În acest noiembrie, organizăm Wikipedia Asian Month.

Participați la concurs și primiți cărți poștale din Asia.

[Ajutați-ne cu traducerea!]

[ascunde]

Parlamentul European
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Jump to navigationJump to search

Acest articol are nevoie de ajutorul dumneavoastră.

Puteți contribui la dezvoltarea și îmbunătățirea lui apăsând butonul Modificare.

Parlamentul European

Tip Parlament Unicameral

Președinte David Sassoli, S&D, din 3 iulie 2019

Vice-
14[arată]
președinți

Liderul
celui mai
mare Manfred Weber, PPE, din 4 iunie 2014
grup
politic

Membri 751 eurodeputați

Grupul Partidului Popular European (218)

 Alianța Progresistă a Socialiștilor și Democraților (190)

Conservatorii și Reformiștii Europeni (73)

Renew Europe (102)

Stângii Unite Europene/Stânga Verde Nordică (52)

Grupul Verzilor/Alianța Liberă Europeană (50)

Europa Libertății și Democrației Directe (45)

Europa Natiunilor si Libertatilor (36)

Deputați neafiliați (17)

Sistem de Liste de partid, algerea unui singur candidat, majoritate

vot proporțională

Ultimele
Alegeri pentru Parlamentul European, 2014
alegeri

Locul de 1. Clădirea Louise Weiss: Strasbourg, Franța(în imagine)

întâlnire:
2. Espace Leopold: Bruxelles, Belgia Secretariat: Luxembourg &
Bruxelles

Site: www.europarl.europa.eu

Parlamentul European (abreviat PE) este o autoritate legislativă a Uniunii Europene (UE). Parlamentul este ales prin vot
direct o dată la cinci ani. Împreună cu Consiliul Uniunii Europene și cu Comisia Europeană, exercită puterea legislativă a
UE. Parlamentul este compus din 751 de membri, care reprezintă al doilea cel mai mare electorat democratic în lume
(375 milioane de votanți eligibili în 2009). [1][2][3]
Începând cu anul 1979 este ales direct, o dată la 5 ani, prin alegeri generale, libere și secrete. Însă, prezența la vot
pentru alegerile Uniunii Europene au scăzut la fiecare alegere consecutiv din acel an, și au fost sub 50% din 1999. Prezența
la vot în 2009 a fost de 43% din totalul votanților europeni, variind de la 90% în Luxemburg și Belgia (unde este folosit votul
obligatoriu) până la 20% în Slovacia; în 18 din 27 de state membre (în 2009) a fost de sub 50%. [4]
Deși Parlamentul European are puterea legislativă pe care Consiliul și Comisia nu o posedă, acesta nu are controlul formal
asupra inițiativei legislative, cum de altfel majoritatea parlamentelor naționale al membrilor Uniunii o au.[5][6][7] Parlamentul
este „prima instituție” a UE (menționată în tratate, având precedent ceremonial peste toate celelalte organe de autoritate la
nivel european),[8] și împarte în mod egal puterile legislative și cele bugetare cu Consiliul (cu excepția câtorva domenii în
care se aplică procedurile legislative speciale). Are, de asemenea, controlul asupra bugetului UE. În cele din urmă, Comisia
Europeană, organul executiv al UE, răspunde în fața Parlamentului. În special, Parlamentul alege președintele Comisiei, și
aprobă (sau respinge) numirea întregii Comisii. Poate forța, ulterior, Comisia (consiliul de comisari europeni) să demisioneze
prin adoptarea unei moțiuni de cenzură. [5]
Ultimele alegeri la nivel european au fost alegerile din 2019. Parlamentul European are trei sedii oficiale –
Bruxelles (Belgia), Luxemburg și Strasbourg (Franța).
Luxemburg este sediul birourilor administrative („Secretariatul General”). Reuniunile întregului Parlament („sesiunile
plenare”) au loc la Strasbourg și la Bruxelles. Reuniunile comisiilor au loc la Bruxelles. [9][10]

Cuprins

 1Componență
o 1.1Observatori
 2Puteri
 3Istoric
o 3.1Sediul central, sediile secundare și structura organizatorică
o 3.2Cele trei sedii
 4Alegerile europene
 5Note
 6Legături externe

Componență[modificare | modificare sursă]

Parlamentul European este organul reprezentativ al celor 450 de milioane de cetățeni ai Uniunii Europene. Începând cu 13
iunie 2004, acesta are 732 membri. S-a decis că numărul maxim de parlamentari europeni trebuie fixat la 732, cu un prag
minim de 5 și respectiv maxim de 99 de deputați pentru fiecare stat membru.
Alocarea locurilor în parlament are la bază o reprezentare degresivă și proporțională a statelor membre. Astfel, statele mici
trimit mai mulți deputați în PE decât ar trebui dacă s-ar lua în considerare strict populațiile statelor respective. Configurația
actuală a Parlamentului European a fost stabilită prin Tratatul de la Nisa, care conține prevederi referitoare la echilibrul
puterii și procesul decizional în cadrul Uniunii, în contextul unei structuri cu 27 de State Membre.
Cele mai recente alegeri europene s-au desfășurat în 2014.

Împărțire
Stat membru Locuri Stat membru Locuri
Germania 96 Austria 18

Franța 74 Bulgaria 17

Italia 73 Finlanda 13
1 73
Regatul Unit Danemarca 13
Spania 54 Slovacia 13

Polonia 51 Irlanda 11

România 32 Lituania 11
 Țările de Jos 26 Croația 11

Belgia 21 Letonia 8

Cehia 21 Slovenia 8

Grecia 21 Cipru 6

Ungaria 21 Estonia 6

Portugalia 21 Luxemburg 6
Suedia 20 Malta 6
1. Include Gibraltarul, dar nici un alt teritoriu sau dependență

Observatori[modificare | modificare sursă]

Țările în curs de aderare la Uniunea Europeană trimit un număr de observatori în Parlamentul European cu o anumită
perioadă de timp înaintea aderării propriu-zise. Numărul de observatori și împărțirea lor politică este înscrisă în tratatele de
aderare ale țărilor respective.

O imagine a Parlamentului European din Strasbourg.

Observatorii pot participa la reuniunile comisiilor parlamentare, unde președintele îi poate invita să ia cuvântul, dar nu au
drept de vot și nu pot lua cuvântul în ședințele plenare ale Parlamentului. Observatorii urmăresc dezbaterile din plen, din
comisiile permanente și din grupurile politice din care fac parte pentru a fi deja familiarizați cu funcționarea Parlamentului
European la momentul aderării. De la data aderării și până la organizarea de noi alegeri transnaționale pentru Parlamentul
European observatorii devin provizoriu deputați.
Astfel, numărul maxim de 732 de deputați poate fi depășit temporar. De exemplu, în 2004, numărul de locuri în Parlamentul
European a fost ridicat temporar la 788 pentru a permite primirea reprezentanților celor zece state care au aderat la UE pe 1
mai, dar a fost redus ulterior la 732, în urma alegerilor din iunie 2009.
În urma semnării Tratatului de aderare pe 25 aprilie 2005 la Luxemburg, Președintele Parlamentului European a invitat
parlamentele Bulgariei și României să numească observatori din rândul membrilor lor. Numărul acestora, 35 pentru
România și 18 pentru Bulgaria, a fost același cu numărul fotoliilor parlamentare alocate celor două țări după ce au aderat la
1 ianuarie 2007. Până la următoarele alegeri europene din 2009, numărul de deputați europeni a crescut astfel temporar,
după care a fost redus, conform prevederilor Tratatului de la Nisa.

Puteri[modificare | modificare sursă]

Parlamentul dispune de trei puteri importante:
Parlamentul European din Strasbourg, toamna.

 Puterea legislativă, prin care împreună cu Consiliul Uniunii Europene adoptă

legislația europeană (directive, ordonanțe, decizii). Această coparticipare la
procesul legislativ asigură legitimitatea democratică a textelor de lege adoptate. PE
nu are drept de inițiativă, adică nu poate înainta propriile proiecte de legi. Acest
drept de inițiativă îl are la ora actuală numai Comisia Europeană. După
semnarea Tratatului de la Nisa, în majoritatea domeniilor politice deciziile se iau pe
principiul coparticipativ, la care parlamentul și Consiliul au drepturi egale, urmând ca
în cazul în care nu se ajunge la un consens decizia să fie luată în a treia ședință, în
cadrul unei comisii de mediere.
 Puterea bugetară. Parlamentul European împreună cu Consiliul sunt organele
bugetare ale UE. Comisia Europeană întocmește un proiect de buget. În faza de
aprobare a bugetului Parlamentul și Consiliul au posibilitatea de a efectua
modificări. La capitolul de venituri bugetare ultimul cuvânt îl are Consiliul, la cel de
cheltuieli îl are Parlamentul. Dreptul de intervenție al Parlamentului în domeniul
cheltuielilor agricole este însă foarte redus. Însă de când Parlamentului i s-a acordat
dreptul de intervenție bugetară, ponderea cheltuielilor agricole din bugetul UE (cca.
100 mld. euro în anul 2004) a scăzut de la aprox. 90% la 50%. Pentru exercițiul
bugetar 2005 s-a prevăzut o creștere a bugetului cu 10%, la suma de 109,5 miliarde
euro.
 Puterea de control democratic asupra Comisiei Europene. Înainte de numirea
membrilor acesteia, Parlamentul analizează în comisiile sale competența și
integritatea comisarilor desemnați (propuși). Parlamentul poate aproba numirea
membrilor comisiei, sau impune retragerea unuia din comisari prin neacordarea
votului de încredere. În afară de acestea, Parlamentul exercită un control politic prin
Consiliul de Miniștri și Consiliul European, cu precădere în afara CE, acolo unde
aceste instituții au funcții executive.
De la înființarea sa și până azi Parlamentul a obținut în general o serie de noi competențe, lucru care însă nu este bine
cunoscut în public. Tema aceasta nu este tratată decât marginal în programele de învățământ și este, deseori, incorect
prezentată de mass-media, poate și din cauză că este atât de complexă.
Pentru a putea analiza serios anumite probleme parlamentarii se specializează pe anumite domenii.[11] Aceștia sunt delegați
de fracțiunile parlamentare sau de grupările fără fracțiune în cele 20 de comisii permanente și cele 2 subcomisii, care sunt
responsabile pentru anumite domenii de specialitate și care pregătesc lucrările în plen ale Parlamentului. În afară de
aceasta, există și posibilitatea de a înființa comisii temporare sau alte subcomisii.

Istoric[modificare | modificare sursă]

Între 10-13 septembrie 1952, în cadrul CECO (Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului) a avut loc prima ședință a
unei Adunări Parlamentare, alcătuită din 78 membri ai parlamentelor naționale. Adunarea nu avea, în mare, decât rol
consultativ, însă avea posibilitatea de a constrânge Înalta Autoritate a CECO să demisioneze, prin neacordarea votului de
încredere. În 1957, odată cu Tratatele de la Roma, se înființează Comunitatea Economică Europeană (CEE) și Comunitatea
Europeană a Energiei Atomice (EURATOM). Adunarea Generală, alcătuită acum din 142 deputați, răspundea de toate cele
3 comunități. Fără a beneficia de noi competențe, adunarea își schimbă totuși denumirea în Parlamentul European. În 1971
CE are un buget propriu, la elaborarea și adoptarea căruia participă și Adunarea. În 1979 au loc pentru prima dată alegeri
directe pentru Parlamentul European. În 1986 se semnează Actul Unic European. În aceste tratate se folosește pentru
prima dată noțiunea de „Parlament European”, ale cărui drepturi sunt extinse și în procesul legislativ general. Conform
Tratatului de la Maastricht parlamentul poate respinge un proiect de lege și fără acordul Consiliului de Miniștri și poate
înființa comisii de investigație.

Sediul central, sediile secundare și structura organizatorică

xcvcxvcxvxxcbxcbcxbbxc