfuncţiile tubulare cu hiperaminoacidurie,
fosfaturie, acidoză sau proteinurie. Nefropatiile severe sunt rare. Posibili factori de risc ai
apariţiei disfuncţiilor renale glomerulare sunt dozele crescute de ifosfamidă şi
administrarea asociată a drogurilor conţinând compuşi cu platină. Factorii de risc ai
disfuncţiilor renale la nivel tubular sunt: nefrectomia, tratamentul adiţional cu citostatice
conţinând compuşi cu platină sau iradierea abdomenului cu includerea rinichilor sau a
rinichiului restant în urma nefrectomiei unilaterale. Este necesară o atenţie deosebită la
administrarea concomitentă tratamentului cu ifosfamidă a altor medicamente nefrotoxice,
cum sunt aminoglicozidele, acyclovir sau amfotericina B. Aceste medicamente nu
potenţează disfuncţia renală tubulară, dar pot determina alterarea progresivă a funcţiei
glomerulare. În rare cazuri, pacienţi cu disfuncţii renale tubulare cronice pot dezvolta
sindromul Fanconi având drept consecinţă osteomalacia (la adulţi). Factorii predispozanţi
sunt dozele cumulate ale ifosfamidei şi vârsta redusă (mai ales la copii sub 3 ani). Din
aceste motive, se va evalua atent funcţia renală glomerulară şi tubulară înaintea
tratamentului cu ifosfamidă urmând ca pe parcursul şi după acesta să se verifice
permanent parametrii funcţiei renale. Pe parcursul tratamentului de lungă durată cu
ifosfamidă este necesară asigurarea unei diureze normale, urmărindu-se constant şi
funcţia renală, acest lucru fiind valabil în mod special la copii. În cazul nefropatiilor în stadii
incipiente este de aşteptat ca tratamentul cu ifosfamidă să ducă la o alterare ireversibilă a
funcţiei renale. Din aceste motive este necesară o evaluare atentă a raportului
risc/beneficii. O atenţie deosebită trebuie acordată pacienţilor cu nefrectomie unilaterală,
insuficienţă renală sau celor anterior trataţi cu medicamente nefrotoxice (de ex. cisplatină).
La aceşti pacienţi, frecvenţa şi intensitatea mielo-, nefro- şi neurotoxicităţii sunt crescute.
Sistem nervos central: În 10% - 20% din cazuri, la câteva ore până la câteva zile după
începerea tratamentului cu ifosfamidă, pacienţii pot dezvolta encefalopatie. Factorii de risc
sunt starea generală a pacientului, insuficienţa renală (creatinina > 1,5 mg/dl), tratamentul
precedent cu medicamente nefrotoxice (de ex. cisplatina), obstrucţiile post-renale (de ex.
tumorile pelvine). Alţi posibili factori de risc sunt vârsta, alcoolismul, nivelele scăzute ale
albuminei serice şi ale bicarbonatului, disfuncţii hepatice sau administrarea concomitentă
de antiemetice. Cel mai frecvent simptom al encefalopatiei este apatia, care poate evolua
spre somnolenţă şi comă. Alte simptome pot fi astenia, tulburările de memorie, psihozele
depresive, dezorientare, confuzie, halucinaţii, sindrom cerebelos, incontinenţă şi convulsii.
Aceste manifestări sunt de obicei reversibile şi dispar la câteva zile de la administrarea
ultimei doze de ifosfamidă. Evoluţiile severe sunt rare, iar cele letale excepţionale şi au
apărut doar la cazurile tratate cu doze crecute de ifosfamidă. Printr-o dozare fracţionată a
ifosfamidei, encefalopatiile sunt mai puţin frecvente şi mai puţin grave. Observaţii: Datorită
toxicităţii ifosfamidei la nivelul SNC, pacienţii trebuie atent monitorizaţi. În cazul apariţiei
encefalopatiei, tratamentul cu ifosfamidă va fi întrerupt fără a mai fi reluat. Se va întrerupe
sau se vor administra extrem de prudent alte medicamente de sferă neurologică
(antiemetice, sedative, narcotice sau antihistaminice).
Alte reacţii adverse: Greţurile şi vărsăturile sunt efecte adverse dependente de doză.
Forme moderate sau severe ale acestora pot fi întâlnite în aproximativ 50% din cazuri. O
altă reacţie adversă este alopecia reversibilă care poate apărea la până 100% dintre
pacienţi, dependent de durata tratamentului şi dozele administrate. Datorită mecanismului
său de acţiune, ifosfamida poate provoca o disfuncţie a spermatogenezei cu azoospermie
consecutivă sau oligospermie persistentă, respectiv tulburări de ovulaţie uneori ireversibile
cu amenoree consecutivă şi nivele reduse ale hormonilor gonadotropi. Adiţional mai pot
apărea: În cazuri izolate fibroza pulmonară interstiţială cronică. A fost raportat un singur
caz cu edem pulmonar alergo-toxic; în cazuri izolate a apărut SIADH (sdr. Schwartz-
Bartter, Syndrome of Inadequate ADH-secretion) cu hiponatremie şi retenţie hidrică; în
rare cazuri inflamaţii cutanate şi ale mucoaselor; reacţii de hipersensibilizare, uneori
ajungându-se la şoc; rar, tulburări de vedere şi de concentrare. Ocazional se poate
constat o creştere a enzimelor hepatice şi/sau a bilirubinei. Anorexia, diareea, constipaţia,
flebitele sau febra sunt relativ mai frecvente. Polineuropatiile, pneumoniile şi tulburările de
vedere sau o reactivitate crescută la radiaţii au fost raportate izolat. Au mai fost raportate
cazuri de aritmii supraventriculare sau ventriculare, modificări ale segmentluui ST - T şi
insuficienţă cardiacă după administrarea de doze ridicate de ifosfamidă şi/sau după pre-
tratament sau tratament concomitent cu antracicline. În acest context, este necesar încă o
dată a accentua asupra monitorizării hidro-electrolitice a pacientului şi asupra atenţiei
deosebite ce trebuie acordată celor cu cardiopatii preexistente. Asemănător tratamentului
cu citostatice în general şi cu agenţi alchilanţi în special, tratamentul cu ifosfamidă
presupune riscul recurenţei tumorale şi a sechelelor la distanţă în timp faţă de momentul
tratamentului.
Precauţii: Pentru a limita sau ameliora reacţiile adverse sunt necesare următoarele teste
şi/sau determinări: administrarea periodică de antiemetice; formula leucocitară etc.;
investigarea periodică a funcţiei renale; investigarea periodică biochimică a urinei şi a
sedimentului urinar. În cazul existenţei unei insuficienţe renale sau hepatice înaintea
debutului terapiei, administrarea de Holoxan trebuie evaluată pentru fiecare pacient în
parte. Se recomandă ca pacienţii trataţi cu Holoxan să fie monitorizaţi cu atenţie. Este
esenţială asigurarea unei diureze corespunzătoare. Starea febrilă şi/sau leucopenia
necesită administrarea profilactică de antibiotice şi/sa antimicotice. Va trebui acordată o
atenţie deosebită igienei bucale.
Interacţiuni cu alte medicamente: Mielotoxicitatea poate creşte ca rezultat al interacţiunii
cu alte citostatice sau cu radiaţiile. Ifosfamida poate intensifica efectele cutanate datorate
iradierii. Administrarea anterioară sau concomitentă de agenţi nefrotoxici cum sunt
cisplatina, aminoglicozidele, acyclovir-ul sau amfotericina B pot amplifica efectele
nefrotoxice ale ifosfamidei şi, consecutiv, efectele hematotoxice şi neurotoxice (SNC).
Datorită efectelor imunosupresoare ale ifosfamidei pot apărea răspunsuri
necorespunzătoare în cazul administrării unor vaccinuri. Leziunile respective pot fi
determinate de administrarea unor vaccinuri cu virusuri vii. Utilizarea concomitentă de
ifosfamidă poate creşte efectul anticoagulant al warfarinei, crescând astfel riscul unor
hemoragii. În analogie cu ciclofosfamida se pot presupune următoarele interacţiuni:
acţiunea mielusupresoare poate fi amplificată de administrarea concomitentă de alopurinol
şi hidroclortiazidă; efectele dar şi toxicitatea pot fi crescute de administrarea concomitentă
de clorpromazină, triiodotironină sau inhibitori de aldehid-dehidrogenază cum ar fi
disulfiramul; tratamentul poate creşte efectul hipoglicemiant al medicamentelor conţinând
sulfoniluree; administrarea anterioară sau concomitentă de fenobarbital, fenitoină implică
inducerea enzimelor microsomale şi implicit o creştere a vitezei de metabolizare a
ifosfamidei; tratamentul cu ifosfamidă poate creşte efectul miorelaxant al suxametoniului.
Posologie şi mod de administrare: Tratamentul trebuie efectuat de către un oncolog cu
experienţă. Dozarea trebuie adaptată fiecărui pacient în parte în mod individual. În cazul
monoterapiei la adulţi, cea mai uzuală schemă terapeutică se bazează pe administrări
fracţionate. În absenţa unor indicaţii individualizate, următoarele recomandări pot servi
drept ghid. În general Holoxan se administrează intravenos în doze divizate de 1,2 - 2,4
g/m2 suprafaţă corporală (până la 60 mg/kg corp) zilnic, timp de 5 zile consecutiv (durata
acestor perfuzii este de 30 - 120 min, depinzând de volumul de perfuzat. Holoxan poate fi
administrat şi în doză unică, de obicei sub formă de perfuzie prelungită timp de 24 ore.
Doza administrată este de 5 g/m2 suprafaţă corporală (125 mg/kg corp) şi nu trebuie să
depăşească 8 g/m2 suprafaţă corporală (200 mg/kg corp) pe ciclu terapeutic.
Administrarea în doză unică poate produce efecte hemato-, nefro-, uro- şi neurotoxice
crescute. Se va acorda o deosebită atenţie soluţiei de ifosfamidă, care nu va trebui să
depăşească 4%. În terapia combinată cu alte citostatice, dozele de ifosfamidă trebuie
adaptate tipului de schemă terapeutică. Observaţii: Datorită urotoxicităţii sale, ifosfamida
trebuie administrată în principiu împreună cu mesna. Alte forme de toxicitate, precum şi
efectele ifosfamidei nu sunt influenţate de administrarea de mesna. În cazul apariţiei
micro- şi/sau macrohematuriei pe parcursul tratamentului cu ifosfamidă, administrarea
acesteia se va întrerupe până la recuperarea pacientului din acest punct de vedere.
Datorită faptului că efecul citostatic al ifosfamidei se manifestă numai după activarea
hepatică, nu există pericolul apariţiei leziunilor tisulare în cazul administrărilor accidentale
paravenoase.
Mod de administrare şi durata tratamentului: Ciclurile terapeutice se pot repeta la
fiecare 3-4 săptămâni. Aceste intervale vor depinde de numărul leucocitelor şi de
recuperarea pacientului în urma unor efecte secundare. Administrarea de uroprotectori cu
mesna (Uroprotector, Uromitexan) va trebui menţinută. Determinarea la intervale regulate
a numărului de leucocite, a funcţiei renale şi analiza urinei inclusiv examinarea
sedimentului urinar sunt absolut necesare. Este indicată administrarea de antiemetice, a
căror acţiune asupra SNC, alături de cea a ifosfamidei şi mesna trebuie a fi luată în
considerare.
Prepararea soluţiei: Manipularea Holoxan va trebui întotdeauna efectuată în concordanţă
cu precauţiile ce se impun la manevrarea de agenţi citotoxici. Pentru a prepara o soluţie
izotonă 4% de ifosfamidă, pregătită pentru administrare intravenoasă, va fi necesar lichid
de dizolvare în următoarele cantităţi:
Holoxan 200 mg 500 mg 1g 2g
Lichid de dizolvare 5 ml 13 ml 25 ml 50
ml
Substanţa uscată se dizolvă rapid dacă este agitată viguros timp de 0,5-1 min după
adăugarea lichidului de dizolvare. Dacă substanţa nu se dizolvă imediat şi complet este
indicat a se lăsa flaconul nemişcat timp de câteva minute. Soluţia preparată poate fi
păstrată timp de 24 h, dacă temperatura nu este mai mare de +8C. Pentru perfuzii de
scurtă durată (aprox. 30-120 min) soluţia de Holoxan pregătită conform indicaţiilor
anterioare se diluează în 250 ml soluţie. Ringer, soluţie de glucoză 5% sau ser fiziologic.
Pentru perfuziile de 24 h cu Holoxan în doze mari, soluţia preparată (de ex. 5 g/m2
suprafaţă corporală) trebuie diluată în aprox. 3 l de soluţie glucoză 5% şi/sau ser fiziologic.
Observaţie specială: Datorită acţiunii alchilante, ifosfamida este o substanţă mutagenă şi
potenţial carcinogenă. Din acest motiv, va trebui evitat contactul direct al substanţei cu
pielea sau mucoasele.
Recomandări: Holoxan nu trebuie păstrat la temperaturi mai mari de +25 grade Celsius!
Holoxan nu trebuie utilizat după data expirării înscrisă pe ambalaj. Soluţia de Holoxan
trebuie utilizată în termen de 24 ore de la preparare (a nu se depozita la temperaturi mai
mari de +8 grade Celsius). A nu se păstra la îndemâna copiilor!
Formă de prezentare: Flacoane de 200 mg Holoxan - cutii cu 10 flacoane; flacoane de
500 mg Holoxan - cutii cu 1 şi 10 flacoane; flacoane de 1 g Holoxan - cutii cu 1 şi 10
flacoane; flacoane de 2 g Holoxan - cutii cu 1 şi 10 flacoane. Holoxan poate fi eliberat
numai pe bază de prescripţie medicală.

Producător: Asta Medica

HUMALOG
insulina Lispro
Descriere: Acest analog al insulinei umane Lilly se deosebeşte de alte insuline întrucât
are o structură unică, îşi face efectul foarte rapid şi are un timp scurt de acţiune. Insulina
Lispro trebuie administrată cu cel mult 15 minute înainte de mese. Orice schimbare a
tipului de insulină trebuie făcută numai sub supraveghere medicală. Schimbări ale purităţii,
concentraţiei, mărcii de insulină (sau a producătorului), a tipului de insulină (regular, NPH,
lentă etc.), a speciei de provenienţă (vacă, porc, combinaţii vacă-porc, umană) şi/sau a
metodei de producere (ADN recombinant vs. insulină de provenienţă animală), pot duce la
necesitatea schimbării dozei. În cazul pacienţilor cărora li se administrează insulina Lispro
- Humalog, este necesară uneori schimbarea dozei în raport cu cea utilizată în cazul altor
tipuri de insuline. Dacă sunt necesare modificări, acest lucru va deveni evident chiar de la
prima doză sau din primele săptămâni sau luni de tratament. Lispro este sintetizată dintr-o
tulpină inofensivă de Escherichia coli special creată în laborator, modificată genetic prin
adăugarea genelor responsabile de producerea acestui analog de insulină umană. Lispro
este alcătuită din cristale lispro de zinc-insulină dizolvate într-un lichid clar. Insulina Lispro
nu are adăugat nimic care să-i modifice viteza sau durata de acţiune. În comparaţie cu
insulina regulară îşi face efectul mai rapid şi are o durată de activitate mai scurtă. Efectul
rapid al insulinei Lispro obligă la administrarea acesteia cât mai apropiat de mese. Timpul
de acţiune al oricărui tip de insulină variază considerabil de la o persoană la alta sau chiar
la aceeaşi persoană în momente diferite. Durata de acţiune a insulinei Lispro ca şi a
celorlalte preparate de insulină, depinde de doză, locul de injectare, volumul sanguin,
temperatură şi activitate fizică. Lispro este o soluţie sterilă. Preparatele de Lispro trebuie
administrate subcutanat sau chiar intramuscular, ori intravenos dacă este indicat.
Concentraţia insulinei Lispro în flacoane de 10 ml este de 40 de unităţi/ml (U-40).
Concentraţia de Lispro în cartuşele de 1,5 ml şi 3,0 ml este de 100 de unităţi/ml (U-100 ).
Identificare: Insulina Lispro în fiole şi cartuşe produsă de Eli Lilly & Company are marca
înregistrată Humalog. Cartuşele de Humalog se comercializează în cutii de câte 5. Aceste
cartuşe se potrivesc la penurile pentru insulină compatibile cu pen-urile B-D pentru
cartuşe, B-D Pen + TM: (B-D Pen Ultra TM), Lilly Diapen I şi Lilly Diapen II. Cartuşele care
conţin insulina Lispro sunt concepute astfel încât să nu fie posibil amestecul mai multor
tipuri de insulină şi nici reutilizarea cartuşului. Insulina Lispro este un lichid clar, incolor,
având aspectul şi consistenţa apei limpezi. Nu utilizaţi insulina dacă este tulbure,
precipitată, dacă îşi schimbă culoarea sau dacă sunt vizibile particule solide.
Condiţii de păstrare: Flacoane: Insulina Lispro trebuie păstrată la rece, la frigider, dar nu
la congelator. Dacă nu este posibil să păstraţi la frigider flaconul de insulină Lispro pe care
îl utilizaţi, acesta poate fi păstrat şi la temperatura camerei (sub 30 grade Celsius) până la
28 de zile atâta timp cât nu este expus la sursa directă de căldură şi lumină. Nu utilizaţi
insulina Lispro dacă în prealabil a fost congelată. Nu utilizaţi flaconul cu insulină Lispro
după expirarea datei înscrise pe etichetă. Cartuşe: Insulina Lispro trebuie păstrată la
frigider, dar nu la congelator. Pen-ul şi cartuşul de insulină Lispro pe care le folosiţi nu
trebuie păstrate la frigider, dar trebuie păstrate într-un loc cât mai răcoros posibil (sub 30
grade Celsius) şi ferite de lumină şi caldură. Nu folosiţi insulina Lispro dacă a fost
îngheţată. Dacă insulina nu a fost păstrată la rece (frigider), cartuşele trebuie aruncate
după 28 de zile, chiar dacă sunt pline. Nu utilizaţi insulina Lispro după expirarea datei
înscrisă pe etichetă. Amestecarea Humalog cu insuline umane cu timp de acţiune
prelungit: 1. Insulina Lispro se amestecă cu insuline umane cu timp de acţiune prelungit
numai după sfatul medicului. 2. Trageţi în seringă o cantitate de aer egală cu cea de
insulină cu timp de acţiune prelungit. Introduceţi acul în flaconul cu insulină cu timp de
acţiune prelungit şi injectaţi aerul în flacon. Scoateţi acul. 3. În acelaşi mod injectaţi aer în
flaconul cu insulină Lispro, dar de data aceasta nu mai scoateţi acul. 4. Întoarceţi invers
flaconul şi seringa. 5. Asiguraţi-vă că vârful acului este introdus în interiorul flaconului de
Lispro şi apoi trageţi în seringă cantitatea exactă de insulină. 6. Verificaţi dacă nu cumva
sunt bule de aer în seringă înainte de a scoate acul; aceasta ar putea reduce cantitatea de
insulină Lispro din seringă. Dacă se formează bule de aer, pentru a le elimina, ţineţi
seringa în poziţie dreaptă şi bateţi uşor cu degetul părţile ei laterale până când bulele
ajung în partea superioară a seringii. Eliminaţi apoi aerul şi trageţi în seringă cantitatea
corespunzătoare de insulină. 7. Scoateţi acul din flaconul cu insulină Lispro şi introduceţi-l
în flaconul cu insulină cu timp de acţiune prelungit. Întoarceţi invers flaconul şi seringa.
Ţineţi bine într-o singură mână flaconul şi seringa şi agitaţi-le încet. Asigurându-vă că
vârful acului este introdus în flaconul cu insulină trageţi în seringă doza de insulină cu timp
de acţiune prelungit. Scoateţi acul din flacon şi puneţi seringa jos în aşa fel încât acul să
nu se atingă de nimic. Urmaţi întocmai instrucţiunile medicului în ceea ce priveşte
momentul în care să amestecaţi tipurile de insulină: chiar înainte de administrare sau cu
câtva timp înainte de momentul administrării. Este foarte importantă consecvenţa în
metoda utilizată de preparare a insulinei. Seringile fabricate de diferiţi producători au
volume diferite de la bază până la ac. Din această cauză nu schimbaţi: ordinea în care se
amestecă insulinele; modelul şi tipul de seringă şi ac pe care le-a prescris medicul.
Dozare: Medicul v-a prescris tipul de insulină pe care să-l folosiţi, doza, numărul de injecţii
pe zi şi intervalul la care acestea trebuie repetate. Fiecare caz de diabet are
particularităţile sale şi de aceea se realizează un program individual pentru fiecare pacient
în parte. Doza uzuală de insulină poate fi modificată în funcţie de schimbări în alimentaţie,
în activitate sau de schimbări ale programului de lucru. Urmaţi cu atenţie instrucţiunile
medicului d-voastră curant pentru ca aceste modificări de doze să fie posibile. Alte cauze
care pot afecta doza de insulină sunt: Boala: Bolile, în special cele însoţite de greaţă şi
vărsături, pot duce la modificarea dozei de insulină. Aveţi nevoie de insulină chiar în lipsa
aportului alimentar. Trebuie să stabiliţi împreună cu medicul un program special al
administrării de insulină în caz de boală. Dacă sunteţi bolnavi, faceţi în mod frecvent
analiza sângelui şi a urinei şi informaţi-vă medicul de starea dumneavoastră. Sarcina: Un
control adecvat al diabetului, în timpul sarcinii, este extrem de important pentru
dumneavoastră şi copil. Sarcina poate crea probleme în tratamentul diabetului. Dacă doriţi
sa aveţi un copil, sunteţi gravidă sau în perioada de alăptare, consultaţi-vă medicul
regulat. Medicaţia: Nevoia de insulină poate să crească, dacă luaţi şi alte medicamente cu
efect hiperglicemic, cum ar fi anticoncepţionalele orale, corticosteroizii sau dacă urmaţi
tratamentul specific în urma extirpării de tiroidă. Nevoia de insulină poată să scadă în
prezenţa unor medicamente cu efect hipoglicemic, cum ar fi hipoglicemiantele orale,
salicilaţii (ex.: aspirina), sulfamidele şi anumite antidepresive. Discutaţi întotdeauna
medicaţia concomitentă cu medicul dumneavoastră curant. Exerciţiile fizice: Exerciţiile
fizice pot duce la o scădere a necesarului de Humalog în timpul desfăşurării activităţii şi o
scurtă perioadă după încheierea ei. Exerciţiile fizice pot grăbi efectul dozei de Humalog,
mai ales dacă acestea antrenează şi zona de aplicare a injecţiei (ex.: nu trebuie să se facă
injecţii în picior înainte de alergare). Discutaţi cu medicul modul în care trebuie să
modificaţi sau să adaptaţi exerciţiile fizice . Călătoriile: Persoanele care traversează mai
mult de două zone cu diferenţe orare trebuie să-şi consulte medicul în privinţa ajustării
programului de tratament.

Producător: Eli Lilly and Company

HUMANOPHORT
combinaţii
Prezentare: Capsule operculate conţinând extract standardizat din embrioni de găină
0,050 g, echivalent a 500 g peptide embrionare, 0,004 g stearat de magneziu, 0,0025 g
metilparaben şi amidon ad 0,500 g.
Acţiune terapeutică: Principiile active ale produsului sunt inductori embrionari heterologi,
aparţinând clasei oligopeptidelor, cărora li s-au evidenţiat proprietăţi citostimulatoare şi
citoprotectoare - antioxidante. Oligopeptidele embrionare administrate oral sunt absorbite
nemodificate din tubul digestiv şi determină în organismul uman următoarele acţiuni:
creşterea activităţii antioxidante tisulare, scăderea conţinutului de peroxizi lipidici în ser
(consecinţă a reducerii efectului formelor activate ale oxigenului denumite generic "radicali
liberi"), scăderea mortalităţii celulelor somatice, scăderea complexelor imune circulante,
creşterea gradului de adaptare a organismului datorită creşterii nivelului seric de hormoni
corticosteroizi şi corticosexuali. Datorită acţiunii peptidelor embrionare Humanophort are
efect semnificativ de încetinire a proceselor de îmbătrânire. În urma tratamentului cu
Humanophort s-au observat clinic următoarele fenomene: reducerea depresiunilor
nervoase la bătrâni, ameliorarea insomniilor, îmbunătăţirea memoriei, stimularea imunităţii
nespecifice, îmbunătăţirea dinamicii sexuale şi a libidoului. La persoanele tinere şi de
vârstă medie administrarea produsului Humanophort a condus şi la o ameliorare a
spermatogenezei şi a ovogenezei.
Indicaţii: Humanophort se recomandă în tratamentul bolilor cronice (ateroscleroză şi alte
boli cardiovasculare, reumatism) în care rolul formelor active ale oxigenului ("radicali
liberi") este determinant pentru evoluţia proceselor fiziopatologice. De asemenea este
recomandat în stări de debilitate fizică, surmenaj, astenie, denutriţie, convalescenţă,
climacteriu şi la persoanele de vârstă medie şi de vârsta a III-a cu fenomene de
îmbătrânire precoce. Ca medicaţie adjuvantă produsul se mai recomandă în tratamentul
deficienţelor sexuale şi în obezitatea de natură alimentară.
Contraindicaţii şi reacţii adverse: Humanophort nu se recomandă la: copii, adolescenţi,
femei gravide, cancer confirmat, diabet zaharat, boli genetice cromozomiale, întrucât
produsul nu a fost testat pentru aceste categorii de pacienţi. Nu s-au semnalat reacţii
adverse sau intoleranţă la tratamentele de lungă durată.
Mod de administrare: Humanophort se administrează oral, câte 2 - 4 capsule pe zi, în
două prize, înainte de masă. Medicamentul se administrează în cure de 15 - 30 zile, cu
pauză lunară, de mai multe ori pe an. Administrarea produsului este incompatibilă cu
consumul băuturilor alcoolice, întrucât alcoolul inactivează oligopeptidele embrionare.
Medicamentul interacţionează sinergic cu vitamina E şi cu seleniu organic; atunci când
este posibil se recomandă asocierea cu medicamente conţinând astfel de substanţe
active.
Condiţii de păstrare: Se păstrează în locuri ferite de căldură, lumină şi umiditate.
Valabilitate: 12 luni de la data fabricaţiei.

Producător: Hipocrate
HUMEGON
menotropinum
Prezentare farmaceutică: Flacoane injectabile conţinând 75 u.i. sau 150 u.i.
menotropină.
Acţiune terapeutică: Humegon conţine menotropină (hMG) liofilizată, cu un înalt grad de
purificare, obţinută din urina de femeie. Acţiunile FSH şi LH sunt în proporţie de 1:1.
Preparatul se foloseşte pentru a stimula maturarea foliculară la femei, spermatogeneza la
bărbaţi şi pentru promovarea secreţiei de steroizi gonadali. În plus, poate fi folosit cu
succes în cadrul programelor de reproducere asistată medical (de ex. fertilizarea in vitro,
transferul embrionar, transferul intrafallopian al gametului). În general, Humegon se
combină cu Pregnyl; tratamentul combinat poate fi fie secvenţial (pentru inducerea
ovulaţiei sau hiperstimularea controlată) sau concomitent (pentru stimularea celulelor
Leydig). Deoarece hMG este de origine umană, nu se aşteaptă apariţia anticorpilor.
Mod de administrare: După adăugarea solventului la substanţa liofilizată, soluţia de
Humegon astfel reconstituită se va administra intramuscular. Conţinutul fiolei trebuie
utilizat imediat după ce aceasta a fost deschisă şi orice cantitate nefolosită va fi înlăturată.
Contraindicaţii: La bărbaţi: tumori testiculare şi pituitare.
Precauţii: Înainte de a trata pacienţii pentru stimulare endogenă insuficientă a gonadelor,
trebuie făcut un examen pentru a exclude orice anomalii anatomice ale organelor genitale
sau endocrinopatii nongonadale (de ex., afecţiuni tiroidiene sau suprarenaliene, diabet).
Determinarea concentraţiei gonadotropinelor serice poate exclude insuficienţa gonadală
primară.

Producător: Organon
HYASON
hyaluronidasum
Prezentare farmaceutică: Fiole conţinând hialuronidază 150 u.i. sub formă de pulbere
liofilizată pentru prepararea de soluţie injectabilă (cutie cu 1 fiolă hialuronidază şi 1 fiolă
solvent).
Acţiune terapeutică: Enzimă litică pentru acidul hialuronic, permeabilizează ţesutul
conjunctiv.
Indicaţii: Pentru favorizarea difuzării şi absorbţiei lichidelor injectate subcutanat sau
intramuscular în cantitate mare (soluţii glucozate şi de electroliţi, mai ales la copiii mici);
uşurarea absorbţiei edemelor şi hematoamelor traumatice şi postoperatorii.
Mod de administrare: Subcutanat sau intramuscular, 1-2 fiole (150-300 u.i.), în cantitatea
de lichid potrivită scopului folosirii (seringile şi acele dezinfectate cu alcool se vor clăti cu
apă distilată sterilă înainte de întrebuinţare, deoarece alcoolul denaturează proteina
enzimatică); injectarea se face în condiţii de asepsie strictă.
Reacţii adverse şi Contraindicaţii: Reacţii alergice; prudenţă în infecţii. Nu se injectează
în plăgi prin muşcătură şi înţepături de insecte, în ţesuturi injectate sau modificate
neoplazic; nu se injectează intravenos. Asocierea cu salicilaţii este contraindicată (inhibă
enzima).

Producător: Organon
HYCAMTIN
topotecanum
Topotecan clorhidrat injectabil (administrare intravenoasă)
Avertisment: Hycamtin (topotecan clorhidrat) injectabil trebuie administrat sub
supravegherea unui medic cu competenţă în administrarea chimioterapicelor în cancer.
Intervenţia corectă în cazul unor complicaţii este posibilă doar dacă există la îndemână
mijloace adecvate de diagnostic şi tratament. Nu vor fi trataţi cu Hycamtin pacienţii având
la numărătoarea neutrofilelor valori mai mici de 1500 neutrofile/mm3. Pentru a preveni
supresia medulară, în special neutropenia care poate fi severă şi poate cauza infecţii şi
deces, este necesară măsurarea repetată a numărului de elemente sanguine periferice la
toţi pacienţii trataţi cu Hycamtin.
Descrierea produsului: Hycamtin (topotecan clorhidrat) este un derivat semisintetic de
camptotecin cu acţiune inhibitorie asupra topoizomerazei I. Hycamtin (topotecan
clorhidrat) injectabil se prezintă sub forma de pulbere sterilă, liofilizată, tamponată, de
culoare galben-deschis sau verzuie, conţinută în flacoane monodoză. Fiecare flacon
conţine topotecan clorhidrat echivalentul a 4 mg de topotecan bază. Culoarea soluţiei
reconstituite variază de la galben la galben-verzui; soluţia este destinată administrării
intravenoase. Compuşii inactivi sunt manitolul, 48 mg şi acidul tartaric, 20 mg. Acidul
clorhidric şi hidroxidul de sodiu pot fi folosite pentru ajustarea pH-ului. pH-ul soluţiei poate
varia între 2,5 şi 3,5. Denumirea chimică a topotecan clorhidratului este (S) - 10 -
(dimetilamino) metil - 4 - etil - 4, 9 - dihidroxi - 1 H - pirano 3’, 4’: 6, 7 indolizino 1, 2 - b
chinolină - 3,14 - (4H, 12H)-dionă monoclorhidrat. Formula sa moleculară este
C23H23N3O5.HCl şi are o greutate moleculară de 457,9. Este hidrosolubil; se topeşte cu
descompunere la o temperatură de 213-218 grade Celsius.
Farmacologie clinică. Mod de acţiune: Topoizomeraza I favorizează destinderea ADN-
ului prin inducerea formării reversibile de porţiuni monocatenare. Topotecanul se leagă de
complexul topoizomerază I-ADN şi împiedică reataşarea acestor porţiuni monocatenare.
Citotoxicitatea topotecanului pare a se datora alterării ADN-ului dublu catenar format în
cursul sintezei de ADN, când enzimele de replicare interacţionează cu complexul ternar
alcătuit din topotecan, topoizomerază I şi ADN. Celulele de mamifere nu vor putea reface
în mod eficient aceste rupturi ale dublei catene. Farmacocinetică: Farmacocinetica
topotecanului a fost evaluată la pacienţii bolnavi de cancer, în urma administrării de doze
cuprinse între 0,5 şi 1,5 mg/m2 în perfuzie timp de 30 de minute. Topotecanul dezvoltă o
farmacocinetică multiexponenţială cu un timp de înjumătăţire final de 2 - 3 ore. Expunerea
totală (AUC) este aproximativ proporţională cu doza. Topotecanul se leagă de proteinele
plasmatice în proporţie de aproximativ 35%. Metabolism şi eliminare: Topotecanul suferă
la nivelul lactonei din structura sa un proces reversibil, pH dependent, de hidroliză; lactona
este forma activă farmacologic. La un pH 4, lactona este singura formă prezentă, în
vreme ce la un pH fiziologic predomină forma hidroxiacidă cu inelul deschis. Studiile in
vitro asupra microzomilor hepatici umani arată că metabolizarea topotecanului la forma N-
demetilată reprezintă o cale metabolică minoră. La om, aproximativ 30% din doză este
excretată în urină, clearanceul renal fiind un factor determinant în procesul eliminării
topotecanului (vezi Grupe populaţionale speciale). Grupe populaţionale speciale: Sexul:
Media generală a clearanceului plasmatic al topotecanului la pacienţii de sex masculin a
fost cu aproximativ 24% mai mare decât la cei de sex feminin, această diferenţă reflectând
în mare măsură diferenţa de greutatea corporală dintre cele două sexe. Vârstnicii:
Farmacocinetica topotecanului nu a fost studiată în mod special la vârstnici, dar analiza
farmacocineticii populaţionale la femei nu a demonstrat că vârsta ar constitui un factor
semnificativ. Clearanceul renal scăzut, frecvent întâlnit la vârstnici, reprezintă un indice
mai important al epurării topotecanului. Rasa: Influenţa rasei asupra farmacocineticii
topotecanului nu a fost studiată. Disfuncţii renale: La pacienţii cu disfuncţii renale uşoare
(clearanceul creatininei cuprins între 40 şi 60 ml/min), clearanceul plasmatic de topotecan
este scăzut la aproximativ 67% din valoarea prezentă la pacienţii cu funcţie renală
normală. La pacienţii cu disfuncţii renale moderate (Clcr cuprins între 20 şi 39 ml/min),
clearanceul plasmatic de topotecan este scăzut la aproximativ 34% din valoarea prezentă
la lotul de control, cu o creştere a timpului de înjumătăţire. Timpul mediu de înjumătăţire,
evaluat la trei pacienţi cu disfuncţii renale, a fost de aproximativ 5 ore. Se recomandă
ajustarea dozelor la astfel de pacienţi (vezi "Posologie" şi "Mod de administrare").
Disfuncţii hepatice: Clearanceul plasmatic de topotecan la pacienţii cu disfuncţii hepatice
(niveluri de bilirubină serică cuprinse între 1,7 şi 15 mg/dl) este scăzut la aproximativ 67%
din valoarea constatată în absenţa disfuncţiei hepatice. Timpul de înjumătăţire al
topotecanului a fost uşor crescut, de la 2 ore la 2,5 ore. Pacienţii cu disfuncţii hepatice au
tolerat însă dozele de topotecan recomandate uzual (vezi "Posologie" şi "Mod de
administrare").
Interacţiuni medicamentoase: Nu au fost efectuate în mod special studii de
farmacocinetică privind interacţiunea topotecanului cu alte medicamente administrate
concomitent. Studii de inhibiţie in vitro folosind substraturi marcate şi cunoscute ca fiind
metabolizate de P450 CYP1A2, CYP2A6, CYP2C8/9, CYP2C19, CYP2D6, CYP2E,
CYP3A sau CYP4A sau dihidropirimidin-dehidrogenaza umane, demonstrează că
activitatea acestor enzime nu a fost afectată de topotecan. Nu au fost efectuate in vivo
studii de inhibiţie enzimatică indusă de topotecan.
Farmacodinamie: Fenomenul toxic care impune limitarea dozei de topotecan este
apariţia leucopeniei. Numărătoarea leucocitară demonstrează valori ce scad odată cu
creşterea AUC sau a dozei de topotecan. Administrarea unei doze de 1,5 mg/m2/zi
topotecan timp de 5 zile, este urmată de descreşterea numărului de elemente albe cu
până la 80-90%, scădere observată în mod caracteristic după primul ciclu terapeutic.
Studii clinice: Hycamtin (topotecan clorhidrat) a fost evaluat în cadrul a patru studii clinice
efectuate pe un număr de 452 de pacienţi suferind de carcinom metastatic ovarian. Toţi
aceşti pacienţi prezentaseră anterior recurenţe sau lipsă de răspuns la un regim terapeutic
cu platină. Pacienţii cuprinşi în aceste patru studii au primit o doză iniţială de topotecan de
1,5 mg/m2, administrată în perfuzie timp de minimum 30 de minute, 5 zile consecutiv, cu
începere din ziua 1 a unei cure de 21 de zile. Două dintre studii, implicând 223 de pacienţi
trataţi cu topotecan, sunt suficient de evoluate pentru a constitui baza unei evaluări (deşi
rezultatele privind rata supravieţuirii sunt incomplete). Hycamtin a fost comparat cu
paclitaxelul în cadrul unui studiu randomizat efectuat pe 112 pacienţi trataţi cu Hycamtin
(1,5 mg/m2/zi X 5 zile, începând cu prima zi a unei cure de 21 de zile) şi 114 pacienţi
trataţi cu paclitaxel (175 mg/m2 administrat pe parcursul a 3 ore în ziua 1 a unei cure de
21 de zile). Toţi pacienţii prezentaseră cancer ovarian recurent după o cură cu platină sau
nu răspunseseră la tratament în cel puţin o cură anterioară cu platină. Pacienţilor care nu
au răspuns la terapia de studiu sau la care boala a progresat, li s-a putut administra un
tratament alternativ.
Ratele de răspuns, durata răspunsului şi perioada până la progresia bolii sunt prezentate
în Tabelul I.
Tabelul I. Eficacitatea Hycamtinului faţă de Paclitaxel în tratamentul cancerului ovarian
Parametrul Hycamtin (n=112) Paclitaxel
(n=114)
Rata răspunsului complet 5,4% 3,5%
Rata răspunsului parţial 14,3% 8,8%
Rata generală de răspuns 19,6% 12,3%
Intervalul de încredere 95% 12,8-28,2% 6,9-19,7%
(valoare p) (0,092)
Durata răspunsului (săptămâni)
 Medie 32,1 23,1
Intervalul de încredere 95% 24,1 la 23,1 la 24,4
rata de risc (Hycamtin ; paclitaxel 0,424
(valoare p) (0,224)
Timp până la progresia bolii
(săptămâni)
Median 23,1 14,0
Intervalul de încredere 95% 17,1 la 29,6 11,9 la 18,3
Rata de risc (Hycamin:paclitaxel) 0,578
(valoare p) (0,002)
valoare ce corespunde unui caz incomplet ; e.g. pacientul încă nu progresase.
Durata răspunsului a fost calculată pe baza intervalului dintre primul răspuns şi timpul
până la progresia bolii.
Intervalul de timp până la apariţia răspunsului a fost mai lung cu Hycamtinul decât cu
paclitaxelul: în medie 10 săptămâni (între 3,1 şi 24,1) cu Hycamtin faţă de 7 săptămâni
(între 2,4 şi 12,3) cu paclitaxel. În consecinţă, în cazul în care pacienţii întrerup prematur
tratamentul, eficacitatea Hycamtinului poate să nu fie obţinută. În faza de crossover, 5 din
53 de pacienţi (9,4%) cărora li s-a administrat Hycamtin după paclitaxel au răspuns parţial,
iar 1 din 37 de pacienţi (2,7%) cărora li s-a administrat paclitaxel după Hycamtin a răspuns
complet la tratament. Hycamtin s-a dovedit a fi activ la pacienţii care au dezvoltat
rezistenţă la tratamentul cu platină ( rezistenţă definită ca evoluţia tumorii în timpul, sau
reapariţia tumorii în interval de 6 luni de la terminarea tratamentului cu platină). Într-un
studiu efectuat asupra unui număr de 60 de pacienţi s-a observat un răspuns complet şi
şapte răspunsuri parţiale, rata răspunsului fiind de 13%. În cadrul aceluiaşi studiu s-au
înregistrat zero răspunsuri complete şi patru răspunsuri parţiale la paclitaxel, rata
răspunsului fiind de 7%. În cadrul aceluiaşi studiu, profilul reacţiilor adverse la paclitaxel a
fost în concordanţă cu cel conţinut în prospectul aprobat; profilul reacţiilor adverse la
Hycamtin a fost în concordanţă cu cel observat la toţi cei 452 de pacienţi din cele 4 studii
clinice pe cancerul ovarian (vezi "Reacţiile adverse"). Hycamtin a mai fost evaluat în cadrul
unui studiu clinic deschis, necomparativ, pe 111 pacienţi cu cancer ovarian recurent după
tratamentul cu platină, sau care nu au răspuns la un regim anterior cu platină. Rata
răspunsului a fost de 14% (95% CI: = 7,9%-20,9%), durata medie a răspunsului a fost de
18 săptămâni (interval de 5 până la 42 de săptămâni), iar timpul până la progresia bolii a
fost de 8,4 săptămâni (0,7 până la 72,1 săptămâni).
Indicaţii şi utilizare: Hycamtin (topotecan clorhidrat) este indicat în tratamentul pacienţilor
cu carcinom metastatic ovarian după eşecul chimioterapiei iniţiale sau ulterioare.
Contraindicaţii: Hycamtin este contraindicat la pacienţii care prezintă în antecedente
reacţii de hipersensibilitate la topotecan sau la oricare din substanţele care intră în
compoziţia acestuia. Hycamtin nu se administrează în timpul sarcinii sau în perioada de
alăptare; de asemenea, nu se administrează la pacienţii cu mielosupresie severă.
Avertisment! Mielosupresia (în principal neutropenia) reprezintă principala reacţie de tip
toxic ce impune limitarea dozei de topotecan. Neutropenia nu este cumulativă în timp.
Neutropenia: severă (de gradul 4, < 500 celule/mm ) s-a înregistrat cel mai frecvent în
timpul primei cure de tratament (60% din pacienţi), survenind în 40% din totalul curelor şi
având o durată medie de 7 zile. Valoarea cea mai mică a numărului de neutrofile s-a
înregistrat în medie după 11 zile. În 27% din cure s-a administrat profilactic G-CSF după
ciclul iniţial de tratament. Septicemia sau neutropenia febrilă consecutive tratamentului au
survenit la 26% din pacienţi, septicemia fiind fatală în 0,7% din cazuri. Trombocitopenia:
de gradul 4 (< 25.000 plachete/mm) s-a înregistrat la 26% din pacienţi şi în 9% din totalul
curelor, având o durată medie de 5 zile. Numărul minim de trombocite s-a înregistrat în
medie după 15 zile. Nu au existat episoade hemoragice severe. Transfuzii de plachete au
fost administrate la 13% din pacienţi şi în 4% din totalul curelor. Anemia: severă (gradul
3/4, < 8mg/dL) a survenit la 40% din pacienţi, şi 16% din totalul curelor, fiind maximă în
medie după 15 zile. Transfuzii au fost necesare la 56% din pacienţi şi în 23% din totalul
curelor. Monitorizarea funcţiei medulare: Hycamtin va fi administrat numai la pacienţii care
prezintă rezerve medulare adecvate: la numărătoarea neutrofilelor valori de cel puţin 1500
celule/mm şi de cel puţin 100.000 plachete/mm la numărătoarea plachetelor. Este
necesară instituirea unei monitorizări repetate a formulei leucocitare din sângele periferic
în timpul tratamentului cu Hycamtin. Dacă numărul neutrofilelor, trombocitelor sau
valoarea hemoglobinei scade sub limita inferioară admisă, pacienţii nu vor urma cure
ulterioare cu Hycamtin până când neutrofilele nu revin la valoarea de >1000 celule/mm,
trombocitele la valoarea de >100.000 plachete/mm şi nivelul hemoglobinei la valoarea de
9,0 mg/dl (cu transfuzii, dacă este necesar). Mielotoxicitatea severă a fost semnalată în
cazul utilizării Hycamtinului în combinaţie cu cisplatina (vezi "Interacţiuni
medicamentoase").
Sarcină şi alăptare: Hycamtinul administrat la gravide poate dăuna fătului; aceste efecte
nu au fost studiate. În cazul administrării de topotecan pe durata sarcinii, sau în cazul
instalării sarcinii pe durata tratamentului cu topotecan, pacienta trebuie avertizată asupra
riscului potenţial pentru făt. Femeile aflate la vârsta fertilă trebuie avertizate să evite
sarcina. La iepuri, o doză de 0,10 mg/kg corp/zi (aproximativ echivalentul dozei clinice
exprimate în mg/m) administrată din ziua 6 până în ziua 20 de sarcină a provocat toxicitate
maternă, a fost letală pentru embrion şi a determinat scăderea greutăţii corporale fetale.
La şobolani, o doză de 0,23 mg/kg corp/zi (aprox. echivalentul dozei clinice în mg/m )
administrată timp de 14 zile înainte de împerechere şi continuată până în ziua 6 de
sarcină, a provocat resorbţie fetală, microftalmie, pierderea preimplantului şi toxicitate
maternă moderată. O doză de 0,10 mg/kg corp/zi (aprox. jumătate din doza clinică în
mg/m) administrată la şobolani din ziua 6 până în ziua 17 de sarcină, a provocat creşterea
mortalităţii post-implantare. Această doză a provocat de asemenea o creştere per
ansamblu a malformaţiilor fetale. Malformaţiile cele mai frecvente au survenit la nivelul
ochiului (microftalmie, anoftalmie, formarea de rozete retiniene, colobom retinian, orbită
ectopică), creierului (dilatarea ventriculilor 3 şi laterali), craniului şi vertebrelor.
Precauţii: Generale: Extravazarea accidentală a Hycamtinului nu se asociază decât cu
reacţii locale uşoare, ca eritem şi echimoze. Hematologice: Monitorizarea funcţiei
medulare este esenţială (vezi "Avertismente" şi "Posologie şi mod de administrare").
Carcinogeneză, mutageneză, sterilitate: Carcinogenicitatea topotecanului nu a fost testată.
Totuşi, topotecanul este cunoscut ca având efecte genotoxice asupra celulelor mamifere şi
este probabil o substanţă carcinogenă. Topotecan a provocat mutaţii la nivelul celulelor
limfomului de şoarece (L5178Y) şi s-a dovedit a fi un agent clastogen al limfocitelor umane
în cultură, cu şi fără activare metabolică. Acţiunea sa clastogenică a fost demonstrată şi la
nivelul celulelor medulare de şoareci. Topotecan nu a provocat mutaţii la nivelul celulelor
bacteriene.
Interacţiuni medicamentoase: Administrarea concomitentă a G-CSF poate prelungi
durata neutropeniei. În consecinţă, dacă se intenţionează administrarea de G-CSF,
aceasta nu se va face înainte de ziua 6 a curei terapeutice, la 24 de ore de la
administrarea ultimei doze de Hycamtin. Mielosupresia a fost mai severă în cazul
administrării Hycamtinului în combinaţie cu cisplatina (fapt demonstrat în etapa I a studiilor
clinice). În cadrul unui studiu efectuat asupra administrării concomitente de cisplatină 50
mg/m şi Hycamtin 1,25 mg/m/zi x 5 zile, unul din trei pacienţi a manifestat neutropenie
timp de 12 zile, iar un al doilea pacient a dezvoltat septicemie neutropenică fatală. Nu
există suficiente informaţii pentru a stabili un regim sigur şi eficace de Hycamtin în
combinaţie cu cisplatină.
Sarcină şi alăptare: Sarcină: categoria D de sarcină (vezi "Avertisment"). Alăptare: Nu se
ştie dacă medicamentul este excretat în laptele uman. Alăptarea trebuie întreruptă la
femeile sub tratament cu topotecan (vezi "Contraindicaţii").
Uz pediatric: Siguranţa şi eficacitatea la copii nu au fost determinate.
Reacţii adverse: Informaţiile cuprinse în această secţiune se bazează pe experienţa
rezultată din tratamentul cu Hycamtin a 452 de pacienţi cu carcinom metastatic ovarian.
Tabelul 2 ilustrează principalele reacţii toxice hematologice, iar tabelul 3 ilustrează reacţiile
toxice nehematologice ce au survenit la cel puţin 19% din pacienţi. Hematologice: (vezi
"Avertismente").

Tabelul 2. Efectele adverse hematologice la pacienţii trataţi cu Hycamtin

Efecte adverse hematologice Pacienţi (n=452) Cure (n=2375)
Incidenţă (%) Incidenţă (%)
Neutropenie
< 1500 celule/ mm 98 78
< 500 celule/ mm 81 40
Leucopenie
< 3000 celule/ mm 98 77
< 1000 celule/ mm 32 11
Trombocitopenie
< 75000 celule/ mm 63 39
< 25000 celule/ mm 26 9
Anemie
< 10 g/dL 95 76
< 8 g/dL 40 16
Septicemie sau febră/infecţie cu neutropenie de gradul 4
26 7
Transfuzie de plachete 13 4
Transfuzie de eritrocite 56 23
Gastrointestinale: greaţa a fost prezentă la 77% (10% de gradul 3/4), iar vărsăturile la 58%
( 9% de gradul 3/4) din pacienţi (vezi tabel 3). Nu s-au administrat de rutină antiemetice
profilactic la pacienţii aflaţi sub tratament cu Hycamtin. 42% din pacienţi au prezentat
diaree (5% de grad 3/4), 39% constipaţie (3% de grad 3/4), iar 33% dureri abdominale (6%
de grad 3/4). Dermatologice: Alopecie totală (grad 2) a survenit la 42% din pacienţi.

Tabelul 3. Efectele adverse (exceptând pe cele hematologice) la pacienţii trataţi cu

Hycamtin
Efectele adverse Toate gradele Gradul 3 Gradul 4
(cu excepţia celor Incidenţă (%) Incidenţă (%) Incidenţă (%)
hematologice)
n=452 n=2375 n=452 n=2375 n=452 n=2375
Pacienţi Cure Pacienţi Cure Pacienţi Cure
Gastrointestinale
Greaţă 77 50 10 3 <1 <1
Vomă 58 26 6 3 3 <1
Diaree 42 19 4 1 <1 <1
Constipaţie 39 18 2 <1 1 <1
Durere abdominală 33 13 4 <1 2 <1
Stomatită 24 9 2 <1 <1 <1
Anorexie 19 8 2 <1 0 0
Sistemice
Oboseală 37 25 6 2 0 0
Febră 34 13 1 <1 <1 <1
Astenie 21 10 3 <1 1 <1
Tegumente/Anexe
Alopecie 59 62 NA NA NA NA
În aceste studii clinice nu s-a administrat pe bază regulată o premedicaţie. Neurologice:
Cea mai frecventă acuză a fost cefaleea (21%). 9% din pacienţi au dezvoltat parestezii, în
majoritatea lor de grad 1. Hepatobiliare: Creşteri tranzitorii de grad 1 ale nivelului
transaminazelor (GOT/ASAT şi GPT/ALAT) au fost observate la 5% din pacienţi. Creşteri
mai mari, de grad 3/4 au survenit la mai puţin de 1%. Creşteri de grad 3/4 ale
bilirubinemiei au fost demonstrate la mai puţin de 3% din pacienţi. Respiratorii: Dispnee
(20%); dispnee de grad 3/4 (4%).
Supradozare: Nu se cunoaşte antidotul împotriva supradozării cu Hycamtin. Se poate
anticipa că mielosupresia este principala complicaţie a supradozării. Valoarea DL10 la
şoarecii cărora li s-a administrat Hycamtin sub formă de perfuzie unică a fost de 75 mg/m
(CI95%:47-97).

Tabelul 4. Comparaţie între profilurile de toxicitate ale tratamentelor cu Hycamtin şi

Paclitaxel la pacienţii cu cancer ovarian
Hycamtin Paclitaxel
Reactia adversă Pacienţi Cure Pacienţi Cure
n=112 n=555 n=114 n=550
Hematologic de grad 3/4 % % % %
Neutropenie de grad 4 (< 500 celule/ml) 79,5 36,7 21,9 8,5
Anemie de grad 3/4 (Hb < 8 mg/dl ) 40,5 16,0 6,3 2,0
Trombocitopenie de grad 4 25,3 9,6 1,8 0,4
( < 25000 plachete/ml )
Febră/Neutropenie de grad 4 23,2 5,4 2,6 0,5
Septicemie diagnosticată 5,4 1,1 1,8 0,4
Deces consecutiv septicemiei 1,8 0,4 0,0 0,0
Altul decât hematologic, de grad 3/4
Gastrointestinal
Durere abdominală 5,4 1,1 3,5 0,9
Constipaţie 5,4 1,1 0,0 0,0
Diaree 6,3 1,6 0,9 0,2
Obstrucţie intestinală 4,5 1,1 4,4 0,9
Greaţă 8,9 3,1 1,8 0,4
Stomatită 0,9 0,2 0,9 0,2
Vomă 9,8 2,0 2,6 0,5
Sistemic
Anorexie 3,6 0,2 0,0 0,0
Dispnee 6,3 1,8 5,3 1,3
Oboseală 8,0 0,2 5,3 2,0
Vertij 1,8 0,5 1,8 0,4
Neuromuscular
Artralgie 0,9 0,2 3,5 0,5
Astenie 5,4 1,8 3,5 1,3
Cefalee 0,9 0,2 1,8 0,9
Mialgie 0,0 0,0 2,6 1,6
Durere 5,4 1,1 10,5 2,2
Nu s-a utilizat o premedicaţie pe bază de rutină la pacienţii trataţi cu Hycamtin; pacienţilor
sub tratament cu paclitaxel li s-a administrat o premedicaţie de rutină cu corticosteroizi,
difenhidramină şi blocanţi de receptori histaminici de tip 2. Tabelul 4 ilustrează reacţiile
adverse hematologice şi nehematologice de grad 3/4 în cadrul unui studiu comparativ între
topotecan şi paclitaxel.
Posologie şi mod de administrare: Înaintea administrării primei cure de Hycamtin,
pacienţii trebuie să prezinte în sângele periferic peste 1500 neutrofile/mm şi peste 100.000
trombocite/ mm. Doza recomandată de Hycamtin (topotecan clorhidrat) este de 1,5 mg/m,
administrată zilnic sub formă de perfuzie cu o durată de 30 de minute, timp de 5 zile, cu
începere din ziua 1 a unei cure de 21 de zile. Se recomandă minimum 4 astfel de cure,
deoarece intervalul mediu de timp până la răspuns este de 9 până la 12 săptămâni
confrom datelor obţinute din 3 studii clinice. În cazul instalării neutropeniei severe în timpul
unei cure de tratament, în curele ulterioare doza va trebui redusă cu 0,25 mg/m. De
asemenea, în cazul unei neutropenii severe se mai poate administra G-CSF la sfârşitul
curei următoare (înainte de a trece la reducerea dozei), cu începere din ziua 6 a curei (la
24 de ore de la încheierea administrării de topotecan). Ajustarea dozei la anumite grupe
de pacienţi: Disfuncţii hepatice: Nu pare a fi necesară ajustarea dozei la pacienţii cu
disfuncţie hepatică (bilirubinemia între 1,5 -10 mg/dL). Disfuncţii renale: În cazurile uşoare
(Clearance-ul creatininei între 40 şi 60 ml/min) nu pare a fi necesară modificarea dozei. În
cazurile moderate (Clearance-ul creatininei între 20 şi 39 ml/min) se recomandă ajustarea
dozei la 0,75 mg/m. Nu există date suficiente cu privire la pacienţii cu disfuncţie renală
severă pentru a putea recomanda o posologie adecvată. Bătrâni: Nu pare a fi necesară
modificarea dozei (exceptând modificările impuse de o eventuală disfuncţie renală).
Precauţii: Hycamtin este un medicament antitumoral citotoxic. Ca şi în cazul altor
compuşi toxici, acesta trebuie preparat în prezenţa unui jet de apă vertical laminar,
purtând mănuşi şi haine de protecţie. Dacă soluţia de Hycamtin vine în contact cu
tegumentul, acesta se va spăla imediat, pe îndelete, cu apă şi săpun. În cazul contactului
cu mucoasele, acestea se clătesc abundent cu apă. Prepararea pentru administrarea
intravenoasă: Conţinutul fiecărui flacon de Hycamtin 4 mg se dizolvă în 4 ml apă distilată
pentru uz parenteral. Apoi, înainte de administrare, se diluează un volum corespunzător
din soluţia obţinută, fie în soluţie i.v. NaCl 0,9%, fie în soluţie i.v. Dextroză 5%. Deoarece
forma liofilizată nu conţine conservanţi, produsul trebuie folosit imediat după preparare.
Stabilitate: Flacoanele sigilate de Hycamtin (topotecan clorhidrat) sunt stabile până la
data înscrisă pe flacon, în condiţiile păstrării în ambalajul original la o temperatură de sub
30 grade Celsius şi la adăpost de lumină. Deoarece flacoanele nu conţin conservanţi,
conţinutul trebuie utilizat imediat după preparare. Flacoanele de Hycamtin gata preparate
pentru administrare sunt stabile timp de 24 de ore la o temperatură de sub 30 grade
Celsius la lumina camerei.
Formă de prezentare: Hycamtin (topotecan clorhidrat) injectabil, este prezentat în
flacoane monodoză de 4 mg (bază), în cutii de câte 5 flacoane.
Condiţii de păstrare: Flacoanele se păstrează la adăpost de lumină, în ambalajul original,
la o temperatură de sub 30 grade Celsius.
Manipulare şi eliberare: Manipularea şi eliberarea medicamentelor antitumorale trebuie
făcută în conformitate cu procedurile existente. Au fost publicate mai multe îndrumări
privind această problemă, însă nu există un acord unanim asupra necesităţii sau acurateţii
procedurilor recomandate în aceste publicaţii.
Area Under Curve (aria de sub curbă)

Producător: Smithkline Beecham

HYDERGINE
co-dergocrinum mesilatum
Compoziţie: Substanţă activă: co-dergocrină mesilat (BAN) compus din mesilat de
dihidroergocornină, mesilat de dihidroergocristină şi mesilat de dihidroergocriptină în părţi
egale (dihidro -ergocriptină şi dihidro beta-ergocriptină în proporţie de 2 la 1).
Formă de prezentare: Cutie cu tablete conţinând 1, 1,5 sau 4,5 mg substanţă activă.
Flacon de 50 ml cu soluţie orală conţinând 1 mg substanţă activă/ml (1 ml = 20 picături).
Fiole 1 ml conţinând 0,3 mg substanţă activă.
Acţiune terapeutică: Activator al metabolismului cerebral.
Farmacodinamică: Studiile pe animale arată că Hydergin-ul modifică neurotransmisia
cerebrală şi există dovezi ale unui efect stimulator asupra receptorilor pentru dopamină şi
serotonină şi ale unui efect de blocare la nivelul adrenoreceptorilor. Ameliorează funcţia
metabolică cerebrală dereglată, ceea ce se manifestă în modificările activităţii electrice a
creierului, în special în spectrele electroencefalogramei. Acest efect benefic asupra EEG a
fost confirmat de studii experimentale la om. S-a constatat de asemenea că Hydergin-ul
scurtează timpul de circulaţie cerebrală. Experimentele clinice au arătat că Hydergin-ul
este eficace în ameliorarea multora dintre simptomele deteriorării psihice, în special cele
legate de vârstă înaintată, privitoare la propria îngrijire, comportamentul social, starea
emoţională şi performanţele psihice. Hydergin-ul are, de asemenea, un efect stabilizator
asupra tonusului vaselor intracraniene şi acest lucru explică efectul său profilactic în
migrenă. Se consideră că efectul benefic asupra tulburărilor vasculare periferice şi asupra
unor simptome subiective asociate cu hipertensiunea arterială se datorează efectului
dilatator asupra sfincterelor precapilare şi acţiunii de blocare a alfa-adrenoreceptorilor.
Farmacocinetică: Absorbţia Hydergin-ului după administrarea orală se ridică la 25%.
Concentraţiile maxime în plasmă sunt atinse după 0,5 -1,5 ore. Datorită efectului de primă
trecere, biodisponibilitatea este între 5 şi 12%. Volumul de distribuţie este de 1100 litri
(circa 16 l/kg corp), iar fixarea pe proteinele plasmatice, de 81%. Eliminarea este bifazică,
cu o perioadă de înjumătăţire scurtă de 1,5 -2,5 ore (faza alfa) şi una mai lungă, de 13-15
ore (faza beta). Hydergin-ul este excretat în principal prin bilă, în fecale. Excreţia în urină
se ridică până la 2% pentru medicamentul nemodificat şi metaboliţii lui şi sub 1% doar
pentru substanţa nemodificată. Clearance-ul total este de circa 1800 ml/min. La pacienţii
în vârstă, concentraţiile în plasmă sunt ceva mai mari decât la pacienţii mai tineri. La
pacienţii cu insuficienţă renală nu este practic necesară reducerea dozei, deoarece doar o
cantitate infimă de medicamente şi metaboliţi este eliminată prin rinichi.
Indicaţii: Simptome şi semne de deteriorare psihică, în special cele legate de îmbătrânire:
ameţeală, cefalee, scăderea capacităţii de concentrare, dezorientare, tulburări de
memorie, lipsă de iniţiativă, stare depresivă, lipsă de sociabilitate, greutăţi în îndeplinirea
activităţilor zilnice şi a îngrijirii propriei persoane; boală cerebrovasculară acută; migrene şi
cefalee vasculare (numai tratament preventiv); tulburări vasculare periferice. Simptome
subiective asociate cu hipertensiune arterială.
Contraindicaţii: Hipersensibilitate cunoscută la medicament.
Precauţii: Se impune atenţie în caz de bradicardie severă. După administrarea
parenterală, trebuie controlată presiunea sanguină, deoarece ar putea avea loc o scădere
a presiunii.
Reacţii adverse: Congestie nazală ocazională, greaţă trecătoare şi disconfort abdominal,
care pot fi prevenite luând medicamentul în timpul meselor. În majoritatea cazurilor,
efectele secundare dispar, fără să fie necesare măsuri speciale.
Dozare: Oral: 3 până la 6 mg zilnic, în mai multe doze, de preferat înainte de mese.
Pentru o singură doză pe zi, se recomandă 1 comprimat de 4,5 mg sau 1,5 ml (30 de
picături) de soluţie orală 3 mg/ml, înainte de micul dejun, dacă medicul nu recomandă
altfel. La pacienţii cu deteriorare psihică sau migrenă, ameliorarea simptomelor este de
obicei treptată şi se manifestă după 3-4 săptămâni. Se recomandă tratamentul prelungit (3
luni sau mai mult) şi chiar repetarea lui, după caz. Parenteral: În tulburări cerebrovasculare
acute (în special cele asociate cu hipertensiune) se recomandă tratament parenteral iniţial
alături de tratament oral: 0,3 mg (1 ml) Hydergin în perfuzie intravenoasă sau injecţie
intravenoasă lentă (în 20 ml glucoză sau ser fiziologic), o dată sau de două ori pe zi.
Alternativ, poate fi administrat 0,3 mg (1 ml) intramuscular sau subcutanat, o dată sau de
mai multe ori pe zi. În cazuri grave de boli vasculare periferice, 0,3 până la 0,6 mg (1-2 ml)
intramuscular sau subcutanat, o dată sau de două ori pe zi, asociat cu tratament oral.
Dacă este necesar, Hydergin-ul poate fi administrat şi în injecţii intraarteriale (0,3 până la
0,6 mg = 1-2 ml), de preferat diluat în 10-20 ml ser fiziologic.
Supradozare: Nu se cunosc cazuri de semne sau simptome grave de supradozare.

Producător: Novartis
HYDREA, capsule
hydroxicarbamidum
Descriere: Hydrea (hidroxiuree) este un agent antineoplazic pentru administrare orală sub
formă de capsule conţinând 500 mg de hidroxiuree. Excipienţi: acid citric anhidru, fosfat
disodic anhidru, stearat de magneziu, lactoză monohidratată, laurilsulfat de sodiu, apă
distilată, gelatină, coloranţi (oxid galben de fier, FD&C albastru #2, FD&C roşu #3,bioxid
de titan.
Farmacologie clinică: Mecanismul de acţiune: Mecanismul prin care hidroxiureea
produce efectele sale citotoxice nu este cunoscut exact. Studii efectuate pe culturi de
ţesuturi, precum şi la şobolan şi la om susţin ipoteza că hidroxiureea produce o inhibare
imediată a sintezei ADN, fără a interfera cu sinteza ARN sau a proteinelor. Această
ipoteză explică de ce, în anumite condiţii, hidroxiureea poate induce efecte teratogene.
Pentru a explica creşterea eficacităţii hidroxiureei în cazul administrării concomitente cu
iradierea în carcinomul cu celule scuamoase (epidermoid) al capului şi gâtului, au fost
postulate trei mecanisme. Studii in vitro efectuate pe celule de hamster sugerează că
hidroxiureea este letală pentru celulele în stadiul S, în mod normal radiorezistente, şi
opreşte evoluţia altor celule aflate în stadiul G1 sau stadiul de pre-sinteză ADN, când ele
sunt cel mai sensibile la efectele iradierii. Al treilea mecanism de acţiune a fost presupus
pe baza studiilor in vitro pe celule HeLa: se pare că hidroxiureea, prin inhibarea sintezei
ADN, împiedică procesul normal de reparare a celulelor afectate (dar nu distruse) prin
iradiere, aceasta ducând la scăderea duratei lor de supravieţuire; sinteza ARN sau a
proteinelor nu au suferit modificări.
Farmacocinetică: La om, după administrare orală, hidroxiureea este imediat absorbită din
tractul gastrointestinal. Medicamentul atinge concentraţia serică maximă în 2 ore; la 24
ore, concentraţia din ser este practic nedetectabilă. Aproximativ 80% dintr-o doză între 7 şi
30 mg/kg corp, administrată oral sau intravenos, poate fi găsită în urină în interval de 12
ore. Hidroxiureea traversează bariera hemato-encefalică.
Farmacologie şi toxicologie animală: DL50 pentru hidroxiureea administrată oral în
doză unică este de 7300 mg/kg corp la şoareci şi 5780 mg/kg corp la şobolani. În studiile
de toxicitate subacută şi cronică la şobolan, cele mai frecvente leziuni anatomo-patologice
au fost: hipoplazia medulară uşoară sau moderată, aparent dependentă de doză, ca şi
hiperemia şi peteşiile la nivelul plămânului. La cele mai mari doze (1260 mg/kg corp/zi
timp de 37 zile, apoi 2520 mg/kg corp/zi timp de 40 de zile), s-a produs atrofia testiculară
cu absenţa spermatogenezei; la unele animale, s-au observat leziuni hepatice cu
degenerescenţă grasă. La câine a fost în general constatată (cu excepţia dozelor mici)
depresia medulară uşoară până la accentuată. Pe lângă aceasta, la doze mari (140-420
mg sau 140-1260 mg/kg corp/săptămână administrate timp de 3 sau 7 zile pe săptămână
timp de 12 săptămâni), s-au constatat: încetinirea creşterii, creşteri uşoare ale glicemiei şi
hemosideroză hepatică şi splenică; de asemenea, s-a raportat întreruperea reversibilă a
spermatogenezei. La maimuţă s-au constatat depresia medulară, atrofia limfoidă a splinei
şi modificări degenerative ale epiteliului intestinului subţire şi gros. La doze mari, deseori
letale (400-800 mg/kg corp/zi timp de 7-15 zile), s-au observat hemoragii şi congestie la
nivelul plămânilor, creierului şi tractului urinar. De asemenea, au putut fi observate la
câteva specii de animale de laborator, la doze mai mari decât cele clinice, efecte cardio-
vasculare (modificări ale frecvenţei cardiace, ale tensiunii arteriale, hipotensiune
ortostatică, modificări EKG) şi tulburări hematologice (hemoliză uşoară,
methemoglobinemie uşoară).
Indicaţii terapeutice: Tumorile cu răspuns semnificativ la terapia cu Hydrea (sunt:
melanomul, leucemia mielocitară cronică rezistentă şi carcinomul ovarian recurent,
metastatic sau inoperabil. Administrarea hidroxiureei concomitent cu radioterapia este
indicată pentru controlul evoluţiei locale a carcinomului primar cu celule scuamoase
(epidermoid) al capului şi gâtului (excluzând buzele) şi a carcinomului colului uterin.
Contraindicaţii: Hidroxiureea este contraindicată la pacienţii cu depresie medulară, de
exemplu cu leucopenie (< 2500 leucocite/mm3) sau trombocitopenie (<100000/mm3) sau
anemie severă. Averizări: Tratamentul cu hidroxiuree nu trebuie început dacă măduva
hematogenă este deprimată (vezi “Contraindicaţii”). Poate apărea supresia medulară
având drept prima şi cea mai frecventă manifestare leucopenia. Trombocitopenia şi
anemia pot să apară mai puţin frecvent şi rareori nu sunt precedate de leucopenie. Totuşi,
refacerea după mielosupresie este rapidă după întreruperea tratamentului. Trebuie reţinut
că depresia medulară apare predominant la pacienţii care au fost supuşi anterior
radioterapiei sau chimioterapiei. Hidroxiureea trebuie utilizată cu precauţie la astfel de
pacienţi. Pacienţii supuşi anterior radioterapiei pot prezenta o exacerbare a eritemului
postiradiere. Anemia severă trebuie corectată înaintea iniţierii terapiei cu hidroxiuree. În
cursul terapiei cu hidroxiuree apar frecvent şi precoce anomalii eritrocitare ca eritropoieza
megaloblastică care este autolimitată. Modificările morfologiei eritrocitare se aseamănă cu
cele din anemia pernicioasă, dar nu rezultă în urma unor deficite de vitamină B12 sau de
acid folic. Hidroxiureea poate reduce clearance-ul plasmatic al fierului şi reduce utilizarea
fierului de către eritrocite, dar nu pare să modifice durata de viaţă a eritrocitelor.
Hidroxiureea trebuie utilizată cu precauţie la pacienţii cu insuficienţă renală severă.
Pacienţii mai vârstnici pot fi mai sensibili la efectele hidroxiureei şi pot necesita doze mai
scăzute.
Sarcină: Hidroxiureea administrată în timpul sarcinii poate dăuna produsului de concepţie
şi este cunoscută ca agent teratogen la animale. Puii de iepuri şi şobolani ale căror mame
au primit doze de 1/3 şi respectiv de 2 ori doza maximă de la om au prezentat malformaţii.
Nu există studii adecvate şi bine controlate la gravide. Dacă acest medicament este utilizat
în timpul sarcinii sau pacienta rămâne însărcinată în timpul tratamentului cu hidroxiuree,
ea trebuie atenţionată asupra riscului potenţial pentru făt. Femeile de vârstă fertilă vor fi
sfătuite să evite sarcina.
Precauţii: Generale: Atunci când este cazul, pacientele trebuie sfătuite să adopte măsuri
contraceptive în timpul tratamentului. Utilizarea în paralel cu hidroxiureea a altor agenţi
mielosupresori sau a radioterapiei poate accentua depresia medulară sau determina alte
reacţii adverse (a se vedea “Avertizări" şi "Reacţii adverse”). Informaţii pentru pacienţi:
Pacienţii trebuie sfătuiţi să-şi asigure un aport suficient de lichide. În cazul neluării unei
doze, trebuie consultat medicul. Teste de laborator: Tratamentul cu hidroxiuree necesită o
supraveghere atentă. Trebuie evaluate înaintea tratamentului şi apoi în mod repetat în
timpul acestuia profilul hematologic, incluzând medulograma, dacă este considerată
necesară, precum şi funcţia renală şi hepatică. Dozarea hemoglobinei, numărătoarea
leucocitelor şi a trombocitelor trebuie efectuate cel puţin o dată pe săptămână în cursul
tratamentului cu hidroxiuree. Dacă numărul de leucocite scade sub 2 500/mm3 sau cel al
trombocitelor sub 100 000/mm3,se va întrerupe tratamentul până la creşterea
semnificativă a valorilor spre normal. Dacă apare, anemia trebuie tratată fără a întrerupe
tratamentul cu hidroxiuree.
Interacţiuni medicamentoase: Deoarece hidroxiureea poate determina o creştere a
concentraţiei serice de acid uric, poate deveni necesară adaptarea dozei medicaţiei
uricozurice. Studiile in vitro au demonstrat o creştere semnificativă a activităţii cytarabinei
asupra celulelor când acestea sunt tratate cu hidroxiuree. Nu s-a stabilit dacă, în context
clinic, această interacţiune determină sinergic toxicitate, nici dacă este necesară
modificarea dozelor de cytarabină. Carcinogenitate, mutagenitate, afectarea fertilităţii: Nu
s-au efectuat studii de lungă durată pe animale pentru evaluarea potenţialului carcinogen.
La şobolan, hidroxiureea în doze mari produce oprirea spermatogenezei. La câine, s-a
remarcat blocarea reversibilă a spermatogenezei la doze mari. (A se vedea “Farmacologie
clinică, farmacologie şi toxicologie animală”). Medicamentele care afectează sinteza ADN,
inclusiv hidroxiureea, sunt potenţial mutagene şi trebuie luată în considerare această
posibilitate înaintea administrării lor la pacienţii de ambele sexe care pot procrea.
Sarcină şi alăptare: Sarcina: A se vedea “Avertizări”. Alăptarea: Hidroxiureea este
eliminată în laptele uman. Datorită riscului unor reacţii adverse serioase la sugari, se va
decide dacă se întrerupe fie alăptarea, fie tratamentul cu hidroxiuree, în funcţie de
importanţa medicamentului pentru mamă. Administrarea la copii: Nu au fost stabilite
siguranţa şi eficienţa tratamentului la copii.
Reacţii adverse: Hematologice: Reacţiile adverse au fost reprezentate mai ales prin
depresie medulară (leucopenie, anemie şi, ocazional, trombocitopenie) (a se vedea
“Precauţii”). Gastrointestinale: Reacţiile adverse gastrointestinale includ stomatita,
anorexia, greaţa, vărsăturile, diareea şi constipaţia. Dermatologice: Reacţiile
dermatologice includ rash-ul maculopapular, eritemul facial şi eritemul periferic. Alopecia
apare rar. La un număr mic de pacienţi, după câţiva ani de terapie zilnică de întreţinere cu
hidroxiuree, au fost observate hiperpigmentarea, eritemele, atrofia pielii şi a unghiilor,
formarea de scuame, papule violete şi alopecie. Neurologice: Dozele mari pot produce
somnolenţă moderată. Rar au apărut tulburări neurologice care s-au limitat la cefalee,
ameţeli, dezorientare, halucinaţii şi convulsii. Renale: Ocazional, hidroxiureea poate
produce o afectare temporară a funcţiei tubulare, însoţită de creşteri ale concentraţiei
serice de acid uric, azot ureic şi creatinină. Disuria apare rar. Altele: Au fost descrise, de
asemenea, febră, frisoane şi creşteri ale concentraţiilor enzimelor hepatice. S-au descris
rar reacţii pulmonare acute asociate administrării de hidroxiuree; acestea au constat din
infiltrate pulmonare difuze, febră şi dispnee. Asocierea hidroxiureei şi cu radioterapia:
Reacţiile adverse ale asocierii hidroxiureei cu radioterapia sunt asemănătoare cu cele
raportate în cazul terapiei cu hidroxiuree singură. Aceste efecte cuprind în principal
depresia medulară (anemia şi leucopenia) şi iritaţia gastrică. Aproape toţi pacienţii supuşi
unei terapii combinate hidroxiuree-iradiere corect dozată prezintă leucopenie.
Trombocitopenia (<100 000/mm3) a fost constatată rar şi numai în prezenţa unei
leucopenii marcate. De asemenea, au fost observate tulburări gastrice în cazul
radioterapiei, atât izolată, cât şi în combinaţie cu hidroxiureea. Trebuie reţinut că
radioterapia izolată, la doze terapeutice produce aceleaşi reacţii adverse ca hidroxiureea;
combinaţia celor două terapii poate cauza o creştere a incidenţei şi severităţii acestor
efecte adverse. Deşi inflamaţia mucoaselor în zona iradiată este atribuită numai iradierii,
unii investigatori consideră cazurile cele mai severe ca pe un rezultat al terapiei
combinate.
Supradozare: Au fost observate efecte toxice acute muco-cutanate la pacienţii trataţi cu
hidroxiuree în doze de câteva ori mai mari decât cele recomandate. Au fost observate
dureri, eritem violaceu, edeme ale palmelor şi ale plantelor, urmate de descuamarea
mâinilor şi a picioarelor, hiperpigmentarea intensă generalizată a pielii şi stomatita acută
severă.
Posologie şi mod de administrare: Calculul dozelor de Hydrea (hidroxiuree) trebuie să
pornească de la greutatea reală sau de la cea ideală a pacientului, şi anume de la aceea
dintre ele care este mai mică. Asocierea hidroxiureei cu alţi agenţi mielosupresori poate
necesita ajustarea dozelor. Notă: Dacă pacientul preferă, sau nu poate înghiţi capsule,
conţinutul capsulelor poate fi golit într-un pahar cu apă şi înghiţit imediat. Este posibil ca
excipienţii din capsule să nu se dizolve şi să plutească la suprafaţă. Tumori solide: Terapie
intermitentă - 80 mg/kg corp, per os, în doză unică, o dată la fiecare 3 zile. Terapie
continuă - 20-30 mg/kg corp, per os, într-o doză unică zilnică. Administrarea intermitentă
oferă avantajul reducerii toxicităţii (de exemplu, depresia medulară). Pacienţii trataţi după
această schemă au necesitat rareori o întrerupere completă a terapiei din cauza toxicităţii.
Asocierea cu radioterapia (carcinom al capului şi gâtului sau al colului uterin): 80 mg/kg
corp per os, în doză unică, o dată la 3 zile. Administrarea hidroxiureei trebuie începută cel
puţin cu 7 zile înaintea începerii iradierii şi trebuie continuată în timpul radioterapiei,
precum şi ulterior, atâta timp cât pacientul este ţinut sub observaţie adecvată şi nu
prezintă reacţii adverse severe sau neobişnuite. Iradierea trebuie administrată la doza
adecvată respectivei situaţii terapeutice; de obicei, nu este necesară reducerea dozelor de
iradiere când se administrează concomitent hidroxiureea. Leucemia cronică mielocitară
rezistentă: Terapia continuă - 20-30 mg/kg corp administrate oral în doză unică zilnică.
Perioada adecvată pentru evaluarea eficacităţii antineoplazice a hidroxiureei este de 6
săptămâni de terapie. Când răspunsul clinic este semnificativ, terapia trebuie continuată
pe termen nedefinit. Terapia trebuie întreruptă dacă leucocitele scad sub 2 500/mm3 sau
trombocitele scad sub 100 000/mm3. În aceste cazuri, numărătoarea trebuie verificată
după 3 zile şi terapia poate fi reîncepută când numărul creşte semnificativ către valorile
normale. Deoarece normalizarea hematopoiezei este promptă, de obicei nu trebuie omise
decât câteva doze. În timpul terapiei cu hidroxiuree combinată cu radioterapie, dacă nu s-a
obţinut o normalizare hematopoietică promptă numai prin întreruperea medicamentului,
radioterapia poate fi şi ea întreruptă. Totuşi, necesitatea amânării iradierii a fost rară;
radioterapia a fost continuată, de obicei, cu tehnica şi dozele recomandate. Anemia, dacă
apare, trebuie corectată fără întreruperea terapiei cu hidroxiuree. Deoarece hematopoieza
poate fi compromisă de o iradiere mai intensivă sau de alţi agenţi antineoplazici, se
recomandă ca hidroxiureea să fie administrată cu precauţie la pacienţii care au fost supuşi
recent unei radioterapii intensive sau chimioterapii cu alte medicamente citotoxice.
Durerea sau disconfortul datorate inflamaţiei mucoaselor în zona iradiată sunt controlate,
de obicei, cu anestezice locale sau analgezice orale. Dacă reacţia este severă, terapia cu
hidroxiuree poate fi întreruptă temporar. Dacă reacţia este extrem de severă, doza de
iradiere poate fi şi ea temporar amânată. Totuşi, foarte rar a fost necesară întreruperea
acestor terapii. Tulburările gastrice severe, cum ar fi greaţa, vărsăturile şi anorexia, ca
urmare a terapiei combinate, pot fi de obicei controlate prin întreruperea temporară a
administrării hidroxiureei; rareori a fost necesară şi întreruperea iradierii. Pentru
manipularea în condiţii corespunzătoare a medicamentelor antineoplazice (inclusiv
aruncarea cantităţilor neutilizate) trebuie respectată legislaţia în vigoare.
Formă de prezentare: Flacoane sau cutii conţinând 100 capsule a 500 mg hidroxiuree.
Condiţii de păstrare: A se păstra la temperatura camerei; a se evita căldura excesivă. A
se păstra flaconul bine închis.

Producător: Bristol-Myers Squibb

HYDROCORTISONE AS SODIUM SUCCINATE USP
hydrocortizonum
Compoziţie: Fiecare fiolă conţine: hidrocortizon sodiu succinat 100 mg/2 ml. Fiecare
flacon solvent de 2 ml conţine: Benzil alcool 0,9 %.
Descriere: Esterul de hidrocortizon succinat sodic este foarte solubil în apă, ceea ce
permite administrarea intravenoasă a unor doze mari de hidrocortizon într-un volum mic
de diluant şi este deosebit de eficient atunci când este necesar să se obţină rapid nivele
ridicate de hidrocortizon în sânge.
Acţiune terapeutică: Hidrocortisone As Sodium Succinate are aceleaşi proprietăţi
antiinflamatorii şi metabolice ca şi hidrocortizonul. Atunci când este administrat parenteral
şi în cantităţi echimolare, ambele componente au o activitate biologică echivalentă. Ca
urmare a injectării intravenoase a hidrocortizonului succinat sodic, efectele evidente apar
după 1 oră şi persistă o perioadă de timp variabilă. Eliminarea aproape completă a dozei
administrate se efectuează în 12 ore. Astfel în cazul în care sunt făcute la fiecare 4-6 ore.
Acest preparat este rapid absorbit şi în cazul administrării intramusculare este eliminat în
acelaşi mod ca şi după administrarea intravenoasă.
Indicaţii: Hydrocortisone As Sodium Succinate steril este indicat în cazurile care necesită
un efect hormonal intens şi rapid: Insuficienţă acută adrenocorticoidă: Acest sindrom poate
fi provocat de stres intens (de exemplu în cazul intervenţiilor chirurgicale, traumatismelor,
infecţiilor) la pacienţii cu boala Addison, panhipopituitarism sau cu insuficienţă
adrenocorticoidă latentă datorită terapiei cu corticosteroizi. Bolnavii din aceste categorii
vor fi pregătiţi pentru intervenţiile chirurgicale prin administrarea de doze profilactice de
cortizon sau hidrocortizon. Dacă, în ciuda pregătirii bolnavilor cu doze de cortizon sau
hidrocortizon, se constată o insuficienţă adrenaliană, se va administra imediat
Hydrocortisone As Sodium Succinate. Bolnavilor din această categorie, care necesită o
intervenţie chirurgicală de urgenţă care nu permite pregătirea profilactică cu steroizi, li se
va administra produsul intravenos înainte de începerea operaţiei şi în acelaşi timp va
începe administrarea intramusculară a cortizonului pe o durată de timp corespunzătoare şi
în perioada post-operatorie. Adrenalectomie bilaterală: Bolnavilor care urmează să fie
supuşi la o asemenea intervenţie chirurgicală, li se va administra intramuscular, înainte de
operaţie doze de hidrocortizon. Hydocortisone As Sodium Succinat va fi administrat
intravenos imediat înainte de operaţie şi la intervale de timp corespunzătoare, astfel încât
să constituie un sprijin pentru bolnavul care traversează o perioadă de stres maxim.
Dozarea steroidului trebuie redusă după efectuarea intervenţiei chirurgicale iar bolnavul va
fi trecut în final, la terapie orală de înlocuire. Şoc grav: În cazuri de şoc grav, administrarea
Hydrocortisone As Sodium Succinate pe cale intravenoasă poate ajuta la obţinerea unei
reglări hemodinamice. Terapia cu corticoizi nu trebuie să înlocuiască metodele uzuale de
combatere a şocului, dar din datele recente a reieşit că administrarea de doze mari de
corticoizi simultan cu aplicarea altor metode terapeutice, măreşte şansele de
supravieţuire. Reacţii de hipersensibilitate acută: În cazuri de status astmaticus şi reacţii
alergice la medicamente, se va administra epinefrină (sau alte substanţe vasopresoare)
înainte sau împreună cu Hydrocortisone As Sodium Succinate. Infecţii generalizate cu
toxicitate ridicată: La bolnavii muribunzi datorită unei infecţii generalizate şi cărora li se
aplică un tratament cu antibiotice specifice, terapia intensivă cu Hydrocortisone As Sodium
Succinate poate permite supravieţuirea până când apare efectul antibioticelor. Trebuie
aplicate proceduri necesare pentru stabilirea diagnosticului bacteriologic şi început un
tratament intensiv cu antibiotice pe baza etiologiei dovedite sau probabile, înainte de
administrarea de steroizi. În prezenţa unei infecţii, acest produs trebuie administrat pe cea
mai scurtă perioadă de timp compatibilă cu o reacţie clinică adecvată şi tratamentul trebuie
întrerupt cu cel puţin 3 zile înaintea opririi administrării antibioticelor. În cazul infecţiilor
chirurgicale, tratamentul chirurgical definitiv trebuie programat a fi aplicat imediat ce starea
bolnavului o permite. O îmbunătăţire clinică a stării bolnavului ca rezultat al aplicarii
tratamentului cu steroizi nu trebuie să provoace amânarea tratamentului chirurgical. Lupus
eritematos sistemic: În acest caz, administrarea intravenoasă de Hydrocortisone As
Sodium Succinate este eficientă ca terapie iniţială. Terapia orală cu doze corespunzătoare
de steroizi adrenalinici va fi aplicată imediat ce se constată o îmbunătăţire clinică a stării
bolnavului. Pneumonie prin aspiraţie: S-a constatat că administrarea intravenoasă a
hidrocortizonului este eficientă în tratarea pneumoniei produse prin aspiraţia vomei. Se
pare că efectele benefice se datorează procesului de inhibare a reacţiei inflamatorii la
iritarea chimică. Aspiraţia vomei apare în mod uzual în timpul inhalării anestezicului. Cele
mai expuse sunt persoanele supuse intervenţiilor obstetrice, o astfel de aspiraţie putând fi
urmată de dezvoltarea unui sindrom clinic (sindromul Mendelson) în 2 până la 5 ore,
constând în cianoză, dispnee, tahicardie şi şoc. Semnele fizice pot include pe cele
datorate edemului pulmonar şi bronhoconstricţiei; deteriorarea stării bolnavului până la
moartea acestuia se poate instala rapid. Tratamentul constă în luarea imediată a tuturor
măsurilor necesare oxigenării bolnavului şi a degajării căilor respiratorii. Aceste măsuri
includ întreruperea anesteziei generale, aspirarea vomei din faringe şi laringe, degajarea
laringelui şi a arborelui bronşic prin laringoscopie şi bronhoscopie şi poziţionarea
bolnavului astfel încât să se reducă la minimum riscul unei noi aspiraţii. Se vor administra
imediat 100 mg de Hydrocortisone As Sodium Succinate şi doza va fi repetată la fiecare 6-
8 ore timp de 2-3 zile sau până când au fost degajate căile respiratorii. Aceeaşi dozare
poate fi aplicată şi copiilor. Se recomandă ca doză iniţială sa fie administrată intravenos.
Dacă se doreşte, dozele următoare pot fi administrate intravenos sau intramuscular. Se
vor administra şi doze complete de antibiotic cu spectru larg sau combinaţii de antibiotice
pentru a se preîntâmpina apariţia unei infecţii secundare. Se va administra oxigen. Dacă
bronhoconstricţia este importantă, se poate administra cu efecte pozitive un medicament
bronhodilatator (aminofilină, izoproterenol). Mixturile expectorante pot ajuta la
îndepărtarea secreţiilor bronşice.
Contraindicaţii: Cu excepţia situaţiei când este utilizat pentru terapia pe termen scurt sau
de urgenţă în cazurile de reacţii acute de hipersensibilitate, Hydrocortisone As Sodium
Succinate, ca orice alt corticoid, este în mod uzual considerat a fi absolut contraindicat la
bolnavii de herpes simplex (keratite), psihoze acute sau de tuberculoză latentă, vindecată
sau activă. Totuşi, administrarea simultană a corticoizilor împreună cu medicamente
antituberculoase, poate salva viaţa bolnavilor în cazuri de tuberculoză pulmonară sau de
meningită tuberculoasă. Corticoizii nu vor fi administraţi decât dacă bacilii tuberculoşi s-au
dovedit a fi insensibili la medicamentele antituberculoase administrate. Tratamentul cu
Hydrocortisone As Sodium Succinate poate fi relativ contraindicat în cazul următoarelor
boli: ulcer gastric sau duodenal activ sau latent, sindrom Cushing, diverticulită,
anastomoze intestinale recente, osteoporoză, insuficienţă renală, infecţii locale sau
sistemice- inclusiv vaccina şi varicela- precum şi boli provocate de fungi şi alte boli
exantematice. De asemenea, tratamentul cu corticoizi este relativ contraindicat în special
în primele trei luni de sarcină, deoarece s-au observat, la animalele de experienţă, unele
anomalii ale fătului, Dacă este necesar a se administra corticoizi în timpul sarcinii, copilul
nou născut va fi observat îndeaproape pentru detectarea simptomelor de hipoadrenalism
şi în momentul constatării acestora va fi aplicat un tratament corespunzător.
Precauţii: Hydrocortisone As Sodium Succinate va fi administrat numai în condiţiile unei
cunoaşteri depline a acţiunii acestui produs şi a variatelor reacţii de răspuns ale
organismului la hormonii adrenocorticali. Datorită efectului inhibitor al fibroplaziei,
hidrocortizonul poate masca simptomele infecţiilor şi accentua diseminarea
microorganismelor patogene. În consecinţă, toţi bolnavii cărora li se administrează
hidrocortizon trebuie supravegheaţi pentru detectarea simptomelor de infecţii survenite şi
în cazul apariţiei acestora, se vor lua măsuri antibacteriene corespunzătoare. Dacă este
posibil, se va evita întreruperea bruscă a tratamentului cu corticosteroizi, datorită
pericolului de apariţie a insuficienţei adrenocorticoide suprapuse pentru procesul infecţios.
Terapia prelungită cu hormoni provoacă în mod obişnuit o diminuare a activităţii şi a
mărimii cortexului adrenal. Insuficienţa adrenocorticoidă relativă datorată întreruperii
tratamentului poate fi evitată prin reducerea treptată a dozei. Totuşi, această insuficienţă
mai poate persista asimptomatic o perioada de timp chiar şi în cazul întreruperii treptate a
tratamentului cu steroizi adrenocorticali. Astfel, dacă un bolnav este supus unui stres
semnificativ, cum ar fi intervenţia chirurgicală, traumatisme sau o boală gravă, în timp ce
se afla sub tratament sau într-un an (uneori chiar până la 2 ani) de la terminarea
tratamentului, terapia cu hormoni trebuie amplificată sau reluată şi continuată pe toată
durata stres-ului şi în perioada imediat următoare. Deoarece secreţia mineral-corticoidă
poate fi modificată, se va administra şi sare şi/sau dezoxicorticosteron. Este preferabil să
se utilizeze un preparat solubil pe bază de hormoni, în perioade preoperatorii şi
postoperatorii imediate. În timp ce efectul de întârziere a vindecării rănilor este rareori
întâlnit, cu excepţia administrării dozelor mari, administrarea Hydrocortisone As Sodium
Succinate în timpul intervenţiilor chirurgicale, trebuie să se facă cu deosebită grijă. Dozele
mari sau medii de corticosteroizi pot provoca creşterea tensiunii arteriale, reţinerea de
sare şi apă şi eliminarea unei cantităţi mărite de potasiu şi calciu. În aceste situaţii se
impune un regim hiposodat şi suplimentare a potasiului în dieta alimentară. Asemenea
celorlalţi glucocorticoizi, hidrocortizonul poate agrava diabetul zaharat, astfel încât să fie
necesară o doză mai mare de insulină sau poate precipita manifestarea diabetului zaharat
latent. Utilizarea steroizilor în tratamentul miasteniei gravis poate agrava simptomele
miastenice şi în consecinţă, acest tratament trebuie aplicat cu deosebită grijă. Ca urmare a
administrării sistemice a oricărui steroid antiinflamator, apare o slăbire a musculaturii
striate. Unii au atribuit această slăbire hipopotasemiei. Acest efect trebuie avut în vedere
în cazul aplicării unui tratament de durată cu corticoizi, iar bolnavilor li se vor face
determinări periodice ale conţinutului de potasiu în sânge. Investigaţiile curente au
demonstrat ca slăbirea musculaturii voluntare la bolnavii trataţi cu corticosteroizi poate
apărea şi în prezenţa unor nivele normale ale potasiului în ser şi aceasta se poate datora
unei tulburări a metabolismului muşchiului. Bolnavii la care a apărut o miopatie gravă au
fost trataţi cu doze substanţiale de corticoizi pe perioade îndelungate. Datele disponibile în
prezent arată că miopatia gravă care apare ca o complicaţie la tratamentul cu steroizi este
datorată acelora cu structura 9-alfa-fluoro. În unele cazuri s-a constatat ameliorarea
miopatiei provocate de steroizi ca urmare a renunţării la steroidul fluorinat şi a începerii
unui tratament cu cortizon, hidrocortizon sau prednisteroid. S-a constatat o reducere a
creşterii lineare la copiii trataţi cu corticosteroizi, timp de 6 luni sau o perioadă mai
îndelungată, întârzierea în creştere fiind oarecum proporţională cu doză administrată.
Ritmul de creştere poate fi accelerat prin întreruperea tratamentului. Din acest motiv, ritmul
de creştere a copiilor supuşi unui tratament îndelungat cu steroizi trebuie observat
îndeaproape. Dacă creşterea a fost întârziată, doza trebuie redusă suficient de mult astfel
încât să permită reluarea ritmului de creştere normal înainte de închiderea epifizei. Ca
urmare a administrării parenterale a Hydrocortisone As Sodium Succinate, s-au constatat
unele reacţii anafilactice sau de altă natură. Medicii care administrează acest produs
trebuie să fie pregatiţi pentru a face faţă şi unei astfel de situaţii. Deoarece în timpul
sarcinii pot apare remisiuni spontane ale unor boli cum ar fi poliartrita reumatoidă, vor fi
făcute toate eforturile pentru a evita aplicarea tratamentului cu hormoni la femeile gravide.
Tratamentul îndelungat cu adrenocorticoizi poate provoca o creştere a acidităţii sau un
ulcer gastric sau duodenal, în consecinţă, se recomandă în mod deosebit ca măsură
profilactică instituirea unui regim specific cazurilor de ulcer şi administrarea unui antiacid.
Bolnavii de ulcer gastric sau duodenal care acuză dureri vor fi investigaţi radiologic şi chiar
dacă nu sunt observate semne radiologice evidente, li se va recomandă un regim
alimentar specific cazurilor de ulcer. Vor fi evitate injectările în muşchiul deltoid datorită
posibilităţii mărite de atrofie subcutanată. Este esenţială continuarea supravegherii
bolnavului după întreruperea tratamentului cu hidrocortizon succinat sodic deoarece pot
reapare brusc manifestări grave ale bolii pentru care bolnavul este tratat.
Reacţii adverse: Reacţiile adverse asociate utilizării corticoizilor includ: sindrom Cushing,
hirsutism, acnee, insuficienţă adrenocorticoidă relativă în special în perioada de stres
datorat intervenţiei chirurgicale, traumatismului sau unei boli grave; catabolismul
proteinelor cu balanţa negativă a azotului; dezechilibru electrolitic; modificarea
metabolismului glucozei cu agravarea diabetului zaharat- inclusiv hiperglicemia şi
glicozuria; osteoporoza reversibilă cu dificultate, fracturi spontane, necroze aseptice ale
şoldului şi humerusului; activarea şi complicarea ulcerului gastric şi duodenal, inclusiv
perforarea şi hemoragia; agravarea sau mascarea infecţiilor; creşterea tensiunii arteriale;
convulsii; peteşii şi purpură; tulburări ale ciclului menstrual, inclusiv amenoreea,
sângerarea prelungită; insomnie; tulburări psihice şi în special euforie, nervozitate;
cataractă subcapsulară posterioară; creşterea tensiunii intraoculare; creşterea presiunii
intracraniene cu edem papilar; pancreatită; suprimarea creşterii la copii; eritem facial;
esofagita ulceroasă; transpiraţii; vertij; slăbiciune; miopatie; cefalee; exoftalmie. Atrofia
subcutanată sau cutanată, abcesul steril, hiper- şi hipo-pigmentaţia pot fi asociate cu
corticoizii injectaţi. Când apar, reacţiile adverse sunt de obicei reversibile şi dispar atunci
când este întrerupt tratamentul.
Mod de administrare: Preparatul poate fi administrat prin injectare sau perfuzie intravenoasă sau
prin injectarea intramusculară, metoda preferată de utilizare în cazul terapiei iniţiale de urgenţă fiind
injecţia intravenoasă. După perioada iniţială de urgenţă trebuie să se aibă în vedere utilizarea pe
termen lung a unui preparat injectabil sau a unui preparat oral. În tratamentul şocurilor grave, există
tendinţa în practica medicală curentă de a utiliza doze farmacologice masive de corticosteroizi.
Următoarele doze de Hydrocortisone As Sodium Succinate sunt propuse de diverşi autori:
Autor Doză Repetare
Melnick 1g 50 mg/kg corp 24 h
Dietzman 50 mg/kg corp la 4 ore dacă este necesar
Tratamentul începe prin administrarea intravenoasă a Hydrocortisone As Sodium
Succinate pe o perioadă de la unul la mai multe minute. În general, tratamentul cu doze
mari de corticoizi trebuie continuat numai când starea bolnavului a fost stabilizată şi, în
general, maximum 48 -72 ore. Deşi reacţiile adverse asociate dozelor mari nu sunt uzuale
în tratamentul pe termen scurt cu corticosteroizi, pot apare ulcere gastrice sau duodenale.
În acest caz este indicat tratamentul profilactic cu antiacide. Când tratamentul cu doze
mari de hidrocortizon trebuie continuat pe o perioada ce depăşeşte 72 ore, poate apare
hipernatremia. În asemenea cazuri este dorită înlocuirea Hydrocortisone As Sodium
Succinate cu un corticoid cum ar fi metilprednisolon succinat sodic, care poate provoca o
retenţie a sodiului uşoară sau poate împiedica retenţia sodiului. În alte situaţii în care nu
poate fi obţinută o pregătire adecvată a bolnavului prin administrarea intramusculară a
cortizonului şi hidrocortizonului, doză iniţială este de 100-500 mg, în funcţie de gravitatea
cazului, se va administra intravenos pe o durata de minimum 30 secunde. Aceasta doză
poate fi repetată la intervale de 1,3, 6 sau 10 ore, în funcţie de reacţia bolnavului şi de
condiţia sa clinică. Doza poate fi redusă la sugari şi la copii. Dozarea se face mai mult în
funcţie de gravitatea cazului şi de reacţia pacientului, decât în funcţie de vârsta şi
greutatea corporală, fără a se depăşi, însă, 25 mg zilnic. Bolnavii supuşi unui stres
puternic în timpul tratamentului cu corticosteroizi vor fi supravegheaţi îndeaproape în
vederea detectării simptomelor de insuficienţă adrenocorticoidă. Tratamentul cu corticoizi
este un adjuvant şi nu un inlocuitor al tratamentului convenţional. Pregătirea soluţiilor: 100
mg şi 250 mg - pentru injectarea intravenoasă şi intramusculară se pregăteşte soluţia prin
adăugarea aseptică a maximum 2 ml de apă bacteriostatică pentru injecţii sau de ser
fiziologic, în flaconul cu pulbere liofilizată. Pentru perfuzia intravenoasă se prepară mai
întâi soluţia prin adăugarea a maximum 2 ml de apă bacteriostatică pentru injecţii în
flacon; la soluţia obţinută se pot adăuga 100 până la 1000 ml (dar nu mai puţin de 100) din
următoarele: dextroză 5% (în apă) sau dextroză 5% (în soluţie izotonică salină, dacă
bolnavul nu se află sub restricţie de sodiu).
Formă de prezentare: Hydrocortisone As Sodium Succinate steril este prezentat astfel:
100 mg - în flacoane conţinând hidrocortizon succinat sodic echivalent a 100 mg
hidrocortizon+difosfat de sodiu şi fosfat de sodiu anhidru + 2 ml de apă bacteriostatică
pentru injecţii.

Producător: EIPICO
HYDROXYCARBAMIDE
hydroxicarbamidum
Compoziţie: O capsulă conţine 500 mg de hydroxyurea.
Acţiune terapeutică: Hydroxyurea este un agent citostatic, acţionând efectiv în ciclul
celular, respectiv faza S. Acţionează inhibând enzima rybonucleotid reductaza, catalizând
transformarea rybonucleotidelor în dezoxirybonucleotide, şi rezultat prin inhibarea sintezei
de DNA (fără RNA şi deranjarea sintezei proteinelor) şi scăzând trifosfaţii celulei. De
asemenea demonstrează toxicitatea directă pe DNA (cauzele ruperii fragmentării
cromozomiilor, ca şi translocarea lor). Hydroxyurea este absorbită de traiectul
gastrointestinal. Concentraţia maximă plasmatică, proporţional cu doza ingerată, este
atinsă în 2 ore. Timpul de înjumătăţire în plasmă este la interval de 4 ore. Hydroxyurea
este metabolizată de ficat şi eliminată prin urină, în cea mai mare parte ca medicament
neschimbat şi o parte ca uree, la interval de 12 ore. Nu se acumulează în organism.
Indicaţii: Indicaţia principală a hydroxyureii este în tratarea sindroamelor de proliferare
mieloide: leucemie mieloidă; eritrocitoză; trombocitemie idiopatică; osteomielofibroză;
splenomegalie. Hydroxyurea este indicată în cazurile în care este necesară o reducere
rapidă a numărului de leucocite. Hydroxyurea de asemenea este indicată pentru înlocuirea
în timpul tratamentului a citostaticelor care sunt insuficiente sau care trebuie întrerupte din
cauza toxicităţii lor.
Contraindicaţii: Hipersensibilitatea la produs, sarcină, trombocitopenie, anemii severe,
leucopenie, insuficienţă renală şi hepatică.
Efecte adverse: În timpul tratamentului pot apărea: tulburări gastrointestinale; reacţii
alergice, pigmentarea pielii; mai rar, efecte neurologice; edem pulmonar; deteriorarea
măduvei osoase; trombocitopenie; leucocitopenie; tulburări ale funcţiei ficatului, ale
rinichiului. Aceste efecte adverse se pot observa rar la doze mai mici de 60 mg/kg corp pe
zi. La întreruperea tratamentului cu hydroxyurea toate reacţiile adverse dispar repede.
Atenţie! În timpul tratamentului cu hydroxyurea, se controlează regulat hemoleucograma,
funcţia hepatică şi renală.
Mod de administrare: În hematologie: în leucemie mieloidă cronică, iniţial doza este de
30-60 mg/kg corp zilnic şi apoi doza de întreţinere 15-30 mg/kg corp zilnic; în
trombocitopenie, iniţial doza este de 25-50 mg/kg corp zilnic şi apoi doza de întreţinere
zilnică este de 10-20 mg/kg corp; în mielofibroză, doza iniţială este de 5-20 mg/kg corp
zilnic şi apoi 10 mg/kg corp zilnic ca tratament de întreţinere; în eritrocitoză, doza iniţială
este de 15-20 mg/kg corp zilnic, apoi 10 mg/kg corp zilnic ca tratament de întreţinere. În
boli neoplazice avansate doza iniţială este de 80 mg/kg corp la fiecare trei zile şi apoi este
de 40-50 mg odată, doză unică zilnică.
Formă de prezentare: Flacoane cu 100 capsule a 500 mg.

Producător: Polfa - Cracovia

HYPOTENSOR
captoprilum
Antihipertensiv.
Compoziţie: 1 comprimat conţine: Captopril 25 mg sau 50 mg. Excipienţi q.s.
Acţiune terapeutică: Hypotensor acţionează prin inhibarea enzimei de conversie a
angiotensinei I în angiotensina II. Administrarea catoprilului blochează secreţia
angiotensinei II implicată în declanşarea secreţiei de aldosteron şi are ca efect diminuarea
rezistenţei vasculare sistemice prin vasodilataţie şi diminuarea retenţiei hidrosodate. La
hipertensivi, efectul administrării captoprilului se traduce prin diminuarea presiunii arteriale,
sistolice şi diastolice în decubit, ortostatism, în repaus şi la efort fără modificarea debitului
şi ritmului cardiac; în insuficienţă cardiacă scade rezistenţa arterială şi venoasă (pre şi
post sarcină), creşte debitul şi indexul cardiac, dar fără accelerarea ritmului. În
insufucienţa cardiacă şi HTA efectele captoprilului se menţin pe termen lung şi dispar
progresiv la oprirea tratamentului.
Indicaţii: Hipertensiune arterială în toate stadiile; insuficienţă cardiacă congestivă.
Contraindicaţii: Alergie la captopril, sarcină (la animale s-au semnalat cazuri de
fetotoxicitate), la om s-au semnalat cazuri de întârziere în dezvoltarea uterină, de
prematuritate şi persistenţă a canalului arterial, fără însă a se putea exclude existenţa unei
patologii subiacente, cazuri rare de anurie neonatală ireversibilă în cazul asocierii unui
duretic în tratamentul antihipertensiv la mamă.
Reacţii adverse: Risc de hipotensiune arterială şi/sau insuficienţă renală, depleţie
hidrostatică sau stenoza arterelor renale antrenând stimularea sistemului renină-
angiotensină. Blocajul acestui sistem printr-un inhibitor al enzimei de conversie poate
provoca după prima priză şi în cursul primelor două săptămâni de tratament o scădere a
tensiunii şi/sau într-un grad variabil o insuficienţă renală funcţională.
Interacţiuni medicamentoase: În cazul tratamentului cu insulină sau sulfamide
hipoglicemiante, utilizarea captoprilului poate antrena mărirea efectului hipoglicemiant.
Mod de administrare: În HTA doza uzuală este de 50 mg/zi sau fracţionat câte 25 mg la
12 ore. HTA severă necesită doze mai mari de 150 mg/zi în trei prize.
Formă de prezentare: Cutie cu 20 comprimate a 25 mg sau 50 mg captopril.

Producător: Faran
HYTRIN BPH
terazosinum
Prezentare farmaceutică: Compoziţie: Hytrin BPH 1 mg Clorhidrat de Terazosin 1 mg
excipienţi qs; Hytrin BPH 2 mg Clorhidrat de Terazosin 2 mg excipienţi qs; Hytrin BPH 5
mg Clorhidrat de Terazosin 5 mg excipienţi qs; Hytrin BPH 10 mg Clorhidrat de Terazosin
10 mg excipienţi qs.
Farmacografie: Hytrin BPH starter pack - pentru începerea tratamentului 7 tablete x 1 mg,
7 tablete x 2 mg; Hytrin BPH 28 tb. x 2 mg; Hytrin BPH 28 tb. x 5 mg; Hytrin BPH 28 tb. x
10 mg.
Acţiune terapeutică: Hytrin BPH (Clorhidrat de Terazosin) este un derivat al chinazolinei
ce induce o inhibiţie de tip competitiv a receptorilor alfa1-adrenergici. Această inhibiţie este
selectivă şi de lungă durată. Studiile efectuate arată că terazosina diminuează rezistenţa
vasculară periferică, şi, implicit, tensiunea arterială, fără însă a modifica volumul de ejecţie
sistolic sau frecvenţa cardiacă. Rezultatele studiilor clinice au arătat că blocarea
receptorilor alfa1-adrenergici are un efect benefic asupra dinamicii urinare şi a
simptomatologiei pacienţilor cu hiperplazie benignă de prostată. Simptomele generate de
hiperplazia benignă de prostată sunt datorate creşterii de volum a prostatei precum şi
creşterii tonusului musculaturii netede a uretrei şi a prostatei. Tonusul acestor fibre
musculare este reglat de receptorii alfa1-adrenergici. Experimentele au demonstrat că
terazosina inhibă selectiv şi de lungă durată receptorii alfa1-adrenergici. Administrarea
terazosinei a determinat ameliorarea dinamicii urinare şi a simptomatologiei pacienţilor cu
hiperplazie benignă de prostată. Studiile clinice au arătat tendinţa ameliorării bilanţului
lipidic al organismului la pacienţii care au primit Terazosin.
Farmacocinetică: Absorbţie: Terazosina administrată oral este absorbită în totalitate. În
plasmă cea mai mare parte a substanţei active se regăseşte nemodificată. Terazosina
este puţin metabolizată la primul pasaj hepatic. Concentraţia plasmatică maximă se atinge
la aproximativ o oră de la administrare. Biodisponibilitatea sa nu este afectată de orarul
meselor; administrarea înaintea, în timpul sau după masă, nu afectează nivelul
concentraţiei plasmatice maxime la o oră. Metabolizare: Terazosina este metabolizată la
nivel hepatic. Se leagă stabil de proteinele plasmatice. Eliminare: În medie, timpul de
înjumătăţire plasmatică (T1/2) este de aproximativ 12 ore. Terazosina are dublă cale de
eliminare: digestivă, prin fecale (60%) şi urinară (40%). Din doza administrată oral,
aproximativ 10% este excretată în formă nemodificată pe cale urinară şi, respectiv, 20%
nemodificată prin fecale.
Indicaţii: Hytrin BPH este indicat pentru tratamentul simptomatic al tulburărilor induse de
hiperplazia benignă de prostată. Acţiunea este rapidă, ameliorarea simptomatologiei se
poate observa după primele zile de tratament. Hytrin BPH are un efect neglijabil asupra
tensiunii arteriale la pacienţii normotensivi sau cu HTA controlată. Nu are efect asupra
nivelelor PSA (antigen specific prostatic).
Mod de administrare: Doza iniţială: Tratamentul se începe cu 1 mg/zi, timp de o
săptămână. În cea de-a doua săptămână se creşte doza la 2 mg/zi. Doza de întreţinere
este de 5-10 mg/zi. Nu se vor depăşi 20 mg/zi care reprezintă doza maximă admisă.
Precauţii: Dacă tratamentul se întrerupe timp de câteva zile, readministrarea VA începe
cu doza iniţială (1 mg/zi). La debutul tratamentului sau la creşterea dozelor zilnice, se
recomandă evitarea conducerii autovehiculelor sau efectuării unor activităţi de precizie, în
primele ore după ingestia prizei zilnice. Se recomandă evitarea trecerii rapide din clino- în
ortostatism instruindu-se pacientul în acest sens.
Contraindicaţii: Hipersensibilitate cunoscută la terazosin sau la substanţele aceleiaşi
clase. Hipertensiune ortostatică idiopatică.
Reacţii adverse: Studiile clinice efectuate au arătat apariţia următoarelor efecte adverse:
obnubilare, cefalee, vertij, tulburări ale acuităţii vizuale, hipotensiune ortostatică, palpitaţii,
sincopă, obstrucţie nazală, astenie, greaţă.
Interacţiuni: Asocierea cu antihipertensive poate duce la accentuarea efectului
hipotensor. La aceşti pacienţi se ajustează doza de antihipertensiv. Studiile clinice nu au
arătat modificări de toleranţă la pacienţii care au primit simultan Hytrin BPH şi
antiinflamatorii nesteroidiene (AINS), teofilină, vasodilatatoare sau hipoglicemiante orale.
Interacţiuni clinice semnificative nu au fost constatate cu inhibitorii enzimei de conversie
sau cu diuretice.
Supradozare: Dacă administrarea unei doze de Hytrin BPH provoacă hipotensiune acută,
este în general suficientă culcarea bolnavului pentru ca tensiunea arterială şi frecvenţa
cardiacă să se normalizeze. Deoarece terazosina este strâns legată de proteinele
plasmatice, hemodializa are puţine şanse de a fi utilă.

Producător: Abbott Laboratories

I.R.S. 19
vaccinuri
Compoziţie: per 100 ml:
Lizat de Diplococcus pneumoniae 6, 66 ml
Lizat de Streptococcus 6, 66 ml
Lizat de Micrococcus piogenes(stafilococ) 6, 66 ml
Lizat de Gafkya tetragena 3,33 ml
Lizat de Neisseria 6, 66 ml
Lizat de Klebsiella pneumoniae 6, 66 ml
Lizat de Moraxella 3,33 ml
Lizat de Haemophilus influenzae 3,33 ml
Mercurotiolat sodic 0,0025 g
Fiecare lizat corespunde substanţelor
antigenice conţinute în suspensiile microbiene
a 15 miliarde germeni per ml. Apăsarea
capacului eliberează o dispersie micronizată,
care tapetează mucoasa nazală şi permite o
absorbţie rapidă a produsului.
Prezentare farmaceutică: Flacon nebulizator conţinând vaccin pernazal, 20 ml soluţie
antigenică (60 doze) sub presiune de azot.
Acţiune terapeutică: Acţiunea I.R.S. 19 se bazează pe 3 mecanisme: acţiune curativă,
nespecifică, prin creşterea cantităţii de lizozim şi stimularea funcţiei fagocitare; acţiune
profilactică, specifică, prin creşterea cantităţii de anticorpi locali (imunoglobuline secretorii
tip A); acţiune desensibilizantă: I.R.S. 19 conţine principii active cu structură polipeptidică,
a căror administrare progresivă împiedică producţia de anticorpi sensibilizanţi în cazul
alergiilor microbiene.
Indicaţii: Profilaxia şi tratamentul leziunilor inflamatorii şi infecţioase din sfera ORL şi a
căilor respiratorii superioare: rinite, rinobronşite; astm bronşic suprainfectat; amigdalite,
faringite, rinofaringite; bronşiectazii, bronşite acute sau cronice; otite; corize spasmodice,
rinite alergice; infecţii ale cavumului, adenoidite, sinuzite; îngrijiri pre- şi post-operatorii în
cazul intervenţiilor chirurgicale ORL; complicaţii ale gripei sau ale altor viroze.
Dozare şi mod de administrare: În scop curativ: în funcţie de vârstă, de la 2 la 5 doze pe
zi, în fiecare nară, până la dispariţia infecţiei. În scop profilactic: 2 doze pe zi, în fiecare an,
pentru o perioadă medie de 2 săptămâni. La pulverizare este necesar ca flaconul să fie
ţinut vertical şi să se exercite o foarte scurtă apăsare pe capac.
Reacţii adverse: La începutul tratamentului se pot produce reacţii fie de tipul unui catar
nazal iniţial mai abundent, fie al unei senzaţii de înfundare nazală etc. Aceste reacţii,
fugace, traduc răspunsul nazal organic satisfăcător. Dacă sunt importante, este necesară
reducerea dozei sau creşterea intervalului dintre doze.
Contraindicaţii: Testările clinice nu au relevat contraindicaţii.
Interacţiuni cu alte medicamente: Prescripţia simultană de vasoconstrictoare riscă să
încetinească absorbţia principiilor active ale I.R.S. 19.

Producător: Solvay Pharmaceuticals

IBUPROFEN
ibuprofenum
Antiinflamator nesteroidian.
Compoziţie: 1 comprimat conţine: Ibuprofen 200 mg. Excipienţi q.s.
Acţiune terapeutică: Ibuprofen este un derivat al acidului fenilacetic şi ca atare
acţionează ca antiinflamator, analgezic şi antipiretic cu eficacitate asemănătoare acidului
acetilsalicilic.
Indicaţii: Artropatii inflamatorii cronice (artrita reumatoidă, spondilartrita anchilozantă,
artrita psoriazică); stări inflamatorii severe în ORL, stomatologie, patologia respiratorie, în
ginecologie, în oncologie, dureri dentare, dismenoree.
Contraindicaţii: Bolnavilor cu ulcer digestiv activ sau cu antecedente de ulcer digestiv
sau alte boli ale aparatului digestiv, antecedente de hemoragii digestive acutizate. La
astmatici şi la cei cu teren alergic la derivaţii acidului fenilacetic. Nu este indicat în timpul
sarcinii şi la copii, la pacienţii cărora li se administrează alte medicamente antiinflamatoare
nesteroidiene sau aspirină; la pacienţii cu boli hematologice sau insuficienţă hepatică sau
renală gravă; la gravide în primele 3 luni şi ultimele 3 luni de sarcină.
Reacţii adverse: Digestive: inapetenţă, greaţă, dureri epigastrice, diaree, vărsături,
crampe intestinale, flatulenţă; Nervoase: cefalee, hiperexcitabilitate; Cutanate: rash, prurit;
Acustice: vertij; Metabolice: retenţie hidrosalină reversibilă.
Interacţiuni medicamentoase: Risc crescut de hemoragii când se asociază cu
anticoagulante cumarinice şi de reacţii hipoglicemice când se asociază cu sulfamide
antidiabetice. Nu se administrează simultan cu probenecid. Scade acţiunea diuretică a
spironolactonei.
Mod de administrare: La adulţi: 2 comprimate (400 mg) de 3-4 ori pe zi (după mese) cel
mult 6 zile, apoi întreţinere cu un comprimat de 3-4 ori pe zi. La copii: 20 mg/kg corp/zi,
fracţionat. În artrita reumatoidă juvenilă; până la 40 mg/kg corp/zi, fără a depăşi 500 mg la
copii sub 30 kg.
Formă de prezentare: Flacon cu 24 comprimate a 200 mg ibuprofen.

Producător: Leiner Health Produts

IBUPROFEN
ibuprofenum
Formă farmaceutică şi doza: Drajeuri a 200 mg. Compoziţia chimică: Acid 2-(p-
izobutilfenil)-propinic.
Formă de prezentare: Ambalaje cu 100 buc.
Proprietăţi şi acţiune: Medicament din grupa derivaţilor acidului fenilpropionic aparţinând
antiflogisticelor nesteroidice. Posedă şi proprietăţi analgezice şi antipiretice. Produsul
acţionează favorabil asupra artritelor reumatismale, prin micşorarea edemelor şi
ameliorarea funcţiei organelor de locomoţie. Produsul este bine resorbabil după
administrarea orală. Se elimină mai ales prin urină sub formă nemodificată respectiv sub
forma unor metaboliţi oxidaţi inactivi.
Indicaţii: Reumatism articular cronic, osteoporoze, sindrom dureros umero-scapular,
spondilita ankilopoietică, precum şi alte afecţiuni reumatismale.
Contraindicaţii: Fazele acute ale bolii ulceroase.
Reacţii adverse: Tulburări gastrice, hemoragii ale traiectului digestiv apar mai rar decât în
cazul aspirinei. Foarte rar: anemie, leucocitoză tranzitorie, tulburări ale funcţiei hepatice.
Posologie: Individual, după prescripţia medicului. De obicei, se administrează 4-6 drajeuri
pe zi în doze fracţionate. După constatarea unei ameliorări (după 2-4 săptămâni) se va
continua un tratament de întreţinere cu 1 drajeu de 2-3 ori pe zi, după mese.

Producător: Polfa - Pabianice

IBUPROFEN
ibuprofenum
Compoziţie: Drajeuri cu 200 mg şi 400 mg.
Acţiune farmacoterapeutică: Antiinflamator nesteroidian asemănător cu aspirina.
Analgezic şi antipiretic. Antiagregant plachetar.
Indicaţii: Reumatism degenerativ şi inflamator, suferinţe disco-vertebrale, reumatism
extraarticular.
Efecte adverse: Greaţă, vome, epigastralgii, diaree, erupţii, prurit, cefalee, ameţeli,
erupţii, anxietate.
Contraindicaţii: Ulcer gastric şi duodenal, hepatite, angioedem, bronhospasm la aspirină.
Mod de administrare: Oral, analgezic 200-1000 mg pe zi; ca antiinflamator 1200-2400
mg pe zi, divizat în 3-4 prize. Prima doză zilnică se poate lua dimineaţa, pe nemâncate,
celelalte după masă.
Formă de prezentare: Flacoane de polistiren cu capac de polietilenă cu 20 comprimate.

Producător: Laboratoarele Magistra

IBUSTRIN
indobufenum
Descriere: Principiul activ al Ibustrinului, indobufenul, influenţează activitatea
trombocitelor prin acţiunea sa asupra metabolismului acidului arahidonic (inhibă
ciclooxigenaza şi blochează tromboxan sintetaza). Tratamentul cu Ibustrin inhibă activarea
trombocitelor (adezivitatea, agregarea, disponibilitatea factorului 3 plachetar, eliberarea
factorului 4 plachetar şi a beta-tromboglobulinei) şi tinde să prevină formarea trombului în
contact cu suprafeţe străine organismului şi, în condiţii patologice, la nivelul vaselor
sanguine.
Farmacologie: Indobufenul previne agregarea trombocitelor la diferite specii animale;
proprietăţile sale antiagregante se datorează inhibării reacţiilor de eliberare a
constituenţilor trombocitari. În cadrul testului de inducere a trombozei la nivelul
microcirculaţiei hamsterului prin aplicare microiontoforetică de ADP, compusul exercită o
puternică activitate antitrombotică. La babuini, care sunt predispuşi genetic la tromboze,
indobufenul normalizează funcţiile alterate ale trombocitelor.
Farmacocinetică: La om, indobufenul administrat pe cale orală se absoarbe rapid,
atingând concentraţia plasmatică maximă la aproximativ două ore de la administrare.
Compusul are un timp de înjumătăţire de aproximativ 8 ore şi un volum aparent de
distribuţie de 15 litri. Indobufenul se leagă de proteinele plasmatice în proporţie de 99%.
Eliminarea se face în principal pe cale renală (75%) sub forma unui metabolit conjugat
(glucuronid) şi într-o mai mică măsură ca atare, nemetabolizat.
Utilizare clinică: La doza de 100 mg administrată pe cale orală sau parenterală,
Indobufenul manifestă deja o netă acţiune inhibitorie asupra agregării trombocitare induse
de ADP, colagen, adrenalină, acid arahidonic şi ristocetină. Concentraţiile plasmatice
maxime sunt atinse la 2-4 ore de la administrare şi se menţin aproximativ 12 ore. Prin
urmare, regimul optim de dozare constă în administrarea Indobufenului de două ori pe zi.
Medicamentul inhibă şi agregarea "spontană" ce se produce la pacienţi cu agregabilitate
trombocitară ridicată. Indobufenul nu afectează activitatea factorilor de coagulare
plasmatici; timpul de sângerare este numai uşor prelungit şi revine imediat la normal după
întreruperea tratamentului.
Indicaţii: Tratamentul antiagregant al afecţiunilor în care activarea sau hiperactivitatea
trombocitară poate constitui un factor determinant al formării trombilor: ischemie
cerebrovasculară şi cardiopatie, afecţiuni vasculare periferice de natură aterosclerotică,
tromboze venoase, tulburări ale metabolismului lipidic şi diabet. Profilaxia formării
trombilor în timpul circulaţiei extracorporale (hemodializa).
Contraindicaţii: Afecţiuni hemoragipare congenitale sau dobândite, ulcer sau orice altă
leziune activă la nivelul tractului gastro-intestinal, hipersensibilitate dovedită la
medicament sau la alţi compuşi din aceeaşi clasă chimică.
Posologie: Doza zilnică este în general cuprinsă între 200 şi 400 mg, administrată pe cale
orală sau parenterală şi divizată în două prize. Doza de 200 mg/zi este indicată îndeosebi
în tratamentele îndelungate. La pacienţii vârstnici medicul trebuie să stabilească cu atenţie
dozajul şi să decidă dacă o eventuală reducere a dozelor de mai sus ar fi necesară. La
pacienţii în vârstă, peste 65 de ani, doza zilnică recomandată este de 100-200 mg. Când
se administrează pe cale orală, medicamentul trebuie luat după mese. Pentru prevenirea
formării cheagurilor în timpul circulaţiei extracorporeale (hemodializă), doza de indobufen
va fi stabilită în funcţie de starea pacienţilor. Înainte de fiecare şedinţă de hemodializă, 100
mg de Indobufen pot fi administrate fie pe cale orală, fie pe cale parenterală, la latitudinea
medicului. În cazul administrării pe cale injectabilă, aceasta se poate face fie intravenos,
fie intramuscular.
Precauţii: La pacienţii cu leziuni gastrointestinale în antecedente, sau la aceia care se află sub
tratament concomitent cu alţi agenţi antiagreganţi sau cu agenţi antiinflamatorii nesteroidieni,
indobufenul trebuie utilizat cu mare atenţie. Dacă apar tulburări gastrointestinale, este recomandabil
a se reduce doza sau a se sista tratamentul. Sistarea tratamentului este de asemenea recomandată în
cazul apariţiei reacţiilor alergice cutanate. La diabetici sub tratament cu hipoglicemiante orale, se
recomandă controale mai frecvente ale glicemiei. La pacienţii cu funcţie renală alterată, doza
trebuie redusă proporţional cu gradul de insuficienţă renală. Se recomandă următoarea schemă de
administrare: Clearance creatinină:
>80 ml/min 100-200 mg de două ori pe zi
40-80 ml/min 100 mg/zi sau 100 mg de doua ori pe zi
<40 ml/min 100 mg la doua zile sau 100 mg/zi
Administrarea medicamentului la pacienţii vârstnici se face cu prudenţă, având în vedere
alterarea gradată a funcţiei renale, odată cu înaintarea în vârstă. Aceast fapt se va lua în
considerare la recomandarea posologiei la pacienţii vârstnici (peste 65 de ani). Deşi
studiile efectuate pe animale nu au arătat afectarea produsului de concepţie,
administrarea medicamentului nu este recomandată în suspiciunea de sarcină sau sarcină
confirmată, sau în perioada de alăptare.
Reacţii adverse: Au fost semnalate în timpul tratamentului: episoade de disconfort
gastric, balonare, constipaţie, reacţii alergice cutanate, sângerări gingivale, epistaxis. Rar
s-au raportat: sângerări gastro-intestinale cu melenă, ulcer peptic şi hematurie.
Formă de prezentare: Cutii cu 30 şi 48 tablete cu şanţ median de divizare, a 200 mg
indobufen. A nu se lăsa la îndemâna copiilor.

Producător: Pharmacia & Upjohn

IKOBEL
tobramycinum
Compoziţie: Fiecare ml de soluţie oftalmică Ikobel conţine tobramicină 0,3% (3 mg/ml).
Proprietăţi: Ikobel conţine un antibiotic cu spectru larg din seria aminoglicozidelor, cu
activitate bactericidă. Este activ împotriva unei varietăţi largi de microbi patogeni
gramnegativi şi grampozitivi.
Acţiune terapeutică: Spectrul larg antimicrobian al tobramicinei este utilizat împotriva
următoarelor microorganisme: Grampozitivi: stafilococi coagulozo-pozitivi şi coagulozo-
negativi, incluzând tulpini rezistente la penicilină, Streptococcus pneumoniae şi
Streptococcus haemoliticus, streptococi beta-hemolitici şi non-hemolitici grup A.
Gramnegativi: majoritatea formelor de Pseudomonas aeruginosa, Escherichia coli,
Klebisiella pneumoniae, Enterobacter aerogenes, Proteus mirabilis indol-negativ şi specii
de Proteus indol-pozitive. De asemenea: Haemophilus influenzae, Haemophilus
aegyptius, Moraxella lacunata, Acinetobacter calcoaceticus, la fel ca şi speciile de
Neisseria, incluzând şi Neisseria gonorrhoae. Studiindu-se sensibilitatea microbiană, se
constată că multe micro-organisme rezistente la gentamicină sunt sensibile la tobramicină.
Indicaţii: Infecţii externe ale ochilor şi anexelor lor, produse de microorganisme
grampozitive şi gramnegative sensibile la tobramicină, cum ar fi: conjunctivită, keratită,
keratoconjunctivită, ulcere ale corneei, blefarite, blefaroconjunctivite şi dacriocistite. Se
poate, de asemenea, folosi pentru prevenirea infecţiilor oftalmice după îndepărtarea unei
particule străine din cornee sau conjunctivă, după leziuni provocate de factori chimici sau
fizici şi profilactic, înainte şi după operaţiile chirurgicale efectuate pe ochi. Se poate utiliza,
de asemenea, pentru tratamentul otitei externe provocate de microbi sensibili.
Supravegherea bolnavului este necesară pentru determinarea răspunsului microbian la
terapie.
Contraindicaţii: Este contraindicat bolnavilor care sunt sensibili la una din componentele
produsului şi nu este recomandată utilizarea auriculară la bolnavii cu timpanul perforat.
Reacţii adverse: Posibilă ototoxicitate, nefrotoxicitate. Prurit, edem palpebral şi hiperemie
conjunctivală, în unele cazuri. La unii bolnavi simptomele unui dozaj excesiv se pot
manifesta asemănător cu reacţiile adverse clinice. Când aplicarea locală a tobramicinei la
ochi este combinată cu administrarea sistemică concomitentă a aminoglicozidelor, trebuie
luată în considerare şi concentraţia totală a antibioticului în sânge. Reacţii alergice, în
special la nivelul conjunctivei.
Precauţii: Prelungirea tratamentului cu antibiotice topice poate provoca dezvoltarea
exagerată a microorganismelor rezistente la produs şi a ciupercilor.
Mod de administrare: O picătură de 2 sau 3 ori pe zi, în sacul blefaro-conjunctival.
Soluţia poate fi folosită în curs de 4 săptămâni de la deschiderea flaconului.
Formă de prezentare: Flacon cu sistem picător a 5 ml.

Producător: Rafarm
IMIGRAN, tablete şi injecţii
sumatriptanum
Formă de prezentare: Tabletele conţin 50 sau 100 mg sumatriptan bază sub formă de
succinat. Soluţia injectabilă conţine 6 mg sumatriptan în 0,5 ml soluţie.
Indicaţii: Imigran tablete este indicat pentru calmarea rapidă a atacurilor de migrenă cu
sau fără aură.
Mecanism de acţiune: S-a demonstrat că sumatriptanul este un agonist specific şi
selectiv al receptorilor 5 hidroxitriptaminici-1-like (5HT 1-like), fară a avea însă efect şi pe
subtipurile de receptori 5HT2 sau 5HT3. Aceşti receptori se găsesc în special la nivelul
vaselor sanguine cerebrale.
Posologie şi mod de administrare: Imigran este indicat atât pentru tratamentul acut
intermitent al migrenei cât şi al cefaleei în ciorchine. Nu se va folosi profilactic. Se
recomandă ca Imigran să fie administrat cât se poate de devreme după debutul unui atac
migrenos, fiind însă la fel de eficient dacă este administrat în orice moment al atacului.
Migrena: Doza orală de Imigran recomandată la adult este o singură tabletă de 50 mg.
Anumiţi pacienţi pot necesita 100 mg. Dacă simptomele se repetă, doza poate fi repetată
în următoarele 24 de ore, dar nu mai mult de 300 mg în 24 ore. Tabletele se vor înghiţi
întregi, cu apă. Copii: La copii nu a fost stabilită încă siguranţa şi eficienţa sumatriptanului.
Vârstnici: Poate fi folosit la pacienţii peste 65 de ani. Experienţa în folosirea
sumatriptanului la aceşti pacienţi este limitată. Farmacocinetica nu diferă semnificativ de
cea a populaţiei tinere, dar până la noi date clinice, folosirea Imigran nu este recomandată
la pacienţii peste 65 de ani.
Contraindicaţii: Hipersensibilitate la orice component al preparatului. Se va recomanda
evitarea administrării produsului la pacienţii cu infarct miocardic. Până la noi date, nu este
recomandată folosirea Imigran la pacienţii cu afecţiuni vasculare periferice sau la pacienţii
cu semne şi simptome de afecţiuni cardiace ischemice. De asemenea, nu se recomandă
la pacienţii cu antecedente de accidente cerebrovasculare sau atacuri ischemice
tranzitorii, insuficienţă hepatică severă sau hipertensiune necontrolată, cardiopatie
ischemică dureroasă, infarct miocardic în antecedente, angina Prinzmetal. Este
contraindicat tratamentul cu methysergide (un derivat de ergotamină) în timpul
tratamentului cu Imigran.
Precauţii: În urma administrării de sumatriptan, se pot asocia simptome tranzitorii, inclusiv
dureri toracice şi tensiune toracică, care poate fi intensă şi poate interesa gâtul. În cazul în
care aceste simptome sugerează o afecţiune cardiacă ischemică se va face evaluarea
pacientului. Sumatriptan nu este indicat în tratamentul migrenei hemiplegice, bazilare sau
oftalmoplegice. Este contraindicată administrarea concomitentă de inhibitori de
monoaminooxidază (MAO) sau cu maxim două săptămâni inainte de tratamentul cu
Imigran. Dozele de Imigran recomandate nu trebuie depăşite. Somnolenţa poate fi
rezultatul migrenei sau al tratamentului cu Imigran. Se recomandă precauţie la pacienţii ce
prestează munci care cer îndemânare, cum ar fi conducerea autovehiculelor sau
manevrarea utilajelor. Sumatriptan trebuie administrat cu precauţie la pacienţii cu
hipertensiune controlată, deoarece a fost observată la o mică proporţie din populaţie o
creştere temporară a presiunii arteriale şi a rezistenţei periferice. Au fost descrise reacţii
vasospastice prelungite, când se administrează împreună cu ergotamina. Deoarece
aceste efecte pot fi aditive, administrarea concomitentă a ergotaminei şi a sumatriptanului
trebuie evitată. Asocierea Imigran cu orice medicament vasoactiv trebuie făcută cu
precauţie la orice pacient care prezintă condiţii favorabile apariţiei cardiopatiei ischiemice
şi vasospasmului coronarian. Imigran trebuie administrat cu atenţie la pacienţii cu afecţiuni
ce pot afecta semnificativ absorbţia, metabolismul şi excreţia medicamentului, ca în
afecţiunile ce alterează funcţia renală sau hepatică.
Sarcină şi alăptare: Administrarea acestui medicament trebuie luată în considerare dacă
beneficiul potenţial este mai mare decât posibilul risc pentru făt. Nu s-a observat vreun
efect teratogen la şobolani sau la şoareci. Experienţa în privinţa folosirii sumatriptanului în
timpul sarcinii este însă limitată. Întrucât rezultatele studiilor de reproducere la animale nu
pot fi extinse totdeauna la om, administrarea acestui medicament trebuie luată în
considerare numai în cazul în care beneficiul potenţial pentru mamă este mai mare decât
orice risc posibil pentru făt. Alăptarea: Sumatriptanul este excretat în laptele matern al
animalelor. Nu există date similare la oameni. Trebuie luate anumite precauţii atunci când
se ia în considerare administrarea de Imigran la femeia care alăptează. S-a demonstrat că
în urma administrării subcutanate de sumatriptan, o parte din acesta se excretă în lapte.
Expunerea copilului la produs poate fi evitată prin întreruperea alăptării timp de 24 ore
după administrarea tratamentului.
Efecte secundare: Efectele secundare raportate includ: senzaţia de parestezie, căldura,
presiune sau greutate în orice parte a corpului, eritem, ameţeală şi senzaţie de slăbiciune.
Acestea sunt de intensitate uşoară până la moderată şi tranzitorii. Au fost descrise
oboseala şi somnolenţa. Greaţa şi vărsăturile au fost prezente la câţiva pacienţi, dar relaţia
lor cu Imigranul nu este clară.
Interacţiuni medicamentoase: Au fost semnalate creşteri tranzitorii ale tensiunii arteriale
imediat după administrare. Tulburări minore ale funcţiei hepatice au fost observate uneori.
În cazuri extrem de rare au fost raportate tulburări coronariene serioase care includ aritmii
cardiace, modificări ischemice trecătoare pe EKG sau infarct miocardic. Nu există nici o
evidenţă a interacţiunilor medicamentoase cu propranolol, flunarizină, dihidroergotamină,
pizotifen sau alcool. Dovezile de sensibilitate încrucişată, la pacienţii cu hipersensibilitate
la sulfonamide, sunt limitate, cu toate că precauţii pot fi luate la pacienţii trataţi cu
sumatriptan.
Supradozare: S-au semnalat anumite cazuri de supradozare după administrarea
subcutanată de Imigran în doze peste nivelul celor recomandate. Doze până la 16 mg
subcutanat sau 400 mg oral nu au fost asociate cu alte efecte secundare în afara celor
menţionate. Nu există experienţă cu doze mai mari decât acestea. Dacă apare totuşi un
supradozaj de sumatriptan, pacientul trebuie monitorizat pentru cel puţin 10 ore şi trebuie
aplicat tratamentul standard de susţinere necesar. Nu se cunosc efectele hemodializei sau
ale dializei peritoneale asupra concentraţiilor de sumatriptan. După administrarea orală,
sumatriptan este rapid absorbit, 70% din concentraţia maximă apărând după 45 de
minute. După o doză de 100 mg, concentraţia plasmatică maximă este de 54 mg/ml.

Producător: Glaxo Wellcome

IMMUNOGLOBULIN i.v., "BIOCHEMIE"
immunoglobulinum
Imunoglobulină umană pentru administrare
intravenoasă
Compoziţie: Substanţa uscată reprezintă
imunoglobulină umană având un grad de
puritate de cel puţin 95%, sucroză ca agent
stabilizator şi urme de clorură de sodiu.
Produsul nu conţine agenţi de conservare.
Imunoglobulinele sunt constituite în proporţie
de aproximativ 90% din Imunoglobulină G (Ig
G) monomerică şi o fracţie mică reprezentată
de produse de degradare, Ig G dimeric şi
polimeric precum şi din urme de Ig A şi Ig M.
Distribuţia subclaselor Ig G corespunde cu cea
din serul normal. Anticorpii sunt prezenţi în
mare măsură în formă nativă. Deci se poate
anticipa un timp de înjumătăţire biologic normal
de aproximativ trei săptămâni şi un efect
imunobiologic optim. Soluţia 6% conţine
anticorpi antivirus rubeolic având un titru minim
(HHT) de 1 : 1250.

Conţinutul produsului :
Substanţă Conţinând Imunoglobulină Solvent (soluţie izotonică de clorură de
uscată sucroză sodiu)
16,0 g 6,0 g 10,0 g 200,0 ml
8,0 g 3,0 g 5,0 g 100,0 ml
2,67 g 1,0 g 1,67 g 33,0 ml
1,34 g 0,5 g 0,84 g 16,5 ml

Indicaţii: Toate formele de afecţiuni caracterizate prin deficit de anticorpi, congenitale sau
dobândite (agamaglobulinemia, hipogamaglobulinemia etc.). Imunizare pasivă în hepatita
A şi pojar şi - dacă nu sunt disponibile imunoglobulinele specifice - şi în alte infecţii virale
endemice (ex. rubeolă, oreion, varicelă). Infecţii bacteriene sistemice severe cu complicaţii
toxicoseptice, în completarea tratamentului antibiotic. Pentru informaţii suplimentare vezi
“Posologie“.
Contraindicaţii: Sunt posibile reacţii de tip anafilactoid la pacienţii cu deficit selectiv de
IgA sensibilizaţi şi care au anticorpi anti Ig A. În general, în aceste cazuri administrarea
imunoglobulinelor este contraindicată.
Reacţii adverse: Reacţiile adverse sunt rare dacă se respectă instrucţiunile din capitolul
“Posologie” şi “ Mod de administrare”. O atenţie deosebită trebuie acordată reacţiilor secundare ce
apar la începutul perfuziei ca de exemplu accelerarea pulsului, greaţă, senzaţie de opresiune, în
special la pacienţii cu agamaglobulinemie. În aceste cazuri, perfuzia trebuie întreruptă temporar
până la regresiunea simptomelor. În general, recomandările Comisiei Medicamentelor a Societăţii
Medicale Germane (Deutsches Arzteblatt 72, 637, 1975 şi Der Anaesthesist 24, 378-380, 1975)
pentru contramăsurile imediate împotriva reacţiilor de intoleranţă din timpul perfuziilor
intravenoase sunt :
Simptome clinice Tratament
Tulburări subiective, dureri de spate, greaţă, etc. Oprirea perfuziei
Manifestări cutanate (eritem, urticarie, etc) Antihistaminice; În urticaria severă corticosteroizi şi substituţie volemică
 Tahicardie.Scăderea presiunii arteriale sistolice sub 90 Corticosteroizi
mm Hg (ex. 100 mg prednisolon i.v.)
Dispnee, şoc Adrenalină 0,05 - 0,1 mg i.v., dacă este necesar se poate repeta la 1-2 minute
interval
Corticosteroizi, de ex. prednisolon 250-1000 mg i.v.
Substituţie volemică, de preferat cu soluţie de albumină umană 5%
Stop cardiac şi respirator Reanimare

Interacţiuni cu alte medicamente: Imunoglobulinele nu trebuie combinate cu alte

medicamente, acest lucru putând determina precipitarea şi/sau denaturarea proteinelor.
Dozele mari de anticorpi circulanţi, aşa cum este de dorit şi aşa cum sunt prezente în
cazul administrării de imunoglobuline pot inactiva agenţiii multiplicabili din vaccinurile cu
virusuri vii (ex. vaccin anti rujeolic, oreion, rubeolă) şi prin aceasta pot afecta succesul
vaccinării. De aceea indicaţiile de utilizare ale firmelor producătoare trebuie privite în
această perspectivă.
Posologie: În lipsa altor instrucţiuni, se recomandă următoarele posologii: Sindroame
imunodeficitare congenitale (agamaglobulinemia, deficitul imun cu nivele crescute de IgM,
sindroame cu deficit imun variabil, hipogamaglobulinemia tranzitorie a copilului) şi
sindroamele dobândite de deficit imune umorale cu diferite origini, ex. deficienţe imune
induse prin profilaxia infecţiilor sau prin medicamente (imunosupresive): 1-2 g/10 kg corp
la fiecare 3-4 săptămâni. Dacă terapia pe termen lung este necesară iniţial trebuie cercetat
răspunsul la tratament. Prin dozarea corectă trebuie obţinută o creştere a concentraţiei
IgG de cel puţin 2 g/l. Profilaxia bolilor virale: Ca profilaxie, la un interval de timp cât mai
scurt după expunere la: Rujeolă : aprox. 0,5 g/10 kg corp; Hepatită A : aprox. 0,1-0,2 g/10
kg corp; Rubeolă : aprox. 2 g/10 kg corp. Profilaxia oreionului şi a varicelei se poate
încerca în acelaşi mod folosind doze crescute (ca în cazul rubeolei). Nu se aşteaptă un
efect protectiv în cazul administrării imunoglobulinelor după 5 zile de la expunere. Acestui
fapt îi trebuie acordat o atenţie deosebită în cazul profilaxiei rubeolei la gravidele expuse.
Prin urmare trebuie efectuate studii serologice înainte şi după patru săptămâni de la
administrarea imunoglobulinelor pentru a verifica dacă, după această administrare, totuşi
seroconversia a avut loc. Chiar şi în acest caz, embriopatia rubeolică nu poate fi exclusă
definitiv. Tratamentul infecţiilor virale şi bacteriene: 1-2/10 kg corp. În cazuri severe
administrarea poate fi repetată în funcţie de cerinţe. Doze de până la 30 g/zi/pacient sunt
tolerate fără complicaţii.
Mod de administrare: Soluţiile de imunoglobuline trebuie administrate la temperatura
corporală. Trebuie evitate agitarea şi formarea de spumă la dizolvarea substanţei uscate
în solvent. A se perfuza doar soluţii clare. La începutul tratamentului, soluţia de
imunoglobulină 3% (liofilizatul dizolvat în tot volumul de solvent) se perfuzează lent cu un
ritm de 10-20 picături pe minut. După 15 minute ritmul perfuziei se poate creşte la 20-30
picături pe minut, iar după 30 minute la 40-50 picături pe minut. Soluţia 6% se recomandă
în cazul administrării repetate de doze crescute (liofilizatul se dizolvă în jumătate din
volumul solventului). La început soluţia poate fi perfuzată cu un ritm de 20-30 picături pe
minut şi după 15 minute cu un ritm de până la 50 picături pe minut. La copii sau la alţi
pacienţi la care administrarea intravenoasă este dificilă datorită unor motive tehnice,
preparatul poate fi administrat şi intramuscular, de preferat intragluteal, ca soluţie 6%
(liofilizatul se dizolvă în 50 sau 16,5 ml apă distilată).
Condiţii de păstrare: Immunoglobulin i.v. Biochemie este stabilă timp de trei ani
depozitată la temperaturi sub 20 grade Celsius. A nu se folosi după data termenului de
expirare. Soluţiile de imunoglobuline trebuie folosite imediat după preparare. Se interzice
depozitarea şi păstrarea soluţiei preparate - chiar şi în frigider - datorită pericolului
contaminării microbiene.
Note suplimentare: Immunoglobulin reprezintă fracţiuni de gamaglobuline obţinute din
plasmă umană prin precipitare alcoolică fracţionată. Datorită calităţilor tehnicilor speciale
de producere, nu prezintă nici o proprietate antigenică nouă. Din moment ce nu prezintă în
mod spontan nici o activitate anticomplement, preparatul este tolerat excelent în
administrare intravenoasă chiar şi de pacienţii cu sindroame prin deficit de anticorpi.
Immunoglobulin este obţinut exclusiv din sângele venos a mai mult de 2.000 donatori din
Europa Centrală, donatori care au fost controlaţi cu atenţie deosebită. Aceast lucru
garantează că pacienţii primesc întreg spectru de anticorpi la bolile ce sunt endemice în
zona noastră. Toate mostrele de sânge donat sunt testate din punct de vedere al absenţei
antigenului de suprafaţă al virusului hepatic B (Ag Hbs) folosind cele mai sensibile metode
de detectare disponibile în momentul de faţă. În general nu a fost relatat nici un caz de
transmitere a hepatitei B de către o imunoglobulină produsă prin tehnicile companiilor.
Formă de prezentare: Immunoglobulin i.v. "Biochemie" şi solvent. Ambalaje standard:
Flacoane de 6 g immunoglobulin şi flacoane de 200 ml solvent şi mecanismul de transfer
şi setul de perfuzie. Flacoane de 3 g immunoglobulin şi flacoane de 100 ml solvent şi
mecanismul de transfer şi setul de perfuzie. Flacoane de 1g immunoglobulin şi flacoane
de 33 ml solvent şi mecanismul de transfer şi setul de perfuzie. Flacoane de 0,5 g
immunoglobulin şi flacoane de 16,5 ml solvent şi mecanismul de transfer şi setul de
perfuzie.

Producător: Biochemie
IMODIUM
loperamidum
Prezentare farmaceutică: Capsule conţinând loperamidă hidrocl. 2 mg (cutie cu 3 buc.).
Acţiune terapeutică: Antidiareic prin mecanism de tip opioid, are efect efectiv, intens şi
de lungă durată.
Indicaţii: Diaree acută nespecifică, diaree cronică şi pentru reducerea evacuărilor la
bolnavii cu ileostomie.
Mod de administrare: În diareea acută, la adult, iniţial 2 capsule (4 mg), apoi câte o
capsulă după fiecare scaun diareic, fără a depăşi 8 capsule/zi şi 4-5 zile de tratament; la
copii mai mari de 9 ani, câte o capsulă de 4 ori/zi până la oprirea diareei sau cel mult 4-5
zile. În diareea cronică, la adult, la început 2-4 capsule/zi, apoi în doza de întreţinere
potrivită (fracţionat, în 2 prize/zi).
Reacţii adverse: În condiţiile administrării cronice produce rareori constipaţie, greaţă,
cefalee, ameţeli, erupţii cutanate, inclusiv urticarie; nu dezvoltă practic dependenţă.
Contraindicaţii: Rectocolită hemoragică (puseuri acute), risc de colectazii; Atenţie!
Imodium nu substituie medicaţia antibacteriană în diareea infecţioasă.

Producător: Terapia S.A.

IMOVANE
zopiclonum
Formă şi prezentare farmaceutică: Comprimate filmate albe, a 7,5 mg zopiclonă, cutii a
20 comprimate.
Proprietăţi: Imovane este un hipnotic cu acţiune rapidă; are efecte hipnotice, sedative,
anxiolitice, miorelaxante; acţionează asupra diferiţilor parametrii ai somnului, prelungindu-i
durata şi îmbunătăţindu-i calitatea: totodată, reduce numărul trezirilor nocturne şi al celor
precoce.
Mecanism de acţiune: Zopiclona potenţează efectele inhibitorii ale GABA (acidul gama-
aminobutiric).
Indicaţii: Insomnii de diferite etiologii.
Contraindicaţii: Antecedente alergice cunoscute la zopiclonă; insuficienţa respiratorie
decompensată; acest produs nu este indicat a fi folosit la copiii sub 15 ani; sarcina şi
alăptarea.
Avertizare şi precauţii de utilizare: Durata tratamentului: ca şi în cazul altor hipnotice,
Imovane nu trebuie utilizat timp prea îndelungat. Sindrom de sevraj: poate să apară dacă
tratamentul este întrerupt brusc, mai ales după doze mari. În astfel de situaţii, dozele
trebuie treptat reduse sau, în caz de întrerupere bruscă a tratamentului. În caz de
insuficienţă hepatică severă, posologia trebuie adaptată, datorită afectării eliminării
zopiclonei (vezi "Posologie"). Supraveghere medicală în caz de miastenie (zopiclona
poate accentua fatigabilitatea musculară). Posologia trebuie diminuată în caz de
insuficienţă respiratorie. Băuturile alcoolice trebuie evitate în cursul tratamentului.
Conducerea vehiculelor şi vigilenţa: Pacienţii în general, şi conducătorii de autovehicule
în special, trebuie avertizaţi că o uşoară somnolenţă reziduală diurnă poate fi prezentă
după utilizarea acestui medicament.
Interacţiuni medicamentoase: Efect cumulativ cu: medicamente blocante
neuromusculare (miorelaxante nedepolarizante); alte depresoare de SNC (mai ales
neuroleptice). Administrarea concomitentă poate accentua efectul sedativ; riscul apariţiei
sindromului de sevraj este crescut de asocierea cu benzodiazepinele, prescrise ca
tranchilizante sau ca hipnotice.
Efecte adverse: Dependente de posologie şi de reactivitatea individuală a pacientului:
somnolenţă reziduală diurnă, gust amar, uscăciunea gurii, hipotonie musculară, amnezie
anterogradă, senzaţie pseudo-ebrioasă; la unii pacienţi au fost reacţii paradoxale ca
iritabilitatea, agresivitatea, sindrom confuziv oniric; cefalee, astenie. Există posibilitatea
apariţiei sindromului de sevraj la oprirea bruscă a tratamentului, având următoarele
simptome posibile: manifestări minore ca: iritabilitate, anxietate, mialgii, tremur, insomnie
şi coşmaruri, greaţă, vărsături; în cazuri excepţionale, manifestări majore: convulsii izolate,
accese mioclonice cu stări confuzionale (uneori după câteva zile şi în general precedate
de manifestări minore).
Posologie şi mod de administrare: Adulţi: doza uzuală este de 7,5 mg (sau 1
comprimat) seara, la culcare. Vârstnici: se va iniţia tratamentul cu 3,75 mg (sau 1/2
comprimat) seara, la culcare. Insuficienţa hepatică: se recomandă doza de 3,75 (sau 1/2
comprimat) seara la culcare. Se recomandă limitarea tratamentului la 4 săptămâni.
Supradozare: Se manifestă ca somn foarte profund sau chiar comatos, în funcţie de
cantitatea ingerată. Se recomandă tratamentul simptomatic într-o unitate de specialitate.
Condiţii de păstrare: A se păstra la loc uscat şi răcoros. A nu fi lăsat la îndemâna
copiilor.
Termen de valabilitate: 3 ani.

Producător: Rhône-Poulenc Rorer

IMUNOSTIMULATOR BACTERIAN CU CANDIDINĂ IBC-10
imunomodulatori
Prezentare: IBC-10 este o suspensie omogenă în soluţie clorurosodică izotonică 0,85% a
9 tulpini bacteriene parţial lizate (Staphylococcus aureus, Staphylococcus albus,
Streptococcus viridans, Streptococcus haemoliticus, Streptococcus pneumoniae,
Neisseria catarrhalis, Pseudomonas aeruginosa, Proteus vulgaris), inactivate prin căldură,
combinată cu antigen dezintegrat de Candida albicans. Este livrat în cutii cu 10 fiole de 1
ml, conţinând 0,3 ml produs.
Mod de acţiune: Stimulează specific şi nespecific, predilect factorii de apărare
antiinfecţioasă şi antimicotică, la nivelul mucoaselor. Are totodată o acţiune
desensibilizantă în alergii cutanate şi respiratorii de etiologie bacteriană şi fungică.
Indicaţii: Infecţii cronice bacteriene şi micotice, localizate sau generalizate, candidoze ale
mucoaselor şi manifestări alergice respiratorii şi cutanate. Se poate asocia cu antibiotice şi
antimicotice specifice.
Mod de administrare: Inocularea se face pe partea anterioară a antebraţului, strict
intradermic, administrând 0,2 ml în patru puncte separate (0,05 ml per punct, distanţate la
1-2 cm). Apariţia reacţiei locale imediate sau întârziate, de tip papulă, cu diametru de 0,5-
0,6 mm indică o acţiune favorabilă în cursul tratamentului. Tratamentul complet cu IBC-10,
pentru copii; cât şi pentru adulţi, constă în 10 administrări, la interval de 3-4 zile. În cazurile
rebele se indică repetarea bianuală a curei (toamna şi primăvara), timp de 2 ani
consecutiv.
Contraindicaţii: Boli infecţioase acute febrile şi cronice evolutive, diabet, hepatită,
nefropatii şi cardiopatii decompensate.
Efecte secundare: Reacţiile secundare postvaccinale sunt rare şi individuale. Se pot
manifesta local printr-o exacerbare a eritemului şi edemului şi slabe dureri. Pentru a evita
apariţia acestor reacţii, se indică testarea printr-o singură inoculare intradermică de 0,05
ml a persoanelor cu sensibilitate alergică.
Condiţii de păstrare: Produsul se păstrează la temperaturi cuprinse între +4 -+8 grade
Celsius. Termen de valabilitate: 2 ani.
Notă: Administrarea produsului se face numai la indicaţia şi sub supravegherea medicului.

Producător: Institutul Cantacuzino

IMUNOSTIMULENT BCG LICHID
imunomodulatori
Prezentare: Imunostimulentul BCG lichid este o suspensie de bacili Calmette-Guérin vii,
în concentraţie de 75 mg greutate semiuscată pe ml, în soluţie de glutamat de sodiu 1,5%.
Imunostimulentul BCG lichid este livrat în flacoane etichetate, conţinând 37,5 mg masă
bacteriană pe flacon. Conţinutul flaconului are aspectul unui lichid cu depozit care, prin
agitare, devine o suspensie opalescentă omogenă. Prezervant: Nu are.
Mod de acţiune: Imunostimulentul BCG lichid este un adjuvant imunologic pentru
stimularea nespecifică a mecanismelor de apărare imună la bolnavii cu tumori maligne ale
vezicii urinare.
Indicaţii: Tumori maligne ale vezicii urinare, primare, metastatice sau recidivante, în
asociere (alternativ) cu chimioterapie.
Mod de administrare: Imunostimulentul BCG lichid se administrează prin instilaţii
vezicale. Înainte de utilizare, flaconul cu imunostimulent se agită viguros până la obţinerea
unei suspensii omogene. Conţinutul a 4 flacoane (150 mg) se amestecă cu 50 ml ser
fiziologic steril. Întreaga cantitate rezultată se introduce în vezica urinară printr-o sondă
urinară, menţinându-se în vezică timp de 2 ore.
Contraindicaţii: Agamaglobulinemie şi aplazie medulară. Tuberculoză activă sau în
antecedentele bolnavului.
Efecte secundare: În timpul terapiei cu imunostimulent BCG pot apărea reacţii locale şi
generale. Reacţii locoregionale: în cazul instilaţiilor vezicale pot să apară fenomene de
cistită, disurie, hematurie, care au un caracter tranzitoriu. Reacţii generale mai frecvent
înregistrate: stare de curbatură, splenomegalie, frison, dureri musculare. Au un caracter
tranzitoriu şi sunt nesemnificative pentru eficacitatea tratamentului. Atunci când reacţiile
generale şi locale au amploare mai mare, se recomandă întreruperea temporară sau
definitivă a tratamentului. Această atitudine o decide medicul care supraveghează
tratamentul. Indicaţiile şi contraindicaţiile tratamentului cu imunostimulent BCG, ca şi ritmul
aplicaţiilor rămân la aprecierea medicului care conduce şi urmăreşte tratamentul.
Condiţii de păstrare: Imunostimulentul BCG lichid va fi păstrat la o temperatură de +4 -
+8 grade Celsius şi la adăpost de lumina naturală. Expus chiar pentru scurt timp la lumina
directă sau difuză a zilei, produsul se degradează, bacilii fiind omorâţi. Imunostimulentul
va fi utilizat imediat după deschiderea flaconului, pentru a evita riscul unei contaminări
accidentale şi scăderea numărului de bacili vii. Termen de valabilitate: Valabilitatea
imunostimulentului BCG lichid, păstrat în flaconul nedeschis, în condiţiile de păstrare
specificate, este de 3 săptămâni de la preparare, data limită de expirare fiind marcată pe
eticheta flaconului.
Precizări: Acest produs nu se foloseşte pentru vaccinarea antituberculoasă.

Producător: Institutul Cantacuzino

IMUNOSTIMULENT BCG LIOFILIZAT
imunomodulatori
Prezentare: Imunostimulentul BCG liofilizat este o suspensie de bacili Calmette-Guérin vii,
în concentraţie de 75 mg greutate semiuscată pe ml, în soluţie de glutamat de sodiu,
liofilizată în volum de 1 ml (75 mg) pe fiolă şi condiţionat sub vid. Imunostimulentul BCG
liofilizat este livrat în fiole etichetate, conţinând 75 mg masă bacteriană pe fiolă. Împreună
cu fiolele de imunostimulent, se livrează fiolele cu lichidul necesar suspensionării înainte
de administrare (Sauton diluat), pila şi foiţa de material plastic necesare la deschiderea
fiolelor. Conţinutul fiolei are aspectul unei pastile alb-gălbui care, la agitare, se desprinde
de pereţii fiolei. Lichidul de suspensionare este un lichid limpede şi incolor. Prezervant: Nu
are.
Mod de acţiune: Imunostimulentul BCG liofilizat este un adjuvant imunologic pentru
stimularea nespecifică a mecanismelor de apărare imună la bolnavii cu diferite forme de
cancer. În urma administrării prin scarificare a produsului, o parte din bacili rămân şi se
multiplică la locul de inoculare, iar altă parte difuzează pe cale limfatică şi apoi sanguină în
organism, unde se multiplică, inducând un răspuns imun de tip celular, cu efect
antitumoral. Unul din semnele de restaurare a răspunsului imun prin terapia cu BCG este
revenirea capacităţii de a răspunde prin hipersensibilitate de tip întârziat la testarea cu
tuberculină.
Indicaţii: Leucemii, tumori primare, metastatice sau recidivante, în asociere (alternativ) cu
chimioterapie. Se recomandă, de asemenea, după intervenţii chirurgicale efectuate pentru
melanom malign şi alte tumori maligne: de sân, digestive, bronşice, laringiene, ale vezicii
urinare.
Mod de administrare: Indicaţiile şi contraindicaţiile tratamentului cu imunostimulent BCG,
locul de administrare şi ritmul aplicaţiilor rămân la aprecierea medicului care conduce şi
urmăreşte tratamentul. Pentru a putea fi administrat, Imunostimulentul BCG liofilizat
trebuie suspensionat. După pilirea gâtului fiolei, fiola se rupe cu mâna. Imediat după
deschiderea fiolei cu imunostimulent, cu ajutorul unei seringi cu ac lung, se introduce 1 ml
din lichidul de suspensionare (Sauton diluat) în fiolă, după care conţinutul fiolei se
amestecă prin aspirare şi respingere în seringă, de 2-3 ori. Suspensia obţinută este
incoloră, omogenă, opalescentă. Administrare prin scarificare: zona ce urmează a fi
scarificată va fi curăţată fie cu apă şi săpun, fie cu acetonă sau eter. Este interzis a se
utiliza alcoolul. Scarificarea se face în grilă, constând din 8 striuri (4 verticale şi 4
orizontale), fiecare linie de scarificare (striu) având 3 cm lungime. Pe liniile de scarificare
apare o serozitate care, amestecată cu picăturile de imunostimulent (0,5 ml din suspensia
reconstituită dintr-o fiolă), este apoi întinsă pe toată suprafaţa scarificată. Se aşteaptă
câteva minute pentru uscarea regiunii şi apoi se aplică un pansament uscat. Administrare
prin instilaţii vezicale: suspensia reconstituită din conţinutul a 2 fiole (150 mg) se amestecă
cu 50 ml ser fiziologic steril. Întreaga cantitate rezultată se introduce în vezica urinară
printr-o sondă urinară, menţinându-se în vezică timp de 2 ore.
Contraindicaţii: Agamaglobulinemie şi aplazie medulară. Tuberculoză activă sau în
antecedentele bolnavului.
Efecte secundare: În timpul terapiei pot apărea reacţii locale şi generale. Reacţii
locoregionale: în cazul administrării prin scarificare, reacţiile locale constau în edemaţierea
şi congestionarea tegumentelor la locul scarificării şi în jurul acesteia, formarea unei cruste
gălbui sau o supuraţie pasageră. Regional, uneori se semnalează o limfadenită care se
remite fără tratament. În cazul instilaţiilor vezicale pot apărea fenomene de cistită, disurie,
hematurie, care au, de asemenea, caracter tranzitoriu. Reacţii generale mai frecvent
înregistrate: stare de curbatură, splenomegalie, frison, dureri musculare. Au un caracter
tranzitoriu şi sunt nesemnificative pentru eficacitatea tratamentului. Atunci când reacţiile
generale şi locale au amploare mai mare, se recomandă întreruperea temporară sau
definitivă a tratamentului. Această atitudine o decide medicul care supraveghează
tratamentul.
Condiţii de păstrare: Imunostimulentul BCG liofilizat va fi păstrat la o temperatură de +4 -
+8 grade Celsius şi la adăpost de lumina naturală. Expus chiar pentru scurt timp la lumina
directă sau difuză a zilei, produsul se degradează, bacilii fiind omorâţi. Termen de
valabilitate: Data limită de expirare, în fiola nedeschisă, în condiţiile de păstrare
specificate, este marcată pe eticheta fiolei. Eficacitatea lichidului de suspensionare
(Sauton diluat) este practic nedefinită. Precizări: Acest produs nu se foloseşte pentru
vaccinarea antituberculoasă.

Producător: Institutul Cantacuzino

IMUNOSTIMULENT SRE CORYNEBACTERIUM PARVUM
imunomodulatori
Prezentare: Preparatul Imunostimulent SRE Corynebacterium parvum este o suspensie
de corpi bacterieni dintr-o tulpină de Corynebacterium parvum, în soluţie salină fiziologică,
în concentraţie de 2,0-2,5 mg reziduu uscat/ml, inactivată prin căldură. Este livrat în fiole
de 1 ml, în cutii a câte 10 fiole. Prezervant: Formol 0,2‰ şi mertiolat de sodiu 1/10.000.
Mod de acţiune: Este un puternic stimulent al sistemului reticuloendotelial şi al altor
mecansime de apărare imună a organismului.
Indicaţii: Este utilizat ca adjuvant în ansamblul celorlalte mijloace de terapie
anticanceroasă, numai sub supraveghere medicală, pre- şi postoperator, precum şi în
timpul radio- şi/sau chimioterapiei. Se utilizează asociat cu vacinuri stafilococice în acneile
severe şi în alte infecţii cronice rebele la tratament.
Mod de administrare: Produsul se administrează subcutanat, în doze crescânde: 0,1-0,3-
0,5-0,7-1,0 ml. În continuare se repetă doza de 1 ml. Se fac 2 inoculări pe săptămână.
După administrarea unui total de 10 injecţii, se fac alte 10 injecţii la intervale de 1 pe
săptămână. Apoi se continuă cu o fiolă la 2 săptămâni, vreme îndelungată, 1-2 ani sau
peste. Înainte de inoculare, fiola se agită pentru omogenizarea conţinutului.
Contraindicaţii: În general, ţinând seama de indicaţii, nu se vor reţine de la acest
tratament decât bolnavii în situaţii speciale: stări febrile, hepatopatii, cardiopatii, nefropatii
decompensate, stări tensionale etc.
Efecte secundare: De regulă, preparatul nu dă reacţii generale, iar reacţiile locale apar
rar şi sunt limitate (eritem, induraţie, fenomene dureroase locale). În cazul unei reacţii
importante, se amână inocularea şi se revine la doza anterioară.
Condiţii de păstrare: Fiolele se păstrează la o temperatură cuprinsă între 4 şi 10 grade
Celsius. Termen de valabilitate: 1 an.
Sinonime: Corynebacterium parvum, Coparvax.

Producător: Institutul Cantacuzino

IMURAN, tablete şi fiole
azathioprinum
Formă de prezentare: Tablete: tablete de culoare galbenă, rotunde, biconvexe, filmate,
imprimate ‘WELLCOME K7A’, care conţin fiecare 25 mg Azathioprină; tablete de culoare
portocalie, rotunde, biconvexe, filmate, imprimate ‘L3C’, care conţin fiecare 25 mg
Azathioprină. Fiole: Pulbere de culoare galbenă până la portocaliu, sterilă, liofilizată,
prezentată într-o fiolă ce conţine 50 mg Azathioprină, ca sare de sodiu. Conţinutul în ioni
de sodiu este de aproximativ 4,5 mg (4,5 mEq).
Indicaţii: Imuran este folosit ca antimetabolit imunosupresiv fie singur, fie, mai frecvent, în
asociere cu alţi agenţi (de obicei corticosteroizi) şi proceduri care influenţează răspunsul
imun. Efectul terapeutic poate deveni evident doar după săptămâni sau luni de tratament
şi poate include un efect steroidian minim, scăzând astfel toxicitatea terapiei cu doze
ridicate şi prelungite a corticosteroizilor. Imuran, în combinaţie cu corticosteroizi şi/sau alţi
agenţi şi proceduri imunosupresive, este indicat pentru a creşte rata de supravieţuire la
pacienţii cu transplant de organe, de exemplu transplantul renal, cardiac, hepatic; şi pentru
a reduce nevoile de corticosteroizi la primitorii de transplant renal. Imuran, singur sau mai
frecvent în asociaţie cu corticosteroizi şi/sau alte medicamente şi proceduri, a fost folosit
cu succes (ceea ce poate include tratamentul, reducerea dozelor sau tratamentul
discontinuu cu corticosteroizi) la un număr de pacienţi afectaţi de: artrita reumatoidă
severă; lupus eritematos sistemic; dermatomiozită şi polimiozită; hepatită cronică activă
autoimună; pemfigus vulgar; poliarterită nodoasă; anemie hemolitică autoimună; purpură
trombocitopenică idiopatică cronică, refractară.
Doze şi mod de administrare: Imuran injectabil se foloseşte numai dacă nu este posibilă
administrarea orală, şi trebuie întrerupt în momentul în care terapia orală este tolerată. Se
va administra numai pe cale intravenoasă. Pentru informaţii privind experienţa clinică în
situaţii particulare trebuie consultată literatura medicală de specialitate.
Dozajul în transplante: adulţi şi copii: De obicei se administrează în prima zi de terapie o
doză de încărcare de până la 5 mg/kg corp/zi, oral sau i.v., în funcţie de regimul
imunosupresiv folosit. Doza de întreţinere este între 1-4 mg/kg corp/zi şi trebuie ajustată în
funcţie de necesităţile clinice şi toleranţa hematologică. S-a dovedit că terapia cu Imuran
trebuie menţinută pe o perioadă nedefinită, chiar dacă sunt necesare doze reduse, datorită
riscului respingerii grefei.
Dozajul în alte situaţii: adulţi şi copii: În general, doza iniţială este de 1-3 mg/kg corp/zi şi
trebuie ajustată, în funcţie de răspunsul clinic (care poate să nu fie evident timp de
săptămâni sau luni) şi toleranţa hematologică. Când răspunsul terapeutic devine evident,
trebuie luată în considerare reducerea dozei de întreţinere la cel mai scăzut nivel care
asigură menţinerea acestui răspuns. Dacă nu apare nici o ameliorare a stării pacientului în
decurs de trei luni, trebuie să se considere oportunitatea întreruperii terapiei. Doza de
întreţinere poate varia între mai puţin de 1 mg/kg corp/zi şi 3 mg/kg corp/zi, în funcţie de
afecţiunea tratată şi de răspunsul individual, inclusiv toleranţa hematologică. La pacienţii
cu insuficienţă renală şi/sau hepatică, dozele administrate trebuie să fie la cel mai scăzut
nivel al regimului terapeutic (vezi "Precauţii pentru detalii suplimentare"). Utilizarea la
vîrstnici: (A se vedea insuficienţa renală şi/sau hepatică). Există o experienţă limitată în
legătură cu administrarea Imuran la pacienţii în vîrstă. Cu toate că datele disponibile nu
arată că incidenţa efectelor adverse la vîrstnici este mai mare decât la alte grupe de
pacienţi, se recomandă ca dozajul utilizat să fie la limita inferioară a regimului terapeutic.
O atenţie deosebită trebuie acordată monitorizării răspunsului hematologic şi reducerii
dozei de întreţinere la nivelul minim necesar menţinerii răspunsului clinic. Reconstituirea şi
diluarea soluţiei injectabile de Imuran (a se vedea Apendix): Se va avea grijă întotdeuna la
manipularea Imuran Injectabil. Nu conţine conservant antimicrobian. Prin urmare,
reconstituirea şi diluarea trebuie făcută în condiţii aseptice, preferabil imediat înaintea
utilizării. Orice soluţie nefolosită se va arunca. Reconstituirea fiecărei fiole se face prin
adăugarea de 5-15 ml soluţie (apă) pentru injecţii în fiola cu pudră liofilizată Imuran.
Soluţia reconstituită este stabilă maxim 5 zile dacă este păstrată la temperaturi între 5-25
grade Celsius. Dacă diluarea se face în continuare adăugând 5 ml din soluţia reconstituită
într-un volum de 20-200 ml dintr-una din următoarele soluţii pentru administrare i.v.,
Imuran este stabil până la 24 ore la temperatura camerei (15-250C): ser fiziologic 0,45%
şi 0,9%; ser fiziologic 0,18% + glucoză 4%. Dacă soluţia reconstituită sau diluată prezintă
turbiditate sau cristalizare vizibilă, aceasta trebuie aruncată. Imuran Injecţii va trebui
reconstituită numai cu volumul recomandat de soluţie (apă) ca în specificaţia de mai sus.
Înainte de administrare, nu se recomandă amestecarea soluţiei reconstituite de Imuran cu
alte medicamente sau soluţii injectabile. Aministrarea Imuran injecţii: Soluţia de Imuran
reconstituită ca mai sus, este foarte iritantă avînd un pH cuprins între 10-12. Dacă soluţia
reconstituită se diluează ca mai sus, soluţia ce rezultă are pH cuprins între 8,0 -9,5 (cu cât
diluţia este mai mare cu atât pH-ul este mai mic). Dacă nu se poate face diluţia, soluţia
reconstituită trebuie injectată lent în cel puţin 1 minut, fiind urmată imediat de injectarea a
cel puţin 50 ml dintr-una din soluţiile injectabile recomandate mai sus. Trebuie evitată
injectarea paravenoasă ce poate produce afectări tisulare. Siguranţa mânuirii Imuran:
Specialiştii recomandă ca mânuirea Imuranului să se facă conform regulilor de mânuire a
medicamentelor citotoxice. Date referitoare la precauţiile în mânuirea Imuranului injectabil
sunt prezentate în Apendix. Dacă învelişul tabletelor este intact nu există risc de
contaminare. Tabletele filmate de Imuran nu se fracţionează şi dacă învelişul lor este
intact, nu sunt necesare precauţii suplimentare în mînuirea lor.
Contraindicaţii: Imuran este contraindicat la pacienţii cu hipersensibilitate cunoscută la
azathioprină. Hipersensibilitatea la 6-Mercaptopurină (6-MP) trebuie să atenţioneze
medicul asupra unei eventuale hipersensibilităţi la Imuran. Tratamentul cu Imuran nu
trebuie instituit la gravide sau la femei care pot să rămînă gravide într-un viitor apropiat.
(Vezi "Precauţii".)
Precauţii: Monitorizare: Există riscuri potenţiale în folosirea Imuran. Se va prescrie numai
dacă pacientul nu poate fi monitorizat adecvat în ceea ce priveşte efectele toxice pe
parcursul tratamentului. Se sugerează ca în timpul primelor 8 săptămâni de tratament, să
se facă, săptămânal sau mai frecvent, o hemoleucogramă completă, incluzând numărul de
trombocite dacă se folosesc doze mari sau dacă există tulburări funcţionale severe renale
şi/sau hepatice. Frecvenţa hemoleucogramelor poate fi redusă ulterior în timpul terapiei,
dar se recomandă repetarea lor la intervale de maximum 3 luni. Pacienţii sub tratament cu
Imuran trebuie avertizaţi să raporteze imediat orice infecţie, echimoze sau sângerări
neaşteptate, sau alte manifestări de depresie medulară. Există rar indivizi cu un deficit
moştenit de enzimă tiopurinmetiltransferaza (TPMT) care pot fi neobişnuit de sensibili la
efectul mielosupresiv al azathioprinei şi sunt înclinaţi să dezvolte depresie rapidă a
măduvei osoase după iniţierea tratamentului cu Imuran. Insuficienţa renală şi/sau
hepatică. Se crede că toxicitatea Imuran poate fi crescută în prezenţa insuficienţei renale,
dar studiile controlate nu au susţinut această idee. Totuşi se recomandă ca doza folosită
să fie la limita inferioară a dozajului normal şi de aceea răspunsul hematologic trebuie
monitorizat cu atenţie. Dozajul se va reduce dacă toxicitatea hematologică apare.
Precauţia este necesară în timpul administrării Imuran la pacienţii cu disfuncţii hepatice, iar
hemoleucograma completă şi testele de funcţie a ficatului trebuie efectuate. La aceste
persoane, metabolizarea Imuran poate fi afectată şi deci dozajul trebuie redus la minim în
doza recomandată. Experienţa limitată sugerează că Imuran nu este benefic la pacienţii cu
deficit de hipoxantin-guanin-fosforibosiltransferază (sindromul Lesch-Nyhan). Datorită
metabolismului anormal la aceşti pacienţi, nu este normal să se recomande Imuran.
Mutageneză: Anomaliile cromozomiale au fost întâlnite la pacienţi de ambele sexe trataţi
cu Imuran. Este dificil de evaluat rolul Imuranului în dezvoltarea acestor anormalităţi.
Anomaliile cromozomiale, care dispar în timp, au fost demonstrate în cazul limfocitelor
nou-născuţilor trataţi cu Imuran. Cu excepţia cazurilor extrem de rare, nu au fost observate
la pacienţii nou-născuţi tulburări psihice evidente sau anormalităţi datorate tratamentului
cu Imuran. Azatioprina şi lumina ultravioletă au un efect clastogenic sinergic la pacienţii
trataţi cu azatioprină pentru diferite afecţiuni. Teratogeneză: Studii pe femele gestante de
şobolani, şoareci şi iepuri la care s-a administrat azathioprină în doze cuprinse între 5-15
mg/kg corp/zi în perioada de organogeneză au evidenţiat apariţia unor grade diferite de
anomalii fetale. Teratogeneza la iepuri a fost evidentă la doze de 10 mg/kg corp/zi. Dovezi
ale teratogenicităţii Imuranului la om sunt echivoce. La fel cu alte chimioterapii citotoxice,
se recomandă precauţii contraceptive adecvate la oricare din partenerii care primesc
Imuran. Carcinogeneză: Nu există dovezi clare că, în doze terapeutice, Imuran este
oncogenic la om. Riscul dezvoltării limfoamelor post-transplant este crescut la pacienţii
care primesc tratament agresiv cu imunosupresive, care trebuie menţinute la cea mai mică
doză eficientă. Riscul crescut al apariţiei de limfoame la pacienţii imunocompromişi, cu
artrită reumatoidă, comparativ cu populaţia generală, pare a fi legat, cel puţin în parte de
boala în sine. S-a raportat creşterea frecvenţei cancerului de piele la pacienţii cu
transplant renal, comparativ cu populaţia generală, care poate fi în parte asociată cu
terapia imunosupresivă.
Sarcină şi alăptare: Imuran nu se va administra în timpul sarcinii fără a cîntări cu atenţie
riscurile faţă de beneficii. Azathioprina şi/sau metaboliţii săi au fost descoperiţi în
concentraţii scăzute în sângele fetal şi lichidul amniotic după administrarea de
azathioprină la mamă. Leucopenia şi/sau trombocitopenia au fost raportate la un număr de
nou-născuţi ale căror mame au luat azathioprină în timpul sarcinii. O gijă suplimentară în
monitorizarea hematologică este necesară în timpul sarcinii. 6-mercaptopurina a fost
identificată în colostru şi laptele femeilor lăuze care au primit azathioprină. Efecte asupra
fertilităţii: Transplantul renal la pacienţi cu insuficienţă renală cronică trataţi cu Imuran a
fost acompaniat de creşterea fertilităţii atît la femei cât şi la bărbaţi.
Reacţii adverse: Reacţii de hipersensibilitate: Ocazional, în urma administrării de Imuran,
au fost descrise câteva sindroame clinice care par a fi manifestări idiosincrazice ale unei
hipersensibilităţi. Manifestările clinice includ stare de rău, ameţeli, vărsături, diaree, febră,
rigiditate, exantem, rash, dureri musculare, artralgii, disfuncţii renale şi hipotensiune. În
multe cazuri, a fost confirmată relaţia cu administrarea de Imuran. În majoritatea cazurilor,
întreruperea imediată a Azathioprinei şi instituirea măsurilor de susţinere determină
dispariţia acestor efecte. Existenţa altor stări morbide asociate au contribuit la foarte rarele
cazuri de deces raportate. În cazul unei reacţii de hipersensibilitate la Imuran, necesitatea
administrării în continuare trebuie considerată cu grijă în fiecare caz, individual.
Hematopoieză: Folosirea în terapie a Imuranului se poate asocia cu depresia funcţiei
măduvei osoase, în general reversibilă, legată de doză, mai frecvent exprimată prin
leucopenie, dar câteodată şi prin anemie şi trombocitopenie. Creşterea reversibilă, legată
de doză a volumului mediu eritrocitar şi a conţinutului eritrocitar de hemoglobină a apărut
în asociere cu tratamentul cu Imuran. S-au observat modificări megaloblastice ale
măduvei, dar anemia megaloblastică severă şi hipoplazia eritroidă sunt rare. Neglijarea
reducerii dozelor de Imuran în asociere cu allopurinol poate determina supresie medulară
severă şi pancitopenie. Susceptibilitatea la infecţii: Pacienţii cu transplant, aflaţi în
tratament cu Imuran şi corticosteroizi au prezentat o susceptibilitate crescută la infecţii
virale, fungice şi bacteriene, la nivelul tegumentului şi al altor sisteme. Folosirea
Imuranului pentru alte afecţiuni nu creşte susceptibilitatea la astfel de infecţii. Reacţii
gastrointestinale: O mică parte dintre pacienţi prezintă greaţă după prima administrare de
Imuran. Acest inconvenient poate fi înlăturat administrând tabletele după mese.
Complicaţiile severe precum colita, diverticulita şi perforaţiile intestinale, au fost descrise
la pacienţii cu transplant care primesc terapie imunosupresivă. Cu toate că etiologia nu
este clar stabilită, complicaţiile par a fi în legătură mai curând cu dozele crescute de
corticosteroizi. Diareea severă a fost raportată la pacienţii trataţi cu Imuran pentru afecţiuni
inflamatorii intestinale. Sunt dificultăţi în asocierea pancreatitei cu administrarea unui
anumit medicament, cu toate că ocazional s-a stabilit o asociere cu tratamentul cu Imuran.
Colestaza şi deteriorarea funcţiei ficatului a fost ocazional raportată în legătură cu
tratamentul cu Imuran, dar sunt reversibile la întreruperea terapiei. A fost descrisă o
afecţiune rară, hepatică, veno-ocluzivă, cu risc letal, asociată cu administrarea cronică de
azathioprină, la pacienţii cu transplant. În unele cazuri întreruperea tratamentului cu
azathioprină a dus la îmbunătăţirea temporară sau permanentă a histologiei şi
simptomelor. Reacţii pulmonare: Foarte rar a fost descrisă pneumonia reversibilă.
Alopecia: Pierderea părului a fost descrisă la un număr de cazuri din pacienţii aflaţi în
tratament cu azathioprine şi alţi agenţi imunosupresivi. În multe cazuri această problemă
s-a rezolvat spontan cu toate că terapia a continuat. Legătura dintre alopecie şi
tratamentul cu azathioprină este nesigură.
Interacţiuni medicamentoase: Allopurinol/Oxipurinol/Thiopurinol: Activitatea xantin-
oxidazei este inhibată de allopurinol, oxipurinol şi thiopurinol, determinând reducerea
conversiei acidului 6-thioinozinic, biologic activ, în acid 6-thiouric, biologic inactiv. Când
allopurinolul, oxipurinolul şi/sau thiopurinolul sunt administrate concomitent cu 6-
mercaptopurina sau azathioprina, dozele acestora din urmă trebuie reduse la un sfert din
dozele iniţiale. Blocanţi neuromusculari: Imuran poate potenţa blocul neuromuscular
produs de agenţi depolarizanţi, cum ar fi succinilcolina şi poate reduce blocul produs de
agenţi nedepolarizanţi, cum ar fi tubocurarina. Există variaţii considerabile în potenţialul
acestor interacţiuni. Warfarina: S-a raportat inhibarea efectului anticoagulant al warfarinei,
când se administrează cu azathioprină. Agenţi citostatici/mielosupresivi: Se va evita pe cât
posibil administrarea concomitentă de medicamente citostatice, sau medicamente care au
efect mielosupresiv, ca penicilamina. Există rapoarte clinice diferite despre interacţiuni ce
duc la anormalităţi hematologice serioase la administrarea de Imuran şi co-trimoxazol.
Există un raport ce sugerează posibilitatea apariţiei de anormalităţi hematologice la
administrarea simultană de Imuran şi captopril. Se sugerează că cimetidina şi
indometacinul pot avea efect mielosupresiv ce poate fi intensificat de administrarea
concomitentă de Imuran. Alte interacţiuni: Se pare că furosemidul afectează metabolismul
hepatic în vitro al azathioprinei. Semnificaţia clinică nu este cunoscută.
Supradozare: Semne şi simptome: Principalele semne de supradozare de Imuran sunt
infecţiile inexplicabile, ulceraţii ale gâtului, echimozele şi sângerările, care se datorează
depresiei medulare ce poate atinge nivelul maxim după 9-14 zile. Aceste semne apar mai
curând după supradozaj cronic, decât după administrarea unei singure supradoze. Există
un raport despre un pacient care a ingerat o doză de 7,5 g azathioprină. Efectul toxic
imediat s-a manifestat prin greaţă, vărsături şi diaree, urmate de uşoară leucopenie şi
anormalităţi uşoare ale funcţiei ficatului. Revenirea a fost completă. Tratament: Nu există
un antidot specific. Lavajul gastric a fost folosit. Monitorizarea ulterioară, inclusiv cea
hematologică, este necesară pentru tratamentul prompt al oricărui efect advers care poate
apărea. Valoarea dializei, la pacienţii care au luat o supradoză de Imuran, nu este
cunoscută, cu toate că azathioprina este dializabilă.
Precauţii farmaceutice: Tablete: A se păstra la loc întunecos şi la o temperatură sub 25
grade Celsius; Fiole: A se păstra la loc întunecos şi uscat, la o temperatură sub 25 grade
Celsius.
Informaţii suplimentare: Mod de acţiune: Azathioprina este un derivat imidazolic al 6-
mercaptopurinei (6-MP). In vivo este rapid scindat în 6-MP şi metilnitroimidazol. 6-MP
traversează rapid membrana celulară şi este convertită intracelular într-un număr de tio-
analogi purinici, care includ cel mai important nucleotid activ, acidul tioinozinic. Rata
conversiei variază de la o persoană la alta. Nucleotidele nu traversează membrana
celulară şi de aceea nu circulă în lichidele organismului. Indiferent dacă se administrează
direct sau dacă derivă in vivo din Azathioprină, 6-MP este eliminată în principal ca acid
tiouric, metabolit inactiv oxidat. Oxidarea se produce în prezenţa xantin-oxidazei, enzimă
inhibată de allopurinol. Activitatea metilnitroimidazolului nu a fost bine definită, dar se pare
că modifică activitatea azathioprinei în comparaţie cu 6-MP. Determinările concentraţiei
plasmatice a azathioprinei şi 6-MP nu au valoare prognostică în ceea ce priveşte eficienţa
sau toxicitatea acestor compuşi. În timp ce modul precis de acţiune rămâne neelucidat, s-
au sugerat anumite mecanisme, care includ: eliberarea de 6-MP care acţionează ca un
antimetabolit purinic; posibila blocare a grupurilor -SH prin alchilare; inhibarea pe multiple
căi a biosintezei acizilor nucleici, prevenind astfel proliferarea celulelor implicate în
declanşarea şi amplificarea răspunsului imun; alterarea acidului dezoxiribonucleic (ADN)
prin încorporarea tio-analogilor purinici. Ca urmare a acestor mecanisme, efectul
terapeutic al Imuranului devine evident doar după câteva săptămâni sau luni de tratament.
Imuran este bine absorbit din tractul gastrointestinal superior. Studii pe şoareci cu
Azathioprină-35S au arătat că nu există o afinitate particulară pentru un anumit ţesut, dar
în creier s-au decelat cantităţi minime de 35S. Nivelele plasmatice de azathioprină şi 6-
mercaptopurină nu sunt bine corelate cu eficacitatea terapeutică sau toxicitatea
Imuranului.
Apendix: Administrarea Imuranului în condiţii de siguranţă: Imuran injectabil trebuie
pregătit pentru administrare de către sau sub directa îndrumare a unui farmacist sau a
unei persoane specializate care este familiarizată cu caracteristicile sale şi are experienţă
în mânuirea unor preparate similare în condiţii de siguranţă. Imuran injectabil trebuie
pregătit pentru administrare în unitatea aseptică a farmaciei, într-un cabinet prevăzut cu
flux laminar vertical destinat să asigure protejarea adecvată atât a operatorului cât şi a
preparatului, şi care să fie de preferinţă rezervat numai preparării substanţelor citotoxice.
Acolo unde nu există asemenea facilităţi trebuie utilizată o cameră pe secţie sau în clinică
special desemnată. Personalul implicat în prepararea Imuranului injectabil trebuie să
poarte următorul echipament de protecţie: mănuşi chirurgicale de unică folosinţă din
polivinil clorid (cele din cauciuc nu sunt adecvate); mască facială chirurgicală de calitate
corespunzătoare; ochelari de protecţie care trebuie bine spălaţi, integral, după utilizare;
halat/şorţ de unică folosinţă; Într-o unitate aseptică vor fi necesare şi alte echipamente.
Orice cantitate vărsată trebuie îndepărtată imediat cu un şervet de hârtie umezit, care
trebuie apoi plasat într-o pungă special destinată. Suprafeţele contaminate trebuie spălate
cu apă din abundenţă. Dacă soluţia de Imuran injectabil a intrat în contact cu pielea,
aceasta trebuie spălată complet cu săpun şi multă apă rece. În cazul contaminării ochilor,
aceştia trebuie spălaţi imediat cu ser fiziologic şi trebuie acordate imediat îngrijiri medicale.
Dacă, din anumite motive, nu se poate folosi ser fiziologic, pot fi folosite mari cantităţi de
apă. Administrarea: Ochii, pielea şi mucoasele pacientului trebuie protejate de contactul
cu soluţia reconstituită sau diluată de azathioprină; trebuie însă procedat cu tact, pentru ca
pacientul să nu devină excesiv de anxios datorită procedurii folosite. Lenjeria pacientului şi
lenjeria de pat trebuie protejate prin folosirea unui material absorbant de unică folosinţă
aşezat deasupra unui material impermeabil. Îndepărtarea reziduurilor: Surplusul de soluţie
Imuran injectabil se înlătură prin spălarea abundentă cu apă, deversată în sistemul de
canalizare. Obiectele tăioase de unică folosinţă, precum acele, seringile, seturile
perfuzabile şi fiolele se aruncă în containere rigide, prevăzute cu etichete ce avertizează
asupra conţinutului. Personalul implicat în îndepărtarea containerelor trebuie să fie instruit
asupra pericolelor, iar deşeurile trebuie distruse prin incinerare.

Producător: Glaxo Wellcome

INDOMETACIN
indometacinum
Prezentare farmaceutică: Supozitoare conţinând 50 mg indometacin, în cutii a 6
supozitoare.
Acţiune terapeutică: Antireumatic, antiinflamator nesteroidian (AINS) foarte activ,
analgezic şi antipiretic slab; inhibă sinteza prosta-glandinelor şi diapedeza
polimorfonuclearelor.
Farmacocinetică: Absorbţie bună după administrare orală şi rectală cu biodisponibilitatea
de aproximativ 100%, concentraţia plasmatică maximă (Cmax) atingându-se la 1-3 ore
după administrare orală şi 20-30 minute după administrare rectală. După aplicaţii locale se
ating concentraţii maxime sinoviale cu valori de 25% din cele plasmatice iar eliminarea
totală renală reprezintă 1-3% din doza administrată şi este completă după 72 de ore.
Indicaţii: Poliartrită reumatoidă, coxartroză şi alte forme de reumatism articular sau
extraarticular cu inflamaţie şi dureri intense, artroze, artrite microcristaline, tendinite,
sinovite, bursite, lombosciatică, stări inflamatorii dureroase postoperatorii, posttraumatice.
Mod de administrare: Rectal: un supozitor de 2 x/zi, dimineaţa şi seara; la nevoie 2
supozitoare x 2/zi.
Reacţii adverse: Majoritatea datelor din literatura de specialitate se referă la efectele
nedorite în urma administrării pe cale orală; supozitoarele pot provoca uneori iritaţie locală,
prurit, senzaţie de arsură.
Contraindicaţii: Hipersensibilitate la indometacină sau alţi AINS şi salicilaţi; sarcină;
insuficienţă renală sau hepatică severă, boala ulceroasă, copii sub 14 ani, proctită sau
antecedente de proctită şi de sângerări rectale recente.
Precauţii: Se administrează cu prudenţă pacienţilor vârstnici, celor cu afecţiuni psihice,
epilepsie, parkinson, insuficienţă renală; când administrarea se face la bolnavi în curs de
tratament cu corticosteroizi se va întrerupe corticoterapia cu precauţiile obişnuite.
Interacţiuni: Indometacina accentuează efectele anticoagulantelor cumarinice
(interacţiuni de deplasare); diminuă efectele anticonvulsivantelor, antiparkinsonienelor,
efectul antihipertensiv al beta-adrenoliticelor, captoprilului, furosemidei, tiazidelor,
prazosinului. Probenecidul accentuează şi prelungeşte efectul indometacinei; asocierea cu
litiu determină creşterea litemiei şi a efectelor toxice determinate de aceasta; cu amine
simpatomimetice dă hipertensiune severă.
Condiţii de păstrare: În ambalajul original, ferit de lumină, umiditate şi căldură. Termen
de valabilitate: 2 ani.

Producător: AC Helcor
INDOMETACIN
indometacinum
Prezentare: Supozitoare conţinând indometacină 50 mg.
Acţiune farmacoterapeutică: Antireumatic, antiinflamator nesteroidian foarte activ;
analgezic şi antipiretic.
Indicaţii: Poliartrită reumatoidă, coxartroză şi alte forme de reumatism articular sau
extraarticular cu inflamaţie şi dureri marcate; criză de gută.
Contraindicaţii: Leziuni ulcerative gastrointestinale (ulcer gastroduodenal, colită
ulceroasă, enterită regională), alergie sau intoleranţă la indometacină, alte inflamatorii
nesteroidiene, salicilaţi; se va evita în timpul sarcinii, alăptării şi la copiii sub 14 ani; se
evită sau prudenţă şi doze mici la bătrâni; prudenţă în insuficienţa renală şi hepatică,
insuficienţa cardiacă, hipertensiunea arterială, la bolnavii cu tulburări de coagulare, la
psihotici, epileptici, parkinsonieni şi în prezenţa infecţiilor. Supozitoarele sunt
contraindicate în caz de proctită sau antecedente de proctită şi de sângerări rectale
recente. Indometacina nu se asociază cu acidul acetilsalicilic (risc mare de hemoragii
digestive) şi cu triamterenul (risc de insuficienţă renală acută); prudenţă în asocierea cu
anticoagulante (risc de hemoragii), diferite diuretice antialdosteronice (reţinere de potasiu
crescută), litiu (creşte litemia cu risc toxic); indometacina poate micşora efectul diureticelor
şi antihipertensivelor (prin reţinere de sare şi apă); probenecidul întârzie eliminarea
indometacinei.
Reacţii adverse: Relativ frecvent cefalee, ameţeli (la începutul tratamentului), anorexie,
greaţă, vomă, dureri abdominale, diaree (uneori chiar la doze mici), iritaţie rectală; uneori
reacţii alergice. Reacţiile adverse sunt relativ rare la doze mici (50-150 mg/zi), dar
frecvente (35%) la doze mari, impunând administrarea sub supraveghere medicală şi
deseori (20%) oprirea medicaţiei.
Mod de administrare: Rectal, 1 supozitor (50 mg) dimineaţa şi seara, la nevoie 2
supozitoare de 2 ori/zi.

Producător: Sintofarm S.A.

INDOMETACIN
indometacinum
Prezentare farmaceutică: Capsule conţinând indometacină 25 mg (flac. cu 25 buc.);
supozitoare conţinând indometacină 50 mg (cutie cu 6 buc.); unguent conţinând indometa
cină 4 mg, dimetilsulfoxid 6 g, excipient ad 100 g (tub cu 35 g).
Acţiune terapeutică: Antireumatic, antiinflamator nesteroidian foarte activ; analgezic şi
antipiretic.
Indicaţii: Poliartrită reumatoidă, coxartroză şi alte forme de reumatism articular sau
extraarticular cu inflamaţie şi dureri marcate; criza de gută. Unguentul se foloseşte în
inflamaţii şi dureri de natură reumatismală, traumatică (contuzii, entorse, bursite, tendinite,
clacaj muscular la sportivi) sau circulatorie (tromboze varicoase, sechele flebitice,
degerături).
Mod de administrare: Oral, iniţial o capsulă (25 mg) de 2-3 ori/zi (după mese), la nevoie
se creşte treptat până la cel mult 8 capsule/zi; rectal, 1 supozitor (50 mg) dimineaţa şi
seara, la nevoie 2 supozitoare de 2 ori/zi. Unguentul se aplică local, pe piele de 2-3 ori/zi.
Reacţii adverse: Relativ frecvent cefalee, ameţeli (la începutul tratamentului), anorexie,
greaţă, vomă, dureri abdominale, diaree (uneori chiar la doze mici), ulceraţii ale mucoasei
gastrointestinale (posibil hemoragii), iritaţie rectală (supozitoarele); uneori reacţii alergice:
crize astmatice, urticarie, erupţii cutanate, edem angioneurotic; rareori tulburări de vedere
prin depozite corneene, lezarea retinei (la administrarea îndelungată), hepatită toxică şi
icter, nefrită interstiţială, sindrom nefrotic, reacţii anafilactoide severe cu asfixie sau colaps,
anemie aplastică, anemie hemolitică, agranulocitoză, leucopenie, trombocitopenie, tinitus,
surditate, somnolenţă, confuzie mintală, stare depresivă, chiar tulburări psihotice,
convulsii, nevrită periferică, edeme, hipertensiune, hematurie, alopecie, eritem nodos.
Reacţiile adverse sunt relativ rare la dozele mici (50-150 mg/zi), dar frecvente (35%) la
dozele mari, impunând administrarea sub supravegherea medicală şi deseori (20%)
oprirea medicaţiei.
Contraindicaţii: Leziuni ulcerative gastrointestinale (ulcer gastroduodenal, colită
ulceroasă, enterită regională), alergie sau intoleranţă la indometacină, alte inflamatorii ne
steroidiene, salicilaţi; se va evita în timpul sarcinii, alăptării şi la copiii sub 14 ani; se evită
sau prudenţă şi doze mici la bătrâni; prudenţă în insuficienţa renală şi hepatică,
insuficienţa cardiacă, hipertensiunea arterială, la bolnavii cu tulburări de coagulare, la
psihotici, epileptici, parkinsonieni şi în prezenţa infecţiilor. Supozitoarele sunt
contraindicate în caz de proctită sau antecedente de proctită şi de sângerări rectale
recente. Unguentul nu se aplică pe pielea lezată şi pe mucoase. Indometacina nu se
asociază cu acidul acetilsalicilic (risc mare de hemoragii digestive) şi cu triamterenul (risc
de insuficienţă renală acută); prudenţă în asocierea cu anticoagulante (risc de hemoragii),
diferite diuretice antialdosteronice (reţinere de potasiu crescută), litiu (creşte litemia cu risc
toxic); indometacina poate micşora efectul diureticelor şi antihipertensivelor (prin reţinere
de sare şi apă); probenecidul întârzie eliminarea indometacinei.

Producător: Terapia S.A.

INDOMETACIN, capsule şi supozitoare
indometacinum
Compoziţie: O capsulă conţine 0,025 g, iar un supozitor 0,050 g de indometacin.
Acţiune farmacoterapeutică: Indometacin este un preparat nesteroidic cu o energică
acţiune antiinflamatoare, antipiretică şi analgezică. Acţiunea sa antiinflamatoare nu se
exercită printr-un mecanism hipofizo-suprarenal, ceea ce permite utilizarea preparatului
atât în cure scurte, cât şi în tratamente de mai lungă durată.
Indicaţii: Poliartrită cronică evolutivă, spondilartrită ankilopoietică; artroze (în special
coxartroza); gută (în asociere cu uricozuricele); afecţiuni abarticulare ca: tendinite,
sinovite, bursite, epicondilite, periartrite scapulo-humerale, lombosciatică. Supozitoarele
sunt indicate în formele moderat evolutive ale proceselor reumatismale inflamatorii, de
asemenea, în artroze, în procesele abarticulare şi în gută.
Contraindicaţii: La copii sub 14 ani; la gravide şi mame care alăptează; la pacienţi cu
leziuni gastrointestinale acute sau în antecedente; la pacienţii cu alergii la acid
acetilsalicilic sau la Indometacin.
Posologie şi mod de administrare: În poliartrită cronică evolutivă şi spondilartrită
ankilopoietică, coxartroză sau alte artroze şi în afecţiunile abarticulare, tratamentul se
începe cu 0,025 g (1 capsulă) de 2-3 ori pe zi. Dacă răspunsul nu este adecvat, doza
zilnică se măreşte cu 0,025 g la intervale de o săptămână, până se obţine efectul dorit sau
se atinge doza de 0,150-0,200 g/zi. Dacă nu se constată un răspuns pozitiv la doza zilnică
de 0,200 g (8 capsule) este prea puţin probabil ca creşterea dozei să fie eficace. Dacă
după creşterea săptămânală a dozei apar reacţii adverse se scade doza până la valori
tolerate, menţinându-se astfel timp de 3-4 săptămâni, iar apoi, în absenţa unei reacţii
pozitive, se măreşte din nou doza după cum s-a arătat mai sus. În puseele acute ale
poliartritei cronice doza iniţială poate fi mărită zilnic cu 0,025 g (1 capsulă) până la doza
zilnică de 0,150-0,200 g. La apariţia reacţiilor adverse se reduce posologia până la doza
tolerată, menţinându-se astfel 2-3 zile şi reluând apoi creşterea dozei la intervale de timp
variabile, în funcţie de toleranţa bolnavului. După lichidarea puseului acut, doza zilnică se
poate descreşte treptat până la 0,0750-0,100 g. În criza de gută se administrează 0,050 g
(2 capsule) de trei ori pe zi, până la amendarea simptomatologiei. Dacă se continuă
tratamentul pentru prevenirea unei noi crize, se scade doza zilnică până la 0,050 g (2
capsule) pe zi, asociind Indometacinul cu o doză adecvată de uricozuric (de exemplu,
Probenecid). În cazul asocierii cu steroizi, doza acestora trebuie scăzută lent, cu prudenţă,
capsulele trebuie luate în timpul meselor sau în afara lor, cu substanţe antiacide.
Supozitoarele se administrează câte 2-3 pe zi, fracţionat, iar dacă se asociază cu forma
orală, una din prizele de capsule poate fi înlocuită cu un supozitor, de preferinţă seara.
Reacţii adverse: Fenomene gastrointestinale (greaţă, vărsături, anorexie, dureri
abdominale, diaree, ulceraţii esofagiene, gastrice, intestinale, eventual cu perforaţie şi
sângerare, sângerare fără ulceraţii), oculare (depozite corneene şi modificări retiniene cu
afectarea acuităţii vizuale), hematologice (anemie aplastică, depresiunea măduvei
hematogene a oaselor, purpură trombocitopenică, anemie secundară), reacţii de
sensibilizare (astm bronşic, prurit, urticarie, raşuri cutanate), tulburări auditive (hipoacuzie,
vâjâituri în urechi), modificări în sfera SNC (episoade psihotice, depersonalizare, stări
depresive, confuzie mintală, cefalee), modificări cardiovasculare, renale (edeme,
hipertensiune arterială, hematurie) şi altele (căderea părului, eritem nodos).
După utilizarea supozitoarelor se pot constata, uneori: tenesme rectale, rectite, mai rar
rectoragii.
Prezentare farmaceutică: Flacoane cu 25 şi 100 de capsule, cutii cu 6 supozitoare.
Condiţii de păstrare: La adăpost de căldură, lumină şi umiditate.

Producător: Antibiotice-Iaşi
INDOMETACIN, supozitoare
indometacinum
Formă de prezentare: Cutie cu 2 blistere a câte 5 supozitoare.
Compoziţie: Indometacin 50 mg/supozitor.
Acţiune terapeutică: Indometacinul este un antiinflamator nesteroidian, derivat al acidului
indolacetic, având şi proprietăţi analgezice şi antipiretice. Este un inhibitor puternic al
sintezei prostaglandinelor, principalii mediatori ai inflamaţiei. Acţiunea lui se explică prin
scăderea concentraţiei de prostaglandine la nivel periferic. Indometacinul nu acţionează
asupra etiologiei afecţiunii, ci asupra simptomelor inflamatorii determinate de aceasta.
Farmacocinetică: Se absoarbe rapid la nivelul mucoasei rectale (absorbţia fiind mai
rapidă decât din formele orale), dar cantitatea absorbită este uşor mai scăzută. În practică,
după încercări clinice, s-a constatat o absorbţie de 80-90%. Absorbţia nu este modificată
de vârstă. Timpul de înjumătăţire variază între 2,6 şi 11,2 ore; trece în lichidul sinovial,
realizând concentraţii mari, în placentă, în laptele matern, în ţesutul cerebral şi în salivă.
Legarea de proteinele plasmatice este în jur de 90%. Se regăseşte în plasmă ca atare şi
sub formă de metaboliţi neconjugaţi. Se excretă renal şi biliar (indometacin şi metaboliţi).
Excreţia renală descreşte odată cu vârsta.
Indicaţii: În fazele active ale următoarelor afecţiuni inflamatorii: Poliartrita reumatoidă.
Coxartroza. Artroza. Spondilartrita anchilopoetică. Afecţiuni abarticulare. Criza de gută. Se
mai poate administra în lumbago, în chirurgia dentară pentru tratarea inflamaţiilor, în
dismenoreea primară pentru tratarea durerii şi a simptomelor asociate.
Contraindicaţii: Alergie la indometacin. La pacienţii cărora acidul acetilsalicilic şi alte
antiinflamatoare care inhibă prostaglandin sinteza le provoacă reacţii alergice, manifestate
prin crize acute de astm, urticarie, rinită alergică. Rectită şi hemoragie rectală recentă.
Sarcină şi alăptare. Insuficienţă renală sau hepatică gravă.
Reacţii adverse: Produce relativ frecvent cefalee, ameţeli, anorexie, iritaţie rectală şi
reacţii alergice: criză de astm, urticarie, erupţii cutanate. Au fost semnalate cazuri izolate
de hepatită, glomerulonefrită şi reacţii hematologice (leucopenie, trombocitopenie, anemie
aplastică şi chiar agranulocitoză). Tulburări oftalmologice.
Mod de administrare: Rectal, câte un supozitor dimineaţa şi seara, la nevoie câte 2
supozitoare de 2 ori/zi.
Precauţii la administrare: Se foloseşte cu prudenţă în caz de tulburări psihice, epilepsie
şi manifestări parkinsoniene (ar putea agrava aceste afecţiuni). În caz de tratament
prelungit (mai mult de un an) se recomandă efectuarea examenelor oftalmologice
periodice, căci au fost semnalate anomalii retiniene şi depozitare corneană la câţiva
bolnavi. În astfel de cazuri se impune întreruperea imediată a tratamentului. Nu a fost
studiată utilizarea la copiii mai mici de 15 ani. Se va administra cu prudenţă la persoanele
în vârstă, datorită creşterii frecvenţei reacţiilor alergice.
Interacţiuni medicamentoase: Administrarea simultană a indometacinului cu produsele
următoare necesită o supraveghere riguroasă a stării clinice şi biologice a pacientului:
Anticoagulante: poate accentua efectul anticoagulantelor orale şi pe cel al heparinei
(creşterea riscului hemoragic prin inhibarea funcţiei plachetare). Când asocierea cu
antivitaminele K este necesară, trebuie urmărit indicele de protrombină. Sulfamide
hipoglicemiante: poate antrena o creştere a efectului hipoglicemiant al sulfamidelor
(deplasarea legării lor de proteinele plasmatice). Litiu: poate creşte litemia, uneori până la
pragul toxic. Dacă asocierea este necesară, trebuie supravegheată litemia, pentru a
adapta posologia litiului. Metotrexat: indometacinul este susceptibil de a creşte toxicitatea
hemolitică a metotrexatului. Diuretice: poate diminua activitatea diureticelor (efectul
antidiuretic şi antihipertensiv). Poate prezenta efecte sinergice cu ticlopidina (mărirea
activităţii antiagregante plachetare); dacă asocierea este necesară trebuie să se
urmărească timpul de sângerare. Asociat cu celelalte AINS, măreşte riscul ulcerogen şi
hemoragic. Poate scădea activitatea beta-blocantelor şi inhibitoarelor enzimei de
conversie (efectul antihipertensiv).
Condiţii de păstrare: Se păstreaza ferit de lumină, căldură şi umiditate.

Producător: Europharm
INDOMETACIN, supozitoare
indometacinum
Formă de prezentare: Supozitoare conţinând indometacin 50 mg şi/sau 100 mg.
Acţiune: Antireumatic, antiinflamator nesteroidian foarte activ; analgezic şi antipiretic.
Indicaţii: Poliartrită reumatoidă, coxartroză şi alte forme de reumatism articular sau
extraarticular cu inflamaţie şi dureri marcate, crize de gută.
Administrare: Rectal, un supozitor dimineaţa şi seara, la nevoie 2 supozitoare de 2 ori/zi.
Reacţii adverse: Cefalee, ameţeli (la începutul tratamentului), anorexie, greaţă, dureri
abdominale, diaree, ulceraţii ale mucoasei gastro-intestinale (posibil hemoragii); reacţii
alergice, urticarie, erupţii cutanate; rareori tulburări de vedere prin depozite corneene,
lezarea retinei (la administrare îndelungată), hepatită toxică, nefrită interstiţială, sindrom
nefrotic; reacţii anafilactoide severe cu asfixie sau colaps, anemie aplastică, anemie
hemolitică, agranulocitoză, leucopenie, trombocitopenie, surditate, somnolenţă, confuzii
mintale, stare depresivă, edeme, hipertensiune, hematurie. Reacţiile adverse sunt relativ
rare la doze mici (50-150 mg), dar frecvente (35%) la dozele mari când se impune oprirea
medicaţiei.
Contraindicaţii: Leziuni ulcerative gastro-intestinale, alergie sau intoleranţă la
indometacin. Se va evita în timpul sarcinii, alăptării şi la copiii sub 14 ani se evită sau
prudenţă în doze mici la bătrâni. Prudenţă în insuficienţa renală şi hepatică, insuficienţe
cardiace, hipertensiunea arterială, la bolnavii cu tulburări de coagulare, la psihotici,
epileptici, parkinsonieni şi în prezenţa infecţiilor. Nu se asociază cu aspirina (risc mare de
hemoragii digestive). Prudenţă în asociere cu anticoagulante (risc de hemoragii), diferite
diuretice (reţinere de potasiu crescută), litiu (creşte litemia cu risc toxic). Indometacinul
poate micşora efectul diureticelor şi antihipertensivelor (prin reţinere de sare şi apă).

Producător: Laboratoarele Magistra

INDOMETACIN, unguent
indometacinum
Compoziţie: Unguent conţinând: indometacin 4 g, dimetilsulfoxid 6 g, excipienţi până la
100 g.
Acţiune farmacoterapeutică: Antiinflamator, antireumatismal cu aplicare locală.
Asocierea indometacin-dimetilsulfoxid asigură produsului o bună eficienţă terapeutică atât
prin sumarea efectelor lor antiinflamatoare şi analgezice cât şi prin creşterea
penetrabilităţii indometacinului (datorită prezenţei dimetilsulfoxidului). După aplicarea
unguentului pe tegument (indemn), cantitatea de indometacin vehiculată prin sânge e mică
impunând totuşi prudenţă în utilizarea lui pe suprafeţe mari şi/sau termene lungi.
Indicaţii: Afecţiuni reumatismale (inflamaţii şi algii în artroze, periartroze, artralgii, mialgii,
nevralgii), leziuni după traumatisme închise (contuzii, entorse, luxaţii, blocaj muscular la
sportivi, bursite, tendinite, sinovite şi tenosinovite, sechele după fracturi), inflamaţii şi dureri
de origine circulatorie (flebite, tromboflebite, periflebite - cu tegument indemn), degerături.
Contraindicaţii: Aplicarea pe mucoase şi leziuni cutanate (ulcer de gambă, supuraţii) sau
la pacienţii cu sensibilitate la derivaţii indolici.
Precauţii: În administrare la pacienţii cu tulburări de coagulare (sau sub tratament cu
anticoagulante), boală ulceroasă, afecţiuni hepatice, cardiopatii decompensate, nefrită, în
cursul tratamentului cu antiparkin-soniene.
Reacţii adverse: Posibile reacţii cutanate de tip alergic.
Mod de administrare: Aplicaţii locale de 2-3 ori pe zi, prin masarea uşoară a
tegumentelor zonelor interesate (vor fi evitate mucoasele şi tegumentele cu leziuni).
Atenţie! Înainte de începerea tratamentului se va face un test de toleranţă locală a
produsului prin aplicarea unei cantităţi mici de unguent pe faţa internă a antebraţului şi
masaj uşor. Se urmăreşte timp de câteva ore eventuala apariţie a unei reacţii de tip alergic
(prurit, urticarie, rash cutanat) care contraindică utilizarea produsului.
Prezentare farmaceutică: Tuburi cu 18 g sau 35 g unguent.

Producător: Antibiotice-Iaşi
INFANRIX HepB
vaccinuri
Vaccin combinat difteric, tetanic, pertussis acelular şi hepatitic B ADN-recombinant
Compoziţie calitativă şi cantitativă: Infanrix HepB conţine toxoidul difteric, toxoidul
tetanic, trei antigene pertussis purificate toxoidul pertussis (TP), hemaglutinina
filamentoasă (HAF) şi pertactina (proteina de membrană externă de 69 kiloDaltoni) şi
antigenul major de suprafaţă purificat al virusului hepatitei B (VHB), adsorbite pe săruri de
aluminiu. Toxinele difterică şi tetanică obţinute din culturi de Corynebacterium diphtheriae
şi Clostridium tetani sunt detoxifiate şi purificate. Componentele vaccinale ale pertussisului
acelular (TP, HAF şi pertactina) sunt preparate din culturi de Bordetella pertussis aflate în
faza I de creştere, din care TP, HAF şi pertactina sunt extrase, purificate şi tratate cu
formaldehidă; TP este detoxifiat ireversibil. Antigenul de suprafaţă al VHB (AgHBs) este
produs din culturi de celule de drojdie (Saccharomyces cerevisiae) manipulate genetic,
care poartă gena ce codifică antigenul major de suprafaţă al VHB. AgHBs exprimat în
celulele de drojdie este purificat prin tratament fizico-chimic în mai multe etape. AgHBs se
asamblează spontan, în absenţa tratamentului chimic, în particule sferice cu diametrul de
aproximativ 20 nm, conţinând polipeptidele neglicozilate ale AgHBs şi o matrice lipidică ce
constă mai ales din fosfolipide. Numeroase teste au demonstrat că aceste particule
manifestă proprietăţile caracteristice ale AgHBs natural. O doză de 0,5 ml de vaccin
conţine minimum 30 unităţi internaţionale (UI) toxoid difteric, minimum 40 UI toxoid tetanic,
25 mcg TP, 25 mcg HAF, 8 mcg pertactină şi 10 mcg proteină AgHBs
recombinantă.Formă farmaceutică: Suspensie injectabilă.Indicaţii terapeutice: Infanrix
HepB este recomandat pentru imunizarea activă a tuturor copiilor începând cu vârsta de 2
luni faţă de difterie, tetanos, tuse convulsivă şi hepatită B.Posologie: Schema de
vaccinare primară constă din trei doze. Infanrix HepB poate fi recomandat pentru
administrare începând cu vârsta de 2 luni, caz în care mai trebuie administrate încă două
doze la interval de 2 luni (2, 4 şi 6 luni). Dacă Infanrix HepB este administrat începând cu
vârsta de 3 luni, trebuie respectat un interval de minimum 1 lună între doze (schema 3,4 şi
5 luni, 3,5 şi 7 luni sau 3,5 şi 11 sau 12 luni). Momentan nu există date suficiente pentru a
confirma recomandarea unei doze de rapel cu vaccinul combinat. Administrarea unei doze
de rapel cu vaccinul combinat difteric, tetanic şi pertussis acelular produs de SmithKline
Beecham Biologicals este recomandată înaintea împlinirii vârstei de 2 ani (valabil în cazul
copiilor ce au primit 3 doze în primele 7 luni de viaţă). Pentru protecţie pe termen lung, o
doză de rapel cu vaccin hepatitic B poate fi de asemenea administrată după primul an de
viaţă.
Mod de administrare: Infanrix HepB se injectează profund intramuscular, preferabil în
locuri anatomice alternative pentru dozele consecutive.
Contraindicaţii: Infanrix HepB nu se administrează subiecţilor cu hipersensibilitate
cunoscută la orice component al vaccinului sau subiecţilor ce au prezentat semne de
hipersensibilitate după administrări anterioare de vaccinuri difterice, tetanice, pertussis sau
hepatitice B. Ca şi în cazul altor vaccinuri, administrarea de Infanrix HepB trebuie amânată
la subiecţii ce suferă de afecţiuni febrile acute severe, cu temperatură 38 grade Celsius.
Prezenţa unei infecţii minore nu constituie totuşi o contraindicaţie. Infanrix HepB este
contraindicat copilului care a suferit de encefalopatie de etiologie necunoscută, produsă în
cele 7 zile care au urmat unei vaccinări anterioare cu un vaccin ce conţine antigene
pertussis. În aceste cazuri, vaccinarea se continuă cu vaccin difteric, tetanic şi hepatitic B.
Precauţii de folosire: Vaccinarea trebuie precedată de anamneză (în special privind
posibilele fenomene nedorite apărute în urma vaccinărilor anterioare) şi de un examen
clinic. Dacă oricare dintre fenomenele de mai jos s-au produs în asociaţie temporală cu
administrarea de Infanrix HepB, decizia de administrare în continuare a vaccinului
conţinând component pertussis trebuie bine cântărită. Temperatură 40 grade Celsius în
decurs de 48 de ore, fără cauză decelabilă. Colaps sau stare de şoc (episod hipotonic-
hiporeactiv) în primele 48 de ore de la vaccinare. Plâns persistent cu durata 3 ore, produs
în primele 48 de ore de la vaccinare. Convulsii cu sau fără febră, în primele 3 zile de la
vaccinare. Pot exista situaţii, cum este incidenţa crescută a tusei convulsive, în care
potenţialul beneficiu să depăşească posibilele riscuri. Ca şi în cazul altor vaccinuri
injectabile, trebuie să existe un tratament medical adecvat aflat la îndemână şi trebuie
instituită o supraveghere medicală în vederea rarelor cazuri de reacţie anafilactică apărută
în urma administrării vaccinului. Infanrix HepB se administrează cu prudenţă subiecţilor cu
tulburări hemoragipare, deoarece se pot produce hemoragii în urma administrării
intramusculare. Vaccinul nu previne infecţiile produse de alţi agenţi, cum este cazul
virusurilor hepatitice A, C şi E şi al altor agenţi patogeni ce afectează ficatul. Infanrix HepB
nu trebuie niciodată administrat intravascular. Antecedente de convulsii febrile,
antecedente familiale de convulsii, antecedente familiale de sindrom de moarte acută a
sugarului (SIDS), precum şi antecedente familiale de reacţii adverse în urma administrării
de Infanrix HepB nu constituie contraindicaţii. Infecţia cu HIV nu constituie o
contraindicaţie pentru vaccinarea faţă de difterie, tetanos, tuse convulsivă sau hepatită B.
Răspunsul imun scontat poate să nu fie obţinut prin vaccinarea subiecţilor imundepresaţi,
cum este cazul pacienţilor aflaţi sub tratament imunosupresiv. Nu există date suficiente
care să dovedească eficacitatea vaccinării cu Infanrix HepB fără respectarea schemei de
primovaccinare sau a schemelor menţionate la "Posologie".
Interacţiuni medicamentoase şi alte forme de interacţiune: Studiile clinice au
demonstrat că Infanrix HepB poate fi administrat simultan cu vaccinul Haemophilus
influenzae tip b, vaccinul polio inactivat sau vaccinul polio oral. În aceste studii, vaccinurile
injectabile au fost inoculate în diferite locuri anatomice. Impactul amestecării altor vaccinuri
injectabile cu Infanrix HepB nu a fost încă studiat. Infanrix HepB nu trebuie amestecat cu
orice alt vaccin în aceeaşi seringă. Ca şi în cazul altor vaccinuri injectabile, este posibil să
nu se obţină răspunsul imun adecvat la pacienţii cu imunodeficienţe.
Efecte adverse: În cadrul studiilor clinice controlate, simptomele şi semnele tuturor
pacienţilor au fost monitorizate timp de patru zile după administrarea vaccinului. În acest
scop a fost utilizată o listă de monitorizare. Cele mai frecvente reacţii locale raportate au
fost eritemul, tumefacţia şi durerea la locul inoculării. Fenomenele sistemice care au fost
solicitate şi raportate în asociaţie temporală au fost febra, plânsul neobişnuit, vărsăturile,
diareea, diminuarea apetitului alimentar şi agitaţia. Toate s-au remis fără sechele.
Proprietăţi farmacodinamice: Grupa farmaco-terapeutică: Vaccinuri combinate
bacteriene şi virale, codul ATC JO7CA. Într-un studiu comparativ, s-a demonstrat că
Infanrix HepB, după primoimunizare, induce răspuns imun faţă de toate componentele
vaccinale cel puţin echivalent cu cel obţinut în urma administrării prin injecţii separate a
vaccinului combinat difteric, tetanic şi pertussis acelular şi Engerix-B, produse de
SmithKline Beecham Biologicals. Răspunsul imun declanşat a fost confirmat în 5 studii
necomparative ce au folosit controalele clasice. Răspunsul imun la componentele difteric,
tetanic şi pertussis acelular: La o lună de la primovaccinare, toţi copiii vaccinaţi cu Infanrix
HepB au prezentat titruri de anticorpi de peste 0,1 UI/ml faţă de ambele componente
difteric şi tetanic. Deoarece răspunsul imun la antigenul pertussis în urma administrării de
Infanrix HepB este echivalent cu cel produs de vaccinul combinat difteric, tetanic, pertussis
acelular produs de SmithKline Beecham Biologicals, se poate afirma că eficacitatea
protectoare a ambelor vaccinuri este echivalentă. Eficacitatea protectoare a vaccinului
combinat difteric, tetanic şi pertussis acelular produs de SmithKline Beecham Biologicals
faţă de tusea convulsivă tipică definită de OMS (mai mult de 21 zile de tuse paroxistică cu
confirmare de laborator) a fost demonstrată prin: un studiu prospectiv orb asupra
contacţilor familiali, realizat în Germania (schema 3, 4, 5 luni). Pe baza datelor colectate
de la contacţii familiali secundari la care au existat cazuri de tuse convulsivă tipică,
eficacitatea protectoare s-a dovedit de 88,7%. Protecţia faţă de boala uşoară confirmată
prin laborator, definită ca 14 zile sau mai mult de tuse de orice tip a fost de 73% şi 67%
atunci când a fost definită ca 7 zile sau mai mult de tuse de orice tip; un studiu de
eficacitate sponsorizat de NIH, realizat în Italia (schema 2, 4, 6 luni). Eficacitatea
vaccinului a fost de 84%. Când definiţia tusei convulsive a fost extinsă pentru a include
cazurile clinic uşoare în funcţie de tipul şi durata tusei, eficacitatea vaccinului combinat
difteric, tetanic, pertussis acelular produs de SmithKline Beecham Biologicals a fost de
71% pentru orice tuse 7 zile şi 73% pentru orice tuse 14 zile. Răspunsul imun faţă de
componenta hepatitică B: După primovaccinare cu Infanrix HepB, 96% din copii au
dezvoltat un titru de anticorpi de = > 10 mUI/ml.
Particularităţi farmaceutice: Excipienţi: Hidroxid de aluminiu, fosfat de aluminiu,
formaldehidă, 2-fenoxietanol, polisorbat 20 şi 80,clorură de sodiu, apă pentru uz
parenteral. Incompatibilităţi: Infanrix HepB nu trebuie amestecat cu alte vaccinuri în
aceeaşi seringă. Valabilitate: Data expirării vaccinului este indicată pe etichetă şi pe
ambalaj. Valabilitatea este de 3 ani.
Condiţii de păstrare: Infanrix HepB trebuie păstrat la temperaturi cuprinse între +2 şi +8
grade Celsius, ferit de lumină. A nu se congela. Vaccinul congelat va fi aruncat. În timpul
transportului, trebuie recomandate condiţiile de păstrare. Vaccinul trebuie administrat
imediat după deschiderea flaconului (nu mai târziu de 8 ore de la deschidere).
Natura şi conţinutul recipientului: Infanrix HepB se prezintă sub formă de suspensie, în
flacoane de sticlă monodoză. În urma păstrării, se poate observa prezenţa unui depozit alb
şi a unui supernatant clar. Flacoanele sunt făcute din sticlă neutră de tip I, conform
Cerinţelor Farmacopeei Europene.Instrucţiuni de folosire/manipulare: Vaccinul trebuie
bine agitat până se obţine o suspensie albă omogenă, uşor opacă şi examinat vizual
pentru a detecta prezenţa oricărei particule străine şi/sau modificări de aspect. Dacă la
examinare conţinutul nu are aspectul corespunzător, vaccinul trebuie aruncat.

Producător: Smithkline Beecham

INFANRIX
vaccinuri
Compoziţie calitativă şi cantitativă: Infanrix conţine toxoid difteric, toxoid tetanic şi trei
antigene pertussis purificate toxoid pertussis (TP), hemaglutinina filamentoasă (HAF) şi o
proteină de membrană externă de 69 kilodaltoni (pertactina) adsorbite pe săruri de
aluminiu. Toxinele difterică şi tetanică obţinute din culturi de Corynebacterium difteriae şi
Clostridium tetani sunt detoxifiate şi purificate. Componentele vaccinale de pertussis
acelular (TP, HAF şi pertactina) sunt preparate din culturi de Bordetella pertussis aflate în
faza I de creştere, din care TP, HAF şi pertactina sunt extrase, purificate şi detoxifiate.
Toxoidul difteric, toxoidul tetanic şi componentele vaccinale de pertussis acelular sunt
adsorbite pe săruri de aluminiu. Vaccinul final se prezintă sub formă de suspensie salină şi
conţine 2-fenoxietanol ca prezervant. Infanrix întruneşte cerinţele Organizaţiei Mondiale a
Sănătăţii privind prepararea substanţelor biologice şi vaccinurile difteric şi tetanic. O doză
de 0,5 ml de vaccin conţine minimum 30 unităţi internaţionale (UI) toxoid difteric, 40 UI
toxoid tetanic, 25 mcg TP, 25 mcg HAF şi 8 mcg pertactină.
Indicaţii terapeutice: Infanrix este indicat în imunizarea primară faţă de difterie, tetanos şi
pertussis începând cu vârsta de 2 luni. Infanrix este indicat ca doză de rapel la copii
anterior imunizaţi cu trei sau patru doze de vaccin DTPa, difteric, tetanic sau pertussis
celular (DTPc), în locul bivaccinului diftero-tetanic.
Posologie: Doza recomandată de vaccin este de 0,5 ml. Deoarece schemele de
vaccinare variază de la o ţară la alta, schema fiecărei ţări poate corespunde
recomandărilor naţionale respective. Imunizarea primară constă în 3 doze, cu rapeluri în
cel de-al doilea şi cel de-al şaselea an de viaţă. Schema de vaccinare recomandată pentru
copii şi adolescenţi în cadrul Programului Naţional de Imunizări pentru DTP: la 2 luni în
maternitate se administrează simultan DTP, VPOT, hepatitic B; la 4 luni se administrează
simultan DTP, VPOT; la 6 luni se administrează simultan DTP, VPOT, hepatitic B. La copii
cu 2 doze de vaccin DT ( sau DTP + DT ) în antecedentele vaccinale, se renunţă la
această doză, numai pe baza documentării contraindicaţiei medicale la vaccinul pertussis.
La 12 luni, respectiv 6 luni de la completarea a 3 doze DTP (2 doze DT), respectiv 3 doze
VPOT - se administrează simultan DTP, VPOT. DT se administrează la cei contraindicaţi
la componenta pertussis. La 30-35 luni - dacă este cazul se reduce intervalul până la
minim 1 lună de la administrarea celei de a 4-a doze de DTP, în scopul cumulării a 5 doze
de vaccin pertussis (în DTP), până la vârsta de 36 luni - se administrează DTP. DT se
administrează la cei contraindicaţi la componenta pertussis.
Mod de administrare: Infanrix se injectează intramuscular profund.
Contraindicaţii: Ca şi în cazul altor vaccinuri, administrarea de Infanrix trebuie amânată
la subiecţii cu afecţiuni acute febrile severe. Prezenţa unei infecţii minore nu constituie,
totuşi, o contraindicaţie. Infanrix nu trebuie administrat subiecţilor cu hipersensibilitate
cunoscută la vaccin sau celor care au prezentat în antecedente semne de
hipersensibilitate după o administrare anterioară de Infanrix, vaccin difteric, tetanic sau
DTPc.
Precauţii speciale de utilizare: Precedarea imunizării de către examenul clinic şi
investigarea antecedentelor (în special privind imunizări anterioare şi producerea unor
eventuale efecte nedorite) constituie o regulă de bună practică clinică. Dacă vreunul dintre
fenomenele de mai jos s-ar putea afla în corelaţie temporală cu administrarea de DTPa
sau DTPc, decizia administrării altor doze de vaccin ce conţine componente pertussis ar
trebui reconsiderată cu cea mai mare atenţie. În anumite situaţii, cum ar fi incidenţa
crescută a tusei convulsive, posibilele beneficii pot depăşi eventualele riscuri, mai ales
când aceste fenomene nu se asociază cu sechele permanente. Următoarele evenimente
au fost considerate anterior contraindicaţii pentru DTPc, în prezent putând constitui doar
precauţii generale, dacă după prima administrare au apărut: temperatura de 40,5 grade
Celsius în primele 48 de ore, fără o altă cauză decelabilă; colapsul sau starea de şoc
(episod hipotonic-hiporeactiv), în primele 48 de ore de la vaccinare; plânsul permanent, de
nestăpânit, cu durată 3 ore, în primele 48 de ore de la vaccinare; convulsii febrile sau
afebrile, în primele 3 ore de la vaccinare. Antecedente personale de convulsii febrile,
precum şi antecedente eredocolaterale, nu constituie contraindicaţii. Infecţiile cu HIV nu
constituie contraindicaţii. Ca şi în cazul tuturor vaccinurilor injectabile, un tratament
medical adecvat trebuie să se găsească la îndemână pentru posibilele situaţii de reacţii
anafilactice în urma administrării vaccinului. De aceea, persoanele vaccinate trebuie să
rămână sub supraveghere medicală timp de 30 de minute de la vaccinare. Vaccinul
trebuie administrat intramuscular profund, ca toate vaccinurile difteric, tetanic şi pertussis
şi, preferabil, alternând locul de inoculare. Infanrix se administrează cu precauţie
subiecţilor cu tulburări hemoragipare, deoarece se pot produce hemoragii în urma
administrării intramusculare la aceşti subiecţi. În nici un caz, Infanrix nu se administrează
intravascular.
Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune: Infanrix se poate utiliza
indiferent de momentul administrării altor vaccinuri în perioada copilăriei. Diferitele
vaccinuri injectabile se administrează în diferite locuri anatomice. Este posibil ca la
pacienţii care primesc o terapie imunosupresivă sau sunt imunodepresaţi să nu se obţină
răspunsul imun scontat.
Sarcină şi alăptare: Infanrix nefiind destinat adulţilor, nu există informaţii privind siguranţa
administrării vaccinului în sarcină sau lactaţie.
Efecte adverse: În cursul studiilor clinice controlate, au fost monitorizate activ şi
înregistrate semnele şi simptomele tuturor persoanelor vaccinate după fiecare doză de
vaccin, cu ajutorul unor fişe zilnice.
Următorul tabel, bazat pe rezultatele unor studii comparative, însumează simptomele
solicitate şi raportate în cursul primelor 48 de ore de la vaccinare, sub formă de procentaj
al dozelor administrate.
Simptome solicitate Imunizare primară Rapel
Infanrix (1275 DTPc (455 Infanrix după DTPc după Infanrix după DTPc după
doze) doze) Infanrix primar DTPc primar DTPc primar DTPc primar
(269 doze) (92 doze) (273 doze) (91 doze)
Simptome locale
durere 2,5 19,1 15,6 55,4 15,8 59,3
eritem (> 2 cm) 0,1 1,1 4,5 3,3 2,2 5,5
induraţie (> 2 cm) 0 1,3 3,0 7,6 1,5 5,5
Simptome generale
febră>38 grad Celsius 9,9 42,2 26,8 64,1 29,3 63,7
(rectal)
febră>39,5 grad Celsius 0,2 1,3 0,4 4,3 0,7 4,4
(rectal)
Alte simptome solicitate (plânset neobişnuit, vărsături, diaree, diminuarea apetitului
alimentar şi a consumului de lichide, diminuarea perioadei de somn, nelinişte şi
somnolenţă), care au fost raportate în cadrul aceloraşi studii comparative şi în aceeaşi
perioadă de timp, sunt prezentate în tabelul următor.
Alte simptome solicitate Imunizare primară Rapel
Infanrix DTPc Infanrix după DTPc după DTPc Infanrix după DTPc după
Infanrix primar primar DTPc primar DTPc primar
Rata raportării <9,3% <20,7% <12,3% <43,5% <12,5% <29,7%
Date suplimentare despre siguranţă se găsesc în alte studii, care evaluează imunizarea
primară şi administrarea dozei de rapel. Aceste studii, care includ studii necomparative,
confirmă siguranţa DTPa rezumată mai sus. Eritemul şi induraţia cu dimensiuni de peste
10 cm au fost raportate după doza de rapel şi s-au remis spontan. Ca şi în cazul DT şi
DTP, edemul extins al coapsei a fost rareori semnalat. Dintre simptomele nesolicitate,
următoarele au fost raportate pentru: imunizarea primară cu Infanrix (un total de 11406
doze investigate): pielea şi anexele (1% sau mai puţin): dermatită; aparatul respirator (3%
sau mai puţin): tuse, rinită, bronşită, alte infecţii ale căilor respiratorii superioare; altele (1%
sau mai puţin): otită medie. Rapel cu Infanrix după imunizarea primară cu Infanrix (un total
de 2363 doze investigate): aparatul respirator (4% sau mai puţin): tuse, faringită, bronşită,
alte infecţii ale căilor aeriene superioare, rinite, tulburări respiratorii; altele (3% sau mai
puţin): infecţii virale, otită medie. Rapel cu Infanrix după imunizare primară cu DTPc (un
total de 606 doze investigate): aparatul respirator (3% sau mai puţin): tuse, faringită,
infecţii ale căilor respiratorii superioare, bronşite; altele (2% sau mai puţin): otită medie.
Proprietăţi farmacologice: Informaţii relevante despre vaccinuri. Răspunsul imun după
imunizarea primară cu Infanrix. La o lună după o imunizare primară cu trei doze în primele
6 luni de viaţă, peste 99% dintre copiii vaccinaţi cu Infanrix au prezentat titruri ale
anticorpilor de peste 0,1 UI/ml faţă de difterie şi de tetanos. Vaccinul conţine TP, HAF şi
pertactină, antigene considerate a juca un rol important în protecţia faţă de tusea
convulsivă, iar studiile clinice au demonstrat că răspunsul vaccinal faţă de aceste antigene
a fost de peste 95%. Răspunsul imun faţă de doza de rapel cu Infanrix. În urma
administrării dozei de rapel de Infanrix în al doilea an de viaţă (13-24 de luni) toţi copiii
primoimunizaţi cu Infanrix au prezentat un titru de anticorpi de peste 0,1 UI/ml faţă de
difterie şi de tetanos. Răspunsul la rapel faţă de antigenele pertussis a fost observat la
peste 96% dintre aceşti copii. Eficacitatea protectoare a Infanrix. Eficacitatea protectoare a
imunizării primare cu Infanrix faţă de tusea convulsivă tipică (aşa cum a fost definită de
Organizaţia Mondială a Sănătăţii) a fost evaluată până în momentul rapelului printr-un
studiu orb prospectiv asupra contacţilor. Pe baza datelor colectate de la contacţii
secundari ai comunităţilor familiale la care s-a înregistrat un index al cazurilor de tuse
convulsivă tipică, eficacitatea protectoare a Infanrix a fost de 88,7% cu intervalul de
încredere bilateral lui 95% cuprins între 76,6% şi 94,6%.
Valabilitate: 3 ani.
Condiţii de păstrare: Infanrix trebuie păstrat între +2 şi +8 grade Celsius. A nu se
congela. A se arunca vaccinul dacă a fost supus congelării.
Instrucţiuni de folosire/manipulare: În cursul păstrării, vaccinul prezintă un depozit alb şi
un supernatant clar. Vaccinul trebuie bine agitat pentru a obţine o suspensie tulbure
uniformă şi controlat vizual pentru a observa orice particulă străină şi/sau modificare a
aspectului fizic înaintea administrării. În cazul constatării acestora, vaccinul se aruncă.
Formă de prezentare: Flacoane sau seringi preîncărcate.

Producător: Smithkline Beecham

INFECTOFLAM
combinaţii
Prezentare farmaceutică: Flacon picător de 5 ml; tub de 4 g.
Compoziţie: Picături: fiecare ml conţine: fluorometolonă 1 mg, gentamicină 3 mg
(gentamicin sulfat); conservant: clorură de benzalconiu 0,1 mg; metilhidroxipropilceluloză.
Unguent: Fiecare g conţine: fluorometolonă 1 mg, gentamicină 3 mg (gentamicin sulfat).
Acţiune terapeutică: Gentamicina aparţine antibioticelor aminoglicozide şi se prezintă în trei
forme apropiate: gentamicină C1, C2 şi C1a care sunt sintetizate de bacteria Micromonospora
purpurea. Spectrul ei de acţiune acoperă grampozitivi şi gramnegativi, precum Pseudomonas
aeruginosa, stafilococi, Haemophilus influenzae şi aegypticus, Klebsiella, Enterobacter, Proteus,
Escherichia coli, Shigella şi Salmonella. Majoritatea infecţiilor segmentului anterior ocular (cu
stafilococi, Pseudomonas şi Proteus) pot fi eradicate prin terapia locală cu gentamicină.
Streptococii, precum şi bacteriile anaerobe sunt, în general, rezistente la gentamicină. Keratita
indusă de Pseudomonas sau S. aureus s-a dovedit sensibilă la combinaţia gentamicină
corticosteroizi. Mecanismul de acţiune al gentamicinei constă în inhibiţia specifică a sintezei
proteice prin legarea de ribozomii bacterieni (determinând erori de transcripţie) şi distrucţia
membranei celulare. In vitro, gentamicina oferă următorul spectru de acţiune:
Germeni sensibili CMI de gentamicină
în mcg/ml
Staph. aureus 1
E. coli 0,5
Enterobacter 0,5
Listeria monocytogenes 0,5
Klebsiella 0,25
Shigella 1
Haemophilus infl. 3,4
Neisseria gonorrh. 1,5-6
Salmonella ssp. 0,25-1
Proteus 2

moderat sensibili
Staph. ssp.(fără Staph. epidermis) 8
Staph. pneumoniae 7
Strept. pyogenes 8
Pseudomonas aeruginosa 8

germeni rezistenţi sau foarte puţin

sensibili
Strept. faecalis 16
Staph. epidermis 32
Strept. alfa, beta-hemolitic rezistent
K. pneumoniae 64
Serratia mas. > 128
Fluorometolonul este un corticosteroid sintetic fluorurat cu proprietăţi antiinflamatorii. Are
efect inhibitor asupra ţesutului limfoid, suprimă răspunsul inflamator şi, într-o mai mică
măsură decât alţi compuşi steroidici, reacţiile imunologice. Reduce reacţiile alergice prin
inhibarea hiperemiei, neurovascularizaţiei, edemului, exsudatului fibrinos, dilataţiei
capilare, chemotaxiei leucocitare, activităţii fagocitare, proliferării capilare, depunerii de
colagen, respectiv cicatrizării. Asocierea gentamicinei cu fluorometolonul asigură
concomitenţa terapiei antibacteriene (sau profilaxia acesteia) cu acţiunea antiinflamatorie.
În plus, prezenţa gentamicinei împiedică o potenţială agravare a infecţiei bacteriene
secundar unei terapii cu corticosteroizi.
Proprietăţi farmacocinetice: Gentamicină: prin aplicare locală, în funcţie de doza
folosită, se urmăreşte obţinerea unei concentraţii bactericide în conjunctivă, cornee şi
camera anterioară. Resorbţia sistemică este nedetectabilă după aplicare locală.
Fluorometolon: capacitatea de penetrare a fluorometolonului (al cărui efect antiflogistic
este de 40 de ori mai puternic decât al hidrocortizonului) este mai bună decât a multor
altor steroizi. La 30 de minute de la instilarea unei suspensii de 0,1%, concentraţiile
maxime ale fluorometolonului sunt de 1,5 -1,9 mcg/g în cornee şi de 0,14 mcg/ml în
camera anterioară. După pasajul corneean, fluorometolonul este metabolizat rapid, iar
timpul de înjumătăţire în umoarea apoasă este de 54 minute.
Indicaţii: Infecţiile polului anterior al ochiului provocate de bacterii sensibile la gentamicină
(de exemplu, conjunctivite bacteriene); inflamaţii ale segmentului anterior ocular cu risc
crescut de infecţie bacteriană (în special postoperator).
Mod de administrare: Picături: Infecţii bacteriene (conjunctivite bacteriene): doza depinde
de severitatea afecţiunii. Se recomandă aplicarea unei picături de 5 ori zilnic în sacul
conjunctival al ochiului afectat. În cazuri severe, doza poate fi crescută până la 1 picătură
pe oră pentru 1-2 zile. Tratament postoperator: se instilează o picătură de 4 ori pe zi, timp
de o săptămână în sacul conjunctival al ochiului operat. Ulterior se reduce frecvenţa
aplicărilor pentru restul perioadei de tratament. Se agită bine înainte de folosire. Unguent:
Infecţii bacteriene: se aplică aproximativ 5 mm de unguent de 3-4 ori pe zi în sacul
conjunctival al ochiului afectat.
Contraindicaţii: Hipersensibilitate la gentamicină, fluorometolon, clorură de benzalconiu
sau orice alt component. Leziuni şi ulceraţii corneene; infecţii virale (de exemplu, Herpes
simplex, Vaccinia) sau micoze; TBC oftalmic, glaucom.
Precauţii: Folosirea îndelungată a steroizilor poate determina creşterea patologică a
presiunii intraoculare, deşi incidenţa unui astfel de efect al fluorometolonului este mult mai
mică comparativ cu alţi steroizi. Utilizarea îndelungată a steroizilor impune controlul
periodic al presiunii intraoculare. Terapia locală intensivă şi prelungită cu corticosteroizi
este un posibil factor etiologic al apariţiei cataractei subcapsulare posterioare. Aplicat
imediat postoperator, poate întârzia vindecarea leziunilor oculare. Steroizii sau
antibioticele în tratament de lungă durată pot determina infecţii secundare micotice sau
selectarea unor tulpini rezistente la gentamicină. De aceea combinaţia nu trebuie
administrată mai mult de două săptămâni. Invazia fungică trebuie suspectată în cazul
oricărei ulceraţii corneene persistente. Tratamentul îndelungat cu steroizi poate produce
subţierea corneei şi/sau a sclerei şi, rareori, perforaţii corneene, motiv pentru care se
recomandă pahimetria. Gentamicina poate întârzia epitelizarea corneei, dar numai în
concentraţii crescute. Dacă nu se observă ameliorări în 7-8 zile de tratament, se schimbă
metoda terapeutică. Instilaţia Infectoflam-ului se face în lipsa lentilelor de contact, iar după
administrare trebuie să existe un interval de 5 min până la reaplicarea acestora. Nu se
recomandă purtarea lentilelor de contact pe durata procesului infecţios pentru a împiedica
diseminarea germenilor.
Sarcină şi alăptare: Studiile pe animale au demonstrat existenţa efectelor adverse fetale.
Sunt cunoscute efectele teratogenic şi embriocid al fluorometolonului în cantităţi mari.
Întrucât nu există studii umane, administrarea în timpul sarcinii şi lactaţiei nu este
recomandată, cu excepţia cazurilor în care beneficiul terapeutic matern depăşeşte
posibilul risc fetal (categoria de risc C).
Reacţii adverse: În unele cazuri poate apărea o senzaţie tranzitorie de arsură după
instilare, iar rar, reacţii de hipersensibilitate însoţite de prurit, congestie şi fotofobie.
Interacţiuni cu alte medicamente: În cazul tratamentului concomitent al Infectoflam-ului
cu alt medicament oftalmic, se recomandă un interval de minimum 5 min între instilări,
pentru a împiedica spălarea substanţei active administrate iniţial. Administrarea
concomitentă a gentamicinei cu Amfotericină B, heparină, sulfadiazină, cefalotin şi
cloxacilină poate determina apariţia precipitatelor.
Supradozare: În cazul supradozării locale, se recomandă spălarea oculară cu ser
fiziologic sau apă. Atenţie! Se păstrează la 15 - 25 grade Celsius; se închide flaconul sau
tubul imediat după utilizare; nu se foloseşte mai mult de o lună după desigilare; nu se
foloseşte după data de expirare; cantitatea rămasă se aruncă după terminarea
tratamentului.

Producător: Novartis
INFESOL 40
combinaţii
Compoziţie: 1 litru soluţie perfuzabilă conţine: L-alanină 4,00 g; glicină 7,00 g; L-arginină
4,55 g; acid L-aspartic 2,00 g; acid L-glutamic 5,00 g; L-histidină 1,35 g; L-isoleucină 2,10
g; clorhidrat de L-lizină 2,50 g; L-metionină 1,75 g; L-leucină 2,75 g; L-fenilalanină 3,15 g;
L-treonină 1,60 g; L-triptofan 0,50 g; L-valină 2,25 g; xilitol 50,00 g; acetat de sodiu 3H2O
3,40 g; clorură de potasiu 1,86 g; clorură de magneziu 6 H2O 0,51 g; hidroxid de sodiu
0,60 g; K 25,00 mmol; Na 40,2 mmol; Mg 2+ 2,5 mmol; Cl 43,6 mmol; acetat 25,00 mmol;
osmolaritate teoretică 801,8 mosm/l; pH 5,7-7,0 ; valoare energetică 1551,0 kJ/l; N-total
6,3 g/l.
Indicaţii: Hrană parenterală în profilaxia şi terapia deficienţelor proteice, în refacerea
patului vascular.
Contraindicaţii: Hipersensibilitate la disulfit de sodiu, în special la asmatici, deficienţe
hepatice grave, tulburări în metabolismul aminoacizilor, acidoză lactică, traumatisme
craniene acute, stări de hiperhidratare, intoxicaţie cu metanol. Se recomandă prudenţă în
insuficienţa cardiacă şi în acidoză. În cazuri cu insuficienţă renală, în hiperpotasemie şi în
şoc, se va asigura întâi o diureză satisfăcătoare.
Efecte adverse: Rareori pot apărea: greaţă, vomă, frisoane şi inflamaţia pereţilor venoşi.
Datorită conţinutului în disulfit de sodiu, se poate ajunge în special la astmatici, la reacţii
de hipersensibilitate ce pot pune în pericol viaţa pacientului. La sugari, o administrare
rapidă poate duce la hiperpotasemie şi intoxicaţie cu amoniac.
Interacţiuni: Administrarea concomitentă de tiamină poate duce la formarea de complecşi
cu disulfit de sodiu, ceea ce duce la scăderea conţinutului acestuia.
Mod de administrare: Infesol 40 se administrează în perfuzie i.v. picătură cu picătură,
lent. Adulţi: 0,6-1,0 g aminoacizi (până la 25 ml)/kg corp/zi; În stări catabolice: 1,3-2,0 g
aminoacizi (până la 50 ml)/kg corp/zi; Sugari şi copii mici: 1,5-2,5 g aminoacizi (până la 60
ml)/kg corp/zi. Cantitatea de lichid poate fi completată la nevoie cu administrarea
simultană de soluţie perfuzabilă de glucoză şi electroliţi. Atenţie: Se vor administra numai
soluţiile perfuzabile clare, din flacoane sigilate, intacte. Soluţia de Infesol 40 nu se va
amesteca în acelaşi flacon cu alte medicamente. După deschiderea flaconului, soluţia se
va administra imediat.
Condiţii de păstrare: Se va păstra ferit de lumină şi la o temperatură ce nu depăşeşte 25
grade Celsius. Valabilitate: 2 ani.
Formă de prezentare: Flacon cu 500 ml soluţie perfuzabilă.

Producător: Berlin-Chemie Menarini Group

INFLUVAC 98/99
vaccinuri
Compoziţie cantitativă şi calitativă: Influvac 98/99 este un vaccin antigripal trivalent,
inactivat, bazat pe antigenele de suprafaţă izolate din tipurile A şi B de virus gripal.
Compoziţia vaccinului gripal este modificată anual pe baza recomandărilor Organizaţiei
Mondiale a Sănătăţii. Pentru sezonul 1998/99, pe baza acestor recomandări, o doză de
0,5 ml inoculat conţine hemaglutinină şi neuraminidază echivalente cu: A/Sydney/5/97
(H3N2) – like 15 g HA; (A/Sydney/5/97 IVR-108 reass.); A/Beijing/262/95 (H1N1) - like 15
mcg HA; (A/Beijing/262/95 X-127 reass.); B/Beijing/184/93 - like 15 mcg HA;
(B/Harbin/7/94).
Forma de prezentare: Lichid pentru injectare. Seringă preîncărcată de 0,5 ml, de unică
folosinţă.
Indicaţii terapeutice: Prevenirea gripei. Este recomandat tuturor persoanelor la care este
de dorit să se reducă probabilitatea unei infecţii gripale cu posibilele complicaţii asociate.
Vaccinarea este în mod particular recomandată următoarelor categorii de pacienţi, care
prezintă un risc crescut la contractarea gripei, din cauza bolilor preexistente: pacienţi cu
boli sau tulburări funcţionale respiratorii; pacienţi cu afecţiuni cardiovasculare, indiferent de
cauză; pacienţi cu afecţiuni renale cronice; pacienţi cu diabet zaharat; pacienţi cu infecţii
stafilococice acute; pacienţi cu imunodeficienţe, cum ar fi: infecţiile cu HIV, afecţiuni
hematologice maligne sau situaţiile în care pacienţii primesc medicamente
imunosupresoare, citostatice, doze mari de corticosteroizi sau radioterapie; copii şi
adolescenţi (cu vârsta între 6 luni şi 18 ani) care primesc produse conţinând acid
acetilsalicilic pe o perioadă prelungită şi, consecutiv, prezintă un risc crescut de a face
sindrom Reye după o infecţie gripală. De asemenea, vaccinarea antigripală trebuie luată
în considerare la toate persoanele peste 65 de ani care nu aparţin niciuneia din grupele de
mai sus.
Doză şi mod de administrare: Doza pentru adulţi şi copii este de 0,5 ml. Se recomandă
ca pacienţii cu imunodeficienţe să fie imunizaţi de două ori la un interval de cel puţin 4
săptămâni. Pentru copiii de până la 6 ani, care nu au mai fost vaccinaţi în prealabil, se
recomandă două doze de 0,5 ml la interval de 4 săptămâni. Gradul de protecţie la bătrâni
şi copiii mici este mai mic decât la adulţi. Imunizarea trebuie făcută în fiecare toamnă prin
injectare intramusculară sau profund subcutanat. Influvac 98/99 nu trebuie injectat
intravenos. Protecţia se obţine, în general, în interval de 14 zile după injectare. Durata
imunităţii post-vaccinale variază, dar, de obicei, se situează între 6 şi 12 luni.
Contraindicaţii: Vaccinarea nu se recomandă persoanelor cu hipersensibilitate la
proteinele din ou sau la tiomersal sau la persoanele care au avut o reacţie alergică sau o
reacţie severă la o vaccinare antigripală anterioară.
Precauţii şi avertismente speciale: Se recomandă ca imunizarea să fie amânată la
pacienţii cu infecţii acute sau cu boli febrile. În caz de şoc anafilactic, se iau măsurile
uzuale: epinefrină (adrenalină), 1 mg injectabil şi corticosteroizi. Vaccinul poate să conţină
cantităţi reziduale nedetectabile de gentamicină, polimixină şi neomicină, şi, de aceea,
sunt necesare precauţii la pacienţii cu hipersensibilitate cunoscută la aceste antibiotice.
Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiuni: Influvac 98/99 poate fi
administrat simultan cu alte vaccinuri. Imunizarea trebuie făcută în membre diferite. Din
motive teoretice trebuie să ne gândim că efectele adverse pot fi mai intense. E de preferat
să se lase un interval de 3 săptămâni la persoanele cunoscute cu astfel de manifestări.
Răspunsul imun poate fi diminuat dacă pacientul a primit în prealabil tratament
imunosupresor.
Sarcină şi alăptare: Din câte se cunoaşte, Influvac 98/99 poate fi administrat ca atare,
fără nici un pericol pentru făt în sarcină sau în timpul alăptării.
Efecte asupra capacităţii de conducere a vehiculelor sau a abilităţii de a manevra
utilaje: Influvac 98/99 nu are nici un efect asupra capacităţii de conducere a vehiculelor
sau asupra abilităţii de a manevra utilaje, cu excepţia unei posibile uşoare rigidităţi a
braţului.
Efecte secundare: Efecte secundare locale: cele mai comune: roşeaţă (în special după
injectarea subcutanată), umflătură şi durere; rare: mărirea ganglionilor limfatici din
vecinătatea locului de injectare. Efecte secundare sistemice: cele mai comune: oboseală,
durere de cap, transpiraţii, tremurături, creşteri de temperatură, mialgii, artralgii sau
simptome gastrointestinale. Aceste simptome dispar în general fără tratament în 1-2 zile.
rare: nevralgii, parestezii, convulsii, trombocitopenie tranzitorie, câteodată cu hemoragii şi
formarea de hematoame, pericardită. Reacţii inflamatorii la nivelul sistemului nervos
central sau periferic, până la paralizie respiratorie, de exemplu sindrom Guillain Barré.
Reacţii alergice, care pot duce la şoc, în foarte rare cazuri. Reacţiile pot, de asemenea, să
apară după injectarea intravenoasă, până la şoc. În foarte rare cazuri, s-au raportat
vasculite, în interval de două săptămâni de la imunizare. Aceasta se poate asocia cu
probleme renale temporare.
Supradozare: Nu s-au întreprins studii asupra supradozării, eventualitatea acestei situaţii
fiind oricum neglijabilă.
Proprietăţi farmacodinamice: Vaccinul Influvac oferă protecţie împotriva gripei, efectul
protector instalându-se în cel mult 14 zile de la injectarea vaccinului. Durata imunizării
depinde în mare măsură de titrul anticorpilor după vaccinare. Acest titru variază individual.
De aceea, durata protecţiei variază consecutiv de la 6 la 12 luni.
Proprietăţi farmacocinetice: Antigenele purificate din vaccin (hemaglutinina şi
neuraminidaza) produc titruri protectoare de anticorpi la majoritatea persoanelor vaccinate.
Date preclinice de siguranţă: Nu s-a raportat nimic anormal.
Excipienţi: În vaccin se mai găsesc urme de nucleoproteine ca şi sulfat de potasiu, fosfat
de sodiu, clorură de potasiu, clorură de calciu şi clorură de magneziu. Tiomersalul se
adaugă pentru conservare. Ca solvent se foloseşte apa distilată.
Incompatibilităţi: Nu se cunosc.
Valabilitatea: Influvac 98/99 îşi păstrează proprietăţile timp de 12 luni. Pentru a preveni
confuzia cu vaccinul din sezonul anterior, este trecută ca dată a expirării data de 30 iunie a
anului următor.
Instrucţiuni de folosire: Se agită seringa înainte de folosire. Se îndepărtează capacul de
protecţie şi se scoate aerul, ţinându-se seringa vertical şi apăsându-se încet pe piston.

Producător: Solvay Pharmaceuticals

INHALANT
plante
Prezentare farmaceutică: Soluţie alcoolică conţinând ulei de pin 10,4 g, ulei de mentă 2,4
g, ulei de eucalipt 16 g, ulei de lavandă 0,1 g, terpineol 0,2 g/100 ml (flac. cu 10 ml).
Acţiune terapeutică: Activează circulaţia şi favorizează procesul de vindecare, uşurează
expectoraţia; slab antiseptic.
Indicaţii: Traheobronşită, rinofaringită, sinuzite subacute sau cronice, otită medie catarală.
Mod de administrare: Se introduc 2,5 ml într-un litru de apă fierbinte şi se inhalează
seara la culcare.
Reacţii adverse: Iritaţia locală poate favoriza dezvoltarea inflamaţiilor acute (în folosirea
abuzivă) sau a spasmului bronşic.
Contraindicaţii: Hemoptizie, tuberculoză pulmonară, astm bronşic, ateroscleroză
cerebrală avansată.

Producător: Biofarm
INOCOR, soluţie 5 mg/ml injectabilă i.v.
amrinonum lactatum
Indicaţii terapeutice: Amrinona este recomandată pentru tratamentul intravenos pe
termen scurt al insuficienţei cardiace.
Contraindicaţii, avertizări: Sunteţi hipersensibil la Amrinonă sau la unul dintre excipienţi.
Amrinona poate agrava anumite afecţiuni, de aceea trebuie să informaţi medicul dvs.
despre orice suferinţă, actuală sau anterioară. Utilizarea Amrinonei în timpul fazei acute a
infarctului de miocard trebuie întreprinsă numai sub supraveghere atentă. Amrinona nu
trebuie folosită în locul procedurilor chirurgicale în cazurile de maladie valvulară
obstructivă severă aortică sau pulmonară sau de stenoză subaortică hipertrofică.
Deoarece pot apărea hipotensiune, tahicardie sau tulburări de ritm cardiac (aritmii
supraventriculare şi ventriculare, flutter sau fibrilaţie atrială), Amrinona trebuie administrată
sub monitorizarea atentă a presiunii arteriale şi a frecvenţei cardiace. În mod special
trebuie să informaţi medicul dacă urmaţi simultan un tratament cu diuretice. În timpul
tratamentului cu Amrinonă se vor efectua analize sanguine pentru a supraveghea funcţia
renală, numărul de trombocite şi funcţia hepatică. Amrinona va fi folosită la copii numai
dacă beneficiul potenţial depăşeşte orice risc potenţial.
Interacţiuni medicamentoase şi alte interacţiuni: Medicul dvs. trebuie să ştie dacă
urmaţi în prezent alte medicaţii. El va decide dacă celelalte tratamente trebuie întrerupte
sau dacă sunt necesare atenta supraveghere sau ajustarea dozelor. În mod special
trebuie să informaţi medicul dacă urmaţi în prezent un tratament cu diuretice sau cu
disopiramid.
Sarcină şi alăptare: Amrinona va fi prescrisă femeilor însărcinate sau care alăptează
numai dacă beneficiul potenţial depăşeşte orice risc potenţial pentru fetus. Amrinona este
destinată strict administrării intravenoase, în spital.
Posologie: Pentru administrarea Amrinonei este recomandată următoarea procedură:
începeţi tratamentul cu o doză de atac de 0,75 mg/kg corp, injectată lent, în 2 –3 minute.
Continuaţi tratamentul cu o perfuzie de întreţinere având între 5 şi 10 mcg/kg corp/min. În
funcţie de răspunsul clinic, se poate injecta un bolus suplimentar de 0,75 mg/kg corp, după
30 de minute de la începerea tratamentului. Viteza de perfuzare este de obicei cuprinsă
între 5 şi 10 mcg/kg corp/min, astfel încât doza zilnică totală recomandată (inclusiv doza
de încărcare) nu depăşeşte 10 mg/kg corp. Un număr limitat dintre pacienţii la care au fost
studiate doze mai mari au suportat doze până la 18 mg/kg corp/zi pentru o durată de
tratament mai scurtă.
Administrare şi instrucţiuni de utilizare: Dozele de atac de Amrinonă lactat trebuie
administrate din soluţia ca atare (nediluată). Perfuziile de Amrinonă lactat pot fi diluate în
soluţie salină normală sau seminormală până la concentraţii cuprinse între 1 şi 3 mg/ml.
Amrinona lactat nu trebuie diluată înainte de injectare cu soluţii conţinând dextroză
(glucoză). Cu toate acestea, Amrinona poate fi injectată într-o perfuzie instalată cu
dextroză (glucoză), printr-un racord în Y sau, dacă se preferă, direct în tubulatură. După
diluare, soluţia trebuie folosită în 24 de ore. Furosemid (sau bumetanid, un compus înrudit
chimic) nu trebuie administrat în linia intravenoasă care conţine Amrinonă lactat.
Efecte adverse: În timpul tratamentului cu Amrinonă pot apărea efecte adverse.
Următoarele manifestări au fost raportate: Manifestări cardiovasculare, cum ar fi tulburări
de ritm cardiac (aritmii ventriculare şi supraventriculare) sau hipotensiune. Tulburări
sanguine, în special trombocitopenie (reducerea numărului de trombocite). Tulburări
gastrointestinale, inclusiv greaţă şi vărsături, durere abdominală, diaree sau anorexie.
Tulburări hepatice sau renale, cum ar fi anomalii ale testelor funcţionale hepatice sau
renale. Reacţii de hipersensibilitate (alergie). Alte efecte adverse, inclusiv cefalee, febră,
reacţii locale la locul injectării. Semnalaţi medicului dvs. orice efect nedorit care nu a fost
menţionat în acest prospect. Supradozarea Amrinonei lactat poate produce hipotensiune
şi aritmii cardiace. În acestă situaţie trebuie imediat întreruptă administrarea până la
revenirea completă, apoi reluată cu o viteză mai mică, dacă reluarea se consideră
necesară.
Formă de prezentare: Flacon 20 ml, cutie cu 10 flacoane. Valabilitate: Nu folosiţi acest
medicament după data de expirare inscripţionată pe ambalaj. Acest prospect nu conţine
toate informaţiile despre medicamentul dvs. Companiile farmaceutice nu pot aprecia
starea dvs. personală de sănătate, de aceea, dacă aveţi întrebări sau nelămuriri, cereţi
sfatul medicului dvs. Nu lăsaţi la îndemâna copiilor! Acest medicament a fost prescris
numai pentru dvs. Nu îl daţi nimănui altcuiva.

Producător: Sanofi Winthrop

INSTAMIXT, granule solubile
plante
Compoziţie: Extract vegetal din Cynarae folium, Taraxaci herba, Chelidonii herba,
Hyperici herba, coresp. la 0,300 g polifenoli cinarinici. Lactoză până la 100 g.
Acţiune farmacoterapeutică: Extractele vegetale, din care se prepară produsul Instamixt,
au acţiune coleretică şi colecistokinetică, influenţează favorabil funcţia antitoxică a
ficatului, stimulează mobilizarea colesterolului din depozite şi metabolizarea acestuia; în
plus, exercită un uşor efect laxativ, spasmolitic şi antiinflamator la nivelul căilor biliare.
Indicaţii: Disfuncţii hepato-biliare, funcţionale sau cu substrat organic (colecistite subacute
şi cronice, ciroze hepatice) colite spastice cu constipaţie.
Contraindicaţii: Afecţiunile hepato-biliare şi renale acute; diabetul zaharat.
Posologie şi mod de administrare: Preparatul se utilizează în formă de soluţie, care se
obţine dizolvând numărul de linguriţe de granule, indicat în schema de mai jos, în 1/2
pahar cu apă (cca. 100 ml). O linguriţă-menzură conţine cca. 0,500 g Instamixt. Adulţi:
Prima săptămână: de 3 ori pe zi câte 1 linguriţă (dimineaţa, la prânz şi seara, înaintea
meselor). A doua săptămână: de 3 ori pe zi câte 2 linguriţe. A treia săptămână: de 3 ori pe
zi câte 3 linguriţe. Tratamentul se poate relua, cu aceeaşi posologie, după o pauză de 1
lună. Copii de 10-15 ani: jumătate din doza adultului. Pentru o cură de 3 săptămâni sunt
necesare 2 flacoane de Instamixt.
Prezentare farmaceutică: Flacoane a 35 g produs granulat.
Condiţii de păstrare: La adăpost de lumină, căldură şi umezeală.

Producător: Antibiotice-Iaşi
 INSULATARD HM
insuline
Insulina biosintetică umană este fabricată prin tehnologie ADN recombinant folosind ca
organism de producere celulele de drojdie. Această insulină este identică cu insulina
umană şi este de puritate monocomponent. Cartuşele Penfill cu suspensie de insulină sunt
prevăzute cu o bilă de sticlă care uşurează omogenizarea particulelor albe de insulină.
După agitare, aspectul lichidului este de un alb-lăptos omogen. Novo Nordisk nu este
răspunzător pentru proasta funcţionare apărută ca o consecinţă a folosirii cartuşelor Penfill
în combinaţie cu produse care nu corespund specificaţiilor sau standardelor de calitate ale
NovoPen, NovoPen II, NovoPen 1,5, NovoPen 3 şi ale acelor NovoFine. NovoLet este o
seringă de unică folosinţă încărcată cu insulină ce permite administrarea de 2-78 de unităţi
cu un increment de 2 unităţi. Seringile cu insulină de tip NovoLet sunt special proiectate
pentru utilizare împreună cu acele NovoFine.
Prezentare farmaceutică: Flacoane de 10 ml, de 40 şi respectiv 100 UI/ml, Penfill-uri de
1,5 şi 3 ml de 100 UI/ml şi Insulatard NovoLet 3ml de 100 UI/ml. Insulatard este o
suspensie neutră de insulină biosintetică umană, şi anume insulină isophane. Cartuşele de
insulină HM Penfill 1,5 şi respectiv 3 ml sunt fabricate special pentru a fi utilizate cu
sistemele de injectare NovoPen, NovoPen II, NovoPen 1,5 şi respectiv 3, împreună cu
acele NovoFine.
Profil de acţiune: După injectarea subcutanată (valori aproximative): debut la o oră, efect
maxim: între 4-12 ore, durata acţiunii 24 ore.
Indicaţii: Diabet Zaharat.
Dozaj şi administrare: Urmaţi instrucţiunile primite de la medicul dumneavoastră privind
tipul de insulină, doza şi momentul injectării şi asiguraţi-vă că aveţi tipul şi concentraţia de
insulină prescrise. Nu schimbaţi doza sau preparatul de insulină decât la indicaţia
medicului. Pentru a evita transmiterea unor boli, cartuşele Penfill şi NovoLet-urile se
utilizează individual. Urmaţi cu atenţie instrucţiunile de folosire ale dispozitivelor de
injectare tip NovoPen şi instrucţiunile de utilizare a NovoLet-ului.
Pompele de insulină: Datorită riscului precipitării în unele catetere de pompă, şi
suspensiile de insulină nu se recomandă a se folosi în pompele de insulină.
Precauţii: Dacă luaţi prea multă insulină, pierdeţi o masă, sau faceţi efort fizic mai mult
decât de obicei, poate apare o reacţie la insulină (hipoglicemie). Primele simptome ale
unei reacţii la insulină pot apărea brusc şi includ: transpiraţie rece, bătăi rapide ale inimii,
nervozitate sau tremurături. Aceste simptome pot fi înlăturate dacă luaţi imediat zahăr sau
un produs îndulcit cu zahăr. Deci, purtaţi întotdeauna la dumneavoastră câteva bucăţele
de zahăr sau dulciuri. Rudele şi colegii dumneavoastră de muncă apropiaţi trebuie să ştie
că sunteţi diabetic şi cum vă pot ajuta dacă aveţi o reacţie severă la insulină. Ei trebuie să
ştie că unei persoane inconştiente nu trebuie să i se dea nimic de mâncat sau de băut
(deoarece este posibilă înnecarea), ci trebuie întoarsă pe o parte şi solicitat imediat ajutor
medical. Revenirea din starea de inconştienţă poate fi grăbită prin injectarea de glucagon
care poate fi administrat de către o rudă sau un prieten care a fost instruit(ă) să-l
folosească. Dacă vi se injectează glucagon, trebuie deasemenea să vi se dea zahăr sau
glucoză pe gură de îndată ce v-aţi recăpătat conştienţa. În cazul unei supradoze de
insulină, pe lângă glucagon vi se poate administra glucoză intravenos de către medicul
dumneavoastră. Consultaţi-vă medicul dacă aţi avut reacţii repetate la insulină, sau o
reacţie care a dus la inconştienţă, deoarece poate fi necesară o modificare a dozei de
insulină. Dacă hipoglicemia severă nu este tratată, poate cauza afecţiune cerebrală
temporară sau permanentă şi moarte. Cetoacidoza diabetică este o stare în care zahărul
din sânge este de obicei foarte crescut. Aceasta este o afecţiune foarte serioasă care
poate apărea dacă luaţi mai puţină insulină decât aveţi nevoie. Aceasta se poate întâmpla
datorită unui necesar de insulină crescut în timpul unei boli sau infecţii, neglijării dietei,
omiterii dozelor de insulină sau injectării unei doze mai mici de insulină decât cea
prescrisă de medicul dumneavoastră. O cetoacidoză în curs de dezvoltare va fi evidenţiată
de testele de urină care arată mari cantităţi de zahăr şi cetone. Simptomele ca sete,
cantităţi mari de urină, pierderea apetitului, oboseală, piele uscată, şi respiraţie adâncă şi
rapidă apar în mod gradat, de obicei de-a lungul unei perioade de câteva ore sau zile.
Dacă recunoaşteţi aceste simptome, consultaţi-vă imediat medicul. Dacă aceste simptome
nu sunt tratate, ele pot duce la comă diabetică şi moarte.
Interacţiuni: Unele medicamente influenţează necesarul de insulină. De aceea, dacă luaţi
orice altă medicaţie, vă rugăm să vă consultaţi medicul.
Condiţii de păstrare: Flacoanele de insulină, cartuşele Penfill şi NovoLet-urile trebuie
depozitate în ambalajul lor de carton la o temperatură cuprinsă între 2 - 8 grade Celsius,
de preferat în frigider (nu lângă compartimentul de congelare). Nu trebuie expuse la
lumina soarelui sau la temperaturi extreme. Flaconul în curs de folosire poate fi ţinut la
temperatura camerei (max. 25 grade Celsius), timp de 6 săptămâni. Cartuşele Penfill pot fi
ţinute în NovoPen sau pot fi purtate la dumneavoastră ca rezervă, maxim o lună, iar
NovoLet-urile pot fi transportate sau folosite după deschidere de asemenea timp de o
lună. Cartuşele Penfill şi NovoLet-urile în uz nu se păstrează în frigider. Nu lăsaţi insulina
la îndemâna copiilor.
Notă: Suspensiile de insulină trebuiesc omogenizate înainte de utilizare. Nu folosiţi
niciodată insulina după data expirării tipărită pe ambalaj.

Producător: Novo Nordisk

INSULINĂ BIOSINTETICĂ UMANĂ LILLY
insuline
Humulin Regular, Insulină umană (origine ADN recombinat)
Humulin NPH, Insulină umană suspensie de isophan (origine ADN recombinat)
Humulin 10/90,10% insulină umană regular (origine ADN recombinat) şi 90% insulină
umană NPH suspensie de isophan (origine ADN recombinat)
Humulin 20/80, 20% insulină umană regular (origine ADN recombinat) şi 80% insulină
umană NPH suspensie de isophan (origine ADN recombinat)
Humulin 30/70, 30% insulină umană regular (origine ADN recombinat) şi 70% insulină
umană NPH suspensie de isophan (origine ADN recombinat)
Humulin 40/60, 40% insulină umană regular (origine ADN recombinat) şi 60% insulină
umană NPH suspensie de isophan (origine ADN recombinat)
Humulin 50/50, 50% insulină umană regular (origine ADN recombinat) şi 50% insulină
umană NPH suspensie de isophan (origine ADN recombinat)
Humulin L, Insulină umană (origine ADN recombinat) suspensie zinc.
Descrierea produsului: Humulin este sintetizat de către o tulpină nepatogenă de
Escherichia coli obţinută în laborator şi modificată genetic prin adăugarea genelor umane
responsabile de producerea insulinei. Profilul de acţiune a oricărui tip de insulină poate
varia semnificativ, în diferite momente, la acelaşi individ. Durata de acţiune a Humulinului,
la fel ca a celorlalte preparate de insulină, depinde de: doza, locul injecţiei, fluxul sanguin,
temperatura şi activitatea fizică.
Insulina umană regular: Humulin Regular conţine cristale de zinc-insulină dizolvate într-
un lichid clar. Humulin Regular nu conţine aditivi care să-i modifice viteza şi durata de
acţiune. Efectul se instalează rapid, iar durata de acţiune este scurtă (4-12 ore), în
comparaţie cu alte tipuri de insulină. Humulin Regular este o soluţie sterilă destinată
injectării subcutanate. Nu se utilizează pentru injecţii intramusculare.
Insulina umană NPH: Humulin NPH este o suspensie cristalină de insulină umană cu
protamină şi zinc, cu durata de acţiune intermediară, ceea ce înseamnă că efectul se
instalează mai lent, iar durata de acţiune este mai mare decât a insulinei regular (până la
24 ore). Humulin NPH este o suspensie sterilă destinată exclusiv utilizării subcutanate. Nu
se utilizează pentru injecţii intravenoase sau intramusculare.
Insulina umană 10/90: Humulin 10/90 este un amestec de 10% insulină umană regular şi
90% insulina umană NPH suspensie de isophan. Este o insulină cu acţiune intermediară
combinată cu efectul rapid al insulinei regular. Durata de acţiune poate merge până la 24
de ore, din momentul injecţiei. Humulin 10/90 este o suspensie sterilă destinată exclusiv
injecţiilor subcutanate. Nu se utilizează pentru injecţii intravenoase sau intramusculare.
Insulina umană 20/80: Humulin 20/80 este un amestec de 20% insulină umană regular
injectabilă şi 80% insulină umană NPH suspensie de isophan. Este o insulină cu acţiune
intermediară combinată cu efectul rapid al insulinei regular. Durata de acţiune poate
merge până la 24 de ore, din momentul injecţiei. Humulin 20/80 este o suspensie sterilă
destinată exclusiv injecţiilor subcutanate. Nu se utilizează pentru injecţii intravenoase sau
intramusculare.
Insulina umană 30/70: Humulin 30/70 este un amestec de 30% insulină umană regular
injectabilă şi 70% insulină umană NPH suspensie de isophan. Este o insulină cu acţiune
intermediară combinată cu efectul rapid al insulinei regular. Durata de acţiune poate
merge până la 24 de ore, din momentul injecţiei. Humulin 30/70 este o suspensie sterilă
destinată exclusiv injecţiilor subcutanate. Nu se utilizează pentru injecţii intravenoase sau
intramusculare.
Insulina umană 40/60: Humulin 40/60 este un amestec de 40% insulină umană regular
injectabilă şi 60% insulină umană NPH suspensie de isophan. Este o insulină cu acţiune
intermediară combinată cu efectul rapid al insulinei regular. Durata de acţiune poate
merge până la 24 de ore, din momentul injecţiei. Humulin 40/60 este o suspensie sterilă
destinată exclusiv injecţiilor subcutanate. Nu se utilizează pentru injecţii intravenoase sau
intramusculare.
Insulina umană 50/50: Humulin 50/50 este un amestec de 50% insulină umană regular şi
50% insulină umană NPH suspensie de isophan. Este o insulină cu acţiune intermediară
combinată cu efectul rapid al insulinei regular. Durata de acţiune poate merge până la 24
de ore, din momentul injecţiei. Humulin 50/50 este o suspensie sterilă destinată exclusiv
injecţiilor subcutanate. Nu se utilizează pentru injecţii intravenoase sau intramusculare.
Insulina umană Lente: Humulin L este o suspensie amorfă şi cristalină de insulină umană
cu zinc. Este o insulină cu durată intermediară de acţiune cu o perioadă de latenţă mai
mare şi durată mai lungă a acţiunii decât insulina regulară. Durata acţiunii este de până la
24 ore de la injectare. Durata de acţiune a insulinei Humulin L ca şi a celorlalte preparate
de insulină, depinde de doza, locul de injectare, irigaţia sanguină, temperatura şi
activitatea fizică. Humulin L este o soluţie sterilă utilizată numai pentru injecţii subcutanate.
Humulin L nu se foloseşte intramuscular sau intravenos.
Identificare: Flacoanele de Humulin se prezintă sub opt forme: Regular, NPH, 10/90,
20/80, 30/70, 40/60, 50/50 şi Humulin L. Flacoanele de Humulin conţin 10 ml, 40 u.i./ml.
Cartuşele de Humulin 1,5 ml şi respectiv 3,0 ml, conţin 100 u.i./ml. Cartuşele de Humulin
se prezinta sub şapte forme: Regular, NPH, 10/90, 20/80, 30/70, 40/60 şi 50/50. Cartuşele
de Humulin 1,5 ml şi 3,0 ml se comercializează în cutii a câte cinci bucăţi. Cartuşele de
Humulin 1,5 ml şi 3,0 ml pot fi utilizate numai cu pen-uri compatibile B-D Pen + (B-D Pen
Ultra). Cartuşele de Humulin sunt astfel concepute încât nu permit realizarea amestecului
cu alte insuline în cartuş. Examinaţi întotdeauna aspectul insulinei din flacon (cartuş),
înaintea efectuării injecţiei. Humulin R este un lichid clar, incolor, având aspectul şi
consistenţa apei. Nu-l utilizaţi dacă apare tulbure, vâscos, colorat sau cu particule solide
vizibile. Cartuşele de Humulin N, 10/90, 20/80, 30/70, 40/60 sau 50/50 conţin o mică bilă
de sticlă utilă în procesul de resuspendare a insulinei. Pentru a realiza resuspendarea,
înaintea fiecărei injecţii trebuie să rulaţi cartuşul între palme de 10 ori şi apoi să-l rotiţi
1800 tot de 10 ori, astfel ca cele două componente insulinice să fie amestecate uniform.
Humulin NPH, 10/90, 20/80, 30/70, 40/60 şi 50/50 după resuspendare trebuie să aibă un
aspect tulbure uniform sau lăptos. Nu utilizaţi flaconul (cartuşul) dacă insulina (substanţa
albă) rămâne vizibil separată de restul lichidului după agitare. Nu utilizaţi flaconul
(cartuşul) de Humulin NPH, 10/90, 20/80, 30/70, 40/60 sau 50/50 care după agitare
prezintă flocoane. Nu utilizaţi cartuşe de Humulin în care există particule albe, solide,
aderente de pereţii cartuşului, care dau un aspect îngheţat. Înainte de utilizare verificaţi
întotdeauna aspectul insulinei din cartuş şi dacă remarcaţi ceva neobişnuit în aspectul
insulinei sau dacă observaţi modificarea calităţilor acesteia, contactaţi medicul.
Condiţii de păstrare: Flacoanele şi cartuşele de insulină trebuie păstrate în frigider, nu în
congelator. Pen-ul şi cartuşul de insulină pe care îl utilizaţi în acest moment nu trebuie
păstrat la frigider, ci într-un loc cât mai răcoros (sub 30 grade Celsius), la întuneric,
departe de surse de căldură. Nu utilizaţi insulina dacă aceasta a fost congelată.
Flacoanele şi cartuşele de Humulin îşi pierd valabilitatea după 28 de zile dacă nu sunt
păstrate la frigider. Nu utilizaţi cartuşe de insulină după data expirării înscrisă pe etichetă.
Dozare: Deoarece fiecare diabetic are particularităţile sale, se realizează scheme
terapeutice separate pentru fiecare caz în parte. Doza zilnică de insulină poate fi afectată
de modificări ale alimentaţiei, activităţii fizice şi ale programului de lucru. Alte cauze care
pot determina modificări ale dozei de insulină sunt: Boala: Bolile, în special cele însoţite de
greţuri şi vărsături, pot determina modificări ale necesarului de insulină. Diabeticul are
nevoie de insulină chiar şi în lipsa aportului alimentar. Împreună cu medicul d-voastră, va
trebui să stabiliţi o schemă terapeutică pentru insulină, la care să recurgeţi în caz de
boală. Când sunteţi bolnav, repetaţi analizele de sânge şi urină cât mai des posibil şi
informaţi medicul despre starea d-voastră. Sarcina: Un control adecvat al diabetului în
timpul sarcinii este foarte important atât pentru d-voastră cât şi pentru copil. Sarcina poate
pune probleme în ceea ce priveşte controlul diabetului. Dacă doriţi să aveţi un copil,
sunteţi însărcinată sau alăptaţi, consultaţi-vă medicul. Medicaţia: Necesarul de insulină
poate să crească, dacă utilizaţi medicamente cu efect hiperglicemiant, cum ar fi:
anticoncepţionalele orale, corticosteroizii sau hormonii tiroidieni. Necesarul de insulină
poate să scadă în prezenţa unor medicamente cu efect hipoglicemiant, cum ar fi:
hipoglicemiantele orale, salicilaţii (ex. aspirina), sulfamidele şi unele antidepresive.
Discutaţi întotdeauna medicaţia concomitentă cu medicul d-voastră curant. Exerciţiile
fizice: Exerciţiile fizice pot duce la o scădere a necesarului de insulină în timpul
desfăşurării activităţii şi o scurtă perioadă după încheierea ei. Exerciţiile fizice pot grăbi
efectul dozei de insulină, mai ales dacă aceasta antrenează şi zona în care s-a efectuat
injecţia (ex: nu trebuie să se facă injecţii la nivelul coapsei înainte de alergare). Discutaţi
cu medicul d-voastră modul în care trebuie să adaptaţi dieta la exerciţiile fizice. Călătoriile:
Persoanele care traversează mai mult de două zone cu diferenţe orare trebuie să-şi
consulte medicul în privinţa ajustării orarului de tratament.
Problemele pe care le ridică diabetul: Hipoglicemia. Hipoglicemia (scăderea nivelului
glucozei în sânge) reprezintă efectul advers cel mai frecvent întâlnit la cei care îşi
administrează insulină. Hipoglicemia poate fi provocată de: Supradozajul insulinei;
Creşterea intervalului dintre mese sau absenţa lor; Efort fizic intens şi excese în activitatea
zilnică; Infecţie sau boală (mai ales cazurile cu diaree şi vărsături); Modificări ale
necesarului de insulină a organismului; Afecţiuni ale glandelor suprarenale, a glandei
pituitare, tiroidei, afecţiuni renale sau hepatice evolutive; Interacţiunile cu alte
medicamente care scad nivelul glicemiei, cum ar fi: hipoglicemiantele orale, salicilaţii (ex.
aspirina), sulfamidele şi unele antidepresive; Consumul de băuturi alcoolice. Simptomele
unei hipoglicemii uşoare sau moderate pot debuta brusc şi includ: transpiraţii; ameţeli;
palpitaţii; tremurături; foame; agitaţie; furnicături la nivelul membrelor superioare şi
inferioare, buze sau limbă; delir; incapacitate de concentrare; cefalee; somnolenţă;
tulburări de somn; anxietate; tulburări de vedere; tulburări de vorbire; stări depresive;
iritabilitate; comportament anormal; mişcări nesigure; tulburări de personalitate.
Simptomele unei hipoglicemii severe pot include: incapacitate de orientare în timp şi
spaţiu; pierderea conştienţei; convulsii; moarte. Ca urmare, bolnavii care prezintă astfel de
simptome trebuie puşi imediat sub supraveghere medicală. Simptomele care anunţă
apariţia unei hipoglicemii, pot fi diferite sau mai puţin accentuate în anumite condiţii, cum
se întâmplă în cazul unei boli diabetice de lungă durată, a neuropatiilor diabetice, în cazul
medicaţiei cu beta-blocante, a schimbărilor survenite în prepararea insulinei sau chiar în
cazul unui control intensiv al diabetului (trei sau mai multe injecţii de insulină pe zi). La un
număr redus de pacienţi s-a observat că după trecerea de la insulina animală la cea
umană, simptomele premergătoare hipoglicemiei au fost estompate sau chiar diferite de
cele prezente în timpul tratamentului cu insulină animală. Dacă simptomele premergătoare
hipoglicemiei nu sunt recunoscute la timp, este posibil ca declanşarea unei hipoglicemii
severe să nu poată fi evitată. Trebuie să fiţi atenţi la simptomele care precedă
hipoglicemia. Pacienţii a căror simptomatologie prodromală este neconcludentă, trebuie
să-şi monitorizeze frecvent nivelul glicemic, mai ales înaintea unor activităţi cum ar fi
conducerea autovehiculului. Dacă nivelul glucozei se află sub limita normală, va trebui să
consumaţi alimente sau băuturi conţinând zahăr, pentru a vă controla hipoglicemia.
Hipoglicemiile uşoare şi moderate pot fi depăşite prin consum de alimente cu un conţinut
crescut de zahăr. Pacienţii trebuie să aibă mereu asupra lor o sursă de glucoză, cum ar fi
bomboanele sau tabletele de glucoză. În cazul hipoglicemiilor severe, bolnavul are nevoie
de asistenţă calificată. Tratamentul pacienţilor aflaţi în stare de inconştienţă se face prin
administrarea de glucoză sau glucagon intravenos, preferabil într-o unitate specializată.
Va trebui să învăţaţi să vă recunoaşteţi singuri simptomele premergătoare hipoglicemiei.
Dacă simptomatologia d-voastră nu este relevantă, monitorizaţi-vă permanent nivelul
glucozei în sânge, pentru a va putea corela simptomele cu starea de hipoglicemie. Dacă
crizele hipoglicemice sunt frecvente sau dacă simptomatologia d-voastră nu este
relevantă, consultaţi medicul pentru a stabili posibile modificări în tratament, dietă şi/sau
programul de exerciţii fizice. Toate acestea corelate vă vor ajuta să evitaţi apariţia crizelor
hipoglicemice. Hiperglicemia şi acidoza diabetică: Hiperglicemia (nivelul crescut al
glucozei în sânge) apare în cazul în care în organism există o cantitate insuficientă de
insulină. Hiperglicemia poate fi provocată de: administrarea unor doze de insulină mai mici
decât cele prescrise sau omiterea lor; aport alimentar mai mare decât cel planificat în
dietă; febra sau unele infecţii. Hiperglicemia prelungită la pacienţii cu diabet zaharat
insulino-dependent poate duce la acidoză diabetică. Primele simptome ale acidozei
diabetice apar treptat, într-o perioadă care poate varia de la câteva ore la câteva zile şi
includ: ameţeli, facies congestionat, sete, inapetenţă şi o respiraţie cu miros de fructe. În
cazul acidozei diabetice, testele urinare indică creşterea nivelului glucozei şi al corpilor
cetonici. Simptomele care indică gravitatea acidozei sunt respiraţia dificilă şi pulsul
accelerat. Dacă nu se iau măsuri, hiperglicemia prelungită sau acidoza diabetică poate
duce la: greţuri, vărsături, deshidratare, pierderea conştienţei sau moarte. De aceea este
extrem de important să primiţi urgent îngrijiri medicale. Lipodistrofia: Foarte rar,
administrarea subcutanată a insulinei poate provoca lipoatrofie (atrofia ţesutului celular
subcutanat), manifestată prin depresiuni la nivelul tegumentului sau lipohipertrofie
manifestată prin pierderea elasticităţii şi îngroşarea ţesuturilor. Dacă semnalaţi una din
aceste modificări, consultaţi medicul. O modificare a tehnicii de efectuare a injecţiei poate
rezolva problema. Alergia la insulină: Alergia locală: Uneori la nivelul zonei din jurul locului
în care a fost efectuată injecţia pot să apară eritem, tumefacţie şi prurit. Aceasta este de
fapt simptomatologia alergiei locale care dispare de obicei după câteva zile sau
săptămâni. Aceste simptome pot să apară şi din alte cauze cum ar fi utilizarea unui agent
dezinfectant iritant sau o tehnică incorectă de efectuare a injecţiei. În cazul apariţiei
reacţiilor locale, contactaţi medicul curant. Alergia sistemică: Mai puţin întâlnită, dar mult
mai gravă poate cauza un eritem generalizat, diminuarea respiraţiei, wheezing, scăderea
tensiunii arteriale, puls accelerat şi transpiraţii. Cazurile grave de alergie sistemică pot
cauza moartea pacientului. Dacă bănuiţi o reacţie alergică sistemică la insulină, contactaţi
cât mai rapid un medic.

Producător: Eli Lilly and Company

INTAL
acidum cromoglicicum
Prezentare farmaceutică: Capsule conţinând cromoglicat disodic 20 mg, sub formă de
pulbere pentru inhalaţie (cutie cu 30 capsule şi un turboinhalator Spinhaler).
Acţiune terapeutică: Antiastmatic, antialergic, împiedică eliberarea de substanţe
spasmogene la nivelul plămânului (inhibă degranularea mastocitelor), antagonizează
acţiunile bronhoconstrictoare şi proinflamatorie ale PAF.
Indicaţii: Astm bronşic, mai ales astm alergic, astm la efort, la frig şi la substanţe iritante
(pentru profilaxia de durată a crizelor), bronşită astmatiformă.
Mod de administrare: În inhalaţii, obişnuit 1 capsulă de 4 ori/zi; în astmul la efort 1-2
capsule înaintea acestuia.
Reacţii adverse: Uneori iritaţie faringiană şi traheală, rareori bronhospasm trecător (se
inhalează în prealabil un bronhodilatator simpatomimetic); foarte rar erupţii cutanate,
urticarie (se opreşte medicaţia).
Contraindicaţii: Nu se administrează la copii sub 5 ani, prudenţă în primul trimestru al
sarcinii. Cromoglicatul nu este eficace ca tratament curativ al crizei de astm bronşic şi în
status astmaticus. În cazul întreruperii tratamentului dozele se reduc progresiv; la bolnavii
la care cromoglicatul a făcut posibilă reducerea dozelor de cortizon, întreruperea
medicaţiei trebuie precedată de revenirea la dozele iniţiale de glucocorticoizi.

Producător: Lek
INTRALIPID 10% şi 20%
combinaţii
Descriere: Emulsie lipidică destinată alimentării pe cale intravenoasă. Intralipid este o
emulsie lipidică sterilă şi apirogenă ce se administrează pe cale intravenoasă în perfuzie.
Reprezintă o sursă energetică şi de acizi graşi esenţiali. Intralipid conţine ulei de soia
purificat emulsifiat şi fosfolipide purificate din ou. Uleiul de soia conţine un amestec de
trigliceride cu acizi graşi predominant polinesaturaţi. Fosfolipidele din ou sunt izolate din
gălbenuş. Dimensiunea globulelor lipidice şi proprietăţile biologice ale Intralipidului sunt
similare chilomicronilor.
Compoziţie:
Conţinut Intralipid Intralipid
(la 1000 ml) 10% 20%
Ulei de soia 100 g 200 g
Fosfolipide din ou 12 g 12 g
Glicerol anhidru 22,0 g 22,0 g
Apă injectabilă până la 1000 ml până la 1000 ml
pH (aprox.) 8 8
Osmolalitate (mosm/kg apă) 300 350
Conţinut energetic kcal/ml (kJ/ml) 1,1 (4,6) 2,0 (8,4)

Farmacologie clinică: Intralipid se elimină din circulaţie urmând aceleaşi căi metabolice
ca şi chilomicronii şi este folosit ca sursă de energie. Intralipid previne carenţele de acizi
graşi esenţiali (CAGE) şi corectează manifestările clinice ale acesteia.
Indicaţii: Intralipid asigură aportul necesar de energie şi acizi graşi esenţiali la pacienţii
care necesită alimentarea pe cale intravenoasă. Intralipid este indicat şi în cazul
pacienţilor cu deficIt de acizi graşi esenţiali care nu îşi pot menţine sau reface conţinutul
normal de acizi graşi esenţiali printr-un aport oral.
Contraindicaţii: Intralipid este contraindicat la pacienţii în stare de şoc acut şi la cei cu
tulburări severe ale metabolismului lipidic, ca de exemplu hiperlipemie patologică.
Precauţii: Intralipid se administrează cu grijă la pacienţii cu un metabolism lipidic alterat,
ca de exemplu în insuficienţă renală, diabet zaharat decompensat, pancreatită,
insuficienţă hepatică, hipotiroidism (cu hipertrigliceridemie) şi septicemie. Administrarea de
Intralipid la aceşti pacienţi impune monitorizarea concentraţiilor plasmatice ale
trigliceridelor. În cazul pacienţilor cu antecedente de hipersensibilitate la uleiul de soia,
Intralipid va fi administrat cu mare atenţie şi numai după efectuarea testelor de
hipersensibilitate. Intralipid va fi administrat cu precauţie la nou-născuţi şi prematuri cu
hiperbilirubinemie, precum şi în cazurile în care este suspectată hipertensiunea
pulmonară. La nou-născuţi, în special la prematuri cu nutriţie parenterală pe termen lung,
se vor monitoriza: numărul trombocitelor, testele hepatice şi concentraţia plasmatică a
trigliceridelor. În caz că probele de sânge au fost recoltate înainte ca grăsimile să se fi
eliminat din circulaţie, anumiţi parametri de laborator pot fi afectaţi de administrarea de
Intralipid (bilirubină, lactat dehidrogenază, saturarea cu oxigen, Hb etc). La majoritatea
pacienţilor, grăsimile sunt eliminate după un interval de 5-6 ore, după încetarea perfuziei.
Sarcină şi alăptare: La om a fost raportată administrarea eficientă şi sigură de Intralipid în
perioada de sarcină. Intralipid nu a fost analizat în cadrul studiilor de reproducere
efectuate pe animale.
Efecte adverse: Perfuzia cu Intralipid poate produce o creştere a temperaturii corporale
(incidenţa de <3%) şi, mai puţin frecvent, tremurături, frisoane şi greaţă/vărsături
(incidenţa <1%). Alte efecte adverse legate de administrarea de Intralipid au fost raportate
foarte rar, mai puţin de un efect advers la un milion de perfuzii. Efecte adverse imediate.
Au fost descrise reacţii de hipersensibilitate (reacţii anafilactice, rash cutanat, urticarie),
simptome respiratorii (ex. tahipnee) şi efecte circulatorii (ex. hiper-/ hipotensiune). Au mai
fost raportate cazuri de hemoliză, reticulocitoză, dureri abdominale, cefalee, oboseală şi
priapism. Efecte adverse tardive. Au fost înregistrate cazuri de trombocitopenie
consecutivă tratamentului de lungă durată cu Intralipid la sugari. A mai fost raportată o
creştere tranzitorie a parametrilor hepatici funcţionali, consecutiv unei alimentări prelungite
pe cale intravenoasă, cu sau fără Intralipid. Diminuarea capacităţii de eliminare a
Intralipidului poate duce la sindromul de supraîncărcare lipidică. Acesta se produce
consecutiv supradozării, sau în condiţiile administrării medicamentului la ratele de perfuzie
recomandate, dacă se produce o schimbare bruscă în starea clinică a pacientului, ca de
exemplu instalarea insuficienţei renale sau a unei infecţii. Sindromul de supraîncărcare
lipidică este caracterizat prin hiperlipidemie, febră, infiltrare lipidică şi tulburări la nivelul
diferitelor organe şi comă. Toate simptomele sunt de regulă reversibile dacă perfuzia cu
Intralipid este sistată.
Posologie şi mod de administrare: Dozarea şi rata perfuziei cu Intralipid se stabileşte în
funcţie de capacitatea de eliminare a medicamentului. Vezi “Eliminarea grăsimilor”. Adulţi:
Doza maximă recomandată este de 3 g trigliceride/kg corp/zi. Intralipid poate suplini până
la 70% din necesarul energetic, chiar şi la pacienţii cu cerinţe energetice foarte crescute.
Rata perfuziei de Intralipid 10% sau 20% nu trebuie să depăşească 500 ml în 5 ore. Nou-
născuţi şi sugari: Dozele recomandate la nou-născuţi şi sugari sunt de 0,54 g
trigliceride/kg corp/zi. Rata perfuziei nu trebuie să depăşească 0,17 g trigliceride/kg
corp/oră (4 g/kg corp în 24 de ore). Este de preferat ca în cazul celor născuţi prematur şi a
celor cu greutate mică la naştere, Intralipid să fie administrat în perfuzie continuă pe
durata de 24 de ore. Posologia iniţială de 0,5 1 g/kg corp/zi poate fi crescută cu 0,51 g/kg
corp/zi până la 2 g/kg corp/zi. Doza poate fi crescută până la 4 g/kg corp/zi numai în
condiţiile monitorizării atente a concentraţiei plasmatice a TG, a testelor hepatice şi
gradului de oxigenare a sângelui. Nu se va încerca compensarea dozelor pierdute prin
depăşirea acestor rate de perfuzie. Carenţă de acizi graşi esenţiali. Pentru a preveni sau
corecta carenţa de acizi graşi esenţiali, este necesară furnizarea a 4-8% din potenţialul
energetic neproteic sub formă de Intralipid, aceasta asigurând cantităţile suficiente de acid
linoleic şi acid linolenic. În cazurile în care carenţa de acizi graşi esenţiali este asociată cu
stresul, cantitatea de Intralipid necesară corectării deficitului poate fi semnificativ crescută.
Mod de administrare: Intralipid poate fi perfuzat prin aceeaşi venă centrală sau periferică
ca şi soluţiile de glucide/aminoacizi, cu ajutorul unui robinet în formă de Y amplasat
aproape de locul injecţiei. Intralipid mai poate fi administrat într-o pungă de perfuzie de
plastic fără ftalat, ca parte dintr-un amestec ce conţine şi glucide, aminoacizi, electroliţi,
vitamine şi oligoelemente. Amestecul trebuie să aibă o stabilitate fizică aprobată conform
standardelor Pharmacia & Upjohn. Eliminarea grăsimilor: Adulţi: Capacitatea de eliminare
a grăsimilor trebuie testată la pacienţii adulţi cărora li se administrează Intralipid pe o
durată mai mare de o săptămână. Aceasta se face prin recoltarea unei probe de sânge
înainte de începerea perfuziei. Elementele celulare sanguine sunt separate de plasma prin
centrifugare. Dacă plasma are un aspect opalescent, perfuzia trebuie amânată.
Sensibilitatea acestei metode permite trecerea nedetectată a unei hipertrigliceridemii şi,
prin urmare, la pacienţii la care o toleranţă scăzută la grăsimi este probabilă, se
recomandă determinarea concentraţiilor plasmatice ale trigliceridelor. Eliminarea
grăsimilor se monitorizează îndeaproape, în situaţiile menţionate la capitolul “Precauţii”.
Nou-născuţi şi sugari: Capacitatea nou-născuţilor şi a sugarilor de a elimina grăsimile
trebuie verificată în mod regulat. Singura metodă fiabilă constă în determinarea nivelului
trigliceridelor plasmatice.
Aditivi: Aditivii pot fi adăugaţi Intralipidului în situaţiile în care compatibilitatea a fost
demonstrată. Se recomandă următorii aditivi: Vitalipid Adult sau Vitalipid Infant. Soluvit.
Suplimentările vor trebui efectuate în condiţii aseptice.
Condiţii de păstrare: Instrucţiunile de păstrare sunt trecute pe etichetă. Orice rest de
emulsie rămas de la o sticlă desigilată se aruncă.
Dimensiunile cutiilor: Intralipid 10%: 100 ml sau 500 ml. Intralipid 20%: 100 ml, 250 ml
sau 500 ml.

Producător: Pharmacia & Upjohn

INTRALIPID 30%
combinaţii
Compoziţie: Emulsie albă conţinând:
Ulei de soia fracţionat: 300 g
Fosfolipide de ou fracţionate 12 g
Glicerol 16,7 g
Apă până la 1000 ml
Osmolalitate (mosm/kg apă) 310
pH 70
Conţinut energetic pe litru 3000 kcal (12,6 MJ).
Intralipid este o sursă concentrată de energie pentru nutriţie completă intravenoasă,
furnizând acizi graşi esenţiali. În combinaţie cu soluţii de aminoacizi şi carbohidraţi,
Intralipid are un efect de economisire a proteinelor.
Indicaţii: Intralipid trebuie folosit ca parte componentă a unui regim nutritiv intravenos
echilibrat la pacienţii ce nu primesc enteral suficient substrat nutriţional.
Mod de dozare şi administrare: Doza se stabileşte în funcţie de capacitatea pacientului
de a folosi grăsimile. Adulţi: Maximum 3 g Intralipid 30% kg corp/zi în combinaţie cu soluţii
de aminoacizi şi carbohidraţi. 333 ml de Intralipid 30% se perfuzează în cel puţin 5 ore.
Pentru a corecta deficienţa de acizi graşi, 4-8% din caloriile neproteice trebuie furnizate de
Intralipid 30%. Sugari şi copii: Nu există date clinice care să susţină folosirea Intralipid
30% la sugari şi copii. Teoretic, toleranţa Intralipid 30% ar trebui să fie similară cu cea de
la Intralipid 10% şi 20%, dar până vor fi disponibile alte date, Intralipid 30% trebuie folosit
cu precauţii la sugari şi copii.
Contraindicaţii: Intralipid poate fi contraindicat în tulburări severe ale metabolismului
lipidic ca în insuficienţă hepatică severă şi şoc acut.
Precauţii: Eliminarea grăsimilor trebuie verificată zilnic la pacienţii cu tulburări ale
metabolismului lipidic, cum sunt de exemplu pacienţii cu insuficienţă renală, diabet
necompensat, insuficienţă hepatică, tulburări metabolice, septicemie. Intralipid trebuie
administrat cu precauţii la sugarii cu hipertensiune pulmonară cunoscută sau suspectată şi
la nou-născuţi cu icter neonatal. Atenţie: Pot apărea interferări cu anumite determinări de
laborator dacă sângele este recoltat înainte de eliminarea grăsimilor din sânge.
Reacţii adverse: În cazuri rare, administrarea iniţială a Intralipid a determinat creşterea
temperaturii cu frison. În aceste cazuri se întrerupe perfuzia. S-a observat creşterea
nivelului transaminazelor, fosfatazei alcaline şi bilirubinei la pacienţii nutriţi intravenos. S-
au raportat şi cazuri de colestază.
Condiţii de păstrare: A se păstra la temperaturi sub 25 grade Celsius. A nu se refrigera.
După o perioadă de depozitare mai lungă, flaconul de Intralipid trebuie uşor răsturnat de
două, trei ori înainte de folosire.
Formă de prezentare: Flacoane de 333 ml Intralipid 30%.

Producător: Pharmacia & Upjohn

INTRON A
interferon alfa
Compoziţie: Interferon alfa 2b.
Indicaţii: Intron A este indicat în leucemia cu celule păroase, sarcomul Kaposi, melanomul
malign, mielomul multiplu, papilomatoza laringiană, hepatita virală cronică tip B şi C,
Condylomata acuminata, leucemia mielocitară cronică, carcinomul superficial al vezicii şi
carcinomul bazocelular.
Mod de administrare: Informaţii complete se pot obţine la cerere.
Contraindicaţii: La pacienţii care au hipersensibilitate la interferon alfa 2b sau la oricare
din componentele Intron A.
Precauţii: În cazul apariţiei unei reacţii de hipersensibilitate, tratamentul trebuie întrerupt
imediat. Apariţia unor reacţii adverse moderate poate impune modificarea dozei
administrate, mergînd până la oprirea terapiei. În cursul terapiei trebuie monitorizată
tensiunea arterială şi menţinută o hidratare corespunzătoare pentru a combate
hipovolemia. Pacienţii care au avut tulburări cardiace anterior sau au infarct miocardic în
antecedente trebuie monitorizaţi prin examen electrocardiografic. Deşi efectele asupra
SNC (depresia, confuzia, etc) sunt, în general, reversibile, la unii pacienţi rezolvarea
completă a necesitat până la 3 săptămâni. Narcoticele, hipnoticele sau sedativele trebuie
administrate cu grijă concomitent cu Intron A. Administrarea locală a Intron A a fost bine
tolerată fără a se constata necroza ţesuturilor.
Reacţii adverse: Cele mai des întâlnite au fost febra şi oboseala (simptome pseudo-
gripale). Cele mai obişnuite reacţii adverse sunt anorexia, diareea, greaţa, mialgia,
cefaleea, trombocitopenia şi granulocitopenia. Printre reacţiile adverse mai puţin întâlnite
sunt hipotensiunea arterială, hipertensiunea arterială, voma, artralgia, confuzia, ameţeala,
ataxia, parestezia, anxietatea, depresia, nervozitatea, somnolenţa, pruritul, alopecia,
afectarea stării de conştienţă. Printre cele mei frecvente modificări ale probelor de
laborator, în special la doze mai mari de 10 MU zilnic sunt creşterea transaminazelor
hepatice şi scăderea numărului granulocitelor şi trombocitelor. Aceste modificări sunt rapid
reversibile la reducerea dozei sau la abandonarea tratamentului.
Formă de prezentare: Flacoane conţinând 3, 5 şi 10 MU.

Producător: Schering-Plough
INVIRASE
sanquinavirum
Prezentare farmaceutică: Medicamentul Invirase se prezintă sub formă de capsule
pentru administrare orală, în flacoane de plastic de culoare galbenă, care conţin câte 270
capsule. Substanţa activă este sanquinavir. O capsulă de Invirase conţine mesilat de
saquinavir, care corespunde unei cantităţi de 200 mg de saquinavir. Capsulele sunt de
culoare maron deschis cu verde. Pe fiecare dintre jumătăţile capsulei sunt marcate
următoarele: „ROCHE“ şi codul „0245“. Capsula conţine de asemenea următorii
excipienţi: lactoză (anhidră) 63,3 mg, celuloză microcristalină, povidon, amidon sodic
glicolat, talc şi stearat de magneziu. Învelişul capsulei conţine gelatină, oxid negru de fier,
roşu şi galben (E172) indigo carmin, (E 132), bioxid de titaniu (E171).
Acţiune terapeutică: Invirase este un agent antiviral, pentru tratamentul infectării cu
virusul imunodeficienţie umane (HIV).
Indicaţii: Invirase va fi luat de către pacienţii adulţi infectaţi cu HIV. Invirase se prescrie
pentru tratamentul asociat cu alte produse nucleozide analoge.
Contraindicaţii: Pacienţii care au alergii cunoscute la saquinavir sau la oricare dintre
excipienţi nu trebuie să ia Invirase. Înainte de a lua Invirase, pacientul trebuie să cunoască
următoarele: Invirase nu reprezintă un tratament contra infecţiei cu HIV. Pacientul va
continua să facă infecţii şi alte boli asociate cu maladia HIV. Prin urmare, se recomandă
ca pacientul să se afle sub îngrijirea unui medic în timpul tratamentului cu Invirase. În
prezent, nu există încă date complete referitoare la efectele clinice ale administrării
produsului Invirase, dar se continuă efectuarea studiilor în acest sens. Nu s-a demonstrat
că tratamentul cu Invirase reduce incidenţa transmiterii maladiei HIV prin contact sexual
sau prin contaminare sanguină. Anumite afecţiuni pe care le aveţi sau le-aţi avut la un
moment dat pot face necesară luarea unor măsuri speciale, înainte sau în cursul
tramentului cu Invirase. Prin urmare, înainte de a începe tratamentul cu acest
medicament, pacientul trebuie să informeze medicul curant dacă suferă de diaree, de
afecţiuni renale sau hepatice sau dacă este alergic la anumite produse.
Sarcină şi alăptare: Pacienta va informa medicul dacă este gravidă sau dacă
intenţionează să aibă un copil. Acest medicament se va lua în cursul sarcinii numai după
consultarea medicului curant. De asemenea, pacientele care alăptează vor informa
medicul curant în acest sens. Unii experţi în probleme de sănătate recomandă ca mamele
care sunt infectate cu HIV să nu alăpteze în nici un caz, pentru a evita transmiterea
virusului HIV prin lapte, sugarului.
Influenţa asupra capacităţii de a conduce un autovehicul sau de a manevra maşini:
Nu există date din care să reiasă că Invirase are un efect asupra capacităţii pacientului de
a conduce un autovehicul sau de a acţiona maşini sau mecanisme.
Interacţiuni cu alte produse medicamentoase şi alte forme de interacţiuni: Înaintea
începerii tratamentului, pacientul va informa medicul curant dacă ia şi alte medicamente
(inclusiv unele care nu au fost prescrise de către acesta din urmă). Acesta este un aspect
foarte important, întrucât tratamentul concomitent cu mai multe medicamente poate
potenţa sau respectiv diminua efectul acestora (de exemplu: ritonavir, rifampicină,
rifabutin, fenobarbital, fenitoină, dexametazonă, carbamazepin, terfenadin, astemizol,
cisaprid, blocante ale canalelor de calciu, clindamicină, dapsonă, quinidină, triazolam,
midazolam). Prin urmare, pacientul nu va lua Invirase în asociere cu alte medicamente
fără aprobarea medicului curant.
Precauţii: Nu oferiţi nici o dată acest medicament unei alte persoane, chiar dacă aceasta
are aceeaşi afecţiune sau aceleaşi simptome ca şi dumneavoastră. Tratamentul cu
Invirase vă poate îmbunătăţi starea, dar veţi rămâne în continuare contagios în timpul
acestui tratament. Tratamentul cu Invirase nu duce la vindecarea maladiei HIV. Prin
urmare, pacientul va trebui să continue să ia măsurile de prevedere corespunzătoare
pentru a evita transmiterea maladiei. De asemenea, în cursul tratamentului se pot
manifesta alte infecţii favorizate de starea imunologică deficitară a pacientului (infecţii
oportuniste). Acestea presupun un tratament specific şi uneori preventiv. Este foarte
important ca pacientul să consulte medicul în mod regulat, în cursul tratamentului cu
Invirase. Pacientul trebuie să anunţe medicul imediat dacă manifestă simptome diareice.
În prezent, nu există informaţii suficiente pentru a se putea recomanda tratamentul cu
Invirase pacienţilor copii de până la 16 ani, sau celor adulţi, în vârstă de peste 60 de ani.
Fiecare capsulă de Invirase conţine 63,3 mg lactoză (anhidră). Această cantitate se
presupune că nu este suficient de mare pentru a induce simptome specifice de intoleranţă
la lactoză.
Mod de administrare: Pacientul va lua întotdeauna medicamentul Invirase conform
recomandărilor medicului. Medicul va stabili doza adecvată fiecărui pacient. Tratamentul
constă în administrarea a trei capsule de Invirase a 200 mg, de trei ori pe zi, la două ore
după mese. Doza totală zilnică este de 9 capsule de Invirase pe zi. Capsulele vor fi
înghiţite cu apă, fără a fi mestecate. Durata tratamentului: Medicul este cel care stabileşte
cât timp se va administra acest tratament şi momentul când acesta va fi întrerupt.
Eliminarea involuntară a unei doze: Dacă pacientul uită să ia o doză, va trebui să ia
medicamentul cu alimente, imediat ce îşi aminteşte. Apoi, va continua să respecte schema
posologică prescrisă. Pacientul nu va modifica doza din proprie iniţiativă.
Supradozare: În cazul unei supradozări involuntare a medicamentului Invirase, se va lua
legătura cu medicul curant sau cu farmacistul.
Reacţii adverse: Toate medicamentele pot produce anumite efecte secundare sau reacţii
adverse. În cursul tratamentului infectării cu HIV, este dificil să se facă o departajare între
efectele secundare produse de Invirase sau de oricare alte medicamente administrate în
asociere cu acesta şi complicaţiile produse de infecţia propriu-zisă. De aceea, este foarte
important ca pacientul să informeze imediat medicul curant asupra oricărei modificări a
stării sale. Efectele secundare cel mai frecvent constatate sunt cele care se manifestă la
nivelul tractului gastrointestinal. Cele mai comune sunt diareea, discomfortul abdominal şi
greaţa. Medicii prescriu Invirase în asociere cu alte medicamente antiretrovirale, ca de
exemplu zalcitabină sau zidovudină. Invirase nu modifică şi nici nu potenţează bine
cunoscutele efecte secundare ale acestor medicamente. Inflamarea şi durerile musculare,
ulceraţiile mucoasei bucale, pancreatita şi afectările nervoase de la nivelul plantar şi al
mâinilor pot apărea ca rezultat al administrării zalcitabinei sau zidovudinei în asociere cu
Invirase. Afectările nervoase de la nivelul plantar şi al mâinilor pot lua forma unei amorţeli,
furnicături, senzaţie de înţepături sau arsură. Medicul va face teste regulate ale formulei
sanguine, pentru a depista posibile valori în afara limitelor normale, ca cele înregistrate în
cazul anemiei, neuropeniei, creşteri ale nivelelor enzimelor hepatice. Alte efecte
secundare, constatate mai puţin frecvent, sunt: exantem, mâncărimi, stare de slăbiciune,
ameţeală, depresie, scăderea capacităţii de concentrare, iritabilitate, urinare frecventă,
constipaţie, dureri abdominale, afectări ale apetitului. Dacă vă îngrijorează acestea sau
oricare alte efecte secundare, consultaţi medicul curant sau farmacistul. La pacienţii cu
hemofilie de tip A sau B s-a constatat o creştere a hemoragiilor în cursul acestui tratament.
În cazul manifestării unei astfel de situaţii, consultaţi imediat medicul.
Condiţii de păstrare: Medicamentul se va păstra în ambalajul original, închis. Nu se va
lăsa la îndemâna copiilor.
Medicamentul se va folosi până la data de expirare, marcată pe ambalajul exterior.
Returnaţi medicamentele nefolosite farmacistului, care se va ocupa de distrugerea lor fără
poluarea mediului.
Producător: F. Hoffmann-La Roche
IODOSEPT, unguent
povidone-iodine
Germicid si antiseptic.
Compozitie: Fiecare 100 g conţin: 10 g povidone - iodine.
Proprietăţi: Iodosept (unguent) conţine povidone - iodine, un complex liber de iod cu
povidone care elibereaza gradat iodul conţinut atunci cand vine în contact cu pielea sau
membranele mucoaselor. Iodul eliberat acţionează pe un spectru larg de bacterii
grampozitive şi gramnegative (inclusiv specii rezistente la antibiotice uzuale), fungi, viruşi,
protozoare şi drojdii. Acest efect este benefic în distrugerea tuturor organismelor patogene
cantonate în mod obişnuit la nivelul pielii, membranelor mucoaselor şi rănilor infectate.
Povidone - iodine acţionează ca un rezervor de eliberare a iodului utilizat de microbi. Ca
rezultat, o concentraţie constantă de iod este menţinută la locul de aplicare, asigurând o
acţiune antimicrobiană prelungită şi deci completa eradicare a microorganismelor
patogene. Iodosept (unguent) are avantajul de a nu fi iritant şi de a nu păta pielea sau
membranele mucoaselor. În plus, unguentul este uşor de spălat în comparaţie cu tinctura
de iod, unguentul putând fi aplicat şi sub pansament ocluziv. Toate aceste proprietăţi fac
din Iodosept un antiseptic de prima alegere în prevenirea şi tratarea afecţiunilor pielii şi a
infecţilor membranelor mucoaselor.
Indicaţii: Iodosept Unguent: ca antiseptic topic în tratarea şi prevenirea infecţiilor pielii ca:
tăieturi, răni, julituri, arsuri. Pentru întreţinerea rănilor de varicelă, rănilor datorate
decubitusului prelungit, stazei ulceroase si furunculelor. Pentru tratamentul infecţiilor
bacteriene şi fungice minore ale unghiilor şi ţesuturilor moi înconjuratoare. Pentru
dezinfecţia restului de cordon ombilical in neonatologie.
Contraindicaţii: Hipersensibilitate la produsele ce conţin iod.
Precauţii: Trebuie evitat contactul cu ochii. Iodosept nu va fi aplicat pe arii extinse de piele
lezată sau arii extinse de arsuri. Atenţie: Absorbţia iodului poate interfera cu testele pentru
controlul funcţiei tiroidiene.
Mod de utilizare: Iodosept unguent se aplică pe ariile afectate ori de câte ori este nevoie.
Ariile afectate se vor curăţa şi usca înainte de aplicarea unguentului. Unguentul poate fi
utilizat şi sub pansamente ocluzive.
Formă de prezentare: Unguent: tub conţinând 20 sau 40 g.
Condiţii de păstrare: A se păstra la temperatura camerei ferit de lumină. A nu se lăsa la
indemâna copiilor.

Producător: Pharco Pharmaceuticals

IODO-VIT
iodopovidonum
Prezentare farmaceutică: Soluţie uz extern, conţinând 10% povidone-iodine (flacon de
plastic de 50 ml şi 100 ml; containere de plastic a 1 l şi 4 l).
Acţiune terapeutică, Indicaţii, Contraindicaţii: Vezi Oxisept.
Mod de administrare: Aplicaţiile locale pe zona afectată de 4 ori pe zi.

Producător: Vitamed
IODURĂ DE POTASIU
kalii iodidum
Compoziţie: Comprimate conţinând 1 mg iodură de potasiu.
Acţiune farmacoterapeutică: Aport de iod necesar sintezei hormonilor tiroidieni;
corectează carenţa de iod care provoacă guşa endemică; expectorant, diuretic, creşte
secreţia glandulară, sclerozant al varicelor.
Indicaţii: Arterioscleroză, hipertensiune arterială, bronşită cronică, reumatism articular
cronic, profilaxia şi tratamentul curativ al guşii, actinomicoză, varice.
Contraindicaţii: Tuberculoză pulmonară, adenom toxic, sensibilizări la iod.
Mod de administrare: Adulţi: oral câte 1 comprimat la 3-4 zile. Copii: oral câte 1/2-1
comprimat pe săptămână.
Formă de prezentare: Flacon cu 20 comprimate.
Condiţii de păstrare: A se feri de căldură, lumină şi umiditate.

Producător: Sicomed
IOPAMIRO
iopamidolum
Prezentare farmaceutică: Fiole "200" a 10 ml soluţie injectabilă, conţinând iopamidol
40,8%, corespunzător la 200 mg iod/ml; fiole "300" a 10 ml soluţie injectabilă şi flacoane
"300" a 30 ml, 50 ml sau 100 ml soluţie injectabilă, conţinând iopamidol 61,2%, cores
punzător la 300 mg iod/ml; fiole şi flacoane "370" a 10 ml, 30 ml, 50 ml sau 100 ml soluţie
injectabilă, conţinând iopamidol 75,5% corespunzător la 370 mg iod/ml.
Acţiune terapeutică: Produs organic iodat, neionic, hidrosolubil, folosit ca substanţă de
contrast pentru examene radiologice.
Indicaţii: Pentru mielografie, angiografie cerebrală, arteriografie şi venografie periferică,
angiocardiografie, ventriculografie stângă şi arteriografie coronariană, aortografie,
angiografie viscerală selectivă, urografie, artrografie.
Mod de administrare: Conform recomandării radiologului, în funcţie de felul examenului;
pentru mielografie se foloseşte lopamiro 200, pentru angiografie, urografie, artrografie -
lopamiro 300 sau 370.
Reacţii adverse: În general bine suportat; produce rareori cefalee, greaţă, vomă, senzaţie
de cald, dispnee, hipotensiune; folosit pentru mielografie provoacă ocazional cefalee,
ameţeli, greaţă şi vomă; în timpul arteriografiei intracardiace şi/sau coronariene, pot
surveni aritmii ventriculare (rareori); ca pentru toate produsele iodate sunt posibile reacţii
alergice sau de intoleranţă severe - se foloseşte numai în spital, de către specialist, având
posibilităţi de reanimare şi terapie intensivă.
Contraindicaţii: Prudenţă mare sau se evită la cei cu reacţii nedorite la produşi iodaţi în
antecedente, la alergici sau la astmatici, la bolnavii cu insuficienţă hepato-renală gravă;
prudenţă în insuficienţa hepatică severă, insuficienţa renală moderată-gravă, insuficienţa
cardiacă, boli sistemice grave, diabet, mielom multiplu (este necesară o hidratare bună);
dezechilibrele hidroelectrolitice trebuie corectate; grijă deosebită când se injectează în
inima dreaptă sau artera pulmonară, angiografia inimii drepte trebuie efectuată
excepţional; la femei se va folosi, de preferinţă, în perioada preovulatorie a ciclului şi se va
evita în cursul sarcinii. Tratamentul anticonvulsivant se menţine la epilepticii supuşi
mielografiei; neurolepticele şi antidepresivele vor fi întrerupte cu cel puţin 2 zile înainte de
mielografie (sau multă prudenţă, dacă nu este posibil). Interferă testul cu radioiod timp de
2 - 3 luni.

Producător: Bracco
IPERTROFAN (mepatricin)
mepatricinum
Prezentare farmaceutică: Drajeuri enterosolubile conţinând mepatricină 50 000 U.I.
(flacon cu 30 buc.).
Acţiune terapeutică: Antibiotic polienic semisintetic, reduce volumul adenomului de
prostată, atenuând polakiuria, nicturia, tenesmele vezicale şi micşorând staza în vezica
urinară; efectul se datoreşte legării ireversibile a sterolilor în intestin, cu împiedicarea
absorbţiei acestora, ceea ce diminuează depozitul de colesterol din prostata hipertrofiată.
Indicaţii: În adenomul de prostată, pentru ameliorarea funcţiei complexului uretro-
prostato-vezical.
Mod de administrare: Oral, câte 1 comprimat de 3 ori/zi, la mese, în cure de 30 zile.
Reacţii adverse: Rareori epigastralgii, vomă, diaree (mai ales la tratamentul prelungit).
Contraindicaţii: Alergie la Ipertrofan.

Producător: S.P.A.
IPOLIPID
gemfibrozilum
Formă de prezentare: Capsule conţinând gemfibrozil USP 300 mg.
Indicaţii: Gemfibrozil este un agent reglator al lipidelor serice crescute, în primul rând prin
reducerea trigliceridelor, cu acţiune variabilă asupra colesterolului total seric. Scade
conversia lipoproteinelor VLDL şi previne retenţia acestora în compartimentele
extravasculare. În plus, Ipolipid poate creşte lipoproteinele HDL, ceea ce ajută la
reducerea nivelelor plasmatice ale LDL. Este indicat în: tratamentul pacienţilor cu
hiperlipoproteinemii primare tip IIa, IIb, IV şi V, care prezintă un risc crescut de boală
coronariană; tratamentul hiperlipidemiei asociate cu diabet; tratamentul xantomatozelor
asociate cu hiperlipidemii. Profilaxia primară a bolii coronariene.
Posologie: La adulţi, doza recomandată este de 1 200 mg pe zi, în două prize, cu 30
minute înaintea meselor de dimineaţă şi prânz.
Reacţii adverse: Minime (tulburări gastrointestinale); este necesar controlul timpului de
protrombină în cazul administrării concomitente de anticoagulante.

Producător: Medochemie
IPRADOL fiole
hexoprenalinum
Compoziţie: Fiecare fiolă de 2 ml conţine 5 mcg de hexoprenalină sulfat, 0,0400 mg
pirosulfit de sodiu (echivalent cu 0,027 mg SO2) în soluţie izotonă de clorură de sodiu.
Acţiune terapeutică: Ipradol este un simpaticomimetic cu acţiune selectivă pe receptorii
beta2-adrenergici şi prezintă un efect bronhodilatator puternic şi de lungă durată, având un
efect slab de stimulare asupra receptorilor beta1 (creştere a frecvenţei cardiace).
Indicaţii: Atac iminent sau acut de astm bronşic, bronşită (în special cu componentă
spastică), bronşită cronică datorată emfizemului pulmonar, spasme bronşice de diferite
etiologii.
Mod de administrare: Injectare i.v. sau perfuzie i.v. Fiole OPC - autocasabile. Nu
necesită pilire în vederea tăierii gâtului fiolei. Instrucţiuni pentru folosirea fiolelor OPC
(tăiate într-un punct): Poziţionaţi vârful fiolei cu punctul colorat în sus! Coborâţi soluţia din
vârful fiolei prin lovituri uşoare şi prin scuturarea acesteia. Poziţionaţi vârful fiolei cu
punctul colorat în sus! Rupeţi gâtul fiolei.
Posologie: Pentru obţinerea unui efect terapeutic maxim se va determina doza individuală
cea mai eficientă. Adulţi: Pentru crize acute de astm se va injecta 1 fiolă. În caz de
dispnee severă se va injecta 1 1/2 până la maxim 2 fiole. În caz de stare de "rău astmatic"
se va administra 1 fiolă de 3 sau 4 ori pe o perioadă de 24 de ore. Copii: 1-3 ori pe zi: 3-6
luni 1 mcg; 6-12 luni 2 mcg; 1-3 ani 2 - 3 mcg; 3-10 ani 3-4 mcg. Fiola trebuie injectată i.v.
lent (2 minute per fiolă). Se poate dilua fiola cu soluţie izotonică de clorură de sodiu.
Contraindicaţii: Hipersensibilitate la unul dintre componenţii Ipradol. Datorită conţinutului
în sulfit, fiolele de Ipradol nu trebuie administrate pacienţilor astmatici care suferă de
hipersensibilitate la sulfit. Hipertiroidism, boli cardiace, în special tahicardie, miocardite,
afecţiuni ale valvei mitrale şi stenoză aortică subvalvulară hipertrofică idiopatică, afecţiuni
severe hepatice sau renale, glaucom cu unghi îngust. În cazul unei hipertensiuni
permanente şi infarct miocardic recent, se vor lua precauţii speciale la administrarea de
Ipradol.
Sarcină şi alăptare: În timpul sarcinii, Ipradol se va administra numai după o evaluare
detaliată a raportului risc/beneficiu, în special în timpul primului trimestru şi imediat înainte
sau după naştere datorită efectului său tocolitic. Nu se cunosc efectele Ipradol în timpul
alăptării.
Efecte secundare: Ipradol este în general bine tolerat. În timpul tratamentului pot apărea
anxietate, ameţeli, tremor, transpiraţie, palpitaţii şi creşterea frecvenţei pulsului.
Medicamentul conţine sulfit. Anumite persoane, în special pacienţii astmatici, pot prezenta
reacţii de hipersensibilitate faţă de acest component, manifestând: greaţă, diaree, dispnee,
criză acută de astm, tulburări de conştienţă sau şoc. Aceste reacţii evoluează diferit la
fiecare individ şi pot duce la situaţii care pun viaţa pacientului în pericol.
Interacţiuni: Blocanţii neselectivi ai receptorilor beta scad sau neutralizează complet
acţiunea Ipradol. Metilxantinele ca teofilina intensifică efectul produs de Ipradol.
Înmagazinarea de glicogen în ficat (datorită glucocorticoizilor) este diminuată de Ipradol
datorită acţiunii sale glicogenolitice. Acţiunea hipoglicemiantă a antidiabeticelor orale este
diminuată de Ipradol. Nu se recomandă folosirea simultană de alte medicamente
simpatomimetice cum ar fi anumite medicamente pentru circulaţie şi astm, deoarece
aceasta poate duce la efecte crescute asupra cordului şi la simptome de supradozare.
Ipradol nu trebuie administrat în timpul sarcinii în combinaţie cu medicamente ce conţin
calciu sau vitamină D, dihidrotahisterol sau mineralocorticoizi. Este posibilă o sensibilizare
a cordului faţă de simpatomimetice datorită administrării anumitor narcotice (de exemplu
halotan). Administrarea simultană poate cauza aritmii. Compatibilitate: Sulfitul este un
component cu mare reactivitate. De aceea Ipradol nu trebuie combinat cu alte
medicamente cu excepţia serului fiziologic şi a soluţiilor de glucoză.
Precauţii speciale: Când se administrează Ipradol la diabetici se verifică frecvent nivelul
glicemiei. A se verifica data expirării!
Formă de prezentare: Cutii cu 5 fiole x 2 ml şi 5 x 5 fiole x 2 ml (pachet multiplu)
Condiţii de păstrare: A se proteja de lumină! Valabilitate: 60 luni.

Producător: Nycomed Amersham

IPRADOL, aerosol dozat a 0,2 mg
hexoprenalinum
Compoziţie: Fiecare doză unitară (un puf) conţine 0,2 mg de sulfat de hexoprenalină.
Conţinutul flaconului aerosolului dozat: 93 mg sulfat de hexoprenalină (=aprox. 400 pufuri).
Acţiune terapeutică: Prin inhalarea de 0,2 mg aerosol dozat de Ipradol, prin acţiunea
spasmolitică a acestuia asupra musculaturii bronşice, se obţine o ameliorare instantanee
în cazul tulburărilor respiratorii prin bronhospasm. Prin apăsare cu vârful degetului, valva
aparatului eliberează o cantitate fixă de substanţă activă sub forma unei pulberi pentru
inhalaţie. Aerosolii ajung cu uşurinţă până în cele mai mici ramificaţii ale sistemului bronşic
şi îşi manifestă acţiunea spasmolitică direct în tractul respirator. De regulă, doza
recomandată de medic nu prezintă nici un efect asupra cordului sau sistemului circulator
(palpitaţii).
Indicaţii: Tratamentul şi profilaxia dispneei în cazul astmului bronşic sau bronşitei
spastice.
Mod de administrare: Inhalare. Tratamentul cu acest produs va da rezultate
satisfăcătoare terapeutic numai dacă se vor urma cu stricteţe instrucţiunile din prospect.
Instrucţiuni: Se va înlătura capacul flaconului. Se va agita bine, se va lua flaconul între
degetul mare şi arătător şi se va ţine inversat, cu capul în jos. Se va expira adânc, se va
pune capul dozatorului între buze şi se va apăsa cu putere baza flaconului în timpul
inhalării. Astfel va fi eliberată o doză de aerosol. Se va ţine respiraţia, se va aştepta câteva
secunde şi se va înlătura aparatul din gură. Se va expira lent. După folosire, se va închide
flaconul cu capacul.
Dozare: În cazul absenţei unei prescrieri speciale de către medic, se vor urma cu stricteţe
recomandările de dozare din prospect. Adulţi şi copii de 3 ani şi peste 3 ani: 1-2 pufuri în
caz de atac dispneic acut. Pentru tratamentul profilactic al dispneei se vor administra 1-2
pufuri, de trei ori pe zi. În cazul în care 2 doze individuale nu produc efectul dorit, nu se vor
inhala pufuri suplimentare. Timpul minim dintre utilizări este de 30 de minute. Doza totală
zilnică de câte 5 ori, câte 2 pufuri, nu trebuie depăşită în cazul în care medicul nu a
prescris în mod special acest lucru.
Contraindicaţii: Ipradol nu trebuie folosit în caz de: anumite tipuri de boli cardiace, infarct
miocardic recent, hipertensiune arterială severă, afecţiuni hepatice sau renale severe,
hipertiroidism, glaucom.
Sarcină şi alăptare: În timpul sarcinii şi perioadei de alăptare, Ipradol se va folosi numai
dacă a fost prescris în mod special de către medic.
Efecte secundare: În timpul tratamentului (în special dacă se folosesc doze mari) pot
apărea: agitaţie, ameţeală, tremor uşor al degetelor, transpiraţie, palpitaţii, creştere a
frecvenţei pulsului (peste 100 bătăi pe minut) şi dureri precordiale. În cazuri rare pot
apărea greaţă sau vărsături.
Interacţiuni: Ipradol interacţionează cu unele medicamente. Anumite medicamente
folosite împotriva hipertensiunii arteriale (de exemplu blocanţii receptorilor beta) scad sau
neutralizează complet acţiunea produsă de Ipradol. Efectul medicamentelor antidiabetice
este intensificat. Anumite medicamente folosite pentru circulaţia sanguină sau pentru astm
(cu acţiune simpaticomimetică) intensifică în mod special efectele secundare produse de
Ipradol (palpitaţii, tahicardie). Ipradol nu trebuie administrat împreună cu alcaloizi de
ergotamină. Administrarea simultană a anumitor narcotice (de exemplu halotan) creşte
riscul aritmiilor cardiace. Ipradol nu se va folosi în timpul sarcinii în combinaţie cu
medicamente ce conţin calciu, vitamină D sau dihidrotahisterol. A se informa medicul cu
privire la toate medicamentele pe care le folosiţi curent, în special dacă au fost prescrise
de un alt specialist. Efecte de toleranţă: Nu se cunosc.
Precauţii speciale: A se informa medicul în cazul în care apar contraindicaţii sau efecte
secundare. Diabeticii care folosesc Ipradol trebuie să verifice nivelul glicemiei la intervale
regulate. Administrarea la copii de 3 ani sau mai mari se va face numai sub
supravegherea permanentă a unui adult. Vă rugăm să informaţi medicul dacă aţi rămas
însărcinată în timpul tratamentului cu Ipradol. Nu perforaţi flaconul şi nu-l depozitaţi la
temperaturi ce depăşesc 50 grade Celsius. A se verifica data expirării!
Formă de prezentare: 1 flacon.
Condiţii de păstrare: A se păstra la temperatura camerei (maximum 25 grade Celsius).
Pentru orice întrebări, se va consulta personalul medical!

Producător: Nycomed Amersham

IPRADOL, comprimate a 0,5 mg
hexoprenalinum
Compoziţie: Fiecare comprimat conţine 0,5 mg de hexoprenalină sulfat.
Acţiune terapeutică: Ipradol 0,5 mg comprimate prezintă efect spasmolitic asupra
musculaturii bronşice şi previne atacurile acute de dispnee şi bolile spastice ale tractului
respirator în cazul tratamentului regulat.
Indicaţii: Tratamentul şi prevenirea dispneei datorate astmului bronşic, bronşitei spastice,
bronşitei cronice şi emfizemului.
Dozare şi mod de administrare: În cazul absenţei unei prescrieri speciale de către
medic, respectaţi strict următoarele recomandări de dozaj:
Adulţi: 1 sau max. 2 comprimate de 3 ori pe zi, respectiv 1 comprimat la 4 ore.
Copii:
3-6 luni 1/4 comprimat de 1-2 ori pe zi
6-12 luni 1/4 comprimat de 1-3 ori pe zi
1-3 ani 1/4 până la 1/2 comprimat de 1-3 ori pe zi
3-6 ani 1/2 comprimat de 1-3 ori pe zi
6-10 ani 1 comprimat de 1-3 ori pe zi

Comprimatele se iau cu 1/2 oră înainte de masă cu puţin lichid.

Contraindicaţii: Ipradol nu se administează în anumite forme de boli cardiace, infarct
miocardic recent, hipertensiune arterială severă, boli renale sau hepatice severe,
hipertiroidism, glaucom.
Sarcină şi alăptare: În cursul sarcinii şi al alăptării Ipradol se va administra doar dacă
este prescris special de către medicul curant.
Efecte secundare: În cursul tratamentului (mai ales când se administrează doze mari) pot
apărea: linişte, ameţeli, tremor uşor al degetelor, transpiraţii, palpitaţii, tahicardie peste 100
bătăi/min şi dureri precordiale. Rareori pot apărea: greaţă, vărsături, stare de rău.
Interacţiuni: Ipradol poate interacţiona cu unele medicamente: Unele medicamente
hipotensoare ca beta-blocanţii pot scădea efectul Ipradol sau îl pot neutraliza. Efectul
antidiabeticelor este amplificat. Anumite medicamente pentru circulaţia sanguină şi
antiastmatice (simpaticomimetice) accentuează specific efectele secundare ale Ipradol (ca
palpitaţii, tahicardie). Ipradol nu se administrează cu alcaloizi ergotaminici. Administrarea
simultană cu anumite narcotice (ca halotan) cresc riscul tulburărilor de ritm cardiac. Ipradol
nu se administrează în cursul sarcinii împreună cu medicamente conţinând vitamina D,
calciu şi dihidrotachisterol. Vă rugăm informaţi medicul despre medicaţia pe care o luaţi,
mai ales dacă a fost prescrisă de alt medic. Efecte de toleranţă: Nu se cunosc efecte de
dependenţă.
Precauţii speciale: Dacă există contraindicaţii sau apar efecte secundare, informaţi
medicul curant. Diabeticii trataţi cu Ipradol necesită verificarea glicemiei la intervale
regulate. Informaţi medicul dacă aţi rămas însărcinată în cursul tratamentului. Verificaţi
data expirării! Nu lăsaţi medicamentul la îndemâna copiilor!
Formă de prezentare: Cutii a 20 şi 100 comprimate.
Condiţii de păstrare: Protejaţi de lumină, păstraţi medicamentul în ambalajul original!
Pentru orice nelămuriri, consultaţi medicul curant!

Producător: Nycomed Amersham

IRUXOL mono, unguent
proteaze în amestec
Compoziţie: Iruxol mono este un preparat enzimatic de Clostridium histolyticum conţînând
ca substanţă activă colagenază clostridio-peptidază A (E.C. 3.4.24.3.) şi alte proteaze
înrudite. 1g unguent conţine mai puţin de 1,2 unităţi de clostridiopeptidază A şi cel puţin
0,24 unităţi de alte proteaze, într-o bază lipofilică şi anhidră.
Mod de acţiune: Procesul de vindecare al rănilor este mult grăbit dacă suprafaţa lor este
curăţată de ţesuturile necrozate care pot fi fixate prin bride de colagen. Colagenazele sunt
singurele enzime proteolitice capabile să acţioneze asupra colagenului nativ. Acţiunea
sinergică a colagenazei şi a celorlalte proteaze conduce la descompunerea ţesuturilor
necrozate ale plăgii, prin aceasta realizând efectul de curăţare a plăgii. Iruxol mono nu
acţionează asupra epiteliului intact, ţesutului de granulaţie, ţesuturilor celular subcutanat şi
muscular, aşa încât ţesuturile sănătoase nu sunt afectate. Iruxol mono împiedică
dezvoltarea bacteriilor din plăgile suprainfectate prin acţiunea sa proteolitică şi debridantă
ce îndepărtează ţesuturile necrozate, mediu propice dezvoltării bacteriilor.
Indicaţii terapeutice: Iruxol mono este indicat pentru debridarea enzi-matică a plăgilor cu
ţesut necrozat ce afectează dermul şi/sau hipodermul.
Contraindicaţii: Iruxol mono nu trebuie utilizat la pacienţii alergici la una din componente.
Reacţii adverse: Iruxol mono este în general bine tolerat, rar pot apărea reacţii locale ca:
durere, senzaţie de arsură, iritaţii.
Interacţiuni medicamentoase: Folosirea concomitentă a antisepticelor, metalelor grele,
detergenţilor, săpunului cu Iruxol mono inhibă activitatea colagenazei. Iruxol mono nu
trebuie aplicat concomitent cu: tetracicline, gramicidin şi tirothricin. Iruxol mono s-a dovedit
a fi compatibil cu cloramfenicolul, neomicina, framicetina, bacitracina, polimixina B şi
macrolidele. Iruxol mono nu este stabil perioade mai lungi în prezenţa umezelii.
Precauţii: A nu se păstra la temperaturi mai mari de 25 grade Celsius.
Mod de administrare: Pentru a garanta eficacitatea tratamentului enzimatic al plăgilor cu
Iruxol mono suprafaţa plăgii trebuie să fie suficient de umedă pe toata perioada
tratamentului. Suprafaţa plăgilor uscate trebuie umezită cu ser fiziologic, sau alte soluţii
bine tolerate de ţesuturi - glucoză. Crustele uscate şi dure trebuie înmuiate prin aplicarea
unui pansament umed. Direct pe suprafaţa uşor umezită se va aplica un strat de
aproximativ 2 mm de Iruxol o dată pe zi. Uneori este necesară folosirea preparatului de
două ori pe zi. În general este suficientă schimbarea pansamentului o dată pe zi. O
creştere a efectului se poate obţine prin aplicare unguentului de două ori pe zi. Rezultatele
tratării ulcerului varicos cu Iruxol mono pot fi îimbunătăţite prin folosirea unui bandaj
elastic; de asemenea, în tulburările circulatorii arteriale efectele tratamentului cu Iruxol
mono depind şi de tratamenul medicamentos corect al arteriopatiei.
Formă de prezentare: Tuburi de 10 şi 20 g de Iruxol mono. A nu se lăsa la îndemâna
copiilor. A se păstra la loc uscat şi rece.

Producător: Knoll A.G.

ISICOM
combinaţii (levodopum + carbidopum)
Compoziţie: 1 comprimat conţine: substanţă activă: 250 mg Levodopa şi 26,99 mg
Carbidopa 1 H2O (corespunzător la 25 mg Carbidopa anhidră). Adjuvanţi: Polivinilalcool,
talc, carmeloză sodică şi stearat de magneziu.
Forme de prezentare şi ambalare: 60 Cp.
Indicaţii: Sindrom Parkinson.
Contraindicaţii: Sunt afecţiunile sau stările în care anumite medicamente nu pot fi
administrare sau pot fi administrare doar după un control medical riguros. De aceea
trebuie informat medicul asupra unor afecţiuni peexistente sau asociate, precum şi de
orice alte tratamente concomitente, condiţii deosebite de viaţă ale pacientului, ca şi
obiceiuri. Contranidicaţii pot apărea sau pot deveni cunoscute şi în timpul tratamentului cu
acest medicament. Şi în aceste cazuri trebuie informat medicul. Nu este permis a se
administra Isicom (contraindicaţii absolute) în: Sindrom Parkinson de etiologie
medicamentoasă. Hipersensibilitate faţă de una din componentele preparatului. Psihoze
severe. Sarcină/perioada de alăptare. Întrucât nu există încă suficientă experienţă, nu se
recomandă administrarea Isicom-ului la tineri sub 18 ani. Isicom se va administra în mod
excepţional sau numai sub control medical riguros (contraindicaţii relative), la pacienţii cu:
hiperfuncţie tiroidiană; tulburări de ritm tahicardice; pacienţi cu tumori ale
medulosuprarenalei (feoceomocitom); afecţiuni severe cardiace, hepatice, renale sau
bronşice; sindrom psihotic cerebral organic severe; tulburări ale sistemului hematopoetic;
tumori cutanate (melanom şi suspiciune de melanom); glaucim cu unghi îngust netratat.
Substanţe inhibatoare MAO tip A nu sunt permise a fi administrare concomitent cu Isicim
deoarece, în anumite împrejurări, se pot produce crize de hipertensiune arterială până la 2
săptămâni după întreruperea tratamentului cu inhibitori MAO. Administrarea unui inhibitor
MAO - B în dozele recomandate de producător nu este nocivă.
Administrarea la pacienţii cu risc: La pacienţii cu anamneză de infarct miocardic,
tulburări de ritm sau cardiopatie ischenică trebuie efectuate controale regulate ale
circulaţiei şi electrocardiograma. Astfel de pacienţi, ca şi cei cu antecedente de ulcer
gastroduodenal trebuie saupravegheaţi cu atenţie la începutul tratamentului. La pacienţii
cu glaucom se indică controlul periodic al tensiunii intraoculare.
Sarcină şi alăptare: Isicom nu este permis a se administra în sarcină şi perioada de
alăptare.
Măsuri de precauţie generală: În faza de instituire a tratamentului trebuie efectuate
adese, ulterior mai rara (minimum o dată pe an) controale ale funcţiei renale şi hepatice,
ca şi ale tabloului sanguin. Pacienţii trebuie investigaţi periodic în privinţa modificărilor
psihice şi a depresiilor, cu şi fără tendinţă de suicid.
Recomandări privind participarea activă la trafic şi manipularea maşinilor de
precizie: Acest medicament, chiar şi în cazul folosirii în cantităţi precis determinate poate
influenţa capacitatea de reacţie, şi astfel capacitatea de participare activă la traficul rutier
sau de manevrare a maşinilor şi utilajelor de precizie. Acest aspect este accentuat de
consumul concomitent de alcool. Pacienţii care necesită tratament cu Isicom trebuie să
consulte medicul înainte de a începe să conducă din nou mijloace auto. În cazul
manipulărilor de utilaje, sunt necesare deosebite precauţii.
Recomandări: Dacă apar reacţii adverse neaşteptate, acestea trebuie semnalat imediat
medicul. A nu se lăsa medicamentul la îndemâna copiilor!
Interacţiuni cu alte medicamente: Acţiunea unor medicamente poate fi influenţată de
administrarea concomitentă a altor medicamente. Este necesar a se comunica medicului
ce alte tratamente urmează pacientul sau ce o s-a administrat cu scurt timp în urmă,
precum şi ce se intenţionează a se administra în perioada următoare concomitent cu
acesta. În acest fel, se poate comunica pacientului dacă există riscul unor intoleranţe sau
dacă sunt necesare măsuri suplimentare, ca de ex. reajustarea dozei. Trebuie acordată
atenţie următoarelor interacţiuni: Diminuarea efectului de către neuroleptice, fenitoin,
opiacee, antihipertensive pe bază de rezeipină, papaverină, metocopramidă şi
medicamente similare celor cu efect antidopaminergic. În cazul folosirii simultane de
antidepresive triciclice, se pot produce în cazuri rare reacţii adverse, cum ar fi
hipertensiune arterială şi tulburări de motilitate. În cazul administrării concomitente de
inhibitori MAO - A şi cchiar în următoarele două săptămâni după întreruperea
tratamentului cu acestea se pot produce crize hipertensive. Accentuarea acţiunii
simpatomimetricelor, precum şi a medicamentelor hipotensoare s-a semnalat în cazul
administrării simultane de Isicom. Terapia asociată cu guanetidină determină apariţia
frecventă a artimiilor. Accentuarea efectului şi a reacţiilor adverse în cazul asocierii cu alte
antiparksoniene. Influenţarea absorbţiei de levodopa din tractul gastro-intestinal prin dieta
bogată în proteine. Acţiunea levodopei în combinaţie cu carbidopa nu este influenţată de
vitamina B6 în dozei mici. Înaintea narcozei cu halothan, ciclopropan şi alte substanţe care
sensibilizează aminele simpatomimetice faţă de cord, este necesară întreruperea acestui
preparat cu minimum 8 ore înainte, dacă nu se asociază opiacee. Anesteziile locale pot fi
efectuate fără asocierea adrenalinei. Dacă se întrerupe tranzitor tratamentul, în momentul
în care este permisă din nou medicaţia, per os, se poate administra doza uzuală.
Levodopa poate modifica testele paraclinice de determinare ale catecolaminelor,
creatininei, acidului uric şi glicemiei. S-a raportat posibilitatea testului Coombs pozitiv sub
levodopa.
Mod de administrare: Se recomandă a respecta întocmai schema de dozare stabilită de
medicul curant. Nivelul dozei, precum şi frecvenţa administrărilor trebuie stabilite individual
pentru fiecare pacient. Dacă nu se recomandă altfel, sunt valabile următoarele indicaţii
orientative de dozare. Doza se orientează în funcţie de severitatea simptimelor
extrapiramidale şi, în cazuri izolate, în funcţie de toleranţă. Dozele mari trebuie evitate.
Tratamentul se instituie cu doze progresiv crescând şi se adaptează necesităţilor
pacientului, astfel încât doza optimă zilnică să fie stabilită cu multă grijă pentru fiecare
pacient în parte. Tableta de Isicom se poate diviza cu facilitate prin presiune uşoară, în 4
fragmente. La pacienţii fără tratament, iniţierea se face cu 125-250 mg, levodopa/ 12,5-25
mh carbidopa/zi (1/4 tabletă). Mărirea dozei se poate efectua cu 125 mg levodopa/12,5 mh
carbidopa/ zi sau la 2 zile (a nu se depăşi 1/2 tabletă/doză). În cazul apariţiei reacţiilor
adverse se va întrerupe mărirea dozei sau se va micşora tranzitor doza şi se va continua
mult mai lesn mărirea dozei. Doza poate fi divizată şi în funcţie de necesitatea şi toleranţă
într-un număr de 3-4-(7) doze unice, de diferite mărimi. În general, se recomandă până la
4 tablete ca doza zilnică, doar în cazuri excepţionale considerându-se benefică o creştere
mai mare a dozei (până la 8 tablete pe zi). Reacţiile adverse limitează în general aceste
doze mari. În anumite cazuri, poate fi necesară o terapie combinată (de ex. cu agonişti de
dopamină). Dacă se converteşte un pacient aflat în tratament cu levadopa şi un alt
inhibator de decarboxilază pe tratament cu Isicm este necesară întreruperea tratamentului
anterior cu minimum 12 ore înaintea administrării de Isicom. Doză de Isicom trebuie
stabilită la început astfel încât să corespundă dozei de levodopa din produsul administrat
anterior. Se poate continua folosirea altor antiparkinsoniene uzuale în condiţiile în care
doza acestora trebuie ajustată conform noilor circumstanţe. Tabelete se vor administra
separat, spre sfârşitul unor mese uşoare, cu lichid. Tratamentul se consideră de obicei a fi
de lungă durată.
Recomandare deosebită: Carbidopa şi levodopa din Isicom se află în raport 1:10 (25 mh
carbidopa, 250 mg levodopa), iar la Isicom mite se află în raport 1:4 (25 mg carbidopa,
100 mg levodopa). Fiecare din aceste forme poate fi administrată separat, dar se pot
administra şi combinând ambele forme de condiţionare pentru a realiza doza optimă.
Recomandări privind cazurile de supradozare, de întrerupere a tratamentului, precum şi
privind pericolul unor urmări nedorite la întreruperea tratamentului: În cazul apariţiei
semnelor unei supradozări este necesar să se întrupă imediat tratamentul cu Isicom şi să
fie informat medicul. Acesta va institui măsuri terapeutice corespunzătoare. Dacă pacientul
omite din greşeală o priză, aceasta nu mai trebuie recuperată, ci se administrează în
continuare dozele următoare prescrise la momentele recomandate de medic. Este
necesar a se respecta cu stricteţe dozele şi momentele de administrare recomandate de
medic. Întreruperea sau modificarea dozei trebuie să decurgă doar la recomandarea
medicului. Avertisment deosebit: Întreruperea bruscă după tratament îndelungat cu Isicom
poate determina stări ce pun în pericol viaţa. De aceea, pauzele de levodopa sunt permise
a se efectua doat în condiţii de internare. Recomandare: La pacienţii cu Parkinson, se
observă foarte rara o creştere arbitrală, abuzivă a dozei.
Reacţii adverse: În afara efectelor principale dorite, medicamentele pot avea şi reacţii
adverse nedorite. Reacţiile adverse care s-au observat în timpul administrării Isicom-ului,
dar care nu trebuie să se producă neapărat la fiecare pacient, vor fi enumerate în
continuare. Pacienţii sunt rugaţi să comunice fiecare reacţie adversă pe care o observă şi
nu este întregistrată în cele de mai jos medicul sau farmacistullui. În principiu, este
necesar ca pacienţii să discute orice reacţie adversă apărută cu medicul, astfel încât
acesta să poată stabili în anumite cazuri, contramăsurile necesare. Adesea pot apărea:
Tulburări gastrointestinale, ca greţuri, vărsături, constipaţie şi inapetenţă asociate cu
pierderea în greutate, în special la începutul tratamentului precum şi cu tulburări psihice,
cum ar fi agitaţia interioară, anixetate asociate cu tulburări de somn, scăderea iniţiativei,
agresivitate, halucinaţii, idei delirante, stări depresive şi stări hipomaniacale, în special
după tratamente îndelungate, precum şi stadii avansate ale bolii. Cu tendinţă crescândă în
cazul tratamentelor de durată din ce în ce mai lungă, se înregistrează apariţia unor
tulburări de mitilitate (hiperkinezie cu caracter coreoatetozic şi distonic), ca şi mioclonii ale
muşchilor faciali. Paralele cu acestea este posibilă apariţia unei incapacităţi de mişcare în
special la scăderea concentraţiei plasmatice de levodopa şi, mai târziu a unor fluctuaţii
nesistematice ale incapacităţii de mişcare (fenomen on-off). Ocazional sunt posibile:
Obnubilare, vedere înceţoşată, fatigabilitate şi gust metalic, de asemenea tulburăru
circulatorii (dereglări hipotone ortostatice), tulburări de ritm cardiac, palpitaţii, flush. Rar, se
mai pot observa: Sângerări gastrointestinale, ulceraţii duodenale, hipertensiune arterială,
flebite, dureri în zona sânilor, dispnee, parestezii, spasme musculare, leucopenie,
trombocitopenie, agranulocitoză, anemie hemolitică şi nehemolitică. Foarte rar se poate
produce "flapping-tremor" al mâinilor. În cazuri izolate pot apărea modificări cutanate
asemănătoare sclerodermiei. S-au raportat de asemenea, modificări ale parametrilor
biochimici. Între aceştia s-au observat creşteri ale valorilor probelor hepatice, cum ar fi:
fosfataza alcalină, GOT, GPT, LDH şi bilirubinemia, modificări ale valorilor acidului uric şi
ureei. S-au mai semnalat diminuarea hemoglobinei şi hematocritului, creşterea glucozei
serice şi a leucocitelor, bacteriurie şi hematurie. Alte reacţii adverse la levodopa care pot
apărea şi la Isicom, cuprind: Sistem nervos: Ataxie (tulburări de coordonare a mişcărilor),
senzaţie de hipoacuzie, tremor accentuat al mâinilor, spasme musculare, trismus,
activarea unui sindrom Horner latent (simptome oculare). Tulburări psihice: Dezorientare,
coşmaruri euforie. Tract digestiv: Uscăciunea gurii, gust amar, senzaţia de arsură a limbii,
sialoree, tulburări de deglutiţie, fermitus dentium, sughiţ, dureri abdominale. Metabolism:
Creşterea în greutate, edeme. Ţesut cutanat: Eritem facial, transpiraţii abundente,
coloraţia închisă a transpiraţiei, erupţie cutanată, căderea părului. Tract urogenital:
Retenţie urinară, incontinenţă urinară, urine hipercrome, etecţie dureroasă îndelungată,
influneţarea funcţiei sexuale (hipersexualitate). Organe de simţ: Diplopie, midriază,
tulburări de vedere. Alte simptome: Astenie, tendinţă la copals, meteorism, cefalee,
răguşeală, disconfort, respiraţie neregulată, nervozitate, în cazuri izolate, melanom amlig
(nu este singură asocierea acestuia cu medicaţia). Recomandări speciale: După tratament
îndelungat cu Isicom în cazul întreruperii bruşte sau în cazul unei repide reduceri a dozei,
poate apărea un sindrom maling de abstinenţă la L-dopa, cu temperatura corpului
crescută, hipertonie musculară, în anumite cazuri, tulburări psihice şi creşterea creatin-
fosfokinazei serice ca o criză atimetică. Aceste stări pun în pericol viaţa. De acee, este
necesar ca pauzele de levodopa, recomandate din motive terapeutice, în special în cazul
medicaţiei asociate cu neurdleptice să se desfăşoare numai în spital. Valabilitate: A nu se
utiliza Isicom după expirarea termenului de valabilitate inscripţionat pe ambalaj. A se
păstra ferit de lumină şi umiditate.

Producător: ISIS Pharma

ISODINIT
isosorbidi dinitras
Prezentare farmaceutică: Comprimate perlinguale conţinând isosorbid dinitrat 2,5 mg şi
10 mg (flacon cu 10 buc.); comprimate retard (pentru uz intern) conţinând isosorbid dinitrat
20 mg (flacon cu 60 buc.).
Acţiune terapeutică: Nitrat organic, provoacă vasodilataţie coronariană şi îmbunătăţeşte
aprovizionarea cu sânge a miocardului; provoacă venodilataţie şi pentru dozele mari,
arteriolodilataţie, micşorând sarcina inimii. Efectul apare în 3-15 minute şi se menţine 1-2
ore în cazul administrării perlinguale, apare în 30-60 minute şi se menţine 6-10 ore în
cazul comprimatelor retard administrate oral.
Indicaţii, mod de administrare: Pentru tratamentul sau profilaxia imediată a crizelor de
angină pectorală, câte un comprimat perlingual de 2,5 mg, se poate creşte până la 10 mg;
pentru profilaxia de durată a crizelor de angină pectorală, oral, câte 1-2 comprimate retard
(20-40 mg) la intervale de 12 ore; în insuficienţa cardiacă congestivă (asociat cu diuretice
şi tonicardiace), oral, câte 3 comprimate retard la intervale de 12 ore.
Reacţii adverse, contraindicaţii: Aceleaşi ca pentru Romisodin (preparat românesc).

Producător: Pharmacia
ISODINITRAT
isosorbidi dinitras
Compoziţie: Comprimate cu 10 mg isosorbiddinitrat.
Acţiune farmacoterapeutică: Vasodilatator venos şi arteriolar. Diminuează presarcina şi
în mai mică măsură postsarcina. Scade nevoia de oxigen a miocardului, ameliorează
funcţia ventriculară. Reduce volumul ventricular şi presiunea telediastolică ventriculară
stângă, ameliorează performanţa cardiacă, asigură o perfuzie mai bună a zonelor
ischemice subendocardiace.
Indicaţii: Angina pectorală, toate formele clinice şi stadiile. Insuficienţă cardiacă
congestivă, ca tratament complementar.
Efecte adverse: Cefalee, mai ales la începutul tratamentului dar dispărând ulterior,
hipotensiune arterială, mai ales la vârstnici, greţuri (rar), vasodilataţie cutanată.
Contraindicaţii: Hipertensiune intracraniană, cardiomiopatie hipertrofică. Prudenţă în
ateroscleroză, hipertensiune, glaucom.
Mod de administrare: Oral. Profilactic în angina pectorală 5-20 mg de 2-4 ori pe zi. La
nevoie se creşte doza gradat până la 120 mg pe zi, în 2-4 prize. În crize de angor 5-10 mg
sublingual.
Formă de prezentare: Pungi de polietilenă cu fermoar sau flacoane de polistiren cu capac
de polietilenă cu 20 comprimate.

Producător: Laboratoarele Magistra

ISOLIPAN
dexfenfluraminum
Prezentare farmaceutică: Capsule ce conţin 15 mg clorhidrat de dexfenfluramin şi
excipienţi: 0,3 mg siliciu coloidal, 1,5 mg stearat de magneziu, 3 mg talc, 26,2 mg celuloză
microcristalină, 32 mg amidon de porumb şi 72 g lactoză (cutie cu 60 buc.).
Acţiune terapeutică: Insolipan acţionează asupra sistemului de reglare fiziologică a
greutăţii corporale, diminuând şi menţinând stabilă greutatea individuală. Produsul permite
reducerea consumului de glucide, menţinând ca hrană esenţială proteinele. Scăderea
greutăţii se face în mod lent şi progresiv, efecul apărând după 2 săptămâni de tratament.
Produsul se diferenţiază radical de anorexigenele amfetaminice, nu are nici un efect psiho-
stimulant şi poate fi luat şi în timpul mesei de seară.
Indicaţii: Asociat cu regim în diferite tipuri de obezitate (simplă, complicată, refractară la
alte tratamente, cu tulburări de comportament alimentar).
Mod de administrare: Două capsule pe zi : una dimineaţa şi una seara, în timpul
meselor. Tratamentul este însoţit de un regim hipocaloric.
Reacţii adverse: Mai rar: somnolenţă, cefalee, astenie, depresie, insomnie, nervozitate,
polakiurie. Mai frecvent: senzaţie de uscăciune a gurii, greaţă, constipaţie, diaree, care
dispar după întreruperea tratamentului.
Contraindicaţii: Glaucom.

Producător: Lab. Ardix

ISO-MACK RETARD
isosorbidi dinitras
Prezentare farmaceutică: Capsule retard conţinând isosorbid dinitrat 20 mg, 40 mg, 60
mg sau 120 mg (cutii cu 50 sau 100 buc.).
Acţiune terapeutică: Acelaşi ca pentru Isodinit.
Indicaţii, mod de administrare: Pentru profilaxia de durată a crizelor de angină
pectorală, câte un comprimat de 20 sau 40 mg la intervale de 12 ore; pentru tratamentul
insuficienţei cardiace congestive (în asociaţie cu diuretice şi tonicardiace), câte un
comprimat de 60 mg la intervale de 12 ore sau un comprimat de 120 mg o dată/zi.
Reacţii adverse, contraindicaţii: Aceleaşi ca pentru Isodinit.

Producător: Mack
ISONIAZIDĂ
isoniazidum
Prezentare farmaceutică: Comprimate conţinând isoniazidă 50 sau 100 mg (flac. cu 100
buc.); fiole a 10 ml soluţie apoasă injectabilă conţinând isoniazidă 500 mg (cutie cu 5 sau
100 buc.).
Acţiune terapeutică: Bactericid cu acţiune selectivă şi intensă faţă de Mycobacterium
tuberculosis; difuzează repede în ţesuturi şi seroase, pătrunde în focarele cazeoase,
afectează şi bacilii intracelulari; rezistenţa se instalează relativ repede.
Indicaţii: Chimioterapic antituberculos major indicat în tuberculoza pulmonară,
tuberculoza miliară, meningita tuberculoasă, pleurezia şi peritonita tuberculoasă,
tuberculoza genito-urinară, tuberculoza osoasă şi articulară (în asociaţie cu alte
antituberculoase); este de ales în fazele incipiente, în etapele acute şi când există risc de
meningită; se poate folosi şi profilactic.
Mod de administrare: Oral la adulţi 5 mg/kg corp şi zi în 1-2 prize zilnic, sau 15 mg/kg
corp şi zi de 2 ori pe săptămână; la nevoie, doza se ajustează după nivelul seric al
isoniazidei (1-2 mg/ml la 3 ore de la administrare). La copii 10 mg/kg corp şi zi (fără a
depăşi 300 mg) zilnic sau 20 mg/kg corp şi zi bisăptămânal; în meningite pot fi necesare
doze până la 30 mg/kg corp şi zi. Injecţii intramusculare sau intravenoase, 250 sau 500
mg/zi la adult, 100-300 mg (10-20 mg/kg corp şi zi) la copii, 3-5 mg/kg corp şi zi la nou-
născuţi. Intrapleural, 50-250 mg; intrarahidian 25-50 mg/zi la adult, 10-20 mg/zi la copii
(după vârstă). Profilactic (ca medicaţie unică), oral 300 mg/zi la adult, 10 mg/kg corp şi zi
la copii (cel mult 300 mg/zi).
Reacţii adverse: Cefalee, ameţeli, excitaţie, tulburări neurologice; polinevrită (pentru
profilaxie şi tratament se asociază piridoxină), rar convulsii, nevrită optică, encefalopatie
toxică, tulburări psihotice; ocazional afectarea ficatului cu creşterea transaminazelor, mai
rar icter (este necesar controlul funcţiei hepatice), anemie prin deficit de piridoxină,
tulburări alergice diverse-febră, erupţii cutanate, fenomene artritice, vasculită, sindrom
lupoid, discrazii sanguine (leucopenie chiar agranulocitoză, anemie, trombocitopenie);
uneori uscăciunea gurii, anorexie, greţuri şi epigastralgii, constipaţie, dificultate în
micţiune.
Contraindicaţii: Alergie la isoniazidă, insuficienţă hepatică gravă, afecţiuni hepatice
iatrogene; nu se administrează în primele luni de sarcină, cu excepţia cazurilor de
tuberculoză activă; prudenţă la epileptici, în insuficienţa renală (se reduce doza), la
hepatici, în caz de antecedente psihotice, la alcoolici şi la alergici, la persoanele în vârstă.
Se vor evita băuturile alcoolice (reacţii de tip disulfiram); prudenţă în asocierea cu
etionamidă (creşte frecvenţa tulburărilor psihice) şi cu diferite medicamente potenţial
hepatotoxice; prudenţă în asocierea cu fenitoină, primidonă şi carbamazepină (măreşte
riscul reacţiilor toxice la acestea, deoarece le inhibă bioinactivarea - la nevoie se
recomandă controlul concentraţiei plasmatice a antiepilepticului).

Producător: Terapia S.A.

ISOPRENALIN
isoprenalinum
Prezentare farmaceutică: Fiole a 1 ml soluţie injectabilă conţinând isoprenalină hcl. 0,2
mg (cutie cu 5 buc.).
Acţiune terapeutică: Amină simpatomimetică cu acţiuni beta-adrenergice, stimulează
inima (măreşte forţa contractilă, provoacă tahicardie, favorizează automatismul ectopic),
măreşte debitul cardiac şi creşte întoarcerea venoasă, scade rezistenţa vasculară
periferică, relaxează musculatura netedă bronşică şi gastrointestinală.
Indicaţii: Şoc cu insuficienţă circulatorie periferică acută - poate fi util în şocul cardiogen şi
în şocul septic (septicemie cu germeni gramnegativi), atunci când presiunea venoasă este
crescută sau fenomenele de hipoperfuzie persistă după corectarea hipovolemiei; stop
cardiac, sindrom Adams-Stockes prin bloc atrio-ventricular, hipersensibilitate sino-
carotidiană; cazuri selecţionate de tahicardie şi fibrilaţie ventriculară în cursul blocului
atrio-ventricular, dacă electroşocul nu este posibil. Pentru combaterea bronhospasmului în
cursul anesteziei generale.
Mod de administrare: În caz de şoc se introduce intravenos, în perfuzie, 1 mg (5 fiole) în
500 ml soluţie de glucoză 5%, câte 0,5-5 mg (0,25 -2,6 ml) pe minut (în situaţiile grave se
pot folosi soluţii mai concentrate, introducând 30 mg/minut); viteza perfuziei se stabileşte
în funcţie de frecvenţa cardiacă (când depăşeşte 110/minut se micşorează doza, eventual
se întrerupe administrarea), presiunea venoasă centrală, presiunea arterială şi debitul
urinar. La bolnavii cu bloc sau cu aritmii ventriculare se injectează intravenos lent în soluţie
1/50 000 (o fiolă diluată la 10 ml), 2-3 ml (0,04-0,06 mg) pentru adulţi, şi 0,5-1,5 ml (0,01-
0,03 mg) pentru copii (reglând dozarea prin monitorizarea electrocardiogramei). În caz de
stop cardiac (cu traseu plat sau cu fibrilaţie ventriculară) se injectează intravenos sau
intracardiac 0,2-0,4 mg (1-2 fiole). În situaţiile care nu impun urgenţă se injectează
subcutanat sau intramuscular, la început 0,2 mg (o fiolă), repetând, la nevoie, la fiecare 3
ore. În bronhospasmul din cursul anesteziei se injectează intravenos 0,5-1 ml din soluţia
1/50 000 (0,01-0,02 mg), repetând la nevoie. Stabilirea dozelor şi administrarea se fac
numai în unităţile de terapie intensivă, sub controlul electrocardiogramei şi al altor
constante cardiocirculatorii; frecvenţa cardiacă peste 130/minut impune oprirea imediată a
tratamentului.
Reacţii adverse: Ocazional congestia feţei, sudoraţie, tremor, nervozitate, tahicardie cu
palpitaţii, aritmii (uneori grave), ischemie miocardică, cefalee, ameţeli, hipotensiune,
tulburări digestive.
Contraindicaţii: Tahicardia peste 130/minut şi tahicardia din intoxicaţia digitalică,
extrasistolele polimorfe şi în salve, hipertiroidismul, stările de acidoză reprezintă
contraindicaţii; prudenţă şi doze mici la bolnavii cu tahicardie sub 130/minut, cardiopatie
ischemică, diabet. Nu se administrează concomitent cu adrenalina; nu se asociază cu
halotan şi ciclopropan, IMAO, clorpromazină. Simpatomimeticele figurează pe lista
substanţelor dopante (interzise la sportivi).

Producător: Terapia S.A.

ISOPRINOSINE
inosinum
Prezentare farmaceutică: Comprimate conţinând un complex sintetic de inosină şi 1-
dimetilamino-2-propanol p-acetamidobenzoat 0,5 g (cutie cu 50 buc.).
Acţiune terapeutică: Stimulează imunitatea celulară şi umorală (activează macrofagele,
limfocitele T şi B, potenţează acţiunea unor limfokine, inhibă indirect replicarea virală).
Indicaţii: Herpes zoster, herpes simplex I şi II, bronşite virale, panencefalita sclerozantă
subacută - PESS, eucefalite virale, rujeolă, varicelă, oreion, gripa, hepatite infecţioase,
pre-SIDA.
Mod de administrare: Oral la adulţi 50 mg/kg corp şi zi sau 6-8 comprimate fracţionat; la
copii sub 5 ani 50-100 mg/kg corp şi zi, peste 5 ani 50 mg/kg corp şi zi. Tratamentul se
administrează 5 zile, repetând, la nevoie, la intervale de 8 zile; în pre-SIDA se
preconizează cure prelungite.
Reacţii adverse: Rareori greaţă trecătoare (mai ales la dozele mari); poate creşte acidul
uric în ser şi urină.
Contraindicaţii: Se evită sau prudenţă la bolnavii cu gută; nu se asociază cu
imunodepresive (antagonism).

Producător: Ewopharma, Biogal

ISOPTIN 80 mg, comprimate filmate
verapamilum
Compoziţie: Un comprimat filmat conţine 80 mg clorhidrat de verapamil. Alte
componente: colorant E104, gelatină, lactoză 1 H2O, stearat de Mg, amidon de porumb,
metilhidroxipropilceluloză, celuloză microcristalină, amidon de natriucarboximetil,
polietilenglicol 6.000, talc, dioxid de titan (E171).
Acţiune farmacoterapeutică: Isoptin inhibă influxul transmembranar al ionilor de calciu în
celula cardiacă şi în musculatura vasculară. Scade necesarul de oxigen al miocardului,
direct, prin acţiunea asupra proceselor metabolice consumatoare de energie a celulei
musculaturii cardiace şi indirect prin scăderea postsarcinei. Prin efectul de antagonist de
calciu pe musculatura netedă vasculară a coronarelor se ajunge la o creştere a irigaţiei
sanguine a miocardului, chiar şi în zonele poststenotice, precum şi înlăturarea spasmelor
coronariene. Aceste însuşiri determină eficienţa antiischemică şi antianginoasă a
Isoptinului la toate formele de boli ale inimii. În plus exercită o acţiune reglatoare pe
frecvenţa cardiacă.
Indicaţii: Profilaxia şi tratamentul stărilor de insuficienţă coronariană cronică: angină
cronică stabilă (clasic: angină de efort); angină de repaus, inclusiv angină vasospastică
(angina Prinzmetal, angină variantă) ca şi angină instabilă (crescendo şi preinfarctul);
angină post infarct miocardic acut. Hipertensiune arterială; tahiaritmii de tipul tahicardiei
paroxistice supraventriculare; flutter şi fibrilaţie atrială cu ritm ventricular rapid (în afară de
sindromul WPW).
Mod de administrare: Isoptin 80 mg trebuie administrat cu regularitate într-o doză
prescrisă de medic, adaptată individual la gradul de gravitate a bolii. Comprimatele se
înghit cu lichid, nesupte şi nemestecate, cel mai bine în timpul mesei sau imediat după
aceasta. Dacă nu se prescrie altfel, adulţilor li se administrează 1 comprimat 80 mg de 3-4
ori pe zi. Dacă sunt necesare doze mai mari, respectiv prize mai puţin frecvente, este
recomandabilă folosirea de Isoptin 80 mg sau 120 mg, respectiv Isoptin KHK retard. Nu ar
trebui să fie depăşită în terapia de durată doza zilnică de 480 mg verapamil; numai la
indicaţiile medicului şi doar pentru scurt timp este posibilă o depăşire a acestei doze.
Pentru copii, respectiv adulţi care au nevoie de doze mai mici de verapamil, le stau la
dispoziţie comprimatele de 40mg. La pacienţii cu o funcţie hepatică deficitară, în funcţie de
gradul de afectare, acţiunea verapamilului este mai puternică şi de mai lungă durată
datorită degradării mai lente a acestuia. De aceea, în asemenea cazuri, dozarea ar trebui
adaptată cu o deosebită grijă şi tratamentul să se înceapă cu doze mai mici (de ex. la
pacienţii cu ciroză hepatică la început se administrează de 2-3 ori pe zi 1 comprimat
Isoptin 40 mg), pentru aceşti pacienţi este recomandat în mod special Isoptin mite.
Contraindicaţii: Isoptin 80 mg nu poate fi folosit în: colapsul cardiocirculator, infarctul
miocardic recent însoţit de complicaţii (bradicardie, hipotensiune accentuată, insuficienţă
ventriculară stângă); tulburări grave ale conducerii impulsului electric (bloc AV de gradul II
sau III, bloc sinoatrial); sindromul nodului sinusal bolnav (sindromul bradicardie-
tahicardie). Se impune atenţie la: uşoare tulburări de conducere (bloc grad I); frecvenţă
cardiacă foarte scăzută (sub 50 bătăi pe min); valori tensionale scăzute (TA < 90 mm Hg);
fibrilaţie atrială/flutter atrial la prezenţa simultană a unui sindrom de preexcitare de ex.
sindrom WPW (aici există riscul de declanşare a unei tahicardii ventriculare); insuficienţă
cardiacă (în această situaţie trebuie ca înainte de administrarea Isoptin 80 mg să fie
consultat medicul). În cursul gravidităţii (mai ales în primul trimestru) şi în perioada de
alăptare Isoptin 80 mg nu trebuie administrat decât sub stricta indicaţie a medicului.
Efecte secundare: Acestea pot apărea la doze mari sau în caz de funcţie cardiacă
anterior alterată, putându-se constata: bradiaritmii ca bradicardie sinusală, oprire sinusală
cu asistolie, bloc AV de gradul II sau III sau bradiaritmie ventriculară. Bradiaritmiile apărute
în caz de fibrilaţie atrială, hipotensiune arterială preexistentă, determină dezvoltarea sau
accentuarea unei insuficienţe cardiace. Se observă adesea şi constipaţie. Rareori se
poate ajunge la apariţia unor fenomene ca greaţă, ameţeli, respectiv senzaţie de
buimăceală, dureri de cap, roseaţa pielii feţei, oboseală, nervozitate, edeme ale gleznelor,
eritromegalie, parestezii. Foarte rar pot apărea mialgii şi artralgii. S-au făcut observaţii
izolate privind fenomene de alergie cutanată (exantem, prurit, urticarie, edem
angioneurotic, sindromul Stevens-Johnson) şi privind creşterea reversibilă a
transaminazelor şi/sau fosfatazei alcaline, probabil ca simptom al unei hepatopatii prin
mecanism alergic. La pacienţii mai în vârstă s-a observat în cazuri foarte rare sub
tratament de lungă durată ginecomastie care până acum în toate cazurile a dispărut după
întreruperea administrării medicamentului. S-au menţionat şi creşteri ale nivelului de
prolactină. Extrem de rar, sub tratament prelungit, se poate ajunge la hiperplazie gingivală,
care se remite după oprirea tratamentului. Tratarea hipertensiunii arteriale cu acest
medicament necesită controlul medical regulat. Datorită unor reacţii care apar în mod
diferit de la individ la individ poate fi diminuată capacitatea de participare activă la
circulaţia stradală sau la conducerea unor maşini. Aceasta este valabil în mod deosebit la
începutul tratamentului şi la schimbarea preparatului ca şi în caz de interacţiune cu alcool.
Interacţiuni: La administrarea concomitentă de Isoptin şi a altor medicamente cu acţiune
asupra inimii (de ex. beta-blocante, alte antiaritmice) precum şi anestezice prin inhalaţie,
se poate ajunge la o accentuare reciprocă a acţiunii asupra inimii şi circulaţiei (bloc AV,
bradicardie, hipotensiune şi chiar insuficienţă cardiacă). La pacienţii cu cardiomiopatie
obstructivă hipertrofică în combinaţie cu chinidină, au fost descrise cazuri singulare de
lipotonie şi edem pulmonar acut. În timpul tratamentului cu Isoptin trebuie oprită
administrarea de beta-blocante intravenos. Isoptin poate accentua acţiunea
medicamentelor hipotensoare. Au fost descrise creşteri ale nivelului de digoxină în
plasmă, odată cu administrarea concomitentă de verapamil. De aceea este necesar ca în
mod preventiv să se urmărească apariţia unor simptome de supradozaj al digoxinei şi
dacă este cazul să se determine concentraţia digitală; la nevoie se va reduce doza de
glicozid. În literatură au fost descrise interacţiuni în administrarea concomitentă cu
carbamazepin (acţiunea se accentuează prin verapamil cu efecte secundare neurotoxice),
litiu (diminuarea efectului, mărirea neurotoxicitătii), ciclosporine, teofilin (creşterea
concentraţiei plasmatice), rifampicin; şi atenuarea efectului verapamilului. Efectul
relaxantelor musculare poate fi accentuat.
Condiţii de păstrare: La loc uscat şi răcoros.
Formă de prezentare: Blistere; Cutii cu 20 comp., 50 comp., 100 comp. După depăşirea
datei de expirare medicamentul nu mai trebuie folosit.

Producător: Knoll A.G.

ISOPTIN mite, comprimate filmate
verapamilum
Compoziţie: Un comprimat filmat conţine 40 mg clorhidrat de verapamil. Alte
componente: colorant E104, gelatină, lactoză 1 H2O, stearat de Mg, amidon de porumb,
metilhidroxipropilceluloză, celuloză microcristalină, amidon de natriucarboximetil,
polietilenglicol 6000, talc, dioxid de titan (E171).
Acţiune farmacoterapeutică: Isoptin inhibă influxul transmembranar al ionilor de calciu în
celula cardiacă şi în musculatura vasculară. Scade necesarul de oxigen al miocardului,
direct, prin acţiunea asupra proceselor metabolice consumatoare de energie a celulei
musculaturii cardiace şi indirect prin scăderea postsarcinei. Prin efectul de antagonist de
calciu pe musculatura netedă vasculară a coronarelor se ajunge la o creştere a irigaţiei
sanguine a miocardului, chiar şi în zonele poststenotice, precum şi înlăturarea spasmelor
coronariene. Aceste însuşiri determină eficienţa antiischemică şi antianginoasă a
Isoptinului la toate formele de boli ale inimii. În plus exercită o acţiune reglatoare pe
frecvenţa cardiacă.
Indicaţii: Profilaxia şi tratamentul stărilor de insuficienţă coronariană cronică: angină
cronică stabilă (clasic: angina de efort); angină de repaus, inclusiv angină vasospastică
(angină Prinzmetal, angină variantă) ca şi angină instabilă (crescendo şi preinfarctul);
angina post infarct miocardic acut. Hipertensiune arterială, tahiaritmii de tipul tahicardiei
paroxistice supraventriculare; flutter şi fibrilaţie atrială cu ritm ventricular rapid (în afara de
sindromul WPW).
Mod de administrare: Isoptin mite trebuie administrat cu regularitate într-o doză prescrisă
de medic, adaptată individual la gradul de gravitate a bolii. Comprimatele se înghit cu
lichid, nesupte şi nemestecate, cel mai bine în timpul mesei sau imediat după aceasta.
Dacă nu se prescrie altfel, adulţilor li se administrează 1-2 comprimate de 3-4 ori pe zi.
Dacă sunt necesare doze mai mari (peste 240 mg) este recomandabilă folosirea de Isoptin
80 mg sau 120 mg respectiv Isoptin KHK retard. Nu ar trebui să fie depăşită în terapia de
durată doza zilnică de 480 mg verapamil; numai la indicaţiile medicului şi doar pentru scurt
timp este posibilă o depăşire a acestei doze. Copiii preşcolari până la 6 ani: 2-3ori/zi o
tabletă (80-120 mg)/zi. Şcolari: 2-3 ori/zi 1-3 tablete (doza maximă 360 mg/zi). La pacienţii
cu o funcţie hepatică deficitară, în funcţie de gradul de afectare, acţiunea verapamilului
este mai puternică şi de mai lungă durată datorită degradării mai lente a acestuia. De
aceea, în asemenea cazuri, dozarea ar trebui adaptată cu o deosebită grijă şi tratamentul
să se înceapă cu doze mai mici (de ex. la pacienţii cu ciroză hepatică la început se
administrează de 2 ori pe zi 1 comprimat Isoptin mite), pentru aceşti pacienţi este
recomandat în mod special Isoptin mite.
Contraindicaţii: Isoptin mite nu poate fi folosit în: colapsul cardiocirculator, infarctul
miocardic recent însoţit de complicaţii (bradicardie, hipotensiune accentuată, insuficienţă
ventriculară stângă); tulburări grave ale conducerii impulsului electric (bloc AV de gradul II
sau III, bloc sinoatrial); sindromul nodului sinusal bolnav (sindromul bradicardie-
tahicardie). Se impune atenţie la: uşoare tulburări de conducere (bloc grad I); frecvenţa
cardiacă foarte scăzută (sub 50 bătăi pe min); valori tensionale scăzute (TA< 90 mm Hg);
fibrilaţie atrială/flutter atrial la prezenţa simultană a unui sindrom de preexcitare de ex.
sindrom WPW (aici există riscul de declanşare a unei tahicardii ventriculare); insuficienţă
cardiacă (în această situaţie trebuie ca înainte de administrarea Isoptin mite să fie
consultat medicul). În cursul gravidităţii (mai ales în primul trimestru) şi în perioada de
alăptare Isoptin mite nu trebuie administrat decât sub stricta indicaţie a medicului.
Efecte secundare: Acestea pot apărea la doze mari sau în caz de funcţie cardiacă
anterior alterată, putându-se constata: bradiaritmii ca bradicardie sinusală, oprire sinusală
cu asistolie, bloc AV de gradul II sau III sau bradiaritmie ventriculară. Bradiaritmiile apărute
în caz de fibrilaţie atrială, hipotensiune arterială preexistentă, determină dezvoltarea sau
accentuarea unei insuficienţe cardiace. Se observă adesea şi constipaţie. Rareori se
poate ajunge la apariţia unor fenomene ca greaţă, ameţeli, respectiv senzaţie de
buimăceală, dureri de cap, roseaţa pielii feţei, oboseală, nervozitate, edeme ale gleznelor,
eritromegalie, parestezii. Foarte rar pot apărea mialgii şi artalgii. S-au făcut observaţii
izolate privind fenomene de alergie cutanată (exantem, prurit, urticarie, edem
angioneurotic, sindromul Stevens-Johnson) şi privind creşterea reversibilă a
transaminazelor şi/sau fosfatazei alcaline, probabil ca simptom al unei hepatopatii prin
mecanism alergic. La pacienţii mai în vârstă s-a observat în cazuri foarte rare sub
tratament de lungă durată ginecomastie care până acum în toate cazurile a dispărut după
întreruperea administrării medicamentului. S-au menţionat şi creşteri ale nivelului de
prolactină. Extrem de rar, sub tratament prelungit, se poate ajunge la hiperplazie gingivală,
care se remite după oprirea tratamentului. Tratarea hipertensiunii arteriale cu acest
medicament necesită controlul medical regulat. Datorită unor reacţii care apar în mod
diferit de la individ la individ poate fi diminuată capacitatea de participare activă la
circulaţia stradală sau la conducerea unor maşini. Aceasta este valabil în mod deosebit la
începutul tratamentului şi la schimbarea preparatului ca şi în caz de interacţiune cu alcool.
Interacţiuni medicamentoase: La administrarea concomitentă de Isoptin şi a altor
medicamente cu acţiune asupra inimii (de ex. beta-blocante, alte antiaritmice) precum şi
anestezice prin inhalaţie, se poate ajunge la o accentuare reciprocă a acţiunii asupra inimii
şi circulaţiei (bloc AV, bradicardie, hipotensiune şi chiar insuficienţă cardiacă). La pacienţii
cu cardiomiopatie obstructivă hipertrofică în combinaţie cu chinidină, au fost descrise
cazuri singulare de lipotonie şi edem pulmonar acut. În timpul tratamentului cu Isoptin
trebuie oprită administrarea de beta-blocante intravenos. Isoptin poate accentua acţiunea
medicamentelor hipotensoare. Au fost descrise creşteri ale nivelului de digoxină în
plasmă, odată cu administrarea concomitentă de verapamil. De aceea este necesar ca în
mod preventiv să se urmărească apariţia unor simptome de supradozaj al digoxinei şi
dacă este cazul să se determine concentraţia digitală; la nevoie se va reduce doza de
glicozid. În literatură au fost descrise interacţiuni în administrarea concomitentă cu
carbamazepin (acţiunea se accentuează prin verapamil cu efecte secundare neurotoxice),
litiu (diminuarea efectului, mărirea neurotoxicităţii), ciclosporine, teofilin (creşterea
concentraţiei plasmatice), rifampicin, fenitoin şi fenobarbital (scăderea concentraţiei
plasmatice şi diminuarea efectului verapamilului). Creşterea concentraţiei plasmatice a
Verapamilului este posibilă în administrarea concomitentă cu cimetidină. Efectul
relaxantelor musculare poate fi accentuat.
Condiţii de păstrare: La loc uscat şi răcoros.
Formă de prezentare: Blistere; Cutii cu 20 comp., 50 comp., 100 comp. Atenţie! A nu se
folosi după depăşirea temenului de valabilitate!

Producător: Knoll A.G.

ISOPTIN, soluţie injectabilă
verapamilum
Compoziţie: 2 ml soluţie injectabilă conţîn 5 mg clorhidrat de verapamil; excipienţi: NaCl +
apă injectabilă.
Acţiune farmacoterapeutică: Verapamil, antagonist de calciu, posedă o acţiune
antiaritmică, mai ales la tulburările de ritm supraventriculare. Întârzie conducerea excitaţiei
în nodul AV şi prin aceasta, în funcţie de felul tulburărilor de ritm cardiac, se restabileşte
ritmul sinusal şi/sau se normalizează frecvenţa ventriculară. Prin scăderea tonusului
musculaturii netede ale vaselor, se reduc valorile crescute ale tensiunii arteriale şi este
înlăturat spasmul coronarian.
Indicaţii: Tahiaritmii ca tahicardia paroxistică supraventriculară; fibrilaţii atriale/flutter atrial
cu tahiaritmie (exceptând sindromul WPW, vezi contraindicaţiile); crize hipertensive;
insuficienţa coronariană acută (spasme coronariene).
Contraindicaţii: Isoptin soluţie injectabilă nu poate fi folosit în: colapsul cardiocirculator,
infarctul miocardic recent însoţit de complicaţii (bradicardie, hipotensiune accentuată,
insuficienţă ventriculară stângă); tulburări grave ale conducerii impulsului electric (bloc AV
de gradul II sau III, bloc sinuatrial); sindromul nodului sinusal bolnav (sindromul
bradicardie- tahicardie). Insuficienţă cardiacă manifestă; administrare intravenoasă
concomitentă de beta-blocanţi; fibrilaţie atrială/flutter atrial în caz de preexistenţă a unui
sindrom de preexcitare, de exemplu sindrom WPW (aici există riscul declanşării unei
tahicardii ventriculare). Se impune atenţie în: bloc AV grad I, bradicardie< 50 bătăi/minut,
hipotensiune sistolică < 90 mm Hg şi tahicardii ventriculare (complex QRS>= 0,12 s). La
pacienţi cu distrofie musculară progresivă a existat un caz de stop respirator condiţionat
muscular, după administrare intravenoasă de Isoptin. La insuficienţă coronariană acută
administrarea intravenoasă se face sub supravegherea strictă a pacientului. În cursul
gravidităţii, mai ales în trimestrul I şi în lăuzie Isoptin injectabil se administrează doar în
cazuri extreme. Se impune atenţie la: uşoare tulburări de conducere (bloc grad I);
frecvenţa cardiacă foarte scăzută (sub 50 bătăi pe min); valori tensionale scăzute (TA < 90
mm Hg); fibrilaţie atrială/flutter atrial la prezenţa simultană a unui sindrom de preexcitare
de ex. sindrom WPW (aici există riscul de declanşare a unei tahicardii ventriculare);
insuficienţă cardiacă (în această situaţie trebuie ca înainte de administrarea Isoptin să fie
consultat medicul).
Sarcină şi alăptare: În cursul gravidităţii (mai ales în primul trimestru) şi în lăuzie Isoptin
mite nu trebuie administrat decât sub stricta indicaţie a medicului.
Efecte secundare: Acestea pot apărea la doze mari sau în caz de funcţie cardiacă
anterior alterată, putându-se constata: bradiaritmii ca bradicardie sinusală, oprire sinusală
cu asistolie, bloc AV de gradul II sau III sau bradiaritmie cu fibrilaţie atrială. Bradiaritmiile
apărute în caz de fibrilaţie atrială, hipotensiune arterială preexistentă, determină
dezvoltarea sau accentuarea unei insuficienţe cardiace. Pericolul de declanşare a unei
fibrilaţii atriale este foarte scăzut deoarece verapamilul nu influenţează viteza de
conducere şi perioada refractară atrială şi ventriculară. În cazuri foarte rare a fost decrisă
apariţia de aritmii atriale. Prin scăderea rezistenţei periferice poate apărea o uşoară
hipotensiune chiar la normotensivi. La pacienţii a căror inimă nu mai este capabilă să
mărească volumul bătaie pentru menţinerea unei presiuni sanguine adecvate poate
apărea o hipotensiune critică. În cazuri rare pot apărea cefalee, ameţeli şi roşeaţă. Există
câteva observaţii singulare despre manifestări alergice (exantem, prurit, urticarie,
bronhospasm). Măsuri de anihilare în caz de reacţii adverse acute cardiovasculare:
măsurile medicale intensive obişnuite; Antidotul specific este calciul. De exemplu 10-20 ml
soluţie 10% de gluconat de calciu intravenos (2,25-4,5 mmoli); repetat la nevoie sau ca
perfuzie (5 mmoli pe oră). Ca măsuri suplimentare pot fi necesare: La bloc AV gradul II şi
III, bradicardie sinusală, asistolie: atropină, izoprenalină, orciprenalină sau pacemaker. La
hipotensiune: dopamină, dobutamină, noradrenalină. La semn de persistenţă a
insuficienţei miocardice: dopamină, dobutamină, după caz, o nouă injecţie de calciu,
eventual amrinonă în combinaţie cu izoproterenol. Atenţie! Utilizarea intravenoasă se va
face numai de către medic. Se impun precauţii în caz de: bloc AV de gradul I, bradicardie
sub 50 bătăi/min, hipotensiune arterială (TA sistolică < 90 mm Hg) şi tahicardii ventriculare
(complex QRS > = 0,12 secunde). La pacienţii cu distrofie musculară progresivă s-a
semnalat un caz unic de stop respirator de cauză musculară la administrarea de Isoptin
i.v. În caz de insuficienţă coronariană acută, administrarea i.v. se va indica cu mare
prudenţă (exclus în cazul infarctului miocardic) şi pacienţii vor fi strict supravegheaţi. În
cursul sarcinii (în special în primul trimestru) ca şi în perioada de alăptare, Isoptin-soluţie
injectabilă nu va fi administrat decât în caz de maximă necesitate.
Interacţiuni medicamentoase: La administrarea concomitentă de Isoptin şi a altor
medicamente cu acţiune depresivă asupra inimii (de ex. beta-blocante, alte antiaritmice)
precum şi anestezice prin inhalaţie, se poate ajunge la o accentuare reciprocă a acţiunii
asupra inimii şi circulaţiei (blocarea AV, bradicardie, hipotensiune şi chiar insuficienţă
cardiacă). La pacienţii cu cardiomiopatie obstructivă hipertrofică în combinaţie cu chinidină
au fost descrise cazuri singulare de hipotonie şi edem pulmonar. În cazuri izolate de
pacienţi sub terapie cu chinidină s-a observat apariţia reacţiilor hipotone la administrarea
intravenoasă de Isoptin. În timpul tratamentului cu beta-blocante trebuie oprită
administrarea de Isoptin intravenos (excepţie terapia intensivă). Isoptin poate accentua
acţiunea medicamentelor hipotensoare. La pacienţii ce iau antihipertensive trebuie luat în
considerare efectul hipotensor al Isoptinului. Au fost descrise creşteri ale nivelului de
digoxină în plasmă, odată cu administrarea concomitentă de verapamil. (De aceea este
necesar ca în mod preventiv să se urmărească apariţia unor simptome de supradozaj al
digoxinei şi dacă este cazul să se determine concentraţia digitală; la nevoie se va reduce
doza de glicozid). În literatură au fost descrise interacţiuni în administrarea concomitentă
cu carbamazepin (acţiunea se accentuează prin verapamil cu efecte secundare
neurotoxice), litiu (diminuarea efectului, mărirea neurotoxicitătii), ciclosporine, teofilin
(creşterea concentraţiei plasmatice), rifampicin; fenitoina, fenobarbital (scăderea
concentraţiei plasmatice şi atenuarea efectului verapamilului). Creşterea nivelului în
plasmă a verapamilului odată cu administrarea concomitentă de cimetidină este posibilă.
Efectul relaxantelor musculare poate fi accentuat. Soluţia injectabilă de Isoptin este
incompatibilă cu soluţii alcaline (bicarbonat) pentru că poate duce la precipitarea bazei de
verapamine.
Mod de administrare şi durata administrării: Injecţia se face încet intravenos (cca 2
min) având sub supraveghere pacientul, preferabil şi sub controlul EKG şi al tensiunii
arteriale. Dacă nu este altfel prescris: adulţi: iniţial 5 mg, la efect terapeutic insuficient,
după 5-10 minute se injectează înca 5 mg. Perfuzie pentru menţinerea efectului terapeutic:
5-10 mg/oră în soluţie de ser fiziologic, glucoză, levuloză sau soluţii asemănătoare
(pH<=6,5) în medie până la o doză totală de 100 mg pe zi. Copiii: nou-născuţi: 0,75-1 mg
(=0,3-0,4 ml); sugari: 0,75-2 mg (=0,3-0,8 ml). La apariţia unei insuficienţe cardiace
condiţionate tahicardic (epuizare energetică a miocardului) este necesară o digitalizare
înainte de administrarea intravenoasă de Isoptin. Copiii: de 1-5 ani: 2-3 mg (=0,8-1,2 ml);
de 6-14 ani: 2,5-5 mg (=1-2 ml) Isoptin. Injecţia trebuie făcută până la instalarea efectului.
Perfuzia intravenoasă la crizele hipertensive: se începe cu 0,05-0,1 mg/kg corp/ oră, iar în
caz de efect insuficient se măreşte doza de 2 sau mai multe ori în intervale de 30-60
minute. Doza totală medie până la 1,5 mg/ kg corp/ zi.
Condiţii de păstrare: La loc uscat şi răcoros.
Formă de prezentare: Pachet cu 5 seringi a 2 ml soluţie injectabilă (5 mg clorhidrat de
verapamil/2 ml). Atenţie! A nu se folosi după depăşirea terme-nului de valabilitate! A se
păstra în locuri inaccesibile copiilor!

Producător: Knoll A.G.

ISOPTIN RR
verapamilum
Formă de prezentare: Capsule retard 240 mg; blistere cu 20 tablete; blistere cu 100
tablete.
Acţiune terapeutică: Verapamil, ca prototip al tuturor antagoniştilor de Ca este un
antihipertensiv eficace printr-un puternic efect vasodilatator periferic acţionând direct
asupra muşchilor netezi al vaselor sanguine şi reducănd astfel rezistenţa vasculară
periferică şi presiunea arterială crescută. Această acţiune se explică prin efectul
verapamilului de reducere a influxului transmembranar de calciu şi a tonusului arteriolar.
Galenica sa deosebită - formularea retard realizează un efect antihipertensiv constant pe
toată durata a 24 h, menţînând concomitent profilul circadian fiziologic al tensiunii arteriale.
Pentru obţinerea efectului retard s-au utilizat alginate - polizaharide extrase din alge brune
- ce servesc ca matrice coloidală pentru substanţa activă. Acest principiu retard natural
realizează o eliberare constantă şi cvasi-lineară a substanţei active îndeplinindu-se astfel
condiţia pentru o acţiune antihipertensivă de durată şi constantă. Eliberarea substanţei
active se face independent de pH-ul local astfel încât acţiunea medicamentului nu este
influenţată de ingestia de alimente sau de variaţiile de aciditate gastrică.
Indicaţii: Principala indicaţie a preparatului retard este monoterapia hipertensiunii
arteriale. Preparatul are, ca şi celelate forme farmaceutice de Isoptin şi acţiune
antianginoasă: prin vasodilataţie coronariană cu creşterea consecutivă a debitului sanguin
coronarian şi scăderea consumului de oxigen la nivel miocardic, antiaritmică: prin
încetinirea conducerii atrioventriculare în tahiaritmii supraventriculare, cardioprotectoare:
prin creşterea nivelului apoproteinei A2 şi acţiune antiagregantă plachetară. Se
administrează în angina pectorală stabilă cronică, angină de repaus, angină vasospastică,
(Prinzmetal) ca şi în angină instabilă (crescendo, preinfarct); angină pectorală după infarct
miocardic. Tulburări de ritm, ca tahicardia paroxistică supraventriculară, fibrilaţie şi flutter
atrial cu frecvenţă ventriculară înaltă (cu excepţia sindromului WPW).
Administrare: Dozele se vor adapta individual în funcţie de gravitatea bolii. Pentru
tratarea hipertensiunii: adulţii vor lua dimineaţa 1 comprimat retard (240 mg). (La pacienţii
la care se doreşte în mod special o scădere deosebit de lentă a tensiunii arteriale se va
începe cu 1/2 comprimat retard dimineaţa). Dacă e necesar, seara (la interval de 12 ore)
doza se poate suplimenta cu 1/2-1 comprimat retard; dupa caz, creşterile dozelor e indicat
să se facă după circa 2 săptămâni de tratament. Pentru celelalte indicaţii: adulţii vor primi
1/2 - comprimat retard de 2 x pe zi (la interval de 12 ore). Nu se va depăşi o doză maximă
zilnică de 480 mg - 2 comprimate retard pentru perioade lungi de terapie, ci eventual doar
pentru intervale scurte şi doar la indicaţia medicului. Isoptin RR nu se administrează la
copii. Dozele terapeutice pentru vârstnici sunt cele de mai sus exceptând pacienţii cu
insuficienţă hepatică sau renală. Isoptin RR trebuie administrat periodic, nemestecat, cu
apă, în timpul sau imediat după masă. La pacienţii cu insuficienţă hepatică doza trebuie
stabilită foarte atent şi se va începe cu doze mai mici (de exemplu la pacienţi cu ciroză
hepatică se începe cu o tabletă Isoptin mite - de 2-3 ori pe zi) datorită unei metabolizări
mai scăzute a substanţei active la aceşti pacienţi.
Efecte secundare şi reacţii adverse: Administrarea unor doze mari de Isoptin RR,
eventual asociată cu unele afecţiuni cardiace preexistente (vezi “Contraindicaţii”), poate
avea ca rezultat modificări cardiovasculare mai mari decât necesarul terapeutic (scăderea
frecvenţei cardiace prin bloc AV, bloc SA, sau scăderea marcată a tensiunii arteriale şi/sau
agravarea insuficienţei cardiace). O reacţie adversă relativ des întâlnită este constipaţia.
S-au semnalat, mai rar, vertij, cefalee, oboseală, parestezii, edeme gambiere ca şi erupţii
alergice, prurit sau eritem facial. Foarte rar pot apărea dureri musculare şi articulare. O
complicaţie rară a terapiei cu Isoptin RR s-a dovedit a fi creşterea reversibilă, în sânge, a
transaminazelor hepatice şi/sau fosfatazei alcaline. Alte complicaţii rare şi reversibile ale
administrării de Isoptin sunt hipertrofia gingivală şi ginecomastia, care dispar la încetarea
tratamentului. S-au observat câteva cazuri singulare de reacţii alergice (eritem, prurit,
urticarie, edem angioneurotic, sindrom Stevens - Johnson). S-a descris o creştere a
nivelului de prolactină. Tratarea hipertensiunii arteriale cu acest medicament necesită
control medical periodic. Datorită unor reacţii, care apar în mod diferit de la individ la
individ, poate fi diminuată capacitatea de participare activă la circulaţia stradală sau la
funcţionarea unor maşini. Aceasta este valabil în mod deosebit la începutul tratamentului
şi la schimbarea preparatului ca şi în caz de interacţiune cu alcool.
Contraindicaţii: Administrarea de Isoptin RR este contraindicată în şoc cardiogen, infarct
miocardic acut complicat (bradicardie, hipotensiune arterială importantă, insuficienţă
ventriculară stângă), în tulburări de conducere ca blocul AV de gradul II şi III, blocul SA,
boala nodului sinusal, bradicardii, în hipotensiunea arterială marcată şi în insuficienţă
cardiacă decompensată. Se impune precauţie la: tulburări de conducere uşoare (bloc AV
gradul I), frecvenţă cardiacă foarte scăzută (sub 50 bătăi/min); hipotensiune arterială (sub
90 mm Hg sistolică); fibrilaţie arterială/flutter arterial în caz de coexistenţă a unui sindrom
de preexcitaţie, de exemplu sindrom WPW (aici există riscul de declanşare a unei
tahicardii ventriculare); insuficienţă cardiacă (aceasta trebuie tratată de doctor înainte de
administrarea de Isoptin RR).
Sarcină şi alăptare: În timpul gravidităţii, mai ales în primul trimestru şi în lăuzie, Isoptin
RR nu trebuie administrat decât sub stricta indicaţie a medicului. Este contraindicată
administrarea de Isoptin RR la pesoanele cu hipersensibilitate cunoscută la verapamil.

Producător: Knoll A.G.

ISOPTO CARPINE
pilocarpinum
Soluţie sterilă oftalmică.
Prezentare farmaceutică: Substanţă activă: Pilocarpină clorhidrat (1% şi 2%). Vehicul:
Hidroxipropil metilceluloză (4 000 cps) 0,5%.
Indicaţii: Pilocarpina clorhidrat este un agent miotic (parasimpatomimetic) utilizat pentru
controlul presiunii intraoculare în glaucomul cronic simplu. În glaucomul acut poate fi
folosit singur înaintea intervenţiei chirurgicale de urgenţă, sau în combinaţie cu alţi agenţi
miotici sau inhibitori ai anhidrazei carbonice. Tratamentul cu pilocarpină clorhidrat poate fi
menţinut atâta timp cât presiunea intraoculară este sub control şi nu există deteriorarea
funcţiei vizuale, indicată de modificări ale câmpului vizual.
Precauţii şi efecte adverse: Nu se cunosc efecte adverse cu excepţia unui uşor spasm
ciliar având ca rezultat reducerea temporară a acuităţii vizuale. Sensibilizarea este rareori
observată. După utilizare îndelungată se poate dezvolta alergie de contact.
Contraindicaţii: Agenţii miotici sunt contraindicaţi în situaţiile în care constricţia pupilară
nu este dorită (ex: iritele acute).
Mod de administrare: Câte două picături instilate în ochi, de trei ori pe zi sau conform
indicaţiei medicului.
Formă de prezentare: Flacon de plastic de 15 ml, cu picurător.
Condiţii de păstrare: A se păstra la temperatura camerei. Flaconul se ţine bine închis.

Producător: Alcon
ISOPTO FRIN
phenylephrinum
Soluţie sterilă oftalmică.
Prezentare farmaceutică: Soluţia oftalmică sterilă Isopto Frin determină ameliorarea
rapidă a pruritului, edemului discret şi senzaţiei de uscăciune oculară, ce însoţesc iritaţiile
oculare minore, fără infecţie. Isopto Frin îmbunătăţeşte astfel rapid aspectul şi confortul
pacientului. Isopto Frin este o soluţie sterilă, clară, incoloră. Conţine: Fenilefrină clorhidrat
0,12% într-o bază apoasă de hidroxipropil metilceluloză 0,5%. Conservant: Clorură de
benzalconiu 0,01%.
Indicaţii şi întrebuinţare: Soluţia oftalmică Isopto Frin are multiple utilizări: în calmarea
pruritului şi îndepărtarea edemului discret, care însoţesc iritaţiile oculare simple; în
înlăturarea disconfortului produs de vânt, praf, smog, aer poluat, etc; în calmarea ochilor
obosiţi de citit, condus sau vizionare TV; în calmarea iritaţiei produse de lentilele de
contact. Atenţie: Dacă apar dureri oculare, modificări ale vederii, roşeaţă persistentă sau
iritaţie oculară, sau dacă starea se înrăutăţeşte sau persistă mai mult de 72 ore, se
întrerupe tratamentul şi se consultă un medic. Pacienţii cu glaucom nu vor folosi acest
preparat decât la indicaţia şi sub supravegherea unui medic. Este contraindicat în
glaucomul cu unghi îngust. Supradozarea poate produce accentuarea congestiei oculare.
Dacă soluţia îşi schimbă culoarea sau devine tulbure, nu se mai foloseşte. Pentru a evita
contaminarea, nu se atinge capătul picurător de suprafeţe. După folosire se pune capacul
la loc. În caz de ingestie accidentală se solicită imediat asistenţă medicală.
Mod de administrare: Pentru uz topic ocular, soluţia Isopto Frin poate fi folosită atât la
adulţi cât şi la copii. Se instilează 1-2 picături de maximum patru ori pe zi.
Formă de prezentare: Flacon de plastic de 15 ml, cu picurător.
Condiţii de păstrare: A se păstra la temperatura camerei. Flaconul se ţine bine închis.

Producător: Alcon
ISOSORBID
isosorbidi dinitras
Compoziţie: Comprimate conţinând isosorbid dinitrat 0,005 g sau 0,010 g, excipienţi până
la 0,1000 g şi 0,020 g cu excipienţi până la 0,15 g.
Acţiune farmacoterapeutică: Antianginos din categoria nitriţilor cu acţiune prelungită.
Isosorbid dinitrat produce vasodilataţie în întregul organism, efectul asupra coronarelor
determinând creşterea debitului sanguin în miocard. Prin reducerea rezistenţei periferice
se realizează: scăderea tensiunii arteriale a presarcinii, a tensiunii peretelui miocardic, se
reduce nevoia de oxigen la nivelul acestuia. Substanţa se absoarbe rapid şi total la nivelul
tubului digestiv, efectul apărând după 20-30 minute şi durând aproximativ 4-6 ore.
Indicaţii: Cardiopatia ischemică pentru prevenirea şi jugularea crizelor de angor pectoris;
ca tratament adjuvant în insuficienţa cardiacă, retinită angiospastică şi alte afecţiuni
însoţite de spasme ale vaselor periferice: unele cazuri de spasm esofagian fără reflux
gastroesofagian.
Contraindicaţii: Infarct miocardic acut, colaps, hipotensiune arterială marcată, hemoragie
cerebrală, traumatism cranian, glaucom, hipersensibilitate la preparat, primele 3 luni de
sarcină.
Efecte adverse: Vasodilataţie cutanată, cefalee, vertij, oboseală, hipotensiune posturală.
Mod de administrare: Tratamentul va fi strict individualizat în funcţie de răspunsul
pacientului; se recomandă creşterea progresivă a dozelor. În tratamentul crizei de angor,
se administrează pe cale orală 1-2 comprimate (pentru ca efectul să fie mai rapid se poate
utiliza sublingual 1 comprimat sfărâmat). În tratamentul de lungă durată doza va fi de 5-20
mg la 4-6 ore, fără a se depăşi doza maximă de 120 mg/24 ore.

Producător: Antibiotice-Iaşi
ISOSORBID DINITRAT 10 mg
isosorbidi dinitras
Compoziţie: 10 mg isosorbid dinitrat, excipienţi q.s. pentru un comprimat.
Acţiune terapeutică: Antianginos vasodilatator. Isosorbid dinitrat este un
coronarodilatator şi vasodilatator general, determinând scăderea rezistenţei opusă de
pereţii vaselor sanguine periferice şi, în consecinţă, scăderea tensiunii arteriale. Circulaţia
sistemică este influenţată prin creşterea elasticităţii arterelor mari, interesând mai puţin
lumenul arteriolelor. Diminuează tonicitatea venelor reducând afluxul de sânge în cordul
drept (supraîncărcarea cordului), având ca efect scăderea volumului şi a presiunii de
umplere diastolice. În paralel scad presiunea sistolică şi diastolică din artera pulmonară şi
presiunea în cordul drept, se reduce presiunea în peretele miocardic, scăzând necesarul
de oxigen al acestuia. Irigaţia miocardului se îmbunătăţeşte prin creşterea fluxului sanguin
şi în zonele ischemice. Intensitatea acţiunii este proporţională cu doza, iar durata de
acţiune este mai mare decât a nitroglicerinei. Administrarea sublinguală asigură o
absorbţie rapidă şi integrală a produsului şi evitarea primului pasaj hepatic, prin care
acesta se metabolizează într-o proporţie mai mare.
Indicaţii: Tratamentul curativ şi profilactic al crizelor de angină pectorală, tratamentul
adjuvant în insuficienţa cardiacă cronică, endoarterita obliterantă, retinita angiospastică şi
alte afecţiuni însoţite de spasme ale vaselor periferice.
Reacţii adverse: Pot să apară cefalee, vertij, oboseală, mai ales la începutul
tratamentului.
Contraindicaţii: Şoc, colaps, hemoragii cerebrale, traumatisme cerebrale, glaucom,
hipersensibilitate la produs, primele trei luni de sarcină, ingestie de alcool.
Doze, mod de administrare: Instituirea tratamentului cu Isosorbid dinitrat, dozele şi
modul de administrare vor fi stabilite de către medic.
În general, pentru profilaxia crizelor anginoase, se administrează 40-120 mg pe zi, în 4
prize (1-3 comprimate o dată).
Formă de prezentare: Cutii conţinând 1 blister cu 20 comprimate.
Condiţii de păstrare: În ambalajul original, la temperatura ambiantă (15 - 25 grade
Celsius). Termen de valabilitate: 2 ani.

Producător: Labormed
ISOSORBIDE DINITRATE
isosorbidi dinitras
Compoziţie: Fiecare comprimat conţine izosorbid dinitrat 5 sau 10 mg.
Acţiune terapeutică: Izosorbid dinitrat are un efect vasodilatator pe vasele coronariene
producând o creştere prelungită a fluxului coronarian cu îmbunătăţirea oxigenării
miocardice.
Indicaţii: Cardiopatie ischemică, tratamentul şi profilaxia de lungă durată a anginei
pectorale, insuficienţă cardiacă, spasm esofagian.
Contraindicaţii: Hipersensibilitate la nitraţi.
Efecte adverse: La începutul tratamentului pot apărea dureri de cap sau ameţeli cu
tendinţa de vertij. În asemenea cazuri, pacientul va sta întins.
Mod de administrare: Sublingual: se plasează comprimatul sublingural şi se păstrează
până se dizolvă complet (efectul apare rapid, în aproximativ 2 minute): În atacul anginos
se administrează doză de 2,5-10 mg, care se poate repeta la nevoie la un interval de 5-10
minute, dar nu mai mult de trei doze. În edemul pulmonar acut, 5-10 mg izosorbid dinitrat
se asociază tratamentului clasic (se poate repeta doza la nevoie). Per os: comprimatele se
vor înghiţi fără a fi supte sau mestecate. Pentru prevenirea atacurilor anginoase şi
insuficienţei cardiace moderate se vor administra 2-4 comprimate a 5 mg la 4-6 ore.
Pentru tratamentul insuficienţei cardiace refractare şi a angorului instabil cu atacuri
anginoase repetate se vor administra zilnic 4-8 comprimate a 10 mg respectiv 4-12
comprimate a 20 mg în funcţie de gravitatea cazului.
Formă de prezentare: Isosorbide dinitrat 5 mg: cutii cu 30 comprimate. Isosorbide dinitrat
10 mg: cutii cu 60 comprimate.

Producător: EIPICO
ISOVIST 240, 300
iotrolanum
Acţiune terapeutică: Produs radiologic de contrast.
Indicaţii: Investigarea spaţiului subarahnoidian (radiculografie, mielografie lombară cu
trecere toracică, mielografie toracică, ventriculografie). Pentru aprecierea circulaţiei l.c.r. în
special în hidrocefalie, cu ajutorul computertomografiei. Cisternografie prin utilizarea
tomografiei computerizate. Punerea în evidenţă a altor cavităţi ale corpului, limfografie
indirectă, de asemenea în examenul esofag-stomac-intestin pe cale orală (Isovist - 300).
Compoziţie: 240 soluţie pentru instilaţie: 1 ml conţine 0,513 g iotrolan (coresp. 240 mg
iod/ml) în soluţie apoasă. 300 soluţie pentru instilaţie: 1 ml conţine 0,641 g iotrolan
(coresp. 300 mg iod/ml) în soluţie apoasă.
Contraindicaţii: Hipertiroidie manifestă. Pentru bolnavii cu afecţiuni convulsive cerebrale,
evidenţierea spaţiului subarahnoidian se permite doar în cazuri excepţionale. Atenţie la
gravide, în hipertiroidie latentă şi guşă polinodulară, ca şi la hipersensibilitate faţă de
mediile de contrast ce conţin iod.
Reacţii adverse: După injectarea în lichidul cefalorahidian apare o oarecare creştere a
numărului de celule la fel ca şi după aplicarea la acest nivel a altor substanţe de contrast
radiologic. Nu s-au observat până în prezent arahnoidite. Cele mai frevente reacţii
subiective sunt cefaleea, greaţa şi vărsăturile, care aşa cum arată experienţa, nu apar mai
des decât în urma unei puncţii rahidiene. Reacţii secundare minime sunt reprezentate de
dureri sau de intensificarea unor dureri pre-existente de spate, ceafă sau extremităţi,
rareori modificări EEG, foarte scurte şi nespecifice. Au fost observate unele cazuri
singulare de uşoară contractură musculară sau parestezie la 2 - 6 ore de la injectare. Sunt
posibile reacţii de hipersensibilitate (atenţie în special la predispoziţia alergică) mergând
până la şoc, în cazuri rare ca o reacţie întârziată.
Interacţiuni: Neurolepticele şi substanţele care coboară pragul de convulsie nu se vor
administra concomitent cu Isovist. Administrarea preparatelor respective va fi oprită cu 48
ore înainte de examen. Atenţie la pragul de reacţie, eventual mai redus la alcoolici şi la
consumatorii de droguri. Diagnosticul tiroidian cu radioizotopi este modificat pe o perioadă
de 2-6 săptămâni. Recomandări: O tulburare de echilibru hidroelectrolitic trebuie în
prealabil corectată. În afară de acesta nu se va reduce în nici un caz aportul de lichide.
Dozaj: Vezi indicaţiile din publicaţiile de specialitate.
Formă de prezentare: Soluţie 240 pentru instilaţie: 1 flacon de 10 ml. Soluţie 300 pentru
instilaţie: 1 flacon de 10 ml.

Producător: Schering AG
ISTEROPAC E.R.
iodamidum
Prezentare farmaceutică: Fiole a 10 ml conţinând iodamidă 4,1 g (soluţie 41%) (cutie cu
5 buc.).
Acţiune terapeutică şi Indicaţii: Produs organoiodat de contrast, indicat pentru
histerosalpingografie.
Mod de administrare: Introducere intrauterină sub presiune moderată, obişnuit 5 -10 ml
(3 ml în caz de uter infantil); administrarea se face la cel puţin 10 zile de la terminarea
menstruaţiei.
Reacţii adverse: Sunt posibile reacţii de intoleranţă sau alergie - sudoraţie, urticarie,
eritem, prurit, artralgii, dispnee, colaps cardio-vascular - mai frecvente la bolnavele
alergice; foarte rar frisoane, febră, greaţă, vomă, dureri abdominale.
Contraindicaţii: Sarcină, inflamaţii pelviene acute sau acutizate, alergie sau intoleranţă la
iodamidă; prudenţă extremă sau se evită la cei cu alergie sau intoleranţă la iod sau la alte
produse organoiodate de contrast; nu se administrează în timpul menstruaţiei,
premenstrual şi cel puţin 30 de zile după chiuretajul uterin. Modifică rezultatele la testele
funcţiei tiroidiene (la nevoie, acestea se efectuaează în prealabil).

Producător: Bracco
IXEL
milnaciprani hydrochloridum
Prezentare farmaceutică: Gelulă a 50 mg (roşu şi argintiu): Cutii a 56 gelule prinse în folii
termoformate (PVC/ALU). Gelulă a 25 mg (roşu): Cutii a 56 gelule prinse în folii
termoformate (PVC/ALU).
Compoziţie:
Gelulă a 50 mg gelulă cutie
Milnacipran clorhidrat 50 mg 2,8 mg
Excipienţi: fosfat acid de calciu, carmeloză calcică, povindon K30, silice coloidală anhidră,
stearat de magneziu, talc. Învelişul gelulei: dioxid de titan, oxid feros, oxid feric, gelatină,
Calibrare: nr. 3.
Gelulă a 25 mg gelulă cutie
Milnacipran clorhidrat 25 mg 1,4 mg
Excipienţi: fosfat acid de calciu, carmeloză calcică, povindon K30, silice coloidală anhidră,
stearat de magneziu, talc. Învelişul gelulei: dioxid de titan, oxid feros, oxid feric, gelatină,
Calibrare: nr. 4.
Indicaţii: Tratamentul episoadelor depresive majore (caracteristice) ale adultului.
Posologie şi mod de administrare: Adulţi: Doza recomandată este de 100 mg pe zi, repartizat în
două doze de 50 mg. 1 gelulă dimineaţa şi o gelulă seara; a se administra de preferinţă în timpul
meselor. În acest caz, să se utilizeze gelule de 50 mg. Bătrâni: O adaptare a posologiei nu este
necesară atât timp cât funcţia renală este normală (vezi "Farmacocinetică"). Insuficienţă renală: O
adaptare a posologiei este necesară. Se recomandă reducerea posologiei la 50 sau 25 mg în funcţie
de gradul de alterare al funcţiei renale (vezi "Farmacocinetică") În acest caz să se utilizeze gelule de
25 mg. Este recomandată următoarea adaptare posologică:
Clearance creatinină ml/min Posologie/ 24 h
Cl cr >=60 50 mg x 2
60 > Cl cr >=30 25 mg x 2
30 > Cl cr >=10 25 mg
Durata tratamentului: Tratamentul cu antidepresive este simptomatic. Tratamentul unui
episod este de mai multe luni (în mod obişnuit de ordinul a 6 luni) cu scopul de a preveni
riscurile de recidivă a episodului depresiv. Tratamentele psihitrope asociate: Asocierea cu
un tratament sedativ sau anxiolitic poate fi utilă la începutul tratamentului, cu scopul de a
acoperi revenirea sau agravarea manifestărilor de angoasă. Cu toate acestea, anxioliticele
nu se recomandă obligatoriu pentru ridicarea inhibiţiei.
Contraindicaţii: Absolute: Hipersensibilitate cunoscută la milnacipran. Copii mai mici de
15 ani, în absenţa datelor clinice. IMAO neselective. IMAO selectiv B şi sumatriptan (vezi
"Interacţiuni"). Relative: Adrenalină şi noradrenalină pe cale parenterală, clonidină şi
derivaţi, digoxina. IMAO selective A (vezi "Interacţiuni"). În caz de obstacol la evacuarea
vezicală (în principal hipertrofie prostatică). Gravide sau femei care alăptează (vezi
"Sarcina şi Alăptarea"). Prevenţii: Deoarece în cazul tratamentului cu antidepresive, riscul
sinuciderii pacienţilor deprimaţi persistă la începtul tratamentului, creşterea inhibiţiei
psihomotrice ar putea să preceadă acţiunea antidepresivă dată de medicament.
Administrarea milnacipranului pacienţilor trataţi cu cardiotonice necesită o supraveghere
specială (vezi "Interacţiuni").
Precauţii: Insomnia sau nervozitatea la începutul tratamentului pot să justifice un
tratament simptimatic tranzitoriu. În caz de schimbare maniacă netă, tratamentul cu
milnacipran va fi întrerupt şi adeseori se prescrie un sedativ neuroleptic. Nu a fost pusă în
evidenţă nici o interacţiune cu alcoolul, însă ca la toate medicamentele psihotrope
consumarea lui nu se recomandă. Milnacipranul trebuie să fie utilizat cu prudenţă în
următoarele cazuri: insuficienţă renale: având în vedere prelungirea duratei de eliminare
posologia va trebui eventual redusă (vezi "Posologie şi Mod de administrare"); la pacienţi
care prezintă un obstacol la evacuarea vezicală (în principal hipertrofia prostatică) având
în vedere componenta noradrenalinică şi a modului său de acţiune (supravegherea
apariţiei tulburărilor micţionale); la pacienţii hipertensivi sau cu afecţiuni cardiace: se
recomandă să se intensifice supravegherea clinică, milnacipran fiind susceptibil de uşoara
creştere a frecvenţei bolilor cardiace la unii pacienţi.
Interacţiuni: Asocieri contraindicate: IMAO neselectiv (iproniazidă): riscă apariţia unui
sindrom serotoninergic*. A se respecta o amânare de două săptămâni între întreruperea
IMAO şi începutul tratamentului cu milnacipran şi de mai puţin de o săptămână între
întreruperea tratamentului cu milnacipran şi începutul tratamentului cu IMAO. IMAO
secretiv B (selegilin): riscă apariţia unei hipertensiuni paroxistice. A se respecta o pauză
(amânare) de două săptămâni între întreruperea de IMAO-B şi debutul tratamentului cu
milnacipran şi mai puţin de o săptămână între întreruperea milnacipranului şi începutul
tratamentului cu IMAO-B. Sumatriptan: prin extrapolare cu inhibitorii selectivi ai legării
serotininei: riscă apariţia unei hipertensiuni arteriale, vaso-constricţia arterelor coronariene
prin adiţia efectelor serotoninergice. A se respecta o pauză de o săptămână între
întreruperea milnacipran şi instaurarea tratamentului cu sumatriptan. Asocieri
nerecomandate: Adrenalină, noradrenalină (simpatomimetice alfa şi beta); în acest caz are
loc o acţiune sistemică pe cale parenterală: hipertensiune paroxistică cu posibilitatea
tulburărilor de ritm (inhibiţia intrării adrenalinei sau noradrenalinei în fibra simpatică).
Clonidină şi derivaţi: inhibiţia efectului antihipertensiv de către clonidină (antaginosm la
nivelul receptorilor adrenergici). Digoxină: risc de potenţare a efectelor hemodinamice, în
special pe cale parenterală. IMAO selectivi A (moclobemid, toloxaton): riscul apariţiei unui
sindrom serotoninergic. Dacă asocierea nu poate fi evitată, supravegherea clinică trebuie
să fie foarte riguroasă. Să se înceapă asocierea posologiilor minimale recomandate.
Asocieri care necesită precauţii în întrebuinţare: Adrenalină, noradrenalină
(simpatomimetice alfa şi beta): în cazul unei acţiuni hemostatice prin injecţie subcutanată
sau gingivală: hipertensiune paroxistică cu posibilitatea de tulburări de ritm (inhibiţie la
intrarea adrenalinei sau noradrenalinei în fibra simpatică). A se limita raportul, de exemplu
mai puţin de 0,1 mg de adrenalină în 10 minute sau de 0,3 mg într-o oră, la adult. Litiu:
riscul apariţiei unui sindrom serotoninergic. Supraveghere clinică regulată.
Sarcină şi alăptare: Studiile efectuate pe animal au pus în evidenţă o uşoară trecere a
produsului la fetus şi în laptele matern. În absenţa efectului teratogen la animal, la om nu
se aşteaptă apariţia unor malformaţii. Se ştie că substanţele responsabile de malformaţii la
om au relevat în cursul studiilor efectuate efecte teratogene la animal. Până în prezent nu
există date pertinente referitoare la malformaţii sau la un efect fetotoxic al milnacipranului
atunci când a fost administrat în timpul sarcinii dar ca măsură de precauţie, este de
preferat să nu se utilizeze milnacipran în timpul sarcinii. Având în vedere o uşoară trecere
a milnacipranului în laptele matern, nu se recomandă alăptarea.
Conducerea şi utilizarea maşinii: Cu toate că nu s-a observat la voluntarii sănătoşi
alterarea funcţiilor congnitive sau psihomotorii, acest medicament poate să reducă
facultăţile mentale şi fizice necesare executării unor manevre periculoase (dificile) precum
manipularea aparatelor sau conducerea vehiculelor cu motor.
Efecte nedorite: Efectele nedorite observate în timpul tratamentului cu milnacipran au fost
semnalate, mai ales, în timpul primei, apoi în primele două săptămâni ale tratamentului şi
s-au estompat cu timpul, paralel cu amelioarea episoadelor depresive. Ele sunt, în
general, benigne şi nu conduc, decât uneori, la întreruperea tratamentului. Experimentele
nedorite cele mai obişnuite referitoare la monoterapie sau la tratament asociat cu alte
psihotrope cât şi testele clinice relevă că aceste evenimente, care apar de foarte puţine ori
la pacienţii trataţi cu placebo sunt: vertij, transpiraţie abudentă, anxietate, bufeuri şi disurie.
Evenimentele nedorite cele mai puţin obişnuite sunt: greţuri, vomismente, uscăciunea
gurii, constipaţie, tremurături şi palpitaţii. În mod excepţional pot fi observate: un sindrom
serotoninergic, în asociaţii (vezi "Interacţiuni"); o creştere moderată a transaminazelor fără
semne clinice. Pe de altă parte, unele efecte nedorite sunt legate de însăşi natura bolii
depresive: creşterea inhibiţiei psihomotorii, cu riscul suicidului; schimbarea umorului cu
apariţia episoadelor maniace; reactivarea unui delir la subiecţii psihotici; manifestări
paroxistice ale angoasei (pentru antidepresivi psihostimulanţi).
Supradozare: Câteva cazuri de supradozare au fost observate în timpul tratamentului cu
milnacipran; niciodată nu au dus la decesul pacientului. La dozele ridicate, efectul vomitiv
poate să limiteze considerabil riscul supradozării. La doza de 200 mg, au fost observate
foarte frecvent (>10%): greţuri, transpiraţie abundentă şi constipaţie. La doza de 800 mg
până la 1 g şi în monoterapie, principalele simptome observate sunt: vomismente, tulburări
respiratorii şi tahicardie. La o doză masivă (1,9 până la 2,8 g) în asociere cu alte
medicamente (în special benzodiazepan) se adaugă următoarele semne: somnolenţă,
hipercapnie (creşterea CO2 în plasma sanguină) şi tulburări de conştiinţă. Nu s-au
constatat efcete de cardiotoxicitate. Tratament în caz de supradozare: Nu există nici un
antidot specific milnacipran. Tratamentul este simptomatic, cu lavaj gastric dacă este
posibil după ingestia orală. Supravegherea medicală trebuie să fie menţinută cel puţin 24
ore.
Farmacodinamică: Antidepresiv, inhibitor neselectiv pentru receptori monaminici (N:
sistem nervos central). Milnacipranul se leagă atât pe receptorul de serotonină (5-HT) cât
şi pe receptorul de noradrenalină (NA). În mod contrar celei mai mari părţi a
antidepresivelor triciclice, milancipranul nu are afinitate pentru receptorii colinergici
(muscarinici), alfa1-adrenergic sau histaminergic H1. De asemenea, milnacipranul nu are
afinităţi pentru receptorii dopaminergic D1 şi D2, benzodiazepinici şi opionici. La om: doza
terapeutică este acea concentraţie plasmatică care se situează, în mod constant, la un
nivel corespunzând unei inhibiţii de 50 până la 90% a legării noradrenalinei şi serotoninei
la receptorii lor corespunzători; efectele farmacologice observate asupra sistemelor
digestiv şi urinar par să fie legate de inhibiţia legării noradrenalinei exercitând astfel un
efect antagonist asupra acetilcolinei (efect anticolenergic indirect); milnacipranul nu induce
modificări în repolarizare sau în conducţia cardiacă. El nu modifică testele cognitive şi are
un efect sedativ redus; tulburările de somn sunt ameliorate la pacienţii deprimaţi trataţi cu
milnacipran. Perioadele de latenţă ale adormirii sunt diminuate astffel încât numărul de
deşteptări nocturne şi perioadele de latenţă ale apariţiei în somnul paradoxal sunt
crescute. Durata totală a somnului este crescută.
Farmacocinetică: Absorbţie: Milancipranul este bine absorbit după administrarea orală.
Biodisponibilitatea este de 85%. Ea nu este modificată de alimentaţii. Plicul concentraţiei
plasmtice (C max.) este atins în circa 2 ore (T max.) după administrare. Este de 120 mg/ml
după administrarea unei prize unice de 50 mg. Concentraţiile cresc proproţional cu doza
până la 200 mg pe priză. După prize repetate, starea de echilibru este atinsă în 2-3 zile cu
o creştere a concentraţiei de 70-100% în raport cu o priză unică (Cmax = 216 g/ml.)
Variabilitatea interindividuală este redusă. Distribuţie: Procentul care se leagă pe
proteinele plasmatice este redus (13%) şi nesaturat. Volumul de distribuţie al
milnacipranului este de circa 5 l/kg corp cu un clearance total de 40 l/h. Clearance-urile
renale şi nerenale sunt echivalente. Biotransformare: Metabolismul milnacipranului se
limitează în esenţă, la o glucuronoconjugare. NU este un metabolit activ. Eliminare: Timpul
de înjumătăţire al eliminării plasmatice este de circa 8 ore. În esenţă, eliminarea se face
pe cale urinară (90% din doza administrată) cu o secreţie tubulară a produsului
neschimbată. După prizele repetate, milnacipranul este total eliminat la două - trei zile
după întreruperea tratamentului. Populaţie cu risc: Pacienţi cu: insuficienţă hepatică:
Insuficienţa hepatică nu antrenează modificări semnificative ale parametrilor
farmacocinetici ai milnacipranului; insuficienţă renală: În cazul insuficienţei renale
eliminarea milnacipranului este încetinită proporţional cu gradul de alterare a funcţiei
renale (vezi. "Posologie şi Mod de administrare"). Pacienţi peste 65 ani: parametrii
farmacocinetici ai milnacipranului nu prezintă modificări semnificative la subiecţii în vârstă.
Este indicat să se ţină seama de alterarea fiziologică a funcţiei renale (vezi "Posologie şi
Mod de administrare").
Asigurare preclinică: În administrarea repetată, ficatul a apărut ca fiind organul ţintă la
toate speciile animale studiate. Primele efecte observate apăreau la doze foarte ridicate,
circa de 10 ori doza terapeutică umană şi sunt reversibile.
Sindromul serotoninergic: Unele supradozări sau unele medicamente (litiu) pot induce un sindrom serotoninergic justificând întreruperea
imediată a tratamentului. Sindromul serotoninergic se manifestă prin apariţia (eventual brutală), simultană sau secvenţială, a unui
ansamblu de simptome care pot să necesite spitalizarea, ajungând până la deces. Aceste simptome pot fi de ordin: psihic (agitaţie,
confuzie, hipomanie, eventual comă); motor (tremurături, hipereflexie, rigiditate, hiperactivitate, contracţii musculare); vegetativ (hipo-
sau hipertensiune, tahicardie, frisoane, hipertermie, transpiraţii); digestiv (diaree). Respectarea strictă a dozelor preconizate constituie
un factor esenţial în prevenirea apariţiei acestui sindrom.

Producător: Pierre Fabre

JECOLAN
combinaţii

Prezentare farmaceutică: Unguent (pomadă) conţinând oleum jecoris 40 g, lanolină 17 g,

vaselină până la 100 g (tub cu 25 g).
Acţiune terapeutică: Emolient şi protector al pielii: prin conţinutul în vitaminele A şi D
acţionează trofic.
Indicaţii: Dermite uscate, plăgi atone, ulcere varicoase, arsuri de gradul I, degerături.
Mod de administrare: În aplicare locală, de 1-2 ori/zi.
Contraindicaţii: Leziuni zemuinde, leziuni infectate (Atenţie! nu are proprietăţi
antiseptice).

Producător: Antibiotice-Iaşi
JECOZINC
combinaţii
Prezentare farmaceutică: Unguent (pastă) conţinând oleum jecoris 12 g, oxid de zinc 38
g, talc 4 g, lanolină 12 g, vaselină până la 100 g (tub cu 25 g).
Acţiune terapeutică: Aceleaşi ca pentru Jecolan, dar este mai puţin congestiv.
Indicaţii: Dermite uscate congestive, arsuri de gradul I.
Mod de administrare: În aplicare locală, de 1-2 ori/zi.
Contraindicaţii: Leziuni zemuinde, leziuni infectate (Atenţie! nu are proprietăţi
antiseptice); nu se aplică pe pielea piloasă.

Producător: Antibiotice-Iaşi
JECTOFER
iron sorbitex
Prezentare farmaceutică: Fiole a 2 ml conţinând 100 mg fier elementar/ml, sub formă de
complex de fier (III) (ambalaje cu 10 fiole).
Acţiune terapeutică: Antianemic, activ în terapia parenterală a anemiilor feriprive.
Indicaţii: În anemiile feriprive prin deficit de fier, deficit determinat de diferite cauze, ca
epuizarea rezervelor de fier prin hemoragii intestinale cronice, sau în graviditate avansată,
la bolnavii cu steatoree idiopatică sau cu disfuncţii în absorbţia intestinală.
Mod de administrare: După aviz medical. Se administrează parenteral la pacienţii la care
tipul de anemie a fost stabilit (şi numai în cazurile la care produsele pe bază de fier nu se
pot administra sub formă orală). Doze uzuale: la adulţi cu o greutate medie de 70 kg se
administrează o doză unică de 100 mg/24 de ore (1,5 mg fier/kg corp).
Reacţii adverse: Produs bine tolerat. Fenomene secundare nu se specifică.
Contraindicaţii: Insuficienţă hepatică şi renală gravă, anemii neferiprive, sensibilitatea la
compuşii de fier, deficienţe în acid folic, anemie hipoplastică, hemosideroză,
hemocromatoză, infecţii ale traiectului genito-urinar. Nu se administrează ca profilactic.

Producător: Eczacibasi Ilac

JUMEX, comprimate 5 mg
selegilinum
Indicaţii: Baza patologică a bolii Parkinson este reducerea numărului neuronilor
dopaminergici din substanţa nigrostriată. Ca inhibitor al MAOB, Jumex creşte nivelul
dopaminei şi administrat în combinaţie cu levodopa, asigură o concentraţie crescută de
dopamină, în regiunea nigrostriată. Potenţează efectele levodopa, permiţând reducerea
dozei de levodopa administrată; scurtează latenţa şi prelungeşte durata de acţiune a
levodopa; deoarece nu inhibă metabolismul altor monoamine, administrarea sa nu implică
riscul unor reacţii hipertensive (aşa-numitul "cheese"-efect). Boala Alzheimer şi demenţa
de tip Alzheimer a vârstnicilor (SDAT): sunt procese idiopatice degenerative, în care joacă
un rol important atît scăderea activităţii sistemului colinergic, cât şi creşterea activităţii
sistemelor MAO corticale şi subcorticale. Tot mai multe argumente sprijină ipoteza că
sistemul catecolaminergic joacă un rol fundamental în reglarea proceselor cognitive.
Nivelul dopaminei creşte cu inhibiţia MAO şi, sub efectul dopaminei, performanţa cognitivă
se îmbunătăţeşte, sau este încetinită deteriorarea funcţiilor cognitive. Jumex este bine
absorbit şi rapid metabolizat după administrarea orală. Deoarece inhibă MAOB ireversibil,
eficacitatea clinică este independentă de timpul de înjumătăţire şi poate fi administrat într-
o doză unică zilnică. Administrarea sa ca monoterapie în stadiile precoce ale
parkinsonismului întârzie semnificativ introducerea tratamentului cu levodopa, poate
preveni apariţia perioadelor “on-off” şi permite menţinerea capacităţii de muncă parţiale
sau totale a pacientului. Administrat împreună cu levodopa, Jumex are efect adjuvant,
potenţează şi prelungeşte efectul acesteia, permiţând astfel reducerea dozei de levodopa.
În cazuri severe ale sindromului Parkinson, administrarea sa poate da rezultate bune. În
boala Alzheimer şi demenţa de tip Alzheimer de severitate uşoară şi moderată, se
recomandă administrarea de Jumex în monoterapie. Creşterea nivelului de dopamină
permite îmbunătăţirea intelectului, memoriei, capacităţii de învăţare, activităţii motorii şi
instrumentale şi abilităţii de socializare.
Contraindicaţii: Sindroame extrapiramidale ce nu sunt însoţite de deficienţă de dopamină
(tremor esenţial, coree Huntington); hipersensibilitate la selegilină.
Mod de administrare, posologie: Doza şi durata tratamentului trebuie stabilite de către
medic. În boala Parkinson doza iniţială zilnică este de 5 -10 mg (1-2 comprimate)
dimineaţa, eventual în doze repartizate dimineaţa şi după-amiaza. În cursul tratamentului,
doza poate fi redusă la jumătate. În cazul tratamentului combinat, doza iniţială de
levodopa poate fi, în general, redusă. Nu influenţează efectul altor medicamente
antiparkinsoniene. În boala Alzheimer şi SDAT, doza zilnică iniţială este de 5 mg (1
comprimat) dimineaţa, şi poate fi crescută la 10 mg zilnic în urma evaluării efectului
terapeutic.
Efecte adverse: Ca monoterapie este, în general, bine tolerat. Rareori pot apărea:
uscăciunea gurii, tulburări moderate ale somnului. Au fost descrise câteodată efecte
adverse oftalmologice (vedere înceţoşată); medicul curant trebuie informat în acest caz.
Interacţiuni medicamentoase: În timpul tratamentului cu Jumex, trebuie evitată
administrarea simpatomimeticelor indirecte, datorită riscului de hipertensiune.
Administrarea concomitentă cu inhibitorii de MAOA poate cauza hipotensiune severă. Nu
se va administra concomitent cu fluoxetină (Fluctine, Prozac), deoarece se pot dezvolta
simptome ca: agitaţie, hipertensiune, ataxie şi psihoză maniacală. Datorită timpului de
înjumătăţire lung al fluoxetinei, trebuie să treacă un interval de cel puţin 5 săptămâni de la
întreruperea tratamentului cu fluoxetină până la iniţierea terapiei cu Jumex. Tratamentul cu
fluoxetină poate fi început la 14 zile după întreruperea tratamentului cu Jumex. Efectul
Jumex-ului este potenţat de levodopa. Administrarea concomitentă a inhibitorului selectiv
al MAOB, selegilinei şi petidinei nu este recomandată. Atenţie ! O atenţie sporită trebuie
acordată când sunt prezente boli asociate: ulcer gastric şi duodenal, hipertensiune
oscilantă, aritmii, angină pectorală severă sau psihoză. Când tratamentul cu levodopa este
suplimentat cu Jumex, datorită efectelor adverse cunoscute, se recomandă control
medical strict (la medicul specialist). După reducerea dozei, pacientul trebuie controlat la
interval de cel puţin 3 luni. După administrarea unei doze mai mari de 20 mg, posibilitatea
apariţiei reacţiilor hipertensive creşte, în special, în cazul consumării alimentelor bogate în
tiramină (brânzeturi, vin roşu, ficat de pasăre etc.). Poate cauza tulburări gastrointestinale
la pacienţii suferinzi de intoleranţă la lactoză, datorită conţinutului de lactoză al
comprimatului. A nu se lăsa la îndemâna copiilor.
Formă de prezentare: Cutie cu 50 comprimate.

Producător: Chinoin
KALINOR
potassium
Compoziţie: Soluţia preparată conţine ca substanţe active: 40,0 mmoli ioni de potasiu,
min 13,3 ioni citrat. O tabletă efervescentă conţine 2,17 g potasiu hidratat (40 mmoli de
potasiu şi 13,3 mmoli ioni citrat), 2 g bicarbonat de potasiu şi 2,057 g acid citric. Excipienţi
(macrogol 6000, zaharină, zaharoză şi sirop de glucoză, substanţe aromatice).
Mod de administrare: După sfatul medicului sau 1-3 tablete efervescente/zi (în funcţie de
deficitul balanţei de potasiu, în general fiind suficienţi 50-100 mmoli potasiu/zi). Doza
maximă este de 100-150 mmoli/zi-3 tablete/zi. Doza unică maximă este de 40 mmoli K+-1
tabletă. Deficitul de potasiu se va recupera lent în zile sau săptămâni de tratament.
Tabletele se dizolvă într-un pahar (100 -200 ml) cu apă sau suc de fructe ce se bea în 10-
15 min, în timpul meselor. Doza zilnică de 2 sau mai multe tablete efervescente se va lua
fracţionat în cursul unei zile.
Indicaţii: Hipopotasemii simptomatice - scăderea K+ sub 3,5 mmoli/l acidoză metabolică,
tulburări neuro-musculare, aritmii cardiace şi prevenirea hipopotasemiei din cetoacidoză
diabetică, hipopotasemia din cursul terapiei cu digitală.
Contraindicaţii: Hiperpotasemii prin deshidratări, insuficienţă renală avansată, boala
Addison, paralizie periodică primitivă hiperpotasemică (sindrom Gamstorp).
Interacţiuni medicamentoase: Creşterea potasemiei scade efectul glicozidelor digitalice,
iar scăderea potasemiei întăreşte efectul lor aritmogen. Interferează cu metabolismul
aldosteronului, al diureticelor antialdosteronice (Spironolactona) ca şi al inhibitorilor
enzimei de conversie (Captopril) şi antiinflamatoarele nesteroidiene şi analgezicele
periferice scad eliminarea renală de potasiu.
Efecte secundare: Poate provoca tulburări digestive, greaţă, vomă, şi rar, balonări,
pirozis, dureri abdominale şi diaree. Foarte rar poate da manifestări alergice de tipul
pruritului şi edemului feţei la persoane predispuse alergiilor (de exemplu bolnavi cu febra
fânului, alergii la praf de casă în antecedente). Dacă apar aceste semne trebuie întrerupt
tratamentul.
Posologie şi mod de administrare: Dacă nu este prescris altfel, doza este de 1-3
comprimate efervescente pe zi. Dozarea se orientează după deficitul de potasiu, în
general fiind suficiente 50-100 mmoli/zi. Doza maximă este de 100-150 mmoli/zi. Doza pe
administrare nu trebuie să depăşească 40 mmoli potasiu, respectiv 1 tabletă Kalinor. Se
dizolvă 1 tabletă într-un pahar cu apă şi eventual se amestecă, după gust, cu suc de fructe
şi se bea treptat în 10-15 minute. Administrarea în timpul mesei măreşte tolerabilitatea.
Doza zilnică de 2 sau mai multe tablete trebuie distribuită pe tot timpul zilei. Durata
folosirii: Atât timp cât persistă deficienţa de potasiu, se impune o administrare continuă de
Kalinor. În alte cazuri sunt suficiente zile sau săptămâni până la compensarea deficitului.
Proprietăţi: Potasiul este un mineral necesar mai ales funcţiilor nervilor şi muşchilor. În
cazul în care se pierde mai mult potasiu, datorită bolilor tubului digestiv sau rinichilor sau
datorită altor medicamente, decât se introduce prin alimentaţie, apare un deficit de
potasiu. Acest deficit se va observa prin slăbiciune musculară, constipaţie, tulburări în
activitatea inimii, stare depresivă. Pentru tratarea deficitului de potasiu medicul recomandă
Kalinor, care are ca rezultat normalizarea cantităţii de potasiu. Kalinor tablete eferveşcente
se dizolvă repede în apă. În soluţia ce rezultă există substanţa activă citrat de potasiu într-
o formă bine tolerabilă şi imediat disponibilă.
Precauţii: A se închide tubul după extragerea tabletei. La bolnavii diabetici se va ţine cont
că o tabletă de Kalinor conţine 1,42 g zahăr. Acest preparat conţine clorură de potasiu.
Atenţie! A nu se folosi după expirarea termenului de valabilitate! A se păstra în locuri
inaccesibile copiilor!
Formă de prezentare: 15 tablete efervescente (N1): 30 tablete efervescente.

Producător: Knoll A.G.

KALIUM-MAGNESIUM-ASPARAGINAT Berlin-Chemie
combinaţii
Compoziţie: 1 litru soluţie perfuzabilă conţine: acid DL- aspartic 15,160 g; hidroxid de
potasiu 3,900 g; oxid de magneziu 1,116 g; xylitol 16,700 g; K 58,4 mmol; Mg 27,7 mmol;
osmolaritate teoretică 310 mosm/ l; pH 6,0 - 7,4 ; valoare energetică 458 KJ/l; N total 1,56
g/ l.
Indicaţii: Insuficienţă cardiacă, angină de efort, angină pectorală, infarct miocardic,
intoxicaţii cu glicozide cardiotonice, îmbunătăţirea toleranţei la glicozide, aritmii cardiace.
Tratamentul preoperator şi postoperator în chirurgia cardiacă, resuscitare după stop
cardiac, degenerescenţa cardiacă senilă.
Contraindicaţii: Insuficienţă renală severă, hiperpotasemie, hipermagneziemie, bloc A-V,
miastenia gravis. Atenţie: Se impun precauţii la bolnavii cu insuficienţă hepatică avansată,
acidoză metabolică şi când există riscul formării edemelor.
Efecte adverse: Nu s-au observat efecte adverse la respectarea vitezei de perfuzare
recomandat. La mărirea vitezei de perfuzare pot apărea simptomele hiperpotasemiei şi
hipermagneziemiei. Administrarea i.v. a Kalium-Magnesium-Asparaginat Berlin-Chemie se
va face lent deoarece în caz contrar pot apărea senzaţii de căldură în regiunea extremităţii
cefalice şi local iritarea peretelui venos. Nu s-au observat efecte secundare toxice.
Interacţiuni: Administrarea concomitentă de diuretice care economisesc K pot conduce la
apariţia hiperpotasemiei şi a hipermagneziemiei.
Mod de administrare: Doza se va individualiza funcţie de starea pacientului şi de
patologia aferentă. Dacă medicul nu prescrie altfel, se recomandă 1-2 perfuzii a 300 ml pe
zi. Viteza de perfuzare: 20-25 pic/min. Se vor administra 300 ml/ zi Kalium-Magnesium-
Asparaginat Berlin-Chemie, o săptămână înainte şi după operaţiile pe cord. Când se
impune o perfuzare continuă se vor administra 50 ml Kalium-Magnesium-Asparaginat
Berlin-Chemie în 500 ml soluţie de glucoză 10% pe zi. În urgenţe (şoc, stop cardiac) se
administrează i.v. 20 ml Kalium-Magnesium-Asparaginat Berlin-Chemie diluat în 20 ml
soluţie glucoză 10% pe zi. Perfuzarea se va continua timp de câteva zile până la dispariţia
sau reducerea simptomelor de tipul aritmiilor cardiace. Atenţie: Se vor administra numai
soluţiile limpezi. În cazul apariţiei unei opalescenţe la combinarea în acelaşi flacon cu alte
soluţii injectabile, administrarea este contraindicată.
Formă de prezentare: Flacon de sticlă de 500 ml soluţie perfuzabilă. Valabilitate: 24 luni.

Producător: Berlin-Chemie Menarini Group

KANAMICINĂ
kanamicinum
Prezentare farmaceutică: Flacoane conţinând sulfat în cantitate echivalentă cu 1 g sau
0,5 g kanamicină bază, sub formă de pulbere pentru prepararea de soluţie injectabilă.
Acţiune terapeutică: Antibiotic aminoglicozidic, bactericid îndeosebi faţă de bacilii
gramnegativi; sunt sensibile parte dintre tulpinile de E. coli, Enterobacter, Klebsiella,
Proteus, Serratia şi M. tuberculosis; sinergism cu penicilinele şi cefalosporinele.
Indicaţii: Infecţii grave cu bacili gramnegativi sensibili la kanamicină, dar rezistenţi la alte
antibiotice mai puţin toxice: pielonefrite, pneumonii nosocomiale cu colibacili, Proteus
mirabilis (se asociază ampicilină), Klebsiella (se asociază o cefalosporină), meningite cu
bacili gramnegativi sensibili, infecţii la bolnavi leucopenici, arsuri infectate; tuberculoză cu
germeni rezistenţi la tuberculostaticele uzuale.
Mod de administrare: Intramuscular, la adulţi 15 mg/kg corp şi zi (fracţionat la intervale
de 12 sau 8 ore), fără a depăşi 1,5 g/zi şi 15 g doză totală; la copii 15 mg/kg corp şi zi, la
sugari 7,5 mg/kg corp şi zi. În prezenţa insuficienţei renale intervalele între doze se
măresc după formula: interval (ore) = creatininemie (mg/100 ml) x 9.
Reacţii adverse: Lezarea nervului acustic cu surditate (prin supradozare sau la
idiosincrazici). Lezarea rinichiului (prin supradozare, mai ales în prezenţa afecţiunilor
renale) cu albuminurie, cilindrurie, accentuarea insuficienţei renale, creşterea azotemiei;
rareori erupţii cutanate, greaţă, vomă, cefalee, parastezii; uneori durere la locul injectării.
Instilarea intraperitoneală la bolnavii care se găsesc sub efectul anestezicelor generale şi
curarizantelor poate provoca paralizie musculară cu oprirea respiraţiei.
Contraindicaţii: Alergie specifică, preexistenţa de leziuni vestibulare şi cohleare, sarcină,
perioada de alăptare; prudenţă sau se evită în insuficienţa renală şi în insuficienţa
cardiacă gravă (eliminarea redusă); prudenţă la bătrâni; se întrerupe în cazul în care apar
ameţeli şi ţiuituri în urechi. Nu se foloseşte în infecţiile uşoare sau cu germeni sensibili la
alte antibiotice, mai puţin toxice. Nu se asociază cu alte medicamente oto- şi nefrotoxice
(alte aminoglicozide, cefalotină, cefaloridină) şi cu diuretice cu acţiune intensă (furosemid,
acid etacrinic); nu se introduce în peritoneu în timpul intervenţiilor chirurgicale la bolnavi
care au primit curarizante. Examenul audiometric, controlul funcţiei renale sunt obligatorii.

Producător: Panpharma
KANAMICINĂ SULFAT H, unguent oftalmic
kanamicinum
Compoziţie:
Sulfat de kanamicină (corespunzător la 0,3 - 0,4 g 0,5 g
bază)
Hidrocortizon alcool 1,0 g
Lanolină anhidră 4,0 g
Vaselină albă 84,5 g
Ulei de parafină 10,0 g

Acţiune farmacoterapeutică: Kanamicina, antibiotic din grupa aminoglicozidelor, are un

larg spectru de acţiune. Hidrocortizonul este glucocorticoid cu acţiune antiinflamatoare şi
antialergică. Prin asocierea kanamicinei cu hidrocortizon este înlăturat pericolul mascării
unei eventuale infecţii microbiene, după cum se întâmplă în cazul folosirii unguentelor
oftalmice care conţin numai hidrocortizon. În componenţa unguentului oftalmic, atât
kanamicina cât şi hidrocortizonul alcool, acţionează strict local, fără efecte sistemice. În
aplicarea locală la nivelul ochiului, hidrocortizonul determină dispariţia rapidă a durerii şi a
fotofobiei, mai ales la leziunile corneene. Substanţa înlătură şi alte aspecte ale procesului
inflamator ca hiperemia, infiltraţia celulară, vascularizaţia corneei şi proliferarea
fibroblastică (combătând-o pe aceasta din urmă, previne simblefaronul în arsurile oculare
termice şi chimice).
Indicaţii: Procese inflamatorii acute ale polului ocular anterior (în cele cronice unguentul
este mai puţin eficace); blefarite ulceroscuamoase şi ulcerocrustoase, conjunctivite
alergice, kerato-conjunctivite flictenulare, keratite superficiale nespecifice, keratite
traumatice, sclero-keratite, episclerite.
Contraindicaţii: Unguentul este contraindicat în afecţiunile tuberculoase şi fungice ale
ochiului, de asemenea, în supuraţiile acute ale acestuia. Alte contraindicaţii: anumite
infecţii virotice (herpes corneean, leziuni provocate de vaccină sau varicelă), ulcere
corneene simple sau supurate, glaucom, antecedente de hipersensibilitate la vreuna din
componentele unguentului.
Mod de administrare: La începutul tratamentului, în formele severe ale inflamaţiilor
oculare, se introduce în sacul conjunctival cu ajutorul spatulei, o cantitate mică de
unguent, repetând procedura la 1 oră în timpul zilei şi la 2 ore noaptea. De îndată ce
acuitatea fenomenelor inflamatorii se atenuează, se poate trece la 3-4 aplicaţii pe zi
(eventual sub pansament, care se menţine timp de 30 de minute).
Efecte secundare: Deşi toleranţa unguentului este în general bună, pot apărea fenomene
iritative sau de sensibilizare, necesitând întreruperea tratamentului. În cazul utilizării
prelungite, se poate înregistra (rar) formarea unei cataracte subcapsulare posterioare sau
creşterea presiunii intraoculare în unele cazuri.
Prezentare farmaceutică: Tuburi de 6 g.
Condiţii de păstrare: La adăpost de căldură şi umiditate.

Producător: Antibiotice-Iaşi
KARBOCISTEIN, capsule 375 mg
carbocysteinum
Prezentare farmaceutică: Capsule conţinând carbocisteină 375 mg (cutie cu 32 buc.).
Acţiune terapeutică: Mucolitic, favorizând expectoraţia. Produsul acţionează la nivelul
arborelui respirator, unde ameliorează vâscozitatea şi elasticitatea mucusului, ajută la
refacerea epiteliului bronşic, îmbunătăţeşte funcţionalitatea cililor bronşici şi antagonizează
kininele locale implicate în procesele inflamatorii bronşice.
Indicaţii: Afecţiuni ale căilor respiratorii însoţite de secreţie cu vâsco-zitate ridicată.
Mod de administrare: Adulţi, în afecţiuni acute: 2 capsule de 3 ori/zi, 8-10 zile; în
afecţiuni cronice: iniţial 2 capsule de 3 ori/zi şi apoi 2 capsule de 2 ori/zi.
Reacţii adverse: Pot apărea tulburări digestive: gastralgii, greaţă, diaree.
Contraindicaţii: Nu se cunosc.

Producător: Galenika
KARBOCISTEIN, sirop 125 mg/5 ml
carbocysteinum
Prezentare farmaceutică: Sirop conţinând carbocisteină 125 mg/5 ml (flacon a 200 ml).
Acţiune terapeutică, Indicaţii, Reacţii adverse: Aceleaşi ca pentru Karbocistein
(capsule).
Mod de administrare: Sugari şi copii sub 5 ani: 1 linguriţă de 1- 2 ori/zi. Copii mai mari de
5 ani: 1 linguriţă de 3 ori/zi, timp de 8-10 zile.
Contraindicaţii: Ulcer gastro-duodenal.

Producător: Galenika
KCl retard
kalii chloridum
Prezentare farmaceutică: Drajeuri retard conţinând clorură de potasiu 600 mg (cutie cu
40 buc.).
Acţiune terapeutică: Aport de potasiu. Potasiul este cationul principal al lichidului
intercelular. Intervine în procesele de creştere, participă la procesele de glicogenogeneză
şi sinteză a proteinelor, are rol în menţinerea echilibrului acido-bazic, este indispensabil
pentru funcţiile miocardului, produce contractarea muşchilor netezi şi striaţi, stimulează
sistemul nervos central. Pentru o bună absorbţie a potasiului în organism este important
să nu lipsească ionul Cl.
Indicaţii: În tulburări metabolice însoţite de hipopotasemie, diaree, acidoză diabetică,
tratament cu corticosteroizi, tulburări de ritm cardiac.
Mod de administrare: Per os, 3-4 drajeuri pe zi.
Reacţii adverse: Clorura de potasiu produce algii gastrice.
Contraindicaţii: Hiperpotasemie.

Producător: Zyma
KEFADIM
ceftazidinum
Descriere: Kefadim (ceftazidim, Lilly) este un antibiotic beta-lactamic semisintetic făcând
parte din grupul cefalosporinelor, cu spectru larg, condiţionat pentru administrare
parenterală.
Formă farmaceutică: Kefadim se prezintă sub forma unei pulberi uscate sterile. Kefadim
conţine de asemenea 118 mg carbonat de sodiu/g de ceftazidim activ. Conţinutul total de
sodiu al mixturii este de aproximativ 54 mg (2,3 mEq)/g ceftazidim activ. Soluţiile de
Kefadim au aspecte mergând de la galben deschis la culoarea chihlimbarului, funcţie de
diluant şi concentraţie. pH-ul soluţiilor proaspăt reconstituite variază între 5 şi 8.
Formă de prezentare: Kefadim, flacoane, 1 g; Kefadim, flacoane, 2 g.
Indicaţii terapeutice: Kefadim este indicat pentru tratamentul infecţiilor cauzate de tulpini
susceptibile ale unor germeni patogeni, după cum urmează: Infecţii ale tractului respirator
inferior, inclusiv pneumonie, cauzate de P. aeruginosa şi alte Pseudomonas species, H.
influenzae (inclusiv tulpini rezistente la ampicilină), Klebsiella spp., Enterobacter spp.,
Proteus mirabilis, E. coli, Serratia spp., Citrobacter spp., S. pneumoniae şi S. aureus
(tulpini sensibile la meticilină). Infecţii ale pielii şi structurilor acesteia cauzate de P.
aeruginosa, Klebsiella spp., E. coli, Proteus species (inclusiv P. mirabilis şi Proteus indol
pozitiv), Enterobacter spp., Serratia spp., S. aureus (tulpini sensibile la meticilină) şi S.
piogenes (streptococi beta-hemolitici de grupă A). Infecţii ale tractului urinar, complicate şi
necomplicate, cauzate de P. aeruginosa, Enterobacter spp., Proteus spp. (inclusiv P.
mirabilis şi Proteus indol pozitiv), Klebsiella spp. şi E. coli. Septicemii cauzate de P.
aeruginosa, Klebsiella spp., H. influenzae, E. coli, Serratia spp., S. pneumoniae şi S.
aureus (tulpini sensibile la meticilină). Infecţii osoase şi articulare cauzate de P.
aeruginosa, Klebsiella spp., Enterobacter spp. şi S. aureus (tulpini sensibile la meticilină).
Infecţii ginecologice, inclusiv endometrite, celulita pelviană şi alte infecţii ale tractului
genital feminin cauzate de E. coli. Infecţii intraabdominale, inclusiv peritonite cauzate de E.
coli, Klebsiella spp. şi S. aureus (tulpini sensibile la meticilină), precum şi infecţii
polimicrobiene cauzate de organisme aerobe şi anaerobe şi Bacteroides spp. (cele mai
multe tulpini ale B. fragilis sunt rezistente). Infecţii ale sistemului nervos central, inclusiv
meningite, cauzate de H. influenzae şi Neisseria meningitidis. Kefadim a fost administrat
cu succes şi într-un număr limitat de cazuri de meningită cauzată de P. aeruginosa şi S.
pneumoniae. Kefadim poate fi administrat atât în monoterapie cât şi concomitent cu alte
antibiotice cum sunt aminoglicozidele, vancomicina şi clindamicina, în infecţii severe şi la
pacienţi imunodeprimaţi. Doza depinde de severitatea infecţiei şi starea pacientului.
Posologie şi mod de administrare: Orarul şi dozele zilnice de ceftazidim recomandate:
Adulţi: Doza zilnică pentru adult este de 1 până la 6 g/zi administrate fracţionat în 2 sau 3
prize, la 12, respectiv 8 ore. Nou-născuţi (0 până la 4 săptămâni): 30 mg/kg corp, i.v., la
fiecare 12 ore. Sugari şi copii: (1 lună până la12 ani): 30-50 mg/kg corp, i.v., până la
maximum 6 g/zi, i.v., fracţionat la fiecare 8 ore. Dozele mai mari sunt recomandate copiilor
cu imunodeficienţe, fibroză chistică sau meningită. În cazul pacienţilor cu disfuncţie renală
care au o rată a filtrării glomerulare (RFG) mai mică de 50 ml/min, se recomandă ca
dozele de ceftazidim să fie reduse, pentru a compensa astfel excreţia urinară scăzută a
acestuia. Pacienţilor suspectaţi de insuficienţă renală li se poate administra o doză iniţială
de 1g ceftazidim. După determinarea RFG se va putea stabili doza de întreţinere pentru
fiecare pacient în parte.
Dozele de întreţinere pentru ceftazidim recomandate pacienţilor cu insuficienţă renală
Clearance-ul creatininei Doza de ceftazidim Frecvenţa
(ml/min) recomandat administrării
50-31 1g o dată la 12 ore
30-16 1g o dată la 24 ore
 15-6 500 mg o dată la 24 ore
<5 500 mg o dată la 48 ore
În cazul pacienţilor cu infecţii severe, dozele recomandate în tabelul de mai sus pot fi
mărite cu 50% sau se va creşte frecvenţa administrărilor. La aceşti pacienţi nivelurile
serice de ceftazidim ar trebui monitorizate atent.
Contraindicaţii: Hipersensibilitate cunoscută la cefalosporine.
Precauţii: Ceftazidim va fi administrat cu precauţie pacienţilor cu hipersensibilitate de tip I
la penicilină şi cefalosporine. Ceftazidim, ca şi cele mai multe antibiotice cu spectru larg,
poate determina apariţia colitei pseudomembranoase.
Interacţiuni medicamentoase şi alte tipuri de interacţiuni: Cefalosporinele în doze mari
vor fi administrate cu precauţie la pacienţii care urmează în paralel un tratament cu
medicamente nefrotoxice, de exemplu: aminoglicozide sau diuretice puternice precum
furosemidul, o astfel de combinaţie putând afecta în mod negativ funcţia renală. În cursul
tratamentului cu ceftazidim a fost semnalată pozitivarea testului Coombs. Determinarea
glucozei urinare în cursul tratamentului cu ceftazidim poate da rezultate fals pozitive atât
cu reactivi Benedict sau Fehling cât şi cu sulfat de cupru.
Sarcină şi alăptare: Categoria B1. Nu a fost stabilită încă influenţa ceftazidim asupra
sarcinii. Studiile experimentale efectuate pe animale nu au indicat o afectare directă sau
indirectă a embrionului sau fătului, a cursului sarcinii sau a dezvoltării peri- şi postnatale.
Ceftazidim traversează placenta şi poate fi determinat în lichidul amniotic. Acest
medicament va fi utilizat în sarcină numai când există indicaţii stricte. Ceftazidim este
excretat în laptele matern în concentraţii reduse. Administrarea ceftazidim femeilor care
alaptează va fi făcută cu precauţie.
Efecte asupra capacităţii de concentrare şi coordonare a mişcărilor: Ceftazidim nu
afectează reflexele necesare conducerii automobilului sau manevrării altor maşini.
Reacţii adverse: Ceftazidim este în general bine tolerat, iar incidenţa efectelor adverse
este redusă. Cele mai frecvente efecte adverse sunt: pruritul, eritemul şi febra. Mai puţin
întâlnite sunt flebitele şi inflamaţia la locul injecţiei, diaree, uneori greaţă, mai rar vărsături,
dureri abdominale, cefalee, ameţeli, parestezii, candidoze şi vaginite. Foarte rar au fost
raportate angioedem şi reacţii anafilactice. În cursul tratamentului cu ceftazidim testele de
laborator au relevat eozinofilii şi trombocitoze tranzitorii, precum şi o creştere uşoară a
uneia sau mai multor enzime hepatice: ASAT, ALAT, LDH şi fosfataza alcalină. Ca şi în
cazul celorlalte cefalosporine au fost semnalate ocazional creşteri tranzitorii ale valorilor
serice ale ureei, azotului şi/sau a creatininei. Foarte rar a fost semnalată prezenţa
leucopeniei, neutropeniei, agranulocitozei, trombocitopeniei şi limfocitozei.
Supradozare: Administrarea parenterală a unei doze prea mari de cefalosporine poate
cauza apariţia convulsiilor, în special la pacienţii cu disfuncţie renală. La apariţia
convulsiilor, tratamentul trebuie întrerupt şi administrată medicaţie anticonvulsivantă, dacă
starea clinică a pacientului o cere. De asemenea trebuie luate în considerare alături de
măsurile generale suportive, hemodializa şi hemoperfuzia în cazurile severe de
supradozaj. Cu toate acestea, nu există informaţii care să susţină eficienţa terapiei
descrise mai sus.
Proprietăţi farmacodinamice: Ceftazidim este o cefalosporină semisintetică cu spectru
larg de acţiune. Acţiunea antimicrobiană a ceftazidim constă în inhibarea sintezei peretelui
celular. Un număr mare de bacterii gramnegative sunt sensibile la acţiunea ceftazidim,
inclusiv cele rezistente la gentamicină şi alte aminoglicozide. Ceftazidim este foarte
rezistent la acţiunea beta-lactamazelor produse de bacteriile grampozitive şi gramnegative
cu importanţă clinică, fiind de asemenea activ împotriva multor tulpini rezistente la
ampicilină şi alte cefalosporine. Ceftazidim are o activitate intrinsecă crescută “in vitro” şi
îşi manifestă eficacitatea în limitele CMI pentru majoritatea claselor bacteriene cu
modificări minime ale CMI dependente de gradul infestării. Ceftazidim este activ in vitro
împotriva următoarelor bacterii: gramnegative: Pseudomonas spp. (inclusiv Pseudomonas
aeruginosa), Klebsiella spp. (inclusiv Klebsiella pneumoniae), Proteus mirabilis, Proteus
vulgaris, Morganella morganii, Providentia spp. (inclusiv Providentia rettgeri), Escherichia
coli, Enterobacter spp., Citrobacter spp., Serratia spp. Salmonella spp., Shigella spp.,
Neisseria gonorrhoeae, Neisseria meningitidis, Haemophilus influenzae (inclusiv tulpinile
ampicilino-rezistente), Haemophilus parainfluenzae (inclusiv tulpinile ampicilino-
rezistente); gram-pozitive: Staphylococcus aureus (tulpinile meticilin-sensibile),
Staphylococcus epidermidis (tulpinile meticilin-sensibile), Streptococcus pyogenes,
Streptococcus de grup B, Streptococcus pneumoniae, Streptococcus spp. Tulpini
anaerobe: Peptococcus spp., Peptostreptococcus spp., Streptococcus spp., Clostridium
perfringens, Bacteroides spp. (multe tulpini de Bacteroides fragilis sunt rezistente).
Ceftazidim nu este activ in vitro împotriva stafilococilor meticilino-rezistenţi, Enterococcus
faecalis şi mulţi alţi enterococi, Listeria monocitogenes, Campylobacter spiralis sau
Clostridium difficile. In vitro, administrarea combinată a ceftazidim şi aminoglicozidelor are
cel puţin un efect aditiv, iar în cazul unor tulpini au demonstrat un efect sinergic. Această
proprietate poate deveni importantă în tratamentul pacienţilor cu neutropenie febrilă.
Proprietăţi farmacocinetice: Ceftazidim administrat parenteral atinge nivele serice
crescute care se menţin o perioadă mai lungă de timp. După administrarea intramusculară
la un subiect normal, de 500 mg şi 1g ceftazidim, nivelul seric maxim, de 17 şi respectiv 39
mg/l este atins într-o oră. Timpul de înjumătăţire serică este de aproximativ 2 ore. La 5
minute după administrarea i.v. a 500 mg sau 1g ceftazidim, nivelurile serice ating valoarea
de 45 mg/l respectiv 90 mg/l, iar la 20-30 minute după injectarea i.v. a 500 mg, 1 g sau 2
g, nivelul seric este de 42, 69 şi respectiv 170 mg/l. Timpul de înjumătăţire este de
aproximativ 1,9 ore. Legarea ceftazidim de proteinele plasmatice se face într-un procent
mai mic de 10%. Ceftazidim se elimină urinar, prin procesul de filtrare glomerulară, în
formă activă, nemodificat metabolic. În 24 de ore prin urină se elimină aproximativ 80-90%
din doza administrată. Deoarece timpul de înjumătăţire a ceftazidim este semnificativ
crescut în cazurile cu disfuncţii renale, dozele vor trebui ajustate corespunzător.
Ceftazidim realizează concentraţii terapeutice în os, inimă, bilă, salivă, umoarea apoasă,
precum şi în LCR când meningele este inflamat. Date preclinice care dovedesc siguranţa
produsului: Studii experimentale care vizau reproducerea, au fost efectuate pe şoareci şi
şobolani cu doze de 40 de ori mai mari decât cele administrate la om. Aceste studii nu au
pus în evidenţa vreun efect negativ al ceftazidim asupra fertilităţii sau feţilor. Testul
micronucleus la şoarece, precum şi testul Ames au dat rezultate negative în ceea ce
priveşte efectele mutagenice ale ceftazidim. Doza letală medie pentru şoareci şi şobolani
la administrarea subcutanată a ceftazidim este de 5,8 până la 20 mg/kg corp, în timp ce
doza letală medie pentru iepuri la administrarea i.v. este mai mare de 2 g/kg corp.
Incompatibilităţi: Nu amestecaţi un aminoglicozid şi ceftazidim în acelaşi recipient. Dacă
există indicaţii pentru o astfel de terapie combinată, atunci antibioticele vor fi injectate în
locuri de elecţie diferite.
Stabilitate: Flacoanele conţinând ceftazidim pulbere sunt valabile 2 ani de la data
fabricaţiei, păstrate la temperatura camerei (15 - 30 grade Celsius). Soluţiile reconstituite
sunt active 24 de ore la temperatura camerei şi până la 7 zile păstrate la frigider.
Instrucţiuni privind utilizarea şi manipularea produsului:
Prepararea soluţiilor de ceftazidim
Concentraţia flaconului Diluant necesar Volumul aprox. rezultat Concentraţia aprox. de ceftazidim
(ml) (ml) (mg/ml)
Intramuscular
500 mg Vial No. 7230 1,5 1,8 280
1g Vial No. 7231 3,0 3,6 280
 Intravenos
500 mg Vial No. 7230 5,0 5,3 100
1g Vial No. 7231 10,0 10,6 100
2g 2 g Vial no. 7234 10,0 11,2 180
Administrarea intramusculară: ceftazidim va fi resuspendat cu unul din următoarele lichide
de diluţie: apă distilată sterilă injectabilă, apă distilată sau soluţie injectabilă 0,5% sau 1%
de Lidocaină clorhidrat. Perfuzia intravenoasă: pentru flacoane conţinând 1 g sau 2 g
ceftazidim, vor fi utilizaţi 100 ml soluţie sterilă injectabilă sau orice alt lichid de diluţie
destinat administrării i.v. Conţinutul resuspendat al flaconului de 500 mg, 1 g, 2 g poate fi
introdus într-un flacon conţinând o soluţie perfuzabilă compatibilă cu ceftazidim. Pentru
administrarea i.v. directă intermitentă resuspendaţi ceftazidim în soluţie sterilă injectabilă.
Soluţia obţinută se poate injecta direct i.v. sau prin intermediul unei perfuzii deja montate,
într-un timp de 3-5 minute. Perfuzia venoasă intermitentă se poate administra şi prin
intermediul unei truse de perfuzie de tip Y, asta în cazul în care perfuzia conţine o soluţie
compatibilă cu ceftazidim. Totuşi, este de preferat ca administrarea soluţiei de ceftazidim
să se facă după întreruperea soluţiei din perfuzia deja montată. Instrucţiuni privind
resuspendarea ceftazidim. La dizolvarea ceftazidim se eliberează bioxid de carbon şi
astfel se creează în flacon o presiune pozitivă. Pentru a realiza mai uşor resuspendarea
ceftazidim respectaţi următoarele indicaţii tehnice: Injectaţi lichidul de diluţie şi agitaţi până
la dizolvare. Bioxidul de carbon care se eliberează la dizolvare va crea o presiune pozitivă
în flacon. Soluţia va deveni clară în 1-2 minute. Răsturnaţi flaconul şi apăsaţi până la capăt
pistonul seringii, înainte de introducerea acului în flacon. Introduceţi acul prin dopul de
cauciuc al flaconului. Verificaţi ca vârful acului să fie acoperit de soluţie, după care aspiraţi
conţinutul flaconului. Soluţia aspirată poate conţine bule de bioxid de carbon care vor
trebui îndepărtate din seringă înainte de efectuarea injecţiei. Pentru flacoanele de perfuzie
de 1 g şi 2 g: Injectaţi 10 ml lichid de diluţie în flacon şi agitaţi până la dizolvare. Bioxidul
de carbon eliberat la dizolvarea antibioticului va genera în flacon o presiune pozitivă.
Soluţia va deveni clară în 1-2 minute. Înainte de adăugarea lichidului de diluţie rămas,
introduceţi un ac în flacon pentru a readuce la normal presiunea din flacon. După
introducerea lichidului de diluţie îndepărtaţi acul. Dacă soluţia obţinută nu este utilizată
imediat, în flacon se poate crea din nou o presiune pozitivă. Aceasta va fi readusă la
normal înainte de utilizarea flaconului. Ceftazidim este compatibil şi poate fi utilizat cu
majoritatea soluţiilor perfuzabile uzuale. Soluţia de bicarbonat de sodiu nu este
recomandată pentru a fi utilizată ca lichid de diluţie.

Producător: Eli Lilly and Company

KEFLEX
cefalexinum
Compoziţie: Cefalexin, Dista, este un antibiotic semisintetic din clasa cefalosporinelor,
condiţionat pentru administrare orală. Din punct de vedere chimic este 7-(D-alfa-amino-
alfa-phenylacetamido)-3-methyl-3-cephem-4-carboxilic acid, monohidrat. Nucleul cefalexin
este asemănător acelora al altor cefalosporine. Compusul este un "zwitterion"; molecula
conţine ambii radicali: bazic şi acid. Punctul izoelectric al cefalexin în apă este aproximativ
4,5-5. Forma cristalină a cefalexin este un monohidrat. Este o substanţă solidă, albă,
cristalină, cu gust amar. Solubilitatea în apă este scăzută la temperatura camerei; 1 sau 2
mg/ml se pot dizolva uşor, dar concentraţii mai ridicate se obţin cu dificultate.
Formă de prezentare: Keflex 500 mg: capsule conţinând cefalexin monohidrat echivalent
a 500 mg cefalexin. Keflex 250 mg: capsule conţinând cefalexin monohidrat echivalent a
250 mg cefalexin. Keflex 250 mg: suspensie orală, 5 ml conţinând, după reconstituire,
cefalexin monohidrat echivalent a 250 mg cefalexin. Keflex 125 mg: suspensie orală, 5 ml
conţinând, după reconstituire, cefalexin monohidrat echivalent a 125 mg cefalexin. Keflex
100 mg: picături pentru uz pediatric, soluţie pentru administrare orală, 1 ml conţinând
cefalexin monohidrat echivalent a 100 mg cefalexin.
Indicaţii terapeutice: Keflex este indicat în tratamentul următoarelor infecţii determinate
de tulpini susceptibile ale microorganismelor evidenţiate: Sinuzite bacteriene cauzate de
streptococi, Str. pneumoniae şi de Staphylococcus aureus (numai tulpinile meticilino
sensibile). Infecţiile tractului respirator cauzate de Str. pneumoniae şi streptococi beta-
hemolitici de grupa A. (Penicilina este medicamentul de elecţie în tratamentul şi prevenirea
infecţiilor streptococice, inclusiv în profilaxia reumatismului poliarticular acut. Cefalexin
este în general eficace în eradicarea streptococilor din nazofaringe; totuşi, date
substanţiale evidenţiind eficacitatea cefalexin în prevenirea secundară a reumatismului
poliarticular acut nu sunt disponibile în prezent). Otita medie cauzată de Str. pneumoniae,
Haemophilus influenzae, stafilococi, streptococi stafilococi, streptococi şi Moraxella
catarrhalis. Infecţiile pielii şi ale ţesuturilor moi determinate de stafilococi şi/sau
streptococi. Infecţii osoase cauzate de stafilococi şi/sau Proteus mirabilis. Infecţiile
tractului genitourinar, inclusiv prostatita acută, determinate de Escherichia coli, Proteus
mirabilis şi Klebsiella spp. Infecţii dentare cauzate de stafilococi şi/sau streptococi. Notă:
Pentru determinarea susceptibilităţii microorganismelor incriminate la cefalexin, ar trebui
efectuate culturi şi teste de susceptibilitate. Funcţia renală trebuie explorată la nevoie.
Posologie şi mod de administrare: Adulţi: Doza pentru adulţi variază între 1-4 g zilnic, în
doze divizate. Dacă sunt necesare doze zilnice mai mari de 4 g trebuie luată în
considerare administrarea parenterală a unor doze adecvate de cefalosporine. Persoane
în vârstă: Doza este aceeaşi ca şi la adulţi dacă pacientul nu prezintă afectarea funcţiei
renale. Copii: Doza uzuală zilnică recomandată este de 25-50 mg/KG CORP în doze
divizate. În cazul unor infecţii foarte grave doza se poate dubla (maximum 4 g/zi).
Insuficienţa renală: Dozajul trebuie redus dacă pacientul are insuficienţă renală marcată.
Contraindicaţii: Hipersensibilitatea la cefalosporine. Precauţii speciale în folosire: Înainte
de introducerea terapiei cu cefalexin, trebuie luată în considerare cu multă grijă
preexistenţa unor reacţii de hipersensibilitate la cefalosporine, peniciline sau alte
medicamente. Cefalexin trebuie administrat cu multă grijă pacienţilor alergici la penicilină.
Există unele dovezi clinice şi de laborator care probează alergenitatea încrucişată parţială
a penicilinelor şi cefalosporinelor. Unii pacienţi au avut reacţii severe (inclusiv şoc
anafilactic) la ambele medicamente. Colita pseudomembranoasă a fost raportată în cazul
administrării majorităţii antibioticelor cu spectru larg, inclusiv cefalexin.
Precauţii: Cefalexin trebuie administrat cu multă grijă pacienţilor cu insuficienţă renală
marcată. În aceste cazuri trebuie făcute studii şi observaţii de laborator pentru a stabili
dozajul potrivit, care poate să fie mai redus decât cel recomandat uzual.
Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiuni: Administrarea
concurentă de probenecid reduce eliminarea renală a cefalexin, aceasta rezultând în
nivele serice crescute şi concentraţii serice prelungite. În timpul tratamentului cu cefalexin
s-au înregistrat rezultate pozitive alte testului Coombs direct. Testele de urină ale
pacienţilor trataţi cu cefalexin pot da reacţii fals pozitive pentru glucoză în cazul utilizării
reacţiilor de reducere a cuprului.
Sarcină şi alăptare: Categoria B1. Nu s-a stabilit siguranţa utilizării acestui produs în
timpul sarcinii la femei. Evaluarea studiilor experimentale realizate pe animale nu indică
nici un efect nociv, fie el direct sau indirect, în ceea ce priveşte dezvoltarea embrionului
sau a fătului, a cursului gestaţiei şi dezvoltării peri- şi postnatale. Deşi studiile clinice şi de
laborator nu au demonstrat teratogenitatea acestui produs, totuşi acesta trebuie
administrat cu grijă femeilor gravide. Excreţia de cefalexin în laptele uman creşte până la 4
ore de la administrarea unei doze de 500 mg. Medicamentul atinge un nivel maxim de 4
mg/ml şi apoi descreşte gradual dispărând la 8 ore după administrare. Cefalexin trebuie
administrat cu precauţie femeilor în perioada de alăptare.
Efecte asupra abilităţii de a conduce maşina şi de a utiliza alte maşini: Cefaclor nu
afectează abilitatea de conducere sau de utilizare a unor maşini.
Efecte nedorite: Un număr mic de pacienţi trataţi cu cefalexin au prezentat tulburări
gastrice cum ar fi: diaree, greaţă, vărsături, dispepsie şi dureri abdominale. Au fost
raportate reacţii alergice cum ar fi erupţii eritematoase, urticarie, angioedem şi rar eritem
polimorf, sindrom Stevens-Johnson sau epidermoliza necrotică toxică. A fost raportat de
asemenea şi şocul anafilactic. Ca şi în cazul altor cefalosporine, au existat raportări rare
de nefrită interstiţială reversibilă. Au fost raportate eozinofilia, neutropenia,
trombocitopenia şi uşoare creşteri ale nivelelor ASAT şi ALAT. Ca şi în cazul unor
peniciline şi a altor cefalosporine au fost raportate cazuri rare de hepatită tranzitorie şi de
icter colecistic. Pot să apară prurit anal şi genital, candidioză genitală, vaginită şi secreţii
vaginale. Au mai fost raportate ameţeală, oboseală, dureri de cap, agitaţie, confuzie,
halucinaţii, artralgie, artrită şi dureri articulare.
Supradozare: Semne şi simptome: pot include greaţă, vărsături, disconfort epigastric,
diaree şi hematurie. Tratament: Nu este necesară decontaminarea gastrointestinală decât
dacă s-au ingerat doze de 5 -10 ori mai mari decât doza normală. Pe lângă măsurile
generale de întreţinere, care ar fi necesare, administrarea cărbunelui activ, în locul ori
împreună cu golirea gastrică, poate reduce absorbţia. Nu s-a stabilit încă dacă sunt
benefice în cazurile de supradozaj de cefalexin diureza forţată, dializa peritoneală,
hemodializa sau hemoperfuzii cu cărbune medicinal.
Proprietăţi farmacodinamice: Cefalexin este un antibiotic semisintetic din clasa
cefalosporinelor. Acţiunea bacteriană a cefalosporinelor rezultă din inhibiţia sintezei
peretelui celular. Cefalexin este activ in vitro împotriva următoarelor organisme:
streptococi beta-hemolitici; stafilococi, inclusiv tulpini coagulazo-pozitive, coagulazo-
negative şi producătoare de penicilinaze; Str. pneumoniae; Escherichia coli; Proteus
mirabilis; Klebsiella spp.; Haemophilus influenzae; Branhamella catarrhalis. Majoritatea
tulpinilor de enterococi (Streptococcus faecalis) şi câteva tulpini de stafilococi sunt
rezistente la cefalexin. Cefalexin nu este activ împotriva majorităţii tulpinilor de
Enterobacter species, Morganella morganii şi Proteus vulgaris. Nu are nici o activitate
împotriva Pseudomonas sau Acinetobacter calcoaceticus. La teste realizate in vitro s-a
demonstrat că stafilococii dezvoltă rezistenţă încrucişată la cefalexin şi antibioticele de tip
meticilină.
Proprietăţi farmacocinetice: Cefalexin este rapid absorbit după administrarea orală.
După administrarea unor doze de 250 mg, 500 mg şi 1 g, vârful nivelelor medii serice, de
circa 9, 18 şi respectiv 32 mg/l au fost obţinute după 1 oră. Dacă cefalexin este luat cu
alimente, absorbţia poate fi întârziată, dar cantitatea totală absorbită nu se modifică prea
mult. Până la 15% dintr-o doză de cefalexin este legată de proteinele plasmatice. Timpul
de înjumătăţire plasmatic este de aproximativ 1 oră; timpul de înjumătăţire este mai mare
la pacienţii cu disfuncţii renale. Cefalexin este larg distribuit în corp, dar nu pătrunde în
cantităţi însemnate în lichidul cerebrospinal. Traversează bariera placentară şi cantităţi
mici se regăsesc în laptele mamelor care alăptează. Cefalexin nu este metabolizat.
Aproximativ 90% dintr-o doză este excretat prin urină în primele 8 ore prin filtrare
glomerulară şi secreţie tubulară; concentraţii urinare de aproximativ 1 000, 2 000 şi 5 000
mg/l au fost obţinute după administrarea unor doze de 250 mg, 500 mg şi respectiv 1 g.
Probenecid întârzie excreţia urinară.
Date preclinice de siguranţă: Studiile realizate pe animale nu au demonstrat efecte
adverse în legătură cu fertilitatea, viabilitatea fătului, greutatea sau mărimea fătului. Nu
există o toxicitate crescută faţă de puii şi şobolanii nou-născuţi comparativ cu animalele
adulte. Doza letală orală - LD50 - de cefalexin, la şobolani este de 5 000 mg/kg corp.
Condiţii de păstrare: A se păstra la temperatura camerei (15 -30 grade Celsius). A se
ţine flacoanele cu capsule bine închise.
Instrucţiuni de folosire: După reconstituire, suspensia orală se va păstra la frigider. Se
poate păstra timp de 14 zile fără o semnificativă pierdere a activităţii. A se agita bine
flaconul înainte de folosire şi a se ţine închis etanş. Cantităţile nefolosite se vor arunca
după 14 zile.

Producător: Eli Lilly and Company

KEFUROX
cefuroximum
Descriere: Cefuroxim este un antibiotic cefalosporinic cu spectru larg, pentru utilizare
parenterală. Formula chimică este C16H15N4NaO8S şi greutatea moleculară este de
446,37. Cefuroxim conţine aproximativ 54,2 mg (2,4 mEq) de sodiu per gram de cefuroxim
activ. Soluţia de cefuroxim sodium are o culoare care variază de la galben deschis la
culoarea chihlimbarului, depinzând de concentraţie şi de dizolvantul utilizat. pH-ul soluţiei
proaspăt reconstituite variază între 6,0 şi 8,5.
Farmacologie clinică: După injectarea intramusculară a unei doze de 750 mg de
cefuroxim unor voluntari sănătoşi, concentraţiile de vârf medii din ser au fost de 27
mcg/ml. Concentraţia maximă s-a produs la aproximativ 45 de minute (cu variaţii între 15
şi 60 de minute). După o doză administrată intravenos de 750 mg şi 1,5 g, concentraţiile în
ser au fost de aproximativ 50 mcg/ml şi 100 mcg/ml după 15 minute. Concentraţii serice
terapeutice de aproximativ 2 mcg/ml sau mai mult s-au menţinut pentru 5,3 şi 8 ore sau
chiar mai mult. Nu s-a demonstrat acumularea de cefuroxim în ser după administrarea
intravenoasă la voluntari sănătoşi a unei doze de 1,5 g la opt ore. Timpul seric de
înjumătăţire după fiecare injecţie intramusculară sau intravenoasă este de aproximativ 80
de minute. Aproximativ 89% dintr-o doză de cefuroxim este excretată prin rinichi într-o
perioadă de opt ore, rezultând astfel concentraţii urinare ridicate. După administrarea
intramusculară a unei doze unice de 750 mg concentraţiile urinare au fost în medie de 1
300 mcg/ml în timpul primelor opt ore. Dozele intravenoase de 750 mg şi 1,5 g produc
nivele urinare medii cuprinse între 1150 şi 2500 mcg/ml în cursul primelor opt ore.
Administrarea concomitentă de probenecid cu cefuroxim încetineşte secreţia tubulară,
scade clearance-ul renal cu aproximativ 40%, creşte nivelul seric de vârf cu aproximativ
30% şi creşte timpul de înjumătăţire cu aproximativ 30%. Cefuroxim este detectabil în
concentraţii terapeutice în lichidul pleural, lichidul intrasinovial, bilă, spută, oase, lichidul
cerebrospinal (la pacienţii cu meningită) şi umoarea apoasă. Cefuroxim se leagă în
proporţie de 50% de proteinele serice. Microbiologie: Cefuroxim are o activitate in vitro
împotriva unei game foarte largi de organisme grampozitive şi gramnegative şi este foarte
stabil în prezenţa beta-lactamazelor unor bacterii gramnegative. Acţiunea batericidă a
cefuroximului rezultă din inhibiţia peretelui celular. Cefuroxim este de obicei activ in vitro
împotriva următoarelor organisme: gramnegative - Haemophilus influenzae (inclusiv
tulpinile rezistente la ampicilină), Haemophilus parainfluenzae, Neisseria gonorrhoeae
(inclusiv tulpini producătoare şi non-producătoare de penicinilază), Neisseria meningitidis,
Escherichia coli, Klebsiella spp. (inclusiv Klebsiella pneumoniae), Enterobacter spp.,
Citrobacter spp., Salmonella spp., Shigella spp., Proteus mirabilis, Proteus inconstans
(fost Providencia inconstans), Providencia rettgeri (fost Proteus rettgeri), Morganella
morganii (fost Proteus morganii); grampozitive - Staphylococcus aureus (inclusiv tulpinile
producătoare şi non-producătoare de penicinilaze), Staphylococcus epidermidis şi anumite
tulpini de streptococi, de exemplu Streptococcus pyogenes şi Streptococcus pneumoniae.
Anumite tulpini de enterococi sunt rezistente, de exemplu Enterococcus faecalis (fost
Streptococcus faecalis). Organisme anaerobe - Coci grampozitivi şi gramnegativi (inclusiv
Peptococcus şi Peptostreptococcus spp.), bacili grampozitivi (inclusiv Clostridium spp.),
bacili gramnegativi (inclusiv Bacteroides şi Fusobacterium spp.). Majoritatea tulpinilor de
Bacteroides fragilis sunt rezistente.
Indicaţii: Cefuroxim este indicat pentru tratamentul infecţiilor cauzate de tulpini
susceptibile ale microorganismelor care cauzează bolile listate în continuare: Infecţii
respiratorii inferioare, inclusiv pneumonia cauzată de S. pneumoniae, H. influenzae
(inclusiv tulpinile rezistente la ampicilină), Klebsiella spp., S. aureus (tulpini producătoare
şi non-producătoare de penicilinaze), S. pyogenes şi E. coli. Infecţii ale tractului urinar
inferior cauzate de E. coli şi Klebsiella spp. Infecţiile pielii şi ale structurilor tegumentare
cauzate de S. aureus (tulpini producătoare şi non-producătoare de penicilinază), S.
pyogenes, E.coli, Klebsiella spp. şi Enterobacter spp. Septicemia cauzată de S. aureus
(producătoare şi non-producătoare de penicilinaz1), S. pneumoniae, E. coli, H. influenzae
(inclusiv tulpinile rezistente la ampicilinză), N. meningitidis şi S. aureus (tulpini
producătoare şi non-producătoare de penicilinază). Gonoreea - infecţii gonococice simple
şi diseminate datorate N. gonorrhoeae (tulpini producătoare şi non-producătoare de
penicilinază), atât la bărbaţi, cât şi la femei. Infecţii osoase şi ale articulaţiilor cauzate de S.
aureus (incluzând tulpini producătoare şi non-producătoare de penicilinaz). Studiile de
microbiologie clinică în ceea ce priveşte infecţiile pielii şi ale structurilor tegumentare au
arătat creşterea tulpinilor susceptibile atât ale organismelor aerobe, cât şi anaerobe.
Cefuroxim sodiu a fost utilizat cu succes în aceste infecţii multiple, în cazul cărora mai
multe organisme au fost izolate. Trebuie recoltate culturi şi realizate studii de
susceptibilitate pentru a determina susceptibilitatea organismelor cauzative la cefuroxim
sodiu. Terapia poate fi începută în timp ce se aşteaptă rezultatele de la aceste studii; în
momentul în care aveţi la dispoziţie rezultatele, tratamentul cu antibiotic trebuie ajustat în
consecinţă. În anumite cazuri de septicemie confimată sau doar suspectată, produsă de
grampozitivi sau gramnegativi sau la pacienţii la care microorganismele nu au fost
identificate, cefuroxim sodiu poate fi utilizat concomitent cu aminoglicozide. Dacă
severitatea infecţiei şi starea pacientului o cer, pot fi administrate doze recomandate din
ambele antibiotice. Administrarea profilactică preoperatorie a cefuroxim poate preveni
creşterea bacteriilor susceptibile care cauzează boli şi deci poate să reducă incidenţa unor
anumite infecţii postoperatorii la pacienţii care au suferit intervenţii chirurgicale (de
exemplu histerectomia) clasificate ca fiind proceduri “curate contaminate" sau potenţial
contaminate. Utilizarea eficace a antibioticelor în cazurile chirugicale depinde de timpul de
administrare. Cefuroxim sodiu trebuie administrat, de obicei, la 1/2 - 1 oră înainte de
operaţie, pentru a fi suficient timp la dispoziţie să ajungă la concentraţia corespunzătoare
de antibiotic la nivelul ţesutului operat, în timpul procedurii. Doza trebuie repetată şi
intraoperator, dacă procedura chirurgicală este una de durată. Administrarea profilactică
nu mai este necesară, de obicei, după încheierea operaţiei şi trebuie oprită în decurs de
24 de ore. În majoritatea cazurilor de intervenţii chirurgicale, continuarea administrării
profilactice de antibiotic nu scade şansele producerii unor infecţii postoperatorii, ci doar
creşte posibilitatea apariţiei unor reacţii adverse şi dezvoltarea unei rezistenţe bacteriene.
Utilizarea perioperatorie a cefuroxim s-a dovedit eficace în timpul operaţiilor pe cord
deschis în cazul pacienţilor la care infecţiile postoperatorii ar prezenta un pericol serios. În
cazul acestor pacienţi este recomandat ca terapia cu cefuroxim să fie continuată cel puţin
48 de ore după încheierea procedurilor chirurgicale. Dacă este prezentă o infecţie, trebuie
recoltate culturi pentru identificarea organismelor şi apoi instituită o terapie potrivită.
Contraindicaţii: Cefuroxim este contraindicat pacienţilor cu alergie la cefalosporine.
Precauţii: Colita pseudomembranoasă a fost raportată în asociaţie cu aproape toate
antibioticele cu spectru larg (incluzând macrolidele, penicilinele semisintetice şi
cefalosporinele); deci, este important să fie considerat şi acest diagnostic în cazul
pacienţilor care fac diaree în timpul tratamentului cu antibiotice. Asemenea colite pot fi
uşoare sau foarte grave încât să ameninţe viaţa pacientului. Cazurile uşoare de colită
pseudomembranoasă răspund de obicei la întreruperea tratamentului. În cazurile
moderate şi severe trebuie luate măsurile necesare. Este recomandată evaluarea funcţiei
renale în timpul terapiei cu cefuroxim, deşi acesta produce rar alterări ale funcţiei renale,
mai ales în cazul pacienţilor grav bolnavi, care primesc o doză maximă. Cefalosporinele
trebuie administrate cu grijă pacienţilor care primesc concurenţial şi diuretice puternice;
acestor pacienţi le pot fi influenţate negativ funcţiile renale. Doza totală zilnică de
cefuroxim trebuie redusă la pacienţii cu insuficienţă renală, deoarece concentraţii crescute
şi care se menţin o perioadă mare de timp în ser pot să apară la aceşti pacienţi chiar din
doze obişnuite. Ca şi în cazul altor antibiotice, prelungirea tratamentului cu cefuroxim
poate să ducă la creşterea organismelor non-susceptibile. Observarea atentă a pacientului
este esenţială. Dacă superinfecţia apare în timpul tratamentului, trebuie luate măsurile
necesare. Antibioticele cu spectru larg trebuie prescrise cu grijă pacienţilor cu boli
gastrointestinale, în special colită. Nefrotoxicitatea a fost raportată după administrarea
concomitentă de antibiotice aminoglicozidice şi cefalosporine. Carcinogeneză,
mutageneză şi sterilitate: Deşi nu au fost efectuate studii pe termen lung pentru a evalua
potenţialul carcinogenic, nu a fost descoperit nici un potenţial mutagenic al cefuroximei în
testele standard de laborator. Studiile reproductive nu au demonstrat că cefuroxim ar
produce sterilitatea.
Sarcină şi alăptare: Studii reproductive efectuate pe şoareci şi iepuri, cărora le-au fost
administrate doze de 60 de ori mai mari decât doza umană, nu au scos în evidenţă vreun
efect de sterilitate sau vreun efect negativ asupra fătului, datorat administrării de
cefuroxim. Nu există însă studii controlate în ceea ce priveşte femeile gravide. Pentru că
studiile reproductive efectuate pe animale nu sunt întotdeauna predictive în ceea ce
priveşte răspunsul uman, acest medicament trebuie utilizat în timpul sarcinii numai dacă
este absolută nevoie. Deoarece cefuroxim sodiu este excretat în laptele uman trebuie să
fie administrat cu multă grijă în timpul perioadei de alăptare.
Utilizarea în pediatrie: Nu s-a stabilit încă dacă este sigur şi eficace să se administreze
acest medicament copiilor sub 3 luni. A fost raportată acumularea altor cefalosporine în
cazul copiilor nou-născuţi.
Reacţii adverse: Cefuroxim este de obicei bine tolerat. Cea mai comună reacţie adversă
produsă este efectul local, după administrarea intravenoasă. Alte reacţii adverse au fost
întâlnite foarte rar. Reacţii locale: Tromboflebita a apărut la 1 din 60 de pacienţi după
administrarea intravenoasă. Gastrointestinale: Simptomele gastrointestinale au apărut la 1
din 150 de pacienţi şi includ diareea (1 din 220 de pacienţi) şi greaţa (1 din 440 de
pacienţi). Simptome de colită pseudomembranoasă pot să apară în timpul sau după
încetarea tratamentului cu antibiotic. Vărsăturile au fost de asemenea raportate. Reacţii de
hipersensibilitate: Reacţiile de hipersensibilitate au fost raportate la mai puţin de 1% din
pacienţii trataţi cu cefuroxim şi includ erupţiile (1 din 125 de pacienţi). Pruritul, urticaria şi
testul Coombs pozitiv au fost prezente la mai puţin de 1 din 250 de pacienţi şi, ca şi în
cazul altor cefalosporine, cazuri de şoc anafilactic au fost rar raportate. Eritemul multiform
şi sindromul Stevens-Johnson pot să apară. Sânge: O scădere a numărului de hematii, a
hemoglobinei şi hematocritului a fost observată la 1 din 10 pacienţi şi eozinofilie tranzitorie
la 1 din 14 pacienţi. Reacţii mai puţin obişnuite pot fi neutropenia tranzitorie (la mai puţin
de 1 din 100 de pacienţi) şi leucopenia (1 din 750 de pacienţi). Un pattern şi o incidenţă
similare au fost observate şi cu alte cefalosporine utilizate în studiile de control. Au fost
raportate şi hemoliza, anemia aplastică, agranulocitoza, pancitopenia, timp protrombinic
prelungit. Hepatic: Creşteri tranzitorii ale nivelelor GOT şi GPT (1 din 25 de pacienţi), ale
fosfatazei alcaline (1 din 50 de pacienţi), LDH (1 din 75 de pacienţi) şi ale bilirubinei (1 din
100 de pacienţi) au fost raportate. Rinichi: Au fost observate creşteri ale nivelului seric al
creatininei şi/sau al ureei sanguine în sânge, precum şi un clearance scăzut al creatininei,
dar relaţia acestor fenomene cu administrarea de cefuroxim nu este cunoscută.
Supradozare: Semne şi simptome: Experienţa supradozei de cefuroxim la oameni este
limitată. Administrarea parenterală a unor doze prea mari de cefalosporine poate cauza
atacuri, în special în cazul pacienţilor cu insuficienţă renală la care acumularea este foarte
probabilă. Doza orală letală medie la şoarecele adult este > 10 g/kg corp, reprezentând de
83 de ori doza maximă de rutină. La animale doze de până la 5 g/kg corp nu produc
toxicitate tisulară. În cazul dozelor cronice mai mari de 5 g/kg corp a apărut la animale
necroza tubulară. Tratament: În tratarea supradozei trebuie luate în considerare
supradoza multiplă, interacţiunea medicamentoasă şi posibilitatea unor efecte neobişnuite
ale medicamentului. Protejaţi căile respiratorii ale pacientului şi realizaţi o ventilaţie şi
perfuzare corespunzătoare. Monitorizaţi şi menţineţi cu grijă semnele vitale, în limite
acceptabile: gazele sanguine, electroliţii serici etc. Dacă pacientul are convulsii,
tratamentul trebuie oprit imediat; terapia anticonvulsivă poate fi administrată dacă este
indicat din punct de vedere clinic. Nu se ştie dacă utilizarea hemodializei în tratamentul
supradozei de cefuroxim este indicată.
Dozare şi administrare: Adulţi: Dozele obişnuite de cefuroxim pentru adulţi variază între
750 mg până la 1,5 g la 8 ore, de obicei pentru o perioadă de 5-10 zile. În infecţiile
necomplicate ale tractului urinar, infecţiile pielii şi ale structurilor tegumentare, infecţiile
gonococice diseminate şi pneumonia necomplicată, este recomandată o doză de 750 mg
la 8 ore. În infecţiile osoase şi articulare se recomandă o doză de 1,5 g la 8 ore. În
infecţiile grave care ameninţă viaţa pacientului sau în infecţii datorate organismelor mai
puţin susceptibile sunt necesare 1,5 g la 6 ore. În meningita bacteriană doza nu trebuie să
depăşească 3,0 g la 8 ore. Doza recomandată în infecţiile gonococice necomplicate este
de 1,5 g administrate intramuscular într-o singură doză, dar injectată în două locuri,
împreună cu 1,0 g de probenecid administrat oral. În utilizarea preventivă în cazul
procedurilor chirurgicale curate contaminate sau potenţial contaminate, se administrează o
doză de 1,5 g intravenos chiar înaintea operaţiei (aproximativ 1/2-1 oră înainte de
începerea propriu-zisă a operaţiei). După aceea se administrează, intravenos sau
intramuscular, câte 750 mg la opt ore dacă intervenţia chirurgicală a fost de lungă durată.
În utilizarea preventivă în timpul operaţiilor pe cord deschis, o doză de 1,5 g este
administrată intravenos, odată cu începerea anesteziei şi apoi se recomandă
administrarea a 6 g la 12 ore. Insuficienţa renală: Când pacientul prezintă insuficienţă
renală, trebuie utilizat un dozaj redus. Dozajul trebuie determinat de gradul insuficienţei
renale şi de susceptibilitatea organismelor cauzale (vezi Tabelul).
Doza de cefuroxim sodiu la adulţii cu insuficienţă renală
Clearance creatinină (ml/min) Doză Frecvenţă
>20 750 mg - 1,5 g 8h
10-20 750 mg 12 h
<10 750 mg 24 h*
* Deoarece cefuroxim este dializabil, pacienţii care fac hemodializa trebuie să primească încă o doză la sfârşitul dializei.
Sugarii şi copiii peste vârsta de 3 luni: Administrarea unor doze egale de 50-100 mg/kg
corp/zi la 6-8 ore a fost potrivită în majoritatea cazurilor de infecţii susceptibile la
cefuroxim. Doze mai mari de 100 mg/kg corp/zi (fără a depăşi doza maximă a adulţilor) pot
fi folosite în infecţii mult mai grave. În cazurile de meningită bacteriană sunt recomandate
doze mai mari de cefuroxim începând cu 200-240 mg/kg corp/zi administrate intravenos în
mai multe doze la 6-8 ore. La copiii cu insuficienţă renală frecvenţa dozelor trebuie
modificată, în acelaşi mod în care se realizează ajustările la adulţii cu aceleaşi probleme.
Pentru uz intramuscular: Fiecare fiolă de 750 mg/10 ml de cefuroxim trebuie reconstituită
cu 3,6 ml de apă distilată pentru injecţii. Scuturaţi uşor pentru a dispersa lichidul şi apoi
trageţi în seringă 3,6 ml din suspensia rezultată. Pentru uz intravenos: Fiecare fiolă de 750
mg/10ml trebuie reconstituită cu 9,0 ml de apă distilată pentru injecţii. Trageţi în seringă
8,0 ml din soluţia rezultată. Fiecare fiolă de 1,5 g/20ml trebuie reconstituită cu 14,0 ml de
apă distilată şi apoi trageţi toată soluţia din fiolă. Administrarea: După reconstituire,
cefuroxim poate fi administrat intravenos sau printr-o injecţie intramusculară profundă într-
o masă musculară mare (cum ar fi gluteus sau partea laterală a şoldului). Înainte de
injectarea intramusculară, trebuie făcută manevra de aspiraţie în seringă pentru a nu se
introduce substanţa într-un vas de sânge. Administrarea intravenoasă: Ruta intravenoasă
poate fi preferabilă pentru pacienţii cu septicemie bacteriană sau alte infecţii grave care le
ameninţă viaţa ori pentru pacienţii cu rezistenţa scăzută mai ales dacă este prezent şi
şocul. Administrarea intravenoasă intermitentă - Injectaţi încet soluţia în venă, timp de 3-5
minute sau administraţi soluţia pe cale perfuzabilă dacă pacientul primeşte şi alte soluţii pe
cale intravenoasă. Administrarea perfuziilor intravenoase intermitente cu setul de
administrare de tip - Y. Dozarea poate fi realizată prin sistemul de tuburi prin care
pacientul primeşte celelalte soluţii intravenoase. În timpul perfuzării soluţiei care conţine
cefuroxim, este recomandabilă întreruperea perfuzării prin acelaşi loc a altei soluţii.
Administrarea de perfuzii intravenoase continue - Soluţia de cefuroxim poate fi adăugată
într-un flacon pentru administrare intravenoasă, care conţine unul din următoarele fluide:
clorură de sodiu 0,9%, dextroză 5%, dextroză 10%, dextroză 5% şi 0,9% clorură de sodiu
şi lactat de sodiu M/6. Soluţiile de cefuroxim sodiu, ca marea majoritate a antibioticelor de
tip-lactam, nu trebuie amestecate cu soluţii de antibiotice aminoglicozidice din cauza
potenţialelor interacţiuni. Dacă totuşi este recomandată terapia cu cefuroxim sodiu şi o
aminoglicozidă, fiecare din aceste antibiotice se pot administra separat aceluiaşi pacient.
Compatibilitate şi stabilitate: Intramuscular - Când se reconstituie soluţia cu apă distilată
pentru injecţii, suspensia de cefuroxim sodiu pentru injecţia intramusculară îşi păstrează
eficacitatea la temperatura camerei 24 ore şi la frigider 48 ore (5 grade Celsius). După
perioadele menţionate mai sus, suspensia neutilizată se aruncă. Intravenos - Când sunt
reconstituite fiolele de 750 mg şi 1,5 g cu apă distilată pentru injecţii, soluţia de cefuroxim
sodiu pentru administrare intravenoasă îşi păstrează eficacitatea timp de 24 ore la
temperatura camerei şi 48 de ore la frigider (5 grade Celsius). Soluţiile mai diluate, cum ar
fi fiolele de 750 mg sau de 1,5 g reconstituite cu 50-100 ml apă distilată pentru injecţii,
dextroză 5% sau clorură de sodiu 0,9%, îşi menţin eficacitatea timp de 24 ore la
temperatura camerei şi 7 zile la frigider. Cefuroxim sodiu este de asemenea compatibilă,
pentru 24 de ore la temperatura camerei, când este combinată în perfuzii intravenoase cu
următoarele: Heparină (10 şi 50 de unităţi/ml) în clorură de sodiu 0,9% sau clorură de
potasiu (10 şi 40 mEq/l) în clorură de sodiu 0,9%. Notă: Înainte de administrare,
medicamentele care se administrează parenteral trebuie inspectate vizual pentru a
observa dacă nu cumva au apărut particule solide sau soluţia s-a decolorat. Ca şi în cazul
celorlalte cefalosporine, cefuroxim pulvis ca şi soluţia au tendinţa de a se închide la
culoare, în funcţie de condiţiile de păstrare; acest lucru nu îi modifică eficacitatea. A se feri
de lumină. Înainte de reconstituire, a se păstra la temperatura camerei (15 - 30 grade
Celsius).

Producător: Eli Lilly and Company

KEFZOL
cefazolinum
Compoziţie: Cefazolin sodiu steril USP este o cefalosporină semisintetică, condiţionată la
flacoane sterile pentru administrare i.m. ori i.v. Conţinutul de sodiu este de 48,3 mg/g de
cefazolin sodiu. Formula moleculară este C14H14N8O4S3. Greutatea moleculară este
476,5. pH-ul soluţiei reconstituite este între 4,5 şi 6.
Prezentare: Kefzol 1 g: 1 flacon conţinând 1 g de cefazolin sodiu pentru dizolvare. Kefzol
500 mg: 1 flacon conţinând 500 mg de cefazolin sodiu pentru dizolvare. Kefzol 250 mg: 1
flacon conţinând 250 mg de cefazolin sodiu pentru dizolvare.
Indicaţii terapeutice: Cefazolin este indicat în tratamentul următoarelor infecţii datorate
germenilor susceptibili: Infecţii ale tractului respirator determinate de S. pneumoniae,
Klebsiella spp., H. influenzae, S. aureus (inclusiv tulpinile producătoare de penicilinază) şi
streptococi beta-hemolitici de grup A. Benzatin penicilina G injectabilă este considerat
medicamentul de elecţie în tratamentul şi prevenirea infecţiilor streptococice, inclusiv în
profilaxia reumatismului poliarticular acut. Cefazolin este eficace în eradicarea
streptococilor din nazofaringe; totuşi, date care să stabilească eficacitatea cefazolin în
profilaxia secundară a reumatismului articular acut nu sunt disponibile în prezent. Infecţii
ale tractului genitourinar cauzate de E. coli, P. mirabilis, Klebsiella spp. şi unele tulpini de
Enterobacter şi enterococi. Infecţii ale pielii şi structurilor tegumentare determinate de S.
aureus (inclusiv tulpini producătoare de penicilinază) şi streptococi beta-hemolitici de grup
A şi alte tulpini de streptococi. Infecţii ale tractului biliar cauzate de E. coli, variate tulpini
de streptococi, P. mirabilis, Klebsiella spp. şi S. aureus. Infecţii ale oaselor şi articulaţiilor
determinate de S. aureus. Septicemii determinate de S. pneumoniae, S. aureus (inclusiv
tulpinile producătoare de penicilinază), P. mirabilis, E. coli şi Klebsiella spp. Endocardita
determinată de S. aureus (inclusiv tulpini producătoare de penicilinază) şi streptococi beta-
hemolitici de grup A. Pentru a determina susceptibilitatea germenului cauzal la cefazolin ar
trebui efectuate culturi şi studii de susceptibilitate. Profilaxia perioperatorie: Administrarea
profilactică de cefazolin, preoperator, intraoperator şi postoperator poate reduce incidenţa
a numeroase infecţii postoperatorii la pacienţii supuşi unor proceduri chirurgicale
clasificate ca fiind contaminate sau potenţial contaminate (de ex.: histerectomia vaginală
sau colecistectomia la pacienţii cu risc operator, precum cei în vârstă de peste 70 de ani
având colecistită acută, icter obstructiv sau stenoze ale canalului biliar principal). Utilizarea
perioperatorie a cefazolin poate fi eficace de asemenea la bolnavii chirurgicali la care
infecţia la nivelul plăgii operatorii poate prezenta un mare risc (de ex.: în intervenţiile pe
cord deschis şi în artroplastiile protetice). Administrarea profilactică a cefazolin ar trebui, în
mod normal, să fie oprită după 24 de ore de la intervenţia chirurgicală. Pentru procedurile
în care apariţia infecţiei poate avea efecte devastatoare (de ex.: chirurgia pe cord deschis
şi artroplastiile protetice), administrarea profilactică a cefazolin poate fi continuată încă 3-5
zile după intervenţie. Dacă sunt semne de infecţie, se vor face recoltări pentru identificarea
şi cultivarea microorganismelor cauzale astfel încât să se instituie terapia cea mai potrivită
(vezi "Posologie şi mod de administrare").
Posologie şi mod de administrare: Kefzol poate fi administrat intramuscular sau
intravenos după reconstituire. Dozajul total zilnic este acelaşi pentru ambele căi de
administrare. Adulţi: Doza zilnică maximă este de 6 g, deşi foarte rar s-au folosit doze de
până la 12 g/zi în cazul unor infecţii grave care ameninţau viaţa pacientului. Utilizarea
profilactică: Următoarele doze sunt recomandate în utilizarea perioperatorie: 1 g
intravenos sau intramuscular administrat cu 1/2-1 oră înainte de intervenţia chirurgicală. În
cazul intervenţiilor chirurgicale de durată (de ex.: 2 ore sau mai mult) se administrează
0,5-1 g i.m. sau i.v. în timpul intervenţiei chirurgicale. Postoperator se administrează 0,5-1
g intravenos sau intramuscular la 6 sau 8 ore. Administrarea profilactică de Kefzol poate fi
continuată 3-5 zile la pacienţii care au suferit intervenţii chirurgicale pe cord deschis sau
artroplastie protetică. Afectarea renală: După administrarea unei doze în conformitate cu
gravitatea infecţiei, sunt recomandate următoarele dozaje:

Dozajul de cefazolin pentru adulţii cu insuficienţă renală

Clearance-ul creatininei (ml/min) Creatinina serică (mg%) Reducerea dozei
>=55 <=1,5 Nici una
35 - 54 1,6 - 3,0 Nici una-dozaj redus la intervale de 8 ore
11 - 34 3,1 - 4,5 50% la 12 ore
<=10 >= 4,6 50% la 18 - 24 ore

Copii: La copii, o doză totală zilnică de 25-50 mg/kg corp, împărţită în 3 sau 4 doze egale,
este eficace în majoritatea infecţiilor uşoare sau moderate. Dozajul zilnic total poate fi
crescut până la 100 mg/kg corp în cazul infecţiilor severe.
Ghid pentru dozajul pediatric
Greut. 25 mg/kg corp/zi divizate în 3 doze 25 mg/kg corp/zi divizate în 4 doze
kg Doza unică aprox. Volumul la diluţie 125mg/ml Doza unică aprox. Volumul la diluţie 125mg/ml
(la 8 ore) (la 6 ore)
4,5 40 mg 0,35 ml 30 mg 0,25 ml
9 75 mg 0,6 ml 55 mg 0,45 ml
13,6 115 mg 0,9 ml 85 mg 0,7 ml
18,1 150 mg 1,2 ml 115 mg 0,9 ml
22,7 190 mg 1,5 ml 140 mg 1,1 ml

Greut. 50 mg/kg corp/zi divizate în 3 doze 50 mg/kg corp/zi divizate în 4 doze

kg Doza unică aprox. Volumul la diluţie 225mg/ml Doza unică aprox. Volumul la diluţie 225mg/ml
(la 8 ore) (la 6 ore)
4,5 75 mg 0,35 ml 55 mg 0,25 ml
9 150 mg 0,7 ml 110 mg 0,45 ml
13,6 225 mg 1 ml 170 mg 0,7 ml
18,1 300 mg 1,35 ml 225 mg 0,9 ml
22,7 375 mg 1,7 ml 285 mg 1,1 ml

În cazul copiilor cu disfuncţie renală uşoară sau moderată (Clearance la creatinină de 70-
40 ml/min), 60% din doza zilnică normală divizată în doze administrate la 12 ore ar trebuie
să fie suficiente. La copii cu insuficienţă renală moderată (Clearance la creatinină de 40-20
ml/min), 25% din doza zilnică normală administrată în doze divizate la 12 ore trebuie să fie
suficientă. La copii cu insuficienţă renală gravă (Clearance la creatinină de 20-5 ml/min),
10% din doza zilnică normală administrată la 24 ore trebuie să fie adecvată. Toate
recomandările în ceea ce priveşte dozajul se aplică după administrarea dozei iniţiale. Din
moment ce nu s-a stabilit siguranţa administrării în cazul prematurilor sau nou-născuţilor
până la vârsta de 1 lună, utilizarea de cefazolin la aceşti pacienţi nu este recomandată.
Contraindicaţii: Hipersensibilitatea cunoscută la antibioticele din clasa cefalosporinelor.
Precauţii speciale: Înainte de instituirea terapiei cu Kefzol trebuie luată în considerare cu
multă grijă preexistenţa unor reacţii de hipersensibilitate la cefalosporine, peniciline sau
alte medicamente. Cefazolin trebuie administrat cu multă grijă în cazul pacienţilor alergici
la penicilină. Există dovezi clinice şi de laborator ale efectului de alergie încrucişată
parţială al penicilinelor şi cefalosporinelor. Unii pacienţi au raportat apariţia unor reacţii
severe (inclusiv şocul anafilactic) după administrarea atât a penicilinelor cât şi a
cefalosporinelor. Colita pseudomembranoasă a fost raportată în cazul administrării
majorităţii antibioticelor cu spectru larg.
Precauţii: Nu sunt recomandate injecţiile intratecale cu cefazolin. Au existat rapoarte cu
privire la toxicitatea sistemului nervos central, inclusiv convulsii, când cefazolin a fost
administrat intratecal. Cefazolin trebuie administrat cu multă grijă pacienţilor cu insuficienţă
renală, dozajul zilnic reducându-se în aşa fel încât să se evite toxicitatea.
Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiuni: Probenecid (vezi
"Proprietăţi farmacocinetice"). O reacţie fals pozitivă în ceea ce priveşte glucoza din urină
poate să apară în cazul testelor cu soluţii Benedict şi Fehling sau în cazul testului cu
tablete de sulfat de cupru. Au apărut şi cazuri de rezultate pozitive la testul Coombs direct
şi indirect; aceste rezultate pot să apară şi la nou-născuţii ale căror mame au luat
cefalosporine înainte de a naşte.
Sarcină şi alăptare: Categoria B1. Nu a fost stabilită siguranţa utilizării acestui produs în
timpul sarcinii. Evaluarea rezultatelor obţinute în cazul studiilor pe animale nu a
demonstrat că administrarea acestui medicament ar avea un efect nociv asupra
embrionului sau fătului, a cursului gestaţiei şi a dezvoltării peri- şi postnatale. Cefazolinul
trece prin bariera placentară şi intră în circulaţia fetală, deci trebuie utilizat în sarcină
numai dacă este absolută nevoie. Când cefazolinul este administrat înaintea unei operaţii
de cezariană, nivelul medicamentului în sângele din cordonul ombilical este a patra până
la a treia parte din nivelul prezent în sângele matern. Medicamentul pare să nu aibă nici un
efect advers asupra fătului. Concentraţii scăzute de cefazolin s-au găsit în laptele uman,
deci medicamentul trebuie administrat cu multă grijă femeilor care alaptează.
Efecte asupra abilităţii de a conduce şi de a utiliza alte maşini: Kefzol nu afectează
abilitatea de conducere sau de utilizare a unor maşini.
Reacţii adverse: Au fost raportate febra medicamentoasă, erupţii eritematoase ale pielii,
prurit vulvar, eozinofilia şi şocul anafilactic. Rar au fost raportate anorexie, diaree, greaţă şi
vărsături. Au apărut şi neutropenie, leucopenie şi trombocitopenie. Au fost observate
creşteri tranzitorii ale nivelului de uree sanguină. Foarte rar au fost raportate nefrită
interstiţială şi alte disfuncţii renale. Au fost înregistrate creşteri tranzitorii ale ASAT, ALAT
şi ale nivelului fosfatazei alcaline. Ca şi în cazul unor peniciline şi al altor cefalosporine,
hepatita tranzitorie şi icterul colestatic au fost raportate rar. Foarte rar poate să apară
durere la locul injecţiei i.m., uneori cu induraţie. Au existat şi cazuri rare de flebită la locul
injecţiei. Alte efecte secundare au inclus pruritul anal şi genital, candidioza orală şi genitală
şi vaginita.
Supradozare: Administrarea parenterală a unor doze nepotrivite, prea mari, de
cefalosporine poate cauza ameţeală, parestezii şi dureri de cap. Convulsiile pot să se
producă în cazul pacienţilor cu boli renale. Dacă se produc convulsii, administrarea
medicamentului trebuie oprită imediat; terapia anticonvulsivantă trebuie administrată dacă
este indicat din punct de vedere clinic. Pe lânga măsurile generale de întreţinere,
hemodializa şi hemoperfuzia trebuie luate în considerare în cazurile severe de
supradozare. Totuşi, nu există încă date care să probeze eficacitatea acestei terapii.
Proprietăţi farmacodinamice: Cefazolin sodiu este un antibiotic steril, semisintetic, din
clasa cefalosporinelor. Acţiunea bactericidă a cefalosporinelor rezultă din inhibiţia sintezei
peretelui celular. Cefazolin este activ împotriva următoarelor organisme in vitro şi în infecţii
clinice: Staphylococcus aureus (tulpini producătoare de penicilinază); Staphylococcus
epidermidis; streptococi beta-hemolitici de grup A şi alte tulpini de streptococi (multe tulpini
de enterococi sunt rezistente) - Streptococcus pneumoniae, Escherichia coli, Klebsiella
species, Proteus mirabilis, Haemophilus influenzae, Enterobacter aerogenes. Majoritatea
tulpinilor de Enterobacter cloacae, Morganella morganii şi Proteus indol-pozitiv (Pr.
vulgaris, Pr. rettgeri) sunt rezistente. Stafilococii rezistenţi la meticilină, Serratia,
Pseudomonas şi Acinetobacter calcoaceticus sunt aproape cu toţii rezistenţi la cefazolin.
Proprietăţi farmacocinetice: Cefazolin este slab absorbit la nivelul tractului gastro-
intestinal şi din acest motiv trebuie administrat parenteral.

Concentraţiile serice (mg/ml) după injecţia intramusculară

Doza După 0,5 oră După 1 oră După 2 ore După 4 ore După 6 ore După 8 ore
 250 mg 15,5 17,0 13,0 5,1 2,5
500 mg 36,2 36,8 37,9 15,5 6,3 3
1g* 60,1 63,8 54,3 29,9 13,2 7,1
*Media după două studii.

O perfuzie intravenoasă constantă cu o doză de 3,5 mg/kg corp timp de 1 oră (aprox. 250
mg) şi 1,5 mg/kg corp următoarele 2 ore (aprox. 100 mg) produce un nivel seric stabil de
cefazolin de 28 mg/ml în ora a treia.

Concentraţiile serice (mcg/ml) după injecţia intravenoasă

Doza După 5 min După 15 min După 30 min După 1 oră După 2 ore După 4 ore
1g 188,4 135,8 106,8 73,7 45,6 16,5

Timpul mediu de înjumătăţire a cefazolinului după injectarea intravenoasă a unei doze

unice de 1 g este de 1,4 ore; timpul de înjumătăţire este crescut la pacienţii cu insuficienţă
renală. Aproximativ 85% din cefazolin din circulaţie este legat de proteinele plasmatice.
Cefazolin traversează rapid o membrană sinovială inflamată, iar concentraţia antibioticului
din articulaţie este comparabilă cu nivelele măsurate în ser. Când cefazolin este
administrat pacienţilor cu tractul biliar neobstruat, concentraţii mult mai ridicate decât cele
din ser se întâlnesc în ţesuturile veziculei biliare şi bilă, pe când în cazul unor obstrucţii
concentraţia antibioticului este considerabil mai scăzută în bilă faţă de ser. Cefazolin
traverseză rapid placenta şi ajunge în sângele cordonului ombilical şi lichidul amniotic.
Este prezent în concentraţii foarte scăzute în laptele mamelor care alăptează. Cefazolin
este excretat nemodificat în urină, în primul rând prin filtrare glomerulară şi cu o oarecare
secreţie tubulară, cel puţin 80% dintr-o doză administrată intramuscular fiind excretată în
decursul a 24 de ore. Concentraţiile urinare maxime de peste 1 şi 4 mg pe ml sunt obţinute
după doze intramusculare de 0,5 şi respectiv 1g. Probenecid întârzie excreţia, ducând la
nivele sanguine crescute de cefazolin, o perioadă mai lungă de timp. La pacienţii care fac
dializă peritoneală (2 l/oră), nivelele medii de cefazolin au fost de aproximativ 10 şi 30
mg/ml după o instilaţie de 24 de ore a unei soluţii de dializă conţinând 50 mg/l şi respectiv
150 mg/l.
Date preclinice de siguranţă: Studii reproductive realizate pe şobolani nu au demonstrat
afectarea fertilităţii ca urmare a administrării de cefazolin. Nu s-au realizat studii de
mutagenitate şi studii îndelungate pe animale pentru a determina potenţialul carcinogen al
cefazolin.
Instrucţiuni de utilizare: Administrarea intramusculară: Reconstituiţi cu soluţie injectabilă
de clorură de sodiu 0,9% sau cu apă distilată pentru injecţii. Agitaţi bine până se dizolvă.
Kefzol trebuie injectat într-o masă musculară mare.

Tabel de diluţie
Mărimea Diluantul care se adaugă Volumul aprox. la dispoziţie Concentraţia medie aproximativă
250 mg 2,0 ml 2,0 ml 125 mg/ml
500 mg 2,0 ml 2,2 ml 225 mg/ml
1 g* 2,5 ml 3,0 ml 330 mg/ml
* Flaconul de 1 g trebuie reconstituit numai cu apă distilată pentru injecţii.

Perfuzia intravenoasă intermitentă: Kefzol poate fi administrat împreună cu alte fluide

administrate intravenos sau printr-un recipient secundar i.v. separat. Kefzol de 500 mg sau
de 1 g reconstituit poate fi diluat cu 50 până la 100 ml din următoarele soluţii pentru
administrare intravenoasă: soluţia injectabilă de clorură de sodiu 0,9%, soluţia injectabilă
de dextroză 5%, soluţia de dextroză 10%, soluţia injectabilă de dextroză 5% în soluţie
Ringer lactat, soluţia injectabilă de dextroză 5% şi clorură de sodiu 0,9%, soluţia injectabilă
de dextroză 5% şi clorură de sodiu 0,45%, soluţia injectabilă de dextroză 5% şi clorură de
sodiu 0,225%, soluţia injectabilă Ringer lactat, soluţia apoasă injectabilă de zahăr invertit 5
sau 10%, soluţia injectabilă Ringer, Normasol-M în D5-W, Ionosol B cu dextroză 5% sau
Plasma-Lyte cu dextroză. Injectarea intravenoasă: Se diluează 500 mg sau 1 g Kefzol
reconstituit în minimum 10 ml apă distilată pentru injecţii. Se injectează lent în 3 la 5
minute. A nu se injecta în mai puţin de 3 minute. Injectarea poate să se facă direct într-o
venă sau, la pacienţii care primesc tratament parenteral cu fluidele de mai sus, prin
perfuzor.
Stabilitate: În situaţiile în care medicamentul şi diluantul au fost amestecate, dar nu au
fost administrate imediat pacientului, Kefzol astfel reconstituit se poate păstra în
următoarele condiţii: Flacoanele Kefzol reconstituite prin diluare în apă distilată pentru
injecţii, soluţia injectabilă de dextroză 5%, soluţia injectabilă de clorură de sodiu 0,9%, sunt
stabile 24 de ore la temperatura camerei şi 10 zile păstrate la frigider. Soluţiile de Kefzol în
apă distilată pentru injecţii, soluţia injectabilă de dextroză 5%, soluţia injectabilă de clorură
de sodiu 0,9%, congelate imediat după reconstituire în ambalajul original, sunt stabile de-a
lungul a 12 săptămâni prin păstrare la -20 grade Celsius. Odată decongelate, aceste
soluţii sunt stabile 24 de ore la temperatura camerei şi 10 zile păstrate la frigider. Odată
decongelate, soluţiile nu se vor recongela. Diluanţii secundari: Soluţiile de Kefzol pentru
perfuzie în soluţia injectabilă de dextroză 5%, soluţie de dextroză 10%, soluţia injectabilă
de dextroză 5% în soluţie Ringer lactat, soluţia injectabilă de dextroză 5% şi clorură de
sodiu 0,9%, soluţia injectabilă de dextroză 5% şi clorură de sodiu 0,45%, soluţia injectabilă
de dextroză 5% şi clorură de sodiu 0,225%, soluţia injectabilă Ringer lactat, soluţia apoasă
injectabilă de zahăr invertit 5 sau 10%, soluţia injectabilă Ringer, Normasol-M în D5-W,
Ionosol B cu dextroză 5% sau Plasma-Lyte cu dextroză 5% se vor utiliza în 24 de ore de la
diluare dacă sunt păstrate la temperatura camerei sau în 96 de ore prin păstrare la frigider.
A nu se congela soluţiile de Kefzol cu unul din diluanţii de mai sus. Înainte de administrare,
medicamentele parenterale se vor inspecta vizual pentru a observa eventuale particule
solide sau decolorarea produsului, ori de câte ori soluţia şi ambalajul permit.

Producător: Eli Lilly and Company

KESTINE
ebastinum
Prezentare: Cutii a câte 10 comprimate filmate a 10 mg.
Compoziţie: Substanţa activă: ebastine. Excipienţi: celuloză microcristalină, lactoză
monohidrat, amidon de porumb pregelatinizat, carboximetilceluloză sodică, stearat de
magneziu. Filmul tabletei: hidroxipropilmetil celuloză, polietilen glicol 6000, dioxid de titan.
Proprietăţi: Ebastina şi metabolitul său, carebastina, este un antagonist selectiv al
receptorilor periferici histaminici H1 fără efecte anticolinergice. Nu are efect sedativ-
hipnotic.
Indicaţii: Tratamentul simptomatic al rinitelor alergice şi conjunctivitelor alergice
(sezoniere şi perene); urticarie cronică idiopatică, prurit indus de eliberarea de histamină.
Posologie: Rinita alergică: 10-20 mg pe zi în funcţie de severitatea simptomelor. Urticaria:
1 comprimat a 10 mg pe zi. Eficacitatea şi siguranţa în administrare nu au fost evaluate la
copiii sub 12 ani. Administrarea ebastinei concomitent cu mâncarea nu influenţează
efectul terapeutic.
Contraindicaţii: Hipersensibilitate la ebastine sau la unul dintre excipienţi.
Precauţii: La fel ca la majoritatea antihistaminicelor, se recomandă precauţie în
administrarea ebastinei la pacienţii cu: sindrom de QT prelungit, hipokaliemie, tratament
cu medicaţie cunoscută a produce prelungirea intervalului QT sau care inhibă sistemul
enzimatic CY3A4 cum sunt derivaţii azolici antimicotici şi antibioticele macrolide. Nu se
recomandă administrarea ebastinei la femeile însărcinate sau care alăptează.
Interacţiuni medicamentoase: Interacţiunea ebastinei în combinaţie cu ketoconazol sau
eritromicină (cu efect cunoscut de prelungire a intervalului QT) a fost evaluată. S-a
observat o interacţiune farmacocinetică şi farmacodinamică a acestor combinaţii:
prelungirea intervalului QTc cu 18-19 msec (4,7%-5%) a fost raportată cu ambele
combinaţii. Ebastina nu interacţionează cu teofilina, warfarina, cimetidina, diazepam sau
alcool.
Efecte secundare: Pot apărea: cefalee, somnolenţă, uscăciunea gurii. Foarte rar, pot
apărea: dureri abdominale, dispepsie, astenie, faringită, epistaxis, rino-sinuzită, greaţă sau
insomnie.
Condiţii de păstrare: A se proteja de lumină şi umiditate, a se păstra la temperatură mai
mică de 30 grade Celsius. Nu lăsaţi medicamentele la îndemâna copiilor! Nu modificaţi
doza prescrisă fără avizul medicului sau al farmacistului! Perioada de valabilitate: indicată
pe ambalaj.

Producător: Rhône-Poulenc Rorer

KETOF, capsule
ketotifenum
Substanţă activă: Ketotifenhydrogenfumarat.
Compoziţie: 1 capsulă conţine 1,38 mg
Ketotifenhydrogenfumarat, corespunzător 1 mg
Ketotifen, stearat de magneziu, manitol,
colorant E 171.
Indicaţii: În tratamentul de durată pentru
prevenirea tulburărilor şi a crizelor de astm
bronşic. La începutul tratamentului, se
recomandă continuarea medicaţiei de bază cu
trombodilatatoare, teofilină sau corticoizi. Ketof
nu se indică în tratamentul crizei acute de astm
bronşic; Ketof are indicaţie în prevenirea
tulburărilor astmatice, în cazul guturaiului de
fân şi a bronşitei alergice; în rinita alergică şi
boli cutanate alergice în contextul unui
tratament simptomatic.
Contraindicaţii: Contraindicaţiile reprezintă afecţiuni sau situaţii în care anumite
medicamente nu pot fi utilizate sau se utilizează numai după o prealabilă analiză medicală
complexă, deoarece în acest caz efectul benefic nu este într-o relaţie favorabilă faţă de
efectul negativ al acestora. În aceste condiţii, medicul trebuie să fie corect şi complet
informat despre îmbolnăvirile anterioare, boli asociate cu tratament concomitent cât şi
condiţiile şi obiceiurile ce particularizează. Uneori contraindicaţiile pot apărea sau pot fi
cunoscute după începerea tratamentului. În acest caz trebuie informat medicul dvs. Ketof
nu trebuie folosit în cazul sensibilităţii pentru Ketotifen.
Sarcină şi alăptare: Cu toate că până acum nu sunt descoperite efecte teratogene
cauzate de Ketotifen - nu trebuie utilizat Ketof pe timpul sarcinii, decât în cazul indicaţiei
strict medicale.
Efecte secundare: Efectele secundare, care sunt legate de utilizarea temporară a
Ketotifenului, dar care nu trebuie să apară la fiecare pacient, sunt enumerate mai jos. La
tratamentul cu Ketof pot să apară: oboseală, uscăciunea cavităţii bucale, ameţeli şi
cefalee. Prin tratament îndelungat, aceste efecte pot dispărea. De asemenea, este
posibilă o creştere a greutăţii corporale datorită stimulării poftei de mâncare. Izolat, s-au
observat după tratamentul cu Ketotifen exanteme şi urticarii.
Precauţii: Acest medicament poate influenţa domeniul de reacţie în participarea activă la
traficul rutier sau utilizarea maşinilor chiar şi în doza indicată. Această situaţie este
potenţată de utilizarea alcoolului, ca şi de medicamentele care influenţează, de asemenea,
capacitatea de reacţie.
Interacţiuni cu alte medicamente: Întrebaţi-vă medicul, în cazul în care folosiţi
permanent alte medicamente, sau le-aţi utilizat de curând sau doriţi să le folosiţi
concomitent cu acesta. Medicul dvs. vă poate sfătui, dacă în aceste situaţii pot apărea
reacţii secundare sau dacă trebuie luate măsuri deosebite, ca de ex. stabilirea de alte
doze.Trebuie avute în vedere următoarele interacţiuni între medicamentul de mai sus şi
altele: Acţiunea sedativelor, somniferelor, antihistaminicelor (ce de ex. medicamente
antialergice sau antiinflamatoare nesteroidiene) şi a alcoolului poate potenţa efectul Ketof.
Nu sunt cunoscute interacţiuni cu alte medicamente antiastmatice. La folosirea
concomitentă de Ketof şi medicamente antidiabetice orale, s-a constatat - în unele cazuri -
o trombocitopenie pasageră. Până la elucidarea acestor observaţii, trebuie evitată
combinaţia de Ketof cu acestea.
Mod de administrare: Dacă nu este indicat altfel: la adulţi, tineri şi copii peste 2 ani se va
administra 1 capsulă seara în primele 3-4 zile, apoi dimineaţa şi seara, câte o capsulă.
Dacă este necesar, se poate mări doza la adulţi şi copii peste 10 ani, la 2 capsule
dimineaţa şi seara. Capsulele se înghit cu lichid. Deoarece efectul apare după un
tratament de 8-12 săptămâni, trebuie efectuat un tratament de durată. O reducere a
medicaţiei asociate urmează să fie apreciată după acest interval. O limitare a duratei de
utilizare nu este prevăzută. Medicamentul să nu mai fie utilizat după data de expirare
prevăzută pe ambalaj. Medicamentul se păstrează ferit de copii.
Formă de prezentare: Ambalaje originale cu 20, 50 şi 100 capsule.

Producător: Hexal Pharma

KETOF 100, sirop
ketotifenum
Substanţă activă: Ketotifenhydrogenfumarat.
Compoziţie: 5 ml sirop conţin 1,38 mg
ketotifenhidrogenfumarat, ce corespunde la 1
mg ketotifen. Alte componente active: Etanol,
parabene E 216, E 218, soluţie de sorbitol. Alte
componente: Fosfat acid disodic, substanţe
aromatizante. Conţine 2,4% (y/y) alcool
(etanol).
Indicaţie pentru diabetici: 5 ml sirop conţin 4
g soluţie sorbitol, corespunzător a 0,27 B.E.
Ambalajul conţine un păhărel gradat la 2,5 ml,
5 ml şi 10 ml.
Indicaţii terapeutice: Tratamentul preventiv de lungă durată al tulburărilor şi crizelor
astmatice. La începutul tratamentului trebuie continuată medicaţia de bază cu
bronhodilatatoare, teofilină şi corticosteroizi. Pentru prevenirea tulburărilor astmatice în
cazul alergiilor la fân şi bronşitelor alergice. În rinite alergice şi boli dermatologice ca
tratament simptomatic. Notă: Ketof sirop nu este indicat în tratamentul crizei acute de
astm.
Contraindicaţii: Contraindicaţiile reprezintă afecţiuni sau situaţii în care anumite
medicamente nu pot fi utilizate sau se utilizează numai după o prealabilă analiză medicală
complexă, deoarece în acest caz, efectul benefic nu este într-o relaţie favorabilă faţă de
efectul negativ al acestora. În aceste condiţii, medicul trebuie să fie corect şi complet
informat despre îmbolnăvirile anterioare, boli asociate cu tratament concomitent cât şi
condiţiile şi obiceiurile care individualizează cazul. Uneori, contraindicaţiile pot apărea sau
pot fi cunoscute după începerea tratamentului. În acest caz, trebuie să fie informat medicul
dvs. Ketof sirop nu trebuie utilizat în cazul sensibilizării la ketotifen şi/sau la unul din
celelalte componente ale produsului. Atenţie: Conţine sorbitol. Prin respectarea modului
de utilizare se aduce un aport de 5,6 g sorbitol la fiecare administrare. La sugari şi copii
mici produsul se utilizează numai după un prealabil acord al medicului curant, deoarece se
poate manifesta o intoleranţă moştenită la fructoză, fenomen până acum necunoscut. Un
risc medical există şi la pacienţii tineri şi adulţi cu o intoleranţă înnăscută la fructoză.
Pentru aceşti pacienţi, utilizarea produsului este posibil după un prealabil consult cu
medicul.
Sarcină şi alăptare: Cu toate că, pe baza experienţelor pe animale nu există indicaţii
referitoare la efecte dăunătoare asupra fătului, se recomandă utilizarea siropului Ketof
numai după o prescriere expresă de către medic.
Reacţii adverse: Efectele adverse care sunt legate de utilizarea temporară a
Ketotifenului, dar care nu trebuie să apară la fiecare pacient sunt enumerate mai jos. La
tratamentul cu Ketof pot să apară: oboseală, uscăciunea cavităţii bucale, ameţeli şi
cefalee. Prin tratament îndelungat, aceste efecte pot dispărea. De asemenea, este
posibilă o creştere a greutăţii corporale datorită stimulării poftei de mâncare. Izolat, s-au
observat după tratamentul cu Ketotifen exanteme şi urticarii. În cazuri izolate, în mod
special la copii, pot apărea tulburări ale sistemului nervos central, de exemplu: nelinişte,
neatenţie, tulburări de somn şi nervozitate. La unii pacienţi pe baza conţinutului de alchil-4-
hidroxibenzoat (parabene) poate să apară o sensibilitate faţă de preparat.
Precauţii pentru conducătorii auto: Acest preparat poate influenţa comportamentul chiar
şi în condiţiile administrării conform prescripţiei, astfel încât posibilitatea de participare la
traficul rutier sau utilizarea maşinilor este periclitată. Acest lucru este potenţat de
asocierea alcoolului şi a medicamentelor care influenţează de asemenea comportamentul.
Interacţiuni cu alte medicamente: Întrebaţi pe medicul dvs., în cazul în care folosiţi
permanent alte medicamente, sau le-aţi utilizat de curând sau doriţi să le folosiţi
concomitent cu acesta. Medicul dvs. vă poate sfătui dacă în aceste situaţii pot apărea
reacţii secundare sau dacă trebuie luate măsuri deosebite, ca de ex. stabilirea de alte
doze. Următoarele interacţiuni între medicamentul de mai sus şi altele, trebuie avute în
vedere: acţiunea sedativelor, somniferelor, antihistaminicelor (ce de ex. medicamente
antialergice sau antiinflamatoare nesteroidiene) şi a alcoolului poate potenţa efectul
siropului Ketof. Nu sunt cunoscute interacţiuni cu medicamente antiastmatice. La folosirea
concomitentă a preparatului Ketof cu antidiabetice orale s-a constatat, în unele cazuri o
trombocitopenie pasageră. Până la elucidarea acestor observaţii, trebuie evitată
combinaţia de Ketof cu acestea.
Mod de administrare: Dacă nu este altfel indicat: la copii mici de şase luni până la trei ani
se administrează dimineaţa şi seara câte 1/2 măsură cu 2,5 ml Ketof (corespunzător a 0,5
mg ketotifen). Adulţii, tinerii şi copii peste trei ani vor lua în primele 3-4 zile ale
tratamentului seara câte o măsură cu 5 ml Ketof (corespunzător la 1 mg ketotifen), apoi
dimineaţa şi seara câte o măsură cu 5 ml Ketof (corespunzător la 1 mg ketotifen). Dacă
este necesar se poate mări doza la adulţi şi copii peste 10 ani la maxim două măsuri a 5
ml dimineaţa şi două măsuri seara (corespunzător la 2 mg ketotifen). Indicaţie pentru
diabetici. 5 ml sirop (corespunzător unei măsuri) conţin 4 g soluţie sorbitol, corespunzător
a 0,27 BE. Ambalajul conţine un păhărel măsură gradat la 2,5 ml, 5 ml şi 10 ml.
Modul şi durata de utilizare: Siropul poate fi folosit nediluat sau diluat cu puţin lichid
(ceai sau suc de fructe) întrucât efectul tratamentului apare după o perioadă de 8-12
săptămâni, trebuie să se facă o medicaţie de durată. O diminuare a medicaţiei adjuvante
trebuie estimată după trecerea acestei perioade. O limitare expresă a duratei tratamentului
nu este prevăzută. Indicaţie: Medicamentul să nu mai fie utilizat după termenul de expirare
prevăzut pe ambalaj. În cazul păstrării închise a flaconului şi utilizarea corectă a
conţinutului, nu se modifică termenul de valabilitate al produsului specificat pe ambalaj. A
se feri de copii.
Formă de prezentare: Ambalaje originale de 100 şi 200 ml sirop Ketof. Ambalaje
colective.

Producător: Hexal Pharma

KETOROL
ketorolacum tromethaminum
Prezentare farmacoterapeutică: Soluţie injectabilă i.m. Fiola conţine ketorolac
tromethamină 30 mg la 1 ml şi excipienţi (clorură de sodiu, etanol, aqua proinjectione).
Comprimate: conţin 10 mg ketorolac tromethamină. Ketorolac tromethamina este solubilă
în apă, are pKa de 3.54 şi greutatea moleculară de 376,41.
Acţiune farmacodinamică: Ketorolul este un analgezic non-narcotic. Ketorolul inhibă
sinteza prostaglandinelor şi este considerat un analgezic cu acţiune periferică deoarece nu
s-au evidenţiat efecte asupra receptorilor opiacei. Este un agent nesteroidian cu activitate
antiinflamatoare şi slab antipiretică.
Acţiune farmacocinetică: Ketorolul este absorbit rapid şi complet după administrare
intramusculară, realizându-se o concentraţie maximă plasmatică de 2,2 mcg/ml, care
apare la aproximativ 50 min de la administrarea unei singure doze de 30 mg. Timpul de
înjumătăţire plasmatic este de 5,3 ore la adulţii tineri şi de 7 ore la bătrâni (vârsta medie -
72 ani). Peste 99% din Ketorolul din plasmă este legat de proteine. Farmacocinetica
Ketorolacului la pacienţii umani cărora li s-a administrat doză intramusculară, simplă sau
repetată, este liniară. Niveluri stabile ale concentraţiei plasmatice se obţin după
administrarea unei doze la fiecare 6 ore, zilnic. Nu apar schimbări ale clearance-ului la o
administrare de durată. Principala cale de eliminare a ketorolacului şi metaboliţilor săi
(conjugaţi şi a para-hidroximetaboliţilor) este calea urinară (în medie cca. 91,4%), iar restul
se elimină prin fecale (în medie 6,4%). Hemodinamica pacienţilor nu este alterată de
administrarea parenterală a Ketorolului.
Indicaţii: Ketorolul administrat intramuscular este indicat pentru tratamentul de scurtă
durată al durerilor acute.
Contraindicaţii: Ketorolul nu va fi administrat pacienţilor care au prezentat anterior alergie
la acest medicament. Din motive de eventuală sensibilitate încrucişată, Ketorol este
contraindicat pacienţilor la care aspirina şi alte medicamente antiinflamatoare
nesteroidiene induc manifestări alergice. Ketorol nu va fi administrat bolnavilor cu o boală
ulceroasă în perioada de activitate.
Avertizare: Ca şi alţi agenţi analgezici antiinflamatori nesteroidieni, Ketorolul poate
produce iritaţie gastrointestinală, ulceraţii sau sângerări, cu sau fără simptome manifeste
şi va fi administrat sub supraveghere atentă pacienţilor cu probleme ale tractului
gastrointestinal. Bolnavii vârstnici sau debili sunt predispuşi la astfel de complicaţii,
incidenţa crescând cu doza şi durata tratamentului.
Precauţii generale: Efecte renale: ca şi pentru alte medicamente care inhibă sinteza
prostaglandinelor, au fost raportate creşteri ale azotului neproteic total şi creatininei în
cursul studiilor clinice cu Ketorol. Deoarece Ketorolul şi metaboliţii săi se elimină în
principal prin rinichi, pacienţii cu alterare marcată a funcţiilor renale nu vor beneficia de
tratament cu Ketorol decât după evaluarea riscurilor. Dacă se administrează pacienţilor cu
disfuncţii renale, dozele vor trebui reduse, iar funcţia renală urmărită îndeaproape.
Pacienţii cu depleţie volumică datorată pierderii de sânge sau deshidratării severe, se pot
afla în stare de dependenţă a producerii de prostanglandină pentru menţinerea perfuziei
renale şi, prin urmare, a ratei de filtrare glomerulară. În astfel de situaţii se estimează că
folosirea de medicamente care inhibă sinteza prostanglandinei poate scădea şi mai mult
fluxul sanguin la nivelul rinichiului. Administrarea ketorolului se va efectua cu multă atenţie
în astfel de circumstanţe. Urmărirea îndeaproape a urinei, a ureei serice şi a creatininei
serice se recomandă până la revenirea la o stare normovolumică. Retenţie de lichid şi
edemele: s-au raportat astfel de manifestări la utilizarea Ketorolului; prin urmare, Ketorol
va fi folosit cu grijă în cazul pacienţilor cu decompensare cardiacă, hipertensiune arterială,
alte afecţiuni cardiovasculare. Efecte hematologice: Ketorol inhibă agregarea plachetară şi
poate prelungi timpul de sângerare. Ketorol nu afectează numărul trombocitelor, timpul de
protrombină (PT), sau timpul parţial de tromboplastină (PTT). Pacienţii care au disfuncţii
de coagulare sau urmează un tratament care interferă cu hemostaza vor fi ţinuţi sub
observaţie atentă atunci când li se administrează Ketorol. Efecte hepatice: pot apărea
modificări minore ale unuia sau mai multor teste hepatice. Aceste anomalii pot progresa,
pot rămâne neschimbate sau pot fi tranzitorii în funcţie de continuarea terapiei. Dacă apar
semne clinice sau simptome marcate de afectare a ficatului sau manifestări sistemice (de
exemplu eosinofilie, erupţii etc.), se va întrerupe tratamentul cu Ketorol. Deoarece Ketorol
nu este un agent anestezic şi nu are proprietăţi sedative sau anxiolitice, nu este
recomandat în medicaţia preoperatorie, pentru suport în anestezie sau în analgezia
obstetrică. Nu se recomandă asocierea Ketorol cu alte medicamente antiinflamatoare
nesteroidiene din cauza posibilităţii acumulării efectelor adverse. Interacţiuni cu alte
medicamente: Ketorolul este puternic legat de proteinele plasmatice (media 99,2%),
legarea fiind independentă de concentraţie. Legarea in vitro a warfarinei de proteinele
plasmatice este doar uşor redusă de către Ketorol (99,5 martor faţă de 99,3 legarea de
Ketorol). Ketorolul nu influenţează legarea de proteinele plasmatice a digoxinei. Studiile in
vitro indică faptul că în cazul unei concentraţii terapeutice de salicilat (300 mcg/ml),
legarea Ketorolului a fost redusă de la aprox. 99,2% la 97,5%. Deoarece Ketorolul este un
medicament cu potenţă ridicată şi prezent în concentraţie scăzută în plasmă se estimează
faptul că nu poate modifica în mod semnificativ legarea proteică a altor medicamente. Nu
există dovezi prin studii pe animale sau oameni prin care Ketorolul ar induce sau ar inhiba
enzimele hepatice capabile să-l metabolizeze pe el însuşi sau alte medicamente. Ca şi
pentru alte medicamente care inhibă sinteza de prostaglandine se poate estima
capacitatea Ketorolului de a reduce clearance-ul renal al lithiumului carbonic, cu creşterea
concentraţiei plasmatice, şi deci a afectului toxic al acestuia. Ketorolul nu a fost studiat din
acest punct de vedere. Administrarea concomitentă a Ketorolului cu metrotrexat se va face
cu grijă există dovezi că unele medicamente care inhibă sinteza prostaglandinelor reduc
clearance-ul metotrexatului şi astfel există posibilitatea accentuării toxicităţii acestuia.
Studii clinice privind administrarea concomitentă de Ketorol şi morfină în tratamentul
durerilor postoperatorii nu au evidenţiat interacţiuni adverse. Sarcină: Ketorolul nu este
recomandat în timpul sarcinii sau al travaliului. Alăptare: Ketorolul nu este recomandat
spre administrare mamelor care alăptează. Uz pediatric: nu s-a stabilit siguranţa şi
eficacitatea administrării la copii. Prin urmare nu se recomandă Ketorol la copiii sub 16 ani.
Pacienţii de vârsta a treia: deoarece eliminarea Ketorolacului este mai redusă la bătrâni (a
se vedea farmacologia clinică), aceştia fiind mai sensibili la efectele renale ale
antiinflamatoarelor nesteroidiene (AINS) (a se vedea precauţiunile şi efectele renale), se
va acorda atenţie suplimentară şi se va utiliza doza eficientă cea mai mică în cazul
tratamentului cu acest produs la pacienţii de vârsta a treia.
Reacţii adverse: Cele mai întâlnite reacţii adverse sunt următoarele: Gastrointestinale:
greaţă, dispepsie, dureri gastroabdominale, diaree. Sistemul nervos central: somnolenţă,
ameţeală, cefalee, transpiraţie. Metabolism nutriţional: apariţia edemelor. Dureri la locul
injecţiei s-au raportat în 2% din cazuri în studiile presupunând administrări multiple (faţă de
5% pentru lotul martor tratat cu morfină). Reacţii adverse raportate mai rar:
Cardiovasculare: vasodilataţie (uneori se observă uşoara scădere a tensiunii arteriale).
Hematologice: apariţia purpurei. SNC: senzaţia de uscăciune a gurii, nervozitate,
parestezii (furnicături, halucinaţii, depresii, sete excesivă, imposibilitatea de concentrare,
insomnie, ameţeală). Urogenital: fie micţiuni frecvente, fie oligurie. Dermatologice:
urticarie, prurit. Modificări senzitive: anomalii ale gustului şi vederii.
Dozaj şi mod de administrare: Pentru tratamentul durerilor doza iniţială va fi adaptată în
funcţie de severitatea durerii; doza uzuală recomandată este de 30 mg; dozele fracţionate
vor fi de 15-30 mg la fiecare 4-6 ore în funcţie de necesităţile pentru tratamentul durerii. O
doză iniţială mai scăzută este preferabilă pentru pacienţii cu greutate sub 50 kg, peste 65
de ani şi/sau cu dureri de intensitate medie. Produsul se poate administra mai frecvent (de
exemplu la 2 ore), dar doza zilnică totală nu va depăşi 120 mg. În cazul administrării
produsului atât sub formă de comprimate cât şi intramuscular, doza totală nu va depăşi
120 mg/zi. În tratamentul durerilor acute intense, ca de exemplu terapia care urmează
imediat după operaţie: o doză iniţială I.M. de 30 mg ketorolac tromethamină poate fi
repetată după 15-30 min şi urmată de o doză de 15 mg administrată după 6 ore.
Analgezicele opiacee (de exemplu morfina şi petidina) pot fi folosite concomitent dacă se
urmăreşte ameliorarea mai pronunţată a durerilor, efecte anxiolitice şi/sau sedative.
Opiaceele suplimentare pot fi adecvate în perioada care urmează imediat după operaţie
când durerile sunt mai severe. Ketorolul s-a dovedit un analgezic cu activitate periferică;
Ketorolul nu interferă cu legarea proteică a opiaceelor şi nu exacerbează depresiunea
respiratorie şi efectul sedativ al acestora. În cazul asocierii morfinei cu Ketorol, doza
zilnică de morfină necesară este mult mai redusă (10 mg pe zi) decât cea necesară în
mod obişnuit în cazul durerilor care urmează unor operaţii majore (40-50 mg pe zi).
Formă de prezentare: Fiole a 1 ml soluţie injectabilă I.M. conţinând 30 mg Ketorol.
Comprimate a 10 mg: zece comprimate pe blister.
Condiţii de păstrare: Ketorol se poate depozita în incinte cu temperatura controlată (15
-30 grade Celsius) şi ferit de lumină.

Producător: Dr. Reddy's Laboratories

KETOTIFEN 1 mg
ketotifenum
Compoziţie: Ketotifen hidrogen fumarat, echivalent cu 1 mg ketotifen bază, excipienţi q.s.
pentru un comprimat.
Acţiune terapeutică: Antialergic-antianafilactic, cu eficacitate terapeutică deosebită în
profilaxia pe cale orală a astmului bronşic alergic sau cu componentă alergică. Acţiunea
profilactică antiastmatică determină reducerea frecvenţei, duratei şi gravităţii crizelor, prin
ameliorarea suferinţei astmatice şi prin redresarea funcţiei pulmonare. De asemenea,
profilaxia cu Ketotifen face posibilă reducerea sau chiar suprimarea medicaţiei
complementare (bronhodilatatoare, corticosteroizi). Eficacitatea terapeutică atinge valori
maxime după câteva săptămâni până la 2-3 luni de tratament. Datorită acţiunii sale
sistemice, Ketotifenul poate fi administrat şi în combaterea altor manifestări alergice, fie că
acestea însoţesc astmul, fie că apar izolate (rinită, conjunctivită, urticarie, alergodermiile
de origine alimentară).
Indicaţii: Profilaxia de lungă durată în astmul bronşic alergic sau cu componentă alergică,
bronşită alergică, tulburări astmatice datorate polinozei. Nu acţionează asupra crizei de
astm! Tratamentul profilactic şi curativ al rinitei şi conjunctivitei alergice, reacţiilor cutanate
alergice.
Reacţii adverse: În primele zile ale administrării medicamentului pot apare sedare şi, în
cazuri rare, hiposalivaţie, greaţă, ameţeli uşoare. Aceste efecte dispar, în general spontan,
în cursul tratamentului, adesea numai în câteva zile. S-a observat, ocazional, creşterea în
greutate, mai evidentă la unii copii.
Contraindicaţii: Nu se cunosc. Deşi nu există dovezi ale unui efect teratogen, se va
administra femeilor însărcinate (în special în primele 3 luni), celor care alăptează şi
copiilor sub 3 ani numai dacă este absolut necesar.
Precauţii: În momentul instituirii unui tratament de lungă durată cu Ketotifen, medicaţia
antiastmatică în curs, mai ales corticoterapia şi cea cu ACTH, nu va fi întreruptă brusc,
deoarece există pericolul instalării unei insuficienţe corticosuprarenale, în special la
pacienţii corticodependenţi. În cazul unor infecţii intercurente, tratamentul cu Ketotifen va fi
completat cu o medicaţie antiinfecţioasă specifică. Pacienţilor care prezintă fenomene de
sedare la începutul tratamentului li se recomandă atenţie în conducerea autovehiculelor
sau exercitarea activităţilor profesionale cu solicitare neuromotorie.
Interacţiuni cu alte medicamente: Potenţează efectul medicamentelor sedative,
hipnotice, altor deprimante SNC, antihistaminice, alcoolului. Asocierea cu antidiabetice
orale (sulfoniluree, biguanide) poate produce trombocitopenie, ceea ce impune controlul
periodic al numărului de trombocite.
Doze, mod de administrare: Adulţi: câte un comprimat dimineaţa şi seara, după masă.
Dacă este necesar, doza se poate dubla (două comprimate de două ori pe zi). La pacienţii
predispuşi la sedare se recomandă o posologie progresivă în prima săptămână de
tratament, începând cu 1/2 comprimat de 2 ori pe zi sau 1 comprimat seara, ajungând la
doza terapeutică completă, în decurs de 5 zile. Copii peste 3 ani: 0,025 mg/kg corp.
Formă de prezentare: Cutii conţinând 1 blister cu 20 comprimate.
Condiţii de păstrare: În ambalajul original, la temperaturi cuprinse între 15 - 25 grade
Celsius. Termen de valabilitate: 2 ani.

Producător: Labormed
KIDROLASE
asparaginazum
Prezentare: Preparat injectabil conţinând: 1 flacon conţine pulbere liofilizată pentru uz
parenteral corespunzând la 10000 UI de L-asparaginază şi 48,6 mg glicină. Se
administrează numai în mediu spitalicesc.
Indicaţii: Leucemii acute mieloblastice şi leucemii acute limfoblastice; meningite
leucemice; limfoame non-Hodgkiniene.
Contraindicaţii: Insuficienţă hepatică, pancreatită. Hipersensibilitate la asparaginază.
Sarcină, alăptare.
Efecte secundare: Ca orice preparat activ, acest medicament poate determina la unele
persoane efecte mai mult sau mai puţin supărătoare: tulburări digestive; fenomene
alergice, edem Quincke; reacţii febrile; rash, prurit cutanat; amenoree, azoospermie;
modificări ale probelor biochimice hepatice şi pancreatice. Cereţi sfatul medicului dvs.
Posologie: Urmaţi recomandările medicului. După prepararea soluţiei, aceasta nu poate fi
păstrată decât în caz excepţional la frigider, la +4 grade Celsius, timp de 48 de ore.
Precauţii: În caz de diabet zaharat, avertizaţi medicul.
Condiţii de păstrare: A se păstra la rece (+4 grade Celsius). Un medicament este un
produs care acţionează pentru sănătatea dvs. şi administrarea sa neconformă cu
prescripţia medicului vă expune la pericole. Respectaţi riguros recomandările medicului.
Urmaţi sfaturile farmacistului. A nu se lăsa la îndemâna copiilor!

Producător: Rhône-Poulenc Rorer

KIDROLASE
asparaginazum
Prezentare farmaceutică: Preparat injectabil, 1 flacon conţine pulbere liofilizată pentru uz
parenteral corespunzând la 10.000 UI de L-asparaginaza şi 48,6 mg glicină.
Indicaţii: Leucemii acute mieloblastice şi leucemii acute limfoblastice, meningite
leucemice, limfoame non-Hodgkiniene.
Mod de administrare: Urmaţi recomandările medicului. După prepararea soluţiei, aceasta
nu poate fi păstrată decât în caz excepţional la frigider, la +4 grade Celsius, timp de 48 de
ore. Se administrează numai în mediu spitalicesc.
Precauţii: În caz de diabet zaharat, avertizaţi medicul.
Reacţii adverse: Poate determina la unele persoane efecte mai mult sau mai puţin
supărătoare cum ar fi tulburări digestive, fenomene alergice, edem Quincke, reacţii febrile,
rash, prurit cutanat, amenoree, azoospermie, modificări ale probelor biochimice hepatice şi
pancreatice.
Contraindicaţii: Insuficienţă hepatică, pancreatită. Hipersensibilitate la asparaginază,
sarcină, alăptare.

Producător: Lab. Roger Bellon

KINIDIN DURULES 200 mg
chinidinum
Acţiune farmaceutică: Preparat chinidinic cu acţiune prelungită. Produs antiaritmic.
Compoziţie: Fiecare comprimat conţine: 250 mg chinidină bisulfat echivalentul a 200 mg
chinidină sulfat, excipienţi, coloranţi q.s. (dioxid de titan).
Descriere: Chinidina reduce excitabilitatea, automatismul şi viteza de conducere la nivelul
atriului, nodulului AV şi a ventriculului şi creşte durata potenţialului de acţiune, precum şi
perioada refractară (clasa IA conform lui Vaughan Williams şi Harrison). Aceste efecte
sunt strâns corelate cu blocada "canalelor rapide de calciu" de la nivelul membranei
celulare, rezultatul fiind scăderea ratei de creştere a potenţialului de acţiune (faza 0) şi
astfel, reducerea conducerii şi a automatismului la nivelul fibrelor Purkinje (faza 4). Acest
efect este considerabil diminuat în cazul în care concentraţia extracelulară de potasiu este
redusă şi accentuat când concentraţia este crescută. Efectele electrofiziologice directe ale
chinidinei vor fi modificate de un efect anticolinergic relativ pronunţat, prezent în special la
concentraţii plasmatice mai reduse. Astfel, frecvenţa la nivelul nodulului sinusal şi viteza la
nivelul nodulului AV pot creşte. La concentraţii plasmatice terapeutice, chinidina determină
creşterea intervalelor PQ, QRS şi QT (A se vedea şi "Precauţii"). Chinidina are un efect
inotrop negativ, nesemnificativ la concentraţii plasmatice terapeutice şi când
contractilitatea nu este redusă. În cazul în care funcţia miocardică este scăzută, poate
apărea insuficienţa cardiacă. Chinidina are un efect vasodilatator cert şi astfel scade
rezistenţa vasculară periferică. Biodisponibilitatea orală a chinidinei este de 70-80%.
Absorbţia nu este influenţată de ingestia concomitentă de alimente. Volumul aparent de
distribuţie este de aproximativ 3 l/kg corp. Se leagă de proteinele plasmatice în proporţie
de 70-95%. Timpul de înjumătăţire în faza de eliminare este de aproximativ 6 ore şi doza
va fi eliminată aproximativ integral prin urină, 10-20% sub formă nemodificată. Urina
alcalină prelungeşte timpul de eliminare. Studiile anterioare citează o medie a
concentraţiei plasmatice terapeutice de 2-4 mg/l (6-12 mcmol/l) folosind ca referinţe
Cramer şi Isaksson (Scand J Clin Invest 1963; 15: 553). Studiile mult mai recente
demonstrează că eficacitatea terapeutică apare la niveluri plasmatice cuprinse între 1 şi 6
mg/l ( 3-18 mcmol/l) folosind metode moderne, mai specifice, cum este metodologia HPLC
(Sami, M şi colab. Am J Cardiol 1981; 48: 147-156, Carliner, N H şi colab. Am Heart J
1980; 100: 483-9). Formularea Durules asigură eliberarea gradată a substanţei active,
reducând astfel vârfurile concentraţiei plasmatice. Comparativ cu comprimatele
convenţionale, faza de absorbţie este prelungită obţinându-se efecte mult mai constante şi
mai prelungite reducând numărul de doze zilnice necesare. Concentraţia plasmatică
maximă este atinsă după 4 ore de la administrarea de Kinidin Durules. Administrarea
continuă de chinidină reduce riscul aritmiilor recurente. Matricea Durules a comprimatelor
de Kinidin Durules este complet insolubilă în sucul gastric, dar se dezintegrează în
particule mici când toată substanţa activă a fost eliberată. Matricea goală trece prin tubul
gastrointestinal fără a se dezintegra şi se va regăsi în materiile fecale sub formă aparent
nemodificată.
Indicaţii: Tratamentul de întreţinere pentru prevenirea recurenţelor de fibrilaţie atrială.
Tahicardia ventriculară şi supraventriculară paroxistică. Descărcări ventriculare ectopice.
Contraindicaţii: Hipersensibilitate cunoscută la chinidină şi chinină. Bloc AV de grad II
sau complet în absenţa unui pace-maker. Trombocitopenie curentă sau în antecedente.
Interval QT prelungit. Intoxicaţie cu digitală.
Precauţii: După prima doză, pacientul va fi ţinut sub observaţie urmărindu-se în special
reacţiile de hipersensibilitate. Chinidina se va administra cu atenţie la pacienţii cu
conducere AV prelungită, decompensare susţinută, şoc cardiogen, hipotensiune,
bradicardie sau perturbări ale echilibrului potasic. Se recomandă atenţie în cazul
tratamentului asociat cu antiaritmice din clasa I şi II, beta-blocante şi glicozizi digitalici (A
se vedea alte interacţiuni cu digoxina şi digitoxina). De asemenea, se impun precauţii şi în
cazul miocarditelor sau a afecţiunilor miocardice severe. Insuficienţa cardiacă şi
hipokaliemia vor fi corectate înainte de începerea tratamentului cu chinidină. La pacienţii
trataţi cu digoxină, se va înjumătăţi doza dacă se administrează concomitent chinidină. Ca
şi alte preparate antiaritmice, chinidina poate agrava aritmiile. La concentraţii toxice ale
chinidinei, iar la unii pacienţi chiar şi la concentraţii terapeutice, intervalul QT poate fi
considerabil prelungit ceea ce măreşte riscul tahicardiilor ventriculare, adesea de tip
torsade de pointe şi în unele cazuri chiar şi fibrilaţie ventriculară. Kinidin Durules va fi
folosit cu atenţie în prezenţa modificărilor obstructive ale tractului gastrointestinal, în
special la pacienţii cu constricţie esofagiană unde există riscul complicaţiilor esofagiene.
Sarcină şi alăptare: Atât la animale cât şi la oameni, doze mari de chinină au determinat
afecţiuni fetale cum ar fi hipoacuzie, dezvoltarea perturbată şi malformaţii ale extremităţilor
şi ale craniului. Ca urmare a efectului contractil asupra uterului, există riscul inducerii
avortului. Datorită similitudinilor chimice între chinină şi chinidină, cea din urmă nu va fi
administrată în timpul sarcinii. Chinidina este excretată prin lapte. Totuşi cantitatea este
redusă în limitele dozelor terapeutice şi de aceea, efectele asupra copilului sunt puţin
probabile.
Reacţii adverse: Tractul gastrointestinal: S-a raportat frecvent diaree. De asemenea, pot
apărea greţuri şi vărsături. Sistemul nervos central: Semne de cinchonism, de ex.: tinitus,
tulburări de vedere, cefalee şi obnubilare, care pot apărea în special în cazul supradozării.
Cardiovascular: Rar, dozele terapeutice de chinidină pot avea efecte toxice asupra
miocardului, determinând perturbări serioase de ritm, cum ar fi tahicardie ventriculară,
frecvent de tipul torsade de pointe, sau fibrilaţiei ventriculare. Hipotensiune. Reacţii de
hipersensibilitate: Urticarie, febră, hepatită, rash şi trombocitopenie, pancitopenie şi
agranulocitoză apar rar. Ocazional s-au raportat cazuri de fotosensibilitate şi sindrom
asemănător lupusului eritematos.
Mod de administrare: Individual. Preferabil, doza de chinidină va fi stabilită prin
determinări ale concentraţiei serice după aproximativ o săptămână de tratament.
Concentraţia plasmatică terapeutică este în medie de 2-4 mg/l ( 6-12 mol/l). Intervalul QT
va fi verificat înainte şi după tratament. Doza uzuală: 2-5 comprimate (0,4-1,0 g) dimineaţa
şi seara. Doza normală în tratamentul de întreţinere după conversia fibrilaţiei atriale este
de 3 comprimate dimineaţa şi seara. Ingestia concomitentă de alimente poate creşte
gradul de toleranţă. Comprimatele vor fi înghiţite întregi cu apă fără a le rupe sau mesteca.
Interacţiuni: Digoxina: Concentraţia plasmatică de digoxină creşte (poate fi dublată dacă
se administrează concomitent chinidină). Aceasta se datorează clearanceului renal redus
şi unui volum de distribuţie scăzut pentru digoxină. Dacă se administrează chinidină, se va
înjumătăţi doza de digoxină şi se va verifica concentraţia plasmatică de digoxină. Aceste
recomandări sunt valabile atunci când la începutul tratamentului cu chinidină concentraţia
de digoxină este în limitele terapeutice. Digitoxina: Interacţiunea dintre digitoxină şi
chinidină este un subiect controversat. Totuşi, câteva studii indică faptul că chinidina
creşte concentraţia plasmatică a digitoxinei. Cimetidina: Cimetidina scade clearanceul
chinidinei, determinând astfel creşterea nivelului plasmatic. Derivaţi cumarinici: Chinidina
poate accentua efectul anticoagulant al derivaţilor cumarinici. Rifampicina, derivaţii
acidului barbituric, fenitoina: Aceste medicamente cresc metabolismul chinidinei, reducând
astfel concentraţia plasmatică la niveluri subterapeutice atunci când se menţine doza
normală. Verapamil, amiodarona, nifedipina: Administrarea concomitentă de verapamil
sau amiodaronă poate determina creşteri importante ale concentraţiei plasmatice a
chinidinei. În schimb, administrarea simultană de nifedipină produce scăderi semnificative
ale nivelului plasmatic a chinidinei. Trebuie avute în vedere modificări apropiate ale dozei
de chinidină şi monitorizarea EKG în cazul administrării concomitente sau întreruperea
tratamentului cu aceste medicamente. Pe parcursul tratamentului cu chinidină sunt
posibile modificări de 30-50% ale dozei acesteia pentru a evita toxicitatea sistemică sau
absenţa eficienţei.
Supradozare: Simptome: Pot fi prezente, cu intensităţi variabile, tulburări de vedere,
hipoacuzie, stare de slăbiciune, vertigo, tinitus, cefalee, hipotensiune, greţuri, vărsături,
diaree. Supradozarea poate determina lărgirea complexului QRS, bloc atrioventricular,
extrasistole, tahicardie ventriculară paroxistică, bloc intraventricular, asistolie şi uneori
moarte. Reacţiile de hipersensibilitate grave se manifestă prin tulburări respiratorii sau
colaps vascular. De asemenea, pot apărea sedare şi convulsii. Tratament: La primele
semne de toxicitate se va întrerupe administrarea. Întârzierea absorbţiei chinidinei prin
administrarea de apă, lapte sau cărbune activat şi apoi îndepărtarea prin efectuarea
lavajului gastric sau provocarea emezei. Măsurile generale de susţinere sunt indicate în
funcţie de răspunsul terapeutic al pacientului.

Producător: Astra
KIRIN
spectinomycinum
Acţiune terapeutică: Reprezintă medicamentul de elecţie în infecţiile gonococice .
Formă de prezentare: Fiole conţinând 2 g spectinomicină, sub formă de pentahidrat de
spectinomicină dihidroclorică BP.
Indicaţii: Infecţiile gonococice necomplicate (gonoreea uretrală, endocervicală, rectală);
infecţiile gonococice diseminate.
Farmacologie: Spectinomicina este un antibiotic cu spectru larg, activ pe Neisseria
gonorrhoeae, faţă de care are acţiune bactericidă. Este absorbită rapid după injecţia
intramusculară, o singură doză de 2 g producând peak-uri ale concentraţiei serice de
aproximativ 100 mcg/ml la o oră.
Contraindicaţii: Hipersensibilitate cunoscută la spectinomicină. Avertismente:
Administrarea sa poate masca un lues în faza de incubaţie. La orice bolnav tratat pentru
infecţie gonococică, se vor efectua şi testele serologice pentru lues, în vederea excluderii
acestei afecţiuni.
Reacţii adverse: Rar, jenă la locul injectării, urticarie, greaţă, frisoane, ameţeală, febră,
insomnie, scăderea hemoglobinei, a hematocritului şi a clearance-ului la creatinină,
creşterea fosfatazei alcaline, a azotului liber urinar şi a GPT.
Dozare şi administrare: Se administrează în doză unică, de 2 - 4 g, i.m. profund, în
cadranul superoextern al muşchiului gluteal.
Avantaje: Kirin reprezintă o bună alternativă în tratamentul pacienţilor alergici la
penicilină, precum şi al celor infectaţi cu germeni penicilinazo-secretori. Pacientele
gestante care prezintă infecţii gonococice pot beneficia în aceeaşi măsură de Kirin,
întrucât studiile clinice nu au relevat efecte teratogenice ale spectinomicinei. Rata de
vindecare este de 100 %.

Producător: Medochemie
KLACID
claritromicinum
Prezentare farmaceutică: Suspensie de uz pediatric. Flacoane, conţinând după
reconstituire 60 şi 100 ml suspensie Claritromicină 125 mg/5 ml.
Acţiune terapeutică: Claritromicina este un antibiotic aparţinând familiei macrolidelor.
Claritromicina îşi exercită activitatea antibacteriană prin inhibarea sintezei proteice legate
de subunitatea ribozomală 50S. Klacid este activ in vitro împotriva următoarelor
microorganisme: Streptococcus agalactiae, Streptococcus pyogenes, Streptococcus
viridans, Streptococcus pneumoniae, Haemophilus influenzae, Haemophilus
parainfluenzae, Neisseria gonorrhoeae, Listeria monocytogenes, Legionella pneumophila,
Mycoplasma pneumoniae, Campylobacter pylori, Campylobacter jejuni, Chlamydia
trachomatis, Brahamella catarrhalis, Bordetella pertussis, Staphylococcus aureus,
Propionibacterium acnes. Studiile clinice au demonstrat apariţia nivelelor plasmatice
maxime la două ore de la administrarea orală a unei doze unice de Claritromicină, cu
valori de 0,35 mcg/ml după o doză de 100 mg, şi respectiv de 3,97 mcg/ml după o doză de
1.200 mg. Timpul de înjumătăţire al drogului pare a fi dependent de doză. Mai mult,
alimentaţia nu s-a dovedit a avea o influenţă semnificativă asupra biodisponibilităţii acestei
forme farmaceutice. După absorbţie, Claritromicina difuzează rapid în majoritatea
tesuturilor, mai puţin în SNC, fără diferenţe semnificative de concentraţie. Claritromicina
este metabolizată de ficat, metabolitul cel mai important fiind 14-hidroxi-N-desmetil-
claritromicina, care atinge nivele plasmatice maxime de 0,5 mcg/ml şi de 1,2 mcg/ml la 2-4
ore după administrarea unei doze de 250 şi, respectiv, de 1.200 mg. Numai după
administrarea unei doze de 1.200 mg au putut fi identificate nivelele plasmatice scăzute de
descladinozil - claritromicină. Procesul metabolic tinde la saturaţie la doze mai mari. La 5
zile de la administrarea orală sau i.v. de Claritromicină marcată cu C14, 35% din doză a
fost excretată în urină şi 52% în materiile fecale.
Indicaţii: Tratamentul infecţiilor cu germeni sensibili la Claritromicină. Infecţiile tractului
nazofaringian (amigdalite, faringite), şi ale sinusurilor paranazale. Infecţiile tractului
respirator inferior: bronşite, pneumonii bacteriene şi pneumonii atipice. Infecţii ale pielii:
impetigo, erizipel, foliculite, furunculoze şi plăci septice.
Mod de administrare: Doza zilnică în mod uzual recomandată este de 15 mg/kg corp/zi,
fracţionată la 12 ore. Doze pediatrice recomandate, bazate pe greutatea corporală.
Dozare calculată pentru 7,5 mg/kg corp la 12 ore:
Greutatea corporală Doza (la 12 ore) 125 mg/5 ml 5 ml
(kg)
9 62,5 mg 2,5 ml la 12 ore
17 125 mg 5 ml la 12 ore
25 187,5 mg 7,5 ml la 12 ore
33 250 mg 10 ml la 12 ore
Claritromicina poate fi administrată fără ajustarea dozei în prezenţa afectărilor hepatice,
dacă funcţia renală este normală. Cu toate acestea, în situaţia unei afectări renale grave,
cu sau fără afectări hepatice coexistente, este necesară micşorarea dozelor sau
prelungirea intervalelor de administrare.
Supradozare: Dacă au fost ingerate doze mari de Claritromicină, pot surveni tulburări
gastro-intestinale. Pot surveni de asemenea reacţii sistemice, care trebuie tratate imediat
cu spălături gastrice şi prin măsuri de susţinere. Deoarece Claritromicina nu poate fi
eliminată din organism prin hemodializă sau prin dializă peritoneală, este necesar să fie
luate măsuri energice pentru eliminarea din tractul digestiv a drogului încă neabsorbit,
aplicând în acelaşi timp o terapie simptomatică adecvată.
Contraindicaţii: Claritromicina este contraindicată la pacienţii cu hipersensibilitate la
macrolide. Sarcină. Alăptare. Insuficienţă hepatică severă.
Precauţii: Claritromicina, fiind în principal metabolizată şi excretată de către ficat, trebuie
luate precauţii speciale când este administrată la pacienţii cu afectări ale funcţiilor
hepatice; de asemenea la pacienţii cu insuficienţă renală severă şi la vârstnici (peste 65
ani). S-a demonstrat că, Claritromicina poate interfera cu nivelele plasmatice ale
carbamazepinei, acestea putând creşte semnificativ. Pacienţii cărora li s-a administrat o
asemenea combinaţie trebuie să fie monitorizaţi clinic şi, dacă este necesar, trebuie
operate modificări semnificative ale posologiei. Claritromicina poate produce o creştere a
concentraţiilor plasmatice de teofilină, totuşi fără să justifice modificarea posologiei
acesteia. Ca şi la alte macrolide, sunt posibile interacţiuni cu warfarina şi cu ciclosporinele.
Reacţii adverse: După administrarea orală a Claritromicinei, s-au raportat unele tulburări
gastro-intestinale (greaţă, pirozis, dureri abdominale, diaree), cefalee şi rash cutanat. La
folosirea macrolidelor sunt posibile creşteri tranzitorii ale GOT - GPT, care sunt în mod
normal reversibile după întreruperea administrării. Deoarece în timpul testelor clinice cu
Claritromicină nu s-au experimentat probleme mai severe privind ficatul, trebuie luat în
calcul că pentru antibioticele din această clasă pot surveni, în mod excepţional, episoade
de hepatită colestatică. Ca şi în cazul altor antibiotice, în timpul tratamentului cu
Claritromicină se pot rareori înregistra suprainfecţii cu bacterii rezistente sau cu fungi,
necesitând întreruperea administrării şi adoptarea unei conduite terapeutice adecvate.

Producător: Abbott Laboratories

KLACID
claritromicinum
Prezentare farmaceutică: Folii conţinând 10 şi, respectiv, 14 tablete peliculate de 250
mg.
Acţiune terapeutică: Claritromicina este un antibiotic aparţinând familiei macrolidelor.
Claritromicina îşi exercită activitatea antibacteriană prin inhibarea sintezei proteice legate
de subunitatea ribozomală 50S. Klacid este activ in vitro împotriva următoarelor
microorganisme: Streptococcus agalactiae, Streptococcus pyogenes, Streptococcus
viridans, Streptococcus pneumoniae, Haemophilus influenzae, Haemophilus
parainfluenzae, Neisseria gonorrhoeae, Listeria monocytogenes, Legionella pneumophila,
Mycoplasma pneumoniae, Campylobacter pylori, Campylobacter jejuni, Chlamydia
trachomatis, Brahmanella catarrhalis, Bordetella pertussis, Staphylococcus aureus,
Propionibacterium acnes. Studiile clinice au demonstrat apariţia nivelelor plasmatice
maxime la două ore de la administrarea orală a unei doze unice de Claritromicină, cu
valori de 0,35 mcg/ml după o doză de 100 mg, şi respectiv de 3,97 mcg/ml după o doză de
1.200 mg. Timpul de înjumătăţire al drogului pare a fi dependent de doză. Mai mult,
alimentaţia nu s-a dovedit a avea o influenţă semnificativă asupra biodisponibilităţii acestei
forme farmaceutice. După absorbţie, Claritromicina difuzează rapid în majoritatea
ţesuturilor, mai puţin în SNC, fără diferenţe semnificative de concentraţie. Claritromicina
este metabolizată de ficat, metabolitul cel mai important fiind 14-hidroxi-N-desmetil-
claritromicina, care atinge nivele plasmatice maxime de 0,5 0000mcg/ml şi de 1,2 mcg/ml
la 2-4 ore după administrarea unei doze de 250 şi, respectiv, de 1.200 mg Numai după
administrarea unei doze de 1.200 mg au putut fi identificate nivelele plasmatice scăzute de
descladinozil-claritromicină. Procesul metabolic tinde la saturaţie la doze mai mari. La 5
zile de la administrarea orală sau i.v. de Claritromicină marcată cu C14, 35% din doză a
fost excretată în urină şi 52% în materiile fecale.
Indicaţii: Tratamentul infecţiilor cu germeni sensibili la Claritromicină. Infecţiile tractului
nazofaringean (amigdalite, faringite), şi ale sinusurilor paranazale. Infecţiile tractului
respirator inferior: bronşite, pneumonii bacteriene şi pneumonii atipice. Infecţii ale pielii:
impetigo, erizipel, foliculite, furunculoze şi plăci septice.
Mod de administrare: Dozele recomandate pentru adulţi sunt de o tabletă de 250 mg la
12 ore. În caz de infecţii severe, doza poate fi mărită la 500 mg la 12 ore. Administrarea
trebuie să fie continuată, după severitatea infecţiei, pâna la 6-14 zile. La pacienţi cu
afectări renale cu un clearance al creatininei mai mic de 30 mg/min, doza trebuie redusă
jumătate. Administrarea nu trebuie continuată la aceşti pacienţi mai mult de 14 zile.
Supradozare: Dacă au fost ingerate doze mari de Claritromicină, pot surveni tulburări
gastro-intestinale. Pot surveni de asemenea reacţii sistemice, care trebuie tratate imediat
cu spălături gastrice şi prin măsuri de susţinere. Deoarece Claritromicina nu poate fi
eliminată din organism prin hemodializă sau prin dializă peritoneală, este necesar să fie
luate măsuri energice pentru eliminarea din tractul digestiv a drogului încă neabsorbit,
aplicând în acelaşi timp o terapie simptomatică adecvată.
Contraindicaţii: Claritromicina este contraindicată la pacienţii cu hipersensibilitate la
macrolide. Sarcină. Alăptare. Insuficienţă hepatică severă.
Precauţii: Claritromicina, fiind în principal metabolizată şi excretată de către ficat, trebuie
luate precauţii speciale când este administrată la pacienţii cu afectări ale funcţiilor
hepatice; de asemenea la pacienţii cu insuficienţă renală severă şi la vârstnici (peste 65
ani). S-a demonstrat că: Claritromicina poate interfera cu nivelele plasmatice ale
carbamazepinei, acestea putând creşte semnificativ. Pacienţii cărora li s-a administrat o
asemenea combinaţie trebuie să fie monitorizaţi clinic şi, dacă este necesar, trebuie
operate modificări semnificative ale posologiei. Claritromicina poate produce o creştere a
concentraţiilor plasmatice de teofilină, totuşi fără să justifice modificarea posologiei
acesteia. Ca şi la alte macrolide, sunt posibile interacţiuni cu warfarina şi cu ciclosporinele.
Reacţii adverse: După administrarea orală a Claritromicinei, s-au raportat unele tulburări
gastro-intestinale (greaţă, pirozis, dureri abdominale, diaree), cefalee şi rash cutanat. La
folosirea macrolidelor, sunt posibile creşteri tranzitorii ale GOT - GPT, care sunt în mod
normal reversibile după întreruperea administrării. Deoarece în timpul testelor clinice cu
Claritromicină nu s-au experimentat probleme mai severe privind ficatul, trebuie luat în
calcul că pentru antibioticele din această clasă pot surveni, în mod excepţional, episoade
de hepatită colestatică. Ca şi în cazul altor antibiotice, în timpul tratamentului cu
Claritromicină se pot rareori înregistra suprainfecţii cu bacterii rezistente sau cu fungi,
necesitând întreruperea administrării şi adoptarea unei conduite terapeutice adecvate.

Producător: Abbott Laboratories

KLIOGEST
combinaţii
Compoziţie: estradiol 2 mg şi norethisteron acetat 1 mg.
Prezentare farmaceutică: Disc calendaristic cu 28 tablete albe (pentru administrare
orală).
Indicaţii terapeutice: Sindromul de deficienţă estrogenică, prevenirea osteoporozei la
femei în postmenopauză expuse riscului de fractură.
Posologie şi mod de administrare: O tabletă/zi per os fără întrerupere; tratamentul va
începe nu mai devreme de un an de la instalarea menopauzei, în oricare zi. Kliogest este
un preparat estrogeno-progestogenic în combinaţie continuă; o doză mică de progesteron
adăugată dozei zilnice de estrogen are rolul de a împiedica apariţia ciclului menstrual.
Containdicaţii: hipersensibilitate la componente, neoplasm de sân suspectat, cunoscut,
sau în antecedente, neoplazie de natură estrogenică suspectată sau cunoscută (ex.
neoplasm de endometru), porfirie.
Precauţii: A existat o preocupare în ceea ce priveste riscul cancerului de sân la femeia
tratată cu estrogeni. Studiile au arătat că nu există o creştere a incidenţei în tratamentul cu
doze mici şi pe perioade scurte de timp. Doar folosirea îndelungată a estrogenilor - peste
10 ani - poate determina o creştere minoră a acestui risc. Înaintea administrării
estrogenilor este necesară o anamneză completă: antecedente medicale şi familiale
precum şi o examinare fizică şi ginecologică; se va exclude dacă este cazul,
hiperplazia/malignitatea la pacientele cu uter intact care au urmat tratament estrogenic
necombinat sau cele cu uter intact ce prezintă sângerari pasagere de etiologie
necunoscută. Se va efectua monitorizarea periodică a testelor hepatice la paciente cu
afecţiuni cronice sau care au în antecedente astfel de afecţiuni cu permanentizarea unor
modificări biochimice; pacientele cu afecţiuni tromboembolice în prezent sau în
antecedente, a pacientelor aflate în tratament pentru hipertensiune arterială, epilepsie,
migrene, diabet zaharat, astm sau insuficienţă cardiacă. Prin administrare de estrogeni un
uter fibromatos preexistent poate creşte în volum, iar simptomatologia endometriozelor
poate fi exacerbată. În primele câteva luni de tratament pot apărea mici sângerări care
sunt tranzitorii şi nu necesită stabilirea unui diagnostic prin aspiraţie sau chiuretaj biopsic.
Dacă aceste sângerări continuă sau apar târziu în timpul tratamentului se impune aspiraţie
sau chiuretaj biopsic pentru a exclude existenţa unui uter malign. Examenele medicale
periodice se impun de asemenea. Tratamentul profilactic pe termen lung al osteoporozei
trebuie indicat doar femeilor cu risc crescut de a dezvolta fracturi. Indicaţiile pentru
întreruperea imediată a terapiei estrogenice sunt: afecţiunile tromboembolice, apariţia
icterului, debutul unei cefalee de tip migrenos, tulburări de vedere apărute brusc, creşterea
semnificativă a tensiunii arteriale.
Interacţiuni cu alte medicamente: Efectul estrogenului poate fi scăzut în asociere cu
barbiturice, Rifampicina, Carbamazepin, Fenitoin.
Efecte secundare: În primele câteva luni de tratament pot apărea sângerări, a căror
cauză este necunoscută, dar care sunt temporare. În aproximativ 10% din cazuri au fost
raportate tensiune a sânilor, cefalee, migrene; studiile nu au dovedit o creştere în incidenţa
cancerului de sân şi de endometru şi nici a afecţiunilor tromboembolice şi hepatice.

Producător: Novo Nordisk

KLION - D 100, ovule
combinaţii
Compoziţie: Fiecare ovul (tabletă pentru administrare intravaginală) conţine 100 mg
metronidazol şi 100 mg azotat de miconazol.
Acţiune terapeutică: Metronidazolul se utilizează în tratamentul tricomoniazei, atât în
administrare locală, cât şi în administrare orală. Azotatul de miconazol se utilizează, mai
ales, ca tratament local, acţionând ca antimicotic împotriva dermatofiţilor, candidei şi, ca
bacteriostatic, împotriva cocilor grampozitivi şi bacteriilor. Scopul aplicării locale a
combinaţiei acestor două medicamente este tratamentul local al tricomoniazei, dar şi
prevenirea micozei vaginale apărute, deseori, după tratamentul cu metronidazol.
Preparatul poate fi administrat şi în tratamentul micozei vaginale, independente de
tratamentul cu metronidazol.
Indicaţii: Tratamentul local al infecţiilor vaginale tricomoniazice şi micotice.
Contraindicaţii: Primul trimestru de sarcină.
Mod de administrare: În cazul infecţiei tricomoniazice, se introduce, intravaginal, un
ovul/zi (seara, înainte de culcare), timp de 10 zile consecutiv; concomitent, în aceste 10
zile, se administrează câte o tabletă orală de Klion-D 100, de 2 ori pe zi (dimineaţa şi
seara), în timpul mesei sau după masă. Se recomandă ca partenerul sexual să urmeze, în
acelaşi timp, tratament cu tablete de Klion, în administrare orală. Dacă tratamentul nu a
fost eficient, se poate repeta cura de 10 zile de administrare. În cazul infecţiei cu candida,
se administrează, zilnic, câte un ovul (se introduce intravaginal), seara, înainte de culcare,
timp de 10 zile.
Efecte secundare: Administrarea concomitentă cu Klion - tablete pentru administrare
orală poate duce la apariţia unor reacţii adverse ca: cefalee, gust amar, greaţă, diaree.
Aceste simptome dispar spontan, la întreruperea tratamentului. Când se utilizează tablete
de Klion - pentru administrare orală, mai ales în cazul repetării tratamentului, se
recomandă urmărirea tabloului sanguin, deoarece Klion, fiind un nitroderivat, poate induce
leucopenie moderată.
Interacţiuni medicamentoase: Se recomandă precauţie în administrarea concomitentă
cu derivaţi cumarinici (poate creşte efectul anticoagulant).
Precauţii: Este interzis consumul de alcool, în timpul tratamentului cu Klion; este interzisă,
de asemenea, activitatea sexuală. În cazul tratamentului ineficient, se va folosi un alt
tricomonacid sistemic şi/sau fungicid.
Formă de prezentare: Flacon cu 10 ovule.

Producător: Richter Gedeon

KLION INF, soluţie perfuzabilă 0,5%
metronidazolum
Compoziţie: Fiecare flacon (100 ml) conţine 500 mg metronidazol.
Indicaţii: Tratamentul infecţiilor cu bacterii anaerobe ca: Bacteroides, Eubacterium
species, clostridii, fusobacterii şi coci anaerobi. În infecţii locale sau sistemice (peritonită,
osteomielită, abcese intrapelviene sau cerebrale, febră puerperală, pneumonie
necrotizantă şi gangrenă gazoasă. Prevenirea şi tratarea infecţiilor din perioada
perioperatorie, mai ales după intervenţii în sfera gastrointestinală şi ginecologică.
Contraindicaţii: Nu există contraindicaţii absolute.
Mod de administrare: În scop terapeutic, la adulţi şi la copii peste 10 ani: În funcţie de
greutatea corporală: 500-1 000 mg/100-200 ml soluţie perfuzabilă, iniţial în ritm de 5
ml/minut, apoi 500 mg/100 ml soluţie, în ritm de 5 ml/minut, la fiecare 8 ore. Tratamentul
parenteral (care, de obicei, nu depăşeşte 7 zile) va fi urmat de tratament oral cu
metronidazol, 3x400 mg/zi. Tratamentul parenteral poate fi prelungit, dacă este necesar
(reinfecţie cu anaerobi din colon, oro-faringe sau tractul genital). Doza zilnică nu va depăşi
4 g/800 ml soluţie. Copii sub 12 ani: doza unică de administrare parenterală şi orală este
de 7,5 mg (1,5 ml soluţie/kg corp. În scop profilactic, la adulţi şi la copii peste 12 ani: În
seara dinaintea intervenţiei chirurgicale: 500 sau 1 000 mg/100-200 ml soluţie; în ziua
intervenţiei şi după intervenţie: 1 500 mg/3x100 ml soluţie - continuu, 1 - 2 zile sau atât
timp cât este necesar. Copii sub 12 ani: doza unică de administrare parenterală este de
7,5 mg/1,5 ml soluţie/kg corp, iar doza unică de administrare orală este de 3,7-7,5 mg/kg
corp. Tratament combinat: pot fi administrate, parenteral, concomitent, şi alte
medicamente antibacteriene, dar nu vor fi amestecate în aceeaşi seringă cu Klion.
Efecte secundare: Gust neplăcut, tulburări gastrointestinale, somnolenţă, ameţeli,
cefalee, ataxie, rash tegumentar, incoordonare motorie. După tratament de lungă durată,
poate apărea neuropatie. Simptomele dispar imediat după reducerea dozei administrate.
La unii dintre pacienţi, poate apărea leucopenie moderată, dar numărul leucocitelor va
reveni la normal încă din timpul tratamentului sau imediat după întreruperea acestuia.
Interacţiuni medicamentoase: Va fi evitată administrarea concomitentă cu următoarele
medicamente: disulfiram (pot apărea acţiune aditivă, status psihotic, dezorientare). Poate
fi administrat, cu precauţie, concomitent cu: anticoagulante orale (poate creşte efectul
anticoagulant).
Precauţii: Dacă tratamentul durează mai mult de 10 zile, este necesară o observaţie
medicală strictă (evaluare clinică şi biologică). În cazul tratamentului de lungă durată, va fi
evaluat raportul risc/beneficiu. Scăderea moderată a funcţiei renale nu influenţează
metabolismul medicamentului, dar, în cazul unui clearence renal sub 10 ml/minut, doza
zilnică de metronidazol va fi redusă la jumătate. Este necesară întreruperea consumului
de alcool, pe durata tratamentului. În cursul sarcinii sau alăptării, tratamentul parenteral cu
soluţie perfuzabilă de Klion va fi administrat numai în cazuri vitale. Este necesară
reconsiderarea (reducerea) dozei de anticoagulant oral, în timpul tratamentului cu Klion.

Producător: Richter Gedeon

KREON
combinaţii
Compoziţie calitativă şi cantitativă: 1
capsulă de Kreon conţine 300 mg pancreatină
în pilule cu înveliş enteric, echivalent cu: 8 000
unităţi Ph. Eur. lipază; 9.000 unităţi Ph. Eur.
amilază; 450 unităţi Ph. Eur. proteaze totale;
cutii cu 20, 50 capsule.
Formă farmaceutică: Capsule (capsule
gelatinoase în două culori).
Proprietăţi farmacodinamice: Terapia de
substituţie în stările de deficienţă enzimatică
pancreatică. Enzimele au acţiune hidrolitică
asupra grăsimilor, glucidelor şi poteinelor.
Indicaţii terapeutice: Kreon capsule este indicat în tratamentul insuficienţei exocrine, ca
de exemplu în fibroza chistică de pancreas, pancreatita cronică, pancreatectomie,
gastrectomie totală şi rezecţie gastrică parţială, obstrucţie ductală neoplazică, dar şi în alte
afecţiuni. Suplimentarea enzimatică pancreatică poate fi, de asemenea, de folos în
tratamentul durerii de natură pancreatică sau în tratamentul pancreatitei alogrefe tardive şi
al insuficienţei pancreatice exocrine la vârstnici.
Posologie şi mod de administrare: Dacă nu este altfel prescris de către medic, la adulţi
(inclusiv vârstnici) şi copii: iniţial una sau două capsule la fiecare masă principală şi o
capsulă la fiecare gustare, apoi se ajustează doza în funcţie de răspuns. Experienţa clinică
arată că doza efectivă se poate situa între 5 şi 15 capsule zilnic. Capsulele trebuie înghiţite
întregi, fără a fi zdrobite sau mestecate, cu lichid suficient. Dacă înghiţirea capsulelor este
dificilă (de ex., la copii sau la pacienţii vârstnici), capsulele pot fi desfăcute şi microsferele
adăugate la o mâncare uşoară care nu necesită mestecare sau luate cu lichid. Orice
amestec al microsferelor în mâncare sau în lichid trebuie luat imediat şi nu trebuie păstrat,
altfel învelişul enteric poate fi distrus.
Date preclinice privind siguranţa administrării: Nu există nici o dovadă relevantă a
toxicităţii acute, a toxicităţii dozelor repetate, a potenţialului carcinogenic, mutagen sau a
toxicităţii asupra reproducerii.
Contraindicaţii: Enzimele pancreatice nu trebuie administrate în timpul fazelor precoce
ale pancreatitei acute şi la acei pacienţi cu hipersensibilitate cunoscută la pancreatină.
Precauţii şi avertismente speciale privind administrarea: Nu există.
Interacţiune cu alte medicamente şi alte forme de interacţiuni: Nu s-au raportat
interacţiuni cu alte medicamente sau alte forme de interacţiuni.
Sarcină şi alăptare: Nu există dovezi suficiente privind siguranţa administrării de Kreon în
sarcină şi lactaţie. De aceea, în timpul sarcinii şi alăptării enzimele pancreatice trebuie
administrate doar dacă beneficiile potenţiale sunt mai mari decât riscul potenţial.
Efecte asupra capacităţii de a conduce maşina sau de a manevra utilaje: Nici unul.
Efecte secundare: Incidenţa efectelor adverse corelat cu administrarea medicamentului
este foarte scăzută (sub 1 %). Diareea, constipaţia, disconfortul gastric, greaţa şi reacţiile
dermice au fost raportate ocazional, la pacienţii care primesc terapie de substituţie
enzimatică. Totuşi, din cauza simptomelor obişnuite ale insuficienţei pancreatice exocrine
şi, frecvent, a administrării concomitente a altor medicamente, nu s-a demonstrat clar că
aceste efecte secundare sunt corelate cu administrarea de pancreatină.

Producător: Solvay Pharmaceuticals

KREON 10 000
combinaţii
Prezentare farmaceutică: Capsule a 150 mg
pancreatină în minimicrosfere cu înveliş enteric
(echivalent cu 10 000 unităţi Ph. Eur. lipază, 8
000 unităţi Ph. Eur. amilază, 600 unităţi Ph.
Eur. proteaze totale); cutii cu 20, 50 capsule.
Acţiune terapeutică: Secreţia enzimatică
pancreatică absentă sau redusă (mai mică
decât 10% din normal) necesită tratament de
substituţie. Enzimele pancreatice ingerate pe
cale orală sunt necesare pentru
descompunerea nutrienţilor în vederea
digestiei. Lipaza descompune grăsimile,
amilaza descompune glucidele, iar proteaza
determină descompunerea proteinelor.
Capsulele se dizolvă în stomac în câteva
minute şi eliberează sute de minimicrosfere.
Toate minimicrosferele au un înveliş enteric, pentru a proteja enzimele, în special lipaza,
de la degradare şi denaturare de către sucul gastric. Prin această formă galenică se obţine
un amestec omogen cu chimul gastric. Dimensiunea minimicrosferelor este importantă
pentru asigurarea trecerii prin pilor în timpul fazei postprandiale (de digestie). Există
argumente în sprijinul faptului că doar minimicrosferele cu dimensiuni de 1,4 mm ± 0,3 mm
părăsesc stomacul în acelaşi timp cu mâncarea. Minimicrosferele de Kreon 10000 au un
diametru între 0,7 şi 1,6 mm. Solubilitatea preparatelor enzimatice determină, de
asemenea, disponibilitatea enzimelor active în duodenul proximal. La un pH >= 5,5
învelişul enteric se dizolvă foarte repede şi eliberează enzimele activate într-o proporţie de
80% în interval de 30 de minute (la pH 6), asigurând digestia adecvată şi absorbţia
nutrienţilor.
Indicaţii: Kreon 10 000 capsule este indicat în tratamentul insuficienţei exocrine, cauzată
de: fibroza chistică de pancreas; pancreatita cronică; pancreatectomie; gastrectomie
totală; rezecţie gastrică parţială (Billroth I/II); obstrucţie ductală neoplazică (de ex., în
neoplasmul de pancreas sau de căi biliare comune). Suplimentarea enzimatică
pancreatică poate fi, de asemenea, de folos în tratamentul durerii pancreatice sau în
tratamentul pancreatitei alogrefe tardive şi al insuficienţei pancreatice exocrine la vârstnici.
Dozare şi mod de administrare: Dozajul se adaptează la nevoile individuale şi depinde
de severitatea bolii şi de conţinutul mâncării. Dacă nu este altfel prescris de către medic, la
adulţi (inclusiv vârstnici) şi copii: iniţial una sau două capsule la fiecare masă principală şi
o capsulă la fiecare gustare, apoi se ajustează doza în funcţie de răspuns. Experienţa
clinică arată că doza efectivă se poate situa între 5 şi 15 capsule zilnic. Capsulele trebuie
înghiţite cu lichid suficient (aproximativ 100 ml). Se recomandă să se ia jumătate sau o
treime din doza totală la începutul mesei şi restul în timpul mesei. Capsulele şi
microsferele trebuie înghiţite întregi, fără a fi mestecate sau înghiţite. Dacă înghiţirea
capsulelor este dificilă (de ex. la copii sau la pacienţii vârstnici), capsulele pot fi desfăcute
şi minimicrosferele adăugate la o mâncare uşoară care nu necesită mestecare sau luate
cu lichid. Orice amestec al minimicrosferelor în mâncare sau în lichid trebuie luat imediat şi
nu trebuie păstrat. Mestecarea sau zdrobirea minimicro-sferelor, ca şi adăugarea
minimicrosferelor în mâncare cu un pH mai mare de 5,5 distrug învelişul enteric protector.
Reacţii adverse: Incidenţa efectelor adverse corelat cu administrarea medicamentului
este foarte scăzută (sub 1 %). Diareea, constipaţia, disconfortul gastric, greaţa şi reacţiile
dermice au fost raportate ocazional, la pacienţii care primesc terapie de substituţie
enzimatică. Totuşi, din cauza simptomelor obişnuite ale insuficienţei pancreatice exocrine
şi, frecvent, a administrării concomitente a altor medicamente, nu s-a demonstrat clar că
aceste efecte secundare sunt corelate cu administrarea de pancreatină. Dozele excesive
de pancreatină pot stimula apariţia hiperuricozuriei şi hiperuricemiei.
Contraindicaţii: Enzimele pancreatice nu trebuie administrate în timpul fazelor precoce
ale pancreatitei acute şi la acei pacienţi cu hipersensibilitate cunoscută la pancreatină de
origine porcină.
Sarcină şi alăptare: Nu există dovezi suficiente privind siguranţa administrării de Kreon
10 000 în sarcină şi lactaţie. De aceea, în timpul sarcinii şi alăptării enzimele pancreatice
trebuie administrate doar dacă beneficiile potenţiale sunt mai mari decât riscul potenţial.

Producător: Solvay Pharmaceuticals

KREON 25 000 {bml bm100.BMP}
combinaţii
Prezentare farmaceutică: Capsule a 300 mg
pancreatină în minimicrosfere cu înveliş enteric
(echivalent cu 25 000 unităţi Ph. Eur. lipază, 18
000 unităţi Ph. Eur. amilază, 1000 unităţi Ph.
Eur. proteaze totale). Cutii cu 20 sau 50
capsule.
Indicaţii terapeutice: KREON 25 000 capsule
este indicat în tratamentul insuficienţei
pncreatice exocrine, cauzate de: fibroza
chistică de pancreas; pancreatita cronică;
pancreatectomie; gastrectomie totală sau
rezecţie gastrică parţială (Billroth I/II);
obstrucţie ductală neoplazică (de exemplu, în
neoplasmul de pancreas sau de căi biliare
comune). Suplimentarea enzimatică
pancreatică poate fi, de asemenea, de folos în
tratamentul durerii pancreatice sau în
tratamentul pancreatitei alogrefe târzii şi al
insuficienţei pancreatice exocrine la vârstnici.
Dozaj şi mod de administrare: Posologia se adaptează la nevoile individuale şi depinde
de severitatea bolii şi de conţinutul mâncării. Recomandare generală: iniţial una sau două
capsule la fiecare masă principală şi o capsulă la fiecare gustare. Datorită eficienţei
ridicate a KREON 25 000, creşterea dozei trebuie făcută gradat, monitorizând răspunsul la
tratament şi simptomatologia. Pentru copii şi sugari se recomandă un aport mediu de 10
000 unităţi Ph. Eur. lipază pe kg corp şi zi. Nu trebuie depăşit un aport zilnic de 15 000 –
20 000 unităţi Ph. Eur. pe kg corp. Capsulele de KREON 25 000 trebuie înghiţite cu lichid
suficient (aproximativ 100 ml). Se recomandă să se ia jumătate sau o treime din doza
totală la începutul mesei şi restul în timpul mesei. Capsulele şi minimicrosferele trebuie
înghiţite întregi, fără a fi mestecate. Dacă înghiţirea capsulelor este dificilă (de exemplu la
copii sau la pacienţii vârstnici), capsulele pot fi desfăcute şi microsferele adăugate la o
mâncare uşoară care nu necesită mestecare, sau luate cu lichid. Orice amestec al
microsferelor în mâncare sau în lichid trebuie luat imediat şi nu trebuie păstrat.
Mestecarea sau zdrobirea microsferelor, ca şi adăugarea microsferelor în mâncare cu un
pH mai mare de 5,5 distruge învelişul enteric protector.
Reacţii adverse: Incidenţa efectelor adverse corelate cu administrarea medicamentului
este foarte scăzută (sub 1 %). Diareea, constipaţia, disconfortul gastric, greaţa şi reacţiile
dermice au fost raportate ocazional la pacienţii care primesc terapie de substituţie
enzimatică. Totuşi, din cauza simptomelor obişnuite ale insuficienţei pancreatice exocrine
şi, frecvent, a administrării concomitente a altor medicamente, nu s-a demonstrat clar că
aceste efecte secundare sunt corelate cu administrarea de pancreatină.
Contraindicaţii: Enzimele pancreatice nu trebuie administrate în timpul fazelor precoce
ale pancreatitei acute şi la acei pacienţi cu hipersensibilitate cunoscută la pancreatină de
origine porcină.
Precauţii şi avertismente speciale privind administrarea: În special copiii cu fibroză
chistică de pancreas, care primesc KREON 25 000, trebuie consultaţi regulat de către
specialist.
Interacţiunea cu alte medicamente şi alte forme de interacţiuni: Nu s-au raportat
interacţiuni cu alte medicamente sau alte forme de interacţiuni.
Sarcină şi lactaţie: Nu există dovezi suficiente privind siguranţa administrării de KREON
25 000 în sarcină şi lactaţie. De aceea, în timpul sarcinii şi alăptării enzimele pancreatice
trebuie administrate doar dacă beneficiile potenţiale sunt mai mari decât riscul potenţial.
Proprietăţi farmacodinamice: Terapia de substituţie în stările de deficienţă enzimatică
pancreatică. Enzimele au acţiune hidrolitică asupra lipidelor, glucidelor şi proteinelor.
Date preclinice privind siguranţa administrării: Nu s-au dovedit toxicitatea acută,
toxicitatea la doze repetate, potenţial mutagen sau carcinogenic, ori efecte toxice asupra
reproducerii.
Efecte asupra capacităţii de a conduce maşina sau de a manevra utilaje: Nici unul.

Producător: Solvay Pharmaceuticals

 KYTRIL
granisetron
Intravenos/Oral. Kytril fiole. Kytril comprimate
Formă de prezentare: Fiole transparente, fiecare conţinând 3 mg de granisetron sub
formă de clorhidrat în soluţie salină izotonică, cu aspect limpede, incolor. Cutie cu 5 fiole.
Comprimate filmate, triunghiulare, fiecare conţinând 1 mg de granisetron sub formă de
clorhidrat. Cutie cu 10 comprimate.
Indicaţii: Kytril este indicat în prevenirea sau tratarea greţurilor şi vărsăturilor induse de
terapia citostatică, precum şi în prevenirea şi tratarea greţurilor şi vărsăturilor
postoperatorii. Granisetronul este un antagonist puternic si cu o mare selectivitate pentru
receptorii 5-hidroxitriptaminici (5-HT3), cu acţiune antiemetică.
Posologie şi mod de administrare: Terapia citostatică: Intravenos: Kytril fiole este
destinat numai administrării intravenoase. Adulţi: 3 mg Kytril, care trebuie administrat fie
intravenos în 15 ml lichid de perfuzie in bolus timp de minimum 30 de secunde, fie diluat în
20-50 ml lichid de perfuzie şi administrat în decurs de minimum cinci minute. Profilactic: În
studiile clinice, pentru majoritatea pacienţilor a fost necesară o singură doză de Kytril
pentru a controla greţurile şi vărsăturile timp de 24 de ore. Se pot administra până la două
doze suplimentare de câte 3 mg Kytril în cursul a 24 de ore. Există şi experienţă clinică cu
pacienţi cărora produsul li s-a administrat zilnic, timp de cinci zile consecutiv în cadrul unei
cure terapeutice. Când se administrează profilactic, doza de Kytril trebuie administrată
înaintea iniţierii terapiei citostatice. Curativ: Aceeaşi doză de Kytril ca şi în profilaxie.
Dozele suplimentare se administrează la cel puţin 10 minute interval. Doza zilnică
maximă: În decurs de 24 de ore, pot fi administrate până la trei doze a 3mg Kytril. Doza
maximă de Kytril în 24 de ore nu trebuie să depăşească 9 mg. Utilizarea concomitentă a
dexametazonei: Eficacitatea Kytrilului poate fi crescută prin adăugarea de dexametazonă.
Vârstnici: Nu există indicaţii speciale pentru vârstnici. Copii: Profilactic: O singură doză de
40 mcg/kg corp (până la 3 mg), diluată în 10-30 ml lichid de perfuzie şi administrată timp
de cel puţin cinci minute. Administrarea trebuie făcută înaintea iniţierii terapiei citostatice.
Curativ: Aceeaşi doză de Kytril ca şi în cazul profilaxiei. O doză suplimentară de 40
mcg/kg corp (până la 3 mg) poate fi administrată în 24 de ore. Această doză se
administrează la cel puţin 10 minute distanţă de prima. Pacienţi cu afecţiuni renale sau
hepatice: Nu există indicaţii speciale pentru pacienţii cu afecţiuni renale sau hepatice.
Mod de administrare: Adulţi: pentru prepararea dozei de 3 mg, se aspiră cei 3 ml din fiolă
şi se diluează fie cu 15 ml ser fiziologic 0,9% G/V (pentru administrare in bolus), fie cu
lichid de perfuzie la un volum total de 20-50 ml în oricare dintre următoarele soluţii: ser
fiziologic 0,9%; clorură de sodiu 0,18% G/V şi glucoză 4% G/V; soluţie Hartmann; lactat de
sodiu; manitol 10% (pentru perfuzie). Nu trebuie utilizate alte lichide de diluţie. Copii:
pentru a prepara doza de 40 mcg/kg corp, se aspiră volumul adecvat (până la 3 ml) şi se
diluează cu lichid de perfuzie (ca şi pentru adulţi) până la un volum total de 10-30 ml. Oral:
comprimatele sunt indicate numai în profilaxia greţurilor şi vărsăturilor induse de terapia
citostatică. Adulţi comprimate: Profilaxie: 1 mg de două ori pe zi, pe durata terapiei
citostatice. Primul comprimat se administrează cu o oră înaintea iniţierii terapiei citostatice,
iar al doilea se administrează la 12 ore după primul. Continuarea administrării Kytrilului
după încheierea curei chimioterapice nu este necesară. Kytril se prezintă şi sub formă de
fiole pentru administrare intravenoasă. Doza maximă de Kytril administrată în 24 de ore nu
trebuie să depăşească 9 mg. Administrarea concomitentă de dexametazonă: Eficacitatea
Kytrilului poate fi crescută prin adăugarea de dexametazonă. Vârstnici: Nu există indicaţii
speciale pentru vârstnici. Copii: Nu există suficiente date privind schema adecvată de
tratament pentru copii cu vârsta sub 12 ani. De aceea, comprimatele de Kytril nu sunt
recomandate pentru această grupă de vârstă. Pacienţi cu afecţiuni renale sau hepatice:
Nu există indicaţii speciale pentru pacienţii cu afecţiuni renale sau hepatice. Greţurile şi
vărsăturile postoperatorii: Intravenos: Adulţi: Pentru profilaxie la adulţi, o singură doză de 1
mg de Kytril se diluează în 5 ml şi se administrează lent intravenos (în minimum 30 de
secunde). Administrarea se face înaintea inducerii anesteziei. Pentru tratamentul greţurilor
şi vărsăturilor apărute postoperator la adulţi, o singură doză de 1 mg de Kytril se diluează
în 5 ml şi se injectează lent intravenos (în minimum 30 de secunde). Doza maximă şi
durata tratamentului: Două doze (2 mg) într-o zi.
Mod de administrare: Adulţi: Pentru a prepara o doză de 1 mg, se aspiră 1 ml din flacon
şi se diluează în 5 ml ser fiziologic 0,9 % G/V. Nu se foloseşte alt diluant. Copii: Nu există
experienţă în utilizarea de Kytril pentru prevenirea şi tratarea greţurilor şi vărsăturilor
postoperatorii la copii. De aceea, Kytril nu este recomandat în tratarea greţurilor şi
vărsăturilor la acest grup de vârstă. Vârstnici: Aceleaşi recomandări ca şi la rubrica
“Adulţi”. Afecţiuni renale: Aceleaşi recomandări ca şi la rubrica “Adulţi”. Afecţiuni
hepatice: Aceleaşi recomandări ca şi la rubrica “Adulţii”.
Contraindicaţii: Hipersensibilitate la granisetron sau substanţe înrudite.
Precauţii: Deoarece Kytril poate reduce motilitatea intestinului gros, pacienţii cu simptome
de obstrucţie intestinală subacută trebuie supravegheaţi după administrarea de Kytril. Din
studiile clinice cu Kytril nu au rezultat reacţii adverse deosebite. Date rezultate din studii de
carcinogeneză, efectuate pe durata a doi ani, au arătat creşterea incidenţei carcinomului
şi/sau adenomului hepatocelular la şobolani şi şoareci de ambele sexe şi cărora li s-au
administrat 50 mg/kg corp (dozajul la şobolani a fost redus la 25 mg/kg corp/zi din
săptămâna a 59-a). Creşterea incidenţei neoplaziei hepatocelulare a fost semnalată şi la
doza de 5 mg/kg corp la şobolanii masculi. În cazul ambelor specii, efectele induse
medicamentos (neoplaziile hepatocelulare) nu au fost observate la grupul cu dozaj redus
(1 mg/kg corp). În mai multe studii in vivo şi in vitro, Kytril nu s-a dovedit genotoxic asupra
celulelor de mamifere.
Interacţiuni medicamentoase: În studii pe subiecţi sănătoşi, nu au fost remarcate
interacţiuni între Kytril şi cimetidină sau lorazepam. În studiile clinice, nu au fost observate
interacţiuni medicamentoase. Nu au fost realizate studii privind pacienţii anesteziaţi, dar s-
a dovedit siguranţa administrării de Kytril concomitent cu anestezicele şi analgezicele
uzuale. În plus, studii in vitro asupra stemului microzomial uman au demonstrat că
citocromul P450 subfamilia 3A4 (implicat în metabolismul unora dintre cei mai importanţi
agenţi anestezici) nu este influenţat de Kytril.
Sarcină şi alăptare: Deşi studiile asupra animalelor nu au relevat nici un efect teratogen,
nu există experienţă în ceea ce priveşte administrarea de Kytril în timpul sarcinii la om. De
aceea, Kytril nu se administrează femeilor însărcinate decât dacă situaţia clinică o impune.
Nu există date privind excreţia de Kytril în laptele matern. Din această cauză, alăptarea
trebuie întreruptă în timpul terapiei.
Reacţii adverse: În cursul studiilor clinice, Kytril a fost bine tolerat. Ca şi în cazul altor
substanţe din aceeaşi clasă, cele mai frecvente reacţii adverse semnalate au fost cefaleea
şi constipaţia, însă de o intensitate mică sau moderată în cea mai mare parte. Au fost
raportate rare cazuri de reacţii de hipersensibilitate, ocazional severe (de exemplu, reacţii
anafilactice). Alte reacţii alergice au constat în erupţii cutanate minore. Creşteri tranzitorii
ale valorilor transaminazelor hepatice, în general între limitele normale, au fost observate
în studiile clinice.
Supradozare: Nu există un antidot specific pentru Kytril. În caz de supradozare, trebuie
administrat un tratament simptomatic. Un pacient care a primit 30 mg de Kytril intravenos,
a raportat o uşoară cefalee, însă fără alte consecinţe.
Precauţii farmaceutice: Fiolele extrase din cutie trebuie protejate de lumina solară
directă. A nu se congela. A se păstra la temperaturi sub 30C. În mod ideal, perfuziile cu
Kytril trebuie pregătite chiar înaintea administrării. După diluare (vezi "Posologie" şi "Mod
de administrare") sau atunci când fiola este deschisă prima dată, valabilitatea sa este de
24 de ore dacă este păstrat în condiţiile de temperatură şi iluminare ale camerei şi ferită
de lumina solară directă. Nu se mai foloseşte după 24 de ore. Dacă trebuie păstrate după
preparare, prefuziile cu Kytril trebuie preparate în condiţii aseptice. Ca precauţie generală,
Kytril nu trebuie amestecat în soluţie cu alte medicamente. Administrarea profilactică de
Kytril trebuie finalizată înaintea debutului terapiei cu citostatice sau a inducerii anesteziei.
Informaţii suplimentare: În general, absorbţia de Kytril nu este influenţată de alimente,
fiind rapidă şi completă, deşi biodisponibilitatea orală este redusă cu aproximativ 60% ca
rezultat al primei faze metabolice. Kytril se distribuie în organism în proporţie ridicată, cu
un volum de distribuţie de aproximativ 3 l/kg corp; legarea de proteinele plasmatice se
face în proporţie de aproximativ 65%. Căile metabolice implică N-demetilarea şi oxidarea
nucleului aromatic, urmată de conjugare. Eliminarea se face predominant prin metabolism
hepatic. Excreţia urinară de Kytril nemodificat se face în proporţie de 12% din doză, pe
când cea a metaboliţilor în proporţie de 47% din doză. Restul este excretat în fecale ca
metaboliţi. Timpul mediu de înjumătăţire plasmatică este de aproximativ nouă ore, cu o
mare variabilitate în funcţie de subiecţi. Ingredienţii inactivi din fiole şi flacoane sunt clorura
de sodiu şi apa pentru injecţie PhEur. Acidul clorhidric (E507) şi/sau hidroxidul de sodiu
(E524) pot fi de asemenea prezenţi în fiole (pentru ajustarea pH-ului). Ingredientul inactiv
din comprimate este reprezentat de lactoză.

Producător: Smithkline Beecham

KLIMICIN®
clindamicină
Compoziţie:
Fiecare flacon (2ml) conţine 300 mg clindamicină (sub formă de fosfat).
Fiecare fiolă (4 ml) conţine 600 mg clindamicină (sub formă de fosfat).
Fiecare capsulă conţine 150 mg sau 300 mg clindamicină (sub formă de hidroclorid).
Fiecare gram de gel conţine 10 mg clindamicină (sub formă de fosfat).
Fiecare mililitru de soluţie conţine 10 mg clindamicină (sub formă de fosfat).
Acţiune: Activitatea antibacteriană a clindamicinei rezultă din inhibarea sintezei proteice
bacteriene şi a scăderii ratei de sinteză a acizilor nucleici. În funcţie de concentraţie şi de
susceptibilitatea microorganismelor, antibioticul poate avea fie o acţiune bacteriostatică, fie
una bactericidă.
După administrare parenterală, fosfatul de clindamicină este rapid hidrolizat în
clindamicină activă. Biodisponibilitatea clindamicinei din fosfat este de peste 75%. Timpul
de înjumătăţire este de 2,7 ore. Nivelele serice ale clindamicinei pot fi menţinute deasupra
concentraţiilor minime inhibitorii pentru cele mai sensibile microorganisme prin
administrarea de fosfat de clindamicină la fiecare 8 - 12 ore la adulţi şi la fiecare 6 - 8 ore
la copii. Clindamicina nu traversează meningele chiar dacă acesta este inflamat.
Clindamicina administrată peroral este absorbită în proporţie de 87%. Administrarea
concomitentă de mâncare nu afectează absorbţia clindamicinei. Pătrunde uşor atât în
fluidele, cât şi în ţesuturile organismului (inclusiv în oase). Concentraţia serică maximă
este atinsă după 45 min. Este biotransformată în ficat. Atât clindamicina, cât şi metaboliţii
acesteia sunt eliminaţi în special prin urină, parţial şi prin fecale.
Clindamicina este indicată în tratarea infecţiilor anaerobe, inclusiv a celor provocate de
Bacteroides spp. Are o acţiune antibacteriană asupra microorganismelor Gram pozitive
(exceptînd enterococii), asupra Staphilococcus aureus, Staphilococcus epidermidis
(inclusiv asupra tulpinilor producătoare de penicilinaze şi respectiv meticilinorezistenţi),
Streptococcus pneumoniae şi Streptococcus pyogenes.
Este necesar ca tratarea infecţiilor provocate de streptococul beta - hemolitic să dureze cel
puţin 10 zile.
Clindamicina este foarte activă împotriva Propionibacterium acnes, astfel se explică
utilitatea sa în tratarea acneei.
Au fost demonstrate reacţii de rezistenţă încrucişată între clindamicină şi lincomicină, iar
între clindamicina şi eritromicină s-au evidenţiat reacţii de antagonism.
Clindamicina s-a arătat eficientă în reducerea leziunilor din acneea vulgară prin două
mecanisme: acţiune antibacteriană şi reducerea acizilor graşi din sebum care au o acţiune
comedogenică.
După administrare locală clindamicina este absorbită într-un procent mic. După aplicări
locale multiple ale soluţiei de Klimicin 1%, nivele foarte scăzute sunt prezente în ser (0 -
3ng/ml) şi mai putin de 0,2% din doză se regăseşte în urină sub formă de clindamicină.
Indicaţii: Clindamicina este indicată în tratarea infecţiilor grave provocate de
microorganisme sensibile: infecţii ale căilor respiratorii; infecţii ale pielii şi ţesuturilor moi
(răni infectate, abcese, celulită); osteomielită acută şi cronică;
bacteriemii (îndeosebi cele provocate de microorganisme anaerobe); infecţii
intraabdominale (peritonite, abcese);
infecţii ginecologice; toxoplasmoză cerebrală la pacienţi cu SIDA.
Klimicin T soluţie 1% şi Klimicin T gel 1% sunt indicate în tratamentul acneei vulgare.
Contraindicaţii: Clinmdamicina este contraindicată pacienţilor cu hipersensibilitate
cunoscută la lincomicină sau clindamicină şi sugarilor sub 30 zile.
Măsuri de precauţie: Clindamicina trebuie prescrisă cu multă atenţie vârstnicilor şi celor
cu afecţiuni ale aparatului digestiv (îndeosebi colită) în antecedente.
Folosirea în graviditate: Siguranţa administrării medicamentului în perioada sarcinii nu a
fost confirmată şi de aceea la gravide trebuie administrat doar dacă este clar indicat.
Mame care alăptează: Clindamicina apare în lapte în concentraţii de 0,7 până la 3,8µg/ml
şi de aceea va fi administrat mamelor care alăptează doar atunci când este clar indicat.
În cazul unor tratamente mai îndelungate este necesar ca periodic să se facă
numărătoarea elementelor figurate ale sângelui şi să se testeze buna funcţionare a
ficatului.
În cazul pacienţilor suferinzi de insuficienţă renală şi/sau hepatică gravă se impune fie o
micşorare corespunzătoarea a dozei, fie mărirea intervalului dintre administrări.
La copii este necesar controlul periodic al leucocitelor şi al funcţiei hepatice.
Clindamicina trabuie administrată cu atenţie pacienţilor cu alergii în antecedente.
Dacă apar reacţii de hipersensibilitate sau diaree, administrarea medicamentului trebuie
întreruptă.
Soluţia de Klimicin T 1% conţine alcool care ar putea cauza arsuri sau iritaţii ale ochilor.
Trebuie folosit cu prudenţă la pacienţii cu escoriaţii ale pielii sau mucoaselor. Se va aplica
cu atenţie soluţia pe pielea din jurul gurii pentru că aceasta are un gust neplăcut.
În cazul unui contact accidental cu ochii, mucoasele sau escoriaţiile pielii acestea trebuie
spălate cu cantităţi mari de apă rece.
Interacţiuni medicamentoase: Clindamicina nu trebuie administrată în soluţii conţinînd
vitamine din complexul B.
Întrucât clindamicina şi eritromicina exercită acţiuni antagonice, se interzice administrarea
lor concomitentă.
Ampicilina, difenilhidantoina, barbituricele, aminofilina, gluconatul de calciu şi sulfatul de
magneziu sunt incompatibile fizic cu clindamicina.
Administrarea concomitentă de blocanţi neuromusculari creşte blocada neuromusculară.
Clindamicina inactivează aminoglicozidele in vitro. Administrarea concomitentă de
antidiareice creşte riscul colitei pseudomembranoase.
Administrarea concomitentă de preparate locale cu acţiune descuamantă (peroxid de
benzoil, tretinoin, rezorcinol, acid salicilic, sulf) trebuie efectuată cu prudenţă pentru ca
poate provoca iritarea pielii. Atenţie trebuie avută şi la folosirea concomitentă de
cosmetice care conţin alcool pentru că pot cauza iritarea pielii afectate.
Avertizări speciale: Clindamicina administrată oral sau parenteral a fost asociată cu colita
pseudomembranoasă. După aplicare locală, clindamicina este absorbită în cantităţi foarte
mici; chiar şi în aceste condiţii au fost raportate diaree, diaree sangvinolentă şi colită
(inclusiv pseudomembranoasă). Simptomele pot apare la câteva zile, săptămâni sau luni
după începerea tratamentului cu clindamicină sau după întreruperea lui. Când apare
diareea, administrarea trebuie oprită imediat.
Metronidazolul sau vancomicina s-au dovedit eficace în tratamentul colitei
pseudomembranoase. Agenţii antiperistaltici pot prelungi sau înrăutăţi diareea.
Dozare şi administrare:
Administrare parenterală: Adulţi: de 2 ori pe zi câte 300 mg, intravenos sau
intramuscular; în cazul infecţiilor moderate se vor administra de 2 - 4 ori pe zi câte 150 -
300 mg. În infecţiile grave se vor administra câte 1200 - 2700 mg pe zi, divizate în 2 - 4
doze. În cazul infecţiilor ce pun în pericol viaţa pacientului, putem mări doza până la 4,8 g
administrate intravenos. Copii: 10 - 40 mg/kgcorp/zi, divizate în 3 - 4 doze intravenos sau
intramuscular.
În cazul administrării intravenoase, medicamentul va trabui diluat prin adăugarea a
minimum 50 ml de dizolvant la un flacon de 300 mg (6 mg/ml sau concentraţii şi mai mici).
Clindamicina nu trebuie injectată intravenos in bolus, nediluată, ci numai prin perfuzare
lentă, într-un interval de 10 - 60 min, a soluţiei diluate.
Diluarea se face după următoarea schemă:
Doza Dizolvant Durata
perfuziei
300 50 ml 10 min
mg
600 100 ml 20 min
mg
900 150 ml 30 min
mg
1200 200 ml 45 min
mg
Nu este indicată perfuzarea unei doze depăşind 1200 mg de clindamicină într-un interval
de o oră. Soluţia de fosfat de clindamicină îşi păstrează eficienţa timp de 24 ore din
momentul preparării.
Administrarea perorală: Adulţi: 1 capsulă de 150 mg la fiecare 6 ore; în cazul infecţiilor
grave doza poate fi crescută la 300 - 450 mg (1 capsulă de 300 mg sau 2 - 3 capsule de
150 mg la fiecare 6 ore). Copii: 8 - 16 mg/kgcorp/zi şi respectiv 16 - 20 mg/kgcorp/zi în
cazul infectiilor grave, divizate în 3 - 4 prize. Pentru a evita posibilitatea iritaţiei esofagiene,
capsulele de Klimicin trebuie înghiţite cu un pahar întreg de apă.
Klimicin T solutie 1%, Klimicin T gel 1%: Se aplică zilnic de două ori pe zonele afectate o
peliculă fină de soluţie 1% sau de gel 1%. A se curăţa cu rigurozitate zonele afectate
înainte de aplicare. După folosire să se menţină strict închise tubul cu gel 1% sau flaconul
cu soluţie 1%.
Supradozare: Nu au fost raportate date despre supradozare. Nu există antidot specific.
Se poate efectua lavaj gastric. Hemodializa şi dializa peritoneală nu sunt eficiente în
îndepărtarea clindamicinei din ser. În cazul supradozării pot apare reacţii adverse
gastrointestinale (greaţă, vărsături, durere abdominală, diaree).
Reacţii adverse: Au fost raportate tulburări gastrointestinale (durere, vomă, greaţă,
diaree, esofagită). În cazurile de diaree puternică, trebuie să se întrerupă tratamentul sau,
dacă este necesar, să se administreze sub strictă supraveghere medicală. Trebuie
eliminat riscul colitei pseudomembranoase. În mod trecător se pot produce stări de
leucopenie şi respectiv de neutropenie. În câteva cazuri s-a remarcat prezenţa unor valori
patologice ale testelor hepatice şi o creştere a bilirubinei serice. În cazul administrării
intramusculare poate apare o senzaţie de durere la locul injectării, iar în acela al
administrării intravenoase, tromboflebita. Aceste reacţii pot fi atenuate prin injectarea
medicamentului profund intramuscular şi prin evitarea utilizării pe tremen lung a cateterului
intravenos. Stopul cardiorespirator şi hipotensiunea pot apare după o injectare
intravenoasă prea rapidă. Au fost observate reacţii de hipersensibilitate, rash şi urticarie.
Pacientul trebuie să semnaleze imediat medicului apariţia oricărei reacţii adverse.
Klimicin T soluţie 1%, Klimicin T gel 1%
Reacţii adverse locale: uscăciunea pielii (cea mai frecvent întâlnită), dermatita de contact,
iritaţii (eritem, descuamare, arsură) sau foliculită. Reacţii adverse sistemice: dureri
abdominale, tulburări gastrointestinale (diaree, diaree sangvinolentă, colită, inclusiv
pseudomembranoasă). După datele statistice, diareea a fost raportată la mai puţin de 1%
din pacienţi.
Conservare: A se păstra flacoanele şi fiolele la o temperatură între 15 şi 30°C.
Flacoanele de Klimicin T soluţie 1% şi tuburile de Klimicin T gel 1% se păstreaza la
temperaturi sub 25°C şi protejate de îngheţ.
Disponibilitate: Capsulele de Klimicin pot fi eliberate doar pe baza de reţetă medicală.
Flacoanele injectabile se folosesc în spital. În cazuri excepţionale, medicamentul va putea
fi eliberat şi pe baza de reţetă medicală doar pentru continuarea tratamentului acasă după
externarea pacientului din spital. Klimicin T (soluţie 1% şi gel 1%) se eliberează doar pe
baza de reţetă medicală.
Formă de prezentare: Cutii cu flacoane injectabile de 300 mg/2 ml x 10; cutii cu fiole de
600 mg/4 ml x 10; cutii cu capsule 150 mg x 16, x 100; cutii cu capsule 300 mg x 16, x
100.
Klimicin T - flacon 30 ml cu soluţie 1%.
Klimicin T - tub de 30 g cu gel 1%.

Producător: Lek
LACIPIL, tablete
lacidipinum
Formă de prezentare: Lacipil tablete de 2 mg: rotunde, albe, filmate, având ştanţat pe o
faţă cifra 2. Fiecare tabletă conţine 2 mg lacidipină. Lacipil tablete de 4 mg: ovale, albe,
filmate, având ştanţat câte o linie pe ambele feţe. Fiecare tabletă conţine 4 mg lacidipină.
Indicaţii: Se foloseşte în tratamentul hipertensiunii arteriale, singur sau în asociere cu alte
medicamente antihipertensive, ca de exemplu beta-blocante, diuretice şi inhibitori ai
enzimei de conversie.
Mod de acţiune: Lacidipina este un antagonist de calciu specific şi potent, cu selectivitate
predominantă pentru canalele de calciu din musculatura netedă vasculară. Principalele
sale acţiuni sunt dilatarea arteriolelor periferice, reducerea rezistenţei vasculare periferice
şi scăderea presiunii sanguine.
Mod de administrare: Doza recomandată iniţial este de 2 mg o dată pe zi. Se va
administra în fiecare zi la aceeaşi oră, de preferinţă dimineaţa. Nu există nici o indicaţie
expresă referitoare la momentul de administrare a Lacipilului, înainte sau după masă.
Tratamentul hipertensiunii trebuie să fie adaptat în funcţie de severitatea bolii, în
concordanţă cu răspunsul individual. După un interval de timp, suficient de lung ca să
permită instalarea unui efect farmacologic complet, în caz de nevoie, doza poate fi
crescută la 4 mg. În practică, acest interval nu trebuie să fie mai scurt de 3-4 săptămâni,
exceptând pacienţii la care condiţia clinică impune o mai rapidă creştere a dozei. La
pacienţii hipertensivi cu afecţiuni hepatice asociate nu este necesară o modificare a dozei.
Deoarece Lacipil nu este excretat prin rinichi, la pacienţii cu afecţiuni renale, doza nu
necesită nici un fel de modificare. Tratamentul cu Lacipil poate fi continuat pe timp
nedefinit. La vîrstnici, doza necesară nu necesită modificări. Nu există experienţă în
privinţa folosirii Lacipilului la copii.
Contraindicaţii: Hipersensibilitate la oricare component al preparatului.
Precauţii: În studii specializate s-a dovedit că lacidipina nu afectează activitataea
spontană a nodulului sinoatrial sau să producă prelungirea conducerii prin nodulul
atrioventricular. Deşi studiile pe animale n-au dovedit existenţa unui efect teratogen sau
afectarea creşterii, nu există suficiente date privitoare la siguranţa administrării
medicamentului la gravide. Studiile pe animale au condus la concluzia că Lacipilul sau
metaboliţii săi sunt, probabil, excretaţi în laptele matern. Precauţii speciale: În studiile
specializate s-a demonstrat că Lacipil nu afectează funcţia spontană a nodulului SA
(sinoatrial) şi nu determină prelungirea conducerii în interiorul nodulului AV (atrio-
ventricular). Totuşi, trebuie ţinut cont de potenţialul teoretic al antagoniştilor canalelor de
calciu de a afecta activitatea nodulilor SA şi AV şi, astfel, folosirea lor trebuie să se facă cu
precauţie la pacienţii cu tulburări pre-existente în activitatea nodulilor SA şi AV. În studiile
făcute pe voluntari sănătoşi, s-a observat că Lacipil nu inhibă contracţia miocardului. Dar,
ca şi în cazul altor antagonişti ai canalelor de calciu, Lacipil trebuie folosit cu precauţie la
pacienţii cu rezervă cardiacă mult diminuată. La fel ca şi alţi inhibitori calciu dihidropiridine,
Lacipil poate fi utilizat cu precauţie la pacienţii cu angină pectorală instabilă. Efectul
antihipertensiv al Lacipilului poate fi crescut la bolnavii cu insuficienţă hepatică.
Administrarea Lacipil trebuie făcută cu precauţie la pacienţii după infarct miocardic recent.
Nu există nici o dovadă că lacidipina scade toleranţa la glucoză sau modifică controlul
diabetului.
Interacţiuni medicamentoase: Administrarea concomitentă a Lacipilului cu alte tipuri de
medicamente antihipertensive, ca de exemplu diuretice, beta-blocante sau inhibitori ai
enzimei de conversie, poate avea un efect hipotensiv aditiv. Nivelul plasmatic al Lacipil
poate fi crescut prin administrarea concomitentă de cimetidină. Lacipil se leagă în
proporţie de 95% de albumină şi alpha-1-glicoproteină. Nu au fost identificate interacţiuni
specifice cu medicamente antihipertensive de tipul beta-blocantelor şi diureticelor, sau cu
digoxina, tolbutamid sau warfarina. La fel ca şi alte dihidropiridine, Lacipil nu se va
administra cu suc de grapefruit, deoarece biovalabilitatea poate fi modificată. În studii
clinice efectuate la pacienţii cu transplant renal trataţi cu ciclosporină, Lacipil a îmbunătăţit
scăderea ratei filtrării glomerulare indusă de ciclosporină.
Sarcină şi alăptare: Nu există date despre siguranţa administrării Lacipil în timpul sarcinii.
Studiile pe animale nu au dovedit existenţa unui efect teratogen, sau afectarea creşterii.
Studiile pe animale au arătat că Lacipilul sau metaboliţii săi se pare că sunt excretaţi în
laptele matern. În perioada de sarcină şi lactaţie, Lacipil va fi folosit doar în cazul în care
potenţialul beneficiu adus mamei depăşeşte riscul posibilelor efecte adverse ce pot apărea
la făt sau nou-născut. Trebuie avută în vedere şi posibilitatea ca Lacipil să provoace
miorelaxare uterină în sarcina la termen. Nu a fost raportată scăderea abilităţii la cei ce
conduc autoturisme sau folosesc maşini industriale.
Efecte adverse: Lacipil este în general bine tolerat. Puţine persoane pot prezenta, totuşi,
efecte secundare minore, ce sunt legate de acţiunea sa farmacologică de vasodilataţie
periferică. Cele mai comune efecte secundare sunt: cefaleea, eritemul feţei, edemele,
ameţeala şi palpitaţiile. Asemenea efecte sunt tranzitorii şi dispar de obicei pe măsură ce
tratamentul cu Lacipil continuă la aceeaşi doză. Astenia, rash-ul cutanat (incluzând eritem
şi prurit), tulburările gastrice, greaţa, poliuria şi hiperplazia gingivală au fost semnalate rar.
La fel ca şi alte dihidropiridine, la un număr mic de indivizi a fost raportată, în special după
începerea tratamentului, agravarea anginei pectorale existente. Acest lucru este mult mai
probabil la pacienţii cu boli cardiace ischemice simptomatice. Lacipil nu provoacă
schimbări semnificative ale testelor de laborator biochimice sau hematologice.
Supradozare: Nu s-au înregistrat cazuri de supradozare cu Lacipil. Cea mai probabilă
problemă este vasodilataţia periferică prelungită, asociată cu hipotensiune şi tahicardie.
Din punct de vedere teoretic pot apărea bradicardie sau conducerea prelungită AV. Nu
există un antidot specific. Se vor aplica măsuri generale standardizate pentru
monitorizarea funcţiei cardiace şi măsuri imediate terapeutice şi de susţinere.
Incompatibilităţi: Nu au fost raportate.
Condiţii de păstrare: Lacipil tablete trebuie păstrat la o temperatură sub 30 grade
Celsius. Tabletele de Lacipil trebuie protejate de lumină şi nu trebuie scoase din folie
decât în momentul administrării. Dacă se recomandă administrarea unei jumătăţi de
tabletă, jumătatea nefolosită se va păstra în folia originală şi se va folosi în maxim 48 ore.
Nu lăsaţi la îndemîna copiilor.

Producător: Glaxo Wellcome

LACTULOSE
lactulosum
Compoziţie: Lactuloza este un dizaharid sintetic (galactoză+ fructoză) în concentraţie de
65 g/100 ml.
Acţiune terapeutică: Lactuloza administrată per os nu este hidrolizată la nivelul
stomacului sau intestinului subţire şi ca urmare nu se absoarbe. În schimb, în intestinul
gros este descompusă de către microorganisme (în special lactobacterii) în acizi organici
cu greutate moleculară mică (ex. acid acetic). Acumularea acestor acizi determină
scăderea pH-ului local cu modificarea raportului între amoniacul toxic absorbabil şi ionul
amoniu netoxic şi neresorbabil, în favoarea ultimului, precum şi dezvoltarea lactobacteriilor
neproducătoare de amoniac şi fenol în detrimentul celor producătoare de amoniac şi fenol
(E. coli, Proteus vulgaris). Acest efect, care pe de o parte scade nivelul produşilor toxici de
degradare din intestinul gros şi pe de altă parte inhibă absorbţia lor, permite profilaxia şi
tratamentul eficient al hiperamoniemiei din bolile hepatice. Lactuloza ameliorează atât
simptomatologia neurologică, cât şi traseele EEG la aproape 3/4 dintre pacienţii cu
encefalopatie portală asociată bolilor hepatice cronice (concentraţia amoniacului în sânge
se reduce cu 25-50%). Efectele favorabile apar în 1-7 zile de la instituirea tratamentului.
Administrarea îndelungată a Lactulozei scade recurenţele şi permite normalizarea
aportului de proteine pe cale alimentară. Acţiunea osmotică a Lactulozei şi formarea
acidului lactic au efect de stimulare puternică a motilităţii intestinale. Lactuloza este
eficientă în eradicarea infecţiei la purtătorii de Salmonella. Prin acidifierea mediului
intestinal e potenţată absorbţia fosfaţilor şi calciului şi se normalizează metabolismul
gingival.
Indicaţii: Hiperamoniemia din boli hepatice. Coma hepatică. Constipaţie cronică.
Disbacterii la purtătorii de Salmonella sau după tratament antibiotic. Afecţiuni ale
parodonţiului.
Efecte adverse: La începutul tratamentului pot apărea flatulenţă şi diaree. Acestea pot fi
prevenite administrându-se iniţial doze mici, care vor creşte treptat până la obţinerea
efectului dorit.
Mod de admninistrare: După mese: în boli hepatice 2-3 linguri de 3 ori/zi; în constipaţie
cronică: la copii 2-4 linguriţe/zi; la adulţi: 1-3 linguri/zi; în disbacterii: la copii 2-4 linguriţe/zi;
la adulţi: 1-2 linguri/zi; afecţiuni ale parodonţiului: la copii 2-4 linguriţe/zi; la adulţi 1-2
linguri/zi.
Formă de prezentare: Flacoane de 300 ml.

Producător: EIPICO
LAMICTAL, tablete
lamotriginum
Formă de prezentare: Tablete 25 mg: galben-deschis, rotunde, multifaţetate pe una din
feţe, şi plate, imprimate cu ‘Lamictal 25’ pe cealaltă, ce conţin 25 mg Lamotrigine; tablete
50 mg: galben-deschis, rotunde, multifaţetate pe una din feţe, şi plate, imprimate cu
‘Lamictal 50’ pe cealaltă, ce conţin 50 mg Lamotrigine; tablete 100 mg: galben-deschis,
rotunde, multifaţetate pe una din feţe, şi plate, imprimate cu ‘Lamictal 100’ pe cealaltă, ce
conţin 100 mg Lamotrigine; tablete 200 mg: galben-deschis, rotunde, multifaţetate pe una
din feţe, şi plate, imprimate cu ‘Lamictal 200’ pe cealaltă, ce conţin 200 mg Lamotrigine;
tablete masticabile/dispersibile ce conţin 5, 25 sau 100 mg Lamotrigina, care pot fi
mestecate, dizolvate în lichid sau înghiţite.
Indicaţii: Adulţi: Lamictal este un medicament antiepileptic (AED) indicat ca terapie
asociată sau monoterapie în tratamentul crizelor parţiale şi generalizate, inclusiv
tratamentul crizelor tonico-clonice şi al crizelor asociate cu sindromul Lennox-Gastaut.
Copii: Lamictal este indicat ca terapie asociată în tratamentul epilepsiei, pentru crize
parţiale şi generalizate, inclusiv crizele tonico-clonice şi cele asociate sindromului Lennox-
Gastaut. Tratamentul iniţial în monoterapie la pacienţii nou diagnosticaţi nu este
recomandat. După ce s-a obţinut controlul crizelor cu terapia asociată, antiepilepticele care
se administrează concomitent se pot retrage, iar pacienţii pot continua tratamentul cu
Lamictal în monoterapie.
Administrare: Lamictal tablete dispersibile pot fi mestecate, dizolvate într-un mic volum
de apă (cel puţin apa să acopere tableta) sau înghiţite cu puţină apă. Pentru a ne asigura
că doza terapeutică este adecvată, greutatea copilului trebuie monitorizată, iar dozele
folosite trebuie ajustate în funcţie de aceste modificări. Dacă doza calculată, pe baza
greutăţii corporale a unui copil, nu este echivalentă cu un număr întreg de tablete, doza
administrată va fi egală cu cel mai mic număr de tablete întregi.
Dozele recomandate în monoterapie: Adulţi şi copii peste 12 ani: Doza iniţială de
Lamictal în monoterapie este de 25 mg o dată pe zi, timp de două săptămâni, urmată de
50 mg o dată pe zi, timp de două săptămâni. După aceea, doza poate fi crescută la maxim
50-100 mg alte 1-2 săptămâni până când răspunsul optim este obţinut. Doza de întreţinere
obişnuită pentru obţinerea unui răspuns terapeutic optim este de 100-200 mg/zi
administrată o dată pe zi sau în două doze divizate. Anumiţi pacienţi pot necesita 500
mg/zi de Lamictal pentru obţinerea răspunsului terapeutic dorit. Datorită riscului apariţiei
rashului, doza iniţială şi cele care urmează nu vor fi depăşite. În tabelul următor se
prezintă modul de creştere a dozelor recomandate pentru adulţi şi copii (în vîrstă de peste
12 ani) în monoterapie:
Săptămîna 1+2 Săptămîna 3+4 Doza de întreţinere
25 mg (o dată pe zi) 50 mg (o dată pe zi) 100-200 mg (o dată pe zi sau în două doze divizate). Pentru a atinge doza
de întreţinere, dozele pot fi crescute cu 50-100 mg la fiecare 1-2 săptămâni

Dozele recomandate în terapia asociată: Adulţi şi copii (în vîrstă de peste 12 ani): La
pacienţii trataţi cu valproat cu/fără alt medicament anti-epileptic (AED), doza iniţială de
Lamictal este de 25 mg (o zi da, următoarea nu) timp de două săptămâni, urmată de 25
mg Lamictal, o dată pe zi, timp de 2 săptămâni. După aceea, doza poate fi crescută cu
maxim 25-50 mg la fiecare 1-2 săptămâni până când răspunsul optim este obţinut. Doza
de întreţinere uzuală, pentru a obţine un răspuns terapeutic optim este de 100-200 mg/zi
într-o singură doză sau în două doze divizate. La acei pacienţi care folosesc medicamente
antiepileptice (AED) inductoare enzimatic cu/fără alte medicamente antiepileptice (cu
excepţia valproatului), doza iniţială de Lamictal este de 50 mg o dată pe zi timp de 2
săptămâni, urmată de 100 mg/zi, administrată în două doze divizate, timp de 2 săptămâni.
După aceea, doza poate fi crescută până la maxim 100 mg la fiecare 1-2 săptămâni, până
când se obţine răspunsul terapeutic optim. Doza obişnuită de întreţinere, pentru obţinerea
răspunsului optim este de 200-400 mg/zi, administrată în două doze divizate. Anumiţi
pacienţi pot necesita 700 mg/zi Lamictal, pentru a obţine răspunsul terapeutic adecvat. La
pacienţii care primesc medicamente antiepileptice (AED), la care interacţiunile
farmacocinetice cu Lamictal nu sunt cunoscute în mod obişnuit (vezi "Interacţiuni cu alte
medicamente şi alte forme de interacţiuni"), se va utiliza creşterea dozelor de Lamictal la
fel ca în terapia asociată cu valproat.
Modul de creştere a dozelor recomandate pentru adulţi şi copii (în vîrstă de peste 12 ani)
în terapia combinată
Lamictal asociat cu: Săptămâna 1+2 Săptămâna Doza întreţinere
3+4

Valproat cu/fără alt 12, 5 mg (se vor 25 mg (o dată 100-200 mg (o dată pe zi sau în două doze divizate). Pentru a obţine
medicament antiepileptic administra 25 mg pe zi) doza de întreţinere, se vor creşte dozele cu 25-50 mg la fiecare 1-2
în zile alternative) săptămâni
Medicamente antiepileptice*
inductoare enzimatice cu/fără 50 mg (o dată pe 100 mg (două 200-400 mg (în două doze divizate). Pentru a obţine doza de
alte antiepileptice (cu zi) doze divizate) întreţinere, se vor creşte dozele cu 100 mg la fiecare 1-2 săptămâni
excepţia valproatului)
* = fenitoin, carbamazepină, fenobarbitonă şi primidonă. Notă: La pacienţii care folosesc medicamente antiepileptice, la care interacţiile
farmacocinetice cu lamotrigină nu sunt cunoscute, se vor folosi dozele recomandate de Lamictal în asociere cu valproat.

Datorită riscului de rush, doza iniţială şi dozele crescute ulterior nu vor trebui depăşite
(vezi "Precauţii speciale de folosire"). Copii (cu vîrsta cuprinsă între 2 şi 12 ani): La
pacienţii care folosesc valproat cu/fără alte medicamente antiepileptice, doza iniţială de
Lamictal este de 0,2 mg/kg corp/zi administrată o dată pe zi timp de 2 săptămâni. După
aceea, doza poate fi crescută cu maxim 0,5 -1 mg/kg corp la 1-2 săptămâni până când se
obţine răspunsul terapeutic optim. Doza obişnuită de întreţinere pentru a obţine un
răspuns optim este de 1-5 mg/kg corp/zi administrată o dată pe zi sau în două doze
divizate, cu un maxim de 200 mg/zi. La pacienţii care folosesc antiepileptice inductoare
enzimatice cu/fără alte antiepileptice (cu excepţia valproatului), doza iniţială de Lamictal
este de 2 mg/kg corp/zi administrată în două doze divizate timp de 2 sâptămîni, urmată de
o doză de 5 mg/kg corp/zi administrată în două doze divizate timp de 2 săptămâni. După
aceea, doza poate fi crescută cu maxim 2-3 mg/kg corp la fiecare 1-2 săptămâni până
când răspunsul terapeutic optim este obţinut. Doza uzuală de întreţinere pentru a obţine
un răspuns optim este de 5-15 mg/kg corp/zi administrată în două doze divizate, cu un
maxim de 400 mg/zi. La pacienţii care folosesc medicamente antiepileptice a căror
interacţiune farmacocinetică cu lamotrigina nu este cunoscută în mod obişnuit (vezi
"Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune"), se va utiliza creşterea
dozelor la fel ca în terapia asociată lamotrigina: valproat. Creşterea dozelor recomandate
pentru copii cu vîrsta cuprinsă între 2-12 ani (doza totală zilnică în mg/kg corp/zi) în terapie
combinată.
Lamictal asociat cu: Săptămîna 1+2 Săptămîna 3+4 Doza de întreţinere
Valproat 0,2 mg/kg corp 0,5 mg/kg corp 1-5 mg/kg corp (o dată pe zi sau două doze divizate). Pentru a atinge
cu/fără alt (o dată pe zi) (o dată pe zi) doza de întreţinere, dozele pot fi crescute cu 0,5-1 mg/kg corp la fiecare
antiepileptic 1-2 săptămâni, până la maxim 200 mg/zi
Medicamente 2 mg/kg corp (în două 5 mg/kg corp (în 5-15 mg/kg corp (în două doze divizate). Pentru a atinge doza de
antiepileptice* doze divizate) două doze întreţinere, dozele pot fi crescute cu 2-3 mg/kg corp la fiecare 1-2
inductoare divizate) săptămâni, până la maxim 400 mg/zi
enzimatice
* = fenitoin, carbamazepină, fenobarbitonă şi primidonă. Notă: La pacienţii care folosesc medicamente antiepileptice, la care interacţiile
farmacocinetice cu lamotrigină nu sunt cunoscute, se vor folosi dozele recomandate de Lamictal în asociere cu valproat.

**Notă: Dacă doza zilnică calculată este de 2,5-5 mg, se poate administra Lamictal 5 mg
în zile alternative în primele două săptămâni. Dacă doza zilnică calculată este mai mică
decât 2,5 mg, atunci Lamictal poate să nu mai fie administrat. Datorită riscului de rash
doza iniţială şi următoarele doze crescătoare nu trebuie depăşite (vezi "Condiţii speciale
de utilizare"). Când medicaţia antiepileptică asociată este întreruptă pentru a folosi la copii
monoterapia cu Lamictal, trebuie avut în vedere ce efect poate avea acest lucru asupra
farmacocineticii lamotriginei, iar dozele trebuie ajustate corespunzător. Este probabil că
pacienţii în vîrstă de 2-6 ani vor necesita o doză de întreţinere la nivelul superior al
intervalului recomandat. Copii în vîrstă de până la 2 ani: Există informaţii insuficiente
pentru a folosi Lamictalul la copii în vîrstă de până la 2 ani. Pacienţii în vîrstă: Există
informaţii limitate despre folosirea Lamictalului la pacienţii în vîrstă. Pînă acum nu există
nici o dovadă care să sugereze că răspunsul terapeutic al acestei grupe de vîrstă diferă de
cel al tinerilor. În orice caz, pacienţii în vîrstă trebuie trataţi cu atenţie.
Contraindicaţii: Lamictal este contraindicat la pacienţii cu sensibilitate cunoscută la
lamotrigină.
Precauţii speciale pentru utilizare: Au fost raportate unele reacţii adverse cutanate, care
au apărut în general în primele 8 săptămâni după iniţierea tratamentului cu Lamictal
(lamotrigina). Majoritatea rash-urilor sunt uşoare şi autolimitate, totuşi s-au raportat unele
cazuri de rash cutanat serios, cu potenţial ameninţător asupra vieţii, ca de exemplu
sindromul Stevens Johnson (SJS) şi necroliza epidermică toxică (TEN). Incidenţa
aproximativă a rashului cutanat serios la adulţi este de 1 la 1000 pacienţi. Datele
disponibile de la un anumit număr de studii sugerează că incidenţa necesităţii spitalizării la
copii este cuprinsă între 1 la 300 şi 1 la 100. La copii, apariţia iniţială a unui rash poate fi
confundată cu o infecţie, de aceea medicii trebuie să considere şi posibilitatea unei reacţii
medicamentoase la copii care dezvoltă simptome de rash şi febră în primele 8 săptămăni
de terapie. Adiţional, riscul general de apariţie a rashului este semnificativ asociat cu:
doze iniţiale mari de lamotrigină şi depăşirea dozelor crescătoare recomandate (vezi
"Posologie" şi "Metode de administrare"); utilizarea concomitentă a valproatului, care
creşte de aproape două ori timpul de înjumătăţire al lamotriginei (vezi "Posologie" şi
"Metode de administrare"). Toţi pacienţii (adulţi şi copii) care dezvoltă rash vor fi evaluaţi
cu promptitudine şi administrarea de lamotrigină va fi întreruptă imediat în afară de cazul
în care rashul nu este în mod clar legat de administrarea de medicamente. Rash-ul a fost
de asemenea raportat ca parte a sindromului de hipersensibilitate asociat cu un model
variabil de simptome ce includ febra, limfadenopatia, edemul facial şi anormalităţi ale
sângelui şi ficatului. Sindromul are un spectru larg al severităţii clinice şi poate, în cazuri
rare, să conducă la coagulare intravasculară diseminată (DIC) şi insuficienţa mai multor
organe. Este important de notat că manifestările precoce de hipersensibilitate (febra,
limfadenopatia) pot fi prezente chiar dacă rashul nu este evident. Dacă aceste semne şi
simptome sunt prezente, pacientul trebuie evaluat imediat şi Lamictalul întrerupt din
administrare, dacă o etiologie alternativă nu poate fi stabilită. La fel ca şi la alte
medicamente antiepileptice, întreruperea bruscă a administrării Lamictal poate provoca
reapariţia crizelor. Motive de siguranţă (de exemplu rash) pot determina întreruperea
bruscă a tratamentului, altfel dozele de Lamictal vor fi scăzute progresiv timp de două
săptămâni. Când medicaţia antiepileptică asociată este retrasă pentru a continua
monoterapia cu Lamictal sau alte medicamente antiepileptice sunt asociate la monoterapia
cu Lamictal, trebuie să luăm în considerare efectele pe care acestea ar putea să le
exercite asupra farmacocineticii lamotriginei (vezi "Interacţiuni cu alte medicamente şi alte
forme de interacţiune). Lamictal este un inhibitor slab al dihidrofolatreductazei, de aceea
există posibilitatea interferenţei cu metabolismul folaţilor în timpul terapiei pe termen lung.
Totuşi, în timpul tratamentului uman prelungit, lamotrigina nu induce modificări
semnificative ale concentraţiei hemoglobinei, volumului corpuscular mediu sau ale
concentraţiei folaţilor din ser sau din eritrocite timp de 1 an sau ale concentraţiei folaţilor
din eritrocite timp de 5 ani. Concentraţia plasmatică a lamotriginei nu a fost semnificativ
modificată în studiile cu o singură doză pe zi la pacienţi în stadiul final al insuficienţei
renale. Cu toate că acumularea metabolitului glicuronid este de aşteptat, trebuie precauţie
în tratamentul pacienţilor cu insuficienţă renală. Lamictal este metabolizat primar la nivelul
ficatului. Nu s-au efectuat studii clinice la pacienţi cu afectare semnificativă a funcţiei
hepatice. Pînă când aceste date devin valabile Lamictal nu poate fi recomandat în aceste
condiţii. Există rapoarte în literatură că în cazul crizelor convulsive severe inclusiv status
epilepticus se poate ajunge la rabdomioliză, disfuncţii ale mai multor organe şi coagulare
intravasculară diseminată, câteodată cu sfîrşit letal. Cazuri similare au apărut în asociere
cu utilizarea Lamictalului.
Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune: Nu există nici o dovadă
că lamotrigina produce o inducţie sau o inhibiţie semnificativă clinic a enzimelor implicate
în metabolismul medicamentos oxidativ hepatic. Lamotrigina poate induce propriul ei
metabolism, dar efectul este moderat şi puţin probabil să aibă consecinţe clinice
semnificative. Deşi au fost raportate modificări în concentraţia plasmatică a altor
medicamente antiepileptice, studii controlate au arătat că nu există dovezi că lamotrigina
afectează concentraţia plasmatică a medicamentelor antiepileptice concomitente. Studiile
in vitro arată că lamotrigina nu înlocuieşte alte medicamente antiepileptice din legăturile lor
cu proteinele plasmatice. Într-un studiu efectuat pe 12 femei voluntare, lamotrigina nu a
afectat concentraţiile plasmatice ale etinilestradiol şi levonorgestrel în urma administrării
pilulei contraceptive. În orice caz, apariţia oricărei modificări a sângerării menstruale odată
cu introducerea unei alte terapii cronice la pacienţii care folosesc contraceptive orale, va
trebui raportată medicului curant. Medicamentele antiepileptice (ex. fenitoin,
carbamazepina, fenobarbitona şi primidona) care induc metabolizarea enzimatică a
medicamentelor la nivel hepatic, sporesc metabolismul lamotriginei. Valproatul, care este
competitiv cu lamotrigina pentru metabolizarea enzimatică hepatică, reduce metabolismul
lamotriginei. Există câteva rapoarte cu fenomene ale sistemului nervos central ce includ
ameţeala, ataxia, diplopia, scotoame şi greaţă la pacienţii care foloseau carbamazepină
urmată de introducerea lamotriginei. Aceste evenimente se rezolvă de obicei când doza
de carbamazepină este redusă.
Sarcină şi alăptare: Fertilitate: Administrarea de Lamictal nu afectează fertilitatea în
studiile efectute pe animale de reproducere. Nu există experienţă în legătură cu efectul
Lamictalului asupra fertilităţii umane. Teratogenicitate: Lamictalul este un inhibitor slab al
dihidrofolatreductazei. Există doar un risc teoretic de malformaţii umane fetale când mama
este tratată cu un inhibitor al folatului în timpul sarcinii. Studii reproductive toxicologice
efectuate la animale cu Lamictal, cu doze în exces faţă de doza terapeutică umană, au
arătat că nu există efecte teratogenice. Sarcină: Datele disponibile sunt insuficiente pentru
a evalua siguranţa administrării Lamictalului în timpul sarcinii umane. Ca şi majoritatea
medicamentelor, Lamictalul nu se va folosi în sarcină decât, dacă, în opinia medicului,
potenţialele beneficii ale tratamentului pentru mamă depăşesc riscurile posibile în
dezvoltarea fătului. Lactaţie: Datele preliminare arată că lamotrigina trece în laptele matern
în proporţie de 40-45% din concentraţia plasmatică. La un mic număr de copii alăptaţi la
sîn, doza de lamotrigină primită a fost calculată să fie aproximativ 0,06-0,075 mg/kg
corp/24 ore şi nu au fost raportate efecte adverse.
Efectele asupra abilităţii de a conduce şi folosi maşini: Două studii cu voluntari au
demonstrat că efectul lamotriginei asupra coordonării vizuale motorii fine, mişcărilor
ochilor, asteniei şi efectelor sedative subiective nu diferă de placebo. În studii clinice cu
lamotrigina efectele adverse de ordin neurologic, ca ameţeala şi diplopia, au fost raportate.
Există variaţii individuale în răspunsul la terapia antiepileptică, de aceea pacienţii trebuie
să consulte medicul curant în legătură cu legătura specifică dintre condus şi epilepsie.
Efecte adverse: Reacţiile adverse raportate în timpul studiilor cu Lamictal în monoterapie
au inclus durerea de cap, oboseală, rash, greaţă, ameţeală, toropeală şi insomnie. În studii
clinice dublu-orb, rashul cutanat a apărut la maxim 10% din pacienţii care au luat
lamotrigină şi în 5% la pacienţii care au luat placebo. Rashul cutanat a condus la
întreruperea tratamentului la 2% dintre pacienţi. Rash-ul, în general maculopapular, a
apărut în general în primele 8 săptămâni de la începerea tratamentului şi a dispărut la
întreruperea administrării lamotriginei (vezi "Precauţii speciale pentru utilizare"). Rareori a
fost raportat rash cutanat cu potenţial serios de ameninţare a supravieţuirii, incluzînd
sindromul Stevens Jonhson şi necroliza epidermică toxică (sindromul Lyell). Cu toate
acestea, majoritatea pacienţilor şi-au revenit la întreruperea administrării medicamentului;
anumiţi pacienţi au avut o experienţă cu urmări ireversibile şi au fost cazuri rare de moarte
asociată (vezi "Precauţii speciale pentru utilizare"). Riscurile generale de apariţie a
rashului par să fie puternic legate de: doze iniţiale mari de lamotrigină şi depăşirea dozelor
progresive ale terapiei; utilizarea concomitentă a valproatului, care creşte de aproape
două ori timpul de înjumătăţire a lamotriginei (vezi "Posologie şi metodă de administrare").
Rashul a fost de asemenea raportat ca parte a sindromului de hipersensibilitate asociat cu
simptome sistemice variabile incluzînd febra, limfadenopatia, edemul facial şi anormalităţi
ale analizelor sângelui şi ficatului. Sindromul arată un larg spectru al severităţii clinice şi
poate rar conduce la coagulare intravasculară diseminată şi insuficienţă multiorganică.
Este important de notat că manifestările timpurii ale hipersensibilităţii (ex. febră,
limfadenopatie) pot fi prezente chiar dacă rashul nu este evident. Dacă aceste semne şi
simptome sunt prezente, pacientul trebuie evaluat imediat şi Lamictalul oprit din
administrare dacă o etiologie alternativă nu poate fi stabilită. Alte reacţii adverse raportate,
când lamotrigina este asociată cu antiepilepticele standard, au fost: diplopie, vedere
înceţoşată, conjunctivite, ameţeală, toropeală, dureri de cap, instabilitate pe picioare,
oboseală, tulburări gastrointestinale (inclusiv voma), iritabilitate/agresiune, tremor, agitaţie,
confuzie şi anormalităţi hematologice (inclusiv leucopenia şi trombocitopenia).
Supradozare: Semne şi simptome: Ingestia de 1, 35: 4 g lamotrigină a fost raportată la
cîţiva pacienţi. Consecinţele clinice nu au fost severe, semnele şi simptomele au inclus
nistagmus, ataxie, ameţeală, somnolenţă, dureri de cap şi vomă. Un pacient care a ingerat
o doză calculată a fi între 4 şi 5 g de lamotrigină a fost internat în comă, care a durat 8-12
ore, urmată de refacere în următoarele 2-3 zile. Un alt pacient care a ingerat 5,6 g
lamotrigină a fost găsit inconştient. În urma tratamentului cu charcoal activat pentru
suspiciune de intoxicaţie, pacientul şi-a revenit după un somn de 16 ore. Tratament: în
eventualitatea supradozajului, pacientul va fi internat în spital şi tratat cu terapia de
susţinere cea mai adecvată. Lavajul gastric poate fi efectuat dacă există indicaţie.
Mod de acţiune: Rezultatele studiilor farmacologice sugerează că lamotrigina acţionează
la nivelul canalelor de sodiu, stabilizînd membranele neuronale şi inhibând eliberarea
patologică de glutamat (aminoacidul care joacă un rol cheie în generarea crizelor
epileptice) şi, de asemenea, inhibînd potenţialele de acţiune determinate de glutamat.
Farmacodinamică: În teste destinate să evalueze efectele medicamentului asupra SNC,
rezultatele obţinute prin folosirea unor doze de 240 mg lamotrigină administrate la
voluntari adulţi sănătoşi, nu au diferit faţă de cele obţinute la grupul placebo, în timp ce
1000 mg Fenitoin sau 10 mg Diazepam au afectat semnificativ coordonarea fină motorie
vizuală şi mişcările globilor oculari, au produs tulburări de echilibru şi efecte subiective
sedative. Într-un alt studiu, o doză unică orală de 600 mg de Carbamazepină a afectat
semnificativ acomodarea vizuală fină şi mişcările globilor oculari, a produs tulburări de
echilibru şi a crescut alura ventriculară, în timp ce efectele produse de Lamotrigină în doze
de 150 mg şi 300 mg nu au diferit de grupul placebo.
Farmacocinetică: Lamotrigina se absoarbe rapid şi complet din intestin fără modificări
semnificative la prima trecere metabolică. Concentraţia plasmatică maximă se atinge la
aproximativ 2,5 ore după administrarea orală a medicamentului. Timpul de atingere a
concentraţiei maxime este uşor prelungit după alimentaţie, dar cantitatea absorbită nu este
afectată. Farmacocinetica este liniară până la 450 mg, cea mai mare doză unică testată.
Există variaţii considerabile interindividuale în stabilirea uniformă a concentraţiilor maxime,
dar în organism concentraţiile individuale variază foarte puţin. Legarea de proteinele
plasmatice este de aproximativ 55%; este foarte puţin probabil ca înlocuirea de la nivelul
proteinelor plasmatice a lamotriginei să producă toxicitate. Volumul de distribuţie este de
0,92-1,22 l/kg corp.
Date preclinice de siguranţă: Mutagenicitate: Rezultatele unei game largi de teste de
mutagenicitate arată că Lamictal nu prezintă risc genetic pentru om. Carcinogenicitate:
Lamictal nu a fost carcinogenic în studiile pe termen lung efectuate pe şoareci şi şobolani.
Incompatibilităţi: Nu au fost raportate.
Condiţii de păstrare: Lamictal tablete: Depozitaţi la o temperatură sub 30 grade Celsius.
Păstraţi într-un loc ferit de umezeală. Lamictal tablete Dispersibile/Masticabile: Depozitaţi
la o temperatură sub 30 grade Celsius. Păstraţi într-un loc ferit de umezeală. Protejaţi faţă
de lumină. Valabilitate: Lamictal tablete: 3 ani. Lamictal tablete Dispersibile/Masticabile: 2
ani.

Producător: Glaxo Wellcome

LAMISIL
terbinafinum
Compoziţie: Comprimate (marcate): terbinafină hidroclorică 125 mg (pentru copii),
terbinafină hidroclorică 250 mg (pentru adulţi). Cremă 1%: terbinafină hidroclorică 10 mg/1
g cremă, excipienţi: hidroxid de sodiu, benzil alcool, monostearat de sorbitan, cetil
palmitat, cetil alcool, stearil alcool, polisorbat 60, isopropil miristat, apă demineralizată.
Formă de prezentare: Cutie cu 14 comprimate conţinând 250 mg terbinafină. Tub cu 15 g
cremă 1%.
Acţiune terapeutică: Agent antifungic pentru administrare orală şi topică.
Farmacodinamică: Terbinafina este o alilamină cu spectru larg de acţiune antifungică. În
concentraţii mici, terbinafina are efect fungicid asupra dermatofiţilor, ciupercilor şi anumitor
fungi dimorfici. Acţiunea împotriva levurilor este fungicidă sau fungistatică, în funcţie de
specie. Terbinafina intervine în mod specific în biosinteza sterolului fungic într-o fază
precoce. Aceasta duce la o deficienţă de ergosterol şi la o acumulare intracelulară de
scualen, având ca rezultat moartea celulei fungice. Terbinafina acţionează prin inhibarea
scualen-epoxidazei din membrana celulei fungice. Scualen-epoxidaza nu este legată de
sistemul citocrom P-450. Terbinafina nu influenţează metabolismul hormonilor sau al altor
medicamente. Administrat oral, medicamentul se concentrează în piele şi unghii la niveluri
care asigură acţiunea fungicidă.
Farmacocinetică: Comprimate: o doză orală unică de 250 mg terbinafină duce la
concentraţii maxime în plasmă de 0,97 mcg/ml în interval de 2 ore de la administrare.
Timpul de înjumătăţire pentru absorbţie este de 0,8 ore, iar pentru distribuţie, de 4,6 ore.
Biodisponibilitatea terbinafinei nu este afectată de alimente. Terbinafina se fixează
puternic de proteinele plasmatice (99%). Difuzează rapid în derm şi se concentrează în
stratum corneum lipofil. Terbinafina este de asemenea secretată în sebum, atingând astfel
concentraţii mari în foliculii piloşi, păr şi pielea bogată în sebum. Există, de asemenea,
dovezi că terbinafina este distribuită în placa unghială în cursul primelor săptămâni de la
începerea tratamentului. Prin biotransformare rezultă metaboliţi fără acţiune antifungică,
care sunt excretaţi în cea mai mare parte în urină. Timpul de înjumătăţire pentru eliminare
este de 17 ore. Nu există dovezi de acumulare. Nu s-au observat modificări ale
farmacocineticii legate de vârstă, dar la pacienţii cu funcţie renală sau hepatică alterată,
ritmul eliminării poate fi redus, ducând la nivele sanguine crescute de terbinafină. Cremă:
la om, se absoarbe sub 5% din doză după aplicarea locală, absorbţia sistemică este astfel
foarte redusă.
Indicaţii: Comprimate: Infecţii fungice ale pielii şi unghiilor produse de dermatofiţi, cum ar
fi Trichophyton (ex. T. rubrum, T. mentagrophytes, T. verrucosum, T. violaceum),
Microsporum canis şi Epidermophyton floccosum. Este indicată administrarea orală de
Lamisil în tratamentul dermatofitozelor (Tinea corporis, Tinea cruris şi Tinea pedis) şi al
infecţiilor pielii produse de genul Candida (ex., Candida albicans), în cazurile în care
localizarea, gravitatea sau întinderea infecţiei o impun. Onicomicoze (infecţii fungice ale
unghiilor) produse de ciuperci dermatofite. Notă: spre deosebire de forma topică, forma de
Lamisil cu administrare orală nu este eficace în pityriasis versicolor. Cremă: Infecţii fungice
ale pielii produse de dermatofiţi, cum ar fi Trichophyton (ex. T. rubrum, T. mentagrophytes,
T. verrucosum, T. violaceum), Microsporum canis şi Epidermophyton floccosum. Infecţii
ale pielii produse de levuri, în special din genul Candida (ex. Candida albicans). Pityriasis
(Tinea) versicolor produs de Pityrosporum orbiculare (cunoscut şi ca Malaessezia furfur).
Contraindicaţii: Hipersensibilitate la terbinafină sau la oricare dintre excipienţii conţinuţi în
cremă (vezi “Compoziţie“).
Precauţii: Comprimate: Pacienţii cu disfuncţie hepatică preexistentă stabilă sau cu funcţie
renală afectată (clearance de creatinină sub 50 ml/min sau creatinină serică peste 300
mcmol/l = 3,5 mg%) trebuie să primească jumătate din doza obişnuită (vezi de asemenea
“Efecte adverse“). Cremă: Lamisil cremă este destinat numai uzului extern. Trebuie evitat
contactul cu ochii. A nu se lăsa la îndemâna copiilor!
Sarcină şi alăptare: Studiile de toxicitate fetală şi de fertilitate la animale nu sugerează
nici un efect advers. Deoarece lipseşte experienţa clinică la gravide, Lamisil-ul nu trebuie
administrat în timpul sarcinii decât în situaţiile în care beneficiile potenţiale sunt mai
importante decât orice risc potenţial. Terbinafina este excretată în laptele matern; de
aceea, femeile care primesc tratament oral cu Lamisil nu trebuie să alăpteze. Dacă
tratamentul este topic, este improbabil ca micile cantităţi absorbite prin piele să afecteze
sugarul.
Reacţii adverse: Comprimate: În general, Lamisil-ul este bine tolerat. Efectele secundare
sunt blânde sau moderate şi pasagere. Cele mai comune sunt simptomele
gastrointestinale (senzaţie de plenitudine, inapetenţă, greaţă, dureri abdominale uşoare,
diaree) sau formele uşoare de reacţii cutanate (erupţii, urticarie). Au fost relatate cazuri
izolate de reacţii cutanate severe (ex., sindrom Stevens-Johnson, necroliză epidermică
toxică). Dacă survine o erupţie cutanată progresivă, tratamentul cu Lamisil trebuie
întrerupt. Rareori, Lamisil-ul poate produce tulburări ale funcţiei gustative, care se remit în
câteva săptămâni de la întreruperea tratamentului. Au fost descrise cazuri izolate de
disfuncţie hepato-biliară semnificativă. Deşi nu a fost stabilită o relaţie cauzală cu
medicamentul, tratamentul cu Lamisil trebuie întrerupt în cazul dezvoltării disfuncţiei
hepato-biliare. Cremă: Ocazional, la locul aplicării apar eritem, prurit sau senzaţie de
usturime, totuşi, numai rareori trebuie întrerupt tratamentul din aceste motive. Aceste
simptome inofensive trebuie diferenţiate de reacţiile alergice care sunt rare, dar necesită
întreruperea tratamentului.
Interacţiuni: Comprimate: Conform rezultatelor unor studii in vitro şi la voluntari sănătoşi,
terbinafina prezintă un potenţial neglijabil de inhibare sau potenţare a epurării unor
medicamente care sunt metabolizate cu ajutorul sistemului citocrom P-450 (ex.,
ciclosporină, tolbutamidă, contraceptive orale). În schimb, epurarea plasmatică a
terbinafinei poate fi accelerată de medicamente inductoare ale metabolismului (ca, ex.,
rifampicina) şi poate fi inhibată de medicamente care inhibă citocromul P-450 (ex.,
cimetidina). Când este necesară administrarea concomitentă a acestor agenţi, poate fi
necesară ajustarea dozei de Lamisil. Cremă: Nu sunt cunoscute interacţiuni
medicamentoase.
Dozare: Durata tratamentului variază în funcţie de indicaţie şi de severitatea infecţiei. Se
recomandă un comprimat de 250 mg, o dată pe zi. Infecţii cutanate. Durata medie a
tratamentului: Tinea pedis (interdigitală, plantară/tip mocasin): 2-6 săptămâni. Tinea
corporis, cruris: 2-4 săptămâni. Candidoza cutanată: 2-4 săptămâni. Este posibil ca
dispariţia completă a semnelor şi simptomelor de infecţie să nu survină decât abia la
câteva săptămâni după vindecarea micologică. Onicomicoze: La majoritatea pacienţilor,
durata unui tratament eficient este între 6 săptămâni şi 3 luni. Se poate anticipa o durată
mai scurtă de 3 luni pentru tratamentul infecţiilor unghiilor mâinilor şi ale picioarelor, în
afară de ale halucelui, în special la tineri cu ritm normal de creştere a unghiilor. În restul
cazurilor, 3 luni de tratament sunt de obicei suficiente, deşi unii pacienţi, în special cei cu
onicomicoză a halucelui, pot necesita tratament timp de 6 luni sau chiar mai mult.
Creşterea defectuoasă a unghiilor, observată în primele săptămâni de tratament, poate
servi la identificarea acelor pacienţi la care este indicat un tratament mai lung de 3 luni. În
onicomicoze, efectul clinic optim este observat la câteva luni de la vindecarea micologică
şi oprirea tratamentului. Aceasta se datorează perioadei necesare pentru creşterea
ţesutului ungheal sănătos. Sub formă de cremă: Lamisil-ul poate fi aplicat o dată sau de
două ori pe zi. Înainte de aplicarea Lamisil-ului, se spală şi se şterg bine suprafeţele
afectate. Se aplică crema în strat subţire pe pielea lezată şi pe zona înconjurătoare şi se
freacă uşor. În cazul infecţiilor intertriginoase (submamare, interdigitale, intergluteale,
inghinale), zona tratată poate fi acoperită cu tifon, în special noaptea. Durata medie a
tratamentului: Tinea corporis, cruris: 1-2 săptămâni. Tinea pedis: 2-4 săptămâni. Când se
aplică de două ori pe zi, o săptămână de tratament este de obicei suficientă. Candidoza
cutanată: 1-2 săptămâni. Pityriasis versicolor: 2 săptămâni. Dispariţia simptomelor clinice
se produce de obicei în câteva zile. Administrarea inconsecventă sau întreruperea
prematură a tratamentului creează riscul recurenţei. Dacă nu sunt semne de ameliorare
după 2 săptămâni, trebuie revăzut diagnosticul. Utilizarea Lamisil-ului la vârstnici: Nu
există dovezi că pacienţii vârstnici ar necesita doze diferite sau ar fi expuşi unor efecte
secundare diferite de cele de la tineri. Când se administrează comprimate vârstnicilor,
trebuie luată în considerare posibilitatea afectării funcţiei hepatice sau renale (vezi
“Precauţii“). Utilizarea Lamisil-ului la copii: Nu există experienţă cu preparatul oral de
Lamisil la copii şi administrarea sa nu poate fi recomandată. Experienţa cu preparatul topic
de Lamisil la copii este limitată.
Supradozare: Până în prezent nu s-a descris nici un caz de supradozare. Efectele
adverse observate la om sugerează că principalele simptome ale supradozării orale acute
ar putea fi gastrointestinale, ex. greaţă sau vărsături. În acest caz, poate fi necesar lavajul
gastric şi/sau tratamentul simptomatic de susţinere.

Producător: Novartis
LANATOZID C
lanatosidum C
Prezentare farmaceutică: Drajeuri conţinând lanatozidă C 0,25 mg (flac. cu 40 buc.).
Acţiune terapeutică: Tonicardiac cu proprietăţi asemănătoare digoxinei; are acţiune
intensă, rapidă (apare la 1-2 ore, este maximă la cca 6 ore de la administrarea orală,
concentraţia plasmatică constantă se realizează după 6-7 zile de tratament) şi de durată
relativ scurtă (în condiţiile digitalizării totale compensarea se menţine cca 6 zile după
oprirea medicaţiei).
Indicaţii: Insuficienţă cardiacă, mai ales la bolnavii cu tendinţă de acumulare a
digitalicelor; fibrilaţie atrială şi flutter atrial cu ritm rapid.
Mod de administrare: Adulţi: tratament de atac cu 1,5-2 mg/zi oral, timp de 3-5 zile,
întreţinere cu 0,25-1 mg/zi; copii: 0,02-0,04 mg/kg corp şi zi (în 3 prize), pentru digitalizare,
apoi 0,01-0,025 mg/kg corp şi zi (în 3 prize) pentru întreţinere. Dozarea trebuie
individualizată sub control medical.
Reacţii adverse şi contraindicaţii: Aceleaşi ca pentru digoxină (respectiv digitoxină); ca
şi în cazul digoxinei riscurile toxicităţii sunt relativ mici; insuficienţa renală şi vârsta
înaintată favorizează acumularea (doze mici).

Producător: Biofarm
LANOXIN
digoxinum
Formă de prezentare: Soluţii Orale: Lanoxin: PG Elixir (pediatric/geriatric) Elixir- soluţie
limpede, de culoare galbena, cu aromă de flori de tei, ce conţine 50 mcg (0,050 mg)
Digoxin în fiecare 1 ml de vehicul apos alcoolic, îndulcit.
Indicaţii: Insuficienţă cardiacă: Lanoxin este indicat în tratamentul insuficienţei cardiace
cronice. Beneficiul terapeutic maxim se obţine la pacienţii cu dilataţie ventriculară. Lanoxin
este indicat în mod special când insuficienţa cardiacă se asociază cu fibrilaţie atrială.
Aritmii supraventriculare: Lanoxin este indicat în tratamentul anumitor aritmii
supraventriculare, în special în flutterul şi fibrilaţia atrială, cazuri în care beneficiul major
este scăderea ritmului ventricular.
Doze şi mod de administrare: Doza de Lanoxin este individualizată pentru fiecare
pacient în funcţie de vârstă, greutatea corporală şi funcţia renală. Dozele recomandate
sunt orientative şi pot fi folosite ca şi ghid iniţial. Lanoxin: PG soluţie buvabilă, 50 mg/ml
se administrează cu ajutorul unei pipete gradate, care se va folosi la măsurarea tuturor
dozelor. Adulţi şi copii peste 10 ani: Încărcare rapidă orală: 750-1500 mcg (0,75-1,5 mg)
ca doză unică. Când administrarea nu se face de urgenţă sau există un risc crescut de
toxicitate, de exemplu la vârstnici, doza de încărcare orală se administrează în prize
fracţionate la 6 ore interval, cu evaluarea răspunsului clinic înaintea administrării fiecărei
doze adiţionale. Încărcare lentă orală: 250-750 mcg (0,25-0,75 mg) se administrează
zilnic timp de o săptămână, după care se recurge la o doză de întreţinere adecvată.
Răspunsul clinic trebuie să apară în cursul unei săptămini. Notă: Alegerea tipului de
încărcare orală, rapidă sau lentă, depinde de starea clinică generală a pacientului şi de
urgenţa indicaţiei. Întreţinere: Doza de întreţinere trebuie calculată în funcţie de procentul
din doza de depozit pierdută în fiecare zi prin eliminare.
Următoarea formulă are o largă aplicabilitate clinică:
Doza de întreţinere = Doza de depozit % pierderi zilnice/100.
În care:
Doza de depozit = doza de încărcare;
% pierderi zilnice = 14 + Clearanceul Creatininei (Ccr)/5.
Clearanceul creatininei este calculat la o greutate corporală de 70 kg sau o suprafaţă
corporală de 1,73 m2. Dacă sunt disponibile doar concentraţiile creatininei serice (Scr),
clearance-ul creatininei (Ccr) (corectat la o greutate corporală de 70 kg) poate fi estimat la
bărbaţi astfel: Ccr = (140-vârsta)/Scr (în mg/100 ml).
Notă: Dacă valorile creatininei serice sunt date în micromoli/litru, acestea pot fi
transformate în mg/100 ml (mg%) după cum urmează: Scr (mg/100 ml) = Scr (în
micromoli/litru) 113,12/10.000 = Scr (în micromoli/litru) / 88, 44.
În care: 113,12 este greutatea moleculară a creatininei. Pentru femei rezultatul trebuie
înmulţit cu 0,85.
Notă: Aceste formule nu pot fi folosite pentru clearanceul creatininei la copii. În practică
aceasta înseamnă că majoritatea pacienţilor vor primi 0,125-0,75 mg Digoxină zilnic;
totuşi, pentru cei care prezintă sensibilitate crescută faţă de efectele adverse ale
Digoxinei, o doză zilnică de 62,5 mcg (0,0625 mg) sau chiar mai puţin poate fi suficientă.
Încărcarea parenterală de urgenţă: (la pacienţii cărora nu li s-au administrat glicozide
cardiotonice în ultimele 2 săptămâni): Încărcarea parenterală cu Lanoxin se face cu 500-
1000 mcg (0,5-1,0 mg) în funcţie de vârstă, greutate corporală şi funcţia renală. Doza de
încărcare trebuie administrată în prize fracţionate, dând aproximativ jumătate din doza
totală în prima priză, iar celelalte fracţiuni din doza totală administrându-se la intervale de
4-8 ore, evaluându-se răspunsul clinic înaintea administrării fiecărei doze adiţionale.
Fiecare doză trebuie administrată în perfuzie i.v. (vezi "Diluarea") în 10-20 minute. Nou-
născuţi, sugari şi copii până la 10 ani (dacă nu s-au administrat glicozide cardiotonice în
ultimele 2 săptămâni): Doza de încărcare i.v., pentru grupele de vârstă menţionate, trebuie
administrată conform următoarei scheme:
prematuri sub 1, 5 kg 20 mg/kg corp/24 ore
prematuri între 1, 5-2, 5 kg 30 mg/kg corp/24 ore
nou-născuţi la termen: copii până la 2 35 mg/kg corp/24 ore
ani
copii între 2-5 ani 35 mg/kg corp/24 ore
copii între 5-10 ani 25 mg/kg corp/24 ore

Doza de încărcare trebuie administrată fracţionat astfel încât prima doză să fie aproximativ
jumătate din doza totală, iar următoarele prize să se administreze la intervale de 4-8 ore,
evaluându-se răspunsul clinic înaintea administrării fiecărei doze adiţionale. Fiecare doză
se administrează în perfuzie i.v. (vezi "Diluarea") în 10-20 minute.
Doza de încărcare orală: trebuie administrată conform urmatoarei scheme:
prematuri sub 1, 5 kg 25 mg/kg corp/24 ore
prematuri între 1, 5: 2, 5 kg 30 mg /kg corp/24 ore
nou-născuţi la termen: copii până la 2 45 mg /kg corp/24 ore
ani
copii între 2: 5 ani 35 mg /kg corp/24 ore
copii între 5: 10 ani 25 mg /kg corp/24 ore

Doza de încărcare trebuie administrată în doze fracţionate, astfel încât prima doză să fie
aproximativ jumătate din doza totală, iar următoarele doze (din doza totală) să se
administreze la intervale de 4-8 ore, evaluându-se răspunsul clinic înaintea fiecărei
administrări adiţionale. Întreţinere: Doza de întreţinere trebuie administrată conform
schemei următoare: Prematuri: doza zilnică = 20% din doza de încărcare/24 ore (i.v. sau
per oral); Nou-născuţi la termen sau copii până la 10 ani: doza zilnică = 25% din doza de
încărcare/24 ore (i.v. sau p.o.). Aceste scheme de tratament sunt informative, fiind
necesar un examen clinic atent şi monitorizarea nivelelor serice de Digoxin (vezi
"Monitorizarea"), pentru ajustarea dozajului la grupele de pacienţi din pediatrie. Dacă s-au
administrat glicozide cardiotonice în cele 2 săptămâni înaintea începerii tratamentului cu
Lanoxin, trebuie anticipat ca dozele de încărcare cu Lanoxin să fie mai mici decât cele
recomandate anterior. Vârstnici: Tendinţa afectării funcţiei renale şi scăderea masei
corporale la vârstnici influenţează farmacocinetica Lanoxinului, astfel că frecvent pot
apărea nivele serice crescute de Digoxin cu riscul respectiv de toxicitate, dacă dozele de
Lanoxin nu se reduc în comparaţie cu cele pentru adulţi. Trebuie controlate regulat
nivelele serice de Digoxin şi trebuie evitată hipopotasemia. Doze recomandate în
afecţiunile renale sau în terapia diuretică: Vezi "Precauţii". Diluarea Lanoxin fiole: Lanoxin
fiole de 250 mg/ml, când se diluează în proporţie de 1:250 (ex: o fiolă de 2 ml, conţinând
500 mg se adaugă în 500 ml soluţie de perfuzat) este compatibil cu următoarele soluţii de
perfuzat, fiind stabil timp de maxim 48 ore la temperatura camerei (20-25 grade Celsius):
soluţie perfuzabilă de ser fiziologic 0,9%; soluţie perfuzabilă de ser fiziologic (0,18%) şi
glucoză (4%); soluţie perfuzabilă de glucoză (5%). Diluarea trebuie să se efectueze în
condiţii complet aseptice sau imediat înainte de utilizare. Soluţia nefolosită trebuie
înlăturată. Monitorizare: Concentraţiile serice de Digoxin pot fi exprimate în Sistemul
Convenţional în nanograme/ml (ng/ml) sau în Sistem Internaţional (SI), în nanomoli/litru
(nmol/l). Pentru a transforma ng/ml în nmol/l se înmulţesc ng/ml cu 1,28. Concentraţia
serică de Digoxin se poate determina prin metoda RIA. Sângele trebuie recoltat la 6 ore
sau mai mult de la ultima doză de Lanoxin. Nu există limite stricte pentru a fi încadrate
concentraţiile serice cele mai eficace, dar majoritatea pacienţilor beneficiază, cu risc
scăzut de apariţie a simptomelor şi semnelor de toxicitate, în urma unor concentraţii de
Digoxin de 0,8 ng/ml (1,02 nmol/l): 2,0 ng/ml (2,56 nmol/l). Peste acest interval, semnele şi
simptomele de intoxicaţie sunt mai frecvente, iar nivelul de peste 3,0 ng/ml (3,84 nmol/l)
este de regulă toxic. Totuşi, în incriminarea Digoxinului ca şi cauză a simptomelor de
toxicitate, este importantă evaluarea stării clinice a pacientului, a nivelului seric de K+ şi a
funcţiei tiroidiene. Şi alte glicozide, inclusiv metaboliţii Digoxinului, pot interfera în probele
recoltate, de aceea trebuie evaluate corect valorile care nu corespund cu starea generală
a pacientului.
Contraindicaţii: Lanoxin este contraindicat în blocul cardiac complet intermitent sau în
blocul A-V de grad II, mai ales dacă există antecedente de crize Adams-Stokes. Lanoxin
este contraindicat în aritmiile produse prin intoxicaţie cu glicozide cardiotonice. Lanoxin
este contraindicat în aritmiile supraventriculare asociate cu fascicule accesorii
atrioventriculare, cum ar fi sindromul Wolff-Parkinson-White, dacă nu au fost evaluate
caracteristicile electrofiziologice ale căilor accesorii şi efectul posibil nociv al Digoxinului.
De asemenea, Lanoxin este contraindicat dacă este cunoscută sau suspectată o cale de
conducere accesorie, chiar şi când nu există antecedente de aritmii supraventriculare.
Lanoxin este contraindicat în cardiomiopatia hipertrofică obstructivă cu excepţia cazurilor
în care există concomitent fibrilaţie atrială şi insuficienţă cardiacă, dar şi în aceste cazuri
Digoxinul trebuie folosit cu grijă. Lanoxin este contraindicat la pacienţii cunoscuţi cu
hipersensibilitate la Digoxin şi alte digitalice glicozidice.
Precauţii: Aritmiile pot fi precipitate prin intoxicaţie digitalică, unele dintre ele putând să
semene cu aritmia pentru care a fost indicat medicamentul. De exemplu, tahicardia atrială
cu bloc atrio-ventricular variabil necesită o atenţie deosebită întrucât din punct de vedere
clinic ritmul seamănă cu fibrilaţia atrială. În unele cazuri de tulburări de conducere sino-
atriale (ex.: Sick Sinus Syndrome: Sindromul de sinus bolnav), Digoxinul poate determina
sau exacerba bradicardia sinusală sau poate cauza bloc sino-atrial. Determinarea
concentraţiei serice de Digoxin poate fi foarte utilă în luarea unei decizii în privinţa
continuării tratamentului cu Digoxin, dar doze toxice din alte glicozide pot determina reacţii
încrucişate, sugerând în mod eronat nivele aparent satisfăcătoare de Digoxin. Observaţia
clinică în timpul întreruperii temporare a Digoxinului poate fi mai utilă. În unele cazuri, în
care s-au administrat glicozide cardiotonice în ultimele 2 săptămâni, trebuie reconsiderate
recomandările în privinţa dozajului iniţial şi eventual se recomandă reducerea dozei.
Recomandările în privinţa dozajului trebuie reconsiderate dacă pacienţii sunt în vârstă sau
dacă există alte motive care determină reducerea clearanceului renal al Digoxinei. Trebuie
luată în considerare atât reducerea dozelor iniţiale cât şi a celor de întreţinere.
Hipopotasemia sensibilizează miocardul la acţiunea glicozizilor cardiotonici.
Hipomagneziemia şi hipercalcemia severă cresc sensibilitatea miocardului la acţiunea
glicozizilor cardiotonici. Injectarea rapidă i.v. poate produce vasoconstricţie cu HTA şi/sau
scăderea fluxului coronarian. De aceea injectarea lentă este foarte importantă în
insuficienţa cardiacă de etiologie hipertensivă şi infarctul miocardic acut. Administrarea
Lanoxinului la un pacient cu boală tiroidiană necesită o atenţie deosebită. Dozele iniţiale şi
de întreţinere trebuie reduse în caz de hipofuncţie tiroidiană. În hipertiroidism există o
rezistenţă relativă la Digoxin şi s-ar putea să fie necesară mărirea dozelor. În timpul
tratamentului pentru tireotoxicoză, dozajul trebuie redus pe măsură ce tireotoxicoza este
controlată. Pacienţii cu sindrom de malabsorbţie sau rezecţii gastrointestinale pot necesita
doze crescute de Digoxin.
Electroconversia cu curent continuu: Riscul provocării unor aritmii periculoase folosind
electroconversia cu curent continuu este crescut considerabil în prezenţa toxicităţii
digitalice şi este proporţional cu energia de electroconversie folosită. Pentru
electroconversia cu curent continuu a unui pacient în tratament cu Digoxin, medicamentul
trebuie retras cu 24 ore înaintea realizării electroconversiei. În urgenţe, cum ar fi stopul
cardiac, când este necesară electroconversia, se foloseşte cea mai joasă treaptă de
energie eficace. Electroconversia cu curent continuu este inadecvată în tratamentul
aritmiilor presupuse a fi cauzate de glicozide cardiotonice. Multe efecte benefice ale
Digoxinei în aritmii se datorează unui anume grad de blocaj al conducerii atrioventriculare.
Totuşi, dacă există deja un bloc atrio-ventricular incomplet, trebuie anticipate efectele unei
progresii rapide a blocului. În blocul total, ritmul idioventricular de scăpare poate fi
suprimat. Administrarea Digoxinei în perioada imediat următoare unui infarct de miocard
nu este contraindicată. Totuşi trebuie avută în vedere posibilitatea dezvoltării unor aritmii
la pacienţii cu hipopotasemie după un infarct miocardic şi care sunt instabili din punct de
vedere cardiac. De asemenea nu trebuie reamintite limitările impuse de electroconversia
cu curent continuu. Deşi mulţi pacienţi cu insuficienţă cardiacă congestivă beneficiază de
administrare rapidă de Digoxină, la unii dintre aceştia nu se înregistrează o ameliorare
hemodinamică marcată, constantă şi durabilă. De aceea este importantă evaluarea
răspunsului individual al pacienţilor dacă Lanoxinul se administrează pe termen lung.
Calea intramusculară este dureroasă şi se asociază cu necroza musculară, motiv pentru
care nu este recomandată. Pacienţii cu afecţiuni respiratorii severe pot avea o sensibilitate
miocardică crescută la glicozide digitalice. Mutageneză, carcinogeneză, teratogeneză: Nu
există date disponibile care să arate dacă Digoxin are efecte mutagene, carcinogene sau
teratogene; totuşi, administrarea maternă de Digoxin a fost utilizată pentru a trata
tahicardia şi insuficienţa cardiacă congestivă fetală. Fertilitate: Nu există informaţii
disponibile cu privire la efectul Digoxinei asupra fertilităţii umane.
Sarcină şi alăptare: Nu este contraindicată folosirea Digoxinei în timpul sarcinii, deşi
dozele necesare sunt mai greu de prevăzut la femeile gravide decât la cele negravide, în
general. În anumite cazuri pot fi necesare doze crescute de Digoxin în timpul sarcinii. Ca
în cazul oricărui tratament medicamentos, la femeile gravide, tratamentul trebuie aplicat
numai dacă beneficiile potenţiale pentru mamă sunt mai mari decât posibilele riscuri
pentru fătul în dezvoltare. Deşi Digoxinul se excretă prin laptele matern, cantităţile sunt
minime şi nu este contraindicată alăptarea.
Reacţii adverse: Necardiace: Acestea se asociază în principal cu supradozajul, dar pot
apărea şi datorită unor creşteri tranzitorii ale concentraţiei serice prin absorbţie rapidă.
Acestea includ anorexie, greaţă şi vărsături şi de obicei dispar în câteva ore de la
administrarea medicamentului. Poate apărea de asemenea diaree. Nu se recomandă să
se interpreteze greaţa ca semn precoce de supradozaj digoxinic. În administrările pe
termen lung poate apărea ginecomastie. S-au observat efecte adverse asupra SNC cum
sunt slăbiciune musculară, apatie, fatigabilitate, astenie, stare de rău, cefalee, tulburări de
vedere, depresie şi chiar psihoze. Administrarea Digoxinei per os s-a asociat cu ischemie
intestinală şi, rar, cu necroză intestinală. Rareori poate apărea rash tegumentar cu
caracter urticarian sau scarlatiniform, însoţit de eozinofilie marcată. Foarte rar Digoxin
poate determina trombocitopenie. Cardiace: Toxicitatea digoxinică poate determina diferite
aritmii şi tulburări de conducere. De obicei semnul premonitor este apariţia contracţiilor
ventriculare premature, ce se pot transforma în bătăi bigeminate sau trigeminate. În caz de
supradozaj pot apărea tahicardii atriale (de obicei: indicaţii ale tratamentului cu Digoxin).
Tahicardia atrială cu un anumit grad de bloc atrio-ventricular este caracteristică, fără ca
pulsul să fie neapărat crescut (vezi "Precauţii").
Interacţiuni medicamentoase: Acestea pot apărea ca efecte ale excreţiei renale, legării
tisulare, legării de proteinele plasmatice, distribuţiei în compartimentele organismului,
capacităţii de absorbţie intestinală şi sensibilităţii la Lanoxin. Trebuie să se ia în
considerare posibilitatea unei interacţiuni ori de câte ori se administrează terapie asociată,
aceasta fiind cea mai bună precauţie, iar când există dubii trebuie să se controleze
concentraţia serică de Digoxin. Agenţii ce determină hipopotasemie sau deficienţă
intracelulară de potasiu pot determina creşterea sensibilităţii la Lanoxin; aceştia includ
diureticele, sărurile de litium, corticosteroizii şi carbenoxolona. Nivelul seric de Digoxin
poate fi crescut prin administrarea concomitentă a următoarelor medicamente:
amiodarona, captopril, flecainidă, prazosin, propafenonă, chinidină, spironolactonă,
tetraciclină, eritromicină (posibil şi alte antibiotice), şi propantelină. Nivelul seric de Digoxin
poate fi scăzut prin administrarea concomitentă a următoarelor medicamente: antiacide,
caolin-pectin, laxative şi colestiramină, difenoxilat, sulfasalazină, neomicină, rifampicină,
citostatice, fenitoin, metoclopramid şi penicilamină. Agenţii blocanţi ai canelelor de calciu
pot creşte sau pot să nu influenţeze nivelul seric de Digoxin. Verapamilul creşte nivelul
seric al Digoxinei. Nifedipina şi diltiazemul pot creşte sau pot să nu influenţeze nivelul seric
al Digoxinei. Isradipina nu influenţează nivelul seric de Digoxin. Milrinona nu afectează
nivelul seric al Digoxinei.
Supradozare: Semne şi simptome: Vezi "Reacţii Adverse". Tratament: Imediat după
ingestia accidentală sau deliberată a unei supradoze, absorbţia poate fi redusă prin lavaj
gastric. Se pare că moartea survine la 50% din pacienţi în urma unei supradoze de
Digoxin între 10 -15 mg la adulţi fără afecţiuni cardiace şi între 6-10 mg la copii (1-3 ani)
fără afecţiuni cardiace. O doză ingerată de peste 25 mg Digoxin de un adult fără afecţiuni
cardiace, moartea sau toxicitatea progresivă poate fi împiedicată doar prin administrarea
antidotului Digibind* (fracţiuni Fab de anticorpi, ce se fixează pe Digoxin printr-o reacţie
Ag-Ac). Dacă nu se administrează Digibind unui copil de 1-3 ani fără afecţiuni cardiace
care a ingerat peste 10 mg Digoxin, evoluţia spre exitus nu poate fi împiedicată. Dacă
există hipopotasemie, aceasta trebuie corectată prin administrare de potasiu per os sau
i.v. în funcţie de urgenţa situaţiei. În urma ingerării de doze crescute de Lanoxin poate
apărea hiperpotasemie prin eliberarea potasiului din muşchii scheletici. De aceea trebuie
dozat potasiul plasmatic înaintea administrării acestuia în supradozajul cu Digoxin.
Bradiaritmia poate răspunde la Atropină, însă, uneori, poate fi necesar pace-maker
temporar. Aritmia ventriculară poate răspunde la Lignocaină sau Fenitoină. În caz de
toxicitate cu risc vital, dializa nu este eficientă în mod deosebit. Dispariţia rapidă a
complicaţiilor asociate intoxicaţiei cu Digoxin, Digitoxin sau alţi glicozizi înrudiţi s-a obţinut
în urma administrării i.v. de fragmente de anticorpi (de ovine) specifici pentru Digoxin
(Fab), în cazul în care alte metode au eşuat. Digibind este singurul tratament specific în
intoxicaţia digitalică şi este foarte eficace. Pentru detalii, consultaţi informaţiile de utilizare
ale Digibind*.
Condiţii de păstrare: Tablete: A se păstra la temperaturi sub 25 grade Celsius. Soluţie
buvabilă: A se păstra la temperaturi sub 25 grade Celsius. Fiole: A se păstra la
temperaturi sub 25 grade Celsius, la loc ferit de lumină. Recomandări de diluare: Lanoxin
fiole: vezi "Diluare". Lanoxin: PG soluţie orală, 50 mg/ml. NU se diluează (Lanoxin PG
elixir).
Alte informaţii: Administrarea i.v. a unei doze de încărcare produce un efect farmacologic
semnificativ în 5-30 minute şi care atinge un maximum în 1-5 ore. Administrarea per os a
unei doze de încărcare produce un efect în 0,5-2 ore, care atinge un maximum în 2-6 ore.
Timpul de înjumătăţire al Digoxinului la pacienţii cu funcţie renală normală este de 30-40
ore. Acesta va fi prelungit la pacienţii cu disfuncţie renală, iar la pacienţii anurici va fi de
ordinul a 100 ore.

Producător: Glaxo Wellcome

LANVIS, tablete
tioguaninum
Formă de prezentare: Fiecare tabletă marcată, galbenă, rotundă, biconvexă (imprimată
WELLCOME U3B), conţine 40 mg Thioguanină.
Indicaţii: Lanvis este indicat în primul rînd pentru tratamentul leucemiilor acute, în mod
special al leucemiilor mielocitare acute şi al leucemiilor limfoblastice acute. Lanvis este de
asemenea indicat în tratamentul leucemiilor granulocitare cronice.
Doze şi mod de administrare: Dozele exacte şi durata de administrare depind de natura
şi dozele altor agenţi citotoxici folosiţi în asociere cu Lanvis. Lanvis se absoarbe în mod
variabil după administrarea orală, iar nivelele plasmatice pot scădea datorită vărsăturilor
sau ingestiei de alimente.
Terapia de inducţie: Adulţi: Doza uzuală de Lanvis este de 100-200 mg/m2 suprafaţă
corporală/zi în doză unică sau fracţionată în două prize, timp de 5-20 zile. Copii: Se
administrează doze similare cu cele pentru adulţi, cu corecţia necesară pentru suprafaţa
corporală, deşi au fost folosite în anumite scheme şi doze mai mici, de 60-75 mg/m2
suprafaţă corporală/zi. Întreţinere: Adulţi şi copii: Au fost folosite doze între 60-200 mg/m2
suprafaţă corporală, zilnic sau intermitent. Vârstnici: Nu sunt recomandări speciale pentru
persoanele în vârstă (A se vedea "Insuficienţa renală sau hepatică"). Lanvis a fost folosit
în numeroase scheme chimioterapice la pacienţii în vârstă cu leucemie acută, în doze
echivalente cu cele folosite la pacienţii tineri. Insuficienţa renală sau hepatică: La pacienţii
cu insuficienţă renală sau hepatică se recomandă reducerea dozelor în mod
corespunzător.
Contraindicaţii: Avînd în vedere importanţa indicaţiilor, nu există contraindicaţii absolute.
Precauţii: Lanvis este un agent citotoxic activ care trebuie să fie prescris doar de medicii
cu experienţă în administrarea unor astfel de agenţi. Mânuirea în condiţii de securitate: Se
recomandă ca mânuirea tabletelor Lanvis să se facă conform regulilor de mânuire a
agenţilor citotoxici. Dacă este necesară înjumătăţirea unei tablete, trebuie să se facă cu
grijă ca să nu se contamineze mâinile şi să nu se inhaleze medicamentul. Monitorizarea:
În timpul inducţiei remisiunii, hemoleucograma trebuie efectuată frecvent. Cel mai
important efect secundar al tratamentului cu Lanvis este supresia măduvei osoase ce
conduce la leucopenie şi trombocitopenie consecutivă. Pacienţii trebuie monitorizaţi cu
atenţie în timpul terapiei. Numărul de leucocite şi trombocite continuă să scadă şi după
întreruperea tratamentului, astfel încât la primul semn de scădere importantă a acestora,
tratamentul trebuie întrerupt temporar. Supresia măduvei osoase este rapid reversibilă
dacă tratamentul a fost întrerupt suficient de devreme. În timpul inducţiei remisiunii în
leucemia mielocitară acută, pacientul trebuie frecvent să facă faţă unei perioade de
relativă aplazie medulară, şi este important ca măsurile de susţinere adecvate să fie
disponibile. Pacienţii care primesc chimioterapie mielosupresivă sunt în mod deosebit
susceptibili la infecţii variate. În mod particular în timpul inducţiei remisiunii, când se
produce liză celulară rapidă, trebuie asigurate măsuri adecvate pentru a se evita
hiperuricemia şi/sau hiperuricozuria, precum şi riscul apariţiei nefropatiei urice.
Mutageneză şi carcinogeneză: Thioguanina este potenţial mutagenă şi carcinogenă,
datorită acţiunii sale asupra ADNului celular. Teratogeneză şi efecte asupra fertilităţii: Ca
şi alţi agenţi citotoxici, Lanvis este potenţial teratogen. S-au menţionat cazuri izolate de
bărbaţi trataţi cu combinaţii de agenţi citotoxici inclusiv Lanvis, care au devenit părinţii unor
copii cu anomalii congenitale.
Efecte secundare şi reacţii adverse: Lanvis este în mod obişnuit un component al
schemelor chimioterapeutice, şi de aceea nu este posibil să i se atribuie numai lui efectele
secundare ce apar. În regimurile terapeutice ce conţin thioguanină au fost raportate
următoarele efecte secundare: intoleranţă gastrointestinală, stomatite, necroză intestinală
cu perforaţie, disfuncţii hepatice şi icter (care pot fi reversibile la întreruperea
tratamentului) şi ocluzia venei hepatice, care, în majoritatea cazurilor, s-a remis la
întreruperea tratamentului. La o singură pacientă cu leucemie mielocitară acută, tratată cu
doze mari de Lanvis şi cytosine arabinoside, s-a raportat necroza hepatică centrolobulară.
Pacienta lua de asemenea şi contraceptive orale
Interacţiuni medicamentoase: Combinaţia dintre Lanvis şi busulfan a dus la dezvoltarea
unei hiperplazii nodulare hepatice regenerativă, hipertensiune portală şi varice esofagiene.
Sarcină şi alăptare: Folosirea Lanvisului trebuie evitată pe cât posibil în timpul sarcinii, în
special în primul trimestru. În fiecare caz în parte, beneficiile mamei trebuie apreciate
comparativ cu potenţialul risc pentru făt. Ca în orice tratament cu agenţi citotoxici, trebuie
instituite măsuri contraceptive adecvate, dacă oricare din parteneri foloseşte Lanvis. Nu
există evidenţe care să ateste prezenţa Lanvisului sau a metaboliţilor săi în laptele matern.
Se recomandă ca mamele ce folosesc Lanvis să nu alăpteze.
Toxicitate şi tratamentul supradozărilor: Principalul efect toxic este asupra măduvei
osoase, şi toxicitatea hematologică pare să fie mai profundă în cazul supradozării cronice
decât în cazul supradozării cu o doză unică de Lanvis. Deoarece nu există antidot
cunoscut, tabloul sanguin trebuie urmărit cu atenţie şi trebuie asigurate măsuri generale
de susţinere, inclusiv transfuzii sanguine la nevoie.
Precauţii farmaceutice: A se păstra la loc uscat şi la temperaturi sub 25 grade Celsius ,
ferit de lumină. Lanvis tablete este un medicament citotoxic şi trebuie manipulat cu
precauţiile adecvate. Surplusul de Lanvis tablete trebuie distrus conform regulamentelor
locale cu privire la distrugerea substanţelor periculoase.
Mod de acţiune: Thioguanina este un analog sulfidril al guaninei şi se comportă ca un
antimetabolit purinic. Forma sa activă este un nucleotid, acidul thioguanilic. Metaboliţii
thioguaninei inhibă sinteza de novo a purinei şi intercoversia nucleotidelor purinice.
Thioguanina este de asemenea încorporată în acizii nucleici, această încorporare în ADN
(acid dezoxiribonucleic) fiind responsabilă de citotoxicitatea agentului. De obicei există
rezistenţă încrucişată între thioguanină şi mercaptopurină, iar pacienţii rezistenţi la unul din
agenţi sunt foarte probabil rezistenţi şi la celălalt.
Farmacocinetică: Thioguanina este metabolizată intens in vivo. Există două căi
catabolice principale: metilarea la 2-amino-6-metil thiopurine şi dezaminarea la 2-hidroxi-6-
mercaptopurină, urmată de oxidarea la acid-6-tiouric. Studii cu thioguanină radioactivă
arată că nivelele sanguine maxime ale radioactivităţii totale se ating la 8-10 ore după
administrarea orală, după care scad lent. Studii ulterioare utilizînd HPLC (cromatografie cu
lichid de înaltă presiune) au arătat că 6-thioguanina este principala thiopurină prezentă în
sânge cel puţin în primele 8 ore după administrarea intravenoasă. După administrare i.v.
a 1-1,2 g de 6-thioguanină/m2 suprafaţă corporală, se poate obţine o concentraţie
plasmatică maximă de 61-118 nanomol (nmol)/ml. Nivelele plasmatice scad biexponenţial
cu timpul de înjumătăţire iniţial şi final de 3 ore şi, respectiv, 5-9 ore. După administrarea
orală de 100 mg/m2 suprafaţă corporală, nivelele plasmatice maxime măsurate prin HPLC
sunt atinse la 2-4 ore şi variază între 0,03-0,94 nmol/ml. Nivelele atinse sunt mai reduse
dacă Lanvis se administrează în timpul mesei (sau în cazul vărsăturilor).
Utilizarea simultană de Zyloric: Utilizarea simultană de Zyloric (allopurinol) cu scopul de
a inhiba formarea de acid uric nu necesită reducerea dozelor de Lanvis, ca în cazul
Purinetholului (6-Mercaptopurină) şi Imuranului (Azathioprină).
Sindromul Lesch-Nyhan: Datorită faptului că enzima hipoxantin-guanin-fosforibozil
transferaza este responsabilă de conversia Lanvisului în metabolitul său activ, este posibil
ca pacienţii cu acest deficit enzimatic, de exemplu cei afectaţi de sindromul Lesch-Nyhan,
să fie rezistenţi la terapia cu thioguanină. Rezistenţa la azathioprină (Imuran), care are
unul din metaboliţi activi similar cu al Lanvisulului, a fost demonstrată la doi copii cu
sindrom Lesch-Nyhan.

Producător: Glaxo Wellcome

LANZAP, capsule
lansoprazolum
Acţiune terapeutică: Lanzap (lansoprazol) este un inhibitor al pompei de protoni gastrice.
Lansoprazol-ul, un derivat benizimidazolic substituit acţionează în faza finală a producerii
de acid controlând ca atare aciditatea intragastrică, independent de stimuli. El inhibă în
mod pronunţat secreţia de acid gastric bazal sau stimulat. Lanzap (lansoprazol) este astfel
un medicament antisecretor foarte eficient în tratarea rapidă a ulcerului gastroduodenal
acut, a esofagitei erozive şi în reducerea hiperacidităţii gastrice la pacienţii suferind de
sindromul Zollinger-Ellison.
Compoziţie: Fiecare capsulă cu eliberare lentă conţine: Lansoprazol 30 mg (sub formă de
granule filmate enterice).
Acţiune farmacodinamică: Acţiunea constă în stoparea secreţiei gastrice acide
independent de stimuli, prin inhibarea selectivă a pompei gastrice la nivelul celulelor
parietale. Nu influenţează secreţia de pepsină sau evacuarea gastrică. Prin administrarea
de Lanzap se obţine vindecarea ulcerelor acute semnificativ mai repede decât prin
administrarea antagoniştilor receptorilor H2, fiind eficient şi în cazul pacienţilor care nu
reacţionează la aceştia din urmă.
Acţiune farmacocinetică: Absorbţia depinde de modul de condiţionare şi dozaj. Se
absoarbe rapid prin administrarea de capsule cu eliberare lentă. Biodisponibilitatea creşte
o dată cu creşterea dozelor şi a duratei tratamentului. Legarea de proteinele plasmatice
este de 95-96%. Metabolizarea este rapidă şi completă la nivel hepatic. Excreţia se face
prin urină în procent de până la 80%. Afecţiunile hepatice măresc biodisponibilitatea.
Absorbţia este încetinită de administrarea în timpul meselor.
Indicaţii: Se recomandă în tratamentul ulcerului gastric şi duodenal, a esofagitei de reflux,
a sindromului Zollinger-Ellison şi a ulcerelor generate de tratamentul cu antiinflamatoare
nesteroidiene.
Dozarea: Ulcer gastric: 30 mg o dată pe zi timp de 8 săptămâni, iar în cazurile severe 60
mg o dată pe zi. Esofagite de reflux: 30 mg o dată pe zi timp de 8 săptămâni. Cazuri
recidivante: 60 mg o dată pe zi. Ulcer duodenal: 30 mg o dată pe zi timp de 2-4 săptămâni.
Sindromul Zollinger-Ellison: 120 mg o dată pe zi. Terapia de întreţinere: 30-60 mg conform
reacţiei pacientului.
Contraindicaţii: Hipersensibilitate la Lansoprazol.
Reacţii adverse: Lanzap (lansoprazol) este în generat bine tolerat, nedeterminând reacţii
adverse importante. Efectele secundare sunt de asemenea slabe. Administrarea la
vârstnici nu determină o mai mare incidenţă. Cele mai frecvent întâlnite sunt: diaree,
cefalee, afecţiuni alergice dermatologice.
Precauţiuni: Lanzap (lansoprazol) nu se va folosi în afecţiunile gastrice maligne. De
asemenea, va fi evitată administrarea pe o durată îndelungată. Nu se recomandă copiilor.
Interacţiuni cu alte medicamente: Administrarea de Lanzap (lansoprazol) determină
creşterea concentraţiei de diazepam, fenitoină, warfarină şi digoxină şi reduce absorbţia
de fier, ampicilină şi ketoconazol. Administrarea în timpul meselor determină scăderea
absorbţiei şi a biodisponibilităţii.
Condiţii de păstrare: Se va păstra în loc întunecat, uscat şi rece.
Formă de prezentare: Cutie a 2 blistere x 10 capsule.

Producător: Dr. Reddy's Laboratories

LASIX
furosemidum
Substanţă activă: Furosemid
Formă de prezentare: 20 tablete a 40 mg.
Compoziţie: Fiecare tabletă Lasix conţine 40 mg furosemid.
Indicaţii: Edem cauzat de afecţiuni cardiace, hepatice sau renale (în prezenţa sindromului
nefrotic, tratamentul afecţiunilor de bază este esenţial). Edem provocat de arsuri.
Hipertensiune uşoară sau moderată.
Contraindicaţii: Pe perioada sarcinii, furosemid se va administra numai strict indicat şi
numai pentru perioade scurte de timp. La mamele care alăptează, unde administrarea
substanţei furosemid este considerată necesară, se va ţine cont că furosemid trece în
laptele de mamă şi inhibă lactaţia. Se recomandă întreruperea alăptării în astfel de cazuri.
Reacţii adverse: Ca şi în cazul altor diuretice, echilibrul hidroelectrolitic poate fi perturbat
ca rezultat al diurezei după o terapie prelungită. La începutul tratamentului, diureza poate
provoca, mai ales la pacienţii în vîrstă, tulburări circulatorii ca: cefalee, ameţeli, uscăciunea
gurii, senzaţie de presiune la nivelul capului, diminuarea vederii, ca simptome ale
hipovolemiei. În cazuri extreme hipovolemia poate conduce la deshidratare, colaps
circulator şi trombofilie. În general, cu dozaj particularizat, nu sunt de aşteptat reacţii
hemodinamice acute, deşi diureza se instalează rapid. Salureticele pot cauza depleţie de
potasiu, mai ales după un regim sărac în potasiu, vărsături sau diaree cronică. În plus, boli
precum ciroza hepatică pot predispune la carenţă de potasiu. Controlul regulat şi terapia
de substituţie sunt necesare în astfel de cazuri. Dacă se limitează prea drastic consumul
de sare, deficitul de sodiu poate determina o scădere a tensiunii arteriale, crampe
musculare, anorexie, senzaţie de slăbiciune, ameţeli, somnolenţă, vărsături şi confuzie.
Furosemid poate scădea nivelul calciului seric (tetania a fost observată în cazuri foarte
rare). La prematuri, sărurile de calciu se pot depune în ţesuturile renale (nefrocalcinoza).
Simptome de micturiţie (de ex., în hidronefroză, adenom de prostată, ureterostenoză) pot
apărea sau se pot agrava în timpul administrării diureticelor. Ca şi în cazul altor diuretice,
poate apărea o creştere pasageră a nivelului creatininei şi a ureei. Se va ţine cont de
faptul că creşterea concentraţiei de acid uric în sânge poate precipita crizele de gută la
pacienţii predispuşi. În cazuri rare, diabetul zaharat poate fi agravat în timpul tratamentului
cu furosemide sau se poate manifesta un diabet latent. Au fost raportate cazuri izolate de
pancreatită acută cauzată de cîteva săptămâni de tratament cu saluretice. Acestea includ
de asemenea cîteva cazuri la care s-a administrat furosemid. Alcaloza metabolică
preexistentă (de ex. în ciroza hepatică decompensată) poate fi agravată. Tulburările
gastrointestinale (de ex. greaţă, vărsături, diaree) sau reacţii alergice (de ex. rash cutanat,
erupţii cutanate de tipul bulos, fotosensibilitate, vasculite, febră, nefrită intestinală) şi
modificări ale tabloului sanguin (leucopenie, trombocitopenie, agranulocitoză, anemie
hemolitică) pot fi observate ocazional. Poate apărea o scădere a numărului de trombocite
(trombocitopenie) ducând la o predispoziţie sporită spre hemoragie; în astfel de cazuri se
va consulta medicul. În cazuri particulare poate scădea capacitatea de a conduce maşina,
de a traversa în siguranţă strada mai ales la începutul tratamentului sau în caz de
schimbare a medicaţiei sau când se consumă alcool în decursul terapiei cu furosemid.
Interacţiuni: Când se administrează concomitent cu glicozide se va ţine cont de faptul că
deficitul de potasiu creşte sensibilitatea miocardului faţă de digitalice. Riscul unei depleţii
mari de potasiu se va avea în vedere în cazul unui tratament glucocorticoid concomitent
sau al abuzului de laxative. Furosemid poate potenţa efectele nefrotoxice ale unor
antibiotice (de ex., aminoglicozide). Astfel furosemid se va administra cu atenţie la
pacienţii cu tulburări renale induse de antibiotice. Ototoxicitatea antibioticelor
aminoglicozidice (de ex. kanamicina, gentamicina, tobramicina) poate fi potenţată de
administrarea concomitentă cu furosemid. Furosemid poate atenua efectele unor
medicamente (de ex., efectele antidiabeticelor şi ale aminelor presoare) sau le poate
amplifica pe ale altora (de ex., efectele salicilaţilor, teofilinelor, litiumului şi curarizantelor).
Acţiunea altor agenţi antihipertensivi poate fi potenţată de furosemid. Mai ales în
combinaţie cu inhibitori ACE se poate observa o scădere evidentă a tensiunii arteriale.
Drogurile antiinflamatorii nesteroidiene (de ex., indometacin, acid acetilsalicilic) pot atenua
efectul furosemidului şi pot determina insuficienţa renală în caz de hipovolemie
preexistentă. Se va evita administrarea simultană de furosemid şi sucralfat, deoarece
acesta din urmă reduce absorbţia furosemidului şi prin urmare efectul acestuia.
Dozare: Pentru adulţi: tratamentul se începe de obicei cu 1/2-1-2 tablete zilnic; doza de
întreţinere 1/2-1 tabletă zilnic; sugari şi copii: se va administra oral, doza recomandată 2
mg furosemid/kg corp pînă la maxim 40mg/zi.
Administrare: Tabletele se înghit întregi, cu puţin lichid, pe stomacul gol. Durata
tratamentului va fi stabilită de medic. În cazul terapiilor de lungă durată se vor verifica
regulat creatinina şi ureea, la fel şi potasiul, calciul, clorurile şi bicarbonatul. Pacienţii vor fi
monitorizaţi regulat de medic în cazul în care Lasix se foloseşte pentru terapia tensiunii
arteriale cu valori înalte.
Observaţii: Cu toate că administrarea medicamentului Lasix de 40 mg conduce rar la
hipokaliemie, se recomandă un regim bogat în potasiu (carne slabă, cartofi, banane, roşii,
conopidă, spanac, fructe uscate etc). Uneori un tratament cu preparate ce conţin potasiu
poate fi indicat.

Producător: Hoechst Marion Roussel

LASONIL
combinaţii
Prezentare farmaceutică: Tub de 40 g unguent cu heparinoid şi hialuronidază.
Compoziţie: 100 g unguent Lasonil conţin 5 000 HDB-E (Heparinoid Bayer Unit=0,5 g) şi
15 000 U.I. hialuronidază.
Acţiune terapeutică: Unguentul Lasonil destinat aplicării locale se compune din
combinaţia între heparinoid, cu proprietăţi inhibitoare pentru trombus şi inflamaţii, şi
hialuronidază, care pe lângă efectul său antiinflamator posedă şi proprietatea de a inhiba
acumularea de lichide. Hialuronidaza descompune hialuronatul, astfel se decompactează
straturile mai adânci ale dermei. Heparinoidul difuzează uşor prin piele şi astfel poate
acţiona. Este cunoscut faptul că heparinoidul inhibă coagularea şi formarea trombusului,
iar pe baza proprietăţilor fibrinolitice stimulează plasminogenele şi descompune
trombusurile existente. Trombusul descompus prin heparinoid, cât şi acumularea de lichid
din jurul trombusului se resorb. Absorbţia transdermală a heparinoidelor are loc numai în
cazul dozelor ridicate. Excreţia heparinoidelor are loc cu ajutorul filtrării glomerulare prin
urină.
Indicaţii: În cazul leziunilor nedeschise cauzate de accidente sau activităţi sportive,
precum: entorse, contuzii, hematoame, acumulări sau umflături la nivelul articulaţiilor,
cicatrice, hemoroizi, flebite sau/şi tromboflebite, tromboze superficiale, varice sau ulcer
varicos.
Contraindicaţii: Se interzice aplicarea unguentului Lasonil atunci când este cunoscută o
hipersensibilitate la heparină şi heparinoizi. Este interzisă aplicarea Lasonilului la
sângerări. Să nu fie aplicat pe plăgi deschise şi procese purulente pe locul infecţiei.
Reacţii adverse: Lasonil este bine suportat. Rarele eriteme ce pot apărea dispar la
întreruperea tratamentului.
Mod de administrare: În caz că nu există o altă indicaţie medicală se aplică, în funcţie de
natura şi întinderea procesului, 3-5 cm de unguent din tub de 2 - 3 ori/zi, care se întinde
prin frecare sau se aplică sub formă de strat subţire. În tromboze şi tromboflebite se aplică
sub compresă. În ulcere varicoase unguentul se aplică în jurul ulceraţiilor prin masarea
uşoară a locului, de la extremitate spre centru. În tratarea cicatricelor şi a hematoamelor,
unguentul Lasonil se aplică de asemenea prin masarea uşoară a locului. Aplicat local pe
piele uşurează absorbţia edemelor, exsudatelor şi hematoamelor, acţionând prin
micşorarea coagulabilităţii sângelui, reducerea viscozităţii şi creşterea permeabilităţii
ţesutului conjunctiv. La apariţia unor acţiuni neaşteptate se consultă medicul.
Condiţii de păstrare: A se păstra în ambalajul original.

Producător: Bayer AG
LATOREN
loratadinum
Antihistaminic antialergic.
Compoziţie: 1 comprimat conţine: Loratadină 10 mg. Excipienţi q.s.
Acţiune terapeutică: Studiile clinice au demonstrat absenţa efectului deprimant SNC sau
anticolinergic al loratadinei. Latoren pătrunde extrem de puţin prin membrana celulei
nervoase şi penetrează cu dificultate în SNC. Acţiunea deprimantă SNC consecutiv
administrării a 10 mg/zi este minimă, comparabilă cu cea observată consecutiv
administrării de placebo. Nu s-au constatat modificări clinice de laborator sau EKG nici
consecutiv administrării de lungă durată. Latoren nu are acţiune semnificativă pe receptorii
H2, nu inhibă sinteza de noradrenalină şi practic nu are influenţă pe aparatul
cardiovascular şi nu modifică funcţia pacemaker-ului cardiac.
Indicaţii: Tratamentul simptomatic al rinitei alergice: strănut, catar nazal, prurit, prurit
palpebral, senzaţie de arsură. Rinita comună nealergică şi astmul bronşic nu figurează
printre indicaţiile latorenului. Latorenul este de asemenea indicat în tratamentul
simptomatic al pruritului cronic idiopatic.
Contraindicaţii: Sensibilitate la loratadină. Copii sub un an.
Reacţii adverse: La doza zilnică de 10 mg nu s-au semnalat efecte deprimante SNC sau
reacţii anticolinergice. Alte reacţii secundare (rar şi inconstant): fatigabilitate, cefalee,
tulburări gastrointestinale (greaţă, arsuri epigastrice “de foame”), reacţii alergice (rash).
Interacţiuni medicamentoase: Administrarea în timpul mesei întârzie cu aproximativ o
oră timpul de absorbţie fără a diminua proprietăţile farmacologice ale medicamentului.
Prudenţă la administrarea concomitentă de cimetidină.
Mod de administrare: Adulţi şi copii peste 12 ani - 1 comprimat pe zi, înainte de masă.
Formă de prezentare: Cutie cu 14 comprimate a 10 mg loratadină.

Producător: Anfarm Hellas

 {bml bm101.BMP}
LATYCIN, unguent oftalmic
tetracyclinum
Compoziţie: 1 g unguent conţine: Tetraciclină
hidroclorică 10 mg.
Proprietăţi şi acţiune: Latycin unguent
oftalmic conţine tetraciclină, antibiotic cu
spectru larg. Tetraciclinele sunt bacteriostatice
pentru organisme sensibile gramnegative şi
grampozitive extracelulare şi intracelulare prin
supresia sintezei proteinelor microbiene, în
stadiul de proliferare. Spectrul de acţiune
acoperă bacterii grampozitive şi gram-negative,
incluzând organisme anaerobe şi formatoare
de spori, ex: Streptococci, Stafilococci,
Neisseria, Bacillus anthracis, Clostridia,
Corynebacterium diphteriae, Listeria,
Escherichia coli, Shigella, Yersinia, Francisella
tularensis, Haemophilus sp., agenţi spirochetali
ca Leptospira, Treponema Borelia şi alte
spirochete, Bartonella baciliformis,
Actinomycetes, Vibrio, Brucella, Mycoplasma
rickettsiae, chlamidae şi paraziţii ca
Balantidium coli şi Plasmodia.
Indicaţii: Latycin unguent oftalmic este indicat in tratamentul infecţiilor oculare externe ca:
blefarite acute şi cronice, conjunctivite purulente acute şi cronice, hordeolum,
blefaroconjunctivite, ulcere ale corneei, infecţii secundare la pacienţii cu Herpex corneae şi
trachom. Este de asemenea util în prevenirea infecţiilor ca urmare a unei intervenţii
chirurgicale oftalmice.
Mod de aplicare: Se va aplica în sacul conjunctival inferior.
Dozare: Se va aplica Latycin unguent oftalmic în sacul conjunctival inferior la fiecare 2
ore. Unguentul se răspândeşte imediat, prin clipire. Durata tratamentului depinde de
severitatea infecţiei. Tratamentul se va aplica încă 2-3 zile de la dispariţia simptomelor.
Contraindicaţii: Hipersensibilitate la unul din excipienţii produsului.
Sarcină şi alăptare: Latycin unguent oftalmic nu produce efecte sistemice şi nu este
prezent în lapte.
Reacţii adverse: În cazuri rare pot apărea reacţii locale şi o proliferare a
microorganismelor rezistente la tetraciclină.
Interacţiuni: Ca şi alte unguente care conţin antibiotice cu spectru larg, Latycin unguent
oftalmic nu se aplică timp îndelungat pe arii tratate concomitent cu unguente care conţin
corticosteroizi. Atenţionări speciale: Datorită posibilităţii apariţiei de fotodermatoze, nu se
va aplica unguentul în timpul expunerii la raze ultraviolete sau la soare. În cazul apariţiei
unor reacţii de hipersensibilizare se va întrerupe imediat tratamentul. Pot fi selectate
antibiotice alternative, cu atenţie la posibile cross-alergii cu clasa tetraciclinelor. La
pacienţii cu infecţii secundare trebuie obţinută confirmarea bacteriologică a
microorganismului incriminat şi trebuie continuat tratamentul cu un antibiotic din altă clasa.
Condiţii de păstrare: Se va păstra la o temperatură sub 25 grade Celsius. Stabilitate: În
condiţii adecvate de păstrare, Latycin unguent oftalmic, îşi păstrează activitatea până la
data de pe ambalaj.
Formă de prezentare: Tuburi de 5 g. Pachete cu un tub şi pachete pentru spitale.

Producător: Biochemie
LAURONIL
combinaţii
Compoziţie: Comprimate conţinând bromhidrat de scopolamină 0,6 mg, fenobarbital 100
mg.
Acţiune farmacoterapeutică: Lauronilul are acţiune narcotică asupra centrilor motori
cerebrali, iar fenobarbital are şi acţiune anticonvulsivantă, sedativă şi spasmolitică.
Indicaţii: Excitaţie psihomotorie, stări convulsive şi eclampsie.
Contraindicaţii: Glaucom, stări comatoase, idiosincrazie, insuficienţă hepatică gravă,
diabet, tulburări cardiovasculare, prostatici şi copii.
Mod de administrare: 1-3 comprimate pe zi.
Formă de prezentare: Flacoane cu 20 comprimate.

Producător: Sicomed
LAXADIN
bisacodylum
Prezentare farmaceutică: Comprimate filmate conţinând 5 mg bisacodyl (cutie cu 50
buc.).
Acţiune terapeutică: Laxativ de contact care prin stimularea terminaţiilor nervoase din
mucoasa colonului induce accentuarea peristaltismului. Produsul nu se absoarbe şi nu
produce contracţii uterine, nu se elimină prin laptele matern.
Indicaţii: Toate tipurile de constipaţie la pacienţi în ambulator sau la cei imobilizaţi la pat.
Pregătirea pacienţilor pentru radiografii abdominale şi proctoscopii.
Mod de administrare: Per os. Adulţi: 2-3 comprimate în timpul mesei. Copii mai mari de 6
ani: 1/2 comprimat în timpul mesei.
Precauţii: pacienţii trebuie să consume multe lichide pentru a ajuta formarea unei
consistenţe convenabile pentru bolusul fecal. Utilizarea produsului determină scăderea
absorbţiei altor preparate, deci se impune o atenţie deosebită (ex. anticoncepţionale
orale).
Reacţii adverse: Pot apărea hipersensibilizare la produs, colică abdominală, flatulenţă.
Contraindicaţii: Hipersensibilitate cunoscută la preparat, abdomen acut chirurgical, la
pacienţii care prezintă: greaţă, vărsături, dureri abdominale, simptome de apendicită,
ocluzie intestinală şi rectoragii de cauză necunoscută.

Producător: Teva
LAXATIN
combinaţii
Compoziţie: Drajeuri conţinând extract de Frangula 65 mg, fenolftaleină 32 mg, sulfat de
stricnină 0,65 mg, sulfat de atropină 0,29 mg (flac. cu 20 buc.).
Acţiune terapeutică: Laxativ şi purgativ prin Frangula şi fenolftaleină (cresc peristaltismul
prin iritarea colonului); stricnina favorizează efectul laxativ; atropina împiedică spasmele
dureroase ale colonului.
Indicaţii: Constipaţie funcţională (cazuri refractare la măsurile igienico-dietetice şi la
purgativele de volum).
Mod de administrare: Câte 1-2 drajeuri seara la culcare.
Reacţii adverse şi Contraindicaţii: Aceleaşi ca pentru Carbocif.
Formă de prezentare: Flacoane cu 20 drajeuri.

Producător: Sicomed
LECITHIN
produse naturale
Formă de prezentare: Capsule gelatinoase moi (perle). Flacon cu 30 capsule.
Compoziţie: 600 mg lecitină/capsulă.
Proprietăţi: Fosfolipidele obţinute din vegetale şi ou sunt constituenţi esenţiali ai tuturor
ţesuturilor şi organitelor celulare. Datorită proprietăţilor lor, preparatele de lecitină
ameliorează coeficientul de utilizare al alimentelor, favorizând creşterea şi dezvoltarea
organismului; măresc capacitatea de muncă fizică şi intelectuală; accelerează refacerea
organismului după eforturi intense.
Indicaţii terapeutice: Scăderea randamentului intelectual (elevi, studenţi etc.) şi fizic
(sportivi de performanţă, lucrători care efectuează muncă grea), convalescenţă după boli
consumptive, nevroze, ateroscleroză, în special în stadiile incipiente şi malnutriţie.
Reacţii adverse: De obicei minore, rareori creşterea salivaţiei, greaţă sau insomnie după
prizele de seară.
Mod de administrare: Oral, o capsulă dimineaţa, eventual la mijlocul zilei. Dacă
administrarea înainte de masă cauzează neplăceri la nivelul tubului digestiv, administrarea
se va face în timpul mesei sau după mese. O serie de tratament poate dura în medie 4-8
săptămâni; se pot face mai multe serii pe an cu pauze de 10-20 zile.

Producător: Europharm
LECITINĂ, granule 20%
plante
Compoziţie: Lecitină vegetală purificată din soia 30 g; Zahăr 90 g; Cacao 30 g.
Mod de administrare: Adulţi 3 linguriţe cu vârf/zi. Copii: 1-3 linguriţe rase/zi.
Contraindicaţii: Diabet zaharat.

Producător: Biofarm
LENTARON i.m. DEPOT 250 mg
formestanum
Compoziţie: Substanţă activă: 4-hidroxi-androst-4-ene-3,17-dionă (formestan) sterilă,
microcristalină. Excipienţi: polietilenglicol 4000, vitamina E, lecitină. Mediu de suspensie:
clorură de sodiu, apă pentru injecţie.
Formă de prezentare: Cutie cu 1 flacon ce conţine 250 mg formestan sub formă de
pulbere sterilă şi excipienţi + 1 fiolă ce conţin soluţie apoasă de clorură de sodiu sterilă ca
mediu de suspensie pentru injecţiile intramusculare.
Acţiune terapeutică: Inhibitor steroidic al aromatazei (inhibitor al biosintezei estregenilor),
agent antineoplazic.
Farmacodinamică: În perioada de postmenopauză, estrogenii rezultă din conversia
androgenilor şi, în principal, din androstendionă şi testosteron, care se transformă în
estronă (E1) şi estradiol (E2). Supresia biosintezei estrogenice în ţesuturile periferice şi
tumora propriu-zisă, dacă nu se realizează prin procedee chirurgicale, se poate obţine prin
inhibarea aromatazei, enzimă care este răspunzătoare de transformarea androgenilor în
estrogeni (E2 şi E1). Formestanul este un derivat fiziologic al hormonului androstendionă.
Lentaron-ul i.m. Depot 250 mg este un inhibitor puternic al activităţii aromatazei. Nu s-au
observat modificări plasmatice evidente ale nivelului cortizolului, 11-dezoxicortizolului, 17-
hidroxiprogesteronului şi dehidroepiandrostendionei sulfat. Suplimentarea tratamentului cu
glucocorticoizi nu este necesară. Nivelul plasmatic al precursorilor androgenici,
androstendionei, testosteronului şi dihidrotestosteronului nu este modificat de formestan,
ceea ce demonstrează că blocarea biosintezei estrogenice nu determină acumularea de
precursori ai hormonilor androgenici.
Farmacocinetică: Lentaron i.m. Depot 250 mg dă naştere unui depozit caracterizat printr-
o eliberare lentă a formestanului în sistemul circulator. Absorbţie: După o singură doză i.m.
de 250 sau 500 mg administrată pacientelor cu cancer de sân în perioada de
postmenopauză, concentraţia plasmatică maximă a formestanului este de 10-18 ng/ml şi
se obţine în 30-40 ore. După un declin relativ rapid între a 2-a şi a 4-a zi, formestanul se
elimină, având un timp de înjumătăţire de 5-6 zile. În urma administrării unei doze unice de
250 sau 500 mg, nivelul plasmatic al formestanului după a 14-a şi a 28-a zi poate fi încă
măsurat, însă devine nedetectabil după două luni. Proporţia de legare de proteinele
plasmatice este de 82-86%. Eliminare: Metabolitul urinar al formestanului este conjugatul
glucuronic al acestuia (forma farmacologică inactivă).
Indicaţii: Tratamentul cancerului mamar avansat pentru pacientele aflate în
postmenopauză naturală sau indusă artificial.
Contraindicaţii: Lentaron-ul i.m. Depot 250 mg este contraindicat pacientelor cu status
endocrin premenopauzal, gravidelor şi celor în perioada de alăptare. Lentaron-ul se
recomandă a nu fi administrat pacientelor cu hipersensibilitate la substanţa activă sau la
oricare dintre excipienţi.
Reacţii adverse: În studiile clinice desfăşurate pe un lot de 297 pacienţi, reacţiile adverse
au fost blânde sau moderate. Cea mai frecventă reacţie adversă a fost intoleranţa locală.
Local: Piele: Frecvent mâncărime, durere, iritaţie, senzaţie de arsură, umflătură dureroasă,
granulom la locul injecţiei. Ocazional abces steril, inflamaţie la locul injecţiei. Rar hematom
la locul injecţiei. General: Piele: Ocazional rash, prurit, exantem. Rar alopecie, hipertricoză
facială. Sistem nervos: Rar letargie, somnolenţă, cefalee, ameţeli, labilitate emoţională.
Vascular: Rar edem al membrelor inferioare, tromboflebită. Endocrin: Ocazional tulburări
vasomotorii, bufeuri. Urogenital: Rar metroragii, crampe pelvine, colpită. Digestiv: Rar
greaţă, vărsături, constipaţie. Musculo-scheletal: Rar crampe musculare, artralgii.
Respirator: Rar durere în gât. Alte reacţii adverse: Rar senzaţie de slăbiciune datorită
reacţiilor vaso-vagale, ameţeală imediat după injecţie, reacţie anafilactică (rash, greaţă,
vertij, tahicardie, oboseală).
Precauţii: Evitarea efectuării injecţiei în sau lângă nervul sciatic. În cazul pacientelor care
urmează tratament cu anticoagulante, Lentaron-ul se injectează cu precauţie pentru
evitarea hematomului sau sângerării la locul injecţiei. Se evită injectarea intravasculară,
întrucât absorbţia rapidă a Lentaron-ului determină imediat după injecţie simptome ca:
gust amar, tahicardie, apnee, ameţeală. A nu se lăsa la îndemâna copiilor!
Efecte asupra abilităţii de a conduce autovehicule sau de a supraveghea maşini: Se
recomandă precauţii celor sub tratament cu Lentaron care conduc autovehicule (apariţia,
ocazional, a somnolenţei, ameţelii şi letargiei).
Sarcină şi alăptare: Lentaron-ul i.m. Depot 250 mg este contraindicat pacientelor gravide
şi celor care alăptează. Se recomandă folosirea Lentaron-ului cu precauţie la pacientele
cu insuficienţă hepatică şi renală, precum şi la diabetici.
Interacţiuni: Deocamdată nu există date clinice privind utilizarea Lentaron-ului în
combinaţie cu alte medicamente anticanceroase. Tratamentul concomitent cu fenitoină a
determinat, într-un singur caz, hipertricoză facială.
Dozare: Doza recomandată este de 250 mg i.m., o dată la două săptămâni. Lentaron-ul
se va administra prin injectare i.m. profundă în cadranul supero-extern al muşchiului fesier.
Lentaron-ul a fost utilizat fără probleme în cazul pacientelor cu insuficienţă renală
moderată. Vârstnici: Nu există cazuri care să sugereze modificarea dozei de formestan
pentru persoanele vârstnice. Glicemia trebuie monitorizată în cazul administrării Lentaron-
ului la diabetici (măsură suplimentară de precauţie).
Supradozare: Nu s-au raportat cazuri de supradozare până în prezent. În studiile
efectuate, dozele săptămânale de peste 1000 mg de formestan au determinat doar o
intensificare a reacţiilor locale. Lentaron-ul nu se administrează concomitent nici unui alt
medicament în momentul injecţiei.
Condiţii de păstrare: Suspensia reconstituită pentru injecţie este stabilă mai mult de 24
ore dacă se păstrează la frigider (de la +2 la +8 grade Celsius).

Producător: Novartis
LENTE MC
insuline
Prezentare farmaceutică: Flacon de 10 ml, de 40 şi respectiv 100 UI/ml; este o
suspensie neutră de zinc insulină porcină şi bovină monocomponentă (MC), amorfă şi
cristalină în proporţie de 3:7.
Profil de acţiune: După injectarea subcutanată (valori aproximative): debut la 2 ore, efect
maxim: între 7 şi 15 ore, durata acţiunii 24 ore.
Indicaţii: Diabet zaharat.
Dozaj şi administrare: Urmaţi instrucţiunile primite de la medicul dumneavoastră privind
tipul de insulină, doza şi momentul injectării şi asiguraţi-vă că aveţi tipul şi concentraţia de
insulină prescrise. Nu schimbaţi doza sau preparatul de insulină decât la indicaţia
medicului.
Pompele de insulină: Datorită riscului precipitării în unele catetere de pompă, suspensiile
de insulină nu se recomandă a se folosi în pompele de insulină.
Precauţii: Dacă luaţi prea multă insulină, pierdeţi o masă, sau faceţi efort fizic mai mult
decât de obicei, poate apare o reacţie la insulină (hipoglicemie). Primele simptome ale
unei reacţii la insulină pot apărea brusc şi includ: transpiraţie rece, bătăi rapide ale inimii,
nervozitate sau tremurături. Aceste simptome pot fi înlăturate dacă luaţi imediat zahăr sau
un produs îndulcit cu zahăr. Deci, purtaţi întotdeauna la dvs câteva bucăţele de zahăr sau
dulciuri. Rudele şi colegii dumneavoastră de muncă apropiaţi trebuie să ştie că sunteţi
diabetic şi cum vă pot ajuta dacă aveţi o reacţie severă la insulină. Ei trebuie să ştie că
unei persoane inconştiente nu trebuie să i se dea nimic de mâncat sau de băut (deoarece
este posibilă înnecarea), ci trebuie întoarsă pe o parte şi solicitat imediat ajutor medical.
Revenirea din starea de inconştienţă poate fi grăbită prin injectarea de glucagon care
poate fi administrat de către o rudă sau un prieten care a fost instruit(ă) să-l folosească.
Dacă vi se injectează glucagon, trebuie deasemenea să vi se dea zahăr sau glucoză pe
gură de îndată ce v-aţi recăpătat conştienţa. În cazul unei supradoze de insulină, pe lângă
glucagon vi se poate administra glucoză intravenos de către medicul dumneavoastră.
Consultaţi-vă medicul dacă aţi avut reacţii repetate la insulină, sau o reacţie care a dus la
inconştienţă, deoarece poate fi necesară o modificare a dozei de insulină. Dacă
hipoglicemia severă nu este tratată, poate cauza afecţiune cerebrală temporară sau
permanentă şi moarte. Cetoacidoza diabetică este o stare în care zahărul din sânge este
de obicei foarte crescut. Aceasta este o afecţiune foarte serioasă care poate apărea dacă
luaţi mai puţină insulină decât aveţi nevoie. Aceasta se poate întâmpla datorită unui
necesar de insulină crescut în timpul unei boli sau infecţii, neglijării dietei, omiterii dozelor
de insulină sau injectării unei doze mai mici de insulină decât cea prescrisă de medicul
dumneavoastră. O cetoacidoză în curs de dezvoltare va fi evidenţiată de testele de urină
care arată mari cantităţi de zahăr şi cetone. Simptomele ca sete, cantităţi mari de urină,
pierderea apetitului, oboseală, piele uscată, şi respiraţie adâncă şi rapidă apar în mod
gradat, de obicei de-a lungul unei perioade de câteva ore sau zile. Dacă recunoaşteţi
aceste simptome, consultaţi-vă imediat medicul. Dacă aceste simptome nu sunt tratate,
ele pot duce la comă diabetică şi moarte.
Interacţiuni: Unele medicamente influenţează necesarul de insulină. De aceea, dacă luaţi
orice altă medicaţie, vă rugăm să vă consultaţi medicul.
Condiţii de păstrare: Flacoanele de insulină, trebuie depozitate în ambalajul lor de carton
la o temperatură cuprinsă între 2 - 8 grade Celsius, de preferat în frigider (nu lângă
compartimentul de congelare). Nu trebuie expuse la lumina soarelui sau la temperaturi
extreme. Flaconul în curs de folosire poate fi ţinut la temperatura camerei (max 25 grade
Celsius), timp de 6 săptămâni. Nu lăsaţi insulina la îndemâna copiilor.
Notă: Suspensiile de insulină trebuiesc omogenizate înainte de utilizare. Nu folosiţi
niciodată insulina după data expirării tipărită pe ambalaj.

Producător: Novo Nordisk

LEPONEX
clozapinum
Avertizare: Leponex-ul poate provoca agranulocitoză. Utilizarea lui se va limita la pacienţii
schizofrenici care nu reacţionează la tratamentul clasic cu medicamente neuroleptice sau
nu-l tolerează, care au iniţial leucogramă normală (număr de leucocite mai mare sau egal
cu 3500/mm3 şi formulă leucocitară normală) şi la care se poate face numărarea regulată
a leucocitelor (săptămânal în timpul primelor 18 săptămâni, cel puţin lunar după aceea, pe
toată durata tratamentului). Medicii care prescriu acest produs trebuie să respecte integral
măsurile de siguranţă cerute. La fiecare consultaţie, pacientului tratat cu Leponex trebuie
să i se amintească să ia imediat legătura cu medicul curant în cazul apariţiei oricărei
infecţii. Se va acorda atenţie specială simptomelor de tip gripal sau oricăror altor simptome
care pot sugera infecţii (febră sau dureri în gât) şi oricărui semn de infecţie care poate
sugera neutropenie.
Compoziţie: Substanţă activă: clozapina, un derivat triciclic dibenzodiazepinic.
Formă de prezentare: Cutie cu 50 comprimate conţinând 25 mg clozapină. Cutie cu 50
comprimate conţinând 100 mg clozapină.
Acţiune terapeutică: Agent antipsihotic.
Farmacodinamică: S-a dovedit că Leponex-ul este un agent antipsihotic diferit de
neurolepticele clasice. În experienţele pe animale, compusul nu induce catalepsia şi nu
inhibă comportamentul stereotip indus de apomorfină sau amfetamină. Are o acţiune slabă
de blocare a receptorilor pentru dopamină, atât D1, cât şi D2,dar are efecte puternice
noradrenolitice, anticolinergice, antihistaminice şi de inhibare a reacţiei de „arousal“. S-a
dovedit că posedă proprietăţi antiserotoninergice. Din punct de vedere clinic, Leponex-ul
produce o sedare rapidă şi marcată şi exercită efecte antipsihotice puternice. Acestea din
urmă au fost evidenţiate în mod deosebit la pacienţii schizofrenici rezistenţi la alte
medicamente. În astfel de cazuri, Leponex-ul s-a dovedit eficient în ameliorarea
simptomelor schizofrenice, atât pozitive, cât şi negative. Circa 1/3 din pacienţi prezintă o
ameliorare clinică relevantă în decursul primelor 6 săptămâni de tratament, acelaşi lucru
este valabil la circa 60% din pacienţii trataţi pe o perioadă de până la 12 luni. Leponex-ul
este unic prin faptul că nu produce virtual nici o reacţie extrapiramidală majoră, cum ar fi
distonia acută. Efectele secundare de tip Parkinson şi acatisie sunt rare. În mod similar, nu
s-au înregistrat cazuri de diskinezie tardivă care să poată fi atribuită numai tratamentului
cu Leponex. Spre deosebire de neurolepticele clasice, tratamentul cu Leponex produce
creşteri mici sau nu creşte deloc nivelul prolactinei, evitându-se astfel efecte secundare
ca: ginecomastie, amenoree, galactoree sau impotenţă. O reacţie adversă serioasă care
poate inteveni în tratamentul cu Leponex este granulocitopenia/agranulocitoza. Ţinând
cont de acest risc, utilizarea Leponex-ului trebuie limitată la pacienţii rezistenţi la tratament
(vezi „Indicaţii“) şi la care se pot face examene hematologice regulate (vezi „Măsuri
speciale de precauţie“ şi “Reacţii adverse”).
Farmacocinetică: Absorbţia Leponex-ului administrat oral este de 90-95%, ritmul sau
procentul absorbţiei nu sunt influenţate de alimentaţie. Clozapina, substanţa activă a
Leponex-ului, este supusă unei metabolizări moderate de primă trecere, care are ca
rezultat o biodisponibilitate absolută de 50-60%. În regim de stabilitate, administrat de
două ori pe zi, nivelurile maxime în sânge apar în medie la 2,1 ore (între 0,4-4,2 ore), iar
volumul de distribuţie este de 1,6 l/kg corp. Clozapina se fixează pe proteinele plasmatice
în proporţie de cca 95%. Eliminarea este bifazică, cu o perioadă de înjumătăţire terminală
medie de 12 ore (între 6 şi 26 ore). Clozapina este aproape complet metabolizată înainte
de excreţie. S-a constatat că doar unul dintre metaboliţii principali, metabolitul des-metil,
este activ. Acţiunile lui farmacologice seamănă cu cele ale clozapinei, dar sunt mult mai
slabe şi de scurtă durată. În urină şi fecale se detectează doar urme slabe de medicament
nemodificat. Circa 50% din doza administrată este excretată în urină, iar 30% în fecale.
Indicaţii: Tratamentul cu Leponex este indicat doar la pacienţii schizofrenici rezistenţi la
tratament, adică pacienţii schizofrenici care nu răspund la neurolepticele clasice sau care
nu le tolerează. Lipsa de răspuns se defineşte ca o lipsă de ameliorare clinică
satisfăcătoare, în ciuda utilizării unor doze adecvate din cel puţin două neuroleptice
comercializate pe piaţă, prescrise pentru perioade adecvate de timp. Intoleranţa se
defineşte ca imposibilitatea de a obţine un beneficiu clinic adecvat cu medicamente
neuroleptice clasice, din cauza reacţiilor adverse neurologice grave şi netratabile (efecte
secundare extrapiramidale sau diskinezie tardivă).
Contraindicaţii: Hipersensibilitate la Leponex, demonstrată anterior, antecedente de
granulocitopenie/ agranulocitoză induse de medicament, funcţie deficitară a măduvei
osoase, psihoze alcoolice sau alte psihoze toxice, intoxicaţii cu medicamente, stări
comatoase, colaps circulator şi/sau depresie a SNC de orice cauză, insuficienţă hepatică,
renală sau cardiacă gravă.
Precauţii: Măsuri speciale de precauţie: Din cauza asocierii Leponex-ului cu
agranulocitoza, sunt obligatorii următoarele măsuri de precauţie: Medicamentele care au
un potenţial important de deprimare a funcţiei măduvei osoase nu vor fi folosite
concomitent cu Leponex-ul. În plus, va fi evitată folosirea concomitentă de antipsihotice cu
acţiune prelungită, din cauza imposibilităţii de a îndepărta rapid din organism aceste
medicamente (care pot fi mielosupresive), în situaţii în care acest lucru ar fi necesar, ex.
granulocitopenia. Înaintea începerii tratamentului cu Leponex, trebuie efectuată
numărătoarea leucocitelor şi formula leucocitară, pentru a fi siguri că vor primi
medicamentul numai pacienţii cu un număr de leucocite normal. După începerea
tratamentului cu Leponex, numărul de leucocite trebuie monitorizat săptămânal, timp de
18 săptămâni. Apoi, numărătoarea trebuie făcută cel puţin lunar, cât timp durează
tratamentul. La fiecare control, pacientului i se va reaminti să ia imediat legătura cu
medicul curant când apare orice fel de infecţie sau febră. Dacă în timpul tratamentului cu
Leponex apar infecţii şi/sau numărul de leucocite scade sub 3.500/mm3, sau mult sub
nivelul de bază, chiar dacă numărul depăşeşte 3.500/mm3, trebuie repetate numărătoarea
şi formula leucocitară. Dacă rezultatele confirmă numărul de leucocite sub 3.500/mm3
şi/sau pun în evidenţă un număr absolut de granulocite neutrofile între 2.000 şi
1.500/mm3, leucocitele şi granulocitele trebuie verificate de cel puţin două ori pe
săptămână. Dacă numărul de leucocite scade sub 3.000/mm3 şi/sau numărul absolut de
granulocite neutrofile scade sub 1.500/mm3, tratamentul cu Leponex va fi întrerupt
imediat. Trebuie făcute zilnic numărătoarea leucocitelor şi formula leucocitară, iar pacienţii
trebuie monitorizaţi cu atenţie, pentru a depista simptome de gripă sau alte simptome
sugestive pentru infecţie. Dacă Leponex-ul a fost întrerupt şi numărul de leucocite
continuă să scadă, ajungând sub 2.000/mm3 şi/sau granulocitele neutrofile scad sub
1.000/mm3, tratamentul în această situaţie va fi condus de un specialist hematolog
experimentat. Dacă este posibil, pacientul va fi trimis la o unitate hematologică
specializată, unde se poate recomanda izolare de protecţie. Pacienţii cărora li s-a întrerupt
tratamentul cu Leponex ca rezultat al unor deficienţe în privinţa leucocitelor (număr de
leucocite mai mic de 3.000/mm3 şi/sau număr absolut de neutrofile mai mic de
1.500/mm3) nu vor mai fi trataţi cu Leponex. Alte precauţii: Sub tratamentul cu Leponex
poate apărea hipotensiune ortostatică, cu sau fără sincopă. Rareori (cca 1 pacient din
3.000 trataţi cu Leponex), colapsul poate fi profund şi poate fi însoţit de stop cardiac şi/sau
stop respirator. Astfel de evenimente sunt mai probabile în timpul ajustării iniţiale a dozei,
în caz de mărire rapidă a dozei, în foarte rare ocazii au apărut chiar după prima doză.
Aşadar, pacienţii care încep tratamentul cu Leponex necesită o supraveghere medicală
atentă. La pacienţii cu convulsii în antecedente sau cu tulburări cardiovasculare, renale
sau hepatice (Notă: boala hepatică gravă este o contraindicaţie), doza iniţială va fi de 12,5
mg, administrată o dată în prima zi, iar creşterea dozei va fi lentă şi în trepte mici. În caz
de disfuncţie hepatică, funcţia ficatului trebuie monitorizată regulat. Leponex-ul are acţiune
anticolinergică, aşadar, este indicată supravegherea atentă la pacienţii cu hipertrofie
prostatică şi glaucom cu unghi îngust. În timpul tratamentului cu Leponex, temperatura
poate creşte tranzitoriu peste 38C, cu incidenţă maximă în primele 3 săptămâni de
tratament. Această febră este în general benignă. Ocazional, poate fi asociată cu
creşterea sau scăderea numărului de leucocite. Pacienţii cu febră vor fi examinaţi cu
atenţie, pentru a exclude posibilitatea unei infecţii sau apariţia agranulocitozei. În prezenţa
febrei mari se va lua în considerare posibilitatea unui sindrom malign neuroleptic (SMN).
Utilizarea la copii: nu au fost stabilite siguranţa şi eficienţa la copii. Utilizarea la vârstnici:
se recomandă începerea tratamentului cu o doză foarte mică (12,5 mg în administrare
unică în prima zi) şi limitarea creşterii dozelor ulterioare la 25 mg pe zi. A nu se lăsa la
îndemâna copiilor!
Efecte asupra abilităţii de a conduce autovehicule sau de a supraveghea maşini:
Datorită capacităţii Leponex-ului de a provoca sedare şi de a scădea pragul de apariţie a
convulsiilor, vor fi evitate conducerea automobilului sau manevrarea maşinilor, în special
în primele săptămâni de tratament.
Sarcină şi alăptare: Studiile de reproducere pe animale nu au evidenţiat afectarea
fertilităţii sau a fătului cauzate de clozapină. Totuşi, nu există date asupra siguranţei
tratamentului cu Leponex la femeile gravide. Deci, produsul va fi folosit în timpul sarcinii
numai dacă beneficiile preconizate depăşesc în mod evident orice risc potenţial. Studiile
efectuate pe animale sugerează că clozapina este secretată în laptele matern, de aceea,
mamele tratate cu Leponex nu trebuie să alăpteze.
Reacţii adverse: Hematologice: Agranulocitoza este un risc inerent în tratamentul cu
Leponex. Deşi este în general reversibilă la întreruperea tratamentului, această reacţie
poate fi fatală. Majoritatea cazurilor de agranulocitoză (aprox. 80%) apar în primele 18
săptămâni de tratament. Deoarece este necesară întreruperea imediată a tratamentului
pentru a preveni apariţia agranulocitozei, care poate pune viaţa în pericol, este obligatorie
monitorizarea numărului de leucocite (vezi “Măsuri speciale de precauţie“). Pot apărea
leucocitoză inexplicabilă şi/sau eozinofilie, în special în primele săptămâni de tratament.
Sistemul nervos central: Somnolenţa şi sedarea sunt printre cele mai frecvente efecte
secundare observate. Pot apărea, de asemenea, ameţeală şi cefalee. Leponex-ul poate
provoca modificări EEG, inclusiv apariţia de complexe vârf-undă şi scade pragul de
apariţie a convulsiilor într-o măsură dependentă de doză. Dacă apar convulsii, doza va fi
redusă şi, dacă e necesar, se va începe un tratament anticonvulsivant. Va fi evitată
carbamazepina, din cauza potenţialului de deprimare a funcţiei măduvei osoase, şi se va
lua în considerare posibilitatea unei interacţiuni farmacocinetice cu alte medicamente
anticonvulsivante. Pot apărea simptome extrapiramidale, dar ele sunt mai blânde şi mai
rare decât în cazul tratamentului neuroleptic clasic. S-au observat rigiditate, tremor şi
acatizie, dar distonia acută nu este un efect secundar dovedit al tratamentului cu Leponex.
Nu s-au raportat cazuri de diskinezie tardivă provocate direct doar de Leponex. S-au
înregistrat câteva cazuri de sindrom malign neuroleptic la pacienţii trataţi cu Leponex
administrat singur sau în combinaţie cu litiu sau alţi agenţi cu efect asupra SNC. Sistemul
nervos vegetativ: S-au observat uscăciunea gurii, tulburări de vedere şi tulburări ale
reglării sudoraţiei şi ale termoreglării. Sialoreea este un efect secundar neexplicat teoretic,
dar relativ frecvent. Aparatul cardiovascular/respirator: Pot apărea tahicardie şi
hipotensiune posturală, cu sau fără sincopă, în special în primele săptămâni de tratament.
Mai puţin frecvent poate apărea şi hipotensiune. În rare cazuri s-a observat colaps
circulator profund (vezi “Alte precauţii“ şi “Interacţiuni“). Pot apărea modificări ECG şi s-au
observat cazuri izolate de aritmii cardiace, pericardită şi miocardită. Aparatul digestiv: Pot
apărea greaţă, vărsături şi constipaţie. S-au observat creşteri ale enzimelor hepatice şi,
rar, colestază. Sistemul genito-urinar: S-au observat atât incontinenţă, cât şi retenţie
urinară şi, în câteva cazuri, priapism. Alte reacţii adverse: Poate apărea hipertermie
benignă, în special în primele săptămâni de tratament. S-au observat cazuri izolate de
reacţii cutanate. La unii pacienţi s-a observat o creştere considerabilă în greutate după
tratament prelungit. Se ştie că intervin decese subite, inexplicabile, în rândul pacienţilor
psihiatrici sub medicaţie antipsihotică convenţională, ca şi al celor care nu primesc
această medicaţie. S-au înregistrat cazuri izolate de astfel de decese la pacienţi trataţi cu
Leponex.
Interacţiuni: Medicamentele cunoscute ca având un potenţial substanţial de deprimare a
funcţiei măduvei osoase nu trebuie folosite concomitent cu Leponex-ul (vezi şi “Măsuri
speciale de precauţie“). Leponex-ul poate potenţa efectele centrale ale alcoolului,
inhibitorilor de MAO şi ale deprimantelor sistemului nervos central, cum ar fi narcoticele,
antihistaminicele şi benzodiazepinele. Este necesară o precauţie deosebită la începerea
tratamentului cu Leponex la pacienţii care sunt (sau au fost recent) trataţi cu
benzodiazepine sau orice alte medicamente psihotrope, deoarece aceştia pot prezenta un
risc crescut de colaps circulator, care, în rare ocazii, poate fi profund şi poate duce la stop
cardiac şi/sau respirator. Din cauza riscului de efecte aditive, se vor lua măsuri de
precauţie în cazul administrării concomitente de medicamente cu efecte anticolinergice,
hipotensoare sau deprimante respiratorii. Deoarece clozapina se fixează în proporţie mare
pe proteinele plasmatice, administrarea Leponex-ului la un pacient care primeşte un alt
medicament care se fixează în proporţie mare pe proteine (ex. warfarina) poate provoca o
creştere a concentraţiilor plasmatice ale acestui medicament, având ca rezultat potenţial
efecte adverse. Similar, efecte adverse pot rezulta din dislocarea clozapinei fixate pe
proteine de către alte medicamente care se fixează în proporţie mare pe proteine.
Administrarea concomitentă a cimetidinei, un medicament care inhibă sistemul enzimatic
citocrom P-450, poate creşte nivelurile plasmatice ale clozapinei, având ca posibil rezultat
efecte adverse. Administrarea concomitentă a fenitoinei şi, posibil, a altor medicamente
care induc sistemul enzimatic citocrom P-450 poate reduce nivelurile plasmatice ale
clozapinei şi poate fi asociată cu recurenţa simptomelor psihotice. Folosirea concomitentă
a litiului sau a altor agenţi cu efect asupra SNC poate creşte riscul apariţiei sindromului
malign neuroleptic (SMN). La pacienţii trataţi cu Leponex, efectul adrenalinei şi derivaţilor
ei, de creştere a presiunii sanguine, poate fi inversat.
Dozare: Dozele trebuie adaptate individual. Pentru fiecare pacient se va folosi doza
minimă eficientă. Se recomandă următoarele doze pentru administrarea orală: Doza
iniţială: 12,5 mg (1/2 dintr-o tabletă de 25 mg), o dată sau de două ori în prima zi, apoi una
sau două tablete de 25 mg a doua zi. Dacă este bine tolerată, doza zilnică poate fi
crescută treptat cu 25-50 mg pe zi, până la un nivel de maximum 300 mg pe zi în decurs
de 2-3 săptămâni. Ulterior, dacă este necesar, doza zilnică poate fi crescută din nou cu
50-100 mg la intervale de jumătate de săptămână sau, preferabil, de o săptămână. Pentru
utilizare la vârstnici, vezi “Alte Precauţii“. Domeniul dozelor terapeutice: la majoritatea
pacienţilor este de aşteptat ca eficienţa antipsihotică să apară la 300-450 mg pe zi,
divizate în mai multe doze. Unii pacienţi pot necesita doze de până la 600 mg pe zi. Doza
zilnică totală poate fi divizată în mod inegal, lăsând doza mai mare seara, la culcare. Doza
maximă: pentru a obţine un beneficiu terapeutic complet, unii pacienţi pot să necesite doze
mai mari, în aceste cazuri sunt permise creşteri judicioase (care să nu depăşească 100
mg) până la o doză maximă de 900 mg pe zi. Trebuie luată în considerare posibilitatea
apariţiei unor reacţii adverse mai puternice (în particular convulsii) la doze de peste 450
mg pe zi. Doza de întreţinere: după obţinerea unui beneficiu terapeutic maxim, mulţi
pacienţi pot fi menţinuţi cu doze mai scăzute în condiţii de eficienţă terapeutică. Se
recomandă o reducere foarte atentă a dozei. Tratamentul trebuie menţinut pe o perioadă
minimă de 6 luni. În cazul unor doze zilnice care nu depăşesc 200 mg, este potrivită o
singură administrare seara. Încheierea tratamentului: în cazul în care se plănuieşte
încheirea tratamentului cu Leponex, se recomandă o reducere gradată a dozei într-o
perioadă de 1-2 săptămâni. Dacă este necesară întreruperea bruscă (ex., în caz de
leucopenie), pacientul trebuie supravegheat atent pentru eventualitatea recurenţei
simptomelor psihotice. Reînceperea tratamentului: la pacienţii la care au trecut mai mult
de 2 zile de la ultima doză de Leponex, tratamentul trebuie reînceput cu 12,5 mg (1/2
dintr-o tabletă de 25 mg), o dată sau de două ori în prima zi. Dacă această doză este bine
tolerată, este posibil să se atingă nivelul terapeutic mai rapid decât în cazul tratamentului
iniţial. Totuşi, la orice pacient care a avut la doza iniţială stop respirator sau cardiac (vezi
“Alte precauţii“), dar a putut atinge ulterior nivelul dozei terapeutice, reluarea tratamentului
trebuie făcută cu extremă precauţie. Trecerea de la un neuroleptic clasic la Leponex: în
general se recomandă ca Leponex-ul să nu fie folosit în combinaţie cu neurolepticele
clasice. La începerea terapiei cu Leponex, în cazul unui pacient tratat cu un neuroleptic
oral, se recomandă întâi întreruperea neurolepticului clasic prin scăderea progresivă a
dozei pe o perioadă de cca o săptămână. După ce neurolepticul nu a mai fost administrat
timp de cel puţin 24 de ore, se poate începe tratamentul cu Leponex conform indicaţiilor
de mai sus.
Supradozare: S-au înregistrat supradozări cu efect fatal în cazul tratamentului cu
Leponex, majoritatea la doze mai mari de 2.000 mg. De asemenea, s-au înregistrat cazuri
de pacienţi care şi-au revenit după supradozare de peste 4.000 mg. Semne şi simptome:
Somnolenţă, letargie, comă, areflexie, confuzie, agitaţie, delir, hiperreflexie, convulsii,
sialoree, midriază, tulburări de vedere, termolabilitate, hipotensiune, colaps, tahicardie,
aritmii cardiace (în special bloc AV, extrasistole), depresie sau insuficienţă respiratorie.
Tratament: Lavaj gastric urmat de administrare de cărbune vegetal activ, în primele 6 ore
după ingerarea medicamentului. (Este improbabil ca dializa peritoneală şi hemodializa să
fie eficiente.) Tratamentul simptomatic sub monitorizare cardiacă continuă, supravegherea
respiraţiei, controlul electroliţilor şi al echilibrului acido-bazic. Folosirea adrenalinei şi a
derivaţilor ei va fi evitată în tratamentul hipotensiunii, din cauza posibilităţii unui efect
“adrenalinic invers“. Este necesară o supraveghere medicală atentă pentru cel puţin 5
zile, din cauza riscului unor reacţii întârziate.

Producător: Novartis
LERIVON
mianserinum
Compoziţie: Fiecare tabletă conţine: 10, 20, 30 sau 60 mg de 1, 2, 3, 4,10,14-hexahidro-
2-metildibenzo(c, f) pirazino (1,2-a) monohidroclorid de azepină. Tabletele care conţin 60
mg de substanţă sunt marcate.
Caracteristici: Lerivon este un antidepresiv. Substanţele sale active aparţin grupului de
compuşi piperazino-azepinici care nu sunt înrudiţi chimic cu antidepresivii triciclici.
Structura sa este lipsită de catena laterală care este considerată a fi responsabilă de
activitatea anticolinergică a antidepresivilor triciclici. Eficacitatea antidepresivului Lerivon
este comparabilă cu aceea a altor antidepresivi folosiţi în mod curent. În plus, Lerivon
posedă proprietăţi anxiolitice care sunt valoroase în tratamentul pacienţilor cu anxietate
asociată cu boli depresive. Lerivon este bine tolerat, în special de către pacienţii în vârstă
sau cu boli cadiovasculare. La doze terapeutice, Lerivon este lipsit de efecte
anticolinergice şi nu are efecte semnificative pe sistemul cardiovascular. În comparaţie cu
antidepresivele triciclice, Lerivon cauzează mai puţine efecte cardiotoxice la supradoze.
Lerivon nu antagonizează acţiunea agenţilor simpatomimetici şi a agenţilor antihipertensivi
care blochează neuronii adrenergici (betanidina) sau receptorii alfa-2 (clonidina,
methyldopa) şi nu afectează acţiunea anticoagulantelor de tip cumarinic, cum ar fi
phenprocoumon.
Indicaţii: Pentru a îndepărta simptomele depresiei în acele cazuri de boli depresive unde
terapia medicamentoasă este indicată.
Dozare: Adulţi: Tratamentul trebuie început cu 30-40 mg zilnic şi doza va trebui adaptată
în funcţie de răspunsul clinic. Doza efectivă obişnuită se situează între 30 şi 90 mg
zilnic.Vârstnici: Nu mai mult de 30 mg zilnic, iniţial. Doza va trebui crescută sub o atentă
supraveghere. Pentru un răspuns clinic satisfăcător, o doză mai scăzută decât doza
normală de întreţinere poate fi suficientă. Copii: Deoarece nu există experienţă clinică, nu
poate fi indicată o schemă de dozaj. Atenţie: Doza zilnică poate fi luată atât fracţionat cât
şi, preferabil (în vederea unui efect favorabil asupra somnului), într-o singură doză seara.
Este avantajoasă menţinerea tratamentului antidepresiv pentru câteva luni după obţinerea
efectului clinic.
Administrare: Tabletele se înghit fără a fi mestecate, cu puţin lichid.
Contraindicaţii: Manie.
Sarcină şi alăptare: Deşi experimentele pe animale indică faptul că medicamentul nu
afectează fătul şi este eliminat prin lapte în cantităţi neglijabile, beneficiul folosirii
antidepresivului Lerivon în timpul gravidităţii sau alăptării, ar trebui comparat cu
posibilitatea afectării fătului sau a nou-născutului.
Precauţii: Lerivon poate afecta performanţele psihomotorii în primele zile ale
tratamentului. În general, pacienţii trataţi cu antidepresive ar trebui să evite activităţile ce
impun performanţe psihomotorii, cum ar fi şofatul, mânuirea maşinilor şi a utilajelor. Ca şi
alte antidepresive, Lerivon poate precipita hipomania la subiecţii susceptibili, boala
depresivă bipolară. În aceste cazuri, tratamentul cu Lerivon trebuie întrerupt. Tratamentul
se va întrerupe dacă survin icterul şi convulsiile. Deprimarea măduvei osoase, prezentă
sub formă de granulocitopenie sau agranulocitoză a fost raportată în timpul tratamentului
cu Lerivon. Aceste reacţii au apărut mai frecvent după 4-6 săptămâni de tratament şi au
fost în general reversibile la întreruperea tratamentului. Dacă pacientul prezintă sub
tratamentul cu Lerivon, febră, dureri în gât, stomatită sau alte semne de infecţie se
recomandă un control hematologic. Aceste reacţii adverse au fost observate la toate
grupele de vârstă, fiind însă mai probabile la bătrâni. În cazul tratamentului cu Lerivon al
diabeticilor, bolnavilor cu insuficienţă cardiacă, hepatică sau renală, se impune prudenţă,
iar asocierea cu altă formă de terapie va trebui ţinută sub control. Pacienţii cu glaucom cu
unghi îngust sau simptome sugestive pentru hipertrofie de prostată, vor trebui monitorizaţi,
chiar dacă nu sunt de aşteptat efecte adverse anticolinergice.
Interacţiuni: Lerivon poate potenţa acţiunea depresivă asupra sistemului nervos central a
alcoolului şi pacienţii trebuie sfătuiţi să evite consumul de alcool în timpul tratamentului.
Lerivon nu trebuie administrat concomitent cu betanidina, clonidina, metildopa,
guanetidina sau propranololul (separat sau în combinaţie cu hidralazina). Totuşi, se
recomandă urmărirea tensiunii arteriale a pacienţilor care sunt trataţi concomitent cu
medicamente antihipertensive.
Reacţii adverse: Ocazional, au fost observate discrazii sanguine, convulsii, hipomanie,
hipotensiune, dereglări ale funcţiilor ficatului, artralgie, edem şi ginecomastie. În primele
zile ale tratamentului apare o stare de toropeală. Pentru asigurarea unui efect antidepresiv
maxim, doza de Lerivon nu ar trebui redusă. În general, frecvenţa şi severitatea
simptomelor asociate depresiei, cum sunt tulburările de vedere, gura uscată şi constipaţia,
nu creşte în timpul tratamentului cu Lerivon; practic, în multe cazuri, s-a observat o
scădere a acesteia.
Supradozare: Simptomele supradozării acute se limitează de obicei la o sedare
prelungită. Este puţin probabilă apariţia de aritmii cardiace, convulsii, hipotensiune şi
depresie respiratorie. Nu există un antidot specific. Tratamentul se efectuează prin spălare
gastrică folosind terapia simptomatică potrivită de susţinere a funcţiilor vitale.

Producător: Organon
LESCOL
fluvastatinum
Compoziţie: Substanţă activă: fluvastatină sodică
Formă de prezentare: Lescol 20: cutie cu 28 capsule conţinând 21,06 mg fluvastatină
sodică, ceea ce corespunde la 20 mg fluvastatină acidă liberă. Lescol 40: cutie cu 28
capsule conţinând 42,12 mg fluvastatină sodică, ceea ce corespunde la 40 mg fluvastatină
acidă liberă.
Acţiune terapeutică: Inhibitor sintetic al 3-hidroxi-3 metilglutaril coenzima A (HMG-CoA)
reductazei, agent hipocolesterolemiant.
Farmacodinamică: Lescol-ul, un agent hidrofil în întregime de sinteză, este un inhibitor
competitiv al HMG-CoA reductazei, care realizează conversia HMG-CoA în mevalonat, un
precursor al sterolilor, inclusiv al colesterolului. Lescol-ul îşi exercită efectul principal mai
ales la nivelul ficatului şi este un racemic al celor doi eritro-enantiomeri, dintre care numai
unul are acţiune farmacologică. Inhibiţia biosintezei colesterolului reduce colesterolul din
celulele hepatice, ceea ce stimulează sinteza de receptori pentru lipoproteinele cu
densitate scăzută (LDL) şi astfel duce la intensificarea captării de particule LDL. Rezultatul
final al acestor mecanisme este o reducere a concentraţiei plasmatice de colesterol. O
varietate de studii clinice au demonstrat că nivelele crescute ale colesterolului total (C-
total), de colesterol din LDL (LDL-C) şi de apolipoproteină B (un complex membranar de
transport al LDL-C) accelerează procesul de ateroscleroză la om. În mod asemănător,
nivelele scăzute ale colesterolului din lipoproteinele cu densitate mare (HDL-C) şi ale
complexului de transport corespunzător, apolipoproteina A, sunt asociate cu dezvoltarea
aterosclerozei. Cercetări epidemiologice au stabilit că morbiditatea şi mortalitatea prin
afecţiuni cardiovasculare variază direct proporţional cu nivelele C-total şi LDL-C şi invers
proporţional cu nivelul HDL-C. În studii clinice multicentrice, acele mijloace farmacologice
şi/sau nefarmacologice care au redus C-total şi LDL-C simultan cu creşterea HDL-C au
scăzut incidenţa evenimentelor cardiovasculare (infarcte miocardice care au condus sau
nu la deces). La pacienţii cu hipercolesterolemie, tratamentul cu Lescol a redus C-total,
LDL-C şi apolipoproteina B. De asemenea, Lescol a scăzut moderat trigliceridele, în
paralel cu o creştere a HDL-C.
Farmacocinetică: Lescol-ul este absorbit rapid şi complet (98%) după administrare orală
pe nemâncate, la voluntari. După o masă, medicamentul se absoarbe în proporţie redusă.
Fluvastatinul îşi exercită efectul principal la nivelul ficatului, care este şi principalul lui
organ de metabolizare. Biodisponibilitatea absolută, dedusă din concentraţia sanguină
sistemică, este de 24%. Volumul aparent de distribuţie (Vr/f) al medicamentului este de
330 litri. Peste 98% din cantitatea circulantă de medicament este legată de proteine, şi
această fixare nu este influenţată de concentraţia medicamentului. Compuşii principali din
sângele circulant sunt fluvastatinul şi metabolitul său acid, inactiv farmacologic, N-
desizopropil propionic. Metaboliţii hidroxilaţi au activitate farmacologică, dar nu circulă
sistemic. După administrarea de fluvastatin marcat cu 3H la voluntari sănătoşi, excreţia
dozei radioactive este de cca 6% în urină şi 93% în materiile fecale, numai 2% din
radioactivitatea excretată fiind reprezentată de fluvastatin nemodificat. Clearance-ul
plasmatic (Cl/f) al fluvastatinului la om este evaluat la 1,8 ± 0,8 l/minut. Concentraţiile în
stare de echilibru nu oferă nici o dovadă de acumulare de fluvastatin după administrarea a
40 mg pe zi. După administrarea orală a 40 mg Lescol, timpul de înjumătăţire pentru
distribuţia terminală este de 2,3 ± 0,9 ore. Nu s-a observat nici o diferenţă semnificativă în
privinţa ariei de sub curbă (AUC) în urma administrării Lescol-ului o dată cu masa de
seară sau la 4 ore după aceasta. Concentraţiile plasmatice de fluvastatin nu variază în
funcţie de vârstă sau sex la populaţia generală. Deoarece fluvastatinul este eliminat în cea
mai mare parte pe cale biliară şi este supus unei metabolizări pre-sistemice în proporţie
semnificativă, există posibilitatea acumulării la pacienţii cu insuficienţă hepatică.
Indicaţii: Indicaţia terapeutică a Lescol-ului este hipercolesterolemia primară la pacienţii
care nu răspund în mod adecvat la regimul alimentar controlat.
Contraindicaţii: Hipersensibilitate cunoscută la fluvastatin sau la excipienţii din Lescol.
Lescol-ul este contraindicat la pacienţii cu boală hepatică activă sau cu creşteri persistente
şi neexplicate ale transaminazelor serice (vezi “Precauţii“). Lescol-ul este contraindicat în
graviditate, la mamele care alăptează şi la femeile fertile care nu adoptă precauţii
contraceptive adecvate.
Precauţii: Funcţia hepatică: Ca şi în cazul altor medicamente hipolipemiante, se
recomandă efectuarea testelor funcţionale hepatice la toţi pacienţii înainte de începere
tratamentului şi periodic în cursul acestuia. Dacă apare o creştere persistentă a
aspartataminotransferazei (ASAT) sau alanin-aminotransferazei (ALAT) de peste 3 ori
peste limita superioară a normalului, se va întrerupe tratamentul. În cazuri foarte rare s-a
descris o hepatită posibil medicamentoasă care a cedat după întreruperea tratamentului.
Se impune atenţie când se administrează Lescol la pacienţii cu antecedente de
hepatopatie sau alcoolism. Muşchii scheletici: La pacienţii trataţi cu alţi inhibitori de HMG-
CoA reductază, s-au descris cazuri de miopatie. Această posibilitate trebuie luată în
considerare la bolnavii cu mialgii difuze inexplicabile, sensibilitate sau slăbiciune
musculară şi cu creştere marcată a valorilor creatin-fosfokinazei (CPK) de peste 10 ori
limita superioară a normalului. Pacienţii vor fi sfătuiţi să anunţe medicului cu promptitudine
durerea musculară inexplicabilă, sensibilitatea sau slăbiciunea musculară, mai ales când
acestea sunt însoţite de nelinişte sau febră. Tratamentul cu Lescol trebuie întrerupt când
se constată nivelele de CPK foarte ridicate sau se diagnostichează ori se suspectează
miopatia. Tratamentul cu Lescol trebuie să fie întrerupt temporar la orice bolnav cu
afecţiune acută sau severă care predispune la apariţia insuficienţei renale secundare
rabdomiolizei. La alte medicamente din această clasă s-a descris rabdomioliză cu
insuficienţă renală cauzată de mioglobinurie. Până în prezent, astfel de situaţii nu au fost
descrise pentru Lescol. La unii pacienţi trataţi cu imunosupresoare (inclusiv ciclosporina),
gemfibrozil, acid nicotinic sau eritromicină în asociere cu alţi inhibitori de HMG-CoA
reductază, a apărut miopatia. De aceea, Lescol-ul trebuie utilizat cu grijă la bolnavii care
primesc unul din aceste medicamente. În studiile clinice pe un număr mic de pacienţi
trataţi cu Lescol asociat cu acid nicotinic nu s-a observat miopatie. Funcţia renală:
Deoarece nu există experienţă în tratamentul cu Lescol la pacienţii cu insuficienţă renală
severă (creatinina peste 160 micromoli/litru, respectiv 1,8 mg/dl), utilizarea lui în astfel de
cazuri nu poate fi recomandată.
Sarcină şi alăptare: Deoarece inhibitorii de HMG-CoA reductază scad sinteza
colesterolului şi, posibil, a altor substanţe cu activitate biologică derivate din colesterol,
aceste medicamente pot fi dăunătoare fătului dacă se administrează unei gravide. De
aceea, inhibitorii de HMG-CoA reductază sunt contraindicaţi în sarcină, la femei care
alăptează şi la femei de vârstă fertilă care nu adoptă măsuri contraceptive adecvate. Dacă
o pacientă rămâne însărcinată în timpul tratamentului cu un astfel de medicament,
tratamentul trebuie întrerupt.
Reacţii adverse: În general, Lescol-ul este bine tolerat. Efectele adverse, atât cele clinice
cât şi cele biochimice, sunt de obicei blânde şi trecătoare. În studiile controlate faţă de
placebo, efectele adverse cu o frecvenţă de peste 1% au fost: dispepsia (3,3%), greaţa
(1,6%) şi insomnia (1,6%). Cele cu o frecvenţă între 0,5 şi 0,9% comparativ cu placebo au
fost: sinuzita (0,9%), flatulenţa (0,8%), dureri abdominale (0,7%), hipoestezia (0,6%),
afecţiuni dentare (0,6%) şi infecţii ale tractului urinar (0,6%). Singurele efecte adverse cu o
incidenţă de peste 0,5% care pot fi atribuite, probabil, tratamentului cu Lescol sunt
simptomele gastrointestinale minore. Constatări de laborator: Anumite tulburări biochimice
ale funcţiei hepatice au fost asociate cu inhibitorii de HMG-CoA reductază şi cu alţi agenţi
hipolipemianţi. La un număr mic de pacienţi (mai mic de 1%) s-au confirmat creşteri ale
transaminazelor de până la mai mult de 3 ori peste limita superioară a normalului.
Majoritatea acestor modificări de laborator nu s-au însoţit de simptome clinice şi s-au
remis ori s-au atenuat, revenind spre valorile anterioare tratamentului, după întreruperea
acestuia.
Interacţiuni: Cu alimentele: nu există diferenţe vizibile între efectele hipolipemiante ale
dozelor de Lescol administrate la cină şi, respectiv, la 4 ore după cină. Cu agenţii chelatori
de săruri biliare: administrarea de Lescol la 4 ore după colestiramină produce un efect
aditiv semnificativ din punct de vedere clinic în comparaţie cu cel obţinut cu oricare dintre
cele două medicamente administrat singur. Lescol-ul va fi administrat la cel puţin 4 ore
după răşină (ex., colestiramină), pentru a evita o interacţiune semnificativă prin legarea
medicamentului de răşină. Medicamente imunosupresoare (inclusiv ciclosporina),
gemfibrozil, acid nicotinic, eritromicină (vezi “Precauţii“: Muşchi scheletici). Antipirină:
administrarea de Lescol nu influenţează metabolizarea şi excreţia antipirinei. Cum
antipirina este un model de medicament metabolizat de sistemele enzimatice microzomale
din ficat, nu sunt de aşteptat interacţiuni nici cu alte medicamente metabolizate de aceste
sisteme. Acid nicotinic/propranolol: administrarea concomitentă de Lescol cu acid nicotinic
sau propranolol nu are nici un efect asupra biodisponibilităţii Lescol-ului. Digoxin:
administrarea concomitentă a Lescol-ului cu Digoxin-ul nu are nici un efect asupra
concentraţiilor plasmatice de digoxin. Cimetidină/ranitidină/omeprazol: administrarea
concomitentă de Lescol cu cimetidină, ranitidină sau omeprazol duce la o creştere a
biodisponibilităţii Lescol-ului, fără ca aceasta să aibă importanţă clinică. Rifampicină:
administrarea Lescol-ului la subiecţi trataţi anterior cu rifampicină a condus la o reducere a
biodisponibilităţii Lescol-ului de cca 50%. Warfarină/acid salicilic/glyburid: studiile in vitro
de fixare pe proteine nu au demonstrat nici o interacţiune la concentraţiile terapeutice.
Tratament concomitent cu alte medicamente: în studiile clinice în care Lescol-ul a fost
administrat concomitent cu inhibitori ai enzimei de conversie a angiotensinei (ACE), beta-
blocante, blocante ale canalelor de calciu, acid salicilic, H2-blocante sau antiinflamatoare
nesteroidice (AINS), nu s-au produs nici un fel de interacţiuni adverse cu semnificaţie
clinică.
Dozare: Înainte de a începe tratamentul cu Lescol, pacientului trebuie să i se recomande
un regim clasic de scădere a colesterolului. Regimul trebuie continuat pe parcursul
tratamentului. Doza recomandată este de 20-40 mg o dată pe zi, seara. Deoarece
reducerea maximă a LDL-C se observă în cca 4 săptămâni, trebuie efectuate dozări
periodice ale lipidelor, iar doza se va adapta răspunsului terapeutic al pacientului şi
indicaţiilor terapeutice stabilite. Efectul terapeutic al Lescol-ului este menţinut prin
administrare prelungită. Lescol-ul este eficace ca monoterapie sau în asociere cu chelatori
ai sărurilor biliare. Când se combină cu colestiramină sau cu alte răşini, trebuie administrat
la culcare, la cel puţin 4 ore după răşină, pentru a evita o interacţiune semnificativă
datorată legării medicamentului de răşină. Deoarece Lescol-ul este excretat de către ficat,
numai 6% din doză fiind eliminată urinar, nu este necesară ajustarea dozelor la pacienţii
cu insuficienţă renală uşoară sau moderată (creatinina mai mică sau egală cu 160
micromoli/litru, respectiv 1,8 mg/dl). Neexistând experienţă în utilizarea Lescol-ului la
pacienţii sub 18 ani, nu putem recomanda administrarea lui la astfel de pacienţi. Nu există
nici o dovadă de toleranţă mai redusă sau pentru a susţine modificarea dozelor la
vârstnici. Inhibitorii de HMG-CoA reductază, inclusiv Lescol, au puţine şanse de a fi utili la
bolnavii cu forma homozigotă de hipercolesterolemie familială, o afecţiune rară.
Supradozare: Nu a fost relatat nici un caz de supradozare a Lescol-ului. Nu poate fi
recomandat nici un tratament specific al supradozării. În eventualitatea supradozării, se
recomandă tratamentul simptomatic şi instituirea măsurilor de susţinere, după caz.

Producător: Novartis
LEUCO-4
adenina
Prezentare farmaceutică: Comprimate conţinând adenină 30 mg (cutie cu 30 buc.).
Acţiune terapeutică: Agent antileucopenizant prin favorizarea leucopoiezei.
Indicaţii: Leucopenii uşoare fără etiologii severe.
Mod de administrare: Tratamentul este în funcţie de starea şi evoluţia pacientului. În
general se administrează 2-6 comprimate/zi fără a fi sparte.
Contraindicaţii: În hiperuricemie trebuie folosit cu prudenţă, evitându-se un tratament
prelungit.

Producător: Lab. Pharmascience

LEUCOMAX
molgramostinum
Prezentare: Fiole conţinând 150/300 mcg substanţă activă (molgramostim) sub formă de
pulbere liofilizată, care se reconstituie cu apă distilată.
Indicaţii: În leucopenia cauzată de chemoterapie, sindromul mielodisplazic/anemia
aplastică sau din infecţii (inclusiv cu HIV); acce-lerează recuperarea ţesutului mieloid după
transplantul de măduvă osoasă.
Doze: 1 până la 10 mcg/kg corp, administrat prin injecţii subcutanate sau perfuzii
intravenoase. Pentru informaţii suplimentare consultaţi prospectul produsului.
Contraindicaţii: Hipersensibilitate la produs; tumori maligne ale ţesutului mieloid.
Precauţii: Tratamentul cu Leucomax trebuie realizat sub supravegherea unui specialist şi
necesită monitorizarea periodică a numărului de leucocite, a formulei leucocitare, a
numărului trombocitelor, hematocritului şi nivelului albuminei serice. Terapia trebuie
întreruptă dacă apar reacţii severe de hipersensibilitate (şoc anafilactic, edem
angioneurotic, bronhoconstricţie), pleurite/revărsat pleural, pericardită/ revărsat pericardic.
Trebuie să se manifeste prudenţă la pacienţii cu boli pulmonare sau autoimune în
antecedente. Nu a fost stabilită, încă, siguranţa administrării la gravide. Trebuie evitată
alăptarea pe durata tratamentului. Se recomandă citirea cu atenţie a instrucţiunilor de
reconstituire şi diluţie ale Leucomax din prospectul complet al produsului.
Interacţiuni: Medicamentele cu o afinitate mare de legare de albuminele serice necesită
ajustări ale dozelor.
Reacţii adverse: Febră, greaţă, dispnee, diaree, rash, vomă, anorexie, oboseală, dureri
musculare, astenie, reacţii la locul injectării, dureri de piept, stomatite, dureri de cap,
transpiraţii, dureri abdominale, prurit, ameţeli, edem periferic, parestezii, mialgii, şoc
anafilactic, bronhospasm, insuficienţă cardiacă, sindromul de extravazare capilară,
tulburări cerebrovasculare, confuzie, convulsii, hipotensiune, tulburări de ritm cardiac,
hipertensiune intracraniană, revărsat pericardic, pericardită, revărsat pleural, edem
pulmonar, sincopă, scăderea numărului de trombocite, a hemoglobinei sau albuminei
serice.
Condiţii de păstrare: Pulberea sterilă de Leucomax poate fi păstrată 24 de luni dacă este
depozitată la temperatura de 2 - 8 grade Celsius, ferită de lumină. După reconstituire cu
apă bacteriostatică, soluţia de Leucomax poate fi folosită timp de 1 săptămână dacă este
păstrată la temperatura de 2 - 8 grade Celsius, iar dacă este îngheţată soluţia este stabilă
pentru 28 de zile. Dacă soluţia de Leucomax este reconstituită cu apă distilată poate fi
folosită în următoarele 24 de ore cu condiţia să fie păstrată la o temperatură de 2-8 grade
Celsius.

Producător: Schering-Plough
LEUCOMAX
molgramostinum
Compoziţie: Substanţă activă: molgramostim (factor uman recombinant de stimulare a
coloniilor de granulocite-macrofage = rHuGM-CSF) neglicozilat, cu izoleucină în poziţia
100.
Formă farmaceutică: Cutie cu 1 flacon conţinând 150 mcg (1,67 x 106 unităţi)
molgramostim pulbere liofilizată sterilă, care se reconstituie cu un solvent pentru
administrare intravenoasă sau subcutanată. Cutie cu 1 flacon conţinând 300 mcg (3,33 x
106 unităţi) molgramostim, pulbere liofilizată sterilă, care se reconstituie cu un solvent
pentru administrare intravenoasă sau subcutanată.
Acţiune terapeutică: Factor uman recombinant de stimulare a coloniilor de granulocite-
macrofage (rHuGM- CSF).
Farmacodinamică: Molgramostimul (rHuGM-CSF) este o proteină hidrosolubilă
neglicozilată, cu izoleucină în poziţia 100. Conţine 127 de aminoacizi şi are o greutate
moleculară de 14,477 daltoni. rHuGM-CSF este produsă de către o tulpină de Escherichia
coli care poartă o plasmidă creată prin inginerie genetică conţinând o genă umană GM-
CSF. Studii in vitro: Deoarece este o glicoproteină reglatoare, cu acţiune pe mai multe linii
hematopoietice, şi implicată atât în reglarea hematopoiezei, cât şi în activarea celulelor
mieloide mature, molgramostimul stimulează in vitro proliferarea şi diferenţierea celulelor
hematopoietice precursoare, ceea ce duce la producerea de granulocite,
monocite/macrofage şi limfocite T. Studii asupra unor fragmente tumorale proaspete prin
testul clonogenic pentru tumori umane au demonstrat că molgramostimul nici nu
stimulează, nici nu inhibă creşterea celulelor tumorale, rHuGM-CSF poate potenţa
exprimarea antigenelor de histocompatibilitate majore de clasa a II-a pe monocitele umane
şi poate creşte producţia de anticorpi. În plus, rHuGM-CSF are efecte marcate asupra
activităţii funcţionale a neutrofilelor mature, inclusiv stimularea fagocitozei bacteriilor,
stimularea citotoxicităţii contra celulelor maligne şi pregătirea neutrofilelor pentru
intensificarea metabolismului oxidativ, o reacţie importantă în protecţia organismului-
gazdă. Studii in vivo: Studii in vivo efectuate pe maimuţe cynomolgus au demonstrat că
administrarea molgramostimului intravenos în bolus sau subcutanat duce la creşteri
semnificative ale numărului de leucocite (NL). Formulele leucocitare seriate indică faptul
că această creştere interesează mai ales granulocitele neutrofile şi, în mai mică măsură,
limfocitele şi eozinofilele. Într-un studiu de cinetică a răspunsului, efectul unei doze unice
de molgramostim s-a produs de obicei în 1-4 ore şi a atins apogeul în 6-18 ore după
administrare. Rezultatele unui studiu doză-efect efectuat pe maimuţe cynomolgus cu
injecţii intravenoase de molgramostim în bolus, timp de 5 zile consecutiv, indică faptul că
răspunsul maximal poate fi obţinut cu 15 mcg/kg corp pe zi. S-a demonstrat, de
asemenea, că molgramostimul a crescut numărul de leucocite la o maimuţă cynomolgus
tratată anterior cu ciclofosfamidă.
Farmacocinetică: Studii efectuate la şobolani au arătat că radioactivitatea a fost
distribuită larg după administrarea intravenoasă de 125 mcg rHuGM-CSF. Medicamentul
s-a metabolizat şi a fost excretat rapid. Profilele farmacocinetice ale molgramostimului au
fost similare la maimuţe, bărbaţi voluntari sănătoşi şi pacienţi. După doze subcutanate de
3,10 sau 20 mcg/kg corp şi după doze i.v. între 3 - 30 mcg/kg corp, creşterile
concentraţiilor maxime în ser şi întreaga arie de sub curbă (AUC) au fost dependente de
doză. Concentraţiile maxime de rHuGM-CSF în ser au fost atinse în 3-4 ore după
administrarea subcutanată. Timpul de înjumătăţire la eliminare a fost de 1-2 ore după
administrarea intravenoasă şi 2-3 ore după administrarea subcutanată. Timpul de
înjumătăţire mai lung observat în cazul administrării subcutanate se datorează, probabil,
absorbţiei prelungite de la locul injecţiei.
Indicaţii: Leucomax este indicat: la pacienţii supuşi unui tratament cu efect mielosupresor
(chimioterapia cancerului), pentru a reduce severitatea neutropeniei, reducându-se astfel
riscul de infecţie şi permiţându-se o mai fidelă respectare a schemei terapeutice; la
pacienţii cu alte stări de insuficienţă medulară (sindroame mielo-displazice/anemie
aplastică), pentru a reduce riscul de infecţie creat de leucopenie; la pacienţii supuşi
transplantului autolog sau singeneic de măduvă osoasă, pentru a accelera refacerea seriei
mieloide (Leucomax-ul nu îmbunătăţeşte supravieţuirea globală, nici nu creşte intervalul
până la recădere); la pacienţii cu leucopenie asociată infecţiilor (inclusiv cu HIV), pentru a
accelera refacerea seriei mieloide; la pacienţii cu retinită cu citomegalovirus (CMV) pe
fondul SIDA, pentru a reduce severitatea neutropeniei induse de gancyclovir (DHPG) şi
pentru a permite respectarea dozei recomandate a acestui medicament.
Contraindicaţii: Leucomax-ul este contraindicat la pacienţii cu antecedente de
hipersensibilitate la rHuGM-CSF sau la oricare component al preparatului injectabil.
Leucomax-ul nu se va folosi la bolnavii cu neoplazii ale seriei mieloide.
Precauţii: Leucomax-ul trebuie folosit numai sub supravegherea unui medic experimentat
în tratamentul afecţiunilor oncologice şi hematologice sau al bolilor infecţioase. Prima doză
de Leucomax trebuie administrată sub supraveghere medicală atentă. Au apărut, rar,
reacţii de hipersensibilitate acută gravă, inclusiv anafilaxie, angioedem, bronhoconstricţie
la pacienţii trataţi cu Leucomax. Dacă apar astfel de reacţii, Leucomax-ul va fi întrerupt
imediat şi nu se va mai administra niciodată. Leucomax-ul a fost asociat rareori cu pleurită,
hidrotorax, pericardită şi/sau hiodropericard. Dacă se produc astfel de reacţii, tratamentul
cu Leucomax va fi întrerupt. Pacienţii cu boală respiratorie preexistentă pot fi predispuşi la
scăderea funcţiei respiratorii şi dispnee şi trebuie monitorizaţi cu grijă în timpul
tratamentului cu Leucomax. În studiile clinice, condiţiile adverse descrise la începutul
administrării au fost în majoritate blânde sau moderate şi au cuprins dispneea, febra,
greaţa, vărsăturile, durerea toracică nespecifică, astenia, hipotensiunea şi eritemul feţei.
Aceste acuze, care au necesitat doar rareori întreruperea tratamentului, au fost tratate
simptomatic. În câteva cazuri izolate, au apărut ori s-au exacerbat boli autoimune în timpul
tratamentului cu rHuGM-CSF, de aceea, când se administrează Leucomax la un pacient
cu istoric de afecţiune autoimună, trebuie luat în considerare acest aspect. Teste de
laborator: În timpul tratamentului cu Leucomax trebuie efectuate testele hematologice
standard (hemograma completă cu formulă leucocitară şi numărătoarea trombocitelor),
precum şi monitorizarea albuminelor serice. Datorită posibilităţii de administrare a unor
doze crescute în chimioterapie (ex., dozele întregi din schema prescrisă), pacientul poate
avea un risc crescut de trombocitopenie şi anemie, ca o consecinţă a dozelor crescute de
citostatice. Se recomandă de aceea monitorizarea regulată a numărului de trombocite şi a
hematocritului. Utilizarea în pediatrie: Siguranţa administrării Leucomax-ului a fost
demonstrată la un număr limitat de pacienţi sub vârsta de 18 ani. Utilizarea la pacienţii
vârstnici: În privinţa siguranţei administrării Lecomax-ului nu există diferenţe vizibile între
pacienţii tineri şi cei în vârstă.
Sarcină şi alăptare: Nu s-a stabilit siguranţa administrării Leucomax-ului la femeile
gravide. Studiile pe animale au demonstrat toxicitate reproductivă. La primate,
administrarea de molgramostim a fost asociată cu moartea fătului şi avort spontan la doze
de 6 şi 10 mcg/kg corp pe zi. În lipsa actuală a unor date clinice referitoare la gravide,
beneficiul potenţial pentru pacientă trebuie pus în balanţă cu riscul potenţial pentru
progresiunea sarcinii. Nu se ştie dacă la om Leucomax-ul este excretat în lapte. Totuşi, din
cauza potenţialului de efecte adverse la sugar, alăptatul nu este recomandat în timpul
tratamentului cu Leucomax. Nu s-au efectuat studii la om pentru a preciza efectul asupra
fertilităţii.
Reacţii adverse: Deoarece multe dintre efectele adverse descrise în studiile clinice cu
Leucomax sunt legate de boala de fond sau concomitentă, ori de tratamentul acestora,
legătura cauzală între aceste efecte şi Leucomax nu poate fi stabilită cu siguranţă.
Majoritatea reacţiilor adverse observate au fost blânde sau moderate. Ele au fost severe
sau cu risc vital doar rareori. Cele mai frecvente efecte nedorite relatate pentru toate
indicaţiile au fost: febra, greaţa, dispneea, diareea, erupţiile cutanate, reacţia la locul
injectării (în cazul administrării subcutanate), vărsăturile, fatigabilitatea, anorexia, durerea
osteomusculară şi astenia. Manifestările mai puţin frecvente au fost: durerea toracică
nespecifică, stomatita, cefaleea, hipersudoraţia, durerea abdominală, pruritul, ameţelile,
edemele extremităţilor, paresteziile şi mialgiile. Reacţii severe observate rar în studiile
clinice au fost: anafilaxie, bronhospasm, insuficienţă cardiacă, aritmii cardiace
supraventriculare, sindromul scurgerii capilare, tulburări cerebrovasculare, confuzie,
convulsii, hipotensiune, tulburări de ritm cardiac, hipertensiune intracraniană,
hidropericard, pericardită, hidrotorax, edem pulmonar şi sincopă. Constatări de laborator:
La toate categoriile de pacienţi, cele mai frecvente modificări au fost trombocitopenia,
scăderea nivelului hemoglobinei şi scăderea albuminemiei. Relaţia cauzală a acestor
modificări faţă de Leucomax nu poate fi definită cu siguranţă. S-au observat, de
asemenea, creşteri procentuale şi în număr absolut ale eozinofilelor. Frecvenţa anticorpilor
cu afinitate pentru molgramostim, măsurată prin testul Elisa şi prin bioteste, a fost stabilită
la 1% după tratament. La aceşti pacienţi nu s-a observat nici o reducere a activităţii
Leucomax-ului.
Interacţiuni: Deoarece s-a stabilit o legătură între tratamentul cu Leucomax şi scăderea
albuminemiei, poate fi necesară ajustarea dozelor pentru medicamentele care se fixează
de albuminele serice în proporţie mare. Deşi nu s-au raportat efecte adverse în
interacţiunea cu alte medicamente, posibilitatea interacţiunii nu poate fi exclusă.
Dozare: Leucomax-ul trebuie dizolvat înainte de administrare (vezi "Recomandări
tehnice“). Schemele de dozare a Leucomax-ului variază în funcţie de indicaţia terapeutică.
Doza zilnică maximă nu trebuie să depăşească 10 mcg/kg corp. Schemele recomandate
sunt: În chimioterapia anticanceroasă: 5 -10 mcg/kg corp de zi subcutanat. Tratamentul
trebuie început la 24 de ore după ultima doză de citostatic şi continuat 7-10 zile. Dozarea
poate pleca de la 5 mcg/kg corp pe zi. Sindroame mielodisplazice/Anemie aplastică: 3
mcg/kg corp o dată pe zi, în injecţie subcutanată. De obicei, este necesară o perioadă de
2 - 4 zile pentru ca să devină evident răspunsul terapeutic materializat prin creşterea
numărului de leucocite. Ulterior, doza trebuie adaptată pentru a menţine numărul de
leucocite la nivelul dorit (de obicei sub 10.000/mm3). Transplant de măduvă osoasă
(TMO): 10 mcg/kg corp pe zi administrate în perfuzie intravenoasă pe durata a 4-6 ore,
începând din ziua care urmează TMO, până când numărul absolut de neutrofile (NAN)
depăşeşte 1.000/mm3. Durata maximă a tratamentului este de 30 zile. Leucopenie
asociată infecţiilor (inclusiv cu HIV): 1 - 5 mcg/kg corp o dată pe zi în injecţie subcutanată.
La pacienţii cu SIDA trataţi concomitent cu zidovudină sau cu o combinaţie de zidovudină
şi interferon alfa, doza de Leucomax recomandată este de 1-3 mcg/kg corp pe zi în injecţie
subcutanată. De obicei, este necesară o perioadă de 2-4 zile ca să devină evidentă
modificarea post-terapeutică a numărului de leucocite. Apoi doza se va ajusta la fiecare 3-
5 zile sau după cum este necesar pentru a menţine numărul de leucocite la nivelul dorit
(de obicei, sub 10.000/mm3). Retinită cu virus citomegalic (CMV) asociată cu SIDA, ca
adjuvant al tratamentului cu gancyclovir: 5 mcg/kg corp o dată pe zi, în injecţie
subcutanată. După ce s-a administrat a 5-a doză de Leucomax, doza poate fi adaptată
pentru a menţine NAN şi NL la nivelele dorite, în mod obişnuit mai mare sau egal cu
1.000/mm3 şi, respectiv, mai mic de 20.000/mm3.
Supradozare: Nu s-au relatat cazuri accidentale de supradozare a Leucomax-ului. Totuşi,
la unii dintre pacienţii care au primit doze terapeutice de 20 sau 30 mcg/kg corp pe zi s-au
observat tahicardie, hipotensiune şi un sindrom de tip gripal. Aceste manifestări au
dispărut rapid după tratament simptomatic.
Recomandări tehnice: Reconstituirea Leucomax-ului liofilizat: se adaugă 1 ml solvent
(apă bacteriostatică pentru injecţii sau apă sterilă pentru injecţii) în flaconul de Leucomax.
Se agită uşor flaconul pentru a dizolva complet pulberea. Astfel se obţine cantitatea de
Leucomax înscrisă pe etichetă sub formă de soluţie izotonă, care poate fi folosită pentru
injecţie subcutanată. Diluarea Leucomax-ului pentru administrare intravenoasă:
recomandările de diluare trebuie respectate cu grijă, pentru a evita pierderea de rHuGM-
CSF ca rezultat al absorbţiei în sistemul de perfuzie. Se va reconstitui fiecare dintre
flacoanele necesare de pulbere liofilizată din concentraţia dorită cu 1 ml apă sterilă pentru
injecţii. Soluţia de molgramostim reconstituită trebuie ulterior diluată în pungi sau sticle de
perfuzie de 25 ml, 50 ml sau 100 ml, fie în ser fiziologic, fie în glucoză 5%. Numărul de
doze şi doza individuală pe flacon vor fi astfel alese încât concentraţia în molgramostim a
soluţiei finale să nu fie sub 7 mcg/ml. Soluţia perfuzabilă astfel rezultată este stabilă cel
puţin 24 de ore dacă este păstrată la frigider. Seturile de perfuzie compatibile cu
administrarea acestei soluţii sunt: Travenol i.v. Administration Set 2 C0001,Intrafix Air şi
Infusionsgerät R87 Plus din Germania, Souplix din Franţa, Travenol C0334 şi Steriflex din
Anglia, Intravis Air Euroklape-ISO şi Soluset din Spania şi Linfosol Set din Italia. În
sistemul Port-A-Cath (Pharmacia) s-a observat o absorbţie semnificativă a Leucomax-ului
şi, în consecinţă, nu recomandăm utilizarea lui. Produsele farmaceutice de uz parenteral
trebuie controlate vizual înaintea administrării, pentru a nu avea modificări de culoare sau
particule. Soluţia reconstituită este incoloră, până la galben deschis. Pentru perfuzie i.v. se
recomandă folosirea unui filtru in-line de 0,2 sau 0,22 µm cu fixare scăzută a proteinelor
(ex. Millipore Durapore).
Condiţii de păstrare: Pulberea sterilă de Leucomax ambalată în flacoane de sticlă tip I cu
capac de cauciuc butil sau halobutil şi sigiliu de aluminiu este stabilă 24 de luni la 2 - 8
grade Celsius ferită de lumină. După reconstituirea cu apă bacteriostatică pentru injecţie,
soluţia de Leucomax poate fi folosită o săptămână, dacă este păstrată la frigider la 2 - 8
grade Celsius, sau poate fi congelată şi este stabilă 28 de zile. Produsul reconstituit poate
fi decongelat şi recongelat de maximum două ori. După reconstituirea cu apă sterilă pentru
injecţie, soluţia de Leucomax poate fi folosită în termen de 24 de ore dacă este păstrată la
2 - 8 grade Celsius. Soluţia de Leucomax nefolosită trebuie aruncată.

Producător: Novartis
LEUKERAN, tablete
chlorambucilum
Formă de prezentare: Tablete galbene, cu miez alb, ce conţin 2 mg Chlorambucil BP
(inscripţionate Wellcome C2A) sau 5 mg Chlorambucil BP (inscripţionate Wellcome H2A).
Indicaţii: Leukeran este indicat în tratamentul: bolii Hodgkin; anumitor forme de limfom
non-Hodgkinian; leucemiei limfocitare cronice; macroglobulinemiei Waldenström;
adenocarcinomului ovarian avansat. Leukeran are un efect terapeutic important la anumite
paciente cu cancer de sân.
Doze şi mod de administrare: Adulţi: Se va consulta literatura de specialitate pentru
detalii complete despre regimurile de tratament. Leukeran se administrează oral. Boala
Hodgkin: Folosit ca monoterapie, doza obişnută este de 0,2 mg/kg corp/zi, timp de 4-8
săptămâni. De obicei Leukeran este folosit în terapie combinată cu alţi agenţi, fiind inclus
în diferite regimuri terapeutice. Leukeran poate fi folosit ca alternativă la nitrogen mustard,
reducându-se toxicitatea, dar cu efecte terapeutice similare. Limfom non-hodgkinian:
Folosit ca monoterapie, iniţial se administrează doze de 0,1-0,2 mg/kg corp/zi timp de 4-8
săptămâni; se face apoi terapie de întreţinere fie prin administrare de doze zilnice mai
mici, fie prin cure intermitente. Leukeran este folosit în tratamentul pacienţilor cu limfom
limfocitar difuz, avansat sau la pacienţii cu recăderi după radioterapie. Nu s-au obţinut
rezultate semnificativ diferite prin tratamentul cu chlorambucil în monoterapie sau în
asociere cu alţi agenţi chimioterapici la pacienţii cu limfom limfocitar non-hodgkinian
avansat. Leucemie limfocitară cronică: Tratamentul cu Leukeran se începe de obicei după
apariţia simptomelor sau când se evidenţiază disfuncţia măduvei osoase (dar nu
insuficienţa medulară), pe baza numărului celulelor sanguine din periferie. Iniţial Leukeran
se administrează în doze de 0,15 mg/kg corp/zi până cînd numărul total de leucocite
scade la 10000/mm3. Tratamentul poate fi reluat la 4 săptămâni de la sfîrşitul primei cure
şi continuat cu doza de 0,1 mg/kg corp/zi. La un număr de pacienţi, de obicei după 2 ani
de tratament, numărul de leucocite se reduc la valorile normale, splina şi nodulii limfatici
devin nepalpabili, iar proporţia de limfocite la nivelul măduvei osoase se reduce sub 20%.
Pacienţii cu insuficienţă medulară trebuie la început trataţi cu prednisolon până la
obţinerea regenerării măduvei osoase înainte de începerea tratamentului cu Leukeran.
Macroglobulinemia Waldenström: Pentru această afecţiune, Leukeran reprezintă
tratamentul de elecţie. Se recomandă doze iniţiale de 6-12 mg/zi, până la instalarea
leucopeniei, urmate de doze de 2-8 mg/zi timp nedefinit. Carcinomul ovarian: Folosit ca
agent unic, se administrează 0,2 mg/kg corp zilnic, timp de 4-6 săptămâni. Se va
administra doza de 0,3 mg/kg corp/zi până cînd apare leucopenia. Doza de întreţinere de
0,2 mg/kg corp/zi se dă cu scopul de a menţine numărul total de leucocite sub 4000/mm3.
În practică, curele de întreţinere sunt de 2-4 săptămâni cu intervale de 2-6 săptămâni între
ele. Cancerul de sân avansat: Folosit ca monoterapie, se administrează 0,2 mg/kg corp/zi,
timp de 6 săptămâni. Leukeran poate fi asociat cu prednisolon în doză de 14-20 mg/zi,
indiferent de greutatea corporală, timp de 4-6 săptămâni, atîta timp cît nu există depresie
hematopoietică importantă. Leukeran poate fi dat în asociere cu methotrexat, 5-fluorouracil
şi prednisolon în doze de 5 - 7,5 mg/m2 sufprafaţă corporală/zi. Copii: Leukeran poate fi
utilizat în tratamentul bolii Hodgkin şi al limfoamelor non-Hodgkiniene la copii. Dozele sunt
similare cu cele folosite la adulţi.
Contraindicaţii: Avînd în vedere importanţa indicaţiilor, nu există contraindicaţii absolute.
Precauţii: Leukeran este un agent citotoxic activ ce trebuie prescris doar de medicii cu
experienţă în administrarea unor astfel de produşi. Monitorizare: Deoarece Leukeran este
capabil să producă supresie medulară ireversibilă, pacienţii sub tratament trebuie să fie
atent monitorizaţi din punct de vedere hematologic. La dozele terapeutice, Leukeran
determină depresie limfocitară, având efect mai redus asupra numărului de neutrofile şi
trombocite precum şi asupra nivelului de hemoglobină. Întreruperea tratamentului nu este
necesară la primul semn de scădere a neutrofilelor, dar trebuie reţinut faptul că numărul
neutrofilelor poate continua să scadă timp de încă 10 zile sau mai mult după ultima doză.
Leukeran nu trebuie administrat la pacienţii care au făcut recent radioterapie sau au primit
alţi agenţi citotoxici. Dacă este prezentă infiltrarea limfocitară a măduvei osoase sau dacă
măduva osoasă este hipoplazică, doza zilnică nu trebuie să depăşească 0,1 mg/kg corp.
Afecţiuni renale: Pacienţii cu afectare funcţională renală trebuie monitorizaţi cu atenţie
deoarece azotemia crescută măreşte riscul mielosupresiei. Afecţiuni hepatice: Nu se
cunoaşte exact metabolismul Leukeranului, de aceea se recomandă reducerea dozelor la
pacienţii cu afectare hepatică gravă. Mutageneză şi carcinogeneză: S-a demonstrat că
Leukeran poate produce afectări ale cromatidelor şi cromozomilor la om. S-au raportat
cazuri de apariţie a leucemiei acute după tratamentul cu chlorambucil pentru leucemie
limfocitară cronică. Oricum, nu se poate şti dacă leucemia acută făcea parte din evoluţia
naturală a bolii sau a fost indusă de chimioterapie. O comparaţie făcută între pacientele cu
cancer ovarian care au primit agenţi alchilanţi şi acelea care nu au primit, a arătat că
folosirea agenţilor alchilanţi, inclusiv chlorambucil, a crescut semnificativ incidenţa
leucemiei acute. Într-o mică proporţie din pacientele cu cancer de sân care au primit
chlorambucil ca terapie adjuvantă de lungă durată, s-a observat apariţia leucemiei
mielocitare acute. Înainte de a institui terapia cu chlorambucil beneficiul potenţial trebuie
cântărit în comparaţie cu riscul leucemogen. Efecte asupra fertilităţii: Chlorambucil poate
cauza supresia funcţiei ovariene, iar amenoreea a fost raportată după terapia cu
chlorambucil. Azoospermia a fost observată ca rezultat al terapiei cu chlorambucil, deşi se
estimează că pentru apariţia acesteia ar fi necesară o doză de cel puţin 400 mg
chlorambucil. La pacienţii cu limfom aflaţi în tratament cu chlorambucil, în doze totale
cuprinse între 410-2600 mg, s-a observat reluarea spermatogenezei în grade diferite.
Teratogeneză: La fel ca orice agent citotoxic Leukeran este potenţial teratogen. Folosirea
lui ar trebui pe cât posibil evitată în timpul sarcinii, mai ales în timpul primului trimestru. În
fiecare caz în parte, trebuie cântărite presupusele beneficii ale mamei, comparativ cu
riscul potenţial asupra fătului. Lactaţie: Mamele ce primesc Leukeran nu trebuie să
alăpteze.
Efecte secundare: Cel mai frecvent efect secundar este supresia măduvei osoase, dar
care este de obicei reversibilă dacă se întrerupe tratamentul cu Chlorambucil suficient de
devreme. Totuşi, s-au raportat cazuri de insuficienţă medulară ireversibilă. Destul de rar
pot apărea tulburări gastrointestinale precum greaţă, vărsături, diaree sau ulceraţii ale
mucoasei bucale. Pot apărea şi alte efecte secundare, dar de obicei atunci cînd se
depăşeşte doza terapeutică.
Reacţii adverse: Ocazional, la pacienţii cu leucemie limfocitară cronică trataţi timp
îndelungat cu chlorambucil, s-a descris fibroză pulmonară interstiţială severă. Ea poate fi
reversibilă la întreruperea tratamentului. După tratamentul cu chlorambucil poate apărea
hepatotoxicitate şi icter. Alte reacţii adverse raportate includ febra, reacţiile de
hipersensibilitate cutanată, neuropatia periferică, pneumonia interstiţială şi cistita
abacteriană. La copiii cu sindrom nefrotic şi trataţi cu chlorambucil pot apărea crize
convulsive, acestea fiind descrise şi la adulţi, fiind corelate cu dozele administrate.
Tratamentul supradozărilor: După ingerarea accidentală a unor doze mari de
chlorambucil, cel mai important efect secundar observat a fost pancitopenia reversibilă. De
asemenea poate apărea toxicitate neurologică, manifestată prin comportament agitat şi
ataxie, mergând până la convulsii multiple de tip grand mal. Deoarece nu există antidot
cunoscut, tabloul sanguin trebuie urmărit cu atenţie şi trebuie instituite măsuri generale de
susţinere, asociate cu transfuzii sanguine, dacă este necesar.
Precauţii farmaceutice: A se păstra la loc uscat şi la temperaturi de 2 - 8 grade Celsius.
Producător: Glaxo Wellcome
LEVAMIN 70
combinaţii
Prezentare farmaceutică: Flacon cu soluţie perfuzabilă conţinând la 1 000 ml: aminoacizi
echilibraţi 70 g, sorbită 50 g, K+ 20 mmol, Mg2+ 4 mmol, C1- 75 mmol, acetat 20 mmol
(flacon cu 500 ml).
Acţiune terapeutică: Aport echilibrat de aminoacizi, sorbită (sursă de energie) şi electroliţi
(fără Na+); conţine la 1 litru, 11,31 g azot total şi 400 kcal. Pentru utilizarea metabolică
optimală a aminoacizilor sunt necesare 35 kcal/g; se asociază acid folic pentru a evita
deficitul acut de folat.
Indicaţii: Aceleaşi ca pentru Aminoplasmal L-10; este de ales în situaţiile care
contraindică aportul de Na.
Mod de administrare: În perfuzie intravenoasă lentă, cel mult 200 ml/oră sau 0,2 g
aminoacizi/kg corp şi oră; doza recomandată este de 0,5-2 g aminoacizi/kg corp şi zi; la
copii: 4 mg aminoacizi/kg corp şi zi.
Reacţii adverse: Iritarea venei, chiar tromboflebită când perfuzia se introduce prea
repede.
Contraindicaţii: Aceleaşi ca pentru Aminoplasmal L-10; prudenţă la bolnavii cu
hiponatriemie.

Producător: Leiras
LEVAMIN NORMO
combinaţii
Prezentare farmaceutică: Flacon cu soluţie perfuzabilă conţinând la 1 000 ml: aminoacizi
echilibraţi 86,2 g, cloruri cca 30 mmol, acetaţi 35 mmol (flacoane cu 100 ml, 500 ml sau 1
000 ml).
Acţiune terapeutică: Aport echilibrat de aminoacizi (18 aminoacizi, compoziţia în
aminoacizi esenţiali corespunde celei a albuşului de ou); conţine la 1 000 ml, echivalent
proteic 75 g, azot total 12 g, energie 350 kcal; osmolaritatea - 800 mosm. Aportul
energetic necesar pentru utilizarea optimală a aminoacizilor este de 150-200 kcal/g azot
total (1 800-2 400 kcal pentru 1 000 ml Levamin normo), la adult şi 250-400 kcal/g azot
total (300-480 kcal pentru 100 ml Levamin normo), la copii.
Indicaţii: Pentru nutriţie parenterală, atunci când alimentarea pe cale digestivă nu este
posibilă sau este insuficientă, în stări de malnutriţie cronică, infecţii intestinale cronice
idiopatice, la bolnavi cu cancer sub citostatice sau radioterapie; pentru nutriţia parenterală
pe termen lung în pediatrie şi la nou-născuţi.
Mod de administrare: În perfuzie intravenoasă, la adulţi cu stare metabolică normală 0,5
-1 g aminoacizi (6 -11 ml Levamin normo)/kg corp şi zi; în condiţii de malnutriţie sau
catabolism crescut 1-2 g aminoacizi (11-22 ml)/kg corp şi zi; cantitatea de aminoacizi nu
trebuie să depăşească 3 g/kg corp şi zi chiar în stările de malnutriţie severă, iar la bolnavii
cu insuficienţă hepatică sau renală uşoară-moderată, se introduc cel mult 0,6 g/kg corp şi
zi; viteza perfuziei nu trebuie să depăşească 0,2 g aminoacizi /kg corp şi oră (obişnuit 1
000 ml în 6-10 ore). La copii nou-născuţi 2-3 g aminoacizi (22-33 ml)/kg corp şi zi; între 1
lună şi 1 an-2 g (22 ml)/kg corp şi zi; între 1 şi 7 ani-1,5-2 g (17-22 ml)/kg corp şi zi; peste
7 ani - 1-1,5 g (11-17 ml)/kg corp şi zi.
Reacţii adverse: Perfuzia rapidă sau dozele mari pot produce greaţă, vomă, creşterea
ureei serice; rareori intoleranţă la acid glutamic, cu greaţă, vomă, nelinişte, congestia feţei,
senzaţie de arsură toracică, durere la ceafă; introducerea în venele periferice poate
provoca tromboflebită locală.
Contraindicaţii: Insuficienţă hepatică şi renală severe, intoleranţă la acid glutamic;
hipovolemia şi dezechilibrele electrolitice trebuie corectate în prealabil.

Producător: Leiras
LEVOMEPROMAZIN
levomepromazinum
Prezentare farmaceutică: Comprimate conţinând levomepromazină maleat 25 mg sau 2
mg (flac. cu 20 buc.); fiole a 1 ml soluţie apoasă injectabilă conţinând levomepromazină
hcl. 25 mg (cutii cu 10 şi 100 buc.).
Acţiune terapeutică: Neuroleptic fenotiazinic, antipsihotic cu acţiune sedativă intensă;
analgezic; simpatolitic (blocant - adrenergic şi inhibitor simpatic central), anticolinergic.
Indicaţii: Schizofrenie, stări depresive sau manie cu agitaţie, psihoze halucinatorii cronice,
sindroame confuzionale (inclusiv delirium tremens), tulburări de comportament la epileptici
şi oligofreni; nevroze, sindrom psihovegetativ; preanestezie, sedare după anestezie;
asociat cu analgezice în dureri rebele.
Mod de administrare: Oral, în psihoze, doza de atac 200-300 mg/zi, doza de întreţinere
25-100 mg/zi; în sindromul psihovegetativ 2-25 mg/zi. La nevoie 25-50 mg în injecţie
intramusculară, repetat de 3-4 ori/zi (la bolnavi culcaţi sub controlul pulsului şi presiunii
arteriale).
Reacţii adverse, contraindicaţii: Asemănătoare Clordelazinului; oboseala şi somnolenţa
sunt frecvente, hipotensiunea ortostatică este uneori marcată şi poate fi cauză de colaps
(pentru injecţii, mai ales la bătrâni şi copii); uscăciunea gurii; tahicardia şi tulburările
extrapiramidale sunt mai puţin pronunţate; tratamentul îndelungat provoacă uneori
creşterea greutăţii corporale; s-au semnalat câteva cazuri de agranulocitoză; nu se
administrează la bolnavii cu antecedente de agranulocitoză toxică şi porfirie.

Producător: Terapia S.A.

LEVOVIST
galactoze
Acţiune terapeutică: Suspensie de microcristale de galactoză pentru examinarea
ecografică a cavităţilor cardiace şi a vaselor sanguine.
Indicaţii: Ecografia Doppler uni sau bidimensională, pentru urmărirea fluxului sanguin la
pacienţii la care intensitatea semnalului Doppler este insuficientă. Ecografie în modul B cu
contrast.
Compoziţie: 1 g de granule conţine 999 mg de galactoză şi 1 mg acid palmitic în
concentraţii de 200, 300 sau 400 mg/ml.
Mod de administrare: Pentru ecografia Doppler: 10-16 ml din concentraţia de 200 mg/ml;
5-10 ml din concentraţia de 300 mg/ml; 5-8 ml din concentraţia de 400 mg/ml; pentru copii
doza este în funcţie de vârstă. Doza maximă recomandată: 6 injectări a câte o doză.
Pentru ecografia în modul B cu contrast: 10 ml din concentraţia de 300 mg/ml.
Contraindicaţii: Galactozemia.
Efecte secundare: Rar, imediat după injectare pot apărea o senzaţie de căldură, de rece
sau durere în zona de injectare sau de-a lungul venei pe care se injectează. Modificări ale
gustului, dispnee, modificări ale tensiunii arteriale şi ale pulsului, greaţă şi vărsătură,
cefalee, ameţeală şi manifestări cutanate au fost raportate în cazuri individuale.
Mod de prezentare: Pachet conţinând: 1 fiolă de 20 ml cu 4 g granule; 1 ac;1 seringă de
20 ml, etalonată la 17, 11 şi 8 ml; 1 fiolă de plastic cu 20 ml de apă pentru injectare.
Pachet conţinând: 1 fiolă de 20 ml cu 2,5 g granule;1 ac;1 seringă de 20 ml, etalonată la
11, 7 şi 5 ml; 1 fiolă de plastic cu 20 ml de apă pentru injectare.

Producător: Leiras Oy Subsidiar Schering AG

LEXOTANIL
bromazepamum
Prezentare farmaceutică: Comprimate a 1,5 mg, 3 mg şi 6 mg bromazepam (cutii cu 30
şi 100 buc.).
Acţiune terapeutică: În doze mici, Lexotanil reduce selectiv tensiunea şi anxietatea. La
doze mari, apar efecte sedative şi miorelaxante.
Indicaţii: Tulburări emoţionale: anxietate şi stări tensionale, dispoziţie anxioasă,
depresivă, tensiune nervoasă, agitaţie şi insomnie. Anxietate şi stare tensională legate de:
tulburări funcţionale ale sistemelor respirator şi cardiovascular, cum ar fi: pseudoangina
pectoris, anxietate precordială, tahicardie, hipertensiune de natură emoţională, dispnee şi
hiperventilaţie; tulburări funcţionale ale tractului gastro-intestinal, incluzând sindromul
colonului iritabil, colită ulcerativă, durerea epigastrică, spasmele, meteorismul şi diareea;
tulburări ale tractului genito-urinar, de exemplu vezica iritabilă, micţiuni frecvente şi
dismenoreea; alte tulburări psihosomatice, ca de exemplu cefaleea psihogenă şi
dermatoza psihogenă. În plus, Lexotanil este util în tratamentul anxietăţii şi stărilor de
tensiune având la origine bolile cronice organice şi ca adjuvant al psihoterapiei în
psihoneuroze.
Mod de administrare: Doza uzuală: doza medie pentru terapia ambulatorie - 1,5-3 mg, de
până la 3 ori pe zi. Cazuri severe, în special spitalizare: 6-12 mg, de două sau trei ori pe
zi. Aceste valori vor fi privite ca recomandări generale, dozele trebuind să fie
individualizate. Tratamentul ambulatoriu trebuie început cu doze mici, creşterea făcându-
se gradat, până la nivelul optim. După câteva săptămâni, dar nu mai mult de trei luni, în
funcţie de progresul terapeutic, trebuie să se tenteze întreruperea tratamentului. De
regulă, tratamentul cu durată de trei luni sau mai puţin nu pune probleme. În caz că este
necesară continuarea tratamentului după acest punct, întreruperea medicaţiei trebuie
făcută treptat. Instrucţiuni posologice speciale: dacă medicamentul se prescrie la copii,
este necesară ajustarea dozelor în funcţie de greutatea lor corporală redusă. Pacienţii
vârstnici şi debilitaţi necesită doze mai mici datorită variaţiilor individuale ale sensibilităţii şi
farmacocineticii.
Reacţii adverse: Lexotanil este bine tolerat în dozele terapeutice. La doze mari pot
apărea fatigabilitate, somnolenţă şi, rareori, slăbiciune musculară. Aceste simptome
regresează la reducerea dozei. Deşi în practica clinică nu s-au observat efecte toxice
sanguine, hepatice sau renale, în terapia de lungă durată se recomandă controlarea
numărului elementelor figurate sanguine şi a funcţiei hepatice. După tratamente de durată
cu doze mari, ca de altfel în cazul tuturor preparatelor hipnotice, sedative şi tranchilizante,
indivizii predispuşi pot dezvolta dependenţă. Tratamentul cu Lexotanil trebuie întrerupt
dacă apar reacţii paradoxale ca anxietate acută, halucinaţii, insomnie sau excitaţie.
Interacţiuni: Efectul Lexotanil, ca al tuturor substanţelor psihoactive, poate fi intensificat
de alcool. Dacă se asociază cu alte medicamente active la nivel central, ca neuroleptice,
tranchilizante, antidepresive, hipnotice, analgezice şi anestezice, efectul sedativ central al
Lexotanil poate fi amplificat.
Supradozare: Supradozarea intenţionată sau accidentală doar a Lexotanil, pune rareori
viaţa în pericol. Simptomele iau în principal forma unei intensificări a efectului terapeutic
(sedare, slăbiciune musculară, somn profund) sau a unei agitaţii paradoxale. În cele mai
multe cazuri sunt suficiente monitorizarea funcţiilor vitale şi aşteptarea revenirii la normal a
pacientului. Dozele extrem de mari, în special în asociaţie cu alte medicamente cu acţiune
asupra sistemului nervos central, pot să producă comă, areflexie, depresie a funcţiei
cardiace şi respiratorii şi apnee. Măsurile terapeutice sugerate sunt lavajul gastric,
supravegherea medicală şi, ca terapie specifică, administrarea de Anexate (substanţa
activă: flumazenil).
Contraindicaţii: Lexotanil nu trebuie administrat pacienţilor cu hipersensibilitate
cunoscută la benzodiazepine. Pacienţii cu dependenţă cunoscută sau presupusă de
alcool, medicamente sau droguri nu trebuie să ia Lexotanil decât în rare cazuri şi numai
sub strictă supraveghere medicală. În cazul prescrierii de Lexotanil la pacienţii cu
miastenia gravis sunt necesare precauţii datorită slăbiciunii musculare preexistente.
Trebuie ţinut cont şi de principiul medical general, de a nu prescrie nici un fel de
medicamente în prima parte a sarcinii, decât dacă acestea sunt absolut necesare.
Deoarece substanţa activă a produsului poate să treacă în lapte, mamele care alăptează
nu trebuie să ia Lexotanil. În primele patru, până la şase ore după ingestia unor doze mari,
pacienţii trebuie să evite conducerea unui vehicul sau manevrarea unor maşini
periculoase, deoarece Lexotanil poate să modifice reacţiile pacientului, în funcţie de doză
şi de sensibilitatea individuală. Dependenţă: utilizarea benzodiazepinelor şi a agenţilor din
grupa benzodiazepinelor poate produce dependenţă fizică şi psihică. Riscul de instalare a
dependenţei creşte în funcţie de doză şi de durata tratamentului; de asemenea, este mai
mare în cazul pacienţilor cu antecedente de alcoolism sau narcomanie. Dacă dependenţa
fizică s-a creat deja, întreruperea bruscă a tratamentului va fi însoţită de simptome de
sevraj. Acestea se pot manifesta sub formă de cefalee, dureri musculare, anxietate
pronunţată, tensiune, agitaţie, stări confuzionale şi iritabilitate. În cazurile grave se pot
manifesta următoarele simptome: pierderea contactului cu realitatea, depersonalizare,
hiperacuzie, amorţeală şi furnicături în extremităţi, hipersensibilitate la lumină, zgomot şi
contact fizic, halucinaţii sau crize epileptice. Întrucât riscul apariţiei fenomenelor de
sevraj/rebound este mai mare în cazul întreruperii bruşte a tratamentului, se recomandă
scăderea treptată a dozei.

Producător: F. Hoffmann-La Roche

LEXOTANIL ROCHE, anxiolitic
bromazepamum
Compoziţie: Substanţă activă: bromazepam. Comprimate a 3 mg.
Proprietăţi şi efecte: În doze mici, Lexotanil reduce selectiv tensiunea şi anxietatea. La
doze mari, apar efecte sedative şi miorelaxante.
Farmacocinetică: Concentraţiile plasmatice de vârf se ating în decurs de 1-2 ore de la
administrarea orală a bromazepamului. Biodisponibilitatea medie a substanţei
nemodificate este de 84%. Bromazepamul are un timp de înjumătăţire prin eliminare de
10-20 ore, dar timpul acesta poate fi mai lung la pacienţii în vârstă. Bromazepamul se
metabolizează în ficat. Cantitativ, predomină doi metaboliţi: 3-hidroxi-bromazepam şi 2- (2-
amino-5—bromo-3-hidroxibenzoil)-piridină. Aceştia sunt excretaţi în urină, în special sub
formă conjugată. În medie, 70% din bromazepam este legat de proteinele plasmatice.
Indicaţii: Tulburări emoţionale: anxietate şi stări tensionale, dispoziţie anxioasă,
depresivă, tensiune nervoasă, agitaţie şi insomnie. Anxietate şi stare tensională legate de:
tulburări funcţionale ale sistemului respirator şi cardiovascular: pseudoangina pectoris,
anxietate precordială, tahicardie de natură emoţională, dispnee şi hiperventilaţie; tulburări
funcţionale ale tractului gastrointestinal: sindromul colonului iritabil, colită ulcerativă, durere
epigastrică, spasme, meteorism şi diaree; tulburări funcţionale ale tractului genitourinar:
vezică iritabilă, micţiuni frecvente, dismenoree; alte tulburări psihosomatice: cefalee
psihogenă şi dermatoză psihogenă. În plus, Lexotanilul este util în tratamentul anxietăţii şi
stărilor de tensiune având la origine bolile cronice organice şi ca adjuvant al psihoterapiei
în psihoneuroze.
Mod de administrare: Doza medie pentru terapia ambulatorie: 1,5-3 mg, de până la trei
ori pe zi. Cazuri severe, în special spitalizate: 6-12 mg, de două sau trei ori pe zi. Aceste
valori vor fi privite ca recomandări generale, dozele trebuind să fie individualizate.
Tratamentul ambulatoriu trebuie început cu doze mici, creşterea făcându-se gradat, până
la nivelul optim. După câteva săptămâni, dar nu mai mult de trei luni, în funcţie de
progresul terapeutic, trebuie să se aibă în vedere întreruperea tratamentului. De regulă,
tratamentul cu durată de trei luni sau mai puţin nu pune probleme. În caz că este necesară
continuarea tratamentului mai mult de trei luni, întreruperea medicaţiei trebuie făcută
treptat.
Instrucţiuni posologice speciale: Dacă medicamentul se prescrie la copii, este necesară
ajustarea dozelor în funcţie de greutatea corporală. Pacienţii vârstnici şi debilitaţi necesită
doze mai mici, datorită variaţiilor individuale ale sensibilităţii şi farmacocineticii.
Contraindicaţii şi precauţii: Lexotanil nu trebuie administrat pacienţilor cu
hipersensibilitate cunoscută la benzodiazepine; pacienţii cu dependenţă cunoscută sau
presupusă faţă de alcool, medicamente sau droguri nu trebuie să ia Lexotanil decât în rare
cazuri şi numai sub strictă supraveghere medicală. În cazul prescrierii de Lexotanil la
pacienţii cu miastenia gravis sunt necesare precauţii datorită slăbiciunii musculare
preexistente. Trebuie ţinut cont şi de principiul medical general, de a nu prescrie nici un fel
de medicamente în prima parte a sarcinii, decât dacă acestea sunt absolut necesare.
Deoarece substanţa activă a produsului poate să treacă în lapte, mamele care alăptează
nu trebuie să ia Lexotanil. În primele 4-6 ore după ingestia unor doze mari, pacienţii
trebuie să evite conducerea unui vehicol sau manevrarea unor maşini periculoase,
deoarece Lexotanil poate să modifice reacţiile pacientului, în funcţie de doză şi de
sensibilitatea individuală.
Dependenţă: Utilizarea benzodiazepinelor şi a agenţilor similari benzodiazepinelor poate
produce dependenţă fizică şi psihică. Riscul de instalare a dependenţei creşte în funcţie
de doză şi de durata tratamentului; de asemenea, este mai mare în cazul pacienţilor cu
antecedente de alcoolism sau narcomanie. Dacă dependenţa fizică s-a creat deja,
întreruperea bruscă a tratamentului va fi însoţită de simptome de sevraj. Acestea se pot
manifesta sub formă de cefalee, dureri musculare, anxietate pronunţată, tensiune, agitaţie,
stări confuzionale şi iritabilitate. În cazurile grave, se pot manifesta următoarele simptome:
pierderea contactului cu realitatea, depersonalizare, hiperacuzie, amorţeală şi furnicături în
extremităţi, hipersensibilitate la lumină, zgomot şi contact fizic, halucinaţii sau crize
epileptice. Întrucât riscul apariţiei fenomenelor de sevraj/rebound este mai mare în cazul
întreruperii bruşte a tratamentului, se recomandă scăderea treptată a dozei.
Reacţii adverse: Lexotanil este bine tolerat în doze terapeutice. La doze mari, pot apărea:
oboseală, somnolenţă şi rareori, slăbiciune musculară. Aceste simptome regresează la
reducerea dozei. Deşi în practica clinică nu s-au observat efecte toxice sanguine, hepatice
sau renale, în terapia de lungă durată se recomandă controlarea numărului elementelor
figurate sanguine şi a funcţiei hepatice. După tratamente de lungă durată cu doze mari (ca
de altfel în cazul tuturor preparatelor hipnotice, sedative şi tranchilizante), indivizii
predispuşi pot dezvolta dependenţă. Tratamentul cu Lexotanil trebuie întrerupt dacă apar
reacţii paradoxale ca: anxietate acută, halucinaţii, insomnie sau excitaţie.
Interacţiuni: Efectul Lexotanilului, ca al tuturor substanţelor psihoactive, poate fi
intensificat de alcool. Dacă se asociază cu alte medicamente active la nivel central
(neuroleptice, tranchilizante, antidepresive, hipnotice, analgezice şi anestezice), efectul
sedativ central al Lexotanilului poate fi amplificat.
Supradozare: Supradozarea intenţionată sau accidentală doar cu Lexotanil, pune rareori
viaţa în pericol. Simptomele iau în principal forma unei intensificări a efectului terapeutic
(sedare, slăbiciune musculară, somn profund) sau a unei agitaţii paradoxale. În cele mai
multe cazuri, este suficientă monitorizarea funcţiilor vitale, aşteptându-se revenirea la
normal a pacientului. Dozele extrem de mari (în special în asociaţie cu alte medicamente
cu acţiune asupra sistemului nervos central), pot să producă: comă, areflexie, depresie a
funcţiei cardiace şi respiratorii, apnee. Măsurile terapeutice sugerate sunt: lavajul gastric,
supravegherea medicală şi, ca terapie specifică, administrarea de Anexate (substanţă
activă: flumazenil).
Stabilitate: Medicamentul trebuie utilizat înainte de data de expirare (EXP), înscrisă pe
ambalaj.
Formăa de prezentare: Cutii cu 10 comprimate (divizibile) a 3 mg.

Producător: Terapia S.A.

LICHOL, antiateromatos/ hipolipidemiant
phenofibratum
Compoziţie: 1 capsulă conţine: Fenofibrat 100 mg; Excipienţi q.s.
Acţiune terapeutică: În urma studiilor clinice s-a demonstrat că Lichol reduce nivelul
colesterolului sanguin cu cca 20-25% şi nivelul trigliceridelor sanguine cu cca 40-50%.
Reducerea colesterolului este datorată scăderii fracţiunilor aterogene ale lipoproteinelor cu
densitate mică (LDL). La pacienţii cu hiperlipidemie, Lichol reduce nivelul acidului uric cu
15-30%. Fenofibratul este absorbit la nivel intestinal. Concentraţia plasmatică maximă este
atinsă după 4-5 ore de la administrare. Doar 10% din substanţa activă absorbită rămâne
sub formă liberă în plasmă, restul fiind metabolizat la nivel hepatic la acid fenofibric, care
este foarte puternic legat de proteinele plasmatice. Timpul de înjumătăţire este de cca 20
ore. Fenofibratul este excretat în special la nivel renal. La pacienţii cu alterare a funcţiei
hepatice timpul de înjumătăţire al substanţei este crescut de cca 3-6 ori.
Indicaţii: Hipertrigliceridemie primară (de tip I); Disbetalipoproteinemia primară (de tip III);
Hiperlipidemia (de tip II b) combinată cu hipercolesterolemie (de tip II a).
Contraindicaţii: Deficienţe renale şi hepatice severe cu sindrom nefrotic sau ciroză biliară
primară. Hipersensibilitate cunoscută la medicament.
Reacţii adverse: Lichol este în general bine tolerat; incidenţa efectelor adverse nu
depăşeşte 2-4%. Acestea sunt: greaţă, vomă, diaree, cololitiază, eritem, prurit, dureri de
cap, ameţeli, mialgii.
Mod de administrare: 3-6 capsule/zi divizate în 3 doze, administrate în timpul meselor.
Formă de prezentare: Cutii cu 50 capsule 100 mg fenofibrat.

Producător: Vianex
LIDAPRIM, comprimate
sulfametrolum + trimethoprimum
Compoziţie: Fiecare comprimat conţine: 400 mg sulfametrol, 80 mg trimetoprim.
Acţiune terapeutică: Lidaprim este folosit în tratamentul bolilor infecţioase bacteriene.
Indicaţii: Infecţii ORL şi infecţii ale tractului respirator: amigdalită, faringită, otită, sinuzită,
laringită, bronşită acută şi cronică, bronşiectazie (dilatare anormală a bronhiilor),
pneumonie. Infecţii renale şi ale tractului urinar: nefrite acute şi cronice (ale rinichilor),
pielită, cistită, uretrită. Infecţii ale tractului genital feminin şi masculin, inclusiv gonoree.
Infecţii ale tractului gastro-intestinal: angiocolite şi colecistite, enterocolite, febră tifoidă,
paratifoidă, sterilizarea purtătorilor cronici de Salmonella. Infecţii ale pielii: piodermite,
furuncule, abcese, plăgi suprainfectate.
Dozare şi mod de administrare: În absenţa unei prescrieri speciale de către medic, se
vor urma cu stricteţe recomandările de dozare din prospect. Adulţi şi tineri peste 12 ani:
Doza standard: 2 X 2 comprimate pe zi. Tratament de lungă durată pentru cazuri cronice:
Doza iniţială: 2 X 2 comprimate pe zi. Doza de întreţinere 2 X 1 comprimate pe zi. Numai
pentru cazuri de pielită acută şi purtători cronici de Salmonella (pentru o perioadă medie
de 3 luni) 2 X 2 comprimate pe zi. Tratament intensiv (infecţii severe) 2 X 3 comprimate pe
zi. Tratamentul gonoreei cu doză masivă (dacă este necesar se va administra din nou
aceeaşi doză a doua zi) 1 X 8 comprimate pe zi. În cazurile în care funcţia renală este
alterată, dozele trebuie să fie diminuate în concordanţă cu prescrierile medicului.
Comprimatele trebuie luate cu suficient lichid după mese dimineaţa şi seara la intervale de
aproximativ 12 ore. Durata tratamentului: Lidaprim se va folosi cel puţin 5 zile. Tratamentul
se va continua încă două zile după ce pacientul nu mai prezintă simptomele bolii.
Contraindicaţii: Comprimatele nu trebuie administrate în caz de: intoleranţă faţă de
sulfonamide sau trimetoprim, afecţiuni renale şi hepatice severe, icter, modificări severe în
tabloul sanguin. Anumite boli de piele existente anterior tratamentului (sindromul Stevens-
Johnson = eritem). În cazul în care aportul de lichide este insuficient poate apărea
deshidratare cutanată şi a mucoaselor. Lidaprim nu trebuie folosit la nou-născuţi în primele
şase săptămâni de viaţă şi la copii prematuri. De asemenea Lidaprim nu trebuie folosit în
intervalele de timp în care se face tratament cu anumite medicamente care inhibă
creşterea tumorilor maligne. Sunt necesare precauţii în caz de disfuncţii hepatice şi
insuficienţă renală.
Sarcină şi alăptare: Lidaprim nu trebuie folosit în timpul sarcinii sau perioadei de
alăptare.
Efecte secundare: Ocazional pot apărea: greaţă, vărsături, perturbări ale fluxului biliar,
modificări ale senzaţiei gustului, modificări în testele de laborator ale sângelui (creşterea
transaminazelor serice, a bilirubinei, creatininei serice, a azotului seric). În cazuri izolate se
pot observa: diaree, inapetenţă, uscăciunea gurii, durere şi colici abdominale, cefalee,
artralgii şi alergii (de exemplu erupţii cu prurit, febră, iar în cazuri rare sindrom Stevens-
Johnson sau sindrom Lyell = erupţie extinsă, cu vezicule şi descuamarea pielii) şi
modificări în tabloul sanguin (trombocitopenie sau leucopenie, modificări ale hematiilor,
agranulocitoză cauzată de alergii, peteşii cutanate). Creşterea exagerată a germenilor
care nu sunt sensibili la produs, în special a moniliazelor poate genera o suprainfecţie.
Interacţiuni: Lidaprim poate interacţiona cu anumite medicamente. Medicamentele pentru
tratamentul hiperacidităţii gastrice (pirozis) pot influenţa absorbţia de Lidaprim din tractul
digestiv. Anestezicele locale (benzocaina, procaina, tetracaina) scad eficacitatea Lidaprim.
Efectul hipoglicemiant al antidiabeticelor orale (sulfoniluree) este crescut de Lidaprim. De
aceea se recomandă verificări ale nivelului glicemiei. Asocierea cu unele medicamente
utilizate pentru tratamentul infecţiilor tractului urinar (metenamina) creşte riscul formării de
cristale în urină (cristaluriei). Lidaprim amplifică efectele adverse ale anumitor
medicamente (metotrexat) care inhibă creşterea tumorilor maligne. Efectul anumitor
medicamente anticoagulante (anticoagulante de tip dicumarol) este crescut de Lidaprim.
Sunt necesare verificări periodice ale timpilor de coagulare sanguină. Diferiţi agenţi
antireumatici şi analgezicele (derivaţi de pirazolonă) pot determina, în rare cazuri, apariţia
unor modificări hematologice. Lidaprim poate mări eficacitatea anumitor medicamente
folosite în tratamentul epilepsiei (fenitoina). Combinaţiile dintre Lidaprim şi antibiotice din
grupul penicilinei nu sunt recomandate deoarece aceste medicamente îşi anulează
reciproc eficacitatea. Rifampicina poate scădea eficienţa Lidaprim. Anumite medicamente
care stimulează excreţia acidului uric pot creşte eficienţa Lidaprim. La pacienţii care iau o
doză mai mare de 25 mg pirimetamină timp de o săptămână pentru profilaxia malariei, se
poate observa un tip de anemie (anemie megaloblastică). Efecte de dependenţă: Nu se
cunosc efecte de dependenţă.
Precauţii: Se va consulta imediat doctorul în cazul în care apar: urticarie, astenie intensă,
gât inflamat, sau unul dintre efectele adverse menţionate mai sus. Terapia de lungă durată
necesită teste regulate ale funcţiilor hepatice şi renale, precum şi hemograme repetate. În
timpul tratamentului cu Lidaprim trebuie asigurat aportul suficient de lichide şi excreţia de
urină (cel puţin 1 l). Sunt necesare precauţii în caz de disfuncţii renale sau hepatice. A se
verifica disfuncţiile tiroidei. Informaţi doctorul dvs. în cazul apariţiei sarcinii. Verificaţi data
expirării produsului! A se păstra departe de accesul copiilor!
Formă de prezentare: Cutii cu 20, 10 X 20 comprimate (multi-pachete)
Condiţii de păstrare: A se proteja de lumină, a se păstra medicamentul în ambalajul
original! Pentru orice întrebări, se va consulta personalul de specialitate!

Producător: Nycomed Amersham

LIDAPRIM, comprimate forte filmate
combinaţii (sulfametrolum + trimethoprimum)
Compoziţie: Fiecare comprimat filmat conţine: 800 mg sulfametrol, 160 mg trimetoprim.
Acţiune terapeutică: Lidaprim este folosit în tratamentul bolilor infecţioase bacteriene.
Indicaţii: Infecţii ORL şi infecţii ale tractului respirator: amigdalită acută, faringită, otită,
sinuzită, laringită, bronşită acută şi cronică, bronşiectazie (dilatare anormală a bronhiilor),
pneumonie. Infecţii renale şi ale tractului urinar: nefrite acute şi cronice (ale rinichilor),
pielită, cistită, uretrită. Infecţii ale tractului genital feminin şi masculin, inclusiv gonoree.
Infecţii ale tractului gastrointestinal: angiocolite şi colecistite, enterocolite, febră tifoidă,
paratifoidă, sterilizarea purtătorilor cronici de Salmonella. Infecţii ale pielii: piodermite,
furuncule, abcese, plăgi suprainfectate.
Dozare şi mod de administrare: În absenţa unei prescrieri speciale de către medic, se
vor urma cu stricteţe recomandările din prospect. Adulţi şi tineri peste 12 ani: Comprimate
filmate pe zi: Doza standard 2 X 1. Tratament de lungă durată pentru cazuri cronice: Doza
iniţială 2 X 1; doza de întreţinere 2 X 1/2. Numai pentru cazuri de pielită acută şi purtători
cronici de Salmonella (pentru o perioadă medie de 3 luni) 2 X 1. Tratament intensiv
(infecţii severe) 2 X 2. Tratamentul gonoreei cu doză masivă (dacă este necesar se va
administra din nou aceeaşi doză a doua zi) 1 X 4. În cazurile în care funcţia renală este
alterată, dozele trebuie să fie diminuate în concordanţă cu prescrierile medicului.
Comprimatele trebuie luate cu suficient lichid după mese dimineaţa şi seara la intervale de
aproximativ 12 ore. Durata tratamentului: Lidaprim se va folosi cel puţin 5 zile. Tratamentul
se va continua încă două zile după ce pacientul nu mai prezintă simptomele bolii.
Contraindicaţii: Comprimatele nu trebuie administrate în caz de: intoleranţă faţă de
sulfonamide sau trimetoprim, afecţiuni renale şi hepatice severe, icter, modificări severe în
tabloul sanguin. Anumite boli de piele existente anterior tratamentului (sindromul Stevens-
Johnson = eritem). În cazul în care aportul de lichide este insuficient poate apărea
deshidratare cutanată şi a mucoaselor. Lidaprim nu trebuie administrat nou-născuţilor în
primele şase săptămâni de viaţă şi la copii prematuri. De asemenea Lidaprim nu trebuie
folosit în intervalele de timp în care se face tratament cu anumite medicamente care inhibă
creşterea tumorilor maligne. Sunt necesare precauţii în caz de disfuncţii hepatice şi
insuficienţă renală.
Sarcină şi alăptare: Lidaprim nu trebuie folosit în timpul sarcinii sau perioadei de
alăptare.
Efecte secundare: Ocazional pot apărea: greaţă, vărsături, perturbări ale fluxului biliar,
modificări ale senzaţiei gustului, modificări în testele de laborator ale sângelui (creşterea
transaminazelor serice, a bilirubinei, creatininei serice, a azotului seric). În cazuri izolate se
pot observa: diaree, inapetenţă, uscăciunea gurii, durere şi colici abdominale, cefalee,
artralgii şi alergii (de exemplu erupţii cu prurit, febră, iar în cazuri rare sindrom Stevens-
Johnson sau sindrom Lyell = erupţie extinsă, cu vezicule şi descuamarea pielii) şi
modificări în tabloul sanguin (trombocitopenie sau leucopenie, modificări ale hematiilor,
agranulocitoză cauzată de alergii, peteşii cutanate). Creşterea exagerată a germenilor
care nu sunt sensibili la produs, în special a moniliazelor, poate genera o suprainfecţie.
Interacţiuni: Lidaprim poate interacţiona cu anumite medicamente. Medicamentele pentru
tratamentul hiperacidităţii gastrice (pirozis) pot influenţa absorbţia de Lidaprim din tractul
digestiv. Anestezicele locale (benzocaina, procaina, tetracaina) scad eficacitatea Lidaprim.
Efectul hipoglicemiant al antidiabeticelor orale (sulfoniluree) este crescut de Lidaprim. De
aceea se recomandă verificări ale nivelului glicemiei. Asocierea cu unele medicamente
utilizate pentru tratamentul infecţiilor tractului urinar (metenamina) creşte riscul formării de
cristale în urină (cristaluriei). Lidaprim amplifică efectele adverse ale anumitor
medicamente (metotrexat) care inhibă creşterea tumorilor maligne. Efectul anumitor
medicamente anticoagulante (anticoagulante de tip dicumarol) este crescut de Lidaprim.
Sunt necesare verificări periodice ale timpilor de coagulare sanguină. Diferiţi agenţi
antireumatici şi analgezicele (derivaţi de pirazolonă) pot determina, în rare cazuri, apariţia
unor modificări hematologice. Lidaprim poate mări eficacitatea anumitor medicamente
folosite în tratamentul epilepsiei (fenitoina). Combinaţiile dintre Lidaprim şi antibiotice din
grupul penicilinei nu sunt recomandate deoarece aceste medicamente îşi anulează
reciproc eficacitatea. Rifampicina poate scădea eficienţa Lidaprim. Anumite medicamente
care stimulează excreţia acidului uric pot creşte eficienţa Lidaprim. La pacienţii care iau o
doză mai mare de 25 mg pirimetamină timp de o săptămână pentru profilaxia malariei, se
poate observa un tip de anemie (anemie megaloblastică). Efecte de dependenţă: Nu se
cunosc.
Precauţii: Se va consulta imediat doctorul în cazul în care apare urticarie, astenie intensă,
gât inflamat, sau unul dintre efectele adverse menţionate mai sus. Terapia de lungă durată
necesită teste regulate ale funcţiilor hepatice şi renale, precum şi hemograme repetate. În
timpul tratamentului cu Lidaprim trebuie asigurat aportul suficient de lichide şi excreţia de
urină (cel puţin 1 l). Sunt necesare precauţii în caz de disfuncţii renale sau hepatice. A se
verifica disfuncţiile tiroidei. Informaţi doctorul dvs. în cazul apariţiei sarcinii. Verificaţi data
expirării produsului!
Formă de prezentare: Cutii cu 10, 25, 50 comprimate filmate.
Condiţii de păstrare: A se proteja de lumină, a se păstra medicamentul în ambalajul
original! Pentru orice întrebări, se va consulta personalul de specialitate!

Producător: Nycomed Amersham

LIDAPRIM, comprimate pentru copii
sulfametrolum + trimethoprimum
Compoziţie: Fiecare comprimat conţine: 100 mg sulfametrol; 20 mg trimetoprim.
Acţiune terapeutică: Lidaprim este folosit în tratamentul bolilor infecţioase bacteriene.
Indicaţii: Infecţii ORL şi infecţii ale tractului respirator: amigdalită, faringită, otită, sinuzită,
laringită, bronşită acută şi cronică, bronşiectazie (dilatare anormală a bronhiilor),
pneumonie. Infecţii renale şi ale tractului urinar: nefrite acute şi cronice (ale rinichilor),
pielită, cistită, uretrită. Infecţii ale tractului gastro-intestinal: angiocolite şi colecistite,
enterocolite, febră tifoidă, paratifoidă, sterilizarea purtătorilor cronici de Salmonella. Infecţii
ale pielii: piodermite, furuncule, abcese, plăgi suprainfectate.
Dozare şi mod de administrare: În absenţa unei prescrieri speciale de către medic, se
vor urma cu stricteţe recomandările din prospect.
Vârsta Comprimate pe zi
2 - 6 ani 2x2
6 - 12 ani 2x4

În cazurile în care funcţia renală este alterată, dozele trebuie să fie diminuate în
concordanţă cu prescrierile medicului. Comprimatele trebuie luate cu suficient lichid după
mese dimineaţa şi seara la intervale de aproximativ 12 ore. Durata tratamentului: Lidaprim
se va folosi cel puţin 5 zile. Tratamentul se va continua încă două zile după ce pacientul
nu mai prezintă simptomele bolii.
Contraindicaţii: Comprimatele nu trebuie administrate în caz de: intoleranţă faţă de
sulfonamide sau trimetoprim, afecţiuni renale şi hepatice severe, icter, modificări severe în
tabloul sanguin. Anumite boli de piele existente anterior tratamentului (sindromul Stevens-
Johnson = eritem). În cazul în care aportul de lichide este insuficient, poate apărea
deshidratare cutanată şi a mucoaselor. Lidaprim nu trebuie folosit la nou-născuţi în primele
şase săptămâni de viaţă şi la copii prematuri. De asemenea Lidaprim nu trebuie folosit în
intervalele de timp în care se face tratament cu anumite medicamente care inhibă
creşterea tumorilor maligne. Sunt necesare precauţii în caz de disfuncţii hepatice şi
insuficienţă renală.
Sarcină şi alăptare: În cazul în care acest medicament este administrat la adulţi se va
reţine faptul că Lidaprim nu trebuie folosit în timpul sarcinii sau perioadei de alăptare.
Efecte secundare: Ocazional pot apărea: greaţă, vărsături, perturbări ale fluxului biliar,
modificări ale senzaţiei gustului, modificări în testele de laborator ale sângelui (creşterea
transaminazelor serice, a bilirubinei, creatininei serice, a azotului seric). În cazuri izolate se
pot observa diaree, inapetenţă, uscăciunea gurii, dureri şi colici abdominale, cefalee,
artralgii şi alergii (de exemplu erupţii cu prurit, febră, iar în cazuri rare sindrom Stevens-
Johnson sau sindrom Lyell = erupţie extinsă, cu vezicule şi descuamarea pielii) şi
modificări în tabloul sanguin (trombocitopenie sau leucopenie, modificări ale hematiilor,
agranulocitoză cauzată de alergii, peteşii cutanate). Creşterea exagerată a germenilor
care nu sunt sensibili la produs, în special a moniliazelor poate genera o suprainfecţie.
Interacţiuni: Lidaprim poate interacţiona cu anumite medicamente. Medicamentele pentru
tratamentul hiperacidităţii gastrice (pirozis) pot influenţa absorbţia de Lidaprim din tractul
digestiv. Anestezicele locale (benzocaina, procaina, tetracaina) scad eficacitatea Lidaprim.
Efectul hipoglicemiant al antidiabeticelor orale (sulfoniluree) este crescut de Lidaprim. De
aceea se recomandă verificări ale nivelului glicemiei. Asocierea cu unele medicamente
utilizate pentru tratamentul infecţiilor tractului urinar (metenamina) creşte riscul formării de
cristale în urină (cristaluriei). Lidaprim amplifică efectele adverse ale anumitor
medicamente (metotrexat) care inhibă creşterea tumorilor maligne. Efectul anumitor
medicamente anticoagulante (anticoagulante de tip dicumarol) este crescut de Lidaprim.
Sunt necesare verificări periodice ale timpilor de coagulare sanguină. Diferiţi agenţi
antireumatici şi analgezicele (derivaţi de pirazolonă) pot determina, în rare cazuri, apariţia
unor modificări hematologice. Lidaprim poate mări eficacitatea anumitor medicamente
folosite în tratamentul epilepsiei (fenitoina). Combinaţiile dintre Lidaprim şi antibiotice din
grupul penicilinei nu sunt recomandate deoarece aceste medicamente îşi anulează
reciproc eficacitatea. Rifampicina poate scădea eficienţa Lidaprim. Anumite medicamente
care stimulează excreţia acidului uric pot creşte eficienţa Lidaprim. La pacienţii care iau o
doză mai mare de 25 mg pirimetamină timp de o săptămână pentru profilaxia malariei, se
poate observa un tip de anemie (anemie megaloblastică). Efecte de dependenţă: Nu se
cunosc efecte de dependenţă.
Precauţii: Se va consulta imediat doctorul în cazul în care apar: urticarie, astenie intensă,
gât inflamat, sau unul dintre efectele adverse menţionate mai sus. Terapia de lungă durată
necesită teste regulate ale funcţiilor hepatice şi renale, precum şi hemograme repetate. În
timpul tratamentului cu Lidaprim trebuie asigurat aportul suficient de lichide şi excreţia de
urină (cel puţin 1 l). Sunt necesare precauţii în caz de disfuncţii renale sau hepatice. A se
verifica disfuncţiile tiroidei. Verificaţi data expirării produsului! A se păstra departe de
accesul copiilor!
Formă de prezentare: Cutii cu 20 comprimate.
Condiţii de păstrare: A se proteja de lumină, a se păstra medicamentul în ambalajul
original!

Producător: Nycomed Amersham

LIDAPRIM, soluţie perfuzabilă
sulfametrolum + trimethoprimum
Forma farmaceutică: Soluţie.
Compoziţie: 250 ml conţin:
sulfametrol 0,8 g
trimetoprim 0,16 g
hidroxid de sodiu 5,51 g
acid L- malic 2,35 g
glicerină anhidră 1,25 g
apă pentru injecţii

Osmolalitate mod.: 294 mosmol/kg H2O.

Acţiune terapeutică: Lidaprim conţine doi agenţi chimioterapici ce se potenţează reciproc
rezultând proprietăţi bactericide pentru concentraţia în care fiecare component separat are
doar acţiune bacteriostatică (de inhibare a creşterii). Acţiunea bactericidă rezultă din
blocarea a două sisteme enzimatice de la nivelul bacteriilor: sulfametrolul inhibă formarea
de acid folic, prin substituirea competitivă a acidului para-aminobenzolic. Trimetoprimul
împiedică formarea acidului tetrahidrofolic prin inhibarea reductazei acidului dihidrofolic.
Astfel, la rândul său, este întreruptă sinteza de acid ribonucleic în microorganisme.
Lidaprim acţionează atât asupra germenilor grampozitivi cât şi gramnegativi. Acestea
cuprind: E. coli, Proteus mirabilis, Salmonella species, Shigella species, Vibrio cholerae,
Haemophilus influenzae, Streptococcus pneumoniae, Staphylococcus aureus (sensibil la
meticilină), Yersinia pestis, Chlamydia trachomatis, Neisseria gonorrheae. Bacterii a căror
sensibilitate poate varia: Proteus species (indole pozitiv), Serratia marcescens, Klebsiella
enterobacter species, Brucella species, Pseudomonas species (nonaeruginosa), Yersinia
enterocolitica, Bacteroides fragilis, Streptococcus pyogenes, Streptococcus faecalis,
Staphylococcus aureus (rezistent la methicilină), Nocardia species, Toxoplasma gondii,
Plasmodium species, Pneumocystis carinii. Sunt rezistente: Mycobacterium species,
Treponema pallidum, Pseudomonas aeruginosa, Mycoplasma species. Farmacokinetică:
Nivelul sanguin maxim este atins la 30 min de la începutul administrării. Timpul mediu de
înjumătăţire este de 6,4 ore pentru sulfametrol activ şi 7,8 ore pentru trimetoprim
nemetabolizat. Lidaprim este excretat în principal prin rinichi şi în cantitate redusă şi prin
bilă. Excreţia urinară în 48 ore este echivalentul a 17,4% pentru sulfametrol activ şi 59%
pentru trimetoprim nemetabolizat.
Indicaţii: Lidaprim perfuzabil este indicat în cazurile în care administrarea orală este
imposibilă sau nedorită sau atunci când se urmăreşte realizarea unor nivele plasmatice
ridicate în timp scurt. Lidaprim perfuzabil poate fi utilizat profilactic sau curativ: infecţii la
bolnavii din secţia de terapie intensivă; infecţii preoperatorii sau postoperatorii; infecţii
renale şi de căi urinare, prostatite; infecţii ale căilor respiratorii, pneumonii, pleurite; infecţii
ginecologice; infecţii intestinale (enterite, dizenterie, febră tifoidă, febră paratifoidă); infecţii
ale vezicii biliare şi căilor biliare; plăgi infectate.
Mod de administrare: Perfuzie intravenoasă. Este recomandabilă folosirea unui set de
perfuzie cu filtru.
Posologie: Posologie standard: adulţi şi adolescenţi (peste 12 ani) 2 x 250 ml/zi (la 12 ore
interval). Tratament intensiv în infecţii severe 3 x 250 ml/zi (la 8 ore interval). Nu deţinem
date privind posologia la copil. Lidaprim trebuie administrat în perfuzie rapidă cu durata de
30 minute (ritm de 125 picături/minut). În general durata tratamentului trebuie să fie
limitată la 6 zile în cazul în care sunt administrate doze mari şi la 10 zile pentru doze mai
mici. Trecerea la administrarea orală va fi făcută cât mai repede cu putinţă. În cazul
pacienţilor cu funcţie renală modificată dozele trebuie reduse sau intervalul dintre doze
mărit în funcţie de clearance-ul la creatinină şi de nivelul plasmatic al compusului.
Orientativ: în cazul în care clearance-ul la creatinină este sub 30 ml/min, se recomandă
reducerea cu 50% a dozei standard. Nu va fi administrat atunci când valorile clearance-
ului sunt sub 10 ml/min!
Contraindicaţii: Administrare intraarterială! Intoleranţă la sulfamide şi trimetoprim. În
cazuri cu funcţie renală şi hepatică sever alterate (clearance-ul la creatinină <10 ml/min),
icter. Tulburări ale sistemului hematopoietic (agranulocitoză, anemie aplastică, anemie
megaloblastică, leucopenie, methemoglobinemie). Eritem exsudativ multiform (sindromul
Stevens-Johnson), chiar şi numai anamnestic. Nou-născuţi în primele 6 săptămâni sau
prematuri până după termenul probabil de naştere - deoarece sistemul enzimatic este
imatur. Lidaprim nu va fi administrat în timpul curelor de citostatice. Atenţie la bolnavii cu
funcţie renală şi hepatică modificată. Contraindicaţii legate de calea de administrare
(perfuzie): insuficienţă cardiacă decompensată, edem pulmonar toxic, oligurie,
hiperhidratare, tulburări severe în microcirculaţie.
Sarcină şi alăptare: Nu va fi administrat în timpul sarcinii sau alăptării; produsul trece
bariera placentară şi pătrunde în laptele matern şi poate modifica metabolismul acidului
folic.
Efecte secundare: Uneori pot apărea: greţuri, vărsături, colestază, creşterea nivelului
transaminazelor serice, a bilirubinemiei, BUN, a creatininei serice. Izolat pot apărea
inapetenţă, uscăciunea gurii, cefalee, dureri artritice şi reacţii alergice (exemplu: urticarie,
febră medicamentoasă sau rare cazuri de sindrom Stevens-Johnson). Datorită
administrării de scurtă durată, rareori s-a semnalat modificarea sistemului hemato-
formator (trombocitopenie, leucopenie, anemie aplastică sau megaloblastică,
agranulocitoză, hemoragii cutanate, tulburări ale metabolismului acidului folic). Extrem de
rar, în cazurile cu predispoziţie datorată unui deficit de glucoză-6-fosfat dehidrogenază,
poate apărea anemie hemolitică (cu hemoglobinurie, leucocitoză, pirexie, icter). Se pot
dezvolta suprainfecţii prin proliferarea germenilor rezistenţi. Foarte puţin probabil să apară
iritaţii ale peretelui vascular după administrarea de Lidaprim (aceasta se datorează pH-ului
fiziologic şi caracterului uşor hiperton).
Interacţiuni: În cazul utilizării de Lidaprim concomitent cu alte preparate se pot semnala
următoarele interacţiuni: Benzocaina - procaina - tetracaina: scăderea efectului sulfamidei.
Sulfonyluree: creşte glicemia: se va monitoriza glicemia! Methenamid: risc de cristalurie.
Methotrexat: creşte riscul de toxicitate a methotrexatului prin scăderea excreţiei.
Anticoagulante dicumarinice: este posibilă creşterea activităţii anticoagulante. Este
necesară controlarea coagulării! Derivaţi de pirazolon: efect sinergic asupra hemogramei.
Fenitoina: creşte activitatea fenitoinei. Combinaţia cu antibiotice din grupul beta-lactami
este antagonistă, prin urmare nu este recomandată. Rifampicina: scade timpul de
înjumătăţire a trimetoprimului. Allopurinol: creşte activitatea Lidaprim-ului. Administrarea
concomitentă de Lidaprim la pacienţi ce iau preventiv mai mult de 25 mg/săptămână de
pyrimethamină (protecţie împotriva malariei) poate determina anemie megaloblastică.
Menţiuni speciale: Se întrerupe imediat administrarea în cazul apariţiei de reacţii alergice.
În cazul în care tratamentul durează mai multe zile şi va fi urmat de terapie per os se vor
monitoriza funcţiile sanguine. În cazul pacienţilor cu nutriţie parenterală volumul perfuzat
va fi luat în calcul în urmărirea balanţei de fluid şi electrolite. Funcţia glandei tiroide va fi
monitorizată în cazul în care există disfuncţii. Administrarea intraarterială poate determina
necroze tisulare severe. Pentru unică folosinţă! Transportul şi depozitarea
necorespunzătoare pot determina sedimentare. În acest caz soluţia nu va fi folosită.
Utilizaţi numai soluţiile clare şi incolore!
Formă de prezentare: 250 ml, 10 x 250 ml.
Condiţii de păstrare: Ferit de lumină! Pentru a preveni sedimentarea nu depozitaţi la
temperaturi mai mici decât temperatura camerei. Valabilitate: 36 luni.
Eliberare: Cu prescripţia medicului.

Producător: Nycomed Amersham

LIDAPRIM, suspensie orală pentru copii
sulfametrolum + trimethoprimum
Compoziţie: 5 ml (o lingură) conţin: 200 mg sulfametrol; 40 mg trimetoprim; 10 mg
zaharină sodică.
Acţiune terapeutică: Lidaprim este folosit în tratamentul bolilor infecţioase bacteriene.
Indicaţii: Infecţii ORL şi infecţii ale tractului respirator: amigdalită, faringită, otită, sinuzită,
laringită, bronşită acută şi cronică, bronşiectazie (dilatare anormală a bronhiilor),
pneumonie. Infecţii renale şi ale tractului urinar: nefrite acute şi cronice (ale rinichilor),
pielită, cistită, uretrită. Infecţii ale tractului gastro-intestinal: angiocolite şi colecistite,
enterocolite, febră tifoidă, paratifoidă, sterilizarea purtătorilor cronici de Salmonella. Infecţii
ale pielii: piodermite, furuncule, abcese, plăgi suprainfectate.
Dozare şi mod de administrare: În absenţa unei prescrieri speciale de către medic, se
vor urma cu stricteţe recomandările următoare:
Vârsta Linguri pe zi
6 săptămâni - 2 ani 2 x 1/2
2 - 3 ani 2x1
3 - 6 ani 2 x 1 1/2
6 - 12 ani 2x2

În cazurile în care funcţia renală este alterată, dozele trebuie să fie diminuate în
concordanţă cu prescrierile medicului. Suspensia orală trebuie administrată după mese,
dimineaţa şi seara, la intervale de aproximativ 12 ore. Durata tratamentului: Lidaprim se va
folosi cel puţin 5 zile. Tratamentul se va continua încă două zile după ce pacientul nu mai
prezintă simptomele bolii.
Contraindicaţii: Suspensia orală nu trebuie administrată în caz de: intoleranţă faţă de
sulfonamide sau trimetoprim, afecţiuni renale şi hepatice severe, icter, modificări severe în
tabloul sanguin; anumite boli de piele existente anterior tratamentului (sindromul Stevens-
Johnson = eritem). În cazul în care aportul de lichide este insuficient, poate apărea
deshidratare cutanată şi a mucoaselor. Lidaprim nu trebuie folosit la nou-născuţi în primele
şase săptămâni de viaţă şi la copiii prematuri. De asemenea, Lidaprim nu trebuie folosit în
intervalele de timp în care se face tratament cu anumite medicamente care inhibă
creşterea tumorilor maligne. Sunt necesare precauţii în caz de disfuncţii hepatice şi
insuficienţă renală.
Sarcină şi alăptare: În cazul în care acest medicament este administrat la adulţi se va
reţine faptul că Lidaprim nu trebuie folosit în timpul sarcinii sau perioadei de alăptare.
Efecte secundare: Ocazional pot apărea greaţă, vărsături, perturbări ale fluxului biliar,
modificări ale senzaţiei gustului, modificări în testele de laborator ale sângelui (creşterea
transaminazelor serice, a bilirubinei, creatininei serice, a azotului seric). În cazuri izolate,
se pot observa diaree, inapetenţă, uscăciunea gurii, dureri şi colici abdominale, cefalee,
artralgii şi alergii (ex.: erupţii cu prurit, febră, iar în cazuri rare sindrom Stevens-Johnson
sau sindrom Lyell = erupţie extinsă, cu vezicule şi descuamarea pielii) şi modificări în
tabloul sanguin (trombocitopenie sau leucopenie, modificări ale hematiilor, agranulocitoză
cauzată de alergii, peteşii cutanate). Creşterea exagerată a germenilor care nu sunt
sensibili la produs, în special a moniliazelor, poate genera o suprainfecţie.
Interacţiuni: Lidaprim poate interacţiona cu anumite medicamente. Medicamentele pentru
tratamentul hiperacidităţii gastrice (pirozis) pot influenţa absorbţia de Lidaprim din tractul
digestiv. Anestezicele locale (benzocaina, procaina, tetracaina) scad eficacitatea Lidaprim.
Efectul hipoglicemiant al antidiabeticelor orale (sulfoniluree) este crescut de Lidaprim. De
aceea se recomandă verificări ale nivelului glicemiei. Asocierea cu unele medicamente
utilizate pentru tratamentul infecţiilor tractului urinar (metenamina) creşte riscul formării de
cristale în urină (cristaluriei). Lidaprim amplifică efectele adverse ale anumitor
medicamente (metotrexat), care inhibă creşterea tumorilor maligne. Efectul anumitor
medicamente anticoagulante (anticoagulante de tip dicumarol) este crescut de Lidaprim.
Sunt necesare verificări periodice ale timpilor de coagulare sanguină. Diferiţi agenţi
antireumatici şi analgezicele (derivaţi de pirazolonă) pot determina, în rare cazuri, apariţia
unor modificări hematologice. Lidaprim poate mări eficacitatea anumitor medicamente
folosite în tratamentul epilepsiei (fenitoina). Combinaţiile dintre Lidaprim şi antibioticele din
grupul penicilinei nu sunt recomandate, deoarece aceste medicamente îşi anulează
reciproc eficacitatea. Rifampicina poate scădea eficienţa Lidaprim. Anumite medicamente
care stimulează excreţia acidului uric pot creşte eficienţa Lidaprim. La pacienţii care iau o
doză mai mare de 25 mg pirimetamină timp de o săptămână pentru profilaxia malariei, se
poate observa un tip de anemie (anemie megaloblastică). Efecte de dependenţă: Nu se
cunosc efecte de dependenţă.
Precauţii: Se va consulta imediat doctorul în cazul în care apar: urticarie, astenie intensă,
gât inflamat sau unul dintre efectele adverse menţionate mai sus. Terapia de lungă durată
necesită teste regulate ale funcţiilor hepatice şi renale, precum şi hemograme repetate. În
timpul tratamentului cu Lidaprim trebuie asigurate aportul suficient de lichide şi excreţia de
urină (cel puţin 1 l). Sunt necesare precauţii în caz de disfuncţii renale sau hepatice. A se
verifica disfuncţiile tiroidei. A se agita flaconul înainte de folosire! Verificaţi data expirării
produsului! A se păstra departe de accesul copiilor!
Formă de prezentare: Flacoane de 50,100 ml (cu lingura menzură).

Producător: Nycomed Amersham

LIDOCAIN SPRAY 10%
lidocainum
Prezentare farmaceutică: Flacon de 38 g prevăzut cu valvă dozatoare ce conţine 3,8 g
lidocaină. Excipienţi: propylenglicolum, aetheroleum menthae piperitae, alcoholum 96%.
Cantitatea de lidocaină eliberată la fiecare puff = 4,8 mg.
Acţiune terapeutică: Lidocaina spray este un anestezic local cu efect stabilizator de
membrană. Scăzând permeabilitatea membranei celulare la sodiu, lidocaina scade rata
depolarizării ca şi amplitudinea potenţialului de acţiune şi inhibă conducerea nervoasă.
Prin aplicare locală la nivelul mucoaselor, lidocaina este absorbită în proporţii diferite în
raport cu doza şi locul de aplicare. Efectul Lidocainei spray apare la 1 min după aplicare şi
durează 5-6 minute iar subiectiv, anestezia dispare incet, in aproximativ 15 minute.
Indicaţii: Anestezie locală prin pulverizare la nivelul mucoaselor: înainte de intervenţii
minore, superficiale în stomatologie, chirurgia buco-maxilo-facială, oto-rino-laringologie,
ginecologie şi dermatologie. înainte de inserarea cateterelor şi tuburilor endotraheale
(înainte de intubare şi de examinările endoscopice). Pentru completarea tratamentului
proceselor patologice superficiale de la nivelul mucoaselor.
Mod de administrare: Dozarea poate varia în limite largi în legătură cu indicaţia şi
dimensiunea zonei care trebuie anesteziată. Pentru a evita niveluri plasmatice ridicate,
este important să se utilizeze cele mai mici doze care produc un efect satisfăcător. În mod
obişnuit 1-3 pufuri sunt suficiente, în timp ce în obstetrică pot fi aplicate 15-20 pufuri sau
chiar mai mult. Copii: în baza datelor raportate, în stomatologie şi chirurgie BMF, Lidocain
spray poate fi folosit şi la copii, preferabil sub formă de badijonaj eliminând astfel atât
teama provocată de pulverizare cît şi senzaţia obişnuită de înţepătură menţionată ca efect
secundar. Chiar copiii sub vârsta de 2 ani pot fi trataţi în acest fel.
Efecte secundare: Senzaţie de înţepătură moderată în momentul pulverizării. Aceasta va
dispare odată cu instalarea efectului (în decurs de 1 min). Foarte rar s-a citat apariţia
reacţiilor alergice. Efecte la nivelul sistemului nervos central şi cardiovascular: nervozitate
şi/sau depresie, hipotensiunea şi bradicardia au fost citate foarte rar.
Interacţiuni: Administrarea lidocainei necesită precauţii speciale în cazul pacienţilor care
folosesc preparate antiaritmice de tipul tocainidinei, datorită posibilităţii de potenţare a
efectelor toxice.
Supradozare: Pot apare simptome nervoase centrale şi cardiovasculare pentru
amendarea cărora este necesară menţinerea permeabilităţii căilor aeriene, oxigenoterapie
şi la nevoie respiraţie asistată. Spasmele ocazionale trebuie tratate cât mai rapid posibil cu
succinilcolină 50-100 mg şi/sau 5-15 mg diazepam. Pentru tratarea simptomelor
cardiovasculare (bradicardie, tulburări de conducere) sunt indicate atropină (iv. 0,5-1 mg)
şi simpatomimetice.
Contraindicaţii: Sensibilitate cunoscută la lidocaină sau la oricare dintre excipienţi.
Precauţii: Atenţie la posibilitatea pătrunderii în căile aeriene (risc de aspiraţie). Pentru
tratarea pacienţilor debilitaţi, vîrstnici, cu boli acute şi a copiilor trebuie utilizate doze
reduse, în concordanţă cu vîrsta şi starea generală.

Producător: EGIS
LIGNOCAINUM HYDROCHLORICUM
lidocainum hydrochloricum
Soluţie injectabilă 1 % şi 2 %.
Compoziţie:
Fiole 10 ml 20 ml
1% 2% 1% 2%
Lidocaină clorhidrat 100 mg 200 mg 200 mg 400 mg
Clorură de sodiu 70 mg 60 mg 140 mg 120 mg
Apă pentru injecţii până la 10 ml 10 ml 20 ml 20 ml

Acţiune terapeutică: Lidocaina este un anestezic local din grupa amidelor. Ea

stabilizează membrana neuronală şi inhibă reversibil generarea şi conducerea impulsurilor
nervoase. Aceste proprietăţi constituie baza mecanismului de acţiune ca anestezic local
de conducere. Acelaşi mecanism de acţiune justifică întrebuinţarea medicamentului în
aritmiile cardiace (prin creşterea pragului de excitaţie al sistemului excitoconducător
cardiac şi încetinirea transmiterii impulsului). Efectul medicamentului apărea la 1-5 minute,
după injectare, sub un minut după injectarea intravenoasă, peste 15 minute după
injectarea extradurală. Durata anesteziei este de 1 -2 ore, depinzând de tipul anesteziei şi
concentraţia medicamentului. Durata anesteziei poate fi prelungită prin adaos de 50%
epinefrină, 5/2 g/ml soluţie. Lidocaina se metabolizează în special în ficat şi se elimină prin
rinichi, 10% din doza administrată fiind eliminată sub formă nemodificată. Timpul de
înjumătăţire la adulţi este de 1,5 -2 ore după injectarea intravenoasă.
Indicaţii: Anestezia locală a nervilor periferici. Anestezie regională. Anestezie epidurală şi
intratecală. Aritmie ventriculară, tahicardie supraventriculară.
Contraindicaţii: Alergie la lidocaină şi alte anestezice locale amidice, contraindicaţii
acceptate la anestezice locale sau de conducere, tulburări de conducere la nivelul
cordului/bloc. În general, în timpul inducerii oricărui tip de anestezie, trebuie asigurat
accesul la aparatura şi medicaţia necesară în caz de reanimare. Trebuie avută în vedere
posibilitatea scăderii presiunii sanguine şi a bradicardiei în cazul anesteziei intratecale şi
extradurale. În cazul afecţiunilor hepatice, se vor administra doze scăzute. Atenţie
deosebită este necesară în cazul pacienţilor cu tulburări de transmitere intracardiacă
cunoscute. În cazul injectării produsului în zone ale corpului cu vascularizaţie abundentă
sau lângă vase mari (ex. gât, injecţii retrobulbare în capsula articulară) pot apărea efecte
sistemice toxice cauzate de trecerea rapidă a medicamentului în fluxul sanguin. Blocada
pericervicală poate crea posibilitatea penetrării medicamentului în circulaţia fetală.
Monitorizarea cu atenţie a frecvenţei cardiace a fătului este indispensabilă, în special în
cazuri cu risc crescut (diabet, toxemie, prematuritate). Lidocaina traversează bariera
placentară şi poate afecta cordul fătului. Efectele teratogene şi alte efecte adverse fetale
nu se cunosc.
Efecte adverse: Efectele adverse sunt o consecinţă a supradozării relative sau absolute
(absorbţie accelerată sau injectare intravasculară necorespunzătoare). Simptomele la
nivelul sistemului nervos central includ: parestezia limbii, ameţeli, vedere voalată urmată
de somnolenţă, convulsii, pierderea cunoştinţei, uneori stop respirator. Simptomele
neurologice sunt rare.
Interacţiuni cu alte medicamente: Efectele toxice se potenţează când medicamentul se
administrează cu preparate antiaritmice. Produsul potenţează acţiunea relaxantelor
musculare. Reduce acţiunea sulfamidelor.
Mod de administrare:
Calea de administrare Concentraţie % Volum ml Doză totală mg
Anestezia nervilor periferici 0,1-1,0 1-60 5-300
Anestezia regională (ex. plex brahial) 1,0 20-40 200-400
 intercostal (pe segment) 1,0 3 30
paravertebral 1,0 3-5 30-50
nervi dureroşi (unilateral) 1,0 10 100
Anestezia sistemului nervos simpatic, ex.
ganglionul stelat 1,0 5 50
lombar 1,0 5-10 50-100
Anestezia SNC: extradural (parte toracică) 1,0 20-30 200-300
analgezie lombară 1,0 25-30 250-300
anestezie lombară 2,0 10-20 200-400
În obstetrică pentru naşteri pe cale naturală 1,0 20-30 200-300
cale chirurgicală (cezariană) 2,0 - 20 - 400
Anestezia plexului sacral pentru naşteri 1,0 20-30 200-300
pentru alte indicaţii 1,0 20-30 200-300
sau 2,0 10-20 200-400

Atenţie! Preparatul din fiole nu conţine conservanţi. Conţinutul fiolei nu se mai utilizează
după trecerea a 24 ore de la deschiderea acesteia, fiind necesară distrugerea lui.
Atenţie! Nu se va utiliza medicamentul după expirarea perioadei de valabilitate
inscripţionată pe ambalaj.
Formă de prezentare: Cutii cu 5 fiole a 10 ml. Cutii cu 5 fiole a 20 ml.

Producător: Polfa - Varşovia

LINCOCIN
lincomycinum
Compoziţie: Lincocin capsule 500 mg. Fiecare capsulă conţine: Lincomicină (lincomicină
clorhidrică monohidrat) 500 mg + lactoza + talc + stearat de magneziu + indigotinsulfonat
de sodiu + bioxid de titan + gelatină. Lincocin sirop 250 mg/5 ml. Fiecare mililitru conţine:
Lincomicină (lincomicină clorhidrică monohidrat) 500 mg + propilparaben + metilparaben +
acid sorbic + zaharină sodică + sucroză + aromă artificială de zmeură + aromă artificială
de guarana + apă purificată. Lincocin soluţie sterilă 300 mg/ml. Fiecare mililitru conţine:
Lincomicină (lincomicină clorhidrică monohidrat) 300 mg + alcool benzilic + apă sterilă
pentru injecţie.
Forme, moduri de prezentare şi ambalaje: Administrare orală: Capsule: cutii de 12, 20
şi 100 capsule la doze de 500 mg. Sirop: flacon de 60 ml, la doza de 250 mg/5 ml.
Administrare intramusculară sau intravenoasă după dizolvare: Soluţie sterilă: seringă cu
doză unică de 2 ml, fiolă de 2 ml şi 10 ml cu doză de 300 mg/ml.
Proprietăţi: Microbiologie: În funcţie de sensibilitatea microorganismului şi de concentraţia
antibioticului, lincomicina poate fi bactericidă sau bacteriostatică. Spectrul "in vitro" include
următoarele microorganisme: Microorganisme sensibile (CMI < 2 mcg/ml): bacterii
anaerobe nesporulate grampozitive. Exemple: Actinomyces spp, Propionibacterium spp şi
Eubacterium spp; coci anaerobi şi microaerofili grampozitivi. Exemple: Peptococcus spp,
Peptostreptococcus spp şi streptococi microaerofili; microorganisme aerobe grampozitive.
Exemple: stafilococi, streptococi (excepţie S. faecalis) şi pneumococi. Microorganisme
moderat sensibile (CMI între 2 şi 4 mcg/ml), care răspund probabil la doze mai mari:
bacterii anaerobe nesporulate gramnegative. Exemple: Bacteroides spp şi Fusobacterium
spp; bacterii anaerobe sporulate grampozitive. Exemple: Clostridium spp. Microorganisme
rezistente sau care prezintă o sensibilitate scăzută (CMI > 8 mcg/ml). Exemple:
Streptococcus faecalis, Neisseria, majoritatea tulpinilor de Haemophilus influenzae,
Pseudomonas şi alte microorganisme gramnegative. "In vitro" a fost observată rezistenţa
încrucişată de tip disociat între clindamicină şi lincomicină, pe de o parte, şi macrolide
(eritromicina, oleandomicina şi spiramicina) pe de altă parte. Între lincomicină şi
clindamicină există o rezistenţă încrucişată absolută. Microorganismele nu au dezvoltat
rapid rezistenţa la Lincocin când au fost testate prin metode "in vitro" sau "in vivo".
Stafilococii dezvoltă "in vitro" rezistenţa la lincomicină sau clindamicină într-o manieră
lentă, în trepte.
Farmacocinetică: Absorbţie: Reabsorbţia lincomicinei administrată oral, pe stomacul gol,
este de 20-35%. După o doză orală de 500 mg nivelele maxime (de cca 3 mcg/ml) sunt
atinse în 2 până la 4 ore. Această valoare este diminuată cu aproximativ 50% în cazul în
care medicamentul este administrat în timpul meselor. Pentru majoritatea
microorganismelor grampozitive concentraţiile serice sunt menţinute peste CMI (între 1 şi
2 mcg/ml) timp de 6 până la 8 ore. Administrarea intramusculară a unei doze de 600 mg
produce un nivel maxim seric de 12 - 20 mcg/ml la 1/2 până la o oră, cu concentraţii
detectabile timp de 24 ore. Perfuzia intravenoasă timp de 2 ore a 600 mg de Lincocin
determină o concentraţie serică maximă de 20 mcg/ml la 30 minute, ajungând la
concentraţia de 1 până la 2 mcg/ml la 14 ore. Distribuţie: Dovezi directe şi indirecte au
arătat că legarea de proteine scade la concentraţii serice mai mari (legarea de proteine
plasmatice este saturată). În sângele fetal, lichidul peritoneal şi pleural pot fi atinse
concentraţii de 20-50% din cele sanguine, în laptele matern de 50-100%, în ţesutul osos
de aproximativ 40% şi în ţesuturile moi de 75%. Cu toate acestea, lincomicina pătrunde
lent în lichidul cefalorahidian (1-18% din nivelul seric); în cazul meningitelor au fost
observate concentraţii de până la 40% din cele serice. Excreţie: Metabolismul său relativ
crescut are loc în principal la nivelul ficatului. Timpul de înjumătăţire normal este de 5,4 ± 1
oră. Acest timp poate fi prelungit în cazul afectării ficatului şi/sau a funcţiei renale. De
aceea, trebuie acordată atenţie la scăderea frecvenţei de administrare a lincomicinei la
pacienţii cu afectare renală sau hepatică. După o doză orală unică de 500 mg, excreţia
sub forma microbiologică activă variază de la 1-31% (media de 4%), iar prin fecale în
cantităţi de aproximativ 33%. Aparent, bila este o cale importantă de eliminare după
administrare orală, rezultând concentraţii biliare care sunt de 10 ori mai mari decât cele din
ser. După administrarea intramusculară a unei doze de 600 mg excreţia produsului
microbiologic activ prin urină este de 1,8 până la 24,8% (media este 17,3%), iar prin fecale
4 până la 14%. După administrarea intravenoasă a 600 mg timp de 2 ore, excreţia prin
urină sub forma unui produs activ din punct de vedere microbiologic este de 4,9 până la
30,3% (media este de 13,8%). Ceea ce rămâne se elimină sub formă de metaboliţi
inactivi. Nu există nici o influenţă a hemodializei sau a dializei peritoneale asupra excreţiei
lincomicinei din sânge.
Indicaţii: S-a arătat că lincomicina este activă în tratamentul următoarelor infecţii cauzate
de tulpini sensibile de aerobi grampozitivi ca Streptococcus, pneumococi şi stafilococi sau
de bacterii anaerobe. 1. Infecţii ale căilor respiratorii superioare, incluzând amigdalite,
faringite, otite medii, sinuzite, scarlatina şi, ca terapie adjuvantă pentru difterie. Se
presupune că este eficient în tratamentul mastoiditei. 2. Infecţii ale căilor respiratorii joase,
incluzând bronşita acută şi pneumonia. 3. Infecţii ale pielii şi ţesuturilor moi, incluzând
celulita, furunculi, abcese, impetigo, acnee şi infecţii ale plăgilor, precum şi erizipelul,
limfadenita, paronichia (panariţii), mastita şi gangrena cutanată care dacă sunt cauzate de
organisme sensibile, răspund la terapia cu lincomicină. 4. Infecţii osoase şi ale
articulaţiilor, incluzând osteomielita şi artritele septice. 5. Septicemie şi endocardită. Cazuri
selectate de septicemie şi/sau endocardită date de organisme sensibile au răspuns bine la
lincomicină. Cu toate acestea, medicamentele bactericide sunt adesea preferate în cazul
acestor infecţii. 6. Dizenterie bacilară. Cu toate că Shigella este rezistentă la lincomicina
"in vitro" (CMI aproximativ 200-400 mcg/ml), lincomicina a fost activă în tratamentul său
datorită unor concentraţii foarte mari de lincomicină obţinute în intestin (aproximativ 3000-
7000 mcg/g de materii fecale).
Doze şi mod de administrare: Adulţi, oral: 1. Infecţii severe date de microorganisme
sensibile: 500 mg de 3 ori pe zi (la 8 ore). 2. Infecţii grave: 500 mg la 6 ore sau de 4 ori pe
zi. Injectabil intramuscular. 1. Infecţii severe: 600 mg i.m. la fiecare 24 ore. 2. În infecţii
grave: 600 mg i.m. la fiecare 12 ore. Injectabil intravenos (Vezi “Diluţie şi rata de
perfuzie”): 1. Infecţii grave: 600 mg până la 1 g la fiecare 8 până la 12 ore. 2. Pentru
infecţii mai severe aceste doze pot fi crescute. 3. În situaţii care ameninţă viaţa, au fost
administrate doze intravenoase de 8 g zilnic. Copii (peste 1 lună), oral: 1. Infecţii grave: 30
mg/kg corp/zi divizate în 3 sau 4 doze egale. 2. Infecţii mai severe: 60 mg/kg corp/zi
divizate în 3 sau 4 prize egale. Injectabil intramuscular: 1. Infecţii grave: 10 mg/kg corp/zi
ca administrare unică. 2. Infecţii mai severe: 10 mg/kg corp date la 12 ore sau mai des.
Injectabil intravenos: 10 până la 20 mg/kg corp/zi în funcţie de severitatea infecţiei şi care
pot fi administrate în doze divizate aşa cum se arată în secţiunea - "Diluţie şi rata
perfuziei". Când este necesară terapia cu lincomicină la pacienţi cu afectare renală
severă, doza adecvată este de 25 până la 30% din cea recomandată pacienţilor cu funcţie
renală normală. În cazul infecţiilor cu streptococi beta-hemolitici, tratamentul trebuie
continuat pentru cel puţin 10 zile. Pentru o absorbţie optimă, este recomandat să nu se
dea nimic pe gură timp de 1 sau 2 ore înainte şi după administrare orală de lincomicină.
Diluţie şi rata de perfuzie: Dozele intravenoase sunt date astfel ca 1 g de lincomicină să
fie diluat în cel puţin 100 ml de soluţie adecvată, iar perfuzia să dureze cel puţin 1 oră.
Doze (g) Volum diluant (ml) Timp (oră)
0,6 100 1
1 100 1
2 200 2
 3 300 3
4 400 4
Aceste doze pot fi repetate de câte ori este nevoie, până la limita dozei zilnice maxim
recomandate, de 8 g de lincomicină. Notă: Au apărut reacţii severe cardiorespiratorii în
cazul în care medicamentul a fost administrat la concentraţie şi rata mai mare decât cea
recomandată. Instrucţiuni de folosire a seringii de unică folosinţă: A se scoate dopul de la
capătul seringii. A se poziţiona acul în mod steril. A se îndepărta capacul de plastic al
acului. Seringa este acum gata de folosire.
Contraindicaţii: Lincomicina este contraindicată la pacienţii care au fost sensibili la
lincomicină sau clindamicină.
Reacţii adverse: Gastrointestinale: greaţă, vomă, tulburări abdominale şi diaree
persistentă (Vezi “Precauţii speciale”), iar în cazul preparatelor orale - esofagita.
Hematopoietice: neutropenia, leucopenia, agranulocitoza şi purpura trombocitopenică au
fost raportate. Au existat cazuri rare de anemie aplazică şi pancitopenie în care
lincomicina nu poate fi exclusă ca agent etiologic. Reacţii de hipersensibilizare: au fost
raportate reacţii de hipersensibilizare ca edem angioneurotic, boala serului şi anafilaxie, o
parte din acestea apărând la pacienţii sensibili la penicilină. Cazuri rare de eritem
multiform, unele asemănătoare sindromului Stevens - Johnson au fost asociate
administrării de lincomicină. Reacţii ale pielii şi membranelor mucoase: pruritul, roşeaţa
pielii, urticarie, vaginită şi rare cazuri de dermatită exfoliativă şi veziculobuloasă au fost
raportate. Hepatice: în timpul terapiei cu lincomicină au fost observate icterul şi modificări
ale testelor funcţiei hepatice (în special, creşterea transaminazelor serice).
Cardiovasculare: au fost raportate cazuri de hipertensiune după administrare parenterală,
în special după adminstrare rapidă. Cazuri rare de stop cardio-respirator au fost raportate
după administrare intravenoasă prea rapidă (Vezi “Doze şi mod de administrare”). Reacţii
locale: după administrare intramusculară au fost observate reacţii de iritaţie locală, durere,
induraţie şi formarea de abcese sterile. Tromboflebita a fost raportată după injecţii
intravenoase. Aceste reacţii pot fi diminuate prin injectare profundă i.m. şi prin evitarea
folosirii cateterelor i.v.
Precauţii speciale: Forma injectabilă a acestui produs conţine alcool benzilic. S-a raportat
că acest alcool a fost asociat cu "sindromul de sufocare" la prematuri. Ca şi în cazul
majorităţii antibioticelor, terapia cu lincomicină a fost asociată cu colita severă, care poate
avea sfârşit fatal. Manifestările clinice variază de la diaree apoasă, uşoară până la diaree
severă persistentă cu leucocitoza, febră, crampe abdominale severe, cu sânge şi mucus
în scaun şi care, dacă continuă, poate produce peritonită, şoc şi megacolon toxic.
Diagnosticul de colită determinat de antibiotice este de obicei stabilit prin recunoaşterea
simptomelor clinice. Poate fi susţinut prin examinare endoscopică a colitei pseudo-
membranoase şi poate fi confirmat mai departe de coproculturi cu Clostridium difficile pe
medii selectate şi prin punere în evidenţă a toxinei Clostridium dificile în fecale. Colita dată
de antibiotice a apărut în timpul terapiei sau chiar la 2-3 săptămâni după administrarea
antibioticului. Boala are probabil o evoluţie mai severă la vârstnici sau la pacienţii debilitaţi.
În cazul formei uşoare de colită, este recomandată întreruperea lincomicinei. Se
recomandă tratamentul cu colestiramină şi răşini de colestipol, având în vedere că aceste
produse se leagă de toxina "in vitro". Doza recomandată de colestiramină este de 4 g
divizate în 3-4 prize pe zi, iar pentru colestipol, 5 g divizate în 3 prize pe zi. În cazul formei
severe de colită, aceasta trebuie tratată cu lichide şi electroliţi adecvaţi şi prin suplimentare
proteică. Studiile au indicat, de asemenea, că toxina(ele) produsă(e) de Clostridii (în
special de Clostridium difficile) este (sunt) cauza principală şi directă a colitei determinată
de antibiotice. Aceste studii arată, de asemenea, că acest tip de Clostridium toxigen este
sensibil de obicei "in vitro" la vancomicină. Dacă se administrează 125 până la 500 mg de
vancomicină de 4 ori zilnic, timp de 7-10 zile, se observă o dispariţie rapidă a toxinei din
fecale, precum şi însănătoşirea clinică. În anumite cazuri, colita poate reapare după
întreruperea terapiei cu vancomicină. Colestiramina sau răşinile de Colestipol se leagă de
vancomicină "in vitro". Dacă răşinile şi vancomicina se administrează împreună este
indicat ca acestea să se administreze la un interval de timp între ele. Ca terapie alternativă
poate fi considerată bacitracina administrată oral 25000 UI de 4 ori pe zi, timp de 7-10 zile.
Medicamentele care determină staza intestinală trebuie evitate. Trebuie acordată atenţie
în prescrierea dozelor de lincomicină la pacienţii cu antecedente de boli gastrointestinale,
în special colite. Cu toate că lincomicina pare să difuzeze în lichidul cefalo-rahidian,
concentraţiile sale în LCR pot fi neadecvate terapiei pentru meningită. De aceea, acest
tratament nu trebuie administrat în tratamentul meningitei. "In vitro" s-a demonstrat
antagonismul dintre lincomicină şi eritromicină. Din cauza posibilei semnificaţii clinice,
aceste două medicamente nu trebuie administrate împreună. Dacă terapia cu lincomicină
se prelungeşte, trebuie evaluate funcţiile renală şi hepatică. Folosirea lincomicinei poate
determina creşterea unor microorganisme care nu sunt sensibile, în special a ciupercilor.
Lincomicina nu trebuie administrată nediluată în cazul injectării intravenoase în bolus, ci
trebuie perfuzată timp de cel puţin 10-60 minute, aşa cum se indică în secţiunea “Doze şi
mod de administrare”: S-a arătat că lincomicina are proprietăţi de blocare
neuromusculară, care poate creşte acţiunea altor agenţi blocanţi neuromusculari. De
aceea, se foloseşte cu atenţie la pacienţii care primesc aceste medicamente. Lincomicina
trebuie administrată cu atenţie la indivizi atopici. La pacienţii cu boli renale foarte severe
şi/sau boli hepatice însoţite de modificări metabolice severe, lincomicina trebuie dozată cu
atenţie şi monitorizată concentraţia sa în ser în timpul terapiei cu doze mari.
Incompatibilităţi: Următoarele medicamente sunt incompatibile din punct de vedere fizic
cu lincomicina: novobiocin şi kanamicin.
Sarcină şi alăptare: Siguranţa folosirii sale în sarcină nu a fost stabilită. S-a raportat că
lincomicina apare în laptele matern între 0,5 şi 2,4 mcg/ml.
Interacţiuni: S-a demonstrat o rezistenţă de tip încrucişat între clindamicină şi lincomicină.
Condiţii de păstrare: A se păstra la temperatura controlată a camerei (15 - 30 grade
Celsius). Data de expirare: (lună/an) este menţionată pe ambalaj după "EXP" (EXP = data
de expirare).

Producător: Pharmacia & Upjohn

LINDANEST
lindanum
Prezentare farmaceutică: Unguent conţinând, la 100 g, lindan (gama-benzen-
hexaclorură) 1 g, benzocaină (anestezină) 0,5 g şi hidrocortizon 0,25 g (tub cu 60 g).
Acţiune terapeutică: Insecticid, larvicid şi ascaricid cu acţiune rapidă şi remanentă prin
lindan; antiinflamator, antialergic şi antipruriginos prin hidrocortizon, antipruriginos şi
hipoesteziant prin benzocaină.
Indicaţii: Scabie.
Mod de administrare: Adulţi; se aplică pe piele, pe tot corpul (cu excepţia capului), seara,
3 zile consecutiv, spălând dimineaţa; copii 4-10 ani: se aplică pe piele, pe tot corpul (cu
excepţia capului), 2 zile consecutiv, spălând după 3 ore; copii mai mici de 3 ani: se aplică
pe piele, în prima zi pe jumătatea inferioară a corpului, în a 2-a zi pe jumătatea superioară
(cu excepţia capului), în a 3-a zi ca în prima zi şi în a 4-a zi ca în a 2-a zi, spălând de
fiecare dată după 3 ore (sub supraveghere medicală). Lenjeria şi hainele trebuie
dezinfectate prin fierbere şi autoclavare.
Reacţii adverse: Iritaţie a mucoaselor (se păzesc ochii şi nasul); rareori fenomene toxice
centrale mergând până la convulsii, datorită absorbţiei prin piele (posibilă la copiii mici)
sau ingestiei accidentale (se spală mâinile); hidrocortizonul poate favoriza infecţiile (la
nevoie se asociază antiseptice sau chimioterapice specifice).
Contraindicaţii: Alergie la lindan, benzocaină sau alte componente ale unguentului;
leziuni tuberculoase, sifilitice şi micotice ale pielii, herpes, vaccină, varicelă; se va evita în
timpul sarcinii, prudenţă la copiii mici.

Producător: Colgate Palmolive

LINESTRENOL
lynestrenolum
Prezentare farmaceutică: Comprimate conţinând linestrenol 5 mg (flac. cu 30 buc.).
Acţiune terapeutică: Derivat de 19-nortestosteron cu proprietăţi progestogene moderate;
inhibă ovulaţia, are efecte antiestrogenice şi androgenice slabe.
Indicaţii: Endometrioză; insuficienţă luteală cu tulburări funcţionale ale ciclului menstrual,
dismenoree, mastopatie fibrochistică; ca anticoncepţional (în asociaţie cu etinilestradiol).
Mod de administrare: În endometrioză, 2 comprimate (10 mg) zilnic, continuu, 6-9 luni; în
insuficienţa luteală (ca substitutiv), câte 2 comprimate/zi, între zilele 16 şi 25 ale ciclului.
Reacţii adverse: Uneori, greaţă, vomă, creştere în greutate, sângerări intermenstruale,
cefalee; rareori tromboflebită, icter sau hepatită anicterică, prurit generalizat, hipertensiune
arterială, fenomene de virilizare; poate provoca virilizarea fătului feminin şi alte malformaţii
congenitale.
Contraindicaţii: Sarcină, boli hepatice grave, tumori hepatice, icter familial, tromboflebită
manifestă, suspectă sau în antecedente, sângerări genitale nediagnosticate, antecedente
de sarcină cu icter idiopatic, cu prurit generalizat sau cu herpes; se va evita câteva
săptămâni înaintea intervenţiilor chirurgicale şi în caz de imobilizare prelungită; prudenţă la
renali, la bolnavii cu epilepsie, migrenă, astm bronşic şi afecţiuni cardio-vasculare.

Producător: Terapia S.A.

LIORESAL
baclofenum
Compoziţie: Substanţă activă: acid beta-(aminometil)-4-clorohidrocinamic (= baclofen), un
amestec racemic de izomeri R(-) şi S(-). Baclofenul este un derivat al acidului gama-
aminobutiric (GABA).
Formă de prezentare: Cutie cu 50 tablete conţinând 10 mg baclofen. Cutie cu 50 tablete
conţinând 25 mg baclofen.
Proprietăţi: Este un antispastic foarte eficient cu acţiune la nivelul măduvei spinării.
Mecanismul de acţiune şi proprietăţile sale îl deosebesc de alţi agenţi antispastici.
Baclofenul reduce transmisia reflexului polisinaptic şi monosinaptic, probabil prin
stimularea receptorilor GABA, această stimulare inhibând eliberarea aminoacizilor
glutamat şi aspartatul excitator. Transmisia neuromusculară nu este afectată de către
baclofen. El exercită un efect antinociceptiv. În maladiile neurologice asociate cu spasme
ale muşchilor scheletici, efectele clinice ale Lioresal-ului se manifestă printr-o acţiune
benefică asupra contracţiilor musculare reflexe şi o diminuare marcată a durerii,
automatismului şi clonusului. Ameliorează mobilitatea bolnavului şi facilitează fizioterapia
activă şi pasivă.
Acţiune terapeutică: Antispastic cu acţiune asupra măduvei spinării. Miorelaxant al
musculaturii striate.
Farmacocinetică: Baclofenul, substanţa activă, este absorbit complet şi rapid în tractul
gastrointestinal. După administrarea orală a unor doze unice de 10,20 şi 30 mg baclofen,
concentraţia plasmatică maximă este în medie de 180,340 şi respectiv 650 ng/ml, după
0,5-1,5 ore. Ariile corespondente de sub curbele concentraţiei serice (AUCS), care cresc
proporţional cu mărimea dozei, ating cam 1,140, 2,230 şi respectiv 3,350 ng x h/ml.
Volumul de distribuţie a baclofenului ajunge la 0,7 l/kg corp. În lichidul cerebrospinal,
substanţa activă are o concentraţie de aproximativ 8,5 ori mai scăzută decât în plasmă.
Timpul de înjumătăţire plasmatică a baclofenului este în medie de 3-4 ore. Rata sa de
legare de proteinele serice este de aprox. 30%. Baclofenul se elimină, în general,
neschimbat: în 72 ore, aprox. 75% din doză este excretată prin rinichi, aprox. 5% din
această cantitate fiind sub formă de metaboliţi. Restul din doză, incluzând 5% ca
metaboliţi, se excretă prin fecale. Principalul metabolit este acidul -p-clorofenil)-
hidroxibutiric, care este inactiv farmacologic.
Indicaţii: Spasticitatea muşchilor scheletici în scleroza multiplă, tulburări spastice ce apar
în boli ale măduvei spinării, de natură infecţioasă, degenerativă, traumatică, neoplazică
sau de origine necunoscută, de ex. paralizie spinală spastică, scleroză laterală
amiotrofică, siringomielie, mielită transversă, parapareze sau paraplegii traumatice şi
compresie a măduvei, spasm muscular de origine cerebrală, în special când se datorează
paraliziei cerebrale infantile ca şi după accidente cerebrovasculare sau în prezenţa
maladiei cerebrale degenerative sau neoplazice.
Contraindicaţii: Hipersensibilitate la baclofen.
Reacţii adverse: Apar în special la începutul tratamentului dacă se creşte prea rapid
doza, dacă se folosesc doze mari sau dacă pacientul este vârstnic. Reacţiile adverse sunt
deseori tranzitorii şi pot fi atenuate sau eliminate reducând doza, ele sunt rareori severe
pentru a necesita întreruperea medicaţiei. La bolnavii cu o boală psihică sau cu tulburări
cerebrovasculare şi la bătrâni, reacţiile adverse pot prezenta forme mai serioase. Sistem
nervos central: În special la începutul tratamentului apar frecvent efecte nedorite precum
toropeală ziua, somnolenţă, greaţă. Uneori apar: uscăciune a gurii, scăderea capacităţii
respiratorii, oboseală, confuzie mintală, ameţeală, greaţă, vomă, dureri de cap şi insomnie.
Manifestările psihice şi/sau neurologice raportate ocazional includ euforie, stări depresive,
parestezii, mialgii, atonie musculară, ataxie, tremor, nistagmus, tulburări de acomodare,
halucinaţii, coşmaruri. Deseori este dificilă distincţia dintre aceste manifestări şi cele ale
bolii care se tratează. Scăderea pragului de convulsie şi crizele de convulsii pot apărea în
special la bolnavii epileptici. Gastrointestinal: Rar apar tulburări gastrointestinale minore
(constipaţie, diaree). Cardiovascular: Uneori hipotensiune. Urogenital: Întâmplător sau rar
apar disurie, micţiuni frecvente, enurezis. Alte reacţii adverse. Cazuri izolate, de tulburări
vizuale, hiperhidroză, erupţii cutanate, tulburări ale funcţiei hepatice. Unii bolnavi au
prezentat o spasticitate crescută, ca o reacţie paradoxală la medicaţie. Mai poate apărea
un grad de hipotonie musculară, care se remediază prin reducerea dozei date ziua şi
posibil mărind doza de seară.
Precauţii: Bolnavii care, în afară de spasticitate, suferă şi de tulburări psihotice,
schizofrenie sau stări confuzionale trebuie trataţi atent cu Lioresal, supravegheaţi,
deoarece poate apărea o exacerbare a acestor manifestări. La bolnavii spastici cu
epilepsie, Lioresal-ul se poate utiliza sub supraveghere, cu condiţia continuării cu o terapie
anticonvulsivantă adecvată. Aceeaşi atenţie se recomandă bolnavilor cu ulcer peptic,
maladii cerebrovasculare, alterări renale, hepatice, respiratorii. Sub tratamentul cu Lioresal
se poate observa o îmbunătăţire a tulburărilor neurologice ce afectau evacuare vezicii
urinare. Medicamentul trebuie folosit însă cu precauţie la bolnavii cu hipertonie
preexistentă a sfincterului vezical, deoarece poate apărea retenţia acută a urinei. La
întreruperea bruscă a medicaţiei cu Lioresal, în special în tratamentele de lungă durată, s-
au observat apariţia unor stări confuzionale şi anxietate, halucinaţii, stări psihotice,
maniacale sau paranoide, convulsii (status epilepticus), tahicardie, agravarea temporară a
spasticităţii. Tratamentul trebuie oprit gradat prin reducerea succesivă a dozei (pe o
perioadă de aprox. 1-2 săptămâni). La bolnavii cu boli hepatice sau cu diabet zaharat
trebuie efectuate periodic teste de laborator. Potenţial mutagen, carcinogen şi toxic asupra
fătului: În studiile experimentale nu s-a putut dovedi că baclofenul are un potenţial
carcinogen sau mutagen. El măreşte incidenţa herniilor ventrale la fetuşii de şobolan, când
s-au folosit cele mai mari doze. Nu s-au notat efecte teratogene la şoareci şi iepuri. S-a
observat la femelele de şobolan, care au fost tratate timp de 2 ani cu baclofen o creştere,
în funcţie de doză, a incidenţei chisturilor ovariene. A nu se lăsa la îndemâna copiilor!
Sarcină şi alăptare: În sarcină, în special în primele 3 luni, Lioresal-ul se utilizează numai
dacă este de necesitate vitală. Beneficiul tratamentului pentru mamă trebuie cu grijă
cântărit faţă de riscurile posibile pentru copil. Baclofenul străbate bariera placentară şi
trece în lapte, dar în cantităţi foarte mici.
Interacţiuni: Când Lioresal-ul este administrat concomitent altor preparate care
acţionează asupra SNC sau alcoolului, poate apărea o sedare crescută. În timpul
tratamentului concomitent cu antidepresive triciclice, efectul Lioresal-ului poate fi potenţat,
ducând la hipotonie musculară pronunţată. Deoarece tratamentul concomitent cu Lioresal
şi antihipertensive se pare că produce scăderea tensiunii arteriale, dozarea medicaţiei
antihipertensive trebuie să fie ajustată. La bolnavii cu boală Parkinson, trataţi cu Lioresal şi
levodopa sau carbidopa, pot apărea confuzii mintale, halucinaţii şi agitaţie.
Dozare: Tratamentul începe cu doze mici de Lioresal, mărindu-le gradat. Doza optimă
zilnică se adaptează individual, în funcţie de necesităţile bolnavului, în aşa fel încât
clonusul, spasmele extensorilor şi flexorilor să scadă, dar să se menţină un grad suficient
de tonus muscular pentru a permite mişcări active şi să se evite pe cât este posibil reacţiile
adverse. Lioresal-ul se ia în timpul mesei, cu puţin lichid. Doza zilnică se fracţionează în
cel puţin trei prize la adulţi şi cel puţin 4 prize la copii. La adulţi, tratamentul, de regulă,
trebuie să înceapă cu o doză de 5 mg de 3 ori pe zi, apoi se măreşte din 3 în 3 zile cu 5
mg de 3 ori pe zi, până se atinge doza zilnică necesară. La pacienţii cu sensibilitate la
medicamente se va începe cu o doză zilnică mai mică (5 sau 10 mg), apoi se măreşte
treptat. Doza optimă este între 30 mg şi 75 mg/zi, deşi la bolnavii spitalizaţi, o doză zilnică
de 100-200 mg poate fi uneori necesară. La bolnavii cu funcţia renală perturbată sau care
sunt supuşi hemodializei, se aplică o doză mică de Lioresal (aprox. 5 mg/zi). În pediatrie,
doza este de 0,75-2 mg/kg corp. La copiii peste 10 ani se poate da însă o doză maximă
zilnică de 2,5 mg/kg corp. Tratamentul se începe de obicei cu 2,5 mg de 4 ori pe zi. Doza
se măreşte la interval de 3 zile, până se atinge cantitatea necesară. Pentru tratamentul de
menţinere: copiii de la 12 luni la 2 ani: 10-20 mg, copiii între 2-10 ani: 30-60 mg (maximum
70 mg).
Supradozare: Semne şi simptome în depresia SNC: somnolenţă, pierderea conştinţei,
depresie respiratorie, comă. Mai pot apărea: confuzie, halucinaţie, agitaţie, tulburări de
acomodare, absenţa reflexului pupilar, hipotonie musculară generalizată, mioclonii,
hiporeflexie sau areflexie, convulsii, vasodilataţie periferică, hipotensiune, bradicardie,
hipotermie, greaţă, vărsături, diaree, hipersalivaţie, valori crescute ale LDH, GOT şi Ap. O
deteriorare a stării generale a bolnavului apare şi când se asociază diferite substanţe sau
medicamente care acţionează asupra SNC (alcool, diazepam, antidepresive triciclice).
Tratament: nu se cunoaşte un antidot specific. Eliminarea medicamentului din tractul
gastrointestinal se fac prin inducerea vomei şi spălături gastrice. Pacientul comatos trebuie
intubat înaintea spălăturii gastrice. Se administrează cărbune activ, dacă este necesar
laxative saline. În depresia respiratorie se face respiraţie artificială şi monitorizare
cardiovasculară. Deoarece medicamentul este excretat în principal prin rinichi, este
necesară forţarea diurezei prin administrare de mari cantităţi de lichide şi eventual
asocierea unui diuretic. În prezenţa convulsiilor trebuie administrat cu mare grijă diazepam
i.v.
Condiţii de păstrare: Se păstrează protejat de căldură şi umiditate.

Producător: Novartis
LIPANOR 100 mg
ciprofibratum
Compoziţie: Fiecare capsulă de Lipanor conţine 100 mg Ciprofibrat micronizat.
Indicaţii terapeutice: Ciprofibrat se foloseşte pentru a trata nivelele crescute de grăsimi
(colesterol şi trigliceride) în sânge. Tratamentul trebuie asociat cu restricţii în dietă.
Contraindicaţii, avertizări: Sunteţi însărcinată sau alăptaţi; sunteţi afectat de o suferinţă
renală sau hepatică gravă. Ciprofibrat trebuie folosit cu precauţie de către pacienţii cu
anumite afecţiuni. Trebuie să informaţi medicul dvs. despre orice suferinţă, actuală sau
anterioară, înainte de a folosi acest medicament. În special, informaţi medicul dvs. dacă
aveţi sau aţi avut probleme hepatice, renale, sau hipotiroidism. În timpul tratamentului cu
Ciprofibrat, medicul dvs. poate recomanda analize sanguine periodice pentru a
supraveghea funcţia hepatică sau nivelele de grăsimi (colesterol, trigliceride) în sânge.
Interacţiuni medicamentoase şi alte interacţiuni: Dacă este luat împreună cu alte
medicamente, efectele Lipanor-ului pot fi modificate. Vă rugăm să verificaţi împreună cu
medicul dvs. dacă urmaţi în prezent un tratament cu anticoagulante cum sunt warfarina, cu
anticoncepţionale, cu medicamente care scad zahărul în sânge, sau cu medicamente
utilizate pentru scădere grăsimii în sânge, altele decât Ciprofibrat.
Sarcină şi alăptare: Sarcină: înainte de a lua acest medicament, informaţi medicul dvs.
dacă sunteţi însărcinată sau dacă este probabil să deveniţi însărcinată. Dacă credeţi că aţi
devenit însărcinată în timpul tratamentului cu Ciprofibrat, întrerupeţi utilizarea acestui
produs şi informaţi-l pe medicul dvs. (vezi "Contraindicaţii"). Alăptare: Eliminarea
Ciprofibratului în laptele matern a fost comunicată în unele studii. De aceea, Ciprofibratul
nu trebuie utilizat de către mamele care alăptează.
Mod de administrare: Lipanor este destinat numai administrării orale. Adulţi: doza
maximă zilnică recomandată este 100 mg Ciprofibrat pe zi, după cum v-a prescris medicul
dvs. Doza maximă zilnică nu trebuie să depăşească 100 mg. Pacienţi cu funcţie renală
afectată: dacă aveţi o afectare moderată a funcţiei renale, doza recomandată este 100 mg
Ciprofibrat la fiecare două zile, după cum v-a prescris medicul dvs. Ciprofibrat nu trebuie
folosit de către pacienţii cu afectare renală severă. Copii: în absenţa experienţei, nu poate
fi recomandată utilizarea Lipanor la copii.
Efecte adverse: Au fost raportate ocazional dureri de cap, ameţeală, rash cutanat,
urticarie sau prurit, şi simptome gastrointestinale cum ar fi greaţă, vărsături, diaree şi
dureri de stomac. În general, aceste efecte adverse au fost uşoare spre moderate şi au
devenit mai puţin frecvente pe măsură ce tratamentul a progresat. Efecte adverse
musculare au fost raportate cu Ciprofibrat şi cu alte medicamente similare. Dacă simţiţi
orice durere musculară inexplicabilă, sensibilitate musculară dureroasă, sau slabiciune
musculară, adresaţi-vă imediat medicului dvs. Efectele adverse musculare sunt probabil
dependente de doză şi, de aceea, este foarte important să nu depăşiţi doza zilnică
prescrisă de medicul dvs. Alte efecte adverse care pot apărea includ inflamaţie pulmonară,
impotenţă, căderea părului, somnolenţă sau oboseală. Au fost raportate alterări ale
testelor hepatice. Semnalaţi medicului dvs. orice efect nedorit sau jenant care nu a fost
menţionat în acest prospect.
Formă de prezentare: Cutie cu 30 capsule în blister. Valabilitate: Nu folosiţi acest
medicament după data de expirare inscripţionată pe ambalaj. Acest prospect nu conţine
toate informaţiile despre medicamentul dvs. Companiile farmaceutice nu pot aprecia
starea dvs. personală de sănătate; de aceea, dacă aveţi întrebări sau nelămuriri, cereţi
sfatul medicului dvs. Nu lăsaţi la îndemâna copiilor!
Producător: Sanofi Winthrop
LIPANTHYL 100
phenofibratum
Prezentare farmaceutică: Gelule conţinând fenofibrat 100 mg (cutie cu 48 sau 90 buc.).
Acţiune terapeutică: Hipolipidemiant, poate diminua hipercolesterolemia şi
hipertrigliceridemia, inhibă procesul aterogen şi diminuează probabil riscurile sale cardio-
vasculare; uricozuric; antiagregant plachetar.
Indicaţii: Stări de hiperlipoproteinemie primară; este de ales la bolnavii cu
disbetalipoproteinemie (hiperlipoproteinemie familială tip III), poate fi util şi în
hipertrigliceridemia poligenică, hipertrigliceridemia familială şi hiperlipoproteinemia de tip
multiplu. Se foloseşte ca tratament de fond, asociat dietei hipolipidemiante.
Mod de administrare: Oral, iniţial o gelulă de 3 ori/zi (300 mg), în timpul mesei; după
normalizarea şi stabilizarea lipidelor serice doza se reduce la 2 gelule/zi (200 mg).
Reacţii adverse: Ocazional tulburări dispeptice, creşterea transaminazelor, reacţii
alergice cutanate; pentru clofibrat (înrudit structural) a fost semnalată creşterea frecvenţei
litiazei biliare - risc posibil, dar nedovedit, pentru fenofibrat.
Contraindicaţii: Insuficienţa hepatică şi renală severe reprezintă contraindicaţii; prudenţă
în timpul sarcinii, se evită în timpul alăptării; folosirea la copiii mai mici de 10 ani nu este
recomandabilă. În timpul tratamentului se controlează trimestrial transaminazele; creşterea
SGPT peste 100 m.U. obligă la oprirea medicaţiei. Fenofibratul nu se asociază cu
substanţe potenţial hepatotoxice şi cu IMAO; asociat cu anticoagulante cumarinice
(trombostop) poate creşte riscul hemoragiilor (deplasează moleculele de anticoagulant de
pe proteinele plasmatice) - se controlează activitatea protrombinică, se ajustează eventual
doza de anticoagulant.

Producător: Lab. Fournier

LIPOSTAT
pravastatinum
Descriere: Lipostat (Pravastatin sodic) face parte dintr-o nouă clasă de compuşi ce reduc
lipidele plasmatice, inhibitori HMG-CoA reductază ce reduc biosinteza colesterolului.
Comprimatele Lipostat tablete conţin pravastatin sodic (10 sau 20 mg) ca principiu activ,
iar ca excipienţi: lactoză, providonă, celuloză microcristalină, sodiu croscarmelonă şi
stearat de magneziu.
Mecanism de acţiune/efecte clinice: Lipostat determină efectul de scădere a lipidelor în
două moduri. În primul rând ca urmare a inhibării reversibile a activităţii HMG-CoA
reductazei, el produce o reducere modestă a acumulării intracelulare de colesterol.
Aceasta duce la creşterea numărului de receptori ai lipoproteinelor de joasă densitate
(LDL) pe suprafaţa celulelor şi creşterea catabolismului receptor-mediat şi a clearance-ului
LDL în circulaţie. În al doilea rând, Lipostat inhibă producerea de LDL prin scăderea
sintezei hepatice a lipoproteinelor de densitate foarte joasă (VLDL), ce sunt precursorii
LDL. Studiile in vitro şi pe animale au arătat că pravastatin, un inhibitor hidrofil al HMG-
CoA reductazei, este selectiv faţă de ţesuturi, astfel că activitatea sa inhibitoare este
maximă în acele ţesuturi la care sinteza colesterolului este maximă. Spre deosebire de alţi
inhibitori ai reductazei HMG-CoA, Lipostat are un efect mai mic în alte ţesuturi. În studii pe
animale, pravastatinul nu a fost detectat în lichidul cerebrospinal. Un răspuns terapeutic se
observă într-o săptămână şi efectul maxim se atinge în 4 săptămâni de tratament. Acest
răspuns s-a menţinut pe o perioadă lungă de terapie. O doză unică zilnică administrată
seara este la fel de eficace ca şi doza totală zilnică administrată în două prize. Avansarea
bolii aterosclerotice şi evenimente clinice cardiovasculare: monoterapia cu pravastatin a
fost efecientă atât la reducerea avansării aterosclerozei cât şi a numărului evenimentelor
cardiovasculare în două teste cu pacienţi cu hipercolesterolemie moderată şi boală
aterosclerotică cardiovasculară. Prevenirea bolilor coronariene-cardiace: Lipostat este
eficace pentru reducerea riscului decesului prin bolile coronariene-cardiace (CHD) (IM-
fatal şi deces spontan) plus IM-nefatal şi ameliorarea supravieţuirii la pacienţii
hipercolesterolemici fără infarct miocardic anterior. Infarctul miocardic: Lipostat este
eficace atât în reducerea riscului evenimentelor coronariene fatale şi nefatale şi frecvenţa
atacurilor de inimă la pacienţii cu infarct miocardic anterior, cât şi al colesterolului seric
mediu normal).
Farmacocinetică: Lipostat este administrat oral în forma activă. Este rapid absorbit cu
maximum de nivel plasmatic atins la 1-1,5 ore de la ingestie. Efectele medicamentului de
scădere a lipidelor sunt similare, fie că este administrat la masă sau cu o oră înainte.
Perioada de înjumătăţire a eliminării plasmatice (T1/2) a pravastatinului este cuprinsă între
1-1,5 ore. După administrare intravenoasă aproximativ 47% din clearance-ul din întregul
corp se efectuează renal şi 53% pe căi extrarenale. Deşi există două căi de eliminare,
există posibilitatea de a compensa excreţia la pacienţii cu insuficienţă renală sau hepatică.
Produsul major de degradare al pravastatinului este izomerul metabolit 3-alfa-hidroxi.
Acest metabolit are activitatea inhibitorie asupra reductazei HMG-CoA cuprinsă între 1/10-
1/40 din cea a compusului iniţial.
Indicaţii: Terapia cu Lipostat trebuie considerată ca o componentă de intervenţie pentru
riscul multiplu crescut pentru boala vasculară aterosclerotică datorată hipercolesterolemiei.
Lipostat trebuie să fie utilizat asociat cu o dietă ce limitează grăsimile saturate şi
colesterolul atunci când răspunsul la dietă şi alte măsuri ne-farmacologice singure nu sunt
adecvate. La pacienţii cu infarct miocardic anterior şi niveluri serice medii normale) de
colesterol, Lipostat este indicat pentru reducerea riscului infarctului miocardic recurent,
necesitatea procedurilor de revascularizare şi pentru a reduce riscul atacului şi a atacului
ischemic tranzitoriu (TIA). La pacienţii hipercolesterolemici fără boală coronariană -
cardiacă evidentă, Lipostat este indicat ca un auxiliar al dietei pentru a reduce riscul
procedurilor de revascularizare fatale sau nefatale şi pentru a ameliora supravieţuirea prin
reducerea deceselor cardiovasculare. Pentru pacienţii hipercolesterolemici cu boală
aterosclerotică cardiovasculară, Lipostat este indicat ca un adjuvant la dietă pentru a
încetini cursul aterosclerozei şi a reduce incidenţa evenimentelor cardiovasculare clinice.
Lipostat este indicat pentru reducerea lipidemiilor totale ridicate la pacienţii cu
hipercolesterolemie primară.
Dozaj şi administrare: Înainte de a se iniţia terapia cu Lipostat pacientul trebuie să
respecte o dietă standard de scădere a colesterolului. Dieta trebuie continuată pe perioada
tratamentului. Dozajul recomandat pentru Lipostat este de 10-40 mg administrat o dată
zilnic la culcare. Doza de start uzuală este de 10-20 mg. Dacă colesterolul seric este
semnificativ ridicat (de ex. C-Total este peste 300 mg/dl) dozajul poate fi iniţiat la 40 mg
zilnic. Lipostat poate fi luat în afara meselor şi de asemenea în doze divizate. Deşi efectul
maxim al unei doze este evident în intervalul a 4 săptămâni, determinările periodice de
lipide trebuie efectuate pe această perioadă şi dozajul trebuie ajustat conform răspunsului
pacientului la terapie pentru a se stabili direcţiile de tratament. Pentru pacienţii care iau
ciclosporină cu sau fără alte imunosupresoare, concomitent cu pravastin, terapia trebuie
iniţiată cu 10 mg zilnic şi creşterea dozelor trebuie să se efectueze cu grijă. Majoritatea
pacienţilor trataţi cu această combinaţie primesc maximum 20 mg zilnic de pravastatin.
Terapie concomitentă: Efectele Lipostat de scădere a lipidelor exercitate asupra
colesterolului total şi LDL sunt amplificate când este combinat cu o răşină coligativă cu bila
acidă. Când se co-administrează răşina (de ex. colestiramina, colestipol) Lipostat trebuie
administrat fie 1 oră sau mai mult înainte de masă, sau cel puţin patru ore după răşină.
Contraindicaţii: Hipersensibilitatea la orice component al acestui medicament, o afectare
a funcţiilor hepatice sau o creştere inexplicabilă a funcţiei hepatice sunt contraindicaţii
absolute ale tratamentului cu Lipostat. De asemenea este contraindicat în sarcină şi
lactaţie. Dacă pacienta devine însărcinată în timpul administrării acestui medicament,
terapia trebuie întreruptă, iar pacienta avizată asupra riscului potenţial ca fetusul să fie
afectat.
Precauţii: Funcţia hepatică: Inhibitorii reductazei HMG-CoA produc modificări biochimice
ale funcţiei hepatice. În terapia cu pravastatin s-a produs creşterea enzimelor hepatice la
mai puţin de trei ori limita superioară normală. La majoritatea pacienţilor trataţi cu acest
medicament în testele clinice, valorile crescute au scăzut ulterior spre valorile iniţiale, chiar
dacă s-a continuat tratamentul cu aceeaşi doză. Ca şi în cazul tratamentului cu alţi agenţi
cu efect hipolipemiant, testele privind funcţia hepatică trebuie efectuate periodic. O atenţie
specială trebuie să se dea pacienţilor la care apar concentraţii crescute de transaminaze.
Testele funcţiei hepatice trebuie repetate pentru a confirma creşterea acestora şi ulterior
monitorizarea la intervale dese de timp. În cazul în care concentraţiile de alanină
aminotransferază (ALAT) şi aspartat aminotransferază (ASAT) sunt egale sau depăşesc
de trei ori limita normală superioară şi persistă, terapia trebuie întreruptă. Trebuie avută
grijă când se administrează pravastatin la pacienţi cu afecţiuni hepatice în antecedente
sau alcoolici. Muşchii scheletici: S-au raportat: mialgie, miopatie şi rabdomiolize la
pacienţii care utilizează inhibitori ai reductazei HMG-CoA. Pentru pacienţii trataţi cu
pravastatin s-au raportat numai rar mialgii fără complicaţii, de altfel cu o incidenţă similară
şi cu cea de la placebo. Pravastatin nu a fost evaluat la pacienţi cu hipercolesterolemii
genetice rare.
Interacţiuni medicamentoase: Ciclosporina: Unele investigaţii au măsurat nivelurile
plasmatice ale ciclosporinei la pacienţii trataţi cu pravastatin şi până în prezent aceste
rezultate nu au indicat creşteri semnificative ale acestora. Într-un studiu de doză unică,
nivelurile plasmatice de pravastatin au fost găsite crescute la pacienţii cu transplant
cardiac care au primit ciclosporină. Warfarin: Nu a fost raportat nici o interacţie a
pravastatinului cu acest medicament. Altele: Spre deosebire de alţi inhibitori de HMG-CoA
reductază, pravastatin nu este metabolizat semnificativ de citocromul P450 3A4. De
aceea, in vivo, nivelele plasmatice de pravastatin nu sunt crescute când citocromul P450
3A4 este inhibat de agenţi ca: itraconazol sau diltiazem. În studiile de interacţiune cu
aspirina, antiacizi (administrate cu o oră înainte de pravastatin), cimetidină, gemfibrozil,
acid nicotinic sau probucol, nu s-a observat nici o diferenţă semnificativă în
biodisponibilitatea pravastatinului. De asemenea, în timpul testelor clinice nu s-au raportat
interacţii ale pravastatin cu diuretice, antihipertensive, digitală, inhibitori ai enzimei
conversiei, blocanţi ai canalelor de calciu, beta-blocanţi sau nitroglicerină. Utilizare
pediatrică: Siguranţa şi eficacitatea la pacienţii sub 18 ani nu au fost stabilite.
Reacţii adverse: Lipostat este în general bine tolerat. Evenimente adverse, clinice şi de
laborator, sunt de obicei uşoare şi trecătoare. Pe durata studiilor clinice, singurul
eveniment advers care s-a produs semnificativ la pacienţii trataţi cu pravastatin faţă de
placebo a fost urticaria.
Formă de prezentare: Lipostat este prezentat în cutii cu 30 comprimate (3 blistere a câte
10 comprimate), fiecare comprimat conţine 10 mg sau 20 mg de pravastatin.

Producător: Bristol-Myers Squibb

LIPOVITAN
combinaţii
Prezentare farmaceutică: Drajeuri conţinând colină bitartrat 170 mg, d,1-metionină 25
mg, inozitol 50 mg, tiamină diclorhidr. 1,5 mg, riboflavină 1,5 mg, piridoxină clorhidr. 1,5
mg, pantenol 3 mg, nicotinamidă 5 mg, cianocobalamină 3 g (flacon cu 50 buc.).
Acţiune terapeutică: Asociaţie cuprinzând colină, metionină, inozitol şi vitamine din
complexul B, are acţiuni metabolice complexe cu consecinţe lipotrope, hepatoprotectoare
şi hepatotrofice, neurotrofice.
Indicaţii: Afecţiuni hepatice acute şi cronice, profilaxia şi tratamentul încărcării grase a
ficatului la cei supuşi noxelor hepatotoxice şi la alcoolici; stări de hiperlipidemie, boli
degenerative ale sistemului nervos (ca medicaţie adjuvantă).
Mod de administrare: Oral, câte 1-3 drajeuri de 3 ori/zi.
Indicaţii: Pelagră acută.
Contraindicaţii: Boli hepatice grave, encefalopatie hepato-portală, precomă şi comă
hepatică, insuficienţă renală avansată; nu se administrează în timpul tratamentului cu
levodopa (piridoxina şi metionina acţionează antagonist).

Producător: Leciva
LITHOFALK, comprimate filmate
combinaţii
Compoziţie: 1 comprimat filmat de Lithofalk conţine: Substanţe active: 250 mg de acid
chenodeoxicolic; 250 mg de acid ursodeoxicolic. Excipienţi: Amidon de porumb, Lactoză,
Stearat de magneziu, Siliciu coloidal anhidru, Macrogol 6000, Poli(-O-etil)celuloză, Poli (-
O-2-hidroxipropil, O-metil) celuloză.
Indicaţii: Calculi biliari colesterolici: pentru dizolvarea în special după litotripsia cu
ultrasunete (ESWL). Calculii biliari trebuie să fie transparenţi la examenul radiologic, iar
vezicula biliară trebuie să fie funcţională chiar în prezenţa calculilor biliari.
Contraindicaţii: Inflamaţia acută sau cronică a ficatului (hepatită) şi a canalelor biliare,
ciroza hepatică, inflamaţii acute ale veziculei biliare, staza biliară (colestază intra- şi
extrahepatică), afecţiuni inflamatorii sau ulceroase la nivelul stomacului sau intestinului.
Lithofalk nu se va administra când vezicula biliară nu poate fi vizualizată radiologic, la
pacienţii cu calculi calcificaţi, contractilitate perturbată a veziculei biliare sau frecvente
colici biliare.
Sarcină şi alăptare: Experimentele pe animale nu au evidenţiat nici o acţiune
embriotoxică a medicamentului. Nu au fost observate efecte teratogene la om. Pentru
siguranţă Lithofalk nu se va administra în timpul sarcinii şi alăptării. Femeile aflate în
perioada fecundă vor fi tratate doar dacă iau în acelaşi timp măsuri contraceptive eficiente.
Efecte adverse: Datorită prezenţei în preparat a acidului chenodeoxicolic pot să apară:
diaree, creşteri ale unor parametri funcţionali ai ficatului (de exemplu enzimele GOT, GPT,
gama-GT). Toate tulburările dispar după întreruperea tratamentului. În orice caz, enzimele
hepatice trebuie verificate lunar în timpul primelor luni de tratament şi apoi trimestrial.
Dacă fecalele păstoase şi valorile crescute ale enzimelor hepatice persistă, tratamentul cu
Lithofalk va fi înlocuit cu Ursofalk.
Interacţiuni medicamentoase: Preparatele ce conţin colestiramin şi colestipol sau
antiacidele care conţin aluminiu şi/sau smectită împiedică absorbţia şi deci acţiunea
Lithofalk deoarece se fixează de substanţele active din Lithofalk în intestin. De aceea nu
se recomandă administrarea acestor preparate concomitent cu Lithofalk.
Mod de administrare: Doza zilnică de acid chenodeoxicolic şi acid ursodeoxicolic ajunge
până la 7 mg/kg corp, de exemplu un pacient cu greutate până la 80 de kilograme trebuie
să ia 2 comprimate filmate pe zi; pacienţii cu greutate mai mare de 80 kg trebuie să ia 3
comprimate filmate de Lithofalk zilnic. Se ia toată doza zilnică o dată cu puţin lichid înainte
de culcare. Comprimatele filmate trebuie luate regulat pentru ca tratamentul cu Lithofalk să
fie eficient. Conform datelor existente durata dezintegrării calculilor biliari în urma acestui
tratament este de 6 luni-2 ani. Eficienţa trebuie verificată la intervale de 6 luni prin
examinarea radiologică sau ecografică a căilor biliare. Dacă după 12 luni calculii biliari n-
au descrescut semnificativ tratamentul trebuie oprit. După dizolvarea calculilor biliari
tratamentul trebuie continuat încă 3 luni pentru a dizolva complet calculii reziduali sau care
nu sunt remarcaţi prin examenele radiologice sau ecografice.
Notă pentru analizele de laborator: Vor trebui verificate la intervale de 4 săptămâni în
primele trei luni de tratament valorile: GOT, GPT, gama-GT. După aceea aceste examene
vor fi făcute trimestrial. Notă: A nu se folosi după data de expirare. A nu se lăsa la
îndemâna copiilor!

Producător: Dr. Falk

LIV. 52, comprimate
plante
Hepatoprotector
Compoziţie: Un comprimat conţine: Capparis spinosa 65 mg, Cichorium intybus 65 mg,
Solanum nigrum 32 mg, Cassia occidentalis 16 mg, Terminalia arjuna 32 mg, Achillea
millefolium 16 mg, Tamarix gallica 16 mg, Mandur bhasma 33 mg, şi alte plante.
Acţiune terapeutică: Cele 19 plante ale căror principii active intră în componenţa
produsului LIV. 52 sunt cunoscute din medicina tradiţională indiană. Acestea au efecte
multiple: tonic, general hepatoprotector, coleretic, colecistochinetic, stimularea apetitului
carminativ, antiemetic, laxativ blând, diuretic, antiedematos şi hipolipemiant.
Indicaţii: În prevenirea şi ca adjuvant în tratamentul complex al afecţiunilor hepatice acute
şi cronice, ciroze hepatice, dIschinezii biliare cauzate de infecţii (virale, microbiene,
parazitare), tulburări metabolice (consum cronic de alcool, abuz de medicamente,
intoxicaţii cu metale grele, accidentale sau terapeutice), precum şi în tratamentul
simptomelor locale sau generale cauzate de afecţiunile de mai sus - inapetenţă, gust
amar, balonări, constipaţie, malnutriţie, slăbire, retenţie hidrică, anemie, adinamie, astenie.
Produsul este folosit ca adjuvant şi în cursul altor afecţiuni.
Contraindicaţii: Nu există.
Mod de administrare: per os. Adulţi: 2-3 comprimate de 3-4 ori pe zi. Copii: 1-2
comprimate de 2-3 ori pe zi.

Producător: Himalaya Drug Co Bangalore

LIVOSTIN picături oftalmice
levocabastinum
Prezentare farmaceutică: Livostin picături oftalmice conţine levocabastină, un antagonist
histaminic H1 de înaltă selectivitate, pentru uz local. Livostin picături oftalmice este
disponibil sub formă de microsuspensie oftalmică sterilă (ph-6-8). Fiecare ml conţine 0,5
mg levocabastină hidroclorid ca echivalent a 0,5 mg levocabastină şi 0,15 mg clorură de
benzalconiu ca agent conservant. Ceilalţi ingredienţi sunt: propilen glicol, polisorbit, fosfat
disodic, fosfat mono-sodic, edetat disodic, hipromeloză şi apă (formulare F31). Numai
pentru uz extern.
Farmacodinamică: Livostin picături oftalmice conţine levocabastină, un antagonist
histaminic H1 foarte potent, cu acţiune rapidă, de înaltă selectivitate, avînd o durată
prelungită de acţiune. După aplicarea topică în ochi, înlătură aproape imediat şi pentru mai
multe ore simptomele specifice conjunctivitei alergice (prurit, înroşire, chemozis,
tumefierea pleoapelor, lăcrimare).
Farmacocinetică: După instilarea în ochi, levocabastina este absorbită lent şi incomplet.
Concentraţiile plasmatice sunt prea scăzute pentru a produce efecte sistemice.
Indicaţii: Simptomele conjunctivitei alergice (atât conjunctivita clasică cât şi cea
sezonieră).
Contraindicaţii: Hipersensibilitate la unul din componenţi.
Avertismente şi precauţii: La fel ca la toate preparatele oftalmice care conţin clorură de
benzalconiu, este indicat ca pacienţii să nu poarte lentile de contact moi (hidrofile) in
timpul tratamentului cu Livostin picături oftalmice.
Sarcină şi alăptare: La şoareci, şobolani şi iepuri, nu s-au observat efecte embriotoxice
sau teratogenice la administrarea unor doze sistemice de pînă la 8.300 de ori mai mari
decît doza clinică locală recomandată. La rozătoare, la doze mai mari de 16.500 ori decât
doza recomandată, au fost observate efecte teratogenice şi/sau resorbţie embrională
crescută. Nu există date suficiente asupra folosirii picăturilor oftalmice Livostin la femeile
însărcinate; de aceea, Livostin picături oftalmice nu trebuie administrat în timpul sarcinii,
cu excepţia cazului în care beneficiile justifică riscul potenţial asupra fătului. Pe baza
determinării concentraţiei de levocabastină în salivă şi laptele matern la femeile care
alăptează, s-a calculat că doza zilnică de levocabastină la sugar nu ar depăşi 0,5 mcg
după administrarea oftalmică de levocabastină la mamă. Ca urmare, Livostin picături
oftalmice poate fi administrat în siguranţă mamelor care alăptează.
Efecte asupra capacităţii de a conduce sau de a lucra cu maşini: Livostin picături
oftalmice nu produce sedare şi nu diminuează performantele psiho-motorii; de aceea, pot
fi administrate pacienţilor care conduc autovehicule sau operează cu maşini.
Dozaj şi mod de administrare: Deoarece Livostin picături oftalmice se prezintă sub
formă de microsuspensie, flaconul trebuie agitat înaintea fiecărei aplicări. Adulţi şi copii:
Doza uzuală este de 1 picătură Livostin in fiecare ochi, de 2 ori/zi. Doza poate fi mărită la
1 picătură de 3 - 4 ori/zi. Tratamentul trebuie continuat cât timp este necesar pentru
dispariţia simptomelor. Livostin picături oftalmice trebuie utilizat în decurs de 1 lună, de la
deschiderea flaconului. Pacienţii trebuie informaţi despre măsurile necesare pentru
evitarea unei eventuale contaminări a flaconului.
Reacţii adverse: Au fost raportate, ocazional, cazuri de iritaţie locală slabă şi tranzitorie,
imediat după instilarea picăturilor oftalmice Livostin. În larga experienţă clinică, rareori au
fost raportate reacţii alergice.
Supradozare: Simptome: Nu s-au raportat cazuri de supradozare cu levocabastină. Nu
poate fi exclusă o anume stare de sedare dupa ingerarea accidentală a conţinutului unui
flacon. Tratament: În cazul ingerării accidentale, pacientul trebuie sfătuit să consume
multe lichide pentru a accelera eliminarea pe cale renală a levocabastinei.
Formă de prezentare: Livostin picături oftalmice este disponibil în flacoane de plastic de 5
ml conţinînd 4 ml de microsuspensie albă.
Condiţii de păstrare: Se păstrează la temperaturi sub 25 grade Celsius.

Producător: Janssen Pharmaceutica

LIVOSTIN spray nazal
levocabastinum
Prezentare farmaceutică: Livostin spray nazal conţine levocabastină, un antagonist
histaminic H1 de înaltă selectivitate, pentru uz local. Livostin spray nazal este disponibil
sub formă de microsuspensie (ph 6 - 8). Fiecare ml conţine 0, 5 mg levocabastină
hidroclorid ca echivalent a 0, 5 ml levocabastină şi 0, 15 mg clorură de benzalconiu ca
agent conservant. Ceilalţi ingredienţi sunt: propilen glicol, polisorbit, fosfat disodic, fosfat
monosodic, edetat disodic, hipromeloză şi apă (formulare F 28). Numai pentru uz extern.
Farmacodinamică: Livostin spray nazal conţine levocabastină, un antagonist histaminic
H1 foarte potent, cu acţiune rapidă, de înaltă selectivitate, avînd o durată prelungită de
acţiune. După aplicarea intranazală, înlătură aproape imediat şi pentru mai multe ore
simptomele specifice rinitei alergice (strănut, prurit nazal, rinoree).
Farmacocinetică: După aplicarea intranazală, sunt absorbite aproximativ 30-40 mcg de
levocabastină la o pulverizare, care sunt excretate predominant în urină, sub formă
nemodificată (aprox. 70% din doza absorbită). Timpul de înjumătăţire plasmatic al
levocabastinei este de aproximativ 35 - 40 de ore.
Indicaţii: Simptomele rinitei alergice.
Contraindicaţii: Hipersensibilitate la unul din componenţii produsului.
Avertismente si precauţii: Având în vedere că levocabastina este eliminată pe cale
renală, Livostin spray nazal trebuie administrat cu precauţie persoanelor cu deficienţă
renală.
Interacţiuni: În studiile clinice efectuate, nu s-au raportat interacţiuni cu alcoolul sau cu
alte medicamente. În alte studii special concepute, Livostin spray nazal administrat în doze
normale nu a potenţat efectele alcoolului sau diazepamului.
Sarcină şi alăptare: La şoareci, şobolani şi iepuri, nu s-au observat efecte embriotoxice
sau teratogenice la administrarea unor doze sistemice de până la 1.250 de ori mai mari
decît doza clinică locală recomandată. La rozătoare, la doze mai mari de 2.500 ori decât
doza recomandată, au fost observate efecte teratogenice şi/sau resorbţie embrională
crescută. Nu există date suficiente asupra folosirii Livostin spray nazal la femei
insărcinate. De aceea, Livostin spray nazal nu trebuie administrat în timpul sarcinii, cu
excepţia cazului în care beneficiile justifică riscul potenţial asupra fătului. Pe baza
determinării concentraţiei de levocabastină în salivă şi laptele matern la femeile care
alăptează, s-a calculat că doza zilnică de levocabastină la sugar nu ar depăşi 3,5 mcg
după administrarea intranazală de levocabastină la mamă. Ca urmare, Livostin spray
nazal poate fi administrat în siguranţă mamelor care alăptează.
Efecte asupra abilităţii de a conduce sau de a lucra cu maşini: Livostin spray nazal nu
cauzează sedare relevantă din punct de vedere clinic, şi nici nu diminuează performanţele
psihomotorii comparativ cu placebo. Prin urmare, Livostin nu interferează cu abilitatea de
a conduce sau de a opera cu maşini. În cazul în care apare o stare de somnolenţă, este
indicată precauţia în administrarea levocabastinei la aceşti pacienţi.
Dozaj şi mod de administrare: Deoarece Livostin spray nazal este disponibil sub formă
de microsuspensie, flaconul trebuie agitat înaintea fiecărei aplicări. Adulţi şi copii: doza
uzuală este de 2 pulverizări de Livostin spray nazal în fiecare nară, de 2 ori pe zi. Doza
poate fi mărită la 2 pulverizări de 3 - 4 ori pe zi. Tratamentul trebuie continuat cât timp este
necesar pentru dispariţia simptomelor. Este indicată igiena nazală înaintea administrării şi
inhalarea sprayului nazal Livostin în momentul pulverizării.
Reacţii adverse: Au fost raportate, ocazional, cazuri de iritaţie nazală locală slabă şi
tranzitorie, imediat după aplicarea sprayului nazal Livostin. În larga experienţă clinică,
rareori au fost raportate reacţii alergice.
Supradozare: Simptome: Nu s-au raportat cazuri de supradozare cu levocabastină. Nu
poate fi exclusă o anume stare de sedare după ingerarea accidentală a conţinutului unui
flacon. Tratament: În cazul ingerării accidentale, pacientul trebuie sfătuit să consume
multe lichide pentru a accelera eliminarea pe cale renală a levocabastinei.
Formă de prezentare: Livostin spray nazal este disponibil în flacoane de plastic conţinînd
10 ml de microsuspensie albă.
Condiţii de păstrare: A se păstra la temperaturi între 15 şi 30 grade Celsius.

Producător: Janssen Pharmaceutica

LIZADON P
combinaţii
Compoziţie: Capsule conţinând clorhidrat de papaverină 60 mg, fenobarbital 30 mg,
propifenazonă 150 mg, sulfat de atropină 0,4 mg.
Acţiune farmacoterapeutică: Analgezic, slab antispastic prin propifenazonă, antispastic
musculotrop prin papaverină, sedativ, slab antispastic şi inductor enzimatic hepatic prin
fenobarbital, antispastic şi antisecretor, parasimpatolitic prin atropină.
Reacţii adverse: Uscăciunea gurii, tulburări gastrointestinale (epigastralgii, greţuri,
vărsături, pirozis, constipaţie), alterarea testelor hepatice, alergii (erupţii cutanate, edem
angioneurotic), tulburări de vedere, tulburări de micţiune, somnolenţă, hiperexcitabilitate,
palpitaţii, depresie medulară şi excepţional agranulocitoză (în terapia de durată) şi anemie
megaloblastică.
Indicaţii: Cefalee, mialgii, nevralgii, artralgii, dismenoree, colici intestinale, colită spastică,
spasme biliare şi ureterale, dureri ulceroase.
Contraindicaţii: Antecedente alergice la derivaţi de pirazolidină, astm bronşic, tahiaritmii
supraventriculare, alergie sau intoleranţă la barbiturice, glaucom, ileus paralitic, hernie
hiatală cu reflux esofagian, stenoză pilorică organică, adenom de prostată, insuficienţă
hepatică şi renală, porfirii hepatice, agranulocitoză în antecedente, primul trimestru şi
ultimele 4 săptămâni de sarcină. Prudenţă în insuficienţă cardiacă, boli pulmonare cronice,
colită ulceroasă, hipertiroidism. Atenţie la asocierea cu chinidină, antidepresive triciclice şi
amantadină care potenţează efectul atropinei.
Posologie şi mod de administrare: Se administrează câte 1 capsulă de 3-4 ori pe zi la
adulţi, iar la copii peste 7 ani 1 capsulă de 2-3 ori pe zi.
Formă de prezentare: Cutii cu 2 plachete a câte 10 capsule.
Condiţii de păstrare: Ferit de lumină, căldură şi umiditate.

Producător: Sicomed
LIZADON, supozitoare
combinaţii
Compoziţie: Supozitoare
Atropinum sulfuricum 0,0003 g
Acidum phenylaethyl barbituricum 0,020 g
Papaverinum hydrochloricum 0,03 g
Excipient 2,2497 g

Acţiune farmacoterapeutică: Spasmolitic al musculaturii netede, analeptic,

anticonvulsivant şi sedativ.
Indicaţii: Colici hepatice, biliare, nefretice, intestinale, dismenoree, spasme bronşice
(astm).
Contraindicaţii: Abdomen acut, glaucom.
Mod de administrare: 1-4 supozitoare pe zi.
Prezentare farmaceutică: Cutii cu 6 supozitoare.

Producător: Antibiotice-Iaşi
LOCACORTEN
flumetasonum
Compoziţie: Substanţă activă: 6-alfa,9-difluoro-11-beta,17,21-trihidroxi-alfa-metil-pregna-
1,4-diene-3,20-dion 21-pivalic ( = pivalat de flumetazon). Excipienţi: metil paraben (E 218),
propil paraben (E 216), aromatizanţi.
Formă de prezentare: Tub cu 15 g unguent.
Acţiune terapeutică: Corticosteroid local.
Farmacodinamică: Pivalatul de flumetazon este un glucocorticoid sintetic difluorinat, cu
acţiune moderată locală. Exercită efecte antiinflamatoare, antialergice, vasoconstrictoare
şi antiproliferative. În afecţiunile cutanate inflamatorii de diverse tipuri şi origini, el conferă
o ameliorare promptă şi elimină pruritul. Efectele multiple ale glucocorticoizilor se atribuie
unui mecanism complex în care intervine şi legarea de receptorii citoplasmatici specifici.
Farmacocinetică: Nu s-a demonstrat nici o absorbţie transcutană a pivalatului de
flumetazon, chiar după aplicarea locală pe zone întinse de tegument afectat, în doze mari
şi sub pansamente ocluzive. Se exercită numai o influenţă minimă asupra unor parametri
precum concentraţia plasmatică de hidrocortizon sau excreţia urinară de 17-cetosteroizi şi
17-hidroxicorticosteroizi. Locacorten-ul unguent reduce pierderile de apă din piele şi are o
acţiune emolientă şi hidratantă a pielii.
Indicaţii: Afecţiuni cutanate inflamatorii care răspund la corticosteroizi, neinfectate, de
variate tipuri şi localizări: eczeme seboreice, eczeme de contact, dermatite atopice (la
pacienţii de orice vârstă), fotodermite, psoriazis vulgar, lichen plan, neuro-dermatite
localizate, lupus eritematos discoid.
Contraindicaţii: Infecţii bacteriene şi virale ale pielii (ex., varicelă, erupţii postvaccinale,
herpes simplex, herpes zoster), afecţiuni micotice ale pielii, sifilis, tuberculoză cutanată,
acnee rosacee, dermatite periorale, acnee vulgară, aplicaţii perioculare, hipersensibilitate
la componenţii Locacorten-ului.
Precauţii: În situaţii excepţionale, când Locacorten-ul se aplică în cantităţi mari, pe
suprafeţe tegumentare întinse sau sub pansamente ocluzive, tratamentul se va face numai
sub supraveghere medicală. Tratamentul îndelungat, în special pe pielea feţei trebuie
întotdeauna evitat, indiferent de vârsta pacientului. Conform experienţei de până acum, nu
s-a demonstrat nici o absorbţie detectabilă de Locacorten la nivelul pielii; prin urmare,
dacă prescripţiile sunt respectate, este puţin probabil să apară efecte nedorite (de ex., o
influenţare semnificativă a funcţiei adrenocorticale). Se administrează cu precauţie
copiilor. Aplicarea sub pansamente ocluzive trebuie să se facă pe o perioadă limitată şi pe
suprafeţe reduse. A nu se lăsa la îndemâna copiilor!
Sarcină şi alăptare: Experienţele pe animale au demonstrat posibilitatea corticosteroizilor
de a induce anomalii fetale. Întrucât studiile umane lipsesc, se recomandă administrarea
cu precauţie a Locacorten-ului în timpul sarcinii şi în special în primele 3 luni. Aceste
precauţii se referă la aplicarea Locacorten-ului pe zone întinse, sub pansamente ocluzive
şi pe o perioadă îndelungată. Nu se cunoaşte posibilitatea trecerii Locacorten-ului în
laptele matern, motiv pentru care administrarea acestuia la femeile care alăptează se va
face după o corectă evaluare a raportului beneficiu terapeutic / risc pentru copii.
Reacţii adverse: Rar la locul aplicării semne moderate de iritaţie, precum senzaţie de
arsură, prurit sau erupţie. Cazuri izolate de atrofie moderată a pielii. Printre alte reacţii
adverse întâlnite în tratamentul cu glucocorticoizi se numără: alergia de contact, modificări
ale pigmentaţiei pielii sau infecţii secundare. În particular, după o perioadă îndelungată de
aplicaţii pe zone întinse, sub pansamente ocluzive sau pe zone în care pielea este foarte
permeabilă (faţă, axile), asemenea preparate pot agrava striae rubrae distensae,
telangiectazia, purpura, acneea steroidă.
Dozare: Locacorten-ul se aplică pe zonele afectate în peliculă subţire de 2-3 ori pe zi, în
funcţie de severitatea bolii, după care se masează uşor. În funcţie de locul şi tipul
leziunilor, zona afectată va fi protejată de un pansament poros, de obicei nefiind necesar
pansamentul ocluziv. În caz de întârziere a răspunsului terapeutic sau al unei ameliorări
nesemnificative, efectul Locacorten-ului poate fi potenţat prin aplicarea de pansamente
ocluzive, însă pe timp scurt. Tratamentul afecţiunilor cutanate cronice (psoriazis, eczeme
cronice) nu se suprimă brusc.
Condiţii de păstrare: Locacorten-ul se va proteja de căldură.

Producător: Novartis
LOCACORTEN TAR
flumetasonum
Compoziţie: Substanţe active: 6-alfa,9-difluoro-11-beta, 17,21-trihidroxi-16-alfa-metil-
pregna-1,4-diene-3,20-dion, 21-pivalic (= pivalat de flumetazon), acid salicilic, gudron de
huilă. Excipienţi: adeps lanae.
Formă de prezentare: Tub cu 60 g unguent conţinând 0,02% pivalat de flumetazon; 1%
acid salicilic; 1,5% gudron de huilă.
Acţiune terapeutică: Corticosteroid local cu acid salicilic şi gudron de huilă.
Farmacodinamică: Pivalatul de flumetazon este un glucocorticoid sintetic difluorinat, cu
acţiune moderată locală. Exercită efecte antiinflamatoare, antialergice, vasoconstrictoare
şi antiproliferative. În afecţiunile cutanate inflamatorii de diverse tipuri şi origini, el conferă
o ameliorare promptă şi elimină pruritul. Efectele multiple ale glucocorticoizilor se atribuie
unui mecanism complex în care intervine şi legarea de receptorii citoplasmatici specifici.
Gudronul de huilă exercită o acţiune antieczematoasă, antipruriginoasă şi antiinflamatorie.
Acestora li se adaugă proprietăţile keratolitice, scuamolitice, moderat antibacteriene şi
antimicotice ale acidului salicilic.
Farmacocinetică: Absorbţia transcutană a pivalatului de flumetazon, care, chiar în condiţii
extreme este minimă, se măreşte prin prezenţa acidului salicilic. Când cele două
substanţe combinate sunt aplicate în mod repetat şi pe suprafeţe tegumentare întinse, se
observă o diminuare moderată şi temporară a funcţiei adrenocorticale. Acidul salicilic se
absoarbe numai în mică măsură din unguent. După aplicarea locală, chiar şi pe zone
tegumentare întinse, nivelul plasmatic total este cu mult inferior celui asociat reacţiilor
sistemice toxice. Gudronul de huilă adăugat unguentului nu afectează absorbţia
transcutană a celorlalţi componenţi. Unguentul este indicat în special în tratamentul stărilor
cronice, servind la înmuierea tegumentului îngroşat sau solzos prin hidratare şi emoliere.
Indicaţii: Afecţiuni cutanate inflamatorii refractare, sensibile sau parţial rezistente la
corticosteroizi, de variate tipuri şi localizări: eczeme seboreice, eczeme de contact,
dermatite topice (la pacienţii de orice vârstă), psoriazis vulgar, lichen plan, neurodermatite
localizate.
Contraindicaţii: Infecţii bacteriene şi virale ale pielii (ex., piodermite, varicelă, erupţii
postvaccinare, herpes simplex, herpes zoster), afecţiuni micotice ale pielii, sifilis,
tuberculoză cutanată, acnee rosacee, dermatite periorale, acnee vulgară, aplicaţii
perioculare, hipersensibilitate la componenţii Locacorten-ului Tar.
Precauţii: În situaţii excepţionale, când Locacorten-ul Tar se aplică în cantităţi mari, pe
suprafeţe tegumentare întinse sau sub pansamente ocluzive, tratamentul se va face numai
sub supraveghere medicală. Tratamentul îndelungat, în special pe pielea feţei, trebuie
întotdeauna evitat, indiferent de vârsta pacientului. Dacă se constată un început de
dereglare a funcţiei adrenocorticale, trebuie evaluat riscul, în special în utilizarea
preparatului pe zone întinse şi sub pansamente ocluzive. Se administrează cu precauţie
copiilor, a căror piele este mai sensibilă. Aplicarea sub pansamente ocluzive trebuie să se
facă pe o perioadă limitată şi pe suprafeţe reduse. A nu se lăsa la îndemâna copiilor!
Sarcină şi alăptare: Experienţele pe animale au demonstrat posibilitatea corticosteroizilor
şi a gudronului de huilă de a induce anomalii fetale. Întrucât studiile umane lipsesc, se
recomandă administrarea cu precauţie a Locacorten-ului Tar în timpul sarcinii şi în special
în primele 3 luni. Aceste precauţii se referă la aplicarea Locacorten-ului Tar pe zone
întinse, sub pansamente ocluzive şi pe o perioadă îndelungată. Nu se cunoaşte
posibilitatea trecerii Locacorten-ului Tar în laptele matern, motiv pentru care administrarea
acestuia la femeile care alăptează se va face după o corectă evaluare a raportului
beneficiu terapeutic / risc pentru copii.
Reacţii adverse: Rar la locul aplicării semne moderate de iritaţie, precum senzaţie de
arsură, prurit sau erupţie. Cazuri izolate de atrofie moderată a pielii. Printre alte reacţii
adverse întâlnite în tratamentul cu glucocorticoizi se numără: alergia de contact, modificări
ale pigmentaţiei pielii sau infecţii secundare. În particular, după o perioadă îndelungată de
aplicaţii pe zone întinse, sub pansamente ocluzive sau pe zone în care pielea este foarte
permeabilă (faţă, axile), asemenea preparate pot agrava striae rubrae distensae,
telangiectazia, purpura, acneea steroidă. Tratamentul trebuie întrerupt în cazul
intensificării reacţiilor adverse. Locacorten-ul Tar poate afecta negativ funcţia
adrenocorticală. În special în cursul tratamentului prelungit, gudronul de huilă poate
produce acnee şi fotosensibilizare. Salicilatul din unguent nu determină efecte sistemice.
Dozare: După curăţirea pielii de scuame, Locacorten-ul Tar se aplică pe zonele afectate în
peliculă subţire de 2 ori pe zi, iar dacă se folosesc pansamente ocluzive, de 1-2 ori pe zi,
în funcţie de severitatea bolii, după care se masează uşor. În funcţie de locul şi tipul
leziunilor, zona afectată va fi protejată de un pansament poros, de obicei nefiind necesar
pansamentul ocluziv. În caz de întârziere a răspunsului terapeutic sau al unei ameliorări
nesemnificative, efectul Locacorten-ului poate fi potenţat prin aplicarea de pansamente
ocluzive, însă pe timp scurt. Durata normală a tratamentului este de 2-3 săptămâni; dacă
tratamentul trebuie prelungit, se recomandă continuarea acestuia cu Locasalen sau
Locacorten. Locacorten-ul Tar poate păta pielea şi îmbrăcămintea. După aplicarea
Locacorten-ului Tar, se evită expunerea la soare a zonelor tratate. Tratamentul afecţiunilor
cutanate cronice (psoriazis, eczeme cronice) nu se suprimă brusc.
Condiţii de păstrare: Locacorten-ul Tar se va proteja de căldură.

Producător: Novartis
LOCACORTEN VIOFORM
combinaţii
Compoziţie: Substanţe active: 6-alfa,9-difluoro-11-beta,17,21-trihidroxi-16-alfa-metil-
pregna-1,4-diene-3,20-dion 21-pivalic (= pivalat de flumetazon); 5-cloro-7-iodo-8-chinolinol
(= clioquinol). Numai în cremă: 2-fenoxietanol.
Formă de prezentare: Tub cu 10 g cremă conţinând 0,02% pivalat de flumetazon, 3%
clioquinol, 2-fenoxietanol. Tub cu 10 g unguent conţinând 0,02% pivalat de flumetazon,
3% clioquinol.
Acţiune terapeutică: Corticosteroid local cu componentă antimicrobiană.
Farmacodinamică: Pivalatul de flumetazon este un glucocorticoid sintetic difluorinat, cu
acţiune moderată locală. Exercită efecte antiinflamatoare, antialergice, vasoconstrictoare
şi antiproliferative. În afecţiunile cutanate inflamatorii de diverse tipuri şi origini, el conferă
o ameliorare promptă şi elimină pruritul. Efectele multiple ale glucocorticoizilor se atribuie
unui mecanism complex în care intervine şi legarea de receptorii citoplasmatici specifici.
Clioquinolul, componentul antimicrobian al Locacorten-ului Vioform, este un derivat
halogenat al chinolinolului şi este activ (mai degrabă bacteriostatic decât bactericid) pe un
spectru larg de microorganisme patogene, inclusiv fungi (Candida, Microsporum,
Tricophyton) şi bacterii grampozitive (stafilococi). Clioquinolul are doar un efect inhibitor
moderat asupra bacteriilor gramnegative.
Farmacocinetică: În urma aplicării locale de Locacorten Vioform, clioquinolul se absoarbe
în proporţie de circa 1,5-4%, judecând după excreţia urinară. Clioquinolul se excretă în
special sub formă de conjugaţi glucuronici şi, în mai mică măsură, sub formă de sulfat,
însă nedetectabil în formă nemodificată. Este improbabilă posibilitatea modificării
absorbţiei transcutane a pivalatului de flumetazon prin asocierea clioquinolului. Crema
este hidrofilă, nu este lipicioasă şi nici grasă şi are efect răcoritor. Se indică în tratarea
stadiilor acute şi subacute. Unguentul are la bază vaselina şi este impermeabil, este
indicat în special în tratamentul stărilor cronice sau pentru continuarea tratamentului după
folosirea cremei (întrebuinţată în special în stadiile acute), servind la înmuierea
tegumentului îngroşat sau solzos prin hidratare şi emoliere.
Indicaţii: Tratament iniţial în afecţiuni cutanate inflamatorii sensibile la corticosteroizi, de
tipuri şi localizări variate, în care au apărut infecţii secundare cu microorganisme sensibile
la clioquinol: eczeme seboreice, eczeme de contact, dermatite atopice (la pacienţi de toate
vârstele), neurodermatite localizate, intertrigo, forme superficiale de piodermită (impetigo),
dermatomicoze, în care inflamaţia acută are un caracter proeminent, infecţii ale
muşcăturilor şi înţepăturilor de insecte.
Contraindicaţii: Afecţiuni virale ale pielii (ex.: piodermite, varicelă, erupţii postvaccinare,
herpes simplex, herpes zoster), afecţiuni micotice ale pielii, sifilis, tuberculoză cutanată,
acnee rosacee, dermatite periorale, acnee vulgară, aplicaţii perioculare, hipersensibilitate
la componenţii Locacorten-ului Vioform la iod. Se utilizează doar la copiii peste 2 ani.
Reacţii adverse: Rar: la locul aplicării semne moderate de iritaţie, precum senzaţie de
arsură, prurit sau erupţie. Cazuri izolate: atrofie moderată a pielii. Printre alte reacţii
adverse întâlnite în tratamentul cu glucocorticoizi, se numără: alergia de contact,
modificări ale pigmentaţiei pielii sau infecţii secundare. În particular, după o perioadă
îndelungată de aplicaţii pe zone întinse, sub pansamente ocluzive sau pe zone în care
pielea este foarte permeabilă (faţă, axile), asemenea preparate pot agrava striae rubrae
distensae, telangiectazia, purpura, acneea steroidă. Tratamentul trebuie întrerupt în cazul
intensificării reacţiilor adverse.
Precauţii: În situaţii excepţionale, când Locacorten-ul Vioform se aplică în cantităţi mari,
pe suprafeţe tegumentare întinse sau sub pansamente ocluzive, tratamentul se va face
numai sub supraveghere medicală. Tratamentul îndelungat, în special pe pielea feţei,
trebuie întotdeauna evitat, indiferent de vârsta pacientului. Aplicarea pe zone relativ mari
de piele sau pe zone erodate, ca şi tratamentul cu durată de peste 1 săptămână trebuie
evitate, întrucât se poate produce o mărire semnificativă a proteinelor legate de iod. Dacă
nu apare nici o ameliorare în decursul unei săptămâni, tratamentul trebuie întrerupt.
Conform experienţei de până acum, nu s-a demonstrat nici o absorbţie detectabilă de
Locacorten Vioform la nivelul pielii, prin urmare, dacă prescripţiile sunt respectate, este
puţin probabil să apară efecte nedorite (de ex., o influenţare semnificativă a funcţiei
adrenocorticale). Aplicarea sub pansamente ocluzive trebuie să se facă pe o perioadă
limitată şi pe suprafeţe reduse. Se administrează cu precauţie copiilor, a căror piele este
mai sensibilă. Locacorten-ul Vioform nu este indicat ca monoterapie în bolile bacteriene
sau micotice primare. Nu se va utiliza Locacorten-ul Vioform în zona canalului auditiv
extern în cazul în care există perforaţii ale timpanului. Se indică precauţii în administrarea
Locacorten-ului Vioform la pacienţii cu tulburări renale sau/şi hepatice. Unguentul nu se
indică în afecţiunile cutanate acute sau leziunile zemuinde şi nici dacă pielea este
seboreică sau hipersensibilă la grăsimi. Contactul cu Locacorten Vioform poate determina
decolorarea părului şi a îmbrăcămintei. A nu se lăsa la îndemâna copiilor!
Sarcină şi alăptare: Experienţele pe animale au demonstrat posibilitatea corticosteroizilor
de a induce anomalii fetale. Întrucât studiile umane lipsesc, se recomandă administrarea
cu precauţie a Locacorten-ului Vioform în timpul sarcinii şi în special în primele 3 luni.
Aceste precauţii se referă la aplicarea Locacorten-ului Vioform pe zone întinse, sub
pansamente ocluzive şi pe o perioadă îndelungată. Nu se cunoaşte posibilitatea trecerii
componenţilor Locacorten-ului Vioform în laptele matern, motiv pentru care administrarea
acestuia la femeile care alăptează se va face după o corectă evaluare a raportului
beneficiu terapeutic / risc pentru copii.
Interacţiuni: Folosirea locală a Locacorten-ului Vioform poate creşte cantitatea de
proteine legate de iod (PBI) la pacienţii cu funcţie tiroidiană normală şi, de aceea, poate
interfera cu testele tiroidiene, motiv pentru care aceste teste nu se vor face decât după o
lună de la întreruperea tratamentului. Testele pentru T3 şi T4 rămân neafectate. Testele
cu clorură de fier pentru fenilcetonurie pot da rezultate fals pozitive când clioquinolul este
prezent în urină.
Dozare: Locacorten-ul Vioform trebuie aplicat pe zonele afectate în strat subţire, de 2-3 ori
pe zi, în funcţie de gravitatea bolii. Crema sau unguentul pot fi introduse în piele prin
masaj uşor. Nu este necesar nici un pansament protector. Nu se va utiliza pansament
ocluziv.
Supradozare: Tratamentul cu Locacorten Vioform aplicat pe o zonă tegumentară întinsă
sau erodată poate produce, chiar în decursul unei singure săptămâni de tratament,
creşterea valorilor PBI şi amplificarea simptomelor asemănătoare celor ale tireotoxicozei.
Creşterea valorilor PBI poate apărea şi când zone tegumentare relativ mici sunt tratate
mai mult de o săptămână. În aceste situaţii, se impune întreruperea tratamentului.
Condiţii de păstrare: Locacorten-ul Vioform se va proteja de căldură.

Producător: Novartis
LOCASALEN
combinaţii
Compoziţie: Substanţe active: 6-alfa,9-difluoro-11-beta,17,21-trihidroxi-16-alfa-metil-
pregna-1,4-diene-3,20-dion 21-pivalic (= pivalat de flumetazon), acid salicilic. Excipienţi:
adeps lanae.
Formă de prezentare: Tub cu 15 g unguent: 0,02% pivalat de flumetazon şi 3% acid
salicilic.
Acţiune terapeutică: Corticosteroid local cu acid salicilic.
Farmacodinamică: Pivalatul de flumetazon este un glucocorticoid sintetic difluorinat, cu
acţiune moderată locală. Exercită efecte antiinflamatoare, antialergice, vasoconstrictoare
şi antiproliferative. În afecţiunile cutanate inflamatorii de diverse tipuri şi origini, el conferă
o ameliorare promptă şi elimină pruritul. Efectele multiple ale glucocorticoizilor se atribuie
unui mecanism complex, în care intervine şi legarea de receptorii citoplasmatici specifici.
Pe lângă efectele keratolitic şi scuamolitic, acidul salicilic are şi proprietăţi moderate
antibacteriene şi antimicotice. În plus, acesta serveşte la stabilizarea mantalei acide
protectoare a tegumentului. Adăugarea acidului salicilic favorizează penetrarea
glucocorticoidului în adâncimea stratului cornos, accelerând şi intensificând, în acelaşi
timp, efectele acestuia.
Farmacocinetică: Absorbţia transcutană a pivalatului de flumetazon, care chiar în condiţii
extreme este minimă, se măreşte prin prezenţa acidului salicilic. Când cele două
substanţe combinate sunt aplicate în mod repetat şi pe suprafeţe tegumentare întinse, se
observă o diminuare moderată şi temporară a funcţiei adrenocorticale. Acidul salicilic se
absoarbe numai în mică măsură din unguent. După aplicarea locală, chiar şi pe zone
tegumentare întinse, nivelul plasmatic total este cu mult inferior celui asociat reacţiilor
sistemice toxice. Locasalen-ul unguent reduce pierderile de apă din piele şi are o acţiune
emolientă şi hidratantă a pielii.
Indicaţii: Afecţiuni cutanate inflamatorii care răspund la corticosteroizi, neinfectate, de
variate tipuri şi localizări, mai ales asociate cu hiperkeratoză: eczeme seboreice, eczeme
de contact, dermatite atopice (la pacienţii de orice vârstă), fotodermite, psoriazis vulgar,
lichen plan, neurodermatite localizate, hiperkeratoze palmare şi plantare.
Contraindicaţii: Afecţiuni virale cutanate (ex.: varicelă, erupţii post-vaccinare, herpes
simplex, herpes zoster), afecţiuni micotice ale pielii, sifilis, tuberculoză cutanată, acnee
rosacee, dermatite periorale, acnee vulgară, aplicaţii perioculare, hipersensibilitate la
componenţii Locasalen-ului.
Reacţii adverse: Rar: la locul aplicării semne moderate de iritaţie, precum senzaţie de
arsură, prurit sau erupţie. Cazuri izolate: atrofie moderată a pielii. Tratamentul trebuie
întrerupt dacă reacţiile adverse se intensifică. Locasalen-ul poate avea efecte nefavorabile
asupra funcţiei adrenocorticale (izolat putând determina apariţia sindromului Cushing).
Acidul salicilic absorbit transcutan din Locasalen nu are efecte sistemice. Printre alte
reacţii adverse întâlnite în tratamentul cu glucocorticoizi se numără: alergia de contact,
modificări ale pigmentaţiei pielii sau infecţii secundare. În particular, după o perioadă
îndelungată de aplicaţii pe zone întinse, sub pansamente ocluzive sau pe zone în care
pielea este foarte permeabilă (faţă, axile), asemenea preparate pot agrava striae rubrae
distensae, telangiectazia, purpura, acneea steroidă.
Precauţii: În situaţii excepţionale, când Locasalen-ul se aplică în cantităţi mari, pe
suprafeţe tegumentare întinse sau sub pansamente ocluzive, tratamentul se va face numai
sub supraveghere medicală. Tratamentul îndelungat, în special pe pielea feţei, trebuie
întotdeauna evitat, indiferent de vârsta pacientului. Dacă se constată un început de
dereglare a funcţiei adrenocorticale, trebuie evaluat riscul, în special când preparatul este
utilizat pe zone întinse şi/sau sub pansamente ocluzive. Se administrează cu precauţie
copiilor, a căror piele este mai sensibilă. Aplicarea sub pansamente ocluzive trebuie să se
facă pe o perioadă limitată şi pe suprafeţe reduse. În cazul pacienţilor cu tulburări renale,
la aplicare repetată pe zone întinse de piele, trebuie să se aibă în vedere posibilitatea
absorbţiei salicilatului. Dacă există infecţii severe bacteriene sau micotice, se va asocia un
tratament adecvat. Locasalen-ul nu este indicat să fie aplicat pe membrane sau
conjunctive.
Sarcină şi alăptare: Experienţele pe animale au demonstrat posibilitatea corticosteroizilor
de a induce anomalii fetale. Întrucât studiile umane lipsesc, se recomandă administrarea
cu precauţie a Locasalen-ului în timpul sarcinii şi în special în primele 3 luni. Aceste
precauţii se referă la aplicarea Locasalen-ului pe zone întinse, sub pansamente ocluzive şi
pe o perioadă îndelungată. Nu se cunoaşte posibilitatea trecerii Locasalen-ului în laptele
matern, motiv pentru care administrarea acestuia la femeile care alăptează se va face
după o corectă evaluare a raportului beneficiu terapeutic / risc pentru copii.
Dozare: Locasalen-ul se aplică pe zonele afectate în peliculă subţire de 1-2 ori pe zi, în
funcţie de severitatea bolii, după care se masează uşor. În funcţie de locul şi tipul
leziunilor, zona afectată va fi protejată de un pansament poros, de obicei nefiind necesar
pansamentul ocluziv. În caz de întârziere a răspunsului terapeutic sau a unei ameliorări
nesemnificative, efectul Locasalen-ului poate fi potenţat prin aplicarea de pansamente
ocluzive, însă pe timp scurt. Tratamentul afecţiunilor cutanate cronice (psoriazis, eczeme
cronice) nu se suprimă brusc.
Condiţii de păstrare: Locasalen-ul se va proteja de căldură.

Producător: Novartis
LOCERYL
amorolfinum
Prezentare farmaceutică: Lac pentru unghii (5%) conţinând ca substanţă activă:
amorolfină (sub formă de clorhidrat) 50 mg/ml; şi comprese igienice impregnate cu alcool
izopropilic 70% (folii cu 60 buc.); cremă (0,25%) 2,5 mg/g (tub a 20 g).
Acţiune terapeutică: Loceryl este un antimicotic topic. Amorolfina aparţine unei noi clase
chimice. Efectul său fungistatic sau fungicid se bazează pe alterarea membranei celulare
fungice, ţinta primară fiind biosinteza sterolilor. Conţinutul în ergosterol scade, o dată cu
acumularea de steroli atipici, steric non-plani. Amorolfina are un spectru larg de acţiune.
Este eficientă împotriva unor: levuri (Candida, Malassezia sau Pityrosporum,
Cryptococcus); dermatofiţi (Trichophyton, Microsporum, Epidermophyton); mucegaiuri
(Alternaria, Hendersonula, Scopulariopsis); dermatiacee (Cladosporium, Fonsecaea,
Wangiella); fungi dimorfi (Coccidioides, Histoplasma, Sporotrix). Cu excepţia speciei
Actinomyces, bacteriile nu sunt sensibile la amorolfină. Propionibacterium acnes nu este
decât slab sensibilă. Amorolfina din lacul pentru unghii penetrează şi difuzează prin placa
unghială, acumulându-se în concentraţii eficiente la nivelul patului unghial, unde accesul la
fungi este dificil. Absorbţia sistemică a ingredientului activ este neglijabilă prin acest tip de
aplicaţie, iar concentraţia sistemică rămâne sub limita detectabilităţii (0,5 ng/ml) chiar şi
după un an de utilizare. Amorolfina din cremă penetrează rapid şi complet până în
straturile profunde ale pielii. Cu toate acestea, concentraţia ingredientului activ a fost sub
limita detectabilităţii (0,5 ng/ml) chiar şi după tratamente de lungă durată. Absorbţia
sistemică a substanţei marcate a fost decelabilă (10%) doar după aplicarea unui
pansament ocluziv.
Indicaţii: Onicomicoze cauzate de dermatofiţi, levuri şi mucegaiuri. Dermatomicoze
cauzate de dermatofiţi: Tinea pedis (piciorul atletului), Tinea cruris, Tinea inguinalis, Tinea
corporis, Tinea manum; Pitiryazis versicolor. Candidoză cutanată.
Mod de administrare: Onicomicoze: lacul pentru unghii se va aplica pe unghiile afectate
de la nivelul mâinilor sau picioarelor, o dată sau de două ori pe săptămână. Pacientul
trebuie să aplice lacul de unghii în felul următor: Înaintea primei aplicări de Loceryl, este
esenţial ca zonele afectate ale unghiei (în special suprafaţa unghiei) să fie abrazate cât
mai amănunţit cu putinţă, utilizându-se pila de unghii prevăzută. Suprafaţa unghiei trebuie
apoi curăţată şi degresată, folosindu-se o compresă impregnată (cea prevăzută). Înaintea
reaplicării de Loceryl, unghiile afectate trebuie din nou abrazate conform indicaţiei, ele
trebuind în orice caz curăţate iniţial cu compresa impregnată, pentru a se înlătura lacul
restant. Atenţie: pilele utilizate pentru unghiile bolnave nu trebuie folosite şi pentru unghiile
sănătoase; Cu una dintre spatulele reutilizabile prevăzute, lacul pentru unghii se va aplica
pe întreaga suprafaţă a unghiei bolnave şi se va lăsa să se usuce. Pentru fiecare unghie
care trebuie tratată, se va înmuia spatula în lacul pentru unghii, şi se va şterge excesul de
lac de interiorul gâtului flaconului. După utilizare, spatula se va curăţa cu aceeaşi
compresă impregnată, folosită înainte pentru curăţarea unghiilor. Flaconul trebuie închis
bine după fiecare utilizare. Dacă se lucrează cu solvenţi organici (diluanţi, alcool etc.),
trebuie purtate mănuşi impermeabile pentru a proteja lacul Loceryl de pe unghii.
Tratamentul trebuie continuat fără întrerupere, până ce unghia se regenerează, iar zonele
afectate sunt în final vindecate. Durata necesară tratamentului depinde în mod esenţial de
intensitatea şi localizarea infecţiei. În general, durata este de şase luni (unghiile de la
degetele mâinilor) şi de nouă, până la douăsprezece luni (unghiile de la degetele
picioarelor). Dermatomicoze: crema se va aplica pe zonele tegumentare afectate, o dată
pe zi (seara). Tratamentul trebuie continuat fără întrerupere, până la vindecarea clinică şi
apoi încă câteva zile. Durata necesară tratamentului depinde de specia de fungi şi de
localizarea infecţiei. În general, tratamentul trebuie continuat timp de cel puţin două sau
trei săptămâni. În cazul micozelor piciorului, sunt necesare până la şase săptămâni de
terapie.
Reacţii adverse: După aplicarea lacului unghial, ocazional s-a constatat o senzaţie
trecătoare de arsură uşoară în zona unghială, cauzată posibil de excipientul diclormetan.
Ocazional, iritaţii cutanate uşoare - sub formă de eritem, prurit sau senzaţie de arsură - au
apărut în cursul tratamentului cu cremă. Observaţie specială: se vor avea în vedere
următoarele: utilizarea unui lac de unghii cosmetic (ojă) sau a unghiilor artificiale trebuie
evitată în cursul tratamentului cu Loceryl (lac pentru unghii).
Contraindicaţii: Lacul pentru unghii şi crema Loceryl nu trebuie refolosite de către
pacienţii care au prezentat hipersensibilitate la tratament.
Precauţii: Datorită lipsei experienţei clinice, copiii - în special copiii foarte mici şi sugarii -
nu trebuie trataţi cu Loceryl.
Sarcină şi alăptare: Expunerea iepurilor gestanţi la doze sistemice mari de amorolfină a
dus la o creştere uşoară a resorbţiei embrionice (embriotoxicitate), ţinând cont de
expunerea sistemică la amorolfină extrem de redusă prin utilizarea lacului pentru unghii şi
a cremei, riscul fetal la oameni pare a fi neglijabil. Crema nu trebuie să fie aplicată pe zone
largi şi/sau erodate şi de asemenea nu trebuie folosit tratamentul ocluziv cu cremă în
cursul sarcinii şi al alăptării.

Producător: F. Hoffmann-La Roche

 LOCOID 0,1 % unguent, cremă, lipocremă-cremă grasă, crelo-emulsie topică,
loţiune
hydrocortisoni 17-butyras
Compoziţie: Locoid unguent, cremă, Lipocremă şi Crelo conţin 1 mg/g 17-butirat de
hidrocortizon. Locoid loţiune conţine 1mg/ml 17-butirat de hidrocortizon. Baza unguentului
este hidrofobă (materie grasă). Locoid cremă, Locoid Lipocremă şi Locoid Crelo au ca
bază emulsii tampon de ulei în apă. Locoid Lipocremă conţine 70 % ulei în 30 % apă.
Locoid unguent conţine 30 % apă în 70 % ulei, în timp ce Locoid cremă conţine 30 % ulei
în 70 % apă, iar Locoid Crelo este o emulsie de 15 % ulei în 85 % apă. Locoid loţiune are
ca bază amestecul izopropanol-apă.
Mod de acţiune: Locoid este un corticosteroid topic, nehalogenat, cu proprietăţi
antiinflamatoare, antialergice, antipruriginoase. Potenţa ste-roidiană este crescută, ca
rezultat al esterificării lanţului de butirat la C17. Lanţul în acest mod creşte absorbţia prin
piele şi accelerează metabolizarea. La fel de important este şi faptul că siguranţa
sistemică şi locală a Locoid-ului este comparabilă cu cea a hidrocortizonului natural din
piele.
Indicaţii terapeutice: Tratamentul topic al dermatozelor ce răspund la corticosteroizi, de
ex.: eczeme, dermatite şi psoriazis. Având un raport eficienţă/ siguranţă optim, Locoid
poate fi utilizat chiar şi în tratamentul leziunilor tegumentare din zone de piele cu grad înalt
de penetrabilitate şi, de asemenea, la copii.
Contraindicaţii: Locoid este contraindicat în cazul unor infecţii bacteriene (impetigo),
virale (Herpes simplex) sau fungice (Candida sau dermatofiţi). Nu este recomandat în
rozaceea facială, acneea vulgaris, dermatita periorală, pruritul perianal şi genital, de
asemenea în caz de hipersensibilitate la unii din compuşii săi.
Precauţii: Trebuie evitat tratamentul continuu de lungă durată şi contactul cu ochii.
Administrarea de Locoid în timpul sarcinii şi lactaţiei se va face cu precauţie.
Efecte secundare: O uşoară iritaţie poate surveni. Dacă apar semne de hipersensibilitate,
tratamentul trebuie întrerupt. În cazul utilizării sub pansament ocluziv, se pot dezvolta
suprainfecţii bacteriene secundare tratamentului.
Mod de administrare: Locoid unguent: în leziuni tegumentare uscate cu descuamare.
Locoid Lipocremă, cremă: în leziuni tegumentare uscate şi mixte (uscate şi umede).
Locoid cremă: în leziuni tegumentare umede. Locoid Crelo (emulsie topică): în leziuni
tegumentare întinse şi în leziuni ale scalpului sau pielii păroase. Locoid loţiune: în leziuni
tegumenare ale scalpului şi pielii păroase. Toate formele de Locoid prezintă proprietăţi
cosmetice, care asigură o complianţă optimă din partea pacientului. La adulţi şi copii se
aplică de 1-3 ori pe zi un strat subţire de Locoid pe leziune. Uneori este recomandabilă
aplicarea unui pansament ocluziv.
Formă de prezentare: Locoid unguent 0,1 %: tuburi de 30 g. Locoid Lipocremă 0,1 %:
tuburi de 30 g. Locoid cremă 0,1 %: tuburi de 30 g. Locoid loţiune 0,1 %: flacoane de 30
ml. Locoid Crelo 0,1 %: flacoane de 30 g.

Producător: Yamanouchi Europe B.V.

LOGIMAX
felodipinum+metoprololum
Formă de prezentare: Comprimate cu eliberare prelungită.
Compoziţie: Comprimatul EP 5+50 mg: Felodipină 5 mg, metoprolol succinat 47,5 mg
(corespunzător la 50 mg metoprolol tartrat), excipienţi şi coloranţi q.s.(oxid de fier, dioxid
de titan). Comprimatul EP 10 + 100 mg: Felodipină 10 mg, metoprolol succinat 95 mg
(corespunzător la 100 mg metoprolol tartrat), excipienţi şi coloranţi q.s.(oxid de fier, dioxid
de titan).
Proprietăţi: Comprimatul EP conţine microsfere de metoprolol succinat, învelite individual
cu o membrană cu rată predeterminată de eliberare, legate de felodipină într-un
comprimat cu matrice gelatinoasă. Ratele de eliberare ale felodipinei şi metoprololului sunt
constante în marea parte a intervalului de 24 ore. Astfel, faza de absorpţie este prelungită
determinând concentraţii plasmatice eficiente timp de 24 ore atât pentru felodipină cât şi
pentru metoprolol. Evitând vârfurile crescute ale concentraţiei plasmatice, efectele adverse
dependente de aceste vârfuri vor fi reduse. Modurile de acţiune complementare ale
felodipinei, un antagonist de calciu cu selectivitate vasculară (reduce rezistenţa periferică)
şi ale metoprololului, un antagonist selectiv al receptorilor adrenergici beta1 (reduce
debitul cardiac) determină un efect antihipertensiv mai accentuat şi o toleranţă mai bună
sau similară comparativ cu monoterapia respectivă. Se obţine astfel un echilibru
eficacitate/reacţii adverse mai bun. Reducerea presiunii sanguine este eficientă pe
parcursul celor 24 ore. Felodipina este un antagonist de calciu cu selectivitate vasculară
crescută destinat tratamentului hipertensiunii. Felodipina scade presiunea sanguină prin
reducerea rezistenţei vasculare periferice. Ca urmare a selectivităţii înalte pe musculatura
netedă arteriolară, felodipina, în limita dozelor terapeutice, nu are efect direct asupra
contractilităţii sau conductibilităţii cardiace. Deoarece nu se produc efecte asupra
musculaturii netede venoase sau controlului vasomotor adrenergic, felodipina nu
determină hipotensiune ortostatică. Felodipina are un efect natriuretic/diuretic moderat şi
astfel nu apare retenţia lichidă. Felodipina este eficientă în toate gradele de hipertensiune.
Felodipina este bine tolerată de pacienţii cu afecţiuni cardiace concomitente cum ar fi
angina pectorală şi insuficienţa cardiacă congestivă. Metoprololul este un antagonist
cardioselectiv al receptorilor adrenergici (beta-blocant), astfel acţionează asupra
receptorilor beta1 de la nivelul inimii la doze mult mai mici decât cele necesare influenţării
receptorilor beta2 prezenţi în vasele periferice şi bronşii. Metoprolol nu are efect de
stabilizare membranară şi nici activitate parţial agonistă. Efectul stimulator al
catecolaminelor asupra inimii va fi redus sau inhibat de către metoprolol. Metoprolol
reduce presiunea sanguină atât în ortostatism cât şi în clinostatism. Tratamentul
antihipertensiv cu metoprolol se asociază cu o incidenţă mai scăzută a mortalităţii
cardiovasculare totale şi prin afecţiuni coronariene comparativ cu tratamentul cu diuretice.
De asemenea, metoprolol scade mortalitatea la acei pacienţi cu suspiciune de sau cu
confirmare de infarct miocardic şi reduce incidenţa reinfarctizării nefatale.
Farmacocinetică: Combinaţia de felodipină şi metoprolol nu influenţează farmacocinetica
celor două componente. După administrarea comprimatelor EP felodipină + metoprolol,
acestea sunt complet absorbite la nivelul tubului gastrointestinal. Absorbţia este
independentă de ingestia de medicamente. Formularea EP determină o absorbţie mai
prelungită determinând concentraţii plasmatice eficiente timp de 24 ore atât pentru
felodipină cât şi pentru metoprolol. Felodipina. În limitele dozei terapeutice,
biodisponibilitatea sistemică a felodipinei este la om de aproximativ 15% fiind
independentă de doză. Felodipina se leagă de proteinele plasmatice în proporţie de 99%
legându-se în special de fracţiunea albuminică. Timpul de înjumătăţire în faza terminală
este în medie de 25 ore. Pe parcursul tratamentului de lungă durată nu se produc
acumulări semnificative. Felodipina este intens metabolizată în ficat şi toţi metaboliţii
identificaţi sunt inactivi din punct de vedere hemodinamic. Aproximativ 70% din doza
administrată se excretă prin urină sub formă de metaboliţi; fracţiunea restantă este
eliminată prin fecale. Mai puţin de 0,5% din doză se regăseşte nemodificată în urină.
Metoprololul. Biodisponibilitatea sistemică este de aproximativ 50%. Timpul de
înjumătăţire plasmatic al metoprololului este de 3 - 5 ore. Metoprolol este supus
metabolismului oxidativ la nivel hepatic rezultând trei metaboliţi majori fără efecte
farmacologice cu seminificaţie clinică. Aproximativ 5% din doză este excretată
nemodificată prin urină.
Indicaţii: Hipertensiunea arterială.
Contraindicaţii: Hipersensibilitate la felodipină sau metoprolol; Sarcină; Bloc
atrioventricular de grad doi sau trei; Boala de nod sinusal. Insuficienţa cardiacă
decompensată; Şoc cardiogen.
Precauţii: Combinaţia fixă de felodipină şi metoprolol poate precipita în cazuri rare, ca şi
alte antihipertensive eficiente, hipotensiune semnificativă. La pacienţii hipertensivi cu astm
bronşic se va administra concomitent un beta2-stimulant. Va fi luată în considerare
posibilitatea interferenţelor cu metabolismul glucidic sau de mascare a hipoglicemiei. Se
recomandă ca la pacienţii cu insuficienţă cardiacă, decompensarea să fie tratată atât
înainte cât şi în timpul administrării produsului. Se va evita întreruperea bruscă a beta-
blocadei. Dacă este posibil, se va reduce doza sau se va administra produsul odată la
două zile pe perioada a 10 zile. Se presupune că la bolnavii trataţi cu beta-blocante, şocul
anafilactic îmbracă o formă mult mai severă.
Sarcină şi alăptare: Comprimatele EP felodipină + metoprolol nu vor fi administrate
femeilor cu potenţial de sarcină. Un studiu asupra fertilităţii şi capacităţii generale de
reproducere la şobolanii trataţi cu doze medii şi crescute de felodipină, a arătat o
prelungire a naşterii, o expulzie fetală dificilă/incidenţa crescută a morţilor fetale şi a
morţilor postnatale precoce. Studiile de reproducere pe iepuri au demonstrat, dependent
de doză, o dilatare reversibilă a glandelor mamare la femele şi anomalii digitale la feţi.
Aceste anomalii fetale au fost induse de administrarea felodipinei în stadiul precoce de
dezvoltare fetală. Atât timp cât nu se ştie dacă felodipina este excretată în laptele matern
sau dacă au efecte blânde asupra nou-născuţilor, comprimatele EP felodipină +
metoprolol nu vor fi administrate mamelor care alăptează.
Reacţii adverse: Felodipina + metoprolol. Reacţiile adverse raportate pe parcursul
studiilor clinice cu comprimate EP felodipină + metoprolol cuprind cefalee, edeme declive,
obnubilare, flush, obnubilare, greţuri şi fatigabilitate. Majoritatea acestor efecte pot fi
explicate prin proprietăţile vasodilatatoare ale felodipinei. Studiile clinice şi de marketing
asupra componentelor individuale au evidenţiat următoarele reacţii adverse: Felodipina:
Reacţiile adverse la felodipină sunt în general de tip vasodilatator cauzate de dilatarea
vaselor arteriale. Majoritatea acestor reacţii sunt dependente de doză şi apar la începutul
tratamentului sau după creşteri de doză. Reacţiile care apar sunt tranzitorii şi diminuează
cu timpul în intensitate. Sistem nervos central: fatigabilitate, obnubilare, cefalee (de cauză
vasodilatatorie). Sistem cardiovascular: edem decliv dependent de doză (produs de
vasodilatarea precapilară), flush, palpitaţii. Piele: reacţii cutanate cum ar fi rash şi prurit.
Altele: ca şi la alte dihidropiridine, la anumiţi pacienţi cu gingivită/ paradontoză pronunţată
s-a observat o tumefiere moderată a mucoasei gingivale. Acest fenomen poate fi prevenit
sau ameliorat printr-o igienă corectă a cavităţii bucale. Metoprolol: Sistem nervos central:
ocazional fatigabilitate, obnubilare, cefalee. Rar parestezii, crampe musculare. Sistem
cardiovascular: ocazional bradicardie, perturbări posturale (ocazional cu sincopă). Rar,
insuficienţă cardiacă, palpitaţii, aritmii cardiace, sindrom Raynaud, edeme, dureri
precordiale. Izolat, perturbări de conductibilitate cardiacă, gangrenă la pacienţii cu tulburări
circulatorii periferice severe, preexistente. Psihiatric: rar, depresii, vigilenţă mentală
încetinită, somnolenţă sau insomnie, coşmaruri. Izolat, tulburări de personalitate. Tract
gastrointestinal: ocazional, greţuri şi vărsături, dureri abdominale. Rar, diaree sau
constipaţie. Izolat, uscăciunea mucoasei bucale, tulburări ale testelor funcţiei hepatice.
Piele: rar, rash cutanat (sub formă de urticarie, leziuni cutanate psoriaziforme sau
distrofice). Izolat, fotosensibilitate, transpiraţii, căderea părului. Organe respiratorii:
ocazional, dispnee expiratorie. Rar, bronhospasm, şi la pacienţii cu antecedente de boală
pulmonară obstructivă. Izolat, rinită. Organe senzitive: Izolat, tulburări de vedere, ochi
iritaţi şi/sau scăderea secreţiei lacrimale, conjunctivită, tinitus. Metabolism: Izolat, creşteri
ponderale. Sânge: Izolat, trombocitopenie.
Doze şi mod de administrare: Iniţial, un comprimat EP felodipină + metoprolol 5+50 mg
zilnic; dacă este necesar, doza poate fi crescută la un comprimat EP felodipină +
metoprolol 10 + 100 mg zilnic. Comprimatele vor fi ingerate dimineaţa cu apă fără a fi
divizate, sfărâmate sau mestecate.
Interacţiuni: Administrarea concomitentă de medicamente care interferă cu sistemul
enzimatic citocrom P 450 poate afecta concentraţiile plasmatice de felodipină şi
metoprolol. Inhibitorii enzimatici (de ex. cimetidina) determină creşteri ale nivelului
plasmatic de felodipină. Inductorii enzimatici (de ex: fenitoina, carbamazepina,
barbituricele) determină scăderi ale nivelului plasmatic de felodipină. Concentraţia
plasmatică de metoprolol este scăzută de rifampicină şi poate fi crescută de cimetidină. La
rândul lui, metoprolol poate reduce clearanceul altor medicamente (de ex. lignocaina).
Între felodipină şi metoprolol nu există interacţiuni deoarece folosesc izoenzime diferite ale
citocromului P 450. Proporţia crescută de legare de proteinele plasmatice a felodipinei nu
va afecta fracţiunea nelegată a acelor medicamente caracterizate, de asemenea, de o
proporţie crescută de legare de proteinele plasmatice, cum ar fi warfarina. Tratamentul
concomitent cu metoprolol şi blocanţi ai ganglionilor simpatici, alte beta-blocante (de ex.
colire), inhibitori MAO, antiaritmice sau antidiabetice poate determina răspunsuri
farmacodinamice aberante fiind necesare reajustări de doză. În cazul în care tratamentul
concomitent cu clonidină trebuie întrerupt, se va sista administrarea de beta-blocant cu
câteva zile înaintea clonidinei. În anumite condiţii, când se administrează adrenalină
pacienţilor trataţi cu antagonişti ai receptorilor beta-adrenergici, beta-blocantele
cardioselective influenţează mai puţin controlul presiunii sanguine comparativ cu cele
neselective.
Supradozare: Simptome: Supradozarea poate determina hipotensiune, bradicardie, bloc
atrioventricular, insuficienţă cardiacă, şoc cardiogen, stop cardiac şi bronhospasm.
Tratament: Inducerea emezei şi lavaj gastric. În caz de hipotensiune severă, bradicardie,
decompensare cardiacă iminentă se va institui tratament simptomatic. Dacă se asociază şi
bradicardie, se va administra intravenos atropină. Dacă măsurile menţionate nu sunt
suficiente, se vor administra medicamente simpatomimetice, cum ar fi agonişti beta1
(prenalterol), dopamină, dobutamină, metaraminol sau noradrenalină. Se va administra
intravenos un agonist beta2 pentru a combate bronhospasmul. A se observa că dozele de
antidot necesare tratamentului supradozării sunt mult mai mari decât dozele terapeutice
recomandate în mod normal.

Producător: Astra
LOMADAY, comprimate filmate
lomefloxacinum clorhidrat
Compoziţie: Fiecare comprimat filmat conţine 400 mg de lomefloxacin (ca lomefloxacin
HCl).
Acţiune terapeutică: Lomaday (lomefloxacin HCl) este un agent anti-microbian sintetic cu
spectru larg de acţiune, pentru administrare orală.
Farmacocinetică: S-a constatat că la pacienţii sănătoşi, după o singură doză orală de
lomefloxacin administrată pe stomacul gol, a fost absorbit 95%-98% din acesta. Absorbţia
a fost rapidă după o singură doză de 200 mg şi 400 mg (Tmax: 0,8 - 1,4 ore).
Comcentraţia medie plasmatică creşte proporţional cu doza între 100 mg şi 400 mg după
cum se observă:
Doză (mg) Concentraţie medie plasmatică Aria de sub curbă (mcg h/ml)
(mcg/ml)
100 0,8 5,6
300 1,4 0,9
400 3,2 26,1
Timpul de înjumătăţire la subiecţii sănătoşi este de aprox. 8 ore.
Farmacodinamică: Este un agent bactericid cu activitate in vitro asupra unui spectru larg
de germeni Gram negativi şi Gram pozitivi. Acţiunea bactericidă a lomefloxacin-ului rezultă
din interacţiunea cu activitatea enzimei bacteriene ADN-giraza, care este necesară pentru
transcripţia şi replicarea ADN-ului bacterian. Lomefloxacin cuprinde în spectrul său de
acţiune majoritatea tulpinilor următoarelor microorganisme: Gram-pozitivi aerobi:
Staphylococcus saprophyticus, Staphylococcus aureus (inclusiv cei rezistenţi la
methicilin), Staphylococcus epidermitis (inclusiv cei rezistenţi la methicilin). gramnegativi
aerobi: Citrobacter diversus, Enterobacter cloacae, Escherichia coli, Haemophilus
influenzae, Klebsiella pneumoniae, Moraxella catarrhalis, Proteus mirabilis, Pseudomonas
aeruginosa (tract urinar doar), Aeromonas hidrophila, Citrobacter freundii, Enterobacter
aerogenes, Haemophilus parainfluenzae, Klebsiella oxyatoca, Klebsiella ozaenae,
Morganella morganii, Proteus vulgaris, Providencia rettgeri, Serratia liquefaciens, Serratia
marcescens. Alte microorganisme: Legionella pneumophila. Producerea de beta-
lactamază nu are efect in vitro asupra activităţii lomefloxacinei. Grupele A, B, D şi G de
streptococi, Streptococcus pneumoniae, Pseudomonas cepacia, Ureaplasma urealyticum,
Mycoplasma hominis şi bacteriile anaerobe sunt rezistente la lomefloxacin.
Indicaţii: 1. Tract respirator inferior. Exacerbările bacteriene acute ale bronşitelor cronice
cauzate de Haemophilus influenzae sau Moraxella catarrhalis. Notă: lomefloxacin nu este
indicat în tratamentul exacerbărilor acute ale bronşitelor cronice acute atunci când sunt
determinate de Streptococcus pneumoniae; 2. Tract urinar: a) Infecţii necomplicate ale
tractului urinar. Cistite determinate de Escherichia coli, Klebsiella pneumoniae, Proteus
mirabilis sau Staphylococcus saprophyticus. b) Infecţii complicate ale tractului urinar
determinate de Escherichia coli, Klebsiella pneumoniae, Proteus mirabilis, Citrobacter
diversus sau Enterobacter cloacae. Notă: eficacitatea lomefloxacin în tratamentul
pacienţilor cu infecţii bacteriene cu Pseudomonas nu a fost stabilită.
Contraindicaţii: Este contraindicat la pacienţii cu hipersensibilitate la lomefloxacin sau alt
medicament înrudit chimic cu acesta. Lomefloxacin este contraindicat în sarcină, la
femeile care alăptează, la copiii şi adolescenţii mai mici de 18 ani.
Precauţii: Reacţii la fotosensibilitate de la moderat la severe au fost observate la pacienţii
expuşi excesiv la lumina solară sau la cea ultravioletă, care în acea perioadă au luat
lomefloxacin sau alte chinolone. În perioada de tratament cu lomefloxacin se vor evita
expunerile excesive la soare sau la lumina ultravioletă. Tratamentul cu lomefloxacin va fi
întrerupt dacă survine reacţia de fotosensibilizare.
Interacţiuni cu alte medicamente: Lomefloxacin interacţionează cu antiacidele care
conţin aluminiu sau magneziu, care-i scad absorbţia prin formarea de chelaţi şi astfel îi
reduc biodisponibilitatea. Administrarea concomitentă cu aceştia se va face cu prudenţă.
S-a demonstrat că Cimetidina interacţionează cu alte chinolone, influenţând eliminarea
acestora. Această interacţiune duce la o creştere semnificativă a timpului de înjumătăţire.
Interacţiunea lomefloxacinului cu cimetidina nu a fost studiată. Administrarea concomitentă
de AINS şi probenecid se va face cu prudenţă. Nu s-au raportat interacţiuni semnificative
ale teofilinei şi cofeinei cu lomefloxacin.
Reacţii adverse: În experienţele clinice, cele mai multe efecte adverse raportate au fost
de o severitate redusă până la moderată, spontan tranzitorii. Reacţiile cu incidenţă mai
mare s-au manifestat prin apariţia unor efecte ca greaţă, cefalee, ameţeală,
fotosensibilitate, diaree.
Informaţii pentru pacienţi: Pacienţii trebuie informaţi: să bea mult lichid; lomefloxacin
poate fi luat şi înainte şi după mese; administrarea de minerale sau vitamine cu minerale
sau fier nu trebuie făcută în intervalul de 2 ore înainte sau după administrarea
lomefloxacin; administrarea de sucralfat şi antiacide conţinând magneziu sau aluminiu nu
trebuie făcută cu 4 ore înainte sau 2 ore după administrarea lomefloxacinei; lomefloxacina
poate determina ameţeală sau cefalee la expunerea la lumină şi de aceea pacienţii trebuie
să cunoască reacţia lor la administrarea lomefloxacinei înainte de a conduce sau de a
executa operaţii care necesită coordonare şi concentrare mentală; lomefloxacin poate
provoca reacţii de hipersensibilitate care pot să apară chiar după prima administrare -
administrarea se va întrerupe după primele semnele de rash cutanat sau alte semne de
alergie; se va evita expunerea excesivă la lumina solară şi ultravioletă în cursul
tratamentului, iar acesta va fi întrerupt dacă apare fotosensibilizare.
Doze şi mod de administrare: Un comprimat de 400 mg, o dată pe zi.
Tratamentul pacienţilor cu funcţii renale normale:
Aparat Infecţie Frecvenţă Durată Doză zilnică
Tract respirator inferior Exacerbări acute bacteriene ale bronşitelor cronice o dată / zi 10 zile 400 mg
Tract urinar Infecţii necomplicate ale tractului urinar o dată / zi 10 zile 400 mg
Infecţii complicate ale tractului urinar o dată / zi 14 zile 400 mg

Condiţii de păstrare: Se va face la loc uscat, răcoros şi protejat de lumină.

Formă de prezentare: Cutie cu blister a 5 comprimate filmate.

Producător: Dr. Reddy's Laboratories

LOMIDINE
pentamidinum

Prezentare farmaceutică: Fiole a 3 ml soluţie injectabilă conţinând pentamidină 120 mg

(cutie cu 5 buc.).
Acţiune terapeutică: Derivat diamidinic, chimioterapic activ faţă de Pneumocystis carinii,
tripanosome şi leishmanii.
Indicaţii şi Mod de administrare: În pneumopatiile cu Pneumocystis carinii (în caz de
intoleranţă sau contraindicaţii la cotrimoxazol), 4 mg/kg corp în perfuzie intravenoasă lentă
sau intramuscular, zilnic, 14 zile. În boala somnului (perioada limfatico-sanguină), curativ
2,5-3 mg/kg corp, în injecţii, intramuscular o dată la două zile, 8-10 injecţii; în Kala-azar, la
adulţi 2,5-3 mg/kg corp, la copii 2 mg/kg corp o dată la 2 zile, 6-8 injecţii (la nevoie cura se
repetă).
Reacţii adverse: Uneori injectarea poate provoca paloare, hipotensiune, lipotimie, greaţă;
sunt posibile alterări ale funcţiei renale, tulburări hematologice (leucopenie, anemie,
trombocitopenie), afectarea ficatului (creşterea transaminazelor), modificări ale glicemiei
(hipoglicemie urmată de hiperglicemie, diabet), tulburări cardiace (prelungirea QT, torsadă
a vârfurilor).
Contraindicaţii: Se evită în timpul sarcinii şi alăptării (dacă tratamentul nu este
indispensabil); prudenţă şi supraveghere în caz de insuficienţă hepatică, tulburări
hematologice preexistente, tulburări ale metabolismului glucidic, în prezenţa oscilaţiilor
tensionale şi în caz de stare generală alterată.
LOMIR
israpidinum
Prezentare farmaceutică: Comprimate crestate în unghi a 2,5 mg isradipin; comprimate
retard a 5 mg.
Acţiune terapeutică: Lomir este un puternic antagonist de calciu dihidropiridinic, cu o
afinitate mai mare pentru canalele calciului din muşchiul neted arterial decât pentru cele
din miocard. Astfel, Lomir dilată patul vascular arterial, în special la nivelul inimii, creierului
şi muşchilor scheletici, fără a deprima funcţia cardiacă. Ca rezultat al vasodilataţiei
periferice, scade presiunea sanguină arterială. Experienţele pe animale arată că Lomir
exercită o acţiune inhibitoare selectivă asupra nodului sinusal, dar nu afectează
conducerea atrio-ventriculară sau funcţia contractilă a miocardului. Aşadar, tahicardia
reflexă este moderată şi nu apare prelungirea intervalului PQ nici după un tratament
anterior cu un beta-blocant. S-a dovedit că Lomir, în doze care scad presiunea sanguină,
posedă o acţiune natriuretică moderată dar semnificativă, la animale şi la om, şi exercită
un efect antiaterogen la animale. La pacienţii hipertensivi se obţine o scădere dependentă
de doză a tensiunii arteriale în clinostatism, şezând şi în ortostatism, în interval de 2-3 ore
de la ingerarea unui singur comprimat. În utilizarea terapeutică, durata lungă de acţiune a
Lomir asigură un control al presiunii arteriale timp de 24 de ore, prin administrarea de 2 ori
pe zi a comprimatelor sau o dată pe zi a capsulelor SRO; o scădere semnificativă a
presiunii sanguine se remarcă după o săptămână de tratament, dar sunt necesare cel
puţin 3-4 săptămâni pentru apariţia efectului maxim. Creşterile ritmului cardiac în repaus
sunt minime (sub 5 bătăi/minut) şi nu depind de doză. Nu s-au observat modificări ale
ritmului cardiac la administrarea de capsule SRO. Lomir a fost administrat pacienţilor cu
hipertensiune sau angină pectorală stabilă în doze de până la 20 şi respectiv 22,5 mg/zi şi
a fost bine tolerat. Doze orale unice de Lomir au diminuat reacţia bronhospastică a
pacienţilor astmatici la efort fizic. Neavând nici un efect clinic relevant asupra homeostaziei
glucozei, Lomir poate fi administrat pacienţilor diabetici. Nu se cunosc cazuri de
hipotensiune ortostatică. Nu a apărut nici o diminuare a efectului antihipertensiv al Lomir-
ului în studii care au durat până la 2 ani.
Indicaţii: Hipertensiune.
Mod de administrare: Doza recomandată în hipertensiune uşoară până la moderată este
de 2,5 mg (1 comprimat) de 2 ori/zi sau 1 capsulă SRO de 5 mg o dată pe zi. La pacienţii
în vârstă sau cu funcţia hepatică sau renală afectată, o doză iniţială mai adecvată este
1,25 mg (1/2 comprimat) de 2 ori/zi sau 1 capsulă SRO de 2,5 mg o dată pe zi. Dacă un
comprimat de 2,5 mg de 2 ori pe zi nu este destul de eficient după 4 săptămâni de
tratament, se recomandă introducerea unui alt agent antihipertensiv sau o creştere a dozei
de Lomir comprimate până la 5 mg de 2 ori pe zi. Dacă 1 capsulă SRO de 5 mg o dată pe
zi nu este destul de eficientă după cel puţin 4 săptămâni de tratament, se recomandă
introducerea unui alt agent hipertensiv. Lomir poate fi, de asemenea, asociat în cadrul
unui tratament antihipertensiv preexistent. Când se administrează Lomir împreună cu
cimetidină, doza de Lomir trebuie redusă cu 50% (vezi "Interacţiuni"). Capsulele de Lomir
SRO trebuie înghiţite întregi.
Precauţii: Se recomandă dozarea individualizată a Lomir-ului la pacienţii cu disfuncţie
renală sau hepatică, sau insuficienţă cardiacă cronică, ca şi la pacienţii în vârstă. Trebuie
avută grijă la tratarea pacienţilor cu sindrom de sinus bolnav, confirmat sau bănuit, care nu
sunt dotaţi cu pacemaker. Se recomandă atenţie când se tratează pacienţii cu presiune
sanguină sistolică scăzută. Este necesară multă precauţie când se administrează
dihidropiridine pacienţilor cu stenoză aortică strânsă. Lomir trebuie întrerupt dacă apare
hipersensibilitate la medicament. Datele înregistrate la animale nu oferă dovezi că Lomir
ar avea potenţial embriotoxic sau teratogen. Totuşi, nu deţinem date suficiente cu privire la
administrarea la femei gravide, astfel că Lomir nu se va administra în aceste cazuri decât
dacă avantajul potenţial pentru mamă depăşeşte riscul potenţial pentru făt. Observaţiile
antepartum la animale sugerează că doze mari de Lomir pot prelungi durata travaliului.
Datele referitoare la animale nu sugerează că Lomir ar trece în lapte în cantităţi
semnificative clinic. Totuşi, având în vedere stadiul actual al cunoştinţelor, mamele tratate
cu Lomir nu trebuie să alăpteze. Eficienţa şi siguranţa utilizării Lomir la copii nu au fost
stabilite. Lomir nu trebuie lăsat la îndemâna copiilor.
Interacţiuni: Ingerarea comprimatelor cu alimente nu afectează biodisponibilitatea Lomir,
dar poate întârzia atât începerea absorbţiei, cât şi momentul atingerii concentraţiei
plasmatice maxime cu circa 1 oră. Ingerarea capsulelor SRO cu alimente duce la
concentraţii plasmatice maxime uşor mai ridicate şi creşte biodisponibilitatea Lomir cu
circa 20%. Farmacocinetica Lomir nu se modifică prin administrarea concomitentă de
digoxin, propranolol sau hidroclorotiazidă, şi nici Lomir nu afectează cinetica digoxinei,
warfarinei; totuşi creşte biodisponibilitatea propranololului. Lomir se fixează nespecific pe
proteine. Cu toate acestea, se recomandă atenţie în cazul administrării simultane a
anticonvulsivantelor. Administrarea concomitentă de cimetidină, un inhibitor al sistemului
enzimatic citocrom P-450, are ca rezultat o creştere cu circa 50% a biodisponibilităţii Lomir
(v. "Dozare şi Administrare"), în timp ce administrarea concomitentă cu rifampicină, despre
care se ştie că induce sistemul citocrom P-450, reduce mult concentraţiile plasmatice de
Lomir. Administrarea concomitentă de Lomir cu rifampicină sau cu alte medicamente
inductoare enzimatice (de exemplu, fenobarbital) trebuie evitată.
Reacţii adverse: De regulă, efectele secundare sunt blânde. Incidenţa totală a efectelor
adverse la medicament nu diferă semnificativ de aceea de la placebo, când se folosesc
Lomir comprimate sau capsule SRO în doze zilnice până la 5 mg. Efectele adverse
menţionate cel mai frecvent în cazul comprimatelor depind în general de doză, şi sunt
legate de proprietăţile vasodilatatoare ale Lomir: ameţeală, cefalee, eritem, tahicardie şi
palpitaţii, edem periferic localizat de origine necardiacă. Acestea au tendinţa să dispară
sau să diminueze pe măsura continuării tratamentului. Rareori apare hipotensiune şi nu s-
a observat hipotensiune ortostatică. S-ar putea obţine o ameliorare suplimentară a
toleranţei cu capsule SRO. Incidenţa ameţelii, cefaleei, eritemului şi edemelor periferice
este mai scăzută decât în cazul comprimatelor. Nu s-a observat hipotensiune. Efectele
secundare nespecifice, care sunt rare, includ: oboseală, disconfort abdominal şi erupţii
cutanate. S-au observat, în câteva cazuri izolate, creşteri ale transaminazelor serice;
aceste schimbări au fost reversibile fie în timpul tratamentului, fie după întreruperea lui.
Supradozare: Deşi nu se cunosc cazuri de intoxicaţie cu Lomir, datele pe care le deţinem
sugerează că supradozarea ar avea ca rezultat hipotensiune marcată şi prelungită,
necesitând susţinere cardiovasculară (de exemplu, administrarea intravenoasă de lichide
sau substanţe care cresc volumul plasmatic) cu monitorizarea funcţiei cardiorespiratorii şi
a volumului sângelui circulant. Pot fi benefice substanţe vasoconstrictoare, cu condiţia ca
folosirea lor să nu fie contraindicată. Poate fi de asemenea încercată administrarea de
calciu intravenos.

Producător: Novartis
LORABID
loracarbefum
Descriere: Loracarbef este un antibiotic sintetic beta-lactamic care face parte din clasa
carbacefemelor cu administrare orală. Este un compus cristalin de culoare albă, cu
greutatea moleculară de 367,8. Formula chimică este următoarea: C16O4N3H16ClH2O.
Fiecare capsulă de loracarbef conţine echivalentul a 200 mg (0,57 mmol) sau 400 mg
(1,14 mmol) loracarbef anhidru. După resuspendare, fiecare 5 ml suspensie orală va
conţine loracarbef, echivalentul a 100 mg (0,286 mmol) sau 200 mg (0,57 mmol)
loracarbef anhidru.
Indicaţii: Loracarbef este indicat în tratamentul următoarelor infecţii, atunci când ele sunt
cauzate de microorganisme sensibile la acest preparat: Otite medii cauzate de S.
pneumoniae, H. influenzae (inclusiv tulpinile producătoare de beta-lactamaze), M.
catarrhalis, S.pyogenes (streptococii beta-hemolitici de grup A) şi Staphylococcus spp.
Bronşite acute şi bronşite cronice acutizate cauzate de S. pneumoniae, H. influenzae
(inclusiv tulpinile producătoare de beta-lactamaze), H. parainfluenzae, M. catarrhalis
(inclusiv tulpinile producătoare de beta-lactamaze), K. pneumoniae, N. meningitidis, S.
aureus, S. pyogenes (streptococii beta-hemolitici de grup A) şi streptococi viridans.
Pneumonii cauzate de S. pneumoniae, H. influenzae (inclusiv tulpinile producătoare de
beta-lactamaze), H. parainfluenzae şi M. catarrhalis (inclusiv tulpinile producătoare de
beta-lactamaze). Sinuzitele cauzate de S. pneumoniae, H. influenzae (inclusiv tulpini
producătoare de beta-lactamaze), H. parainfluenzae şi M. catarrhalis (inclusiv tulpinile
producătoare de beta-lactamaze) şi S. pyogenes (streptococii beta-hemolitici de grup A).
Faringite şi amigdalite cauzate de S. pyogenes (streptococii beta-hemolitici de grup A).
Penicilina este medicamentul de elecţie utilizat în tratarea şi prevenirea infecţiilor
streptococice, precum şi în profilaxia atacurilor de reumatism articular acut. Loracarbeful
distruge streptococii din orofaringele purtătorilor; neexistând date în ceea ce priveşte
eficienţa acestuia în prevenirea febrei reumatice. Infecţiile de tract urinar inferior
necomplicate, inclusiv cistitele şi bacteriuriile asimptomatice produse de E. coli, K.
pneumoniae, P. mirabilis şi S. saprophyticus. Pielonefrite necomplicate cauzate de E. coli
şi P. mirabilis. Infecţii cutanate cauzate de S. pyogenes (streptococii beta-hemolitici de
grup A), S. aureus şi S. epidermidis. Este necesară efectuarea de studii bacteriologice
pentru identificarea microorganismelor implicate în patologia descrisă mai sus, precum şi
pentru depistarea sensibilităţii acestora la loracarbef. Odată cunoscute rezultatele
antibiogramei, terapia va trebui ajustată în consecinţă.
Posologie: Loracarbef se administrează pe cale orală, indiferent de orarul meselor.
Adulţi: Doza recomandată pentru tratarea faringitelor şi amigdalitelor, infecţiilor cutanate şi
bronşitelor este de 200 mg de două ori pe zi. În cazul infecţiilor severe, al sinuzitelor,
pneumoniilor, pielonefritelor sau infecţiilor cauzate de microorganisme mai puţin sensibile,
doza recomandată este de 400 mg de două ori pe zi. În cazul infecţiilor de tract urinar
inferior necomplicate, doza recomandată este de 200 mg o dată pe zi. Copii: Doza uzuală
recomandată pentru copii este de 15 mg/kg corp/zi administrată în două prize. În cazul
infecţiiilor severe, al otitelor medii şi al infecţiilor cauzate de microorganisme mai puţin
sensibile, doza recomandată este de 30 mg/kg corp/zi administrată în două prize, cu un
maxim de 800 mg/zi. În tabelele următoare veţi găsi dozele recomandate în terapia
pediatrică.

Schema dozelor zilnice de uz pediatric 15 mg/kg corp/zi

Suspensie de 100 mg/5 ml Suspensie de 200 mg/5 ml
Greut. (kg) Doză de 2 ori/zi Doză de 2 ori/zi
ml linguriţe ml linguriţe
7 2,6 0,5 - -
 13 4,9 1,0 2,5 0,5
20 7,5 1,5 3,8 0,75
26 9,8 2,0 4,9 1,0

Schema dozelor zilnice de uz pediatric 30 mg/kg corp/zi

Suspensie de 100 mg/5 ml Suspensie de 200 mg/5 ml
Greut. (kg) Doză de 2 ori/zi Doză de 2 ori/zi
ml linguriţe ml linguriţe
7 5,2 1,0 2,6 0,5
13 9,8 2,0 4,9 1,1
20 - - 7,5 1,5
26 - - 9,8 2,0
În tratamentul infecţiilor cauzate de S. pyogenes (streptococ beta-hemolitic de tip A), va fi
administrată o doză terapeutică de loracarbef timp de cel puţin 10 zile. Afecţiuni renale:
Loracarbef poate fi administrat pacienţilor cu afecţiuni renale. Doza şi programul terapeutic
uzual pot fi iniţiate la pacienţii al căror clearance la creatinină este de 50 ml/min sau mai
mare. Pacienţilor având un clearance la creatinină cuprins între 10 şi 49 ml/min, li se poate
administra jumătate din doza recomandată în mod obişnuit, intervalul dintre administrări
rămânând acelaşi sau doza recomandată în mod obişnuit la un interval de două ori mai
mare decât de obicei. Pacienţii având un clearance al creatininei mai mic de 10 ml/min pot
fi trataţi cu doza recomandată administrată însă la 3-5 zile interval; pacienţii supuşi
hemodializei vor primi o altă doză după hemodializă.
Contraindicaţii: Hipersensibilitate cunoscută la loracarbef sau cefalosporine.
Precauţii speciale: Înainte de instituirea terapiei cu loracarbef, este necesară o
investigare atentă a hipersensibilităţii la cefalosporine, peniciline sau alte medicamente.
Loracarbef va fi administrat cu atenţie la pacienţii cu hipersensibilitate la peniciline. Există
câteva date clinice şi de laborator care atestă prezenţa unei sensibilităţi încrucişate
parţiale la peniciline şi cefalosporine. Pacienţii au prezentat reacţii severe (inclusiv reacţii
anafilactice) la ambele tipuri de antibiotice. Colita pseudomembranoasă a fost raportată la
utilizarea antibioticelor cu spectru larg şi va putea fi luată în considerare ca diagnostic
posibil în orice caz de diaree apărut în cursul tratamentului cu loracarbef.
Interacţiuni medicamentoase şi alte tipuri de interacţiuni: Ca şi alte antibiotice beta-
lactamice, excreţia renală a loracarbef este inhibată de probenecid. Pozitivarea testului
Coombs direct a fost semnalată în cursul tratamentului cu antibiotice cefalosporinice.
Sarcină şi alăptare: Siguranţa utilizării acestui produs în cursul sarcinii la om nu a fost
încă stabilită. Evaluările experimentale pe animale de laborator nu au indicat vreun efect
negativ direct sau indirect asupra acestora, au fost respectate dezvoltarea normală a
embrionului şi fătului, a cursului sarcinii, precum şi dezvoltarea peri- şi postnatală.
Loracarbef va fi utilizat în sarcină numai în condiţiile în care acesta este absolut necesar.
Nu se cunoaşte excreţia acestui produs prin laptele matern. Loracarbef va fi administrat cu
atenţie mamelor care alaptează.
Efecte asupra capacităţii de conducere şi utilizare a maşinilor: Din acest punct de
vedere loracarbef este inofensiv.
Reacţii adverse: Unul dintre efectele adverse cel mai des întâlnite este diareea. Efecte
adverse mai puţin întâlnite sunt: greţurile, vărsăturile, durerile abdominale, cefaleea şi
vaginitele. Au fost întâlnite reacţii de hipersensibilitate, inclusiv iritaţii cutanate, urticarie,
prurit şi eritem multiform. Au fost raportate reacţii asemănătoare celor din boala serului.
Creşteri ale timpului de protrombină, precum şi disfuncţii hepatice de tipul colestazei au
fost mai rar întâlnite.
Supradozare: Semnele şi simptomele pot include: greţuri, vărsături, epigastralgii şi diaree.
Tratamentul: La măsurile terapeutice generale, care pot deveni necesare, se adaugă
terapia locală ce urmăreşte reducerea absorbţiei digestive a medicamentului prin
administrare de cărbune activ şi lavaj gastric. Diureza forţată şi dializa nu s-au demonstrat
a fi benefice în eliminarea supradozelor de loracarbef. Hemodializa şi-a demonstrat
eficacitatea în accelerarea eliminării loracarbef în cazurile cu insuficienţă renală.
Proprietăţi farmacodinamice: Loracarbef este un antibiotic beta-lactamic de sinteză,
care face parte din clasa carbacefemelor. Acţiunea antibacteriană constă în legarea
proteinelor esenţiale din structura peretelui bacterian, determinând astfel inhibarea sintezei
acestuia. Loracarbeful are un spectru larg de acţiune in vitro. Este activ pe: stafilococi
(inclusiv tulpinile de S.aureus producătoare de penicilinază), streptococi, Haemophilus
spp. şi Moraxella (Branhamella) catarrhalis (inclusiv tulpinile producătoare de beta-
lactamaze) şi cei mai des întâlniţi bacili gramnegativi. Enterobacter spp., Serratia spp. şi
Pseudomonas aeruginosa prezintă în general rezistenţă in vitro, ca şi stafilococii
meticilino-rezistenţi şi enterococii.
Proprietăţi farmacocinetice: Loracarbef are o absorbţie bună din tractul gastrointestinal
după administrarea orală. Biodisponibilitatea nu este alterată în mod semnificativ de
alimente, vârstă sau de prezenţa insuficienţei renale. Farmacocinetica loracarbef este
liniară de la o doză de 100 până la 500 mg, fără acumularea medicamentului în organism,
atunci când acesta este administrat de două ori pe zi, la pacienţii cu funcţie renală
normală. Când se administrează împreună cu alimentele, concentraţia plasmatică maximă
a loracarbef este egală cu 50% până la 60% din aceea observată la subiecţii la care s-a
administrat pe nemâncate, şi aceasta apare cu 30-60 de minute mai târziu. Urmând
administrarea capsulelor de 200 mg şi 400 mg pe nemâncate, concentraţiile plasmatice
maxime au fost în medie de 9 şi respectiv 14 mg/ml fiind obţinute după 60-90 de minute.
Suspensia orală este absorbită mai rapid, iar media concentraţiilor plasmatice este cu 20%
mai mare decât în cazul capsulelor. Durata absorbţiei este aceeaşi. Timpul de înjumătăţire
plasmatic al loracarbef este în medie de 1 oră; acesta creşte la 1,5 ore când se
administrează în asociere cu probenecid. În caz de insuficienţă renală moderată timpul de
înjumătăţire plasmatică este prelungit la 5,6 ore iar la pacienţii în stadii finale ale
insuficienţei renale este de până la 32 de ore; în timpul hemodializei timpul de înjumătăţire
este de aproximativ 4 ore. Nu s-a pus în evidenţă metabolizarea loracarbef în organismul
uman. Aproximativ 25% din loracarbef circulant este legat de proteinele plasmatice.
Rinichiul este calea majoră de eliminare a loracarbef (85-90%).
Condiţii de păstrare: A se păstra la temperatura camerei (15 - 30 grade Celsius). După
reconstituire, suspensiile se vor păstra la frigider.
Reconstituirea suspensiilor orale:
Flacon
Mod de reconstituire
100 ml
Se adaugă 60 ml apă în două reprize peste mixtura uscată din flacon. Se agită energic după fiecare repriză.
50 ml
Se adaugă 30 ml de apă în două reprize peste amestecul uscat din flacon. Se agită energic după fiecare repriză.

Producător: Eli Lilly and Company

LORANS
lorazepamum
Prezentare farmaceutică: Comprimate conţinând lorazepam 1 mg şi 2,5 mg (cutie cu 30
buc.).
Acţiune terapeutică: Tranchilizant.
Indicaţii: Nevroze anxioase, stări reactive, tulburări psihice în boli somatice şi psiho-
somatice.
Mod de administrare: În general se administrează 1 comprimat seara, înainte de culcare.
Reacţii adverse: Pot apărea: hipersensibilizare la produs, greaţă, vomă, vertij.
Contraindicaţii: Alergie la produs, insuficienţă hepatică şi renală în cursul sarcinii şi
alăptării.

Producător: Schiapparelli
LOSEC
omeprazolum
Formă de preentare: Substanţă pentru injecţie intravenoasă 40 mg.
Compoziţie: Losec i.v. substanţă pentru injecţie 40 mg. Fiecare fiolă conţine 42,6 mg
omeprazol sodic, echivalent a 40 mg omeprazol.
Indicaţii: Losec i.v. este recomandat ca alternativă a tratamentului oral pentru indicaţiile
aprobate (a se vedea Indicaţii de utilizare - Losec capsule).
Dozare: Alternativă a tratamentului oral: La pacienţii cu ulcer duodenal, ulcer gastric sau
esofagită de reflux la care medicaţia orală este inadecvată, se recomandă Losec i.v. 40
mg o dată pe zi. La pacienţii cu sindrom Zollinger - Ellison se recomandă o doză iniţială de
60 mg Losec i.v. pe zi. Există cazuri care necesită doze mai mari, acestea fiind ajustate
individual. În cazul în care doza zilnică necesară depăşeşte 60 mg, aceasta va fi divizată
şi administrată de două ori pe zi. Tulburări ale funcţiei renale: La pacienţii cu funcţie renală
afectată nu este necesară ajustarea dozei. Tulburări ale funcţiei hepatice: Deoarece la
pacienţii cu funcţie hepatică afectată timpul de înjumătăţire al omeprazol este crescut, va fi
suficientă o doză zilnică de 10-20 mg. Vârstnici: La pacienţii vârstnici, ajustarea dozei nu
este necesară. Copii: Referitor la administrarea de Losec la copii, experienţa este limitată.
Mod de administrare: Losec i.v. va fi administrat în perfuzie intravenoasă (injectat în 20-
30 minute). Conţinutul unei fiole va fi dizolvat în 100 ml soluţie salină (clorură de sodiu
0,9%) sau 100 ml dextroză 5%.
Instrucţiuni de reconstituire: Perfuzia i.v. de 40 mg omeprazol va fi reconstituită prin
dizolvarea de omeprazol liofilizat în 100 ml glucoză sau 100 ml soluţie salină. 40 mg
omeprazol în glucoză 5% va fi folosit până în 6 ore. 40 mg omeprazol în soluţia salină va fi
folosit până în 12 ore.
Mod de preparare: 1. Se vor extrage cu o seringă 5 ml din soluţia de perfuzat conţinută în
sticlă sau în punga cu soluţia perfuzabilă. 2. Se va adăuga soluţia de perfuzat în fiola cu
substanţa de omeprazol liofilizată ; se va agita până când toată cantitatea de omeprazol s-
a dizolvat. 3. Se va extrage din nou soluţia de omeprazol în seringă. 4. Se va transfera
soluţia în sticla sau punga cu soluţia perfuzabilă. 5. Se va repeta operaţia de 1-4 ori pentru
a vă asigura că întreaga cantitate de omeprazol din fiolă a fost transferată în sticla sau
punga cu soluţie perfuzabilă. Alternative ale modului de preparare: 1. Se va utiliza un ac
de transfer cu două capete şi se va ataşa la membrana pungii cu soluţia perfuzabilă. Se va
conecta al doilea capăt al acului la fiola cu substanţa de omeprazol liofilizată. 2. Se va
dizolva substanţa de omeprazol prin pomparea soluţiei de perfuzat înainte şi înapoi între
punga cu soluţia perfuzabilă şi fiolă. 3. Vă asiguraţi că întreaga cantitate de omeprazol s-a
dizolvat şi îndepărtaţi fiola golită şi acul de la punga cu soluţia perfuzabilă. Soluţia va fi
utilizată în decurs de 12 ore, în cazul în care omeprazol a fost dizolvat în soluţie salină şi
în decurs de 6 ore dacă a fost dizolvat în dextroză 5%.
Contraindicaţii: Hipersensibilitate cunoscută la omeprazol.
Precauţii: Dacă se suspectează ulcer gastric, se va exclude posibilitatea de malignitate,
deoarece Losec poate atenua simptomele întârziind diagnosticul.
Interacţiuni: Absorbţia unor medicamente ar putea fi afectată ca urmare a acidităţii
intragastrice scăzute. Astfel, se presupune că absorbţia de ketoconazol va scădea pe
durata tratamentului cu omeprazol, ca de altfel şi în cadrul administrării de alţi inhibitori ai
secreţiei acide sau antacide. Deoarece Losec este metabolizat la nivel hepatic de
citocromul P 450 (CYP2C 19), eliminarea de diazepam, warfarină (R- warfarin) şi fenitoină
ar putea fi prelungită. Se recomandă monitorizarea pacienţilor trataţi cu warfarină şi
fenitoină, precum şi reducerea dozei. În orice caz, tratamentul concomitent cu 20 mg
Losec p.o. zilnic nu va modifica concentraţia plasmatică pentru fenitoină la pacienţii trataţi
cronic cu acest medicament. În mod similar, tratamentul concomitent cu 20 mg Losec p.o.
zilnic nu va modifica timpul de coagulare la pacienţii trataţi cronic cu warfarină. Rezultatele
unor studii asupra interacţiunii dintre Losec versus alte medicamente indică faptul că doze
repetate de 20-40 mg omeprazol administrate oral nu au influenţă asupra altor izoforme
relevante ale CYP, după cum demonstrează absenţa interacţiunii metabolice cu
substraturi pentru CYP1A2 (cafeină, fenacetină, teofilină), CYP2E1 (etanol) şi CYP3A
(ciclosporină, lidocaină, chinidină, estradiol).
Sarcină şi alăptare: Ca toate medicamentele noi, Losec nu trebuie administrat în timpul
sarcinii şi alăptării, cu excepţia cazurilor în care utilizarea sa este considerată esenţială.
Studiile pe animale nu au demonstrat vreun risc al administrării de Losec în timpul sarcinii
şi alăptării şi nu există dovezi ale toxicităţii fetale sau ale vreunui efect teratogen.
Efecte asupra capacităţii de a conduce şi a manevra maşini: Losec nu va afecta
capacitatea de a conduce şi a manevra maşini.
Reacţii adverse: Losec este bine tolerat şi reacţiile adverse semnalate au fost în general
moderate şi reversibile. Studiile clinice sau simpla utilizare de rutină au raportat
următoarele reacţii adverse, însă în majoritatea cazurilor nu s-a stabilit o relaţie între
apariţia acestora şi tratamentul cu omeprazole. Piele: Rar rash şi/sau prurit. Izolat,
fotosensibilitate, erythema multiforme, alopecie. Sistemul musculo-scheletic: Izolat,
artralgie, slăbiciune musculară şi mialgie. Sistemul nervos central şi periferic: Cefalee. Rar
ameţeală, parestezie, somnolenţă, insomnie şi vertigo. Izolat, stare de confuzie mentală
reversibilă, agitaţie, depresie şi halucinaţii, predominant la pacienţii grav bolnavi. Sistemul
gastrointestinal: Diaree, constipaţie, dureri abdominale, greţuri/ vărsături şi flatulenţă.
Izolat, uscăciunea gurii, stomatită şi candidoză gastrointestinală. Ficat: Rar, creşterea
enzimelor hepatice. Izolat, encefalopatie la pacienţii cu boală hepatică severă
preexistentă; hepatita cu sau fără icter, insuficienţă hepatică. Sistemul endocrin: În cazuri
izolate, ginecomastie. Sistemul sanguin: Izolat, leucopenie, trombocitopenie,
agranulocitoză şi pancitopenie. Altele: Rar, stare de rău. Reacţii de hipersensibilitate, de
exemplu urticarie (rar) şi în cazuri izolate angioedem, febră, bronhospasm, nefrită
interstiţială şi şoc anafilactic. Izolat, hipersalivaţie, edem periferic, tulburări de vedere
ireversibile la pacienţii în stare critică la care s-a administrat omeprazole intravenos, în
special doze mari, dar nu s-a putut stabili o relaţie cauzală.
Supradozare: În cadrul studiilor clinice s-au administrat doze de peste 270 mg i.v. zilnic şi
peste 650 mg pe o perioadă de 3 zile, nesemnalându-se reacţii adverse dependente de
doză.
Proprietăţi farmacodinamice: Losec (omeprazol), un amestec racemic de doi
enantiomeri activi, reduce secreţia gastrică acidă printr-un mecanism de acţiune ultraţintit.
Este un inhibitor specific al pompei acide de la nivelul celulei parietale. Acţionează rapid şi
asigură controlul secreţiei gastrice acide prin inhibarea acesteia cu o singură doză zilnică.
Locul şi mecanismul de acţiune: Omeprazol este o bază slabă, concentrată şi convertită în
forma activă în mediul puternic acid al canaliculior intracelulari de la nivelul celulelor
parietale, unde inhibă enzima ATP- aza -H+/K+ - "pompa de protoni". Acest efect asupra
etapei finale din procesul formării acidului gastric este dependent de doză şi asigură o
inhibiţie efectivă crescută atât a secreţiei acide bazale cât şi a stimulării secreţiei acide,
independent de stimul. Toate efectele farmacodinamice observate pot fi explicate prin
acţiunea omeprazol asupra secreţiei acide. Efecte asupra secreţiei gastrice acide:
Omeprazol intravenos produce la om o inhibiţie a secreţiei gastrice acide, acţiune
dependentă de doză. Pentru a obţine rapid o reducere a acidităţii intragastrice similară cu
cea după doze repetate a 20 mg omeprazol oral, se recomandă o doză iniţială de 40 mg
intravenos. Rezultatele vor fi o scădere imediată a acidităţii intragastrice şi o scădere
principală pe 24 ore cu 90%. Inhibiţia secreţiei acide se raportează la aria aflată sub curba
concentraţie plasmatică - timp (AUC) pentru omeprazol şi nu la concentraţia plasmatică
actuală la un moment dat. Nu s-au raportat cazuri de tahifilaxie pe perioada tratamentului
cu omeprazol.
Proprietăţi farmacocinetice: Distribuţia: Volumul de distribuţie la persoanele sănătoase
este de aproximativ 0,3 l/kg corp, valori similare fiind observate şi la pacienţii cu
insuficienţă renală. La vârstnici şi la pacienţii cu insuficienţă hepatică volumul de distribuţie
este uşor scăzut. Omeprazol se leagă de proteinele plasmatice în proporţie de 95%.
Metabolismul şi excreţia: După administrarea i.v. de omeprazol, timpul de înjumătăţire în
faza terminală pe curba concentraţia plasmatică - timp este de aproximativ 40 minute;
clearance-ul plasmatic total este de 0,3-0,6 l/min. Nu s-au înregistrat modificări ale timpului
de înjumătăţire pe perioada tratamentului. Omeprazol este metabolizat complet, în special
la nivel hepatic de către sistemul citocrom P 450 (CYP). Metabolismul său este în mare
parte dependent de isoforma CYP2C19 specifică, polimorfă (S - mefenitoin hidroxilaza),
principalul metabolit aflat în plasmă. Nu s-au înregistrat efecte ale vreunui metabolit
asupra secreţiei gastrice acide. Circa 80% din doza administrată intravenos este excretată
sub formă de metaboliţi prin urină, iar restul apare în materiile fecale, rezultat în principal
prin secreţie biliară. Eliminarea de omeprazol la pacienţii cu funcţie renală redusă este
nemodificată. Timpul de înjumătăţire la pacienţii cu funcţie hepatică alterată este prelungit,
însă nu s-au înregistrat acumulări de omeprazol după administrări orale de doze unice
zilnice.
Informaţii preclinice despre toleranţă: Nu există date relevante.
Adjuvanţi: Fiecare fiolă conţine 1,5 g edetat disodic şi hidroxid sodic q.s. pentru ajustarea
pH-ului.
Incompatibilităţi: Nu s-au înregistrat, dacă se respectă instrucţiunile prevăzute la "Mod
de administrare".
Termen de valabilitate: Ambalajul sigilat (cutia de carton): 2 ani la temperaturi sub 25
grade Celsius. Fiola (în afara cutiei de carton): a se feri de lumină; a nu se ţine la lumina
naturală mai mult de 24 ore. Soluţia reconstituită: perfuzia cu soluţie salină va fi
consumată în decurs de 12 ore, iar cea cu dextroză 5% în 6 ore.
Condiţii de păstrare: Substanţa perfuzabilă va fi dizolvată în 100 ml soluţie salină sau
100 ml dextroză 5%. Substanţa reconstituită prin completare cu soluţie salină va fi
consumată până în 12 ore, iar cea reconstituită cu dextroză 5% va fi consumată în maxim
6 ore. Soluţia poate fi manevrată în condiţii de lumină naturală fără măsuri speciale de
precauţie.

Producător: Astra
LOSEC
omeprazolum
Formă de prezentare: Capsule 10 mg, 20 mg şi 40 mg.
Indicaţii: Losec este indicat pentru tratamentul ulcerului duodenal, ulcerului gastric,
esofagitei de reflux, refluxului gastroesofagian simptomatic; ulcer duodenal şi gastric sau
eroziuni asociate tratamentului cu antiinflamatoare nesteroidiene (AINS); eradicarea
Helicobacter pylori în ulcerul peptic; sindromul Zollinger -Ellison.
Doze şi mod de administrare: Se recomandă ca Losec capsule să fie administrate
întregi, dimineaţa împreună cu lichid. La pacienţii cu dificultăţi de deglutiţie este permis a
se deschide capsula, iar conţinutul să fie înghiţit sau amestecat într-un lichid uşor acid, ca
de exemplu suc, iaurt sau lapte acru. Această suspensie va fi utilizată în decurs de 30 min.
Ca alternativă, aceşti pacienţi vor extrage conţinutul prin sucţiune după care îl vor înghiţi.
Conţinutul capsulei nu va fi mestecat sau zdrobit. Ulcerul duodenal: la pacienţii cu ulcer
duodenal activ, doza recomandată este de 20 mg Losec zilnic. Rezoluţia simptomelor este
rapidă şi la majoritatea pacienţilor se obţine vindecarea în circa 2 săptămâni. La acei
pacienţi care nu au fost complet vindecaţi după tratamentul iniţial, vindecarea va apărea în
următoarele două săptămâni de tratament. La pacienţii cu ulcer duodenal şi răspuns
terapeutic slab, vindecarea va fi obţinută în decurs de patru săptămâni de tratament cu
doza recomandată de 40 mg Losec zilnic. Pentru a preveni recăderile la pacienţii cu ulcer
duodenal se recomandă doza de 10 mg Losec zilnic. La nevoie, doza zilnică poate fi
crescută la 20- 40 mg Losec. Pentru ulcerul duodenal asociat AINS a se vedea leziuni
gastroduodenale asociate AINS. Pentru eradicarea Helicobacter pylori a se vedea regimuri
de eradicare a Helicobacter pylori (Hp) în ulcerul peptic. Ulcerul gastric: Doza
recomandată este de 20 mg Losec zilnic. Rezoluţia simptomelor este rapidă şi la
majoritatea pacienţilor se obţine vindecarea în circa patru săptămâni. La acei pacienţi care
nu au fost complet vindecaţi după tratamentul iniţial, vindecarea va apărea în următoarele
patru săptămâni de tratament. La pacienţii cu ulcer gastric şi răspuns terapeutic slab,
vindecarea va fi obţinută în decurs de opt săptămâni de tratament cu doza recomandată
de 40 mg Losec zilnic. Pentru a preveni recăderile la pacienţii cu ulcer gastric se
recomandă doza de 20 mg Losec zilnic. La nevoie, doza zilnică poate fi crescută la 40 mg
Losec. Pentru ulcerul gastric asociat AINS a se vedea leziuni gastroduodenale asociate
AINS. Pentru eradicarea Helicobacter pylori a se vedea regimuri de eradicare a
Helicobacter pylori (Hp) în ulcerul peptic. Ulcerul gastric, ulcerul duodenal sau eroziunile
gastroduodenale asociate la pacienţii sub tratament continuu sau ocazional cu AINS: Doza
recomandată este de 20 mg Losec zilnic. Rezoluţia simptomelor este rapidă şi la
majoritatea pacienţilor se obţine vindecarea în circa patru săptămâni. La acei pacienţi care
nu au fost complet vindecaţi după tratamentul iniţial, vindecarea va apărea în următoarele
4 săptămâni de tratament. Pentru a preveni apariţia ulcerului gastric, ulcerului duodenal,
eroziunilor gastroduodenale şi a simptomelor dispeptice asociate AINS se recomandă 20
mg Losec zilnic. Regimuri de eradicare a Helicobacter pylori (Hp) în ulcerul peptic:
Regimuri de triplă terapie: 20 mg Losec, 1 g amoxicilină şi 500 mg claritromicină, fiecare
de două ori pe zi timp de o săptămână.sau 20 mg Losec, 250 mg claritromicină şi 400 mg
metronidazol (sau 500 mg tinidazol), fiecare de două ori pe zi timp de o săptămână, sau
40 mg Losec o dată pe zi cu 500 mg amoxicilină şi 400 mg metronidazol fiecare de câte
trei ori pe zi timp de o săptămână. Regimuri de dublă terapie: 40-80 mg Losec zilnic cu 1,5
g amoxicilină în doze divizate timp de două săptămâni. În cadrul studiilor clinice s-au
utilizat 1,5-3 g amoxicilină sau 40 mg Losec o dată pe zi şi 500 mg claritromicină de trei ori
pe zi timp de două săptămâni. Pentru o vindecare sigură la pacienţii cu ulcer peptic activ,
a se vedea următoarele recomandări de doze pentru Ulcerul gastric şi duodenal. Dacă
totuşi în urma regimurilor recomandate, testele indică Hp pozitiv, tratamentul poate fi
repetat. Esofagita de reflux: Doza recomandată este de 20 mg Losec zilnic. Rezoluţia
simptomelor este rapidă şi la majoritatea pacienţilor se obţine vindecarea în circa patru
săptămâni. La acei pacienţi care nu au fost complet vindecaţi după tratamentul iniţial,
vindecarea va apărea în următoarele patru săptămâni de tratament. La pacienţii cu
esofagită de reflux severă se recomandă 40 mg Losec zilnic, vindecarea obţinându-se în 8
săptămâni. Pentru tratamentul de lungă durată al pacienţilor cu esofagită de reflux
vindecată se recomandă 10 mg Losec zilnic. La nevoie, doza zilnică poate fi crescută la
20-40 mg Losec. Refluxul gastroesofagian simptomatic: Doza recomandată este de 20 mg
Losec zilnic. Rezoluţia simptomelor este rapidă. Este posibil să se obţină un răspuns
terapeutic adecvat şi la doze de 10 mg, astfel încât se vor lua în considerare reajustări
individuale de doză. Dacă în decurs de patru săptămâni de tratament cu 20 mg Losec
zilnic nu s-a obţinut controlul simptomelor, se recomandă efectuarea de investigaţii
suplimentare. Sindromul Zollinger - Ellison: La aceşti pacienţi dozele vor fi individualizate,
şi tratamentul va fi urmat conform indicaţiilor clinice. Doza iniţială recomandată este de 60
mg Losec zilnic. Toţi acei pacienţi cu afecţiuni severe şi cu un răspuns terapeutic
neadecvat la alte medicamente au fost controlaţi eficient, iar la peste 90% dintre pacienţi
s-a menţinut doza zilnică de Losec 20-120 mg. Dacă doza zilnică depăşeşte 80 mg,
aceasta se va divide şi se va administra de două ori pe zi. Funcţie renală afectată: La
pacienţii cu funcţie renală afectată nu sunt necesare reajustări de doză. Funcţie hepatică
afectată: Deoarece biodisponibilitatea şi timpul de înjumătăţire sunt crescute la pacienţii cu
funcţie hepatică afectată, o doză zilnică de 10-20 mg este suficientă. Vârstnici: La vârstnici
nu sunt necesare reajustări de doză. Copii: Experienţa referitoare la administrarea de
Losec la copii este limitată.
Precauţii: Dacă se suspectează ulcer gastric, se va exclude posibilitatea de malignitate,
deoarece Losec poate atenua simptomele întârziind diagnosticul.
Contraindicaţii: Hipersensibilitate cunoscută la omeprazol.
Interacţiuni: Absorbţia unor medicamente ar putea fi afectată ca urmare a acidităţii
intragastrice scăzute. Astfel, se presupune că absorbţia de ketoconazol va scădea pe
durata tratamentului cu omeprazol, ca de altfel şi în cadrul administrării de alţi inhibitori ai
secreţiei acide sau antacide. Deoarece Losec este metabolizat la nivel hepatic de
citocromul P 450 (CYP2C 19), eliminarea de diazepam, warfarină (R- warfarin) şi fenitoină
ar putea fi prelungită. Se recomandă monitorizarea pacienţilor trataţi cu warfarină şi
fenitoină, precum şi reducerea dozei. În orice caz, tratamentul concomitent cu 20 mg
Losec p.o. zilnic nu va modifica concentraţia plasmatică pentru fenitoină la pacienţii trataţi
cronic cu acest medicament. În mod similar, tratamentul concomitent cu 20 mg Losec p.o.
zilnic nu va modifica timpul de coagulare la pacienţii trataţi cronic cu warfarină. Rezultatele
unor studii asupra interacţiunii dintre Losec versus alte medicamente indică faptul că doze
repetate de 20-40 mg omeprazol administrate oral nu au influenţă asupra altor izoforme
relevante ale CYP, după cum demonstrează absenţa interacţiunii metabolice cu
substraturi pentru CYP1A2 (cafeină, fenacetină, teofilină), CYP2C9 (S-warfarină,
piroxicam, diclofenac, naproxen), CYP2D6 (metoprolol, propranolol), CYP2E1 (etanol) şi
CYP3A (ciclosporină, lidocaină, chinidină, estradiol).
Sarcină şi alăptare: Ca toate medicamentele noi, Losec nu trebuie administrat în timpul
sarcinii şi alăptării, cu excepţia cazurilor în care utilizarea sa este considerată esenţială.
Doze de până la 80 mg Losec administrate timp de 24 ore la mamele aflate în travaliu, nu
au demonstrat la copil reacţii adverse la omeprazol. Studiile pe animale nu au demonstrat
vreun risc al administrării de Losec în timpul sarcinii şi alăptării şi nu există dovezi ale
toxicităţii fetale sau ale vreunui efect teratogen.
Reacţii adverse: Losec este bine tolerat şi reacţiile adverse semnalate au fost în general
moderate şi reversibile. Studiile clinice sau simpla utilizare de rutină au raportat
următoarele reacţii adverse, însă în majoritatea cazurilor nu s-a stabilit o relaţie între
apariţia acestora şi tratamentul cu omeprazol. Piele: Rar rash şi/sau prurit. Izolat,
fotosensibilitate, erythema multiforme, alopecie. Sistemul musculo-scheletic: Izolat,
artralgie, slăbiciune musculară şi mialgie. Sistemul nervos central şi periferic: Cefalee. Rar
ameţeală, parestezie, somnolenţă, insomnie şi vertigo. Izolat, stare de confuzie mentală
reversibilă, agitaţie, depresie şi halucinaţii, predominant la pacienţii grav bolnavi. Sistemul
gastrointestinal: Diaree, constipaţie, dureri abdominale, greţuri/vărsături şi flatulenţă.
Izolat, uscăciunea mucoasei bucale, stomatită şi candidoză gastrointestinală. Ficat: Rar,
creşterea enzimelor hepatice. Izolat, encefalopatie la pacienţii cu boală hepatică severă
preexistentă; hepatita cu sau fără icter, insuficienţă hepatică. Sistemul endocrin: În cazuri
izolate, ginecomastie. Sistemul sanguin: Izolat, leucopenie, trombocitopenie,
agranulocitoză şi pancitopenie. Altele: Rar, stare de rău. Reacţii de hipersensibilitate, de
exemplu urticarie (rar) şi în cazuri izolate angioedem, febră, bronhospasm, nefrită
interstiţială şi şoc anafilactic. Izolat, hipersalivaţie, edem periferic, tulburări de vedere,
tulburări gustative.
Supradozare: Administrarea de doze orale unice de peste 400 mg Losec nu a fost urmată
de simptome severe. La doze crescute, rata eliminării a rămas nemodificată (cinetică de
ordin 1) şi nu a fost necesar un tratament specific.
Proprietăţi farmacologice: Losec (omeprazol) reduce secreţia gastrică acidă printr-un
mecanism de acţiune foarte selectiv. El acţionează rapid şi asigură controlul printr-o
dozare zilnică unică inhibând reversibil secreţia gastrică acidă. Omeprazolul este o bază
slabă, concentrată şi convertită în forma sa activă la nivelul canaliculilor intracelulari din
celula parietală unde va inhiba ATPaza H+K+ dependentă - pompa acidă. Acest efect este
dependent de doză şi determină o inhibiţie extrem de eficientă atât a secreţiei acide
bazale cât şi a celei stimulate, independent de stimul. Toate efectele farmacodinamice ale
omeprazol-ului pot fi explicate prin acţiunea acestuia asupra secreţiei acide. Doza orală
zilnică de Losec asigură o inhibiţie rapidă şi eficientă a secreţiei gastrice acide diurne şi
nocturne, efectul maxim fiind atins după 4 zile de tratament. La pacienţii cu ulcer
duodenal, doza orală de 20 mg Losec menţine pH-ul intragastric > 3 timp de 17 ore. Ca o
consecinţă a secreţiei acide reduse şi a acidităţii intragastrice scăzute, la pacienţii cu reflux
gastroesofagian, omeprazol va reduce/normaliza expunerea acidă a esofagului în funcţie
de doză. Inhibiţia secreţiei acide corespunde ariei de sub curba concentraţie plasmatică -
timp (AUC) a omeprazol-ului, dar nu şi concentraţiei plasmatice actuale la un moment dat.
Pe durata tratamentului cu omeprazol nu au fost semnalate cazuri de tahifilaxie. Efecte
asupra Helicobacter pylori: Helicobacter pylori este asociat cu afecţiunile determinate de
acidul peptic, inclusiv ulcerul gastric şi cel duodenal, în care aproape 70 % şi respectiv 95
% dintre pacienţi sunt infectaţi cu această bacterie. H. pylori reprezintă factorul major în
dezvoltarea gastritei şi a ulcerului la aceşti pacienţi. Dovezi recente sugerează de
asemenea legătura cauzală între H. pylori şi carcinomul gastric. S-a demonstrat că
omeprazol are un efect bactericid asupra H. pylori in vitro. Eradicarea H.pylori cu
omeprazol şi antibiotice este asociată cu dispariţia rapidă a simptomelor, cu rate mari de
vindecare a oricărei leziuni mucoase, şi cu remisiunea pe termen lung a ulcerului peptic
reducând astfel complicaţiile, cum ar fi hemoragiile gastrointestinale, precum şi
necesitatea unui tratament antisecretor prelungit. Alte efecte asociate inhibiţiei acide: În
cadrul tratamentelor de lungă durată, s-a observat incidenţa oarecum crescută a chisturilor
glandulare gastrice. Aceste modificări benigne şi reversibile sunt consecinţa fiziologică a
unei inhibiţii acide pronunţate.
Excipienţi: Disodiu hidrogen fosfat dihidrat, hidroxipropil celuloză, hidroxipropil
metilceluloză, lactoză anhidră, stearat de magneziu, manitol, acid co-polimer metacrilic,
celuloză microcristalină, polietilen glicol, lauril sulfat sodic, oxid de fier (E 172), dioxid de
titan (E171) şi gelatină.
Condiţii de păstare: A se depozita sub 30 grade Celsius. A se repune capacul după
folosire.

Producător: Astra
LOTENSIN
benazeprilum
Compoziţie: Substanţă activă: benazepril clorhidrat. Excipienţi: celuloză, ulei de ricin
hidrogenat, lactoză, amidon de porumb, polividon, peliculă: hidroxi-propil-metil-celuloză,
polietilenglicol, oxid de Fe galben, bioxid de Ti.
Formă de prezentare: Cutie cu 14 comprimate conţinând 5 mg benazepril. Cutie cu 28
comprimate conţinând 5 mg benazepril.
Acţiune terapeutică: Inhibitor al enzimei de conversie a angiotensinei.
Farmacodinamică: Benazeprilul este un inhibitor nesulfhidric al enzimei de conversie, cu
durată lungă de acţiune, activ pe cale orală. Enzima de conversie este o peptidil-
dipeptidază care catalizează transformarea angiotensinei I în angiotensină II,
vasoconstrictor puternic, care stimulează constant secreţia de aldosteron la nivelul
cortexului suprarenalian. Sistemul renină-angiotensină-aldosteron intervine în reglarea
volemiei şi a presiunii arteriale. Benazeprilul este un medicament precursor, care este
hidrolizat la nivelul ficatului în metabolitul său activ benazeprilat. Acesta, inhibând enzima
de conversie a angiotensinei, scade nivelul plasmatic al angiotensinei II şi antrenează o
reducere a secreţiei de aldosteron şi, astfel, o scădere a presarcinii prin diminuarea
absorbţiei renale de sodiu şi apă. Benazeprilatul inhibă creşterea reflexă a frecvenţei
cardiace de origine simpatică, care poate apărea ca răspuns la vasodilataţie. La
hipertensivi, Lotensin-ul antrenează o scădere a presiunii arteriale sistolice şi diastolice în
decubit şi ortostatism, fără modificarea ritmului cardiac. Ca toţi inhibitorii de enzimă de
conversie, Lotensin-ul inhibă degradarea bradikininei prin kininază, ceea ce are ca efect
scăderea TA pe o durată de cel puţin 24 h. În cursul tratamentului de durată, efectul optim
(reducerea TA) se obţine după cca o săptămână şi rămâne acelaşi pe toată perioada.
Asocierea unor medicamente antihipertensive (diuretice tiazidice, beta-blocante,
antagonişti de calciu) cu benazeprilul determină o acţiune sinergică de tip adjuvant.
Întreruperea bruscă a tratamentului cu Lotensin nu determină creşterea rapidă a tensiunii
arteriale.
Farmacocinetică: Benazeprilul este absorbit rapid în tractul digestiv, în proporţie de 37%
din doza administrată, vârful de concentraţie plasmatică fiind atins în 30 minute.
Benazeprilul este hidrolizat rapid în benazeprilat, acesta atingând un vârf de concentraţie
la 1,5 h de la administrare. Administrarea medicamentului în timpul mesei îi întârzie
absorbţia, însă nu modifică biodisponibilitatea benazeprilatului. La pacienţii cu funcţie
renală normală, cinetica benazeprilatului nu se modifică în funcţie de mărimea dozei de
benazepril. Nu se produc acumulări importante de benazeprilat, nivelul plasmatic constant
obţinându-se după aprox. 2-3 zile. Volumul de distribuţie al benazeprilatului este de 8 litri.
Proporţia de fixare a benazeprilului şi benazeprilatului de proteinele plasmatice este de
aprox. 95%. Timpul de înjumătăţire al benazeprilului este de 0,6 h, iar cel al
benazeprilatului este bifazic, de 2,7 h şi de 22,3 h. Benazeprilatul se elimină preponderent
renal: 20% din doza de benazepril administrat oral se regăseşte sub formă de benazeprilat
în urină, restul de benazepril şi benazeprilat fiind metabolizat în glucuronaţi. Clearance-ul
plasmatic renal al benazeprilului este 5,5 ml/min, iar cel al benazeprilatului de 22,7 ml/min.
La persoanele vârstnice nu s-a constatat acumularea plasmatică a benazeprilatului. La
pacienţii cu insuficienţă renală, nivelul plasmatic al benazeprilatului scade mai lent decât la
cei cu funcţie renală normală. Adaptarea posologiei se face în funcţie de reducerea
clearance-ului la creatinină. Cinetica şi biodisponibilitatea benazeprilului nu se modifică la
cirotici.
Indicaţii: Hipertensiune arterială. Insuficienţă cardiacă congestivă: Lotensin-ul este indicat
ca terapie adjuvantă la pacienţii cu răspuns neadecvat la digitală şi/sau diuretice (NYHA,
clasele II-IV).
Contraindicaţii: Hipersensibilitate la benazepril, antecedente de angioedem. La bolnavii
cu insuficienţă cardiacă congestivă pot apărea: oboseală, crampe musculare, dureri
abdominale, vertij.
Precauţii: Disfuncţie renală: Insuficienţa renală (clearance-ul creatininei 30ml/min)
reclamă doze mai reduse de Lotensin decât la cei cu funcţie renală indemnă şi
monitorizare în timpul primelor săptămâni de tratament. Precauţii suplimentare trebuie
luate în cazul celor cu stenoză de arteră renală, la care s-a observat creşterea uremiei şi a
creatininemiei. Aceste manifestări au dispărut la întreruperea tratamentului cu Lotensin,
administrarea de diuretice sau asocierea acestora. Pacienţii hemodializaţi cu aparate cu
membrană de poliacrilonitril cu flux crescut (AN69) pot prezenta reacţii anafilactoide în
cursul tratamentului cu Lotensin sau alţi inhibitori ai enzimei de conversie. Chirurgie,
anestezie: În cursul anesteziei cu agenţi care induc hipotensiune, inhibitorii de enzimă de
conversie pot bloca formarea angiotensinei II, cu eliberare compensatoare de renină.
Dacă hipotensiunea apărută se consideră a fi secundară acestui mecanism, ea poate fi
corectată prin refacerea volumului circulant. Se impun precauţii la pacienţii cu stenoză
mitrală şi aortică. Pacienţii vârstnici: Lotensin-ul s-a dovedit la fel de bine tolerat şi de
bolnavii vârstnici. Cu toate acestea, nu strică să se ia precauţii suplimentare, în special în
cazul celor cu insuficienţă cardiacă congestivă sau arterioscleroză coronariană ori
cerebrală. Potenţial mutagen, carcinogen şi toxic asupra fătului: Benazeprilul nu are efecte
mutagene, carcinogene ori teratogene.
Sarcină şi alăptare: Se recomandă evitarea utilizării Lotensin-ului la femeile însărcinate,
având în vedere puţinele cazuri de insuficienţă renală acută neonatală. Benazeprilul şi
benazeprilatul se excretă prin lapte, însă în proporţie de doar 0,3% din valoarea
plasmatică. Deşi fracţia de benazeprilat care ajunge în circulaţia sistemică a copilului este
neglijabilă, posibilele efecte impun administrarea cu prudenţă a Lotensin-ului la femeile
care alaptează.
Efecte asupra abilităţii de a conduce autovehicule sau de a supraveghea maşini:
Lotensin-ul nu are efecte asupra sistemului nervos central. Totuşi, pacienţii sub tratament
trebuie să fie conştienţi de problemele care pot apărea în timpul conducerii maşinii.
Reacţii adverse: Angioedem: A fost observat la pacienţii sub tratament cu alţi inhibitori ai
enzimei de conversie. În cazul tratamentului cu Lotensin, poate apărea edemul buzelor
sau al feţei, aceste simptome necesitând întreruperea promptă a terapiei, întrucât pot
exista complicaţii fatale, de tipul edemului laringian sau şocului. Când edemul interesează
limba, glota, laringele, determinând obstruarea căilor respiratorii superioare, se
administrează de urgenţă adrenalină 0,1‰, 0,3-0,5 ml s.c. La hipertensivi: Lotensin-ul este
în general bine tolerat. Reacţiile adverse sunt de obicei uşoare şi tranzitorii, iar la doze
uzuale de 2-80mg/zi, acestea nu depind de doză, sex, vârstă, rasă etc. În general, ele nu
impun întreruperea tratamentului. Cele mai frecvente manifestări sunt: simptome
respiratorii, tuse, cefalee, oboseală, dureri musculare, rinită, greaţă, prurit, vertij,
nervozitate, tulburări de tranzit, hipotensiune ortostatică, edeme ale feţei şi extremităţilor
(foarte rar), creşterea moderată a ureei sanguine. În cursul tratamentului cu inhibitori de
enzimă de conversie s-a constatat, uneori, o hiperpotasemie tranzitorie. Hipotensiune: A
fost rar constatată (0,4%) la pacienţii sub tratament cu Lotensin, fiind o posibilă
complicaţie la cei cu depleţii severe de sare şi volum (bolnavi sub tratament diuretic, cu
insuficienţă cardiacă congestivă severă sau dializaţi). Riscul de hipotensiune poate fi
redus prin suprimarea diureticelor timp de câteva zile la administrarea primei doze de
Lotensin, pentru a asigura refacerea volumului circulant. Bolnavii cu risc crescut de
hipotensiune trebuie ţinuţi sub strictă observaţie până la normalizarea volumului (prin
administrarea de soluţii saline izotone). Hipotensiunea tranzitorie ca răspuns la Lotensin
nu este o contraindicaţie de continuare a tratamentului. Agranulocitoză, neutropenie:
Tratamentul cu inhibitori ai enzimei de conversie poate determina agranulocitoză şi/sau
depresie medulară, ceea ce impune monitorizare periodică, în special la cei cu disfuncţie
renală sau boli de colagen (manifestările fiind mult mai frecvente).
Interacţiuni: Lotensin-ul a fost utilizat concomitent cu beta-blocante, antagonişti de Ca,
cimetidină, diuretice, digoxin, hidralazină, warfarină, aspirină, acenocumarol şi naproxen,
fără a demonstra existenţa unor interacţiuni adverse. În cazul asocierii cu diuretice,
acestea se recomandă a fi întrerupte câteva zile la iniţierea tratamentului cu Lotensin
(asocierea poate determina o hipotensiune marcată). Efectul antihipertensiv al Lotensin-
ului este crescut de agenţii care măresc activitatea reninei plasmatice sau care alterează
balanţa sodiului. Utilizarea concomitentă a diureticelor care păstrează potasiul
(spironolactonă, amilorid, triamteren) contraindică suplimentarea terapiei cu săruri de
potasiu, aceasta putând determina hiperkaliemie.
Dozare: Hipertensiune: Doza iniţială pentru pacienţii hipertensivi care nu primesc şi
diuretice este de 10 mg o dată pe zi. Această doză trebuie ulterior crescută la 20 mg. La
pacienţii la care efectul antihipertensiv diminuează la sfârşitul perioadei de dozare, doza
totală zilnică trebuie divizată în două părţi egale sau este necesară administrarea unui
diuretic. Cantitatea maximă zilnică este de 40 mg, administrată o dată sau de două ori pe
zi. Dacă efectul antihipertensiv este insuficient, se recomandă asocierea altui medicament
antihipertensiv (diuretice, antagonişti de Ca, beta-blocante, iniţial în doză mică). Doza
uzuală pentru pacienţii al căror clearance al creatininei este superior valorii de 30 ml/min
este de 10 mg/zi. Pentru cei cu clearance al creatininei sub 30 ml/min, doza este jumătate,
adică 5 mg/zi. Insuficienţa cardiacă congestivă: Lotensin-ul este indicat ca terapie
adjuvantă la pacienţii cu insuficienţă cardiacă congestivă. Doza iniţială este de 2-2,5 mg o
dată/zi (1/2 dintr-o tabletă de 5 mg). Ulterior doza se recomandă a fi crescută la 5 mg/zi la
cei care nu au dezvoltat efecte adverse sau hipotensiune. Doza se poate creşte până la
10-20 mg/zi, o dată, sau divizată, în funcţie de răspunsul pacientului. Bolnavii cu
insuficienţă cardiacă clasa IV NYHA trebuie trataţi cu doze inferioare celor din clasele II-III.
La cei al căror clearance al creatininei este sub 30 ml/min, doza optimă s-a dovedit a fi de
2-2,5 mg/zi.
Supradozare: Nu există observaţii asupra supradozării Lotensin-ului, dar se pare că
manifestarea ar fi hipotensiunea marcată. Tratamentul constă în provocarea vărsăturilor
(dacă ingestia este recentă) sau administrarea soluţiilor saline izotone.

Producător: Novartis
LOXURAN
diethylcarbamazinum
Prezentare farmaceutică: Comprimate conţinând dietilcarbamazină citrat 50 mg (cutie cu
100 sau 500 buc.).
Acţiune terapeutică: Antihelmintic activ faţă de filarii, formele larvare de T. solium şi de
Trichinella spiralis.
Indicaţii şi mod de administrare: În filarioza limfatică, la adulţi, 1 mg/kg corp şi zi, se
creşte în 3 zile la 6 mg/kg corp şi zi, administrate în 3 prize, 21 de zile; în trichineloza
musculară 200 - 400 mg/zi, 10 zile, în cure repetate.
Reacţii adverse: Relativ frecvent cefalee, slăbiciune, oboseală, mialgii, artralgii, anorexie,
greaţă, vomă, leucocitoză, febră, frisoane, limfangită, prurit, erupţii cutanate (parte din
reacţiile adverse sunt atribuite endotoxinelor eliberate din filariile omorâte).

Producător: EGIS
L-THYROXIN 100 Berlin-Chemie
levothyroxinum
Compoziţie: 1 comprimat L-Thyroxin 100 Berlin-Chemie conţine: 100 mcg levotiroxină
sodică.
Indicaţii: Hipotiroidie de orice etiologie; toate formele de carenţă de hormoni tiroidieni;
după o strumectomie, ca profilaxie a recidivei; guşa benignă eutiroidiană, medicaţie de
susţinere, în timpul administrării de antitiroidiene, din cursul unui tratament destinat unei
hipertiroidii, după obţinerea statusului eutiroidian (nu şi în caz de sarcină); tratament
supresor şi substitutiv al unei guşe maligne (în mod special după strumectomie); test de
supresie tiroidiană.
Contraindicaţii: Hipertiroidii, excepţie medicaţia de susţinere în timpul administrării de
antitiroidiene, infarct miocardic recent; angor pectoris sau infarct miocardic la bolnavi
hipotiroidieni şi în vârstă; miocardite; disfuncţii corticosuprarenaliene netratate. Atenţie: La
pacienţii în vârstă, în coronaropatii, insuficienţă cardiacă, tahiaritmii.
Efecte adverse: În caz de supradozare sau creştere rapidă a dozei apar manifestări de
hipertiroidism (trermurături ale degetelor, tahicardie, hiperhidroză, diaree, tulburări de ritm
cardiac, status anginos, insomnie, glucozurie, pierderi în greutate - modificări
neuropsihice).
Interacţiuni: Fenitoin, salicilaţi, furosemid (doze mari), clofibrat, nivele plasmatice ridicate
de hormoni tiroidieni. Anticoagulante orale: creşterea timpului de protrombină.
Antidiabetice: creşterea sau scăderea efectului hipoglicemiant. Colestiramin: inhibarea
resorbţiei de levotiroxină.
Mod de administrare: Doza zilnică individuală trebuie stabilită în urma unor investigaţii
paraclinice precum şi în funcţie de datele examenului clinic. Un nivel mai crescut al
necesarului de hormoni tiroidieni apare în timpul sarcinii. La pacienţi în vârstă sau în cazuri
la care insuficienţa tiroidiană este veche se va monitoriza cu atenţie doza prescrisă.
Schema terapeutică standard: În caz de insuficienţă tiroidiană se recomandă iniţierea
tratamentului la adulţi cu 1/2 - 1 comprimat pe zi, doza care va fi crescută sub
supravegherea medicului cu câte 1/2 comprimat la intervale de 2 - 4 săptămâni, până la
atingerea dozei zilnice de 1 1/2 - 2 1/2 comprimate. Tratamentul în cazul copiilor va fi
iniţiat cu o doză zilnică de 1/2 comprimat. Pentru a face faţă necesităţilor impuse de
creştere, doza zilnică poate ajunge la 1-2 comprimate. Ca terapie de substituţie: pentru
cazurile cu hiperfuncţie tiroidiană tratate prin supresie hormonală, se recomandă 1/2-1
comprimat/zi; postoperator, după strumectomie pentru nodul tiroidian malign, se
recomandă 1 1/2 - 3 comprimate/zi.
Doza de întreţinere în mcg /zi de levotiroxină-sodică.
Struma Hipotiroidie
nou-născut 12,5 4 mcg/kg corp
sugari sub 3 luni 25 - 37,5 25
sugari sub 6 luni 25 - 37,5 37,5
copii mici sub 1 an 25 - 37,5 37,5
copii mici sub 5 ani 25 - 62,5 50
şcolari sub 7 1/2 ani 50 - 100 75 - 100
şcolari sub 12 ani 100 - 150 100
adulţi 75 - 200 125 - 250
Doza zilnică totală se administrează dimineaţa pe nemâncate cu cel puţin o jumătate de
oră înaintea micului dejun fără a sfărâma comprimatul, cu o mică cantitate de lichid.
Durata tratamentului va fi stabilită de medic. Administrarea se va face regulat.
Formă de prezentare: Cutii cu: 30 comprimate; 50 comprimate (2 blistere a 25
comprimate); 100 comprimate (4 blistere a 25 comprimate); 84 comprimate (ambalaj
calendar, 4 blistere a 21 comprimate). Valabilitate: 3 ani.

Producător: Berlin-Chemie Menarini Group

L-THYROXIN 25 Berlin-Chemie
levotiroxinum
Compoziţie: 1comprimat L-Thyroxin 25 Berlin-Chemie conţine: 25 mcg levotiroxină
sodică.
Indicaţii: Hipotiroidie de orice etiologie; toate formele de carenţă de hormoni tiroidieni;
după o strumectomie, ca profilaxie a recidivei; guşă benignă eutiroidiană, medicaţie de
susţinere, în timpul administrării de antitiroidiene, din cursul unui tratament destinat unei
hipertiroidii, după obţinerea statusului eutiroidian (nu şi în caz de sarcină); tratament
supresor şi substitutiv al unei guşe maligne (în mod special după strumectomie); test de
supresie tiroidiană.
Contraindicaţii: Hipertiroidii excepţie medicaţia de susţinere în timpul administrării de
antitiroidiene, infarct miocardic recent; angor pectoris sau infarct miocardic la bolnavi
hipotiroidieni şi în vârstă; miocardite; disfuncţii corticosuprarenaliene netratate. Atenţie: La
pacienţii în vârstă, în coronaropatii, insuficienţă cardiacă, tahiaritmii.
Efecte adverse: În caz de supradozare sau creştere rapidă a dozei apar manifestări de
hipertiroidism (termurături ale degetelor, tahicardie, hiperhidroză, diaree, tulburări de ritm
cardiac, status anginos, insomnie, glucozurie, pierderi în greutate - modificări
neuropsihice).
Interacţiuni: Fenitoin, salicilaţi, furosemid (doze mari), clofibrat, nivele plasmatice ridicate
de hormoni tiroidieni. Anticoagulante orale: creşterea timpului de protrombină.
Antidiabetice: creşterea sau scăderea efectului hipoglicemiant. Colestiramin: inhibarea
resorbţiei de levotiroxină.
Mod de administrare: Doza zilnică individuală trebuie stabilită în urma unor investigaţii
paraclinice precum şi în funcţie de datele examenului clinic. Un nivel mai crescut al
necesarului de hormoni tiroidieni apare în timpul sarcinii. La pacienţi în vârstă sau în cazuri
la care insuficienţa tiroidiană este veche se va monitoriza cu atenţie doza prescrisă.
Schema terapeutică standard: În caz de insuficienţă tiroidiană se recomandă iniţierea
tratamentului la adulţi cu 1 - 4 comprimate pe zi, doză care va fi crescută sub
supravegherea medicului cu câte 1 - 2 compr. la intervale de 2 - 4 săptămâni, până la
atingerea dozei zilnice de 125 - 250 mcg levotiroxină sodică. Tratamentul în cazul copiilor
va fi iniţiat cu o doză zilnică de 1/2 - 2 comprimate. Pentru a face faţă necesităţilor impuse
de creştere, doza zilnică poate ajunge la 3 - 8 comprimate. Ca terapie de substituţie:
pentru cazurile cu hiperfuncţie tiroidiană tratate prin supresie hormonală, se recomandă 2 -
4 comprimate/zi. Postoperator, după strumectomie pentru nodul tiroidian malign, se
recomandă 6 - 12 comprimate/zi. Doza de întreţinere în mcg/zi de levotiroxină sodică.
Struma Hipotiroidie
nou-născut 12,5 4 mcg/kg corp
sugari sub 3 luni 25 - 37,5 25
sugari sub 6 luni 25 - 37,5 37,5
copii mici sub 1 an 25 - 37,5 37,5
copii mici sub 5 ani 25 - 62,5 50
şcolari sub 7 1/2 ani 50 - 100 75 - 100
şcolari sub 12 ani 100 - 150 100
adulţi 75 - 200 125 - 250
Doza zilnică totală se administrează dimineaţa pe nemâncate cu cel puţin o jumătate de
oră înaintea micului dejun fără a sfărâma comprimatul, cu o mică cantitate de lichid.
Durata tratamentului va fi stabilită de medic. Administrarea se va face regulat.
Formă de prezentare: Cutii cu: 30 comprimate; 50 comprimate (2 blistere a 25
comprimate); 100 comprimate (4 blistere a 25 comprimate); 84 comprimate (ambalaj
calendar, 4 blistere a 21 comprimate). Valabilitate: 3 ani.

Producător: Berlin-Chemie Menarini Group

LUDIOMIL
maprotilinum
Compoziţie: Substanţă activă: clorhidrat de 1-(3-metilaminopropil)-dibenzo b,e biciclo
2,2,2 octadien hidroclorid (= maprotilină hidroclorică).
Formă de prezentare: Cutie cu 30 tablete conţinând 10 mg maprotilină hidroclorică. Cutie
cu 30 tablete conţinând 25 mg maprotilină hidroclorică. Cutie cu 30 tablete conţinând 50
mg maprotilină hidroclorică. Cutie cu 20 tablete conţinând 75 mg maprotilină hidroclorică.
Cutie cu 5 fiole conţinând 25 mg maprotilină hidroclorică.
Acţiune terapeutică: Antidepresiv tetraciclic din grupa dibenzo-biciclo-octadienilor.
Farmacodinamică: Ludiomil-ul este un antidepresiv tetraciclic, care are o serie de
proprietăţi terapeutice esenţiale comune cu antidepresivele triciclice. Ludiomil-ul are un
spectru de acţiune bine echilibrat, îmbunătăţeşte starea de spirit a pacientului, atenuează
anxietatea, agitaţia şi inhibiţia psihomotorie. În cazurile de depresie mascată, Ludiomil-ul
poate influenţa favorabil simptomele somatice predominante în tabloul clinic. Maprotilina,
substanţa activă a medicamentului Ludiomil, este deosebită din punct de vedere structural
de antidepresivele triciclice. Se deosebeşte, de asemenea, la nivel neurobiochimic şi
psihofarmacologic, de majoritatea antidepresivelor triciclice prin efectul său inhibitor
puternic şi selectiv asupra recaptării noradrenalinei în neuronii presinaptici din structura
corticală a sistemului nervos. Maprotilina are o slabă afinitate pentru receptorii centrali
alfa-adrenergici şi practic nu exercită nici un efect inhibitor asupra recaptării serotoninei. În
paralel, desfăşoară o puternică activitate antihistaminică şi un efect anticolinergic relativ
moderat. Se consideră că modificările pe termen lung, demonstrabile experimental, ale
reactivităţii sistemului neuroendocrin (hormon de creştere, melatonină, sistem
endorfinergic) şi/sau anumite sisteme neurotransmiţătoare (noradrenalină, serotonină,
GABA) sunt implicate în mecanismul de acţiune a Ludiomil-ului.
Farmacocinetică: Absorbţie: După administrarea de Ludiomil sub formă de tablete,
substanţa activă, maprotilina, este absorbită lent, dar complet. Distribuţie: În termen de 8
ore de la administrarea unei doze orale de 50 mg de maprotilină, se ating concentraţii
plasmatice maxime de 48-150 nmol/l (13 - 47 ng/ml). După administrarea intravenoasă a
unei doze unice de 50 mg, se pot evidenţia concentraţii de 54 - 182 nmol/l (17 - 57 ng/ml).
Acestea scad cu aproximativ o treime la 8 ore de la administrare. După administrarea
repetată orală sau intravenoasă a unei doze de 150 mg de maprotilină pe zi, se ating
concentraţii sanguine în stare stabilă (320 - 1 270 nmol/l = 100 - 400 ng/ml), în cursul celei
de-a doua săptămâni de tratament, indiferent dacă doza zilnică este administrată într-o
priză unică sau în trei doze fracţionate. Concentraţiile în starea de echilibru sunt în mod
constant proporţionale cu mărimea dozei, deşi concentraţiile absolute variază în mare
măsură de la un subiect la altul. Coeficientul de repartiţie a maprotilinei între sânge şi
plasmă este de 1,7. În lichidul cerebrospinal se depistează concentraţii de substanţă
activă echivalente cu aproximativ 2 - 13% din cele care se regăsesc în plasmă. Atât în
concentraţii relevante din punct de vedere terapeutic, cât şi în concentraţii plasmatice mai
mari, procentul de legare a proteinelor este de 88 - 89%. Volumul de distribuţie aparent a
fost calculat la valoarea de 23 l/kg corp. Eliminare: Maprotilina este eliminată din sânge
într-un timp de înjumătăţire de aproximativ 43 ore (limite: 27 - 58 ore). Clearance-ul
sistemic mediu calculat este de 514 ml/min. În termen de 21 de zile, un procent de 57%
dintr-o doză unică se excretă în urină şi 30% în fecale, sub formă de substanţă
nemodificată şi de metaboliţi (în primul rând, glucuronizi). Numai 2 - 4% din doză este
excretată sub formă nemodificată în urină. Concentraţiile în starea stabilă la pacienţii în
vârstă (peste 60 de ani) sunt, la aceeaşi doză, mai mari decât cele constatate la pacienţii
tineri. În prezenţa unei funcţii renale perturbate (clearance-ul creatininei: 24 - 37 ml/min),
metabolizarea şi excreţia renală ale maprotilinei nu sunt aproape deloc afectate, cu
condiţia ca funcţia hepatică să fie încă normală. Excreţia metaboliţilor în urină este redusă,
dar această reducere este compensată prin eliminarea biliară mărită.
Indicaţii: Depresie endogenă, depresie întârziată, depresie de origine psihică: depresie
reactivă şi nevrotică şi depresie ca rezultat al epuizării, depresie de origine somatică
(organică şi simptomatică), depresie mascată, depresie în urma menopauzei. Alte tulburări
de origine depresivă, caracterizate prin anxietate, disforie sau iritabilitate, stări de apatie
(mai ales la persoanele în vârstă), simptome psihosomatice şi somatice care au la bază o
stare depresivă şi/sau anxioasă. Depresie şi tulburări care ţin de starea de spirit la copii şi
adolescenţi.
Contraindicaţii: Hipersensibilitate cunoscută la maprotilină. Ludiomil nu va fi administrat
pacienţilor cu epilepsie cunoscută sau presupusă, sau care au un prag de convulsii
coborât, celor cu un recent infarct de miocard, sau în prezenţa unor deficienţe de
conducere „bundle-branch“, glaucom cu unghi închis sau retenţie urinară (ex., datorită
afecţiunilor de prostată). Ludiomil-ul nu va fi utilizat, sau tratamentul va fi întrerupt, în cazul
unor intoxicaţii acute cu alcool, hipnotice, analgezice sau medicamente psihotrope.
Precauţii: Ludiomil-ul va fi utilizat cu atenţie în cazul pacienţilor cu afecţiuni ale funcţiei
renale sau hepatice, cu dificultăţi de eliminare a urinei sau cu antecedente de tensiune
intraoculară. La pacienţii cu afecţiuni cardiace, sau cu infarct de miocard, cât şi în cazul
pacienţilor în vârstă (a se consulta de asemenea capitolul „Reacţii adverse“), Ludiomil-ul
va fi administrat cu atenţie şi sub supraveghere medicală. Este indicat controlul funcţiei
cardiace şi, dacă este necesar, efectuarea unei ECG. Tendinţa suicidară face parte din
tabloul clinic al depresiei şi aceasta poate persista până la constatarea unei reveniri clare.
Pacienţii care beneficiază de tratament cu Ludiomil vor fi, prin urmare, supravegheaţi cu
atenţie pe toată durata tratamentului şi se va prescrie numărul minim de tablete care
corespund unui tratament optim. Este necesară o atenţie deosebită atunci când se aplică
tratamentul pacienţilor cu hipertiroidism sau când se administrează preparate pe bază de
hormoni tiroidieni, datorită posibilităţii măririi numărului reacţiilor adverse. Pacienţilor care
au predispoziţie spre hipotensiune posturală li se va lua tensiunea în mod regulat.
Ocazional, pot apărea crize psihice la pacienţii schizofrenici cărora li s-au administrat
antidepresive triciclice, această posibilitate va fi avută în vedere atunci când se
administrează Ludiomil. De asemenea, au fost constatate episoade hipomaniacale sau
maniacale la pacienţii cu tulburări afective ciclice, în cursul terapiei cu un antidepresiv
triciclic, în timpul unei faze depresive. În astfel de cazuri, poate fi necesară reducerea
dozei sau întreruperea tratamentului cu Ludiomil, cât şi administrarea unui medicament
antipsihotic. Atunci când se prescriu concomitent medicamente care pot coborî pragul
convulsiv, ca, ex., derivaţi ai fenotiazinei, se va proceda cu deosebită atenţie. Se va evita
administrarea Ludiomil-ului împreună cu un IMAO, întrucât nu dispunem de o experienţă
clinică adecvată în ceea ce priveşte acest tratament (a se consulta capitolul „Interacţiuni“).
Deşi s-au constatat modificari ale formulei sanguine numai în rare cazuri, este cunoscut
faptul că medicamentele antidepresive pot produce dereglări ale acesteia. De aceea, este
necesar să se supravegheze cu atenţie pacienţii cărora li se administrează Ludiomil, mai
ales în cursul primelor luni de tratament (ex., apariţia temperaturii şi a durerilor în gât;
numărarea leucocitelor). A nu se lăsa la îndemâna copiilor!
Efecte asupra abilităţii de a conduce autovehicule sau de a supraveghea maşini:
Capacitatea de reacţie a pacientului poate fi afectată în urma sedării şi a scăderii
reactivităţii datorate administrării Ludiomil-ului, prin urmare, pacienţii trebuie să fie foarte
atenţi atunci când conduc un autovehicul.
Sarcină şi alăptare: Studiile efectuate pe animale gestante nu au scos în evidenţă riscuri
pentru făt dar, întrucât nu există studii controlate în cazul femeilor gravide, se recomandă
ca Ludiomil-ul să nu fie administrat în timpul sarcinii. Substanţa activă a Ludiomil-ului trece
în laptele matern. Până în prezent nu s-au constatat reacţii adverse la sugar. Mamele care
iau Ludiomil pot alăpta, cu condiţia ca sugarul să fie ţinut sub observaţie, pentru
depistarea unor posibile reacţii adverse (ex.: somnolenţă).
Reacţii adverse: Unele dintre efectele adverse ale Ludiomil-ului sunt tranzitorii, de
intensitate moderată şi dispar de obicei după o perioadă de tratament sau atunci când se
micşorează doza. Uneori este greu să se facă deosebirea între reacţiile adverse şi
simptomele stărilor depresive tratate (ex.: oboseală, tulburări ale somnului, agitaţie,
anxietate, constipaţie, senzaţie de uscăciune a gurii). În cazul apariţiei unor reacţii adverse
grave, ca ex. cele de tip neurologic sau psihic, se va întrerupe tratamentul cu Ludiomil.
Pacienţii în vârstă sunt deosebit de sensibili la reacţiile anticolinergice, neurologice,
psihice sau cardiovasculare. Sistemul nervos central: Efecte neurologice: Ocazional sau
frecvent dureri de cap, ameţeli. Rar convulsii, tulburări extrapiramidale (ex., tremor,
mioclonii, ataxie). Cazuri izolate: disartrie, slăbiciune, parestezie (amorţeală, furnicături).
Efecte psihice: Ocazional sau frecvent oboseală pasageră, sedare diurnă, somnolenţă.
Rar tulburări ale somnului, agitaţie, anxietate. Cazuri izolate: coşmaruri, stări de confuzie,
delir, halucinaţii, hipomanie, manie. Anticolinergice: Ocazional sau frecvent senzaţie de
uscăciune a gurii. Rar vedere tulbure. Ocazional retenţie urinară. Cazuri izolate de
stomatită. S-a constatat creşterea riscului apariţiei cariilor la pacienţii care au beneficiat de
un tratament pe termen lung cu antidepresive, prin urmare, se recomandă controale
stomatologice regulate în cazul tratamentelor de lungă durată. Piele: Ocazional reacţii
cutanate (erupţii, urticarie), uneori însoţite de febră. Cazuri izolate: vasculită cutanată,
mâncărime, purpură, fotosensibilitate, edem. Digestiv: Ocazional greaţă, vomă. Rar sau
ocazional constipaţie. Cardiovascular: Rar sau ocazional hipotensiune posturală,
tahicardie, aritmie cardiacă. Cazuri izolate: tulburări de conducere (ex., bloc A-V),
palpitaţii, hipertensiune, sincopă. Respirator: Cazuri izolate: alveolită alergică cu sau fără
eozinofilie. Endocrin: Cazuri izolate: mărirea sânilor, galactoree. Hepatic: Rar creşterea
transaminazelor serice. Cazuri izolate: hepatită icterică sau anicterică. Sânge: Cazuri
izolate: leucopenie, agranulocitoză, eozinofilie. Organe de simţ: Cazuri izolate: tinitus,
modificări ale gustului. Alte reacţii adverse: Ocazional transpiraţie, creştere în greutate.
Rar tulburări sexuale. Cazuri izolate: “flushing“, căderea părului sau alopecie.
Interacţiuni: Întrucât maprotilina poate diminua sau anula efectul antihipertensiv al
inhibitorilor joncţiunilor neuronale, ca de ex. guanetidina sau betanidina, şi poate mări
efectul de sedare la nivelul sistemului nervos central al reserpinei sau al metil-dopa, în
tratamentul concomitent pentru hipertensiune, se vor administra medicamente
antihipertensive de alt tip (ex.: diuretice, vasodilatatoare sau beta-blocante, care nu sunt
supuse unei biotransformări pronunţate) şi, în acelaşi timp, se va verifica în permanenţă
tensiunea pacientului. Atunci când Ludiomil-ul urmează să fie administrat după un
tratament cu un IMAO, acest lucru se va face după un interval adecvat (cel puţin 14 zile).
În caz contrar, pot apărea interacţiuni grave. Se vor lua aceleaşi măsuri de prevedere şi
atunci când se administrează un IMAO după un tratament anterior cu Ludiomil. În ambele
cazuri, Ludiomil-ul sau IMAO vor fi administrate întâi în doze mici, care vor fi apoi mărite
treptat, iar efectul va fi verificat până când se instalează reacţia terapeutică. Ludiomil-ul
poate potenţa efectele cardiovasculare ale agenţilor simpatomimetici, ex. noradrenalina,
adrenalina, amfetamina, metilfenidatul. Ludiomil-ul poate potenţa, de asemenea, efectele
alcoolului sau ale medicamentelor de relaxare a SNC (ex., barbiturice, anestezice
generale), cât şi ale agenţilor anticolinergici (ex., atropină, biperiden) şi ale levodopei. Pe
de altă parte, medicamentele care activează sistemul enzimatic de monooxigenază
hepatică (ex., barbiturice, fenitoină, carbamazepină) şi, prin aceasta, pot accelera
metabolismul maprotilinei, micşorează efectul antidepresiv al Ludiomil-ului. Administrarea
concomitentă de Ludiomil şi fenitoină poate produce concentraţii serice mari de fenitoină,
cu apariţia reacţiilor adverse ale acesteia. Posologia medicamentelor va fi modificată
corespunzător, dacă acest lucru este necesar. Tratamentul concomitent al Ludiomil-ului cu
tranchilizante majore poate determina apariţia concentraţiilor ridicate de maprotilină în
sânge, cu coborârea pragului convulsiv şi apariţia crizelor. Combinaţia de Ludiomil şi
benzodiazepine poate produce o sedare mărită. Tratamentul concomitent al Ludiomil-ului
cu beta-blocante, care sunt supuse unei biotransformări pronunţate (ex.: propranolol),
poate mări concentraţiile plasmatice ale maprotilinei. La începutul şi la sfârşitul unui astfel
de tratament, doza de Ludiomil va fi adaptată corespunzător şi/sau se vor măsura
concentraţiile plasmatice. Deşi acest lucru nu s-a constatat în cazul maprotilinei, se ştie că
administrarea de cimetidină împreună cu antidepresive triciclice, ex. imipramină, poate
duce la o creştere a concentraţiilor serice ale acesteia din urmă şi poate produce reacţii
adverse (ex.: o senzaţie pronunţată de uscăciune a gurii, tulburări de vedere).
Dozare: În timpul tratamentului cu Ludiomil, pacienţii vor fi ţinuţi sub supraveghere
medicală. Schema posologică va fi stabilită individual şi adaptată în funcţie de starea şi
reacţia pacientului, adică mărind doza administrată seara şi micşorând în acelaşi timp
dozele administrate în cursul zilei sau, eventual, administrând o singură doză pe zi. După
ce simptomele au dispărut în mare măsură, se poate încerca o micşorare a dozei; dacă
simptomele se înrăutăţesc, doza va fi mărită din nou până la nivelul iniţial. Scopul este
acela de a se obţine un efect terapeutic utilizând doze cât mai mici posibil şi mărind doza
gradat. Acest lucru se aplică mai ales în cazul tratamentului administrat pacienţilor care
sunt încă în creştere sau persoanelor depresive în vârstă, cu un sistem nervos autonom
instabil, întrucât aceştia au o reacţie mai pronunţată la Ludiomil decât pacienţii aparţinând
grupei de vârstă medie. Tabletele de Ludiomil vor fi înghiţite întregi, cu puţin lichid. Nu se
va depăşi o doză zilnică de 150 mg.
Depresia uşoară până la moderată, mai ales atunci când tratamentul se face ambulatoriu:
Doze de 25 mg, administrate pe cale orală, de 1-3 ori pe zi, sau 25 - 75 mg, o dată pe zi,
în funcţie de gravitatea simptomelor şi de reacţia pacientului.
Depresie gravă, mai ales în cazul pacienţilor spitalizaţi: Doze de 25 mg, de trei ori pe zi, pe
cale orală, sau 75 mg, o dată pe zi. Dacă este necesar, doza zilnică poate fi mărită treptat,
până la un maximum de 150 mg, care se administrează în doze fracţionate sau în priză
unică, în funcţie de reacţia pacientului.
La pacienţii cu o reacţie inadecvată la terapia orală sau în cazuri rebele de depresie,
Ludiomil poate fi administrat intravenos. Se recomandă doze zilnice de 25 - 100 mg pentru
perfuzii intravenoase. Conţinutul a 1-2 fiole (25 - 50 mg) va fi dizolvat în 250 ml ser
fiziologic sau glucoză şi administrat în perfuzii, pe o perioadă de 1,5 - 2 ore. Atunci când
se prescriu doze mai mari, se va administra în perfuzie o cantitate de 75 - 150 mg (3 - 6
fiole), dizolvate în 500 ml de glucoză sau ser fiziologic, timp de 2 - 3 ore. Imediat ce în
urma tratamentului prin perfuzie se constată un efect evident antidepresiv, în general după
1 - 2 săptămâni, tratamentul va fi continuat pe cale orală. Alte tulburări legate de starea
depresivă (vezi “Indicaţii“). Copii şi adolescenţi: Tratamentul va fi progresiv. Se va începe
cu o o doză de 10 mg, de trei ori pe zi, sau 25 mg în priză unică. Dacă este necesar, doza
zilnică va fi mărită treptat, până la 25 mg, în trei prize pe zi, sau 75 mg, o dată pe zi, în
funcţie de reacţia pacientului. Experienţa referitoare la utilizarea în pediatrie a
medicamentului Ludiomil este limitată. Aceste recomandări au un caracter general. La
adolescenţi, în funcţie de situaţie, doza poate fi mărită până la nivelul recomandat adulţilor.
Vârstnici: Se recomandă administrarea unor doze progresive: tratamentul va fi început cu
10 mg, de trei ori pe zi, sau 25 mg în priză unică. Dacă este necesar, doza va fi mărită
treptat până la 25 mg, de trei ori pe zi, sau 75 mg în priză unică, în funcţie de reacţia
pacientului.
Supradozare: Supradozarea poate exercita fie o acţiune depresivă, fie una excitantă
asupra sistemului nervos central şi poate da naştere efectelor anticolinergice şi
cardiotoxice grave. Următoarele semne şi simptome sunt caracteristice unei supradozări
acute: somnolenţă, agitaţie, ataxie, convulsii, stupoare, hiperpirexie, comă, tahicardie,
aritmii, hipotensiune şi scăderea ritmului respiraţiei. Tratament: Nu există un antidot
specific. Se va încerca eliminarea medicamentului prin producerea vărsăturilor şi/sau prin
lavaj gastric. Pacientul va fi spitalizat, avându-se grijă să se asigure menţinerea funcţiilor
vitale. Pentru tratamentul depresiei respiratorii se va recurge imediat la respiraţia
artificială. În cazul hipotensiunii şi al tulburărilor circulatorii, se va administra un înlocuitor
de plasmă şi, dacă există aciditate, se administrează bicarbonat de sodiu. În prezenţa unei
funcţii cardiace diminuate se va recurge la tratamentul cu dopamină sau dobutamină
administrat prin perfuzie. Corectarea acidităţii metabolice şi a concentraţiilor de potasiu
seric cu ajutorul bicarbonatului administrat i.v. şi a substituţiei de potasiu s-a dovedit
eficientă ca tratament al aritmiilor. Dacă se instalează bradiaritmia sau bloc A-V, se va
implanta un pace-maker. Administrarea diazepamului este utilă în cazul apariţiei
convulsiilor. Întrucât s-a constatat că fizostigmina măreşte riscul apariţiei crizelor, utilizarea
acesteia este contraindicată în urma unei supradozări de Ludiomil. Se vor supraveghea
funcţiile vitale (inclusiv ECG) timp de câteva zile.

Producător: Novartis
LUDIOMIL
maprotilinum
Compoziţie: Comprimate filmate conţinând 25 mg clorhidrat de maprotilină.
Acţiune farmacoterapeutică: Antidepresiv tetraciclic, cu acţiune netă în combaterea
anxietăţii, a stării de agitaţie, a inhibiţiei psihomotorii şi tulburărilor somatice ce însoţesc
starea de depresie psihică. Maprotilinul se absoarbe complet din tubul digestiv, după
administrarea orală. La concentraţiile plasmatice utilizate în terapeutică, 88% din
substanţă circulă legată de proteinele serice. Timpul de înjumătăţire al substanţei
nemodificată în sânge este în medie de 43 de ore, iar volumul de distribuţie de 25 l/kg
corp. Administrarea zilnică pe cale orală a 150 mg Ludiomil determină în a 2- a săptămână
de tratament un echilibru al concentraţiilor sanguine de circa 100-400 mg/ml, indiferent
dacă doza zilnică a fost administrată în priză unică sau fracţionată. Eliminarea se face prin
urină 57% şi prin fecale 30%. Peste 90% din cantitatea excretată urinar este reprezentată
de metaboliţi şi din aceştia 75% sunt sub formă de glucuronide. Maprotilinul trece în
laptele matern.
Indicaţii: Depresii endogene (periodice, ciclice), tardive (de involuţie), psihologice
(reacţionale, nevrotice), de epuizare, somatogene (organice, simptomatice), mascate de
climacteriu. Alte distimii cu predominenţă anxioasă, disforică sau iritabilitate, apatie (în
special la vârstnici), tulburări psihosomatice şi somatice pe fond depresiv şi/sau anxios.
Depresii şi distimii la copii şi adolescenţi.
Contraindicaţii: Primul trimestru de sarcină. Precauţii: prudenţă în administrarea la
bolnavii cu leziuni hepatice sau renale grave, glaucom, tulburări de micţiune prin obstacol
(ex. afecţiuni ale prostatei). La pacienţii cu cardiopatii şi vârstnici se va face controlul EKG
în cursul tratamentelor de lungă durată şi cu doze medii. Se va face cu regularitate
controlul tensiunii arteriale, urmărindu-se apariţia unei eventuale hipotensiuni ortostatice.
Se recomandă asocierea anticonvulsivantelor în cazul apariţiei convulsiilor la pacienţii
având predispoziţie pentru convulsii şi care primesc doze ridicate de Ludiomil. Atenţie! La
administrarea produsului la conducătorii auto sau cei care manevrează diverse maşini,
produsul putând determina modificări ale coordonării neuromotorii. Ludiomil poate
determina toleranţa în alcool.
Reacţii adverse: În primele zile de tratament pot apărea: oboseală pasageră, manifestări
anticolinergice (uscăciunea gurii, constipaţie, tulburări de acomodare vizuală sau ameţeli),
rar hipotensiune sau tahicardie pasageră. Uneori, şi în general la doze mari, s-au observat
pe EKG modificări reversibile ale undei T şi tulburări de conducere. Manifestările alergice
pot impune schimbarea tratamentului.
Mod de administrare: Tratamentul va fi strict individualizat, în funcţie de starea şi
reactivitatea pacientului. În depresii grave la pacienţii spitalizaţi: 25 mg de 3 ori pe zi sau
150 mg într-o singură priză (de preferat seara), timp de câteva săptămâni. Depăşirea
dozei zilnice de 150 mg este necesară în mod excepţional şi, în aceste cazuri, creşterea
dozei se va face treptat cu administrarea fracţionată. În cazul distimiilor, la vârstnici şi
copii, iniţial 10 mg de 3 ori pe zi, crescându-se dozele în funcţie de necesităţile
terapeutice. La adolescenţi, creşterea poate fi făcută până la dozele uzuale ale adulţilor.
Interacţiuni: Poate micşora sau anula efectul hipotensor al inhibitorilor adrenergici (cum
ar fi guanetidina). Este contraindicată asocierea cu IMAO, fiind absolut necesară
respectarea unei pauze de 15 zile între cele două tratamente. Ludiomilul potenţează
efectele cardiovasculare ale adrenalinei şi noradrenalinei, întăreşte acţiunea
anticolinergicelor şi sedativelor sistemului nervos central.
Intoxicaţia: Se poate manifesta prin scăderea sau excitarea sistemului nervos central, cu
efecte anticolinergice pronunţate şi efecte cardiotoxice. În cazul unei supradozări acute
apar: somnolenţă, agitaţie, ataxie, convulsii, comă, tahicardie, aritmie, hipotensiune şi
depresie respiratorie. Tratamentul constă din: evacuarea substanţei prin vărsături
provocate şi/sau spălături stomacale, spitalizarea pacientului pentru asigurarea funcţiilor
vitale ale organismului. În cazul apariţiei unor simptome anticolinergice grave se
administrează 0,5-2 mg de fiziostigmină prin injecţii i.m. sau i.v. lente, repetându-se la
nevoie. Supravegherea funcţiilor vitale şi controlul EKG vor fi menţinute câteva zile.
Formă de prezentare: Flacoane conţinând 20 comprimate filmate.

Producător: Sicomed
LUISAR, colir
dihydroazapentacenum natrii polysulfonas
Colir oftalmic.
Compoziţie: 1 ml soluţie pentru uz oftalmic conţine: Dihidroaza pentacenpolisulfonat de
sodiu 150 mg. Excipienţi q.s.
Acţiune terapeutică: Luisar prezintă o puternică afinitate chimică faţă de radicalul
sulfhidril al proteinei hidrosolubile a cristalinului pe care o împiedică de a deveni insolubilă,
fiindcă împiedică acţiunea substanţelor chinoide care sunt cauza determinantă a opacifierii
cristalinului De asemenea, Luisar creşte acţiunea enzimei proteolitice care există în
umoarea apoasă din camera anterioară a globului ocular. În consecinţă, Luisar nu
acţionează numai profilactic împotriva evoluţiei cataractei, dar în anumite cazuri poate
chiar oferi posibilitatea resorbţiei proteinelor opace care s-au format deja oferind astfel
posibilitatea creşterii acuităţii vizuale.
Indicaţii: Cataractă senilă, cataractă traumatică, cataractă congenitală, cataractă
secundară.
Contraindicaţii: Nu prezintă.
Reacţii adverse: Nu există.
Mod de administrare: Se instilează 2 picături în sacul conjunctival de 3-5 ori pe zi. Se
recomandă continuarea terapiei pe o lungă perioadă de timp chiar dacă se prezintă o
îmbunătăţire timpurie a acuităţii vizuale.
Formă de prezentare: Soluţie pentru uz oftalmic 0,015% dihidroazapentacenpolisulfonat
de sodiu în flacon de 15 ml prevăzut cu picurător.

Producător: Vianex
LUSOPRESS
nitrendipinum
Compoziţie: 1 comprimat conţine 20 mg nitrendipină.
Acţiune terapeutică: Nitrendipina este un derivat de dihidropiridină ce acţionează ca
antagonist de calciu, selectiv pe musculatura netedă a vaselor sanguine reducând astfel
rezistenţa periferică şi consecutiv tensiunea arterială. Având un timp de înjumătăţire
prelungit, Lusopress permite obţinerea efectului antihipertensiv cu numai o singură doză
pe zi.
Indicaţii: Hipertensiune arterială.
Contraindicaţii: Hipersensibilitatea individuală la medicament. Lusopress nu se va
administra în timpul sarcinii sau alăptării.
Precauţii: La pacienţii cu afecţiuni hepatice sau renale şi la pacienţi cu glaucom se
recomandă administrarea cu prudenţă şi sub supraveghere medicală strictă.
Interacţiuni medicamentoase: Asocierea cu alte antihipertensive este în general bine
tolerată, dar este posibilă potenţarea efectului antihipertensiv. În particular, se recomandă
supraveghere medicală atentă în timpul administrării concomitente de beta-blocante,
cimetidină deoarece efectul hipotensor poate fi intensificat. Asocierea cu digoxin poate
creşte nivelele sanguine de glicozid (la nevoie se vor ajusta dozele de digoxin).
Efecte adverse: Rareori pot apărea: cefalee, flushing şi senzaţie de căldură. Aceste
efecte nedorite sunt de regulă uşoare şi sunt posibile doar în primele săptămâni de
tratament, fiind reversibile. În cazuri extrem de rare pot apărea: vertij, greaţă, diaree,
reacţii dermice, prurit, tahicardie sau palpitaţii.
Mod de administrare: Tratamentul se va individualiza funcţie de gravitatea afecţiunii.
Dacă medicul nu prescrie altfel, se recomandă următoarele doze: Adulţi: 1 comprimat pe zi
dimineaţa sau 1/2 comprimat de două ori pe zi dimineaţa şi seara (doză zilnică totală de
20 mg Lusopress). Dacă sunt necesare doze crescute, doza zilnică poate fi crescută până
la 1 comprimat de două ori pe zi, dimineaţa şi seara (doză zilnică totală de 40 mg
Lusopress). Dacă este necesară ajustarea dozei la 1/2 comprimat = 10 mg Lusopress,
aceasta se va administra dimineaţa. În cazul pacienţilor cu afecţiuni hepatice sau renale
cronice, metabolizarea şi excreţia medicamentului sunt întârziate. De aceea este necesară
o ajustare individualizată a dozei. În acest caz se începe tratamentul cu 1/4 comprimat
Lusopress (5 mg) administrat dimineaţa. Comprimatele se administrează cu apă, după
masă.
Formă de prezentare: Cutie cu 28 tablete.

Producător: Berlin-Chemie Menarini Group

LYOGEN
fluphenazinum
Prezentare farmaceutică: Comprimate conţinând flufenazină dihidrocl. 1 mg (flacon cu 50
buc.); soluţie pentru uz intern conţinând flufenazină dihidrocl. 0,625 mg/ml sau 0,25 mg/8
picături (flacon cu 20 ml); fiole a 1 ml soluţie injectabilă conţinând flufenazină dihidrocl. 1
mg (cutie cu 5 sau 10 buc.).
Acţiune terapeutică: Neuroleptic fenotiazinic incisiv, are proprietăţi antipsihotice marcate
şi efect sedativ minim; antivomitiv.
Indicaţii: Schizofrenie (mai ales forme paranoid-halucinatorii sau cu catatonie);
hebefrenie, manie şi hipomanie, depresii sau agitaţie; vomă centrală sau postoperatorie;
premedicaţie în anestezie.
Mod de administrare: În psihoze, oral, iniţial 3-6 mg/zi (fracţionat, la intervale de 6-8 ore),
se creşte progresiv până la cel mult 40 mg/zi, apoi se reduce treptat până la valorile de
întreţinere, 0,5-6 mg/zi; atunci când nu se poate folosi calea orală se injectează
intramuscular, iniţial 1 mg, apoi 2-10 mg/zi (fracţionat, la 6-8 ore). Pentru combaterea
vomei sau ca premedicaţie, 1-2 mg intramuscular sau intravenos lent (doză unică).
Reacţii adverse: Frecvent sindrom neuroleptic cu simptome extrapiramidale (este
necesară administrarea de antiparkinsoniene), rareori diskinezie tardivă persistentă
(tratament prelungit cu doze mari); ocazional diminuarea potenţei sexuale, constipaţie sau
diaree, poliurie, tulburări vizuale, acrocianoză; la dozele mari pot surveni hipotensiune
ortostatică, vărsături, edeme, erupţii cutanate alergice, chiar fenomene anafilactoide;
rareori icter colestatic, discrazii sanguine (leucopenie, agranulocitoză, trombocitopenie,
pancitopenie).
Contraindicaţii: Afecţiuni neurologice cu leziuni subcorticale, intoxicaţie cu hipnotice, stări
de deprimare centrală, comă, discrazii sanguine, leziuni hepatice, insuficienţă renală,
alergie la flufenazină sau alte fenotiazine; prudenţă în timpul sarcinii (se evită în primul
trimestru), la copii, la bătrâni (doze mici), la ulceroşi, în bolile convulsive, miastenia gravă,
bolile cardio-vasculare, feocromocitom (risc de reacţii hipertensive), glaucom cu unghi
îngust, adenom de prostată; nu se administrează ambulator la şoferi şi în alte profesii care
impun concentrarea intensă şi prelungită a funcţiilor psihice. Prudenţă în asocierea cu
deprimante centrale (băuturile alcoolice sunt contraindicate), cu atropină (efectele acesteia
pot fi potenţate) şi cu antihipertensive (risc de hipotensiune marcată); nu se asociază cu
le-vodopa (îi împiedică efectul antiparkinsonian).
LYSTHENON 500 mg, substanţă uscată în fiole multidoză
suxamethonii chloridum
Compoziţie: Fiecare fiolă multidoză conţine 500 mg clorură de suxametoniu (liofilizată).
Acţiune terapeutică: Lysthenon provoacă o paralizie flască a muşchilor scheletici prin
blocarea transmiterii impulsului la nivelul plăcii neuromusculare. Spre deosebire de
miorelaxantele cu acţiune lungă de tipul curarei, acţiunea produsă de Lysthenon începe
imediat după administrare - într-un minut; este activă o perioadă scurtă - aproximativ 2
minute, şi dispare complet în aproximativ 8 până la 10 minute. Aceasta permite un mare
grad de flexibilitate în adaptarea relaxării musculare la cerinţele din timpul intervenţiei
chirurgicale, fără a provoca o paralizie excesivă pe termen lung. Paralizia se instalează în
ordinea următoare: muşchii pleoapelor, muşchii masticatori, muşchii extremităţilor, muşchii
abdominali, muşchii glotei şi, în final, diafragma. Lysthenon provoacă depolarizare în bloc
cu contracţii iniţiale frecvente, vizibile ca fasciculaţii musculare. Blocul de depolarizare nu
poate fi neutralizat cu inhibitori de colinesterază, de exemplu cu neostigmina. În cazuri
rare, blocul de depolarizare se poate transforma într-un bloc de lungă durată, de tip
curara, dacă Lysthenon este administrat în doze individuale pentru o perioadă mai lungă
de timp, până la o doză totală mai mare de 3-5 mg/kg corp (bloc dual). În această a doua
fază, neostigmina este un antagonist al acţiunii produse de Lysthenon. Durata scurtă de
acţiune a Lysthenon se datorează inactivării rapide de către colinesterazele serice.
Indicaţii: Relaxarea muşchilor scheletici în timpul intervenţiilor chirurgicale, reducerii
fracturilor şi dislocărilor articulare, diminuarea contracţiilor în timpul terapiei prin electroşoc
şi tetanos.
Mod de administrare: Prin adăugarea a 25 ml apă distilată conţinutului fiolei multidoză,
se obţine o soluţie 2% pentru injectare i.v. sau - dacă este necesar - i.m.
Dozare: Dozajul depinde de gradul de miorelaxare dorit, de greutatea corporală şi de
răspunsul individual al pacientului. O doză intravenoasă mică, de 0,05 mg/kg corp, se
recomandă pentru a determina răspunsul individual la începutul intervenţiei chirurgicale.
Doze de aproximativ 0,1 mg/kg corp conduc în general la o relaxare a muşchilor scheletici
fără a produce o acţiune semnificativă asupra funcţiei respiratorii. Doze de 0,2 până la 1,0
mg/kg corp conduc la relaxarea totală a peretelui abdominal şi a muşchilor scheletici şi la
reducerea sau încetarea completă a respiraţiei spontane. Dacă este imposibil a se injecta
Lysthenon i.v., se va administra i.m. până la 2,5 mg/kg corp, doza totală fiind de 150 mg.
Injecţiile i.m. pot provoca o uşoară creştere iniţială prelungită a tonusului muscular. A se
folosi la copii numai în cazuri de urgenţă - a se vedea “Precauţii speciale”. Copiii vor primi
1-2 mg/kg corp i.v. sau până la 2,5 mg/kg corp i.m. Perfuzie continuă: În funcţie de
constituţia pacientului şi de gradul dorit de relaxare, dozele pentru adulţi se situează între
0,5 mg până la 5,0 mg/min, i.v., ca soluţie 0,1 până la 0,2% (a se vedea secţiunea
"Interacţiuni/Compatibilităţi"). În caz de tetanos, chiar şi cele mai severe contracturi
musculare pot fi controlate cu o perfuzie continuă de soluţie de Lysthenon 0,1%
administrată cu grijă. Se vor perfuza 0,1 până la 0,3 mg/min cu administrare simultană de
O2 hiperbaric. Adaptarea optimă a perfuziei va asigura un grad suficient al activităţii de
respiraţie spontană.
Contraindicaţii: Hipersensibilitate faţă de clorura de suxametoniu; disfuncţii hepatice
severe; edem pulmonar; hipertermie malignă (hiperpirexie); deficienţă de colinesterază;
hiperkalemie; boli neuromusculare şi tulburări neurologice, rigiditate musculară; la pacienţii
cu leziuni grave sau arsuri grave, leziuni care penetrează ochiul. Administrarea va fi făcută
cu precauţie în cazul în care pacientul suferă de o afecţiune cardiacă; la copii şi
adolescenţi - a se vedea “Precauţii speciale”. Clorura de suxametoniu nu se recomandă la
pacienţii cu uremie, în special dacă sunt prezente concentraţii mari de potasiu seric.
Sarcină şi alăptare: Lysthenon se va administra numai în cazul în care este absolut
necesar.
Efecte secundare: Apar în cazul în care Lysthenon este supradozat sau pacientul
prezintă o predispoziţie specială. Pot apărea următoarele efecte secundare: tahicardie sau
bradicardie, aritmie, fibrilaţie ventriculară, creşterea sau scăderea tensiunii arteriale,
creşterea tensiunii intraoculare, spasme bronşice sau laringiene, hipersialoree,
mioglobinurie; rigiditate musculară (risc de hipertermie malignă), dureri musculare după
intervenţia chirurgicală. Relaxarea prelungită, cu posibilă apnee poate fi cauzată de:
colinesteraza serică "atipică", deficienţa ereditară de colinesterază serică. Scăderea
temporară a colinesterazei serice apare de exemplu: în boli severe ale ficatului, anemie
severă, după post îndelungat, caşexie, deshidratare, stări febrile, după otraviri acute, după
expunere cronică la/sau ingerare de insecticide inhibitoare de colinesterază sau
medicamente (fosfolin, demecarium, neostigmină, fizostigmină, distigmină) şi administrare
simultană de medicamente care intră în competiţie pentru enzimă cu succinilcolina (ex.
procaină i.v.). Terapie şi profilaxie: Administrarea de "Serumcholinesterase Behringwerke"
umană imbogăţită, eventual administrare de sânge total sau plasmă, respiraţie artificială
cu presiune hiperbarică intermitentă. Bloc dual. (Vezi “Acţiune terapeutică”).
Interacţiuni: Administrarea prealabilă a Lysthenon intensifică acţiunea relaxantelor non-
depolarizante. Administrarea prealabilă a relaxantelor non-depolarizante diminuează sau
previne efectele adverse date de Lysthenon. Efectele adverse care afectează inima şi
funcţia circulatorie sunt accentuate de narcotice halogenate (halotan) şi sunt diminuate de
tiopental şi atropină. Acţiunea blocantă neuromusculară a Lysthenon este intensificată de
aminoglicozide sau antibiotice polipeptidice, amfotericină B, ciclopropan, propanidid,
chinidină şi tiotepa. Acţiunea digitalicelor este intensificată de clorura de suxametoniu (risc
de aritmii). Perfuziile simultane de sânge sau plasmă descresc acţiunea Lysthenon.
Compatibilităţi: Lysthenon este compatibil cu soluţiile de clorură de sodiu izotonice cu
sângele, soluţia Ringer, soluţiile 5% fructoză, 5% dextroză şi 6% dextran. Incompatibilităţi:
Prin amestecarea soluţiei de Lysthenon 0,1 g/5 ml cu substanţe alcaline, de exemplu
barbiturice, acţiunea produsă de Lysthenon poate fi neutralizată complet.
Precauţii: Lysthenon, ca toate celelalte relaxante cu acţiune periferică, trebuie să fie
administrat numai de medici experimentaţi în respiraţie artificială şi intubare endotraheală,
care au acces imediat la echipamentul necesar pentru respiraţie pozitivă hiperbarică, prin
administrare de oxigen şi eliminare de dioxid de carbon. Lysthenon trebuie administrat
numai după iniţierea anesteziei. Se recomandă să se administreze atropină înainte de
Lysthenon, pentru a evita bradicardia excesivă, secreţia bronşică sau alte efecte de tip
muscarinic.
Precauţii speciale: S-au observat cazuri de stop cardiac la copiii şi adolescenţii la care s-
a administrat clorură de suxametoniu. Aceştia prezentau afecţiuni neuromusculare,
nediagnosticate până atunci. Datorită severităţii reacţiilor adverse se recomandă, ca şi la
copiii şi adolescenţii aparent sănătoşi, să se folosească clorura de suxametoniu numai în
caz de strictă necesitate (urgenţe), acolo unde este necesară o intubaţie orotraheală
imediată sau dacă trebuie menţinut deschis tractul respirator.
Formă de prezentare: Cutii cu 3 şi 10 fiole.
Condiţii de păstrare: După obţinerea soluţiei, fiolele se vor păstra la frigider la
temperaturi între 2 şi 8 grade Celsius. Valabilitate: 24 luni.

Producător: Nycomed Amersham

LYSTHENON, fiole de 0,1 g/5 ml
suxamethonii chloridum
Compoziţie: Fiecare fiolă conţine 100 mg clorură de suxametoniu în soluţie apoasă
izotonică.
Acţiune terapeutică: Lysthenon provoacă o paralizie flască a muşchilor scheletici prin
blocarea transmiterii impulsului la nivelul plăcii neuromusculare. Spre deosebire de
miorelaxantele cu acţiune lungă de tipul curarei, acţiunea produsă de Lysthenon începe
imediat după administrare - mai puţin de un minut; este activă o perioadă scurtă -
aproximativ 2 minute, şi dispare complet în aproximativ 8 până la 10 minute. Aceasta
permite un mare grad de flexibilitate în adaptarea relaxării musculare la cerinţele din timpul
intervenţiei chirurgicale, fără a provoca o paralizie excesivă pe termen lung. Paralizia se
instalează în ordinea următoare: muşchii pleoapelor, muşchii masticatori, muşchii
extremităţilor, muşchii abdominali, muşchii glotei şi, în final, diafragma. Lysthenon
provoacă depolarizare în bloc cu contracţii iniţiale frecvente, vizibile ca fasciculaţii
musculare. Blocul de depolarizare nu poate fi neutralizat cu inhibitori de colinesterază, de
exemplu cu neostigmina. În cazuri rare, blocul de depolarizare poate deveni bloc de lungă
durată, de tip curara, dacă Lysthenon este administrat în doze individuale pentru o
perioadă mai lungă de timp, într-o doză totală de mai mult de 3-5 mg/kg corp (bloc dual).
În această a doua fază, neostigmina este un antagonist al acţiunii produse de Lysthenon.
Efectul de scurtă durată produs de Lysthenon se datorează inactivării rapide de către
colinesterazele serice.
Indicaţii: Relaxarea muşchilor scheletici în timpul intervenţiilor chirurgicale, reducerii
fracturilor şi dislocărilor articulare, diminuarea contracţiilor în timpul terapiei prin electroşoc
şi tetanos.
Mod de administrare: Administrare intravenoasă (de asemenea ca perfuzie), iar, în cazul
în care este necesar, administrare intramusculară. Fiole OPC - autocasabile: Nu necesită
pilire în vederea tăierii gâtului fiolei. Instrucţiuni pentru folosirea fiolelor OPC (one-point-
cut): Poziţionaţi vârful fiolei cu punctul colorat în sus! Coborâţi soluţia din vârful fiolei prin
lovituri uşoare şi prin scuturarea acesteia. Pozitionaţi vârful fiolei cu punctul colorat în sus!
Rupeţi gâtul fiolei.
Dozare: Dozarea depinde de gradul de miorelaxare dorit, de greutatea corporală şi de
răspunsul individual al pacientului. O doză intravenoasă mică, de 0,05 mg/kg corp, se
recomandă pentru a determina răspunsul individual la începutul intervenţiei chirurgicale.
Doze de aproximativ 0,1 mg/kg corp conduc în general la o relaxare a muşchilor scheletici
fără a prezenta o acţiune semnificativă asupra funcţiei respiratorii. Doze de 0,2 până la 1,0
mg/kg corp conduc la relaxarea totală a peretelui abdominal şi a muşchilor scheletici şi la
reducerea sau încetarea completă a respiraţiei spontane. Dacă este imposibil a se injecta
Lysthenon i.v., se va administra i.m. până la 2,5 mg/kg corp, doza totală fiind de 150 mg.
Injecţiile i.m. pot provoca o uşoară creştere iniţială prelungită a tonicităţii musculare.
Administrarea în cazul copiilor se va face numai în cazuri de urgenţă - a se vedea
“Precauţii speciale”. Copiii vor primi 1-2 mg/kg corp i.v. sau până la 2,5 mg/kg corp i.m.
Perfuzie continuă: În funcţie de constituţia pacientului şi de gradul dorit de relaxare, dozele
pentru adulţi se situează între 0,5 mg până la 5,0 mg/min, i.v., ca soluţie 0,1 până la 0,2%
(a se vedea secţiunea "Interacţiuni/Compatibilităţi"). În caz de tetanos, chiar şi cele mai
severe contracturi musculare pot fi controlate cu o perfuzie continuă de soluţie de
Lysthenon 0,1%, administrată cu grijă. Se vor perfuza 0,1 până la 0,3 mg/min, cu
administrare simultană de O2 hiperbaric. Printr-o ajustare optimă a perfuziei se va asigura
un grad suficient al activităţii de respiraţie spontană.
Contraindicaţii: Hipersensibilitate faţă de clorura de suxametoniu; disfuncţii hepatice
severe; edem pulmonar; hipertermie malignă (hiperpirexie), deficit de colinesterază,
hiperkalemie; boli neuromusculare şi tulburări neurologice, rigiditate musculară; la pacienţii
cu leziuni grave sau arsuri grave, leziuni care penetrează ochiul. Administrarea va fi făcută
cu precauţie în cazul în care pacientul suferă de o afecţiune cardiacă, la copii şi
adolescenţi - a se vedea “Precauţii speciale”. Clorura de suxametoniu nu se recomandă la
pacienţii cu uremie, în special dacă sunt prezente concentraţii mari de potasiu seric.
Sarcină şi alăptare: Lysthenon se va administra numai în cazul în care este absolut
necesar.
Efecte secundare: Apar în cazul în care Lysthenon este supradozat sau pacientul
prezintă o predispoziţie specială. Pot apărea următoarele efecte secundare: tahicardie sau
bradicardie, aritmie, fibrilaţie ventriculară, creşterea sau scăderea tensiunii arteriale,
creşterea tensiunii intraoculare, spasme bronşice sau laringiene, sialoree, mioglobinurie;
rigiditate musculară (risc de hipertermie malignă), dureri musculare după intervenţia
chirurgicală. Relaxarea prelungită, cu posibilă apnee poate fi cauzată de: colinesteraza
serică "atipică", deficienţa ereditară de colinesterază serică. Scăderea temporară a
colinesterazei serice apare de exemplu: în boli severe ale ficatului, anemie severă, după
post îndelungat, caşexie, deshidratare, stări febrile, după otrăviri acute, după expunere
cronică la/sau ingerare de insecticide inhibitoare de colinesterază sau medicamente
(fosfolin, demecarium, neostigmină, fizostigmină, distigmină) şi administrare simultană de
medicamente care intră în competiţie pentru enzimă cu succinilcolina (ex. procaină i.v.).
Terapie şi profilaxie: Administrarea de "Serumcholinesterase Behringwerke" umană
îmbogăţită, eventual administrare de sânge total sau plasmă, respiraţie artificială cu
presiune hiperbarică intermitentă. Bloc dual. (A se vedea “Acţiune terapeutică”.)
Interacţiuni: Administrarea prealabilă a Lysthenon intensifică acţiunea relaxantelor non-
depolarizante. Administrarea prealabilă a relaxantelor non-depolarizante diminuează sau
previne efectele secundare date de Lysthenon. Efectele secundare care afectează cordul
şi funcţia circulatorie sunt accentuate de narcotice halogenate (halotan) şi sunt diminuate
de tiopental şi atropină. Acţiunea blocantă neuromusculară a Lysthenon este intensificată
de aminoglicozide sau antibiotice polipeptidice, amfotericină B, ciclopropan, propanidid,
chinidină şi tiotepa. Acţiunea digitalicelor este intensificată de clorura de suxametoniu (risc
de aritmii). Perfuziile simultane de sânge sau plasmă descresc acţiunea Lysthenon.
Compatibilităţi: Soluţia de Lysthenon 0,1 g/5 ml este compatibilă cu soluţiile de clorură de
sodiu izotonice cu sângele, soluţia Ringer, soluţiile 5% fructoză, 5% dextroză şi 6%
dextran. Incompatibilităţi: Prin amestecarea soluţiei de Lysthenon 0,1 g/5 ml cu substanţe
alcaline, de exemplu barbiturice, acţiunea produsă de Lysthenon poate fi neutralizată
complet.
Precauţii: Lysthenon, ca toate celelalte relaxante cu acţiune periferică, trebuie să fie
administrat numai de medici experimentaţi în respiraţie artificială şi intubare orotraheală,
care au acces imediat la echipamentul necesar pentru respiraţie pozitivă hiperbarică,
administrare de oxigen şi eliminare de dioxid de carbon. Lysthenon trebuie administrat
numai după iniţierea anesteziei. Se recomandă să se administreze atropină înainte de
Lysthenon, pentru a evita bradicardia excesivă, secreţia bronşică sau alte efecte de tip
muscarinic.
Precauţii speciale: S-au observat cazuri de stop cardiac la copiii şi adolescenţii la care s-
a administrat clorură de suxametoniu. Aceştia prezentau afecţiuni neuromusculare,
nediagnosticate până atunci. Datorită severităţii reacţiilor adverse, se recomandă ca şi la
copiii şi adolescenţii aparent sănătoşi să se folosească clorura de suxametoniu numai în
caz de strictă necesitate (urgenţe), acolo unde este necesară o intubaţie orotraheală
imediată sau dacă trebuie menţinut deschis tractul respirator.
Formă de prezentare: Cutie 5 fiole, 5 X 5 fiole ca ambalaj multiplu.
Condiţii de păstrare: A se păstra la temperaturi între 2 şi 8 grade Celsius! A se proteja de
lumină. Valabilitate: 36 luni.

Producător: Nycomed Amersham

LEKOPTIN®, LEKOPTIN® MITE
verapamil clorhidric
Compoziţie: Fiole a 2 ml conţinând 5 mg de verapamil clorhidric; drajeuri a 80 sau 120
rng verapamil clorhidric; drajeuri "mite" conţinând 40 mg verapamil clorhidric.
Formula chimică a verapamilului este -izopropil-(-(N-metil-N-homo-veratril)-(-aminopropil-
3,4-dimetoxi-fenil-acetonitril.
Acţiune: Lekoptin este un antagonist al calciului. Diminuează consumul miocardic de
oxigen producând şi dilatarea arterelor coronare. Acţiunea antiaritmică a Lekoptin se
datorează prelungirii perioadei refractare a nodulului atrio-ventricular.
Indicaţii: Tahicardii, inclusiv tahicardii paroxistice supraventriculare, fibrilaţia atrială cu
răspuns ventricular rapid (exceptînd sindromul WPW), flutter atrial, fibrilaţii atriale cu
conducere rapidă; profilaxia şi tratamentul extrasistolelor; insuficienţă coronariană, inclusiv
tratamentul anginei pectorale, anginei vasospastice. spasmelor coronariene:
- angină post-infarct miocardic;
- hipertensiune şi crize hipertensive.
Contraindicaţii: Lekoptin este contraindicat, mai ales sub formă parenterală. În şocul
cardiogen (afară de cazul când este indus de aritmie), infarct miocardic recent complicat
cu bradicardie, hipotensiune, bloc atrial stâng, bloc atrioventricular de gradul II şi III,
bradicardie, tahicardie-sindrom tahicardic, insuficienţă cardiacă, intoxicaţie cu digiatală,
sindrom WPW sau LGL. Imediat după administrarea intravenoasă de (ß-blocante şi
hipersensibilitate la verapamil.
Precauţii: Lekoptin se va folosi cu precauţii la pacienţii cu BAV de gradul I, bradicardie
sinusală  şi hipotensiune. În insuficienţă coronariană acută, Lekoptin se poate administra
intravenos numai dacă pacienţii sunt sub supraveghere medicală permanentă. În caz de
insuficienţă cardiacă, pacientul va fi în prealabil digitalizat. La pacienţii cu insuficienţă
hepatică, efectul Lekoptin-ului poate creşte şi se poate prelungi. Utilizat concomitent cu alţi
agenţi antihipertensivi, Lekoptin poate avea un efect potenţat, ca şi în cazul asocierii cu
medicamente cardiodepresive sau cu influenţă negativă asupra conducerii atrio-
ventriculare (ß-blocante, antiaritmice, anestezice inhalatorii).
Tratamentul cu Lekoptin poate duce la creşterea nivelului digitalei în sânge, astfel că doza
de digitală trebuie redusă cu 40 până la 50 %. Lekoptin se va folosi în primul trimestru de
sarcină numai dacă va fi strict indicat. Injecţiile intravenoase vor fi efectuate de către
medic sub control electrocardiografic monitorizat.
Efecte secundare: În doze mari, Lekoptin poate provoca BAV de gradul I sau II. În
administrare intravenoasă foarte rar pot surveni blocuri asistolice complete. Dozele rnari
pot produce hipotensiune tranzitorie. Verapamilul intravenos poate reduce marcant
presiunea sanguină.
Congestia fetei, cefalee, ameţeli, reacţii alergice şi constipaţie s-au semnalat rareori.
Dacă Lekoptin provoacă stop cardiac, se vor aplica: masaj cardiac extern şi respiraţie
artificială. După ce se face diagnosticarea electrocardiografic (asistolă sau fibrilaţie atrială)
se vor aplica imediat măsuri corespunzătoare.
BAV de gradul II sau III este diminuat de atropină şi izoprenalină; dacă-necesar, se va
aplica o stimulare electrică. Insuficienţa cardiacă se compensează cu dopamina,
dobutamina, glicozide cardiace sau calciu. Hipotensiunea marcată se va controla plasând
pacientul în poziţie corespunzătoare. Dacă este necesar se vor administra dopamina,
dobutamina sau noradrenalina.
Dozare şi administrare: În stări acute, Lekoptin se va administra prin injecţii
intravenoase. La adulţi se vor administra 5-10 mg (1-2 fiole) de verapamil prin injecţie
intravenoasă lentă. La pacienţii cu tahicardie şi crize hipertensive, dacă va fi necesar se va
repeta injecţia la 5-10 minute‚ după prima doză. Doza uzuală de menţinere în perfuzii
intravenoase este de 5-10 mg/oră. Pentru prepararea perfuziei se pot folosi ca diluanţi
soluţii fiziologice saline sau soluţii similare cu pH sub 6. Doza medie zilnică este de 100
mg.
Dozele de Lekoptin pentru administrarea intravenoasă la copii sunt următoarele:
- nou-născuţi: 0,75-1 mg (0,3-0,4 ml)
- copii până la 1 an: 0,75-2 mg (0,3-0,8 ml)
- copii de la 1 la 5 ani: 2-3 mg (0,8-1,2 ml)
- copii de la 6 la 14 ani: 2,5-5 mg (1-2 ml).

Mărimea dozei depinde de vârsta pacientului şi de reacţia la tratament. Injectarea se va

face lent, sub monitorizarea EKG până la obţinerea răspunsului terapeutic. În crizele
hipertensive, doza iniţială pentru copii este de 0,05-0,1 mg//kg-corp/oră, în perfuzie
intravenoasă. Dacă nu este suficient, doza se poate mări, de două sau de mai multe ori.
Doza zilnică medie este de 1,5 mg//kg-corp.
Drajeuri de 80 mg sau 120 mg. Drajeurile se vor lua cu lichid, cu o jumătate de oră înainte
de mese. Doza uzuală pentru adulţi este de 240 mg până la 480 mg/zi. Doza de verapamil
va fi stabilită individual. Pentru menţinerea ritmului cardiac normal la pacienţii cu tahicardie
persistentă, se va administra 1 drajeu de 80mg la 3-4 ore, o perioadă scurtă. Conversia şi
menţinerea ritmului sinusal în fibrilaţia atrială cronică sunt de obicei realizate prin
administrarea drajeurilor de 80 mg.
Lekoptin "mite" - drajeuri de 40 mg - se recomandă copiilor sub 14 ani şi pacienţilor mai
vârstnici, când este necesară o dozare redusă.
Doza pentru sugari şi copii mici este de 1/2 drajeu de 2-3 ori pe zi, iar pentru copii mai
mari şi pentru persoane în vârsta 1 drajeu de 2-3 ori pe zi.
Forma de prezentare: Cutii cu 50 fiole a 2 ml; cutii cu 20 drajeuri a 120 mg; cutii cu 50
drajeuri a 80 mg; cutii cu 30 sau 500 drajeuri "mite.

Producător: Lek
LENDACIN®
ceftriaxonă
Compoziţie: Fiecare flacon injectabil conţine 250 mg, respectiv 1 g ceftriaxonă sub formă
de sare sodică.
Acţiune: Ceftriaxona este un antibiotic cefalosporinic semisintetic pentru uz parenteral.
Are o acţiune bactericidă asupra unui număr mare de bacterii Gram-negative şi Gram-
pozitive.
Germenii foarte sensibili la ceftriaxonă sunt: Proteus mirabilis, Haemophilus influenzae,
Neisseria gonorrhoeae, Neisseria meningitidis, Escherichia coli, Salmonella spp., Shigella
spp., Klebsiella spp. (inclusiv K. pneumoniae), Enterobacter, Proteus indol-pozitiv,
Streptococcus viridans, Streptococcus pneumoniae. Germenii cu sensibilitate moderată la
ceftriaxonă sunt: Serratia mercescens, Pseudomonas aeruginosa, Staphilococcus aureus,
Listeria monocytogenes, Bacteroides fragilis, Clostridium spp., Chlamydia trachomatis.
Germenii uşor sensibili la ceftriaxonă sunt: Psedomonas spp. (cu excepţia P. aeruginosa),
Streptococcus faecalis, Mycoplasma hominis şi fungi patogeni.
Ceftriaxona este rezistentă la hidroliza beta-lactamazelor. Acţionează asupra germenilor
rezistenţi la alte cefalosporine. Ceftriaxona este bine absorbită în administrare
intramusculară şi atinge concentraţii ridicate în sânge.
Ceftriaxona este larg şi rapid distribuită în aproape toate ţesuturile şi fluidele organismului;
are o bună penetrare a barierei hematoencefalice când meningele este inflamat. Datorită
timpului lung de înjumătăţire (cca. 8 ore), concentraţia ceftriaxonei după 24 ore de la
administrare este mai mare decât concentraţia inhibitorie minimă pentru majoritatea
microorganismelor cauzatoare de infecţii. Un procent de cca. 30 pân[ la 60% dintr-o doză
de ceftriaxonă este excretat nemodificat prin urină de către rinichi şi restul în bilă.
Indicaţii: Lendacin este indicat în tratarea următoarelor infecţii cauzate de
microorganisme sensibile la ceftriaxonă:
- infecţii ale tractului urinar;
- infecţii ale tractului respirator;
- septicemii;
- meningite bacteriene;
- infecţii intraabdominale;
- infecţii ale oaselor, articulaţiilor, ţesuturilor moi, pielii şi răni suprainfectate;
- infecţii genitale;
- infecţii otolaringologice şi stomatologice;
- profilaxia şi tratamentul infecţiilor chirurgicale;
- borelioză (Lyme disease).
Asociaţia de ceftriaxonă şi aminoglicozide este de tip sinergic, ceea ce este de valoare
deosebită în tratamentul infecţiilor grave cauzate de Pseudomonas aeruginosa.
Contraindicaţii: Ceftriaxona este contraindicată la pacienţii cu antecedente alergice la
cefalosporine.
Ceftriaxona se va administra cu prudenţă la pacienţii cu sensibilitate la penicilină datorită
potenţialului de sensibilitate încrucişată. Pe parcursul unui tratament prelungit se va
monitoriza formula sanguină. Ceftriaxona se va utiliza cu prudenţă la nou născuţi cu
hiperbilirubinemie, în special la prematuri.
Precauţii: Doza recomandată pentru nou născuţi nu trebuie să depăşească 50
mg/kgcorp/zi.
Nu este necesară reducerea dozei la pacienţii cu insuficienţă renală, dar cu funcţie
hepatică normală.
La pacienţii cu insuficienţă renală gravă (clearance al creatininei de 10 ml/min.) doza de
ceftriaxonă nu va depăşi 2g/zi.
Reducerea dozei nu este necesară nici la pacienţii cu disfuncţie hepatică, dar cu funcţie
renală normală.
La pacienţii cu insuficienţă gravă atât renală, cât şi hepatică se vor monitoriza
concentraţiile plasmatice ale ceftriaxonei.
Reacţii adverse: Ca şi la alte cefalosporine, în urma tratamentuluicu ceftriaxonă s-au
observat următoarele reacţii adverse: tulburări gastrointestinale (diaree, greaţă, vomă,
stomatite, colită pseudomembranoasă); reacţii dermice (exantem, dermatite alergice,
prurit, urticarie) şi hematologice (trombocitoză, trombocitopenie, eozonofilie, leucopenie,
anemie hemolitică). Reacţii locale (induraţii dureroase, flebite) pot apărea la locul injectării.
Reacţiile adverse sunt de obicei uşoare şi în general nu impun întreruperea tratamentului.
Dozare şi administrare: Adulţi şi copii peste 12 ani: doza uzuală eate de 1-2 g, o data pe
zi sau la 12 ore în prize egale (în funcţie de gravitatea infecţiei). Pentru infecţiile care pun
în pericol viaţa, doza maximă este de 4 g pe zi.
Copii până la vârsta de 12 ani: doza recomandată este de 50 - 75 mg/kgcorp/zi (maxim 2
g) administrată în 2 prize egale.
Durata tratamentului depinde de gravitatea infecţiei. Terapia se va continua cel puţin trei
zile după dispariţia semnelor de infecţie.
Lendacin se poate administra intramuscular, intravenos sau în perfuzii de 30 min.
Pentru administrare intramusculară, conţinutul unui flacon injectabil de 250 mg se va
dizolva în 2 ml lidocaină 1 %, iar conţinutul unui flacon injectabil de 1 g se va dizolva în 3,5
ml lidocaină 1 %. Soluţia se va injecta profund în muşchiul gluteal.
Pentru administrare intravenoasă conţinutul unui flacon injectabil de 250 mg se va dizolva
în 5 ml apă distilată, iar conţinutul unui flacon injectabil de 1 g se va dizolva în 10 ml apă
distilată. Soluţia se va injecta în venă timp de 2 - 4 min.
Pentru perfuzie 2 g Lendacin se dizolvă în 40 ml soluţie de perfuzare fără calciu (0,45%
sau 0,9% clorură de sodiu, 2,5%, 5% sau 10% glucoză, 5% levuloză, 6% dextran în
glucoză). Soluţia se perfuzează timp de cel puţin 30 min.
Conservare: Medicamentul se păstrează la o temperatură sub 25°C, la loc întunecos.
Soluţia preparată de ceftriaxonă rămâne stabilă 6 ore la 25°C şi 24 ore, iar la frigider la o
temperatură de 2 - 8°C.
Formă de prezentare: Cutii cu 5 flacoane injectabile a 250 mg; cutii cu 5 flacoane
injectabile a 1 g.

Producător: Lek
MAALOX
combinaţii
Prezentare: Cutii a 40 de comprimate. Plicuri a 15 ml suspensie buvabilă. Flacon a 250 ml
suspensie buvabilă.
Compoziţie: Maalox comprimate: hidroxid de aluminiu 400 mg; hidroxid de magneziu 400
mg; excipienţi aromatizaţi q.s.p. un comprimat. Maalox suspensie buvabilă, plicuri: hidroxid
de aluminiu 0,5235 g; hidroxid de magneziu 0,5985 g; parahidroxibenzoat de metil 0,0150
g; parahidroxibenzoat de propil 0,0075 g; excipienţi aromatizati q.s.p. 15 ml. Maalox
suspensie buvabilă, flacon: hidroxid de aluminiu 3,49 g; hidroxid de magneziu 3,99 g;
parahidroxibenzoat de metil 0,1 g; parahidroxi-benzoat de propil 0,05 g; excipienţi
aromatizati q.s.p. 100 ml.
Proprietăţi: Maalox calmează timp de mai multe ore durerile tractului digestiv superior.
Antiacid, protector al mucoasei esogastroduodenale, transparent la radiaţiile X.
Indicaţii: Tratamentul simptomatic al tulburărilor datorate acidităţii gastrice. Gastrită,
hernie hiatală, dispepsie, ulcer gastroduodenal, aciditate esofagiană.
Contraindicaţii: Insuficienţă renală severă. În cazul unor tulburări renale grave cereţi
avizul medicului sau farmacistului.
Precauţii: Precauţii de administrare la pacienţii cu dializă renală cronică. Dacă durerile
digestive persistă, consultaţi medicul. Dacă durerile sunt asociate cu febră sau
vomismente, consultaţi imediat medicul. Acest produs poate modifica absorbţia altor
medicamente. În caz de tratamente asociate, consultaţi medicul. Alte medicamente pot fi
administrate după aproximativ 2 ore de la administrarea antiacidului.
Posologie şi mod de administrare: Acest medicament se administrează în momentul
durerilor sau la 90 de minute după masă, sau după sfatul medicului. De obicei maximum
de 6 ori pe zi. Comprimate:1-2 comprimate în momentul durerilor sau la 90 de minute
după masă. Plicuri, soluţie buvabilă:1-2 plicuri în momentul durerilor sau la 90 de minute
după masă. Flacon, suspensie buvabilă: 1-2 linguri în momentul durerilor sau la 90 de
minute după masă. Agitaţi flaconul/plicul înainte de folosire.
Efecte secundare posibile: La fel ca toate produsele active, acest medicament poate
produce, la anumite persoane, efecte neplăcute: constipaţie, diaree.
Condiţii de păstrare: Nu lăsaţi medicamentul la îndemâna copiilor. Nu depăşiţi data limită
de utilizare indicată pe ambalaj.

Producător: Rhône-Poulenc Rorer

MABRON
tramadolum
Acţiune terapeutică: Analgezie modernă în: Chirurgie: dispariţia rapidă a durerii
postoperatorii. Ginecologie: calmarea durerii postoperatorii. Obstetrică: remediul eficient al
durerii din travaliu, fără depresie respiratorie fetală. Ortopedie: remiterea durerii din
traumatisme, fracturi. Oncologie: întârzie necesitatea folosirii morfinei. Reumatologie:
dureri reumatice, acute şi cronice. Cardiologie: eficient în infarct miocardic şi angină
pectorală.
Farmacologie: Mabron este un analgezic cu acţiune dublă, atât asupra receptorilor
opioizi, cât şi pe sistemul descendent monoaminergic. Pornind de la acest lucru, spectrul
de eficienţă este larg, având acţiune atât asupra durerilor acute, cât şi a celor cronice, de
cauze diverse, de la cele chirurgicale la cele oncologice sau cardiace. Absorbţia este
bună, iar peak-ul plasmatic se obţine în intervalul a 2 ore, după administrare orală. Foarte
bine tolerat clinic, el se poate administra chiar şi la vârstnici (cu funcţie renală şi hepatică
normală) şi, spre deosebire de alte analgezice, nu dă dependenţă şi depresie respiratorie.
În laptele matern realizează concentraţii minime, care nu sunt generatoare de efecte la
nou-născut.
Posologie: La adulţi şi adolescenţi peste 14 ani: capsule a 50 mg tramadol: 1 capsulă,
eventual se repetă doza la 30-60 min; maxim 400 mg/zi; fiole a 100 mg soluţie apoasă
injectabilă/2 ml: 1 fiolă/zi, inj. i.m., i.v., s.c.; maxim 400 mg/zi.
Contraindicaţii: Intoxicaţii acute cu alcool, hipnotice, analgezice sau alte medicamente ce
acţionează pe SNC; Prudenţă în sarcină, lactaţie, reactivitate crescută la opioide, asociere
cu IMAO.
Reacţii adverse: Transpiraţii, dezorientare, greaţă, vărsături, uscăciunea gurii; dacă se
depăşeşte doza, poate da depresie respiratorie.

Producător: Medochemie
MACMIROR
nifuratelum
Prezentare farmaceutică: Comprimate (Macmiror) conţinând nifuratel 200 mg (cutie cu
20 buc.); ovule (Macmiror complex) conţinând nifuratel 250 mg şi nistatin 100 000 U.I. sau
nifuratel 500 mg şi nistatin 200 000 U.I. (ovule "500") (cutie cu 15, respectiv 12 buc.);
pomadă vaginală (Macmiror complex) conţinând nifuratel 10 mg, nistatin 3 milioane U.I. la
100 g (tub cu 30 g).
Acţiune terapeutică: Nifuratelul este un derivat de nitrofuran cu proprietăţi
antitricomonazice, antifungice - activ îndeosebi faţă de Candida albicans, şi antibacteriene
(poate fi activ faţă de colibacili, enterococi, streptococi, Proteus, stafilococi, este ineficace
faţă de gonococi); realizează concentraţii active în urină şi la nivelul vaginului. Nistatina
(asociată în ovule şi pomadă vaginală) este un antibiotic antifungic eficace local, activ faţă
de Candida albicans.
Indicaţii: Infecţii urinare - cistite, uretrite, prostatite, pielonefrite - şi infecţii vulvo-vaginale
cu floră mixtă - Trichomonas, Candida, bacterii sensibile.
Mod de administrare: Oral, în vaginite 4 comprimate/zi (800 mg), timp de 10 zile (se
recomandă şi tratamentul partenerului); în infecţiile urinare 6 comprimate/zi, timp de 10
zile, la nevoie 8 comprimate/zi, 20 de zile; doza zilnică se administrează în 3-4 prize, la
mese, intravaginal, 1-2 ovule sau un ovul "500"/zi; câte 2,5 g pomadă de 1-2 ori/zi.
Reacţii adverse: Rareori greaţă, vomă, diaree, erupţii cutanate alergice.
Contraindicaţii: Alergie la una din componente; în timpul tratamentului vor fi evitate
contactele sexuale; se vor evita băuturile alcoolice (posibilitatea de reacţii de tip
disulfiram).

Producător: Poli
MACMIROR COMPLEX 500
combinaţii
Prezentare farmaceutică: Unguent conţinând la 100 g: 10 g nifuratel şi 4 000 000 U.I.
nistatin (tub de 30 g); supozitoare vaginale conţinând: 500 mg nifuratel, 200 000 U.I.
nistatin, excipienţi (cutie cu 12 buc.).
Acţiune terapeutică: Macmiror complex este rezultatul asocierii dintre Nifuratel şi
Nistatin. Nifuratel este un chimioterapic de sinteză, cu o intensă şi eficace activitate
trichomonicidă, antibacteriană şi micostatică; efectul său polivalent permite tratarea şi
prevenirea vaginitelor de etiologie mixtă, spre deosebire de tratamentul specific al
tricomoniazei, care favorizează declanşarea ulterioară a micozelor. Nistatin este un
antibiotic bine cunoscut, cu activitate fungicidă mai ales asupra micetelor, din genul
Candida. Eficacitatea şi absenţa toxicităţii produsului au încurajat vasta sa utilizare clinică,
în special în aplicaţii locale. Asocierea dintre Nifuratel şi Nistatin permite obţinerea unui
"efect antifungic total" şi iniţierea unui tratament polivalent al vaginitelor, care poate
asigura eliminarea agenţilor patogeni responsabili (Candida a., Trichomonas v. şi bacterii)
şi restaurarea mediului fiziologic vaginal. Scopul este prevenirea recidivelor după
vindecarea aparentă a infecţiei iniţiale.
Indicaţii: Terapia polivalentă a afecţiunilor vulvo-vaginale datorate microorganismelor
patogene: Candida, Trichomonas şi bacteriilor.
Mod de administrare: Pentru unguent: 2,5 g unguent de 1-2 ori/zi, seara şi/sau
dimineaţa, după indicaţia medicului. Doza necesară va fi aplicată cu ajutorul seringii-
dozatoare, astfel: se înşurubează seringa-dozatoare pe tubul de unguent; se apasă pe
acesta până când în seringă este introdusă cantitatea de unguent dorită, urmărind
gradaţiile de pe seringă, se deşurubează seringa de pe tub şi se introduce în vagin
apăsând pe piston. Pentru supozitoarele vaginale: 1 supozitor pe zi sau după indicaţia
medicului. Pentru a obţine un rezultat terapeutic optim, supozitoarele trebuie introduse în
partea superioară a vaginului. Se va evita contactul sexual în timpul tratamentului.
Contraindicaţii: Produsul este contraindicat la pacienţii cu hipersensibilitate cunoscută la
Nistatin şi Nifuratel.
Precauţii: Tratamentul prelungit poate induce sensibilizări. În caz de apariţie a unor
fenomene de hipersensibilizare, administrarea trebuie să fie întreruptă. A nu se lăsa la
îndemâna copiilor.

Producător: Poli
MADOPAR
levodopum + benserazidum
Prezentare farmaceutică: Substanţă activă: levodopa şi inhibitorul de dopadecarboxilază,
benserazidă (sub formă de clorhidrat) în proporţie de 4: 1. Madopar 62,5: capsule
(albastru şi gri deschis) cu 50 mg levodopa + 12,5 mg benserazidă. Madopar '125':
capsule (albastru şi roz) cu 100 mg levodopa + 25 mg benserazidă. Madopar 250: capsule
(albastru şi maron roşcat) cu 200 mg levodopa + 50 mg benserazidă; comprimate
(divizibile) (marcate în cruce) cu 200 mg levodopa + 50 mg benserazidă. Madopar HBS:
capsule (verde şi albastru deschis) cu 100 mg levodopa + 25 mg benserazidă. Capsulele
Madopar HBS (sistem echilibrat hemodinamic) nu trebuie deschise înainte de a fi înghiţite,
deoarece prin deschidere ele îşi pierd proprietatea de eliberare controlată a
medicamentului.
Acţiune terapeutică: Dopamina, care nu este prezentă în cantităţi suficiente în ganglionii
bazali ai pacienţilor cu Parkinson, acţionează ca un neurotransmiţător la nivelul creierului.
Terapia de înlocuire este realizată prin administrarea de levopoda, precursorul metabolic
direct al dopaminei, deoarece ultima substanţă (dopamina) are o capacitate foarte limitată
de traversare a barierei hemato-encefalice. După administrare, levopoda este rapid
decarboxilată la dopamină, atât la nivelul cerebral, cât şi extracerebral. Ca urmare, o mare
parte din cantitatea de levopoda administrată nu este folosită la nivelul ganglionilor bazali,
iar dopamina produce frecvent efecte secundare periferice. Din această cauză, este
deosebit de importantă inhibarea decarboxilării extracerebrale a levopoda. Aceasta este
realizată printr-o administrare simultană de levodopa şi benserazidă (un inhibitor periferic
al decarboxilazei). Madopar este o asociaţie a acestor două substanţe în proporţie de 4:1.
Această proporţie s-a dovedit a fi optimă, atât în cursul experimentării clinice, cât şi al
utilizării terapeutice, obţinându-se rezultate mai bune, precum şi o toleranţă mai bună
decât în cazul administrării doar de levodopa. Forma HBS este o formulă specială care
realizează o eliberare prelungită şi controlată a substanţelor active în stomac, unde
capsula rămâne câteva ore. Aceasta asigură timp de câteva ore nivele plasmatice
terapeutice de levodopa, dar şi o reducere importantă a vârfurilor de concentraţie.
Indicaţii: Madopar este indicat în tratamentul tuturor formelor de Parkinson, cu excepţia
celui indus medicamentos. Madopar HBS este indicat la pacienţii care prezintă fluctuaţii de
orice tip privind răspunsul la tratament, în special la cei cu fluctuaţii ale concentraţiilor
plasmatice (de exemplu, "diskinezia vârfului de doză" şi "sfârşitul deteriorării dozei"), ca şi
pentru un mai bun control al simptomelor nocturne. Este necesară acumularea de noi date
pentru a determina dacă începerea terapiei cu levodopa prin Madopar HBS, la pacienţii
noi, cu Parkinson, are, de asemenea, avantaje.
Mod de administrare: Doze uzuale: tratamentul cu Madopar, ca şi în cazul terapiei cu
levodopa, trebuie început gradat; de altfel, indiferent de stadiul evolutiv al bolii, doza
trebuie ajustată individual şi trebuie menţinută cât mai scăzută posibil. Următoarele
indicaţii posologice trebuie privite doar ca un ghid. La administrarea de Madopar capsule
sau madopar HBS, pacientul trebuie avertizat să înghită capsula fără a o mesteca.
Comprimatele de Madopar pot fi divizate (sfărâmate) pentru a fi înghiţite mai uşor.
Madopar trebuie luat în timpul meselor sau cu mâncare sau lichide suficiente. Terapia
iniţială. În stadiile iniţiale ale bolii Parkinson este recomandat să se înceapă tratamentul cu
1 capsulă de Madopar 62,5 de 3-4 ori/zi. Pacienţii aflaţi în stadii mai avansate de boală
trebuie să primească de două ori mai mult. Pe măsură ce se confirmă tolerabilitatea
planului terapeutic iniţial, dozele pot fi crescute săptămânal, cu cel mult o doză pe zi (de
ex. 4 doze zilnic în loc de 3). Dacă este posibilă supravegherea strictă a pacientului,
adaptarea dozajului poate fi efectuată la fiecare 2-3 zile. Efectul optimal este obţinut, în
general, la doze zilnice de 400-800 mg levodopa + 100-200 mg benserazidă, administrate
divizat în 3-4 doze/zi. Dacă este necesară o creştere mai importantă a dozelor zilnice,
aceasta se va efectua prin creşteri lunare. Între 4 şi 6 săptămâni se poate atinge doza
optimă. Terapia de întreţinere. Doza uzuală de întreţinere este de 1 capsulă de Madopar
125 de 4-6 ori/zi. Numărul dozelor individuale (nu mai puţin de 3) ca şi distribuţia lor în
cursul zilei trebuie adaptate pentru fiecare individ în parte. Indicaţii posologice speciale.
Antiparkinsonienele de tip non-levopoda vor fi administrate în continuare, până când se
obţine efectul complet al Madopar. După instalarea efectului Madopar, acestea pot fi
reduse în mod treptat. În cazul pacienţilor la care s-a constatat existenţa unor fluctuaţii
semnificative ale efectelor medicamentului în cursul zilei (fenomenul on-off) şi la care este
necesară administrarea unor doze mici, repetate, este preferabil a se utiliza forma de
Madopar HBS. Trecerea la terapia cu Madopar HBS va fi efectuată prin păstrarea
aceleiaşi doze zilnice şi a frecvenţei de administrare, de la o zi la alta. După 2-3 zile
dozele vor fi crescute în mod gradat cu până la 50%, din cauza mai slabei biodisponibilităţi
a acestei forme speciale de medicament (Madopar HBS). Pacientul trebuie să fie informat
de faptul că starea sa ar putea suferi o uşoară deteriorare, pentru scurt timp. Datorită
proprietăţilor farmacocinetice speciale ale Madopar HBS, debutul acţiunii sale se produce
la aproximativ 3 ore. Dacă se doreşte obţinerea unui nivel plasmatic eficace, mai rapid,
Madopar HBS poate fi administrat împreună cu capsule sau comprimate de Madopar
convenţional. Această metodologie poate fi extrem de utilă în special pentru prima doză de
dimineaţă, care este de preferat să fie mai mare decât dozele următoare administrate
peste zi. Dozajele individuale pentru Madopar HBS trebuie realizate cu deosebită grijă şi
răbdare, la intervale de cel puţin 2-3 zile între fiecare schimbare de doză. În cazul unui
răspuns slab la Madopar HBS, atunci când a fost administrată o doză ce corespunde la
1500 mg de levodopa este preferabil a se reveni la terapia prin comprimate sau capsule
de Madopar convenţional. Răspunsul prea brutal la tratament va putea fi mai degrabă
controlat prin mărimea intervalului dintre doze decât prin reducerea dozelor administrate.
La pacienţii cu suferinţă nocturnă au fost obţinute efecte favorabile prin creşterea graduală
a ultimei doze de seară la maximum 3 capsule de Madopar HBS, la ora culcării. Pacienţii
trebuie supravegheaţi atent pentru a putea fi observată o eventuală apariţie a unor efecte
psihice secundare. Dozele trebuie atent individualizate, îndeosebi la pacienţii vârstnici.
Reacţii adverse: Anorexia, greaţa şi voma apar rareori în cursul terapiei cu Madopar.
Asemenea reacţii adverse pot apărea în stadiile iniţiale ale terapiei şi pot fi controlate fie
prin administrarea Madopar în timpul meselor sau împreună cu alimente sau lichide în
cantităţi suficiente, fie prin creşterea gradată a dozelor. Manifestări cardiovasculare (aritmii
sau hipotensiune ortostatică) pot apărea ocazional. În stadiile tardive ale tratamentului pot
apărea mişcări involuntare de tip coreiform sau atetozic. Acestea pot fi de regulă eliminate
sau reduse până la un nivel tolerabil, prin scăderea dozelor. O creştere ulterioară a
dozelor, pentru obţinerea unui efect terapeutic mai bun, poate fi încercată fără a fi urmată
în mod obligatoriu de reapariţia reacţiilor adverse. Creşterea concentraţiei serice a
transaminazelor şi/sau fosfatazei alcaline, de obicei de mică importanţă, fără a fi depăşit
pragul superior al normalului, a fost uneori observată. În câteva cazuri au fost semnalate
trombocitopenii şi/sau leucopenii tranzitorii sau anemie hemolitică de mică intensitate. Cu
toate acestea, în condiţiile unei terapii de lungă durată este necesar controlul periodic al
hemoleucogramei, dar şi al funcţiei hepatice şi renale. Au fost observate şi tulburări
nervoase centrale (insomnie, agitaţie, rareori psihoze şi/sau reacţii psihotice - în special la
vârstnici).
Interacţiuni: Madopar poate potenţa efectul simpatomimeticelor administrate concomitent.
În această situaţie, este necesară o supraveghere atentă a aparatului cardiovascular, iar
dozele de simpatomimetice vor trebui să fie reduse. Monitorizarea tensiunii arteriale este
necesară atunci când Madopar este administrat concomitent cu medicamente
hipotensoare, din cauza efectului aditiv pe care acesta îl exercită. Medicamentele
neuroleptice acţionează ca antagonişti ai Madopar. Efectul produs de levodopa poate fi
anihilat de vitamina B6. Acest antagonism nu apare dacă levodopa este asociată cu un
inhibitor de decarboxilază, astfel încât Madopar poate fi concomitent cu preparatele
polivitaminice ce conţin şi vitamină B6. Asocierea Madopar cu alte antiparkinsoniene
(anticolinergice, amantadină, agonişti ai dopaminei) este posibilă, dar îşi potenţează
reciproc atât efectele dorite, cât şi cele nedorite.
Supradozare: Cele mai obişnuite semne de supradozare sunt mişcările involuntare,
confuzia, insomnia şi mult mai rar greaţa, voma sau aritmiile cardiace. Contracararea
supradozării constă în spălătura gastrică, monitorizare cardiacă (EKG) şi a respiraţiei.
Uneori poate fi necesară administrarea de stimulenţi respiratorii şi/sau antiaritmice sau, la
nevoie, neuroleptice.
Contraindicaţii: Pacienţii nu trebuie să utilizeze inhibitori de monoaminooxidază, cu
excepţia selegilinei, în perioada tratamentului cu Madopar. Madopar nu trebuie administrat
la pacienţii cu decompensări grave, endocrine, renale, hepatice sau cardiace şi nici la cei
cu psihoze sau nevroze psihice severe. Madopar nu va fi administrat la pacienţi sub 25 de
ani (dezvoltarea scheletului osos trebuie să fie completă) sau la femeile însărcinate. Dacă
sarcina apare la o femeie aflată sub tratament cu Madopar, medicamentul trebuie să fie
întrerupt imediat. Măsurarea recentă a presiunii intraoculare este necesară la pacienţii cu
glaucom supuşi terapiei cu Madopar. Controale periodice cardio-vasculare (inclusiv EKG)
trebuie efectuate la toţi pacienţii care au prezentat în antecedente un infarct miocardic,
insuficienţă coronariană sau o aritmie cardiacă. O atenţie deosebită va fi acordată şi
pacienţilor cu antecedente de ulcer gastric sau osteomalacie. Cu excepţia urgenţelor,
Madopar va fi oprit cu cel puţin 12-14 ore înainte de efectuarea unor intervenţii chirurgicale
care necesită anestezie generală (din cauza interacţiunilor medicamentoase - vezi
interacţiuni). După intervenţia chirurgicală, terapia cu Madopar va fi reluată, crescându-se
în mod gradat dozele până la atingerea nivelului preoperator. Dacă pacientul trebuie
operat de urgenţă, fără ca terapia cu Madopar să fi fost oprită în prealabil, se va evita
anestezia cu ciclopropan sau halotan.

Producător: Terapia S.A.

MAGIGRIP
combinaţii
Compoziţie: Acid acetilsalicilic 300 mg; acid ascorbic 100 mg; carbonat de calciu 100 mg.
Acţiune farmacoterapeutică: Aspirina este analgezic, antipiretic, antiinflamator,
antiagregant plachetar. Acidul ascorbic creşte rezistenţa şi scade permeabilitatea
capilarelor, creşte rezistenţa organismului la agresiuni. Carbonatul de calciu realizează
tamponarea efectelor iritante ale aspirinei la nivel gastric.
Indicaţii: Viroze respiratorii, cefalee, nevralgii diverse, migrenă, dureri dentare, musculare,
reumatice.
Efecte adverse: Dureri epigastrice rare, greţuri, erupţii alergice.
Contraindicaţii: Gastrită, ulcer gastro-duodenal, intoleranţă la salicilaţi, deficit în G-6-PD,
insuficienţă hepatică sau renală avansată.
Mod de administrare: O capsulă la nevoie sau de 1-6 ori pe zi. Capsulele se pot înghiţi
întregi sau pulberea se introduce în cca 30-40 ml apă, se agită până la dizolvare completă
şi se bea soluţia astfel obţinută.
Formă de prezentare: Flacoane de polistiren cu capac de polietilenă cu 20 sau 10
capsule.

Producător: Laboratoarele Magistra

MAGNE-B6, drajeuri, soluţie buvabilă
combinaţii
Compoziţie:
Drajeuri:
Magneziu lactat dihidratat 470 mg
Piridoxină clorhidrat (vitamina B6) 5 mg
Excipienţi q.s. ad 1 drajeu
1 drajeu conţine 48 mg Mg (1,97 mmoli)
Soluţie buvabilă:
Magneziu lactat dihidratat 186 mg
Magneziu pidolat 936 mg
Piridoxină clorhidrat (vitamina B6) 10 mg
Excipienţi q.s. ad 10 ml
1 fiolă conţine 100 mg Mg (4,12 mmoli).

Indicaţii: Carenţele de magneziu izolate sau asociate. În cazul carenţei asociate de calciu,
se recomandă tratarea deficitului de magneziu înaintea celui de calciu.
Contraindicaţii: Absolute: Insuficienţa renală gravă (clearance-ul creatininei mai mic de
30 ml/min). Levodopa (vezi “Interacţiuni”). Relative: Chinidina.
Precauţii: Pentru copiii sub 6 ani este adaptată soluţia buvabilă.
Sarcină şi alăptare: Utilizarea magneziului în timpul sarcinii se va face numai în carenţele
de magneziu confirmate. Experienţa clinică pe un număr de sarcini suficient de mare nu a
relevat efecte mutagene sau feto-toxice ale magneziului. Datorită trecerii în laptele matern,
se va evita utilizarea magneziului în timpul alăptării.
Reacţii adverse: Eventuale manifestări diareice sau dureri abdominale.
Interacţiuni: Asocieri contraindicate: Levodopa: activitatea levodopa este inhibată de
vitamina B6. Se va evita orice aport de piridoxină dacă levodopa nu este asociată cu
inhibitori de DOPA-decarboxilază periferică. Asocieri nerecomandate: Chinidina: creşterea
concentraţiilor plasmatice ale chinidinei, cu risc de supradozare (diminuarea excreţiei
renale a chinidinei prin alcalinizarea urinei).
Posologie, mod de administrare: Drajeuri – rezervate adulţilor şi copiilor peste 6 ani:
Adulţi: 6 până la 8 drajeuri pe zi. Copii peste 6 ani (20 kg): 10 – 30 mg/kg corp/zi (0,4 – 1,2
mmol/kg corp/zi) sau 4 până la 6 drajeuri pe zi. Doza zilnică va fi divizată în 2 - 3 prize,
administrate în timpul meselor cu un pahar mare cu apă. Tratamentul se va întrerupe la
normalizarea magneziemiei. Soluţie buvabilă: Adulţi: 3 fiole pe zi. Copii şi sugari peste 10
kg (aproximativ 1 an): 10 – 30 mg/kg corp/zi (0,4 – 1,2 mmol/kg corp/zi), sau 1 până la 3
fiole pe zi. Doza zilnică va fi divizată în 2 - 3 prize, administrate în timpul meselor, după
diluare într-o jumatate de pahar cu apă. Fiolele de Magne-B6 pot fi deschise fără pilă.
Pentru a deschide fiola, prindeţi vârful acesteia cu un şervet şi rupeţi-l întoarceţi deasupra
paharului şi rupeţi celălalt capăt. Tratamentul se va întrerupe la normalizarea
magneziemiei.
Supradozare: În cazul unor doze masive există risc de sindrom anuric. Tratament:
rehidratare şi forţarea diurezei.
Formă de prezentare: Cutie cu 50 drajeuri în blister. Cutie cu 10 fiole a 10 ml soluţie
buvabilă. Informaţiile şi sfaturile următoare vă sunt adresate de către specialisţii din
industria farmaceutică, profesioniştii din sănătate şi de către organizaţia consumatorilor din
Franţa: Magneziul este un element mineral prezent în mod obişnuit în toate celulele
corpului uman. El este indispensabil vieţii celulelor. El reglează în special influxul nervos şi
contracţia musculară. Magneziul este furnizat organismului de alimentaţie. Un deficit de
magneziu poate să apară atunci când alimentaţia este dezechilibrată, de exemplu în cazul
unor regimuri alimentare foarte restrictive, sau în anumite situaţii, cum ar fi: efort sportiv
intens, sarcină, creştere, stres, tratamentul cu anumite medicamente diuretice. Deficitul de
magneziu are drept consecinţă o creştere a excitabilităţii celulelor nervoase şi musculare,
ceea ce conduce la manifestări neplăcute, cum sunt: crampe musculare, nervozitate,
dificultăţi de adormire, stări de oboseală tranzitorii. Asocierea mai multora dintre aceste
manifestări evocă un deficit de magneziu. Din acest motiv, un medicament conţinând
magneziu v-a fost prescris de către medicul dvs. sau v-a fost recomandat de către
farmacistul dvs. Dacă tulburările persistă în ciuda tratamentului cu magneziu, adresaţi-vă
medicului dvs. Semnalaţi sistematic medicului dvs., ca şi farmacistului dvs.,
medicamentele pe care le luaţi deja, înainte ca ei să vă prescrie un tratament, sau să vă
elibereze un medicament. Medicul şi farmacistul dvs. cunosc bine medicamentele. Nu
ezitaţi să le cereţi sfatul. Valabilitate: Nu depăşiţi data limită inscripţionată pe ambalaj.

Producător: Sanofi Winthrop

MAGNEVIST
gadopentetat dimegluminum
Prezentare farmaceutică: Flacon a 20 ml soluţie injectabilă conţinând 469,01 mg/ml
gadopentetat de dimeglumină.
Acţiune terapeutică: Substanţă de contrast utilă pentru examinări prin rezonanţă
magnetică. Complexul conţinând metal are proprietăţi paramagnetice care după
administrare determină o creştere a intensităţii semnalului, şi deci o accentuare a
contrastului în înregistrările rezonanţei magnetice la nivelul SNC. În felul acesta se
evidenţiază zonele cu leziuni intracraniene sau intraspinale. Magnevist îmbunătăţeşte
calitatea informaţiilor (imaginilor) obţinute prin rezonanţă magnetică. După administrare
i.v., produsul difuzează rapid în spaţiul extracelular şi este eliminat aproape în totalitate pe
cale urinară. Toleranţa produsului este foarte bună la nivel hepatic, cardio-vascular şi
sistem nervos.
Indicaţii: Investigaţii prin tomografie de rezonanţă magnetică la nivel cerebral şi spinal.
Mod de administrare: I.v., 0,1 mmol Magnevist/kg corp (corespunzând la 0,2 ml/kg corp).
Doza necesară se administrează printr-o injecţie i.v. sau sub formă de bolus, timpul de
îmbunătăţire a contrastului începând imediat pentru o perioadă de 45 minute.
Efecte secundare: Rar algii la locul administrării, modificări tranzitorii de gust (dulce)
după administrarea soluţiei în bolus, greaţă, vărsături, reacţii alergice de diferite intensităţi.
Contraindicaţii: Nu se cunosc.

Producător: Schering AG
MAJEPTIL
thioproperazinum
Prezentare: Comprimate filmate secabile 10 mg thioproperazină, cutii a 20 de
comprimate. Soluţie buvabilă 4 %, flacoane a 10 ml. O picatură conţine 1 mg
thioproperazină. Soluţia este colorată în galben-brun.
Indicaţii: Acest preparat este un neuroleptic. Este preconizat în unele tulburări nervoase.
Contraindicaţii: Acest preparat nu trebuie utilizat în cazurile următoare: glaucom;
dificultăţi la urinat (de origine prostatică sau nu).
Avertizare: În cazul apariţiei unei febre inexplicabile, opriţi tratamentul şi anunţaţi imediat
medicul curant.
Precauţii: Pe durata tratamentului nu sunt indicate băuturile alcoolice. Preveniţi-vă
medicul în caz că sunteţi însărcinată sau alăptaţi. În caz de dubii, nu ezitaţi să vă
consultaţi medicul sau farmacistul. Pentru a evita orice eventuale interacţiuni cu alte
medicamente, trebuie să semnalaţi medicului dvs. orice alt tratament aflat în curs.
Efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a utiliza maşini industriale:
Utilizarea acestui medicament presupune riscul apariţiei unei senzaţii de somnolenţă.
Efecte secundare: Ca orice alt preparat activ, acest medicament poate determina, la
unele persoane, efecte mai mult sau mai puţin supărătoare: somnolenţă; hipotensiune
ortostatică; uscăciunea gurii, constipaţie; tulburări hormonale: dereglări ale ciclului
menstrual, tensiune a sânilor; creştere în greutate; mişcări anormale.
Posologie şi mod de administrare: În toate cazurile, conformaţi-vă strict recomandărilor
medicului. N.B.: Pentru a uşura scurgerea picăturilor, ţineţi flaconul în poziţie verticală. La
nevoie, loviţi uşor flaconul lateral.
Condiţii de păstrare: A se păstra ferit de lumină. Stabilitate: Nu se va administra
medicamentul după depăşirea datei de expirare înscrisă pe cutie.

Producător: Rhône-Poulenc Rorer

MALEAT DE METILERGOMETRINĂ
methylergometrinum
Compoziţie: Drajeuri conţinând 0,125 mg de maleat de metilergometrină.
Acţiune farmacoterapeutică: Derivat de semisinteză al ergometrinei, cu acţiune
uterotonică dintre cele mai intense. La dozele uzuale stimulează contracţiile uterine, fără a
provoca însă contractură spastică. Efectul ocitocic se manifestă la 5-10 minute după
administrare şi persistă 4-8 ore. Preparatul nu influenţează aparatul circulator şi nici SNV;
permite o delivrenţă mai rapidă şi reduce sângerarea.
Indicaţii: Hemoragii de postpartum, subinvoluţie uterină; retenţie de lohii, hemoragii
postavortum, meno- şi metroragii.
Contraindicaţii: Sarcina, naşterea în perioada de dilataţie şi de expulzie a fătului.
Posologie şi mod de administrare: De 2-3 ori pe zi câte 1-2 drajeuri, de obicei timp de
cel mult 7 zile.
Reacţii adverse: Mai rar, după administrare, se pot înregistra, totuşi, greaţă, vărsături,
cefalee, palpitaţii, dureri toracice tranzitorii şi dispnee.
Formă de prezentare: Flacoane cu 50 drajeuri.
Condiţii de păstrare: La adăpost de lumină, căldură şi umiditate. Valabilitate: 2 ani.

Producător: Sicomed
MALUCOL
combinaţii
Compoziţie: 200 mg hidroxid de aluminiu gel uscat, 200 mg hidroxid de magneziu,
excipienţi q.s. pentru un comprimat.
Acţiune terapeutică: Antiacid. Protector al mucoasei eso-gastro-duodenale.
Indicaţii: Tratamentul simptomatic al hiperacidităţii gastrice din: ulcerul gastric
necomplicat, ulcerul duodenal, gastrite, hiperaciditate gastrică, esofagită de reflux, hernie
hiatală.
Contraindicaţii: Insuficienţă renală severă.
Precauţii: Malucol poate modifica absorbţia altor medicamente administrate concomitent,
fenomen ce trebuie evaluat de către medicul curant.
Interacţiuni cu alte medicamente: Malucol scade efectul tetraciclinelor,
anticoagulantelor, clorpromazinei, fierului, izoniazidei, acidului nalidixic, fenilbutazonei,
digoxinei, vitaminelor A şi C. Creşte efectele meperidinei, efedrinei. Alcoolul şi tutunul scad
efectul antiacid al produsului.
Doze, mod de administrare: 1-4 comprimate de 3-4 ori pe zi, administrate la 20 minute
sau cel mult o oră după mese şi respectiv înainte de culcare. În timpul crizelor dureroase
se administrează 1-4 comprimate. În general, nu se recomandă administrarea a mai mult
de 16 comprimate pe zi. Comprimatele sunt masticabile, edulcoranţii şi aromatizantul din
formulă conferind produsului un gust plăcut, dulce-mentolat-răcoritor. Produsul poate fi
utilizat şi de către diabetici.
Formă de prezentare: Cutii conţinând 6 blistere a câte 10 comprimate.
Condiţii de păstrare: În ambalajul original, la temperaturi cuprinse între 15 -30 grade
Celsius. Termen de valabilitate: 2 ani.

Producător: Labormed Pharma

MANDOL
cefamandolum
Compoziţie: Cefamandol nafat injectabil USP este un antibiotic, o cefalosporină
semisintetică, cu spectru larg de acţiune, condiţionată la flacoane sterile pentru
administrare parenterală. Este sarea de sodiu a 7-D-mandelamino-3-(1-methyl-1H-
tetrazol-5-yl)-thiomethyl-3-cepham-4-carboxilic acid, formiat (ester). Cefamandol nafat
conţine de asemenea 63 mg carbonat de sodiu/g de cefamandol activ. Conţinutul total de
sodiu este de circa 77 mg (3,3 mEq Na+) pe gramul de cefamandol activ. După dizolvare,
cefamandol nafat este hidrolizat rapid la cefamandol şi ambii compuşi au activitate
antibacteriană in vivo. Soluţiile de cefamandol nafat au o culoare mergând de la galben
deschis la culoarea chihlimbarului, în funcţie de concentraţie şi dizolvantul folosit. pH-ul
soluţiilor proaspăt reconstituite este cuprins între 6,0 şi 8,5.
Formă de prezentare: Mandol 500 mg: 1 flacon de 10 ml conţinând 500 mg de
cefamandol nafat pentru dizolvare. Mandol 1 g: 1 flacon de 10 ml conţinând 1 g de
cefamandol nafat pentru dizolvare. Mandol 2 g: 1 flacon de 20 ml conţinând 2 g de
cefamandol nafat pentru dizolvare.
Indicaţii terapeutice: Mandol este indicat în tratamentul infecţiilor grave datorate
germenilor susceptibili, în următoarele boli: Infecţii ale tractului respirator inferior, inclusiv
pneumonia, determinate de S. pneumoniae (D. pneumoniae), H. influenzae, Klebsiella
spp., S. aureus (tulpinile producătoare şi non-producătoare de penicilinază), streptococi
beta-hemolitici şi P. mirabilis. Infecţii ale tractului urinar cauzate de E. coli, Proteus spp.
(indol-pozitiv şi indol-negativ), Enterobacter spp., Klebsiella spp. şi streptococii de grup D.
(Notă: Majoritatea tulpinilor de enterococi, de ex.: E. faecalis, sunt rezistente) şi S.
epidermidis. Peritonite cauzate de E. coli şi Enterobacter spp. Septicemii determinate de
E. coli, S. aureus (inclusiv tulpinile producătoare de penicilinază), S. pneumoniae, S.
pyogenes (streptococi beta-hemolitici de grup A), H. influenzae şi Klebsiella spp. Infecţii
ale pielii şi structurilor tegumentare determinate de S. aureus (inclusiv tulpini producătoare
de penicilinază), S. pyogenes (streptococi beta-hemolitici de grup A), H. influenzae, E. coli,
Enterobacter spp. şi P. mirabilis. Infecţii ale oaselor şi articulaţiilor determinate de S.
aureus (tulpinile producătoare şi non-producătoare de penicilinază). Studii clinice şi
microbiologice în inflamaţiile pelviene negonococice la femei, infecţii ale tractului respirator
inferior şi infecţii ale pielii relevă frecvent creşterea atât a tulpinilor germenilor aerobi, cât şi
anaerobi. Mandol a fost utilizat cu succes în acele infecţii la care au fost izolate mai multe
microorganisme. Majoritatea tulpinilor de B. fragilis sunt rezistente in vitro; totuşi, infecţiile
cauzate de tulpini susceptibile au fost tratate cu succes. Se vor face recoltări pentru
izolarea, identificarea şi cultivarea microorganismelor cauzale, şi determinarea
susceptibilităţii lor la cefamandol. Terapia poate fi instituită înainte de aflarea rezultatelor
studiilor de susceptibilitate; dar, odată cunoscute rezultatele, tratamentul antibiotic se va
ajusta în consecinţă. Într-un număr de stări septice, cu grampozitivi sau gramnegativi,
suspectate sau confirmate, sau la pacienţi cu alte infecţii grave la care germenii cauzali nu
au fost identificaţi, Mandol poate fi administrat concomitent cu un aminoglicozid (vezi
"Precauţii"). Ambele antibiotice se vor doza în funcţie de severitatea infecţiei şi de starea
pacientului. Funcţia renală va fi atent monitorizată, în special dacă sunt necesare doze mai
crescute. Tratamentul infecţiilor cu streptococ beta-hemolitic va continua timp de cel puţin
10 zile. Terapia profilactică: Administrarea profilactică de Mandol, preoperator,
intraoperator şi postoperator poate reduce incidenţa a numeroase infecţii postoperatorii la
pacienţii supuşi unor proceduri chirurgicale clasificate ca fiind contaminate sau potenţial
contaminate (de ex.: chirurgia gastrointestinală, operaţia cezariană, histerectomia vaginală
sau colecistectomia la pacienţii cu mare risc operator, precum cei în vârstă de peste 70 de
ani având colecistită acută, icter obstructiv sau calculi pe canalul biliar principal). În marea
chirurgie în care riscul infecţiei postoperatorii este scăzut, dar serios (chirurgie
cardiovasculară, neurochirurgie, artroplastia protetică), Mandol poate fi eficace în
prevenirea unor astfel de infecţii. Administrarea perioperatorie a cefamandol ar trebui să
fie oprită după 48 de ore de la intervenţia chirurgicală; totuşi, în artroplastia protetică se
recomandă administrarea timp de 72 de ore. Dacă apar semne de infecţie, se vor face
recoltări pentru identificarea şi cultivarea microorganismelor cauzale astfel încât să se
instituie terapia cea mai potrivită.
Posologie şi mod de administrare: Adulţi: Doza uzuală maximă, zilnică, este de 6 g,
deşi în cazuri rare au fost administrate până la 12 g/zi în infecţii grave care ameninţau
viaţa pacientului. Sugari şi copii: Administrarea de 50 până la 100 mg/kg corp/zi în doze
egale la 4 sau 8 ore. Această doză poate fi crescută până la un total zilnic de 150 mg/kg
corp (a nu se depăşi doza maximă pentru adulţi) în cazul infecţiilor severe. Parametrii de
laborator nu au fost îndeajuns studiaţi în cazul sugarilor cu vârste între 1 şi 6 luni; nu a fost
stabilită siguranţa administrării acestui produs în cazul prematurilor şi nou-născuţilor.
Insuficienţa renală: Când pacienţii au insuficienţă renală trebuie administrată o doză
redusă şi nivelele serice trebuie monitorizate îndeaproape. După o doză iniţială de 1-2 g
(funcţie de severitatea infecţiei), se va administra o doză de întreţinere urmând schema de
mai jos.

Ghidul dozelor de întreţinere în cazul pacienţilor cu insuficienţă renală:

Clearance creatinină Funcţia renală doza Infecţii foarte grave Infecţii mai puţin severe
ml/min/1,73 m2 maximă
1,5 g la 4 ore
80 - 50 Disfuncţie uşoară sau 0,75 -1,5 g la 6 ore
2 g la 6 ore
1,5 g la 6 ore
50 - 20 Disfuncţie moderată sau 0,75 -1,5g la 8 ore
2 g la 8 ore
1 g la 6 ore
25 - 10 Disfuncţie severă sau 0,5 -1 g la 8 ore
1,25 g la 8 ore
0,67 g la 8 ore
10 - 2 Disfuncţie marcată sau 0,5 - 0,75 g la 12 ore
1g la 12 ore
0,5 g la 8 ore
<2 Absentă sau 0,25 - 0,5 g la 12 ore
0,75 g la 12 ore

Contraindicaţii: Hipersensibilitatea la cefalosporine.

Precauţii speciale: Înainte de introducerea terapiei cu cefamandol trebuie luată în
consideraţie cu multă grijă preexistenţa unor reacţii de hipersensibilitate la cefalosporine,
peniciline sau alte medicamente. Dacă acest produs este administrat pacienţilor alergici la
penicilină trebuie avută grijă pentru că au fost înregistrate şi cazuri de hipersensibilitate
încrucişată, inclusiv şocul anafilactic, în cazul antibioticelor beta-lactamice. Medicamentul
trebuie administrat cu multă grijă şi în cazul pacienţilor cu episoade alergice cunoscute.
Colita pseudomembranoasă a fost raportată în cazul administrării majorităţii antibioticelor
cu spectru larg.
Precauţii: Ca şi în cazul altor antibiotice cu spectru larg, şi în cazul administrării de
cefamandol a apărut hipotrombinemia, rapid reversibilă după administrarea vitaminei K.
Administrarea profilactică de vitamina K poate fi indicată în cazul pacienţilor în vârstă,
taraţi sau cu carenţe marcate de vitamina K. Deşi cefamandol produce foarte rar o alterare
a funcţiei renale, este totuşi recomandată evaluarea stării renale, în special în cazul
pacienţilor grav bolnavi care primesc doze maxime. Cefamandol inhibă dehidrogenaza
acetaldehidei la animale de laborator. O acumulare de acetaldehidă poate să apară la
oameni dacă se consumă concomitent etanol.
Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiuni: A fost raportată
nefrotoxicitatea după administrarea concomitentă de antibiotice aminoglicozidice şi
cefalosporine. În cazul unor pacienţi cărora li s-a administrat cefamandol, au apărut
greaţă, vărsături şi instabilitate vasomotorie cu hipotensiune şi vasodilataţie periferică,
urmare a consumului de alcool. Rezultate pozitive ale testului Coombs direct au fost
înregistrate în timpul terapiei cu cefamandol. Urina pacienţilor trataţi cu cefamandol poate
să dea reacţii fals pozitive în cazul testelor pentru determinarea nivelului glucozei prin
reacţii de reducere a cuprului. Un test fals pozitiv pentru proteinurie poate să apară în
cazul testelor cu acid şi denaturalizare-precipitare.
Sarcină şi alăptare: Categoria B1. Nu a fost stabilită siguranţa utilizării acestui produs în
timpul sarcinii. Evaluarea rezultatelor obţinute în cazul studiilor experimentale pe animale
nu a demonstrat că administrarea acestui medicament ar avea efecte nocive directe sau
indirecte asupra embrionului sau fătului, cursului gestaţiei sau a dezvoltării peri- şi
postnatale. Cefamandol trebuie administrat în timpul sarcinii numai dacă este absolută
nevoie. Cefamandol este excretat în laptele uman, deci trebuie administrat cu multă grijă
femeilor aflate în perioada de alăptare.
Efecte asupra conducerii şi utilizării unor maşini: Cefamandol nu afectează abilitatea
de conducere sau de utilizare a unor maşini.
Reacţii adverse: Şocul anafilactic, erupţii eritematoase macropapulare, urticarie,
eozinofilie şi febra medicamentoasă au fost raportate. Aceste reacţii apar de obicei la
pacienţii cu istoric de alergie în special la penicilină. Scăderea clearance-ului la creatinină
a fost raportată în cazul pacienţilor cu afectare renală preexistentă. Ca şi în cazul altor
cefalosporine, creşteri tranzitorii ale ureei în sânge au fost observate ocazional; frecvenţa
acestora creşte la pacienţii peste 50 de ani. În unele cazuri a fost prezentă şi o creştere
uşoară a creatininei serice. Neutropenia a fost raportată în special în cazul tratamentelor
de lungă durată. Au fost raportate creşteri tranzitorii ale nivelelor ASAT, ALAT şi ALP.
Rareori au fost raportate trombocitopenie, hepatita tranzitorie şi icterul colestatic. Durerea
la locul injecţiei intramusculare nu este frecventă. Foarte rar apar tromboflebita, greaţa şi
vărsăturile.
Supradozare: Administrarea parenterală a unor doze prea mari de cefalosporine poate
provoca convulsii, mai ales în cazul pacienţilor cu insuficienţă renală. Dacă se produc
convulsii, administrarea medicamentului trebuie oprită imediat; terapia anticonvulsivă
trebuie administrată dacă este indicată din punct de vedere clinic. În cazuri grave de
supradozaj se recomandă terapia generală de întreţinere. În cazuri extrem de grave de
supradozaj, hemodializa poate fi luată în considerare.
Proprietăţi farmacodinamice: Cefamandol este un antibiotic semisintetic cu spectru larg,
din clasa cefalosporinelor. Acţiunea bactericidă a cefamandolului rezultă din inhibiţia
sintezei peretelui celular. De obicei, cefamandolul este activ împotriva următoarelor
organisme, in vitro şi în infecţii clinice: grampozitive: Staphylococcus aureus, incluzând
tulpinile producătoare şi neproducătoare de penicilinază, Staphylococcus epidermidis,
streptococi beta-hemolitici precum şi alţi streptococi ca Streptococcus pneumoniae (marea
majoritate a tulpinilor de enterococi, de exemplu Enterococcus faecalis, sunt rezistente);
gramnegative: Escherichia coli, Klebsiella spp., Enterobacter spp. (unele organisme
susceptibile iniţial pot deveni rezistente în timpul terapiei), Haemophilus influenzae,
Proteus mirabilis, Providentia rettgeri, Morganella morganii, Proteus vulgaris (unele tulpini
de P. vulgaris s-au dovedit, in vitro, rezistente la cefamandol, precum şi la alte
cefalosporine). Organisme anaerobe: coci gramnegativi şi grampozitivi (incluzând
Peptococcus şi Peptostreptococcus spp.), bacili grampozitivi (incluzând Clostridium spp.),
bacili gramnegativi (incluzând Bacteroides şi Fusobacterium spp.). Marea majoritate a
tulpinilor de Bacteroides fragilis sunt rezistente. Pseudomonas, Acinetobacter
calcoaceticus şi majoritatea tulpinilor de Serratia sunt rezistente la cefamandol precum şi
la alte cefalosporine. Cefamandol este rezistent la degradarea de către beta-lactamazele
unor tulpini de Enterobacteriaceae.
Proprietăţi farmacocinetice: După adăugarea unui diluant, cefamandol nafat se
hidrolizează rapid în cefamandol şi ambele componente au activitate microbiologică in
vivo. Vârful maxim al concentraţiei plasmatice, de 13 mg/ml şi 25 mg/ml au fost atinse la
0,5 - 2 ore după administrarea intramusculară a unor doze de 500 mg şi respectiv 1 g.
După administrarea i.v. a unor doze de 1, 2 şi 3 g, concentraţiile serice au fost de 139, 240
şi respectiv 533 mg/ml după 10 minute. Aceste concentraţii au coborât la 0,8, 2,2 şi 2,9
mcg/ml la 4 ore. Administrarea intravenoasă a unor doze de 4 g la 6 h nu evidenţiază
acumularea antibioticului în ser. Timpul de înjumătăţire plasmatic variază între 0,5-1 oră,
în funcţie de calea de administrare. Aproximativ 70% este legat de proteinele plasmatice.
Antibioticul atinge nivele terapeutice în lichidele pleural şi sinovial, precum şi în bilă şi os.
65% - 85% din cefamandol este excretat de rinichi, în 8 ore de la administrare rezultând
concentraţii urinare crescute. Probenecid încetineşte excreţia tubulară şi dublează nivelele
serice de vârf şi durata concentraţiilor serice măsurabile. Acumularea de cefalosporine
(care duce la prelungirea timpului de înjumătăţire a medicamentului) a fost raportată la
nou-născuţi.
Date preclinice de siguranţă: S-a demonstrat că doze foarte mari de cefamandol
(echivalente cu de 5 ori doza clinică maximă) au întârziat maturarea epiteliului testicular
germinal la şobolani. Acest efect a fost observat numai când cefamandol a fost administrat
şobolanilor nou-născuţi în timpul dezvoltării spermatogenice iniţiale. Nu se cunoaşte încă
semnificaţia clinică a acestor descoperiri datorită diferenţelor care există între diferitele
perioade ale spermatogenezei, ratei dezvoltării spermatogenice şi duratei pubertăţii.
Studiile reproductive efectuate pe şobolani nu au demonstrat afectarea fertilităţii sau a
fătului.
Incompatibilităţi: Nu amestecaţi un aminoglicozid şi cefamandol nafat în acelaşi
recipient. Dacă este indicată o terapie combinată cu cefamandol şi aminoglicozid, fiecare
medicament trebuie injectat în alt loc. Formele de condiţionare a cefamandol nafat pentru
injecţii conţin carbonat de sodiu şi sunt incompatibile cu soluţiile care conţin calciu sau
săruri de magneziu.
Instrucţiuni de utilizare: O soluţie de 1 g de cefamandol nafat în 22 ml de apă distilată
pentru injecţii este izotonică. Administrarea intramusculară: Fiecare gram de cefamandol
trebuie reconstituit cu 3 ml de apă distilată pentru injecţii sau cu soluţie de clorură de sodiu
injectabilă 0,9% (ser fiziologic). Agitaţi bine până se dizolvă. Pentru administrarea
intravenoasă directă, intermitentă, fiecare gram de cefamandol trebuie reconstituit cu 10
ml de apă distilată pentru injecţii, soluţie injectabilă de dextroză 5% sau soluţie de clorură
de sodiu injectabilă 0,9% (ser fiziologic). Se va injecta lent soluţia într-o venă timp de 3 - 5
minute sau se va administra printr-un tub perfuzor dacă pacientul primeşte intravenos şi
unul dintre următoarele lichide: soluţie de clorură de sodiu injectabilă 0,9% (ser fiziologic),
soluţia injectabilă de dextroză 5%, soluţia de dextroză 10%, soluţia injectabilă de dextroză
5% şi clorură de sodiu 0,9%, soluţia injectabilă de dextroză 5% şi clorură de sodiu 0,45%,
soluţia injectabilă de dextroză 5% şi clorură de sodiu 0,225% sau soluţie injectabilă de
sodiu lactat. Perfuzia intravenoasă intermitentă printr-un set de tip Y sau un set de control
al volumului poate fi realizată în timpul pefuzării oricăruia din lichidele sus menţionate.
Când se foloseşte un tub de legătură în Y, 100 ml de diluant trebuie adăugaţi la 2 g de
cefamandol. Dacă se foloseşte apă distilată sterilă ca diluant, se va reconstitui cu 20 ml la
1 g. Pentru perfuzii intravenoase continue, fiecare gram de cefamandol trebuie diluat cu 10
ml de apă distilată pentru injecţii. Cantitatea necesară din soluţia rezultată poate fi
adăugată într-un recipient folosit pentru perfuzii i.v., care conţine unul din lichidele
menţionate mai sus.
Stabilitate: Soluţia reconstituită de Mandol este stabilă timp de 24 de ore la temperatura
camerei (25 grade Celsius) şi 96 de ore păstrată la frigider (5 grade Celsius). În timpul
păstrării la temperatura camerei, în interiorul flaconului se formează bioxid de carbon.
Presiunea datorată acestuia poate fi înlăturată înainte de extragerea conţinutului flaconului
sau poate fi folosită pentru a uşura extragerea soluţiei. Soluţiile de Mandol în apa distilată
pentru injecţii, în soluţie injectabilă de dextroză 5% sau în soluţie de clorură de sodiu
injectabilă 0,9% (ser fiziologic), congelate imediat după reconstituire în ambalajul original,
sunt stabile timp de 6 luni prin păstrare la -20 grade Celsius. Dacă produsul se încălzeşte
(până la maximum 37 grade Celsius), trebuie precauţie pentru a evita încălzirea flaconului
după decongelarea completă. Odată decongelată, soluţia nu va mai fi recongelată.

Producător: Eli Lilly and Company

MANINIL 5
glibenclamidum
Compoziţie: 1 comprimat conţine: glibenclamid 5 mg.
Indicaţii: Este indicat în diabetul zaharat tip II (de tip adult) insulino-independent, când
dieta este insuficientă, dar nu se impune instituirea tratamentului cu insulină. Se poate
încerca un tratament simultan cu insulină în cazul unui eşec terapeutic. În cazul sistării
complete a secreţiei endogene de insulină în diabetul zaharat de tipul II, combinaţia
glibenclamid-insulină nu asigură un efect terapeutic de durată.
Contraindicaţii: Este contraindicat tratamentul cu sulfamidă hipoglicemiantă în diabetul
zaharat de tip I, insulino-dependent şi în eşecul secundar complet al terapiei cu
glibenclamid în diabetul zaharat de tip II, în special în decompensarea metabolică
acidozică, în precoma sau coma diabetică, în decompensarea metabolică în cursul bolilor
infecţioase, intervenţiilor chirurgicale, precum şi în rezecţia pancreatică. Alte contraindicaţii
sunt: tulburări hepatice grave, o alterare importantă a funcţiei renale cu clearance la
creatinină sub 30 ml/min, o hipersensibilitate cunoscută la glibenclamid sau la unul din
excipienţi. Este contraindicată administrarea în timpul sarcinii şi a alăptării
Efecte adverse: Poate apărea hipoglicemie. Cauzele pot fi: supradozare, funcţii renală şi
hepatică alterate, consum de alcool, mese neregulate (în special omiterea meselor),
solicitări fizice excesive, tulburări endogene ale metabolismului hidraţilor de carbon cât şi
interacţiuni medicamentoase. Când hipoglicemia se instalează lent, simptomele unei
dereglări adrenergice sunt minime sau lipsesc. Ocazional pot apărea tulburări
gastrointestinale ca: greaţă, pirozis, alterarea simţului gustativ, epigastralgii, vomă, dureri
abdominale şi diaree. Rareori apar reacţii de fotosensibilizare. Izolat s-au observat: eritem
polimorf, sindrom Stevens-Johnson, sindrom Lyell, dermatita exfoliativă, eritrodermie şi
eritem nodos, precum şi colestază, hepatită; creşterea enzimelor hepatice. De asemenea
tulburările hematopoietice sunt rare (trombocitopenie cu purpură), respectiv foarte rar
(leucocitopenie, eritrocitopenie, pancitopenie şi granulocitopenie până la agranulocitoză).
S-a observat un efect slab diuretic al glibenclamidului. Poate apărea o creştere în
greutate. După administrarea de durată se poate ajunge la hipofuncţie tiroidiană.
Interacţiuni cu alte medicamente: Dacă pacienţii se află sub un tratament de durată cu
glibenclamid, o altă terapie medicamentoasă poate periclita efectul său. De asemenea,
întreruperea unei alte terapii poate schimba metabolismul. Efectul hipoglicemiant poate fi
potenţat de substanţe care inhibă eliminarea glibenclamidului. Hipoglicemia se instalează
şi dacă sunt administrate concomitent medicamente care scad glicemia sau cresc
sensibilitatea la insulină (insulina şi alte antidiabetice orale ca: metformin, acarboză,
substanţe ca salicilaţi, fenilbutazona, acid paraaminosalicilic), inhibitori MAO, fenfluramin,
pentoxifilină (supradozate în administrarea parenterală), oxitetraciclină, anabolizante,
inhibitori ai ACE, derivaţi de ac. clofibric, fluoxetină, tritocalină şi ciclofosfamidă,
ifosfamidă, trofosfamidă. Consumul de alcool acut sau cronic poate potenţa sau reduce în
mod imprevizibil efectul hipoglicemiant.
Mod de administrare: Se recomandă o dozare gradată. Se incepe cu o doză de 2,5 mg
glibenclamid/zi respectiv 1/2 comprimat Maninil 5/zi. Doza poate fi mărită treptat, la
interval de câteva zile până la doza terapeutică de întreţinere. Maximul de eficacitate se
atinge cu 15 mg de glibenclamid/zi (3 comprimate de Maninil 5/zi). Deoarece ameliorarea
metabolismului glucidic este în corelaţie cu o hipersensibilitate la insulină, doza necesară
de glibenclamid poate scădea în cursul terapiei. Pentru a fi evitate hipoglicemiile se vor
ajusta corespunzator dozele. Administrarea la copii şi la adulţi tineri: Pentru că tipul II al
diabetului zaharat este foarte rar la adulţii tineri (MODY), administrarea de Maninil 5 la
această vârstă reprezintă o excepţie. La pacienţii cu o greutate corporală sub 50 kg se
începe cu o doză zilnică cât mai redusă, de 2,5 mg glibenclamid/zi (1/2 comprimat/zi)
Maninil 5.
Modul şi durata administrării: Doze zilnice de până la 2 comprimate pot fi administrate o
singură dată, dimineaţa a jeune cu puţin lichid. La o doză de 3 comprimate se recomandă
o administrare de 2 comprimate dimineaţa şi 1 seara. Comprimatele omise nu se mai pot
lua după 1-2 ore, iar greşelile de dozare nu se compensează cu doze mai mari. Se poate
combina cu insulina, metformina, acarboza şi guar.
Formă de prezentare: Cutie cu 30 comprimate (N 1). Cutie cu 120 comprimate (N 2).

Producător: Berlin-Chemie Menarini Group

MANITOL
manitolum
Compoziţie: Saci P.V.C. conţinând 250ml şi 500 ml soluţie perfuzabilă manitol 200 g/l.
Acţiune terapeutică: Soluţia hipertonică de manitol este un diuretic osmotic
nemetabolizabil de organism, eliminat prin filtrare glomerulară. Creşte osmolaritatea
plasmei putând stabili un gradient osmotic ce grăbeşte difuziunea apei către spaţiile
extracelulare şi plasmă. Contribuie astfel la scăderea presiunii intracraniene şi
intraoculare, în iminenţa edemului cerebral şi creşterea presiunii umorii apoase.
Indicaţii: Manitol 20%: edem cerebral cu hipertensiune intracraniană, hipertensiune
intracelulară.
Contraindicaţii: Hiperosmolaritate plasmatică preexistentă, deshidratare predominant
intracelulară.
Mod de administrare: Intravenos sub formă de perfuzie. La adulţi: 250 ml/zi manitol 20%
cu un ritm de 40 picături/minut; 500 ml/zi manitol 10% cu ritm de 60-70 picături/minut. La
copii: 10 ml/kg corp/zi manitol 10% cu ritm de 10-15 picături/minut pentru 10 kg corp.
Atenţie! Preparatul se administrează sub controlul diurezei şi al electroliţilor serici. Se
impune prudenţă la bolnavii cu insuficienţă cardiacă. Este necesară încălzirea sacului cu
Manitol 20% până la dispariţia cristalelor (soluţia este suprasaturată).
Formă de prezentare: Saci P.V.C. a 250 ml soluţie perfuzabilă Manitol 20%. Saci P.V.C.
a 500 ml soluţie perfuzabilă Manitol 20%.

Producător: Sicomed
 {bml bm102.BMP}
MAPROLU 50, comprimate filmate
maprotilinum
Substanţa activă: Maprotilin clorhidrat.
Compoziţie: Un comprimat filmat secabil
conţine 50 mg maprotilin clorhidrat, fosfat de
calciu, hidroxipropilmetilceluloză, lactoză,
stearat de magneziu, polietilenglicol, acid
stearic, talc, colorant E 171.
Indicaţii terapeutice: În boli depresive.

Contraindicaţii: Contraindicaţiile reprezintă

afecţiuni sau situaţii în care anumite
medicamente nu pot fi utilizate sau se
utilizează numai după o prealabilă analiză
medicală complexă, deoarece în acest caz
efectul benefic nu este într-o relaţie favorabilă
faţă de efectul negativ al acestora. În aceste
condiţii, medicul trebuie să fie corect şi complet
informat despre îmbolnăvirile anterioare, boli
asociate cu tratament concomitent cât şi
condiţiile şi obiceiurile ce individualizează
cazurile.
Contraindicaţiile pot apărea sau pot fi cunoscute după începerea tratamentului. În acest
caz trebuie informat medicul dvs. Sensibilitatea cunoscută faţă de maprotilină, intoxicaţii
acute cu alcool, somnifere şi analgezice, precum şi produse psihiatrice: manie, delir acut,
presiune oculară crescută (ex. glaucom); hipertrofie de prostată cu formare de urină
reziduală.
Maprolu 50 nu se utilizează în combinaţie cu IMAO. Maprolu 50 nu se administrează în
manifestări grave, netratate ale tensiunii arteriale şi în faza acută a unui infarct miocardic.
Maprolu 50 nu se utilizează în cazul epilepsiei sau al antecedentelor convulsive, existenţa
unei afecţiuni cardiovasculare şi în afecţiuni grave hepatice şi renale. În timpul sarcinii se
prescrie Maprolu 50 numai în cazuri absolut necesare şi sub control medical. Maprolu 50
trece în laptele matern, de aceea trebuie întreruptă alăptarea în cazul tratamentului cu
Maprolu 50. Copii şi tinerii trebuie excluşi de la tratamentul cu Maprolu 50, deoarece nu
sunt cunoscute efectele în timp.
Reacţii adverse: Efectele adverse care sunt legate de utilizarea temporară a maprotilinei,
dar care nu trebuie să apară la fiecare pacient, sunt menţionate mai jos: la începutul
tratamentului pot să apară oboseală, somnolenţă, uscăciunea gurii, constipaţie, tulburări
de acomodare (vedere înceţoşată), excreţie întârziată, retenţie urinară, ameţeli, nelinişte,
agitaţie. Pot apărea de asemenea erupţii cutanate alergice, exanteme, urticarii, în cazuri
izolate vasculită cutanată. Medicul trebuie să decidă continuarea tratamentului în cazul
apariţiei acestor efecte adverse. La doze terapeutice apar mai rar scăderi ale tensiunii
arteriale, tahicardie, aritmie, crize acute de glaucom, transpiraţii excesive, febră
medicamentoasă, edeme cât şi schimbări trecătoare ale undei T pe EKG, tulburări de
conductibilitate ale excitaţiei şi mişcări necontrolate, tremor. La bolnavii cardiaci şi
persoane în vârstă, în special în cazul unei terapii de durată cu doze mari de maprotilin,
trebuie supravegheată funcţia cardiacă, urmărită şi prin înregistrări EKG. Pacienţii cu
predispoziţie spre scăderea tensiunii arteriale în funcţie de postură (hipotensiune
ortostatică), necesită un control sistematic al evoluţiei tensiunii arteriale. Crize convulsive
s-au observat în timpul tratamentului cu maprotilin la persoane cu şi fără epilepsie în
antecedente. În cazul predispoziţiei pentru convulsii (epilepsie, transformări organice
cerebrale), se va urmări administrarea concomitentă de preparate anticonvulsivante, în
cazul dozelor mari de maprotilin. În cazuri izolate s-au putut observa manifestări alergice
alveolare (alveolită alergică) cu şi fără creşterea eozinofilelor. În cazuri rare pot apărea
modificări ale tabloului sanguin (leucopenie, agranulocitoză). De aceea pacienţii la care
apar fenomene gripale, ca febra, inflamaţia gingiei şi a mucoasei bucale, a fundului de gât,
se vor adresa de urgenţă medicului pentru control sanguin. Există rapoarte despre
inflamaţii ale ficatului (hepatitis), cu şi fără icter. Efectul de potenţare a capacităţii creative
poate apărea înaintea celui de îmbunătăţire a dispoziţiei.
Precauţie în conducere auto: Maprolu 50 poate influenţa reactivitatea chiar şi la doze
uzuale, astfel că participarea la traficul rutier sau utilizarea de maşini este periclitată. Acest
lucru se accentuează în cazul asocierii cu alcool.
Interacţiuni cu alte medicamente: Consultaţi medicul dvs., dacă folosiţi în acelaşi timp şi
alte medicamente cu cel de faţă. Medicul dvs. vă poate recomanda dacă în aceste condiţii
pot apărea reacţii adverse sau dacă trebuie luate măsuri deosebite, de ex. stabilirea unei
noi doze din acest medicament. Următoarele interacţiuni între medicamentul de faţă şi alte
preparate trebuie luate în considerare. Maprotilina poate micşora sau chiar anula acţiunea
unor preparate hipotensoare ca guanetidina şi betanidina. De aceea în timpul
tratamentului cu Maprolu 50 trebuie prescrise medicamente hipotensoare cu alt tip de
acţiune. Maprotilina poate potenţa acţiunea anticolinergicelor sau a simpatomimeticelor.
Acţiunea substanţelor sedative centrale poate fi potenţată. La pacienţi cu hipertiroidism
sau la cei care fac tratament cu preparate de tiroidă pot apărea efectele cardiovasculare
potenţate. La tratamentul concomitent cu preparate de fenotiazină cât şi prin reducerea
bruscă a benzodiazepinelor apare riscul crizelor convulsive. Barbituricele pot scădea
concentraţia maprotilinei în ser. Neurolepticele şi metilfenidatul ridică concentraţia
maprotilinei în ser. Cimetidina măreşte acţiunea maprotilinei, de aceea este necesară
adaptarea dozei de maprotilin. La schimbarea tratamentului de la IMAO la maprotilin,
trebuie făcută o pauză de tratament de cel puţin 14 zile. Maprotilina micşorează toleranţa
faţă de alcool.
Mod de administrare: Doza este dependentă de gravitatea sindromului depresiv şi este
în funcţie de reactivitatea pacientului la maprotilin şi se stabileşte de medic. Dacă nu este
altfel indicat, atunci doza zilnică este între 25-75 mg. Această doză poate fi administrată în
doză unică sau în trei reprize (corespunzător 1/2 - 1 1/2 comprimate filmate sau de trei ori
1/2 comprimat filmat de Maprolu 50). Doza maximă pe zi la pacienţi în ambulator este de
150 mg, iar la pacienţii internaţi de 225 mg. Doza iniţială poate fi dependentă de efectul
clinic şi de toleranţă, după două săptămâni se poate mări treptat zilnic doza cu 25 mg. La
pacienţi în vârstă, tratamentul de început se realizează cu 25 mg (odată 1/2 de comprimat
filmat de Maprolu 50). După două săptămâni se poate majora doza zilnică treptat cu 25
mg. După dispariţia sindromului depresiv, se reduce doza de întreţinere treptat la 25 mg
(1/2 comprimat filmat de Maprolu 50, doză unică). Maprolu 50 se administrează
independent de mese cu puţin lichid, înghiţind comprimatul. Durata tratamentului depinde
de reactivitatea pacientului şi evoluţia bolii. Medicamentul nu trebuie utilizat după data de
expirare.
Formă de prezentare: Ambalaje originale cu 20 N1, 50 N2 şi 100 N3 comprimate filmate
de Maprolu 50. Ambalaje colective. Pentru înjumătăţirea comprimatului se pune acesta pe
un suport dur cu şanţul median în sus, se apasă cu degetul mare pe tăietură. Astfel
obţineţi împărţirea comprimatului.

Producător: Hexal Pharma

MARCAINE, injectabilă 2,5 mg/ml şi 5 mg/ml
bupivacainum
Compoziţie: 1 ml conţine: bupivacaină hidrochlorică 2,5 mg sau 5 mg. Marcaine 2,5
mg/ml: 60 ml (150 mg bupivacaine hydrochloride). Marcaine 5 mg/ml: 30 ml (150 mg
bupivacaine hydrochloride).
Descriere: Marcaine (bupivacaine) este un anestezic local de tip amidic, cu durată lungă
de acţiune şi eficacitate anestezică ridicată (Vezi şi Marcaine adrenalină). Marcaine este
utilă în primul rând pentru analgezia postoperatorie şi alte blocaje algice terapeutice, şi
pentru anestezia în obstetrică. Produsul poate fi utilizat şi pentru anestezie în chirurgie,
când nu este necesară o relaxare musculară puternică. Caracteristica principală a
Marcainei (cu sau fără adrenalină) este durata sa lungă de acţiune. Alegerea între cele
două concentraţii ale soluţiei 2,5 sau 5 mg/ml face posibilă variaţia gradului blocajului
motor. Toxicitatea acută a bupivacainei este mai mare decât cea a mepivacainei,
lidocainei şi prilocainei. Diferenţa între durata anesteziei produsă de Marcaine şi cea
produsă de Marcaine adrenalină este relativ mică. Analgezia postoperatorie poate fi
menţinută timp de 7-14 ore prin blocajul intercostal şi timp de 3-4 ore prin blocaj peridural.
Marcaine este utilă pentru blocaj peridural continuu.
Indicaţii: Anestezia prin infiltraţie, atunci când este necesară o durată mai mare, de ex.
pentru tratamentul durerii postoperatorii. Blocaj de conducere de lungă durată, sau
anestezie peridurală în cazurile în care adăugarea adrenalinei este contraindicată, iar
relaxarea musculară puternică nu este de dorit sau nu este necesară. Anestezie în
obstetrică.
Contraindicaţii: Bupivacaina este contraindicată la pacienţii cu hipersensibilitate
cunoscută la anestezice locale de tip amidic. Bupivacaina este contraindicată pentru
anestezie intravenoasă regională (bloc Bier), de vreme ce scurgerea neintenţionată a
bupivacainei peste tourniquet poate determina reacţii sistemice toxice. Anestezicele locale
sunt contraindicate pentru anestezie peridurală la pacienţii cu hipotensiune marcată, cum
ar fi şocul cardiogen şi şocul hipovolemic.
Precauţii: Înaintea administrării medicamentului, asiguraţi-vă că aveţi la îndemână
echipamentul pentru resuscitare, cum ar fi echipamentul necesar pentru menţinerea
permeabilităţii căilor aeriene, oxigenul şi medicamentele utilizate pentru tratamentul
reacţiilor toxice. Trebuie anticipată posibilitatea de apariţie a hipotensiunii şi bradicardiei,
ca urmare a blocajului nervos central şi, în consecinţă, trebuie luate precauţiile necesare.
In cazuri rare poate surveni stop cardiac fără simptome prodromale ale SNC, ca urmare a
toxicităţii produsă probabil prin injectarea intravenoasă accidentală (vezi "Dozare şi
administrare"). Anestezicele locale trebuie să fie utilizate cu atenţie pentru anestezia
peridurală la pacienţi cu afecţiuni cardiovasculare, deoarece aceştia pot fi mai puţin
capabili să compenseze modificările funcţionale asociate cu prelungirea conducerii A-V
produsă de aceste medicamente. Deoarece anestezicele locale de tip amidic sunt
metabolizate în ficat, aceste medicamente, în special în doze repetate, trebuie utilizate cu
prudenţă la pacienţii cu afecţiuni hepatice. Blocajul paracervical poate afecta foetusul într-
un grad mai mare decât alte blocaje obstetricale. Datorită toxicităţii sistemice ale
bupivacainei trebuie luate precauţii speciale când se foloseşte bupivacaina pentru blocajul
paracervical. Doze mici de anestezic local injectat în zona capului şi gâtului, incluzînd
blocajul ganglionilor stelaţi, submandibulari şi retrobulbari, pot produce reacţii adverse
similare toxicităţii sistemice care apare la injectarea intravasculară accidentală a unor doze
mai mari. Medicii care realizează blocaje retrobulbare trebuie să fie avertizaţi că au fost
raportate cazuri de stop respirator ca urmare a injectării locale a anestezicului. Înaintea
blocajului retrobulbar trebuie asigurate echipamentul, medicamentele şi personalul
necesar, la fel ca şi în cazul altor proceduri regionale.
Sarcină şi alăptare: Bupivacaina trece în laptele matern, dar în cantităţi atât de mici, încît
în general nu există riscul afectării copilului la dozele terapeutice recomandate.
Reacţii adverse: Reacţiile adverse sistemice grave sunt rare, dar pot apărea în cazul
supradozării sau injectării intravasculare accidentale (vezi "Dozare şi administrare").
Toxicitatea determinată de bupivacaina hydrochlorică este similară celei observate la alţi
agenţi anestezici locali. Este determinată de concentraţiile plasmatice crescute, secundară
dozării excesive, absorbţiei rapide şi mai frecvent de injectarea intravasculară accidentală.
Acidoza pronunţată sau hipoxia pacientului pot creşte riscul şi severitatea reacţiilor toxice.
Aceste reacţii implică sistemul nervos şi sistemul cardiovascular. Reacţiile SNC sunt
caracterizate prin parestezii ale limbii, cefalee, tulburări vizuale şi tremor, urmate de
convulsii, pierderea cunoştinţei şi posibil stop respirator. Pot apărea hipotensiune şi
bradicardie ca fenomene fiziologice normale, urmare a blocajului simpatic cu blocaj nervos
central. Reacţiile cardiovasculare ca urmare a dozelor mari sau a injectării intravasculare
accidentale a bupivacainei se manifestă prin depresia miocardului, scăderea debitului
cardiac, bloc cardiac, hipotensiune, bradicardie, aritmii ventriculare, inclusiv tahicardia
ventriculară, fibrilaţia ventriculară, şi stopul cardiac. Hipoxia determinată de convulsii şi
apnee poate contribui ca factor cauzal la reacţiile cardiovasculare. Incidenţa reacţiilor
adverse neurologice asociate cu folosirea anestezicelor locale este foarte scăzută.
Reacţiile neurologice pot fi în funcţie de doza totală de anestezic local administrat şi
depind de asemenea de particularitatea medicamentului folosit, calea de administrare şi
statusul fizic al pacientului. Multe dintre aceste efecte pot fi legate de tehnica anesteziei
locale, cu sau fără contribuţia medicamentului. Reacţiile neurologice ce urmează
anesteziei regionale includ: anestezia persistentă, parestezia, slăbiciunea, paralizia
extremităţilor inferioare şi pierderea controlului sfincterelor. În cazuri rare, preparatele
anestezice locale au fost asociate cu reacţii alergice (în cele mai severe cazuri - şoc
anafilactic). Tratamentul reacţiilor adverse: Tratamentul pacienţilor cu manifestări toxice
include asigurarea ventilaţiei adecvate şi oprirea convulsiilor. Ventilaţia trebuie menţinută
cu oxigen, prin respiraţie asistată sau controlată, după necesităţi. Dacă apar convulsiile,
acestea trebuie tratate rapid prin administrare intravenoasă de succinilcolină 50-100 mg
şi/sau 5-15 mg diazepam. Thiopentona poate fi folosită pentru stoparea convulsiilor, în
doze de 100-200 mg. Dacă apar fibrilaţia ventriculară sau stopul cardiac, trebuie instituit
un tratament de resuscitare cardiovasculară şi acesta trebuie menţinut o perioadă
prelungită dacă este necesar. Adrenalina în doze repetate şi bicarbonatul sodic trebuie
administrate cât mai rapid posibil.
Interacţiuni: Bupivacaina trebuie utilizată cu precauţii la pacienţii ce primesc medicaţie
antiaritmică, cum ar fi tocainida, deoarece efectele toxice sunt aditive.
Dozare şi administrare: Trebuie luate toate precauţiile pentru a preveni injectarea
intravasculară accidentală, trebuind efectuată aspirarea cu toată atenţia. Pentru anestezia
peridurală, se va administra o doză test de 3-5 ml bupivacaină cu adrenalină, deoarece
injectarea intravasculară accidentală a adrenalinei va fi recunoscută rapid prin creşterea
frecvenţei cardiace. Contactul verbal şi măsurarea repetată a frecvenţei cardiace trebuie
menţinute cel puţin 5 minute după administrarea dozei test. Aspiraţia trebuie să fie
repetată anterior administrării dozei totale. Doza principală trebuie injectată încet, 25-50
mg/min, în doze crescând progresiv, în contact constant cu pacientul. Dacă apar
simptome toxice uşoare, injectarea trebuie oprită imediat. Următoarele doze recomandate
trebuie privite ca ghid pentru utilizarea la adultul mediu. Pentru utilizarea la copii sub 12
ani este recomandată următoarea dozare: Blocaj caudal: Marcaine 2,5 mg/ml 0,5 ml/kg
corp până la 20 ml. Doza maximă recomandată: Doza maximă recomandată de
bupivacaine într-o perioadă de 4 ore este de 2 mg/kg corp până la 150 mg pentru un adult
mediu. Doza maximă recomandată pe zi este 400 mg. Doza totală trebuie să fie corectată
ţinând cont de vârstă, mărime şi statusul fizic al pacientului.
Condiţii de păstrare: Soluţia trebuie păstrată astfel încât să nu fie influenţată de metale,
ex. ace sau părţi metalice ale seringilor, deoarece ionii metalelor dizolvate pot determina
inflamaţii la locul injectării. Soluţia trebuie utilizată imediat după deschiderea flaconului.
Soluţia rămasă trebuie aruncată. Păstraţi la temperatura camerei. A nu se congela.

Producător: Astra
MARCAINE adrenaline, injectabilă 2,5 mg/ml şi 5 mg/ml
bupivacainum
Compoziţie: Marcaine adrenaline 2,5 mg/ml: 60 ml (150 mg bupivacaine hydrochloride).
Marcaine adrenaline 5 mg/ml: 30 ml (150 mg bupivacaine hydrochloride). 1 ml conţine:
bupivacaină hidrochlorică 2,5 mg sau 5 mg, adrenalină tartrat echivalent cu 5 mg
adrenalină, clorură de sodiu 8 mg, metabisulfit de sodiu 0,5 mg, apă pentru inj., q.s.
Acţiune terapeutică: Anestezic local cu durată lungă de acţiune, cu adrenalină.
Descriere: Marcaine adrenaline este un anestezic local de tip amidic (bupivacaine) cu
vasoconstrictor (adrenaline). Marcaine adrenaline este utilă în primul rând pentru
analgezia postoperatorie şi alte blocaje algice terapeutice, şi pentru anestezia în
obstetrică. Produsul poate fi utilizat şi pentru anestezie în chirurgie, când nu este necesară
o relaxare musculară puternică. Caracteristica principală a Marcainei (cu sau fără
adrenalină) este durata sa lungă de acţiune. Alegerea între cele 2 concentraţii ale soluţiei
2,5 sau 5 mg/ml face posibilă variaţia gradului blocajului motor. Toxicitatea acută a
bupivacainei este mai mare decât cea a mepivacainei, lidocainei şi prilocainei. Diferenţa
între durata anesteziei produsă de Marcaine şi cea produsă de Marcaine adrenalină este
relativ mică. Analgezia postoperatorie poate fi menţinută timp de 7-14 ore prin blocajul
intercostal şi timp de 3-4 ore prin blocaj peridural. Marcaine este utilă pentru blocaj
peridural continuu.
Indicaţii: Bloc de lungă durată, ex: pentru analgezia perioperatorie. Anestezia în
obstetrică.
Contraindicaţii: Bupivacaina este contraindicată la pacienţii cu hipersensibilitate
cunoscută la anestezice locale de tip amidic, sau la alte componente ale soluţiei de
bupivacaină. Bupivacaina este contraindicată pentru anestezie intravenoasă regională
(bloc Bier), de vreme ce scurgerea neintenţionată a bupivacainei peste tourniquet poate
determina reacţii sistemice toxice. Adrenalina este considerată contraindicată la pacienţii
cu tireotoxicoză sau afecţiuni cardiace severe, în special când prezintă tahicardie. De
asemenea, adrenalina trebuie evitată în cazurile de anestezie a zonelor irigate de artere
terminale, pentru a se evita compromiterea irigaţiei sanguine (ex: degete, nas, urechea
externă, penis etc). Anestezicele locale sunt contraindicate pentru anestezie peridurală la
pacienţii cu hipotensiune marcată, cum ar fi şocul cardiogen şi şocul hipovolemic.
Precauţii: Înaintea administrării medicamentului, asiguraţi-vă că aveţi la îndemână
echipamentul pentru resuscitare, cum ar fi echipamentul necesar pentru menţinerea
permeabilităţii căilor aeriene, oxigenul şi medicamentele utilizate pentru tratamentul
reacţiilor toxice. Trebuie anticipată posibilitatea de apariţie a hipotensiunii şi bradicardiei,
ca urmare a blocajului nervos central şi, în consecinţă, trebuie luate precauţiile necesare.
În cazuri rare poate surveni stop cardiac fără simptome prodromale ale SNC, ca urmare a
toxicităţii produsă probabil prin injectarea intravenoasă accidentală (vezi "Dozare şi
administrare"). Anestezicele locale trebuie să fie utilizate cu atenţie pentru anestezia
peridurală la pacienţi cu afecţiuni cardiovasculare, deoarece aceştia pot fi mai puţin
capabili să compenseze modificările funcţionale asociate cu prelungirea conducerii A-V
produsă de aceste medicamente. Deoarece anestezicele locale de tip amidic sunt
metabolizate în ficat, aceste medicamente, în special în doze repetate, trebuie utilizate cu
prudenţă la pacienţii cu afecţiuni hepatice. Blocajul paracervical poate afecta fetusul într-
un grad mai mare decât alte blocaje obstetricale. Datorită toxicităţii sistemice ale
bupivacainei trebuie luate precauţii speciale când se foloseşte bupivacaina pentru blocajul
paracervical. Doze mici de anestezic local injectat în zona capului şi gâtului, incluzînd
blocajul ganglionilor stelaţi, submandibulari şi retrobulbari, pot produce reacţii adverse
similare toxicităţii sistemice care apare la injectarea intravasculară accidentală a unor doze
mai mari. Medicii care realizează blocaje retrobulbare trebuie să fie avertizaţi că au fost
raportate cazuri de stop respirator ca urmare a injectării locale a anestezicului. Inaintea
blocajului retrobulbar trebuie asigurate echipamentul, medicamentele şi personalul
necesar, la fel ca şi în cazul altor proceduri regionale.
Sarcină şi alăptare: Bupivacaina trece în laptele matern, dar în cantităţi atât de mici, încât
în general nu există riscul afectării copilului la dozele terapeutice recomandate. Nu se
cunoaşte dacă adrenalina trece sau nu în laptele matern.
Reacţii adverse: Reacţiile adverse sistemice grave sunt rare, dar pot apărea în cazul
supradozării sau injectării intravasculare accidentale (vezi "Dozare şi administrare").
Toxicitatea determinată de bupivacaina hydrochlorică este similară celei observate la alţi
agenţi anestezici locali. Este determinată de concentraţiile plasmatice crescute, secundară
dozării excesive, absorbţiei rapide şi mai frecvent de injectarea intravasculară accidentală.
Acidoza pronunţată sau hipoxia pacientului pot creşte riscul şi severitatea reacţiilor toxice.
Aceste reacţii implică sistemul nervos şi sistemul cardiovascular. Reacţiile SNC sunt
caracterizate prin parestezii ale limbii, cefalee, tulburări vizuale şi tremor, urmate de
convulsii, pierderea cunoştinţei şi posibil stop respirator. Pot apărea hipotensiune şi
bradicardie ca fenomene fiziologice normale, urmare a blocajului simpatic cu blocaj nervos
central. Reacţiile cardiovasculare ca urmare a dozelor mari sau a injectării intravasculare
accidentale a bupivacainei se manifestă prin depresia miocardului, scăderea debitului
cardiac, bloc cardiac, hipotensiune, bradicardie, aritmii ventriculare, inclusiv tahicardia
ventriculară, fibrilaţia ventriculară, şi stopul cardiac. Hipoxia determinată de convulsii şi
apnee poate contribui ca factor cauzal la reacţiile cardiovasculare. Incidenţa reacţiilor
adverse neurologice asociate cu folosirea anestezicelor locale este foarte scăzută.
Reacţiile neurologice pot fi în funcţie de doza totală de anestezic local administrat şi
depind de asemenea de particularitatea medicamentului folosit, calea de administrare şi
statusul fizic al pacientului. Multe dintre aceste efecte pot fi legate de tehnica anesteziei
locale, cu sau fără contribuţia medicamentului. Reacţiile neurologice ce urmează
anesteziei regionale includ: anestezia persistentă, parestezia, slăbiciunea, paralizia
extremităţilor inferioare şi pierderea controlului sfincterelor. În cazuri rare, preparatele
anestezice locale au fost asociate cu reacţii alergice (în cele mai severe cazuri - şoc
anafilactic). Tratamentul reacţiilor adverse: Tratamentul pacienţilor cu manifestări toxice
constă în asigurarea ventilaţiei adecvate şi oprirea convulsiilor. Ventilaţia trebuie menţinută
cu oxigen, prin respiraţie asistată sau controlată, după necesităţi. Dacă apar convulsiile,
acestea trebuie tratate rapid prin administrare intravenoasă de succinilcolină 50-100 mg
şi/sau 5-15 mg diazepam. Thiopentona poate fi folosită pentru stoparea convulsiilor, în
doze de 100-200 mg. Dacă apar fibrilaţia ventriculară sau stopul cardiac, trebuie instituit
un tratament de resuscitare cardiovasculară şi acesta trebuie menţinut o perioadă
prelungită dacă este necesar. Adrenalina în doze repetate şi bicarbonatul sodic trebuie
administrate cât mai rapid posibil.
Interacţiuni: Bupivacaina trebuie utilizată cu precauţii la pacienţii ce primesc medicaţie
antiaritmică, cum ar fi tocainida, deoarece efectele toxice sunt aditive. Soluţiile conţinând
adrenalină trebuie folosite cu extremă precauţie la pacienţii care primesc inhibitori de
monoaminooxidază sau antidepresive triciclice, deoarece poate apărea hipertensiune
prelungită. Folosirea concomitentă a drogurilor vasopresoare şi a drogurilor ocitocice de
tip ergotaminic poate produce hipertensiune severă, persistentă sau accidente
cerebrovasculare. Fenotiazinele şi butirofenonele pot reduce sau inhiba efectul presor al
adrenalinei. Dacă preparatele conţinând vasoconstrictoare (ex: adrenalina) sunt
administrate concomitent sau după anestezice inhalatorii, cum sunt cloroform, halotan,
ciclopropan şi tricloretilenă, pot apărea aritmii cardiace severe.
Dozare şi administrare: Trebuie luate toate precauţiile pentru a preveni injectarea
intravasculară accidentală, trebuind efectuată aspirarea cu toată atenţia. Pentru anestezia
peridurală, se va administra o doză test de 3-5 ml bupivacaină cu adrenalină, deoarece
injectarea intravasculară accidentală a adrenalinei, va fi recunoscută rapid prin creşterea
frecvenţei cardiace. Contactul verbal şi măsurarea repetată a frecvenţei cardiace trebuie
menţinute cel puţin 5 minute după administrarea dozei test. Aspiraţia trebuie să fie
repetată anterior administrării dozei totale. Doza principală trebuie injectată încet, 25-50
mg/min, în doze crescând progresiv, în contact constant cu pacientul. Dacă apar
simptome toxice uşoare, injectarea trebuie oprită imediat. Următoarele doze recomandate
trebuie privite ca ghid pentru utilizarea la adultul mediu. Doza maximă recomandată: Doza
maximă recomandată de bupivacaine într-o perioadă de 4 ore este de 2 mg/kg corp până
la 150 mg pentru un adult mediu. Doza maximă recomandată pe zi este 400 mg. Doza
totală trebuie să fie corectată ţinînd cont de vîrstă, mărime şi statusul fizic al pacientului.
Condiţii de păstrare: Soluţia trebuie păstrată astfel încât să nu fie influenţată de metale,
ex. ace sau părţi metalice ale seringilor, deoarece ionii metalelor dizolvate pot determina
inflamaţii la locul injectării. Soluţia trebuie utilizată imediat după deschiderea flaconului.
Soluţia rămasă trebuie aruncată. A se păstra la rece. A nu se congela.

Producător: Astra
MARCAINE spinal
bupivacainum
Compoziţie: Bupivacaină 5 mg/ml cu dextroză 80 mg/ml. Bupivacaină hidroclorică anhidră
5 mg, glucoză anhidrică corespunzând la glucoză monohidrat 80 mg, natrium hidroxid q.s.,
aqua ad inject. ad 1 ml. Greutatea specifică a soluţiei este de 1,026 la 20 grade Celsius.
Acţiune terapeutică: Anestezic local cu durată lungă de acţiune, pentru anestezie
rahidiană.
Proprietăţi: Bupivacaina este un anestezic local de tip amidic cu durată lungă de acţiune.
Bupivacaina 5 mg/ml cu dextroză 80 mg/ml are declanşare rapidă şi o durată lungă de
acţiune. Durata analgeziei în segmentele T10-T12 este de 2-3 ore. Bupivacaina 5 mg/ml
cu dextroză 80 mg/ml produce o relaxare musculară moderată a extre-mităţilor inferioare,
ce durează 2-2,5 ore. Blocajul motor al musculaturii abdominale face soluţia potrivită
pentru chirurgia abdominală cu durată de 45-60 minute. Durata blocajului motor nu
depăşeşte durata analgeziei. Efectele circulatorii ale bupivacainei 5 mg/ml cu dextroză 80
mg/ml sunt similare sau mai reduse decât cele ce apar la alţi agenţi rahidieni. Bupivacaina
5 mg/ml cu dextroză 80 mg/ml este foarte bine tolerată de către toate ţesuturile cu care
vine în contact.
Indicaţii: Anestezie rahidiană pentru chirurgie (urologie sau chirurgia membrelor inferioare
cu o durată de 2-3 ore, chirurgie abdominală cu o durată de 45-60 min.
Contraindicaţii: Bupivacaina este contraindicată la pacienţii cu hipersensibilitate
cunoscută la anestezice locale de tip amidic.
Efecte secundare: Siguranţa bupivacainei 5 mg/ml cu dextroză 80 mg/ml este mare şi
este cel puţin comparabilă cu a celorlalte anestezice locale folosite pentru anestezie
rahidiană. Efectele secundare ale bupivacainei 5 mg/ml cu dextroză 80 mg/ml sunt extrem
de rare dar pot apare în asociere cu blocajul extensiv (total) rahidian. Prima manifestare a
toxicităţii asupra SNC este somnolenţa ce poate duce la pierderea cunoştinţei şi stop
respirator. Reacţiile cardiovasculare se pot caracteriza prin: hipotensiune, depresie
miocardică, bradicardie şi posibil stop cardiac. Efectele secundare sistemice sunt rareori
asociate cu anestezia rahidiană, dar pot apărea în asociere cu injectarea intravasculară
accidentală. Efectele secundare sistemice se caracterizează prin parestezia limbii,
cefalee, ameţeală şi tremor urmate de convulsii. Tratamentul efectelor secundare:
Tratamentul blocajului rahidian extensiv constă în asigurarea şi menţinerea permeabilităţii
căilor aeriene şi asigurarea ventilaţiei cu oxigen, dacă este necesar prin ventilaţie
controlată. Dacă apare depresia circulatorie se va administra intravenos un vasopresor, de
preferat unul cu activitate inotropă predominantă, de ex. efedrină 15-30 mg. În cazul
injectării accidentale intravasculare, cu apariţia convulsiilor, trebuie acţionat rapid prin
administrarea i.v. de thiopentonă 100-200 mg sau diazepam 5-10 mg.
Dozare: Dozarea trebuie privită ca un ghid pentru utilizarea la adultul mediu. Anestezia
rahidiană pentru chirurgie (2 -) 3-4 ml (10-15- 20 mg bupivacaină hidrochlorică. Difuzia
anesteziei obţinută cu bupivacaină 5 mg/ml cu dextroză 80 mg/ml depinde de diverşi
factori, cei mai importanţi fiind volumul soluţiei injectate şi poziţia pacientului. Când se
injectează în spaţiul L3-L4 cu pacientul în poziţie şezândă 3 ml bupivacaine 5 mg/ml cu
dextroză 80 mg/ml, anestezia se răspândeşte până la segmentele T7-T10. Dacă pacientul
este în poziţie orizontală, blocajul se extinde până la T4-T7. Efectele administrării de
injecţii cu bupivacaină 5 mg/ml cu dextroză 80 mg/ml, în doze peste 4 ml nu au fost
studiate şi de aceea cantităţi mai mari nu sunt recomandate.
Condiţii de păstrare: Soluţia trebuie păstrată astfel încât să nu fie influenţată de metale,
ex. ace sau părţi metalice ale seringilor, deoarece ionii metalelor dizolvate pot determina
inflamaţii la locul injectării. Soluţia trebuie utilizată imediat după deschiderea fiolei. Soluţia
rămasă trebuie aruncată. A nu se congela.

Producător: Astra
MARCAINE, spinal 0,5%
bupivacainum
Compoziţie: Bupivacaină hidroclorică anhidră 5 mg, natrium chlorid 8 mg; natrium
hydroxid q.s., aqua ad inject. ad 1 ml.
Acţiune terapeutică: Bupivacaină spinală 5 mg/ml: anestezic local cu durată lungă de
acţiune pentru anestezie rahidiană.
Proprietăţi: Bupivacaina este un anestezic local de tip amidic cu durată lungă de acţiune.
Bupivacaina spinal 5 mg/ml este o soluţie sterilă fără conţinut de glucoză. Bupivacaina
spinal are o declanşare rapidă a acţiunii. Durata analgeziei este de 3-5 ore în segmentul
inferior toracic şi segmentul lombar, ceea ce face bupivacaina spinal potrivită în special
pentru procedurile de lungă durată asupra membrelor inferioare. Relaxarea musculară a
membrelor inferioare este profundă şi durează 3-4 ore, fiind oarecum mai scurtă decât
blocajul senzorial. Efectele circulatorii ale bupivacainei spinale 5 mg/ml sunt similare sau
mai reduse decât cele care apar la alţi agenţi rahidieni. Bupivacaina spinal este bine
tolerată de toate ţesuturile cu care vine în contact.
Indicaţii: Anestezie rahidiană în chirurgie ( ex. chirurgia membrelor inferioare ce durează
3-4 ore şi în care relaxarea musculară profundă este dorită sau necesară).
Contraindicaţii: Bupivacaina spinal este contraindicată la pacienţii cu hipersensibilitate
cunoscută la anestezice locale de tip amidic.
Efecte secundare: Siguranţa bupivacainei spinal este mare şi este cel puţin comparabilă
cu a celorlalte anestezice locale folosite pentru anestezie rahidiană. Efectele secundare
ale bupivacainei spinal sunt extrem de rare, dar pot apărea în asociere cu blocajul
extensiv (total) rahidian. Blocajul spinal total determină depresie cardiovasculară şi
respiratorie. Depresia cardiovasculară se datorează unui blocaj simpatic extensiv care
poate determina hipotensiune severă, bradicardie sau chiar stop cardiac. Depresia
respiratorie se datorează blocajului musculaturii respiratorii (diafragm). Efectele secundare
sistemice sunt rareori asociate cu anestezia rahidiană, dar pot apărea în asociere cu
injectarea intravasculară accidentală. Efectele secundare sistemice se caracterizează prin
parestezii ale limbii, cefalee, ameţeală şi tremor urmate de convulsii. Tratamentul efectelor
secundare: Tratamentul blocajului rahidian extensiv constă în asigurarea şi menţinerea
permeabilităţii căilor aeriene şi asigurarea ventilaţiei cu oxigen, iar dacă este necesar
ventilaţie controlată. Dacă apare depresia circulatorie, se va administra intravenos un
vasopresor, de preferat unul cu activitate inotropă predominantă, de ex. efedrină 5-10 mg.
În cazul bradicardiei poate fi necesară administrarea unui un agent anticolinergic cum ar fi
atropina 0,5-1 mg. În cazul injectării accidentale intravasculare, cu apariţia de convulsii, de
primă importanţă este ventilaţia adecvată cu oxigen. Dacă apar convulsii, se va administra
intravenos o doză mică de barbituric cu acţiune scurtă, de ex. thiopentonă 100-200 mg. Ca
alternativă, se poate administra diazepam 5-10 mg.
Dozare: Dozarea trebuie privită ca un ghid pentru utilizarea la adultul mediu. 15-(20) 22,5
mg bupivacaină hidrochlorică (3-4 ml la concentraţia de 5,0 mg/ml). Difuzia anesteziei
obţinută cu bupivacaină spinal depinde de diverşi factori, cei mai importanţi fiind volumul
soluţiei injectate şi poziţia pacientului. Diferenţa difuziei între cantităţile de 15 şi 22,5 mg
este de aproximativ 2 segmente. Volumul mai mare asigură o anestezie mai lungă cu 1/2-
1 oră în segmentele lombare şi un blocaj motor cu durată mai îndelungată. Când se
injectează în interspaţiul L3-L4, la un pacient în poziţie orizontală, 3 ml de bupivacaină,
anestezia difuzează până la nivelul T5-T7. Dacă pacientul este în poziţie şezândă,
anestezia se răspîndeşte până la T4-T5. Efectele administrării rahidiene a bupivacainei
spinal în cantitate mai mare de 22,5 mg nu au fost încă studiate şi de aceea cantităţi mai
mari nu sunt recomandate.
Condiţii de păstrare: Soluţia trebuie păstrată astfel încît să nu fie influenţată de metale,
ex. ace sau părţi metalice ale seringilor, deoarece ionii metalelor dizolvate pot determina
inflamaţii la locul injectării. Soluţia trebuie utilizată imediat după deschiderea fiolei. Soluţia
rămasă trebuie aruncată. Termenul de garanţie al bupivacainei spinal este de 2 ani. A nu
se congela.

Producător: Astra
MARIPAN, soluţie uz extern
combinaţii
Compoziţie: Acid salicilic 2,81 g, Timol 1,12 g, Vitamina F până la 100,0 g.
Acţiune terapeutică: Bactericid şi cicatrizant cu acţiune locală.
Indicaţii: Curativ şi profilactic în infecţii cutanate minore: foliculită, panariţiu superficial.
Contraindicaţii: Herpes, furunculoză generalizată, imunodepresie, eventuale sensibilizări
la substanţe componente. Nu se aplică pe mucoasa oculară.
Mod de administrare: Badijonaj local de 3-4 ori pe zi. În formele severe, iniţial, se aplică
local de 2-3 ori pe zi sub formă de pansament oclusiv (comprese îmbibate cu soluţie
acoperite cu folie de plastic) urmând ca pe măsură ce simptomatologia se ameliorează,
ritmul de aplicare al produsului să se rărească, recurgându-se în final la badijonare care
se repetă de 2-3 ori până la vindecare şi încă 1-2 zile după aceea.
Formă de prezentare: Flacoane a 10 ml soluţie.

Producător: Biofarm
MARVELON, tablete pentru uz oral
desogestrel + etinilestradiol
Compoziţie: Fiecare pachet conţine 21 de tablete. Fiecare tabletă conţine: desogestrel
(un progestogen) 0,15 mg; ethynilestradiol (un estrogen) 0,03 mg.
Caracteristici: Marvelon este un preparat anticoncepţional oral combinat, având ca
substanţe active estrogenul - etinilestradiol şi progestogenul desogestrel. Studiile clinice
au arătat că preparatele contraceptive orale ce conţin etinilestradiol şi desogestrel sunt
lipsite de efectele metabolice nedorite, considerate a fi rezultatul activităţii androgenice a
unor progestogeni conţinuţi în anticoncepţionalele orale. Când se ia după schema de
dozaj recomandată, Marvelon împiedică funcţia gonadică a hipofizei şi astfel ovulaţia. De
asemenea, el induce o sângerare uterină regulată care, în ceea ce priveşte cantitatea şi
durata, seamănă cu o sângerare menstruală normală. De obicei această sângerare începe
la 2-3 zile după ce a fost luată ultima tabletă şi este nedureroasă. În cadrul testelor clinice,
Marvelon a prezentat o proporţie foarte redusă a sarcinilor, un bun control asupra ciclului,
o incidenţă redusă a efectelor secundare, un număr mic de persoane care renunţă la el.
Indicaţii: Contracepţia orală.
Dozaj şi administrare: Prima tabletă din primul pachet se ia în prima zi a menstruaţiei. La
fel şi când s-a renunţat la un alt tip de contraceptiv oral şi se trece la Marvelon. Se ia o
tabletă zilnic la aceeaşi oră, fără întrerupere, timp de 21 zile, după care urmează 7 zile de
pauză. Fiecare pachet ulterior se începe după încheierea perioadei de 7 zile în care nu s-a
luat tableta. După naştere administrarea tabletelor poate începe în prima zi a primei
menstruaţii spontane. Dacă este necesar să se înceapă mai devreme, de exemplu imediat
după naştere, sunt necesare măsuri contraceptive suplimentare în primele 14 zile în care
se iau tabletele. După pierderea unei sarcini sau după un avort, administrarea tabletelor
trebuie să înceapă imediat. În cazul acesta, nu sunt necesare măsuri contraceptive
suplimentare. Atenţie: Alte informaţii despre modurile de întrebuinţare, trecerea de la alt
contraceptiv oral, tabletele neluate, întârzierea menstruaţiei etc. sunt prezentate în
prospectul din interiorul pachetului.
Contraindicaţii: Sarcină; tulburări cardiovasculare sau cerebrovasculare, de exemplu
tromboflebită şi procese tromboembolice, sau antecedente de acest tip; hipertensiune
severă; tulburare severă a funcţiilor hepatice sau antecedente de acest tip, dacă
rezultatele funcţiilor hepatice nu au revenit la normal; icter colestatic; antecedente de icter
pe sarcină sau icter datorat folosirii steroizilor; sindromul Rotor şi sindromul Dubin-
Johnson; tumori estrogen-dependente sau care sunt suspecte de a depinde de estrogen;
hiperplazie endometrică; sângerări vaginale nediagnosticate; porfirie; hiperlipoproteinemie,
mai ales în prezenţa şi a altor factori de risc ce predispun la tulburări cardiovasculare;
antecedente de prurit sau herpes de gestaţie, în timpul sarcinii sau al utilizării de steroizi.
Avertizări şi precauţii: Dacă apare vreun indiciu de proces tromboembolic, tratamentul
trebuie oprit imediat; fumatul creşte riscul apariţiei de boli vasculare, care creşte odată cu
vârsta. Riscul acesta este probabil ceva mai mare la femeile ce folosesc
anticoncepţionalele cu conţinut estrogen, decât la cele care nu le folosesc. Femeile ce
depăşesc vârsta aproximativă de 35 ani trebuie, prin urmare, sfătuite să întrerupă fumatul
dacă doresc să folosească acest preparat. La pacientele care folosesc preparate cu
conţinut de estrogen, riscul trombozei venoase poate să crească temporar când se fac
intervenţii profunde chirurgicale importante sau în caz de imobilizare îndelungată. În cazul
varicelor venoase severe, avantajele preparatelor cu conţinut de estrogen trebuie bine
cântărite în raport cu posibilele riscuri. Tratamentul trebuie întrerupt în caz că testele
funcţiilor hepatice devin anormale. Adenoame ale celulei hepatice au fost foarte rar
raportate la femei care folosesc contraceptive orale. Adenomul se poate prezenta ca o
masă abdominală sau cu semnele şi simptomele unei dureri abdominale acute. Un
adenom hepatic sângerând este considerat astfel dacă are dureri abdominale sau semne
de sângerare intraabdominală. Se întâlneşte ocazional cloasma în timpul folosirii de
preparate cu progestogen, mai ales la femeile cu antecedente de cloasma gravidicum.
Femeile cu tendinţă de cloasmă trebuie să evite expunerea la soare în timpul consumării
acestui preparat. În perioada de utilizare a anticoncepţionalelor cu estrogen, poate apărea
ocazional depresia. Dacă aceasta este însoţită de tulburări ale metabolismului
triptofanului, valoare terapeutică poate avea administrarea vitaminei B6. Consumul de
steroizi poate influenţa rezultatul unor teste de laborator. În timpul unui tratament
îndelungat cu preparate cu estrogen şi/sau progestogen este bine să se facă examene
medicale periodice. Pacientele cu următoarele simptome trebuie supravegheate cu
atenţie: insuficienţă cardiacă latentă sau manifestă, tulburări renale, hipertensiune,
epilepsie sau migrenă (ori antecedente ale acestor stări) deoarece uneori induc o agravare
sau o recurenţă a acestor boli; hemoglobinopatie cu celule în formă de seceră - deoarece
în anumite împrejurări, de exemplu în cazul infecţiilor şi al anoxiei, preparatele cu conţinut
de estrogen pot determina procese tromboembolice la pacientele care au astfel de
probleme; tulburări ginecologice sensibile la estrogen, de exemplu fibrom uterin, care se
poate mări şi endometrioză, care se poate agrava la tratamentul cu estrogen.
Siguranţă scăzută: Când acest produs se ia respectând regulile de întrebuinţare, sarcina
este foarte improbabilă. Totuşi, gradul de siguranţă a contraceptivelor orale poate să
scadă atunci când: tabletele nu au fost luate în conformitate cu regulile de întrebuinţare,
de exemplu, s-a uitat o tabletă; au apărut tulburări gastro-intestinale cu diaree şi/sau vomă
pe parcursul duratei de 4 ore după ce s-a luat tableta; se iau concomitent alte
medicamente (vezi "Interacţiuni"). Dacă sângerarea de privaţie încetează să apară şi nu s-
a produs nici unul din evenimentele menţionate mai sus, sarcina este foarte improbabilă şi
se poate continua folosirea contraceptivelor orale. Dacă totuşi se produce vreunul din
aceste evenimente, consumul tabletelor trebuie oprit şi sarcina eliminată înainte de
reînceperea consumului de contraceptive.
Reacţii adverse: Următoarele reacţii adverse au fost asociate cu terapia cu estrogen
şi/sau progestogen: Aparatul genito-urinar: sângerare intermenstruală, amenoree post-
medicaţie, modificări ale secreţiei cervicale, creşterea dimensiunii fibromului uterin,
agravarea endometriozei, anumite infecţii vaginale, de exemplu candidoza. Sâni:
sensibilitate, durere, mărire, secreţie. Aparatul gastro-intestinal: greaţă, vomă, colelitiază,
icter colestatic. Sistemul cardio-vascular: tromboză, creşterea tensiunii. Piele: cloasmă,
eritem, urticarie. Ochi: disconfort al corneei în cazul în care se folosesc lentile de contact.
SNC: dureri de cap, migrenă, modificări ale stării psihice. Diverse: retenţia lichidelor,
toleranţă redusă la glucoză, modificări ale greutăţii corporale.
Interacţiuni: Sângerarea poate deveni neregulată şi siguranţa poate scădea când
contraceptivele orale se utilizează concomitent cu alte medicamente (barbiturice,
antibiotice: de exemplu tetraciclină, rifampicin etc.; cărbune activat şi anumite laxative).
Contraceptivele orale pot micşora toleranţa la glucoză şi pot spori necesarul de insulină ori
de alte medicamente antidiabetice la femeile cu diabet.
Sarcină şi lactaţie: Acest medicament este contraindicat în timpul sarcinii.
Contraceptivele cu estrogen/progestogen pot afecta calitatea şi pot reduce cantitatea
laptelui. O mică parte din substanţa activă poate fi eliminată în lapte.
Supradozare: Toxicitatea desogestrelului, precum şi a etinilestradiolului este foarte
scăzută. De aceea, nu este de aşteptat să apară simptome toxice la Marvelon atunci când
sunt luate simultan mai multe tablete, de exemplu de către copii. Simptomele care pot să
apară în acest caz sunt: greaţă, vomă, iar la fetiţe o uşoară sângerare vaginală. Nu este
nevoie de un tratament special dacă se poate da tratamentul de suport necesar.
Producător: Organon
MASTOPROFEN
combinaţii
Prezentare farmaceutică: Cremă conţinând progesteron 1,5 g şi fenilbutazonă 5 g/100 g
(tub cu 35 g).
Acţiune terapeutică: Aplicat local pe sâni, acţionează decongestiv şi antiinflamator.
Indicaţii: Mastodinie, congestia sânilor premenstrual; mastoză micro-chistică, adenoame
mamare, mastoză fibrochistică (asociat tratamentului progestogen sistemic); pentru
prevenirea recidivelor, după puncţii evacuatoare ale chisturilor mamare şi după intervenţii
chirurgicale pentru fibroadenoame şi mastoză fibrochistică.
Mod de administrare: În aplicaţii locale, cu masaj uşor, câte 2 g pentru fiecare sân, zilnic,
15-25 zile/lună, ca tratament curativ, 10-12 zile/lună, în scop profilactic.
Contraindicaţii: Alergie la fenilbutazonă; prudenţă la bolnavii cu ulcer gastro-duodenal,
nefropatii şi hepatopatii cronice, insuficienţă cardiacă necompensată şi diateze
hemoragice prin deficit de coagulare.

Producător: Armedica
MAXIDEX
dexamethasonum
Suspensie sterilă oftalmică.
Prezentare farmaceutică: Suspensie sterilă oftalmică. Fiecare ml conţine: Substanţă
activă: dexametazonă 0,1%. Vehicul: hidroxipropil metilceluloză (4 000 cps) 0,5%.
Conservant: clorură de benzalconiu 0,01%.
Acţiune terapeutică: Dexametazona este un corticosteroid sintetic puternic. Studiile
bazate pe administrarea orală a dexametazonei la animale şi om au demonstrat că
dexametazona este de 6-7 ori mai puternică decât prednisolonul şi de cel puţin 30 ori mai
puternică decât cortizonul. Aceasta se realizează prin adăugarea unui radical metil şi a
unui atom de fluor la radicalul prednisolon.
Indicaţii: Maxidex este indicat în controlul unor stări patologice receptive la terapia cu
corticosteroizi, cum ar fi: anumite inflamaţii ale segmentului anterior al ochiului - uveită
anterioară acută sau cronică, iridociclită, irită, ciclită, herpes zoster oftalmic; anumite
afecţiuni externe: kerato-conjunctivită flictenulară, conjunctivita nepurulentă inclusiv cea
sezonieră, catarală, alergică; este extrem de eficient în cazurile în care alergia este
factorul principal; ulceraţii marginale recurente de cauză toxică sau alergică; arsuri termice
sau chimice; postoperator, pentru reducerea reacţiilor inflamatorii.
Contraindicaţii: Este contraindicat în herpes simplex acut, vaccină, varicelă şi cele mai
multe afecţiuni virale ale corneei şi conjunctivei, tuberculoză; afecţiuni micotice: infecţii
acute purulente netratate care, ca şi alte afecţiuni cauzate de microorganisme, pot fi
mascate sau agravate de tratamentul cu un corticosteroid.
Atenţie: Terapia locală intensivă sau prelungită cu corticosteroizi este un factor posibil în
formarea cataractei subcapsulare posterioare. Deşi nu s-au semnalat reacţii adverse la
administrarea topică de steroizi în sarcină, siguranţa utilizării lor în timpul sarcinii nu a fost
foarte bine stabilită. De aceea, se recomandă ca acest produs să nu fie întrebuinţat în
tratamentele de lungă durată la femeile gravide.
Precauţii: În cazul în care reacţiile inflamatorii nu răspund la tratament în intervalul de
timp scontat, se vor institui alte forme de tratament. Pot exista persoane sensibile la unul
sau mai mulţi componenţi ai acestui produs. Dacă apar fenomene de sensibilitate la
produs, se va întrerupe administrarea. Utilizarea prelungită a steroizilor poate cauza reacţii
adverse sistemice; la unii pacienţi sub terapie corticosteroidă sistemică sau locală pentru
alte afecţiuni s-a semnalat apariţia herpesului simplex ocular.
Reacţii adverse: Folosirea îndelungată a steroizilor topici poate determina creşterea
presiunii intraoculare la unele persoane şi deci, este recomandată măsurarea ei frecventă.
În afecţiunile care produc subţierea corneei, poate apărea perforarea acesteia la
administrarea locală de steroizi.
Mod de administrare: Maxidex suspensie: Aplicare locală (1-2 picături în sacul
conjunctival). În inflamaţiile severe sau acute: Iniţial, la fiecare 30-60 minute, rărind apoi
administrarea la 2-4 ore atunci când se observă răspuns favorabil. Tratamentul se va
reduce ulterior la 1 picătură de 3-4 ori pe zi, suficient pentru a controla procesul inflamator.
Dacă în 3-4 zile nu se observă un răspuns favorabil, se va institui terapie adiţională,
sistemică sau conjunctivală. În inflamaţia cronică: La fiecare 3-6 ore, sau după cum este
necesar. Alergii sau inflamaţii minore: La fiecare 3-4 ore, până când se obţine efectul dorit.
Formă de prezentare: Flacon steril de 5 ml, cu picurător.
Producător: Alcon
MAXIMUM STRENGTH SINUS RELIEF
combinaţii (paracetamolum + pseudoephedrini hydrochloridum)
Compoziţie: 1 comprimat conţine: Paracetamol 500 mg; Pseudoefedrina clorhidrat 30 mg.
Acţiune terapeutică: Maximum Strength Sinus Relief, prin cei doi ingredienţi activi -
paracetamol şi pseudoefedrină - determină decongestionarea nazo-sinusală şi
ameliorarea simptomatologiei dureroase din cadrul sinuzitelor şi afecţiunilor respiratorii
alergice sau virale. Asocierea efectului decongestionant nazo-sinusal al pseudoefedrinei
cu efectul analgetic, antipiretic şi slab antiinflamator al paracetamolului conferă potenţă
maximă produsului.
Indicaţii: Sinuzite, rinosinuzite; afecţiuni respiratorii alergice şi virale.
Contraindicaţii: Alergie la paracetamol sau pseudoefedrină; cardiopatii, HTA; afecţiuni
tiroidiene, diabet; adenom de prostată; sarcină, lăuzie.
Reacţii adverse: La doze în exces: iritabilitate sau somnolenţă, ameţeli. Dacă în 3 zile
simptomatologia nu cedează se recomandă consult medical.
Interacţiuni medicamentoase: Nu se asociază cu IMAO.
Mod de administrare: Adulţi şi copii peste 12 ani: 2 comprimate/6 ore; maxim 8
comprimate /zi. Sub 12 ani: conform recomandării medicului.
Formă de prezentare: Cutie cu 24 comprimate a 500 mg paracetamol + 30 mg
pseudoefedrină clorhidrat. Se păstreză la 15 -25 grade Celsius, ferit de lumină şi
umiditate.

Producător: Leiner Health Product Inc.

MAXITROL
combinaţii (dexamethasonum, neomycinum, polimyxinum B)
Unguent steril oftalmic.
Prezentare farmaceutică: Maxitrol (Dexametazonă 0,1%, Neomicină sulfat, Polimixină B
sulfat) este o combinaţie steroidică-antiinfecţioasă în doză multiplă, preparată sub formă
de suspensie sterilă şi unguent steril, pentru aplicaţii locale. Preparatul oftalmic Maxitrol
combină două antibiotice oferind un spectru larg de activitate antibacteriană, cu acţiunea
antiinflamatorie a unui corticosteroid, dexametazonă, în scopul combaterii anumitor-infecţii
microbiene ale segmentului anterior al ochiului. Preparatul este inclus într-un dizolvant
izotonic conţinând hidroxipropil metilceluloză pentru maxim de eficacitate şi confort.
Fiecare ml de suspensie conţine: Substanţe active: dexametazonă 0,1%, neomicină sulfat
echivalentă cu neomicină 3,5 mg/g, polimixină B sulfat 6.000 unităţi/g. Conservant: clorura
de benzalconiu 0,004%. Vehicul: hidroxipropil metilceluloză 0,5%. Substanţe inactive şi
apă purificată. Fiecare gram de unguent conţine: Substanţe active: dexametazonă 0,1%,
neomicină sulfat echivalentă cu neomicină 3,5 mg/g, polimixină B sulfat 6.000 unităţi/g.
Conservanţi: metilparaben 0,05%, propilparaben 0,01%. Substanţe inactive: petrolat alb,
lanolină lichidă anhidră.
Farmacologie clinică: Corticoizii inhibă răspunsul inflamator la o varietate de agenţi si,
probabil, întârzie sau încetinesc vindecarea. Întrucât corticoizii pot inhiba mecanismul de
apărare a organismului împotriva infecţiei, un agent antimicrobian poate fi folosit
concomitent, în acele cazuri în care inhibarea mecanismelor de apărare este considerată
a fi clinic semnificativă. Componenta antiinfecţioasă din combinaţie este inclusă pentru a
acţiona specific asupra microorganismelor sensibile. Se consideră că neomicina sulfat
este activă împotriva următoarelor microorganisme: Staphylococcus aureus,
Corynebacterium diphtheriae, Streptococcus viridans, Escherichia coli, Klebsiella
pneumoniae, Proteus vulgaris, Aerobacter aerogenes şi Haemophilus influenzae.
Polimixina B sulfat este considerată a fi activă împotriva următoarelor microorganisme:
Pseudomonas aeruginosa, Aerobacter aerogenes, Escherichia coli, Klebsiella
pneumoniae şi bacilul Koch-Weeks. Atunci când decizia de a se administra concomitent
un corticoid şi un agent antimicrobian este luată, administrarea acestor produse în
combinaţie oferă avantajul comodităţii şi colaborării crescute din partea pacientului. În
plus, există siguranţa administrării unor doze optime din fiecare produs, este asigurată
compatibilitatea ingredientelor din asocierea medicamentoasă şi, în special, este asigurat
volumul optim de medicament administrat şi reţinut. Puterea relativă a corticosteroizilor
depinde de structura moleculară, concentraţie şi eliberarea din vehicul.
Indicaţii: Maxitrol este indicat în inflamaţiile oculare, atunci când se consideră necesară
asocierea unui agent antimicrobian.
Contraindicaţii: Keratita epitelială produsă de Herpes simplex (keratită dendritică),
vaccina, varicela şi multe alte afecţiuni virale ale corneei şi conjunctivei. Infecţiile
mycobacteriene ale ochiului. Afecţiuni fungice ale structurilor oculare. Hipersensibilitate
faţă de oricare component al acestui preparat (hipersensibilitatea faţă de componenta
antibiotică apare cu o frecvenţă mai mare decât faţă de celelalte componente). Folosirea
acestei combinaţii este întotdeauna contraindicată după înlăturarea fără complicaţii a unui
corp străin cornean. Atenţie: Întrebuinţarea îndelungată poate produce glaucom, cu
afectarea nervului optic, defecte ale acuităţii vizuale şi câmpului vizual şi formarea unei
cataracte posterioare subcapsulare. Utilizarea de lungă durată poate deprima răspunsul
imun al gazdei, crescând astfel riscul infecţiilor oculare secundare. În acele afecţiuni care
produc subţierea corneei şi a sclerei, pot apărea perforaţii după folosirea topică a
steroizilor. În afecţiunile acute purulente ale ochiului, steroizii pot masca infecţia sau o pot
exacerba. Dacă astfel de preparate sunt folosite timp de 10 zile sau mai mult, se impune
monitorizarea de rutină a presiunii intraoculare, chiar dacă acest lucru este mai dificil în
cazul copiilor şi pacienţilor necooperanţi. Utilizarea terapiei steroidice în tratamentul
herpesului simplex necesită prudenţă crescută.
Precauţii: Prescripţia iniţială sau reînnoirea prescripţiei pentru doze peste 20 ml sau 8 g,
trebuie făcută de medic numai după examinarea pacientului cu ajutorul biomicroscopului
sau, atunci când este cazul, prin colorare cu fluoresceină. După administrarea îndelungată
a steroizilor există posibilitatea apariţiei unor infecţii fungice persistente ale corneei.
Reacţii adverse: Reacţiile adverse care apar secundar administrării combinaţiei steroid-
agent antiinfecţios, pot fi atribuite componentei steroidice, componentei antiinfecţioase sau
combinaţiei. Cifrele exacte ale incidenţei nu pot fi stabilite atâta timp cât nu există un
numitor comun al pacienţilor trataţi. Reacţiile adverse care apar cel mai frecvent ca urmare
a prezenţei componentei antiinfecţioase sunt sensibilizările alergice. Reacţiile secundare
datorate componentei steroidiene, în ordinea descrescătoare a frecvenţei, sunt: creşterea
presiunii intraoculare cu posibila dezvoltare a unui glaucom şi, uneori, afectarea nervului
optic; formarea unei cataracte posterioare subcapsulare şi întârzierea vindecării leziunilor.
Infecţii secundare: după folosirea combinaţiilor de steroizi cu agenţi antimicrobieni, s-a
semnalat dezvoltarea unor infecţii secundare. Infecţiile fungice ale corneei sunt, în mod
special, susceptibile de a se dezvolta concomitent cu aplicarea pe termen lung a
steroizilor. Posibilitatea invaziei fungice trebuie luată în considerare în cazul oricărei
ulceraţii corneene persistente, pentru care a fost utilizat tratament steroidic. Pot apărea
infecţii bacteriene oculare secundare, ca urmare a deprimării răspunsului imun al gazdei.
Mod de administrare: Maxitrol suspensie: a se scutura bine flaconul înainte de
întrebuinţare. Se instilează una sau două picături local, în sacul conjunctival. În afecţiunile
severe, pot fi administrate la fiecare oră, rărind apoi instilaţiile pe măsură ce inflamaţia se
reduce. În afecţiunile uşoare, picăturile pot fi folosite de 4-6 ori pe zi. Maxitrol unguent: Se
aplică o cantitate mică în sacul conjunctival de 3-4 ori pe zi, sau se poate adăuga
picăturilor, la culcare.
Formă de prezentare: Maxitrol suspensie Flacoane sterile de 5 ml, cu picurător Maxitrol
Unguent - Tub oftalmic de 3,5 g.
Condiţii de păstrare: A se păstra la temperatura camerei. Flaconul (tubul) se ţine bine
închis.

Producător: Alcon
MECLOFENOXAT
meclofenoxati hydrochloridum
Prezentare: Comprimate conţinând clorhidrat de meclofenoxat 100 mg.
Acţiune farmacoterapeutică: Antianoxic şi reglator metabolic neuronal; provoacă
vasodilataţie cerebrală prelungită, îndeosebi la nivelul substanţei cenuşii.
Indicaţii: Ca medicaţie adjuvantă în stări de obnubilare (după traumatisme, intervenţii
chirurgicale, accidente cerebrovasculare), stări comatoase, confuzie mintală, delirium
tremens, tulburări de memorie, tulburări psihocomportamentale de bătrâneţe, surmenaj,
anoxie la nou născut, întârziere psihosomatică la copii, sechele postencefalice; tulburări
endocrine prin dereglare hipotalamo-hipofizară.
Contraindicaţii: Psihoze endogene cu nelinişte şi agitaţie, tulburări extrapiramidale;
prudenţă în stările de excitaţie. Folosirea de către sportivi nu este permisă (reacţie pozitivă
la controlul antidoping).
Reacţii adverse: Rareori iritabilitate, insomnie (ultima doză se admi-nistrează la ora 16)
sau oboseală.
Mod de administrare: Adulţi: 2-3 comprimate de 3-4 ori/zi (în cazurile grave se pot folosi
iniţial 2 g/zi). Copii: 1-2 comprimate de 3 ori/zi.

Producător: Sintofarm S.A.

MECLOZOL
combinaţii
Compoziţie: Comprimate vaginale conţinând: metronidazol 0,5 g, clotrimazol 0,150 g,
neomicină 0,200 g, acetat de hexestrol 0,001 g.
Acţiune farmacoterapeutică: Produsul are un spectru larg de acţiune asupra paraziţilor,
fungilor şi florei bacteriene aerobe şi anaerobe, fiind în acelaşi timp antiinflamator,
cicatrizant şi regenerator al mucoasei vaginale.
Indicaţii: Curativ: vaginite microbiene cu germeni piogeni aerobi şi/sau anaerobi,
trichomoniază vaginală (în asociere cu administrarea de metronidazol per os), vaginite
fungice cauzate de specii din genul Candida sau Torulopsis, vaginite parazitare,
bacteriene, fungice sau mixte la femei cu mucoasă atrofică. Profilactic: în trim. II şi III de
sarcină la gravide cu micoză vaginală în antecedente; femei tratate cu antibiotice,
imunosupresive, corticosteroizi, citostatice; înainte de intervenţii endouterine (biopsie de
endometru, histerosalpingografie, histeroscopie, histerotubaţie etc.); înainte şi după
intervenţii chirurgicale în regiunea cervicală şi vaginală.
Contraindicaţii: Vaginite la femei cu tumori benigne şi maligne estrogenodependente.
Mod de administrare: În vaginite acute (trichomoniazice, bacteriene, fungice) câte un
comprimat dimineaţa şi seara 1-2 zile, apoi un comprimat seara 6-8 zile. În vaginitele
subacute şi cronice, câte un comprimat seara la culcare 8-10 zile.
Profilactic: Câte un comprimat la interval de 7-10 zile. Comprimatele se introduc cât mai
profund în vagin, pacienta fiind în poziţie culcată.
Formă de prezentare: Cutie cu o plachetă cu 6 comprimate vaginale.
Condiţii de păstrare: La adăpost de căldură şi umiditate.

Producător: Sicomed
MECOPAR FORTE
combinaţii
Compoziţie: Comprimate filmate conţinând bitartrat de colină 100 mg, metionină 100 mg,
acetat de alfa-tocoferol 3 mg, clorhidrat de tiamină 2 mg, riboflavină 2 mg, clorhidrat de
piridoxină 2 mg, ciancobalamină 0,00067 mg, nicotinamidă 6 mg, pantotenat de calciu 7
mg.
Acţiune farmacoterapeutică: Factori lipotropi şi vitamine cu acţiune hepatoprotectoare şi
hepatotrofică.
Indicaţii: Hepatite cronice şi ciroze hepatice cu infiltraţie şi degenerescenţă grasă.
Profilactic, în condiţii de expunere la substanţe hepatotoxice medicinale sau industriale;
sarcină toxică, boală de iradiere, ateroscleroză, boli degenerative ale sistemului nervos (ca
medicaţie adjuvantă).
Mod de administrare: Câte 1-3 comprimate la mese.
Contraindicaţii: Encefalopatie portală, precomă şi comă hepatică, hepatită gravă,
insuficienţă renală gravă, hiperamoniemie.
Interacţiuni medicamentoase: Nu se administrează în timpul tratamentului cu l-dopa
(metionina şi piridoxina împiedică efectul antiparkinsonian).
Formă de prezentare: Cutie pliantă cu 20 de comprimate filmate.
Condiţii de păstrare: A se feri de lumină, umiditate şi căldură.

Producător: Sicomed
MEDACTER dermatologic
miconazoli nitras
Antifungic-cremă dermatologică.
Compoziţie: 100 g cremă conţine: Miconazol nitrat 2 g. Excipienţi q.s.
Acţiune terapeutică: Substanţa activă a produsului Medacter este nitratul de miconazol,
din grupa imidazolului. Este un agent antifungic de sinteză cu spectru larg de acţiune şi
anume: dermatofiţi, fungi, specii de streptomyces. Posedă o activitate antibacteriană
contra microorganismelor grampozitive. Efectul antipruriginos este prezent după 2-3 zile
de la începutul tratamentului, cu mult înainte de vindecarea finală.
Indicaţii: Micoze superficiale (dermato sau epidermomicoze): a) micoze foliculare
localizate pe pielea acoperită cu păr; b) onicomicoze; c) micoze ale pielii glabre produse
de Epidermophyton, Malassezia; d) micoze ale mucoaselor produse de Candida. Pitiriazis
versicolor. Balanită şi infecţii periscrotale. Infecţii cu alţi fungi sau actinomicete.
Otomicoze: infecţii fungice sau suprainfecţii cu microorganisme grampozitive.
Contraindicaţii: Hipersensibilitate la oricare din componentele preparatului.
Reacţii adverse: Se va evita aplicarea de substanţe acide înainte de folosirea cremei,
deoarece o poate inactiva. În infecţiile cu Candida se va evita folosirea săpunurilor cu pH
acid deoarece acestea favorizează dezvoltarea Candidei.
Mod de administrare: În infecţiile cutanate: Aplicaţii locale de 1-2 ori/zi. Tratamentul se
va continua fără întrerupere până la dispariţia completă a infecţiei (de regulă 2-4
săptămâni). Onicomicoze: Unghiile se vor scurta la maximum posibil. Crema se aplică
local de 1-2 ori/zi şi se va acoperi cu pansament compresiv. Tratamentul va fi continuat
fără întrerupere până la apariţia unghiei sănătoase (de obicei 3 luni). Otomicoze: Crema
se va aplica în conductul auditiv extern de 2 ori/zi cu ajutorul unui beţişor de igienă locală.
Formă de prezentare: Cremă 2% în tub de 30 g.

Producător: Faran
MEDACTER vaginal
miconazoli nitras
Antifungic-cremă vaginală.
Compoziţie: 100 g cremă conţine: Miconazol nitrat 2 g. Excipienţi q.s.
Acţiune terapeutică: Miconazolul substanţa activă din Medacter este un agent antifungic
din grupa imidazolului, are acţiune anticandidozică şi contra microorganismelor
grampozitive. Activitatea sa antipruriginoasă este eficientă cu mult înainte de vindecarea
finală.
Indicaţii: Vulvovaginite micotice (în general candidozice) suprainfectate sau nu cu bacili
grampozitivi.
Contraindicaţii: Hipersensibilitate la derivate de imidazol sau la oricare dintre excipienţii
utilizaţi.
Interacţiuni medicamentoase: pH-ul acid favorizează multiplicarea Candidei şi creează
riscul de inactivare a cremei. Terapia se întrerupe în timpul menstruaţiei.
Reacţii adverse: Foarte rar sunt posibile senzaţii de usturime după prima aplicare a
cremei. Simptomatologia dispare curând şi terapia cu Medacter nu trebuie întreruptă. De
asemenea, mai pot apărea, anemie hemolitică, scăderea numărului de eritrocite şi
leucocite, tulburări ale activităţii hepatice.
Mod de administrare: Aplicaţii intravaginale a 5 g Medacter în fiecare seară înainte de
culcare, 14 seri consecutiv cu ajutorul aplicatorului.
Formă de prezentare: Cremă 2% miconazol nitrat în tub de 78 g cremă cu aplicator.

Producător: Faran
MEDOCEF
cefoperazonum
Acţiune terapeutică: Medocef (cefoperazona) este o cefalosporină semisintetică de
generaţia a III-a. Folosirea ei în infecţii de intensitate medie şi severă, mai ales când
germenii sunt dificil de izolat, vă asigură cu succes vindecarea pacientului. Are acţiune
bactericidă faţă de majoritatea germenilor implicaţi în infecţiile intraspitaliceşti.
Farmacocinetică: După administrare i.m. sau i.v., Medocef difuzează larg în lichide şi
ţesuturi: miocard, miometru, secreţii bronşice, lichid peritoneal, oase şi lichid sinovial, bilă.
Este inactivă pe cale orală. Se elimină predominant prin bilă (70%), deci, se poate folosi în
insuficienţa renală fără modificarea dozei.
Indicaţii: Infecţii ale tractului respirator - eficienţă 92%. Infecţii urinare - eficienţă 81%.
Infecţii ginecologice - eficienţă 98%. Infecţii abdominale, de ţesuturi moi, plăgi - eficienţă
90%. Doza folosită: 1-2 g/12 ore în monoterapie. Spectru antibacterian: Infecţii de tract
respirator: S. pneumoniae, H. influenzae, S. aureus-ambele forme, S. pyogenes - grup A
beta-hemolitic, P. aeruginosa, Klebsiella pneumoniae, E. coli, Proteus şi Enterobacter-
specii. Infecţii abdominale: E. coli, P. aeruginosa, enterococi, coci anaerobi gram(+), bacili
anaerobi, E.coli, Proteus, Clostridium, S. pneumoniae, S. pyogenes, S. aureus, Klebsiella.
Infecţii ginecologice: N. gonorrhoeae, S. aureus, epidermitis, E.coli, Clostridium-specii,
Bacterioides fragilis, anaerobi gram (+). Infecţii tract urinar: E.coli, Enterococcus,
Pseudomonas.
Posologie: Adulţi: 2-4 g/zi, în prize la 12 ore; în forme severe 6-12 g/zi, în 2-4
administrări. Sugari-copii: 50-200 mg/kg corp/zi, în 2-4 prize.
Reacţii adverse: Obişnuite în orice tratament cu cefalosporine de generaţia a III-a:
neutropenie, eozinofilie; hipoprotrombinemie tranzitorie; diaree; greţuri; vărsături. A nu se
consuma băuturi alcoolice în timpul tratamentului şi 5 zile după terminare - riscul unor
reacţii de intoleranţă, tip disulfiram. Nu se amestecă în acelaşi flacon cu alte antibiotice.
Contraindicaţii: Hipersensibilitate la cefalosporine, sarcină.
Avantaje: Medocef reprezintă o primă şi sigură alegere în infecţiile medii, severe sau
complicate, mai ales când nu cunoaştem agentul cauzal, iar orice întârziere a
tratamentului agravează situaţia bolnavului. Eficienţa dovedită a acţiunii sale la nivelul
aparatelor respirator, digestiv, urinar şi genital, dar şi la nivelul ţesuturilor moi, osului. Activ
la pacienţii imunodeprimaţi: neoplasm, SIDA, insuficienţă renală severă. Administrare
comodă - la 12 ore, preţ de cost avantajos.

Producător: Medochemie
MEDOCIPRIN
ciprofloxacinum
Compoziţie: Comprimate filmate conţinând 250 şi 500 mg ciprofloxacin.
Acţiune terapeutică: Ciprofloxacin este un nou derivat de sinteză al 4-chinolinei, cu
activitate bactericidă asupra unei game variate de germeni gramnegativi şi grampozitivi.
Ciprofloxacin nu dă reacţie încrucişată cu penicilinele, cefalosporinele, aminoglicozidele,
tetraciclinele; microorganismele rezistente la aceste antibiotice sunt în general sensibile la
Ciprofloxacin.
Indicaţii: Medociprin este indicat pentru tratamentul unei singure infecţii sau mai multor
infecţii asociate, cauzate de bacterii sensibile la ciprofloxacin: infecţii ale tractului
respirator; infecţii ale urechii, nasului, gâtului; infecţii ale gurii, dinţilor, maxilarelor; infecţii
ale tractului renal şi/sau urinar; infecţii ale organelor genitale, inclusiv gonoreea; infecţii ale
tractului gastrointestinal; infecţii ale tractului biliar; infecţii sau răni ale ţesuturilor moi;
infecţii ale oaselor şi articulaţiilor; infecţii de natură ginecologică şi obstetricală; meningită;
peritonită; infecţii oftalmice; infecţii sau risc de infecţii la pacienţii cu sistem imunitar
deficitar (de ex: tratament cu imunosupresoare sau prezenţa neutropeniei); decontaminare
intestinală selectivă la pacienţii trataţi cu imunosupresoare.
Mod de administrare: Dozarea Medociprin-ului comprimate este determinată de
severitatea şi tipul infecţiei, sensibilitatea agentului ce a cauzat infecţia, precum şi de
vârstă, greutate şi funcţia renală a pacientului. Pentru adulţi: Doza stabilită este de 250-
750 mg de două ori pe zi. În infecţiile tractului urinar inferior şi superior (în funcţie de
severitate), se recomandă 250-500 mg, de două ori pe zi. Pentru infecţiile cu
Streptococcus pneumoniae, doza recomandată este de 750 mg, de două ori pe zi. Pentru
majoritatea celorlalte infecţii se administrează 500-750 mg de două ori pe zi. La adulţii cu
infecţii cu Pseudomonas ale tractului respirator inferior, doza normală este de 750 mg de
două ori pe zi. Deşi farmacocinetica ciprofloxacinului rămâne neschimbată la pacienţii cu
fibroză chistică, greutatea corporală redusă a acestora trebuie luată în consideraţie când
se stabilesc dozele. În tratamentul gonoreei, se administrează o singură doză de 250 mg.
Cazurile de insuficienţă renală nu necesită ajustarea dozelor uzuale, cu excepţia
pacienţilor cu insuficienţă renală severă (clearance-ul creatininei <20 ml/minut). Dacă
ajustarea este necesară, se reduce doza zilnică totală la jumătate. Pentru vârstnici: Deşi la
vârstnici ciprofloxacinul realizează nivele plasmatice ridicate, nu este necesară ajustarea
dozei. Pentru adolescenţi şi copii: Ca şi alte medicamente din această clasă, ciprofloxacin
s-a dovedit a cauza artropatii ale unor articulaţii importante la animalele mature. Deşi
apariţia acestui fenomen la om nu este cunoscută, folosirea ciprofloxacinului la copii şi
adolescenţi în creştere nu este indicată. Totuşi, când avantajul folosirii ciprofloxacinului
este considerat ca depăşind riscul, doza recomandată este de 7,5-15 mg/kg corp/zi (în
funcţie de severitatea infecţiei) în două doze. Instrucţiuni de folosire: Tabletele se înghit cu
lichid. Pot fi luate independent de masă; pe stomacul gol vor determina o absorbţie
accelerată. Durata tratamentului depinde de severitatea cazului, ca şi de progresul clinic şi
bacteriologic. Pentru infecţii acute, tratamentul normal durează 5-10 zile. În general,
tratamentul trebuie continuat încă 3 zile după diminuarea sau dispariţia simptomelor
clinice. Tratamentul de cel puţin 3 zile poate fi suficient în cazurile de infecţii uşoare ale
tractului urinar eferent
Contraindicaţii: Medociprin este contraindicat la pacienţii care prezintă hipersensibilitate
la ciprofloxacin şi la copii, exceptând cazurile în care avantajul tratamentului depăşeşte
riscul.
Sarcină şi alăptare: Studiile efectuate pe şoareci, şobolani şi iepuri, folosind calea de
administrare orală şi parenterală, nu au relevat afectarea de tip teratogenic asupra
fertilităţii sau afectarea dezvoltării peri/postnatale. Totuşi, ca şi alte chinolone, Medociprin
s-a dovedit a fi o cauză a artropatiei la animale imature; de aceea, administrarea sa în
timpul sarcinii nu este recomandată. Studiile pe şobolan au arătat că Medociprin este
eliminat în lapte, fapt pentru care nu se recomandă administrarea sa la mamele care
alăptează.
Precauţii: Medociprin se administrează cu precauţie la pacienţii cu un istoric al tulburărilor
convulsive. Scăderea nivelului seric al teofilinei a fost observat urmărind administrarea
concomitentă cu alte chinolone. De aceea, precauţia este recomandată când Medociprin
este folosit în combinaţie cu teofilina şi doza de teofilină este necesar să fie redusă. Foarte
rar a fost semnalată cristaluria în timpul folosirii, Medociprin-ului. Pacienţii care primesc
Medociprin trebuie să fie bine hidrataţi, iar alcalinitatea excesivă a urinei trebuie evitată.
Reacţii adverse: În marea lor majoritate, reacţiile secundare în timpul tratamentului cu
Medociprin s-au semnalat foarte rar. Au fost observate următoarele reacţii ocazionale:
tulburări gastrointestinale (greaţă, diaree, vărsături, dispepsie, dureri abdominale,
meteorism); tulburări ale SNC (dureri de cap, tulburări vizuale, ameţeli, stări de oboseală);
reacţii cutanate; scăderea temporară a valorilor enzimelor hepatice, în special la pacienţii
cu alterare hepatică anterioară. Dacă apar reacţii adverse, se consultă medicul.
Condiţii de păstrare: Se păstrează la loc răcoros, ferit de lumină şi umiditate.
Formă de prezentare: Cutii cu 10 comprimate de 500 mg. Cutii cu 10 comprimate de 250
mg.

Producător: Medochemie
MEDOCLAZIDE
gliclazidum
Formă de prezentare: Tablete conţinând 80 mg gliclazidă. Cutii cu 20, 60, 100 tablete şi
cutii pentru uz spitalicesc.
Farmacologie: Mod de acţiune: Gliclazida este o sulfoniluree hipoglicemiantă, care diferă
faţă de compuşii înrudiţi prin adăugarea unui inel azabiciclo octanic. Medicamentul este
bine absorbit şi timpul de înjumătăţire este de aproximativ 10-12 ore. Gliclazida este
metabolizată în ficat; mai puţin de 5% din doză este excretată în urină. La om, pe lângă
efectul hipoglicemiant similar altor sulfoniluree, gliclazida reduce adezivitatea şi agregarea
trombocitelor şi creşte activitatea fibrinolitică. Se pare că aceşti factori sunt implicaţi în
patogeneza complicaţiilor pe termen lung ale diabetului zaharat. Gliclazida intensifică în
primul rând prima fază a secreţiei de insulină şi, într-o măsură mai mică, cea de a doua
fază. Ambele faze sunt diminuate în diabetul non-insulino dependent.
Dozare şi administrare: Adulţi: Doza totală orală zilnică poate varia de la 40 la 320 mg.
Doza trebuie ajustată în funcţie de răspunsul individual al pacientului, începând cu 40-80
mg pe zi (1/2-1 tabletă) şi crescând până când se obţine un control adecvat. O priză nu
trebuie să depăşească 160 mg (2 tablete). Atunci când este necesară o doză mai mare,
Medoclazide se va administra în două prize zilnice la mesele principale. La pacienţii obezi
sau la cei care nu răspund adecvat la monoterapia cu Medoclazide, se va institui o terapie
adiţională. Vârstnici: Clearance-ul plasmatic al gliclazidei nu este modificat la pacienţii în
vârstă, iar nivelele plasmatice sunt apreciate a fi similare cu cele ale adulţilor sub 65 ani.
Experienţa clinică la vârstnici demonstrează că Medoclazide este eficient şi bine tolerat.
Totuşi, se va exercita prudenţă în prescrierea sulfonilureelor la pacienţii în vârstă, datorită
riscului crescut de hipoglicemie. Copii: Medoclazide, ca orice altă sulfoniluree, nu este
indicat în tratamentul diabetului juvenil.
Contraindicaţii: Medoclazide nu se va administra în: diabetul juvenil; diabetul complicat
cu cetoză şi acidoză; sarcină; la diabeticii supuşi intervenţiilor chirurgicale, după
traumatisme sau în infecţii; la pacienţii care prezintă hipersensibilitate la sulfoniluree sau
compuşi înrudiţi; precomă şi comă diabetică; în insuficienţa renală sau hepatică severă.
Precauţii şi avertismente: Se va exercita prudenţă la pacienţii cu disfuncţii renale şi/sau
hepatice şi se va introduce o doză mică de iniţiere, cu monitorizarea atentă a pacientului.
Ca şi în cazul altor sulfoniluree, poate apărea hipoglicemie dacă increta pacientului este
redusă sau dacă pacienţii primesc Medoclazide în doză mai mare decât cea necesară.
Interacţiuni cu alte medicamente: Se va exercita prudenţă la aministrarea Medoclazide
concomitent cu medicamente care modifică statusul diabetic sau potenţează acţiunea
medicamentului antidiabetic. Efectul hipoglicemiant al Medoclazide poate fi potenţat de
fenilbutazonă, salicilaţi, sulfonamide, derivaţi cumarinici, inhibitori de MAO, agenţi blocanţi
beta-adrenergici, compuşi tetraciclinici, cloramfenicol, clofibrat, disopiramidă, miconazol
(forme orale) şi cimetidină.
Reacţii adverse: Hipoglicemia (vezi alte avertismente speciale sau precauţii). Anomaliile
funcţiei hapatice nu sunt neobişnuite în timpul terapiei cu gliclazide. S-au raportat tulburări
gastrointestinale uşoare, ca greaţă, dispepsie, diaree şi constipaţie, dar aceste reacţii pot fi
evitate dacă medicamentul se administrează în timpul meselor. Reacţii cutanate, ca rash,
prurit, eritem, erupţii buloase, discrazie sanguină, inclusiv anemie, leucopenie,
trombocitopenie, au fost semnalate, dar nu se poate face o conexiune directă cu
medicamentul.

Producător: Medochemie
MEDOCRIPTINE
bromocriptinum
Formă de prezentare: Tablete de 2, 5 mg. Cutii cu 30 tablete.
Indicaţii: Inhibiţia sau suprimarea lactaţiei puerperale. Tratamentul hiperprolactinemiei la
bărbaţi şi femei cu hipogonadism şi/sau galactoree. Tratamentul infertilităţii
hiperprolactinemice. Tratamentul infertilităţii la femeile fără hiperprolactinemie
demonstrabilă. Tratamentul pacienţilor cu adenoame secretoare de prolactină.
Tratamentul pacienţilor cu macroadenoame sau ca alternativă la intervenţia chirurgicală la
pacienţii cu microadenoame. Tratamentul bolii ciclice benigne a sânului; al mastalgiei
ciclice pronunţate. Tratamentul tulburărilor menstruale ciclice, în special al
simptomatologiei sânului, şi tratamentul simptomelor în sindromul premenstrual. Ca
adjuvant al chirurgiei sau radioterapiei, pentru a reduce nivelele circulante ale hormonului
somatotrop în terapia pacienţilor acromegalici. În tratamentul bolii Parkinson idiopatice, fie
ca monoterapie, fie în combinaţie cu levodopa.
Contraindicaţii, reacţii adverse, precauţii: Deoarece Medocriptine scade efectiv nivelele
de prolactină la pacienţii cu tumori pituitare, radioterapia sau intervenţia chirurgicală nu
sunt absolut necesare. Dacă survine o sarcină, este indicată întreruperea Medocriptine-
ului după prima absenţă a menstrei. Deoarece nu s-au semnalat efecte teratogenice şi
embriopatice la oameni, se poate lua în considerare tratamentul de întreţinere cu
Medocriptine în timpul sarcinii, acolo unde există evidenţa unor tumori de dimensiuni mari
sau a unor expansiuni tumorale. Pacientele la care sarcina este indezirabilă, vor fi sfătuite
să adopte măsuri de contracepţie, altele decât contraceptivele orale, pe durata
tratamentului cu Medocriptine. Femeile de vârstă fertilă tratate pentru stări neasociate cu
hiperprolactinemie vor folosi cele mai mici doze eficiente de Medocriptine. Se recomandă
control ginecologic, inclusiv citologie cervicală şi endometrială, tuturor pacientelor tratate
cu Medocriptine pe perioade lungi. Se recomandă control periodic la şase luni pentru
femeile aflate în post-climacterium şi control anual pentru femeile cu menstruaţie normală.
Pacienţii cu acromegalie vor fi investigaţi în vederea depistării unui ulcer peptic înaintea
începerii tratamentului şi vor fi sfătuiţi să raporteze prompt orice efecte adverse
gastrointestinale. Se va administra cu prudenţă pacienţilor cu tulburări psihotice în
antecedente sau cu boli cardiovasculare severe. Rar s-a raportat fibroza retroperitoneală
la pacienţii trataţi cu doze zilnice de peste 30 mg. De aceea, tratamentul cu doze mari pe
perioade lungi de timp trebuie monitorizat, iar Medocriptine trebuie întrerupt dacă fibroza
reptroperitoneală este diagnosticată sau suspectată. Greaţa reprezintă cea mai obişnuită
reacţie adversă. Ocazional, s-au mai raportat hipotensiune ortostatică, ameţeală, cefalee,
vărsături şi uşoară constipaţie.Reacţiile adverse pot fi minime dacă Medocriptine se
administrează în timpul meselor şi dacă se practică introducerea şi creşterea gradată a
dozelor. Ocazional s-a raportat la doze mari spasm vascular digital indus de frig. În
tratamentul cu doze mari al bolii Parkinson au mai fost semnalate somnolenţă, rar
confuzie, excitaţie psihomotorie, halucinaţii, diskinezii, uscăciunea gurii şi crampe ale
membrelor inferioare.
Dozare: Medocriptine va fi administrat întotodeauna în timpul meselor. Indiferent de doza
finală, răspunsul optim cu minimum de efecte adverse se obţine prin introducerea gradată
a Medocriptine, după cum urmează: Iniţial: 1,25 mg; se creşte după 2-3 zile la 2,5 mg,
administrat seara la culcare. Doza poate fi crescută cu câte 1, 25 mg la fiecare 2-3 zile,
până se atinge doza de 2,5 mg de două ori pe zi. Dacă este necesară o creştere
suplimentară a dozei, se va proceda în aceeaşi manieră. Prevenirea lactaţiei: 2,5 mg în
ziua expulziei, urmat de 2,5 mg de două ori pe zi timp de 14 zile. Suprimarea lactaţiei: 2,5
mg în prima zi, crescut apoi la 2,5 mg de două ori pe zi, tratament menţinut timp de 14
zile. Hipogonadism /prolactinoame /sindrom galactoreic /infertilitate: Majoritatea pacienţilor
răspund la o doză finală zilnică de 7,5 mg divizată în mai multe prize, dar s-au folosit doze
de până la 30 mg pe zi, în mai multe prize. Pacientele cu infertilitate fără
hiperprolactinemie demonstrabilă primesc 2,5 mg de două ori pe zi. Boala ciclică benignă
a sânului/mastalgia ciclică pronunţată/tulburările ciclice ale menstrei: Doza finală
recomandată este de 2,5 mg de două ori pe zi. Acromegalie: Răspunsul terapeutic a fost
obţinut prin creşterea gradată a dozei, până la 20-60 mg pe zi (tablete sau capsule). Boala
Parkinson: Majoritatea pacienţilor necesită doze cuprinse între 10-80 mg pe zi în mai
multe prize.

Producător: Medochemie
MEDROXIPROGESTERON
medroxyprogesteronum
Prezentare farmaceutică: Comprimate conţinând medroxiprogesteron acetat 10 mg (flac.
cu 30 buc.).
Acţiune terapeutică: Derivat semisintetic de progesteron, activ pe cale orală; provoacă
modificarea secretorie a endometrului, preparându-l pentru nidaţie, favorizează
dezvoltarea placentei şi inhibă motilitatea uterină, stimulează proliferarea ţesutului alveolar
mamar (acţionează după pregătirea prin estrogeni); poate inhiba ovulaţia. Corectează
tulburările determinate de insuficienţa luteală - cicluri neregulate, dismenoree, sindrom
premenstrual, mastodinii, metroragie, tulburări de premenopauză, hemoragii în fibroame
uterine.
Indicaţii şi mod de administrare: Menometroragii funcţionale la fete adolescente
(datorate insuficienţei stimulului hipofizar); oral, câte 1 comprimat (10 mg) zilnic, timp de
10 zile; menometroragii abundente în perioada genitală sau în premenopauză: tratament
lunar, câte 1 comprimat/zi în ultimele 5-10 zile ale ciclului (după pregătire, primele 3
săptămâni, cu estrogen); amenoree primară; câte 1 comprimat/zi, 7 zile, la fiecare 30-60
zile (asociat tratamentului estrogenic); endometrioză: câte 1 comprimat zilnic, 4-6 luni.
Reacţii adverse: Greaţă, cefalee, tulburări de vedere, tromboflebită, icter sau hepatită
anicterică (cefaleea intensă, tulburările acute de vedere, tromboflebita, afectarea ficatului
impun oprirea imediată a tratamentului); prurit generalizat, reacţii alergice, acnee,
hirsutism, modificarea menstruaţiei şi sângerări, tensiunea sânilor, creşterea în greutate;
dozele mari de progesteron pot provoca masculinizarea fătului feminin şi alte malformaţii.
Contraindicaţii: Tromboflebita manifestă şi în antecedente, insuficienţa hepatică,
cancerul mamar sau genital, afecţiunile sânului şi sângerările vaginale nediagnosticate
(trebuie exclus cancerul), sarcina reprezintă contraindicaţii; prudenţă în situaţiile în care
retenţia hidrosalină poate dăuna.

Producător: Terapia S.A.

 MEFOXIN
cefoxitinum
Mefoxin (cefoxitin sodium, MSD) este primul dintr-o nouă clasă de antibiotice. Mefoxin
este un antibiotic beta-lactam derivat prin modificarea chimică a cefamicinei C (o
substanţă antibiotică naturală produsă de Streptomyces lactamdurans, o nouă bacterie
filamentoasă). Mefoxin este un antibiotic semisintetic, bactericid, cu spectru larg, care se
administrează parenteral. Cefamicinele, această nouă clasă de antibiotice beta-lactam, se
caracterizează prin structura 7 alfa-metoxi-beta-lactam. Gruparea metoxi este
responsabilă de proprietatea de rezistenţă la degradarea de către beta-lactamazele
bacteriene (penicilinaze şi cefalosporinaze). Catenele laterale, ataşate la nucleul de bază
al cefamicinelor prin modificări chimice, determină câteva dintre acţiunile antibacteriene şi
alte proprietăţi specifice.
Microbiologie: Mefoxin are o activitate antibacteriană cu spectru larg împotriva
germenilor patogeni grampozitivi şi gramnegativi, aerobi şi anaerobi. Mefoxin este
bactericid, inhibând sinteza peretelui celular. Structura moleculară unică a Mefoxin conferă
acestuia un grad foarte ridicat de rezistenţă la beta-lactamaze, un mecanism major de
rezistenţă bacteriană la peniciline şi cefalosporine. Un procent mare de bacili gramnegativi
care produc beta-lactamază şi rezistă la peniciline şi cefalosporine sunt susceptibili la
Mefoxin. În plus, un procent mare de coci grampozitivi şi gramnegativi, care produc
penicilinază şi rezistă la peniciline, sunt susceptibili la Mefoxin. Din punct de vedere al
predictibilităţii şi încrederii în eficienţa Mefoxin, analiza întregii experienţe clinice privind
utilizarea acestui antibiotic a arătat o foarte bună corelaţie între rezultatele testelor de
sensibilitate cu Mefoxin, eficacitatea bacteriologică a antibioticului la om şi eficacitatea lui
clinică. In vitro, Mefoxin este activ împotriva următoarelor microorganisme: Bacterii
aerobe, Coci grampozitivi incluzând: Stafilococi (inclusiv coagulazo-pozitivi coagulazo-
negativi şi tulpini producătoare de penicilinază), Streptococi beta-hemolitici grup A,
Streptococi beta-hemolitici grup B (Streptococcus agalactiae), Streptococcus pneumoniae
(Diplococcus pneumoniae). Alţi streptococi (exceptând streptococii grup D, inclusiv
enterococii, dintre care multe tulpini sunt rezistente, de exemplu Streptococcus faecalis);
coci gramnegativi incluzând: Neisseria gonorrhoeae (inclusiv tulpinile producătoare de
penicilinază), Neisseria meningitidis. Bacili gramnegativi (facultativ anaerobi) incluzând:
Escherichia coli, Haemophilus influenzae, Klebsiella spp., Klebsiella pneumoniae, Proteus
(indol-pozitiv):, Morganella morganii, (fostă Proteus morganii), Proteus vulgaris, Proteus
mirabilis, Providencia spp., Providencia rettgeri, (fostă Proteus rettgeri), Salmonella spp.,
Serratia marcescens, Shigella spp. Bacterii anaerobe, Coci grampozitivi, incluzând,
Peptococcus spp., Peptostreptococcus spp. Bacili grampozitivi incluzând: Clostridium
spp., Clostridium perfringens; coci gramnegativi incluzând: Veillonella spp. Bacili
gramnegativi incluzând: Bacteroides spp., (incluzând atât tulpinile sensibile cât şi cele
rezistente la penicilină), Microaerophilic streptococcus, Eubacterium spp.,
Propionibacterium acnes, Bacteroides fragilis, Bacteroides melaninogenicus,
Fusobacterium spp. Mefoxin este activ împotriva unor tulpini ale următoarelor bacterii:
Acinetobacter calcoaceticus var. anitratum, (Herellea vaginicola), Acinetobacter
calcoaceticus, var. lwoffi (Mima polymorpha), Alcaligenes faecalis, Citrobacter spp.,
Enterobacter spp., Flavobacterium spp. Mefoxin nu este activ faţă de: Pseudomonas spp.,
cele mai multe tulpini de enterococi, multe tulpini de Enterobacter cloacae, stafilococii
rezistenţi la meticilină şi Listeria monocytogenes.
Indicaţii: Tratament: Mefoxin este indicat în tratamentul următoarelor infecţii când sunt
cauzate de microorganisme sensibile: Peritonită şi alte infecţii abdominale şi pelvine;
infecţii ginecologice; Septicemie; Endocarită; infecţii ale tractului urinar, inclusiv gonoreea
necomplicată; infecţii ale tractului respirator; infecţii osoase şi articulare; infecţii
tegumentare şi ale ţesuturilor moi. Mefoxin este un antibiotic bactericid cu spectru larg,
indicat în tratamentul infecţiilor cauzate de tulpinile sensibile ale agenţilor patogeni
grampozitivi şi gramnegativi, aerobi şi anaerobi (vezi "Microbiologie"). Mefoxin este eficient
clinic nu numai în infecţii datorate organismelor sensibile la antibiotice, ci şi în infecţii
datorate organismelor rezistente la unul sau mai mulţi dintre următorii agenţi
antibacterieni: penicilină, ampicilină, carbenicilină, tetracicline, eritromicină, cloramfenicol,
cefalosporină, kanamicină, gentamicină, tobramicină şi sulfametoxazol-trimetoprim. Mulţi
agenţi patogeni gramnegativi sunt rezistenţi la peniciline şi cefalosporine prin acţiunea
beta-lactamazelor produse de ei. Mefoxin are o stabilitate remarcabilă în prezenţa acestor
beta-lactamaze bacteriene: penicilinaze şi cefalosporinaze. Prin urmare, eficacitatea
clinică a Mefoxin se extinde la numeroase infecţii cauzate de asemenea germeni, printre
care o importanţă clinică deosebită au: E.coli, Klebsiella, Proteus mirabilis, Proteus indol-
pozitiv (care include microorganismele numite acum Morganella morganii şi Proteus
vulgaris); Serratia marcescens; Providencia (inclusiv Providencia rettgeri) şi anaerobul
Bacteroides fragilis. Mefoxin este indicat în tratamentul infecţiilor mixte provocate de
tulpinile sensibile ale bacteriilor aerobe şi anaerobe. Majoritatea acestor infecţii mixte sunt
asociate cu contaminarea prin flora fecală, dar şi prin flora provenită din vagin, de pe
tegumente sau din cavitatea bucală. Bacteroides fragilis este germenele anaerob cel mai
frecvent implicat în aceste infecţii mixte. El este de obicei rezistent la aminoglicozide,
cefalosporine şi, practic, la toate penicilinele. Totuşi, Bacteroides fragilis este de obicei
sensibil la Mefoxin. Mefoxin este indicat ca terapie adjuvantă în tratamentul chirurgical al
infecţiilor, incluzând abcese, infecţii care complică perforaţiile viscerelor cavitare, infecţii
cutanate şi infecţii ale seroaselor, cauzate fie de aerobi, fie de o asociere aerobi şi
anaerobi, fie doar de anaerobi. Experienţa clinică a demonstrat că Mefoxin poate fi
administrat pacienţilor care mai primesc şi carbenicilină, kanamicină, gentamicină,
tobramicină sau amikacină (vezi "Precauţii" şi "Posologie şi mod de administrare").
Profilaxie: Mefoxin este indicat pentru prevenirea anumitor infecţii postoperatorii la
pacienţii care au suferit intervenţii chirurgicale considerate ca fiind contaminate sau
potenţial contaminate şi în cazurile în care apariţia unei infecţii post-operatorii poate fi
deosebit de gravă.
Posologie şi mod de administrare: Mefoxin poate fi administrat intravenos sau
intramuscular (vezi mai jos indicaţiile de reconstituire pentru fiecare cale de administrare în
parte). Posologia şi calea de administrare trebuie determinate în funcţie de severitatea
infecţiei, sensibilitatea germenilor cauzali şi starea pacientului. Tratamentul poate fi iniţiat
în timp ce se aşteaptă rezultatul testelor de sensibilitate. Posologia terapeutică: Adulţi:
Doza uzuală pentru un adult este 1 g sau 2 g de Mefoxin la 8 ore (vezi tabelul).

Posologia uzuală la adulţi:

Tipul infecţiei Doza interval de Doza zilnică
administrare totală
Necomplicată 1g 8 ore (ocazional 6 ore) 3 g (4 g)
Moderat severă 2g 8 ore (ocazional 6 ore) 6 g (8 g)
Infecţii generalizate care 3 g (2 g) 6 ore (4 ore) 12 g
necesită doze mai mari de
antibiotic
La adulţii cu insuficienţă renală se poate administra o doză iniţială de încărcare de 1-2 g.
După doza de încărcare pot fi folosite drept ghid de administrare recomandările pentru
doza de întreţinere. La pacienţii supuşi hemodializei, doza de încărcare de 1-2 g trebuie
administrată după fiecare hemodializă, iar doza de întreţinere se stabileşte în funcţie de
indicaţiile din tabelul de mai jos.

Dozele de întreţinere la adulţii cu funcţie renală redusă:

Funcţia renală Clearance-ul creatininei Doza intervalul de administrare
(ml/min)
Disfuncţie uşoară 50 - 30 1-2g 8 - 12 h
 Disfuncţie moderată 29 - 10 1-2g 12 - 24 h
Disfuncţie severă 9-5 0,5 - 1 g 12 - 24 h
Practic nefuncţional <5 0,5 - 1 g 24 - 48 h
Infecţii necomplicate ale tractului urinar: În infecţiile necomplicate ale tractului urinar
datorate germenilor sensibili, s-a dovedit eficientă administrarea intramusculară a 1 g de
Mefoxin de două ori pe zi. Gonoree necomplicată: Pentru terapia monodoză a gonoreei
necomplicate, inclusiv cea cauzată de tulpinile producătoare de penicilinază, doza
recomandată este de 2 g de Mefoxin intramuscular administrat împreună cu 1 g
probenecid per os (simultan sau cu până la o oră înainte).
Nou-născuţi (inclusiv prematuri, sugari şi copii) - schema de administrare în pediatrie:
Grupa de vârstă Doza Intervalul de
administrare
Sugari prematuri** cu greutate corporală peste 20-40 mg/kg corp 12 h
1.500 g
Nou-născuţi**
0 - 1 săptămâni 20-40 mg/kg corp 12 h
1 - 4 săptămâni 20-40 mg/kg corp 8h
Sugari** 20-40 mg/kg corp 6 h sau 8 h
Copii 20-40 mg/kg corp 6 h sau 8 h
* Vezi "Precauţii pentru nou-născuţi" la "Administrare"
** Datele clinice sunt insuficiente pentru a recomanda administrarea intramusculară la sugarii cu o vârstă mai mică de 3 luni.
În infecţiile severe doza zilnică totală poate fi crescută până la 200 mg/kg corp, cu condiţia
să nu depăşească 12 g/zi. Mefoxin nu se recomandă în tratamentul meningitei. Dacă se
suspectează o meningită, trebuie folosit un antibiotic corespunzător. La copiii cu
insuficienţă renală intervalul de administrare trebuie redus aşa cum s-a indicat pentru
adulţi.
Posologia profilactică: În chirurgie, pentru administrare profilactică se recomandă
următoarele doze: Chirurgie generală: Adulţi: 2 g administrate intramuscular sau
intravenos cu 30-60 de minute înainte de incizia iniţială; apoi câte 2 g la 6 ore. De obicei
terapia profilactică nu se prelungeşte peste 24 de ore. Nou născuţi, sugari şi copii: (Vezi
"Precauţii pentru nou-născuţi" la "Administrare"). În cazul sugarilor şi copiilor se pot
administra 30-40 mg/kg corp la intervalele menţionate mai sus. Totuşi, la nou născuţi se
poate administra o doză de 30-40 mg/kg corp cu 30-60 de minute înainte de incizia iniţială,
urmând ca a doua şi a treia doză să fie administrate la intervale de 8-12 h. Datele clinice
sunt insuficiente pentru a recomanda administrarea intramusculară la sugarii cu o vârstă
mai mică de 3 luni. Obstetrică şi ginecologie: Pentru pacientele supuse intervenţiei
cezariene se va administra intravenos o singură doză de 2 g imediat după secţionarea
cordonului ombilical. Pentru profilaxie, în procedurile chirurgicale ginecologice, se
administrează o singură doză de 2 g intravenos sau intramuscular cu 30-60 de minute
înainte de începerea intervenţiei. În procedurile prelungite sau când se suspectează o
contaminare intensă, se pot administra în plus, la intervale de 6 ore, doze de câte 2 g. De
obicei terapia profilactică nu se prelungeşte peste 24 de ore.
Administrare: Precauţii pentru nou-născuţi: Soluţiile care conţin conservant nu vor fi
injectate sau perfuzate intravenos la nou născuţi. La nou-născuţi s-a semnalat o toxicitate
legată de alcoolul benzilic folosit drept conservant în apa bacteriostatică pentru injecţii şi în
soluţia injectabilă bacteriostatică de clorură de sodiu. Nu există date disponibile despre
toxicitatea altor conservanţi la această grupă de vârstă. De aceea, orice diluant folosit cu
Mefoxin în tratamentul nou-născuţilor, nu trebuie să conţină conservanţi.
Administrarea intravenoasă: Reconstituirea Mefoxin cu apă sterilă pentru injecţii: 1 g este
solubil în 2 ml. Deşi Mefoxin este foarte solubil, pentru administrare intravenoasă este
preferabil să se adauge 10 ml de apă sterilă pentru injecţii în flaconul de 1 g sau de 2 g.
Se va agita şi apoi se va extrage întregul conţinut al fiolei în seringă. Pentru administrarea
intravenoasă directă, Mefoxin va fi injectat lent în venă într-o perioadă de 3-5 minute sau
se va administra în perfuzie, dacă pacientul primeşte soluţii parenterale. Când trebuie
administrate pacientului cantităţi mari de lichid se poate folosi o perfuzie intermitentă de
Mefoxin. Totuşi, în timpul perfuziei soluţiei care conţine Mefoxin este de preferat
întreruperea temporară a administrării altor soluţii perfuzabile în acelaşi loc (prin folosirea
unui set de perfuzii intravenoase corespunzător). Soluţia de Mefoxin poate fi administrată
şi prin perfuzie intravenoasă continuă picatură (vezi mai jos compatibilitate şi stabilitate).
Administrarea exclusiv intramusculară: Pentru injectare se reconstituie 1 g de Mefoxin cu 2
ml apă sterilă pentru injecţii sau cu soluţie 0,5% sau 1% de lidocaină HCl (fără epinefrină).
Mefoxin se administrează prin injectare profundă într-o masă musculară bine reprezentată.
A se evita injectarea într-un vas sanguin. Notă: Unii pacienţi sunt sensibili la lidocaină.
Reconstituirea soluţiei. Tabelul următor este prezentat pentru uşurarea reconstituirii
Mefoxin atât pentru administrarea intravenoasă cât şi pentru cea intramusculară.
Prezentare Cantitatea de diluant folosită Concentraţia medie aprox. (mg/ml)
(ml*)
i.v. i.m.
fiolă de 1 g 2 400
fiolă de 1 g 10 95
fiolă de 2 g 10 sau 20 180 sau 95
* Se agită până la dizolvare şi apoi se lasă până când soluţia devine clară.

Compatibilitate şi stabilitate: S-a stabilit compatibilitatea şi stabilitatea cefoxitinului

sodium în soluţie cu următoarele fluide de perfuzie intravenoasă şi aditivi injectabili
frecvent folosiţi: Soluţie injectabilă de clorură de sodiu 0,9%; soluţie injectabilă de dextroză
5% sau 10%; soluţie injectabilă de clorură de sodiu 0,9% şi dextroză 5%; soluţie injectabilă
de dextroză 5% cu soluţie de bicarbonat de sodiu 0,02%; soluţie injectabilă de dextroză
5% cu soluţie salină 0,2% sau 0,45%; soluţie Ringer lactat; soluţie Ringer lactat cu
dextroză 5%; soluţie de zahăr invertit 5% sau 10% în apă; soluţie salină cu zahăr invertit
10%; bicarbonat de sodiu injectabil 5%; soluţii de lactat de sodiu M/6; insulină în soluţie
normal salină; insulină în zahăr invertit 10%; Heparină 100 unităţi/ml şi 0,1 unităţi/ml;
Manitol 2,5% şi 5%; Manitol 10%. S-a constatat că Mefoxin este compatibil chimic şi vizual
cu aminoglicozide cum ar fi: amikacina, gentamicina, kanamicina şi tobramicina când se
dizolvă în 200 ml soluţie de clorură de sodiu 0,9% sau dextroză 5% în apă. Mefoxin
reconstituit cu apă sterilă pentru injecţii, apă bacteriostatică pentru injecţii (vezi "Precauţii
pentru nou-născuţi" la "Administrare") conservată cu parabenz sau alcool benzilic, soluţie
injectabilă de clorură de sodiu 0,9%, soluţie injectabilă de dextroză 5% sau lidocaină HCl
0,5% sau 1,0% (conservant parabenz) îşi menţine o eficienţă asemănătoare timp de 24
ore la temperatura camerei, o săptămână la frigider (sub 5 grade Celsius) şi cel puţin 30
de săptămâni în stare congelată, cu reapariţia eficacităţii imediat după dezgheţare şi
menţinerea ei cel puţin 24 ore după aceea în condiţiile păstrării la temperatura camerei.
După prepararea cu apă sterilă pentru injecţii şi stocarea ulterioară în seringi de plastic,
Mefoxin este stabil 24 de ore la temperatura camerei şi 48 de ore la frigider. După
intervalele menţionate mai sus soluţiile nefolosite sau materialul congelat se aruncă. Nu se
recongelează. Notă: Mefoxin în stare uscată se va păstra la o temperatură sub 30 grade
Celsius. Se va evita expunerea la temperaturi mai ridicate de 50 grade Celsius. Atât
substanţa uscată cât şi soluţiile au tendinţa să se închidă la culoare în funcţie de condiţiile
de stocare; totuşi, eficacitatea produsului nu este influenţată negativ.
Contraindicaţii: Mefoxin este contraindicat la persoanele cu hipersensibilitate la cefoxitin.
În absenţa experienţei clinice, Mefoxin nu va fi administrat pacienţilor cu hipersensibilitate
la cefalosporine.
Precauţii: Există unele dovezi clinice şi de laborator de alergenicitate parţial încrucişată
între cefamicine şi alte antibiotice beta-lactam, peniciline şi cefalosporine. La cele mai
multe antibiotice beta-lactam au fost semnalate reacţii severe (inclusiv şoc anafilactic).
Înainte de instituirea terapiei cu Mefoxin se impune o anamneză atentă în ceea ce priveşte
reacţiile de hipersensibilitate la antibioticele beta-lactam. Mefoxin va fi administrat cu
precauţie la pacienţii alergici la penicilină. Antibioticele se vor administra cu precauţie la
orice pacient care a prezentat stări alergice, în special la medicamente. Dacă apare o
reacţie alergică la Mefoxin, tratamentul trebuie întrerupt. Colita pseudomembranoasă a
fost semnalată practic la toate antibioticele. Aceasta poate varia în severitate de la forme
uşoare la forme cu risc letal. De aceea, antibioticele se vor prescrie cu precauţie la toţi
pacienţii cu antecedente de afecţiuni gastrointestinale şi, în particular, de colită. Este
important să se ia în considerare diagnosticul de colită pseudomembranoasă la pacienţii
care dezvoltă o diaree asociată cu terapia antibiotică. Studiile indică una din toxinele
produse de Clostridium difficile ca fiind o cauză principală a colitelor asociate
antibioterapiei dar nu sunt excluse şi alte cauze. Doza zilnică totală trebuie redusă când se
administrează Mefoxin la pacienţii cu diureză scăzută temporar sau definitiv datorită
insuficienţei renale (vezi "Posologie şi mod de administrare") deoarece pot apărea
concentraţii serice crescute şi prelungite ale antibioticului la administrarea unor doze
uzuale. Interferenţa cu testele de laborator: Dacă se folosesc substanţe reducătoare,
poate apărea o reacţie fals pozitivă de glicozurie, nu însă şi în cazul folosirii metodelor
specifice cu glucozoxidază. Dacă concentraţia serică de Mefoxin depăşeşte 100 mcg/ml,
pot apărea creşteri false ale creatininei serice, măsurată prin metoda Jaffe. Nu se va
măsura creatininemia la pacienţii trataţi cu Mefoxin decât dacă probele serice au fost
recoltate după cel puţin 2 ore de la administrarea medicamentului. Cefoxitinul, la
concentraţii urinare mari, poate interfera cu reacţia Porter-Silber de măsurare a 17-hidroxi-
corticosteroizilor urinari producând o creştere falsă, moderată a rezultatelor obţinute.
Sarcină şi alăptare: Terapia în sarcină: Nu există studii controlate privind utilizarea la
femeile gravide. Folosirea medicamentului în timpul sarcinii impune evaluarea beneficiilor
scontate comparativ cu riscurile posibile. Terapia în perioada de alăptare: Mefoxin se
excretă în laptele uman. Dacă se indică folosirea sa, se va administra cu precauţii.
Reacţii adverse: Mefoxin este în general bine tolerat. Efectele adverse rareori impun
sistarea tratamentului, fiind de obicei uşoare şi tranzitorii. Cele mai frecvente reacţii
adverse sunt reacţiile locale după injectarea intramusculară sau intravenoasă.
Reacţiile locale: La administrarea intravenoasă poate apărea tromboflebită. După
injectarea intramusculară s-au semnalat: durere, induraţie şi sensibilitate. Alergice: S-au
semnalat: rash (inclusiv dermatită exfoliativă şi necroliză epidermică toxică), urticarie,
prurit, febră şi alte reacţii alergice, inclusiv şoc anafilactic. Cardiovasculare: Hipotensiune.
Gastrointestinale: În timpul sau după tratamentul antibiotic poate apărea diaree, inclusiv
colită pseudomembranoasă. Greaţa şi vărsăturile au fost semnalate rar. Hematologice: S-
au semnalat: eozinofilie, leucopenie, inclusiv granulocitopenie, neutropenie, anemie
(inclusiv anemie hemolitică), trombocitopenie şi depresia măduvei hematogene. La anumiţi
indivizi, în special la cei cu azotemie, în timpul terapiei cu Mefoxin se poate pozitiva testul
Coombs direct. Musculare: Agravarea miasteniei gravis (un singur caz semnalat).
Hepatice: S-au semnalat creşteri tranzitorii ale nivelurilor serice de GOT, GPT, LDH,
fosfatază alcalină şi icter. Renale: S-au observat creşteri ale creatininemiei şi/sau ale
nivelurilor azotului ureic sanguin. Ca şi în cazul cefalosporinelor, insuficienţa renală acută
a fost rar semnalată. Deoarece de obicei au fost prezenţi factori predispozanţi pentru
azotemia prerenală sau pentru afectarea funcţiei renale, este dificil de stabilit rolul terapiei
cu Mefoxin în modificarea testelor renale.
Supradozare: Nu sunt disponibile informaţii privind tratamentul supradozării cu Mefoxin.
Formă de prezentare: Mefoxin steril este livrat în flacoane conţinând 1 g sau 2 g de
cefoxitin sub formă de sare sodică.

Producător: Merck Sharp & Dohme

MEGACE, comprimate
megestrolum
Avertizare: Nu se recomandă administrarea Megace în timpul primelor 4 luni de sarcină.
Medicaţia progestativă a fost utilizată începând din primul trimestru de sarcină, în
încercarea de a preveni avortul habitual. Nu există dovezi convingătoare în favoarea
eficienţei unei astfel de indicaţii de administrare a acestei clase terapeutice în primele 4
luni de sarcină. Mai mult, la marea majoritate a femeilor, cauza avortului este un ovul cu
anomalii, asupra căruia nu ne putem aştepta să acţioneze agenţii progestativi. În plus,
utilizarea acestor substanţe, cu efectul lor utero-relaxant, la paciente cu ovule anormale
fecundate poate duce la întârzierea avortului spontan. De aceea, administrarea acestor
medicamente în primele 4 luni de sarcină nu este recomandată. Mai multe studii
sugerează o asociere între expunerea intrauterină la agenţi progestativi în primul trimestru
de sarcină şi anomaliile dezvoltării aparatului genital la feţii de ambe sexe. Riscul de
hipospadias, de 5-8% la 1000 naşteri la nivelul populaţiei generale, se poate dubla prin
expunerea la aceste medicamente. Nu există date suficiente pentru a cuantifica riscul la
feţii de sex feminin expuşi, dar, deoarece unele dintre aceste medicamente induc o uşoară
virilizare a organelor genitale externe la feţii de sex feminin şi ţinând cont de asocierea
crescută a hipospadias-ului la feţii de sex masculin, este mai prudent să se evite
administrarea acestor medicamente în primul trimestru de sarcină. Dacă se administrează
Megace pacientei în primele 4 luni de sarcină sau dacă pacienta rămâne gravidă în timpul
tratamentului cu Megace, ea trebuie informată în legătură cu riscurile potenţiale pentru făt.
Descriere: Megace (megestrol acetat) este un medicament de sinteză, antineoplazic şi
progestativ. Megestrol acetatul este o substanţă solidă, cristalină, albă, cu denumirea
chimică 17-alfa-acetoxi-6-metil-pregna-4,6-dien-3,20-dionă. Masa moleculară este 384,5.
Formula empirică este C24H32O4. Comprimate de 40 mg: fiecare comprimat conţine 40
mg megestrol acetat. Excipienţi: acacia, stearat de magneziu, lactoză, bioxid de siliciu
coloidal, amidon de porumb şi fosfat de calciu. Comprimate de 160 mg: fiecare comprimat
conţine 160 mg megestrol acetat. Excipienţi: lactoză monohidrat, celuloză microcristalină,
amidon sodic glicolat, povidonă, bioxid de siliciu coloidal şi stearat de magneziu.
Farmacologie clinică: Deşi mecanismul precis prin care Megace produce efectele sale
antineoplazice împotriva carcinomului uterin nu este cunoscut, factorii posibili sunt inhibiţia
producerii de gonadotrofină hipofizară şi scăderea consecutivă a secreţiei estrogenice.
Există, de asemenea, dovezi care sugerează un efect local ca rezultat al unor schimbări
accentuate cauzate de directa instilare a agenţilor progestativi în cavitatea uterină.
Acţiunea antineoplazică a Megace asupra carcinomului de sân se exercită prin
modificarea acţiunii celorlalţi hormoni steroizi şi printr-un efect citotoxic direct asupra
celulelor tumorale. În cancerul metastatic, receptorii hormonali pot fi prezenţi numai în
unele ţesuturi. Mecanismul de recepţie este un proces ciclic, în care estrogenii produşi de
ovare intră în celulele ţintă, formează un complex cu receptorul citoplasmatic şi este
transportat în nucleul celular. La acest nivel, el induce transcripţia genică şi duce la
alterarea funcţiilor celulare normale. Dozele farmacologice de megestrol acetat nu numai
că scad numărul celulelor hormono-dependente ale cancerului de sân, dar sunt, de
asemenea, capabile să modifice şi să suprime efectele stimulatoare ale estrogenului
asupra acestor celule. S-a sugerat că progestativele pot produce inhibiţia printr-unul dintre
următoarele mecanisme: interferând fie cu stabilitatea, disponibilitatea, sau turnoverul
complexului receptor-estrogen în interacţiunea sa cu genele sau în conjuncţie cu
complexul receptor-progestativ, interacţionând direct cu genomul pentru a inactiva genele
specifice estrogen-sensibile. Există câteva metode analitice utilizate pentru a estima
nivelele plasmatice de megestrol: fragmentografie de masă, cromatografie în fază
gazoasă (GC), cromatografie de înaltă presiune în fază lichidă (HPLC), radioimunodozare
(RIA). Nivelele plasmatice determinate prin HPLC sau RIA sunt aproximativ 1/6 din cele
obţinute prin GC. Nivelele plasmatice sunt dependente nu numai de metoda utilizată, dar
şi de inactivarea intestinală sau hepatică a medicamentului, care poate fi afectată de
factori ca: motilitatea intestinală, flora bacteriană, antibiotice, greutate corporală, dietă,
funcţia hepatică. Metaboliţii reprezintă numai 5-8% din doza administrată şi sunt
consideraţi neglijabili. La om, calea majoră de eliminare a medicamentului este cea renală.
Când s-a administrat megestrol acetatul radiomarcat în doze de 4-90 mg, excreţia urinară
pe parcursul a 10 zile s-a situat între 56,5 şi 78,4% (medie 66,4%) şi eliminarea fecală a
variat între 7,7% şi 30,3% (medie 19,8%). Radioactivitatea totală recuperată a variat între
83,1% şi 94,7% (medie 86,2%). Eliminarea respiratorie sub formă de bioxid de carbon
marcat şi stocarea în depozitele lipidice pot explica cel puţin în parte diferenţa de
radioactivitate. La voluntari normali de sex masculin (23), care au primit 160 mg megestrol
acetat (40 mg de 4 ori pe zi), absorbţia orală a Megace a fost variabilă. Nivelele
plasmatice au fost determinate prin HPLC. Nivelele maxime ale medicamentului pentru
primele 40 mg au variat între 10 şi 56 ng/ml (medie 27,6 ng/ml) şi timpul necesar atingerii
acestor concentraţii a variat între 1-3 ore (medie 2,2 ore). Timpul de înjumătăţire a
eliminării plasmatice a variat între 13-104,9 ore (medie 34,2 ore). Concentraţia plasmatică
la echilibru pentru doze de 40 mg de 4 ori pe zi nu a fost stabilită.
Indicaţii terapeutice: Megace este indicat în tratamentul paliativ al carcinomului avansat
de sân sau endometru (recurent, inoperabil sau metastatic). Nu trebuie utilizat în locul
modalităţilor terapeutice utilizate curent, cum ar fi: intervenţia chirurgicală, radio- şi
chimioterapia.
Contraindicaţii: Ca test de diagnostic pentru sarcină. Antecedente de hipersensibilitate la
megestrol acetat sau alt component al preparatului.
Avertizări: Administrat la gravide, megestrol acetatul poate afecta negativ produsul de
concepţie. Studii de fertilitate şi reproducere cu doze mari de megestrol acetat au
demonstrat un efect feminizant reversibil asupra fetuşilor de şobolan. Nu există studii
adecvate şi bine controlate asupra femeii gravide. Dacă acest medicament este utilizat în
timpul sarcinii sau dacă pacienta rămâne gravidă în timpul tratamentului, ea trebuie
avertizată de pericolul potenţial asupra fătului. Femeile în perioada fertilă trebuie avertizate
să evite sarcina. Utilizarea Megace în alte tipuri de neoplazii nu este recomandată (a se
vedea “Precauţii” - Carcinogenitate, mutagenitate şi afectarea fertilităţii). Cu toate că
activitatea de tip glucocorticoid a Megace comprimate nu a fost pe deplin evaluată, s-au
observat semne de laborator care evidenţiază inhibiţia suprarenalei. În asociere cu
utilizarea Megace s-au descris cazuri clinice de diabet de novo, agravarea diabetului
preexistent şi sindrom Cushing. De asemenea, s-au descris cazuri rare de insuficienţă
suprarenală manifestă clinic. Posibilitatea inhibiţiei suprarenaliene trebuie luată în
considerare la orice pacient care se află sub tratament cronic cu Megace sau îl întrerupe şi
care prezintă simptome ca: hipotensiune, greaţă, vărsături, ameţeli sau slăbiciune.
Evaluarea de laborator a insuficienţei suprarenaliene şi terapia substitutivă de urgenţă cu
glucocorticoizi poate fi indicată la astfel de pacienţi.
Precauţii: Generale: La orice pacient tratat pentru cancer metastatic sau recurent, este
indicată o supraveghere atentă. Se va utiliza cu precauţie la pacienţii cu antecedente de
boli trombo-embolice. Utilizarea la diabetici: În asociere cu administrarea Megace, s-a
descris exacerbarea diabetului preexistent, cu creşterea necesarului de insulină. Informaţii
pentru pacienţi: Pacienţii sub tratament cu megestrol acetat trebuie să primească
următoarele instrucţiuni: acest medicament se va folosi după indicaţia medicului; a se
anunţa orice reacţie adversă apărută în timpul tratamentului. Examene de laborator:
neoplasmele de sân cu receptori estrogenici şi/sau progesteronici pozitivi răspund mai
probabil la Megace. Carcinogenitate, mutagenitate şi alterarea fertilităţii: Administrarea
Megace la câine timp de până la 7 ani este asociată cu creşterea incidenţei tumorilor
benigne şi maligne de sân. Studii comparabile la şobolan şi maimuţă nu au fost asociate
cu creşterea incidenţei tumorilor. Legătura dintre tumorile câinelui şi posibilitatea apariţiei
la om nu este precizată, dar trebuie luată în considerare la evaluarea raportului beneficiu-
risc atunci când se prescrie Megace şi în supravegherea pacienţilor aflaţi sub tratament (a
se vedea “Avertizări”).
Sarcină şi alăptare: Sarcina: A se vedea “Avertizări”. Alăptarea: Datorită potenţialelor
efecte adverse asupra nou-născutului, alăptarea trebuie întreruptă dacă Megace este
necesar pentru tratamentul cancerului. Utilizarea în pediatrie: Nu a fost stabilită siguranţa
şi eficacitatea la copii.
Reacţii adverse: Creşterea în greutate: creşterea în greutate este un efect secundar
frecvent al Megace. Această creştere a fost asociată cu o creştere a apetitului şi nu
neapărat cu retenţia hidrică. Fenomene trombo-embolice: fenomenele trombo-embolice
incluzând tromboflebite şi embolie pulmonară au fost rar raportate. Efecte de tip
glucocorticoid: a se vedea “Avertizări” şi “Precauţii”. Alte reacţii adverse: insuficienţă
cardiacă, greţuri şi vărsături, edeme, metroragii, reluarea creşterii tumorale (cu sau fără
hipercalcemie), dispnee, hiperglicemie, intoleranţă la glucoză, alopecie, hipertensiune,
sindrom de tunel carpian, bufeuri, transpiraţii şi rash.
Supradozare: Studii care au utilizat Megace la doze de până la 1600 mg/zi nu au
evidenţiat efecte secundare serioase neaşteptate. Administrarea orală a unei doze mari,
unice, de megestrol acetat (5 g/kg corp) nu a produs efecte toxice la şoareci. Nu a fost
testată posibilitatea de a elimina megestrol acetat prin dializă; totuşi, datorită slabei sale
solubilităţi, se presupune că dializa nu ar fi un mijloc eficient de tratament al
supradozajului.
Posologie şi mod de administrare: Cancer de sân: 160 mg/zi (în doză unică sau
divizată). Cancer de endometru: 40-320 mg/zi în doze divizate. Pentru determinarea
eficacităţii Megace sunt necesare cel puţin 2 luni de tratament continuu.
Formă de prezentare: Comprimate a 40 mg şi 160 mg.
Condiţii de păstrare: A se păstra la temperatura camerei.

Producător: Bristol-Myers Squibb

MEGESTRON, suspensie apoasă pentru uz intramuscular
medroxyprogesteronum
Compoziţie: Megestron conţine 150 mg acetat de medroxiprogesteron pe ml de
suspensie apoasă.
Caracteristici: Megestron este un puternic progestativ cu acţiune prelungită cu proprietăţi
inhibitoare asupra ovulaţiei.
Indicaţii: Anticoncepţional.
Doză şi mod de administrare: 150 mg injecţie profundă în muşchiul fesier la trei luni.
Prima injecţie trebuie administrată în oricare din primele 5 zile ale ciclului menstrual sau în
a doua zi post partum (vezi "Folosirea pe timpul alăptării").
Contraindicaţii: Sarcină; probleme hepatice grave; icter colestatic; antecedent de icter de
sarcină sau icter datorat folosirii de estrogen şi/sau progestativ; sindromul Rotor şi Dubin-
Johnson. Atenţie: Folosirea de preparate pe bază de estrogen şi/sau progestativ nu este
contraindicată la bolnavii cu antecedente de hepatită la care funcţiile hepatice sunt
normale; hemoragii vaginale nediagnosticate; antecedente de prurit sever sau herpes
gestationis în cazul folosirii anterioare de estrogen şi/sau progesteron; hipersensibilitate la
acetat de medroxyprogesteron.
Folosirea pe timpul sarcinii: Megestron este contraindicat pe timpul sarcinii.
Folosirea pe timpul alăptării: Acetatul de medroxyprogesteron se pare că nu are efecte
indezirabile asupra cantităţii sau valorii nutritive a laptelui de sân. De fapt, unele studii
sugerează creşterea cantităţii de lapte şi a duratei lactaţiei. Concentraţia de substanţă
activă în laptele de sân este aproximativ aceeaşi ca şi în serul matern; mai puţin de 0,5%
din doza maternă este probabil transmisă prin alăptarea nou-născutului. Nu există
evidenţe care să sugereze efecte adverse de scurtă durată la nou-născut. Nu există încă
informaţii asupra copiilor care au fost expuşi acetatului de medroxyprogesteron care să fi
fost urmăriţi până la pubertate. Pentru a minimaliza efectele potenţiale asupra nou-
născutului pe timpul alăptării, prima injecţie nu trebuie administrată mai devreme de şase
săptămâni post partum.
Riscuri şi precauţii: Acţiunea prelungită a produsului întârzie revenirea fertilităţii după
administrarea ultimei doze. Din studiile clinice se constată că, în 50% din cazuri, ciclul
menstrual se normalizează în şase luni, iar în 85% din cazuri în 18 luni. Femeile care vor
să rămână gravide trebuie să fie atenţionate că perioada de fertilitate revine între 4 şi 24
luni de la ultima injecţie cu Megestron. Tratamentul trebuie întrerupt dacă apar anomalii la
testele de explorare a funcţiilor hepatice sau în caz de icter colestatic. Precauţii trebuie
luate la prescrierea medicamentului la femeile tinere la care ciclul menstrual nu s-a
stabilizat încă. Folosirea de progestativi poate influenţa rezultatele unor teste de laborator.
Pigmentaţia feţei este ocazional văzută, pe timpul administrării de progestativi, în special
la femeile cu antecedente de mască de graviditate. Femeile cu tendinţă la cloasmă trebuie
să evite expunerea la soare pe perioada folosirii preparatului. Se recomandă examinări
medicale regulate pe perioada tratamentului îndelungat cu progestativi. Persoanele cu
următoarele afecţiuni trebuie ţinute sub observaţie: insuficienţă cardiacă latentă sau
manifestă, disfuncţie renală, epilepsie sau migrenă (sau antecedente ale acestora),
deoarece progestativii pot induce ocazional retenţia de lichide; diabet, deoarece
progestativii pot scădea toleranţa la glucoză şi creşte nevoia pentru insulină sau alte
medicamente antidiabetice.
Interacţiuni: Nu se cunosc interacţiuni de semnificaţie clinică.
Reacţii secundare: Aproape toate femeile prezintă perturbări ale ciclului menstrual
datorate prezenţei acetatului de medroxyprogesteron. Acestea sunt asociate cu
amenoreea, cu apariţia hemoragiilor neregulate (ex. spotting - uşoare sângerări vaginale şi
metroragie) la începutul tratamentului. Sângerările neregulate devin din ce în ce mai puţin
frecvente pe măsură ce tratamentul continuă, în timp ce frecvenţa amenoreei creşte. Dacă
apar hemoragii constante (peste şapte zile) sau grave şi dacă menstruaţia a fost absentă
pentru mai mult de trei luni, se va considera un tratament cu estrogen atât timp cât nu
există contraindicaţii. Se va observa o creştere în greutate, ca urmare a creşterii poftei de
mâncare. În acest caz, obiceiurile alimentare trebuie schimbate. Următoarele efecte
secundare pot apărea accidental: uşoare dureri de cap, o senzaţie neplăcută în abdomen,
tensiune sau sâni dureroşi, nervozitate, cloasmă, ameţeli, greţuri şi galactoree.
Supradozare: Nu s-au semnalat cazuri de intoxicaţie acută cu acetat de
medroxyprogesteron. Atenţie: Agitaţi bine fiolele înainte de folosire.

Producător: Organon
MEGUAN
metforminum
Compoziţie: Comprimate conţinând 0,500 g clorhidrat de metformină.
Acţiune farmacoterapeutică: Agent hipoglicemiant din grupa biguanidelor, ce
favorizează consumul intracelular de glucoză şi reactivează, la nivelul muşchilor, insulina
inactivată prin legarea de proteine. Timpul de înjumătăţire plasmatic este de aproximativ 3
ore; nu se leagă de proteinele plasmatice; se excretă prin urină sub formă nemodificată.
Indicaţii: În asociere cu regimul alimentar: tratamentul diabetului non-insulinodependent
(tip II); diabet la obezi, diabet pletoric, diabetul adultului gras supraponderal, diabetul
adultului normoponderal. În completarea tratamentului cu insulină, în diabet de tip I: diabet
instabil, diabet insulino-rezistent. Se foloseşte în unele cazuri care nu mai răspund la
sulfoniluree, fie singur, fie în asociere cu acestea.
Contraindicaţii: Insuficienţă renală (chiar în formă moderată) organică sau funcţională;
patologie acută cu risc de alterare a funcţiei renale (deshidratare - diaree, vomă - febră,
stări infecţioase şi/sau hipoxice severe - şoc, septicemie, infecţie urinară, pneumopatie);
insuficienţă hepato-celulară; intoxicaţie alcoolică acută; decompensare acidocetozică,
precomă diabetică; sarcină.
Reacţii adverse: Tulburări gastrointestinale (greaţă, vomă, diaree) ce survin, de obicei, la
începutul tratamentului şi regresează, de obicei, spontan; pentru a preveni aceste
tulburări, se recomandă administrarea în câteva prize zilnice, în timpul meselor sau după
acestea. Persistenţa lor impune oprirea tratamentului. Acidoza lactică.
Mod de administrare: În diabetul non-insulinodependent: 2-3 comprimate pe zi, în timpul
meselor sau după acestea (posologia se va adapta în funcţie de rezultatele testelor
biologice); în diabetul insulinodependent: în completarea tratamentului cu insulină, 2-3
comprimate pe zi, în timpul meselor sau după acestea (posologia se va adapta în funcţie
de rezultatele testelor biologice).
Formă de prezentare: Flacoane cu 50 comprimate.
Condiţii de păstrare: La adăpost de lumină, umiditate şi căldură. Valabilitate: 3 ani de la
data fabricaţiei.

Producător: Sicomed
MELADININE
methoxalenum
Prezentare farmaceutică: Comprimate conţinând metoxsalen 10 mg (tub cu 30 buc.);
soluţie slabă conţinând metoxsalen 100 mg/100 ml şi soluţie forte conţinând metoxsalen
750 mg/100 ml (flacon cu 24 ml).
Acţiune terapeutică: Fotosensibilizant cutanat cu acţiune intensă; efectul este maxim
după 2-4 ore de la administrarea orală şi se menţine 6-8 ore.
Indicaţii: Psoriazis, vitiligo.
Mod de administrare: În psoriazis, oral câte 0,65 mg/kg corp o dată la 2-3 zile, cu un total
de 25 doze, după care tratament de întreţinere cu câte o doză o dată la 1-4 săptămâni; la
interval de 2 ore după fiecare administrare se expune la ultraviolete cu unde lungi - uvA, în
cadrul metodei PUVA (psoraleni şi uvA), sub control medical strict. În vitiligo, oral 20-40
mg o dată/zi, urmat, după 2 ore, de expunere la raze solare (sau ultraviolete), progresiv,
de la 5-10 minute, la 30 minute; pentru leziunile foarte localizate, badijonări locale, o dată
pe săptămână, cu o soluţie 0,1% urmate de expunere progresivă la soare sau ultraviolete
(de la 1/4 minut la 1 1/2-2 minute), trecând, în continuare, la folosirea soluţiei 0,75% dacă
toleranţa este bună.
Reacţii adverse: Rareori greaţă, dureri epigastrice, nervozitate, prurit; dozele prea mari
de metoxsalen şi expunerea excesivă la u.v. şi care determină reacţii fototoxice cu arsuri
grave; a fost semnalată o frecvenţă crescută a carcinomului pielii cu celule scuamoase la
bolnavii trataţi cu PUVA.
Contraindicaţii: Boli fotosensibilizante - porfirie, lupus eritematos -, hipertensiune
arterială, insuficienţă cardiacă, insuficienţă renală. Nu se asociază alte medicamente
fotosensibilizante: sulfamide, fenotiazine, tetracicline, griseofulvină, acid nalidixic,
amiodaronă (pe cale generală), buclosamidă, săpunuri, detergenţi, dezodorizante cu
salicilanilide (local).

Producător: Promedica, Memphis Co.

MELATONINĂ (complex cu extract de valeriană)
produse naturale
Compoziţie:
Melatonină (pură) 300 mcg
Extract de radacină de valeriană (Valeriana Oficinalis standardizată 6% acid 130 mg
valerinic)
Vitamina B6 (pyridoxina) 5 mg
Ulei de soia 364 mg
Oxid de magneziu 350 mg
Calciu carbonat 250 mg
Lecitina 30 mg
Calciu glicerofosfat 2 mg
Magneziu citrat 2 mg
Pudra de hamei 2 mg
Extract de musetel 2 mg
Extract de Kava Kava 2 mg
Ulei de lămâie 2 mg
Pudră de floare de portocal 2 mg
Extract de Passiflora 2 mg
Pudră de mac de California 2 mg

Acţiune: Melatonina, principiu activ natural secretat de glanda pineală, este un inductor
natural al somnului, îmbunătăţind calitatea lui, fără efecte neplăcute la trezire. Reglează
ritmul circadian şi prin el întreg organismul, fapt pentru care este numită şi “ceasul
corpului”. Melatonina, fiind şi un puternic imunostimulant şi antioxidant, protejează
organismul împotriva stresului, a noxelor externe; previne cancerul, infarctul miocardic,
accidentele vasculare cerebrale. Opreşte evoluţia bolilor degenerative, ameliorează
depresiile şi indispoziţiile pasagere. Asocierea melatoninei cu extractul de valeriană şi
celelalte componente naturale cu acţiune sinergică asigură efect maxim, utilizând doza
minimă. Pyridoxina (vitamina B6) asigură o bună funcţionare a sistemului nervos.
Indicaţii: Reglarea ritmului somn-veghe; în insomnii rebele, insomnii prin schimbarea
fusului orar (călătorii cu avionul), oboseală cumulativă, stări depresive tranzitorii,
indispoziţii pasagere.
Mod de administrare: Adulţi: seara, o capsulă cu aproximativ 30 de minute înainte de
culcare.
Contraindicaţii: Sarcină şi alăptare. Nu se asociază cu IMAO, alte antidepresive, cu
stimulenţi cum sunt cafeaua, sau băuturile alcoolice. Nu se administrează în timpul
activităţii conducătorilor auto şi celor cu profesiuni ce impun concentrare psihică intensă.
Precauţii: Pentru copii sub 18 ani, persoane cu boli autoimune, epilepsie, leucemie,
diabet, cu tulburări psihice majore sau care folosesc medicamente cu steroizi, este
obligatorie consultarea medicului înainte de a lua acest produs. A se feri de accesul
copiilor!
Efecte adverse: Nu există efecte adverse.
Condiţii de păstrare: Se păstrează bine închis, la loc răcoros, ferit de lumină şi umiditate.
Formă de prezentare: Flacon cu 30 capsule de gelatină moale.

Producător:Cosmo Pharm Inc

MELFALAN, soluţie injectabilă
melphalanum
Compoziţie: Fiole a 10 ml conţinând 10 mg melfalan dizolvat în 1 ml acid clorhidric 0,75 N
şi fiole a 10 ml conţinând 9 ml soluţie neutralizantă de citrat de sodiu (2%), carbonat de
sodiu anhidru (0,32%) şi bicarbonat de sodiu 90,03%).
Acţiune terapeutică: Antineoplazic alchilant bifuncţional, de tip azotiperitic.
Indicaţii: Mielom, seminom şi metastazele lui, reticulosarcom, angioendoteliom malign,
tumori osoase, ascită după neoplasmele de ovar.
Contraindicaţii: În stadiile terminale ale bolii, în prezenţa leucopeniei, în afecţiuni grave
ale aparatului cardiovascular, hepatice sau renale, în graviditate şi perioade de după
alăptare. Tratamentul cu Melfalan poate începe după minimum 4-6 săptămâni de la
terminarea unui tratament anterior radioterapic sau cu citostatice.
Efecte secundare: Greţuri, vărsături, mai ales după doze mari. Reacţia cea mai obişnuită
este leucotrombopenia.
Mod de administrare: Doza uzuală este de 10 mg zilnic sau 20 mg la 2-3 zile, până la o
doză totală de 100-150 mg, în raport cu toleranţa bolnavului. Administrarea se poate face:
intravenos, intraarterial sau intracavitar (intrapleural sau intraperitoneal). Administrarea
intracavitară se efectuează după evacuarea lichidului, introducând-se până la 30 g
Melfalan intrapleural şi până la 40 mg Melfalan intraperitoneal, după prealabilă anestezie a
seroasei.
Precauţii: În cursul tratamentului este obligatorie efectuarea controlului hematologic de 2
ori pe săptămână. Nu se începe tratamentul cu Melfalan sau se întrerupe în cazul în care
leucocitele scad la 3 000/mm3. Soluţia pentru injectare se prepară obligatoriu ex tempore,
adăugând conţinutul fiolei de soluţie neutralizantă peste conţinutul fiolei cu Melfalan.
Amestecul celor două soluţii se va utiliza în maximum 20 minute de la preparare. În cazul
administrării în perfuzii, soluţia de Melfalan, preparată după procedeul descris, se diluează
cu 300-500 ml soluţie glucoză 5% sau ser fiziologic.
Formă de prezentare: 1 fiolă de 10 ml conţinând 10 mg Melfalan dizolvat în 1 ml soluţie
de acid clorhidric 0,75 N + 1 fiolă de 10 ml cu 9 ml soluţie neutralizantă. Cutie a 100 fiole:
50 fiole soluţie Melfalan + 50 fiole soluţie neutralizantă.
Condiţii de păstrare: Ferit de lumină şi la rece (4 - 8 grade Celsius).

Producător: Sindan
MENCEVAX AC
vaccinuri
Compoziţie calitativă şi cantitativă: Mencevax AC este un preparat liofilizat obţinut din
polizaharidele meningococului (Neisseria meningitidis) de serogrup A şi C. Mencevax AC
întruneşte cerinţele Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii privind substanţele biologice şi pe
cele privind vaccinurile contra meningitei meningococice. Fiecare doză de 0,5 ml de vaccin
reconstituit conţine 50 g din fiecare dintre polizaharidele serogrupelor A şi C.
Indicaţii terapeutice: Mencevax AC este indicat în imunizarea activă a adulţilor şi copiilor
în vârstă de peste doi ani faţă de meningitele meningococice produse de meningococi de
serogrup A sau C. Vaccinul este în mod deosebit recomandat subiecţilor cu risc, de
exemplu celor locuind în sau vizitând zone în care boala are un caracter epidemic sau
înalt endemic. Se recomandă, de asemenea, subiecţilor ce locuiesc în colectivităţi închise
sau aflaţi în contact permanent cu pacienţi suferind de boli produse de meningococi de
serogrup A şi C.
Posologie: O doză imunizantă de vaccin reconstituit este conţinută în 0,5 ml.
Mod de administrare: Mencevax AC se administrează strict subcutanat.
Contraindicaţii: Ca şi în cazul altor vaccinuri, administrarea de Mencevax AC trebuie
amânată la cei suferind de boli febrile acute, severe. Totuşi, prezenţa unei infecţii minore
nu constituie o contraindicaţie. Formele de prezentare multidozate nu trebuie folosite în
cazul subiecţilor cu hipersensibilitate cunoscută la fenol.
Precauţii de folosire: Mencevax AC nu conferă protecţie faţă de meningite cauzate de
meningococi aparţinând altor serogrupe decât A şi C. Dacă este administrat subiecţilor cu
imunodeficienţe, vaccinul poate să nu inducă un răspuns imun eficient. Rata
seroconversiei la copii vaccinaţi sub vârsta de doi ani este mai scăzută pentru serogrupul
C. În schimb, aceasta este bună faţă de serogrupul A chiar şi la copiii vaccinaţi de la
vârsta de 6 luni. Ca şi în cazul tuturor vaccinurilor injectabile, un tratament medical
adecvat trebuie să fie întotdeauna la îndemână pentru posibilele cazuri de reacţii
anafilactice apărute în urma administrării de vaccin. Din această cauză, persoana
vaccinată trebuie să rămână sub supraveghere medicală timp de 30 de minute de la
vaccinare. În nici un caz Mencevax AC nu se administrează intravenos.
Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune: Mencevax AC poate fi
administrat în acelaşi timp cu alte vaccinuri. Diferitele vaccinuri injectabile se
administrează întotdeauna în diferite locuri anatomice.
Sarcină şi alăptare: Nu a fost stabilită siguranţa administrării de vaccin meningococic la
femeile însărcinate. Teoretic, este bine să se evite administrarea de Mencevax AC, cu
excepţia situaţiei în care există un risc substanţial de infecţie. Nu există date privind
administrarea la femeile care alăptează. Ele pot fi imunizate atunci când avantajele
vaccinării depăşesc riscurile.
Efecte adverse: Mencevax AC poate induce reacţii locale şi rare reacţii sistemice de
scurtă durată. Reacţiile locale pot consta în eritem, uşoară induraţie şi jenă sau durere la
locul inoculării. Reacţii febrile şi frisoane au fost rar observate în primele 24 de ore de la
imunizare.
Proprietăţi farmacologice: Informaţii relevante despre vaccinuri. Mencevax AC induce
anticorpi bactericizi faţă de meningococii de grup A şi C. Administrarea unei singure doze
de 0,5 ml de Mencevax AC induce un răspuns semnificativ în anticorpi bactericizi faţă de
meningococii din serogrupele A şi C, la aproape 95% dintre subiecţi.
Particularităţi farmaceutice: Incompatibilităţi: Mencevax AC nu trebuie amestecat cu alte
vaccinuri în aceeaşi seringă. Valabilitate: Data expirării vaccinului este indicată pe
ambalaj. Când este păstrat în condiţiile prevăzute de temperatură, adică între +2 şi +8
grade Celsius, capacitatea imunizantă este de patru ani. După reconstituire, vaccinul
trebuie injectat imediat sau păstrat în frigider. Dacă nu este administrat în decurs de opt
ore, trebuie aruncat, deoarece prezintă risc de contaminare. Se recomandă a se feri
vaccinul reconstituit de lumina solară directă.
Condiţii de păstrare: Vaccinul liofilizat trebuie păstrat la frigider între +2 şi +8 grade
Celsius sau la congelator. Diluentul poate fi păstrat la temperatura ambientă. Se
recomandă transportul vaccinului în condiţii de refrigerare, mai ales în cazul zonelor cu
climă caldă. Dacă vaccinul liofilizat a fost accidental expus la temperaturi crescute, dar
care nu depăşesc limitele de timp şi temperatură prezentate mai jos, data expirării nu mai
este valabilă; în această situaţie, este preferabilă utilizarea imediată a vaccinului sau
conservarea acestuia la -20 grade Celsius. Dacă se consideră că limitele de stabilitate
termică au fost depăşite, vaccinul liofilizat trebuie aruncat sau, dacă este justificat din
punct de vedere economic, potenţa acestuia trebuie retestată înainte de folosire. Informaţii
suplimentare asupra stabilităţii: Următoarele date experimentale oferă informaţii despre
stabilitatea vaccinului şi nu constituie recomandări de păstrare (vezi "Precauţii speciale de
păstrare"). Mencevax AC este stabil cel puţin 6 luni dacă este păstrat la +22 grade
Celsius. La temperatura de +45 grade Celsius, Mencevax AC îşi menţine eficacitatea timp
de cel puţin 3 luni, iar la +60 grade Celsius 1 săptămână. Vaccinul reconstituit este stabil
timp de 1 lună când este păstrat la +4 grade Celsius, cel puţin 1 săptămână la +25 grade
Celsius şi 4 zile la +37 grade Celsius.
Instrucţiuni de folosire/manipulare: Vaccinul liofilizat se prezintă sub forma unui depozit
alb. Diluentul steril este limpede şi incolor (prezentarea monodoză) sau poate prezenta o
uşoară turbiditate şi/sau o coloraţie roză (prezentarea multidoză). Mencevax AC este
reconstituit prin adăugarea întregului conţinut al flaconului adecvat cu diluent. Depozitul
liofilizat trebuie complet dizolvat în diluent. Vaccinul trebuie examinat vizual pentru a
decela orice particule şi/sau modificări de culoare înaintea administrării. Dacă se constată
modificări ale aspectului, vaccinul se aruncă.
Formă de prezentare: Flacoane cu vaccin liofilizat şi fiole cu diluent.

Producător: Smithkline Beecham

MENTAT, comprimate
plante
Supliment nutritiv herbomineral.
Compoziţie: Un comprimat conţine: Extr.: Bacopa monnieri 136 mg, Centella asiatica 70
mg, Withania somnifera 52 mg, Evolvulus alsinoides 52 mg, Nardostachys jatamansi 52
mg, Valeriana wallichii 50 mg, Embelia ribes 50 mg, Prunus amygdalus 50 mg, Acorus
calamus 42 mg, Tinospora cordifolia 36 mg, Terminalia Chebula 36 mg, Emblica officinalis
36 mg, Oroxylum indicum 32 mg, Celastrus paniculatus 32 mg. Pulb. Bacopa monnieri 80
mg, Orchis mascula 18 mg, Mucuna pruriens 18 mg, Elettaria cardamomum 18 mg,
Terminalia arjuna 18 mg, Foeniculum vulgare 18 mg, Ipomoea digitata 18 mg, Zingiber
officinale 14 mg, Terminalia belerica 14 mg, Myristica fragrans 14 mg, Syzygium
aromaticum 10 mg, Mukta pishti 3 mg.
Acţiune terapeutică: Mentat este un supliment nutritiv zilnic, are efect antistres şi
îmbunătăţeşte activitatea mentală: atenţia, puterea de concentrare, abilitatea de învăţare.
Administrat la copii şi adolescenţi îmbunătăţeşte performanţele şcolare - mai ales în
condiţii de examen. Administrat adulţilor înlătură oboseala zilnică, efectele stresului,
anxietatea şi asigură un somn natural şi odihnitor.
Indicaţii: Îmbunătăţirea deficienţelor de memorie; creşterea atenţiei şi puterii de
concentrare; mărirea performanţelor în procesul de instruire; ameliorarea dificultăţilor de
vorbire.
Contraindicaţii: Nu sunt semnalate.
Mod de administrare: Copii peste 10 ani: 1 comprimat de 2 ori pe zi. Adulţi: 2 comprimate
de 2 ori pe zi.

Producător: Himalaya Drug Co Bangalore

MEPROBAMAT
meprobamatum
Compoziţie: Comprimate conţinând 400 mg meprobamat.
Acţiune farmacoterapeutică: Dicarbamat al propandiolului, tranchilizant şi miorelaxant cu
efect de durată medie (6 ore); are acţiune moderată de inducţie enzimatică. Poate favoriza
apariţia somnului (prin efectul tranchilizant).
Indicaţii: În tratamentul unor stări de anxietate şi tensiune psihică, sindrom
psihovegetativ; ca miorelaxant, singur sau în asociere cu un analgezic, în tratamentul
spasmului muscular; hipnogen în hiposomnii.
Contraindicaţii: Stări precomatoase şi comatoase, intoxicaţii acute cu substanţe
deprimante centrale, epilepsie, miastenie, porfirie, intoleranţă şi alergie la meprobamat,
dependenţă la meprobamat sau la alte deprimante centrale (în antecedente). Nu se va
administra la copii sub 3 ani. Nu se va ingera alcool în timpul tratamentului. Nu se va
administra la şoferi, dispeceri şi în alte profesiuni care cer atenţie şi performanţe riguroase.
Mod de administrare: Adulţi: oral, 1-3 comprimate pe zi. Copii: 3-7 ani: 1/4-1/2 comprimat
de 1-3 ori pe zi; 7-15 ani: 1/2-1 comprimat de 1-3 ori pe zi.
Reacţii adverse: Somnolenţă, deprimare a performanţelor (în special la doze mari),
anorexie, greaţă, vomă, diaree, cefalee, hipotensiune ortostatică, reacţii alergice (rar); la
epileptici, meprobamatul poate produce convulsii; dozele mari, administrate timp
îndelungat, pot provoca toleranţă şi dependenţă.
Precauţii: Se va administra cu prudenţă în timpul sarcinii şi alăptării, insuficienţă hepatică
şi renală, la bătrâni şi debilitaţi. Se va evita asocierea cu barbiturice sau alte hipnotice.
Interacţiuni medicamentoase: Efectul anticoagulantelor cumarinice, steroizilor
administraţi sistemic (inclusiv contraceptive orale), al rifampicinei şi griseofulvinei poate fi
diminuat (prin inducţia enzimelor metabolizante).
Formă de prezentare: Benzi de hârtie caserată a 20 comprimate. Valabilitate: 3 ani de la
data fabricaţiei.
Condiţii de păstrare: La adăpost de lumină, căldură şi umiditate.

Producător: Sicomed
 {bml bm103.BMP}
MERONEM, pentru administrare
intravenoasă
meropenemum
Formă de prezentare: Meronem i.v. se
prezintă sub forma unei pulberi sterile de
culoare albă ce conţine 500 mg sau 1 g
meropenem sub formă de trihidrat în amestec
cu carbonat de sodiu anhidru pentru
constituire. Meronem injectabil i.v. conţine 208
mg carbonat de sodiu la un gram de
meropenem (potenţa anhidră). Flacon pentru
injecţii i.v. sau perfuzii: Meronem 500 mg;
Meronem 1000 mg. Ingredient activ:
Meropenem trihidrat 570 mg 1140 mg
echivalentul de meropenem anhidru 500 mg
1000 mg. Excipient: Carbonat de sodiu anhidru
104 mg 208 mg. Pentru fiecare gram de
meropenem (potenţial anhidru) flaconul conţine
90 mg (3,9 mmol) sodiu. Meronem se prezintă
sub formă de pulbere ce va fi reconstituită
pentru administrarea intravenoasă.

Indicaţii: Meronem i.v. este indicat la adulţi şi copii în tratamentul următoarelor infecţii
cauzate i.v. una sau mai multe specii bacteriene susceptibile la meropenem: Pneumonii,
inclusiv pneumonii nosocomiale; infecţii ale tractului urinar; infecţii intra-abdominale;
infecţii ginecologice, de ex. endometrita şi boala inflamatorie pelviană; infecţii cutanate şi
ale ţesuturilor moi; meningite; septicemii. Tratamentul empiric al suspiciunilor de infecţii la
pacienţii adulţi cu neutropenie febrilă, administrat sub formă de monoterapie sau în
combinaţie cu agenţi antivirali sau antifungici Meronem s-a dovedit a fi eficient, singur sau
în combinaţie cu alţi agenţi antimicrobieni, în tratamentul infecţiilor mixte. Nu există
suficientă experienţă privind pacienţii pediatrici cu neutropenie sau imunodeficienţă
primară sau secundară.
Posologie şi mod de administrare: Adulţi: Posologia şi durata tratamentului trebuie
stabilite în funcţie de tipul şi severitatea infecţiei precum şi de starea pacientului. Doza
zilnică recomandată este următoarea: 500 mg i.v. la fiecare 8 ore în tratamentul
pneumoniei, infecţiilor tractului urinar, infecţiilor ginecologice, de ex. endometrita, infecţiilor
cutanate şi ale ţesuturilor moi; 1 g i.v. la 8 ore în tratamentul pneumoniilor nosocomiale,
peritonitei, infecţiilor suspectate la pacienţii neutropenici şi septicemiei. În meningită, doza
recomandată este de 2 g la 8 ore. Ca şi în cazul altor antibiotice, administrarea de
merope-nem sub formă de monoterapie la pacienţii cu afecţiuni critice şi infecţii ale
tractului respirator inferior cauzate de Pseudomonas aeruginosa sau la care acest germen
este suspectat, trebuie făcută în mod precaut. Se recomandă testarea regulată a
sensibilităţii în cazul tratării infecţiilor cu Pseudomonas aeruginosa.
Schema dozelor la adulţii cu afectarea funcţiei renale: Dozele trebuie reduse la pacienţii la
care clearance-ul creatininei este mai mic de 51 ml/min, aşa cum este prezentat mai jos:
Clearance-ul creatininei Doză (pe baza unităţilor de doză de 500 mg, 1 g, Frecvenţă
ml/minut 2 g)
26-50 o unitate de doză la fiecare 12 ore
10-25 jumătate din unitatea de doză la fiecare 12 ore
 <10 jumătate din unitatea de doză la fiecare 24 ore

Meropenem este epurat prin hemodializă. Dacă este necesar tratamentul susţinut cu
Meronem, se recomandă ca unitatea de doză (selectată în funcţie de tipul şi severitatea
infecţiei) să fie administrat la finele şedinţei de hemodializă pentru a reface concentraţiile
plasmatice eficiente din punct de vedere terapeutic. Nu există experienţă în cazul
administrării Meronem pacienţilor supuşi dializei peritoneale. Schema dozelor la adulţii cu
afectarea funcţiei hepatice: Nu este necesară ajustarea posologiei la pacienţii cu
insuficienţă hepatică (vezi secţiunea “Precauţii şi avertizări”). Vârstnici: Nu este necesară
ajustarea posologiei la vârstnicii cu funcţie renală normală sau la care valorile clearance-
ului creatininei este mai mare de 50 ml/minut. Copii: La copii cu vârste cuprinse între 3 luni
şi 12 ani, doza i.v recomandată este de 10-20 mg/kg corp la 8 ore, în funcţie de tipul şi
severitatea infecţiei, susceptibilitatea agentului patogen şi de starea pacientului. La copii
cu greutate corporală de peste 50 kg se va folosi aceeaşi posologie ca la adult. În
meningită doza recomandată este de 40 mg/kg corp la 8 ore. Nu există experienţă în cazul
copiilor cu insuficienţă renală.
Mod de administrare: Meronem i.v. poate fi administrat injectabil intravenos în bolus timp
de aproximativ 5 min sau în perfuzie intravenoasă timp de aproximativ 15-30 min, utilizând
formele respective de prezentare. Meronem i.v. pentru injectare intravenoasă în bolus
trebuie reconstituit cu apă distilată pentru preparate injectabile (5 ml la 250 mg
meropenem). Aceasta asigură o concentraţie de aproximativ 50 mg/ml. Soluţiile
reconstituite sunt limpezi şi incolore sau de culoare galben pai. Meronem i.v. destinat
administrării în perfuzie poate fi reconstituit cu lichide perfuzabile compatibile (50-200 ml).
(vezi secţiunile "ParticularităţI farmaceutice" şi "Condiţii de păstrare").
Contraindicaţii: Meronem este contraindicat la pacienţii cu antecedente de reacţii de
hipersensibilitate la acest produs.
Precauţii şi avertizări: Există unele dovezi clinice şi de laborator privind o parţială
hipersensibilizare încrucişată între alţi carbapenemi şi betalactamine, peniciline şi
cefalosporine. Reacţii severe (inclusiv şoc anafilactic) au fost raportate cu majoritatea
antibioticelor betalactamice. Înainte de instituirea tratamentului cu meropenem va trebui
făcută o anamneză foarte atentă privind eventualele reacţii anterioare de hipersensibilitate
la antibioticele betalactamice. Meronem va trebui administrat cu precauţie la pacienţii cu
astfel de antecedente. În caz că survine o reacţie alergică la meropenem, administrarea
medicamentului va fi întreruptă şi vor fi luate măsurile necesare. Administrarea Meronem
la pacienţii cu afecţiuni hepatice trebuie însoţită de o monitorizare atentă a nivelurilor
serice de transaminaze şi bilirubină. Ca în cazul altor antibiotice, poate surveni creşterea
excesivă a microorganismelor care nu sunt sensibile şi, prin urmare, este necesară
monitorizarea continuă a fiecărui pacient. Nu este recomandată administrarea în infecţiile
cauzate de stafilococi meticilino-rezistenţi. Cazuri de colită pseudo-membranoasă au fost
raportate rar cu mai toate antibioticele, gradul de severitate putând varia de la forme
uşoare până la cele care pun viaţa în pericol. Prin urmare, antibioticele trebuie prescrise
cu atenţie la indivizii care au în antecedente acuze gastrointestinale, şi în mod special
colită. Este important ca diagnosticul de colită pseudo-membranoasă să fie avut în vedere
în cazul pacienţilor la care tratamentul cu Meronem se însoţeşte de apariţia diareei. Deşi
există studii care indică faptul că una din principalele cauze ale colitei asociate
antibioterapiei este o toxină produsă de Clostridium difficile, trebuie avute în vedere şi alte
cauze. Co-administrarea de Meronem şi medicamente potenţial nefro-toxice trebuie
cântărită cu atenţie (pentru posologie vezi secţiunea “Posologie şi mod de administrare”).
Uz pediatric: Nu a fost determinată eficacitatea şi tolerabilitatea în cazul copiilor mai mici
de 3 luni. De aceea, Meronem nu este recomandat la copiii sub această vârstă. Nu există
experienţă la copiii cu funcţie renală sau hepatică alterată.
Interacţiunea cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune: Probenecidul se află
în competiţie cu meropenemul în procesul de secreţie tubulară activă şi, prin urmare,
inhibă excreţia renală având ca efect creşterea timpului de înjumătăţire a eliminării şi
concentraţia plasmatică de meropenem. Deoarece puterea şi durata de acţiune a
Meronem, dozat în absenţa probenecidului, sunt adecvate nu se recomandă administrarea
concomitentă a probenecidului şi a Meronem. Nu a fost studiat efectul potenţial al
Meronem asupra legării de proteine sau a metabolizării altor medicamente. Totuşi,
proporţia legării de proteine este scăzută (aproximativ 2%) şi de aceea nu sunt aşteptate
interacţiuni medicamentoase cu alţi compuşi datorită deplasării de pe proteinele
plasmatice. Meronem a fost administrat concomitent cu alte medicamente fără să se
producă interacţiuni farmacologice adverse. Cu toate acestea, nu sunt disponibile date
precise privind potenţialele interacţiuni medicamentoase.
Sarcină şi alăptare: Nu a fost evaluat la om profilul de siguranţă a Meronem în cursul
sarcinii. Studiile efectuate pe animale nu au arătat reacţii adverse asupra dezvoltării fetale.
Singurul efect advers observat în cadrul studiilor reproductive pe animale a fost o incidenţă
crescută a avorturilor la maimuţe în condiţiile unei expuneri de 13 ori mai crescute decât
cea preconizată la om. Meronem nu trebuie administrat în cursul sarcinii exceptând
situaţiile în care beneficiul scontat justifică potenţialul risc pentru făt. În fiecare caz trebuie
folosit sub directa supraveghere a medicului. Meropenemul este detectabil la concentraţii
foarte scăzute în laptele animalelor. Meronem nu trebuie administrat în cazul femeilor care
alăptează exceptând situaţiile în care beneficiul potenţial justifică riscul potenţial pentru
sugar.
Efectele asupra abilităţii de a conduce autovehicule şi a manevra echipamente: Nu
există date disponibile, dar nu este de aşteptat ca Meronem să afecteze abilitatea de a
conduce autovehicule sau de a manevra echipamente.
Reacţii adverse: Reacţiile adverse grave sunt rare. În cursul studiilor clinice au fost
raportate următoarele reacţii adverse: Reacţii locale la locul de injectare: inflamaţie,
tromboflebită, durere la locul injectării. Reacţii cutanate: rash, prurit, urticarie.
Gastrointestinale: dureri abdominale, greţuri, vărsături, diaree. A fost raportată colita
pseudo-membranoasă. Hematologice: trombocitemie reversibilă, eozinofilie,
trombocitopenie şi neutropenie. Unii subiecţi pot dezvolta test Coombs, direct sau indirect,
pozitiv. S-au raportat cazuri de reducere a timpului parţial de tromboplastină. Funcţia
hepatică: au fost raportate creşteri reversibile separate sau combinate ale concentraţiei
serice de bilirubină, transaminaze, fosfatază alcalină şi dehidrogenază lactică. Sistemul
nervos central: cefalee, parestezii. Rar au fost raportate cazuri de convulsii, deşi nu a
putut fi stabilită o relaţie de tip cauzal cu administrarea de Meropenem. Altele: candidoză
orală şi vaginală.
Supradozare: Supradozarea accidentală ar putea apărea în cursul tratamentului, mai ales
la pacienţii cu afectarea funcţiei renale. Tratamentul supradozării va fi simptomatic. La
indivizii normali se produce o eliminare renală rapidă. La subiecţii cu insuficienţă renală
meropenemul şi metabolitul său vor fi îndepărtaţi prin hemodializă.
Proprietăţi farmacodinamice: Meropenem este un antibiotic din clasa carbapenemilor
destinat administrării pe cale parenterală. Este relativ stabil faţă de acţiunea
dehidropeptidazei-1 umane (DHP-1) şi prin urmare, nu necesită adăugarea de DHP-1.
Meropenem îşi excercită acţiunea bactericidă intervenind la nivelul procesului vital al
sintezei peretelui celulei bacteriene. Uşurinţa cu care penetrează peretele bacterian,
nivelul său ridicat de stabilitate faţă de toate beta-lactamazele serice şi afinitatea sa
marcată pentru PBP (Penicillin Binding Proteins) explică acţiunea bactericidă puternică a
meropenem împotriva unui spectru larg de bacterii aerobe şi anaerobe. Valorile
concentraţiilor minime bactericide (CMB) se suprapun de regulă peste cele ale
concentraţiilor minime inhibitorii (CMI). Pentru 76% din bacteriile testate, raporturile
CMB:CMI au fost mai mici sau egale cu 2. Meropenem este stabil în cadrul testelor de
sensibilitate, aceste teste putând fi efectuate folosind metodele de rutină. Testele in vitro
demonstrează că meropenem acţionează sinergic cu alte antibiotice. S-a demonstrat atât
in vitro cât şi in vivo că meropenem are un efect post-antibiotic. Pe baza proprietăţilor
farmacocinetice şi a corelării rezultatelor clinice şi microbiologice cu diametrele zonelor de
inhibiţie şi concentraţiile minime inhibitorii (CMI) ale microorganismelor infectante, este
recomandat un set de criterii de sensibilitate la meropenem.
Clasificare Metodă de evaluare
Diametrul zonei de inhibiţie (mm) Valori de reper ale CMI (mg/l)
Sensibil >=14 <=4
Intermediar între 12 şi 13 8
Rezistent <=11 <=16
Spectrul antibacterian in vitro al meropenem cuprinde majoritatea suşelor bacteriene
grampozitive şi gramnegative aerobe şi anaerobe, semnificative din punct de vedere clinic,
după cum urmează: Bacterii aerobe grampozitive: Bacillus spp., Corynebacterium
diphteriae, Enterococcus liquifaciens, Enterococcus avium, Listeria monocytogenes,
Lactobacillus spp., Nocardia asteroides, Staphylococcus aureus (penicillinazo negativi şi
pozitivi) Staphilococi coagulazo-negativi inclusiv Staphylococcus saprophyticus,
Staphylococcus capitis, Staphylococcus cohnii, Staphylococcus xylosus, Staphilococcus
warneri, Staphylococcus hominis, Staphylococcus simulans, Staphylococcus intermedius,
Staphylococcus sciuri, Staphylococcus lugdenensis, Streptococcus pneumoniae (sensibil
şi rezistent la penicilină), Streptococcus agalactiae, Streptococcus pyogenes,
Streptococcus equi, Streptococcus bovis, Streptococcus mitis, Streptococcus mitior,
Streptococcus milleri, Streptococcus sanguis, Streptococcus viridans, Streptococcus
salivarius, Streptococcus morbillorum, Streptococcus de grup G, grupul Streptococcus de
grup F, Rhodococcus equi. Bacterii aerobe gramnegative: Achromobacter xylosoxidans,
Acinetobacter anitratus, Acinetobacter lwoffii, Acinetobacter baumannii, Aeromonas
hydrophila, Aeromonas sorbria, Aeromonas caviae, Alcaligenes faecalis, Bordetella
bronchiseptica, Brucella melitensis, Campylobacter coli, Campylobacter jejuni, Citrobacter
freundii, Citrobacter diversus, Citrobacter koseri, Citrobacter amalonaticus, Enterobacter
aerogenes, Enterobacter (Pantoea) agglomerans, Enterobacter cloacae, Enterobacter
sakazakii, Escherichia coli, Escherichia hermannii, Gardnerella vaginalis, Haemophilus
influenzae (inclusiv suşe beta-lactamaso-positive şi rezistente la ampilcilină), Haemophilus
parainfluenzae, Haemophilus ducreyi, Helicobacter pylori, Neisseria meningitidis,
Neisseria gonorrhoeae (inclusiv suşe beta-lactamazo-positive şi rezistente la penicilină şi
spectinomicină), Hafnia alvei, Klebsiella pneumoniae, Klebsiella aerogenes, Klebsiella
ozaenae, Klebsiella oxytoca, Moraxella (Branhamella) catarrhalis, Morganella morganii,
Proteus mirabilis, Proteus vulgaris, Proteus penneri, Providencia rettgeri, Providencia
stuartii, Providencia alcalifaciens, Pasteurella multocida, Plesiomonas shigelloides,
Pseudomonas aeruginosa, Pseudomonas putida, Pseudomonas alcaligenes, Burkholderia
(Pseudomonas) cepacia, Pseudomonas fluorescens, Pseudomonas stutzeri,
Pseudomonas pseudomallei, Pseudomonas acidovorans, Salmonella spp. (inclusiv
Salmonella enteritidis/typhi), Serratia marcescens, Serratia liquefaciens, Serratia rubidaea,
Shigella sonnei, Shigella flexneri, Shigella boydii, Shigella dysenteriae, Vibrio cholerae,
Vibrio parahaemolyticus, Vibrio vulnificus, Yersinia enterocolitica. Bacterii anaerobe:
Actinomyces odontolyticus Actinomyces meyeri, Bacteroides-Prevotella-Porphyromonas
spp., Bacteroides fragilis, Bacteroides vulgatus, Bacteroides variabilis, Bacteroides
pneumosintes, Bacteroides coagulans, Bacteroides uniformis, Bacteroides distasonis,
Bacteroides ovatus, Bacteroides thetaiotaomicron, Bacteroides eggerthii, Bacteroides
capsillosis, Prevotella buccalis, Prevotella corporis, Bacteroides gracilis, Prevotella
melaninogenica, Prevotella intermedia, Prevotella bivia, Prevotella splanchnicus,
Prevotella oralis, Prevotella disiens, Prevotella rumenicola, Bacteroides ureolyticus,
Prevotella oris, Prevotella buccae, Prevotella denticola, Bacteroides levii, Porphyromonas
asaccharolytica, Bifidobacterium spp., Bilophilia wadsworthia, Clostridium perfrigens,
Clostridium bifermentans, Clostridium ramosum, Clostridium sporogenes, Clostridium
cadaveris, Clostridium sordellii, Clostridium butyricum, Clostridium clostridiiformis,
Clostridium innocuum, Clostridium subterminale, Clostridium tertium, Eubacterium lentum,
Eubacterium aerofaciens, Fusobacterium mortiferum, Fusobacterium necrophorum,
Fusobacterium nucleatum, Fusobacterium varium, Mobiluncus curtisii, Mobiluncus
mulieris, Peptostreptococcus anaerobius, Peptostreptococcus micros, Peptostreptococcus
saccharolyticus, Peptococcus saccharolyticus, Peptostreptococcus asaccharolyticus,
Peptostreptococcus magnus, Peptostreptococcus prevotii, Propionibacterium acnes,
Proprionibacterium avidium, Propionibacterium granulosum; Stenotrophomonas
maltophilia, Enterococcus faecium şi stafilococii meticilino- rezistenţi s-au dovedit rezistenţi
la meropenem.
Proprietăţi farmacocinetice: O doză unică de Meronem administrată sub formă de
perfuzie cu durată de 30 minute la voluntari sănătoşi a produs niveluri plasmatice maxime
de aproximativ 11 mcg/ml la doza de 250 mg, 23 g/ml la doza de 500 mg şi 49 mcg/ml la
doza de 1 g. Cu toate acestea, nu există un raport de proporţionalitate farmacocinetică
absolută între doza administrată şi Cmax şi ASC. Mai mult, s-a observat o reducere a
clearance-ului plasmatic de la 287 la 205 ml/min pentru doze cuprinse între de 250 mg şi 2
g. O injecţie intravenoasă de Meronem administrată pe durata a 5 min la voluntari sănătoşi
a produs concentraţii plasmatice maxime de aproximativ 52 mcg/ml la doza de 500 mg şi
112 mcg/ml la doza de 1 g. Perfuzii intravenoase de 1 g administrate în decurs de 2 min, 3
min şi 5 min au fost comparate în cadrul unui studiu încrucişat cu trei grupe de tratament.
Aceste perfuzii cu duratele lor respective de administrare au produs concentraţii
plasmatice maxime de 110, 91 şi respectiv, 94 mcg/ml. După administrarea i.v. a unei
doze de 500 mg, nivelurile plasmatice de meropenem scad până la valori de 1 mcg/ml sau
mai mici, la şase ore de la administrare. În cazul administrării de doze multiple la intervale
de 8 ore la subiecţi cu funcţie renală normală, nu se produce acumularea de meropenem.
La subiecţii cu funcţie renală normală, timpul de înjumătăţire este de aproximativ o oră.
Medicamentul se leagă de proteinele plasmatice în proporţie de aproximativ 2 %.
Aproximativ 70 % din doza de meropenem administrată intravenos poate fi regăsită
nemodificată în urină timp de 12 ore, după care excreţia urinară mai poate fi detectată într-
o mică măsură. După administrarea unei doze de 500 mg valorile concentraţiilor urinare
meropenem de peste 10 mcg/ml sunt menţinute până la 5 ore. La voluntari cu funcţie
renală normală nu a putut fi observată acumularea de meropenem în plasmă sau urină la
posologiile de 500 mg administrate la opt ore sau 1 g administrat la şase ore. Unicul
metabolit al meropenem este inactiv din punct de vedere microbiologic. Meropenem
penetrează bine în majoritatea umorilor şi ţesuturilor inclusiv în lichidul cefalorahidian la
pacienţii cu meningită bacteriană, atingând concentraţii în exces faţă de cele necesare
pentru inhibarea majorităţii bacteriilor. Studiile efectuate pe copii au demonstrat că
farmacocinetica Meronem la copii este similară celei înregistrate la adulţi. Timpul de
înjumătăţire al eliminării Meronem este de aproximativ 1,5-2,3 ore la copiii cu vârste mai
mici de 2 ani, farmacocinetica fiind de tip linear la doze cuprinse între 10-40 mg/kg corp.
Studiile farmacocinetice efectuate la pacienţii cu insuficienţă renală au arătat că clearance-
ul plasmatic al meropenemului se corelează cu clearance-ul creatininei. La pacienţii cu
afectarea funcţiei renale sunt necesare ajustări ale posologiei. Studiile farmacocinetice
efectuate la pacienţii vârstnici au arătat o reducere a clearance-ului plasmatic al
meropenemului corelat cu reducerea clearance-ului creatininei în funcţie de vârstă.
Studiile farmacocinetice efectuate la pacienţii cu afecţiuni hepatice nu au arătat influenţa
acestor afecţiuni asupra farmacocineticii meropenemului.
Date preclinice asupra siguranţei: Studiile efectuate pe animale arată că meropenem
este bine tolerat de rinichi. În cadrul acestor studii, efectele nefrotoxice ale meropenemului
au apărut numai la doze mari (500 mg/kg corp). Efecte la nivel SNC: convulsii la şobolani
şi vărsături la câini, au putut fi observate numai la doze mari (>2000 mg/kg corp). Pentru o
doză i.v., DL50 la rozătoare este superioară valorii de 2000 mg/kg corp. În studii cu doze
repetate (de până la 6 luni) nu au putut fi constatate decât efecte minore, inclusiv o
scădere mică a parametrilor eritrocitari şi o creştere a greutăţii hepatice la câini trataţi cu
doze de 500 mg/kg corp. În cele 5 teste efectuate, nu a putut fi găsită nici o dovadă privind
potenţialul mutagen şi nici o dovadă privind toxicitatea reproductivă sau teratogenă în
cadrul studiilor cu cea mai mare doză posibilă la şobolani şi maimuţe; nivelul dozei la care
a existat o (uşoară) scădere a greutăţii corporale F1 la şobolan a fost de 120 mg/kg corp.
A existat o incidenţă crescută a avorturilor la doza de 500 mg/kg corp în cadrul unui studiu
preliminar efectuat pe maimuţe. Nu au existat dovezi privind o sensibilitate crescută la
meropenem la animale tinere în comparaţie cu cele adulte. Studiile efectuate pe animale
au arătat că forma intravenoasă a fost bine tolerată. În studiile efectuate pe animale
singurul metabolit de meropenemului a demonstrat un profil de toxicitate similar.
Particularităţi farmaceutice: Incompatibilităţi. Meronem nu trebuie amestecat sau
adăugat altor medicamente. Meronem este compatibil cu următoarele soluţii perfuzabile:
clorură de sodiu soluţie 0,9%; glucoză soluţie 5% sau 10%; glucoză soluţie 5% şi
bicarbonat de sodiu 0,2%; clorură de sodiu 0,9% şi glucoză soluţie 5%; glucoză 5% şi
clorură de sodiu soluţie 0,225%; glucoză 5% şi clorură de potasiu soluţie 0,15%; manitol
soluţie 2,5% sau 10%.
Condiţii de păstrare: A se păstra la temperaturi mai mici de 30 grade Celsius. Se
recomandă ca pentru administrarea i.v. prin injecţie sau perfuzie să fie utilizate soluţiile de
Meronem proaspăt preparate. Soluţiile reconstituite trebuie folosite imediat şi, numai dacă
este necesar se pot păstra maximum 24 ore la frigider. Soluţiile de Meronem nu trebuie
congelate.
Diluant Durata stabilităţii (ore)
max 25 grade Celsius 4 grade Celsius
Soluţii (1-20 mg/ml) preparate cu:
Clorură de sodiu 0,9% 8 48
Glucoză 5% 3 14
Glucoză 5% şi clorurură de sodiu 0,225% 3 14
Glucoză 5% şi clorurură de sodiu 0,9% 3 14
Glucoză 5% şi clorurură de potasiu 0,15% 3 14
Manitol soluţie perfuzabilă 2,5% sau 10% 3 14
Glucoză 10% 2 8
Glucoză 5% şi bicarbonat de sodiu soluţie perfuzabilă 2 8
0,02%

Instrucţiuni privind folosirea/manipularea: Vezi secţiunea "Posologie şi mod de

administrare" de mai sus. În timpul reconstituirii soluţiei şi a administrării se vor asigura
tehnici aseptice standard. Soluţia reconstituită se va agita înaintea administrării. Toate
flacoanele sunt de unică folosinţă.

Producător:Zeneca
MESID
nimesulidum
Prezentare farmaceutică: Granulat, 30 pliculeţe a câte 100 mg nimesulid.
Acţiune terapeutică: Antiinflamator şi antireumatic nesteroidian.
Indicaţii: Stări inflamatorii dureroase şi nedureroase chiar şi însoţite de febră, în mod
special cele care afectează sistemul osos şi articulaţiile.
Contraindicaţii: Hipersensibilitate dovedită la nimesulid, aspirină sau alţi FANS. Nu
trebuie administrat subiecţilor cu hemoragii gastro-intestinale sau ulcer gastroduodenal în
fază activă, nici pacienţilor cu insuficienţă renală gravă.
Precauţii: Pacienţii trebuie ţinuţi sub control pe timpul administrării produsului, dacă li se
administrează concomitent medicamente cu tolerabilitate gastrică limitată. Deoarece
medicamentul se elimină pe cale renală, pacienţilor cu insuficienţă renală li se va reduce
posologia în raport cu valorile filtrării glomerulare. Mesid se administrează cu precauţie şi
pacienţilor cu anamneză de maladii hemoragice, cu afecţiuni ale tractului gastrointestinal
superior. Eventuale tulburări de vedere impun întreruperea tratamentului şi efectuarea
unui control oftalmologic. Deşi cercetările experimentale nu au evidenţiat toxicitate
embriofetală, nu se recomandă administrarea în timpul sarcinii. Cu toate că nu a fost
evidenţiată eliminarea nimesulidului prin laptele matern, totuşi se recomandă evitarea
administrării lui în timpul lactaţiei. Se va administra cu atenţie pacienţilor vârstnici şi mai
ales celor imunodeprimaţi. Deşi nesemnalate, ca şi pentru alţi FANS, se subliniază
posibilitatea ca Mesid să dea naştere ulceraţiilor peptice şi/sau sângerărilor
gastrointestinale.
Interacţiuni medicamentoase: Se administrează cu precauţie pacienţilor în tratament cu
anticoagulante sau antiagreganţi plachetari.
Efecte colaterale: Ocazional, apar efecte nedorite, cum ar fi senzaţia de aciditate şi
arsură gastrică, gastralgie, de obicei de intensitate modestă şi tranzitorii, rar necesitând
întreruperea tratamentului. Pot apărea erupţii cutanate de tip alergic. Foarte rar, tulburări
ale sistemului nervos central (dureri de cap, vertij, somnolenţă). În mod excepţional au fost
semnalate oligurie, edem, purpură.
Mod de administrare: Se administrează numai adulţilor, 1 pliculeţ de 2 ori pe zi.
Posologia poate fi augmentată la două pliculeţe de două ori pe zi, în funcţie de gravitatea
simptomelor şi de răspunsul pacientului. Se recomandă administrarea după mese.
Dozarea va fi stabilită cu precauţie pentru pacienţii în vârstă, eventual diminuată faţă de
cea supracitată.

Producător: Salus Researches SpA

METASPAR
combinaţii
Compoziţie: Capsule conţinând metionină 62,5 mg, acid aspartic 62,5 mg, tiamină 1,95
mg, riboflavină 1,5 mg, piridoxină 15 mg, acid nicotinic 3 mg.
Acţiune farmacoterapeutică: Metaspar conţine o asociere de metionină, acid aspartic şi
vitamine din complexul B cu acţiuni metabolice complexe; are proprietăţi hepatotrofice,
hepatoprotectoare şi detoxifiante. Metionina (aminoacid esenţial) participă la sinteza
cisteinei, aceasta contribuind la fosforilarea grăsimilor (efect lipotrop); metionina
contribuie, de asemenea, la procesele de sulfoconjugare, stimulând funcţia antitoxică
hepatică.
Indicaţii: Hepatită cronică, steatoză hepatică.
Contraindicaţii: Encefalopatie hepatoportală, precomă şi comă hepatică, insuficienţă
renală gravă. Nu se administrează în timpul tratamentului cu l-dopa (metionina şi
piridoxina antagonizează efectul antiparkinsonian al acesteia).
Reacţii adverse: Metionina poate determina deprimarea SNC, erupţii cutanate,
leucopenie, agranulocitoză (rar); în insuficienţa hepatică gravă poate accentua toxemia.
Posologie şi mod de administrare: Oral 3-5 capsule de 3 ori pe zi, înainte de mese
(eventual în cure repetate).
Formă de prezentare: Flacoane a 40 capsule.
Condiţii de păstrare: La adăpost de lumină, căldură şi umiditate. Valabilitate: 2 ani de la
data fabricaţiei.

Producător: Sicomed
METENAMIN
metenaminum
Compoziţie: Comprimate conţinând 500 mg de metenamină.
Acţiune farmacoterapeutică: Metenamin este un antiseptic urinar, prin aldehida formică
eliberată în urina acidă, aciditatea favorizând acţiunea eficace. Este un bacteriostatic activ
faţă de majoritatea bacteriilor provocatoare de infecţii urinare: Escherichia coli, Aerobacter
aerogenes, Pseudomonas; nu dezvoltă rezistenţă bacteriană, motiv pentru care poate fi
folosit în tratamentul prelungit. Datorită formaldehidei eliberate ia naştere acidul
diformaldehiduric solubil, dizolvant al acidului uric.
Indicaţii: Infecţii urinare acute (asociat cu antibiotice); profilaxia recidivelor în infecţiile
urinare cronice; profilaxia infecţiilor urinare în timpul unor manevre urologice (endoscopie,
sondă urinară) sau intervenţii chirurgicale şi în tulburările vezicale neurogene; bacteriurie
asimptomatică.
Contraindicaţii: Nefrite, cistite acute dureroase; boli renale cu insuficienţă de concentrare
a urinii; insuficienţă hepatică gravă; deshidratare severă. Nu se administrează în infecţiile
cu Proteus, bacterie uropozitivă care hidrolizează ureea formând hidroxidul de amoniu şi
determină prin acesta alcalinizarea urinii şi imposibilitatea apariţiei formaldehidei active.
Nu se va administra concomitent cu: sulfamide (rareori erupţii cutanate), antibiotice active
în urina alcalină sau alcalinizante (precipită în urina acidă şi devine inactiv). Doze mari pot
provoca hematurie, albuminurie, tenesme vezicale, greţuri, vomă, diaree.
Reacţii adverse: În doze mari şi tratamente de lungă durată, Metenaminul poate fi cauză
de: iritaţie digestivă: greţuri, vărsături, diaree; iritaţie şi inflamaţie a tractului urinar: disurie,
polakiurie, hematurie, proteinurie.
Mod de administrare: Adulţi: oral - 2 cp. (1 g) x 3-4 pe zi (cu apă), maximum 3 g/zi; dacă
urina este alcalină, se va acidifia prin administrare de clorură de amoniu sau de calciu sau
fosfat acid de sodiu timp de 3 zile. Copii: 3 luni - 3 ani - 0,125 g/zi; 3 ani - 5 ani: 0,125-0,25
g/zi; 6 ani - 12 ani: 0,25-0,50 g/zi. Injectabil i.v. - 1-2 fiole pe zi.
Formă de prezentare: Flacoane cu 20 de comprimate.
Condiţii de păstrare: La adăpost de lumină, căldură şi umiditate.

Producător: Sicomed
METFORMIN BMS, antidiabetic oral
metforminum
Prezentare: Metformin BMS conţine clorhidrat de metformin BP ca substanţă activă.
Metformin BMS - un comprimat conţine 500 mg metformin: comprimate filmate albe,
rotunde, convexe, codificate 17 LG. Metformin BMS comprimate 850 mg: comprimate
filmate albe, rotunde, convexe, codificate F1 LG.
Proprietăţi: Metformin produce o reducere a glucozei din sânge în prezenţa insulinei
endogene sau exogene. Metformin nu cauzează crize hipoglicemice. Metformin are efect
de scădere ponderală la diabetici. Metformin are o biodisponibilitate de 50-60%. Absorbţia
este relativ lentă, comparativ cu eliminarea rapidă. Metformin este eliminat în mare parte
nemodificată pe cale renală cu un clearance renal de câteva ori mai ridicat decât cel al
creatininei şi direct corelat cu acesta (T1/2=1,5-4,5 ore).
Indicaţii: Diabet zaharat stabil declanşat la maturitate, necomplicat cu cetoze, în special la
supraponderali. În cazuri dificile metformin poate fi utilizat în combinaţie cu sulfonil-uree
producând astfel un efect sinergetic. Metformin poate fi utilizat în diabete labile ca un
supliment la tratamentul cu insulină pentru a evita criza hipoglicemică. În diabetul labil,
metformin poate fi folosit asociat tratamentului cu insulină pentru evitarea crizelor de
hipoglicemie.
Dozaj şi administrare: Dozajul de Metformin trebuie să fie individualizat. Iniţial: 500 mg
de două ori zilnic la masă, ce se poate creşte gradat la maxim 1 g de 3 ori zilnic. Dozajul
uzual de menţinere este 1,7 g zilnic, administrat într-o doză unică la masa de dimineaţă
sau divizată în două doze administrate la mese.
Contraindicaţii: Metformin este contraindicat la pacienţii cu cetoacidoză sau comă
diabetică. Metformin nu trebuie administrat la diabetici cu insuficienţă severă renală sau
hepatică, insuficienţă cardiacă sau infarct miocardic recent.
Sarcină şi alăptare: Sarcină: nu este recomandată administrarea în sarcină. Alăptarea:
nu există informaţii suficiente.
Efecte adverse: În mod normal Metformin este bine tolerat, dar se pot produce tulburări
gastrointestinale (gust metalic, greaţă, anorexie, diaree), care dispar de obicei prin
reducerea dozajului. Pentru a se evita efectele adverse pe durata primelor zile de
tratament, se va începe cu doze mici şi care se cresc treptat. S-au raportat puţine cazuri
de reacţii alergice uşoare. Tratamentul extins pe câţiva ani poate reduce concentraţia de
vitamină B12. Acidoza lactică a fost foarte rar asociată cu metformin, dar în puţine cazuri
raportată ca prezentă la pacienţii foarte în vârstă cu funcţia renală redusă.
Precauţii: Metformin se excretă pe cale renală şi trebuie administrată cu prudenţă la
pacienţii cu disfuncţie renală.
Supradozare: Semne şi simptome: Nu se produce hipoglicemie prin monoterapie cu
metformin (25 g au fost ingerate fără a fi remarcate efecte nedorite asupra nivelurilor
glicemiei). Totuşi, aceasta se poate produce când se administrează metformin
concomitent cu sulfoniluree, insulină sau alcool. La doze excesive şi în special dacă există
posibilitatea acumulării, se poate declanşa acidoza. Semne şi simptome sugestive sunt:
greaţa, diareea, durerea abdominală, dispneea. Tratament: Este recomandată terapia
intensă de susţinere care trebuie condusă spre corectarea pierderii de lichid şi a
tulburărilor metabolice.
Ambalare: Metformin BMS 500 mg cutii cu 100 şi 500 comprimate. Metformin BMS 850
mg cutii cu 100 şi 300 comprimate. Nu se va utiliza după data expirării care este
inscripţionată pe ambalaj. Se va păstra ferit de accesul copiilor.
Producător: Bristol-Myers Squibb
METHOTREXATE
methotrexatum
Prezentare farmaceutică: Comprimate conţinând methotrexat 2,5 mg (cutie cu 100 buc.);
fiole a 1 ml soluţie injectabilă conţinând methotrexat 5 mg, 25 mg sau 50 mg (cutie cu 1
buc.).
Acţiune terapeutică, Indicaţii, Reacţii adverse şi Contraindicaţii: Aceleaşi ca pentru
Antifolan (preparat românesc).
Mod de administrare: Oral, pentru menţinerea remisiunii în leucemia acută 15-30 mg/m2
de 2 ori/săptămână, în coriocarcinom 15-30 mg/zi în cure de 5 zile, separate prin pauze de
una sau mai multe săptămâni; în psoriazis, iniţial 10-25 mg o dată pe săptămână, se poate
creşte treptat până la cel mult 50 mg/săptămână, apoi se reduce treptat, tatonând doza de
întreţinere. Pentru administrarea parenterală vezi Metotrexat..

Producător: Rhône-Poulenc Rorer

METILERGOMETRINĂ MALEAT
methylergometrinum
Prezentare farmaceutică: Fiole a 1 ml soluţie injectabilă conţinând metilergometrină
maleat 0,2 mg (cutie cu 10 buc.); drajeuri conţinând metilergometrină maleat 0,125 mg
(flac. cu 50 buc.); soluţie pentru uz intern conţinând metilergometrină maleat 0,25 mg/ml
sau 20 picături (flac. cu 10 ml).
Acţiune terapeutică: Hemostatic uterin, opreşte metroragia acţionând ocitocic, cu
creşterea tonusului miometrului şi comprimarea vaselor şi sinusurilor sanguine; efectul
este rapid (apare imediat după injectarea intravenoasă, în 2-5 minute după injectarea
intramusculară şi în 5-10 minute după administrarea orală), mai intens decât pentru
ergometrină şi mai durabil (se menţine circa 5 ore); are acţiune vasoconstrictoare slabă.
Indicaţii: în injecţii: metroragii ale delivrenţei şi post-partum, operaţii cezariene, metroragii
recidivante grave; menoragii severe, atonie uterină, metroragii după chiuretaj; pe cale
orală: menoragii, metroragii în afara sarcinii.
Mod de administrare: Injecţii intramusculare, o fiolă (0,2 mg) o dată, se poate repeta
după 2-5 ore; în situaţii de mare gravitate se injectează intra-venos lent (în cel puţin 1
minut), 1/2-1 fiolă (0,1-0,2 mg), sub controlul presiunii arteriale; oral 1-2 drajeuri, sau 10-20
picături (0,125-0,25 mg), de 3 ori/zi.
Reacţii adverse şi contraindicaţii: Aceleaşi ca pentru ergometrină (Ergomet); reacţiile
adverse legate de acţiunea vasoconstrictoare sunt mai puţin importante.

Producător: Biofarm
METILTESTOSTERON
testosteronum
Prezentare farmaceutică: Comprimate sublinguale conţinând metiltestosteron 10 mg
(flac. cu 50 buc.).
Acţiune terapeutică: Derivat de testosteron activ perlingual, mai puţin pe cale orală; are
acţiuni similare testosteronului (vezi).
Indicaţii: Aceleaşi ca pentru Testosteron.
Mod de administrare: Perlingual, 1-3 comprimate (10-30 mg) zilnic, ca medicaţie de
substituţie, în hipogonadism; 10 comprimate/zi în cancerul de sân inoperabil, la femeie şi
în aplazia medulară.
Reacţii adverse: Creştere în greutate, edeme, hipercalcemie, acnee, congestie cu valuri
de căldură, priapism, azoospermie, pozitivarea probelor hepatice, rareori icter colestatic.
Dozele mari, la băieţi, provoacă dezvoltare sexuală precoce şi oprirea creşterii, la bărbaţi
pot inhiba funcţia testiculară, iar la femei pot suprima activitatea ovariană, cu amenoree,
fenomene de virilizare (parţial ireversibile) şi creşterea libidoului; favorizează dezvoltarea
cancerului de prostată şi a cancerului de sân la bărbaţi (se controlează).
Contraindicaţii: Carcinom de prostată, adenom de prostată, carcinom de sân la bărbaţi,
boli hepatice grave, sarcină (virilizarea fătului feminin); prudenţă în insuficienţa cardiacă, la
renali, la hepatici, în hipertensiunea arterială, ateroscleroza avansată, în migrenă,
epilepsie şi alte afecţiuni în care retenţia hidrosalină este dăunătoare. Prudenţă în
asocierea cu anticoagulante cumarinice (acţiunea acestora este potenţată).
Metiltestosteronul figurează pe lista substanţelor dopante (interzise la sportivi).

Producător: Terapia S.A.

METILTIOURACIL
methylthiouracilum
Prezentare farmaceutică: Comprimate conţinând metiltiouracil 50 mg (cutie cu 100 buc.).
Acţiune terapeutică: Antitiroidian de sinteză, inhibă formarea hormonilor tiroidieni,
ameliorând simptomatologia clinică şi biologică a hipertiroidismului; efectul devine evident
cli nic după o perioadă de latenţă de 2-4 săptămâni şi este deplin după 6-8 săptămâni de
tratament.
Indicaţii: Boală Basedow, forme uşoare sau moderate, la bolnavi sub 40 de ani, în
absenţa guşii voluminoase sau a tulburărilor cardiace grave, ca şi în toate situaţiile în care
nu este posibilă administrarea radioiodului sau tiroidectomia; pentru pregătirea
tiroidectomiei şi ca medicaţie adjuvantă a radioterapiei.
Mod de administrare: Adulţi: iniţial 2 comprimate (100 mg) de 4-6 ori/zi, până la
realizarea stării de eutiroidie, apoi tratament de întreţinere cu 2 comprimate de 2-3 ori/zi
(doze mici când tratamentul este îndelungat); copii: iniţial 2 mg/kg corp şi zi, apoi se scade
până la doza de întreţinere.
Reacţii adverse: Greaţă, vomă, cefalee, erupţii cutanate, febră, mialgii, artralgii,
tumefacţia glandelor salivare şi ganglionilor limfatici, hepatită, căderea părului, pericolul
deprimării hematopoiezei (leucopenie, purpură trombopenică, anemie aplastică,
agranulocitoză) impune un control clinic şi hematologic riguros. Volumul tiroidei se poate
mări uşor, exoftalmia şi edemul palpebral se pot agrava (prin secreţia reactivă de
tirotrofină) - creşterea marcată a volumului glandei indică supradozarea; sunt posibile crize
tireotoxice la oprirea tratamentului; relativ rar hipotiroidie definitivă; în timpul sarcinii, risc
de hipertiroidie fetală şi de hipotrofie a tiroidei la nou-născut, frecvenţă mare de avort şi
naştere prematură.
Contraindicaţii: Guşa retrosternală sau alte situaţii de obstrucţie a traheii, cancerul
tiroidian dependent de TSH, afecţiunile hematologice grave preexistente reprezintă
contraindicaţii; prudenţă mare în leucopenie, anemie, trombocitopenie; prudenţă şi doze
mici la bolnavii cu insuficienţă hepatică; prudenţă în timpul sarcinii, mai ales în ultimele 2
trimestre (doze mici, eventual se preferă intervenţia chirurgicală), alăptatul în cursul
tratamentului este interzis; efectul anticoagulantelor orale poate fi crescut (prin acţiune
antivitaminică K).

Producător: Terapia S.A.

METOCLOPRAMID
metoclopramidum
Prezentare farmaceutică: Comprimate conţinând metoclopramidă clorhidr. 10 mg (flac.
cu 40 buc.); soluţie apoasă pentru uz intern (la copii) conţinând metoclopramidă clorhidr.
0,665%, respectiv 1 mg/3 picături (flac. cu 20 ml); supozitoare conţinând metoclopramidă
clorhidr. 20 mg (cutie cu 6 buc.); fiole a 2 ml soluţie apoasă injectabilă, conţinând
metoclopramidă clorhidr. 10 mg (cutie cu 5 şi 25 buc.).
Acţiune terapeutică: Antivomitiv prin acţiune centrală, creşte tonusul sfincterului inferior
al esofagului, favorizează golirea stomacului prin stimularea peristaltismului gastric şi
relaxarea sfincterului piloric; i se atribuie un efect de normalizare a funcţiilor motorii şi
secretorii ale tubului digestiv, prin mecanism central.
Indicaţii: Greaţă şi vomă (postoperator, în cadrul bolii de iradiaţie, provocate de
medicamente), sughiţ, esofagită de reflux, stază gastrică, dispepsie, flatulenţă, migrene;
pentru uşurarea tubajului duodenal şi pentru examenul radiologic gastrointestinal.
Mod de administrare: Adulţi, oral 1/2-1 comprimat sau 15-30 picături (5-10 mg) de 3 ori
pe zi (înainte de mese); rectal un supozitor (20 mg) de 2-3 ori pe zi; în situaţiile acute se
injectează intramuscular sau intravenos o fiolă (10 mg), repetând la nevoie. Copii: 1/2 din
doza adultului; sugari: 0,5 mg/kg corp şi zi (fracţionat).
Reacţii adverse: Uneori constipaţie sau diaree, nelinişte, oboseală; rareori diaree,
scăderea libidoului, ginecomastie, lactaţie (prin hiperprolactinemie); dozele mari pot
provoca somnolenţă şi tulburări extrapiramidale discrete (mai ales spasme musculare, la
copii); rareori, la nou-născut, methemoglobinemie.
Contraindicaţii: Sarcină, feocromocitom; prudenţă la psihotici şi în insuficienţa renală
(doze mai mici). Nu se asociază cu neurolepticele (potenţare riscantă) şi cu atropină sau
alte anticolinergice (împiedică efectul metoclopramidei).

Producător: Terapia S.A.

METOCLOPRAMID, soluţie pediatrică uz intern
metoclopramidum
Compoziţie: Un flacon conţine soluţie apoasă de Metoclopramid 0,665 g% (1 mg = 3
picături).
Acţiune farmacoterapeutică: Antiemetic prin acţiune centrală. Tot prin acţiune centrală,
secundar-periferică, normalizează motilitatea gastro-intestinală şi biliară, cu efecte
antispastice sau de stimulare a peristaltismului gastric şi de relaxare a pilorului. Faţă de
alte antiemetice şi antispastice prezintă avantajul acţiunii predominant centrale, specifice,
asupra centrilor care reglează activitatea digestivă. În consecinţă, Metoclopramidul, în
doze terapeutice, nu produce efecte secundare nedorite (deprimare centrală, inhibarea
secreţiilor digestive, fenomene circulatorii etc.). Un alt avantaj al preparatului îl constituie
toxicitatea sa redusă. Acţiunea Metoclopramidului poate fi parţial antagonizată de atropină
sau alte substanţe anticolinergice.
Indicaţii: Greţuri şi vărsături de diferite cauze (digestive, nervoase, medicamentoase,
postoperator); Diskinezii gastro-intestinale şi biliare (dispepsie, hipermobilitate gastrică,
spasme pilorice, colici etc.); Unele forme de anorexie constituţională; Pentru facilitatea
tubajului duodenal şi a examenului radiologic al tubului digestiv.
Contraindicaţii: Asocierea cu neurolepticele, în special cu fenotiazinele; Asocierea cu
atropina sau alte anticolinergice; La nou-născuţi sub 2 săptămâni (în general, se
recomandă evitarea la nou-născuţi).
Reacţii adverse: La unii copii poate apărea, chiar după doze terapeutice, un sindrom
diskinetic extrapiramidal (crize oculogire, contracturi la nivelul muşchilor feţei-trismus, al
limbii, al gâtului-torticolis) reversibil, persistând 8-12 ore după suspendarea tratamentului.
Sindromul menţionat poate fi ameliorat prin administrare de antiparkinsoniene.
Posologie şi mod de administrare: Sugarii şi copii sub 3 ani: 0,5-1 mg/kg corp/zi, în 3
prize câte 1 picătură la minimum 6 ore. Copii peste 3 ani: 10-15 mg în 3 prize - de 3 ori pe
zi câte 10-15 picături, la 6 ore (doza adultului este de 15-30 mg/zi).
Formă de prezentare: Flacoane de 20 ml, cu dop picător.
Condiţii de păstrare: La adăpost de umiditate, căldură şi lumină. Atenţie! A nu se lăsa la
îndemâna copiilor.

Producător: Biofarm
METOTREXAT, comprimate, flacoane cu pulbere liofilizată pentru soluţie injectabilă.
methotrexatum
Compoziţie: Comprimate conţinând metotrexat (acid 4-amino-10-metil-folic) 2,5 mg şi
excipienţi q.s. Flacon conţinând metotrexat 5 mg, excipienţi (clorură de sodiu, nipagin,
nipasol, hidroxid de sodiu) q.s. ad 25 mg (pulbere liofilizată). Flacon conţinând metotrexat
50 mg, excipienţi (clorură de sodiu, nipagin, nipasol, hidroxid de sodiu) q.s. ad 90 mg
(pulbere liofilizată).
Acţiune terapeutică: Metotrexat este un antineoplazic citostatic, acţionând ca
antimetabolit al acidului folic, printr-un mecanism de inhibiţie competitivă a reductazei
acestuia, mecanism prin care interferează cu sinteza de novo a acizilor nucleici şi cu
replicarea celulară la nivelul ţesuturilor cu proliferare activă. După administrare orală, în
doze mici, metotrexat este rapid absorbit din tractul gastrointestinal. Dozele mai mari sunt
mai puţin bine absorbite. Prin administrare parenterală este complet şi rapid absorbit.
Substanţa se elimină la nivel renal, în proporţie de aprox. 80% în 24 de ore. Administrarea
repetată a preparatului măreşte remanenţa sanguină a acestuia, ca urmare a unei
acumulări în ţesuturi. Metotrexat nu traversează, practic, bariera hematoencefalică, dar
prin administrare intrarahidiană, se pot realiza concentraţii ridicate în lichidul cefalo-
rahidian.
Indicaţii: Metotrexat prezintă o specificitate deosebit de ridicată faţă de corioepiteliom, în
care asigură un procent ridicat de vindecări, chiar în stadii avansate. Mai este indicat în
limfosarcoame (în special la copii), în unele tumori inoperabile ale capului şi gâtului, de
asemenea, în mycosis fungoides. Poate fi folosit ca paleativ în leucemia acută şi
subacută, cu efecte dintre cele mai favorabile în leucemia limfoblastică acută, în particular
în meningitele leucemice, în special la copii (administrat intratecal).
Contraindicaţii: Femei gravide, deoarece poate genera anomalii congenitale; tulburări
funcţionale hepatice sau renale, precum şi în cazurile de afectare a măduvei hematogene.
Efecte secundare: Reacţii ale pielii (rash eritematos, prurit, urticarie, fotodermatoză,
depigmentare, alopecie, acnee), ale sângelui (deprimarea măduvei hematogene,
leucopenie, trombopenie, anemie, hipogamaglobulinemie, sângerări cu sediu variabil,
septicemie), ale aparatului digestiv (gingivite, faringite, stomatite, anorexie, vărsături,
diaree, hematemeză, melenă, ulceraţii gastrointestinale sângerânde, enterite, modificări
toxice ale ficatului), ale aparatului uro-genital (insuficienţă renală, azotemie, cistită,
hematurie; ovogeneză şi spermatogeneză imperfectă, oligospermie tranzitorie,
dismenoree, sterilitate, nefropatii grave) şi ale sistemului nervos central (cefalee, ameţeli,
tulburări vizuale, afazie, hemipareză, convulsii după administrarea intrarahidiană. De
remarcat este faptul că fenomenele toxice ale produsului debutează mai ales prin
stomatită, gingivite şi diaree. Ca antidot se administrează per os sau intravenos
leucovorină.
Mod de administrare: Parenteral: intramuscular, intravenos, intraarterial şi intratumoral.
Tratamentul iniţial se aplică numai la bolnavi spitalizaţi, sub control zilnic riguros al
tabloului sanguin. În corioepiteliom (şi în tumorile trofoblastice înrudite) se utilizează serii
de tratament de câte 5 zile, administrându-se zilnic câte 5-10 mg (doză totală 25-50 mg) în
injecţii intramusculare. Curele se repetă, la nevoie, la interval de 7-12 zile. În leucemii,
doza unică la copiii mici este de 1,25-2,5 mg: la copii mai mari 2,5-5 mg iar la adulţi 5-10
mg; aceste doze se administrează de 3-6 ori pe săptămână în funcţie de toleranţa
individuală şi de gravitatea bolii. Metotrexat poate fi injectat intravenos, în special la copiii
care au prezentat rezistenţă la terapia orală cu metotrexat. În meningitele leucemice se
administrează intratecal, 0,2-0,4 mg/kg corp, o singură dată sau de mai multe ori, la
interval de 2-7 zile, până la normalizarea citologiei lichidiene. Posologia este limitată de
răspunsul la dozele preliminare şi de fenomele nervoase ce pot să apară. Dozele mari pot
provoca convulsii. În limfoamele maligne ne-Hodgkiniene se administrează 3 g/m2 la
intervale de o lună. Tratamentul va fi asociat cu o hiperhidratare alcalină şi administrare de
acid folinic: 15-50 mg la 6 ore timp de 3 zile în cure bilunare sau lunare. Alte tumori solide:
40-50 mg/m2 la o săptămână sau o lună. Doze de 300 mg - 10 g/m2 sunt uneori utilizate,
dar numai cu administrare concomitentă de acid folinic şi asigurarea unei hiperdiureze
alcaline (în servicii foarte specializate). Dozarea metotrexatului sanguin poate fi util în
conduita tratamentului. În cazul tratamentelor intraarteriale, se pot administra 25-50 mg de
metotrexat în 24 ore diluat în 1000 ml sau 1500 ml ser fiziologic sau soluţie de glucoză 5%
la interval de 3 zile, numărul administrărilor fiind în funcţie de toleranţă. În cazul
administrării unor doze mai mari de metotrexat, se foloseşte ca antidot leucovorina, care
se injectează concomitent intramuscular, în doze echivalente cu 1/3-1/2 din doza de
Metotrexat administrată. Se recomandă ca prima administrare a leucovorinei să se facă la
maximum 4 ore după administrarea soluţiei de metotrexat. Prepararea soluţiei: soluţia
injectabilă se prepară introducând în flaconul de metotrexat 5 ml apă distilată sterilă
(pentru injecţii), iar în flaconul de 50 mg metotrexat se adaugă 5 ml apă distilată. Dacă
apare un precipitat, soluţia nu se mai foloseşte. Oral: în coriocarcinoame, se efectuează în
mod uzual o cură de 2,5-10 mg/zi (1-4 comprimate), timp de 5 zile. În leucemii, doza
pentru copii mici este de 2,5 mg/zi, pentru copii mai mari de 2,5-5 mg/zi şi pentru adulţi de
5-10 mg/zi, repetată de 3-6 ori pe săptămână, după toleranţa individuală şi gravitatea bolii.
Formă de prezentare: Flacon cu 50 comprimate. Flacon a 5 mg metotrexat sub formă de
pulbere liofilizată. Flacon a 50 mg metotrexat sub formă de pulbere liofilizată.
Condiţii de păstrare: Ferit de lumină, la loc uscat şi răcoros.

Producător: Sindan
METRONIDAZOL, comprimate orale
metronidazolum
Compoziţie: Comprimate orale conţinând metronidazol 250 mg.
Acţiune farmacoterapeutică: Chimioterapic activ faţă de Trichomonas vaginalis, Lamblia
intestinalis, Entamoeba hystolitica şi bacterii anaerobe.
Indicaţii: Tricomoniază vaginală şi uretrală, lambliază, dizenterie hepatică şi abcese
hepatice amebiene, infecţii cu anaerobi.
Mod de administrare şi posologie: În trichomoniază, la adulţi, oral (după mese), câte 1
comprimat de 3 ori pe zi, timp de 7-10 zile; tratamentul partenerului este obligatoriu pentru
a evita reinfectarea; în caz de eşec se poate repeta cura după 4-6 săptămâni. În
lambliază, la adulţi, câte 1 comprimat de 3 ori pe zi, 7-10 zile; la copiii de 2-5 ani, câte 1/2
comprimat de 3 ori pe zi; la cei de 5-10 ani, câte 1 comprimat de 3 ori pe zi, 7-10 zile. În
amebiază, la adulţi, 2-3 comprimate de 3 ori pe zi, 5-10 zile; la copii 35-50 mg /kg corp pe
zi, fracţionat în 3 doze, timp de 10 zile. În infecţiile cu anaerobi, la adulţi, câte 2-3
comprimate la fiecare 8 ore, 7-10 zile.
Reacţii adverse: Greaţă, gust metalic, limbă încărcată, cefalee (relativ frecvent), diaree,
uscăciunea gurii, neplăcere epigastrică, vărsături, arsuri vaginale, erupţii cutanate,
ameţeli, somnolenţă, leucopenie trecătoare (rareori); febră, congestie nazală, disurie,
scăderea libidoului, polinevrită, vertij, ataxie, convulsii (foarte rar).
Contraindicaţii şi precauţii: Metronidazolul este contraindicat la bolnavii cu discrazii
sanguine (tratamentul se face sub controlul hemoleucogramei), psihoze şi boli neurologice
active, alergie la medicamente; se evită în primele 3 luni de sarcină şi prudenţă în
continuare; nu se administrează la lăuze şi în perioada de alăptare.
Interacţiuni medicamentoase: Asocierea băuturilor alcoolice este contraindicată,
deoarece pot apărea reacţii de tip disulfiram (greţuri, vărsături, congestia feţei, stare de
rău); prudenţă în asociere cu anticoagulante orale (risc crescut de accidente hemoragice).
Formă de prezentare: Flacon cu 20 de comprimate. Valabilitate: 2 ani de la data
fabricaţiei.
Condiţii de păstrare: La adăpost de lumină şi umiditate, la temperatura de -15 - +25
grade Celsius.

Producător: Sicomed
METRONIDAZOL, soluţie perfuzabilă 5 g/l
metronidazolum
Compoziţie: Sol. perfuzabilă 5 g/l
Formula A Formula B
Metronidazol 0,500 g 0,500 g
Glucoză monohidrat 5,47250 g -
Clorură de sodiu 0,02587 g 0,780 g
Acid clorhidric 0,1 N 0,2487 g
Apă distilată pentru preparate injectabile până 100,00 ml 100,00 ml
la

Acţiune farmacoterapeutică: Prin conţinutul său în metronidazol produsul este activ faţă
de bacteriile anaerobe, în special în infecţiile determinate de germenii proprii (bacterii
gram-negative: Bacteroides fragilis, B melaninogenicus şi alte specii de bacteroides,
Fusobacterium, Weillonella şi bacterii gram-pozitive ca: Clostridium, Peptococcus,
Peptostreptococcus, Actinomyces, Bifidobacterium, Eubacterium, Propionibacterium şi
streptococ microaerofil). Spectrul său de activitate cuprinde şi Gargnerela vaginalis şi
Campylobacter fetus care sunt facultativ anaerobi. După administrare intravenoasă se
realizează o concentraţie maximă plasmatică eficientă, care descreşte progresiv,
prezentând un timp de înjumătăţire de 7 ore. Metronidazolul are o bună penetraţie tisulară,
trece în bilă, salivă, lichid pleural, lichid peritoneal, secreţie vaginală, lichid seminal, lapte,
trece prin meningele inflamat şi placentă. Este metabolizat la nivelul ficatului, metabolitul
major rezultat având şi el o acţiune antibacteriană şi antiparazitară. Eliminarea se face pe
cale urinară şi digestivă, pigmenţii metaboliţilor colorând în brun-roşcat urina.
Indicaţii: Stări septice grave datorate anaerobilor, cu sau fără asocierea altor germeni
(septicemii postavortum, abces cerebral, pneumonie necrozantă, osteomielită, abces
pelvin, peritonită, infecţii postintervenţii chirurgicale etc). Profilactic: în profilaxia
preoperatorie la pacienţii cu risc crescut de infecţie cu germeni anaerobi.
Contraindicaţii: Afecţiuni acute şi cronice ale sistemului nervos central, discrazii
sanguine, sarcină.
Precauţii: Nu se utilizează în afecţiuni hepatice (este necesară monitorizarea funcţiilor
hepatice), la cei cu afecţiuni ale funcţiilor renale (se impune reducerea dozelor de produs),
în caz de corticoterapie asociată cu edeme (datorită conţinutului în clorură de sodiu). Dacă
tratamentul trebuie continuat peste 10 zile, se va aprecia beneficiul terapeutic prin prisma
instalării nevritei periferice.
Interacţiuni medicamentoase: În cursul tratamentului se contraindică consumul de
alcool, asocierea cu disulfiramul (apar manifestări psihice), cu fenobarbitalul (care
accelerează metabolizarea produsului), cu fluorouracilul şi azatioprina (efect neutropenic).
Se impune atenţie în asociere cu anticoagulantele orale (pe care le potenţează) şi cu
cimetidina (pentru încetinirea metabolizării metronidazolului).
Reacţii adverse: Pot apărea tulburări digestive (greaţă, anorexie, algii abdominale,
vărsături, diaree), ale sistemului nervos (cefalee, vertij, convulsii, parestezii, insomnie)
care dispar după întreruperea tratamentului; leucopenie tranzitorie, reacţii de
hipersensibilizare (urticarie, rash, prurit, congestie nazală).
Mod de administrare: Adulţi şi copii peste 12 ani: intravenos prin perfuzie 100 ml soluţie (
0,500 g metronidazol) în curs de 30-60 minute, la un interval de 6-8 ore. În funcţie de caz
se va utiliza formula A sau B a preparatului. Produsul poate fi diluat cu ser fiziologic sau
dextroză 5%. Durata unei cure este de 7-10 zile şi numai în cazuri deosebite până la 14
zile, calea perfuzabilă fiind înlocuită imediat ce este posibil cu administrarea orală sau
rectală a produsului. În cazul profilaxiei preparatul se perfuzează 15 mg/kg corp cu 30
minute până la 1 oră înainte de actul chirurgical şi 7,5 mg/kg corp în 30-60 minute la 6-8
ore după acesta. Posologia va fi adaptată stării bolnavului, reducându-se dozele la cei cu
deficit al funcţiei renale sau hepatice. Nu se vor asocia în perfuzie alte chimioterapice sau
antibiotice.
Formă de prezentare: Saci PVC de 250 ml conţinând 200 ml soluţie perfuzabilă formula
A. Saci PVC de 250 ml conţinând 200 ml soluţie perfuzabilă formula B. Cutii cu 10 saci
soluţie perfuzabilă formula A sau B.

Producător: Sicomed
METRONIDAZOL, supozitoare
metronidazolum
Compoziţie: Supozitoare conţinând 1 g şi 0,5 g metronidazol şi excipienţi.
Acţiune farmacoterapeutică: Prin conţinutul în metronidazol produsul este activ faţă de
bacteriile anaerobe, în special în infecţiile determinate de germenii proprii. După 5-12 ore
de la administrarea intrarectală a produsului se realizează în sânge o concentraţie
eficientă de metronidazol (mai mare de 6 gama/ml - concentraţie minimă inhibitorie pentru
anaerobi) care se poate menţine prin repetarea administrării din 8 în 8 ore. Nivelurile
tisulare de metronidazol ce se obţin sunt foarte apropiate de cele serice.
Indicaţii: Profilactic în prevenirea infecţiilor cu anaerobi survenite postoperator (intervenţii
chirurgicale pe intestin, aparat urinar sau genital etc.) la bolnavii cu risc crescut (vârstnici,
tare matabolice etc.). Curativ în infecţii cu bacterii anaerobe cu sau fără asocieri de alţi
germeni, osteomielite, sinuzite, otite, abcese mamare etc.
Contraindicaţii: Afecţiuni acute sau cronice ale SNC, discrazii sanguine, sarcină.
Reacţii adverse: Poate favoriza dezvoltarea unor micoze; uneori cefalee, vertij, insomnie,
astenie, parestezii.
Mod de administrare: Tratamentul va fi strict individualizat. Adulţi: 1 supozitor de 1 g la 8
ore, timp de 5-10 zile. Copii: între 2-10 ani, 1-2 supozitoare a 0,500 g/24 ore, între 10-15
ani, 1 supozitor a 0,500 g la 8 ore timp de 5-10 zile. În utilizare profilactică preoperatorie
administrarea produsului se începe cu 12 ore înaintea actului chirurgical. Atenţie! În timpul
tratamentului şi 24 ore după încetarea lui se contraindică consumul băuturilor alcoolice.
Prezentare farmaceutică: Cutii cu câte 2 plachete a 3 supozitoare.

Producător: Antibiotice-Iaşi
 MEVACOR
lovastatinum
Mevacor (lovastatin, MSD) este forma inactivă de lactonă a hidroxiacidului liber
corespunzător, care este un inhibitor puternic al sintezei endogene de colesterol, având
astfel un efect hipocolesterolemiant. După absorbţia gastrointestinală, Mevacor este
imediat hidrolizat la hidroxiacidul liber, care este un inhibitor competitiv al 3-hidroxi-3-
metilglutaril-coenzimă A (HMG-CoA) reductazei, o enzimă care catalizează o etapă
precoce, limitativă, a biosintezei colesterolului. În studiile clinice, Mevacor a redus
colesterolul plasmatic total şi concentraţiile colesterolului din lipoproteinele cu densitate
joasă (LDL) şi din lipoproteinele cu densitate foarte joasă (VLDL). În plus, Mevacor a
crescut moderat HDL-colesterolul şi a redus trigliceridele plasmatice. Forma activă a
lovastatinului este un inhibitor specific al HMG-CoA reductazei, enzima care catalizează
conversia HMG-CoA la mevalonat. Deoarece conversia HMG-CoA la mevalonat este o
etapă precoce în biosinteza colesterolului, nu este de aşteptat ca tratamentul cu Mevacor
să producă acumularea de steroli cu potenţial toxic. În plus, HMG-CoA este metabolizată
imediat înapoi la acetil CoA, care participă în multe procese de biosinteză din organism. În
studiile pe animale, după administrare orală, lovastatinul a prezentat o mare selectivitate
pentru ficat, unde a atins concentraţii mult mai mari decât în celelalte ţesuturi. Lovastatin
suferă o extracţie masivă la prima trecere prin ficat, locul principal de acţiune, cu excreţia
ulterioară a medicamentului în lichidul biliar. Mevacor a fost studiat în tratamentul
hipercolesterolemiei primare în care dieta, ca singură măsură luată, a fost insuficientă.
Mevacor a fost foarte eficient în reducerea colesterolului total şi a LDL-colesterolului în
formele heterozigote familiale şi nefamiliale de hipercolesterolemie şi în hiperlipidemiile
mixte în care colesterolul crescut a reprezentat un motiv de îngrijorare. În primele două
săptămâni s-a înregistrat un răspuns important, iar răspunsul terapeutic maxim a apărut în
4-6 săptămâni. Răspunsul s-a menţinut pe toată durata continuării tratamentului. Când
tratamentul cu Mevacor a fost oprit, colesterolul total a revenit la nivelurile de dinainte de
începerea tratamentului. Mevacor s-a dovedit eficient la pacienţii cu diabet necomplicat,
bine controlat, insulinodependent (tip 1) sau non-insulinodependent (tip 2) care prezintă şi
hipercolesterolemie primară. Scăderea lipidelor plasmatice a fost comparabilă cu cea
raportată la pacienţii nediabetici. Controlul glucozei nu a fost perturbat. În studiile clinice,
Mevacor, cu sau fără terapie concomitentă cu colestipol, a încetinit progresia
aterosclerozei coronariene.
Indicaţii: Scăderea nivelurilor crescute ale colesterolului total şi ale LDL-colesterolului la
pacienţii cu hipercolestrolemie primară, când răspunsul la dietă sau alte măsuri
nefarmacologice a fost inadecvat. Mevacor reduce colesterolul total şi LDL-colesterolul şi
creşte HDL-colesterolul; prin urmare, Mevacor micşorează raportul dintre colesterolul total
şi HDL-colesterolul ca şi raportul dintre LDL-colesterol şi HDL-colesterol. Scăderea
nivelurilor crescute de colesterol la pacienţii cu hipercolesterolemie combinată cu
hipertrigliceridemie, când hipercolesterolemia reprezintă tulburarea cea mai importantă.
Tratamentul pentru încetinirea progresiei aterosclerozei coronariene la pacienţii cu
afecţiuni coronariene.
Posologie şi mod de administrare: Din punct de vedere alimentar pacientul trebuie
transferat pe o dietă hipocolesterolemiantă standard înainte de a primi Mevacor şi trebuie
să continue această dietă în timpul tratamentului cu Mevacor. Hipercolesterolemia: Doza
iniţială uzuală este de 20 mg/zi administrată în doză unică la masa de seară. Doza unică
administrată la masa de seară s-a dovedit a fi mai eficientă decât aceeaşi doză
administrată la masa de dimineaţă, probabil deoarece colesterolul este sintetizat mai ales
noaptea. Pacienţii cu hipercolesterolemie uşoară sau moderată pot fi trataţi cu o doză
iniţială de 10 mg de Mevacor. Ajustarea dozei, dacă este necesară, trebuie făcută la
intervale de cel puţin 4 săptămâni, până la un maxim de 80 mg zilnic, administrate în doză
unică sau în doze divizate, cu masa de dimineaţă şi de seară. Administrarea zilnică
divizată (de două ori pe zi) este ceva mai eficientă decât cea unică. Doza de Mevacor
trebuie redusă dacă LDL-colesterolul scade sub 75 mg/dl (1,94 mmol/l) sau dacă
colesterolul total plasmatic scade sub 140 mg/dl (3,6 mmol/l). Ateroscleroza coronariană:
În studiile clinice referitoare la ateroscleroza coronariană în care s-a folosit Mevacor cu
sau fără altă terapie concomitentă, dozele utilizate au fost de 20 până la 80 mg/zi,
administrate în doze unice sau divizate. În cele două studii care au folosit doar Mevacor,
doza a fost redusă dacă colesterolul total plasmatic a scăzut sub 110 mg/dl (2,85 mmol/l)
sau dacă LDL-colesterolul a scăzut sub 80 mg/dl (2,1 mmol/l). Mevacor este eficace singur
sau în combinaţie cu sechestranţii de acizi biliari. La pacienţii la care se administrează
medicamente imunosupresoare concomitent cu lovastatin, doza maximă recomandată pe
zi este de 20 mg (vezi “Precauţii”, “Efecte musculare”). Posologia în insuficienţa renală:
La pacienţii cu insuficienţă renală moderată nu ar fi necesară modificarea dozei, deoarece
Mevacor nu suferă o excreţie renală semnificativă. La pacienţii cu insuficienţă renală
severă (clearance-ul creatininei sub 30 ml/min) trebuie reconsiderate cu grijă dozele peste
20 mg/zi şi, dacă totuşi se consideră necesare, trebuie administrate cu prudenţă (vezi
“Precauţii”, “Efecte musculare”).
Contraindicaţii: Hipersensibilitate la oricare dintre componentele acestui produs.
Afecţiune hepatică activă sau creşteri persistente inexplicabile ale transaminazelor serice.
Sarcină şi alăptare (vezi şi “Precauţii”).
Precauţii: Efecte hepatice: În studiile clinice iniţiale, la câţiva pacienţi au apărut creşteri
importanate ale transaminazelor (de peste 3 ori limita superioară a normalului), de obicei
la 3 până la 12 luni de la iniţierea terapiei cu Mevacor, dar fără să dezvolte icter sau alte
semne şi simptome clinice. Nu au existat dovezi de hipersensibilitate. Biopsia hepatică
efectuată la unul din aceşti pacienţi a indicat hepatită focală uşoară. Unii din aceşti
pacienţi aveau teste funcţionale hepatice anormale înainte de instituirea terapiei cu
lovastatin şi/sau consumau cantităţi substanţiale de alcool. La pacienţii la care
medicamentul a fost suspendat sau întrerupt datorită creşterii transaminazelor, incluzând
pacientul la care s-a efectuat biopsia hepatică, nivelul transaminazelor a scăzut lent la cel
de dinaintea începerii tratamentului. Într-o evaluare clinică extinsă a lovastatinului pe o
durată de 48 de săptămâni (studiul EXCEL) efectuată pe 8.245 de pacienţi, incidenţa
creşterilor importante ale transaminazelor serice (de peste 3 ori limita superioară a
normalului) în testări succesive a fost 0,1% la placebo, 0,1% la 20 mg/zi, 0,9% la 40 mg/zi
şi 1,5% la 80 mg/zi la pacienţii trataţi cu lovastatin. Se recomandă dozarea
transaminazelor înainte de începerea tratamentului şi periodic după aceea, mai ales la
pacienţii care prezintă teste funcţionale hepatice modificate şi/sau consumă cantităţi
substanţiale de alcool. Dacă nivelul transaminazelor serice creşte de peste 3 ori limita
superioară a normalului, trebuie apreciat riscul potenţial al continuării tratamentului cu
Mevacor comparativ cu beneficiile scontate. Măsurarea transaminazelor trebuie repetată
periodic; dacă creşterile sunt persistente sau progresive, medicamentul trebuie oprit. Ca şi
în cazul altor medicamente hipolipemiante, în timpul tratamentului cu Mevacor s-au
raportat creşteri moderate (mai puţin de 3 ori peste limita superioară a normalului) ale
transaminazelor serice (vezi “Reacţii adverse”). Aceste modificări au apărut la scurt timp
după începerea tratamentului cu Mevacor, au fost în general tranzitorii şi nu au fost
însoţite de nici un simptom; nu a fost necesară întreruperea tratamentului. Medicamentul
trebuie folosit cu prudenţă la pacienţii cu afecţiuni hepatice în antecedente. Afecţiunile
hepatice active reprezintă o contraindicaţie la administrarea de Mevacor (vezi
“Contraindicaţii”). Efecte musculare: La pacienţii trataţi cu lovastatin s-au observat
frecvent creşteri uşoare şi tranzitorii ale creatin fosfokinazei (CPK), dar de obicei ele au
fost lipsite de semnificaţie clinică. De asemenea miopatia a fost asociată terapiei cu
lovastatin. Miopatia a apărut rar, dar ar trebui luată în consideraţie la orice pacient care
prezintă mialgii difuze, sensibilitate sau slăbiciune musculară şi/sau creşteri marcate ale
CPK (de 10 ori peste limita superioară a normalului). S-a raportat şi rabdomioliză severă
care a precipitat insuficienţa renală. Terapia cu lovastatin trebuie întreruptă dacă apar
creşteri importante ale CPK sau dacă se diagnostichează sau se suspectează miopatia.
Majoritatea pacienţilor care au dezvoltat miopatie (inclusiv rabdomioliză) primeau
lovastatin concomitent cu medicamente imunosupresive, gemfibrozil sau doze
hipolipemiante de niacină (acid nicotinic). Unii dintre pacienţii afectaţi aveau insuficienţă
renală preexistentă, de obicei ca o consecinţă a diabetului. Rabdomioliza, cu sau fără
afectare renală, a fost de asemenea raportată şi la pacienţii cu afecţiuni grave care
primeau eritromicină concomitent cu lovastatin. În studiile clinice inţiale, aproximativ 30%
din pacienţii care primeau şi terapie imunosupresivă, inclusiv ciclosporină, au dezvoltat
miopatie într-un interval de un an de la iniţierea tratamentului cu lovastatin; valorile
corespunzătoare pentru terapia concomitentă cu gemfibrozil şi niacin au fost de
aproximativ 5% şi respectiv 2%. Majoritatea acestor pacienţi erau trataţi cu 40-80 mg
lovastatin pe zi. Nu se cunoaşte dacă acelaşi fenomen apare la folosirea concomitentă a
lovastatinului şi cu alţi fibraţi. În 7 rapoarte în care 148 de pacienţi transplantaţi (105
cardiac şi 43 renal) trataţi cu ciclosporină au primit concomitent lovastatin 10-60 mg pe zi
(marea majoritate au primit 20 mg pe zi) pe perioade între 3 şi 41 de luni s-a raportat un
singur caz de rabdomioliză (0,6%) şi unul de creştere semnificativă a CPK. Beneficiile şi
riscurile administrării lovastatinului concomitent cu medicamente imunosupresive, fibraţi
sau doze hipolipemiante de niacin (acid nicotinic). Incidenţa miopatiei la pacienţii care au
primit lovastatin fără aceste terapii concomintente a fost de 0,1%. La un pacient cu
transplant renal care primea ciclosporină şi lovastatin s-a raportat rabdomioliză cu
insuficienţă renală la puţin timp după creşterea dozei de itraconazol, un agent antifungic
sistemic. Un alt pacient transplantat tratat cu ciclosporină şi un alt inhibitor de HMG CoA
reductază a prezentat slăbiciune musculară însoţită de o creştere marcată a CPK în urma
iniţierii terapiei sistemice cu itraconazol. Inhibitorii de HMG CoA reductază şi agenţii
antifungici derivaţi de azol inhibă biosinteza colesterolului în puncte diferite ale căii de
sinteză. Lovastatinul trebuie întrerupt temporar la pacienţii trataţi cu ciclosporină, dacă se
consideră necesară administrarea terapiei antifungice sistemice cu derivaţi de azol;
pacienţii care nu sunt trataţi cu ciclosporină trebuie atent monitorizaţi dacă se consideră
necesară administrarea terapiei antifungice sistemice cu derivaţi de azol. Într-o evaluare
clinică extinsă timp de 48 de săptămâni a lovastatinului comparativ cu placebo pe 8245 de
pacienţi (studiul EXCEL), nici unul din pacienţii trataţi cu lovastatin 20 mg/zi nu a dezvoltat
miopatie. Cinci pacienţi (sub 0,1%) trataţi cu lovastatin (unul cu 40 mg/zi şi patru cu 40 mg
de două ori pe zi) au dezvoltat miopatie (simptome musculare şi niveluri ale CPK de 10 ori
mai mari decât limita superioară a normalului). Practic nici un pacient (sub 0,1%) din acest
studiu nu a fost tratat concomintent cu ciclosporină, gemfibrozil sau niacin în doze
hipolipemiante. La şase pacienţi cu transplant cardiac trataţi cu medicamente
imunosupresoare, inclusiv ciclosporină, concomitent cu lovastatin 20 mg/zi, nivelul
plasmatic mediu de metaboliţi activi derivaţi din lovastatin a fost aproximativ de 4 ori mai
mare faţă de cel aşteptat. În acest grup şi răspunsul terapeutic s-a dovedit a fi proporţional
mai ridicat raportat la doza administrată. Datorită unei relaţii vizibile între nivelurile
plasmatice ridicate de metaboliţi activi derivaţi din lovastatin şi miopatie, doza zilnică la
pacienţii trataţi concomitent cu imunosupresoare nu trebuie să depăşească 20 mg/zi (vezi
Posologie şi mod de administrare). Chiar şi la această doză trebuie evaluate cu atenţie
beneficiile şi riscurile administrării de lovastatin la pacienţii trataţi cu
imunosupresoare.Tratamentul cu Mevacor trebuie temporar întrerupt sau oprit la orice
pacient cu o stare acută severă, sugerând o miopatie sau la cei cu factori de risc care
predispun la dezvoltarea insuficienţei renale secundare rabdomiolizei, cum ar fi: infecţii
acute severe, hipotensiune, intervenţii chirurgicale majore, traumatisme, tulburări
metabolice, endocrine sau electrolitice severe, convulsii necontrolate. Pacienţii trebuie
sfătuiţi să anunţe imediat apariţia unor dureri musculare inexplicabile, a sensibilităţii sau a
slăbiciunii musculare, mai ales dacă acestea sunt însoţite de stare generală alterată şi
febră. Evaluări oftalmologice: Creşterea prevalenţei opacifierii cristalinului ca rezultat al
îmbătrânirii, în absenţa oricărui tratament medicamentos reprezintă un fapt normal. Datele
acumulate din experienţa clinică într-o perioadă lungă de timp nu evidenţiază vreun efect
secundar al lovastatinului asupra cristalinului. Uz pediatric: Nu a fost stabilită siguranţa şi
eficacitatea administrării la copii. Vârstnici: Într-un studiu controlat, eficacitatea la pacienţii
peste 60 de ani s-a dovedit similară cu cea observată la populaţia generală şi nu s-a
observat nici o creştere aparentă a frecvenţei reacţiilor adverse clinice sau de laborator.
Hipercolesterolemia familială homozigotă: Mevacor a fost mai puţin eficient la pacienţii cu
hipercolesterolemie familială homozigotă, probabil deoarece aceşti pacienţi nu au
receptori LDL funcţionali. La aceşti pacienţi homozigoţi, Mevacor pare să producă mai
frecvent creşterea transaminazelor serice (vezi Reacţii adverse). Hipertrigliceridemia:
Mevacor prezintă doar un efect moderat de scădere a trigliceridelor şi nu este indicat când
hipertrigliceridemia este tulburarea principală (adică în hiperlipidemia tip I, IV şi V).
Sarcină şi alăptare: Utilizarea în sarcină: Mevacor este contraindicat în timpul sarcinii.
Ateroscleroza este un proces cronic şi întreruperea terapiei hipolipemiante în timpul
sarcinii ar avea un impact redus asupra rezultatului terapiei de lungă durată a
hipercolesterolemiei primare. Mai mult, colesterolul şi alţi produşi ai căii de biosinteză a
colesterolului sunt componente esenţiale pentru dezvoltarea fătului, inclusiv pentru sinteza
de steroizi şi de membrane celulare. Mevacor poate dăuna fătului când este administrat
unei femei gravide, datorită capacităţii inhibitorilor de HMG-CoA reductază, din care face
parte şi Mevacor, de a reduce sinteza de colesterol şi posibil şi pe cea a altor produşi ai
căii de sinteză a colesterolului. S-au primit şi câteva rapoarte de anomalii congenitale la
copii ai căror mame fuseseră tratate în timpul sarcinii cu inhibitori de HMG-CoA reductază
(vezi Contraindicaţii). Mevacor poate fi administrat la femei de vârstă fertilă numai când
posibilitatea de concepţie este foarte redusă. Dacă pacienta rămâne însărcinată în timpul
tratamentului cu Mevacor, acesta va fi întrerupt şi pacienta va fi avertizată asupra riscului
potenţial pentru făt. Alăptare: Nu se ştie dacă Mevacor se excretă în laptele uman.
Deoarece multe medicamente se excretă în laptele uman şi datorită potenţialului de reacţii
adverse grave, femeile tratate cu Mevacor nu trebuie să-şi alăpteze copii (vezi
Contraindicaţii).
Interacţiuni medicamentoase: Medicamente imunosupresoare, itraconazol, gemfibrozil,
niacin (acid nicotinic), eritromicină (vezi Precauţii, Efecte musculare). Derivaţi cumarinici:
Timpul de protrombină poate fi crescut la unii pacienţi când se administrează concomitent
lovastatin şi anticoagulante cumarinice. La pacienţii trataţi cu medicamente
anticoagulante, timpul de protrombină trebuie determinat înainte de începerea
tratamentului cu lovastatin, iar după aceea monitorizat la intervalele recomandate uzual
pacienţilor trataţi cu anticoagulante cumarinice.
Reacţii adverse: Mevacor este în general bine tolerat; majoritatea efectelor secundare au
fost uşoare şi tranzitorii. În studii clinice controlate, efectele secundare (considerate
posibil, probabil sau cu siguranţă asociate medicamentului) care au apărut cu o frecvenţă
peste 1% au fost: flatulenţă, diaree, constipaţie, greaţă, dispepsie, ameţeală, vedere
neclară, cefalee, crampe musculare, mialgie, rash cutanat şi dureri abdominale. Pacienţii
care au primit agenţi activi de control au prezentat o incidenţă similară sau chiar mai mare
a efectelor secundare gastrointestinale. Alte efecte secundare care au apărut la 0,5 până
la 1,0% din pacienţi au fost: oboseală, prurit, uscăciunea mucoasei bucale, insomnie,
tulburări ale somnului şi disgeuzie. Rar au fost raportate miopatie şi rabdomioliză. Într-o
evaluare clinică extinsă a lovastatinului timp de 48 de săptămâni care compară lovastatinul
cu placebo (studiul EXCEL), reacţiile adverse raportate au fost simulare cu cele din studiile
iniţiale, iar incidenţa lor la medicament şi la placebo nu a fost statistic diferită. Următoarele
efecte secundare suplimentare au fost comunicate de când medicamentul a fost lansat pe
piaţă: hepatită, icter colestatic, vomă, anorexie, parestezii, neuropatie periferică, tulburări
psihice inclusiv anxietate, necroliză epidermică toxică şi eritem multiform, inclusiv sindrom
Stevens-Johnson. Rar s-a comunicat un sindrom aparent de hipersensibilitate care a
inclus una sau mai multe dintre următoarele afecţiuni: şoc anafilactic, angioedem, sindrom
lupic, polimialgii reumatice, vasculită, trombocitopenie, leucopenie, eozinofilie, anemie
hemolitică, ANA pozitiv, creşteri ale VSH, artrită, artralgii, urticarie, astenie,
fotosensibilitate, febră, hiperemie, frisoane, dispnee şi stare generală alterată. Rezultatele
testelor de laborator: Rar s-au raportat creşteri importante şi persistente ale
transaminazelor serice (vezi Precauţii). S-au mai raportat şi alte modificări ale testelor
funcţionale hepatice cum ar fi creşterea fosfatazei alcaline şi a bilirubinei. S-au observat şi
creşteri ale nivelurilor serice de creatin fosfokinază (CPK) datorate fracţiunii noncardiace a
CPK. Acestea în general au fost uşoare şi tranzitorii, creşteri importate fiind raportate rar
(vezi Precauţii, Efecte musculare).
Supradozare: Până la acumularea unei experienţe mai vaste nu se poate recomanda un
tratament specific al supradozării cu Mevacor. Trebuie luate măsuri generale şi
monitorizată funcţia hepatică. Nu se cunoaşte până în prezent dacă lovastatinul şi
metaboliţii săi la om sunt dializabili. Cinci voluntari sănătoşi au primit până la 200 mg
lovastatin ca doză unică fără a prezenta reacţii adverse clinic semnificative. S-au raportat
şi câteva cazuri de supradozare accidentală; nici un pacient nu a prezentat simptome
specifice şi toţi şi-au revenit fără sechele. Doza maximă ingerată a fost de 5-6 g.
Formă de prezentare: Cutii cu 28 de tablete, fiecare tabletă conţinând 20 mg sau 40 mg
lovastatin.
Condiţii de păstrare: A se feri de lumină. A se păstra la temperaturi sub 30 grade
Celsius.

Producător: Merck Sharp & Dohme

MEXITIL
mexiletinum
Formă de prezentare: Capsule a 200 mg clorhidrat de mexiletin/capsulă. Fiole 10 ml a
250 mg clorhidrat de mexiletin.
Acţiune terapeutică: Mexitil este un medicament antiaritmic care reduce viteza maximă
de depolarizare cu mică modificare, a potenţialelor restante sau a duratei potenţialului de
acţiune. Se administrează împreună cu, sau după alte preparate antiaritmice şi, de
asemenea, cu alte medicamente care acţionează asupra sistemului cardiovascular.
Indicaţii: Aritmii ventriculare, în funcţie de gravitatea simptomelor şi/sau după gradul de
ameninţare a vieţii pacientului, hotărâtoare fiind decizia medicului.
Contraindicaţii: Mexitil nu trebuie administrat în primele trei luni de sarcină, după un
infarct miocardic sau când randamentul cardiac este limitat (activitate a ventriculului stâng
sub 35%), cu excepţia pacienţilor cu aritmie ventriculară ce le periclitează viaţa, şoc
cardiogen sau în cazul unui bloc AV de gradul doi sau trei preexistent, dacă nu există un
stimulator de ritm. Mexitil nu trebuie utilizat în cazul în care este cunoscută sensibilitatea la
o substanţă activă sau la anestezice locale (ex.: lidocaina, procaina).
Avertismente, precauţii: Dacă medicamentul este folosit în situaţiile enunţate mai jos,
pacientul trebuie monitorizat cu grijă şi dozajul trebuie redus: disfuncţie sinusală, tulburări
de conducere intracardiacă, bradicardie, hipotensiune, sau insuficienţă cardiacă. La
pacienţii cu ciroză hepatică decompensată s-a constatat o încetinire a metabolizării şi
eliminării mexiletinei. Această încetinire poate să apară, de asemenea, la pacienţi cu
insuficienţă renală severă. La aceşti pacienţi doza trebuie adaptată de la caz la caz
(individual). Pacienţii la care clinic sau prin examenul de laborator se constată afectarea
funcţiilor renale, trebuie monitorizaţi cu grijă.
Sarcină şi alăptare: Mexitil poate fi utilizat în sarcină numai în cazul în care raportul între
beneficiu şi risc este favorabil. Mexitil trece în laptele matern în concentraţii care au efect
asupra copilului. De aceea, dacă utilizarea Mexitil este considerată esenţială pentru
mamă, trebuie întreruptă alăptarea.
Efecte adverse: În timpul utilizării produsului Mexitil s-au raportat următoarele efecte
adverse: disconfort gastric, afectarea simţului gustativ, greaţă, vărsături, toropeală,
disartrie, nistagmus, tulburări oculare de adaptare, ataxie, secuse musculare, parestezii,
convulsii şi cazuri izolate de stări confuzionale pasagere. Asemeni altor medicamente
antiaritmice, Mexitil poate contribui la înrăutăţirea aritmiei. S-au observat în anumite cazuri
reacţii la nivelul pielii. Pot apărea ulceraţii esofagiene, dacă Mexitil se înghite cu o cantitate
insuficientă de lichid şi rămâne în esofag. Chiar dacă se foloseşte conform recomandării
medicului, Mexitil poate influenţa într-o anumită măsură capacitatea de a mânui maşini, de
a conduce vehicole. Această situaţie se accentuează în combinaţie cu consumul de alcool.
Interacţiuni: Când se administrează concomitent Mexitil cu alte medicamente antiaritmice
este de presupus accentuarea efectului asupra conducerii şi activităţii inimii. S-au utilizat
combinarea cu propranol, chinidină şi amiodaronă. Toate medicamentele care modifică
peristaltismul intestinal pot afecta absorbţia Mexitil. Opiaceele pot întârzia trecerea Mexitil
în circuitul sanguin. Deoarece Mexitil este metabolizat în special în ficat, substanţele care
afectează funcţiile ficatului pot modifica nivelul concentraţiei de mexiletină în sânge. Este
necesar să se reducă doza de Mexitil în situaţiile în care concomitent se administrează
substanţe care determină inhibiţia enzimelor hepatice. Când se administrează
medicamente care produc o inducţie enzimatică, de exemplu rifampicina, doza de Mexitil
trebuie crescută, întrucât metabolizarea sa, în această situaţie, are loc într-un ritm mai
rapid. În cazul unei terapii concomitente cu Mexitil, nivelul seric de teofilină creşte. Acelaşi
lucru se produce şi în cazul asocierii cu cofeină.
Dozare, administrare: Când este de dorit să se atingă mult mai rapid nivelurile sanguine
corespunzătoare, este recomandat să se administreze o doză iniţială de încărcare, mai
ales sub formă intravenoasă. La pacienţii cu ciroză hepatică decompensată şi la cei cu
insuficienţă renală severă doza trebuie individualizată. Intravenos: Nu există o schemă de
administrare intravenoasă a Mexitil. Se propune însă administrarea în doi timpi: doză de
încărcare: 250 mg perfuzat în mai mult de 30 minute, corespunzător la aproximativ 0,1
mg/kg corp/min. Doză de întreţinere: 50 mg/h corespunzător la aproximativ 0,01 mg/kg
corp/min. Dat fiind că sunt de aşteptat efecte adverse, Mexitil nu trebuie administrat
niciodată intravenos sub formă de perfuzie rapidă. Pentru o perfuzie continuă, Mexitil i. v.
poate fi diluat în următoarele soluţii pefuzabile standard: glucoză 5%; ser fiziologic; NaCl
0,9%+ KCl 0,3% (sau 0,6%); bicarbonat de sodiu; lactat de sodiu; soluţia pregătită pentru
administrare nu trebuie păstrată mai mult de 8 ore. Oral: Este important ca la forma orală
Mexitil să se înghită cu o cantitate mare de lichid, de preferinţă cu pacientul în poziţie
verticală. Se recomandă să se ia Mexitil după mâncare. Doza iniţială: Dacă se doreşte să
se obţină niveluri sanguine mai înalte se administrează o doză de încărcare, care trebuie
să fie de obicei de 400 mg. Doza de întreţinere: Prima doză de întreţinere trebuie dată la
2-6 ore după doza de încărcare, în funcţie de răspunsul clinic. Doza zilnică obişnuită este
între 400-800 mg (în doze divizate). Unii pacienţi au nevoie de doze de menţinere de până
la 1 200 mg/zi în doze divizate), pe când, pentru alţi pacienţi, o doză de menţinere
cuprinsă între 300-600 mg/zi (în doze divizate) poate fi suficientă. Adaptarea
tratamentului: Adaptarea tratamentului antiaritmic la pacienţii cu aritmie ventriculară poate
fi condusă numai prin monitorizare şi numai când este disponibil un echipament de
urgenţă cardiologică potrivit. Se recomandă ca acest control să fie condus o perioadă de
peste 24 de ore. Schimbarea tratamentului de la perfuzia i. v. la capsule: La întreruperea
perfuziei i.v. se începe administrarea dozei orale de întreţinere. Prima capsulă trebuie să
se administreze la sfârşitul perfuziei sau la scurt timp după aceasta. În anumite cazuri este
necesar un dozaj individualizat. Tatonarea dozajului eficient şi bine tolerat se realizează cu
ajutorul capsulelor de Mexitil cu cea mai redusă concentraţie. Dată fiind severitatea bolii şi
cunoscând posibila modificare a tabloului clinic, se recomandă controlul cardiologic regulat
al pacientului. Pacientul trebuie monitorizat în cazul în care tratamentul cu Mexitil a fost
încheiat, deoarece poate să apară, după oprirea administrării, în multe cazuri, aritmia.
Condiţii de păstrare: Se va păstra într-un loc uscat, la o temperatură care să nu
depăşească 25 grade Celsius. Se va păstra într-un loc sigur şi nu se va lăsa la îndemâna
copiilor.

Producător: Boehringer Ingelheim

MEZYM forte
pancreatinum
Compoziţie: 1 comprimat filmat conţine: componentă activă farmacologic - pancreatină de
porc cu o activitate minimă de:
lipază 3 500 unităţi F.I.P.
amilază 4 200 unităţi F.I.P.
protează 250 unităţi F.I.P.

Indicaţii: În tulburări ale funcţiei exocrine a pancreasului produse de o pancreatită cronică,

mucoviscidoză, tulburări de nutriţie, meteorism şi complexul simptomatic Roemheldscher;
recomandat în rezecţii simultane de stomac şi intestin subţire, tranzit intestinal accelerat
(nervozitate, afecţiuni intestinale infecţioase), tulburări în sistemul hepato-biliar, dispepsii;
administrarea simultană de alimentaţie vegetală, grasă sau greu digerabilă. Mezym forte
este indicat şi pentru eliminarea gazelor din intestin înainte de explorări diagnostice
(roentgen terapie).
Contraindicaţii: Pancreatită acută şi manifestări acute ale pancreatitei cronice.
Contraindicat în perioada sarcinii şi alăptării.
Efecte adverse: Nu se cunosc, chiar şi după o administrare îndelungată. În cazuri cu totul
izolate au fost descrise reacţii de hipersensibilitate la copiii cu mucoviscidoză, după
administrarea de pulbere de pancreatină.
Interacţiuni medicamentoase: Nu se cunosc.
Mod de administrare: Doza se stabileşte individual. În general se iau la începutul mesei 1
- 2 comprimate. În funcţie de natura alimentelor ingerate precum şi a gradului cunoscut de
insuficienţă pancreatică, se mai pot administra 2 - 4 comprimate în timpul mesei. Doza
individuală poate fi chiar şi mai ridicată. Dozarea pentru copii este numai de competenţa
medicului. Comprimatele se înghit înainte de masă, cu puţin lichid. Durata administrării
este stabilită de medic.
Formă de prezentare: Cutie cu 20 comprimate filmate.

Producător: Berlin-Chemie Menarini Group

MIACALCIC
calcitoninum sinteticum salmonis
Compoziţie: Substanţă activă: calcitonina sintetică de somon. Acţiunea ei biologică este
exprimată în unităţi internaţionale (UI). O unitate corespunde unei cantităţi de 0,2 µg de
substanţă.
Formă de prezentare: Cutie cu 5 fiole de 1 ml conţinând 50 UI/ml pentru administrare i.v,
s.c. sau i.m. Spray pentru administrare intranazală, care eliberează cel puţin 14 doze
măsurate de 100 UI fiecare.
Acţiune terapeutică: Reglarea homeostaziei minerale şi a metabolismului osos.
Farmacodinamică: Calcitonina este un factor major de reglare în metabolismul mineral şi
osos. Interferează cu acţiunea parathormonului în menţinerea masei scheletului, acţionând
atât asupra homeostaziei oaselor, cât şi a calciului. Reduce în mod vizibil îndepărtarea
calciului din oase în situaţiile însoţite de creşterea mare a resorbţiei şi formării oaselor ca:
osteoporoza, boala Paget şi osteoliza malignă. Este inhibată activitatea osteoclastelor şi
pare să fie stimulată formarea şi activarea osteoblastelor. Miacalcic-ul inhibă osteoliza,
reducând astfel nivelul anormal de ridicat al calciului din ser. În plus, creşte excreţia
urinară a calciului, fosforului şi sodiului, reducând reabsorbţia lor tubulară. Calciul din ser
nu scade totuşi sub limitele normale. Miacalcic-ul are şi o acţiune analgezică, în special în
stări asociate cu dureri osoase. Această acţiune s-ar putea să aibă un mecanism central,
deoarece s-au descoperit situsuri specifice de fixare a calcitoninei de somon în unele zone
ale sistemului nervos central. Calcitonina reduce secreţia gastrică şi pancreatică exocrină.
Datorită acestor proprietăţi, s-a demonstrat că Miacalcic-ul este benefic în tratamentul
medical al pancreatitei acute. Toate structurile de calcitonină prezintă 32 de aminoacizi
într-un lanţ unic, într-o ordine diferită de la specie la specie. Datorită afinităţii mai mari a
calcitoninei sintetice de somon pentru receptori decât a calcitoninelor sintetice de la
mamifere, inclusiv a calcitoninei sintetice umane, Miacalcic-ul este mai puternic şi are o
acţiune mai prelungită din punct de vedere clinic.
Farmacocinetică: Injecţii: Biodisponibilitatea absolută a Miacalcic-ului este de circa 70%
după injectare intramusculară sau subcutanată. Concentraţiile maxime în plasmă sunt
atinse în interval de o oră. Timpul de înjumătăţire este de 70-90 de minute. Calcitonina de
somon şi metaboliţii sunt excretaţi în procent de până la 95% prin rinichi, procentul de
medicament nemodificat fiind de 2%. Volumul aparent de distribuţie este de 0,15-0,3 l/kg
corp şi fixarea pe proteine se ridică la 30-40%. Administrarea intranazală: Datele asupra
biodisponibilităţii obţinute de mai mulţi cercetători prin metode diferite prezintă o mare
variabilitate. Ca şi în cazul altor hormoni polipeptidici, nivelele plasmatice ale calcitoninei
de somon nu se corelează cu răspunsul terapeutic. În schimb, s-a dovedit că măsurarea
markerilor corespunzători ai metabolismului osos, cum ar fi fosfataza alcalină şi excreţia
hidroxiprolinei urinare, dă rezultate sigur dependente de doză asupra bioactivităţii şi
trebuie folosită pentru evaluarea eficienţei clinice.
Indicaţii: Osteoporoză: stadiile precoce şi avansate ale osteoporozei de postmenopauză;
osteoporoza de vârstă; osteoporoza secundară, ex. provocată de terapie cu corticosteroizi
sau de imobilizare la pat. În aceste cazuri, Miacalcic-ul este asociat cu o administrare
corespunzătoare de calciu şi vitamina D, în funcţie de nevoile individuale, pentru a preveni
pierderea progresivă de masă osoasă. Dureri în oase asociate cu osteoliză şi/sau
osteopenie. Boala Paget osoasă (osteitis deformans), în special la pacienţi cu: dureri
osoase; complicaţii neurologice; turnover osos crescut în oase, reflectat în nivelul crescut
al fosfatazei alcaline în ser şi al excreţiei hidroxiprolinei urinare; extinderea progresivă a
leziunilor osoase; fracturi incomplete sau repetate. Hipercalcemie şi crize de
hipercalcemie datorate: osteolizei tumorale în carcinom de sân, plămâni sau rinichi,
mielom şi alte neoplazii; hiperparatiroidiei, imobilizării sau intoxicaţiei cu vitamina D. În
aceste cazuri, Miacalcic-ul este folosit atât pentru tratamentul acut al urgenţelor, cât şi
pentru tratamentul prelungit al stărilor cronice, până când terapia specifică a condiţiei de
bază se dovedeşte eficientă. Tulburări neurodistrofice: datorate mai multor factori etiologici
şi predispozanţi, cum ar fi osteoporoza posttraumatică dureroasă, distrofia reflexă,
sindromul umăr-mână, cauzalgia, tulburările neurotrofice provocate de medicamente;
algodistrofia sau boala Südeck. Pancreatita acută.
Contraindicaţii: Hipersensibilitate la Miacalcic (vezi “Reacţii adverse“).
Precauţii: Deoarece nu există date adecvate în legătură cu administrarea prelungită la
copii, Miacalcic-ul nu va fi administrat copiilor mai mult de câteva săptămâni, cu excepţia
cazurilor când prelungirea tratamentului este recomandată în mod expres de medic.
Pacienţii cu rinită cronică care primesc Miacalcic intranazal trebuie supravegheaţi regulat,
deoarece absorbţia medicamentului prin mucoasa nazală inflamată poate creşte.
Deoarece calcitonina de somon este o peptidă, există posibilitatea reacţiilor alergice
sistemice. La pacienţii predispuşi la asemenea reacţii se vor face teste cutanate înaintea
tratamentului cu Miacalcic.
Sarcină şi alăptare: Calcitonina de somon nu depăşeşte bariera placentară la animale.
Nu dispunem totuşi de date experimentale la femei gravide. Nu se recomandă alăptarea în
timpul tratamentului; există dovezi ale secreţiei în laptele mamei.
Interacţiuni: Nu se cunosc.
Reacţii adverse: Greaţă, vărsături, ameţeală, eritem facial discret însoţit de senzaţie de
căldură. Aceste efecte depind de doză şi sunt mai frecvente după administrarea i.v. decât
după cea i.m. sau s.c. Rar s-au observat poliurie şi frisoane. Aceste efecte dispar de
obicei spontan şi doar în puţine cazuri este necesară reducerea temporară a dozei. În
cazuri rare, Miacalcic-ul poate provoca reacţii de hipersensibilitate; acestea includ efecte
locale la locul injecţiei sau reacţii cutanate generalizate. S-au observat reacţii izolate de tip
anafilactic având ca rezultat tahicardie, hipotensiune şi colaps. Efectele secundare apar
mai puţin frecvent la administarea intranazală decât la cea injectabilă.
Dozare: Căile de administrare recomandate pentru diferitele indicaţii sunt prezentate
sumar în tabelul de mai jos:
Intranazal Injecţie Perfuzie
s.c. i.m i.v.
Osteoporoză x x x x
Dureri osoase x x x x x
Boala Paget x x x
Hipercalcemie
- urgenţă x x
- stare cronică x x x x
Tulburări neurodistrofice x x x x
Pancreatită acută x

Înainte de a folosi prima dată spray-ul nazal, pompa trebuie acţionată prin apăsare
repetată până la pulverizarea uniformă a unei pulberi fine. Ulterior, se va păstra la
temperatura camerei, iar conţinutul va fi consumat în interval de o lună. Dacă spray-ul se
înfundă, se va apăsa cu putere pompa. Nu se vor folosi obiecte cu vârf ascuţit, căci
sistemul se poate deteriora. Osteoporoză: Forma injectabilă: 50 UI zilnic sau 100 UI zilnic
sau la 2 zile prin injecţie s.c. sau i.m., în funcţie de gravitatea bolii. Spray nazal: 100 UI
zilnic sau 200 UI zilnic sau la 2 zile, în doză unică sau divizată, în funcţie de reacţia
pacientului. Dureri osoase asociate cu osteoliză şi/sau osteopenie: Dozarea se va face
conform nevoilor individuale. Forme injectabile: 100-200 UI zilnic prin perfuzie i.v. lentă cu
ser fiziologic normal sau injecţie s.c. sau i.m. în doze divizate pe tot parcursul zilei, până la
obţinerea unei reacţii satisfăcătoare. Spray nazal: 200-400 UI zilnic. Până la 200 UI în
doză unică, când este necesară o doză mai mare, se va administra divizată. În orice mod
de administrare, s-ar putea să dureze câteva zile până la atingerea efectului analgetic
maxim. Pentru continuarea tratamentului, doza iniţială poate fi de obicei redusă şi/sau
intervalul dintre administrări poate fi prelungit. Boala Paget: Forma injectabilă: 100 UI zilnic
sau la 2 zile prin injecţie s.c. sau i.m. Spray nazal: 200 UI zilnic, în doză unică sau divizată.
În unele cazuri pot fi necesare la începutul tratamentului 400 UI în doze divizate. În orice
mod de administrare, tratamentul trebuie continuat cel puţin 3 luni sau mai mult, dacă este
necesar. Dozarea va fi ajustată nevoilor individuale. Notă: În boala Paget şi în alte
afecţiuni cronice caracterizate prin turnover crescut în oase, tratamentul cu Miacalcic
trebuie să dureze între cel puţin câteva luni şi câţiva ani. Tratamentul reduce în mod
evident fosfataza alcalină în ser şi excreţia hidroxiprolinei în urină, adesea până la nivel
normal. Cu toate acestea, în cazuri rare, nivelele fosfatazei alcaline şi excreţiei
hidroxiprolinei pot creşte după o scădere iniţială. Medicul trebuie să hotărască, după
tabloul clinic, dacă tratamentul trebuie întrerupt şi când poate fi reluat. Pot reapărea
tulburări ale metabolismului osos la una sau mai multe luni după ce tratamentul a fost
întrerupt, impunându-se o nouă cură de Miacalcic. Hipercalcemie: Tratamentul de urgenţă
al crizelor de hipercalcemie: Perfuzia intravenoasă este de preferat în tratamentul
urgenţelor sau al altor stări grave, deoarece este cea mai eficace metodă de administrare.
Forme injectabile: 5-10 UI/kg corp zilnic prin perfuzie i.v. în 500 ml ser fiziologic normal,
timp de cel puţin 6 ore, sau prin injecţie i.v. lentă, în 2-4 doze divizate, eşalonate pe
parcursul unei zile. Tratamentul prelungit în stări de hipercalcemie cronică: Forma
injectabilă: 5-10 UI/kg corp zilnic, prin injecţie s.c. sau i.m., în doză unică sau în două
doze. Tratamentul trebuie adaptat răspunsului clinic şi biochimic al pacientului. Dacă
volumul de Miacalcic pentru injecţie depăşeşte 2 ml, este de preferat administrarea i.m. şi
se vor folosi mai multe locuri pentru injectare. Spray nazal: 200-400 UI zilnic. Se pot
administra până la 200 UI în doză unică; dacă este necesară o cantitate mai mare, se va
administra în doze divizate. Tulburări neurodistrofice: Diagnosticarea timpurie este
esenţială, iar tratamentul trebuie început de îndată ce se confirmă diagnosticul. Forma
injectabilă: 100 UI zilnic prin injecţie s.c. sau i.m., timp de 2-4 săptămâni. În continuare pot
fi administrate 100 UI la 2 zile, timp de 6 săptămâni, în funcţie de evoluţia clinică. Spray
nazal: 200 UI zilnic în doză unică, timp de 2-4 săptămâni. În continuare pot fi administrate
200 UI la 2 zile, timp de 6 săptămâni, în funcţie de evoluţia clinică. Pancreatita acută:
Forma injectabilă: Miacalcic-ul este un adjuvant util în tratamentul conservator, când se
administrează în doze de 300 UI prin perfuzie i.v. în ser fiziologic normal, timp de 24 de
ore, maximum 6 zile consecutiv. Notă: Pacienţii care sunt instruiţi să-şi facă singuri injecţii
subcutanat trebuie să primească îndrumări precise de la medic sau asistenta medicală. La
pacienţii cu tratament de durată se pot produce anticorpi la calcitonină. Totuşi, de obicei
nu este afectată eficienţa clinică. Fenomenele de atenuare a eficienţei întâlnite uneori în
tratamentele de durată se pot datora saturării locurilor de fixare şi se pare că nu sunt
legate de formarea de anticorpi. După întreruperea tratamentului, reacţia terapeutică la
Miacalcic se reface.
Supradozare: Nu au fost observate până acum reacţii adverse grave datorate
supradozării. Tratamentul este simptomatic.
Condiţii de păstrare: Pentru păstrarea mai îndelungată, fiolele şi spray-urile de Miacalcic
trebuie păstrate la temperaturi de 2 - 8 grade Celsius. După ce au fost începute, spray-
urile pot fi ţinute la temperatura camerei cel mult 4 săptămâni.

Producător: Novartis
MIALGIN
pethidinum
Compoziţie: Fiole conţinând clorhidrat de petidină 0,100 g.
Acţiune farmacoterapeutică: Petidina (mialgin) este un derivat de sinteză
(fenilpiperidinic). Acţiunea sedativă este mai puternică decât a morfinei; nu are efect
antitusiv. Este mai puţin spastică - creşte slab presiunea intrabiliară, efectul constipant
este redus, nu modifică contracţiile uterine în timpul travaliului. Deşi are acţiune de
deprimare respiratorie, dozele echianalgezice afectează mai puţin respiraţia la nou-născut.
Datorită structurii chimice apropiate de cea a anticolinergicelor de sinteză, mialginul are
unele efecte de tip atropinic.
Indicaţii: Dureri puternice în colici (asociat cu antispastice), infarct miocardic acut, cancer,
dureri postoperatorii, pregătirea anesteziei generale şi a intervenţiilor chirurgicale,
analgezia obstetricală (în special în prezenţa contracţiilor uterine); poate fi util în edemul
pulmonar acut.
Contraindicaţii: Alergie specifică, deprimare respiratorie marcată, traumatisme craniene
şi hipertensiune intracraniană, intoxicaţie acută cu alcool şi delirium tremens, mixedem. Nu
se administrează la copii sub 3 ani.
Precauţii: La copii mai mari de 3 ani se foloseşte excepţional şi în doze mai mici; în timpul
sarcinii (poate determina depresie respiratorie la nou-născut). La bătrâni şi bolnavi cu
afecţiuni hepatice şi renale sunt necesare doze mai mici. Se va folosi cu prudenţă sau în
doze mici în şoc, hipotiroidism, hipertrofie de prostată, la pacienţi cu tahicardie
supraventriculară sau antecedente de convulsii.
Reacţii adverse: Asemănătoare celor ale morfinei, dar mai puţin importante; dozele
terapeutice pot produce slăbiciune, ameţeli, sudoraţie, uscăciunea gurii, uneori greaţă şi
vomă, rareori hipotensiune ortostatică, deprimare respiratorie, constipaţie, retenţie de
urină; la pacienţii cu insuficienţă renală pot apărea tremor, mioclonus, convulsii. Dozele
mari de mialgin pot provoca fenomene de excitaţie centrală (în special datorită
norpetidinei, metabolit activ, rezultat prin demetilare la nivelul ficatului). Există acelaşi risc
de dependenţă ca şi la morfină, dar toleranţa apare mai lent; sindromul de abstinenţă
apare mai repede, este de durată mai scurtă, iar fenomenele vegetative sunt mai slabe.
Spre deosebire de morfină, mialginul produce midriază.
Mod de administrare: Analgezic: adulţi: s.c. sau i.m. 25-100 mg sau 25-50 mg în injecţie
i.v. lentă. La copii, 0,5-2 mg i.m. Analgezie în obstetrică: 50-100 mg i.m. sau s.c. (odată cu
apariţia contracţiilor uterine la intervale regulate). Această doză se poate repeta după 1-3
ore, dacă este necesar. Medicaţie preoperatorie: 50-100 mg i.m. sau s.c. cu aproximativ 1
oră înainte de operaţie; la copii 0,5-2 mg/kg corp. Ca adjuvant în anestezia generală IOT:
10-25 mg în injecţie i.v. lentă. Dozele recomandate sunt 100 mg pentru o dată şi 300 mg
pentru 1 zi. Atenţie! Depăşirea dozei de 200 mg pe zi poate determina fenomene de
excitaţie centrală.
Incompatibilităţi în soluţie: Barbiturice, heparină, unele sulfamide, meticilină, aminofilină.
Interacţiuni medicamentoase: Nu se asociază cu IMAO şi neuroleptice fenotiazinice (risc
mare de reacţii toxice).
Formă de prezentare: Cutii cu 10 fiole de 2 ml. Cutii cu 100 fiole de 2 ml.
Condiţii de păstrare: La adăpost de lumină şi căldură; la “VENENA”. Valabilitate: 3 ani
de la data fabricaţiei. Se va elibera numai cu prescripţie medicală, respectând regimul
substanţelor stupefiante (prescripţie cu timbru sec).
Producător: Sicomed
MIANSAN
mianserinum
Prezentare farmaceutică: Drajeuri conţinând mianserină hidrocl. 10 mg sau 30 mg (cutii
cu 20, 50 sau 100 buc.).
Acţiune terapeutică: Antidepresiv tetraciclic cu efect intens şi relativ rapid (se poate
instala în câteva zile); are şi proprietăţi anxiolitice.
Indicaţii: Boală depresivă.
Mod de administrare: Oral, 30-40 mg/zi, câteva zile, apoi se creşte până la doza utilă -
obişnuit 30-60 mg/zi în depresiile uşoare moderate, 60-90 mg/zi în depresiile moderate-
severe; se administrează în priză unică, seara la culcare, sau fracţionat.
Reacţii adverse: Frecvent somnolenţă (mai ales în primele zile de tratament); rareori
deprimare medulară (granulocitopenie, chiar agranulocitoză - se recomandă controlul
lunar al sângelui în primele 3 luni de tratament), creşterea enzimelor hepatice, icter,
ginecomastie, galactoree, ameţeli, hipotensiune posturală, poliartropatii, sudoraţie, tremor,
erupţii cutanate; poate exacerba manifestările psihotice (manie, delir paranoid), poate
declanşa simptome hipomaniacale în psihozele afective bipolare, poate creşte riscul
suicidar la depresivi; în general este mai bine suportat ca antidepresivele triciclice clasice,
nu provoacă practic fenomene atropinice şi fenomene cardiotoxice.
Contraindicaţii: Manie, boli hepatice grave, epilepsie, prudenţă mare în timpul sarcinii,
alăptarea se întrerupe; prudenţă la bolnavii cu infarct miocardic recent şi bloc cardiac, la
diabetici, în prezenţa insuficienţei hepatice sau renale; este necesară supravegherea
bolnavilor cu glaucom cu unghi îngust sau cu adenom de prostată. În timpul tratamentului
(mai ales la început) se vor evita conducerea autovehiculelor şi alte operaţiuni care
presupun performanţe psihomotorii riguroase. Se evită băuturile alcoolice; nu este
recomandabilă asocierea cu deprimante centrale - barbiturice etc. (potenţarea efectului
deprimant) şi clonidină (împiedică efectul antihipertensiv); nu se asociază cu IMAO (risc
toxic mare); în cazul asocierii cu fenitoina sau cu anticoagulante cumarinice se va controla
doza acestora.

Producător: Zorka-Sabak
MICONAZOL
miconazolum
Prezentare farmaceutică: Comprimate orale conţinând miconazol 0,25 g (flacon cu 20
buc.); comprimate vaginale conţinând miconazol nitrat 0,15 g (flacon cu 10 buc.).
Acţiune terapeutică şi Indicaţii: Antifungic cu spectru larg, antibacterian faţă de germenii
grampozitivi; administrat oral este eficace în candidoze digestive; introdus intravaginal
este eficace în vulvovaginite micotice, simple şi suprainfectate.
Mod de administrare: Pentru tratamentul curativ al candidozelor digestive, câte 1
comprimat de 3 ori/zi (1 g/zi), timp de 1-2 săptămâni în candidoza orală şi 2-4 săptămâni
în cea gastrointestinală (în candidoza orală comprimatele se sfărâmă în gură, în cea
gastro-intestinală se înghit); pentru profilaxia candidozei (la bolnavi diabetici,
imunodeprimaţi, care primesc antibiotice oral, cateterizaţi etc.), câte 1 comprimat de 3
ori/zi pe durata riscului sau 5 zile/lună (după caz). Pentru tratamentul micozelor vaginale,
câte 2 comprimate vaginale/zi, dimineaţa şi seara, 7 zile, sau câte 1 comprimat/zi, seara,
14 zile (nu se fac spălături vaginale, se administrează şi în timpul menstruaţiei); se
asociază eventual câte 1/4 comprimat oral, de 4 ori/zi.
Reacţii adverse: În cazul administrării orale, ocazional greaţă şi diaree, rareori erupţii
cutanate pruriginoase (se întrerupe tratamentul).
Contraindicaţii: Prudenţă în timpul sarcinii (indicaţie medicală strictă); prudenţă când se
asociază cu anticoagulante, hipoglicemiante şi antiepileptice (doze mai mici din acestea,
deoarece le poate creşte efectul).

Producător: ICSMCF
MICROGYNON 21, 28
combinaţii
Acţiune terapeutică: Contraceptiv oral monofazic.
Compoziţie: Folia pentru un ciclu de administrare cuprinde 21 drajeuri, fiecare din
acestea conţinând ca substanţă activă câte 0,15 mg levonorgestrel şi 0,03 mg
etinilestradiol. 28 drajeuri pe lângă cele 21 de drajeuri cuprinzând fiecare 0,15 mg
levonorgestrel şi 0,03 mg etinilestradiol, folia mai conţine 7 drajeuri lipsite de substanţă
activă.
Proprietăţi: Administrarea de Microgynon 21, -28, conform instrucţiunilor, oferă protecţie
faţă de instalarea unei sarcini prin mai multe modalităţi şi anume: ovulele capabile să fie
fecundate nu mai ajung la maturaţie, iar mucusul cervical este modificat în sensul că nu
mai permite ascensiunea spermatozoizilor.
Mod de administrare: Înaintea administrării contraceptivului se va efectua un control
medical riguros inclusiv ginecologic pentru a exclude posibilitatea unei sarcini. În cursul
administrării produsului vor fi efectuate controale periodice la interval de circa 6 luni.
Administrarea de Microgynon 21 trebuie începută în prima zi a unei menstre, chiar şi
atunci când înainte de aceasta s-a utilizat un alt preparat contraceptiv. Se începe cu
extragerea unui drajeu ce corespunde zilei înscrise pe partea cealaltă a foliei. Drajeul se
înghite fără a fi mestecat. În continuare, zilnic şi la aceeaşi oră se administrează câte un
drajeu extras din câmpurile următoare ale foliei în sensul indicat de săgeată. După
terminarea tuturor drajeurilor, urmează o pauză de 7 zile în cursul căreia se instalează o
sângerare corespunzătoare menstrei. După aceste 7 zile de pauză se începe cu
administrarea drajeurilor dintr-o nouă folie de Microgynon - indiferent dacă sângerarea s-a
terminat sau încă mai continuă. Protecţia contraceptivă începe din prima zi de
administrare şi se menţine şi în cursul celor 7 zile de pauză. Dacă administrarea unui
drajeu a fost uitată la ora stabilită, acesta va trebui totuşi luat în cursul următoarelor 12 ore
de la ora respectivă. După depăşirea acestei perioade de 12 ore, siguranţa contraceptivă
în ciclul respectiv se reduce, ceea ce necesită metode suplimentare nehormonale de
asigurare a contracepţiei. Cu toate acestea, se va continua cu administrarea celorlalte
drajeuri din folia începută pentru a se evita apariţia prematură a unei sângerări. De notat
că drajeul sau drajeurile uitate nu se vor mai administra. Durata administrării: Dacă în mod
excepţional, în decursul perioadei celor 7 zile de pauză nu a apărut sângerarea aşteptată
nu se mai reîncepe un alt ciclu de administrare şi se va consulta un medic. În cazul
Microgynon 28, se va administra 1 drajeu pe zi începând de asemenea din prima zi a
ciclului, dar timp de 28 zile, după care (fără nici o perioadă de pauză) se reîncepe
administrarea dintr-o nouă folie de 28 de drajeuri.
Contraindicaţii: Microgynon 21 sau 28 nu va fi administrat în cazul unei sarcini, în
tulburări grave hepatice, în antecedente de tromboză venoasă sau arterială sau o
simptomatologie ce presupune o astfel de patologie tromboembolică, în cancer mamar şi
uterin (chiar tratat), hipertensiune arterială, tulburări metabolice, diabet zaharat grav,
otoscleroză şi altele. Femeile ce utilizează medicamentul, în special după 30 de ani vor
evita fumatul. Administrarea produsului va fi întreruptă în caz de apariţie a cefaleei, a unor
tulburări de vedere, de auz sau a unei simptomatologii care indică fenomene patologice
vasculare inflamatorii sau trombotice, şi altele.
Reacţii adverse: Uneori, tensiune mamară, tulburări gastrice şi altele. Pentru detalii
referitoare la contraindicaţii, reacţii secundare etc, se vor consulta suplimentar materialul
de prezentare ce însoţeşte produsul şi broşurile de informare ştiinţifică referitoare la
Microgynon 21, -28.
Interacţiuni: Medicul trebuie informat asupra altor medicamente pe care pacienta le
utilizează concomitent cu Microgynon 21, -28 pentru că unele din acestea ca: barbiturice,
rifampicina, ampicilina şi unele antiepileptice pot reduce efectul său contraceptiv. De
asemenea se pot modifica necesităţile referitoare la medicaţia antidiabetică. Notă: După
oprirea administrării contraceptivului Microgynon 21, -28 ovarele îşi reiau de regulă rapid şi
integral funcţionalitatea, şi ca atare, reapare posibilitatea instalării normale a unei sarcini.
Formă de prezentare: Cutii conţinând folii cu 21, respectiv 28 drajeuri.

Producător: Schering AG
MICTONORM
propiverinum
Prezentare farmaceutică: Drajeuri conţinând propiverin clorhidrat 15 mg (cutie cu 25
buc.).
Acţiune terapeutică: Spasmolitic al vezicii urinare.
Indicaţii: În tratamentul simptomatic al tulburărilor vezicii urinare în faza de colectare şi
depozitare; hiperfuncţia şi instabilitatea musculaturii vezicii urinare; senzaţia imperioasă de
micţiune frecventă de cauză patologică cu sau fără pierderi de urină; micţiuni deosebit de
frecvente în timpul zilei şi nopţii, fără a fi dovedită o infecţie urinară; hiperexcitabilitate a
vezicii urinare ca urmare a paraliziei datorate traumatismelor sau bolii măduvei spinării,
sclerozei multiple sau bolilor măduvei spinării de alte etiologii.
Mod de administrare: Dacă nu se recomandă altfel, la adulţi se administrează zilnic 2-3
drajeuri împărţite în 2-3 prize, iar la o greutate corporală sub 50 kg se recomandă
maximum 2 drajeuri (30 mg). În nicturie este suficient 1 drajeu seara.
Reacţii adverse: Frecvent senzaţia de gură uscată. La adulţii tineri eventuale tulburări de
vedere, la vârstnici şi cei paralizaţi tulburări ale tractului gastro-intestinal; mai rar nelinişte
motorie, căderi de tensiune şi vertij. Toate reacţiile adverse sunt temporare şi dispar la
terminarea, respectiv întreruperea tratamentului.
Contraindicaţii: Bolile sau stările în care anumite medicamente nu se recomandă sau se
recomandă numai după o atentă analiză a raportului avantaj/risc. Contraindicaţii absolute:
atonie patologică şi stenoză pe traiectul gastro-intestinal, a căilor urinare şi colonului,
diureză frecventă anormală datorată bolilor de inimă sau de rinichi. Contraindicaţii relative:
tulburări ale fluxului urinar, adenomul sfincterului vezicii urinare, modificări permanente ale
peretelui vezicii urinare, glaucom.

Producător: Apogepha
MILK OF MAGNESIA, comprimate 300 mg
magnezium hidroxidum
Prezentare farmaceutică: Comprimate conţinând 300 mg hidroxid de magneziu (cutie cu
24 buc.).
Acţiune terapeutică: Antiulceros, antiacid.
Indicaţii: Hiperaciditate gastrică, flatulenţă deficitară.
Mod de administrare: Adulţi: 2-4 comprimate; copii (6-12 ani): 1-2 comprimate. Se
recomandă sugerea lentă a comprimatelor.
Contraindicaţii: Copii sub 16 ani.

Producător: Smithkline Beecham

MILK OF MAGNESIA, suspensie uz intern 415 mg/5 ml
magnezium hidroxidum
Prezentare farmaceutică: Flacoane a 100 ml suspensie pentru uz intern, conţinând 415
mg hidroxid de magneziu/5 ml.
Acţiune terapeutică: Antiulceros, antiacid, laxativ.
Indicaţii: Hiperaciditate gastrică, flatulenţă, constipaţie.
Mod de administrare: Per os. În caz de hiperaciditate şi flatulenţă adulţi 1-2 linguriţe (5-
10 ml/zi); copii (3-12 ani): 1 linguriţă (5 ml/zi). În constipaţie - adulţi: 2-3 linguri (30-45 ml)
seara; copii (1-12 ani): 1-2 linguriţe (5-10 ml) seara. Produsul poate fi administrat cu lapte
sau apă.

Producător: Smithkline Beecham

MILTEX
miltefosinum
Substanţă activă: Miltefosin.
Compoziţie: 1 ml conţine ca substanţă activă: miltefosin 60 mg. Alţi adjuvanţi activi: 3-
propoxipropilenglicol, 3-hexiloxipropilenglicol, 3-nonioxipropilenglicol. Excipient: Apă
purificată.
Indicaţii: Modificări cutanate maligne în cancerul de sân (colonii de suprafaţă sau/şi
nodulare mici în zona sau în afara zonei operate prima dată) atăta timp cât nu s-a obţinut
sau se lasă aşteptat un rezultat după operaţie, iradiere, terapie hormonală sau
chimioterapie la nivel cutanat, respectiv când se manifestă reacţii adverse la terapiile
menţionate. În cazul unui tratament cu Miltex nu este necesară întreruperea terapiei
hormonale, respectiv a chimioterapiei.
Contraindicaţii: Sunt boli sau circumstanţe pentru care unele medicamente nu sunt
prescrise sau pot fi prescrise numai după un examen atent al medicului care va aprecia
global proporţia favorabilă dintre beneficiul terapeutic şi eventualele reacţii nedorite.
Pentru aceasta, medicul trebuie să examineze atent în ce constau contraindicaţiile şi se va
informa despre antecedente, boli însoţitoare, despre circumstanţele speciale de viaţă.
Contraindicaţiile se pot stabili şi după începerea tratamentului cu acest produs. În acest
caz informaţi medicul. Miltex nu se va administra: dacă suprafaţa cutanată afectată este
atât de limitată încât se poate practica o operaţie sau o iradiere cu multe perspective;
dacă, concomitent, are loc o iradiere a suprafeţei cutanate ce trebuie tratată; când coloniile
prezintă noduli mari şi în profunzime, cu afectare cutanată concomitentă. Administrarea de
Miltex în cazul coloniilor apărute peste proteza de sân se va face sub controlul strict al
medicului, din cauza unui posibil risc crescut al unei reacţii cutanate.
Sarcină şi alăptare: Este interzisă utilizarea de Miltex în perioada de sarcină şi de
alăptare, deoarece nu există suficientă experienţă la om, iar experimentele pe animale cu
administrare orală de miltefosin în doze mari au arătat o acţiune embriotoxică.
Recomandare: Pacienţii maturi sexual trebuie de comun acord cu medicul să ia măsuri
contraceptive în timpul şi cel puţin 6 luni după terminarea tratamentului cu Miltex, pentru a
preveni apariţia unei sarcini. Nu este exclusă influenţa terapiei asupra capacităţii de
procreere la bărbaţi.
Reacţii adverse: Medicamentele pot avea, pe lângă acţiunile principale, şi acţiuni
nedorite, aşa numitele reacţii adverse. Reacţiile adverse care au fost semnalate în timpul
utilizării de Miltex, dar care nu se manifestă la fiecare pacient, sunt, după cum urmează:
Frecvent: iritaţii cutanate, care se manifestă ca prurit, eritem, uscăciunea pielii cu
descuamare. În aceste cazuri, suplimentar se poate folosi o cremă grasă (vezi “Indicaţii de
dozare şi mod de administrare“). La administrarea de Miltex în cazul coloniilor tumorale
zemuinde, deschise, se poate manifesta o arsură dureroasă. Aceste reacţii adverse nu
impun întreruperea tratamentului. În cazuri rare s-au semnalat tulburări gastrointestinale,
cum ar fi greaţa, voma şi lipsa de apetit. În cazuri izolate poate fi utilă întreruperea
tratamentului din cauza pruritului, dermatitei, durerilor după aplicare, formării de “piele
pergamentoasă“, ulceraţiilor, necrozei locale sau stărilor de greaţă şi vomă. Rar, s-a
observat o modificare a valorilor de laborator, a căror cauză nu este cunoscută, dar nu
este exclusă legătura cu Miltex (o creştere uşoară a creatiniei serice, transaminazelor,
leucocitelor, trombocitelor). În nici un caz nu se recomandă o întrerupere a tratamentului
sau o reducere a dozei.
Recomandări: În cazul utilizării neadecvate de Miltex nu este exclus un risc crescut de
apariţie a reacţiilor adverse sau de interacţiune. Administrarea mai frecventă poate
conduce la intensificarea reacţiilor cutanate: formarea de “piele pergamentoasă“, ulceraţii
ale pielii la nivelul coloniilor sau necroză locală. Tratamentul efectuat pe o suprafaţă
extrem de mare şi frecvent poate declanşa simptome acute, ca cele după administrare
orală: iritarea tractului gastrointestinal cu greaţă şi vomă. La începutul tratamentului cu
Miltex şi la distanţă de 6 luni trebuie efectuate controale oftalmologice. Se recomandă
cercetarea valorilor de laborator: creatinina serică, transaminazele, leucocitele,
trombocitele.

Producător: ASTA Medica

MINCORTID
desoxycortonum
Prezentare farmaceutică: Fiole a 1 ml suspensie apoasă injectabilă conţinând
dezoxicorton acetat 5 mg sau 10 mg (cutie cu 5 buc.).
Acţiune terapeutică: Hormon mineralcorticoid, favorizează reabsorbţia tubulară renală a
clorurii de sodiu şi apei, pe care le reţine în organism, măreşte eliminarea renală a
potasiului; creşte presiunea arterială.
Indicaţii: Medicaţie de substituţie în insuficienţa suprarenală primară sau secundară (ca
suplimentare a injecţiilor cu cortizon acetat sau hidrocortizon) - crize addisoniene acute,
panhipopituitarism cu insuficienţă mineralcorticoidă, sindrom malign şi forme grave ale
bolilor infecţioase; stări de deshidratare în hiperplazia congenitală a suprarenalelor cu
sindrom de pierdere de sare (sindrom Debré-Fibiger).
Mod de administrare: Adulţi, în situaţii acute 5 sau 10 mg la fiecare 12 ore, 2 zile, apoi o
dată pe zi, următoarele 2 zile, scăzând în continuare la 5 mg de 2-3 ori pe săptămână;
copii, în situaţiile acute 10 mg/m2 şi zi, se repetă după nevoie.
Reacţii adverse: Retenţie hidrosalină cu endeme, hipertensiune arterială, declanşarea
sau agravarea insuficienţei cardiace; cefalee, artralgii; sindrom hipokaliemic (slăbiciune
musculară, paralizie); reacţii alergice.
Contraindicaţii: Hipertensiune arterială, boli cardiace, edeme, scleroză cerebrală
avansată, alergie specifică; prudenţă sau se evită în timpul sarcinii şi alăptării. Nu se
asociază cu medicamente hipokaliemiante, medicamente care pot produce torsada
vârfurilor, antihipertensive, digitalice. Corticosteroizii figurează pe lista substanţelor
dopante (interzise la sportivi).

Producător: Terapia S.A.

MINIDIAB
glipizidum
Acţiune terapeutică: Minidiab este un antidiabetic oral, de generaţie nouă, care prezintă
o bună activitate hipoglicemiantă şi o toxicitate extrem de redusă.
Farmacologie: Principiul activ-glipizida - constituie o etapă importantă în tratamentul oral
al diabetului zaharat şi este rezultatul unor numeroase studii efectuate la Institutul de
Cercetări Farmitalia Carlo Erba. Studii farmacologice la animal: Studii farmacologice
aprofundate au demonstrat că glipizida reduce glicemia la animalele normoglicemice şi
antagonizează hiperglicemia provocată prin diferite metode experimentale. Teste
farmacologice efectuate in vitro şi in vivo au evidenţiat faptul că medicamentul acţionează
prin stimularea celulelor beta-pancreatice. Studii toxicologice de lungă durată efectuate pe
diverse specii de animale au confirmat toxicitatea neglijabilă a Minidiabului.
Farmacologie clinică: Minidiab se absoarbe rapid şi în totalitate la nivelul tractului
intestinal, asigurând o acţiune rapidă şi constantă: o scădere evidenţiată a glicemiei se
observă în prima jumătate de oră de la administrarea orală. Eliminarea Minidiabului din
organism este mai rapidă, realizându-se prin excreţia urinară de metaboliţi practic inactivi.
Minidiabul administrat înainte de fiecare masă principală reprezintă o măsură utilă de
control a hiperglicemiei postprandiale, fără riscul apariţiei episoadelor de hipoglicemie
datorate fenomenului de acumulare. Studii efectuate în mai multe ţări au evidenţiat
eficacitatea şi siguranţa Minidiabulului în controlul diabetului zaharat de maturitate.
Minidiab prezintă aceeaşi eficacitate terapeutică şi toleranţă chiar şi după mulţi ani de
tratament.
Indicaţii: Diabetul zaharat de maturitate care nu se poate trata numai prin dietă.
Contraindicaţii: Ca şi alte sulfoniluree, Minidiab este contraindicat în următoarele cazuri:
diabetul zaharat insulino-dependent, cetoacidoza diabetică, comă şi precomă diabetică,
sarcină, alterări grave ale funcţiei renale sau hepatice, insuficienţă adrenală, cazuri
confirmate de hipersensibilitate la medicament. Utilizarea sulfonilureelor în diabetul latent
şi în stările prediabetice nu este recomandată.
Posologie şi mod de administrare: Doza trebuie adaptată pentru fiecare pacient, pe
baza controalelor periodice ale glicozuriei şi ale glicemiei. În general, normalizarea
glicemiei este obţinută cu doze variind între 2,5 şi 20 mg Minidiab (1/2-4 comprimate/zi).
La pacienţii trataţi pentru prima dată, se începe cu 1/2-1 comprimat/zi şi se creşte doza
până la obţinerea normalizării glicemiei. La pacienţii trataţi deja cu hipoglicemiante orale,
doza depinde de statusul clinico-metabolic al fiecărui pacient şi de tratamentul
hipoglicemiant anterior; în această situaţie este recomandabil să se înceapă cu doze mici,
care apoi se cresc treptat până la normalizarea glicemiei. Aceşti pacienţi necesită o
supraveghere atentă; uneori, este recomandabil a se păstra o perioadă de timp între
tratamentul anterior