C1 Obiectul sociologiei educaţiei

Obiectivele disciplinei Sociologia educaţiei

Obiective cognitive
Evidenţierea rolului ce revine abordării din perspectivă socială a educaţiei în cadrul formării a
specialistului pentru domeniul educaţiei şcolare
Operarea cu conceptele fundamentale ale sociologiei educaţiei;
Caracterizarea şi analiza rolurilor şi stilurilor parentale din punct de vedere educativ;
Cunoașterea și înțelegerea diferitelor concepte sociologice de bază, a principalelor teorii și
orientări în sociologia educaţiei;
Obiective procedurale
Analizarea structurii instituţiilor şi a proceselor educaţionale;
Argumentarea din perspectivă sociologică a specificului şi a funcţiilor formativ – educative ale
familiei;
Descrierea şi analiza culturii organizaţionale a şcolii ;
C. Obiective atitudinale
Dezvoltarea la studenţi a unor atitudini realiste şi optimiste privind rolul educaţiei în dezvoltarea
societăţii
Cultivarea interesului studenţilor pentru problematica actuală a reformei învăţământului
românesc şi pentru oportunităţile de optimizare a practicilor educaţionale de tip şcolar
Conţinuturi
Obiectul şi problematica sociologiei educaţiei.
Societate şi educaţie. Educaţia ca subsistem
Analiza educaţiei din perspectivă macrosociologică. Organizaţia şcolară
Cultura şi climatul şcolii
Educaţie şi socializare
Elemente de sociologia familiei. Definiţia familiei. Structura sistemului familial. Istoricul formelor
de organizare familiară
Stiluri parentale şi valenţele lor educaţionale
Şcoala şi comunitatea. Parteneriatul organizaţional al şcolii. Strategii în cadrul parteneriatului.
Strategii de comunicare şi colaborare cu familiile elevilor
Sursele rezultatelor şcolare
Diversitate în cadrul grupului educaţional
Politici educaţionale şi reforma sistemului de învăţământ

Bibliografie
Băran-Pescaru, A., (2004), Parteneriat în educaţie, Bucureşti: Editura Aramis;
Cristea, S., Constantinescu, C. (1998), Sociologia educaţiei, Piteşti: Editura Hardiscom;
Diaconu. M. (2004), Sociologia educaţiei, Bucureşti: Editura ASE;
Druţă, F. (1998,) Psihosociologia familiei, Bucureşti: Editura Didactică şi Pedagogică;
Ezechil, L. (2002), Comunicarea educaţională în context şcolar, Bucureşti: Editura Didactică şi
Pedagogică;
Hatos, A. (2006), Sociologia educaţiei, Iaşi: Editura Polirom;
Ionescu. I., (1997), Sociologia şcolii. Politici practice şi activităţi, Iaşi: Editura Polirom;
Langa, C. (2013), Sociologia educaţiei, Bucureşti: Editura Didactică şi Pedagogică;
Păun, E. (1999), Şcoala-o abordare sociopedagogică, Iaşi: Editura Polirom;
Plugaru, L. (2004), Introducere în sociologia educaţiei, Braşov: Editura Psihomedia;
Sachelarie, O., Langa, C., Bulgaru,I. (2002), Probleme de sociologia educaţiei, Editura Universităţii
din Piteşti;
Stănciulescu, E. (1997) Sociologia educaţiei familiale, Iaşi: Editura Polirom;
Stănciulescu, E., (2002), Sociologia educaţiei familiale, vol.I, Iaşi: Editura Polirom;

1
Voinea, M. (1993) Sociologia familiei, Bucureşti: T.U.B.

Evaluare
Prezenţă – 10%
Prezenţă activă – 40%
Temă – 20%
Examen scris – 30%

Teme de casă
Grădiniţă vs. Fără grădiniţă
care sunt diferenţele structurale, morivaţionale şi atitudinale dintre părinţii care îşi
trimit copiii la grădiinţă şi cei care nu
Grădiniţă privată vs. Grădiniţă publică
bugete comparative (cheltuieli directe, indirecte, ascunse)
comparaţie privind seviciile
compararea clientelei (caracteristici, satisfacţie etc.)
3. Ce înseamnă a fi elev-problemă în şcolile din Piteşti?
Studii de caz
4. Comparaţii între grup şcolar tehnologic, liceu teoretic şi colegiu naţional
Analiză comparativă: criterii de admitere, rata de promovabilitate pe ani de studiu,
promovabilitate la BAC
5. Atitudinea elevilor faţă de uniformele şcolare
studiu calitativ sau cantitativ
6. În ce măsură diferenţele între sexe influenţează performanţa şcolară?
7. Cât de importantă este cunoaşterea apartenenţa la grupurile etnice ale copiilor, de cadrul
didactic pentru stimularea tuturor copiilor spre atingerea performanţei şcolare?
8. Diferenţe între tineri din punct de vedere a genurilor muzicale preferate (ca influenţă asupra
stilului de viaţă): ex: emo, rock, manele
9. Variabile ale recrutării profesorilor; Feminizarea profesiei didactice
Adrian Miroiu (coord) 1998 Învăţământul rămânesc azi – Studiu de diagnoză Polirom,
cap. Feminizarea profesiei didactice
Sistemul de educatie a adulţilor in Romania
Inegalităţi educaţionale în România
sat/ oraş
romi vs. Restul
săraci vs. Restul
Acţiunea educativă între succes şi eşec
Timpul liber şi educaţia
Educaţia prosocială. Acţiunile de voluntariat în România de azi
Familia şi educaţia. Valorile, principiile şi reguli de educaţie în familie
Instituţii sociale care fac educaţie azi

Cunoaşterea versus cunoaşterea ştiinţifică

Cunoaşterea comună reprezintă modalitatea de cunoaştere a realităţii prin experienţa directă a
indivizilor.
Simţ comun:
prima etapă – în mod spontan, ne facem o idee asupra evenimentelor trecute –
„intuiţie excepţională a unor persoane care intuiesc dacă spune adevărul sau
nu”

2
 a doua etapă – în cunoaşterea la nivelul simţului comun, constă în extrapolarea
explicaţiilor de la situaţiile trecute la cele prezente sau cele viitoare. – mod
mecanicist –
Simţ comun de primă mână – reprezintă ansamblul cunoştinţelor spontane fondate pe
experienţa directă a agenţilor cunoscători. De exemplu un jurist cu experienţă îşi poate da
seama intuitiv dacă o mărturie este falsă sau adevărată.
Dacă respectivul jurist a citit lucrări de psihologie şi sociologie judiciară va utiliza cunoştinţele
dobândite, face apel la ceea ce se numeşte simţ comun de mâna a doua.
Un alt factor care limitează cunoaşterea spontană este socializarea – procesul de formare a
personalităţii în acord cu normele şi valorile societăţii în care individul de naşte şi trăieşte.
Modalităţi de generare şi testare a adevărului:
modul autoritarist – antichitate – contemporaneitate – atribut supranatural al conducătorilor de
a produce adevărul
modul logico-raţional – se centrează pe logica formală. Principala grijă constă în rigoarea
judecării logice, fără a se urmări corespondenţa cu realitatea. „operaţia a reuşit, dar pacientul a
murit”.
modul mistic
modul ştiinţific – de determinare a adevărului îmbină preocuparea pentru aplicarea corectă a
metodei de cunoaştere cu observaţia riguroasă a fenomenelor. Metoda ştiinţifică asigură
desubiectivizarea cunoaşterii, oferindu-se o imagine despre lumea înconjurătoare aşa cum este
ea în realitate, şi nu aşa cum îi apare unui individ la nivelul simţului comun.
Sociologia
Sociologia (latinescul socius, „social” şi grecescul logos, „ştiinţă”) în sensul cel mai general,
reprezintă ştiinţa socialului.
Sociologia s-a constituit ca ştiinţă independentă în anii 1930, iniţial sub forma unor proiecte
epistemologice, fiind reprezentată de câţiva mari gânditori.
De abia spre sfârşitul secolului XIX şi începutul secolului XX s-a constituit o comunitate
disciplinară propriu-zisă, sociologia fiind recunoscută instituţional prin introducerea ei ca
disciplină de învăţământ.
Problematica sociologiei educaţiei
A identifica problematica unei anumite discipline ştiinţifice înseamnă a-i contura identitatea, a o
delimita de alte ştiinţe asemănătoare ei.
A identifica problematica sociologiei educaţiei înseamnă a-l ajuta pe cel ce se apleacă asupra ei
să-i înţeleagă mai bine obiectul de studiu.
Dicţionarul de sociologie coordonat de C. Zamfir şi L. Vlăsceanu (Ed. Babel, Bucureşti, 1993) face
un inventar al domeniilor de interes ale sociologiei educaţiei:
„raporturile între sistemele de învăţământ ca sisteme ale profesionalizării forţei de
muncă şi procesele de mobilitate şi stratificare socială;
factorii care influenţează cererea individuală de educaţie şi capacitatea structurală şi funcţională
a sistemului de învăţământ de a o întâmpina;
contribuţia educaţiei la dobândirea personală a unui status social-economic;
rolul educaţiei în distribuirea inegalităţii sau în realizarea oportunităţilor sociale şi profesionale;
implicarea educaţiei în procesele de reproducere socială si culturală;
identificarea şi caracterizarea raporturilor dintre structura socială, codurile transmisiei culturale
şi formele constiinţei sociale şi individuale;
modul de intervenţie a factorilor sociali şi a structurii sociale în selecţia şi transmiterea
cunoaşterii educaţionale;
modele şi practici de şcolarizare şi aculturaţie;
raporturi între învăţământ şi alte componente ale domeniului social” (după Dumitru Popovici op.
cit., p. 20).
Definiţii ale sociologiei educaţiei

3
Sociologia educaţiei, în viziunea lui Emil Păun este o ramură din ştiinţele educaţiei care
presupune o abordare din perspectivă sociologică a fenomenelor şi instituţiilor
macroeducaţionale (structura socială a educaţiei şi relaţiile sale cu societatea, procesul şi
schimbarea socială, instituţii ca şcoala, familia, mas-media, etc.).
Ea apare ca o ştiinţă descriptiv-diagnostică: cercetează funcţiile şi interrelaţiile sociale ale
educaţiei, îndeosebi din perspectivă structurală.
Sociologia educaţiei este definită în Dicţionarul de pedagogie [S. Cristea] ca o „ştiinţă
socioumană de graniţă care are ca obiect de studiu specific analiza relaţiei complexe existente
între societatea şi activitatea de formare–dezvoltare a personalităţii, realizabilă, îndeosebi, în
contextul învăţământului, la nivel de sistem şi de proces...
În contextul ştiinţelor pedagogice, sociologia educaţiei studiază domeniul educaţiei (implicit al
învăţământului, şcolii, familiei, comunităţii etc.) din perspectiva impactului formativ major al
societăţii, înregistrat la nivel de sistem şi de proces, în plan macrostructural şi macrostructural”.
Sub impactul transformărilor economice, al dezvoltării industriale au avut loc o serie de
transformări în sistemul de învăţământ, în special în ceea ce priveşte cuprinderea în sistem a
unui număr mare de tineri care trebuiau instruiţi, aceasta fiind singura cale de pregătire a forţei
de muncă în cantitatea şi la nivelul cerut de societatea industrială.
Datorită numărului mic de educatori existenţi, dimensiunile claselor erau foarte mari, din punct
de vedere numeric, ceea ce nu permitea desfăşurarea unei activităţi educative propriu-zise, ci o
activitate axată în esenţă pe transmiterea de cunoştinţe.
Educaţia în cadrul familiei este astfel înlocuită cu instrucţia publică.
Totuşi, şcoala nu reuşeşte însă să formeze singură individul, să-l pregătească atât pentru muncă,
cât şi pentru viaţă, să-i dezvolte toate laturile personalităţii.
Dacă instrucţia cade în sarcina şcolii, în schimb educaţia cade în cea mai mare măsură în sarcina
familiei şi a mediului social.
Generalizarea fenomenului industrial a determinat generalizarea instrucţiei, unica cale de
pregătire a forţei de muncă în cantitatea şi la nivelul cerut de societatea industrială.
Apar treptat numeroase instituţii sociale care preiau funcţiile şi sarcinile care tradiţional
reveneau familiei, printre care supravegherea medicală, ridicarea nivelului de cultură, orientarea
profesională şi, fără îndoială, instrucţia profesională.
Presiunea societăţii asupra familiei s-a exercitat pe două direcţii:
societatea, datorită revoluţiei industriale, nu mai putea lăsa în seama familiei instrucţia
şi, cu atât mai puţin orientarea şi profesionalizarea individului;
în aceste condiţii era nevoie de o forţă de muncă numeroasă, fapt care determină
antrenarea femeii în munca industrială.
Societatea, aflată în plină expansiune industrială, deposedează familia de anumite funcţii, atât
pentru faptul că aceasta din urmă nu mai era capabilă să le îndeplinească la nivelul noilor
exigenţe, cât şi pentru faptul că femeia – principalul educator al copiilor şi organizator al
grupului familial – era atrasă spre muncile sociale, fiind astfel sustrasă de la problemele
obişnuite ale familiei.
Modificarea raporturilor educaţionale dintre societate, şcoală şi familie a constituit condiţia
obiectivă a apariţiei sociologiei educaţiei.
Sociologia educaţiei studiază una dintre instituţiile majore ale societăţii, educaţia, sub mai
multe aspecte.
Problemele fundamentale pe care le cercetează sociologia educaţiei sunt legate de:
Analiza structurala a sistemului educativ al societăţii (în sens de alcătuire sau
“anatomie”);
Analiza funcţionala a sistemelor educative (în sens de mod de funcţionare, activităţi sau
manifestări);
Analiza evolutiva (de schimbare si dezvoltare).

4
În interiorul Sociologiei Educaţiei contemporane, pot fi întâlnite două tipuri de abordări ale
realităţii sociale cercetate: abordarea macrosociologică şi abordarea microsociologică.
Analiza macrosociologică îşi propune sa evidenţieze organizarea instituţională a
educaţiei şi implicaţiile acestei organizări asupra dezvoltării omului ca fiinţă socială.
În al doilea rând, îşi propune sa studieze modul în care este influenţată educaţia de o
serie de procese demografice, politice, culturale, comunitare etc.
Analiza microsociologică vizează fenomenele sociale cotidiene din interiorul diverselor
organizaţii şi grupuri educative. În aceste contexte, sociologia examinează cu precădere:
Relaţiile sociale în interiorul grupurilor educative;
Rolurile sociale în organizaţiile educative;
Grupurile educaţionale.
Funcţiile sociologiei educaţiei
Dumitru Popovici apreciază că sociologia educaţiei îndeplineşte cu precădere două funcţii:
teoretică si practică.
a) Funcţia teoretică.
Sociologia educaţiei are un rol informativ, ea ne informează cu privire la domeniul său de
studiu.
Sociologia educaţiei îi pune la curent pe cei interesaţi obiectul său de studiu cu rolul
social al educaţiei.

Ea se achită de această sarcină prin forţa descrierii şi a explicării.

Sociologia educaţiei apelează la descriere şi explicaţie pentru a clarifica semnificaţiile sociale ale
educaţiei, dezvăluind relaţii inedite între diferite procese educaţionale derulate în societate.
b) Funcţia practică.
Sociologia nu trebuie să se limiteze numai la a oferi informaţii şi atât, sociologia educaţiei poate
face mai mult.
Ea are o funcţie practică, ea poate deveni un mijloc de schimbare socială, contribuind la mai
buna adaptare a oamenilor la viaţa în comun şi la progresul întregii societăţi.
Cercetările din perimetrul sociologiei educaţiei au o importanţă socială, sunt utile pentru factorii
de decizie politică atunci când acestia iau decizii de natură educaţională.
Cercetările acestei ştiinţe sunt utile formatorilor, pedagogilor, educatorilor, aceste cercetări
vizează consistenţa, coerenţa şi eficienţa acţiunilor educaţionale.
Sociologia educaţiei urmăreste îndeaproape eficienţa actului educativ şi controlează buna
reuşită a reformelor şcolare.