PRINCIPII DE BAZA ALE CERCETARII ŞTIINŢFICE

CURS 3, 4

CE ESTE SOCIETATEA CUNOAŞTERII?

Societatea cunoaşterii presupune:

I) O extindere şi aprofundare a cunoaşterii ştiinţifice şi a adevărului despre existenţă;

II) Utilizarea şi managementul cunoaşterii existente sub forma cunoaşterii tehnologice şi

organizaţionale;

III) Producerea de cunoaştere tehnologică nouă prin inovare;

IV) O diseminare fără precedent a cunoaşterii către toţi cetăţenii prin mijloace noi, folosind cu
prioritate Internetul şi cartea electronică şi folosirea metodelor de învăţare prin procedee
electronice (e-learning);

V) Societatea cunoaşterii reprezintă o nouă economie în care procesul de inovare (capacitatea de

a asimila şi converti cunoaşterea nouă pentru a crea noi servicii şi produse) devine determinant.
Se ştie că în societatea informaţională se dezvoltă economia internet. În societatea cunoaşterii se
formează cu adevărat o nouă economie, care înglobează şi economia internet. De aceea, economia
nouă este economia societăţii informaţionale si a cunoaşterii.
Inovarea, în societatea cunoaşterii, urmăreşte a îmbunătăţi productivitatea, nu numai
productivităţile clasice în raport cu munca şi capitalul, ci şi productivităţile noi în raport cu
resursele energetice şi materiale naturale, cu protecţia mediului De aceea noua economie
presupune încurajarea creării şi dezvoltării întreprinderilor inovante cu o structură de cunoaştere
proprie. Asemenea întreprinderi se pot naşte prin cooperarea dintre firme, universităţi şi institue de
cercetare guvernamentale sau publice (inclusiv academice).
Într-un raport al Comisiei Comunităţilor Europene din anul 2001 se arată că pentru a obţine
beneficii din noua economie sunt necesare un Internet din ce în ce mai performant şi reforme
structurale adecvate în societate, aministraţie şi economie.
Influenţa Internetului ca piaţă în societatea informaţională şi recunoaşterea importanţei valorii
bunurilor (activelor, assets) intangibile, în special cunoaşterea, reprezintă caracteristici ale noii
economii. Richard Boulton caracterizeză astfel diferenţa dintre vechea şi noua economie: în prima
contează bunurile tangibile, în a doua, activele intangibile care crează valoare.
Intangibilul este nematerial, greu de descris şi mai ales de cuantificat şi măsurat. Activul (bunul)
intangibil are valoare şi crează valoare.

VI) Societatea cunoaşterii este fundamental necesară pentru a se asigura o societate sustenabilă
din punct de vedere ecologic, deoarece fără cunoaştere ştiinţifică, cunoaştere tehnologică şi
managementul acestora nu se vor putea produce acele bunuri, organizări şi transformări
tehnologice (poate chiar biologice) şi economice necesare pentru a salva omenirea de la dezastru
în secolul XXI. Societatea cunoaşterii este atunci societatea informaţională şi sustenabilă. Un alt
mod pentru sustenabilitate, în afara societăţii cunoaşterii, va fi greu de găsit.

VII) Societatea cunoaşterii are caracter global şi este un factor al globalizării. Prin ambele
componente, informaţională şi sustenabilitatea, societatea cunoaşterii va avea un caracter global.
Cunoaşterea însăşi, ca şi informaţia, va avea un caracter global.

1
VIII) Societatea cunoaşterii va reprezenta şi o etapă nouă în cultură, pe primul plan va trece
cultura cunoaşterii care implică toate formele de cunoaştere, inclusiv cunoaşterea artistică, literară
etc. Astfel se va pregăti terenul pentru ceea ce am numit Societatea conştiinţei, a adevărului,
moralităţii şi spiritului.

A. Vectorii tehnologici ai societăţii cunoaşterii:

Considerăm că următorii vectori tehnologici sunt de avut în vedere pentru societatea cunoaşterii :
 Internet dezvoltat, prin extensiune geografică, utilizarea de benzi de transmisie până
la cele mai largi posibile, trecerea de la protocolul de comunicaţie IP4 la protocolul
IP6, cuprinderea fiecărei instituţii în reţea, a fiecărui domiciliu şi a fiecărui cetăţean;
 Tehnologia cărţii electronice, care este altceva decât cartea pe Internet, deşi difuzarea
ei se bazează în special pe Internet, dar şi prin CD-uri;
 Agenţi inteligenţi, care sunt de fapt sisteme expert cu inteligenţă artificială, folosiţi
pentru ‘mineritul’ datelor (data mining) şi chiar pentru descoperiri formale de natura
cunoaşterii (knowledge discovery); agenţii inteligenţi vor fi utilizaţi pentru mulţi
dintre vectorii funcţionali ai societăţii cunoaşterii;
 Mediu înconjurător inteligent pentru activitatea şi viaţa omului;
 Nanoelectronica, care va deveni principalul suport fizic pentru procesareea
informaţiei, dar şi pentru multe alte funcţii, nu numai ale societăţii cunoaşterii dar şi
ale societăţii conştiinţei;

B. Vectorii funcţionali ai societăţii cunoaşterii:

Numărul acestor vectori poate fi destul de mare, pe măsură ce tot mai multe domenii de activitate
vor fi din ce în ce mai dependente de cunoaştere:
 Managementul cunoaşterii pentru întreprinderi, organizaţii, instituţii, administraţii
naţionale şi locale;
 Managementul utilizării morale a cunoaşterii la nivel global;
 Cunoaşterea biologică, genomică (cunoaşterea asupra genomului şi funcţiunilor pe
care le determină structurile de gene);
 Sistemul de îngrijire a sănătăţii la nivel social şi individual;
 Protejarea mediului înconjurător şi asigurarea societăţii durabile şi sustenabile printr-
un management specific al cunoaşterii;
 Aprofundarea cunoaşterii despre existenţă;
 Generarea de cunoaştere nouă tehnologică;
 Dezvoltarea unei culturi a cunoaşterii şi inovării;
 Un sistem de învăţământ bazat pe metodele societăţii informaţionale şi a cunoaşterii
(e-learning);
 etc.

2
STIINTA SI SOCIETATEA CUNOASTERII

Cercetarea stiintifica trebuie sa imbogateasca cunoasterea si sa ofere o baza pentru dezvoltarea

tehnologica. In momentul de fata omenirea se afla intr-o era postindustriala. Aceasta este, dupa
parerea noastra, o era tehnologica, in sensul ca este dominata de tehnologii. Bogatia este creata
acolo unde actioneaza in forta noile tehnologii.
Cea mai semnificativa dintre aceste tehnologii este cea care asigura suportul societatii
informationale: tehnologia informatiei si a comunicatiilor (TIC). Aceasta tehnologie permite
prelucrarea si vehicularea informatiei intr-o maniera revolutionara, de natura sa produca schimbari
profunde in societate in general si in economie in particular.
Conceptul de informatie pare a fi crucial pentru societatea informationala. Mergand in profunzime
si examinand ce se petrece in „noua economie”, bazata pe Internet, constatam ca esenta lucrurilor
in noua societate este data de comunicare, deci de schimbul de informatie intre parteneri, schimb
din care rezulta o noua informatie si o noua valoare, fie ea culturala sau economica. Astfel, mai
importanta decat difuzarea informatiei comerciale pe Internet (reclama) este interactiunea intre
furnizor si client, participarea acestuia din urma la definirea pietei si a produsului. Alte exemple
sunt binecunoscute: fabrica virtuala, comertul electronic.
In opinia noastra, societatea informationala este societatea comunicarii bazata pe TIC. In
etapa urmatoare de dezvoltare, evolutia este catre o societate a cunoasterii. Tehnologia societatii
informationale evolueaza in continuare si ea trebuie pusa la indemana procesului de cunoastere,
care inseamna inmagazinarea, transmiterea si generarea de cunostiinte.
Cunoasterea este „informatie in context”. Informatia nu devine in mod automat cunoastere si nu
trebuie confundata cu aceasta. Sa ne gandim cum receptioneaza o informatie de presa despre o
realizare stiintifica un om fara o instructie deosebita si un om de stiinta.
Dupa unele interpretari, in momentul de fata era tehnologica evolueaza spre o era a cunoasterii: in
fiecare “era” exista un factor esential care determina dezvoltarea economica. Dupa era (epoca)
agrara si cea industriala, in prezent suntem in plina epoca “tehnologica”. Desigur, separarea intre
aceste epoci nu este neta. Trecerea de la o epoca la alta nu duce la disparitii, ci la transformari.
Agricultura nu a disparut, ci a fost mai intai “industrializata”, pentru ca in momentul de fata sa fie
puternic transformata de “biotehnologii”. La fel, nici industria nu dispare in epoca postindustriala:
ea este modificata de noile tehnologii (de pilda prin automatizare). De remarcat ca se pastreaza in
mod incorect sintagma “tarile cele mai industrializate”: in momentul de fata tarile cele mai
dezvoltate sunt de fapt caracterizate de catre utilizarea tehnologiilor inalte.
Prin ce poate fi caracterizata insa era (epoca) cunoasterii? Dezvoltarea intensiva a tehnologiilor a
facut ca potentialul lor sa creasca intr-un ritm care a depasit si cele mai optimiste prognoze si in
acelasi timp ele sa devina larg accesibile, in sensul ca, dincolo de unele restrictii legate de
securitate, ele pot fi cumparate. Pe de alta parte, chiar daca tehnologia in sine este costisitoare,
produsul inaltei tehnologii este relativ ieftin, ceea ce deschide noi domenii de aplicare.
Raportul performante / pret in domeniul TIC, de pilda, a cunoscut cresteri spectaculoase.
Factorul limitativ in dezvoltare va fi legat din ce in ce mai mult de cunoastere, de capacitatea
(umana) de asimilare si dezvoltare a acestor tehnologii, de utilizare a acestora in noi domenii de
activitate, pentru noi produse si servicii.
Pentru a intelege in profunzime conceptul de societate bazata pe cunoastere (knowledge
society), trebuie sa remarcam faptul ca acesta este utilizat in paralel cu cel de economie bazata pe
cunoastere (knowledge-based economy). Evident, cele doua concepte sunt inrudite, nu insa
identice. Am remarca mai intai faptul ca utilizarea intensiva a cunosterii, inclusiv generarea de
cunostiinte reprezinta esenta unor procese care au rezultat economic! Pe de alta parte
“societatea” reprezinta, evident, un cadru mai cuprinzator decat economia si progresul spre
societatea cunoasterii va avea, dincolo de efecte economice, consecinta unei realizari mai depline
a personalitatii umane.

3
 Cunoaşterea este informaţie cu înţeles şi informaţie care acţionează. De aceea
societatea cunoaşterii nu este posibilă decât grefată pe societatea informaţională şi nu poate
fi separată de aceasta. În acelaşi timp, ea este mai mult decât societatea informaţională prin
rolul major care revine informaţiei–cunoaştere în societate. Cel mai bun înţeles al Societăţii
cunoaşterii este probabil acela de Societate informaţională şi a cunoaşterii.

Denumirea de Societate a cunoaşterii (knowledge-society) este utilizată astăzi în

întreaga lume. Această denumire este o prescurtare a termenului Societate bazată pe
cunoaştere (knowledge-based society).

STIINTA SI CERCETAREA STIINTIFICA IN LUME

Stiinta contemporana este caracterizata de:

- o dezvoltare accelerata;
- un caracter multidisciplinar;
- o aplicare din ce in ce mai rapida a cunostiintelor stiintifice;
- o tehnologie bazata intr-o proportie covarsitoare pe stiinta (in comparatie cu tehnologia ca “arta”
sau mestesug”, bazata pe cunostiinte empirice);
- integrarea activitatii de cercetare stiintifica cu activitatile de educatie si instruire, respectiv de
transfer de tehnologie si inovare (in sensul ca aceste activitati sunt corelate, inclusiv ca sunt
desfasurate in aceeasi perioada de catre aceeasi organizatie sau acelasi individ);
- cresterea efortului uman si material necesar pentru rezolvarea problemelor stiintifice si
tehnologice majore impune o intensa colaborare internationala;
- dezvoltarea si utilizarea stiintei si tehnologiei este limitata tot mai mult de insuficienta resurselor
umane.
In conformitate cu cele de mai sus, putem afirma ca evolutia in epoca postindustriala este in buna
masura conditionata de stiinta, deoarece ea sta la baza progresului tehnologic, iar importanta
stiintei devine covarsitoare intr-o societate (economie) bazata pe cunoastere.
Vom atrage atentia asupra faptului ca tehnologiile societatii informationale au un profund impact
asupra dezvoltarii stiintifice si tehnologice in general.
Aceste tehnologii permit modelarea si simularea unor fenomene complexe, precum si prelucrarea
avansata a datelor experimentale ceea ce poate contribui esential la intelegerea si utilizarea unor
fenomene (deci la progresul stiintei si tehnologiei).
Tehnologiile societatii informationale au un profund caracter integrator, atat la nivelul
“managementului informatiei”, cat si la cel al realizarii fizice a unor sisteme tehnice. Exemplu:
domeniul genomicii. Descifrarea genomului uman s-a desfasurat intr-un ritm mai rapid decat s-a
asteptat si datorita faptului ca: a) prelucrarea si sintetizarea informatiei rezultate din cercetarile
efectuate in diverse laboratoare si inmagazinate in trei sute de baze de date a putut sa fie facuta in
mod rapid cu noile tehnologii informatice; b) experimentele au fost considerabil accelerate de
“biochip-uri”, laboratoare miniaturale construite pe principiile microprocesoarelor (componente
electronice care au revolutionat tehnica “hardware” a calculatoarelor).
Tehnologiile informatiei si comunicatiilor sunt esentiale pentru cooperarea stiintifica
internationala, nu numai pentru facilitarea comunicarii intre specialisti, ci si pentru accesarea de la
distanta a unor echipamente costisitoare folosite in cercetarea stiintifica. De aici, posibilitatea
functionarii unor centre sau institute de cercetare “virtuale”.

4
Ştiinţa şi integrarea României

Prin declaraţia de la Lisabona, Uniunea Europeană îşi propune să dezvolte îndecurs de un deceniu,
cea mai competitivă economie bazată pe cunoaştere. Această declaraţie conţine şi un plan de
măsuri care arată care sunt principalele direcţii de acţiune (vectorii economiei bazate pe
cunoaştere).
Menţionăm aici trei dintre ei:
 societatea informaţională;
 educaţia;
 cercetarea.
Nu în mod întâmplător aceştia sunt grupaţi într-un unic capitol al “planului de acţiuni” elaborat de
Comisia de Fundamentare a Strategiei Naţionale de Dezvoltare Economică a României, în lunile
aprilie – mai 2000.
Pentru politica europeană în domeniul cercetării devine esenţial conceptul de “spaţiu european de
cercetare” (ERA = European Research Area), care presupune intensificarea şi aprofundarea
colaborării în cadrul Uniunii Europene şi dincolo de limitele acesteia (incluzând ţările în curs de
aderare şi terţe state).
Importanţa cercetării a fost scoasă în evidenţă de un raport al Comisiei Europene, care arată că
Uniunea Europeană cunoaşte un deficit al balanţei import-export în domeniul tehnologiilor înalte
şi trebuie să facă eforturi pentru intensificarea cercetării.
Conceptul ERA ar fi trebuit pus în aplicare odată cu Programul Cadru VI (2002-2006), a cărui
prezentare generală a fost lansată de către Comisia Europeană.
Programul Cadru VI prevede un grad fără precedent de concentrare a eforturilor de cercetare,
prevăzând finanţare pe următoarele direcţii:
a) finanţarea unor proiecte ample, care să rezolve probleme majore şi să asigure competitivitatea
Europei;
b) reţele de cercetare;
c) parteneriate între state. România poate şi ea participa, în calitate de ţară în curs de aderare, la
acest program. Rămâne de văzut cu ce şanse!

CODUL GENERAL DE ETICĂ ÎN CERCETAREA ŞTIINŢIFICĂ

Buna conduită în cercetarea ştiinţifică se referă la:

 respectarea legii;
 garantarea libertăţii în ştiinţă, în cercetarea ştiinţifică şi în învăţământ;
 respectarea principiilor bunei practici ştiinţifice;
 asumarea responsabilităţilor.
Progresul cunoaşterii este bazat pe libertatea cercetării ştiinţifice. Această libertate este îngrădită
de:
 respectarea demnităţii şi a drepturilor omului;
 protecţia animalelor;
 protejarea mediului ambiant.
Libertatea cercetării ştiinţifice se asigură prin:
 accesul liber la sursele de informare;
 schimbul liber de idei;
 neamestecul factorului politic în activităţile de cercetare – dezvoltare şi inovare;
 necenzurarea produselor ştiinţifice;

5
 Cinstea cercetătorului faţă de propria persoană şi faţă de ceilalţi cercetători
constituie un principiu etic de bază pentru buna conduită în cercetarea ştiinţifică.
Necinstea poate conduce la o imagine nepotrivită a ştiinţei şi poate altera
încrederea reciprocă a cercetătorilor.
 Onestitatea cercetătorului ştiinţific asigură respectarea contribuţiilor
predecesorilor, concurenţilor şi partenerilor şi conduce la diminuarea numărului de
erori şi exagerări.
 Îndoiala asupra propriilor rezultate poate conduce la eliminarea erorilor.
 Responsabilitatea asupra apariţiei necinstei revine deopotrivă cercetătorului
şi unităţii sau instituţiei de cercetare-dezvoltare.
 Universităţile au un rol major în prevenirea necinstei, instruirea viitorilor
cercetători privind buna conduită în cercetarea ştiinţifică constituind o misiune
deosebit de importantă a instituţiilor de învăţământ superior.
 Cooperarea şi colegialitatea în grupurile de cercetare ştiinţifică reprezintă o
protecţie faţă de erorile ştiinţifice şi faţă de fraudă, asigurând transparenţa
rezultatelor şi conducând la creşterea valorii produselor ştiinţifice.
 Cooperarea trebuie să permită schimbul de idei, criticile reciproce, verificarea
reciprocă a rezultatelor etc.
 Respectul faţă de proprietatea intelectuală şi faţă de probitatea intelectuală evită
cazurile de fraudă sau plagiat.
 Originalitatea şi calitatea produselor ştiinţifice trebuie să primeze asupra cantităţii
la evaluarea rezultatelor cercetării ştiinţifice.
 Criteriile cantitative de evaluare a rezultatelor cercetării ştiinţifice trebuie corelate
cu cele care privesc originalitatea şi eficienţa procesului cunoaşterii.
 Datele primare care au condus la ieşirea pe piaţă a produsului ştiinţific trebuie
păstrate, în condiţii de siguranţă, pe toată durata stabilită de unitatea sau instituţia
de cercetare-dezvoltare;
 Datele primare trebuie să permită reproductibilitatea produsului ştiinţific şi în alte
grupuri de cercetare.
 Datele contradictorii, diferenţele de concepţie experimentală sau de practică,
diferenţele de interpretare a datelor, diferenţele de opinie sunt factori specifici
cercetării – dezvoltării şi nu constituie abateri de la buna conduită în cercetare.
 Cercetarea ştiinţifică nu trebuie să conducă la pagube sociale sau individuale. Acest
principiu este de mare importanţă în special pentru elaborarea de teme finanţate din
fonduri publice.
 Finanţarea cercetării din fonduri publice trebuie făcută, cu multă transparenţă, pe
baza unor criterii acceptate de comunitatea ştiinţifică şi care sunt în concordanţă cu
strategia naţională a cercetării ştiinţifice.
 Declanşarea conflictelor de interese constituie un mecanism de diminuare a
influenţelor nedorite asupra evaluării cercetătorilor ştiinţifici şi a rezultatelor
cercetării. In acest fel se elimină subiectivismul evaluatorilor care, de regulă,
aparţin aceluiaşi domeniu de cercetare.
 Presiunea exercitată negativ asupra cercetătorilor pentru creşterea numărului de
produse ştiinţifice este de neacceptat. Presiunea se reflectă asupra calităţii cercetării
ştiinţifice şi a produselor acesteia.
 Sabotajul în cercetarea ştiinţifică reprezintă o crimă instituţională sau individuală.
El trebuie pedepsit conform legislaţiei juridice în domeniu.

6
STANDARDE in cercetarea stiintifica:

 Respectarea standardelor ştiinţifice constituie o garanţie a bunei conduite în cercetarea

ştiinţifică.
 Principalele standarde ştiinţifice generale exclud:
 ascunderea sau înlăturarea rezultatelor nedorite;
 confecţionarea de rezultate;
 înlocuirea rezultatelor cu date fictive;
 interpretarea deliberat distorsionată a rezultatelor şi deformarea
concluziilor;
 plagierea rezultatelor sau a publicaţiilor;
 prezentarea deliberat deformată a rezultatelor altor cercetători;
 neatribuirea corectă a paternităţii unei lucrări;
 introducerea de informaţii false în solicitările de granturi sau de finanţări;
 nedezvăluirea conflictelor de interese;
 derturnarea fondurilor de cercetare;
 neânregistrarea şi/sau nestocarea rezultatelor, precum şi înregistrarea şi/sau
stocarea eronată a rezultatelor;
 lipsa de informare a echipei de cercetare, înaintea începerii activităţii la un
proiect de cercetare, cu privire la : drepturi salariale, răspunderi, coautorat,
drepturi asupra rezultatelor cercetărilor, surse de finanţare şi asocieri;
 lipsa de obiectivitate în evaluări şi nerespectarea condiţiilor de
confidenţialitate ale rapoartelor de evaluare, alegaţiilor, rapoartelor de
cercetare etc.;
 publicarea sau finanţarea repetată a aceloraşi rezultate ca elemente de
noutate ştiinţifică, fără a se menţiona sursa iniţială şi/sau cu adăugiri
nesemnificative;
 nerecunoaşterea metodologiilor şi a rezultatelor altor cercetători ca sursă de
informare;
 nerecunoaşterea erorilor proprii
 difuzarea rezultatelor proprii într-o manieră iresponsabilă, cu exagerări şi
repetări;
 nerespectarea clauzelor granturilor, contractelor, protocoalelor etc.;
 împiedicarea unor cercetători în activitatea lor sau favorizarea altora.

RESPONSABILITĂȚI

 Conducerile unităţilor şi instituţiilor de cercetare-dezvoltare trebuie să asigure structura

organizatorică şi condiţiile care să permită respectarea principiilor şi standardelor bunei
conduite în cercetarea ştiinţifică, precum şi buna funcţionare a comisiilor de etică.
 Unităţile şi instituţiile de cercetare-dezvoltare, precum şi cercetătorii ştiintifici însişi
poartă responsabilitatea pentru respectarea normelor şi valorilor etice în cercetare –
dezvoltare.
 Unităţile şi instituţiile care fac parte din sistemul naţional de cercetare – dezvoltare, ca şi
cercetătorii ştiinţifici înşişi au responsabilităţi directe asupra:
 respectării dreptului la viaţă;
 respectării libertăţii individuale;
 respectării demnităţii umane;
 protecţiei fiinţei umane, a animalelor şi a mediului mînconjurător;
 libertăţii de expresie;

7
  securităţii alimentaţiei;
 securităţii sistemului de informatizare a datelor;
 Autorii aceluiaşi produs ştiinţific sunt solidari responsabili, şi, după caz, individual, pentru
corectitudinea lui. Calitatea de autor onorific nu este acceptată.
 Unităţile şi instituţiile de cercetare – dezvoltare , precum şi cercetătorii ştiinţifici înşişi au
datoria de a sesiza instituţiile statului atunci când constată că rezultatele cercetării
ştiinţifice au un efect negativ asupra societăţii.
 Responsabilitatea pentru folosirea corectă a fondurilor de cercetarer revine unităţilor şi
instituţiilor din sistemul naţional de cercetare – dezvoltare.

ETICA CERCETĂRII ASUPRA SUBIECŢILOR UMANI

Reglementări
Cerinţele studiilor pe subiecti umani

a. Responsabilitate şi protecţie - Beneficiarul cercetării (cercetătorul, instituţia patronală) trebuie să-

şi asume responsabilitatea de menţinere a stării de bine a subiecţilor cercetaţi. Cercetarea nu va viola
nici un drept uman, supunându-se principiului nonmaleficienţei. Procesul de revizuire a cercetării şi
codul de conduită asigură şi garantează măsurile de protejare a participanţilor la cercetare.
b. Obţinerea consimţământului informat. Înrolarea într-un studiu clinic sau experimental uman va
avea loc pe criterii de voluntariat şi/sau randomizat, cu condiţia obţinerii consimţământului informat
al viitorului subiect cu condiţia certitudinii că subiectul a înţeles în profunzime conţinutul şi
implicaţiile acceptului. Informarea vizează procedurile, scopurile cercetării şi/sau a procedurii,
riscurile şi beneficiile anticipate, procesele alternative (dacă este implicată terapia). Subiectului i se
va oferi posibilitatea de a pune întrebări. Consimţământul va fi consemnat într-un formular tipizat, cu
dreptul subiectului de a se retrage în orice moment al cercetării, fără obligativitatea de a-şi justifica
atitudinea. El va cuprinde şi asumarea riscului unor eventuale evenimente adverse imprevizibile şi
nemaiîntlnite până atunci. În cazul în care subiectul este incapabil să-şi exprime sau să înţeleagă
conţinutul cercetării la care ar putea fi candidat, o terţă persoană - tutorele sau reprezentantul său
legal va exercita rolul de substitut şi îşi va acorda sau nu acceptul care va fi respectat ca atare.
Această persoană trebuie să acţioneze în interesul binelui pacientului, este în măsură să înţeleagă
situaţia subiectului incompetent şi să acţioneze în cel mai bun interes al acestuia. În cazul limitării
severe a capacităţii de înţelegere prin imaturitate, dezabilitare mentală (copii, handicapaţi
neuropsihic, bolnavi terminali sau comatoşi) vor fi luate precauţi speciale. Obiecţiile şi alegerile
acestor persoane, exprimate verbal sau gestual vor fi respectate, cu excepţia situaţiilor în care
cercetarea le oferă un tratament care în altă parte nu este disponibil sau posibil. În situaţiile în care
este imposibil de obţinut consimţământul informat, inclusiv al unei terţe persoane, sau dacă acesta nu
rezultă din documentaţia aferentă (inclusiv testamente sau alte forme legatare), elaborată la o dată
anterioară cererii de consimţire, cercetarea va fi efectuată numai dacă starea fizică/mentală care
obstrucţionează obţinerea consimţământului este o caracteristică necesară înrolării. Motivul specific
al includerii în studiu subiecţilor incapabili de a-şi exprima poziţia (acceptul sau refuzul) trebuie
menţionat în protocolul experimental pentru a fi supus atenţiei şi aprobării comitetului de etică. Va fi
inserată şi obligativitatea obţinerii consimţământului de a continua studiul imediat ce subiectul se va
putea exprima sau după ce terţa persoană autorizată legal va putea interveni.Consinţământul va fi în
mod obligatoriu voluntar, obţinut în lipsa exercitării coerciţiei sau unor influenţe injuste. Coerciţia –
în sensul ameninţării deschise în scopul obţinerii complianţei, influenţele nedorite în sensul oferirii
unor recompense excesive (la care pacientul nu poate opune rezistenţă) şi inadecvate, nemeritate,
improprii sau a altor mijloace de obţinere a complianţei este blamabilă şi prohibită. În acceaşi
categorie se încadrează şi exercitatea unor presiuni de pe poziţii dominante, autoritare, de comandă,
în special prin sugerarea unor sancţiuni posibile sau manipularea prin controlul influenţei exercitate
de persoane din anturajul subiectului, ameninţarea cu retragerea asistenţei de sănătate în cazul

8
refuzului de a se înrola în studiu. În nici un moment al cercetării nu se vor exercita asupra subiectului
manevre caresă poată fi cuprinse în noţiunea de abuz. În situaţiile în care subiectul se află într-o
relaţie de dependenţă cu medicul sau este susceptibil de a consimţi la presiuni, cererea
consimţământului va fi făcută de un medic bine informat, dar care nu este angajat în cercetarea în
cauză şi este tota independent dpdv relaţional de orice persoană sau organism implicat în cercetare.
c. Evaluarea riscurilor şi a beneficiilor constituie ocazia şi responsabilitatea de a obţine informaţii
sistematice şi cuprinzătoare despre cercetarea propusă.Cercetătorul are ocazia de a examina dacă
cercetarea propusă are un design adecvat. Dacă el are suspiciuni sau îndoieli în privinţa raportului
risc/beneficiu se va abţine de la iniţerea cercetării. Comitetul de revizie determină justeţea expunerii
subiecţilor la riscurile posibile. Subiectul prospectiv al cercetării este ajutat în luarea deciziei de a se
înrola sau de a refuza studiul. Cercetarea va fi condusă numai dacă importanţa obiectivelor depăşeşte
riscurile şi sarcinile suplimentare (eforturile) adresate subiectului. Acest elemnt devine extrem de
important când subiecţii cercetării sunt voluntari sănătoşi.
Riscul este definit ca posibilitatea de apariţie a unui efect nedorit. Formulările ambigui de genul: risc
înalt, redus, minim – se referă la probabilitatea de apariţie şi la severitatea (mărimea) răului produs.
Beneficiul se referă la o achiziţie cu valoare pozitivă în legătură cu starea de bine. El nu exprimă o
probabilitate.
Evaluarea risc/beneficiu se ocupă de aprecierea probabilităţii şi mărimii răului (injuriei) posibil de
beneficiile anticipate. Riscurile pot fi: psihologice, fizice,legale, sociale sau economice. Riscurile la
care expunem subiectul trebuie să fie inferioare sumei beneficiilor anticipate (dacă acestea există) în
folosul individuluişi a societăţii. Expresia acestor beneficii sunt cunoştinţele rezultate din cercetare.
Atât timp cât drepturile individului sunt protejate, în unele situaţii, alte interese decât de cele ale
subiectului pot fi suficiente prin ele însele pentru a justifica riscurile cercetării. Principiul
beneficienţei este astfel îmbogăţit cu ideea preocupării pentru pierderea unor beneficii substanţiale
derivate din cercetare.
Analiza sistematică şi nearbitrară a riscurilor şi a beneficiilor va fi efectuată de către organismul
abilitat cu evaluarea cercetării în spiritul corectitudinii şi atenţiei acumulării informaţiilor despre
toate aspectele cercetării şi considerării sistematice a alternativelor posibile. Metodele cantitative de
evaluare a proiectelor de cercetare sunt rareori adecvate: aplicabile şi disponibile.Totuşi, evaluarea
trebuie să fie riguroasă, cât mai exactă şi puţin susceptibilă de interpretări greşite, dezinformare sau
judecăţi conflictuale. Ea va cuprinde:
 Determinarea validităţii ipotezei de cercetare;
 Va distinge clar natura, probabilitatea şi mărimea riscului;
 Metoda de evaluare a riscului trebuie să fie explicită;
 Se va aprecia dacă cercetătorul a efectual o evaluare rezonabilă a probabilităţii riscurilor
sau beneficilor, evitând termenii ambigui de risc redus şi risc mic;
 În cazul în care riscurile sunt justificate, evaluarea va urmări reducerea riscurilor la cele
necesare atingerii obiectivelor cercetării şi va lua în considerare procedeele alternative;
 În cazul riscurilor semnificative va urmări insistent justificarea lor, verosimilitatea
beneficiilor şi expresia manifestă a voluntariatului la înrolare, ştiind că niciodată un
tratament brutal sau inuman nu este justificat;
 Beneficiile, riscurile, încărcătura suplimentară şi eficienţa metodelor noi trebuie testată
comparativ cu cele mai bune metode de profilaxie, diagnostic şi tratament. Acest lucru
nu exclude utilizarea medicamentelor de tip placebo sau lipsa tratamentului în studiile în
care nu există metode de profilaxie, diagnostic sau tratament probate ştiinţific;
 Indiferent de situaţie, informaţiile noi derivate din cercetare vor fi inregistrate cu
fidelitate şi făcute publice dacă este cazul;
 Va urmări consemnarea riscurilor şi beneficiilor în documentele şi procedurile utilizate
în formularele de consimţământ informat;
d. Condiţiile de întrerupere a studiului - Dacă cercetătorul consideră că continuarea programului de
cercetare este prea riscantă pentru subiect sau că îi va compromite starea de sănătate, el are dreptul să
întrerupă studiul, fără a putea fi obligat să îlcontinue.

9
e. Alegerea subiecţilor trebuie să fie supusă principiului justiţiei. Procedurile şi înrolarea vor fi
corecte, echitabile în selectarea subiecţilor. Există două nivele ale justiţiei în selectarea subiecţilor:
social şi individual. Justiţia socială are în vedere clasele de subiecţi în ordine preferinţei: adulţii vor
fi înrolaţi înaintea copiilor, în timp ce anumite categorii potenţiale vor fi înrolate numai în unele
condiţii (persoane instituţionalizate, infirmi, prizonieri). Justiţia distributivă presupune prioritizarea
la înrolare a categoriilor care nu sunt grevate, care beneficiază de un mediu evolutiv favorabil şi nu
au infirmităţi. Excepţie: situaţiile în care cercetarea vizează direct categoria respectivă (fie ea
defavorizată). Riscul unei înrolări injuste este legat de disponibilitatea mai accentuată a uno categorii
minoritare: minorităţi rasiale, persoane dezavantajate economic, bolnave şi disperate sau
instituţionalizate. Aceste categorii trebuie protejate d implicarea abuzivă în cercetare sau de
includerea abuzivă datorată uşurinţei manipulării sau convenabilităţii (conjuncturii).
f. Rezultatele cercetării vor fi făcute publice, indiferent de conotaţia lor: pozitivă sau negativă.
Metodologia de diseminare a rezultatelor cercetării: publicaţii, prezentări publice, evaluarea
rezultatelor cercetării. La sfârşitul fiecărei emisii ştiinţifice se va preciza contribuţia efectivă a
fiecărui autor: cantitativ (procentuală) şi calitativ (cu precizarea tipului de activitate desfăşurată:
proiectarea cercetării, concepţie, execuţie, culegere de date, prelucrare statistică, tratament, redactare,
etc).
g. La terminarea studiului, fiecărui participant în calitate de subiect trebuie să i seasigure (WMA) sau
să nu i se refuze (Declaraţia de la Helsinki pct 30) accesul la metodele cele mai bine argumentate de
profilaxie, diagnostic şi tratament identificate prin derularea cercetării. Asociaţia Medicală Mondială
şi-a reafirmat în 2002 poziţia referitoare la accesul subiecţilor la beneficiile derivate din studii,
identificate drept proceduri de profilaxie, diagnostic şi tratament sau alte îngrijiri medicale adecvate.
Protocolul de studiu va trebui de aceea să descrie posibilităţile de accesare a acestor achiziţii
terapeutice după finalizarea studiului, astfel încât comitetul de etică să poată examina aceste
aranjamente (prevederi).

10