Tematica creatiei românesti în prima jumatate a secolului

al XX-lea

Tematica creatiei corale este strâns legata de viata, ea reflectând aspiratiile de libertate sociala si
nationala ale poporului român dar si afirmarea în plan spiritual a valorilor traditionale si a
creativitatii autohtone. Inspiratia lucrarilor muzicale nu putea ocoli ecourile celor mai
nemaiîntâlnite evenimente din istoria României, Unirea, Independenta, Faurirea României Mari.

Toate aceste evenimente au impresionat cunstintele sensibile ale creatorilor si au generat

productii artistice dintre cele mai remarcabile.

Tematica corurilor este variata, în textele creatiilor corale întâlnim aspecte diferite din viata
omului simplu, în complexitatea manifestarilor sale. Dragostea reprezinta sentimentul dominant
al creatiei vocale si corale alaturi de care este prezent si sentimentul de admiratie fata de
frumusetile naturii, de peisaj, în general dar si de suferintele care se consuma în cadrul natural,
prielnic confesiunilor.

Ca o trasatura dominanta a continutului creatiei corale a compozitorilor înaintasi si clasici

trebuie reliefata bogatia sufleteasca a omului din popor, veselia, optimismul si umorul sanatos
care capata adeseori forta satirica. Aceste caracteristici generale prezente în creatia
compozitorilor de muzica corala din veacul trecut vor fi continuate - si ridicate pe o treapta
superioara - de catre generatia urmatoare, reprezentata prin Dumitru Georgescu Kiriac, Ion Vidu
si Gheorghe Cucu alaturi de multi altii.

Creatia corala îmbraca forme dintre cele mai variate adresându-se atât persoanelor de
vârsta înaintata cât si copiilor.

În mostenirea lasata de compozitorii de muzica corala se întâlnesc cântece pe o singura

voce, coruri a capella si coruri pe mai multe voci, cu acompaniament de pian si mai putin
numeroase, creatii vocal - simfonice.

Aria continutului muzical, a lucrarilor corale se întinde de la cântecele populare, la cele

lirice si satirice, de la cântecele epice la cele patrunse de vigoare si dinamism. Acestora le sunt
adaugate lucrari religioase de o neasemuita autenticitate si frumusete.

Atitudinea creatoare fata de folclor este evidenta în lucrarile corale. În aceasta privinta se
pot întâlni cântece populare aranjate pentru cor în care rolul compozitorului s-a rezumat la
transcrierea melodiei folclorice; cântece în caracter popular ce presupun o atitudine creatoare din
partea compozitorului, manifestata de regula prin dezvoltari tematice si împrumutarea din
cântecul popular a unor formule melodice si ritmice si coruri de inspiratie proprie, în care
specificul national este asimilat si redat în toata bogatia si varietatea manifestarilor sale.
 În faza de început a creatiei corale românesti, în mod firesc au aparut si lucrari nelegate de
melosul popular, creatii de factura impersonala, în care este cultivat îndeosebi stilul romanticilor
germani.

Procesul de asimilare a tehnicii si scriiturii corale a justificat întrucâtva

asemenea cautari si procedee stilistice. Pe fundalul acestora, atunci când compozitorii si-au
însusit mestesugul scriiturii corale, s-a putut trece la inspiratia din folclor, la cultivarea
specificului national, la valorificarea inepuizabililor valori latente ale muzicii populare. De fapt,
acesta s-a putut realiza abia dupa ce Alexandru Flechtenmacher demonstreaza în "Hora
Unirii"ca se poate scrie un cântec patriotic apelându-se la folclor si ca, datorita accesibilitatii
sale, puterea de influentare va fi astfel considerabil sporita. Dupa el, Eduard Caudella, George
stephanescu, Eusebie Mandicevski si Ciprian Porumbescu dau la iveala coruri în care uneori
stilul este echivoc, alternând când spre factura apuseana, când spre muzica populara oraseneasca,
privita tot prin prizma conceptiei armonice a sistemului major-minor. Deci, creatia acestora
reprezinta o etapa de tranzitie, premergatoare.

În 1905, compozitoarul Teodor Teodorescu a spus: "Cântecul românesc este cel mai limpede si
nesecat izvor, de la care trebuie sa se inspire compozitorii nostrii".

În prefata colectei 12 melodii nationale, aparuta în anul 1889, Gavriil Musicescu arata
motivele pentru care s-a inspirat din cântecele populare si necesitatea cunoasterii profunde a
foclorului: "De frumusetea, bogatia si puterea magica ce exercita cântecele poporului, nu m-am
îndoit niciodata. Duioasele noastre melodii nationale descriu în culori vii, blândetea si
bunatatea caracterului poporului român... cred dara, ca a sosit timpul sa ascultam si melodiile
românesti, pe lânga cele straine".

Asemenea conceptii, traduse în practica creatoare au imprimat caracter realist muzicii

profesionale nationale, inclusiv muzicii corale.