Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
TPM Tema 5
TPM Tema 5
5
TEMA: Determinarea relațiilor intermaxilare, poziționarea modelelor în articulator.
b) Stabilirea înălțimii bordurii de ocluzie la maxilă (se determină odată cu determinarea nivelului și direcției
planului de ocluzie; este individual dar, de regulă, marginea bordurii la maxilă este situat cu 1-1,5mm mai jos de
marginea buzei);
c) Stabilirea nivelului și a direcției planului de ocluzie la maxilă (mai întâi frontal, apoi cel lateral):
ᵜ frontal: șablonul este introdus în cav. orală, pacientul închide buzele; pe linia de
închidere a buzelor (printre buze se introduce bisturiul) se trasează o linie pe bordură, ea trebuie să coincidă
cu marginea bordurii șablonului; suprafața orizontală a bordurii este planul de ocluzie în zona frontală, care
trebuie să fie paralel cu linia bipupilară (se verifică cu două rigle: una pe linia bipupilară, (când pacientul are
privirea îndreptată spre infinit) și a doua așezată pe suprafața orizontală a bordurii (în zona frontală));
ᵜ lateral: se face cu două rigle: una ce unește mijlocul tragusului urechii cu spina nazală
anterioară și alta așezată pe suprafața orizontală a bordurii din stânga/dreapta; riglele trebuie să fie paralele;
se mai poate folosi dispozitivul Fox sau aparatul Larin.
Urmează adaptarea bordurii de ocluzie pentru maxilă, care se face după suprafața bordurii superioare.
Se face controlul gradului de contact între borduri: pacientul ține maxilarele strâns închise iar medicul încearcă să
pătrundă cu vârful spatulei reci între borduri (dacă nu poate străbate, șablonul are un contact satisfăcător cu
suprafața câmpului protetic, dacă apare un spațiu, înseamnă că undeva șablonul nu are contact intim cu câmpul
protetic(simptomulspatulei));
d) Determinarea dimensiunii verticale de ocluzie (DVO): se face pe baza a două puncte constante: punctul
subnazal la maxilă și gnation la mandibulă; se face prin metoda antropometrică sau anatomofiziologică:
ᵜ antropometrică: se bazează pe egalitatea dintre cele trei etaje ale feței și pe canonul
numit ”secțiunea de aur”;
se poate face cu ajutorul compasului Appenrodt-Gheringher compus din două compase care
formează trei brațe: două extreme și unul intermediar; pacientul deschide maximal gura, brațele
extreme se aplică pe menton și pe vârful nasului,
apoi pacientul închide gura până în momentul când brațul intermediar ajunge la vârful nasului, unde
era brațul extrem; această înălțime corespunde poziției de repaus fiziologic relativ al mandibulei; DVO
este mai mică cu 2-3mm);
metoda Vodsvord-Uayt: distanța dintre centrul pupilelor și linia de închidere a buzelor este egală cu
distanța dintre baza nasului și marginea inferioară a mandibulei.
ᵜ anatomofiziologică: la baza nasului și pe menton se pune aplică câte un punct, apoi
pacientul este implicat într-o conversație, la finele căreia mandibula ia o poziție de repaus fiziologic
relativ, iar buzele contactează ușor între ele; se determină distanța între puncte și se micșorează cu 2-
3mm (asta și va fi DVO); apoi șabloanele sunt introduse în cav. orală și pe bordura mandibulară se fac
așa retușări ca în momentul contactului cu bordura maxilei între cele două puncte să fie distanța
înregistrată anterior (poziția de repaus minus 2-3 mm). pentru a verifica corectitudinea manoperei se face
proba vorbirii: în momentul pronunțării diferitor litere (i,o,z,p,f ș.a.) între borduri trebuie să fie un spațiu de 5-
6mm.
i) Determinarea culorii dinților artificiali: să fie în armonie cu culoarea feței, părului și să corespundă vârstei (la
bătrâni mai închiși, la tineri mai deschiși la culoare) și sexului (la femei mai deschiși, la bărbați mai închiși la
culoare);
j) Determinarea formei dinților artificiali conform tipului facial: după tipul feței; sunt dinți rotunzi, pătrați,
triunghiulari.
b) Liniile caninilor: pe bordura superioară de la marginea aripilor nazale în jos; de asemenea vârful
caninilor coincide cu comisura gurii;
c) Linia surâsului: se trasează conform marginii libere a buzei superioare, atunci când pacientul zâmbește;
indică nivelul coletului dinților artificiali frontali superiori și limita până la care va coborâ gingia artificială;
5.
Montarea modelelor în simulatoare.
În ocluzor într-un timp: se pregătește ocluzorul, se solidarizează modelele împreună cu șabloanele, se depune
pastă de gips peste rama inferioară și se așează modelele, se depune pastă de gips pe soclul modelului superior și se
așează rama superioară; surplusurile sunt eliminate cu spatula iar gipsului de pe rama superioară i se redă forma de
calotă sferică;
În ocluzor în doi timpi: se pregătește ocluzorul, se solidarizează modelele împreună cu șabloanele, se depune
pastă de gips peste rama inferioară și se așează modelele; se elimină surplusurile de gips; după priza gipsului se
prepară o altă pastă de gips și se gipsează modelul superior;
În articulator se gipsează în doi timpi: mai întâi pe soclul modelului superior se trag trei linii paralele (una pe planul
median și două lateral pentru orientare), se montează planul de orientare protetică de care se solidarizează
modelul superior; se gipsează modelul superior (se depune gips și se apropie rama articulatorului); după priză se
înlătură planul de ocluzie și modelul, se solidarizează modelele și se fixează modelul superior înapoi de ramă; se
prepară pastă de gips și de depune pe plăcuța de pe rama inferioară; în pasta de gips se înglobează soclul modelului
inferior până când se cuplează articulatorul.