Universitatea de Stat de Educație Fizică și Sport

Facultatea “Kinetoterapie”
Catedra Medicină Sportivă

Aplicarea eufemismelor
în comunicarea cu pacienții

Elaborat: Mafteuța Rita Gr. 112K

Coordonator Științific,
Lector Superior : Luca Aliona
 După cum se știe, actul de vorbire este un act de creație, act singular, care nu reproduce exact nici
un „act lingvistic anterior și care, numai prin limitele pe care i le impune necesitatea 30
intercomunicării sociale, «seamănă» cu acte lingvistice anterioare, aparținînd experienței unei
comunități. Adică, actul lingvistic este, prin natura sa, act eminamente individual, însă determinat
social prin însăși finalitatea sa” . În acest sens, trebuie să menționăm că utilizarea lexicului
eufemistic, ca fapte de limbă, se reflectă în două principii coșeriene ale lingvisticii ca știință a
culturii: pe de o parte, principiul creativității (or vorbitorul are anumite libertăți în trierea unităților
glotice), iar, pe de altă parte, principiul alterității (or vorbitorul, încumetîndu-se să utilizeze un
oarecare eufemism, are și conștiința unor anumite condiționări, determinate atît de finalitatea
socială a actului de vorbire, în general, cît și de finalitatea socială a mesajului eufemistic, în special).
Cu alte cuvinte, vorbitorul este conștient de eventuale porțiuni de „neînțelegere” și, firește,
încearcă de fiecare dată să le anticipeze, să le depășească chiar, inclusiv prin intermediul
eufemismelor. Referitor la aspectul în discuție, sînt instructive observațiile lui E. Coșeriu ce vizează
problema înțelegerii, adică a modului în care s-ar cuveni percepută vorbirea emițătorului
(„celuilalt”): „Cît privește receptarea vorbirii «celuilalt», norma etică generală este cea a
generozității și toleranței, adică a suspendării (temporare) a alterității negative în favoarea
interlocutorului. Această normă se aplică atît la nivelul vorbirii în general și la cel al «discursului»,
cît și la nivelul limbii (a limbii „celuilalt”, se înțelege). La nivelul vorbirii în general și la cel al
discursului, norma toleranței înseamnă că în orice caz trebuie să presupunem că «celălalt» vorbește
«cu înțeles», că vrea să ne spună ceva. Nu vom hotărî deci că nu spune nimic, că «vorbește în
dodii», înainte de a încerca să înțelegem ce spune”. Raportînd aceste observații la utilizarea de
către vorbitori a eufemismelor, chiar dacă unele dintre ele sînt percepute, din perspectiva
ascultătorului, ca fiind incomprehensibile, bizare sau „dodiistice”, totuși trebuie să manifestăm
disponibilitatea respectivă pentru a înțelege motivația vorbitorului, avînd drept punct de reper
convingerea că limbajul funcționează prin și pentru vorbitori, dar nu prin și pentru lingviști .
Abordarea problematicii comprehensiunii mutuale implică abordarea fenomenului, definit ca
denaturare conștientă, intenționată a adevărului. Vorba este că utilizarea unuia și aceluiași
procedeu (de exemplu, a litotei) în procesul de comunicare urmărește scopuri diferite. Astfel, niciun
vorbitor nu va fi învinuit de falsitate în situațiile cînd va afirma că cineva este corpolent (pentru
„gras”) sau este incapabil (pentru „prost”), dar poate va fi învinuit de denaturare a informației în
situațiile cînd se va pronunța pe marginea accidentului de la Cernobîl (eufemism pentru „explozia
nucleară de la Cernobîl”) sau a relațiilor pragmatice cu Rusia (eufemism pentru „relațiile tensionate
cu Rusia”): în primul caz avem de a face cu o atenuare a expresiei, iar în al doilea – cu o inducere în
eroare. Cu alte cuvinte, eufemizarea și dezinformarea 31 se opun sub aspect funcțional (pornind de
la funcția de comunicare). Dintr-un anumit punct de vedere, avem motive să vorbim în cazul
dezinformării de o funcție eufemistică a limbajului (e cazul să amintim aici de rolul și consecințele
manipulării)
 Eufemismul (din grecescul euphemos – « vorbă bună », « de bun augur ») este procedeul prin care
cuvinte sau expresii care au conotaţii negative, supărătoare, jignitoare/ofensatoare,
obscene/indecente etc. sunt înlocuite prin cuvinte sau expresii care au o semnificaţie de bază
pozitivă sau neutră, doar sugerandu-se ceea ce se evita să se spună direct. Există diverse tipuri de
eufemisme, unele moştenite prin tradiţie, provenind din folclor, altele născute în contexte familiare,
sociale sau politice.

Omul se sperie sa spuna adevarul direct, fara menajamente, asa ca, eufemismele au inceput sa
capete popularite. Nimic rau in asta, dar exista cazuri care nu numai ca starnesc rasul, dar devin
patetice, iar intre noi fie vorba, parca le acordam prea multa importanta. Limbajul eufemistic face ca
textul original sa-si piarda din expresivitate si dobandeste conotatii care, de cele mai multe ori, n-au
nici o legatura cu ideea pe care am fi dorit s-o exprimam in prima instanta.

gras = rotunjor, bine cladit, uniformizat in toate directiile *eng. horizontally challenged

habotnic = un pic prea increzator in biserica

schiop = om cu disabilitati locomotorii

inalt = om care schimba becu' din picioare *eng. vertically challenged

curva = femeie binevoitoare, animatoare

retardat = special *eng. mentally challenged

depresiv = mai rar zambitor

insensibil = microbist. nebun = prea fericit

„și-a pierdut viața” pentru „a murit”;

„întrerupere de sarcină” în loc de „avort”.

,,dezavantajat din punct de vedere cultural" în loc de ,,prost"

Disfemismul este opusul eufemismului, constând în înlocuirea unui termen neutru cu unul ofensator
– exemple: garcea (pentru poliţist), tabloid (cuvânt care şi-a pierdut sensul neutru, de publicaţie cu
format de dimensiuni reduse, desemnând presa de scandal), disfemisme pentru politicieni
(schizofrenic, prostănac, fătălău – acest ultim cuvant având sensul propriu de « hermafrodit » etc.).

 Celebrul general latin Gaius Iulius Cezar, in pofida puterii sale, avea cateva
superstitii, printre care aceea de a nu pronunta cuvantul « moarte », la care facea referire
spunand « daca s-ar intampla ceva grav », si nici “infrangere”, preferand eufemismul «
 neplacere »

Există mai multe încercări de clasificare a eufemismelor, iar eterogenitatea nu trebuie să

surprindă, întrucît clasificările se fac în funcţie de scopul urmărit, de criteriul luat drept bază, de
orientarea lingvistică pe care o reprezintă cercetătorii etc. Mai trebuie avut în vedere și faptul că
orice clasificare are caracter deschis. Cei mai mulţi lingvişti au pus la baza clasificării
eufemismelor aspectele (social, psihologic, lingvistic, pragmatic etc.) pe care le includ
eufemismele.

1. urmărit prin utilizarea astfel de cuvinte care spun - dorința de a evita un conflict de
comunicare, de a crea o situație în care apelantul nu se va simți inconfortabil.În urmărirea
acestui obiectiv eufemisme într-o formă "soft", în comparație cu categoria alte metode,
acțiune se numește, o proprietate obiect.De exemplu, pentru a înlocui cuvântul "surd" folosit
"tare de auz", mai degrabă decât "orb" - "orb" în loc de "minciună" sau "fals" - "nu este
adevărat", cuvântul "beat" se înlocuiește cu "beat", "grăsime"-.. "complet", și așa mai departe
d eufemism, de care definiția nu este de obicei mare dificultate pentru că o facem intuitiv, în
aceste cazuri, ne permite să comunice fără disconfort.

2. camuflaj, voal meritele - un alt scop important pentru care acestea sunt utilizate și
înlocuite.Acest lucru este tipic pentru o societate totalitară, a fost cum, de exemplu, Rusia
până la sfârșitul anilor 1980.Exemple voalate expresii eufemistice pentru a ascunde
interlocutor neplăcut sunt acțiuni și concepte: cuvântul "închisoare" - "instituție", "turnător" -
"binevoitor", precum și numeroase educație disponibile în prima parte a morfem cuvântului
"spets" (coloniști speciale,contingent special, spetspoliklinika, Sucursala special,
spetsraspredeliteli, spetskhran și alții), "reglarea sau reglementare a prețurilor" (adică, de
fapt, creșterea lor), "măsuri nepopulare" (creșterea taxelor, de exemplu) și a altor astfel de
eufemisme.Exemple de cuvinte pot conduce pe alții.În limba rusă, o mulțime de cupluri. Un
exemplu de eufemism, din timpul regimului comunist, este cel prin care, de teama
represaliilor, se evita referirea directă la securitate, apelându-se la sintagma « băieţii cu ochi
albaştri ».

3. Asta nu toate cazurile pot fi folosite ca un eufemism.Definiția din urmă, al treilea,

cazul nu este atât de evident, cu toate acestea, și este posibil de a ghici.Eufemisme pot fi
utilizate în scopul de a ascunde de la alții că vorbitorul dorește să informeze un destinatar
specific.Desigur, acest "criptare" este relativ, devine curând evident, mai ales în cazul în care
rapoartele sunt publicate și nu sunt cuprinse în corespondența dintre cele două părți, și,
astfel, devin disponibile pentru a interpreta orice ascultător sau cititor.De exemplu, este tipic
pentru anunțurile din ziare, dintre temă care - o zonă de schimb al apartamentului ("Am fost
un apartament de doua camere pentru două camere pe acordul"), ocuparea forței de muncă
("fata de căutare, fără complexe în locuri de muncă de plată de mare")

4. Eufemisme clasice și profesionale (cum ar fi: angajat la serviciul salubrităţii pentru

„gunoier”);
 5. eufemisme familiare (cum ar fi: a avea grade pentru „a fi beat”, a merge la baie
pentru „a merge la WC”)

6. Eufemisme superstițioase (cum ar fi: a nu se simți bine pentru „a fi bolnav”, cea cu

coasa pentru „moarte”)

7. Eufemisme care apar din milă sau compătimire (cum ar fi: care nu este cu toate
acasă pentru „bolnav”, sărmanul pentru „handicapat”)

8. Eufemisme care apar din politețe (cum ar fi: în etate pentru „bătrîn”, dezacord
pentru „conflict”)

La baza clasificării sociale a eufemismelor:

a) psihologice (boli psihice, alcoolism și narcomanie, retard mintal);

b) fizice (neputință, bătrînețe);

c) filogenetice (rasa neagră, alte rase);

d) alte grupuri stigmatizate (sărăcie, homosexualitate, pedeapsă)

Tot în contextul socio-politic, şi în prezent, pentru a masca măsurile nepopulare luate de guverne
sau pentru a menaja sensibilitatea unor persoane sau grupuri defavorizate, se folosesc eufemisme
precum liberalizarea preţurilor (în loc de « scumpire »), disponibilizare (în loc de concediere),
nevăzători (pentru orbi), persoane cu handicap (pentru infirmi), colectori de reziduuri (pentru
gunoieri), agenţi de securitate (pentru paznici de noapte), alcoolici (pentru beţivi), rromi (pentru
ţigani), animatoare (pentru persoane care oferă servicii sexuale) etc. Mulţi se folosesc de eufemisme
şi când este vorba de înjurături/expresii obscene, pentru că au impresia că, în felul acesta, par mai
puţin vulgari.

Lingviştii apreciază că, uneori, folosirea eufemismelor este « salvatoare », îmblânzind anumite
exprimări, dar că, în cazul eufemismelor din zona socială, economică şi politică, este vorba, mai
degrabă, de o formă de manipulare, jocul lingvistic (modificarea sensurilor unor cuvinte) doar
mascând/tolerând o realitate neconvenabilă, fără a genera vreo dorinţă de schimbare în plan real.

Doar ca simplul joc cu termenii nu modifica starea lucrurilor. Acest joc se dovedeste lipsit de etica,
de precizie si poate fi folosit de catre clasele dominatoare. Intodeuna manipularea s-a slujit de
cuvinte, iar intr-o epoca media joaca un atat de mare rol, pericolul este pe masura. Prefacerea
cuvintelor nu reprezinta altceva decat degradarea continua a societatii in care traim. Iar daca nu
putem schimba lucrurile, macar sa luam seama la ele. Sa nu lasam sedusi in mod nefericit si infantil.