Începuturile psihologiei în Grecia Antică

 I. Filozofii presocrați

Sofiștii (sofisma-afirmație falsă) au fost maeștri de succes,profesori de înțelepciune,care mergeau din oraș în
oraș,pe la reuniuni publice,rostind discursuri pompoase.Competența lor era universală. Serviciile lor erau plătite.

Apariția sofiștilor a însemnat o revoluție în modul de a gândi al antichității grecești.Pentru ei, omul devine centrul
preocupărilor.Sofiștii susțineau progresul material,perfecționarea artelor și tehnicii p-u sporirea bunăstării
oamenilor.Nu formau o școală, ci doar o profesiune.

Protagoras- primul sofist,ce a predat lecții publice cu plată. P-u el ,nu existau adevăruri date p-u totdeauna.
Gordian- avansează scepticismul. Prodicos- a făcut cercetări de lingvistică. Hippias- enciclopedist.

Învățătura lor consta în a le insufla tinerilor, să poată la vremea lor să administreze bune casa și să fie în stare să
discute și să conducă treburile obștești. Metoda lor era antilogia- opunerea tuturor tezelor posibile la anumite
obiecte(critică,discuții,dueluri oratorii).

Sofiștii erau foarte atenți la precizia expresiilor și la justețea definițiilor,dar complect indiferenți la ideile susținute.
Sofiștii arătau,că aceeași idee poate fi susținută sau combătută cu ușurință, că nu există un adevăr absolut, că toate
cunoștințele sunt relative,că ceea ce-i adevărat p-u mine nu este și p-u altul,că ce-i adevăr astăzi,mâine poarte fi
eroare.

Contraofensiva sofiștilor- Socrate,Platon,Aristotel. Toți 3 au determinat schimbări în felul de a gândi asupra lumii.

 II. Socrate- omul și filosoful

Urât la înfățișare,dar bine zidit fizic,loial,amabil,cu purternice sentimente morale și religioase,plin de umor,de curaj
civic,gata să sufere p-u dreptate. A trăit în perioada 469-399 î.e.n. Spune,că mai de preț decât natura este omul. A
ajuns la cunoaștere prin meditația stimulată de întrebări,discuții capabile să moșeascăcă adevărul,să-l aducă la
lumină din conștiința omului. Această metodă este cunoscută sub denumirea de maieutica- arta de a moși și constă
în descoperirea(moșirea) adevărului(scoaterea din conștiința ciuva adevărurile de care nu-și dă seama). Astăzi este
numită metoda socratică.

În afară de preocuparea de a stabili esența lucrurilor,prin descoperirea noțiunilor,mai întâlnim la Socrate o

preocupare fundamentală- ceea morală. Socrate își pune nu doar problema științei, dar și cea a virtuții. A fi
virtuos,înseamnă a ști, căci a ști ce vrei înseamnă a cunoaște binele și a căuta să-l relizezi.

A avut numeroși discipoli. A trăit aproape toți cei 70 de ani ai săi la Atena. Nu se ocupa de politică. A sfârșit prin
condamnarea la moarte. Motivele: se ocupa cu studiul corpurilor cerești,avea îndoieli în privința zeilor
cetății,îndemna tineretul la reflecții filozofice. Deviza lui a fost: adevărul și binele.

Concluzie: Socratepledează p-u cunoașterea prinsimțuri,dar apreciază,că cunoașterea nu trebuie redusă la

reproducerea datelor furnizate de organele de simț.Rolul principal îi revine subiectului logic,care descoperă
adevărul.Adevărul poate fi identificat procedînd inductiv,moșindu-l, de aici rezultă metoda maieutică.

 III. Platon- al II-lea mare filosof al antichității

Este cel mai de seamă discipol al lui Socrate,care a trăit în intervalul 427-347 î.e.n.Născut la Atena,a primit o
educație aleasă. În concepția sa,relitatea este redusă la idei, frumos în sine,dreptate,om. Ideile lui Platon: trupul-
temniță a sufletului; sufletul- nemuritor și transmigrant.

În lucrarea sa „Despre suflet” susținea că spiritul omenesc este mai mult decât manifestarea unui principiu natural
și nu poate fi explicat din punct de vedere mecanicist. Această lucrare conține dialoguri și discuții a lui Socrate cu
discipolii lui înainte de execuție. Iată câteva idei esențiale:
 - omul ca întreg este alcătuit din trup și suflet;
- sufletul este nevăzut,nepieritor, iar trupul- vizibil și muritor;
- după moarte sufletul se desparte de trup;
- sufletul există înainte de a intra în trup și continue să existe și după moarte;
- omul învață și a învăța înseamnă ați reamint., suflet bun,suflet rău;
- deoarece sufletul există și este nemuritor,suntem obligați să-l îngrijim cît timp suntem în viață.

Consideră,că în individ se manifestă 3 funcții: intelectivă(cap),afectivă-inimă,instinctuală-stomac.Acestora le

corespund virtuți diferite: înțelepciunea-rezultatul rațiunii,voința-urmarea înfrânării instinctelor și dorințelor,
senzația- consecința tendințelor,apetiturilor. Mișcările din afară acționează asupra sufletului,când acestea sunt prea
multe,cunoașterea devine greoaie(procesarea selectivă a info)

Concluzie: platon consideră,că lumea reală prezintă un ansamblu de fapte observabile.Cunoașterea este o înălțare în
lumea ideilor,înălțare care ne facilitează înțelegerea.

 IV. „De anima”- prima carte de psihologie

Aristotel, în lucrarea “De anima” a punctat principalele probleme cu privire la suflet.Un adevărat tratat psihologic.el
consideră,că între corp și suflet există o legătură indestructibilă,sufeltul fiind în stare să organizeze corpul p-u al
aduce la perfecțiune.

Adevărul nu există dincolo de lumea sensibilă.El poate fi descoperit prin observație,mai mult prin raționament.la
Aristotel unirea sufletului cu corpul cunoaște 3 etape: 1.regnul vegetal(corpul este unit cu sufl.care are numaim
capacitatea de a se hrăni,înmulți,crește); 2. regnul animal(corpul este unit cu sufl.și față de funcț.vegetale mai au
dorința,posibilitatea de mișcare, de simțire); 3. regnul uman(corpul este unit cu sufl.și în afara funcț.vegetat.și
animale mai au și intelect)

Psihicul este inteligența corpului organizat,iar activitatea este ceea ce determină procesul de schimbare și
evoluție.În consecință,după,Aristotel,sufletul are următoarea organizare: 1.vegetativă-plantele;2. sensibil-animale,
3.intelectual sau rațional-omul.

În lucrare sa apreciază,că: memoria se relevă la trecut;senzațiile au obiect prezentul fiecăruia;imaginația-între

senzații și rațiune, imposibilă fără memorie;gândirea-rezultatul sensibilității, aici vorbește despre intelect pasiv și
intelect activ; limbajul- o condiție a instruirii,o creație colectivă.

Repetiția este o condiție fără de care omul nu poate dobândi priceperi,deprinderi,obișnuințe. Referitor la
afectivitate,vorbește de dorințe,sentimente,pasiune,relevând că senzația determină plăcerea. Dorințele se
transformă în pasiuni.Ele sunt dominate de plăcere(iubire,bunăvoință) și dominate de
durere(frică,invidie,rușine).Oricare ar fi ele sunt influențate de vârstă.

Concluzie: De anima abordează aproape toate problemele de psihologie.Astfel,el s-a referit la împărțirea proceselor
psihicela analiza sensibilității la acei cinci analizatori,a abordat avectivitatea,voința,memoria,care prezintăpunctele
de plecare a psihol.

 V. Medicina și psihologia

Studiile medicale,care sunt preocupate de asigurarea integrității psihice și fizice sunt: 1. psihiatria-stud. bolile
psihice și tratarea lor; 2.neurologia-stud.structura și funcțiile sist.nervos; 3.medicina generașă-prevenirea și
vindecarea bolilor. Mai târziu, psihol.si-a delimitat ramurile sale proprii aplicative:
psihiatria,psihopatologia,psihofarmacologia,psihosomatica,neuropsihologia,psihologia clinică.

Medicii tratează bolnavii în raport cu simptomele organice și psihice,iar terapeutica reunește metodele specifice
medicinii,psihologiei și psihiatriei.Deaceea pare de neconceput un spital fără psiholog și un centru psihol.fără medic.
N.Pende descoperă 4 armonii în corpul sănătos: 1.armonia funcțiilor; 2. arm.fizicului; 3. arm.bunătății-afectivității;
4. arm.înțelepciunii.

 VI. Medicii antici și problemele de psihologie

Încă de demult medicii au au îmbinat terapiile medicale cu cele psihologice,cu scopul tratării sufletului.În Grecia,la
templele lui Esculap, oamenii din toată țara veneau pentru ași regăsi sănătatea mentală(scaunul memoriei).

Manifestări ale medicinii primare apare în poemele homerice: Iliada și Odiseea. Zeul medicinii practică
vinisecția(deschiderea vinilor prin incizie).

În Persia medicina era identificață cu magia. Boala era privită ca o pedeapsă,ori ca un dar diabolic. Aici apare
homeopatia (metodă de tratament care înterbuințează doze foarte micide medicamente ce ar putea produce o
boală omoloagă bolii combătute)Fondatorul- Samuel Hahnemann(1755-1843)

În Grecia,Pitagora ,consideră,că orice fenomeneste reprezentat printr-un număr. Asta l-a influențat pe Hipocrat să
stabilească zilele critice în ciclul oricărei boli.

 VII. Preocupările lui Hippocrat p-u medicină

Hippocrat (460-375 î.e.n.)născut pe insula Cos, contemporan a lui Socrate,Platon,Aristotel. El a pus bazele medicinii
raționale și este considerat părintele medicinii. În lucrările sale a constituit bazele învățământului medical până în
epoca modernă.

Conform concepției sale, la baza tuturor fenomenelor este natura și tot ce are loc în natură.Aceste concepte stau la
temelia principiilor formulate de el:

 Naturalismul- popoarele diferă între ele datorită solului și climei;

 Umoralismul- corpul omenesc considerat un adevărat agregat de solide și lichide. Ele sun
4. Sânge,limfă,bilă galbenă,bilă neagră. Fiecare are funcția sa proprie.

Hippocrat p-u prima dată afirmă,că temperamentul omului este consecința ponderii unei singure umori. În raport
cu ele ,există,după el, 4 tipuri de temperament: coleric, sangvinic, flegmatic, melancolic.

 VIII. Galenus- continuatorul lui Hipocrat

Concepția lui Hipocrat a fost preluată de Galenus(130-201 î.e.n.) după câteva secole.

Spre deosebire de Hipocrat,care punea la baza clasificării temperamentului- fiziologia, Galenus implică psihologia.
Hopocrat a distins 4 tipuri de temperament, Galenus admite,că mai sunt temperamente mixte și compuse. Teoriile
lor ajung până la noi,dovada fiind denumirile de temperament păstrate.

Galenus a efectuat disecții pe mușchi, adeschis inima și a revenit la întrebarea privind sediul proceselor și
fenomenelor psihice, pe care Aristotel le-a stabilit ca fiind în inimă. Galenus relevă,că sediul proceselor și
fenomenelor psihice este în creer și în măduva spinării,realizează legătura creerului cu nervii care pornesc ciar de la
creer. Inima rămâne sediul pasiunilor și a mișcărilor voluntare.

Concluzie: cei doi medici antici au contribuit la dezvoltarea științelor medicale implicit a psihologiei preistorice.Ei
au evidențiat rolul mediului,raportul organismului cu acesta,au identificat determinismul și tipurile de temperament
și le-au denumit.

Psihologia există și se dezvoltă încă din antichitate cu aportul filosofilor și medicilor. În operele lor s-a vorbit despre
suflet,senzații,adaptare,afectivitate,voință,pasiune,temperament,memorie,imaginație,gândire logică,prag senzorial...