Descărcați ca doc, pdf sau txt
Descărcați ca doc, pdf sau txt
Sunteți pe pagina 1din 7

Poezii-exerciţii

frământări de limbă

Argument

Copilul apt pentru şcoală trebuie să aibă un limbaj adecvat, care să-i permită să-şi
exprime corect gândurile, dorinţele si trăirile emoţionale, să verbalizeze adecvat ceea ce vrea
să comunice. Mai precis trebuie să posede un limbaj corect din punct de vedere fonetic,
lexical şi gramatical.
El, copilul apt pentru şcoală, trebuie să stăpânească la modul personalizat limbajul,
ca instrument de informare, de comunicare şi exprimare.
Formarea unui astfel de limbaj se răsfrânge pozitiv asupra dezvoltării intelectuale,
afectiv-motivaţionale şi volitiv-caracteriale a copilului.
Învăţarea limbajului presupune următoarele secvenţe ale dezvoltării: 1) dezvoltarea
cognitivă normală; 2) dezvoltarea capacităţii sale de a descrimina şi de a înţelege vorbirea
altora; 3) dezvoltarea abilităţii de a produce sunete şi succesiuni de sunete ale vorbirii.
Din practică zilnică am constatat că unii copii sunt deficitari sub aspectul pronunţiei
corecte a cuvintelor ceea ce presupune intervenţia activă şi sistematică a educatoarei;
acţiune la care trebuie antrenată şi familia, corectarea desfăşurându-se în colaborare cu
aceasta.
În cazurile mai dificile rolul este preluat de logoped.
Ştiind că prin activitatea de memorizare sunt extrase funcţiile memoriei şi educate
calităţile ei, copilul poate fi atras uşor spre învăţarea unor poezii scurte, atractive, care au
rolul de a corecta pronunţia unor consoane şi vocale.
Poeziile pe care le propun spre a fi folosite sunt atractive, distractive, includ o notă de
afectivitate şi învăţătură care contribuie la corectarea pronunţiei sunetelor limbii române.
Aceste poezii îi ajută pe copii să descopere frumuseţea naturii în diferite situaţii,
anotimpuri, să înţeleagă universul apropiat lui (de la jucărie până la zâmbetul mamei), dar şi
cel mai îndepărtat (carasteristici ale unor animale îndrăgite, aspecte de muncă, relaţii de
prietenie etc).
Eu am folosit aceste poezii şi sper să vă fie de folos şi dumneavoastră, dragele mele
colege. Succes!

Raţa

Raţa strigă: mac, mac, mac,


Astăzi vreau să stau pe lac
Cu bobocii mei cei mici
Ca să-noate: plici, plici, plici.
Mac, mac, mac şi plici, plici, plici
Ce frumos este aici!
Mac, mac, mac şi plici, plici, plici...
Raţele

Pe o baltă-s multe raţe


Care-noată dau din braţe
Şi se bucură într-una
Până când răsare luna
Mac, mac, mac, mac, mac, mac
Eu vreau să stau pe lac.
Mac, mac, mac...

Gâştele

Un gâscan şi cu o gâscă
Încercau să prind-o muscă,
Însă musca a zburat
Iar ei rău s-au supărat.
Ga, ga, ga şi ga, ga, ga,
Unde-i musculiţa mea?
Ga, ga, ga...

Gâştele

O gâscă şi un gânsac
Mergeau la moară c-un sac
Ca să macine grăunţe
Să le dea la musculiţe
Ga, ga, ga şi sâ, sâ, sâ
Hai, veniţi cu toate-ncoa!
Ga, ga, ga şi sâ, sâ, sâ...

Cocoşul

Pe un gard stă cocoţat


Un cocoş cam pintenat
Şi tot strigă cu-cu-rigu,
Vă anunţ că vine frigu’
Cu-cu-rigu, cu-cu-rigu!...
Căţelul furios

Căţeluşul furios
Tot trăgea mereu de-un os
Şi se tot înfuria
Fiindcă nu-l putea mânca.
Se-ntindea ca un elastic,
Nu ştia că-i os de plastic
Şi era tare nervos
Ham, ham, ham
Sunt furios!
Ham, ham, ham...
Pluto

Pluto un căţel frumos


Caută şi el un os
Şi-l găseşte după uşă
„Mulţumesc frumos mătuşă!”
Ham, ham, ham, ham, ham, ham
Ce bun os mai am!
Ham, ham, ham...

Căţelul şi pisica

Un căţel şi o pisică
Se uitau la o furnică
Dar de-odata-au priceput
Că furnica-a dispărut
Ham, ham, ham şi miau, miau, miau,
Unde-i oare ca s-o iau?
Ham, ham, ham şi miau, miau, miau...

Grivei

Lângă cuşca lui Grivei


Au venit căţei vreo trei
Tot lătrând în gura mare
Căutând ceva mâncare,
Iar Grivei prietenos
Împarte cu ei un os
Ham, ham, ham, ham, ham, ham,
Uite câţi prieteni am!
Ham, ham, ham...

Pisicuţa

Pisicuţa „Miau”, miau, miau


Se juca drăguţa
Şi dădea mereu de-a dura
Ghemul cu lăbuţa.
Miau-miorlau, miau-miorlau,
Ghemul vreau să-l iau!
Miau-miorlau...

Mickey-Mouse

Mickey Mouse şoricelul


Se tot joacă frumuşelul
Nu ştie că după-o sticlă
Îl pândeşte o pisică
Chiţ, chiţ, chiţ, chiţ, chiţ, chiţ,
Ce bine este aici
Dar mi-e frică de pisici
Chiţ, chiţ, chiţ...

Căluţul

Un căluţ cam năzdrăvan


Tot aleargă pe maidan
Şi se-nvârte şi se-ntoarce
Până e-nţepat cu ace
Iha-ha-ha, iha-ha-ha
Hai căluţ vino încoa!
Iha-ha-ha...

Iedul

Un ied foarte drăguţ


Se dădea în legănuţ
Lângă el s-a aşezat
Sora lui şi c-un fârtat
Me-he-he, me-he-heu
Legănuţul este-al meu.
Me-he-he...

Mieluţul şi ieduţa

Un mieluţ şi c-o ieduţă


Au ieşit în poieniţă
Ca să pască iarbă grasă
Fiindcă e foarte gustoasă
Me-he-he be-he-hea
Ce bună e iarba mea!
Me-he-he şi be-he-he...

Purcelul

Groh, groh, groh,


Purcelul spune
Vreau grăunţe, că sunt bune.
N-auziţi? Mi-e foame tare
Şi n-am nimic de mâncare
Groh, groh, groh,
Guiţ, guiţ, guiţ
Deloc nu mă auziţi!
Guiţ, guiţ, guiţ...
Măgăruşul

Măgăruşul urecheat
Şi tare-ncăpăţânat
Stă pe loc nu vrea să meargă
Cu tata să care iarbă
Iha, iha, iha-ha-ha
Te rog nu mă deranja!
Iha, iha, iha-ha-ha...

Măgăruşul

Iha, iha, strigă tare


Măgăruşul din cărare
Vino-ncoace măi băiete!
Căci îmi este tare sete.
Vino iute şi-mi dă apă!
Că te-oi ajuta la sapă
Iha, iha, iha-ha-ha
Vino şi dă-mi apă!
Iha, iha, iha-ha-ha...

Iepuraşul

Iepuraşul urecheat
Este tare-nfometat,
El ar ronţăi îndată
Morcov, varză şi salată
Ţup, ţup, ţup, ţupa, ţup
Vreau să vină-n data
Măcar o salată.
Ţup, ţup, ţup...

Văcuţa

Vaca zice mu, mu, mu,


Şi îşi cheamă stăpânu’
Vino să-ţi dau lapte acu’!
Dar să-mi laşi te rog niţel
Şi pentru al meu viţel.
Mu, mu, mu, mu, mu, mu...

Gărgăriţa

Zboară Riţă-Gărgăriţă
Şi vino în grădiniţă
Haide, hai, vino la mine!
Că vreau să mă joc cu tine.
Zboară sus sau te opreşti
Colea-n palma mea,
Zboară sus, fiindcă-mi placi
Şi eşti frumuşică.
Riţă-Riţă, gărgăriţă...

Fluturaşul

Zboară, zboară fluturaş


Peste câmp, peste imaş,
Iar de vrei să te-odihneşti,
Pe-o floare să te opreşti.
Uite-aici, uite colea
Dulce-i floricica mea.
Fâl, fâl, fâl, fâl, fâl, fâl...

Fluturaşul

Fluturaşul colorat
Pe portiţă a intrat
Şi tot zboară şi tot zboară
Doar pe-o floare el coboară.
Uşurel, uşurel
Şi e tare frumuşel.
Fâl, fâl, fâl, fâl, fâl, fâl...

Albina

Bâzâie de zor albina


Căutând cu tot amarul
Printre pomi şi printre floare
Ca să culeagă nectarul
Bâzz, bâzz, bâzz
Bâzz, bâzz, bâzz
Nu am miere de-ajuns!
Bâzz, bâzz, bâzz...

Broscuţa

O broscuţă stă pe lac


Şi tot strigă oac, oac, oac,
N-aţi văzut un biet brotac
Ce dormea într-un hamac?
Oac, oac, oac, oac, oac, oac
Caut un brotac
Oac, oac, oac...
Melcul
Pe-o cărare, sub un brad
Vine un melc supărat
Cu căsuţa în spinare
Şi strigă în gura mare:
„Face-ţi loc să trec şi eu
C-am în spate ceva greu,
Văleleu, văleleu!”
Tare-mi este greu.
Văleleu, văleleu...

Rândunica

Rândunica-mititica,
Zboară toată ziulica
Şi caută de mâncare
Pentru puii care-i are
Sus la streaşină, în cuib
Şi-o aşteaptă că-s flămânzi
Cip-cirip, cip-cirip...

Turturica

Pe o creangă-o turturică
Tot cântă: turr, turr, turr, turr
Şi-i răspunde o pisică
Miau, miau
Te-aş mânca, dar nu mă-ndur
Turr, turr, turr...

Vrăbiuţele

Pe un fir de telegraf
Două vrăbii stau la sfat
Şi se-ntreabă curioase
Unde-s suratele noastre?
Cip, cip, cip, suntem aici
Căutăm nişte furnici.
Cip, cip, cip, cip, cip, cip...

Martinică
Ursuleţul Martinică
Face tumbe fără frică
Şi se plimbă prin pădure
După fragi şi după mure
Mor, mor, mor, mor, mor, mor
Bine e-n pădure!
Mor, mor, mor...

S-ar putea să vă placă și