Curs Drept administrativ I.

Parte generala
ATRIBUTIILE, ACTELE, ALEGEREA SI MANDATUL
PRESEDINTELUI ROMANIEI

1. Clasificarea atribuţiilor Preşedintelui României

Din punct de vedere al funcţiilor sale delimităm: atribuţii

specifice şefului de stat (pe plan intern şi extern); atribuţii de
realizare a funcţiei de şef al executivului; atribuţii de apărare a
Constituţiei şi asigurare a bunei funcţionări a autorităţilor
publice.
Din punct de vedere al subiectelor faţă de care se
exercită delimităm: atribuţii exercitate în raporturile cu
Parlamentul; atribuţii exercitate în raporturile cu Guvernul;
atribuţii exercitate în raporturile cu alte autorităţi ale
administraţiei publice, în realizarea unor servicii publice
naţionale; atribuţii în raporturile cu justiţia şi Curtea
Constituţională; atribuţii în raporturile cu poporul.
Din punct de vedere al frecvenţei delimităm atribuţii
obişnuite, curente activităţii de stat (cea mai mare parte) şi
atribuţii în situaţii ieşite din comun (în situaţii excepţionale, în
domeniul apărării etc., mult mai rar întâlnite).
Din punct de vedere al procedurii delimităm atribuţii
exercitate fără condiţionări sau restricţii şi atribuţii condiţionate
de termene, propuneri etc.
Din punct de vedere al formelor tehnico-juridice
delimităm: atribuţii care se realizează prin decrete; atribuţii care
se realizează prin operaţiuni administrative şi atribuţii care se
realizează prin acte exclusiv politice.
Din punct de vedere al conţinutului lor pot fi identificate
următoarele categorii: atribuţii privind legiferarea, atribuţii
privind organizarea şi funcţionarea puterilor publice, atribuţii
privind alegerea, formarea, avizarea formării, numirea sau
revocarea unor autorităţi publice, atribuţii în domeniul apărării
ţării şi asigurării ordinii publice, atribuţii în domeniul politicii
externe şi alte atribuţii.

1
 Pe baza analizei acestor categorii, unii autori se referă la o
serie de atribuţii al căror exerciţiu depinde exclusiv de voinţa
Preşedintelui, fiind vorba despre puterea sa discreţionară, şi
respectiv, alte atribuţii care sunt expresia unei competenţe
legate, cum ar fi numirea Guvernului pe baza votului de
încredere acordat de Parlament1.

Atributii propriu-zise , in raport cu cele 3 puteri in stat:

 Atribuţiile Preşedintelui în raport cu Parlamentul

- a) Convocarea Parlamentul nou ales. Prima întrunire a

Parlamentului nou ales este reglementată prin art. 63 alin. (3)
din Constituţie şi are loc în maxim 20 de zile de la data stabilită
pentru alegerile parlamentare, convocarea celor două Camere
fiind una din prerogativele Preşedintelui prevăzute în
Constituţie, „o obligaţie imperativă a Preşedintelui României, a
cărei încălcare atrage sancţiunile aplicabile în cazul
nerespectării Constituţiei”2.
- b) Preşedintele poate cere întrunirea Camerei Deputaţilor şi a
Senatului în sesiuni extraordinare. Cererea cu privire la o astfel
de întrunire este înaintată de Preşedinte, dar convocarea
propriu-zisă în sesiune se face de preşedinţii Camerelor, în
conformitate cu prevederile art. 66 alin. (2) şi (3) din Constituţie.
Aprecierea cu privire la necesitatea de a înainta o astfel de
cerere este la latitudinea Preşedintelui şi poate fi determinată de
probleme considerate de el ca deosebite, dar şi de una din
situaţiile expres prevăzute de Constituţie
c) Promulgarea legilor. Şeful unui stat, fie monarh constituţional,
fie preşedinte de republică, are dreptul de a învesti legile
adoptate de Parlament cu formulă executorie, obligând
autorităţile publice să treacă la executarea prevederilor lor 3. În
acest context, în virtutea preorgativei date de Constituţie (art.
77), Preşedintele României promulgă legile (având dreptul de a
cere, o singură dată, reexaminarea legii) şi semnează legile în
1
Dana Apostol Tofan , Suport de curs pentru ID/IFR, Galati, Universitatea Dunarea
de Jos, Galati, pp 52.
2
Ioan Vida, în I. Muraru, E.S. Tănăsescu (coord.), op cit, 2008, p. 619.
3
A se vedea D. Apostol Tofan, op. cit., 2014, p. 144 şi urm.

2
vederea publicării în Monitorul Oficial4 (n.a.- semnează decretul
de promulgare).
Câteva precizări:
- promulgarea se face în termen de cel mult 20 de zile de la
primire [art. 77 alin. (1) din Constituţie], cerinţă care exprimă o
obligaţie constituţională neinterpretabilă pentru Preşedinte, cu
excepţia în care Preşedintele cere reexaminarea în Parlament
sau sesisează Curtea Constituţională;
- în cazuri deosebite, în baza prevederilor constituţionale [art.
77alin. (2) şi (3)], Preşedintele poate cere Parlamentului (ca
formă, printr-un mesaj), o singură dată, reexaminarea legii, iar în
această ultimă situaţie termenul de promulgare al legilor se
înjumătăţeşte, fiind de 10 zile. ( de ex atunci cand Presedintele
sesizeaza Curtea Constitutionala cu privire la problemele de
neconstitutionalitate ale unui act normativ sau atunci cand
trimite legile inapoi , spre a fi re-discutate de Parlament, pentru
probleme de fond sau de forma).
Dacă Preşedintele a cerut reexaminarea legii ori dacă s-a cerut
verificarea constituţionalităţii ei, promulgarea se face în cel mult
10 zile de la primirea legii adoptate după reexaminare sau de la
primirea deciziei Curţii Constituţionale, prin care i s-a confirmat
constituţionalitatea.”

d) Adresarea de mesaje. Din punct de vedere constituţional,

Preşedintele se întâlneşte cu două situaţii distincte în ceea ce
priveşte comunicarea cu Parlamentul: adresarea de mesaje în
situaţii normale sau mesaje facultative şi mesaje adresate în
cazuri de excepţie sau mesaje obligatorii.
O prevedere constituţională cu privire la obligativitatea
prezentării unui mesaj de către Preşedintele României se
regăseşte şi în art.92 consacrat atribuţiilor în domeniul apărării,
ce dispune în alin.(3) că, măsurile de respingere a unei agresiuni
armate împotriva ţării, luate de Preşedintele României, trebuie
aduse neîntârziat la cunoştinţa Parlamentului, de către acesta,
printr-un mesaj.
Legat de exercitarea acestei atribuţii constituţionale, în
absenţa unui cadru legislativ adecvat, în doctrină s-au ridicat
probleme cu privire la conţinutul mesajului, la forma de
4
I. Muraru, E.S. Tănăsescu, op cit, 2009, p. 250.

3
adresare a acestuia precum şi la regimul juridic aplicabil şi
implicit, efectele mesajului.
În ce priveşte primul aspect s-a apreciat că sfera problemelor
ce pot face obiectul mesajului este relativ determinată, fiind
lăsată la libera apreciere a Preşedintelui, care poate decide
asupra conţinutului acestuia. Este vorba despre o veritabilă
putere discreţionară de care dispune Preşedintele în alegerea
conţinutului mesajului, care urmează să fie prezentat
Parlamentului5.
Sub aspectul formei de adresare a mesajului, nici
Constituţia şi nici vreun alt text legal nu conţin vreo precizare,
putând fi imaginate diverse forme de adresare şi anume:
prezentarea directă de către Preşedinte, citirea mesajului de
către un consilier prezidenţial sau chiar trimiterea mesajului sub
forma unei scrisori publice.
Faţă de conţinutul art.88, legat de regimul juridic şi efectele
mesajului, în practica parlamentară şi implicit, în doctrină s-a
ridicat problema dacă dezbaterea efectivă a acestuia ar trebui să
aibă loc imediat sau poate fi făcută şi ulterior.
Singura precizare constituţională legată de mesajul
Preşedintelui, fără a se distinge dacă este vorba despre un mesaj
adresat în condiţiile art.88 sau în condiţiile art.92 alin.(3) este
cea referitoare la obligaţia celor două Camere de a se reuni în
şedinţă comună pentru a “primi mesajul Preşedintelui României”,
potrivit art.65 alin.(2) litera a) din Constituţia republicată.
Mesajul poate constitui deci, o atenţionare oficială a
Parlamentului, un motiv de reflecţie şi de meditaţie, fără a fi
absolut necesară o dezbatere ulterioară, cu sau fără participarea
Preşedintelui.
Sub acest aspect, la sesizarea Preşedinţilor celor două
Camere, în condiţiile art.144 litera b) din Constituţia din 1991,
Curtea Constituţională a fost solicitată să se pronunţe cu privire
la conţinutul art.7 alin.(1) din Regulamentul şedinţelor comune
ale celor două Camere, potrivit căruia “prezentarea şi
dezbaterea mesajelor adresate parlamentului se înscriu cu
prioritate pe ordinea de zi”.
Este important de retinut ca mesajul Presedintelui
Romaniei nu este un act administrativ, asemenea
5
Dana Tofan, suport de curs, op cit, …pp 53.

4
decretelor emise de acesta si, ca atare, are doar un rol
informativ si nu produce efecte juridice.

e) Dizolvarea Parlamentului reglementată expres în

art. 89 din Constituţie, poate să intervină doar în caz de criză
guvernamentală gravă cu îndeplinirea cumulativă a nu mai puţin
de şase condiţii, aspect care o face aproape imposibil de realizat
în practica de Stat.
Astfel, din conţinutul prevederii constituţionale, rezultă
că, dizolvarea Parlamentului este o atribuţie lăsată la latitudinea
Preşedintelui, “după consultarea preşedinţilor celor două
Camere şi a liderilor grupurilor parlamentare, dacă acesta nu a
acordat votul de încredere pentru formarea Guvernului în
termen de 60 de zile de la prima solicitare şi numai după
respingerea a cel puţin două solicitări de învestitură ”.
În plus, “în cursul unui an, Parlamentul poate fi dizolvat o
singură dată şi el “nu poate fi dizolvat în ultimele şase luni ale
mandatului Preşedintelui României şi nici în timpul stării de
mobilizare, de război, de asediu sau de urgenţă6.”
f) Declararea mobilizării parţiale sau generale a forţelor
armate. De regulă, într-o primă fază, Parlamentul aprobă şi după
aceea Preşedintele declară una din cele două tipuri de mobilizare
(partea întâi a alin. (2) de la art. 92). Pentru a se lua o hotărâre
de o asemenea importanţă este necesară o dezbatere cu factorii
decidenţi ai ţării într-o şedinţă a CSAT (componenţa lui este
stabilită prin Legea 415/20027). Hotărârea Consiliului Suprem de
6
A se vedea D. Apostol Tofan, op. cit., 2014, p. 146 şi urm
7
Componenţa CSAT este stabilită prin art. 5 din Legea nr. 415/2002 privind
organizarea şi funcţionarea CSAT, publicată in M. Of. nr. 494/2002, cu
modifcările ulterioare (u.m. OUG 224/2008, publicată în M.Of. nr. 899/2008, care
includea preşedintele Senatului în calitate de vicepreşedinte alături de primul–
ministru; dar Legea privind aprobarea OUG nr. 224/2008, a fost declarată
neconstituţională de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 1008/2009):
Preşedintele în calitate de preşedinte al CSAT, primul-ministru în calitate de
vicepreşedinte, ministrul apărării naţionale, ministrul de interne, ministrul
afacerilor externe, ministrul justiţiei, ministrul industriei şi resurselor, ministrul
finanţelor publice, directorul Serviciului Român de Informaţii, directorul
Serviciului de Informaţii Externe, şeful Statului Major General şi consilierul
prezidenţial pentru securitate. La solicitarea Preşedintelui României, se
analizează şi se propun măsuri pentru: 1. instituirea stării de asediu sau a stării
de urgenţă în întreaga ţară ori în unele localităţi; 2. declararea mobilizării
parţiale sau generale a forţelor armate; 3. respingerea agresiunii armate
îndreptate împotriva ţării; 4. declararea stării de război şi încetarea sa; 5.
iniţierea, suspendarea sau încetarea acţiunilor militare.

5
Apărare a Ţării, semnată de preşedintele acestuia, va fi
prezentată Parlamentului, care va analiza oportunitatea şi
necesitatea unei astfel de măsuri şi va lua hotărârea, ca factor
decident, de aprobare sau respingere a propunerii Preşedintelui
ţării. Abia după aceea, în cazul aprobării din partea
Parlamentului, Preşedintele va fi îndreptăţit să declare
mobilizarea.

●Atribuţiile Preşedintelui în raport cu Guvernul

- a) Desemnarea unui candidat pentru funcţia de prim-ministru.

Această desemnare se face în urma consultării partidului care
are majoritatea absolută în Parlament sau, dacă nu există o
asemenea majoritate, a partidelor reprezentate în Parlament [a
se vedea art. 103 alin. (1) din Constituţie]. „În situaţia existenţei
unui partid majoritar, problema desemnării candidatului la
funcţia de prim-ministru este relativ simplă” 8 – cel propus de
acest partid (de regulă preşedintele partidului); în celelate cazuri
practica din ultimii 25 de ani a demonstrat necesitatea unor
consultări între partide, a compromisului politic, a voinţei
politice pentru a se trece la etapele următoare (solicitarea
votului de încredere, obţinerea votului de încredere şi numirea
Guvernului) şi intrarea în normalitate.
b) Numirea Guvernului. Este ultima etapă în formarea unui
Guvern, sarcina revenindu-i tot Preşedintelui care, numeşte
Guvernul pe baza votului de încredere acordat de Parlament [art.
85 alin. (1) din Constituţie]. Conform prevederii constituţionale
din art. 103 alin. (2) şi (3), în şedinţa comună a celor două
Camere se dezbate atât programul cât şi lista Guvernului,
ambele transmise – în termenul de 10 zile de la desemnare - de
candidatul nominalizat de Preşedinte. Hotărârea Parlamentului
prin care s-a acordat votul de încredere se va comunica
Preşedintelui României care va emite decretul de numire a
noului Cabinet, acesta fiind publicat împreună cu programul de
guvernare în Monitorul Oficial9.
c)Tot în raporturile cu Guvernul, Constituţia mai prevede
următoarele atribuţii în sarcina Preşedintelui: revocarea şi

8
D. Apostol Tofan, op. cit., 2014, p. 201./Idem
9
D. Apostol Tofan, în I. Muraru, E.S. Tănăsescu, op. cit., 2008, p. 963.

6
numirea unor membri ai Guvernului, în caz de vacanţă a postului
sau de remaniere guvernamentală, la propunerea primului-
ministru [art.85 alin.(2) şi (3) din Constituţie], consultarea
Guvernului cu privire la probleme urgente şi de importanţă
deosebită (art.86 din Constituţie) şi participarea la şedinţele
Guvernului (art.87 din Constituţie).
-
e) Participarea la şedinţele Guvernului. Drin prevederile art. 87
din Constituţie se disting următoarele aspecte:
- Preşedintele are posibilitatea de a lua parte la unele şedinţe de
Guvern, fără să facă în prealabil o solicitare în acest sens. Se
apreciază că „participarea trebuie anunţată. La fel, trebuie
anunţate şi persoanele împreună cu care doreşte să participe” 10;
Conform art 87 alin 1 din Constitutia Romaniei, Președintele
României poate lua parte la ședințele Guvernului în care se
dezbat probleme de interes național privind politica externă,
apărarea țării, asigurarea ordinii publice și, la cererea primului-
ministru, în alte situații. Atunci cand participa la astfel de
sedintel, el le prezideaza. ( alin 2, art 87 Constitutie).

●Atribuţiile Preşedintelui în raport cu justiţia şi Curtea

Constituţională

a) Numirea în funcţie a judecătorilor şi

procurorilor definitivi. Potrivit alin. (1) art. 134 din Constituţie,
Preşedintelui ţării îi revine atribuţia de numire în funcţie a
judecătorilor şi procurorilor (cu excepţia celor stagiari-pe care ii
numeste CSM), în condiţiile legii şi condiţionat de propunerea
Consiliului Superior al Magistraturii – CSM. Este o atribuţie
constituţională însă trebuie exercitată „în condiţiile legii”.
Explicitarea modului în care se va proceda se regăseşte în acest
caz la art. 31 din Legea 303/200411 unde, în afară de competenţa
legală de numire, se prevede şi posibilitatea ca Preşedintele să
poată refuza numirea propusă de CSM. Numirea pe post a
magistratilor-judectatori si procurori –le confera acestora
Şt. Deaconu, în I. Muraru, E.S. Tănăsescu (coord.), op. cit., 2008, p. 815.
10

Legea nr. 303/2004 privind statutul judEcătorilor şi procurorilor, republicată în M.

11

Of. nr. 826/2005, cu modificările ulterioare (u.m. Legea 138/2014, publicată în M.

Of. nr. 753/2014).

7
inamovibilitate (stabilitatea pe postul obtinut in urma examenului
de definitivat), ceea ce presupune ca acestia sa nu poata fi
transferati , delegati si nici macar promovati fara acceptul
prealabil al acestora.
b) Preşedintele poate participa la lucrările Consiliului Superior al
Magistraturii. Deşi nu este membru de drept (cum ar fi în cazul
CSAT) sau nu-i este recunoscută nicio funcţie specifică (cum ar fi
în cazul executivului), participarea la lucrările CSM este
prevăzută la art. 133 alin. (6) din Constituţie iar Preşedintele
poate alege lucrările la care este oportună prezenţa sa. În astfel
de cazuri, în conformitate şi cu prevederile art. 26 din Legea
317/2004 el va prezida onorific lucrările si ca atare, Preşedintele
României prezidează, fără drept de vot, lucrările Plenului
Consiliului Superior al Magistraturii la care participă. Faptul că
nu are drept de vot este explicat prin acea că, “în caz contrar ar
răspunde solidar cu membrii CSM”12.
c) Acordarea graţierii. La art. 94 din Constituţie, printre alte
atribuţii, Preşedintele acordă graţierea individuală, aceasta fiind
măsura de clemenţă ce constă în înlăturarea, în total sau în
parte, a executării pedepsei aplicate de instanţă ori în comutarea
acesteia în una mai uşoară 13. Potrivt art. 2 din Legea nr.
546/2002, graţierea poate fi acordată individual (prin decret al
Preşedintelui României) sau colectiv (acordată de Parlament,
prin lege organică, conform prevederilor art. 73 alin. (3) lit. i) din
Constituţia României).
Gratierea se poate acorda prin emiterea unui decret individual
de gratiere ( gratierea colectiva o acorda doar parlamentul), iar
acest decret intra in vigoare doar dupa publicarea acestuia in
Monitorul Oficial si produce efecte juridice dtrict asupra
persoanei sau grupului restrans de persoane gratiate.
Tocmai pentru ca este de o importanta deosebita, acest decret
face parte din categoria acelora ce trebuie contrasemnate de
Prim ministru pentru a putea intra in vigoare. Decretul
nepublicat in M OF este considerat ca inexistent ( inexistenta
fiind, de fapt, o sanctiune) si nu are cum sa produca efecte
juridice.

12
V. M. Ciobanu, în I. Muraru, E.S. Tănăsescu (coord.), op. cit., 2008, p. 1264.
13
Ccoform art. 1 din Legea nr. 546/2002 privind graţierea şi procedura acordării
graţierii, republicată în M. Of. nr. 287/2014.

8
d)Numirea a 3 din cei 9 judecători ai Curţii Constituţionale, care
dobândesc astfel un mandat de 9 ani fără posibilitatea de a fi
reînnoit şi un statut similar magistraţilor, fără a deveni, însă
magistraţi. De obicei, în cadrul Curţii constituţionale sunt
numite persoanlităţi ale dreoptului-avocaţi, cadre didactice
universitare, cu un prestigiu profesional deosebit şi o vechime de
cel puţin 18 ani în domeniu. Magistratii Curtii Constitutionale nu
trebuie confundati cu magistratii care activeaza in cadrul puterii
judecatoresti, primii exercitandu-si atributiile in baza unui act
normativ distinctiv ( legea de organizare si functionare a CCR).
În sfera raporturilor dintre Preşedinte şi Curtea
Constituţională se înscriu şi cele referitoare la: sesizarea
Curţii, alături de alte subiecte de sesizare, pentru soluţionarea
conflictelor juridice de natură constituţională dintre autorităţile
publice [art.146 litera e) din Constituţia republicată, atribuţie
introdusă în anul 2003]; controlul respectării procedurii alegerii
Preşedintelui României şi confirmării rezultatelor sufragiului, de
către Curte [art.146 litera f) din Constituţia republicată];
constatarea existenţei împrejurărilor care justifică interimatul în
exercitarea funcţiei de Preşedinte al României şi comunicarea
celor constatate Parlamentului şi Guvernului, de către Curte
[art.146 litera g) din Constituţia republicată]; acordarea unui
aviz consultativ pentru propunerea de suspendare din funcţie a
Preşedintelui României, de către Curte [art.146 litera h) din
Constituţie]14.
În ce priveşte atribuţiile sale în raporturile cu alte
autorităţi ale administraţiei publice am arătat deja cu prilejul
evocării atribuţiilor în domeniul apărării că, Preşedintele
României este comandantul forţelor armate şi preşedintele
Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, calitate în care, potrivit
legii speciale în materie, convoacă lucrările, coordonează şi
îndrumă întreaga activitate a acestuia. Conform art.119 din
Constituţia republicată: “Consiliul Suprem de Apărare a Ţării
organizează şi coordonează unitar activităţile care privesc
apărarea ţării şi securitatea naţională, participarea la
menţinerea securităţii internaţionale şi la apărarea colectivă în
sistemele de alianţă militară, precum şi la acţiuni de menţinere
sau de restabilire a păcii.”
14
Dana Tofam suprt de curs, op. cit, pp 63.

9
 Tot în categoria atribuţiilor în raporturile cu alte
autorităţi ale administraţiei publice, Preşedintele României
propune numirea conducătorilor unor autorităţi ale
administraţiei publice. Spre exemplu, potrivit art.65 alin.(2)
litera h) din Constituţia republicată, astfel cum acesta a fost
completat, Parlamentul reunit în şedinţă comună, numeşte la
propunerea Preşedintelui României, pe directorii serviciilor de
informaţii şi exercită controlul asupra activităţii acestor
servicii.
Astfel, faţă de varianta iniţială a acestei dispoziţii constituţionale
care se rezuma la a prevedea atribuţia de numire, la propunerea
Preşedintelui, doar a directorului Serviciului Român de
Informaţii, prin legea de revizuire s-a folosit pluralul, fiind vorba
de un domeniu în care îşi desfăşoară activitatea mai multe
autorităţi, şi nu doar una singură, alături de Serviciul Român de
Informaţii, fiind organizat prin lege şi Serviciul de Informaţii
Externe precum şi un serviciu de informaţii cu caracter tehnic în
sfera comunicaţiilor. Se înţelege, că vor fi numiţi de Parlament
numai directorii autorităţilor cu atribuţii în această materie, nu şi
şefii compartimentelor de informaţii din cadrul diferitelor
ministere15.
●O altă categorie de atribuţii în domeniul politicii
externe, prevăzută în art.91 alin.(2) şi (3) din Constituţie,
priveşte asigurarea legăturilor diplomatice cu alte state prin:
acreditarea şi rechemarea reprezentanţilor diplomatici ai
României, la propunerea Guvernului; aprobarea înfiinţării,
desfiinţării sau schimbării rangului misiunilor diplomatice, la
propunerea Guvernului şi acreditarea reprezentanţilor
diplomatici ai altor state (una din puţinele atribuţii prezidenţiale
exercitată necondiţionat16

● Atributii exercitate in raport cu alte autoritati

publice :
Tot în categoria atribuţiilor în raporturile cu alte
autorităţi ale administraţiei publice, Preşedintele României
propune numirea conducătorilor unor autorităţi ale
administraţiei publice. Spre exemplu, potrivit art.65 alin.(2)

15
D Apostol Tofan, op cit, 2014, pag…..
16
Ibidem, pag..

10
litera h) din Constituţia republicată, astfel cum acesta a fost
completat, Parlamentul reunit în şedinţă comună, numeşte la
propunerea Preşedintelui României, pe directorii serviciilor de
informaţii şi exercită controlul asupra activităţii acestor
servicii.
Astfel, faţă de varianta iniţială a acestei dispoziţii
constituţionale care se rezuma la a prevedea atribuţia de numire,
la propunerea Preşedintelui, doar a directorului Serviciului
Român de Informaţii, prin legea de revizuire s-a folosit pluralul,
fiind vorba de un domeniu în care îşi desfăşoară activitatea mai
multe autorităţi, şi nu doar una singură, alături de Serviciul
Român de Informaţii, fiind organizat prin lege şi Serviciul de
Informaţii Externe precum şi un serviciu de informaţii cu
caracter tehnic în sfera comunicaţiilor. Se înţelege, că vor fi
numiţi de Parlament numai directorii autorităţilor cu atribuţii în
această materie, nu şi şefii compartimentelor de informaţii din
cadrul diferitelor ministere.
De asemenea, potrivit art. 94 litera c) din Constituţie:
“Preşedintele României numeşte în funcţii publice în condiţiile
prevăzute de lege.”
Spre exemplu, conform unei dispoziţii din Legea
audiovizualului, Preşedintele României numeşte doi membri în
Consiliul Naţional al Audiovizualului.
Totodată, Preşedintele numeşte în funcţii pe prim-adjunctul
directorului Serviciului Român de Informaţii şi pe cei trei
adjuncţi ai acestuia, la propunerea directorului Serviciului
Român de Informaţii, potrivit legii speciale în materie.
În plus, potrivit art.94 literele a) şi b) din Constituţie:
“Preşedintele României conferă decoraţii şi titluri de onoare şi
acordă gradele de mareşal, de general şi de amiral.17”

2. Actele Presedintelui Romaniei:

Majoritatea actelor emise de Preşedintele sunt decretele.

Această categorie de acte juridice este caracterizată de
următoarele trăsături18:
Dana Apostol Tofan, suport de curs , op cit, pp 65.
17

18
I. Deleanu, op. cit., vol. II, p. 361; C. Manda, op. cit., p.128; în termeni asemăntori V.
Vedinaş, op. cit., p. 358 şi urm.

11
a) sunt manifestări unilaterale de voinţă făcute în scopul de a
produce efecte juridice; b) sunt emise în exercitarea atribuţiilor
prevăzute de Constituţie şi de alte legi; c) unele sunt supuse
condiţiei contrasemnării lor de primul-ministru; d) toate
decretele trebuie publicate în „Monitorul Oficial”; e) toate au
caracter executoriu. Scurt comentariu:
- ca natură, decretele sunt acte administrative, acte juridice
făcute în scopul de a produce efecte juridice, adică modificări în
realitatea juridică existentă19. În acest sens se poate exemplifica
prin efectele promulgării unei legi20 sau ale unui decret de
graţiere a unei persoane fizice 21. Doar Preşedintele poate lua
decizia de graţiere (se numeşte manifestare unilaterală de
voinţă), iar decretul este un act administrativ emis de Preşedinte
în calitate de autoritate publică şi este obligatoriu contrasemnat
de primul-ministru; decretul schimbă pedeapsa într-una mai
uşoară sau îi elimină pedeapsa – ca atare actul produce efecte
juridice, schimbă realitatea juridică dinainte de emitrea actului,
schimbă raporul juridic dintre persoana graţiată şi colectivitate
(societate)22;
- în exercitarea celor mai multe atribuţii se impune emiterea de
acte, în conformitate cu prevederile constituţionale [art. 100 alin.
(1)] şi legale aplicabile. Câteva exemple de decrete: la conferirea
de decoraţii şi titluri de onoare 23, la încheierea tratatelor
internaţionale24, la declararea mobilizării generale sau parţiale a
armatei – a se vedea art. 84 lit. a); art. 91 alin. (1); art. 92 alin.
(2) din Constituţie);
- pentru unele dintre decretele emise de Preşedinte se cere
contrasemnarea lor de primul-ministru. În conformitate cu
prevederile de art. 100 alin. (2), în această categorie intră
19
V. Vedinaş, op. cit., p. 357.
20
D. nr.1/07-01-2014 Decret privind promulgarea Legii pentru modificarea art. 105 alin. (2)
lit. f) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, publicat în  M. Of. nr. 24/2014.
21
D. nr. 672/17-11-2014 Decret privind acordarea unei graţieri individuale, publicat în  M.
Of. nr. 841/2014.
22
Costel Niculescu, Caracterizarea, natura juridică şi efectele decretului prezidenţial de
graţiere indivuduală, în Dreptul nr. 1/2007, p. 174-178, citat de V. Vedinaş, op. cit., p. 358.
23
D. nr. 9/08-01-2014 Decret privind conferirea Ordinului Meritul Cultural în grad de Mare
Ofiţer, publicat în  M. Of. nr. 24 din 13 ianuarie 2014.
24
D. nr. 610/02-10-2014 Decret pentru supunerea spre ratificare Parlamentului a Acordului
de împrumut (Proiectul privind reforma sectorului sanitar - îmbunătăţirea calităţii şi
eficienţei sistemului sanitar) dintre România si Banca Internaţională pentru Reconstrucţie
şi dezvoltare, semnat la Bucureşti la 17 iunie 2014, publicat în  M. Of. nr.729/2014.

12
 decretele aferente pentru 8 situaţii. Cu titlu de exemplu,
menţionăm pe cele referitoare la: tratatele internaţionale
încheiate în numele României şi înaintate la Parlament pentru
ratificare; declararea mobilizării parţiale sau generală a forţelor
armate; instituirea stării de asediu sau de urgenţă; acordareea
graţierii individuale etc; celelalte se pot deduce prin lecturarea
articolelor precizate în art. 100 alin. (2) din Constituţie;
- contrasemnarea decretelor Preşedintelui de primul-ministru
este „o măsură împotriva depăşirii de către şeful de stat a
împuternicirilor conferite de Constituţie şi legi, contrasemnarea
fiind o condiţie de validitate a actului” după cum „antrenează, de
regulă, răspunderea juridică a celui care a contrasemnat actul” 25,
evident „pentru conţinutul şi efectele acestora” 26. În acest fel se
exercită un control indirect de către Parlament asupra activităţii
Preşedintelui, iar primul-ministru va răspunde inclusiv pentru
decretele Preşedintelui pe care le-a contrasemnat 27. Sunt şi
„decrete ce concretizează atribuţii inerente Preşedintelui şi nu
necesită contrasemnarea, din care menţonăm: desemnarea
candidatului la funcţia de prim-ministru, dizolvarea
28
Parlamentului, numirea în funcţii publice ” sau cele pentru
promulgarea legilor29 [art. 77 din Constituţie], cele prin care
numeşte în funcţii publice30, în condiţiile prevăzute de lege [art.
94 lit. c) din Constituţie] etc;
- după semnarea de către Preşedinte, decretele se publică în
Monitorul Oficial; nepublicarea atrage inexistenaţa decretului
[art. 100 alin. (1)];
- lipsa contrasemnăturii primului –ministru (pentru cele din
această categorie, conform precizărilor din Constituţie) sau
nepublicarea lor în Monitorul Oficial atrag după ele nulitatea de
drept a acestor acte.
Un aspect interesant de drept este dacă acestor acte li se
poate aplica controlul prin instanţele de contencios
administrativ. Fiind acte administrative, „decretele pot fi atacate
în instanţele de contencios administrativ, potrivit legii speciale în
25
Şt. Deaconu, în I. Muraru, E.S. Tănăsescu (coord.), op. cit., 2008, p. 926.
26
F. Coman-Kund, L. Coman-Kund, op. cit., p. 150.
27
A. Iorgova, op. cit, p. 322.
28
D. Apostol Tofan, op. cit., 2014, p. 169.
29
D. nr.506/07-07-2014 Decret pentru promulgarea Legii privind cimitirele, crematoriile umane si
serviciile funerare, publicat în  M. Of. nr.520 din 11 iulie 2014.
30
D. nr.1.256/2005 Decret privind numirea unui ambasador, publicat în M.Of. nr. 1106/2005.

13
 materie, cu excepţia decretelor care intră în sfera actelor
exceptate de la controlul în contencios administrativ”31. Ca
regulă, „rezultă că ele urmează să fie supuse controlului de
legaliate exercitat de instanţele de contencios administrativ” 32.
Excepţiile sunt constituite din grupul celor „care privesc
raporturile cu Parlamentul, precum şi actele de comandament cu
caracter militar, respectiv actele administrative pentru
modificarea sau desfiinţarea cărora se prevede, prin lege
organică, o altă procedură judiciară”, acte care nu vor fi supuse
controlului judecătoresc al actelor administrative ale autorităţilor
publice, pe calea contenciosului administrativ, aşa cum se
precizează în art. 126 alin. (6) din Constituţie. Este util de
precizat că autorităţile administrative în relaţie cu Parlamentul
sunt Preşedintele şi Guvernul, deci actele lor de natură
administrativă vor fi supuse acestei excepţii.
În privinţa întinderii efectelor decretelor Preşedintelui 33
(numai individuale sau şi normative), în doctrină s-au conturat
două opinii: 1). decretele nu pot fi decât acte administrative
individuale34 şi 2). decretele pot fi şi acte normative 35 (aici ar
intra cele care ar fi emise în exercitarea atribuţiilor în domeniul
apărării – art. 92 din Constituţie şi repectiv al măsurilor
excepţionale – art. 93 din Constituţie; caracterul normativ al lor
ar deriva din faptul că ar viza categorii largi de subiecte şi de
repetabilitate).

3. Alegerea şi mandatul Presedintelui Romaniei

Conform art. 81 din Constituţia României Preşedintele

României este ales prin vot universal, egal, direct, secret şi liber
exprimat. (Este declarat ales candidatul care a întrunit, în primul
tur de scrutin, majoritatea de voturi ale alegătorilor înscrişi în
listele electorale. În cazul în care nici unul dintre candidaţi nu a
31
A. Iorgovan, op. cit., p. 324.
32
V. Vedinaş, op. cit., p. 359 şi F. Coman-Kund, L. Coman-Kund, op. cit., p. 151; în termeni mai
nuanţaţi: I. Deleanu, op. cit., vol. II, p. 362 şi urm. şi Şt. Deaconu, în I. Muraru, E.S. Tănăsescu (coord.), op.
cit., 2008, p. 928 şi urm.
33
F. Coman-Kund, L. Coman-Kund, op. cit., p. 151.
34
A. Iorgovan, op. cit., p. 324 şi D. Apostol Tofan, op. cit., 2014, p.170; I Muraru, op.
cit., p. 457.
35
R.N. Petrescu, op. cit., p. 71; V. Vedinaş, op. cit., p. 358.

14
întrunit această majoritate, se organizează al doilea tur de
scrutin, între primii doi candidaţi stabiliţi în ordinea numărului
de voturi obţinute în primul tur. Este declarat ales candidatul
care a obţinut cel mai mare număr de voturi. Nici o persoană nu
poate îndeplini funcţia de Preşedinte al României decât pentru
cel mult două mandate. Acestea pot fi şi succesive.
In baza art 82 din acelaşi act normativ rezultatul alegerilor
pentru funcţia de Preşedinte al României este validat de Curtea
Constituţională.
Candidatul a cărui alegere a fost validată depune în faţa
Camerei Deputaţilor şi a Senatului, în şedinţă comună, următorul
jurământ: “Jur să-mi dăruiesc toată puterea şi priceperea pentru
propăşirea spirituală şi materială a poporului român, să respect
Constituţia şi legile ţării, să apăr democraţia, drepturile şi
libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea,
independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României. Aşa
să-mi ajute Dumnezeu!”.
Mandatul Preşedintelui României este de 5 ani şi se exercită
de la data depunerii jurământului.
Preşedintele României îşi exercită mandatul până la
depunerea jurământului de Preşedintele nou ales.
Mandatul Preşedintelui României poate fi prelungit, prin
lege organică, în caz de război sau de catastrofă 36
În România, în conformitate cu Constituţia din 1991, durata
mandatului Preşedintelui era de 4 ani dar, după revizuirea din
anul 2003, a fost stabilită pentru 5 ani. Extinderea duratei
mandatului “a dus la decalarea alegerilor prezidenţiale de cele
parlamentare, prin aceasta realizându-se o continuitate a
instituţiei prezidenţiale în perioada campaniilor electorale
parlamentare şi o continuitate a instituţiei parlamentare în
perioada campaniei electorale prezidenţiale”37.

36
Art. 83 din Constituţia României.
37
Şt. Deaconu, în I. Muraru, E.S. Tănăsescu (coord.), op. cit., 2008, p. 779.

15